Licenta 2iulie (2) [618639]

FACULTATEA DE LITERE

LUCRARE DE LICENȚĂ

GRAIUL RU ȘILOR LIPOVENI DIN
LOCALITATEA CLIMĂUȚI, JUDEȚUL SUCEAVA.
MATERIALE PENTRU O MONOGRAFIE

PROFESOR COORDONATOR STUDENTĂ,
Conf. univ. dr. MARINA VRACIU CLAUDIA EUTEIOV

IAȘI
2018

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Facultatea de Litere
Specializarea: Limbă și literatură rusă – Limbă și literatură franceză

GRAIUL RUȘILOR LIPOVENI DIN
LOCALITATEA CLIMĂUȚI, JUDEȚUL SUCEAVA.
MATERIALE PENTRU O MONOGRAFIE

Coordonator:
Conf. univ. dr. Marina VRACIU Candidat: [anonimizat]
2018

ФАКУЛЬТЕТ СЛОВЕСНОСТИ
КАФЕДРА СЛАВИСТИКИ «ПЕТРУ КАРАМАН»

ДИПЛОМНАЯ РАБОТА

Говор русских -липован с. Климэуць, уезд
Сучава. Материалы к монографии

Научный руководитель:
д-р филологии, доцент
МАРИНА ВРАЧУ
Выускница
КЛАУДИЯ ЕВТЕЙОВ

Яссы
2018

1 Cuprins ul
CAPITOLUL I. Concepte și metodologie
1. Limba rusă, limba literară, dialect, grai, rusă veche, grai lipovenesc (rus sud ic), minoritate
lingvistică , situație lingvistică
2. Situația limbii vorbite factor în istoria limbii literare ruse
3. Rusa, gr aiul lipovenesc și slavona în viața comunității
4. Rușii -lipoveni ca obiect de cercetare multidisciplinară
CAPITOLUL II. Din istoricul cercetării graiului rușilor -lipoveni
1. Generalități
2. Nivelul fonetic
3. Nivelul morfosintactic
4. Nivelul lexical
CAPITOLUL III: Portretul lingvistic al vorbitorului de limba rusă. Studiu de caz: satul
Climăuți, județul Suceava
1. Personologia lingvistică, p ortretizarea vorbitorului – direcție de cercetare lingvistică
2. Descrierea materialului
3. Analiza lingvistică
CAPITOLUL IV. Limba slavonă în viața comunităților lipovenești
1. Generalități: limba slavonă ca limbă vie
2. Limba slavonă în viața rușilor lipoveni
3. Limba slavă veche. Limba slavonă: istorie, alfabete, cărți
3.1. Alfabetul chirilic – condiții istorice
Nașterea unui alfabet și a unei traduceri a Bibliei
V. ANEXE
Bibliografie

2
Cодержание
Вступление
ГЛАВА I. Понятия и методология
1. Русский язык, литературный язык, диалект, говор, древнерусский язык, липованский
говор (южно велико русский ), язык и говор, языковое меньшинство
2. Языковая с итуация как факт oр в истории русского литературного
3. Русский язык , липованский говор и церковнославянский язык в жизни общины
русских -липован
4. Pусские -липован е как oбъект м еждисциплинарны х исследований
ГЛАВА II. К истории изучения вопроса
К истории исследовани я липованских говоров Румынии
1. Общие пон ятия
2. Фонетический уровень
3. Морфосинтаксический уровень
4. Лексический уровень
ГЛАВА III: Лингвистический портрет нocителя русского язык a
1. Лингвоперсонология – направление лингвистически х исследовани й
2. Нaблюдения над языком жителей с. Клим эуць, уезд Сучава
3. Описание и анализ материала
ГЛАВА IV. Церковнославянский язык в жизни липованских общин
1.Общие пон ятия: церковнославянский язык как живое явление
2. Церковнославянский язык в жизни общины русских -липован
3. Крестьянская книжность
3.1.Кирил лица – исторические условия . Рождение а збуки и перевод Библии
V. ПРИЛОЖЕНИЯ
ИСПОЛЬЗОВАННАЯ ЛИТЕРАТУРА

3 Argument
Prezenta lucrarea de licență a fost elaborată ca o primă etapă din ceea ce sperăm să
devină un studiu mai amplu. În prezent nu există o monografie lingvistică a graiului rușilor –
lipoveni publicată în limba română sau în limba rusă care să contribuie la cunoașterea și
promovarea ilimbii rușilor lipoveni din satul Climăuți, județul Suceava. Cele mai multe
contribuții pe această temă fiind consacrate zonei de sud a țării, consider că se impune
cercetarea materialului ling vistic oferit de comunitățile de lipoveni din partea de nord a
României.
Deși membrii comunității rușilor -lipoveni se definesc în primul rând ca grup
confesional, conștiința lingvistică a acestui grup este destul de puternică. Limba este pentru
aceștia un simbol care transmite și influențează ideile și valorile culturale și spirituale ale
acestei comunități.
Adunarea datelor provenite de la vorbitorii de rusă în varianta graiului lipovenesc este
necesară și din alte motive, dintre care cel mai urgent este necesitatea de conservare a
patrimoniului material al acestei comunități etno -confesionale. Forma graiului lipovenesc
prezintă anumite diferențe față de cel din sudul țării, consemnate în urmă cu mai multe
decenii de lingviștii români.
Lucrarea de față s e dorește a fi o încercare de prezentare a unei imagini de ansamblu a
rușilor lipoveni a căror prezență în spațiul românesc datează de peste un sfert de mileniu, cu
privire specială asupra unor aspecte definitorii pentru rușii -lipoveni: conservarea religie i
precum și a graiului, care cel mai probabil în viitorul apropiat se va modifica, în pincipiu, ca
urmare a faptului că numărului de vorbitori va scădea.
Lucrarea este structurată pe patru capitole, precedate de o scurtă introducere – argument
și urmate de concluzie, o secțiune bibliografică și o Anexă. În cele patru capitole se oferă
informații și imagini cu privire la trecutul, evoluția, limba, traiul, religia și cultura rușilor
lipoveni.
Primul capitol propune o analiză a unor concepte pe baza cărora se lucrează pe parcursul
întregii lucrări precum și scoaterea în evidență a unor simboluri etnice prezente în sânul
acestei minorități posesoare a unei culturi medievale rusești autentice.
Capitolul Cercetări prezintă un scurt istoric al graiurilor lip ovenești, mai exact o privire
generală asupra condițiilor în care ele s -au desprins din sistemul graiurilor ruse, specificul lor

4 dobândit în condițiile existenței lor în mediul aloglot pe cele trei nivele de bază: fonetic,
gramatical și lexical.
Capitolul III, intitulat Portretul lingvistic al vorbitorului de limbă rusă . Studiu de caz:
satul Climăuți, județul Suceava , conține rezultatul unei anchete directe (analiză și sinteză),
efectuate pe teren prin diverse metode lingvistice pentru colectarea materialului dialectal
(nivel fonetic, morfologic și lexical). Graiului lipovenilor din satul Climăuți îi sunt proprii
particularități sud -velikoruse, cu puține trăsături ale graiurilor de tranziție și velikoruse de
nord, lexicul resimțind o ușoară influen ță a limbii române și ucrainene.
Pentru că religia joacă un rol central în viața rușilor lipoveni, ultimul capitol este dedicat
în totalitate limbii slavone și celor care au dat nașterii unui alfabet pentru ca omul să poată
comunica mai ușor cu Dumnezeu. Limba slavonă rămâne o limbă vie, deoarece este folosită
numai în sfera cultului religios, rușii lipoveni utilizând -o zilnic în comunicarea lor cu
Dumnezeu și cu semenii.
Păstrarea și transmiterea graiului, tradițiilor, obiceiurilor, alături de elementele religioase
au reprezentat și încă mai reprezintă reperele fundamentale în interiorul cărora se desfășoară
viața rușilor lipoveni.
Lucrarea include două anexe, transcrierea interviurilor luate unor locuitori ai satului
Climăuți, jud. Suceava și o secțiune iconografică care prezintă câteva cărți din arhiva de
familie a autoarei, parte componentă a unei monografii a localității.

5 CAPITOLUL I. Concepte și metodologie
1. Limba rusă, limba literară, dialect, grai, rusă veche, grai lipovenesc (rus sud ic), limbă
și grai, minoritate lingvistică
Potrivit lingviștilor, formarea unei etnii constituie un proces complex, de durată, care
la nivelul unui grup implică transformări structurale ale unor multitudini de elemente,
precum: limba, teritoriul și religia. Gr upurile umane, având uneori origini diferite, dar, trăind
pe același teritoriu, evoluează atât prin prisma interrelațiilor cu alte grupuri cât și în raport cu
mediul.
Limba și dialectele reprezintă sisteme deschise în vocabular și sintaxă și aproape
închis e în fonetică și morfologie.1 Potrivit lingvistului R. Budagov, limba literară în raport cu
graiurile și dialectele constituie obiectul de studiu a două ramuri ale lingvisticii, sau chiar a
două lingvistici, având principii și metode aparte și reprezentând aspectul cultural al unei
limbi naționale. Astfel, orice studiu asupra unei limbi literare ne demonstrează faptul că, din
punct de vedere istoric, limba literară se dezvoltă în timp numai după apariția ei într -o epocă,
prin lansarea și impunerea unui dial ect sau grai, datorită unor factori culturali, politici sau
economici. În același timp, limba literară traversează un proces continuu pe parcul dezvoltării
sale istorice atât cu dialectele, cât și cu graiurile înrudite de la baza originii ei.
Coexistența diverselor sisteme lingvistice în același grai constituie un fenomen care
nu mai lasă loc nici unei îndoieli. Un aspect al acestei coexistențe îl constituie și desele
fluctuații înregistrate în situația lingvistică a vorbitorilor ruși -lipoveni.2
Graiuril e rușilor lipoveni au constituit un obiect de studiu pentru numeroși lingviști
din România. Studiile lingvistice asupra acestor graiuri au început să apară cu aproximativ
trei decenii în urmă. Atât la nivel fonetic, cât și la cel lexical, graiurile ruse li povenești se
caracterizează prin unitate deplină, iar unele variații fonetice sau lexicale nu constituie un
obstacol pentru înțelegerea lipovenilor din zone diferite ale țării.
Studiul literaturii de specialitate ne arată că este foarte dificil de formulat o definiție a
minorității etnice , lingvistice sau naționale, care să fie universal recunoscută. O astfel de
definiție a fost formulată, în anii 1970 de către Francesco Capotorti , membru al ONU.
Conform acestuia, ,o minoritate națională viza un grup numeric inferior restului populației

1 A. Cпринчак, Очерк русского историког o-синтаксис a, Москва , 1961 .
2 G. Francescato, A Case of coexistence of phonetic systems , 1959, p.78 -86.

6 unui stat, în poziție non -dominantă, a cărui membri supuși ai statului posedă din punct de
vedere etnic, religios sau lingvistic caracteristicile care o diferențiază de restul populației și
manifestă într -un mod implicit un se ntiment de solidaritate care -i permite să -și prezerveze
cultura, tradiția, religia sau limba ”1. Prin urmare, f orma lingvistică în care ne expriăm ne
definește ca identitate nu numai lingvistică, ci și culturală, etnică și națională, ne definește ca
indiviz i care se raportează atât la comunitatea lingvistică și etnică de care aparțin, dar în
același timp la comunitățile lingvistice de care se diferențiază și fără de care nu s -ar putea
defini. Astfel, Adrian Liviu Ivan, afirma în legătură cu acestea faptul că:,,Dacă națiunea este
expresia voinței de a trăi împreună, atunci minoritatea este expresia voinței de a trăi aparte,
fără a se topi în majoritatea care o înconjoară” .2

2. Situația limbii vorbite – factor în ist oria limbii literare ruse, limbă și grai, minoritate
lingvistică, situație lingvistică
Potrivit lingvistului rus Boris Uspenski , problemele istoriei limbii literare ruse sunt
legate în mod nemijlocit de analiza situației lingvistice din Rusia Veche. Acest fapt
deosebește istoria limbii literare ruse de istoria altor limbi literare, unde analiza situației
lingvistice necesită să fie supusă precum o temă de cercetare lingvistică a limbii respective; în
acest mod situația arătată determină specificul istoriei limbii literare ruse ca disciplină
lingvistică. În ceea ce privește situația lingvistică a Rusiei vechi, problema centrală o
reprezintă relația dintre limba slavonă (rus. церковнославянркий язык ) și limba rusă (rus.
pусский язык ).
În diversele studii având ca subiect raportul dintre rusă (vernaculară, vorbită) și
slavonă (limbă de cultură), relația dintre cele două este estimată în mod diferit după cum nota
și Aleksei A. Șahmatov. Așadar, slavona (bisericească) este considerată ca f iind,,o formă a
limbii slave vechi (rus. cтарославянский язык ) cu trăsături (vechi) rusești.”3 Ea a fost
literară în spațiul de răsărit – Slavia Ortodoxă, precum și în unele spații ulterior catolice, ca de
ex. în Polonia și Marele Ducat al Lituaniei până î n secolul al XVIII -lea. Ea a stat la baza
limbii ruse (care a fost limba slavilor de răsărit până în secolul al XVI -lea), potrivit diverșilor

1 Francesco Capotorti, Etude de droits des personnes appartenant aux minorités ethniques, religieuses et
linguistiques , New -York, 1991.
2http://europa2020.spiruharet.ro/wp -content/uploads/2015/05/Diploma%C5%A3ia -publica -si-
minorit%C4%83%C5% A3ile -etnice -si-na%C5%A3ionale -1.pdf
3 Marina Vraciu, O istorie a limbii ruse literare , Iași, 2016, p.14 .

7 filologi și lingviști. În trecut, fiind folosită ca limbă de învățare, iar mai târziu ca limbă a
traducerilor ( rom. Viețile Sfinților Boris și Gleb , rus. ,,Житие Бориса и Глеба ”; rom. Viața
lui Teodosie de la Mănăstirea Peșterilor din Kiev , rus. ,,Житие Феодосия Печерского ”), ea
nu numai că se scria, dar se și vorbea. Actualmente ea mai este întrebuințată doar în cadrul
Bisericii Ortodoxe de la Moscova, și în cea a creștinilor ortodocși de rit vechi. Faptul că
limba rusă literară ar fi apărut independent a fost susținut de c ercetători precum Obnorski, dar
au existat și multe critici în aceast sens, venite de la critici ca V.V. Vinogradov, care avea o
opinie diferită. În cadrul Congresului Internațional al Slaviștilor, din anul 1958, el a susținut o
lucrare prin care a lansat ipoteza conform căreia ,,în secolele al XI -XII-lea, slavii de
sud/meridionali (s îrbi, bulgari) aveau o sferă culturală deservită de slava veche, oarecum
modificată sub influența limbilor locale.”1 Mai mult, el a afirmat prompt faptul că această
limbă nu po ate fi neglijată, întrucât cu ajutorul ei au fost scrise aproximativ 80 de mii de
monumente. Același Vinogradov a vorbit și despre dualismul limbii ruse literare bazându -se
pe două spații care prezintă o diferență vizibilă între ele, așadar spațiul slav cu lt în care
predomină normele limbii culte și cel prelucrat popular , care este supus normelor vii. Atât
primele elemente, cât și celelalte sunt prezente în poemul epic al literaturii ruse Cântec
despre oastea lui Igor . Alături de Vinogradov, un alt critic c onvins este N.I.Tolstoi , care
afirma în lucrare a sa Церковно -славянский и русский , că slavii de răsărit (rușii, bielorușii și
ucrainienii) care au creat un puternic stat feudal – Rusia Kieveană, au avut o singură limbă
literară și anume slava arhaică (rus. древнеславянский язык ), care a existat până în secolul al
XVIII -lea, înaintea de formarea literaturii ruse noi, și că pentru ei vechea slavonă bisericească
nu era altceva decât un model la care se raportau în diferite perio ade și țări, sub influența
limbilor verniculare. În aceeași manieră au luat naștere și redacțiile, sau izvoadele (rus.
церковно -славянский русского извода ), iar granițele dintre acestea sunt ilustrate sub forma
unei piramide, unde vîrful este reprezentat de către nivelul superior – literatura sacră cu ale ei
genuri: apocrife, panegirice, Psaltirea, iar lucrările istorice, nara țiunile, literatura de că lătorie
(pelerinajele) construiesc latura laică. Prin urmare, la Tolstoi este vorba despre două limbi
scrise, și anume slavona biserice ască și rusa. În viziunea lui B.A. Uspenski, în Vechea Rusie
a existat fenomenul numit diglosie. Conform Dicționarului de termeni lingvistici al Tatianei
V. Jerebilo, diglosia reprezintă ,,o variantă sau o varietate a bilingvismului, o posesie a două
dialec te teritoriale ale unei limbi, de exemplu: engleza britanică și americană ”.2 Uspenski
afirma că diglosia s -a format datorită faptului că slavona bisericească a fost introdusă ca

1 Marina Vraciu, op.cit ., p. 16
2 T.B. Жеребило , Словарь лингвистических терминов , 2010

8 limbă de învățătură, a educației, într -un mod conștient fiind op usă rusei la început. Însă
conform uneia dintre ultimele concepții de autoritate, formulate de V.M. Jivov (2014), rusa și
slavona funcționau alternativ în situații de discurs specifice. Așadar el considera faptul că
între cele două forme de existemță ale l imbii ar exista o interacțiune. Prin urmare, majoritatea
lingviștilor acceptă faptul că există două limbi, însă raporturile dintre ele sunt caracterizate în
mod diferit.
În procesul celei de -a doua influențe de origine slavonă meridională , adică
spre sfârșitul secolului al XIV -lea, limba slavonă devine din nou saturată de elemente slave
meridionale, însă această slavonizare se regăsește să spunem așa, pe pozițiile deja
câștigate. Cu alte cuvine, lucrurile nu se întorc la starea lor inițială (cu toate că așa se înțelege
prin activitățile lor chiar înșiși reformatorii limbii), iar saturarea cu elemente preluate
din slavona de redacție sudică, adică din limba literară care se formase deja în
perioada respectivă în Rusia. Ulterior se remarcă un progres în con stituirea -definirea mai
clară a textului rus literar de proveniență slavonă, care combină elementele limbii după
proveniența lor din slavona estetică și cea sudică .
.
3. Rusa , graiul lipovenesc și slavona în viața comunității
Dacă este să căutăm moștenirea cultural istorică pe care au lăsat -o rușii -lipoveni de pe
teritoriul României de astăzi, aceasta fără îndoială se referă la graiul lipovenesc și la limba
slavonă bisericească. Așadar, după cum bine se știe deja, ,,limba rusă aparține grupului slav
oriental al familiei de limbi indo -europene”.1 Theodor Capidan notează că,,unul dintre
cazurile de bilingvism dialectal înregistrate pe teritoriul țării noastre este biligvismul slavo –
român”2. Acestuia i se subordonează și graiul lipovenilor care are o serie de trăsături
distincte, ca de ex.: fenomenul akanie care constă în rostirea lui o etimologic în poziție atonă,
după o consoană moale, pronunțarea fricativă a consoanei g, rostirea moale a lui t final din
desinențele verbale și prezența sunetului io t în poziție intervocalică. Datorită faptului că s -au
stabilit pe un teritoriu lingvistic străin, pierzând contactul cu rusa comună, limba lor a suferit
o serie de influențe externe. Cu toate acestea, variațiile fonetice sau lexicale nu constituie un
obsta col de comunicare între lipovenii celor două mari zone ale prezenței lor din România,
cum de altfel, destul de ușor, se realizează și comunicarea cu rușii din actuala Rusie.

