Licenţă Lorena Dragan [306573]
UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI FACULTATEA DE LITERE SPECIALIZAREA: [anonimizat].Univ.dr Oana Andreea Nae
Absolvent: [anonimizat]
2018
UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI
FACULTATEA DE LITERE
SPECIALIZAREA: [anonimizat],
Lect.Univ.dr Oana Andreea Nae Absolvent: [anonimizat]
2018
CUPRINS
INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………..p. 4
CAPITOLUL I [anonimizat]…………………………p. 6
I.1 MASS-MEDIA.DEFINIREA CONCEPTULUI…………………………………………..p. 6
I.2 [anonimizat]……………………………………………………………………..p. 7
I.3 PROPRIETATEA PUBLICĂ ȘI PROPRIETATEA
PRIVATĂ………………………………………………………………………………………………………p. 8
I.4 PUBLIC ȘI PRIVAT ÎN AUDIOVIZUALUL DIN
ROMÂNIA…………………………………………………………………………………………………….p. 10
I.5 FINANȚAREA PROPRIETĂȚII PUBLICE
ȘI PRIVATE ÎN AUDIOVIZUAL ………………………………………………………………….p. 13
I.6 [anonimizat]…………………………..p. 15
I.7 TIPURI DE PROPRIETARI MEDIA …………………………………………………………p. 17
[anonimizat]…………………………..p. 19
II.1 PRIMII MAGNAȚI AI PRESEI………………………………………………………………..p. 19
II.2 [anonimizat]…………………………….p. 20
II.3 CERERE ȘI OFERTĂ PE PIAȚA MEDIATICĂ…………………………………………p. 22
II.4 [anonimizat] ……………………………………..p. 24
II.5 PLURALISMUL MEDIATIC…………………………………………………………………….p. 25
II.6 CONCENTRAREA PRIN TRUSTIZARE…………………………………………………..p. 27
[anonimizat]…………………………………………………………………………………………….p. 30
III.1 MASS-MEDIA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ……………………………………………p. 30
III.2 EUROPA ȘI TRUSTURI INTERNAȚIONALE PREZENTE ÎN ROMÂNIA..p. 31
III.3 ,,BERLUSCONIZAREA’’ PRESEI……………………………………………………………p. 34
III.4 CODUL DEONTOLOGIC AL JURNALISTULUI……………………………………..p. 37
[anonimizat]…………….p. 38
IV.1 METODA DE CERCETARE…………………………………………………………………….p. 38
IV.2 ISTORICUL PIEȚEI DE MEDIA………………………………………………………………..p.38
IV.3 COMPANIILE DE MEDIA ALE FAMILIEI VOICULESCU………………………..p. 39
IV.4 SORIN OVIDIU VÂNTU…………………………………………………………………………..p. 45
IV.5 DINU PATRICIU………………………………………………………………………………………p. 48
IV.6 SEBASTIAN GHIȚĂ…………………………………………………………………………………p. 50
CONCLUZII…………………………………………………………………………………………………….p. 58
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………….p. 61
INTRODUCERE
Cu siguranță, oamenii nu se pot plânge de faptul că, în prezent, nu există suficiente ziare, posturi de televiziune sau canale de radio. Sunt chiar foarte multe. Problema constă în credibilitatea lor. Acestea au fost, nu de putine ori, controlate de interesele personale ale patronilor. Piața mass-media ar avea nevoie de protecție în fața abuzului de poziție dominantă. Transparența este o caracteristică necesară în acest caz, pentru a pune la dispoziție publică orice informație referitoare la concentrarea proprietății. Ioana Avădani, președintele Centrului pentru Jurrnalism Independent, declară: „mediile de informare sunt pe măsura societății pe care o reprezintă”, iar în cazul societății românești, scandalul, corupția, șantajul și lipsa resurselor economice, încă își lasă amprenta. Însă, dincolo de problemele noastre naționale, sunt unele tendințe europene în care libertatea și pluralismul presei stă sub semnul întrebării.
Profesor la facultatea de jurnalism, Mihai Coman, are următoarea părere: „Ziariștii din întreaga regiune au pierdut controlul profesiei, care a ajuns să fie dominată de proprietarii mass-media”, fenomen care transformă instituțiile media în instrumente politico-economice și care reduce independența jurnalistului.
Am abordat acest subiect întrucât interesul privind proprietatea de media ca potențial subiect în presă este propulsat în principal de interesul față de proprietarii de media, ca persoane, decât de interesul concentrării proprietății de media ca fenomen general, și față de o posibilă limitare a pluralismului mediatic.
Privind de la distanță, peisajul mass-media din România se prezintă printr-o sumedenie de canale mediatice, o legislatie puternică, în conformitate cu prevederile Uniunii Europene, marcată de o independență editorială. Având în vedere numărul mare de posturi de televiziune și de radio, pluralismul este garantat. De asemenea, Legea Audiovizualului prevede că „independența editorială a radiodifuzorilor este recunoscută si garantată de prezenta lege’’.
Dacă privim îndeaproape, radiodifuzorii dețin o credibilitate redusă și o slabă independență, dictate de interesele politice sau economice, televiziunile devenind instrumente pentru satisfacerea acestor interese ale patronilor.
Karl Popper, promotorul conceptului de societate deschisă, este de părere că limitarea puterii mass-media, cel puțin referitor la televiziune, este absolut necesară. Filosoful austriac avansează ideea că televiziunea, ca să fie credibilă, trebuie să ofere transparență, prin urmare, supunere unor limite la fel ca celelalte puteri nelegitime, de pildă arme, droguri, abuzuri, care nasc corupție în final. Are ferma convingere că nici dușmanii democrației nu conștientizează în mod complet consecințele puterii televiziunii, iar în clipa în care își vor da seama de ceea ce pot face cu ajutorul ei, ea va fi utilizată în toate formele sale și în cele mai periculoase situații, dar atunci „va fi prea târziu”.
Lucrarea este structurată pe patru capitole, astfel:
În primul capitol, este prezentată o scurtă descriere a conceptului de ,,mass-media’’, urmată de funcțiile ei. Începând cu al treilea subcapitol, ne referim la ,,proprietate’’, termen care face obiectul lucrării de față. În acest sens, delimităm proprietatea publică de cea privată, atât în context juridic, cât și în mass-media, referindu-ne la spațiul audiovizual. Este important să cunoaștem și sursele finanțării, respectiv reglementarea proprietăților, din perspectiva Consiliului Național al Audiovizualului. În ultimul subcapitol, am specificat tipurile de proprietari media, prezenți pe piața mediatică.
În al doilea capitol, accentul cade pe concentrare. Am început prin a prezenta primii magnați de presă, continuând cu începuturile acestui fenenomen de concentrare. De la al treilea subcapitol al capitolului doi, ne mutăm atenția pe factorii care derivă de aici, și anume cererea și oferta, libertatea versus controlul mediatic, și nu în ultimul rând, pluralismul mass-media. Încheiem cel de-al doilea capitol, explicând, trustizarea în mass-media.
În capitolul trei, vorbim despre Europa, cu precădere despre România, ca țară componentă a Uniunii Europene, prin prisma mass-mediei. Vrem să observăm ce trusturi internaționale au investit pe piața mediatică din România, dar să și cunoaștem ce presupune fenomenul european de ,,berlusconizare’’ în presă.
Ultimul capitol este dedicat studiului de caz. O lucrare pe tema concentrării în mass-media, nu poate face referire decât la magnații de presă. Am analizat tipurile de jucători pe piața mass-media, pe care România i-a avut în perioada post-comunistă, începând cu prima generație, cea a deceniului trecut, dar și pe cei actuali, respectiv, efectele.
CAPITOLUL I
PROPRIETATEA ÎN MASS-MEDIA
I.1 MASS-MEDIA. DEFINIȚIE
Acest termen a fost inventat in anii 1920 de către anglofoni, odată cu apariția radioulului, a ziarelor și revistelor. Din acel moment, mass-media a ajuns să aibă un impact semnificativ în viața noastră.
Mass-media constituie ansamblul mijloacelor de informare în masă, în totalitatea lor, prin alăturarea dintre cuvântul englez mass (masă de oameni) și cuvântul latin media, pluralul substantivului medium (intermediar, transmițător). Așadar, cu ajutorul mijloacelor media se întemeiază o relație de comunicare între creatorul mesajului și receptor, care se folosește de aceste instrumente de intermediere, pentru ca unul sau mai mulți emițători să răspândească informații către unul sau mai mulți receptori.
Denis McQuail consideră că mass-media reprezintă în primul rând ,,instituții care desfășoară o activitate fundamentală ce constă în producerea, reproducerea și distribuirea cunoașterii, a cunoașterii ce ne permite să conferim un sens lumii, modelează percepția noastră și contribuie la cunoașterea trecutului și asigurarea continuității noastre actuale.”
Mass-media este alcătuită din presa scrisă, televiziunea, radioul și internetul.În societatea de astăzi a devenit un truism faptul că noi, ca oameni, avem nevoie de comunicare, de informare sau de divertisment pentru a ne ocupa timpul liber, dependență dobândită în urma rutinei și a comodității.
Conceptul de masă face referire la un conglomerat imens de oameni, care nu se cunosc și nu comunică între ei, nu se află în relații de proximitate, nu au convingeri și scopuri comune, și pe care îi leagă doar consumul aceluiași produs cultural, repartizat pe scară largă prin noile tehnologii.
Conform lui D. Popa, prin medium înțelegem canalul prin care mesajul parcurge distanța dintre emițător și receptor, dintre sursă și destinatar. În ultimii zeci de ani, expresia mass-media a fost înlocuită cu succes de termenul media, semnificând tehnica de producere și transmitere a mesajelor, suma mesajelor difuzate și chiar ansamblul producătorilor acestor mesaj.
Noțiunea de comunicare de masă poate fi definită ca fiind o formă de comunicare în care mesajele care au o formă de comunicare publică sunt îndreptate spre o audiență largă, în mod indirect folosindu-se o tehnologie de difuzare.
Prin urmare, putem înțelege următoarele: comunicarea de masă reprezintă ansamblul procedeelor media tipărite, radio-tv, cinema, noile media, prin care se efectuează procesul de informare a unui public larg sau prin care se realizează comunicarea către opinia publică.
I.2 FUNCȚIILE MASS-MEDIEI
Potrivit lui Mihai Coman, sintagma ,,funcție” înglobează noțiunea de scop sau cerință și apare în urma procesului de satisfacere a unei nevoi. Printre funcțiile cele mai importante ale mass-mediei, le enumeră pe următoarele:
1. Funcția de informare se traduce prin nevoia individului și a grupurilor de a controla mediul. Publicul este informat în urma activității presei. Mesajul presei nu prezintă doar ceea ce s-a întâmplat, ci și ceea ce s-ar putea întâmpla. Funcția aceasta răspunde nevoii individului de a supraveghea mediul înconjurător.
2. Funcția de interpretare se referă la concentrarea informațiilor apărute într-o știre și a însemnătății atribuite lor. „Oamenii simt nevoia ca lumea ce îi inconjoară sa fie prezentată in chip ordonat și coerent, încarcată cu un anume sens si ordonată dupa o anume ierarhie, astfel încât, pornind de la aceste clasificări și interpretari, să poată lua mai ușor deciziile inerente existenței de zi cu zi.”
3. Funcția de legătură susține că prin consumul unui produs media, milioane de oameni descoperă că sunt legați prin niște fire nevăzute. Cu ajutorul presei, indivizii descoperă că au principii comune, că împărtășesc aceleași valori și că sunt motivați de aceleași scopuri.
4. Funcția de culturalizare afirmă că odată cu apariția și creșterea importanței mass-mediei, o mare parte a activităților de transmitere a valorilor si modelelor culturale, de formare a gândirii și a comportamentului au fost preluate de mesajele presei. Autorul spune că mass-media se află intr-o poziție bivalentă, deoarece pe de o parte numeroasele modele de comportament pe care le oferă sunt solicitate sa exercite o acțiune educativă neutră, iar pe de cealaltă parte, ele sunt preferate pentru resursele lor persuasive, pentru puterea lor de a influența comportamentul indivizilor din grupuri cu diferite interese.
5. Funcția de divertisment este tradusă prin produsele cu care mass-media raspunde nevoii oamenilor de destindere, de repaus, de evadare din grijile cotidiene. Datorită stresului zilnic, datorită creșterii nevoii oamenilor de a se destinde, dar și datorită creșterii rolului publicitatii, presa a devenit instituția care vinde divertismentul la costurile cele mai reduse, aceasta în raport cu cinematograful, teatrul, turismul, arta sau orice alte mijloace de relaxare si divertisment. Oricine face un studiu cât de mic, va putea observa că numarul abonaților la rețelele de televiziune prin cablu au crescut, iar, în schimb, numărul celor care calatoresc, merg la teatru a scăzut.
I.3 PROPRIETATEA PUBLICĂ ȘI PROPRIETATEA PRIVATĂ
Termenul de „proprietate” face referire la acele bunuri care se află în posesia unei singure persoane sau a unui grup. Referitor la conceptul de proprietate se face distingerea între bunurile private și cele publice. Conform Codului Civil, dreptul de proprietate reprezintă dreptul unei persoane de a dispune și a se bucura de un lucru în mod absolut însă, în limitele determinate de lege. Titularul dreptului de proprietate privată poate fi persoană fizică, juridică sau chiar statul. Acesta are libertatea oricărei acțiuni în legătură cu bunul său. Titularul dreptului de proprietate publică este statul sau poate fi o unitate administrativ-teritorială.
Într-o societate modernă, un lucru esențial este reprezentat de disponibilitatea informațiilor pentru luarea celor mai bune decizii de către consumatori. Cele mai multe informații sunt furnizate de mass-media, care include atât ziarele cât și televiziunile sau posturile de radio. La un moment dat intervine întrebarea dacă acestea ar trebui să aparțină statului sau să fie private, respectiv dacă industria mass-media trebuie organizată competitiv sau ca monopol.
Prima teorie a mass-mediei este cea a interesului public în care guvernele maximizează bunăstarea consumatorilor. Proprietatea guvernului asupra presei este de dorit din trei motive. În primul rând, informațiile sunt publice. În al doilea rând, informațiile difuzate sunt supuse unor câștiguri tot mai mari și, în al treilea rând, în cazul în care mass-media privată deservește claselor de guvernământ atunci proprietatea media de statat ar expune publicului informații mai complete, mai precise și mai puțin părtinitoare.
În contrast cu această teorie, vine teoria alegerii publice care susține că o instituție de presă deținută de guvern ar distorsiona informațiile pentru a le face pe plac politicienilor, pentru a exclude alegătorii, iar în cele din urmă să submineze democrația. Întrucât atât mass-media publică cât și cea independentă oferă puncte de vedere alternative publicului, consumatorul poate alege între candidați politici, principii și valori.
