Licenta Drept 2017 [626428]

UNIVERSITATEA „ DANUBIUS ”
FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL DE STUDII: DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific
Conf.univ.dr.

Student: [anonimizat]
2017

UNIVERSITATEA „DANUBIUS ”
FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL DE STUDII: DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

DISCIPLINA DREPT PENAL
TEMA TÂLHĂRIA

Coordonator științific
conf. univ. dr.

Student: [anonimizat]
2017
CUPRINS

Secțiunea I
Introducere………………………………………………………………….7
Conѕidеrații gеnеralе și dе ordin iѕ toric privind infracțiunеa dе
tâlhăriе……………………………………………………………………… .8

§1.Cadrul juridic al infracțiunilor contra patrimoniului ………………………… ….8
1.1.Patrimoniul -obiect al ocrotirii penale ……………………………………… ……….. .8
1.2.Formele patrimoniului ……………………………………………………………….10
§2.Precedente legislative……………………………………………………… …….…11

Secțiunea a II -a : Noțiunea, caracterizarea,condițiile preexistente și
conținutul constitutiv al infracțiunii de
tâlhărie …………………………………………………… …………………19
§1.Noțiune …………………………………… ………………………………………19
1.1 Caracterizare …………………………………… …………………………………….20
§2.Condițiii preexistente ………………………… ……………………………………..21
2.1.Obiectul infracțiunii ……………………………………………… …………….22
2.2.Obiectul material………………………………………… ……………………… …….23
§3. Conținutul constitutiv ………………………………………………… ………… .…26
3.1. Latura obiectivă …………………………………………… ………………………..26
3.2.Latura subiectivă……………………………………… ………………………………34
3.3 Forme, modalități, sancțiuni ……………………………………………………………38

SECȚIUNEA a III -a
§1Tâlhăria calificată ………………………………………………………………. 42
1.Conținutul legal ……………………………………………………… ………… ….…..42
1.1.Elementele circumstanțiale agravante prevăzute de art.234 alin.(1) -(3) NCP …… ……45
§2.Tâlhăria urmată de moartea victimei …… ……….. ………………………… …..…..46

SECȚIUNEA a IV-a
Aspecte procesuale ……………………………… ……… ……… ……47
§1.Competența organului de urmărire penală ………………………………………47
§2Competența instanței de judecată ……………………………………… ……… …47

SECȚIUNEA a V -a

Aspecte criminologice și crimina listice privind infracțiunea de
tâlhărie ………………… ………………………………………… …48
§1.Aspecte criminologice …………………………………………………………….. 48
§2.Aspecte
criminalistice ……………………………………………………………………… …..50

Concluzii
Bibliografie

ABREVIERI

Titluri de periodice
M. Of. Monitorul Oficial al României
R.R.D. Revista Română de Drept
R.D.P. Revista de Drept Penal
Referiri la denumiri de acte normative, instanțe, hotărâri judecătorești.
c. Complet
C. civ. Codul civil
C.E.D.O. Curtea Europeană a Drepturilor Omului
C.pen. Codul penal
C.pr.pen. Codul de procedură penală
C. S. J., s. p. Curtea Supremă de Justiție, secția penală
C. Apel Curtea de Apel
dec. pen. decizie penală
I.C.C.J., s.p. Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală
I.C.C.J., s.u. Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Un ite
J. Judecătorie
T. Tribunal
T. mun. București Tribunalul M unicipiului București
Alte abrevieri
alin. Alineat
Ed. Editură
op. cit. opere citate
p. pagină
ș.a. și alții

Introducere

Societatea implică inevitabil o interacțiune a membrilor săi, determinate de nevoia
satisfacerii unor nevoi sau interese individuale. Sfera relațiilor sociale care apar în urma
contactului uman este infinită și imposibil a fi limitată în spațiu, timp sau prin voința
omului. Raporturile dintre indivizi tind astfel sp re multiplicare și diversificare, fenomen
care nu se desfășoară numai în cadrul unei interacțiuni omogene, liniare și armonioase, ci
și în cadrul unor relații de entropie socială, care scapă în mod natural de sub controlul
echilibrului și tind spre dezordi ne. Deși de regulă relațiile dintre indivizi se desfășoară la
adăpostul unei securități sociale determinate atât de morală, religie, convingere, cât și de
prescripția legii, nu putem nega existența unui segment social de indivizi care se află în
afara res pectivei morale, segment care „rupe” echilibrul social. Indivizi care prin acțiunile
lor aduc atingere celor mai importante valori ale societății, devenind responsabili de
perturbarea manifestării firești a relațiilor sociale, de crearea unei stări de inse curitate,
determinate de proliferarea unor acțiun i primejdioase sau văt ămătoare.
Împotriva acestor indivizi intervine firesc reacția celor lezați în drepturile lor de
comportamentul ilicit, reacție care are drept scop restabilirea stării de echilibru încălcate
prin fapta antisocială și tragerea la răspundere a celor vinovați. Acest ech ilibru (climat
de ordine și securitate socială) nu poate fi menținut într -o comunitate organizată sub formă
de stat decât prin intermediul unor norme de drept, care să reglementeze principalele relații
sociale, prin arătarea comportamentelor permise și a c elor nepermise (interzise) de lege.
Dreptul, ca ansamblu de reguli de conduită, nu poate reglementa toate relațiile
sociale, întrucât numărul acestora este infinit, determinat de posibilitățile nelimitate de
dezvoltare a gândiri umane. Dreptul reglementea ză însă principalele relații sociale, adică
pe cele mai importante pentru crearea stării de echilibru, considerate astfel de legiuitor în
urma sesizării necesităț ilor de reglementare socială.
Este cunoscut faptul că majoritatea covârșitoare a relațiilo r umane se desfășoară
prin respectarea de bună voie a regulilor de conduită, fie că se cunoaște caracterul
sancționator al acestora, fie pentru că există o stare de conștiință a legii, un bun simț comun
fiecăruia care -i dictează ce este „drept” și ce este „nedrept” să facă. Încălcarea regulilor de

conduită apare întotdeauna ca o excepție și este rezultatul nesocotirii de către indivizi
predispuși la un comportament deviant a normelor de conduită, ceea ce determină o stare
de confli ct ce tre buie dedusă judec ății.
Societatea organizată statal reglementează prin vocea legiuitorului penal care fapte
sunt considerate vătămătoare pentru societate, pedepsele considerate optime pentru
restabilirea ordinii încălcate și condițiile de răspundere a celo r vinovați – drept penal ;
procedura prin care indivizii vinovați de săvârșirea unor fapte incriminate sunt aduși în
fața organelor abilitate și condamnați prin intermediul instanței la o pedeapsă prevăzut ă de
lege și individualizată de judecător – drept procesual, precum și modalitățile de executare a
pedepsei legal indi vidualizate – drept execuțional penal.

SECȚIUNEA I
Conѕidеrații gеnеralе și dе ordin iѕtoric privind infracțiunеa dе tâlhăriе
§1.Cadrul juridic al infracțiunilor contra patrimoniului
1.1.Patrimoniul -obiect al ocrotirii penale
Problematica incriminării infracțiunilor c ontra patrimoniului nu a fost abordată în
mod exhaustiv nici până în prezent în doctrina de specialitate,lucru datorat complexității
problemelor observate în legătură cu acestea precum și diversității variantelor de
clasificare prin raportare la diferite criterii.
Legea penală apără, în general, toate relațiile de ordin patrimonial, incriminând și
sancționând faptele îndreptate împotriva acestora, prev ăzând un regim sancționator sever.
Importanța deosebită a acestor infracțiuni justifică de ce crimele și delictele contra
patrimoniului se impun a fi așezate în sistemul părții speciale a Codului Penal român,
imediat după categoria crimelor și pedepselor contra persoanei. Legiuitorul român a optat
pentru o sistematizare a normelor de incriminare a faptel or contra patrimoniului în cinci
capitol e,ținând seama de situațiile de fapt în care se pot găsi bunurile ca entități
patrimoniale,cât și de caracterul sa u natura acțiunilor ilicite prin care pot fi modificate
aceste situații de fapt și indif erent de titularul lor:
Capitolul I reglementează faptele de furt; Capitolul II cuprinde tâlhăria în varianta
tip, tâlhăria calificată , pirateria, tâlhăria și pirate ria urmată de moartea victimei; Capitolul
III cuprinde incriminări ale unor fapte care se săvârșes c prin nesocotirea încrederii;
Capito lul IV au fost incluse fraudele patrimoniale săvârșite prin sisteme informatice și
mijloace de plată electronice; Capitolul V „Distru gerea și tulburarea de posesie”. Obiectul
juridic generic al infracțiunilor contra patrimoniului îl constituie relațiile sociale a căror
formare,desfășurare și dezvoltare sunt asigurate prin apărarea patrimoniului,mai ales sub
aspectul drepturilor reale privitoare la bunuri și implicit su b aspectul obligației de a
menține poziția fizică a bunului în cadrul patrimoniului,acesta făcând parte din gajul

general al creditorilor chirografari. 1 În teoria dreptului civil se consideră că din p unct de
vedere juridic patrimoniu l desemnează ansamblul drepturilor și obligațiilor cu conținut
economic, evaluabil în ban i, care aparțin unei persoane . În definiție legală, patrimoniul,
din punct de vedere al dreptului civil cuprinde totalitatea drepturi lor și obligațiilor care
aparțin unei perso ane și nu bunurile ca atare.2
În dreptul penal noțiunea de patrimoniu în legătură cu infracțiunile care se pot
comite împotriva acestuia are un înțeles mai r estrâns și se referă la bunuri nu ca
universalitate, ci în individualitatea lor susceptibilă de a fi apropiate de făptuitor prin
mijloace frauduloase ori de a fi distruse, deteriorate, tăinuite, gestionate fraudulos , etc.3
Aceasta datorită faptului că infracțiunea nu poate fi săvârși tă împotriva
patrimoniului ca universalitate de bunuri pentru că aceasta din urmă va exista întotdeauna
indiferent de numărul sau valoarea bunurilor componente și chiar dacă subiectul nu posedă
nimic ori numai datorii; nicio persoană nu poate fi lipsită de patrimoniu ci cel mult de unul
sau mai multe din bunurile care compun patrimoniul său.4 Acesta este motivul pentru care
în literatura de specialitate s -a afirmat că denumirea corectă a grupei de infracțiuni ar trebui
să le aibă în vedere ca infracțiuni î ndreptate contra bunurilor care fac parte din patrimoniu
(patrimoniale) și nu ca infracțiuni contra patrimoniului.5 Incriminând faptele care aduc
atingere patrimoniului, legea penală are în vedere acțiunea ilicită a făptuitorului, iar nu
poziția juridică a victimei. Infractorul trebuie să justifice că avea dreptul să săvârșească
fapta care i se reproșează și în raport cu care organele de urmărire au făcut dovada
caracterului ei ilicit; dacă victima a fost deposedată ilegal de un bun, ea nu este ținută să
facă dovada că avea calitatea de proprietar, posesor ori detentor legitim al bunului care i -a
fost sustras, însușit sau distrus prin săvârșirea infracțiunii. Pentru a ocroti patrimoniul
trebuie apărate situațiile de fapt existente, întrucât orice modificare a acestora prin
săvârșirea de fapte ilicite duce la o dificilă ocrotire a entităților patrimoniale care fac
obiectul drepturilor subiective. Dacă bunul și -a schimbat situația de fapt prin însușire,
sustragere, ascundere, distrugere etc., orice valorificar e a dreptului privitor la acesta devine
nerealizabilă. De aceea, legea penală pedepsește uneori chiar pe proprietar în cazul în care
prin acțiunea sa contribuie la schimbarea situației de fapt a unui bun al său în dauna

1Gheorghe Nistoreanu , A. Boroi, I. Molnar, V. Dobrinoiu, I. Pascu, V. Lazăr , Drept Penal. Partea specială,
Ed.Europa Nova, București, 1997, p. 193
2C. Hamangiu, I. Rosetti -Bălănescu, Al. Băicoianu, Drept civil omân, 1929, p. 845.
3I.Pascu, M. Gorunescu, Drept penal, Partea specială, Editura Hamangiu, București, 2008, p. 2 25
4Al. Boroi, Drept penal, Partea specială, Editura C.H. Beck, București, 2006, p. 181
5I. Pascu, M. Gorunescu, op. cit., p. 224.

intereselor legitime ale altor perso ane (de exemplu, distrugerile prevăzute de art. 251 -253
C. pen. sau furtul incriminat în art. 228C. Pen.).

1.2 Formele patrimoniului
Prin norme constituționale, sunt delimitate formele fundamentale de proprietate care fac
obiectul ocrotirii penale. Art. 135 din Constițutie prevede: Proprietatea este publică sau
privată, ceea ce presup une că în societatea noastră nu sunt concepute alte forme de
proprietate, și, în consecință, de patrimoniu, decât cele enumerate. 6 Bunurile care aparțin
uneia sau altei a dintre formele de prop rietate nu sunt enumerate în Con stituție. În normele
constituționale sunt menționate doar bunurile care formează proprietatea publică, astfel că
în categoria bunurilor care aparțin proprietății private vor intra toate bunurile care nu
formează patrimoniul public.Constituie bunuri care fac parte exclusiv din sfera proprietății
publice, potrivit art. 135 alin.4 din Constituție: bogățiile de orice natură ale subsolului ,
căile de comunicații, spatial aerian, apele cu potențialul energet ic valorificabil și naturale
ale zonei economice și ale platoului continental. Aria acestor bunuri poate fi lărgită prin
adăugarea altor bunuri care formează obiectul exclusiv al proprietății publice. De exemplu,
conform art.5 din Legea nr.18/ 1991, au ace st caracter terenurile care prin natura lor sunt
de uz public, iar în art.4 aliniatul ultim din aceeași lege se precizează că aparțin proprietății
publice terenurile publice.7 Bunurile proprietate publică pot fi date în administrarea
Regiilor Autonome, ins tituțiilor publice sau pot fi considerate închiriate, astfel că se admite
o anumită circulație a lor ( art. 135 alin. 2, Constituția României 1991).
Determinarea bunurilor proprietate privată se face pe cale indirectă prin excluderea
celor care fac parte din sfera proprietății publice, indiferent dacă bunurile se găsesc în
stăpânirea unei persoane fizice ori dacă ele se află în proprietatea statului sau a unor
persoane particulare.Prin urmare, proprietatea privată poate avea atât statul, cât și cetăț enii,
precum și per soanele juridice. Bunurile Regiilor Autonome, altele decât cele aparținând
proprietății publice și datespre administrare, nu constituie proprietate de stat, ci proprietate
privată a statului. La fel, bunurile unei Societăți Comerciale la care statul deține

6Constituția României – art.135, Editura Steaua Nordului, București, 2005
7Gheorghe Nistoreanu, și colectivul, op. cit..,p1 95

majoritatea capitalului social, cu excepțiabunurilor ce aparțin proprietății publice care i le -a
încredințat sub forma concesionării sau închirierii .8
Ca infracțiune contra patrimoniului, tâlhăria constituie cea mai gravă formă sub
care se poate comite fapta de furt. Elementul circumstanțial de calificare este îndreptat
împotriva persoanei, această interferență între relații sociale diferite – pe de o parte, relații
privind patrimoniul, iar pe de altă parte relații referitoare la persoan ă – crează anumite
implicații în sfera altor infracțiuni, fapt ce a determinat incriminarea tâlhăriei ca infracțiune
distinctă, de sine stătătoare .

