Licenta Dermatitele Bacteriene La Animalele De Companie 2020 [304119]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ

“ION IONESCU DE LA BRAD” [anonimizat].univ.dr. [anonimizat]: [anonimizat]

2020

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” [anonimizat].univ.dr. [anonimizat]: [anonimizat]

2020

[anonimizat] o componentă majors a medicinei veterinare actuale.

Dermatologia veterinară studiază afecțiunile cutanate ale animalelor care în ultimele decenii s-au diversificat concomitent cu introducerea alimentației pe baza de granule, a poluării crescânde a mediului ambiant și a altor factori care predispun la hiperreactivitate (alergii, boli autoimune) și/sau reduc rezistența generală a organismului. Se cunoaște că pielea este bariera dintre organismul animal și mediul extern și că reflectă starea de sănătate a individului. Modificările vizibile la nivelul pielii și fanerelor însoțite adesea de stări de disconfort (prurit, nervozitate, iritabilitate), [anonimizat] a [anonimizat].

[anonimizat], parazitologiei, imunologiei, endocrinologiei, histopatologiei, biochimiei, etc. [anonimizat] a [anonimizat]-se actualmente cu o multitudine de entități emergente.

[anonimizat] o prezentare a principalelor dermatopatii ale c\inilor și pisicilor, (partea monografică a lucrării) și realizarea unui diagnostic etiologic al acestor afecțiuni în cazul animalelor prezentate la consulțatie în intervalul 2018-2019 la Facultatea de Medicină Veterinară și la cabinetul veterinar unde am efectuat practica pentru proiectul de licență.

CAPITOLUL I

CARACTERISTICI ALE PIELII LA CÂINE ȘI PISICĂ

1.1. Învelișul pilos

Învelișul pilos este o caracteristică principală a [anonimizat] (pangolin, tatu, balena, delfin, hipopotam).

Părul, la fel ca celelalte fanere (penele, solzii) derive din epiderm. [anonimizat], dar modul lor de grupare este extrem de variat. Există foliculi simpli care produc un singur fir de par și foliculi ramificați care dau naștere la manunchiuri de fire.

[anonimizat], [anonimizat] „mozaicat", continuu.

[anonimizat], cu schimbări ale pilozității.

Învelișul pilos al animalelor are un rol important în protecția epidermului și în termoreglare. Exemplul cel mai interesant este ursul polar, a [anonimizat]ră activarea termogenezei, diferența de temperatură corp – mediu ambiant de pană la 100°C.

Densitatea foliculilor piloși este foarte diferită. Câinii au o densitate de 100-600 grupuri foliculare pe un cm2, dar există evidente diferențe în funcție de rasă. Glandele sebacee însoțesc fiecare fir de păr, cu excepția unor peri secundari. Mărimea și densitatea lor crește în ordinea: iepure, cal, came, pisică.

Există și diferențe în funcție de regiunea corporală, cele mai dense găsindu-se în conductul auditiv extern, în regiunea perianală și în regiunea inghinală. Acestea conțin monoaminooxidază și colinesteraza specifică și nespecifică, cu maxi variații în funcție de specie. Prin secrețiile sebacee epidermul este păstrat integru, funcția sa de barieră find conservată.

1.2. Structura pielii

Pielea, denumită și sistem tegumentar, este un ansamblu morfofunctional heterogen conexat, compus din mai multe elemente. Științele biomedicale au întotdeauna nevoie de modele animale pentru obținerea informațiilor necesare în dermatologia umană, cu toate că, pe langă structurile de bază există diferențe remarcabile.

Pielea tuturor animalelor permite organismului să traiască într-un mediu specific, de care il separă, și în același timp îl leagă, păstrandu-i homeostazia. Deci, pielea separă și unește incomplet, dar eficient, ansamblul organic (spațiul ontologic) de factorii ecologici (spațiul ecologic).

1.2.1. Stratul bazal

Stratul bazal este format dintr-un singur strat de celule cuboidale și columnare așezate pe membrane care separă epidermul de derm, majoritatea acestor celule find reprezentate de cheratinocite care constant se înmulțesc și sunt impulse înspre straturile superioare pentru a înlocui celulele epidermale superficiale.

Celulele fiice ajung în stratul exterior al epidermei pentru ca, în cele din urma să se descuameze ca celule moarte cornificate. Cheratinocitele stratului bazal prezintă o heterogenitate morfologică și funcțională. Anumite populații au ca funcție principală ancorarea epidermului, în timp ce altele au funcție proliferative și reparatorie (celulele stem).

1.2.1.1. Melanocitele si melanogeneza

Melanocitele, al doilea tip de celule prezente în stratul bazal al epidermului, pot fi de asemenea regăsite în partea exterioară a rădăcinii firului de par și în matricea foliculului pilos, respectiv în canalele glandelor sebacee și sudoripare. De obicei melanocitele se divid structural și functional în cloud compartimente: epidermic și folicular. Deoarece melanocitele nu se colorează prin metoda cu hematoxilină și eozină ele apar în câmp ca celule transparente. In mod normal, în stratul bazal, găsim un melanocit la fiecare 10 pană la 20 de cheratinocite.

Melanocitele derivă din creasta neurala și migrează în epiderm, fenomenul având loc în viața fetala timpurie.

Ultrastructural, melanocitele sunt compuse din melanozomi și premelanozomi tipici și o lamina bazală asociată membranei celulare. Cea mai mare cantitate a pigmentului melanic din piele se localizează în stratul bazal al epidermului, deși la animalele cu piele închisă la culoare melanina poate fi regăsită peste tot, atât în epiderm cât și în melanocitele superficiale din derm. Pigmenții melanici sunt principalii răspunzători în colorarea pielii și a părului.

Melanina poate avea o paletă largă de pigmenți, cum ar fi eumelaninele (negru- brun), pheomelaninele (galbui sau brun – roșcate), precum și alti pigmenți care au o natura fiziochimica intermediară. In ciuda diferitelor proprietăți ale melaninelor, toate au o cale metabolică comună, în care dopaquinona este mediatorul principal.

1.2.1.2 Celulele Merkel

Celulele Merkel sunt celule epidermice transparente atașate stratului bazal sau situate imediat sub acesta și apar numai în cazul cuzineților plantari. Aceste celule specializate (melanoreceptori lent adaptabili) conțin o vacuolă citoplasmatică de dimensiuni mari, care impinge dorsal nucleul. Celulele conțin desmozomi și granule citoplasmatice dense. Celulele Merkel conțin, de asemenea, citokeratină, neurofilamente și o enolază specifică neuronilor sugerând o dublă diferențiere atât epitelială cât și neurală.

1.2.2 Stratul spinos

Stratul spinos este compus din celulele fiice ale celulelor stratului bazal. In cazul pielii acoperite de par acest strat este compus din unul sau cloud randuri de celule. Acesta devine mult mai gros în cazul cuzineților, planului nazal și joncțiunilor mucocutanate, situație în care poate fi compus chiar și din 20 de straturi de celule.

Cheratinocitele stratului spinos apar ca find conectate prin punți intercelulare, care sunt mult mai bine definite în cazul pielii care nu este acoperită cu păr.

Din punct de vedere ultrastructural, cheratinocitele se caracterizează prin prezența desmozomilor și tonofilamentelor.

Calciul și calmodulinul sunt elemente cruciale în formarea desmozomilor și hemidesmozomilor. Cel puțin 3 feluri de proteine care leagă calmodulinul și care sunt derivate ale cheratinocitelor participă la reglarea interacțiunii calciu- calmodulin: caldesmon, desmocalmin și spectrin.

1.2.2.1 Celulele Langerhans

Celulele Langerhans sunt celule dendritice mononucleare localizate suprabazal. Sunt celule epidermice transparente care nu se colorează pentru melanină prin metoda Dopa. Celulele Langerhans, în cazul multor specii, au organite intracitoplasmatice caracteristice (granule Langerhans și Birbeck).

Celulele Langerhans sunt aureofile, se colorează cu clorură de aur și conțin adenozin-trifosfataza precum și vimentina și proteina S – 100.

Aceste celule își au originea în măduva hematogenă aparținând liniei monocitelor, funcția lor fiind cea de procesare a antigenelor și de stimulare a aloantigenelor.

Studii efectuate la om au aratat că numărul celulelor Langerhans diferă de la o zona la alta a pielii și chiar diferă de la un individ la altul. Când se face numărătoarea celulelor Langerhans dintr-o leziune se va lua ca etalon o porțiune de piele normală.

1.2.3. Stratul granular

Stratul granular este variabil reprezentat în pielea acoperită de par. In regiunea unde este prezent are o grosime de unul sau două straturi de celule. In zonele glabre sau la inserția folicului pilos stratul granular este format din 4 pană la 8 celule.

Celulele acestui strat sunt aplatizate, bazofile și conțin nuclei micșorați și granule cheratohialine, puternic bazofile, în citoplasma. Granulele cheratohialine sunt pseudogranule deoarece le lipseste membrana, acestea putand fi descrise ca agregate insolubile.

1.2.4. Stratum lucidum

Stratum lucidum este un strat subțire, compact, format din celule moarte, complet cheratinizate. Acest strat este anuclear, omogen cu picături refractile de eleidina.

Stratum lucidum este cel mai bine dezvoltat în zona cuzineților și este mai puțin dezvoltat în planul nazal, în celelalte porțiuni ale pielii fiind absent.

1.2.5. Stratul cornos

Stratul cornos este un strat extern format din țesut complet cheratinizat și este în permanență înlocuit, fiind format din celule aplatizate, anucleare eozinofilice, fiind mai gros în zonele glabre.

Descuamarea continuă este compensată prin proliferarea celulelor bazale, ceea ce păstrează o grosime constantă a epidermului.

Corneocitul diferențiat are o structura externă mai specializată numită și înveliș celular, care are funcție de protecție. Acesta se dezvoltă sub membrana plasmatică a celulelor epidermice stratificate, în teaca rădăcinii interne și medulară folicului pilos precum și în cuticula ghearelor.

Învelișul cornos oferă suport mecanic celulei pentru a rezista invaziei microorganismelor și factorilor nocivi din mediu, dar nu pare să aibă un rol semnificativ în reglarea permeabilității.

Suprafața stratului cornos este neuniformă mai ales în ceea ce privește zonele acoperite de păr. Acesta este acoperit de un film omogen care are tendința de a acoperi structura scvamelor și joncțiunile intercelulare ale acestora. La o examinare mai atentă, suprafața este formată din celule hexagonale și substanța amorfă.

Baza tecii foliculului pilos este astupata de o substanță amorfa (formată din lipide de origine sebacee și cutanata) și scvame. Lipidele joacă un rol important în structura, diferențierea și funcția epidermului. S-a constatat ca acestea conțin mai mulți esteri ai sterolului, colesteroli liberi, esteri ai colesterolului și ceruri, dar mai puține trigliceride monoesterificate, decât pielea umană. In timpul cheratinizării, compoziția lipidică se modifică rezultând cantități mari de fosfolipide, ceramide, colesterol și acizi grași.

1.2.6. Membrana bazală

Membrana bazală este o interfață fiziochimică, aflată între epiderm și alte structuri ale pielii (structuri auxiliare, nervoase, vasculare, muschi netezi) și țesutul conectiv adiacent (dermul).

