Licenta 4 Modificata 2 [630155]

1
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 3
1.1 Teoria obiectificării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 6
1.1.2 Auto -obiectificarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 12
1.1.2.1 Auto -obiectificare ca o practică culturală dăunătoare ………………………….. ………. 14
1.1.3 Consecințele obiectificării ………………………….. ………………………….. ……………………… 14
1.2 Analiza literaturii de specialitate ………………………….. ………………………….. ………………….. 16
1.2.1 Concluzii ale cercetărilor obiectificării ………………………….. ………………………….. ……. 22
CAPITOLUL 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 23
2.1 Sexualizarea fetelor și femeilor ca antecedent primar al auto -obiectificării …………………. 23
2.2 Sexualizarea ca norm ă socială ………………………….. ………………………….. …………………… 24
2.2.1 Definirea sexualizării ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 24
2.2.2 Norme sociale și sexualizare ………………………….. ………………………….. ………………….. 24
2.2.3 Cum este transmisă sexualizarea? ………………………….. ………………………….. …………… 26
2.2.4 Sexualizarea la diferite stadii de dezvoltare ………………………….. ………………………….. 27
2.2.4.1 Adolescența timpurie ………………………….. ………………………….. ………………………. 27
2.2.4.2 Adolescența ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 28
CAPITOLUL 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 30
3.1 Stima de sine ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 30
3.2. Stima de sine globală și stima de sine specifică ………………………….. …………………………. 30
3.2.1 Stima de sine globală ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 30
3.2.2 Stima de sine specifică ………………………….. ………………………….. ………………………….. 31
3.3 Stima de sine ridicată și stima de sine scăzută ………………………….. ………………………….. … 32
3.4 Stima de sine contingentă și stima de sine veritabilă ………………………….. ……………………. 33
3.5 Imagine corporală și stima de sine ………………………….. ………………………….. ………………… 33
CAPITOLUL 4 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 35
4.1 Continuitate și schimbare în auto -obiectificare: durata de viață și conștiința obiectificarii
corpului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 35
4.1.1 Fete adolescente și femei tinere adulte ………………………….. ………………………….. …….. 35
4.3 Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 38

2
CAPITOLUL 5 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 40
5.1 Obiective ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 40
5.2 Ipoteze ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 40
5.3 Design și metoda de cercetare ………………………….. ………………………….. ………………………. 42
5.6 Instrumente ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 43
CAPITOLUL 6 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 48
6.1 Analiza datelor și prezentarea rezultatelor ………………………….. ………………………….. ……… 48
6.2 Interpretarea psihologică a rezultatelor ………………………….. ………………………….. ………….. 57
CAPITOLUL 7 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 67
7.1 Discuții ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 67
7.2 Limite și implicații pentru cercetarea viitoare ………………………….. ………………………….. … 71
7.3 Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 73
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 75
ANEXA 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 89

3
INTRODUCERE

Teoria obiectificării, formulată de Fredrickson și Roberts (1997), oferă o explicație integrată
pentru o serie de riscuri negative asupra sănătății mintale, care afectează în mod disproporționat
femeile. Principiul central al teoriei este că experiențele repetate în care femeil e sunt tratate ca
un obiect care trebuie privit și evaluat, treptat determin ă femeile și fetele să internalizeze
percepția unui observator extern asupra propriului lor corp, proces denumit de Fredrickson și
Roberts (1997) "auto -obiectificare". Auto -obiectificarea este descrisă ca o formă de conștiință
de sine caracterizată prin auto-monitorizarea regulată a aspectului exterior și care conduce la o
serie de consecințe negative, inclusiv la sentimente de rușine și anxietate determinate de
aspectul corporal, care, la rândul lor, contribuie la tulburări de alimentație. Deși multe aspect e
ale teoriei au beneficiat de un suport empiric considerabil în eșantioanele femeilor adulte, foarte
puține studii au examinat modelul propus pe subiecți mai tineri.
Dintre toate etapele de dezvoltare de -a lungul vieții, probabil că nici una nu se caracte rizează
printr -o transformare mai dramatică decât perioada adolescenței. În această perioadă
remarcabilă de tranziție, apar schimbări în toate domeniile fizice, cognitive și sociale. O sarcină
majoră de dezvoltare o reprezintă stabilirea propriei identităț i (Erikson , 1968 , cit in. Slater &
Tiggemann, 2010 ). În plus, adolescența este, de asemenea, o perioadă de introspecție și
conștiință de sine, caracterizată printr -o preocupare pentru propria imagine și părerea altora
despre sine (Harter , 1999). În aceeași perioadă, se pune un accent enorm pe aspectul fizic, iar
modificările produse în procesul de dezvoltare asociate cu pubertatea îndepărtează fetele
adolescente de idealul de frumusețe suplă impusă de societate. Această dorință de a fi mai suplă
poate duce la diete nesănătoase și alte comportamente compensatorii, cum ar fi exercițiul fizic
excesiv.
Studiul meta -analitic al lui Stice (2002) identifică nemulțumirea legată de aspectul corporal ca
un factor de risc consecvent în tulburările de alimentație, cum a r fi anorexia și bulimia
nervoasă, care de obicei debutează în timpul adolescenței târzii. Nemulțumirea legată de
aspectul corporal în timpul adolescenței poate juca un rol și în stima de sine scăzută și în
depresie.
Frederickson & Roberts (1997), încearcă să înțeleagă consecințele faptului de a fi femeie într –
o societate care obiectifică sexual corpul feminin. Obiectificarea sexuală apare când corpul
unei femei este tratat ca un obiect (în mod special ca un obiect care există pentru plăcerea și

4
uzul altora ), și este ilustrat interpersonal prin vizualizare sau evaluare și prin reprezentarea
femeilor în mass -media. Cum o astfel de obiectificare sexuală nu este sub controlul femeii,
foarte puține dintre ele sunt pe deplin capabile să evite contextele care pot determina o
potențială obiectificare. De o importanță esențială în teoria obiectificarii este, totuși, ideea ca
omniprezența obiectificarii sexuale în societatea noastră determină fetele și femeile să adopte
punctele de vedere prezente în societate și să î nceapă să se vadă ele însele în același mod. În
consecință, fetele și femeile învață gradual să adopte perspectiva unui observator extern asupra
propriului lor fizic și se consideră ele însele ca un obiect de privit și evaluat pe baza înfățișării.
Frederic kson și Roberts (1997) descriu această perspectivă particular ă ca pe o formă de
conștiință de sine care este caracterizată de o obișnuită și constantă auto -monitorizare a
aspectului exterior a unei persoane. Frederickson și Roberts (1997) consideră că acea sta
monitorizare constantă a înfățișării însoțind teoria obiectificării are un serie de consecințe
comportamentale și experiențiale negative. În mod special, interiorizarea perspectivei de
obiectificare a unui observator conduce la creșterea nivelului de r ușine față de propriul corp și
de anxietate legată de aspectului exterior. Ca urmare, obișnuința auto -monitorizarii aspectului
fizic reduce resursele perceptuale disponibile pentru participarea la experiențele interioare ale
corpului, de aici rezultând o d iminuare a conștientizării stărilor interioare ale acestuia. În
schimb, aceste consecințe negative sunt menite să contribuie la apariția a trei tulburări psihice
specifice dezvoltate predominant de femei: depresia unipolară, disfuncția sexuală și tulburări le
în alimentație.
Prin urmare studiul de față urmărește să lărgească cercetările existente examinând
componentele teoriei obiectificării pe un eșantion de adolescente. Cu o concentrare mai mare
pe sine, adolescența poate fi o perioadă critică pentru dezvo ltarea teoriei obiectificării.
Adolescența nu este doar un timp al găsirii identității cuiva, dar de asemenea un timp al creșterii
conștiinței de sine, autocunoașterii, preocupării în legătură cu propria imagine și îngrijorării
privind acceptarea de către societate (Harter, 1999). Un număr de studii au arătat că majoritatea
adolescentelor nu sunt mulțumite de corpurile lor și doresc să fie mai subțiri ( Attie & Brooks –
Gunn, 1989; Thompson et al. , 1995), multe fiind angrenate în diete sau alte metode nesănă toase
de pierdere a greutății ( French et al. , 1995; Stice et al. , 1998). Tulburările de alimentație ca
anorexia sau bulimia nervoasă au, în mod obișnuit, de asemenea ca punct de pornire
adolescenta târzie (Beaumont & Touyz, 1985).

5
În studiul prezent a fost integrată și stima de sine î n cadru l teoriei obiectifică rii pentru a facilita
înțelegerea asocierii acesteia cu componentele propuse de teoria obiectificării. Studiul prezent
include de asemenea un eșantion de fete care au practicat sau practică cursuri de dans. Deși
teoria obiectificării presupune că toate femeile trăiesc într -o cultură în care corpurile lor
prezintă întotdeauna un potențial de obiectificare, totuși obiectificarea nu le va afecta p e toate
în mod egal. Auto -obiectificarea poate fi declanșată și amplificată de anumite situații. Un grup,
care ar putea fi de așteptat să fie la un nivel înalt de auto -obiectifica re, sunt dansatorii de de
sex feminin, care operează într -un mediu care ar pu tea accentua conștientizarea perspectivelor
observatorilor asupra corpului lor. Dansatorii interpretează pe scenă tocmai pentru a fi priviți
și petrec nenumărate ore practicând în fața oglinzilor. În consecință , corpurile lor sunt
examinate îndeaproape de alții și de ei înșiși. În plus, dansul reprezintă o subcultură particulară
în care există presiuni extreme să fii slab. Anumite situații care accentuează conștientizarea
femeilor cu privire la perspectivele observatorilor asupra corpurilor lor sunt suscept ibile de a
spori auto -obiectificarea. De aceea prezentul studiu caută să determine aplicabilitatea teoriei
obiectificării asupra adolescenților și dacă conform acestei teorii experiențele interpersonale de
obiectificare sexuală pot conduce la internalizare a obiectificării, și la activități de supraveghere
corporală și preocupări pentru aspectul fizic.
Teoria obiectificarii organizează variabilele socio -culturale (de exemplu, obiectificarea sexuală
prin intermediul mass -mediei și presiunile interpersonale de a fi suple, evaluarea corporală) și
intrapersonale (de exemplu, focalizare asupra corpului) (Fredrickson și Roberts 1997). În mod
specific, teoria afirmă că femeile se confruntă în mod regulat cu obiectificarea sexuală, fiind
tratate mai degrabă ca trupur i sau părți ale acestuia decât ca o persoană întreagă; astfel, calitățile
lor interioare sunt neglijate în detrimentul aspectului fizic (Bartky 1990; Fredrickson și Roberts
1997). Obiectificarea sexuală apare în mod regulat prin (a) mass -media care ilustre ază
interacțiunile interpersonale și sociale și (b) relațiile interpersonale care imită aceste
interacțiuni (Fredrickson și Roberts 1997). O modalitate frecventă de obiectificare sexuală se
manifestă prin faptul că bărbații privesc femeile (adică, le evalu ează corpurile) pentru
satisfacerea lor personală. Avansurile sexuale nedorite și evaluarea fizică de către alții
reprezintă o formă esențială de obiectificare sexuală, deoarece acest ea încurajează femeile să –
și bazeze evaluarea propriei valori pe gradul l or de atractivitate sexuală. Este adesea promulgat
faptul că singurul trup acceptabil pentru o femeie este acela atrăgător din punct de vedere sexual
și, prin urmare, comentariile despre aspectul fizic se bazează pe aderarea la idealurile de
frumusețe sex uală (Calogero , 2009).

6
CAPITOLUL 1
1.1 Teoria obiectificării

Societățile occidentale au tendința să materializeze oamenii, de multe ori tratând oamenii ca și
când ar fi lucruri sau proprietăți. Acest lucru se întâmplă din cauză că societățile occidentale
sunt saturate cu heterosexualitate, prin care acțiunile de gen acționează ca un organizator
omniprez ent al culturii, astfel obiectificarea apare mai des în relațiile heterosex uale (Henley,
1986 ; Lerner, 1983). Femeile sunt definite, evaluate și tratate ca obiecte mult mai des ca
bărbații. În particular, este vorba de perceperea femeilor ca obiecte sexual e, ca instrumente
pentru servicii sexuale și plăcere pentru bărbați, fenomen care este familiar oamenilor de știință
și novici lor. Chiar dacă observațiile pe tema obiectificării, sau sexualizarea femeilor sunt noi
(Batky, 1990; Henly, 1977; Jeffrey, 2005; Orbach, 1993), dezvoltarea unui cadru teoretic
formal și a instrumentelor de măsurare au stimulat studii sistematice empiric pe tema
obiectificării femeilor de -a lungu l ultimului deceniu. ( Calogero, 2011 ).
Consistenți cu observația lui Mary Wollstonecraft de acum 2 secole, cercetătorii contempo rani
din discipline variate ( ex.Sociologie, Antropologie, Psihologie, Filosofie) au luat în considerare
modul în care corpurile femeilor sunt construite și controlate printr -o variate de practici
sociocultur ale. (Bart ky, 1990; Dworkin, 1991; Jeffreys, 2005; McKinley & Hyde, 1996;
Spitzack, 1990). Teoria obiectific ării, dezvoltată de Fredrickson și Roberts (1997) este în esență
o sinteză și formalizare a multor linii de teoretizare și cercetare pe obiectificare sexuală la
femei, oferind o atenție și cadru formal pentru investigarea consecințelor trăirii într -un astfel
de mediu cultural care promovează obiectificarea sexuală și care îndeamnă fetele și femeile să
se perceapă pe ele însele și să se trateze ca obiecte, să fi e evaluate pe baza aparențelor lor fizice.
Fredrickson și Roberts au argumentat deasemenea că în ciuda heterogenității în rândul
femeilor, a etnie, clasei, sexualității, vârstei și atributelor personale fizice,” a avea un corp
matur poate crea o experiență socială comună, o vulnerabilitate la obiectificarea sexuală, care
la rândul său poate crea, un set experiențe psihologice comune” (p. 175). Prin elucidarea gamei
de rezultate psihologice care rezultă din obiectificare a sexuală precum și mecanismele
potenț iale prin care acest lanț de evenimente apare, teoria obiectificării a transformat cercetarea
științifică în domeniul auto -obiectificării la femei. Teoria obiectificării ia ca punct de plecare
faptul că practicile culturale ale obiectificării sexuale (deli mitate anterior) crează oportunități
multiple pentru ca femeile să se perceapă pe ele însele prin intermediul unui observator extern.
În particular, este practica subtilă de zi cu zi a privirii sexualizate pe care o întâlnesc femeile

7
în timp ce se află în contexte sociale variate care le determină pe fete și femei să adopte această
privire evaluativă sau să experimenteze auto -obiectificare. Majoritatea femeilor
experimentează stări tranzitorii ale auto -obiectificării în situații în care atenția e concentrat ă pe
corpurile lor, ca atunci când sunt fluierate sau când cineva se holbează la sânii lor, sau în cazul
în care genul lor este o trăsătură a contextului proximal. Pentru unele femei această
obiectificare devine internalizată, și încep să se perceapă pe el e însele ca obiecte tot timpul,
chiar dacă se află în public sau în contexte private. Se spune că aceste femei au trăsătura
persistentă a auto -obiectificării, în contrast cu femeile care în aceste momente se află într -o
stare de auto -obiectificare. Adoptar ea de către o femeie a unei perspective de auto -obiectificare
a imaginii proprii nu este un indicator a narcisismului sau orgoliului, ci mai degrabă reflectă o
strategie psihologică care permite femei i să anticipeze, și astfel să exercite un anumit control,
asupra modului în care e privită și tratată de alții. Chiar dacă este puțin probabil că aceasta
auto-perspectivă să fie aleasa conștient, reflectă un anumit agent în cadru unui context foarte
apăsăto r al obiectificării sexuale. Așa cum Berger (1972) , cit in., Calogero (2011) a explicat:
“Ea trebuie să ofere o examinare amănunțită a tot ceea ce este, și la tot ce face deoarece modul
în care ea apare în fața altora, și în ultimul rând cum ea apare în fa ța bărbaților, este de o
importanță crucială pentru ceea ce e în mod normal e considerat, succesul în viața sa… Bărbații
oferă o examinare amănunțită femeilor înainte de a intra în contact cu acestea. Prin urmare
modul în care o femeie apare în fața unui bărbat determină modul în care ea va fi tratată. Pentru
a dobândi un anumit control în acest proces, femeile trebuie să conțină și să interiorizeze acest
aspect.” (p. 40). Această perspectivă proprie nu reflectă doar comparația socială cu alții, sau
faptu l că femeilor nu le place pur și simplu mărimea și forma corpurilor lor, dar reflectă de fapt
o perspectivă a corpului ca aparținând “mai puțin lor și mai mult altora” (Fredrickson &
Roberts, 1997, p. 193).
Având în vedere că atractivitatea fizică serveș te ca o formă de valută pentru femei câștigându –
le recompense sociale și economice pentru aspectul lor (Del linger & Williams, 1997; Eagly et
al., 1991 ) și în efortul de a face față presiunilor externe neîncetate pentru a satisface idealurile
de frumusețe, auto-obiectificarea pare să fie o concepție de sine normativă dar indecentă a
multor femei (Costanzo, 1992). În cadrul teoriei obiectificării, auto -obiectificarea este
mecanismul psihologic primar care ține evidența legăturii dintre experiențele obiectific ării
sexuale la un nivel cultural, sănătatea și starea de bine a fetelor și femeilor la nivel individual.
Se presupune că auto -obiectificarea duce direct la anumite consecințe psihologice sau
experiențiale care sunt cunoscute că apar la o rată disproporțio nată mult mai mare la fete și

8
femei (Fredrickson & Roberts, 1997): rușine corporală, anxietatea legată de aspect și siguranță,
concentrare redusă sau experiențele de flow în cadrul activităților mentale și fizice, și conștiința
redusă a stării corporale in terne (e x. foame, emoție, oboseală).
În schimb, se propune ca această colecție de consecințe negative acumulează și conduce direct
la un subset de riscuri de sănătate mintală care apar la rate mult mai înalte la fete și femei
(Fredrickson & Roberts, 1997): depresie unipolară, disfuncții sexuale, tulburări de alimentație.
Se propune ca generând rușine și anxietate recurentă, consumând energia mentală care poate fi
utilizată pentru activități mult mai plăcute și satisfăcătoare, și reducând sensibilitatea la i ndicii
interni ai corpului, auto -obiectificarea contribuie indirect la depresie, disfuncții sexuale și
tulburări de alimentație în rândul fetelor și femeilor. Cercetări desfășurate de peste un deceniu
asupra teoriei obiectificării au furnizat dovezi consid erabile pentru multe din aceste propuneri,
astfel auto -obiectificare a este legată empiric de mai multe experiențe subiective și mai multe
riscuri ale sănătății mintale în cazul fetelor și femeilor. (Moradi & Huang, 2008).
Teoria obiectificării este bazată pe teoria feministă și incorporează premisa că experiența
obiectificării culturale sexuale contribuie la riscuri de sănătate specifice pentru femei
(Fredrickson & Roberts, 1997). Obiectificarea sexuală este forma de opresiune de gen cu
multiple fațete car e include des o focalizare evaluativă pe caracteristicile fizice ale fetelor și
femeilor. Kaschak (1992) a stabilit ca femeile sunt mereu evaluate pentru aspectul și
caracteristicilor lor fizice, în primul rând de către bărbați sau în cadru unui context ma sculin.
În particular, Fredrickson și Roberts (1997) au descris privirea lungă și insistentă ca o formă a
obiectificării sexuale a evaluării vizuale care este omniprezentă în cultura occidentală. Se
presupune că această privire lungă și insistent ă apare în relațiile interpersonale în care e mai
probabil că femeile să fie ținte ale evaluării vizuale (Henley, 1986 ). Obiectificarea apare în
mass -media unde femeile sunt reprezentate într -o manieră sexuală excesivă sau înfățișate cu
accentul pus pe părțile corpo rale sau ca obiecte mai degrabă decât să prezinte persoana ca un
ansamblu integrat (Bartky, 1990; Byger, 1972; Kilbourne, 1999). Acești autori au propus c ă o
caracteristică operațională cheie a obiectificării culturale sexuale este procesul obiectificării de
sine prin care femeile pot adopta perspectiva observatorului și se pot vedea pe ele însele ca un
obiect de consum vizual.

9
1.1.1 Obiectificarea sexuală
A obiectifica este a transforma în sau a trata ceva ce nu e obiect ca un obiect sau să ai o realitate
obiectivă (Calogero, 2011 ). Conform lui Jean Baker Miller (1986):” Când cineva e un obiect
și nu un subiect, se presupune că toate impulsurile și interesele sexuale și fizice proprii ale unei
persoane nu există independent. Ele sunt aduse în existență doar de alții și pentru alții –
controlate, definite și folosite” (p.60). Filozoful Marth a Nussbaum (1995) a propus ca
obiectificarea include cel puțin 7 feluri de a trata alte persoane:

Ca un instrument pentru scopul propriu al cuiva (instrumentalitatea)
Ca fiind lipsit de autonomie și auto -determinare (negare și autonomie)
Ca fiind lipsit d e acțiune și activitate (inerție)
Ca fiind interschimbabili cu alte persoane de aceleași tip sau diferit (fungibilitate)
Ca fiind permis să se distrugă, spargă și să fie invadat (violabilitate)
Ca un lucru care este deținut de cineva (stăpânire)
Ca fiind c ineva ale cărui sentimente și experiențe nu e nevoie să fie luate în considerare
(negarea subiectivității).

Aceste caracteristici reprezintă atitudini comune față de tratarea obiectelor și lucrurilor. Dacă
oricare din aceste caracteristici sunt suficient e pentru a reprezenta obiectificarea unei persoane,
rămâne o întrebare deschisă pentru cercetători. Un aspect care este acceptat din perspectiva
feministă este ca obiectificarea este că tratarea unei ființe umane în oricare aceste 7 feluri este
de fapt obi ectificarea lor. Astfel, să fii obiectificat înseamnă să fi transformat în și să fii tratat
ca un obiect care poate fi utilizat, manipulat, controlat și cunoscut după proprietățile sale fizice.
Femeile sunt vizate pentru tratamentul de obiectificare sexual ă în viața lor de zi cu zi mult mai
des comparativ cu bărbații (Bartky, 1990; Eck, 2003; Henley, 1986 ; Krassas, Blauwkamp, &
Wesselink, 2003; Macmillan, Nierobisz, & Welsh, 2000; McKinley & Hyde, 1996; Piran &
Cormier, 2005; Plous & Neptune, 1997; Puwar, 2 004; Reichert, 2003; Swim et al., 2001;
Thompson et al. , 1999). Chiar dacă noțiunea de obiectificare sexuală este complexă, Bartky
(1990) a oferit anumite clarificări cu următoarea caracterizare: “O persoană este obiectificat ă

10
sexual în momentul în care pă rțile sale sexuale sau funcțiile sale sexuale sunt separate de restul
personalității sale și sunt reduse la statutul de simple instrumente ca și când ele sunt capabile
să o reprezinte” (p.26). Această fragmentare a femei într -o colecție de părți sexuale se manifestă
în diferite feluri, variind în grade diferite de la violență sexuală la privirea lungă cu tentă
sexuală și examinare vizuală, aspecte care în mare parte nu se află sub controlul femeilor și
care se manifestă în așa fel încât să consolideze statu tul de subordonare a femeilor în raport cu
bărbații. ( Henley, 1986 ; Kaschak, 1992; Rudman & Borgida, 1995; Saguy, Quinn, Dovidio, &
Pratto, 2010; World Health Organization, 2005). Obiectificarea sexuală se manifestă cel mai
evident în 2 domenii: întâlniril e interpersonale sau sociale reale (ex. Examinarea, privirea lungă
la corpul femeilor, comentariile sexuale, hărțuire) și expunerea la mass -media care are în
centrul atenției corpul femeilor și părți ale corpului lor fiind ilustrate ca ținte a privirilor
masculine. Întâlnirile interpersonale ale obiectific ării sexuale pot include interacțiuni cu alte
persoane familiare (ex. familia, prietenii, colegii, angajații) sau cu străinii și începe la o vârstă
foarte fragedă. Eșantioanele de tineri americani au indic at că fetele din școala elementară și
gimnazială sunt ținte mai frecvente și suferă efecte mult mai devastatoare ale hărțuirii sexuale
comparativ cu băieții (Bryant, 1993; Murnen et al. , 2003). Conform cercetării susținute de
American Association of Univer sity Women, e mai probabil ca fetelor adolescente să le fie
frică de școală de 5 ori mai tare și să fie de 3 ori mai puțin încrezătoare decât băieții după ce au
experimentat hărțuirea sexuală. Mai mult de atât, o treime din fete nu au vrut să mai meargă la
școală, și aproape o treime nu a mai dorit să vorbească în clasă din cauza hărțuirii sexuale. În
eșantioanele de adulți, femeile au raportat o obiectificare sexuală explicită semnificativă
comparativ cu bărbații, incluzând glume sexuale umilitoare, hărțui re sexuală, atribuirea de
nume sexuale și faptul că au fost victimele unor avansuri sexuale nedorite. (Hill & Fischer,
2008; Klonoff & Landrine, 1995; Kozee, Tylka, Augustus -Horvath, & Denchik, 2007;
Macmillan et al., 2000; Moradi, Dirks, & Matteson, 2005; Swim et al., 2001). Contactul cu
mass -media care înfățișează imagini ale obiectificării sexuale cu femei sunt imposibil de
ignorat și evitat virtual. (American Psychological Associ – ation, 2007; Busby & Leichty, 1993;
Grogan & Wainwright, 1996; Harper & T iggemann, 2008; Peter & Valkenburg, 2007; Reichert
& Carpenter, 2004; Ward & Friedman, 2006). Ca o evidență a nenumăratelor feluri în care
corpurile femeilor sunt obiectificate sexual în mass -media, nu este vorba doar de examinarea
vizuală sexuală dar și d e violență reală împotriva femeilor care este deasemenea erotizată și
redată normativ în cadrul acestor portrete – așa cum a descris -o Wolf (1991) , “frumusețe
sadomasochistă”. Imagini ale femeilor sumar îmbrăcate și dezbrăcate parțial, sunt reprezentate
des în poziții contorsionate, aplecate sau poziționate în patru labe, legate fizic sau amenințate

11
și/sau imobilizate de către un bărbat (sau grup de bărbați) pentru a vinde orice de la curele până
la brățări sau telefoane mobile și unități de credit .
Cercet ătorii au dezvăluit disponibilitatea largă de a înfățișa femeile în rolul obiectelor sexuale
pentru fiecare mediu, incluzând programele de televiziune, reclame de televiziune,
videoclipurile muzicale și reviste. Asemenea imagini care înfățișează obiectific area sexuală a
femeilor au crescut cu timpul ( Busby & Leichty, 1993; Reichert & Carpenter, 2004): Un raport
a indicat o creștere de 60 % în portretizarea femeilor în roluri “decorative” din 1970 până în
mijlocul anilor 1980. (Sullivan & O’Connor, 1988). M ai mult de atât, obiectificarea sexuală a
femeilor în mass -media afectează credințele bărbățiilor despre corpul femeilor. Ward,
Merriwether și Caruthers (2006) au demonstrat că utilizarea mai frecventă a mass -mediei de
către bărbați este legată de accepțiunea mai largă a ideologiilor tradiționale de gen care
înfățișează femeile ca obiecte sexuale și a percepe corpul femeilor și părțile corpului lor pozitiv
atunci când acestea îndeplinesc o funcție sexuală dar nu atunci când îndeplinesc o funcție de
reproducere. Prin urmare, ceea ce fetele și băieții învăța despre corpul femeilor prin intermediul
agențiilor socioculturali și socializările de gen este că e normativ pentru corpul femeilor să fie
privit, comentat, evaluat și hărțuit sexual – să fie obiectificat sexual.
Numeroși teoreticieni în cadru disciplinelor psihologice și sociologice au teoretizat că femeile
din culturile occident ale sunt obiec tificate sexual ( Bordo, 19 95; Franzoi, 1995) și ca experiența
obiectific ării are consecințe negative pentru femei (Henley, 1986; Kaschak, 1992; Roberts,
2002; Spitzack, 1990). Totuși, obiectificarea sexuală nu apare exclusiv la femei, Fredrickson
și Rober ts (1997) au postulat că efectele obiectificării sexuale sunt mai sporite la femei și sunt
omniprezente și dăunătoare.
Procesul obiectificării sexuale este o piatră de temelie a teoriei obiectificării. Roberts (2002) a
secvențiat 5 pași ai obiectificării sexuale adap tați de la discuția lui Henley (1986 ) despre
privilegiul și puterea sexuală. Cei 5 pași cuprind gama experiențelor de obiectificare și reflectă
o progresie de la cel mai mic la cel mai mare nivel de invazivitate. În cadrul discuțiilor lui
Rober ts (2002) despre obiectificarea sexuală ea a oferit următorii pași ai nivelelor:
Mesaje de mediu care transmit idealurile feminine (e x. procesele de socializare de gen, mass –
media și publicitate).
Mesaje non -verbale cum ar fi privirea lungă, și privirea cu ochii dulci.