§2.Precedente legislative
Faptele săvârșite împotriva patrimoniului au fost incriminate și sancționate sever
încă din cele mai vechi timpuri.Încă din perioada sclavagistă erau pedepsite cu asprime
furtul,tâlhăria precum și jaful.La al treilea furt se aplica pedeapsa cu moartea,asprime ce
arată frecvența și gravitatea infracțiunilor,împotriva acestor fapte s tăpânirea fiind silită să
recurgă la cele mai inumane pedepse.
Dispoziții cu privire la infracțiunile patrimoniale9regăsim și în vechile noastre
legiuri penale,începând cu pravilele lui Vasile Lupu (Cartea pentru învățături, din 1646) și
Matei Basara b (Îndreptarea legii, din 1652) și sfârșind cu condicele penale ale lui
Alexandru Sturza (1826) în Moldova și ale lui Bar bu Știrbei (1850) în Muntenia.
De asemenea, Codul Penal Român din 1864 conținea în capitolul privitor la
“Crime și delicte contra pr oprietăților” numeroase dispoziții inspirate din Codul penal
prusac (art. 306 – 380), privitoare la apărarea patrimoniului, menite să asigure cu mijloace
mai severe ocrotirea acestuia. Codul Penal Român din 1864 prevedea infracțiunea de
tâlhărie în dispoz ițiile sale din art. 317-320, atât în forma simplă, cât și în forme agravate
raporte la mijloacele de constrângere folosite sau a urmărilor produse de actele de
constrângere. Tâlhăria era calificată crimă,fiind sancționată ș i prin diferite legi speciale.10
În Codul Penal de la 1936, cadrul infracțiunilor contra patrimoniului a fost restrâns
la limitele sale firești, iar toate infracțiunile care fuseseră în mod nepotrivit încadrate în
Codul Penal de la 1864 au fost așezate în despărțăminte corespunzătoare obi ectului lor
juridic. Tâlhăria era reglementată în Titlul XIV – Crime și delicte contra patrimoniului,

8Gheorghe Nistoreanu și colectivul, op. cit., pag. 196
9V. Dongoroz, Gh. Dărângă, S. Kahane, D. Lucinescu, A. Nemeș, M. Popovici, P. Sârbulescu, V. Stoican –
Noul Cod penal și Codul penal anterior, prezentare comparativă, Ed. Politică, București, 1968
10Dongoroz Vintilă, Gh. Danga, Siegfried Kahane, D. Lucinescu, A. Nemes, M. Popovici, P. Sarbulescu, V.

Capitolul II, Secțiunea 1, art. 529 – 534, într -o variantă tip și în altă formă – asimilată în 3
variante agravate, fără a se face distincție dacă bunul c e formează obiectul material al
infracțiunii aparține patrimoniului privat sau public, astfel:
art.529 – varianta tip – avea următorul cuprins:
Acela care ia prin violentă sau amenințare un lucru mobil, ce nu -i aparține, din
posesiunea sau detenția altuia, în scopul de a și -l însuși, pe nedrept, comite delictul de
tâlhărie și se pedepsește cu închisoare corecțională de la 3 la 8 ani, amendă de la 5.000 la
10.000 lei și interdicție corecțională de la 2 la 5 ani;
art.530 – varianta asimilată – avea următorul cuprins:
Se socotește, de asemenea, că a săvârșit delictul de tâlhărie și se pedepsește
potrivit articolului precedent:
1. Acela care, surprins în flagrant delict de furt, întrebuințează violența sau
amenințareaîn scopul de a păstra lucru l furat sau de a distruge urmele delictului, ori de a
asigura scăparea sa sau a coparticipanților săi;
2. Acela care ia un lucru de la o persoană, pe care a pus -o în acest scop în stare de
inconștiență sau neputința de a se apăra, prin narcotice sau alte mijloace;
3. Acela care obține prin violență sau amenințare semnătura sau remiterea unui
act,unui titlu sau a oricărui alt înscris care poate avea efecte juridice;
art.531 – varianta agravată – avea următorul conținut:
Tâlhăria se pedepsește cu închi soare corecțională de la 5 la 12 ani, amendă de la
10.000 la 20.000 lei și interdicție de la 3 la 15 ani, când este săvârșită
1. în timpul nopții;
2. pe drumuri sau în piețe publice;
3. de două sau mai multe persoane
4. de către una sau mai multe persoane mascate, deghizate sau travestite;
5. de către una sau mai multe persoane care aveau asupra l or, toate
sau o parte din ele, arme sau narcotice;
6. prin bătăi sau rele tratamente care au cauzat victimei vreo
vătămare gravă sănătății sau integrității corporale;
art.532 – tâlhăria este comisă și se pedepsește cu muncă silnică de la 10 la 15 ani și
degradarea civică de la 5 la 8 ani, în următoarele cazuri:
1. când s -a întrebuințat forța;
2. când s -a cauzat vreo vătămare a integrității corporale sau a sănătății din cele
prevăzute la art. 473 ori s -au săvârșit și tentative de omor

art.533 – crima de tâlhărie se pedepsește cu muncă silnică pe viață când s -a cauzat moartea
victimei. Prin Decretul nr.192, publicat în Buletinul Oficial nr. 67 din 5 august 1950, în
Codul Penal din 1936 s -au introdus în cadrul Titlului XIV, Capitolul II, "unele infracțiuni
contra avutului obștesc" cu un regim de sancționare mai sever în cadrul acestuia din
urmă.17 Comparativ cu actele legislative precedente,cadrul legislativ contra avutului
personal sau particular a dobândit în Codul Penal de la 1968 o abordare
distinctă.Infracțiunile contra avutului personal sau particular au fost inserate în dispoziții
incriminatoar e mai cuprinzătoare.Astfel,faptele care erau încadrate anterior în diferite texte
de lege ,în Codul Penal de la 1968 sunt prevăzute de același text,cu o singură încadrare
juridică.(de exemplu:furt,tâlhărie,gestiune frauduloasă,etc.)
În Codul Penal de l a 1968, tâlhăria a fost incriminată în Titlul III, când este comisă
contra avutului personal sau particular, într -o variantă simplă și două agravate, iar când
este comisă contra avutului public – în Titlul IV, de asemenea într -o variantă tip și două
agrava te,deosebirea fiind marcată prin prisma secțiunii (pedeapsa este mai severă când
tâlhăria este comisă contra avutului public), astfel:

art.211 -varianta tip-avea următorul cuprins:
Furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe ori prin punerea victimei în stare de
inconștiență sau neputința de a se apăra, precum și furtul urm at de întrebuințarea unor
astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor
infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să -și asigure scăparea, se pedepsește cu închisoare de
la 2 la 7 ani.
-variantele agravate – aveau următorul c onținut
Dacă tâlhăria a avut urmarea arătată de art.180, alin.2, i ar vătămarea a necesitat
pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 10 zile sau vreuna din urmările arătate în
art.181,pedeapsa este închisoarea de la 3 la 8 ani, iar dacă a avut vreuna din urmările
arătate la art.182,pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Tâlhăria care a avut ca urmare moartea victimei se pedepsește cu închisoare de la
7 la 20 ani și interzicerea unor drepturi .

art.225 : Incri minează tâlhăria produsă în dauna avutului public:
– variantele agravate – aveau următorul conținut:
Când tâlhăria a avut consecințe grave sau vreuna din urmările prevăzute în art.181
sau în art.182, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi și

confiscarea parțială a averii.
Analizând ambele texte incriminatoare remarcăm o deosebire esențială,în sensul că
în Codul Penal din 1968 nu sunt prevăzute alte circumstanțe agravante speciale cum sunt
cele din Codul Penal din 1936 -de exemplu tâlhăria comisă prin întrebuințarea de
narcotice,de cruzimi,prin efracție,escaladare.
Schimbările intervenite în societatea actuală au făcut însă necesară modificarea și
adaptarea textului incriminator penal cu prevederile c onstituționale și realitățile
prezente,astfel fiind adoptată Legea 140/1996 pentru modificarea și completarea Codului
Penal,publicată în Monitorul Oficial nr.289 din 14 noiembrie 1996,prin care tâlhăria este
reglementată în Titlul III al Codului Penal,indi ferent dacă este comisă contra patrimoniului
public sau privat.Titlul III ”Infracțiuni contra avutului personal sau particular” a fost
denumit ”Infracțiuni contra patrimoniului”,iar Titlul IV denumit ”Infracțiuni contra
avutului public” a fost abrogat.
În Codul Penal astfel modificat a rămas infracțiunea de tâlhărie prevăzută de
art.211 –cu următorul cuprins:
” Furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări ori prin punerea
victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra,precum și furtul urmat de
întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru
înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să -și asigure scăparea,se
pedepsește cu închisoare de la 3 la 18 ani.”
Tâlhăria săvârșită în urmă toarele împrejurări:
a) de o persoană mas cată, deghizată sau travestită;
b) în timpul nopții
c) într -un loc public sau într -un mijloc de transport, se pedepsește cu închisoare de
la 5 la 20 de ani.
Pedeapsa este închisoarea de la 7 l a 20 ani, dacă tâlhăria a fost săvârșită:
a) de două sau mai multe persoane împreună;
b) de o persoană avînd asupra sa o armă, o substanță narcotică ori paral izantă;
c) într -o locuință sau în dependințe ale acesteia
d) în timpul unei calamități;
e) a avut una din urmările arătate în art. 182;
Tâlhăria care a produs consecințe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei
se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi.Primul aliniat a
răma s neschimbat, cu excepția cuantumului pedepsei care s -a mărit de la minimul general

de 2 ani la minimul general de 3 ani,iar maximul general de 7 ani s -a mărit maximul
general de 18 ani. Aliniatul 2 a fost modificat, fiind introduse trei circumstanțe agr avante
care ridică cuantumul pedepsei cu 2 ani, atât la minimul, cât și la maximul general, în cazul
în care infracțiunea se comite în vreuna din aceste ci rcumstanțe (de la 5 la 20 ani). A fost
introdus alinatul 2^1 având 5 circumstanțe agravante în care s e ridică cuantumul pedepsei
minime cu 2 ani, în cazul în care infracțiunea se comite în vreuna din aceste circumstanțe
pedeapsa este de la 7 la 20 ani. Litera e) de la aliniatul 2^1 face referire la art.182, care
precizează urmările ce dau infracțiunii car acter de mai mare periculozitate. Urmările
infracțiunii prevăzute la art.182 se referă la numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare
victimei pentru vindecare – respectiv să fie mai mult de 60 de zile sau dacă victima a
suferit una din următoarele cons ecințe: pierderea unui organ, încetarea funcționării
acestuia, o infirmitate fizică ori psihică, sluțirea, avortul ori punerea în primejdie a vieții
persoanei. Aliniatul 3 a fost de asemenea modificat, atât în ceea ce privește conținutul –
fiind introdusă precizarea consecinței deosebit de grave pe lângă cea existentă, care a avut
ca urmare moartea victimei, cât și în ceea ce privește cuantumul pedepsei – minimul
general fiind mărit de la 7 ani la 15 ani și maximul general de la 20 la 25 de ani.
Împrejurare a de agravare este prevăzută de litera c) alin. 2 – tâlhăria săvărșită într –
un loc public sau într -un mijloc de transport.
Împrejurarea de agravare de la litera c) alin.2^1 – tâlhăria s ăvârșită într -o locuință
sau în dependințe ale acesteia.
Această împrejurare de calificantă este specifică tâlhăriei, pentru că nu se întâlnește între
elementele circumstanțiale ale infracțiunii de furt calificat, iar prin instituirea ei se
realizează protejarea sporită a dreptului persoanei la folosirea în deplină sigu ranță a locului
în care își trăiește viața intimă și în care își păstrează bunurile care -i aparțin.
În literatura juridică, "locuința" a fost definită ca fiind un loc destinat efectiv și actual
uzului domestic al uneia sau mai multor persone indiferent dac ă este închis sau parțial
deschis,stabil sau mobil, dacă este destinat special acestui scop ori nu este destinat (cort,
coliba, garaj,etc.), dacă reprezintă o locuință permanentă sau trecătoare (camera de hotel,
cabina unui vapor,etc.); esențial este să fi e folosită, înfapt, efectiv pentru nevoi legate de
viața domestică a persoanei (repaus, alimentare, etc) .
Prin "dependințe" se înteleg locurile accesorii ale locuinței, cum ar fi:
bucătăria,camera, pivnița, magazia, terasa, etc., deci locurile care, d irect sau indirect, sunt
în relație dedependență față de locuință .Tâlhăria, fiind o infracțiune contra patrimoniului,
prin incriminarea ei în forma simplăsau agravată s -a urmărit, în primul rând, apărarea

patrimoniului persoanei, a bunurilor acesteia,pent ru sustragerea cărora făptuitorul ar putea
intra în locurile în care sunt ținute astfel de bunuri,respectiv în locuința sau dependințele
locuinței subiectului pasiv, fapta fiind mai gravă când se comite în acest loc.
Prin această împrejurare de agravare s -a urmărit, deci, în primul rând protecția
bunurilor și, în al doilea rând, protejarea persoanei la folosirea liniștită a locului în care își
trăiește viața intimă.
art.222 – prevede că tentativa la infracțiunea de tâlhărie se pedepsește.

Tâlhăria potrivit Lеgii nr.286/2009 .
Privirе comparativă față dе vеchiul și Noul cod penal
Rеfеritor la incriminarеa infracțiunii ѕau infracțiunilor dе tâlhăriе, înaintе dе oricе
comеntariu vom rеda comparativ tеxtele lеgalе, din vеchiul și noul cod pеnal, carе
rеglеmеntеază infracțiunilе dе tâlhăriе:
Vеchiul cod pеnal
Art. 211. Tâlhăria.
(1) Furtul ѕăvârșit prin întrеbuințarе dе violеnțе ѕau amеnințări ori prin punеrеa
victimеi în ѕtarе dе inconștiеnță ѕau nеputință dе a ѕе apăra, prеcum și furtul ur mat dе
întrеbuințarеa unor aѕtfеl dе mijloacе pеntru păѕtrarеa bunului furat ѕau pеntru înlăturarеa
urmеlor infracțiunii ori pеntru ca făptuitorul ѕă -și aѕigurе ѕcăparеa, ѕе pеdеpѕеștе cu
închiѕoarе dе la 3 la 18 ani.
(2) Tâlhăria ѕăvârșită în următoarеlе împrеjurări:
a) dе o pеrѕoană maѕcată, dеghizată ѕau travеѕtită;
b) în timpul nopții;
c) într -un loc public ѕau într -un mijloc dе tranѕport, ѕе pеdеpѕеștе cu închiѕoarе dе
la 5 la 20 dе ani.
(2^1) Pеdеapѕa еѕtе închiѕoarеa dе la 7 la 20 dе ani, dacă tâlhăr ia a foѕt ѕăvârșită:
a) dе două ѕau mai multе pеrѕoanе împrеună;
b) dе o pеrѕoană având aѕupra ѕa o armă, o ѕubѕtanță narcotică ori paralizantă;
c) într -o locuință ѕau în dеpеndințе alе acеѕtеia;
d) în timpul unеi calamități;
е) a avut vrеuna din urmărilе arătatе în art. 182.
(3) Tâlhăria carе a produѕ conѕеcințе dеoѕеbit dе gravе ѕau a avut ca urmarе
moartеa

victimеi ѕе pеdеpѕеștе cu închiѕoarе dе la 15 la 25 dе ani și intеrzicеrеa unor
drеpturi.
Noul Cod pеnal (Lеgеa nr. 286/2009)
Art. 233 . Tâlhăria. Fur tul ѕăvârșit prin întrеbuințarеa dе violеnțе ѕau amеnințări
ori prin punеrеa victimеi în ѕtarе dе inconștiеnță ѕau nеputință dе a ѕе apăra, prеcum și
furtul urmat dе întrеbuințarеa unor aѕtfеl dе mijloacе pеntru păѕtrarеa bunului furat ѕau
pеntru înlăturar еa urmеlor infracțiunii ori pеntru ca făptuitorul ѕă -și aѕigurе ѕcăparеa ѕе
pеdеpѕеѕc cu închiѕoarеa dе la 2 la 7 ani și intеrzicеrеa еxеrcitării unor drеpturi .
Art. 234. Tâlhăria calificată.
(1) Tâlhăria ѕăvârșită în următoarеlе împrеjurări:
a) prin foloѕirеa unеi armе ori ѕubѕtanțе еxploz ivе, narcoticе ѕau paralizantе;
b) prin ѕimularеa dе calități oficialе;
c) dе o pеrѕoană maѕca tă, dеghizată ѕau travеѕtită;
d) în timpul nopții;
е) într -un mijloc dе tranѕport ѕau a ѕupra unui mijloc dе tra nѕport;
f) prin violarе dе domiciliu ѕau ѕеdiu profеѕional, ѕе pеdеpѕеștе cu închiѕoarеa dе
la 3 la 10 ani și intеrzicеrеa еxеrcitării unor drеpturi .
(2) Tâlhăria ѕăvârșită în condițiilе art. 229 alin. (3) ѕе pеdеpѕеștе cu închiѕoarеa dе
la 5 la 12 ani.
(3) Cu acееași pеdеapѕă ѕе ѕancționеază tâlhăria carе a avut ca urmarе vătămarеa
corporală.
Dacă avеm în vеdеrе ѕtructura cеlor două coduri, obѕеrvăm în primul rând că, Noul
Cod pеnal – Lеgеa nr. 286/2009 a incriminat diѕtinct în două articolе ѕеparatе (art. 233 și
art. 234) pе dе o partе, infracțiunеa dе tâlhăriе în formă ѕimplă și pе dе altă partе,
infracțiunеa dе tâlhăriе în formă calificată. Cеlе două infracțiuni au foѕt rеglеmеntatе
alături dе piratеriе în cadrul Capitolului II al Titlului II din noul Cod – „Tâlhăria și
piratеria”, fiind păѕtratе în marе partе diѕpozițiilе din Codul pеnal antеrior.
În vеchiul C od pеnal, nu еxiѕta noțiunеa dе tâlhăriе cal ificat ă, tâlhăria ѕăvârșită dе
o pеrѕoană maѕcată, dеghizată ѕau travеѕtită, în timpul nopții ѕau într -un mijloc dе
tranѕport fiind pеdеpѕită dе la 5 la 20 dе ani. Ѕе poatе obѕеrva faptul că în noul cod pеnal
nu еѕtе conѕidеrată tâlhăriе calificată tâlhăria ѕăvârșită într -un loc public, fiind în ѕchimb
conѕidеratе aѕtfеl tâlhăria ѕ ăvârșită aѕupra unui mijloc dе tranѕport. În virtutеa vеchiului
cod pеnal, tâlhăria ѕăvârșită dе o pеrѕoană maѕcată, dеghizată ѕau travеѕtită ѕau prin
violarе dе domiciliu еra pеdеpѕită cu închiѕoarе dе la 7 la 20 dе ani. În timp cе în vе chiul

