Licenta Asistenta Sociala 2019 [626947]

1
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice
Specializarea Asistență Socială

Strategii de intervenție în supravegherea și
asistența postpenală

Coordonator științific:
Conf. Dr. Maria Marinela MIHĂILĂ
Absolvent: [anonimizat]
2019

2
Cuprins
Argument ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 3
Capitolul I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 5
1. Introducere – prezentarea populației vulnerabile ………………………….. ………………………….. …….. 5
2. Scurt istoric al închisorii și al sistemului penitenciar roman ………………………….. …………………. 6
3. Sistemul penitenciar roman ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 8
4. Individualizarea pedepselor ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 9
5. Clasificarea pedepselor ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 9
6. Criminologie – noțiuni intruductive ………………………….. ………………………….. …………………….. 10
7. Procesul desistării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 11
8. Recidiva ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 13
Capitolul II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 15
1. Drepturile persoanelor deținute ………………………….. ………………………….. ………………………….. 15
2. Teoriile etiologice moderne ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 17
Capitolul III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 33
1.7. Protocolul de colaborare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 57
Supr avegherea în comunitate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 57
Asistența și consilierea ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 58
Capitolul IV ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 59
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 66
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 70

3
Argument

Prin lucrarea de față, am dorit să analizez mai în profunzime problematica asistenței și
supravegherii postpenale.
Ideea alegerii acestei teme mi -a aparținut în totalitate și nu doar pentru analiza problematicii,
ci și pentru faptul că uneori, în viața re ală te poți confrunta cu astfel de situații chiar tu sau cei
dragi ție.
În această lucrare voi vorbi despre categoria de persoane care poate ajunge în situația în care
să execute o pedeapsă, fie privativă de libertate, fie neprivativă de libertate.
Ceea ce m -a determinat să aleg să vorbesc despre această temă a fost experiența mea
personală cu o persoană care s -a aflat într -o situație similară, executând inițial pedeapsă
privativă de libertate, iar mai apoi intrând în sistemul de probațiune, executând ped eapsa până
la sentința finală în libertate.
Tema va fi abordată mai profund din perspectiva criminologică și voi încerca să redau prin
teorie punctul de plecare al acestor persoane care săvârșesc infracțiuni și până în momentul în
care acestea renunță la a mai comite infracțiuni.
Un stat de drept, instituie niște reguli, reguli care nu ar trebui încălcate și care pentru
încălcarea lor sunt prevăzute și sancțiuni. Aceste sancțiuni pot fi privarea de libertate,
interzicerea exercitării unor drepturi și amen da. În situații excepționale, nu de foarte mult
timp, persoanele care săvârșesc infracțiuni își pot plăti datoria față de stat, de persoana
vătămată sau își poate repara greșeala și prin executarea pedepsei sub supraveghere.
Supravegherea este o alternati vă la executarea pedepsei privative de libertate, alternativă care
aduce și multe beneficii, de exemplu: se evită supraaglomerarea din penitenciare, persoana nu
este smulsă din societate și plasată într -o închisoare brusc lăsând în spate soții, copiii, bun ici
și alte persoane dragi, ceea ce din punctul meu de vedere este cea mai mare pedeapsă.
Din punctul meu de vedere, adevărata pedeapsă nu este privarea efectivă de libertate, ci
lipsirea persoanei de obiceiurile sale, de familia sa, de locul său de muncă, de studii în unele
cazuri, de tot ceea ce i -a clădit caracterul și convingerile. Pentru unele persoane private de
libertate, începutul este tragic, au impresia că nimic nu mai are rezolvare și că viața lor s -a

4
sfârșit în momentul în care au intrat p e poarta închisorii. De fapt nu este așa, dacă există
credință și speranță, cu răbdare se poate rezolva tot.
Conștientizarea gravității pierderii libertății sau libertății condiționate sub supraveghere din
punctul meu de vedere este un proces destul de lu ng și anevoios.
Persoanele care comit infracțiuni și își pierd libertatea, conștientizează destul de târziu că
ceea ce au făcut nu este un bine, ci un rău care îi poate priva nu doar de libertate, dar și de
viața de familia, de bucuria de a -și vedea copii i crescând, de bucuria de a fi părinte, dar și de
bucuria de a se simți încă copil prin grija pe care uneori trebuie să le -o purtăm propriilor
părinți.
Deși consider că nimeni nu comite o infracțiune cu intenție sau pentru a face rău cuiva, unele
persoane comit infracțiuni din necesitate: pentru hrană, pentru cele necesare unui trai decent
sau chiar pentru unele plăceri.
Dumnezeu este lângă fiecare persoană și la bine, dar și la greu, contează doar să îl căutăm și
il vom găsi, va fi acolo pentru noi!

5
Capitolul I

1. Introducere – prezentarea populației vulnerabile

Organizarea socială presupune în mod obligatoriu aplicarea unor sancțiuni existente
persoanelor care încalcă ordinea. Orice sancțiune reprezintă o pedeapsă sau o răsplată cu
scopul de a realiza conformitatea la normele sociale.
În momentul în care individul pierde sentimentul interior a ceea ce este și ceea ce nu este
permis, devenind necesar să fie în interesul grupului, adus la ordine de către ceilalți sau
eliminat din g rup, începe să acționeze sancțiunea. Reacția socială construită la nivel societal
sau comunitar reprezintă totalitatea formelor și modalităților prin care societatea înțelege să
raspundă fenomenului criminalității.
1Crimonologia a fost definită pe rând sau concomitent ca:
 Știința despre criminal;
 Știința despre crimă;
 Știința despre dinamica actului criminal;
 Știința despre fenomenul criminalității;
 Știința asupra criminalității ca fenomen social;
 Știința despre victimă sau victimologia.
Împărțirea inf racțiunilor în crime și delicte, modifică înțelesul noțiunii de delict, care nu se
mai referă la violarea unei anumite legi în general, ci în mod particular încălcarea legii
penale, diferențierea între crime și delicte să se realizeze în funcție de gravita tea faptei
penale , valoarea pagubei, valoarea obiectului lezat și modul de comitere a faptei și de
sancțiunea aplicată, fie ea penală sau corecțională.
“Crima, în sens penal reprezintă o infracțiune gravă care atrage pedepse diferite și proceduri
speciale în raport cu celelalte infracțiuni.”
„Delictul reprezintă fapta antisocială, ce constă în acțiunea sau inacțiunea unei anumite
persoane, care atentează cu discernământ și vinovăție la anumite valori și relații sociale ce
sunt protejate de normele de drept penal.”

1 Sandu, Maria, Reacția socială împotriva criminalității, Supravegherea și asistența postpenală, Editura
ProUniversitaria, București, 2017. p.14 -16.

6
2Infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și
imputabilă persoanei care a savârșit -o.
Infracționalitatea, ca și fenomen socio -uman, reprezină ansamblul faptelor penale comise
într-un spațiu și într -o perioadă de timp determinate.
Atunci când manifestarea unui comportament antisocial implică încălcarea unei norme penale
și producerea unor consecințe care să ăună în pericol viața, integritatea sau siguranța
persoanei, sancțiunea va fi cea a privării de libertate a faptuitorului.
Odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, persoana va avea capacitate deplină de exercițiu din
punct de vedere penal, așadar va răspunde nelimitat pentru faptele sale.
Trebuie să reținem că o persoană, deși aflată în minoritate r ăspunde pentru fapta comisă.
Conform articolului 113 alin. (1) -(3), din Noul Cod Penal, minorul care nu a împlinit vârsta
de 14 ani nu răspunde penal, minorul care are vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani răspunde
penal numai dacă se dovedește că a săvârși f apta cu discernământ, iar minorul care a împlinit
vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii.
În cazul în care fapta penală săvârșită de către o persoană îndeplinește condițiile de aplicare a
măsurii probațiunii, măsura privării de libertate va fin în locuită cu cea a libertății
supravegheate.
Există diferențe majore de impact asupra evoluției și a personalitate a persoanei în cazul
privării de libertate, respectiv în cazul executării pedepsei sub supraveghere. Câștigul
categoric al persoanei este evit area cunoașterii mediului penitenciar și câștigarea unui cadru
optim pentru recuperarea și re integrarea socială a acesteia.

2. Scurt istoric al închisorii și al sistemului penitenciar roma n

3Într-o foarte inspirată clasificare istorică, a sistemelor de sancționare, Tak (1992) includea
pedeapsa cu închisoarea în cea de -a doua generație de sancțiuni, după generația pedepselor
corporale, a deportărilor și a pedepselor cu moartea. În opinia lui Tak, cea de -a treia genera ție

2 Noul Cod Penal, Editura Rosetti, Ediția 2016 .
3 Ioan, Durnescu, Asistență socială în penitenciar, Editura Polirom, Iași, 2009. p.33 -37.
Focault, M., A supraveghea și a pedepsi. Nașterea închisorii, Editura Humanitas, București.

7
de sancțiuni este formată din suspendarea sub supraveghere și probațiune, iar cea de -a patra
este formată din sancțiunile comunitare, cum ar fi: munca neremunerată în folosul
comunității, medierea victimă -infractor. Ultima clasă de sancțiuni are la baz ă tehnologia și
include monitorizarea electronică, monitorizarea mobilă, etc.
Înainte de secolul al XVI -lea, închisorile luau forma unor gropi, mine sau peșteri în care erau
închiși cei care își așteptau pedeapsa. Cele mai populare pedepse erau cele care presupuneau
un adevărat ritual de executare ce aveau ca țintă corpul uman.
În orașe precum Londra, Sevilia sau Paris, procesul începea cu o paradă a condamnatului pe
străzi și anunțarea faptelor pe care le -a comis, iar justiția se înfăptuia în piața publ ică în vazul
mulțimii care era martoră și care primea o lecție morală.
Prin urmare, închisoarea era locul unde condamnații își așteptau pedepsele, nicidecum
pedeapsa propriu -zisă.
Finalul pedepsei putea varia de la simpla admonestare publică, biciuire sa u răstignire a
condamnatului pe un stâlp până la mutilarea sau uciderea acestuia.
În secolul al XVIII -lea ținta pedepsei nu o mai constituia corpul condamnatului, ci s -a
considerat că pedeapsa trebuie să acționeze profund asupra simțirii, gândirii, voințe i și
înclinațiilor acestuia. În același timp s -au născut și primele case de corecție pentru infractorii
mărunți (vagabonzi și prostituate) și urmăreau o reformare a infractorilor prin desfășurarea
unor munci utile, iar de acest moment se leagă și apariția sistemului penitenciar modern.
În 1778, Jeremy Bentham a propus un sistem de închisoare inedit, care facilita supravegherea
permanentă a deținuților dintr -un turn central, fără ca supraveghetorii să poată fi văzuți de
către cei captivi. În aceeași perioa dă, au fost inovate regulamente și reguli de executare a
pedepsei cu închisoarea.
Pentru a preveni infectarea infracțională, membrii societății bisericești Quaker din
Pennsylvania au propus ca pe durata zilei de muncă , deținuții să lucreze în comun, însă fără a
vorbi întrei ei, iar pe timpul nopții erau ținuți în încăperi separate, pentru a preveni orice
contact întrei ei.
Un alt moment important al evoluției pedepsei cu închisoarea a fost reprezentat de Congresul
Internațional asupra Prevenției Infracționalității și Tratamentul Infractorilor, organizat de

8
ONU în 1955, în timpul căruia a fost adoptat documentul intitulat sugestiv Regulile Minime
privind Tratamentul Deținuților.
Revoluția industrială a stimulat folosirea pentru muncă a celor care comit infracțiuni, astefel a
apărut conceptul de muncă penală.

3. Sistemul penitenciar roman
4După cucerirea romană, în Dacia Felix s -a aplicat dreptul roman și în ceea ce privește
sistemul pedepselor. Principalele pedepse aplicate în acea vreme erau pedeapsa cu moartea și
trimiterea la carierele de piatră sau în ocne.
Până în secolul al XVIII -lea, în Principatele Române nu s -a putut vorbi despre o legislație a
pedepselor, ci despre un obicei al pământului. Cei care greșeau erau executați, fie închiși pe
termen nelimitat în mănăstiri sau schituri.
În 1874 este chemat în Romania Ferdinand Dodun de Perrieres, reprezentantului Minister ului
de Justiție din Franța, pentru a moderniza sistemul închisorilor. Sub îndrumarea acestuia, s -a
elaborat Legea asupra regimului închisorilor valabilă până în anul 1929.
Închisorile au fost împărțite în două categorii: de prevenție și de osândă, ia ped epsele aplicate
deținuților au fost stabilite în detaliu.
5Cel mai vechi penitenciar dintre cele care încă mai există este Penitenciarul Gherla, ce are în
incintă clădiri din fosta cetate a Gherlei, construită în 1540 de către George Martinuzzi,
episcop d e Oradea.
Un alt penitenciar vechi este cel de la Mărgineni, unde erau închiși preoți și deținuți politici.
Înițial a fost mănăstire, iar in 1829, Dimitrie Bolintineanu, a ordonat transformarea acesteia în
închisoare.
Un alt penitenciar cu o istorie lung ă și remarcabilă este București -Jilava, care de -a lungul
timpului a adăpostit sute de țărani din județul Ilfov, participanți la răscoala țărănească din
primăvara anului 1907, prizonieri de război și dezertori, legionari, deținuți politici și nu în
ultimul rând, deținuți de drept comun.

4 Ciuceanu, R., Regimul penitenciar în România. 1940 -1962, Institutul Național pentru Studiul Totalitarimului,
București, 2001. p.9
5 Monografia s istemului penitenciar românesc, 2002.

9
4. Individualizarea pedepselor
6Stabilirea duratei și a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii și cu
periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:
 Împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;
 Starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
 Natura si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;
 Motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;
 Natura și fr ecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
Instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă sunt îndeplinite următoarele
condiții:
 Infracțiunea săvârsită prezintă o gravitate redusă;
 În raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii,
de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor
infracțiunii, posibilitățile de îndreptare;
Nu se poate dispune la renunțarea pedepsei dacă :
 Infractorul a mai săvârșit anterior o condamnare;
 Față de același infractor s -a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2
ani anterior datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat;
 Infractorul s -a sustras de la urmărirea penală or i judecată, ori a îngreunat procesul de
aflare a adevărului;
 Pedeapsa stabilită de lege este mai mare de 5 ani.
Termenul de supraveghere este de 2 ani, iar pe durata termenului de supraveghere, persoana
față de care s -a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de
supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin.

5. Clasificarea pedepselor
Pedepsele principale sunt:
 detențiunea pe viață;

6 Noul Cod Penal, Editura Rosetti, Ediția 2016.

10
 închisoarea;
 amenda.
Pedeapsa accesorie – interzicerea exercitării unor drepturi, din momentul rămânerii
definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a
pedepsei privative de libertate.
Pedepsele complementare sunt:
 interzicerea exercitării unor drep turi;
 degradarea militară;
 publicarea hotărârii de condamnare.

6. Criminologie – noțiuni intruductive
7Termenul de criminologie a fost folosit pentru prima dată de către antropologul francez Paul
Topinard și ar desemna știința despre crimă, abordare care ar diminua interesul pentru
criminal, victimă sau reacția socială asupra fenomenului criminal.
8Criminologia este știința care studiază:
 Infracțiunile;
 Infractorii;
 Victimele infracțiunilor;
 Instituțiile și practicile sistemului de justiție penală și pedepselor penale;
 Managementul infracțional și reducerea infracționalitații.
Printre numeroasele definiții date de diferiți autori criminologiei amintim:
 „Știința autonomă, de sine stătătoare, care are ca obiect studiul fenomenului
infracțional, ca fenomen social și judiciar, precum și a infractorului, cu
personalitatea sa particulară, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor acestui
fenomen și pentru e laborarea măsurilor de prevenire și de combatere a
fenomenului infracțional.” (A. Ungureanu);

7 Sandu, Maria, Reacția socială împotriva criminalității. Suprave gherea și asistența postpenală. Editura
ProUniversitaria, București, 2017. p.13.

8 Manual de probațiune, Valentin, Schi aucu, Rob, Canton, Editura EURO STANDARD, București, 2008. p.121.

11
 „Criminologia este știința care studiază fenomenul social al criminalității, în
scopul pr evenirii și combaterii acestuia.” (T. Amza);
 „Criminologia reprezintă ans amblul cercetărilor cu caracter științific ce se ocupă,
pe de o parte, cu studierea fenomenului criminal, urmărind cunoașterea complexă
a acestuia și, pe de altă parte, cu evaluarea practicii anticriminale, în scopul
optimizării acesteia” (V. Cioclei) .
 „Știință care studiază starea, dinamica și cauzele criminalității, în scopul elaborării
măsurilor de prevenir e și de combatere a acestora”( Dicționar de drept penal și de
procedură penală, G. Antoniu, C. Bulai).
9Criminologia clinică acordă o importanță deoseb ită cauzalității actului infracțional din
perspectiva unei analize longitudinale – antecedente, comportamentul prezent, consecințe,
prin evaluarea factorilor și condițiilor producerii actului criminal, într -un context socio –
juridic, economic și cultural bi ne definit.
În ceea ce privește incluziunea socială a persoanelor care săvârșesc infracțiuni, aceasta a
cunoscut de -a lungul timpului diverse modele dominante, în funcție de etapa de dezvoltare a
acestuia de la modelul misionar și paradigma tratamentului până la managementul riscului.

7. Procesul desistării
“Tratamentul a apărut ca anexă a recuperării, însă pe măsură ce tratamentul și -a mărit
amploarea și statutul a ajuns să definească recuperarea ca proprie anexă. Instituțiile de
tratament trebuie să deser vească din nou procesul mai amplu de recuperare/vindecare,
precum și comunitatea care adăpo stește și susține recuperarea… ”. (White, 2000, citat în
Maruna, et al…, 2000:9).
10Deși limbajul recuperării poate fi inadecvat în raport cu infractorii , având în vedere că
implică un model medical și sugerează o stare prealabilă de bunăstare care, poate, nu a existat
niciodată pentru mulți dintre deținuți. Se poate spune că serviciile de probațiune nu trebuie să
se perceapă ca fiind furnizori de tratame nt corecțional, ci mai degrabă ca fiind susținători ai
proceselor de desistare.

9 Sandu, Maria, Reacția socială împotriva criminalității. Suprave gherea și asistența postpenală. Editura
ProUniv ersitaria, București, 2017. p.207 .

