Liberalizarea Comertului CU Servicii In Uniunea Europeana
LIBERALIZAREA COMERȚULUI CU SERVICII ÎN
UNIUNEA EUROPEANĂ
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND ROLUL ȘI LOCUL SERVICIILOR ÎN ECONOMIA UNIUNII EUROPENE
Argumente teoretice formulate în vederea specializării internaționale în servicii
Conținutul și sfera serviciilor în economia Uniunii Europene
Rolul sectorului terțiar în economia Uniunii Europene
Libera circulație a serviciilor în cadrul Uniunii Europene
CAPITOLUL II. ANALIZA PROBLEMATICII LIBERALIZĂRII COMERȚULUI CU SERVICII AL UNIUNII EUROPENE
2.1. Importanța comerțului cu servicii în Uniunea Europeană și economia globală
2.2. Evoluția schimburilor comerciale cu servicii ale Uniuni Europene în perioada 2007-2011
2.3. Particularitatile procesului de liberalizare a comertului Uniunii Europene
2.4. Incidențele crizei financiare și economice globale asupra comerțului cu servicii în Uniunea Europeană: determinații, particularități, perspective
CAPITOLUL III. ALINIEREA ROMÂNIEI LA EXIGENȚELE UNIUNII EUROPENE PRIVIND INTEGRAREA SERVICIILOR ÎN PIAȚA INTENĂ
3.1. Considerații generale privind piața internă a serviciilor
3.2. Efectele de politică comercială asupra României privind integrarea serviciilor în piața internă
3.3. Implicații de politică comercială economică pentru România în domeniul integrării serviciilor în piața internă
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Lucrarea de față intitulată “Liberalizarea comerțului cu servicii în Uniunea Europeană” își propune să ofere un fond de informații cu privire la comerț și servicii, fiind strecurată în trei capitole, fiecare capitol tratând aspecte relevante cu titlul temei.
Astfel în primul capitol “Competivitatea comerțului exterior al României și integritatea pe piața Uniunii Europene” sunt descris aspecte privind comerțul ca și activitate profesională în economie, comerțul exterior al României și integritatea pe piața Uniunii Europene, este descrisă o scurtă prezentare a balanței comerciale a României, concentrarea geografică a bunurilor pe piața unică europeană, raportul de schimb și analiza exporturilor-importurilor pe grupe de produse.
Comerțul, prin complexa sa activitate realizată, îndeplinește numeroase funcții, destinate să asigure un flux normal al producției spre locurile de consum, în cele mai bune condiții posibile.
Principala funcție a comerțului, care caracterizează însuși conținutul activității sale, o constituie cumpărarea mărfurilor de la producători sau colectori în cazul producției agricole foarte dispersate și transferarea acestora în depozite, în vederea pregătirii lor pentru vânzarea către utilizatorii finali sau intermediari.
O altă funcție a comerțului constă în transferul mărfurilor către zonele și punctele cele mai îndepărtate sau mai izolate, pentru a fi vândute consumatorilor, iar o funcție strict specifică comerțului, generată de altfel de cele tratate anterior, o constituie crearea condițiilor de realizare efectivă a actului de vânzare-cumpărare.
O dimensiune fundamentală cu un mare impact asupra analizei și a rezultatelor sale este apartenența economiei României la piața unică europeană.
Legăturile comerciale România cu UE s-au dezvoltat cel mai rapid, consecință a integrării economice și mai mult gradul de convergență al comerțului intra-industrial al României cu UE a crescut semnificativ în 2008, ceea ce înseamnă că posibilitatea apariției de șocuri asimetrice față de Uniunea Europeană continuă să se reducă.
Din clasamentul celor mai importante țări în anul 2011 care promovau pe piața lor produse românești erau Germania, Italia, Franța, Ungaria, Bulgaria, Marea Britanie, Olanda, Spania, Polonia, Austria, dar Germania a fost considerată principalul partener comercial al României, și cu mici variații, această ierarhie s-a menținut constantă pe tot intervalul analizat.
Cel de-al II-lea capitol “Rolul și locul serviciilor în economia Uniunii Europene” descrie Convergența structurală dintre comerțul exterior al României și cel al Uniuni Europene, conținutul și sfera serviciilor, dimensiunile sectorului terțiar în noua economie și interdependențele și rolul serviciilor în economie, tipologia și piața serviciilor, Oferta și cererea de servicii.
Comparativ cu alte țări membre ale Uniunii Europene, România se situează din punctul de vedere al convergenței comerciale cu UE aproximativ la jumătatea clasamentului, dar acest lucru nu constituie neapărat un dezavantaj din această perspectivă, ci poate reprezenta chiar un avantaj, pe termen scurt, atunci când activitatea țărilor partenere înregistrează o temperare sau o scădere a activității economice și comerciale.
Caracterizate printr-un mare dinamism, serviciile s-au făcut remarcate prin activitățile desfășurate în celelalte sectoare ale economiei precum și asupra modului de punere în valoare a resurselor naturale, materiale care constituie o contribuție majoră în dezvoltarea economică și socială.
O primă definiție a conceptului de servicii ar fii aceea că domeniul de serviciu acoperă un domeniu mult mai restrâns delimitat de sensul de utilitatea, de valoare s-au de întrebuințare, iar din această cauză serviciile sunt definite ca activități utile, destinate satisfacerii unei nevoi sociale și de natură umană.
Caracteristicile serviciilor sunt rezultatul unei activități umane destinate vânzării prin mecanismele pieței și distribuite la rândul lor prin programe și instituții speciale în esență fiind intangibile și care nu dă dreptul niciunui transfer de proprietate.
Serviciile se grupează în cadrul unui sector distinct al economiei, numit sectorul terțiar și care are aport deosebit la realizarea producției materiale și la satisfacerea și realizarea nevoilor oamenilor, iar pentru a vedea rolul și poziția serviciilor în dezvoltarea economică trebuie caracterizate dimensiunile acelui sistem precum și interdependențele și interferențele cu celelalte ramuri de activitate și sectoare ale economiei.
Eterogenitatea și diversitatea tipologică a serviciilor întâlnite din economie, dificultățile de măsură a dimensiunilor sectorului terțiar, de evaluare a contribuției acestora la dezvoltarea economică socială, necesitatea asigurării între țări cu privire la nivelul atins de servicii și perspectivele acestora care au condus la necesitatea structurii lor după criterii umane, realizarea de categorii omogene din punct de vedere al conținutului și comportamentului economic.
Piața serviciilor este alcătuită din cele două laturi corelative precum cererea și oferta, ele reprezentând sfera economică în care nevoile de consum pentru servicii apar sub forma cererii, iar producția sub forma ofertei și din confruntarea celor două laturi se finalizează tranzacții prin intermediul actelor de vânzare cumpărare.
Relațiile între piața serviciilor și piața bunurilor, care sunt valabile atât pe piața serviciilor de consum, cât ș a serviciilor de producție sunt relațiile de concurență, relațiile de stimulare reciprocă, relațiile de indiferență.
Oferta serviciilor este reprezentată de producția de servicii destinată comercializării pe piață și datorită caracteristicilor de nematerializate și nestocabilitate, iar ea nu îmbracă forma stocurilor, deci prin urmare nu îmbracă forma livrărilor de mărfuri.
Ultimul capitol “Liberalizarea comerțului cu servicii în Uniunea Europeană” abordează subiecte privitoare la reglementarea tranzacțiilor internaționale cu servicii, liberalizarea tranzacțiilor internaționale cu servicii, importanța schimburilor internaționale cu servicii și locul în Uniunea Europeană în economia globală, evoluția schimburilor comerciale cu servicii ale Uniuni Europene în perioada 2007-2011, incidențele crizei financiare și economice globale asupra comerțului cu servicii în Uniunea Europeană: determinații, particularități, perspective.
Tranzacțiile internaționale cu servicii reprezintă o componentă importantă a fluxului internațional de valori, și din această cauză globalizarea producției și a comerțului cu mărfuri s-a mărit și asupra sferei de materialului, iar cererea pentru servicii devenind m-ai voluminoasă m-ai bine dotată și mult m-ai exigentă în raport cu oferta și prin urmare toate acestea au adus o contribuție semnificativă la diversificarea ofertei de servicii și la internaționalizarea tranzacțiilor cu servicii.
Caracterul internațional al unei tranzacții cu servicii decurg din locul de reședință al părților chiar dacă tranzacția se desfășoară în interiorul granițelor aceleași țări, dacă partenerii provin din țări diferite contravaloarea operației comerciale va fi înregistrată în balanță de plăți a țărilor de reședință a fiecărui dintre cei doi parteneri.
Un motiv de realizare a exportului de servicii îl reprezintă obținerea pe piața externă a mijloacelor financiare și tehnice pentru dezvoltarea propriilor capacități tehnologice urmând a fi folosite pentru obținerea unor produse de gard ridicat de complexitate.
Relatarea informațiilor despre producerea și diversitatea domeniilor de aplicare ale acestora oferă posibilitatea valorificării mai eficiente a capitalului uman decât dacă ar fi fost specializat în producerea de bunuri destinate exporturilor.
CAPITOLUL I.
COMPETIVITATEA COMERȚULUI EXTERIOR AL ROMÂNIEI ȘI INTEGRAREA PE PIAȚA UNIUNI EUROPENE
Argumente teoretice formulate în vederea specializării internaționale în servicii
Abordarea tradițională a determinanților specializării în producția și comerțul cu servicii este justificată de faptul că o bună parte din serviciile comercializate sunt incluse în bunurile care fac obiectul schimburilor internaționale.
Interdependența bunuri-servicii, accentuată prin tendința lor de contopire chiar de pe parcursul procesului de producție, reprezintă, în sine, sursa unei dotări în factori de producție favorabili specializării în servicii.
Astfel, alături de specializarea în anumite domenii ale activităților materiale precum minerit, agricultură, electronică și a legăturilor comerciale externe care decurg din aceasta, se stabilește între țări și un flux de tehnologii proprii domeniilor de specializare respective.
Bunurile comercializate între țări se constituie în ccărăuși ai cunoștințelor, know-how-ului și experienței de producție în diferitele domenii, contribuind la îmbunătățirea performanțelor economice reciproce.
Corolarul acestei aserțiuni este că, pe măsură ce o țară exportă și importă mai multe bunuri care înglobează tehnologie și cunoștințe mai complexe, se formează premisele unei specializări în comerțul cu valori imateriale.
De aceea, de multe ori se recurge la analiza avantajului comparative pentru a releva diferențele între condițiile de producție din diferitele țări care se află în situația de țări exportatoare, s-au de țări importatoare de servicii.
Desigur că teoria comerțului internațional a evoluat în decursul timpului, adăugând tot mai multe elemente ca factori ai producției moderne, cum ar fi tehnologia, experiența, informațiile, invențiile și inovațiile.
Prin urmare, economiștii sunt tentați să se reîntoarcă la teoria clasica a analizei dotărilor factoriale, căreia îi asociază ingredientele conceptuale moderne din categoriile amintite în calitate de component ale dotărilor naturale.
Teoria lui Ricardo este actualizată și transcrisă pentru uzul specializării în servicii, ajungându-se la unele concluzii interesante și uneori paradoxale.
Astfel, folosindu-se pentru definirea dotărilor naturale disponibile de capital uman exprimat cantitativ si calitativ s-ar ajunge la asocierea dezvoltarii serviciilor într-un anumit spațiu național cu faptul ca populația respectivă este mai cultivată, mai inteligentă, mai dotată decât cea din alte țări.
Pe de altă parte, dacă ne referim la dotările în capital, acestea ar putea fi commentate nu atât prin prisma disponibilităților, cât și prin modul și direcțiile de utilizare a capitalului acumulat ceea ce reprezintă o opțiune din politica economică asociată de obicei unui anumit sistem economic, unei dinamferitele țări care se află în situația de țări exportatoare, s-au de țări importatoare de servicii.
Desigur că teoria comerțului internațional a evoluat în decursul timpului, adăugând tot mai multe elemente ca factori ai producției moderne, cum ar fi tehnologia, experiența, informațiile, invențiile și inovațiile.
Prin urmare, economiștii sunt tentați să se reîntoarcă la teoria clasica a analizei dotărilor factoriale, căreia îi asociază ingredientele conceptuale moderne din categoriile amintite în calitate de component ale dotărilor naturale.
Teoria lui Ricardo este actualizată și transcrisă pentru uzul specializării în servicii, ajungându-se la unele concluzii interesante și uneori paradoxale.
Astfel, folosindu-se pentru definirea dotărilor naturale disponibile de capital uman exprimat cantitativ si calitativ s-ar ajunge la asocierea dezvoltarii serviciilor într-un anumit spațiu național cu faptul ca populația respectivă este mai cultivată, mai inteligentă, mai dotată decât cea din alte țări.
Pe de altă parte, dacă ne referim la dotările în capital, acestea ar putea fi commentate nu atât prin prisma disponibilităților, cât și prin modul și direcțiile de utilizare a capitalului acumulat ceea ce reprezintă o opțiune din politica economică asociată de obicei unui anumit sistem economic, unei dinamici specifice comportamentului concurențial.
În același mod se poate comenta acumularea de informații, informarea de aptitudini, abilități și direcționarea lor fie spre activități direct productive, fie spre activități creative sau chiar artistice.
Aceasta, făcându-se tot în functție de opțiunile sistemului economic din fiecare țară în diferitele momente istorice ale evoluției sale.
Modelul japonez de dezvoltare industrial, precum și managementul specific acestei țări au exercitat timp de câteva decenii, un anumit mod de fascinație asupra specialiștilor din diferite domenii.
Continuând să analizam cauzele și strategiile specializării in servicii, se face distincția iîntre abordarea mercantilistă a comerțului internațional cu servicii, în spiritul teoriilor clasice care se îndreaptă spre resursele specializării și un mod de abordare mai pragmatic și mai liberal al comerțului internațional, care surprinde motivația specializării apreciată ca sursă de eficientizare și creștere economică.
Propunem în continuare spre dezbatere câteva din raționamentele avansate în literatura de specialitate în legătură cu logica specializării în servicii.
Atât producatorii individuali cât și cei colectivi se străduiesc să-și maximizeze profiturile la export pentru a obține mijloacele cu care să importe mai multe din mărfurile destinate acoperirii necesarului de consum național.
O altă motivație de export o reprezintă obținerea pe piața externă a mijloacelor financiare și tehnice pentru dezvoltarea propriilor capacități tehnologice și inovarea acestora, urmând a le folosi pentru obținerea unor produse cu grad ridict de complexitate.
Această a doua justificare care se concretizează printr-o structură foarte modernaă a nomenclatorului de export are o strategie mai dinamică a schimburilor externe care corespunde în mare măsură opțiunii de specializare și internaționalizare a serviciilor.
Difuzarea informațiilor, a cunoștințelor pentru producerea unor valori și diversificarea domeniilor de aplicare a acestor cunoștințe oferă posibiltatea valorificării capitalului uman într-un mod mult mai eficient decât dacă ar fi specializat în producerea unor bunuri exportabile.
Economiile eficiente vor încuraja formarea unei cereri de servicii, intensive în muncă și informații, și se vor strădui să satisfacă aceste cerințe prin specializarea în producția respectivelor servicii.
Comerțul internațional cu servicii și cu bunuri care încorporează servicii ar putea fi privit și ca o modalitate de întărire a pozitiei producatorilor naționali pe propria lor piață.
Dezvoltarea producției și comerțului, pe baza cunoștințelor și experienței tehnice, face posibilă obținerea autonomiei în producție și consum, indiferent de proveniența națională a cunoștințelor sau a experienței respective.
Este o soluție net diferită de cea care decurge din aplicarea teoriei avantajului comparativ, care recomandă dezvoltarea producției numai în acele regiuni în care există un avantaj comparativ al costurilor bazat pe dotările în factori materiali.
Este totodată o abatere care pune accentul pe faptul că orice bun sau serviciu poate fi produs oriunde, cu condiția să existe resurse de muncă valorificate corespunzător, iar dacă acestea sunt insuficiente, să fie completate prin import.
Caracterul fungibil al cunoștințelor și experienței umane le conferă acestora calitatea de factori nelimitativ, deci ele nu pot deveni sursă de avantaj comparativ pentru specializarea în servicii, în nici o regiune din lume.
Singurii factori care ar putea genera avantaj comparativ și ar justifica, dacă nu chiar impune, specializarea în servicii, sunt dotările natural pentru unele servicii cum ar fi turismul sau transporturile, deoarece, așa cum am văzut, ceea ce definește capitalul ca factor de producție.
De la această teorie a pornit și Alan Deardoff care, într-o lucrare din 1984, a analizat trei cazuri referitoare la fluxurile comerciale de servicii dintre două țări, el a ajuns la concluzia că în cel puțin un caz, principalul avantaj comparativ nu se aplică, deoarece din analiza fluxurilor respective a rezultat ca țara exportatoare de servicii era cea în care serviciile aveau cele mai înalte prețuri autarhice, comparativ cu prețurile bunurilor.
Aceasta se datorează superiorității tehnologice a țării, atât pentru producția de bunuri, cât și pentru cea de servicii, output-ul respectivelor activități încorporând un avantaj tehnologic și managerial, iar țară având astfel capacitatea de a exporta serviciile de management ale activităților respective.
Deardoff considera că managerii, deși erau bine plătiți pentru serviciile lor decât în țară parteneră, nu erau totuși plătiți la nivelul corespunzător călificării lor, fiind astfel mai ieftin în raport cu managerii țării importatoare, în care cererea pentru aceste servicii era foarte mare.
Departe de a infirma explicarea specializarii prin teoria clasica amintita, exemplu prezentat demonstrează încă o dată ca o țară a devenit exportatoare specializată în servicii al căror preț autarhic era relativ scăzut.
Actualizarea modelului H-O-S (Heckscher-Ohlin-Samuelson) și aplicarea s-a la explicarea specializării în servicii pornesc de la existența unor dotări factoriale diferite în țările partenere sau presupun existența unei superiorități tehnologice ca sursă a avantajului comparativ în țara exportatoare de servicii. Acest avantaj este real pentru țara exportatoare numai dacă raportul între salariile managerilor respective în cele două țări, este mai mic decât raportul între productivitățile obținute de aceștia.
Cu alte cuvinte este exprimată relația între prețurile relative ale forței de muncă utilizate pentru serviciile de management în cele două tațăi și valoarea output-ului în aceleași țări.
Exportatorii ar putea obține și un avantaj absolut, deoarece țara imporatatoare, pentru a obține serviciile pe care nu și le poate procura de pe propria piață, ar fi dispusă să plătească un preț mai mare decâ cel practicat pe piața țării exportatoare.