Aceasta zond are importanța în ancorarea epidermului la derm, în menținerea funcției proliferative a epidermului, în menținerea arhitecturii tisulare, separarea leziunilor și funcție de bariera.

Zona membranei bazale se diferențiază greu în cazul colorării cu hematoxilina și eozină, dar se colorează ușor prin metoda PAS. Este cel mai bine reprezentată în zonele fără pilozitate și la nivelul joncțiunilor mucocutanate.

Ultrastructural membrana bazală poate fi împărțită în patru componente, ordinea fiind de la epiderm la derm: membrana celulelor bazale, lamina lucida, lamina densa și sublamina densă, care include fibre de ancorare.

1.2.7. Dermul

Dermul este o parte intergrată a țesuturilor conjunctive ale organismului și este de origine mezodermică. In zonele slab acoperite de păr, dermul are grosimea cea mai mare, mai ales dacă epidermul este subțire. Este compus din fibre, celule și structuri auxiliare ale epidermului, muschi, vase limfatice și sangvine, nervi.

Vascularizația pielii

Vascularizația pielii are un rol important în termoreglare hemodinamică.

Dispoziția vaselor sanguine cutanate variază destul de mult cu specia, rasa, sexul, regiunea și gradul de acoperire cu păr.

Se pot distinge 3 plexuri vasculare interconectate: superficial, mijlociu și profund. Vasele din rețeaua profundă au pereții fromați din cele 3 straturi cunoscute (adventice, media, intima).

Pe măsură ce se divid, vasele rezultate au pereții din ce în ce mai subțiri. Glandele cutanate sunt vascularizate destul de neuniform, probabil în funcție de activitate și modul de secreție.

La câine și pisică vascularizația glandelor cutanate este destul de saracă.

Prezența șunturilor arterio-venoase asigură evitarea blocajelor și previne pierderile de caldură în mediul rece.

Vasele limfatice asigură drenajul lichidului tisular din derm.

Ecologia pielii

Relația stransă între gazda și microorganisme face ca bacteriile să ocupe anumite nișe și să inhibe colonizarea acestora de catre microorganismele patogene.

Anumite microorganisme se pare ca trăiesc și se multiplică pe suprafața pielii formând populații permanente, rezidente. Numărul acestora poate fi redus, dar ele nu pot fi eliminate prin procedee de dezinfecție. Flora rezidentă nu este împartită în mod egal pe toată suprafața pielii, ea este agregată în microcolonii de diferite dimensiuni.

Bacteriile tranzitorii sunt atat Gram negative (Acinetobacter spp., Escherichia coli, Proteus mirabilis, Pseudomonas spp.) cât si Gram pozitive (Corynebacterium spp., Bacillus spp).Recent s-a clasificat și a III- a categorie de microorganisme denumite nomade.Aceste microorganisme sunt pregatite sa profite de schimbarile microclimatului cutanat și astfel se pot stabili și pot prolifera pe suprafața și în straturile mai profunde ale pielii (S.intermedius).

Pielea este un excelent exemplu de biotop, care oferă condiții ideale pentru înmulțirea multor microorganisme și o rezidență temporară pentru altele.

La câini majoritatea studiilor indică populații de Micrococcus spp., stafilococi coagulazo – negativi, streptococi a – hemolitici, Acinetobacter spp., ca find rezidenți normali ai pielii. Stafilococii coagulazo – negativi și coagulazo – pozitivi, mai ales S. intermedius, S. xylosus, S. epidermidis, Propionibacterium acnes se izolează frecvent din pielea și parul cainilor sanatoși și nu se poate face o netă diferențiere calitativă sau cantitativă între speciile de stafilococi și dintre zonele pielii. Zonele anală, nazală și joncțiunile mucocutanate orale sunt locații importante pentru S. intermedius.

Multe specii de ciuperci saprofite (Malassezia pachydermatis, Alternaria spp., Aspergillius spp. și Penicillium spp.), pot fi și ele cultivate de pe suprafața pielii animalelor sănătoase.

Principalii factori de risc în dermatitele carnivorelor

Etiopatogeneza infecțiilor bacteriene și fungice are la bază factori care depind de mediul ambiant, factori care țin de gazda și factori microbieni.

1.5.1. Factorii de mediu

Dintre factorii mediului ambiant, putem aminti temperatura, umiditatea. Creșterea temperaturii și umidității favorizează proliferarea microbiană. Temperatura pielii este diferită de cea a corpului, deoarece este afectată de temperatura ambientală.

Aerul de la nivelul robei de păr creează un strat protector pentru piele, limitând astfel variațiile de temperaturaă de la suprafața pielii, atunci când au loc schimbări ale temperaturii mediului ambiant. Conform unui studiu, în care s-a folosit o lampă cu infraroșu pentru a încălzi artificial blana animalelor, s-a demonstrat că se poate produce creșterea temperaturii și umidității de la nivelul pielii. Efectul din urmă este acela al evaporarii apei în exces. Prin urmare, o creștere a temperaturii mediului ambiant poate conduce la apariția hiperhidrozei la nivelul pielii, ceea ce înseamna o umiditate crescută care favorizează dezvoltarea microbiană.

Hidratarea pielii este un alt factor de mediu în proliferarea bacteriană. Apa este produsă prin transpirație și se elimină de la nivelul epidermului la suprafața pielii. Este esential pentru menținerea integrității celulelor, precum și în menținerea normală a microflorei existente pe piele. Surse de apă din afară, cum ar fi îmbăierea sau contactul repetat cu iarba umedă pot conduce la o hiperhidratare a stratului comos, macerarea epidermului, favorizând dezvoltarea bacteriilor și eventualelor infectii.

1.5.2. Factorii dependenți de gazdă

Dintre factorii care țin de gazdă, includem: structura pielii, locurile anatomice, secrețiile glandulare, pH-ul pielii, unele boli primare ale pielii.

Structura pielii

Stratul comos este alcătuit din corneocite care formează o barieră impermeabilă fiziologică între stratul granular și mediul exterior. Cele mai superficiale corneocite și cele din foliculii piloși sunt impregnate cu o emulsie formată din transpirație și sebum. Această emulsie conține substanțe care inhibă selectiv creșterea unor microorganisme și actionează ca nutrienți pentru altele (bacterii rezidente).

Regiunile anatomice

La orice individ, populațiile microbiene variază în funcție de locurile anatomice. De exemplu, densitatea glandelor sebacee și sudoripare, secreția lor care influențează umiditatea pielii, este diferită în spațiile interdigitale și canalele externe ale urechii. Cutele pielii și zonele predispuse, cum ar fi spațiile interdigitale, partea ventrală a gâtului, regiunea inghinală și perineală, au pierderi reduse de apa în comparație cu celelalte zone. Aceste zone cu pierderi reduse de apă (cu umiditate crescută), dacă se asociază și cu temperatura crescută, încurajează proliferarea microbiană.

Secrețiile glandulare

Secrețiile glandulare formează un amestec care se întalnește de la exteriorul stratului cornos până la infundibilul foliculului pilos. Acest amestec conține proteine, Ig A, complement C3 și transferina, care joaca un rol important în protecția împotriva microorganismelor. Glandele sudoripare sunt o sursă de ioni organici, cum ar fi sodiul, potasiul, cloruri, fosfați, calciu și lactați care se găsesc pe suprafața pielii. Acești electroliți sunt necesari pentru creșterea și supraviețuirea microorganismelor. Deci glandele sunt o sursă de lipide (de la nivelul stratului cornos), proteine și electroliți, folosită ca mediu nutritiv de bacterii și fungi. Astfel, la câinii seboreici se depistează un număr crescut de stafilococi coagulazo-pozitiv și Malassezia sp. Relația dintre bacterii și sebum nu este pe deplin elucidate, dar disponibilitatea creșterii nutrienților este considerată importantă.

Ph-ul pielii

La câini, ph-ul este cuprins între 5,5 și 8,6 și Variază în funcție de regiunea corporală. Adesea s-a asociat pH alcalin al pielii cu incidență crescută a piodermitelor.

Boli primare

O dermatită alergică sau o tulburare endocrină poate influența local imunitatea și funcția celulară, prin urmare și coloniile bacteriene. De exemplu, Staphylococcus intermedius se găseste în număr mare pe piele la câinii cu dermatite atopice necontrolate. Odata ce boala primară este depistată și ținută sub control, procentul acestor stafilococi este unul normal.

1.5.3.Factorii microbieni

Abilitatea atat a bacteriilor cât și a fungilor de a adera la suprafața pielii este esențială pentru dezvoltarea lor. Aceste microorganisme sunt într-o luptă constantă cu protectorii pielii care impiedică aderența. De exemplu, corneocitele din straturile periferice suferă descuamări, astfel îndepartează microorganismele aderente pe suprafața lor. Bacteriile posedă molecule de suprafata – adezinele – care se leagă de receptorii cheratinocitelor, permițând colonizarea. Adezinele stafilococice (proteina A, acidul lipoteic) sunt proteine specifice capsulei care înconjoară membrana celulei. Creșterea aderenței, combinată cu alți factori favorabili, poate duce la instalarea unei infecții. După unii autori, s-a demonstrat că aderența crescută pentru Staphylococcus intermedius se găsește în dermatite atopice, piodermite și condiții seborecice.

Factorii care permit microorganismelor să colonizeze pielea sunt factorii de virulența. Ei posedă enzime extracelulare, toxine și componente ale membranei celulare. Enzimele extracelulare includ proteaze, lipaze, nucleaze, coagulaze, hialuronidaze și stafilokinaze. Toxinele includ hemolizine, leucocidine, toxine epidermolitice și enterotoxine. Membrana celulară și componenții peretelui celular includ proteoglicani, acid teic, proteina A și factori de aderență. Majoritatea studiilor efectuate pe aceste molecule au fost asociate cu Staphylococcus aureus și Staphylococcus intermedius.

Enzimele bacteriene cauzează breșe la nivelul pielii prin care microorganismele pot pătrunde pană la straturile profunde. Pentru a determina patogenitatea stafilococilor, se determină producerea coagulazei. Coagulaza se leagă de fibrinogenul non-enzimatic activând formarea unui cheag de fibrină care protejează bacteria de fagocitarea ei.

Toxinele bacteriene își pot exercita efectele locale sau la distanță. Hemolizinele α, β,γ și δ ale stafilococului sunt toxine care acționează asupra membranei. Aceste toxine, în special cele produse de Staphylococcus aureus, sunt capabile să acționeze asupra vaselor sangvine producând paralizia mușchilor netezi. Această acțiune conduce la inflamație și necroză. Toxina produsă de tulpini stafilococice este citotoxică, la fel și toxinele α și β, dar au o virulență mai redusă. Toxinele epidermolitice sunt capabile să distrugă legăturile desmozomilor din stratul granular prin activitate proteolitică, rezultând acantoliza. Enterotoxinele sunt considerate superantigene. Pot stimula proliferarea clonelor non-specifice ale limfocitelor T prin trecerea legăturii auxiliare a receptorilor pentru limfocitele T. Aceasta acțiune policlonală conduce la producția necontrolată de citokine rezultând șocul aseptic.