12
Comunicare a verbală care include fluieratul și zgomote care să atragă atenția, comentarii
nesolicitate și evaluative despre aspect.
Gesturi fizice și hărțuială care includ atingeri nedorite.
Violare în formele cele mai extreme ale obiectifică rii sexuale.

1.1.2 Auto -obiectificarea

Auto -obiectificarea este o variabilă -cheie în teoria obiectificării (Fredrickson și Roberts 1997).
Auto -obiectificarea este definită ca un proces sau stare în care femeile care experimentează
obiectificare, adoptă u lterior perspectiva observatorului, care este “de a se trata pe ele însele ca
obiecte, să fie observate și evaluate” (Fredrickson & Roberts, 1997, p .177). Fredrickson și
Roberts (1997) au stabilit că auto -obiectificarea este marcată de auto -supraveghere, a uto-
monitorizare și preocupare sporită pentru aspect. Teoreticienii au postulat că există diferențe
individuale în măsura în care fetele și femeile se auto -obiectifică, ambele în termeni ai
trăsăturilor relative.
Deoarece practica obiectificării sexuale a femeilor este atât de universală, aceasta apare în
societățile occidentale iar consecințele sale negative sunt de obicei minimalizate sau respinse.
Într-adevăr “femeile sunt încurajate să… simtă plăcere prin int ermediul obiectificării lor, în
special prin evaluarea lor și identificarea lor cu obiecte ale dorințelor masculine” (Lee, 2003,
p. 88). Totuși, rolul obiectificării sexuale în viața fetelor și femeilor nu este inofensiv. Teoriile
feministe au argumentat c ă experiențele obiectificării sexuale întâlnite în mediile de zi cu zi ale
fetelor și femeilor le determină să internalizeze aceste priviri de obiectificare. În acest fel,
acumularea experiențelor de obiectificare sexuală au scopul de schimba și de a forma relațiile,
astfel încât femeile ajung să se perceapă și să se trateze pe ele însele nu ca persoane ci ca
obiecte, să fie privite și evaluate di n afară . Din munca lui Henley (1986 ), Roberts (2002) s-a
conceptualizat auto -obiectificare a ca o formă de contro l interiorizată:” Aceasta este că
socializarea subordinațiilor într -o cultură dominantă realizează un fel de colonizare a minții
care asigură lipsa de putere autoimpusă. La fel și socializarea fetelor și femeilor într -o cultură
de obiectificare sexuală duc e la auto -obiectificare”(p. 326). Astfel, faptul că ajungi să te percepi
să te apreciezi că un obiect sexual, sau auto -obiectificarea, e considerat ă ca fiind consecința
psihologică principală a expunerii regulate la experiențe de obiectificare sexuală. Ma joritatea
evidențelor feministe ale obiectificării femeilor consideră că auto -obiectificarea este o formă a

13
controlului social prin intermediul căruia femeile învață să își restricționeze funcționarea lor
fizică și socială, investindu -și energia și resurse le în crearea unei aparențe feminine în
anticiparea acestei priviri evaluative sexualizate (Bartky, 1990; Dworkin, 1974; Jeffreys, 2005;
Young, 1990). Este important pentru femei să își monitorizeze fiecare mișcare și ținuta pentru
a portretiza “cantitatea ” potrivită de feminitate: “Femeilor în rochii scurte li se spune să evite
să se aplece, dar în cazul în care acestea trebuie să ofere o atenție sporită pentru a evita afișarea
bustului… revistele de modă oferă instrucțiuni precise despre modul potrivit de a te urca și de
a coborî din mașină… O femeie nu trebuie să permită brațelor și picioarelor ei să se miște în
toate direcțiile; ea trebuie să încerce să își conducă mișcările cu grație -lucru greu de îndeplinit
atunci când ea se urcă și se dă jos din spatele unui Fiat -și ea este sfătuita să utilizeze această
oportunitate pentru o anumită afișare a piciorului”. (Bartky, 1990, p.69).
O altă restricție impusă femeilor este faptul că, corpul femeilor care e considerat cel mai atractiv
din punct de vedere sexual, este o combinație a atributelor corpului care practic nu pot fi atinse
și care sunt incompatibile fizic. Majoritatea corpurilor femeilor au fost întotdeauna și vor
continua să fie contradictorii cu idealurile contemporane ale frumuseții feminine. Între secolul
19 și 21, femeile au încercat să aibă talie mică și șolduri late, să aibă forme dar să fie slabe, să
nu aibă sâni dar să ai bă forme în partea de jos a corpului, și astăzi să aibă sâni sesizabili și masă
musculară dar să nu aibă grăsime. Într -adevăr, idealul frumuseții feminine actuale poate
reprezenta atribute nerealiste și nefirești ale corpurilor naturale ale femeilor (Orbac h, 2010). În
timp ce idealurile occidentale actuale ale frumuseții feminine continuă să pună accent pe a fi
slabă, acesta figură ultra slabă include deasemenea un abdomen plat, talie subțire, șolduri late,
picioare lungi, sâni mari, masă musculară definită și piele perfectă (Groesz, Levine, & Murnen,
2002; Harrison, 2003). Pentru că majoritatea corpurilor femeilor nu se încadrează în aceste
ideal uri, majoritatea corpurilor femeilor vor fi redate ca deficit și cu nevoie constantă de
alterare – obiecte la care trebuie să se lucreze (Orbach, 2010, p. 2). Deoarece idealurile feminine
curente sunt practic imposibil de atins fără anumite intervenții chirurgicale și care invocă auto –
supraveghere pentru a monitoriza și minimaliza discrepanțele între aceste multiple d omenii ale
frumuseții, ele reprezintă construcția fizică finală a corpului femeii. Conform lui Dworkin
(1974), aceste standarde ale frumuseții feminine “prescriu mobilitatea ei”, spontaneitatea,
postura, mersul, funcționalitatea corpului ei. Ele definesc p recis dimensiunile libertății ei fizice.
În aceste feluri, auto -obiectificarea perturb ă și încălca resursele cognitive, fizice și financiare
(ex. timp, energie fizică, capacitatea cognitivă, sănătate, bani), care pot fi utilizate pentru

14
realizarea activită ților bazate pe competențe, devenind astfel din ce în ce mai ineficiente de -a
lungul timpului (Saguy , 2010; Tiggemann & Rothblum, 1997; Wolf, 1991 ).

1.1.2.1 Auto -obiectificare ca o practică culturală dăunătoare

O practică culturală este considerată dău nătoare pentru femei dacă practica (a) este dăunătoare
pentru sănătatea femeilor și fetelor, (b) rezultă din diferențe de putere semnificativă între sexe,
(c) este în beneficiul bărbaților, (d) crează stereotipuri care contracarează oportunitățile fetelor
și femeilor și (e) este justificată prin tradiție. Auto -obiectificarea ar părea să îndeplinească
aceste criterii: (a) Destule dovezi empirice au justificat că auto -obiectificarea este dăunătoare
pentru sănătatea fetelor și a femeilor (American Psych ologica l Association, 2007; Moradi &
Huang, 2008); (b) dezechilibru de putere economică, politică și socială care favorizează
bărbații a întărit și a perpetuat auto -obiectificarea și obiectificare a sexuală a femei lor. (Henley,
1986 ; Keltner, Gruenfeld, & Anderson, 2003; Pratto & Walker, 2004; Wolf, 1991); (c) bărbații
culeg beneficiile sexuale, sociale și economice în favoarea investițiilor disproporționate a
femeilor în aspectul lor (Bartky, 1990; Fredrickson, Roberts, Noll, Qui nn, & Twenge, 1998;
Henley , 1986 ; Jeffreys, 2005; Lerner, 1983; Wolf, 1991); (d) femeile se percep pe ele însele ca
obiecte care există pentru plăcerea bărbățiilor și perpetuează stereotipurile de gen tradiționale
despre rolul femeilor și abilitaților sale, consolidând percepția de sine și percepția altora despre
corpul femeilor (Calogero & Jost, 2010; Leibold & McConnell, 2004; Rudm an & Borgida,
1995; Saguy , 2010 ); și (e) obiectificarea sexuală a femeilor – și rezultanta ei: auto –
obiectificarea – poate fi văzută ca o manifestare a id eologiilor sexiste mai largi în cadrul
societăților patriarhale care consolidează dezavantajul femeilor atât la nivel cultural cât și la
nivel individual (Bartky, 1990; Cal ogero & Jost, 2010; Henley, 1986 ; Jackman, 1994; Maass
et al., 2003; Jost, 1995; Jos t, Banaji, & Nosek, 2004; Nussbaum, 1999). Pe baza acestor criterii
se propune că obiectificare femeilor oprește dezvoltarea completă a fetelor și femeilor și
constituie o practică culturală dăunătoare împotriva lor.

1.1.3 Consecințele obiectificării

Teoria obiectificării (Fredrickson & Robersts, 1997) propun e că obiectificarea sexuală este
experiența de a fi tratat ca un corp (sau o colecție de părți ale corpului) predominant apreciat

15
pentru funcționalitatea fizică a lui de către ceilalți. Autorii au emis teoria că obiectificare a
sexuală este asociată cu riscuri pentru sănătatea mintală la fete și femei. Fredrickson și Roberts
(1997) au dezvoltat un model (Fig 1.1) care delimitează procesele și rezultatele proiectate care
se asociază cu obiectificarea. Acești autori au propus ca o caracteristică operațională cheie a
obiectificării culturale sexuale este procesul obiectificării de sine prin care femeile pot adopta
perspectiva observatorului și se pot vedea pe ele însele ca un obiect de consum vizual. Pro cesul
de auto -obiectificare include auto -minotorizare omniprezentă, care conduce la creșterea
sentimentelor de rușine și anxietate, tulburări de dispoziție și tulburări de alimentație.
(Fredrickson, Roberts, Noll, Quinn, & Twenge, 1998; McKinley & Hyde, 19 96; Noll &
Fredrickson, 1998). Mai mult, este postulat c ă auto-obiectificarea și vigilența cronică pentru
aspect asociată cu auto -obiectificarea pot compromite capacitate a individului pentru fericire,
auto-realizare și libertate. (Roberts, 2002).
Fredricks on și Roberts (1997) au susținut că auto -obiectivarea are o serie de consecințe
negative pentru femei. În particular, internalizarea în perspectiva unui outsider duce la creșterea
rușinii și anxietății față de corp și aspect, parțial pentru că este practic imposibil să se
potrivească cu imaginile actuale ale frumuseții ideale ale societății. Mai mult, monitorizarea
constantă a aspectului exterior oferă mai puține resurse perceptuale disponibile pentru
participarea la experiența corporală interioară și duce la o conștientizare redusă a stărilor
interne ale corpului. Auto -conștiința limitează, de asemenea, oportunitățile femeilor pentru
stările motivaționale de vârf.
Mesajele privind înfățișarea femeilor le pot determina pe acestea să se concentreze mai mult
asupra aspectului lor corporal. O manifestare a acestui accent pus pe aspect ar putea fi
compararea corpului lor cu alte corpuri de femei ca un ghid pentru cum ar trebui să arate și un
indicator al atractivității lor relative. Având în vedere că multe femei învața că valoarea lor este
echivalentă cu aspectul lor fizic, o altă manifestare a acestei focalizări asupra aspectului fizic
ar putea fi un sentiment al propriei valori diminuate în cazul în care nu se potrivesc cu idealuri
sociale.
Obiectificarea sexua lă are consecințe negative profunde asupra sentimentelor femeilor fața de
propria persoană, deoarece aspectul lor fizic este evidențiat, pe când alte aspecte ale lor (de
exemplu, personalitatea, intelectul, sentimentele și atitudinile) sunt minimalizate sa u neglijate
(Fredrickson și Roberts 1997). În timpul pubertății, fetele încep să -și dea seama că sunt privite
și evaluate de alții ca un corp sau o colecție de părți ale corpului, ceea ce poate atrage un nivel

16
redus de stimă de sine (Pipher 1994). Într -adevăr, cu cât femeile au fost expuse mai mult la
obiectificare sexuală (de ex. presiuni de a fi suple, comentarii privitoare la înfățișare), cu atât
stima de sine este mai scăzută, susțin femeile americane (Herbozo și Thompson 2006, Phan și
Tylka 2006, Tylka și Subich 2004).
Teoreticienii sugerează că auto -evaluarea constantă și auto -monitorizarea asociate cu auto –
obiectificarea rezulta în sentimente ale imperfecțiunii fizice și insecuritate (Bordo, 1995),
sentiment de neputință (Kashak, 1992; Roberts, 2002); și o experiență omniprezent ă a rușinii
(Bartky, 1988). Teoriile obiectificării postulează ca auto -caracterizarea constantă rezultă în
perturbarea atenției conștiente și contribuie la un set specific de consecințe psihologice. Aceste
experiențe subiective sunt teoretizate pentru a include emoții negative ca și anxietatea sau
rușinea, motivație diminuată și scăderea gradului de conștientizare a stării corporale interne.
(Fredrickson & Roberts, 1977).
În adiție la aceste riscuri, teoria obiectificării determi nă un alt risc specific al sănătății mintale
la femei. Teoreticienii au identificat tulburări de alimentație, depresie, și disfuncție sexuală că
un rezultat negativ asociat cu obiectificare a culturală sexuală (Fredrickson & Roberts, 1997).
De exemplu, teor ia obiectificării prezintă un model explicativ (Fig 1.1) care poate spori
înțelegerea conceptului și poate explica diferențele de gen ale observatorului în prevalența
simptomelor depresive. Specific, Fredrickson și Roberts (1977) au reflectat faptul că
concentrarea pe sine, rușinea și anxietatea, conduc la îngrijorare, reflectare și depresie. Acești
autori au sugerat deasemenea că idealurile culturale omniprezente legate de imaginea corporală
și auto -control ulterior și preocupare pentru aspect constituie f actorii de risc contextuali și
contribuie la rușinea corporală și la dezvoltarea tulburărilor de alimentație.

1.2 Analiza literaturii de specialitate

Studiul empiric inițial al teoriei obiectificării a testat efectele auto -obiectificării pe rușine
corpor ală, tulburări de alimentație , și performanță matematică pe un grup de participanți
reprezentați de studenți (Fredrickson, 1988). Adițional, au fost explorate diferențele de gen în
consecințele emoționale și comportamentale ale auto -obiectificării.
Studiul experimental cu două părți a prezentat o poveste ascunsă despre opinia consumatorului
și a inclus o manipulare a stării de auto -obiectificare în care participanții au purtat fie un pulover
fie un costum de baie în timp ce au răspuns la măsuri care au expl oatat caracteristici ale auto –

17
obiectificării, rușinii corporale și reținerilor alimentare. În partea a 2 -a a studiului, au fost
incluse variabilele dependente ale performanței matematice și reținerilor în alimentație, așa
cum sunt măsurate prin cantitatea de prăjituri consumate.
Per total, rezultatele au oferit suport pentru trăsăturile de construct și starea de auto –
obiectificare și mai departe, pentru premisa că starea de auto -obiectificare poate fi amorsată și
manipulată. Deasemenea datele au susținut le gătura propusă dintre auto -obiectificare și rușine
corporală și legătura prezisă dintre rușinea corporală și reținerile în alimentație pentru femeile
din studiu. Rezultatele nu au susținut ipoteza care spune că rușinea corporală a servit în calitate
de med iator în relația dintre auto -obiectificare și rețineri în alimentație. A fost observată pentru
unele femei o performanță matematică scăzută, dar totuși, pentru femeile în condiția
costumului de baie (obiectificare ridicată) s -a înregistrat o performanță ma i scăzută
semnificativ comparativ cu cea a femeilor din condiția pulovărului (obiectificare scăzută).
Cu toate că rezultatele acestui studiu preliminar au oferit un prim pas în cercetarea teoriei
obiectificării, unele alegeri de design au putut contribui l a rezultate neconcludente și ipoteze
neconfirmate legate de rolul rușinii corporale ca variabilă mediatoare. Cel mai proeminent
deficit din acest studiu ar putea fi maniera în care reținerile alimentare au fost operaționalizate.
Utilizând un test de gust p rin care s -a oferit doar în fel de mâncare, și neconsiderând că nivelul
de foame ar fi putut produce o măsurătoare inadecvată a reținerilor alimentare, produsă
deasemenea și din lipsă de probe care să susțină legătura dintre auto -obiectificare și rețineri în
alimentație.
Nu a fost găsită nici susținere empirică pentru modelul mediațional teoretizat ulterior Teoriei
Obiectificării (Noll & Fredrickson, 1998). Cercetătorii au testat ipoteze în care rușinea
corporală media parțial relația dintre auto -obiectific are și tulburări le de alimentați e cu 2
eșantioane de participanți reprezentați de studenți. Adițional, bazându -se pe rușinea corporală
anticipată, a fost emise ipoteza că poate exista o cale directă adițională intre auto -obiectificare
și tulburări de alime ntație. Design -ul acestui studiu a fost corelațional și constructul tulburării
de alimentație a fost măsurat prin existența evaluării unui raport propriu. Chestionarul de auto –
obiectificare (SoQ; Noll & Fredrickson, 1998) a fost folosit pentru a evalua con structul de auto –
obiectificare.
Rezultatele studiului au reflectat corelații pozitive intre auto -obiectificare și rușine corporală,
simptome bulimice și simptome anorexice, așa cum a fost prezis. Deasemenea a fost

18
demonstrat rolul rușinii corporale în medi erea relației dintre auto -obiectificare și tulburări de
alimentație.
Replicații după studiul experimental al lui Fredrickson (1998) au furnizat deasemenea sprijin
pentru conceptualizarea auto -obiectificării ca trăsătură – ca și variabila diferenței individu ale și
ca stare – ca și caracteristică care este supusă influențelor situaționale și manipulării (Gapinski,
Brownell, & LaFrance, 2003; Helb, King, & Lin, 2004). Gapinski, Brownell și LaFrance au
extins design -ul cercetării originale la rezultate cognitive și afective și au constatat că pentru
participanții studiului lor, nivelul auto -obiectificării măsurat prin SOQ (Noll & Fredrickson,
1998) și starea de auto -obiectificare evaluată prin “Twenty Statements Test (TST; Bugetal &
Zelen, 1950 cit in. Gapinski, B rownell, & LaFrance, 2003 ) și modificat de Fredrickson (1998),
au fost asociate cu sentimente negative puternice, motivație intrinsecă scăzută, eficacitate de
sine scăzută și funcționare cognitivă diminuată măsurate prin multiple teste cognitive.
Helb, King, și Lin (2004) au căutat să extindă rezultatele lui Fredrickson (1998) de -a lungul a
2 dimensiuni: gen și etnie. Aceste studii au notat că condițiile costumului de baie nu au fost
echivalente pentru femei și bărbați în studiul original și au ale s să utilizeze un un costum
Speedo pentru condiția costumelor de baie pentru bărbați, pentru că au considerat acest tip de
costum de baie mult mai apropiat de costumele de baie disponibile pentru femei. Grupul lor de
participanți au reflectat o diversitate mai mare decât studiul original.
Per total, ei au găsit susținere pentru un efect principal al stări i de auto -obiectificare în condiția
costumului de baie; care este, că atât femeile cât și bărbații care au purtat costum de baie au
raportat niveluri ridic ate ale stări i de auto -obiectificare, măsurata prin TST utilizând aceleași
modificări ca și Fredrickson (1998). Niveluri ridicate ale auto -obiectificării au fost deasemenea
asociate cu niveluri mai ridicare ale rușinii corporale, niveluri scăzute ale stimei de sine, și s-a
constatat că o performanță matematică scăzută a mediat relația dintre condiție și stima de sine,
rușinea corporală și performanță matematică.
Multe studii realizate pe modelul obiectificării, s -au concentrat pe tulburări de alimentație.
Tiggemann și Sl ater (2001) au îmbunătățit literatura cu un studiu proiectat să testeze toată teoria
obiectificării așa cum apare în tulburările de alimentație.
Datele care au provenit de la două grupuri formate din femei studente, dintre care 50 erau foste
elevele ale ba letului clasic și 51 erau studenți, au fost comparate pentru auto -obiectificare și
auto-monotorizare , rușine corporală, anxietatea aspectului, și tulburări de alimentație. Așa cum
s-a presupus dansatoarele au avut scoruri semnificativ mai înalte pentru dim ensiunile de auto –

19
obiectificare, auto -monitorizare, și tulburări de alimentație. Contrat predicțiilor, nu au existat
diferențe semnificative intre grupuri pentru rezultatele care au măsurat rușinea corporală,
anxietatea legată de aspect și conștientizarea stărilor interne.
Două căi separate ale cercetării, una pentru fiecare grup, au fost efectuate pentru a investiga
modelul complet. Pentru dansatoare, auto -obiectificare a a prezis auto -monitorizarea care a
prezis rușinea corporală, anxietatea legată de aspe ct așa cum a fost prezis. Rușinea corporală a
fost singura variabilă care a prezis tulburările de alimentație, o descoperire care a replicat
descoperiri anterioare care sugerau un rol mediator pentru rușinea corporală în relație cu auto –
obiectificare și tu lburările de alimentație (Noll & Fredrickson, 1998). A existat deasemenea o
cale semnificativa intre auto -monitorizare și tulburările de alimentație. Pentru fetele care nu au
practicat dansul modelul a fost similar, totuși nu a existat o cale directă de la auto-monitorizare
la tulburări de alimentație. Prin urmare, pentru ambele grupuri, indiferent de istoria dansului,
rușinea corporală a mediat relația dintre auto -obiectificare și tulburări de alimentație.
Un rezultat notabil al acestui studiu este faptul că auto -obiectificare și auto -monitorizare sunt
variabile asociate și totuși sunt separate. Tiggemann și Slater (2001) au sugerat ca auto –
obiectificare și auto -monitorizarea evaluează un construct fundamental similar, dar totuși
acestea au fost distinse co nceptual și empiric ca dovadă a inter -coralației (r=.59). Adițional,
datele au susținut căi diferite pentru auto -obiectificare și auto -monitorizare. Chiar dacă studiul
a fost încadrat ca un test al întregului model, este important să se noteze că au exista t două
variabile ale căror rezultate pentru ambele grupuri au fost nesemnificative și anume conștiința
stărilor interne și flow -ul. Ambele constructe au afișat defecte similare. Au fost măsurate printr –
o scală scurtă (4 -5 itemi) și în consecință, au putut reflecta măsurători inadecvate.
Un studiu similar a explorat dacă dogmele teoriei obiectificării sunt valabile la fete de 13 -16
ani. Slater și Tiggemann (2002) au proiectat un studiu care a inclus 38 de fete care studiau în
prezent balet clasic și 45 de fe te care nu studiau balet clasic. Participanții au completat
măsurători de -a lungul dimensiunii auto -obiectificării, rușinii corporale, anxietății legate de
aspect și tulburărilor de alimentație. Adițional, cercetătorii au avut scopul de a testa predicția
lor conform căreia rușinea corporală și anxietatea legată de aspect mediază relația dintre auto –
obiectificare și tulburările de alimentație.
Contrat predicției, scorurile la auto -obiectificare și scorurile la auto -monitorizare intre grupuri
și nu au diferit semnificativ. Deasemenea nu au fost diferențe semnificative în auto –
obiectificare, rușine corporală, anxietatea legată de aspect și tulburări de alimentație după ce

20
efectele BMI -ului au fost controlate. Rezultatele analizei de regresie au descoperit că ru șinea
corporală și anxietatea legată de aspect au mediat parțial relația dintre auto -obiectificare și auto –
monitorizare cu tulburările de alimentație.
S-a descoperit că auto -monitorizarea a prezis rușinea corporală care a prezis tulburările de
alimentație. Nu au fost găsite c ăi directe semnificative de la auto -obiectificare sau auto –
monitorizare la tulburări de alimentație. Aceste rezultate au fost congruente cu teoria
obiectificării și au extins modelul obiectificării la adolescente. Interesant a fost fapt ul că
rezultatele acestui studiu au reflectat lipsa diferențelor între studente care au practicat dansul și
studente care nu au practicat, în contrast cu rezultatele semnificative ale lui Tiggemann și Slater
(2001) care a comparat foste dansatoare profesio niste cu nondansatoare. Această divergentă în
rezultate poate reflecta diferențe între experiențele subiective în a fi un dansator profesionist
de balet cu a fi un student dansator.
Un alt studiu a testat modelul obiectificării, și a replicat relația între auto-obiectificare, rușine
corporală și tulburări de alimentație (Noll & Fredrickson, 1998; Tiggemann & Slater, 2001) și
au extins literatura examinând asocierea dintre internalizarea standardele de frumusețe
socioculturale și nivelul auto -obiectificării (Moradi, Dirks, & Matteson, 2005). În adiție
ipotezei conform căreia nivelul de internalizare al standardelor de frumusețe socioculturale s –
ar asocia pozitiv cu nivelul auto -obiectificării, a fost postulat că internalizarea standardelor de
frumusețe ar med ia relația dintre obiectificarea sexuală culturală și auto -monitorizarea, rușinea
corporală și tulburările de alimentație.
Acest studiu a inclus date de la 221 de femei care erau studente și care au răspuns la măsurători
ale experiențelor obiectificării se xuale (subscala obiectificării sexuale, evenimente sexiste
zilnice; Swim, Cohen & Hyers, 1998), ale internalizării standardelor de frumusețe
socioculturale, rușinea corporală, simptomatologia tulburărilor de alimentație și o covarianță a
BMI -ului. Rezultat ele acestui studiu au reflectat relații pozitive semnificative între experiențele
obiectificării sexuale și internalizarea standardelor de frumusețe socioculturale, rușinii
corporale, auto -monitorizare și simptomele tulburărilor de alimentație.
În adiție c ercetărilor care au explorat teoria obiectificării și rușinea corporală, anxietatea legată
de aspect și tulburările de alimentație, există deasemenea o susținere empirică și pentru
postulatul ca auto -obiectificare a are consecințe psihologice negative pentr u femei. Într -un
studiu atent proiectat în care au fost incluse 98 de studente au fost studiate relația dintre auto –
obiectificare (măsurată prin SOQ; Noll & Fredrickson, 1998 și subscala de monitorizare

21
OBCS; McKinley & Hyde, 1996) la rușine, anxietate, de presie, factorii de personalitate Big
Five și insatisfacția corporală (Miner -Rubino, Twenge, & Fredrickson, 2002). Inițial corelațiile
au susținut asociațiile dintre auto -obiectificare și efectele negative (ex. Nevrotism sau depresie)
și rușine corporală. Conform ipotezei și teoriei obiectificării, auto -obiectificarea nu a corelat
semnificativ cu insatisfacția corporală sugerând că ele au constructe diferite. Așa cum a fost
prezis, deschiderea spre experiență, identificată ca intelect în studiu, a corelat n egativ cu auto –
obiectificarea. Rezultatele unei analize a regresiei ierarhice care a utilizat scoruri ai
insatisfacției, extraversiei, agrebilității și auto -obiectificării ca și predictori ai afectelor negative
a dezvăluit că auto -obiectificarea a prezis o afectivitate negativă mai presus de orice alte
influențe ale personalității. Per total, rezultatele acestui studiu au susținui relația teoretizată
dintre depresie și afectele negative și trăsătura auto -obiectificării.
Mulți teoreticienii au implicat obiec tificarea sexuală că o experiență care formează experiențele
femeilor și contribuția lor în rezultatele negative ale sănătății (Barky, 1990; Fredrickson &
Roberts, 1997; Kashak, 1992; Kilbourne, 1999; Wolf, 1991). Un studiu realizat de Hill (2003)
a încerc at să extindă înțelegerea unor efecte cum ar fi vârsta și orientarea sexuală în relația
dintre obiectificare culturală și auto -obiectificarea ulterioară. Obiectificarea culturală a fost
măsurată, în parte, printr -un instrument cu multiple fațete creat și c ondus de către un autor care
a inclus itemi din mai multe măsurători existențe: Chestionarul experiențelor de obiectificare
(OEQ; Burnett, 1995), Măsurarea victimizării sexuală (SES; Koss & Oros, 1982) și
Chestionarul experiențelor sexuale (SEQ; Fitzgerald et al. , 1998 , cit in. Hill, 2003 ). Adițional
Chestionarul de auto -obiectificare (SOQ; Noll & Fresrickson, 1998) și Scală de monitorizare
al OBCS -ului (McKinley & Hyde, 1996) care au fost incluse în matricea de evaluare.
Într-un eșantion care a inclus part icipanți cu orientări sexuale diferite, cu vârste cuprinse între
18 și 79 ani, s -a descoperit că obiectificarea sexuală cultural ă se asociază cu auto -obeictificare
în întregul eșantion. S -a descoperit, într -un pattern inconsistent cu ipoteza, ca vârsta a f ost un
moderator pentru femeile albe heterosexuale la fel cum s -a descoperit că relația dintre
obiectificarea sexuală culturală și auto -obiectificare este mai puternică pentru femeile care au
vârste cuprinse între 50 și 79 de ani (Hill, 2003). Deasemenea c ontrar așteptăriilor, femeile au
raportat niveluri similare ale auto -obiectificării de -a lungul orientărilor sexuale. Rezultatele la
acest studiu au oferit o susținere empirică puternică pentru un aspect al teoriei obiectificării, și
anume legătura dintre obiectificare a sexuală culturală și auto -obiectificarea, care a obținut o
mică atenție până în prezent, femeilor cu diverse orientări sexuale de -a lungul vieții.