Același raționament poate fi extins și pentru alte servicii intensive în munca exprimat în termeni calitativi, adică în munca de înalta calificare.
Așa cum au demonstrate, Deardoff și Bhagwati(1987), nu există nici un impediment în a aplica la comerțul internațional cu servicii modelul Heckscher-Ohlin-Samuelson (HOS) care combin, în calitate de determinanți, dotările factoriale cu efectele diferențierii producției în condițiile unei concurențe de tip monopolistic, obținându-se în acest mod o variantă mai dinamică a teoriei avantajului comparativ.
Aceste concluzii au fost verificate în mare pentru specializarea în comerțul cu servicii a țărilor dezvoltate în relațiile lor cu cele în dezvoltare fiind aplicabile însă în mai mică măsură relațiilor comerciale dintre țările dezvoltate.
Alți autori au manifestat dubii cu privire la posibilitatea aplicării modelului HOS la comerțul cu servicii.
Se conturează, în consecință, două modalități de abordare a determinanților din comerțul internațional cu servicii, iar pe de o parte, putem considera ca datorită caracteristicilor diferite ale serviciilor, precum și faptului ca funcțiile lor impun existent unor cunoștințe și calificări foarte specializate, toate serviciile vor fi comercializate pe baza avantajului absolut și nu comparative.
Ca alternative, putem aprecia că numai unele servicii sunt diferențiate necesită o pregătire foarte specializată din partea ofertantului, astfel încât să satisfacă necesitațile specifice ale utilizatorului sau consumatorului final.
Celelalte servicii ( SS) pot fi relative usor de standardizat pe planul input-ului tehnologic și al determinărilor unitare, s-ar putea concide că, daca în cazul comerțului cu prima categorie de servicii(SD) se aplică modelul avantajului absolut conferit de cunoștințele de înaltă calitate, pentru cea de-a doua categorie de servicii(SS), va funcționa prioritar principiul avantajului comparativ pe seama dotărilor factoriale primare, ca suport al specializării internațional pe piață serviciilor.
Dat fiind ca majoritatea serviciilor necesita cunostinte specializate, nivelul lor calitativ poate fi comparat numai prin raportarea la necesitatile specifice ale utilizatorilor sau consumatorilor și pot fi comercializate numai prin directa implicare a factorilor de producție în calitate de vehicul sau support al informaților, abilității sau cunoașterii.
Sunt întrunite toate acele condiții care pledează pentru specializarea în comerțul cu servicii pe baza avantajului absolut, în același mod în care sunt argumentate specializarea și schimburile internaționale industriale pe piața bunurilor materiale.
În sfera materialului în care performanțele comerciale sunt greu de cuantificat, evaluarea competitivității relative a diferiților ofertanți de servicii poate fi apreciată mai curând pe baza experienței furnizate de piața reală decât prin calcule statistice.
Tendința naturală a analiștilor de a structura orice masă de elemente eterogene formate din grupări cu minim de caracteristici comune a atras atenția asupra acelor servicii al căruir conținut rezultat poate fi măsurat, dar de aici însă până la identificarea unor repere unice care să facă posibilă comparația costurilor unitare pentru serviciile intensive în munca de înalta calificare este desigur un drum lung de străbătut.
Până atunci vom considera, în continuare, ca avantajul absolut stabilește regulile jocului pe respectiva piață, rămându-ne în schimb posibilitatea de a determina în mod indirect gradul de specializare al unei țări, utilizând unicul indicator funcțional.
Indicele a fost aplicat și calculate de către Anton Brender(1984) pentru serviciile non-factor și factor, pe cazul următoarelor grupe de țări: principalele țări industrializate, alte țări industrializate, grupul OPEC, țări în curs de dezvoltare care nu sunt member OPEC, alte țări.
Brender a folosit informațiile privind importul sau exportul net pentru fiecare serviciu analizat, pentru fiecare grup de țări, raportat la tranzacțiile mondiale cu respectivele servicii.
Rezultate obținute nu au avut însă nimic spectaculos, ele au confirmat numai ceea ce intuiția, aprecierile calitative, experiența privind evoluția economică a principalelor actori de pe piață mondială ar fi putut oricum prevedea, și anume ca specializarea în orice serviciu este funcție de gradul de dezvoltare economică a unei țări, la care se adaugă dotările în factor natural pentru anumite servicii.
Completarea analizei statistice realizate pe baza indicelui amintit mai sus se poate obține prin alăturarea și Indicelui Grubel & Lloyd care măsoară pe o piață potențialul de specializare din interiorul unui sector sau domeniu de activitate economică.
El ia în calcul și posibilitatea de diversificare a produselor și serviciilor din interiorul unei ramuri, precum și gradul de diferențiere care poate fi obținut pentru fiecare produs, serviciu oferit de o țară pe piață externă.
Conținutul și sfera serviciilor în economia Uniunii Europene
Așadar prin participarea la piața unică și mai mult la adoptarea monedei unice, lucru care a presupus atât pierderea independenței politicii monetare cât și posibilitatea stimulării artificiale a competitivității, pe plan extern prin intervenții asupra cursului de schimb sau fluctuații ale acestuia, cu cel al Uniunii Europene cât și sincronizarea ciclurilor de afaceri, s-au născut astfel apariția unor șocuri asimetrice care generau dezechilibru pe plan extern.
Gradul de convergență al comerțului intra-industrial al României cu UE a crescut semnificativ după 2008, ceea ce înseamnă că structura comerțului României tinde să se apropie de cea a statelor membre UE, aceasta conducând la reducerea posibilității apariției de șocuri asimetrice față de Uniunea Europeană.
Pe ansamblu, comparativ cu alte țări membre ale Uniunii Europene, România se situează din punctul de vedere al convergenței comerciale cu UE aproximativ la jumătatea clasamentului, dar acest lucru nu constituie neapărat un dezavantaj din această perspectivă, ci poate reprezenta chiar un avantaj, pe termen scurt, atunci când activitatea țărilor partenere înregistrează o temperare sau o scădere a activității economice și comerciale.
Dar cu toate acestea, poziționarea actuală poate fi un impediment major pe termen lung în calea creștere economică sustenabilă pe un orizont mai larg de timp, iar structura comerțului este foarte importantă pentru relațiile comerciale cu partenerii intra-comunitari.
Prin urmare, dacă această sincronizare a ciclurilor de afaceri lipsește, iar comerțul intra-industrial cu zona euro este ridicat, politicile comune, dar și efectele unei eventuale crize, vor afecta cu întârziere România și vor avea un impact diferit de cel la nivelul zonei euro, dacă cele două economii se află în faze diferite ale ciclului economic.
Pentru a se testa sincronizarea între afacerile României cu Uniunea Europeană și zona euro, s-au folosit seriile de timp trimestriale pentru PIB-ul celor trei economii, iar pentru a separa componenta ciclică s-a aplicat un filtru Hodrick-Prescott pe seriile ajustate sezonier, iar prin urmare s-a realizat faptul că nu există diferențe între ciclul de afaceri al zonei euro și cel al Uniunii Europene.
Începând cu 2007 se poate observa o potențare mai mare a fazelor ciclului economic în România, datorat în mare parte întârzierii cu care s-a transmis criza economică în România față de restul zonei euro, iar o altă explicație pentru acest fenomen poate fi dată de dimensiunea relativ redusă a sectorului financiar românesc, acolo unde efectele de runda întâi, s-au simțit mai puțin decât în țările occidentale, însă efectele mai puternice au apărut atunci când efectele crizei economice au afectat și sectorul real, iar acest lucru se poate observa în diferențele de amplitudine între componentele ciclice ale României respectiv UE.
Pe termen lung însă posibilitatea apariției unor șocuri asimetrice trebuie să fie redusă cât mai mult în vederea integrării în Uniunea monetară.
Această nouă perspectiva propusă este formată din studiile de comerț exterior prin care România poate analiza poziția competitivă actuală a exporturilor românești pe principalele piețe de export, iar ceea mai mare parte a interesului se concentrează asupra contribuției exporturilor la performanța macroeconomică.
În general, performanța comerțului exterior este caracterizată prin prisma unor indicatori precum gradul de raportul de schimb sau rata de creștere a exporturilor într-o anumită perioadă de timp, indicatori utilizați în mod frecvent de Banca Mondială, iar recentele studii privind relația dintre comerț și creștere economică ne arată faptul că gradul de deschidere al economiei nu este neapărat corelat cu nivelul de creștere economică.
Analiza poziției competitive este un domeniul de cercetare tradițional la nivelul firmei, dar a fost introdusă cu vigoare pentru a explica atuurile sau vulnerabilitățile unei economii în ansamblul ei prin evaluarea performanțele sectoarelor pe piețele de destinație.
Această analiză aprofundată a poziției competitive pe piețele externe este utilizată pentru a măsura eficiența de performanță la nivel național și industrial și pentru a identifica produsele și piețele prioritare pentru dezvoltarea comerțului, atât în sectorul public cât și în cel de afaceri.
Aceasta este o parte indispensabilă a promovării și dezvoltării comerțului, iar la nivel național, guvernele trebuie să monitorizeze performanța comerțului cu scopul de a oferi sprijin adecvat politicii comerciale, instituțiile de sprijin trebuie să contureze strategii în ceea ce privește sectoarele exportatoare și țările partenere, cu scopul de a utiliza mai eficient resursele limitate, iar firmele au nevoie să scaneze piața mondială pentru oportunități de diversificare a produselor și a pieței.
Capitalul curent își propune de asemenea să facă o analiză a poziției competitive a principalelor sectoare exportatoare românești pe principalele piețe de export, iar în prima secțiune a capitolului vor fi trecute în revistă tendințele generale la nivel structural înregistrate recent de comerțul României, analiza fiind completată în următoarea secțiune de prezentarea dinamicii avantajelor competitive ale României pe principalele piețe de export.
În anul 2011, ponderile importante în structura exporturilor au fost deținute de grupe de produse, precum echipamente electrice și electronice, utilaje, reactoare nucleare, boilere, combustibili minerali, uleiuri, produse de distilare, iar primele grupe de produse exportate reprezentau aproape 50% din totalul valorii exporturilor, demonstrând rolul pe care acestea îl au în ceea ce privește vânzările externe ale României și cu un grad ridicat de dependență și vulnerabilitate a performanței vânzărilor externe în raport cu evoluția cererii și a pieței pentru clase de produse cheie.
Distribuția teritorială a exporturilor pe județe plasează municipiul București în fruntea clasamentului urmat de aproape de județul Argeș, pe locul al doilea, de Timiș și Constanța pe ultimele locuri situându-se Giurgiu, Ialomița.
1.3. Rolul sectorului terțiar în economia Uniunii Europene
De-a lungul anilor în dezvoltarea economiei mondiale moderne un loc important l-a ocupat sectorul terțiar, care este caracterizat printr-un grad accentuat al ritmului de dezvoltare și de diversificare a serviciilor.
Așadar, caracterizate printr-un mare dinamism, serviciile s-au făcut remarcate prin activitățile desfășurate în celelalte sectoare ale economiei precum și asupra modului de punere în valoare a resurselor naturale, materiale care constituie o contribuție majoră în dezvoltarea economică și socială.
O primă definiție a conceptului de servicii ar fii aceea că domeniul de serviciu acoperă un domeniu mult mai restrâns delimitat de sensul de utilitatea, de valoare s-au de întrebuințare, iar din această cauză serviciile sunt definite ca activități utile, destinate satisfacerii unei nevoi sociale și de natură umană.
În urma acestor definiții se remarcă faptul că serviciile sunt activități necesare al căror rezultat este nematerial și nestocabil și nu se concretizează în produsele cu existență de sine stătătoare, iar ca o urmare a acestui fapt , toate activitățile pot fi clasate pe o scală între a reprezenta un serviciu pur s-au un bun pur, iar din cauza aceasta este imposibilă separarea lor.
Tot din această cauză s-au mai adăugat și alte definiții în ceea ce privesc serviciile și care pornesc de la o caracteristică a acestora precum simultaneitatea și consumul producției, reamintindu-se că serviciile nu se păstra sau transporta , consumul realizându-se în momentul producerii lor, și din când în când se acceptă participarea mijlocită a utilizatorului.
În urma acestor efecte obținute și în urma acestor prestări ale serviciilor, mulți autori au definit serviciile ca activități sociale utile prin care se satisfac nevoi materiale și spirituale ale populației ale unei populații dar și satisfacerea nevoilor unor întreprinderi au organizații economice și din această cauză serviciile se află în strânsă relație cu utilizatorul.
Caracteristicile serviciilor sunt rezultatul unei activități umane destinate vânzării prin mecanismele pieței și distribuite la rândul lor prin programe și instituții speciale în esență fiind intangibile și care nu dă dreptul niciunui transfer de proprietate.
La rândul lor serviciile, conform Dicționarului de economie și se împart în servicii productive, servicii neproductive, servicii comerciale, servicii de marketing.
Pentru delimitarea sferei serviciilor, pentru definirea conținutului ei și pentru exprimarea unitară a tuturor serviciilor s-a acceptat teoria clasificării sectoriale a ramurilor economice, iar această realizare a fost realizată de Colin Clark în anul 1940 și care avea la bază împărțirea pe care Allen Fisher a făcut-o în 1926 economiei naționale în vederea efectuării unor cercetări statistice matematice, iar m-ai târziu în decursul anilor aceasta a fost perfecționată de Jean Fourastie care a fost considerat și întemeietorul clasificării sectoriale a ramurilor economiei, iar datorită acestei clasificării economia la rândul ei se împarte în trei sectoare, fiecare sector având sector economic de activitate diferit.
Așadar, sectorul primar cuprindea agricultura, vânătoarea pescuitul, industria extractivă,sectorul secundar era alcătuit din activitățile industriale iar sectorul terțiar cuprindea toate celelalte activități care se desfășurau în economie, sector care corespundea sferei serviciilor.
Comportamentul economic este caracterizat prin nivelul și dinamica productivității muncii prin nivelul tehnic și prin receptivitatea față de aceasta, astfel se consideră că în sectorul primar nivelul și creșterea productivității muncii se clasează la cote medii, în secundar se clasează la cote înalte iar în sectorul terțiar la cote modeste.
De asemenea teoria clasificării sectoriale prezintă însă și unele limite determinate de adaptarea lor la evoluția realității economice, iar aceste limite sunt atunci când se dovedește că sectorul terțiar este prea strâmt pentru a putea cuprinde totalitatea serviciilor sau se m-ai numește limită în cazul în care dimensiunile sferei se modifică iar serviciile se realizează în sensul lărgiri ei, precum și criteriile de separare a ramurilor pe sectoare.
Acest punct de vedere este demonstrat de realitate care demonstrează pătrunderea progresului tehnic în toate domeniile vieții economice precum și în sfera serviciilor, iar dezvoltarea lor este strâns legată de progresul tehnic, care este conceput de datorită dezvoltării corespunzătoare a serviciilor de învățământ precum și cercetare științifică.
Așadar prin dimensiunile și trăsăturile caracteristice care definesc sectorul și rolul serviciilor se scoate în evidență cel mai bine sfera serviciilor, informațiile existente nepermițând evidențierea și separarea serviciilor din componența celorlalte sectoare.
Din acest punct de vedere serviciile constituie o gamă largă de caracteristice ce permit identificarea lor și care pot constitui anumite criterii de determinare a serviciilor fașă de celelalte
componente ale activității sociale și economice, și nu trebuie uitat faptul că aceste trăsături nu se regăsesc în totalitatea lor la fiecare serviciu în parte, iar lipsa lor nu afectează în nici un mod abordarea lor unitară.
Conform teorii lui C.V. Hapenciuc, apărută în anul 2007, caracteristicile serviciilor se reprezintă prin serviciu ce se caracterizează prin forma lor materială, serviciile care se caracterizează prin nestocabilitate, serviciile care sunt intangibile, serviciile care sunt inseparabile de persoana prestatorului, serviciile care sunt caracterizate prin eterogenitatea sau variabilitate și nu în ultimul rând, serviciile care se particularizează.
Serviciile care se manifestă sub forma unor activități sau faze ale unor procese sunt fie de producție sau de consum sau care au forma de expresie materială și o existență de sine stătătoare, pe când serviciile care se caracterizează prin nestocabilitate neavând o formă materială nu pot fi stocate s-au depozitate în vederea unui consum, iar această caracteristică determină o serie de neajunsuri, mai ales în asigurarea echilibrului dintre ofertă și cerere precum și realizarea efectivă a acestora, putem spune că odată oferite dar neutilizate reprezintă pierderi de mijloace umane și materiale ele putând fii păstrate.
Serviciile care sunt inseparabile de persoana prestatorului, își încetează existența din momentul încheieri acțiuni acestuia și din această cauză decurg câteva particularități referitoare la organizarea și comercializare serviciilor precum aceea caracteristică în care comercializare serviciilor presupune contactul direct între producător și beneficiar, calitatea serviciilor să fie determinată de nivelul pregătirii profesionale, iar inseparabilitatea de persoana prestatorului limitează posibilitățile de diversificare a serviciilor.
Așadar, serviciile care sunt caracterizate prin eterogenitate sau variabilitate, influențează negativ posibilitatea de standardizare a serviciului de a alcătui o structură de sortare sau de marcă, iar serviciile se mai particularizează și prin faptul că vânzarea acestora nu presupune transferul titlului de proprietate, iar prețul serviciului este cotat ca fiind un preț al cererii.
Dimensiunile sectorului terțiar în noua economie și interdependențele și rolul serviciilor în economie
Potrivit unui studiu de caz, locul serviciilor în economie reprezintă rezultatul unui proces evolutiv, de mare complexitate, al mutațiilor înregistrate în viața economică și socială, dezvoltarea acestora fiind o condiție și în același timp, o caracteristică a evoluției societății.
Așadar, datorită teoriei sectoriale a economiei, serviciile sunt grupate în sectorul terțiar și s-a evidențiat tendința de terțiare a economiilor țărilor dezvoltate, precum și corelația si între nivelul de dezvoltare al serviciilor și gradul de dezvoltare a economiilor naționale.
Astfel, serviciile se grupează în cadrul unui sector distinct al economiei, numit sectorul terțiar și care are aport deosebit la realizarea producției materiale și la satisfacerea și realizarea nevoilor oamenilor, iar pentru a vedea rolul și poziția serviciilor în dezvoltarea economică trebuie caracterizate dimensiunile acelui sistem precum și interdependențele și interferențele cu celelalte ramuri de activitate și sectoare ale economiei.
