Liberalizarea Pietei Serviciilor

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1

LIBERALIZAREA PIEȚEI SERVICIILOR

Importanța liberalizării tranzacțiilor internaționale cu serviciile

1.2 Piata unica

1.3 Cadrul instituțional al procesului de liberalizare

1.4 Raporturile dintre libertatea de stabilire și libera circulație a serviciilor

CAPITOLUL 2

CIRCULAȚIA SERVICIILOR ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

2.1 Serviciile de telecomunicații

2.2 Serviciile financiare

2.3 Serviciile in domeniul turismului

2.4 Comerțul electronic

CAPITOLUL 3

TRANZACȚIILE INTERNAȚIONALE CU SERVICII

3.1 Premisele internaționalizării serviciilor

3.3 Instrumente care restricționează tranzacțiile internaționale cu servicii

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Lucrarea de licență „Libera circulație a serviciilor- o nouă provocare pentru Uniunea Europeană”, urmărește dreptul de a oferi servicii pe teritoriul statelor membre plecând de la un sediu (principal sau secundar) stabilit în Uniunea Europeană.

Ea este o componentă importantă pentru funcționarea pietei unice europene, având ca fundament necesitatea unei repartizări optime a tuturor factorilor de producție la nivel comunitar,astfel încât mobilitatea acestora să permită exercitarea activităților productive și comerciale în cele mai favorabile medii sociale, economice și comerciale.

În dreptul comunitar prin noțiunea de „servicii“ se înțelege ansamblul prestațiilor care nu cad sub incidenta dispozițiilor referitoare la libera circulație a mărfurilor, capitalurilor sau persoanelor.

Ea are, asadar, un caracter „rezidual“ sau „subsidiar“, dar poate fi clarificată în baza a trei criterii stabilite prin jurisprudența CJCE de la Luxemburg:

Prestatorul serviciilor trebuie să fie stabilit într-un stat membru al Uniunii Europene, altul decât acela al destinatarului prestației, astfel încât să existe o trecere a unei frontiere interioare UE.

Prestatorul trebuie să fi fost stabilit în spațiul Pietei unice europene.

Prestația trebuie să fie furnizată contra unei remunerații.

Articolul 50 (ex-60) din Tratatul de la Roma (CEE) precizează că prestatorul serviciilor își poate exercita și numai temporar activitatea în țara în care serviciul este oferit.

De aici rezultă că el nu trebuie să se stabilească pe teritoriul altui stat membru, pentru că atunci ne-am afla în prezența libertății de stabilire.

Prestarea serviciilor poate fi întâlnită în orice sector de activitate:

publicitatea;

activitățile financiare din sectorul bancar și al asigurărilor;

activitățile de intermediere;

transportul și turismul, chiar sportul profesionist;

organizarea jocurilor și a loteriilor ;

orice profesii liberale (medici, avocați, arhitecți, contabili).

În societatea modernă în care trăim, o mare parte a activităților pe care oameni le desfășoară sau le consumă sunt servicii.

Serviciile reprezintă o importantă componentă a vieții fiecăruia dintre noi.

Economia țărilor, în special a celor dezvoltate economic, înregistrează un fenomen de „servicizare” a activităților, tradusă ca o creștere a ponderii serviciilor în produsele oferite pe piață.

Economia serviciilor numită și „economia trăirilor sau a experiențelor” s-a dezvoltat ca urmare a capacității crescute a serviciilor de a satisface nevoile consumatorilor.

Sunt foarte importante însă și modalitățile prin care se pot achiziționa acestre servicii adică posibilitatea de a achiziționa servicii fie de la firmele autohtone fie din import, dar știm cu toți că există numeroase bariere fie tarifare sau netarifare la orice import fie el de bunuri sau de servicii, de aceea era nevoie de înființarea unor organizații pentru a sprijini liberalizarea comerțului cu servicii.

Prin urmare, se poate afirma că prima inițiativă cu adevărat universală, adică incluzând aproape toate țările și acoperind practic toate tipurile de servicii, de a liberaliza comerțul internațional cu servicii s-a materializat cu prilejul înglobării serviciilor în negocierile comerciale multilaterale desfășurate în contextul Rundei Uruguay, pentru prima dată în istoria negocierilor găzduite sub egida GATT.

Trebuie subliniat faptul că noul cadru multilateral pentru comerțul cu servicii convenit cu acest prilej și întruchipat în Acordul General privind Comerțul cu Servicii (GATS) nu prevede o liberalizare de mare anvergură a acestui comerț.

De aceea, se poate considera că, până la ora actuală, Uniunea Europeană rămâne exemplul pentru cea mai avansată formă de liberalizare a tranzacțiilor cu servicii între companii și indivizi aparținând unor țări diferite.

Conceptul de libertate a circulației serviciilor, deși proclamat încă în 1957, a început să dobândească importanță abia prin implementarea programului de cercetare a pieței interne unice, adoptat în1986 și prevăzut a fi realizat până în 1992, dar din cauza unor întârzieri Acordul GATS a intrat în vigoare abia în 1 Ianuarie 1995.

Aceasta înseamnă că, în principiu, nu există restricții în calea liberei circulații a serviciilor atât în cadrul Uniunii Europene cât și în cadrul țărilor membre GATS

Toate acestea au și servit ca motiv în alegerea și pregătirea prezentei lucrării de licență. Este nevoie de o analiză profundă a realizărilor sistemului GATS în lume pentru a înțelege esența acestei prestigioase organizații mondiale

În acest scop am recurs la elaborarea unui plan care ar conține diverse analize ale rolului și priorităților GATS și a importanței tranzacțiilor internaționale cu servicii, prin urmare am recurs la elaborarea unui studiu de caz pe serviciile de învățământ care este un exemplu semnificativ în ceea ce privește liberalizarea tranzactiilor internaționale cu servicii, tot aici mi-am propus să scot în evidență importanța liberalizări comerțului cu servicii și a beneficiilor pe care le aduce această liberalizare la nivelul economiei globale.

Lucrarea este structurată în trei capitole, fiecare abordând un aspect aparte al acestei teme ample.

Primul capitol tratează importanta liberalizării tranzacțiilor internaționale, piața unică în care ne prestăm serviciile, cadrul instituțional al procesului de liberalizare și efectele acesteia;

Capitolul II face descrierea efectivă a circulației serviciilor în Uniunea Europeană,descrierea tipurilor de servicii întălnite și evoluția comerțului electronic .

Capitolul III face o descriere a tranzacțiilor internaționale cu servicii, unde am arătat premisele internationalizării serviciilor, dar și a barierele artificiale care apar în cadrul tranzacțiilor din sfera serviciilor precum și beneficii de care au parte țările care și-au liberalizat tranzacțiile cu servicii.

CAPITOLUL 1

LIBERALIZAREA PIEȚEI SERVICIILOR

Importanța liberalizării tranzacțiilor internaționale cu serviciile

În ultimele decenii, ca urmare a inovațiilor tehnologice, a liberalizării comețului internaționale cu servicii, și a reformelor în domeniul reglementărilor, țările au înțeles avantajele economice pe care comerțul cu servicii îl aduce la dezvoltarea economiei mondiale, acestea fiind cu mult mai mari decăt cele provenite din liberalizarea comerțului cu bunuri.

În cadrul negocierilor purtate în cadrul Rundei Uruguay, s-au stabilit reguli internaționale cu privire la accesul și concurența pe piețele de servicii, oferind o transparență mai mare asupra tranzacțiilor internaționale cu servicii.

Liberalizarea tranzacțiilor internaționale cu servicii presupune reducerea progresivă a barierelor de acces pe piață și diminuarea tratamentului discriminatoriu față de prestatorii străini pentru toate cele patru modalități de prestare.

Este necesar a se sublinia faptul că liberalizarea și dereglementarea sunt procese diferite.Dereglementarea presupune reducerea reglementărilor interne într-un anumit sector în timp ce liberalizarea înseamnă aplicarea reglementărilor existente într-o manieră nediscriminatorie față de prestatorii externi.

Dereglementarea internă este, în cele mai multe cazuri, un complement necesar al procesului de liberalizare.Liberalizarea tranzacțiilor internaționale cu servicii constă în identificarea modalității ideale de a combina reglementările interne cu libera concurență, cunoscându-se faptul că liberalizarea nu presupune absența reglementărilor.

Dar liberalizarea tranzacțiilor internaționale cu servicii are loc în contextul procesului de reglementare a activităților și sectoarelor de servicii, în scopul asigurării protecției consumatorului, controlului monopolurilor naturale, atingerea obiectivelor de ordin social etc.

Dezvoltarea de noi tehnologii, creșterea cererii, elimină argumentul monopolului natural pentru protecția acestor sectoare( electricitatea, transport, telecomunicații).

Astfel prin reforma reglementărilor interne (încurajarea pătrunderii concurenței pe piață) se poate atinge obiectivul social al accesului universal la servicii, fără a mai fi necesară existența organizării monopoliste a pieței.Totuși, datorită diferențelor existente între țări în ceea ce privește reglementările interne a tranzacțiilor internaționale cu servicii se poate restricționa accesul pe piață. Din acest motiv, guvernele doresc armonizarea practicilor de reglementare.

Inițierea procesului de liberalizare

In vederea procesului de liberalizare a serviciilor sunt necesare:

a. organizarea cadrului instituțional al reformei;

b. strategia liberalizării;

c. managementul procesului de liberalizare.

Organizarea cadrului instituțional al reformei

Acest lucru presupune determinarea stadiului curent al reformei, stabilirea mecanismului de negocere la nivel guvernamental, crearea instituțiilor managementului procesului de liberalizare. Pentru sectorul serviciilor este dificil de stabilit stadiul reformei fiind necesară examinarea fiecărei reglementări interne pentru a vedea dacă restricționează accesul pe piață sau impune un tratament discriminatoriu față de firmele străine.

Pentru definirea noului cadru de reglementare este necesară stabilirea modului în care activitățile de servicii vor fi reglementate în contextual unui nou mediu concurențial.

Din acest motiv, negocierile privin liberalizarea serviciilor care au avut ca scop determinarea regulilor și principiilor de reglementare pentru deschiderea pețelor și funcționarea acestora în mod nediscriminatoriu și concurențial.

In cazul investițiilor străine directe în sectorul serviciilor ca modalitate principală de tranzacționare a acestora reglementările trebuie să fie credibile și corecte pentru potențialii investitori, în special, în cazul telecomunicațiilor, electricității, transportului, care presupun investiții foarte mari, ireversibile. Lipsa credibilității duce la absența investițiilor.

Strategia liberalizării

După stabilirea cadrului instituțional al procesului de liberalizare, se trece la definirea unei strategii care să contribuie la maximizarea beneficiilor liberalizării și minimizarea costurilor ajustării structurale.

Strategia trebuie să cuprindă:

Detalierea și succesiunea in timp a inițiativelor de liberalizare a sectoarelor;

Modalitățile de prestare a celor două grupe de bariere: accesul pe piață și tratamentul național;

Stabilirea concesiilor care pot fi obținute de la partenerii de negociere.

Succesiunea inițiativelor de liberalizare depind de progresele înregistrate la nivelul reformei cadrului instituțional.

Reforma trebuie să vizeze, în mod special și principal sectoarele care au potențial pentru a genera beneficii pentru economia respectivă, adică serviciile ce se constituie în input-uri intermediare pentru restul economiei, activități specifice ce se doresc a fi promovate de către stat sau sectoare în care costul protecției este ridicat.

Modalități de prestare care pot fi deschise concurenței și bariere comerciale care pot fi diminuate:

liberalizarea modași tratamentul național;

Stabilirea concesiilor care pot fi obținute de la partenerii de negociere.

Succesiunea inițiativelor de liberalizare depind de progresele înregistrate la nivelul reformei cadrului instituțional.

Reforma trebuie să vizeze, în mod special și principal sectoarele care au potențial pentru a genera beneficii pentru economia respectivă, adică serviciile ce se constituie în input-uri intermediare pentru restul economiei, activități specifice ce se doresc a fi promovate de către stat sau sectoare în care costul protecției este ridicat.

Modalități de prestare care pot fi deschise concurenței și bariere comerciale care pot fi diminuate:

liberalizarea modalității de prestare care este cea mai importantă, și anume, prezența comercială;

în cazul dimensionării neadecvate a stocului de capital uman al unei țări se poate ajunge la limitarea beneficiilor liberalizării prezenței comerciale ca mod de prestare a serviciilor.

Soluția ar fi posibilitatea de deplasare liberă a personalului străin pentru a contracara efectul inflaționist asupra salariilor.

Evoluția progresivă către liberalizarea completă trebuie să se realizeze în etape, iar variabilele cele mai importante care trebuie avute în vedere sunt concurența și gradul de pătrundere a capitalului străin.

în unele țări în curs de dezvoltare, în cazul utilităților publice, o practică folosită constă în a oferi o parte din capitalul societății partenerilor străini, restricționând, în același timp, concurența.

o altă practică frecvent folosită a fost deschiderea pieței față de concurență, statul păstrându-și participarea în firmele deja existente pe piață.

