Licenta 2 Toma Nicoleta [308281]

PREZENTAREA SOCIETĂȚII

Date de identificare

Nume firmă: AGROMEC TRACTORUL CUZA VODA SA

Cod Unic de Înregistrare: RO 8179220

Nr. Înmatriculare: J51/369/1996

EUID: ROONRC.J51/369/1996

Data înființării: 01.03.1996

[anonimizat] o societare pe actiuni.

Aceasta a fost infiinta in 01.03.1996 [anonimizat], [anonimizat] a inceput sa stranga pamantul de la tarani pentru a îl cultiva.

Astfel, cu pamantul strans, a [anonimizat] a putea majora capitalul social al acesteia.

[anonimizat].

[anonimizat] 79,14% din capitalul social.

Sub conducerea administratorului mai gasim alti 7 [anonimizat], [anonimizat]. Pe langă aceștia societatea foloseste si zilieri atunci cand este nevoie.

Societatea are ca obiect de activitate cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase si a [anonimizat] 0111. Societatea ciltiva in prezent o suprafata de 318,22 ha.

[anonimizat], în partea de sud a județului Călărași și este compusă din trei sate: Ceacu, Cuza-[anonimizat]. Aceasta este la zona de contact a Bărăganului Sudic cu Terasa Călărași. [anonimizat] s-[anonimizat] a comunei este de 14.050 ha, din care:

A. [anonimizat]  – 12.290 ha, din care:

– arabil ………………12.165 ha,

– viță de vie …………….123 ha,

– livezi …………………….. 2 ha.

B. [anonimizat]  – 1.760 ha, din care:

– Ape ………………910 ha,

– Păduri …………..125 ha,

– drumuri ………… 320 ha

– curți construcții (intravilan) …… 405 ha.

ACESTE DATE PUSE IN TABELE

Comuna este situată în apropierea unor căi de comunicație importante: [anonimizat] „Canton”, [anonimizat] a comunei, [anonimizat] 1 km către sud.

Comuna este traversată de drumul interjudețean nr.3 Călărași – Dragoș Vodă. [anonimizat].

[anonimizat] o distanță de 10[anonimizat]; la o distanță de 50[anonimizat] 110[anonimizat]. [anonimizat] a aparținut până în anul 1968 [anonimizat] a [anonimizat].2/februarie 1968.

Comuna se află la aproximativ 4[anonimizat], la o distanță de aproximativ 7km de gara Ștefan Vodă și la 15km distanță de gara Călărași. [anonimizat].

[anonimizat]-est teritoriul este limitat de cel al comunei Dragalina la cca 500 m [anonimizat], la est cu teritoriul Municipiului Călărași și comuna Ștefan Vodă, la vest cu comuna Grădiștea, iar la sud, teritoriul comunei se întinde până la Dunăre – granița naturală cu Bulgaria.

Suprafața totală teritoriului comunei Cuza-Vodă este de 14,050ha din care 12.290 ha sunt ocupate de terenul agricol (12.165 teren arabil). Din suprafața totală 240ha sunt ocupate de vatra satelor componente.

CLIMA

Comuna Cuza Vodă aparține sectorului de climă continentală, specific Câmpiei Bărăganului. Așezată pe podul Terasei Călărași, cu o ușoară expunere spre sud și adăpostită de Fruntea Câmpului, comuna Cuza Vodă are un topoclimat aparte.

Pentru interpretarea principalelor elemente climatice: temperatură, vânturi, precipitații, folosim date furnizate de stația Meteorologică a Municipiului Călărași. Aceste elemente climatice caracterizează Terasa Călărși.

Anotimpul vara este caracterizat de secetă, timp călduros și senin, urmări ale influenței aerului continental uscat și fierbinte adus de anticiclonii din est sau pătrunderii maselor de aer tropical din Africa de Nord. Temperaturile cresc treptat din luna iulie până în luna august. Astfel în luna iulie temperaturile cresc peste 230 C, iar în luna august pot ajunge chiar și la 390 C.

Datorită reliefului de câmpie, monoton din punct de vedere al altitudinilor, durata medie anuală a strălucirii soarelui oscilează în jurul a 2250 ore. Semestrul cald al anului (aprilie – septembrie) deține ponderea principală sub raportul numărului de ore de strălucire a soarelui aproximativ 1600 de ore, circa 70%.

În semestrul rece (octombrie – aprilie), valorile medii ale numărului de ore de strălucire a soarelui, variind în jur de 650 ore, sunt mult mai mici comparativ cu cele caracteristice sezonului de vegetație, ca urmare a creșterii frecvenței nebulozității stratiforme și a cețurilor determinate de inversiunile termice.

Anotimpul iarna este caracterizat de viscole puternice cu strat de zăpadă discontinuu și instabil. Acest anotimp este dominat de masele de aer rece din Nord-Est ale Crivățului, zăpada fiind viscolită pe câmp și troienită în comune.

Fenomenul de îngheț este characteristic sezonului rece al anului, astfel semnalându-se frecvent. Pentru agricultură sunt deosebit de periculoase și dăunătoare înghețurile târzii de primăvară, care surprind plantele în plină dezvoltare, plantele fiind foarte sensibile la asemenea oscilații de temperatură. Înghețurile timpurii care apar toamna sunt deasemenea dăunătoare deoarece se produc atunci când unele plante nu și-au încheiat încă ciclul vegetativ.

Conform datelor de la stația meteorologică a Municipiului Călărași, primul îngheț de toamnă apare în medie după 1 noiembrie, iar primăvara, ultimele înghețuri apar, în medie până la începutul primii jumătăți a lunii aprilie. Intervalul anual de zile fără îngheț este, în medie, de 200 de zile.

Zăpada depusă persistă mai mult timp pe camp și mai puțin pe teritoriul comunei, datorită încălzirilor ce se produc în timpul iernii. Zăpada începe să se depună in a doua jumătate a lunii decembrie și se topește în prima jumatate a lunii martie.

Cea mai mare grosime a tratului de zăpadă este atinsă spre sfârșitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie.În mod obișnuit, grosimile stratului de zăpadă sunt relativ reduse, totuși, în anumiți ani, condițiile atmosferice au determinat producerea unor ninsori abundente și așternerea unui strat deosebit de gros (1-1,5 m).

Masele de aer mai cald din Sud-Est aduc primăvara mai devreme, producând topirea zăpezii, ploi frecvente și vânturi uscate și puternice.

Anotimpul toamna este caracterizat de două aspecte: la începutul lui septembrie este uscată, iar în lunile octombrie și noiembrie este caracterizată de o vreme ploiasă și rece.

Cele mai cunoscute vânturi care bat pe teritoriul comunei sunt: Crivățul și Austrul, care bat din sectorul Nordic și Nord-Estic, și Băltărețul care bate din sectorul Vestic și Sud-Vestic.

Crivățul este un vânt care suflă mai mult iarna aducând zăpadă, furtuni de zăpadă și ger, fiind un vânt puternic ce poate atinge viteze de 30 – 35 m/s.Austrul un vânt cald și uscat (20 – 30 km/oră) care aduce secetă. Băltărețul este vânt cald și umed din Muntenia ce aduce ploi.

Cantitatea medie anuală de precipitații este de numai 500 mm, ca urmare a influenței ce o exercită curenții ascendenți care iau naștere pe suprafețele lacurilor și a brațului Borcea din cauza temperaturii moderate a acestora pe tot timpul anului. Anual se înregistrează un maxim în lunile mai-iunie și un minim în lunile iulie-august, perioadă în care cerul este predominant senin, ceea ce favorizează arșița și seceta, pentru a cărei combatere se folosesc pe scară largă irigațiile.

Stratul de zăpadă persistă mai puțin datorită încălzirilor ce se produc în timpul iernii; în medie zăpada începe să se topească la începutul lunii martie. Numărul anual de zile cu strat de zăpadă oscilează în jurul cifrei de 30.

SOLURILE

Solurile counei au ca roci parentale loessul sau depozitele loessoide , roci ce caracterizează județul nostru.

Loessul este o rocă sedimentară neconsolidată, de culoare galbenă, rareori cenușie sau brună, cu aspect poros, constând mai ales din praf silicios și argilos. Solul derivat din loess formează unul dintre cele mai productive pământuri de cultură. Loessul este permeabil, apele de infiltrație determinând procese de spălare și de transportare a particulelor fine din rocile afânate sub acțiunea circulației apelor subterane care duc la tasare și la formarea crovurilor.

În camp se intâlnesc două tipuri de cernoziomuri: cernoziomuri ciocolatii și cernoziomuri castanii.

Aceste soluri sunt deosebit de importante pentru agricultură, deoarece sunt bogate în humus, iar aceste straturi ating grosimi ce variază intre 60 si 80cm. Solurile acestea caracterizează climatul de stepă unde vegetația este alcătuită din ierburi, iar precipitațiile sunt circa 500mm.

Solurile sunt afânate și se lucrează ușor. Acestea înmagazinează cantități mari de aer și apă suficientă pentru creșterea și dezvoltarea optimă a plantelor. Solurile sunt poroase ceea ce determină un drenaj foarte bun.

Când ploile sunt abundente, apa care se află în exces se înfiltrează ușor și în celelalte straturi, iar când este insuficientă, se ridică spre suprafață prin circulația ascendentă la nivelul rădăcinilor.Sunt perioade, uneori destul de lungi când datorită căldurilor și vânturilor, rezerva de apă din sol să se epuizeze astfel ca plantele să sufere de secetă.

Solurile au caracteristici specifice foarte bune pentru dezvoltarea agriculturii în localitate oferind cele mai bune condiții pentru desfășurarea acestei activități.

Dotarea societatii

Societatea SC AGROMEC TRACTORUL CUZA VODĂ SA deține o gamă larga de utilaje agricole ce asigura efectuarea la timp a lucrărilor agrigole în cele mai bune condiții( TABEL NR…)

În cadrul societății utilajele au fost achiziționate atât prin mijloace proprii cât și prin accesare de fonduri europene. CATEVA CUVINTE CA SA POTI CITA IN TEXT FOTO ….UNITATEA ARE IN DOTARE UN TRACTOR MARCA….CU CARE EXECUTA LUCRARILE DE…( FOTO NR…)

În dotarea societății mai pe langă utilaje gasim un atelier mecanic s o statie service necesare reparării și întreținerii în mod corespunzător a utilajelor, garaj metalic si un depozit de carburanți. Societatea mai deține și un autoturism Toyota Land Cruiser achiziționat în anul 2016 necesar pentru a facilita deplasarea personalului la nevoie.

În cadrul societății a fost implementat și un proiect pe fonduri europene pentru achiziție de utilaje.

Investiția s-a realizat în regiunea de Sud-Est a țarii, jud. Călărați, localitatea Cuza Vodă, unde societatea îți are sediul, iar suprafețele lucrate sunt situate într-o zonă agricolă cu potențial mediu și ridicat de producție.

Proiectul a fost realizat prin masura 121 – Creșterea competitivității sectorului agricol printr-o utilizare mai bună a resurselor umane și a factorilor de producție și îndeplinirea standardelor naționale și a standardelor comunitare.

Prin acest proiect societatea dorește să achiziționeze utilaje agricole noi pentru cultura de de camp astfel încât lucrarile să fie făcute la timp fără a afecta calitatea recoltelor, utilajele precum: Combine agricole cu hader pentru păioase, masina de erbicidat, tractoare, grape cu discuri, semănători de păioase.

Utilajele au fost achiziționate de la furnizori din România pe baza solicitărilor de ofertă ale beneficiarului și ofertele furnizorilor. Alegerea utilajelor s-a făcut de o comisie de evaluare a cel puțin 3 oferte din fiecare utilaj în parte. Criteriile de selecție au fost stabilite pe considerente economice de preț, criterii tehnice de performanță.

TABEL NR….DOTAREA TEHNICA A SOCIETATII

FOTO NR..Tractor Steyer CVT 6195 FOTO NR… Sprayer Lemken model Primus 35

FOTO NR… Combina John Deere Type S 760 l

Structura culturilor

Luand in vedere structura culturilor incepand cu anul 2015 si pana in 2019, putem observa ca societaea a marit suprafata cultivata ajungand de la 286,97 ha in anul 2015 la 318,22 ha in anul 2019.

Totodata societatea introduce si culturi noi, trecand de la 3 culturi in 2015 la 5 culturi incepand cu 2018 ( TABEL NR..)

