Liberarea de Raspundre Penala Reglementari de Drept Comparat

3. LIBERAREA DE RĂSPUNDRE PENALĂ – REGLEMENTĂRI DE DREPT COMPARAT

3.1 Liberarea de răspundere penală în contextul legislației statelor din spațiul fostei URSS (Federația Rusă, Ucraina, Belorusia)

Soluționarea adecvată a problemelor dezvoltării și perfecționării instituției liberării de răspundere penală impune, într-o anumită măsură, analiza comparativă a prevederilor legislative referitoare la această instituție din Codul penal al Republicii Moldova cu cele din codurile penale ale altor state. Mai întîi vom analiza legislația unor state din spațiul fostei URSS după care vom compara legislațiile penale a unor state europene.

Astfel în Capitolul 11 al CP al Federației Ruse din 1996 sunt prevăzute următoarele modalități de liberare de răspundere penală:

Liberarea de răspundere penală în legătură cu căința activă (art.75 CP);

Liberarea de răspundere penală în legătură cu împăcarea cu partea vătămată

(art.76 CP);

Liberarea de răspundere penală în legătură cu expirarea termenelor de

prescripție (art.78 CP).

Inițial, în calitate de modalitate de liberare de răspundere penală a fost prevăzută și „Liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situației”(art. 77 CP), însă prin Legea Federației Ruse Nr. 162 din 08.12.2003 această modalitate de liberare a fost invalidată.

O altă modalitate de liberare de răspundere penală este și cea inclusă în Capitolul 13 CP al Federației Ruse – Liberarea de răspundere penală în legătură cu actul de amnistie (art.84 CP).

În Capitolul 14 CP al Federației Ruse se regăsește și „Liberarea minorilor de răspundere penală cu aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter educativ” (art.90 CP). Totodată, un șir de articole din Partea specială a legii penale cercetate conțin note ce prevăd liberarea de răspundere penală în legătură cu căința activă.

Acestea sunt notele prevăzute la art.122 CP „Contaminarea cu maladia SIDA”, art.127.1 CP „Traficul de ființe umane”, art.205 CP „Terorismul”, art.206 CP „Luarea de ostatici”, art.208 CP „Organizarea unei formațiuni paramilitare ilegale sau participarea la ea”, art.210 CP al FR „Crearea sau conducerea unei organizații criminale”, art.222 CP „Procurarea, transferul, vînzarea, păstrarea, transportarea sau purtarea ilegală a armelor și munițiilor”, art.223 CP „Fabricarea ilegală a armelor”, art.228 CP „Circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor”, art.275 CP „Trădarea de Patrie”, art.276 CP„Spionajul”, art.278 CP „Uzurparea sau menținerea forțată a puterii de stat”, art.282.1 CP „Organizarea comunități extremiste”, art.282.2 CP „Organizarea activității unei organizații extremiste” și art.291 CP „Darea de mită”.

În general, modalitățile de liberare de răspundere penală ce se conțin atît în Partea generală cît și în cea specială a CP al FR sunt analoage celor prevăzute în CP al RM, există însă și unele particularități privind reglementarea lor legislativă și aplicativă. Este de remarcat faptul că Legea penală a FR nu prevede astfel de modalități de liberare de răspundere penală ca „Liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere contravențională” (art.55 CP al RM), „Liberarea de răspundere penală în legătură cu renunțarea de bună voie la săvîrșirea infracțiunii” (art.56 CP al RM), „Liberarea condiționată de răspundere penală” (art.59 CP al RM).

Potrivit doctrinei penale ruse, înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea contravențională contravine noțiunii și temeiului răspunderii penale și din aceste motive CP al FR în acțiune din 1996 a renunțat la formularea prevederilor ce ar permite recalificarea contravențională.

Cît privește „renunțarea de bună voie la săvîrșirea infracțiunii” aceasta, potrivit CP al FR, constituie o circumstanță care exclude infracțiunea și nu o modalitate de liberare de răspundere penală, această problemă necesitînd să fie investigată în detaliu.

„Împăcarea” potrivit CP al RF, comparativ cu al tării noastre(art.109 CP al RM), are caracter discreționar, în plus aplicabilitatea acesteia este limitată prin condiția „săvîrșirea infracțiunii pentru prima oară”. Toate acestea ne îndreptățesc să credem că legiuitorul nostru este mai predispus să economisească represiunea penală la soluționarea relațiilor juridico- penale de conflict.

Sub aspect aplicativ este remarcabil faptul că urmărirea penală nu poate înceta în temeiul art.75, 76, 78 CP al FR dacă persoana ce urmează să fie liberată de răspundere penală se pronunță împotrivă, în astfel de situații urmărirea penală continuînd în ordine obișnuită. Considerăm că și acest subiect trebuie discutat pentru observarea impactului pe care îl poate avea asupra legislației penale a RM.

Actualul Cod penal al Ucrainei a fost adoptat de Rada Supremă la 5 aprilie 2001 și a intrat în vigoare la 1 septembrie 2001. Legea penală utilizează în repetate rînduri termenul „liberarea de răspundere penală», cu toate acestea însă, precum și în cazul Codului penal al RM, noțiunea acestei instituții lipsește.

Potrivit doctrinei penale ucrainene, prin liberare de răspundere penală se înțelege -„refuzul statului în persoana instanței de judecată corespunzătoare, efectuat în conformitate cu legea penală și cea procesual-penală, de aplicare a măsurilor cu caracter juridico-penal asupra persoanelor care au comis infracțiuni” .