22
1.2.1 Concluzii ale cercetărilor obiectificării

Per total a existat o susținere substanțială pentru modelul teoretic al obiectificării. Cercetările
au descoperit o susținere pentru efectele teoretizate ale obiectificării sexuale culturale, și s -a
demonstrat că experiențele obiectificării sexuale sunt asociate pozi tiv cu niveluri crescute ale
auto-obiectificării. (Hill, 2003; Moradi, Driks, & Matteson, 2005). S -a descoperit o susținerea
empirică pentru relația dintre auto -obiectificare și consecințele psihologice teoretizate ale
rușinii (Fredrickson, 1998; Noll & Fr esrickson, 1998), anxietate (Tiggemann & Kuring, 2004;
Slater & Tiggemann, 2002). Rezultatele au descoperit o susținere semnificativă pentru calea
teoretizată de la auto -obiectificare la experiențe psihologice negative la riscuri în sănătatea
mintală, la t ulburări de alimentație (Moradi, Driks, & Matteson, 2005; Noll & Fredrickson,
1998; Tiggemann & Slater, 2001) și la simptome depresive (Muehlenkamp & Saris -Bagmala,
2002; Tiggemann & Kuring, 2004).

23
CAPITOLUL 2
2.1 Sexualizarea fetelor și femeilor ca antecedent primar al auto -obiectificării

Prin definiție sexualizare a și obiectificarea fetelor și femeilor în societățile patriarhale,
incluzând Statele Unite, sunt asociate. Obiectificarea e tipic definită ca o tendință culturală de
a trata corpurile femeilor ca obiecte mai degrabă decât ca și entități active și autonome
(Fredrickson & Roberts, 1997; McKinley & Hyde, 1996). Obiectificarea poate avea diferite
forme. Totuși în secolul 21, cea mai comună formă de obiectificare este obiectificarea sexuală –
prin care corpurile femeilor sunt tratate ca obiecte pentru plăcerea sex uală a bărbaților. În
măsura în care o cultură susține obiectificarea sexuală, mesajele societății vor face presiuni
asupra femeilor de a se angaja în practici care să le sporească atracția heterosexuală, în ciuda
potențialului risc asociat cu aspectul sex ualizat.
Obiectificarea sexuală, sau sexualizarea, reprezintă un antecedent al auto -obiectificării care
duce la auto -monitorizare și rușine corporală (Fredrickson & Roberts, 1997; McKinley &
Hyde, 1996). În cadrul teoriei obiectificării, acest lucru înseam nă că sexualizarea trebuie să fie
un fenomen comun și generalizat. De fapt, sexualizarea trebuie să fie frecventă și destul de
răspândită pentru a aproxima o normă socială. Sexualizarea facilitează dezvoltarea convingerii
femeilor ca un aspect sexy este im portant nu doar pentru imaginea în fața bărbaților dar și
pentru a avea succes în toate ariile vieții. Această convingere este cheia internalizării privirilor
sexuale, care reprezintă, auto -obiectificare a. Ca o influență universală, sexualizarea există în
multiple forme și este direcționată către multe fete și femei din nenumărate surse. Sexualizarea
face clar pentru fete și femei faptul că a fi un obiect sexual reprezintă un rol principal. Mai mult
de atât, sexualizarea le învață pe femei că a atrage un bă rbat, lucru care necesită sex appeal, va
asigura stabilitatea financiară și siguranță personală. Cu alte cuvinte, sexualizarea le învață pe
fete și femei că există recompense dacă ele sunt sexy. Mai mult de atât, există și pedepse, sau
cel puțin mai puțin e oportunități, dacă nu urmezi normele sexualității.
În primul rând, așa cum indica teoria normelor sociale și teoria obiectificării, sexualizarea
fetelor începe devreme, este frecvent ă și are multiple surse. În al doilea rând, sexualizarea care
duce la aut o-obiectificare poate contribui în dezvoltarea rolului de gen.

24
2.2 Sexualizarea ca norm ă socială

2.2.1 Definirea sexualizării

Sexualizarea este însușirea sancționată cultural a sexualității altei persoane. American
Psychological Association’s (APA’s) privind sexualizarea fetelor (2007, p. 2), au sugerat că
există 4 componente ale sexualizării: (a) farmecul sexual este determinantul unic al valori i unei
persoane; (b) farmecul sexual este bazat în întregime pe atractivitatea fizică, care este definită
în sens restrâns; (c) cineva este obiectificat sexual (obiectificare); sau (d) sexualitatea este
forțată la o persoană. Ultimul criteriu este aplicabi l în particular la copii și adolescenți.
Sexualizarea este distinctă de sexualitatea sănătoasă. Sexualitatea sănătoasă include
responsabilitate reciprocă, respect, control, și plăcere în cadrul contextului unei relații intime
(APA, 2007). Nu există recipro citate în sexualizare. O persoană “utilizează” cealaltă persoană
pentru propria satisfacție fără să îi pese de nevoile, interesele și dorințele celeilalte persoane,
Sexualitatea sănătoasă îmbunătățește viața. Include abilitatea de a alege activ activitățil e
sexuale și partenerii care oferă plăcere fără frică și rușine (O’Sullivan, McCrudden, & Tolman,
2006). Sexualitatea le limitează și constrâng opțiunile sexuale ale femeilor și definesc ce
constituie plăcere pentru femei în loc să faciliteze alegerile pro prii și preferințele proprii ale
femeilor.

2.2.2 Norme sociale și sexualizare

Există dovezi care indică faptul că sexualizarea fetelor și femeilor în cultura americană este o
normă socială. Normele sociale sunt orientări percepute pentru comportament ca re sunt definite
în cadrul interacțiunilor sociale și dobândite prin procese de socializare.
Tipic, aceste norme se bazează pe observarea și evaluarea unei persoane dintr -un grup de la
egal la egal la ceea ce constituie un comportament „tipic “în cadrul gr upului. Existența
normelor sociale susțin că (a) există așteptări care reprezintă percepții greșite sau dezinformări
despre frecvența sau semnificația comportamentelor specifice, (b) o formă a acestor
dezinformări și percepții greșite conțin convingerile c ă comportamentele sunt mai frecvente
decât sunt în realitate, și (c) aceste așteptări influențează comportamentul unei persoane
(Berkowitz, 2003 , cit in., Calogero , 2011 ). Fără intervenție, convingerile din cadrul acestor

25
norme sociale pot rezulta în accep tare indiscutabilă al statutului precum un comportament
potențial periculos (ex. sex neprotejat, fumat).
Sexualizarea fetelor și femeilor este un fenomen omniprezent, care e reprezentat în
îmbrăcăminte, produse și procedurile legate de aspect, mass -media ș i mesajele de la egali și de
la familie (Levin & Kilbourne , 2008). Teoriile feministe ( Lorber, 2010; Sheffield, 2007) au
argumentat că sexualizarea este îndreptată în primul rând către fetele și femeile din societățile
patriarhale. Acest fenomen susține ș i ajută la perpetuarea statutului și stratificării de gen, și
susține economia prin vânzarea îmbrăcăminții, a produselor de makeup, produse pentru păr,
produsele de dietă și produse pentru întreținere corporală, și chiar chirurgia plastică (Levin &
Kilbour ne, 2008). Mai mult de atât, prin limitarea opțiunilor femeilor și prin a le menține
dependente de bărbați, sexualizarea menține poziția socială subordonată a femeilor. Din cauza
funcție ei în menținerea rolurilor sociale, sexualizarea a ajuns să fie văzut ă ca fiind normală și
chiar naturală. De exemplu, psihologii evoluționiști au argumentat că atractivitatea sexuală
susține procrearea și în consecință reflec tă selecția naturală (Buss et al. , 1990; Singh, 1993).
Sexualizarea este văzută ca un proces natural care servește funcțiilor de reproducere. În cadrul
teoriilor evoluționiste, rolurile de reproducere conduc femeile înspre a dori ca bărbații să ofere
protecție pentru ele și pentru descendenții lor. Acest lucru va face că femei le să se sexualizeze
pe ele însele (ex. Auto -obiectificare) pentru a atrage bărbați puternici. Femeile mai sexy sunt
deasemenea văzute că normative deoarece ipotetic ele pot să facă bărbații să renunțe la
promiscuitatea lor “naturală” și să investească res ursele lor într -o femeie individuală și în copiii
ei. Astfel, această teorie normalizează sexualizarea și auto -obiectificarea în timp ce susține
rolurile de gen.
Alți cercetători susțin că o cultură comercială promovează importanța sexualității femeilor.
Femeile sunt învățate să fie sexy, dar nu neapărat vulgare, un aspect care nu se află tocmai în
concordanță completă cu ideea senzualității și sexualității natural e. A existat o accentuare
recentă a sexualizării extreme a femeilor în Statele Unite, un proces pe care Paul (2005) l -a
numit “pornificatie”. Printre multele moduri prin care pornografia a devenit acceptată la scară
largă în societate este apariția unor pr actici culturale , popularea în cultura populară care erau
anterior portretizate doar în pornografie, cum ar fi purtarea lenjeriei tanga sau a tocurilor stiletto
(Jeffreys, 2005; Paul, 2005). Femeile au fost încurajate să accepte perspectiva masculină a
sexului care legitimizează rolul lor de obiecte sexuale (Paul, 2005).

26
2.2.3 Cum este transmisă sexualizarea?

Dat fiind rolul mass -mediei în transmiterea sexualizării, explicațiile teoreticienilor despre
influența mass -mediei, în mod particular a dezvoltării normelor sociale, sunt relevante. Unii
teoreticieni au susținut că televiziunea poate oferi oamenilor norme pentru comportamente,
variind de la ce niveluri și tipuri de violență sunt comune la care este tratamentul normativ al
femeilor într -o relație hete rosexuală (Gerbner et al. , 1994). Cu cât o persoană este mai expusă
la imagini cu femei legate de sexualizare și obiectificare din mass -media, cu atât e mai probabil
că o persoană să internalizeze aceste imagini și să le utilizeze pentru a ghida atitudinil e și
comportamentele proprii ale cuiva. Este evident faptul că revistele și televiziunea sunt pline de
astfel de imagini ( Harrison & Hefner, 2008; Ward, 2003). Nu este surprinzător faptul că
vizionarea televiziunii a fost asociată cu atitudini despre slăb ire, mărimea sânilor, și operația
de mărire a sânilor (Harrison & Hefner, 2008).
În adiție pentru a stabili norme și așteptări, mass -media ar putea deasemenea să ofere modele
pentru scopuri de comparație. În teoria comparației sociale, auto -evaluarea oamen ilor îi
determină să se compare cu alți oameni . Oamenii sunt în mod particular dispuși să se compare
pe ei înșiși cu acei oameni pe care îi considera similari sau care întruchipează un ideal. Acest
lucru poate explica impactul egalilor asupra atitudinilor despre sexualitate și aspect (Carlson
Jones, 2004; Lefkowitz & Gillen, 2006) la fel de tare ca și influența mass -mediei (Harrison &
Hefner, 2008). Este remarcabil faptul că teoriile dezvoltării cognitive a dezvoltării rolului de
gen subliniază faptul că fe tele tinere caută activ modelele de rol feminin pentru a -și evalua și
a-și forma comportamentul lor propriu . Cu alte cuvinte, în încercarea de a determina ce
înseamnă să fii fata sau femeie, fetele tinere vor căuta informații de la fetele mai în vârstă și de
la femei (care sunt similare cu fetele tinere deoarece sunt femei) care pot modela aspectul și
comportamentul lor. Dar mass -media nu este singura sursă a mesajelor de sexualizare.
Sexualizarea include deasemenea experiențele personale, directe pe care f emeile le au în
contextul obiectificării sexuale, și mai specific în contextul privirilor sexuale inițiate de bărbați,
în cazul în care bărbații le comentează corpurile într -un mod evaluativ și în contextul în care
bărbații le ating sau le violează. Acest continuum al violenței sexuale este înrădăcinat în
interesele culturale în menținerea femeilor într -o poziție subordonată. În mod ironic, acest lucru
face că femeile să fie dependente de protecția bărbățiilor (Sheffield, 2007).
Sexualizarea poate fi deasem enea mult mai subtilă. Teor eticienii rolurilor sociale ( Eagly,
Wood, & Johannesen -Schmidt, 2004) susțin că rolurile sociale și comportamentele de gen sunt

27
destinate să sprijine valorile și rolurile culturale. Rolul feminin ar fi putut fi înrădăcinat în rolul
de reproducere asociate cu sarcina și îngrijirea copilului, dar a evoluat pentru a satisface nevoile
societății contemporane. De exemplu, locul de muncă în Statele Unite este în continuare, în
general, proiectat pentru a funcționa cel mai bine pentru persoanele care nu au copii sau care
au copii mături. Dacă familiile au copii mici, mai ușor și cel mai eficient e dacă cineva stă acasă
cu copiii. Deoarece femeile, încă fac mai puțin bani decât bărbații (Bureau of Labor Statistics,
2009), de cele mai multe ori femeia e cea care stă acasă în cadrul unui cuplu heterosexual.
Aceste femei sunt dependente financiar de bărbați și astfel trebuie să fie atrăgătoare pentru ei.
În acest fel, rolurile definite social necesită ca femeile să fie sexy și atractive pentru bărbați.
Ca toate rolurile sociale, acesta trebuie să fie învățat, și astfel sexualizarea trebuie să apară în
timpul copilăriei. Astfel, sexualizarea este o parte a rolului pe care fetele tinere îl dobândesc,
fără îndoială parte a rolului de gen. Într -adevăr, conceptualizarea recentă a rolului de gen
feminin include atractivitatea ca și dimensiune (Maha, 2005). Astfel, teoriile d ezvoltării
rolurilor de gen ( Bigler & Libe n, 2007; Leaper & Friedman, 2007; Martin & Ruble, 2004)
sunt aplicabile c a modele etiologice de auto -sexualizare.

2.2.4 Sexualizarea la diferite stadii de dezvoltare

Sexualizarea fetelor și femeilor este evidentă în aproape toate etapele de pe durata vieții.
Scopurile specifice și manifestările sexualizării pot varia oarecum în diferite stadii de
dezvoltare. De exemplu, fetele foarte tinere sunt antrenate să fie obiecte sexuale, în timp ce
femeile adulte funcționează de fapt că obiecte se xuale.
2.2.4.1 Adolescența timpurie

Expunerea la mass -media este deasemenea o sursă importantă a sexualizării în adolescența
timpurie. Cercetările sugerează că 60% din fetele de gimnaziu citesc reviste de adolescenți cel
puțin de 2 până la 5 ori pe lună (Field et al. , 1999). Majoritatea anunțurilor din aceste reviste
înfățișează femeile ca obiecte sexuale (Stankiewicz & Rosselli, 2008). Levin și Kilbourne
(2008) descriu varietatea acestor reclame, incluzând o reclamă la Converse -ii “Chuck Taylor”
care în fățișează un cuplu tânăr care se îmbrățișează în timp ce băiatul apuca fesele fetelor. Într –
adevăr, e mai probabil că doar revistele de bărbați să întruchipeze sexual femeile în reclame
(Stankiewicz & Rosselli, 2008), un fenomen care poate afecta ideile bă ieților despre cum ar
trebui să se comporte , să arate și să fie tratate fetele. Băieții adolescenți cred că a fi slab

28
influențează atractivitatea fetelor, o preferință care reflectă imaginile din mass -media ale
femeilor (Paxton et al., 2005). Acest fel de reclame au succes în a le convinge pe fete că nevoia
lor de a fi frumoase este evidentă în cheltuielile lor în valoare de 8 miliarde de dolari pe produse
de înfrumusețare (Levin & Kilbourne, 2008).
Există deasemenea evidențe a faptului că intensificarea de gen apare în timpul adolescenței
timpurii așa cum maturizarea sexuală duce la creșterea așteptărilor ca fetele se vor comporte
ca niște femei și băieții se vor comporta ca niște bărbați (Galambos, Almeida, & Petersen,
1990). Atât adulții și cât și egalii vor crește presiunea asupra fetelor de a se angaja în activități
de fete corespunzătoare (ex. epilarea picioarelor, purtarea machiajului, să se îmbrace în moduri
care sunt atractive și în vogă). Având în vedere că a fi slabă și sexy este o parte a feminită ții
(Mahalik et al. , 2005), fetele pot considera că au nevoie să fie “mai sexy: pur și simplu din
cauza faptului că se apropie de vârsta adultă și încep să arate tot mai mult ca femeile adulte.
Dezvoltarea la pubertate vizibilă cum ar fi dezvoltarea sânilo r este corelată cu niveluri ridicate
a hărțuirii sexuale de la egal la egal, care este în continuare corelată cu auto -monitorizarea.
2.2.4.2 Adolescența

Hărțuirea sexuală este chiar mai comună în liceu decât în școala gimnazială (American
Association of University Women [AAUW], 2001). Până la 90% dintre fete de liceu (și băieți)
au raportat experiențe de hărțuire sexuală (AAUW, 2001; Leaper & Brown, 2008). Cele mai
frecvente forme de hărțuire sexuală din timpul liceului, raportate de către 50% până la 67%
dintre fetele au apărut cel puțin odată, incluzând atenție romantică nedorită, comentarii
înjositoare despre gen, tachinări despre aspect, și contact fizic nedorit (Leaper & Brown, 2008).
Astfel de experiențe afectează comportamentul și atitudinile fetelo r. Comparativ cu băieții,
fetele au raportat că se simt mai conștiente de sine și mai puțin încrezătoare în urma unei
hartuiri sexuale (AAUW, 2001). Mai mult de atât, e mai probabil că fetele care se percep a fi
mai puțin feminine și mai puțin mulțumite de rolul lor feminin, să se perceapă pe ele însele ca
victime ale sexismului, în primul rând din parte a bărbățiilor (Leaper & Brown, 2008). O
posibilitate este că bărbații care observă fetele care se abat de la calea definită cultural, încearcă
să le aducă înapoi în linie, prin hărțuire sexuală sau comentarii sexiste. Acestea subliniază
legăturile în cadrul sexualizării fetelor în formă hărțuirii sexuale, experiențele sexiste și punerea
în aplicare a rolurilor de gen sociale.

29
2.3 Concluzii
Sexualizarea fem eilor, și chiar a fetelor, pentru plăcerea bărbățiilor este un fenomen
omniprezent. Este evident în toate formele din mass -media – de la reviste la jocuri video –
precum și în interacțiunile personale, normative, de zi cu zi. Chiar și copii i preșcolari se af lă în
formare pentru a deveni obiecte sexuale. Este clar că încă din școala elementară, fetele nu sunt
doar conștiente de acest fenomen dar și înțeleg anumite componente ale sexualizării.
Sexualizarea crește și devine mult mai accentuată în timpul adolesce nței și la adulții tineri.
Ecuația cultură americană a tineretului cu senzualitatea și atractivitatea, poate duce la o scădere
a sexualizării în timp ce femeile se apropie de vârstă mijlocie.
Există date care asociază sexualizarea cu auto -obiectificare a la vârsta adultă și chiar și date
care vizează adolescenții. Datele sunt totuși transversale. Acest lucru înseamnă că se poate
emite ipoteza care vizează doar cât de devreme poate sexualizarea duce la auto -obiectificare și
la tulburări psihologice concomiten te (ex. depresie, anxietate, tulburări de alimentație).
Deasemenea nu există informații actuale disponibile despre cum sexualizarea poate
interacționa cu alte variabile, cum ar fi tendința de comparație socială sau reducere la tăcere,
de a produce, intensi fica sau a menține auto -obiectificare a. Într -adevăr, există mult mai multe
întrebări care necesită răspunsuri. Este imperativ ca cercetătorii să înceapă să colecteze date,
de preferabil începând din copilărie, pentru a începe să răspundă la aceste întrebăr i.
În adiție majoritatea datelor disponibile se bazează pe eșantioane din clasa de mijloc. Este
necesară examinarea mesajelor de sexualizare, care pot fi mai mult sau mai puțin universale în
cultura europeană -americană sau cultura clasei de mijloc, și în r elația lor cu auto -obiectificarea
în alte grupuri. Astfel de cercetări pot fi de ajutor în identificare componentelor specifice ale
sexualizării care sunt cruciale pentru dezvoltarea auto -sexualizării (ex. mass -media vs.
mesajele din partea egalilor). Pot deasemenea să dezvăluie mecanismele prin care se dezvoltă
relația dintre sexualizare și auto -obiectificare. Programe de prevenire de succes pot să
contribuie la cunoașterea legăturii dintre sexualizare și auto -obiectificare , deoarece ele
utilizează design -uri experimentale pentru a evalua eficacitatea riscului alternativ și ai
factorilor de protecție în reducere mesajelor de sexualizare și internalizarea acestora. Astfel,
programele de prevenție pot servi pentru un scop dublu acela de a reduce sexualizare ș i auto –
obiectificare în timp ce contribuie la literatură empirică care descrie și explică legătura.

30
CAPITOLUL 3
3.1 Stima de sine

Rogers (1951) a definit stima de sine ca măsura în care un individ se place, se valorifica și se
accepta pe sine așa cum este. Stima de sine este centrală în tot ceea ce face un individ. Având
o stima de sine pozitivă îți sporești încrederea în tine, imaginea de sine și fericirea generală.
Având stima de sine neg ativă creezi gândire negativă , care îl face pe individ să creadă
comentariile negative făcute de alții.
Stima de sine a servit în mod obișnuit ca marker al bunăstării psihologice (Erikson, 1968 , cit
in. Slater & Tiggemann, 2010 ; Rosenberg, 1979) în măsura în care eul este văzut ca fiind
separat de experiența umană împărtășită. În cadrul ultimilor ani, cercetătorii au exprimat
îngrijorare cu privire la stima de sine ca fiind o măsură de sănătate psihologică (Baumeister,
1996; Baumeister, 2003; Crocker et et al., 2003; Harter, 1999; Tweng, 2008). S -a descoperit că
stima de sine este în mare parte rezultatul stării de bine mai degrabă decât cauza stării de bine
(Baumeister, 2003).
Crandall (1973) , cit in. Muehlenka mp & Saris -Baglama (2002) spunea că în timp, stima de sine
a fost pusă în relație cu aproape oricare altă variabilă. Stima de sine este într -adevăr o variabilă
care îndeplinește în funcționarea psihică multiple și variate funcții de moderator și mediator.
3.2. Stima de sine global ă și stima de sine specific ă

Psihologii sociali au distins două forme ale stimei de sine: O stimă de sine globală (global self –
esteem ) legată de valorizarea, acceptarea și evaluarea generală a eu -lui, constituind fundalul
auto-raportării afective și evaluări specifice ale eu -lui sau stima de sine specifică (domain –
specific evaluations/self -esteem ) care se referă la auto -aprecieri specifice pe diferite
dimensiuni relevante de evaluare cum ar fi, de exemplu, auto -aprecierea atractivității fizice, a
popu larității, competenței matematice etc. (Brown & Dutton 1995 ).
3.2.1 Stima de sine globală

Câteodată termenul este folosit pentru a se face referire la o variabilă de personalitate care
cuprinde felul în care oamenii se văd pe ei înșiși în general. Cerce tătorii numesc acest tip de
stimă de sine, stima de sine globală sau stima de sine că trăsătură.

31
Încercările în a defini stima de sine au variat de la accentul pe impulsurile libidinale primitive
(Kernberg, 1975) la percepția c ă o persoană este un membru v aloros a unui univers
semnificativ. În cadrul unei populații normale, stima de sine crescută este caracterizată prin o
toleranță generală și dragoste pentru sine; stima se sine scăzută este caracterizată prin
sentimente ambivalente sau negative despre sine . În cazuri extreme, oamenii care au stima de
sine scăzută se urăsc pe sine, dar acest tip de silă pentru sine apare doar în populația clinică
(Baumeister, Tice, & Hutton, 1989).
Când vorbim de stimă de sine ne referim la modul în care oamenii se percep pe ai înșiși. Alte
cercetări abordează stima de sine în termeni cognitivi. De exemplu, Crocker și Wolfe (2001)
utilizează termenul de stimă de sine pentru a se referi la judecățile globale a valorii proprii.
Acest accent pus pe procesele raționale mută accen tul stimei de sine de la un construct afectiv
(ex. Ce simt oamenii despre ei) la un construct cognitiv (ex. Ce gândesc oamenii despre ei).
3.2.2 Stima de sine specific ă

Stima de sine face referire deasemenea la reacții momentane a auto-evaluării pentru a evalua
evenimente. Acest lucru este ceea ce oamenii intenționează când vorbesc despre evenimente le
care le amenință stima de sine sau susțin stima de sine. De exemplu, o persoană poate spune că
stima ei de sine a fost ridicată după ce a obținut o promovare sau o persoană poate spune că
stima ei de sine a scăzut după un divorț. Chiar dacă aceste lucruri pot fi privite dintr -o
perspectivă in termeni cognitivi și critici, se consideră că aceste reacții sunt în mod fundamental
afective în esența lor și pot fi numite sentimente sau auto -valoare. Să te simți mândru și
mulțumit cu tine însuți, sau umilit și rușinat cu tine însuți sunt exemple a ceea ce auto -valoarea
și sentimentele semnifică.
Mulți cercetători utilizează termenul stimă de sine ca stare pentru a face referire la emoțiile pe
care noi le numim sentimente sau auto -valoare și stima de sine ca și trăsătura pentru a face
referire la felul în care oamenii se percep în general pe ei înșiși (Leary , Tambor, Terdal, &
Downs, 1995) . Ace ști termeni implic ă o echivalență între cele două constructe, implicând că
diferența esențială este că stima de sine globală persistă în timp ce sentimentul și auto -valoarea
sunt temporare.
Harte (1999) a descoperit că stima de sine globală este formată de evaluările valorii proprii în
domenii cum ar fi aspectul, acceptare a socială și performanțe academice sau ocupaționale.
Acest lucru înseamnă ca alte succese importante în viață pot fi neglijate cu scopul de a menține

32
stima de sine ridicată. Deasemenea îns eamnă că stima de sine a unei persoane este condiționată
de succesele și eșecurile recente. Kernis (2005) a descoperit că aceast ă condiționare a stimei
de sine face ca oamenii să fie mai vulnerabili la depresie și la reducere clarității conceptului de
sine.
Măsurarea stimei de sine globale se poate realiza cu ajutorul scalei stimei de sine propusă de
Rosenberg ( Self Esteem Scale ; Rosenberg, 1965) care indicând dacă o persoană are o stimă de
sine scăzută sau ridicată.
3.3 Stima de sine ridicată și stima de sine scăzută

Exista viziuni diferite în ceea ce privește stima de sine crescută. Unii autori (Hoyle , 1999)
consideră că a avea stima de sine ridicată înseamnă că persona în cauză este mândră de cine
este și cum este, se simte superioară majorității, gata oricând să se protejeze contra
amenințărilor care pun în discuție imaginea favorabilă pe care o are despre sine. Persoanel e de
acest gen preferă activități de promovare a propriului eu. Comparativ cu persoanele cu stimă
de sine scăzută, persoanele cu stimă de sine ridicată au o localizare a controlului externă astfel
asumându -și succesul și atribuind eșecul cauzelor externe. Aceste a îi pot critica pe alții și pot
deveni defensive când obțin rezultate scăzute sau când sunt criticate. În cadrul teoriilor
umaniste există o altă viziune puțin mai optimistă în ceea ce privește persoanele cu stimă de
sine ridicată. În această viziun e o persoană cu stimă de sine se respectă și e mulțumită de sine,
se percepe ca fiind întotdeauna o ființă valoroasă, își recunoaște și își acceptă în același timp
defectele sale.
Acestea nu necesită să fie mereu apreciate, confirmate și promovate iar con cepțiile despre
propria lor persoană e fondată pe convingerea valorii intrinseci a individului . Mai mult de atât
atunci când de confruntă cu un eșec de orice natură stima lor de sine nu este afectată.. O astfel
de stimă de sine, în tradiția psihologiei uma niste, se mai numește stimă de sine necondiționată.
La fel ca în cazul stimei de sine ridicate există viziuni diferite și în cazul stimei de sine scăzute.
Astfel unii autori au o viziune pesimistă în ceea ce privește persoane cu stimă de sine scăzută.
Conf orm acesteia persoanele cu stimă de sine scăzută posedă o paletă largă de pattern -uri
cognitive, afective, motivaționale și comportamentale defectuoase care duc spre o
inadaptabilitate socială. Astfel de indivizi se evaluează negativ în majoritatea domenii lor,
acceptă cu ușurință feed -backurile negative despre propria persoană, trăiesc o mare varietate
de emoții negative, sunt înclinați spre anxietate și depresie, adoptă strategii ineficiente în fa ța