Herbert J. Gans, sociolog german este de părere că „guvernanții care controlează serviciile publice de media pot fi mai tentați de păstrarea propriilor poziții decât de păstrarea democrației.” Atunci când statul controlează presa, în regimurile totalitare sau in cele democratice aflate în perioade de război, informațiile politice respectiv publicitatea acordă un avantaj celui care are o putere economică mai mare.
În cazul în care un mogul de presă își dorește să facă politică nu îi poate sta nimic în cale, deoarece combinația care rezultă dintre puterea mediatică și cea economică este neînfrântă. Un exemplu elocvent este cel al lui Silvio Berlusconi, care a ajuns prim-ministru al Italiei sprijinit de imperiul său mediatic format din trei mari rețele de televiziune Canale 5, Italia I și Rete Quattro, un cotidian, o editură, Mondatori și o agenție de publicitate, Publitalia. Fiind prim-ministru, Berlusconi a avut posibilitatea de a influența editorial televiziunea publică Rai. El a dorit să modifice legea audiovizualului în Italia, având obiectivul de a anula pragul antitrust unde limita deținerii era de 20%, însă legea nu a fost aprobată.
Puterea publică are rolul de a preveni dezvoltarea dominației private și abuzul libertății de exprimare în interes privat. Agenția de Monitorizare a Presei este de părere că o serie de surse media devin pentru patronii lor un mijloc pentru a câștiga influență.
Comportamentul patronilor trusturilor de presă naționale nu diferă cu nimic față de cel al omologilor săi din celelalte țări ale Europei. Au puterea să își susțină interesele sau să-i determine pe adversari să renunțe să acceadă la putere.
Oamenii de afaceri din politică care au investit în propriile grupuri media au influențat angajații și le-au arătat cine sunt „băieții buni” și cine sunt „băieții răi”. Acest tip de companii media nu au fost creeate pentru profit, ci pentru a proteja afacerile sau pentru a-i ataca pe adversarii de afaceri sau politici. Deseori, un proprietar de media nu este mulțumit doar cu o televiziune, un ziar, sau un post de radio, ci vrea mai multe astfel că piața mass-media devine concentrată. O întrebare esențială este dacă se cunosc proprietarii mass-media. Investitorii străini au avut în vedere atât presa scrisă, audio-vizuală cât și posturile de radio dar ,uneori în spatele lor sunt prezente companii care își au originea în paradisurile fiscale unde numele acționarilor nu este făcut public.
Noam Chomsky, activist politic, fiind întrebat cum controlează elitele corporatiste media, a răspuns „Este ca și cum ai întreba cum controlează elitele corporatiste General Motors. Nu le controlează, le dețin”. Majoritatea mass-media este deținută de o mână de persoane care și-au dobândit proprietățile sprijinind privilegiații politici. Prin poziția pe care o dețin, proprietarii de presă au capacitatea să dicteze conținutul media indiferent că interesul este la nivel politic sau personal.
Este necesară reglementarea de proprietate privind proprietatea de media? Cu cât numarul de proprietari este mai mic, ar putea însemna o diversitate la scară redusă a conținutului de media, lucru care scade șansele pluralismului.
I.4 PUBLIC ȘI PRIVAT ÎN AUDIOVIZUALUL DIN ROMÂNIA
Spațiul audiovizual face referire la totalitatea frecvențelor de radio și de televiziune în urma cărora sunt obținute licențele de emisie.
După schimbarea regimului politic de la sfârșitul anului 1989, în urma trecerii de la comunism la democrație, un aspect fundamental a fost și acela al trecerii la noii proprietari de presă, care până atunci aparținuseră statului sau partidelor politice.
Statul nu a fost niciodată proprietar în adevăratul sens al cuvântului pentru că acest gen de proprietate nu era bazat pe câștig, ci interesat de controlul conținutului mediatic. Dacă pentru stat nu reprezenta o miză câștigul de capital, cu siguranță era interesat de câștigul pe plan politic. Statul deținea monopolul.
În 1981, România devenise singura țară din Europa care încă transmitea doar în format alb-negru, iar începând din 1985, programul de televiziune al unicului post de televiziune a fost redus la două ore și el conținea ,,în mare parte emisiuni de proslăvire a dictatorilor."
În perioada comunistă, televiziunea însemna puținele ore de propagandă difuzate de televiziunea de stat. ,,Audiovizualul public din țările europene trebuie să servească unor scopuri sociale, culturale și politice" Diferența dintre televiziunea publică și cea privată din cadrul Uniunii Europene este că audiovizualul public trebuie să aibă drept scop principal binele public, pe când cel privat are în vedere profitul, informația nu trebuie neapărat să aibă ca obiectiv binele public. În funcție de conținutul programelor difuzate de cele două tipuri de televiziuni, publicul se raportează la ele prin prisma valorilor civice și sociale care sunt promovate.
La scurt timp, după Revoluție, televiziunea publică a urmărit două direcții: prima este reprezentată de dezvoltarea editorială care cuprinde știrile, emisiuni pe anumite teme politice, economice, reportaje, filme, divertisment diferit din punct de vedere calitativ, oferit de televiziunile comerciale, iar a doua direcție este dezvoltarea tehnologică, de exemplu, saltul la televiziunea HD.
Pentru cei mai mulți, televiziunea reprezintă cea mai la îndemână sursă de informații, aproape 80% din populație obține informațiile pe această cale. La sfarșitul anului 1956, Televiziunea Națională transmitea, oficial, prima emisiune. Televiziunea Română este singura televiziune din lume care a transmis în direct o schimbare de regim politic.
După acest moment, TVR a început să abordeze subiecte privind economicul, socialul, educația și emisiuni de divertisment. Serviciul public de televiziune este singurul care din punct de vedere tehnic, are capacitatea de a acoperi întreg teritoriul României. De-a lungul perioadei post-comuniste, în special publicul din mediul rural, nu a avut acces decât la primele două canale ale televiziunii publice, lucru care a avut o consecință defavorabilă asupra pluralismului și varietății audiovizualului.
Televiziunea publică din România se adresează publicului național și internațional prin canalele TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR HD, TVR INFO, TVR INTERNAȚIONAL, TVR MOLDOVA și TVR CULTURAL. Aceste canele difuzează emisiuni informative, documentare, informații meteorologice, știri sportive.
Principalul post este TVR 1, specializat pe ,,actualități, experiențe de viață, tehnologie și tot ceea ce se întâmpla în lume”. Are un format generalist, în care acoperă aproape toate evenimentele importante care se petrec în țară.
TVR 2 se dorește a fi ,,un post inteligent”, care are drept țintă telespectatorii din mediul urban. Programele sale trebuie sa ofere o viziune modernă, care ține pasul cu concepția telespectatorului tânăr. Pe lângă aceasta, difuzează ,,programe despre animale de companie, gradinarit si filme de familie”. TVR 2 se consideră un canal complementar al TVR1, care difuzează programe culturale si sportive pentru care TVR 1 nu mai are spațiu.
TVR Cultural este un post care se adresează intelectualilor, conținând programe de artă, cultură, inclusiv afaceri. Televiziunea publică trebuie să fie etalon, astfel că pe toate programele televiziunii publice regăsim programe culturale, dar nu într-o proporție ridicată. Pe TVR Cultural găsim dezbateri pe teme culturale, documentare, spectacole de teatru, artă, concerte simfonice, spectacole de operă si balet.
TVR INTERNAȚIONAL se adresează publicului român din diaspora. Scopul acestui canal este ,,să promoveze în lume imaginea, politica internă si externă a României.” El selectează ce e mai bun dintre toate programele canalelor TVR.
Pe piața de media din România, proprietarii privați au fost, initial, cei ai presei scrise, urmați de proprietarii stațiilor de radioteleviziune la aproximativ doi ani mai târziu. Primul canal privat de televiziune a apărut în anul 1991 și se numea Soti. ,,Societatea pentru o Televiziune Independentă", alternativă la ,,Televiziunea de Stat".
Printre fondatorii Soti se aflau o parte dintre cei mai cunoscuți jurnaliști, intelectuali și disidenți din România. Au fost sprijiniți financiar de Internațional Media Fund, o asociație internațională care avea sediul la Washington D.C. În anul 1995, la nivel național, existau trei ofertanți. În 1993 a fost anul apariției Antenei1, Tele 7ABC un an mai târziu, iar ProTV a început să emită la 1 decembrie 1995.
Primul post privat de radio este Uniplus Radio, apărut la 11 ianuarie 1990. Inițial, a avut denumirea de Unifan și a luat naștere imediat după evenimentele din luna precedentă, fără a avea un SRL.Operând inițial, o singură licență radio în București, Uniplus a devenit Unifan, pe urmă devenind o rețea națională în 1994, moment în care au apărut stațiile locale. Începand cu anul 2000, reteaua Uniplus Radio este achiziționată de omul de afaceri Cristian Burci, fondatorul postului de televiziune Prima TV, moment în care devinse cunoscut sub numele de Star FM.
I.5 FINANȚAREA PROPRIETĂȚII PUBLICE ȘI PRIVATE ÎN AUDIOVIZUAL
„Deoarece în țările democratice presa este considerată un garant al democrației, statul își asumă obligația de a sprijini anumite instituții de presă, în special pe cele care prin activitatea lor răspund definiției și exigențelor interesului public.” Pornind de la această afirmație, se poate menționa că instituțiile publice de presă pot fi sprijinite de stat prin contribuții directe cum sunt finanțările și subvențiile sau indirecte prin reducerea taxelor,de asemenea prin aplicarea unor tarife preferențiale.
Contribuțiile directe vizează sfera bunurilor mass-media care se bucură de interesul public, posturile de televiziune și radiourile naționale. Cu alte cuvinte, statul, printr-un aport financiar financiar depus in mod direct instituțiilor de presă, acoperă o parte, dacă nu integral, costurile de producție.
O altă sursă de finanțarea a televiziunii publice este reprezentată de abonament, numită taxa radio-tv, unde persoanele fizice și cele juridice sunt obligate să plătească lunar o sumă de bani care este inclusă în abonamentul de energie electrică.
Până la data de 1 februarie 2017,aceasta era de 6,5 lei.4 lei pentru TVR și 2,5 lei pentru Societatea Națională de Radiodifuziune.
După această dată, Societatea Națională de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, nu au mai fost finanțate prin taxă publică, întrucât aceasta a fost eliminată, urmând să obțină venituri doar din:
sume încasate din realizarea obiectului de activitate
sume încasate din publicitate
sume încasate din amenzi și despăgubiri civile
donații și sponsorizări
alte venituri realizate potrivit legii.
O parte însemnată a veniturilor TVR este cheltuită pe întretinerea proprietatilor imobiliare imense ale postului si pe salariile celor aproximativ 3.000 de angajati. Potrivit contractului colectiv de muncă din televiziunea publică, nu sunt permise concedierile. Cu toate acestea, de la începutul anului 2013 au fost emise preavize de concediere pentru cca.800 de angajați, care au fost disponibilizați în urma procesului de restructurare.
În cazul televiziunii private, principala sursă de venit o repezintă publicitatea. În scopul acoperirii diferitelor costuri, deseori, canalele mass-media apelează la practici care stau sub semnul întrebării, ca de exemplu amenințarea realizatorilor de publicitate cu expunerea de apariții negative, acceptarea de la companiile de stat sau instituții publice și de „finanțări” venite din partea mogulilor din domeniul afacerilor, care au, adesea, relații apropiate cu diferite partide politice.
„Cei mai multi proprietari nu urmaresc neaparat profitul, ci își utilizează canalele mediatice pentru a influența autoritațile în favoarea lor și pentru a-și atacă concurețtii economici sau dușmanii politici.”
Agenții de publicitate nu cumpãrã spațiul publicitar în funcție de cifrele de tiraj sau audiențã, ci pe baza relațiilor pe care diferitele publicații le au cu cercurile politice și de afaceri influente din țarã. Acele companii ai cãror președinți sau directori executivi sunt apropiați cercurilor guvernamentale sau partidelor politice, își plaseazã publicitatea în acele ziare care sprijinã linia politicã a Guvernului. Aceste contracte de publicitate distribuite „pe prietenii politice” mențin artificial pe piațã publicații care altfel nu ar fi capabile sã supraviețuiascã prin forțe proprii.
Din punctul de vedere al sponsorizărilor, Televiziunea Română este privilegiată pentru că finanțarea provine din surse variate, lucru care poate fi considerat inechitabil de proprietarii posturilor private.
Însă, canalele TVR au drept limită de difuzare maximum opt minute de publicitate într-un interval de o oră, în vreme ce posturile comerciale au dreptul la doisprezece minute de publicitate pe oră. Diferența dintre cele două o face și faptul că TVR nu poate întrerupe programele, știrile, filmele, pentru a difuza pulicitate, pe când posturile private pot insera spoturi în cadrul acestor programe.
I.6 REGLEMENTAREA PROPRIETĂȚII ÎN MASS-MEDIA
După obținerea libertății de la sfârșitul anului 1989, societatea românească a reușit să vadă că mass-media pot reprezenta un instrument pentru libertatea de gândire și de exprimare a oricărui individ. Dacă în perioada totalitară presa era un privilegiu al statului și al partidului politic, imediat după, fiecăruia i s-a oferit dreptul de a fonda o publicație periodică. Presa scrisă din România nu are o lege specifică.
Spre deosebire de audiovizual, cazurile de concentrare a proprietății din presa scrisă sunt tratate într-un context general, aplicabil oricărei afaceri. Din acest motiv, principiile democratice cu privire la pluralismul mediatic și la concurență sunt prevăzute doar de Constituția României și de Legea Concurenței. Criteriul principal este ca instituția respectivă să fie poziționată pe piață.
Se aplică sancțiuni dacă această poziționare conduce la restricții, la împiedicarea sau perturbarea concurenței pe o anume piață sau pe o parte din ea. Încălcarea acestei legi constă în amendarea cu de până la 10% din cifra de afaceri. Conform legii 21/1996 concentrarea economică este dată de ,,fuziuni, achiziții, crearea de societăți concentrative în comun”, cu alte cuvinte este un fapt de concentrare a proprietății.Vizavi de radio și televiziune, lucrurile sunt mai stricte.
Consiliul Național al Audiovizualului este singura autoritate de reglementare în domeniul serviciilor de programe audiovizuale. Din anul 1992, CNA reglementează atât difuzorii privați, cât și pe cei publici. CNA este o autoritate publică care răspunde de protejarea interesului public în domeniul audiovizual. Activitățile sale sunt reglementate de Legea Audiovizualului. Are prerogative în reglementarea si monitorizarea pieței audiovizualului.