1 https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_rus%C4%83
2 Th. Capidan, Limbă și cultură , București, 1943, p.215

9 Rușii -lipoveni sunt foarte conștienți de tradiția proprie și de necesitatea de a o
perpetua. Așadar, pe lângă graiul moștenit de la strămoși și conservat până în prezent, rușii –
lipoveni au moștenit și limba slavonă. S lavon a reprezintă o limbă sacră, importantă pentru
comunitatea rușilor -lipoveni, în primul rând , pentru că este limba Bisericii, limba în care ei
comunică cu Dumnezeu. Rușii -lipoveni consideră că , dacă pierd limba slavonă, își pierd
rădăcinile, originile. Cărțile sacre din limba slavonă sunt o conversație între Dumnezeu și om,
iar conversația unei persoane cu Dumnezeu est e o rugăciune și ea nu poate fi condusă de
limba profan ă, a comunicării cotidiena. Limbajul în care vorbești cu Dumnezeu și Dumnezeu
vorbește cu tine trebuie să fie diferit de limbajul vieții de zi cu zi, deoarece acesta este un alt
nivel al comunicării, î n consecință . Prin urmare, limba sacră diferă de limba profanului, iar
rușii-lipoveni păstrează această diferență. Se poate spune că, în cadrul comunităților acestor
vorbitori, există o diglosie. Din perspectiva studiului limbii ruse contemporane, se poate
adăuga că prezența slavonei în uzul unor comunități susține ideea acesteia ca limbă vie
precum și ideea că, dat f iind că slavona este rezervată textului și discursului religios, care
reprezintă o formă actuală de utilizare a limbii, includerea acestui stil în lista stilurilor
funcționale este justificată.

4. Rușii -lipoveni ca obiect de cercetare multidisciplinară
Unii cercetători au considerat că denumirea de „lipoveni“ provine de la cuvântul
„ritual“, însă acest cuvânt este unul nou, el fiind inventat în epoca țarului Petru I, și din acea
perioadă a intrat imediat în viața de zi cu zi în noua biseric ă niconiană și a devenit o valoare
mult evoluată de către teologi, liturgi, precum și de alți scriitori ai acestei biserici care au
început să se exprime prin: „ritualul cere moniei de botez”, „ritul ceremoniei de
împărtășanie”, „ritualul ceremoniei de cununie”, etc. Totu l a devenit numai ritual. Dar în
ultima perioadă, până și credincioșii noului rit au început să -și dea seama că acest cuvânt
„ritual“ nu este unul de origine bisericească, ci este străin de terminologia liturgică a bisericii.
Biserica cunoaște cuvântul „râ nduială” și „urmarea ei”, dar nu cunoaște cuvântul „ritual“.
Noi excludem cu fermitate acest termen „ritual“ – declară un teolog ortodox – ,,ca un cuvânt
incomplet și în mod logic neliterar și chiar nesigur“1. Din nefericire, suntem obligați să
folosim a cest termen ca fiind unul general acceptat, deși neliterar și inventat de adversarii
Bisericii Ortodoxe Vechi. Mai mult, suntem nevoiți să -i numim pe vechii creștini ortodocși

1 Calea ortodoxă , Ediția I. . 1939, pag. 71

10 ca – „creștini ortodocși ruși de rit vechi. În caz contrar, cititorii nu vor înț elege, dar în acești
termeni –,,ritual“ și „creștinii ortodocși ruși de rit vechi” – investim cu adevărat propriul
nostru sens, destul de clar, bine definit, și destul de logic ”.1
Creștinii ortodocși de rit vechi din România sunt denumiți „lipoveni”. Conform
anumitor păreri, a ceastă denumire este una aleatorie. Pentru alții, începând cu scriitorul
Andrei Melnikov -Pecerski și uni i istorici, precum Al. Varona, termenul „lipovan” provine de
la numele unui cuvios monah Filip, fondatorul uneia dintre tabere le de staroveri – bespopovțî,
care a trăit în secolul al XVII -lea. Alți cercetători i ai perioadei noastre care se preocupă cu
studiul creștinilor ortodocși ruși de rit vechi ca lingvistul și etnologul Feodor Chirilă, au
respins această presupunere susținând că termenul de,,philippon” este atribuit nejustificat
staroverilor din afara Rusiei. Așadar, Feodor Chirilă sublinează că,, singura comunitate, care
s-a desprins de comunitatea bespopovților filipoveni din Pomorie, și unde membrii ei sunt
cunoscuți ca fil iponi (dar nu lipoveni), nu au vreo legătură cu membrii comunității starovere,
care s -au stabilit în România, și care aparțineau curentului de bespopovțî de la Vetka; cu atât
mai mult, doctrina de auto -incendiere, precum și alte învățături ale filipponilor bespopovțî, au
fost respinse categoric de vechi – credincioșii de curentul popovților; cronologic vorbind,
adepții lui Filip – bespopovții -, au început să apară în aceste locuri abia după 1743, mai exact
după moartea călugărului Filip, or în România starove rii erau cunoscuți ca lipoveni cu mult
înainte și cu toții au aparținut comunității de popovțî; un grup restrâns de bespopovțî –
fedoseevțî, dar, atenție!, nu filippovțî, a apărut în Climăuți în anii '60 ai secolului al XIX -lea,
înființat de un anume Pavel din Prusia (1821 -1885)”.2
În timp ce unii cercetători ca lingvistul Victor Vascenco au afirmat că denumirea de
„lipovan” se datorează faptului că, creștinii ortodocși ruși de rit vechi se ascundeau cu
precădere în zone cu păduri de tei (rus. ,,Липа ”), iar din lemnul de tei confecționau icoane,
istoricul Alexandr Prigarin susține această versiune evocând legende din sânul comunității
lipovenești, potrivit cărora:,,noi, lipovenii, ne -am ascuns prin păduri de tei. Mai apoi, în
timpul țarinei Ecaterina, am ple cat din aceste păduri, multe la număr. Acolo și icoanele erau
făcute tot din lemn de tei; de aici unii au tras concluzia că suntem lipoveni.”3. Alți cercetători
au susținut că denumirea de „lipovan” provine de la faptul că acești creștinii ortodocși ruși de
rit vechi s -au ascuns d e represaliil e autorităților și ale bisericii oficiale în pădurile de tei. Cu

1 Idem.
2 F. Chirilă, Minoritatea rușilor lipoveni. Dovezi istorice privind așezarea și evoluția , București, 2001
3 A.A. Пригарин. , Русские старообрядцы на Дунае : формирование этноконфессиональной общности в
конце XVIII – первой половине XIX вв. – Одесса -Измаил -Москва , Одесса, 2010, p. 111

11 toate acestea, și această presupunere pare absurdă, deoarece d in cauza persecuțiilor,
credincioșii ortodocși de rit vechi au trebuit să se ascundă și să trăiască perioade îndelungate
în diferite păduri, pustietăți, râpe, mlaștini, mahalale mărginașe ale unor orașe mari , și nu
dincolo de granițele Rusiei , ci în interiorul ei, unde au fost urmăriți și prigoniți . Potrivit lui
Filip Ipatiov, nici în zona unde s -au așezat în România nu se poate vorbi despre păduri
propriu zise de tei:,,Analizând arealele împădurite din zonele în care s -au așezat și viețuiesc și
astăzi lipovenii, putem afirma că teiul nu apare decât sub forma pădurilor de șleu atât în
Moldova cât ți în Dobrogea.”1 Așadar, a ceastă denumire de „lipovan” este complet
necunoscută. Mai credibil este faptul că numele de „lipovan” este derivat de la satul
Lipoveni, situat în Bucovina, nu departe de orașul Suceava, unde crești nii ortodocși ruși de rit
vechi s -au stabilit pentru prima dată în anul 1669, pe domeniul mănăstirii Dragomirna.
Așadar, după F. Chiri lă, termenul de ,,lipoveni” s -a format de la substantivul rus.,,lipa”
(rus.lipa – lip+ovan; lipovan -lipovan+e; rom.lipovan , lipovean, lipoveni). La început, nu rușii
lipoveni se numeau așa între ei, ci i -au numit așa localnicii cu care ei intrau în contact. Între
ei, rușii lipoveni se numeau ,,staroobriadțî” sau ,,staroverî” (credincioși de rit vechi). Totuși, în
ciuda autorită ții științifice a autorilor acestor ipoteze, cea mai solidă rămâne explicația
potrivit căreia etnonimul în discuție provine de le denumirea conducătorului grupului etnic –
religios ajuns pe teritoriul Moldovei în secolul al XVIII, Filip.

Repere stori ce
Avându -și originile în Rusia, rușii lipoveni utilizează drept limbă de comunicare în
cadrul comunitații lor limba rusă. Cu mulți ani în urmă, unii credincioși de rit vechi, mai
precis adversarii patriarhului reformator Nikon (1652 -1658), prigoniți de biser ica oficială și
de puterea de stat, au fost obligați fie să își pună capăt zilelor, adesea prin jertfirea, pe rug a
propriei ființe, fie să -și caute ref ugiul în alte ținuturi. Astfel , ei au plecat din zonele centrale
ale Rusiei în ținuturile ei cât mai înd epărtate, iar alții au părăsit chiar granițele ei, și s -au
stabilit pe teritoriul unor țări învecinate, printre care și teritoriul României de astăzi: ,,Au
apărut așezări ale rușilor staroveri în zone montane ale Siberiei și Caucazului, nepopulate
până atun ci de nimeni. Rușii staroveri au populat regiuni întregi din Ucraina, Bielorusia,
Polonia, Basarabia. Un număr apreciabil de staroveri s -a stabilit în Turcia, Valahia,

1 F. Ipatiov, Rușii -lipoveni din România , Cluj -Napoca, 2001, p.17

12 Moldavia, Austria și Prusia.”1 Reforma impusă de către patria rhul Nikon nu a reușit să f acă
nimic altceva decât să distrugă vechea credință, vechiul ritual bisericesc, tradițional și nu a
oferit n imic în schimb. Staroverii au adus cu ei de pe meleagurile natale, nu numai obiecte de
trebuință gospodărească, ci și obiceiuri, tradiții și modul d e viață specific rusesc. Pe lângă
toate acestea, ei au adus și obiectele pe care le consideau a fi cel mai de preț: icoane vechi,
cărți și manuscrise bisericești. Pe noile meleaguri, acestora li s -a asigurat libertatea practicării
cultului, dar, în schimb, limba lor a pierdut legătura cu limba rusă comună și încetul cu
încetul, aceasta a început să se îndepărteze de ea în plan fonetic, gramatical și lexical.
Strămoșii rușilor lipoveni de astăzi, la începutul existenței lor pe teritoriul României, vorbeau
doar în limba lor maternă, adică limba rusă, întrucât ei nu cunoșteau o altă limbă. Însă, în
timp, aflându -se în mijlocul populației românești, viețuind alături de ea, comunicând cu
aceasta în virtutea unei necesități a vieții lor, s -au obișnuit încet, încet să înțeleagă și limba
română, și chiar să își însușească anumite cuvinte și expresii românești. Prin urmare, limba
inițială a rușilor lipoveni a suferit o serie de influențe externe care i -au făcut pe lingviști să
considere faptul că,,Limba rușilor lipove ni o reprezintă graiurile lipovenești, desprinse din
trunchiul lor – Limba rusă – vorbită cu aproape trei sute de ani în urmă […]. Noul mediu geo –
lingvistic în care există graiurile lipovenești a determinat o evoluție specifică a acestora, și,
mai ales, a structurii vocabularului: lexicul lor autohton a fost sensibil augmentat prin apariția
unui strat însemnat de cuvinte de origine aloglotă. Găsim, astefel, elemente lexicale de
origine ucraineană, turco -tătară, bulgară (chiar germană, în Bucovina), și, m ai cu seamă,
românească. Atât la nivelul fonetic și gramatical, cît și la cel lexical graiurile ruse lipovenești
se caracterizează prin unitate deplină, iar unele variații fonetice sau lexicale nu constituie un
obstacol pentru înțelegerea reciprocă între l ipovenii din Dobrogea, de exemplu, și cei din
Bucovina sau Moldova.”.2 Deșii la început, rușii lipoveni trăiau retrași, evitând contactele cu
populația românească, în timp ei și -au însușit limba română, iar astăzi vorbesc liber atât în
graiurile lor natale , cât și în limba română.
Stabilirea inițială a coloniștilor ruși staroveri pe pământul românesc, acum mai bine
de două secole a creat tabloul de azi al răspândirii rușilor lipoveni în România. Actualmente,
sunt în total 37 de așezări în care locuiesc ruș ii lipoveni, însă, în principiu doar în cele rurale,
predomină populația vorbitoare de limba rusă asupra celei vorbitoare de limba română.
Aceste așezări sunt situate în cea mai mare parte de -alungul părții de est a României, în

1 Ibidem , p.29
2 Feodor Chirilă , Andrei Ivanov, Theodor Olteanu, Probleme de dialectologie, Graiurile rusești lipovenești dn
România ,1993, p.22 .

13 regiunile: Bucovina, Moldov a, Dobrogea și Muntenia. În Bucovina, rușii lipoveni locuiesc în
mediul rural în sate precum: Climăuți, Lipoveni sau Socolințî și Manolea, dar și in oașele:
Rădăuți, Suceava și Fălticeni. În Moldova, rușii lipoveni își duc existența în localități precum:
Brătești, Focuri, Tîrgu Frumos, Lespezi, Roman, Piatra Neamț, Botoșani, Iași și Plopana.
Muntenia reprezintă regiunea cu cea mai puternică concentrare a rușilor lipoveni în mediul
urban datorată prezenței a două mari cumunități ruso -lipovenești: cea a Brăil ei și cea a
Bucureștiului, urmate de cea a Galațiului. În ceea ce privește mediul rural din Muntenia, el
este reprezentat, în special, de o mică comunitate identificată în cadrul localității Bordușani,
din județul Ialomița. În zona Dobrogei locuiesc mai mu lt de jumătate dintre rușii -lipoveni din
România. În județul Tulcea aproape trei sferturi din ruși -lipoveni locuiesc în mediul rural, în
localități precum: Sarichioi, Slava Rusă, Slava Cercheză, Jurilova, Mahmudia, Carcaliu, Mila
23, Sulina, Periprava, Bab adag și Sfiștofca, dar cu toate acestea și în orașul Tulcea își duc
traiul un număr important de ruși -lipoveni. În celălalt județ dobrogean, Constanța, rușii
lipoveni sunt repartizați destul de echilibrat în ceea ce privește cele două medii rural -urban, ei
locuind în orașul Constanța, dar și în localitățile rurale Năvodari, Ghindărești și 2 Mai.

Cultura materială și spirituală ieri și azi
Odată cu rostirea sau scrierea termenului ,, lipoveni”, cu siguranță în mintea omului
apar o serie de noțiuni asociati ve precum: barbă, lotca, pescar, Delta Dunării, Moldova , limba
rusă, limba slavonă, harnic, ordonat, baia de aburi, biserică, etc. Unele dintre aceste noțiuni
exprimând trăsături caracteristice ale lipovenilor, aduse de străbuni din partea lor istorică
(Rusia țarului Petru I cel Mare), iar altele sunt trăsături dobândite de urmași pe noul teritoriu
unde și -au dus traiul. ,,Noțiunile asociative sunt cele care definesc un popor, o populație, o
etnie. ”1 De fapt, ele, alcătuiesc acea parte a existenței oamenilor care poate fi cel mai bine
ilustrată prin cuvântul cultură. După cum bine se știe, fiecare etnie are cultura ei, iar prin
cultură, etniile, genealogic înrudite sau nu, se deosebesc una de alta. Deosebirile culturale pot
fi atât foarte vizibile, cât și fo arte neînsemnate. Cert este că niciodată nu se poate vorbi de
două sau mai multe culturi care nu ar avea nicio similitudine, nimic comun în plan sincronic
sau diacronic, oricât de depărtate ar fi una față de alta în spațiu. Orice cultură conține în ea și
trăsături general umane.

