Liberalismul Periferiei P1 (2) [629708]

LIBERALISMUL
PERIFERIEI

LIBERALISMUL PERIFERIEI
PARTEA I: GRAMATICA FRACTALĂ
ÎN ISTORIA EUROPEANĂ A IDEII LIBERALEȘtefan Stănciugelu
Ștefan Stănciugelu
Liberalismul periferiei
Copyright © Ștefan Stănciugelu
Copyright © TRITONIC 2016 pentru ediția prezentă.
Toate drepturile rezervate, inclusiv dreptul de a reproduce fragmente din carte.
TRITONIC
Str. Coacăzelor nr. 5, București
e-mail: [anonimizat]
www.tritonic.ro
Tritonic București apare la poziția 18 în lista cu Edituri de prestigiu recunoscut în domeniul
științelor sociale (lista A2) (CNATDCU):
http://www.cnatdcu.ro/wp-content/uploads/2011/11/A2_Panel41.xls
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
STĂNCIUGELU, ȘTEFAN
Liberalismul periferiei / Ștefan Stănciugelu
Tritonic, 2016
ISBN: 978-606-749-105-0
Coperta: ALEXANDRA BARDAN
Redactor: BOGDAN HRIB
Comanda nr. 218 / septembrie 2016
Bun de tipar: septembrie 2016
Tipărit în România
Orice reproducere, totală sau parțială, a acestei lucrări, fără acordul scris al editorului,
este strict interzisă și se pedepsește conform Legii dreptului de autor.

Cuprins
Prefață 9
Anti-prefață 13
Cuvânt înainte 51
Capitolul I – Geometria fractală a naturii
și gramatica fractală a socialului 69
1. Ce este geometria fractală? 70
2. Logica fractală în genetică și în sociobiologie 82
2.1. Genetica și legea fractală 83
2.2. Inteligența socială și legea fractală 88
3. Fractal sau „Constructal”: greșește Mandelbrot direcția de timp? 91
4. Aristotel: teoria statului, natura umană și gramatica fractală
a politicului 96
5. Legea fractală a Naturii – legea de expansiune a capitalismului
european? 101
6. „Jocurile minții” și logica fractală în analiza lui
Ioan Petru Culianu 104
7. O gramatică fractală a politicului: Metropola își creează replici
în Periferie 117
8. Etapele dezvoltării fractale în relația Metropolă-Periferie 118
8.1. Fractalul politic din Periferie acceptă teoria liberalismului
clasic (neprotecționist) pentru piața națională 118

8.2. Fractalul politic se revoltă împotriva Metrolei
și modifică doctrina și politica liberului schimb 122
Capitolul II. Teoria științelor social-politice și
metodologia-suport pentru analiza dinamicii ideii
liberale în Periferia sud-est europeană 135
1. Structura cercetării – linii de analiză istorică 147
2. Trei etape ale mișcării ideii liberale în spațiul românesc 153
2.1. Începuturi ale istoriei ideii liberale 153
2.2. Etapa liberalismului clasic (liberschimbismul) 155
2.3. Etapa neoliberală: generația protecționiștilor 156
3. Fundamentele teoretico-metodologice ale cercetării 157
3.1. Logica fractală a fenomenului de periferializare
economică a Europei 157
3.2. Conceptele-cheie ale analizei: Liberalism și Democrație 175
3.3. Liberalismul: difuziunea și asimilarea ideilor liberale 177
3.4. Liberalismul Centrului – liberalismele Periferiei 182
3.5. Recursul la metodă. Limite ale cercetării științifice 186
Capitolul III. Personajele centrale ale studiului: „Metropola”
și „Periferia” în cadrele gramaticii fractale a
expansiunii capitaliste 203
1. Metropola: identitate geo-politică și profil economic 203
2. Ce este Periferia? Profil geo-politic și economic 218
3. Metropola își creează fractalul politic în Periferie 221
4. Geometria fractală – de la geometria formelor abstracte
la gramatica fractală a social-politicului 224
5. Afacerea Strousberg – statul metropolitan apără capitalul
privat investit în Periferie 225
6. Convenția liberală cu Austro-Ungaria (1875-1886)
blochează dezvoltarea capitalistă românească 234Capitolul IV. Liberalism și democrație 239
1. Ce nu este liberalismul?
Către o definiție multidimensională a termenului 239
2. Liberalismul: principiul maximei libertăți egale 244
3. G.Sartori: liberalismul ca democrație liberală 257
Concluzii 265
Cuvânt inapoi 283
Bibliografie – Părțile I-IV 287

Prefață
Lucrarea pe care v-o propunem este Partea I dintr-o cerce –
tare mai largă, care a plecat de la teza de doctorat și a crescut pe
nesimțite, cu fiecare idee-adaos, cu un suport teoretico-metodolo –
gic ce a schimbat întreaga perspectivă („gramatica fractală”) și cu
mulți noi autori contemporani care au publicat pe problema libe –
ralismului între 2003-2016 și care au devenit, astfel, noi parteneri
de dezbatere.
Cum lesne se poate închipui, cartea a crescut și în număr de
pagini. Și, astfel, a ajuns la un ordin de mărime despre care am aflat
că produce frisoane oricărui Editor: cam 1000 de pagini.
Un scurt, clar – cu dovezi de practică editorială, precis, simplu,
și preaconvingător expozeu de Editor a dus imediat la reorganiza –
rea cercetării în 4 părți, care vor apărea sub titlurile de mai jos.
I. LIBERALISMUL PERIFERIEI. – Partea I: Gramatica frac –
tală în istoria europeană a ideii liberale
II. LIBERALISMUL PERIFERIEI. – Partea II: Structuri fracta –
le în Periferia Metropolei – Rusia, România, Turcia
III. LIBERALISMUL PERIFERIEI. – Partea III: Logica fractală
a liberalismului clasic în spațiul românesc
IV . LIBERALISMUL PERIFERIEI. – Partea IV: De la neo –
liberalismul oligarhic la „neofeudalismul democratic”
post-comunist

10 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 11
Fiecare dintre cele patru părți are profilul unei secțiuni autono –
me în economia întregii cercetări. Ele sunt legate între cadrele unei
teorii matematice (geometrie noneuclidiană, teoria mulțimilor)
care s-a descoperit după 100 de ani de cercetare și dezbateri că se
întemeiază pe un principiu prezent deopotrivă în procese, struc –
turi amorfe și structuri ale lumii vii din Natură: Principiul auto-
similarității . Pe acest principiu, un matematician aparte – cu ap –
titudini de empirist – a întemeiat o ramură nouă a matematicii
– „Geometria fractală” .
Din „Geometria fractală a Naturii” pe care o propune B.
Mandelbroît (1975-1982), noi am derivat „Gramatica fractală a so –
cialului” , care a întemeiat perspectiva de interpretare a moderniză –
rii românești din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea
– un „secol de liberalism românesc” , privit între limitele Constituția
cărvunarilor (1822) și sfârșitul anilor 1920, când sociologul și filo –
soful român, Ștefan Zeletin, își publică lucrarea – sinteză a dezbate –
rilor doctrinare din spațiul românesc: Neoliberalismul (1927).
Lucrarea de față – Partea I – este secțiunea metodologică a în –
tregii cercetări, în dublă perspectivă.
În primul rând, ea vrea să demonstreze temeiul științific al
Geometriei fractale a Naturii , din care derivăm Gramatica fractală
a socialului . În al doilea rând, această parte formulează întrebările
de cercetare, metodologia comparativistă și perspectiva de aborda –
re a întregii cercetări, alături de ipotezele de lucru și axele pe care se
construiește interpretarea istoriei ideii liberale (doctrină, ideologie
de guvernare, instituții admnistrativ-politice) în Periferia Europei
de sud-est (Rusia, România, Turcia).
Deci România a fost o Periferie a Europei. Și este, în continuare,
o Periferie.
Sine ira et studio .(Nădăjduim că Anti-Prefața va lămuri în ce sens noi românii
suntem o Periferie a Metropolei occidentale.)

Anti-prefață
Lucrarea a cărei Anti-Prefață tocmai ați început să o citiți
–nu își propune să ofere o nouă teorie despre modernitatea
românească;
–nu respinge teoriile actuale despre modernizare sau dinami –
ca ideii de libertate în spațiul românesc ori în Europa; și
–nu urmărește să răstoarne munții printr-o teorie universală,
care să ofere cheia de lectură, înțelegere și predicție pentru
toate fenomenele din natură și societate.
Din contră.
Lucrarea a cărei Anti-Prefață încă o citiți tocmai a produs o ne –
gare a negației.
Cercetarea pe care v-o propunem urmărește dialogul, coopera –
rea, complementaritatea și co-evoluția teoretică în analiza morfo –
logiei ideii liberale în sud-estul Europei.
Teoriilor despre modernizarea și democratizarea românească
le propunem spre dezbatere o interpretare nouă, al cărei principiu
fondator a fost descoperit de matematicieni – Legea auto-simili –
tudinii , în baza căreia a fost construită o geometrie și o teorie a
mulțimilor total diferite de ceea ce ne învățaseră geometri, teoreti –
cieni ai mulțimilor, logicieni antici și moderni. Un alt matematician
a descoperit că același principiu al auto-similitudinii funcționează

14 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 15
și ordonează arii geologice, structuri amorfe, dar și procese ale lu –
mii vii din Natură, propunând, așa cum vom vedea în continuare,
o Geometrie fractală a Naturii .
Potrivit aceste teorii, Întregul se regăsește în fiecare din părțile
sale, fiecare Parte fiind deci o replică la o scală anume a Întregului.
Propunerea de dezbatere pe care o lansăm teoriilor moderni –
zării românești pleacă de la un proiect de transfer al Legii frac –
tale a Naturii în domeniul social-politicului și al economicului:
Comunitățile umane, organizațiile, instituțiile social-politice și
economice cresc – se dezvoltă/extind – în baza aceleiași Legi a
Naturii, prin crearea de replici cu anumite grade de similitudine.
Aceasta este propoziția de bază a Gramaticii fractale a socialu –
lui, cu care vom lucra în continuare.
Istoria ne arată că procesul de dezvoltare al statelor occidentale
și de creștere a puterii și sferei lor de influență, expansiunea capi –
talistă până la împărțirea lumii în colonii (spre sfârșitul secolului
al XIX-lea), pare să se supună acestei Legi Naturale – care înteme –
iază comportamente și decizii, strategii de dezvoltare și expansi –
une politică și economică, deopotrivă. Am observat că o astfel de
creștere a Metropolei occidentale are drept constantă crearea de
fractali – replici politico-administrative și integrarea lor ca Periferie
– spațiu subdezvoltat tehnologic, dependent economic și politic
de produsele industriei metropolitane și de acceptarea statelor
Metropolei occidentale în ceea ce privește calitatea de actor politic
internațional. De exemplu, România a fost de partea câștigătoare
în Războiul de Independență din 1877-1878, dar, ea a devenit „stat
independent” de suzeranul otoman doar după ce statele Metropolei
occidentale i-au recunoscut acest nou statut internațional.
Procesul de „periferializare” pare că este asumat de Metropola
occidentală pentru sud-estul Europei începând cu mijlocul secolului a XIX-lea, cu scopul de a-și spori sfera de influență poli –
tică și economică, în dauna (ori împotriva) Imperului țarist, dispus
oricând, după 1825, să dezmembreze Imperiul otoman și să deran –
jeze echilibrul întregii zone, lucru care punea în pericol interese
economice și sfere de influență ale statelor Metropolei. O regulari –
tate anume vrea să scoată în evidență cercetarea noastră – și acum
vom vedea sensul în care România este o Periferie a Europei.
Conform regulilor gramaticii fractale pe care o propunem,
creșterea Metropolei se face prin integrarea de arii economice din
marginea sistemului, pe care le transformă în Periferii – piață de
desfacere și economii agrare de pe care capitalul industrial-finan –
ciar metropolitan preia surplusul și îl direcționează spre statele
naționale din care provin și care îi asigură protecție politică și sprijin
juridic. Vom ilustra ideea de mai sus în analiza noastră, prin cazuri
și politici-tip de „periferializare” , precum eliminarea taxelor vama –
le pentru produsele occidentale în vremea guvernării A.I. Cuza –
M. Kogălniceanu (1859-1866), Afacerea Strousberg (1868-1878) și
Convenția vamală și de navigație cu Austro-Ungaria (1875-1886).
I. Morfologia ideii liberale
Propunem deci în cele ce urmează o interpretare1 mai puțin
obișnuită a fenomenului modernizării și democratizării în Periferia
1 Accentuăm ideea că nu propunem o teorie în sensul clasic al terme –
nului – analiza noastră are drept caracteristică de fond schimbarea perspec –
tivei de lectură a modernizării românești și a procesului de democratizare ,
începând cu Revoluția de la 1848 și Constituția de la 1866, fenomenul fiind
urmărit în etapa liberalismului clasic centrată pe principiul economic al libe –
rului schimb (A. Smith) și al specializării statelor în producția și schimbul
economic internațional (D. Ricardo) este înlocuită cu ideologia neoliberală
protecționistă pe care elita intelectuală românească o semnala politicienilor și
guvernelor „liberschimbiste” încă din anii 1860 (D. Pop Marțian, P .S. Aurelian,
A.D., Xenopol).