TABEL NR…STRUCTURA CULTURILOR PRACTICATA DE SC…

Analizand suprafata culturii de grau in ultimii 5 ani putem observa ca suprafta variaza de la un an la altul. Cea mai mare suprafta cultiva cu grau se integistreaza in anul 2015 adica 193,35 ha iar cea mai mica suprafata este cultivata in anul 2018, un numar de 135,99 ha.

In ceea ce priveste suprafata cuturii de rapita aceasta integistraza o crestere procesiva din anul 2015 pana in anul 2018, urmand ca in anul 2019 suprafata cultivata sa scada cu 13.4 ha fata de anul 2018.

Suprafata culturii de porumb incepe cu o scadere in de la 54,1 ha la 41,6 ha in anul 2016, urmand sa inregistreze cresteri in 2016 si 2017. In 2018 suprafat cultivata scade, inregistandu-se cea mai mica suprafat cultivata, insa creste din nou in 2019 , an in care integistram cea mai mare suprafata cultivata din ultimii 5 ani la porumb( FIGURA NR..)

FIGURA NR..SUPRAFATA CULTURILOR IN PERIOADA 2015-2019

Începând cu anul 2016 societatea AGROMEC TRACTORUL CUZA VODA începe sa cultive si soia.

La inceput societaea cultiva o suprafata de 12 ha de soia urmand ca in anul 2017 sa cultive o suprafata de 9,35 de ha, fiind si cea mai mica suprafata cultivata din anii luati in studiu.

In 2018 insa, suprafata cultivata cu soia creste de de mai bine de 3 ori ajungand la 28,36 ha, urman ca in 2019 suprafta sa scada iar ajungand la 16,21 ha de soia.

Odata cu marirea suprafetei cultivate societarea mai introduce si cultura de rapita in portofoliu incepand cu anul 2018. Pentru primul an de cultivare suprafata cultivata cu rapita este de 24,24 ha, urmand sa scada in 2019 pana la 16,3 ha cultivate.

FIGURA NR…TITLU….CITATA IN TEXT

Analizand graficul putem observa ca suprafata cultivata grau este cu mult mai mare fata de restul culturilor.

Pe locul 2 ca suprafata in cei cinci ani gasim rapita care este urmata indeaproape de cultura de porumb ajungand ca in anul 2019 cele doua culturi sa aiba o suprafata cultivata aproape egala.

Ultimele doua culturi ca surafete cultivate sunt cultura de soia si cultura de floarea soarelui care a inceput a fi cultivata in cadrul societtii abia din anul 2018.

FARA SPATII INTRE PARAGRAFE

ANALIZA TEHNICĂ A SOCIETĂȚII

Cultura de Grâu

Grâul este cea mai importantă plantă cultivată, din care se obține în principal pâine, aliment de bază pentru cca. 40% din populația globului. Prin măcinare, din boabele de grâu se obține făina care este utilizată pentru prepararea de diferite produse de panificație și patiserie, fabricarea de paste făinoase, etc.

Boabele de grâu:

-intră în alcătuirea amestecurilor de cereale prentru micul dejun.

-se utilizează în hrana animalelor ca atare sau măcinate. De asemenea, în furajarea animalelor se utilizează și tărâța rezultată ca subprodus în urma procesului de măcinare, aceasta fiind bogată în proteine, lipide și săruri minerale.

-servesc ca materie primă în diferite industrii, pentru obținerea de amidon, gluten, spirt, băuturi spirtoase (vodcă, wisky), bere, biocarburburant (bioethanol).

Paiele au utilizări multiple, precum:

-materie primă în industria celulozei și hârtiei;

-așternut pentru animale;

-furaj grosier;

-îngrășământ organic prin încorporare în sol după recoltare sau prin compostare;

-producerea de energie termină prin arderea în arzătoare cu recuperare de căldură.

Germenii de grâu rezultați în urma procesului de măcinare sunt utilizați în hrana omului ca produse energizante (germeni consumați cu lapte sau miere de albine), ca adaus în diferite produse de panificație, sau pentru obținerea de ulei foarte apreciat în industria cosmetică.

Grâul românesc este un grâu de foarte bună calitate pentru panificație, care poate fi valorificat atât pentru consumul intern cât și la export, pentru consum european și în afara Europei.

Grâul ecologic este unul dintre produsele ecologice cele mai bine cotate și cerute pe piața mondială.

Cultura grâului oferă următoarele avantaje:

-boabele au un conținut ridicat în glucide și proteine, corespunzător cerințelor organismului uman;

-boabele au o bună conservabilitate pe perioade mari de timp;

-boabele se transportă cu ușurință pe distanțe mari;

-boabele de grâu au diferite alternative de valorificare;

-boabele de grâu reprezintă o importantă sursă de schimburi comerciale pe piața mondială;

-grâul se poate cultiva în diferite condiții pedoclimatice, asigurând producții satisfăcătoare peste tot unde se cultivă;

-tehnologia de cultivare este complet mecanizată și bine pusă la punct, fără probleme deosebite;

-grâul este o foarte bună premergătoare pentru majoritatea plantelor de cultură;

-după soiurile timpurii de grâu pot fi semănate culturi succesive, mai ales dacă sunt condiții de irigare.

Grâul aparține genului Triticum, familia Gramineae (Poaceae). Genul Triticum cuprinde un număr mare de specii de grâu, forme sălbatice și cultivate, clasificate diferit de-a lungul timpului.

Pentru țara noastră prezintă importanță 2 specii, și anume: Triticum durum Desf. și Triticum aestivum L.

Triticum durum Desf. are tulpina plină în interior pe toată lungimea sau cel puțin în partea superioară. Spicul este aristat, cu ariste lungi comparativ cu lungimea spicului și orientate paralel. Boabele au aspect sticlos la maturitate și sunt conice la capete.

Triticum aestivum L. are tulpina goală în interior pe toată lungimea. Spicul este nearistat sau aristat, cu ariste mai scurte comparativ cu lungimea spicului și orintate divergent. Boabele sunt ovoidale sau alungit-ovoidale, prevăzute cu un smoc de perișori la capătul superior. Endospermul este făinos, semisticlos sau sticlos.

Grâul comun reprezintă specia cea mai importantă, care pe plan mondial reprezintă cca. 90% din suprafața cultivată cu grâu și cea mai mare partea a suprafeței cultivată cu grâu din țara noastră. Grâul comun are forme de toamnă și de primăvară, aproape întreaga suprafață din țara noastră fiind cultivată cu grâu de toamnă (grâul de primăvară ocupă suprafețe foarte mici, nesemnificative).

Soiurile de grâu cultivate în România sunt în marea lor majoritate soiuri românești, create la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea, sau în rețeaua de Stațiuni de Cercetare-Dezvoltare Agricolă. Aceste soiuri se caracterizează prin potențial de producție ridicat (9-10 t/ha), o bună rezistență la cădere, ger, iernare, secetă și boli, o bună calitate și stabilitate a recoltelor.

În cadrul societății SC Agromec Tractorul Cuza Vodă SA principalele soiuri de grau cultivate sunt:

Glosa

Soiul Glosa are o înălțimea medie de 85-95 cm. Este rezistent la făinare, mijlociu de sensibil la rugina brună și mijlociu de rezistent la rugina galbenă, septorioză și fuzarioză. Boabele sunt de mărime mijlocie, de formă alungită, au culoarea roșie și, în condiții normale de cultură, au masa a 1000 de boabe de 42-43 g și masa hectolitrică de 76-79 kg/hl.

Soiul Glosa este un soi precoce. Are rezistență bună la cădere, este rezistent la iernare și la secetă și arșiță și are o rezistență bună la încolțirea în spic.

A depășit cu 13% producția soiului martor Flamura 85, în testările multianuale în stațiunile din rețeaua ASAS. Sporul de producție s-a datorat, în principal, capacității sale de a forma lanuri mai dese.

Soiul Glosa se caracterizează prin gluten tare, având un indice de sedimentare asemănător soiurilor Dropia și Flamura 85, dar net superior soiului Fundulea 4. Conținutul de proteine și volumul pâinii au fost, în medie, asemănătoare cu cele ale soiului Flamura 85.
(https://agrointel.ro)

Pitar

Pitar este un soi intensiv cu potențial ridicat de producție. În testările multianuale, atât cele oficiale din rețeaua I.S.T.I.S., cât și cele din rețeaua ecologică a I.N.C.D.A. Fundulea, a realizat sporuri medii de producție similare cu ale soiului Glosa.

Se remarcă prin calitate foarte bună de panificație, fiind din acest punct de vedere superior soiului Glosa.

Soiul Pitar are rezistență bună la cădere, iernare, secetă și arșiță. Este rezistent la rugina brună și făinare și mijlociu de rezistent la septorioză și rugina galbenă. Are un nivel mijlociu de rezistență la fuzarioza spicului. Soi cu nivel bun de rezistență la încolțirea boabelor în spic.(http://www.incda-fundulea.ro)

Ingenio

Varietate de grau semitimpuriu aristat cu o capacitate deosebita de productie si indici de panificatie la un nivel superior. Infrateste foarte bine cu frati egali ca dezvoltare. Rezista bine la gerurile din timpul iernii si are o pornire rapida la desprimavarare. Este un soi cu rezistenta buna la majoritatea bolilor foliare si este tolerant la fuzarioza spicelor. (http://agrotex.ro)

Illico

creste profitabilitatea in ferma prin securizarea investitiei datorita potentialului genetic foarte productiv;

obtineti o productie de calitate datorita tolerantei foarte bune la boli si seceta (frunzele prezinta un strat de ceara cu rol de protectie impotriva agentilor patogeni si a secetei);

beneficiati la maximum de potentialul soiului de grau fara a avea pierderi cauzate de cadere (frangerea tulpinii);

Cerințe față de climă și sol

În condițiile din țara noastră, perioada de vegetație a grâului de toamnă se încadrează, în general, între 270 și 290 zile (cca. 9 luni), în funcție de soi și condițiile în care se cultivă.

Cerințe față de căldură

Temperatura minimă de germinare a boabelor de grâu este de 1-3oC. De obicei, în momentul semănatului grâului de toamnă temperatura este de cca. 15oC în sol, procesul de germinație nefiind afectat de temperatură.

Înfrățirea grâului începe după 12-15 zile de la răsărire și se desfășoară în condiții optime la temperatura de 8-10oC, procesul continuând până ce temperatura scade sub 5oC. Plantele de grâu formează 2-3 frați în toamnă, ceea ce asigură o rezistență maximă la iernare.

În toamnă, plantele de grâu se adaptează pentru a rezista gerurilor din timpul iernii, proces numit „călire”, care se desfășoară în două faze:

prima fază (15-20 zile) se parcurge în condiții de zile însorite și calde, la temperaturi de 10-15oC în timpul zilei și 0-6oC în timpul nopții;

faza a doua (17-28 zile), în care se realizează deshidratarea celulelor și concentrarea sucului celular la temperaturi de cca. 0oC.

Grâul de toamnă bine călit rezistă la înghețuri de până la –20oC la nivelul nodului de înfrățire.

În primăvară, temperaturile favorabile plantelor pentru alungirea paiului sunt de 14-18oC, pentru înspicat de 16-18oC, pentru înflorit de 18-20oC, iar pentru formarea, umplerea și coacerea bobului au nevoie de 20oC.

Tehnologia de cultivare

Rotația

Grâul de toamnă este pretențios față de planta premergătoare, preferând plantele cu recoltare timpurie, care lasă terenul curat de buruieni și un conținut ridicat de elemente nutritive în sol.

Recoltarea timpurie a plantei premergătoare permite lucrarea devreme a solului, care până în toamnă acumuleză apă și nitrați, se pot distruge buruienile și se mărunțesc bolovanii.

Plantele foarte bune premergătoare pentru grâul de toamnă sunt: mazărea, fasolea, rapița de toamnă, trifoiul, porumbul pentru masă verde.

Toate aceste culturi trebuie să fie recoltate până la 10-15 septembrie, pentru a rămâne un interval de cel puțin 2 săptămâni până la semănatul grâului.

Plantele puțin bune premergătoare pentru grâul de toamnă sunt acelea care lasă solul sărac în apă și elemente nutritive, cum sunt: sorgul, iarba de Sudan, meiul. De asemenea, nu este indicat semănatului grâului de toamnă după orz, din cauza bolilor și dăunătorilor comuni, și după lucernă sau pajiști semănate, culturi care lăstăresc puternic după desființare și care lasă solul sărac în apă.