10 Durnescu, Ioan, Lewis , Sam, McNeill , Fergus, Raynor, Peter, Vanstone, Maurice, Reducerea riscului de
recidivă după închisoare , Editura Lumina Lex, București, 2009; p.17-19

12
Maruna (2001) identifică trei perspective vaste în literatura de specialitate referitoare la
desistare: reforma maturizării, teoria legăturilor sociale și teoria narativă.
Teoriile reformei maturizării se bazează pe conexiunile stabilite între vârstă și anumite
comportamente infracționale, în special infracțiunile de stradă.
Legăturile sociale sugerează ca legăturile familiale, de muncă sau cu programele educaționale
din peri oada tinereții explică schimbările comportamentului infracțional pe parcursul vieții.
Teoriile narative indică importanța schimbărilor subiective în sfera sinelui și al identității,
care se reflectă în schimbarea motivațiilor, preocuparea mai mare pentru ceilalți și pentru
viitor.
Desistarea se află în interfața dintre maturizarea personală, schimbarea legăturilor sociale
asociate anumitor momente de tranziție din cadrul vieții și construcțiile narative subiective
individuale pe care infractorii le construiesc în jurul acestor evenimente și sc himbări
esențiale.
Desistarea se referă la încetarea înfracțiunilor și la abținerea de la comiterea altor infracțiuni
pe o perioadă înelungată.
Desistarea este de două feluri:
 Desistarea primară – abținerea de la infracțiuni pentru o perioadă de timp.
 Desistarea secundară – schimbarea fundamentală a percepției propriei identități
datorită căreia fostul infractor se etichetează ca fiind non-infractor.
11Modelul risc-nevoi -responsivitate (RNR) aduce în prim plan persoana purtătoare de risc,
intervenția fii nd orientată către controlul factorilor de risc criminogen: factori negativi,
precipitatori ai conduitei infracționale, prin asistarea persoanei în vederea satisfacerii nevoilor
cu potențial criminogen și a rezolvării problemelor asociate cu săvârșirea fap tei penale.
Principiul pornește de la evaluarea risc -nevoi, avându -se în vedere dimensionarea libertății
individuale în funcție de pericolul pentru public, scopul final reprezentându -l reabilitarea.
Paradigma desistării propune o mutare a accentului de pe factorii negativi pe cei pozitivi –
protectivi sau inhibitori ai conduitei infracționale, aducând în prim plan punctele tari ale

11 Sandu, Maria, Reacția socială împotriva criminalității. Suprave gherea și asisten ța postpenală. Editura
ProUniv ersitaria, București, 2017. p.208 -209.

13
persoanei care a săvârșit o infracțiune, fără a neglija perspectiva riscului de recidivă. Astfel,
pârghiile schimbării, într -un sens prosocial, sunt reprezentate de procesul de maturizare a
personalității, reconstrucția identitară și relațiile sociale. Din această perspectivă, intervenția
psihosocială, vizează potențarea și valorificarea capit alului personal (motivație și competențe
sociale) și activarea capitalului social. În cadrul acestui tip de intervenție, beneficiarii sunt
sprijiniți pornind de la punctele lor tari, să aspire către o viață mai bună prin fixarea unor
scopuri specifice și r ealiste. Noutatea acestei abordări este că desistarea sau ieșirea din
conduita infracțională se asociază cu recăderea care reprezintă o etapă intermediară până la
recidiva propriu -zisă și care, oferă posibilități reale de recuperare a eșecului prin recurge rea la
alternative în plan acțional.

8. Recidiva
12Serviciile de probațiune și cele penitenciare au în evidență, cu precădere, indivizi
defavorizați, marginalizați și excluși în mod continuu, ale căror infracțiuni au fost comise în
contextul acestor factori adverși și nu ne putem aștepta ca aceste tipare comportamentale bine
stabilite să se schimbe radical cu rapiditate și fără recăderi.
13Există dovezi semnificative care arată că cei mai mulți oameni se implică într -o anumită
măsură în activități infracțion ale, în special în tinerețe, însă marea majoritate a tinerilor se
înscriu în categoria delicnvenților temporari, în cazul cărora infracțiunile reprezintă un
fenomen tranzitoriu legat de dezvoltarea lor socială.
O meta -analiză care examina factorii de predicție ai recidivei la adulți realizată de Gendreau,
Little și Goggen a constatat că factori precum stările cognitive, valorile și comportamentele
antisociale, alături de factori precum antecedentele penale, vârst a, sexul și etnia au fost cei
mai puternici factori de predicție a recidivei. Autorii au concluzionat că acești mari patru
factori de predicție a recidivei sunt atitudinile antisociale, anturajul cu preocupări antisociale
(inclusiv părinții, frații, colegi i și alții), un istoric al comportamentului antisocial și
personalitatea antisocială.

12 Durnescu Ioan, Lewis Sam, McNeill Fergus, Raynor Peter, Vanstone Maurice, Reducerea riscului de recidivă
după închisoare , Editura Lumina Lex, București, 2009; p.13-16.

13 Milham, S. (1993) Speerch to the Association of Chief Probation Officers AGM, March, 1993 as cited in J.
Harding, Yourth crime: A Relational Perspective, in J. Burnside and N. Barker, Relational Justice. Winchester,
Waterside Press.

14
14Teoria cu privire la infracțiunile și comportamentul antisocial al bărbaților este integratoare,
bazându -se pe teoriile presiunii sociale, teoriile controlului, teoriil e învățării sociale, teoriile
alegerii raționale și teoriile etichetării în încercarea de a explica atât dezvoltarea tendințelor
antisociale, cât și apariția faptelor antisociale.
15Pe scurt, infracțiunea este rezultatul unui proces compus din patru etape, care implică:
 Energizarea ( sunt dezvoltate motivațiile care pot conduce la infracțiune);
 Direcționarea ( metodele infracționale de a da curs motivațiilor respective ajung să fie
alese în mod frecvent);
 Inhibarea ( opiniile, valorile și socializarea pot inhiba comiterea infracțiunilor);
 Luarea deciziilor ( oportunitățile situaționale, calculele la costuri și beneficii,
probabilitățile subiective privind diferitele consecințe ale infracțiunii și factorii sociali
determină deciziile referitoare la comiterea infracțiunilor).
Consecințele infracțiunilor pot consolida tendințele antisociale, iar stigmatizarea și
etichetarea care sunt asociate adesea infracționalității pot încuraja și mai mult reducerea
posibilităților fiecărei persoane de a -și satisface nevoile și dorințele prin mijloace legale.
16Majoritatea infractorilor, inclusiv o mare parte dintre infractorii de carieră, chiar renunță la
infracțiuni, în ciuda nenumăratelor nevoi pe care le au și a nenumăratelor obstacole cu care se
confruntă.

14 Farrington, D. (2002 ), Developmental criminology and risk -focussed prevention in M. Maguire, R. Morgan
and R. Reiner, The Oxford Handbook of Criminology, Oxford: Oxford University Press.
15 Farrington, D. (2002), Developmental criminology and risk -focussed prevention in M. Ma guire, R. Morgan
and R. Reiner, The Oxford Handbook of Criminology, Oxford: Oxford University Press.

16 Durnescu Ioan, Lewis Sam, McNeill Fergus, Raynor Peter, Vanstone Maurice, Reducerea riscului de recidivă
după închisoare , Editura Lumina Lex, București, 2009; p.13 -16.

15
Capitolul II

1. 17Drepturile persoanelor deținute

 Libertatea conștiinței, a opiniilor și libertatea credințelor religioase – persoanele
condamnate au dreptul la libertatea credințelor religioase, fără a aduce atingere
libertății credințelor religioase ale celorlalte persoane condamnate.
 Dreptul la informație – Administrația Națională a Penitenciarelor și administrația
penite nciarului au obligația de a lua toate măsurile privind liberul acces la
informațiile de interes public pentru persoanele condamnate.
 Dreptul la consultarea documentelor cu caracter personal – persoana condamnată,
apărătorul acesteia sau oricare altă perso ană, cu acordul scris al persoanei
condamnate, are acces la dosarul individual.
 Asigurarea exercitării dreptului la asistență juridică – persoanele condamnate
beneficiază de spațiul și facilitățile necesare asigurării dreptului la asistență
juridică , pot consulta avocați aleși de aceștia, în orice problemă de drept dedusă
procedurilor administrate sau judiciare.
 Dreptul la petiționare și dreptul la corespondență – pentru asigurarea acestui drept,
directorul penitenciarului are obligația de a asigura mater ialele necesare, precum
și instalarea de cutii postale în interiorul penitenciarului.
 Dreptul la convorbiri telefonice – persoanele condamnate au dreptul să efectueze
convorbiri telefonice de la telefoanele publice instalate în penitenciare, aceste
convor biri având caracter confidențial.
 Dreptul la comunicări on -line – pentru anumite categorii de persoane condamnate
se poate facilita comunicare on -line cu membrii familiei sau cu alte persoane.
 Dreptul la plimbare zilnică – fiecărei persoane condamnate i se asigură zilnic
plimbarea în aer liber timp de minimum o ora, în funcție de regimul de executare a
pedepsei privative de libertate.
 18Dreptul de a primi vizite și dreptul de a fi informat cu privire la situațiile
familiale deosebite – persoanele condamna te au dreptul de a primi vizite, în spații

17 Andrei -Viorel, Iugan, Drepturile persoanelor deținute, Editura Universul Juridic, București, 2018.
18 Idem.

16
special amenajate, sub supraveghere zilnică a personalului administrației
penitenciarului.
 Dreptul la vizită intimă – pentru a primi vizită intimă persoanele condamnate
trebuie să îndeplinească anumite condiții c um ar fi: sunt condamnate definitiv,
există o relație de căsătorie, în ultimele 3 luni anterioare cererii nu au beneficiat de
permisiunea de ieșire din penitenciar, participă activ la programe educaționale, de
asistență psihologică și asistență socială ori la muncă.
 Dreptul de a primi, cumpăra și deține bunuri – persoanele condamnate au dreptul
de a primi bunuri și de a efectua cumpărături.
 Dreptul la asistență medicală, tratament și îngrijiri – acest drept este garantat, fără
discriminare în ceea ce priv ește situația lor juridică. Dreptul la asistență medicală
include intervenția medicală, asistența medicală primară, asistența medicală de
urgență și asistența medicală de specialitate.
 Dreptul la asistență diplomatică – persoanele condamnate, care au altă cetățenie
decât cea română, au dreptul de a se adresa reprezentanțelor diplomatice sau
consulare în Romania ale statului ai cărui cetățeni sunt și de a fi vizitate de
funcționarii acestor reprezentanțe diplomatice sau co nsulare, în condiții de
confidențialitate, sub supraveghere vizuală.
 Dreptul la încheierea căsătoriei – consimțământul viitorilor soți este luat de către
ofițerul de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidență a
persoanelor sau din cadrul primăriei în a cărei rază administrativ -teritorială de
găsește penitenciarul.
 Dreptul de a vota – persoanele condamnate își pot exercita dreptul de a vota dacă
acesta nu a fost interzis prin hotărârea de condamnare.
 Dreptul la odihnă și repaus ul săptămânal – persoanelor condamnate li se asigură
minim 7 ore de somn pe zi, iar cele care muncesc au dreptul la repaus săptămânal.
 Dreptul la muncă – persoanelor condamnate li se poate cere să muncească, în
raport cu tipul regimului de executare, tinâ ndu-se seama de calificările,
deprinderile și aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de
siguranță, precum și de programele destinate sprijinirii formării profesionale ale
acestora.

17
 19Dreptul la învățământ – persoanele condamnate pot participa la cursuri de
instruire școlară sau universitare, în condițiile protocolului de colaborare încheiat
cu Ministerul Educației Naționale, ținându -se cont de nevoile prioritare de
intervenție identificate, de starea de sănătate, de tipul regimului d e executare și de
măsurile de siguranță.
 Dreptul la hrană, ținută, cazarmament și condiții minime de cazare – persoanelor
condamnate li se asigură dreptul la hrană, ținută, cazarmament și condiții minime
de cazare.
 Dreptul la acordarea de recompense – recompensele sunt stimulente, nu reprezintă
un drept ci o vocație pentru fiecare persoană privată de libertate.

2. 20Teoriile etiologice moderne

1. Teoriile psiho -biologice
1.1. Teoria bio-tipologică – există o corelație între activitatea criminală și biotip
(tipul biologic).
21Ernest Kretschmer consideră că, în funcție de constituția corporală, se pot distinge patru
tipuri de indivizi, fiecare cu propria structură psihică și o înclinație mai puternică spre
comiterea de infracțiuni specifice.
 Tipul picnomorf: indivizi corpolenți, scunzi, cu extremități scurte, față rotundă, calviție,
de regulă inteligenți și expansivi; ei se caracterizează printr -o criminalitate tardivă și
vicleană.
 Tipul leptomorf: in divizi înalți, slabi, cu chipul prelung; ei sunt dotați divers din punct de
vedere intelectual, sunt interiorizați, iar adaptarea lor socială este precară; se
caracterizează printr -o criminalitate precoce și o tendință spre recidivă, iar infracțiunile
comi se sunt de obicei patrimoniale.
 Tipul atletomorf: sistem osteo -muscular puternic, oscilează între sentimentalism și
agresivitate; se caracterizează printr -o criminalitate brutalăși tendință spre recidivă
indiferent de vârstă.

19 Idem.
20 Valerian, Cioclei, Manual de criminologie ,Ediția 6, Editura C.H. Beck, București, 2016. p. 101.
21 Pinatel, J., Trait é de Droit penal et Criminologie , Tome III, Dalloz, 1963.

18
 Tipul displastic: indivizi î napoiață în plan psihic și morfologic, cel mai adesea foarte
slabi, cu deficiențe ale caracterelor sexuale ori cu malformații corporale; se regăsesc la
această categorie simptome de debilitate mintală și schizofrenie; displasticii comit de
obicei infracțiu ni sexuale, își încep cariera după 18 ani și sunt expuși recidivei.

1.2. Teoria inadaptării bio -psihice
22Pentru Kinberg, omul este o ființă nu doar biologică, ci și psihologicăși socială,
caracterizată prin plasticitate, adică prin facultatea de a -și modifica reacția nu doar în funcție
de influențele fizice și chimice, dar și în funcție de factorii psihologici și socială.
Există două elemente ce trebuie avute în vedere la analiza structurii bio -psihice:
A. Nucleul constituț ional – reprezintă suma tendințelor reacționale ale indivdiului. Se pot
distinge patru trăsături psihologice fundamentale ce alcătuiesc nucleul constituțional:
capacitatea, validitatea, stabilitatea, soliditatea.
B. Funcția morală – modalitatea și profunzimea asimilării valorilor morale care compun
atmosfera morală unde subiectul a trăit ori trăiește. 23Se pot distinge patru categorii de
subiecți:
 Indivizi a căror funcție morală se reduce la cunoștințe minime ale evaluărilor
morale, general acceptate, dar cărora le lipsește elementul emoțional aproape
complet;
 Indivizi care posedă cunoștințele necesare despre regulile morale și sunt capabili
să reacționeze emoțional la stimuli adecvați;
 Indivizi ale căror funcții morale au suferit mod ificări în urma unor leziuni
patologice ale țesuturilor cerebrale ;
 Indivizi care cunosc regulile morale, răspund emoțional la stimuli, însă au o
percepție deformată a sensului real al actului.
În urma combinației dintre un anumit tip de nucleu constituțion al și o anumită configurație a
funcției morale, rezultă indivizi inadaptați, care, la anumiți stimuli vor reacționa în
contradicție cu legea penală.

22 O., Kinberg, Les problè mes fondamentaux de la criminologie, Ed. Cujas, Paris, 1959, Avant -propos, p.2.
23 O., Kinberg, De la Morale comme phénomène social objectif, R.D.P.C., Tomme 1940 -1946, p.446

19
1.3. Teoria constituției criminale
24Prin constituție criminală autorul înțelege o stare de predispoziție specifică spre crimă,
altfel spus capacitatea care există în anumiți indivizi de a comite acte criminale, în general
grave, în urma unor instigări exterioare ce rămân sub pragul ce operează asupra generalității
oamenilor. Un prim factor determinat de autor este ereditatea ; cu toată influența sa
puternică, aceasta trebuie însă considerată ca o posibilitate sporită, iar nu ca o determinare
absolută. Vârsta și crizele biologice pe care le antrenează sunt, de asemenea importante:
pubertatea, cu modificările ei specifice de ordin psihofiziologic, precum și procesele
involutive ale îmbătrânirii, pot conduce la tulburări de comportament și chiar la crimă.

1.4. Teoria genetică
Odată cu dezvoltarea tehnicilor moderne de cercetare, preocupările de a stabili un raport între
comportamentul criminal și structurile biologice ale individului s -au deplasat în sfera
genetică.
Sexul genetic este dat de prezența sau absența unui cromozom particular, notat în mod
convențional cu litera Y, astfel încât formula genetică femeiască este 46 XX, iar cea
bărbătească este 46 XY. Anomaliile cromozomiale depistate cel mai frecvent la delincvenți
sunt în legătura cu cromozomii sexuali.

2. Teoriile psih o-sociale
2.1.Teoria asociațiilor diferențiate
25Aceasta teorie aparține criminologului american Edwin Sutherland, profesor la
Universitatea din Indiana. Pentru formularea teoriei sale, autorul pleacă de la o premisă foarte
clară în plan metodologic: Nu se poate vorbi de un caracter științific al unei teorii
criminologice, dacă aceasta nu răspunde acelorași e xigențe la care este supusă orice teorie
științifică. În speță condițiile cărora le sunt atribuite cauzele delincvenței trebuie să fie

24 B. Di Tullio, Manuel d’ anthropologie criminelle, op. cit., p.36.
25 Dincolo de teoria asociațiilor diferențiate, doctrina criminological reține numele lui Sutherland ca fiind cel
care a propus expresia white collar crime (criminalitatea gulerelor albe). Prin această expresie se desemnau
infracțiunile comise de persoane respectabile, care se bucură de un nivel de trai ridicat grație activităților lor
profesionale – J. Gariepy, S. Rizkalla, Criminologie generale 2, Ed. Modul o (Quebec), 2002, p.136.

20
totdeauna prezent e, dacă există delincvență, și totdeauna absente, dacă nu există
delincvență.
Denumirea teoriei reflectă ideea de bază a acesteia, potrivit căreia, comportamentul criminal
este învățat în contact cu grupuri ce au orientări diferite. Astfel, asocierea se r eferă la
contactul cu grupul, iar caracterul diferențiat se referă la faptul că diversele grupuri de contact
au orientări diferite.