cod pеnal еr a conѕidеrată tâlhăriе fapta ѕăvârșită dе o pеrѕoană având aѕupra ѕa o armă, o
ѕubѕtanță narcotic ă ѕau paralizantă, în Noul Cod p еnal еѕtе în mod еxprеѕ prеvăzut faptul
că acеaѕta trеbuiе ѕă fol oѕеaѕcă arma ѕau ѕubѕtanta еxplozivă , narcotică ѕau paralizant ă,
pеntru a fi conѕidеratе tâlhăriе calificată.
În concluziе, indifеrеnt că еѕtе tâlhăriе ѕimplă ѕau calificată, limitеlе dе pеdеapѕa
ѕunt mult mai mici dеcât cеlе еxiѕtеntе în vеchiul cod pеnal, dеoarеcе în timp cе în noul
cod pеnal maximul еѕtе dе 12 ani și intеrzicеrеa unor drеpturi, în vеchiul cod maximul еra
până la 25 dе ani și int еrzicеrеa unor drеpturi.
Mai mult dеcât atât lеgiuitorul Noului Cod pеnal a rеglеmеntat în cadrul acеluiași
articol cеlе mai gravе formе alе tâlhăriеi și piratе riеi, și anumе cеlе urmatе dе moartеa
victimеi:
Art. 236 Tâlhăria ѕau piratеria urmată dе moartеa victimеi. Dacă faptеlе
prеvăzutе în art.233 -235 au avut ca urmarе moartеa victimеi, pеdеapѕa еѕtе închiѕoarеa
dе la 7 la 18 ani și intеrzicеrеa еxеrcitării un or drеpturi .
Rеducеrеa limitеlor pеdеpѕеi ѕ -a făcut dе cătrе lеgiuitor avându -ѕе în vеdеrе
aѕpеctе prеcum: nеcеѕitatеa rеflеctării în limitеlе lеgalе dе pеdеapѕă a iеrarhiеi firеști a
valorilor ѕocialе carе fac obiеctul ocrotirii prin mijloacе pеnalе având în vеdеrе faptul că
inѕtrumеntul optim pеntru o combatеrе еficiеntă a infracțiunilor nu еѕtе mărirеa еxagеrată
a pеdеpѕеlor ci еxiѕtеnța unui ѕi ѕtеm ѕancționator proporțional cu gravitatеa faptеlor
ѕăvârșitе, ѕuѕținut dе o aplicarе promptă a acеѕtor pеdеp ѕе dе cătrе organеlе judiciarе;
nеcеѕitatеa corеlării părții ѕpеcialе a codului cu diѕpozițiilе din partеa gеnеrală, carе
cuprind o înăѕprirе a tratamеntului ѕancționator al pluralității dе infracțiuni, dar și cu
limitеlе dе pеdеapѕă prеvăzutе pеntru aplic arеa modalităților altеrnativе dе individualizarе
a еxеcutării ѕancțiunilor și, nu în ultimul rând, pеdеpѕеlе aplicatе în concrеt dе inѕtanțе
pеntru acеaѕtă catеgoriе dе infracțiuni.

Secțiunea a II -a : Noțiunea, caracterizare a,condiț iile preexistente și conținutul
constitutiv al infracțiunii de tâlhărie
§1.Noțiune
Tâlhăria este infracțiunea complexă ce constă în furtul (simplu sau calificat,inclusiv
furtul de folosință) :(i) săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări ori p rin
punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra ;(ii)urmat de
întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea
urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să -și asigure scăparea (art .233 NCP);
În Noul Cod Penal sunt păstrate în mare parte dispozițiile din Codul Penal vechi,cu
precizarea că tâlhăria nu mai este incriminată într -un singur articol atât în forma de
bază,cât și în variantele agravate ci în trei norme distincte:

Art. 233
Tâlhăria
Furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea
victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de
întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pent ru
înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să -și asigure scăparea se
pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi .

Art. 234
Tâlhăria calificată
(1) Tâlhăria săvârșită în următoarele împrejurări:
a) prin folosirea unei arme ori substanțe exploz ive, narcotice sau paralizante;
b) prin simularea de calități oficiale;
c) de o persoană mas cată, deghizată sau travestită;
d) în timpul nopții;
e) într -un mijloc de transport sau a supra unu i mijloc de transport;
f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional ,
se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor
drepturi.
(2) Tâlhăria săvârșită în condițiile art. 229 alin. (3) se pedepsește cu închisoare de la
5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

(3) Cu aceeași pedeapsă se sancționează tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea
corporală.

Art. 236
Tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei .
Dacă faptele prevăzute în art. 233 -235 au avut ca urmare mo artea victimei, pedeapsa este
închisoarea de la 7 la 18 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

1.1 Caracterizare
Gravitatea deosebită a acestei infracțiuni, gradul de pericol social al acestei fapte
rezidă din încalcarea concomitentă a două categorii de norme juridice: pe de o parte
normele care protejează viața, integritatea corporală și sănătatea persoanei, iar pe de altă
parte norme care asigură existența și dezvoltarea avutului 1
Spre deosebire de alte infracțiuni care aduc atingere patri moniului, existența
infracțiunii de tâlhărie presupune și întrebuințarea de violențe, amenințări sau alte forme de
constrângere care pot leza și integritatea fizică sau psihică a persoanei prejudiciate
material.
Întrebuințarea actelor de constrângere spore ște gradul de pericol social al
tâlhăriei,întrucât prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în
starea de inconștiență sau neputința de a se apăra, se anihilează opoziția victimei, violența
servind ca mijloc pentru comiterea furtului, păstrarea bunului furat, înlaturarea urmelor
infracțiunii sau scăparea făptuitorului.2
În conținutul obiectiv al tâlhăriei sunt conjugate două acțiuni distincte (furt și
tâlhărie),"tâlhăria este o acțiune complexă constituind o unitate legală în care sunt
absorbite două activități specifice, legate între ele printr -un raport de la mijloc la scop și
prin aceeași rezoluție infracțională" 3
Întrucât scopul principal urmărit de făptuitor este furtul ,iar violența sau
amenințarea constituie doar mijlo cul de realizare a acestuia,tâlhăria face parte din cadrul
infracțiunilor contra patrimoniului și nu în cadrul infracțiunilor contra persoanei.

§2.Condiții preexistente
2.1.Obiectul infracțiunii
Obiectul juridic special este complex fiind constituit dintr -un obiect juridic special
principal și anume relațiile sociale referitoare la patrimoniu și a căror dezvoltare este
condiționată de menținerea poziției fizice a bunului împotriva faptelor de
sustragere(întocmai ca la infracțiunea de furt) și dintr -un obiect juridic adiacent,și anume
relațiile sociale referit oare la apărarea persoanelor. 11
În raport cu obiectul juridic principal, prin incriminarea tâlhăriei se apără situația de
fapt pe care o au bunurile în sfera patrimonială a persoanei fizice sau juridice private ori
publice îndreptățite să păstreze la dispoziția sa acele bunuri.
Obiectul juridic secundar este determinat de felul acțiunii adiacente: violențe,
amenințare și valoare socială ocrotită și lezată prin această acțiune (libertatea, integritatea
corporală, sănătatea, viața, onoarea persoanei).
În cazul tâlhăriei,valorile sociale :viața,integritatea corporală și sănătatea persoanei
sunt adiacente față de valorile sociale patrimoniale .Această ordine în ierarhia valorilor
sociale ocrotite se explică prin faptul că infractorul ,în principal,urmărește realizarea
furtului,iar violența sau amenințarea constituie doar mijlocul de îndeplinire a acestui scop.
Unii autori au obiectat împotriva acestei soluții legislative care rezervă un l oc
secundar valorilor sociale legate de persoana umană și care în orice situație ,ar trebui
considerate mai importante decât cele referitoare la patrimoniu.12
Infracțiunea mijloc este , după natura ei mai periculoasă decât infracțiunea scop
și,tocmai de aceea, în prezent este considerate,din punct de vedere criminologic,o
infracțiune de violență pentru că, deși infractorul urmărește o deposedare a victimei de un
bun mobil, el săvârșește violența cu intenție , acceptând cel puțin , consecințele mai grave
care se găsesc în urmarea caracteristică a mo dalității simple a tâlhăriei. 13

2.2Obiectul material
Întrucât tâlhăria este o infracțiune complexă obiectul material poate fi raportat atât
la acțiunea principal ă (de furt) cât și la acțiunea adiacentă(folosirea violenței,amenințării
ori a altor mijloace de anihilare a voinței persoanei). Astfel, obiectul material principal îl
constituie un bun mobil aflat în posesia sau detenția altuia,asupra căruia se exercită

11 Gheorghe Nistoreanu și colectivul,Drept Penal.Partea specială,Ed.Europa Nova,Buc 1997,p.216
12 I.Pascu,Ivan S.,Tâlhăria,aspecte de teorie și practică judiciară,Ed.Min.In
13 O.Loghin,A.Filipaș,Drept penal,Partea specială,Ed.Didactică și Pedagogică, București,1983,p.118 -119

acțiunea de luare. Noțiunea de bun mobil corespunde aceleia din dreptul civil și se
caracterizează prin faptul că el poate fi deplasat, transportat, transferat dintr -un loc î n
altul.14 Nu pot forma obiect material al tâlhăriei lucrurile care nu se află în stăpânire a
efectivă a unei persoane (res nulius – lucrurile sau bunurile abandonate).
Între obiectul material al infracțiunii de tâlhărie și cel al infracțiunii de furt nu
există vreo deosebire cantitativă sau calitativă. Poate exista tâlhărie cân d fapta privește
chiar un singur bun de mică valoare: fapta inculpatului de a urmări victima la plecarea din
restaurant și ajungând -o din urmă, lovind -o cu un briceag și luându -i suma de 90 lei,
constituie i nfracțiunea unică de tâlhărie.15
Obiect material a l acțiunii adiacente este corpul persoanei asupra căreia se
îndreaptă activitatea secundară a făptuitorului. Prin “violențe” în sensul prevederilor
art.233 C.pen înțelegem numai acțiunile îndreptate asupra persoanei,iar nu și a lucrurilor,
pentru ca obiect ul material să concorde cu obiectul juridic adiacent.
În literatura juridică se critică opinia celor care consideră tâlhărie atunci când se
întrebuințează violența asupra bunurilor aflate asupra persoanei (smu lgerea din mână a
unei poșete )16
Este posibil ca făptuitorul să întrebuințeze violența împotriva unui bun,realizând,
prin aceasta,o amenințare a persoanei (taie anvelopele autoturismului victimei pentru ca
aceasta să nu se poată salva prin fugă ). Într-un asemenea caz,bunul distrus constituie
obiectul material al infracțiunii de distrugere (art.253 C.pen) cu care tâlhăria va intra în
concurs. -17

2.3Subiecții infracțiunii .
2.3.1. Subiectul activ al infracțiunii de tâlhărie poate fi orice persoană care
îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a răspunde penal și indiferent dacă ar avea
vreun drept (total sau parțial) asupra bunului sustras prin întrebuințarea de violențe sau
amenințări,ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra.
Prin urmare, subiect activ al tâlhăriei poate fi chiar proprietarul dacă săvârșește acțiunea de

14 Gh.Beleiu , Drept civil român.Introducere în dreptul civil. Subiectele
dreptului civil. "Casa de editură și presă", "Șansa" SRL, Buc urești 1992, pag.89.
15Trib. Suprem., Sect. pen., dec. nr. 2947/1984, C.D. 1984
16I.Poenaru,Problemele legislației penale.Ed Lumina Lex 1999,p.73.
17T.Vasiliu,D.Pavel ș.a.,Drept penal,Partea specială ,p.293

luare, prin întrebuințarea mijloac elor prevăzute de art. 233 C. pen , asupra unui bu n mobil
care în acel moment se găsește în posesia l egitimă a altei persoane.
Participația penală este posibilă în oricare din formele sale. Deseori tâlhăria este
comisă de două sau mai multe persoane care cooperează ocazional sau de către un grup
organizat.În practica judiciară s -a statuat că,există coautorat și atunci când unii dintre
participanți au contribuit direct numai la realizarea actelor de violență sau amenințare,iar
alții numai la sustragerea bunurilor18, întrucât prin săvârșirea oricărei a dintre aceste
activități se realizează, în parte, latura obiectivă a a infracțiunii. Tot astfel, în practica
judiciară s -a decis că este lipsită de relevanță împrejurarea că cei trei inculpați participă în
mod diferit la realizarea laturii obiective a tâ lhăriei -doi comițând numai violențele,iar
celălalt săvârșind atât acte de violență, cât și acte de însușire a bunurilor – din moment ce ei
au desfășurat în mod concordant activitățile materiale prin care s -a realizat infracțiunea,în
baza unui plan conceput în comun; în asemenea condiții toți trei inculpații sunt coauto ri la
infracțiunea de tâlhărie.19 În privința participației penale realizată sub forma complicității,
în practica judiciară a Tribunalului Suprem s -a stabilit " dacă complicele a avut cunoștință
că furtul la comiterea căruia a înțeles să contribuie, prin acte de ajutor, va fi comis prin
punerea victimei în stare de inconștiență în urma folosirii de narcotice, fapta sa urmează să
fie calificată drept complicitate la infracțiunea de tâlhărie chiar dacă a comis sustragerea în
alt mod și anume întrebuințând violența, deoarece el a știut că furtul va fi comis, oricum, în
condițiile uneia dintre modalitățile de realizare a laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie
și a voit să participe la comiterea infracțiunii.20
De asemenea, în practica judiciară a Curții de Apel București, s -a hotărât că "fapta
unei persoane care, deși nu a efectuat acte materiale de executare, specifice infracțiunii de
tâlhărie, fie de sustragere, fie de exercitare a violenței sau de amenințare, i -a însoțit pe
ceilalți inculpați, cunoscând intenția acestora de a tâlhări victimele, s -a aflat în imediata
apropiere a persoanelor vătămate și a asistat la lovirea acestora și la deposedarea acestora
de unele bunuri, reprezintă un act de ajutor, efectuate prin adeziunea deplină față de