Porumbul pentru boabe lasă la recoltare, în majoritatea cazurilor, un sol sărac în apă și o cantitate mare de resturi vegetale, iar pe de altă parte după porumb există riscul întârzierii semănatului grăului. Totuși, amplasarea grâului după porumb este foarte frecventă în țara noastră, ca urmare a suprafețelor mari pe care se cultivă cele două culturi, dar trebuie avut în vedere faptul că se dezvoltă foarte mult fuzarioza (boală comună celor două plante), solul sărăcește în azot și fosfor, iar terenul se îmburuienează cu buruieni specifice.

Monocultura de grâu este acceptată numai 2 ani și numai la culturile destinate consumului. Nu este de acceptat amplasarea grâului după grâu pe suprafețele destinate producerii de sămânță sau pe terenurile infestate puternic cu boli. În practica fermelor agricole, uneori este inevitabilă cultura grâului după grâu, dar trebuie avut în vedere că amplasarea repetată a grâului după grâu duce la o serie de efecte negative, precum: înmulțirea buruienilor specifice, înmulțirea bolilor (fuzarioza, mălura, tăciunele, făinarea), înmulțirea dăunătorilor (gândacul ghebos, ploșnițele, viermele rosu al paiului, viermii sârmă) și acumularea unei flore “rizosferice” cu efect dăunător.

Grâul este o bună plantă premergătoare pentru majoritatea plantelor de cultură, ca urmare a faptului că se recoltează timpuriu, lasă terenul curat de buruieni și într-o stare bună de fertilitate.

Tratamente și Fertilizare

Folosirea îngrășămintelor la grâu asigură obținerea de producții ridicate și constante de la un an la an. Grâul are un consum mic de îngrășăminte dar are unele cerinte deosebite datorită următoarelor aspecte:

Sistemul radicular la grâu este mai slab dezvoltat și are capacitate redusă de extragere a substanțelor nutritive din sol;

Consumul maxim de elemente nutritive are loc într-un timp scurt, moment în care planta trebuie să gaseasca în sol aceste îngrășăminte în forme usor de asimilat.

PT TRATAMENTELE FITOSANITARE AU FOST FOLOSITE PRODUSE CU ROL IN COMBATEREA BOLILOR, DAUNATORILOR SI BURUIENILOR ASA CUM SUNT PREZENTATE IN TABELUL…X

Table nr. X. Produse utilizate in tratamentele fitosanitare

TOATE TABELELE, GRAFICELE SI FOTO NUMEROTATE SI CITATE IN TEXT

Lucrările solului

Grâul de toamnă este foarte pretențios față de pregătirea solului, de starea solului la semănat depinzând în măsura cea mai mare vegetația plantele în toamnă și capacitatea lor de a trece peste perioada de iarnă.

Lucrările solui după plante premergătoare cu recoltare timpurie. Atunci când planta premergătoare se recoltează timpuriu, imediat după recoltara acesteia se recomandă efectuarea lucrării de dezmiriștit cu ajutorul unei grape cu discuri. Lucrarea de dezmiriștiit are rolul de a mărunții resturile vegetale și a le amestecă cu stratul superficial de sol, totodată distruge buruienile existente; crează condiții pentru germinarea semințelor de buruieni aflate în sol și a samulastrei, care vor fi distruse prin lucrările ulterioare; afânează stratul superficial de sol, distrugându-se astfel spațiile capilare de la suprafața solului, ceea ce împiedică pierderea apei din sol prin evaporație; arătura care se va efectua va fi de calitate superioară.

Arătura se efectuează cât mai repede cu putință, la adâncimea de 18-22 cm, cu plugul în agregat cu grapă. Adâncimea arăturii se stabilește în funcție de starea terenului, urmărindu-se încorporarea resturilor vegetale și a buruienilor, precum și să nu se scoată bulgări.

Arătura de vară, comparativ cu cea de toamnă, asigură sporuri de recoltă în toate zonele de cultură a grâului de toamnă. Întârzierea arăturii conduce la scăderi progresive de recoltă.

Dacă solul este prea uscat și nu se poate efectua arătura sau prin efectuarea acesteia rezultă bulgări foarte mari, atunci după lucrarea de dezmiriștit se așteaptă până la cădera unor precipitații mai importante, care să mărească umiditatea solului astfel încât să fie posibilă efectuarea unei arături de calitate.

În cazuri extreme, când solul este uscat și a trebuit efectuată arătura (pe terenurile foarte îmburuienare și cu multe resturi vegetale), iar în urma arăturii au rezultat bolovani, lucrările de întreținere a arăturii pentru mărunțirea bolovanilor constau din efectuarea de lucrări alternative cu tăvălugul și cu grapa cu discuri sau grapa rotativă.

Pregătirea patului germinativ se face în ziua semănatului, cel mult cu o zi sau două înainte de semănat, prin 1-2 lucrări superficiale ale solului cu grapa cu discuri și lamă nivelatoare.

Situația ideală este atunci când solul se lucrează cu combinatorul, iar în spatele acestuia la 50-100 m urmează semănătoarea. Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ se recomandă a fi efectuată perpendicular pe direcția de semănat.

Pentru semănatul grâului de toamnă în condiții bune, patul germinativ trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

terenul trebuie să fie curat de buruini, fără resturi vegetale la suprafață și nivelat;

solul trebuie să fie afânat pe adâncimea de semănat, ușor mai tasat sub adâncimea de semănat, pentru asigurarea ascensiunii apei prin spațiile capilare din straturile mai adânci ale solului către semințe;

solul nu trebuie să fie prea mărunțit, acesta trebuind să aibă bulgări de până la 5 cm, care vor împiedica spulberarea zăpezii de către vânt în timpul iernii, diminuează compactarea în timpul sezonului rece, în special atunci când sunt multe precipitații, iar primăvara se sfarmă și împiedică formarea crustei.

SEMANATUL

Semănatul mai târziu față de perioada optimă face ca plantele de grâu să intre în iarnă neînfrățite și necălite, cu o rezistență scăzută la gerul din timpul iernii, ceea ce duce la pierderi de densitate. În primăvară, lanul va avea o densitate mică, este mai expus îmburuienării, iar vegetația se prelungește în vară, existând pericolul apariției fenomenului de șiștăvire.

Semănatul mai devreme față de perioada optimă face ca plantele de grâu să se dezvolte prea mult până la intrarea în iarnă, ceea ce duce la sensibilitate la ger și la stratul gros de zăpadă (apare fenomenul de asfixiere), plantele de grâu sunt expuse în toamnă atacului de dăunători (afide și muște), cultura se îmburuienează din toamnă, iar în primăvară lanul poate fi prea des, cu plante predispuse la cădere și la atacul de boli foliare.

Lucrări de îngrijire

Controlul culturii de grâu înainte de ieșirea din iarnă se face pentru stabilirea celor mai adecvate măsuri de întreținere în primăvară. Controlul se face prin metoda monoliților, care constă în recoltarea unor probe de sol cu plante care se analizează în anumite condiții ce presupun reluarea vegetației, determinându-se procentul de plante vii și de plante care au pierit în timpul iernii. De asemenea, trebuie efectuate și observații și analize direct în câmp.

Combaterea buruienilor reprezintă principala lucrare de îngrijire la cultura grâului. Pierderile de recoltă la cultura de grâu din cauza buruienilor sunt cuprinse între 10 și 70% (Șarpe N., 1976).

Combaterea dăunătorilor din cultura de grâu se realizează atât prin măsuri preventive cât și curative.

Recoltarea

Momentul optim de recoltare a grâului este la maturitatea deplină, atunci când boabele au 14-15% umiditate. În acest stadiu mașinile de recoltat lucrează fără pierderi și boabele se pot păstra în condiții bune, fără a fi necesare operațiuni speciale de uscare. De multe ori, pentru evitarea întârzierii, când suprafața cultivată cu grâu este mare, recoltarea se începe la umidități de 16-17%.

Recoltare trebuie încheiată când boabele au ajuns la 12-13% umiditate, pentru limitarea pierderile de boabe prin scuturare ca urmare a supracoacerii sau vremii nefavorabile. Perioada optimă de recoltare a unui lan de grâu este apreciată ca fiind de cca. 5-8 zile (5-6 zile în condiții de vreme uscată și 6-8 zile în condiți de vreme umedă, cu precipitații).

Cultura de Porumb

Porumbul este utilizat în alimentația omului, în furajarea animalelor și ca materie primă pentru diferite industrii.

În alimentația omului, porumbul se utilizează sub formă de mălai (făină) din care se prepară mămăliga sau diferite peparate de patiserie, fulgi de porumb, porumb zaharat conservat sub formă de boabe sau știuleți pentru salate și garnituri, porumb fiert sau copt, popcorn (porumb pentru floricele). Din germenii de porumb rezultați în urma măcinării boabelor, prin presare se obține un ulei alimentar de foarte bună calitate, apreciat în alimentația dietetică.

În furajarea animalelor, boabele de porumb constituie furajul concentrat de bază pentru toate speciile de animale. Valoarea nutritivă a porumbului este de 1,17 – 1,30 unități nutritive la 1 kg boabe.

Planta întreagă recoltată și tocată în faza de maturitate în lapte-ceară se utilizează pentru obținerea de siloz, care este utilizat pe scară largă în hrana vacilor de lapte. De asemenea, planta întreagă se poate utiliza ca masă verde.

Tulpinile de porumb (cocenii) rezultate după recoltarea boabelor se pot utiliza ca furaj.

Ciocălăii măcinați pot fi utilizați în hrana rumegătoarelor.

Boabele de porumb se utilizează ca materie primă pentru obținerea de amidon, glucoză, dextrină, izoglucoză (îndulcitor lichid), whisky etc. Boabele de porumb se utilizează pe scară largă pentru obținerea de biocombustibil (etanol), după cum planta întreagă verde se poate utiliza pentru obținerea de biocombustibil (metanol, etanol).

Tulpinile de porumb se pot utiliza în industria celulozei și la fabricarea panourilor aglomerate.

Din ciocălăi se poate obține furfurol sau pot fi folosiți drept combustibil. De asemenea, în gospodăriile tradiționale, tulpinile de porumb se utilizează drept combustibil.

Pănușile se utilizează pentru diferite împletituri tradiționale.

Mătasea porumbului (stigmatele florilor femele) poate fi utilizată în scop medicinal, iar polenul de porumb este colectat cu ușurință de către albinele melifere (plantă poleniferă).

Porumbul prezintă o serie de particularități, care justifică importanța sa deosebită în rândul plantelor de cultură, și anume:

prezintă o mare plasticitate ecologică, cultivându-se pe terenuri și în condiții climatice foarte diferite;

fiind o plantă unisexuat-monoică, se obține cu ușurință hibrizi, în prezent la porumb cultivându-se numai hibrizi;

prezintă o bună rezistență la secetă și arșiță;

are un număr redus de boli și dăunători;

se poate cultiva fără probleme deosebite în monocultură mai mulți ani;

este o plantă prăsitoare care lasă terenul relativ curat de buruieni, fiind o bună premergătoare pentru majoritatea culturilor;

valorifică foarte bine îngrășămintele organice și minerale, precum și apa de irigație;

poate fi semănat ca a doua cultură, după plantele cu recoltare timpurie;

cultura poate fi mecanizată în întregime;

recoltarea se face fără pericol de scuturare;

are un coeficient mare de înmulțire (între l50 și 400), realizând producții mari (cu circa 50% mai mari comparativ cu celelalte cereale);

recolta are posibilitățile foarte variate de valorificare.

Cerințe față de căldură

Semințele de porumb germinează la 8-10°C. La temperaturi mai scăzute în sol, ca urmare a atacului ciupercilor saprofite boabele putrezesc.

Dacă umiditatea solului este suficientă pentru germinare, răsărirea porumbului are loc în 16-20 zile la temperaturi de 10-12oC, în 13-15 zile la temperaturi de 12-15oC, în 8-10 zile la temperaturi de 15-18oC și în 5-6 zile la temperatura de 21oC.

Cerințe față de umiditate

Porumbul are o rezistă bună la secetă, în mod deosebit în prima parte a perioadei de vegetație, datorită sistemului radicular puternic dezvoltat, coeficientului de transpirație redus (cuprins între 246 și 589) și caracterului xerofitic al părții aeriene (capacitatea de reducere a suprafeței foliare prin uscarea frunzelor bazale și răsucirea limbului foliar).