16 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 17
sud-est europeană: societățile Periferiei sunt asistate de Metropolă
să se modernizeze în sens democrat-liberal, ca efect al unui feno-
men natural de expansiune, generat fie de epuizarea ori sărăcirea
resurselor de pe piețele local-regionale occidentale, fie de planifica –
rea strategică privind creare de noi piețe pentru profit.
Deci când resursele local-regionale din aria metropolitană se
reduc ori când Metropola se află în proces natural de creștere – ex –
pansiune economică și politică pentru propria conservare/consoli –
dare, Ea își creează replici politico-administrative în margine, pen –
tru mijlocul secolului al XIX-le „marginea” fiind partea de sud- est
a Europei. Ca rezultat al unui proces natural de expansiune eco –
nomică și politică, aceste replici devin deci Parte din noul Întreg
care le-a integrat. În ipostaza de Periferie, noile societăți contribuie
cu resurse la conservarea-creșterea Întregului, fiind însă lipsite de
beneficii economice.
Noua etapă de creștere a Metropolei care tocmai și-a integrat
Periferie (1856-1888) se caracterizează deci printr-o redistribui –
re neechivalentă a resurselor economice la nivel de Întreg . Periferia
contribuie, ca într-o Lege a Naturii insensibilă față de drepturi
și libertăți umane, cu resurse economice – investiții și costuri la
creșterea Întregului, fără a primi echivalenți însă beneficii eco –
nomice pentru propria creștere. Timp de 3 decenii (1859-1888)
Principatele Române, apoi România, au participat la o relație de
schimb economic total dezavantajos cu Metropola , în baza unui
principiu economic al liberului schimb, pe care doctrina și ideolo –
gia liberală clasică îl iau drept temei al schimburilor economice și al
creșterii avuției naționale – (i) liberului schimb și (ii) specializarea
piețelor la nivel internațional (A. Smith, D. Ricardo).
Creșterea și expansiunea Metropolei prin integrarea de Periferii
este tratată în analiza de față în termenii unui proces natural , cen –
trat pe expansiunea capitalului metropolitan cu scopul obținerii de profit , pe care statele occidentale o susțin, o stimulează și o pro –
tejează atunci când interesele capitalului industrial-financiar sunt
amenințate (ex. Afacerea Strousberg, 1868-1878). În căutare de
profit, capitalul privat metropolitan ajutat de statul național occi –
dental este interesat (i) de crearea de piețe noi de desfacere pentru
produsele unei industrii tehnologizate ce produce mărfuri de se –
rie, ieftine, (ii) agentul capitalist căutând dirijarea către Metropolă
(ori în investiții pe alte piețe) a surplusului economic obținut în
Periferie din tranzacții mărfuri – materii prime, la prețuri foarte
avantajoase ori prin contracte directe cu bugetul noului stat libe –
ral-democrat „asistat” să devină o replica a Metropolei – fractal
politico-administrativ .
Privind dinspre Periferie înspre Metropolă, acest proces natu –
ral de creștere este stimulat și amplificat de condițiile unei presiuni
uriașe de modernizare pe care o resimte societatea sud-est europea –
nă. Expansiunea capitalismului occidental este cu atât mai eficientă
pe termen lung, cu cât elitele politică și intelectuală ale societăților
pe care capitalul privat metropolitan le „periferializează” resimt
modernizarea ca urgență societală și devin, astfel, deschise pentru
proiectul creat în jurul ideii liberale. În fapt, oferta liberal-demo –
crată a Metropolei era cea mai eficientă soluție administrativ-po –
litică de modernizare în epocă și, de aceea, irezistibilă pentru un
agent modernizator ai cărui membri sunt educați în universitățile
occidentale.2
2 Sub logica gramaticii fractale în care operăm, Metropola se anga –
jează într-un proces de expansiune economică și politică și spre America
Latină – în cadrul unor societăți care aparțin de ceea ce se poate numi „Semi-
Periferie” – o arie a cărei elită intelectuală și politică răspunde diferit de cea
a Periferiei la efectele Legii fractale de expansiune a Metropolei. Răspunsul
acestor societăți la procesul de expansiune capitalistă va fi unul de acceptare –
integrare ca fractal politico-administrativ al Metropolei , dar elita guvernantă

18 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 19
Statul liberal-democrat mai are un avantaj major în fața orică –
rei alte formule politico-administrativă ce poate fi adoptată pentru
modernizare rapidă de către o societate semi-feudală, a cărei elită
politică și intelectuală dorește să „ardă etapele” modernizării: poate
fi creat și impus ușor de „sus în jos” . Proiectul liberal-democrat este,
astfel, ușor adoptat și transformat în realitate administrativă, el
având și avantajul că este compatibil (deși funcționează deficitar),
cu cadrele generale ale unui imaginar social-politic al „ Vechiului
regim” .
Procesul de creștere-dezvoltare al Metropolei occidentale prin
crearea și integrarea de Periferii în sud-estul Europei3 apare, la pri –
ma vedere , un proiect difuz, mai degrabă implicit și netocmit de un
„Consiliu al statelor Metropolei” ori al capitalului privat occidental.
În mod obișnuit, statele Metropolei au interese proprii – primul
dintre ele fiind securitatea și protejarea economiei naționale – impli –
care, susținere, protecție a agentului capitalist în căutarea de piețe
lansează strategii de protecție a pieței naționale încă de la începutul expansi –
uii metropolitane. În fapt, o elită politică și intelectuală reacționează rațional,
planificat, deturnând procesul natural de creștere și expansiune al Metropolei,
care utilizează principul auto-similarității pentru a drena surplusul economic
de pe o piață de desfacere nou integrată ca Periferie. Semi-Periferia ca fractal
politic al Metropolei deci operează dintru început cu o ideologie economi –
că potecționistă , pe care economiștii sud-estului european (Fredrich List-
Germania, D.P . Marțian, A.D. Xenopol, P .S. Aurelian, Șt. Zeletin – România)
o numeau neoliberală și care va fi aplicată politic abia după 3 decenii de istorie
ca fractal politico-administrativ al Metropolei (1856-1888) – cum este cazul
Periferiei românești.
3 În acord cu teoria sistemului mondial modern formulată de Imm.
Wallerstein în Sistemul mondial modern (1974), avem următoarele etape în
evoluția sistemului: Etapa I: 1450-1640, Etapa II: 1640-1815; Etapa III: 1815-
1917 ; Etapa IV: 1917-. Analiza noastră se aplică pe Etapa III în istoria siste –
mului – secolul al XIX-lea. În această etapă, noi susținem că ideea liberală a
Metropolei creează specii la nivelul Periferiei și Semiperiferiei. Procesul de
expansiune al capitalismului occidental „poartă cu el ideea de libertate” , cum
ar spune Zeletin – o expansiune ce pare să vină în întâmpinarea unei urgențe
pentru modernizare a societăților Periferiei.noi de desfacere și profit – funcție despre care manualele de drept
și politologie nu vorbesc, de obicei, la capitolul „Funcțiile statului” .
Uneori, statele metropolitane se înțeleg și acționează planificat îm –
preună , când se aliază împotriva unui pericol comun – ex. creșterea
influenței și a puterii Imperiului țarist în regiune, ce părea dispus
oricând să dezmembreze și să preia resursele Imperiului otoman
după 1826. Alteori, în situații direct legate de spațiul românesc,
statele Metropolei acționează planificat în conferințe și congrese
internaționale prin care stabilesc reguli și dispoziții de reformare
a statului român . Că stabilesc destine și căi de evoluție istorică a
statului roman în mod direct prin aceste acțiuni planificate, cre –
dem că se poate dovedi ușor prin documentele Congresului de la
Paris (1856) și ale Convenției de la Paris (1858). Ambele acțiuni
la care participă state ale Metropolei occidentale au elemente de
politică națională și internațională strict referitoare la Principatele
Române – de la destinul lor statal ca Principate Unite Dunărene,
până la convocarea de Adunări Ad-hoc ori trecerea unor județe
din Basarabia (aflată sub controlul rușilor) spre Moldova – Cahul,
Ismail și Bolgrad. Câștigurile politic-administrative dobândite de
Principate, apoi de România, sunt parte a unui process mai larg în
care Metopola își caută căi și strategii de securizare, conservare ori
expansiune a influenței și a ariei de operare a capitalului privat nati –
onal. De exemplu, transferul celor 3 județe din sud-vestul Basarbiei
de sub controlul rusesc, sub control administrativ românesc nu a
avut vreun scop legat de problema națională ori de dezvoltare a
României – nu trebuie uitat că această operațiune strict legată de
Principatul Modovei avea niște consecințe direct legate de intere –
sele Metropolei – ea tăia accesul rușilor la gurile Dunării. Câștigul
românesc era colateral în economia întregii strategii a Metropolei,
pe care o regăsim în viața politică românească începând cu aceste
prevederi ale Tratatului de la Paris (1856).