Componentele peretelui și membranei celulare elaborează interacțiuni complexe între bacterii și țesuturi, joacă un rol important în aderență, dar sunt considerate și factori de virulență. Proteina A este capabilă să activeze complementul. Este antifagocitară și se poate lega de porțiunile Fe ale IgE și IgG, care ori modifică răspunsul imun, ori conduc la degranularea celulei. Peptidoglicanii sunt componente ale membranei care sunt capabili să activeze complementul, să atragă neutrofilele și să cauzeze degranularea celulei.

Micetii, la fel, aderă prin adezine de corneocite. Studiile in vitro au demonstrat că adeziunea poate rezulta din interacțiunea glicoproteinelor ale membranei fungice cu moleculele de zaharuri din membrana corneocitelor.

Interacțiuni complexe sunt și între microorganismele de pe suprafața pielii. Acestea produc substanțe organice și anorganice care pot spori sau preveni creșterea altor microorganisme. Producția de antibiotice, bacteriocine, metaboliți și acizi grași poate avea un rol important în prevenirea și dezvoltarea agenților patogeni.

1.6. Afecțiuni dermatologice cunoscute la animalele de companie

Pielea este un organ complex, conjunctivo-epitelial de origine ectomezoblastică îndeplinind funcții multiple. Afecțiunile sale pot fi proprii sau simptomatice, apărute în evoluția altor boli primare.

Clasificarea dermatopatiilor a fost facuta de diverși autori în raport cu o varietate foarte mare de critetii: etiologice, patogenice, morfoclinice, etc. în continuare vor fi prezentate unele dermatite mai frecvent întâlnite în practica veterinară.

CAPITOLUL II

AFECȚIUNI DERMATOLOGICE CUNOSCUTE LA ANIMALELE DE COMPANIE

2.1. Dermatite bacteriene superficiale

Infecțiile bacteriene ale pielii și țesuturilor moi (ICTM) sunt condiții comune și sunt tratate în cabinetul medicului veterinar.

2.1.1.Intertrigo

Este dermatita suprafețelor cutanate care se freacă între ele, în timpul mersului sau al altor mișcări. Boala apare pe fondul unor particularități anatomice de rasa – existența pliurilor cutanate – sau individuale (obezitate). In pliurile cutanate se creează un mediu umed, cald și întunecos, favorabil dezvoltarii florei microbiene. Frecarea continuă dă naștere la microtraumatisme care constituie porți de intrare. După localizare poate fi: labial, facial, axilar, mamar, vulvar, codal.

La nivelul pliurilor se constata eritem, prurit intens, uneori hiperestezie, exoseroza la suprafata epidermului, prezenta unor pustule rare sau midi cruste galbui, rezultate in urma uscarii pustulelor.

Intertrigo labial apare la rasele predispuse ca urmare a conformației buzelor: Cocker, Setter, Dog german, etc. Adesea animalul este prezentat la consultație datorită halenei care emană din gura acestuia. Clinic se observă eritemul pliurilor labiale și supurația care este la originea halenei. Intertrigo labial poate fi manifestarea de debut a dermatitei de contact provocate de jucării din plastic sau de cauciuc.

Intertrigo facial apare la rasele brahicefalice: Pekinez, Bulldog, Mops, localizandu-se pe pliurile cutanate dintre bot și ochi. Trebuie examinată cu atenție suprafața oculară, frecvent asociindu-se ulcerul corneean.

Intertrigo vulvar se întâlnește la femelele în vârsta și/sau obeze, cu vulva infantilă, datorită castrării timpurii. Există posibilitatea infecției ascendente a tractusului urinar, ca și a apariției carcinomului scvamocelular, ca urmare a iritației cronice.

Intertrigo codal se întâlnește la rasele care poartă coada în tirbușon: Bulldog englez și francez, Boston Terrier și metișii acestora. Leziunile se localizează în fundul pliurilor care iau naștere la baza cozii.

2.1.2.Impetigo

Este o dermatită purulentă superficială caracterizată morfoclinic prin apariția de pustule sau bule sub stratul cornos al epidermului. Clinic, impetigo poate fi pustulos sau bulos.

Impetigo pustulos este întâlnit cel mai frecvent la 66 și pisoi. Se caracterizează prin pustule puțin eritematoase, alb-gălbui, nepruriginoase sau ușor pruriginoase, care se rup și exprimă un exsudat gălbui, fiind înlocuite apoi de mici cruste galbene. La caței se localizează mai frecvent pe pielea glabra din regiunea axilară inghinală, extinzându-se pe fața ventrală a abdomenului, fața internă a coapselor și mai rar în regiunea axilară sau în interiorul conchiilor auriculare. La pisoi este localizat pe fața dorsală a gâtului, fiind determinat de Pasteurella multocida și streptococi beta hemolitici, inoculati odata cu transportul puilor de către mamă.

Impetigo bulos este mai frecvent la câinii adulți, fiind consecința agravării celui pustulos, ca urmare a unor stări de imunodeficiența (sindrom Cushing), tratamente neadecvate, etc.

2.1.3.Foliculitele

Acestea sunt inflamații purulente centrate pe foliculii piloși. Pot fi determinate de infecții primare ale foliculilor piloși, cu bacterii rezidente pe piele, infecții secundare dermatitelor parazitare, alergice, stărilor imunodeficitare, infecții ale foliculilor piloși cu fungi dermatofili.

Foliculitele bacteriene sunt provocate cel mai adesea de Staphylococcus intermedius. Sunt întâlnite mai frecvent la tineretul de 6-12 luni. Majoritatea autorilor menționează aceasta predispoziție ca fiind legată de schimbările hormonale ce survin în jurul perioadei de pubertate, schimbări traduse, printre altele, și printr-o secreție mai crescută a glandelor sebacee. Sebumul constituie un bun mediu nutritiv pentru bacteriile potențial patogene rezidente pe piele.

Boala se mai poate datora spălării prea frecvente. Este cunoscut faptul că igiena corporală excesivă favorizează infecțiile cutanate. Agenții tensioactivi, de tipul celor prezenți în șampoane, îndepărtează filmul lipidic de la suprafața epidermului și determină fragilizarea și fisurarea stratului cornos, reducând eficiența funcției de barieră a organului cutanat. Hidratarea cutanată excesivă reduce, de asemenea, eficiența funcției de barieră.

Clinic se constată prezența de pustule centrate pe câte un fir de păr, localizate îndeosebi în regiunile cu piele fină: pe fața internă a coapselor, în regiunea inghinală, perineală, axilară, pe fața ventrală a abdomenului. La masculi, pustulele sunt mai dese în jurul orificiului prepuțial, datorită umezirii frecvente a zonei cu urina. La femele se observă frecvent pustule la nivelul pliurilor formate de labiile vulvare sub comisura inferioară a vulvei. Uneori foliculita poate fi generalizată. De obicei, foliculita nu este însoțită de modificări ale stării generale iar pruritul cutanat este discret. La câinii din rasele cu păr scurt (Boxer, Doberman, Dalmațian), particularitățile robei generează un aspect clinic deosebit. Datorită căderii părului, dată cu vindecarea pustulelor, în regiunea dorso-lombară și mai puțin pe laturile toracelui, se observă mici suprafețe alopecice, care dau învelișului pilos aspectul de „ros de molii".

2.2. Dermatite bacteriene profunde

2.2.1.Furunculoze

Furunculozele reprezintă o continuitate patologică a foliculitelor. Sub tensiunea exsudatului inflamator și sub acțiunea enzimelor litice, foliculul pilos este distrus și ia naștere un abces intradermic centrat pe fostul folicul, denumit furuncul.

In literatura de specialitate sunt descrise trei tipuri de furunculoza: acneea, furunculoza secundara foliculitei și piodermita nazala.

Acneea este foliculita și/sau furunculoza perilor feței. Ca și în cazul foliculitei, este de remarcat predispoziția animalelor aflate la vârsta maturității sexuale.

Clinic se constată initial prezența de pustule sau noduli (furunculi), centrați pe foliculii piloși ai feței și ai regiunii mentoniere. Ulterior pustulele sunt cenușii-gălbui, exprimând spontan sau la compresiune, puroi în amestec cu sânge.

Acneea poate fi asociată cu foliculita, pe fața ventrală a abdomenului, în regiunea perineală la femele, pe fețele mediane ale coapselor, în regiunea axilară, în interiorul conchiilor auriculare și în alte regiuni.

La pisici, acneea se localizează îndeseobi în regiunea mentoniera.

Tot în perioada pubertății câinii mai au predispoziție pentru râie demodecică și dermatofitoze, afecțiuni care debutează de obicei tot de la nivelul foliculilor piloși ai feței, fapt de care trebuie să se țină seama în cadrul diagnosticului diferențial.

Furunculoza secundară foliculitei se traduce prin apariția de formațiuni nodulare tumefiate și dureroase (furunculi), centrate pe firul de păr, care la compresiune exprimă puroi gălbui-roșcat, sangvinolent. Aceștia sunt localizați îndeseobi pe buze, în regiunea mentonieră, înaintea prepuțului la masculi și la comisura inferioară a vulvei la femele. La animalele debilitate sau întreținute necorespunzator, pe suprafețe dure și umede, pot fi localizați și pe laturile trunchiului. Unii furunculi au suprafața ulcerate. Se asociază foliculita, cu diverse localizări. Dermatita este însoțită de prurit redus sau moderat. Pe suprafețele cutanate depigmentate se observă cu ușurința leziunile cutanate provocate prin grataj, însoțite uneori de pustule dispuse pe traiectul acestora. Animalele cu furunculoza prezintă tulburări generale de diverse grade: apatie, apetit capricios, subfebrilitate sau febra moderată.

Piodermita nazală este o formă particulară de furunculoză, cu etiologie incompletă elucidate. Boala debutează prin tumefacția accentuată a feței dorsale a botului, însoțită de prurit intens. Ulterior se constată prezența a numeroase pustule sau chiar adevărate bule cu puroi sangvinolent, confluate. La periferia zonei afectate, pustulele sunt mai rare, distinct foliculare (foliculita). Se mai pot observa rare pustule foliculare pe pleoapele inferioare. Alteori, zona afectată se acoperă cu o crustă compactă, strabătută de mici fistule. Crusta se poate îndeparta odată cu firele de păr, lăsând dermul denudat, sângerând.

2.3. Pseudo-piodermite

2.3.1.Dermatita piotraumatica

Noțiunea de dermatită „piotraumatica" sau dermatita acută umedă („hot spot") este utilizată în literatura occidentală pentru dermatita acută indusă prin lins sau chiar prin mușcare, ca urmare a durerii intense.

Etiologia este complexă. Cele mai frecvente cauze sunt: hipersensibilitatea la înțepăturile de purici, alte alergii, saculita anală, pentru localizarea pe trenul posterior (cea mai frecvente), ectoparazitoze, corpi străini, substanțe iritante, otita externă sau lipsa igienei pielii, pentru celelalte localizari. Boala se poate întalni la orice rasă, mai ales la cele cu blană bogată, rasa cea mai predispusă find Ciobănescul german.