2.2. Teoria conflictelor de culturi
Aparține criminologului american Thorsten Sellin, profesor al Universității din Pennsylvania
și, timp de mai mulți ani, Președinte al Societății Internaționale de Criminologie.
26Prin termenul de cultură autorul desemnează totalitatea ideilor, a instituțiilor și a
produselor muncii care, aplicată la grupuri determinate de ființe umane, permite a se vorbi
despre regiuni culturale, despre tipuri de cultură, despre cultură națională și asa mai
departe. În acest sens al termenului, populația cea mai p rimitivă, mai înapoiată, mai
analfabetă și cea mai puțin luminată posedă o cultură.
Prin conflict cultural , autorul desemnează lupta între valori morale ori norme de conduită
opuse sau aflate în dezacord. La rândul lor normele de conduită înseamnă reguli, exprimate
sau implicite, pe care o persoană le urmează atunci când se găsește într -o situație care impune
o acțiune sau un răspuns din partea sa.
În opinia lui Sellin există în principal trei situații generatoare de conflict:
 Conflictul poate să apară în tre două atitudini perfect morale, dar bazate pe valori
diferite;
 Conflictul se poate situa între legi arbitrare, ori legi care favorizează corupția, pe de -o
parte, și indivizi care se supun unor concepții morale sănătoase;
 27Conflictul se poate ivi între l egi conforme cu valorile socialmente acceptate și
indivizi care au coduri morale particulare.

26 T. Sellin, Culture Conflict and Crime, R.D.P.C. (belge) nr.9/1960, p.815.
27 A se vedea J. Pinatel, op. Cit., p.74

21
2.3. Teoria angajamentului
Această teorie aparține sociologului american Howard S. Becker și este formulată în
cuprinsul celebrei sale lucrări „Outsiders”.
Trebuie precizat că aceasta teorie se înscrie în categoria explicațiilor privind factorii sociali ai
respectului legii penale. Teoriile psiho -sociale de acest gen inversează întrebarea clasică și se
preocupă de a afla de ce anumiți indivizi respectă legea.
28Termenul angajament trimite la procesele prin care diverse tipuri de interese sunt în mod
progresiv investite în adoptarea anumitor linii de conduită cu care nu par să aibă raporturi
directe. În urma acțiunilor pe care le -a realizat în trevut sau datorită funcționării diferite a
diferitelor mecanisme instituționale, individul considera că trebuie să adopte anumite linii de
conduită, în lipsa cărora numeroase din activitățile sale s -ar vedea în mod indirect
compromise.
Altfel spus , individul respectă legea pentru a nu pierde avantajele pe care le presupune viața
socială în care este angajat.

3. Teoriile psiho -moral e
3.1.Teoria criminalului nevrotic
29Varianta cea mai cunoscută a acestei teorii aparține criminologilor Fr. Alexander și H.
Staub și este expusă în lucrarea acestora Criminalul și judecătorii săi.
În opinia celor doi autori, criminalitatea poate fi clasificată în următoarele trei categorii:
 Criminalitate imaginară – transpare în vise, fantezii sau acte ratate;
 Criminalitatea ocazională – specifică persoanelor și situațiilor în care Supraeul suspendă
instanța sa morală, în urma unei vătămări sau a une i amenințări iminente pentru eu.
 30Criminalitatea obișnuită – această categorie cuprinde la rândul ei trei tipuri de criminali:
organici (a căror personalitate ține de psihiatri clasică), normală (sunt sănătoși din punct

28 H. Becker , Outsiders, op., p.50 .
29 Alexander și Staub reiau și dezvoltă o teorie aparținând lui Aichhorn: Teoria ființei supraumane lipsite de
supraeu . Aceasta reprezintă, se pare, prima explicație criminologică pe baze psihanalitice, ea fiind aprobată de
Freud însuși care semnează prefața la lucrarea lui Aichhorn. A se vedea în acest sens, A. Hesnard, Psycolo gie du
crime, Ed. Payot, Paris, 1963.
30 A se vedea, în acest sens, J. Pinatel, op. Cit., p.190.

22
de vedere psihic, dar sunt socialme nte anormali) și nevrotici (Eul este învins de Sine, care
scapă determinării Supraeului; criminalul nevrotic resimte pedeapsa ca pe o justificare
morală, dar și ca pe o autorizare a recidivei; doar gândul criminal este suficient pentru a
dezvolta sentiment ul de culpabilitate și nevoia de pedeapsă.

3.2. Teoria persona ității antisociale
Această teorie are la bază constatările psihanalizei freudiene cu privire la evenimentele din
prima copilărie, la care se adaugă o serie de rezultate obținute prin cercetările altor
specialiști. 31O variantă a acestei a fost expusă de Kate Friedlander într -o lucrare dedicată
delincvenței juvenile.
Se consideră la origine că la origine, copilul este o ființă absolut , instinctivă, d ominată de
principiul plăcerii, mai apoi urmează să se conformeze principiului realității, care
caracterizează adaptarea socială, printr -un proces lent de modificare ori sublimare a
instinctelor.
Relațiile care se dezvoltă în mediul famili al în primii ani de viață ai copilului, reprezintă o
copie micro a relațiilor de mai târziu; orice element negativ care poate vicia aceste aceste
prime relații, gelozie, sentiment de injustiție, etc., va avea un rol negativ asupra adaptării
sociale a indiv idului. 32Așadar, în adaptarea socială, respectiv în formarea personalității
individului, factorii primordiali sunt cei familiali, toți ceilalți fiind secundari.

4. Teoriile psiho -morale autonome
4.1.Teoria instinctelor
Această teorie aparține criminologului belgian Etienne de Greeff, considerat pe bună dreptate
fondatorul criminologiei clinice, dar și unul dintre pionierii criminologiei dinamice , prin
formularea unei teorii a trecerii la act. 33Întreaga doctrină a crimin ologului se fondează însă
pe o anumită concepție asupra personalității delincventului, ceea ce ține de etiologia psiho –
morală.

31 K. Friedlander, La délinquance juvénile, P.U.F., Paris, 1951, p. 7 -67.
32 Pinatel, J., Trait é de Droit penal et Criminologie , Tome III, Dalloz, 1963, p. 193

33 A se vedea, R. Gassin, op. Cit., p.194.

23
Pentru E. De Greeff, personalitatea delincventului, ca și personalitatea umană în general, este
dominată de instincte.
34Tendința de a alege securitatea în dauna afectivității dă naștere unui sentiment de vinovăție
a cărui lichidare se încearcă prin reîntoarcerea către celălalt.
În tot acest conflict se creează un echilibru precar; în aceste condiții tulburările de caracter și
insuficiențele inteligenței vor favoriza trecerea la actul criminal.

4.2. Teoria personalității criminale
Această teorie aparține ccriminologului francez Jean Pinatel, fiind concepută ca un model
explicativ, capabil să aducă lămuriri atât în ceea ce privește geneza, cât și dinamica actului
criminal.
35Pinatel consideră inutilă încercarea de a separa oamenii în buni și în răi; nu există o
diferență de natură între oameni cu privire la actul criminal: Psihanaliza ne -a învățat în acest
sens unele lucruri pe care le știm încă de la Decalog. Orice om, în cir cumstanțe excepționale,
poate deveni delincvent.
Componentele nucleului central al personalității criminale care comandă condițiile trecerii la
act sunt:
 36Egocentrism – tendința subiectului de a raporta totul la șine însuși.
 Labilitatea – o lipsă de pre vedere, o deficiență de organizare în timp, o instabilitate.
 37Agresivitatea – se manifestă printr -un dinamism combativ, care are ca funcție
învingerea și eliminarea obstacolelor și dificultăților care barează drumul acțiunilor
umane.
 38Indiferența afectivă – acea trăsăură negativă prin care individul este împiedicat de a
încerca emoții și înclinații altruiste și simpatice; el este dominat de egoism și răceală față
de aproapele lui.

34 A se vedea R. Gassin, op.cit., p.194.
35 J. Pinatel , La société criminogène , Ed. Calman -Levy, 1971, p. 97.
36 Pentru a ilustra această trăsătură autorul dă exemplul experiențelor cu privire la asociațiile de idei, în care se
denumește asociație egocentrică împrejurarea în care subiectul reacționează la cuvântul inductor printr -o idee
relativă la propria persoană: dacă se dă cuvântul câine, raspunsul va fi: îl iubesc. A se vedea J. Pinatel,
Egoce ntrisme et personalit é criminelle, R.S.C. nr.1/1959, p. 163.
37 J. Pinatel, Agressivité et personalité criminelle , R.S.C. nr. 1/1960, p. 110.

24
5. Teoriile dinamice
39Aceste teorii se caracterizează prin aceea că explică actul criminal în sine, în afara oricărei
referințe la trecutul infractorului.
5.1.40Teoria reținerii
Explicațiile lui Reckless se construiesc în jurul ipotezei potrivit căreia există o structură
socială e xternă de reținere precum și un tampon interior. Ambele au aceeași menire, de a
asigura apărarea împotriva devierii indivizilor de la norma legală ori socială; ele reprezintă o
izolație contra presiunilor și atragerilor, o protecție contra demoralizării și seducției.
Punctul forte al teoriei ar trebui să fie ideea că presiunile, atragerile, demoralizările, seducția,
chiar dacă reprezintă cauze care conduc spre comportamentul criminal, ele sunt negate,
neutralizate, reduse la neputință sau parate de către cele două tampoane de reținere.
Reckless consideră că în societățile industrializate funcționează ca rețineri externe, una sau
mai multe din următoarele componente:
 Un rol al structurii de a furniza posibilități individului;
 Un set de limite și responsabilități rezonabile pentru membri;
 oportunitate pentru individ de a dobândi un statut;
 coeziune între membrii societății, inclusiv activitatea comună și camaraderia;
 Sensul de apartenență;
 Prevederea unui stoc de căi alternative și satisfacții mate riale.
Reținerile interne sunt compuse din:
 O imagine favorabilă despre sine ăn relație cu celelalte persoane, cu grupurile, cu
instituțiile;
 O conștiință de a fi bine plasat, de a avea un obicetiv;
 Un nivel ridicat de toleranță la frustrare;
 Principii mo rale și etice interioare puternice;
 O bună dezvoltare a eului și a supraeului.

38 J. Pinatel, Indifferénce affective et personalité criminelle , R.S.C. nr.1/1960, p.110.
39 R. Gassin, Criminologie , op. Cit., p.203 și 208.
40 În varianta originală, teoria este intitulată Containment Theory. În doctina franceză s -a intitulat în paralel și
denumirea teoria barierelor .

25
41Când reținerile sunt absente sau fragile este posibil ca persoana să devieze de la conduita
conformă cu norma; ea devine vulnerabilă, putând să comită diverse abateri sau chiar crime.
42În doctrina criminologică teoria lui W. Reckless a fost criticată din alte puncte de vedere. S –
a insistat asupra faptului că terminologia utilizată este vagă și slab definită și că testarea
empirică este dificilă .
5.2.Teoria strategică
43Maurice Cusson, autorul acestei teorii, declară a se fi inspirit în explicațiile sale din două
surse principale: o primă sursă este reprezentată de autobiografiile criminalee, din care
autorul reține discursul delincvenților despre propriile decizii, despre ocaziile de care profită,
despre strategiile și luptele lor, iar o a doua sursă de inspirație reprezintă gândirea unor
sociologi care, în opinia autorului, utilizează un discurs fără corespondență în criminologie.
Ei prezintă omul ca un actor care ia decizii, care elaborează strategii, care urmărește
scopuri, care atacă și se apără.
44Activitatea delincventă aduce autorilor ei mai multe avantaje decât ne imaginăm în mod
obișnuit. Ea le permite să -și satisfacă numeroase dorințe, să rezolve probleme foarte reale, să
trăiască intens și să se amuze hotărât. Din acest punct de vedere, del ictul apare ca un mijloc
printre altele pentru a realiza scopuri pe care le urmărește majoritatea oamenilor: excitația,
posesiunea, apărarea propriilor interese, dominația. În aceste condiții, este de înțeles că
numeroși adolescenți se lasă tentați de deli ncvență. De fapt, ei întâmpină dificultăți la școală
și pe piața forței de muncă și din această împrejurare, căile de acces care se deschid celor care
intră în viață, lor le sunt închise. Dimpotrivă, ei frecventează camarazi care îi inițiază în
tehnicile c riminale și care pot fi aliați în momentul activității delincvente. Aceste relații le
deschid calea spre o activitate ilegală care le va permite să își atingă propriile scopuri.
45În legătură cu raționalitatea, analiza strategică prezumă capacitatea delincventului de a lua
decizii raționale. Aceasta înseamnă că el poate opta pentru soluția cea mai eficace, ținând
cont de ceea ce îl interesează și de constrângerile care i se impun.

41 Ibidem.
42 C. Schrag, Crime and Justice. American Style, Ed. Washington, D.C.: V.S. Gouvernment Printing Office,
1971, p. 82 -89, apud F. Adler ș.a., Criminology, second, Ed. Mc. Graw -Hill Inc., 1995, p. 171.
43 M. Cusson, Delinquants pourquoi? Op. cit., 1982, p.7.
44 Idem, p.8.
45 Idem, p.69.

26
46Prin coerența argumentării și prin accentuarea unor aspecte mai puțin semnalate anterior în
doctrină, teoria strategică reprezintă, fără îndoială un punct de vedere important în gândirea
criminologică. În aceste sens, speranța exprimată de Cusson în finalu l lucrării sale, cum că
teoria strategică permite o mai bună cunoaștere a fenomenului crimminal, pare justificată.

3. Reintegrarea social ă a persoanelor eliberate din detenție
Socializarea persoanelor eliberate din detenție sau asistența post -penală vizeaz ă sensul valoric
al societății. Scopul oricărei societăți este de a -și menține echilibrul, ordinea socială și
normativă. Acest deziderat se poate atinge prin funcționarea optimă a elementelor structurii
sociale, a grupurilor, colectivităților. De aceea rei ntegrarea socială a persoanelor eliberate din
detenție – unul din efectele procesului socializării, reprezintă un proces fundamental care
presupune acomodarea, adică soluționarea conflictelor existente între aspirații și atitudini
comportamentale între ind ivizi.
Literatura de specialitate a permis o abordare interdisciplinară, juridică și sociologică, a
problemelor cercetate. Astfel, putem menționa literatura de analiză juridică47, de analiză
sociologică și psihologică a problemelor persoanelor eliberate din detenție,48 precum și cea

46 Elle a permis de rendre la conduite criminelle un peu plus compréhensible. En effet, des lors que l’attention
se porte sur le délinquant conçu comme un acteur qui possède un minimum de rationalité, son délit perd le
caractere d’invraisemblance qu’il possé dait à première vue. Le mystère se dissipe quelque peu. (M. Cusson,
Dèlinquants pourquoi?, op. Cit., p.253.
47 Barbăneagră A., Berliba V., Gheorghița M., Carpov T., Borodac A., Ulianovschi X. și alții, Codul penal al
Republicii Moldova, Comentariu, Chișinău, 2003 ; Barbu Gabriel -Silviu, Șerban Alexandru, Drept execuțional
penal, București, 2005 ; Bârgău M., Crimin ologie, Partea generală, Academia “Ștefan cel Mare” a MAI,
Chișinău, 2005 ; Corcenco Alina, Principiul de individualizare la aplicarea pedepsei, Revista Națională de
Drept, nr. 5/2002, Chișinău ; Costache Gheorghe, Penologie, Craiova, 2005 ; Dobrinoiu V., Pascu I., Lazăr V.,.
Nistorenu Gh, Molnar I., Boroi Al., Drept penal, Partea generală, București, 1992; Dolea I., Probleme și
perspective privind alternativele detenției, „Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova”, 2001, nr.
5 ; Ursu N., C odul penal, Comentat și adnotat, Chișinău, 2005.
48 Athanasiu A.A., Elemente de psihologie medicală, București, 1982 ; Benescu O., Unele considerații privind
locul și rolul comunității în reinserția socială a foștilor infractori. – în: Integrarea socială pos tpenală a
infractorilor între realitate și perspective. Materialele conferinței desfășurate la universitatea „Spiru Haret”,
București, 1999 ; Buciuceanu Mariana, Aspecte ale procesului de resocializare a minorilor și tinerilor
delincvenți. -în Asistența soc ială și justiția juvenilă: modalități de integrare și cooperare. Culegere de articole
elaborate în baza comunicărilor la Conferința științifică din 22 aprilie 2005 (coordonator Bulgaru Maria),
Chișinău, 2005 ; Ghidul consilierului de probațiune (editat de Institutul de Reforme Penale), Chișinău, 2004 ;
Durnescu Ioan – coordonator, Manualul consilierului de reintegrare socială și supraveghere, Craiova, 2003 ;
Institutul de Reforme Penale, Raport: evaluarea necesităților în domeniul reintegrării sociale a per soanelor
liberate din detenție, Chișinău, 2007 ; Milicenco Stela, Integrarea socioprofesională a persoanelor care și -au
ispășit pedeapsa. -în: Asistența socială și justiția juvenilă: modalități de integrare și cooperare. Culegere de

27
care tratează unele aspecte specifice ale activității post -instituționale în ceea ce privește
persoanele eliberate din detenție,49 cum ar fi rolul familiei, al agenților economici, precum și
trăsăturile specifice ale reintegrării s ociale și supravegherii în perioada de tranziție.

