Licenta Arestarea Preventiva Oşan Florin Marius [628236]
1
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 2
CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND MĂSURILE PREVENTIVE . 4
1.1. Noțiunea și felurile măsurilor preventive ………………………….. ………………………….. …………. 4
1.2. Condiții generale privind luarea măsurilor preventive ………………………….. ……………………. 5
CAPITOLUL II. ARESTAREA PREVENTIVĂ ………………………….. ………………………….. …….. 8
2.1. Condiții pentru luarea măsurii arestării preventive ………………………….. ………………………… 9
2.2.1. În cursul urmăririi penale ………………………….. ………………………….. ………………………….. 23
2.2.2. În cursul procedurii de cameră preliminară ………………………….. ………………………….. ….. 37
2.2.3. În cursul judecății ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 43
CAPITOLUL III. ÎNLOCUIREA, REVOCAREA ȘI ÎNCETAREA DE DREPT A MĂSURII
ARESTĂRII PREVENTIVE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 48
3.1. Înlocuirea măsurii arestării preventive ………………………….. ………………………….. …………… 48
3.2. Revocarea măsurii arestării preventive ………………………….. ………………………….. …………… 49
3.3. Încetarea de drept a măsurii arestării preventive ………………………….. ………………………….. 53
3.4. Căile de atac împotriva actelor prin care se dispune asupra luării, revocării sau încetării de
drept a măsurilor preventive, în faza de urmărire penală ………………………….. …………………….. 55
CAPITOLUL IV. DISPOZIȚII SPECIALE PRIVIND MĂSURA ARESTĂRII PREVENTIVE
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 58
4.1. Dispoziții speciale pentru minori ………………………….. ………………………….. …………………… 58
4.2. Dispoziții speciale p entru persoanele juridice ………………………….. ………………………….. …. 58
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 62
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 64
2
INTRODUCERE
Intrat în vigoare în ianuarie 1969, vechiul Cod de procedură penală a trebuit inițial să facă
față rigorilor procesului penal ale statului totalitar, pentru ca ulterior, cu multiple modificări, să
fie adaptat exigențelor unui stat democratic. Ratificarea în 1994 a Convenție i europene pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale a condus la aplicarea directă în cadrul
procesului penal a standardelor europene de protecție, constatându -se numeroase situații în care
normele de procedură penală române se afla u într -o vădită contradicție cu jurisprudența Curții
Europene a Drepturilor Omului.
Modificările legislative survenite în ultimele două decenii au acoperit în parte lipsurile
unei legislații din ce în ce mai decuplată de preocupările existente la nivel eur opean în privința
garanțiilor procedurale și, în general, a reformei procedurilor penale, nefiind apte să restructureze
logica procesului penal în scopul asigurării fiabilității procedurilor. Mai mult decât atât, unele
instituții au devenit aproape ilizibi le pentru justițiabili datorită numărului mare de modificări,
vechiul Cod transformându -se într -un instrument extrem de tehnic destinat preponderent
specialiștilor.
În acest context, noul Cod de procedură penală (în continuare NCPP1) a avut în vedere
crear ea unui cadru legislativ clar, previzibil și accesibil tuturor participanților la efectuarea
actului de justiție penală . Totodată, legiuitorul s -a preocupat de așezarea procesului penal pe
pilonii unor principii care, alături de cele clasice, să contribuie la o mai bună înfăptuire a justiției
penale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Această structură reprezintă nucleul
dur al reglementării desfășurării unui nou model de proces penal în cadrul căruia să fie constatate
la timp, în mod comple t și fără echivoc, faptele care constituie infracțiuni, astfel încât nicio
persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârșit o
infracțiune să fie pedepsită potrivit legii.
Măsurile procesuale sunt mijloace prevăzu te de Codul de procedură penală pentru a
asigura normala desfășurare a procesului penal în vederea realizării scopului acestuia, putând fi
luate atât în faza de urmărire penala cât și în faza de judecată. Ca instituții de drept procesual, ele
sunt puse la dispoziția organelor judiciare și constau în anumite privațiuni sau constrângeri,
personale sau reale, determinate de conditiile și împrejurarile în care se desfășoară procesul
1 Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală , publicată în Monitorul Oficial nr. 486 din 15 iulie
2010, în vigoare din 1 februarie 2014 .
3
penal. Funcționalitatea lor este de a prevenii sau înlătura împrejurarile care împiedică realizarea
în bune condiții a procesului penal.
Arestarea preventivă este măsura preventivă ce poate fi dispusă de judec ătorul de
drepturi și libertăți , de judecătorul de cameră prelimin ară sau de instanța de judecată , constând în
priva rea de lib ertate a inculpatului , acuzat de săvârșirea unei infracțiuni.
Potrivit noului Cod de procedură penală , măsura arestării preventive nu poate fi dispusă
față de suspect ori de către procuror sau de organele de cercetare penală.
Arestarea preventivă este ce a mai gravă dintre măsurile preventive și se poate dispune
numai în condiții stricte prevăzute de lege.
4
CAP ITOLUL I. CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND MĂSURILE
PREVENTIVE
Măsurile preventive presupun ingerințe în dreptul la libertate al persoanei, precum și în
dreptul la protecția proprietății. Având în vede re prezumția de nevinovăție și de libertate a
persoanelor acuzate în procesul penal, noul Cod de procedură penală a instituit caracterul gradual
al măsurilor preventive, precum și caracterul excepțional al măsurilor privative de liber tate.
1.1. Noțiunea și felurile măsurilor preventive
Prin măsuri de drept procesual penal se înțeleg măsurile procesuale sau procedurale ce pot
fi dispus e de organele de urmărire penală sau instanța de judecată în vederea asigurării unei bune
desfășurări a procesului penal.
Măsurile procesuale sunt măsuri de drept procesual penal, privative sau restrictive de
drepturi și libertăți, ce au ca finalitate asigurarea bunei desfășurări a procesului penal. Sunt
măsuri procesuale: măsurile asiguratorii, măs urile preventive, măsurile provi zorii de siguranță,
restituirea lucrurilor și restabilirea situației anterioare.
Măsurile procesuale sunt :
– cu caracter personal , adică măsurile privative sau restrictive d e drepturi și libertăți
(reținerea, arestarea preventivă sau la domiciliu, internarea nevoluntară în vederea efectuării
expertizei medico -legale psihiatrice, internarea medicală provizorie, controlul judiciar sau pe
cauțiune ) sau de ocrotire (măsuri luate față de persoanele aflate în ocrotirea celor privați de
libertate ); au întotdeauna caracter facultativ ;
– cu caracter real, respectiv m ăsurile asigurătorii, restituirea lucrului, restabilirea situației
anterioare; au, în principiu, caracter facultativ (ca excepție, în unele cazuri strict prevăzute de
lege este obligatorie luarea măsurilor asiguratorii );
Măsurile procedurale sunt măsurile de drept procesual penal ce pot fi dispus de organele
judiciare în vederea asigurării bunei desfășurări a activității pro cedurale (de pildă, măsurile pe
care le poate lua organul judiciar cu ocazia unei confruntări, măsurile pe care le ia președintele
completului de judecată pentru pregătirea ședinței, măsurile luate pentru asigurarea solemni tății
ședinței de judecată etc. ).
Măsurile preventive sunt măsurile privative sau restrictive de libertate sau de drepturi
care se pot lua în cauzele penale în care există o suspiciune rezonabilă privind săvârșirea unei
5
infracțiuni pedepsite cu închisoarea, pentru a se asigura buna desfăș urare a procesului penal ori
pentru a se împiedica sustragerea suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la
judecată ori de la executarea pedepsei. Sunt măsuri preventive care pot fi impuse persoanei
fizice : reținerea, controlul judiciar, con trolul judiciar pe cauțiune, arestarea preventivă. Măsurile
preventive care pot fi impuse persoanei juridice pot afecta drepturi patrimoniale sau activități
lucrative sau nelucrative ale acesteia ;
Măsurile preventive sunt prezentate gradul în noul Cod de p rocedură penală. Având în
vedere că dreptul la libertate fizică, precum și dreptul la libertatea de circulație trebuie garantate
de stat, deci inclusiv de autoritățile judiciare, măsurile preventive se înfățișează ca măsuri având
caracter de excepție care pot fi impuse numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de lege.
Arestarea preventivă poate fi dispusă numai în măsura în care scopurile urmărite prin
aceasta nu pot fi atinse prin arestul la domiciliu sau prin celelalte măsuri neprivative de liber tate.
1.2. Condiții generale privind luarea măsurilor preventive
Condițiile generale, comune , sunt reglementate, mai întâi, în art . 202 alin (1) -(3) NCPP.
Astfel, prima condiție comună obligatorie pentru toate măsurile preventive, prealabilă :
– necesit atea existenței unor probe sau indicii temeinice din care trebuie să
rezulte suspiciunea rezonabilă că suspectul sau inculpatul a săvârșit o infracțiune. Aceasta este o
condiție generală, prealabilă, obligatorie. Prin noțiunea de probă înțeleg acele ele mente
dobâ ndite care servesc la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii, la identificarea
făptuitorului, la constatarea vinovăției, precum și la stabilirea altor împrejurări importante pentru
soluționarea cauzei. Prin noțiunea de indicii temeinic e înțeleg simplele date sau informații din
care trebuie să rezulte suspiciunea rezonabilă că suspectul/inculpatul a săvârșit o infracțiune.
– trebuie să fie cel puțin începută urmărirea penală , deoarece nu poate fi dispusă
decât față de suspect sau inculp at. Este evident că nu putem vorbi doar de începerea urmăririi
penale in rem , adică doar cu privire la faptă, ci este necesar să existe cel puțin o ordonanță de
efectuare în continuare a urmăririi penale față de o anumită persoană, care dobândește calitate de
suspect.
– măsura să fie proporțională (pentru orice măsură preventivă). Proporționalitatea
măsurii preventive trebuie raportată la criteriul de gravitate. Legea de procedură nu definește
noțiunea de gravitate, care e menționată cu titlu de criteriu de luare a măsurii preventive. În
absența unei definiții, s -ar putea crede că leg iuitorul s -a referit doar la un examen asupra
6
gravității abstracte, adică cea care reiese din limitele de pedeapsă. În ceea ce mă privește nu sunt
de acord cu o asemenea inter pretare. Părerea mea este că nu este suficient ca atunci când se
dispune o măsură preventivă să se țină seama doar de limitele de pedeapsă prevăzute de textul
incriminator, ci este necesar ca examenul de gravitate să fie apropiat cât mai mult posibil de
materialitatea faptei, de modul de comitere și de circumstanțele comiterii. Însă, cred că era
necesar să existe o precizare în acest sens.
– măsura preventivă trebuie să fie necesară pentru a putea fi dispusă față de suspect sau
inculpat. Necesitatea măsuri i preventive trebuie raportată la scopurile pentru care măsura
preventivă poate fi luată în cursul procesului penal. Aceste scopuri sunt enumerate în art . 202
alin. (1) din NCPP. Ele sunt:
– asigurarea bunei desfășurări a procesului pena l;
– împiedicarea sustragerii suspectului sau inculpatului de la urmărire penală sau de la
judecată ;
– prevenirea săvârșirii unei noi infracțiuni ;
În consecință măsura preventivă poate fi luată doar dacă este necesară pentru unul dintre
scopurile arătate în art . 202 alin. (1) NCPP. Aceste scopuri, în realitate, sunt riscurile care pot
jusiti fica o măsură preventivă. Riscurile nu pot fi prezumate, ele trebuie să fie dovedite. Ele
trebuie să aibă caracter concret și obiectiv, ca atare nu e suficient să se facă trimitere la unu l din
scopurile arătate în art. 202 alin. (1) NCPP, ci este necesar să se prezinte probe sau să se prezinte
motive temeinice din care să rezulte existența unor riscuri concrete și obiective care justifică
măsura, care fac necesară luarea unei măsuri preven tive față de suspect sau inculpat.
– o măsură preventivă nu poate fi dispusă, confirmată, prelungită și nici menținută
dacă e prezent unul din cazurile de împiedicare prevăzute în art . 16 NCPP, care împiedică
punerea în mișcare și exercitarea acțiunii pe nale. Părerea mea este că nu era necesară o prevedere
expresă în acest sens din moment ce o măsură preventivă poate fi dispusă doar față de suspect
sau inculpat. Aceasta înseamnă că în mod evident, este necesar să nu existe nicio cauză de
împiedicare; dacă ar fi existat o cauză de împiedicare, atunci ar fi existat un impediment în calea
exercitării sau punerii în mișcare a acțiunii penale.
– măsura preventivă a reținerii [ art. 202 alin. (4) lit. a) ] poate fi dispusă atât
de organul de cercetare penală, câ t și de procuror, în cursul urmăririi penale . Este singura
măsură preventivă care poate fi dispusă și de către organul de cercetare penală. De asemenea,
reținerea e singura măsură preventivă care poate fi dispusă și față de suspect. Toate celelalte pot
fi dispuse doar față de inculpat. Actul prin care organul de cercetare penală și procurorul pot
7
dispune măsura reținerii este ordonanța, motivată, în condițiile prevăzute de lege. Această
ordonanță se comunică sau se aduce la cunoștința suspectului sau inculp atului.
– măsura preventivă a controlului judiciar [art. 202 alin. (4) lit. b) ] și măsura
controlului judiciar sub cauțiune [ art. 202 alin. (4) lit. c) ] pot fi dispuse :
În cursul urmăririi penale :
– de către procuror prin ordonanță ;
– judecătorul de dr epturi și libertăți prin încheiere .
În faza de cameră preliminară de către judecătorul de cameră preliminară prin
încheiere ;
În faza de judecată de instanța de judecată prin încheiere .
– măsura preventivă a arestului la domiciliu [(art. 202 alin . (4) lit d)] și măsura
preventivă a arestării pot fi dispuse doar de către judecător. În principiu e dispusă de
judecător la propunerea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau, în
unele cazuri, și din oficiu.
În faza de urmărire penală de judecătorul de drepturi și libertăți, numai la propunerea
procurorului .
În procedura de cameră preliminară de judecătorul de cameră preliminară, fie la cererea
procurorului , fie din oficiu .
În faza de judecată de instanța de judecată, la cererea procu rorului sau din oficiu .
În toate cazurile, încheierea judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de
cameră preliminară sau a instanței de judecată se comunică procurorului și inculpatului.
8
CAP ITOLUL II. ARESTAREA PREVENTIVĂ
Este măsura extremă care poate fi dispusă în cursul unui proces penal, este ultima ratio2,
ce poate fi dispusă doar atunci când organul judiciar consideră că nici o altă măsură nu este
suficientă, că arestarea preventivă e singura măsură care trebuie luată pent ru garantarea realizării
scopurilor măsurilor preventive din art. 202 alin. (1) NCPP.
Arestarea preventivă este măsura privativă de libertate de lungă durată, care poate fi
dispusă față de inculpat pe o durată determinată de maximum 30 de zile, cu posibil itatea
prelungirii de mai multe ori și cu respectarea unei durate maxime prevăzute de lege, atât pentru
faza de urmărire penală, cât și pentru faza de judecată, măsură care constă, în esență, în deținerea
inculpatului într -un loc de detenție, care este spe cial amenajat în vederea executării măsurii
arestării preventive, adică în faza de urmărire penală, respectiv până în momentul sesizării
instanței într -un centru de arestare preventivă din subordinea Ministerului de Interne și aflată în
administrația aces tuia. Din momentul sesizării instanței într -un centru de arestare, într -o secție de
arestare preventivă din cadrul unui penitenciar, adică a administrației unui penitenciar, aflată în
subordinea Ministerului de Justiție.
Măsura arestării preventive, cons iderată, pe bună dreptate, cea mai gravă măsură care
poate fi dispusă în cadrul unui proces penal, până la soluționarea definitivă a cauzei penale, adică
înainte de o judecată definitivă, pune mari probleme de compatibilitate cu principiul prezumției
de ne vinovăție. Având în vedere că pentru luarea măsurii arestării preventive este necesar să
existe probe din care să rezulte că o persoană a săvârșit o infracțiune, în termenii legii; adică o
presupusă faptă prevăzută de legea penală.
2 ultima ratio , adagiu latin care semnifică, în traducere, "ultimul argument". Adagiul se referă la faptul că după
epuizarea tuturor mijloacelor amiabile pentru impunerea unui punct de vedere, chestiunea va fi tranșată prin
constângere (cu forța).
De asemenea, în documentele istorice, acest adagiu poate fi regăsit sub forma "ultima ratio regum", în traducere,
"ultimul argument al regilor", care este atribuită a cardinalui Richelieu și pe care Louis al XIV -lea o inscripționase
pe tunurile sale.
Referi tor la principiul ultima ratio în materie penală, Curtea Constituțională a României, a observat în Decizia nr.
405/2016 că acesta provine din limba latină, sintagma „ultima” provine din latinul „ultimus” însemnând „ultimul”,
iar „ratio” în limba latină are semnificația de „procedeu”, „metodă”, „plan”. Astfel, ultima ratio are semnificația
comună de procedeu sau metodă ultimă sau finală folosită pentru a atinge scopul urmărit. Curtea a apreciat că, în
materie penală, acest principiu nu trebuie interpretat ca având semnificația că legea penală trebuie privită ca ultimă
măsură aplicată din perspectivă cronologică, ci trebuie interpretat ca având semnificația că legea penală este singura
în măsură să atingă scopul urmărit, alte măsuri de ordin civil, administrat iv, etc. fiind improprii în realizarea acestui
deziderat. (sursa: http://legeaz.net/dictionar -juridic/ultima -ratio )
9
Arestarea preventivă este măsura preventivă ce poate fi dispusă de judec ătorul de
drepturi și libertăți, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată, constând în
privarea de libertate a inculpatului, acuzat de săvârșirea unei infracțiuni.
Potrivit NCPP , măs ura arestării preventive nu poate fi dispusă:
– față de suspect ;
– de procuror sau de organele de cercetare penală.
În cursul urmăririi penale , arestarea preventivă se execută în centrele de reținere și
arestare preventivă care sunt organizate și funcțione ază în subordinea Ministerului Afacerilor
Interne. În cursul fazei de cameră preliminară și al celei de judecată , arestarea preventivă se va
executa în penitenciar.
2.1. Condiții pentru luarea măsurii arestării preventive
Noul Cod de procedură penală pre vede două mari categorii de ipoteze în care se poate
dispune arestarea preventivă, fiecare dintre acestea având condițiile sale proprii.
Aceste ipoteze care înglobează atât cazurile, cât și condițiile în care se poate dispune
arestarea preventivă își găse sc aplicabilitatea fie atunci când arestarea preventivă este dispusă în
cursul urmăririi penale, fie când măsura preventivă este dispusă în procedura de cameră
preliminară sau în cursul judecății ( în primă instanță sau în apel ).
A. Ipoteze de arestarea pre ventiv ă autonome de condiția pericolului pentru ordinea
publică [art. 223 alin. (1) lit. a) -d) NCPP]
Pentru a se dispune arestarea preventiv ă a inculpatului trebuie să fie îndeplinite
următoarele condiții:
a.1. să existe probe din care să rezulte suspiciun ea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o
infracțiune (indiferent de pedeapsa prevăzută de lege pentru aceasta );
– condi ția probei este prima exigență ce trebuie satisfăcută pentru a se putea dispune
privarea de libertate. Aceasta impune existența de probe directe (fapte principale) sau de probe
indirecte (fapte probatorii) din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o
infracțiune. Simplele indicii, chiar și atunci când sunt temeinice, nu pot justifica luarea măsurii
preventive.
– din probe trebuie să rezulte suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune ;
noțiunea de suspiciune rezonabilă trebuie raportată la sensul oferit de jurispudența Curții
Europene referitor la existența unor date, informații care să convingă un o bservator obiectiv și
10
imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o infracțiune . Totodat ă, instanța europeană a
reținut în cauza Gusinskiy contra Rusiei că nu este suficient ca suspiciunea rezonabilă să se
bazeze pe buna -credință a autoritățilo r, cărora le revine obligația să determine dacă, într -un caz
dat, arestarea preventivă este justificată ; faptele probatorii care ar putea da naștere unei
presupuneri rezonabile nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o
condam nare (CEDO3,hotărârea din 7 aprilie 2005, în cauza Calleja contra Maltei ).