Clinic este caracteristică apariția rapidă, consecutive linsului, a unei zone roșii, denudate, erozivă și exsudativă, bine delimitate. Zona afectată este foarte dureroasă la atingere. Exsudatul determine aglutinarea în smocuri a părului de la periferie. Pruritul de la periferie, uneori intens, duce la extinderea leziunii.

Dermatita este localizată în apropierea unui focar dureros sau pruriginos, la care animalul se străduiește să ajungă. Eroziunea este colonizată de flora bacteriană de la suprafața pielii, dar în cazurile tipice nu se produce infecția în profunzime.

Diagnosticul clinic este facil. Este însă necesară efectuarea de investigații în scopul depistării cauzei primare.

2.4. Alte infectii bacteriene

2.4.1. Abcesele subcutanate

Abcesele sunt infecții bacteriene ale țesuturilor moi, caracterizate printr-o cavitate localizată, bine delimitate, cu un conținut purulent în țesutul conjunctiv subcutanat. Celulita apare când exsudatul inflamator nu este inclus într-o cavitate, dar se extinde de-a lungul fasciei. De obicei, inocularea bacteriilor are loc în urma unei mușcaturi, zgârieturi sau prezența de corp strain. Locul unde a avut loc „agresiunea", se vindecă, lăsând infecția în țesutul conjunctiv subcutanat. La câine, cauza cea mai comună este mușcătura altui câine care duce la penetrarea în profunzime a germenilor de la nivelul cavității bucale. Corpuri străine ca: particule de praf, detritusuri celulare, fragmente de dinți, sunt factori care duc la apariția bolii. Bacteriile aerobe tipice izolate sunt Staphylococcus spp., Streptococcus alfa-haemolytic, Escherichia coli, Pasteurella multocida, și bacteriile anaerobe – Fusobacterium spp., Clostridium spp., Bacteroides spp., Peptostreptococcus spp.

Semnele clinice se caracterizeaza prin inflamatii dureroase, circumscrise și fluctuente care abcedează ulterior. Pielea devine de culoare maronie necrotică. Nu există locuri de predilecție pentru abcese, deși fața, gâtul și membrele sunt mai des afectate. Modificările generale sunt: febra, anorexia, limfadenopatii regionale, cu risc de septicemie în cazuri severe.

Diagnosticul este ușor de apreciat după anamneza semne clinice.

Cultura bacteriană se identifică în caz de recidivă sau când tratamentul început nu dă rezultate. Izolarea bacteriei de la suprafața leziunii nu este posibilă. Cultura ar trebui obținuta prin biopsie profundă, transportată într-un mediu optim pentru bacterii aerobe și anaerobe și dusă la un laborator specializat în cel mai scurt timp.

2.4.2. Botriomicoza

Botriomicoza este o infecție ubicvitară. Este cauzată de o bacterie non-filamentată care clinic se aseamană cu granulomatoza. Diferiți agenți cauzali pot apărea odată cu această boală. Dintre aceștia, amintim: Staphylococcus spp., Streptococcus spp., Pseudomonas spp., Proteus spp., Actinobacillus spp. Multiple granuloame la nivelul pielii au fost observate la câini cu furunculoză stafilococică cronică, dermatită foarte greu de tratat. Patogeneza acestor leziuni este puțin cunoscută. Inocularea bacteriilor la nivelul unei plăgi (mușcatura, zgârietura) în țesutul conjunctiv subcutanat probabil declanșează o reacție de hipersensibilizare, o alterare determinând distrugerea funcțiilor leucocitare.

Modificările dermatologice sunt cronice, apărând mai ales pe membre- noduli unici sau multipli, ulcerați sau neulcerați, cu puroi galben granuloame albe.

Diagnosticul se bazează pe apariția distribuția leziunilor, biopsia pielii și identificarea bacteriilor cauzale în cultura.

2.4.3.Actinomicoza

Actinomicoza este o boală rară, supurativă sau piogranulomatoasă, produsă de Actinomyces spp., germeni oportuniști ai cavității bucale și ai tubului digestiv.

Actinomicoza cutanată este mai frecventă la pisici, germenii fiind inoculați prin mușcături sau zgârieturi.

Morfoclinic se traduce prin abcese, celulite și piogranuloame care ulcerează, exprimând un puroi galbui sau sero-sanguinolent. Acesta confține granule albe-galbui de aspectul nisipului ("granule de sulf'), denumite actinogranuloame. Leziunile apar pe membre și mai rar pe urechi, gât, coapse etc.

2.4.4.Nocardioza

Nocardioza este o boală infecțioasă piogranulomatoasă întalnită rar la câine și pisică, produsă de Nocardia asteroides și mai rar, la pisică, de N brasiliensis și Proactinomyces, germeni saprofiți ai solului. Infecția se produce prin inhalație sau prin inoculare subcutanată. N.asteroides are predilecție pentru indivizii imunodepresați.

Nocardioza cutanată se caracterizează prin piogranuloame fistulizate sau ulcerate, denumite și actinomicetoame, care nu au tendința de cicatrizare. Sunt localizate în special pe membre și în regiunea inghinală. Exsudatul purulent are aspectul bulionului de roșii și conține granule, rareori în infecția cu N. asteroides și mai frecvent în infecțiile cu alte specii de Nocardia spp. Uneori apar doar mici noduli cazeificați, din care se izolează N. asteroides.

2.4.5.Yersinioza

Yersiniozele pisicilor sunt reprezentate de două entități: infectia cu Yersinia pseudotuberculosis și infecția cu Y. pestis, ultima prezentând manifestări cutanate. Boala este endemică în SUA. Infecția poate fi transmisă prin contact cu materiale patologice, sau prin înțepaturile de purici, mai ales de către puricii rozatoarelor salbatice.

Infecția cu Y. pestis -pesta bubonicii sau pesta silvatith evoluează sub trei forme morfo-clinice: bubonică, septicemică, și pneumonică.

Forma bubonică, cea mai obișnuită, se caracterizează prin inflamația supurativă a limfonodurilor regionale și piogranuloame cutanate în regiunea capului și a gâtului la 53-67% din cazuri, la 50% dintre ele localizarea fiind în limfonodurile submandibulare. Prin fistulizare, din piogranuloame se elimina un conținut purulent, cremos.

Forma septicemică poate fi continuarea formei bubonice sau apare la animalele imunosupresate și se manifestă prin abcese generalizate piosepticemie- rar inflamația limfonodurilor.

Forma pneumonică este de obicei secundară primelor două și se traduce prin afectarea predominantă a aparatului respirator.

Diagnosticul se stabilește prin indentificarea germenilor din leziuni. Imunofluorescența dă rezultate pozitive în doar 39% din cazuri. In zonele endemice, boala trebuie diferențiată de abcesele obișnuite.

2.4.6.Dermatofiloza

Dermatofiloza este produsă de Dermatophilus congolensis. In producerea bolii este importantă existenta leziunilor cutanate și umiditatea crescută.

La câine, leziunile sunt asemănătoare celor de la bovine: dermatita maculoasă, apoi exsudativă și crustoasă.Spre deosebire de celelalte specii, la pisica infecția se caracterizează prin dermatita piogranulomatoasă și paniculita, cu abcese și noduli subcutanați, din care se dezvoltă traiecte de drenaj.Tratamentul se realizează prin excizia chirurgicală a piogranuloamelor și antibiotice pe cale generală: amoxicilină (Vetrimoxin), ampicilina, peniciline etc., timp de 10-14 zile.

2.5. Dermatite virale

Virozele carnivorelor sunt de obicei infecții sistemice. Unele dintre acestea prezintă insă importante manifestări cutanate.

2.5.1. Jigodia (boala lui Carre)

Jigodia este produsă de un morbilivirus, înrudit cu virusul pestei bovine și virusul pestei rumegatoarelor mici. Infecția este sistemică, manifestându-se prin semne respiratorii, digestive, oculare, nervoase și cutanate.

Dermatita jigodioasă se caracterizează prin mici vezicule sau pustule situate în regiunile cu piele fine. Se mai constată hipercheratoza cuzineților plantari și a trufei.

2.5.2.Papilomatoza

Papilomatoza orală afectează de obicei tineretul canin, fară predispoziție de rasă sau sex. Papiloamele apar mai ales pe mucoasa, de exemplu pe mucoasa bucală înaintând spre tractul digestiv, planul nazal și pe conjunctivă. Uneori se răspandesc pe pielea din jurul botului, pe pleoape; formațiunile pot fi multiple sau nu; apariția lor spontană, dimensiunile mici (2-3 mm->3cm în diametru), consistența dură, suprafața neregulată, determină o identificare clinică certă. De obicei dispar după 2-3 luni.

Papilomatoza se poate întâlni și la câinele adult, dar rar este permanentă. Leziunile pielii apar în principal pe față și porțiunea distală a membrelor. Tumorile sunt multiple, rar solitare, cu o apariție clasică, verucoasă, adesea pigmentate și așezate în rânduri. Pot fi observate la nivelul orofaringelui, determinând probleme de deglutiâie. Cauzele sunt încă neelucidate, deși sunt incriminate imunodeficiența sau condițiile iatrogene.

Există și o papilomatoza atipică, cu apariția de tumorete pe abdomen, barbie, la câinii adulți tineri.

Diagnosticul se pune pe baza examinării clinice, care este suficientă, realizându-se un diagnostic diferențial față de hipermelanoza epidermică în caz de papiloame multiple pigmentate.

2.6. Protozooze cutanate

2.6.1. Leishmanioza

Boala este produsă de protozoarul Leishinania tropica. In forma cutanată, simptomatologia este destul de ștearsă, animalele vindecându-se în 3-4 zile fară a se interveni medicamentos. Leziunile ce apar pe pielea animalelor parazitate sunt sub forma de butoni proeminenți cu centrul acoperit de o crustă, sub care se găsește o ulcerație. Leziunea, în evoluția sa trece prin două stadii:

-nodul profound care se simte numai la palpare;

-nodul superficial și ulcerație superficială; ulcerațiile sunt localizate la nări mai rar pe fata internă a urechilor, la marginea buzelor sau pleoapelor. Boala se transmite de la câine la câine prin contact direct, iar la om prin intermediul flebotomilor.

Diagnosticul de certitudine se stabilște prin identificarea parazitului în frotiurile efectuate din serozitățile ulcerațiilor și colorate MGG.

2.7. Dermatofitoze

2.7.1. Microsporia

Este o micoza cutanată frecventă la carnivore și la om, cabaline, capră, porc. Agentul etiologic îl reprezintă specii ale genului Microsporum canis (lanosum); gypseum; distortum; audouini.

Boala are un caracter sporadic, însă în canise poate deveni enzootică. Afectează, de regulă, câinii și pisicile de toate vârstele și rasele, având frecvența mai mare la pisicile în vârsta de la 1 la 3 ani. Pentru om, pisica reprezintă principala sursa de contaminare. După invadarea epidermei, și a firelor de par, pe pielea animalului apar placarde. Initial, leziunile apar pe cap, laturile corpului, flancuri și, uneori, pe membre.

La debutul bolii apare depilația, perii se rup, iar la baza lor apare exsudatul, care ulterior se transformă în cruste umede. In timp, crustele se usucă, iar aspectul de tarațe, pielea se îngroașă și devine dureroasă la palpare.