33
obstacolelor ( Brow n și Dutton, 1995; Harter, 1993 ). O alt ă viziune mai optimistă nu consideră
persoanele cu stimă de sine scăzută ca fiind inadaptate ci mai degrabă acestea sunt precaute și
nesigure.). Conceptul despre sine al unor astfel de persoane este frecvent confuz, incert și mai
curând neutru decât negati v. Persoanele cu stimă de sine caută , sunt conștiente că posedă
aspect e pozitive ale eu -lui, și se angajează în unele forme de protejare a eu -lui, însă, doar atunci,
când se simt în siguranță că o pot face.
3.4 Stima de sine contingentă și stima de sine veritabilă

Stima de sine contingenta (contingent self -esteem ), este determinată de rezultatele concrete
obținute care corespund unor standard e specific e sau corespund expectanțelor. Stima de sine
veritabilă ( true self -esteem ) nu ține cont de numărul real izărilor sau au insucceselor. Într -o
anumită măsură aceasta din urmă se suprapune cu stimă de sine necondiționată propusă de de
psihologia umanistă. Studiile care au vizat stima de sine contingent ă (Contingencies of Self –
Esteem Scale ; Crocker și Wolfe, 200 1) au demonstrat diferențe în rândul grupurilor
demografice. Astfel femeile în comparație cu bărbații au o stimă de sine contingent ă care este
determinată mai mult de aprecierea celorlalți și aspectul fizic. Deasemenea studiile în această
direcție au demon strat că există o corelație pozitivă între stima de sine scăzută și stima de sine
contingentă: cu cât stima de sine depinde mai mult de aprecierea celorlalți, aspectul fizic,
încrederea în sine etc. , cu atât ea este, în același timp, mai scăzută. Din anali za stilurilor de
auto-reglare (Deci și Ryan, 1995), se poate distinge stima de sine veritabilă de stimă de sine
contingentă. Persoanele care au o stimă de sine veritabilă țin să facă în viață ceea ce le place,
se ghidează după credințele personale și se an gajează în activități la care se pricep. Pe de altă
parte, persoanele cu stimă de sine contingent ă își organizează viața în funcție de cerințele și
așteptările celorlalți sau în funcțiile de cerințele auto -impuse și sunt rigizi în încercarea de
validare a expectanțelor și realizarea standardelor după care se auto -evaluează.
3.5 Imagine corporală și stima de sine

Usmiani și Daniluk (1997) au argumentat că imaginea corporală se formează ca o funcție a
imaginilor definite cultural a aspectului corporal acce ptat pentru bărbați și femei și că din
această perspectivă stima de sine a unei fete poate fi influențată de modul în care ea crede că
îndeplinește standardele culturale. Sensul și sentimentul se sine al unei femei poate fi definit în
conformitate cu cultu ra. Femeile din Statele Unite pot să își formeze identitatea utilizând o

34
noțiune occidentală a stereotipurilor feminine care descriu modul în care o femeie trebuie să
arate și să se comporte (Grogan, 2008).
Stanford și Donovan (1985) au argumentat deasemenea c ă în timp ce unele femei nu se văd pe
sine într -o lumină complet negativă, totuși acestea au o stimă de sine scăzută. Acestea pot fi
conștiente de calitățile lor, dar le e foarte greu să înțeleagă că calitățile lor sunt la fel de
importante ca și defectele lor: “oh, știu că am o fată drăguță, și că sunt deșteaptă, sunt o
profesoară bună, o persoană amabilă” poate spune o femeie. Dar, se grăbește să adauge “Ar
trebui să mai slăbesc câteva kg”.
În discutarea stimei de sine a lor în grupuri de dezv oltare Sanford and Donovan (1985) au
raportat ca aproape fiecare participant feminin are o imagine corporală proprie negativă.
Membrii grupului au rezumat că este dificil să nu îți placă corpul tău sau o parte specifică a
copului tău și să îți placă în con tinuare de tine. Este dificil să vorbim despre stimă de sine fără
să includem imaginea corporală. Pentru unele femei, o imagine corporală negativă duce la
stimă de sine scăzută și pentru alții o stimă de sine scăzută duce la o imagine corporală negativă.
La rândul său, stima de sine scăzută este considerată un factor predispozant în internalizarea
imaginilor sociale privitoare la idealul de suplețe (Striegel -Moore,1999), care apoi
previzionează supr avegherea corporală (Moradi , 2005). Femeile care au o stimă de sine scăzută
se pot orienta după idealurile societății, mai degrabă decât după propriile valori, pentru a -și
stabili obiectivele (Tylka și Subich 2004). Având în vedere mesajul societății conform căruia
femeile trebuie să se concentreze asupra aspectul ui lor, femeile cu stimă de sine scăzută pot
avea o predispoziție spre supravegherea constantă a propriului corp.

35
CAPITOLUL 4
4.1 Continuitate și schimbare în auto -obiectificare : durata de viață și conștiința
obiectificarii corpului

Cercetătorii obiectificării au admis că e mai probabil că obiectificarea corpului femeilor să
varieze de -a lungul duratei de viață. Prin studierea conștiinței obiectificării corpului în timpul
duratei de viață, este posibil să analizezi procesele de dezvol tare și contextul istoric care
modelează modul în care fetele și femeile ajung să se perceapă pe ele însele ca obiecte
destrupate într -un context cultural al obiectificării sexuale și cum acest lucru se dezvoltă într –
o conștiință a obiectificării corpului care include practici cum ar fi auto -monitorizarea și
rezultate cum ar fi rușinea corporală.
Teoriile duratei de viață evidențiază importanța schimbării sarcinilor și rolurile sociale de -a
lungul diferitelor stadii de dezvoltarea (Arnett, 2004; Erikson, 19 59, cit in. Calegero, 2011 ). E
posibil ca aceste sarcini și roluri să interacționeze cu context social al obiectificării și poate
ajuta o persoană să înțeleagă cum conștiința obiectificării corpului se poate dezvolta și schimba
pe durata de viață.
4.1.1 Fete adolescente și femei tinere adulte

Prezumția majorității teoreticienilor este că perioada dintre adolescenț ă până la viața adultă
timpurie este perioada în care fetele și femeile manifestă complet o percepție a auto –
obiectifi cării ( Fredrickson & Roberts, 1997; Harter, 1999; McKinley & Hyde, 1996).
Conștiința obiectificării corpului poate fi importantă în special în timpul adolescenței și vieții
adulte timpurii din cauza sarcinilor de dezvoltare și rolurilor sociale specifice a acestor stadii.
În particular, adolescentele și tinerele adulte se centrează pe sarcini a le dezvoltării unei
identități autonome, pe simțirea unui sentiment al realizării personale și experimentarea
intimității în relații apropiate (Arn ett, 2004; Cross & Madson, 1997 ).
Conștiința obiectificării corpului poate fi asociată cu sarcinile dezvoltării intimității, sau
stabilirea relațiilor romantice (presupuse a fi heterosexuale). Această sarcină este evidențiată
ca fiind critică în timpul vieții adulte timpurii în cadrul teor iilor duratei de viață (Erikson, 1959 ,
cit in. Calegero, 2011 ). Descoperirea lui Feingold’s (1990) este aceea că aspectul femeilor este
în special important în stabilirea relațiilor heterosexuale, sugerând că a avea experimența auto –
obiectificării poate ap ărea mai degrabă în perioada dezvoltării relației romantice. Cercetătorii
au susținui această afirmație. De exemplu, studente ale căror percepție a valorii proprii era

36
puternic condiționată de relații , au raportat niveluri mai crescute a rușinii corporale și auto –
monitorizarii (Sanchez & Kwang, 2007). Într -un studiu separat, studente care au fost pregătite
cu cuvinte care se asociau cu relațiile romantice (ex. romantism, relație, partener) au raportat
niveluri semnificativ mai mări a auto -obiectificării com parativ cu femeile cărora nu li s -au
prezentat cuvintele (Sanchez & Broccoli, 2008). Pentru a califica și a extinde aceste asociaț ii
Smolak și Murnen (2008 ) au demonstrat niveluri mai înalte a le dorinței de a slăbi pentru
femeile care au raportat cel mai m are confort pentru normele relațiilor romantice tradiționale
și cele mai înalte niveluri a auto -monitorizării. Aceste studii susțin ideea că sarcinile de
dezvoltare a căutării și stabilirii relațiilor intime pot întreține o mai mare conștiință a
obiectific ării corpului printre tinerele adulte.
Conștiința obiectificării corpului se poate manifesta puternic în particular în adolescență și pe
timpul vieții adulte timpurii deasemenea din cauza conflictului dintre scopurile de a obține
intimitate și eforturile d e realizare și identitatea în rândul femeilor. Rodin (1985) cit in. Striegel –
Moore et al., (1990) a argumentat că intimitatea și realizarea se află în conflict pentru femei
deoarece femeile trebuie să fie “feminine” (ceea ce societățile patriarhale defines c a fi pasive)
pentru a atrage parteneri heterosexuali, întrucât realizarea necesită acțiune. Totuși, obiectivele
de a obține intimitate și realizare personală nu se pot exclude reciproc pentru multe femei dacă
corpul devine “terenul” pentru lupta pentru r ealizare. Teoreticienii feminiști au argumentat că
identitatea personală a femeilor și sentimentul de realizare sunt legate de internalizarea
standardelor culturale de frumusețe și încercarea de a atinge aceste standarde. Concentrarea pe
aspect și preocupă rile legate de corp sunt strâns legate de sentimentul de realizare al femeilor.
De exemplu, Bartky (1988) a argumentat că prin disciplinarea socială a corpului femeilor,
femeile dezvoltă un sentiment se sine ca indivizi , nu doar prin modul în care percep c ă sunt
observate de alții , dar și prin aptitudinile pe care le învață în reproducerea standardelor
corporale acceptate. Angajarea în auto -monitorizare și alte practici ale management -ului
aspectului (ex. adoptarea unei diete, chirurgie plastică), încercare a de a obține idealurile
feminine ale frumuseții pot constitui calea prin care femeile pot lucra simultan la obiectivele
identității, realizării de sine și ale intimității într -un mod acceptat cultural. În susținerea acestor
puncte de vedere, atât competit ivitatea (Striegel -Moore, Silberstein, Grunberg, & Rodin, 1990)
cât și preferința pentru roluri de gen netradiționale (Silverstein et al. , 1990) au fost asociate cu
mai multe simptome ale tulburărilor de alimentați e în rândul studentelor.
În adiție, dezvol tatorii feminiști au argumentat că fetele adolescente sunt încurajate să faciliteze
și să mențină relații apropiate importante prin reducerea la tăcere care are rol în ignorarea

37
nevoilor individuale (incluzând nevoile corporale, realizările personale și au tonomia) pentru a
evita conflictele interpersonale (Brown & Gilligan, 1992; Jack & Dill, 1992).
Într-un eșantion de adolescente (cu vârste cuprinse între 16 și 19), Impett, Schooler, și Tolman
(2006) au descoperit o asociere pozitivă între reducerea la tăc ere (ex. a nu fi autentic în cadrul
unei relații) și a avea o relație de obiectificare cu corpul unei persoane, care au fost
conceptualizate ca două fațete a unei ideologii feminine convenționale. Mai mult de atât,
Tolman, Impett, Tracy, și Michael (2006) au descoperit că aceste două fațete a ideologiei
feminine explică mai mult de jumătate din variația stimei de sine la fete în adolescența timpurie
(vârste între 12 și 15 ani) și mai mult de jumătate din variația depresiei. Mult mai critic e că
experimentar ea unei relații de obiectificare cu corpul unei persoane – sau conștiința
obiectificării corpului – a fost un predictor puternic a acestor rezultate, lucru care subliniază mai
departe rolul critic al al relației cu propriul corp în dezvoltarea fetelor adole scente. Cercetările
longitudinale care examinează schimbările în dezvoltare în conștiința obiectificării corpului din
preadolescenț ă până la adolescență și viața adultă timpurie se dovedesc a fi necesare. Pe baza
cercetării secțiunii transversale, se pare că adolescența târzie poate fi mult mai îngrijorătoare
cu privire la auto -obiectificare decât adolescența timpurie. În studiul lor transversal cu fete
adolescente de diverse etnii, Harrison și Fredrickson (2003) au descoperit că auto –
obiectificare a a fost mai scăzută în rândul elevilor din clasele a 6 – și a 7 -a și mai crescută în
rândul elevilor de clasa a 8 -a și a 12 -a; totuși, ei nu au descoperit diferențe în dezvoltarea rușinii
corporale și nu au descoperit diferențe etnice în aceste modele de descoperir i. În cadrul unui
alt studiu transversal Lindberg, Hyde, și McKinley (1996), au descoperit că fetele cu vârste de
10 și 11 ani au nivele mai scăzute ale auto -monitorizării decât studentele (cu vârste cuprinse
între 18 și 27 ani). Aceste schimbări în dezvol tare sunt critice în special atunci când se
consideră că femeile tinere au tendința de a avea în jurul lor femei care împărtășesc aceeași
viziune în timp ce continuă să își dezvolte relațiile și identitatea personală, ceea ce înseamnă
că femeile care exper imentează auto -obiectificare crescută pot căuta alte femei care
experimentează auto -obiectificare ridicată pentru grupul lor de egali, astfel perpetuând
experienta conștiinței obiectificării corpului între femei. De exemplu, în cadrul unui eșantion
de stud ente din același colegiu, Basow, Foran, și Bookwala (2007) au descoperit că fetele care
fac parte dintr -o frăție și femeile care intenționează să facă parte dintr -o frăție au raportat un
nivel semnificativ mai mare al auto -monitorizării, rușinii corporale și tulburări de alimentați e
comparativ cu femei care nu fac parte dintr -o frăție și femei care nu intenționează să facă parte.
În adiție, femeile care fac parte dintr -o frăție și femeile care intenționează să facă parte au

38
raportat perceperea unei presiuni mai mari de a acționa și de a gândi că și prietenele lor
comparativ cu fetele care nu sunt interesate în a face parte dintr -o frăție. Dar e nevoie de mai
multe cercetări, în particular cercetări longitudinale, pentru a putea clarifica dacă schimbarea
și stabilizarea în conștientizarea obiectificării corpului apare în adolescență sau la vârsta adultă
timpurie.
Având în vedere că adolescenții pot fi descriși ca fiind "preocupați în mod morbid de modul în
care sunt percepuți" (Harter 1998), conceptul de auto -obiectificare este unul care pare deosebit
de pertinent. Cu toate acestea, în timp ce multe dintre componentele modelului propus pentru
tulburările de alimentație apar bine susținute în cazul femeilor adulte, până în prezent au existat
puține studii care a u examinat conceptul de auto -obiectificare în cazul eșantioanelor mai tinere.
Există câteva cercetări limitate care s -au efectuat în acest domeniu, toate realizate pe eșantioane
din Statele Unite sau Australia. Slater și Tiggemann (2002) au demonstrat corelația dintre auto –
obiectificare, monitorizarea corporală, sentimentele de ruși ne și anxietate determinate de
aspectul corporal, și tulburările de alimentație pe un mic eșantion australian de fete adolescente
(N = 83) și au constatat că sentimentele de rușine și anxietate determinate de aspectul corporal
au mediat, cel puțin parțial, relația dintre auto -obiectificare (și monitorizarea corporală,) și
tulburările de alimentație. Într -un eșantion american mult mai numeros (n = 374), care a cuprins
fete preadolescente și adolescente cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani, Harrison și Fredr ickson
(2003) au descoperit că auto -obiectificarea a devenit mai pronunțată în perioada cuprinsă între
adolescența timpurie și mijlocie. Ei au demonstrat, de asemenea, corelația dintre auto –
obiectificare, sentimentele de rușine și anxietate determinate de aspectul corporal, tulburările
de alimentație și depresie, dar nu au testat în mod explicit componentele modelului teoriei
obiectificării. Frederick și colab. (2005) a arătat că auto -obiectificarea a prevăzut capacitatea
motorie diminuată pe un eșantion de fete adolescente americane (N = 202), dar nu a examinat
alte variabile implicate în model.
4.3 Concluzii

Puținele cercetări care examinează diferențele în dezvoltare și schimbările în conștientizarea
obiectificării corpului accentuează două descoperiri c heie. În primul rând, conștiința
obiectificării corpului este mai crescută în rândul fetelor și femeilor în adolescență și la vârsta
adultă timpurie și mai scăzută în rândul femeilor mai în vârstă. În al doilea rând, diferențele
auto-monitorizării și rușin ii corporale intre femeile mai tinere și mai în vârsta sugerează că

39
experimentarea unei relații bazate pe obiectificare a corpului se poate schimba de -a lungul
timpului. Considerând sarcinile de dezvoltare și evenimentele istorice unice care sunt simțite
de un anumit grup, o perspectivă a duratei de viață pentru conștiința obiectificării corpului oferă
un cadru mult mai complet pentru înțelegerea fenomenului. Într -adevăr, învățând cum diferite
stadii ale vieții promovează mai mult auto -obiectificarea sau pr otejează împotriva ei, poate
ajuta în clarificarea căilor de dezvoltare care sporesc riscul fetelor și femeilor în rezistență
dezvoltării relațiilor cu propriul corp bazate pe obiectificare.

40
CAPITOLUL 5

Teoria obeictificării formulată de Fredrickson și Roberts (1997), oferă o explicație integrată
pentru o serie de riscuri negative asupra sănătății mintale, care afectează în mod
disproporționat femeile. Principiul central al teoriei este că experiențele repetate în care
femeile sunt tra tate ca un obiect care trebuie privit și evaluat, treptat le determin ă pe acestea
să internalizeze percepția unui observator extern asupra propriului lor corp proces denumit de
Fredrickson și Roberts (1997) "auto -obiectificare". Auto -obiectificarea este de scrisă ca o
formă de conștiință de sine care împreună cu obiectificarea sexuală ( tratarea femeilor mai
degrabă ca trupuri sau părți ale acestuia decât ca o persoană întreagă) pot determina o auto –
monitorizare regulată a aspectului exterior care conduce la o serie de consecințe negative,
inclusiv la sentimente de rușine și anxietate determinate de aspectul corporal, care, la rândul
lor, contribuie la tulburări de alimentație. Studiul de față urmărește să lărgească cercetările
existente examinând componentel e teoriei obiectificării, împreună cu stima de sine, pe un
eșantion de adolescente dansatoare si nondansatoare.
5.1 Obiective

Stabilirea diferențelor între dansatoare și nondansatoare în ceea ce privește obiectificarea și
consecințele acesteia.
Stabilirea asocierii dintre auto -monitorizare, rușine corporală, anxietatea legată aspect, frica de
evaluare negativă și tulburările de alimentație conform teoriei obiectificării pe eșantionul
prezent.
Stabilirea asocierii dintre obiectificare a sexuală și auto -monit orizarea, rușinea corporală,
anxietatea legată de aspect, frica de evaluare negativă, tulburările de alimentație și stima de
sine.
Stabilirea contribuț iei auto-monitorizării, ruținii corporale si anxietă tii legate de aspect în
tulburările de alimentaț ie.

5.2 Ipoteze

H1- Există diferențe semnificative între dansatoare ș i nondansatoare după cum urmează:

41
H1a- Nondansatoar ele vor avea un nivel mai scăzut comparativ cu dasatoarele în
funcție de auto -monitorizare .
H1b- Nond ansatoarele vor avea un nivel mai sc ăzut comparativ cu dasatoarele în
funcție de rușinea corporală.
H1c- Nond ansatoarele vor avea un nivel mai scăzut comparativ cu dasatoarele în
funcție de obiectificarea sexuală interpersonală .
H1d- Nond ansatoarele vor avea un nivel mai scăzut comparativ cu dasatoarele în
funcție de frica de evaluare negative.
H1e- Nond ansatoarele vor avea un nivel mai scăzut comparativ cu dasatoarele în
funcție de anxietatea corporală .
H1f- Nond ansatoarele vor avea un nivel mai scăzut comparativ cu dasatoarele în funcție
de tulburările de alimentație .
H1g- Nond ansatoarele vor avea un nivel mai scăzut comparativ cu dasatoarele în
funcție de stima de sine .
H2- Obiectificarea sexuală interpersonală se asociază pozitiv cu auto-monitorizarea, rușinea
corporală, frica de evaluare negativă a aspectului, anxietatea corporală și tulburările de
alimentație.
H3- Stima de sine se asociază negativ cu auto -monitorizarea, rușinea corporală și obiectificarea
sexuală interpersonală.
H4- Stima de sine este un predictor semnificativ pentru auto -monitorizare și rușinea corporală .
H5- Auto -monitorizarea se asociază pozitiv cu rușinea corporală, frica de evaluare negativă,
anxietatea corporală și tulburările de alimentație.
H6- Auto -monitori zarea este un predictor semnificativ pentru rușinea corporală, frica de
evaluare negativă, anxietatea corporală .
H7- Variaț ia tulburărilor de alimentație poate fi explicată de auto -monitorizare, rușine
corporală, anxietatea corporală și obiectificare a sexuală interpersonală.

42
5.3 Design și metoda de cercetare

Designul cercetării este unul corelațional, iar variabilele sunt: Auto -monitorizarea, Rușinea
corporală, S tima de sine, Anxietatea legată de aspect, Frica de evaluare negativă, Obiectificarea
sexuală interpersonală și T ulburările de alimentație.
Prelucrarea datelor cercetării s -a realizat cu ajutorul programului SPSS 10.0.
Ca procedee statistice s -au utilizat: corelația Pearson r , testul t pentru eșantioane independente
și regresia liniară simpl ă.

5.4 Procedura
Participanții au fost recrutați din Sighișoara prin cadrul analizei profilului de facebook în ceea
ce privește vârsta , pentru a se determina dacă se încadrează în intervalul de vârsta dorit. Apoi
fetele care aveau afișată vârsta pe profilul lor de facebook au fost alese aleator. Prin cadrul
chestionarului online au fost informați că studiul implică testarea obiectificării pentru două
eșantioane, dansatoare și nondansatoare, fără alte detalii suplimentare despre tema cercetării.
Înainte de a parcurge chestionarul participanții erau nevoiți să citească consimțământul
informat și să își dea sau nu acordul cu participarea la c ercetare prin accesarea căsuței aferente.
Dacă aceștia și -au dat acordul au fost rugați să completeze datele demografice în cadrul cărora
trebuiau să precizeze vârsta, greutatea și înălțimea. Pe baza acestor informații s -a calculat
Indicele Masei Corporale pentru fiecare participant prin împărțirea greutății (kg) la pătratul
înălțimii (m2) (Garrow & Webster, 1985 , cit in. Tig gemann & Slater, 2001 ). Apoi participanții
au fost rugați să precizeze dacă au practicat sau nu vreodată orice formă de dans. Dacă
răspunsul a fost da au fost rugați să menționeze pentru ce perioadă (în ani) și cu ce frecvență
(în ore pe săptămână). După completarea datelor demografice participanții au completat 7
chestionare și anume: Scala Conștiinței Corpului Obiectificat cu cele două subscale Subscala
auto-monitorizării și Subscala Rușinii Corporale, Scala de Anxietate Privind Aspectul,
Testarea atitudinilor de alimentație -26, Scala Rosenberg de Autocunoaștere, Scala
interpersonală a obiectificării sexuale și Scala fricii de evaluare negative a aspectului.

43
5.5 Participanți
În acest studiu au fost două grupuri de participanți: adolescente dansatoare și non -dansatoare.
Ambele grupuri au fost constituite din fete venind din clase socioeconomice medii și ridicate.
Dansatoarele au fost 7 2 de fete caucaziene cu vârsta cuprinsă între 13 și 19 de ani care au
studiat anterior sau încă studiază diferite forme de dans, dans modern de societate respectiv
dans sportiv de performanță timp de cel puțin 1 an până la 14 ani cu o frecvență de cel puți n 1
oră pe săptămână până la 10 ore pe săptămână.
Participanții nondansatori au fost 48 de eleve caucaziene din cadrul a 3 licee diferite. Vârsta
lor a fost cuprinsă între 14 și 19 de ani și niciunul dintre participanții din acest grup nu a studiat
nici o formă de dans. Deși nu s -a cerut în mod explicit nivelul de educație, procedura de
recrutare face probabil că cele două grupuri să fie aproximativ echivalente ca și nivel
educațional.

5.6 Instrument e

Participanților le -a fost administrat un chestionar constând în următoarele: informații de bază,
determinări ale auto -monitorizării, determinări ale fricii de evaluare negativă, rușinii corporale
și anxietatea legată de aspect, o determinare a tulburărilor de alimentație cât și o determinare a
evenimentelor de obiectificare sexuală și stimei de sine.

Auto -monitorizarea
Scala Conștiinței Corpului Obiectificat (McKinley și Hyde 1996) sau OBCS -ul conține 24
itemi care sunt măsurați pe o scală Likert în 5 trepte (1= Dezacord puternic, 5= Acord puter nic)
care măsoară măsura în care femeile internalizează perspectivele celorlalți despre corpul lor.
OBCS -ul comprimă 3 subscale care măsoare 3 componente diferite a le obiectificării femeilor:
auto-monitorizare, rușine corporală și controlul convingerilor.
Cea mai frecvent utilizată subscala a OBCS -ului și cea care a fost folosită și în cercetarea de
față, pentru a măsura auto -obiectificarea este subscale de auto -monitorizare. Auto –
monitorizarea a fost conceptualizată ca manifestare comportamentală a auto -obiectificării
deoarece captează monitorizarea obișnuită a aspectului extern care apare des în rândul femeilor

44
care adoptă o perspectivă externă de observație asupra propriilor corpuri. McKinley și Hyde
(1996) au susținut că supravegherea constantă de sine e ste necesară pentru ca femei le să se
asigure că respectă standardele culturale și, prin urmare, să evite judecățile negative . Această
subscală este compusă din 8 itemi (de exemplu, " De -a lungul zilei mă gândesc de multe ori la
cum arăt.") la care particip anții răspund conform unei scale cu 5 valori de răspuns, de la
dezacord puternic (1), până acord puternic (5). Scorul se poate situa între 8 și 40, cu scorurile
mari reprezentând indivizi care își monitorizează des corpul și se gândesc la ei în termeni „de
cum arată” mai degrabă decât „cum se simte”. McKinley și Hyde (1996) au demonstrat dovezi
de consistență internă ( α = .89), fidelitate de test -retest de 2 s ăptămâni (r = .79) și validitate
convergentă (r = .73 cu conștiința de sine publică) pe un eșantion de femei adulte tinere. În
studiul de față, valorile maxime ale lui Cronbach pentru valorile din această subscală a fost de
0,77.

Rușinea corporală
Subscala Rușinii Corporale este cea de a doua subscală a Scalei Conștiinței Corpului
Obiectificat a lui McKinley& Hyde (1996). Ca și scala Supravegherii Corporale, scala SRC
consta în 8 afirmații, de exemplu „Aș fi rușinata dacă oamenii ar știi cât cântăresc.”, la care
respondenții se pot raporta în privința acordului sau dezacordului utilizând o scal ă în 5 trepte.
O persoană al cărui scor este mare pe subscala SRC va simți că este o persoană neplăcută dacă
nu corespunde standardului cultural al unui corp ideal, și se presupune că acest lucru este o
reflexie a gradului în care persoana a internalizat s tandardele culturale (McKinley & Hyde,
1996). McKinley și Hyde (1996) au raportat niveluri alfa variind de la .70 la .84, au constatat
că au fost stabile pe o perioadă de 2 săptămâni (r = .79) și au remarcat că acestea au fost legate
de respect ul față de c orp (r = – 46) pe un eșantion de femei tinere adulte. Pentru studiul de față,
alfa Chronbach a fost de 0,75.

