Licenta Diana Baltag (1) [310032]

[anonimizat]: [anonimizat]. univ. Stela Lie Diana Baltag

PROMOȚIA 2018/2019

[anonimizat] 2019

Cuprins

1. Introducere ……………………………………………………….1

2. Descrierea proiectului ………………………………………..1

3. Documentare teoretică ……………………………………..3

4. Lucrări personale……………………………………………….5

5. Documentare vizuală………………………………………….14

6. Bibliografie……………………………………………………….28

1. Introducere

Tema lucrării mele de licență este amintirea casei mele natale, a [anonimizat].

Legătura dintre mine și casa mea s-a [anonimizat]-se pe percepția mea asupra casei care se traducea în ideea de adăpost. Casa este locul în care nimic rau nu te poate atinge. [anonimizat].

Casa a [anonimizat] s-[anonimizat], o prelungire a personalității mele. Casa este un corp de imagini care oferă omului stabilitate și siguranță. Casa părintească este pentru mine locul în care nu există primejdii. Este asemenea unui cufăr care ține la adăpost amintirile mele dar care se deschide la fiecare întoarcere acasă.

[anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat] a rămas la fel dar la care ne putem întoarce pentru a măsura schimbarea noastră.

Deși la o [anonimizat] a [anonimizat]-ne pentru a [anonimizat]-o [anonimizat], construită din chirpici dar care avea o curte mare cu mulți pomi. Chiar dacă de-a lungul timpului casa a [anonimizat] m-am mutat. [anonimizat], ele lasă o amprentă bine întipărită asupra caracterelui propriu unei persoane.

2. [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], slăbiciunile dar și seninătatea originară.

Parcursul realizării proiectului poate fi privit ca o autoanaliză dar și ca o evocare a ceva pierdut în memorie, o aducere-aminte a perioadei incipiente a propriei persoane. Fiecare element reprezintă aducerea la suprafață a acestei amintiri și astfel scoaterea ei din propria mea „uitare”. Astfel, [anonimizat]. [anonimizat]. Prezența sub diferite forme ale aceluiași obiect simbolizează o evocare perpetuă menită să întipărească în memorie influența pe care acesta a avut-o asupra mea în diferite stadii ale vieții mele. Atât anumite obiecte cât și unele elemente definitorii ale lor, le-am folosit în crearea unor tapete pentru a sublinia ideea de repetiție, transformându-le într-o bază pentru expunerea câtorva tablouri care aparțin familiei. Aceste repetări aduc un sentiment de ordine prin persistența lor.

Am realizat de asemenea și obiecte din pasta de modelaj, obiecte care mi-au aparținut și în prezent există doar în amintirea mea. Sunt prezente și obiecte (re)găsite în casă, toate contribuind la reliefarea propriilor trăiri. Acestea sunt amplasate pe un singur raft, expuse sub forma unei enumerări din dorința de a ieși din spațiul bidimensional și pentru o mai bună apropriere a spațiului expozițional.

Legătura dintre desen și obiect este bazată pe sprijin reciproc, fiind supuse concomitent efectelor acțiunilor celuilalt prin evocarea continuă a amintirii casei. Ambele abordari (desen și obiect) reprezintă căutări care prin enumerare, aglomerare se prezintă ca un inventar de trăiri.

Deoarece multe schițe, lucrări, diferite citate și mâzgăleli, au fost realizate în caiete de schițe sau pe hârtii de dimensiuni mici, am hotărât ca acestea să fie înmagazinate într-o carte. Cartea a reprezentat o altă modalitate de a aduna laolaltă emoțiile și gândurile care m-au purtat către reflectarea asupra fazei incipiente a vieții mele.

Scrisul de mână a avut un rol important în realizarea proiectului. În unele lucrări, litera devine semn grafic și intră în relație cu desenul care o însoțește. Relaționarea dintre aceste două elemente poate fi observată în carte, unde desenul și scrisul intră în simbioză și crează o imagine vizuală solidă. Lucrările prezente în carte sunt realizate cu ajutorul acuarelei și a tușului sepia iar cele care alcătuiesc instalația sunt realizate în tuș.

Proiectul meu este o continuă aducere aminte a casei, un semn că ea nu este dată uitării. Este o reprezentare a ceea ce a fost și va continua să viețuiască doar în amintirea mea, o expunere a unui loc vulnerabil și o descriere a sinelui.

3. Documentare teoretică

Gabriel Liiceanu spune în „Repere pentru o hermeneutică a locuirii” că pentru omul grec, oikos însemna casă sau locul locuirii și reprezenta pentru acesta stabilitate și locul în care se desfășurau întâmplările definitorii propriei persoane. Acesta mai spune că pentru greci, o viață fericită se baza pe disciplina oikos-ului și pe funcționarea bună a acestuia.

În momentul în care proprietarului îi sunt înmânate cheile casei, încăperile acesteia sunt nefolosite, goale. O casă în care se locuiește, este în permanență plină deoarece omul tinde să umple spațiul cu lucruri pe care le găsește frumoase sau care au o valoare sentimentală.