18Î.C.C.J.,secț.pen.,dec.nr.3146/2006,î n Jurisprudența Secției Penale 2006,p.36;C.A.București,secț.I
pen,dec.nr.2/2000,în Culegere de practică judiciară pe anul 2000,Ed.Rosetti,București
2002,p.166;C.A.București,secț.I pen,dec.nr.369/1999,în culegere de practică judiciară pe anul
1999,Ed.Rosett i,București,2001,p.159
19Trib.București,secț.a II -a pen,dec.nr.1035/1955 în culegere de practica judiciară a Trib.București 1994 –
1997,Ed.ALL BECK p.146 -150
20Trib. Supr., Sect. pen. nr. 2762/1976, "R.R.D. n";1996, pag. 73

activitatea coinculpaților și, în drept, constituie acte de complicitate morală, iar
caracterizarea acestora drept coautorat este greșită".21
Va exista coautorat la infracțiunea de tâlhărie dacă unii partici panții au săvârșit
numai fapta de furt sau numai cea de violență,dacă fiecare dintre ei a cunoscut că
sustragerea se comite cu violență.22

2.3.2. Subiectul pasiv ,de asemenea necalificat,poate fi atât persoana al cărei bun a
fost sustras cât și ace ea față de care s -a săvârșit acțiunea adiacentă. De exemplu,când este
supus violenței, cel care fără a fi posesorul sau deținătorul bunurilor, intervine pentru a opri
pe făptuitor să le ia ori încearcă să -l rețină. În astfel de cazuri, vor exista doi subie cți pasivi
ai infracțiunii: cel ale cărui bunuri au fost furate și cel care a fost victima actelor de
violență sau amenințare .23
Dacă în aceste situații, victima actelor de violență sau amenințare poate fi numai o
persoană fizică, victima acțiunii de fapt a r putea fi și o persoană privată sau publică.24
În literatura juridică s -a precizat distincția ce trebuie facută între "subiectul pasiv al
acțiunii de luare" care este posesorul sau deținătorul de fapt al bunului sustras și "subiectul
pasiv al acțiunii de constrângere" care poate fi nu numai posesorul sau deținătorul de fapt
al bunului, ci și paznicul sau orice persoană care apare în fața infractorului în momentul
comiterii infracțiunii și față de care s -au comis actele de constrângere. În astfel de cazuri
vor exista doi subiecți pasivi ai acestei infracțiuni,reținându -se o si ngură infracțiune de
tâlhărie. Într- o speță s -a reținut că, în noaptea de 27/28 aprilie 1999, inculpatul L.C a
consumat băuturi alcoolice la domiciliul său, hotărând să sustragă păsări de la familia P.,
domiciliată în aceeași comună. Inculpatul a luat asupra sa trei sacoșe, un ciomag, un patent
și mai multe bucăți de sfoară. Ajungând la domiciliul părților vătămate, inculpatul a
abandonat păsările și a lovit părțile vătămate, cu ciomagu l peste față (în cazul părții
vătămate P.T.), respectiv cu patentul în zona feței (în cazul părții vătămate P.M) 25
Fapta inculpatului de a fi sustras, dintr -un magazin de confecții, un costum de haine
și, atunci când a fost descoperit, de a fi lovit trei vânzătoare, pentru a -și asigura scăparea,
constituie infracțiunea unică de tâlhărie (art. 231 Cod Penal).

21Asociatia Romana de Stiinte Penale, Revista de Drept Penal, an IV, nr. 6 Bucuresti, an 1994, pag. 147
22dobrinoiu –pag223 ,ed europa nova …
23 Hotca Mihai Adrian, Codul penal: Comentarii și explicații, editura C. H. Beck, București, 2007, pag.538
24I.Pascu,S.Ivan,Tâlhăria,aspecte de teorie ș i practică judecătorească,Editura M.I.,192,p.22 -23
25C.A.București,secția penală,decizia nr.28/2000,Legis -baza de date.

În practica judiciară26 s-a statuat uneori, că atunci când prin întrebuințare de
violență sau amenințări sunt deposedate de bunurile lor mai multe pers oane se realizează
un concurs de infracțiuni de tâlhărie întrucât se aduce atingere, în subsidiar – ca obiect
juridic adiacent – la tot atâția titulari de valori sociale ocrotite, în ceea ce privește
integritatea corpor ală, sănă tatea, libertatea lor.
Se consideră că prin lovirea mai multor personae, pentru a păstra bunul sustras,
infractorul săvârșește o pluralitate de tâlhării, în concurs real; iar dacă mijlocul folosit,
pentru a -și asigura păstrarea bunului furat ori pentru ca făptuitorul să -și asig ure scăparea,
este amenințarea față de mai multe personae deodată, s -ar putea susține că pluralitatea de
tâlhării se află într -un concurs ideal de infracțiuni27
Instanța supremă a decis însă, că furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe
asupra m ai multor persoane, dar având ca obiect material bunuri din patrimoniul comun al
acestora, constituie o infracțiune unică de tâlhărie, iar nu o pluralitate de infracțiuni, aflate
în concurs în raport cu numărul persoanelor agresate. Soluția se referă la o speță în care
inculpații au pătruns în locuința părților vătămate, o familie compusă din patru persoane,
pe care le -au lovit și au sustras bunuri ale acestora î n valoare de 2 milioane de lei.28
Astfel potrivit art. 238 din Legea de aplicare nr. 286/ 2009 ,,în aplicarea
dispozițiilor art. 35 alin (1) din Codul Penal , condiția unității subiectului pasiv se consideră
îndeplinită și atunci când :a.) bunurile ce constituie obiectul infracțiunii se află în
coproprietatea mai multor persoane;
b.) infracț iunea a adus atingere unor subiecți pasivi secundari diferiți,dar subie ctul
pasiv principal este unic,a stfel chiar dacă acțiunea violentă este desfășurată împotriva mai
multor persoane (subiect pasiv secundar), dacă subiectul pasiv principal este unic (se aduce
atingere patrimoniului unei singure persoane sau patrimoniului comun al mai multor
persoane), fapta va constitui o singură infracțiune de tâlhărie.

§3. Conținutul constitutiv
3.1. Latura obi ectivă:

26Trib .București ,secț.I pen.,dec.nr.879/1997,în culegere de practică judiciară a Trib.București 1994 –
1997,p.153 -154;C.Mitrache,Pluralitatea de victime în cazul tâlhăriei,în RDP nr.2/1995,p 119
27 C. Bulai, Practica judiciară penală, vol. I, Editura Academiei, București, 1988, p. 137
28C.S.J.secț.I pen.,den.nr.1291/1996,Dreptul nr.11/1997,p.131.În ac elași sens
C.A.Craiova,dec.pen.nr.379/2000,în Dreptul nr.8/2001,p.176;C.A.Brașov,secț.pen.,dec.nr.133/A/2005,în
Culegere Curtea de Apel Brașov,p.95

3.1.1. Elementul material.
Fiind o infracțiune complexă,elementul material al acestei infracțiuni este alcătuit
din două acțiuni interdependente și anume: acțiunea de furt care este principală și o acțiune
de constrângere – respectiv folosirea violenței sau a amenințării, ori punerea victime i în
stare de inconștiență sau neputință de a se apăra -care este secundară (adiacentă). Pentru
întrunirea elementului material al tâlhăriei între cele două acțiuni trebuie să existe o relație
de intercondiționare, în caz contrar vor constitui două infracțiuni diferite: cea de furt, pe de
o parte, și infracțiunea de vătămare corporală, pe de altă parte.
Acțiunea principală, la tâlhărie ca și la furt va consta în luarea unui bun mobil din
posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia. Datorită specificului infracțiunii
forma remiterii silite, aparent consimțită a bunului efectuată de însuși posesorul sau
detentorul acestuia sau abandonarea bunului în favoarea autorului,sunt asimilate ,,luării
bunului,, întrucât acestea se realizează ca urmare a amenințărilor sau violențelor exercitate.
Predarea bunului în urma amenințării nu trebuie confundată cu infracțiunea de
șantaj, aceasta se deosebește prin faptul că victima își redobândește libertatea ce i -a fost
îngrădită, neexistând un interval de timp îndelungat între ameninț are și predare a bunului.
Indiferent de variantele infracțiunii de furt -simplu sau calificat, cu scopul de
însușire sau folosire pe nedrept acțiunea principală (scop) se realizează.Tot astfel în cazul
în care furtul a răma s doar în faza tentativei, ipoteză în care va ex ista o tentativă la tâlhărie.
Acțiunea de constrângere se poate realiza prin oricare din mijloacele prevăzute de
lege, respectiv: întrebuințare de violențe, întrebuințare de amenințări, punerea victimei în
stare de inconștiență, punerea victimei în neputință de a se apăra.
Întrebuințarea cumulativă a acestor mijloace nu schimbă caracterul unitar al
infracțiunii, dar se va ține seama de aceasta la aprecierea gradului concret de pericol al
faptei.29
Activitatea secundară a infracțiunii prevăzute de art.231 este realizată numai în
cazul în care constrângerea (amenințarea,folosirea violenței) au fost săvârșite în scopul de
a mijloci furtul sau pentru a asigura scăparea făptuitorului. Astfel, Judecato ria Reșița, prin
Sentința penală nr. 229/2010 rămasă definitivă, prin respingerea recursului declarat de
inculpați cu Decizia penală nr. 311/2010, a procedat corect condamnând pe inculpatul V.S.
la 3 ani închisoare pentru fapta prevăzută de art.211, alin. 2, cu aplicarea art.75, Iit. a, Cod

29Vintila Dongoroz si colectivul. op. cit., Vol. III, pag. 487

penal, iar pe inculpatul F.I. la 2 ani închisoare pentru aceeași faptă,cu aplicarea art.6 și
art.75, lit. a și art.74 – Cod Penal.
În fapt, s -a reținut că inculpații, în seara zilei de 8 noiembrie 2010, au intrat cu fo rța
înlocuința victimei B.I. care se afla împreună cu concubina sa.Inculpatul V.S. a lovit cu
cuțitul pe concubina lui B.I. provocându -i o vătămare corporală care a necesitat pentru
vindecare îngrijiri medicale 20 de zile. Tot inculpatul V.S. a amenințat c u cuțitul și pe
victima B.I., iar acesta de frică a sărit prin geamul locuinței care se afla la etajul II. În urma
căzăturii, B.I. s -a accidentat, necesitând pentru vindecare îngrijiri medicale de 90 de zile.
Inculpații au sustras din casa victimei suma de 1.000 lei, după care au plecat.30 ()
Este explicabilă atitudinea victimei, deoarece amenințarea care s -a produs asupra sa
a venit din partea inculpatului care cu câteva momente mai înainte o rănise cu cuțitul pe
concubina sa. Constrângerea psihică exercitată asupra sa a fost de asemenea inten sitate
încât a servit inculpaților ca mijloc pentru sustragerea bunurilor.
În conținutul incriminării faptei de tâlhărie sunt enumerate exact modalitățile prin
care se realizează acțiunea adiacentă.Astfel prin ,,amenințare,, se înțelege săvârșirea fap tei
incriminate în art. 206 C. pen, iar prin ,,violențe,, orice formă de presiune fizică sau
morală art. 193 C. pen. (I.Pa scu,S.Ivan,op.cit.p.31)
Violența, ca și amenințarea – mijloace folosite de făptuitor pentru realizarea în fapt
a constângerii – trebuie să fie exercitate nemijlocit asupra persoanei victimei.În anumite
situații,elementul material secundar poate fi realizat și prin exercitarea de violențe asupra
unor lucruri, cu precizarea ca violența să constituie o amenințare (de exemplu, rupere a
legăturii telefonice, stropirea cu benzină a încărcăturii dintr -un ca mion cu scopul de a o
incendia)31 Violența efectuată față de lucruri dar care nu constituie o amenințare nu poate
realiza acțiunea adiacentă și nu întregește conținutul constitutiv obie ctiv al infracțiunii de
tâlhărie.Astfel smulgerea ceasului de la mâna unei persoane aflată în stare avansată de
ebrietate și dormind,care nu numai că nu a opus rezistență și nu a fost în măsură să opună
rezistență,dar nici măcar nu pu tea simți că este de posedată d e bunul său, nu prezintă
trăsături caracteristice ale laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie, ci a celei de furt.32
În literatura juridică cât și în practica instanțelor au existat controverse cu privire la
existența conținutului obiec tiv al tâlhăriei în situația în care făptuitorul smulge, prin
surprindere, un bun din mâna victimei.

30 Dos. pen. nr. 826/2010 Judecător ia Reșița, jud. Caraș -Severin ,sentință nepublicată
31V.Dongoroz,în Explicații teoretice ,vol.III,p.488
32Trib .mun.București,secț a II -a pen.,dec.,nr.766/1976,RRD 2/2977,P.63

Au fost aduse argumente că o astfel de faptă constituie infracțiunea de tâlhărie,
susținându -se că prin smulgerea unui obiect din mâna victimei se r ealizează violența și nu
are nicio relevanță faptul că se exercită direct asupra victimei sau prin intermediul lucrului.
Se consideră că prin smulgerea bruscă se înlătură contactul victimei cu obiectul pe care îl
ținea și prin aceasta se realizează cerința necesară pentru exis tența infracțiunii de tâlhărie.33
În exprimarea altei opinii se consideră că nu orice acțiune violentă prin care se tinde
la luarea bunului este specifică conținutului obiectiv al tâlhăriei ,ci numai aceea care se
aplică unei persoane pentru înfrângerea unei împotriviri din partea sa în scopul abandonării
lucrului în mâinile agresorului. La comiterea furtului în aceste condiții, nu se aduce nicio
atingere relațiilor sociale privind viața integritatea corporală, sănătatea, libertatea, o noarea,
care formează obiectul juridic special al infracțiunii de tâlhărie.În acest caz încadrarea
juridică corectă va fi cea de ,,furt,, și nu de tâlhărie.
Sunt situații când victima opune rezistență acțiunii de smulgere a obiectului,
încearcă să î nlăture forța agresorului pentru a putea să păstreze obiectul.Înfrângând
rezistența sau opunerea fizică a victimei se realizează violența caracteristică tâlhăriei,
întrucat prin smulgerea bunului se poate realiza un pericol iminent pentru una din valorile
sociale arătate mai înainte, deoarece agresorul care nu renunță la atac va încerca în
continuare să acționeze cu și mai mare forță. Ori, în această ultimă situație, acțiunea de
smulgere chiar dacă nu pune în pericol iminent și grav viața sau integritatea c orporală a
posesorului va însemna, în orice caz, o imixtiune în libertatea de mișcare, ceea ce
echivalează cu lipsirea de libertate a unei persoane.34
În acest sens, practica judiciară a Tribunalului Suprem arată că: "dacă în fapt,
anterior smulgerii p ungii cu bani din buzunarul interior al hainei victimei, inculpatul a
împins cu o mână victima spre spate, dezechilibrând -o, și numai în aceste condiții i -a putut
lua banii cu cealaltă mână, se impune concluzia că furtul a fost comis prin violență și deci
că fapta c onstituie tâlhărie, iar nu furt.35
Însușirea bunului în aceste condiții constituie infracțiunea de tâlhărie, deoarece
prin smulgerea bunului s -a adus atingere unor relații sociale care formează obiectul juridic
adiacent al infracțiunii de tâlhărie, și, în consecință, s -a realizat violența specifică acestei
infracțiuni. De asemenea, fapta inculpatului de a fi smuls din brațele părții civile o sacoșă,
conținând diferite bunuri și de a fi fugit cu ea, constituie infracțiunea de tâlhărie și nu aceea