– aceast ă condiție implică necesitatea verificării existenței unei baze factuale a acuzației
pentru a se evita privările de libertate arbitrar e;
– măsura arestării preventive poate fi dispusă și în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea
penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (de exemplu, în cazul
infracțiunii de viol comise în forma de bază ) ori pentru care este posibilă împăcarea sau
încheierea un ui acord de mediere (de exemplu, în cazul infracțiunii de înșelăciune );
– arestarea preventivă poate fi dispusă atât în cazul infracțiunilor pentru care legea
stipulează pedeapsa închisorii sau a detențiunii pe viață, cât și în cazul infracțiunilor pentru care
legea prevede pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii penale sau numai pedeapsa
amenzii ;
– nu prezintă importanță forma în care a fost comisă infracțiunea: tentativ ă, faptă
consumată ori epuizată.
a.2. să nu existe vreo cauză care împiedi că punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii
penale prevăzută de art. 16 NCPP ;
– existen ța vreunuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 NCPP la punerea în
mișcare sau exercitarea acțiunii penale trebuie să conducă la dispunerea unei soluții de clas are,
făcând imposibilă luarea unei măsuri preventive în cauză ; de exemplu, nu se poate dispune
luarea măsurii arestării preventive în ipoteza în care victima infracțiunii de viol comise în forma
de bază își retrage plângerea prealabilă formulată înainte de soluționarea propunerii de arestare
preventivă ;
– consider că nu intră în competența funcțională a judecătorului să constate cu autoritate
de lucru judecat existența impedimentelor prevăzute de art. 16 NCPP, ci doar să aprecieze prin
raportare la datele c auzei că nu sunt îndeplinite condițiile pentru dispunerea privării de libertate.
3 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO ), adesea numită informal "Curtea de la Strasbourg", a fost creată
pentru sistematizarea proc edurii plângerilor în materia drepturilor omului provenite din statele membre
ale Consiliului Europei. Misiunea Curții este să vegheze la respectarea prevederilor Convenției Europene a
Drepturilor Omului și a Protocoalelor suplimentare de către statele sem natare.
11
a.3. să fi fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea pentru care există
suspiciunea că a fost săvârșită de inculpat ;
– potrivit NCPP, arestarea preventivă poate fi dispusă numai față de persoana inculpatului;
așadar, nu este suficient ca într -o cauză să fi fost începută urmărirea penală și dispusă
continuarea acesteia față de suspect pentru ca procurorul să solicite arestarea preventivă, noua
codificare nepermițâ nd posibilitatea obținerii acesteia înainte de punerea în mișcare a acțiunii
penale.
a.4. să existe unul dintre cazurile prevăzute de art. 223, alin. (1) lit. a )-d) NCPP ;
Aceste cazuri sunt următoarele :
a.4.1 . Inculpatul a fugit ori s -a ascuns, în scopul d e a se sustrage de la urmărire sau de
la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte [lit. a)] ;
– este necesar ca din probele existente la dosar (de exemplu, declara ții de martori,
procese -verbale întocmite de organele de urmărire penală, declarații ale unor coinculpați,
procese -verbale de redare a comunicațiilor ) să rezulte că inculpatul, care avea cunoștință de
existența procesului penal în care era investigată o faptă comisă de către acesta, s -a sustras cu
intenție în mod efecti v procedurilor ;
– de asemenea, poate fi reținut acest caz și atunci când există un risc semnificativ cu
privire la sustragerea inculpatului de la proceduri (a făcut pregătiri să fugă sau să se sustragă în
orice mod de la urmărirea penală ori de la judecată ); pentru aprecierea existenței unui asemenea
risc este necesar ca judecătorul (de drepturi și libertăți sau de cameră preliminară ) sau instanța de
judecată să mai aibă în vedere circumstanțele cauzei și mai ales : natura și gravitatea infracțiunii
de care este acuzat inculpatul ; pedeapsa ce i -ar putea fi aplicată în cazul pronunțării unei hotărâri
de condamnare ; domiciliul sau reședința acestuia4, profesia, resursele financiare de care dispune ;
vârsta, starea de sănătate, personalitatea, relațiile de famili e sau legăturile de orice fel cu țara în
care este supus urmăririi penale sau judecății (în situația cetățenilor străini, apatrizilor sau a
persoanelor ce au multiplă cetățenie sau chiar a cetățenilor români care nu au locuit pe teritoriul
țării o perioadă semnificativă de timp ), conduita avută anterior în cadrul procedurii cu privire la
obligațiile pe care trebuie să le respecte ;
– în acest sens, Curtea Europeană a făcut o evaluare a elementelor ce pot fi reținute în
vederea privării de libertate în consid erarea existenței riscului de sustragere de la proceduri în
cauza Becciev contra Republicii Moldova ; astfel, instanța europeană a apreciat că acest risc nu
poate fi evaluat numai în baza severității sentinței care ar putea fi pronunțată față de acuzațiile
4 În cauza Ninescu contra Republicii Moldova Curtea Europeană a apreciat că absența unei adrese permamente nu
creează, în sine, un pericol de sustragere.
12
formulate într -o cauză penală, fiind necesar să fie avuți în vedere și alți factori relevanți care pot
să confirme existența unui pericol de sustragere, sau să conducă la concluzia că riscul de
sustragere este atât de nesemnificativ, încât să nu poată just ifica privarea de libertate ; astfel,
instața europeană a reținut că riscul de sustragere trebuie să fie evaluat în contextul factorilor
care au legătură cu caracterul persoanei, valorile sale morale, locuința sa, ocupația sa, bunurile
sale, legăturile fami liale și cu toate tipurile de legături cu statul în care este urmărită ;
– faptul c ă o persoană este cetățean străin sau apatrid ori că nu are nicio legătură cu țara în
care este acuzat de săvărșirea unei infracțiuni, nu este în sine suficient pentru a con cluziona că
există un risc semnificativ de sustragere.
a.4.2. Inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un
martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace
materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament [lit.
b)];
– este necesar ă reținerea existenței in concreto a unui risc semnificativ cu privire la
obstrucționarea cursului justiției, ce justifică privarea de libertate a inculpatului în scopu l
garantării integrității sistemului justiției penale ; în acest sens, în jurisprudența Curții Europene s –
a apreciat că trebuie dovedit că a existat și continuă să existe pe durata privării de liberate un risc
substanțial de intimidare a martorilor ; așadar, nu este suficient ca judecătorul să se refere la
existența unui risc abstract, nesusținut de vreo probă, ci trebuie să analizeze factori pertinenți,
cum ar fi avansarea anchetei sau a procedurilor judiciare, personalitatea inculpatului,
comportamentul său înainte și după arestarea sa, precum și orice alte indicații specifice care să
justifice temerea că inculpatul ar putea abuza de libertatea recâștigată în scopul alterării sau
distrugerii probelor ori intimidării și manipulării persoanei vătămate (cauza S okurenko contra
Rusiei );
– din probele existente la dosar (spre exemplu, declara ții de martori, experți, părți
vătămate, părți civile, declarații ale unor coinculpați, procese -verbale de redare a convorbirilor
sau a comunicațiilor ) trebuie să rezulte că in culpatul încearcă să împiedice aflarea adevărului în
cauză prin influențarea unui alt participant la comiterea infracțiunii (indiferent dacă acesta are
calitatea de parte sau de suspect ), a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau
sustrag erea mijloacelor materiale de probă ; spre deosebire de vechiul Cod de procedură penală,
NCPP se referă în cadrul acestui temei numai la influențarea participantului la comiterea
infracțiunii, iar nu a părților ; încercarea de influențare a persoanei vătămat e se va analiza din
perspectiva temeiului prevăzut de art. 223 alin. (1) lit. c) din NCPP;
13
– NCPP prevede ca temei de privare de libertate și ipoteza în care inculpatul încearcă să
determine o altă persoană să influențeze un alt participant la comiterea in fracțiunii, un martor
ori un expert sau să distragă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de
probă ;
– influen țarea unui participant la comiterea infracțiunii, a unui martor sau expert poate
presupune : exercitarea de presiuni sau ameni nțări asupra acestor persoane sau a familiilor lor
(risc privind securitatea acestor persoane ), coruperea acestora, încercarea realizării unei
înțelegeri frauduloase între inculpați, îndemnurile, rugămințile adresate acestor persoane etc. ; o
atenție deoseb ită trebuie acordată naturii și gravității infracțiunii de care este acuzat inculpatul,
contextului în care există bănuiala că a fost săvârșită infracțiunea, raportat la posibilitatea
exercitării unor presiuni asupra martorilor care au dat declarții în acu zare, precum și
demersurilor efectuate de inculpat în vederea identificării martorilor protejați ;
– este indiferent dac ă participanții, martorul sau expertul pe care inculpatul încearcă să îl
influențeze fuseseră deja audiați sau urmau să fie audiați în ca uză; deopotrivă, nu prezintă
importanță dacă aceste persoane relevaseră sau urmau să releve fapte sau împrejurări privitoare
la inculpatul care încercă să le influențeze sau dacă urmau să dea declarații cu privire la situația
unui coinculpat (coautor, comp lice, instigator) din aceeași cauză ; de asemenea, nu prezintă
importanță dacă fusese începută urmărirea penală în cauză sau dacă activitatea de influențare se
produce înainte de demararea procesului penal în scopul afectării aflării adevărului în cauză ;
– în privința distrugerii, alterării sau sustragerii mijloacelor materiale de probă
(obiectele care con țin sau poartă o urmă a faptei săvârșite, obiectele care au fost folosite sau nu
au fost destinate să servească la săvârșirea unei infracțiuni, obiectele c are sunt produsul
infracțiunii, orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului ) trebuie dovedit c ă activitatea
inculpatului avea ca scopt încercarea alterării aflării adevărului în cauză.
a.4.3. Inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătăma te sau încearcă o înțelegere
frauduloasă cu aceasta [lit. c)];
– acest caz de privare de libertate este justificat fie de necesitatea protecției siguranței
victimei infracțiunii, fie de necesitatea evitării obstrucționării cursului justiției penale ;
– este necesar ca din probele existente la dosar (de pildă, declara ții de martor, persoane
vătămate, civile, declarații ale unor coinculpați, procesele -verbale de redare a comunicațiilor ) să
rezulte că inculpatul exercită presiuni fizice sau psihice asupra perso anei vătămate sau că
încearcă o înțelegere frauduloasă cu aceasta, în scopul determinării sale de a nu mai susține
acuzațiile penale formulate împotriva sa, în vederea împiedicării aflării adevărului în cauză ;
14
– trebuie avut în vedere și faptul că potrivit art. 272 alin. (2) din noul Cod penal (NCP)5 ,
nu constituie infracțiune înțelegerea patrimonială dintre infractor și persoana vătămată ,
intervenită în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea
prealabilă sau pentru care intervine împăcarea ; astfel în această ipoteză nu este incident cazul de
privare de libertate prevăzut în art. 223 alin. (1) lit. c) din noul Cod de procedur ă penală.
a.4.4. Există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale
împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea
unei noi infracțiuni [lit. d)].
– prima teză a cazului prevăzut de art. 223 alin. (1) lit. d) NCPP presupune existen ța unei
suspiciuni rezonabile că inculpatul a s ăvârșit cu intenție/praeterintenție o nouă infracțiune (ce stă
la baza presupunerii de arestare preventivă ), după ce anterior fusese pusă în mișcare acțiunea
penală împotriva sa pentru săvârșirea unei alte infracțiuni ;
– cea de -a doua teză a cazului prevăz ut de art. 223 alin. (1) lit. d ) NCPP presupune
existența unui risc semnificativ ca inculpatul să săvârșească o nouă infracțiune
intenție/praeterintenție ; probele trebuie să evidențieze că inculpatul a efectuat acte preparatorii în
vederea săvârșirii unei noi infracțiuni ;
– de asemenea, acest temei trebuie reținut dacă există riscul repetării săvârșirii unei
infracțiuni sau al continuării actelor de executare rămase în faza tentativei ori a săvârșirii unei
infracțiuni pe care inculpatul amenințase că o va s ăvârși ;
– nu prezintă importanță natura sau gravitatea infracțiunii, fiind însă necesar ca această să
nu fie comisă din culpă ;
– în jurisprudența sa (cauza Guzzardi contra Italiei ; cauza Ciulla contra Italiei, cauza
Shimovolos contra Rusiei ) Curtea Europea nă a arătat ca art. 5 paragraf 1 lit. c ) din C onvenția
europeană6 nu permite o politică de prevenire generală îndreptată împotriva unei persoane sau a
unei categorii de persoane care sunt percepute de către autorități, în mod corect sau incorect, ca
fiind periculoase ori cu predispoziție la săvârșirea de acte ilegale. Acest motiv de detenție nu face
altceva decât să ofere statelor un mijloc de prevenire a săvârșirii unei noi infracțiuni concrete și
specifice în ceea ce privește, în special, locul și data co miterii lor și victima. Acest lucru poate fi
văzut atât din utilizarea singuralului (o infracțiune ), precum și din obiectul art. 5, și anume să se
5 Noul Cod Penal (Legea nr. 286/2009) , cu modific ările și completările ulterioare.
6 Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cunoscută și sub denumirea
de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este un catalog al drepturilor fundamentale elaborat de Consiliul
Europei, semnat pe 4 noiembrie 1950 la Roma și int rat în vigoare pe 3 septembrie 1953 .
15
asigure că nimeni nu este privat de libertate în mod arbitrar; privarea de libertatea în considerarea
preveni rii comiterii de infracțiuni trebuie să fie realizată în scopul aducerii persoanei în fața
autorității judiciare competente, deci numai în legătură cu procedurile penale (cauza Ostendorf
contra Germaniei );
– deși cazul de privare de liberate prevăzut de ar t. 223 alin. (1) lit. d) teza a II -a NCPP este
recunoscut și de jurisprudența Curții Europene, apreciez că trebuie folosit cu prudență, având în
vedere că impune judecătorului să stabilească existența unei probabilități cu privire la săvârșirea
unei infrac țiuni de către inculpat, ceea ce poate echivala cu instituirea unei prezumții de
vinovăție incompatibilă cu exigențele art. 6 paragraful din Convenția europeană.
a.5. Măsura arestării preventive să fie necesară în scopul asigurării bunei desfășuri a
proces ului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la
judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni (buna desfășurare a procesului
penal );
a.6. Măsura arestării preventive să fie proporțională cu gravitatea acu zației aduse
inculpatului și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia ;
– potrivit art. 9 alin (2) din NCPP o măsură privativă de libertate se dispune doar în mod
excepțional , fiind preluat astfel standardul convențional potrivit căruia măsurile preventive
trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind regula (cauza Wemhoff contra
Germaniei) ; în completare, testul proporționalității impune evaluarea graduală a măsurilor
preventive, cele privative de libertate p utând fi dispuse numai dacă scopul măsurii preventive nu
poate fi atins prin alte măsuri neprivative de libertate, arestarea preventivă înfățisându -se ca
ultima ratio ;
– conform jurisdic ției Curții Europene, judecătorul care analizează proporționalitatea
măsurii arestării preventive are obligația de a lua în considerare și circumstanțele personale ale
inculpatului (Riccardi contra Rom âniei ); în acest sens , în cauza Tarău contra României , Curtea
Europeană a constatat că judecătorul a refuzat să analizeze ar gumentele prezentate de inculpat cu
privire la profilul său personal și la situația sa familială, că de cele mai multe ori nu a analizat
situația în mod individual și că în niciun moment nu a analizat posibilitatea de a adopta una
dintre măsurile alternati ve prevăzute de dreptul intern, deși art. 5 paragraful 3 din Convenția
europeană prevede ca autoritățile să ia în considerare astfel de măsuri în cazul în care situația se
pretează la acestea, iar acuzatul prezintă garanții referitoare la prezentarea sa la proces ; între
acești factori care trebuie analizați sunt și cei privitori la existența unei locuințe permanente, a
unei familii stabile, starea de sănătate, lipsa antecedentelor penale, existența unor legături sociale
16
puternice (cauza Khudobin contra Rusi ei, cauza Moiseyev contra Rusiei, cauya Vafiadis contra
Greciei, cauza Nerattini contra Greciei );
– așadar, prin evaluarea ansamblului materialului probator și a situației personale a
inculpatului trebuie demonstrat, pe de o parte, caracterul necesar al mă surii privative de
libertate pentru buna desfășurare a procesului penal și, pe de altă parte, caracterul insuficient al
altor măsuri preventive pentru realizarea cu aceeași eficiență a scopurilor prevăzute de art. 202
NCPP, față de prezumția de libertate d e care se bucură inculpatul și de caracterul de excepție al
măsurii arestării preventive; din caracterul insuficient al celorlalte m ăsuri decurge concluzia
caracterului subsidiar al măsurii arestării preventive față de celelalte măsuri preventive, fiind
necesar ca judecătorul să motiveze în fapt și în drept de ce măsura arestării preventive este unicul
mijloc de atingere a scopurilor urmărite ; în acest sens, Curtea de Strasbourg a arătat că
judecătorul are obligația de a motiva de ce alte măsuri preventive neprivative de libertate nu pot
satisface scopul măsurilor preventive (cauya Begu contra Rom âniei ; cauza Scundeanu contra
României );
– cerin ța proporționalității, ce decurge din cea a necesității, presupune existența unui
just echilibru între măsura privat ivă de libertate și scopul urmărit prin dispunerea acesteia, în
vederea garantării libertății persoanei și evitării oricărui arbitrariu în luarea unei măsuri atât de
grave. În acest scop, vor fi avute în vedere gravitatea acuzației penale, circumstanțele î n care se
presupune că a fost săvârșita fapta, persoana inculpatului etc.
a.7. Audierea prealabilă a inculpatului de judecător în prezența avocatului ales ori
numit din oficiu.
– este reglementată o garanție a dreptului la apărare, atât prin propria persoa nă, cât și prin
avocat, a inculpatului, care înlătură în acest fel posibilitatea luării măsurii privative de libertate în
mod arbitrar și permite judecătorului (de drepturi și libertăți sau de cameră preliminară ) sau
instanței de judecată să aprecieze in concreto dacă măsura este necesară și proporțională cu
scopul urmărit ;
– NCPP nu mai prevede obliga ția procurorului de a proceda la audierea inculpatului
înainte de a formula propunerea de arestarea preventivă, singura audiere stipulată în această
procedură fiind cea din fața judecătorului (de drepturi și libertăți sau de cameră preliminară )
sau instanței de judecată.
– înainte de a proceda la ascultarea inculpatului, judecătorul îi aduce la cunoștință
infracțiunea de care este acuzat și dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându -i atenția că
ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa ;
17
– audierea nu trebuie să vizeze numai situația de fapt privitoare la infracțiunea de care este
acuzat inculpatul, ci și orice alt aspect ce prezintă relevanță pentru analiza în concret a
temeiurilor pe care se întemeiază p ropunerea de arestare preventivă formulată de procuror ;
– ca excepție, măsura arestării se poate dispune în mod legal și fără audierea inculpatului ,
când acesta lipsește nejustificat, este dispărut, s e sustrage ori din cauza stării sănătății, din cauză
de forță majoră sau stare de necesitate nu se prezintă sau nu poate fi adus în fața judecătorului ;
în aceste situații audierea va fi efectuată după ce inculpatul în privința căruia a fost emis un
mandat de arestare preventivă a fost prins ori s -a prezentat de bunăvoie în fața autorităților în
procedura de remediu prevăzută de art. 231 alin. (7) NCPP;
– de asemenea, m ăsura arestării preventive se poate dispune în mod legal și fără audierea
inculpatului în cazurile în care acesta invocă beneficiul dreptului de a păstra tăcerea, refuzând să
dea declarații ;
Pe lângă condițiile enumerate mai sus, în cazul anumitor persoane legea impune
îndeplinirea și a unor cerințe suplimentare pentru a putea fi dispusă măsur a arestării preventive
în următoarele cazuri:
– deputații sau senatorii nu pot fi arestați fără încuviințarea Camerei din care face parte,
măsură care se poate dispune numai după ascultarea lor [art. 72 alin. (2) din Constitu ție] 7;
– judec ătorii, procuro rii și magistrații -asistenți pot fi arestați preventiv numai cu
încuviințarea secției Consiliului Superior al Magistraturii corespunzătoare funcției [art. 95 alin.