După cum spune Gabriel Liiceanu, chiar dacă o locuință a fost părăsită, aceasta va păstra întotdeauna prezența persoanei care a locuit-o. Vor rămâne mereu imprimate amprente care aparțin persoanei care obișnuia să trăiască în casa respectivă. La fel ca încălțămintea și hainele, casele definesc persoanele în mod individual. Acesta mai afirmă: „Spune-mi cum locuiești ca să-ți spun cine ești.” Felul de a fi al unei personae, este o reflexie a casei în care locuiește. Mereu voi încerca să înțeleg persoana de lângă mine pornind de la casa în care a locuit sau cea în care locuiește.

Într-un studiu despre locuire, Martin Heidegger defineste cuvântul Friede ca ceva ce vizează ceea ce este liber și fiy înseamnă: ferit de pagubă și amenințare, ferit, adică ocrotit (geschont). De asemenea, freien înseamnă propriu-zis a ocroti.

El mai spune ca a locui, a fi adus la pace, înseamnă: a rămâne ocrotit de jur-împrejur, adică în acel ceva liber (freie) care ocrotește orice lucru întru esența sa, se află trăsătura fundamentală a locuirii și anume: ocrotirea.

Heidegger face o comparație între locuire și construire și spune că sunt două „activități separate.” Construcțiile au ca menire locuirea dar nu înseamnă ca toate construcțiile noastre sunt locuințe. Construcțiile care nu sunt locuințe, gara sau hamgarul, spre exemplu, dețin totuși un anumit spațiu în sfera locuirii noastre. Heidegger spune că noi nu locuim pentru că am construit ci construim pentru că locuim și că ”raportarea locului la spațiu este cuprinsă în esența acestor lucruri, dar tot al ei este cuprinsă și raportarea locului la omul care sălășluiește în preajma lui.” Trăsătura fundamentală a construirii constă în punerea la dispoziție a locuirii și doar atunci când avem capacitatea de a locui, vom putea construi.

Filozoful francez Gaston Bachelard, în cartea sa „Poetica Spațiului”, capitolul „Casa din pivniță până în pod. Sensul colibei”, spune despre casă că este colțul nostru de lume.

Definește casa ca propriul univers și o vede ca pe un adevărat cosmos. „Orice spațiu cu adevărat locuit poartă în sine esența noțiunii de casă.” Adică, ființa adăpostită sensibilizează spațiul, casa în care se adăpostește. Odată părăsită, casa va purta întotdeauna amintirea celui care a locuit-o. Bachelard mai spune că „omul trăiește casa în realitatea și în virtualitatea sa, prin gândire și prin vise. Adevăratele stări de bine au un trecut. Un întreg trecut trăiește, prin vis, într-o casă nouă. Prin vise, diversele locuințe din viața noastră se întrepătrund și păstrează comorile din trecut.” Casa natală trăiește, prin amintirile noastre, într-o casă nouă și ne îngăduie, cum spune Bachelard, „să pășim în ținutul Copilăriei Imobile.” Când, în noua casă, se întorc amintirile despre vechile case, mergem în ținutul Copilăriei Imobile, imobilă ca și ținutul Imemorialului.” În aceste condiții, dacă am fi întrebați care este binefacerea cea mai prețioasă a casei, am spune: casa adăpostește reveria, casa îl ocrotește pe visător, casa ne îngăduie să visăm în pace. „Locuințele din trecut sunt în noi nepieritoare pentru că amintirile vechilor locuințe sunt retrăite ca reverii. Casa, în viața omului, înlătură aleatoriul, ea își multiplică sfaturile de continuitate. Fără ea, omul ar fi o ființă dispersată. Ea menține omul de-a lungul furtunilor naturii și ale vieții. Ea este trup și suflet. Ea este prima lume a ființei umane. Înainte de a fi aruncat în lume, cum spun metafizicile superficiale, omul este așezat în leagănul casei.” Aici se găsește din nou trăsătura fundamentală a casei și anume: ocrotirea. Bachelard spune că locuințele vechi care ne aparțin sau ne-au aparținut, vor trăi veșnic pentru că noi le oferim o existență fără întrerupere prin vis. Chiar dacă acum trăim într-o altă casă, legătura dintre noi și casa natală nu împiedicată de nimic. Acest lucru este definit de Gaston Bachelard ca fiind „Copilăria Imobilă”. În „ținutul Copilăriei Imobile” sunt adăpostite amintirile noastre frumoase din trecut și care sunt retrăite în momentul în care acestea au un ecou în noua casă. Acesta mai spune că, complexitatea structurii casei (dacă aceasta are pivniță și pod), se va traduce în personalitatea fiecăruia. Bachelard atribuie pivniței rolul iraționalului iar podului îi asigură rolul raționalului. El spune că scara podului poartă semnul ascensiunii către liniște. Oferă de asemenea și dulapurilor, cuferelor, sertarelor, diferite caracteristici: aceste obiecte au ca și noi, prin noi, pentru noi, o intimitate. „Când le acordăm obiectelor prietenia meritată, nu deschidem dulapul fără o tresărire. Sub lemnul său roșcat, dulapul este un miez foarte alb. A-l deschide este a trăi un eveniment al albeței.”