Perioada critică pentru apă este între 10-20 iunie și 10-20 august, respectiv înaintea apariției paniculelor și până la maturitatea în lapte. În această perioadă, solul trebuie să aibă 60 – 80% apă din capacitatea de câmp.

În faza de umplere a boabelor, lipsa de umiditate provoacă șiștăvirea acestora.

Tehnologia de cultivare

Rotația

Porumbul are pretenții reduse față de planta premergătoare.

Cele mai bune plante premergătoare sunt leguminoasele anuale pentru boabe și furajere, cerealele păioase, inul, cânepa, cartoful, sfecla de zahăr, sfecla furajeră și floarea-soarelui.

Rotația grâu-porumb este impusă de ponderea mare a celor două culturi, în această rotație porumbul fiind favorizat comprativ cu grâul. În cazul atacului de fuzarioză, care este o boală comună celor două plante de cultură, această rotație trebuie întreruptă prin cultivarea unei alte plante de cultură.

Porumbul suportă monocultura fără reduceri semnificative de producție, mai ales dacă se aplică îngrășăminte minerale și organice. Totuși, trebuie evitată monocultura îndelungată a porumbului, ca urmare a intensificării unor efecte negatice, și anume: se reduce conținut de humus, se degradează structura solului, se înregistrează o acidifiere a solului, se epuizează solul în macroelemente și unele microelemente, se înmulțesc bolile și dăunătorii specifici. Monocultura îndelungată impune utilizarea unor doze mărite de îngrășăminte și unele tratamente costisitoare.

Porumbul este o bună premergătoare pentru culturile de primăvară și chiar pentru grâul de toamnă, dacă sunt cultivați hibrizi cu perioadă de vegetație mai scurtă.

Tratamente și Fertilizare

Porumbul este o plantă mare consumatoare de elemente nutritive. Consumul specific pentru realizarea a 100 kg boabe, plus producția corespunzătoare de tulpini și frunze, este de 1,8-2,6 kg N, 0,86-1,4 kg P2O5, 2,4-3,6 kg K2O (după Hera Cr., 1980).

Aplicarea îngrășămintelor minerale reprezintă un mijloc important de creștere a producției la porumb. Fertilizarea cu azot și fosfor asigură sporuri semnificative de recoltă pe toate tipurile de sol, iar fertilizarea cu potasiu asigură sporuri semnificative de recoltă pe solurile luvice, pe cele nisipoase și în condiții de irigare.

Stabilirea dozelor de îngrășăminte se face în funcție de producția scontată, consumul specific al plantei de porumb, rezerva solului în elemente nutritive și apă, regimul precipitațiilor, hibridul cultivat, planta premergătoare.

TABEL NR…IDENTIC CA LA GRAU

Lucrările solului

Porumbul cere un sol afânat în profunzime, mărunțit la suprafață, curat de buruieni și cu o rezervă mare de apă.

Lucrările solului se efectuează în mod diferit, în funcție de planta premergătoare și de umiditatea solului în momentul când este lucrat.

Lucrările solui după plante premergătoare cu recoltare timpurie. Atunci când planta premergătoare se recoltează timpuriu, imediat după recoltarea acesteia se recomandă efectuarea lucrării de dezmiriștit.

Pe solurile grele, compacte, cu exces temporar de umiditate, trebuie efectuată o lucrare de afânare adâncă (scarificare) pentru îmbunătățirea regimului aero-hidric, la adâncimea de 50-80 cm, odată la 4 ani.

Imediat ce se poate sau imediat ce umiditatea solului permite trebuie efectuată arătura la adâncimea de 20-25 cm pe terenurile mai ușoare și la 25-28 cm pe terenurile mijlocii și grele. Arătura se efectuează cu plugul.

Până în toamnă, terenul trebuie menținut curat de buruieni și afânat, prin lucrări de întreținere a arăturii efectuate cu grapa cu discuri în funcție de starea arăturii (grad de nivelare și de măruțire a bolovanilor) și de gradul de îmburuienare a solului. Se recomandă ca lucrările de întreținere a arăturii să fie efectuate perpendicular sau oblig pe direcția arăturii, pentru o bună nivelare a terenului.

Lucrările solui după plante premergătoare cu recoltare târzie. Atunci când planta premergătoare se recoltează târziu (toamna), imediat după recoltarea acesteia se recomandă efectuarea lucrării de dezmiriștit. Arătura se efectuează cât mai repede cu putință, la adâncimea de 25-28 cm, cu plugul în agregat cu grapa stelată.

Indiferent de planta premergătoare, pe terenurile în pantă arăturile se execută numai de-a lungul curbelor de nivel.

Lucrările solui în primăvară. Dacă arătura a fost efectuată în condiții bune, iar terenul se prezintă în primăvară nivelat, neîmburuienat și fară resturi vegetale la suprafață, solul rămâne nelucrat până în preziua sau ziua semănatului, când se va pregăti patul germinativ cu grapa cu discuri.

Atunci când la desprimăvărare terenul este denivelat și îmburuienat, imediat după zvântare se execută o lucrare cu grapa rotativă, după care se face pregătirea patului germinativ în preziua sau ziua semănatului.

Patul germinativ trebuie să fie mărunțit, afânat pe adâncimea de 3-6 cm, iar dedesubt să fie „așezat", pentru a se favoriza ascensiunea apei către bobul de porumb.

Lucrările minime („minimum tillage”) la porumb presupun lucrarea solului cu grapa cu discuri, sau afânarea solului cu cizelul sau paraplow-ul urmată de lucrarea cu grapa cu discuri.

Epoca de semănat. Semănatul porumbului se poate începe atunci când la adâncimea de 10 cm în sol și la ora 7oo dimineața se realizează temperatura de 8oC, iar vremea este în curs de încălzire.

Calendaristic, epoca optimă de semănat a porumbului se încadrează între 1 – 20 aprilie în câmpia din vestul și sudul țării, în Dobrogea și sudul Moldovei, între 15 – 30 aprilie în centrul Transilvaniei și centrul Moldovei și între 20 – 30 aprilie în zonele submontane și nordul țării.

Prin semănatul la începutul epocii optime, se asigură umiditatea necesară germinării, iar plantele ajung mai devreme la maturitate, ceea ce face ca recoltatul și eliberatul terenului de resturi vegetale să se facă mai timpuriu, iar pe de altă parte hibrizii tardivi folosesc mai bine potențialul termic al zonei.

Densitatea de semănat. Densitatea constituie unul din factorii tehnologici de bază care condiționează obținerea unor recolte mari de porumb. Comparativ cu alte plante de cultură, porumbul reacționează mai puternic la acest factor tehnologic. Dacă cerealele păioase compensează între anumite limite pierderile de densitate prin creșterea numărului de frați productivi pe plantă, formarea unui număr mai mare de boabe în spic și creșterea masei boabelor pe spic, porumbul formează știuleți mai mari dar care nu compensează decât într-o mică măsură pierderile de densitate.

Distanța dintre rânduri. La noi în țară porumbul se seamănă la 70 cm între rânduri, distanță la care este adaptată întreaga sistemă de mașini pentru întreținerea culturii și recoltare. La 70 de cm între rânduri prășitul mecanizat este efectuat în condiții de productivitate ridicată, fără distrugerea sau vătămarea plantelor.

Adâncimea de semănat. Adâncimea de încorporare a semințelor este condiționată de umiditatea solului din stratul superficial și de textura solului.

Semănatul se realizează la 5-6 cm adâncime pe solurile mai grele și în zonele mai umede și la 6-8 cm pe solurile mai ușoare și în zonele mai uscate.

Adâncimea de semănat influențează uniformitatea răsăririi plantelor. Pentru a se asigura un răsărit „uniform și exploziv”, semănatul trebuie să fie cât mai uniform ca adâncime de încorporare a semințelor, aceasta fiind condiționată de buna pregătire a patului germinativ.

La începutul epocii optime de semănat, când rezerva de apă a solului este mai mare și când solul se încălzește la suprafață se recomandă reducerea adâncimii de semănat cu 1-2 cm pentru a nu se întârzia prea mult răsăritul. Pe măsură ce rezerva de apă din stratul superficial se reduce și când solul se încălzește și în straturile mai profunde, adâncimea de semănat crește, astfel încât sămânța să fie amplasată în stratul umed al solului.

Lucrări de îngrijire

Combaterea buruienilor reprezintă principala lucrare de îngrijire care se efectuează la cultura porumbului. Porumbul are un ritm lent de creștere în primele faze de vegetație, fiind expus îmburuienării. Buruienile produc pagube la porumb cuprinse între 30 și 95% (Șarpe N., 1976).

Lucrarea cu grapa cu colți apare necesară la 4-6 zile de la semănat, atunci când după semănat intervin ploi și se formează crustă. Prin această lucrare se sparge crusta și se distrug buruienilor abia răsărite sau în curs de răsărire.

Lucrarea cu sapa rotativă se poate efectua atunci când porumbul are 4-5 frunze, pentru afânarea solului la suprafață și distrugerea buruienilor abia răsărite sau în curs de răsărire.

Prășitul este lucrarea prin care se urmărește combaterea buruienilor, îmbunătățindu-se în același timp și permeabilitatea solui, aerisirea și regimul termic al solului.

Recoltarea

Recoltarea porumbului poate fi făcută sub formă de știuleți sau sub formă de boabe.

Recoltarea sub formă de știuleți.

Recoltarea porumbului sub formă de știuleți poate fi făcută mecanizat sau manual.

Recoltarea mecanizată sub formă de știuleți începe la umiditatea boabelor de 30-32% și se încheie când aceasta este cuprinsă între 24-26%, la umidități mai reduse înregistrându-se pierderi importante de boabe prin scuturare.

Recoltarea mecanizată în știuleți se poate face cu ajutorul combinelor specializate care recoltează știuleții, face depănușarea, încarcă știuleții în remorca trasă de combină și toacă tulpinile.

Recoltarea sub formă de boabe se face mecanizat la o umiditate a boabelor sub 25%. Recoltarea sub formă de boabe se execută cu ajutorul combinei universale echipată cu culegător de știuleți și echipament de treierat. După recoltare, boabele trebuie uscate până la umiditatea de 14%.

În cazul recoltării sub formă de boabe, pierderile tebuie să fie sub 2,5%, gradul de vătămare a boabelor sub 8% și puritatea de peste 98%.

Cultura de Soia

DENUMIRE STIINTIFICA PT TOATE CULTURILE

Soia este utilizată în alimentația omului, în furajarea animalelor și ca materie primă pentru diferite industrii.

În alimentația omului se utilizează semințele și păstăile nemature pentru prepararea de diferite mâncăruri. De asemenea, semințele mature pot fi utilizate în diferite rețete culinare. Plăntuțele tinere cu cotiledoane și primele frunzulițe sunt utilizate pentru prepararea de salată.

Făina obținută din boabele de soia se poate utiliza în proporție de 5 până la 15% în amestec cu făina de grâu, pentru obținerea de pâine cu un conținut mai ridicat în proteină. De asemenea, din făina de soia se obține o gamă largă de produse alimentare, precum: lapte vegetal, brânză vegetală, surogat de cafea, ciocolată, biscuiți, etc.

Fibrele proteice din șroturile de soia sunt folosite pentru obținerea de „carne vegetală” din care se prepară salam, cârnați, șnițele, chifteluțe etc.

În furajarea animalelor se utilizează șroturile de soia rămase după extragerea uleiului ca sursă proteică de bază în obținerea furajelor concentrate pentru majoritatea categoriilor de animale. Șroturile de soia constituie un articol de comerț internațional foarte important, de multe ori având o valoare mai mare decât uleiul care se obține din semințe.

Planta întreagă se poate folosi în furajarea animalelor ca furaj verde, fân sau siloz, având un conținut ridicat de proteină, dar și de grăsimi.

Semințele de soia se folosesc ca materie primă pentru obținerea de ulei, care este utilizat direct în consumul uman ca ulei de gătit, dar și ca materie primă pentru obținerea de margarină, lecitină, săpunuri, culori pentru pictură, mase plastice etc. În producția mondială de ulei vegetal, soia ocupă locul 2, după uleiul de palmier.

Din punct de vedere agronomic, soia are o importanță deosebită prin faptul că lasă o cantitate mare de azot în sol (cca. 80 -120 kg/ha), ca urmare a simbiozei cu bacteriile fixatoare de azot. Soiurile timpurii de soia sunt bune plante premergătoare pentru cerealele de toamnă.