Din cauza numărului de ramuri ale economiei cuprinse în sfera serviciilor și gradului accentuat de eterogenitate a acestora este foarte greu de măsurat dimensiunile acestui sector prin intermediul unor indicatori direcți și din această cauză s-a recurs la abordarea din diverse puncte de vedere a contribuției și a gradului de angajare a serviciilor în dezvoltarea economiei precum proporția resurselor umane și a fondurilor materiale implicate în acest sector și contribuția serviciilor în crearea produsului intern brut și a valorii adăugate.
În urma efectuării unei analize la nivel global s-a constatat că sectorul terțiar al serviciilor este mai dezvoltat cu cât țara are un nivel mai ridicat, iar forța de muncă ocupă loc mai mare și din această cauză în țările dezvoltate jumătate din populație este angajată și lucrează în sfera serviciilor, pe când în țările cu o dezvoltare scăzută pondera este foarte scăzută reprezentând doar un sfert din populație care lucrează.
Aceste diferențe înregistrate între astfel de tării arată gradul de dezvoltare a economiei, dar și unele particularități privind structura internă a acesteia precum și aria sectorului de activitate unde dezvoltarea atinge puncte maxime.
În urma unui control și a unei analize a evoluției sectorului serviciilor la nivelul mondial se evidențiază tendința de creștere a acestuia prin deplasarea în permanență a forței de muncă spre ramurile din sfera serviciilor vorbindu-se de tendința de terțiarizare a ocupării forței de muncă a categoriilor profesionale
Din cauza aceasta, datorită faptului că în sfera serviciilor se desfășoară o muncă productivă se creează și se adaugă valoare și se poate evalua partea realizată prin funcționarea serviciilor în balanța producerii consumului și acumulării produsului intern.
În paralel cu ponderea deținută de ocuparea forței de muncă serviciile au un aport substanțial la crearea produsului intern brut și de aceea se înregistrează o sporire a volumului serviciilor și din această cauză în multe țări se înregistrează deja o modificare a raportului între producția materială și crearea unei tendințe de terțializare a produsului național ș a ramurilor economice.
Aceste servicii la rândul lor se regăsesc în relațiile de intercondiționare cu toate celelalte ramuri și sectoare de activitate în componența multora dintre acestea , iar dezvoltarea lor este influențată de progresul și eficiența activităților din celelalte sectoare.
Sistemul de legături se situează pe două direcții principale, impactul cu procesul de producție propriu-zis și impactul asupra omului cu nevoile sale.
Aceste serviciu se află în legătură directă cu producția materială cu evoluțiile și mutațiile pe care acesta le înregistrează cu evoluțiile și funcționarea ramurilor de producție, fiind așa dar condiția de desfășurare de producție și factorul principal de creșterea eficientă a acestuia.
În ramurile direct productive, progresul științific și tehnic este determinat în mare măsură de nivel de dezvoltare a unor servicii precum cercetarea științifică, proiectarea precum și pregătirea forței de muncă, iar în același timp o mare contribuție la realizarea pe piață a producției materiale o au transporturile, comunicarea, comerțul.
Ca o primă concluzie putem spune că comerțul se află fie într-un raport organic cu producția materială, fie într-un raport funcțional care se desfășoară în întreprinderi de persoane autonome.
În ceea ce privește dezvoltarea producției materiale și a serviciilor ele se sprijină și se condiționează una pe alta, și din această cauză reprezintă o premisă, un efect al industrializării al creșterii produsului, și de multe ori serviciile sunt destinate consumului final implicate în satisfacerea nevoilor de instruire, cunoaștere iar satisfacerea acestor implicări presupune dezvoltarea serviciilor de învățământ, cultural-artistice, precum și al transporturilor comunicațiilor și turismului.
De asemenea ele intervin și în acoperirea unor cerințe materiale tradiționale asigurând o calitate superioară pentru satisfacerea nevoilor de consum și este important de reamintit că raporturile dintre sfera serviciilor și nevoile de consum să se manifeste în ambele sensuri și apariția de noi nevoi să determine dezvoltarea și diversificarea acestor servicii.
Din această cauză putem spune că serviciile au un rol foarte bine determinat în dezvoltarea economiei care se evidențiază prin modernizarea, eficiența, circulația și valorificarea lor.
În ziua de astăzi, serviciile sunt considerate ca factor de progres, de stimulare a creșterii economice alocându-se industriei rolul de motor al dezvoltării sociale, iar una dintre cele mai importante caracteristici ale societății moderne o reprezintă preponderența serviciilor, exprimată în creșterea ponderii acestora, precum și în creșterea forței de muncă și a produsului brut intern.
La rândul lor serviciile pot fi împărțite în prestații intensive în muncă și prestații intensive în inteligență, iar dacă sectorul terțiar este dominat de servicii intensive de inteligență acesta va mării aportul la dezvoltarea economică-socială.
De asemenea, rolul serviciilor m-ai este evidențiat și prin contribuția acestora la valorificarea superioară a resurselor natural-materiale care prin conținutul lor conduc la descoperirea de noi resurse de materii prime, materiale și energie, asigurând în același timp folosirea intensivă a resurselor naturale.
Prin urma realizării studiului din care rezultă că progresul economic nu aduce automat la bunăstarea generală și că perturbările mediului provocate de industrializarea și urbanizarea necontrolate au avut efecte dezastruoase asupra vieții și existenței individului și s-a încercat găsirea unor indicatori care să permită evaluarea nivelului de bogăție sau de sărăcie și găsirea unor soluții în acest sens.
Din această cauză a apărut conceptul de calitate a vieții și un ansamblu de indicatori capabili să asigure a cuantificare a acesteia, iar calitatea vieții se referă în mod deosebit la satisfacerea nevoilor materiale, biologice, spirituale, psihice ale omului în corelație cu condițiile existenței societății și a individului în relațiile interumane și cele cu mediul natural sau creat de societate.
Complexitatea conținutului se reflectă în mod impresionant de indicatorii prin intermediul cărora se poate asigura o evaluare obiectivă a acesteia, iar în țara noastră indicatorii vieții au fost structurați în câteva grupe importante precum standardul economic al gospodăriei, condițiile de trai și muncă, relațiile care se desfășoară la nivelul social, timpul liber și folosirea acestuia, dimensiunea subiectivă a calității vieții.
Conținutul și indicatorii de evaluare a calității vieții pun în evidență contribuția deosebită a serviciilor la realizarea unui anumit nivel al acesteia, astfel se poate remarca o creștere a consumului de servicii care conduce nemijlocit la o îmbunătățire a calității vieții.
Tipologia și piața serviciilor
Eterogenitatea și diversitatea tipologică a serviciilor întâlnite din economie, dificultățile de măsură a dimensiunilor sectorului terțiar, de evaluare a contribuției acestora la dezvoltarea economică socială, necesitatea asigurării între țări cu privire la nivelul atins de servicii și perspectivele acestora care au condus la necesitatea structurii lor după criterii umane, realizarea de categorii omogene din punct de vedere al conținutului și comportamentului economic.
Aceste clasificării statistice ale serviciilor sunt grupări ale rezultatelor de producție, ale unor unități de producție care promovează date care servesc la analiza producției, comerțului sau a consumului de servicii.
De asemenea o problemă importantă o reprezintă amortizarea clasificărilor naționale și internaționale care aduce complicații asupra comparării de date privind dimensiunile și structura sectorului terțiar în diferite țări, dar care au efecte și asupra rezultatelor financiare le firmelor implicate în comerțul exterior cu servicii.
Clasificarea pe produse grupează rezultatele producției conform caracteristicilor lor în scopul de a elabora statistici asupra dimensiunilor și structurii producției comerțului sau consumului.
Caracteristicile fundamentale folosite pentru clasificarea produselor sunt originea produsului, natura și destinația produsului iar la rândul lor clasificările internaționale pe produse sunt subdivizate pe produse noi și servicii și cele mai importante clasificării internaționale pe produse sunt: Clasificarea Centrală pe Produs(CCP), Clasificarea Centrală pe Produs a UE(CCPCOM), Clasificarea Bunurilor și Serviciilor Gospodăriilor(CBSG), precum și Clasificarea Schimburilor Invizibile(CSI).
Clasificarea pe activității se referă la gruparea unităților în producție în conformitate cu activitatea pe care o exercită, în scopul realizării statisticilor asupra ieșirilor și asupra intrărilor de factori de producție.
Aceste unități de producție pot efectua m-ai mule activități, făcându-se așadar diferența între cele activitățile principale și cele secundare, iar acestor la rândul lor li adaugă și activități auxiliare de administrare, informatică sau promovare.
Așadar cele mai folosite caracteristici pentru folosirea activităților sunt natura tehnică a producției, modul de folosire a bunurilor și serviciilor, iar cele mai cunoscute clasificării internaționale pe activității sunt: Clasificarea Internațională Tip Industrii a activităților economice(CITI), Nomenclatorul activităților din UE (NACE), și Clasificarea Ramurilor Economiei naționale (CREN).
Prin urmare datorită acestor activități de ordin național și internațional, România în anul 1992 a operat și ea la o nouă Clasificare a Activităților din Economia Națională(CAEN), care asigura identificarea tuturor activităților și le reunea într-un singur ansamblu unitar, iar utilizarea acestui ansamblu permite utilizarea sistemelor informatice de prelucrare și analiză a datelor, conectarea la structurile informatice precum și a Sistemului Conturilor Naționale.
Urmând modelul clasificărilor internaționale, a fost elaborată CAEN care este o clasificare de tip arborescent cuprinzând 12 secțiuni codate cu o literă, subsecțiuni codate cu do litere, diviziuni codate cu trei litere, grupe, codate cu patru litere, clase codate cu cinci litere, care sunt grupate după principiul omogenități.
Pentru ase efectua gruparea diferitelor categorii de servicii există o gamă variabilă de modalități de structurare ce utilizează diverse criterii, precum natura producătorului sau consumatorului, funcția îndeplinită, faza procesului de reproducere sociale.
Având în vedere criteriul funcțiile economice care îndeplinesc servicii se grupează în servicii de distribuție, servicii de producție, servici personale și servicii sociale., iar în funcție de criteriul de participare serviciile la cererea producției materiale se grupează în servicii materiale și nemateriale, servicii productive și neproductive, servicii pure și asociate bunurilor tangibile.
După criteriul de natura a relațiilor de piață serviciile sunt marker sau non-marker, după criteriul formei de proprietate și modul de organizare a serviciilor acestea pot fi, servicii publice , servicii asociative precum și servicii private.
În ceea ce privește modalitatea de desfășurarea a serviciilor bazate pe echipamente sau pe personal, serviciile sunt bazate pe echipamente, sau sunt servicii bazate pe personal.
Caracteristica pieței serviciilor
Piața serviciilor este alcătuită din cele două laturi corelative precum cererea și oferta, ele reprezentând sfera economică în care nevoile de consum pentru servicii apar sub forma cererii, iar producția sub forma ofertei și din confruntarea celor două laturi se finalizează tranzacții prin intermediul actelor de vânzare cumpărare.
Așadar, putem spune că piața serviciilor reprezintă anumite caracteristici care influențează comportamentul prestatorilor și utilizatorilor, metodele de studiere și previziune a pieței serviciilor precum și măsura și modalitățile intervenției statului în sectorul terțiar.
Între piața serviciilor și piața bunurilor există relații complexe care pot fi de concurență de stimulare sau de indiferență, iar în marea majoritate a cazurilor există piața potențială și piață reală în ceea ce privesc serviciile, iar structura pieței serviciilor poate fi analizată din mai multe puncte de vedere și având m-ai multe caracteristice specifice.
Aceste structuri ale pieței se pot analiza după tipul serviciilor care fac obiectul vânzării-cumpărării, comensurarea indicatorilor prin care se exprimă dimensiunile și dinamica pieței care este mult m-ai dificilă, precum și modul de manifestarea a concurenței și integrarea liberă în ramură și libera circulație a capitalurilor care sunt îngrădite, în multe sectoare datorită costurilor mari de intrarea s-au de ieșire de pe piață.
Așadar putem afirma că piața serviciilor este o caracteristică importantă a concurenței imperfecte, iar această afirmație este susținută de considerente precum că produsele nu sunt omogene, intrarea liberă pe piață și libera circulație a capitalului, iar datorită imperfecțiunilor concurenței în domeniul serviciilor, acest sector este caracterizat prin intervenția mai mare a statului și îngrădirea prin reglementări a regulilor jocului pieței libere.
Intervenția statului și tendințele de liberalizare în sectorul serviciilor
Acest sector al serviciilor a fost unul dintre domeniile statului în care s-a intervenit cel m-ai mult, iar aceste modalității de intervenție a statului în sectorul serviciilor se grupează în trei categorii, conform teoriei lui Henry Lepage, iar aceste categorii sunt naționalizarea, concesionarea și sistemul american de reglementare, iar de asemenea sistemul sectorului serviciilor este predominat de prezența întreprinderilor publice.
În secolul al XIX-lea în Europa, statul avea un rol foarte bine implementat în prestarea serviciilor colective precum securitatea justiția și apărarea statului, iar rolul lor, creștea tot m-ai mult, îndeplinind tot m-ai multe funcții de interes public precum educația, distribuția apei precum și infrastructura rutieră.
Începutul secolului al XX-lea a fost dominat de războaie și crize economice, precum și de tendința de naționalizare, iar după ce-l de al doilea război mondial în toate democrațiile industriale, apare o mișcare de privatizare a întreprinderilor naționalizate și au apărut alte modalități de intervenție a statului în economie precum socializarea venitului, reglementări și căi multiple ale unei influențe non-constrângătoare.
La rândul lor reglementările specifice serviciilor sunt grupate în trei categorii: reglementările tehnice, reglementările economice precum și cadrul administrativ al prețurilor care reprezintă o altă categorie de reglementări specifice serviciilor și se referă la creșterile de prețuri nu și la nivelul lor, atunci când un serviciu este oferit de mărimea cotelor de marjă comercială.
În același timp au loc și tendințele de liberalizare, de diminuare a intervenției statului în sectorul serviciilor și se referă pe de o parte la transferul spre sectorul privat a unei importante părți din sectorul public, tendința de privatizare, mica privatizare marea privatizare precum și tendința de reglementare, iar acestea a cuprins telecomunicațiile, serviciile bancare și transporturile aeriene.
Odată cu inițierea proceselor de liberalizare au fost aduse în discuție și teoriile economice care justificau intervenția statului în sectorul serviciilor precum teoria monopolului natural și teoria piețelor contestabile.
Relațiile între piața serviciilor și piața bunurilor
Relațiile între piața serviciilor și piața bunurilor, care sunt valabile atât pe piața serviciilor de consum, cât ș a serviciilor de producție sunt relațiile de concurență, relațiile de stimulare reciprocă, relațiile de indiferență.
Pe piața serviciilor și bunurilor de consum relațiile de concurență provin din faptul că acestea își dispută veniturile populație, și de asemenea relațiile de concurență se întâlnesc și în structura pieței serviciilor și bunurile de consum.
Așadar, teoriile post-industriale susțineau că societatea s bazează pe dezvoltarea sectorului terțiar și pe ponderea populației care ocupă un anumit sector și ele susțineau că rolul principal de creșterea a consumului de servicii îi revin echipamentelor performante cu care consumatorii își satisfac ei însuși serviciile.
Pe piața serviciilor de producție se regăsesc trei tipuri de raporturi precum relațiile de stimulare, relațiile de concurență și relațiile de indiferență care se stabilesc între anumite sectoare ale pieței bunurilor de producție și pe piețele particulare ale serviciilor.
1.4. Libera circulație a serviciilor în cadrul Uniunii Europene
În anul 2011 țările care erau importatoare de produse românești erau: Germania, Italia, Franța, Ungaria, Bulgaria, Marea Britanie, Olanda, Spania, Polonia, Austria, Belgia.
În ceea ce privește Italia și Bulgaria exporturile de produse românești au scăzut foarte drastic în anul 2010, același lucru întâmplându-se și cu Austria în 2006 și 2009.
În cazul Marii Britanii exporturile românești au crescut din 2001 până în 2004, în 2005 s-au diminuat cu 3,78%, și-au revenit în 2006 și 2007, au scăzut din nou atât în 2008 cât și în 2009, iar în 2010 și 2011 au atins niveluri record din ce în ce mai mari.
Din această cauză putem afirma că Germania era principalul partener comercial al României, iar din această cauză în anul 2011, aproximativ 26,19% dintre exporturile românești au ajuns în Germania, constând în mașini, aparate, echipamente electrice și aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile, mijloace și materiale de transport, textile și articole din textile, metale comune și articole din acestea, materiale plastice, cauciuc și articole din acesta, instrumente și aparate optice, produse alimentare, băuturi și tutun, produse vegetale, încălțăminte, pălării, umbrele și articole similare, produse minerale dar și produse din lemn.
Pe locul al doilea în ceea ce privește exporturile tării noastre s-a situat Italia în anul 2011 care la rândul ei prefera produse textile și articole din textile, mașini, aparate, echipamente electrice, încălțăminte, pălării, umbrele și articole similare, metale comune și articole din acestea, mijloace si materiale de transport, produse alimentare, băuturi și tutun, materiale plastice, cauciuc și articole din acesta, mărfuri și produse diverse, produse din lemn, produse vegetale precum și piei crude, piei tăbăcite, blănuri și produse din acestea.
În relațiile comerciale bilaterale cu țările UE, privind exporturile, România a înregistrat în anul 2011 acorduri cu 7 state precum, Franța, Marea Britanie, Bulgaria, Malta, Suedia, Estonia și Grecia.
Din aceste acorduri România nu avut decât de câștigat deoarece în urma acestor înțelegeri a avut parte de extinderea comerțului și cel m-ai mult a avut de câștigat în relația comercială cu Franța deoarece 10,5% din exporturile românești au mers către Franța care a importat bunuri în valoare de 3,37 mld. Euro, în cadrul cărora s-au exportat mijloace și materiale de transport mașini, aparate, echipamente electrice și aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile, textile și articole din textile, mărfuri și produse diverse, metale comune și articole din acestea, materiale plastice, cauciuc și articole din acesta, produse vegetale și produse chimice. România a achiziționat în special mașini, aparate și echipamente electrice.
Un alt aspect destul de important și care a trebuit remarcat, a fost faptul că România a înregistrat un excedent comercial și cu Marea Britanie, în valoare de aproximativ 165 mil. de euro, iar exportul României în Marea Britanie include mașini, aparate, echipamente electrice și aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile, textile și articole din textile, mijloace și materiale de transport, produse chimice dar și metale comune și articole din acestea.