20 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 21
Avem o strategie și efecte pozitive pentru Principatele Române
la nivel administrativ: Metropola asistă deci modernizarea și
creșterea administrativ-politică a Principatelor Române, ajutată
fiind de entuziasmul elitei intelectuale românești pentru moderni –
zare și Unire. Faptul că Metropola nu a reacționat când A. I. Cuza
a fost ales Domn al unui singur stat în 1859 nu este dovada lipsei de
asistență a Metropolei în configurarea fractalului politico-adminis –
trativ în Periferia românească. Mai degrabă, pare că avem de-a face
cu o inițiativă curajoasă și decisivă de nesupunere a elitei intelectu –
ale și politice românești – „Politica faptului împlinit” – care nu a
deranjat ori afectat în nici un fel interesele Metropolei.
Marile puteri ale Metropolei occidentale au în permanență un
mecanism de ultimă instanță prin care controlează schimbările po –
litice și instituționale, precum și voința politică în Principatelor
Române: recunoaștere internațională de către Metropolă a
Principatelor Române/României ca actori politici ai sistemului –
ceea, ce, în ultimă instanță, este o definire de identitate.
Este limpede că deși nu s-au înțeles întotdeauna, deși au avut
interese proprii pe care le-au urmărit și care erau direct depen –
dente de ceea ce se întâmpla în Periferie, în cele 3 decenii în care
marile puteri occidentale au asistat construcția statului român și
au influențat-o decisiv (1856-1888), economia românească a pier –
dut sistematic în fața capitalului privat occidental. În primul rând,
prin eliminarea taxelor vamale de către guvernele de sub domnia
lui Cuza (1859-1866), apoi prin Convenția vamală și de navigație
cu Austro-Ungaria (1875-1886) ori, mai devreme, prin Afacerea
Strousberg (1868-1878), prin care capitalul privat german abuzea –
ză, încalcă prevederile contractuale stabilite de Guvernul român
cu reprezentanții societății pe acțiuni Strousberg și înșeală statul
român cu sume uriașe de la buget – toate acestea sunt exemple re –
levante privind căile prin care societatea românească participa în epocă la un schimb de neechivalenți cu Metropola, în calitate de
Periferie a acesteia.
Pare că o lege a sistemului mondial modern se întrevede aici:
Periferiile nu cresc niciodată în același ritm cu Metropola siste –
mului, căci capitalul privat și tehnologia înaltă ale Metropolei pre –
iau surplusul economic la rate de schimb avantajoase de pe piața
Periferiei. Deși sunt parte a aceluiași sistem, ritmurile de creștere
sunt diferite pentru componentele sistemului, din pricina distribui –
rii de resurse și beneficii în favoarea Metropolei. Ideea nu este nouă.
Ceea ce vrea să adauge interpretarea noastră la teoria Centru
– Periferie privind sistemul mondial modern (Imm. Wallerstein,
F. Braudel) aplicată la secolul al XIX-lea european este că această
distribuție și redistribuți e de resurse în relația Metropolă – Periferie,
precum și expansiunea capitalismului occidental țin de o lege natu –
rală – o Lege a Naturii, căreia îi lipsesc fundamentele etice de vreun
fel: un organism care crește în virtutea informațiilor din propriul
ADN nu își pune problema vreodată că anumite Părți ale Întregului
beneficiază mai mult , deși participă cu mai puțin la conservarea ori
creșterea în cele mai bune condiții ale Întregului , ar spune Legea
evoluționistă a conservării. În același sens, procesul natural de
creștere al Metropolei prin integrarea de Periferii are caraceristici
ne-etice și i-morale prin referire la distribuirea de resurse la nivelul
Întregului, în cazul nostru, în defavoarea Periferiei românești.
Este de acceptat ca, în virtutea aceleaiși legi naturale , Periferia
românească primește drept beneficiu la schimb asistența
internațională a Metropolei în procesul de configurare a identității
instituționale, care să permită realizarea idealurilor de unitate
națională și independență asumate eroic de elita politică și inte –
lectuală românească, independent de ideologie ori apartenență
politică.

22 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 23
Prețul acestui schimb este însă fundamental defavorabil sub as –
pect economic Periferiei românești, care nu doar pierde la rate de
schimb comercial, dar este construită în virtutea aceleiași legi na –
turale pentru satisfacerea intereselor de creștere ale Metropolei – o
piață de desfacere pentru capitalul industrial și financiar occidental.
Legea Naturală care explică expansiunea capitalistă a Metropolei
prin crearea de Periferie în sud-estul Europei a funcționat timp de
3 decenii, Metropola fiind favorizată sistematic de ideologia liberală
clasică în procesul de creștere a controlului economic și al extra –
gerii de profit prin schimburi dezavantajoase de pe piața Periferiei
românești (1856-1888). Datele de istorie economică și cele privind
politicile publice ale guvernelor românești până după încheierea
Convenției vamale și de navigație cu Austro-Ungaria (1875-1886) vor
fi prezentate în analiza pe care v-o propunem, în mai multe ocazii.
Aceleași date de istorie juridică, economică și de balanță co –
mercială, de doctrină și ideologie de guvernare arată însă că, de
la sfârșitul anilor 1880, Periferia românească ia măsuri prin care
falsifică Legea Naturală de creștere a Metropolei , măsuri care erau în
acord total cu interesele de dezvoltare ale societății românești și –
de ce nu – chiar cu interesele elitei politice și economice românești,
care fusese 3-4 decenii doar un actor pasiv și neajutorat economic
și financiar, incapabil să beneficieze de legea capitalistă a profitului
în schimburile internaționale cu Metropola.
Periferia românească ripostează deci împotriva Metropolei, cu
instrumente și arme juridice (Legile economice din 1886-1888).
Astfel, elita politică și intelectuală (economiștii neoliberali, în
principal) falsifică Legea Naturală de creștere a controlului econo –
mic al Metropolei asupra pieței și economiei românești, schimbând
fundamental ideologia economică a liberalismului clasic cu ideolo –
gia economică protecționistă de tip neoliberal .Prezentarea de până acum asumă existența unei regularități de
un alt nivel decât cea asumată de teoria Centru-Periferie – ceea ce
este greu de acceptat sub aspectul unei logici a teoriei social-poli –
tice: dacă o teorie se referă la „sistemul mondial modern” , cum ar
putea exista o Legitate/regulă/regularitate care să fie „mai generală”
decât cea a întregului sistem însuși?
Eroarea de logică este doar aparentă. Faptul că există o regulă
de un nivel de generalitate mai larg decât cea a întregului nostru
sistem social-politic la nivel global implică și călătoria în jos, spre
micro-structuri, context în care devine perfect compatibil cu orice
logică a teoriei social-politice următorul enunț:
„Expansiunea economică și politică a Metropolei spre Europa
de sud-est în secolul al XIX-lea este expresia social-politică a unei
gramatici fractale centrată pe un exercițiu de auto-similaritate spe-
cific geometriei non-euclidiene, care s-a dovedit a fi suportul unei
Legi a Naturii – Legea fractală .”
De unde rezultă, evident, că nu universul – spațiul geo-fizic de apli –
care al Regulii este în discuție aici. Legea fractală a auto-similarității
se referă la cu totul altceva – ea trimite la universul de întemeiere
al regulii de evoluție politică și economică la nivel internațional.
Cronologic vorbind – în sensul „identificării în plan științific” a aces –
tei legi a auto-similarității – matematicienii au lucrat primii cu ea. Ea
a fost folosită ca principiu iterativ pentru abstracțiunile amorfe ale
teoriei mulțimilor și ale geometriei neeuclidiene precum „Mulțimile
Cantor” , „Triungiul lui Sierpinski” , Curbele von Koch” , „Curba C a lui
Levy” etc., până ce acest principiu al auto-similarității a fost iden –
tificat tot de un matematician că se regăsește de milarde de ani în
Natură. De aici, geometria fractală a Naturii .
În acord cu această teorie matematică aplicată la Natură și la
mediul social, un organism ca Întreg se regăsește în multe cazuri în

24 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 25
fiecare dintre Părțile sale, la o anumită scală și cu un anume grad de
similaritate . Un copac, de exemplu, își regăsește forma ca Întreg și
își construiește conform unui program genetic replici în margine
(„periferie”): fiecare creangă cu care copacul crește și se dezvoltă,
precum fiecare frunză nouă sunt rezultatul unui exercițiu de auto-
similaritate pe care matematicieni geniali ai ultimilor 150 de ani
îl descoperiseră în ecuații matematice, independent de natură, în
mulțimi și figuri gemetrice neregulate, care se abăteau de la canoa –
nele geometriei euclidiene.
Cu aceste minime informații de plecare, sperăm că devine ac –
ceptabil acum, sub aspectul coerenței și al logicii de întemeiere, un
alt enunț derivat din geometria fractală a naturii , pe care îl luăm ca
Ipoteză de lucru :
„Procesul de creștere al forței economice și politice a statelor oc –
cidentale în secolul al XIX-lea se desfășoară în baza unui exercițiu
de auto-similaritate , prin care Metopola își creează fractali – replici
politico-administrative pe care îi integrează ca Periferie economică
(piață de desfacere de pe care capitalul privat metropolitan preia
surplusul economico-financiar, în condițiile unei rate de schimb
dezavantajoase pentru noile periferii). ”
Sperăm să putem valida o astfel de ipoteză în logica mai largă a
unei gramatici fractale , în cadrele căreia urmărim ideea liberală în
trei dintre ipostazele sale istorice:
–doctrină (liberalism clasic, neoliberalism românesc),
–structuri politico-administrative (democrația liberală), ală –
turi de
–structură și comportament economic al agentului moder –
nizator – (a) politici publice ale clasei politice românești
(partide politice, grupuri de interese ajunse la putere) și (b) intelectuali români – ideologi ai liberalismului clasic (I.
Ghica, I. Strat) și neoliberali (D.P . Marțian, P .S. Aurelian,
A.D. Xenopol, Șt. Zeletin).
II. Ocolirea paradigmei „formelor fără fond”
Interpretarea pe care o propunem va încerca – sperăm că
este posibil – să analizeze modernizarea româneasccă fără a fo –
losi aparatul conceptual-metodologic al „formelor fără fond” (T.
Maiorescu), dinspre care se construiesc, fie în prelungire, fie ca
reactive, abordări și teorii autonome – unele complementare, alte –
le contradictorii sub raportul concluziilor în analiza oportunității
modernizării prin import de instituții occidentale, al gradului ori
vitezei de adoptare a acestor idei și forme occidentale în spațiul
românesc. Atât perspectiva gramaticii fractale pe care o propunem,
cât și perspectivele și teoriile legate explicit ori implicit de para –
digma formelor fără fond operează cu aceleași resurse și infomații.
Diferența dintre ele stă în modul în care construiesc „drumul” ori
calea aceleiași modernizări și în poziția pe care se află cercetăto –
rul atunci când evaluează construcția acestui proces. Intuitiv, s-ar
putea să ne întâlnim cu multe dintre aceste teorii ale modernizării
românești la încheierea lucrării, deși am pornit construcția din ca –
pete diferite ale drumului – o sa vedem imediat ce efecte are această
poziționare geografică în logica abordării modernizării românești
de secol nouăsprezece.
1. La nivelul teoriilor ce resping în totalitate „forma”
instituțională vest-europeană, Dimitrie Barnoschi este,
poate, cel mai relevant în epocă. În viziunea sa, spațiul ro –
mânesc ratează „adevărata modernizare” , care nu era cea
dată de Revoluția de la 1848 și Constituția de la 1866, ci de
o construcție modernizatoare graduală, care să integreze

