Libertatea, este voința de a fi responsabili pentru noi înșine [616176]

Argumente :
„Libertatea, este voința de a fi responsabili pentru noi înșine”
Friedrich Nietzsche
Societatea modernă de astăzi putem spune ca este individualistă și competitivă, unde asumarea
responsabilității este o caracteristică indispensabilă oamenilor , deoarece aceștia să trebuie facă
tranziția la adult , să devină autonomi și să facă față provocărilor vieții, să reziste presiunilor și
manipulărilor pentru o viață echilibrată.
Istoria ne-a invatat c ă încă din cele mai vechi timpuri , omul a evoluat datorit ă existenței unor
comunitati (grupuri,triburi,etc.), a implementarii unor seturi de reguli si principii ,mai exact a
unor oranduiri sociale cu ajutorul carora sa poata convietui in respectiva comunitate.
Așa cum susținea Aristotel că omul, ca ființă socială, proclam ă imperioasa nevoie de a trăi în
societate, în comunitate și respectiv, în familie.
Comportamentul unei persoane fața de sine sau fața de o alta persoan ă sau mai multe
,poate sa-i fie acestuia, sau sa le fie acestor persoane util sau dăunator.
Dintr-un anumit punct de vedere si anume cel psihologico-sociologic, funcția fiecarei orânduiri
sociale este sa provoace un anumit comportament al indivizilor care se supun acestei ordini,
luand in calcul ca din punct de vedere social sa-i poata determina sa omita anumite acțiuni
daunatoare pentru ceilalți oameni iar în schimb, sa-i determine sa constientizeze urmarile pe
care le pot produce si sa acționeze într-un anumit fel considerat util pentru societate si pentru
progres.
Relațiile sociale, suportul social, anturajul, sunt elemente cheie, esențiale pentru dezvoltarea și
maturizarea unui individ, din toate punctele de vedere.
Constientizarea acestor lucruri prin diverse metode (educational, corectional si terapeutic), in
mod normal, ar trebui sa conduca la responsabilizarea individului.
Am avut ocazia sa lucrez in mai multe domenii de activitate ,civile , militare , am calatorit

destul de mult , am cunoscut o multime de persoane de tipologii diverse , intr-un cuvant am
acumulat destule experiente incat sa sesizez o problema tot mai des intalnita , si anume lipsa
de asumare a responsabilitatii , fie fata de sine, de alti oameni sau de mediul inconjurator.
Mi-a atras atentia aceasta lipsa de asumare a responsabilitatii in mod special , datorita
numarului in crestere in randul tinerilor de varsta adulta care adopta un comportament
similar celui de adolescent sau al unui copil , desi au un nivel de inteligența crescut (peste
medie), acestia din urmă nu își asuma responsabilitatea acțiunilor lor.
(infantil , lipsit de griji sau raspunderi.)
In opinia mea asumarea responsabilitatii presupune cunoasterea , acceptarea si asumarea
actiunilor intreprinse sau a inactiunilor si a rezultatelor produse in urma acestora.
(Responsabilitatea cuprinde o sfera ceva mai larga si semnifica obligatia de a raspunde
moral, material de îndeplinirea sau neîndeplinirea unor sarcini, actiuni)
Sunt de parere ca aceasta trasatura , a responsabilizarii individului, este una esentiala in
transformarea
adolescentului in adult, iar noi, societatea , nu putem invoca vreo scuza pentru aceasta lipsa
de asumare a responsabilitatii tocmai datorita faptului ca beneficiem de acces gratuit la
educatie , la o paleta larga de informatii iar lipsa de cunostere ca scuza cade ci lipsa de
interes pentru cunoastere prevaleaza.
(Argument de incheiere)
*Seriozitatea acestei probleme este de luat in calcul deoarece rezolvarea acesteia duce
catre progres , catre o societate moderna si mai bine organizata.
Acest dezechilibru nu survine in urma unei singure cauze , acesta in toate cazurile este asociat de o
tulburare.
Citat de incheiere „ Cei mai mulți oameni nu își doresc libertate deoarece asta înseamnă
responsabilitate. Iar responsabilitățile îi sperie pe oameni. – Sigmund Freud

CONCEPTUL DE RESPONSANILITATE ÎN PSIHOLOGIE

Termenul „responsabilitate" (cea mai importantă proprietate a individului) este direct legat de
diferite domenii ale psihologiei.
Conținutul acestui concept este analizat în legătură cu studiul personalității, proceselor cognitive,
psihologiei manageriale și educației morale.
"Dicționarul limbii literare moderne rusești" oferă următoarea interpretare a conceptului de
responsabilitate: "Responsabilitatea este obligația impusă uneia sau a cuiva de a raporta unele dintre
acțiunile lor și de a lua vina pentru posibilele lor consecințe".
Responsabilitatea este direct legată de îndeplinirea obligațiilor, prin care înțelegem "o promisiune
sau un contract care necesită îndeplinirea necondiționată a celor care le acceptă".
În vocabularul psihologic, responsabilitatea este înțeleasă ca exercitând controlul activităților
subiectului sub diverse forme din punctul de vedere al implementării normelor și regulilor
acceptate.
Există forme externe de control care asigură că subiectul este responsabil pentru rezultatele
activităților sale (responsabilitatea, pedepsirea etc.) și formele interne de autoreglementare a
activităților sale (simțul responsabilității, simțul datoriei).
Cuvântul „responsabilitate" a fost introdus în utilizarea științifică a lui Alexander Bane în cartea

„Emoțiile și voința" în anul1865.
Responsabilitatea este asociată cu problema pedepsei, deoarece orice problemă care decurge din
discutarea acestui termen este o chestiune de acuzație, condamnare și pedeapsă. J.St.Mill (secolul al
XIX-lea), precum și A. Bein, conectează responsabilitatea cu pedeapsa.
Literatura psihologică se ocupă de o gamă largă de aspecte legate de determinarea parametrilor
comportamentului responsabil, căile și mijloacele de educare a unei atitudini responsabile față de
activitățile sociale utile, identificarea mecanismelor de formare a responsabilității. Astfel,
cercetătorul intern al problemei psihologiei responsabilității K.Muzdybaev observă că etimologic,
cuvântul responsabilitate provine din verbul „de difuzat" și se referă la conceptul vechi slavonic
vechi, adică sfat, persuasiune și consimțământ.
Responsabilitatea a aparținut întotdeauna unui anumit subiect și a reflectat domeniul sarcinilor și
îndatoririlor individului, adică limitele datoriei.
Datoria este o datorie a unei persoane față de cineva sau conștiința lui.
Conștiința este o conștiință și o experiență de responsabilitate, bazată pe auto-evaluări ale
îndeplinirii îndatoririlor.
Următoarele persoane pot face obiectul responsabilității:
➔o persoană fizică;
➔grup ca o anumită comunitate de oameni;
➔stat ca un fel de macrostructură.
Prezența unei instanțe în fața căreia persoana poate și ar trebui să fie trasă la răspundere pentru
acțiunile sale este un regulator important al vieții sociale.
Astfel de cazuri pot fi:
➢o persoană semnificativă din punct de vedere social (de exemplu, președintele, regele, șeful
companiei etc.);
➢grup social (partid politic, organizație, societate etc.);
➢cerințe istorice etice, morale, religioase și alte.

Există diverse tipuri de răspunderi. De exemplu, ei disting politica, juridica, morala, profesionala,
sociala etc. Rolul responsabilitatilor si relatiile sociale care le determina sunt considerate unul dintre
criteriile de responsabilitate sociala.
Conștientizarea responsabilității lor de către o persoană este determinată de o serie de factori.
Acestea includ funcțiile cognitive, motivaționale, caracterterologice, situaționale și altele.
În procesul de evoluție a responsabilității, apare un mecanism de control intern.
Subiectul este responsabil în primul rând pentru acțiunile sale față de sine și nu față de autoritatea
externă.
Prezența unei instanțe ca atare este un factor important care reglementează nu numai viața
individuală, ci și cea socială. Numărul de cazuri în care o persoană este responsabilă este suficient
de mare.
Premisa psihologică a responsabilității este posibilitatea alegerii, adică o preferință conștientă pentru
o anumită direcție de conduită.
Alegerea se poate face în condiții complicate, de exemplu, în situații de conflict în care se ciocnesc
interesele unei persoane individuale, unui grup de persoane sau ale unei societăți.
Pentru individ, problema de a alege „eu" este de o importanță deosebită.
Aici apare problema „a fi sau a nu fi" sau a "a fi sau a apărea".
Pentru o persoană, „a fi" înseamnă a fi o persoană, a-ți apăra pozițiile de viață și a-ți asuma
responsabilitatea.
Alegerea să „apară" înseamnă o declarație de respingere a responsabilității.
Este în natura omului să atribuie responsabilitatea fie forțelor externe (destin, șansă, etc.), fie
abilităților și aspirațiilor proprii. În funcție de aceasta, se formează anumite strategii ale
comportamentului uman care se încadrează în conceptul de "locus de control".
În psihologia internă există patru direcții în studiul responsabilității:
1.În cadrul primei direcții, care acoperă problema educației responsabilităților la diferite stadii
de vârstă, au fost angajați următorii oameni: K. Klimova (1968), T. V. Morozkina (1984), V .
M. Piskun (1988), T. N. Sidorova 1987), L.S Slavina (1956), N.T.Ten (1980) și alții.
Este important ca studiile să prezinte parametrii principali, condițiile de formare, principalii
factori care influențează procesul de formare a responsabilității și structura socială