De asemenea România a avut legături strânse și cu Bulgaria și cu Ungaria în ceea ce privește exporturile diferitelor materii prime de care aceste țări au avut nevoie și pe care structura țărilor respective le producea în cantitate mică, nesatisfăcând necesitatea întregii populații.
Așadar în urma unei balanțe comerciale care s-a estimat la aproximativ 29,10% din valoarea negativă a soldului balanței comerciale s-a observat o dotare a schimburilor comerciale cu Ungaria, de unde se importă mașini, aparate și echipamente electrice, produse chimice,produse minerale materiale plastice, cauciuc și articole din acesta, metale comune și articole din acestea, mijloace și materiale de transport, produse vegetale, produse alimentare, băuturi și tutun, animale vii și produse animale.
În 2011 România a exportat în Austria produse în valoare de aproape 1 mld. de euro, însă s-au importat mașini, aparate și echipamente electrice, produse chimice metale comune și articole din acestea mijloace și materiale de transport, materiale plastice, cauciuc și articole din acesta precum și hârtie și articole din aceasta, în valoare de aproximativ 2,2 mld. euro și de asemenea România a exportat în Polonia mașini, aparate și echipamente electrice, mașini, aparate și echipamente electrice, produse minerale, produse chimice, materiale plastice, cauciuc și articole din acesta, produse alimentare, băuturi și tutun precum și hârtie și articole din aceasta.
Cea de-a cincea țară în clasamentul negativ al deficitului comercial este Cehia către care s-au exportat preponderent mașini, aparate și echipamente electrice, metale comune și articole din acestea și mijloace si materiale de transport, în valoare de aproximativ 754 mil. euro, dar importurile din această țară de s-au ridicat la nivelul de 1,34 mld. euro, constând în principal din mașini, aparate și echipamente electrice mijloace și materiale de transport, materiale plastice, cauciuc și articole din acesta și metale comune și articole din acestea.
Raportul de schimb și analiza exporturilor-importurilor pe grupe de produse
Raportul de schimb se referă la raportul dintre creșterea prețurilor bunurilor exportate și prețul bunurilor de import și reflectă competitivitatea produselor românești, iar dimensiunea supraunitară a raportului arată faptul că prețurile la export au înregistrat creșteri mai mari decât cele la import sau că prețurile la export s-au redus mai puțin decât cele la import. În perioada analizată, prețurile de export ale bunurilor au cunoscut o evoluție ascendentă, excepție făcând anii 2002,2003 și 2009, dar dimensiunea evoluției acestora a fost mai mare ca amplitudine decât cea a prețurilor de import ale bunurilor.
Doar în anul 2002 scăderea prețurilor de export a bunurilor a fost mai mare decât scăderea prețurilor de import. Putem concluziona că aceste evoluții au limitat adâncirea suplimentară a soldului balanței comerciale în anii respectivi și majorarea ieșirilor de venit național către alte țări
Cu excepția anului 2002 și 2009, România a cunoscut o perioadă de îmbunătățire a performanțelor economice și a competitivității bunurilor produse în țara noastră, situație reflectată de raportul de schimb supraunitar și din acest punct de vedere anii 2004, 2005, 2006 și 2007 au adus cele mai bune rezultate, iar după declanșarea crizei economice anul 2010 a marcat o ameliorare a acestui raport.
Exporturile României de mașini și echipamente de transport s-au dublat în ultimii 12 ani, crescând de la 20% din totalul exporturilor până la peste 41%, iar acest lucru se datorează atragerii de către România a marilor producători de automobile, în special Renault, responsabil pentru cea mai mare parte a exporturilor românești.
Compania franceză a înregistrat o expansiune a vânzărilor automobilelor produse în țara noastră, principala piață de desfacere fiind Germania, iar alături de acest producător a existat în România, începând cu 2007, și compania americană Ford, acționar majoritar la Automobile Craiova, producător până la aceea vreme a mașinilor coreene Daewoo.
A doua categorie de bunuri exportate preponderent de România sunt alte produse industriale, exporturile crescând ca valoare absolută de la 2,52 mld. euro în 2001 la peste 18,6 mld. euro în 2011 deși ponderea lor în totalul exporturilor a scăzut constant.
În anul 2012, mașinile, echipamentele de transport și alte produse industriale discutate anterior au constituit 73,51% din totalul exporturilor de produse industriale prelucrate, și s-au semnalat două elemente importante: în primul rând România exportă mai multe materii prime decât importă, ceea ce relevă faptul că poziționarea noastră pe lanțul de creare de valoare ar putea fi semnificativ îmbunătățită cu resursele existente, iar în al doilea rând nu este valorificat potențialul agricol, situație ce reiese din faptul că importurile de produse alimentare, băuturi și țigări depășesc exporturile în valoare absolută.
CAPITOLUL II. ANALIZA PROBLEMATICII LIBERALIZĂRII COMERȚULUI CU SERVICII AL UNIUNII EUROPENE
2.1. Importanța schimburilor internaționale cu servicii și locul în Uniunea Europeană în economia globală
Tranzacțiile internaționale cu servicii reprezintă o componentă importantă a fluxului internațional de valori, și din această cauză globalizarea producției și a comerțului cu mărfuri s-a mărit și asupra sferei de materialului, iar cererea pentru servicii devenind m-ai voluminoasă m-ai bine dotată și mult m-ai exigentă în raport cu oferta și prin urmare toate acestea au adus o contribuție semnificativă la diversificarea ofertei de servicii și la internaționalizarea tranzacțiilor cu servicii.
Există o seria o serie de factorii care au contribuit la internaționalizarea serviciilor precum adoptarea tehnologiei informaționale ca mijloc de internaționalizare a serviciilor considerate necomerciale, facilitarea accesului prestatorilor de servicii spre domeniul telecomunicațiilor ca modalitate de distribuție la distanță a serviciilor, înglobarea serviciilor în oferta de bunuri oferite în același pachet comercial, lărgirea gamei de servicii creatoare de valoarea adăugată și exportul acestora, precum și posibilitatea de a apela la oferte de servicii necesare desfășurării procesului de producție sau includerea acestora în nomenclatorul de activitate a societății.
În vederea acoperirii necesarului de servicii companiile au adoptat trei variante precum organizarea de departamente proprii specializate în oferirea de servicii necesare desfășurării activității proprii și apelarea la piața internă sau externă de servicii.
Avantajele externalizării serviciilor reprezintă specializare firmei pe principalul său obiectiv de activitate și degrevarea de activității din care nu se obțin profituri, adoptarea unei structuri organizatorice funcționale adaptate opțiunilor de integrare, precum și flexibilitatea în acoperirea necesităților de servicii, redirecționarea resurselor companiei spre activități mai importante și reducerea costurilor.
Așadar în scopul reducerii scopurilor rezultate în urma acestor concurențe pe piață imaterială a apărut și conceptul de organizare a firmei în vederea întăriri poziției acesteia pe piață, aceste atribuții se înscriu și poartă denumirea de Competitive Inteligente și diferă de activitățile desfășurate de departamentele de cercetare a pieței.
Tot în acest timp apar și unele dezavantaje ale externalizării serviciilor precum pierderea competențelor, calificărilor în prestarea anumitelor servicii, firma devenind vulnerabilă prin dependența față de sursele externe, slăbirea capacității inovatoare, creative, costurile tranzacțiilor, disponibilitatea personalului, reducerea funcțiilor companiei.
Aceste modalități de internaționalizare a serviciilor depind de influența unei caracteristice importante a serviciilor și a relațiilor dintre prestator și consumatorul de servicii, iar pentru producerea și comercializare serviciilor este necesară prezența simultană a două părți implicate, iar această particularitate a serviciilor se regăsește în posibilitățile de internaționalizare a activităților de servicii.
Conform Acordului pentru Comerțul cu Servicii(GATS), în cazul tranzacțiilor internaționale cu servicii au fost identificate patru tipologii ale relațiilor dintre prestator consumator adică ale modalităților de internaționalizare ale serviciilor.
Pentru clasificarea serviciilor internaționale sau folosit multiple criterii adoptându-se un sistem complex de clase și categorii de servicii care să fie util atât firmelor implicate în derularea tranzacțiilor internaționale cu servicii cât și negociatorii implicați în procesul de liberalizare a serviciilor din cadrul GATS.
Un prim criteriul de clasificare al serviciilor îl reprezintă diferențierile induse de factorii de producție dintre factorii de producție și de gradul de interacțiune și de individualizare a serviciilor în procesul distribuției pe piață.
Un alt criteriu luat în considerație este calcularea în grup a posibilităților de internaționalizare a serviciilor și care este reprezentat de gradul de mobilitate al factorilor de producție și al consumatorilor de servicii la care se adaugă și suportul tangibil al serviciilor.
Astfel conform teoriei lui Terry Clark, serviciile de export se structurează în funcție de modalitatea de traversare a frontierei, serviciile care trec frontiera odată cu persoanele în calitate de prestatori de servicii sau consumatori și serviciile care sunt transmise dintr-o țară spre o altă țară prin intermediul comunicațiilor radio sau televiziune și sateliți, serviciile înglobate în activitate imateriale asociate ISD care trec frontiera pentru a fi valorificate în activitatea unei companii și obiectivele de transport tangibil în care sunt înglobate serviciile care trec frontiera spre țara importatorului.
Așadar și în cazul acestor servicii se poate vorbi despre niște trăsături specifice care țin de gradul de standardizare, gradul de relaționare necesar pentru comercializare, constrângerea tehnologică a comercializării, posibilitatea de punere în practică a strategiei producției în gamă precum și gradul de dependență al serviciilor față de bunuri sau alte servicii.
O altă modalitate de clasificare a serviciilor are la bază o combinație între două variabile precum gardul de tangibilitate care au servicii pure sau servicii asociate bunurilor și gradul de interacțiune al producătorului cu consumatorul de servicii.
Prin urmare internaționalizarea serviciilor se poate realiza pe trei căi, export, intermediere și investiți directe.
Exportul cuprinde modalitățile care generează minimul de investiții, control și prezența pe piața externă, de asemenea vânzare se poate realiza i direct către utilizatori, intermedierea se face precum o investiție, precum o modalitate de internaționalizare și sunt necesare investiții care permit prezența și unui anumit control asupra prestării și distribuției serviciilor.
Investițiile străine se caracterizează prin maximul de investiții, control și prezență pe piața externă, iar strategiile de internaționalizare a serviciilor urmăresc interacțiunile directe ale ofertantului prin intermediul propriilor filiale și fuziunile cu firmele de pe piața externă.
Prin urmare putem spune că caracterul internațional al unei tranzacții cu servicii decurg din locul de reședință al părților chiar dacă tranzacția se desfășoară în interiorul granițelor aceleași țări, dacă partenerii provin din țări diferite contravaloarea operației comerciale va fi înregistrată în balanță de plăți a țărilor de reședință a fiecărui dintre cei doi parteneri.
Alături de specializarea în anumite domenii ale activităților materiale și a legăturilor comerciale externe rezultate din aceasta, se stabilește între țări și un flux de tehnologii proprii domeniilor de specializare în cauză.
Așadar, în măsură ce o țară exportă mai multe bunuri de înaltă tehnologie se formează premisele specializării în comerțul cu valori materiale, astfel se apelează la analiza avantajului comparativ pentru a evidenția diferențele între condițiile de producție din diferite țări care sunt țări importatoare la rândul lor de servicii.
Un motiv de realizare a exportului de servicii îl reprezintă obținerea pe piața externă a mijloacelor financiare și tehnice pentru dezvoltarea propriilor capacități tehnologice urmând a fi folosite pentru obținerea unor produse de gard ridicat de complexitate.
Relatarea informațiilor despre producerea și diversitatea domeniilor de aplicare ale acestora oferă posibilitatea valorificării mai eficiente a capitalului uman decât dacă ar fi fost specializat în producerea de bunuri destinate exporturilor.
Așadar economiile eficiente încurajează formarea cererii de servicii intensive în muncă și informați, încercând să satisfacă această cerere prin specializarea în producția acestor servicii.
Comerțul internațional de bunuri și servicii care incorporează serviciile, reprezintă pentru producător o modalitatea pentru a-și întări poziția pe piața națională, iar dezvoltarea comerțului are la bază cunoștințele tehnice, care face posibilă obținerea autonomiei în producție și consum indiferent de proveniența lor sau experiența tehnică.
Din această cauză se pune accentul pe faptul că un bun sau serviciu poate fi realizat oriunde, important este să existe resurse de muncă valorificate în mod adecvat, iar în cazul când ele sunt insuficiente trebuie comandate din export.
În urma analizei pe mai multe grupe de țări specialiști au ajuns la concluzia că specializarea în orice serviciu depinde de gradul de dezvoltare economică a unei țări la care se adaugă dotările în factori naturali pentru anumite servicii, iar în balanța conturilor curente serviciile sunt grupate în servicii factor și servicii non-factor.
Serviciile factor sunt acele activități care produc venituri prin deplasarea peste frontieră a factorilor de producție, pe când serviciile non-factor se referă la necesitățile de consum, de producție private sau publice.
O dată cu globalizarea activităților economice a fost posibilă și s-a realizat în primul rând prin investițiile străine directe de capital, în deceniile opt și nouă, acestea fiind îndreptate cu precădere către sectorul serviciilor înregistrându-se un ritm foarte alert de creștere.
La începutul anilor 1990, ponderea serviciilor în ISD- urile mondiale erau de aproximativ de 50%, iar serviciile reprezentau 60% din fluxurile anuale globale de investiții, iar societățile transnaționale reprezentau principalele căi de pătrundere a ISD- ului atât în țările dezvoltate cât și în cele pe cale de dezvoltare, iar acest lucru îl constituie un avantaj competitiv al acestor firme în procesul de globalizare a economiei mondiale.
Așadar în urma acestor premise putem vorbi despre cuantificarea globalizării care pornește de la premisa internaționalizării, iar indicele globalizării propus de A.T. Kearney, a fost calculat pe exemplul serviciilor internaționalizate transfrontalier.
Acest indice are la baza cele 12 variabile care sunt grupate în patru categorii precum integrarea economică, comunicarea personală, conectivitatea tehnologică, angajarea politică și a fost calculat pentru 72 de țări care dețineau împreună 97% din PIB-ul mondial și 88% din populația globului, iar rezultatul celor mai globalizate țări din lume s-a dovedit a fi Singapore, Hong Kong, Olanda, Elveția, Irlanda.
În urma indicelui de globalizare care a fost calculat pentru 82 din ediția 2007, s-a demonstrat că printre cele mai globalizate țări din lume a intrat și Iordania și Estonia, iar aceste țări sunt particularizate datorită suprafețelor mici și a populației redusă, pe când Canada și SUA sunt statele cu dimensiunile acela mai mari aflate în topul celor 10 țări cu globalizarea cea mai mare.
Prin urmare pentru statele de dimensiuni mici, globalizarea reprezintă o necesitate, având resurse limitate, neputându-se baza doar pe piața internă, ele trebuie să apeleze la deschiderea acesteia și la racordarea la fluxurile externe de capital.
Reglementarea tranzacțiilor internaționale cu servicii
În majoritatea țărilor sectorul serviciilor este mai restricționat și m-ai reglementat de către autoritățile guvernamentale naționale din motive de eficiență economică, de ordin social, iar efectul politicilor guvernamentale care restricționează accesul firmelor de servicii pe piețele externe dar și a capacității mai reduse de comercializare a serviciilor, care este creșterea distanței economice între prestatorii din servicii din diferite țări.
Distanța economică este suma costurilor determinate de distanța geografică și de barierele referitoare la tranzacțiile internaționale de produse și de factorii de producție, iar această distanță economică poate fi diminuată de dezvoltarea tehnologiei, care conduce la îmbunătățirea calității transporturilor, comunicațiilor și informației, iar distanța economică poate crește sau se poate produce ca urmare a modificărilor politicilor guvernamentale.
Determinanții procesului de internaționalizare a serviciilor sunt progresul tehnologic care conduce în general la îmbunătățirea comercializării serviciilor în special pe piața internațională și reforma politicilor guvernamentale care reglementează liberalizarea serviciilor.
Așadar motivele aplicării reglementărilor în sectorul serviciilor se aplică prin rațiunea economică care se aplică în sectorul serviciilor și care se grupează în concurența imperfectă, informația asimetrică și se aplică de asemenea și prin rațiunea socială a reglementărilor care sunt determinate de necesitatea asigurării calității serviciilor prin echități în distribuția acestora.
Din această cauză se nasc și au loc așa numitelor teorii ale reglementării și se fac remarcate două teorii ale reglementării guvernamentale precum teoria interesului public și teoria interesului privat.
Barierele în calea tranzacțiilor internaționale cu serviciile sunt definite ca măsuri adoptate de guverne cu scopul de a crea obstacole la comercializarea serviciilor produse în afara țării.
Măsurile de protecție aplicabile tranzacțiilor internaționale cu servicii pot lua următoarele forme, taxe vamale, măsuri netarifare, măsuri interne discriminatorii, reglementări interne și în principiu această ierarhizare a instrumentelor de politică comercială ca în cazul comerțului internațional cu bunuri se aplică și comerțului cu servicii.
Prin urmare putem spune că există trei categorii de bariere care restricționează derularea tranzacțiilor internaționale cu servicii precum instrumentele referitoare la accesul pe piață și instrumentele care impun un tratament discriminatoriu.
La rândul lor Hoekman și Primo braga, au pus în evidență următoarele categorii de instrumente folosite ca bariere la importul de servicii, restricții cantitative, restricții prin preț, restricțiile administrative și restricțiile din rețea.
Investiția directă de capital este modalitatea cea mai dinamică de internaționalizare a activității de servicii, iar din această cauză pe piața externă o firmă poate fi reprezentată prin realizarea unor parteneriate contractuale cu care se încheie contracte de franciză sau contracte de management.
Categoriile de instrumente de politică comercială cuprind măsuri care au ca scop reglementarea accesului și stabilirii pe piață a filialelor companiilor străine prestatoare de servicii, acordarea tratamentului național firmelor cu capital străin.
Principalele categorii de instrumente de politică a comercială asociată principalelor căi de internaționalizare a serviciilor sunt, reglementările accesului pe piață, reglementările tratamentului național, precum și reglementarea accesului pe piață prin subvenții, taxe sau tarife, deplasarea consumatorilor și deplasarea producătorilor.