1 Zorile , nr.7/1996

14 În ceea ce îi privește pe rușii lipoveni, aceștia au trăsături specifice în mai toate
domeniile vieții materiale și spirituale. În acest sens, cred că este destul să ne referim la
credința acestora, la sentimentul lor religios și mai cu seamă la obiceiurile și tradițiile
specifice lor, întrucât păstrarea credinței religioase reprezintă pentru rușii lipoveni o condiție
esențială pentru menținerea acestora. Indiferent cu se s -ar ocupa și unde ar locui, rușii
lipoveni se disting c a oameni, prin dragostea lor mare pentru tot ce îi înconjoară . De-alungul
timpului, ei au arătat mereu că sunt oameni cu un suflet aparte, ordonați, evlavioși, care
respectă cu sfințenie datinile și obiceiurile.
Atât cultura spirituală, cât și cea materi ală este de o importanță capitală pentru rușii
lipoveni. Cultura spirituală se referă mai înainte de toate la credința lor ,,de rit vechi”, păstrată
încă din anul 988 cand a fost botezată Rusia Kieveană de către cneazul Vladimir, slujbele
religioase din bis ericile rușilor -lipovoveni desfășurându -se și actualmente în limba slavonă
bisericească după calendarul iulian și nu după cel gr egorian (constituit la sfârșitul secolului al
șaisprezecelea prin ordinul Papei Grigorie al XIII -lea și adoptat acum în toate ță rile Europei;
În România, a fost introdus oficial în anul 19191). Spre deosebire de alte biserici, biserica
credincioșilor de rit vechi este deschisă doar în timpul slujbei bisericești: sâmbătă, duminică
și în timpul sărbătorilor bisericești. Ea se deosebe ște de biserica altor confesiuni religioase
printr -o,,formă arhitecturală de o frumusețe aparte, cu clopotnițe înalte, în stil baroc rusesc,
cu relief din piatră sau cărămidă a pereților, cu brâuri modeste în trei părți, ce încântă ochiul
omului de albeața strălucitoare a clădirii.”2
Rușii lipoveni de rit vechi își trăiesc credința conform rânduielilor strămoșești. Ei se
închină și astăzi cu două degete, crucea are opt extremități, iar normele religioase sunt la fel
de severe. Pentru rușii lipoveni, par ticiparea la slujbele religioase de duminică sau din timpul
sărbătorilor de peste an constituie o lege nescrisă, o datorie sacră. Slujbele păstrează ceva din
specificul monahal. Cu o zi înaintea unei sărbători, se face o slujbă care începe aproximativ
pe la ora 16 cu , вечерня , fiind urmată de bсенощное (slujba de seară) sau de утреня , care
împreună durează circa 4 -5 ore. În dimineața umătoarei zile, la ora 7 începe Sfânta Liturghie
care durează până la ora 10. După amiază mai are loc ,,вечерня” care durează aproximativ o
oră. Începerea fiecărei slujbe este marcată de trasul clopotelor. Participarea la slujba de
dimineață se face fără a se consuma nimic înainte, nici măcar apă pentru că acolo li se va da
просвирка tuturor și дар doar celor care a u fost și la slujba de seară. Atât просвирка cât și

1 http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Adoptarea_calendarului_gregorian
2 K. Муравьёв , Архитектура средневековой Руссии , Москва , 1997, c. 122

15 дар se mănâncă pe stomacul gol. Cei care din diverse motive nu au putut fi prezenți la slujbă
trebuie să se abțină să mănânce până după terminarea slujbei. Rușii -lipoveni stau în picioare
pe durata între gii slujbe, iar femeile își acoperă capul cu un batic și se îmbracă într -un sarafan
sau fustă, lungă până la gleznă și largă. Sarafanul este purtat de regulă peste o bluză albă cu
mânecă lungă, iar mijlocul este încins cu un ,,поис” (brâu) împletit din lână colorată și cu
ciucuri la capete. El semnifică simbolul creștinului rus -lipovean ,,binecuvântat în timpul
botezului să -l poarte pretutindeni.” 1. Femeile măritate își strâng părul într -un coc în creștetul
capului pe care și -l acoperă cu ,,кичка” (o bonețică mică) peste care se pune baticul, iar fetele
tinere, necăsătorite, își împletesc părul într -o coadă lungă, prinsă cu o pangligă lată. În ceea
ce privește costumul bărbătesc de biserică, acesta este compus dintr -o cămașă albă sau
colorată fără guler, purtată peste pantaloni lungi și legată la mijloc tot cu un поис. Un alt
obiect nelipsit din vestimentația religioasă a rușilor lipoveni îl reprezintă лестовка , pe care o
poartă atât femeile, cât și bărbații. Ea are o ,,reală semnificație simbolică: scara înălțării
spirituale de la pământ spre cer”. 2 Ea este folosită încă din perioada Rusiei Kievene de către
toți ortodocșii ruși și în special de cei care nu cunosc citirea slavono bisericească, astfel ei fac
metanii și rostesc molitva lui Hristos: ,,Doamne miluiește!”. Cei care citesc și cântă la biserică
o folosesc pentru număratul metaniilor și molitvelor lui Hristos: ,,Doamne
miluiește!”, ,,Doamne Isuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu miluiește -mă pe mine păcătosul!”,
molitve care se rostesc fie de 3, 12 ,18 sau de 40 de ori. Rușii lipoveni au mai păstrat cu
sfințenie în forma de până la reformele lui Nikon cântarea liturgică, care se carcterizează prin
cântarea în note (rus. крюковое пение ). Lucian Pintilie nota cu privire la acest gen de cântare
care reprezintă și baza cântării în bisericile ortodoxe de rit vechi: ,,Intrând în biserică nu
putem rămâne indiferenți la această cântare profundă prin spiritualitatea pe care o degajă,
care ne liniștește sufletele și ne trimite la meditare continuă și la pocăi nță.”3
Dacă vorbim despre cultura spirituală a rușilor lipoveni, cu siguranță nu putem trece
cu vederea stihurile duhovnicești, care pentru rușii lipoveni reprezintă o continuare a
rugăciunii, o expresie vie a sentientelor și trăirilor în afara biseric ii, sau cele obișnuite, prin
ele este ilustrată în totalitate viziunea staroverilor asupra lumii. În aceste stihuri duhovnicești ,
potrivit lui Pavel Tudose, se îmbină cu măiestrie atât valențele mitologice, cât și cele poetice
și spirituale ale existenței staroverilor, ele fiind inspirate din izvoare apocrife și descriind în

1 Crasovschi A., Russian Old-Believe rs (lipovans) in Romania: cultural values and symbols , vol. New Europe
Colege Yerbook 2001 -2002 , București, 2005, p. 36 .
2 P. Tudose, Rușii lipoveni din România -istorie și actualitate , București, 2015, p.181 .
3 Pintilie L., Духовное религиозное пение русских старообрядцов в Румынии , 2001, c.350

16 imagini semnificative Vechiul și Noul Testament. Deși sunt interpretate în zilele de post în
locul cântecelor de bună voie, la botezuri, nunți, șezători, de sărbători sau la reuniuni fe stive
și de familie, ele sunt știute din păcate de un număr foarte mic de persoane. La multe dintre
aceste stihuri nu se mai cunoaște linia melodică, iar în cazul altora, persistă ,,lipsa de exercițiu
de interpretare și, deci, necunoașterea pe dinafară a ve rsurilor etc., (…) schimbarea
preferințelor muzicale, mai ales, la generațiile mai tinere, educate într -un alt spirit decât
bunicii și străbunicii lor.”1
De-alungul anilor, rușii lipoveni și -au păstrat cu grijă creația folclorică. Prin
profunzimea spirituală, prin varietatea tematică dar și prin bogăția formelor artistice se
disting cântece, basme, legende, create de rușii lipoveni, departe de patria lor pr imitivă.
Cântecele și dansurile lipovenești pe care le interpretează membrii comunității rușilor
lipoveni aigură conservarea și afirmarea valorilor folclorului lipovenesc, a tradițiilor
transmise din generație în generație pe noile meleaguri. Un loc princi pal în repertoriul
cântecelor populare a rușilor lipoveni îl reprezintă причёты (rom.,, pricetele ”) – cântece
interpretate îndeosebi la nunți, pe mai multe voci cu un text sumar, dar alungit și частушки
(rom.,, ciastușki ”), un alt gen de folclor care desemne ază un scurt cântec popular cu caracter
umoristic. Pe lângă acestea, folclorul rușilor lipoveni se bucură de încă două genuri de
cântece populare, și anume присказулки (rom.,, priskazulki ”) și припевки ( rom.,, pripevki ”).
Primele sunt interpretate sub formă de cântece simple, cu un anumit subiect, în timp ce al
doilea gen reprezintă niște strigături cu un conținut textual vesel, ele fiind înrudite cu
ciastușki. În fond, rușii lipoveni sunt o etnie veselă. Atât la petreceri, cât și atunci când
muncesc, ei cânt ă de la cântece le de război până la cele de dragoste. În ceea ce privește
costumul rușilor lipoveni, el reprezintă un monument al culturii materiale și spirituale, ,,un
limbaj purtător de mesaj artistic a cărui evoluție respectă și se supune mutațiilor econ omice,
sociale, morale și artistice.”2 Costumul popular al rușilor lipoveni se remarcă înainte de toate
prin culorile sale vii.
În comunitățile de ruși lipoveni, rolul familiei este unul esențial, întrucât în sânul ei
sunt puse bazele credinței, se formea ză un om apt care poate să ducă și să îndeplinească până
la bun sfârșit funcția de purtător al adevăratei credințe. Tot în cadrul familiei sunt
dobândite ,,principalele deprinderi religioase, cântecele populare, dragostea pentru citit,

1 H. Ивановн а, Противипостaвлeниe праведность греха как центральная реализация оппозиции свой –
чужой в духовных стихах Румынии , 2003, c.160
2 F. Chirilă, A. Ivanov, Theodor Oleteanu, Probleme de dialectologie. Graiurile rusești din România , București,
1993.

17 rugăciunea împreună, se cultivă idealurile estetice: dragostea pentru icoană, pentru slujbele
frumoase și pentru folclorul lipovenesc.”1Educația copiilor reflectă modelul comportamental
parental. Prin exemplul său, familia de ruși lipoveni educă copiii familiarizându -i cu
principiile slujirii Domnului. În mediul starover, copiii sunt sub tutela părinților până la
împlinirea vârstei de 30 de ani, vârsta botezului lui Isus, după care ei răspund singuri de ceea
ce îi privește.
Prin urmare, rușii lipoveni din România păstrează c ontinuitatea generațiilor și
transmit copiilor lor multitudinea de tradiții, obiceiuri care reprezintă o rămășiță vie a culturii
ruse vechi precum și a patrimoniului național românesc .

1 Pavel Tudose, op.cit ., p.193 .

18 CAPITOLUL II. Din istoricul cercetării graiurilor lipovenești din România
1. Graiul rușilor lipoveni din România
Dialectologia este o,, ramură a lingvisticii care studiază și descrie dialectele și graiurile
unei limbi sau ale unui grup de limbi, formele particulare în care un idiom se diversifică
geografic (în spațiu). ”1 Ca disciplină științifică, dialectologia s -a constituit relativ târziu, în a
doua jumătate a secolului al XIX -lea, iar în deceniul al optulea și al nouălea ale secolului al
XIX-lea, lingviștii manifestă un interes crescând pentru graiuri și dialecte ca ipostaze
concrete, vii, ale limbilor.
Coform lingvistului Andrei Ivanov și altor cercetători români și ruși, împărțirea unei
limbi în diferite dialecte este un fenomen vechi. Toate limbile, pe diverse trepte de dezvolare,
se divizau în graiuri locale. Până la apariția scrierii, dialectele au reprezentat o formă
universală de existență a limbii, i ar limba rusă nu constituie o excepție de la această regulă.
Așadar, g raiurile slave de pe teritoriul României și, implicit, cele lipovenești , „desprinzându –
se demult din masivele principale ale graiurilor, azi convergente, dar inițial de aceeași
structură , sau evoluând mult timp la periferia acestora și fiind doar în contact sporadic cu
acestea, păstrează unele particularități fonetice, gramaticale și lexicale arhaice .”2 Nina
Macarov , de exemplu, notează despre graiurile rușilor lipoveni faptul că acestea sunt ,,graiuri
velikoruse de sud, cu un aspect arhaic puternic influențate de limbile popoarelor cu care au
intrat în contact”3.
În anii 1960 și 1980, prin eforturile filologilor lingv iști a universități lor din
București, Cluj și Iași au fost puse bazele studiilor dialectologice ale dialectelor ruse ști din
România și a fost elaborat un studiu consecutiv al acestora în satele din Dobrogea în care
trăiau ruși lipoveni. În paginile articolelor profesorului Universității din București , E. Vrabie ,
se regăsesc informații cu privire la zonele din Dobrogea în care locuiesc rușii lipoveni și se
servesc de dialectele slave: Jurilovca, Sarichioi, Slava rusă, Slava Cercheză, Periprava,
Sviștovca, Chilia Veche, Mila 23, Mahmudia, Sulina, Tulcea, Car caliu, Măcin, Ghindărești,
Năvodari, 2 mai și Bordușani. P rincipalele domenii de activitate ale lingviștilor români care
au studiat dialectele rușilor lipov eni în perioada specificată afectează diferite domenii
precum: lexicologia, terminologia legată de o cupați a și viața rușilor lipoveni , pescuit, casă,

1 https://dexonline.ro/definitie/dialectologie
2 E. Vrabie, Stadiul actual al cercetării graiurilor slave din Republica Populară Română , 1963, p. 61.
3 Nina Macarov, Structura lexicală a graiurilor rusești -lipovnești din Dobrogea , Rezumatul tezei de doctorat,
conducător științific prof.univ.dr., Mile Tomici, Universitatea ,,Ovidius „ Constanța, 2008 .

19 economie (I. Evseev, Maria Dumitrescu, O. Croitoru), lexic (F. Chiril), morfologie (A.
Ivanov, M. Nagi), fonetică și fonologie (V. Nestores cu, G. Bolo can, E. Vrabie, P. Kirillov),
dialectologie (A. Ivanov, F. Chirila,), folclor (M. Marinescu, A. Wintzeler, Onufrie
Wenzler ).1
După cum menționează Andrei Ivanov,,,studiul sistemelor și al structurilor,
fonologice ori morfologice, ale unui ansamblu de unități dialectale ce se caracterizează prin
asemănări și deosebiri structurale, se poate face, aplicându -se unul din următoarele două
procedee: fie că se construiește mai întâi un sistem general, abstract denumit și sistem
marimal sau metasistem, pentru a se ajunge la analiza comparativă a sistemelor particulare ,
fie, invers, se obține descrierea unui sistem particular (denumit, convențional, sistemul A),
bine cunoscut cercetătorului, reprezentând adesea idiolectul acestuia, după care se trece la
analiza sistemului maximal, denumit în aceste cazuri diasistem sau, mai rar geosistem. Atât
sistemul maximal în primul caz, cât și sistemul A, în cel de -al doilea caz, sînt folosite ca
etaloane în descrierea comparativă a sistemelor particulare, căci graiurile locale, căci graiurile
locale, varietățile locale au și ele si steme proprii.”2

2.Nivelul fonetic
Zonele dialectale ale limbii ruse se caracteriz ează prin două deosebiri fonetice
esențiale . Prima dintre acestea se referă la pronunțarea lui g și a vocalei neaccentuate o. În
dialectele din zona nordică și din cea centrală, sunetul g se pronunță la fel ca în limba
română, fiind un sunet exploziv, iar în dialectele meridionale acesta este fricativ, semănând în
pronunțare cu același sunet din limbile bielorusă și ucraineană (γ). În graiurile nordice, vocala
neaccentuată o se pronunță ca o plin, de exemplu: moloko, korova, horoșo , pe când în cele
meridionale și centrale se pronunță ca a cu mai multe nuanțe: malako, karova, harașo . De
aceea, primele dintre ele se numesc graiur i cu okanie, iar celelalte, graiuri cu akanie. Așadar,
graiul lipovenilor este un grai cu akanie care se caracterizează prin fenomenul fonetic
dialectal denumit iakanie.
O altă trăsătură fonetică care caracterizează graiul rușilor lipoveni const ă în ro stirea
sunetului v (rus.,,в”) ca u (rus.,,y”) în anumite poziții. De exemplu, cuvintele din limba rusă
literară vse (rus.,,вce”) și davno ( rus.,,давно”) se pronunță use și, respectiv , dauno . Așadar,

1 M. Vraciu, К истории изучения липованских (русских с тарообрядческих) говоров // Rusistika 45, Șumen,
2018.
2 A. Ivanov, Graiurile ruse lipovenești.

20 la nivelul pur fonetic graiurile ruse lipovenești se caracteriz ează printr -o unitate deplină, iar o
serie de variații în pronunția unor sunete nu constituie un obstacol pentru înțelegerea
reciprocă dintre lipoveni.
Pentru sistemul vocalic al graiului lipoven ești este de o importanță majoră studiul
realizării vocalelor din prima silabă, întrucât de carcterul acestora sunt legate o serie de alte
fenomene lingvistice . Astfel , sistemul vocalic al graiului rușilor lipoveni este determinat în
mare măsură de acele schim bări ale vocalelor care au loc în silabele neaccentuate și înainte
de toate ale fonemelor e și a, după consoanele moi din prima silabă și în fața consoanelor
dure. În fața consoanelor moi, e se pronunță ca a, dar accentul cade pe a, u, e, i . De exemplu:
дети (rom.,,copii”) și детеáм (rom.,,copiilor”). Dacă sub accent se află vocala e, atunci în
majoritatea cazurilor e din prima silabă se pronunță ca i, ca, de exempu: дéти , dar детéй ,
стéны (rom.,,pereți”), dar на стинé (rom.,,pe perete”). Dacă în fața consoanelor moi, e se
pronunță ca a, după consoanele moi, aceste două vocale situate în silaba protonică se reduc
până la sunetul ie, iar în cea de -a doua silabă protonică până la sunetul ь (un,,i” foarte scurt).
Spre exemp lu, cuvintele часы (rom.,,ceas”) și лесник (rom.,,pădurar”), se pronunță ciesî și
liesnic. O altă trăsătură specifică graiurilor lipovenești o constituie reducerea lui o postonic
până la identificarea ca î, spre exemplu: золотом (instrumental de la золото -,,aur”) se
rostește zólotâm .
A. Ivanov notează și faptul că, în graiul rușilor -lipoveni, umătoarele consoanele se
află în relație de opoziție: b-p, unde lob (rus., лoб- rom.,, frunte) se citește l op; d -t, unde zad
(rus. зад- rom.,,spate”) se citește zat, s-z, unde moroz (rus. мopo з- rom.,,ger”) se citește
maros etc.
În limba rusă și, prin urmare, în graiurile lipovenești, consoanele t și d sunt pronunțate
mult mai moale față de cum se rostesc în limba română. A. Ivanov notează că această calitate
a consoa nelor este,,pozițională, condiționată de poziție, de prezența vocalelor menționate și
se deosebește de calitatea similară dar nepozițională a unor consoane care constituie mărci
gramaticale”. 1 Prin urmare, acest lucru poate fi observat la verbele la infi nitiv cu t ’, ca de
ex.: citat’ (rom. ,,a citi”), la substantivele masculine și feminine în t ’ precum: tetrad’
(rom. ,,caiet”), ucitel’ (rom. ,,învățător”), dar și la cele mai multe numerale cardinale, ca de
exemplu: pjat’ (rom.,,cinci”).