responsabilitatea în unitatea componentelor cognitive, motivaționale și comportamentale.
2.În cadrul celei de-a doua direcții, responsabilitatea este considerată fenomen social și
psihologic în contextul activităților comune. V.Ageev (1982), E.Dorofeev (1990), L.A.
Sukhinskaya (1978) și alții au făcut această cercetare, subliniind calitatea socială a acestei
calități, determinată genetic. În aceste lucrări, studiul responsabilității apare în cadrul muncii
reale, dezvăluind principalul referent al responsabilității: emoțional, cognitiv,
comportamental-voluntar.
3.A treia direcție include lucrările lui V.A. Gorbaciova (1985), K.Muzdybaeva (1983), A.L.
Slobodsky (1976), care investighează problema formării responsabilității într-o activitate
specifică și activitatea liderului în această etapă a dezvoltării personale . Responsabilitatea
socială este considerată ca fiind tendința unui individ de a adera în comportamentul său la
normele sociale general acceptate din societate, de a-și îndeplini îndatoririle de rol și de a-și
exprima voința de a-și face cunoscute acțiunile.
4.A patra direcție – LI Dementy (1988, 1990) a propus să aplice o abordare tipologică studiului
responsabilității, considerând-o ca garantând unei persoane să obțină un rezultat (și, prin
urmare, oferind o modalitate de realizare a acesteia) cu propriile eforturi la un anumit nivel
de complexitate și timp limitat luând în considerare posibilele surprize, dificultăți, adică
stăpânirea integrității situației și construirea conturului inițial al activității.
În psihologia militară, inclusiv în activitatea lui N.N. Semenenko, responsabilitatea caracterizează o
persoană din punctul de vedere al îndeplinirii unor cerințe sociale sau morale.
Cu toate acestea, acest concept este multilateral.
În dezvoltarea sa istorică există câțiva vectori: de la colectiv la individ, de la exterior la interior,
psihologic, de la retrospectivă (responsabilitate pentru trecut, vină), de a promite (responsabilitatea
pentru viitor, datorie).
Structura internă a responsabilității profesionale a individului include:
a) cunoașterea responsabilității profesionale, a normelor și regulilor prin care se realizează
această calitate – o componentă cognitivă;

b) ierarhia motivelor pentru un comportament profesional responsabil este componenta
motivațională;
c) stabilitatea și stabilitatea emoțională a personalului militar, precum și manifestarea
eforturilor volitive în atingerea scopului – componenta emoțional-voluntară.
Componenta comportamentală – este exprimată în selectarea și implementarea unei anumite linii de
conduită.
Astfel, responsabilitatea profesională este calitatea integrată a unui serviceman, manifestată în
abilitatea sa de a lua decizii în cunoștință de cauză în domeniul activității sale profesionale, pentru
a-și demonstra perseverența și buna credință în implementarea și dorința de a fi responsabili pentru
rezultatele și consecințele acestora. Relația dintre cele patru componente ale responsabilității
profesionale a cadeților poate fi reprezentată după cum urmează:
Bazându-se pe natura și structura responsabilității profesionale a unui serviceman care serveste în
unitatea componentelor cognitive, motivaționale, emoționale-volitive și comportamentale, N.N.
Semenenko își identifică principalii indicatori (Semenenko NN, 1998) :
•gradul de valabilitate al deciziei luate în domeniul activității profesionale;
•stabilitatea emoțională și perseverența în implementarea acesteia;
•bună credință în îndeplinirea sarcinilor lor;
•dorința de a fi responsabilă de rezultatele și consecințele activităților lor.
Responsabilitatea profesională nu apare pe cont propriu, începe să se formeze odată cu începerea
activității de lucru.
Formarea responsabilității sociale este precedată de fenomenul "socializării" și adaptării la sarcinile

îndeplinite. Socializarea este rezultatul includerii unei persoane în relațiile sociale, datorită căreia
experiența socială este asimilată, care este ulterior reprodusă în activitate.
Responsabilitatea socială servește ca un mijloc de control intern al unui individ (numit autocontrol),
adică reglarea psihologică a activităților care se desfășoară în mod conștient și în mod voluntar.
Conștientizarea necesității unei responsabilități integrale de către indivizi este legată de acțiunea
diferiților factori: cognitiv, motivațional, situațional, caracteristic, personal și altele.
Cea mai importantă autoritate de reglementare a comportamentului unui om , este conștientizarea
responsabilității, în care normele grupului joacă un rol important.
Prin urmare, mecanismul psihologic pentru implementarea responsabilității , se bazează pe normele
de comportament ale grupului.
Premisa psihologică a responsabilității este alegerea unei anumite conduite pentru un individ care
folosește diferite strategii de comportament, recunoscând că el sau el sau forțele externe sunt
responsabile pentru acțiunile și faptele lor.
Normele de grup sunt înțelese ca un set de cerințe și reguli care sunt dezvoltate în cadrul unui grup
ca o comunitate specifică și joacă rolul celor mai importante mijloace de reglementare a
comportamentului membrilor acestui grup, precum și natura relațiilor, interacțiunii și comunicării.
Se poate spune că normele de grup se dezvoltă în mod spontan și devin standarde de comportament
pentru toți membrii grupului.
Normele grupului contribuie la îndeplinirea anumitor acțiuni ale indivizilor care desfășoară activități
comune.
Existența normelor de grup face posibilă prezicerea comportamentului nu numai a indivizilor
apartinand unui anumit grup, ci și a întregii comunități functionand ca un întreg.
Responsabilitatea unui individ ar trebui considerată ca o trăsătură persistentă de personalitate.
Când face planuri de viață, o persoană cântărește de obicei dacă acest obiectiv este posibil pentru el
sau dacă trebuie să se bazeze pe forțe externe, pe alte persoane.
De aceea, un individ poate acționa ca stăpân al destinului său, în timp ce altul ,,plutește în
conformitate cu voința valurilor", adică o persoană acceptă responsabilitatea și cealaltă îl lasă.

DEFINIȚII ȘI CLASIFICĂRI ALE RESPONSABILITĂȚII
Responsabilitatea reprezintă: aptitudinea persoanei de a-și da seama de sensul, importanta și
urmarile actiunilor pe care le savarseste, precum și de a-și dirija liber vointa, potrivit cu scopurile
urmarite.
Dictionarul „Larousse”, consemneaza pentru termenul de ,, responsabilitate” mai multe sensuri:
„Obligația de a repara daunele altuia, cauzate de el insuși ori de catre o persoana care depinde de el
sau de un animal ori un lucru aflat in paza sa; obligatia de a suporta pedeapsa prevazuta pentru
infractiunea comisa; capacitatea de a lua o decizie fara avizul prealabil al autoritatii superioare;
necesitatea pentru un ministru de a-și abandona functia atunci cand parlamentul ii refuza increderea;
Responsabilitatea colectiv ă : luarea în considerare a toți membrilor unui grup, ca responsabili și
solidari pentru actul comis de către unul din membrii grupului” .
În același dicționar găsim pentru termenul „responsabil” doua sensuri: „cel care trebuie sa
raspunda”, sa fie garantat pentru propriile sale actiuni sau ale altuia pe care le determina; persoana
care are capacitatea de a lua decizii, dar care trebuie sa dea socoteala unei autoritati superioare sau
celor care i-au acordat mandatul.
Prin urmare se poate observa ca responsabilitatea este anterioara raspunderii care este de fapt o
materializare a responsabilitatii.
Dictionarul explicativ al limbii romane, pune semnul egalitatii intre ,,responsabilitate” și