Stabilirea concesiilor care vor fi solicitate partenerilor de negociere

Pentru a realiza acest obiectiv trebuie să se identifice avantajele comparative ale unei țări în domeniul serviciilor.

Statele trebuie, de asemenea, să ia în considerare rolul lor în acordurile regionale și internaționale.

Astfel, o țară poate avea avantaj comparativ într-o anumită regiune, în ciuda unui dezavantaj comparativ pe plan mondial.

Liberalizarea comerțului internațional cu servicii poate atrage investițiile străine și duce la dezvoltarea pieței interne exploatând, în acest fel, avantajele unui comerț transfrontalier intens în regiune.

Managementul procesului de liberalizare.

Este important să se asigure administrarea consecințelor politice ale reformei în scopul menținerii ritmului acesteia.

Pentru a valorifica rezultatele reformei este necesară contracararea presiunilor venite din partea perdanților în procesul de deschidere a pieței.

Realizarea liberalizării în sectoare care generează imediat avantaje reprezintă un mijloc de atragere a suportului tuturor părților implicate.

1.2 Piata unica

Stabilirea pietei unice

Considerații generale

Evolutia pozitivă a acțiunilor Comunității a avut ca efect coordonarea politicilor economice ale statelor membre pe piața internă, definirea de obiective comune, respectarea principiului unei economii de piață deschise, în care concurența este liberă.

Prin tratatul de la Maastricht s-a procedat la o reorganizare a materiilor reglementate prin tratatele constitutive ale Comunităților europene și s-a recurs la o mai bună sistematizare.

Libera circulație a mărfurilor, persoanelor, capitalului și serviciilor au fost realizate, în cea mai mare parte a lor, deja în cursul perioadei de tranziție, potrivit Tratatului, prin dispoziții de procedură și prin acțiuni, abstențiuni, restricții și interdicții.

Aproape toate dispozițiile procedurale de realizare a acestor patru libertăți nu au mai fost de actualitate, având în vedere că perioada de tranziție pentru stabilirea pieții unice a expirat la 31 decembrie 1969, dar după această perioadă Tratatul a garantat aceste libertăți, astfel încât dispozițiile în această privință au fost considerate a avea efect direct, putând fi invocate în fața tribunalelor naționale ale statelor membre.

Prin Actul Unic European, Comunitatea europeană s-a angajat, în consonanță cu Cartea Albă din 1985 a Comisiei, să adopte măsuri în scopul stabilirii progresive, într-o perioadă expirând la 31 decembrie 1992, a pieții interne care să cuprindă o zonă fără frontiere interne în care libera circulație a mărfurilor, persoanelor, capitalurilor și serviciilor să fie asigurată potrivit prevederilor Tratatului.

Așadar, piața internă este definită ca un spațiu fără frontiere interne care trebuie să funcționeze în aceleași condiții ca o piață națională: mărfurile, persoanele, capitalurile și serviciile trebuie să circule în cadrul ei fără nici un control la frontierele dintre regiunile unui stat.

Acest spațiu fără frontiere interioare, în interpretarea Comisiei, nu poate să-și găsească traducerea sa concretă și efectivă decât dacă el privește toate mărfurile, serviciile și capitalurile care circulă în cuprinsul lui.

Prin Decizia nr.93/72 a Comisiei s-a constituit un Comitet consultativ pentru coordonare în domeniul pieții interne.

El poate fi consultat potrivit competenței ce i-a fost stabilită, asupra tuturor problemelor practice care pot să survină după 1 ianuarie 1993 relativ la funcționarea acestei piețe.

Prin Regulamentul nr. 2679/98 din 7 decembrie 1998 al Consiliului s-au stabilit câteva reguli privind funcționarea pieții interne în relație cu libera circulație a serviciilor între statele membre atunci când sunt în cauză obstacole la această circulație care pot fi atribuite unui stat membru, dacă ele implică o acțiune sau inacțiune din partea acestuia și care:

duc la o serioasă afectare a liberei circulații a mărfurilor, împiedicând, întârziind sau deviind importurile în, exporturile din sau transportul printr-un stat membru;

cauzează importante pierderi persoanelor afectate;

necesită acțiunea imediată în scopul împiedicării oricărei continuări, creșteri sau intensificări a afectării sau pierderii în cauză.

Când se produce un asemenea obstacol sau când există o amenințare în acest sens, există o obligație de informare a Comisiei din partea oricărui stat membru (chiar dacă nu este el în discuție) și, în mod reciproc, din partea Comisiei, precum și, dacă un obstacol a survenit, o obligație a statului membru implicat de a lua toate măsurile necesare și proporționale astfel încât libera circulație a mărfurilor să fie asigurată pe teritoriul său conform Tratatului și de a informa Comisia despre acțiunile pe care autoritățile le-au luat sau intenționează să le ia.

Când Comisia consideră că survine un obstacol într-un stat membru, ea notifică statul membru în legătură cu motivele care au determinat-o să ajungă la această concluzie și cere statului respectiv să ia toate măsurile necesare și proporționate spre a înlătura acest obstacol într-un termen pe care ea îl decide prin referire la urgența cazului.

Dispozițiile Regulamentului nu pot fi interpretate în sensul afectării în vreun fel a exercitării drepturilor fundamentale așa cum sunt recunoscute într-un stat membru, inclusiv dreptul sau libertatea de a face grevă, aceste drepturi putând să includă și dreptul ori libertatea de a întreprinde alte acțiuni aflate sub incidența sistemelor specifice de relații industriale din statele membre.

Deși pacea dintre statele membre a rămas în centrul preocupărilor Comunității, din a doua parte a anilor ’50 aceasta a început să-și concentreze tot mai mult acțiunile asupra obținerii unei largi piețe comune.

Puterea economiei Statelor Unite erau un exemplu izbitor al succesului unei astfel de piețe.

Germanii și olandezii doreau liber schimb, iar francezii au acceptat piața comună a bunurilor industriale cu condiția ca aceasta să fie insoțită de o piață agricolă comună care să le favorizeze propriile exporturi.

Ideea unei piețe comune extinse a avut o dinamică durabilă de-alungul deceniilor trecute, fiindcă reflecta tot mai mult realitatea interdependenței economice.

Pe măsură ce tehnologiile se dezvoltau și alături de ele, economiile deveneau tot mai solide, tot mai multe firme de toate mărimile doreau să aibă acces la o piață extinsă și sigură.

Pentru sănătatea economiei și beneficiul consumatorilor, piața trebuia să fie suficient de mare pentru a putea furniza spațiul competițional, chiar și între cele mai mari firme.

Astfel că, pe măsură ce economiile europene se dezvoltau, proiectul inițial al C.E.E, centrat pe abolirea taxelor într-o uniune vamală, a fost urmată în anii ’80 de programul pieței unice, apoi in anii ’90 de moneda unică.

Au existat atât motive economice cât și politice pentru fiecare dintre cele 3 proiecte: pe de o parte beneficiile raționalității economice, pe de altă parte consolidarea sistemului comunitar ca un cadru pentru relațiile pașnice între statele membre.

Economia și politica au fost, de asemenea, implicate în substanța și în realizările proiectelor, deoarece integrarea economiilor moderne necesitau un cadru legal și, deci, instituții politice și juridice comune.

Doar succesul economic sau doar cel politic nu ar fi fost de ajuns pentru a susține comunitatea.

Era nevoie ca ambele să repurteze succese pentru ca uniunea vamală și piața unică să poată deveni realitate.

Tot un amestec de motive economice și politice a dus la capăt cu succes lansarea monedei unice deși incă nu toți membrii participă la acest program.

Tarifele și taxele de import erau încă în anii ’50, principalele piedici în calea comerțului. Procesul internațional pentru reducerea lor a început sub conducere americană, prin Grigore Alexandru T.(Acordul General pentru Tarife și Comerț).

Dar statele membre ale comunității voiau să facă mai mult. Rezultatul a fost uniunea vamală a CEE, care a desființat tarifele și taxele de schimb reciproc și a creat un tarif extern comun.”

Ce este piața unică ?

Piața unică europeană constă in circulația libera a populației, bunurilor, serviciilor si a capitalului in tarile membre ca si când ar circula intr-o singura țara.

Crearea pieței unice reprezintă esența uniunii. Piața unica s-a realizat prin adoptarea de către instituțiile UE si tarile membre a numeroase Directive prin care au fost eliminate barierele tehnice, legale, birocratice, culturale și protecționiste ale statelor membre și s-a instituit comerțul liber si mișcarea libera in cadrul uniunii.

Potrivit Comisiei Europene, din 1993, piața unica a creat peste 2,5 milioane de locuri de munca si a adus tarilor membre venituri suplimentare de peste 800 miliarde euro.

Cum lucrează piața unică ?

Eliminarea obstacolelor și deschiderea piețelor naționale a condus la creșterea competiției intre firme in beneficul consumatorilor, care au o oferta mai mare de bunuri si servicii la preturi mai mici.

Firmele vânzătoare au acces liber la o piața de peste 450 milioane de consumatori in cadrul UE și posibilitatea de extindere a activității pe piața globala.

Libertatea de mișcare  a bunurilor, serviciilor, populației și capitalului sunt sprijinite de politici specifice. Politica anti monopol previne tendința firmelor de a controla preturile sau piețele. Oamenii se pot mișca liber și pot lucra in orice țara a uniunii pentru ca statele membre recunosc calificarea academica si profesionala a acestora.

Guvernele au căzut de acord sa ia decizii care afectează sistemul pieței unice pe baza votului majoritarii si nu al unanimității care este greu de atins.

Piața unica a creat posibilitatea liberalizării pieței utilităților (telecomunicații, electricitate, gaz si apa) in beneficiul consumatorilor care au libertatea de a-si alege furnizorii.

Limitele pieței unice

Sectorul serviciilor s-a deschis pieței unice într-un ritm mai lent decât piața bunurilor. Spre exemplu pentru o gama larga de servicii financiare si transporturi exista încă piețe naționale separate, in special, in domeniul transportului aerian si pe calea ferata.

Totodată, mai exista unele bariere tehnice si administrative care trebuie eliminate pentru a asigura fluenta circulației libere a bunurilor si serviciilor.

Aceasta include reticenta unor tari membre de a accepta reciproc unele standarde si norme sau de a recunoaște echivalentul calificărilor profesionale.Sistemul de impozitare diferențiat reprezintă un alt obstacol al integrării și eficientei pieței unice.

Un pas înainte este considerat faptul ca aceste obstacole sunt cunoscute și s-au inițiat acțiuni pentru remedierea acestora, dar ritmul este diferit si specific fiecărui sector.

Spre exemplu, Planul de acțiuni pentru integrarea pieței serviciilor financiare a fost definitivat in anul 2005. Se estimeaza ca noul sistem va reduce costurile la împrumuturi, atât pentru firme cat si pentru consumatori, si va oferi celor ce economisesc bani o gama larga oportunități de investiții, planuri de economisire și scheme de pensii.

De asemenea, au fost reduse comisioanele bancare pentru transferuri peste frontiera.

Protejarea pieței unice

Piața unica se  bazează pe competiție  și autorități de reglementare care guvernează libera circulație a bunurilor si serviciilor.

Libera circulație a persoanelor este reglementata prin Acordul Schengen, prin care au fost desființate frontierele externe ale statelor si a fost întărit controlul la frontierele UE, inclusiv în aeroporturi si porturi.

Marea Britanie si Irlanda nu au semnat acordul Shengen si nu se aplica încă in relațiile cu statele care au aderat la UE in 2004.

Este necesară creșterea nivelului de protecție pentru prevenirea pirateriei si a produselor contrafăcute. Comisia Europeana estimează ca pirateria si produsele contrafăcute costa UE peste 17.000 locuri de munca anual.

De aceea, Comisia si statele membre lucrează la întărirea protecției la copyright si patente.

In scopul întăririi protecției mărcilor proprii, UE intenționează sa înființeze o politie fără frontiere si cooperare in justiție.Europol este parte a acestei acțiuni.

In baza Acordului Schengen politiile naționale fac schimb de informații împotriva celor ce fac fraude, dar proiectul Eurojust prevede ca procurorii, politia si judecătorii vor forma o echipa de lucru împotriva crimei organizate.

Uniunea vamală, politicile competiționale.

Taxele și cotele comerciale între statele membre au fost eliminate treptat intre 1958-1968.Industria a răspuns pozitiv și comerțul peste granițe a crescut rapid, ajungând să depășească dublul său de-alungul deceniului respectiv.

Deși tarifele și cotele erau principalele obstacole care impiedicau comerțul, nu erau singurele.

Comunitatea a fost nsărcinată, de asemenea, să interzică practicile restrictive și abuzul celor de pe poziții privilegiate în sectorul privat.

Comisia a fost delegată prin tratat, fără intervenția statelor membre, iar în 1989, comisiei i s-a dat și puterea de a controla fuziunile și achizițiile suficient de mari pentru a amenința competiția in Comunitate.

Înarmată cu aceste puteri, Comisia a făcut multe pentru a descuraja comportamentele anticompetiționale.