Soia a primit diferite denumiri de-a lungul timpului, legate de multiplele sale utilizări, fiind considerată ca „planta de aur” a omenirii, „planta minune” sau „planta viitorului”.

Cerințe față de căldură

Temperatura minimă de germinație este 7-8°C.

După răsărire, plăntuțele de soia suportă temperaturi de -2°C până la -3°C, pentru perioade scurte. În schimb, temperaturile de -3°C în faza de 3 frunze trifoliate determină pagube însemnate.

Temperaturile optime sunt în intervalul 21-23°C pentru formarea organelor de reproducere, 22-25°C pentru înflorire, 21-23°C pentru formarea fructelor și semințelor și 19-20°C pentru maturare.

Tehnologia de cultivare

Rotația

Soia este o plantă de cultură puțin pretențioasă față de planta premergătoare. Totuși, aceasta preferă ca plante premergătoare cerealele păioase, porumbul, sfecla de zahăr, cartoful.

Nu sunt indicate ca plante premergătoare leguminoasele anuale sau perene, efectul benefic al acestora fiind valorificat mai bine de alte plante de cultură. De asemenea, nu sunt indicate ca plante premergătoare floarea-soarelui și rapita, acestea având boli comune cu soia (Sclerotinia sclerotiorum – putregaiul alb).

Spre deosebire de alte leguminoase pentru boabe, soia suportă monocultura timp de 2-3 ani. Totuși, se recomandă evitarea monoculturii ca urmare a faptului că se înmulțesc bolile și dăunătorii specifici și crește gradul de îmburuienare.

Ca urmare a efectului pozitiv asupra fertilității solului, prin lăsarea unei cantități mari de azot în sol (80-120 kg azot/ha), soia este plantă bună premergătoare pentru toate plantele de cultură, cu excepția florii-soarelui, rapiței și a altor plante leguminoase.

Rotația soia-porumb este favorabilă atât soiei cât și porumbului, fiind practicată în exploatațiile agricole mari cultivatore de soia și porumb.

Soiurile timpurii de soia sunt bune premergătoare pentru cerealele păioase de toamnă.

Tratamente și Fertilizare

Plantele de soia utilizează azotul din soluția solului (în proporție de 35-50%) și azotul obținut din simbioza cu bacteriile Bradyrhizobium japonicum (în proporție de 50-65%) care trăiesc în nodozitățile de pe rădăcinile soiei.

Azotul din sol este necesar plantelor de soia în primele faze de vegetație (în primele 25-35 zile), până când începe să funcționeze simbioza cu bacteriile fixatoare de azot. După realizarea simbiozei, plantele de soia își procură între 20 și 80% din necesarul de azot pe această cale.

Pentru cultura de soia, în cadrul societătii Agromec Tractorul Cuza Vodă, schema de tratamente din ultimii 3 ani este următoarea:

TABEL NR…TITLU CITAT IN TEXT

Lucrările solului

Lucrările solului pentru soia sunt asemănătoare ca cele efectuate pentru cultura porumbului.

Lucrările solui după plante premergătoare cu recoltare timpurie. Atunci când planta premergătoare se recoltează timpuriu, imediat după recoltarea acesteia se recomandă efectuarea lucrării de dezmiriștit.

Imediat ce se poate sau imediat ce umiditatea solului permite trebuie efectuată arătura, cu plugul în agregat cu grapa.

Până în toamnă, terenul trebuie menținut curat de buruieni și afânat, prin lucrări de întreținere a arăturii efectuate cu grapa cu discuri sau grapa rotativă, în funcție de starea arăturii (grad de nivelare și de măruțire a bolovanilor) și de gradul de îmburuienare a solului. Se recomandă ca lucrările de întreținere a arăturii să fie efectuate perpendicular sau oblig pe direcția arăturii, pentru o bună nivelare a terenului.

Lucrările solui după plante premergătoare cu recoltare târzie. Atunci când planta premergătoare se recoltează târziu (toamna), imediat după recoltarea acesteia se recomandă efectuarea lucrării de dezmiriștit. Arătura se efectuează cât mai repede cu putință, cu plugul în agregat cu grapa stelată sau grapa inelară.

Soia face parte din grupa plantelor cu cerințe mijlocii față de adâncimea de afânare a solului. Ca atare, arătură de vară sau de toamnă se efectuează la adâncimea de 20 – 25 cm.

Nivelarea terenului este foarte importantă pentru soia, pentru a se asigura un semănat și deci un răsărit uniform, precum și un recoltat fără pierderi. Terenurile denivelate se lucrează după dezmiriștit cu nivelatorul (1-2 lucrări), după care se efectuează arătura. În cazul lucrărilor de întreținere a arăturii efectuate cu grapa cu discuri, aceasta este obligatoriu să fie prevăzută cu lamă nivelatoare.

Lucrările solui în primăvară. Dacă arătura a fost efectuată în condiții bune, iar terenul se prezintă în primăvară nivelat, neîmburuienat și fară resturi vegetale la suprafață, solul rămâne nelucrat până în preziua sau ziua semănatului, când se va pregăti patul germinativ prin 1-2 lucrări cu combinatorul.

Atunci când la desprimăvărare terenul este denivelat și îmburuienat, imediat după zvântare se execută o lucrare cu grapa cu discuri și lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu colți, sau grapa rotativă, după care se face pregătirea patului germinativ în preziua sau ziua semănatului, cu combinatorul perpendicular pe direcția de semănat.

Patul germinativ trebuie să fie mărunțit, nivelat, afânat pe adâncimea de 3-5 cm, iar dedesubt să fie „așezat", pentru a se favoriza ascensiunea apei către bobul de soia.

Epoca de semănat. Soia se seamănă atunci când în sol, la adâncimea de semănat, dimineața la ora 700 se realizează temperatura minimă de germinare de 7-8°C și vremea este în curs de încălzire, ceea ce corespunde cu temperatura medie a aerului de 14-15°C. Aceste condiții se realizează calendaristic, de regulă, în prima sau a doua decadă a lunii aprilie în sudul țării și în decada a doua sau a treia a lunii aprilie în celelalte zone ale țării.

Semănatul în epoca optimă asigură parcurgerea primelor faze de vegetație în condiții de zi scurtă și temperaturi mai scăzute, ceea ce determină diferențierea unui număr mare de noduri pe tulpină, prelungirea perioadei de înflorire și o mai bună fructificare. De asemenea, semănatul în epoca optimă asigură condiții mai bune de umiditate în sol pentru germinare și răsărire, o eficiență mai ridicată a erbicidelor aplicate la sol și maturarea mai timpurie a plantelor.

Semănatul soiei se realizează de obicei în paralel cu semănatul porumbului.

Adâncimea de semănat. Adâncimea de semănat este cuprinsă între 2,5 și 4 cm, în funcție de umiditatea și textura solului, și nu trebuie să depășească 5 cm. Semănatul este mai adânc (în jur de 4 cm) în cazul semănatului pe soluri mai uscate și mai ușoare, în timp ce în cazul solurilor cu umiditate optimă și mai grele semănatul este mai superficial (în jur de 3 cm).

Lucrări de îngrijire

Combaterea buruienilor. Soia este sensibililă la îmburuienare în primele faze de vegetație până când plantele ajung să acopere terenul, dar și spre maturitate după ce încep să cadă frunzele. Buruienile produc pagube la culturile de soia cuprinse între 40 și 84% din potențialul de producție al soiurilor (Șarpe N., 1976).

Combaterea buruienilor la soia se poate realiza prin utilizarea erbicidelor sau combinat, prin folosirea erbicidelor și efectuarea de lucrări mecanice.

Recoltarea

Momentul optim de recoltare la soia este atunci când păstăile sunt uscate, au culoare brună, iar boabele au culoarea și luciul caracteristic, ceea ce corespunde unei umidități de 13-14%. Recoltarea se poate începe atunci când umiditatea semințelor a ajuns la 16% și trebuie terminată atunci când umiditatea semințelor a ajuns la 12%. Recoltarea mai timpurie duce la obținerea unui număr mare de semințe verzi, ceea ce creează probleme deosebite la păstrare, iar recoltarea prea târzie determină înregistrarea de pierderi prin scuturarea semințelor din păstăile bazale.

Pentru reducerea pierderilor la recoltare, cauzate în principal de inserția joasă a primelor păstăi care rămân sub aparatul de tăiere al combinei, terenul pe care se seamănă soia trebuie să fie cât mai bine nivelat, densitatea trebuie să fie optimă, soiurile folosite trebuie să aibă inserția primelor păstăi la peste 10-12 cm de la nivelul solului, iar dacă se fac lucrări de prășit acestea nu trebuie să ducă la denivelarea solului.

De asemenea, pentru evitarea pierderilor, aparatul de tăiere al combinei trebuie să fie coborât la maximum posibil, viteza de înaintare a combinei nu trebuie să depășească 5 km/h, turația bătătorului să fie cuprinsă între 400 și 500 rotații/minut, deschiderea între bătător și contrabătător să fie de 20-25 mm la intrare și 15-18 mm la ieșire și sitele să fie corespunzătoare. Reglajele combinei se refac de mai multe ori pe zi, urmărindu-se ca pierderile de semințe să nu depășească 2-3%.

Cultura de Floarea Soarelui

Floarea-soarelui are utilizări în alimentația omului și în hrana animalelor, utilizări industriale și energetice, la care se adaugă o serie de utilizări specifice.

Utilizări în alimentația omului. Floarea-soarelui se cultivă în principal pentru obținerea de ulei, care este un ulei alimentar de bună calitate, cu culoare, gust și miros plăcute. Din punct de vedere al valorii calorice și al gradului de asimilare de către organism, uleiul de floarea-soarelui se situează printre cele mai bune uleiuri vegetale.

Fosfatidele rezultate în timpul extragerii uleiului sunt folosite la fabricarea lecitinei, care este utilizată în industria alimentară în diferite scopuri: în panificație, la prepararea ciocolatei, a prăjiturilor și a mezelurilor.

Prin prelucrarea miezului de floarea-soarelui se poate obține făină, concentrate proteice (70% proteină) și izolate proteice (85-90% proteină). Încorporarea a 8-15% făină de floarea-soarelui în făina de grâu sporește densitatea aluatului și reduce volumul acestuia. Făina de floarea-soarelui, datorită conținutului ridicat de proteină și digestibilității sale ridicate (90%), poate fi folosită cu succes în alimentația copiilor. Semințele de floarea-soarelui pot fi consumate și direct în hrana oamenilor (ca semințe prăjite), modalitate de consum mai larg răspândită în SUA.

De asemenea, semințele de floarea-soarelui cu un conținut mai redus de ulei (de cca. 30%) pot fi utilizate și pentru obținerea de halva.

Semințele decojite se folosesc în sortimentul de produse pentru micul dejun (amestecuri de fulgi și semințe), în produse de patiserie și produse de panificație (pâine cu mieji de floarea-soarelui).

Utilizări în hrana animalelor. Semințele nedecojite de floarea-soarelui, turtele (rezultate în cazul obținerii uleiului prin presare) și șroturile (rezultate în cazul obținerii uleiului prin extracție) pot fi utilizate în hrana animalelor. Turtele și șroturile sunt folosite în primul rând ca sursă de proteină.

Șroturile se folosesc de preferință în furajarea păsărilor și porcilor. Cojile care rămân de la extracția uleiului pot fi măcinate și folosite ca ingredient în rațiile rumegătoarelor, acestea dând un gust plăcut amestecului de concentrate

Calatidiile de floarea-soarelui pot fi folosite ca furaj, întregi sau sub formă de făină, mai ales pentru oi, dar și pentru bovine. Acestea au un conținut mediu de 7% proteine și până la 57% glucide, fiind similare unui fân de calitate mijlocie. Făina obținută din măcinarea calatidiilor de floarea-soarelui poate fi folosită și în hrana păsărilor.

Utilizări industriale. Uleiul de floarea-soarelui este utilizat în industria oleochimică pentru obținerea de acizi grași, esteri metilici ai acizilor grași, amine, produși care sunt apoi prelucrați pentru obținerea unui număr mare de produse finite.

Dintre produșii de bază care sunt obținuți din uleiul de floarea-soarelui, acizii grași sunt cei mai importanți din punct de vedere cantitativ. Acidului oleic este utilizat în industria săpunurilor, detergenților, vopselelor, cosmeticelor, articolelor de toaletă, preparatelor farmaceutice și a chimicalelor folosite în industria textilelor, precum și ca adjuvant în fabricarea pesticidelor.