Modalitățile liberării de răspundere penală pot fi clasificate în două grupe:

obligatorii (imperative) – în prezența cărora instanța de judecată este obligată să înceteze urmărirea penală. Astfel de modalități sunt prevăzute în art.45 CP (liberarea de răspundere penală în legătură cu căința activă), în art.46 CP (în legătură cu împăcarea) în art.49, 106 CP (în legătură cu expirarea termenelor de prescripție);

facultative (discreționare) – prezența cărora permit, dar nu obligă instanța de judecată să înceteze urmărirea penală. La această grupă se atribuie liberarea de răspundere penală în legătură cu încredințarea pe chezășie (art.47 CP), în legătură cu schimbarea situației (art.48 CP), liberarea de răspundere penală cu aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter educativ (art.97 CP).

Despre liberarea de răspunderea penală se menționează și în Partea specială a Codului penal al Ucrainei, fiind prevăzută în art. 111 (Trădarea de patrie), art.114 (Spionajul), art.175 (Neachitarea salariilor, burselor, pensiilor sau altor plăți obligatorii), art.212 (Eschivarea de la plata impozitelor, taxelor, alte plăți obligatorii), art.255 (Crearea unei organizații criminale), art.258 (Actul de terorism), art.260 (Crearea ilegală a formațiunilor militare), art.263 (Traficul ilegal de arme, muniții și explozivi), art.289 (Răpirea ilegală a mijlocului de transport), art.307 (Producerea, fabricarea, achiziționarea, depozitarea, transportul, transferul sau vînzarea ilegală de droguri, substanțe psihotrope sau a analogelor lor), art.311 (Producerea, fabricarea, achiziționarea, deținerea, livrarea precursorilor), art.369 (Darea de mită). În acest context prezintă interes norma prevăzută de art.175 CP al Ucrainei ce nu are analog în Legea penală a RM potrivit căreia persoana care gestionează o întreprindere, instituție sau organizație este liberată de răspundere penală pentru abuz de serviciu care constă în neplata nejustificată a salariului mai mult de o lună, precum și a burselor, pensiilor sau altor plăți obligatorii pentru cetățeni, precum și deturnarea de fonduri destinate acestor plăți, în cazul în care, pînă la tragerea la răspundere penală, sunt puse în aplicare plățile indicate.

Este de observat că, potrivit legislației penale ucrainene, dreptul de liberare de răspundere penală este de competență exclusivă a instanței de judecată (alin.2 art.44 CP al Ucrainei).

De asemenea, legislația penală a acestui stat, ca și cea a Federației Ruse, interzice încetarea urmăririi penale în temeiul liberării de răspundere penală dacă cel ce urmează să fie liberat se pronunță împotrivă la aceasta (alin.2 al art.71 CPP al Ucrainei).

În Partea generală a CP al Republicii Belarus sunt prevăzute următoarele modalit ăți de liberare de răspundere penală:

în legătură cu expirarea termenelor de prescripț ie (art.83 CP);

tragerea la răspundere contravențională (art.86 CP);

pierderea caracterului social-periculos al faptei (art.87 CP);

căința activă (art.88 CP);

repararea benevolă a prejudiciului cauzat (art.881 CP);

împăcarea cu victima (art.89 CP);

actul de amnistie (art.95 CP);

liberarea de răspundere penală a minorilor (art. 118 CP).

În Partea specială a Codului penal al Republicii Belarus, de asemenea, sunt incluse note la o serie întreagă de articole care dispun liberarea de răspundere penală în legătură cu căința activă, de exemplu: notele de la art. 235 „Legalizarea („spălarea”)” bunurilor materiale, obținute pe cale ilegală, art.287 „Crearea ilegală a unei formațiuni militare”, art.289 „Terorismul”, art.291 „Luarea de ostatici”, art.328 „Circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor”, art.357 „Chemări la răsturnarea sau schimbarea prin violență a puterii de stat”, art.358 „Spionajul”, art.431 „Darea de mită”, art.432 „Mijlocirea mitei”.

Comparativ cu Legea penală a RM cea a Republicii Belarus prevede întreruperea termenelor de prescripție, nu în cazul săvîrșirii unei noi infracțiuni pentru care poate fi aplicată pedeapsa cu închisoarea pe un termen mai mare de doi ani (art.60 CP al RM), ci atunci cînd persoana comite o nouă infracțiune intenționată (art.83 CP al RB).

Liberarea de răspundere penală în legătură cu pierderea caracterului social-periculos al faptei (art. 87 CP al Republicii Belarus) poate avea loc în cazul în care se constată că, la momentul examinării cauzei penale, datorită schimbării situației fapta comisă si-a pierdut caracterul social periculos.

Comparativ cu art.58 CP al RM care reprezintă echivalentul acestei modalități de liberare de răspundere penală, Legea penală a Republicii Belarus nu prevede liberarea de răspundere și în cazul pierderii pericolului social al persoanei în legătură cu schimbarea situației. Din acest punct de vedere constatăm că legea noastră penală este mai dispusă spre reeducarea persoanelor care au comis infracțiuni în afara limitelor răspunderii penale.

În conformitate cu art.89 CP al Republicii Belarus liberarea de răspundere penală în legătură cu împăcarea cu victima, spre deosebire de art.109 CP al RM, are caracter discreționar. Această comparație ne permite să concluzionăm că legea noastră penală este mai predispusă să încurajeze vinovații să se împace cu victima spre deosebire de Legea penală a Republicii Belarus care încurajează mai mult compensarea benevolă a prejudiciului pricinuit (art.881 CP al RB).