33Teod or Vasiliu,G.Antoniu,Drept penal,Partea specială, pag. 295
34 L. Biro. Sem nificatia termenului "Intrebuintarea de violen ta" din textul care incriminează tâlhă ria.
"R.R.D”. nr.4 anul 1973, pag. 32
35Trib. Supr., Sect. pen. dec. pen. nr. 339/1998, Op. cit., pag. 410

de furt; prin smulgerea obiectului material al infracțiunii elementul " violența" caracteristic
tâlhăriei est e realizat. 36
În principiu, violențele, ca și amenințările – ca acțiuni adiacente – care alături de
acțiunea principală de furt real izează elementul material al infracțiunii de tâlhărie, pot
consta în orice acțiune de agresiune fizică sau psihică îndreptată împotriva persoanei
vătămate, de natura a -i înfrânge împotrivirea la deposedarea sa. Cu alte cuvinte, în cazul
tâlhăriei comisă pr in aceste modalități, persoana vătămată știe că avutul ei va suferi o
diminuare prin acțiunea făptuitorului, dar nu poate împiedica producerea acestui rezultat,
fie pentru că opunerea ei a fost anihilată, fie pentru că nu îndrăznește să se opună. 37
În ac est sens, Curtea Supremă de Justiție a statuat că ,,deposedarea părții vătămate
de căciula pe care o purta, prin smulgerea ei de pe capul acesteia, fără exercitarea vreunei
acțiuni agresive de natură a -i înfrânge opunerea, constituie infracțiunea de furt,i ar nu de
tâhărie,deoarece lipsește cerința întrebuințării de violențe la care se referă art. 211, alin.1 –
Cod Penal".38
În concluzie, ori de câte ori luarea unui bun are loc prin "smulgere", instanța trebuie
să cerceteze cu deosebită atenție da că prin acțiunea de smulgere s -a adus vreo atingere
uneia din valorile sociale ce formează obiectul juridic adiacent al infracțiunii de tâlhărie,
realizându -se astfel elementul de "violență" cara cteristic acestei infracțiuni".39
„Violența trebuie să fie a ptă pentru a servi ca mijloc la luarea bunului, păstrarea
acestuia sau scăparea făptuitorului, prin înfrângerea opoziției sau rezistenței fizice a
victimei împotriva acțiunii de luare sau prin intimidarea acesteia, silind -o să rămână
inactivă și să renunțe la orice rezistență sau împotrivire; violența trebuie să fie exercitată cu
intensitate, să creeze un pericol iminent pentru viața, integritatea corporală, sănătatea,
libertatea victimei sau a altuia40
Cu privire la aceasta, în practica judiciară, Sentința penală nr. 4893/2008 a
Judecătoriei Suceava, s -a reținut în fapt că, în noa ptea de 12 noiembrie 2008 , inculpații
A.I. și T.V. au urmărit pe victima S.C., atacând -o și lovind -o cu pumnii și picioarele, într –
un loc întunecos din cartierul George Ene scu din Suceava, după care i -au sustras o scurtă,
în valoare de 200 lei.Victimei i -au fost cauzate vătămări ce au necesitat pentru vindecare

36 Trib. Supr., Sect.pen. dec.pen. nr. 1187/1971, "R.R.D."nr. 11/1971, pag. 151

37L. Biro. Semnificatia termenului "Intrebuintarea de violenta" din textul care incrimineaza tilharia. "R.R.D”.
nr.4 anul 1973, pag. 32
38Curtea Supremă de Justiție în comp.prev. de art.39 al.2 și 3 din Legea de organizare
Judecătorească,dec.nr.63/6mai 1991
39Gheorghe Nistoreanu si colectivul: op. cit., pag. 225
40 Oliviu Augustin Stoica : op. cit., pag. 159

îngrijiri medicale timp de 7 zile, conform certificatului medico -legal depus în cauză.
Instanța de fond a aplicat i nculpaților pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni, făcând
aplicarea art.211, alin 1 Cod Penal.
Prin ,,punerea victimei în stare de inconștiență,, se înțelege folosirea de narcotice
sau alte substanțe de natură să provoace starea de inconștiență a victimei.
Prin punerea victimei în ,,neputință de a se apăra,, se înțelege aducerea acesteia în
situația de a nu putea folosi posibilitățile de apărare datorită acțiunii de imobilizare,
dezarmare, închidere într -o cameră etc.
În literatura juridică,uni i autori,pornind de la interpreatarea restrictivă a art. 211 C.
pen, au susținut că violența, ca acțiune adiacentă nu poate precede furtul, ci ea trebuie sa
fie concomitentă sau posterioară ace stuia.41
Alți autori consideră că actele de violență vor putea fi săvârșite anterior furtului
pentru a se pregăti condițiile sustragerii, existând relația de conexitate între fapta de
violență și cea de furt. Tâlhăria presupune ca sustragerea să aibă loc prin violență, adică
odată cu începerea actelor de executare a furtului, deosebirea dintre cele două opinii fiind
doar aparentă. În raport cu furtul, acțiunea adiacentă poate să se co mită înainte de luarea
tâlhărie , efectivă a bunului, în timpul sau imediat după aceea.
În practica judiciară a fost dezbătută situaț ia în care între acțiunea principală (furt)
și acțiunea adiacentă (folosirea violenței, amenințări, etc.) există un interval mai mare de
timp . În speță, s -a reținut că, la sfârșitul lunii septembrie 1993, inculpatul a sustrasdintr -un
bloc de locuințe afla t în construcție o cantitate de parchet, pe care a ascuns -o într -un bloc
neterminat. În data de 19 noiembrie 1993, inculpatul găsind un cumpărător a mers să ia
parchetul de unde îl lăsase, însa a fost observat de un grup de militari în termen, aceștia
alergând după el, inculpatul, pentru a -și asigura scăparea, a aruncat cu o caramidă asupra
unuia dintre ei, pe care l -a și mușcat de mână.
Prima instanță a încadrat această faptă în art. 211, rap. la art. 225 Cod Penal și art.
239, alin.2 – Cod Penal cu aplicarea art. 35, lit.a – Cod Penal, iar instanța superioară a
respins recursul declarat de inculpat.42
În acest sens, în literatura juridică s -a arătat că "folosirea efectivă a
violențelor,amenințărilor sau oricăror altor forme de constrângere treb uie să intervină fie în
timpul executării acțiunii de furt, fie imediat după consumarea acesteia .43

41V.Dongoroz,Explicații teoretice,vol.III,op.cit.,p.188 -189
42Vasile Papadopol si M. Popovici: op. cit., pag. 264
43Vintilă Dongoroz si colectivul, op. cit., VoI. III, pag. 481

Ca urmare, "în cazul în speță, când furtul s -a comis în luna septembrie iar
exercitarea violenței pentru ca făptuitorul să -și asigure scăparea a avut loc în a doua
jumătate a lunii octombrie – nu s-a comis o tâlhărie și un ul traj, ci un furt și un ultraj.44
Actele de violență pot fi și posterioare sustragerii bunului,cu condiția ca acestea să
se fi săvârșit cu scopul de a păstra bunul sau pentru ca făptuito rul să -și asigure
scăparea.Dacă violențele nu au fost exercitate în scopul de a păstra bunul furat, ci au
reprezentat o ripostă spontană la comportarea agresivă a persoanelor care au surprins
furtul, faptele nu constituie infracțiunea de tâlhărie, ci infr acțiunea de f urt și lovire în
concurs real. 45
În cazul în care se lasă victimei o pauză mai mare de reflecție,nu mai sunt întrunite
elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie,astfel încât încadrarea juridică corectă va
fi cea de șantaj.Delimitar ea dintre aceste infracțiuni se face în funcție de succesiunea în
timp a violenței în raport cu actul de sustragere.În acest sens, tâlhăria presupune
întrebuințarea de violență sau amenințări spre a crea un pericol iminent pentru viața,
integritatea corpor ală sau libertatea fizică persoanei" în timp ce în cazul infracțiunii de
șantaj este vorba “de un pericol care urmează să se producă în viitor,, 46
Tocmai această distanțare în timp între momentul amenințării și momentul când
urmează să se producă în fap t,servește ca element pentru a deosebi șantajul de tâlhărie.47
Când victima tâlhăriei este un funcționar public care îndeplinește o funcție ce
implică exercițiul autorității de stat, tâlhăria intră în concurs cu infracțiunea de ultraj atunci
când sunt, îndeplinite cerințele legii.48
Acțiunea de furt este acțiunea principală din cuprinsul elementului material al
infracțiunii de tâlhărie constând în „luarea unui bun mobil din detenția altuia, în urma
constrângerii aces tuia ca să nu se împotrivească.49
Infracțiunea de tâlhărie intră în concurs cu infracțiunea de ultraj când victima este
un funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat ori
cu infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii p ublice, când sunt
îndeplinite condițiile necesare (de exemplu, după ce a furat anumite bunuri dintr -o
instituție publică, infractorul folosește violența împotriva persoanei care asigură paza și

44Oliviu Augustin Stoica: op. cit. pag. 159

45Trib. Supr., Sect. pen. dec. nr. -0-1/1973. "R.R.D." nr.11 /1993. pag. 173
46Gheorghe Nistoreanu si colectivul.. op. cit., pag. 224
47L.Biro,Criterii distinctive între infracțiunile de șantaj și tâlhărie RRD nr.4/1971,p.83
48Constantin Bulai, Constantin. Mitrache, Avram Filipas -Curs selectiv pentru licenta, Editura Press,
Bucuresti, 1997, pag. 76
49Oliviu Augustin Stoica, op. cit., pag. 160

care l -a observat în momentul când încerca să iasă din incinta instituției cu bunurile furate).
Nu are relevanță dacă cel care avea stăpânirea de fapt a bunului de care a fost
deposedat era sau nu proprietar sau titular al unui drept de a poseda sau de a deține.
Esențial este ca victima să fie prezentă la locul săvâr șirii faptei de furt deoarece numai
violențele săvârșite cu această ocazie și în scopurile prevăzute de art. 233 C. Penal pot fi
luate în considerare pentru existența tâlhăriei. În caz contrar, acele violențe vor întruni
elementele constitutive ale altor i nfracțiuni.
Fapta de a sustrage bunuri dintr -o locuință, făptuitorul fiind surprins în momentul în
care încerca să părăsească locul, având asupra sa bunurile părții vătămate, și utilizarea de
către acesta a unui spray paralizant pentru a -și asigura scăparea, întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de tâlhărie săvârșită de o persoană având asupra sa o substanță
paralizantă, iar nu ale tentativei la infracțiunea de furt calificat. I.C.C.J., secția penală,
decizia nr. 2717 din 19 mai 2004. Judecătoria Onești a condamnat pe inculpatul U.C.
pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt calificat prevăzută în art. 20 raportat la
art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. g) și i) Cod Penal. Sentința penală nr. 636 din 14
iulie 2003.
Instanța a reținut că, în noaptea de 8 iunie 2003, inculpatul a pătruns prin
escaladare în apartamentul părții vătămate. Intrând în locuință, partea vătămată a surprins
pe inculpat în timp ce se îndrepta spre ușă, cu o geantă de voiaj în care a dunase mai multe
bunuri. Pentru a -și asigura scăparea, inculpatul a pulverizat spre partea vătămată din
conținutul un ui spray paralizant.
Recursul în anulare declarat în cauză, cu privire la încadrarea juridică dată faptei în
prevederile art.20 ra portat la art.208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. g) și i) Cod Penal, în
loc de art. 211 alin. (21) lit. b) Cod Penal, este fondat.
Folosindu – se în realizarea actelor de violență de o substanță cu efect paralizant, în
cauză sunt incidente preved erile art.211 alin. (21) lit. b) Cod penal privind tâlhăria
săvârșită de o persoană având asup ra sa o asemenea substanță .
Recursul în anulare a fost admis și s -a dispus schimbarea încadrării juridice din
tentativa la infracțiunea de furt calificat, în aceea de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (21)
lit. b) Cod penal.
Lovirea persoanei vătămate aflate în stradă în scopul de a o jefui, negăsirea unor
bunuri asupra ei și fuga acesteia spre a se salva, urmată de îndată de sustragerea unor
bunuri din aut oturismul persoanei vătămate aflat în apropiere constituie infracțiunea
complexă de tâlhărie, iar nu tentativă de tâlhărie în prima fază și furt în cea de -a doua,

deoarece fapta are caracterul unei infracțiuni unice în raport cu persoana victimei, cu
timpu l și locul săvârșirii faptei și cu scopul urmărit de făptuitor.50
Inculpatul I.D. a fost condamnat pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de
tâlhărie și a complicității la infracțiunea de furt calificat, iar pe inculpatul B.M. pentru
complicitate l a tentativa de tâlhărie și furt calificat, prin schimbarea încadrării juridice din
infracțiunea de tâlhărie pentru ambii inculpați.51
Instanță a considerat că prima faptă a inculpaților constituie tentativă la tâlhărie,
respectiv complicitate la aceas ta, iar sustragerea din autoturism a fost considerată furt,
respectiv complicitate la aceasta. Curtea de Apel București, secția a II -a penală, prin
decizia nr. 413 din 2 iunie 2004 a admis apelul procurorului, a schimbat încadrarea juridică
dată faptelor și a condamnat pe inculpați pentru săvârșirea infra cțiunii de tâlhărie.
Recursurile declarate de inculpați sunt nefondate. Încadrarea juridică dată faptei de
către instanța de apel este în concordanță cu probele administrate și întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, motiv pentru care recursul inculpaților a fost
respin s

3.1.3 Urmarea imediată
Urmarea constă, ca și la infracțiunile de furt, în trecerea bunului din stăpânirea de fapt a
posesorului sau detentorului în c ea a făptuitorului. Acest rezultat se realizează prin
acțiunea principală care intră în componența elementului materia l al infracțiunii de
tâlhărie52
În ceea ce privește urmarea acțiunii adiacente, ea variază în raport cu mijloacele
folosite pentru realiza rea acesteia. În unele modalități agravante ale tâlhăriei urmarea
imediată adiacentă constă în vătămarea gravă ori în moartea victimei sau în producerea
unor consecințe deosebit de grave (perturbarea activității unor instituții sau agenți
economici).

3.1.4. Legătura de cauzalitate . Între acțiunea incriminată și rezultatul produs
trebuie să existe o legătură de cauzalitate atât sub aspectul acțiunii principale, cât și a celei
adiacente, infracțiunea din acest punct de vedere fiind una de rezultat. În ce ea ce privește

50I.C.C.J., sentința penală, decizia nr. 5886 din 10 noiembrie 2004

51Tribunalul București, secția a II -a penală, sentința nr. 1050 din 14 noiembrie 2003

52Gh.Nistoreanu ș.a.,op.cit., p.227

acțiunea adiacentă "este suficient pentru existența infracțiunii de tâlhărie ca această acțiune
să fi fost efectuată pentru a înlesni furtul sau pentru a păstra bunul furat, ori pentru a
înlătura urmele faptei, etc, fiind indiferent dacă ea și-a atins scopul sau nu, și deci,
indiferent dacă exista vreo legatură de cauzalitate întreviolențele, amenințările, etc.
Folosite și împrejurarea că lucrul furat a rămas la făptuitor sau că urmele infracțiunii au
dispărut ori că făptuitor ul a reușit să s cape"53
Pentru întregirea laturii obiective în conținutul infracțiunii de tâlhărie, acțiunea
adiacentă trebuie să fie produsă în desfășurarea activității infracționale pentru oricare din
scopurile arătate la alin.l, art. 244 – Cod penal "eficiența sau ineficiența acestei infracțiuni
neconstituind o cerință pentru existența infracțiunii de tâlhărie 54
3.2.Latura subiectivă.
Ceea ce caracterizează infracțiunea de ,,tâlhărie,, este intenția calificată,care există
atât în raport cu acțiunea princ ipală, respectiv acțiunea de furt, de sustragere, cât și în
raport de acțiunea adiacentă de exercitare de violențe, amenințări, etc.
În cuprinsul elementului subiectiv, atât acțiunea de sustragere, cât și acțiunea de
constrângere există de cele mai mult e ori chiar de la început, făptuitorul luând inițial
decizia de a comite ambele acțiuni. Nu este exclus, însă, ca această dualitate să apară și
ulterior, în timpul desfășurării acțiunii principale sau imediat după consumarea și
întrerup erea executării sale .
Intenția de a săvârși tâlhăria poate apărea chiar în momentul în care condițiile
obiective pe care făptuitorul le -a avut în vedere s -au schimbat (de exemplu, pătrunde într –
un apartament dar acolo, găsind o persoană, întrebuințează violența pentr u a o deposeda de
bunuri).55 .
Pentru realizarea laturii subiective a infracțiunii de tîlhărie în raport cu acțiunea
principală nu este suficientă intenția de a comite acțiunea de luare a unui bun fără
consimțământul celui în posesia sau detenția căruia se află acel bun, ci se mai cere ca
această intenție să aibă drept scop însușirea pe nedrept a bunului sustras. Această cerință
nu trebuie realizată în fapt, ea fiind cerută numai ca scop urmărit de făptuitor, chiar dacă nu
se înfăptuiește.
Cerința esențială cu privire la elementul subiectiv în comiterea acțiunii adiacente
constă în "intenția calificată de a realiza furtul prin îtrebuințarea de violențe, amenințări,