Astfel că în 1992, Comisia a amendat Volkswagen cu suma de 102 milioane de ecu, pe care a redus-o ulterior la 90 de milioane de euro după apelul la Tribunalul de prima instanță, pentru că le-a cerut distribuitorilor săi din Italia să refuze vânzarea mașinilor către cumpărători străini – care veneau mai ales din Germania și Austria unde prețurile mașinilor erau mult mai mari.

Din cauza volumului de muncă, Comisia a început, nu de mult timp, să înapoieze unele dintre aceste responsabilități autorităților în materie de competiție ale statelor membre.

Dar au existat presiuni dinspre corporații pentru a nu da curs acestei decizii, fiindcă găsesc convenabilă capacitatea mare de acțiune a Comisiei.

Competiția nedreaptă poate lua însă și forma subvențiilor acordate de guvernul unui stat membru unei firme sau unui sector, dându-le astfel posibilitatea să micșoreze eficiența competitorilor și să le submineze viabilitatea.

Comisiei i-a fost dată puterea de a interzice aceste subvenții dar controlul asupra guvernelor a fost mult mai greu de realizat decât asupra firmelor.

Comisia a reușit cu brio să aplice câteva decizii dificile asupra unor guverne refractare însă după lovitura puternică dată de recesiunea economiilor europene nu a putut face mare lucru pentru a putea stăvili valul tot mai puternic de subvenții.

Pe lângă subvenții și bariele netarifare au proliferat în acei ani devenind principalul obstacol în calea schimburilor dintre statele membre.

Barierele netarifare

Când au fost puse bazele comunității, principalele obstacole în calea comerțului erau tarifele și taxele iar Tratatul de la Roma stipula eliminarea lor din calea comerțului între statele membre.

Tratatul interzicea de asemenea, măsurile cu efecte similare, adică alte tipuri de obstacole, numite în general bariere netarifare( BNT), care nu aveau ca țintă specifică limitarea comerțului dar care ar fi dus în realitate, la acest efect.

Printre acestea se aflau standardele divergente sau reglementările asupra bunurilor și serviciilor în diferite state, controalele vamale asupra bunurilor și persoanelor, unele taxe indirecte discriminatorii, tratamentul preferențial acordat autorităților comerciale publice și inteprinderilor de stat.

Tratatul prevedea, de asemenea, controlul asupra subvențiilor guvernamentale acordate firmelor sau sectoarelor individuale, pentru prevenirea competiției inechitabile cu întreprinderi mai eficiente din alte state membre.

Pe măsură ce tehnologia s-a dezvoltat și economia a devenit tot mai complexă, BNT au început să se înmulțească, iar în timpul recesiunii din anii ’70, guvernele au recurs la acestea și la subvenții ca măsuri de protecție, situație care a dus la proiectul de finalizare a pieței unice, printr-un vast program legislativ care să pună capăt barierelor netarifare.

Cea mai mare parte a programului a fost încheiată, conform planului până la sfâșitul anului 1992, deși nu au fost încă eliminate bariele din anumite sectoare.

Din punct de vedere politic, piața unică s-a bucurat de un nivel de aprobare remarcabil de-a lungul întregului spectru, de la federaliști la eurosceptici.

Cadrul legislativ a garantat producătorilor o piață foarte largă și a oferit consumatorilor siguranța unui comportament competitiv rezonabil între aceștia.

Comisia, Consiliul și Parlamentul au fost întărite de acest succes cuprinzând o marte parte din vastul aquis, conform jargonului, al legislației comunitare.

Programul a fost în mare parte îndeplinit dar rămân, cu toate acestea zone semnificative de acoperit.

Majoritatea statelor membre nu s-au grăbit prea tare să îndepărteze descriminările din achizițiile lor publice.

Până în anul 2000 au rămas încă unele reglementări discriminatorii în câteva sectoare importante ale economiei, precum transportul aerian, electricitatea, telecomunicațiile și serviciile financiare.

Însă cu toate că Franța a continuat să fie refractară în a accepta o dată pentru definitivarea pieței unice în domeniul transportului aerian și a electricității, Consiliul European a căzut de acord în martie 2000 ca piața telecomunicațiilor să fie liberalizată complet până la finele anului 2001, iar cea a serviciilor până în 2005.

Au existat, totuși liberalizări susbstanțiale ale celei din urmă încă din cursul anului 1992, printre ele aflându-se chiar un element cheie în demersurile vizând moneda unică: circulația liberă de capital;

Drepul de stabilire și libera practicare a serviciilor

România acceptă principiile privind dreptul de stabilire și liberă practicare a serviciilor stipulate de Articolul 43 și Articolul 49 din Tratatul de înființare a Comunității Europene.

În principiu legislația română nu introduce discriminări privind naționalitatea în ceea ce privește libera practicare a serviciilor.

Legislația română este parțial armonizată cu aquis-ul comunitar.

Prin Legea nr. 123/2001 este reglementat regimul străinilor în România. Conform prevederilor acestei legi, cetățenii străini pot intra în România în scop oficial, pentru afaceri, pentru activități de presă, pentru angajare în muncă sau pentru studii, pe baza documentelor valabile recunoscute și acceptate de statul român, dacă în acestea este aplicată viza română valabilă.

Legea nr.123/2001 modificată și completată cu prevederi speciale referitoare la dreptul de resedință al cetățenilor statelor membre, după cum urmează:

Eliberarea permiselor de rezidență conform condițiilor stipulate de actele normative comunitare atât cei care desfășoară diferite activități, cât și pentru membrii familiilor lor;

Abolirea restricțiilor privind libera circulație și resedință pentru cetățenii aparținând statelor membre și membrii famiilor lor;

Stabilirea unor reglementări speciale pentru persoanele angajate și lucrătorii independenți, conform acquis-ului comunitar.”

Capacitatea administrativă de implementare a acquis-ului

România dispune de infrastructură administrativă si de resursele umane necesare pentru implementarea acquis-ului din acest domeniu.

Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul pentru Intreprinderile Mici și Mijlocii și Cooperație, precum și alte ministere de profil sunt responsabile pentru implementarea acquis-ului în acest domeniu.

Birourile Unice care funcționează pe lângă Camerele de Comerț și Industrie teritoriale asigură înregistrarea persoanelor fizice și juridice și atribuie acestora codul de înregistrare unic.

Prin aceste birouri se realizează reducerea duratei de analiză a documentației și a timpului de înregistrare a comercianților, asigurându-se înregistrarea și autorizarea acestora în sistem unificat.

Prin adoptarea actului normativ privind organizarea și desfășurarea unor activități economice de către persoane fizice se va realiza conlucrarea cu Biroul Unic și întărirea capacității administrației publice locale la nivelul fiecărui județ, precum și legătura cu Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, abilitat în recunoașterea diplomelor și certificatelor profesionale.

1.3 Cadrul instituțional al procesului de liberalizare

Cadrul multilateral de negociere a instrumentelor aplicabile tranzacțiilor cu servicii este oferit de Acordul Internațional privind Comerțul cu Servicii (GATS), gestionat și monitorizat de Organizația Mondială a Comerțului (WTO), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1995.

GATS reprezintă cel mai larg cadru instituțional, cuprinzând conceptele, regulile și principiile pe baza cărora se desfășoară tranzacțiile internaționale cu servicii, devenind un cadru de referință pentru reglementările naționale din sfera respectivă, precum și pentru direcțiile de liberalizare a acestor tranzacții.

Acordul cuprinde trei categorii de componente, dispuse în șase părți:

prima categorie de componente cuprinde articolele acordului, în număr de 29;

a doua categorie de componente cuprinde anexele acordului care fac referire la ramuri și subramuri ale serviciilor, precum și la excepțiile de acordare a tratamentului național și la fluxul de persone fizice în calitate de producători;

a treia categorie de componente o reprezintă angajamentele negociate inițial și agenda liberalizării progresive.Această categorie cuprinde obligațiile asumate de fiecare țară în legătură cu accesul pe piață și tratamentul național.

Pentru administrarea GATS s-a instituit Consiliul pentru Comerț și Servicii, care, împreună cu Consiliul pentru Comerțul cu Mărfuri și Consiliul pentru Comerț cu Drepturi de Proprietate Intelectuală, se află în subordinea Consiliului General al OMT( Organizația Mondială a Turismului)

Obligațiile generale cuprinse în primele două părți ale acordului includ o serie de concepte care trebuiau adaptate specificului serviciilor, înainte ca ele să constituie obiect de negociere.

Aceste concepte sunt:

a. serviciile ca obiect al schimburilor comerciale care cuprind orice tip de prestare, din oricare activitate sau ramură cu excepția celor oferite în exercițiul funcției guvernamentale;

b. modalitățile de furnizare care cuprind:

livrarea transfrontalieră;

furnizarea serviciiilor prin deplasarea consumatorilor la locul ofertei;

servicii furnizate pe teritoriul unei țări member de către persoane juridice stabilite legal dar aparținând altei țări membre;

prestarea de servicii de către persoane fizice, în calitate de ofertanți, care s-au deplasat temporar dintr-un stat membru pe piața altui stat membru.

c. Clauza Națiunii celei mai Favorizate (MFN) se referă la obligația semnatarului tratatului de a extinde, imediat și necondiționat, asupra serviciilor sau furnizorilor de servicii dintr-un alt stat semnatar, aceleași avantaje de care beneficiază serviciile și furnizorii din celelalte state cu care întreține relații comerciale;

d. obligațiile specifice (SO) se referă la accesul pe piață și tratamentul național, se aplică numai serviciilor incluse în listele de propuneri ale părților contractante, fiind condiționate de acceptarea lor de către acestea;

e. accesul pe piață( MA) se referă la acordarea pătrunderii pe piață, în cele patru modalități amintite, tuturor țărilor contractante, în mod egal, fără limitări sau restricții care nu au fost acceptate sau specificate în listele de propuneri ale fiecărei părți. Restricțiile pot fi:

cantitative: se referă la numărul de furnizori, valoarea tranzacțiilor sau cota de participare la formarea lor;

calitative:de exemplu:natura organizării juridice a furnizorului străin de servicii.

f. Clauza Tratamentului Național(NTC) reprezintă obligația unei țări de a acorda același tratament furnizorilor de servicii sau serviciilor altor țări, ca și cel aplicat propriilor servicii sau furnizori de servicii;

g. comerțul liber, se referă la lipsa oricăror restricții discriminatorii privind oricare din modalitățile posibile de livrare a serviciilor;

h.listele de propuneri cuprind, conform GATS, ramurile și subramurile serviciilor pentru care se aplică obligațiile specifice, precum și condiționările și limitările în vigoare privind accesul pe piață și acordarea tratamentului național.

Gradul de liberalizare este exprimat de numărul de restricții incluse în lista fiecărei părți semnatare, corelat cu numărul de ramuri și subramuri din listă.

O țară nu are dreptul să-și suplimenteze măsurile care limitează accesul pe piață sau acordarea tratamentului național pentru ramurile și subramurile incluse în liste. Dacă dorește să introducă noi măsuri ea trebuie să le compenseze prin acordarea altor avantaje părților afectate.

Uniunea Europeană, reprezentând una dintre cele mai puternice grupări economice regionale a statelor suverane acționează în favoarea uniformizării reglementărilor care să extindă atât în spațiu, cât și ca domenii teritoriul Peței Unice.

Liberalizarea efectivă a comerțului cu servicii a fost mereu amânată datorită caracterului puternic reglementat al acestui sector în toate țările membre.

După adoptarea în anul 1987 a Programului Pieței Unice s-a pus accentul, în cadrul politicii comunitare, pe armonizarea reglementărilor și standardizarea din diferitele sectoare, pe constituirea unui set de principii comune pe bazele căruia să fie creat un sector unitar de servicii.

Principiile menționate se referă la:

subvenții;

recunoașterea reciprocă a furnizorilor și ofertanților;

dreptul de control al țării gazdă.

Acordul Nord American pentru Comerțul Liber (NAFTA) se referă la tranzacțiile cu servicii și face o serie de precizări privind investițiile în servicii, comerțul transfrontalier cu servicii, servicii de telecomunicații, serviciile financiare și sejurul temporar al oamenilor de afaceri din cele trei țări semnatare a acordului ( Canada, Mexic, SUA).

O serie de servicii de importanță strategic (telecomunicațiile de bază, transportul maritim și aerian) sunt, în mai mică măsură, antrenate in procesul de liberalizare.

Acordul internațional la nivel sectorial

Acordurile și aranjamentele internaționale care reglementează relațiile comerciale in anumite ramuri și subramuri ale sectorului terțiar au un caracter foarte practic.

Fiecare din aceste structuri este specializată pe un anumit domeniu tehnico-economic.

Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (ITU)

Atribuțiile acestei uniuni se referă la acțiuni de stabilire a standardelor internaționale, alocarea și înregistrarea frecvențelor radio, coordonarea eforturilor de dezvoltare a facilităților privind telecomunicațiile, în special în țările în curs de dezvoltare.

Cel mai important organism al ITU este Comitetul Consultativ Internațional pentru Telefoane și Telegrafie (CCIT), care face recomandări pentu standardele tehnice ale domeniului și stabilește contacte de cooperare între membrii Uniunii, în scopul corelării unor tarife căt mai mici cu cele mai eficiente servicii.