Clinic poate evolua tipic sau atipic cu deosebire la pisică.Forma tipica este caracterizată prin apariția de formațiuni nodulare sau placarde bine circumscrise, solitare, cu dimensiuni cuprinse între 0,5 — 2cm, localizate predilect la nivelul capului, gatului, membrelor anterioare și mai rar, pe corp, labe și coadă.Zonele lezionate sunt pruriginoase, firele de par se rup și apare fenomenul de pseudotundere. Pe suprafața placardelor se observă scuame de culoare cenușie și de dimensiuni mici (ca tărâțele).

Forma atipica se caracterizează prin apariția leziunilor în regiunea supraorbitală sub forma de scuame fine și pe fața exterioară – posterioară a vârfului urechii, unde se constată doar o zona de pseudotundere.

2.7.2. Tricofitia

Este o micoză cronică și contagioasă cu localizare externă, întâlnită atât la câine, cât și la pisică. Agentul etiologic este Tricophiton mentagrophytes.

Focarele de boală apar și evoluează mai grav la animalele tinere, subnutrite, lipsite de igienă. Boala este mai frecventă toamna și vama și este favorizată de alte boli în care se produc modificări ale pielii. Contaminarea se realizează prin contact direct, cat și indirect prin atingerea animalelor de pereți, garduri contaminate, asternut, alte obiecte. Câinii și pisicile pot fi vectori, vehiculând sporii.

Boala debutează prin apariția de noduli miliari cutanați eritemo-crustosi, albicioși care se măresc treptat. Cu timpul crustele se stratifică, iar firele de păr devin friabile și se rup, generând fenomenul de pseudotundere. Leziunile au forma circulară cu diametrul de 1-2 cm și pot fi singulare (placarda tricofitica) sau confluente. Localizarea este cu predilecție la cap, periorbitar, auricular, submandibular, dar și în alte regiuni ale corpului. Leziunile se pot suprainfecta, căpătând aspect exsudativ, devin dureroase și ușor pruriginoase. Formele cronice netratate devin hipercheratozice și prezinta crevase și dermatite. In formele simple starea generală a animalelor nu este afectată, iar pruritul este absent.

2.8. Dermatomicoze

2.8.1. Candidoza

Candidoza este o micoză determinată de fungi imperfecți aparținand de Phylum Deuteromycotina sau Deuteromycota, genul Candida. Cea mai importantă specie a genului este Candida albicans.

Candidoza este favorizată în majoritatea cazurilor de antibioterapia prelungită cu preparate dotate cu spectru larg de acțiune. Factorii proprii de virulență ai miceților au și ei un rol deosebit în inducerea și severitatea candidozei.

Rol favorizant al dezvoltării candidozei il au de asemenea malnutriția, condițiile zooigienice necorespunzatoare, îndeosebi umiditatea excesivă, gestația, sterile alergice și alti factori care slăbesc rezistența organismelor animale, terapia prelungită cu corticoizi și alte imunosupresoare, diverși factori debilitanti.

Candidoza se întâlnește mai rar la carnivore, speciile de Candida implicate mai frecvent fiind : C. albicans, C. parapsilosis și mult mai rar C. glabrata.

Din punct de vedere morfoclinic se deosebesc forme: digestive, cutaneo-mucoase, genitale și sistemice.Leziunile se caracterizează prin erupții veziculopustuloase, urmate de cruste roșiatice maronii, apoi eroziuni umede, uneori sangerânde, situate mai frecvent în regiunea perineală, în spațiile interdigitale, pe pielea botului, pe pielea ventrală a abdomenului, pe cea scrotală la masculi, pavilioanele urechilor etc.Localizarile pe pielea botului, pavilioanelor urechilor, extremitatile membrelor și scrotului sunt adesea uscate și hipercheratozice, realizand așa numita „formă scvamo-crustoasă".

La pisici, candidoza se poate observa ca infecție sistemică la animalele imunosupresate sau sub forma predominant cutanată, caracterizată prin erupții veziculo-pustuloase pe pielea urechilor, a nărilor, plăci mucoide la nivelul joncțiunilor cutaneo-mucoase bucale, anale, vaginale.

2.8.2. Malassezioza

Malassezioza, ciuperca a pielii și a canalelor auditive externe la câini, mai rar la pisică, produsă de Malassezia pachydermatis —evoluează ca otită externă, mai rar ca dermatită seboreică.

Malassezia pachydermatis se intalnește în conductul auditiv extern și pe pielea animalelor sănătoase, parazitează carnivorele domestice, rareori omul sau alte specii de animale. Malassezia spp. se poate multiplica în anumite condiții de căldură, umiditate, sebum în execes, devenind patogenă.

Îmbolnăvirea cu Malassezia este influențată de calitatea conductului auditiv extern- umiditate crescută, macerarea stratului epidermic protector, hipersecreție de cerumen, lungimea și poziția aplecată a conchiei auriculare, abundența perilor în conductele auditive îngustate și lungi.

Câinele este cel mai receptiv și în cadrul speciei există o sensibilitate diferită în funcție de rasă: Terrier, Baset, Sharpei, Labrador, Ciobanesc German, Pekinez, Setter Englez.

Vârsta este un alt factor care influențeaza apariția malasseziozei, receptive fiind animalele de pană la un an. Alți factori care influențează apariția malasseziozei sunt leziuni ale pielii din conductul auditiv extern în general, dezvoltarea populației de stafilococi și streptococi de pe piele, hipersensibilitatea animalelor, diverse boli, în special sistemice, imunitatea scazută a organismului, tratamentele de lungă durată cu corticoizi și antibiotice.

Dermatita sehoreică se manifestă pe buze, pleoape, regiunea inghinala și axilară. Evoluează cronic cu hiperproducție de sebum, alopecie difuză, prurit, papule, care se transformă în vezicule și formează cruste fine, hiperplazie și hiperpigmentație.

Malassezioza se dezvoltă în asociere cu populațiile de stafilococi de pe pielea cainelui având nișe comune cu aceștia: în jurul anusului, buzelor, nasului, spațiile interdigitale, urechi.

Malassezioza provoacă reacții de hipersensibilitate manifestate prin prurit violentă, hipersensibilitate demonstrate experimental prin administrarea de extract de Malassezia pachydermatis într-un procent de până la 100%, intensitatea manifestărilor alergice fiind mai mare la câinii cu dermatită atopica, la care se face un tratament general, organismul nefiind capabil să raspundă la un tratament local antifungic.

Clinic se stabilește pe baza otitei externe cu hipersecreție de cerumen, alopecie difuză, prurit, seboree, dermatită, hiperpigmentație.

2.9. Micoze subcutanate

2.9.1. Sporotrichoza

Sporotrichoza este o micoză cosmopolită, relativ rară, întâlnită la cabaline, carnivore și rozatoarele sălbatice dar semnalată și la taurine, ovine, suine și păsări (Acha și Szyfres, 1989). Evoluează sporadic, find produsă de Sporothrix sckenckii sinonim Sporothricuni sckenckii, S. equi, S. beurmani, S. tropicale, Rhinocladium sckenckii. Infecția se face de obicei prin intermediul plăgilor cutanate, dar este posibilă și infecția pe cale respiratorie. La carnivore, sporotrichoza evoulează sub formă a 3 sindroame: cutaneo-limfatic (noduli fermi, situați la poarta de intrare în organism a miceților, apoi se extind în țesutul conjunctiv subcutanat, limfonoduri, unde ulcerează, exprimând puroi consistent, rosu- brun), mai frecventă la câini; cutanată (noduli mici sau multipli care apoi ulcerează, localizați pe pielea membrelor, apoi difuzează și în alte regiuni corporale, inclusiv la nivelul urechii externe) și sistemică, observată în special la pisici (noduli și frecvent ulcerate, pline cu exsudat maroniu roșiatic, localizate mai frecvent în regiunea feței, urechilor, gâtului și a membrelor, cu afectarea limfonodurilor regionale și apoi difuzarea în organele interne).

2.9.2. Prototechoza

La pisică, boala se manifestă ca o infecție cutanată. Agentul etiologic este un organism sferic sau oval, considerat a fi o mutantă acrolofilică a unor alge verzi și considerat ca fiind netransmisibil de la un animal la altul. Forma cutanată a bolii este determinată de Prototheca wickerhanii. Contaminarea la pisică se face prin infectarea plăgilor cutanate. Ca leziuni sub piele se constată apariția de granuloame, iar pe piele leziuni ulcerative. Nodulii sunt cantonați, de regulă, pe cap și membre.

In general, pisicile cu noduli pe sau sub piele sunt clinic sănătoase, dar pot apărea semne clinice atunci când sunt afectate alte organe ca: ficatul, rinichii, creierul, cordul, pulmonii.

2.10. Micoze sistemice

2.10.1. Histoplasmoza

In cadrul histoplasmozelor se includ manifestari morfoclinice produse de miceții aparținând genului Micoplasma din Phylum Ascomicotina (Ascomicota), clasa Ascomycetes, ordinul Onygenales, familia Onygenaceae.

La carnivore histoplasmoza apare prin contactul cu excremente de păsări. Localizarea principală este cea pulmonară. Leziunile cutanate se întâlnesc rar, sub forma de noduli fermi (granuloame), care pot ulcera.

2.10.2. Aspergiloza

Aspergilozele sunt micoze cosmopolite ale mamiferelor pasărilor, produse de miceți aparținând genului Aspergillus din Phylum Ascomycotina Ascomycota. La toate speciile, localizarea principală este respiratorie.

Aspergiloza la carnivore, apare după tratamente prelungite cu imunodepresoare (corticoizi) sau la animalele imunosupresate prin leucoza, leucopenie, disendocrinii etc., Aspergillus spp. având patogenitate redusă pentru piele și mucoase. Sunt afectate zonele de tranziție cutaneo-mucoase ale pleoapelor sau nărilor, care pot fi erodate. Leziunile cutanate sunt variabile, de la suprafețe mici eritematoase și pruriginoase, la abcese, granuloame, piogranuloame sau ulcere.

La om, Aspergillus spp. este implicat frecvent în alergii cutanate sau respiratorii.

2.10.3. Criptococoza

Criptococoza este o micoză subacuta-cronică, progresivă, produsă de Criptococcus neoformans (Torula histolytica, Torulopsis neoformans, Saccharomyces neoformans) din cadrul fungilor imperfecți.

Boala apare la animalele imunodepresate medicamentos, prin infecții virale (FeLV, FIV, leucoza, jigodie) sau cu diabet zaharat, hipervitaminoza A. Poarta de intrare este respiratorie. De la nivelul mucoasei nazale infecția difuzează în sistemul nervos central, în componentele globilor oculari, în pulmoni, piele și alte organe.

La câini, leziunile cutanate primare sau consecutive generalizării se constată la aproximativ 25% din animalele cu forma respiratorie. Se traduc prin papule ferme sau noduli de 0,1-1cm, în derm sau subcutanați, care adesea ulcerează. Se pot crustiza și vindeca spontan sau se transformă în piogranuloame.

La pisici, dermatita poate reprezenta aproximativ 30-52% din cazurile de criptococoza. Este localizată mai ales în regiunea capului și numai uneori este generalizată. Are caracter predominat ulcerativ.