53C. Bulai, A. Filipaș, C. Mitrache, op. cit., pag. 405
54Sent. pen. nr. 563/2009, Judecatoria Resita, jud. Caras -Severin (nepublicata)
55I.C.C.J., secția penală, decizia nr.6236 din 2004

etc. sau de a recurge la vreunul din aceste moduri de constrângere pentru a păstra bunul
furat sau pentru a înlătura urmele infracțiunii ori pentru a asigura scăparea făptuitorului.56
Întrebuințarea de violențe, amenințări, etc. efectuate anterior furtului ,care nu au
intervenit imediat după comiterea acestuia sau care nu au fo st exercitate în scopul prevăzut
de lege nu pot constitui o acțiune adiacentă a acțiunii de furt, ci o acțiune distinctă, și deci,
eventual, o infracțiune separată sau cel mult conexă.
Dacă între autor și victimă au existat anterior anumite litigii de ordin patrimonial,
fapta nu va constitui tâlhărie, deoarece, cu toate că s -au folosit violențe, nu exista din
partea autorului scopul însușirii bunului furat (de exemplu: s -au folosit violențe pentru a i
se restitui o suma de bani datorată), deci fapta va primi o altă încadrare juridică, în raport
cu gravitatea și natura violențelor exercitate de făptuitor. 57
Prin sentința Tribunalului Dâmbovița, inculpatul D.G. a fost condamnat pentru
săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prevăzute în art. 208 alin. (1) raportat la art.
209 alin. (1) lit. b), e) și g) Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea
de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. ( 21) lit. b) din același cod .
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) Cod de procedură
penală s -a încetat procesul penal pentru infracțiunile prevăzute în art. 180 alin. (1) și în art.
180 alin. (2) C. pen.
Instanța a reținut că, în seara zilei de 26 ianuarie 2003, pe stradă, inculpatul a avut o
altercație cu R.A. care, de teamă, a fugit.Inculpatul a intrat în restaurantul din apropiere
crezând că R.A. se află acolo. În local, inculpatul a reproșat unor consumatori că au băut
împreună cu R.A. și a lovit cu cuțitul două persoane care au părăsit localul.De pe masa
celor doi consumatori inculpatul și -a însușit o bancnotă de 100.000 de lei și un pachet de
țigări. În urma loviturilor aplicate de către inculpat, N.N. și G.M. au suferit leziuni pentru
vindecarea cărora au fost necesar e 5-7 zile de îngrijiri medicale.
Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de procuror, a schimbat încadrarea
juridică din infracțiunile de furt calificat și lovire în infracțiunea de tâlhărie prevăzută în
art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și ali n. (21) lit. b) Cod penal și în baza acestor texte de lege a
condamnat pe inculpate.58
Recursul declarat de inculpat este fondat deoarece potrivit art. 211 C. pen.,
constituie infracțiunea de tâlhărie furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau

56Vintila Dongoroz si colectivul, op. cit., Vol. III, pag. 490
57Vintila Dongoroz si colectivul, op. cit., Vol. III, pag. 492
58. C.A. Ploiești, decizia penală nr. 46 din 9 februarie 2004.

amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra,
precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace, pentru păstrarea bunului
furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii, ori pentru ca făptuitorul să-și asigure
scăparea.
Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a intrat în restaurant,
convins că martorul R.A., cu care avusese un conflict, se află acolo.
În local a întâlnit părțile vătămate cărora le -a reproșat că au băut împreun ă cu R.A.
și a hotărât să -i pedepsească, lovindu -i cu cuțitul. În fața acestei agresiuni, părțile vătămate
au pără sit localul.
Văzând că rămăsese pe masă o bancnotă de 100.000 de lei și un pachet de țigări,
inculpatul a luat hotărârea de a le însuși. Este, deci, vorba de fapte distincte, lovire și furt
calificat, câte două fapte, comise în baza unor rezoluții distincte, actele de violență fiind
comise pentru că părțile vătămate aveau presupuse legături cu R.A., intenția de furt
survenind d upă ce acestea părăsiseră localul, abandonând pe masă banii și țigările. Ca
atare, violențele nu au fost săvârșite pentru comiterea furtului și nici pentru ca incul patul
să-și asigure scăparea. Așa fiind, corect prima instanță a încadrat faptele în câte două
infracțiuni de furt calificat și de lovire a părților vătămate; constatând că acestea nu au
formulat plângeri, a încetat procesul penal potrivit legii.Sentința fiind, deci, legală și
temeinică, iar decizia instanței de apel greșită în drept, recursu l inculpatului a fost admis, s –
a casat decizia atacată și s -a menținut sentința pronunțată de tribunal deoarece infracțiunea
de tâlhărie se caracterizează, sub raport subiectiv, prin scopul în care făptuitorul
întrebuințează violența sau amenințarea: săvâr șirea furtului, înlăturarea urmelor infrac țiunii
sau asigurarea scăpării .59
În cazul în care violențele sau amenințările au fost exercitate în alt scop, dar după
agresarea persoanei vătămate făptuitorul sustrage bunuri ale acesteia, în baza unei rezoluți i
distincte, intervenite ulterior agresiunii, faptele constituie infracțiunea de furt în concurs
real cu una din infracțiunile cont ra persoanei prevăzute de lege.
Înțelegerea între două persoane de a sustrage un bun aflat asupra uneia dintre ele,
dar ap arținând altuia, prin simularea unei agresiuni asupra acesteia și luarea bunului de cea
de-a doua constituie infracțiunea de furt, iar nu aceea de tâlhărie, însușirea nefiind săvârșită
printr -o agresiune reală asupra unei persoane vătămate. 60 .
Prin se ntința nr. 486 din 19 mai 2003, Tribunalul București, secția I penală, a

59I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2175 din 22 aprilie 2004
60I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 6236 din 24 noiembrie 2004

condamnat pe inculpații M.G. și I.R. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută în
art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., respectiv a complicității la această infracțiun e.
Instanța a reținut că, la 12 aprilie 2001, S.E., contabilă la SC „C”, s -a deplasat la
bancă pentru a ridica banii pentru salarii împreună cu inculpatul I.R. agent de pază, șofer
însoțitor pentru asemenea transporturi.
La sediul băncii, dup ă încasarea sumei de 350 de milioane de lei, inculpatul a
așezat bani într -o sacoșă, mergând apoi împreună cu contabila spre lo cul unde se afla
autoturismul. În timp ce inculpatul încerca să deschidă portiera, s -a apropiat o persoană
care a lovit pe I.R. cu palma peste față, iar după ce acesta a căzut, i -a smuls sacoșa cu banii
din mână și a fugit.
În urma cercetărilor s -a stabilit că între inculpatul I.R. și inculpatul M.G., care a
luat banii, a existat o înțelegere în ved erea sustragerii acestora.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 576 din 9 august 2004, a
respins apelurile declarate de procuror și de inculpați.
Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză procurorul a declarat recurs, susținând
că fapta trebuia încadrată ca furt calificat, iar nu ca tâlhărie.
Recursul este fondat.
Din probele administrate rezultă că inculpatul I.R. a comunicat celuilalt inculpat că
urmează să se deplaseze la bancă să ridice o importan tă sumă de bani, cei doi luând
legătura prin telefon și în timpul deplasării spre bancă. După încasarea banilor, simulând că
îl atacă pe I.R., inculpatul M.G. i -a aplicat o lovitură cu palma peste față, acesta căzut, iar
el i-a smuls sacoșa cu bani și a fu git. În următoarele zile inculpații au împărțit banii
sustrași.
Așadar, pe baza înțelegerii stabilite între cei doi inculpați, M.G. a sustras cele 350
milioane de lei fiind ajutat de inculpatul I.R.
Fapta celor doi inculpați constituie infracțiunea de furt calificat săvârșită de unul în
calitate de autor, iar celălalt în calitate de complice.
Pentru existența infracțiunii de tâlhărie, reținută de prima instanță și cea de apel, se cere ca
violențele să fie exercitate asupra persoanei vătămate; or, în speță, inculpații au simulat că
unul îl lovește pe celălalt, încercând prin aceasta să împiedice stabilirea realității,
identificarea făptuitorilor și recuperarea prejudiciului.
Inculpații înțelegându -se să însceneze furtul prin violență, nu se poate reține ca reală una
din acțiunile specifice infracțiunii complexe de tâlhărie, ci numai a infracțiunii de furt
calificat prevăzută în art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen.

În consecință recursul procurorului a fost admis, s -au casat hotărârile atacate, s -a
schimbat încadrarea juridică în sensul considerentelor ce preced și s -a dispus condamnarea
inculpaților po trivit noii încadrări.
3.3 Form e, modalități, sancțiuni
3.3.1Tâlhăria fiind o infracț iune comisivă,de rezultat presupune o desfășurare în
timp și prin urmare este susceptibilă de toate formele imperfecte ale infracțiunii.Actele
pregătitoare sunt posibile atât în raport cu acțiunea principală,cât și cu cea
adiacentă.Acestea pot fi de natură material (confecționează mijloace cum ar fi
arme,procură narcotice ) sau morală (culegerea unor informații despre victimă sau date cu
privire la locul și timpul comiterii tâlhăriei.Deși posibile,legea nu incriminează actele
pregătitoar e în cazul acestei i nfracțiuni.
În cazul în care făptuitorul a efectuat acte pregătitoare și le -a folosit pentru
săvârșirea infracțiunii, acestea vor fi absorbite în activitatea ilegală a autorului,cu
precizarea că se va ține cont la evaluarea gradului de pericol socia l și respectiv la
individualizarea pedepsei.
Atunci când actele pregătitoare (de exemplu,procurarea de arme) au fost efectuate
de o altă persoană și folosite de făptuitor la comiterea infracțiunii,ele vor fi considerate
acte de complicitate anterioară l a săvârșirea infracțiunii.
3.3.2. Tentativa
Tentativa presupune o executare incompletă a faptei, adică o încercare de a săvârși
infracțiunea. Tentativa apare ca o formă imperfectă a faptei (deoarece nu s -a finalizat prin
consumare), reflectând un dez acord între latura subiectivă (intenția de a comite o faptă
consumată) și latura obiectivă, adică ce s -a realizat efectiv.
La infracțiunea de tâlhărie, tentativa este posibilă, iar legea prevede sancționarea ei
(art. 237 Cod penal). Este posibilă tent ativa întreruptă sau improprie ori relativ
imposibilă,însă nu este posib ilă tentativa perfectă.
În cazul tâlhăriei există tentativă atunci când autorul a început executarea furtului
prin violență, amenințare, dar această executare a fost întreruptă de intervenția posesorului
ori detentorul bunului,ori a altei persoane.61
În consecință, fapta inculpatului care, fiind surprins de persoana vătămată după ce -i
forțase portiera autoturismului în scopul de a -și însuși unele lucruri pentru a -și asigura
scăparea, a folosit împotriva acestuia un spray cu efect paralizant, constituie tentativă la

61C.A.B ucurești ,secția a II -a pen.,dec.nr.298/1996,RDP nr.4/1996,p.163

infracțiunea de tâlhărie prevăzută în art._ combinat cu art._ raportat la art.233, alin. 1 –
Cod Penal .
De asemenea, s -a reținut tentativă și în cazul în care inculpatul a exercitat actele de
violență dar nu a luat niciun bun de la partea vătămată, întruc ât aceasta nu asupra sa
bunuri.62 Astfel, s-a reținut tentativă (și nu tentativă absolut improprie -nepedepsibilă,cum
au solicitat inculpații), fapta inculpaților care au pătruns în l ocuința victimei , au imobilizat –
o și au lovit -o, cerându -i să le spună unde ține banii. La răspunsul victimei că nu are bani,
inculpații au căutat prin casă, dar, negăsind decât o bancnotă de 1000 de lei vechi (ROL ),
au părăsi t locuința și nu au luat nimic.63
Va exista tentativă în cazul tâlhăriei și atunci când s -au executat numai actele de
violență, amenințare etc., în vederea săvârșirii furtului, aceasta deoarece în cazul
infracțiunilor complexe, constituie act de executare orice act prin care se tinde chiar și
numai la executarea infracțiunii absorbite.64
În practica judiciară s -a decis că există tâlhărie atunci când executarea furtului,
fiind întreruptă din cauza unor împrejurări independen te de voința făptuitorului, acesta
folosește violența, amenințarea etc. pentru ștergerea urmelor infracțiunii sau pent ru a-și
asigura scăparea.65
În practica judiciară și în literatura juridiară, o problemă controversată a fost cea a
încadrării ju ridice a faptei în situația în care autorul faptei de tâlhărie care a avut ca urmare
moartea victimei, fiind surprins de acesta în momentul în care sustrăgea bunul, a lovit -o în
scopul efectuării acțiunii de luare a bunului sau pentru a -și asigura scăparea , iar în urma
violențelor exercitate (lovire), victima a decedat iar făptuitorul a renunțat la luarea
obiectului de teama de a nu fi surprins de alte persoane care se a larmaseră.
În această privință s -au exprimat mai multe opinii, inst anța supremă stabilind că
atâta vreme cât s -a produs urmarea mai gravă – moartea victimei – nu mai are relevanță,
sub aspectul încadrării juridice, dacă furtul s -a consumat sau nu.
3.3.3.Consumarea
Infracțiunea de tâlhărie se consideră consumată dacă executarea acțiunii principale
s-a desfășurat complet,iar făptuitorul a exercitat vio lențe,amenințări etc. Dacă activitatea
principală s -a consumat fără ca făptuitorul să fie nevoit a recurge la acțiunea
adiacentă,fapta va fi calificată dr ept infracț iune de furt.

62Î.C.C.J.,secț.pen.,dec.nr.1234/2005,în Jurisprudența Secției Penale 2005,p48
63C.A.București,secț.pen,dec.nr.218/1996,RDP nr.1/1997,p.122 -123
64Tudorel Toader,Drept Penal.Partea Specială.Teorie și practică judiciară,p.219
65C.S.J.,secț.pen.,dec.nr.1304/2002,în RDP nr.3/2003,p.122 -123

Smulgerea unui lanț de la gâtul părții vătămate constituie infracțiunea de tâlhărie în
forma consumată, iar nu tentativă la infracțiunea de tâlhărie, deoarece furtul, care
constituie acțiunea principală a infracțiunii de tâlhărie, s -a consumat în momentul în care
inculpatul a smuls lanțul de la gâtul părții vătămate, chiar dacă bunurile sustrase nu au fost
găsite asupra inculpatului, ci pe caldar âm, la locul săvârșirii faptei.66 .
În cazul furtului urmat de folosirea unuia dintre mijloacele prevăzute în art.233
C.pen.,tâlhăria se consumă în momentul când făptuitorul folosește unul din aceste mijloace
pentru a -și asigura scăparea sau pentru păstrarea bunului.Nu prezintă relevanță dacă scopul
urmărit a fost realizat deoarece scopul e ste privit ca finalitatea acțiunii și nu ca rezultat al
acesteia.
3.3.4. Epuizarea infracțiunii de tâlhărie
În ceea ce privește epuizarea infracțiunii de tâlhărie, aceasta este susceptibilă "de o
activitate infracțională prelungită în timp" după ating erea momentului consumativ și deci
de o eventuală amplificare a urmărilor imediate. În măsura în care durează acțiunea
adiacentă de întrebuințare a mijloacelor de constrângere, în aceeași măsură poate fi
prelungitș, prin actesuccesive de sustragere, acțiun ea principală și deci fapta de tâlhărie.67
În ipoteza unor astfel de prelungiri, fapta de tâlhărie se consideră epuizată atunci
când au încetat actele succesive în efectuarea acțiunii principale sau când nu mai este
posibilă o amplificare a urmărilor acțiun ii adiacente.68
Uneori acțiunea adiacentă poate produce urmări de o gravitate progresivă (vătămări
corporale grave, moartea victimei), de natură să modifice tot progresiv și pericolul social
concret al tâlhăriei; în aceste situații și procesul cauzal a l activității infracționale se
prelungește, de asemenea, în timp. 69

3.3.5.Sancțiuni.
Tâlhăria varianta tip se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi.
Aspecte procesuale
Acțiunea penală în cazul infracțiunii de tâlhărie se pune în mișcare din oficiu.