CNA este format din 11 membri. Doi dintre ei sunt numiți de către Președintele țării, urmând ca Guvrenul, Camera Deputaților și Senatul să numească câte trei. Ulterior, membrii sunt numiți de către Parlament pentru o perioadă de 6 ani. Președintele este ales prin vot al Parlamentului dintre membrii Consiliului, la propunerea acestora, prentru un singur mandat de sase ani. În momentul de față, Președintele CNA este Laura Corina Georgescu din data de 20.12.2012.
Legea audiovizualului numarul 54, adoptată în 2002, asigură respectarea pluralismului de opinie și pluralismului surselor de informare și încurajează libera concurență. De asemenea, menționează că difuzarea unui serviciu de programe de catre un radiodifuzor aflat în jurisdicția României se poate face numai în baza licentei audiovizuale si, dupa caz, si a licentei de emisie. Consiliul Național al Audiovizualului precizează că licența se eliberează fie în urma unui concurs fie în baza unei decizii a Consiliului.Licența audiovizuală se acordă pe o perioadă de 9 ani și se poate prelungi pe o perioadă de încă 9 ani în condițiile stabilite de Consiliu. În general, legislația României interzice anonimatul proprietarilor.
În baza legii 504, articolul 49, CNA are obligația să asigure transparența proprietății în domneniul mass-media, iar în acest sens s-a discutat cu radiodifuzorii și cu reprezentanții Consiliului Concurenței. În cursul anului 2001, Consiliul a solicitat pentru prima dată tuturor titularilor de licență să transmită și să aducă datele la zi, referitor la structura acționariatului.
În baza datelor obținute, s-a realizat și publicat pe site-ul CNA situația proprietarilor posturilor de radio și de televiziune din România.Practic, atâta timp cât nu vor exista sancțiuni în cazul încălcării acestei prevederi, puține companii respectă îndatorirea de a fi cu informațiile la zi.
Cu privire la concentrarea proprietății în mass-media din perspectiva prevederilor legale, ea este limitată. ,,O persoana fizica sau juridica, româna sau straina, poate detine cel mult doua licente audiovizuale de acelasi tip în aceeasi unitate administrativ-teritoriala sau zona, fără posibilitatea de a detine exclusivitatea;”
Prin urmare, o persoană nu poate deține mai mult de două licențe în aceeași zonă geografică, iar în cazul în care este majoritară la o societate audiovizuală nu poate deține multe acțiuni la următoarele, astfel că nu îi este permis să dețină o poziție de monopol. „O persoana fizica sau juridica poate fi investitor ori actionar majoritar, direct sau indirect,la o singură societate de comunicatie audiovizuala, iar la altele poate detine cel mult 20% din capitalul social”. O cotă peste această limită este ilegală întrucât se consideră că este „poziție dominantă”. Din punct de vedere al proprietății străine, nu sunt impuse niciun fel de restricții. Orice persoană sau companie are dreptul de a deține o licență de emisie, indiferent de proveniența capitalului.
CNA dezvăluie doar vârful ice-bergului, în timp ce adevărații proprietari se pot refugia în companii de tip off-shore, care limitează accesul la informațiile fiscale sau permit anonimatul. Dacă doar în privința posesiei mijloacelor de informare din audiovizual sunt impuse restricții legislative e același lucru daca respectivul proprietar de media dezinformează publicul prin intermediul a două televiziuni sau o televiziune și doua ziare. O concurență corectă presupune aceleași principii, indiferent că vorbim de televiziune, radio, sau presă scrisă.
I.7 TIPURI DE PROPRIETARI DE MEDIA
Deși în cazul posturilor private sunt impuse limitări privind concentrarea mass-media, indivizii care dispun de posturi de conducere aflați în spatele diferitelor televiziuni, le-au lansat pe piață cu scopuri diverse. Fie pur economic, fie cu scopul de a obține influență politică. De multe ori, pentru un propietar de presă scrisă nu e îndeajuns să dețină doar un ziar.Va încerca să mai înființeze măcar un post de radio, dacă nu o televiziune, asta pentru că pe verticală nu există reglementări speciale. Proprietarii deținători de poziție dominantă pot face parte din următoarele categorii:
Oameni de afaceri. Pe piața mass-media există oameni de afaceri care dețin imperii în cu totul alte domenii, cum ar fi industria alimentară, dar din rațiuni strict financiare aleg să fondeze televiziuni sau publicații.Acest tip de patroni se arată discreți în privința preferințelor politice.
Politicieni. Numărul politicienilor care investesc în mass-media a crescut.„Cei mai multi proprietari nu urmaresc neaparat profitul, ci îsi utilizeaza canalele mediatice pentru a influenta autoritatilor în favoarea lor si pentru a-si ataca concurentii economici sau dusmanii politici.”
Investitori străini. Străinilor le este permis să dețină .licența de emisie.Sunt cazuri în care, în acte, proprietarii canalelor de media sunt ale investitorilor străini, dar, în realitate,î n spatele lor, ele aparțin tot oamenilor de afaceri români.
Proprietatea media netransparentă. Există situații în care patronii mass-media se ascund în spatele unor nume aparente, care nu există în realitate, cât și în spatele unor companii din alte țări unde legislația protejează anonimatul proprietarilor. Lipsa de transparență a proprietarilor poate pune sub semnul întrebării credibilitatea știrilor transmise zilnic.
CAPITOLUL II
CONCENTRAREA MASS-MEDIA
II.1 PRIMII MAGNAȚI AI PRESEI
Mihai Coman este de părere că piața mass-media este „limitată din punct de vedere cultural.” Accesul la informație este condiționat de diverși factori precum educație, statut social, competență lingvistică, gradul de alfabetizare. În secolul XVII și XVIII era dificil să te descurci în orașele europene ca om obișnuit, pentru că cititul era un proces complicat, dar necesar, trebuia să înțelegi numele străzilor sau ce era scris pe afișe.
Primul mijloc de informare în masă a fost reprezentat de ziare. În Europa Occidentală acestea sunt controlate în primă fază de monopolul Regelui, atât în Marea Britanie cât și în Franța.Au apărut pe piață titlurile concurente. „Gazette”, în Franța, în 1631 unde prim-ministrul, Cardinalul Richelieu deținea monopolul. În 1652 Jean Loret publică „Gazette Burlesque”, îi face concurență prim-ministrului Franței și obține monopolul.În 1665 publică „Le journal des savants” cu un conținut pentru elite, iar din anul 1702 această publicație are prima echipă de jurnaliști.
Guvernele țin presa sub control atât prin acordarea unui monopol, cât și prin mită.Populația Europei crește în defavoarea celei rurale care devine centru industrial și începe procesul de alfabetizare în masă. O dată cu revoluția industrială, în Paris sunt lansate primele ziare ieftine care nu mai sunt susținute de partidele politice și nu se mai adresează lor, ci publicului larg, în anii 1830. Aceste publicații evită politica și pun accent pe viața socială, cu informații de la poliție, de pe stradă, precizează Schudson.
În Marea Britanie, cele mai cunoscute ziare precum „The Times” și-au făcut apariția în secolul al XIX-lea, și avea o influență puternică asupra clasei mijlocii din acea perioadă. Primii magnați ai presei scrise au fost frații Alfred și Harold Harmsworth care au fondat ziarul săptămânal ,,Answers’’ destinat clasei muncitoare. Alfred Harmsworth deținea ziarele populare dar și pe cele de tip quality. El a devenit o persoană influentă, primind titlul de Lord Northcliffe.
Printre cei dintâi care pun în practică dorința de a avea un imperiu de presă se află și lordul Beaverbrook. În 1918 fondează Sundaz Express, apoi cumpără Daily Express. Ambele publicații sunt acum în proprietatea grupului United Newspapers.
Începând cu anii 1960, alți doi jurnaliști au ajuns la putere. Este vorba despre Rupert Murdoch și Robert Maxwell. Mizând pe formula sex-crimă-scandal, aceștia au preluat ziarele „The Times” și „The Sunday Times”. Robert Maxwell a devenit cunoscut ca magnat în urma deținerii conducerii ziarului „Daily Mirror”. În anii ’90 Robert Maxwell pretindea că acordă ziarului libertate, dar era evident că era controlat în funcție de interesul politic. Oricum, publicul era mai preocupat de scandal decât de faptul că presa era concentrată în mâinile unui grup restrâns de persoane.
Începând cu anii 1950, posturile de televiziune descoperă gusturile publicului astfel că sunt nevoite să reacționeze ca atare. La începutul anilor ’50 au apărut primele posturi de televiziune privată in două state europene Luxemburg și Principatul Monaco.
II.2 ÎNCEPUTURILE CONCENTRARĂRII ÎN MASS-MEDIA
Doyle definește concentrarea ca formarea unui oligopol, prin fuziunea întreprinderilor sau apariția de noi societăți comerciale, într-un grup de companii care au un singur proprietar ce deține pachetul major.
Concentrarea mass-media își are originile în anii 1980, în perioada în care Ronald Reagan a fost președinte. În jurul anului 1984, s-a luat o decizie istorică, și anume administrația americană a decis dereglementarea mai multor domenii printre care monopolul telecomunicațiilor deținute de AT&T, Monopolul deținut de IBM, activitatea companiilor prin cablu, piața audiovizualului. În același timp a fost atât o decizie politică cât și una economică. Economică pentru că tehnologia digitală era în plină expansiune, iar
politică deoarece s-a avut în vedere că presa liberă era folosită pe post de vârf de lance în confruntarea cu blocul comunist.
Această dereglementare a pieței audiovizualului a avut drept consecință apariția a numeroase canale de radio și de televiziune. În acel moment, s-au lovit de necesitatea producției de emisiuni, necesare să acopere grilele de programe și s-au confruntat de necesități financiare tot mai mari. Soluția cea mai la îndemână pentru a scădea cheltuielile de producție în cazul radiodifuzorilor a fost afilierea stațiilor locale la canale cu acoperire națională, lucru valabil și în România. Prin urmare, în anii 1980 rețelele de televiziune ABC, CBS și NBC dețineau împreună 92 % din totalul audienței. În mai puțin de zece ani de la dereglementarea pieței comunicațiilor și audiovizualului aceste trei rețele de televiziune mai dețineau doar 52 % din audiență.
Evoluția mass-media s-a făcut într-un ritm alert an de an, de la nivel național la nivel global, efectul fiind că piața media la nivel mondial a ajuns să fie concentrată în mâinile câtorva grupuri multimedia, care concentrează formele de presă, de producție și de difuzare a operelor culturale de masă, cum ar fi cotidiane, periodice, radio, tv, difuzare de muzică și filme, jocuri pentru computer, internet.
Concentrarea media a urmat două direcții. Prima se referă la concentrarea pe medii de activitate, cum sunt trusturile specializate în televiziune sau presă scrisă, iar cea de-a doua direcție face referire la integrarea în grupuri multimedia. Apariția giganților media a luat naștere după anii ’80 fiind o consecință a presiunii Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale, unde în majoritatea țărilor occidentale au fost privatizate sistemele de telecomunicații corelat cu dereglementarea audiovizualului.
Primele companii gigante de mass-media sunt: Time Warner, care are filiale în patru Continente. Australia, Asia, America și Europa. Are în deținere reviste, ziare, edituri, rețele de televiziune, case de înregistrări, de filme.
Bertelsmann deține sucursale în două Continente, Statele Unite ale Americii și Europa.Are în vedere industria muzicală, multimedia, televiziunea și editarea.
Pe lângă acești doi giganți media, grupuri mari care oferă un flux de bunuri informaționale mai merită menționate sunt Disney, Viacom și News Corporation, cea din urmă fiind proprietatea lui Rupert Murdoch.
În Italia, în anii 1960 apare prima tendință de concentrare a unor publicații într-un singur patronat, care să fie puternic și capabil de a asigura supraviețuirea și adăpostul în fața unor posibile cutremure financiare.
Tendința continuă, în fiecare an sunt semnalate concentrări ale mijloacelor de informare în masă, fenomenul numindu-se trustizarea presei.
În anul 1966, Atillo Monti, om de afaceri cu petrol și dulciuri‚ deține ziarele naționale Resto del Carlino, La Nazione, publicația sportivă Stadio și, după scurt timp Giornale d’Italia și Telegrafo din Livorno. Un alt întreprinzător, din industria chimică, cumpără în 1967 La Nuova Sardegna și, la scurtă vreme după aceasta, obține controlul și asupra periodicului L’Unione sarda, obținând, astfel, monopolul informațiilor tipărite de pe insula Sardinia.
Monopolurile acestea au ținte politice evidente, oamenii de afaceri se protejează, cel puțin în privința schimbărilor executive neprevăzute ori nedorite. Lanțul de publicații deținut de către A. Monti dezlănțuie reacții de nemulțumire și au loc dezbateri pe marginea acestui subiect în Senatul Italiei, solicitându-se adoptarea unei legi antitrust, asupra căreia executivul nu-și dă acordul, invocând un articol din Constituție.
În aceeași perioadă, în Germania Federală, concentrarea în mâinile unei singure persoane a mai multor publicații, ne referim aici la editorul Axel Springer, care posedă șase cotidiene, două săptămânale și opt imprimate fotocopiate, determină reacții mult mai virulente. Studenții care aparțineau extremei stângi și Parlamentului german elaborează o lege antitrust. Legea, însă, nu provoacă efecte asupra lui Axel Springer, deoarece acesta cedează o parte din ,,trust” apropiaților.
II.3 CERERE ȘI OFERTĂ PE PIAȚA MEDIATICĂ
Așa cum alte piețe operează în regim liberal, așa și piața mediatică este supusă unui raport de tip cerere-ofertă, măsura în care statul intervine și concurența.
Economic vorbind, informația este un bun care se vinde la un anumit preț, pe o anumită cale, acolo unde există cerere. În funcție de ofertă, există variante ale economiei de piață. Libera concurență este definită prin prezența pe piață a unor mari oferte și cereri fiind eliminată posibilitatea ca prețul să fie dictat de către ofertant. Bunurile și serviciile sunt stabilite prin ,,jocul liber al pieței”. Dacă oferta este mai mare decât cererea, prețul va scădea, și invers.Opusul liberei concurențe este monopolul.
Oligopolul este desemnat de o concurență inegală unde piața, indiferent de natura ei se caracterizează printr-un număr restrâns de vânzători mari care asigură în cea mai mare parte un anumit serviciu. Dacă pe piață sunt mai puțin de trei astfel de producători, cu o forță economică imensă, avem de-a face cu monopolul. Oligopolul este o combinație între libera concurență și monopol. Monopolul de stat există în situațiile în care sectorul serviciilor publice cum ar fi radioul, presa scrisă, televiziunea se află în custodia statului.