26 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 27
dezvoltări istorice instituționale interne, pe linia boierilor
cărvunari (novatori) și a Regulamentelor organice (1822-
1856).4
2. Cea mai mare parte a teoriilor despre modernizarea / de –
mocratizarea românească în secolul al XIX-lea și în prima
jumătate a secolului al XX-lea abordează fenomenul în ca –
drul paradigmei5 „formelor fără fond” – independent de
4 Dimitrie V . Barnoschi, Originile democrației române. „Cărvunarii”:
Constituția Moldovei de la 1822 , Editura Elisavaros, București, 1997. În 1922,
când publică lucrarea, D.V . Barnoschi, strănepotul cărvunarului Basilius
Barnovschi, semnalează o ruptură totală și nefericită a modernizării românești
în secolul al XIX-lea, tocmai pentru a sugera fundamentul real-tradițional pe
care trebua să îl aibă noua Constituție del a1923: „Gândirea cărvunară, care a dat
românilor democrația modernă în forma ei cea mai potrivită, dispărea cu totul
la 1848. Din acest moment începe clădirea edificiului social romțn pe nisip; adi –
că pe teorii abstracte și pe tradiția altor popoare. Revoluția românească din anul
1848 este cea mai mare dintre toate revoluțiile întâmplate în restul lumii în acest
an. Nicăieri n-a rezultat o mai adâncă prefacere. (…) Până unde se va înălța pe
aripile ideologiei revoluția gândirii românești, ne dă o măsură falansterul lui
Manolache Bălăceanu de la Scăieni din Prahiva. Comunismul nostru are, după
cum vedem, o mândră origină: Un boier care-și sacrifică averea pentru înfăptu –
irea acestei utopii. Deviza revoluției pașoptiste ar fi putut fi: Formele sociale se
copiază din cărți și de la străinii civilizați, neținând seamă de trecutul național.
Generația pașoptistă a slujit cu credință sub acest steag; iar după aproape două
decenii de lupte, idealul fost realizat prin adoptarea constituției belgiene. ” , pp.
241-243; vezi întreg raționamentul derulat la pp. 241-249
5 Folosim termenul „paradigmă” în sensul de „model general de inter –
pretare, la care participă o „constelație de grup de cercetători” – unul dintre
cele 22 de sensuri cu care Th. Kuhn operează în Structura revoluțiilor ș tiin-
țifice, Humanitas, Bucureș ti, 2008, trad. Bogdan Radu, Studiu introductiv,
Mircea Flonta, preluând ideea pe care o introduce Kuhn în 1970, la a doua
ediție a cărții: „matrice disciplinară” a unei „constelații de grup” de cercetători
(pp. 249-250). Un termen alternativ pentru „paradigmă” cu referire la abor –
dări legate de „formele fără fond” oferă Gr. Georgiu referindu-se la „curentul
neoevoluționist” , care include o serie de gânditori români ce construiesc în
acest „cadru de interpretare a procesului social”: Eminescu Stere, Ibrăileanu,
Motru, Gherea, Zeletin, Lovinescu și alții; apud Gr. Georgiu, Istoria cultu –
rii române moderne, Bucureș ti, Editura Facultății de Comunicare și Relații
Publice – SNSPA, 2001, p. 140. Constantin Schifirneț, în Formele fără fond utilizarea explicită a acestei formule maioresciene inspirate,
creatoare de paradigmă privind modernizarea românească
după Revoluția de la 1848.
Atunci când folosim termenul „paradigmă” ne referim la con –
cept și cu sensul preluat și accentuat de N. Frigioiu din lucrarea
lui Th. Kuhn, Structura revoluțiilor științifice – N. Frigioiu, Curs de
politologie și doctrine politice (2001), care comentează asupra di –
mensiunii subiectiv-opționale a cercetătorului față de ideile unei
astfel de realizări științifice împărtășite de o comunitate de cerce –
tători, care pentru o vreme oferă probleme și soluții model acestei
comunități de practicanți, dar care, cu timpul, se vor dovedi insufi –
ciente și nu vor mai putea fi rezolvate în interiorul aceluiași model
de gândire:
– un brand românesc, Editura Comunicare.ro, București, 2007, introduce ide –
ea de „program național” de cercetare-interpretare, argumentând apoi pe tema
„perenității” acestui progam de cercetare și explicare-interpretare în cadrul
modelului de gândire creat de „formele fără fond”: „Teoria formelor fără fond
nu este o teorie despre trecut. Ea este deosebit de actuală. Tranziția actuală prin
care trece România are multe similarități cu perioada de început a epocii noas –
tre moderne. Este încă un argument că această teorie exprimă idei, conduite,
mentalități specifice oricărei tranziții. Astăzi ne confruntăm cu forme fără
fond rezultate din idei, fapte și mentalități ce ființează predominant în această
perioadă de tranziție. În primul rând, trebuie amintită Constituția adoptată în
1991. Actul fundamental al țării a fost elaborat pentru o societate în care, la mo –
mentul acela, dominant era modelul de viața socială și de economie socialiste,
iar societatea capitalistă practic nu ființa. Apoi, constituția conține o prevedere
privind prioritatea reglementărilor internaționale față de cele interne, premisă
indiscutabilă pentru generarea de forme fără fond. În acela și mod se poate
discuta și despre procesul de privatizare, eminamente capitalist, realizat de oa –
meni cu o formație economică socialistă. A șa se explică multe dintre compor –
tamentele de capitalist sălbatic, primitiv la mulți dintre noii proprietari, ce nu
au exersat relația dintre patron și salariat, cu respectarea strictă a drepturilor
elementare ale angajatului. Funcționarea aproape nestingherită a economiei
subterane confirmă inadaptabilitatea sistemului legislativ și a unor instituții
la nevoile reale ale societății româneș ti. ”; Vezi C. Schifirneț, Teoria formelor
fără fond despre mentalități și disfuncționalități instituționale, https://www.
researchgate.net/…FORMELOR_FARA_FOND/…/0046352862d206083c..

28 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 29
„Paradigma conține caracterele și proprietățile unui model ge –
neral, predeterminând activitatea cercetătorului. ”6
Privind dinspre acțiunile agentului modernizator românesc –
politicieni, doctrinari, ideologi, întreprinzători și elita intelectuală
„critică” ori „imitaționistă” – evitarea ideii de „forme” instituționale
importate și adaptate este imposibilă: elita românească este agen –
tul politic și intelectual care declanșează o „revoluție” ce reclamă
valori liberale vest-europene, adoptă legi și face reforme liberale,
discută în Adunare Constituantă forma democrat-liberală a unui
stat la 1866 și pune în balanță valori sociale și politice de tip liberal
precum și mecanismele de apărare ale acestora.
Mai precis, agentul național al modernizării românești operea –
ză cu instituții și idei liberale occidentale. El le „împrumută” , le ad –
optă pe fiecare cu grade variate de eficiență și le pune în funcțiune
în modalități mai apropiate ori mai îndepărtate de cele ale regi –
mului lor originar de funcționalitate. Le adaptează la realitățile
românești în mod creativ, spun unele teorii. Or, clasa politică ro –
mânească greșește tocmai pentru că le-a falsificat regimul originar
de funcționare. Unele teorii vorbesc despre adaptarea în chip crea –
tor a acestor instituții și valori-idei modernizatoare străine. Altele
văd în modernizarea intituțională românească un eșec ori un pro –
ces cu efecte total diferite decât cele intenționate – nu discutăm aici
factori și contexte argumentative ale unei teorii sau alteia.
Așa cum se poate observa, fără a utiliza nici un moment sintag –
ma fondatoare ori vreo trimitere la „fond”/”formă” , logica în care
6 Apud Nicolae Frigioiu, Curs de politologie și doctrine politice ,
Facultatea de Comunicare și Relații Publice, București, Anul II, 2001, p. 19;
vezi și subcapitolul „Ambiguitățile conceptulu de cultură politică” din Curs
de politologie și doctrine politice, Anul II, Facultatea de Comunicare și Relații
Publice, SNSPA, 2001, accesibil la http://www.universulromanesc.com/ginta/
threads/1248-Culturile-politice-Politologie-si-doctrine-politice-dr-Nicolae-
Frigioiu-p-7am produs narațiunea de mai sus este în mod fundamental legată
de „formele fără fond” maioresciene.
Pare aproape imposibil să produci o cercetare a modernizării
românești în afara acestei paradigme: indiferent pe care dintre
termenii sintagmei construiești analiza, vei scrie în mod necesar
despre „formele instituționale” împrumutate de spațiul românesc și
adaptate corect, constructiv-creator, greșit în grade diferite și pen –
tru instituții diferite ori cu efecte general negative etc. în interiorul
acestei paradigme fondată pe ideea maioresciană.
Întrebarea este dacă putem, totuși, să privim modernizarea
instituțională românească în afara acestei logici. Intenția nu este
să negăm sau să punem sub semnul întrebării eficiența paradigmei
ori a teoriilor care o alcătuiesc. Scopul este să producem cercetare
într-un alt spațiu metodologic, sub o teorie generală a matematicii
neeuclidiene – geometria fractală – și să vedem în ce măsură con –
cluziile se raportează la paradigma fondatoare a celor mai multor
cercetări românești pe tematica modernizării instituționale în pe –
rioada 1822-1927.7
3. Deși vom utiliza informație din interiorul acestei paradigme
în abordarea democratizării românești, vom încerca să ne
folosim cât mai puțin de mecanismele teoretico-explicative
ale unor abordări derivate explicit sau implicit din „forme –
le fără fond” . Vom verifica apoi în Concluzii în ce măsură
cercetarea noastră produce informație in/compatibilă cu
idei și teorii precum cea a sincronismului european prin
imitație (E. Lovinescu); a sincronismului „critic” european
7 Datele istorice sunt relative, ca în orice abordare pe durate lungi, desi –
gur – am luat ca reper Constituția cărvunarilor (1822) și 1927 – anul publicării
cărții fundamentale a doctrinei neoliberale românești de către Ștefan Zeletin
– Neoliberalismul .