1 F. Chirilă , A. Ivanov, T. Olteanu , Probleme de dialectologie, Graiurile rusești lipovenești din România, 1993

21
3.Nivelul morfosintactic
După cum sistemul fonologic al graiurilor lipovenești , care este comun cu cel al limbii
ruse literare, se deosebește de acesta doar din punct de vedere al pronunției sau al distribuției
fonemelor în anumite poziții, A. Ivanov susține că aceeași polarizare se întâmplă și în cazul
sistemului morfologic (reprezentat prin categoriile lui de bază), care nu manifestă deosebiri
substanțiale, cu excepția modalităților de exprimare a categriilor gramaticale.
Potrivit lui A. Ivanov, din punct de vedere al răspândirii graiurilor lipovenești pe zone
teritoriale: Bucovina, Moldova și Dobrogea, cele trei direcții principale de evoluție a genului
neutru se prezintă astfel: în Bucovina și Moldova neutrul este încă viabil, în timp ce, în
Dobrogea manife stă tendințe de pronunțare apropiate de genul feminin și doar în graiul
dobrogean de la Carcaliu și într -o anumită măsură în cel de la Brătești, județul Iași este
înregistrată trecerea aproape totală la genul masculin. Apropierea de genul feminin este
mani festată numai la substantivele cu desinența specifică neaccentuată: -o și -e, ca de
exemplu: balʹšaia balota (rom. ,,noroi mare”). Însă și substantivele cu desinență accentuată
impun adesea același tip de acord, ca de ex. : usʹo silo (rom. „tot satul ”). În ceea ce privește
graiul din Carcaliu și Brătești, unde substantivele de genul neutru au devenit masculine,
dispariția genului neutru trebuie privită drept un fenomen sintactic, întrucât nici una din
desinențele: -a,,-ʹa,-o, -e, -ό, nemaiavând valoarea gram aticală distinctivă, nu marchează
genul real al substantivelor respective și prin urmare, este nevoie de un atribut care să
îndeplinească această funcție.
Graiurile lipovenești au moștenit și au păstrat aproape tot ce este specific verbului din
limba rus ă, atât în planul pragmatic, cât și în cel sintagmatic. De notat îniante de toate este
faptul că verbele terminate în -ti (ca de exemplu: nesti, vesti ) cu i final accentuat, au devenit,
fără excepție, verbe terminate în ,-tʹ, de ex. :,nestʹ, vestʹ, etc.
În această ordine de idei, A. Ivanov notează faptul că, viitorul compus al verbelor,
având ca element ajutător o formă a lui bytʹ (purtător al valorii de viitor al acțiunii)
caracterizează toate graiurile lipovenești, în sensul că această formă ,,este cunoa scută,
indiferent de frecvența ei, de toți exponenții graiurilor”1. Paralel cu aceasta este folosită și o
formă care are în componența sa verbul ajutător matʹ, astfel încât construcțiile de tipul ja

1 Andrei Ivanov, Graiurile ruse lipovenești

22 budu davatʹ și ja maju davatʹ (rom. ,,eu voi da”) prezi ntă aceeași valoare semantică și
temporală, identică. Prin urmare, ,,bytʹ și matʹ la nivel de diasistem dialectal, au distribuția
1defectivă și, deci, se află în raport de variație liberă”.
Spre deosebire de limba comună, toate verbele de conjugarea I a II, formează
prezentul și viitorul simplu la persoana a III -a, singular și plural, prin adăugarea unor
desinențe în t muiat, ca de exemplu: (baby) idut ’, rom.,, femeile merg” – pentru conjugarea I,
timpul prezent; (baby) pa ḭdut’, rom.,,femeile vor merge” – pentru conjugarea I, viitor simplu,
iar (soncь) uhodit ’, („soarele pleacă, apune ”), pentru conjugarea a II -a, prezent.
Se mai notează faptul că, din cele două forme de participii, active și pasive, graiurile
lipovenești nu cunosc decât participiile pasiv e, iar dintre acestea, numai formele de trecut cu
sufixele n și t, de ex.: zdelany (rom.,, făcut” ), usiaty (rom.,,luat”), iar câteva forme de prezent
cu sufixul im, se folosesc ca adjective, ca în exemplul liubimyj syn (rom., ,fiu iubit” ).
Spre deosebire de limba rusă literară, unde gerunziul reprezintă o formă a verbului și
ca atare poate fi de aspect perfectiv sau imperfectiv, în graiurile lipovenești gerunziul se pare
că nu există. În schimb, în aceste graiuri există derivate de la verbe cu sufixul -mšy sau, mai
rar, -vsŷ, de ex.: adyhnumšy (rom.,,odihnit”) de la verbul adyhnut ’, отдохнуть, (rom.,, a se
odihn”), vypimšy , выпивши (rom.,,puțin băut”) de la verbul vypit ’ (rom.,,a bea”). Aceste
derivate au alt sens și altă funcție decât gerunziile propriu -zise, ele joacă rolul adverbelor
predicative și răspund la întrebările „cum?” sau „în ce mod?”, de ex.: On prišol zamorimšy.
(rom.,,El a venit obosit”).
În ceea ce privește nivelul sintactic, particularitățile din graiul lipovenesc vizează
ordinea subiectului și a predicatului, fără ca accentul să cadă pe primul cuvânt, ca de
exemplu: doštʹ idiot (rom.,, plouă”) comparativ cu limba literară idiot doštʹ . O altă
caracteristică a nivelului sintactic al graiurilor lipovenești constă î n faptul că după verbele de
mișcare apare cazul Dativ fără prepoziție cu funcție de obiect al acțiunii, ca în exemplul:
pašol bratu comparativ cu limba literară pašol k bratu (rom.,,a plecat la fratele”), și de
asemenea în graiul lipovenesc încă mai este v iabilă construcția cu dativul apartenenței,
dispărută din limba literară: ty mine ni hozʹain (rom.,,nu ești stăpânul meu”).

1 Idem.

23
4.Nivelul lexical
Potrivit cercetărilor lui Feodor Chirilă, ideea conform căreia vocabularul unei limbi
este un sistem primar și elementar, insuficient de bine organizat, în timp ce celelalte sisteme
(fonologic și gramatical) sunt sisteme secundare și omogene, ar fi acceptată de către
majoritatea lingviștilor. Prin urmare, lexicul ca sistem este foarte complex și evoluează
neînce tat și relativ într -un timp scurt, raportându -se nemijlocit la viața concretă a omului.
Astfel, în masa vocabularului rușilor lipoveni s -au petrecut fenomene lingvistice proprii
oricărui grai desprins în timp și spațiu de trunchiul etnolingvistic, ca de ex emplu, pierderea
unor sensuri inițiale și căpătarea altora noi, restr ângerea sau lărgirea sferei semantice a unor
cuvinte, precum și dispariția unor cuvinte și apariția altora, ceea ce a dus la îmbogățirea
considerabilă a vocabularului acestor graiuri. Lă rgirea fondului lexical s -a realizat cel mai
probabil prin împrumuturi din limba română.
În timp, bagajul lexical cu care au venit rușii lipoveni pe meleagurile românești s -a
îmbogățit considerabil cu ajutorul diferiților termeni însușiți atât din slava bisericească, cât și
din diverse graiuri, precum cele ucrainene, turcice și românești. Însă în ultimele decenii, un
număr ridicat de cuvinte noi din limba rusă standard și mai ales din limba română standard
și-au făcut prezența în graiul rușilor lipoveni , devenind elemente proprii sistemului acestor
graiuri. Prin urmare, vocabularul graiului rușilor lipoveni actual s -a înnoit remarcabil, față de
graiul cu care au venit strămoșii acum câteva secole pe teritoriul românesc. Potrivit lui Ivan
Evseev, actualme nte, în lexicul rușilor lipoveni întâlnim cuvinte românești, precum:
bicicleta, amenda, aparat, concediu, burcan, chilot , ș.a., cuvinte de origine ucraineană:
maladița, tufleac, krinița, cabac, burac ,etc.; cuvinte de origine poloneză ca: țibulea, șleah ,
dar și cuvinte de origine turco -tătare cum ar fi: ceaun, bucluc, pilaf.1
Odată cu asimilarea unor împrumuturi, se înregistrează așadar un proces vizibil de
reorganizare a structurii semantice a unor cuvinte. Vocabularul graiurilor
lipovenești,,parcurge în prezent drumul de la concentrarea sensurilor în cuvinte la separarea
lor în termeni distincți.”2 Acest proces este determinat cel mai probabil de nevoia de
apropiere de populația românească.

1 Ivan Evseev, Diferiți, dar împreună , în revista Zorile, nr.9 (157), 2007, p.8 .
2 F. Chirilă, Andrei Ivanov, Theodor Olteanu, Op.cit ., p.118

24 Analizând graiul rușilor lipoveni, F. Chirilă, reliefează o serie de particularități
comune caracteristice dialectului velikorus sudic, iar majoritatea izvoarelor indică zonele
Donului și Kubanului.
Interesul pentru cultura și limba rușilor lipoveni a fost abordat de -alungul timpului
de profesori ai Universitățilo r din București și Cluj, precum Andrei Ivanov, Feodor Chirilă,
Theodor Olteanu, E. Vrabie, Alla și Onufrie V intzele r, dar și de numeroși profesori ai
Universit ății din Iași, printre care Artion Vraciu, Ilie Danilov , Leonte Ivanov și M arina
Vrac iu. În anul 2007, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași , împreună cu Comunitatea
rușilor lipoveni din România , au elaborat un proiect pentru a crea o arhivă a rușilor -lipoveni
din România , bazată pe lucrări în domeniile etnografiei și etnologiei, etnolingvistice și
sociolingvistice, filologie și sociologie . În prezent, rezultatele acestui proiect vizează mai
mult latura istorică și etnografică, în timp ce aspectele lingvistice, specificul prezentat în
acest capitol urmează a fi înregistrat și analizat comparativ.

25 CAPITOLUL III: Portretul lingvistic al vorbitorului de limba rusă.
Studiu de caz: satul Climăuți, județul Suceava
1. Portretizarea vorbitorului – direcție de cercetare lingvistică
Una din direcțiile de cercetare ale lingvisticii moderne este person ologia lingvistic ă.
Teoria person ologiei lingvistice a fost abordată în scrierile mai multor lingviști, germani,
precum W. Humboldt, L. Weissgerber, și ruși A. A. Potebn ea, G. Vinokur, V. Vinogradov și
alții, continu ând să se dezvolt e. Potrivit cerc etătoarei I. Kravțova, c onceptul de person ologie
lingvistică, introdus de V. V. Vinogradov în lucrarea О художественной прозе (Despre
proza artistică ), în care a beneficiat de o abordare teoretică profundă , primind o largă
diseminare în domeniu prin lucrăr ile lui G .I. Boghin și N. Karaulov . O altă cercetătoare, E.
Ivanțova, subliniază în articolul О термине «языковая личность (Despre termenul
„personalitate lingvistică”), faptul că,,în anul 1980, G.I. Bog hin, în cartea Современная
лингводидактика (Lingvodidactica modernă) nota următoarele cu privire la personologia
lingvistică: c onceptul central al lingv odidacticii este person ologia lingvistică – omul privit din
punctul de vedere al dorinței sale de a produce acte verbale. <…> Person alitatea lingv istică nu
este caracterizată doar de ceea ce știe despre limbă, ci și de ceea ce poate face cu limba ."1 În
anul 1987, într-o carte devenită fundamentală pentru domeneniu Русский язык и языковая
личность (Limba rusă și person alitatea lingvistică ), N. Karaulov defin ește personolalitate
lingvistică sub forma "… agreg ate (și rezultatul realizării) de abilități de a crea și de a percepe
acte de vorbire (texte), se deosebesc (a) gradul de complexitate structurală și lingvistică, (b)
profunzimea și acuratețea reflectării realității și (c) orientarea țintă specifică ."
În plus, Iulia Kravțova menționează faptul că p ersonalitatea lingvistică, care este
studiată în psiholingvist ică, sociolingvistică și lingvistică, a devenit obiectul principal al
cercetării unei noi ramuri interdisciplinare a person ologiei lingvistice , lucru dator at, pe de o
parte, „proceselor integrative în domeniul cunoașterii umanitare, antropocentrismului ști inței
moderne în ansamblul său" și, pe de altă parte, „logicii obiective a dezvoltării lingvisticii".2
Printre p rincipalele caracteristici ale acestei person ologii lingvistice se disting capacitatea
lingvistică, conștiința lingvistică și nevoia de comunicare , unde capacitatea lingvistică

1 Е.В. Иванцова , О термине «языковая личность // Вестник Томского государственного университета ,
№4(12) , 2010
2 Юлия Кравцова , Oсновные направления, проблемы и перспективы развития , 2015

26 (componentele fonetice, lexicale și gramaticale) și nevoia de comunicare sunt premise ale
comunic ării.
Cercetătoarea rusă Elena Ivanțova, în articolul О термине «языковая личность
(Despre termenul personalitate li ngvistică), a ajuns la concluzia că în multe cazuri termenul
personalitate lingvistică este folosit excesiv pe scară largă pentru a desemna un colectiv de
vorbitori nativi , iar Iuliei Kravțova susține că,,c olectarea treptată de material teoretic și
empiric, analiza și sistematizarea acestuia, generalizarea și îmbunătățirea metodelor de
descriere a person ologiei lingvistice și unificarea ulterioară a acestora va contribui în viitor la
dezvoltarea finală a acestei ramuri lingvistic e.”
O astfel de pr ezentare a personologiei lingvistice a încercat să creeeze și Nina
Arhipova, profesor a Universității de stat din Amur, avându -i drept țintă pe credincioșii de rit
vechi din regiunea Amur. Ea a cercetat dialectele rusești ale credincioșilor de rit vechi d in
regiunea Amur si a ajuns la concluzia că f ormarea dialectelor ruse din această regiune a fost
direct legată de sarcinile de dezvoltare socială, economică și politică a regiunilor din Orientul
Îndepărtat al Imperiului Rus. Regiunea Amur a fost populată î n princip iu de mișcările de
colonizare ale populației slav e din est de la mijlocul secolului al XIX -lea până la primele
decenii ale secolului al XX-lea. Așadar, d upă anul 1882, printre coloniștii din regiune, a
început să predomine populația migratoare țărănească a rușilor și ucraineni lor. beloruș ii
reprezentau cel mai mic grup de populație slavă orientală, care stăpânea regiunea Amur , iar
un rol important în viața regiunii și formarea unui peisaj dialectal special a fost jucat de
molocani și de credinci oșii de rit vechi care au ocupat într-un număr foarte mare terenuri le
agricole și forestiere după mai mult de jumătate de secol de rătăciri în China, Bolivia,
Brazilia și Argentina . Credincioșii de rit vechi s -au stabilit în regiunea Amur în principiu de-a
lungul râurilor Tomi (rus.,, Томи ), Zei (rus.,, Зеи”), Bel oi (rus.,, Белой ”), Burei (,,Буреи ”)
începând cu anii ‘50-60 ai secolului al XIX -lea.
După cum suține Nina Arhipova în articolul său dedicat portretului lingvistic al
credincioșilor ortodocși de rit vechi din regiunea Amur, dialectele acestora s-au format ca
rezultat al mișcărilor istorice ale acestora în Orientul îndepărtat în condiții de interacțiune
interdialectală. Influența limbajului literar asupra dialectelor credincioși de rit vechi nu este
atât de mare, precum în rândul altor grup ări existente în aceeași regiun e. Ba mai mult, un
număr mare de trăsături dialectale, pierdute de dialec tele ruse ști, sunt păstrate în limba
credincioșilor de rit vechi. În unele grupuri de graiuri pot fi observate trăsături dialectale, care

27 coincid în mare măsură cu graiul credincioș ilor de rit vechi din Transbaikal.1 Astfel de
caracteristici includ, de exemplu, pronunțarea omniprezentă în prima silabă pre labială a
vocalei [a] ca alofon al fonemului / o / ( spre exemplu: карóва, мълакó ); [a] după conso anele
moi în prima silabă protonică este redus până la sunetele / e /, / a /, o / , ca de ex. în:
пъбялúть ; тряпúчкя, увязлá , iar vocal a [и] se prezintă ca alofonă a fonemului (a) înaintea
consoanelor tari și moi ca în exemplele: прилá, взилá . De asemenea există și o trecere din [e]
în [o] ca în exemplele: cовремённый, помёрли, тёмно , precum și pronunția lui [k] la
sfârșitul cuvântului în loc de [x], spre exemplu: нет денех, на ступенех . În ceea ce privește
nivelul morfologic al graiului credincioșilor de rit vechi din regiunea Amur, se poate observa
terminația -e în cazul pronumelor personale și reflexive la cazurile Genitiv și Acuzativ,
numărul singular, pecum in exemplele: (у мене, у тебе , față de limba rusă literară unde le
regăsim ca y меня, у тебя ), iar la nivel lexical este semnalată pronunția lui что precum чё
sau шо, dar și prezența numeroaselor sinonime -dublete , ca de exemplul: numele leagănului –
rus.колыбели – зыбка, люлька, качалка, качулька , sau pentru pui – rus.,,цыплят ” –
цыпушки, силки , de asemenea și pentru găină -rus.,, курицы ” – квочка, квохтуша,
самосадка, квохтушка .
Aceeași Nina Arhipova susține faptul că r eferindu -se la originea dialectelor
credincioși lor de rit vechi din Transbaikal, cercetătorii remarcă originea lor rus ească de sud.
Această afirmație este atribuită în mod direct dialectului famili ilor de credincioși de rit vech i
din regiunea Amur. În acest sens, P.F. Kalașnikov, care descrie sistemele dialectale ale
graiurilor credincioșilor de rit vechi din Transbaikal , notează că dialectele modern e sunt
eterogene și pot fi împărțite în trei mari grupe . Pentru prima grupă , există multe caracteristici
dialect ale arhaice , acesta reprezentând graiul satelor Bic iura (rus.,, Бичура ”), Bolsho i Kunale i
(rus.,, Большой Куналей ”), Honholo i (rus.,, Хонхолой ”), Nikolskoe (,, rus. Никольское ”),
Novâi Zagan (rus.,, Новый Заган ”). Cel de -al doilea grup de graiuri se bazează pe sudul
Rusiei, însă are stratificări semnificative în Orientul Mijlociu și este întâlnit în satele:
Tarbagata i (rus.,, Тарбагатай ”), Desiatnikovo (rus.,, Десятниково ”), Kliuci (rus.,, Ключи ”),
Muhor șibir (rus,, Мухоршибирь ”). Iar cel de -al treilea grup de graiuri este caracterizat de
trăsături dialect ale arhaice care nu sunt fixate în alte grupuri de dialecte . Cercetarea pe teren
pe termen lung permite a fi spus faptul că în regiunea Amur se pot distinge mai multe grupe
de dialecte ale graiurilor credincioși lor de rit vechi . Astfel, a ceste grupe se disting de alte
graiuri dialectale și sunt distribuite în zone relativ închise. Prim a grupă conține graiul