„De ce este periculoasă monopolizarea pieții mediatice? Pentru că asta ar însemna întoarcerea în realitățile sovietice când exista un singur monopol, cel al presei de partid. Apropo, nu există presă mai plictisitoare decât cea de partid.” Lucrul acesta sufocă informarea corectă, iar presa ar trebui să servească adevărului. Companiile mass-media de succes cumpără, de regulă, alte companii pentru a deveni mai puternice, mai profitabile, mai capabile să sporească vizionările pe piață. În momentul în care un număr mic de companii dețin controlul se ridică semne de întrebare cu privire la integritatea mass-mediei.
„Integritatea mass-media se referă la capacitatea de a servi interesului public și procesului democratic, făcându-l rezistent la corupția instituțională din sistemul mediatic,economia de influență,dependența conflictuală și clientelismul politic”. Dacă există relații de clientelism între patronii mijloacelor de informare în masă și centrele politice aflate la putere integritatea este pusă în pericol, iar rolul democratic al presei este subminat.
Astăzi, piața mass-media se află în situația de oligopol, asta înseamnă că oferta se află în mâinile unui număr mic de producători, care modelează cererea și au capacitatea de a propune prețurile. Piața de tip oligopol obligă ofertanții să se monitorizeze permanent, să ducă o politică prudentă pentru a nu atrage atenția guvernanților sau a opiniei publice într-un mod negativ, să-și propună satisfacerea unui număr cât mai variat de exigențe pentru a-și apropia o clientelă cât mai vastă.
Cele câteva firme dominante sunt obligate să reacționeze la orice provocare venită din partea concurenței, pentru a nu risca să-și piardă audiența și, implicit, publicitatea. În acest scop, se face adesea uz de supraveghere industrială. Fiecare dintre agenții de pe piață sunt îndreptați să-și reînnoiască produsele proprii și să imite concurența, dacă propunerile ei au fost aprobate de public. Inventarea unor noi programe, a unui nou stil de prezentare generează schimbarea unor modele, nu doar în domeniul informațional, ci și în cel al divertismentului.
II.4 LIBERTATEA ȘI CONTROLUL MASS-MEDIEI
În România, drepturile fundamentale privind libertatea de exprimare a opiniilor, gândurilor, a creațiilor de orice fel sunt garantate de Constituție. De asemenea, cenzura de orice natură este interzisă și nicio publicație nu poate fi suprimată.
Înainte de ’89, controlul asupra presei era facilitat de monopolul statului asupra surselor de informare. Instituția oficială a statului era agenția națională de presă AGERPRESS. În consecință, știrile puse la dispoziție nu reprezentau decât punctul de vedere al organelor de stat, deseori la limita credibilității. În aceste condiții, jurnalistul nu avea practic niciun contact cu munca de teren. Cât despre audiovizual, aceeași regulă a cenzurii s-a aplicat și aici. Dacă în 1959, anul lansării postului național, erau peste 80 de ore de emisie pe săptămână, în ultimii ani ai regimului, numărul s-a redus la 20-30 ore săptămânal.
Considerată cea de-a patra putere în stat, presa a cunoscut după revoluție o ascensiune fulminantă, deoarece fiind mai puțin dezvoltată, a atras un număr impresionant de oameni fără studii sau experiență în domeniu. În trusturile media se lucrează în numele intereselor acționarilor în detrimentul binelui public. „Presa nu-și poate îndeplini misiunea sa decât în libertate și pentru libertate. Presa este liberă atunci când nu depinde nici de guvern, nici de puterea banilor, ci doar de conștiința jurnaliștilor și a publicului.”
Concluzia raportului a fost că ,,Mass-media în România este pluralistă, deși o parte este controlată de oameni de afaceri bogați, și între timp, presa de stat este în continuare dependentă de bugetul de stat și vulnerabilă la influența politică.”
Deodată ce formele de manifestare mediatică s-au multiplicat, iar industria mass-media s-a liberalizat, statul a exercitat presiune printr-un număr tot mai mare de reglementări.
Controlul asupra mass-mediei este de următorul tip : Operațional (asupra editorilor, producătorilor), Alocativ (privind fondurile și personalul) și Extern (cu referire la guvern, consumatori).
J. Watson și A. Hill au în vedere următoarele patru mari tipuri de control al instituțiilor media:
1. Autoritar. În acest caz, statul monopolizează mijloacele de comunicare și conținutul mesajelor acestora.
2. Protector. Acest tip de control desemnează un regim care, dincolo de menținerea puterii, acționează și în vederea promovării anumitor valori.
3. Comercial. De data aceasta, statul exercită controlul prin pârghiile economice, prin piață: lucrurile care se spun dovedesc, în acest sistem, faptul că îți permiți să le spui, și, mai ales, că îți permiți să le spui cu un anumit profit.
4. Democratic. Cazul acesta este cel mai rar întâlnit, pentru că presupune o implicare activă și decisivă a audienței, a consumatorilor în modelarea sistemului media.
II.5 PLURALISMUL MEDIATIC
Diversitatea opiniilor constituie o caracteristică fundamentală pe piața unei prese ce se dorește a fi liberă. Prin urmare, o piață mass-media cu adevărat liberă este cea care nu e marcată de monopol. „Pluralismul, este, de regulă, asociat cu diversitatea media; prezența unui număr de voci independente și diferite, de opinii politice variate și de reprezentări culturale în cadrul media.Cetățenii așteaptă și au nevoie de o diversitate și pluritate a conținuturilor și surselor media”.
Pluralismul mass-media este legat în mod direct de pluralitatea proprietății.Persoanele influente deținătoare de resurse economice și proprietari ai câtorva instituții mass-media ar putea reprezenta o amenințare privind pluralismul mediatic prin monopolizarea întregului sector din această sferă. Un număr redus de proprietari de media existenți pe piață este direct proporțional cu diversitatea conținutului mass-media.
Concentrarea proprietății în mass-media reprezintă o măsură esențială pentru reducerea pluralismului punctelor de vedere. La multe televiziuni apar mai mereu aceiași comentatori, care se intitulează atotștiutori, publicul nemaiavând drept opțiuni alte puncte de vedere.
Consiliul Europei a redactat în anul 2004, un raport care arată condițiile în care evoluează presa nu doar la nivel european, ci global, ea oferind publicului un număr mare de programe de televiziune și de emisiuni dar nu se poate spune același lucru din punct de vedere al diversității conținutului emisiunilor respective. „De exemplu, în televiziune, programele ieftine și șablonate, serialele tind să domine grilele multor canale, fiind oferite în condiții similare în mai multe țări europene.”.
„Piețele europene au devenit, spre finalul anilor ’90 subordonate diferitelor interese,în special politice și comerciale.” În privința concentrării media la nivel european, s-a observat că mulți oameni de afaceri sau personalități politice au început să investească în domeniul comunicării, drept consecință își cresc posibilitățile de a pune presiune asupra puterii politice, scopul fiind favorizarea intereselor economice, lucru care duce la degradarea calității informațiilor și tabloidizare.
Un exemplu în acest caz este ilustrat de către Nicholas Sarkozy, fostul Președinte al Franței, care a fost un răsfățat din punctul de vedere al miliardarilor francezi, proprietari de trusturi de presă. Prieten fiind cu Arnaud Lagardère a reușit să-l destituie în 2006, în luna iunie pe directorul revistei „Paris Match”, din cauză că a publicat în revistă o fotografie cu iubitul soției sale. „Revista Paris Match aparține grupului Lagardère și acest incident demonstrează limitele libertății de exprimare în trustul respectiv.”
Partea cea mai importantă a mass-mediei asupra politicii nu constă în ceea ce vedem cu toții și se mediatizează, ci în ceea ce se omite a se publica, in mod voit și, eventual, iese la iveală în momentul în care elementul politic trebuie să dispară de pe scenă, dar se opune. În momentul acela apar așa-zisele dezvăluri din urmă cu ceva timp, poate chiar ani despre persoanele publice, lucruri care se știu încă de la inceputul întâmplării lor.
Jurnaliștii joacă rolul tradițional de „câine de pază” în fața opiniei publice, astfel că ei trebuie să îndeplinească două funcții. Să supravegheze activitățile oamenilor politici, lucru care presupune un control continuu și să informeze transparent cetățenii inclusiv în momentele în care aceștia nu fac altceva decât să-și ascundă acțiunile. Această funcție nu poate fi exercitată decât în cadrul unei piețe libere.
Mass-media este prinsă cumva într-un cerc vicios. Pe de-o parte, trebuie să reflecte normele și valorile sociale pentru a se autoconserva, iar din alt punct de vedere îi este atribuit rolul de educare a consumatorului.
II.6 CONCENTRAREA PRIN TRUSTIZARE
În societatea de astăzi, presa este separată în puteri, grupuri de interese și trusturi. Expresia „trust” își are originea din rusescul „trest”, iar în cadrul limbii române a intrat pe filieră franceză „fr.trust” și reprezintă o formă de monopol, în cadrul căruia proprietatea asupra unor întreprinderi este unificată,proprietarii acestora devenind acționari, moment în care producția și finanțele întreprinderilor sunt reglementate de un consiliu de administrație.
Grupurile de presă care ajung să stăpânească mai multe instituții din acestă sferă,poartă denumirea de concentrare.
Concentrarea se poate realiza pe două direcții: Pe de-o parte, există concentrarea pe orizontală, adică prin însușirea de instituții care înfăptuie bunuri de același fel, în cazul comunicării de masă (televiziune, presă scrisă, radio, film, muzică).
Pe de cealaltă parte, se realizează pe verticală. Acest tip de concentrare se referă la înglobarea unor unități care prin producția lor să asigure materia primă necesară acestei industrii fie să distribuie produsele comunicării de masă pe piețe variate.
De exemplu, cea mai mare corporație mass-media, grupul gigant Time Warner, cu filiale în SUA, Asia, Australia, Europa, care a lansat sloganul „Întreaga planetă este publicul nostru”.avea în proprietate:
reviste (Time, Life, Sports Illustrated, Fortune, People, Money)
edituri de carte („Time-Life Books”, „Warner Books”, „Sunset Books”, „Little, Brown & Comp.”)
companiile de înregistrări muzicale „Warner Brother Records”, “Atlantic Records”, “Electra Entertainment Records”
casa de filme „Warner” (care include pe lângă „Warner Bros. Film Studio”, „Warner Bros. Television Production Studios”, „Warner Bros. Home Video”, și „Turner Worldwide Home Video”, „Turner Pictures”, „Castle Rock Entertainment”, „Turner Film Library” – cu peste 3.000 de filme clasice.
sistemul de televiziune „Warner Bros. Network”; – rețelele de televiziune prin cablu „Time Warner Cable”, CNN, CNN International.
Trustizarea este un proces care a apărut în urma costurilor de producție și de distribuție care au cunoscut o creștere tot mai mare, cu o concurență care a dus la limitarea piețelor de desfacere, urmată de o cerere inegală și imprevizibilă. Privind aceste aspecte, producătorii de bunuri mass-media s-au văzut obligați să caute, respectiv să experimenteze diferite moduri în care să amortizeze cheltuielile.
Această concentrare a mass-mediei în mâinile unor grupuri restrânse de proprietari a stârnit un soi de reacții critice, fie că din partea jurnaliștilor, politicienilor, sau pur și simplu consumatori de produse mediatice.Acest proces este criticat prin prisma următoarelor două perspective.
Din perspectivă profesională, grupurile mari de presă care se află în concurență au ca principal obiectiv maximizarea profitului.Conducătorii acestor grupuri au în vedere reducerea costurilor de producție și fabricarea, respectiv vânzarea unor produse atractive, elementare, convenabile, cu scopul de a fi înțelese de un număr cât mai mare de oameni, dar ele trebuie să fie și spectaculoase, pentru a trezi interesul și dorința de a consuma bunul respectiv.
Grupurile patronale, în goana după profit, stimulează jurnalismul de tip senzațional, redus din punct de vedere al complexității educării și culturalizării publicului. „Trustizarea duce la reducerea ponderii jurnalismului civic și la creșterea ponderii jurnalismului de divertisment.”
Din punct de vedere politic, presa joacă un rol important în ceea ce privește democrația. Ea trebuie să asigure informarea corectă, respectând pluralismul opiniilor. Din moment ce instituțiile de presă sunt controlate de câțiva oameni, întrebarea este dacă mai pot ele asigura aspectul variat al punctelor de vedere. ,,Criticii privesc trusturile ca pe niște inamici ai democrației”.
Un trust de presă se poate forma prin următoarele procese:
Achiziție. O companie cumpără o alta pentru a-și spori sau a-și îmbunătăți capacitatea de producție sau de distribuție.
Fuziuni. Din două companii care se contopesc rezultă o nouă companie care preia atât obligațiile cât și profiturile primelor companii.
Alianțele strategice. Două companii se grupează într-o anumită sferă de activitate în scopul obținerii unui avantaj comun.
Jurnalistul român, Mircea Toma, este de părere că pe piața media este evidentă proprietatea încrucișată, cu alte cuvinte, puterea nu este distribuită conform regulilor care interzic monopolul.
Cristian Tudor Popescu remarcă că procesul de ,,trustizare’’ este unul natural, de asimilare a presei in mecanismele economiei, dar, din nefericire, unii cred că, dacă faci parte dintr-un trust, automat linia dintre conștiința jurnalistului si interesele patronatului este incalcată.
CAPITOLUL III TENDINȚE EUROPENE DE CONCENTRARE ÎN MASS-MEDIA
III.1 MASS-MEDIA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
Uniunea Europeană este o organizație economică și politică a țărilor europene, fiind compusă din 28 de state. Uniunea Europeană este alcătuită din două tipuri de țări. Primul tip este constituit din țările cu o democrație consolidată, pe de altă parte, cuprinde țările care au o democrație formală, care sunt în proces de democratizare.
Criteriul principal de aderare la Uniunea Europeană care este în același timp și o valoare europeană, îl reprezintă democrația.
România a fost văzută drept o țară care s-a lovit de dificultăți privind aderarea, primul motiv fiind complicata tranziție post-comunistă.
Alexander definește democrațiile din sud-estul Europei ca fiind regimuri hibride, în care clauzele democratice au grade variate de îndeplinire: respectarea drepturilor civile, a presei libere și a pluralismului politic.
Având o economie care nu îndeplinea normele de aderare, România devine în 2007 membru al celei mai mari comunități economice. Această aderare a fost însoțită de o serie de reforme, astfel că țara noastră s-a angajat să respecte drepturile și obligațiile care sunt atribuite fiecărui stat membru, iar Comisia Europeană supraveghează aplicarea legislației care asigură respectarea acestor obligații.