,,raspundere”, definind ,,responsabilitatea” ca o obligatie de a efectua un lucru, de a răspunde, de a
da socoteala de ceva.
Responsabilitea este un fenomen social ce exprimă un act de angajare a individului în procesul
interacțiunii sociale.
Conceptul responsabilitații se raportează la libertarea acțiunii omului într-un context social-isoric
determinând responsabilitatea unui fenomen pe care individul și-l asumă.
Responsabilitatea individului se instituie în raport cu colectivitatea și cu întreaga societate și ea
consta în aderarea individului în mod conștient și liber la idealurile colectivitații.
O altă definiție a responsabilitățtii , atribuie termenului de responsabilitate semnificația de asumare
conștientă și deliberată în fața colectivitații și a propriei conștințe, a unei atitudini față de
colectivitate, a griji față de succesul sau riscul, rezultând și eficiența, consecințele și valoarea
activitații pe care agentul o desfășoară sau o conduce în beneficiul colectivității din care face parte și
care este afectată de rezultatul acestei acțiuni.
Din perspectiva sociologiei juridice, responsabilitatea reprezintă o asumare a răspunderii față de
rezultatele actiunii sociale a omului, in acest context, actiunea sociala este cadrul nemijlocit de
manifestare a responsabilitatii, pe de-o parte iar pe de alta parte, reiese ca libertatea este o conditie
fundamentala a responsabilitatii, iar responsabilitatea este un fenomen pe care individul și-l asumă.
Responsabilitatea individului se instituie în raport cu colectivitatea și cu întreaga societate și aceasta
constă în aderarea individului în mod conștient și liber la idealurile colectivitații.
CLASIFICAREA RESPONSABILITĂȚII
Tipurile de responsabilitate se structureaza in realitatea sociala in functie de natura relatiilor
interumane, existand practic, atâtea forme de responsabilitati sociale, cate tipuri de raporturi se
structurează într-o anumită societate.
Responsabilitatea sociala are diferite forme de manifestare și se clasifică astfel :

responsabilitatea morală
responsabilitatea juridică
responsabilitatea profesională
responsabilitatea politică
responsabilitatea religioasă
responsabilitatea științifică, artistică, etc.
AUTONOMIA PERSONALA SI IMPORTANTA ACESTEIA IN CARDUL
(ASUMĂRII)RESPONSABILITĂȚII
DEFINIȚII ȘI CLASIFICĂRI ALE AUTONOMIEI PERSONALE
În cadrul dezvoltării adultului și a uneia dintre cele mai importante caracteristici ale persoanei
adulte este capacitatea de asumare a responsabilitatii, iar un rol cheie (în acest proces) îl joacă
autonomia personal ă.
Autonomia personal ă a facut obiectul a numeroase cercetări psihologice.
Aceste cercetări au urmarit, în principal, sa identifice rolul acesteia și factorii care au influență
asupra dezvoltării sale.
Dupa apariția, în 1986, a articolului The Vicissitudes of Autonomy in Early Adolescence , scris de L.
Steinberg și S. B. Silverberg, în care este evidențiată importanța autonomiei pe parcursul
adolescenței, cercetările au fost îndreptate cu precădere asupra acestei perioade a vieții.
S-a constatat existența unei legături strânse, în adolescen ță, între autonomie și formarea identității,
între unele dimensiuni ale autonomiei (autonomia atitudinal ă, emoțională și funcțională) și
adaptarea psihosocial ă.

S-a observat, de asemenea, c ă modul în care se face trecerea de la adolescen ță la vârsta adultă este
puternic influențată de nivelul de dezvoltare al autonomiei.
În psihologie și în filosofie,de-a lungul timpului , termenul de autonomie a fost pus în relație cu
diferite noțiuni, unele imprecise și vag definite, precum:
libertate, responsabilitate ,alegere, decizie, independen ță, condiționare, intenționalitate, cauză,
motivație, determinare, raționalitate, responsabilitate, control, voin ță, scop, sine.
Asemenea altor constructe psihologice, autonomia personală poseda mai multe definiții.
Autonomia personală este o trastură a personalității care constă, pe de o parte, în capacitatea de
autodeterminare a individului, în abilitatea sa de a lua singur decizii cu privire la propria viață și în
capacitatea sa de a duce la îndeplinire aceste decizii, prin inițierea, organizarea, supervizarea și
revizuirea acțiunilor proprii fără a fi controlat de forțe externe sau de constrângeri, evaluând
opțiunile existente și luând în considerare propriile interese, nevoi și valori, iar pe de alt ă parte, în
sentimentul pe care îl are persoana ca re dispune atât de abilitatea de a face alegeri cu privire la
direcția acțiunilor sale, cât și de libertatea de a duce la îndeplinire aceste alegeri.
Majoritatea psihologilor care au studiat autonomia personală au conceptualizat-o ca fiind un
construct multidimensional , însă nu s-a ajuns la un consens în privința dimensiunilor sale. Difera,
de la un psiholog la altul, atât numarul de dimensiuni, cât și semnificația acestora.
Clasificări ale autonomiei personale:
Autonomia cognitiv ă constă in:
•capacitatea de a raționa independent, de a-și forma propriile opinii și de a lua decizii;
•capacitatea de a gândi critic;
•dorinta de imbogățire și îmbunătățire a cunoștințelor (dorința de informare);
•capacitatea de auto-evaluare;
•un sentiment de încredere în propria persoan ă;
•credința că poți alege ce să faci.

Autonomia comportamentală – reprezintă auto-dirijarea comportamentului și acționarea
conform deciziilor proprii.
Autonomia emotională – înseamna independența formării și a exprimării sentimentelor.
Autonomia valorică – se exprimă în constituirea unui set propriu de convingeri și
principii, rezistente la presiunea celorlalți.
În literatura de specialitate se întâlnesc, dimensiuni ale căror definiții sunt aproape identice, dar
care au denumiri diferite, și dimensiuni cu semnificații diferite care au aceeași denumire.
Autonomia atitudinală este definit ă în mod asemănător de mai mulți autori. De exemplu:
Autonomia atitudinală „se refera la procesul cognitiv de luare în considerare a posibilităților și de a
alege între diverse opțiuni” (Beyers și colab., 2003).
Autonomia atitudinală „se referă la procesul cognitiv de a face alegeri și de a stabilii
un scop”, ea este „abilitatea de a formula mai multe opțiuni, de a lua o decizie și de a
stabili un scop”.
Autonomia atitudinală consta, în general, în abilitatea de a gândi înainte de a acționa (Noom,
Dekovic și Meeus, 2001).
După opinia lui Noom, Dekovic și Meeus (2001), autonomia atitudinală este strâns legat ă de
conceptele: „încredere în capacitățile proprii” (Bandura, 1977), „ independența atitudinală”
(Hoffman, 1984), „stabilirea scopurilor” (Markus, Wurf, 1987), „reflecție asupra a ceea ce preferi,
dorești sau vrei” (Dworkin, 1988), „luarea deciziilor” (Frank și colab., 1988)și „scopuri personale”
(Allen și colab., 1994).

Autonomia cognitiv ă constă „în capacitatea de a raționa independent, de a lua decizii, a căuta în
mod excesiv validarea socială, într-un simțământ de încredere în propria persoan ă și în credința că ai
posibilitatea de a alege” (Zimmer-Gembeck, 2001).
Conform acestei definiții, autonomia atitudinală este o component ă a autonomiei cognitive, alături
de încrederea în capacitățile proprii.
Autonomia în gândire , în sensul definiției propuse de Lipman (1995, apud Faiciuc, 2004c), se
caracterizează prin îndeplinirea următoarelor criterii:
•exprimarea ușoară a propriilor idei, fara inhibiții verbale, controlul timidității;
•formarea propriilor opinii, scrierea și justificarea lor;
•capacitatea de gândire critic ă;
•abilitatea de a pune întrebări, curiozitatea;
•dorința de a îmbunătății propria cunoaștere și de a cauta informație, adic ă ceea ce se
numește nevoia de cunoaștere;
•abilitatea de a lua decizii, f ără ca acestea să-i fi fost inculcate;
•capacitatea personală de auto-evaluare, de analiza a cauzelor esecului și succesului;
•capacitatea de a acționa de unul singur, fără ajutor, semn și al responsabilității.
Autonomia emoțională a fost definită de Steinberg și colaboratorii ca „ independența
față de parinți și egali” (Steinberg, 1985; Steinberg, Silverberg, 1986, apud. Noom, Dekovic,
Meeus, 2001).
Ryan și Lunch (1989, apud Noom, Dekovic, Meeus, 2001) au constatat c ă acest construct, în felul în
care a fost operaionalizat de Steinberg, se corelează negativ cu diverși indicatori ai dezvoltării
psihosociale în timpul adolescenței.
Din acest motiv, el a fost denumit „ detașare”, fiind îneles ca „o forma negativ ă a desprinderii de
părinți”.
O definiție asemănătoare celei formulate de Steinberg a fost propus ă de Zimmer-Gembeck (2001).
El considera că „autonomia emoțională se definește în termenii relaiților cu alții și include
renunțarea la dependențe și îndepărtarea de părinți”.
Se poate observa că nici definiția lui Steinberg și nici cea a lui Zimmer-Gembeck nu includ explicit

aspecte emoționale.
Acestea apar în afirmația lui Russel și Bakken (2002, apud Russel, Bakken, la adresa
http://www.ianrpubs.unl.edu/epublic/live/g1449/build/g1449.pdf): autonomia emoțională „se referă
la emoții, sentimente personale și la relația noastr ă cu persoanele din jur”.
Însă aceasta formulare nu poate fi considerat ă ca definiție, deoarece nu precizeaz ă clar ce este
autonomia emoțională.
Mai muli autori leag ă autonomia emoională de stabilirea scopurilor:

• autonomia emoțională se refer ă la încrederea în scopurile definite independent de
dorințele parinților și ale colegilor (Beyers și colab., 2003);
• autonomia emoțională este „procesul afectiv de a avea încredere în propriile alegeri
și scopuri”, „încrederea persoanei în a stabili singur ă scopuri, independent de dorintele părinților și
ale egalilor săi” (Noom, Dekovic, Meeus, 2001).
O definiție mai clară și mai cuprinzătoare este cea propusă de McBride (1990): autonomia
emoională este „eliberarea de nevoia presant ă de a fi aprobat și a primi asigurări”.
Dar ultimele definiții sugereaz ă că autonomia emoională se suprapune în mare masura cu încrederea
în sine, care după cum s-a arătat deja apare ca o component ă a autonomiei
cognitive.
O definiție mai generală însa mai puțin clara, pentru c ă utilizează termenul neexplicat
„independența emoțională” este urmatoarea: „Autonomia emoțională reprezint ă independența
emoțională în relaițile cu ceilalți, în special cu părinții” (http://psy.ucsd.edu/~mmullane/Psychology
180Lecture5AutonomyandIntimacy.html).
Autonomia comportamentală înseamna , a lua decizii în mod independent și a acționa pentru a le
urma (Russell și Bakken, la adresa http://www.ianrpubs.unl.edu/epublic/
live/g1449/build/g1449.pdf).
Se poate observa cum abilitatea de a lua decizii face parte din autonomia comportamentală, din
autonomia atitudinală și din autonomia cognitiv ă.
O alta definiție, care are în comun cu aceasta ideea c ă se acționează pentru a duce la îndeplinire

deciziile proprii, a fost propus ă de Zimmer-Gembeck (2001):
Autonomia comportamentală înseamn ă „autoconducere, reglare a propriului comportament și
acționare conform propriilor decizii”.

Autonomia funcională este definita într-un mod asemănător cu autonomia comportamentală:
• Autonomia funcțională se referă la procesul de dezvoltare a unei strategii pentru a atinge scopurile,
prin mijloace de autoreglare și autocontrol (Beyers și colab., 2003).
• Autonomia funcțională constă în „abilitatea de a dezvolta strategii pentru atingerea scopurilor
fixate”, abilitate care implic ă perceperea competenței (abilitatea de a evalua utilitatea diferitelor
strategii), perceperea controlului (abilitatea de a alege o strategie destul de eficient ă pentru a permite
realizarea scopului) și perceperea responsabilității (Noom, Dekovic, Meeus, 2001).
După părerea lui Noom, Dekovic și Meeus (2001), autonomia funcională se aseaman ă cu
conceptele: ,,independența funcională" (Hoffman, 1984), „pregatirea cognitiv ă pentru acțiune"
(Markus, Wurf, 1987), independența (Frank și colab., 1988) și „control personal"(Flammer, 1991)
(Noom, Dekovic, Meeus, 2001).
Autonomia valorilor constă în a avea „atitudini și credințe independente, legate de spiritualitate,
politici morale” (Russell și Bakken, 2002, apud. Russell și Bakken la adresa
http://www.ianrpubs.unl.edu/ epublic/live/g1449/build/g1449.pdf) sau în a deține „un set
independent de credințe și principii, rezistente la presiunea celorlalți” (http://psy.ucsd.edu
/~mmullane/Psychology180Lecture5AutonomyandIntimacy.html).
Prima definiție specifică domeniul din care fac parte valorile, în timp ce a doua menționează
calitatea acestora de a fi rezistente la presiuni le exterioare.
Autonomia valorilor pare a fi opus ă conformismului, definit de Russell și Bakken (la adresa
http://www.ianrpubs.unl.edu/epublic/live/g1449/build/g1449.pdf) ca fiind „sensibilitate fa ță de
opiniile colegilor de aceeași vârsta, ceea ce presupune urmarea și copierea ideilor și a modelelor
comportamentale oferite de prieteni sau colegi”.

Nonconformismul , este considerat de ei ca dimensiune a autoconducerii, alturi de abilitatea de a lua
decizii și de încrederea în sine.
Corelația dintre autonomia personală și vârstă
Majoritatea cercetătorilor au sesizat faptul că există o relație directă între autonomie și vârstă.
Așadar s-a constatat că încă din adolescență își face apariția legătura puternică dintre autonomia
personală și formarea identității (Fleming, 2005a), între unele dimensiuni ale autonomiei personale
(autonomia atitudinală, emoțională și funcțională) și adaptarea psihosocială (Noom, Dekovic,
Meeus, 1999).
MJ. Noom, M. Dekovic și W. Meeus (2001, apud Graf, 2003) au identificat o ușoară creștere a
autonomiei emoționale cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani.
L. Steinberg și S.B. Silverberg (1986, apud Fleming, 2005a) au observat, de asemenea, o creștere
lentă a autonomiei emoționale pe măsura înaintării în vârstă.
Există câteva studii, printre care cel al lui Greenberg (1984), care a testă că autonomia
comportamentală crește pe parcursul adolescenței și prezintă diferențe între începutul și sfârșitul
adolescenței (Fleming, 2005a).
Totodată , s-a observat, că modul în care se face trecerea de la adolescență la vârsta adultă este
puternic influențat de nivelul de dezvoltare al autonomiei personale (Fleming, 2005b).
Alte cercetări au avut ca obiectiv identificarea legăturilor dintre autonomi a personală și starea de
sănătate ale individului.
Concluziile acestor cercetări au evidențiat faptul că, în general, persoanele care suferă de agorafobie
sau de tulburări de alimentație (bulimie ori anorexie) și cele dependente de tutun sau de alcool au un
nivel scăzut al autonomiei personale (Franken, [f.a.]).
Chou (2000) a descoperit corelații semnificative, la adolescenți, între simptomatologia depresivă și
trei dimensiuni ale autonomiei emoționale (individuația, non dependența față de părinți și de-
idealizarea părinților).
Au existat unele încercări de a explica sănătatea mai bună a persoanelor cu o autonomie dezvoltată,
prin faptul că acestea au un stil de viață mai sănătos decât cele cu o autonomie redusă (Franken, la
adresa http://www.lifeskillstraining.org/ autonomy19c.htm).
Conform rezultatelor obținute de D. Franken în urma investigării a 1800 de subiecți, persoanele cu

un nivel înalt al autonomiei, comparativ cu celelalte, sunt mai implicate social, mai vesele, mai
calme, mai generoase, mai tolerante, mai asertive, au un autocontrol mai puternic și mai multă
încredere în sine, manifestă mai puține simptome de anxietate, de depresie, de răzvrătire, au mai
puține probleme maritale, sunt mai rezistente la stres și au o alimentație mai săracă în calorii
(Franken, la adresa http://www.life skillstraining. org/ autonomy19c.htm).
PREMIZELE APARIȚIEI LIPSEI DE ASUMARE A RESPONSABILITĂȚII
Iresponsabilitatea
În ultimii 30 de ani , atitudinile permisive au inceput s ă isi faca prezenta si sa patrunda în domenii
cheie cum ar fi : mass-media , politica , literatura si nu în ultimul rand într-un domeniu cheie, cel
educational.
S-a inoculat părinților faptul că pentru o mai buna creștere a copiilor lor acestia trebuie să evite
exercitarea autoritatii și pedepsele fata de copil și să nu stabilească sau să impună limite asupra
spațiului de creștere al copilului.
(They have given parents the notion that, în raising their children, they must avoid authority and
punishment and never establish or enforce limits on a child's growth space).
Părinții care adoptă această abordare favorizează dezvoltarea iresponsabilității.
Nu se face referire la lene sau la alte lucruri mărunte, ci la o iresponsabilitate deplină unde copilul
crede că lui nu i se aplică nici o regulă.
Atunci când o astfel de atitudine, de iresponsabilitate este neobservată sau necontestată, copiii nu
reușesc să deprindă obiceiurile de bază ale auto-îngrijirii.
Eșecul în lucrurile mărunte (curățenia, ordinea, bunele manierele ) se poate transforma încet, într-o
mare avalanșă de activitati pline de dezinteres care diminuează si îngroapă încrederea în sine.
Copilul tinde să creadă că: "Nu mă voi ocupa de lucrurile importante dacă nu știu cum să mă

descurc cu cele mărunte".
CARACTERISTICI ALE PERSOANEI RESPONSABILE SI A CELEI LIPSITE DE
ASUMARE
Trăsături caracteristice lipsei de asumare a responsabilității
Trăsături caracteristice ale asumării responsabilității față de cele ale lipsei de
asumare a responsabilității
Asumarea Respons abilității Lipsa de Asumare a Responsabilității
Pragmatic si realist.
Pune întrebări, cerceteaza, accept ă dovezile și
îmbrățișează adevărul.
Intelegător și echilibrat psihic.Fantezist.
Evită realitatea.
Îmbratișează gandirea legată de magie sau
fantezie.
Se află in permanentă negare.
Respinge dovezile.
Onestitate. Falsitate.
Atent , ordonat , intr-o permanentă concentrare.In derivă, incoerent , neconcentrat, zbuciumat,
haotic.
Analizează lucrurile atent si are deschidere către
nou.Se bazeaza pe obiceiurile sale sau alege calea
cea mai usoara , simpla.
Gândire și exprimare clară și consecventă..Obscuritate, imprecizie , limitare, incoerență ,
indecizie.
Invata din experientele avute.Contestă , ignoră sau isi modifică propriul
istoric după bunul plac.
Face eforturi sa priceapă lucrurile din jurul său. Dezinteres.
Autodisciplina. Control pe emotii/impusluri. Reactioneaza impulsiv. Accepta orice situatie
impusa.
Face ceea ce sustine ca va face . Face ce il taie capul.