30 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 31
(I. Bădescu)8; a „modernității tendențiale” (C. Schifirneț)9;
a sociologiei și geopolitici frontierei (cu abordările de teme
particulare ale domeniului – I. Bădescu, D. Dungaciu, R.
Baltasiu, C. Degeratu, Sandra Cristea)10; a adaptării structu –
rilor instituționale la „matricea psiho-spirituală româneas –
că” (N. Frigioiu11); a „distanței paradigmatice” dintre epoca
istorismului revoluționar și cea a istorismului organic (Gr.
Georgiu)12; a Revoluției de la 1848 ca moment întemeietor
8 Ilie Bădescu, Sincronism european și cultură critică românească ,
Editura Ștințifică și Enciclopedică, București, 1984; v ezi și (i) analiza impactu –
lui și semnificației lucrării îni Radu Baltasiu, „Ilie Bădescu, Sincronism euro –
pean și cultură critică românească. Comentarii pe marginea cărții” , Sociologie
românească, Vol. IV , 1/2006: (ii) Ilie Bădescu, Tratat de geopolitică , Editura
Mica Valahie, București, 2011; (iii) Dan Dugaciu, Elita interbelică. Sociologia
românească în context european: contribuții la o sociologie a sociologiei , Editura
Mica Valahie, București, 2011; (iv) Ilie Bădescu, Dan Dungaciu, Radu Baltasiu ,
Istoria sociologiei. Teorii contemporane , București, Editura Eminescu, 1996; (v)
Ilie Bădescu, Radu Baltasiu, Ciprian Bădescu, Sociologia și economia proble –
melor sociale , Editura Mica Valahie, București, 2011.
9 Constantin Schifirneț, Formele fără fond – un brand românesc , Editura
Comincare.ro, București, 2007; Modernitatea tendențială. Reflecții despre
evoluția modernă a societății , Tritonic, București, 2016 – semnificația lucrării
este sporită în analiza conceptuală și de logica întemeietoare a fenomenului
modernizării în: Alexandru Cârlan, „Comentarii. Formele fără fond, un brand
românesc” , Revista Română de Sociologie, serie nouă, anul XIX, nr. 1–2, p.
173–179, București, 2008.
10 Ilie Bădescu, Dan Dungaciu, Radu Baltasiu, Claudiu Degeratu, Sandra
Cristea, Sociologia ș i geopolitica frontierei , Volumul 2, Editura Floare albastră,
București, 1995.
11 Nicolae Frigioiu, Politologie si doctrine politice vol. 1. Introducere în
științele politice , Editura Economica, București, 2007; Politologie si doctrine politice
vol. 2. Puterea imaginii si imaginarul puterii , Editura Economica, București, 2010
12 Vezi subcapitolul „Direcția nouă” în căutarea acordului dintre for –
mă și fond” , în: Grigore Georgiu, Istoria culturii române moderne , Editura
Comunicare.ro, 2007, pp. 127-129; Grigore Georgiu, Identitate și integrare.
De la disjuncție la conjuncție , Editura Institutului de Teorie Socială, 2001;
Grigore Georgiu, Națiune, cultură, identitate , Editura Diogene, București,
1997; vezi și capitolul „Tranziția spre modernitate și profilul cultural con –
structiv al secolului al XIX-lea” , în Istoria culturii române moderne , Editura al democratizării românești (D. Berindei13, A. Niculescu14,
Gh. Platon15; Apostol Stan16); a „fondului fără formă” (M.
și D. Iacob,17 D. Barbu18); a modernizării și democratizării
românești prin partidele politice (I. Bulei,19 Gh. Iacob20); a
„constituționaliștilor” români pentru care Constituția de la
1866 este victoria „moderației asupra radicalismului” (Ioan
Stanomir21); la care adăugăm – fiind convinși că nu am epui –
zat evantaiul de abordări – perspectiva centrată pe „tranziția
spontană” (V . Pasti22).
Comunicare.ro, 2007, op.cit, pp. 94-114; Grigore Georgiu, „Europa – un la –
borator al comunicării interculturale” , ACTA UNIVERSITATIS DANUBIUS
Nr. 1/2008; Grigore Georgiu, Comunicarea interculturală. Probleme, abordări,
teorii , Bucureș ti, Editura Comunicare.ro, 2010.
13 Dan Berindei, Revoluția Română din 1848. Considerații și reflecții ,
Cluj-Napoca,1997.
14 Adrian Niculescu, Aux racines de la democratie en Roumanie. Pruncul ro –
mân: premier journal libre roumain – chronique de la Revolution valaque de 1848 ,
Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2008; Adrian Niculescu, Între două frontiere: De la
„limes”-ul lui Fokas la granița lui Eminescu , Editura Scriptor, Cluj-Napoca, 2009.
15 Gheorghe Platon, Geneza revoluției române de la 1848: introducere în
istoria modernă a României , Editura Junimea, Iași, 1980
16 Apostol Stan, Revoluția română de la 1848. Solidaritate și unitate
națională , Editura Albatros, București, 1987
17 Maria Iacob, Dumitru Iacob, Fondul și forma – o poveste culturală ,
Tritonic, București, 2010; vezi și analiza semnificțaiei lucrării în Diana Cismaru,
„Între fond și formă: armonia prin comunicare” , Nov. 2010, https://dianacisma –
ru.wordpress.com/2010/11/19/fondul-fara-forma-patologii-si-agresiuni .
18 Daniel Barbu, Bizanț contra Bizanț , Editura Nemira, București, 2001;
Daniel Barbu, „Etica ortodoxă și spiritul românesc” , în: Daniel Barbu (coord.),
Firea românilor , Editura Nemira, București, 2004, ed. 2-a.
19 Ion Bulei, Conservatori și conservatorism în România , Editura
Enciclopedică, București, 2000.
20 Gheorghe Iacod (ed.), Modernizarea României (1859-1939). Legislație
și strategie economică , Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Iași,
2012; Gheorghe Iacob, România în epoca modernizării (1859-1939) , Editura
Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Iași, 2013.
21 Ioan Stanomir, Nașterea Constituției. Limbaj și drept în Principate
până la 1866, Editura Nemira, București, 2004.
22 Vladimir Pasti , Sociologie politică , Editura Ziua, București, 2004.

32 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 33
III. Un soi anume de interdisciplinaritate: „geometria fractală”
și științele politicului
Basarab Nicolescu semnalează în Transdisciplinaritatea (2007),
conținutul interdisciplinarității în sens de transfer de metode de la o
disciplina la alta , cu efect final în adâncirea disciplinarității, tocmai
pentru a o diferenția de transdisciplinaritate , a cărei metodologie are
un suport diferit de pluri- și inter-disciplinaritate – ea acceptă, de
exemplu, Terțul Inclus .23 În declarația de întemeiere a grupului de
studiu transdisciplinar CIRET, autorul român se referă din nou la
„interdisciplinaritate” ca împrumut de metode/concepte și transferul
acestora dintr-o știinta în alta. Alte analize ale transdisciplinarității
se referă la acest tip de abordare ca fiind un proces în care răpsunsul
la întrebări, rezolvarea de probleme sau formularea unei teme de
cercetare este prea larg sau prea complex ca să poată fi realizată prin
intermediul unei singure discipline. Interdisciplinaritatea trimite la
acțiunea de a integra perspective din mai multe discipline pentru a
înțelege un fenomen sau proces prea complex pentru a folosi instru –
mentarul metodologic și teoriile de tip monodisciplinar.24
Sensul în care folosim interdiscipinaritatea deviază cumva de
la formele „clasice” în care a fost operaționalizat conceptul – in-
terdisciplinaritatea este înțeleasă deseori ca o asociere de perspec –
tive și transfer de metode din aceeași arie ștințifică – ex. metode
23 Vezi Capitolul 2 din Basarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea.
Manifest, Junimea, Iași, 2007: Transdisciplinaritatea presupune acceptarea
Terțului inclus – un eveniment sau un lucru poate sa fie A și non-A în acela –
si timp (ex. entitatea cuantică este în același timp particulă și undă, fără a fi
nici doar particulă, nici doar undă); https://ro.scribd.com/doc/282979271/
Basarab-Nicolescu-ce-Este-Realitatea .
24 apud Repko, A., Szostak, R. (2011), Interdisciplinary Research. Process
and Theory , Sage Publications, http://www.qcentro.org/Etica/quelcom/archi –
vo/textos/transdicispl.Nicolescu.htm .ale psihologiei cognitive pentru cercetări de știință politică, împru –
mutul de către istorici a metodologiei sociologice, antrooplogie și
științe ale mass media etc..
În interpretarea pe care v-o propunem se regăsește acest meca –
nism de împrumut între științele sociale. Cu un adaos: vom utiliza o
teorie integratoare construită de matematicieni celebri precum Georg
Cantor (1854-1919), Giuseppe Peano (1858-1932), David Hilbert
(1865-1942), Helge von Koch (1870-1924), Waclaw Sierpinski (1882-
1969), Gaston Julia (1893-1979) (1918), Felix Hausdorff (1868-1942)
și alții, care au creat în afara oricărei experiențe (ori conștiință a
experienței de acest tip) ecuații pentru curbe, mulțimi și forme din
afara tradiționalului spațiu euclidian al figurilor geometrice regulate,
perfecte, pe care nu le regăsim, de fapt, niciodată în Natură. Benoît
Mandelbrot a fost matematicianul întemeietor al „geometriei fractale
a Naturii” , care va reprezenta teoria cea mai largă a modelului nostru
de analiză: în perioada 1975-1982 (până în 2010, când a ținut ultima
conferință publică), matematicianul cu înclinație specială de a rezol –
va probleme de algebră prin folosirea de figuri geometrice, a obser –
vant că aceste modele matematice neeucidiene lucrate timp de 100
de ani de creiere geniale sunt de fapt parte a Naturii. Mai precis, geo –
metria formelor amorfe cu care lucraseră matematicienii se regăsește,
de fapt, într-un principiu cu care Natura se joacă adesea în situații de
construcție, creștere, dezvoltare, organizare. A numit „fractal” (lat.
Frangere = frângere, fărâmițare a unui întreg) acest principiu al auto-
similarității care devine bază pentru o „geometrie naturală” , al cărei
principiu activ îl intuiau și îl utilizaseră deja filosofi, cercetători, minți
geniale și oameni obișnuiți în viața cotidiană, deopotrivă: Întregul se
regăsește în Parte, iar Partea devine, astfel, o replică a Întregului la
dimensuni mai mici și cu un anume grad de similitudine .25
25 Un astfel de principiu al auto-similarității poate fi întâlnit în concepția
lui Aristotel despre relația stat-individ , potrivit căreia „Omul este un animal social

34 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 35
Geometria fractală este intuitivă. Ea este aplicată în cele mai
diverse arii și domenii – de fapt, Mandelbrot a început să lucreze
cu acest principiu în domeniul improbabilului, pe piața bursieră,
calculând dinamica și ciclicitatea dinamicii prețurilor acțiunilor.26
iar Statul este din natură anterior individului” , în sensul că individul se naște
cu instinctul de a trăi în comuntăți organizate precum familia, satul și Statul
– care e cea mai desăvârșită dintre ele; Monadologia leibizană are aceeași idee
întemeietoare în care monada supremă – Dumnezeu se regăsește în fiecare din
monadele existente – Întregul se regăsește în fiecare dintre Părțile sale; putem
merge mai departe spre arhitectură, spre creații populare cu broderii de pătrate
în pătrate, în pătrate, în pătrate șamd – pe aceeași logică a auto-similarității, ori
putem mege spre artă, poezie, proză etc. S-au scris cărți despre logica fractală în
pictură, în poezie – să luăm două dintre creațiile eminesciene – „Trecut și viitor e
în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă (subl. ns.) și infinitul ase –
menea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă. ” (Mihai Eminescu,
Sărmanul Dionis , 1872) – care se referă la această logică a Întregului reflectat în
Parte ; pentru Eminescu vezi, în special, Nicoleta Ifrim, Poetica fractală și re-lec –
tura poemului eminescian Memento mori , Editura Europlus, Galați, 2011 ; vezi și
abordarea fractală în literatură, în: Nicoleta Ifrim, Fractalitatea și discursul liter –
ar. Ipostaze ale unei noi teorii a receptării , Editura Europlus, Galați, 2011. Separat
și în perspectivă diferită, Ioan Petru Culianu creează în interiorul paradigmei
fractale, în care intersectează principiul auto-similarității cu „spațiul Hilbert”
(spațiu matematic cu o infinitate de dimensiuni) – vezi Mircea Eliade, Ioan
Petru Culianu, Dicționar al religiilor , Introducere: religia ca sistem, Humanitas,
București, 1993; Ioan Petru Culianu, Jocurile minții. Istoria ideilor, teoria culturii,
epistemologie , ediție îngrijită de Mona Antohi și Sorin Antohi, traduceri: Mona
Antohi, Sorin Antohi, Claudia Dumitriu, Dan Petrescu, Catrinel Pleșu, Corina
Popescu, Anca Vaidesegan, Polirom, Iași, 2002 și prleungirile-aplicații ale teoriei
lui Culianu: Nicu Gavriluță, Fractalii și timpul social, Cluj-Napoca: Dacia, 2003;
Nicu Gavriluță, Mișcări religioase orientale. O perspectivă socio-antropologică
asupra globalizării practicilor yoga , Editura Provopress, Cluj-Napoca, 2006;
Nicu Gavriluță, Mentalități și ritualuri magico-religioase , Cuvânt înainte de
Ștefan Afloroaei, Editura Polirom, Iași, 1998, secțiunea privind hermeneutica
fractalilor la Culianu, pp. 195-209; Nicu Gavriluță, „Studiu introductive” la:
Jean Servier, Terorismul, Institutul European , Iași, 2002, traducere de Bogdan
Geangalau; poezie – Șerban Foarță, Fractalia , Editura Brumar, Timișoara, 2004;
literatură – vezi construcția fractală asumată de Mircea Cărtărescu în romanul
Orbitor , Aripa stângă, vol. 1, Humanitas, București, 2002.
26 Vezi „fractalii incertitudinii” ca analiza a aleatoriului mandelbrotian
sau aleatoriului fractalic – cum numește Nassim Nicholas Taleb în Lebada A descoperit apoi că în Natură, acest fragmentarism apare la diferi –
te nivele și poartă un principiu al auto-similitudinii – un organism
se dezvoltă creând extensii care sunt similare în grade diferite – dar
similare – Întregului.27 Copacul – de exemplu, se regăsește în fieca –
re dintre crengile prin care se dezvoltă, într-un anume grad de si –
militudine. Fiecare creangă care crește este rezultatul unui program
biologic pe care îl conține sămânța ori fructul său – deci Întregul se
regăsește în toate părțile sale. Iar o creștere a unei noi ramuri este o
necesitate – organismul se dezvoltă conform unui anumit program
care îl precede și care este rezultatul unei selecții naturale prin care
orice creștere ori descreștere este atât programată, cât și necesră
pentru conservarea în starea celui mai mare bine pentru a-și putea
transmite mai departe genele în condițiile cele mai eficiente.
Sperând că cel puțin la nivel intuitiv suntem suficient lămuriți
cu privire la ideea „geometriei fractale a Naturii” , putem îndrăzni o
întrebare: Nu cumva această lege a auto-similaritții – o lege naturală
– se regăsește și în domeniul social și politic, la nivel de organizații
neagră. Impactul foarte puțin probabilului , Editura Curtea Veche, București,
2010, pp. 306-307 logica de analiză și modelul fractal al lui B. Mandelbroît.
În urma unei discuții pe care o are cu Mandelbort pe problema nevoii de date
pentru a interpreta alte date, Taleb scrie despre evoluția preocupărilor lui
Mandelbort: „(…) lumea uită că el a început cu economia, orientându-se apoi
spre fizică și geometria naturii. Lucrul cu date atât de abundente ne umilește;
ne furnizează intuiția următorei erori: parcurgerea drumului de la reprezen –
tare la realitate în direcția greșită. ” – o pledoarie pentru a recunoaște limitele
predictibilității într-o realitate nonlineară care are grade de libertate mult mai
mari decât cea lineară, în care se pot recunoaște ușor relații de determinare.
27 Se pare că termenul cel mai potrivit pentru acest principiu nu este
cel de „auto-similaritate” , ci cel de „auto-afinitate” – de apartenență la aceeași
familie de lucruri/forme/procese. Mandelbroît – ne spune N. Taleb – nu a
reușit să impună termenul apartenenței la o familie, cel referitor la „autosimi –
laritate” și conotația lui răspândindu-se independent de voința și intenția lui
Mandelbort. La origini, aceasta logică fractală se voia o logică a apartenenței
la aceeași familie, mai degrabă decât o logică a asemănării; vezi Taleb, Lebăda
neagră .., op.cit., p. 309.