3.2 Instituția liberării de răspundere penală în legislația statelor europene (România, Franța, Germania)

Prevederi analogice instituției liberării de răspundere penală se conțin și în legislațiile penale a statelor europene. Astfel Codul penal al României prevede în art.90 instituția înlocuirii răspunderii penale care, după natura juridică, echivalează cu modalitatea de liberare de răspundere penală cu tragerea la răspundere contravențională prevăzută de art.55 CP al RM.

Potrivit doctrinei penale romîne „înlăturarea răspunderii penale” este instituția juridică ce reglementează modul în care instanța de judecată, în cazul săvîrșirii unei infracțiuni, înlocuiește răspunderea penală cu o răspundere extrapenală dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, în scopul unei mai eficiente și echitabile restabiliri a ordinii de drept. În raport cu prevederile art.90 CP al României, înlocuirea răspunderii penale poate fi dispusă de instanță numai dacă sunt întrunite, cumulativ, următoarele condiții:

• condiții cu privire la infracțiunea săvîrșită: să fie săvîrșită o infracțiune; pedeapsa aplicabilă respectivei infracțiuni să fie amendă sau închisoarea pînă la un an ori fapta să fie una de furt (art.208 CP), abuz de încredere (art.213 CP), înșelăciune în formă tip (art.215 alin.1 CP), delapidarea în formă tip (art.2151 alin.1 CP) distrugere în formă tip (art.217 CP), distrugere din culpă (art.219 alin.1 CP) dacă valoarea pagubei nu depășește 10 lei sau neglijența în serviciu art.249 CP) dacă valoarea pagubei nu depășește 50 lei.

• condiții referitoare la persoana infractorului: să nu mai fi fost condamnat anterior; să nu i se fi aplicat anterior mai mult de două măsuri administrative; prejudiciul cauzat să fie integral acoperit pînă la pronunțarea hotărîrii; atitudinea făptuitorului după comiterea infracțiunii să dovedească regret; există suficiente date pentru a considera că făptuitorul poate fi îndreptat fără a i se aplica o pedeapsă.

Spre deosebire de condițiile prevăzute de art.55 CP al RM cele incluse în art.90 CP al României sunt mult mai restrictive și datorită acestui caracter, după cum relatează autorul romîn M.A.Hotca, normele care reglementează înlocuirea răspunderii penale au intrat într-o cvasi-desuetudine, dovadă în acest sens fiind lipsa, în ultimii ani, a unor cazuri în care să se facă aplicarea acestei instituții.

Potrivit art.91 CP al României, în cazul în care instanța dispune înlocuirea răspunderii penale, aplică una din următoarele sancțiuni cu caracter administrativ:

1. Mustrarea;

2. Mustrarea cu avertisment;

3. Amendă de la 10 lei la 1000 lei.

Pe lîngă această modalitate de liberare de răspundere penală ce se caracterizează ca fiind una discreționară, Legea penală a României mai prevede și unele modalități imperative numite „Cauze care înlătură răspunderea penală” (Titlul VII al părții generale CP), acestea fiind: amnistia (art.119 CP), prescripția răspunderii penale (art.121 CP), lipsa plîngerii prealabile sau retragerea acesteia (art.131 CP) și împăcarea părților (art.132 CP).

În contextul cercetărilor efectuate prezintă interes instituția prescripției care este o cauză care înlătură răspunderea penală pentru o infracțiune comisă, datorită trecerii unei perioade de timp de la data săvîrșirii acesteia. Această instituție echivalează cu modalitatea de liberare de răspundere penală în legătură cu expirarea termenilor de prescripț ie prevăzută de art.60 CP al RM. Potrivit art.122 CP al României, cel mai mare termen de prescripție este de 15 ani, stabilit pentru infracțiuni a căror pedeapsă este închisoarea mai mult de 15 ani. Cel mai mic termen de prescripție este de 3 ani pentru infracțiuni cu închisoarea care nu depășește un an sau amenda.

Despre întreruperea termenilor de prescripție se vorbește în art.123 și 124 CP al României și are loc atunci cînd se îndeplinește orice act procesual care trebuie comunicat și făptuitorului (învinuit/inculpat). După fiecare întrerupere începe un nou termen de prescripție. Indiferent de numărul de întreruperi, în cazul în care termenul de prescripție este depășit cu încă jumătate, intervine prescripția specială. Prescripția răspunderii penale este suspendată pe timpul cît o dispoziție legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal. Potrivit art.121 CP al României infracțiunile împotriva păcii și omenirii sunt imprescriptibile.

Partea specială a CP al României de asemenea conține prevederi ce se referă la liberarea de răspundere penală în legătură cu căința activă așa numitele „cauze de nepedepsire”. Acestea sunt prevederile art.167 CP „Complotul”, art.170 CP „Nedenunțarea”, art.255 CP „Darea de mită”, art.262 CP „Nedenunțarea unor infracțiuni”, art.323 CP„Asocierea pentru săvîrșirea de infracțiuni”.

Spre deosebire de CP al României, legislațiile penale a celorlalte state europene prevăd nu modalități de liberare de răspundere penală, ci modalități de liberare de pedeapsă care după natura lor juridică corespund instituției liberării de răspundere penală.