Glicerolul este folosit în industria cosmetică, farmaceutică, a tutunului, fabricarea esterilor, rezinelor și polimerilor.

Utilizări energetice. Uleiul de floarea-soarelui are proprietăți fizice similare cu cele ale carburantului diesel, putând fi folosit ca substituient sau aditiv al acestui carburant.

Deși motoarele cu injecție directă funcționează bine pe termen scurt cu ulei pur de floarea-soarelui, totuși pentru exploatarea pe termen lung a motoarelor Diesel este necesară esterificarea uleiului.

Alte utilizări. Tulpinile de floarea-soarelui sunt încă folosite în multe gospodării din zonele rurale din țara noastră ca sursă de căldură pentru diferite destinații (încălzit apă, gătit, etc.).

Cenușa rezultată din arderea tulpinilor de floarea-soarelui are un conținut ridicat de potasiu (33-40% K2O), aceasta putând fi utilizată sub formă de îngrășământ cu potasiu (Salontai Al., 1971).

Floarea-soarelui reprezintă și o importantă plantă decorativă, cultivată prin grădini și parcuri, sau comercializată sub formă de buchete florale.

Importanța agronomică. Din punct de vedere agronomic, floarea-soarelui prezintă următoarele avantaje:

eliberează terenul relativ devreme (august-septembrie);

starea structurală și de fertilitate a solului după floarea-soarelui este bună, aceasta fiind o plantă bună premergătoare pentru grâul de toamnă (considerată mai bună decât porumbul);

are cerințe moderate față de fertilizarea cu azot și fosfor, dar are cerințe mai mari față de potasiu;

cultura de floarea-soarelui nu necesită cheltuieli foarte mari; comparativ cu porumbul, floarea-soarelui valorifică mai bine solurile cu fertilitate medie și suportă mai bine stresul hidric;

tehnologia de cultură este mecanizabilă în întregime și nu pune probleme deosebite cultivatorului;

calendarul lucrărilor agricole nu se suprapune peste cel al celorlalte culturi agricole importante de la noi din țară;

floarea-soarelui găsește condiții favorabile de cultură în țara noastră.

Dintre inconvenientele culturii de floarea-soarelui pot fi menționate următoarele:

sensibilitate la boli, ceea ce implică o rotație de cel puțin 5-6 ani, excluzând monocultura;

amplasarea după multe plante de cultură este problematică, datorită bolilor și dăunătorilor comuni (soia, rapiță, cartof);

lasă solul mai sărac în apă și cu un conținut mai sărac în potasiu.

Importanța meliferă. Floarea-soarelui reprezintă una dintre principalele surse melifere în țări ca Bulgaria, Maroc, Rusia, Argentina, România, etc.

Pentru țara noastră, floarea-soarelui este o valoroasă plantă meliferă a cărei înflorire se încadrează în conveerul melifer salcâm–tei–floarea-soarelui. Practic, floarea-soarelui reprezintă cea mai importantă plantă de cultură meliferă, atât prin suprafețele mari cultivate cât și prin secreția bună de nectar, la care se adaugă faptul că înflorirea are loc vara, când flora meliferă este, în general, mai săracă.

De la floarea-soarelui se poate obține o producție potențială de miere de 15-115 kg/ha, cu diferențe de la un hibrid la altul, dar și de la un an la altul, în funcție de condițiile climatice. Mierea de floarea-soarelui poate fi descrisă ca având o culoare galbenă și o aromă moderată.

Compoziția chimică a bobului și factorii de influență

Conținutul în ulei. Semințele de floarea-soarelui se caracterizează printr-un conținut ridicat în ulei, limitele uzuale de variație fiind cuprinse între 40 și 53%1 (Ștefan V. și colab., 2006, Ion V. și colab., 2004).

Conținutul de ulei din semințele hibrizilor destinați pentru halva sau pentru semințe de ronțăit este cuprins între 21 și 27%.

Uleiul de floarea-soarelui este un ulei semisicativ, cu indicele de iod cuprins între 112 și 145 (valoarea medie fiind de 132).

Conținutul de ulei din semințele de floarea-soarelui este influențat de factorul biologic (hibridul cultivat), factorii de mediu și tehnologia de cultivare.

Hibrizii timpurii au un conținut mai scăzut de ulei comparativ cu cei semitimpurii și semitârzii.

Germinarea și răsărirea

Pentru declanșarea procesului de germinație, semințele de floarea-soarelui trebuie să fie ieșite din repausul germinativ și să fie întrunite condițiile minime de temperatură și umiditate.

Repausul germinativ durează 45-50 zile după ajungerea semințelor la maturitate.

În condiții normale, semințele de floarea-soarelui își păstrează viabilitatea în medie timp de 5 ani, iar în condiții de umiditate scăzută și la o temperatură de 7oC timp de peste 10 ani (Bonjean A., 1993).

Răsărirea are loc la 7-20 zile de la semănat (frecvent 10-15 zile), în funcție de temperatură, umiditatea solului și adâncimea de semănat.

Cerințe față de căldură

Temperatura minimă de germinație este cuprinsă între 4-5oC, la nivelul patului germinativ, dar procesul se desfășoară normal începând de la 7-8șC.

Plantele în faza de 1-2 perechi de frunze rezistă la temperaturi de până la -6 până la -8oC, dacă acestea sunt de scurtă durată. Totuși, temperaturile mai mici de 0oC duc la distrugerea plantei, dacă sunt pe o perioadă mai lungă.

Brumele târzii, care apar când plantele de floarea-soarelui și-au diferențiat inflorescența nu duc la distrugerea plantei, dar distrug vârful de creștere, ceea ce determină ramificarea tulpinii.

Până la apariția inflorescențelor, plantele de floarea-soarelui cresc și se dezvoltă bine la temperaturi de 15-17oC.

În perioada înfloritului, floarea-soarelui are cerințe moderate față de temperatură, fiind favorabile temperaturile de 16-20oC. Temperaturile mai mari de 30oC sunt dăunătoare, pentru că acestea determină pierderea viabilității polenului și, ca atare, creșterea procentului de semințe seci. Temperaturile ridicate sunt cu atât mai dăunătoare cu cât acestea sunt asociate cu vânturi uscate și umiditate relativă a aerului redusă.

În faza de formare și umplere a bobului temperatura medie zilnică optimă este cuprinsă între 20 și 22oC.

Cerințe față de umiditate

Deși floarea-soarelui are un consum ridicat de apă, totuși aceasta are o rezistentă mare la secetă, ca urmare a sistemului radicular bine dezvoltat, a faptului că frunzele suportă deshidratarea temporară provocată de secetă, precum și ca urmare a perozității plantei și sistemului medular (măduva tulpinii) care înmagazinează apa.

Umiditatea scăzută a solului până la deschiderea inflorescenței determină reducerea producției de semințe chiar dacă ulterior aprovizionarea solului cu apă se îmbunătățește.

Un moment critic pentru factorul apă se înregistrează și la 4-5 săptămâni de la răsărire, în perioada formării primordiilor florale (Săndoiu D. și colab., 1961, citat de Bîrnaure V., 1991).

Pentru obținerea unei producții ridicate de semințe este importantă atât umiditatea solului în momentul semănatului, cât și cantitatea de precipitații din timpul perioadei de vegetație. Deficitul de apă din sol în momentul semănatului nu poate fi compensat prin precipitațiile care cad ulterior. Cantitatea de apă acumulată în sol în perioada septembrie-aprilie constituie elementul de bază în stabilirea densității de semănat.

Stresul hidric la floarea-soarelui afectează, în primul rând, caracteristicile morfologice ale plantei, determinând reducerea taliei plantei (fenomen de piticire), și în al doilea rând caracteristicile productive.

Pe măsură ce condițiile climatice se apropie de optim, îmbunătățindu-se aprovizionarea cu apă, planta de floarea-soarelui reacționează în primul rând din punct de vedere vegetativ (se dezvoltă bine vegetativ) și apoi din punct de vedere productiv (producția nu crește în același ritm cu dezvoltarea vegetativă) (Ion V. și col, 2004).

Excesul de umiditate și temperaturile scăzute reduc rezistența plantelor la boli, iar în faza de înflorire impiedică zborul insectelor polenizatoare, ceea ce determină un procent ridicat de semințe seci. De asemenea, excesul de umiditate favorizează creșterea vegetativă în dauna fructificării.

Tehnologia de cultivare

Rotația

Floarea-soarelui este o plantă pretențioasă față de rotație din următoarele motive:

nu suportă monocultura, datorită atacului de boli

nu trebuie cultivată după plante atacate de putregaiul alb: soia, fasolea, năut, sfeclă, specii din familia Cruciferae (rapiță, muștar ș.a.);

nu trebuie cultivată după plantele atacate de putregaiul cenușiu: cartof, sfeclă, in;

trebuie evitată cultivarea după plante cu înrădăcinare adâncă, care sunt mari consumatoare de apă: lucernă, sfeclă, sorg, iarbă de Sudan.

Porumbul este considerat ca fiind o plantă premergătoare mai bună decât grâul de toamnă. Floarea-soarelui valorifică bine efectul remanent al dozelor mari de îngrășăminte azotate și fosfatice aplicate la porumb.

Floarea-soarelui trebuie să revină pe același teren după cel puțin 5-6 ani. Aceasta înseamnă că floarea-soarelui nu trebuie să depășească 20% din structura culturilor din fermă.

Floarea-soarelui este o bună plantă premergătoare pentru culturile de primăvară. De asemenea, floarea-soarelui este o bună plantă premergătoare pentru grâul de toamnă, mai bună decât porumbul, din următoarele motive: eliberează terenul mai devreme; lasă o cantitate mai mică de resturi vegetale pe sol; lasă terenul mai curat de buruieni; semănatul în teren nearat se face în condiții mai bune decât după porumb.

Tratamente și Fertilizare

Primele faze de vegetație reprezintă o perioadă critică pentru nutriția cu N, P și K, iar influența negativă a insuficienței acestora nu mai poate fi corectată ulterior, chiar dacă se asigură cele mai bune condiții de nutriție. Ca urmare, asigurarea unei bune aprovizionări a plantelor de floarea-soarelui cu toate elementele nutritive încă de la răsărire constituie una dintre principalele condițiile pentru obținerea unor producții mari.

Pentru cultura de Floarea soarelui au fost efectuate urmatoarele tratamente în cadrul societății studiate:

TABEL NR….IDEM

Lucrările solului

Numărul de lucrări ale solului, adâncimea acestora și momentul de efectuare au un rol important în combaterea buruienilor și controlul bolilor și dăunătorilor.

Lucrările solui după plante premergătoare cu recoltare timpurie. Atunci când planta premergătoare se recoltează timpuriu (cerealele păioase), imediat după recoltarea acesteia se recomandă efectuarea lucrării de dezmiriștit.

Imediat ce se poate sau imediat ce umiditatea solului permite trebuie efectuată arătura.

Floarea-soarelui reacționează pozitiv la arătura efectuată vara după cerealele păioase, care asigură cele mai bune condiții de pregătire a solului pentru semănat în primăvară.

Lăsarea terenului nelucrat până toamna târziu duce la îmburuienarea și pierderea apei din sol, precum și la executarea arăturii în condiții mai dificile și cu un consum mai mare de combustibil.

Până în toamnă, terenul trebuie menținut curat de buruieni și afânat.

Se recomandă ca lucrările de întreținere a arăturii să fie efectuate perpendicular sau oblig pe direcția arăturii, pentru o bună nivelare a terenului.

Lucrările solui după plante premergătoare cu recoltare târzie. Atunci când planta premergătoare se recoltează târziu (toamna), imediat după recoltarea acesteia se recomandă efectuarea lucrării de dezmiriștit. Arătura se efectuează cât mai repede cu putință, cu plugul în agregat cu grapa stelată sau grapa inelară.

Arătura de vară sau de toamnă se efectuează la adâncimea de 22-25 cm, adâncimea mai mare fiind recomandată pe terenurile îmburuienate, cu cantități mari de resturi vegetale și pe solurile compactate.

În zonele mai umede și pe solurile mai grele, lucrarea de scarificare la 60 cm aduce sporuri de producție de până la 28% (Croitoru M., citat de Bârnaure V., 1991). Lucrarea de scarificare se impune ca urmarea a faptului că floarea-soarelui este sensibilă la compactarea solului, manifestată prin creșterea densității aparente a solului și reducerea porozității solului, ceea ce determină sporirea rezistenței la penetrare a rădăcinilor.