Anxietate determinată de aspectul corporal
Gradul de anxietate determinată de aspectul corporal a fost evaluat prin intermediul variantei
prescurt ate (14 puncte) din cele 30 de elemente originale a Scalei de Anxietate Privind
Aspectul, elaborată de Dion, (1990). Participanții răspund unor afirmații cum ar fi " Sunt
îngrijorată de faptul că ceilalți evaluează felul în care arăt." utilizând o scală de 5 trepte, care

45
variază de la niciodată (1) la întotdeauna (5). Valorile mai mari indică un grad mai mare de
anxietate în ceea ce privește aspectul. Dion și colab. (1990) au raportat dovezi de consitență
internă ( α = .89), fidelitate test -retest (2 s ăptămâ ni, r = .89) și validitate (r = .32 cu conștiința
de sine publică și r = .34 cu anxietate de interacțiune) pentru scală de 30 de puncte. Slater și
Tiggemann (2002) au raportat o fidelitate internă ridicată pentru versiunea de 14 puncte a
acestei scale în c azul eșantioanelor de fete adolescente ( α = .91). Consistența internă pe
eșantionul prezent a fost ridicată, α =0,92

Tulburări de alimentație
Testarea atitudinilor de alimentație -26 (EAT -26, Garner și colab., 1982) a fost utilizată pentru
a determina valorile înregistrate de femei în acest domeniu. Cele 26 de articole (de exemplu,
"Evit să mănânc când îmi este foame", "Vomit după ce am mâncat") sunt evaluate pe o scală
de 6 puncte, variind de la 1 (niciodată) la 6 (întotdeauna). Garner și colab. (1982) au
recomandat ca răspunsurile niciodată, rar, și uneori să primească valoarea 0, în timp ce
răspunsurile de multe ori, foarte des, și întotdeauna valori de 1, 2 și respectiv 3. Cu toate
acestea, aceasta metodă de notare a dus la o împrăștiere foarte mare a distribuției scorurilor
care ar fi compromis ipotezele fundamentale pentru multe dintre analize. În analizele statistice
raportate în prezentul s tudiu, valorile EAT -26 au fost tratate ca variabile continue, deoarece
cercetătorii (de exemplu, Mazzeo 1999) au sugerat că EAT -26 poate fi utilizat ca măsurătoare
continuă în eșantioanele nonclinice de femei. Motivul utilizării acestei proceduri de evalua re
continuă a fost acela că, datorită ratei de bază relativ scăzute a tulburărilor de alimentație
clinică, era de așteptat ca distribuția valorilor EAT -26 să fie asimetrică, ceea ce ar pune în
pericol ipotezele analizelor planificate. Astfel, valorile tota le au fost egale cu suma tuturor
răspunsurilor codificate (adică, variind de la 26 -156), unde valorile mai mari reflectă o
simptomatologie mai mare. Această procedură de notare elimină deficiența anterioară și
determină o exactitate internă ridicată, α = 0 ,82.

Stimă de sine
Scala Rosenberg de Autocunoaștere (RSE, Rosenberg 1965) a fost utilizată pentru măsurarea
stimei de sine. Participanții răspund la cele 10 elemente (de exemplu, "În general, sunt mulțumit
de mine") conform unei scale de 4 puncte, variin d de la 1 (nu sunt deloc de acord) până la 4

46
(sunt foarte de acord). S -a efectuat media dintre răspunsuri pentru a ajunge la un punctaj total,
iar punctajele mai mari reflectă o mai mare stimă de sine. Pentru eșantioanele femeilor de
colegiu, estimările de fidelitate internă (de exemplu, a = .93, Tylka și Subich 2004) și estimările
fidelității test -retest pe o perioadă de 2 săptămâni (de exemplu, r = .85, Robinson și Shaver
1973) sunt adecvate. În rândul femeilor de colegiu, RSE a fost corelat cu o altă măs urătoare a
stimei de sine (r = .59; Robinson și Shaver 1973), și a fost legată de optimism (r = .73),
satisfacția vieții (r = .61) gestionare proactivă (r = .63; Tylka 2006), susținând validitatea sa
convergentă. Pentru prezentul studiu, alfa a fost de 0,8 6.

Scala obiectificării sexuale interpersonale
Scala obiectificării sexuale interpersonale (ISOS; Kozee, 2007) a fost creată pentru a reflecta
aspecte ale obiectificării interpersonale sexuale identificate de Fredrickson and Roberts (1997).
În concordanță cu evaluarea evenimentelor sexiste (Klonoff & Landrine, 1995) itemii au fost
creați pentru a explora obeictificare a sexuală interpersonală la femei de -a lungul întregii vieți
și în mod special în ultimul an. Scala conține 42 de itemi (23 pentru fiecare su bscală). Itemii
acestei scale sunt evaluați pe o scală Likert în 5 trepte (1= niciodată, 5= aproape întotdeauna)
care evaluează frecvența evenimentelor de obiectificare sexuală pe care le experimentează
subiecții (exemplu: în ultimul an). Scorurile ridicat e reflectă un nivel mai înalt al obiectificării
sexuale interpersonale. ISOS conține 2 dimensiuni: (a) Evaluare corporală (exmplu de item:
“Cât de des ai fost fluierată în timp ce mergeai pe stradă?”) și (b) Avansuri sexuale explicite
nedorite (exemplu de item: “Cât de des a făcut cineva un comentariu sexual degradant la adresa
ta?”). Kozee , (2007) a demonstrat proprietăți psihometrice excelente pentru ISOS de -a lungul
unor studii de validare a constructului cu femei predominant caucaziene și de vârstă mijl ocie.
Atât scorul total al ISOS -ului cât și a subscalelor au o consistență internă bună și fidelitatea
test-retest după 3 săptămâni. În adiție ISOS a fost asociat cu degradare sexuală și evenimente
sexiste (în cadrul relațiilor de școală , de muncă) și deas emenea cu auto -obiectificarea și rușinea
corporală, și s -a demonstrat că ISOS nu se asociază cu dezirabilitatea socială. Este important
de notat că ISOS reprezintă varianțe unice în auto -monitorizare și internalizarea idealului de a
fi slab, chiar și atunc i când alte măsurători a obiectificării sexuale au fost incluse în model.
Există și alte măsurători validate a experiențelor sexiste în literatura de specialitate, de
exemplu, Programul evenimentelor sexiste (Klonoff & Landrine, 1995) și subscala
obiectifi cării sexuale a Scalei evenimetelor sexiste zilnice (Swim, Cohen, & Hyers, 1998).

47
Totuși, un avantaj al ISOS -ului este că permite femeilor să raporteze întâlnirile de obiectificare
sexuală interpersonală fără a fi nevoia să se eticheteze pe sine ca fiind o instanță a obiectificării
sexuale. Astfel, în timp ce ISOS face obiectul unei validări ulterioare pentru eșantioane de
femei diverse, această scală pare să fie în mod particular potrivită pentru studiul proceselor de
obiectificare propuse de teoria obiect ificării. Alpha Cronbach pentru studiul prezent este de
0,94.

Scala fricii de evaluare negativă a aspectului
Varianta prescurtată a Scalei fricii de evaluare negative a aspectului (FNAES; Thomas, 1998)
este o scală cu 6 itemi de auto -raportare care măsoar ă aprecierea despre evaluarea aspectului.
Scala a fost creată prin modificarea itemilor din Scală fricii succinte a evaluării negative a
aspectului (BFNE; Hart, Leary, & Rejeski , 1983) și dezvoltarea unor elemente noi care ar putea
indexa aprehensiunea legată de experiențele negative de evaluare a aspectului. Scorurile sunt
înregistrate pe o scală Likert în 5 trepte (1=Dezacord puternic, 5=Acord puternic) și scorurile
înalte indica o frică mai mare legată de evaluările negative ale altora. În cadrul unui eșantion
de studenți, s -a demonstrat că FNAES are un Alpha Cronbach de .90 și o fidelitate test -retest
pentru o perioadă de 4 săptămâni de .75. Pentru cercetarea de fa ță Alpha Cronb ach este de .90.

48
CAPITOLUL 6

6.1 Analiza datelor și prezentarea rezultatelor

Dansatoarele au studiat diferite forme de dans pentru o perioadă medie de 5 ani și au petrecut
aproximativ 3 ore jumătate pe săptămână în sala de dans. Au avut o înălțime medie de 164 cm
și o greutate medie de 55,1 kg, rezultând un indice de masă corporală BMI de 20,4 .
Nondansatoarele au avut o înălțime medie de 164 cm și o greutate medie de 55,1 kg, rezultând
un indice BMI de 20,3 așa cum reiese din tabelul 6.1.
Tabelul 6.1 Indicatori statistici descriptivi pentru variabilele incluse în cercetare

Dansatoare si N Min Max M SD Simetria Boltirea
nondansatoare

Vârsta Nondansatoare 48 14 17 17.65 1.13 -1.32 2.70
Dansatoare 72 13 19 17.03 1.35 -.85 .55
Înălțime(cm) Nondansatoare 48 148 185 1.64 .066 .20 1.32
Dansatoare 72 149 178 1.64 .058 .01 .23
Greutate(kg) Nondasatoare 48 40 72 55.17 7.6 .45 -.42
Dansatoare 72 39 80 55.35 7.2 . 58 .13
Perioadă Nondansatoare 48 0 0 0 0 0 0
practicare dans Dansatoare 72 1 15 5.15 3.67 .80 -.16
(ani)
Frecvența orelor de Nondansatoare 48 0 0 0 0 0 0
dans pe săptămână Dansatoare 72 1 10 3.35 1.8 1.4 2.3

Indice de masă N ondansatoare 48 15.79 27.58 20.34 2.28 .96 1.13
corporală Dansatoare 72 14.51 27.74 20.40 2.47 .55 .71

Testele t de eșantioane independente au rele vat că indicele BMI al dansatoarelor nu a fost mai
scăzut decât cel al nondansatoarelor , t (118)= -.906, p=.052, mai mult de atât aceastea sunt
aproape egale. Această asemănare a indicilor BMI rezidă din asemanările de greutate , t (118)=
-.131, p=.896, si de inălți me, t (118) = -.174 ; p= .862.

49
Tabelul 6.2 Rezultatele testului t pentru eșantioane independente

Dansatoare si nondansatoare M SD t df p

Indice de masă Nondansatoare 20.34 2.28 -.906 118 .052
corporală Dasantoare 20.40 2.47
Greutate Nondansatoare 55. 17 7.60 -.131 118 .896
Dansatoare 55.35 7.21
Inălțime Nondansatoare 164 .066 -.174 118 .862
Dansatoare 164 .058

Descriptorii statistici sunt prezentați in tabelul 6.3 pentru variabilele incluse in această
cercetare: auto -monit orizarea, rușinea corporală, stima de sine, obiectificarea sexuală
interpersoanală, anxietatea corporală, frica de evaluare negativă a aspectului și tulburările de
alimentație.
Tabelul 6.3 Indicatori statistici descriptivi pentru variabilele incluse in ce rcetare

N Min Max M SD Simetria Boltirea

Auto -monitorizare 120 12 36 25.43 5.23 -.33 -.25
Rușinea corporală 120 8 37 22.20 5.40 .26 -.48
Obiectificarea sexuală 120 46 154 100.82 22.66 .05 -.18
interpersoanală
Stima de sine 120 14 39 27.96 4.95 -.18 .18
Anxietatea corporală 120 15 68 37.93 12.30 .22 -.59
Evaluarea negativă 120 6 30 17.61 5.97 -.09 -.80
a aspectului
Tulburări de alimentație 120 36 132 64.45 15.87 .94 1.83

50
Testul t pentru eșantioane independente a evidențiat că nu există diferențe semnificative
statistic privind variabilele investigate , în funcție de practicarea dansului conform rezu ltatelor
din Tabelului 6.4 . Astfel ipoteza H1 se infirmă. P entru dansato are (M=25,70, SD= 5,02), iar
pentru nondansatoare (M=25,02, SD=5,56), t(118) = .70, p=.48 3, pentru auto -monitorizare.
În ceea ce privește rușinea corporală, p entru dansatoare (M= 22,34 SD=5.57), iar pentru
nondansatoare (M= 21,97 , SD= 5.18), t(118) = -.364, p= .716. Deasemnea te stul t pentru
eșantioane independete a evidențiat că nu există diferențe semnificative statis tic nici pentru
obiectificarea sexuală interpersoanală , nondansatoarele (M= 97.45 , SD= 24.42 ) nu au rezultate
semnificativ e mai scăzute decât da nsatoarele (M= 103.06 , SD= 21.29 ), t(118) = -1.333 ,
p=..185, p <.001. Pentru evaluare a negativă a aspectului , nondansatoarele (M= 16.52 ,
SD=5.81) nu au rezultate semnificativ e mai scăzute decât dansatoarele (M= 18.34, SD=4.73),
t(118) = –1.651 , p= . 101, p >.001. În cee a ce priveste anxietatea corporală , nondansatoarele
(M=36.87 , SD= 11.99 ) nu au rezultate semnificativ e mai scăzute decât dansatoarele
(M=38.63 , SD= 12.54 ), t(118) = -.768, p =. 444, p >.001. Pentru tulbură rile de alimentaț ie,
nondansatoarele (M= 61.77 , SD= 17.10 ) nu au rezultate semnificativ e mai scăzute decât
dansatoarele (M= 66.25, SD=14.86 ), t(118) = -1.522, p= . 131, p >.001, iar pentru pentru stima
de sine , nondansatoarele (M= 28.22 , SD= 5.30) nu au rezultate semnificativ mai scăzute decât
dansato arele (M=27.79 , SD= 4.73), t(118) = .472, p=..638, p <.001.
Tabelul 6.4 Rezultatele testului t pentru eșantioane independente

Dansatoare si nondansatoare M SD t df p

Auto -monitorizare Nondansatoare 25.02 5.56 -.703 118 .483
Dasantoare 25.70 5.02

Rușine c orporală Nondasatoare 21.97 5.18 -.364 118 .716
Dansatoare 22.34 5.57
Obiectificare sexuală Nondansatoare 97.45 24.42 -1.333 118 .185
interpersonală Dasantoare 103.06 21.29

Evaluare negativă Nondansatoare 16.52 5.81 -1.651 118 .101
a aspectului Dasantoare 18.34 6.01

Anxietatea Nondansatoare 36.87 11.99 -.768 118 .444
corporală Dasantoare 38.63 12.54

Tulbură ri de Nondansatoare 61.77 17.10 -1.522 118 .131
alimenta ție Dasantoare 66.25 14.86

51

Stima de sine Nondansatoare 28.22 5.30 .472 118 .638
Dasantoare 27.79 4.73

Pentru a afla gradul de asociere între variabila obiectificării sexuale interpersoanale și auto –
monitorizarea, rușinea corporală, anxietatea corpora lă, frica de evaluare negativă a aspectului
și tulburările de alimentație, am folosit testul de corelație Pearson r. Între obiectificarea sexuală
interpersonală și auto -monitorizare a rezultat un coeficient de corelație r =.093, de unde rezultă
că nu exist ă o relație de asociere între aceste variabile, rezultatul fiind nesemnificativ statistic.
Conform Tabelului 6.5, î ntre obiectificarea sexuală interpersonală și rușinea corporală a
rezultat un coeficient de corelație r =.219 la un prag seminificativ de p < 0.05 de unde rezultă
că corelația este semnificativă statistic, aceasta fiind o corelție mică. Între obiectificarea
sexuală interpersonală și frica de evaluare negativă a aspectului a rezultat un coeficient de
corelație r =.288 de un rezultă că există o relație scăzută de asociere între aceste variabile. Între
obiectificarea sexuală interpersonală și anxietatea corporală a rezultat un coeficient de corelație
r =.121, corelația nu este semnificativă statistic, iar între obiectificarea sexuală interpersonal ă
și tulburările de alimentație a rezultat un coeficient de corelație r=.427 de unde rezultă ca există
o asociere moderată între aceste două variabile. Astfel ipoteza H2 se confirmă parțial.
Tabel 6.5 Coeficienții de corelație Pearson obținute între variab ila Obiectificare sexuală
interpersonală cu auto -monitorizarea, rușinea corporală, anxietatea corporală si tulburarea de
alimentație.

M(SD) Tulburări Anxietate Evaluare Rușine Auto –
de alimenaîție corporală negativă corporală m onitorizare

Obiectificarea 100.82(22.66) .427** .121 .288** .219* .093
sexuală
interpersonală

Notă. N = 120. ∗p <.05. ∗∗p <.01.

52
Folosind același test de corelație și pentru ipoteza H3, a rezultat un coeficient de corelație r = –
.544, la un prag de semnificație p<0.01, de unde rezultă că exis tă o corelație negativă între
variabila Stima de sine si Rușinea Corporală și un coeficient de corelație r = -.411 între variabila
Stima de sine si Auto -monitorizarea corporală, rezultatul , în ambele cazur i, este semnificativ
statistic. Totuși nu rezultă o corelație semnificativă statistic între variabila Stima de Sine și
Obiectificarea sexuală interpersonală, r = -.111 (Tabelul 6.6). Astfel ipoteza H3 se confirmă
parțial.

Tabelul 6.6 Coeficienții de corelație Pearson obținuți intre variabila Stima de sine si Auto –
monitorizare, Rușine corporală, Obiectificare sexuală intepersonală.

M(SD) Auto -monitorizare Rușine corporală Obiectificare
sexuală

Stima de sine 27.96 (4.95) -.544 ** -.411** -.111

Notă. N = 120. ∗p <.05. ∗∗p <.01.

Pentru a se determina dacă Stime de sine este un predictor semnificativ pentru Auto –
monitorizare și Rușine corporală am folosit regresia liniară simplă. Analiza de regresie liniară
simplă arată că 16% din variația auto -monitorizării poate fi explicată de stima de sine (F =
24,05, p < .01) așa cum reiese din Tabelul 6.7 și 29% din rușinea corporală poate fi explicată
de stima de sine (F = 49,64, p < .01 ) așa cum reiese din tabelul 6.8 . Astfel ipoteza H4 se
confirmă.

Tabelul 6.7 Coeficienți de regresie pentru predicția Auto -monitorizării
Coeficienții de regresie
Nestandardizați Standardizați

Variabile B SE B β t
R2 0,16

53
F 24.05
Constanta
Stima de sine -.32** .24 -.10** -1.34

Nota: Variabila criteriu: Auto -monitorizarea
*p < 0,05, **p < 0,01, N = 120.

Tabelul 6.8 Coeficienți de regresie pentru predicția Rușinii corporale
Coeficienții de regresie
Nestandardizați Standardizați

Variabile B SE B β t
R2 0,29
F 49.64
Constanta
Stima de sine -.59** .08 -.54** -7.04

Nota: Variabila criteriu: Rusinea corporala
*p < 0,05, **p < 0,01, N = 120.

Corelația pentru întregul eșantion dintre auto -obiectificare conceptualizată în studiul de fața
prin auto -monito rizare și consecințel e propuse și anume rușinea corporală ,anxietatea
corporală, frica de evaluare negativă a aspectului și tulburările de alimentați e sunt prezentate
in Tabelul 6.9 . Astfel coeficientul de corelație dintre auto -obiectificare și rușinea corporală este
de r =.453, corelația este moderată, între auto -monitorizare si anxietatea corporală r=.525,
corelația este puternică, coeficientul de corelație cu frica de evaluare neg ativă este r =.593,
corelația fiind puternică, iar între auto -obiectificare și tulburările de alimentație r =.247,
corelația in acest caz este mică. Astfel toate cele 4 corelații sunt semnificative statistic la un
prag de semnificație de p < .01. Astfel ip oteza H5 se confirmă.
Tabelul 6.9 Coeficienții de corelație Pearson obținuți intre variabila Auto -monitorizare si
Rușine corporală, Anxietate corporală, Frica de evaluare negativă a aspectului, Tulburări
alimentație.

54

M(SD) Tulburări de Anxietate Evaluarea Rușine
alimentație corporală negativă Coporală

Auto -monitorizare 25.43(5.23) .247** .525** .593** .453**

Notă. N = 120. ∗p <.05. ∗∗p <.01.

Pentru a se determina dacă Auto -monitorizarea este un predictor s emnificativ pentru Rușinea
Coporală, Anxietatea legată de aspect și Frica de evaluare negativă a aspectului am folosit
regresia liniară simplă. Analiza de regresie liniară simplă arată că 20% din variația Rușinii
Corporale poate fi explicată de auto -monitorizare (F = 30,54, p < .01) așa cu m reiese din
Tabelul 6.10 , 27% din anxietatea corporală poate fi explicată de auto -monitorizare (F = 49,64,
p < .01) așa cum reiese din tabelul 6.11 și 35% din Frica de evaluare negativă a aspectului
poate fi explicată prin auto -monitorizare (F = 24,05, p < .01) , asa cum reiese din Tabelul 6.12 .
Astfel ipoteza H6 se confirmă.

Tabelul 6.10 Coeficienți de regresie pentru predicția Rușinii Corporale
Coeficienții de regresie
Nestandardizați Standardizați

Variabile B SE B β t
R2 0,20
F 30.54
Auto -monitorizare .46** .08 .45** 5.52

Nota: Variabila criteriu: Rusine Corporală
*p < 0,05, **p < 0,01, N = 120.

55

Tabelul 6.11 Coeficienți de regresie pentru predicția Anxietății corporale
Coeficienții de regresie
Nestandardizați Standardizați

Variabile B SE B β t
R2 0,27
F 44.81
Auto -monitorizare 1.23** .18 .52 ** 6.69

Nota: Variabila criteriu: Anxietatea corporală
*p < 0,05, **p < 0,01, N = 120.

Tabelul 6.12 Coeficienți de regresie pentru predicția Fricii de evaluare negative a aspectului
Coeficienții de regresie
Nestandardizați Standardizați

Variabile B SE B β t
R2 0,35
F 64.02
Auto -monitorizare .66** .08 .59** 8.00

Nota: Variabila criteriu: Frica de evaluare negativ ă a aspectului
*p < 0,05, **p < 0,01, N = 120.

Tabelul 6.13 Coeficienții de corelație Pearson obținuți intre variabila Tulburării de alimentație
cu Obiectificarea sexuală interpersonală, Auto -monitorizare, Rușine Corporală si Anxietate
corporală.

M(SD) Anxietate Rușine Monitorizare Obiectificare
sexual ă

56
Tulburarea de 64.45 (15.87) .247** .572** .247** .427**
alimentație

Notă. N = 120. ∗p <.05. ∗∗p <.01.

Variabilele incluse în analiza de regresie au fost: Auto -obiectificarea, Rusinea Corporală,
Anxietatea coprorală și obiectificarea sexuală interpersonală ca variabile predictor și
Tulburările de alimentație, variabila criteriu. Coeficienții de corelație Pearson arată asocieri
semnificative statistic între cei patru predictori și criteriu așa cum reiese din tabelul 6.1 3.
Analiza de regresie liniară simplă arată că 47% din variația Tulburărilor de alimentație poate
fi explicată de auto -monitorizare, rușine corporală, anxietate corporală si ob iectificarea sexuală
interpersonală. modelul fiind semnificativ statistic (F = 26,29, p < .01). Analiza coeficienților
de regresie arată că Rușinea corporală (t = 3.46, p < 0,01), Anxietatea corporală (t = 3.74, p <
0,01) și Obiectificarea sexuală inte rpersonală (t = 4,68, p < 0,01), sunt predictori
semnificativi, în timp ce Auto -monitorizarea nu este un predictor semnificativ (t = -1,34, p >
0,05). Astfel ipoteza H7 se infirmă.

Tabelul 6.14 Coeficienți de regresie pentru predicția Tulburării de alimentație
Coeficienții de regresie
Nestandardizați Standardizați

Variabile B SE B β t
R2 0,47
F 26,29**
Auto -monitorizarea -.32 .24 -.10 -1.34
Rușinea corporala 1** .26 .32** 3.46
Anxietatea corporală .42** .12 .34** 3.74
Obiectificare sexuală .22 ** .04 .32** 4.68
interpersonală

Nota: Variabila criteriu: Tulburări de alimentație
*p < 0,05, **p < 0,01, N = 120.

57
6.2 Interpretarea psihologică a rezultatelor

Diferențele dintre dansatoare și nondansatoare
În literatura de specialitate o i ncidență ridicată a tulburărilor de alimentație a fost relevata atât
la dansatori profesioniști (Pierce & Daleng, 1998), cât și la studenții de la balet clasic
(Abraham, 1996; LeGrange, Tibbs, & Noakes, 1994; Neumarker et al. , 1998, Neumarker, &
Bettle, 20 00). Tiggermann și Slater (2001) au raportat ca adulții, foști studenți la balet clasic,
au avut un scor mai ridicat la determinările de auto -obiectificare, auto -monitorizare și tulburări
de alimentație decât femeile care nu au studiat niciodată balet clas ic.
De aceea prezentul studiu caută să determine aplicabilitatea Teoriei Obiectificării asupra
adolescenților care au practicat și care nu au practicat diferite forme de dans. Elementele teoriei
au fost testate pe un grup de adolescente care participă sau au participat la un cursuri de dans
la un nivel recreativ și profesionist, cât și pe un grup de nondansatoare. S -a prognozat ca
dansatoarele vor avea un scor mai mare la auto -obiectificare conceptualizată prin auto –
monitorizare și consecințele presupus e asociate acesteia (rușine, anxietatea înfățișării,
evaluarea negative a aspectului, obiectificarea sexuală interpersonală și tulburări de
alimentație) comparativ nondansatoarele.
Deși teoria obiectificării presupune că toate femeile există într -o cultură în care corpurile lor
sunt atent studiate, evaluate, și, prin urmare, întotdeauna potențial obiecti ficate, obiectificarea
nu va afecta toți indivizii în mod egal. Auto -obiectificarea poate fi declanșată și amplificată de
anumite situații.
Conform studiilor anterioare un grup, care ar putea fi de așteptat să fie la un nivel înalt de auto –
obiectificare, sunt dansatorii de sex feminin, care operează într -un mediu care ar putea accentua
conștientizarea perspectivelor observa torilor asupra corpu lui lor (Le Grange, Tibbs, & Noakes,
1994). Într -adevăr, există o incidență relativ ridicată a tulburărilor de alimentației atât în rândul
dansatorilor profesioniști de balet, cât și al studenților la balet .
Archinand și Scherer (1995) au descoperit că, în cadrul unui grup feminin -ambulatoriu dintr –
o clinică de tulburări de alimentație de la Geneva, acei pacienți care au dansat mai mult de cinci
ani au avut mai multe tulburări de alimentație.
Dacă, după cum este argumentat, auto -obiectificarea devine o m odalitate durabilă de percepție
a eului pentru dansator, atunci foștii dansatori vor avea, de asemenea, nivele sporite de auto –

58
obiectificare și propusele ei consecințe. Astfel, se anticipează că foștii dansatori vor avea un
grad mai mare de rușine corporal ă, anxietate corporală și simptome de alimentație dezordonată,
comparativ cu omologii lor nondansatori.
Studiul de fata urmărește să examineze componentele Teoriei Obiectificării pe un eșantion de
adolescente. Un număr de studii au arătat că majoritatea ad olescentelor nu sunt mulțumite de
corpurile lor și doresc să fie mai subțiri ( Attie & Brooks -Gunn, 1989; Thompson et al. , 1995),
multe fiind angrenate în diete sau alte metode nesănă toase de pierdere a greutății ( French et al. ,
1995; Stice et al., 1998). T ulburările de alimentație ca anorexia sau bulimia nervoasă au, în
mod obișnuit, de asemenea ca punct de pornire adolescența târzie (Beaumont & Touyz, 1985).
Tiggemann & Slater (2001) au realizat două studii care au vizat elementele teoriei obiectificării
întâi pe d ouă eșantioane de femei dansatoare și nondansatoare (Tiggemann & Slater, 2001)
apoi pe un eșantion de fete adolescente dansatoare și nondansatoare. (Tiggemann & Slater,
2002). În cadrul primului studiu cercetătorii au descoperit că în ambele cazu ri, foștii dansatori
au obținut mai mult decât nondansatorii: auto -obiectificare, t (94) = 2,04, p <0,05; Auto –
supraveghere, t (98) = 2.00, p <.05. Totuși în această cercetare testele t nu au confirmat
diferențe semnificative în ceea ce privește “rușinea c orpului”, t (94) = 0.99, p> .05 , Anxietatea
corporală, t (99) = 0,48, p> .05; Flow, t (98) = 2,02, p> 0,04; sau conștientizarea stărilor interne,
t (98) = 1.28, p> .05. Cu toate acestea, a existat o diferență semnificativă între grupuri pentru
alimentația dezordonată, t (98) = 2,26, p <0,05, acestea indicând că foștii dansatori aveau un
nivel semnificativ mai mare în ceea ce privește alimentația dezordonată în comparație cu
nondansatorii. S -a demonstrat astfel că foștii dansatori au avut nivele mai înalte de auto –
obiectificare și auto -monitorizare decât nondansatori i. Ipoteză lor a fost bazată pe ipoteza că
auto-obiectificarea este un mod relativ durabil de auto -percepere. Chiar dacă foștii dansatori
nu mai sunt expuși unei situații care cere virtual o auto -obiectificare, se pare că ei încă se văd
în acest fel. Acest lucru este în concordanță cu conceptualizarea lui Fredrickson și Roberts
(1997) a auto -obiectificării ca fiind atât o stare, cât și o trăsătură.
În cel de -al doilea studiu contrat așteptărilor c ercetătorilor nici o diferență nu a fost găsită între
cele două grupuri în ceea ce privește rușinea corporală , t (69) = 0,31; p>0,05 sau tulburările de
alimentație, t (78) = 0,19; p> 0,05. Mai departe, nondansatoarele au înregistrat notă
semnificativ mai r idicată decât dansatoarele la anxietatea înfățișării t (80) = 2,11; p< 0,05.
Totuși această diferență a fost redusă la valori nesemnificative atunci când efectele indicelui
BMI au fost controlate, F (1,63) = 0,59; p > 0,05. Deasemenea, contrar presupuneril or,

59
dansatoarele nu au demonstrat nivele mai mari de auto -obiectificare decât nondansatoarele, t
(80) = 1,66; p >0,05 și nici nu au înregistrat nivele mai ridicate de auto -monitorizare, t (74) =
1,02; p >0,05.
În studiul prezent contrar așteptărilor nu s -au descoperit diferențe statistice între cele două
eșantioane pentru nici una din variabilele măsurate (Tabelul 6.4) . În ceea ce privește auto –
monitorizarea, t (118) = .70, p=.483 p>0,05, iar pentru rușine corporală, t (118) = -.364, p= .716
p>0,05 . Testul t pentru eșantioane independente a evidenț iat că nu există diferențe
semnificative statistic în ceea ce privește obiectificarea sexuală interpersonală, t (118) = -1.333,
p=.185, p>0,05 , evaluare negativă a aspectului t (118) = -1.651, p>0,05 , anxietatea corporală, t
(118) = -.768, p =.444, p>0,05 , tulburările de alimentație t (118) = -1.522, p= .131 p>0,05 și
stima de sine, t (118) = .472, p=.638. p>0,05 . Astfel dansatoarele nu au înregistrat răspunsuri
mai ridicate pent ru aceste constructe. Ipoteza H1 se infirmă.
O posibilă explicației a rezultatelor inconsistente cu cercetările anterioare poate fi dată de faptul
că studiile anterioare care au studiat teoria obiectificării pe eșantioane de dansatoare și
nondansatoare au vizat dansatoarele de balet clasic fie la nivel recreațional fie la nivel de
performanță, pe când în studiul prezent participanții au studiat mai multe forme de dans printre
care dansul modern și dansul sportiv ci nu baletul clasic. Tot odată, este posibil ca lipsa de
diferențe să se dator eze și faptului că toate fetele din ambele grupuri studiate , e posibil să acorde
la fel de multă atenție corpului și să raporteze similar la așteptările celorlalți data fiind ș i vârsta
adolescenței.