1 Regiune muntoasă localizată la est de Lacul Baikal din Rusia .

28 credincioși lor de rit vechi din cartierul Svobodnensk i (de exe mplu, satele Jeltoiarovo,
Birmania și Zagan ), precum și satele individuale din districtul Shimanovsk i (de exemplu,
Uralovka ). Ei au păstrat în cea mai mare parte trăsăturile limbi i ruse de sud- la nivel fonetic,
gramatical și parțial la cel lexical . A do ua grupă este reprezentată de graiul credincioșilor de
rit vechi din cartierul Belogorsk i (satul Kl iuci și Novoandreevka) și câteva ferme noi formate
în districtul Svobodnensk i în anii 2016 -2017. Graiurile lor prezintă trăsături din sudul Rusiei
și în ele apar sporadic forme lexicalizate. De asemenea, î n graiul lor există un număr mare de
cuvinte din nordul Rusiei, moștenit de la populația indigena din Siberia de Est în timpul a
aproape 200 de ani de reședință pe teritoriul Bur iatia. Ultima grupă este forma tă din graiurile
credincioșilor de rit vechi din cartierul Arharinsk i, care au cunoscut o influență semnificativă
a limbii bel oruse deja pe teritoriul regiunii Amur. Gr îbovka (rus.,, Грибовка ”) a fost locuită
simultan de bel oruși și de ruși, printre aceștia existând și credincioșii de rit vechi din
Transbaikal. La începutul secolului al XX-lea, o mare parte a credincioșilor de rit vechi din
regiunea Kemerovo (rus.,, Кемеров o”) s-a mutat în Gribovka, fapt care a afectat și peisajul
lingvistic al satului , făcându -și prezența n umeroase împrumuturi din limba beloru să, care nu
sunt înregistrate în alte teritorii ale restabilirii compacte a credincioșilor de rit vechi, fiind
consemnate în grai, se observă libera concurență a vocabularului de origine rusă nordică și de
sud și de asemenea se observă nonsistemul fenomenelor fonetice și morfologice .
În fine, autoarea concluzionează că i storia, cultura, etnografia și limbajul
credincioșilor de rit vechi din Amur reprezintă un fenomen foarte complex, format s ub
influența slavilor orientali și occidentali (în principal polonezi) , iar un studiu comparativ
actual al graiurilor credincioși lor de rit vechi din această regiune face posibilă studierea
migrației interne și externe a populației acestora , particularităț ile interacțiunii lor de zi cu zi
cu reprezentanții altor grupuri etnice și reflectarea perspectivei religioas e. Această abordare
este legată de studiul interacțiunii culturale dintre diferitele grupuri ale populației ruse în
termeni culturali și religioși , care, fără îndoială, vor fi de interes pentru cercetătorii moderni
și vor contribui la stabilirea și păstrarea patrimoniului cultural și lingvistic al credincioșilor de
rit vechi d in Amur.
Prin urmare, putem conchide faptul că, dialectele rusești ale credincioși lor de rit
vechi din regiunea Amur au fost influențate de limbile cu care au intrat în contact vorbitorii,
adică polon a, albanez a, mongol a, chinez a și spaniol a. Lexicul graiului a fost, asemenea
graiului rușilor -lipoveni din România, acelorași presiuni, cele două păstrându -și trăsăturile
comune. Complexitatea aspectelor implicate în analiza lingvistică este comparabilă.

29 2. Portretul lingvistic al vorbitorului de limba rusă din România . Studiu de
caz: satul Climăuți, județul Suceava
Vorbitorii de limbă rusă din satul Climăuți, cunoscuți sub numele de lipoveni, au
început să se așeze în această parte a Bucovinei încă din anul 1780, pe când satul era o seliște
pustie, arendată de mănăstirea Putna unor lipoveni care au colonizat masiv vatra satului: ,,Și
le-am mai dat două săliști, anume Moiseni și Climăuți, ca să -și facă case, iar hotarul acestui
pământ dăruit lor începe la Baințe…la drumul Vicovelor care duce la Siret… la balta uscată
care desparte Climăuți de Frătăuți și de Baințe…la un drum ca re duce, prin dumbravă, tot cu
dealul, în sus, la o movilă între Climăuți și Baințe..până la pârâul Șorodoc…Acest pământ și
Fundoaia s -a dat lui Martin și celorlalți Lipoveni aduși de dânsul.”1 Originea lor din Rusia
este încă vie în tradiția locală. Lim ba lor maternă s -a desprins de trunchiul limbii ruse acum
mai bine de două veacuri și astfel, până în zilele noastre a rămas departe de influența limbii
ruse literare.
Din punct de vedere genealogic și structural, graiul rușilor lipoveni din Climăuți se
încadrează în macrosistemul limbii ruse, asemeni tuturor graiurilor lipovenești din țara
noastră. După cum se știe, multe limbi au atât graiuri convergente, cât și graiuri divergente.
Sub acest aspect, graiul rușilor lipoveni din satul Climăuți se prezintă drept grai de tip
divergent.
Mențion ăm faptul că materialul lingvistic analizat în prezenta lucrare este rezultatul
anchetelor înterprinse personal pe teren . Materialul analizat ar putea fi extins, însă rezultatele
analizei sunt, după părerea noastră, co ncludente pentru starea de fapt.

3. Descrierea materialului. Date despre vorbitori (vârstă, educație, ocupație) Analiza
lingvistică
Exemplele culese cu ocazia anchetei sunt diverse. Drept scop am avut precizarea, pe
plan sincronic, a principalelor tr ăsaturi: fonetice, morfologice și lexicale ale structurii graiului
rușilor lipoveni din satul Climăuți, județul Suceava. Pentru o mai bună orientare, de
ansamblu, asupra particularităților limbii vorbite de către lipoveni, adunarea materialului s -a
realiza t prin deplasări la persoane de vârste și sexe diferite, recurgându -se la înregistrări de
tip video. Înainte de a trece la analiza materialului lingvistic este necesar a fi precizat faptul

1 Ion Drăgușanul, Povestea așezărilor bucovinene, I , Suceava, 2010, p.412 .

30 că s-a folosit din punct de vedere metodologic, raportarea elemente lor din microsistem (grai)
la situația din macrosistem (limba rusă comună). Materialul folosit a fost adunat de la patru
informatori: Tatiana S. (născută în anul 1948 în satul Climăuți, județul Suceava, care este
actualmente pensionară, în trecut lucrând î ntr-o fabrică. Ea s -a dovedit a fi o cunoscătoare
perfectă a graiului lipovenesc, obținând de la ea cele mai multe trăsături ale graiului.), Kulina
S. (născută în anul 1960 în satul Climăuți și stabilindu -se în orașul Suceava în urma
căsătoriei, ea se ocup ă momentan de educația nepoților, venind în satul natal doar ocazional,
deși și -ar fi dorit să se reîntoarcă aici permanent. Ea cunoaște perfect graiul natal, deși a fost
plecată un timp în străinătate.), Ivan N. (născut în anul 1954 în satul Climăuți, mese ria lui de
bază a fost cea de lăcătuș mecanic , iar actualmente este pensionar. El se dovedește a fi un
excelent povestitor, furnizându -ne cele mai multe informații despre sat și demonstrându -ne că
este un bun cunoscător al istoriei. Din relatările lui, poa te fi observat faptul că încearcă să se
apropie de limba literară.) și Ana L. (născută în anul 1939 în satul Climăuți și stabilită încă
din tinerețe în orașul Rădăuți datorită ne cesității i unui loc de muncă. Așadar, până să iasă la
pensie ea a lucrat într -o fabrică de mobi lă, acum ocupându -și timpul cu , cusutul diferitelor
piese vestimentare. Din cele relatate de ea, am identificat l-ul românesc , cel mai probabil
datorat faptului că aceasta a pierdut legăturile într -o mare măsură cu consătenii săi, intrând
des în contact cu populația de origine românească.). Înainte de a începe strângerea sistematică
a materialului pe baza întrebărilor pregătite, informatorilor li s -a explicat în câteva cuvinte
scopul și utilitatea anchetei. Este de remarcat faptul că toți cei 4 s -au arătat a fi foarte
încântați și nu au prezentat nicio inhibiție.
În ceea ce privește aspectul fonetic al graiului rușilor lipoveni, fenomenul akanie este
destul de evident în graiul rușilor lipoveni din satul Climăuți, el fiind întâlnit foarte des la
cele 4 persoane anchetate prin pronunțarea în poziție protonică a lui o ca a. Așadar, stând de
vorbă mai întâi cu Tatiana S., am remarcat că primul cuvânt rostit de aceasta radilisꞌ
(rus.,,poдилиcь”), urmat de akancivaet (rus. „oкончивает”) intră î n detrimentul fenomenului
care poartă denumirea de akanie. Același lucru s -a întâmplat și în cazul celorlalți 3
informatori prin cuvinte precum: sabirꞌ (rus.,,coбирались”), astalnâe (rus.,,ocтaльныe”),
abriad (rus.,,oбряд”) sau patom (rus.,,потoм”), atdalas (rus.,,oтдaлаcь”) și adna
(rus.,,oднa”).
După anchetele efectuate, se cuvine a fi menționat și fenomenul v-u și nu v-f conform
normei literare. Acest fenomen reiese cel mai bine din discuția cu Ivan N. din care am
consemnat că această transformare are loc atât la finalul cuvântului: (neskolʹko) крест oв –

31 (neskolʹka) krestou, sau în corpul cuvântului dacă îl precede o vocală și urmează o consoană,
ca în exemplul devka , respectiv deuka , dar și la începutul cuvântului dacă urmează o vocală:
vse și use.
La fel, se poate constata cu ușurință pronunția laringală a sunetului g ca h în cuvinte
întâlnite la toți cei patru infomatori. De exemplu, din conversația cu Ana. L. îl remarcăm pe
druhoi în loc de drugoi (rus.,,дpyгой”), în timp ce, din cele discutate cu Ivan N. observăm
această pronunție mult mai frecvent în cuvinte ca: hot în loc de god (rus.,,год”), kahda în loc
de kagda (rus.,,когда”), knih în loc de knig (rus.,,книги” ), deneh în loc de deneg
(rus.,,деньги”), Boh în loc de Bog (rus.,,Бог”) și hosti în loc de gosti (rus.,,гоcти”), cuvanânt
întâlnit și în relatările Tatianei S. și Kulinei S. . alături de horâd pentru literarul gorod
(rus.,,гopoд”).
Acestor trăsături fonetice li se poate adăuga și pronunțarea vocalei u (rus.,,y”) de
către cele p atru surse, în locul labiodentalei v (rus.,, в”), atât la final de cuvânt sau silabă, cât
și la începutul cuvântului. Așadar, din relatările Kulinei S. îl amintim pe use în loc de vse
(rus.,,вce”), cuvânt întâlnit și la celelalte trei persoane, alături de altele precum : deuki în loc
de devki (rus.,, дeвки”), țarcounî în loc de țarcovnî (rus.,,царьковны ”), useo în loc de vseo
(rus.,,вcё”). De asemenea, în urma discuțiilor cu cele patru persoane, am constatat că asistăm
și la dispariția totală a acestui sunet la început de cuvânt, precum în cazul ot (rus.,,oт”) în loc
de vot (rus.,,вoт”). O constatare asemănătoare a fost depistată și în p rivința dispariției
sunetului g (rus.,,г”) în lexemul gde (rus.,,гдe”) întâlnit la toate cele 4 persoane anchetate.
În afară de criteriul fonetic, se poate apela și la cel morfologic pentru a construi
portrete lingvistice. Așadar, cercetând graiul rușil or lipoveni din satul Climăuți, am
descoperit din relatările locuitorilor un fenomen lingvistic deosebit de interesant și anume
tendința de unificare a sistemului flexionar. Așadar, substantivele feminine de declinarea a
III-a se întrebuințează într -o form ă modificată față de cele acceptate de limba literară. Cel
mai elocvent exemplu l -am întâlnit în discuția cu Ivan N.: variantele țerka sau țer'kva ale
substantivului церк oвь, substantiv feminin de declinarea a III -a, care se pare că apareîn graiul
lipovenesc ca un substantiv feminin de declinarea I -îi.
Este cunoscut faptul că problema genului a fost dezbătută de numeroși lingviști,
întrucât a fost constatat că genul neutru a dispărut din graiul rușilor lipoveni. Cu toate
acestea, în urma anchetelor efectuate, am descoperit că la rușii lipoveni din satul Climăuți,
genul neutru a rămas în unele cazuri viabil, iar în altele a trecut de partea femininului.

32 Așadar, din discuția cu Tatiana S. este sesizabil neutrul cu femininul ca de ex. în sintagma
nașa selo (rus.,,наша село”), însă din cea cu Kulina S. neutrul în forma sa proprie , ca de
exemplu: nașe selo (rus.,,нaшe ceлo”).
Remarcabil în graiul rușilor lipoveni s -a dovedit a fi și prezența verbului maiu – forma
literară a verbului imet’ (rus.,,иметь”) . Dacă în cazul Tatianei S. și Kulinei S. verbul maiu
este foarte pezent în sintagme precum : maiu sânu (Tatiana S.), maiu cet ’vira dite ’ (Kulina
S.), Ana L. folosește verbul imet’, ca în exemplul imeiu dva vnuka.
Este de menționat și faptul că pronumele personal de persoana I -îi- ia (rus.,,я”) în
declinare, la cazurile Acuzativ, Genitiv și Dativ în graiurile lipovenilor din satul Climăuți ia
forma de mine și nu mne/menja (rus.,,мнe/ мeня ”) cum este în forma literar ă. Așadar,
informatorii s -au exprimat prin: mine zvat ’ (rus. ,,мeня завут”), mine kajetța (rus. ,,мне
кажится ”). O altă particularitate a pronumelui întâlnită în ancheta desfășurată constă în faptul
că la persoana a III -a singular, genul masculin, rușii lipoveni nu spun on, ci von, precum în
exemplul: von ișio mal (rus.,,oн ищё имел”).
Tot prin intermediul anc hetei efectuate, am remarcat preferința vocalei u (rus.,,y”) în
locul prepoziției v (rus.,,в”), ca de ex. în sintagmele: u siastre (rus.,,y cястре”), u sile (rus.,,y
cиле”) , u vakanțu (rus.,,y вaканцу”), u hosti (rus.,, y xocти”), u șkolu (rus.,,y школу”), dar
trebuie precizat și faptul că , dacă cele trei femei anchetate folosesc doar vocala u (rus.,,y”) ca
prepoziție, în limbajul lui Ivan N. acest lucru variază, întrucât în unele cazuri folosește vocala
u, ca de exemplu : u altarꞌ (rus.,,y aлтарь”) , u armatu (rus.,,y apмaту”), u subotu (rus.,,y
cyббoтy”), dar v țărꞌк vu (rus.,, в церкoвь”). În ceea ce privește întrebuințarea prepozițiior, de
remarcat este și faptul că lipovenii din satul Climăuți folosesc sunetul s (rus.,,c „) pentru
prepoziția iz (rus.,, из”). Aceasta se vede cel mai bine în discuția cu Tatiana S. , când ea
rostește sintagma: susedi c Belokrinițî (rus.,,сyceди из Белокринице”), dar și în cea cu Ivan
N. în sintagma: s voiska prideot (rus.,, из вoиcкa придёт”).
Cu toate că de mai mult de două secole se dezvoltă în condiții de izolare față de
graiurile convergente și de limba literară, graiul își păstrează bine nu numai fizionomia
fonetică și gramaticală, ci și comportamentul cel mai mobil și penetrabil al limbii și anume
vocabularul.
În urma comparării datelor obținute de la cei patru informatori, am ajuns la
concluzia că frecvența cuvintelor pătrunse în graiul lor nu este aceeași la toți exponenții.
Așadar, în cazul Kulinei S. întâlnim cuvinte de origine românească ca : dulceț, reștu ; cuvinte

33 de origine ucraineană ca de ex. : bo, rabila, hata , dar și de origine rusă precum cuvântul selo.
De subliniat este și faptul că, deși rușii lipoveni din această zonă folosesc pentru românescul
cimitir cuvântul mahilka , ea folosește literarul kladb ișe (rus.,,кладбише”), același lucru
întâmplându -se și în cazul lui tut, înlocuit prin zdes’ (rus.,,здесь”), în schimb pentru literarul
atsiuda (rus.,,oтcюда”) ea folosește otțârva . Analizând lexicul unei alte femei, Tatiana S., au
fost remarcate o serie d e cuvinte care desemnează spațiul cotodian, care provin din limba
română, ca de exemplu: vakanța, fakultatiu, bravâia , iar papușî și barabuli pentru sfera
gospodăriei. De asemenea, nici din lexicul ei nu lipsesc cuvintele de origine ucraineană, ca:
bo, ihn i sau ali și îl remarcăm și pe același selo (rus.,,ceлo”) de origine rusească. În graiul
ultimei femei anchetate, Ana L., pe lângă accentul cu l românesc, se remarcă și cuvinte de
origine românească, precum: fuștâcika (rus.,, юбкa”), bliuzâciku (rus.,,блуз ка”) sau servici
(rus.,,работа ”), dar și de origine ucraineană ca: bo (rus.,,потому что”), ali (rus.,,но”) și
patrohi (rus.,,немного ”). Iar în cazul lui Ivan N. se constată faptul că acesta încearcă să se
apropie de limba literară. Însă, cu toate acestea și în lexicul lui apar cuvinte românești precum
grădinița, armata, recrutare . De notat este și faptul că pentru literarul много este folosit
cuvântul bahata , asemănător întâmplându -se și în cazul cuvintelor здесь și там pentru care
sunt folosite formele tut și respectiv tama . În speță, atât limba română exercită o influență
considerabilă asupra graiului lipovenilor din satul Climăuți, județul Suceav a, cât și limba
ucraineană care arată că rușii lipoveni au relații destul de strânse cu ucrainenii.
Din analiza structurii fonomorfologice a graiului rușilor lipoveni din satul Climăuți se
poate concluziona faptul că graiul locuitorilor di n această zonă este unul de tip divergent.
Urmărind sincronic mișcarea vie a lexicului analizat, poate fi înțeles cum se produc
schimbările lingvistice, care este direc ția acestora și în ce mod se produc inovațiile.