(1) din Legea nr. 303/2004, republicat ă8];
– Avocatul Poporului poate fi arestat preventiv n umai cu încuviințarea președinților celor
două camere ale Parlamentului ; adjuncții Avocatului Poporului nu pot fi arestați preventiv fără
înștiințarea prealabilă a Avocatului Poporului [art. 31 alin. (1) din Legea nr. 35/1997,
republicat ă9].
7 Potrivit art. 24 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputa ților și al senatorilor, republicată, cererea de reținere,
arestare a deputatului ori a senatorului se adresează de către ministrul justției președintelu i Camerei din care face
parte deputatul ori senatorul, care aduce de îndată cererea la cunoștința Biroului permanent, după care o trimite
Comisiei juridice respective. Comisia întocmește un raport asupra căruia hotărăște prin votul secret al majorității
membrilor săi. Cererea ministrului justiției, însoțită de raportul Comisiei juridice, se supune spre dezbatere și
adoptare plenului Camerei din care face parte deputatul sau senatorul, în termen de 5 zile de la depunerea raportului.
Camera hotărăște asupra c ererii cu votul secret al majorității membrilor săi. Hotărârea Camerei se comunică de
îndată ministrului justiției și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 3 zile. Data
comunicării către ministrul justiției este data intrării în vigoare a hotărârii.
8 Potrivit art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor ;
9 Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 35 din 13 martie 1997 privind organizarea și funcționarea instituției
Avocatul Poporul ui
18
B. Ipoteze de arestarea preventiv ă dispusă în considerarea pericolului pentru ordine
publică pe care îl prezintă inculpatul [art. 223 alin. (2) NCPP]
– pentru a se dispune arestarea preventiv ă a inculpatului trebuie să fie îndeplinite
următoarele condiții :
b.1. să exist e probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit:
– o infra cțiune intenționată contra vieții;
– o infracțiune prin care s -a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane ; în
ambele ipoteze este necesar ca fapta să fi fost comisă cu intențe sau praeterintenție ;
– o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale;
– o infracțiune de trafic de drogur i 10;
– vreuna dintre infrac țiunile de efectuare de operațiuni ilegale cu precursori sau c u alte
produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prevăzute de Legea nr. 194/201111;
– vreuna dintre infracțiunile privind nerespectarea regimului armelor, munițiilor,
materialelor nucleare și al materiile explozive prevăzute de art. 342 -347 din noul Cod penal ;
– vreuna dintre infracțiunile privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile
prevăzute de art. 209 -217 din noul Cod penal ;
– acte de terorism;
– spălare a banilor
– falsificarea de monede, timbre sau de alte valori;
– evaziune fiscală ;
– ultraj ;
– ultraj judiciar;
– o infra cțiune de corupție ;
– o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică ;
– o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare.
10 Prin Decizia n r. 553/2015, Curtea Constituțională s -a aflat în dificultate de a înțelege noțiunea de ,,stupefiant " și a
constatat că sintagma trafic de stupefiante din cuprinsul dispozițiilor art. 223 alin. (2) NCPP ( în forma existentă
înainte de mod ificarea operată prin O.U.G. nr. 18/2016 ) este neconstitu țională, întrucât ,,infracțiunea de trafic de
stupefiante nu se regăsește definită în cuprinsul Codului penal sau al unei legi speciale. (…) Or, lipsa unei definiții
clare a infracțiunii de trafic de stupefiante este de natură a genera interpretări diferinte de către instanțele de
judecată, cu ocazia aplicării dispozițiilor art. 223 alin. (2) NCPP în contextul dispunerii măsurii arestării
preventive ";
11 Legea 19 4/2011 privind combaterea operaț iunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele
decât cele prevăzute de acte normative î n vigoare, republic ată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 140 din 26 februarie
2014 .
19
Astfel prin O.U.G. nr. 18/201612 a fost e xtinsă sfera infracțiunlor enumerate explicit
pentru care se poate dispune luarea măsurii arestării preventive, fiind incluse și toate infracțiunile
în legătură cu efectuarea de operațiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a
avea ef ecte psihoactive (prev ăzute de Legea nr. 194/2011 ), toate infracțiunile privind
nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive (art.
342-347 noul Cod penal) , precum și toate infracțiunile de trafic și exploata rea persoanelor
vulnerabile (art. 209 -217 noul Cod penal), în considerarea faptului că pentru unele dintre acestea
legea prevede pedeapsa închisorii mai mică de 5 ani13 ;
– condiția probei este prima exigență ce trebuie satisfăcută pentru a se putea dispun e
privarea de libertate; aceasta impune existența de probe directe (fapte principale ) sau de probe
indirecte (fapte probatorii ) din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit una
sau mai multe dintre infracțiunile enumerate mai sus ; simplele indicii, chiar și atunci când sunt
temeinice, nu pot justifica luarea măsurii arestării preventive ;
Noțiunea de suspiciune rezonabilă trebuie raportată la sensul oferit de jurisprudența Curții
Europene referitor la existența unor date, informații ca re să convingă un observator obiectiv și
imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o infracțiune .
Măsura arestării preventive poate fi dispusă și în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea
penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (de exemplu, în cazul
infracțiunii de viol ) ori pentru care este posibilă împăcarea (de pild ă, în cazul infracțiunii de
înșelăciune ).
Nu prezint ă importanță forma în care a fost săvârșită infracțiunea : tentativ ă, faptă
consumată ori epui zată.
Cerin ța ca pedeapsa prevăzută de lege să fie de 5 ani sau mai mare nu se aplică și cu
privire la infracțiunile enumerate mai sus, în aceste ipoteze pericolul generic al infracțiunilor
putând justifica privarea de libertate .
Stabilirea faptului c ă pen tru infracțiunea pentru care s -a formulat propunerea de arestare
preventivă legea prevede pedeapsa închisorii de cel puțin 5 ani se realizează prin raportare la
maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru formu consumată a infracțiunii pentru care
a fost pusă în mișcare acțiunea penală și formulată propunerea de arestare. Judecătorul nu poate
12 Ordonanța de urgență nr. 18/2016 pentru modificarea și completar ea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară .
13 De pildă , potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 194/2 011, fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în
condițiile prezentei legi, efectuează operațiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt
susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani.
20
stabili cu ocazia analizei acestei condiții care este legea penală mai favorabilă, acest aspect ce
ține de fondul cauzei fiind în competența organului de urmă rire penală în această fază procesuală
sau a instanței în cursul judecății ; existența unei succesiuni de legi penale în timp care prevăd
limite de pedeapsă diferite va putea fi avută în vedere la analiza testului de necesitate și
proporționalitate a măsuri i preventive cu scopul urmărit.
b.2. să nu existe vreo cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii
penale prevăzută de art. 16 NCPP;
– existen ța vreunuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 NCPP la punerea în
mișcare sau exercit area acțiunii penale trebuie să conducă la dispunerea unei soluții de clasare,
făcând imposibilă luarea unei măsuri preventive în cauză.
b.3. să fi fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea pentru care există
suspiciunea că a fost săvârșită de inculpat ;
– potrivit NCPP, arestarea preventiv ă poate fi dispusă numai față de persoana inculpatului ;
așadar, nu este suficient ca într -o cauză să fi fost începută urmărirea penală și dispusă
continuarea efecutării acesteia față de suspect pentru ca pro curorul să solicite arestarea
preventivă, noua codificare nepermințând posibilitatea obținerii acesteia înainte de punerea în
mișcare a acțiunii penale.
b.4. privarea sa de libertate să fie necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol
pentru ordinea publică ;
– este necesar s ă se constate că lăsarea în libertatea a inculpatului constituie o stare de
pericol pentru ordinea publică ; prin Decizia nr. 558/2015 Curtea Constitu țională a arătat că
,,noțiunea de ordine publică din cuprinsul art. 223 alin. (2) NCPP nu contravine celei de ordine
de drept folosită de legiuitor în art. 131 alin. (1) din Constituție14. Cele două noțiuni sunt
independente, ordinea publică fiind asigurată prin respectarea legii penale în cadrul ordinii de
drept, considerent pentru care prevederile art. 223 alin. (2) NCPP nu contravin normei
constituționale ".
– Curtea European ă a apreciat că riscul de tulburare a ordinii publice nu poate fi invocat
în mod abstract de către autorități , fiind relevant și suficient pentru a justifica o priv are de
libertate doar dacă se bazează pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea ar tulbura în mod
14 Art. 131 – Rolul Ministerului Public
În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de
drept, precum și dreptu rile și libertățile cetățenilor, Constituția României actualizată și republicată în Monitorul
oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003.
21
real ordinea publică ; astfel, în cauza Lauruc contra României , Curtea de la Strasbourg a apreciat
că a fost încălcat art. 5 paragraful 3 din Convenția e uropeană prin faptul că nu s -au stabilit
faptele concrete cu privire la riscurile în caz de eliberare a inculpatului, prin neluarea în
considerare a unor măsuri alternative și argumentarea în principal pe gravitatea faptelor comise
fără a examina cazul spe cific al reclamantului ;
– judecătorul (de drepturi și libertăți sau de cameră preliminară) sau instața de judecată
pune în balanță dreptul inculpatului la liberate individuală, pe de o parte, li necesitatea protecției
ordinii public împotriva unui pericol pe care l -ar prezenta lăsarea acestei persoane în libertate, pe
de altă parte ;
– tulburarea ordinii publice ține, într -o anumită măsură, de domeniul lucrurilor
,,resimțite " de opinia publică și nu numai de datele obiective care justifică această plasare în
detenție, ca măsură excepțională ; judecătorul nu trebuie în mod necesar să fie insensibil sau
indiferent la opinia publică, însă trebuie să asigure un echilibru între interesele contradictorii
(cele ale victimei și ale autorului în special ), în scopul res pectării drepturilor fiecăruia și a
interesului public;
În vederea evaluării existenței stării de pericol pentru ordinea publică judecătorul (de
drepturi și libertăți sau de cameră preliminară) sau instanța de judecată va avea în vedere
următoarele criteri i:
– gravitatea faptei (inclusiv prin raportare la urmările produse) ;
– modul și circumstanțele de comitere a faptei ;
– anturajul și mediul din care provine inculpatul ;
– antecedentele penale ale inculpatului ;
– orice împrejurări privitoare la persoana inc ulpatului.
În mod inexplicabil, noul Cod de procedură penală a stipulat aceste criterii de evaluare
numai pentru ipoteza de arestare ce vizează pericolul pentru ordinea publică, nu și pentru
cazurile de arestare autonome de acest pericol.
Judecătorul trebu ie să analizeze (dincolo de impactul mediatic al cauzei) dacă
infracțiunile de care este acuzat inculpatul tulbură ordinea juridică, mediul social ocrotit prin
normele dreptului penal și procesual penal, dacă creează o stare de primejdie pentru raporturile
sociale și normala lor desfășurare.
b.5. măsura arestării preventive să fie necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a
procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la
judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni (buna desfășurare a procesului
penal) ;
22
– spre deosebite de art. 136 alin. (1) Cod procedur ă penală 1969, noul Cod de procedură
penală nu mai menționează, ca scop al măsurii preventive împiedicarea sustragerii de la
executarea pedepse i, deoarece această ipoteză ridic ă un dubiu serios cu privire la respectarea
prezumției de nevinovăție a suspectului sau inculpatului.
b.6. măsura arestării preventive să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse
inculpatului și necesară pentru reali zarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia ;
– trebuie demonstrat, pe de o parte, caracterul necesar al m ăsurii privative de libertate
pentru buna desfășurare a procesului penal și, pe de altă parte, caracterul insuficient al altor
măsuri preventive pentru realizarea cu aceeași eficiență a scopurilor prevăzute de art. 202 NCPP,
față de prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul și de caracterul de excepție al
măsurii arestării preventive, fiind necesar ca judecătorul să motiveze în fapt și în drept de ce
aceasta este unicul mijloc de atingere a scopurilor urmărite ;
– cerin ța proporționalității , ce decurge din cea a necesității, presupune existența unui just
echilibru între măsura privativă de libertate și scopul urmărit prin dispunerea aceste ia, în vederea
garantării libertății persoanei și evitării oricărui arbitrariu în luarea unei măsuri atât de grave.
b.7. audierea prealabilă a inculpatului de judecător în prezența avocatului ales ori
numit din oficiu.
Cele două categorii de ipoteze (A și B) descrise mai sus în care se poate dispune arestarea
preventivă nu se exclud una pe cealaltă, putând exista situații în care propunerea de arestare
preventivă să fie întemeiată atât pe vreunul din cazurile prevăzute de art. 223 alin. (1) lit. a) -d)
NCPP , cât și pe cazul prevăzut de art. 223 alin. (2) NCPP.
În situația în care propunerea de arestare preventivă nu poate fi întemeiată pe vreunul
din cazurile prevăzute de art. 223 alin. (1) lit. a) -d) NCPP, potrivit NCPP, nu va fi posibilă
luarea măsurii are stării preventive atunci când există o suspiciune rezonabilă cu privire la
comiterea vreuneia dintre următoarele infracțiuni: h ărțuire (art. 208 NCP), racolarea minorilor
în scopuri sexuale (art. 222 NCP), hărțuire sexuală (art. 223 NCP), violarea de domic iliu (art.
224 NCP), violarea sediului profesional (art. 225 NCP), violarea vieții private [art. 226 alin. (1)
și (2) NCP ], furt (art. 228 NCP inclusiv când furtul este comis într -un loc public ori de două sau
mai multe persoane împreună), abuz de încreder e (art. 238 NCP), înșelăciune în forma de bază
[art. 244 alin. (1) NCP] etc. având în vedere că maximul special al pedepsei prevăzute de lege
pentru acestea este mai mic de 5 ani închisoare și nici nu se regăsesc în enumerarea limitativă
de infracțiuni pre văzută de art. 223 alin. (2) NCPP.
23
În faza de urmărire penală, arestarea preventivă a inculpatului poate fi luată pe o durată de
cel mult 30 de zile (termen substanțial) ; spre deosebire de vechiul Cod, potrivit NCPP durata
reținerii nu se deduce din durata arestării preventive ;
Arestarea preventivă a inculpatului poate fi luată și în procedura de cameră preliminară
și în cursul judecății , de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată
în fața căreia se află cauza, pentru o peri oadă de cel mult 30 de zile ;
Durata m ăsurii arestării preventive se calculează, potrivit art. 271 NCPP15, de la data
emiterii mandatului, când arestarea a fost dispusă după ascultarea inculpatului reținut sau în lipsa
inculpatului reținut care nu a putut fi adus în fața judecătorului din cauza stării sănătății sale, a
unei cauze de forță majoră sau a stării de necesitate ;
Când arestarea a fost luată în lipsa inculpatului aflat în stare de libertate care, deși legal
citat, lipsește nejustificat la dezbaterea propunerii, a inculpatului care se sustrage, este dispărut
sau nu se prezintă în fața judecătorului din cauza stării sănătății sale, a unei cauze de forță majoră
sau a stării de necesitate, ori atunci când a expirat durata reținerii iar propunerea de arest are s -a
soluționat cu inculpatul în stare de libertate, durata măsurii arestării preventive curge de la data
punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.
2.2.1. În cursul urmăririi penale
A. Reguli generale
Procurorul, în faza de urmărire pen ală, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile
prevăzute de lege, întocmește o propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive față de
inculpat, cu indicarea temeiului de drept.
Propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive a inc ulpatului împreună cu
dosarul cauzei, se înaintează spre competentă soluționare :
a) judec ătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i -ar reveni competența
(materială sau personală) să judece cauza în primă instanță determinată prin raportare l a
infracțiunile pentru care s -a pus în mișcare acțiunea penală, respectiv la calitatea personală a
inculpatului16; sau
15 Potrivit art. 271 NCPP : ,, În calculul termenelor privind măsurile preventive sau orice măsuri restrictive de
drepturi, ora sau ziua de la care începe și cea la care se sfârșește termenul intra în durata acestuia " (s.n.).
16 În scopul stabilirii instanței competene să judece cauza în primă instanță trebuie avut în vedere ansamblul cauzei
penale prin raportare la toți suspecții sau inculpații. Astfel, dacă suspect sau incu lpat într -o cauză penală este o
persoană care are o calitate specială (de pildă, ministru, parlamentar, deputat), competența personală a judecătorului
de drepturi și libertăți care soluționează propunerea de arestare preventivă se va determina având în ved ere această
calitate personală chiar dacă propunerea de arestare preventivă nu privește inculpatul care are calitatea specială.
24
b) judec ătorului de drepturi și libertăți de la instanța corespunzătoare în grad instanței
căreia i -ar reveni competența să judece cauza î n primă instanță în a cărei circumscripție se află la
locul de reținere, locul unde s -a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care
face parte procurorul care a întocmit propunerea.
Rezultă așadar că NCPP instituie competența teritori ală alternativă a judecătorului de
drepturi și libertăți în materia luării măsurii arestării preventive.
În privința competenței materiale și personale trebuie avută în vedere situația procesuală
din cauză la momentul la care se formulează propunerea de ar estare preventivă, fiind lipsit de
relevanță faptul că în actele de urmărire penală se face referire și la alte persoane a căror calitate
specială ar atrage competența personală a altei instanțe, dar care la momentul formulării
propunerii de arestare preve ntivă nu au dobândit calitatea de suspect sau inculpat ; deopotrivă, nu
se poate stabili competența materială și personală în cazul formulării unei propuneri de arestare
preventivă doar prin raportare la instanța din care face parte judecătorul care a emis mandatele de
supraveghere tehnică sau de percheziție, întrucât, așa cum am arătat anterior, în aceste ipoteze
regulile de competență au o specificitate aparte atunci când procedeele probatorii sunt dispus in
etapa in rem a investigației.
Potrivit art. 287. alin (2) NCPP, în cazurile în care procurorul sesizează judecătorul de
drepturi și libertăți în vederea soluționării propunerii de arestare preventivă, va înainta copii
numerotate și certificate de grefă parchetului de pe actele dosarului ori numai de pe cele care au
legătură cu cererea sau propunerea formulată. Organul de urmărire penală va păstra originalul
actelor, în vederea continuării urmăririi penale ; cu toate acestea, potrivit art. 94 alin. (7) NCPP,
avocatul inculpatului are dreptul de a lua la cu noștință de întreg materialul de urmărire penală în
procedurile desfășurate în fața judecătorului de drepturi și libertăți privind măsurile privative sau
restrictive de drepturi. Acest text trebuie interpretat în sensul acordării posibilității avocatului
inculpatului de a avea acces la toate actele de urmărire penală care vizează faptele și persoanele
reținute în propunerea de arestare (nu și cu privire la alte fapte sau persoane) pentru că numai
acestea pot influența exercitarea deplină a dreptului la apăr are în cadrul procesual. O interpretare
contrară ar conduce la eludarea dispozițiilor art. 94 alin. (4) NCPP, decizia procurorului de a
restricționa consultarea dosarului putând fi nesocotită prin simpla formulare a unei cereri de
competența judecătorului de drepturi și libertăți, cerere ce impune participarea inculpatului la
soluționarea acesteia. Prin urmare, în măsura în care se invocă omisiunea parchetului de a atașa
dosarele/actele de urmărire penală care conțin probe în apărarea inculpatului, judecăto rul va
putea dispune atașarea acestora în măsura în care se dovedește că acestea există. În ipoteza unei
25
concluzii contrare inculpatului i se poate aplica o amendă judiciară pentru exercitarea abuzivă a
drepturilor procesuale .
Chiar dacă mai mulți procuror i efectuează sau supraveghează urmărirea penală într -o
anumită cauză, legea nu cere ca propunerea de arestare preventivă să fie întocmită și semnată de
toți acești procurori, judecătorul de drepturi și libertăți fiind legal sesizat chiar dacă propunerea
de arestare este întocmită numai de unul sau de o parte dintre aceștia.