Caracteristicile serviciilor și faptul că erau considerate necomercializabile din motive de ordin legislativ și instituțional au făcut ca acestea să fie ignorate în negocierile comerciale internaționale, iar în ultimele decenii, ca urmare a inovațiilor tehnologice a liberalizării comerțului internațional cu serviciile și ale reformei în ceea ce privește domeniul reglementărilor, țările au înțeles avantajele comerțului acestea fiind mult mai mari decât cele provenite din liberalizarea comerțului cu bunuri.
În cadrul negocierilor purtate în cadrul rundei Uruguay, s-au stabilit reguli internaționale cu privire la accesul și concurența pe piețele de servicii, oferind o cunoaștere mult mai mare asupra tranzacțiilor internaționale cu servicii.
Totuși, datorită diferențelor existente între țări în ceea ce privește reglementările interne ale tranzacțiilor internaționale cu servicii, se poate redirecționa accesul pe piață și se poate concluziona că liberalizarea și reforma reglementărilor interne reprezintă două procese diferite.
Așadar în vederea inițierii procesului de liberalizare a serviciilor sunt necesare organizarea cadrului instituțional, strategia liberalizării și managementul procesului de liberalizare.
Organizarea cadrului instituțional al reformei presupune determinarea stadiului curent al reformei, stabilirea mecanismului de negociere la nivelul guvernamental, crearea instituțiilor managementului procesului de liberalizare, pe când strategia liberalizării face trecerea la definirea unei strategii care să contribuie la maximizarea beneficiilor liberalizării și minimizarea costurilor ajustării structurale.
La rândul său, managementul procesului de liberalizare este important deoarece asigură administrarea consecințelor politice ale reformei în scopul menținerii ritmului acestuia.
Cadrul multilateral de negociere a instrumentelor aplicabile tranzacțiilor cu servicii este oferit de Acordul Internațional privind Comerțul cu Servicii(GATS), gestionat și monitorizat de Organizația Mondială a Comerțului(WTO), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1995.
Acordul Internațional privind Comerțul cu Servicii, reprezintă cel mai larg cadru instituțional, cuprinzând concepte, reguli și principii bazate pe baza cărora se desfășoară tranzacțiile internaționale cu servicii, devenind un cadru de referință pentru reglementările naționale, precum și pentru direcțiile de liberalizare a acestor tranzacții.acordul la rândul său cuprinde trei categorii de componente dispuse în șase părți, pria categorie de componente cuprinde articole, acorduri în număr de 29, cea de a doua categorie de componente cuprinde anexele acordului, a tria categorie de componente o reprezintă angajamentele negociate inițial și agenda liberalizării progresive.
Obligațiile generale cuprinse în primele două părți ale acordului includ o serie de concepte care trebuie adaptate la specificul serviciilor, înainte ca ele să fie constituite obiect de negociere, iar aceste concepte sunt, serviciile ca obiect, modalitățile de furnizare, Clauza națiunii celei mai Favorizate, obligațiile specifice, accesul pe piață, Clauza Tratamentului Național, comerțul liber și listele.
Așadar putem spune că modalitățile prin care un sector al serviciilor eficient poate contribui la creșterea performanțelor economice, în urma liberalizării acestuia sunt: sectorul serviciilor financiare, serviciile de telecomunicații, serviciile de transport, serviciile de afaceri, serviciile educaționale, astfel diferența între comerțul cu bunuri și cel cu servicii în ceea ce privește impactul asupra creșterii economice, rezultă din două particularități ale liberalizării comerțului internațional cu servicii, importurile de servicii sunt produse pe piața locală, iar liberalizarea duce la creșterea concurenței pentru firmele externe și pentru firmele autohtone.
În cazul țărilor cu instabilitate economică, liberalizarea prematură a fluxului de capital ar putea conduce la fluctuații ale cursului de schimb și exod de capital, pe când țările cu economii stabile, având organisme de supraveghere eficientă, reforma reglementărilor interne și liberalizarea pot coexista, iar rațiunea unei reforme a reglementărilor este demonstrată în evoluțiile recente la nivelul economiei mondiale precum, inovații tehnologice, apariția de noi produse și servicii, dezvoltarea producției și a pieței.
Ca reforma reglementărilor să se poată defini este important identificarea celui mai bun răspuns pentru fiecare manifestare în parte a imperfecțiuni pieței, iar din această cauză principiile reglementărilor ajută guvernele în crearea unui sistem legislativ solid pentru atingerea obiectivelor propuse în domeniile economic și social, fără a direcționa prea mult activitatea economică, cu costuri ale implementării reglementărilor la nivel minim.
Principiile reformei reglementărilor sunt, transparențele legilor și reglementărilor, nediscriminarea, criterii obiective, bazate pe performanță pentru diminuarea reglementărilor, reducerea sferei de cuprindere a reglementărilor, cunoașterea prealabilă și stabilirea legislativă și utilizarea mecanismelor pieței.
Accepțiunea actuală a reglementărilor față de abordarea inițială este o abordare coerentă, la nivelul întregului aparat de guvernare, iar scopul creării unui cadrul de reglementare favorabil dezvoltării afacerilor existente, apariției de noi firme, creșterea productivități, stimulării concurenței favorizează comerțul exterior.
În condițiile actuale de evoluție rapidă a tranzacțiilor internaționale cu servicii, aplicarea principiilor de reglementare adecvate este nu numai un imperativ național ci și unul la nivel mondial.
Creșterea susținută a contribuției activităților de servicii, la ocuparea forței de muncă și la expansiunea fluxurilor comerciale și investiționale internaționale reprezintă o coordonată majoră a proceselor de ajustare structurală care se desfășoară la ora actuală în plan mondial și, desigur, în economia UE.
Aceste tendințe reprezintă tot atâtea reacții de răspuns la globalizarea și integrarea regională, liberalizarea regimurilor comerciale și investiționale, efectele noilor tehnologii din domeniul informației și comunicațiilor și, nu în ultimul rând, la intensificarea concurenței în economia mondială.
Amplificarea relevanței economice a serviciilor în toate economiile moderne implicit în UE trebuie asociată, înainte de toate, cu procesul accelerat de globalizare a acestor activități și, respectiv, cu sporirea capacității serviciilor de a se constitui în obiect al schimburilor comerciale internaționale.
Acest proces este cunoscut în literatura de specialitate ca procesul de fragmentare și globalizare a producției de servicii și se manifestă sub forma a două dimensiuni intercorelate: creșterea susținută a comerțului propriu-zis cu servicii și expansiunea dinamică a fluxurilor de investiții străine directe în sfera serviciilor.
În timp ce în sfera industriei prelucrătoare datează de câteva decenii bune, în sectorul de servicii procesul de globalizare este de dată mai recentă.
În mod tradițional, producția națională a fost cea care a predominat de-a lungul timpului în sectorul de servicii, majoritatea serviciilor produse într-o țară nefiind vândute consumatorilor din altă țară.
Cu alte cuvinte, în proporție covârșitoare, producția de servicii a unei țări nu s-a constituit în obiect al tranzacțiilor comerciale internaționale .
Chiar și în ziua de astăzi, în condițiile în care în majoritatea țărilor lumii sectorul de servicii este mult mai amplu decât sectorul industriei prelucrătoare ca pondere în PIB sau în forța de muncă ocupată, doar aproximativ 10% din producția de servicii face obiectul comerțului internațional, comparativ cu o proporție de peste 50% în cazul industriei prelucrătoare.
De asemenea, serviciile și-au păstrat neschimbată ponderea în comerțul total cu bunuri și servicii al UE, în pofida faptului că importanța serviciilor pentru economia UE a sporit continuu în deceniile recente, iar comerțul cu servicii a crescut la rândul său în ritmuri susținute.
Din această cauză, producția și consumul lor trebuie să se suprapună în timp și spațiu, ceea ce presupune o strânsă proximitate fizică dintre producător și consumator iar pe de altă parte, explicația pentru caracterul predominant autarhic al serviciilor trebuie căutată în politicile naționale de reglementare vizând acest sector al economiilor naționale, care au fost și continuă să fie mult mai severe comparativ cu cele din sectorul bunurilor materiale, scopul lor fiind punerea la adăpost a activitățile de servicii în fața concurenței străine
Din această cauza acestei tendințe de a rămâne captive în interiorul granițelor naționale servicii în fața concurenței străine și tocmai din cauza acestei tendințe de a rămâne captive în interiorul granițelor naționale, serviciile au fost considerate vreme îndelungată atât în teoria economică, cât și în opinia economică în sens mai larg mai curând, mărfuri produse și consumate în plan local decât mărfuri tranzacționate pe plan internațional.
Datorită unor schimbări importante de ordin tehnologic, dar și unor mutații semnificative în materie de politici de reglementare, status quo-ul sectorului de servicii a suferit schimbări în sfera serviciilor, au afectat nu numai producția și consumul de servicii, dar au contribuit și la creșterea productivității în numeroase sectoare de servicii și au transformat însăși natura produselor, proceselor, companiilor, structura piețelor și concurența pe aceste piețe.
Evoluțiile în plan tehnologic au condus, înainte de toate au determinat o reducere a nevoii de interacțiune dintre producători și consumatori în cazul a numeroase categorii de servicii, contribuind astfel la creșterea capacității iar acestor activități de a fi tranzacționate pe plan internațional. Noile TIC și rețelele de telecomunicații îndeplinesc acum pentru servicii același rol
pe care l-a jucat în generațiile anterioare pentru bunurile materiale dezvoltarea unui sistem sigur și eficient de transporturi.
Datorită digitalizării și standardizării înlesnite prin aplicarea acestor tehnologii, numeroase tipuri de servicii pot fi acum livrate prin intermediul rețelelor electronice practic în toate colțurile lumii, fără a mai fi nevoie de un contact nemijlocit între producător și consumator.
Totodată, apariția internetului a contribuit la crearea a numeroase noi tipuri de servicii care pot fi tranzacționate pe plan internațional, iar aceste servicii reprezintă fie activități cu valoare adăugată scăzută fie activități mai sofisticate cu valoare adăugată ridicată.
La rândul său, creșterea transportabilității serviciilor a indus efecte în lanț, deschizând noi oportunități de creștere și dezvoltare economică prin intermediul comerțului și al fluxurilor de ISD.
Una din implicațiile cele mai vizibile rezidă în aceea că producția a numeroase categorii de servicii (sau componente ale acestora), precum și numeroase funcții de servicii utilizate de corporațiile transnaționale pentru coordonarea diferitelor verigi ale lanțului valoric al producției globale pot fi fragmentate și reamplasate pe plan internațional, după modelul industriei prelucrătoare.
Prin segmentarea producției de servicii în diferite amplasamente din afara granițelor țării de origine a companiilor în funcție de avantajele comparative ale acestor amplasamente și de strategiile de sporire a competitivității promovate la nivel de firme, companiile își pot reduce costurile și pot dobândi economii de scară, prin consolidarea și standardizarea activităților economice la nivel global, iar rezultatul este sporirea competitivității lor.
Toate aceste evoluții au condus, împreună, la amplificarea relevanței economice a serviciilor în context național, regional și internațional, determinând o schimbare fundamentală a opticii asupra contribuției lor la procesul creșterii și dezvoltării economice.
În prezent, nu mai există nici o îndoială în legătură cu faptul că serviciile constituie inputuri esențiale pentru producția bunurilor materiale și pentru furnizarea celorlalte servicii, producătorii depinzând de activitățile de servicii pentru a livra produsele lor utilizatorilor finali.
Întrucât prețul și calitatea serviciilor disponibile într-o economie au un impact major asupra tuturor celorlalte sectoare economice, politicile vizând sectorul de servicii și reformele menite a spori eficiența acestuia inclusiv cele din domeniul reglementării și cele de natură instituțională exercită efecte majore asupra performanțelor economice de ansamblu ale țărilor practic, oportunitățile de export și de import se află în strânse relații de interdependență: importurile de servicii de calitate superioară și/sau mai ieftine constituie deseori o premisă importantă pentru o producție națională mai eficientă și mai competitivă și, astfel, pentru exporturi sporite de bunuri și servicii.
Tocmai nevoia de a valorifica aceste noi oportunități asociate cu globalizarea crescândă a economiei mondiale a determinat factorii de decizie politică din UE să recunoască în mod oficial cu prilejul reuniunii Consiliului European de la Lisabona, din martie 2000 importanța serviciilor pentru economia europeană și pentru consolidarea competitivității acesteia și, implicit, să includă serviciile printre obiectivele prioritate ale politicilor comunitare.
Cu alte cuvinte, s-a recunoscut faptul că performanțele sectorului de servicii reprezintă o precondiție a consolidării performanțelor economice de ansamblu ale Uniunii, iar drept urmare, Comisia Europeană a inclus importanța și potențialul serviciilor pe agenda politică a UE, ca o componentă cheie a strategiei revizuite în materie de competitivitate și a inițiat un vast ansamblu de măsuri și acțiuni în scopul punerii în valoare a potențialului neexploatat al sectorului de servicii pentru creșterea economică, ocuparea forței de muncă și consolidarea competitivității economiei europene.
În pofida faptului că un volum apreciabil și crescând de servicii este angrenat în schimburile comerciale internaționale ale UE, dimensiunea comerțului cu servicii al UE se menține relativ redusă în raport cu volumul schimburilor sale cu bunuri materiale, și mai ales cu importanța covârșitoare a sectorului de servicii în cadrul economiei UE, după cum s-a subliniat deja.
O explicație majoră rezidă în aceea că dintre cele două modalități principale prin care se desfășoară în prezent schimburile economice internaționale prin comerțul clasic transfrontalier și sistemul producției internaționale circumscris corporațiilor transnaționale serviciile intră în mod precumpănitor sub incidența celei de-a doua modalități.
Mai precis, caracteristicile intrinseci ale serviciilor determină ca prestarea lor să reclame, spre deosebire de bunurile materiale, interacțiunea nemijlocită dintre furnizor și utilizator de aceea, furnizarea a numeroase categorii de servicii pe plan internațional presupune o anumită formă de prezență fără ca acest proces să fie evidențiat de statisticile balanțelor de plăți.
În același timp, rezultă că datele disponibile cu privire la volumul comerțului cu servicii al UE bazate pe statisticile balanțelor de plăți nu reflectă decât o parte a tranzacțiilor internaționale cu servicii, întrucât nu captează acele tranzacții care se află în sistemul producției internaționale controlat de CTN.
Locul UE în comerțul global cu servicii
În anii premergători declanșării crize financiare și economice globale, atât comerțul cu bunuri, cât și comerțul cu servicii al UE au înregistrat o expansiune dinamică, susținută de un complex de factori – economici, tehnologici și de natura politicilor comerciale.
Condițiile economice favorabile care au prevalat pe plan extern în ultimul deceniu, creșterea susținută a economiei mondiale și evoluția dinamică a comerțului internațional, coroborate cu liberalizarea regimurilor comerciale și investiționale pe plan internațional au asigurat companiilor din UE un acces sporit pe piețele externe de bunuri și servicii, contribuind la consolidarea performanțelor lor comerciale.
Schimburile cu servicii ale UE au fost facilitate și de proliferare acordurilor de comerț liber încheiate de UE cu principalii săi parteneri comerciali, care înglobează, fără excepție, serviciile ca o componentă importantă a liberalizării fluxurilor comerciale, în același timp, inovațiile din domeniul TIC au înlesnit promovarea de către numeroase CTN din UE a unor strategii de internaționalizare de mare anvergură.
Noile tehnologii au condus la sporirea capacității serviciilor de a fi tranzacționate peste granițele naționale și, alături de tendințele de liberalizare a piețelor, au stimulat procesul de fragmentare a producției de servicii și, respectiv, relocalizarea lor la scară europeană și globală.
În schimb, în 2008, sub impactul crizei financiare și economice globale, dinamica schimburilor comerciale a încetinit sensibil și în spațiul comunitar.
Dar în ciuda reducerii ritmului de creștere în 2008 față de 2007, volumul valoric al schimburilor comerciale cu servicii desfășurate de UE cu restul lumii a crescut de peste 1,4 ori în 2008 în raport cu anul 2004, totalizând 520,5 miliarde euro în cazul exporturilor și 445 miliarde euro, al importurilor.
Ponderea serviciilor în totalul fluxurilor comunitare de bunuri și servicii s-a menținut relativ modestă, reprezentând 25-26% în media exporturilor și importurilor UE-27 din perioada 2004-2008.
Totuși, această proporție depășește sensibil media globală de circa 19% ceea ce reflectă o angrenare mai accentuată a activităților de servicii în schimburile comerciale și, respectiv, un grad superior de specializare a UE în comerțul internațional cu servicii comparativ cu media mondială. valuri de extindere a UE către Est, din 2004 și 2007.
Drept consecință, a crescut semnificativ nu numai volumul comerțului clasic (transfrontalier) cu servicii al UE, ci mai ales volumul serviciilor tranzacționate prin rețelele internaționale de producție, adică prin intermediul ISD.
În schimb, în 2008, sub impactul crizei financiare și economice globale, dinamica schimburilor comerciale a încetinit sensibil și în spațiul comunitar, dar în pofida reducerii ritmului de creștere în 2008 față de 2007, volumul valoric al schimburilor comerciale cu servicii desfășurate de UE- 27 cu restul lumii a crescut de peste 1,4 ori în 2008 în raport cu anul 2004.
Ponderea serviciilor în totalul fluxurilor comunitare de bunuri și servicii s-a menținut relativ modestă, reprezentând 25-26% în media exporturilor și importurilor UE-27 din perioada 2004-2008.
Totuși, această proporție depășește sensibil media globală de circa 19%, ceea ce reflectă o angrenare mai accentuată a activităților de servicii în schimburile comerciale și, respectiv, un grad superior de specializare a UE în comerțul internațional cu servicii comparativ cu media mondială.
2.2. Evoluția schimburilor comerciale cu servicii ale Uniuni Europene în perioada 2007-2011
În 2008, exporturile și importurile de servicii ale UE-27 către dinspre restul lumii au totalizat 520,5 miliarde euro și, respectiv, 445 miliarde euro, iar volumul valoric al exporturilor și importurilor de bunuri s-a ridicat la 1.323,5 miliarde euro și, respectiv, 1.531,2 miliarde euro.
Pe ansamblul perioadei 2004-2008, exporturile de servicii au sporit într-un ritm mediu anual de 9,2%, similar celui al exporturilor de bunuri și au devansat ritmul mediu anual de creștere a importurilor de servicii.