Astfel, în Partea generală a Codului Penal al Franței din 1992,în art.132-59 se menționează: „Liberarea de pedeapsă poate avea loc atunci cînd resocializarea infractorului a fost atinsă, daunele au fost recuperate iar urmările negative, provocate de fapta infracțională, și-au încetat efectul. Instanța judecătorească care ordonă eliberarea de pedeapsă are dreptul să hotărască dacă decizia de liberare de pedeapsă să fie sau nu inclusă în cazierul judiciar.

Liberarea de pedeapsă nu produce efecte asupra plăților judiciare.” Un astfel de conținut ne determină să considerăm că aici se subînțelege liberarea de răspundere penală în legătură cu căința activă.

Legea penală a Franței mai prevede și instituția „Amînarea pronunțării pedepsei” care ar putea să corespundă cu modalitatea de liberare de răspundere penală în legătură cu expirarea termenilor de prescripț ie prevăzută de art.60 CP al RM.

Amînarea pronunțării pedepsei în reglementarea juridico-penală a Franței poate fi de trei tipuri: 1) amînarea ordinară (art.132-60 – 132-62); 2) amînarea cu termen de încercare (art.132-63 – 162-65); 3) amînarea cu prescripția instanței (art.132-66 – 132-70).

Amînarea pronunțării pedepsei potrivit primului tip are loc în cazul în care instanța consideră că „autorul infracțiunii este pe cale de a se corecta, prejudiciul este compensat și frauda, care servește obiectul urmăririi penale, va înceta” (partea 1 art.132-60). Totodată instanța stabile ște în decizia sa data la care va pronunța pedeapsa (partea 2 art.132-60). Cu toate acestea amînarea pronunțării pedepsei poate fi dispusă numai dacă învinuitul, în cazul unei persoane fizice, sau reprezentantul acestuia, în cazul unei persoane juridice, este prezent la audiere (partea 3 art.132-60).

Decizia despre pedeapsă se pronunță nu mai tîrziu de un an de la decizia de amînare (st.132-62). În ședința a doua, instanța poate să libereze inculpatul (nu pronunță sentința de condamnare cu stabilirea pedepsei, ceea ce înseamnă că-l liberează de răspundere penală), poate stabili pedeapsa prevăzută de lege sau poate din nou să amîne stabilirea pedepsei în condițiile și în conformitate cu prevederile art.132-62.

Amînarea pronunțării pedepsei potrivit celui de al doilea tip corespunde mai mult modalității de liberare condiționată de răspundere penală prevăzută de art.59 CP al RM și constă în amînarea pronunțării pedepsei, stabilindu-i vinovatului un termen de încercare ce nu poate depăși un an. Decizia curții este supusă executării imediate (art. 132-63).

În doctrină această modalitate de liberare este numită – probațiune și potrivit surselor de drept penal ea a fost introdusă în legislația penală a Franței în 1975, fiind preluat din dreptul penal anglo-american.

Amînarea pronunțării pedepsei cu „stabilirea unui termen de încercare” poate fi pusă în aplicare doar în prezența concomitentă a următoarelor condiții:

1) persoana în cauză nu a mai comis alte delicte sau fapte penale, și

2) infractorul este pe cale de a se corecta, iar prejudiciul se compensează (articolul 132-63, 132-60).

Termenul de încercare include următoarele acțiuni obligatorii: vinovatul este obligat să răspundă la apelurile funcționarului responsabil de chestiuni de probare, să-i furnizeze informațiile și documentele necesare pentru a-i fi verificate sursele de subzistență, să avertizeze despre orice schimbare de reședință și muncă. În plus, în fiecare caz, luînd în considerare personalitatea inculpatului și circumstanțele infracțiunii sau delictului comis, judecătorul îi poate impune și alte obligații care sunt opționale (să-și continue studiile sau educația profesională, să urmeze un examen sau tratament medical, să repare prejudiciul chiar și în absența unei acțiuni civile, să se abțină de la conducerea unor mijloace de transport, să nu viziteze locurile de vînzare a băuturilor alcoolice, să nu viziteze alți condamnați, în special complicii infracțiunii, să nu păstreze sau să nu poarte armă de foc, etc. (articolul 132-43 – art. 132-45 ).

Prevederi de stimulare se conțin și în articolele din Partea specială a Codului penal al Franței. De exemplu, în art.414-2 se menționează că „Orice persoană care a încercat să comită una dintre infracțiunile prevăzute la art. 411-2, 411-3, 411-6, 411-9 si 412-1 este scutită de pedeapsă în cazul în care, după ce a informat autoritățile judiciare sau administrative, a fost posibilă prevenirea faptei și, după caz, identificarea altor delicvenți”. În art.414-3, de asemenea se menționează că, „orice persoană care a participat la conspirația definită de articolul 412-2 este scutită de pedeapsă în cazul în care, înainte de a fi urmărită penal, a dezvăluit autorităților competente existența conspirației ceea ce permite identificarea altor participanți”.

Codul penal al Republicii Federale Germania de asemenea prevede modalități de liberare de răspundere penală dar care sunt reglementate în limitele instituției liberării de pedeapsă. Astfel în pct.1 al art.78 CP „Termenii de prescripție” se menționează: „Expirarea termenilor de prescripție exclude pedeapsa și măsurile de corectare și securitate”. Potrivit aceluiași articol termenele de prescripție nu se aplică pentru infracțiunile prevăzute de art.220 (genocidul) și art.211 (omorul).