Din datele obținute de Sin Gh. și colab. la Fundulea (citat de Ștefan V., 2008), tasarea solului a determinat o reducere a biomasei sistemului radicular al plantelor de floarea-soarelui cu 49%, fapt ce a condus la reducerea producției de semințe cu până la 500 kg/ha, iar conținutul de ulei al semințelor cu până la 2,9%.

Sistemul de lucrările minime trebuie avut în vedere la floarea-soarelui, ținând cont de faptul că lucrarea de arat solicită 25-30% din consumul de combustibil pe întreaga tehnologie și că trecerile repetate pe teren determină înrăutățirea însușirilor solului.

Înlocuirea arăturii prin lucrarea cu grapa cu discuri la 10-12 cm, timp de 1-2 ani, nu influențează nivelul producției. În schimb, renunțarea la arătură și lucrarea superficială a solului la 10-12 cm în fiecare an determină scăderea producției în mod semnificativ, ca urmare a compactării solului și a infestării accentuate cu buruieni perene (Pintilie și colab., 1986, citat de Ștefan V., 2008).

Înlocuirea arăturii printr-o lucrare superficială a solului cu grapa cu discuri la adâncimea de 10-15 cm este recomandabilă atunci când terenul a rămas nearat până în primăvară. Este de preferat ca la planta premergătoare arătura să fi fost efectuată la cel puțin 20 cm adâncime.

Lucrările solului în primăvară.

Dacă arătura a fost efectuată în condiții bune, iar terenul se prezintă în primăvară nivelat, neîmburuienat și fară resturi vegetale la suprafață, solul rămâne nelucrat până în preziua sau ziua semănatului, când se va pregăti patul germinativ prin 1-2 lucrări cu combinatorul. În felul acesta se evită compactarea solului și pierderea apei din sol.

Atunci când la desprimăvărare terenul este denivelat și îmburuienat, imediat după zvântare se execută o lucrare cu grapa cu discuri și lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu colți, sau grapa rotativă, după care se face pregătirea patului germinativ în preziua sau ziua semănatului, cu combinatorul perpendicular pe direcția de semănat.

Patul germinativ trebuie să fie mărunțit și afânat pe adâncimea de semănat și „așezat" în profunzime, pentru a se favoriza ascensiunea apei către bobul de floarea-soarelui.

Sămânța și semănatul

Calitatea semințelor pentru semănat. Semințele folosite la semănat trebuie să aparțină unui hibrid recomandat pentru zona de cultură și să fie certificate. Pentru a îndeplini cerințele de calitate pentru semănat, sămânța de flaorea-soarelui trebuie să aibă puritatea fizică de peste 98% și germinația de peste 85%.

Epoca de semănat. Semănatul florii-soarelui se poate începe atunci când la adâncimea de semănat și la ora 7oo dimineața se realizează temperatura de 7oC, iar vremea este în curs de încălzire.

Calendaristic, epoca optimă de semănat a florii-soarelui se încadrează între 25 martie și 15 aprilie. În zonele mai răcoroase, semănatul se întârzie cu 7-10 zile. În primăverile mai secetoase, semănatul trebuie efectuat la începutul epocii optime, în timp ce în primăverile mai umede și reci semănatul se poate face mai târziu în cadrul epocii optime.

Semănatul prea timpuriu nu este indicat deoarece duce la prelungirea duratei perioadei semănat-răsărire, care poate atinge chiar 20 de zile, perioadă în care terenul se poate îmburuiena, iar semințele de floarea-soarelui mucegăiesc în sol, lucru favorizat de conținutul ridicat de ulei și cojile mai subțiri ale acestora.

Întârzierea semănatului față de epoca optimă are ca efect creșterea procentului de coji, creșterea conținutului de proteine și reducerea conținutului de ulei în semințe. Sunt însă și ani în care producția de semințe este ridicată și la epocile târzii de semănat, atunci când în sol este umiditate optimă pentru germinarea semințelor și răsărirea plantelor, iar în perioada de vegetație este asigurat factorul apă pentru o bună vegetație a plantelor.

Semănatul prea devreme prezintă riscuri mai ridicate în zonele cu regim termic deficitar, iar întârzierea semănatului prezintă riscuri mai ridicate în zona de sud a țării, ca urmare a faptului că sămânța se încorporează de regulă în sol uscat, ceea ce întârzie răsărirea și reduce densitatea plantelor.

Densitatea de semănat. În cultură neirigată, densitatea optimă este cuprinsă între 45 și 55 mii plante recoltabile/ha, iar în cultură irigată, densitatea optimă este cuprinsă între 55 și 65 mii plante recoltabile/ha. Limita superioară a densității este pentru hibrizii cu talia mai redusă.

Creșterea densității peste limitele menționate duce la scăderea producției ca urmare a micșorări calatidiului, precum și ca urmare a reducerii numărului de semințe pe calatidiu, scăderii masei a 1000 de boabe (MMB) și căderii plantelor, consecință a reducerii grosimii tulpinii și a creșterii taliei plantelor.

Pentru realizarea densității la recoltare este necesară stabilirea unei densități la semănat cu 10% mai mare și luarea măsurilor de combatere a bolilor și dăunătorilor și efectuarea corectă a lucrărilor mecanice de întreținere (prașilelor).

Distanța dintre rânduri. Distanța între rânduri este de 70 cm. La această distanță lucrările de îngrijire se execută fără pierderi mari de plante și asigură condiții corespunzătoare pentru valorificarea radiației solare.

Adâncimea de semănat. Adâncimea de semănat este cuprinsă între 4 și 6 cm, în funcție de textură și umiditatea solului. Semănatul la 4-5 cm se face pe solurile mai grele și umede, iar semănatul la 5-6 cm se face pe solurile mai ușoare și mai uscate.

Semănatul la o adâncime mai mică (4 cm) duce la obținerea unei răsăriri rapide și uniforme a plantelor, dar aceasta necesită o bună pregătire a patului germinativ pentru realizarea unui teren cât mai nivelat și conservarea apei în sol, ceea ce asigură uniformitatea adâncimii de semănat și o răsărire rapidă a plantelor.

Lucrări de îngrijire

Principalele lucrări de îngrijire în cultura florii-soarelui constau în: combaterea buruienilor; combaterea bolilor și dăunătorilor; combaterea lupoaiei; irigarea; polenizarea suplimentară.

Combaterea buruienilor. Floarea-soarelui are un ritm mai lent de creștere a tulpinii până în faza de apariție a butonului floral, timp de 30-40 zile de la răsărit, în această perioadă existând pericolul îmburuienării culturii. După această perioadă, pericolul de îmburuienare dispare ca urmare a faptului că plantele acoperă (umbrește) foarte bine solul, împiedicând răsărirea buruienilor. Buruienile produc pagube de producție la floarea-soarelui cuprinse între 15 și 55% (Șarpe N., 1976).

Recoltarea

Momentul optim de recoltare este atunci când umiditatea semințelor este cuprinsă între 10 și 13%.

Recoltatul se poate începe la umiditatea semințelor de 13-14% (chiar la 15 %), aceasta corespunzând din punct de vedere fenologic cu momentul în care 75-80% din calatidii au culoarea brună și brună-gălbuie, iar restul de 15-20 % sunt complet galbene.

Recoltarea timpurie a florii-soarelui determină obținerea unei mase de semințe cu o umiditate ridicată, la care se adaugă impuritățile din masa de semințe (resturile de tulpimi și calatidii) care au o umiditate superioară semințelor. Ca atare, imediat după recoltare trebuie luate măsuri de curățare a masei de semințe, pentru eliminarea impurităților, și de uscare.

Recoltarea trebuie să se încheie la umiditatea semințelor de 10%, la umidități mai mici existând pericolul de scuturare, căderea plantelor (prin uscare, plantele devin slab rezistente la frângere), decojirea semințelor în timpul recoltării, dezvoltarea de boli (putregaiuri) și atacul de păsări, ceea ce determină pierderi însemnate de producție și diminuarea calității recoltei. Pierderile de recoltă prin întârzierea recoltatului pot ajunge până la 1000 kg/ha (Roman Gh.V., 2006).

Recoltatul la floarea-soarelui se efectuează în condițiile din țara noastră în ultima decadă a lunii august și mijlocul lunii septembrie, cu diferențe în funcție de zonă, condițiile climatice și precocitatea hibridului cultivat.

Cultura de Rapiță

Rapița (Brassica napus oleifera și Brassica rapa oleifera) este o plantă din familia cruciferelor Brassicaceae cu florile galbene și cu tulpina subțire, lungă și ramificată. Semințele sale sunt bogate în ulei folosit la producerea biodieselului.

Uleiul de rapita are largi utilizari industriale si alimentare; turtele de rapita obtinute din procesare au o buna valoare furajera, fiind bogate in proteine (38-42%), glucide si saruri minerale ; paiele de rapita se folosesc in industria materialelor de constructii.

Rapita se recolteaza timpuriu, motiv pentru care constituie o buna premergatoare pentru grau si orzul de toamna. Rapita este o excelenta planta melifera timpurie( asigura circa 50 kg miere/ha).

Zone de favorabilitate: zona foarte favorabila (zff) – partea de vest si de est a tarii, Podisul Transilvaniei si zonele colinare adapostite; zona favorabila (zf) – partea de sud a tarii, in conditii de irigare

Rapița se cultivă pe o suprafață de peste 27 mil. ha., la nivel global. Cele mai mari cultivatoare sunt China cu 7,2 mil. ha. si India cu peste 6,9 mil. ha., urmate de Canada cu 5,1 mil. ha., Germania cu 1,3 mil. ha., si Franta cu 1,2 mil. ha.

Perioada de vegetație a soiurilor de toamna este de 270-300 zile, iar a soiurilor de primăvara de 110-130 de zile

În cadrul societății SC AGROMEC TRACTORUL CUZA VODA SA au fost folosiți următorii hibrizi de rapiță:

DK EXSTORM

Are de departe cel mai bun potențial de producție față de oricare alt hibrid de rapiță din Europa;

Rezultatele obținute în ultimii 4 ani la nivelul Europei demonstrează diferența netă de productivitate față de toți competitorii;

Acest hibrid este unic și reprezintă cel mai performant produs genetic pentru că îmbină potențialul de producție cu toată gama de caracteristici ale hibrizilor de înaltă clasă;

Este hibridul care indiferent de intemperii își manifestă caracteristica de “toleranță la pierderea boabelor din silicve” chiar dacă este supus la o recoltare întârziată;

Recuperează foarte bine creșterea și dezvoltarea din toamnă oferind fermierilor siguranță la intrarea în iarnă.

Este prietenul tuturor fermierilor, indiferent de tehnologie și condițiile climatice;

Atinge potențialul maxim de producție în condiții de tehnologie medie-intensivă, pe soluri cu un conținut mediu-ridicat;

Norma de semănat: 40-45 pl/m2

DK EXCEPTION

Toleranță care minimizează pierderile de producție și reduce apariția samulastrei în urma scuturării semințelor înaintea recoltării și în timpul acesteia.

Conținutul ridicat de ulei aduce valoare adăugată produsului, deoarece atrage după sine beneficiile financiare care se acordă pentru această caracteristică.

Hibrizii DEKALB își valorifică eficient pachetul genetic, astfel încât performanțele lor de producție aduc profit în ferme.

Productivitate constantă de la an la an, indiferent de condițiile pedoclimatice.

Optimizarea inputurilor este esențială pentru profitabilitatea fermei. Hibrizii ating potențialul maxim, indiferent dacă rezerva de azot din sol este optimă sau limitată.

DK EXPANSION

Hibridul DK EXPANSION este un hibrid semi-tardiv, ce asigură o mai bună eșalonare a recoltatului.

Este un hibrid de nouă generație, are o excelentă toleranță la scuturare, valorifică azotul eficient, atingând potențialul maxim în fermele în care a fost cultivat.

Datorită dezvoltării foarte bune în toamnă, permite ca intervalul de semănat să fie mai mare.

Factorii de risc la cultivarea rapiței

Seceta din perioada semănatului poate determina răsărirea neuniformă sau întârzierea răsăritului, putând afecta producția sau/și profitul, deoarece plantele răsărite cu întârziere pot fi distruse mai ușor de înghețurile timpurii din toamnă sau de cele din timpul iernii.