34 CAPITOLUL IV. Limba slavonă în viața comunităților lipovenești
1.Generalități: limba slavonă ca limbă vie
În mediul științific al cercetătorilor filologi, se pot auzi adesea opinii referitoare la
faptul că, limba slavono -bisericească este o limbă moartă, dar cercetătoarea Olga V.
Lihaciov a a încercat să dovedească că această opinie este prematură și că de fapt, ea este o
limbă vie. Așadar, ea a început prin redarea definiției limbii vorbite, definiție care se găsește
în Dicționarul Academic al limbii ruse : „Limba – este un sistem de exprimare verbală a
gândurilor, care posedă un sistem definit de sunet cu o ordine gramaticală, ce servește ca și
mijloc de comunicare între oameni” și a constatat că această definiție ar putea fi continuată
prin întrebarea: „Cu cine?”. Întrucât în dicțio nar nu este specificat că ar exista o limitare doar
la „comunicarea între oameni”, se poate afirma faptul că, într -o limbă vorbită, oamenii pot
comunica nu numai cu ei înșiși.
Limba slavon ă, care a fost creată în mod special pentru comunicarea oamenilor cu
Dumnezeu, prezintă anumite funcții bine definite, precum orice altă limbă. Aceste funcții au
fost descrise de către oamenii de știință sârbi R. Baich și K. Koncharevich.1
Prima funcție la care cei doi fac referire este funcția de comuni care propriu zisă și se
referă la faptul că rugăciunea este o comuniune vie a omului cu Dumnezeu. Aceasta își face
prezența în dialogul preotului cu enoriașii săi, atunci când el inițiază o rugăciune sau îi
încurajează pe cei prezenți la îndeplinirea unor acțiuni bine defi nite, ca de exemplu : Capetele
noastre Domnului să le plecăm; Pace tuturor! – Și duhului tău (rus.,,Главы своя Господеви
приклоните; Мир всем! -И духови твоему „), dar și în dialogul clericilor din timpul
desfășurării sfintelor slujbe: Pomenește -mă Doamne în împărăția Ta; Domnul Dumnezeul
nostru să te pomenească în împărăția Sa . (rus., ,Помя -ни мя, владыко, святый. – Да
помянет тя Гос -подь Бог во Царствии Своем. ”). Cea de -a doua funcție poartă denumirea
de funcție directivă și este exprimată prin utilizarea un or forme de dispoziții imperative, ca de
ex.: Domnului să ne rugăm! Să luăm aminte !- (rus., , Господу помолимся! Вонмем! Станем
добре! ”)
În ceea ce privește funcția performantă (executivă), ea este corelată prin îndeplinirea
acțiunilor prin mijloace verbale. Această funcție este întâlnită în ceremonialul botezului,

1 Baich R., Koncharevich K., K voprosu o kommunikativnykh funktsiyakh liturgicheskogo diskursa //
Tserkovnoslavyanskiy yazyk v sisteme sovremennogo religioznogo o brazovaniya: materialy XV
Mezhdunarodnykh Rozhdestvenskikh chteniy . 31 yanvarya – 1 fevralya 2007 goda, Moskva // Sost. I.V.
Bugaeva, S.M. Shestakova; Otv.red. I.V. Bugaeva. M. : KRUG. 2008, p.19 -29.

35 atunci când cel botezat este scufundat în apă, iar preotul rostește formula: se botează robul
lui Dumnezeu (și îi rostește numele) în numele Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, Amin .-
(rus.,, Креща -ется раб Божий (имярек) во имя Отца , Сына. и Святаго Духа. Аминь ”).
Apexul realizării funcției de performanță este punerea în aplicație de transformare a
Cinstitelor Daruri în Trupul și Sângele lui Isus Hristos, atunci când în timpul sfintei sluj be
episcopul sau prezbiterul rostesc cuvintele consacrate.
O altă funcție a limbii slavono bisericești poartă denumirea de funcție de apel și este
săvârșită în limbajul slujbelor religioase. Ea poate fi regăsită în două circumstanțe diferite:
pe de o par te, în formulele liturgice, prin care se solicită îndeplinirea unei acțiuni comune,
acceptarea posturilor de rugăciune, sau a anumitor modele de comportament, iar pe de altă
parte, în chemarea la o viață întru Hristos, în comuniunea credincioșilor cu Dumne zeu.
Funcția de aducere este o altă funcție descrisă de cei doi oameni de știință. Ea face
referire la literatura teologică în care se subliniază în mod deosebit importanța de a da toată
lumea sau pe noi înșine lui Dumnezeu, în slujbele bisericești. Astfe l, în formularea liturgică,
pe noi înșine, și unii pe alții, și toată viața noastră lui Hristos să o dăm, este repetată de mai
multe ori în actul de vorbire liturgică, este prezentat un program care se desfășoară în mod
constant în ascetismul ortodox și în viața spirituală.
Limba slavon ă prezintă o funcție de actualizare a trecutului, dar și una de actualizare a
viitorului. Cea din urmă sublinează faptul că, slujirea lui Dumnezeu este actualizată cu
realitatea transformării escatologice, care este deja începută cu Isus Hristos și Biserica Lui.
Absolut tot ce se petrece în liturghie, servește la anticiparea accederii în Împărăția cerurilor,
intrarea veșniciei în acest moment și harul de transformare a lumii.
În ceea ce privește funcția de a explica semnificația acțiunii sacre, ea face referire
întocmai la limba slavono – bisericească, care asemeni oricărei alte limbi scrise, evoluează și
se schimbă în mod constant. Totuși această dezvoltare poartă un alt caract er decât dezvoltarea
limbilor vorbite natural. Dacă limbile vorbite natural, de exemplu cele slave, se dezvoltă în
conformitate cu unele legi și nu sub autoritatea omului ( de ex. : legea silabelor deschise, legea
armoniei vocalelor din silabe, greșeala fone tică interferențială, trecerea literei [o] în litera [a]
etc.), atunci dezvoltarea limbii slavon e depinde în totalitate de dorința și voia omului.
Conform lui R. Baich și K. Koncharevich, funcția acumulativă se r aportează la faptul
că, în limbajul teolog ic este fixată Sfânt a Tradiție (Predanie) a Bisericii. Astfel, prin
intermediul textelor liturgice, credincioșii fac cunoștință cu o mulțime de factori din istoria

36 sacră a Vechiului și a Noului Testament, din istoria Bisericii creștin ortodoxe și din vieți le
sfinților.
Pe lângă toate aceste funcții, oamenii de știință sârbi R. Baich și K. Koncharevich mai
amintesc încă alte trei funcții alte slavon ei, și anume: funcția culturală, funcția de exprimare a
credinței și funcția de socializare în cadr ul societății liturgice.
După cum este deja bine știut, limba slavono -bisericească a fost creată de oameni în
secolul al IX -lea și este și în prezent asertivă omului. Potrivit Olgăi Lihaciov, dezvoltarea
limbii slavono -bisericești continuă prin reeditar ea continuă a textelor. Procesul de reeditare a
cărților liturgice bisericești și a lucrărilor privind istoria bisericii creștin ortodoxe a fost
neîntrerupt. La sfârșitul secolului al XIV -lea și în secolul al XV -lea, în perioada celei de -a
doua influențe a slavilor de sud, au avut loc schimbări serioase în limba slavono -bisericească.
Principalul scop al acestei influențe a fost editarea după modelul din sud -vestul Rusiei a
limbii slavono -bisericești . Cărturarii ruși s -au străduit să corecteze modelul din li mba
slavono -bisericească arhaică, eliminând cuvintele și literele care nu mai erau de folos după
părerea lor, înlocuindu -le cu noile apariții. Aceeași Olga V. Lihaciov notează faptul că, în
calitatea modelului arhaic și -au făcut apariția textele slavono -bisericești apărute în sudul slav,
iar în a doua jumătate a secolului al XVII -lea, în Rusia moscovită începe o nouă reeditare a
cărților slavono -bisericești, dar de data aceasta după modelul slavilor din sud -vestul Rusiei.
Acest proces a avut loc în timpul reformelor religioase ale patriarhului Nikon. Ca urmare a
reeditării radicale a cărților bisericești, s -a produs o separare de Biserica oficială din partea
unor credincioși care nu au ,,primit” aceste cărți „greșite”, „eretice”, ei susținând că prin
corect area cărților s -a atentat la imuabilitatea divinității creștine. Consecințele catastrofale
privind corectarea cărților slavono -bisericești din secolul al XVII -lea, au condus la
neîncrederea autorităților bisericești în privința editării noilor cărți biseri cești. Cu toate
acestea, în anul 1869 la inițiativa mitropolitului Innokenti (Veniaminov), în sinod a fost
înființată o comisie care se ocupa de corectarea cărților liturgice bisericești, dar în același
timp, conștiința bisericească a început să -și pună în trebări în legătură cu limba de oficiere a
slujbelor bisericești, întrucât cerințele actuale care se fac asupra limbii liturgice au devenit
diferite.
Dacă pentru secolele XVI -XVII, întrebările corespondente cu originalele grecești
erau reale, î n prezent problema de inteligibilitate se află în centrul atenției. Problema
simplificării limbii de cult și chiar a traducerii cărților bisericești a fost ridicată adeseori în
paginile editurilor periodice bisericești. La începutul secolului al XX -lea, ac eastă problemă a

37 devenit foarte relevantă. Polemica pe această problemă este prezentată în cartea protoiereului
Nicolae Balașov – În calea renașterii liturgice .
Din punc tul de vedere a lui Nicolae Balașov , cea mai expresivă părere este cea a
preotului S.M. Potekhin: „Limba cărților noastre bisericești necesită cea mai atentă corecție.
Deja de la traducerea Bibliei în limba rusă, se pune problema urgentă a traducerii cărților
bisericești într -o limbă accesibilă înțelegerii pentru o mare masă de credincio și. Dar o mare
dragoste a poporului rus pentru limba slavono -bisericească, cât și cunoașterea ei, pentru
unificarea tuturor națiunilor slave în credința lor ortodoxă nativă, ne face să ne dorim ca
limba slavono -bisericească să rămână ca limbă liturgică pen tru poporul rus ortodox. Dar, în
acest caz, trebuie să începem imediat să corectăm cărțile bisericești. Limbajul ei, păstrând în
același timp și construcția grecească a vorbirii ascunde și foarte des chiar denaturează până la
erezie semnificația și conțin utul multor cântări psaltice și imnuri liturgice. Numai printr -o
corectare imediată a acestei limbi, până la posibilitatea de a o înțelege și fără să învățăm
limba slavono -bisericească, este posibil să păstrăm dragostea și devotamentul generației
actuale pentru limba slavono -bisericească. Desigur, editarea cărților bisericești corectate, nu
trebuie să diminueze sau să desființeze importanța cărților existente în prezent, pentru a se
evita repetarea evenimentelor triste ale corecției din perioada patriarhulu i Nikon” .
Prin urmare, se poate observa că schimbarea limbii slavone -bisericești, sau mai precis
a textelor scrise în ea, apare prin convergență cu limbajul literar contemporan rusesc. Unii
cred că acest proces este complet justificat, iar alții nu. Olga V. Lihaciov afirma
următoarele: ,,nu-mi place dar cred că apropierea celor două limbi este un proces ireversibil,
deși trist, de vreme ce originalitatea, frumusețea, sfințenia limbajului bisericii sunt pierdute.
În limba slavonă a Bisericii, se creează tot mai multe texte. Așadar, nu mai devreme de anul
1994 a fost scris Acatistul sfântului Ioan, arhiepiscop de Shanghai și San Francisco; nu mai
devreme de anul 1995 – Acatistul sfântului Luca (Voino -Yasenetsky) ; nu mai devreme de
anul 2000 – Acatistul marti rilor regali; nu mai devreme de anul 2000 – a fost concepută
slujba cu canon pentru sfântul și drept războinicul Teodor Ushakov.”1 Prin toate argumentele
elaborate precedent este dovedit ă apartenența limbii slavono -bisericești la toate limbile slave
existe nte în prezent și prin urmare putem afirma faptul că limba slavono -bisericească este o
limbă vie.

1 Лихачева O.B., Церковнославянркий язык как живое явление православной культуры, Актовая лекция,
прочитанная в Свято -Филаретовском институте 2 декабря 2004 года , Вестник Нижегородского
университета им. Н.И. Лобачевского, 2015, № 2 (2), с. 445 –448

38 2. Limba slavonă în viața rușilor lipoveni
Limba slavonă aparține nu numai istoriei bisericești, ci și întregii istorii a culturii
rusești. Multe trăsături ale culturii pot fi asociate cu prezența puternică milenară a celui de -al
doilea limbaj aproape nativ -limbă sacră, a cărei utilizare este limitată exclusiv la închinare.
Etnie profund religioasă, pentru rușii lipoveni biserica și tradițiile au avut
dintotdeaun a un rol hotărâtor în păstrarea identității, iar participarea la slujbele religioase este
o datorie sacră. Pentru ei, credința nu este doar un simplu ritual, o simplă rugăciune sau o
plimbare la biserică, ci mai degrabă ea reprezintă un mod de a trăi. După cum nota și Alexei
Iuriev, pentru rușii lipoveni toate gândurile și faptele converg către credința în Dumnezeu,
întreaga lor existență este dominată de Dumnezeu. Ei au o concepție cu totul diferită, o scară
a valorilor morale și spirituale cu totul aparte . Rușii lipoveni percep așadar viața din
perspectiva credinței. Spre exemplu ei nu admit să nu -și citească rugăciune înainte de
culcare. Așadar, pentru rușii lipoveni limba slavonă este întânită zilnic, întrucât aceștia nu
percep o zi fără o conversație c u Dumnezeu, conversație care se realizează în limba sacrului,
și nu a profanului, pentru că aceasta nu este o conversație cu o persoană obișnuită.
Rușii lipoveni își învățau copiii să citească din vechile cărți în limba slavonă și
continuă s -o facă și as tăzi. Pentru a include copilul în cercul culturii limbii slavone este
necesară o condiție foarte importantă: familia trebuie să trăiască această cultură, adică să
trăiască viața Bisericii Ortodoxe. În viziunea lipovenilor, un copil, rupt de la limba slavon ă a
Bisericii, cu siguranță nu poate stăpâni cu adevărat limba rusă și fără viață în cultura
ortodoxă, el va fi lipsit de bogăția întregii culturi rusești. Însă, copiii rușilor lipoveni învață
încă de la vârste foarte fragede, aproximativ 3 -5 această limbă prin rugăciunile rostite
împreună cu familia, fie înainte de a se așeza la masă, fie după ce au terminat de mâncat,
mulțumindu -I Lui Dumnezeu pentru bucatele de care s -au bucurat. Astfel copii intră în
contact cu această limbă încă din primii ani din via ță, învățând să țină post de la vârsta de 4 -5
ani, iar la 7 -8 ani ei deja învață să citească din cărțile sfinte.
În satele și orașele din România unde louiesc ruși lipoveni sunt organizate școli de
vară, unde toți copiii care doresc pot să își însușească slavona bisericească, dar de asemeni
copiilor li se povestește despre semnificația sărbătorilor și viețile sfinților. De multe ori, în
fața lor se află cărți de o valoare inestimabilă, cărți vechi, de peste 300 de ani, pe care
strămoșii lor le -au adus din Rusia. Atitudinea față de cartea religioasă este plină de respect .
Cartea este un obiect sacru, prin urmare un starover nu începe să citească dintr -o carte veche

39 înainte de a -și face s emnul crucii. Pentru a stimula interesul copiilor în a cunoaște limba
slavonă bisericească, limbajul specific teologic și însușirea cântărilor psaltice, Comunitatea
rușilor lipoveni din România, organizează în fiecare an ,,Festivalul de Cântări religioase”, iar
copiii participă cu mare entuziasm și se pregătesc cu mult timp înainte învățând multe cântări
religioase pe diverse glasuri, note (,,крюковое пение ”).

3.Limba slavă veche. Limba slavonă: istorie , alfabete, cărț i
Prima și în același timp, cea mai veche formă de manifestare a slavei scrise a fost
numită paleoslavă sau slavă veche (rus.,,c тарославянсий язык ”). În acest sens Al. Rosseti
observă faptul că,,termenul de slavă veche nu exprimă limba vorbită de slavii meridionali
migratori, ci limba scrisă având la bază un dialect bulgar vorbit în secolul al IX -lea în jurul
Solonicului”1. Același autor adaugă faptul că limba slavonă este,,limba redacțiilor târzii ale
vechii slave”. O asemenea abordare apare și la Ovid Densușianu 2care încadrează primii
termeni de origine slavă (care aparțin limbajului bisericesc) în categoria împrumuturilor
preluate din bulgara veche, înțelegând prin aceasta slava veche scrisă, pe care o deosebește de
slava nescrisă din care au intrat majoritatea elementelor slave care forme ază stratul cel mai
vechi și mai important.
În esență, limba slavonă are la bază limba slavă vorbită în sud -vestul Bulgariei. Ceea
ce diferențiază slavona de slavă este caracterul ei scris, îngrijit, ca o consecință a faptului că
s-a constituit în același timp cu traducerea cărților sfinte din limba greacă.,,Caracterul
particular al acestei limbi literare având drept bază dialectul bulgaro -macedonean din jurul
Salonicului – notează Al. Rosseti – apare în sintaxă, frazeologia imitând originalele grecești și
în vocabular.”3 Primele ei manifestări sunt datorate fraților Chiril și Metodiu, care au
propovăduit creștinismul în limba slavă, la rugămintea prințului Rotislav al Moraviei Mari în
anul 862. La începutul misiunii lor, Chiril și Metodiu au creat alfabetul glagolitic ( utilizat de
catolicii din zona Croație i), iar mai târziu, prin secolul al X -lea pe cel chirilic (utilizat cu
precădere în spațiul ortodox) prin intermediul căruia au transpus din greacă în slavă
fragmente din Sfânta Scriptură și unele cărți bis ericești . Referitor la cele două alfabete, se
cuvinte a fi subliniată afirmația lui Sorin Paliga care spunea că cele două denumiri folosite
pentru a desemna cele două alfabete: glagolitic și respectiv, chirilic au fost create de -a lungul

1 Al. Rosseti, Istoria limbii române I. De la origini până în secolul al XVI -lea, București, 1978, p.306
2 Histoire de la langue roumaine, volumul I – Les origines , capitolul L ’inflence slave, Paris, 1901
3 Al. Rosseti, op.cit.