CAPITOLUL III

DESCRIEREA CADRULUI INSTITUȚIONAL

Cercetările au fost efectuate în Laboratorul de Microbiologie din Facultatea de Medicină veterinară Iași din cadrul – Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad Iași.

Laboratorul de Microbiologie este dotat cu aparatură specifică (fig.3.1.), necesară efectuării examenelor microbiologice: hote cu flux laminar, termostate reglabile pentru incubare, microscoape Leica pentru examinarea frotiurilor, vortex pentru omogenizarea culturilor sau a suspensiilor bacteriene, densitometru pentru determinarea rapidă a densității microbiene în vederea preparării suspensiei bacteriene folosită la antibiogramă, baterii de colorat cu soluții specifice colorației Gram, Giemsa, Ziehl-Neelsen și Stamp.

PARTEA A II-A

CERCETARI PROPRII

CAPITOLUL IV

SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII

Înțelegerea paogenezei afecțiunilor inflamatorii cutanate cu implicare microbiană, presupune cunoașterea stratului anatomic de desfășurare a acestor boli, statusul normal al prezenței unor microorganism la nivelul pielii, caracterizarea anatomo-patologică și clinic a dermatopatiilor bacteriene cunoscute, factorii cu acțiune favorizantă și predispozantă necesari instalării și dezvoltării acestor afecțiuni, etiologia bacteriană recunoscută a fi implicată, procesele fiziopatologice care sunt constatate în dermatopatiile microbiene și modalități de stabilire a diagnosticului microbiologic (2,3,4).

Bolile cutanate la carnivorele de companie reprezintă 20-75% din totalul cazurilor patologice, piodermitele fiind cel mai frecvent întâlnire sau se situează pe locul second, după alergiile induse de insecte (10,14).

Față de piodermite, câinele este mai sensibil datorită unor paticularități ale morfostructurii tegumentare ( alcătuirea stratului cornos, material lipidic intracelular redus, pH-ul cutanat relative crescut, etc) eficiența barierei epidermice fiind redusă (12,16). Pe de-altă parte, tipul reacțional immunologic la această specie, favorizează de multe ori, instalarea infecțiilor cutanate (21), existând totuși diferențe raportate în funcție de individ (12). Colonizările microbiene pot fi inițiate sau favorizate de existența soluților de continuitate cutanate ( microtraumatisme, înțepături de insecte, eroziuni mecanice, plăgi, etc) (21).

Obiectivul principal al lucrării a constat în izolare și identificarea microorganismelor incriminate în producerea dermatopatiilor la câini și pisici.

În această lucrare ne-am să identificăm incidența dermatopatiilor pe baza cazuisticii Clinicilor Facultății de Medicină Veterinară și a cabinetului veterinar unde mi s-a permis efectuarea practicii pentru proiect, pe parcursul perioadei luate în studiu.

Un alt obiectiv a fost testarea sensibilității germenilor izolați față de antibiotice și chimioterapice prin antibiograma în vederea aplicării unui tratament corespunzător în funcție de rezultatele acesteia.

CAPITOLUL V

MATERIAL ȘI METODĂ

Cercetarea microflorei bacteriene din diferite infecții s-a efectuat pe un lot constituit din 90 câini și 22 pisici care au prezentat la examenul clinic leziuni dermatologice.

Probele au fost recoltate pe parcursul a aproximativ 2 ani (2018-2019) de la câinii și pisicile ale căror posesori au apelat la serviciile medicale ale Clinicilor Facultății de Medicină Veterinară și a cabinetului veterinar la care mi s-a permis efectuarea studiului pentru realizarea proiectului.

Etapele de izolare și identificare a tulpinilor microbiene parcurg etapele clasice de diagnostic microbiologic (fig.5.1.).

Examenul microbiologic a constat în însămânțarea materialului patologic pe medii de cultură uzuale și speciale (selective și diferențiale) în vederea izolării și identificării germenilor pe baza caracterelor culturale, morfologice, biochimice a testelor serologice și de biologie moleculară (5).

Toate probele s-au recoltat în condiții optime de asepsie, cu respectarea tuturor normelor și regulilor impuse de cercetarea microbiologică. Acestea au fost investigate în Laboratorul de Microbiologie al Facultății de Medicină Veterinară, urmărindu-se în continuare, etapele necesare izolării și identificării microflorei patogene.

Pentru izolarea și identificarea agenților bacterieni posibil patogeni, s-au folosit ( fig.5.2.):

medii de cultură uzuale utilizate în practica bacteriologică curentă: bulion (mediu lichid), agar nutritiv sau geloza (mediu solid), îmbogățite cu produse biologice, reprezentate de ser normal de cal sau sânge defibrinat.

medii de cultură speciale, selective și diferențiale, pentru izolarea bacteriilor în culturi pure, pe baza unor particularități metabolice

mediile Chapmann, Barid-Parker pentru stafilococii,

mediul Levin, mediul XLD pentru enterobacterii, etc

Mediul agar Bila Esculina Azida (Biorad) – pentru enterococi

Brilliance UTI Agar (Oxoid) – mediu cromogen pentru identificarea bacteriilor patogene din urină

GBS medium (Thermo Fisher Scientific) – mediu cromogen pentru identificarea streptococilor de grup B.

agar Schneider cu sânge de cal, agar SPS (Sulfite Polymyxin Sulfadiazine) – pentru izolarea bacteriilor anaerobe

Pentru izolarea și identificarea agenților bacterieni posibil patogeni, s-au folosit mediile PDA (agar cu extract de cartof și dextroză) pentru izolarea eventualelor micete dermatofite.

Pentru testarea capacității metabolice și biochimice a enterobacteriilor, s-au utilizat două medii politrope ce conțin substraturile față de care se impune investigarea activității:

TSI (triple sugar iron agar) conține glucoza, lactoza, zaharoza pentru studiul fermentãrii acestora, sulfat de Fe pentru detectarea producerii de hidrogen sulfurat

MIU (mobilitate, indol, uree) conține roșu fenol pentru determinarea testului ureazic iar pentru testul indolului se atașează o bandă îmbibată cu reactiv Ehrlich-Kovacs la suprafața mediului.

În funcție de agentul etiologic suspicionat, mediile de cultură însămânțate au fost termostatate la 370C , în condiții de aerobioză (Fig.5.3.).

După 24-72 ore de incubare, pe suprafața mediilor de cultură s-au dezvoltat mai multe tipuri de colonii bacteriene (fig.5.4.). Fiecare tip de colonie a fost repicat și transplantat pe alte medii de cultură speciale. După alte 24-48 ore de termostatare la 370C, coloniile izolate în cultură pură (fig.5.5.), au fost examinate din punct de vedere cultural, morfologic și biochimic în vederea identificării genului și speciei bacteriene.

Examinarea caracterelor culturale a constat în aprecierea:

aspectului cultural în mediu lichid, urmărind gradul de turbiditate sau limpezimea mediului, caracterele depozitului (granular, floconos, aderent, neaderent), prezența unor formațiuni la suprafață (inel, peliculă)

aspectului cultural pe medii solide urmărind: modul de dezvoltare (cultură în gazon sau colonii izolate), forma, dimensiunea, maginile și suprafața coloniilor bacteriene, gradul de opacitate sau transparență, prezența pigmenților și aderența la mediu), (Fig.4.10.).

Examinarea caracterelor morfologice s-a efectuat prin microscopie optică (microscopul optic Leica x1000) și a constat în aprecierea formei, dimensiunilor, modul de grupare a bacteriilor, afinitatea tinctorială.

Determinarea caracterelor biochimice s-a efectuat utilizând medii speciale, în funcție de tulpinile bacteriene izolate apelându-se și la utilizarea sistemelor multitest.

Pentru identificarea rapidă a unor specii de Staphylococcus s-a utilizat RapID™ STAPH PLUS System (Fig5.6.).

Pentru încadrarea în grupe serologice a tulpinilor de Streptococcus sp. s-a utilizat testul Streptococcus Grouping Latex Kit (PRO-LAB), (fig.5.7).

Determinarea patogenității tulpinilor bacteriene izolate s-a realizat efectuând testul de hemoliză (test “in vitro”) și testul de coagulare a plasmei citratate la stafilococi Virulența este dată de factorii de naură enzimatică (agresine), care facilitează difuzarea microorganismelor în țesuturi sau au capacitatea de a neutraliza mecanismele defensive ale organismului.

Testul de hemoliză este practic un test biochimic complex, care constă în capacitatea enzimatică a unor bacterii, de a dezintegra globulele roșii ale diferitelor specii. Examinarea acestei proprietăți poate fi posibilă atât în medii lichide cât și solide. Frecvent se utilizează geloza nutritivă, topită și răcită la 450C, la care se adaugă sânge defibrinat 1-10% și repartizată în plăci Petri.

În urma multiplicării bacteriilor pe acest mediu sunt observate următoarele efecte:

dezvoltarea fără schimbarea aspectului mediului- bacterii nehemolitice

dezvoltarea însoțită de decolorarea mediului, formând un halou clar în jurul coloniei bacteriene. Această modificare reprezintă un proces hemolitic și de hemodigestie denumită hemoliză completă sau de tip beta (fig.5.8 )

dezvoltarea însoțită de colorarea în verde a mediului în dreptul și în jurul coloniei,apare datorită transformării hemoglobinei în methemoglobină sub acțiunea H2O2 produs de bacterie (efect viridans) Este o hemoliză incompletă de tip alfa (fig.5.8. )

Testul coagulării plasmei citratate de iepure se exfectuează pentru confirmarea speciei Staphylococcus aureus (fig.5.9 )

Coagulaza este o enzimă extracelulară care induce formarea unui manșon de plasmă coagulată, în jurul celulelor bacteriene, cu rol antifagocitar și este prezent la tulpinile de Staphylococcus aureus.

Pentru determinarea sensibilității antibacteriene au fost necesare plăci Petri cu mediu Muller-Hinton și diverse microcomprimate de antibiotice. Distribuirea microcomprimatelor s-a efectuat cu pensa sau cu ajutorul dispenserului automat (Fig.5.10 )

Fig.5.10. Dispenser pentru microcomprimate și placă cu mediu de cultură

Eficiența unui tratament cu antibiotice este condiționată, în primul rând de sensibilitatea agentului patogen față de antibioticul respectiv, ceea ce se apreciază “in vitro” prin antibiogramă.

Determinarea sensibilității și rezistenței la diverse antibiotice, a tulpinilor bacteriene izolate, s-a realizat prin metoda difuzimetrică- tehnica microcomprimatelor. Antibiogramele pentru bacteriile aerobe s-au efectuat pe mediile Agar Muller Hinton și Muller Hinton cu sânge de berbec (fig. 5.11.).

Însămânțarea suprafeței mediului s-a făcut prin ștergere cu tamponul exudat, îmbibat cu suspensia microbiană sau prin inundare și aspirarea excesului. După uscare, s-au distribuit microcomprimatele cu ajutorul dispenser-ului și s-au incubat la termostat 370C timp de 24 h.

CAPITOLUL VI

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Incidența dermatitelor din cazuistica perioadei luate în studiu este prezentată în tabelul 6.1, fig.6.1 și fig.6.2.

Tabelul 6.1.