Indeplineste obligatiile comune. Evita obligatiile comune.. Trisează.
Deschis la idei si informatii noi.
Curios.
Intelept.Respinge adaptarea la nou.
Încăpățânat si incuiat la minte.
Ignorant.
Consecvent și de încredere. Se scuză mereu , cand este rugat câte ceva.
Ia in calcul mai multe puncte de vedere. Accepta doar opinia sa.
Riguros, grijuliu si atent. Neglijent si distras.
Asumarea responsabilității
Flexibil si adaptabil la nou.Lipsa Asumării Responsabilității
Rigid si inadaptabil.
Competent. Manipulant.
Autonom. Dependent.
Curaj. Lasitate.
Cauta solutii.
Isi asumă vina in cazul unor esecuri.Atribuie vina sa altcuiva.
Integru. Nefidel.
Constient si intelept. Inconstient si ignorant.
Respectă principiile și valorile morale. Se supune neconditionat.
Participant. Spectator.
Are in vedere opinia proprie. Are in vedere propriile fapte.
Vorbind cu oamenii. Vorbind despre oameni.
Construirea unor relații durabile bazate pe cine
suntem in realitate.In cautarea unor relatii usor de instrumentat
bazate pe ceea ce lasam sa se inteleaga/facem
Aleg să . . .
M-am hotarât să . . . Am fost nevoit să . . .
Nu am avut incotro . . .
Cunoaste faptul ca alegerile și acțiunile mele au
importanta și produc consecințe.
Depinde de mine să reusesc in ceea ce imi
propun!Totul depinde de soartă, destin și șansă.
Atribuie norocului sau destinului rezultatele pe
care le obtine.
Sunt neajutorat , nu pot face nimic!

CAUZE DECLANȘATOARE / ETIOLOGII
FACTORI SAU CAUZE POTENTIALE ALE APARITIEI LIPSEI DE
ASUMARE A RESPONSABILITĂȚII
Lipsa de afecțiune (în copilarie) :
Un individ privat de afecțiune în copilarie, va simți nevoia sa fie protejat, fiindu-i
teama de necunoscut;
Persoanele cu aceasta afecțiune prefera sa locuiasca împreuna cu parinții pe o perioada mai
lunga decat ceilalti, iar familie își întemeiaza la o vârsta avansata deoarece se tem de angajamente,
de casatorie și fug de responsabilitatea de a avea un copil.
Stima de sine scazuta:
In the Ultimate guide to becoming confident i said that once a person develops low self
esteem they might assume that they will mess things up. When a person becomes sure they
will make mistakes they might avoid the responsibility all together
Responsabilizarea timpurie :
(Copilului căruia i s-au pus în brațe probleme de adult, de către părinți sau societate).În acest sens
avem copilul care este forțat sau nevoit să muncească de la o vâstă foarte fragedă.
Odatată ajuns la vâstă adultă , el ar putea simtii nevoia să-și retrăiască perdioada pierdută.

Copilaria rasfatata
Cunoastem, cu totii, pe cineva ai carui parinti nu au spus niciodata „Nu”. Nu si-au disciplinat
copilul, nu l-au ajutat sa dobandeasca aptitudini care sa il ajute sa se descurce in viata si, cand
copilul a „crescut mare”, au continuat sa il cocoloseasca. In astfel de situatii, o trecere brusca de la a
avea mereu pe cineva care sa faca lucrurile in locul lui la a fi nevoit sa aiba un loc de munca si sa
plateasca facturi poate fi o povara foarte mare pentru „copilul” in cauza. Familiarizarea cu
conceptele de baza ale varstei adulte ar fi trebuit sa fie facuta gradual, in timpul anilor de formare,
insa acest lucru nu s-a intamplat la timp.
Copilaria abuziva
La cealalta extrema, cineva care a fost abuzat in copilarie, de parinti prea autoritari, de exemplu, ar
putea simti nevoia de a recupera anii inocentei netraite cu adevarat.
Departe de parinti, pot face acum ceea ce isi doresc, prin urmare ar putea sa se intoarca mintal la
varsta copilariei.
Frica de moarte
Sa cresti mare inseamna sa devii adult. Sa devii adult inseamna sa constientizezi ca imbatranesti.
Imbatranind, ajungi in varsta.
Daca esti in varsta, inseamna ca in curand vei muri , cu toate că moartea face parte din ciclul natural
al vietii,fapt pentru care cultura occidentala a negarii mortii, idealizeaza tineretea.
Prin urmare, moartea trebuie sa fie infruntata, negata, ignorata.
Acest aspect te poate distrage complet de la constientizarea mortii și scufundarea ta intr-o eterna
lume a copilariei.
(Evitarea asumării ) :
Această încercare de evitare de a-și asuma responsabilitatea este strâns legată de teama de a comite
greșeli.

Odată ce o persoană devine prea tematoare fa ță de comiterea unor posibile greseli, ajung ând in cele
din urma să evite si asumarea responsabilitatii în eventualitatea unor consecințe negative.
Teama de esec :
Există o multime de persoane care se tem de esec , astfel ei decid să nu încerce să-și atingă
obiectivele.
Aceste persoane sunt de părere că le este mai bine ca ei nici măcar să nu încerce, decât să
încerce și să eșueze.
Toleranța scăzută față de emoțiile negative:
Some people are afraid to take responsibility because they have low tolerance to negative
emotions. If a person is unable to handle the emotional pressure that comes with
responsibility then they might develop a fear of taking responsibility. See How emotional
sensitivity leads to psychological disorders
Teama de competi ție:
Anumite indivizi se tem de asumarea responsabilitatii deoarece vor sa evite cazul in care ar
putea să ajungă mai rău decât competitorii săi.
Dacă un copil are un frate care a obținut mai mereu rezultate mai bune decât el, atunci acest
copil ar putea să-și dezvolte teama de a-și asuma responsabilitatea doar pentru a nu-și pierde
fratele în această ,,competiție” nescrisă.

Teama de a nu repeta greșelile trecutului (fie proprii sau ale altora):
Some people develop the fear of taking responsibility after going through a bad experience
that happened when they were in charge. If a person made a serious accident while driving
and as a result injured someone else they might develop the fear of taking responsibility.
Sunt persoane care manifesta o teamă patologică de a nu repeta aceeasi experienta.
Se gandesc ca daca ar putea evita capcanele in care au fost prinsi cei care s-au maturizat
inaintea lor, ar putea sa fie salvati de dezamagirea la care au fost martori inainte.
Teama de angajament
Persoana cu o frică de angajament poate fi interesat doar de sex sau de relatii ocazionale, dar nu si
de o relatie serioasă.
Poate promite ca vor fi implicați, dar la scurtă vreme, vor invoca un motiv de despărțire.
Nu sunt puțini aceia care se tem de angajament, care vor sa fie liberi cat mai mult timp si sa amane
momentul in care se vor aseza la casa lor, însă lipsa lor de asumare a responsabilității pentru aceste
lucruri nu face decât să-i mențină captivi.
Sistemul educational defectuos
Cele mai multe scoli nu te invata sa fii adult.
Copiii si tinerii ajung sa stapaneasca informatii stiintifice complexe, stiu, de exemplu, ca
„mitocondriile sunt uzinele energetice ale celulei”, insa nu stiu sa isi plateasca facturile, sa isi faca
programare la doctor.
In multe scoli se uit ă faptul că elevii ar trebui sa fie invatati cum sa devina membri productivi ai
societatii.
Lipsa exemplelor pozitive
Adolescenții din ziua de astăzi ajung să își aleagă drept modele de urmat diverse ,,personalități”
controversate din așa zisa ,,lume mondenă” promovată în exces de televiziuni.
In filme sau in show-urile de televiziune, sunt rare exemplele de adulti prezentati intr-o lumina