40 timpului: ,, în doc umentele vechi, contemporane creării celor două alfabete și imediat ulterior,
se menționează alfabetul slav”1. Cercetând începutul și evoluția scrierii slave sub
aspectul celor două categorii: glagolitică și chirilică, majoritatea specialiștilor au ajuns la
concluzia că ,,ambele categorii de grafie slavă derivă din scrierea bizantină. Se socotește astfel
că scrierea glagolitică constituie o stilizare a tipului bizantin cursiv, iar grafia chirilică derivă
direct din tipul bizantin uncial nou, sau liturgic.”2
În epoca chirilo -metodiană au fost traduse aproape toate cărțile Bibliei, iar în perioada
imediat următoare, când ucenicii lui Chiril și Metodie î și desfășoară activitatea în Bulgaria și
Macedonia, a fost continuată traducerea cărților religioase. Text ele vechi slave păstrate până
în ziua de azi sunt scrise în cea mai mare măsură în alfabetul chirilic și sunt folosite de către
popoarele slave ortodoxe, dar și în biserica staroverilor, care nu au fost de acord cu corectarea
vechilor cărți religioase. P entru ei, cărțile religioase reprezintă pâinea spirituală, fără de care
viața întru sacru, singura spre care tind staroverii de altfel nu ar fi posibilă. Ea a însemnat de –
a lungul vremii unul dintre cele mai importante instrumente cu rol în păstrarea tradi ției. La
începutul schismei, staroverii erau convinși că adevărul se afla numai în cărțile vechi, iar
pentru a fi cu adevărat creștin ortodox, ei consideau că trebuie împlinit tot ceea ce era scris în
ele. Având la îndemână aceste cărți considerate purtăto are ale tradiției și ale adevărului
absolut, staroverii au fost nevoiți să învețe să citească din ele și o făceau cu inima deschisă ,
cum o fac și în zilele noastre.
În prezent , cărțile sunt păstrate de către ortodocșii de rit vechi cu sfințenie ș i se
transmit din generație în generație. Astfel, prin mâna oricărui credincios ortodox de rit vechi
au trecut cel puțin patru cărți bisericești. Prima dintre ele se numește Azbăcika3. Din paginile
acesteia se învață alfabetul, silabele, cuvintele, prescur tarea lor și textele ce se întâlnesc
adesea în cărțile sfinte, practic învățarea limbii slavone începe prin această carte de
dimensiuni mici.
În familiile rușilor -lipoveni, educația de acasă continuă cu învățarea limbii slavone cu
o altă carte s fântă, denumită Ceasovnic4. Această carte începe cu Vecernia, care se citește în
slujba cu aceeași denumire, ea putând fi mică (rus. ,,мaлыя”) sau mare (rus.,, вeликая ”).
Vecernia este urmată de Ceasî si obednița care se citesc dimineața în liturghia de duminică,
precum și de sărbători. Acestea sunt urmate de Utrenia , care s e citește în slujba cu aceași

1 Sorin Paliga, Introducere în studiul comparativ al limbilor slave , București, 2012
2 Damian Bogdan, Compendiu al paleografiei român -slave , vol II , București, 1969
3 Vezi Anexa 1
4 Vezi Anexa 2

41 denumire și care în majoritatea bisericilor se ține seara, pe vremuri ținându -se dimineața. În
zilele noastre ea se slujește dimineața doar în mănăstiri. Ceasovnicul se încheie cu
Pavecernița , care poate fi și ea la rândul ei mică (rus. ,,мaлыя”) sau mare (rus.,,вeликая”) și
se citește după Vecernia . Pe lângă toate acestea, cartea mai conține și multe canoane, care
sunt citite la biserică de sărbători după cum scrie în Ustav (carte în care sunt descrise reguli
după care se ține slujba). În funcție de sărbătoare și sfinții cărora este adresată, slujba și
rugăciunile diferă. În paralel, credincioșii de rit vechi citesc din această carte și acasă pentru
că ei consideră faptul că își pot astâmpăra setea de înălțare a cugetului și a inimii către
Dumnezeu prin citirea uneia sau alteia din rânduielile pe care Ceas ovnicul le cuprinde pe larg
și din belșug . Prin urmare Ceasovnicul este deopotrivă o carte necesară la săvârșirea
serviciului divin public, dar și o carte care conține rugăciuni și rânduieli care pot fi folosite de
enoriași și în familie, potrivit cu învățătura Sfinșilor Părinți care numesc familia drept,,o mi că
biserică”.
Psaltirea1 este o altă carte nelipsită din casele ortodocșilor de rit vechi. Ea cuprinde
rugăciunile atribuite regelui David, scrise sub inspirația Duhului Sfânt, sub forma unor
psalmi, adică stihuri în versuri fără rimă. Psaltirea cuprinde 150 de psalmi, care au fost
împărțiți în 20 de catisme pentru citirea ei în cult. Alături de Sfintele Evanghelii și Apostol ,
Psaltirea este cartea de cult cel mai des folosită în rânduiala bisericească. Singura perioadă a
anului bisericesc când nu se citește Psaltirea este cea cuprinsă între Miercurea Săptămânii
Patimilor și Sâmbata Tomii, cu excepția Deniei din Vinerea Patimilo r. Fiind o carte de
rugăciune, Psaltirea cuprinde at ât rug ăciuni de laud ă și de mul țumire, c ât și rug ăciuni de
pocăință și de cerere. Astfel, pe l ângă folosirea ei în cadrul slujbelor de la
biserică , Psaltirea este folosit ă și în canonul personal de rug ăciune de către credincioșii de rit
vechi. Se intam pla de multe ori în rândul credincioșilor de rit vechi, ca unii s ă renun țe
la rugăciunile de dimineață si la rugăciunile de seară care se regăsesc în Ceas ovnic , precum și
la canonul personal, spre a se îndeletnici cu citirea Psaltirii pentru că ei considerau că
rugăciunile din această carte sunt mai puternice . Însă la cele auzite duhovnicii au ripostat
imediat, recomandând citirea din Psaltire în smerenie și postire, ca o completare la
rugăciunile de peste zi, și nu ca o înlocuire a ac estora , bătrânii repespectând cu sfințenie acest
lucru astăzi. Odată cu terminarea învățării Psaltirii se termină
și ciclul de bază al învățării limbii slavone, însă majoritatea copiilor doresc să aprofundeze și

1 Vezi anexa 3

42 1se trece la cărțile de dimensiuni mai m ari, și mai grele în limbaj precum Apostolul . Aceasta
este o carte scrisă de cei 12 apostoli și începe cu descrierea lor si a modului în care și -au
sfârșit viața pe pământ. În această carte sfântă, apostolii descriu momentele petrecute cu
Mântuitorul Isus și încearcă să ne transmită cuvintele si povățuirile Lui. Pe lângă acestea, în
Apostol se mai găsesc și deniile, care sunt citite în sâmbata mare, seara până la Înviere.
Cuprinsul cărții Apostol este înlocuit de reguli după care se citește, expuse așadar pe ultimile
pagini ale acesteia. Prin urmare, rușii lipoveni păstrează astăzi cărțile religioase cu sfințenie,
citesc din ele în moemntele grele, dar și în zile de sărbătoare sau atunci când simt nevoia.
Aceste cărți se transmit din generație în generație, prin urmare au o valoare inestimabilă.

3.1. Alfabetul chirilic – condiții istorice
Potrivit lui Anthony -Emil Tachiaos , pe la începutul secolului al IX -lea, într -o familie
senatorială s -au născut doi frați, unul – Mihail (mai târziu Metodie) și celălalt – Constantin
(mai târziu Chiril). Anii exacți ai nașterii celor doi sunt necunoscuți, însă Constantin, fratele
cel mare, se crede că s -a născut în anul 826, în timp ce Metodie se pare că s -a născut în 827 în
Tesalonic (Grecia), localitate ce a apa rținut în acea perioadă Imperiului Bizantin. Împreună
cu fratele său Metodie, Chiril a participat activ la răspândirea creștinismului în Moravia și
Panonia. Pentru că în acea perioadă limbile oficiale din biserica creștină erau doar ebraica,
greaca si lati na, ei au tradus din greacă în slavonă mai multe cărți pe înțelesul vorbitorilor de
limbă slavonă. Se crede că mama lor a fost de origine slavă și fiind crescuți într -o zonă
bilingvă, cu vorbitori de slavonă și greacă, cei doi frați au ajuns la o cunoașter e aprofundată a
celor două limbi vorbite. Ca urmare a statutului familiei lor, cei doi frați au beneficiat de o
educație aleasă. Mihail s -a retras la mănăstirea din Muntele Olimp unde a fost călugărit
schimbându -și numele în Metodie, în timp ce, fratele să u Constantin a fost numit în anul 820
profesor de filozofie la universitatea din Constantinopol.
În urma scrisorii adresate de către prințul Rotislav al Moraviei împăratului Imperiului
Bizantin, inclusă în Viața Sfântului Chiril2: „Poporul nostru a respi ns idolatria și ține legea
creștină. (…) Neamul nostru este botezat, și totuși nu avem nici un învățător. Nu știm nici
greacă, nici latină..Nu înțelegem nici slovele, nici tâlcul lor; așa că trimiteți -ne învățători care
știu să propovăduiască Scripturile și să le tâlcuiască (…). Pentru că legea bună de la voi

1 A se vedea Anexa 4.
2 Scriere anonimă în limba slavă veche de la sfârșitul secolului al IX -lea

43 provine și se răspândește la toate țările.”1, în anul 862 cei doi frați au fost trimiși de către
împăratul Imperiului Bizantin în Moravia Mare pentru a propovădui creștinismul pe acele
meleaguri. Astfel, pentru a -și îndeplini misiunea, ei au creat alfabetul glagolitic, un precursor
al alfabetului chirilic și au început să traducă Scripturile, literatura creștină în limba slavonă.
Pentru a reprezenta grafic sunetele de vorbire specifice limbii slav e, Chiril a inventat
alfabetul ce -i poartă astăzi numele. Acesta se mai numește și slavon, pentru că a fost creat
pentru limba slavă.
Asemănarea unor litere cu cele din alfabetul grecesc, din care de altfel provine, este
explicabilă. Așadar, atât alfabetu l chirilic cât și creștinismul, s -au răspândit de la Sud spre
Nord, iar în cazul rușilor de la Vest spre Est și nu invers. Ar mai fi de adăugat și câteva date
istorice, ca de ex. , în perioada activității lui Chiril, Rusia nici nu exista încă. Primele încer cări
de unificare a unor cnezate rusești au avut loc în perioada anului 989 sub Vladimir I, când a
fost și creștinată, în jurul Kievului. Rusia Kieveană nu a rezistat și a fost ocupată în sud de
Hanatul Hoardei de aur a tătarilor, iar la nord de Lituania și Polonia. Abia începând cu
secolul al XV – lea se poate vorbi despre ceea ce a devenit mai târziu Rusia prin unirea unor
cnezate în jurul Moscovei. În prezent, cei peste 435 de milioane de oameni care vorbesc limbi
de origine slavă au acces la o traducere a Bibliei în limba lor maternă2. Dintre aceștia 360 de
milioane folosesc alfabetul chirilic și totuși cu 12 secole în urmă, nici unul dintre dialectele
strămoșilor lor nu se scria și nu avea un alfabet propriu. Cei care au contribuit la îndreptarea
aceste i situații au fost cei doi frați de sânge Chiril și Metodiu.
Alfabet ul și traducer ea Bibliei
În anul 863 e.n., Chiril și Metodiu și -au început misiunea în Moravia, unde au fost
primiți cu multă căldură. Activitatea lor consta în predarea noului alfabet un ui grup de
localnici, și totodată traducerea textelor biblice și liturgice. Însă, după cum scrie Anthony –
Emil Tachiaos în cartea sa consacrată celor doi frați3, munca lor nu a fost deloc ușoară,
deoarece preoții franci din Moravia s -au opus cu vehemență fo losirii limbii slave, întrucât ei
susțineau o teorie trilingvă, afirmând că doar latina, greaca și ebraica erau acceptate pentru
închinare. După moartea lui Metodiu, survenită în 885 e.n., discipolii săi au fost expulzați din

1 Francis Dvornik, Les Legendes de Constantin et de Methode vues de Byzance , Praga, 1933
2 Limbile slave se vorbesc în estul și centrul Europei și includ rusa, ucraineana, sârba, polona, ceha, bulgara
slovaca și alte limbi similare
3 Sfinții Chiril și Metodie și culturalizarea slavilor , 2002

44 Moravia de împotrivitorii lor franci, refugiindu -se în Boemia, în sudul Poloniei și în Bulgaria.
Astfel, lucrarea lui Chiril și a lui Metodiu a fost continuată și, de fapt, răspândită.
Specialiștii au stabilit cu relativă exactitate care a fost forma originală a alfabetului
creat de Chiril. Despre el se spunea că era un foarte bun fonetician, astfel folosind literele
grecești1 și ebraice, el a încercat să marcheze fiecare sunet al limbii slave2 vorbite printr -o
literă. Se crede de către unii cercetători faptul că, Chiril a petrecut ani buni pentru a pregăti
acest alfabet, însă nimeni nu știe cu siguranță dacă el a muncit singur la realizarea lui, dar
după cum reiese și din cartea The New Cambrid ge Medieval History3, în care Rosamond
McKitterick afirmă că: „Este lesne de înțeles că [Chiril] a fost ajutat de alții, care trebuie să fi
fost în primul rând de origine slavă dar instruiți în limba greacă. Dacă examinăm cele mai
vechi traduceri, avem cea mai vie dovadă a unui simț al limbii slave cât se poate de dezvoltat,
care trebuie atribuit colaboratorilor [lui Chiril], ei înșiși slavi“, acesta a primit un ajutor
consistent cel mai probabil din partea fratelui său Metodiu. În același timp, Chiril a pu s
bazele unui program rapid de traducere a Bibliei, folosind în acest sens literele grecești
utilizate în mod curent la Bizanț în formă majusculă -uncială. Chiril a ales tocmai majuscula
greacă, pentru că era folosită exclusiv pentru textele bisericești car e reprezentau cuvântul
Domnului și nu puteau fi scrise cu litere mici, fiind folosite doar pentru texte laice. Se pare că
exista și ,, un scris slavon minuscul, după minuscula greacă, dar numai pentru uz economic”4,
care, firește, nu putea fi aplicat în Bis erică. De asemenea, se spune și că primele cuvinte pe
care le -a tradus din greacă în slavonă, folosind noul alfabet au fost cuvintele introductive din
Evanghelia după Ioan: „La început era Cuvântul”. În continuare, Chiril a tradus cele patru
evanghelii, tr imiterile lui Pavel și Psalmii din Psaltire, restul Bibliei fiind tradusă ulterior de
Metodiu. Astfel a fost creată o nouă limbă literară modelată pe cea grecească după sintaxă și
vocabular abstract, dar datorită faptului că diferitele limbi slave erau, pe atunci, încă
apropiate una de alta, ea a fost înțeleasă de către toți slavii. Astăzi este cunoscută sub
denumirea de slavona bisericească veche și potrivit teologilor americani John Breck, John
Meyendorff și E. Silk, ,, ea a devenit după limba greacă și la tină, a treia limbă internațională a

1 Este vorba de greaca medievală
2 Termenul „slav“ întrebuințat în această lucrare se referă la dialectul slav pe care l -au folosit Chiril și Metodiu
în misiunea lor și în activitatea lor literară . În prezent, el este folosit sub denumirea de slavă veche sau slavă
veche bisericească .
3 Rosamond McKitterick, The New Cambridge Medieval History , vol. 4, Cambridge, 2002
4 M. Șesan, Despre chirilică și gla golitică , în Mitropolia Ardealului , nr. 7 -8, 195 9

45 Europei și graiul literar comun al bulgarilor, sârbilor, rușilor, ucrainienilor, și pentru o
perioadă de timp a românilor. „1
Limba slavă, căreia cei doi frați i -au dat o formă scrisă și permanentă, a înflorit, s -a
dezvoltat și, ulterior, s -a diversificat. În prezent, familia slavă include 13 limbi și numeroase
dialecte. Ceea ce se cuvine subliniat din cele relatate mai sus este faptul că eforturile
îndrăznețe ale lui Chiril și Metodiu de a traduce Biblia au dat road e sub forma diferitelor
traduceri în slavă ale Sfintelor Scripturilor, traduceri pe care le avem la dispoziție astăzi. Ei
au contribuit in mod fundamental la dezvoltarea Bisericii Ortodoxe si a culturii cre știne
slavone.

1 John Breck, John Meyendorff, E. Silk, The Legacy of St. Vladimir: Byzantium , Russia, New York, 1990

46 Concluzii
Stabilirea rușilor lipoveni în spațiul românesc și formarea comunităților lipovenești
reprezintă un capitol însemnat al istoriei. Evoluția, modul de integrare și preocuparea pentru
păstrarea nealterată a tradițiilor religioase și a identității etnice, ling vistice dincolo de
transmiterea unui întreg set de valori, tradiții și obiceiuri, constituie coordonatele esențiale ale
acestei comunități etno -lingvistice și etno -confesionale. Imaginea rușilor -lipoveni în spațiul
bucovinean și dincolo de acesta, confirmă atașamentul profund pentru păstrarea tradițiilor
religioase, a obiceiurilor specifice dar și a limbii strămoșești.
Analizând graiul rușilor lipoveni am remarcat că acesta a suferit o serie de influențe
externe datorită faptului că aceștia s -au stabilit p e un teritoriu lingvistic străin, iar pătrunderea
elementelor lexicale românești este un proces în plină desfășurare la ora actuală datorat lipsei
contactului direct cu limba literară rusă în schimbul contactului direct cu limba română. Cu
toate acestea, v ariațiile fonetice sau lexicale nu constituie un impediment de comunicare între
lipovenii din diferite zone ale țării. Pe baza celor cercetate și analizate ulterior, consider că
am reușit să realizez o schiță pentru portretul lingvistic al vorbitorului de limbă rusă în
varianta graiului lipovenesc și probabil în viitorul apropiat această primă etapă va deveni o
cercetare mai detaliată.
Sintetizând, putem consemna faptul că rușii lipoveni, în ansamblul lor pot fi considerați
conservatori sub aspectul păstră rii valorilor tradiționale, spirituale și culturale. Păstrarea și
transmiterea graiului, tradițiilor, obiceiurilor, alături de elementele religioase au reprezentat și
încă mai reprezintă reperele fundamentale în interiorul cărora se desfășoară viața rușilo r
lipoveni.