Organizația Mondială a Turismului (OMT), a succedat Uniunii Internaționale a Organismelor Oficiale de Turism (UIOOT) și este o organizație interguvernamentală cu statut de organism specializat al Națiunilor Unite.

Obiectivul organizației este să promoveze și să dezvolte turismul, în scopul creșterii contribuției sale la dezvoltarea economică, întelegere internațională, respectarea libertăților și drepturilor omului.

Organizația face numai recomandări țărilor în curs de dezvoltare privind valorificarea potențialului turistic și elaborarea unor statistici și studii turistice, de interes pentru cele 120 de țări membre și pentru cele 187 de organizații neguvernamentale

( companii aeriene, agenții de voiaj, hoteluri restaurante, etc) Alte activități ale OMT cuprind: asistență tehnică, identificrea problemelor care necesită ajutor financiar etc)”

1.4 Raporturile dintre libertatea de stabilire și libera circulație a serviciilor

Chiar dacă cele două libertăți sunt diferite, fiind distinct reglementate în cadrul Tratatului de la Roma (CEE), ele au și numeroase puncte comune,primul dintre acestea fiind scopul lor comun: eliminarea barierelor economice din cadrul Pietei unice.

Tratatul ofera ambele libertăți agenților economici, iar statele membre ale UE nu pot împiedica alegerea uneia dintre ele, în ciuda caracterului rezidual al liberei circulații a serviciilor.

Criteriile alegerii pot fi diverse;

posibilitatea păstrării unui regim fiscal și/sau social cunoscut sau mai suplu;

legea aplicabilă contractelor;

regulile de facturare etc.

Specificitatea liberei circulații a serviciilor

Prin opozitie cu libertatea de stabilire, libera circulație a serviciilor este prin natura sa transfrontalieră și pune în discuție două legislații naționale,aceea a statului de unde emană prestația și cea a statului destinatarului prestației.

Libera circulație a serviciilor poate fi împărțita în două categorii:

Libera circulație a serviciilor active

Libera circulație a serviciilor pasive.

Cea activă este cel mai des întâlnită și presupune ca furnizorul să fie „activ“ adică să se deplaseze la clientul care locuiește în alt stat membru decât acela unde se află el stabilit.

Libera circulație a serviciilor pasivă determină clientul să se deplaseze în statul membru unde se află stabilit prestatorul pentru a lua contact cu el sau a încheia un contract.

O varianta intermediara este cea în care nici furnizorul de servicii, nici destinatarul lor nu se deplaseaza într-un alt stat membru al UE, dar furnizarea serviciilor se produce prin posta, telefon, telegrama, telex, fax, terminale de computer, transmitere de publicitate etc.

a) Regimul juridic al liberei circulații a serviciilor active

Legislația națională nu trebuie să pună piedici persoanelor care vor să beneficieze de libera circulatie a serviciilor, pentru că numai astfel se poate realiza efectul util din Tratatul de la Roma (CEE).

Interdicția discriminarie în funcție de criteriul nationalității sau al rezidenței prestatorului

Cu excepția activitătilor menționate în Tratatul de la Roma ț(CEE), respectiv exercitarea autoritatii publice, nu pot fi admise discriminări – directe, indirecte sau deghizate – pe baza nationalității prestatorului sau a sediului acestuia.

Sunt de asemenea interzise măsurile prin care prestatorul de servicii ar fi supus unor sarcini sau cotizații pe care acesta le suportă deja în tara de origine, ceea ce are ca efect diminuarea sau anihilarea avantajelor pe care prestatorul le-ar putea avea din faptul că este stabilit într-un alt stat membru.

Interdicția măsurilor naționale restrictive aplicate în mod nediscriminatoriu

Există o gamă largă de măsuri naționale care reglementează accesul la / sau exercitarea cotidiană (ex: controale administrative, contabilitate, declarații la organele administrative, deontologie) a anumitor activități și care, aplicate nediscriminatoriu, pot conduce la limitări ale liberei circulații a serviciilor.

Un prim set de măsuri se refera la faptul că accesul la unele profesii este condiționat de deținerea unor titluri, diplome sau calificări profesionale, sau de deținerea unor autorizații administrative prealabile.

În absența unei armonizări, statele membre sunt libere să fixeze un nivel minim al calificării necesare pentru exercitarea unei profesii astfel încât să fie garantată calitatea prestațiilor furnizate pe teritoriul lor.

Acest lucru poate însă conduce la aplicarea „tratamentului național“ al statului unde se prestează serviciul, astfel îngreunând libera circulație a serviciilor.

Desigur, exista principiul recunoașterii reciproce a diplomelor, certificatelor sau atestatelor profesionale, mentionat în directive, în virtutea căruia autoritățile statelor membre trebuie să aprecieze cunoștințele sau diplomele obținute în statele de origine ale prestatorilor și să organizeze examene, probe sau stagii de adaptare.

Deciziile de respingere a unei cereri de autorizare a activității trebuie să fie motivate și susceptibile de recurs.

S-au stabilit și unele criterii generale pentru identificarea măsurilor naționale restrictive față de libera circulație a serviciilor: măsuri care aplicate în mod uniform pot conduce la dificultăți mai mari pentru un prestator de servicii transfrontaliere decât pentru un prestator national, deși ambii furnizează în mod legal servicii similare în respectivul stat.

Măsurile justificate prin rațiuni de interes general

Există totusi și unele măsuri naționale care pot fi justificate prin rațiuni de interes general și pot fi adoptate numai în următoarele condiții:

Domeniul în care se ia măsura să nu fi fost armonizat;

Măsura să urmărească un interes general;

Ea nu trebuie să fie discriminatorie;

Ea trebuie să fie în mod obiectiv necesară;

Ea trebuie să fie proporționala cu scopul urmărit;

Ea trebuie să respecte principiul recunoașterii reciproce.

Nu există o listă exhaustivă a rațiunilor de interes general, se identifică mereu altele noi, în funcție de cazurile pe care le are de soluționat, dar cu titlu de exemplu pot fi menționate:

etica,

religia,

morala,

deontologia profesionala,

buna administrare a justitiei,

reputatia pietelor nationale,

protectia unei limbi sau a unei culturi,

coerenta regimului fiscal.

b) Regimul juridic al liberei circulatii a serviciilor pasive

Atunci când destinatarii serviciilor se deplasează și acceptă implicit să renunțe la protecția dreptului lor național, libertatea lor trebuie să fie respectată de toate statele membre ale UE, astfel încât ei să aiba acces la toate serviciile, fără restricții impuse în considerarea nationalității sau a rezidenței lor.

c) Beneficiarii liberei circulații a serviciilor

Tratatul de la Roma (CEE) stabilește ca beneficiarii liberei circulații a serviciilor sunt persoane fizice și persoane juridice care prin specificul sau activitățile lor se plasează în câmpul de aplicare al dreptului comunitar.

Față de oricare alte subiecte de drept, libera circulație a serviciilor nu se aplică.

Persoanele fizice

Este „resortisant“ (rezident) comunitar orice persoană care are cetațenia unui stat membru al UE; determinarea cetățeniei este de competența statului a cărui cetătenie este invocată.

Persoanele care au dublă cetățenie (de exemplu, una aparținând unui stat membru și alta unei terte tări), atâta timp cât ele invocă cetățenia unui stat membru ele se pot prevala de drepturile acordate de legislația comunitară.

Persoanele juridice

În dreptul comunitar nu există un sistem general de recunoaștere a societăților și a persoanelor juridice.

Sistemele juridice ale statelor membre ale UE sunt foarte diferite, totuși, în Tratatului de la Roma (CEE) au fost instituite anumite reguli ce asigură recunoașterea reciprocă a societăților în domeniul libertății de stabilire și a liberei circulații a serviciilor.

1.5 Efectele liberalizării tranzacțiilor internaționale cu servicii

Modalitățile prin care un sector al serviciilor eficient poate contribui la creșterea performanțelor economice, în urma liberalizării acestuia sunt:

sectorul serviciilor financiare bine reglementat poate determina o transfomare a economiilor în investiții, asigurănd utilizarea resurselor acolo unde se pot genera cele mai mari încasări, se diversifică produsele financiare disponibile pe piață și se înregistrează o mai bună distribuire a riscurilor in economie;

serviciile de telecomunicații – eficiența ridicată generează beneficii la nivelul întregii economii, ca rezultat al rolului vital al acestora, precum și o difuzare a informațiilor și cunoștințelor;

serviciile de transport-contribuie mai eficient la distribuția bunurilor, la îmbunătățirea capacității unei economii de a participa la comerțul internațional;

servicii de afaceri ( juridice, contabile) – contribuie la reducerea costurilor de tranzacționare.

dezvoltarea de soft și serviciile asociate-constituie fundamentul societății informaționale moderne;

serviciile educaționale și de sănătate participă la crearea capitalului uman, element strategic în creșterea economică pe termen lung.

Liberalizarea comerțului cu servicii poate conduce la creșterea economică.

Comparativ cu sectorul productiv, și în cazul serviciilor există subsectoare care posedă caracteristici necesare stimulării creșterii economice.

De exemplu, în telecomunicații, dezvoltarea software, servicii financiare, de transport, există potențial de generare de cunoștințe, de extindere a gamei de produse, de îmbunătățire a calității.

Totuși, în aceste cazuri, este mai greu de determinat măsura acestor posibilități.

Cu toate acestea, pentru unele servicii nu apare nici o diferență, comerțul cu servicii desfășurându-se similare cu cel de bunuri.

Serviciul este produs în țară și furnizat prin transfer transfrontalier consumatorului din altă țară.

Dar pentru multe alte servicii apar situații, precum:

simultaneitatea producției și consumului implică necesitatea proximității consumator – producător, fapt ce presupune necesitatea deplasării factorilor de producție ( forță de muncă) la locul de consum;

barierele de acces pe piață a unor servicii sunt impuse, atât pentru firmele externe, cât și pentru cele interne, nou intrate pe piață.

Astfel diferența între comerțul cu bunuri și cel cu servicii în ceea ce privește impactul asupra creșterii economice, rezultă din două particularități ale liberalizării comerțului internațional cu servicii:

importurile de servicii sunt produse pe piața locală;

liberalizarea duce la creșterea concurenței pentru firmele externe și pentru cele autohtone.

Participarea crescută a factorilor de producție externi și intensificarea concurenței determină lărgirea activității care va conduce la apariția efectelor pozitive asupra creșterii economice.

CAPITOLUL 2

CIRCULAȚIA SERVICIILOR ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

2.1 Serviciile de telecomunicații

Serviciile de telecomunicații fac parte din grupul serviciilor de comunicări” alături de poștă și audio-vizual.

Telecomunicațiile furnizează suportul logistic al tuturor tehnicilor de transmitere a imaginilor, sunetelor și informațiilor, respectiv al tuturor mijloacelor de comunicare. Telecomunicațiile utilizează cabluri, sateliți formănd infrastructura de bază a economiei moderne.

Aceste servicii sunt utilizate pentru transmiterea informațiilor depășind prin volumul valoric al exporturilor pe cel al echipamentului de telecomunicații.

Piața serviciilor de telecomunicații presupune oferta și cererea pentru activitățile de transfer și distribuție a diferitelor semnale ( voce, imagini, informații).

Oferta include și exploatarea rețelelor și furnizarea diferitelor servicii. Serviciile de telecomunicații sunt definite ca fiind o gamă largă de produse care cuprinde serviciile telefonice, fax, teleconferințe, videoconferințe, transmisie de date, circuite digitale specializate, rețele de circuite digitale integrate (ISNN) la care se adaugă și serviciile de stocare a informațiilor, transmiterea acestora în timp real, oferta sistemelor de rezervare computerizată (CSR) transferul electronic de fonduri, transferul electronic de informații (poșta electronică), adminstrarea de date.

Atunci când transmiterea de date are ca destinație o țară străina sau atunci când prestarea serviciilor implică firme aparținând unor țări diferite telecomunicațiile capătă caracter internațional și devin segment al pieței mondiale.

Elementele tehnico-economice ale pieței serviciilor de telecomunicații cuprind:

Metodele tehnice de transmitere a informațiilor (clasic sau analog și numeric sau digital);

Infrastructura telecomunicațiilor sau rețeaua de telecomunicații ( sisteme de transmisie sub formă de cabluri, cabluri coaxiale, fibre optice, sateliți, sisteme de comutare, alte echipamente interconectate);

Baza materială – echipamentul terminal, telefon, fax;

Informațiile sau conținutul mesajelor transmise (acestea nu pot fi incluse în oferta sectorului respectiv);

Subiecții sau agenții economici care activează pe piața mondială a telecomunicațiilor.

Telecomunicațiile sunt integrate, alături de celelalte activități fixate în interiorul granițelor unei țări, în strategia națională de dezvoltare economică.

Ele potențiază ritmul dezvoltării atunci când sectorul absoarbe investiții străine de capital, împreună cu know-how-ul informatic de resurse intensive în informații .