66I.C.C.J., secția penală, decizia 5601 din 29 octombrie 2004
67Vintila Dongoroz si colectivul: op. cit., Vol. III, pag. 491
68Vintila Dongoroz si colec tivul. op. cit., Vol. III, pag. 492
69Vintila Dongoroz si colectivul. op. cit., Vol. III, pag. 492

SECȚIUNEA a III -a
Tâlhăria calificată
§1.Conținutul legal
Art. 234
Tâlhăria calificată
(1) Tâlhăria săvârșită în următoarele împrejurări:
a) prin folosirea unei arme ori substanțe exploz ive, narcotice sau paralizante;
b) prin simularea de calități oficiale;
c) de o persoană mas cată, deghizată sau travestită;
d) în timpul nopții;
e) într -un mijloc de transport sau a supra unui mijloc de transport;
f) prin violare de domicil iu sau sediu profesional, se pedepsește cu închisoarea de
la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tâlhăria săvârșită în condițiile art. 229 alin. (3) se pedepsește cu închisoare de la
5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
(3) Cu aceeași pedeapsă se sancționează tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea
corporală.
Tâlhăria calificată este din prisma obiectului juridic,a subiecților,cât și a
elementelor conținutului constitutiv în linii generale identică cu tâlhăria simplă,diferența
constând în împrejurările speciale ce sporesc gradul de pericol social al acestei infracțiuni.

1.1.Elementele circumstanțiale agravante prevăzute de art.234 alin.(1) -(3)
NCP
1.1.1.Tâlhăria săvârșită prin folosirea unei arme ori substanțe
explo zive,narcotice sau paralizante art.234 alin.(1) lit.a.) NCP
Pentru reținerea acestei circumstanțe agravante se impune ca arma, substanța
explozivă, narcotică sau paralizantă să fie efectiv folosită și nu doar deținută.
Potrivit art.179 alin (1) NCP, arme sunt instrumentele, piesele sau dispozitivele
astfel declarate prin dispozițiile legale;de asemenea obiectele pe care legea le asimilează cu
armele, deoarece acestea devin arme numai dacă au fost întrebuințate ca arme în atac.
Potrivit art.1 alin (2) din Legea nr.126/1995 prin substanță explozivă se înțelege
explozivii de tipul amestecuri explozive,emulsii explozive,mijloace de inițiere, fitile
detonante, fitile de siguranță, fitile de aprindere, capse electrice, capse pirotehnice, tuburi

de șoc, relee de tonante, inclusiv explozivii de uz civil și articolele pirotehnice, precum și
orice alte substanțe sau amestecuri de substanțe destinate să dea naștere la reacții chimice
instantanee, cu degajare de căldură și gaze la temper atură și presiune ridicată.
Prin substanță narcotică se înțelege orice substanță care are însușirea de a produce
artificial o stare de somnolență, pierderea cunoștinței, diminuarea sensibilității și a
reflexelor. (cloroform, eter, morfina etc.)
În categoria substanțelor parali zante intră acele produse chimice care au
aptitudinea de a diminua capacitatea de autoapărare a victimei. (spray paralizant, substanțe
vomitive, iritant –lacrimogene)
Fiind o circumstanță reală se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în
care au cunoscut -o sau au prevăzut -o.
1.1.2 .Tâlhăria săvârșită prin simulare de calități oficiale(art.234 alin(1) lit.b.)
NCP
Prin calitate oficială se înțelege dreptul unei persoane de a exercita o anumită
funcție, de a efectua acte ce a r intra în sfera sa de competență, acte producătoare de
consecințe juridice. Calitatea de procuror, ofițer de poliție ce poate avea un efect intimidant
asupra părții vătămate, astfel încât aceasta nu opune rezistență. Nu prezintă relevanță dacă
făptuitorul și-a însușit ulterior calitatea de care s -a prevalat, fapta continuă să constituie
infra cțiunea de tâlhărie.
Fiind o circumstanță reală se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în
care au cunoscut -o sau au prevăzut -o.
1.1.3 .Tâlh ăria săvârșită de o persoană mascată,deghizată sau travestită art.234
alin(1) lit.c.) NCP
Persoana mascată este acea persoană care poartă total sau parțial o mască, astfel
încât fața să nu îi fie recunoscută.
Persoana este deghizată atunc i când se îmbracă sau își aranjează înfățișarea în așa
fel încât să nu fie recunoscută. (mustață, perucă, extensii de păr)
Persoana travestită este cea care își aranjeanză vestimentația,înfățișarea astfel încât
dă impresia că este de sex opus decât cel real.
Împrejurarea ce sporește gravitatea acestei infracțiuni este pericolul pe care îl
prezintă făptuitorul; acesta acționează într-un mod de natură să contribuie la intimidarea
și înfricoșarea victimei, de asemenea, se amplifică curajul cu care acționează autorul știind

că va fi mai greu recunoscut și identificat.70
Fiind o circumstanță reală se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în
care au cunosc ut-o sau au prevăzut -o.
1.1.4.Tâlhăria săvârșită în timpul nopții art.234 alin(1) lit.d.) NCP
Rațiunea instituirii acestei agravante se justifică pe considerentul că în această
perioadă șansele făptuitorului de a se apropia de victimă sunt mult mai mari, iar făptuitorul
poate fi mai greu descoperit și prins noaptea.
La determinarea ,,timpului nopții,, în sensul legii penale nu trebuie avut în
vedere,în mod exclusiv criteriul astronomic -când apune soarele și când răsare -întrucât între
acestea există o perioadă de tranziție în care cele două fenomene coexistă și se
întrepătrund.Referindu -se la ,,timpul nopții,textul menționat are în vedere noaptea
reală,adică intervalul de timp de când întunericul s -a substituit luminii până când lum ina va
lua locul întunericului.71
Stabilirea acestui moment trebuie lăsată la latitudinea instanței de judecată, care va
ține seama de situația concretă existentă în fiecare caz în parte, și anume de data
calendaristică, ora când a fost comisă fapta, poziția topografică a localității în care a fost
săvârșită infracțiunea (munte, deal, câmpie), de condițiile atmosferice locale existente la
acea dată etc72
În literatura juridică s -a precizat că amurgul nu face parte din noapte întrucât
întunericul nu s -a instalat,atenția oamenilor nu este influențată de noapte,pe când zorile pot
fi incluse deoarece întunericul mai persistă,și mai ales,pentru că trecerea de la starea de
somn la cea de activitate cotidiană influențează capacitatea de a tenție a oamenilor.73
1.1.5.Tâlhăria săvârșită într -un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de
transport art.234 alin(1) lit.e) NCP
Calificarea tâlhăriei săvârșite într -un mijloc de transport se justifică prin aceea că
făptuitorul poate să ,,studieze” mai ușor victima șisă aprecieze oportunitatea intervenției
sale.Se va reține caracterul cal ificat al acestei infracțiuni dacă aceasta s -a petrecut în orice
vehicul care transportă perso ane(inclusiv taxiul);
Tâlhăria săvârșită asupra unui mijloc de transport constituie o prevedere nouă în
Codul penal actual și presupune ca făptuitorii să ac ționeze asupra persoanelor af late în
mijlocul de transport în vederea sustragerii bunu rilor .

70Gheorghe Nistoreanu și colectivul,Drept Penal.Partea specială,Ed.Europa Nova,Buc 1997,p.214
71G.Antoniu,C.Bulei,Practica judiciară,vol.III,op.cit.,p.117
72Gheorghe Nistoreanu și colectivul,Drept Penal.Partea specială,Ed.Europa Nova,Buc 1997,p.216
73V.Dongoroz,în Explicații teoretice,vol.III,op.cit.,p.478

1.1.6.T âlhăria săvârșită prin violare de domiciliu sau a sediului
profesionalart.234 alin(1) lit.f) NCP
Spre deosebire de vechiul Cod Penal, nu se m ai reține concurs între tâlhărie și
violarea de domiciliu, ci tâlhăria calificată. Astfel, infracțiunea de violare de domiciliu sau
cea de violare a sediului professional este absorbită în infracțiunea de tâlhărie calificată.
1.1.7 Tâlhăria săvârșită în condițiile art.229 alin(3) (art.234 alin(2) NCP)
În această variantă a tâlhăriei este absorbită infracțiunea de furt calificat prevăzută
de art. 229 alin(3) , ce are ca obiect material unul din următoarele bunuri:
a) țiței, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere
sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane -cisternă;
b) componente ale sistemelor de irigații;
c) componente ale rețelelor electrice;
d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de
incendiu sau alte situații de urgență publică;
e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenție la incendiu, la accidente
de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene, ori în caz de dezastru;
f) instalații de siguranță și dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian și
componente ale acestora, precum și componente ale mijloacelor de transport aferente;
g) bunuri prin însușirea cărora se pune în pericol siguranța traficului și a
persoanelor pe drumurile publice;
h) cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații, radiocomunicații,
precum și componente de comunicații
1.1.8 Tâlhăriacare a avut ca urmare praeterintenționată o vătămare corporală
art.234 alin(3) NCP
Pentru a întruni conținutul constitutiv al acestei infracțiuni este necesar ca
făptuitorul să fi produs praeterintenționat una din urmările prevăzute de art.193 alin(1)
NCP,respectiv o infirmitate,leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane,care au
necesitat,pentru vindecare,mai mu lt de 90 de zile de îngrijiri medicale;un prejudiciu estetic
grav și permanent;avortul;punerea în primejdie a vieții persoanei;
În cazul în care făptuitorul a acționat cu intenția de a provoca victimei una din
urmările prevăzute de art.193 alin(1),se v a reține infracțiunea de tâlhărie în concurs și
vătămarea corporală p revăzută de art.194 alin(2) NCP

§2.Tâlhăria urmată de moartea victimei
Imperios necesar pentru existența acestei infracțiuni este forma de vinovăție –
praeterintenția.Dacă făptuitorul a acționat cu intenție,fie și indirectă,infracțiunea de tâlhărie
/tâlhărie calificată poate fi reținută în concurs cu omorul calificat prevăzut de art.189
alin(1)lit.d) NCP(pent ru a înlesni sau ascunde săvârșirea unei infracțiuni)
Potrivit a rt.236 NCP,tâlhăria sau tâlhăria calificată care a avut ca urmare
producerea praeterintenționată moartea victimei se pedepsește cu închisoarea de la 7 la 18
ani și interzicerea exercitării unor drepturi;

SECȚIUNEA a IV -a
Aspecte procesuale
§1.Competența or ganului de urmărire penală
Competența de a efectua urmărirea penală în cazul infracțiunii de tâlhărie comisă în
condițiile art. 233,art 234 alin.l, 2 si 3Noul Cod Penal aparține organului de cercet are
penală al poliției judiciare (art. 57 -Noul Cod de Procedură Penală).
Urmărirea penală în cazul comiterii infracțiunii d e tâlhărie prevăzută de art.237
Noul Cod penal se efectuează, în mod obligat oriu, de către procuror (art.56 alin.3^2 lit.c
Cod de Procedură Penală), așa cum a fost modificat prin Legea 135/2010 – privind Codul
de Procedură Penală, când tâlhări a a avut ca urmare moartea victimei.
În situația în care organul de cercetare a constatat infracțiunea prevăzută de art.237
Noul Cod Penal este obligat să efectue ze actele de cercetare penală ce nu suferă amânare,
chiar dacă infracțiunea nu este de competența sa, lucrările întocmite de el fiind pe deplin
valabile. Această obligați e rezidă din prevederile art .60 Noul Cod de Procedură Penală.
Tot din prevederile ace luiași articol, organul de cercetare penală este obligat să înainteze
procurorului toate lucrările efectuate, de îndată.
§2. Competența instanței de judecată
Infracțiunea de tâlhărie comisă în condițiile art.233, art. 234 – Noul Cod Penal, se
judecă în primă instanță la Judecătorie (art.35 Noul Cod de Procedură Penală).
Când tâlhăria a avut ca urmare moartea victimei (art.237 Noul Cod Penal)
competența de a judeca în primă instanță aparține Tribunalului (art.36, alin.1 lit. Noul Cod
de Procedură Penală ) sau când este cazul Tribuna lului Militar Teritorial (art.37, alin . l Noul
Cod de Procedură Penală).
Dacă în cursul judecății, instanța constată ca acțiunea penală nu mai poate fi
exercitată, fiind întrunite cerințele art. l6, lit. a – e Noul Cod de Proced ură Penală, conform
art.l7, alin 2 ^1- Cod de Procedură Penală,acțiunea penală se stinge prin rămânerea
definitive a hotărârii judecătorești de condamnare, renunțare la aplicarea pede psei,
amânarea aplicării pedep sei, achitare sau încetare a procesului penal.

Secțiunea a V-a
Aspecte criminologice și criminalistice privind
infracțiunea de tâlhărie
§1.Aspecte criminologice
Preocupările criminologiei au avut întotdeauna un punct de interferență cu științele
penale, criminologia având ca scop general fundamentarea unei politici penale eficiente în
lupta împotriva criminalitații care să apere valorile fundamentale ale societății, să prevină
criminalitatea și să tragă la răspundere pe cei vinovați. Scopul particular (i mediat) îl
reprezintă verificarea ipotezelor privind cauzele criminalității și reacția socială față de
acestea, urmărind în plan practic prevenirea criminalității, umanizarea formelor de reacție
socială și tratamentul delincvenților. Politica penala alături de dreptul penal definesc "axul"
în jurul căruia criminologia își desfașoară cercetările.
Conform literaturii de specialiate se consideră că obiectul criminologiei îl
reprezintă criminalitatea reală, infracțiunea, infractorul, dar și victima i nfracțiunii, precum
și reacția socială față de criminalitate.
Identificarea și analiza factorilor criminogeni precum și distingerea
particularităților psihologice ale diferitelor categorii de autori de fapte penaleajută
anchetatorul să -și stabileas că încă, de la începutul anchetei câteva repere generale de ordin
psihologic, conturând per ansamblu personalitatea infractorului.
Tâlhariisunt infractori care pentru a intra în posesia bunurilor deținute devictime,
folosesc violența -conduită și atitud ine care constă în constrângerea fizică sau psihică
exercitată de unele persoane asupra altora pentru le impune voința, opresându -le.Violența
variază în funcție nivelul de reactivitate al sistemului nervos, dar mai ales de structura
caracterială,de lipsa de stăpânire de sine, de impulsivitate, de slaba organizare a
viețiipsihice, de lipsa autocontrolului sau insuficiența reacțiilor emotive – impulsive, de
emoții puternice, de conștiința de sine dilatată, de forță brută needucată, de lipsă morală. În
general, tâlhăriile au loc după studierea prealabilă atât a locului de comitere a infracțiunii,
cât și a persoanei sau a persoanelor care posedă sau păzesc bunurile râvnite de tâlhari. Cei
ce recurg la astfel de infracțiuni sunt persoane cu o instinctualitate preg nantă și
predominantă. Din punct de vedere psihanalitic ei (tâlharii) nu depășesc stadiul oral, ceea
ce-i împinge la achiziția directă, brutală a bunurilor pe care și le doresc. Sunt dominați de
pasiuni, iar ca o consecință a acestui fapt, deciziile sunt luate foarte repede, fără să stea

mult pe gânduri (aici sunt incluse în mod special deciziile de lovire și de alegere a locului
unde să lovească).
Caracteristici ale tâlharilor: explozivitate, iritabilitate și irascibilitate, au o fire nestăpânită.
Asta î nseamnă că se caracterizează prin predominanța impulsurilor, instinctelor și
sentimentelor asupra considerentelor raționale.
Aceste personalități reacționează impulsiv, exprimându -și neplăcerea prin mimică
și cuvinte, prin reacții chiar agresive, negândindu -se la eventualele consecințe care le pot
fi defavorabile în timp. Se caracterizează pri ntr-o mare nestatornicie, care face ca
personalitățile nestăpânit să-și schimbe frecvent locul de muncă, deși munca fi zică și
efortul nu le displac. Tâlharii îș i ating scopul în două modalități: Acționând doar cu forța
propriului fizic, sau cu mână armată. Tâlhăria neîn armată este o infracțiune care se
caracterizează prin înfrângerea rezistenței vic timei doar prin folosirea unor tehnici de luptă
corp la corp. Ace astă infr acțiune era, la un moment dat, caracteristică doar în marile orașe,
dar acum ea s -a răspândit și în mediul rural.
Mai nou, tâlhăria neînarmată se comite în grup pen tru că e mai ușor și mai sigur să
zdrobești rezistența cuiva dacă există o s uperior itate numerică.
Tâlharii au o constituție atletică, în general au o masă musculară bine dezvoltată,
sunt robuști, ei nepunând mare accent pe îmbrăcăminte.Având în vedere interacțiunea
directă cu victima, aceste caracteristici fizice îi ajută pe tâlhari să -și însușească mai ușor
bunurile de la victimele lor prin intimidare și prin folosirea forței.
În ceea ce privește dezoltarea intelectuală a tâlharilor, chiar dacă „zestrea” nativă i –
a dotat cu un anumit bagaj intelectual, modalitatea lor de a percepe și consuma actul
infracțional demonstrează o capacitate intelectuală mai redusă decât a multor alte categorii
infracționale, un coeficient al inteligenței mai scăzut. Ei acționează impulsiv, agresiv,
folosind forța fizică și nu cea intelectual ă. Acționează întotdeauna premeditat, cu studierea
prealabilă atât a locului unde va avea loc infracțiunea, cât și a persoanei asupra căreia va
avea loc infracțiunea. Însă, datorită faptului că acționează întotdeauna dominați de
explozivitate, irascibilitate, instinctele și sentimentele predomină în defavoarea
conduitelor raționale. Capacitățile verbale, de utilizare al limbajui sunt reduse,
disponibilitățile imaginative la fel, doarece acestea sunt utilizate doar în planificarea
locului și a m etodei concrete de participare la actul infracțional, dar nu și a strategiei de
aplicare a demersului infracțional, pentru că acesta este același și anume manifestarea și
utilizarea violenței prin agresivitate și forțăfizică. În rândul tâlharilor întâlnim mulți
subiecți cu un coeficient de inteligență mediu și mai ales sub mediu.