De asemenea, Comisia pune accent pe importanța unei comunicări eficiente cu cetățenii europeni. Ei trebuie să fie conectați permanent asupra informațiilor despre U.E. În acest caz, televiziunea și radioul joacă un rol cheie pentru că sunt principalele instrumente media utilizate de cetățeni. În aceeași ordine de idei, creșterea numărului de programe transnaționale, adică programele care depășesc granițele naționale, poate contribui la dezvoltarea sectorului public european.
La nivel european, pot fi recunoscute patru tipuri de media transnaționale.
Mass-media naționale, dar care au o misiune transnațională. Această categorie se îndreaptă spre o audiență din exteriorul granițelor naționale, existând în centru un scop politic care este definit de guvernele naționale. Este urmărită comunicarea cu emigranții și răspândirea valorilor țării către alți cetățeni. Un exemplu în acest sens, din România este TVR ROMÂNIA INTERNAȚIONAL. În aceeași situație se regăsește Franța cu TV 5, iar Marea Britanie cu BBC WORLD.
Media între națiuni / inter-naționale. Această categorie este adresată unei audiențe alcătuită din două sau mai multe națiuni, pentru că organizațiile de media din minim două țări colaborează având scop comun promovarea unei bune înțelegeri între cetățenii țărilor participante.
Media pan-regionale. Se adresează unui segment localizat într-o anumită regiune a lumii, cum sunt continentele. De exemplu, Europa, America de Nord, Australia, etc. În acest caz contează doar problemele care prezintă interes pentru respectivele regiuni. Cel mai bun exemplu este Euronews și All Jazeera.
Media globale. Această ultimă categorie, este definită de interesele individuale ale oamenilor, cum ar fi interesul privind economia, muzica pop, ori știrile internaționale, nu impune limite vizavi de regiuni sau granițe. Principala limbă de comunicare utilizată este engleza, pentru că este accesibilă unui public eterogen. Cele mai importante canale cu audiență semnificativă în Europa sunt: CNN INTERNAȚIONAL, de menționat aici că varianta CNN pentru SUA este complet diferită față de ceea ce văd europenii, CNBC EUROPE, FRANCE 24, SKY NEWS, BBC WORLD.
III.2 EUROPA ȘI TRUSTURI INTERNAȚIONALE PREZENTE ÎN ROMÂNIA
Datorită dezvoltării tehnologiei digitale, activitățile gatekeeperi-lor, și anume cei care hotărăsc emisiunile care intră în grila de programe, conduc spre o reducere a pluralismului, a diversității, ridicând semne de întrebare cu privire la modul în care este garantat liberul acces la mass-media, respectiv asupra persoanelor care decid acest conținut al programelor, difuzate de rețelele prin cablu, terestre, și programele difuzate prin satelit.
Consiliul Europei propune opt recomandări, menționate în raportul ,,Transnational media concentrations in Europe’’, dintre care cele mai importante fac referire la :
– monitorizarea la nivel european a concentrării transnaționale a mass-media și, dacă este necesar, la declanșarea unor acțiuni care să prevină impactul negativ al acestui fenomen asupra libertății de expresie, a pluralismului și a diversității;
– includerea în licențele de autorizare a unor obligații referitoare la asigurarea libertății de expresie și de informare, a pluralismului de opinie atunci când companiile media solicită autorizația de funcționare;
– întărirea în țările europene a separării între autoritățile politice și media și asigurarea transparenței tuturor deciziilor luate de autoritățile publice care privesc mass-media;
– adoptarea de către organizațiile media a unor mecanisme autoregulatorii care să asigure independența editorială.
Același raport al Consiliului Europei a prezentat situația principalelor companiilor de media europene, care au în structura lor atât activități care aparțin presei scrise, cât și canale de televiziune în mai multe țări.
Grupul RTL. Are baza în Luxembourg, și este cel mai mare operator pe plan european, din domeniul audiovizual. În prezent deține 59 de canale de televiziune și 31 de stații de radio dispersate în 10 țări. Grupul german RTL a intrat pe piața românească în anul 2003, iar la sfârșitul anului 2014 a renunțat la toate cele 7 licențe tv deținute în România,și anume – RTL+, RTL II, Cool TV, FILM+2, FILM+, Reflektor și Series +., în vederea reducerii costurilor. Aceste canale de televiziune care au emis în Ungaria și România s-au adresat mai cu seamă telespectatorilor maghiari.
Modern Times Group. Este o companie suedeză, care are sediul la Stockholm. Are activități internaționale în domeniul audiovizualului în mai multe țări europene. Compania este prezentă în 12 țări. În 2002 s-a lansat în Suedia, Danemarca, Norvegia și Finlanda, iar în anul 2003 s-a extins în Rusia, Estonia, Lituania, Letonia, Moldova, Belarus, Ungaria, Polonia, România și Bulgaria. De asemenea, Modern Times Group deține posturi de radio în Suedia, Norvegia și Bulgaria.
SBS Broadcasting. Este o companie multinațională cu capital american. La nivel european deține canale TV în 13 țări. În România deține Prima TV și Kiss TV, plus canalele de radio Kiss FM, Magic FM, One FM, Rock FM. În 2007 a fost cumpărat de trustul media german, ProSiebenSat.1 Media.
Central European Media Enterprises. Această companie a fost înființată în anul 1994 de magnatul european Ronald Lauder, și este înregistrată în insulele Bermude.Operează canale de televiziune în Europa Centrală și de Est. În România deține grupul Media Pro, dintre care cele mai cunoscute sunt Pro Tv, Pro Cinema și Acasă. Pe lângă acestea, mai cuprinde canalul de radio Pro FM și agenția de știri Mediafax.
Lagardère Active Radio International S.A. Este un conglomerat francez, care are sediul la Paris. Este unul dintre cele mai mari trusturi de presă din Europa. Grupul Lagardère deține în România, din 1999, cea mai importantă rețea de radio privată, Europa FM. Compania Lagardère a fost înființată de Jean-Lucien Lagardère, fiind o companie deținută de o singură familie.
Bertelsmann AG. Istoria acestui grup a început în anul 1835, prin înființarea unei edituri, dar, în 1947 a avut loc reînființarea companiei, pe baza unei fundații non-profit. Pe principiul fundației non-profit activiează și trustul Intact, de la noi din țară. Conform statisticilor efectuate de Consiliul Europei, din anul 2002, grupul Bertelsmann se află pe locul 6 în topul companiilor media mondiale, cuprinzând cel mai mare grup audiovizual european privat, o editură, Random House, zeci de publicații, servicii de distribuție, etc. Proprietarul majoritar este familia Bertelsmann, în principiu este o companie multi-națională de familie.
WAZ. Westdeutsche Allgemeine Zeitung (WAZ). Pe piața din România a intrat în martie 2001 ca acționar la cotidianul ,,România liberă”. Este al treilea trust de presă scrisă din Germania.După extinderea Uniunii Europene a obținut o poziție semnificativă în Europa Centrală și de Est.
Ringier Group. Are sediul în Elveția și este specializat pe publicațiile tipărite. Activează în 14 țări. În România a intrat pe piață în 1992. Printre publicațiile de notorietate pe care le-a deținut se află ,,Evenimentul Zilei”, ,,Libertatea” dar și reviste precum ,,Unica’’ și ,,Bolero’’.
Pe lângă investitiile europene, la sfârșitul lunii aprilie a anului 2018, compania americană Ellaal Goldberg Corporation, a anunțat printr-un comunicat de presă, că urmează să investească până la 50 de milioane de dolari în presa din România, cu scopul de a susține libertatea și independența mass-mediei.
Investițiile străine în mass-media din România au avut în vedere toate cele trei tipuri de presă, fie că vorbim de cea scrisă, de audiovizual sau de radio. Majoritatea investitorilor sunt europeni, dar putem afirma că o influență mai mare este exercitată de investițiile americane, un exemplu îl constituie trustul MediaPro.
Pentru a recapitula, piețele de media se caracterizeazã prin prezența puternicã a investitorilor strãini și a persoanelor care dețin puterea economicã și politicã.
III.3 ,,BERLUSCONIZAREA PRESEI’’ ÎN EUROPA
,,Berlusconizarea’’ presei este termenul folosit pentru a desemna concentrarea mai multor mijloace mass-media în mâinile unui actor politic. ,,Procesul de Berlusconizare a mass-mediei înseamnă că mass-media sunt monopolizate de politicieni și oameni de afaceri, și sunt folosite exclusiv pentru propriile lor interese politice sau de afaceri.’’
Operațiunile private de presã nu sunt cel mai adesea percepute ca afaceri, ci instrumente care garanteazã accesul la puterea economicã sau politicã.
O trăsătură a concentrării este legătura ,,aproape incestuoasă dintre politică și presă’’. Politicienii uzează mass-media pentru a-și atinge propriile scopuri politice.În societatea de astăzi pare aproape imposibil să te menții la putere dacă nu ai sprijinul presei. Pe de altă parte, proprietarii de media își folosesc influența pentru a-și promova propriile păreri politice. Dacă ne întrebăm cine deține media, putem răspunde că este a celui care deține frâiele puterii.
Relația dintre mass-media, capitalul politic și cel economic este o trăsătură comună a statelor din Uniunea Europeană. Parlamentul European a insistat pe faptul că această concentrare a mass-mediei afectează atât libertatea de exprimare a presei cât și pe cea a persoanei. Comisia Europeană sublininiază în special situația Italiei, locul unde a luat naștere denumirea de ,,Berlusconizare’’.
Acestă denumire vine de la numele celebrului Silvio Berlusconi, politicianul care deține un imperiu mediatic în Italia. Termenul a început să fie folosit în mass-media pentru a descrie pozițiile politice ale sale. Silvio Berlusconi a obținut trei mandate ca premier al Italiei, timp de 9 ani în total, între anii 1994-1995, 2001-2006 și 2008-2011. De asemenea, din anul 2013 este conducător al partidului politic Forza Italia. Conform Forbes, în prezent are o avere estimată la 6,9 miliarde de dolari, fiind plasat pe locul 190 în lume și pe locul 5 în Italia.
Termenul ,,Berlusconizare" a apărut în anii 1980, cu un sens puternic pozitiv, fiind un sinonim pentru optimismul antreprenorial, adică ca spirit antreprenorial care nu este zdrobit de dificultăți, și crede că problemele pot fi rezolvate. Cu toate acestea, în secolul 21, sensul s-a schimbat. Expresia, de asemenea se utilizează pentru a se referi la o anumită viziune laissez-faire susținută de el, nu în economie și pe piețe, ci și în relație cu politica. (Laissez-faire este un sistem economic în care tranzacțiile între părți private sunt libere de intervenția guvernului, cum ar fi reglementarea, privilegiile, tarifele și subvențiile).
Controlul amplu al lui Berlusconi asupra mass-media a fost criticat pe scară largă de către unii analiști unele organizații pentru libertatea presei, în mare parte, mai multe ziare italiene, canale TV naționale și private, lideri ai opoziției și, în general, membri ai partidelor de opoziție. Mass-media din Italia are o libertate de exprimare limitată. Când era el la putere, Freedom of the Press 2004 Global Survey, studiul anual emis de organizația americană Freedom House, a redus clasamentul Italiei de la presă ,,liberă’’ la ,,parțial liberă’’, din cauza influenței lui Berlusconi asupra Rai, mai precis a conflictului de interese în care a fost implicat premierul și vastul său imperiu media, fapt care a periclitat diversitatea știrilor. În 2018, în Italia, presa continuă să fie în continuare ,,parțial liberă’’.
Prin intermediul Mediaset, prim-ministrul deține 3 din 7 posturi naționale de televiziune. Curtea Constituțională a Italiei care i-a cerut lui Berlusconi să renunțe la unul dintre cele trei canale de televiziune pentru a susține pluralismul și concurența și pentru a rezolva conflictele de interese dintre proprietatea media și politică.
Ziarul britanic ,,The Economist’’, poreclit de Berlusconi ,,The Ecommunist’’, consideră că premierul controlează 90% din toate emisiunile naționale de televiziune.
Fostul președinte al Franței între anii 2007-2012, Nicolas Sarkozy, a fost și el acuzat că ar fi încercat ,,berlusconizarea’’ presei franceze, în contextul intervenției sale personele în încercarea de a preveni vânzarea ziarului ,,Le Monde’’, care anunțase că este în căutarea unor investitori, către un grup de afaceri apropiați socialiștilor.
Socialiștii fiind bancherul Matthieu Pigasse (Lazard France) si Pierre Berge, fost partener al Yves Saint Laurent, cărora li se alătura miliardarul Xavier Neil. Sarkozy a amenințat că, dacă ,,Le Monde’’ va fi preluat de cei trei, va retrage fondurile de câteva zeci de milioane de euro de la bugetul de stat, care erau rezervate ca ajutor pentru restructurarea activităților tipografice ale ,,Le Monde’’. Daily Telegraph a scris că fostul președinte francez s-a temut că cei trei se vor implica într-o campanie împotriva realegerii sale ca președinte in 2012. Din anul respectiv, el nu a mai fost ales, fiind succedat de către François Hollande.
III.4 CODUL DEONTOLOGIC AL JURNALISTULUI
Convenția organizațiilor de media a adoptat în anul 2009 un cod deontologic unic, cu privire la statutul de jurnalist. Am punctat câteva articole din acest cod, care sunt în corelație cu tema lucrării. În accepțiunea acestui cod, jurnalistul trebuie să respecte următoarele prevederi:
1.2 ,,Jurnalistul își va exercita profesia în scopul interesului public, conform propriei sale conștiințe. și în acord cu principiile prevăzute de normele profesionale și prezentul Cod Deontologic.
2.2 Jurnalistul are dreptul de a fi informat, la angajare, asupra politicii editoriale a instituției mass-media.
2.3. Jurnalistul are dreptul de a se opune cenzurii de orice fel.
2.4 Jurnalistul are dreptul la clauza de conștiință. El are libertatea de a refuza orice demers jurnalistic împotriva principiilor eticii jurnalistice sau a propriilor convingeri. Această libertate derivă din obligația jurnalistului de a informa publicul cu bună-credință.
3.1. Jurnalistul va evita să se afle într-o situație de conflict de interese. Instituțiile mass media vor asigura jurnalistului un mediu de lucru în care se practică o separare totală a activităților jurnalistice de cele economice.
3.2. Pentru a evita conflictele de interese, se recomandă ca jurnalistul să nu fie membru al vreunui partid politic.
3.3. Jurnalistului îi este interzis să fie informator sau ofițer acoperit al unui serviciu secret.
În exercitarea profesiei și în relațiile pe care le întreține cu autoritățile publice sau cu diverse persoane juridice de drept privat (societăți comerciale, fundații, asociații, partide, etc), jurnalistului îi sunt interzise înțelegeri care ar putea afecta imparțialitatea sau independența sa.