Relația dintre obiectificarea sexuală interpersonală și posibilele consecințe
Conform teoriei obiectificării (Fredrickson and Roberts 1997) experiențele interpersonale de
obiectificare sexuală (de exemplu dacă cineva se uită insistent la corpul tău sau dacă ți se aduce
la cunoștință faptul că corpul tău este un obiect pentru alții) poate conduce la internalizarea
obiectificării, și la activități de supraveghere corporală și preocupări pentru aspectul fizic.
(Fredrickson & Roberts, 1997; Calogero, 2004). Cu alte cuvinte, obiectificare a sexuală
interpersonală poat e duce direct la auto -obiectificare, care duce la internalizarea pe rspectivei
observatorului și duce la focusarea pe aspectele fizice mai degrabă decât pe perspectivele
interne cum ar fi personalitatea și intelectul. Dacă o femeie se obiectifică ea își jud ecă constant
corpul. Existe numeroase moduri prin care poate avea loc auto -obiectificare cum ar fi
supravegherea corporală și internalizarea stereotipurilor de frumusețe și compararea socială.

60
(Fredrickson, Roberts, Noll, Quinn, & Twenge, 1998; McKinley & Hyde, 1996; Parsons &
Betz, 2001; Tiggeman & Slater, 2001; Tylka & Hill, 2004). Un exemplu de supraveghere
corporală este când o femeie se examinează constant în oglindă și își folosește energia pentru
a-și supraveghe corpul. Internalizarea idealului de su plețe apare când femeile cred că idealul
social reprezintă cea mai dezirabila forma fizică. În consecință, o moda litatea de a determina
dacă obiectificarea sexuală interpersonală arată evidențe de validitate este să se determine dacă
este asociat cu forme variate ale auto -obiectificării. Literatura de specialitate a demonstrat o
relație de asociere între obiectificare a sexuală interpersonală (Kozee , Tylka, Augustus –
Horvath, & Denchik, 2007 ) și consecințele propuse de teoria obiectificării și anume auto –
monitorizare, rușine corporală, anxietatea corporală, frica de evaluare negativă și tulburările de
alimentație. Rezultatele statistice obținute (Tabelul 6.5 ) verifică parțial ipoteza H2 și anume
că obiectificare sexuală interpersonală se asociază pozitiv cu auto -monitorizarea, rușinea
corporală, frica de evaluare negativă a aspectului, anxietatea aspectului și tulburările de
alimentație . Astfel în studiul de fața contrar literaturii de specialitate obiectificarea sexuală
interpersonală nu se asociază cu a uto-monitorizarea și cu anxietatea corporală .
În adiție, obiectificare a sexuală interpersonală poate avea impact direct sau indirect asupra
atitudinilor femeilor despre corpurile lor. Experimentarea directă a obiectificării încurajează
femeile să se simtă rușinate în privința corpurilor lor și în același timp anxioase cu privire la
aspectul lor, ca și când corpurile lor ar fi ținte ale obiectificării. Obiectificare sexuală
interpersonală poate să aibă impact indirect asupra rușinii corporale și anxietății l egată de
aspect prin auto -monitorizare sau poate avea impact direct asupra ruș inii și anxietății (Morandi,
, Dirks & Matteson, 2005) . Cele mai directe consecințe ale auto -obiectificării apar când femeile
se compară cu stereotipurile culturale de frumusețe. Deoarece aceste stereotipuri sunt imposibil
de atins pentru majoritatea femeilor, aceste femei decid frecvent că nu îndeplinesc standardele
ideale, și astfel experimentează rușine corporală. Femeile care experimentează rușine corporală
au tendința să aibă atitudini negative în legătură cu aspectele legate de persoana lor. Rușinea
generalizată este rezultatul faptului că femeile cred că valorează și sunt îndemnate să creadă că
valorează la fel de mult cât valorează doar aspectul lor fizic. Rușinea corporală este asociată
de multe ori cu moralul și această conexiune între valorile morale și valorile fizice face că
percepția eșecului , în a nu atinge idealurile fizice , să fie tot mai semnificativă. Altă consecință
a auto -obiectificării este anxietatea legată de aspect, sau îngrijorarea constantă despre aspect și
evaluările altora. Dion (1990) a descoperit că femeile experimentează anxietatea legată de
aspect mai mult decât bărbații și atribuie aceste descoperiri obiectificării sexuale sociale a

61
femeilor și inter nalizarea acestei obiectificări. Conform teoriei obiectificării una din
consecințele acestor 3 variabile , auto-monitorizare, rușine corporală și anxietate corporală , este
tulburarea de alimentați e, însemnând că obiectificarea sexuală interpersonală ar treb ui să se
asocieze indirect cu tulburările de alimentați e. În consecință deoarece obiectificarea
interpersonală sexuală este asociată direct și indirect cu rușinea corporală și anxietatea legată
de aspect, obiectificarea sexuală interpersonală ar trebui să fie asociat cu tulburările de
alimentație.
Corelațiile Pearson r între scorul total la Scala obiectificării sexuale interpersonale și alte
măsurători ale studiului au fost realizate pentru a testa ipoteza H2 conform căreia obiectificare
sexuală (scorurile la ISOS) se asociază cu celelalte constructe incluse în cu t eoria obiectificării
(auto -obiec tificare, rușine corporală și anxietatea aspectului și tulburările de alimentație).
Prin explora rea relația dintre scorurile la obiectificarea sexuală interpersonal ă și auto –
obiec tificare a, obiectificarea sexuală interpersonală nu s-a fost asociat cu auto -monitorizarea.
Obiectificarea sexuală interpersonală s-a fost asociat în mică măsură cu rușinea corporală
(r=.26) și cu frica de evaluare negativă a aspectului, construct similar cu anxietatea corporală (
r=.28) și a existat o corelație moderată între obiectificarea sexuală interpersonală și tulburările
de alimentație (r =. 42). Contrar teoriei obiectificării , obiectificarea sexuală interpersonală nu
s-a asociat cu auto-monitorizarea, dar s -a asociat cu rușinea corporală. Astfel se poate presune,
similar altor modele care s -au dezvoltat din teoria obiectificării, că între obiectificarea sexuală
interpersonală și rușinea corporală poate exista atât o relație directă cât și o relație mediată de
auto-monitorizare. În studiul de fața mai probabilă este a prima situație de asociere directă între
obiectificarea sexuală interpersonală și rușinea corporală respectiv anxietatea corporală, dar
această presupunere trebuie supus ă mai multor analize de mediere.
În ceea ce privește auto -monitorizare a această diferență față de literatura de specialitate se
poate datora și faptului că cu siguranță nu toate femeile care obțin scoruri înalte la scala de
obiectificare sexuală interperso nală se auto -obiectifică și nu experimentează supraveghere
corporală. Poate că anumite variabile cum ar fi conștiința feministă poate proteja femeile în a
obține scoruri înalte la obiectificarea sexuală interpersonală. Alte variabile cum ar fi afectele
pozitive pot determina femeile , care se confruntă cu nivel ridicat al obiectificării sexuale
interpersonale la un eveniment cu risc crescut , să nu se angajeze în auto -obiectificare și să nu
adopte atitudini negative în legătură cu fizicul lor. Percepțiile fem eilor pot fi diferite în funcție
de culoare etnie și ar trebui să se exploreze aceste aspect e pentru a determina diferențele.

62
Obiectificarea sexuală interpersonală evaluează două aspecte și anume evenimentele din
întreaga viață și evenimentele din ultimul an. Cercetările viitoare ar putea să privească
rezultatele recente ale obiectificarii sexuale interpersonale ca un predictor puternic pentru
stresul psihologic. Acest lucru poate fi mai precis pentru percepția bazată pe evenimentele
petrecute în ultimul an pentru a ilustra obiectificarea sexuală interpersonală recentă. Astfel se
poate spune că în studiul prezent datorită faptului ca obiectificarea sexuală interpersonală se
asociază în mică măsură doar cu frica de evaluare negativă a aspectului și rușinea corporală și
moderat cu tulburările de alimentație și nu se asociază cu auto -monitorizarea, relația dintre
obiectificarea sexuală, frica de evaluare negativă și rușine a corporală nu e mediată de auto –
monitorizare și poate exista o relație directă. În același timp poate exista o relație directă și
între obiectificarea sexuală interpersonală și tulburările de alimentație dar aceste ipoteze trebuie
verificate în cercetări viitoare , mai precis prin analize de mediere între variabile.

Stima de sine
Integrarea în cadrul teoriei obiectificării a stimei de sine permite o înțelegere mai largă a
obiectificării și a corelațiilor. În mod specific, se adresează felului în care mesajele privind
înfățișarea lor pot determina femeile să se concentreze mai mult asupra aspect ului lor corporal.
Scăderea stimei de sine este, o consecință logică a obiectificării. În timpul pubertății, fetele
încep să -și dea seama că sunt privite și evaluate de alții ca un corp sau o colecție de părți ale
corpului, ceea ce poate atrage un nivel sc ăzut de stimă de sine (Pip her 1994). Literatura de
specialitate a demonstrat că cu cât femeile au fost expuse mai mult la obiectificare sexuală (de
ex., presiuni de a fi suple, comentarii privitoare la înfățișare), cu atât stima de sine este mai
scăzută. ( Herbozo și Thompson 2006, Phan și Tylka 2006, Tylka și Subich 2004). În studiul
prezent totuși nu a rezultat o corelație între stima de sine și obiectificarea sexuală
interpersonală . Această diferență față de literatura de specialitate se poate datora fapt ului că
stima de sine scăzută a fetelor din eșantionul prezent, este rezultatul altor factori ci nu al
obiectificării sexuale interpersonale. În această etapă de vârstă, imaginea de sine și identitatea
de sine nu sunt bine formate astfel stima de sine poat e fi influențată de multe alte aspect e de
natură psihologică și socială.
La rândul său, stima de sine scăzută este considerată un factor predispozant în internalizarea
imaginilor socia le privitoare la idealul de suplețe (Striegel -Moore, 1999), care apoi
previzionează supravegherea corporală (Moradi, 2005). Rezultatele statistice obținute (Tabelul

63
6.6) verifică parțial ipoteză H3 și anume că: Stima de sine corelează negativ cu Obiectificarea
sexuală interpersonală, Auto -monitorizarea și Rușinea corporală . Rezultatele sunt similare cu
cele din literatura de specialitate, unde McKinley și Hyde (1996) au evidențiat că obiectificarea
de sine corelează cu o imagine de sine negativă, ceea ce conduce la creș terea restricțiilor
alimentare și la tulburări de alimenta ție în rândul femeilor.
Conform teoriei obiectificării, rușinea determinată de aspectul corporal este o consecință logică
a auto -obiectificării. Rușinea determinată de aspectul corporal apare atunci când femeile percep
că corpul lor nu se conformează idea lurilor culturale privitoare la aspectul fizic. Prin urmare,
sentimentul de rușine determinat de aspectul fizic, este o consecință a supravegherii corporale.
Astfel s tima de sine poate de asemenea să se asocieze negativ și cu sentimentului de rușine
determ inat de aspectul fizic. Cercetările din literatura de specialitate susțin relația dintre aceste
variabile. Femeile din Statele Unite ale Americii, care își devalorizează percepția asupra
propriei valori, au de asemenea tendința de a avea un respect scăzut pentru propriul corp. Stima
de sine scăzută, previzionează sentimentul de nemulțumire privind aspectul corporal în rândul
femeilor de colegiu (Tylka și Subich 2004), iar stima de sine scăzută este asociată cu
sentimentului de rușine determinat de aspectul fizic în cazul dansatoarelor exotice (Downs,
2006). În sprijinul acestei constatări, atât auto -monitorizarea cât și rușinea corporală se
asociază negativ cu stimă de sine , în studiul prezent . Astfel ipoteza H3 se confirmă parțial. Mai
mult de atât pentru a determina în ce măsură stima de sine poate explica și prezice auto-
monitorizarea și rușinea corporală s -au realizat două regresii liniare simple, care au demonstrat
că stima de sine explică 16% din variația auto -monitorizării și 29% din variația rușinii
corporale. Astfel H4 care se confirmă.

Relația dintre auto -monitorizare și posibilele consecințe
Teoria obiectificării, formulată de Fredrickson și Roberts (1997), oferă o explicație integrată
pentru o serie de riscuri negative asupr a sănătății mintale, care afectează în mod disproporționat
femeile.
Auto -obiectificarea este descrisă ca o formă de conștiință de sine caracterizată prin
monitorizarea regulată a aspectului exterior și care conduce la o serie de consecințe negative,
inclus iv la sentimente de rușine și anxietate determinată de aspectul corporal, care, la rândul
lor, contribuie la tulburări de alimentație.

64
Multe aspecte ale teoriei obiectificării au primit un suport empiric considerabil în cazul
subiecților adulți și adolesce nților. În special, corelațiile propuse între monitorizare corporală,
sentimente de rușine și anxietate determinate de aspectul corporal, și tulburări de alimentație
au fost acum demonstrate atât în cazul eșantioanelor pentru femei adulte cât și adolescent e (
Fredrickson, 1998; McKinley și Hyde 1996; Tiggemann și Slater 2001, Tylka și Hill 2004), în
cazul eșantioanelor de femei mai în vârstă (Augustus -Horvath și Tylka 2009)
Slater și Tiggemann (2002) au demonstrat corelația dintre auto -obiectificare, monito rizarea
corporală, sentimentele de rușine și anxietate determinată de aspectul corporal, și tulburările
de alimentație pe un mic eșantion australian de fete adolescente (n = 83) și au constatat că
sentimentele de rușine și anxietate determinate de aspectul corporal au mediat, cel puțin parțial,
relația dintre auto -obiectificare (și monitorizarea corporală,) și tulburările de alimentație.
Pentru a susține relațiile dintre consecințele obiectificării s -au realizat Corelațiile Pearson r
pentru a determina dacă supravegherea corporală (conceptualizată aici ca o manifestare
comportamentală a auto -obiectificării) corelează cu rușinea corporală, anxietatea coporală,
frica de evaluare negativă și tulburările de alimentație ( Tabelul 6.9 ). Rezultatele studiului
preze nt au fost consistente cu rezultatele altor studii din literatura de specialitate astfel auto –
monitorizarea se asociază moderat cu rușinea corporală, r =.453, se asociază moderat cu
anxietatea corporală, r =.525, se asociază moderat cu frică de evaluare ne gativă r= .535, iar cu
tulburările de alimentație corelează în mică măsură, r= .247. Corelația între auto -monitorizare
și tulburările de alimentație este mai mică și acest lucru poate fi explicat prin cercetări
anterioare care să demonstreze relații de med iere între aceste variabile, și care să verifice dacă
auto-monitorizarea se asociază indirect cu tulburările de alimentație și dacă această relație e
mediată de celelalte variabile prezentate. Astfel H5 care se confirmă.
Deasemenea o serie de regresii lin iare simple au fost realizate pentru a demonstra cât la sută
din variația rușinii corporale, anxietății corporale și fricii de evaluare negative poate fi explicată
de auto -monitorizare. Astfel s -a demonstrat că auto -monitorizarea poate prezice 20% din
variația rușinii corporale, 27% din anxietatea corporală și 35% din frica de evaluare negative.
Astfel ipoteza H6 se confirmă.

65
Variația tulburărilor de alimentație
Așa cum a mai fost precizat anterior teoria obiectificării (Frederickson și Roberts, 1997)
consideră că această monitorizare constantă a înfățișării are un serie de consecințe
comportamentale și experiențiale negative. În mod special, interiorizarea perspe ctivei de
obiectificare a unui observator conduce la creșterea nivelului de rușine față de propriul corp și
de anxietate datorată aspectului exterior. Aceste consecințe negative sunt menite să contribuie
la apariția tulburărilor de alimentație. Inițial s -au stabilit corelații între aceste variabile și alte
consecințe ale auto -obiectificării cât ți corelații cu evenimentele care ar putea duce la
internalizarea perspective i observatorului și implicit la auto -obiectificare. Pentru a îmbogății
cercetarea, am do rit să vedem în ce măsură variabilele propuse de teoria obiectificării
influențează tulburările de alimentație. Astfel s -a realizat o regresie liniară simplă care a permis
să estimăm cât la % din variația tulburărilor de alimentație (variabila criteriu) po ate fi explicată
de obiectificarea sexuală interpersonală, auto -monitorizare, rușine corporală și anxietatea
corporală (variabilele predictor). Regresia a fost realizată pentru validarea modelului teoriei
obiectificării.
Mai întâi s -au realizat Corelațiile Pearson r pentru a determina asocierile între cei 4 predictori
și criteriu ( Tabelul 6.13). A rezultat un coeficient de corelație r = -.247 între variabila tulburări i
de alimentație și auto -monitorizare, rezultatul este semnific statistic, existând o asoci ere mică.
Între tulburările de alimentație și rușinea corporală coeficientul de corelație este de r =.572, a
rezultat o corelație moderată. Între tulburările de alimentație și anxietatea corporală r= .247
rezultând o corelație mică, iar între variabila cri teriu și obiectificarea sexuală interpersonală r=
.427, rezultând o corelație moderată. Analiza de regresie liniară simplă arată că 47% din
variația Tulburărilor de alimentație poate fi explicat ă de auto -monitorizare, rușine corporală,
anxietate corporală și obiectificarea sexuală interpersonală , modelul fiind semnificativ statistic
(F = 26,29, p < .01). Analiza coeficienților de regresie arată că Rușinea corporală (t = 3.46, p
< 0,01), Anxietatea corporală (t = 3.74, p < 0,01) și Obiectificarea sexuală int erpersonal ă (t =
4,68, p < 0,01), sunt predictori semnificativi, în timp ce Auto -monitorizarea nu este un predictor
semnificativ (t = -1,34, p > 0,05). Astfel ipoteza H7 se confirmă parțial.
Multe studii realizate pe modelul obiectificării, s -au concentra t pe tulburări de alimentație.
Tiggemann și Slater (2001) au îmbunătățit literatura cu un studiu proiectat să testeze toată teoria
obiectificării așa cum apare în tulburările de alimentație.

66
Datele care au provenit de la două grupuri formate din femei stud ente, dintre care 50 erau foste
elevele ale baletului clasic și 51 erau studenți, au fost comparate pentru auto -obiectificare și
auto-monotorizare , rușine corporală, anxietatea aspectului, și tulburări de alimentație.
Cercetarea a prezis că pentru ambele eșantioane auto -monitorizarea a prezis rușinea corporală,
anxietatea legată de aspect așa cum a fost anticipat. În studiul realizat de Tiggemann și Slater
(2001) rușinea corporală a fost singura variabilă care a prezis tulburările de alimentație, o
descope rire care a replicat descoperiri anterioare care sugerau un rol mediator pentru rușinea
corporală în relație cu auto -obiectificare și tulburările de alimentație (Noll & Fredrickson,
1998). Prin urmare, pentru ambele grupuri, indiferent de istoria dansului, rușinea corporală a
mediat relația dintre auto -obiectificare și tulburări de alimentație . S-a descoperit că auto –
monitorizarea a prezis rușinea corporală care a prezis tulburările de alimentație.
Același lucru a fost realizat și în studiul de fața demons tandu -se că variația Rușinii Coporale și
Anxietății corporale poate fi explicată de a uto-monitorizare ( Tabelul 6.10 și Tabelul 6.11 ).
Astfel în studiul de față auto -monitorizarea a prezis rușinea corporală si anxietatea corporală
care la rândul lor alături de obiectificare sexuală interpersonală au prezis tulburările de
alimentație. Mai mult de atăt pentru întregul eșantion, comparativ cu stiudiul re alizat de
Tiggemann și Slater (2001) , pe langă rușinea corporală și anxietatea corporală a prezis
tulburările de alimentație. Prin analiza seriilor de regresii liniare s -a demonstrat ca nu exista o
legătură directă a auto -monitorizării cu tulburările de alimentație, și pentru ca nu prezice
tulburările de alimentație atunci cand cele trei varibile au fost i ntroduse impreună în regresie ,
dar prezice rușinea corporală și anxietatea corporală se poate spune că relația dintre auto –
monitorizare și tulburările de alimentație poate fi mediată de rușinea corporală si anxietatea
corporală , similar modelului teoriei obiectificării (Fig 1.1).

67
CAPITOLUL 7
7.1 Discuții

Scopul studiului a fost de a examina variabilele integrale cuprinse în modelul teoriei
obiectificării propus de Fredrickson și Roberts (1997) pe un eșantion numeros de fete
dansatoare și nondansato are adolescente . Foarte puține studii au investigat conceptul de auto –
obiectificare și consecințele acesteia în rândul adolescentelor dansatoare. Aici am examinat
căile propuse de la obiectificarea sexuală interpersonală la auto -obiectificare (prin
suprave gherea corpului) la sentimentele de rușine și anxietate a determinată de aspectul
corporal, care, la rândul lor, contribuie la tulburări de alimentație, precum și stima de sine în
extinderea modelului.
Fetele dansatoare nu au prezentat niveluri mai ridicate de supraveghere a corpului, a
sentimentelor de rușine și anxietate determinate de aspectul corporal, care, la rândul lor,
contribuie la tulburări de alimentație , comparativ cu fetele nondansatoare, indicând faptul că
aceste aspecte sunt la fel de importante pentru fetele dansatoare cât și pentru cele nondansatoare
din societatea noastră. Contrar așteptărilor s -a descoperit că nu au fost diferențe între
adolescenți i dansatori și cei nondansatori nici pe direcția stimei de sine sau obiectificării
sexuale interpersonale indicând că participanții eșantionului au avut niveluri similare ale stimei
de sine și ale obiectificării sexuale interpersonale. Acest lucru se poate datora faptului că fetele
din ambele eșantioane au provenit din același oraș, sunt eleve la aceleași licee, majoritatea fiind
prietene și având resurse, activități, concepții, idei, convingeri similare . Mai mult de atât trăind
în același mediu au putut fi influențate sau nu de aceiași factori sociali și au fost expuse sau nu
la aceleași evenimente obiectificatoare.
Aceste constatări sunt în acord cu datele lui Lindberg (2007) și cu descoperirile lui Tig gemann,
& Slater, (2002), care au constatat că nu exis ta diferențe semnificative între fetele dansatoare
și nondansatoare la supravegherea corporală, în privința sentimentelor de rușine și anxietate
determinată de aspectul corporal. Cu toate acestea, concluziile nu sunt în concordanță cu alte
studii ca cele a le lui Tiggemann, & Slater, (2002), care au raportat valori mai mari la fetele
dansatoare atât la supravegherea corporală, cât și la tulburările de alimentație , la fete cu vârste
cuprinse între 13 și 16 ani.
Este puțin probabil, prin urmare, ca lipsa de di ferențe între cele două grupuri din acest studiu
să fie rezultatul studierii dansului la nivel și recreațional și nu doar la nivel profesional. Pare să

68
fie mai probabil ca toate fetele adolescente experimentează nivele ridicate de obiectificare și
consecin țele sale psihologice subiective propuse. Așa cum s -a subliniat anterior , adolescența
timpurie este un timp al creșterii sentimentului de insatisfacție față de înfățișare (Thompson et
al., 1995) și o perioadă care poate adesea să fie semnul începutului tul burări lor de alimentație
.Un al doilea motiv pentru lipsa de diferență în studiul prezent poate fi faptul că
nondansatoarele adolescente aveau o greutate similară cu omoloagele lor dansatoare. Prin
urmare, atât nondansatoarele cât și dansatoarele sunt în m od obiectiv mai aproape de idealul
prescris de societate și prin urmare pot fi relativ mai puțin predispuse să sufere de auto –
supravegherea, rușinea corporală sau anxietate corporală comparativ cu alte fete mai grase. Alt
motiv pentru lipsa de diferență în studiul prezent poate fi faptul că există posibilitatea că
conceptul să se manifeste la toate fetele din lumea contemporană datorită factorilor de influența
mult mai pregnanți din zilele noastre, dar această ipoteză implică studii mult mai elaborate
interculturale cu eșantioane mult mai mari.
Cu toate că predicțiile referitoare la dansatoare nu au fost confirmate, întregul model al teoriei
obiectificării așa cum a fost propus de Fredrickson și Roberts (1997) a primit un suport
substanțial de la rezultatele prezente. În concordanță cu rezultatele anterioare la femeile adulte
(Fredrickson și alții, 1998; McKinley & Hyde, 1996; Noll & Fredrickson, 1998; Tiggemann
& Slater, 2001), au fost demonstrat legături între auto -monitorizare, rușine corporală,
anxietate a corporală și tulburări de alimentație pe un eșantion de adolescente. Studiul prezent
a găsit, de asemenea, o legătură suplimentară cu frică de evaluare negativă, un construct similar
cu anxietatea corporală, cât și cu stimă de sine o variabilă neevaluată în cele mai multe dintre
cercetările anterioare. Femeile cu un nivel înalt al rușinii corporale și al anxietății corporale par
a avea mai multe șanse să încerce măsuri dăunătoare și drastice pentru a -și schimba corpul și
pentru a pierde în greutate, poate într-o încercare de a disipa jena pe care o simt pentru corpul
lor. Potrivit teoriei obiectificării relația dintre obiectificarea sexuală interpersonală este mediată
de auto -monitorizare și consecințele acesteia, rușinea corporală și anxietatea corporală care la
rândul lor duc la tulburări de alimentație. Însă în studiul de fața s -a demonstrat că nu exista o
corelație între obiectificarea sexuală interpersonală și auto -monitorizare dar există o corelație
între obiectificarea sexuală interpersonală și tulbu rările de alimentație mai mult de atât acesta
explică o parte din variția acesteia. Similar într -un studiu din literatura de specialitate s -a
demonstrat că relația dintre cele două constructe poate fi și directă (Szumanski, Moffitt, & Carr,
2011) nu doar indirectă așa cum prezintă teoria obiectificării și cum au demonstrat alți
cercetători (de ex Augustus -Horvath și Tylka 20 09, Kozee și Tylka 2006, Moradi , 2005) . Astfel