Pct.3 a art.78 CP al Germaniei stabilește termenii de prescripție pentru diferite categorii de infracțiuni, cel mai mare termen fiind de 30 ani pentru infracțiuni a căror pedeapsă este închisoarea pe viață, iar cel mai mic termen este de 3 ani pentru săvîrșirea unor delicte a căror pedeapsă este închisoarea pe un termen mai mic de un an.

În art.78a se menționează că termenele de prescripție se calculează din momentul consumării faptei. În cazul în care consecința ce intră în componența infracțiunii, survine mai tîrziu, atunci termenele de prescripție se calculează din acel moment. Termenele de prescripție potrivit art.78b se suspendă:

pînă la împlinirea celui de al optsprezecelea an de viața al victimei dacă în

privința acesteia a fost comisă o faptă prevăzută de art. 176-179;

pe durata în care, potrivit legii, urmărirea penală nu poate fi pornită sau nu

poate continua. Aceste prevederi nu se aplică în cazul în care fapta nu poate fi investigată din cauza lipsei plîngerii de învinuire privată, nu există permisiunea sau indicațiile respective de efectuare a urmăririi penale.

Din conținutul art.78c rezult ă că termenul de prescripție se întrerupe în raport cu desfășurarea acțiunilor de urmărire penală sau a celor judiciare indicate în acest articol. După întrerupere, termenul de prescripție se calculează din nou.

Urmărirea penală nu mai poate avea loc din cauza prescripției în cazul în care după expirarea termenului dublu indicat în art.78a au mai expirat cel puțin trei ani precum și în cazul în care termenul de prescripție potrivit legilor speciale este mai mic de trei ani.

Partea specială a CP al Germaniei, de asemenea, conține o serie de prevederi de stimulare, numite „Căință activă” și se referă la anumite infracțiuni. De exemplu, în alin.1 al art.83a CP se menționează: „În cazurile prevăzute de articolele 81 („Trădarea statului Federativ”) și 82 („Trădarea teritoriului”), instanța poate diminua pedeapsa sau să renunțe la pedeapsă, în cazul în care autorul, benevol, renunță la continuarea punerii în aplicare a actului și previne pericolul ce-i este cunoscut …”. Liberarea de pedeapsă în legătură cu căința activă este prevăzută și pentru continuarea activității partidului recunoscut neconstituțional (art.84), activitatea de agent în scopul sabotajului (art.86), spionaj (art. 98), crearea organizației criminale (art. 129), crearea comunit ăților teroriste (art. 129 a), etc.

De remarcat este faptul că liberarea de pedeapsă în cazurile prezentate poartă caracter discreționar, există însă și prevederi cu caracter imperativ, obligînd instanța să libereze persoana care a comis o infracțiune. Potrivit art. 149 CP al Germaniei, pedeapsa nu se aplică persoanei pentru pregătirea falsificării banilor sau a altor simboluri de plată în cazul în care renunță în mod voluntar la săvîrșirea infracțiunii pregătite, previne pericolul provocat, distruge, și face inutile mijloacele de falsificare sau notifică existența lor organelor de drept sau le transmite acestora. În conformitate cu alin.9 al art. 261 CP al Germaniei nu se aplică pedeapsa pentru „spălarea banilor” persoanei care, în mod voluntar, a informat autoritățile competente, dacă în acel moment infracțiunea nu este descoperită în totalitate sau parțial de către organele de drept și autorul știe despre aceasta. În art.310 CP al Germaniei se menționează că nu se pedepsește persoana care benevol a stins incendiul înainte ca autoritățile să-l fi localizat și înainte ca incendiul să fi produs și alte pagube decît cele produse deja.

Prevederi stimulatorii liberatoare de pedeapsă în legătură cu căința activă sunt stipulate și într-un șir de alte articole referitoare la „Crearea unei situații periculoase de producere a unei explozii cu folosirea energiei nucleare” (art.307), „Crearea unei situații periculoase de producere a unei explozii cu folosirea substanțelor explozive” (art.308), „Abuzul de radiații ionizante” (art.309), „Evacuarea de radiații ionizante” (art.311), „Producerea incorectă a instalațiilor tehnico-nucleare”(art.312), „Crearea situației legate de inundații” (art.313) etc. Investigînd prevederile de stimulare din Partea specială a CP al Germaniei putem menționa că, spre deosebire de legislația penală a Republicii Moldova, conform căreia căința activă poate avea loc doar după săvîrșirea infracțiunii, în dreptul penal al Germaniei căința activă poate avea loc și la etapa preinfracțională. Totodată prevederile de stimulare de cele mai multe ori poartă un caracter discreționar.

Rezumînd cele expuse în prezentul capitol putem menționa că instituția liberării de răspundere penală a fost și continuă să rămînă foarte actuală mai ales acum cînd vectorul politicii țării noastre este orientat spre edificarea unui stat de drept în care pedeapsa penală nu reprezintă un scop în sine ci un mijloc juridic de reeducare și corecție a persoanelor care au încălcat restricțiile stabilite de legea penală. Liberarea de răspundere penală este acea instituție de drept penal menită să contribuie eficient la reeducarea vinovaților în săvîrșirea infracțiunilor prin stimularea comportamentului lor pozitiv, pe de o parte, iar, pe de altă parte, la economisirea rațională și eficientă a represiunii penale în condițiile în care restabilirea ordinii de drept este posibilă și în afara limitelor răspunderii penale.

Societățile democratice în general precum și oamenii de știință în particular sunt permanent preocupați de perfecționarea dar și căutarea noilor alternative răspunderii penale utile procesului de prevenire și curmare a criminalității.