36 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 37
sau comunități, situații de întemeiere, evoluție, morfologie social-po –
litică ori geopolitică etc.?
Transferul de la Natură la societate nu este nelalocul lui:
comunitățile sociale și grupurile omenești sunt parte a Naturii, e
adevărat, parte rațională a Naturii , diferită de orice altă specie, care
a „cucerit social Pământul” și care poate chiar să modifice Natura
până la granițele amenințării propriului mediu de existență. Pare
că omenirea își poate stabili singură legile de evoluție, modifi –
când programe genetice și având putere de control auspra legilor
Naturii. Guvernele decid în ședințe ori în Parlamente expansiunea
statelor – războaie ori păci iar proprietarii companiilor de comerț
oceanic stabilesc ei înșiși, în virutea maximizării câștigurilor pro –
prii, cu care parte a globului să facă schimb de mărfuri ori de unde
să cumpere și unde să vândă. Dincolo de deciziile lor se află o se –
rie de legi economice – ex. Legea profitului, Legea diviziunii socia –
le a muncii, Legea expansiunii capitalismului dinspre Centru spre
Periferii – ba, chiar, legea evidentă a reciprocității întemeierii: Dacă
nu există Periferie, nu există Centru, așa cum dacă nu există state și
agenți economici ai Centrului, nu poate exista Periferia pe care ei o
creează spre propriul lor profit.
Întrebarea noastră chestionează dincoace de aceste legități:
nu cumva ănaintea lor există o alta – o Lege a Naturii în sensul
real al termenului, diferită de cea a contractualiștilor (care era o
invenție asumată), o Lege care să guverneze deci în mod real pro –
cese și mecanisme de naștere, creștere, dezvoltare ale organizațiilor
și comunităților umane?
Dacă expansiunea capitalistă și relația dintre Centru și Periferie
este de fapt efectul unei Legi a Naturii, în virturea căreia, procesele
de creștere socială și politică sunt stabile și eficiente tocmai pentru
că… respectă o Lege a Naturii? Să luăm Legea auto-similarității , descoperită de matematicieni
geniali în ecuațiile și funcțiile, curbele din geometria lor cu figuri
neregulate – adevărate „obiecte matematice monstruoase” . Am vă –
zut că un copac, în totală sfidare a geometriei euclidiene, se dez –
voltă cu anumite grade de similaritate pe exact acest principiu nu –
mit de Mandelbrot – „fractal”: Întregul își creează Părți în care se
regăsește . Dacă suntem în mijlocul Naturii și omul este un „animal
social” și parte integrantă a Naturii – o specie între mii și mii de
specii, nu cumva și el acționează și se dezvoltă în virutea acelorași
legi care guvernează celelalte animale sociale și procese naturale de
creștere-dezvoltare? Întrebarea e perfect legitimă.
Mai luăm un exemplu: o comunitate care se dezvoltă-crește
nu cumva o face în această logică a auto-similarității asumate ca
proiect sau pe care o aplică non-conștient, pur și simplu din nevoi
interne de a-și crea instituții de conducere similare la nivele noi, ca
urmare a procesului de creștere-extindere-expansiune?
Un alt exemplu la acest nivel intuitiv poate fi și un caz de
creștere-dezvoltare al unei instituții internaționale despre care cu
toții ama auzit și care nu are legătură directă cu lucrarea de față:
Întemeierea și evoluția NATO (Anti-prefețele s-ar putea să permită,
dacă nu chiar să ceară un astfel de joc al aparentei incoerențe – nu
știm sigur, pentru că nu există încă un Protocol pentru scrierea de
Anti-prefață ).
Ar fi un test pentru metoda pe care vrem să o aducem în
științele social-politice românești, în particular, în înțelegerea
modernității românești de secol nouăsprezece, care reprezintă su –
biectul lucrării de față. Dacă vă convingem într-o oarecare măsură
cu acest exemplu ale cărui informații și acțiuni au pătruns adânc în
imaginarul nostru politic de ființe televizuale și consumatoare de
informație despre evenimente internaționale, opțiuni și mecanisme

38 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 39
de securitate colectivă, nădăjduim să ne creștem șansele de dialog
pentru subiecte și procese de acum 100-150 de ani.
Căci, deși e o „Anti-Prefață” , reamintim că în al doilea paragraf
am operat o negare a negației.
Geometria fractală a naturii , a cărei logică vrem să o testăm în
domeniul politic, va fi însoțită de o serie de concepte ajutătoare
precum „Centru”/”Metroplă” , „Periferie” . Un principiu metodo –
logic legat de punctul geografic dinspre care privim procesul de
creștere al NATO va fi și el adăugat.
IV. CO-EVOLUȚIA28
Se extinde NATO dinspre Centru spre Periferie, ori țările din
graniță aderă la NATO?
Răpunsul la această întrebare este direct dependent de poziția
pe care te situezi în momentul în care discuți despre derularea pro –
cesului istoric și geo-politic de extindere al Alianței.
Presupoziția de baza a acestei logici de analiză este că NATO
reprezintă un Întreg care se dezvoltă prin incluziune de Părți din
marginea sa. Astfel, Întregul își creează Periferii – Părți pe care le
înglobează succesiv înt-un exercițu de creștere-expansiune, care
este un proces natural pentru întărirea și securizarea Întregului.
28 Vezi Dumitru Iacob, Ștefan Stănciugelu, „Coevolution and the sec –
ond hundred years war” , în: Andrei Taranu (ed.), Governing for the Future ,
MEDIMOND Publishing Company, Bologna, 2016, pp. 33-40: „ Coevoluția”
se referă la „evoluție împreună”: cooperare, construcție, toleranță, care pot ge –
nera un proiect; coevoluția este doar superficial asemănătoare cu „coexistența
pașnică” – Războiul rece a fost caz exemplar de co-existență pașnică în care
părțile gestionau un conflict; coevoluția poate genera dezvoltare economică
ori evoluție în baza unui proiect, pe când coexistența nu poate crea proiecte
comune de dezvoltare.Există trei poziții de cercetare diferite care generează trei ti –
puri de discurs, în jurul termenilor „Alianța ca Întreg” (12 țări
care întemeiază NATO în 4 aprilie 1949) și „Marginea (Periferia)”
organizației, ca Parte a Întregului:
1.1. NATO se extinde și înglobează țări din zona de graniță, pe
care o transformă în Periferie.
1.2. Țări din granița NATO aderă la Alianță.
1.3. Extinderea NATO este un fenomen (i) de creștere
instituțională a unui Centru și care (ii) răspunde în egală măsură
unei nevoi de securitate exprimate de state din Periferia organizației.
Astfel – așa cum se observă din enunțurile 1.1-1.3.:
(i) NATO își sporește prin extindere eficacitatea funcțiilor de secu –
ritate ca întreg – DECI dacă cercetătorul „privește dinspre Occident” ,
atunci NATO se extinde , integrând state din Periferie pentru întări –
rea organizației în a oferi răspunsuri nevoilor de securitate;
(ii) Țări din perieria NATO doresc să își sporească securitatea
externă – DECI dacă cercetarea se situează pe poziția societăților
ori statelor care devin membre ale NATO, atunci, în mod natural,
rezultă că „statele aderă/se integrează” .
(ii + i) pot genera o judecată în cadrele conceptului „Co-
evoluție”: DECIZIA DE EXPANSIUNE A NATO PENTRU
PROPRIA CONSOLIDARE corespunde unei NEVOI DE
CREȘTERE EXPRIMATE DE ȚĂRI DIN PERIFERIA SA.
DECI – dacă se iau în calcul ambele sensuri ale procesului de
creștere al Alianței, atunci se spune că statele din Periferia NATO
„aderă la NATO” + „în valul N de extindere a organizației” .
Poziția pe care te situezi influențează deci în mod decisiv
conținutul și natura discursului – mesaj politic-narațiune și cerceta –
re ștințifică, deopotrivă.