4. Lucrări personale

5. Documentare vizuală

Artiștii contemporani care m-au influențat în demersul meu sunt: Louise Bourgeois, Cynthia Fusillo, Kiki Smith, David Lynch, Leanne Shapton, Dana Catona. Alți artiști care au avut o contribuție în dezvoltarea proiectului meu: Tracey Emin, Stela Lie, Victoria Zidaru, Marina Gabriela Soare. Pe parcursul realizării proiectului, un aport esențial l-a avut observarea modului de expunere al acestor artiști și de asemenea, viziunea acestora asupra casei natale și a obiectelor aparținătoare în care se regăsesc referințe personale. Aceste lucruri m-au ajutat să trec prin diferite faze progresive, pornind de la amintirile pe care eu le am privind casa natală și cercetând, adunând informații de la membrii familiei mele și punându-le laolaltă, am ajuns la rezultatul dorit. Am fost interesată și de legătura artiștilor pe care aceștia o au cu familia și am încercat să creez o conexiune între aceștia văzând sau citind interviuri pe care aceștia le-au oferit și vizitându-le expozițiile, în măsura în care a fost posibil.

În cartea „Generația ’80 în artele vizuale”, Adrian Guță vorbește despre expoziția pe care Victoria și Marian Zidaru au avut-o la Sala de expoziții a Palatului Parlamentului unde aceștia afirmă: „Lucrările noastre sunt simple instrumente în slujba mesajului pe care noi îl transmitem.” Mă regăsesc în această afirmație. Vreau ca lucrările mele să fie un canal prin care mesajul meu poate fi transmis: „Nu trebuie sa uităm locul din care am pornit.”

Louise Bourgeois afirmă într-un interviu că totul are legătură cu măsurarea timpului, „la mesure du temps”, tot ce știm, ce simțim în prezent este într-o strânsă relație cu amintirile bune și rele pe care le avem. Louise Bourgeois spunea că se trezea în mijlocul nopții și desena siluete ale unor case așezate în ordine dar fiecare desen era diferit. Desena până când se simțea împăcată. Așa s-a născut seria „The Insomnia Drawings”. Multe siluete ale caselor se regăsesc și în jurnalele acesteia.

Deoarece casa reprezintă un loc în care ne adăpostim, un spațiu doar al nostru, vrem ca acest loc să fie cât mai bine ascuns, să îl protejăm în măsura în care acesta ne protejează pe noi. Asta înțeleg când mă uit la lucrările lui David Lynch, mai exact, lucrările „There is nothing here, please go away”, „Who is in my house?”.

Femme Maison (House Woman) series, 1946-1947, Louise Bourgeois

The Insomnia Drawings series, 1994-1995, Louise Bourgeois

Femme Maison (House Woman) series, 1946-1947, Louise Bourgeois

Home, 2018, Cynthia Fusillo

Women becoming poems, 2017, Cynthia Fusillo

Broadcast, 2012, Kiki Smith

Three, 2018, Kiki Smith

The Parcel, 2018, Kiki Smith

Reflection, 2018, Kiki Smith

Sampler, 2007, Kiki Smith

Untitled, 2006, Kiki Smith

Case, 2018, Dana Catona

There is nothing here, please go away, David Lynch

Ants in my house, 1990, David Lynch

Who is in my house?, David Lynch

Green Furniture series, Leanne Shapton

Wallpaper Studies, Leanne Shapton

6. Bibliografie

1. Gabriel Liiceanu, Repere pentru o hermeneutică a locuirii, Loc, locuire, Poluare, Uniunea Scriitorilor din România, 1999

2. Martin Heidegger, Originea operei de artă, Humanitas, 1995

3. Gaston Bachelard, Poetica Spatiului, Casa din pivnita pana in pod. Sensul colibei, Paralela 45, 2003, Bucuresti,

4. Adrian Guță, Generația ’80 în artele vizuale, Paralela 45, 2008, Pitești

5. Heinrich Lützeler, Drumuri spre artă, Meridiane, 1986, București

6. Arthur Frederick Jones, Introducere în artă, Editura Lider, 1992, București

Surse imagini:

https://www.studiointernational.com/index.php/a-runaway-girl-at-home-in-new-york-louise-bourgeois-at-the-guggenheim

https://www.facebook.com/cynthia.fusillo/photos_all

http://bmtsp2013.blogspot.com/2013/04/kiki-smith.html

https://www.widewalls.ch/artist/david-lynch/

https://www.facebook.com/dana.catona?epa=SEARCH_BOX

http://www.leanneshapton.com/