De asemenea gradul de dezvoltare a rețelei de telecomunicații măsoară atractivitatea unei țări ca gazdă a investițiilor străine.

In același timp, se poate afirma că telecomunicațiile stimulează transnaționalizarea companiilor din diferite ramuri industriale datorită eficienței cu care se pot stabili legăturile intrafirmă sau între filialele unei societăți.

Relația dintre gradul de dezvoltare economică (PIB pe locuitor) și gradul de dezvoltare a sectorului de telefonie fixă (număr de abonamente la 100 de locuitori) este influențată de factorii demografici, de caracteristicile geografice, culturale istorice ale națiunilor.

Decalajul dintre țările bogate și sărace privind consumul de servicii de telefonie, deși s-a menținut, s-a restrâns considerabil (Cristureanu, C., 2009, p. 315-316

Piața serviciilor de telecomunicații

Sectorul serviciilor de telecomunicații cuprinde o varietate de activități, apărând necesitatea de a se face distincție între:

serviciile cu valoare adăugată și serviciile informaționale;

serviciile de telecomunicații de bază și serviciile valoare adăugată;

serviciile de telecomunicații de bază sau clasice sunt reprezentate de telefonie, telegrafie și fax.

Serviciile cu valoare adaugată sau ameliorate cuprin o gamă foarte largă și diversificată de servicii pentru transmiterea de informații, telecomunicații mobile, alte activități care utilizează modalități moderne de accesare a rețelelor clasice, acestea implicând utilizarea calculatorului.

Proporția dintre serviciile de bază și cele cu valoare adăugată reflectă gradul de dezvolatare al unei țări și sectorului în telecomunicații.

In calitatea lor de servicii internaționale, modificările tehnologice sau de organizare a sistemului de telecomunicații dintr-o țară sunt recepționate pe plan global perturbând posibilitățile de standardizare și armonizare instituțională.

Telecomunicațiile sunt incluse în așa numitele sectoare strategice, devenind un mijloc prin care fiecare țară î-și poate atinge obiectivele politice și economice legate de un sistem de telecomunicații.

De aici, și divergențele de opinii pe plan internațional privind necesitatea liberalizării tranzacțiilor internaționale ale sectorului de telecomunicații, fiecare parte exprimându-și poziția în funcție de interesele diferite sau chiar opuse privind reglementarea sectorului.

Organizarea pieței

Datorită caracterului strategic al sectorului de telecomunicații și investițiile enorme pentru infrastructură, monopolul de stat a reprezentat mult timp unica formă de organizare și coordonare a sectorului.

Procesul de liberalizare internă a pieței serviciilor de telecomunicații a fost marcat de tipul de monopol din fiecare țară sau aparținȃnd sectorului privat.

Progresul tehnic și cerințele investiționale necesare unei rețele moderne eficiente de telecomunicații au determinat țările de a concesiona operatorilor privați o parte a distribuției serviciilor de telecomunicații.

Serviciile prestate au trebuit dereglementate. Ofertanții privați au închiriat circuitele publice, mai apoi dezvoltăndu-și rețele private.

Acestea au procurat venituri suplimentare Operatorilor Privați de Telecomunicații (OPT), mai ales datorită expansiunii lor mai rapide comparativ cu rețelele publice.

De asemenea rețelele private scurtează timpul de utilizare alocat apelurilor locale sau la mare distanță.

Procesul de liberalizare internă a pieței serviciilor de telecomunicații a fost marcat de tipul de monopol din fiecare țară sau aparținând sectorului privat.

Cererea pe piața Uniunii Europene

Acest tip de cerere a evoluat, înregistrându-se costuri spectaculoase pentru telefonia și serviciile de transmisie de date care sunt dependente de utilizarea calculatoarelor și internetului, și o creștere mai puțin explozivă pentru serviciile de telefonie fixă, unde cererea este deja saturată, în cazul țărilor dezvoltate.

Consumul de servicii de telecomunicații în cadrul Uniunii Europene este dispersat și eterogen fiind influențat de dezvoltarea economică, culturală a fiecărei țări, de uzanțele diferite de consum, de tarifele practicate etc.

In sectorul telecomunicațiilor, trecerea de la național la internațional se realizează fie prin încheierea de acorduri între operatori, fie prin achiziții, participare, crearea de filiale comune, alianțe strategice.

Oferta în cadrul serviciilor de telecomunicații din Uniunea Europeană

Aceasta diferă de la o țară la alta și de la o companie la alta. Se adoptă sistemul numeric pentru rețeaua de telecomunicații, se dezvoltă sistemul de rețele cu debit ridicat (tip ATM), crearea rețelelor inteligente care personalizează oferta etc.

Din punct de vedere tehnic, companiile au adoptat, pentru obținerea unor performanțe ridicate, sistemul digital.

Un rol deosebit de important în oferta serviciilor de telecomunicații îl deține telefonia mobilă, inclusă pe piața consumului de masă ca serviciu ameliorat.

Transmisia de date reprezintă, de asemenea, unul dintre cele mai performante și rentabile produse din oferta serviciilor de telecomunicații cu valoare adaugată din Europa.

2.2 Serviciile financiare

Serviciile financiare dețin, în cadrul tranzacțiilor internaționale, peste jumătate din totalul acestora, înregistrând o creștere constantă.

Sectorul serviciilor include activități eterogene din punctual de vedere al modului de organizare și funcționare, servicii de plată, servcii imobiliare, serviciide asigurare și gestiune a riscurilor, servcii de creditare etc.

Conform OMC serviciile financiare includ toate serviciile de asigurare și cele asociate acestora, toate serviciile bancare și alte servicii financiare.

Nomenclatorul include:

Servicii de asigurare și asociate acestora: asigurare directă, reasigurare, intermedierea asigurării, consultață, servicii de evaluare a riscului, servicii de recuperare a daunelor.

Servicii bancare și alte servicii financiare (exclusive asigurările) : acceptarea de depozite de la public, împrumuturile, inclusiv creditele de consum, credite ipotecare, factoring, finanțarea tranzacțiilor comerciale, leasing financiar, servicii de plată, servicii de garantare, furnizarea și transferul informațiilor financiare și prelucrarea de date financiare etc.

In funcție de specializarea societății financiare, activitățile financiare se grupează în următoarele categorii:

produse bancare comerciale;

produse bancare de investiții;

produse de asigurare;

Sectorul serviciilor financiare are ca efect stimularea economiei, precum și a relațiilor externe ale țărilor.

Piața serviciilor financiare

Piețele financiare internaționale și comerțul cu servicii financiare au înregistrat o dinamică extraordinară în ultimul deceniu, influențând lumea materială și relațiile economice și politice.

Serviciile financiare au ca funcții principale: cea de acoperire a riscurilor și de plată în schimburile comerciale, funcția de analiză și decizie a oportunităților privind investițiile de capital și de creștere a randamentului acestora.

Fluxurile financiare sunt mult mai ample comparativ cu cele comerciale, înregistrând mutații structurale profunde, produsele financiare tradiționale fiind depășite, ca dinamică, de produsele financiare derivate.

In cadrul pieței Uniunii Europene s-a înregistrat o creștere a volumului de tranzacții și a fluxurilor tradiționale. Factorii care au acționat asupra pieței financiare sunt:

globalizarea și integrarea pe plan mondial a piețelor și fluxurilor financiare;

dezvoltarea tehnologiei informatice;

dereglementarea serviciilor financiare.

Piețele monetare, piețele de capital, piețele naționale și cele internaționale formează un sistem interconectat, prezentând grade diferite de globalizare.

Dacă la început, informatica financiară era destinată administrării societăților bancare și bursiere, având ca scop automatizarea activităților, începând cu anii ‘80, tehnologia informațională dobândește vizibilitate și notorietate atât în cadrul băncilor, cît și la nivelul piețelor financiare, conferind un avantaj concurențial, oferind un instrument de mobilizare a informațiilor, de creare de noi produse, reprezentând un suport al strategiei de globalizare, ajungând să reprezinte cca. 20% din costurile de exploatare ale unei bănci.

Piața serviciilor bancare

Piața serviciilor bancare este considerată ca fiind segmentul cel mai dezvoltat dintre componentele pieței financiare, reprezentȃnd nucleul activităților, piața tradițională a acestui sector.

Conform NACE, serviciile bancare cuprind seviciile de intermediere financiară efectuate de:

instutuții monetare de intermediere-autorități bancare centrale și băncile comerciale;

alte instituții de intermediere financiară, care oferă servicii de leasing financiar, intermediază sau oferă în mod direct credite.

Piața serviciilor bancare cuprinde băncile, nonbăncile, companiile de asigurări, fondurile de pensii, amplificând concurența și obligând băncile să se adapteze schimbărilor economice, politice, tehnologice.

De asemenea, pe piață au intrat deja companiile industriale care oferă servicii financiare (General Motors, Ford, Exxon, IMB, Renault etc) și care contribuie la răsturnarea structurilor și regulilor tradiționale, adaptându-se noului sistem orientat spre piață.

Liberalizarea sectorului a permis dezvoltarea unei noi piețe și utilizarea economiilor de scală cu rol pozitiv pentru activitățile desfasurate.

De asemenea, tehnologiile internaționale și comunicatii au un rol deosebit, conducând la modificarea procesului de producție din sectorul bancar și impulsionând comerțul internațional cu servicii financiare. Aceste tehnologii promovează utilizarea instrumentelor derivate , futures, options si swap, care au rol important în acoperirea și arbitrajul riscurilor de piață.

Comerțul internașional cu servicii bancare si alte servicii financiare face parte din tranzacțiile internationale cu servicii financiare, iar principalii exportatori și importatori ai lumii sunt Uniunea Europeană, SUA, Japonia, care domină sectorul bancar si tranzacțiile internaționale în domeniu.

Piața bancară europeană se caracterizează prin exacerbarea concurenței datorită extinderii Uniunii Europene. In aceeași măsură, expansiunea operațiilor bancare transfrontaliere care a însoțit expansiunea comerțului internațional intracomunitar face necesară extinderea rețelei de bănci, care devine excedentară comparativ cu cererea pentru servicii bancare.

Utilizarea tehnologiilor informaționale determină creșterea productivității, diminuarea băncilor tradiționale și dezvotarea sectorului bancar datorită instituțiilor financiare de mari dimensiuni.

De asemenea, introducerea monedei unice a modificat structura piețelor financiare europene.

Servicii financiare auxiliare

Reprezintă segmentul cel mai dinamic al pieței financiare, îndeplinind funcția de suport al pieței mondiale a capitalurilor, influențând-o datorită fuziunilor și alianțelor strategice care au reprezentat factorul principal al cererii pentru aceste servicii specializate.

Ofertanții de servicii auxiliare financiare au devenit extrem de activi pe piață și datorită evoluției tehnologiei și modificărilor reglementărilor care au condus la liberalizarea servciilor, intensificarea concurenței și facilitarea accesului transfrontalier la burse.

Segmentul serviciilor financiare auxiliare cuprinde următoarele forme:

piețele monetare ( instrumente pe termen scurt: imprumuturi, depozite la vedere, conturi curente) și de capital ( pe termen lung: valori mobiliare, credite, imprumuturi ipotecare);

piețele primare (emisiuni de titluri) ;

piețele secundare instituționalizate (burse) și neinstituționalizate;

piețele la vedere;

O parte din operațiile prezentate anterior insoțesc investițiile străine de capital, având caracter transfrontalier.

La acestea se mai adaugă serviciile de consultanță și asistență pentru relizarea fuziunilor și achizițiilor pe piața europeană.

Plățile internaționale și piețele financiare au fost puternice mai ales în Uniunea Europeană, reglementările din multe țări continuă să fie bariere în calea circulației libere a serviciilor financiare. Sunt afectate și tranzacțiile transfrontaliere și prezența comercială în străinătate.

Restricțiile privesc inființarea sucursalelor, prevăd condiții limitative pentru investitorii străini, limitează schimburile externe și ale transferurilor de capital în tranzacțiile pe piețele bursiere sau în refinanțare.

2.3 Serviciile in domeniul turismului

Europa este destinația turistică favorită la nivel mondial.

Pentru a menține poziția de lider a Europei, Comisia încurajează un nou cadru pentru coordonarea acțiunilor în cadrul Uniunii Europene (UE), în vederea creșterii competitivității și a capacității de dezvoltare durabilă a turismului european.

Turismul reprezintă, ca importanță, a treia activitate socio-economică a UE și se estimează că generează peste 10 % din PIB-ul UE, furnizând circa 12 % din forța totală de muncă.

Prin urmare, turismul este un sector important atât pentru cetățenii, cât și pentru industria UE, având un impact pozitiv asupra creșterii economice și ocupării forței de muncă în cadrul UE.

Tratatul de la Lisabona a recunoscut importanța turismului, acordând UE competențe pentru sprijinirea, coordonarea și completarea acțiunilor țărilor UE în acest domeniu.

Definirea și clarificarea competențelor UE în acest domeniu permite stabilirea unui cadru de acțiune cuprinzător. Conform Tratatului de la Lisabona, măsurile specifice luate de UE în sectorul turismului ar trebui să vizeze:

încurajarea creării unui mediu favorabil pentru dezvoltarea întreprinderilor în acest sector;

promovarea cooperării între țările UE, în special prin schimbul de bune practici.