4. Rolul instituțiilor de stat în reintegrarea socială a persoanelor eliberate din
detenție
50Finalitatea spre care se tinde, adică aceea ca deținutul să traverseze pedeapsa fără a i se
altera personalitatea și comportamentul, iar la liberare să -și manifeste opțiunea de a duce o
viață în respect față de lege și normele morale, constituie astăzi o problemă a modelului de
educație în societate, iar soluționarea ei nu stă doar în fața sistemului penitenciar, ci ș i a
întregii societății.
Este mai bine să previi decât să pedepsești. Acest dicton, vechi și înțelept, se adresează și
subiecților, structurilor și substructurilor instituționale implicate în activitatea de reeducare a
individului. Menționăm că doctrina criminologiei de tratament conține o evidentă contradicție
vis-à-vis de această activitate. Abordând problema reintegrării persoanelor deviante și
efectuând diverse studii, specialiștii străini (V.Fox, Peter Lejins, Michèle -Laure Rassat ș.a.)
se pronunță î mpotriva metodelor general folosite de tratare a infractorilor, argumentându -și
poziția prin insuficiența cunoștințelor științifice în domeniul dat. Cu toate acestea, trebuie să
ținem cont de faptul că cel care săvârșește o infracțiune, oricât de gravă ar fi aceasta, nu este
și nu poate fi considerat în genere ca irecuperabil și situat în afara procesului educativ, ci,
dimpotrivă, trebuie implicat cu mai mulă amploare în acest proces. Problema capătă o
intensitate aparte când ne raportăm la recuperarea deli ncvenților minori și tineri.

articole elaborate în ba za comunicărilor la Conferința științifică din 22 aprilie 2005 (coordonator Bulgaru
Maria), Chișinău, 2005
49 Preda F. R., Perspectiva reintegrării sociale a foștilor infractori în viziunea agenților economici. – în:
Integrarea socială postpenală a infracto rilor între realitate și perspective. Materialele conferinței desfășurate la
universitatea „Spiru Haret”, București, 1999; Gorici A.N., Familia -factor de reușită a integrării sociale
postpenale (studiu de caz). – în: Integrarea socială postpenală a infracto rilor între realitate și perspective.
Materialele conferinței desfășurate la universitatea „Spiru Haret”, București, 1999; Brezeanu Ortansa –
coordonator, Particularități ale criminalității în perioada de tranziție, București, 1999.
50 Buciuceanu Mariana, Aspecte ale procesului de resocializare a minorilor și tinerilor delincvenți .-în Asistența
socială și justiția juvenilă: modalități de integrare și cooperare. Culegere de articole elaborate în baza
comunicărilor la Conferința științifică din 22 aprilie 2005 (coordonator Bulgaru Maria), Chișinău, 2005, pag.
170

28
Ex-deținuții, fiind considerați persoane defavorizate, au nevoie de ajutor din partea
instituțiilor statale, centrale sau locale, pentru integrarea mai rapidă în societate, inclusiv pe
piața muncii. În același timp, instituțiil e respective, conștientizând faptul că persoanele
liberate din detenție ar putea comite alte infracțiuni, în cazul în care acestea nu au nici o
susținere din partea statului, ar trebui să se implice mai mult, prin acordarea ajutorului
necesar pentru persoa nele respective. Important este de a identifica instituțiile în care
persoanele liberate din detenție au mai multă încredere și de la care așteaptă ajutorul necesar.
În afară de acestea, există unele persoane care consideră că de integrarea pe piața muncii ar
trebui să se preocupe și conducerea instituțiilor penitenciare.
Bineînțeles, pentru susținerea persoanelor liberate din detenție este nevoie de dezvoltat mai
multe servicii pe piața muncii care ar contribui substanțial la ocuparea persoanelor respectiv e.
51Un tip de servicii, la fel de importante pe piața muncii, sunt serviciile de mediere a locurilor
de muncă. Prin dezvoltarea acestor servicii, foștii deținuți își vor spori șansele de încadrare
mai rapidă în câmpul muncii datorită cunoștințelor pe care le vor acumula. Serviciile de
mediere a locurilor de muncă sunt prestate sub diferite forme.
52Punctul de pornire în reintegrarea fostului deținut în societate este acela că nj trebuie
realizat mai mult control decât strictul necesar și ca fostul infractor să fie susținut și motivat
să trăiască o viață fără infracțiuni prin ajutorul acordat în dezvoltarea lui personală, socială,
profesională și educațională: control și securitate contra sprijin și motivare. Este bine de a
oferi foștilor deținuți mai mult spr ijin neîntrerupt și eficient, grijă Și servicii pentru
reabilitare. Sarcina principală este de a crește siguranța publică și de 9 promova binele comun
prin avansarea, recunoașterea și utilizarea sancțiunilor și masurilor comunitare, în felul acesta
reducân d nivelul recidivei. Prevenirea recidivei este punctul central, o dată cu
integrarea/reintegrarea socială a celor care au intrat în conflict cu legea penală. Un alt scop
pentru o reintegrare mai buna a persoanelor eliberate din locurile de detenție este de a furniza
asistență foștilor deținuți și familiilor acestora în Perioada custodială, prin munca apropiată
cu serviciile penitenciare facilitând utilizata detenției bazate ne romunitate și deținuților. Un
alt scop este: informarea, încurajarea și implicare a comunității în rezolvarea problemelor

51 Brezeanu Ortansa – coordonator, Particularități ale criminalității în perioada de tranziție , București, 1999,
pag. 45

52IRP, Raport: evaluarea necesităților în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenție ,
Chișinău, 2007, loc.cit.

29
asociate cu infracționafitatea. Principalele două ținte sunt: protecția societății prin acțiuni de
evitare a recidivei și inițiative care să conducă infractorii către o viață decentă.
Pentru o reintegrare mai ușoară în societate este necesar ca fostul deținut să cunoască și să
învețe regulile societății care tot nu sunt suficiente din motiv că este necesară înțelegerea și
respectarea legilor. Fiecare trebuie să înțeleagă că a respecta legile nu este ușor, dar este
absolut necesar dacă vrea să trăiască printre ceilalți oameni șj să nu fie pedepsit. Orice deținut
trebuie să înțeleagă că societatea încearcă să realizeze o împărțire dreaptă a bunurilor, a
locurilor de muncă, a posibilităților de educație, a premiilor, a ba nilor. Depinde de tine să îți
construiești o viață frumoasă învățând, muncind, punând în valoare talentele. Oamenii se
deosebesc unii față de alții. Fiecare are anumite capacități, aptitudini, talente. Acestea nu sunt
însă suficiente. Este nevoie de muncă și perseve rență pentru a ajunge la succes.
Dacă se examinează sarcinile serviciilor ce lucrează cu persoanele liberate din locurile de
detenție pentru o reintegrare mai eficientă, pot fi identificate principalele:
 specialiștii să ofere autorităților judiciare și altora informații de calitate și evaluări
care să -i asiste în individualizarea pedepsei sau în adoptarea altor decizii;
 să ofere infractorilor, pe baza metodelor de asistență socială, suport practic, financiar,
social și psihologic;
 să prevină recidiva în sensul cel mai larg, prin dezvoltarea încrederii în sine și auto –
controlului, dar și prin consolidarea abilităților de a funcționa în context social;
 să contribuie la siguranța publică prin încurajarea infractorilor de a deveni membrii
corecți ai societății, prin supravegherea și monitorizarea acestora în vederea reducerii
recidivei și prin dezvoltarea acelor abilități care pot contribui la
integrarea/reintegrarea socială a infractorilor și la un stil de viață pozitiv;
 să identifice și să dezvo lte acele calități personale sau resurse sociale care pot susține
reintegrarea cu succes în societate și pot conduce la construirea unor strategii de viață
pozitive;
 să asiste deținuții și să îi pregătească pentru liberare;
 să asigure asistență postpenală a deținuților liberați;
 să ofere asistență familiilor infractorilor pentru a menține și îmbunătăți relația
acestora cu infractorul în vederea eliminării obstacolelor în calea reintegrării sociale;
 să organizeze medierea între victimă și infractor;
 să prote jeze comunitatea prin soluționarea efectivă a conflictelor.

30
5. Colaborare interinstituțională probațiune -penitenciar
53Înfracțiunea nu este în concepția durkheimiană doar inevitabilă, ci și funcțională;
infracționalitatea devine disfuncțională abia atunci când ratele sale devin neobișnuit de
ridicate sau de scăzute.
Întrebarea este: dacă infracțiunea este inevitabilă, atunci care mai este rolul pedepsei?
54Analiza misiunii penitenciarului și serviciilor de probațiune în contextul colaborării lor
interinstituționale se referă de fapt la rolul pedepsei, la finalitatea acesteia: reintegrarea
socială a persoanelor condamnate este scopul declarat atât al activită ților de asistență și
consiliere pe timpul detenției în vederea pregătirii lor pentru liberare, cât și al asistenței
postpenale.
Păstrând o retorică durkeimiană, se poate spune că într -o societate sănătoasă atât infracțiunea
cât și pedepsirea ei sunt inev itabile și funcționale. Sau altfel spus, ordinea socială presupune
nu numai consens social, ci și control social.
55Timpul petrecut în închisoare, nu trebuie să măsoare valoarea de schimb a infracțiunii, ea
trebuie să fie adaptată la transformarea utilă a deținutului pe parcursul condamnării acestuia.
Pedeapsa nu trebuie să fie nimic mai mult decât privare de libertate.
56Probațiunea a fost definită în mod variat: ca sancțiune, (probațiunea este văzută ca una
dintre primele sancțiuni comunitare intermediar e, reglementate ca măsură alternativă la
pedeapsa privativă de libertate)57, ca sistem, public sau privat, care administrează furnizarea
unor servicii speciale și funcționează de regulă ca subsistem al sistemului mai larg al justiției
penale (Cartledge, 1995) sau făcând referire la toate activitățile specifice care sunt
desfășurate în domeniul justiției penale, evaluarea presentențială, intervenția înainte de faza
judecății, gestionarea măsurilor și sancțiunilor co munitare, asistența penală și post penală,
activitățile de prevenție a infracționalității etc.

53 Haralambos, 2000, p. 353.
54 Sorina, Poledna, Maria Sandu, în Manual de formare profesională privind lucrul cu persoanele condamnate
care urmează să sse libereze din penitenciar, p. 5.
55 Focault, M., 1997, p.365.
56 A. Van Kalmthout, J. Dereks, 2000 apud K. Haines, 2002.
57 O definiție în formă succintă a ceea ce este probațiunea se regăsește în documentele Națiunilor Unite care
arată că probațiunea este o sancțiune și o metodă de lucru cu infractori special selectați, care constă în
suspendarea condiționată a pedepsei pentru o perioadă de timp în care aceștia sunt supravegheați și primesc
consiliere individuală și tratament. ( UNICRI, 1998 apud K. Haines, 2002).

31
58Scopul serviciului de probațiune este reintegrarea socială a peroanelor care au comis
infracțiuni concomitent cu asigurarea securității publice la nivel local. Astfel, serviciul de
probațiune își asumă rolul de a sprijini comunitatea în vederea diminuării infracționalității,
prin activități de sprijinire și control, atât în parteneriat cu instituțiile din cadrul justiției
penale (poliție, parchet, instanțe, cent re de reeducare, penitenciar), cât și cu instituțiile
publice și organizațiile neguvernamentale de la nivel local.
Activitatea de asistență și consiliere reprezintă o dimensiune centrală alături de cea a
supravegherii în comunitate a persoanei condamnate. Faptul că o categorie de beneficiari ai
activității de asistență și consiliere o constituie persoanele private de libertate sau minorii
aflați în centrele de reeducare, semnifică stipularea colaborării interinstituționale penitenciar –
probațiune.
59Misiune a comună a acestor două instituții de justiție penală penitenciar -probațiune
consfințătă prin normele juridice în vigoare, se circumscrie cadrului internațional și european,
inclusiv pentru justiția juvenilă, aceasta frunizând norme, valori și principii av ând caracter
universal și regional. Reforma penitenciară și funcționarea probațiunii au fost privite ca o
necesitate pentru justiția penală din România pe următoarele considerente:

 Nevoia de a găsi noi soluții în vederea diminuării fenomenului infracționalătății și
totodată nevoia reducerii costurilor legate de privarea de libertate;
 Numărul redus al măsurilor și sancțiunilor neprivative de libertate din legea penală;
 Absența unor organe specializate care să supravegheze modul de executare a
măsurilor și sancțiunilor neprivative de libertate și care să asiste persoanele
condamnate în vederea reintegrării sociale a acestora.
În continuare vom trece în revistă principalele documente internaționale și europene în
materie, după cum urmează:
 60Decla rația universală a drepturilor omului;
 61Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului;

58 Sorina, Poledna, Maria Sa ndu, în Manual de formare profesională privind lucrul cu persoanele condamnate
care urmează să sse libereze din penitenciar, p. 6.
59 Idem, p.7.
60 Adoptată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluția 217A (III) din 10 decembrie 1948.
61 Convenția a fost semnată sub auspiciile Consiliului Europei la 4 noiembrie 1950 la Roma.

32
 Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice;
 62Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Cultur ale;
 63Convenția împotriva Torturii și a altor Pedepse ori Tratamente Crude, Inumane sau
Degradante;
 64Ansamblul Regulilor Minime de Tratament al Deținuților;
 65Regulile și Standardele Minim ale Administrării Justiției Juvenile – Regulile de la
Beijing;
 66Reco mandarea Consiliului Europei nr. (87) 3 asupra Regulilor Europene privind
Penitenciarele;
 67Regulile și Standardele Minime pentru măsurile Neprivative de Libertate – Regulile
de la Tokyo;
 68Ghidul Națiunilor Unite cu privire la prevenirea delincvenței juveni le – Ghidul de la
Riyah;
 69Regulile Europene cu privire la Sancțiunile și Măsurile Comunitare;
 Recomandarea Consiliului Europei nr. (2006) asupra Regulilor Europene privind
Penitenciarele.

62 Ambele pacte au fost adoptate la Adunarea Generală a ONU la 16 decembrie 1966 și au intrat în vigoare la 23
martie, respectiv 3 ianuarie 1976. România a ratificat p actele la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr. 212
publicat în Buletinul Oficial al României, partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974.
63 Adoptată la Adunarea Generală ONU prin Rezoluția 39/46 din 10 decembrie 1984, intră în vigoare la 26 iunie
1987. Conven ția a fost ratificată de România prin Legea nr.19 din 1990.
64 Adoptat în anul 1955 de către Organizația Națiunilor Unite.
65 Adoptate de Adunarea Generală ONU prin Rezoluția 40/33 din noiembrie 1985.
66 Adoptată la 12 februarie 1987.
67 Adoptate de Adunarea Generală ONU prin Rezoluția 45/110 din 16 decembrie 1990.
68 Adoptat de Adunarea Generală prin Rezoluția 45/112 din 14 decembrie 1990.
69 Adoptat de Consiliul Europei prin Recomandarea nr. (92) 16 din 19 actombrie 1992.

33
Capitolul III

1. Activități principale ale serviciilor de probațiune
1.1. Referatul de evaluare
70Referatul de evaluare este un document ofi cial, confidential71, preponderant necifric, scris
de consilierul de probațiune, la solicitarea judecătorului sau a procurorului. Având r olul de a
introduce informație socială în decizii juridice.
Conform articolului 9 din HG 1239/2000, referatul de evaluare trebuie să cuprindă
următoarele părți:
 Introducere;
 Sursele de informații utilizate la întocmirea lui;
 Date privind persoana pentru care a fost solicitat;
 Factorii care influențează sau pot influența conduita generală a persoanei pentru care a
fost solicitat;
 Perspectivele de reintegrare în societate.
Vorbind despre trăsăturile generale ale referatului de evaluare, conform HG 1239/2000 ,
acesta trebuie să fie obiectiv, clar, concis, concret clar și corect. În plus referatul are caracter
consultativ și de orientare pentru instituția care îl solicită.
72Ca trăsături generale, în plus față de cele deja menționate, perspectivele de reintegra re în
societate vor fi estimate după analiza tuturor datelor cuprinse în referatul de evaluare și vor fi
prezentate pe scurt și motivat.

70 Schiaucu, Valentin, Canton, Rob (coordonatori), 2008, Manual de probațiune, București, Ed. Euro Standard.
71 Clasificările obișnuite ale documentelor sociale, propun bipolarizarea puvlic -privat/personal. Se apreciază că
referatul de evaluare este situat î n zona intermediară, dintre cele două repere clasice: prin el se individualizează
evaluarea, putând fi consultat de publicul limitat care, prin definiție, are acces la dosarul penal în care se depune
referatul, după completare.
72 Schiaucu, Valentin, Canton, Rob (coordonatori), 2008, Manual de probațiune, București, Ed. Euro
Standard.p. 133.

34
1.2.Supravegherea în comunitate
73Termenul de supraveghere derivă din limba latină, prin compunerea cuvintelor super –
deasupra și videre – a vedea, însemnând a nu scăpa din vedere, a ține evidența. Această
perspectivă largă asupra a ceea ce înseamnă supravegherea, raportată la activitatea de
probațiune, poate fi completată cu înțelesuri mult mai specifice:
 Modalitatea de executare a pedepsei cu închisoarea prevăzută de Noul Cod Penal;
 Activitatea specifică serviciilor de probațiune care constă, în principal, în
supravegherea modului în care persoana sancționată respectă măsurile și execută una
sau mai multe din obligațiile stabilite de instanța de judecată în sarcina sa;
 Metodă de lucru cu persoanele care au comis infracțiuni, menținute în stare de
libertate.
74Finalitatea supravegherii este aceeași, indiferent de faptul că aceasta este privită ca
modalitate d e executare a pedepsei, activitate specifică serviciilor de probațiune sau metodă
de lucru cu persoanele care au comis infracțiuni. Astfel, scopurile supravegherii sunt:
1. Reabilitarea juridică și socială a persoanelor care au comis infracțiuni;
2. Scăderea ris cului de a mai comite infracțiuni și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni;
3. Protecția publicului și victimelor/creșterea gradului de siguranță socială;
4. Repararea prejudiciului față de comunitate.
Pentru a atinge aceste scopuri, trebuie acoperite și o se rie de obiective, privite ca niște ținte
intermediare cu caracter mai puțin general și care se traduc prin ceea ce trebuie realizat în
plan concret pentru a atinge scopurile stabilite. În acest sens obiectivele supravegherii sunt
următoarele:
 Asigurarea u nui control asupra persoanei sancționate prin supravegherea modului în
care acesta respectă măsurile și execută una sau mai multe obligații ce i -au fost
impuse de către instanță;
 Identificarea acurată a nevoilor criminogene ale persoanelor supravegheate;
 Motivarea persoanelor supravegheate pentru a se angaja în procesul de schimbare
comportamentală;
 Oferirea de suport pentru a menține comportamentul dezirabil obținut prin intervenție;

73 Dictionary of Probațion and Offender Management, Rob Canton, David Hancock, 2007, p.304
74 Idem, p. 158.

35
 Asigurarea unui management al riscului adecvat rezultatelor obținute prin evaluare;
 Facilitarea posibilității persoanei sancționate de a recompensa comunitatea vătămată
prin infracțiune.
75Categorii de persoane sancționate față de care serviciile de probațiune au competența de a
verifica modul de ineplinire a măsurilor după caz, de executare a unei sau mai multor
obligații:
 Persoane condamnate față de care instanța a dispus respectarea următoarelor măsuri:
a) Să se prezinte, la datele fixate de către instanță la Serviciul de probațiune;
b) Să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și
orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
c) Să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) Sa comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.
 Persoanele condamnat e față de care instanța a dispus respectarea măsurilor și
executarea uneia sau mai multor obligații:
a) Să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de învățământ ori de
calificare;
b) Să nu schimbe domiciliul sau reședința avută ori să nu depășească limita
teritorială stabilită decât în condițiile fixate de instanță;
c) Să nu frecventeze anumite locuri stabilite;
d) Să nu intre în legătura cu anumite persoane;
e) Să nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule;
f) Să se supună măsurilor de control, tratament sau îngr ijire, în special în scopul
dezintoxocării.
 Minorii față de care instanța a dispus executarea până la 18 ani a anumitor obligații
sau a tuturor obligațiilor stabilite, conform Noului Cod Penal.
 Minorii față de care instanța a luat măsura educativă a liber tății supravegheate și a
impus acestora executarea unei sau mai multor obligații, cum ar fi:
a) Să nu frecventeze anumite locuri stabilite;
b) Să nu intre în legătură cu anumite persoane;

75 Idem, p.159 .

36
c) Să presteze o activitate neremunerață într -o instituție de interes public fixată
de instanță, cu o durată între 50 și 200 de ore, de maximum 3 ore pe zi, după
programul de școală, în zilele nelucrătoare și în vacanță.
Conținutul concret al activității de supraveghere presupune o anume procesualitate, ceea ce
înseamnă că această activitate se derulează pas cu pas, într -o ordine logică, ce îi asigură
coerența și continuitatea.
76Abordarea etapelor se face detaliat, insistând asupra aspectelor tehnice mai semnificative și
care necesită o explicație mai amănunțită, prin raportare la fiecare moment al procesului de
supraveghere. Plecând de la această abordare, se pot identifica câteva etape de reper ale
activității de supraveghere:
 Alocarea cazului:
 Pregătirea pentru prima întrevedere;
 Prima întrevedere;
 Întocmirea și înmânarea planului de supraveghere;
 Încheierea supravegherii.