CONCLUZII

Generalizarea celor expuse permite formularea următoarelor concluzii:

Întregul proces al apariției și dezvoltării instituției liberării de răspundere penală în reglementarea juridico-penală națională poate fi impărțit în trei etape consecutive, fiecare marcînd pași importanți în perfecționarea acesteia:

1) Prima etapă, include perioada începînd cu epoca antică și pană la adoptarea Codului penal al RSSM din 1961;

2) A doua etapă de dezvoltare ulterioară a instituției liberării de răspundere penală cuprinde perioada de acțiune a CP al RSSM din 1961 și

3) A treia etapă începe odată cu adoptarea CP al RM in 2002 și continuă și în prezent.

Folosirea pentru prima oară în legislația penală a termenului „liberare de răspundere penală” alături de noțiunea „liberarea de pedeapsă” (1959-1961) a servit temeiul studierii însăși a conținutului noțiunii răspunderii penale pentru a răspunde anume la întrebarea prin ce se deosebește răspunderea penală de pedeapsă și de la ce totuși urmează să fie liberată persoana care a săvarșit o infracțiune. Astfel concluzionăm că soluționarea problemelor fundamentale ale

instituției liberării de răspundere penală devine indisolubil corelată cu însăși noțiunea, conținutul, temeiul și limitele răspunderii penale. Prin urmare a fost identificat și concretizat conceptul răspunderii penale care a și stat la baza prezentei teze.

Prevederile legislației penale naționale cu privire la instituția liberării de răspundere penală sunt mai aproape după conținut cu prevederile analogice a legislațiilor penale a statelor CSI decît a celor europene, fapt absolut firesc deoarece aceste țări impreună cu Republica Moldova, fiind membre ale fostei URSS, au avut legislații penale aproape identice.

Totodată este de remarcat faptul că legislațiile statelor europene nu fac diferență între răspundere penală și pedeapsă iar delimitarea liberării de răspundere penală de liberarea de pedeapsă este specifică doar legislațiilor statelor CSI.

Pornind de la originea termenului „răspundere”, prin deducție logică și prin prisma structurii normei juridice s-a stabilit că răspunderea penală constă în obligația persoanei care a comis o infracțiune de a suporta sancțiunea (pedeapsa) prevăzută de norma de încriminare a legii penale.

În ipoteza faptului că liberarea de răspundere penală poate avea loc doar în prezența temeiului răspunderii penale, precum și a faptului că legea penală nu folosește aceeași terminologie în cazul temeiului răspunderii penale și a faptei pentru săvarșirea căreia se poate dispune liberarea de răspundere penală, s-a impus necesitatea studierii acestui subiect, în final ajungîndu-se la concluzia că singurul temei al răspunderii penale este infracțiunea și doar în prezența acesteia se poate pune problema liberării de răspundere penală. În acest context pot propune substituirea termenului „faptă ce conține semnele componenței de infracțiune” stipulat în art.53 CP cu termenul „infracțiune”. Totodată propun și modificarea prevederilor art.51 CP în care să se menționeze: „Singurul temei al răspunderii penale este infracțiunea”.

Prin liberarea de răspundere penală, în sensul dreptului penal material, se înțelege scutirea persoanei care a comis o infracțiune de la obligația de a suporta pedeapsa prevăzută de norma de încriminare a legii penale, iar, în sensul dreptului procesual penal, se înțelege încetarea urmăririi penale sau a procesului penal în privința persoanei vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni.

Esența liberării de răspundere penală sub aspectul dreptului penal material constă în scutirea persoanei care a comis o infracțiune de la realizarea obligației de a suporta sancțiunea prevăzută de norma de încriminare a legii penale, iar sub aspect procesual penal – în scutirea acesteia de la stabilirea și pronunțarea publică, în numele legii, prin sentința de condamnare a pedepsei penale.

Liberarea de răspundere penală a persoanei care a comis o infracțiune nu contravine principiului constituțional „Prezumția de nevinovăție” dacă ea va renunța la dreptul său de a-i fi dovedită vinovăția în săvîrșirea infracțiunii în cadrul unui proces judiciar public. Astfel propun completarea prevederilor art.53 CP al RM cu sintagma „Pînă la judecarea cauzei penale în ședință de judecată publică persoana nu poate fi liberată de răspundere penală dacă pledează nevinovat”.

Temeiul liberării de răspundere penală este inoportunitatea realizării răspunderii penale în prezența minimului necesar de condiții prevăzute de legea penală pentru liberarea de răspundere penală a persoanei care a săvîrșit o infracțiune dacă reeducarea ei poate fi obținută în afara limitelor acestei răspunderi.

Liberarea de răspundere penală se deosebește de circumstanțele care exclud infracțiunea prin faptul că poate avea loc doar dacă există temeiul răspunderii penale adică doar în prezența infracțiunii, în timp ce ultimele circumstanțe exclud aprecierea faptei ca infracțiune și, în esență, exclud răspunderea penală.

Liberarea de răspundere se deosebește de liberarea de pedeapsă prin specificul etapelor procesual-penale. Instituției liberării de răspundere îi este caracteristică perioada de pană la pronunțarea sentinței de condamnare iar instituției liberării de pedeapsă – cea de după pronunțarea sentinței de condamnare. Totodată aceste două instituții se mai deosebesc și după competența organului căreia îi aparține dreptul de liberare a persoanei. Astfel, dreptul de liberare de răspundere penală îi aparține procurorului și instanței de judecată, iar dreptul de liberare de pedeapsă îl are doar instanța de judecată.