Jurnalistul care distorsionează intenționat informația, care face acuzații nefondate, plagiază, folosește fără drept fotografii sau înregistrări audio-video sau defăimează săvârșește abateri profesionale de maximă gravitate.’’
CAPITOLUL IV STUDIU DE CAZ
MOGULII ROMÂNI DE PRESĂ ȘI EFECTELE CONCENTRĂRII PROPRIETĂȚII DE MEDIA
În România, piața mediatică a fost adesea descrisă ca fiind plină de contradicții, segmentată și aglomerată, cu resurse de publicitate care nu sunt suficiente, iar consecințele investițiilor constituie un subiect controversat. În ultimii 15 ani, s-a constatat un fenomen de concentrare a proprietății în mass-media, ale cărui efecte încercăm să le înfățișăm prin studiul următor.
IV.1 Metoda de cercetare
Studiul de față își propune să cerceteze stadiul în care a ajuns concentrarea proprietății media în România, în urma investițiilor masive ale ,,mogulilor de presă’’, respectiv, interesele marilor proprietari de media, și trecutul lor controversat.
În acest sens vom utiliza analiza calitativă, care are drept scop analiza legată de anumiți subiecți. Tehnica calitativă se bazează pe interpretare. În această situație, folosim tehnica istorigrafiei, care analizează trecutul și îl interpretează, folosindu-se de o serie de documente. În acest caz se iau în considerare datele disponibile, și, cu ajutorul lor se examinează problema în care sunt incluse aspectele principale ale acesteia.
De asemenea, vom apela la setul de studii de caz individuale, adică, vor fi prezentate mai multe studii de caz individuale care studiază un anumit număr de persoane și situații, unde urmărirea este reprezentată de analiza unui set de trăsături comune ale respectivilor subiecți.
IV.2 Istoricul pieței de media
La începutul anilor ’90, țările din Europa Centrală și de Est se prezentau drept o regiune vulnerabilă, fără reguli și legislație, lipsite de experiență democratică, predispuse să intre într-un joc al corupției. Mogulii din aceste regiuni și-au dat seama imediat că mass-media pot reprezenta un instrument esențial în afacerile lor obscure și au profitat de fragmentarea pieței jurnalistice.
Aproximativ 10 ani mai tarziu, termenul ,,mogul’’ a intrat în vocabularul nostru, al celor care vorbim limba română.
Conform dicționarului explicativ, în sens propriu, termenul definește o persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. Dacă ne referim la sensul figurat, însă, mogul înseamnă ,,persoană foarte importantă cu puteri discreționare’’.
Momentul cheie în industria televiziunii a început în 2004, anul în care s-a schimbat puterea politică, Traian Băsescu devenind președinte, moment în care a crescut simțitor implicarea oligarhilor. Când a venit vorba despre achizițiile masive ale acestora, a fost invocată creșterea profitului. Traian Băsescu, în prima campanie, a fost suținut de postul de televiziune Realitatea TV. În momentul în care a câștigat alegerile a mers pe ideea de luptă anti-corupție, fapt care i-a vizat pe marii proprietari de mass-media.
În anul 2007, el folosea în mod public sintagma cu încărcătură peiorativă ,,moguli de presă’’ și ,,moguli toxici’’, lăsând să se înțeleagă că este vorba despre proprietarii posturilor de televiziune Realitatea TV, deținută de Sorin Ovidiu Vântu și Antena 3 care-i aparținea lui Dan Voiculescu. În această categorie intra și Dinu Patriciu, cu ziarul ,,Adevărul’’.
În nenumărate rânduri, fostul președinte al României a afimat că milionarii anilor ’90 își construiesc trusturi de presă cu scopul de a dobândi influență, în contextul problemelor pe care le au cu justiția. Dacă privim din acest unghi, efectul concentrării de media este asemenea unei săgeți prin intermediul căruia ,,oligarhii’’ dirijează opinia publică.
Într-un studiu pe tema concentrării proprietății în mass-media, trebuie avut în vedere profilurile mogulilor de presă, care sunt reprezentativi pentru România.
IV.3 COMPANIILE DE MEDIA ALE FAMILIEI VOICULESCU
Dan Voiculescu este unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri ai României post-comuniste și fondatorul Grupului Intact Media. El seamănă cu mogulii acuzați de Traian Băsescu din cauza faptului că principala lui arie de afaceri a fost alta decât media, și anume comerțul exterior, dar, pe de altă parte, trustul lui de presă datează de mai mulți ani, având audiență și tiraj, efectul fiind, profitul considerabil. Ca și în alte cazuri europene, cum este cel al lui Silvio Berlusconi, ascensiunea sa în afaceri, în special
cea a grupului său de media, a fost paralelă din punct de vedere cronologic cu evoluția sa politică.
A început să fie prezent pe piața de media prin Jurnalul Național, și prima televiziune comercială din România, Antena 1, în anul 1993, Grupul Intact Media, cu subgrupul Antena TV Group cuprinde televiziunile Antena 1, Antena 2, Antena 3, Happy TV, GSP TV ȘI Antena Internațional, Zu TV, radiourile Radio Zu și Romantic FM, plus publicațiile Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, Săptămâna Financiară, Confidențial, BBC Top Gear, BBC Good Food, BBC Science Focus, tipografia Intact, Intact Media Academy, Fundația ,,Mereu Aproape”.
În afară de afacerile în mass-media, a fost Vice-Președinte în Senatul României timp de 3 mandate, primul începând în anul 2004 până în 2007, cu susținerea guvernului Tăriceanu, al doilea din 2008 până în 2012, iar ultimul, din 2012 până în 2013. Din toate cele 3 mandate a demisionat, din ultimul, din cauza problemelor cu justiția în care a fost implicat, afirmând că a renunțat la imunitate pentru a lăsa ,, justiția să-și facă treaba’’.
Principala concordanță dintre grupul său media și cariera politică a fost că în 2007 Dan Voiculescu a inițiat, pentru prima oară în istoria post-decembristă a României, suspendarea unui președinte în funcție. Discursul său politic anti-prezidențial a fost redat pe canalele sale mediatice, și, cei doi au continuat să fie fie în conflict. Punctul culminant a fost când Băsescu a cerut în mod public, românilor, să nu mai urmărească postul de televiziune Antena 3, timp de o săptămână.
Dan Voiculescu a fost și donator politic. Una dintre companiile sale, Grivco, a donat sute de mii de lei Partidului Conservator. Pe lângă asta, prin posturile sale, Antena 1 și Antena 3 a donat bani PSD-ului.
Un aspect controversat a fost constituit de faptul că a fost informator dovedit al fostei Securități, cunoscut sub două nume de cod, ,,Mircea’’, unde a avut misiunea de a aduna informații despre cetățenii străini, dar rezultatele nu au fost cele scontate. Ulterior, i s-a mai dat o șansă, sub numele de ,,Felix’’, unde a avut aceeași misiune, fiind plătit cu un salariu de 5000 de dolari., un salariu enorm pentru o țară comunistă, cum era România.
CNSAS, (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității) a confirmat colaborarea lui Dan Voiculescu, cu Securitatea ca poliție politică. ,,Eram nevoit sa-mi castig si eu o paine cand ma întrebau de un cetățean străin’’ a fost declarația magnatului la audierile CNSAS.
Voiculescu a conchis încă din anul 2006 că ,,ziariștii sunt noii securiști’’ și plânge pierderea independenței presei din România prin afirmația ,, independența mass-media este o himeră’’. Aceste declarații i-au atras atenția lui Cristian Tudor Popescu, care îi dă următoarea replică ,,se bazează pe faptul că el are în trust ziariști slugoi și obedienți’’.
Dacă vorbim despre transparența capitalului, este vorba despre unul off-shore. ,,S-a crezut că Ceaușescu a folosit în anii 1980 o firmă româno-cipriotă, Crescent, pentru a transfera în conturile străine o mulțime de bani. Voiculescu era directorul Crescent în acea perioadă’’. Asta înseamnă că, între anii 1989-1990, mogulul a adunat o avere pe care nu a avut cum să o justifice, sumă de bani care se află în conturile Crescent din Cipru, această țară fiind considerată un semi-paradis fiscal, unde statul român nu impozitează profiturile.
Crescent Cipru a devenit în acest mod, acționar la firmele din romania ale lui Dan Voiculescu, inclusiv la imperiul trustului Intact, care acum, în acte, aparține fiicelor acestuia.
Voiculescu s-a confruntat și cu probleme cu jusțiția. Comunicatul de presă al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a urmărit penal mai multe persoane, acționari și angajați ai grupului Antena TV și, de asemenea,persoane juridice a statului român
de la ANAF (autoritatea românească) pentru utilizarea instituțiilor media ca instrumente de șantaj.
Directorul Antena Grup, Sorin Alexandrescu l-ar fi șantajat si constrâns pe administratorul RCS-RDS să semneze un contract cu condiții prestabilite, reintroducerea in grila Digi a unor programe ale trustului Intact, sub amenințarea că altfel va da in vileag anumite informații compromițătoare.
În acest dosar inculpații au fost trimiși în judecată, inclusiv Voiculescu și fiica sa, Camelia.
Confruntat cu probleme juridice anterioare, Dan Voiculescu, a fost condamnat în 2014 la 10 ani de închisoare pentru spălare de bani și privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetare Alimentară.
Operele sale de presă l-au acuzat pe Traian Băsescu și pe membrii ,,regimului său" că a fabricat cazul împotriva lui și împotriva grupului Intact Media Group ca represalii pentru criticile lor.
Protest-plimbare pro Antena 3 și Dan Voiculescu
În vara anul 2014, imediat după ce Voiculescu a fost condamnat la închisoare cu executare, jurnaliștii trustului au organizat un miting promovat drept ,,Plimbarea Libertății’’ în jurul Palatului Cotroceni. Televiziunea Antena 3 a chemat telespectatorii în stradă, după ce instanța a propus confiscarea sediilor Antenelor 1 și 3. Realizatorii Antenei 3 au afirmat în mod public că este un proces politic comndat de Traian Băsescu.
După cum era de așteptat, posturile de știri au acordat spații ample acestui subiect, și, prezintă în mod diferit această plimbare, care este de fapt, un protest. Antena 3 o prezintă ca fiind o așa-zisă plimbare spontană, accentul fiind pus pe faptul că este o mișcare pașnică. Antena 3 a fost prima televiziune de știri din România care a incitat la revoltă în stradă după arestarea mogulului lor, Dan Voiculescu.
România TV pune accent pe caracterul politic al protestului, care este unul împotriva lui Traian Băsescu.
După cum se vede în dreapta, jos, pe postul Antenei 3 apare scris ,,post confiscat’’. Hotnews explică manipularea în acest sens. Alte posturi de știri, Realitatea și Ring TV insistă pe incidentele care au avut loc. În timpul protestului neasumat, mai mulți jurnaliști care își făceau datoria, veniți să documenteze protestul, ,,dușmani’’ ai Antenei 3, au fost agresați. Organizatorii de la Antena 3 nu și-au temperat susținătorii.
De asemenea, Hotnews arată tipurile de oameni de la miting, ironizându-i pe cei prezenți, și, evidențiază greșelile de scriere.
Jurnalul Național, al cărui proprietar este familia Voiculescu are un text care este semnat de radacție, prin care își manifestă solidaritatea față de patronul lor. .
CNA a înregistrat 70 de reclamații cu privire la activitatea postului Antena 3 in urma condamnarii fondatorului sau, Dan Voiculescu. Reclamațiile au fost făcute pentru limbajul folosit și instigarea la violență.
Antena 3 a scăpat de amendă, deși membrul CNA Valentin Jucan a propus sancțiuni în valoare de 30.000 de lei, pentru că nu s-a întrunit numărul minim de 6 voturi, pentru a fi aplicată.
După 2 ani, în februarie 2016, televiziunea de știri Antena 3 a trustului Intact, a pregătit un alt miting, sub pretextul apărării libertății presei. Acest protest a venit în contextul în care două clădiri în care funcționează posturile TV ale grupului, conform ANAF, trebuiau eliberate.
Acest protest a fost utilizat ca mijloc de influență în masă a opiniei publice, a indus în eroare și a creat panică printre oameni, că vor dispărea câteva posturi de televiziune, creând un context favorabil prin care să sensibilizeze publicul.
După 3 ani de detenție, în iulie 2017 a ieșit din închisoare. În decizia luată au contat cele 11 cărți scrise în detenție doar într-un an și jumătate. Analistul politic Bogdan Chirieac este de părere că Dan Voiculescu acesta nu a ieșit din închisoare cu o atitudine de om înfrânt, ci ca un om care este pregătit de luptă.
IV.4 SORIN OVIDIU VÂNTU
Sorin Ovidiu Vântu este unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri ai României post-comuniste. Reprezintă imaginea afaceriștilor anilor ’90 care au adunat avere din ape tulburi. A investit în diferite domenii și industrii iar prin a doua jumătate a anilor 2000, a atins pragul de 1 miliard de euro. ,,În 1990 am avut în minte un singur lucru în cap, prietene, la vremea aceea, să fac bani. Nimic altceva.’’
A devenit cunoscut la sfârșitul anului din anii 1990, după scandalul Fondului Național pentru Investiții, unul dintre cele mai răsunătoare accidente financiare în istoria României, unde aproximativ 300 de mii de români aveau economii depuse. În anul 2000 Sorin Ovidiu Vântu a retras sume mari din cont. El are conștiința împăcată, ,,dacă statul este incapabil să își protejeze resursele este problema statului, nu este problema omului de afaceri. Omul de afaceri încearcă, este treaba statului sa il prindă si sa îl lege".
A fost cercetat penal pentru implicarea sa și a primit o condamnare suspendată în 2005. ,,În primă fază, domnilor, omul de afaceri fură.’’
Principala sa misiune media se referă la canalul TV de știri zilnice, Realitatea TV. În anul 2004, Realitatea TV, deținută până atunci de Silviu Prigoană, a fost vândută. La scurt timp au apărut zvonuri cum, că, Sorin Ovidiu Vântu ar fi noul proprietar.
Implicarea sa a fost ținută secretă la început. Și-a recunoscut proprietatea postului un an mai târziu. Dacă ne referim la transparența proprietății, este una de tip off-shore. Proprietatea a fost ascunsă prin proxy-uri diferite. Sorin Ovidiu Vântu și-a recunoscut implicarea doar după Consiliul Național al Audiovizualului din România a cerut postului să-i dezvăluie adevăratul proprietar.
Vântu a devenit proprietar al stației printr-un interpus, Vitalie Dobândă, cetățean moldovean, care a preluat pachetul majoritar al postului. Motivul pentru care a făcut acest lucru este pentru că a fost condiționat de o prevedere din Legea Audiovizualui, și anume, cei care au o condamnare definitivă nu au voie să dețină televiziuni sau radiouri.