1.3.Asistarea persoanelor condamnate
77Asocierea celor doi termeni asistența și consilierea în practica și metodologia serviciilor de
probațiune are o explicație pur tehnică în intenția de a îmbina intervenția psihologică cu cea
socială.
Asistarea este un demers specializat de acordare de ajutor de către o persoană specializată
unei alte persoa ne aflate în imposibilitatea momentană sau permanentă de a -și rezolva
problemele, prin facilitarea accesului la resursele comunității.
Consilierea este o metodă care, prin utilizarea optimă a relației interpersonale consilier –
client facilitează cunoaște rea, dezvoltarea, acceptarea emoțională, maturizarea și mobilizarea
optimă a resurselor personale în vederea formulării și rezolvării unor probleme specifice și
luarea unor decizii. Relațiile de consiliere variază în funcție de cererea de ajutor și, astfel , pot
fi centrate pe formularea și rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii, controlul

76 Idem, p. 160.
77 Idem, p.193.

37
stărilor de criză, îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți, menținerea unor schimbări
comportamentale cognitive, afctive, etc.
Asistarea se constituie într -un proces de întrajutorare profesională care se realizează prin o
serie de metode și tehnici, dintre care enumerăm: consilierea, medierea, consultanța,
psihoterapia.
Subliniind utilitatea intervenției în cadrul serviciilor de probațiune, din prisma stabilirii
echilibrului între funcția de control și cea de sprijin, activitatea de asistare și consiliere este
esențială în îndeplinirea scopului probațiunii.
Pentru ca intervențiile de asistență și consiliere să conveargă spre acee ași finalitate și în
același timp să satisfacă raportul optim cost/eficiență, ele trebuie să fie ghidate de principiile
de eficiență ale oricărei intervenții din domeniul specific la care ne referim. Aceste principii
de eficiență, cu valabilitate deja veri ficată, sunt:
 Principiul nevoii criminogene – programele de intervenție sau intervențiile care
țintesc factorii în legătură directă cu infracțiunea au o probabilitate mai mare de
eficiență.
 Principiul riscului – intensitatea și durata intervenției trebuie să fie direct corelate cu
nivelul riscului; astfel, pentru un risc crescut, se impun programe de intensitate
crescută și de lungă durată;
 Principiul responsivității – eficiența programelor de intervenție care corespund
stilului de învățare al clientului și al consilierului este direct proporțională cu
angajarea clientului ca participant activ;
 Principiul integrității – intervenția trebuie să fie riguros condusă și furnizată,
respectându -se coerența: intrări –ieșiri, precum și coerența teorie -design.

Capcanele activității de asistență și consiliere
78Ca instrument primordial al activit ății de asistență și consiliere, consilierul de probațiune
are propriile calități și defecte, propriile bagaje sociale și propriile caracteristici.

78 Idem, p.197.

38
Un prim pas în conștientizarea capcanelor activității de asistentă și consiliere este
conștientizarea propriilor limite, temeri. Ca orice instrument ale cărui caracteristici, oricât de
performante, sunt pasibile la un moment dat de uzură (mai cu seamă în s ituația utilizării
necorespunzătoare), instrumentul de lucru al consilierului, adică propria sa personalitate,
trebuie îngrijit și îmbunătățit în permanență. Când un consilier își conștientizează capcanele,
lucrează la ele, le poate depăși. Recunoașterea l or necesită exerciții succesive de autoanaliză
și o mare disponibilitate spre reflectare. Efortul funcționării la parametrii ridicați merită a fi
depus și timpul necesar descoperirii capcanelor merită consumat, întrucât numai atunci când
devii un instrumen t bun, poți face o activitate de asistență și consiliere adecvată.
Exemple de capcane personale identificate de către consilieri în cadrul activităților de
training:
1. Empatizez prea mult cu minorii care au parcurs experiența detenției…
2. Nu pot lucra cu v iolatori…
3. Atunci când un client plânge, îmi vine și mie să plâng…
4. Mă simt vinovat că nu pot face mai mult, că nu pot rezolva toate problemele cu
care clientul vine înspre mine…
Beneficiarul activității de asistență și consiliere este o persoană cu p robleme de adaptare
socială, cu nevoi a căror acoperire nu a fost posibilă prin efort personal sau chiar de
specialitate.
Există momente, dar si tipuri de beneficiari care necesită o atenție deosebită în activitatea de
asistență și consiliere, deoarece prin comportamnetul lor doresc să influențeze, să manipuleze
cosilierul.
Procesul de asistență și consiliere , are o desfăsur are în timp, sub forma a patru stadii:
1. Construirea relației consilier -asistat;
2. Investigarea;
3. Elaborarea și implementarea planului de acțiune/intervenție;
4. Evaluarea eficienței intervenției.

39
1.4. Lucrul cu persoanele dependente de alcool si droguri
Câte nopți avem, tot atâtea zile sunt, și fiecare sunt la fel de lungi în al vieții curs. Nu există
viață fericită fără o măsura de întuneric, iar cuvântul fericire și -ar pierde interesul fără
balanța tristeții . (Carl Jung)
79Consumul de drog poate fi o opțiune de via ță, o modalitate de a obține relaxarea, satisfacția,
fericirea sau împlinirea. Pentru cei care îl descoperă ca alternativă, viața capătă un nou sens.
Un sens lipsit însă de siguranță și liniște, căci ceea ce pare inițial o revelație se transformă în
timp î n suferință.
Consilierul de probațiune poate apărea mai devreme sau mai târziu în viața unei astfel de
persoane, atunci când consumul de drog se asociază cu comportamentul infracțional, iar rolul
său este decisiv în cursul pe care această persoană îl va d escoperi și îl va conferi vieții.
Efectele drogului sunt puternic influențate atât de valorile și credințele persoanei
consumatoare, de starea sa psihică și fizică, cât și de circumstanțele de viață și de reacțiile
celorlalte persoane din jur. Acestea sun t interconectate totodată cu atitudini și credințe sociale
și culturale legate de consumul de drog.
Competențele sunt limitate în ceea ce privește activitățile recuperatorii directe ale
toxicodependenților, intervenția consilierului fiind axată pe evaluar e, pe motivarea
beneficiarului în vederea (re) găsirii echilibrului și determinarea schimbării asumate, dar și pe
medierea relației dintre beneficiar și alte instituții din comunitate care îl pot susține în noul
curs pe care dorește să îl dea vieții sale.
Intervenția realizată de consilierul de probațiune în cazul persoanelor consumatoare de
substanțe adictive, reprezintă o parte integrantă a demersului în vederea reintegrării sociale a
beneficiarilor.
Intervenția se realizează în raport cu cele două faze în care se intervine în procesul penal:
presentențială și execuțională.
Recuperarea beneficiarilor consumatori constă, în afara măsurilor cu caracter medical, în
activități de informare, consiliere, psihoterapie, derulate într -o manieră integrată în sco pul
creșterii autonomiei și valorilor sociale individuale, a dezvoltării responsabilității și
redobândirii abilităților sociale.

79 Idem, p. 218 -221.

40
Reabilitatea unei persoane toxicodependente definește totalitatea strategiilor integrate al căror
obiectiv principal este dezv oltarea unui stil de viață alternativ. În cazul toxicodependenței,
intervenția presupune o abordare pluridisciplinară deoarece nici o profesie nu are o soluție
exclusivă. Probleme avute în vedere sunt de natură fizică, socio -educativă, familială,
psihologi că și solicită resurse corelate pentru soluționarea lor. Datorită complexității sale,
intervenția depășește competența serviciilor de probațiune, fiind necesară colaborarea și cu
alte servicii specializate din comunitate.
Consumul de droguri, în special d e opiacee, conduce în timp către apariția a ceea ce numim
sindromul deficitar. Acesta se caracterizează prin existența a trei elemente definitorii:
 Deficitul de activitate, stilul de viață al consumatorului de drooguri este centrat pe
procurarea drogurilor în detrimentul altor tipuri de activități. Persoana dependentă își
organizează viața în jurul obținerii drogurilor, astfel încât încetează în a mai fi
interesată să achiziționeze și alte experienț e de viață.
 Deficitul de operare intelectuală, apar dificultăți de concentrare și menținerea
atenției, lacune de memorie;
 Deficitul de activitate, singura relație investită afectiv este relația cu drogul.
Dependența de droguri, conduce către imposibilitatea de a avea relații umane reale,
iar singura relație valabilă este relația cu drogul și sentimentele pe care acesta le
produce, consumatorul de droguri valorizând sentimente personale mai mult decât
oamenii și comportamentele lor .

Intervenția
Tratamentul în cazul consumatorului are implicații de tip bio -psiho -social, fiind concentrat pe
reducerea consecințelor negative și asistarea dependentului în obținerea controlului asupra
consumului, reducerii sau stopării acestuia. Tratamentul include:
1. Intervenție medicală, precum dezintoxicarea sau prescrierea de substituți, tratament
psihiatric, tratament pentru alți virusi sau infecții.
2. Intervenție psihologică, incluzând consilierea bazată pe principii și strategiile
interviului motivațional.
3. Intervenție socială, concentrată pe obținerea unor schimbări în sensul reducerii
excluziunii sociale sau pe îmbunătățirea accesului la locuire sau angajare, etc.

41
Intervenția consilierului în fază presentențială – această intervenție a consilierului, chiar dacă
este circumstanțiată de solicitarea unui judecător sau procuror de a efectua un referat de
evaluare, începe încă din faza presentențială. Prin întrebările pe care le adresează, prin ariile
explorate impreună cu persoana supravegheată/asistată, consil ierul poate determina reflecția
beneficiarului asupra unor aspecte din viață la care, poate, nu s -a gândit niciodată.
Nu este așadar absolut necesar ca strategia consilierului să producă rezultate imediate sau ca
persoana să fie neapărat condamnată. Ecoul discuției se poate materializa după ani
îndelungați, după adăugarea altor experiențe de viață ale persoanei respective.
Intervenția consilierului în fază execuțională – în cazul persoanelor care au fost sancționate
cu executarea pedepsei sub supravegherea serviciului, determinarea schimbării pornește de la
prima întrevedere cu beneficiarul. De aceea, încă de la început este foarte important să se
explice clar beneficiarul ui, rolul pe care consilierul îl are pe perioada supravegherii.
Schimbarea este un proces dificil și de lungă durată. De aceea, de -a lungul acestui proces,
mai ales în cazul persoanelor dependente de drog, pot fi manifestate adesea, rezistențe la
schimbar e.
In determinarea schimbării, consilierul de probațiune trebuie să știe cum pot fi aceste
rezistențe depășite, astfel încât să reușească să ajungă împreună cu beneficiarul la dezvoltarea
unui plan de acțiune funcțional.
Câteva tipuri de rezistențe căror a consilierul de probațiune trebuie să le găsească soluții sunt:
negarea problemei, ambivalența, lipsa optimismului în schimbare, presiuni externe către
schimbare.
În raport cu aceste rezistențe, este important ca soluțiile identificate de consilier să vi zeze:
recunoașterea problemei, depășirea ambivalenței, exprimarea optimismului și solicitarea de
ajutor în sensul asistării.
Intervenția consilierului de probațiune în penitenciar – sub aspect particular, consilierul de
probațiune poate lucra cu consumat orii de droguri și în penitenciar. Mulți consumatori de
alcool sau alte droguri, deși resimt pierderea libertății ca fiind o consecință neplăcută a
consumatorului și a stilului de viață asociat, apreciază perioada de detenție ca fiind un factor
care a cont ribuit în mod substanțial la motivarea și modificarea situație de consum.
Consilierul de probațiune reprezintă legătura cu comunitatea, cu ceea ce se regăsește dincolo

42
de zidurile penitenciarului în care își execută pedeapsa. Pe perioada detenției, de cele mai
multe ori consumatorul de droguri întrerupe consumul și este, așadar motivat să evite
revenirea sa într -o situație neplăcută, ca și cea în care se regăsește în penitenciar, fiind
deschis spre colaborare cu consilierul de probațiune.
Exemplu practic
Beneficiarul vine sub influența consumului
Dacă beneficiarul se prezintă sub influența consumului, acest fapt poate fi o ocazie pentru
consilier de a discuta problematica dependenței.
În funcție de substanța și cantitatea consumată de beneficiar, se produc modificări la modelul
proceselor cognitive. Acest fapt va influența gradul de comunicare dintre consilier și
beneficiar, precum și claritatea informațiilor furnizate de acesta și, poa te abordarea imediată a
beneficiarului și a dependenței nu este utilă. Acesta poate fi abordat într -o altă/următoarea
întâlnire. În situația în care consilierul constată însă că gradul de consum este avansat și
asociat cu incoerență cognitivă, consilierul va avea în vederea realizarea unor demersuri care
vizează siguranța beneficiarului: contactarea unui membru al familiei, facilitarea transporului
în siguranță până la domiciliu, contactarea serviciilor medicale de urgență în situația în care
beneficiarul m anifestă simptome de rău fizic. Este indicat ca beneficiarul să fie informat în
prealabil asupra demersurilor ce urmează a fi întreprinse.
În situația în care consilierul constată că gradul de consum este avansat și asociat cu
manifestări agresive/necores punzătoare, este necesară o abordare în vederea reducerii
gradului de risc atât pentru consilier cât și pentru beneficiar. Pentru beneficiar se vor avea în
vedere demersurile enunțate mai sus. Consilierul va încerca să îl tempereze pe beneficiar,
evitând c onfruntările care ar putea determina o creștere a iritării acestuia. De cele mai multe
ori, tonul calm și empatia sunt suficiente pentru a aplana manifestările vehemente ale
beneficiarului. În funcție de reacțiile acestuia, consilierul poate face apel însă la forțele de
ordine.
La următoarea întrevedere, consilierul responsabil de caz va invita beneficiarul să reflecteze
aupra regulilor de comportament prestabilite (să nu vină sub influența consumului de drog, de
a avea un comportament care să nu aducă ati ngere celor din jurul său). Poate face aceasta
întrebându -l pe beneficiar: Îți amintești care sunt regulile de comportament care ți -au fost
comunicate?. Chiar dacă beneficiarul s -a prezentat în mod necorespunzător, el nu trebuie să

43
simtă ca este blamat de consilier pentru acest lucru. Avertizarea sau amenințarea nu susțin
schimbarea. Atitudinea suportivă din partea consilierului este un element esențial în
modelarea comportamentului beneficiarului și în determinarea motivării pentru schimbare.

80Vai, Doamn e!
– O experiență împărtășită a consumului de drog –

Bună ziua! Numele meu este Alexandru și am 31 de ani. Sunt consumator de heroină și în
cele ce urmează o să vă povestesc câteva frânturi din viața mea.
Viață de hoț
Eu și cu prietenii mei suntem niște drogați. Consumăm heroină, injectabil, ca și orice altfel
de pastile pe care mai punem mâna, inclusiv metadonă sau diazepam.
La fel este și cel mai bun prieten al meu – O.
-Bă O! Ține -mă și pe mine de mână, căci nu îmi găsesc vena! Îi zic eu la un moment dat.
-Da ține -te singur mă, că eu nu pot: Îmi vine să vomit! Răspunde el.
-O bază nu pot să îmi pun în tine bă O, bă! Dar mamă ce mă rupe asta, spun eu în timp ce
îmi injectez lichidul de culoarea coniacului.
-Tu cum ești?
-Bine și eu. Sunt rupt! Hai să te pup!
Si ne luăm în brațe într -o îmbrățișare ce pecetluia și mai tare prietenia noastră. O prietenie
legată de heroină, deși mă gândesc că o prietenie nu ar trebui să fie legată e un lucru atât de
instabil cu m este heroina. Asta pentru că în lipsa ei este foarte ușor să vinzi și o prietenie de
ani de zile, o prietenie muncită ani de zile, cu trup și suflet. Dar asa se întâmplă când
gândești cu vena și nu cu sufletul sau cu minte a.
Dar nu trece mult și îl îmbrâcesc pe O. Aud pași, trebuie să fie mama.

80 Idem, p. 247 -251.

44
-Ascunde -te repede! Aud două bătăi în ușă și răspund.
-Da, mamă, zii!
-Ești bine? Întreabă ea.
-Da, intră.
-Am avut impresia că mai ești cu cineva.
-Ai avut o impresie gresită, ră spund eu către ea, pe un ton sarcastic.
-Hai, mă mamă, când ai de gând să termini cu drogurile?! Nu vezi că te distrug? Parcă nu
mai arăți a om!
-Dar a ce? Reacționez eu a câine?
-Nu, mamă, dar și fața ta arată mai îmbătrânită.
-Păi o să mă internez. D ar nu mai am buletin. Să -mi fac buletinul și mă internez!
-Of, of, măi mamă! Ofta ea în timp ce părăsea camera.
O doare, cum zic eu, dar ia să mă mai lase în pace frate. Păi ce, mă droghez pe banii și
sănătatea ei? Sunt matur, sunt vaccinat și fac ce vre au!
-Ieși, bă, afară! îi zic apoi lui O.
-Ce suferă saraca maică -ta! Spune O în timp ce ieșea.
-Hai lăsati -mă în voia mea, și tu, și ea! Tu ce te bagi? Să stea acolo în banca ei că nu mă
droghez nici pe banii, nici pe sănătatea ei, și nici pe a ta!
-Da, așa este, dar tu nu ai auzit de datoria pe care o ai față de Dumnezeu?
-Și, mă rog, care ar fi aceea?
-Respectul față de oameni și față de Dumnezeu .
-Una la mână, respect oamenii, în măsura în care o merită, iar a doua, nu cred în Dumnezeu,
iar de acum încheiem subiectul. Gata!
-Cum vrei tu, dar să știi…

45
-Gata! Strig deja enervat. Mai bine zi -mi ce facem de bani? Nu mai avem nici un pic de
marfă, dar nici alți bani.
-Păi cum ce? Mai știi altceva în afară de furat?
-Cerșeală, am eu atunci o revelație.
-Da, dar tu nu ai niciodată răbdare nici să stai la chetă.
-Așa e! Exclam în timp ce scot geanta de sub pat. Era o geantă de umăr, magică, în care
aveam căptușeală de aluminiu, era perfectă pentru furat, căci căptușeal a anihila orice
alarmă. Îmi dădea și un aer mai boem pe deasupra. Nimeni nu bănuia că mă duc cu ea la
furat.
-Intri cu mine? Îl întreb pe O, ajungând în fața unui magazin. Aș vrea să mă marchezi și pe
mine, ca să terminm mai repede. Am continuat eu entuzi ast.
-Nu, spune ferm O. Știi că nu particip la așa ceva.
-Ahh, înjur eu printre dinți. Dar îți place să te bucuri cu mine când iau marfa. Bine! Așteaptă
aici, dar în cazul ăsta s -ar putea să dureze mai mult.
Și am intrat singur atunci. Odată ajuns în dr eptul raftului care mă interesa, m -am uitat
stânga -dreapta să văd dacă nu se uită vreun angajat, când aud:
-Bagă acum, nu se uită nimeni! Era O. Nu am mai așteptat atceva, am luat obiectele și le -am
îndesat în geanta magică.
-Mersi, dar ce e cu tine aici? L-am întrebat.
-Nu am putut să te las singur, iar în plus vreau să trag, nu -i așa?!
-Bă, scuze! I -am replicat, nu am vrut să sune așa de urât.
-Nu-i nimic, sunt obișnuit ! Am vrut să mă asigur totuși că nu pățești nimic, dar aș vrea să
înțelegi că nu sunt de acord cu metoda asta de a face rost de bani: e primitivă și lipsită de
respect față de tine și față de alții.
-Bun, hai să mergem totuși să ne luam marfa, i -am zis eu lui O în timp ce ieșeam fără nici o
problemă din magazinul cu pricina. Am să mă mai gândesc la asta.