47 V. ANEXE
Anexa 1 – Azbăcika

48 Anexa 2 – Ceasovnic ul

49 Anexa 3 – Psaltirea

50 Anexa 4 – Apostol ul

51 ANEXA 5 – Transcriere Texte culese
1.Татьяна (70 ani, pensionară)
Ради wисʹ у Кlимауцых. Наша се lо дужа бравыя сеlо. Тут усе lипаваны, суседи с
Беlокриницы, а lи мы усё па lипавански γаворим, ни γаворим па расеиски. Наша се lо
такoe бравыя что ну. C ихни бабки с Кат яринoй, с дедым Степаным, суседи бы γи,
вырыс lи. Её мама -Татьана хадиlа у шкоlу, а типеричья вырыстиlа дочьку, от она
студента у факу γтатъю у Яссых, оканчи вает ужэ типеричя у хости lиш приеж яет, ды
смеются как иети липа ваны γаворют.
У сelе, у с elе работа таперичьа, усё прашоука, праша ватʹ γодим, збираим усяво
усякы ва что е cтʹ: чирешни, вишни; прашуим папуши, барабу lи. Ждём у ваканцу иети
студенты штоб пpиe γаlи, они утикают, пама γать ни γочьют, такоя тутытка у нас , y нас
новости.
Пo lипав aнски γаwаритʹя и не забы вайтья, иета наш народ, иета наша вера, иета
наша традиция штобы мы держаlи и дали. Учитися и не забы вайтья, бо и я маю сыну
тоже паразиеныlися, али усё γаворют, ужэ внуки ни γавор ют, внуки ни γаворют бо ни
знают, ишё ма γыи, aли усё бабка их будит вучитъ, такоя тутытка.
2.Kулина (58 ani, casnică)
Мине зватъ Куlина. Я с се lа Климауц, раждёная здесъ, вырысlа здесь, патом
атдаlась, поехыlа у γорыд с мужим. Маю четь вира дитей, дети па cтpaне как усе
зараб lять, бо здесь работа чижо lыя, а ма γыи заробки..ди поехы lи оны. Одна дочька
самной, oна здесь р oбит, a решту поех ыlи. Я тоже была у стране у чюжим, у Израеле,
рабила там восeмь lет и вернулась абратна бо скушна бь γо за д eтми, з a семиой и на, так
мужик умёр, нимаем, лишилысь сама, yдава, и что будим делать. Дети не пожанились,
али на, кажин знаит что маит.
Дулчец варим, компот делаим, при γатавlяем на зиму. Я не да lёка oтцыдва, май
чащче приежяю. И я маю γарод, и курей держу ка lа γаты, робью, не сижу.
Скушна за сеlо, но ни мо γу вернутся, бо на, уже сорок лет откали у γорыде, у Сачиа вы,
и не можу wернутся у Кlимауцы, бо трудна, lишь так приежяю у γости и на кладби ще,
к мужику, к мам e, к тяти.

52 К сестре приежаю, на, бо lи нима, усе поумира lи, такая жизнь. Се lо бра вая, а
тут, усё ма lа lюдей оста lись, ма lадыи па выихыли, бо lи старых lиши lись. Пpиежяим бо
скучяим, бо иета наш e село, нe можим забыть де родились и де вырысли, не можим,
приежяем ищё, пака есть каму есть, так жизнья идёт.
3. Иван (64 ani, pensionar)
Ну от мая имя И ван Паисе вичь Несторов. Ради lся я у си le Кlимауцы,
Сачьа вскога уезда. Имя К lимауцы иета так мине кажится что, от я помню ка lи γодиl у
шкоlу, бы γи две школы, но там бы γ и детский сад, а ка lа шко lы бы γа одна кузния,
тамытка бы γ, жи γ один дед -Кlим, ну иети К lимы, К lим, вон ищё мал у радне своих
таки γ май ба γачей людей и так что оны пришли куды идём к К lиму, к К lиму,
Кlимауцы, вот тибе даш lо да К lимауц. Так что, К lимавцы, так мине здаётся что от
Кlимa идёт. Она дужа бы γа баlьшаoe, у тысячью девять сот десятым -двенадцатым бы γо
боlee чем тысячью д вести душ, такоя т o, ну иета усё тыки не известна -не. Ну, тип epь
расскажу памалыму как то, от народится маладениц, у нас у васьмой день а lибо
девяты, десяты несут крестить. Кре шения -иета приносют м lаденца у церьку и lи
крешя eмого у церьку, принесут воды, ну иета рана до дня, чего -чтобы вода бы γа
непорочьная,что называется непоророчная, по рамыски иета FĂRĂ PRIHANĂ. Иетим
чину Крешения, присутстwуют ищё крёсны и крёсныя, ну что оны де lают, оны
свитете lьствуют что иетый крешяемый бы γ крещёный, а вообще, священик крестит
тоlька крещяем oгo: мlаденца, взрослых, lюбое. У перёд ну так бы γо: к lали имя
γwопцым семь, восeмь дён у перёд, а женский по γ, и уперёд и назад, ну такоя, на, что
будишь де lать, женщины -красата, такоя то. Ну от посlи рождения, поп приходит и
читает ма lитву очистите lьныю, а есlи р aдиlся мlадениц мужскога рода, у сорок дён,
приносют его и поп несёт его у а lтарь. Вон пама lинку растёт и если маlадениц, усё у
нас считает ся: от ну lёй чи от рождения до сем lет wон м lаденец, от семь до
четырнадцать – отрок, а есlи женский по γ, от четырнадцать уже де вица до д вадцать
oдин, сав eршена летья, что иета назы вается, назы вается MAJORAT, д вадцать oдин
γод, зачем, три раза семь д вадцат ь и один, иета так бы γo. Ну при γодится.. идёт у
детский сад, па нашему GRĂDINIȚA, иета ужэ рамынская сlова, ну употреб lяиемое. B
шкоlу, уперёд бы γи две шко lы, сейчас не одн ый нима, де бы γа но выя шкоlа там
построиlи дом ку lьтуры.

53 Ну вот при γодится каждый γwопиц у де вятнадцать γот иего де lаlи рекрутаре а у
двадцать γод вон ишё γ у воисках, у армату, воиска у маё время бы γо γод и четыре
месяца, γто из γwопцоу не γодиγ у воиска, де γки даже и γlидеть не γатеlи, a как cчита lи
кaхда вон γwопиц, вон ищё сап lяк, даже и воиска не зде lыγ, a придёт с воиска, ну вон
ужe старый γwопиц. Ну посlе воиска, вообше γ жениlись, удаваlись, ну как поlучяlись
парень и де вица какие они саубираlись, заручаlись, патом сохласию с сем ьи какие оны
как сказать сватыlись ну схаварива lись как что и как будут де lать с вадьбу. Перед
свадьбы два, три дня до с вадьбы де lылся дя вишник,ну что деlаlи там у дя вишнику,
собираlись γwопцы, де γки, нарежа lи свечи, де lаlи какие там ищё дру γиие дe lа, a ка lа
иеты ва при γадиlи и γwопцы, ну тамытка бы γо весеlие и пения, γто как зна γ, пели и пo
руcски и пo румынcку, и по украински, γто как знал. При γодиlось от уже с вадьба,
свадьба уже ono y нас пряма деlаlась толька у празники у празникыx, под празники ни
быγо можна бо пoтoму что y нас иета церкоwныя усё, обряд усё по церкоwныму. Ну
как де lalи: бы ваγa боли пар, у месаиет токька де lаlась с вадьба, бы γо боlи пар то деlаlи
так: воскресенье, четверг, воскресенье, под празник γадаwой, или под празник ба lьшой,
иlи у субботу под wоскресенье не позваля lысь. Oт прихо дится, cоберутся lюди у
маγадога, идут с пением к не вести, тама закры вают д вери и пока с ват не заплотит
какую ту суму денe γ за касу, так γаwорют, но а ес lи, какая бы γа что не бы γо у ией касы
не знаю за что да ваlи день γи, и здесь какоиа на lаучение бы γо y св ата – моγ и мени и
боlи дать дени γ, ден γи да ваlи каму, усё тем девчятым маlадым каторы собираlи
маlадую, а после таго ишlи с папом, c батюшки иш lи у церьк ву, у церьк ви
сушест воваγа веньчанье пред Евангеlием, усё, а потом γуlяй. У перёд, ка γда ищё не
быγо дома ку lьтуры у нашем сиlе то хуl яlи три дня, но как то три дня. Пер вый день
посlе свадьбы усе мо γодые приходиlи к мо γодому, кушаlи, танце вали, плясали и уже
коγда при γодит вечер, да γайте идём у γости к моlодой, оттyд ва уже каждый
расxадиlись дамой. На второй день, coбираlиcь ради чести молодо γа опять γуляй у
моlодо γа, на третий день – честь моlодой, и oт тaк что с вадьба, как по рамынски
γоγорится: TREI ZILE .
Ну вот иета маё родно e сеlо, там я родиlся, пидисьят четвёртым γоду, второва
октября, ну не токъка я, на той день сама родиlся и дру γой Иоан -Ехупов. Ну сеlо наша
распоlожаная на се веро восточный части Румынии. Наша дере вня каторый
соста вляется w γодит и наша се lо, есть ба γата меншестwоу иети γ национальны γ, есть
так: мы -русски lиповане, у Баинцу -румыны и немцы, у Baшкауцых есть украинцы, y

54 Bикшана γ есть поlяки и толька. Ну быlа она деревня очень болъшая, быlо четыре
церкwи, у нашим сиlе, можим рассказать так: Уcпенская, Преображенская, Серх ивская
и Едино верческая, С вятому Николу пас вешённая, храм С вятому Николу пас вешённая.
К сожеlению Преображенская церькwа з γарела. Хотя и γня парафия малыя, ну усё таки
Бох не оста виγ чтобa саусем з γарела и какое то дери ва осталысь не зхареwшия, по
труду покойны ва свяшеника Федота построили в оγради С ерхи вский парафии
Преображенскую маленькую церьку. Так называемая зимняя, зачем, зaчем нада
зимняя, зачем lетния, потому что, Серхи вская церькwа, она каменная и зимой oчень
γолодно. Есть Успенская церькwа, церьква Успенская она бы γа уперед храм усё
Успенск ий церкwи но она бы γа часо внья, там не бы γо папа, и они назыв aются без
попоwцы, но сейчас но вы попоwцы, уже и старым попоwцым дали д ва папа, а есть ищё
одна церькwа -Едино верческая, белыя, так назы ваeм Едино верческую. Что обозначает
иета Едино верчест ва, иета значит чтo весь обряд постарыму служится, но она
подчинёная пра вительст ву администрати вному, иетиму румынскаму, a остальные
церкwи они аутокефальные, что иета называется, по румынски можна сказать
AUTOCEFALE, значит DE SINE STĂTĂTOARE. Митраполия н аша бы γа у
Беlокриниц и, ну перед войной, не знаю у каким γоду, у сoрoкo вым или у сорок пер вым,
её пере везли у Брэилы γ де и сeйчас сушест вует. Ну,па малинку вот иета кароткая
описания что знакомая. Поздней, после прочитения однех кних, а хlавнъя Kраткия
история старобряческий цер кве написанная Фёдырым Ефимовичим Мельнико вым, я
узнал что у нас у сиlе сушест вовал без попо вский монастырь, де он находиlся, окоlа
ручья, так ишё у нынишня время есть несколька кресто γ, так γоворится далиныи
маγилки. Там был без поп овский монастырь.
4. Aннa (pensionară, 79 ani)
Приехыlа маlадая у Ридауцы, тут замуж вышла, тут у сер вичь зашла, у службу,
зашла ищё у шестьисятым γаду, раби γа у однем месте, раби γа у фабрики там де мебеlи
деlаются, ды на, стова вышlа на пенсью, прашли γоды, на однем месте усякыва ши γа и
теперь ищё у ети γодах ищё патpохи щью, каму фуштычку, каму блюзычьку, каму
штось скаратаю, штось иета, бo задурна сидеть -ни можу сидеть задурна, γатья что не
саwсем такая здаро выя, al и мусью мать заботу, мусью так с людя ми быть, чтоб
γаварить скемси, ды, стреватьтся, ды на, что д pуγоя итить штось купить, пакупку
какуюсья, кушить в aрить. Имею д ва внука. Мои внуки да lёка, моя дочи там, у Аустрии
прaжиwает, робит, усе роб oтaют. Там, нима таки γ баγатыγ, тo усе так на прыжите

55 работают . А я ездью к им, они к мине не можут прие γать бо нимают кады, бо один у
одной работе, дру γой у дру γей работе, а ни можут таки тады ка lи сγочьют, ды так что я
што γоду иездила туды к им у Аустрию, ну заботылысь постаяна, штось там ши lа,
штось пап paвlяла, штось утира lа, ды что припа lыся тоя де lalа, lежать не дужа leжала,
lишь у начи, бо не можу так, такая быть пасивэ, мусью штось де lать.

Bibliografie
A) Lucrări de referință
Bogdan D., Compendiu al paleografiei român o-slave, vol II , București, 1969
Breck J., Meyendorff J., Silk E., The Legacy of St. Vladimir: Byzantium, Russia, New York,
1990
Capidan Th., Limbă și cultură , București, 1943, p.215
Capotorti F., Etude de droits des personnes appartenant aux minorités ethniques, religieuses
et linguistiques, New -York, 1991
Chirilă F., Ivanov A., Olteanu T., Probleme de dialectologie, Graiurile rusești lipovenești din
România, 1993
Chirilă F., Minoritatea rușilor lipoveni. Dovezi istorice privind așezarea și evoluția,
București, 2001
Crasovschi A. , Russian Old-Believe rs (lipovans) in Romania: cultural values and symbols ,
vol. New Europe Colege Yerbook 2001 -2002, București, 2005, p. 36
Densușianu O., Histoire de la langue Roumaine , columul I -îi Les origines , Paris, 1901
Drăgușanul I., Povestea așezărilor bucovinene I, Suceava, 2010, p.412
Dvornik F., Les Legendes de Constantin et de Methode vues de Byzance, Praga, 1933
Fenoghen A., Staroverii. Istorie, mitologie, literatură, București, 2009
Francescato G., A case of coexistence of phonetic syst ems, 1959, p.78 -86
Ipatiov F., Rușii -lipoveni din România. Studiu de geografie umană, Cluj -Napoca, 2001,
McKitterick R., The New Cambridge Medieval History, vol. 4, Cambridge, 2002

56 Paliga S., Introducere în studiul comparativ al limbilor slave, București, 2012
Rosseti Al., Istoria limbii române I. De la origini până în secolul al XVI -lea, București, 1978,
p.306
Tachiaos A. E., Sfinții Chiril și Metodie și culturalizarea slavilor, 2002
Tudose P., Rușii lipoveni din România -istorie și actualitate, București, 2015
Vascenco V., Lipovenii. Studii lingvistice, București, 2003
Vrabie E., Stadiul actual al cercetării graiurilor slave din Republica Populară Română, 1963,
p. 61
Vraciu M., O istorie a limbii ruse literare, Iași, 2016
Ивановна Н., Противипостaвлeниe п раведность греха как центральная реализация
оппозиции свой -чужой в духовных стихах Румынии, 2003, c.160
Муравьёв K., Архитектура средневековой Руссии, Москва , 1997, c. 122
Pintilie L., Духовное религиозное пение русских старообрядцов в Румынии, 2001, c.350
Cпринчак A, Очерк русского историког o-синтаксис a, Москва , 1961
Успeнский Б., Краткий очерк истории русского литературного языка (XI-XIX), Москва ,
1994

B) Monografii
Пригарин А. , Русские старообрядцы на Дунае : формирование этноконфессиональной
общности в конце XVIII – первой половине XIX вв. – Одесса -Измаил -Москва , Одесса,
2010, p. 111

C) Dicționare
Dicționarul Explicativ al Limbii Române, varianata electronică
https://dexonline.ro/definitie/dialectologie
Жеребило T.B., Словарь лингвистических терминов , 2010

57
D) Articole
Calea ortodoxă, Ediția I., 1939, pag. 71
Evseev I., Diferiți, dar împreună, în revista Zorile, nr.9 (157), 2007, p.8
Iuriev A., Țarul Alexei și patriarhul Nikon sau câteva considerații asupra genezei raskolului,
Kitej -grad, nr.11, (96)/2006
Șesan M., Despre chirilică și gla golitică, în Mitropolia Ardealului, nr. 7 -8, 1959
Vraciu M., К истории изучения липованских (русских старообрядческих) говоров , Iași
Zorile, nr.7/1996
Архипова Н . Г., Старообрядцы Амурской области: История И особенности языкового
существования // Грамота, № 5(71 ), 2017
Иванцова E.V., О термине «языковая личность // Вестник Томского государственного
университета , №4(12) , 2010 , c.24 -31
Кравцова Ю., Oсновные направления, проблемы и перспективы развития , 2015
Лихачева O.B., Церковнославянркий язык как живое явление православной культуры,
Актовая лекция, прочитанная в Свято -Филаретовском институте 2 декабря 2004 года ,
Вестник Нижегородского университета им. Н.И. Лобачевского, 2015, № 2 (2), с. 445 –
448

E) Webografie
http://www.nec.ro/data/pdfs/publications/nec/2001 -2002/Anuar_2001 -2002.pdf
http:// enciclopediaromaniei.ro/wiki/Adoptarea_calendarului_gregorian
https://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfintii -constantin -chiril -metodiu -aparitia -alfabetului -chirilic –
140277.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_rus%C4%83
https://www.scribd.com/document/330764610/constituirea -dialectologiei -docx

58 http://europa2020.spiruh aret.ro/wp -content/uploads/2015/05/Diploma%C5%A3ia -publica -si-
minorit%C4%83%C5%A3ile -etnice -si-na%C5%A3ionale -1.pdf