40 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 41
Nici una dintre varaintele de lucru nu este superioară celeilate.
Diferența este că cercetarea se concentrează pe contexte și situații
diferite în cele două cazuri, efortul de explicare și înțelegere ilumi –
nând mai bine/mai puțin bine anumite elemente ale acestui proces
istoric și geopolitic la care participă cele două categorii de actori:
(i) Centrul (NATO, ca Întreg) și (ii) Periferia (statele care „aderă”
în mod asumat, explicit, ca rezultat al unei voințe sociale liber ex –
primate, la NATO).
Regula auto-similarității
Procesul de creștere al NATO a avut ca bază un exercițiu de
auto-similaritate, organismele de decizie ale NATO creând Periferii
pe care să le înglobeze în virtutea unui exercițiu de conservare și
creștere naturală (sporirea eficienței și a securității Întregului).
Țările care au fondat NATO în 1949 au avut la bază un Acord
– reguli și norme, valori care au constituit nucleul întregii asocieri,
pentru realizarea unei organizații politico-militare internaționale
cu scop de apărare în fața agresiunilor externe, la vremea ace –
ea pericolele fiind evidente și implicit asumate ca venind dinspre
Răsăritul comunist.
La 4 aprilie 1949, organizația avea 12 membri – state inde –
pendente – care își propun obiective defensive la care să participe
structuri politico-militare solidare, care dețin forțe ce reacționează,
confom unor reguli instituționale, în caz de amenințare sau agresi –
une militară împotriva Organizației ca întreg sau a oricăruia dintre
membrii care au constituit-o: Belgia, Canada, Danemarca, Franța,
Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia,
Olanda, SUA.29
29 Articolul 5 al Organizației Tratatului Nord-Atlantic este strict legt de
apărare militară: „ Părtile convin ca un atac armat impotriva uneia sau a mai
multora dintre ele in Europa sau in America de Nord va fi considerat ca un atac Alianța politico-militară se va extinde în șase „valuri” .30
Primul val de creștere al Alianței este în 1952 – organizația
internațională încorporează acum, Grecia și Turcia.
Al doilea val de extindere apare în 1955, când Republica
Federală a Germaniei devine membră a NATO.
Al treilea val apare n 1982, când alianța va integra și Spania.
Al patrulea val apare după 44 de ani – Polonia, Cehia și Bulgaria
devenind membre NATO în 1999.
În 2004 se produce un alt val de extindere al NATO – al cinci –
lea, care va inlcude Slovenia, Slovacia, Bulgaria, Estonia, Lituania,
Letonia și România.
Al șaselea val de extindere apare în 2009, prin integrarea
Croației și Albaniei în structurile Alianței.
Observația noastră este că o logică anume de tip integrator
se regăsește în toate momentele de creștere ale alianței politico-
militare: atunci când se extinde, Părțile pe care le încorporea –
ză Întregul au, (i) sub un anumit factor de scalare, (ii) un grad
anume de similitudine cu Întregul – Alianța alcătuită din statele
fondatoare.
De exemplu, începâd cu 1999, factorul de similitudine politică a
Părților care vor fi integrate devine explicit și reprezintă un criteriu
de extindere/aderare la Întregul reprezentat de Alianță.
Ceea ce înseamnă că țările fostului Pact de la Varșovia, din va –
lurile 4-5 au avut nevoie de parcurgerea unei etape – condiții de
impotriva tuturor si, in consecinta, daca se va produce un asemenea atac armat,
fiecare dintre ele, exercitand dreptul sau individual sau colectiv la autoaparare,
recunoscut de articolul 51 al Cartei Natiunilor Unite, va da asistenta Partii sau
Partilor atacate, prin luarea in consecinta, individual si concertat cu celelalte
parti, a acelor masuri ce vor fi considerate necesare, inclusiv folosirea fortei ar –
mate, pentru a restaura și a mentine securitatea zonei Nord-Atlantice. ” – artico –
lul 5 a fost activat abia după o jumătate de secol, la 12 septembrie 2001, imediat
după atentatele teroriste îmotriva SUA de la 11 septembrie 2001.
30 Portalul NATO: http://www.nato.int/cps/en/natolive/topics.htm

42 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 43
aderare pentru verificarea gradului de similaritate militară, po –
litico-administrativă și chiar economică în raport cu Întregul –
NATO, înainte de a deveni Părți ale Întregului (NATO).
SUB ACESTE CONDIȚII , se poate spune că Întregul se
regăsește la un alt nivel, în toate Părțile care îl alcătuiesc. Și invers.
1. OBSERVAȚII – NATO și Legea Naturală
de creștere și dezvoltare
PRIMA OBSERV AȚIE : Întregul (NATO) se dezvoltă prin cre –
area de Periferii – Părți (țările pe care le integrează) în baza unui
exercițiu de auto-similaritate , în care Periferia se modelează ca o
replică a Întregului , înainte de a fi integrată ca Parte.
A DOUA OBSERV AȚIE : Condițiile și evaluarea gradului de
similitudine care să permită accesul la condiția de Parte în NATO
sunt formulate și evaluate de Întregul care se extinde – deci Întregul
își creează și integrează Părțile sub un anume factor de similitudi –
ne, stabilit ca adecvat de către Întreg, în și pentru interesele pro –
prii de dezvoltare, creștere, conservare și perfecționare a funcțiilor
de supraviețuire/perpetuare, putem spune, folosind un limbaj
neo-evoluționist.
A TREIA OBSERV AȚIE : Expansiunea Alianței în condițiile de
mai sus nu se realizează ca rezultat al unui act caritabil, de ajutora –
re a Periferiei – Întregul „decide” (consilii, organisme de conduce –
re etc.) că o astfel de creștere îi este folositoare în primul rând lui
însuși.
A P ATRA OBSERV AȚIE : CO-EVOLUȚIA. Procesul este cu
atât mai eficient cu cât acțiunea „naturală” de creștere a NATO pentru propriile nevoi întâmpină o acțiune la fel de „naturală” de
sens invers a Părților, în căutare de creștere a propriei securități.
Istoria extinderii NATO are deci un sens anume din perspectiva
logicii sale de constituire, pe de o parte, a logicii sale de extindere,
pe de altă parte.
Două sunt elementele-cheie ale acestei istorii din punctul de ve –
dere al analizei pe care o propune lucrarea de față.
Partea se regăsește în Întreg . Înainte de toate, Alianța s-a creat
în momentul în care state cu aspirații de securitate și infrastructură
politic-instituțională similare (în măsuri relativ diferite) au hotărât
să formeze un Întreg – Alianța Nord-Atlantică pentru obținerea
anumitor beneficii, în baza unui set de reguli și norme. Deci Părți
relativ similare au creat un Întreg în care se regăsesc fiecare dintre
ele.
Întregul se regăsește în Parte . În al doilea rând, exercițul de
dezvoltare – creștere al NATO a presupus crearea unor Periferii –
state care să îndeplinească o serie de condiții legate de gradul de
simlitudine cu Întregul – după 1999 aceste condiții devin explicite
și se referă inclusiv la democrația de tip liberal, care nu fusese cir –
teriu de aderare înainte de 1999.
În acest context , NATO este o organizație care se extinde în lo –
gica unui exercițiu de auto-similaritate , sub o Lege a Naturii, înglo –
bând Părți, pe care le creează și le adapteză înainte de integrare, ca
auto-replici – organizații naționale care sunt similare într-un grad
semnificativ Întregului și Părților care compun deja Întregul.
Concluzia potrivit căreia NATO are o istorie de evoluție ghi –
dată de principul de creștere al auto-similarității și în cadrele unei
gramatici fractale a lumii politice internaționale pare că are drept
suport adevărul-evidență.

44 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 45
2. Geometria ne-euclidiană
și matematicienii care creează „curbe înspăimântătoare”
Matematicianul Georg Cantor a descoperit această logică a
auto-similarității înaintea tuturor, dar în lumea mulțimilor cu ele –
mente abstracte. Conform descoperirii sale, dacă un segment de
dreaptă va suferi o operațiune de împărțire în 3 sub-segmente,
dintre care să fie eliminat segmentul din mijloc, se va genera, prin
acțiuni similare în fiecare etapă următoare o mulțime infinită care
nu poate fi explicată prin geometria clasică, euclidiană.
Extinzând, elementele acestei mulțimi tind să fie scalare , ceea
ce înseamnă că gradul lor de neregularitate și / sau fragmentarea
lor este identică la orice scară și este rezultatul aceluiași exercițiu de
auto-similaritate. Aceasta reprezintă ceea ce un alt matematician –
Benoît Mandelbort, va numi în 1975 „serii fractale”:
„Anumite serii fractale sunt curbe sau suprafețe, altele sunt ele –
mente ale Pulberilor lui Cantor (disconnected „dusts”)31, iar altele
sunt atât de ciudate în formă încât nu avem termeni adecvați pen –
tru ele nici în domeniul științelor, nici în cel al artelor artelor. ”32
31 Marea decscoperire a lui Mandelbrot este că aduce ecuațiile și
mulțimile, seriile de figuri obținute din spațiul abstract al matematicii în re –
alitatea naturală; vezi descrierea lui Mandelbrot, în Benoît Mandelbrot, The
Fractal Geometry of Nature , Freeman and Company, New-Y ork,1982, http://
ordinatous.com/pdf/The_Fractal_Geometry_of_Nature.pdf. Vezi și Alain
Boutot, Inventarea formelor , Editura Nemira, București, pp. 33-39.
32 Benoît Mandelbrot, The Fractal Geometry of Nature , Freeman and
Company, New-Y ork,1982, pp. 1-2; Mandelbrot, Fractals: Form, Chance and
Dimension , W .H. Freeman, San Francisco ,1975; o a doua ediție, cea după care
am lucrat noi, apare revizuită și completată în 1982 sub titlul: THE FRACTAL
GEOMETRY OF NATURE la New-Y ork; vezi și aplicațiile economice ale teo –
riei fractalilor – Benoit Mandelbrot, „A Multifractal Walk Down Wall Street, ”
SCIENTIFIC AMERICAN, February 1999 , pp. 1-2;Un praf sau o pulbere este o realitate fzică a cărei dimensiune
topologică este nulă – „Multimea lui Cantor” este un hibrid care se
plasează undeva între linie și punct – ea corespunde unei „pulberi” .
B. Mandelbrot vorbește despre „Mulțimea Cantor” în sensul unui
prototip de fractal obținut în matematică prin această fracționare la
infinit conform unei reguli, prin care el va ilustra mai apoi nume –
roase fenomene de creștere din Natură și din artă.33
Această logică matematică a fost identificată, de asemenea, de
matematicianul Helge von Koch (1870-1924) și a rămas în istoria
matematicii prin ceea ce s-a numit „Fulgul lui Koch”34. El se obține
pe aceeași logică a auto-similarității: se înlocuiește treimea din mij –
loc a unui triunghi echilateral de pe fiecare latură cu două segmen –
te, astfel încât să se formeze un nou triunhghi echilateral exterior,
cu baza în linia triunghiului anterior. Apoi, se execută aceiași pași
pe fiecare segment de linie a formei rezultate, la infinit. Se ober –
vă că, progresiv, perimetrul acestei figuri crește cu patru treimi și
sfârșește într-un număr infinit de execuții ale acestor pași; lungi –
mea este infinită, în timp ce aria figurii rezultate rămâne finite –
arată matematicienii ne-euclidieni. De aceea, fulgul Koch mai este
denumit prin expresia „curbă monstru. ”
33 Vezi descrierea lui Mandelbrot, op.cit., pp. 75-78, în special, unde au –
torul încearcă să „îmblânzească” fractalii matematici.
34 Matematicieni care au descoperit acest principiu al auto-similaritii –
Giuseppe Peano (1858-1932) (1890), David Hilbert (1865-1942) (1891), Helge
von Koch (1870-1924) (1904), Waclaw Sierpinski (1882-1969) (1916), Gaston
Julia (1893-1979) (1918), Felix Hausdorff (1868-1942) (1919) – anii din paran –
tezele suplimentare sunt cei în care au făcut descoperirea; vezi: http://biomed –
phys.sgu.ru/Files/LIB/Springer/Chaos%20and%20Fractals/03.pdf; http://
www.math.nus.edu.sg/aslaksen/gem-projects/maa/World_of_Fractal.pdf .