Sub aspectul volumului și al dinamicii fluxurilor de servicii se manifestă o mare eterogenitate a statelor membre, ca de altfel și în privința soldului balanței serviciilor, a gradului de specializare și integrare în piața internă și în cea globală, iar diferențele sunt pregnante atât între vechile state membre cât și la nivelul țărilor individuale.
Rămânând în sfera fluxurilor comunitare totale cele mai mari cote în exporturile de servicii ale UE le dețineau în 2008, Marea Britanie, Germania, și Spania (8%, 98 miliarde euro), urmate de, Italia Olanda, Irlanda și Belgia, restul statelor membre deținând ponderi de sub 5%
La import, în 2008, Germania a deținut o pondere de 19% din totalul fluxurilor comunitare iar grupul NSM joacă un rol secundar și în importurile de servicii și din acesta și-a majorat cota în importurile comunitare de la 5,5% în 2004, la 7,6% în 2008.
În ceea ce privește orientarea geografică a fluxurilor de servicii ale UE- 27, trebuie subliniat faptul că, în prezent, peste 43% din exporturile de servicii ale UE-27 sunt fluxuri extra-UE, cu o tendință de creștere a ponderii acestora în comerțul total, începând din 2005.
Pe ansamblul UE-27, balanța serviciilor cu restul lumii înregistrează în mod tradițional solduri pozitive, spre deosebire de balanța comercială în sfera bunurilor, care se caracterizează prin deficite în creștere.
Excedentele balanței serviciilor s-au înscris pe o pantă ascendentă în perioada 2004- 2007 urmate fiind de o ușoară scădere în 2008, până la nivelul de 75,4 miliarde euro, balanța serviciilor
a UE-27 în relațiile cu principalii săi parteneri comerciali este excedentară; doar în relațiile comerciale cu Hong Kong-China s-a înregistrat în 20 un deficit de 0,3 miliarde euro.
Cele mai mari excedente se înregistrează în relațiile cu: Elveția, Federația Rusă, China, Japonia și SUA, în ceea ce privește balanța serviciilor pe țările membre, majoritatea lor înregistrează, de regulă, solduri excedentare.
Excepțiile se încadrează în două categorii precum țări cu balanțe puternic deficitare în întreaga perioadă 2004-2008, însă cu deficite în scăderea Germania și Irlanda țări care au înregistrat deopotrivă excedente și deficite în perioada respectivă, care însă nu au depășit pragul de 0,5 miliarde euro Finlanda, Italia și România.
Dintre statele membre cu balanțe puternic excedentare, se evidențiază, Marea Britanie, Spania Luxemburg, Grecia, Franța, Austria, Suedia și Olanda fără a intra într-o analiză detaliată a contribuției diferitelor sectoare de servicii la balanța serviciilor, subliniem doar că avantajele competitive diferite ale statelor membre ale UE și, implicit, specializarea eterogenă a acestora și-au lăsat amprenta deopotrivă asupra configurației comerțului cu servicii și a balanței comerciale.
Ponderea soldului balanței comerciale în PIB poate fi utilizată atât ca un indicator sugestiv pentru reliefarea rolului jucat de sectorul serviciilor în economia unei țări grup de țări, cât și pentru evidențierea competitivității acestui sector la nivelul unei țări de țări ținând cont de valoarea soldurilor balanței serviciilor raportate la PIB și de evoluția acesteia la nivelul statelor membre ale UE-27 pe termen lung se conturează următoarele grupuri de țări: țări care înregistrează pe termen lung balanțe raportate la PIB puternic excedentare, țări cu balanțe raportate la PIB excedentare în întreaga perioadă, țări cu balanțe raportate la PIB excedentare în tot intervalul analizat, cu excedente moderate, țări cu balanțe raportate la PIB, țări care au înregistrat variații ale excedentelor și deficitelor balanțelor țări cu balanțe deficitare.
În intervalul 2004- 2007 soldul balanței serviciilor raportată la PIB în cazul UE-27 a fost inferioară celui înregistrat de SUA în 2004, 2005 și 2007, ceea ce sugerează existența unui sector al serviciilor mai competitiv în SUA decât în UE.
Pe ansamblul UE în perioada 2004-2008 se constată creșterea ponderii categoriei de alte servicii în totalul exporturilor în paralel cu scăderea ponderii categoriei turism și a categoriei transport în 2007, pentru a crește la 25,1% în 2008, în principal datorită evoluției prețurilor la combustibili importuri, se observă o tendință similară ca și în cazul exporturilor, de creștere a ponderii categoriei alte servicii în total în paralel cu scăderea ușoară a ponderii categoriei transporturi.
Comparând ponderea categoriilor individuale de servicii în totalul exporturilor unei țări cu ponderea categoriilor respective de servicii în totalul exporturilor UE, se obține un indice care ne poate oferi o imagine asupra specializării țărilor membre ale UE-27 în comerțul cu servicii.
Indicele de specializare este definit ca raportul dintre ponderea unei categorii de servicii a unei țări în exporturile totale ale acestei țări și ponderea respectivei categorii de servicii în UE arată faptul că țara în cauză exportă relativ mai mult din acea categorie de servicii comparativ cu ansamblul UE, de aceea, este considerată ca fiind specializată în exportul categoriei respective de servicii.
2.3. Dimensiunile sectorului terțiar în noua economie și interdependențele și rolul serviciilor în economie
Performanțele comerciale în domeniul tranzacțiilor cu servicii ale fiecărui stat membru UE sunt evaluate prin intermediul a doi indicatori: rata de acoperire intracomunitara (proporția exporturilor intracomunitareîn importurile intracomunitare) și indicele specializării la export.
Primul indicator oferă posibilitatea de comparare a performanțelor statelor UE pe piața comunitară, în timp ce, cel de al doilea indicator este calculat la nivelul pieței mondiale.
Poziția pe piața mondială a serviciilor tărilor membre UE poate fi apreciataă ca fiind una dominant pe baza indicatorilor care arată locul ocupat de către fiecare țară pe fiecare dintre sub piețele principalelor servicii tranzacționate în lume.
În cadrul pieței serviciilor de transport, trei țări ocupă cel mai mare segment al ofertei la nivel Comunitar: Uniunea Belgo-Luxemburgheză (UBL) în transportul maritim (28,6%) și Olanda, pentru celelalte forme de transport (28,5%), fiind specializată în transportul rutier.
Spania, Germania și Franșa dețin ponderi ridicate pe piața transportului aerian, respectiv 17%, 20,1% și 16%, zborurile internaționale deținând 90% din traficul aerian derulat de companiile naționale, iar din acestea cele extraeuropene având, în cazul celor trei țări, ponderi foarte diferite, respectiv 6,6%, 24%, 14% sub cea înregistrată de Marea Britanie 26%.
În turism Spania și Italia și-au rezervat împreună aproape jumătate din piață (25.3% și 20,8%) urmate de Franța (14,1%).
În domeniul bancar și al asigurărilor, patru țări concurează pentru primul loc: Franța, Marea Britanie și UBL.
Franța cu cca. 36% din piața asigurărilor, Marea Britanie cu 35,5% din piața bancară și UBL cu 27% din piața asigurărilor, iar în cazul serviciilor comerciale și de afaceri, UBL și Olanda ocupă cca. 36%, pentru primul grup de servicii și 50% pentru al doilea grup.
Germania domină piașa construcșiilor (36%), iar Marea Britanie ocupă o poziție dominată pe piața telecomunicațiilor (27%), datorită mai ales măsurilor de deregularizare a sectorului.
Toate țările beneficiază de aceleași avantaje privind liberalizarea schimburilor intracomunitare, în toate țările există o cerere internă dezvoltată pentru toate serviciile fie de productie, fie de consum, toate țările au dotări în muncă și în capital, comparabile pe plan cantitativ și calitativ.
În conformitate cu balanța de plăți din statisticile comunitare rezultă că, în 2010, exportul de mărfuri fizice al țărilor comunitare în afara pieței unice a avut o valoare de 3 ori mai mare decât exportul de servicii, deți încasările din exportul de servicii au crescut cu 5% în anul 2010 față de anul 2009, iar importurile cu 4,3%.
Aceste modificări s-au regaăsit în creșterea soldului pozitiv al balanței de servicii, care a reprezentat 9 mld. euroîin anul 2010.
Trei din sectoarele de servicii transporturile, turismul și alte servicii comerciale au reprezentat 74,1% din totalul tranzacțiilor extracomunitare cu servicii.
Este o situație semnificativă, deoarece, în același an, Marea Britanie deținea în comerțul extracomunitar cu mărfuri fizice cel mai mare sold deficitar, iar Germania, cel mai mare sold excedentar.
Semnificativ este faptul că specializarea intra europeana în diferitele activități pare sa se fi accentuat, iar serviciile tind să se constituie în activități care pot restabili echilibrul economic, atât prin contribuția lor în comerțul exterior, cât și prin aportul în PIB, la nivelul întregii pieții europene.
Problema specializării în producția și comerțul cu servicii poate fi încheiată prin evocarea celor arătate la inceputul acestui capitol, în legatură cu accentuarea complementarității în producție între bunuri și servicii.
Impactul acestui process asupra competitivității unităților economice și a sistemelor economice naționale, atât pe piața bunurilor, cât pe ceea a serviciilor, reprezintă de fapt exprimarea unui plus de competitivitate atunci când, din interacțiunea bunuri, servicii, se obține o utilitate și o valoare mai mare decât suma utilitaților și a valorilor individuale.
Comerțul internațional cu servicii al țărilor comunitare EU25 cu parteneri extracomunitari în 2010.
Albert Bressand(1985), care a și introdus noțiunea de compacks a pus în evidență sursa unor noi avantaje comparative, care nu se bazează pe costurile unitare ale output-ului, dispersate, deci irelevante, ci pe posibilitatea fiecărei țări de a combina în modul cel mai eficient producția elementelor care sunt cuprinse în fiecare grupă compack.
2.4. Incidențele crizei financiare și economice globale asupra comerțului cu servicii în Uniunea Europeană: determinații, particularități, perspective
Perturbațiile care au pus stăpânire pe piețele financiare internaționale și recesiunea profundă din economia globală asociată acestor evoluții au afectat grav UE-27 în 2008, ca de altfel și majoritatea celorlalte regiuni dezvoltate.
O caracteristică cheie a recesiunii actuale constă în natura sa globală și sincronizată, toate regiunile majore ale lumii fiind marcate de încetinirea puternică, sau chiar de contracția producției în 2008 și, respectiv, în 2009.
Caracterul global și sincronizat al recesiunii a pus în evidență gradul ridicat de interconexiune care există în prezent între piețele financiare și piețele de mărfuri, ceea ce a contribuit la rândul său la propagarea rapidă a efectelor negative ale crizei financiare globale asupra economiei reale.
Amploarea efectelor negative ale crizei asupra fluxurilor comerciale și investiționale ale UE reflectă strânsele legături comerciale și financiare care există între economiile țărilor membre, pe de o parte, și între UE și restul lumii, pe de altă parte. În decursul ultimului deceniu, integrarea economiei europene în cea globală – calculată ca medie aritmetică a valorii exporturilor și importurilor de bunuri și servicii raportată la PIB comunitar a crescut gradual.
Din perspectiva interconexiunilor dintre UE și restul lumii, trebuie subliniată ponderea apreciabilă care îi revine UE-27 atât în comerțul mondial cu bunuri și servicii, cât și în fluxurile de ISD receptate/generate la nivel mondial.
În virtutea locului și rolului deținut în economia mondială, dar și a sistemului complex de raporturi speciale pe care l-a edificat UE în relațiile cu numeroase state, evoluțiile din sfera comerțului și a politicii sale comerciale au repercusiuni importante nu numai pentru statele membre direct implicate, ci și pentru întreaga comunitate comercială internațională.
Orice modificare intervenită în configurația politicii comerciale a acestui uriaș bloc comercial exercită puternice reverberații asupra fluxurilor comerciale și investiționale la nivel global, influențând orientarea geografică, dinamica, volumul și structura acestora.
După cum și evoluțiile în planul comerțului sau al fluxurilor de ISD în plan global se răsfrâng asupra economiei UE. Încetinirea bruscă a creșterii economice.
În intervalul de timp care a trecut de la declanșarea celei mai lungi, mai profunde și mai cuprinzătoare recesiuni economice din istoria UE după cum o caracteriza Comisia Europeană în prognoza sa economică din toamna anului 2009, au fost elaborate numeroase diagnoze în marginea crizei actuale și au fost formulate o serie de opinii cu privire la factorii săi cauzali, la particularitățile și consecințele sale.
Pe ansamblu, opiniile exprimate fie la nivelul unor organizații și organisme economice internaționale sau guverne naționale, fie al reprezentanților cercurilor academice converg în direcția desemnării unui ansamblu de factori drept responsabili pentru izbucnirea crizei, pentru
extinderea sa cu atâta repeziciune și pentru amploarea fără precedent a efectelor sale negative la scară globală.
Creșterea comerțului cu produse intermediare, ca rezultat al integrării verticale, este considerat drept unul din factorii majori care explică de ce comerțul mondial înregistrează în prezent schimbări mai ample decât PIB mondial.
Cercetările recente au confirmat că prezența crescândă a specializării verticale conduce la creșterea fluxurilor comerciale în raport cu producția, dat fiind faptul că implică producerea bunurilor în mai multe stadii consecutive, în care cel puțin un stadiu de producție se bazează pe inputuri importate, iar o parte din această producție este exportată.
Judecând în baza tendințelor conturate în evoluția comerțului cu servicii al UE- 27 în perioada 2004-2008, efectele crizei financiare și economice globale asupra exporturilor și importurilor de servicii comunitare nu par a fi fost atât de dramatice precum cele exercitate asupra fluxurilor de ISD generate de UE, care au cunoscut un adevărat colaps.
În fond, fluxurile de servicii ale UE-27 au continuat să sporească și în 2008, dar într-un ritm mult mai scăzut comparativ cu anii precedenți și doar ușor inferior ritmului de creștere a comerțului cu servicii în plan global. În aceste condiții, UE-27 a rămas și în 2008 cel mai important jucător în comerțul global cu servicii, cu ponderi de 47% și 44% în exporturile/importurile mondiale, urmată la mare distanță de SUA.
Spre deosebire de balanța comercială în sfera bunurilor, care înregistrează deficite sistematice, balanța serviciilor a UE este în mod tradițional excedentară.
Soldurile pozitive s-au înscris pe o pantă ascendentă în anii 2004-2007, fiind astfel un important factor de susținere a echilibrului balanței contului curent.
CAPITOLUL III. ALINIEREA ROMÂNIEI LA EXIGENȚELE UNIUNII EUROPENE PRIVIND INTEGRAREA SERVICIILOR ÎN PIAȚA INTENĂ
3.1. Considerații generale privind piața internă a serviciilor
Având în vedere calitatea României de membru cu drepturi și obligații depline al UE, țara noastră conform angajamentelor asumate prin Tratatul de Aderare, a pus în aplicare principiul liberei circulații a serviciilor.
În același timp adoptarea Directivei Comisiei Europene privind serviciile în piața internă și punerea în aplicarea a măsurilor complementare din Planul de acțiune destinate sporirii competitivității întreprinderilor europene echivalează cu liberalizarea integrală a pieței serviciilor în UE și deci cu obligația eliminării tuturor barierele comerciale aflate în calea liberei circulații a serviciilor.
În concordanță cu exigențele liberalizării fluxurilor de servicii în piața internă, pentru România devine tot mai stringentă creșterea gradului de competitivitate a serviciilor de producție, care trebuie să dezvolte interesul factorilor de decizie la nivel micro și macroeconomic.
Impactul integrării serviciilor în piața internă asupra României antrenează deopotrivă o serie de beneficii și costuri, pe care le vom prezenta în continuare.
Este universal recunoscut faptul că libera circulație a serviciilor reprezintă – alături de libera circulație a bunurilor, persoanelor și capitalului – cei patru piloni de bază ai construcției europene, în sensul că cele patru libertăți" alcătuiesc însuși fundamentul pieței interne.
Astfel, prin stipularea celor patru libertăți, Tratatul de la Roma punea încă din 1957 bazele marii piețe interne sub denumirea de piața comună.
Deși principiul liberei circulații a serviciilor și dreptul de stabilire au fost enunțate încă în Tratatul de la Roma (1957), iar serviciile au ajuns să dețină aproape 70% din activitatea economică a UE, obiectivul integrării acestora în piața internă nu a putut fi realizat nici până în zilele noastre.
În ultimii ani, lipsa progreselor pe calea integrării piețelor de servicii a început să fie resimțită tot mai mult ca, o gravă amenințare la adresa competitivității economiei UE, atât în raport cu tradiționalul său rival SUA , cât și cu unele țări în curs de dezvoltare aflate într-un proces rapid de industrializare, mai ales din Asia.
Fragmentarea pieței interne datorită diferențelor în materie de reglementări și de standarde generează costuri uriașe de operare furnizorilor de servicii europeni, care nu pot concura pe piața celorlalte state membre cu aceeași eficiență cu care concurează pe piețele lor naționale.
Integrarea serviciilor în piața internă și sporirea competitivității companiilor europene ca urmare a acestor demersuri ridică provocări majore la adresa României.
Pentru a face față concurenței sporite pe piața internă a serviciilor și a beneficia de noile oportunități în calitate de membru al UE, România trebuie să-și consolideze substanțial capacitățile generatoare de fluxuri de servicii. Un asemenea deziderat este cu atât mai stringent cu cât dezavantajele sale competitive în sfera serviciilor sunt numeroase, în raport cu țările din Zona Euro.
În același timp, liberalizarea pieței serviciilor în UE a avut un impact limitat, întrucât s-a restrâns doar la anumite ramuri de servicii, efectele sale în termeni de creștere a eficienței nu s-au răsfrânt asupra întregului sector și, respectiv, asupra ansamblului economiei.
De fapt, procesul de liberalizare – care a început în sfera telecomunicațiilor pentru a se extinde ulterior și asupra serviciilor cu intensitate mare în tehnologia informațiilor și comunicațiilor (TIC), a fost mai curând rezultatul progresului tehnologic și al deciziilor unilaterale (autonome) ale statelor membre decât al acțiunilor concertate la nivel comunitar.
Prin urmare, problema vulnerabilității economiei europene sub aspectul competitivității a rămas în continuare deschisă.
Mai mult decât atât, în ultimii ani au început să se manifeste tot mai vizibil dezavantajele UE în materie de competitivitate în raport cu tradiționalul său rival SUA, dar și punctele sale vulnerabile în raport cu unele țări în curs de dezvoltare aflate într-un proces rapid de industrializare, mai ales din Asia.