Nu toate cazurile de liberare de răspundere penală prevăzute în Partea specială a CP corespund naturii juridice a acestei instituții, unele din ele, după conținutul lor, corespunzînd și totodată dublînd prevederile circumstanței – renunțarea de bună voie la săvîrșirea infracțiunii (art.278 alin.6 CP; alin.2 art.337 CP). Din aceste considerente este rațională modificarea respectivelor prevederi astfel încît să stimuleze comportamentul pozitiv post criminal al infractorilor prin liberarea lor de răspundere penală.

Recomandări. „Orice cercetare dă naștere altor cercetări!”

Astfel, pe măsura aprofundării cunoștințelor asupra instituției liberării de răspundere penală am întîlnit unele întrebări ce n-au putut fi cuprinse de prezentul studiu, acestea fiind recomandate pentru realizarea cercetărilor de perspectivă:

Studierea instituției liberării de răspundere penală sub aspectul concurenței modalităților acesteia.

Investigarea oportunităților de liberare de răspundere penală a persoanelor juridice și elaborarea propunerilor corespunzătoare în acest sens.

Investigarea aspectelor procesuale și criminologice privind realizarea liberării de răspundere penală la diferite etape ale procesului penal.

Cercetarea și perfecționarea cadrului juridic privind răspunderea pentru neaplicarea sau aplicarea ilegală a modalităților de liberare de răspundere penală.

BIBLIOGRAFIE

Surse bibliografice în limba română

Legislația națională

Constituția R.M. din  29.07.1994, publicat la 12.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 1, data intrării în vigoare : 27.08.1994

Legea Republicii Moldova Nr.277-XVI din 04.11.2005 / Monitorul Oficial al R. Moldova nr.161-163/795 din 02.12.2005

Codul penal al R.M. din 18.04.2002, cu ultimele modificări, publicat la 14.04.2009 în Monitorul Oficial Nr. 72-74

Codul penal al Republicii Moldova din 24.03.1961 // Veștile R.S.S.M., 1961, nr.10, art.42, 350p.

Codul de procedură penală al R.M. din 14.03.2003, cu ultimele modificări, publicat la 07.06.2003 în Monitorul Oficial Nr. 104-110, data intrării în vigoare 12.06.2003

Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republici Moldova cu privire la practica judiciară în cauzele penale privind minorii nr.39 din 22.11.2004, Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, 2005, nr.7, p.6

Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, nr.1ra-443/2004 din 22.06.2004

Literatură de specialitate

Aramă E. Istoria dreptului românesc . Chișinău: Tipografia Centrală FEP., 1995, 235p.

Augustin Ungureanu. Drept penal român – partea generală. Lumina, București, 1995, 570p.

Barbăneagră A. și alții Codul Penal comentat și adnotat. Chișinău: Cartier,

2005, 656p.

Borodac A. și alții. Drept penal. Partea generală. Chișinău, Editura Știința,

1994, 368p.

Borodac A., Gherman M., Răspunderea penală. În: Legea și Veața. 2005, nr.

11 , 19p.

Borodac A.,Bujor V.,Florea C.,Florea V. Drept Penal. Partea Generală,

editura: Știința, Chișinău, 590p.

Boroi A. Drept penal. Partea generală. București, BECK, 2000, 345p.

Botnaru S. și alții. Drept penal. Partea generală. Chișinău: Cartier, 2005,

624p.

Bujor V., Larisa B. Drept penal comparat: (Partea generală): Note de curs. Chișinău ,Univ. De criminologie, Tipogr. Orhei, 2003,763p.

Bulai Constantin. Manual de Drept Penal. Partea generală. București: ALL Beck, 1997, 629p.

Dicț. Expl. al limbii române. București: Univers Enciclopedic, 1998, 1192p.

Dolea I. și alții. Drept procesual penal. Ediția I. Chișinău: Cartier, 2005, 960p.

Dongoroz V. și colaboratorii. Noul cod penal și codul penal anterior, prezentare comparativă. București: Editura politică, 1968, 630p.

Dvoracec Maria V. Istoria dreptului românesc. Iași, 1992, 342p.

Glavan B. Analiza juridică a trăsăturilor caracteristice ale noțiunii răspunderii penale prevăzute de art.50 al CP al RM. Anuar științific, ed. a IX-a, Probleme actuale ale prevenirii și combaterii criminalității, Chișinău, 2009, 300p.

Glavan B. Liberarea de răspundere penală a persoanelor care au comis infracțiuni privind circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor. Anuar științific, ed. a VIII-a, Probleme actuale ale prevenirii și combaterii criminalității, Chișinău, 2008, 320p.

Glavan B. Liberarea de răspundere penală în reglementarea juridico-penală a Republicii Moldova de pînă la mijlocul sec.XX. Legea și viața, 2009, nr.4, 35p.

Glavan B., Capațină I. Evoluția instituției liberării de răspundere penală e parcursul celei de-a doua jumătăți a sec.XX. Avocatul poporului, 2009, nr.5-6, 20p.

Hanga V. Istoria dreptului românesc. Dreptul cutumiar. Iași: 1993, 146p.

Hotca M.Drept penal: partea generală. București: C.H.Beck, 2007, 708p.

Ioan Ceterchi . Istoria dreptului românesc în trei volume, Vol.I, București: Acad.R.S.R., 1980, 439p.

Molcuț E., Oancea D. Drept Roman. București: „ȘANSA-S.R.L.”, 1995, 342p.