Cu toate acestea, conform declarațiilor copiilor săi, au fost actualii proprietari ai Realității la acel moment, deși nu au existat documente legale făcut public, deoarece societatea este înregistrată legal în Cipru.
Ulterior, Vântu a făcut o mutare pe piața mediatică, a achiziționat trustul „Academia Cațavencu”, construit în jurul revistei de satiră politică. Noua structură de presă s-a numit Grupul Realitatea-Cațavencu.
De asemenea, nu au lipsit problemele justițiare. Legătura sa cu Realitatea a condus în cele din urmă la închiderea sa, după ce a fost condamnat pentru șantaj,
acuzații care au implicat unul dintre foștii administratori ai Realitatea, Sebastian Ghiță.
Tensiunile dintre cei doi oameni de afaceri au condus în cele din urmă la o divizare în cadrul postului de televiziune. ,,Dacă statul român m-ar fi prins cu tot ce am făcut, făceam pușcărie pe viață.’’.
Pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță a primit un an de închisoare, fiind închis între 2012-2013, iar în dosarul FNI a fost condamnat la 8 ani pentru instigații la delapidare și spălare de bani. Acestea nu sunt singurele condamnări, în timpul comunismului, începând cu anul 1982, a stat cinci ani închis pentru delapidare, la Penitnciarul Bacău, unde dădea informații despre colegii de detenție, fiind recrutat de poliția politică. Astfel, iese la iveală trecutul său comunist. Timp de 2 ani, între 1983 și 1985, a fost informator al securității, cunoscut sub numele de ,,Nuș’’, lucru confirmat și de el.
A fost eliberat la începutul anului 2015. De la întoarcerea sa, a început să dețină un blog, în care își prezintă opiniile cu privire la aspectele sociale, politice și economice.
SOV despre condiția jurnalistului angajat la ,,un patron luminat’’- ,,sclavi prea bine plătiți’’
Cazul SOV ilustrează relația dintre paroni și ziariștii români, cu deosebirea dintre reporterii plătiți modest, care lucrează și ei tot cu autocenzura și șefii acestora, care sunt plătiți mult mai bine, pentru a îndeplini ordinele patronului. În stenograma publicată de HotNews.ro sunt dezvăluite compromisurile unor jurnaliști cunoscuți care sunt dispuși să facă orice pentru bani.
SOV definește presa sub următoarea exprimare ,,orice instituție de presă din trustul meu răspunde intereselor patronatului. Punct!… S-a terminat cu glumele de genul independență editorială, să îmi pot face eu șmenurile”.
Paradoxul vine în urma faptului că ziariștii care sunt bătăioși în spațiul public, aprobă, umil, comenzile stăpânului. ,,este organizația lui Vîntu și răspunde la comanda lui Vîntu… Nu sunteți liberi, nene.’’
Începand de astăzi suntem tovarăși cu Băsescu. Și de maine toata lumea îl lasă pe Băsescu în pace.’’ ,,Vă convine, lucrați, nu vă convine, plecați, ce mare c…” îi spunea editorului Sergiu Toader.
Concluzionând despre ziariști ,,Oamenii trebuie sa stie ca ei sunt acolo angajati la patron. Că au șansa sa fie angajati la un patron luminat, asta e bafta lor, dacă nu o înțeleg nici pe ăsta, dă-i dracului! Scuză-mi lipsa de modestie".
SOV îi cerea lui Doru Bușcu, directorul editorial al Academiei Cațavencu ca toți cei care nu se conformează, să fie concediați. ,,În momentul în care unul își permite să încalce strategia grupului de presă Realitatea Cațavencu, ăla pleacă acasă fară niciun fel de altă dispensă, de intervenții, de rugăminți.’’
În 2011, ziarele titrau despre demisiile celor de la Academia Cațavencu.
În WALL-STREET.ro se vorbea despre faptul că o treime din angajați și-au depus demisiile din cauza presiunilor editoriale și a textelor cărora le era refuzată publicarea.
IV.5 DINU PATRICIU
Dan Costache Patriciu s-a aflat printre marii moguli ai deceniului trecut, nu doar din punct de vedere financiar, ci și prin intermediul proprietăților sale de media.
Dinu Patriciu a profesat inițial ca arhitect, având o vastă experiență în domeniul imobiliar din România și Emiratele Arabe Unite. După revoluție, revine în România, unde activează în afaceri din domenii diferite, servicii financiare, imobiliare, presă și petrol.
Cariera sa politică începe în anul 1990, când Dinu Patriciu devine membru fondator al PNL, împreună cu Calin Popescu Tariceanu, Horia Rusu si Viorel Cataramă.
Intră în Parlament încă din 1992 pe listele CDR (Convenția Democrată) unde ocupă diverse functii. Revine in PNL dupa unificarea liberală din 1998 iar amicul său, Călin Popescu Tariceanu ajunge șeful liberalilor.
Dinu Patriciu a mărturisit la un post tv, că expunerea sa în politică nu doar că nu i-a folosit, dar l-a și împiedicat în viața de afaceri.
’98 este anul când se lansează în marile afaceri, moment în care a achiziționat compania petrolieră română, Rompetrol, care era foarte îndatorată, dar care l-a plasat într-unul din cei mai importanți jucători pe piața energetică.
Ulterior, a câștigat o reîncărcare uriașă de petrol, Petromedia. Cum în mediul afacerilor cuvântul cheie este discreția, ea este garantată de folosirea unor off-shoruri. Dinu Patriciu s-a văzut nevoit să facă eforturi pe două planuri, politic și economic, a înființat diverse societăți în paradisuri fiscale sau țări unde fiscalitatea este mai permisivă, pentru a ascunde numele ivestitorilor, dar și din dorința de a beneficia de o fiscalitate redusă.
Aceste cumpărături i-au adus probleme juridice, întrucât a fost acuzat de procurorii români că a luat bani care se datorau bugetului de stat. Astfel, i s-a deschis dosar penal pentru spălare de bani, delapidare și manipularea pieței de capital, respectiv asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.
Patriciu demisionează din Parlament in 2003, cand o lege obliga politicienii sa aleaga intre afaceri si politica. Lăsase demult in urma ideologie, principii, valori. Cultivă bune relatii cu fostul premier Adrian Nastase, sponosorizează PSD, campania lui Mircea Geoană, care concura împotriva lui Traian Băsescu, afirmând ,,Am și spus și o repet: nu îi sponsorizez decât pe cei care imi sunt simpatici.’’, de asemenea, spune că nu a donat sume de bani partidelor, ci oamenilor.
După ce în anul 2005 a fost chemat în justiție, în dosarul Rompetrol, reținut pentru o noapte, ieșind de la Parchet, Patriciu exclamă „Nu se mai poate, îmi fac trust de presă’’.
S-a ținut de cuvant, astfel că în anul 2006 intră oficial in galeria mogulilor, cumpărând pachetul majoritar de acțiuni al societății Adevărul, a investit sume remarcabile în trustul ,,Adevărul Holding’’, cu publicații cotidiene quality și tabloid precum Adevărul, Click, Forbes, Cațavencii și Dilema Veche. A investit și în titluri locale, Adevărul de seară, care a fost primul cotidian gratuit, distribuit după-amiaza.
Numele lui Dinu Patriciu a fost implicat într-un scandal în campania electorală prezidențială din 2009. A dat în vileag existența unui filmuleț în care, fostul șef al statului, lovește un copil cu dosul palmei, cu 5 ani în urmă, tot în campanie, controversa fiind declarația că a asistat personal la acel moment.
După ce filmul a fost difuzat, o înregistrare fiind publicată în ziarul ,,Gardianul’’ și preluată de un post de televiziune ostil șefului de stat, și anume Realitatea TV, Băsescu a insinuat că este un trucaj video, din partea ,,mogulului cel rău’’, ulterior s-a dovedit că imaginile au fost modificate, transmițându-i ,,Rușine, Dinu Patriciu!”. A reușit să-și convingă susținătorii și a câștigat alegerile.
De menționat, în acest caz, Patriciu nu s-a folosit de proprietățile sale de media pentru a dezvălui această poveste, ci a dat declarații la alt post de televiziune. În acea campanie electorală, ziarul său s-a ținut departe de subiecte politice.
După acest moment, a încercat să se distanțeze de politică, și să fie o prezență discretă, depărtându-se de scandaluri.
Pentru el, titlul de ,,mogul’’ este ofensator, într-o emisiune la Realitatea TV, pe această temă el declară ,,Cred ca și un om de afaceri, chiar „mogul”, pe mine unul ma jigneste aceasta titulatura, pentru că este o invenție cum că un patron de presă în mod obligatoriu ar avea alte interese, dubioase prin definție, pe care să le promoveze atunci când face o afacere de presă’’, declarație care intră în contradicție cu afirmația de la ieșirea de la Parchet. Dinu Patriciu a murit în luna august a anului 2014.
IV.6 SEBASTIAN GHIȚĂ
Sebastian Aurelian Ghiță este un reprezentant al tinerei generații de oameni de afaceri români. Principalul domeniu de activitate al său este It-ul. A intrat în peisajul mass-media în anul 2010, când a preluat managmentul Realitatea Media, care din 2013 este patronată de Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru. În 2011 a înființat canalul de televiziune România TV.
Punctul culminant al carierei politice al lui Ghiță a venit în 2012, când a câștigat u loc în Parlamentul României pentru partidul social-democrat. Calea lui în politică a fost strâns legată de relația sa cu Victor Ponta, prim-ministru al României, președinte al social-democraților și candidat la conducerea stângii la alegerile prezidențiale din 2014. Această legătură l-a adus într-o coliziune plină cu unele dintre ele ceilalți lideri ai partidului, mai ales după înfrângerea lui Ponta în cursa prezidențială. El a demisionat din partea Partidului Social-Democrat și a anunțat lansarea unei noi formațiuni politice orientate către tineri.
Cele mai multe probleme juridice ale lui Ghiță au început în 2002, când a fost urmărit penal într-un caz care implica grave pierderile suferite de la bugetul de stat. El a fost achitat în primele etape ale procesului, care este în prezent fiind staționată în sistemul judiciar românesc. Ultima sa afacere juridică implică un fond european
care a ajuns în familia lui Victor Ponta. Sebastian Ghiță este acuzat de trafic de influență, evaziune fiscală, spălare de bani, complicitate la schimbarea destinației fondurilor UE și de corupția la alegerile parlamentare din 2012 și la cursa prezidențială din 2014. El a fugit din țară în decembrie 2016, dar a fost reținut de autoritățile din Serbia.
Cum au abordat televiziunile prinderea lui Sebastian Ghiță la Belgrad.
RTV, postul patronat de Ghiță, a mers pe teoria cum că acesta s-ar fi predat, și s-a lăsat el prins.
Pe celelalte posturi, dar mai ales în online, Ghiță a fost ținta ironiilor. Realitatea TV titrează ,,Ghiță, prins noaptea ca hoții’’.
Sebastian Ghiță vs. Dan Voiculescu
De-a lungul timpului, televiziunile deținute de cei doi s-au atacat în știri despre moguli. Romania TV numește Antena 3 ,,PNL TV’’.
Cum îi vede presa străină pe mogulii români din mass-media
În general, presa străină face referire la problemele cu legea pe care proprietarii trusturilor mediatice le dețin.
INTELLINEWS, care este o publicație de afaceri prezentă pe mai multe continente, scrie despre sectorul media din România, care este în turbulențe, din cauza faptului că patronii au probleme justițiare.
Mitingul PSD din 9 iunie 2018
În data de 4 iunie, Liviu Dragnea a anunțat că, în data de 9 iunie va fi organizat un miting de susținere „împotriva abuzurilor de mai mult timp.” Sloganul a fost „Vrem prosperitate, nu Securitate!”. Membrii organizațiilor PSD din toată țara au fost aduși cu autocare, trenuri, mașini, la București. Participanții au primit instrucțiuni să fie îmbrăcați în alb, să aibă stegulețe cu tricolorul, și să aibă lanterne.
Mitingul PSD privit din unghiul televiziunilor de știri.
Sunt notabile două abordări. În primul rând, posturile Antena 3 și România TV au pe burtieră informații referitoare la amploare mitingului, romanii care au venit ,,să susțină democrația’’ și lupta împotriva ,,statului paralel’’. De asemenea, sunt afișate citate ale celor care au urcat pe scenă, cum e cazul doamnei primar general al capitalei, Gabriela Firea, Viorica Dăncilă, Călin Popescu Tăriceanu.
Dacă în cazul protestelor #rezist, imaginile erau comentate în studio, și se puteau vedea doar printr-o mică fereastră, de această dată mitingul a fost transmis integral din piața Victoriei.
România Tv și Antena 3
Pe de cealaltă parte, Realitatea TV a avut replici acide, bazate pe ironii, asupra mitingului.
noastră’’, iar oamenii au început să huiduie. În online au apărut imediat titluri distorisionate, publicate de diferite filiale PSD din țară. Acest tilu a fost preluat și de unele publicații online.
Cum se vede protestul în presa internațională- The Wshington Post și Las Vegas Sun
vvdfgLaa La
Majoritatea publicațiilor străine au scris despre protestul din data de 9 iunie, titlul fiind preluat. ,,Proteste împotriva abuzurilor anti-corupție.’’ Se vorbește despre numărul oamenilor, dar nu și despre faptul că unii nici nu știau de ce se află acolo, fiind constrânși să vină, în caz contrar sunt dați afară de la serviciu.
Pe de altă parte, Reuters a publicat un titlu că PSD se folosește de temerile față de ,,statul paralel’’ într-un atac de tip ,,blitzkrieg’’ asupra justiției. În acest articol este menționat că, partidul PSD a adus cu autocarele foarte mulți oameni, insistând pe ideea că există un stat paralel și că își încurajează vecinii să se toarne unii pe alții.
După multiple amenzi CNA, în online s-a creat o petiție, în care oamenii solicită scoaterea din grilă a programelor Antena 3 și România TV, ca urmare a abaterilor de la codul deontologic și apelurile la emoțional, fals, de altfel. La momentul actual sunt 43.851 de semnături.
CONCLUZII
Studiul internațional ,,Media Consumption Forecast’’ apreciază că în România, consumul de media crește, ca de altfel, și la nivel global. Consumul de mass-media este încă, dominat de televiziune, în pofida declinului față de anii trecuți. Pe zi, românii petrec în fața televizoarelor aproximativ 340 de minute. Pe internet, ne petrecem în medie 271 de minute pe zi. În fața internetului, ziarele au cel mai mult de suferit, timpul alocat citirii acestora este în scădere. Dacă în anii ’90 vorbeam de ziare, posturi de televiziune, de radio sau reviste, acum vorbim de trusturi de presă.