În contextul evoluțiilor curente din economia globală, îmbunătățirea condițiilor pentru libera circulație a serviciilor și astfel crearea unei piețe eficiente a serviciilor se impun, așadar, ca o condiție sine qua non pentru descătușarea dinamismului inerent pieței interne și pentru stimularea astfel a creșterii economice, a ocupării forței de muncă și a competitivității economiei UE.
Totodată, existența unei piețe interne eficiente pentru servicii este reclamată de nevoia însăși a exploatării oportunităților oferite de noua economie, ale cărei forțe motrice sunt noile TIC și activitățile de servicii asociate cu aceste tehnologii.
Realitățile economice curente din UE arată că obiectivul integrării piețelor de servicii nu a putut fi realizat până acum.
În timp ce unificarea pieței interne este foarte avansată sub aspectul liberei circulații a bunurilor, aceasta este doar parțială în cazul serviciilor, deși importanța acestor din urmă activități pentru economia europeană a crescut continuu, ajungând să dețină în prezent 60-70% din PIB și, respectiv, din populația activă a statelor membre ale UE.
Pe de altă parte, deschiderea piețelor de servicii este extrem de inegală în plan sectorial: în timp ce este mai avansată în anumite sectoare, cum ar fi telecomunicațiile sau transporturile aeriene, aceasta a progresat mult mai puțin în alte sectoare, cum ar fi sectorul serviciilor financiare sau al serviciilor publice.
După cum recunoaște însăși Comisia Europeană, unele piețe de servicii se caracterizează printr-un grad ridicat de concurență și de integrare la nivel european, precum telecomunicațiile, transporturile rutiere și aeriene.
Introducerea concurenței în aceste sectoare a sporit numărul întreprinderilor care operează în condiții de piață, contribuind la reducerea prețurilor, îmbunătățirea calității serviciilor, la extinderea varietății serviciilor oferite și la stimularea ocupării forței de muncă.
Pe de altă parte, numeroase industrii de servicii continuă să opereze încă în piețe fragmentate, din cauza obstacolelor ridicate în calea comerțului intracomunitar de reglementările și standardele divergente din statele membre.
Barierele care afectează în mod curent piața internă în domeniul serviciilor sunt atât de natură legislativă, cât și administrativă și se încadrează într-o largă paletă, începând cu cerințe duble, de licență, teste de necesitate economică și terminând cu interdicții directe.
Fragmentarea pieței interne generează costuri uriașe de operare furnizorilor de servicii europeni, întrucât aceștia nu pot concura pe piețele celorlalte state membre cu aceeași eficiență cu care concurează pe piața lor națională.
Totodată, fragmentarea împiedică procesul de inovare și de creștere a productivității, menținând prețurile în unele părți ale UE la niveluri mai înalte decât ar fi acestea într-o piață internă mai integrată.
Nu încape nici o îndoială că eliminarea acestor restricții și deschiderea frontierelor din calea furnizării serviciilor ar exercita un efect pozitiv direct asupra întregii economii a UE.
3.2. Efectele de politică comercială asupra României privind integrarea serviciilor în piața internă
Preluarea acquis-ului comunitar în domeniul serviciilor îi permite țării noastre să se ajusteze sub aspectul reglementărilor naționale la nivelul curent de liberalizare a pieței serviciilor din UE. În același timp, liberalizarea pieței serviciilor în UE este limitată la ora actuală, atât ca sferă de acoperire sectorială, cât și ca profunzime.
De aceea, liberalizarea de mare anvergură a comerțului transfrontalier în interiorul UE și integrarea serviciilor în piața internă presupun pentru România, ca de altfel pentru toate statele membre ale UE, ajustări radicale ale cadrului de reglementare din sectorul de servicii, prin operarea unor modificări semnificative în plan legislativ și al reglementărilor românești în vigoare.
Este neîndoielnic că obligațiile României în materia liberalizării pieței serviciilor asumate prin aceste modificări transcend sensibil nivelul obligațiilor asumate până în prezent.
Conform actualului statut de țară membră a UE, România trebuie să asigure ca dreptul de stabilire și libertatea de a furniza servicii oriunde în UE să nu fie împiedicate de legislația națională.
În unele sectoare, acquis-ul comunitar prevede reguli armonizate care trebuie respectate pentru ca piața internă să funcționeze.
De asemenea, România trebuie să respecte regulile armonizate privind protecția datelor personale și anumite servicii asociate cu societatea informațională.
Pe de altă parte, acquis-ul în domeniu așa cum s-a arătat nu asigură la ora actuală o integrare reală a serviciilor în piața internă.
Adoptarea Directivei privind serviciile în piața internă și punerea în aplicare a măsurilor complementare din Planul de acțiune destinate sporirii competitivității întreprinderilor europene echivalează cu o liberalizare integrală a pieței serviciilor în UE și deci cu obligația statelor membre – implicit a României – de a elimina toate barierele comerciale care au mai rămas în calea liberei circulații a serviciilor.
Efectul nemijlocit al acestui demers se va traduce prin modificarea sensibilă a protecției acordate sectorului autohton de servicii, în sensul eliminării complete a acesteia.
De asemenea liberalizarea fluxurilor de servicii comportă pentru România o serie de beneficii și costuri asupra cărora ne vom focaliza atenția în continuare.
Astfel, această schimbare în materie de politică comercială afectează în mod evident configurația fluxurilor de servicii ale României, mai ales din cauza dezavantajelor competitive ale țării noastre în sfera serviciilor în raport cu vechii și noii membri ai UE.
În plus, impactul asupra fluxurilor de servicii nu poate fi cuantificat, fiindcă principala sursă pentru evaluarea fluxurilor comerciale externe de servicii ale României o reprezintă statisticile balanțelor de plăti elaborate de BNR, iar aceste statistici nu conțin date cu privire la distribuția geografică a fluxurilor de servicii.
Întrucât liberalizarea tranzacțiilor cu servicii intra-UE nu vizează numai comerțul propriu-zis cu servicii, ci și dreptul de stabilire astfel încât putem observa că impactul procesului de liberalizare asupra sectorului românesc de servicii se concretizează printr-o implicare sporită a statelor membre ale UE pe teritoriul românesc sub forma ISD-urilor.
În altă ordine de idei, un influx sporit de ISD atrage după sine tehnologii moderne, know-how și capabilități organi-zaționale indispensabile modernizării sectorului național de servicii. Aceasta, la rândul său, conduce la creșterea cantității, diversității și calității serviciilor furnizate atât consumatorilor finali, cât și întreprinderilor din celelalte ramuri economice, care utilizează serviciile ca inputuri intermediare în procesele de producție, contribuind astfel la consolidarea competitivității întreprinderilor românești.
Integrarea în structurile europene este un proces real și se poate deja constata o integrare efectivă destul de avansată.
Aceasta se reflectă mai ales într-o cooperare directă sporită între firmele românești și cele europene, pusă în evidență de creșterea substanțială după anul 1990 a fluxurilor comerciale și investiționale provenind din UE, dar și de adoptarea crescândă de către firmele românești a unor tehnologii și modele de management occidentale.
Chiar dacă nu este posibilă cuantificarea contribuției UE la comerțul cu servicii al României din cauza lipsei datelor statistice, este de presupus că, în virtutea relațiilor de complementaritate dintre comerțul cu bunuri materiale și comerțul cu servicii, fluxurile de servicii dinspre și înspre UE au urmat același curs ascendent ca fluxurile de bunuri materiale.
Semnificativ este și faptul că țările membre ale UE au ajuns să dețină peste 65% din stocul total de ISD al României existent la sfârșitul anului 2011.
În același timp, încorporarea sectorului românesc de servicii în structurile și în rețelele europene este cea mai scurtă și cea mai eficientă cale de modernizare a sectorului național de servicii.
Adoptarea de către firmele românești a standardelor europene capabile să facă față competiției mondiale asigură, în același timp, acces sporit pe piața globală a serviciilor.
În plus, statele membre ale UE au acumulat o largă experiență în ceea ce privește integrarea sectoarelor lor de servicii în piața internă, proces care a fost marcat atât de succese, cât și de insuccese.
Valorificarea experienței UE în acest domeniu oferă autorităților române jaloane clare și precise pentru elaborarea reformelor din sectorul românesc de servicii, menite a-i spori eficiența.
Acest lucru contribuie decisiv la economisirea timpului și prevenirea riscurilor efectuării unor greșeli în procesul decizional.
În același timp, putem afirma că ancorarea industriilor românești de servicii în demersurile curente de integrare a serviciilor în piața internă – prin preluarea noilor elemente ale acquis-ului comunitar care rezulta în urma adoptării Directivei privind serviciile in piața internă și a celorlalte măsuri va accelera mutațiile pozitive în direcția creșterii capacității economiei românești de a genera fluxuri de servicii.
Iar în măsura în care impune o anumită disciplină și anumite constrângeri procesului decizional pe plan național, aceste demersuri pot sprijini guvernul român în promovarea măsurilor de politică economică, reclamate de reformele complexe și dificile din sectorul de servicii, punându-l la adăpost în fața presiunilor protecționiste exercitate de grupurile de influență.
Pe de altă parte, liberalizarea comerțului cu servicii în interiorul UE și integrarea serviciilor românești în piața internă presupun costuri de ajustare.
Trebuie subliniat totodată că aceste costuri sunt asociate, înainte de toate, cu imperativul sporirii capacității productive a sectorului românesc de servicii pentru a putea face față concurenței pe piața UE. În perspectiva actuală și viitoare a integrării piețelor de servicii în cadrul UE, furnizorii de servicii din România sunt expuși unei concurențe acerbe din partea companiilor occidentale, care sunt incomparabil mai puternice.
3.3. Implicații de politică comercială economică pentru România în domeniul integrării serviciilor în piața internă
Pentru a face față concurenței sporite pe piața internă a serviciilor România trebuie să depună eforturi substanțiale în vederea consolidării capacităților sale generatoare de fluxuri de servicii, prin lărgirea ofertei de servicii și îmbunătățirea eficienței acesteia. Aceste obiective considerăm că trebuie promovate într-o manieră conștientă și activă.
Orice abordare în perspectivă a problematicii serviciilor în România trebuie să pornească – în opinia mea – de la următoarele două aserțiuni ale Comisiei Europene, făcute în contextul inițiativelor sale recente vizând consolidarea competitivității economiei UE.
A sosit vremea pentru a depune un efort serios în vederea includerii importanței și potențialului serviciilor pe agenda politică a UE ca o componentă-cheie a strategiei revizuite în materie de competitivitate.
Factorii de decizie politică, agenții economici, organizațiile profesionale, sindicatele, economiștii, cercetătorii și mass-media nu sunt suficient de conștienți de rolul, funcțiile și impactul potențial al serviciilor pentru dezvoltarea economiei UE.
Aceste aserțiuni sunt cu atât mai valide în cazul țării noastre, în care dezvoltarea serviciilor a fost neglijată timp de aproape cinci decenii, iar progresele pe calea cristalizării unor structuri economice convergente cu UE au fost deosebit de lente din 1990 până în prezent.
Referitor la impactul serviciilor asupra creșterii economice în România considerăm că este necesar să se înțeleagă faptul că: în viitor, creșterea economică și ocuparea forței de muncă în România vor depinde în mod precumpănitor de industriile de servicii; activitățile de servicii constituie o importantă sursă de valoare adăugată, de locuri de muncă, de sporuri de productivitate și de beneficii în termeni de comerț internațional; sub impactul noilor TIC se amplifică importanța acestor activități, atât ca sursă de noi locuri de muncă, cât și ca instrument al creșterii competitivității firmelor și al integrării acestora în piața globală;
Importanța serviciilor transcende sfera propriu-zisă a acestui sector, iar politicile promovate în sectorul serviciilor exercită efecte decisive asupra eficienței de ansamblu a economiei.
Serviciile constituie input-uri esențiale pentru producția și livrarea produselor utilizatorilor finali, întrucât prețul și calitatea serviciilor disponibile în economie au un impact major asupra celorlalte sectoare economice, politicile vizând sectorul de servicii și reformele menite a-i spori eficiența contribuie la performanțele economice generale.
O politică națională conștientă și activă de susținere a dezvoltării serviciilor este cu atât mai stringentă cu cât problematica serviciilor a fost inclusă ca o dimensiune esențială a strategiei revizuite în materie de competitivitate a UE.
Pornind de la coordonatele de bază ale strategiei Comisiei Europene de îmbunătățire a performanței sectorului serviciilor de producție din UE, considerăm că în centrul atenției autorităților române trebuie să stea crearea condițiilor – cadru care să stimuleze dezvoltarea serviciilor de producție și consolidarea competitivității acestora
Măsuri pentru sporirea concurenței prin eliminarea obstacolelor legale și administrative în calea liberei circulații a serviciilor de producție
Stimularea dezvoltării serviciilor de producție și a sporirii competitivității acestora poate fi realizată doar prin intermediul piețelor concurențiale. Concurența este importantă pentru procesul de inovare, pentru spiritul de întreprindere și pentru creșterea productivității, mai ales în acele segmente de servicii care au operat în mod tradițional pe piețe închise.
Eliminarea obstacolelor legale și administrative din calea liberei circulații a serviciilor și a dreptului de stabilire este de natură să expună întreprinderile românești unor presiuni concurențiale sporite, iar accentuarea competiției în termen de preț și de calitate încurajează dezvoltarea serviciilor de producție cu caracter inovator.
Măsuri pentru consolidarea bazei de competențe profesionale, pentru utilizarea sporită a noilor TIC și pentru încurajarea cercetării – dezvoltării
România trebuie să-și consolideze oferta de forță de muncă de înaltă calificare și să investească mai substanțial în economia bazată pe cunoaștere, mai ales în noile TIC.
Tranziția către o economie bazată pe cunoaștere, în care serviciilor de producție le revine un rol dominant, depinde de existența unei forțe de muncă cu abilități profesionale adaptate acestor schimbări.
De aceea, sunt necesare măsuri în termeni de politică economică menite a promova dezvoltarea resurselor umane cu înaltă calificare și a ridica nivelul de pregătire profesională a forței de muncă, în special în zona IMM-urilor. Aceste măsuri sunt cu atât mai stringente cu cât studii recente au pus în evidență tendința de accentuare a penuriei de competențe profesionale în economia românească.
Toate întreprinderile românești din sfera serviciilor de producție și în special IMM-urile trebuie stimulate pentru a recurge într-o măsură mult mai mare la utilizarea TIC în cadrul proceselor de producție și în strategiile lor de afaceri, pentru a exploata potențialul acestor tehnologii în materie de sporuri de productivitate și de eficiență.
În cazul României, această cerință este cu atât mai stringentă cu cât se manifestă o tendință de creștere a decalajului în raport cu UE în termenii infrastructurii tehnologice și informaționale, care condiționează adoptarea și difuziunea la scară largă a modelelor de afaceri electronice.
Astfel, prin prisma indicatorilor vizând infrastructura de telecomunicații și cea informațională precum și a indicatorilor privind difuziunea Internetului, România ocupă ultimele locuri din Europa.
Singurul indicator la care țara noastră este mai bine situată sub aspectul potențialului de utilizare a comerțului electronic este dotarea cu resurse umane.
Un rol important revine încurajării cercetării dezvoltării-inovării în sectorul serviciilor de producție. Inovația este un factor competitiv de importanță critică pentru întreprinderile prestatoare de servicii. în special serviciile intensive în cunoaștere acționează drept catalizatori ai proceselor de inovare pe ansamblul economiei.
De aceea, inițiativele în domeniul politicilor de cercetare – dezvoltare – inovare trebuie să urmărească implicarea într-o măsură mai largă a firmelor de servicii în programele de cercetare-dezvoltare naționale și în cele finanțate de UE.
Întrucât aceste programe au o dimensiune preponderent tehnologică, ar fi indicat ca ele să țină cont și de nevoile sectorului de servicii și să fie focalizate inclusiv pe inovarea non-tehnologică (precum inovațiile în plan organizațional și managerial, gestionarea relațiilor cu clienții.
Măsuri pentru îmbunătățirea metodelor de măsurare și de comparare a activităților de servicii
Strâns legate de eforturile de consolidare a sectorului serviciilor de producție sunt cele chemate să conducă la o creștere a volumului de informații cu privire la producția de servicii, care să înlesnească utilizatorilor comparații în termeni de preț și de calitate și care să sporească transparența pieței serviciilor, inclusiv în baza unor indicatori de calitate și de standarde.
În acest context, trebuie urmărite îndeaproape inițiativele Comisiei Europene menite a sprijini elaborarea de indicatori de calitate, promovarea celor mai bune practici în domeniul serviciilor de producție, precum și elaborarea de către furnizorii de servicii a unor standarde voluntare, într-un mod asemănător cu cele elaborate în cazul produselor industriale.
Datorită faptului că sporirea productivității serviciilor de producție depinde în largă măsură de investițiile în active intangibilecum ar fi investițiile în software și TIC, competențe profesionale, know-how, managementul relațiilor cu clienții, reputație și organizarea pe plan intern -, este nevoie de informații consistente și demne de încredere despre activele intangibile ale companiilor.
Aceste informații sunt necesare atât la nivel de întreprindere, cât și la nivelul factorilor însărcinați cu elaborarea politicilor guvernamentale, pentru a evita alocarea ineficientă a resurselor, incertitudinea și speculațiile cu privire la valoarea lor reală.
Ca atare, factorii de resort din România trebuie să monitorizeze acțiunile în curs de derulare ale Comisiei Europene care vizează îmbunătățirea procesului de identificare, de evaluare și de raportare a activelor intangibile ale întreprinderilor, în condițiile în care limitele care există în raportarea financiară și absența unui sistem adecvat de raportare a acestor active constituie o problemă serioasă și în România.
Măsuri pentru ameliorarea datelor statistice, a analizelor economice și a cercetării în domeniul serviciilor
Cunoașterea sectorului de servicii, în general, și a serviciilor de producție, în particular, prezintă numeroase lacune care împiedică procesul decizional atât la nivel de întreprindere, cât și al factorilor responsabili pentru elaborarea politicilor economice.
Înțelegerea impactului serviciilor de producție asupra creșterii economice și dezvoltării durabile reclamă o strategie pe termen lung în vederea îmbunătățirii gradului de cunoaștere a acestui sector. Întrucât informațiile precare despre piața serviciilor împiedică procesul decizional la nivel micro și macroeconomic, constituie o urgență ameliorarea datelor statistice, a analizelor economice și a cercetării economice vizând serviciile, ca instrumente esențiale pentru o mai bună cunoaștere a acestora.