69
se poate presupune că există cazuri în care relația dintre obi ectificarea interpersonal ă și
tulburările de alimentație este directă și cazuri în care relația este mediată de auto -monitorizare
și consecințele acesteia, dar aceste relații trebuie analizate în detaliu în cercetări viitoare. Mai
precis, regresiile liniare simple au a arătat că auto-monitorizarea prezice o parte din rușinea
corporală și anxietatea corporală și că obiectificarea sexuală intepersonală, rușinea corporală și
anxietatea corporală explică o parte din variația tulburării de alimentație. Asfel s -a identificat
o direcție care este similară față de cercetările anterioare asupra femeilor și adolescentelor, și
anume că auto -monitorizarea nu are un efect direct asupra tulburărilor de alimentație, dar
corelează cu rușinea și anxietatea care explică o parte din variați a tulburărilor de alimentație.
Contribuția majoră a studiului de față constă în faptul că demonstrează că teoria obiectificării
cu mici diferențe amintite pare a fi aplicabilă fetelor adolescente , întrucât nu au existat multe
studii care să vizeze acest eș antion . Acest fapt nu este poate surprinzător dat fiind că
adolescența este o perioadă a creșterii conștiinței de sine și preocupării pentru imagine și, de
aceea poate fi o perioadă critică pentru dezvoltarea auto -obiectificării. Mai surprinzător, totuși,
rezultatele cercetărilor prezente arată ca auto -obiectificarea și consecințele ei sunt deja
pertinente pentru fetele de 13, 14 ani. Cercetările viitoare vor trebui să verifice modelul pe
grupuri mai tinere pentru a determina la ce vârstă apare prima dată a uto-obiectificarea. În
sfârșit, rezultatul, obținut pe eșantionul de adolescenți, care arată că obiectificarea prin
diferitele ei forme este un preambul a tulburărilor de alimentație oferă un potențial suplimentar
pentru intervenții preventive.
Integrarea stimei de sine în cadrul teoriei de obiectificare ne lărgește înțelegerea obiectificării
sexuale, a auto -monitorizării și rușinii corporale și legătura ei cu imaginea corpului femeii și
tulburările de alimentație. Studiul a vizat obiectificarea, ca măsură a obiectificării sexuale,
precum și a monitorizării corporale, rușinea corporală, frica de evaluare negativă, anxietatea
corporală și a stimei de sine, deoarece toate aceste variabile au legături socioculturale și
intrapersonale clare cu aspectu l femeilor (Wolf 1991). Deosebit de remarcabil este faptul că,
atunci când sunt examinate simultan, monitorizarea corporală, rușinea corporală, anxietatea
corporală și obiectificarea sexuală au rămas predictori semnificativi ai tulburărilor de
alimentație.
Obiectificarea sexuală prin obiectificarea sexuală interpersonală, contrar teoriei obiectificării
nu estimează pozitiv controlul organismului și nu estimează în mod negativ stima de sine. Acest
lucru se poate datora faptului că nu toate femeile care obțin scoruri înalte la scala de

70
obiectificare sexuală interpersonală se auto -obiectifică și nu experimentează supraveghere
corporală sau stima de sine scăzută, anumite variabile cum ar fi conștiința feministă pot proteja
femeile în a obține scoruri înalte la a ceste variabile în ciuda obiectificării sexuale. Totuși în
studiul prezent obiectificarea sexuală corelează cu rușinea corporală și anxietatea corporală,
dar nu cu auto -monitorizarea, astfel se poate spune că nu în toate cazurile auto -monitorizarea
mediază relația dintre obiectificarea sexuală, rușinea coporală și anxietatea corporală.
Deasemenea stima de sine corelează negativ cu auto -monitorizarea și rușinea corporală și poate
explica o parte din variția acestora, dar în urma rezultatelor se poate presupu ne că în unele
cazuri stima de sine și obiectificarea sexuală pot exista ca două dimensiuni distincte,
independente care nu se influențează reciproc, așa cum au demonstrat cercetările anterioare,
însă pentru a prezice cu exactitate aceste presupuneri trebu ie realizate analize statistice
amănunțite de mediere între variabile. Astfel, se pare că obiectificarea sexuală, atunci când este
conceptualizată ca obiectificarea interpersonală, nu prezice întotdeauna tendința femeilor de a –
și monitoriza corpul. Contrar studiului prezent alți cercetători au descoperit că obiectificarea
sexuală interpersonală prezice controlul corpului ( Augustus -Horvath și Tylka 2009, Moradi și
colab., 2005), că obiectificarea sexuală prezice în mod negativ stima de sine a femeilor
(Herbo zo și Thompson 2006; Phan și Tylka 2006; Tylka și Subich 2004).
Stima de sine presupune în mod unic supravegherea corporală estimată, și rușinea corpului în
cadrul unui studiu realizat de Tylka & Sabik, (2010), care ilustrează această importanță a
include rii stimei de sine ca variabilă în cadrul teoriei obiectificării . Având în vedere faptul că
femeile cu stima de sine înaltă sunt, în general, mulțumite de calitățile lor interioare, precum și
de aspectul lor, este mai probabil să -și accepte trupul mai mult decât să îl monitorizeze vigilent.
Pe de altă parte, femeile cu nivel scăzut de stimă de sine tind să nu aibă încredere în calitățile
lor interioare și aspectul exterior și sunt susceptibile de a se îndrepta către idealurile societății
în vederea orientăr ii/ghidării, ceea ce le încurajează să se concentreze asupra aspectului lor. În
concordanță cu teoria anterioară (Fredrickson și Roberts 1997) și cercetări asupra femeilor de
colegiu ( Augustus – Horvath și Tylka 2009; Moradi și colab. 2005; Noll și Fredrick son 1998;
Tylka și Hill 2004), stima de sine corelează pozitiv cu auto -monitorizarea și rușinea corporală.

71
7.2 Limite și implicații pentru cercetarea viitoare

O limită a studiului ar putea fi că o parte din fetele din eșantionul de dansatoare au practicat
diferite tipuri de dans în trecut iar altele practică în prezent. Astfel cercetările viitoare ar trebui
să evalueze în mod direct auto -obiectificarea și corola rul său de monitorizare corporală
obișnuită la tinerii dansatori, în timp ce ei încă dansează. Ar putea, de asemenea, să
investigheze în mod util dacă există vreo vârstă specifică, de exemplu pubertatea, care este
deosebit de importantă pentru dezvoltarea auto-obiectificării, întrucât în studiu prezent media
de vârsta a grupului de față a fost 17 ani. Cercetările viitoare vor trebui să verifice modelul pe
grupuri mai tinere pentru a determina la ce vârstă apare prima dată auto -obiectificarea. D atele
nu sunt în concordanță cu ideea că participarea la diferite forme de dans mărește auto –
obiectificarea, acest lucru se poate datora faptului că este posibil ca foștii dansatori să fi fost
mai slabi atunci când au dansat și, având în vedere că participanții nu dife ră în ceea ce privește
actualul BMI, au luat ulterior, relativ mai mult în greutate. O investigație mai detaliată a istoriei
foștilor dansatori este necesară pentru concluzii ferme. Eșantioanele din studiile anterioare, atât
cele care au demonstrat și cele nu au demonstrat diferențe în ceea ce privește obiectificarea la
adolescente dansatoare comparativ cu adolescente nondansatoare, au fost formate din
dansatoare de balet clasic. Studiul de față a vizat eșantioane de fete care au practicat și care
practică în prezent dans modern și dans sportiv de performanță, ci nu balet clasic, acest lucru
putând fi o limită a studiului. Întrucât toate studiile atât cele realizate pe adolescente cât și cele
realizare pe adulți au avut eșantioane de fete care studiau sau au studiat balet clasic, cercetările
viitoare ar putea să urmărească dacă există diferențe între fetele nondansatoare și fetele
dansatoare care studiază exclusiv dans sportiv de performanță atât la vârsta adolescenței cât și
la vârsta adultă.
Deoarece tulbur area de alimentație nu este singura tulburare psihologică propusă ca rezultat al
rușinii corporale și anxietății corporale (Fredrickson și Roberts 1997), ar fi util să fie
încorporate depresia și disfuncția sexuală ca și criterii în cadrul studiilor viitoa re. Alți
cercetători au susținut că rușinea corporală și anxietatea corporală este legată de depresie
(Szymanski și Henning 2007) și de disfuncția sexuală (Steer și Tiggemann 2008), deși
obiecti ficarea sexuală și stima de sine nu au fost explorate în cadru l acestor studii. De
asemenea, cercetările viitoare ar putea să analizeze, dacă alte măsuri ale acelorași construcții
(de exemplu, Feedback -ul aspectului fizic, Atitudinile socioculturale despre aspect, Manualul
evenimentelor sexiste, Anxietatea corporală socială etc.) ar produce rezultate similare. De

72
exemplu într -un studiu realiza de Tylka & Sabik, (2010) aceștia au folosit feedback -ul
aspectului, ca măsură a obiectificării sexuale și se pare că obiectificarea sexuală, atunci când
este conceptualizată ca reacție în aparență, prezice/estimează mai mult tendința femeilor de a –
și monitoriza corpul, pe când în studiul de faț ă obiectificarea sexuală a fost conceptualizată ca
obiectificarea sexuală interpersonală și nu corelează cu auto -monitorizarea și în conse cință nu
prezice această variabilă.
Cercetările viitoare ar putea să includă comparația corporală în modelele lor de teorie a
obiectificării. O femeie, care compară corpul ei cu alte corpuri de femei, se află într -o situație
unică în care ea este atât furn izorul de obiectificare (obiectivul comparației ei), cât și
destinatarul obiectului de obiectificare (și anume obiectificarea propriului corp). Astfel, este
posibil ca, comparația corporală să crească simultan prevalența sexuală și auto -obiectificarea.
Cercetătorii ar putea dori să exploreze în continuare această dinamică. De asemenea, este
esențial ca cercetătorii să înțeleagă că experiențele de obiectificare pot proveni atât de la bărbați
(poate mai mult pentru satisfacerea lor personală), cât și de la fe mei (poate mai mult ca un
mijloc de comparare corporală). Evaluarea gradului în care femeile percep că sunt ținte ale
comparării corpului altor femei, iar asocierea dintre această variabilă și supravegherea
corporală, rușinea corporală, propria tendință de comparare a corpului, auto -asemănarea și
tulburările de alimentație ar fi o cale utilă pentru cercetare. Implicarea în compararea corporală
frecventă, care este adesea ascendentă pe măsură ce femeile se compară cu imaginile media ale
femeilor și ale altor femei percepute a fi mai subțiri sau mai atractive (van den Berg, 2007,
Thompson, 1999) servesc ca un mod de reamintire a femeilor care își supraveghează corpul la
un nivel foarte înalt, că astfel nu își ating obiectivele legate de aspect. Deoarece țintel e de
comparație sunt deseori subțiri/slabe, compararea corporală continuă poate îndrepta femeile
care își supraveghează/monitorizează foarte mult corpul, către măsuri foarte drastice (adică,
comportamente alimentare dezordonate) în încercarea de a pierde î n greutate. Prin urmare,
declanșatoarele și contextele care promovează compararea corporală (de exemplu, revistele,
mass -media, rețelele de socializare, centrele de fitness care conțin oglinzi mari, postere cu
corpuri feminine sexualizate și idealizate și membri de sex feminin care poartă îmbrăcăminte
dezvăluitoare) pot fi pentru femeile, care își supraveghează corpul foarte atent, deosebit de
dăunătoare din punct de vedere al alimentației dezordonate. Tiggemann și McGill (2004) au
explicat că, compararea c orporală este un predictor puternic al nemulțumirii corporale,
indicând faptul că, compararea corporală este o posibilă țintă specifică pentru viitoarele
intervenții. În mod specific, ei au sugerat că, dacă fetele și femeile sunt învățate să reziste

73
compar ațiilor cu corpurile altora, nivelul lor de insatisfacție corporală și de supraveghere a
organismului poate fi redus.
În ansamblu, majoritatea cercetărilor privind teoria obiectificării, au utilizat eșantioane
heterosexuale, predominant caucaziene, ale uno r femei adulte și studente. Nu este clar dacă
construcțiile incorporate în teoria obiectificării se raportează una la cealaltă într -o manieră
similară pentru eșantioane mai diverse. Unele studii au arătat că multe, dar nu toate, teorii ale
teoriei de obiec tificare pot fi aplicate femeilor mai mari de 25 de ani (Augustus -Horvath și
Tylka 2009), femeilor lesbiene (Kozee și Tylka 2006) și femeilor surde (Moradi și Rottenstein
2007). Cercetările privind dansatoarele și nondansatoarele au utilizat de asemenea eș antioane
predominant caucaziene, heterosexuale ale adolescentelor sau ale femeilor adulte tinere.
Cercetările viitoare ar putea studia și eșantioane de dansatoare și nondansatoare de diferite etnii
rasă, orientare sexuală sau cultură. Stima de sine a fost asociată negativ cu nemulțumirea față
de corp la femeile din Asia de origine asiatică (Phan și Tylka 2006) și afro – americane (Russell
și Cox 2003). În mod clar, cercetarea viitoare ar trebui să examineze modelul investigat în acest
studiu cu eșantioane ma i diverse de femei și bărbați.
Este posibil ca intervențiile concepute pentru a diminua cantitatea de monitorizare corporală să
reducă, de asemenea, tendința lor referitoare la rușinea corporală și de a face comparații
corporale. De exemplu, învățarea fete lor și a femeilor cum să contextualizeze obiectificarea
sexuală; articularea modalităților specifice în care angajarea în supravegherea corporală și
compararea corpului pot limita autenticitatea, dezvoltarea, relațiile, corpul, mintea și spiritul;
și gesti onarea factoriilor declanșatori de a se angaja în supravegherea corporală și
dezorganizarea corporală (de exemplu, crearea de scenarii pe care le pot utiliza cu ei/ele
înșiși/însele și cu alții, pot ajuta în diminuarea auto -obiectificării (Tylka și Augustu s-Horvath
în presă).

7.3 Concluzii

Datele actuale oferă un sprijin puternic pentru legăturile stabilite anterior între auto –
obiectificare (sau supraveghere), rușine corporală și tulburările de alimentație (Fredrickson,
1998; McKinley & Hyde, 1996; Noll & Fredrickson, 1998), atât la adolescenți, cât și la un
eșantion de dansatori.

74
Acest studiu adaugă la înțelegerea relațiilor complexe și multilaterale dintre obiectivitate
(sexuală și de sine), stima de sine, rușine corporală, anxietatea corporal ă, frica de evaluare
corporală și tulburările de alimentație. Când luăm o perspectivă amplă și ne gândim la felul în
care diferite teorii contribuie la prezicerea aceluiași fenomen, putem vedea mai clar cum
elementele din fiecare ar putea să funcționeze împreună în m oduri nerecunoscute anterior. Prin
înțelegerea modului în care aceste procese funcționează împreună, suntem mai bine pregătiți
pentru a întrerupe imaginea corporală negativă și tulburările de alimentație, ceea ce contribuie
și îmbunătățește sănătatea psihi că pozitivă a femeilor.

75
BIBLIOGRAFIE
Abraham, S. (1996). Characteristics of eating disorders among young ballet dancers .
Psychopathology , 29, 223 –229.
American Psychological Association. (2007). Report of the APA Task Force on the
Sexualization of Girls. Washington, DC: Author. Retrieved from http://www.apa.org/
pi/wpo/sexualization_report_summary.pdf.
American Association of University Women. (2001). Hostile hallways: Bullying, teasing, and
sexual harassment in schools . Washington, DC: AAUW Educational Foundation.
Archinard, M., & Scherer, U. (1995). Training in classical dance in childhood and adolescence:
What influence on bulimia nervosa in adult patients? European Eating Disorders Review , 3,
111–116.
Arnett, J. J. (2004). Emergi ng adulthood: The winding road from the late teens through the
twenties . New York, NY: Oxford University Press.
Attie, I., & Brooks -Gunn, J. (1989). Development of eating problems in adolescent girls: A
longitudinal study . Developmental Psychology , 25, 70–79.
Augustus -Horvath, C. L., & Tylka, T. L. (2009). A test and extension of objectification theory
as it predicts disordered eating: Does women’s age matter? Journal of Counseling Psychology ,
56, 253 –265.
Baker Miller, J. (1986). Toward a new psycholog y of women (2nd ed.) . Boston, MA: Beacon
Press.
Bartky, S. L. (1990). Femininity and domination: Studies in the phenomenon of oppression .
New York: Routledge.
Basow, S. A., Foran, K. A., & Bookwala, J. (2007). Social contagion of eating disordered
behavior in college women : The role of sorority living . Psychology of Women Quarterly , 31,
394–400.
Baumeister, R. F., Campbell, J. D., Krueger, J. I., &Vohs, K. D. (2003 ). Does high self –
esteem cause better performance, interpersonal success, happiness, o r healthier lifestyles?
Psychological Science in the Public Interest , 4(1), 1 –44.
Baumeister, R. F., Smart, L. & Boden, J. M. (1996). Relation of threatened egotism to violence
and aggression: The dark side of high self -esteem. Psychological Review , 103, 5 -33.

76
Baumeister, R. F., Tice, D. M., & Hutton, D. G. (1989). Self-presentational motivations and
personality differences in self -esteem. Journal of Personality , 57, 547 -579.
Berkowitz, A. (2003). Applications of social norms theory to other health and social justice
issues . În H. W. Perkins (Ed.), The social norms approach to preventing school and college
age substance abuse ( 259–279). San Francisco, CA: Jossey -Bass.
Berger, J. (1972). Ways of seeing . London, England: Penguin.
Beumont, P. J. V., & Touyz, S. W. (1985) . The syndrome of anorexia nervosa . În Touyz, S.
W., & Beaumont , P. J. V. (Eds.), Eatingdisorders: Prevalence and treatment (1–0). Sydney,
Australia: Williams & Wilkins.
Bigler, R. S., & Liben, L. S. (2007). Developmental intergroup th eory: Explaining and reducing
children’s social stereotyping and prejudice. Current Directions in Psychological Science , 16,
162–166.
Bordo, S. (1995). Unbearable weight: Feminism, western culture, and the body. Berkeley,
CA: University of California Pre ss.
Brown, J . D., & Dutton, K. A. (1995). The thrill of victory, the complexity of defeat: Self –
esteem and people’s emotional reactions to success and failure. Journal of Personality and
Social Psychology , 68, 712 -722.
Brown, L. M., & Gilligan, C. (1992). Meeting at the crossroads: Women’s psychology and
girls’ development . Cambridge, MA: Harvard University Press.
Bureau of Labor Statistics. (2009). Median weekly earnings of full -time wage and salary
workers by detail ed occupation and sex. Regăsit în http://www.bls.gov/cps/ cpsaat39.pdf .
Burnett, R. E. (1995). Gender objectification experiences: Construct validation implications
for dysphoria and depression, and phenomenology . Duke University.
Busby, L., & Leichty, G. (1993). Feminism and advertising in traditional and nontraditional
women’s magazines, 1950s –1980s. Journalism Quarterly , 70, 247 –264.
Buss, D. M., Abbott, M., Angleitner, A., Asherian, A., Biaggio, A., Blanco -Villasenor, A.
Yang, K. (1990). International preferenc es in selecting mates: A study of 37 cultures . Journal
of Cross -Cultural Psychology , 21, 5 –47.

77
Calogero, R. M., Herbozo, S., & Thompson, J. K. (2009). Complementary weightism: The
potential costs of appearance -related commentary for women’s self -objectifi cation.
Psychology of Women Quarterly , 33, 120 –132.
Calogero, R. M., & Jost, J. T. (2010). Self-subjugation among women: Exposure to sexist
ideology, self -objectification, and the protective function of the need to avoid closure .
Washington: American Psychological Association .
Calogero, R.M., Tantleff -Dunn, S., Thompson, J.K. (2011). Self-objectification in women.
Causes, Consequences, and Counteractions . Washington: American Psychological
Association.
Carlson Jones, D. C. (2004). Body image among adol escent girls and boys: A longitudinal
study. Developmental Psychology , 40, 823 –835.
Costanzo, P. R. (1992). External socialization and the development of adaptive individuation
and social connection. The social psychology of mental health (pp. 55 –80). New York, NY:
Guilford Press.
Crocker, J., & Wolfe, C. T. (2001). Contingencies of self -worth. Psychological Review , 108
, 593-623.
Crocker, J., Luhtanen, R. K., Cooper, M. L., & Bouvrette, A. (2003). Contingencies of
selfworth in col lege students: Theory and measurement. Journal of Personality , 108, 593 -623.
Cross, S. E., & Madson, L. (1997). Models of the self: Self -construals and gender.
Psychological Bulletin , 122, 5 –37.
Deci, E., L., & Ryan, R. M. (1995). Human autonomy: The basis for true self -esteem . Efficacy,
agency, and self -esteem (pp. 31 -49). New York: Plenum.
Dellinger, K., & Williams, C. L. (1997). Makeup at work: Negotiating appearance rules in the
workplace. Gender & Society, 11, 151 –177.
Dion, K. L., Dion, K. K., & Keelan, J. P. (1990). Appearance anxiety as a dimension of social
evaluative anxiety: Exploring the ugly duckling syndrome. Contemporary Social Psychology ,
14, 220 -224.

78
Downs, D. M., James, S., & Cowan, G. (2006). Body objectification, self -esteem, and
relationship satisfaction: A comparison of exotic dancers and college women. Sex Roles , 54,
745 –752.
Dworkin, A. (1991). Pornography: Men possessing women . New York, NY: Plume.
Dworkin, A. (1974). Woman hating . New York, NY: Plume.
Eagly, A. H., Ashmore, R. D., Makhijani, M. G., & Longo, L. C. (1991). What is beautiful is
good, but . . . : A meta -analytic review of research on the physical attractiveness stereotype.
Psychological Bulletin , 110, 109 –128.
Eagly, A. H., Wood, W., & Johannesen -Schmidt, M. C. (2004). Social role theory of sex
differences and similarities: Implications for the partner preferences of women and men. The
psychology of gender (2nd ed), 269–295. New York, NY: Guilford Press.
Eck, B. A. (2003). Men are much harder: Gendered viewing of nude images . Gender and
Society , 17, 691 –710.
Feingold, A. (1990). Gender differences in effects of physical attractiveness on romantic
attraction: A comparison across five research paradigms . Journal of Personality and Social
Psychology , 59, 981 –993.
Field, A., Camargo, C., Taylor, C., Berkey, C., Frazier, L., Gillman, M., & Colditz, G. (1999).
Overweight, weight concerns, and bulimic behaviors among girls and boys. Journal of the
American Academy of Child and Adolescent Psych iatry , 38, 754 –760.
Franzoi, S. L. (1995). The body -as-object versus the body -as-process: Gender differences and
gender considerations. Sex Roles , 33, 417 -437.
Fredrickson, B., &Roberts, T. (1997). Objectification Theory: Toward understanding women’s
lived experiences and mental health risks. Psychology of Women Quarterly , 21(2), 173 -206.
Tanjaré.
Fredrickson, B. L., Roberts, T. A., Noll, S. M., Quinn, D. M., & Twenge, J. M. (1998). That
swimsuit becomes you: Sex differences in self -objectification, res trained eating, and math
performance. Journal of Personality and Social Psychology , 75, 269 –284.
French, S. A., Perry, C. L., Leon, G. R., & Fulkerson, J. A. (1995). Dieting behaviours and
weight change history in female adolescents. Health Psychology , 14, 548–555.

79
Galambos, N., Almeida, D., & Petersen, A. (1990). Masculinity, femininity, and sex role
attitudes in early adolescence: Exploring gender intensification . Child Development , 61, 1905 –
1914.
Gapinski, K. D., Brownell, K. D., & LaFrance, M. (2003 ). Body objectification and “fat talk:”
Effects on emotion, motivation, and cognitive performance . Sex Roles , 48, 377 -388.
Gerbner, G., Gross, L., Morgan, M., & Signorelli, N. (1994). Growing up with television: The
cultivation perspective. Media effects: Adv ances in theory and research (pp. 17 –41). Hillsdale,
NJ: Erlbaum.
Groesz, L. M., Levine, M. P., & Murnen, S. K. (2002). The effect of experimental presentation
of thin media images on body satisfaction: A meta -analytic review . International Journal of
Eating Disorders , 31, 1 –16.
Grogan S. (2008). Body Image: Understanding body dissatisfaction in men, women and
children (second edition) . New York: Routledge.
Grogan, S., & Wainwright, N. (1996 ). Growing up in the culture of slenderness: Girls’
experien ces of body dissatisfaction. Women’s Studies International Forum , 19, 665 –673.
Harper, B., & Tiggemann, M. (2008). The effect of thin ideal images on women’s self –
objectification, mood, and body image. Sex Roles , 58, 649 –657.
Harrison, A., & Fredrickson, B. L. (2003). Women’s sports media, self -objectification, and
mental health in Black and White adolescents . Journal of Communication , 53, 216 –232.
Harrison, K. (2003). Television viewers’ ideal body proportions: The case of the curvaceously
thin woman . Sex Roles , 48, 255 –264.
Harrison, K., & Hefner, V. (2008). Media, body image and eating disorders . Handbook of
children, media, and development (pp. 381 –406). Malden, MA: Blackwell -Wiley.
Hart, E. A., Leary, M. R., & Rejeski, W. J. (1989). The measurement of social physique
anxiety. Journal of Sport and Exercise Psychology , 11, 94 -104
Harter, S. (1993). Causes and consequences of low self -esteem in children and adolescents .
Self-esteem: The puzzle of low selfregard (pp. 87 -116). New York: Pl enum Press.
Harter, S. (1999). The construction of the self: A developmental perspective . New York:
Guilford Press.

80
Hebl, M. R., King, E. D., & Lin, J. (2004). The swimsuit becomes us all: Ethnicity, gender,
and vulnerability to self -objectification . Personality and Social Psychology Bulletin , 30, 1322 –
1331.
Henley, N. M. (1986). Body politics: Power, sex, & nonverbal communication . New York:
Touchstone.
Herbozo, S., & Thompson, J. K. (2006). Development and validation of the verbal commentary
on physical appearance scale: Considering both positive and negative commentary . Body
Image , 3, 335 –344.
Hill, M. S . (2003). Examining objectification theory: Sexual objectification’s link with self –
objectification and moderation by sexual orientation and a ge in White women . University of
Akron.
Hill, M. S., & Fischer, A. R. (2008). Examining objectification theory: Lesbian and
heterosexual women’s experiences with sexual and self -objectification . The Counseling
Psychologist , 36, 745 –776.
Jack, D. C., & Dill, D. (1992). The Silencing the Self Scale: Schemas of intimacy associated
with depression in women. Psychology of Women Quarterly , 16, 97 –106.
Jackson, S. A., Thomas, P. R., Marsh, H. W., & Smethurst, C. J. (2001). Relationships
between flow, self-concept, psychological skills, and performance . Journal of Applied Sport
Psychology , 13, 129 -153.
Jackman, M. R. (1994). The velvet glove: Paternalism and conflict in gender, class, and race
relations . Berkeley, CA: University of California Press.
Jeffreys, S. (2005). Beauty and misogyny: Harmful cultural practises in the West . London,
Routledge.
Jost, J. T. (1995). Negative illusions: Conceptual clarification and psychological evidence
concerning false consciousness . Political Psychology , 16, 397 –424.
Jost, J. T., Banaji, M., & Nosek, B. A. (2004). A decade of system justification theory:
Accumulated evidence of conscious and nonconscious bolstering of the status quo . Political
Psychology , 25, 881–919.

81
Kaschak, E. (1992 ). Engendered lives: A new psychology of women’s experience .New York,
NY: Basic Books.
Keltner, D., Gruenfeld, D. H., & Anderson, C. (2003). Power, approach, and inhibition .
Psychological Review , 110, 265 –284.
Kernberg, O. (1975). Borderline conditions and pathological narcissism . New York: Jason
Alexander.
Kernis, M. (2005). Measuring self -esteem in context: The importance of stability of self –
esteem in psychological functioning . Journal of Personality , 73, 1 –37.
Klonoff, E. A., & Landrine, H. (1995). The Schedule of Sexist E vents: A measure of lifetime
and recent sexist discrimination in women’s lives . Psychology of Women Quarterly , 19, 439 –
472.
Koss, M . P., & Oros, C. J. (1982). Sexual Experiences Survey: A research instrument
investigating sexual aggression and victimization. Journal of Consulting and Clinical
Psychology , 50, 455 -457.
Kozee, H. B., Tylka, T. L., Augustus -Horvath, C. L., & Denchik, A. (2007) . Development and
psychometric evaluation of the interpersonal sexual objectification scale . Psychology of Women
Quarterly , 31, 176 –189.
Krassas, N. R., Blauwkamp, J. M., & Wesselink, P. (2003). “Master your Johnson”: Sexual
rhetoric in Maxim and Stuff magazines . Sexuality & Culture , 7, 98 –119.
Leaper, C., & Brown, C. (2008). Perceived experiences with sexism among adolescent girls.
Child Development , 79, 685–704.
Leaper, C., & Friedman, C. K. (2007). The socialization of gender. Handbook of socializat ion
theory and research (pp. 561 –587). New York, NY: Guilford Press.
Leary, M. R., Tambor, E. S., Terdal, S. K., & Downs, D. L. (1995). Self-esteem as an
interpersonal social monitor: The sociometer hypothesis. Journal of Personality and Social
Psychology , 68, 518 -530.
Lee, J. (2003). Menarche and the (hetero)sexualization of the female body. The politics of
female bodies: Sexuality, appearance, and behavior (pp. 82 –99). New York, NY: Oxford
University Press.