Potrivit NCPP, procurorul va trebui să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți de la
instanța competentă în vederea luării măsurii arestării preventive față de inculpatul reținut, cu cel
puțin 6 ore înainte de expirarea duratei reținerii acestuia, pentru a permite, pe de o parte
pregătirea unei apărări concrete și efective a inculpatului, iar, pe de altă parte, pentru ca
judecătorul de drepturi și libertăți să aibă timp suficient pe ntru studierea dosarului. Apreciez că
soluția pronunțată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 336/201517 trebuie raportată numai
la instituția prelungii măsurii arestării preventive/arestului la domiciliu conform art. 235 alin. (1)
NCPP, neputând fi e xtinsă prin analogie în ceea ce privește natura termenului și la cel de 6 ore
prevăzut de art. 209 alin. (16) NCPP care își menține natura juridică de termen procedural de
recomandare și de regresiune. Nerespectarea acestui termen nu conduce la încetarea d e drept a
măsurii reținerii sau la constatarea nelegalității propunerii de luare a măsurii arestării preventive
și nici nu constituie un impediment pentru ca judecătorul de drepturi și libertăți să procedeze la
dezbaterea propunerii parchetului . Spre deose bire de procedura prelungirii m ăsurii arestării
preventive unde propunerea de prelungire nu mai poate fi dezbătută după expirarea duratei
arestării inițiale, în cazul procedurii de luare a măsurii arestării preventive propunerea
parchetului poate fi analiz ată și după expirarea duratei reținerii.
Noul Cod de procedură penală nu prevede obligația procurorului de a aduce la cunoștință
inculpatului conținutul referatului procurorului prin care s -a solicitat luarea măsurii arestării
preventive ; în vederea asigur ării contradictorialității dezbaterilor privind propunerea de arestare
preventivă, precum și a unei apărări concrete și efective, judecătorul de drepturi și libertăți
trebuie să asigure inculpatului și avocatului acestuia posibilitatea de a studia referatu l
procurorului, precum și dosarul de urmărire penală.
La prezentarea dosarului de către procuror, judecătorul de drepturi și libertăți stabilește
termenul de soluționare a propunerii de arestare preventivă, fixând data și ora la care
soluționarea va avea l oc.
17 Decizia nr. 336/2015 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 235 alin. (1) din
Codul de procedură penală
26
În cazul inculpatului aflat în stare de reținere, termenul de soluționare a propunerii de
arestare preventivă trebuie fixat înainte de expirarea duratei reținerii . Ziua și ora se comunică
procurorului , care are obligația de a asigura prezența inculpatu lui în fața judecătorului de
drepturi și libertăți. De asemenea, ziua și ora se aduc la cunoștința avocatului inculpatului,
căruia, la cerere, i se pune la dispoziție dosarul cauzei pentru studiu.
Nu este necesar însă ca propunerea de arestare preventivă a inculpatului să fie judecată
înainte de expirarea duratei reținerii; în acest caz, judecătorul de drepturi și libertăți va constata
că a expirat durata măsurii reținerii și că inculpatul se află în stare de libertate și va continua
soluționarea propunerii de arestare.
Inculpatul aflat în stare de libertate se citează pentru termenul fixat. Termenul se aduce la
cunoștința procurorului și avocatului inculpatului, acestuia din urmă acordându -i-se, la cerere,
posibilitatea de a studia dosarul cauzei.
Avocatul ales sau din oficiu al inculpatului trebuie să aibă timpul și înlesnirile necesare
pentru studierea dosarului și a propunerii de arestare preventivă, fără ca prin aceasa să se poate
ajunge la o întârziere nerezonabilă a procedurii de soluționare a propuner ii de arestare
preventivă. Dacă avocatul ales al inculpatului nu se prezintă nejustificat în ziua și la ora stabilite
de judecătorul de drepturi și libertăți și nici nu asigură substituirea, pleacă sau refuză nejustificat
să efectueze apărarea, organul jud iciar ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care
să-l înlocuiască, acordându -i timpul rezonabil și înlesnirile necesare pentru pregătirea unei
apărări efective.
În toate cazurile este obligatorie asistența juridică a inculpatului de către un a vocat, ales
sau numit din oficiu, la soluționarea propunerii de arestare preventivă.
Curtea Europeană nu a considerat că există vreun motiv pentru a distinge între hotărâri ale
instanței prin care se dispune luarea sau menținerea arestării de cele prin car e se verifică
legalitatea arestării. Toate aceste proceduri trebuie să ofere un minimum de garanții procesuale,
iar jurisprudența Curții în interpretarea art. 5 paragraful 4 privind recursul în materia privării de
libertate este, în principiu, aplicabilă p rocedurii prevăzute de art. 5 paragraful 3. Cu toate acestea,
pe tărâmul procedurilor care intră sub incidența art. 5 paragraf 3, Curtea a arătat că instanța
națională poate decide să nu aștepte până când persoana privată de libertate alege să fie
reprezen tată de un avocat, iar autoritățile nu au obligația de a -i asigura asistență juridică gratuită.
Chiar și în acest context, sosirea întârziată a avocaților reclamantului poate justifica începerea
27
ședinței de judecată, dar nu și refuzul instanței de a permit e participarea acestora la ședința de
judecată18.
Propunerea de arestare preventivă se soluționea ză în camere de consiliu de un singur
judecător de drepturi și libertăți, indiferent de natura infracțiunii, cu participarea obligatorie a
procurorului.
În cazu l în care legea impune necesitatea unui complet specializat față de natura
infracțiunii (de exemplu, infracțiunile de corupție) sau de persoana inculpatului (de pildă, un
minor), judecătorul de drepturi și libertăți care soluționează propunerea de arestare preventivă
trebuie să fie specializat în materia respectivă. Nerespectarea regulii specializării nu atrage
nulitatea absolută a hotărârii pronunțate de un judecător din cadrul instanței competente (sau a
secției penale a instanței competente) care, deși , ,nespecializat ", satisface cerințele de
independeță și imparțialitate.
Formularea unei cereri de recuzare a judecătorului de drepturi și libertăți desemnat să
soluționeze propunerea de arestare nu îl împiedică pe acesta să se pronunțe asupra propunerii ; în
ipoteza în care cererea de recuzare este admisă, judecătorul care a soluționat -o va dispune și
anularea tuturor actelor efectuate de către judecătorul inco mpatibil (inclusiv a închierii p rin care
acesta s -a pronunțat cu privire la propunerea de arestare).
Soluționarea propunerii de arestare preventivă se face, în principiu, în prezența
inculpatului , în afara de cazul când acesta :
a) fiind în stare de libertate și legal citat lipsește nejustificat ;
b) este disp ărut;
c) se sustrage de la urm ărirea penală ;
d) fiind în stare de libertate și legal citat din cauza stării sănătății, din cauză de forță
majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în fața judecătorului de drepturi și libertăți ;
e) fiind în stare de reținere sau arestat în altă cauză, din pricina sănătății, din cauză de
forță majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în fața judecătorului de drepturi și libertăți.
Chiar dacă art. 225 alin. (4) din NCPP nu a fost completat prin O.U.G. nr. 18/2016 cu
prezumția legală referitoare la prezența inc ulpatului la proceduri în cazul în care își dă acordul
ca desfășurarea acestora să fie realizată prin videoconferință, consider că existența prezumției
legale la soluționarea contestației la luarea măsurii arestării preventive [art. 204 alin. (7) NCPP]
justifică posibilitatea extinderii prezumției legale a prezenței inculpatului (reținut sau arestat în
altă cauză) și la soluționarea în primă instanță a propunerii de arestare preventivă dacă își
18 Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea din 25 octombrie 2007, în cauza Lebedev contra Rusiei,
paragrafele 76, 88.
28
exprimă explicit acordul ca procedura să se desfășoare prin vid eoconferință de la locul de
detenție ; așadar, pentru a se reține incidența prezumției legale și în fața judecătorului de drepturi
și libertăți de la prima instanță este necesar ca inculpatul (reținut sau arestat în altă cauză) să -și
exprime un acord valabi l pentru desfășurarea procedurii la distanță, să existe o legătură audio –
video adecvată cu sala de ședință care să permită inculpatului să vadă și să audă persoanele
prezente în camera de consiliu și să discute, î n mod confidențial, cu avocatul său ales sa u
desemnat din oficiu (inclusiv prin intermediul unei convorbiri telefonice securizate și cu
asistența unui interpret, atunci când asigurarea traducerii este obligatorie) în scopul de a -și
pregăti o apărare concretă și efectivă cu privire la propunerea de luare a măsurii arestării
preventive.
În toate situațiile de la lit. a) -e) de mai sus, daca nu se poate reține incidența prezumției
legale de prezență a inculpatului prin intermediul videoconferinței, propunerea de arestare
preventivă se soluționează în lipsă; este însă necesar ca procurorul să motiveze prin probele
administrate în cauză existența vreunuia dintre cazurile de mai sus.
Dacă inculpatul se află în stare de libertate, pentru soluționarea propunerii de arestare
preventivă, judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să dispună citarea inculpatului la adresele
cunoscute (inclusiv aducerea sa cu mandat) și să ia măsuri cu privire la verificarea existenței
situațiilor invocate de procuror care ar justificat soluționarea propunperii în lipsă ; prezen ța
avocatului său ales ori desemnat din oficiu este obligatorie, acestuia urmând a i se da cuvântul
pentru a formula concluzii în legătură cu propunerea de arestare preventivă, în vederea
respectării dreptului la apărare efectivă al inculpatului și a princi piului contradictorialității
dezbaterii proprunerii de arestare preventivă a inculpatului.
Dacă prin aceeași propunere s -a solicitat arestarea preventivă a unor inculpați reținuți, dar
și a altora despre care se susține că sunt dispăruți sau se sustrag de la urmărirea penală,
judecătorul de drepturi și libertăți va soluționa de îndată propunerea de arestare preventivă cu
inculpații prezenți, dispunând, tododată, disjungerea și soluționarea separată a propunerii de
arestare în lipsă după îndeplinirea procedu rii de citare și a efectuării verificărilor menționate mai
sus.
Înainte de a proceda la ascultarea inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți îi aduce
la cunoștință infracțiunea de care este acuzat și dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgând u-i
atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa.
În cazul în care inculpatul consimte să dea declarație, judecătorul de drepturi și libertăți îl
va audia despre fapta de care este acuzat și despre motivele pe care se întemeiază propunerea de
29
arestare preventivă formulată de procuror ; este însă posibil și ca inculpatul să uzeze de dreptul la
tăcere, refuzând să dea declarații.
În procedura de soluționare a propunerii de luare a măsurii arestării preventive este
posibilă administrarea probei cu î nscrisuri pe care inculpatul sau apărătorul acestuia le au în
posesie pe parcursul procedurii ; înscrisurile pot viza fie situația de fapt propusă de procuror drept
bază factuală a privării de libertate (de pildă, prin depunerea unor extrase de cont din car e să
rezulte efectuarea de plăți în cazul acuzației de înșelăciune), fie situația personală, familială și
socială a inculpatului în scopul dovedirii neîntrunirii condițiilor de necesitate, proporționalitate și
subsidiaritate a măsurii arestării preventive ; deopotrivă, din proba cu înscrisuri pot rezulta date
care să conducă la necesitatea luării unor măsuri de ocrotire față de minorii aflați în întreținerea
exclusivă a inculpatului ; față de natura procedurii și de celeritatea cu care aceasta trebuie
desfășu rată în vederea respectării dreptului la libertate al persoanei consider că nu se poate
proceda la administrarea altor mijloace de probă (de exemplu, declarații de martor) .
După ascultarea inculpatului prezent ori după ce acesta declară că înțelege să uzez e de
dreptul de a păstra tăcerea, judecătorul de drepturi și libertăți dă cuvântul procurorului și
avocatului inculpatului pentru dezbaterea, cu asigurarea exigențelor de contradictorialitate, a
propunerii de arestare formulată de parchet, inculpatul având ultimul cuvânt ;
Deliberând asupra propunerii de arestare preventivă a inculpatului judecătorul de drepturi
și libertăți poate dispune prin încheiere motivată, care se pronunță în camera de consiliu , una
dintre următoarele soluții :
a) admiterea propunerii parchetului și arestarea preventivă a inculpatului pe o
perioadă de maximum 30 de zile, în situația în care se constată că sunt îndeplinite condițiile
pentru a se dispune arestarea preventivă ;
– nu este necesar ca judecătorul să rețină în cauză existența tuturor temeiurilor de fapt sau
de drept invocate de procuror în propunerea de arestare preventivă ; astfel, m ăsura arestării
preventive se poate dispune doar cu privire la o parte din infracțiunile reținute în ordonanța de
punere în mișcare a acțiunii pena le sau doar cu privire la unul dintre temeiurile prevăzute de art.
223 NCPP [de pildă, se poate reține întrunirea condițiile prevăzute de art. 223 alin. (2) NCPP,
dar nu și a celor prevăzute de art. 223 alin. (1) NCPP ]; tot astfel, propunerea de arestare
preventivă poate fi admisă pentru unii dintre inculpați si respinsă pentru alții ;
– judec ătorul de drepturi și libertăți are posibilitatea de a reține un alt temei de arestare
preventivă al inculpatului decât cel indicat în propunerea procurorului sau temei uri suplimentare
de privare de libertate a inculpatului, alături de cele indicate de procuror ;
30
– judec ătorul de drepturi și libertăți nu poate schimba încadrarea juridică a faptelor pentru
care este efectuată urmărirea penală și nici nu poate dispune exclu derea probelor nelegal
administrate în cursul urmăririi penale neavând competență funcțională în această materie ;
– potrivit NCPP, durata re ținerii sau a conducerii administrative la sediul poliției nu se
deduce din durata arestării preventive a inculpatul ui;
– existența în ființă a măsurii reținerii la momentul admiterii propunerii de arestare
preventivă nu conduce la concluzia amânării punerii în executare a măsurii arestării preventive
până la expirarea duratei reținerii ; inculpatul se va afla sub măsura arestării preventive începând
cu data pronunțării încheierii judec ătorul de drepturi și libertăți (care are caracter executoriu de
la data pronunțării) și emiterea mandatului de arestare ;
– în baza încheierii motivate a judecătorului se emite mandatul de arestare preventivă 19;
– dacă prin aceeași hotărâre s -a dispus arestarea mai multor inculpați, se emite câte un
mandat de arestare separat, pentru fiecare dintre ei ;
– când mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului, judecătorul care a
emis mandatul înmânează un exemplar al mandatului persoanei arestate și un exemplar organelor
de poliție ; potrivit NCPP, mandatul de arestare poate fi transmis organelor de poliție și prin fax,
poștă electronică sau prin orice mijloc în măsură să producă un document scris în condiții care să
permită autorităților destinatare să îi stabilească autentificitatea ; organul de poli ție predă
exemplarul original al mandatului de arestare preventivă administrației locului de deținere ;
– practica judiciară atestă posi bilitatea strecurării unor erori materiale în încheiere prin
care se dispune arestarea preventivă și/sau în mandatul de arestare preventivă ; îndreptarea
erorilor materiale va fi realizată de judec ătorul de drepturi și libertăți prin încheiere potrivit
procedurii prevăzute de art. 278 NCPP ;
– după luarea măsurii, inculpatului i se aduc la cunoștință, de îndată, în limba pe care o
înțelege, motivele pentru care s -a dispus arestarea preventivă ; NCPP nu prevede obliga ția
organelor judiciare de a traduce mandatu l de arestare preventivă sau încheierea prin care s -a
19 Potrivit art. 230 alin. (3) NCPP : ,, În mandatul de arestare preventivă se arată : a) instanța din care face parte
judec ătorul de drepturi și libertăți care a dispus luarea măsurii arestării preventive ; b) data emiterii mandatului; c)
numele, prenumele și calitatea judecătorului de drepturi și libertăți care a emis mandatul ; d) datele de identitate ale
inculpatu lui; e) durata pentru care s -a dispus arestarea preventivă a inculpatului, cu menționarea datei la care
încetează ; f) arătarea faptei de care este acuzat inculpatul, cu indicarea datei și locului comiterii acesteia, încadrarea
juridică, infracțiunea și ped eapsa prevăzută de lege ; g) temeiurile concrete care au determinat arestarea preventivă ;
h) ordinul de a fi arestat inculpatul ; i) indicarea locului unde va fi deținut inculpatul arestat preventiv ; j) semnătura
judecătorului de drepturi și libertăți ; k) se mnătura inculpatului prezent. În cazul în care acesta refuză să semneze, se
va face mențiune corespunzătoare în mandat " (această mențiune are caracter de noutate nefiind prevăzut de vechiul
cod.)
31
dispus măsura, ci numai să se asigure încunoștințarea, prin interpret, a inculpatului cu privire la
motivele privării de libertate .
Curtea European ă a Drepturilor Omului reamintește că art. 5 paragraful 2 enunță o
garanție fundamentală : orice persoan ă arestată trebuie să știe de ce a fost privată de libertate.
Această garanție obligă la semnalarea către o asemenea persoană, într -un limbaj simplu,
accesibili, a motivelor juridice și de fapt ale privării s ale de libertate astel încât să poată discuta
cu privire la legalitatea acesteia în fața unei instanțe ,,în termenul cel mai scurt ", dar polițistul
care îl arestează poate să nu i le ofere în întregime la fața locului. Pentru a stabili dacă a primit
destul e informații și suficient de repede, trebuie să se țină seama de particularitățile cauzei. În
prezenta cauză, Curtea observă că, astfel cum reiese din declarația reclamantului din 2 noiembrie
2001, data arestării sale, persoana în cauză a fost informată cu privire la acuzațiile aduse
împotriva sa. În plus, observă că, la 5 noiembrie 2001, a avut posibilitatea de a contesta
legalitatea măsurii privative de libertate. Curtea consideră că informațiile astfel oferite cu privire
la motivele arestării din 2 noiem brie 2001 îndeplineau cerințele art. 5 paragraful 2 din Convenție.
(CEDO, hot ărârea din 2 februarie 2010, în cauza Scundeanu contra României, paragrafele 72 –
74).
– inculpatului fa ță de care s -a dispus măsura arestării preventive i se comunică, sub
semnătur ă, în scris :
a) drepturile prev ăzute la art. 83 NCPP , respectiv :
– dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându -i-se atenția
că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da
declar ații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa;
– dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică
a acesteia;
– dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii;
– dreptul de a avea un a vocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de asistență
obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;
– dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica
excepții și de a pune concluzii;
– dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a
cauzei;
– dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege, nu se
exprimă bine sau nu poate comunica în limba română;
– dreptul de a apel a la un mediator, în cazurile permise de lege;
32
– dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale;
– alte drepturi prevăzute de lege.
b) drepturile prev ăzute la art. 210 alin (1) și (2) NCPP (dreptul la încunoștințarea
membrilor de familie sau a repr ezentanților diplomatici) ;
c) dreptul de acces la asistență medical ă de urgență ;
d) dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea arestării cu o altă măsură preventivă ;
e) dreptul de a face pl ângere împotriva măsurii dispuse.
În urma comunicării drepturil or se întocmește un proces -verbal care atestă îndeplinirea
procedurii de informare . În cazul în care persoana arestată nu poate ori refuză să semneze dovada
de comunicare, se va încheia un proces -verbal.
– imediat după luarea măsurii preventive, judecătoru l de drepturi și libertăți care a dispus
măsura încunoștințează despre aceasta un membru al familiei inculpatului ori o altă persoană
desemnată de acesta ; dac ă persoana arestată nu este cetățean român, aceasta are și dreptul de a
încunoștința sau de a soli cita încunoștințarea misiunii diplomatice ori oficiului consular al
statului al cărui cetățean este sau, după caz, a unei organizații internaționale umanitare, dacă nu
dorește să beneficieze de asistența autorităților din țara sa de origine, ori a reprezen tanței
organizației internaționale competente, dacă este refugiat sau nu, din orice alt motiv, se află sub
protecția unei astfel de organizații. Inspectoratul General pentru Imigrări este infor mat în toate
situațiile cu privire la dispunerea măsurii preven tive față de această categorie de persoane ;
efectuarea încunoștințării se consemnează într -un proces -verbal.