pozitiva.
Persoanele aflate la varsta maturitatii, sau „trecute de prima tinerete” sunt vazute in cultura media ca
niste carcase goale a ceea ce au fost candva, pe cand tinerii sunt plini de vitalitate, vibranti, isi
traiesc viata cu toate panzele sus.
Oamenii sunt in permanenta inundati cu mesaje care transmit ideea ca tineretea si frumusetea sunt
singurele lor calitati, asa ca trebuie sa lupte impotriva imbatranirii.
Traim intr-o cultura in care ni se inoculeaza sentimentul ca suntem validati atata vreme cat suntem
atractivi, sa imbatranesti ar insemna sa nu mai fi dorit. apoi, mai poate exista trauma de a fi vazut
viata parintilor deteriorata din cauza bolii, a varstei sau a incapacitatii de a-si salva casnicia.
Incapacitatea de a face fata situațiilor normale de viață
În calitate de adulti, adesea suntem confruntati cu diverse situatii si trebuie sa invatam cum sa le
depasim.
De exeplu în momentul în care intervin diverse conflicte, analizam, argumentam și explicam.
În situația în care persoana nu își asumă responsabilitatea , cu siguranță că nu va face asta însă s-ar
putea sa strige, sa aiba manifestari asemanatoare cu crizele de tantrum intalnite la copii.
Desigur, cei mai multi dintre noi ne putem pierde cumpatul ocazional, putem avea iesiri
necontrolate, insa o persoana care reactioneaza astfel in mod constant, in loc sa își solutioneze
problemele, s-ar putea să-și accentueze starea de dezechilibru psihic.

INFLUENTELE FAMILIALE – INTERNE
EXTERNE – MASS-MEDIA , ETC

LEGĂTURA DINTRE LIPSA DE ASUMARE A RESPONSABILITĂȚII CU DIFERITE
TULBURĂRI
Deoarece nu putem atribui lipsa de asumare a responsabilitatii unei singure tulburări , (din punct de
vedere somatic) aceasta apare adesea asociată de tulburarile anxioase și de tulburările de
personalitate.
Dintre acestea amintim Fobia Sociala asociata de Tulburarea de personalitate evitanta și Tulburarea
de personalitate dependenta cu elemente din tulburarea de personalitate narcisistica.
Tulburarea anxioasă sau anxietatea , este definită de către specialiști ca fiind o tulburare a
afectivității manifestată prin stări de neliniște, teamă și îngrijorare excesivă, care nu sunt motivate
de pericole reale
Tulburările de anxietate sunt cele mai răspândite probleme de ordin psihic, afectând 28.8% din
populație.
Acestea pot să apară în urma interacțiunii mai multor factori de risc: genetici, de personalitate,
cognitivi, evenimente negative din viața persoanei.
Cu toate că tulburările anxioase sunt tratabile, doar o treime dintre persoanele care suferă de aceste
afecțiuni caută ajutor specializat.
Fundamental, anxietatea are un rol important pentru supravietuire, ea pregateste organismul pentru
reactiile de lupta sau de fuga necesare in cazul unui pericol.
De asemenea, in doze moderate, ea ajuta la a identifica potentiale probleme din viitor si, in
consecinta, la a actiona in directia impiedicarii aparitei acestora. Este demonstrat stiintific (Curba lui
Yerkes si Dodson) ca un anumit nivel de anxietate creste abilitatea de a performa, insa un nivel prea
ridicat de anxietate inhiba aceasta abilitate, actionand asemenea unui obstacol.

De aceea, angoasa nu este in sine negativa, insa tulburarile anxioase prezinta necesitatea de a apela
la ajutor specializat.
Tulburarile anxioase difera de angoasa fireasca prin persistenta pe o perioada de 6 luni si prin
modalitatile in care perturba viata persoanei afectate, interferand fie cu performanta la locul de
munca, fie cu mentinerea unor relatii sociale satisfacatoare, fie cu armonia in viata de cuplu si chiar
cu toate aceste aspecte la un loc.
Simptomele anxietatii sunt atat psihice cat si fizice, si variaza in functie de tipul tulburarii anxioase,
insa in general afectiunea se manifesta prin ingrijorare excesiva in privinta banilor, slujbei, familiei,
sanatatii, chiar si atunci cand nu este deloc cazul; ganduri obsesive, imposibil de controlat;
asteptarea celui mai tragicdeznodamant, in mod irational; stare generala de nelinste si emotii
inexplicabile; cosmaruri; imposibilitatea de relaxare; iritabilitate; insomnie; tensiune
musculara;dificultati la inghitire; dureri de cap; urinare frecventa sau diaree; respiratie rapida sau
dificultate in respiratie; palpitatii; frisoane;
In cadrul tulburarilor anxioase, persoana se afla in permanenta intr-o stare de alerta, dar fara un
obiect precis.
Astfel, organismul este mereu pregatit sa se apere, fara sa stie de fapt care sunt pericolele.
Este lesne de inteles cum o astfel de situatie perpetuata pe parcursul mai multor luni poate conduce
la epuizare psihica si fizica.
Persoana se concentreaza atat de mult pe ganduri, pe detalii, pe posibilitati de a i se intampla ceva
rau, incat devine foarte dificil pentru ea sa mai poata vedea imaginea de ansamblu, sa se raporteze la
realitatea cotidiana a vietii sale.
In categoria tulburarilor anxioase sunt incluse:
tulburarea de panica
fobia specifica
anxietatea sociala
tulburarea obsesiv-compulsiva
stresul posttraumatic
anxietatea generalizata.
Fobia socială

Ce este fobia socială?
Teama bine definită și stabilă de a atrage atenția asupra sa în una sau mai multeși diferitesituații
sociale.
Este vorba despre situații în care persoana se teme că va fi evaluată prin prisma prestațiilor sale
sociale, a performanțelor în plan social.
Teama în fobia socială
➔de a se situa în centrul atenției;
➔de a se expune în fața unor persoane necunoscute cu risc de a fi evaluat și (sau) criticat de
către acestea;
➔de a se face de râs prin insuficiență în prestația sa socială;
➔de a avea senzația de jenă sau de înjosire;
➔de a roși când îi este rostit numele sau este introdus unor persoane necunoscute, persoane
care ocupă poziții înalte, persoane cu autoritate sau persoane de sex opus considerate
atractive;
➔de a avea tremurături ale mâinilor când manâncă sau bea o cafea în prezența unor astfel de
persoane;
➔teama de a-i tremura vocea când ia cuvântul în fața unui grup sau are o discuție cu persoane
din categoria menționată.
Diferența între a fi rușinos, situație prin care a trecut fiecare dintre noiși a avea fobie socială nu este
foarte clar delimitată.
Semnele și simptomele descrise pot să apară la o persoană cu fobie socială dar nu cu intensitatea
(tăria) și amplitudinea pe care o trăiește subiectiv persoana respectivă.
În fobia socială există senzația că teama este nerezonabilă sau exagerată.
Cea mai de temut este teama:
➔de a vorbi în fața altora;
➔de a fi lăsat singur în compania unor persoane necunoscute fiind nevoit să poarte o
conversație cu acestea;
➔de a întâlni sau a fi prezentat unor oameni noi, de regulă autorități;
➔de a mânca în prezența lor, de a întreba ceva sau a purta o discuție;

➔de a se face de râs în fața altora prin comiterea unor greșeli;
➔de a se dovedi insuficient și incapabil în conversație;
➔de aarăta că este anxios, nervos, teama că ceilalți îi observă nervozitatea.
Expunerea la situații sociale (contacte sociale) sau stimulii fobici duce la anxietate sau atac de
panică.

Fobia socială limitată sau generalizată
fobia socială este limitată atunci când anxietatea se manifestată doar în anumite situații ca de ex
teama de a lua cuvântul în fața celorlalți (grup) sau a lua contact cu persoane necunoscute;
sau fobie socială generalizată atunci când anxietatea apare în majoritatea situațiilor descrise mai sus.
Comportamente de siguranță
Expunerea la situații sociale nu poate fi evitată, face parte din viața omului. Persoanele cu fobie
socială recurg la comportamente de siguranță pentru a evita situațiile și contactele sociale în scopul
de a reduce anxietatea. Unele dintre acestea sunt:
recurgerea la un machiaj abundent pentru a masca roșeața feței;
folosirea ochelarilor de soare pentru a ascunde nervozitatea;
purtarea de haine mai largi pentru a ascunde tremurăturile;
tusea la începutul sau în timpul unui discurs pentru a ascunde tremurul vocii;
ținerea unei cești de cafea cu ambele mâini pentru a ascunde nervozitatea și tremurăturile;
și nu în ultimul rând consumul de alcool pentru a trăi mai ușor stabilirea de contacte sociale.
Întrucât în fobia socială ceea ce generează simptome de anxietate este contactul cu oamenii se poate
folosi termenul antropofobie.
Prevalența fobiei sociale.