Și, nu în ultimul rând, ar fi necesară conștientizarea decidenților politici, a agenților economici, a organizațiilor profesionale, a sindicatelor, economiștilor, cercetătorilor și a mass-media din România în legătură cu rolul, funcțiile și impactul potențial al serviciilor asupra dezvoltării economiei românești.
De aceea, credem că ar fi oportună înființarea unui Forum național privind serviciile de producție după modelul Forumului european menit a contribui la identificarea căilor și a mijloacelor pentru accelerarea dezvoltării sectorului românesc de servicii și a servi drept bază pentru inițierea unui set de măsuri de politică economică subordonat acestui scop
Liberalizarea serviciilor pentru România în vederea integrării în piața internă a UE, presupune un nivel ridicat de concurență pentru mediul românesc de afaceri, dar și participarea firmelor din țara noastră la o uriașă piață de desfacere de peste 470 milioane de consumatori, fără nici un fel de obstacole sau restricții comerciale.
Astfel, IMM-urile din România care intră în circuitul tranzacțiilor comerciale cu servicii vor beneficia de o plajă largă de posibilități, pe care le oferă Piața Internă a Uniunii Europene, dar vor suporta de asemenea și o serie de costuri inerente legate de redimensionarea capacității productive a sectorului de servicii, în vederea creșterii cererii de servicii românești la nivelul UE.
Pe de altă parte, eliminarea tuturor obstacolelor din calea liberei circulații a serviciilor și a dreptului de stabilire expun întreprinderile românești unei presiuni concurențiale accentuate, iar intensificarea competiției în termeni de preț și de calitate încurajează dezvoltarea serviciilor de producție cu caracter inovator.
În acest context considerăm că se impune pentru întreprinderile românești în general si IMM-uri în special utilizarea intensivă a TIC în cadrul proceselor de producție și în strategiile lor de afaceri, în scopul exploatării la maxim a potențialului pe care îl generează aceste tehnologii în materia creșterii productivității și eficienței.
CONCLUZII
Ca o primă concluzie putem spune că comerțul se află fie într-un raport organic cu producția materială, fie într-un raport funcțional care se desfășoară în întreprinderi de persoane autonome.
Noțiunea de comerț definește transferul titlurilor de proprietate asupra materialelor sau serviciilor, precum și prestațiile de servicii realizate între diferitele stadii ale producției sau direct între producător și consumator care, de asemenea, se consideră că reprezintă acte de comerț, iar prin codul comercial care, se aplică la toate activitățile economice organizate în scop lucrativ, sunt definite ca acte de comerț actele de producție industrială.
Piața unică europeană joacă un rol catalizator în stimularea comerțului atât intra-european cât și cu țări non-membre și în același timp conduce la creșterea capacității de inovare, de producție și creșterea eficienței, ca urmare a sporirii dimensiunii spațiale în care firmele din UE activează și a creșterii resurselor la care acestea au acces.
Mecanismul de integrare se va reflecta în câteva dimensiuni cantitative pe care le urmărim, precum, convergența veniturilor, modificările structurale, sincronizarea ciclurilor de afaceri, evoluția comerțului intra-industrial.
România și restul țărilor, au continuat să crească în pondere în comerțul internațional, ceea ce sugerează că țările care au devenit membre ale UE în cel de-al cincilea de integrare europeană încă se află, ca și economiile emergente, într-un stadiu de dezvoltare extensivă.
În ceea ce privește structura pe grupe mari de produs a exporturilor, aceasta a înregistrat doar schimbări minore iar procesul de globalizare s-a desfășurat ceva mai intens la nivelul produselor industriale prelucrate decât al serviciilor, dar ceea ce se observă însă este o creștere a ponderii exporturilor, în principal de produse industriale prelucrate, destinate consumului intermediar consecință a creșterii fragmentării lanțurilor de producție la nivel internațional.
Legăturile comerciale România cu UE s-au dezvoltat cel mai rapid, consecință a integrării economice și mai mult gradul de convergență al comerțului intra-industrial al României cu UE a crescut semnificativ în 2008, ceea ce înseamnă că posibilitatea apariției de șocuri asimetrice față de Uniunea Europeană continuă să se reducă.
Din clasamentul celor mai importante țări în anul 2011 care promovau pe piața lor produse românești erau Germania, Italia, Franța, Ungaria, Bulgaria, Marea Britanie, Olanda, Spania, Polonia, Austria, dar Germania a fost considerată principalul partener comercial al României, și cu mici variații, această ierarhie s-a menținut constantă pe tot intervalul analizat.
În relațiile comerciale bilaterale cu țările UE, privind exporturile, România a înregistrat în anul 2011 acorduri cu 7 state precum, Franța, Marea Britanie, Bulgaria, Malta, Suedia, Estonia și Grecia.
Comerțul internațional cu servicii de piață este de asemenea un caz special, iar ca efect al stadiului actual al globalizării, ponderea exporturilor în total producție și valoare adăugată de servicii de piață a crescut în majoritatea macro-regiunilor, inclusiv UE12, dar nu și în România.
Gradul de convergență al comerțului intra-industrial al României cu UE a crescut semnificativ după 2008, ceea ce înseamnă că structura comerțului României tinde să se apropie de cea a statelor membre UE, aceasta conducând la reducerea posibilității apariției de șocuri asimetrice față de Uniunea Europeană.
Serviciile sunt activități necesare al căror rezultat este nematerial și nestocabil și nu se concretizează în produsele cu existență de sine stătătoare, iar ca o urmare a acestui fapt , toate activitățile pot fi clasate pe o scală între a reprezenta un serviciu pur s-au un bun pur, iar din cauza aceasta este imposibilă separarea lor.
Caracteristicile serviciilor sunt rezultatul unei activități umane destinate vânzării prin mecanismele pieței și distribuite la rândul lor prin programe și instituții speciale în esență fiind intangibile și care nu dă dreptul niciunui transfer de proprietate.
serviciile care sunt caracterizate prin eterogenitate sau variabilitate, influențează negativ posibilitatea de standardizare a serviciului de a alcătui o structură de sortare sau de marcă, iar serviciile se mai particularizează și prin faptul că vânzarea acestora nu presupune transferul titlului de proprietate, iar prețul serviciului este cotat ca fiind un preț al cererii.
În ceea ce privește dezvoltarea producției materiale și a serviciilor ele se sprijină și se condiționează una pe alta, și din această cauză reprezintă o premisă, un efect al industrializării al creșterii produsului, și de multe ori serviciile sunt destinate consumului final implicate în satisfacerea nevoilor de instruire, cunoaștere iar satisfacerea acestor implicări presupune dezvoltarea serviciilor de învățământ, cultural-artistice, precum și al transporturilor comunicațiilor și turismului.
Piața serviciilor reprezintă anumite caracteristici care influențează comportamentul prestatorilor și utilizatorilor, metodele de studiere și previziune a pieței serviciilor precum și măsura și modalitățile intervenției statului în sectorul terțiar.
Între piața serviciilor și piața bunurilor există relații complexe care pot fi de concurență de stimulare sau de indiferență, iar în marea majoritate a cazurilor există piața potențială și piață
Pe piața serviciilor de producție se regăsesc trei tipuri de raporturi precum relațiile de stimulare, relațiile de concurență și relațiile de indiferență care se stabilesc între anumite sectoare ale pieței bunurilor de producție și pe piețele particulare ale serviciilor.
O primă denumire a ofertei de servicii poate fi aceea prin care capacitatea organizatorică a furnizorilor de servicii de a satisface în anumite condiții de calitate, structura și cerințele beneficiarilor, iar această capacitate de muncă care va presta serviciile de pregătirea și aptitudinile acesteia depinde de multe ori de calitatea ofertei de servicii.
Tranzacțiile internaționale cu servicii reprezintă o componentă importantă a fluxului internațional de valori, și din această cauză globalizarea producției și a comerțului cu mărfuri s-a mărit și asupra sferei de materialului, iar cererea pentru servicii devenind m-ai voluminoasă m-ai bine dotată și mult m-ai exigentă în raport cu oferta și prin urmare toate acestea au adus o contribuție semnificativă la diversificarea ofertei de servicii și la internaționalizarea tranzacțiilor cu servicii.
În vederea acoperirii necesarului de servicii companiile au adoptat trei variante precum organizarea de departamente proprii specializate în oferirea de servicii necesare desfășurării activității proprii și apelarea la piața internă sau externă de servicii.
Avantajele externalizării serviciilor reprezintă specializare firmei pe principalul său obiectiv de activitate și degrevarea de activității din care nu se obțin profituri, adoptarea unei structuri organizatorice funcționale adaptate opțiunilor de integrare, precum și flexibilitatea în acoperirea necesităților de servicii, redirecționarea resurselor companiei spre activități mai importante și reducerea costurilor.
Pentru clasificarea serviciilor internaționale sau folosit multiple criterii adoptându-se un sistem complex de clase și categorii de servicii care să fie util atât firmelor implicate în derularea tranzacțiilor internaționale cu servicii cât și negociatorii implicați în procesul de liberalizare a serviciilor din cadrul GATS.
Un prim criteriul de clasificare al serviciilor îl reprezintă diferențierile induse de factorii de producție dintre factorii de producție și de gradul de interacțiune și de individualizare a serviciilor în procesul distribuției pe piață.
Un alt criteriu luat în considerație este calcularea în grup a posibilităților de internaționalizare a serviciilor și care este reprezentat de gradul de mobilitate al factorilor de producție și al consumatorilor de servicii la care se adaugă și suportul tangibil al serviciilor.
O altă modalitate de clasificare a serviciilor are la bază o combinație între două variabile precum gardul de tangibilitate care au servicii pure sau servicii asociate bunurilor și gradul de interacțiune al producătorului cu consumatorul de servicii.
Prin urmare internaționalizarea serviciilor se poate realiza pe trei căi, export, intermediere și investiți directe.
Comerțul internațional de bunuri și servicii care incorporează serviciile, reprezintă pentru producător o modalitatea pentru a-și întări poziția pe piața națională, iar dezvoltarea comerțului are la bază cunoștințele tehnice, care face posibilă obținerea autonomiei în producție și consum indiferent de proveniența lor sau experiența tehnică.
BIBLIOGRAFIE
Mihaela Funaru, Tehnica operațiunilor de comerț exterior, Ed. C.H. Beck, 2013.
Mihaela Funaru, Comerțul internațional cu servicii, Ed. C.H. Beck, 2013.
D. Boșcor, Tehnica operațiunilor de comerț exterior, Reprografia Universității Transilvania din Brașov, 2008.
C. Brătucu, D. Boșcor, Marketing internațional, Ed. Universității Transilvania din Brașov, 2008.
Ghe. Caraiani, C. Cazacu, Transporturi, expediții internaționale, Ed. Economică, 2003.
Ghe. Caraiani, C. Cazacu, Vămuirea în exportul și importul de mărfuri, Ed. Economică, 2004.
A. Bobircă, Economia serviciilor internaționale, Ed. Economică, București, 2005.
C. Cristureanu, Tranzacții internaționale în economia imaterială, Ed. C.H. Beck, București, 2009.
C. Cristureanu, Economia invizibilului. Tranzacții internaționale cu servicii, Ed. C.H. Beck, București, 2009.
L. Gherman, Negocierea în afacerile economice internaționale, Ed. Independența Economică, Brăila, 1999.
A. Ghibuțiu, Servicii și dezvoltare. De la prejudecăți la noi orizonturi, Ed. Expert, București, 2000.
M. Ioncică, D. Popescu, M. Pădureanu, Economia serviciilor. Abordări teoretice și implicații practice, Ed. Uranus, București, 2006.
E.G. Hinkelman, Plăți internaționale, Ed. Teora, 2001.
J. Johansson, Global marketing, Ed. . McGraw-Hill, 2004.
W. Keegan, Global marketing management, Ed. New Jersey, Pretice Hall, 2002.
W. Keegan, M. Green, Global marketing, Ed. Pearson, Pretice Hall, 2005.
D. Mazilu, Dreptul comerțului internațional, partea generală, ediția a V-a, Ed. Lumina Lex, 2006.
D. Mazilu, Dreptul comerțului internațional, partea specială, ediția a V-a, Ed. Lumina Lex, 2006.
M. Negruș, Plăți și garanții internaționale, Ed. Economică, 2006.
V. Olteanu, I. Cetină, Marketingul serviciilor, Coediție Market – Expert, București, 1994.
D. Patriche, Tratat de economia comerțului, Ed. Eficient, București, 1998.
I Popa, Tranzacții comerciale internaționale, Ed. Economică 2005.
I Popa, Tranzacții comerciale internaționale, Ed. Economică 1997.
I. Plumb, Reingineria serviciilor, Ed. ASE, București, 2004
Al. N. Popa, Tranzacții comerciale internaționale, Ed. Economică, 2006.
Al. N. Popa, Marketing internațional, Ed. Uranus, București, 2001.
C. Basno, N. Floricel, Monedă, credit, bănci, Ed. Didactică și pedagogică, 2003.
C. Basno, N. Floricel, Monedă, credit, bănci. Aplicații de studii și caz, Ed. Didactică și Pedagogică, 2003.
G. Țurlea, V. Cojanu, Alina Alexoaei, Georgiana Neculae, R. Petrariu, Avantajele competitive ale României pe piața internă a UE, București, 2014.
Camelia Baeșu Economia comerțului, Note de curs, Suceava,2010.
C. Alexa, Transporturi, expediții și asigurării internaționale de mărfuri, EDP.
C. Alexa, Transporturi, expediții și internaționale, Ed. ASE, București, 2001.
S. Răileanu, R. Miron, Plăți și finanțări internaționale, Ed. universității Transilvania, Brașov, 2010.
S. Răileanu, Relații moneter – financiare internaționale, Ed. Lux Libris, 2006.
I. Săndulescu, Reguli și practici în comerțul internațional, All Beck, 1998.
N.C. Suta, Istoria comerțului exterior și politicii românești, Ed. Economică, 1998
I. Stoian, M. Stoian, E. Dragne, Comerțul internațional. Tehnici și proceduri, vol. I, Ed. Caraiman, 1997.
M. Văduva ,C.E. Văduva, C-tin Cărunțu, Economia serviciilor internaționale, Ed. Academiei Brâncuși, Târg-Jiu, 2006.
BIBLIOGRAFIE
Mihaela Funaru, Tehnica operațiunilor de comerț exterior, Ed. C.H. Beck, 2013.
Mihaela Funaru, Comerțul internațional cu servicii, Ed. C.H. Beck, 2013.
D. Boșcor, Tehnica operațiunilor de comerț exterior, Reprografia Universității Transilvania din Brașov, 2008.
C. Brătucu, D. Boșcor, Marketing internațional, Ed. Universității Transilvania din Brașov, 2008.
Ghe. Caraiani, C. Cazacu, Transporturi, expediții internaționale, Ed. Economică, 2003.
Ghe. Caraiani, C. Cazacu, Vămuirea în exportul și importul de mărfuri, Ed. Economică, 2004.
A. Bobircă, Economia serviciilor internaționale, Ed. Economică, București, 2005.
C. Cristureanu, Tranzacții internaționale în economia imaterială, Ed. C.H. Beck, București, 2009.
C. Cristureanu, Economia invizibilului. Tranzacții internaționale cu servicii, Ed. C.H. Beck, București, 2009.
L. Gherman, Negocierea în afacerile economice internaționale, Ed. Independența Economică, Brăila, 1999.
A. Ghibuțiu, Servicii și dezvoltare. De la prejudecăți la noi orizonturi, Ed. Expert, București, 2000.
M. Ioncică, D. Popescu, M. Pădureanu, Economia serviciilor. Abordări teoretice și implicații practice, Ed. Uranus, București, 2006.
E.G. Hinkelman, Plăți internaționale, Ed. Teora, 2001.
J. Johansson, Global marketing, Ed. . McGraw-Hill, 2004.
W. Keegan, Global marketing management, Ed. New Jersey, Pretice Hall, 2002.
W. Keegan, M. Green, Global marketing, Ed. Pearson, Pretice Hall, 2005.
D. Mazilu, Dreptul comerțului internațional, partea generală, ediția a V-a, Ed. Lumina Lex, 2006.
D. Mazilu, Dreptul comerțului internațional, partea specială, ediția a V-a, Ed. Lumina Lex, 2006.
M. Negruș, Plăți și garanții internaționale, Ed. Economică, 2006.
V. Olteanu, I. Cetină, Marketingul serviciilor, Coediție Market – Expert, București, 1994.
D. Patriche, Tratat de economia comerțului, Ed. Eficient, București, 1998.
I Popa, Tranzacții comerciale internaționale, Ed. Economică 2005.
I Popa, Tranzacții comerciale internaționale, Ed. Economică 1997.
I. Plumb, Reingineria serviciilor, Ed. ASE, București, 2004
Al. N. Popa, Tranzacții comerciale internaționale, Ed. Economică, 2006.
Al. N. Popa, Marketing internațional, Ed. Uranus, București, 2001.
C. Basno, N. Floricel, Monedă, credit, bănci, Ed. Didactică și pedagogică, 2003.
C. Basno, N. Floricel, Monedă, credit, bănci. Aplicații de studii și caz, Ed. Didactică și Pedagogică, 2003.
G. Țurlea, V. Cojanu, Alina Alexoaei, Georgiana Neculae, R. Petrariu, Avantajele competitive ale României pe piața internă a UE, București, 2014.
Camelia Baeșu Economia comerțului, Note de curs, Suceava,2010.
C. Alexa, Transporturi, expediții și asigurării internaționale de mărfuri, EDP.
C. Alexa, Transporturi, expediții și internaționale, Ed. ASE, București, 2001.
S. Răileanu, R. Miron, Plăți și finanțări internaționale, Ed. universității Transilvania, Brașov, 2010.
S. Răileanu, Relații moneter – financiare internaționale, Ed. Lux Libris, 2006.
I. Săndulescu, Reguli și practici în comerțul internațional, All Beck, 1998.
N.C. Suta, Istoria comerțului exterior și politicii românești, Ed. Economică, 1998
I. Stoian, M. Stoian, E. Dragne, Comerțul internațional. Tehnici și proceduri, vol. I, Ed. Caraiman, 1997.
M. Văduva ,C.E. Văduva, C-tin Cărunțu, Economia serviciilor internaționale, Ed. Academiei Brâncuși, Târg-Jiu, 2006.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Liberalizarea Comertului CU Servicii In Uniunea Europeana (ID: 121988)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.