– imediat după intro ducerea sa într -un loc de deținere, inculpatul are dreptul de a
încunoștința personal sau de a solicita administrației locului respectiv să încunoștințeze membrii
de familiei sau reprezentanții diplomatici despre locul unde este deținut ;
– în cazul schimbării ulterioare a locului de deținere, imediat după producerea schimbării,
inculpatul are dreptul de a încunoștința personal sau de a solicita administrației locului respectiv
să încunoștințeze membrii de familie sau reprezentanții diplomatici despre noul loc unde este
deținut ;
– administra ția locului de deținere are obligația de a aduce la cunoștința inculpatului
arestat preventiv drepturile referitoare la încunoștințare, precum și de a consemna într -un proces –
verbal modul în care s -a realizat încunoștințarea ;
– inculpatului arestat preventiv nu i se poate refuza exercitarea dreptului de a face
personal încunoștințarea , dec ât pentr u motive temeinice, care se consemnează într -un proces
verbal ;
33
– când măsura arestării preventive a fost luată față de inculpat ul în a cărui ocrotire se află
un minor, o persoană sub interdicție, o persoană căreia i s -a instituit tutela s au curatela ori o
persoană care, datorită vârstei, bolii sau altei cauze, are nevoie de ajutor, autoritatea
competentă este încunoștințată , de îndată, în vederea luării măsurilor legale de ocrotire20
pentru persoana respectivă ; obliga ția de a încunoștințare revine judecător ului de drepturi și
libertăți de la prima instanță sau de la instanța ierarhic superioară, care a luat măsura arestării
preventive, modul de îndeplinire a acestei obligații fiind consemnat într -un proces -verbal ;
– potrivit NCPP, dacă persoana vătămată a so licitat în condițiile art. 111 alin. (5) NCP,
astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 18/2016, înștiințarea sa cu privire la eliberarea în
orice mod sau evadarea persoanei arestate, judecătorul care a emis mandatul consemnează
aceasta într -un proces -verbal, pe care îl predă organului de poliție care îl va înainta administrației
locului de deținere.
Legalitatea și temeinicia luării și menținerii măsurii arestării preventive se apreciază
distinct în fiecare cauză în parte, neavând relevanță împrejurarea c ă inculpatul mai este arestat
preventiv și într -o altă cauză, atâta timp cât nicio dispoziție a Codului de procedură penală nu
interzice ca inculpatul să fie arestat în mai multe cauze între care nu există o legătură care să
justifice și să impună o extind ere a procesului penal. Existența unui alt mandat de arestare
preventivă a inculpatului într -o altă cauză nu afectează legalitatea măsurii arestării preventive
luate față de acesta în cauza de față (I.C.C.J. secția penală, decizia nr. 6090/2005,
www.legali s.ro).
Împrejurarea că inculpatul se află în executarea unei pedepse privative de libertate nu
constituie un impediment pentru luarea și menținerea arestării preventive a acestuia, cu
respectarea dispozițiilor legale, întrucât arestarea preventivă are ca s cop asigurarea bunei
desfășurări a procesului penal , iar executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă sau
20 În cazul minorilor lipsiți de ocrotirea părintească măsur ile de ocrotire (de regulă, plasamentul) sunt dispuse
potrivit Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, respecti potrivit art.
110 și umătoarele din Codul civil.
În cazul minorilor cu privire la care s -a instit uit tutela, al persoanelor puse sub interdicție și al celor cu privire la care
s-a instituit măsura curatelei, măsurile pot fi dispuse în temeiul Codului civil [instan ța de tutelă competentă –
judecătoria de la domiciliul minorului poate dispune să fie măs ura provizorie a instituirii unui tutore sau curator
provizoriu (art. 116 Cod civil), fie îndepărtarea tutorelui (art. 158 Cod civil) sau numirea unui nou curator (art. 178 –
186 Cod civil ].
În cazul persoanelor care din cauza vârstei, bolii sau altei cauze au nevoie de ajutor, măsurile pot fi dispuse de
instanța de tutelă competentă fie în temeiul art. 178 -186 Cod civil, fie în temeiul legilor speciale care reglementează
măsurile de ocrotire în cazul persoanelor aflate în situații speciale care reglementează măsurile de ocrotire în cazul
persoanelor aflate în situații speciale (Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap, republicată, sau Legea nr. 17/2010 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicat ă).
34
inculpatul poate fi eliberat condiționat (C.A. Brașov, decizia penală nr. 322/R din aprilie 2004,
în Cpp Ad. 1, pagina 84).
b) respingerea pro punerii de arestare preventivă, în situația în care nu sunt
îndeplinite condițiile pentru a se dispune arestarea preventivă ;
– dacă inculpatul a fost anterior reținut în cauză, va fi pus în libertate la data expirării
duratei reținerii, iar nu la data pron unțării încheierii prin care s -a respins propunerea de
arestare21; măsura reținerii nu face obiectul cenzurii judecătorului de drepturi și libertăți învestit
cu soluționarea propunerii de arestare preventivă;
– în ipoteza în care contestația formulată împot riva încheierii prin care s -a respins
propunerea de arestare preventivă este, de asemenea, respinsă înainte de expirarea duratei
reținerii, încheierea judecătorului de drepturi și libertăți rămânând astfel definitivă, se va dispune
și punerea în libertate a inculpatului reținut, potrivit art. 227 alin. (1) NCPP, chiar dacă nu s -a
împlinit durata pentru care măsura reținerii a fost dispusă de organul de urmărire penală.
c) respingerea propunerii de arestare preventivă și luarea măsurii arestului la
domiciliu , controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune, dacă se constată că
arestarea preventivă nu este necesară sau proporțională scopului urmărit, însă sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 218 NCPP, respectiv art. 211 NCPP sau art. 216 NCPP.
– în cazul în care după respingerea propunerii de arestare preventivă judecătorul ia măsura
controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune se va dispune punerea de îndată în
libertate a inculpatului reținut, întrucât încheierea prin care se dispune luarea unei măsuri
preventive este executorie din momentul pronunțării [art. 204 alin. (3) NCPP] , iar cele două
măsuri sunt incompatibile (măsura reținerii și o altă măsură neprivativă de libertate) ;
– în ceea ce privește măsura controlului jud iciar pe cauțiune este necesar ca în cursul
dezbaterii propunerii de luare a măsurii arestării preventive inculpatul sau avocatul acestuia să își
fi manifestat dorința de a fi plasat sub control judiciar pe cauțiune, sens în care să fi depus o
sumă conside rată de el însuși îndestulătoare pentru cauțiune, iar judecătorul, cu ocazia
deliberării, să aprecieze că se impune reținerea acesti sume cu titlu de cauțiune ;
– indiferent de soluția pronunțată este obligatorie întocmirea minutei în două exemplare
origina le; încheierea judecătorului de drepturi și libertăți se comunică inculpatului și
procurorului care au lipsit de la pronunțare .
21 Chiar și în ipoteza în care judecătorul de drepturi și libertăți ar dispune revocarea măsurii sau reținerii sau punerea
de îndată în libertate a inculpatului de sub măsura reținerii, această dispoziție din încheiere nu ar fi executorie
înainte de exp irarea termenului de 48 de ore pentru formularea contestației, moment în care măsura reținerii ar fi
încetată de drept.
35
B. Procedura de punere în executare a mandatului de arestare preventivă.
Procedura remediu
– când măsura arestării preventive a fost dispusă în lipsa inculpatului, două exemplare
originale ale mandatului emis se înaintează organului de poliție de la d omiciliul sau reședința
inculpatului în vederea executării. În cazul în care inculpatul nu are domiciliul sau reședința în
România, e xemplarele se înaintează organului de poliție în a cărui rază teritorială se află instanța
de judecată ;
– potrivit NCPP, mandatul de arestare poate fi transmis organului de poli ție și prin fax,
poștă electronică sau prin orice alt mijloc în măsură să produ că un document scris în condiții
care să permită autorităților destinatare să îi stabilească autenticitatea ;
– în situația în care mandatul de arestare conține erori materiale, dar permite identificarea
persoanei și stabilirea măsurii dispuse în raport cu datele de identificare ale persoanei existente
în evidențele organelor de poliție și hotărârea judecătorului de drepturi și libertăți, organul de
poliție execută măsura, solicitând, în același timp, judecătorului de drepturi și libertăți
îndreptarea eroril or materiale sesizate ;
– potrivit art. 231 alin. (5) NCPP, în vederea executării mandatului de arestare preventivă,
organul de poliție poate pătrunde în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice, fără
învoirea acesteia, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără învoirea reprezentatului
legal al acesteia , dacă există indicii temeinice din care să rezulte bănuiala rezonabilă că
persoana din mandat se află în domiciliul sau reședința respectivă ; în acest caz nu este necesară
obținerea unui mandat de perchiziție domiciliară, mandatul de arestare preventivă emis de
judecătorului de drepturi și libertăți incorporând dreptul de a intra în spații private pentru a
prinde pe inculpatul arestat în lipsă ;
– organul de poliție procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia îi predă un
exemplar al acestuia, după care o conduce în cel mult 24 de ore la judecătorul de drepturi și
libertăți care a dispus măsura arestării preventive ; în cazul în care arestarea preventivă a
inculpatului a fost d ispusă în lipsă din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare
de necesitate, inculpatul este prezentat, la încetarea acestor motive, judecătorului de drepturi și
libertăți care a luat măsura ;
– în cazul în care arestarea s -a dispus în lip să, NCPP a stipulat o procedură remediu
la judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus măsura arestării preventive care se
desfășoară în camera de consiliu pentru a se stabili, în urma audierii inculpatul ui, dacă se
dispune sau nu confirmarea măsurii arestării preventive ;
36
– nu se va parcurge procedura remediu at âta timp cât a existat o prezumție legală că
inculpatul a fost prezent la procedura de luare a măsurii arestării preventive prin
videoconferință ;
– procedura remediu trebuie desf ășurată indiferent de durata de timp scursă de la data
emiterii mandatului de arestare preventivă dacă procesul penal este încă în curs ;
– înainte de a proceda la ascultarea inculpatului arestat în lipsă, judecătorul de drept uri
și libertăți îi aduce la cunoștință infracțiunea de care este acuzat și dreptul de a nu face nicio
declarație, atrăgându -i atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa ; inculpatul poate
opta să păstreze tăcerea sau să dea declarație, caz în care judecătorul îl audiază pe inculpat în
prezența avocatului său ales sau numit din propunerea de arestare preventivă formulată de
procuror ; dup ă audiere judecătorul de drepturi și libertăți pune în dezbatere contradictorie
necesitatea confirmării măsur ii arestării preventive și executării mandatului de arestare ;
– după ascultarea concluziilor procurorului, ale avocatului inculpatului, precum și ale
inculpatului (atât în exercitarea dreptului la apărare prin propria persoană, cât și în ultimul
cuvânt) judecătorul de drepturi și libertăți, evaluând declarația inculpatului în contextul probelor
administrate și al motivelor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, poate dispune,
prin încheiere motivată, pronunțată în camera de consiliu :
a) confirmarea măsurii arestării preventive și a executării mandatului de arestare ;
b) revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului , dac ă nu
este reținut sau arestat în altă cauză ;
c) înlocuirea măsurii arestării preventive cu mă sura arestului la domiciliu, controlului
judiciar sau controlului judiciar pe cauțiune și punerea în libertate a inculpatului dacă este reținut
sau arestat în altă cauză.
Indiferent de soluția pronunțată, este obligatorie întocmirea minutei în două exempla re
originale . Încheierea judecătorului de drepturi și libertăți se comunică inculpatului și
procurorului care au lipsit de la pronunțare .
În privința punerii în executare a mandatului de arestare preventivă trebuie distins între
următoarele două situații :
a) când măsura preventivă s -a dispus după ascultarea inculpatului, NCPP prevede că
în situația în care inculpa tul a fost prezent și mandatul de arestare a fost emis după ascultarea
acestuia, judecătorul care a emis mandatul înmânează un exemplar al mandat ului persoanei
arestate, iar un alt exemplar îl trimite organului de poliție pentru a fi predat la locul de deținere
odată cu arestatul ; dacă la momentul la care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra
luării măsurii arestării preventive in culpatul se află în stare de libertate (fie pentru că față de
37
acesta nu s -a dispus măsura reținerii, fie deoarece durata reținerii a expirat) și nu este prezent la
pronunțare, mandatul de arestare preventivă se poate pune în executare de către organul de
poliție, întrucât conține ordinul de a fi arestat inculpatul . În această situație nu mai este necesară
aducerea inculpatului în fața judecătorului de drepturi și libertăți în vederea ascultării și a
confirmării măsurii arestării preventive, durata arestării preventive începând să curgă de la data
încarcerării ;
b) când inculpatul a fost arestat în lipsă (deci fără a fi prezent la dezbaterea propunerii
de arestare și ascultat) mandatul de arestare preventivă emis se înaintează în dublu exemplar
organului de po liție, pentru executare ; la găsirea persoanei arătate în mandat organul de poliție
procedează la arestarea acesteia, îi predă un exemplar al mandatului și o conduce la judecătorul
de drepturi și libertăți care a emis mandatul în vederea ascultării și parcu rgerii procedurii
remediu.
Când persoana menționată în mandatul de arestare preventivă nu a fost găsită, organul de
poliție însărcinat cu executarea mandatului încheie un proces -verbal prin care constată aceasta și
înștiințează judecătorului de drepturi și libertăți care a dispus măsura arestării preventive, precum
și organele competente pentru darea în urmărire22 și în consemn la punctele de trecere a
frontierei23 potrivit procedurii reglementate de art. 521 NCPP ; judecătorul de drepturi și libertăți
poate d ispune emiterea unui mandat de urmărire internațională (art. 65 din Legea nr. 302/2004,
republicată) sau a mandatului european de arestare (art. 88 și următoarele din Legea nr.
302/2004, republicată24);
În ipoteza în care inculpatul arestat în lipsă este gă sit după emiterea rechizitoriului în
cauză, procedura remediu descrisă mai sus se va desfășura în fața judecătorului de cameră
preliminară, respectiv a instanței de judecată care va proceda la ascultarea acestuia.
2.2.2. În cursul procedurii de cameră pre liminară
După trimiterea în judecată prin rechizitoriu a inculpatului cauza trece în mod obligatoriu
în faza de cameră preliminară. În cadrul acestei proceduri, pe lângă verificarea, după trimiterea
22 Darea în urmărire se solicită de organul de poliție care a constatat imposibilitatea punerii în executare a
mandatului și se dispune p rin ordin de către Inspectoratul General al Poliției Române.
23 Consemnul de frontieră se realizează prin comunicarea informațiilor referitoare la inculpați și la măsură poliției de
frontieră și autorității vamale, informații ce vor fi verificate cu ocazia efectuării controlului de trecere a frontierei de
stat (art. 24 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 445/2002). Solicitarea pentru darea în consemn este
aprobată de Inspectoratul General al Poliției Române.
24 Legea nr. 302/2004 privind cooperare a judiciară internațională în materie penală .
38
în judecată, a competenței și a legalității sesizării ins tanței, precum și a legalității administrării
probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, judecătorul de cameră
preliminară poate, din oficiu sau la propunerea motivată a procurorului , să analizeze
necesitatea luării măsurii ares tării preventive a inculpatului (de pildă, în ipoteza în care după
trimiterea în judecată inculpatul a efectuat presiuni asupra victimelor sau a martorilor să își
schimbe declarațiile pe parcursul judecății); astfel, procedura de cameră preliminară se va
desfășura paralel cu cea în care se dezbate necesitatea luării măsurii arestării preventive a
inculpatului .
În cazul în care trimiterea în judecată a fost realizată prin acordul de recunoaștere a
vinovăției analiza necesității luării măsurii arestării preve ntive poate fi efectuată de instanța de
judecată, în această ipoteză cauza neparcurgând faza camerei preliminare.
Condițiile ce trebuie îndeplinite pentru dispunerea luării măsurii arestării preventive în
cadrul procedurii de cameră preliminară sunt acelea și cu cele ce trebuie verificate de judecătorul
de drepturi și libertăți în cursul urmăririi penale.
Deopotrivă, regulile de procedură referitoare la luarea măsurii arestării preventive în
cursul urmăririi penale se aplica, în mod corespunzător, și în proc edura de cameră preliminară,
respectiv :
– procurorul poate formula propunerea de luare a m ăsurii arestării preventive fie prin
rechizitoriu, fie ulterior emiterii acestuia, printr -o propunere separată (scrisă sau orală) pe
parcursul procedurii de cameră pr eliminară ;
– propunerea de arestare preventivă va fi soluționată de judecătorul de cameră
preliminară ;
– judec ătorul de cameră preliminară poate pune, din oficiu , în discuție necesitatea luării
măsurii arestării preventive ;
– inculpatul aflat în stare de l ibertate se citează pentru termenul fixat de judecătorul de
cameră preliminară pentru dezbaterea necesității privării de libertate a inculpatului. Termenul se
aduce la cunoștința procurorului si avocatului inculpatului, acestuia din urmă acordându -i-se, la
cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei ;
– avocatul ales sau din oficiu al inculpatului trebuie s ă aibă timpul și înlesnirile necesare
pentru studierea dosarului, fără ca prin aceasta să se poată ajunge la o întârziere nerezonabilă a
procedurii r eferitoare la dezbaterea necesității arestării preventive a inculpatului sau a
procedurii de cameră preliminară în ansamblu ;
– dacă avocatul ales al inculpatului nu se prezintă nejustificat în ziua și la ora stabilite de
judecătorul de cameră preliminară ș i nici nu asigură substituirea, pleacă sau refuză nejustificat să
39
efectueze apărarea, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui avocat
din oficiu care să -l înlocuiască, acordându -i timpul rezonabil și înlesnirile necesare pentru
pregătirea unei apărări efective ;
– în toate cazurile este obligatori asistența juridică a inculpatului de către un avocat, ales
sau numit din oficiu, la soluționarea propunerii de arestare preventivă ;
– dezbaterea necesit ății luării măsurii arestării preven tive se face în camera de consiliu ;
NCPP prevede prezen ța procurorului și a inculpatului la dezbaterea necesității luării măsurii
arestării preventive ;
Ca excep ție, dezbaterea necesității luării măsurii arestării preventive a inculpatului poate
fi realizat ă în lipsa acestuia, când :
a) fiind în stare de libertate și legal citat lipsește nejustificat ;
b) este disp ărut;
c) se sustrage;
d) fiind în stare de libertate și legal citat din cauza stării sănătății, din cauză de forță
majoră sau stare de necesitate n u se prezintă în fața judecătorului de cameră preliminară ;
e) fiind în stare de reținere sau arestat în altă cauză, din pricina stării sănătății, din cauză
de forță majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în fața judecătorului de cameră
preliminară .