Turismul internațional a crescut cu 5% în prima jumătate a anului 2013 și a înregistrat cea mai mare creștere în Europa Centrală și de Est (+9%) și în Europa Mediteraneană (+6%).

În ciuda crizei economice, Europa rămâne destinația de vacanță preferată de către turiștii din toată lumea. În timpul primelor șapte luni ale anului, Spania a rămas cea mai populară destinație turistică, urmată de Italia, Franța, Austria, Germania, Grecia și Marea Britanie.

Cu toate acestea, câteva țări, precum Lituania, Slovacia și Letonia, au înregistrat creșteri substanțiale în domeniul turismului.

Zeci de mii de locuri de muncă sunt disponibile în Europa în sectorul turistic, la care ar putea spera o parte dintre cei 26 de milioane de șomeri din întreaga Uniune Europeană.

Astfel de locuri de muncă sunt extrem de atractive pentru tineri, care se confruntă cu o rată medie a șomajului de 23,5% în Europa și chiar cu o rată a șomajului de 50% în anumite state.

Cu toate acestea, deși companiile din sectorul turistic sunt dispuse să facă angajări, adesea este dificil pentru manageri să găsească oamenii potriviți pentru anumite caracteristici ale locului de muncă și ale companiilor în care activează.

Statele cu cea mai mare creștere în domeniul turistic

Spania conduce în clasamentul privind numărul de turiști care i-au trecut „pragul” în prima jumătate a anului 2013.

Statul spaniol se poate lăuda cu o creștere de 4% a numărului de turiști și cu impresionanta cifră de 34 de milioane de vizitatori înregistrați în perioada ianuarie-iulie 2013.

Turismul a crescut în Grecia cu 9,2%, cu șapte milioane de vizitatori în primele șapte luni ale anului. Malta (+10%) și Portugalia (+8%) au înregistrat creșteri semnificative.

Rezultatele din nordul Europei au fost încurajatoare, însă mai puțin semnificative (+3%), iar Marea Britanie a cunoscut o creștere a numărului de turiști cu 4% ca urmare a desfășurării Jocurilor Olimpice de vară din 2012.

Franța a profitat de creșterea numărului de turiști internaționali, care au reușit să compenseze scăderea numărului de turiști locali în 2013. Vedetele Europei Centrale și de Est sunt Slovacia (+20%), Letonia (+11%) și Lituania (+9%).

Rezultate promițătoare sunt așteptate și din partea Croației, unde turismul a crescut cu 5,4%. În luna august, turiștii care au ales să viziteze statul croat au fost cu 10% mai numeroși decât în aceeași lună a anului 2012. Un exemplu negativ este reprezentat de Cipru, unde turismul a scăzut, în perioada ianuarie-iulie, cu 5,8%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Aceste date, furnizate de către Organizația Mondială a Turismului, confirmă trendul pozitiv pe care se află sectorul turistic în cadrul celor mai vizitate regiuni ale lumii.

Provocări și oportunități pentru industria turismului european

Turismul european s-a confruntat cu o situație economică dificilă ca urmare a crizei financiare și economice din 2008, care a avut un impact semnificativ asupra cererii de servicii turistice.

Această situație a fost agravată de întreruperea traficului aerian provocată de prezența norilor de cenușă vulcanică după erupția din 2010 a vulcanului Ejyafjöll, care a dus la un număr important de intrări de turiști anulate, provocând astfel pierderi considerabile sectorului transporturilor aeriene, dar și sectorului hotelier și altor activități legate de turism.

Un nou cadru de acțiune în turismul european

În conformitate cu strategia economică „Europa 2020”, cadrul acțiunilor din turism la nivelul UE se poate construi în jurul următoarelor  priorități:

dezvoltarea inovației în turism, facilitând, de exemplu, adaptarea sectorului și a întreprinderilor acestuia la evoluțiile pieței în domeniul tehnologiei informației și comunicării și în domeniul inovației;

consolidarea competențelor profesionale din cadrul sectorului prin promovarea oportunităților oferite de diferite programe ale UE, cum ar fi Leonardo sau Programul-cadru pentru inovare și competitivitate cu subprogramele „Erasmus pentru tinerii întreprinzători” și „E-calificări pentru inovare”;

încercarea de a depăși caracterul sezonier al cererii, facilitând, de exemplu, schimburile turistice voluntare între țările UE, în special în afara sezonului de vârf și pentru anumite grupuri-țintă ale societății, precum și încurajând dezvoltarea unui mecanism voluntar de schimburi de informații online în vederea unei mai bune coordonări a vacanțelor școlare între țările UE;

promovarea diversificării ofertei turistice, în special printr-o mai bună concentrare asupra patrimoniului comun al Europei și o mai bună promovare a acestuia, precum și prin integrarea patrimoniului „natural” în strategiile de turism;

contribuția la o mai bună coordonare a activităților de cercetare legate de turism și la consolidarea datelor socio-economice privind turismul la nivel european.

2.4 Comerțul electronic

Comerțul electronic este procesul de cumpărare, vânzare sau schimb de produse, servicii sau informații prin intermediul rețelelor de calculatoare. 

Comerțul electronic „business-to-business” și „business-to-consumers” a cunoscut și cunoaște o dezvoltare fără precedent și totodată continuă.

Comerțul electronic este un sistem care include nu numai acele tranzacții care se concentrează pe cumpărarea și vânzarea de bunuri și servicii, dar și cele care: “suportă” generarea de venit, cum ar fi crearea cererii pentru acele bunuri și servicii sau facilitarea comunicării între partenerii de afaceri și toate interacțiunile care derivă din acest proces.

Avantajele comerțului electronic

Din poziția consumatorului, avantajele sunt legate de: 

– timp: consumatorul  poate vizita mai multe magazine virtuale într-un timp foarte scurt (mult mai scurt decât timpul pe care îl implică prezența fizică a unei persoane într-un magazin real); 

– libertatea de a alege: datorită numărului mare de magazine pe care consumatorul le poate vizita, acesta va avea posibilitatea de a alege un produs în funcție de un număr mult mai mare de opțiuni (preț, data livrării, culoare, etc.).

Din punctul de vedere al operatorilor economici ce utilizează comerțul electronic, se disting următoarele avantaje: 

– creșterea semnificativă a vitezei de comunicare, în special pentru comunicațiile internaționale: mai multe companii pot stabili o platformă de colaborare, prin intermediul căreia să poată să conceapă și să dezvolte diverse produse împreună; 

– întărirea relațiilor cu furnizorii și clienții: printr-un site web, clienții companiei vor fi puși la curent cu ultimele produse apărute, li se va oferi suport tehnic pentru produsele cumpărate, putând chiar să ofere sugestii pentru eventuale îmbunătățiri ale produselor, serviciilor etc.; pe unele site-uri consumatorii pot construi produsul pe care vor sa îl cumpere (culori, materiale, înscrisuri etc.); 

– existența unei căi rapide și comode de furnizare a informațiilor despre companie: prin intermediul unor site-uri web, a intraneturilor și a extraneturilor;

– canale alternative de vânzare: desfășurarea afacerilor prin intermediul unui astfel de site. 

Datorită faptului că încheierea contractului prin intermediul mijoacelor electronice nu necesita prezența simultană a celor două părți – operatorul economic și consumatorul – contractul încheiat prin mijloace electronice este privit ca un contract la distanță. 

În raport cu OG nr. 130/2000 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, cu modificările și completările ulterioare, apare ca fiind o reglementare specială, ale cărei dispoziții se completează cu cele cuprinse în ordonanța amintită. 

Tipuri de comerț electronic

Business-to-business (B2B) – model de comerț electronic în care toți participanții sunt companii sau alte organizații;

Business-to-consumer (B2C) – model de comerț electronic în care companiile vând la cumpărători individuali – persoane fizice;

Consumer-to-business(C2B) – persoane fizice (consumatori) care utilizează Internetul pentru a-și vinde produsele sau serviciile firmelor și/sau caută vânzători să liciteze pentru produsele sau serviciile de care au nevoie;

Consumer-to-consumer (C2C) – consumatori care vând direct la alți consumatori;

Comerț mobil (m-commerce) – tranzacții și activități de comerț electronic conduse prin mediu electromagnetic;

E-government: Government-to-business (G2B) – model de comerț electronic în care o instituție guvernamentală cumpără sau vinde bunuri, servicii sau informații de la persoanele juridice;

Government-to-consumer (G2C)  – acoperă relații guvern-cetățeni la nivel de informare și prestare servicii publice ( ex. plătirea taxelor online) ;

Libertatea furnizării serviciilor societății informaționale

Art. 4 din Legea 365/2002 privind comerțul electronic, cu modificările și completările ulterioare, reglementează libertatea furnizării serviciilor societății informaționale, furnizarea unor astfel de servicii nefiind supusă niciunei autorizări prealabile, aceasta desfășurându-se în concordanță cu principiile concurenței libere și loiale, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. 

Furnizarea de servicii ale societății informaționale de către furnizorii de servicii stabiliți în alte state se face în condițiile acordurilor bilaterale încheiate cu statele respective, la care România este parte.In ultimele decenii s-a inregistrat o creștere extraordinară in utilizarea internetului, și ca o consecință, și a tranzacțiilor efectuate prin intermediul acestuia.

Structura deschisă internetului și costurilor scăzute de utilizare permit accesul ușor la noile tehnologii de comunicare oferind firmelor și consumatorilor informații eficiente, în timp real, creȃnd noi oportunități în dezvoltarea afacerilor.

In vederea valorificării acestor oportunități este necesar să se asigure îmbunătățirea accesului la infrastructură și servicii, creșterea gradului de încredere al consumatorilor, pecum și crearea cadrului de reglementare pentru acest domeniu.

Apariția și dezvoltarea internetului a determinat explozia comerțului electronic la nivel global. Globalizarea rapidă și intesificarea caracterului comercial al internetului începȃnd cu anii 90 au transformat tehnologia informației și comunicațiile acestea avȃnd ca efect intensificarea activității economice la nivel global.

Evaluarea impactului economic al comerțului elecronic, în special cel derulat prin internet, face ca reglementările din cadrul GATS privind comerțul electronic, să ocupe un loc esențial pentru determinarea implicațiilor, la nivel structural și de politică economică referitoare la comerțul electronic, în special pentru țările în curs de dezvoltare.

Efectele economice ale utilizării comerțului electronic

Efectele economice principale ale dezvoltării comerțului electronic sunt:

impactul asupra intermediarilor și transformarea lanțului de valoare (de la cercetare-dezvolatare pȃnă la vȃnzarea către consumatorul final);

modificarea structurii pieței, internetul favorizȃnd și dezvoltarea firmelor mici, accentuȃnd, astfel, concurența.

Aceste efecte sunt rezultatul costurilor scăzute ale tranzacțiilor, fiind determinate de fluxurile internaționale și de comunicare mai rapide și la costuri reduse.

Printre numeroasele avantaje potențiale ale comerțului electronic se numără prețurile mai reduse, accesul la o gamă mai largă de bunuri, dezvoltarea unor servicii inovatoare și crearea de locuri de muncă.

Achizițiile on-line reprezintă circa 3% din comerțul european cu amănuntul. Însă dezvoltarea unei piețe electronice uniforme se confruntă în continuare cu numeroase obstacole.

De exemplu, normele care reglementează vânzările on-line sunt adesea neclare sau chiar ignorate, site-urile nu le furnizează consumatorilor suficiente informații, iar posibilitățile de comparare a prețurilor sunt limitate.

În aceste condiții, numeroși potențiali clienți refuză să facă achiziții on-line, deși acest sistem le-ar permite realizarea unor economii estimate la aproape 11,7 miliarde de euro pe an.

Dezvoltarea unei piețe electronice mai deschise și mai sigure le-ar putea aduce beneficii atât cumpărătorilor, cât și comercianților.

Comisia propune 16 măsuri care să îmbunătățească nivelul de informare, gradul de protecție și gama de bunuri disponibile. Acestea vizează dublarea, până în 2015, a volumului de vânzări on-line.

Noile propuneri:

ar facilita achizițiile electronice de bunuri și servicii (inclusiv muzică și filme);

ar permite o livrare mai eficientă și mai rentabilă a produselor pe tot teritoriul UE;

le-ar solicita comercianților să furnizeze mai multe informații despre produse și prețuri;

ar contribui la dezvoltarea serviciilor de internet de mare viteză și a infrastructurii de comunicații, oferind acces inclusiv persoanelor din zone izolate și rurale;

ar asigura o mai bună informare a consumatorilor, precum și o protecție sporită împotriva abuzurilor comise pe internet.

Întreprinderile ar avea, la rândul lor, de câștigat, întrucât măsurile le încurajează să investească în servicii și vânzări on-line. În plus, propunerile vizează stoparea descărcărilor ilegale de conținuturi protejate de drepturi de autor (cum ar fi filmele și muzica) și stabilirea unui cadru juridic clar pentru tranzacțiile on-line.