Nistoreanu Gh, Boroi A. Drept penal. Partea generală. București: ALL Beck., 2002, 344p.

Oancea I. Tratat de Drept Penal. Editura: ALL, 1994,420p.

Rezoluția de la Beijing a ONU nr.40/33 din 29.II.1995, 50p.

Sîrbu F. Prescripția penală și factorul „timp” prin prisma relațiilor social- economice, „Legea și viața”, 2008, nr.3, 83p.

BOTNARU Stela, ȘAVGA Alina „Drept penal. Partea Generală. Vol I”, Chișinău 2006, 624p.

Ungureanu G.Ș. Prescripția penală. București: Universul Juridic, 2005, 114p.

Vrabie G., Popescu S. Teoria generală a dreptului. Iași:Editura Ștefan Procopiu, 1993, 197p.

Ediții Periodice

Lașcu M. Liberarea de răspundere penală în legătură cu căința activă prevăzută în noul Cod penal al Republicii Moldova „Revista Națională de Drept”, Chișinău, 2003, nr.3, 39p.

Mutu М. Condițiile renunțării benevole, „Revista Națională de Drept” Chișinău, 2004, nr.6, 65p.

Practica judiciară

Arhiva Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, Decizia nr.1ra-59/2008 din 12.02.2008

Arhiva Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău, Decizia nr.1a-223/08 din 20.02.2008

Arhiva Judecătoriei Anenii Noi, Dosar nr.1-304/07 din 25.12.2007

Arhiva Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău, Dosar nr.1-811/07 din

28.09.2007

Arhiva Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău, Dosar nr.1-374 din 08.12.2005

Arhiva Judecătoriei Anenii Noi, Dosar nr.1-274/07 din 13.11.2007

Arhiva Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău, Dosar nr.1-798/07 din 15.10.2007

Arhiva Procuraturii r-n Criuleni, Ordonanța de încetare a urmăririi penale pe cauza penală nr.2009210005

Arhiva Procuraturii Anenii Noi, Ordonanța de încetare a urm. pen. din 31.01.2010 pe cauza penală nr.2010250046

Surse bibliografice în limba rusă

Ендольцева А. Институт освобождения от уголовной ответственности: теоретические, законодательные и правоприменительные проблемы. Дис. док. юрид. наук. Москва, 2005, 389p.

Комментарии к Уголовно-процессуальному кодексу. РСФСР /Отв. ред. В.И. Радченко; под ред. В.Т. Томина. 5- е изд., перераб. и доп. Москва, Юрайт-М, 2001, 815p.

Курс уголовного права. Том 1. Общая часть. Учение о преступлении / Под ред. Н.Ф. Кузнецовой, И.М. Тяжковой. М.: ИКД „Зерцало-М”, 2002, 465p.

Нoвиков В. А. Oсвобождениe от уголовной ответственности. Диссертация на соискание ученой степени кандидата юридических наук, Краснодар, 2003, 186p.

Панько К.А. Добровольный отказ от преступления по советскому уголовному праву. Воронеж: Изд-во Воронеж, ун-та, 1947,147p.

Российское уголовное право. Общая часть: Учебник. Том 1./ Под ред. Проф. Л.В.Иногамовой-Хегай, В.С.Комиссарова и А.И.Рарога. Москва, Проспект, 2007. 587p.

Российское уголовное право. Общая часть: Учебник./ Под ред. В.Н.Кудрявцева, А.В.Наумова. Москва, Спарк, 1997, 454p.

Уголовное право России. Учебник для вузов. В 2-х томах. Т.1. Общая часть. Отв. ред. А.Н.Игнатов, Ю. А..Красиков. Москва, НОРМА ИНФРА. 1999 , 639p.

Уголовное право Российской Федерации. Общая часть Учебник/Под ред. проф. Б.В.Здравомыслова. Москва, Юристь, 2000, 480p.

Уголовное право. Общая часть. Учебник для вузов. Отв ред. Козаченко, И.Я.; Незнамова, З.А., Москва, Норма, 1997, 516p.

Уголовное право. Общая часть. Учебник/Под ред. Н.И.Ветрова, Ю.И.Ляпунова – Москва, Новый Юрист, Кнорус, 1997, 592p.

Уголовный кодекс Российской Федерации 1996 г. Официальный текст по состоянию на 15 декабря 2000 года. – М.: Изд. НОРМА (Изд. Группа НОРМА-ИНФРА-М), 2001.

Уголовный кодекс Украины. Научно-практический комментарий.3-е изд., исправл. и дополн. / Отв. ред. С.С. Яценко.— КИЕВ, А.С.К., 2003, 1088p.

Уголовный кодекс Франции :Принят в 1992 г.; Вступил в силу с 1 марта 1994 г.: С изменениями и дополнения на 1 января 2002 г. /Ассоциация Юридический центр ; Пер. с фр. И предисл. Н. Е. Крыловой ; Науч. ред. Л. В. Головко, Н. Е. Крыловой. СПб. :Юридический центр Пресс, 650p.

Щепельков В. Добровольный отказ соисполнителя преступления //Законность. 2002. № 8, 45p.

Documente electronice

Уголовный кодекс Украины, Принят Верховной Радой Украины 5 апре-ля 2001 года № 2341( http://law.edu.ru/norm/norm.asp?normID=1243122)

Уголовный кодекс РФГ редакции от 13 ноября 1998 года. По состоянию на 15 мая 2003 года

(http://law.edu.ru/norm/norm.asp?normID=1242733)