Incidenta dermatopatiilor pe parcursul perioadei luate în studiu 2018-2019

Fig. 6.1. Incidența dermatopatiilor în perioada 2018-2019 la câini și pisici- FMV Iași

Fig.6.2. Incidența dermatopatiilor în perioada 2018-2019 la câini și pisici- Cabinet veterinar Iași

Rezultatele referitoare la incidența afecțiunilor cutanate, prezentate sintetic în tabelul 1 precum și fig.1 și fig.2. relevă urmatoarele aspecte:

– pe perioada luată în studiu, la Facultatea de Medicină Veterinară, din totalul cazurilor- 5091, reprezentate de 3500 câini și 1591 pisici, doar 5,85% au prezentat dermatopatii, mai multe cazuri înregistrându-se la câini 150 (4,28%) față de pisici, unde s-au concretizat doar 25 cazuri (1,57%);

– la cabinetul veterinar unde mi s-a permis efectuarea practicii pentru lucrarea de licență, pe perioada 2008-2010, au fost în total 2910 cazuri, din care 1655 caini și 1255 pisici, incidența afecțiunilor dermatologice fiind doar de 4,71%, respective 45 cazuri la câini (2,72%) și 25 cazuri la pisici (1,99%).

În tabelul 6.2 este prezentată cazuistica examinată pe specii și tipul clinic de dermatită, iar în tabelul 6.3 și fig.6.3., speciile microbiene incriminate etiologic.

Tabelul 6.2

Clasificarea dermatitelor diagnosticate în cursul cercetărilor

Fig. 6.3. Incidența tipurilor de dermatite diagnosticate la câinii și pisiciile din cele două unități medicale

Tabelul 6.3

Agenții etiologici ai dermatitelor la câini și pisici

Din numărul total de cazuri la câine, prezentate la facultate și la cabinet, se poate observa că pe primul loc au fost dermatitele superificiale într-un procent de 46,15% (90 cazuri), urmate de pseudo-dermatite – 33,3% (65 cazuri), majoritatea fiind complicații ale hipersensibilizării la înțepătura de purici sau la diferite substanțe chimice și a saculitei anale. Pe ultimul loc s-au situat dermatitele profunde, dar cu un procent destul de însemnat 20,51% (40 cazuri). In cazul pisicilor, incidența cea mai mare a fost, de asemenea, dermatitele superficiale cu 40% (20 cazuri), urmate de pseudo-dermatite cu 34% (17 cazuri) și dermatitele profunde 26% (13 cazuri) din totalul animalelor investigate.

După recoltarea probelor și după executarea examenului bacteriologic s-au identificat principalele microorganisme care au determinat dermatopatiile la câinii și la pisicile examinate. In cazul dermatitelor superficiale, agenții etiologici incriminate au fost reprezentați fie de bacterii aerobe (Staphylococcus spp., Streptococcus spp.), fie de levuri (Malassezia spp., Microsporum canis, Tricophyton mentagrophytes) sau de asocieri bacterii – ciuperci microscopice.

In etiologia dermatitelelor profunde, pe lângă bacteriile aerobe, au fost incriminate și bacteriile anaerobe Clostridium perfringens și Fusobacterium spp.

Din analiza tabelului mai rezulta faptul că, speciile microbiene cele mai frecvent implicate în etiologia dermatitelor, sunt Staphylococcus spp. și Malassezia spp. Atributele de patogenitate ale stafilococilor, virulența și toxinogeneza nu au putut fi individualizate distinct, mecanismele de agresivitate declanșandu-se intr-o succesiune complexă de reacții biochimice care se intrepătrund și in care diversele enzime și toxine acționează mai curând ca inele dintr-o reacție biochimică ramificată decât ca factori individualizați de patogenitate. Această caracteristică a mecanismelor de agresiune la stafilococii patogeni explică dificultatea diagnosticului microbiologic de a identifica tulpinile patogene prin decelarea prezenței unor factori individualizați de patogenitate. În aceste condiții caracterizarea” in vitro” a unei tulpini de stafilococ ca patogenă se bazează pe asocierea prezenței atât a factorilor majori, cât și a celor accesorii.

Staphylococcus spp. a fost izolat în culturi pure în 50 cazuri (20.4%) iar Malassezia spp. în 38 cazuri (15,51%). In majoritatea cazurilor insă, ambele microorganisme au fost izolate în asociere cu alte specii, cum ar fi: Pseudomonas spp., Streptococcus spp., Bacillus spp., Colynebacterium spp., Clostridium pofringens, Fusobacterium spp.

Identificarea agenților etiologici mai sus menționați s-a efectuat pe baza caracterelor culturale, morfologice metabolice cu specificitate de gen si specie, redate sintetic în tabelul 6.4, tabelul 6.5 și tabelul 6.6.

Tabel 6.4.

Caractere morfologice și culturale la speciile bacteriene Gram (+) izolate din dermatite la câini și pisici

Tabel 6.5.

Caractere morfologice și culturale la speciile bacteriene Gram (-) izolate din dermatite la câini și pisici

Tabel 6.6.

Caractere morfologice și culturale la micromicetelor izolați din dermatite la câini și pisici

Aspectele culturale și morfologice, care constituie criteriile de baza în identificarea principalelor specii microbiene implicate în etiologia dermatitelor, respectiv Staphylococcus spp. (fig.6.4.) și Malassezia spp. (fig.6.5.),, au fost aspectul coloniilor, pigmentogeneza, forma celulelor și modul de grupare în frotiuri colorate Gram.

Pe parcursul cercetărilor noastre am constatat un aspect care merită mentionat și anume, faptul că malasseziile formează culturi caracteristice nu numai pe medii pentru miceți și pe geloza nutritive incubată la 37°C . Medile și temperatura optimă pentru bacteria, stimulează multiplicarea levurilor, deoarece s-au obținut culturi după numai 24 ore de termostatare — aspect menționat în unele surse bibliografice (6.).

Apectele clinice in dermatitele diagnosticate la caini si pisici

În cursul cercetarilor au fost diagnosticate majoritatea dermatitelelor menționate în partea monografică, cele mai frecvete fiind foliculitele, furunculozele, abcesele, dermatitele piotraumatice, dermatofitozele, dermatomicozele.

Foliculita (dermatită bacteriană superficială) a fost prezentă atât la câini cat și la pisici, principalul agent etiologic fiind Staphylococcus pseudointermedius (85% din cazuri). Manifestările clinice au constat în prezența eritemului cutanat, papule și pustule centrate pe firele de par, apoi cruste și hiperpigmentatie, alopecie, localizate îndeseobi în regiunile cu piele fiind: pe fața internă a coapselor, în regiunea inghinală, perineală, axilară, pe fața ventrală a abdomenului (fig 6.6, fig.6.7;fig.6.8).

Fig 6.6. Foliculita bacteriană la câine: eritem și

papule localizate pe fața ventrală a abdomenului

Fig 6.7. Pustulă foliculară la câine— detaliu

Fig 6.8. Foliculită bacteriană la câine: alopecie, cruste

Fig 6.9. Foliculită bacteriană la pisică – fața ventrală a abdomenului – eritem, pustule, cruste

Furunculoza (dermatita bacteriană profundă) a fost mai frecvent întâlnită la pisici (acnee), dar și la câini (secundară foliculitelor), și au fost cauzate de diferite specii de stafilococi. Manifestarile clinice la pisică au constat în prezența de pustule sau noduli (furunculi), centrați pe foliculii piloși ai feței ai regiunii mentoniere. Apoi pustulele au devenit cenușii-gălbui și au exprimat spontan sau la compresiune, puroi sangvinolent. (fig.6.10, fig.6.11, fig.6.12).

Fig 6.10. Acnee la pisică – noduli (furunculi) în zona mentoniera

Fig 6.11. Acnee la pisică- alopecie, eritem, noduli (furunculi) abcedați în zona bărbiei

Fig 6.12. Acnee în regiunea submandibulară la pisică: furunculi maturați

La câini, furunculoza sccundară foliculitei s-a manifestat clinic prin formațiuni nodulare tumefiate și dureroase (furunculi), centrate pe firul de păr, care la compresiune au exprimat puroi gălbui-roscat, sangvinolent (fig 6.12 ;fig.6.13)

Fig 6.13. Furunculoză interdigitală la câine— furunculi multipli

Fig 6.14. Furunculoză bacteriană la câine furunculi inflamați, fistule, puroi sangvinolent

Dermatita piotraumatica (pseudo-dermatita) a fost frecvent întâlnită atât la câini, cât și la pisici, find mai mult sezonieră, manifestându-se îndeseobi pe perioada verii. Manifestările clinice au constat în apariția unei zone roșii, denudată, erozivă, exsudativă, zona dureroasă la atingere. Exsudatul a determinat aglutinarea firelor de păr din jurul leziunii. Dermatita a fost localizată în apropierea unui focar dureros sau pruriginos, la care animalul se străduiește să ajungă. Eroziunea era colonizată de flora bacteriană de la suprafața pielii, neproducându-se infecția în profunzime (fig 6.15; fig.6.16).

Cauzele cele mai frecvente care au stat la baza producerii acestui tip de dermatită au fost hipersenibilitatea la înțepăturile de purici, saculita anală (pentru localizarea pe trenul posterior), ectoparazitozele și lipsa igienei pielii (pentru celelalte localizari).

Agenții etiologici izolați au fost: Staphylococcus spp, Streptococcus sp.alfa – hemolitici, Acinetobacter spp., Micrococcus spp., Demodex canis.

Fig 6.15. Dermatita piotraumatică în zona dorso-lombara la pisică:

– zonal denudata, eroziuni, prezenta exsudatului

Fig 6.16. Dermatită piotraumatică la câine (alergie la înțepăturile de purici)

– alopecia, cu prezența de cruste, exsudat purulent, aglutinarea firelor de par

Abcesele s-au întâlnit și la câini și la pisici, fiind cauzate de infecția plăgilor produse prin mușcaturi (la câini, în cursul luptelor iar la pisici, în perioada de rut) sau prin acțiunea traumatică a unor corpuri strain.

Clinic, abcesele s-au caracterizat prin inflamații dureroase, circumscrise și fluctuente care apoi au fistulizat. Pielea a devenit de culoare maronie și s-a necrozat. S-au observat și modificări generale ca: febra, anorexie, limfadenopatii regionale(fig 6.17, fig.6.18, fig.6.19).

Bacteriile izolate au fost: Staphylococcus spp., Streptococcus sp. alfa hemolitic,Escherichia coli, Pasteurella multocida, Fusobacterium spp., Clostridium spp., Bacteroides spp. și Peptostreptococcus spp.

Fig 6.17. Abces în zona feței la câine (în urma unei mușcături),

abces deschis cu exsudat piosanguinolent

Fig 6.18. Abces interdigital la câine (corp străin – aristă),

zona inflamată, circumscrisă, fluctuenta

Fig 6.19. Abces la pisica (în urma unei mușcături): membru anterior drept inflamat

Dermatita jogodioasă fost cea mai frecvent întâlnită dintre dermatitele virale. Manifestările clinice s-au caracterizat prin mici vezicule sau pustule în regiunile cu piele fină și hipercheratoza cuzineților plantari și a trufei (fig 6.20;fig.6.21).