Măsurile propuse vin în completarea directivei privind comerțul electronic , care definește norme comune pentru vânzările electronice transfrontaliere.

CAPITOLUL 3

TRANZACȚIILE INTERNAȚIONALE CU SERVICII

3.1 Premisele internaționalizării serviciilor

Tranzacțiile internaționale cu servicii reprezintă o componentă importantă a fluxului internațional de valori. Globalizarea producției și comerțului cu mărfuri s-a extins și asupra sferei materialului, cererea pentru servicii devenind mai voluminoasă, mai bine informată și mai exigentă în raport cu oferta. Toate acestea au contribuit la diversificarea ofertei de servicii și la internaționalizarea tranzacțiilor cu servicii.

Există o serie de factori care au contribuit la internaționalizarea serviciilor, și anume;

– adoptarea tehnologiei informaționale ca mijloc de internaționalizare a serviciilor considerate necomercializabile;

– facilitarea accesului prestatorilor de servicii spre domeniul telecomunicațiilor ca modalitate de distribuție la distanță a serviciilor;

– înglobarea serviciilor în oferta de bunuri oferite în același pachet comercial;

– lărgirea gamei de servicii creatoare de valoare adăugată și exportul acestora;

– posibilitatea companiilor de a apela la oferte de servicii necesare desfășurării procesului de producție sau includerea acestora în nomenclatorul de activități ale firmei.

Anumite servicii (de exemplu, serviciile informaționale) pot ll internalizate, adică dezvoltate în interiorul firmei, ca activitate a acesteia, devenind internalități.

Alte servicii, care necesită o înaltă specializare sau sunt intensive în capital, pot fi obținute prin achiziționarea lor de pe piață, prin externalizare, devenind externalități.

Externalizarea presupune că firma nu este interesată să dezvolte activități de servicii sau dorește să se desprindă de acele activități care nu sunt strict necesare sau nu sunt direct implicate în realizarea activității de bază a companiei.

Internalizarea și externalizarea serviciilor nu sunt acțiuni opozabile, ele se află în complementaritate, fiind și reversibile. Astfel, serviciile externalizate pot fi din nou internalizate dacă rațiunile privind costurile cu externalizarea lor nu se justifică.

Fiecare variantă la care firma poate apela în materie de servicii

prin departament propriu, apelarea la firme specializate sau combinarea acestor două variante prezintă anumite riscuri.

Pentru a face alegerea cea mai potrivită, firma trebuie să compare avantajele și dezavantajele opțiunilor pe care le are (internalizare – externalizare).

Elementele pe care firma trebuie să le ia în considerare atunci când ia decizia de a internaliza sau externaliza serviciile:

costurile pe care le presupune activitatea de servicii;

eficiența activității de servicii desfășurate în interiorul sau exteriorul firmei;

natura serviciului necesar;

specificul serviciului respectiv;

frecvența necesității serviciului;

volumul necesității serviciului.

Serviciile diferă datorită specificului necesităților pe care le acoperă, a caracteristicilor și domeniului de specializare a fiecărui utilizator.

In general, cunoștințele, competențele, informațiile pe care le presupun activitățile de servicii sunt standardizate, transferabile, dar nu și rezultatul acestora, care depinde de consumator, de modul cum aceste servicii îi satisfac necesitățile.

In cazul necesităților de servicii standard, firma poate apela la externalizare, iar în cazul serviciilor unicat, firma va internaliza respectiva activitate.

Opțiunea de internalizare a activității de servicii scutește firma de costurile tranzacției, de riscul acoperirii partenerului, de riscul unui serviciu neadecvat nevoilor sale.

Producând serviciul în cadrul propriei firme (insourcing) firma deține dreptul de proprietate asupra acestuia și, fiind servicii de afaceri (informaționale, de publicitate, de cercetare, consultanță), acestea devin active ale firmei, adăugându-se activelor sale intangibile.

Opțiunea de externalizare a serviciilor, prin apelarea la piața serviciilor (outsourcing) are rațiuni economice și logice. Pentru a desfășura acele servicii de care are nevoie, firma trebuie să achiziționeze de pe piață informațiile, cunoștințele necesare pentru a le realiza.

Astfel, pentru a putea internaliza activitatea de servicii, firma trebuie să le cumpere de pe piață, din exterior.

De asemenea, externalizarea serviciilor considerate nerentabile sau cele folosite ocazional, presupune costuri și riscuri legate de pierderea totală sau parțială a controlului și proprietății asupra serviciilor.

Avantajele externalizării serviciilor

specializarea firmei pe principalul său obiect de activitate și degrevarea de activități din care nu obține profituri;

adoptarea unei structuri organizatorice funcționale adaptate opțiunilor de integrare: apar companiile modulare, companii rețea, companii virtuale;

flexibilitate în acoperirea necesităților de servicii;

redirecționarea resurselor companiei spre activități mai importante.

Dezavantajele externalizării serviciilor

pierderea competențelor, calificării în prestarea anumitul servicii, firma devenind vulnerabilă prin dependența față de sursele externe;

slăbirea capacității inovatoare, creative;

costurile tranzacțiilor;

disponibilizarea personalului;

reducerea funcțiilor companiei.

Internaționalizarea serviciilor

Modalitățile de internaționalizare a serviciilor depind și stau sub influența unei caracteristici importante a serviciilor, și anuma relaționalitatea / interactivitatea dintre prestatorul și consumatorul de servicii.

Pentru producerea și comercializarea serviciilor este necesară prezența simultană a celor două părți implicate. Aceași particularitate a serviciilor se regăsește în posibilitățile de internaționalizare a activității de servicii. Dacă prestatorul și beneficiarul serviciilor se află în țări diferite, atunci unul dintre ei sau chiar amândoi trebuie să se deplaseze pentru a putea finaliza actul de producție și de consum.

Conform Acordului General pentru Comerțul cu Servicii (GATS), în cazul tranzacțiilor internaționale cu servicii, au fost identificate patru tipologii ale relaționalității prestator-consumator, adică ale modalităților de internaționalizare ale serviciilor. Acestea sunt:

1. transfrontalieră;

2. prin deplasarea consumatorului în țara de reședință a prestatorului;

3. prin deplasarea firmei prestatoare în țara consumatorului;

4. prin depiasarea prestatorului individual în țara consumatorului.

Astfel, domeniul IT cu servicii ar include:

tranzacțiile transfrontaliere cu servicii;

fluxul consumatorilor de servicii;

investițiile străine directe în servicii; fluxul prestatorilor.

3.2 Tendințe in comerțul internațional cu serviciile.

In balanța conturilor curente, serviciile sunt grupate în: servicii factor și servicii non-factor.

Serviciile factor: sunt activități care produc venituri prin deplasarea peste frontieră a factorilor de producție , sunt : venituri din investiții de capital (active materiale), redevențe și taxe (active imateriale) remiterile forței de muncă angajate în exterior.

Serviciile non-factor: se referă la necesitățile de consum, de producție, private sau publice. Cuprind: transporturi, călătorii, servicii de construcții, de asigurări, financiare, informaționale, taxe de licențe și de redevențe, alte servicii de afaceri (de intermediere, publicitate, leasing, management, marketing), servicii culturale (filme, audiovizual, expoziții), servicii guvernamentale, servicii recreaționale. (conform „Manualului Balanței de Plăți”, editat de FMl, ediția a V-a).

O categorie de servicii, care a atras atenția în urma creșterii tranzacțiilor internaționale cu acestea, o constituie serviciile comerciale. Acestea cuprind atât servicii factor, cât și non-factor, și anume: transporturi, călătorii, servicii private, bunuri și servicii incluse în comerțul cu servicii, venituri din muncă, drepturi de proprietate. în balanța de plăți, serviciile comerciale sunt înscrise in comerțul invizibil.

GATS propune ca modalități de raportare statistică a tranzacțiilor internaționale cu servicii, un sistem care combină cele patru modalități de livrare cu locul de realizare a consumului prestației.

3.3 Instrumente care restricționează tranzacțiile internaționale cu servicii

Definirea barierelor în calea tranzacțiilor internaționale cu servicii

Barierele în calea tranzacțiilor internaționale cu servicii sunt definite ca măsuri adoptate de guverne cu scopul de a crea obstacole la comercializarea serviciilor produse în afara țării.

Aceste măsuri creează dezavantaje prestatorilor externi, discriminându-i față de producătorii autohtoni.

Măsurile de protecție aplicabile tranzacțiilor internaționale cu servicii pot lua următoarele forme:

a. taxe vamale – sunt greu de impus datorită dificultății în identificarea și aprecierea valorii serviciului care trece frontiera,

b. măsuri netarifare – restricții cantitative, sunt foarte răspândite și reprezentative pentru sectorul serviciilor,

c. măsuri interne discriminatorii – au rol:

de a favoriza prestatorii naționali, prin oferirea unui avantaj de cost – subvențiile;

de a impune un cost suplimentar sau de a crea un dezavantaj concurențial prestatorilor externi – măsuri fiscale, acces la facilitățile esențiale (porturi, aeroporturi, rețele de telecomunicații).

reglementări interne – nu discriminează explicit față de prestatorii externi, au rol de restricționare a tranzacțiilor internaționale, fiind potențiale bariere comerciale.

Se ridică problema ierarhizării barierelor în calea tranzacțiilor internaționale cu servicii. Luând în considerare criteriul eficienței protecției, ierarhia este: subvenții > taxe vamale ≥ contingente.

Astfel, dacă se ia în calcul criteriul costului economic al protecției în vederea comparării instrumentelor de politică comercială utilizate în comerțul cu servicii, se pot trage următoarele concluzii:

Taxa asupra consumului și implicit taxa vamală au efecte favorabile minime asupra promovării unei activități supuse concurenței firmelor străine.

Adoptarea unei politici de susținere sau reducerea costurilor ofertanților naționali este mult mai eficientă decât politica de amplificare artificială și forțată a tarifelor ofertei din import.

Firmele care dispun de autorizații de import care le permit accesul pe o piață protejată prin contingente beneficiază de un profit suplimentar ca re se regăsește în tariful pe care consumatorul îl suportă. In principiu, ierarhizarea instrumentelor de politică comercială în cazul comerțului internațional cu bunuri se aplică și comerțului cu servicii.

Subvenția (instrument care reduce costurile producătorilor locali, ca mijloc de stimulare a producției) este superioară taxelor vamale (ca instrument care crește costurile prestatorului extern). Taxele vamale sunt superioare barierelor netarifare.

Clasificarea instrumentelor care restricționează comerțul international cu servicii

Există trei mari categorii de bariere care restricționează derularea tranzacțiilor internaționale cu servicii:

a. instrumente referitoare la accesul pe piață: limitează sau interzic pătrunderea de noi prestatori de servicii pe piața gazdă – contingente, restricții privind numărul de licențe, drepturi de interconectare;

b. instrumente care impun un tratament discriminatoriu al prestatorilor externi față de cei autohtoni: excluderea de Ici acordarea stimulentelor investiționale, tratament diferențiat al nerezidenților, taxe pe transferurile transfrontaliere prin tarife do telecomunicații ridicate, taxe percepute turiștilor străini;

c. alte măsuri de restricționare a accesului pe piață sau impunerea unui tratament discriminatoriu față de prestatorii interni: norme de protecție a consumatorilor, bariere culturale, practici legate de achizițiile guvernamentale.

Categorii de instrumente folosite ca bariere la importul de servicii:

Restricții cantitative ;

(RC) se aplică furnizorilor de servicii. Exemple se întâlnesc pe piața serviciilor de transport unde se practică sistemul cotelor (contingentelor) reciproce în conformitate cu acordurile bilaterale încheiate între țări (acorduri de SHARING). în unele țări, restricțiile ajung până la prohibiție față de ofertanții externi de servicii (de transport intern, telecomunicații de bază, servicii juridice, de asigurări, de educație, de prospectare, de consultanță în investiții etc.). Este frecventă restricționarea fluxurilor transfrontaliere de informații, pentru a împiedica accesul pe piață al furnizorilor externi de servicii.

2. Restricții prin preț (PP) au următoarele forme:

– taxe de viză la intrarea sau ieșirea din țară, tarife portuare sau aeroportuare discriminatorii aplicate companiilor de transport străine, controlul public asupra tarifelor de acces la unele servicii (telecomunicații, transport, servicii financiare);

– tarifele vamale aplicate la importul unor bunuri care înglobează servicii reprezintă o metodă eficientă de diminuare a importului unor servicii audiovizuale, servicii de informații etc.;

– subvențiile acordate de stat reprezintă o altă modalitate de influențare a tarifelor (utilizate pentru serviciile de construcții, de comunicații, de transport rutier și feroviar).

3. Restricțiile administrative ;

(RA) presupun condiționarea prestării de servicii de către furnizorii externi, de obținerea unor documente administrative (licențe, certificate) sau de respectarea unor norme și standarde (de mediu, în cazul turismului și trans¬portului). Comenzile guvernamentale sunt utilizate pentru a favo¬riza furnizorii interni de servicii și bunuri, în raport cu cei externi, prin intermediul marjei preferențiale sau chiar a unor restricții explicite.