Potrivit Ioanei Avădani, directorul Centrului Pentru Jurnalism Independent, caracteristic României este că proprietarii celor mai importante trusturi de presă din țară, fie sunt în închisoare, fie în drum spre ea, lucruri care nu se întâmplă în alte colțuri ale lumii. Paradoxul vine în momentul în care reporterilor și redactorilor le este cerut să facă un serviciu public, în interes public, în vreme ce șefii lor nu fac același lucru.
Libertatea presei stă sub semnul întrebării în condițiile în care patronii de presă care sunt conectați politic își impun viziunea asupra știrilor. În acest caz, libertatea este o prerogativă a proprietarului, iar ziariștii sunt concediați din cauza afirmațiilor publice. Jurnalistul a devenit obedient în fața patronului, este înfrânat să nu se vadă că muncește sub hamul ideologiei mogulești, dar insistă că este liber, contrar faptului că se autocenzurează. Jurnalistul depinde de locul lui de muncă, iar la un moment dat intervine teama că l-ar putea pierde. Asupra lor se pun presiuni, de la amenințări la cele politice.
Un caz îl reprezintă o gafă comisă de un reporter a unuia din moguli, care a căutat definiția termenului ,,interlop’’, pe care i-a prezentat-o unui consilier prezidențial, ,,rău-famat, suspect, care are o reputație proastă’’. Interlocutorul, a reacționat imediat ,,vă referiți cumva la patronul dumneavoastră?’’ Potrivirea dintre definiție și respectivul proprietar fiind incontestabilă, angajata s-a blocat, înțelegând că o așteaptă penalizări.
Televiziunile se comportă ca actori politici, fiind poziționate lângă unul din blocurile politice din România. Antena 3 și România TV au tot fost atenționate, fiind acuzate că manipulează și dezinformează, mai ales prin titlurile lor din timpul protestelor, unde ele fac un fel de propagandă politică.
Cum poate sancționa publicul această manipulare și dezinformare a presei? În primul rând utilizăm telecomanda, pentru a schimba canalul, pe urmă, comentând negativ, și nu în ultimul rând, prin plângeri către CNA.
Profilul mogului media este asociat cu controlul în jocul politică-afaceri. Voiculescu, Patriciu și Vântu sunt reprezentanți ai primei generații de moguli, în această sferă alăturându-se și Sebastian Ghiță.
Cum fostele publicații de stat au început să se privatizeze, și-au făcut apariția primii patroni. Mogulii autohtoni au cumpărat tot ce s-a putut cumpăra în domeniul presei, sumele fiind uriașe, în scopul presiunii și șantajului asupra politicienilor neconvenabili.
O primă observație este că niciunul dintre patronii de presă menționați în această lucrare, nu a pornit de jos ca jurnalist. Sectorul lor de afaceri principal, nu a fost mass-media. Fiecare dintre aceștia au avut drept arie principală cu totul alte domenii, de pildă, comerț, imobiliare, IT.
Implicarea în partidele politice este o caracteristică centrală a celor care dețin puterea în media. Și-au asociat pozițiile din politică cu mijloacele de comunicare dețiute de fiecare, televiziuni, ziare, în mod direct sau discret în bătăliile politice, respectiv în înlăturarea competitorilor din business-uri.
În cazul lui Sorin Ovidiu Vântu, dacă nu a fost personal implicat în politică, a fost mânat de ambiția să pună el miniștri și președinți.
Voiculescu și-a utilizat trustul Intact în acapararea puterii, în dezvoltarea averii, dar mai ales în lupta contra justiției, care s-a implicat în afacerile sale necinstite cu statul. Postul trustului său, Antena 3 însemnă, pentru mulți manipulare și corupție.
Un element comun pe care unii dintre jucătorii de pe piața media îl au, este legătura cu fosta Poliție Politică și utilizarea banilor dobândiție pe căi netransparente, cărora nu le-a mai fost ținută socoteala în perioada de tranziție a României.
Prin urmare, acești importanți proprietari de media, care au avut un rol esențial în socio-economia națională post-comunistă, prezintă rădăcini complexe, ca foști colaboratori ai Securității, ulterior ca beneficiari de business-uri.
O problemă importantă este reprezentată de contradicția fără menajamente între procuparea etică a industriei mass-media privind transparența proprietății și încăpățânarea de a ascunde sursele, respectiv mascarea acestor proprietăți în structurile off-shore. Tipic pentru proprietarii noștri de presă este lipsa transparenței.
Dezvoltarea dificilă a libertății presei din Europa de Est și haosul de pe scena mediatică este ilustrat prin faptul că toți proprietarii companiilor media, prezentați, au probleme legale, sunt implicați în dosare penale, fie au fost închiși fiind acuzați de activitatea desfășurată la trusturile lor de presă, fie de corupție, șantaj sau evaziune fiscală. Acești moguli de presă, cum este Dan Voiculescu sau Sebastian Ghiță, s-au folosit de propriile canale de comunicare pentru a-și susține cauza, și a lupta împotriva independenței justiției.
Deși nu a fost lipsit de probleme justițiare, ca orice patron de presă care se respectă, Sorin Ovidiu Vântu își îndeamnă adversarii din mass-media ,, Domnilor, investiti în pușcării, investiți în viitorul vostru!” Mulți dintre ei s-au retras în scrierea de cărți, dar și aici au existat probleme legate de plagiat.
Dan Voiculescu mărturisea senin ,,Voi încerca să promovez o lege referitoare la patronii de presă, că de aici pleacă problema. Să îndeplinească o minimă conditie ca să fie patron de ziar – să nu aibă dosar penal. Îmi pare rău pentru presă, dar până nu o să scăpăm de directorii de acest gen, presa nu o să se facă bine.’’ Aceste declarații se bat cap în cap cu dosarele sale penale.
Unii dintre ei și-au băgat copiii la înaintare, vorbim aici despre Voiculescu, unde fiicele sale conduc formal, trustul Intact, și Vântu. Ei pretind că n-au nicio legătură cu trusturile de presă, ci copiii acestora. ,,Nu eu, ci copiii mei sunt proprietarii trustului de presă „Realitatea-Cațavencu”. Iar ei nu au nici cel mai mic interes politic.’’ Este, totuși, limpede că ei au fost cei care au manevrat și au decis politicile edioriale ale trusturilor în care au activat.
Dacă analizăm rețelele de afaceri sau dosarele pentru care toți acești proprietari de mass-media, care au dominat spațiul public și politica românească acum câțiva ani, putem constata, de asemenea, că sursa averii lor nu a fost aproape niciodată presa ca atare, ci alte afaceri fără legătură cu mass-media, în general de natură speculativă. La fel, faptele pentru care sunt condamnați au rar de a face cu afacerea mass-media pe care o patronează și mai mult cu celelalte fluxuri financiare ale lor, pentru care influența obținută prin intermediul trustului media funcționa ca facilitator.
Se confirmă, deci, ipoteza că prea rar în Romania în perioada post-decembristă canalele de presă au fost gândite ca o operațiuni comercial viabile în sine. Cel mai adesea, ele au fost proiectate din start să fie instrumente de influență, șantaj și promovare a altor afaceri ale grupului de care aparțin, caz în care nici nu era nevoie să facă profit.
BIBLIOGRAFIE
Volume:
Coman, Mihai, Din culisele celei de-a patra puteri, Editura Carro, București, 1996.
Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Ediția I, Iași, 1999.
Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iași, Ediția a III a, 2007.
Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iași, Ediția a IV-a, 2016.
Constituția României, cap. II, art.30, Libertatea de exprimare.
Council of Europe, Transnational media concentrations in Europe, report prepared by the AP – MD, Directorate General Human Rights, Strassbourg, November 2004 Dossier sur Le Tiers Secteur Audiovisuel.
Djankov, Simeon, Mcliesh, Caralee, Nenova,Tatiana, World Bank and Shleifer, Andrei, Harward University, Who owns the media?, 2001.
Doyle, Gillian, Media Ownership, Editura Sage Publication, London, 2002.
Gross, Peter, Mass-media și Democrația în țările Europei de Est, Editura Polirom, Iași, 2004.
Harrison, Jackie, Woods, Lorna, European Broadcasting law and Policy Cambridge, Publisher Cambridge University Press, Cambridge, 2007.
Hravtin, B.Sandra, Petkovic, Brankica, Centrul pentru Jurnalism Independent, Ownership Regional Overview, 2004.
Marcus, Alexander, ,,Democratization and Hybrid Regimes: Comparative , Evidence from Southeast Europe”, ,,East European Politics and Societies’’, Volume 22, Yale University, 2008.
Noul Cod Civil actualizat 2018, legea 287/2009.
Preoteasa, Manuela, Structurile de proprietate ale media în România, Centrul pentru Jurnalism Independent, 2004.
Preoteasa,Manuela, TELEVIZIUNEA ÎN EUROPA Reglementari, Politici si Independență, EU Monitoring and Advocacy Program EUMAP în colaborare cu Network Media Program, publicat de Open Society Institute, Budapest, Hungary, Ediția 2008.
Preoteasa, Manuela, Schwartz, Andrei, ,,The men who bit the (watch) dogs’’ A REPORT SPONSORED BY THE CENTRE FOR MEDIA TRANSPARENCY.
Popescu, Cristian Florin, Dicționar explicativ de jurnalism,relații și publicitate, Editura Tritonic, București, 2002.
Radu, Raluca Nicoleta, Preoteasa, Manuela, Economia Mass-Media, Editura Polirom, Iași, 2012.
Stavre, Ion, Reconstrucția societății românești cu ajutorul audiovizualului, Editura Nemira, București, 2004.
Schifirneț, Constantin, Europenizarea societății românești și mass-media, Editura Comunicare.ro, SNSPA, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, București, 2011.
Ștefan, Adina Marina, Democratization and Securitization, The Case of Romania, volume 20, publisher BRILL, 2009.
Thoveron, Gabriel, Istoria mijloacelor de comunicare, Editura Institutul European, Iași, 2003.
Wyka, Angelika, ,Troubador Publishing Ltd, Leicester, Journalistic standards and democratization of the mass media in Poland, Hungary and the Czech Republic, Troubador Publishing Ltd, Leicester, 2008.
Resurse electronice:
http://adevarul.ro/locale/iasi/cand-avut-loc-transmisiune-tv-romania-fost-primele-imagini-color-le-au-vazut-romanii-1_564f3cd47d919ed50e68bef8/index.html accesat la 30 aprilie 2018.
http://www.adplayers.ro/articol/Media-7/Dupa-20-de-ani-de-la-prima-emisie- initiatorii-Uniplus-Radio-vor-in-Piata-Universitatii-3317.html
Agenția de monitorizare a presei, Centru pentru jurnalism independent, TENDINȚE ÎN REFLECTAREA PRESEI ÎN PRESĂ (II) Studiu de caz: Corupția în presă, 2006, file:///C:/Users/Home/Desktop/biografie/tendinte2.pdf
Andronache, Carmen Maria, Grupul german RTL
https://www.paginademedia.ro/2014/12/grupul-german-rtl-a-renuntat-la-toate-cele-sapte-licente-de-televiziune-detinute-in-romania
Armanca, Brândușa,
http://rev22.projektcom.com/argou-de-jurnaliti-ii-mogulul-media/
https://www.avocatnet.ro/articol_44577/Eliminare-taxa-radio-TV-2017-SRR-și-SRTV-nu-se-vor-mai-finanța-prin-taxă-publică.html
Bidilă, Sergiu, Patriciu în politică. De la monarhistul din ’90 la „Rușine, Dinu Patriciu!”
http://www.paginadepolitica.ro/patriciu-in-politica-de-la-monarhistul-din-90-la-rusine-dinu-patriciu/.accesat
Brad, Iulia,
Relația dintre mass media și sfera politică economică și socială, https://www.scribd.com/doc/95316682/Relația-dintre-mass-media-și-sfera-politică-economică-și-socială
Central European Media Enterprises,
www.fundinguniverse.com/company-histories/central-european-media-enterprises-ltd-history/
Cod deontologic unic, http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2009-10-25- 3156-0-codul-deontologic-unic.pdf
Cristea-Neagoe, Iulia, Curs Jurnalism Economic,
Dicționarul explicativ al limbii române, https://dexonline.ro/definitie/trust
https://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-7424738-monde-atrage-noi-petitori-trezeste-acuzatii-presedintele-sarkozy-incearca-berlusconizarea-presei-franceze.htm
Evoluție-drumul presei către trust, http://jurnalul.ro/cultura/arte-vizuale/evolutie-drumul-presei-catre-trust-16433.html
Fairpress, Clientelismul în mass media din România 2016-2018 III: Cine controlează mass-media? http://www.fairpress.eu/ro/blog/2018/04/23/clientelismul-mass-media-din-romania-2016-2018-iii-cine-controleaza-mass-media/
Floriano De Angeli, ,,L'Europeo", n. 49, 1993
https://en.wikipedia.org/wiki/Silvio_Berlusconi#Berlusconism
Forbes Profile, Silvio Berlusconi & family,
https://www.forbes.com/profile/silvio-berlusconi/
https://freedomhouse.org/report/nations-transit/2018/
Ion Bunduchi, director executiv la Asociația pentru Presa Electronică http://diez.md/2015/02/20/societatea-civila-solicita-transparenta-proprietatii-mass-media-prin-semnarea-unei-petitii/
Legea 21/1996 a Concurenței, Monitorul Oficial 88, 3 mai 1996, art 13 și 15.
Magnații_mass-mediei, https://ro.wikipedia.org/wiki/
Membrii Consiliului, http://www.cna.ro/-Membrii-Consiliului-.html
Mogulii și ziariștii lor, ttps://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-5480413-moguli-ziaristii-lor-spun-patriciu-vantu-tolontan-ungureanu-hrebenciuc-sau-mihaiu-despre-presa-afaceri-politica.htm
Popa, Dorin, Mass.Mass-media sistem și proces,
http://dorin-popa.blogspot.ro/2007/10/mass-media-sistem-si-proces_17.html
Preoteasa, Manuela, România,
www.cji.ro/wp-content/uploads/2007/07/Ownership_Romania_rou
Presa independentă susținută din SUA https://www.realitatea.net/presa-independenta- sustinuta-din-sua-investitii-masive-in-presa-din-romania_2144992.html
Raport CNA, www.cna.ro/IMG/pdf/raport_cna_2005.pdf
SBS Broadcasting Group, https://ro.wikipedia.org/wiki/SBS_Broadcasting_Group
Stavre, Ion, curs Comunicare Audiovizuală, Oligarhii media și puterile lor miraculoase https://www.scribd.com/document/4443042/ComunicareAudioVizuala
www.tvr.ro/intrebari-frecvente_7.html#view
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Licenţă Lorena Dragan [306573] (ID: 306573)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.