Conform datelor statistice din Europa și SUA fobia socială se întalneste la 10-15% din populatia
adultă.
Se apreciază că fobia socială este unul dintre mai frecvente tulburări în cadrul sindromului
anxietate.
Diagnosticul de fobie socială este frecvent dar ignorat.
Probabil că datele statistice sunt mult mai crescute dacă luămîn considerare faptul că persoanele cu
fobie socială nu caută asistență medicală și rămân nediagnosticate.
Fobia socială este întâlnită în proporție egală atât la bărbați cât și la femei.
Debut și posibile cauze ale fobiei sociale.
Fobia socială debutează în copilărie sau adolescență.
Drept cauze sunt implicați factorii genetici, bolile (fobiile) psihice ale părinților, mediul de
dezvoltare și creștere în copilărie, schimbări frecvente de mediuca și lipsa de abilități cerute de
adaptarea la un nou mediu de de viață, pentru a numi doar câteva dintre cauzele fobiei sociale.
Diferența între agorafobie, anxietate generalizatăși fobia socială
Toate acestefobii sunt caracterizate prin simptome de anxietate dar în timp ce persoana cu
agorafobie se teme de mulțime iar persoana cu anxietate generalizată trăiește o stare de anxietate
continuă, persoana cu fobie socială nu are dificultăți de a se afla în locuri publice ca cinematografe,
săli de concerte, aule universitare.
Dificultățile apar atunci când persoana devine centrul atenției și este nevoită să ia cuvântul în
mulțime, să ia contact cu anumite persoane cu autoritate și status socialînalt.
Problema apare atunci când prestația sa poate fi evaluată și criticată (adică modul de stabilire a
contactului în sine, conținutul conversației, comportamentul în timpul unei conversațiietc).
Simptomele de anxietate pot fi generate de gândul că nu se ridică la nivelul cerințelor celorlalți, că
nu are suficiente cunoștințe sau abilități ca să facă față situației.
Persoana cu fobie socială poate să meargă la o conferință în care sunt diferiți experți susțin
prelegeri. Aici se poate pierde în mulțime.
Aceeași persoană are dificultăți în a participa la seminarii de lucru în care este nevoită să ia cuvîntul
în fața altora și mai mult, să meargă la o băutură, după seminarii împreună cu persoane care fac
parte din grup.
Alte situații dificile sunt: participarea la seri de dans, participarea la mese festive, pauza de masă
împreună cu alții, contactul cu persoane publice sau cu persoane de sex opus.
Persoana cu fobie socială întreține relațiile cu familia și prietenii apropiați dar are dificultăți în a

stabili noi contacte sociale cu persoane din categoria amintită.
Persoana cu fobie socială nu are probleme în a lua contact ca anonim cu o persoană de pe stradă.
Dificultatea apare atunci când se teme de evaluare și critică.
Persoanele cu fobie socială au puțini prieteni și o rețea socială redusă, pot ajunge să se izoleze social
și să aibă dificultăți în carieră sau în planul relațiilor personale.
Persoanele cu fobia socială pot dezvolta o depresie sau recurg la consumul de alcool pentru a depăși
dificultățile în a stabili contacte sociale (ceea ce poate duce la alcoolism).
Și senzațiile corporale sunt diferite:
în fobia socială: roșeața feței, tremurături ale mâinilor;
în agorafobie: senzație de nod în gât, amețeli, slăbiciune în brațe și membre inferioare, senzația de
instabilitate;
în anxietatea generalizată: tensiune, încordare sau durere musculară, dificultăți de înghițire.
Tulburarea de personalitate , se definește ca tipar stabil de trăiri afective și comportamente, ce
deviază semnificativ de la standardul culturii de apartenență a respectivului individ, este generalizat
și inflexibil, are debutul în adolescență sau prima parte a vieții adulte, este stabil în timp și
generează distres sau dizabilitate.
Tulburările de personalitate sunt abordate sub aspectul modelului trăsăturilor, văzute ca fiind relativ
stabile transsituațional;
Tulburările de personalitate apar atunci când trăsăturile de personalitate devin foarte inflexibile,
dezadaptative și generează dizabilitate și distres;
Aceste tulburări pot fi egodistonice (persoana trăiește o stare de distres) sau egosintonice (nu apare
distresul legat de boală).
În primul caz trăirea afectivă negativă apare legat de prezența bolii și reacțiile celorlalți la aceasta,
în timp ce în cel de-al doilea caz, individul nu acceptă că are o tulburare de personalitate, dar poate
trăi stări de distres datorită faptului că cei din jur nu-l acceptă așa cum este.
Tulburările de personalitate sunt grupate astfel:
●Grupa A – include tulburările de personalitate de tip paranoid, schizoid și schizotipal.
Trăsătura comună a acestora este excentricitatea.

●Grupa B – include tulburările de personalitate de tip antisocial, borderline, histrionic și
narcisist.
Trăsăturile comune ale acestora sunt teatralitatea, emotivitatea, extravaganța.
●Grupa C – include tulburările de personalitate de tip evitant, dependent, obsesiv-compulsiv.
Trăsăturile comune ale acestora sunt anxietatea, teama.
Tulburările de personalitate nespecificate anterior reprezintă o categorie utilizată în două situații:

(a)simptomele indică o tulburare de personalitate, cu trăsături aparținând mai multor tulburări
din această grupă diagnostică, însă nu sunt îndeplinite criteriile pentru a diagnostica o
anumită tulburare de personalitate;
(b)simptomele indică o tulburare de personalitate, dar trăsăturile sugerează o tulburare
neinclusă în categorizarea DSM IV ( ex., personalitate pasiv-agresivă).
Tulburarea de personalitate evitantă/ anxioasă

Tulburarea de personalitate evitantă este caracterizată de un tipar de inhibiție socială.
Persoanele cu această tulburare au sentimentul de a fi inadecvate și au o sensibilitate exagerată la
aprecierile negative ale celorlalți.

Tabloul clinic al tulburării de personalitate evitantă
Inhibiția socială, sentimentul de inadecvare și hipersensibilitatea la evaluări negative se manifestă în
patru sau mai multe dintre următoarele modalități:
➔evită profesiile ce presupun contacte interpersonale frecvente, de teama criticelor, a
dezaprobării sau respingerii;
➔nu se implică în relații dacă nu are siguranța că celălalt îl place;
➔este reținut în relațiile intime de teama de a nu fi ridiculizat;
➔îl îngrijorează ideea de a fi criticat sau respins în situațiile sociale;
➔este inhibat în situații interpersonale noi, din cauza sentimentelor de inadecvare;
➔se vede pe sine ca fiind incapabil să se descurce în relații sociale, neatractiv și inferior
celorlalți;
➔este extrem de precaut când trebuie să-și asume riscuri personale sau să se implice în
activități noi de teama de a nu se face de râs.

Debut și evoluție
Tulburarea de personalitate evitantă debutează adesea în prima parte a adolescenței, când se
manifestă prin timiditate, izolare și teamă de străini sau situații noi. Deși timiditatea la copil este
precursorul obișnuit al tulburării de personalitate evitante, în majoritatea cazurilor aceasta are
tendința de a se estompa treptat odată cu înaintarea în vârstă.
Indivizii care vor dezvolta această tulburare devin tot mai timizi și evitanți pe parcursul adolescenței
și la începutul vieții de adult, atunci când relațiile sociale cu persoane noi devin deosebit de
importante. Acest diagnostic trebuie utilizat cu mare prudență la copii și adolescenți, deoarece în
cazul lor comportamentul timid și evitant poate fi corespunzător fazei de dezvoltare.

Elemente de diagnostic dependente de mediul cultural și de gen
Pot exista mari variații privind nivelul până la care diferite medii culturale și grupuri etnice privesc

timiditatea și comportamentul evitant ca fiind adecvate. În plus, comportamentul evitant poate fi
rezultatul problemelor de adaptare consecutive imigrării.
Tulburarea de personalitate evitantă pare să fie la fel de frecventă la bărbați și la femei.