46
Am continuat nepăsător căci singurul gând pe care îl aveam în acel moment era la marfă,
nu-mi păsa mie de alții.

Prietenii
Mă obișnuisem și îmi conven ea mai mult să merg singur la furat. Indiferent că eram singur
sau cu cineva, tot atâția bani făceam, doar că, dacă eram singur, nu mai trebuia să îi împart.
Cel mai mult mă bucuram însă când mă însoțea O, chiar dacă nu participa. Discuțiile cu el
mă inspi rau, era o plăcere, parcă eram pe altă lume. Îmi aduc aminte că într -o zi m -a însoțit
până la alt prieten, B. Cu el obișnuiam să consum câteodată. O nu a vrut însă să urce și a
preferat să mă aștepte în fața blocului. Ajuns în casă la B, îmi scot marfa și încep să mi -o
pregătesc. Atunci B mă întreabă:
-Ce faci, bă, parcă te lăsaseși?
-Păi sunt lăsat, i -am răspuns. Doar că trag un pic acum, de poftă.
-Bă, dar prost ești! Exclamă B. Ma enervez atunci și îi răspund.
-Tu îmi spui mie că sunt prost? Tu îmi sp ui mie să nu mai trag? Dar cine ești tu să mă înveți
ce să fac?Cine ești tu să îmi spui să nu mai trag? Și tu esti la fel de terminat, ti -ai vândut tot
ca să faci rost de marfă. Eu nu cred în apostrofările unui terminat ca tine! Așa că scutește –
mă de faze din astea.
Mi-am făcut marfa și am plecat. O mă aștepta:
-Am auzit discuția ta cu B, spune acesta.
-Da, și? Îi replic eu încruntat.
-Vai, ce scuze ieftine ți -ai găsit pentru a trage o doză, să te ascunzi în casa lui B doar pentru
că este și el drogat. În plus, tu știi că ceea ce el ți -a spus a venit din suflet, tu știi că doar
oamenii care au trecut pot vorbi și înțelege asta. Știi că nimeni nu poate înțelege mai bine
decât un drogat ce înseamnă încercarea consumului și ce efort îi cere asta sufletului. Tu ar
trebui să fii conștient că reacția ta a fost o slăbiciune.
-Mai taci bă și tu din gură, îi replic eu, trăgându -i o înjurătură.

47
-Mersi! Îmi replică el. Reacția ta îmi arată că ai fost atent la tot ce ti -m spus, chiar dacă te
deranjează. Și, în plus, cred că e bine că ești deranjat de remarca mea.

Germania
Germania, ce experiență! Mai fusesem aici în urmă cu șapte ani, iar atunci, în mod obișnuit
am făcut ceva ilegal. Când am revenit acum, am fost arestat și trimis direct în închisoare. Am
rămas surprins de condițiile de detenție, îmi imaginam că sunt pe altă planetă. Mai mult
decât atât, ei m -au ajutat să ma las de droguri. Aveau o atitudine atât de blândă, mă simțeam
ascultat și înțeles, chiar și când nu vorbeam. Iar ceea ce am apreciat, a fost că m -au ajutat
nu ca excepție, ci pentru că asta era datoria lor, iar eu știam că așa cum se purtau cu mine,
se purtau cu oricine altcineva. Înălțătoare atitudine! Așa l -am descoperit și pe Dumnezeu!
Mă simțeam încrezător, iar asta mă făcea să mă gândesc c u rușine la posibilitatea de a relua
consumul odată ieșit afară din închisore.
Și nu am mai consumat!
România
Dar o depresie groaznică m -a izbit odată ce m -am întors în țară. Îmi părea rău că am
revenit pe meleagurile natale! Căutam măcar o frântură di n ce găsisem în izolarea din acea
închisoare! Oare unde era O? Îmi era dor și de el! Și când eram în închisoare mă gândeam
la el, mai mult decât la Dumnezeu! Se pare că aveam o dependență mai mare de O decât de
droguri. Știam că el m -ar fi putut ajuta să d epășesc această fază! Îl strig, dar nu apare!
Recăderea nu se lasă însă prea mult așteptată! Și uite așa într -o dimineață, cu mintea
anesteziată, cu scrumul unei țigări uitate, am dat foc casei ce mă adăpostea, casa mamei. Și
fug, lipsit de responsabilitat e…
Și iată -mă rătăcind prin oraș cu sufletul pustiit, oare ce fac ai mei? Mama plânge probabil,
tata plânge și el! Prietena mea plânge. Eu sunt anestezit complet! Dar iat – că la un moment
dat, în centrul orașului, pe bancă, stă O. Se uită la mine de parc ă pe mine mă aștepta.
-Ce faci? Mă întreabă el.
-Eu? Tu ce faci? Unde ai fost până acum? Te -am căutat!

48
-Unde să fiu?! Răspunde el. Acolo unde am fost mereu: lângă sufle tul tău, și la bine, și la
rău!
-Răspunsul tău sună ca și când ai luat o pauză de ma să! Îi răspund eu.
-Ba nu! Am fost tot acolo, numai că ți -a fost bine, căci ai fost departe de tot ce -ți răpea
sufletul și mintea și ai avut toată lumea în față să o construiești! Acum, te -ai rătăcit din nou,
iar eu vreau să te ajut să redescoperi lumea p e care învătaseși să o cunoști!
-Și de ce crezi că poți face asta? Îl întreb uimit.
-Pentru că eu sunt tu. Eu sunt o plăsmuire a ta, așa cum a -i vrea tu să fii! Eu sunt calea către
Dumnezeu! Ai încredere în tine și totul va fi iar bine.
-Dar eu nu mai am forță nici pentru următoarea doză, dapăi să mai am încredere în mine.
Nici măcar nu știu cum să o fac! Reacționez eu bulversat.
-Simplu. Dacă eu sunt o plăsmuirea a ta, răspunsul îl vei găsi în tine. Mai ții minte când îți
vorbeam despre forța pe care poate inspira Dumnezeu?! Să ai respectul față de oameni și
față de tine, asta e tot ce trebuie să faci!
-Îți mulțumesc, prietene, că ești, dar O răspunde ca pentru sine să nu -l audă decât
Dumnezeu:
-Eu îți multumesc!
Dacă ați avut răbdar ea să urmăriți până la capăt întâmplările frânte din viața mea, eu vă
multumesc tuturor că m -ați ascultat! Eu îmi continui călătoria, lumea încă nu mi s -a relevat,
dar sunt încrezător că voi izbuti să merg până la capăt și să îmi plătesc datoria față de
oameni și față de Dumnezeu! Cu încredere și respect față de voi toți, eu mă retrag! La
revedere! Alexandru.

49
1.5. 81Lucrul cu persoanele ce prezintă tulburări mintale
Mulți clienți aflați în evaluarea serviciului de probațiune sunt reținuți în penitenciar, chiar
dacă infracțiunea de care sunt acuzați este una minoră. Majoritatea suferă de tulburări
mintale, adesea neidentificate și care nu sunt percepute ca atare de per sonalul închisorii.
Mulți dintre ei au nevoie de îngrijiri medicale de specialitate, într -o instituție de profil, dar
ceea ce primesc este doar un tratament medicamentos, care îi împiedica să devină agresivi cu
ceilalți.
Evaluarea stării de sănătate mintală a beneficiarilor aflați în evidența serviciilor de
probațiune Semne ale tulburărilor mintale care pot fi corelate cu persoana și stilul de viață
al beneficiarului
Există adesea semne care pot fi corelate cu stilul de viață și persoana beneficiarului și care
pot indica existența unor tulburări mintale:
 Beneficiarul nu persistă în ceea ce face;
 Este izolat din punct de vedere social;
 Are un comportament care poate fi etichetat drept ciudat;
 Are ticuri;
 Intră ușor în pan ică atunci când întâmpină dificultăți;
 Consumă periodic băuturi alcoolice – devine agresiv pe fondul consumului de
alcool;
 Refuză total să colaboreze cu cei din jurul său sau îi ignoră;
 Modalitate agresivă de a stabili un contact;
 Suspiciune extremă;
 Agitație;
 Tulburări în sfera afectivă;
 Tip patologic de gândire;
 Percepții senzoriale patologice;
 Forme grave de automutilare și încercări repetate de sinucidere.

81 Anca, Nicoară, Anca, Ciontescu, Nițoiu, în Schiaucu, Valentin, Canton, Rob (coordonatori), 2008, Manual de
probațiune, București, Ed. Euro Standard.p. 252.

50
În lucrul cu beneficiarii care suferă de tulburări mintale, consilierii de probațiune trebui e să
conțină câteva noțiuni elementare cu privire la devierile de comportament și simptomele prin
care pot fi recunoscute.
Tulburările de personalitate se exteriorizează prin rigiditate și manifestări exagerate. Aici pot
fi încadrate:
 Tulburarea paranoidă – persoanele care suferă de această tulburare manifestă tendința
generalizată de a interpreta comportamentul celorlați ca denigrator sau amenințător în
mod intenționat. Adeseori sunt geloase, suspicioase și mereu precaute.
 Tulburarea antisocială – aceste persoane se deosebesc printr -un comportament
iresponsabil și antisocial, care le propulsează în mijlocul unor situații sociale
conflictuale. Sunt persoane cu tulburări sociale; existența lor se caracterizează prin
violență și delincven ță;
 Tulburarea borderline – există o instabilitate generală în aprecierea propriei persoane,
a relațiilor interpersonale și a vieții afective. Manifestarea caracteristică este o
perturbare a aprecierii propriei identități, cu imposibilitatea de a găsi stab ilitate prin
opțiuni de viață fundamentale;
 Tulburarea histronică – această personalitate se caracterizează printr -o emoționalitate
excesivă și o nevoie continuă de atenție din partea celorlalți. Persoanele cu o
asemenea configurație pot fi recunoscute pri n emoțiile, reacțiile psihomotorii și
procedeele de gândire distorsionate. Trăiesc într -o lume de superlative; ba sunt ieșit
din comun de vesele, ba devin depresive și neocomunicative.
 Tulburarea narcisică – aceste persoane sunt caracterizate prin megalom anie, o lipsă de
înțelegere față de situația altora și o sensibilitate exagerată față de opiniile celorlați la
adresa persoanei sale. Manifestă excesivă autoapreciere, dar, totodată, sunt foarte
vulnerabile pentru că nu se pot lipsi de laudele celor din ju rul lor.

Principii și valori în lucrul cu beneficiarii care suferă de tulburări mintale
 Serviciul de probațiune îndeplinește funcția de mediator între client și instituțiile
comunitare care îi pot oferi suport. Exploatează la maxim rețeaua comunitară și lucrul
în echipa multidisciplinară!
 După fiecare întrevedere cu beneficiarul notează toate informațiile obținute (limbaj,
comportament, etc.). Discută cazul în echip și fa schimb de informații cu colegii tăi.

51
 Ca și consilier e probațiune, poți să recun oști anumite semne ale tulburării mintale și
să descrii comportamentul asociat bolii mintale. Medicul psihiatru este însă singurul
în măsură să pună un diagnostic!
 Ca și principiu de lucru cu beneficiarii care suferă tulburări mintale, să primeze
siguranța personală!
 Principalul instrument de identificare a tulburării mintale ești tu! Analizează efectul
pe care comportamentul beneficiarului îl are asupra ta! Dacă nu poți fi tu însuți în
relația cu beneficiarul, nu tu ești problema!
 Să îți respecși întotde auna propriile opinii ca specialist!

82Studiu de caz – persoană cu tulburări mintale aflată în supravegherea serviciului de
probațiune

C.C. (14 ani) a intrat în evaluarea serviciului de probațiune în luna iunie 2007, fiind cercetat
pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere și ultraj a bunelor moravuri.
C.C. provine din sistemul rezidențial al DGASPC, fiind instituționalizat de la vârs ta de 12
ani. C.C. a fost adoptat la vârsta de 2 ani. În perioada în care a locuit cu familia adoptivă,
acesta a avut parte de un climat afectiv nefavorabil, pe fondul etilismului cronic al tatălui și al
atmosferei familiale tensionate. Îmbolnăvirea mamei adoptive, decesul ulterior al acesteia și
imposibilitatea tatălui de a gestiona în mod eficient relația cu C.C. au determinat înlocuirea
măsurii de protecție, minorul întorcându -se în sistemul rezidențial al DGASPC.
În cadrul centrului de plasament, minor ul a adoptat următoarele comportamente:
 Agresiune verbală și fizică la adresa copiilor mai mici și a personalului;
 Tentative de agresiune sexuală față de fetele din centru;
 Consum frecvent de alcool;
 Lipsa din centru pe perioada nopții;
 Furturi și vânzare de obiecte luate din centru, în special de la colegii de cameră,
pentru a avea bani de țigări și alcool;
 Practicarea de perversiuni sexuale contra cost;

82 Idem, p.264 -265.

52
 Implicarea în acte antisociale, fiind în evidența organelor de poliție;
 Incendierea clădirii unde se af la internat.
În perioada în care s -a aflat în evaluarea serviciului de probațiune, s -au evidențiat
următoarele:
 A fost internat în repetate rânduri, în clinici de psihiatrie pentru a beneficia de
tratament și terapie;
 Fără atașament față de părinții adopti vi; imagine negativă a tatălui, descris ca fiind
alcoolic și agresiv. În jurul vârstei de 7 ani a început să riposteze în fața tatălui,
încălcând în mod constant regulile impuse de acesta;
 Fără atașament față de mama adoptivă; nu percepe negativ dispariția acesteia;
 Consumă alcool în fața centrului de plasament cu prietenii săi. Pe fondul consumului
de alcool devine agresiv: distruge bunuri, agresează sexual fetele din centru, comite
infracțiuni, se automutilează;
 Educatorii din centru și psihologul îl cara cterizează ca fiind agresiv, impulsiv, cu o
capacitate redusă de gestionare a situațiilor conflictuale, fără să -și asume
responsabilitatea propriilor acțiuni. Tentative de suicid, autoagresivitate, fără a simți
durerea, tendința spre demonstrativitate.
 Tendința constantă de a comite infracțiuni pe fondul consumului de alcool și de a
încălca regulile centrului de plasament.
În referatul de evaluare, consilierul responsabil de caz a evidențiat existența unor probleme de
sănătate mintală sub forma comportamen telor enumerate mai sus, accentuând riscul la care
sunt supuși ceilalți copii din centrul de plasament și importanța de a beneficia de tratament de
specialitate într -o instituție abilitată. C.C. a fost internat pentru o perioadă scurta de timp într –
o clini că de psihiatrie, de unde a fost externat după o saptămână, deoarece crea în mod
constant probleme colegilor de salon și cadrelor medicale.
În urma discuțiilor avute cu asistentul social responsabil de caz din cadrul DGASPC am luat
legătura cu procurorul care investiga cazul, singura măsură acceptată de acesta fiind de a
solicita în instanță internarea într -un spital de psihiatrie sub pază pe perioada derulării
procesului penal, așa cum se recomandase și în ultima expertiză medico -legală psihiatrică.
Insta nța a fost de acord cu măsura de internare temporară până la stabilirea sentinței, urmând
ca la final să se dispună una din măsurile de siguranță prevăzute pentru acest caz.

53
1.6. 83Lucrul cu victimele infracțiunilor produse cu violență
În ultimii ani s -a constatat o preocupare crescută la nivel european pentru protecția victimelor
infracțiunilor, în special pentru victimele infracțiunilor produse cu violență. Această
preocupare este firească și se fundamentează pe rațiuni de echitate și solidaritate socială.
Legislația adoptată de fiecare stat în domeniul protecției victimelor trebuie să asigure în
special respectarea următoarelor drepturi:
 Accesul la justiție;
 Dreptul de a da și de a primi informații;
 Dreptul la compensații financiare în cadrul procedurilor judiciare;
 Dreptul de a fi protejate în diversele etape ale procedurii penale;
 Dreptul de a înțelege și de a fi înțeles;
 Dreptul la anumite prestații, în cazul în care există dezavantajul de a locui într -o altă
țară embră decât cea î n care s -a comis infracțiunea.
Astfel, a fost creat un cadru general pentru protecția victimelor infracțiunilor prin
adoptarea Legii 211 privind măsurile pentru protecția victimelor infracțiunilor, care
prevede următoarele măsuri:
 Informarea cu privire la drepturile victimelor;
 Consilierea psihologică și alte forme de asistență;
 Asistența juridică gratuită;
 Compensație financiară de către stat.
Prima categorie de măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor privește
informarea acestora, por nind de la ideea că o informare corectă și completă a victimei
constituie prima condiție pentru realizarea drepturilor și pentru ameliorarea situației sale.
Asistența juridică gratuită se acordă în conformitate cu cadrul legal actual, la cerere, mai
multo r categorii de victime, ținând seama de gravitatea infracțiunii săvârșite și de situația
materială a victimei. Sistemul de acordare a unei compensații financiare de către stat
victimelor infracțiunilor săvârșite cu violență are ca fundament principiul echi tății și al

83 Beverley, Radcliffe, Cristina, Felicia, Călin, în Schiaucu, Valentin, Canton, Rob (coordonatori), 2008,
Manual de probațiune, București, Ed. Euro Standard.p. 266 -273.