Deși art. 225 alin. (4) NCPP [la care face referire art. 238 alin. (1) NCPP] nu a fost
completat prin O.U.G. nr. 18/2016 cu pre zumția legală referitoare la prezența inculpatului la
proceduri în cazul în care își dă acordul ca desfășurarea acestora să fi e realizată prin
videoconferință, consider că existența prezumției legale la soluționarea contestației la luarea
măsurii arestării preventive [art. 205 alin. (7) NCPP raportat la art. 204 alin. (7) NCPP] justifică
posibilitatea extinderii prezumției legale a prezenței inculpatului (reținut sau arestat în altă
cauză) și la soluționarea în primă instanță a propunerii de arestare preventivă dacă își exprimă
explicit acordul ca procedura să se desfășoare prin videoconferință la locul de detenție ; așadar,
pentru a se reține incidența prezumției legale și în fața judecătorului de cameră preliminară de la
prima instanță este necesar ca inculpatul (reținut sau arestat în altă cauză) să își exprime un acord
valabil pentru desfășurarea procedurii la distanță, să exist e o legătură audio -video adecvată cu
sala de ședință care să permită inculpatului să vadă și să audă persoanele prezente în camera de
consiliu și să discute, în mod confidențial, cu avocatul său ales sau desemnat din oficiu (inclusiv
prin intermediul unei convorbiri telefonice securizate și cu asistența unui interpret, atunci când
asigurarea traducerii este obligatorie) în scopul de a -și pregăti o apărare concretă și efectivă cu
privire la propunerea de luare a măsurii arestării preventive ;
40
– formularea une i cereri de recuzare a judec ătorului de cameră preliminară nu îl împiedică
pe acesta să se pronunțe asupra propunerii ; în ipoteza în care cererea de recuzare este admisă
judecătorul care a soluționat -o va dispune și anularea tuturor actelor efectuate de ju decătorul
incompatibil (inclusiv a încheierii prin care acesta s -a pronunțat cu privire la propunerea de
arestare);
– dacă inculpatul se află în stare de libertate pentru soluționarea propunerii de arestare
preventivă judecătorul de cameră preliminară treb uie să dispună citarea inculpatului la adresele
cunoscute (inclusiv aducerea sa cu mandat), și să ia măsuri cu privire la verificarea exitenței
situațiilor invocate de procuror care ar justifica soluționarea propunerii în lipsă ; prezența
avocatului său ale s sau desemnat din oficiu este obligatorie, acestuia urmând a i se da cuvântul
pentru a formula concluzii în legătură cu propunerea de arestare preventivă, în vederea
respectării dreptului la apărare efectivă a inculpatului și a principiului contradictoria lității
dezbaterii propunerii de arestare preventivă a inculpatului ;
– înainte de a proceda la ascultarea inculpatului, judecătorul de cameră preliminară îi
aduce la cunoștință infracțiunea de care este acuzat și dreptul de a nu face nicio declarație,
atrăgându -i atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa ;
– în cazul în care inculpatul consimte să dea declarație, judecătorul de cameră preliminară
îl va audia despre fapta de care este acuzat și motivele pe care se întemeiază propunerea de
arest are preventivă formulată de procuror ; este însă posibil și ca inculpatul să uzeze de dreptul la
tăcere, refuzând să dea declarații ;
– după ascultarea inculpatului prezent, ori după ce acesta declară că înțelege să uzeze de
dreptul de a păstra tăcerea, jude cătorul de cameră preliminară dă cuvântul procurorului și
avocatului inculpatului pentru dezbaterea, cu asigurarea exigențelor de contradictorialitate,
propunerii de arestare formulată de parchet, inculpatul având ultimul cuvânt.
Judecătorul de cameră prel iminară poate dispune, prin încheiere motivată, care se
pronunță în camera de consiliu, una dintre următoarele soluții :
a) arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de maximum 30 de zile, în situația
în care se constată că sunt îndeplinite condiții le pentru a se dispune arestarea preventivă;
– în cazul în care încheierea prin care se ia măsura arestării preventive rămâne definitivă,
judecătorul de cameră preliminară are obligația de a proceda din oficiu la verificarea legalității și
temeiniciei măsu rii preventive până la expirarea termenului pentru care măsura a fost luată ; în
ipoteza în care și de această dată este menținută măsura arestării preventive, următoarea
verificare din oficiu trebuie realizată în cel mult 30 de zile de la data pronunțării încheierii prin
care a fost menținută arestarea preventivă (asumând că aceasta a rămas definitivă fie prin
41
necontestare, fie prin respingerea contestației), iar nu la data la care a expirat termenul pentru
care s -a dispus luarea măsurii preventive.
b) respingerea propunerii de arestare preventivă, în situația în care nu sunt îndeplinite
condițiile pentru a se dispune arestarea preventivă ;
c) respingerea propunerii de arestare preventivă și luarea măsurii arestului la
domiciliu, controlului judiciar sau a co ntrolului judiciar pe cauțiune, dacă se constată că
arestarea preventivă nu este necesară sau proporțională cu scopul urmărit, însă sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 218 NCPP, respectiv art. 211 NCP sau art. 216 NCPP.
– această soluție este pos ibil a fi dispusă ca urmare a modificării dispozițiilor art. 238 alin.
(1) NCPP prin O.U.G. nr. 18/2016, noua reglementare făcând trimitere și la dispozițiile art. 227
NCPP.
– în ceea ce privește măsura controlului judiciar pe cauțiune este necesar ca în c ursul
dezbaterii propunerii de luare a măsurii arestării preventive inculpatul sau avocatul acestuia să își
fi manifestat dorința de a fi plasat sub control judiciar pe cauțiune, sens în care să fi depus o
sumă considerată de el însuși îndestulătoare pentr u cauțiune, iar judecătorul, cu ocazia
deliberării, să aprecieze că impune reținerea acestei sume cu titlu de cauțiune .
Indiferent de solu ția pronunțată, este obligatorie întocmirea minutei în două exemplare
originale . Încheierea judecătorului de cameră pr eliminară se comunică inculpatului și
procurorului care au lipsit de la pronunțare.
– procedura punerii în executare a mandatului de arestare preventivă (inclusiv a celui
emis în lipsă) emis de judecătorul de cameră preliminară este similară cu cea prevăzu tă de NCPP
pentru punerea în executare a mandatului de arestare preventivă emis de judecătorul de drepturi
și libertăți; astfel, c ând măsura arestării preventive a fost dispusă în lipsa inculpatului , două
exemplare originale ale mandatului se înaintează or ganului de poliție de la domiciliul sau
reședința inculpatului în vederea executării. În cazul în care inculpatul nu are domiciliul sau
reședința în România, exemplarele se comunică organului de poliție în a cărui rază teritorială se
află instanța de judec ată; potrivit NCPP, mandatul de arestare poate fi transmis organului de
poliție și prin fax, poștă electronică sau prin orice mijloc în măsură să producă un document
scris în condiții care să permită autorităților destinatare să ii stabilească autenticita tea; în
situația în care mandatul de arestare conține erori materiale dar permite identificarea persoanei și
stabilirea măsurii dispuse în raport cu datele de identificare ale persoanei existente în evidențele
organelor de poliție și hotărârea instanței de judecată, organul de poliție execută măsura,
solicitând, în același timp, judecătorului de cameră preliminară îndreptarea erorilor materiale
sesizate ;
42
– în vederea executării mandatului de arestare preventivă emis de judecătorul de cameră
preliminară, org anul de poliție poate pătrunde în domiciliul sau reședința oricărei persoane
fizice, fără învoirea acesteia, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără învoirea
reprezentatului legal al acesteia, dacă există indicii temeinice din care să rezulte bănuiala
rezonabilă că persoana din mandat se află în domiciliul sau reședința respectivă ; în acest caz nu
este necesară obținerea unei autorizații de percheziție domiciliară, mandatul de arestare
preventivă emis de judecătorul de cameră preliminară incorp orând dreptul de a intra în spații
private pentru a prinde inculpatul arestat în lipsă ;
– organul de poli ție procedează la arestarea persoanei precizate în mandat, căreia îi predă
un exemplar al acestuia, după care o conduce în cel mult 24 de ore la judecă torul de cameră
preliminară care a dispus măsura arestării preventive ; în cazul în care arestarea preventivă a
inculpatului a fost dispusă în lipsă, din cauza stării de să nătate, din cauză de forță majoră ori
stare de necesitate, inculpatul este prezentat, la încetarea acestor motive, judecătorului de cameră
preliminară care a luat măsura ;
– în cazul în care arestarea s -a dispus în lipsă, NCPP a stipulat o procedură remediu la
judecătorul de cameră preliminară care a dispus măsura arestării preventive care se desfășoară
în camera de consiliu pentru a se stabili, în urma audierii inculpatului, dacă se dispune sau nu
confirmarea măsurii arestării preventive ;
– înainte de a proceda la ascultarea inculpatului arestat în lipsă, judecătorul de cameră
preliminară îi aduce la cunoștință infracțiunea de care este acuzat și dreptul de a nu face nici o
declarație, atrăgându -i atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa ; inculpatul poate
opta să păstreze tăcerea sau să dea declarație, caz în care judecătoru l de cameră preliminară îl
audiază pe inculpat în prezența avocatului său ales sau numit din oficiu despre fapta de care este
acuzat și despre motivele pe care se întemeiază propunerea de arestare preventivă formulată de
procuror ; după audiere judecătorul de cameră preliminară pune în dezbaterea contradictorie
necesitatea confirmării măsurii arestării preventive și a executării mandatului de arestare .
După ascultarea concluziilor procurorului, ale avocatului inculpatului, precum și ale
inculpatului (atât în exercitarea dreptului la apărare prin propria persoană, cât și în ultimul
cuvânt) judecătorul de cameră preliminară poate dispune, prin încheiere motivată, pronunțată în
camera de consiliu :
a) confirmarea măsurii arestării preventive și a executării manda tului de arestare ;
b) revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului , dac ă nu
este reținut sau arestat în altă cauză ;
43
c) înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, controlului
judiciar sau contr olului judiciar pe cauțiune și punerea în libertate a inculpatului dacă este reținut
sau arestat în altă cauză.
Indiferent de soluția pronunțată, este obligatorie întocmirea minutei în două exemplare
originale . Încheierea judecătorului de cameră preliminar ă se comunică inculpatului și
procurorului care au lipsit de la pronunțare .
– în toate cazurile în care arestarea este dispusă de judecătorul de cameră preliminară în
lipsa inculpatului, iar încarcerarea efectivă a acestuia are loc după finalizarea procedu rii de
cameră preliminară și începerea judecății, inculpatul va fi prezentat, în scopul ascultării,
instanței de judecată care judecă cauza în fond, iar în cazul în care încarcerarea efectivă a
acestuia are loc după finalizarea procedurii de cameră prelimi nară și restituirea cauzei la
parchet, inculpatul va fi prezentat, în scopul ascultării, judecătorului de drepturi și libertăți ;
– când persoana menționată în mandatul de arestare preventivă nu a fost găsită, organul de
poliție însărcinat cu executarea man datului încheie un proces -verbal prin care constată aceasta și
înștiințează judecătorul de cameră preliminară care a dispus măsura arestării preventive, precum
și organele competente pentru darea în urmărire și în consemn la punctele de trecere a frontiere i.
2.2.3. În cursul judecății
Procurorul poate solicita instanței prin propunere motivată formulată în cursul judecății,
luarea față de inculpat a măsurii arestării preventive dacă nu sunt întrunite condițiile necesare
pentru a dispune privarea de liberta te.
În cursul judecății (primă instanță, instanța de apel) instanța poate, din oficiu , să pună în
dezbatere publică necesitatea luării măsurii arestării preventive a inculpatului.
Condițiile ce trebuie îndeplinite pentru dispunerea luării măsurii preventiv e sunt aceleași
cu cele ce trebuie verificate de judecătorul de drepturi și libertăți sau judecătorul de cameră
preliminară.
Deopotrivă, regulile de procedură referitoare la luarea măsurii arestării preventive în
cursul urmăririi penale se aplică, în mod c orespunzător, și în procedura de luare a măsurii
arestării preventive în cursul judecății, cu mențiunea că se va aplica principiul publicității
ședinței de judecată ; astfel, se aplic ă în mod corespunzător și dispozițiile art. 228 NCPP
referitoare la încuno ștințarea membrilor de familie sau a reprezentanților diplomatice despre
luarea măsurii arestării preventive și locul de deținere, art. 229 NCPP referitoare la luarea
măsurilor de ocrotire cu privire la persoanele aflate în ocrotirea inculpatului arestat, ale art. 230
44
NCPP referitoare la conținutul mandatului de arestare, ori ale art. 231 NCPP cu privire la
executarea mandatului de arestare preventivă emis în lipsă . În cursul judecății, măsura arestării
preventive se poate dispune prin încheiere motivată de către instanța de judecată în compunerea
prevăzută de lege ; în acest caz, mandatul de arestare preventivă este emis de către președintele
completului .
Spre deosebire de vechiul Cod, potrivit NCPP instan ța de judecată nu mai poate dispune
luarea măsurii a restării preventive direct prin sentința de condamnare ; de asemenea, NCPP
precizează în mod expres că durata pentru care se poate dispune luarea măsurii arestării
preventive în cursul judecății este de 30 de zile .
Chiar și în cazul în care judecata în apel se desfășoară ca urmare a căii de atac formulate
de inculpat, apreciez că, față de scopurile urmărite la dispunerea măsurii preventive privative de
libertate, nu s -ar putea considera că există un impediment împotriva luării măsurii arestării
preventive, n efiind aplicabil în acest context principiul non reformatio in peius25 (de pildă, în
situația în care inculpatul exercită presiuni asupra martorilor sau a persoanei vătămate pentru a -și
schimba declarațiile date anterior în cauză sau încearcă influențarea unui expert, ori încalcă cu
rea-credință obligațiile impuse cu ocazia luării măsurii controlului judiciar).
Inculpatul aflat în stare de libertate se citează pentru termenul fixat de instanța de
judecată pentru dezbaterea necesității privării de libertate. Termenul se aduce la cunoștința
procurorului și avocatului inculpatului , acestuia din urmă acordându -i-se, la cerere posibilitatea
de a studia dosarul cauzei. Avocatul ales sau din oficiu al inculpatului trebuie să aibă timpul și
înlesnirile necesare pent ru studierea dosarului, fără ca prin această să se poată ajunge la o
întârziere nerezonabilă a procedurii referitoare la dezbaterea necesității arestării preventive a
inculpatului. Dacă avocatul ales al inculpatului nu se prezintă nejustificat în ziua și l a ora
stabilite de instanța de judecată și nici nu asigură substituirea, pleacă sau refuză nejustificat să
25 non reformatio in peius , vechi principiu de drept procesual, în prezent consacrat prin dispoziție expresă, potrivit
căruia folosirea unei căi de atac nu poate crea, pentru partea care a exercitat -o, o situați e mai grea decât aceea din
hotărârea atacată. Hotărârea atacată, dacă este cazul, poate fi reformată numai în favoarea (in melius) și nicidecum
în defavoarea (in peius) acelei părți. Principiul n.r.p. are o adâncă semnificație logică și social -juridică. Av ându -se în
vedere rolul și importanța controlului judiciar, este de interes general ca părțile să nu fie amenințate de niciun risc de
agravare a situației lor, dacă vor exercita o cale de atac pe care legea le -o pune la dispoziție împotriva unei hotărâri
pe care ele o consideră ca fiind nelegală și netemeinică. Principiul n.r.p. este limitat numai în cadrul folosirii căii de
atac proprii. Când aceeași cale de atac este folosită și de către o altă parte, cu interese contrarii, rezultatul judecății
poate fi d efavorabil primei părți, prin admiterea căii de atac a adversarului [v. și rejudecarea fondului după casare;
plângere].
non reformatio in pejus (expr. lat. “nereformarea în rău”) – expresie care denumește principiul neagravării situației
unei părți în prop ria ei cale de atac. v. neagravarea situației în propria cale de atac. (http://legeaz.net/dictionar –
juridic/non -reformatio -in-peius )
45
efectueze apărarea, instanța de judecată ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care
să-l înlocuiască, acordându -i timpul rezonabil și în lesnirile necesare pentru pregătirea unei
apărări efective.
Dezbaterea necesității luării măsurii arestării preventive se face în ședință publică, în
prezența inculpatului. Ca excepție, dezbaterea necesității luării măsurii arestării preventive a
inculpatu lui poate fi realizată în lipsa acestuia când :
a) fiind în stare de libertate și legal citat lipsește nejustificat ;
b) este disp ărut;
c) se sustrage;
d) fiind în stare de libertate și legal citat, din cauza stării sănătății, din cauză de forță
majoră ori s tare de necesitate nu se prezintă în fața instanței ;
e) fiind în stare de reținere sau arestat în altă cauză, din pricina stării sănătății, din cauză
de forță majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în fața instanței.
Prin art. 364 alin. (1) teza a II-a NCPP astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.
18/2016 a fost stipulată o prezumție legală referitoare la prezența inculpatului la faza de judecată
în cazul în care își dă acordul ca desfășurarea acestora să fie realizată prin videoconferință, de l a
locul de detenție ; așadar, pentru a se reține incidența prezumției legale a prezenței inculpatului la
dezbaterea necesității luării măsurii preventive în faza de judecată trebuie ca inculpatul (arestat
în altă cauză) să își exprime un acord valabil pentr u desfășurarea procedurii la distanță, să existe
o legătură audio -video adecvată cu sala de ședință care să permită inculpatului să vadă și să audă
persoanele prezente în ședința publică și să discute, în mod confidențial, cu avocatul său ales sau
desemnat din oficiu (inclusiv prin intermediul unei convorbiri telefonice securizate și cu
asistența unui interpret, atunci când asigurarea traducerii este obligatorie) în scopul de a -și
pregăti o apărare concretă și efectivă cu privire la temeiurile măsurii prev entive privative de
libertate.
Înainte de a proceda la ascultarea inculpatului, instanța de judecată îi aduce la cunoștință
infracțiunea de care este acuzat și dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându -i atenția că
ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa . În cazul în care inculpatul consimte să dea
declarație, instanța de judecată îl va audia despre fapta de care este acuzat și despre motivele pe
care se întemeiază propunerea de arestare preventivă formulată de procuror ; este însă posibil și
ca inculpatul să uzeze de dreptul la tăcere, refuzând să dea declarații.
După ascultarea inculpatului prezent, ori du pă ce acesta declară că înțelege să uzeze de
dreptul de a păstra tăcerea, instanța de judecată dă cuvântul procurorului și avocatului
46
inculp atului pentru dezbaterea, cu asigurarea exigențelor de contradictorialitate, a propunerii de
arestare formulată de parchet, inculpatul având ultimul cuvânt.
Instanța de judecată poate dispune prin încheiere motivată, care se pronunță în ședință
publică una dintre următoarele soluții :
a) arestarea preventiv ă a inculpatului pe o perioadă de maximum 30 de zile , în cazul în
care se constată că sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune arestarea preventivă ;
– în situația în care încheierea prin care se ia măsura arestării preventive rămâne
definitivă, instanța are obligația de a proceda din oficiu la verificarea legalității și temeiniciei
măsurii preventive până la expirarea termenului pentru care măsura a fost luată ; în ipoteza în
care și de această dată este menținută măsura arestării preventive, următoarea verificare din
oficiu trebuie realizată în cel mult 60 de zile de la data pronunțării încheierii prin care a fost
menținută arestarea preventivă (asumând că aceasta a rămas definitivă prin necontestare , fie prin
respingerea contestației), iar nu de la data la care a expirat termenul pentru care s -a dispus luarea
măsurii arestării preventive.
b) respingerea propunerii de arestare preventivă, în situația în care nu sunt îndeplinite
condițiile pentru a se dispune arestarea preventivă ;
c) respingerea propunerii de arestare preventivă și luarea măsurii arestului la
domiciliu, controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune , dacă se constată că
arestarea preventivă nu este necesară sau proporțional ă cu scopul urmărit, însă sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 218 NCPP, respectiv art. 211 NCPP sau art. 216 NCPP.
– această soluție este posibil a fi dispusă ca urmare a modificării dispozițiilor art. 238 alin.
(1) NCPP prin O.U.G. nr. 18/2016, noua reglementare făcând trimitere și la dispozițiile art. 227
NCPP . Indiferent de solu ția pronunțată, este obligatorie întocmirea minutei in două exemplare
originale . Încheierea instanței de judecată se comunică procurorului și inculpatului care au lipsit
de la pronunțare.
După respingerea cu caracter definitiv a unei propuneri de arestare preventivă este
posibilă formularea de către procuror a unei noi propuneri de arestare în cursul judecății dacă
între timp au intervenit temeiuri noi care fac necesară privarea de libertate a inculpatului .
Arestarea preventivă pentru apariția unor temeiuri noi poate fi dispusă și în ipoteza în care
anterior inculpatul a mai fost arestat preventiv, întrucât privarea de libertate se justifică prin
apariția unor temeiuri no i; în acest ultim caz este important să nu fie depășit termenul rezonabil
al arestării preventive sau perioada maximală prevăzută de lege pentru această măsură . Prin
temeiuri noi se înțelege acele împrejurări inexistente sau necunoscute la momentul soluțio nării
inițiale a propunerii de arestare preventivă, atât ca temeiuri de fapt, cât și ca temeiuri de drept,
47
care fac necesară privarea de libertate a inculpatului; așadar, în noua propunere de arestare
preventivă nu cazurile de privare de libertate trebuie să fie noi, ci aceasta trebuie să fie bazată pe
împrejurări de fapt sau temeiuri de drept descoperite după soluționarea primei propuneri.