În anii în care se manifestă secetă în perioada semănatului, din cauza lipsei apei din sol, răsărirea are loc numai după prima ploaie. Analizând datele climatice din ultimii 30 de ani, s-a constatat că în perioada 2-7 septembrie, în majoritatea anilor cade o ploaie de cel puțin 10 l/m2 , care este suficientă să determine germinația.

În condițiile din România, cele mai mari pagube le provoacă desele alternări între îngheț și dezgheț ce au loc obișnuit către primăvară: perioadele de încălzire mai lungi de 3 zile urmate de perioade mai lungi de 3 zile cu temperaturi scăzute. Analizând datele climatice din ultimii 30 de ani, se constată că riscul de îngheț nu este unul din factorii care ar putea diminua semnificativ suprafața semănată cu rapiță pe teritoriul țării noastre.

SCRIE TOATE SUBTITLURILE CU ACEEASI MARIME

ROTAȚIA CULTURII DE RAPIȚĂ

Trebuie acordată mare atenție atât rotației culturilor, cât și a cultivării și a erbicidelor pe fiecare solă. De aceea, trebuie ținută o evidență strictă a tehnologiei folosite pe fiecare parcelă.

Includerea rapiței în asolament prezintă multe avantaje, fiind o foarte bună premergătoare pentru cerealele de toamnă, deoarece mobilizează o cantitate importantă de elemente nutritive pe care le lasă într-o masă vegetală bogată, care se descompune ușor în stratul arabil.

De exemplu, pentru fiecare tonă de semințe recoltate, resturile vegetale ale plantelor de rapiță restituie solului 35 kg N/ha, 11 kg P2O5/ha și 90 kg K2O/ha. O parte din aceste elemente care rămân în stratul arabil sunt extrase din straturile mai profunde ale solului, acolo unde rădăcinile grâului sunt mai puțin eficiente.

Din sortimentul actual de plante cultivate în sudul și sud-estul țării, cerealele păioase sunt cele mai bune premergătoare pentru rapiță, atâta timp cât se controlează eficient samulastra. Este de dorit ca rapița să revină pe același teren după minimum 3 ani. Rotația de 3-4 ani este eficientă în reducerea presiunii unor boli cum ar fi mana, putregaiul negru și alternarioza.

Tratamente și Fertilizare

Fertilizarea este unul dintre elementele tehnologice cu cel mai mare impact asupra producției. Rapița este una dintre culturile cu cele mai ridicate consumuri specifice (cantitățile de elemente nutritive exprimate în kilograme substanță activă convențională, utilizate pentru producerea unei tone de recoltă principală și a cantității corespunzătoare de biomasă).

În cadrul societății luate în studiu tratamentele efectuate la cultura de rapiță din anul 2015 până în anul 2018 sunt următoarele:

TABEL NR….TITLU

Zona cultivării

Rapița necesita un pământ reavăn. Terenurile cu pământ galben moi sunt propice pentru cultivare. Atât terenurile grele , cat si terenurile nisipoase bogate in humus cu o bună alimentare nutritivă , împreună cu precipitații suficiente duc la câștiguri sigure.

Clima

Toamna trebuie sa asigure încă după asolament un timp suficient de vegetație, așa încât plantele să poată intra in perioada de iarna intr-un stadiu de rozeta puternic. Pentru un randament mai ridicat ar trebui ca la sfârșitul vegetației rozeta frunzei sa aibă cel puțin 6-8 frunze si o rădăcina principala groasa de 8 mm si adâncă de 20 cm.

Rapița deține o slaba rezistenta contra înghețului, care ajunge la -15 pana la -20 ș C la un sol fără zăpada. La un sol care este protejat cu un strat de zăpada, atunci ea poate suporta si temperaturi mai scăzute. De aceea regiunile unde temperaturile sunt scăzute fără zăpada prezintă un risc.

Deja introducerea creșterii in lungime înainte de venirea iernii mărește enorm pericolul înghețului. De aceea toate masurile agricole nu trebuie luate toamna, deoarece plantele nu își iau punctul de vegetație din sol.

LUCRĂRILE SOLULUI

Dupa eliberarea terenului se executa o trecere cu discul;

Aratura se executa pe ogoare la 20-25 cm, pana la 15 august. Plugurile trebuie sa fie echipate cu scormonitori.

Pregatirea terenului se face imediat dupa arat cu grapa cu discuri. Patul germinativ se pregateste printr-o singura trecere cu combinatorul in preziua semanatului urmat de tavalugit la adancimea de semanat 2 cm.

Perioada optimă de semănat se situează între:

– 20 August – 5 Septembrie în nord

– 25 August – 15 Septembrie în sud

Semănatul se poate efectua și fără umiditate prea mare în sol,

15 – 20 mm de ploaie sau o apă de irigație este suficientă pentrua obține o răsărire bună

70% din producție e determinată de stadiul plantelor înainte de venirea iernii

Sămânța, ca și soiul utilizat, constituie un factor biologic deosebit de important pentru eficienta cultivării rapiței. De fapt, sămânța cuprinde in embrionul ei toate însușirile valoroase ale soiului. În plus, sămânța trebuie sa îndeplinească o serie de alte însușiri, care odată îndeplinite, au ca scop o răsărire în câmp uniformă și rapidă, obținerea unor plante viguroase, sănătoase, cu înrădăcinare profundă.

Sămânța de rapița pentru semănat trebuie sa fie proaspătă, din anul însămânțării, cu puritate de cel puțin 98% si capacitate de germinație de cel puțin 85% si cu MMB cat mai mare. După trei ani sămânța de rapița își pierde facultatea de germinație.

Se vor evita :

– un sol însămânțat prea afânat : Motivul ar fi introducerea ne-egala a seminței si condiții nefavorabile de germinare

– Prelucrarea intensiva a solului. După precipitații puternice pot apărea înnămolirile si « formarea de crusta », acestea ne-putând fi depășite de germenii răpitei.

– Un sol însămânțat prea dur :de regula temperaturile mari duc la uscarea seminței de rapița , deci a orizontului de sămânța a rapiței. Ca urmare apare o urcare grea pe câmp, respectiv o creștere etajată. In plus spațiile goale devin locul preferat al melcilor.

– Solidificările in urmele tractorului si ale plazului : rădăcina fina pivotanta nu poate trece prin solidificările solului ;urmarea sunt plantele slab dezvoltate si cele care sunt supuse pericolului iernii.

Lucrările de întreținere

Lucrările solului după semănat au ca scop completarea realizării calitative a patului germinativ prin lucrări ale solului (tăvălugire, eliminarea excesului de umiditate), combaterea buruienilor a bolilor si dăunătorilor.

În tehnologia culturii rapiței lucrările solului după semănat au o pondere redusa si caracter facultativ.

Principalele lucrări care se pot aplica, după caz, sunt tăvălugitul si eliminarea excesului de umiditate.

Tăvălugitul după semănat este util pe terenurile care au rămas bulgăroase după pregătirea patului germinativ si cu sămânța ne-incorporată. Tăvălugitul este util si după semănatul rapitei, dar trebuie urmărit ca solul sa fie bine zvântat, altfel adera la tăvălug si se tasează excesiv. Se utilizează tăvălugul inelar. Având in vedere specificul semințelor mici de rapița se folosește tăvălugul, daca la semănat solul este prea afânat, atât înainte cat si după semănat.

Eliminarea apei de pe semănaturile de rapița este necesara, deoarece băltirea apei provoacă moartea plantelor din lipsa de aer. Pentru prevenire, imediat după semănat sau la desprimăvărare, se trasează brazde pentru scurgerea apei de pe terenurile cu exces de umiditate

RECOLTAREA CULTURII DE RAPIȚĂ

Rapița este una din plantele agricole pentru semințe care solicită o deosebită atenție în ceea ce privește stabilirea momentului de recoltare. Întârzierea recoltării acestei culturi poate duce la pierderi foarte mari astfel, tecile de rapiță după o anumită perioadă plesnesc înregistrându-se astfel, prin scuturare pierderi de 30-40 și chiar 50 %. Recoltarea rapiței se face atunci când plantele sunt aplecate, întreg lanul capătă o culoarea galbenă ruginie, tecile sunt galbene-liliachii, iar pe majoritatea semințelor se observă un punct cafeniu.

Recoltarea directă cu combina este o metodă mai practică. Este eficientă numai dacă pierderile sunt minime și dispunem de posibilități de uscare a seminței. Recoltarea începe când semințele sunt brunificate și umiditatea ajunge la 16-18%. Se lucrează numai dimineața sau seara, iar timpul în care întreaga suprafață trebuie recoltată este de 2-3 zile.

Pentru a se diminua cât mai mult pierderile se iau următoarele măsuri:

• înlăturarea rabatorului sau reducerea vitezei de rotație a acestuia la 20 rotații/minut, precum și reducerea numărului de palete și căptușirea acestora cu cauciuc;

• viteza de înaintare a combinei 2-3 km/oră;

• turația tobei 500-700 rotații pe minut;

• reglarea corespunzătoare a distanței între bătător și contrabătător pentru a nu se sparge sau decoji semințele.

Cu toate măsurile de precauție, această metodă de recoltare determină pierderi însemnate, boabele au conținut ridicat de apă, iar în masa lor se găsesc resturi de tulpini cu umiditate ridicată. După recoltare semințele se curăță imediat de impurități (restul de tulpini) și se trec la uscător pentru reducerea umidității la 10%.

În cazul în care nu este asigurată uscarea artificială semințele se depozitează în magazii, șoproane, la început într-un strat foarte subțire (5-10 cm) și se lopătează de mai multe ori pe zi, până când umiditatea scade la 10 %. Pentru uscare, semințele se pot ține și în straturi subțiri pe prelate la soare.

CAPITOLUL 3. ANALIZA ECONOMICA A ACTIVITATII SC……

Societatea Agromec Tractorul Cuza Vodă se află în creștere din punct de vedere economic în ultimii 4 ani. Societatea deține tehnologie de ultimă generație care este foarte importantă în obținerea de producții mari care au o calitate cât maai mare, ceea ce duce la venituri mai mari.

Analiza veniturilor

TEBEL NR….VENITURILE REALIZATE DE SC….IN PERIOADA 2018-2019

Analizând tabelul NR… putem observa că veniturile totale au crescut în ultimii ani de la un an la altul ceea ce ne indica o dezvoltare a societății.

În ceea ce privește producția vândută aceasta prezintă și ea o crestere succesiva cu cresterea veniturilor, exceptie făcând anul 2016 unde valoarea producției vândute este mai mica ca cea din anul precedent( FIGURA NR…)

FIGURA NR…..EVOLUTIA VENITURILOR REALIZATE DE SC….IN PERIOADA….

Procentual producția vândută reprezintă un procent de peste 70% din venitul total. Cel mai mare procent îl găsim în 2015, producția vândută reprezentând 85.8% din venituri. În anul 2016 producția vândută ajunge la 72.6% urmând ca în anii următori sa crească ajungând pana la 77.5% în anul 2018.

Analiza cheltuielilor

TABEL NR……TITLU…..CITAT IN TEXT. EXPRIMA SI UNITATEA DE MASURA…..LEI LA CHELTUIELI, % LA PROCENTE

În ultimii patru ani cheltuielile au crescut și ele in cadrul societății Agromec Tractorul Cuza Vodă asemenea veniturilor.

Cele mai mari cheltuieli ale societății sunt reprezentate de materii prime și materiale consumabile, categorie a căror cheltuieli a crescut succesiv cu creșterea cheltuielilor totale. Aceste creșteri se datorează în mare pare creșteri prețurilor.

FIGURA NR…TITLU……CITAT

Costul cheltuielilor cu materiile prime si materiale consumabile ajung de la 41.7% din totalul chesltuielilor în 2015, să reprezinte peste jumătate și anume 53.1% în anul 2018, fapt ce indica investirea în matrii prime.

Evoluția cifrei de afaceri și a profitului net

TABEL NR…..TITLU……PUNE UNITATEA DE MASURA. CITAT IN TEXT

Analizând tabelul de mai sus putem observa ca atât profitul net cât și cifra de afaceri au o creștere succesivă de la an la an.

Pe langă profitul mai scăzut din anii 2015 și 2016 în anul 2017 profitul ajunge să fie chiar mai mare de dublul profitului din anul 2016, o creștere extrem de mare de la un an la celălalt.

FIGURA NR….TITLU