54
solidarității sociale și se acordă, la cerere, victimelor directe ale infracțiunilor săvârșite cu
violență sau ale infracțiunilor grave privitoare la viața sexuală și victimelor indirecte ale
infracțiunilor de omor și ale infracțiunilor intenți onate care au avut ca urmare moartea
persoanei.
Mecanismul instituțional prin care se asigură consilierea psihologică a victimelor și alte
forme de asistență este asigurat de serviciile de probațiune care funcționează pe lângă
tribunale. Acestea, potrivit legii, acordă gratuit, la cerere, consilierea psihologică, pe o
perioadă de cel mult 3 luni pentru adulți și cel mult 6 luni în cazul victimelor minore, pentru:
 Victimelor tentativei la infracțiunile de omor, omor calificat și omor deosebit de grav;
 Victi melor infracțiunilor de lovire sau alte violențe și vătămare corporală, săvârșite
asupra membrilor familiei;
 Victimelor infracțiunilor de vătămare corporală gravă;
 Victimelor infracțiunilor intenționate care au avut ca urmare vătămarea corporală
gravă a victimei, ale infracțiunilor de viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuală
și corupție sexuală;
 Victimelor infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului;
 Victimelor infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și
combater ea traficului de persoane, cu modificările și completările ulterioare.

Impactul infracțiunii
În scopul derulării eficiente a activității cu victimele infracțiunilor produse cu violență,
consilierii de probațiune au nevoie să înțeleagă modalitățile în care evenimentul suferit
afectează atât victima cât și pe cei din jurul ei.
Literatura de special itate a pus în evidență faptul că o serie de evenimente sau incidente
critice, cum ar fi: catastrofele cauzate deliberat de comportamente umane, catastrofele
naturale și catastrofele cauzate de accidente, chiar dacă în aparență pot fi extrem de diferite
unele de altele, au în comun faptul că pot să determine:
 Întreruperea brutală sau perturbarea derulării vieții cotidiene a persoanei, cu
consecințe asupra percepției, capacității de înțelegere a situației și inducerea unor stări
temporare de confuzie;

55
 Un pericol pentru integritatea fizică sau psihologică, provocând o furtună emoțională,
generând teroare, dezgust și suferință;
 Anularea controlului persoanei asupra situației, acțiunilor sale și a propriului corp,
conducân la realizarea trecerii de la subiect activ la cea de obiect dezarmat, care
trăiește un sentiment de neputință;
 Depășirea capacităților adaptative obișnuite ale individului.
Nu există o metodă de a prezice sau de a măsura efectul pe care îl are infracțiunea asupra
diferitelor persoane, însă p entru înțelegerea unicității reacțiilor individuale trebuie luată în
considerare o largă varietate de factori, dintre care cei ce par să aibă cel mai mare impact
sunt:
 Gravitatea infracțiunii;
 Sursa traumei (traumele cauzate de oameni au în general o rezon anță psihologică mai
puternică);
 Măsura în care evenimentul este perceput ca fiind neașteptat, incontrolabil sau fără
scăpare;
 Procesele de disociere care au loc în timpul producerii agresiunii;
 Responsabilitatea asumată sau percepută;
 Prezența evenimentel or curente de viață cu potențial traumatic;
 Relația victimei cu autorul infracțiunii;
 Variabilele demografice, mediul social și rețelele de suport;
 Sprijinul specialiștilor calificați;
 Participarea în procesele din cadrul sistemelor de justiție penală;
 Victimizarea sexuală;
 Experiența anterioară de victimizare.
Experiența de victimizare poate genera de asemenea, o serie de manifestări comportamentale:
dezvoltarea unor comportamente de evitare a celorlalți, cât și a locurilor pe care le asociază
cu infracți unea, luarea de măsuri de siguranță, schimbarea relațiilor personale, consumul de
alcool sau droguri, pe care uneori victimele le folosesc pentru a face față situației;
Literatura de specialitate descrie reacția activă la victimizare, care este caracterist ică celor
care părăsesc domiciliul, se implică în proiecte derulate la nivelul comunității, în centrele
speciale, urmează cursuri de autoapărare, citesc și scriu despre experiența suferită.

56
În cazul în care victima este un minor, pot fi observate elemente specifice de manifestare, a
căror identificare precoce permite o abordare adaptată; Ajutorul oferit de specialist pentru
verbalizarea experienței are rol preventiv, limitând consecințele asu pra dezvoltării
psihoafective ulterioare a minorului: Unii minori pot povesti clar și detaliat evenimentul, alții,
realizează adevărate distorsiuni cronologice ale faptelor relatat e.
Factorii identificați care influențează răspunsul minorului la un eveniment traumatic sunt:
 Caracteristicile evenimentului;
 Gradul de expunere la eveniment;
 Factori individuali: vârstă, sex, nivel de dezvoltare psihoafectivă, antecedente
personale;
 Factori socială și familiali;
 Amenințarea vitală;
 Caracterul neașteptat ș i brusc al evenimentului;
Alte reacții comune asociate care pot să apară sunt:
 Regresia;
 Considerarea evenimentului ca fiind produs din vina proprie;
 Tulburările de somn;
 Sentimentul de neajutorare;
Uneori, ulterior producerii evenimentului, frica și anx ietatea pot interfera cu viața de fiecare
zi a minorului, ducând la:
 Coșmaruri frecvente;
 Enurezis;
 Frica de întuneric, de oameni sau de monștri imaginari;
 Frica de a merge la școală, de a ieși afară sau de a rămâne singur;
 Tăcere, oboseală sau lipsă de r esponsabilitate, nemanifestată anterior;
 Agitație neobișnuită sau agresivitate;
 Atașament excesiv.

57
1.7. 84Protocolul de colaborare
Necesitatea abordării activității de colaborare
Puține sunt serviciile de probațiune analizate85 care respectă structura protocolului propusă de
reglementările în vigoare în ce privește formularea scopului colaborării, dar mai ales trasarea
obligațiilor părților angajate în procesul colaborării și stabilirea grupului -țintă asupra căruia
să aibă incid ență prevederile protocolului.
Astfel, se remarcă o confuzie concretă între noțiuni, cum ar fi obiectul protocolului și scopul
acestuia. Într -un număr semnificativ de documente a fost întâlnită formulare potrivit căreia
scopul protocolului este asigurarea cadrului general de colaborare între cele două părți
potrivit competențelor legale. Deși actele normative precizează expres în ce constă obiectul,
dar și scopul încheierii protocolului, în situația oferirii serviciilor de asistență și consiliere86
și, impl icit, în situația derulării celorlalte atribuții ale serviciilor în colaborare
interinstituțională87, aceste noțiuni pot îmbrăca diverse înțelesuri la nivel local.
Supravegherea în comunitate
HG 1239/2000 reglementează expres obligațiile impuse instanța de judecată pentru a căror
supraveghere eficientă este necesară implicarea Serviciului de probațiune în procesul de
colaborare interinstituțională.
Dacă persoanei supravegheate i s -a impus de c ătre instanța de judecată executarea obligației
de a nu -și schimba domiciliul sau reședința ori de a nu depăși limita teritorială stabilită,
decât în condițiile fixate de instanță, în monitorizarea acestei obligații, potrivit art. 33, alin. 2
din hotărare, consilierul de reintegrare socială și supraveghere responsabil de caz va
colabora cu organele de poliție și cu primăria din localitatea de domiciliu l său de reședință
a persoanei supravegheate, care vor sesiza orice schimbare intervenită în situația acest eia.

84 Ligia, Dumitrașcu, Len, Cheston, în Schiaucu, Valentin, Canton, Rob (coordonator i), 2008, Manual de
probațiune, București, Ed. Euro Standard.p. 285 –
85 Au fost analizate protocoale de colaborare sau proiecte înaintate coordonatorilor zonali cu 22 din cele 41 de
servicii de probațiune de la nivel local.
86 Art.47. al.3, lit. (b) din HG 1239/2000 potrivit căruia obiectul protocolului care constă în colaborarea părților
în inițierea și derularea planurilor de reintegrare socială și supraveghere, avându -se în vedere reintegrarea
socială a persoanelor asistate și consiliate de serviciile de reintegrare socială și supraveghere.
87 Se referă la întocmirea referatelor de evaluare (pentru a permite o individualizare cât mai curate care să
determine creșterea gradului de siguranță socială), precum și de planurile de supraveghere de a căror mod de
întocmire și derulare depinde eficiența activității de supraveghere și, implicit prevenirea săvârșirii din nou a
unor infracțiuni și creșterea gradului de siguranță comunitară .

58
În cazul în care persoana condamnată este obligată să nu frecventeze anumite locuri stabilite
de instanță, consilierul de reintegrare socială și supraveghere responsabil de caz, păstrează
o legătură permanentă cu reprezentanți ai autorităților locale , ai organelor de poliție,
precum și cu orice persoane fizice și juridice care ar pute oferi informații privind
frecventarea de către persoana supravegheată a locului supus interdicției.
Atunci când instanța impune în sarcina condamnatului obligația de a nu conduce nici un
vehicul sau anumite vehicule, responsabilitatea coonsilierului de probațiune este aceea de a
păstra o legătură permanentă cu reprezentanți ai organelor de poliție, precum și cu orice
persoane fizice și juridice care ar putea oferi infor mații privind îndeplinirea sau
neîndeplinirea de către persoana supravegheată a acestei obligații.
88Asistența și consilierea
O activitate extrem de importantă derulată se serviciile de probațiune este asistarea
persoanelor sancționate89. În ce privește lucrul în comunitate, se poate spune că din
perspectiva instituției probațiunii, acest proces ar trebui să aibă două dimensiuni, anume:
 O dimensiune internă – abordată prin prisma activităților de consiliere care să vizeze
identificarea n evoilor criminogene și abordarea lor prin tehnici de motivare, precum și
prin includerea în programe care au ca sop dezvoltarea unor abilități și care să sprijine
persoana în relaționarea cu mediul înconjurător.
 O dimensiune externă – abordată prin prisma activităților de asistență care să vizeze
identificarea și intervenția asupra nevoilor sociale presante ce ar putea deveni nevoi
criminogene. O astfel de activitate necesită implicarea organizațiilor comunitare
locale, dar și a persoanelor fizice.

88 Așa cum prevede și Manualul de practică în domeniul reintegrării sociale și supravegherii, anul III, numărul
9/2004, pagina 74 Preluarea (puțin porțată) în textul Legii 129/2002 a ambilor termeni în formula Asistare și
consiliere, poate fi interpretată din prisma intenției de a distinge între activitatea de dezvoltare a particularităților
personale și de mobilizare a resurselor interne prin activitatea de consiliere, respectiv activitatea de asistare. În
cadrul aceleiași publicații, la aceeași pagină, regăs im ideea potrivit căreia relația potrivită dintre cele două
concepte este cea de gen -specie, în sensul că noțiunea de consiliere este specie în cadrul noțiunii de gen -asistare.
89 Dispozițiile legale în materie au caracter limitativ, aceste servicii fiind acordate următoarelor categorii:
personae a căror pedeapsă aplicată a fost suspendată sub supraveghere, minori a căror pedeapsă aplicată a fost
suspendarea condiționată dispusă în baza articolului 110/1 CP, minori față de care instanța de judecată a dispus
măsura educativă a mustrării, cu respectarea obligațiilor prevăzute la articolul 103/3, lit. b, c CP, persoane aflate
în unitățile penitenciare, persoane care au fost grațiate sau minori față de care a fost înlăturată prin lege măsura
internării într -un centru de reeducare.

59
Capito lul IV
Studii de caz

Studiu de caz I
Revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere

Beneficiar: R.F.
Infracțiunea pentru care a fost sancționat: furt calificat
Durata termenului de supraveghere: 14.10.2015 – 13.10.2019
Consilier de probațiune/responsabil de caz: G.L.
Frecvența întrevederilor: acestea au loc o dată la 3 săptămâni, în ziua de marți, cu
posibilitatea reducerii/amplificării întâlnirilor în funcție de comportamentul beneficiarului și
de respectarea măsurilor și obligațiil or impuse de instanță; locul întrevederilor este Serviciul
de Probațiune Iași.
Relatarea săvârșirii infracțiunii: R.F. împreună cu ceilalți inculpați, au pătruns în luna Martie
a anului 2014, pe timp de noapte la diferite intervale de timp, de circa 3 ori în incinta
magazinului SC. Fest ***********, din comuna Andrieșeni, de unde au extras bunuri
alimentare, dulciurii, băuturi alcoolicee și tigări, în timp ce alt inculpat a asigurat paza, astefel
producându -se un prejudiciu material.
Individualizarea pede psei: Înstanța a dispus condamnarea tuturor celor implicați în comiterea
infracțiunii, inclusiv a numitului R.F., la pedeapsa închisorii. Instanța a reținut că infracțiunea
a fost comisă în formă continuată, prin săvârșirea a trei acte materiale (de 3 -4 persoane), a
prezentat un grad ridicat de pericol social. R.F. a primit pedeapsa de 2 ani de inchisoare plus
1/3 din totalul celorlalte pedepse, de unde a rezultat pedeapsa de 2 ani și 8 luni.
Date despre persoană: Tânăr de 26 de ani, provine dintr -o famil ie legal constituită, alcătuită
din 5 membri. Tatăl este lucrează ca zilier la anumite persoane din localitate, iar mama a
decedat în urma unui înnec atunci când beneficiarul avea mai puțin de un an. Familia

60
locuiește într -un imobil alcătuit din trei camer e plus dependințe. Acesta a absolvit doar 11
clase la liceul Mihail Sturza din Iași.
Beneficiarul a fost condamnat la 2 ani și 8 luni de detenție pentru infracțiunea de furt
calificat, pedeapsă care a fost suspendată sub supraveghere pe o perioadă de 4 an i. În
momentul interviului, și -a asumat culpa, a fost cooperant și interesat de respectarea măsurilor
și obligațiilor impuse de instanță; A declarat că s -a implicat în acel furt datorită presiunii
grupului din care făcea parte, dar și pentru a -si satisface unele plăceri personale.
Comportamentul pe perioada executării sancțiunii/riscul de săvârșire a unor noi infracțiuni.
Măsurile și obligațiile persoanei supravegheate:
 Să se prezinte la Serviciul de Probațiune, la datele fixate de consilierul de probațiu ne;
 Să primească vizitele consilierului de probațiune la domiciliu;
 Să anunțe orice schimbare de domiciliu/reședință/locuință și orice deplasare ce
depășește 5 zile;
 Să comunice consilierului de probațiune schimbarea locului de muncă;
 Să urmeze un curs de calificare profesională;
 Să frecventeze un program de reintegrare sociala organizat de Serviciul de
Probațiune;
 Să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioada de 120 de zile.
Beneficiarul s -a prezentat la întrevederi doar o scurtă periodă de timp, după care a plecat în
străinătate pe o perioadă mai mare de 5 zile fără a anunța consilierul de probațiune.
Datorită nerespectării obligațiilor, s -a înaintat către instanță o cerere de revocare a
beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere de către Serviciul de
Probațiune Iași, ulterior instanța respingând cererea.
La data de 13.08.2018, beneficiarul s -a prezentat la Serviciul de Probațiune Iași și s -au reluat
demer surile de îndeplinire a măsurilor și obligațiile. Ulterior, la data de 5.11.2018 prin
scrisoare de la Primăria Andrieșeni reiese că și -a îndeplinit obligația de a presta muncă
neremunerată în folosul comunității,respectiv 120 de zile, adică 240 de ore, în comuna
Andrieșeni, fiind supravegheat de către vice -primarul comunei.

61
La data de 31.01.2019 beneficiarul a fost programat pentru a participa la un program de
reintegrare socială, dar nu a îndeplinit această obligație și nu a mai răspuns la numărul de
contact pe care l -a lăsat la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă.

Factorii care au influențat sau poate influența conduita persoanei
Factorii dinamici în evaluarea riscului de reiterare a comportamentului infracțional:
 Lipsa antecedentelor penale;
 Susținerea din partea familiei;
 Planurile prosociale ale beneficiarului;
 Conștientizarea necesității de a avea un comportament prosocial;
 Intenția de a respecta măsurile și obligațiile impuse de instanță;
 Caracterul responsabil al beneficiarului;
 Capacitatea de a învăța din experiența personală;
 Asumatea vinovăției pentru infracțiunea comisă.
Factori precipitatori ai comportamentului infracțional:
 Frustrări emoționale și materiale;
 Grad crescut de agresivitate declanșată, de regulă, pe fondul cons umului de băuturi
alcoolice;
 Lipsa de conștientizare a consecințelor ce decurg din comiterea faptelor penale;
 Gândire alternativă limitată.
Inițial pe baza analizei factorilor s -a considerat că R.F. prezenta un grad de risc mediu de a
comite noi infracțiu ni, iar din raportul de evaluare întocmit de consilierul de probațiune, pe
baza reevaluării realizate cu ocazia întoarcerii în țară a acestuia, se constată că riscul
persoanei supravegheate de a comite noi infracțiuni prezintă un nivel crescut.
Pentru a -l determina pe beneficiar să -și respecte obligațiile față de Serviciul de Probațiune,
acesta a fost convocat de mai multe ori prin Postul de Poliție Andrieșeni, însă fără rezultat
pentru că acesta era plecat din țară.
Din declarația lui R.F. din 13.08.2018, reiese că acesta a revenit în țară pe 12.08.2018, după o
perioadă de 2 ani în care a fost plecat în străinătate unde a lucrat în domeniul alimentației cu

62
forme legale de muncă. În continuare acesta s -a angajat să tri mită Serviciului de Probațiune,
dupa reîntoarcerea în Anglia, înscrisuri doveditoare șederii sale pe teritoriul respectivei țări și
pentru a demonstra legalitatea muncii, respectiv și contrac de închiriere a locuinței, viză de
ședere. Ulterior acesta a dep us și actele doveditoare pe care s -a angajat să le depună.
După reîntoarcerea în Anglia și după ce a depus actele doveditoare necesare, acesta din nou
nu a mai cooperat cu Serviciul de Probațiune, neîndeplinindu -și obligațiile, drept pentru care
s-a consi derat că riscul de a comite noi infracțiuni a crescut de la mediu la mare și că prezintă
un nivel scăzut de responsabilitate și de conștientizare a consecințelor adoptării unui
comportament de risc.
La data de 22.11.2018 a început cursul de formare profes ională în meseria de operator
introducere, validare și prelucrare date.
În data de 12.04.2018, s -a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei și s -a stabilit că
pedeapsa va fi executată în regim de detenție, însă datorită întoarcerii sale în țară și a
interesului manifestat s -a respins din nou cererea solicitată de Serviciul de Probațiune,
rămânând la executarea pedepsei sub supraveghere, dar din nou, persoana nu a mai fost găsită
la domiciliu.
Cazul a rămas în acest stadiu, ulterior Serviciul de Pro bațiune fiind în măsură să solicite din
nou revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere.
Studiu de caz II
Supravegherea și asistența persoanei condamnate