Elemente asociate care susțin diagnosticul
Persoanele cu tulburare de personalitate evitantă evaluează adesea cu multă atenție mișcările și
expresiile celor cu care vin în contact. Comportamentul lor anxios și tensionat poate provoca
ridiculizare și batjocură din partea celorlalți, ceea ce le va confirma nesiguranța cu privire la propria
persoană. Le este foarte teamă de posibilitatea de a reacționa la critica venită din partea celorlalți
prin plâns sau prin înroșirea feței. Acești oameni sunt descriși ca fiind emotivi, timizi, singuratici și
izolați. Cele mai mari probleme vizează funcționarea socială și profesională. Respectul de sine
scăzut și hipersensibilitatea la respingere duc la restrângerea contactelor interpersonale.
Astfel, oamenii cu tulburare de personalitate evitantă devin izolați și de obicei nu au o rețea socială
de suport suficient de largă pentru a-i ajuta în situații de criză. Deoarece își doresc afecțiune și
acceptare, își imaginează relații ideale cu ceilalți. Comportamentul evitant le afectează și
funcționarea profesională, deoarece încearcă să evite situațiile sociale care pot fi importante pentru
satisfacerea cerințelor de bază ale unui loc de muncă sau pentru avansare.
Multe persoane prezintă trăsături de personalitate evitantă. Dar aceste trăsături vor fi încadrate în
tulburarea de personalitate evitantă numai atunci când sunt rigide, inadaptate și stabile, și determină
deteriorare funcțională semnificativă sau discomfort subiectiv.
Tulburare de Personalitate Dependentă

Face parte din grupul tulburărilor de personalitate anxioase alături de tulburarea de personalitate
fobică și obsesiv-compulsivă. Tulburarea de personalitate dependentă se întâlnește de obicei la
femei și se definește prin nevoia exagerată a persoanei ca altcineva să aibă grijă de ea, să ia decizii
în locul ei, comportament de supunere și dependență emoțională.
Caracteristicile tulburării de personalitate dependentă
Persoana cu tulburare de personalitate dependentă nu poate trăi pe propriile picioare, trăiește prin
alții. Are nevoie de stimulare și sprijin continuu din partea altora. Nu are propriile ținte și interese în
viață, își lasă viața în mâinile altora cu încredere oarbă, acceptă să fie condusă în viață de către alții
(de ex partener de viață). Este lipsită de păreri proprii sau nu și le exprimă de teama de a nu fi
părăsită. Încrederea în sine ca și imaginea de sine slabă face ca o astfel de persoană să evite să-și
asume responsabilitatea pentru activitățile zilnice căci se îndoiește de capacitatea ei de a se
descurca. De obicei orice activitate zilnică sau decizie este inițiată și condusă de către altcineva.
Anxietatea este trăsătura generală, persoana cu tulburare de personalitate dependentă trăiește cu
teama de separare ca și cu teama să trăiască singură. O astfel de persoană este imatură, are nevoie de
un partener ca să obțină atenție și protecție. Dificultatea apare atunci când persoana de care au fost
dependente toată viața (ca de ex soțul) decedează. Atunci persoana cu tulburare de personalitate
dependentă poate face un episod de depresie.
Tabloul clinic al tulburării de personalitate dependentă
➔nevoia ca altcineva să se ocupe de ea, să-i organizeze viața, să ia decizii în locul ei;
➔nevoia de protecție și sprijin continuu;
➔teama de separare de persoana de care depind;
➔incapacitatea de decizie cu privire la viața proprie și la micile activități zilnice;
➔evitarea asumării responsabilității, îi lasă pe alții să decidă cu privire la existența și viața
proprie;
➔dificultăți în a-și exprima opiniile temându-se să nu piardă sprijinul persoanelor de care
depinde;

➔dificultăți în a-și planifica activități proprii, a derula un proiect propriu în mod independent,
lipsa de interese și preocupări proprii;
➔se simte neajutorată lăsată singură, îi este teamă să se descurce pe cont propriu;
➔trăiește cu teama de a fi păsăsită, abandonată;
➔are nevoia de a intra în relații prin care să primească sprijin și atenție.
Tulburarea de personalitate dependentă exemple
O doamnă în vârstă al cărei partener s-a stins din viață întâmpină dificultăți din ce în ce mai mari în
locuința proprie căci toate activitățile zilnice, cumpărăturile, facturile, planificarea vacanțelor etc era
făcută de către soț. Doamna suferă o depresie și ajunge să fie internată în spital. Persoana în cauză
nu are nici un interes, timpul liber și l-a petrecut urmându-și soțul. Nici cu activitățile zilnice nu este
familiarizată căci curățenie nu-i place să facă iar de cumpărături și plata utilităților numai soțul s-a
ocupat. După pierderea soțului practic ea a fost în imposiblitatea să se descurce la domiciliu iar
separarea a generat anxietate și depresie. Întrebată ce-i plăcea să facă în timpul liber pomenește de
fiecare dată de interesele lui și nu ale ei. Nu poate să ia o decizie legată de activitatea dintr-o zi, se
simte neajutorată și caută pe cineva care să-i organizeze viața.
Diagnosticul diferențial al tulburării de personalitate dependentă
Teama de abandon și separare este întâlnită și în tulburarea de personalitate bordeline numai că în
aceast caz reacția este impulsivă, de autodistrugere și mutilare, de lezare a propriului corp. O
persoană cu tulburare de personalitate bordeline, când simte amenințarea cu separarea, trece de la
dragoste la ură față de aceeași persoană. În tulburarea de personalitate dependentă persoanele se
agață de alții, atârnă desperate de alții și acceptă cu supunere condițiiile existenței alături de cealaltă
persoană. Dacă separarea se produce există risc de dezvoltare a tulburărilor afective ca de ex
depresie.

Tulburare de Personalitate Narcisistă
Face parte din grupul B al tulburărilor de personalitate etichetate ca dramatice.
Tulburarea de personalitate narcisistă se descrie printr-un model de comportament constant dominat
de nevoi de grandiozitate, nevoi de apreciere și admirație din partea celorlalți și cu un nivel empatic
scăzut. Persoanele cu această tulburare nu înțeleg trăirile emoționale ale celorlalți, țin cont doar de
interesele proprii.
Persoana cu tulburare de personalitate narcisistă este o persoană centrată pe sine însuși, pe nevoile
proprii, de mărire, de status, de succes personal, fie că este vorba de carieră sau acumulare de bunuri
materiale.
Caracteristicile tulburării de personalitate narcisistă
Tulburarea de personalitate narcisistă este definită prin nevoi de grandoare, nevoi de admirație, de
apreciere, de recunoaștere a meritelor reale sau imaginare. Persoana narcisistă se crede superioară
celorlalți și prin urmare solicită întâietate, acordarea de privilegii și favorizarea în diferite situații,
pornind de la idea că este o persoană dotată în raport cu ceilalți, și prin urmare se așteaptă sau
solicită o tratare specială. Nu ține cont de alții, și acționează în favoarea propriilor interese chiar
dacă lezează interesele altora, are tendința de a-i fololsi pe ceilalți pentru a-și atinge scopurile într-
un mod manipulativ și fără scrupule. Comportamentul este perceput ca arogant, superior de către
alții.
Tabloul clinic al tulburării de personalitate narcisistă
➔imagine de sine grandioasă, de care narcisistul este îndrăgostit, îndrăgostit de propria sa
imagine de sine;
➔trăirea senzației cum că este o persoană importantă, cu semnificație deosebită, exagerată;
➔se așteaptă să fie tratată înaintea celorlalți, mai bine decât alții, fără a avea merite;

➔se așteaptă fie tratată conform așteptărilor sale;
➔preocupată de fantezii legate de putere, acumulare de bunuri, frumusețe sau dragoste;
➔se consideră unică și consideră că poate fi înțeleasă doar de către persoane cu status înalt;
➔are nevoi exagerate de mărire, de atenție și admirație;
➔îi manipulează, se folosește de alții ca să-și atingă scopurile;
➔empatie scăzută, nu are capacitate de înțelegere pentru emoțiile și nevoile altora;
➔percepută de către ceilalți ca o persoană arogantă, cu aer de superioritate;
➔persoană invidioasă pe alții sau se consideră a fi obiectul invidiei altora.
Tulburare de personalitate narcisistă exemple
O persoanăde sex masculin care lucrează în mediul universitar afișează o atitudine superioară în
raport cu colaboratorii săi și așteaptă de la ceilalți să fie tratată cu înalt respect. Atitudinea și felul
său de a fi face ca ceilalți să-l evite. Faptul că este evitat îl pune pe seama promovării și înaintării în
treapta ierarhică pe care o așteaptă de ani de zile. Asta poate să fie doar în închipuirea lui căci
colegii au rezultate de cercetare cu mult mai avansate. În discuțiile între colegi se așteaptă la laude și
aprecieri și rămâne surprins când nu se întâmplă așa. Se simte ușor criticat și poate deveni chiar
irascibil. Atunci încearcă să le submineze autoritatea celorlalți și să atragă atenția. Organizează
simpozioane și evenimente de promovare a intereselor proprii, atrage jurnaliști prin oferirea de
beneficii și reușește să participe la emisiuni televizate și interviuri radio prin care își face publică
activitatea și așteaptă recunoaștere și admirație. Își dedică timpul pentru a-i spiona pe ceilalți și a le
crea obstacole într-o eventuală promovare. Se consideră a fi o persoană unică, cu merite deosebite.
Diagnosticul diferențial al tulburării de personalitate narcisistă
Diferența se face cu tulburarea de personalitate histrionică. Ca și aceasta persoanele cu tulburare de
personalitate narcisistă au nevoie de atenție și apreciere, nevoia de admirație dar aceasta se pune pe
seama faptului că ele se consideră persoane superioare. Aceste persoane au nevoi de grandoare, se
cred dotate cu capacități deosebite de ex intelectuale, au fantezii, idei de mărire, nevoi de status înalt
sau se împacă cu inchipuirea că dețin o poziție înaltă.