82
Lefkowitz, E. S., & Gillen, M. M. (2006). “Sex is just a normal part of life”: Sexuality in
emerging adulthood. Emerging adults in American: Coming of age in the 21st century (pp.
235–256). Washington, DC: American Psychological Association.
LeGrange, D., Tibbs, J., & Noakes, T. (1994). Implications of a diagnosis of anorexia nervosa
in a ballet school. International Journal of Eating Disorders , 15, 369 –376.
Leibold, J. M., & McConnell, A. R. (2004). Women, sex, hostility, power, and suspicion:
Sexually aggressive men’s cognitive associations. Journal of Experimental Social Psychology ,
40, 256 –263.
Lerner, H. E. (1983). Female dependency in context: Some theoretical and technical
considerations . American Journal of Orthopsychiatry , 53, 697 –705.
Levin, D., & Kilbourne, J. (2008). So sexy, so soon: The new sexualized childhood and what
parents can do to protect their kids . New York, NY: Ballantine.
Lindberg, S. M., Grabe, S., & Hyde, J. S. (2007). Gender, pubertal development, and peer
sexual harassment predict objectified body consciousness in early adol escence . Journal of
Research on Adolescence , 17, 723 –742.
Lorber, J. (2010). Gender inequality: Feminist theory and politics (4th ed.). New York, NY:
Oxford University Press.
Maass, A., Cadinu, M., Guarnieri, G., & Grasselli, A. (2003). Sexual harassment u nder social
identity threat: The computer harassment paradigm . Journal of Personality and Social
Psychology , 85, 853 –870.
Macmillan, R., Nierobisz, A., & Welsh, S. (2000). Experiencing the streets: Harassment and
perceptions of safety among women . Journal of Research in Crime and Delinquency , 37, 306 –
322.
Mahalik, J. R., Mooray, E. B., Coonerty -Femiano, A., Ludlow, L. H., Slattery, S. M., & Smiler,
A. (2005). Development of the Conformity to Feminine Norms Inventory . Sex Roles , 52, 417 –
435.
Martin, C. L., & Ruble, D. (2004). Children’s search for gender cures: Cognitive perspective
on gender development . Current Directions in Psychological Science , 13, 67 –70.

83
Mazzeo, S. E. (1999). Modification of an existing measure of body image preoccupati on and
its relationship to disordered eating in female college students . Journal of Counseling
Psychology , 46, 42 –50.
McKinley, N. M., & Hyde, J. S. (1996). The Objectified Body Consciousness Scale:
Development and validation . Psychology of Women Quarterly , 20, 181 –215.
Mine r-Rubino, K., Twenge, J. M., & Fredrickson, B. L. (2002). Trait self -objectification in
women: Affective and personality correlates. Journal of Research in Personality , 36, 147 -172.
Moradi, B., Dirks, D., & Matteson, A. (2005). Role s of sexual objectification experiences and
internalization of standards of beauty in eating disorder symptomatology: A test and extension
of objectification theory . Journal of Counseling Psychology , 52, 420 –428.
Moradi, B., & Rottenstein, A. (2007). Object ification theory and deaf cultural identity attitudes:
Roles in deaf women’s eating disorder symptomatology . Journal of Counseling Psychology ,
54, 178 – 188.
Moradi, B., & Huang, Y. -P. (2008). Objectification theory and psychology of women: A
decade of advances and future directions . Psychology of Women Quarterly , 32, 377 –398.
Muehlenka mp, J. J., & Saris -Baglama, R. N. (2002). Self -objectification and its psychological
outcomes for college women. Psychology of Women , 26, 317 -379.
Murnen, S. K., Smolak, L., Mills, J. A., & Good, L. (2003). Thin, sexy women and strong,
muscular men: Grade -school responses to objectified images of women and men . Sex Roles ,
49, 427 –437.
Neumarker, K .J., Bettle, N., Bettle, O., Dudeck, U., & Neumarker, U. (1998). The Eating
Attitudes Test : Comparative analys is of female and male students at the Public Ballet School
of Berlin. European Child and Adolescent Psychiatry , 7, 19 –23.
Neumarker, K. J., Bettle, N., Neumarker, U., & Bettle, O. (2000). Age- and gender -related
psychological characteristics of adolescent ballet dancers. Psychopathology , 33, 137 –142.
Noll, S. M., & Fredrickson, B. L. (1998). A mediational model linking selfobjectification, body
shame, and disordered eating. Psychology of Women Quarterly , 22, 623 –636.
Nussbaum, M. C. (1995). Objectification . Philosophy & Public Affairs, 24, 249 –291.
Nussbaum, M. C. (1999). Sex and social justice . Oxford, England: Oxford University Press.

84
Orbach, S. (1993). Hunger strike: The anorectics struggle as a metaphor for our age . London,
England: Penguin.
Orbach, S. (2010). Bodies . London, England: Profile Books.
O’Sullivan, L., McCrudden, M., & Tolman, D. (2006). To your sexual health! Incorporating
sexuality into the health perspective. Handbook of girl s’ and women’s psychological health
(pp. 192 –199). New York, NY: Oxford University Press.
Parsons, E. M., & Betz, E. (2001). The relationship of participation in sports and physical
activity to body objectification, instrumentality, and locus of control a mong young women.
Psychology of Women Quarterly , 25, 209 -222.
Paul, P. (2005). Pornified: How pornography is transforming our lives, our relationships, and
our families . New York, NY: Times Books.
Paxton, S. J., Norris, M., Wertheim, E. H., Durkin, S. J., & Anderson, J. (2005). Body
dissatisfaction, dating and importance of thinness to attractiveness in adolescent girls . Sex
Roles , 53, 663 –675.
Peter, J., & Valkenburg, P. M. (2007). Adolescents’ exposure to a sexualized media
environment and their notions o f women as sex objects . Sex Roles , 56, 381 –395.
Phan, T., & Tylka, T. L. (2006). Exploring a model and moderators of disordered eating with
Asian American college women. Journal of Counseling Psychology , 53, 36 –47.
Pierce, E. F., & Daleng, M. L. (1998). Distortion of body image among elite female dancers .
Perceptual and Motor Skills , 87, 769 –770.
Pipher, M. (1994). Reviving Ophelia: Saving the selves of adolescent girls . New York, NY:
Ballantine Books.
Piran, N., & Cormier, H. (2005 ). The social construction of women and disordered eating
patterns . Journal of Counseling Psychology , 52, 549 –558.
Plous, S., & Neptune, D. (1997). Racial and gender biases in magazine advertising: A content
analytic study . Psychology of Women Quarterly , 21, 627–644.
Pratto, F., & Walker, A. (2004). The bases of gendered power. The psychology of gender (pp.
242–268). New York, NY: Guilford Press.

85
Reichert, T., & Carpenter, C. (2004). An update on sex in magazine advertising: 1983 to 2003 .
Journalism & Mas s Communication Quarterly , 81, 823 –837.
Roberts, T. -A. (2002). The woman in the body . Feminism & Psychology , 12(3), 324 -329.
Roberts, T. -A., & Gettman, J. Y. (2004). Mere exposure: Gender differences in the negative
effects of priming a state of self-objectification. Sex Roles , 51, 17 -27.
Robinson, J. P., & Shaver, P. R. (1973). Measures of social psychological attitudes (2nd ed.) .
Ann Arbor: Institute for Social Research.
Rogers, J. K., & Henson, K. (2007). “Hey, why don’t you wear a shorter skirt”: Structural
vulnerability and the organization of sexual harassment in temporary clerical employment.
Women’s voices, feminist visions: Classic and contemporary readings (pp. 486 –497). Boston,
MA: McGraw -Hill.
Rosenberg, M. (1965). Society and the a dolescent self -image . Princeton, NJ: Princeton
University Press
Rosenberg, M. (1979). Conceiving the self . New York: Basic Books.
Rudman, L. A., & Borgida, E. (1995). The afterglow of construct accessibility: The behavioral
consequences of priming men to view women as sexual objects . Journal of Experimental Social
Psychology , 31, 493 –517.
Russell, W.D., & Cox, R.H. (2003). Social physique anxiety, body dissatisfaction, and self –
esteem in college females of differing exercise frequency, perceived weight discrepancy, and
race. Journal of Sport Behavior , 26, 298 -318.
Saguy, T., Quinn, D. M., Dovidio, J. F., & Pratto, F. (2010). Interacting like a body:
Objectification can lead women to narrow their presence in social interactions . Psychological
Science , 21, 178 –182.
Sanchez, D. T., & Broccoli, T. L. (2008). The romance of self -objectification: Does priming
romantic relationships induce states of self -objectification among women? Sex Roles , 59, 545 –
554.
Sanchez, D. T., & Kwang, T. (2007). When the relations hip becomes her: Revisiting women’s
body concerns from a relationship contingency perspective . Psychology of Women Quarterly ,
31, 401 –414.

86
Sanford, L. T. & Donovan, M. E. (1985). Women & self -esteem: Understanding and
improving the way we think and f eel about ourselves . Harrisonburg, Pennsylvania: R.R.
Donnelley & Sons Company.
Sheffield, C. J. (2007). Sexual terrorism. Gender violence: Interdis ciplinary perspectives (2nd
ed), 111–130. New York, NY: New York University Press.
Silverstein, B., Carpman, S., Perlick, D., & Purdue, L. (1990). Nontraditional sex role
aspirations, gender identity conflict, and disordered eating among college women. Sex Roles ,
23, 687 –695.
Singh, D. (1993). Adaptive significance of female physical attr activeness: Role of waist -to-hip
ratio. Journal of Personality and Social Psychology , 65, 293 –307.
Slater, A., & Tiggemann, M. (2002). A test of objectification theory in adolescent girls. Sex
Roles , 46, 343 -349.
Slater, A., & Tiggemann, M. (2010). Body Image and Disordered Eating in Adolescent Girls
and Boys: A Test of Objectification Theory . Sex Roles , 62, 42 -49.
Smolak, L., & Murnen, S. K. (2008). Drive for leanness: Assessment and relationship to
gender, gender role and objectification . Body Image , 5, 251 –260.
Spitzack, C. (1990). Confessing excess: Women and the politics of body reduction . Albany,
NY: State University of New York Press.
Stankiewicz, J. M., & Rosselli, F. (2008). Women as sex objects and victims in print
advertisements. Sex Roles , 58, 579 –589.
Steer, A., & Tiggemann, M. (2008). The role of self -objectification in women’s sexual
functioning. Journal of Social and Clinical Psychology , 27, 205 –225.
Stice, E. (2002). Risk and maintenance factors for eating pathology: A meta -analytic review.
Psychological Bulletin , 128, 825 –848.
Stice, E., Killen, J. D., Hayward, C., & Taylor, C. B. (1998). Age of onset for binge eating and
purging during late adolescence: A 4 -year survival analysis . Journal of Abnormal Psychology ,
107, 671 –675.
Strieg el-Moore, R. H., Silberstein, L. R., Grunberg, N. E., & Rodin, J. (1990). Competing on
all fronts: Achievement orientation and disordered eating . Sex Roles , 23, 697 –702.

87
Swim, J. K., Cohen, L. L., & Hyers, L. L. (1998). Experiencing everyday prejudice and
discrimination. Prejudice: The target’s perspective (pp.37 -60). San Diego, CA: Academic
Press.
Swim, J. K., Hyers, L. L., Cohen, L. L., & Ferguson, M. J. (2001). Everyday sexism: Evidence
for its incidence, nature, and psychological impact from three daily diary studies . Journal of
Social Issues , 57, 31 –53.
Szumanski, D. M., Moffitt, L.B. & Carr, E. R., 2011. Sexual Objectification of Women:
Advances to Theory and Research . The Counseling Psychologist , 39(1), 6 –38.
Szymanski, D. M., & Henning, S. L . (2007). The role of selfobjectification in women’s
depression: A test of objectification theory. Sex Roles , 56, 45 –53.
Thompson, J. K., Coovert, M. D., Richards, D. J., Johnson, S., & Cattarin,J.(1995).
Development of body image, eating disturbance, andgeneral psychological functioning in
female adolescents: Covariancestructure modelling and longitudinal investigations .
International Journal of Eating Disorders , 18, 221–236.
Thompson, J. K., Heinberg, L. J., Altabe, M. N., & Tantleff -Dunn, S. (1999). Exacting beauty:
Theory, assessment, and treatment of body image disturbance .Washington, DC: American
Psychological Association.
Tiggemann, M., & Kuring, J. K. (2004). The role of body objectification in disordered eating
and depressed mood. British Jou rnal of Clinical Psychology , 43, 299 -311.
Tiggemann, M., & McGill, B. (2004). The role of social comparison in the effect of magazine
advertisements on women’s mood and body dissatisfaction . Journal of Social & Clinical
Psychology , 23, 23 -44.
Tiggemann, M. , & Rothblum, E. D. (1997 ). Gender differences in internal beliefs about weight
and negative attitudes towards self and others. Psychology of Women Quarterly , 21, 581 –593.
Tiggemann, M. & Slater, A. (2001). A test of objectification theory in former dancers and
dancers . Psychology of Women Quarterly , 25, 57 -64.
Tolman, D. L., Impett, E. A., Tracy, A. J., & Michael, A. (2006). Looking good, sounding
good: Femininity ideology and adolescent girls’ mental health. Psychology of Women
Quarterly , 30, 85 –95.

88
Tylka, T. L. & Hill (2004 ). Objectification theory as it relates to disordered eating among
college women. Sex Roles , 51, 719 -730.
Tylka, T. L., & Subich, L. M. (2004 ). Examining a multidimensional model of eating disorder
symptomatology among college women. Journal of Counseling Psychology , 51, 314 –328.
Usmiani, S., & Daniluk, J. (1997). Mothers and their adolescent daughters: Relationship
between self -esteem, gender role identity, and body image . Journal of Youth and Adolescence
26(1), 45 -62.
van den Berg, P., & Thompson, J. K. (2007). Self-schema and social comparison explanations
of body dissatisfaction: A laboratory investigation. Body Image , 4, 29 –38
Ward, L. M. (2003). Understanding the role of entertainment media in the sexual socializat ion
of American youth: A review of empirical research . Developmental Review , 23, 347 –388.
Ward, L. M., & Friedman, K. (2006). Using TV as a guide: Associations between television
viewing and adolescents’ sexual attitudes and behavior . Journal of Research on Adolescence ,
16, 133 –156.
Ward, L. M., Merriwether, A., & Caruthers, A. (2006). Breasts are for men: Media, masculinity
ideologies, and men’s beliefs about women’s bodies. Sex Roles , 55, 703 –714.
World Health Organization. (2005). WHO multi -country study on women’s health and
domestic violence against women: Summary report of initial results on prevalence, health
outcomes and women’s responses. Geneva, Switzerland: WHO Press.
Wolf, N. (1991). The beauty myth . New York, NY: Morrow.
Young, I. M. (1990) . Throwing like a girl and other essays in feminist philosophy and social
theory . Bloomington, IN: Indiana University Press.

89
ANEXA 1

Figura 1.1 Modelul teoriei obiectificării propus de Fredrickson și Roberts
(Sursa: Bonnie Moradi, 2010, p.142)

ANEXA 2 Experiențe de
socializare
 Obiectificare
sexuală
 Conflict al
identității de
rol, conflict al
identității
culturale sau
marginalizare
 Presiunea
masculină
asupra
aspectului
fizic Internalizarea
standardelor culturale
principale ale
atractivității
Supraveghere
corporală:
 Aspect general
 Caracteristici
specifice ale
grupului(
culoare
pielii,caracteris
tici faciale,
identitate de
rol etc.) Anxietate corporală:
 Aspect general
 Caracteristici
specifice ale
grupului(
culoare
pielii,caracteri
stici faciale,
identitate de
rol etc.)
 Rușine corporală:
 Aspect general
 Caracteristici
specifice ale
grupului(
culoare
pielii,caracteris
tici faciale,
identitate de
rol etc.)
Simptomatologie:
 Tulburări de
alimentație
 Comportamen
te inițiate
pentru
schimbarea
corpului (
chirurgie
plastică,produ
se anti –
îmbătrânire,
utilizare de
streroizi etc.
 Depresie

90
Instrumente
Urmatorul chestionar vizeaza constiinta proriului corp. Pentru fiecare item, va rog selectati raspunsul
care caracterizeaza cel mai bine atitudinile sau comportamentele dumneavoastra.Trebuie să vă
exprimați acordul utilizând scala pusă la dispoziție, după cum urmează:
1= Dezacord puternic
2 = Dezacord
3 = Neutru
4= Acord
5= Acord put ernic
Dați un răspuns pentru fiecare enunț, chiar dacă nu sunteți complet sigur(ă) de răspunsul
dumneavoastră

OBCS – Rusinea corporala
Dezacord
puternic
Dezacord
Neutru
Acord
Acord
puternic

1 Cand nu imi pot controla greutatea simt ca si cand e ceva neinregula cu
mine. 1 2 3 4 5
2 Imi e rusine de mine atunci cand nu am facut efortul de a fi mai buna
forma. 1 2 3 4 5
3 Simt ca sunt o persoana rea atunci cand nu arat asa cum as putea arata. 1 2 3 4 5
4 As fi rusinata daca oamenii ar stii cat cantaresc. 1 2 3 4 5
5 Niciodata nu imi fac griji ca ceva e in neregula cu mine atunci cand nu
fac atat de multe exercitii fizice cate ar trebui. 1 2 3 4 5
6 Cand nu fac miscare suficienta, ma intreb daca sunt suficient de buna. 1 2 3 4 5
7 Chiar si cand nu imi pot controla greutatea ma gandesc ca sunt o
persoana ok. 1 2 3 4 5

91
8 Cand nu am marimea care consider ca ar trebui sa o am, ma simt
rusinata. 1 2 3 4 5

Vă rugăm citiți cu atenție fiecare propoziție și notați răspunsul care vi se potrivește cel mai
bine.
1 = Sunt în total dezacord
OBCS – Auto -monitorizare
Dezacord
puternic
Dezacord
Neutru
Acord
Acord
puternic

1 Ma gandesc rar la felul cum arat. 1 2 3 4 5
2 Consider ca este mai important ca hainele sa fie mai comfortabile decat
sa arate bine pe mine. 1 2 3 4 5
3 Ma gandesc mai mult la felul in care se simte corpul meu si nu la felul
in care arata. 1 2 3 4 5
4 Compar foarte rar felul in care arat cu felul in care arata alte persoane. 1 2 3 4 5
5 De-a lungul zilei ma gandesc de multe ori la cum arat. 1 2 3 4 5
6 De multe ori imi fac griji daca hainele pe care le port ma fac sa arat
bine. 1 2 3 4 5
7 Rareori imi fac griji cu privire la opiniile celorlati despre felul in care
arat. 1 2 3 4 5
8 Sunt mai interesata despre ceea ce poate face corpul meu decat cum
arata. 1 2 3 4 5

92
2 = Nu sunt de acord
3 = De acord
4 = Sunt perfect de acord

Stima de sine Sunt în
total
dezacord Nu sunt
de acord De
acord
Sunt
perfect
de acord
1 Simt că am mai multe calități bune. 1 2 3 4
2 Câteodată mă simt nefolositor (nefolositoare). 1 2 3 4
3 Simt că sunt o persoană de valoare cel puțin la egalitate cu
ceilalți. 1 2 3 4
4 Aș dori să am mai mult respect față de mine însumi. 1 2 3 4
5 Sunt capabil să fac lucruri la fel de bine ca și ceilalți
oameni. 1 2 3 4
6 Câteodată mă gândesc că nu sunt bun (bună) deloc. 1 2 3 4
7 Am o atitudine pozitivă față de persoana mea. 1 2 3 4
8 Simt că nu prea am motive să fiu mândru (mândră) de
persoana mea. 1 2 3 4
9 În general sunt satisfăcut(ă) de mine însumi. 1 2 3 4
10 În general sunt înclinat(ă) să cred despre mine însumi că
dau greș în ceea ce întreprind. 1 2 3 4

Va rog sa completati urmatorul chestionar cat se poate de precis, onest si complet. Nu exista
raspunsuri gresite sau raspunsuri corecte. Toate raspunsurile sunt confidentiale.Citiți

93
următoarele afirmații și bifați, pentru fiecare, varianta care vă reprezin tă cel mai bine. Trebuie
să vă exprimați acordul utilizând scala pusă la dispoziție, după cum urmează:
1= Intotdeauna
2 = De obicei
3 = Des
4= Cateodata
5= Rar
6= Niciodata
Dați un răspuns pentru fiecare enunț, chiar dacă nu sunteți complet sigur(ă) de răspunsul
dumneavoastră .

EAT -26
Niciodata
Rar
Cateodata
Des
De obicei
Intotdeauna
1.Sunt speriata sa nu fiu supraponderala. 1 2 3 4 5 6
2.Evit sa mananc cand imi e foame. 1 2 3 4 5 6
3.Sunt preocupata de mancare. 1 2 3 4 5 6
4.Mananc cu multa pofta si simt ca nu ma pot opri. 1 2 3 4 5 6
5.Imi tai mancarea in bucatele mici. 1 2 3 4 5 6
6.Sunt constienta de numarul de calorii al alimentelor pe care le
mananc. 1 2 3 4 5 6
7.Evit , in mod particular, alimentele cu continut mare de carbohidrati. 1 2 3 4 5 6
8.Simt ca ceilalti ar prefera sa mananc mai mult. 1 2 3 4 5 6

94

Va rog ganditi -va cu atentie la viata voastra in timp ce raspundeti la intrebarile urmatoare.
Pentru fiecare intrebare, cititi intrebarea si apoi raspundeti de doua ori la aceeasi intrebare: o
data raspundeti raportandu -va la intreaga voastra viata (din copilarie pana in prezent), iar a
doua o ara raportandu -va la viata voastra din anul trecut. Apoi incercuiti raspunsul adecvat.
Trebuie să vă exprimați acordul utilizând scala pusă la dispoziție, după cum urmează: 9.Vomit dupa ce mananc. 1 2 3 4 5 6
10.Ma simt extrem de vinovata dupa ce mananc. 1 2 3 4 5 6
11.Sunt preocupata de dorinta de a fi mai slaba. 1 2 3 4 5 6
12.Ma gandesc ca ard caloriile in timp ce fac exercitii fizice. 1 2 3 4 5 6
13.Alte persoane cred ca sunt prea slaba. 1 2 3 4 5 6
14.Sunt preocupata de gandul ca am grasime in corp. 1 2 3 4 5 6
15.Imi ia mai mult decat altora sa termin de mancat. 1 2 3 4 5 6
16.Evit alimentele cu continut de zahar. 1 2 3 4 5 6
17.Mananc alimente dietetice. 1 2 3 4 5 6
18.Simt ca mancarea imi controleaza viata. 1 2 3 4 5 6
19.Dau dovada de autocontrol in legatura cu alimentele. 1 2 3 4 5 6
20.Simt ca ceilalti ma preseaza sa mananc. 1 2 3 4 5 6
21.Petrec prea mult timp gandidu -ma la mancare. 1 2 3 4 5 6
22.Ma simt incomfortabil dupa ce mananc dulciuri. 1 2 3 4 5 6
23.Sunt angajata in adoptare unui diete. 1 2 3 4 5 6
24.Prefer ca stomacul meu sa fie gol. 1 2 3 4 5 6
25.Am impulsul de a vomita dupa ce mananc. 1 2 3 4 5 6
26.Imi place sa incerc noi alimente scumpe. 1 2 3 4 5 6

95
1-niciodat ă
2-rar
3-ocazional
4- frecvent
5-aproape intotdeauna

ISOS
Niciodată
Rar
Ocazional
Frecvvent
Aproape intotdeauana
Cat de des ai fost fluierat in timp ce mergeai pe strada?
1.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
2.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai observat ca cineva se uita la sanii tai cand vorbeai cu acestia?
3.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
4.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai simtit sau ai stiut ca cineva iti evaluaeaza aspectul fizic?
5.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
6.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ti s -au atribuit denumiri sexiste, cum ar fi curva, prostituata etc.?
7.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
8.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5

96
Cat de des ai simtit ca cineva se uita insistent la corpul ta?
19.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
10.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai auzit pe cineva ca a facut un comentariu negativ in privinta
corpului tau sau a unor parti ale corpului tau?
11.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
12.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai avut un partener de viata care parea sa fie mai interesat de
aspectul tau decat de tine ca persoana?
13.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
14.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ati observat ca cineva se holbeaza la corpul dumneavoastra?
15.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
16.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ati auzit ca cineva a facut o remarca nepoliticoasa, sexuala despre
corpului dumneavoastra?
17.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
18.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai fost laudat (din punct de vedere sexual) pentru un corp frumos
sau o parte o corpului?
19.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
20.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai fost atins sau mangaiat impotriva vointei tale?
21.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5

97
22.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai fost victima unei hartuiri sexuale (la lucru, la scoala etc.)?
23.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
24.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai fost claxonat cand mergeai pe strada?
25.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
26.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai observat ca cineva se uita la una sau mai multe parti ale corpului
tau?
27.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
28.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai auzit comentarii sexuale inadecvate facute despre corpul tău?
29.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
30.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai fost incurajat sa schimbi ceva la aspectul tau fizic (ex. Pierderea
in greutate)?
31.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
32.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai fost criticat pentru ca nu aratai ca alta persoana?
33.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
34.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai observat ca cineva nu asculta ce vorbeai, dar in schimb se uita
la corpul tau sau la unele parti ale corpului tau?
35.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5

98
36.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai auzit ca cineva a facut insinuari sau comentarii sexuale cand ti –
a observat corpul?
37.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
38.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des o persoana a apucat sau a tras de una din partile corpului tau
impotriva vointei tale?
39.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
40.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des a facut cineva un gest sexual degradant catre tine?
41.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
42.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5

Urmatorul chestionat vizeaza anxietatea aspectului fizic. Pentru fiecare item, va rog selectati raspunsul
care caracterizeaza cel mai bine.Va rog sa completati urmatorul chestionar cat se poate de
precis, onest si complet. Nu exista raspunsuri gresite sau raspunsuri corecte. Toate raspunsurile
sunt confidentiale. Trebuie să vă exprimați acordul utilizând scala pusă la dispoziție, după cum
urmează:
1= Niciodata
2= Cateodata
3= Des
4= Foarte des
5= Aproape intotdeauna

99

Niciodată
Cateodata
Des
Foarte des
Aproape intotdeauana
1.Sunt agitata in privinta aspectelor care tin de aspectul fizic. 1 2 3 4 5
2.Sunt ingrijorata de faptul ca ceilalti evalueaza felul in care arat. 1 2 3 4 5
3.Ma simt confortabila cu aspectul meu fizic. 1 2 3 4 5
4.Imi place cum arat. 1 2 3 4 5
5.Mi -ar placea sa schimb felul in care arat. 1 2 3 4 5
6.Sunt satisfacuta de forma si constructia mea corporala. 1 2 3 4 5
7.Ma simt incomfortabil in legatura cu anumite aspecte ale fizicului meu. 1 2 3 4 5
8.Simt ca majoritatea prietenilor mei sunt fizic mai atractivi decat mine. 1 2 3 4 5
9.Mi -as dori sa arat mai bine. 1 2 3 4 5
10.Imi fac griji in privinta abilitatii mele de a fi atractiva pentru parteneri
romantici. 1 2 3 4 5
11.Ma simt confortabila cu atractivitatea mea faciala. 1 2 3 4 5
12.Sunt satisfacuta de greutatea mea corporala. 1 2 3 4 5
13.Devin agitata cand altii imi comenteaza aspectul fizic. 1 2 3 4 5
14.Sunt increzatoare ca ceilalti ma considera atractiva fizic. 1 2 3 4 5

Pentru fiecare item, va rog selectati raspunsul care caracterizeaza cel mai bine atitudinile sau
comportamentele dumneavoastra.Trebuie să vă exprimați acordul utilizând scala pusă la
dispoziție, după cum urmează:
1= Dezacord puternic

100
2 = Dezacord
3 = Neutru
4= Acord
5= Acord puternic

FNAES
Dezacord
puternic Dezacord
Neutru
Acord
Acord
puternic
1 Sunt preocupata de ceea ce alti oameni cred despre aspectul meu 1 2 3 4 5
2 Ma deranjeaza daca stiu ca cineva judeca forma mea fizica. 1 2 3 4 5
3 Imi fac griji ca oamenii ma vor gasi vinovata de felul in care arat. 1 2 3 4 5
4 Cand intalnesc oameni noi ma intreb ce cred ei despre infatisarea mea. 1 2 3 4 5
5 Imi e teama ca alti oameni vor observa defectele mele fizice. 1 2 3 4 5
6 Consider ca opinia altor oameni despre aspectul meu este mult prea
importanta pentru mine. 1 2 3 4 5

101