Restricțiile de rețea;

(RR) se referă la accesul discriminator la sistemele de distribuție și comunicații, întâlnit în multe țări, în subsectoarele de telecomunicații, transport aerian, publicitate, asigurări, în rețeaua de intermediere.

Instrumente care limitează accesul pe piață

Reglementarea accesului pe piață al furnizorilor externi de servicii poate fi limitativă sau prohibită, pentru oricare dintre modalitățile de internaționalizare a exportului de servicii: transfrontalieră, ISD sau stabilirea pe piață.

Un mod de limitare a importurilor îl reprezintă:

aplicarea contingentelor (de exemplu, interdicția navelor străine de a efectua servicii de cabotaj – contingent 0);

aplicarea cotelor obligatorii la consumul unor servicii (de exemplu, programele de televiziune care să cuprindă o cotă maximă de producții străine);

aplicarea controlului deplasării consumatorilor în exteriorul țării (prin limitarea vizelor turistice etc.).

Un exemplu sugestiv pentru a prezenta restricțiile cantitative asupra importului sau exportului de servicii prin intermediul normării sau reglementării comerțului cu bunuri, îl reprezintă adoptarea în unele țări a obligativității asigurării mărfurilor la import și/sau la export numai la companiile naționale de asigurare.

Un alt mod de a limita accesul pe piață a serviciilor de import este de a împiedica chiar accesul prestatorului străin de servicii, de exemplu, băncilor străine, fie că le este interzisă intrarea sau stabilirea de filiale în unele țări, fie că li se restrânge gama de operații pe care le pot presta.

CONCLUZII

Comisia Europeană încurajează guvernele naționale să liberalizeze aceste servicii (așa-numitele „servicii de interes economic general”) pentru a permite consumatorilor să beneficieze de prețuri mai avantajoase, la o calitate superioară.

În același timp, ele ar trebui să garanteze accesul tuturor cetățenilor la aceste servicii, inclusiv în regiunile unde acestea nu aduc profit.

Statele membre pot însărcina o întreprindere cu prestarea unui serviciu public.

Aceasta va avea drepturi și responsabilități și va primi compensații financiare care trebuie să fie conforme cu normele referitoare la ajutoarele de stat.

Țările UE trebuie să facă diferența între funcționalitățile unui serviciu care pot fi liberalizate (ex. accesul la internet) și cele care formează o rețea (ex. cablurile).

Rețelele deservesc un anumit teritoriu și trebuie împărțite în mod echitabil între companiile concurente care le utilizează.

Care sunt avantajele liberalizării serviciilor ?

Consumatorii sunt liberi să aleagă furnizorul de servicii și produsele pe care le doresc.

Consumatorii beneficiază de prețuri mai mici și de noi servicii, mai eficiente și mai bine adaptate cerințelor lor.Economia europeană devine mai competitivă.

Serviciile publice pot fi prestate corespunzător pe o piață liberalizată?

Da, cu condiția să existe norme care să garanteze faptul că serviciile publice sunt furnizate în continuare la parametrii normali și atâta vreme cât interesele consumatorilor nu sunt afectate.

Atunci când aplică legislația în domeniul concurenței, Comisia Europeană ține întotdeauna cont de obligațiile speciale pe care le are orice organizație care beneficiază de „drepturi de monopol”.

Această abordare asigură existența unei concurențe loiale, care nu îl afectează pe furnizorul de servicii finanțat de stat, obligat să presteze servicii în interes public chiar și atunci când acest lucru nu este profitabil.

Cum a fost introdusă libertatea de a alege?

În sectorul feroviar, al furnizării de energie electrică și de gaze naturale, operatorii de rețea trebuie să acorde acum concurenților acces echitabil la rețelele lor.

În aceste sectoare, monitorizarea accesului echitabil la rețea pentru toți furnizorii este esențială pentru a permite consumatorilor să îl aleagă pe cel care oferă cele mai bune condiții.

Acest lucru îi afectează pe consumatori în mod direct?

Da, este posibil.

Transportul aerian și telecomunicațiile au fost primele două sectoare liberalizate, iar prețurile medii au scăzut substanțial.

Nu la fel stau lucrurile în cazul piețelor care au fost liberalizate mai târziu sau deloc (ex. electricitate, gaze naturale, transport feroviar și servicii poștale), unde prețurile au rămas neschimbate sau chiar au crescut.

Acest fapt se poate datora unor factori specifici acestor sectoare – de exemplu, prețurile la gaze sunt strâns legate de prețul petrolului. Se constată că în sectoarele liberalizate se practică prețuri mai reduse, ceea ce este în avantajul consumatorilor.

Ca o parte din valoarea tuturor exporturilor extra-UE de bunuri și servicii din UE-27, ponderea serviciilor a fost relativ stabil 2001-2008, oscilând între 27,9% și 28,7%.

Această cotă a crescut de la 31,1% în 2009, înainte de a scădea din nou la 29,0% în 2010 și apoi în scădere la 28,0% în 2011, unde a rămas în 2012; aceste valori pentru 2011 și 2012 au fost marginal mai mare decât cota de 27,9% înregistrată pentru anul 2006, care, la rândul său, a fost cea mai mică pondere în ultimii 10 ani.

O analiză similară pentru importurile din UE-27 arată că ponderea serviciilor în importuri de bunuri și servicii a ajuns la 26,4% în 2002, după care s-au înregistrat patru contractii consecutive.

De la un minim relativ de 22,4% în 2006, ponderea serviciilor în importurile UE-27 de bunuri și servicii a rămas relativ neschimbat până în 2009, când a existat o creștere substanțială la 26,3%. În 2011, ponderea serviciilor a scăzut din nou, atingând cea mai mică pondere (22,1%), într-un deceniu, după care sa înregistrat o creștere modestă la 22,6% în 2012.

UE-27 au raportat un excedent în tranzacțiile de servicii internaționale de 146.7 miliarde de euro cu restul lumii în 2012 (provizoriu), cu exporturi în valoare de 657.4 miliarde de euro, iar importurile de 510.6 miliarde de euro (a se vedea tabelul 1).

În 2012, Marea Britanie a înregistrat un excedent (combinat suplimentar și intra-UE), de 81,5 miliarde de euro în tranzacțiile de servicii, cea mai mare valoare dintre UE-27 de state membre și considerabil mai mult decât următorii cele mai înalte niveluri, care au fost înregistrate de Spania (EUR 37100000000), Franța (30,3 miliarde de euro) și Luxemburg (23,1 miliarde de euro).

Prin contrast,Germania a înregistrat un deficit de tranzacții de servicii de 19,9 miliarde de euro, de departe cea mai mare dintre UE-27 de state membre. În 2012, pentru toate UE-27 de state membre combinate, tranzacțiile intra-UE (cele cu alte UE-27 de state membre) a reprezentat pentru majoritatea tranzacțiilor internaționale în servicii: 54,6% din exporturi și 58,8% din importuri (vezi tabelele 2 și 3).

Cele mai recente cifre anuale privind tranzacțiile internaționale în domeniul serviciilor cu parteneri din afara UE-27 (extra-UE) au analizat prin zona economică sunt disponibile pentru 2011 (a se vedea figura 1). America de Nord a fost principalul regiunea comercial extra-UE pentru comerț internațional UE-27 de servicii, reprezentând 26,8% din exporturi și 31,2% din importuri (a se vedea tabelele 4 și 5). Cele mai mari solduri nete din UE-27 pentru servicii au fost înregistrate cu Spațiul Europene a Liberului Schimb (AELS), Asia, și Africa centrală și de sud (excedente de peste 14,0 miliarde de euro în 2011). UE-27 a postat, de asemenea, un surplus cu cele mai multe alte regiuni, deși solduri negative s-au înregistrat cu America Centrală (4,9 miliarde EUR) și Africa de Nord (2,1 miliarde EUR).

Tabelul 6 oferă informații similare cu privire la dezvoltarea comerțului cu servicii pentru o serie de țări partenere selectate. Se arată că principalul partener comercial pentru UE-27 în 2012 (date provizorii) a fost Statele Unite ale Americii, cu exporturi și importuri relativ echilibrate. Cel mai mare surplus pentru comerțul cu servicii a fost înregistrat cu Rusia (13,1 miliarde de euro).

În ceea ce privește tipul de serviciu, mai mult de două treimi din exporturile UE-27 (67,9%) și importuri (70,1%), de servicii în 2012 au fost contabilizate de către trei categorii: de transport, de călătorie, precum și alte servicii de afaceri. (a se vedea figura 2).Surplusul de 45.9 miliarde de euro pentru alte servicii de afaceri a fost cea mai mare, urmat de surplusuri de 26.3 miliarde de euro pentru servicii informatice și de informare, 25,9 miliarde de euro pentru servicii financiare, și 21.8 miliarde de euro pentru transport.

Doar deficitul (7,1 miliarde EUR) a fost înregistrată pentru drepturi de autor și taxe de licență.

Serviciile au o importanță crucială pentru piața internă comună a UE, deoarece acestea reprezintă între 60% și 70% din activitatea economică a UE-25 și aproximativ același procent din forța de muncă ocupată a UE-25.  

Principiul care guvernează piața internă a serviciilor a fost denumit generic „principiul libertăți fundamentale” și a fost reglementat prin Tratatul Comunității Europene. Potrivit acestui principiu, companiile cu sediul într-un stat membru au libertatea de a se stabili și furniza servicii pe teritoriul altor state membre.

Principiul libertății de mișcare a serviciilor a evoluat de-a lungul timpului prin Hotărâri ale Curții Europene de Justiție și prin reglementari specifice pe domenii, cum sunt: serviciile financiare, telecomunicațiile, emisiile și recunoașterea calificărilor profesionale.

Cu toate aceste reglementări, în domeniul circulației libere a serviciilor nu s-a atins nivelul performanțelor la nivelul circulației bunurilor. Summit-ul de la Lisabona (Martie 200) a trasat sarcina elaborării unei strategii pentru eliminarea barierelor care împiedică circulația liberă a serviciilor.

În acest scop, în iulie 2002, Comisia a elaborat Raportul privind piața internă a serviciilor prin care s-a consemnat că există o mare diferență între viziunea privind economia integrată  a UE și realitate. Raportul pune în evidență faptul că furnizorii din mediul IMM-urilor au de înfruntat mai multe bariere în comerțul cu servicii decât firmele mari.

Având în vedere că firmele mici sunt predominante din punct de vedere numeric, în ianuarie 2004, Comisia a promovat Directiva privind Serviciile pe piața internă a UE.

Acest document are ca obiectiv să elimine barierele discriminatorii, să modernizeze cadrul legal și administrativ, inclusiv în domeniul serviciilor IT și să determine statele membre să coopereze mai mult și în mod sistematic. Documentul consolidează, totodată, drepturile utilizatorilor de servicii.

Potrivit Comisiei, în ultimii 10 ani, beneficiile circulației libere a serviciilor s-au materializat în crearea a peste 2,5 milioane locuri de muncă și venituri de peste 900 miliarde de euro. Totodată, s-a constat că a crescut competiția, care a condus la creșterea calității ți a gamei serviciilor și la convergența prețurilor.

BIBLIOGRAFIE

Bobircă, A., Economia serviciilor internaționale,Editura Economică, București, 2005;

Cristureanu, C., Tranzacțiile internaționale în economia imaterială, Ed. C.H. Beck, București, 2009, p. 51;

Crăcană M., Căpățână M.-Libera circulație a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor, Editura Tritonic, București, 2007;

Funaru Mihaela-Comețul internațional cu servicii, Editura C. H. Beck,București, 2013;

John Pinder; trad.: Cristian Iulian Neagoe. Uniunea Europeană: foarte scurtă introducere, Editura BIC ALL, București, 2005;

Ioncică, M., Stănciulescu, G., Economia turismului ș serviciilor, Editura Uranus, București, 2005;

www.cursdeguvernare.ro;

www.europa.eu;

www.eccromania.ro;

www.românialiberă.ro

Figura 1.1 Indexul libertății economice 2014

Sursa: www.curs de guvernare.ro

Figura nr.2

Fișier: Comerțul cu servicii, 2007 și 2012 (1) (1 000 de milioane EUR) YB14.png

Fișier: Comerțul cu servicii, 2007 și 2012 (1) (1 000 de milioane EUR) YB14.png

BIBLIOGRAFIE

Bobircă, A., Economia serviciilor internaționale,Editura Economică, București, 2005;

Cristureanu, C., Tranzacțiile internaționale în economia imaterială, Ed. C.H. Beck, București, 2009, p. 51;

Crăcană M., Căpățână M.-Libera circulație a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor, Editura Tritonic, București, 2007;

Funaru Mihaela-Comețul internațional cu servicii, Editura C. H. Beck,București, 2013;

John Pinder; trad.: Cristian Iulian Neagoe. Uniunea Europeană: foarte scurtă introducere, Editura BIC ALL, București, 2005;

Ioncică, M., Stănciulescu, G., Economia turismului ș serviciilor, Editura Uranus, București, 2005;

www.cursdeguvernare.ro;

www.europa.eu;

www.eccromania.ro;

www.românialiberă.ro