– art. 399 alin. (10) NCPP prevede posibilitatea instanței ca după pronunțarea hotărârii,
până la sesizarea instanței de apel, să poată dispune, prin încheiere, la cerere sau din oficiu,
luarea măsurii arestării preventive cu privire la inculpatul condamnat , dacă sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de NCPP. Nu va putea fi aplicată această procedură în ipoteza în care p rima
instanță a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau
încetarea procesului penal.
48
CAP ITOLUL III . ÎNLOCUIREA, REVOCAREA ȘI ÎNCETAREA DE
DREPT A MĂSURII ARESTĂRII PREVENTIVE
3.1. Înlocuir ea măsurii arestării preventive
Înlocuirea măsurii arestării preventive este măsura procesuală ce poate fi dispusă de
judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată
prin care arestarea preventivă este înlo cuită cu măsura arestului la domiciliu, a controlului
judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune, în situația în care sunt îndeplinite următoarele
condiții :
a) s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive (de
exemplu , odată cu trecerea timpului condiția existenței unui pericol concret pentru ordinea
publică nu mai potea fi reținută față de circumstanțele personale ale inculpatului și de atitudinea
sa procesuală ; sau m ăsura arestării preventive nu mai este proporțional ă cu scopul urmărit );
b) sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 211 NCPP, art. 216 NCPP, respectiv art.
218 NCPP ; în toate aceste ipoteze este necesară întrunirea condiției probei din care să rezulte
suspiciunea rezonabilă cu privire la comiterea in fracțiunii de care este acuzat inculpatul ;
c) în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a
inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea
scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) NCPP ; aceast ă condiție reprezintă consacrarea testului
proporționalității și a caracterului gradual al măsurilor preventive ; nu este necesar ă în toate
cazurile să existe o modificare a conduitei procesuale a inculpatului (de pildă, în cazurile în care
acesta a recunoscut de la început comiterea infracțiunii), însă pot exista situații în care
modificarea poziției procesuale a acestuia să contribuie la reținerea îndeplinirii și acestei ultime
condiții (de exemplu, după ce inițial inculpatul a uzat de drep tul la tăcere, decide să dea
declarații în care recunoaște comiterea faptelor de care este acuzat și contribuie la descoperirea
participanților la comiterea infracțiunii sau denunță comiterea unor infracțiuni de alte persoane).
În situația în care judecăto rul de drepturi și libertăți/de cameră preliminară sau instanța de
judecată constată că în cauza pe care o examinează a fost depășit termenul rezonabil al arestării
preventive poate dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la
domiciliu/controlului judiciar/controlului judiciar pe cauțiune, această încălcare a dispozițiilor
art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană echivalând cu schimbarea temeiurilor avute în
vedere la momentul luării măsurii arestării preventive.
49
Arestarea prev entivă nu poate fi înlocuită cu măsura reținerii, internării nevoluntare în
vederea efectuării expertizei medico -legale psihiatrice sau a internării medicale provizorii.
3.2. Revocarea măsurii arestării preventive
Revocarea măsurii arestării preventive este măsura procesuală prin care se revine asupra
măsurii arestării preventive a inculpatului dacă :
a) au încetat temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea
măsurii ; în acest caz, temeiurile de fapt și de drept au existat la momentul lu ării, prelungirii sau
menținerii măsurii arestării preventive însă ulterior au încetat (de pildă, după luarea măsurii
arestării preventive pentru acuzația de comitere a infracțiunii de furt calificat inculpatul și
persoana vătămată încheie un acord de medi ere);
b) au ap ărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii ; în acest caz,
temeiurile de fapt și de drept au existat la momentul luării, prelungirii sau menținerii măsurii
arestării preventive, însă ulterior faptele sau împrejurările noi intr ate in posesie organelor
judiciare dovedesc nelegalitatea măsurii (de pildă, un inculpat este arestat pentru suspiciunea
comiterii infracțiunii de tentativă de omor, iar în urma efecutării expertizei medico -legale se
dovedește că la momentul comiterii fapt ei și, implicit, al luării măsurii arestării preventive acesta
era iresponsabil) ;
– Curtea Europ eană a reținut în cauza Bujac contra României (hotărârea din 2 noiembrie
2011) că cerința unui temei juridic continuu pentru fiecare privare de libertate se ext inde pe toată
perioada arestării. Această cerință impusă la art. 5 paragraful 1 din Convenția europeană are ca
scop să asigure că nimeni nu este pri vat de libertate în mod arbitrar . Astfel, în principiu, temeiul
legal al oricărei arestări trebuie să existe din momentul în care măsura este luată împotriva
persoanei în cauză, iar aceasta trebuie să acopere întreaga perioadă a arestării. Prin urmare,
atunci când temeiul arestării nu mai există se impune revocarea măsurii preventive ; odat ă cu
revocarea judecăto rul de drepturi și libertăți/de cameră preliminară ori instanța de judecată
dispune punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză .
În ipoteza în care există o nelegalitate vădită, flagrantă la luarea/prelungirea/mențin erea
arestării preventive (de exemplu, lipsa oricărei motivări la luarea măsurii preventive,
necompetența materială a judecătorului de drepturi și libertăți/cameră preliminară/instanța de
judecată), această nelegalitate originară, iar nu ulterioară, poate constitui, de asemenea, temei
pentru revocarea măsurii arestării preventive .
50
În cazul dispunerii arestării preventive în lipsă, revocarea sau înlocuirea măsurii arestării
preventive poate avea loc în procedura remediu a confirmării mandatului după punerea acestuia
în executare ; deopotriv ă, în cazul dispunerii arestării preventive în lipsă nu există niciun
impediment legal pentru formularea unei cereri de revocare a măsurii , chiar înainte de punerea în
executare a mandatului de arestare, în cazul în care sun t îndeplinite condițiile prevăzute de art.
242 alin. (1) NCPP ; o cerere de revocare astfel formulată nu poate fi respinsă ca inadmisibilă,
judecătorul având obligația procedurală pozitivă să verifice legalitatea măsurii preventive chiar
înainte de încarcer are pentru a se evita riscul unei privări arbitrarii de libertate (de pildă, în
ipoteza în care singurul temei al arestării a fost cel al existenței riscului influențării martorilor,
iar după emiterea mandatului de arestare preventivă urmărirea penală a fo st efectuată în bune
condiții, fiind administrate toate probele necesare trimiterii în judecată înainte de încarcerarea
inculpatului) ; această posibilitate oferită de lege în vederea garantării dreptului la libertate nu
trebuie însă să transforme într -un p rilej de abuz de drept procesual prin formularea cu
rea-credință a nenumărate cereri de revocare .
Revocarea arest ării preventive sau înlocuirea ei cu o altă măsură preventivă se poate
dispune la cererea scrisă a persoanei privative de libertate , a procurorului sau din oficiu, de
către :
a) judecătorul de drepturi și libertăți în cadrul instanței căreia i -ar reveni competența să
judece cauza în primă instanță (chiar și în situația în care măsura privativă de libertate a fost
dispusă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul instanței ierarhic superioară cu ocazia
judecării contestației), ori al instanței corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află
locul de deținere, în cursul urmăririi penale ;
b) judecătorul de cameră prelimi nară căruia i s -a repartizat aleatoriu cauza spre
soluționare ; judecătorul de cameră preliminară învestit pentru soluționarea cauzei este competent
să soluționeze și cererile cu privire la revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive
formulat în c ursul urmăririi penale care nu au fost încă soluționate de judecătorul de drepturi și
libertăți până la momentul sesizării instanței prin rechizitoriu ;
c) instan ța sesizată cu judecarea cauzei în primă instanță sau în apel ; în acest ultim caz,
completul de judecată căruia i s -a repartizat aleatoriu cauza trebuie să soluționeze și cererile de
revocare sau de înlocuire a arestării preventive. Instanța de judecată învestită pentru soluționarea
cauzei este competentă să soluționeze și cererile cu privire la rev ocarea sau înlocuirea măsurii
arestării preventive formulate în cursul urmăririi penale care nu au fost încă soluționate de
judecătorul de drepturi și libertăți până la momentul sesizării instanței cu acordul de recunoaștere
a vinovăției.
51
Condiția existenț ei unei cereri scrise de revocare sau înlocuire a măsurii arestării
preventive trebuie să fie îndeplinită numai atunci când această soluție este solicitată autonom, iar
nu în cadrul unei proceduri desfășurate din oficiu de verificare a legalității și temei niciei măsurii
arestării preventive în faza de cameră preliminară sau în cursul judecății când cu ocazia
dezbaterilor inculpatul și apărătorul acestuia pun concluzii de revocare sau înlocuire a măsurii
preventive cu titlu de apărări ; tot astfel, condi ția procedurală a cererii scrise nu este necesară în
cursul urmăririi penale, când judecătorul de drepturi și libertăți sesizat cu o propunere de
prelungire a arestării preventive poate analiza cererea orală a persoanei private de libertate sau a
procurorului, formulată în cursul dezbaterilor, de a dispune înlocuirea sau revocarea măsurii
arestării preventive ;
– în cazul în care măsura arestării preventive a fost luată în cursul urmăririi penale,
organul de cercetare penală are obligația să îl informeze de îndat ă, în scris, pe procuror despre
orice împrejurare care ar putea conduce la revocarea sau înlocuirea măsurii preventive. Dacă
apreciază că informațiile comunicate justifică revocarea sau înlocuirea măsurii preventive,
procurorul sesizează judecătorul de dre pturi și libertăți care a luat măsura, în termen de 24 de ore
de la pimirea informării. Procurorul este obligat să sesizeze și din oficiu judecătorul de drepturi
și libertăți, când constată el însuși existența vreunei împrejurări care justifică revocarea s au
înlocuirea măsurii preventive luate de acesta ;
– în situația în care sunt formulate atât cereri de revocare, cât și cereri de înlocuire a
măsurii arestării preventive (fie pe cale principală, fie în subsidiar) în fața aceleiași instanțe,
aceasta nu poat e dispune în același timp atât revocarea măsurii arestării preventive, cât și
înlocuirea acesteia cu măsura arestului la domiciliu/controlului judiciar/controlului judiciar pe
cauțiune ; judec ătorul de drepturi și libertăți sau de cameră preliminară ori ins tanța de judecată
poate respinge ambele cereri sau poate admite pe una dintre ele respingând -o pe cealaltă ;
– în cursul urmăririi penale, soluționarea cererii de revocare sau înlocuire se desfășoară în
cameră de consiliu, cu maximă celeritate, care se apre ciază prin raportare la durata de timp
existentă între momentul depunerii cererii de către inculpatul privat de libertate și data
pronunțării încheierii judecătorului ; procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți
dosarul cauzei sau copie de pe acesta certificată de grefa parchetului, în termen de 24 de ore de la
solicitarea acestuia de către judecător ;
– în cursul procedurii de cameră preliminară soluționarea cererii de revocare sau
înlocuire se desfășoară în cameră de consiliu, judecătorul având la dispoziție dosarul trimis de
procuror în urma emiterii rechizitoriului ;
52
– în cursul judecății soluționarea cererii de revocare sau înlocuire se desfășoară în ședintă
publică ; în mod bizar art. 242 alin. (10) -(12) NCPP prevede că admisibilitatea în principiu și
soluționarea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu controlul judiciar pe cauțiune
presupune desfășurarea unei proceduri în camera de consiliu, inclusiv în faza de judecată ;
– în vedere a soluționării cererii de revocare sau î nlocuire, judecătorul de drepturi și
libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată fixează data de soluționare a
acesteia și dispune citarea inculpatului ;
– spre deosebire de vechiul Cod, art. 242 alin. (8) NCPP prevede că soluțion area cererii
de revocare sau înlocuire se face numai după ascultarea inculpatului arestat preventiv asupra
tuturor motivelor pe care se întemeiază cererea, în prezența unui avocat ales sau numit din
oficiu ; apreciez c ă ascultarea inculpatului este obligato rie numai în ipoteza în care inculpatul
formulează o cerere autonomă de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive , nu și în
cazul în care revocarea sau înlocuirea măsurii preventive este susținută cu titlu de apărare în
cadrul concluziilor form ulate cu ocazia punerii în discuție din oficiu de către judecătorul de
cameră preliminară sau de instanță a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive ;
– cererea de revocare sau înlocuire se soluționează și în lipsa inculpatului, atunci când, din
cauza stării de sănătate, din cauză de forță majoră ori stare de necesitate, nu poate fi adus, dar
numai în prezența avocatului, ales sau numit din oficiu, căruia i se dă cuvântul pentru a pune
concluzi i;
– prezum ția legală de prezență a inculpatului va opera și în procedurile referitoare la
revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive, dacă acesta își exprimă un acord valabil
pentru desfășurarea procedurii la distanță și există o legătură audio -video adecvată cu sala de
ședință care să permită inculpatului să vadă și să audă persoanele prezente și să discute, în mod
confidențial, cu avocatul său, ales sau desemnat din oficiu (inclusiv prin intermediul unei
convorbiri telefonice securizate și cu asistența unui interpret, atunci când asigurarea t raducerii
este obligatorie), în scopul de a -și pregăti o apărare concretă și efectivă cu privire la cererea de
revocare sau înlocuire a măsurii preventive ;
– participarea procurorului este obligatorie ;
– în urma deliberării judecătorul de drepturi și liber tăți sau de cameră preliminară ori
instanța poate dispune prin încheiere26 una din următoarele soluții :
– admiterea cererii de revocare sau de înlocuire a măsurii arestării preventive ;
– respingerea cererii de revocare sau de înlocuire a măsurii arestării p reventive ;
26 În ipoteza în care cererea de revocare sau de înlocuire a fost formulată cu ocazia dezbaterilor, instanța de judecată
se va pronunța asupra acesteia prin sentință/decizie.
53
– ia act de retragerea cererii de revocare sau de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Potrivit art. 399 alin. (1) și (4) NCPP, instanța are obligația ca, prin hotărâre, să se
pronunțe asupra menținerii, revoc ării, înlocuirii ori încetării de drept a măsurii arestării
preventive dispuse pe parcursul procesului penal cu privire la inculpat, hotărârea pronunțată cu
privire la măsurile preventive fiind executorie ; prin urmare, în cazul în care instanța dispune
revocarea măsurii arestării preven tive sau înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă,
dispoziția din minută este executorie, inculpatul urmând a fi pus în libertate, dacă nu este reținut
sau arestat în altă cauză.
Potrivit art. 399 alin. (10) NCPP, după pronunțarea sentinței și până la sesizarea instanței
de apel, prima instanță poate dispune cu privire la inculpatul condamnat, la cerere sau din oficiu,
revocarea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau cu cea a controlului
judiciar ori controlului judiciar pe cauțiune.
3.3. Încetarea de drept a măsurii arestării preventive
– reprezintă terminarea ope legis27 a privării de libertate impusă prin măsura arestării
preventive; legiuitorul a reglementat anumite cazuri în care, independent de subzistența sau
înlocuir ea temeiurilor sau de aprecierea judecătorului cu privire la necesitatea privării de
libertate, arestarea preventivă nu poate continua, fiind obligatorie punerea în libertate a
inculpatului.
Măsura arestării preventive încetează de drept :
a) la expirarea t ermenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori la
expirarea termenului de 30 de zile, dacă judecătorul de cameră preliminară sau instanța nu a
procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive în acest termen, res pectiv la
expirarea termenului de 60 de zile, dacă instanța nu a procedat la verificarea legalității și
temeiniciei arestării preventive în acest termen ;
b) în cazul în care procurorul dispune clasarea sau renunțarea la urmărirea penală;
c) în ipoteza în c are prima instanță a dispus prin sentință o soluție de achitare, de
încetare a procesului penal, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării
pedepsei ori de condamnare cu suspendare a executării pedepsei sub supraveghere ;
27 ope legis , (potrivit ordinului legii) expresie prin care se desem nează drepturile și obligațiile care decurg din lege,
fără a mai fi necesară pronunțarea unei hotărâri judecătorești.
54
d) când, înainte de pronunțarea unei sentințe în primă instanță, durata arestării a atins
jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care face obiectul
învinuirii, fără a se putea depăși în niciun caz, limita de 5 ani de la data sesizării instanței ;
e) în apel, dacă durata măsurii a atins durata pedepsei pronunțate în sentința de
condamnare ;
f) când instan ța pronunță o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii egală cu
durata reținerii, arestului la domiciliu și arestării preventive [art. 399 alin. (3) lit. a) NCPP și
art. 241 alin. (11) lit. a) teza a II -a NCPP ];
g) când instanța pronunță o hotărâre de condamnare la pedeapsa amenzii (care nu
însoțește pedeapsa închisorii) sau la o măsura educativă neprivativă de libertate [art. 399 alin.
(3) lit. c ), d) NCPP și art. 241 alin. (1) lit. b teza finală și (11) lit. a) teza finală NCPP ]
h) la data r ămânerii definitive a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii cu
executare în regim de detenție sau a detențiunii pe viață ; în acest caz, se va emite m andatul de
executare a pedepsei care va constitui temeiul de privare de libertate al persoanei condamnate,
caracterul preventiv al măsurii procesuale încetând.
În aceste cazuri, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau
instanța de judecată are obligația să constate încetarea de drept a măsurii arestării preventive și să
dispună punerea de îndată în libertate a celui arestat (dacă nu este reținut sau arestat în altă
cauză) trimițând administrației locului de deținere o copi e de pe dispozitiv.
Încetarea de drept a măsurii arestării preventive trebuie să fie constatată și de procurorul
care dispune clasarea sau renunțarea la urmărirea penală chiar în cuprinsul ordonanței prin care
se dispune această soluție . Procurorul are obl igația de a comunica de îndată administrației locului
de deținere o copie a ordonanței de clasare sau de renunțare la urmărirea penală pentru a se
dispune cât mai rapid punerea în libertate a persoanei private de libertate.
În cursul procesului penal incul patul arestat preventiv sau administrația locului d e
deținere poate solicita judecătorului de drepturi și libertăți/judecătorului de cameră preliminară
sau instanței de judecată încetarea de drept a măsurii arestării preventive.
Împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră
preliminară sau instanța de judecată se pronunță cu privire la încetarea de drept a măsurii
arestării preventive (indiferent de soluția pronunțată : constatarea încetării de drept a măsurii
preventive sau respingerea cererii inculpatului/procurorului sau a sesizării administrației locului
de deținere) pot formula contestație procurorul sau inculpatul în termen de 48 de ore de la
pronunțare pentru cei prezenți, respectiv de la comunicare pentru procurorul sau inculpatul care
au lipsit de la pronunțare.
55
Contestația formulată împotriva încheierii prin care s -a constatat încetarea de drept a
acestei măsuri nu este suspensivă de executare , încheierea fiind executorie.
Persoanei față de care s -a disp us măsura preventivă, precum și tuturor instituțiilor cu
atribuții în executarea măsurii li se comunică de îndată câte o copie de pe ordonanța sau
încheierea prin care organul judiciar constată încetarea de drept a măsurii preventive.
3.4. Căile de atac î mpotriva actelor prin care se dispune asupra luării, revocării sau
încetării de drept a măsurilor preventive, în faza de urmărire penală
În cuprinsul art . 204 -206 NCPP sunt reglementate reguli comune privind calea de atac
îndreptată împotriva judecătorulu i de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară
sau a încheierii instanței. Regulile sunt comune, în sensul că sunt aplicabile tuturor măsurilor
preventive prevăzute de lege. Calea de atac împotriva încheierii, după caz, a celor menționaț i mai
sus se numește contestație . Într -un fel procedura îndreptată împotriva încheierii prin care
judecaătorul de drepturi și libertăți dispune asupra măsurilor preventive din urmărirea penală este
comună, regulile prevăzute în art . 204 se regăsesc și în a rt. 205 și art . 206 din NCPP , cu anumite
particularități nesemnificative.
Astfel, împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți se prevede
calea de atac a contestației care poate fi introdusă într -un termen de cel mult 48 de ore , de
la pronunțare sau comunicare , după caz. De la pronunțare curge acest termen atunci când
procurorul și inculpatul participă la pronunțare și de la comunicare când nu sunt prezenți și există
obligația comunicării încheierii judecătorului, în vederea exerc itării căii de atac a contestației.