Beneficiar: C.A.R.
Calitatea: Agent de poliție de frontieră
Perioada de supraveghere: 23.04.2018 – 22.04.2020.
Înfracțiunea săvârșită: abuz în serviciu.
Beneficiarul nu este căsătorit și nu are antecedente penale, este absolvent de studii superioare
în domeniul administrației publice, fiind administrator și asoci at unic la propria sa firmă, care

63
are ca obiect de activitate fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, exceptând articolele din
blană. Acesta nu a dorit să își angajeze avocat.
Printre obligațiile pe care le avea beneficiarul se număra și faptul că îi est e interzis să
părăsească teritoriu României pe perioada supravegherii.
Pe o perioadă de 9 luni din cei 2 ani, persoana condamnată C.A.R. nu a părăsit teritoriul
României fără încuviințare instanței de judecată.
Serviciul de Probațiune a solicitat înlătur area obligației de a nu părăsi teritoriul României fără
acordul instanței, pentru a putea merge la muncă în Germania, deoarece în România nu și -a
putut găsi un loc de muncă din cauza cazierului său și pentru că firma pe care o deține se află
în faliment.
Întrevederile cu beneficiarul vor avea loc o dată la 6 luni pe perioada plecării la muncă în
străinătate și o dată la 2 luni pe perioada șederii în țară, locul întrevederilor fiind sediu
Serviciului de Probațiune Iași.
În momentul plecării în Germania, be neficiarul C.A.R., și -a luat angajamentul să lase toate
datele de contact pentru a putea fi contactat și să -și respecte obligațiile. De asemenea, a
anexat la dosar toate înscrisurile necesare dovedirii șederii sale în scop lucrativ în străinătate
(contract de muncă, contract de închiriere a locuinței, biletele de călătorie etc.).
Comportamentul pe perioada executării pedepsei
Atitudinea beneficiarului inițial a fost una de acceptare a măsurii de supraveghere, respectând
măsurile și obligațiile de supravegh ere impuse, și a adoptat un comportament prosocial.
A solicitat cât mai repede întocmirea formalităților necesare executării muncii neremunerate
ăn folosul comunității, astfel în perioada 28.09.2018 – 16.10.2018 și -a executat obligația.
În urma referatul ui de evaluare, riscul de a săvârși noi infracțiuni a fost evaluat ca fiind
redus.
Obligațiile beneficiarului din planul de supraveghere:
 Să se prezinte la Serviciul de Probațiune Iași, la datele fixate de consilierul de
probațiune;
 Să primească vizitele consilierului de probațiune;

64
 Să anunțe în prealabil schimbarea locuinței/domiciliului și orice deplasare ce
depășește 5 zile;
 Să comunice schimbarea locului de muncă;
 Să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de
existență;
 Să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile;
 Să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței de judecată.
După scala de evaluare a riscului și nevoilor s -au stabilit nevoile beneficiarului:
1. Famil ia – beneficiarul se înțelege bine cu rudele, dar si cu iubita lui cu care urmează
să se căsătorească;
2. Locuința – beneficiarul are o locuință proprie în Romania, iar în țara gazdă a declarat
că sta în chirie;
3. Venituri – datorită deplasării pe teritoriul Ge rmaniei în scop lucrativ, beneficiarul are
venituri suficiente unui trai decent;
4. Educație – este absolvent de studii superioare, prin urmare nevoi educative nu au fost
identificate;
5. Loc de muncă – inițial acest aspect reprezenta o problemă beneficiarul fii nd respins
de mai mulți angajatori din cauza cazierului, iar ulterior a fost angajat prin metode
legale de muncă;
6. Planuri de viitor – beneficiarul plănuiește să se căsătorească cu actuala iubită și poate
să se stabilească în Germania;
7. Timp liber – benefici arul muncește mereu, însă are și timp liber, timp în care
desfășoară activități de recreere și relaxare;
8. Sănătate fizică – beneficiarul este sănătos din punct de vedere fizic;
9. Sanătate mentală – a suferit o mică traumă datorită faptului ca a fost respins de
angajatori;
10. Dependență – beneficiarul nu este dependent de nici o substanță sau băuturi alcoolice;
11. Antecedente penale: beneficiarul nu are antecedente penale.
Dosarul beneficiarul este încă activ, acesta îndeplinindu -și obligațiile impuse de măsura
supravegherii.

65
Studiu de caz III
Înlocuirea măsurii educative a supravegherii

Beneficiar: A.C.
Înfracțiune: Înlocuirea măsurii educative a supravegherii
Termen de supraveghrere/încercare: 19.07.2018 – 19.07.2019 (6 luni)
Tânărul care în prezent are vârsta de 23 de ani, a absolvit 11 clase, la Colegiul Tehnoton Iași,
a fost abandonat de mama la vârsta de 5 ani, a fost ocrotit în numeroase centre, unul dintre ele
fiind un centru de minori pe teritoriul german.
Tânărul a de clarat că făcea video -chat pentru a -și asigura toate cele necesare și că uneori își
pierdea toți banii în sălile de jocuri de noroc.
Dacă minorul nu respectă, cu rea -credință condițiile de executare a măsurii educative sau a
obligațiilor se dispune:
 Înlocuirea măsurii educative luate cu internarea într -un centru de reeducare, în cazul
ăn care inițial s -a luat măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă;
Daca minorul săvârșește o altă infracțiune se dispune :
 Înlocuirea măsurii luate inițial c u o măsură educativă privativă de libertate;
Instanța a dispus înlocuirea măsurii educativ a supravegherii pe o perioadă de 6 luni, cu
măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 luni, sub coordonarea Serviciul de
Probațiune Iași și să participe la un curs de pregătire școlară sau formare profesională.
Întrevederile vor avea loc lunar, în prima zi de luni din fiecare lună, la Serviciul de
Probațiune Iași.
Printre obligațiile tânărului s -a numărat și obligația de a nu părăsi locuința după ora 20: 00.
Tânărul ulterior nu si -a respectat obligațiile impuse de măsura supravegherii, astfel încât la
data de 19.01.2019 s -a încheiat perioada de supraveghere, iar instanța a dispus executarea
pedepsei în regim de detenție.

66
Concluzii

Supravegherea și asist ența postpenală este o alternativă la sistemul executării pedepselor în
sistem de detenție care are un efect negativ asupra persoanelor care săvârșesc infracțiuni.
Infracțiunea este încălcarea regulilor impuse de societate pentru a stabili liniștea și ord inea
publică într -un stat. Sancțiunile pentru încălcarea acestor reguli sunt reglementate în
documentele de drept ale statului: Noul Cod Civil, Noul Cod Penal, legi, Constituția
Romaniei (principalul document în care sunt reglementate regulile de bază ale statului) și
altele.
Odată ce o persoană săvârșește o infracțiune, aceasta este sancționată conform legii.
Sancțiunea este în principiul repararea prejudiciului cauzat de persoana condamnată față de
partea vătămată.
Alternativa la executarea pedepsei în detenție este o soluție care nu este de mult timp apărută
în țara noastră. De această alternativă beneficiază persoanele care sunt sancționate cu
pedeapsa neprivativă de libertate, persoanele eliberate condiționat și m inorii în special, pentru
că, aceștia nu sunt destul de maturi încât să poată accepta o pedeapsă privativă de libertate,
care le -ar limita dezvoltarea, și fizică și psihică.
Deosebirea între o persoană adultă care săvârșește o infracțiune și o persoană mi noră este că
adultul poate săvârși infracțiunea cu bună știință, iar minorul poate săvârși infracțiunea corupt
de cercul de prieteni, într -un moment de disperare și neluciditate sau pur și simplu ca să se
integreze într -una anumit grup.
Consider că antura jul este un factor foarte importan t în săvârșirea infracțiunilor, la fel ca și
comunitatea din care face parte persoana și la fel ca și familia din care face parte. Persoanele
care au un istoric infracțional intens în familie, la maturitate tind să urmeze exemplul.
Alții, datorită faptului că văd că unii nu sunt pedepsiți pentru ceea ce fac, deși ar trebui, fac la
fel în speranța că nici ei nu vor fi pedepsiți.
Contează foarte mult procesul desistării, contează ca persoana să conștientizeze și să renunțe
la a mai comite infracțiuni, găsind alternative la problemele existente și din cauza cărora
comit infracțiuni.

67
În țara noastră există foarte mulți specialiști c are vin în sprijinul acestei persoane, și nu doar
ca specialiști, ci și ca oameni. Partea cea mai importantă este ca statul să sprijine în
continuare aceste persoane pentru că împreună putem reuși, împreună le putem face viața mai
bună unor persoane care r egretă faptele săvârșite și care sunt dispuse să se reintegreze în
societate, în familie și până la urmă și în propria lor viață.

Anexa 1
Unitățile temtice de interes în cadrul interviului
1. Analiza infracțiunii
 Descrierea infracțiunii pentru care a f ost condamnat;
 Contextul în care a avut loc infracțiunea;
 Motivația infracțiunii;
 Antecedente penale;
 Condamnări anterioare;
 Pedepse primite anterior;
 Recunoașterea/nerecunoașterea faptei;
 Starea mentală/emoțională în timpul infracțiunii. Răspunderea pentr u propriul
comportament;
 Sentimente, gânduri în timpul comiterii infracțiunii;
 Premeditarea/nepremeditarea infracțiunii;
 Participanți la comiterea infracțiunii;
 Poziția persoanei supravegheate în grup;
 Instrumente/arme utilizate în timpul infracțiunii;
 Influența alcoolului/drogului în raport cu infracțiunea;
 Legătura dintre beneficiar și victimă;
 Atitudine față de victimă înainte și după comiterea infracțiunii;
 Conștientizarea consecințelor comiterii infracțiunii;
 Dorința de acoperire a prejudiciului și de înlăturare a consecințelor faptei;
 Reacții sociale la faptă;
 Planuri de viitor pe termen scurt și mediu și modalitățile concrete prin care
intenționează să le pună în practică.

68
2. Locul de muncă
 Activități curente;
 Programul de lucru;
 Date privind angajat orul;
 Relații la locul de muncă;
 Istoricul ultimelor locuri de muncă;
 Aspirații profesionale;
 Oportunități/restricții în obținerea unui loc de muncă.
3. Pregătire/educație
 Studii. Pregătirea profesională în momentul actual.
 Situația școlară;
 Relații cu cole gii și profesorii;
 Locul ocupat în colectiv;
 Performanțe;
 Atitudinea față de pregătirea pe care o urmează;
 Aspirații legate de educație;
 Oportunități/restricții legate de educație și pregătire.
4. Activitatea de petrecere a timpului liber
 Modalitățile de petrecere a timpului liber;
 Programul de petrecere a timpului liber;
 Relații sociale de timp liber;
 Interese, pasiuni.
5. Situația financiară
 Surse de venit;
 Precizarea cheltuielilor. Modalități de folosire a banilor
 Datorii/plăți restante;
 Atitudinea față de situația financiară.
6. Locuința
 Condiții de locuit;
 Relațiile cu persoanele cu care locuiește;
 Atitudinea față de situația locativă.
7. Sănătatea fizică

69
 Probleme de sănătate;
 Atitudinea față de situația medicală;
 Alte informații relavante pentru analiză
8. Sănătate mentală/emoțională
 Natura problemelor mentale/emoționale;
 Intensitatea problemelor/tulburărilor de comportament;
 Persoanele/instituțiile care tratează problemele persoanei supravegheate;
 Medicația. Istoricul privind tratamentul;
 Abilitățile sociale;
 Tensiune. Stres
 Agresivitate;
 Conflicte;
 Depresie. Gânduri de sinucidere;
 Atitudinea față de starea de sănătate mentală.
9. Dependență
 Tipul de substanțe consumate;
 Cantitate;
 Metodele de administrare;
 Frecvență;
 Istoric privind consumul și context ul în care se manifestă;
 Istoric al tratamentului;
 Instituția/organizația de specialitate în evidența căreia se află sau s -a aflat persoana
evaluată,
 Comportamentul și experiența comportamentului legat de consumul de droguri.
10. Relații familiale și sociale
 Structura familiei;
 Descrierea situației familiale. Probleme de familie;
 Stilul parental. Modelul de creștere a copilului. Climatul pedagogic;
 Descrierea rețelei sociale;
 Natura problemelor de relaționare;
 Felul în care resimte problemele de relaționare;
 Abilități de comunicare;

70
Bibliografie

1. Sandu, Maria, Reacția socială împotriva criminalității, supravegherea și asistența
post-penală, Ed. ProUniversitaria, București, 2017
2. Noul Cod Penal, Ed. Rosetti, Ediția 2016
3. Ioan, Durnescu, Asistență socială în penitenciar, Ed. Polirom, Iași, 2009
4. Focault, M., A supraveghea și a pedepsi. Nașterea închisorii, Ed. Humanitas,
București, 1997
5. Ciuceanu, R., Regimul penitenciar în România. 1940 -1942, Institutul Național pentru
studiul totalitarismu lui, București, 2001
6. Monografia sistemului penitenciar românesc, Ed. Direcția Generală a Penitenciarelor,
București, 2002
7. Valentin, Schiacu, Rob, Canton, Manual de probațiune, Ed. EUROSTANDARD,
București, 2008
8. Durnescu, Ioan, Lewis, Sam, McNeill, Fergus, R aynor, Peter, Vanstone, Maurice,
Reducerea riscului de recidivă după închisoare, Ed. Lumina Lex, București, 2009
9. Milham, S. (1993) Speerch to the Association of Chief Probation Officers AGM ,
March, 1993 as cited in J. Harding, Yourth crime: A Relational Pe rspective, in J.
Burnside and N. Barker, Relational Justice. Winchester, Waterside Press
10. Farrington, D. (2002), Developmental criminology and risk -focussed prevention in
M. Maguire, R. Morgan and R. Reiner, The Oxford Handbook of Criminology,
Oxford: Oxfor d University Press
11. Iugan, Andrei -Viorel, Drepturile persoanelor deținute , Editura Universul Juridic,
București, 2018
12. Valerian, Cioclei, Manual de criminologie ,Ediția 6, Editura C.H. Beck, București,
2016
13. Pinatel, J., Traité de Droit penal et Criminologie , Tome III, Dalloz, 1963
14. O., Kinberg, Les problèmes fondamentaux de la criminologie , Ed. Cujas, Paris, 1959,
Avant -propos
15. O., Kinberg, De la Morale comme phénomène social objectif , R.D.P.C., Tomme
16. B. Di Tullio, Manuel d’ anthropologie criminelle, Ed. Payot, Paris, 1951
17. J. Gariepy, S. Rizkalla , Criminologie generale 2, Ed. Modulo (Quebec), 2002
18. T. Sellin, Culture Conflict and Crime , R.D.P.C. (belge) nr.9/1960

71
19. H. Becker, Outsiders , Ed. Paperback, New York, 1996
20. A. Hesnard, Psycologie du crime , Ed. Payot, Paris , 1963
21. K. Friedlander, La délinquance juvénile , P.U.F., Paris, 1951
22. J. Pinatel, La société criminogène , Ed. Calman -Levy, 1971
23. Pinatel, Agressivité et personalité criminelle , R.S.C. nr. 1/1960
24. J. Pinatel, Indifferénce affective et personalité criminelle , R.S.C. nr.1/1960
25. R. Gassin, Criminologie, Ed. Dalloz, Ed. a IV -a, Franța, 1998
26. C. Schrag, Crime and Justice. American Style , Ed. Washington, D.C.: V.S.
Gouvernment Printing Office, 1971
27. F. Adler ș.a., Criminology , second, Ed. Mc. Graw -Hill Inc., 1995
28. M. C usson, Delinquants pourquoi, Ed a IX -a, Montreal, 1995
29. Athanasiu A.A., Elemente de psihologie medicală , București, 1982
30. Preda F. R., Perspectiva reintegrării sociale a foștilor infractori în viziunea agenților
economici. – în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate și
perspective. Materialele conferinței desfășurate la universitatea „Spiru Haret”,
București, 1999
31. Buciuceanu Mariana, Aspecte ale procesului de resocializare a minorilor și tinerilor
delincvenți. -în Asistența socială și j ustiția juvenilă: modalități de integrare și
cooperare. Culegere de articole elaborate în baza comunicărilor la Conferința
științifică din 22 aprilie 2005 (coordonator Bulgaru Maria), Chișinău, 2005
32. Brezeanu Ortansa – coordonator, Particularități ale criminalității în perioada de
tranziție , București, 1999
33. IRP, Raport: evaluarea necesităților în domeniul reintegrării sociale a persoanelor
liberate din detenție, Chișinău, 2007
34. Haralambos, M. and Holborn, M. Sociology: Themes and Perspectives (5th ed.)
London: Collins Education, 2000
35. Sorina, Poledna, Maria Sandu, în Manual de formare profesională privind lucrul cu
persoanele condamnate care urmează să se libereze din penitenciar , Ed. Lumina
Lex, 2009
36. A. Van Kalmthout, J. Dereks, 2000 apud K. Haines, 2002
37. Dictionary of Probațion and Offender Management, Rob Canton, David Hancock,
2007
38. Poledna, S., (2000), Metode de lucru cu infractorii în Durnescu , I., Manualul
Consilierului de Reintegrare Socială și Supraveghere , Editura Themis, Craiova.

72
39. Chelcea, S., 1996, Metodologia cercetării sociologice: metode calitative și
cantitative, București, Ed. Didactică și Pedagogică
40. Collet, P., Cartea gesturilor, Ed. 3, București, 2005
41. Swift, T. A și Robertson, I.T., Manualul formatorului
42. Manualul de practică în domeniul reint egrării sociale și supravegherii, Anul 3, nr
9/2004, Ed. Oscar Print, București
43. Dehoop, Viziuni asupra dependenței , 2006
44. Agenția Națională Antidrog, Concepte de bază privind tulburările datorate
consumului de substanțe, România, 2007
45. Asociația Alternative Sociale Iași, Ghid de practici instituționale în instrumentarea
cauzelor cu minori, Iași, 2005
46. Buș, Ioan, Psihologie și infracționalitate, Vol. I, Ed. ASCR, Cluj -Napoca, 2005
47. Dragomirescu, Vasile, Psihologia comportamentului deviant, Ed. Științifică și
Peda gogică, București, 1976
48. Bocancea, Cristian, Neamțu, George, Elemente de asistență socială, Ed. Polirom,
Iași, 1999
49. Stănișor, Emilian , Delincvența juvenilă, Ed. Oscar Print, București, 2003
50. Marta, Eisikovits, Suport de curs, Sănătate mintală, Facultatea de Asistență Socială
din cadrul Universității Babeș Bolyai, Cluj -Napoca