Fig 6. 20. Dermatită jigodioasa — hipercheratoza trufei

Fig 6.21. Dermatita jigodioasă – hipercheratoza cuzineților plantari

Dermatofitozele (micozele cutanate) au fost frecvente la pisici și la câini primavara și toamna. Manifestarile clinice au constat în depilație, pseudotundere, formațiuni nodulare sau placarde bine circumscrise, solitare sau confluate, apoi exsudat, urmat de cruste (fig. 6.22,fig.6.23, fig.6.24, fig.6.25, fig.6.26, fig.6.27).

Agenții etiologici izolați au fost Microsporum canis, Microsporum gypseum sau Tricophiton mentagrophytes.

Fig 6.22. Dermatofitoza la câine cauzată de Microsporum canis,

leziune peri-palpebrală bine delimitate, alopecică, prezența de cruste

Fig.6.23. Dermatofitoza la câine cauzată de Microsporum canis,

multiple zone alopecice rotunde, bine definite,

Fig 6.24. Dermatofitoza la câine cauzată de Microsporum canis – leziune mare, rotundă, bine delimitate, eritematoasă, cruste, zona scapulară

Fig 6.25. Dermatofitoza la câine cauzată de Trichophyton mentagrophytes – leziuni nodulare

Fig 6.26. Dermatofitoza la pisică produsă de Microsporum canis

-leziuni la nivelul feței, membrului drept anterior, zone circumscrise

Fig 6.27. Dermatofitoza la pisica produsă de Trichophyton mentagrophytes

– placarde circumscrise /zona dorsală

Dermatomicozete s-au identificat frecvent la câine, în condiții de căldură, umiditate, sebum în exces și leziuni ale pielii din conductul auditiv extern.

Microorganismele izolate au fost: Malassezia pachydermatis, asociată cu diferite specii de Staphylococcus spp., Streptococcus spp.

Manifestările clinice au constat în prurit, alopecie difuză, eritem, seboree, lichenificare, hiperpigmentatie, otită extern cu hipersecretie de cerumen. Complicarea bacteriană secundară a completat tabloul manifestărilor prin exsudat purulent, aglutinarea părului, miros de ranced (Fig 6.28, fig.6.29, fig.6.30).

Fig. 6.28. Dermatită generalizată la câine cu Malassezia pachydermatis: eritem, hiperpigmentare, lichenificare în regiunile axilare, inghinale

Fig. 6.29 Dermatita la câine cu Malassezia pachydermatis: hiperpigmentarea maronie a părului din regiunea membrului anterior stâng

Fig. 6.30. Dermatita la câine cu Malassezia pachydermatis : eritem, seboree pe membrele posterioare

Conduita terapeutică. De cele mai multe ori medicii curanți instituie un tratament cu antibioticele active față de germenii recunoscuți ca fiind agenții etiologici ai dermatitelor pe care le-au diagnosticat. Deoarece în ultimii ani s-a constatat o creștere considerabilă a rezistenței microorganismelor față de antibiotice și chimioterapice, tratamentul nu dă întotdeauna rezultatele scontate, situație în care se recurge la testarea germenilor și revizuirea conduitei terapeutice pe baza rezultatelor antibiogramei.

Conduita terapeutică obișnuită în cabinetul în care am efectuat practica pentru întocmirea lucrării de licență, a constat în instituirea unui tratament local și/sau general, în funcție de tipul de dermatită, cu preparatele farmaceutice uzuale.

Tratamentul local în cazul dermatitelor superficiale, a constat în utilizarea de șampoane, unguente, soluții, geluri sau creme.

Dintre șampoane s-au folosit cele cu proprietăți antibacteriene, antifungice și de degresare, cu un conținut de clorhexidina 2% și miconazol 2%, utilizate o dată la 3 zile, timp de trei săptămâni.

Soluțiile antiseptice mai frecvent utilizate au fost: albastru de metilen 2%; peroxid de benzoil 5%; povidon iodat.

Antibiotice administrate local sub forma de unguente sau soluții au fost kanamicina, neomicina si polimixina B fără a fi susținute de rezultatele unor antibiograme.

În tratamentul dermatitelor profunde și a pseudo-dermatitelor s-au instituit atât tratamente locale, considerate adjuvante, cât și tratamente sistemice, cu antibioticele uzuale. În cazul dermatitelor profunde, a dermatitelor recidivante sau a celor care nu au răspuns tratamentului inițial s-au efectuat antibiograme, apoi s-a instituit un tratament corespunzator pe baza rezultatelor obținute.

După efectuarea antibiogramelor rezultatele au arătat faptul că cele mai eficiente antibiotice față de tulpinile bacteriene izolate din raclatele dermice provenite de la câini: au fost: gentamicina, enrofloxacina, marbofloxacina, neomicina, amoxicilina-acid clavulanic, cefovecin și acidul fusidic. În ce privește rezistența la antibiotice, datorită utilizărilor frecvente, tulpinile bacteriene au fost rezistente față de enrofloxacina, marbofloxacina, cefalexina, trimetoprim+sulfametoxazona, amoxicilina-acid clavulanic, clindamicina (tabelul 6.7., fig.6.31. )

Tabelul 6.7.

Rezultatele antibiogramei efectuate pe tulpinile bacteriene izolate din dermatite la câini și pisici

Fig.6.31. Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute la antibiogramă, efectuate pe tulpini bacteriene izolate din dermatite la câini

La pisici, cele mai eficiente antibiotice față de tupinile izolate din dermatite, au fost: enrofloxacina, marbofloxacina,cloramfenicol și s-a evidențiat în mod special, rezistența față de amoxicilina-acid clavulanic, neomicina (fig.6.32).

Fig.6.32. Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute la antibiogramă, efectuate pe tulpini bacteriene izolate din dermatite la pisici

Germenii bacterieni implicați etiologic în dermatitele investigate s-au dovedit a fi sensibili la amoxicilină + acid clavulanic și cefalosporine, moderat sensibili fată de enrofloxacină, polimixină, neomicină și oxacilina. Față de penicilină, tetraciclină și streptomicină, majoritatea tulpinilor testate au manifestat rezistență.

In cazul dermatofitozelor, tratamentul a fost unul local, cu derivați imidazolici: clotrimazol, miconazol, ketoconazol, enilconazol (folosit doar la câini) sau cu clorhexidina. In cazul tendinței de extindere a leziunilor, pe lângă tratamentul local, s-au administrat pe cale orală griseofulvina sau ketoconazol.

CAPITOLUL VII

CONCLUZII

Studiile întreprinse în direcția stabilirii incidenței dermatopatiilor și a identificării microorganismelor-agenti etiologici ai dermatopatiilor la câini și pisici s-au finalizat cu următoarele concluzii:

In perioada 2018-2019 s-au efectuat investigații clinice pe 5155 câini și 2846 pisici evaluați în cadrul Facultății de Medicină Veterinară Iași și a unui cabinet veterinar din Iași.

Afecțiunile dermatologice la câini și pisici au reprezentat 3,78% respectiv 1,75% din cazuistica înregistrată.

Examenele microbiologice efectuate au evidențiat o microfloră mixtă reprezentată de bacterii aerobe, anaerobe și micromicete.

Cel mai frecvent au fost implicate bacteriile din genul Staphylococcus (20,4%) și levurile din genul Malassezia (15,51%).

Cele mai eficiente antibiotice testate față de tulpinile bacteriene izolate din raclatele dermice la câini au fost: gentamicina, enrofloxacina, marbofloxacina, neomicina, amoxicilina-acid clavulanic, cefovecin și acidul fusidic iar la pisici au fost: enrofloxacina, marbofloxacina,cloramfenicol.

BIBLIOGRAFIE:

Bourdeau P. (1989)- Dermatologie du jeune carnivore. Le Point Veterinaire 21: 439-464,

Briggs O.M. (2001)- Skin disease of the extremities. Part I Vetmed 14: 5 – 10

Briggs O.M. (2001)- Skin disease of the extremities. Part II Vetmed 15: 5 — 8

Campbell K.L., (2004) – Small animal dermatology secrets. Hanley & Belfus, Philadelphia.

Carp-Cărare C., Guguianu E., Rîmbu C., (2015)- Bacteriologie specială – Îndrumător de lucrări practice, Ed. USAMV Iasi, ISBN 978-973-147-180-8

Coman I., Mareș M., (2000) — Micologie medicală aplicată, Ed. Junimea, Iasi,

Coyner S K.(2019) – Clinical Atlas of Canine and Feline Dermatology, Editura: WILEY, ISBN: 978-1-119-22630-7

Eric Guaguere, Pascal Prelaud, Mark Craig, (2008) -A practical guide to canine dermatology, Ed. Kalianxis,

Gross TL, Ihrke PJ, Walder EJ., (2005) – Skin Diseases of the Dog and the Cat. Ames, IA: Blackwell Science 406–10.

Guillot, J., Chermette, R., Gueho, E., (1994)- Prevalence of the genus Malassezia in the Mammalia., Journal de Mycologie Medicale; 4: 72-9

HILL, P.B. (2002)- Small animal dermatology a practical guide the diagnosis and management of skin diseases in dogs and cats. Butterworth-Heinemann Ed., Elsevier Science.

Hill's Atlas of Veterinary Clinical Anatomy. Hill's Pet Nutrition, Inc. http://www.hillspet.com/vet/atlas/atlas_browse_main.jsp?CONTENT%3C%3Ecnt_id=10134198673219397&FOLDER%3C%3Efolder_id=2534374302034967&bmUID=1139395433152

http://www.cyf-medical-distributionso/articole/dermatologie-veterinara-curs-
3-dermati.php

http://www.lowchensaustralia.com/healthiskin.htm

Ionescu V., Nicolae St., Ionescu Aurelia, (2001) – Bolile parazitare și micotice la câini și pisici, Ed. Coral Sanivet, Bucuresti,

Mackenzie D.W.R., Loeffler W.,Mantovani A., Fujikura T. (1986)- Guidelines for the diagnosis. prevention and control of dermatophytoses in man and animal. London, Ecological Bulletin, Vol. 5 129-42.

Mason I. S., (2001)- Antibiotic selection in practice. In: Proceedings of the 17th ESVD-ECVD Congress of Veterinary Dermatology, pp 57 /60

Mitrea I. L. (2002) – Bolile parazitare la animale, Ed. Ceres, Bucuresti,

Perianu T., (1996)- Bolile infectioase ale animalelor. Bacterioze. Vol. I., Ed. Fundației Chemarea, Iasi, 1996

Raczynski E.,(1997)- Microscopic examination of skin scrapings in dogs. Veterinary Bulletin 67(5): 2478, 1997

Răpuntean Gh., Răpuntean S. (1999) – Bacteriologie specială veterinară. –Tipografia Agronomia, Cluj-Napoca.

Solcan Gh. , Miron L., Mitrea L.I., Solcan C., (2003) – Dermatopatologia animalelor de companie, Ed. Ion Ionescu de la Brad Iași,

Solcan Gh., Mitrea I.L., Miron L, Carmen Solcan (2003) – Dermatopatologia animalelor de companie , Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iasi, 2003

W.H. Miller, C.E. Griffin, K.L. Campbell, G.H. Muller (2013)- Muller and Kirk’s Small Animal Dermatology, Elsevier/Mosby