Contestația este, întotdeauna, de competența judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul
instanței competente să judece cauza în primă instanță, sau de la o instanță corespunzătoare în
grad instanței în a cărei cir cumscumscripție se află, după caz, sediul parchetului procurorului
care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, ori locul unde s -a constatat infracțiunea.
În toate cazurile, procedura prevăzută în art. 204 NCPP se realizează în camera de
consiliu, cu citarea obligatorie a inculpatului și în prezența inculpatului și cu participarea
obligatorie a procurorului. Se mai prevede un termen de cel mult 48 de ore, termen în care
judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul primei instanțe sau a celei cor espunzătoare în grad
acesteia la care se depune contestația are obligația de a înainta contestația împreună cu dosarul
cauzei judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul instanței superioare în vederea soluționării
contestației.
56
Contestația se depu ne la judecătorul de drepturi și libertăți care a luat măsura, însă este
întotdeauna de competența instanței superioare. De aceea judecătorului de drepturi și libertăți
care a luat măsura îî revine obligația de a înainta contestația cu dosarul cauzei, în t ermen de 48
de ore instanței superioare, în vederea soluționării cauzei.
Asistența juridică este obligatorie. În vederea soluționării contestației este necesar să se
asigure prezența personală a inculpatului. Contestația poate fi soluționată și în absența
inculpatului, atunci când acesta se află într -una din situațiile expres prevăzute de lege, atunci
când lipstește în mod nejustificat, este dispărut, se sustrage au când nu se poate prezenta sau nu
poate fi adus datorită stării de sănătate ori datorită une i cauze de forță majoră, ori stare de
necesitate.
Soluționarea contestației formulate de inculpat se realizează într -un termen de cel mult 5
zile de la înregistrarea ei la instanța competentă care o trimite la instanța superioară. În ceea ce
privește contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care a fost respinsă
propunerea de luare a unei măsuri preventive, sau a fost respinsă propunerea de prelungire a unei
măsuri preventive sau s -a dispus revocarea sau înlocuirea măsurii preventive se soluționează
până la expirarea duratei măsurii preventive .
În principiu, contestația are efect suspensiv de executare, ea nu are acest efect atunci când
se îndreaptă împotriva unei încheieri prin care s -a dispus luarea sau prelungirea unei măsuri
preventi ve, sau împotriva unei încheieri prin care s -a constatat încetarea de drept a unei măsuri
preventive, care sunt imediat executorii.
În orice caz, insta nța superioară se pronunță printr -o încheiere care are caracter definitiv.
Instanța poate să dispună fie admiterea contestației, fie respingerea acesteia. În situația în care
admite contestația procurorului, insta nța poate să dispună luarea măsurii preventive sau
prelungirea măsurii preventive, situație în care hotărârea pronunțată de instanța superioară est e
pusă imediat în executare. Atunci când se dispune luarea unei măsuri preventive, cum e arestarea
preventivă, completul respectiv este cel care va proceda și la emiterea mandatului de executare,
adică a mandatului de arestare preventivă, care este actul p rocedural adusă la îndeplinire
dispoziția de arestare.
Reglementări similare sunt prevăzute și pentru situația în care se formulează contestație
împotriva judecatorului de cameră preliminară în procedura de cameră preliminară, care este
reglementată în ar t. 205 NCPP, precum și pentru situația când se depune contestație împotriva
încheierii pronunțate de instanța de judecată în faza de judecată, cu deosebirea că în aceste cazuri
ședința de judecată este publică. Termenele sunt, însă, identice. Pentru situaț ia în care contestația
se îndreaptă împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară sau de
57
judecătorul de drepturi și libertăți este reglementat și un termen de cel mult 48 de ore de
restituire a dosarului procurorului în vederea conti nuării urmăririi penale în faza de urmărire
penală și anume, un termen de cel mult 48 de ore care curge, după caz, de la momentul expirării
duratei măsurii preventive în cazul în care nu se formulează contestație; în cazul în care se
formulează contestație de la data soluționării contestației.
În cazul contestației împotriva judecătorului de cameră preliminară e reglementat un
termen similar care privește restituirea dosarului de la instanța superioară judecătorului de
cameră preliminară.
De asem enea, ac eeași procedură e prevăzută și pentru situația în care contestația e
îndreptată împotriva încheierii instanței, când ea este de competența instanței superioare, care
are obligația ca în același termen de 48 de ore să restituie dosarul instanței, în vederea continuării
judecății. Sunt reglementări comune ce privesc măsurile preventive, procedura de soluționare a
contestației fiind cea generală prevăzută de art. 204 -206, în funcție de faza în care se află
procesul penal.
58
CAP ITOLUL IV. DISPO ZIȚII SPECIALE PRIVIND MĂSURA
ARESTĂRII PREVENTIVE
4.1. Dispoziții speciale pentru minori
În privința dispozițiilor speciale referitoare la minori, în realitate, art . 243 NCPP , deși
prevede în mod expres că în privința minorilor sunt aplicabile anumite d erogări și completări în
raport cu dispozițiile referitoare la majori, în realitate vreau să spun că toate dispozițiile
referitoare la adulți privind măsurile preventive sunt aplicabile și minorilor.
Astfel în ceea ce privește durata măsurii preventive ea este aceeași ca în cazul adulților cu
precizarea pe care o face textul legal, în sensul că în privința minorilor la stabilirea duratei
măsurii preventive se va ține cont de vârsta acestora. O prevedere care nu are sens, care de fapt
are în vedere un drept de apreciere a organului judiciar penal, care se raportează la instanțele
concrete și care este aplicabil nu numai în cazul minorilor ci și în cazul majorilor pentru că
durata prevăzută de lege, cu care este posibilă luarea unei măsuri preventive este înt otdeauna cu
durată maximă. Dacă măsura arestării preventive de exemplu, poate fi dispusă pe o durată
inițială de cel mult 30 de zile, înseamnă că ea poate fi dispusă și pe o durată mai scurtă, la fel și
în cazul adulților nu numai în cazul minorilor.
De asemenea, în privința procedurii de luare a măsurii arestării preventive, regulile sunt
identice, nu sunt diferențe între minori și majori. În ceea ce privește oportunitatea luării unor
măsuri preventive privative de libertate, față de inculpați minori se prevede că este necesar să se
aibă în vedere, efectele pe care aceste măsuri preventive le -ar putea produce cu privire la
dezvoltarea intelectuală și morală a minorilor.
Potrivit art. 243 alin. (4) NCPP , când s -a dispus arestarea preventivă a unui inculpa t
minor este obligatoriu să fie încunoștințat reprezentantul legal al acestuia sau, după caz, persoana
în îngrijirea ori supravegherea căruia se află minorul.
4.2. Dispoziții speciale pentru persoanele juridice
Măsurile preventive aplicabile persoanei jur idice sunt măsuri restrictive de drepturi care
se pot dispune în cauzele penale în care există o suspiciune rezonabilă privind săvârșirea unei
infracțiuni de către o persoană juridică care răspunde penal, pentru a se asigura buna desfășurare
a procesului p enal ori pentru a se împiedica sustragerea suspectului sau inculpatului persoană
juridică.
59
Persoanei juridice s uspect sau inculpat îi pot fi a plicate una sau mai multe dintre
următoarele măsuri preventive :
a) interdicția inițierii ori, după caz, suspendare a procedurii de dizolvare sau lichidare a
persoanei juridice;
– potrivit art. 495 alin. (4) NCPP, suspectul sau inculpatul persoană juridică are obligația
procedurală pozitivă de a comunica organelor judiciare, în termen de 24 de ore, intenția de
dizolvare sau lichidare;
– aceast ă măsură preventivă are ca scop evitarea sustragerii persoanei juridice de la
răspunderea penală, prin încetarea existenței acesteia în urma dizolvării sau lichidării.
b) interdicția inițierii ori, după caz, suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii
capitalului social al persoanei juridice, începută anterior sau în cursul urmăririi penale;
– această măsură are ca scop evitarea sustragerii persoanei juridice de la răspunderea
penală, prin încetarea existenței acesteia în urma fuziunii sau divizării, ori reducerea
semnificativă a capitalului social, astfel încât pedeapsa amenzii penale ce ar putea fi stabilită de
instanță să nu mai poată fi executată;
– poate fi dispus ă atât în situația în care cu privire la persoana juridică su spect sau inculpat
există o procedură de fuziune, divizare, reducere a capitalului social în curs de desfășurare, cât și
proactiv, înainte de existența unei astfel de proceduri, prin interdicția inițierii ;
– persoana juridică este obligată să comunice orga nului judiciar, în termen de 24 de ore,
intenția de fuziune, divizare, reorganizare sau reducere a capitalului social.
c) interzicerea unor operațiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea
activului patrimonial sau insolven ța persoanei juridic e;
d) interzicerea încheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul judiciar;
– pot fi interzise actele juridice expres indicate de judecătorul de drepturi și libertăți,
judecătorul de cameră preliminară, respectiv de instanța de judecată, altele de cât cele care
presupun operațiuni patrimoniale specifice, susceptibile de a antrena diminuarea semnificativă a
activului patrimonial sau insolvența persoanei juridice, care cad sub incidența măsurii preventive
de la lit. c).
e) interzicerea desfășurării ac tivităților de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă
infracțiunea.
– judecătorul de drepturi și libertăți/judecătorul de cameră preliminară/instanța de judecată
trebuie să constate că există o legătură între înfracțiunea cu privire la care există sus piciunea
rezonabilă că a fost săvârșită și activitatea desfășurată de persoana juridică;
60
– măsura preventivă are un conținut similar cu pedeapsa complementară a suspendării
activițății ori a unei activități a persoanei juridice ; perioada de timp în care o persoană juridică a
fost supusă acestei măsuri preventive luată în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului
penal nu se va deduce din durata pedepsei complementare a suspendării activității ori a unei
activități a persoanei juridice (dacă această pedeapsă a fost aplicată de către instanță).
Judecătorul de drepturi și libertăți (în cursul urmăririi penale), la propunerea procurorului
sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară (în procedura de cameră preliminară) ori
instanța de judecată (în cu rsul judecății), poate dispune luarea uneia sau a mai multor măsuri
preventive față de suspectul sau inculpatul persoană juridică dacă sunt îndeplinite următoarele
condiții :
a) să existe probe sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabil ă că
suspectul sau inculpatul persoana juridică a săvârșit o infracțiune ;
– pot exista probe directe (fapte principale) sau probe indirecte (fapte probatorii) din care
să rezulte propunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune ;
– exist ă indici i temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea
rezonabilă că persoana față de care se efectuzează acte premergătoare sau acte de urmărire
penală a săvârșit fapta ;
– măsurile preventive pot fi dispuse indiferent de forma în care a fost comisă infracțiunea
(tentativă, formă consumată ori epuizată), de gravitatea infracțiunii sau de cuantumul pedepsei
prevăzute de lege pentru persoana juridică.
b) să fie începută urmărirea penală pentru infracțiunea pentru care există suspiciunea
că a fost săvârșită, iar organul de urmărire penală să fi dispus continuarea efectuării urmării
penale față de suspect;
– potrivit NCPP, începerea urmăririi penale se dispune, în principiu, cu privire la faptă (in
rem), iar conferirea calității de suspect se realizează atunci când din datele și probele existente în
cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a comis fapta prevăzută de legea penală, caz
în care se dispune continuarea urmăririi penale față de acesta ;
– măsurile preventive pot fi dispuse față de o persoană juridică numai dacă are calitatea de
suspect sau inculpat în cauză:
– luarea unei m ăsuri preventive cu privire la o persoană juridică nu este condiționată de
punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva acesteia.
c) măsura preventivă s ă fie necesară pentru buna desfășurare a procesului penal și
proporțională cu scopul urmărit prin dispunerea acesteia.
61
– astfel, în cazul persoanelor juridice testul de necesitate și proporționalitate se analizează
prin raportare la buna desfășurare a proc esului penal (de pildă, evitarea sustragerii persoanei
juridice de la judecată sau executarea pedepsei) ; de asemenea, în situația în care se apreciază că
trebuie luate mai multe măsuri preventive, judecătorul trebuie să motiveze de ce impunerea unei
singur e măsuri nu era suficientă pentru atingerea scopului urmărit.
Pentru a asigura respectarea măsurilor preventive enumerate la începutul acestui
subcapitol , persoana juridică poate fi obligată la depunerea unei cauțiuni constând într -o sumă de
bani care nu p oate fi mai mică de 10.000 lei. Cauțiunea se restituie la data rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare, de amânare a aplicării pedepsei, de renunțare la aplicarea pedepsei sau
de încetare a procesului penal, pronunțate în cauză, dacă persoana juridi că a respectat măsura sau
măsurile preventive, precum și în cazul în care, prin hotărâre definitivă, s -a dispus achitarea
persoanei juridice.
Cauțiunea nu se restituie în cazul nerespectării de către persoana juridică a măsurii sau a
măsurilor preventive l uate, făcându -se venit la bugetul de stat la data rămânerii definitive a
hotărârii pronunțate în cauză, precum și dacă s -a dispus plata din cauțiune, în ordinea următoare,
a despăgubirilor bănești acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracțiune, a
cheltuielilor judiciare sau a amenzii.
Măsurile preventive aplicabile persoanei juridice suspect sau inculpat pot fi dispuse pe o
perioadă de cel mult 60 de zile , cu posibilitatea prelungirii în cursul urmăririi penale și a
menținerii în cursul procedur ii de cameră preliminară și al judecății, dacă se mențin temeiurile
care au determinat luarea acestora, fiecare prelungire neputând depăși 60 de zile .
În cursul urmăririi penale , măsurile preventive se dispun de judecătorul de drepturi și
libertăți prin în cheiere motivată dată în camera de consiliu , cu citarea persoanei juridice , iar
participarea procurorului este obligatorie .
Împotriva încheierii se poate face contestație la judecătorul de drepturi și libertăți sau,
după caz, la judecătorul de cameră preli minară ori instanța ierarhic superioară, de către persoana
juridică și procuror, în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la
comunicare, pentru persoana juridică lipsă.
Măsurile preventive se revocă de către judecătorul de dreptu ri și libertăți la cererea
procurorului sau a persoanei juridice, iar de către judecătorul de cameră preliminară și de către
instanță și din oficiu, numai când se constată că nu mai există temeiurile care au justificat luarea
sau menținerea acestora.
Luare a măsurilor preventive nu împiedică luarea măsurilor as igurătorii conform art. 249 –
256 NCPP.
62
CONCLUZII
În cursul procesului penal este necesar să se dispună anumite măsuri care se impun în
vederea evitării unor situații, care ar putea periclita buna desfă șurare a procesului penal , care ar
putea compromite eficiența procesului penal (din perspectiva realizării obiectivul urmărit prin
desfășurarea pr ocesului penal, a finalității), și anume măsurile procesuale .
Dintre toate măsurile procesuale (măsuri prevent ive, măsuri de siguranță cu caracter
medical, măsuri asigurătorii, măsuri procesuale de ocrotire) cea mai mare importanță o
reprezintă măsurile preventive datorită gradului de atingere adusă drepturilor și libertăților
fundamentale ale persoanelor în proce sul penal.
Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă
suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul
asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împie dicării sustragerii suspectului ori a
inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte
infracțiuni.
Nicio măsură preventivă nu poate fi dispusă, confirmată, prelungită sau menținută dacă
există o cauză care împ iedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale.
Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse
persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea
acesteia.
Arestar ea preventivă este măsura extremă care poate fi dispusă în cursul unui proces
penal, este ultima ratio , ce poate fi dispusă doar atunci când organul judiciar consideră că nici o
altă măsură nu este suficientă, că arestarea preventivă e singura măsură care trebuie luată pentru
garantarea realizării scopurilor măsurilor preventive .
Măsura arestării preventive, considerată, pe bună dreptate, cea mai gravă măsură care
poate fi dispusă în cadrul unui proces penal, până la soluționarea definitivă a cauzei penale, adică
înainte de o judecată definitivă, pune mari probleme de compatibilitate cu principiul prezumției
de nevinovăție.
Prin arestarea preventivă se aduce atingere unei libertăți fundamentale a omului și anume
libertatea persoanei, garantată de Constituți a României și de convențiile privind drepturile și
libertățile fundamentale ale omului.
Din acest motiv, lipsirea de libertate a unei persoane constituie excepția și nu starea
firească în care o persoana este cercetată în cursul procesului penal.
63
Scopul arestării preventive este de a asigura buna desfășurare a procesului penal sau de a
se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea
pedepsei și acesta este unicul scop în care o persoană poate fi privată d e libertate pe parcursul
procesului penal, orice lipsire de libertate a unei persoane în alt scop reprezentând un abuz din
partea autorităților statului. De aceea organele judiciare trebuie să se asigure că nimeni nu este
privat de libertate în mod arbitra r și să urmărească ca arestarea preventivă să nu fie dispusă în
alte scopuri decât cel prevăzut de lege .
64
BIBLIOGRAFIE :
1. Antoniu G., Vlăsceanu A., Barbu A ., Codul de procedură penală , Ed. Hamangiu ,
București, 2006 ;
2. Constan tinescu V . ș.a., Dicționar de drepturile omului, Ed. C.H. Beck, București,
2013 ;
3. Mateuț Gh ., Tratat de procedură penală. Partea generală, vol. I, Ed. C.H. Beck,
București, 2007;
4. Mateuț Gh ., Tratat de procedură penală. Partea generală, vol. II, Ed. C. H. Beck,
București, 2012;
5. Neagu I ., Drept Procesual Penal, Bucuresti 2006, Ed.Global Lex ;
6. Neagu I ., Damaschin M., Tratat de procedură penală. Partea generală, Ed. Universul
Juridic, București, 2014 ;
7. Udroiu M ., Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck ,
București, 2015 ;
8. Udroiu M ., Procedur ă penală. Partea generală , Editura C.H. Beck, București 2016 ;
9. Volonciu N ., Tratat de procedură penală. Partea generală. Partea specială, vol. I -II,
Ed. Paideia, București,1998 ;
10. Volo nciu N., Vasiliu A ., Codul de procedură penală comentat, Ed. Hamangiu ,
București, 2007;
11. Volonciu N . și alții , Noul Cod de procedură penală comentat, Ed. Hamangiu,
București , 2014;
12. Zarafiu A ., Procedură penală , Ed. C.H. Beck, București, 2014;
13. Zarafiu A ., Procedură penală. Partea Generală. Partea Specială , Ed. C.H. Beck,
București 2015;
14. *** Constituția României actualizată și republicată în Monitorul oficial nr. 767 din
31 octombrie 2003.
15. *** Convenția Europeană a Drepturilor Omului semnat ă pe 4
noiembrie 1950 la Roma și intrată în vigoare pe 3 septembrie 1953;
16. *** Legea nr. 35 din 13 martie 1997 privind organizarea și funcționarea instituției
Avocatul Poporului;
17. *** Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor cop ilului ;
18. *** Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie
penală ;
65
19. *** Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor ;
20. *** Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputa ților și al senatorilor;
21. *** Legea nr. 286/2009 privind noul Cod penal ;
22. *** Legea nr. 287/2009 privind noul Cod civil;
23. *** Legea nr. 135/2010 privind noul Cod de procedur ă penală ;
24. *** Legea 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a
avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare ,
republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 140 din 26 februarie 2014.
25. *** Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135 /2010 privind
Codul de procedur ă penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care
cuprind dispozi ții procesual penale ;
26. *** Decizia nr. 553 din 16 iulie 2015 referitoare la excepția de neconstit uționalitate a
dispozițiilor art.223 alin.(2) din Codul de procedură penală;
27. *** Decizia nr. 336/2015 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală ;
28. *** Ordonanța de urgență nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr.
286/2009 privind Co dul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală,
precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară ;
29. www.legalis.ro ;
30. www.lege5.ro ;
31. www.legeaz.net ;
32. www.legislatie.just.ro ;
33. www.scritub.com ;
34. www.scj.ro ;
35. www.juridice.ro ;
36. https://ro.wikipedia.org ;
37. http://www.inm -lex.ro/ .
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Licenta Arestarea Preventiva Oşan Florin Marius [628236] (ID: 628236)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.