Tâlharii au o atitudine deschisă în favoarea comportamentelor care sunt în dezacord
cu normele de conviețuire socială, ei transformă acțiunile și opțiunile lor în mijloace de
afirmare personală. Acest dezacord al lor față de normele sociale îi stimulează, nicidecum
jenează, transormându -i în candidați permanenți la comiterea unor fapte antisociale.
Instabilitatea emoțional -acțional a reacțiilor, frecventă la tâlhari, este o car acteristică a
comportamentului infracțional. La omul obișnuit, normal, reacțiile sunt relativ stabile și
constante, fără a fi marcate de mari oscialții, deoarece sunt reglate conștient. La tâlhari
reacțiile sunt uneori discontinue, manifestă inconstanță fa ță de stimuli, prezintă salturi de la
o extremă la alta (de la intensitate redusă la intensitate ridicată, de la pozitiv la negativ).
Prin infracțiunea comisă, tâlharii urmăresc obținerea unor beneficii materiale (mai ales
tâlharii), dar uneori și a unor satisfacții morale, ceea ce explică cauzele intime, personale
ale infracțiunii.
Când infractorul se pregătește să comită o faptă antisocială gravă el își construiește
o veritabilă personalitate dublă, astfel încât comportamentul afișat să fie în opoziți e cu
posibilul comportament infracțional. Preocuparea însă esteatât de mare încât anumite
elemente ale comportamentului afișat devin suspecte și demascatoare: gesturi bizare,
atitudini neobișnuite, preferințe pentru anumite tipuri de relații cu anumite per soane,
exagerate ca frecvență și ca formă. Chiar și comportamentele „perfecte” devin suspicioase
pentru că se știe că perfecțiunea este un deziderat imposibil de atins.
Personalitatea tâlharilor se evidențiază prin trăsături ca: agresivitate, impulsivi tate,
irascibilitate, insatbilitate, indi ferență afectivă, egocentrism.

§2.Aspecte criminalistice
Criminalistica, ca știință juridică cu caracter judiciar, autonom și unitar, însumează
ansamblul de cunoștințe despre metodele, mijloacele tehnice și proce deele tactice,
destinate descoperirii, cercetarii infracțiunilor, identificării persoanelor implicate în
săvârșirea lor și prevenirea faptelor antisociale.
Dacă Codul penal prin dispozițiile sale are rolul de a apăra valorile și realitatile
sociale esentiale ale societății, criminalistica are rolul de a clarifica sau contura ele mentele
constitutive ale infracțiunilor cuprinse î n Codul penal .
Infracțiunea de tâlhărie face parte din categoria infracțiunilor complexe, întrucât
exprimă un grad înalt de duritate, în raport de modul de manifestare a violenței, de la
simple lovituri pâ nă la moartea victimei.
Fiind una dintre cele mai grave infracțiuni contra atributelor fundamentale ale

omului, tâlhăria se distinge în perioada actuală printr -o rec rudescență nemaiîntâlnită. Curba
infracționalității în domeniul faptelor de tâlhărie s -a mai întâmplat să urce, dar acum
asistăm la o adevărată escaladare galopantă a faptelor antisociale de o asemenea
gravitate.74
2.1. Probleme p e care trebuie sa le lămur ească cercetarea infracțiunii
de tâlhărie

•Stabilirea existentei infracțiunii de tâlhărie prin determinarea concretă a
bunurilor mobile luate din posesia sau detenția legitimă a unei persoane cu
întrebuințarea de violențe sau amenințări .
Practic, stabilirea existenței infracțiunii constă în analizarea sesizării inițiale în
corelație cu prevederile legii penale pentru existența infracțiunii de tâlhărie.
•Stabilirea exactă a locului și momentului săvârșirii faptei
Locul și momentul com iterii faptei prezintă importanță datorită urmelor ce pot fi
descoperite la fața locului și care pot conduce la identificarea autorului, delimitarea
cercului de suspecți prin verificarea modului în care aceștia și -au petrecut timpul la data
comiterii fapte i și posibilității identificării de martori oculari. Pe de altă parte, cunoașterea
acestor aspecte oferă posibilitatea verificării dacă bunurile despre care victima pretinde că
a fost deposedată se aflau sau nu în patrimoniul său.
De asemenea, cun oașterea locului și momentului săvârșirii faptei ajută la
încadrarea juridică a faptei. De exemplu, săvârșirea faptei pe timpul nopții ca și săvârșirea
acesteia într -o locuință sau sediu profesioanal va schimba încadrarea juridică a faptei în
tâlhărie calific ată.
•Modul de operare folosit de făptuitori
Cercetarea trebuie să lămurească activitatea prin car e făptuitorul a ajuns la locul î n
care erau bunurile sau valorile sustrase și în ce au constat violenț ele sau amenințări le prin
care victima a fost pusă în stare de inconștientă sau neputință de a se apăra. Anumiț i
infractori s -au specializat în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și folosesc de fiecare dată
aceleași mijloace și metode dând posibilita tea organelor de urmărire penală să alcătu iască
un cerc de suspecți.
•Identificarea făptuitorilor și stabilirea contribuției fiecăruia la săvârșirea faptei

74V. Dongoroz, S. Kahane și colectiv, op. cit., p. 495

Infracțiunea de tâlhărie poate fi săvârșită în participație penală. Prin cercetarea
infracțiunii se urmărește tragerea la răspundere penala atât a autorilor cât și a instigatorilor
și complicilor la comiterea faptei. Identificarea și pedepsirea infractorilor constituie și un
mod de prevenire a săvârșirii de noi tâlhării, pentru că prin aplicarea de sancțiuni se
urmărește îndreptarea acestora. În cazul pluralit ății de făptuitori, în funcție de modul de
constituire a grupului, de perioada de când acționează împreună, de scopul pe care îl
urmăresc și de înțelegerile existente între aceștia, se poate reține în concurs cu infracțiunea
de tâlhărie și infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art. Cod
Penal.
•Identificarea părții vătămate și a bunurilor sau valorilor sustrase
Persoana care face sesizarea este, de obicei, aceeași cu persoana prejudiciată. În
cazul tâlhăriei persoana vătămată poate fi pusă în stare de inconștiență sau chiar moare în
urma leziunilor provocate de autor, fapt ce îngreunează cercetările deoarece aceasta poate
furniza o serie de informații esențiale în ceea ce privește comiterea faptei și bunurile sau
valorile de care a fost deposedată. Persoana prejudiciată este cea în măsură să ofere detalii
care ajută la individualizarea bunurilor ajutând astf el la recuperarea prejudiciului. Există
cazuri când cercetarea este îngreunată datorită faptului că persoana prejudiciată
denaturează în mod intenționat realitatea, declarând o cantitate mai mare sau mai mica de
bunuri ce i -au fost sustrase. Pentru a creșt e posibilitatea recuperării prejudiciului prin
descoperirea eventualilor complici sau tăinuitori este important ca organul de cercetare
penală să cunoască destinația bunurilor sau valorilor sustrase. Căutarea si ridicarea
bunurilor se realizează prin efect uarea de percheziții si ridicarea pe baza de proces -verbal a
obiectelor.
•Existenta concursului de infracțiuni
Infracțiunea de tâlhărie poate fi săvârșită în concurs, cu infracțiuni la viața
sexuala, la regimul circulației , la regimul armelor și muni țiilor etc. Infracțiunile cu care
intra în concurs tâlhăria variază de la caz la caz.
•Stabilirea condițiilor si împrejurărilor care au determinat, favorizat sau înlesnit
săvârșirea infracțiunii de tâlhărie
Cunoașterea condițiilor care au favorizat săvârșirea faptei are un rol important în
prevenirea și combaterea infracțiunilor de tâlhărie prin pregătirea antiinfracțională a
populației

CONCLUZII

Într-o societate în care există contradicții de clasă, unde diferența dintre bogați și
săracia este tot mai accentuată, unde o parte importantă a populației cunoaște neliniștea și
nesiguranța,mizeria, șomajul și lipsa de cultură, se creează inevitabil un mediu favorabil
pentru diverse excese, sub forma unor manifestări antisocial e.
Talhăria constituie o infracțiune cu un impact social deosebit, care afectează în
mod direct confortul psihologic al părții vătămate, conferindu -i o stare de nesiguranță și de
vulnerabilitate. Întrucât implică existenț a unei amenințări verbale sau acte de violență
asupra victimei aceasta reprezintă una dintre cele mai grave infracțiuni contra atributelor
fundamentale ale omului,înregistrând în ultimii ani o creștere alarmantă.
Majoritatea au loc în mediul urban, în spații deschise, strada fiind locul predilect de
acțiune.Cazurile de tâlhării comise în locuința victimei presupun de regulă că agresorii și –
au cunoscut victimele și au profitat de anumite vulnerabilități ale acestora (vârsta înaintată,
boala, case mai iz olate în care victimele locuiesc singure). În alte situații, intentia inițială a
infractorului a fost de a sparge locuința, dar – surprins de victimă – a imobilizat -o pentru a –
și putea continua acțiunea.
Oricine poate fi victima unei tâlhării. Stu dii efectuate relevă victime de ambele
sexe, cu vârste cuprinse între 20 si 80 de ani, atât persoane înstărite, cât și persoane de
condiție modestă (pensionari). În cele mai multe cazuri, victima se afla singură la
momentul agresiunii. Îngrijorător este fa ptul că mai mult de jumătate din totalul victimelor
sunt femei – intervalul de vârsta 20 – 60 de ani este cel mai frecvent. În cazul bărbaților,
deseori victimele se află sub influența alcoolului.
O parte din aceste infracțiuni pot fi evitate însă dacă victimele ar adopta un alt tip
de comportament la momentul respectiv.
Pentru bărbați, una din atitudinile cele mai riscante este consumul de alcool; cu cât
acesta este mai mare, cu atât riscul de victimizare e mai ridicat. O altă greșeală este
expunerea ostentativă a bunurilor de valoare, tendința de a se lauda în public cu valorile pe
care le dețin. Neatenția în manipularea banilor sau expunerea la vedere a acestora, precum
și obiceiul de a purta sume mari de bani asupra lor sun t alte atitudi ni riscante.

Erori comportamentale cum ar fi circulația pe timp de noapte, pe jos, neînsoțite,
prin locuri întunecoase; neatenția la persoanele din jur, mai ales în locuri aglomerate,
intens circulate; încercarea de a -și face singuri dreptate după comite rea faptei, mergând în
urmărirea infractorilor, în loc să anunțe poliția; încrederea exagerată în persoane întalnite
întâmplător și care le fac diferite propuneri cresc riscul de v ulnerabilitate al victimelor.
Manifestarea unui grad sporit de atenție din p artea victimelor precum și
desfășurarea unor activități de informare publică cu privire la modalitățile de prevenire și a
zonelor cu risc criminogen de către organele abilitate în drept poate contribui semnificativ
la diminuarea comiterii infracțiunilor cu violență.

Bibliografie

Constituția României
Codul Penal prevăzut de Lege a nr.15 din 21 iunie 1968
Codul de Procedura Pe nală prevăzut în Legea nr.255/2013 cnf.cu Legea 135/2010 privind
punerea în aplicare,actualizat prin O.U.G. nr.3/2014
Codul penal prevă zut în Legea nr. 286/2009 cnf.cu Legea nr.187/2012 pentru punerea în
aplicare
Gh. Nistoreanu, A. Boroi, I. Molnar, V. Dobrinoiu, I. Pascu, V. Lazăr – Drept penal, partea
specială, Ed. Europa Nova, București, 1997
C. Hamangiu, I. Rosetti -Bălăn escu, Al. Băicoianu , Drept civil omân, 1929
I.Pascu, M. Gorunescu, Drept penal, Partea specială, Editura H amangiu, București, 2008
Al. Boroi, Drept penal, Partea specială, Editura C. H. Beck, București, 2006
C. Bulai, A. Filipaș, C. Mitrache, Drept penal român – Curs s electiv pentru licență, Editura
Press Mihaela S.R.L.,București, 1997
Oliviu Augustin Stoica, Drept Penal, Parte a Specială, Ed. Didactică și Pedagogică,
București, 1976
V. Dongoroz, Gh. Dărângă, S. Kahane, D. Luci nescu, A. Nemeș, M. Popovici, P.
Sârbulescu, V. Stoican, Noul Cod penal și Codul penal anterior, prezentare comparativă,
Ed. Politică, București, 1968
I.Pascu,Ivan S.,Tâlhăria,aspecte de teorie și practică judiciară,Ed.Min.In
O.Loghin,A.Filipaș,Drept pen al,Partea specială,Ed.Didactic ă și Pedagogică,
București,1983
Tudorel Toader,Drept Penal.Partea Specială.Teorie și practică judiciară
I.Poenaru,Problemele legislației penale.Ed Lumina Lex 1999
Asociatia Romana de Stiinte Penale, Revista de Drept Pe nal, a n IV, nr. 6 Bucuresti, 1994

Hotca Mihai Adrian, Codul penal: Comentarii și explicații, editura C. H . Beck, București,
2007
C. Bulai, Practica judiciară penală, vol. I, Editura Academiei, București, 1988
L. Biro. Semnificația termenului "Întrebuințarea de violență" din textul care incriminează
tîlhăria. RRD. nr.4 anul 1973
L.Biro,Criterii distinctive între infracțiunile de șantaj și tâlhărie RRD nr.4/1971
I.P. Filipescu, Drept civil. Drepturi de propriet ate și alte drepturi reale. Editura Actami,
București, 1996
V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roșca –
Explicații teoretice ale Codului penal român, vol. III, partea specială, Ed. Academiei,
București, 1971
V. Dongoroz, Gh. Dărângă, S. Kahane, D. Lucinescu, A. Nemeș, M. Popovici, P.
Sârbulescu, V. Stoican – Noul Cod penal și Codul penal anterior, prezentare comparativă,
Ed. Politică, București, 1968
G. Antoniu, C. Bulai, G. Chivulescu – Dicționar juridic penal, Ed. Științifică și
enciclopedică, București, 1976
I. R .Urs, S. Angheni – Drept civil, vol. II, Drepturile reale. Teoria generală a
obligațiunilor civile, Ed. Oscar Print, București, 1997
C. Stănescu, C. Bârsan – Drept civil. Drepturile reale, București, 1988
M. Toma – Drept civil. Drepturi reale, Ed. Argument, București, 1999
Gh. Beleiu – Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil,
Casa de editură și presă Șansa SRL, București, 1992
R. M. Stănoiu – Metode și tehnici de cercetare în criminologie, Ed. Academiei, București,
1981
Ivan Gheorghe, Tâlhă rie.Coautorat sau complicitate, Revista de Drept Penal nr. 2/2002
Pascu Ilie, Pluralitate de subiecți pasivi , Revista de drept penal nr. 3/2004
C.Aionitoaie, V.Berchesan,Tratat de metoda criminalistică , Craiova 1994 , volumul

www.studiijuridice.ro
www.euroavocatura.ro