46 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 47
Figura 1. Curbele monstru van Koch sau „Fulgul lui Koch” .
Aceste mulțimi sunt toate gândite și lucrate ca simple abstracții
matematice35 – o realitate matematică despre care H. Poincare zicea
că face parte din „galeria de monștri” – „ființe matematice para –
doxale” , care se obțin eliminând treimea centrală a unui segment
de dreaptă, păstrându-se doar marginile rezultate, care, la rândul
lor suferă aceeși operațiune de eliminare a treimii din mijloc – un
exercițiu de auto-smiliaritate care generează un rezultat „ mon –
strous ”: avem o infinitate de puncte situate la o distanță finită unele
de altele, distanța rămânând complet discontinuă. Ea e alcătuită
din puncte izolate, care se separă undele de altele prin intervale
progresiv mai mici. Fiecare componentă a mulțimii devine imagi –
nea la scală a Întregului și e obținută cu procedura recursivă simplă
pe care am enunțat-o. Ea nu satisface o condiție esențială din geo –
metria euclidiană și nici o mulțime a unor soluții date de ecuații al –
gebrice.36 De exemplu, „Curbele monstru” alăturate au următoarea
35 Au fost stabilite sau indicate dimensiunile câtorva fractali: Curba lui
Koch are dimensiunea fractală: D = log 4/ log 3, Praful lui Cantor – log 2/
log 3, Sita lui Sierpinski — log 3/ log 2, Sita tridimensională a lui Sierpinski
— log 4/log 2, Buretele lui Menger — log 20/log 3 etc.; apud Ștefan Frunză,
Fractali , RecMat – 2/2002, 1-5: Ștefan Frunză, Fractali, Curs opțional , anul IV ,
Facultatea de Matematica – Informatică, 2004.
36 Alain Boutot, Inventarea formelor , Editura Nemira, vol. 1, București,
pp. 33-35.proprietate: nu au legătură cu geometria liniilor perfect drepte sau
cu ariile figurilor geometrice alcătuite din linii drepte despre care
învățăm la școală.
Dacă am continua operațiunea iterativă pe triunghiul lui Koch
la infinit vom obține următoarele rezultate „monstruoase”:
(i) lungimea „fulgului” lui Koch va fi infinită;
(ii) această lungime infinită se aplică pe… o arie finită, egala cu
8/3 din aria triunghiului originar pe care am început iterațiile.
Euclid ar spune, poate, astăzi că ne aflăm în fața unui non-sens
geometric – cum să te descurci cu rezultatul de 8/3 referitor la o
arie finită a unei figuri geometrice neregulate, cu un perimetru de
valoare infinită?
Alții ar spune că Euclid nu vede sensul acestei realități geome –
trice pentru că este orbit de faptul că o comunitate uriașă de mate –
maticieni și ne-matematicieni cred și au fost educați în paradigma
lui.
3. Geometria fractală – un exercițiu de replicare ca Lege Naturală
Ce-ar fi dacă legea auto-similaritții pe care am identificat-o în
construcția și expansiunea NATO ar fi Lege o Naturii în cel mai
pur sens al acestei atribuiri „naturaliste” , de care științele socialului
și ale politicului tind, mai degrabă, să fugă, de fapt, din frica unei
etichete negative astăzi, precum cea de „organicism”?
Cât de utilă ar fi o astfel de regularitate pe care am descope –
rit-o în extensia NATO pentru explicarea unor fenomene sociale,
dacă reușim să o dovedim, de exemplu, ca lege specifică dezvoltă –
rii lumii biologice – o Lege a Naturii? Nu cumva temeiul natural dă
legitimitate-forță de susținere-acceptare a acesteia ca lege a socialului ?
Legea Naturală este cel mai adesea asociată în științele socia –
le cu filosofii contractualiși, rareori cu Aristotel – cu trimitere la

48 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 49
„zoon politickon” – animalul social sau Statul care este din Natură
anterior individului.
Conceptul propriu-zis „Lege Naturală” este cunoscut ca element
al filosofiei contractualiste, în bază căreia, Statul a apărut printr-un
contract social între indivizii care existau în mod izolat în Starea de
Natură – o etapă în evoluția omenirii anterioară Statului. Ei trăiau
deci sub o „Lege Naturală” – lege care, ca și contractul social care a
generat Statul, nu a fost asumată ca etapă istorică „naturală” în mod
serios de nici unul dintre contractualiști. Ea este o invenție asuma –
tă, care să permită justificarea unei stări sociale și a unui enunț care
nu putea fi argumentat pe bazele unui adevăr empiric: egalitatea în
drepturi și libertăți a indivizilor prin simpla apartenență la catego –
ria umanului.
Aici ar trebui să se încheie Anti-Prefața .
Cum nu există nici reguli și nici protocoale pentru anti-prefețe,
am hotărât că funcția ei este aceea de a provoca intuiția Cititorului/
ei, acreditând potențialul explicativ al gramaticii fractale prin apli –
carea regulilor ei asupra unui fenomen contemporan despre care se
vorbește mereu în mass media – istoria NATO ca rezultat al unei
Legi Naturale de conservare și creștere prin crearea de Periferii si –
milare politico-administrativ și militar, pe care apoi le integrează
pentru sporirea funcțiilor Întregului (NATO) – securitate pen –
tru NATO (Întregul), de presupus a fi distribuită în fiecare dintre
Părțile (statele) sale.
Aceasta este o gramatică social-politică , a cărei Lege Naturală de
bază – auto-similaritatea – se regăsește frecvent în lumea biologi –
cului social non-rațional, în speță.
E adevărat, ea a fost descoperită prin calcule matematice care
au deviat de la logica „normalității” euclidiene a cercurilor, triun –
ghiurilor și pătratelor perfecte despre care învățăm la școală și azi, fără să ne spună nimeni că așa ceva nu există niciunde: Natura, ca
și societatea, sunt departe de a fi compuse din figuri ori procese
perfecte.
Natura cu forme și procese nergulate, ca și societatea complexă
de astăzi împărtășesc, totuși, o Lege a auto-similarității:
(i) dacă te uiți cu lupa la coasta Marii Britanii (și înainte, și după
BREXIT) vei vedea ca ea arată același grad de neregularitate pe
care îl vezi din avion, dar, la scale diferite, obseva Mandelbort încă
din 1967, cand publica articolul „How long is the coast of Britain?
Statistical self-similarity and fractional dimension” .37
(ii) dacă privești nervurile unei frunze de copac ori o secțiune
din sistemul vaselor capilare din sistemul vaselor de sânge de pe
întinsul corpului uman, vei observa că ele reflectă, la o anumită
scală, Întregul;
(iii) neuronii din creierul uman își caută asemănătorul/simi –
larul pentru a lucra împreună – Legea lui Hebb: Fire together, wi –
red together,38 în condițiile în care orice rețea neuronală reflectă
37 Mandelbrot, Benoit B. (5 May 1967). „How long is the coast of
Britain? Statistical self-similarity and fractional dimension” (PDF). Science.
156 (3775): 636–638.
38 Apud Maria Luiza Flonta et al., Neurobiologia cogniției , Editura
Universității din Bucureș ti, Bucureș ti, 2013, p. 4; aceasta este regula activă –
rii simultane descoperită de neuropsihologul canadian Donald Hebb (1949):
Neurons that fire together, wire together . Neuroștiințele ultimilor ani explică
învățarea ca situații și contexte în care rețele corticale se activează împreună.
Învățăm cel mai adesea prin asociație – adică, o mobilizare de rețele sinaptice:
creierul mobilizează rapid structurile sinaptice cu toate informațiile seman –
tice și experiențele depozitate în diferitele sale structuri și arii, ca să găsască
o informație corespunzătoare sau asemănătoare de care să lege sau de care
să separe noua informație apărută. Este Legea asocierii , formulată de Hebb:
Când învățăm ne folosim amintirile și experiențele anterioare – cea ce știm
și ceea ce are deja circuite sau hărți sinaptice, pentru a asimila sau a construi
spontan un concept nou, care nu avea o încă rețea sinaptică. Atunci când a
apărut informația nouă s-au activat rețele sinpatice învecinate , astfel încât au
fost activați electric o serie de neuroni conectați și care dețin deja o informație

50 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU
Întregul ori este o replică la o scală uriaș de mică a creierului uman
ca ansamblu de rețele de neuroni.
Vrem să vă anunțăm că, în mod conștient, am pregătit Anti-
Prefața noastră pentru a încerca să exportăm în orizontul
Dumneavoastră de înțelegere similarul modului în care vedem
noi lumea naturală ori o parte a ei, lumea socială și, în particu –
lar, lumea istoriei ideii liberale în Europa, despre care vom vorbi
în continuare.
Nu ne așteptăm să aveți același grad de acceptare ori înțelegere
cu noi ori cu alți Cititori/e – nu urmărim să fim identici în accepta –
rea ideii – nici nu pare posibil să măsurăm perfecțiunea unei astfel
de suprapuneri.
Pentru reușita comunicării noastre este suficient să operăm
în aceeași logică a gramaticii fractale , care nu presupune copiere
ori identitate, ci respectare de reguli – în speță, acceptarea ideii. O
astfel de acceptare ar fi rezultatul unui proces conștinet asumat al
auto-similarității ca principiu explicativ pentru diferite fenomene
naturale, biologice, umane (raționale și non-raționale). Cele mai
multe dintre modurile în care vrem să generăm simili-reacții sunt
non-conștiente.
(Dacă o să citiți sintagma CUV ÂNT ÎNAINTE încă o dată
în decurs de câteva secunde, atunci există șanse ca regula auto-
similarității să meargă mai departe în efectele ei de cooperare și
dialog pe care le asumă Anti-Prefața noastră.)
ce face trimitere într-o formă sau alta la stimulul nou apărut; vezi Dispenza,
Joe, Antrenează-ți creierul! Strategii și tehnici de transformare mentală , Curtea
Veche Publishing, București, 2012, p. 240.Cuvânt înainte39
Ce ne propunem să demonstrăm prin conectarea istoriei ideii
liberale la o Lege a Naturii descoperită de matematicieni?
Lucrarea de față își propune să urmărească în ce măsură istoria
ideii liberale în Europa împărtășește caracteristici ale exercițiului
natural de auto-similaritate , prin care Metropola occidentală se
extinde-crește prin crearea de fractali politico-administrativi în
marginea ei sud-est europeană.
(i) Privind dinspre Metropola Occidentală înspre Periferia
Europei, se pare că avem de-a face cu un proces natural de creștere
a Metropolei, care își creează fractali în Periferie pentru a-și putea
controla și administra eficient propriul proces de creștere (economi –
că, a sferei de influență politică, a bunăstării cetățenilor etc.). În că –
utare de noi piețe pentru desfacere și sub acțiunea capitalistă a Legii
Profitului, stucturile politice ale Metropolei vor securiza expansiu –
nea capitalului privat și vor proteja preluarea surpusului economic
din Periferie înainte de toate, prin crearea de fractali politici de tip
liberal – structuri admnistrativ-politice cu care să poată comunica,
pe care le cunosc și cu care pot negocia și stabili condiții de prele –
vare a surplusului economic alcătuit din materii prime, sume uriașe
de la bugetul statului de tip democrat-liberal pentru construcția de
39 Mulțumiri Cititorului/ei care a citit a doua oară sintagma CUV ÂNT
ÎNAINTE.

52 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 53
infrastructură feroviară, de exemplu, de care Periferia are urgentă
nevoie și pe care nu o poate construi singură pentru că îi lipsesc
expertiza, industria de mașini și tehnologia necesară.
(ii) Pentru perioada secolului al XIX-lea și până la România
Mare creată în 1918, observă istoricul American Keith Hitchins
în lucrarea România 1866-1947 (2013, ed. 4-a), modernizarea ro –
mânească și procesul de formare a Națiunii au fost fenomene în
permanentă interdependență. Măsurile și proiectele guvernărilor
și partidelor politice – dincolo de disputa lor cu privire la căile mo –
dernizării – erau legate de problematica formării statului național
prin unirea Principatelor române, apoi a României rezultate după
reîntregirea națională din 1 decembrie 1918.
Tipuri de abordări ale modernizării românești
În aceste condiții, observă istoricul american specializat pe pro –
blemele României și ale Europei de sud-est, istoria românească de
secol nouăsprezece apare ca o perioadă de permanent contact al
spațiului românesc cu Metropola – „Occidentul” , cum îi spune K.
Hitchins.
Începând cu primii boieri novatori ai anilor 1820 (boierii căr-
vunari , „cetitori de carte”) și până în anii 1880 (perioada la care
se oprește analiza din cartea de față), procesul de modernizare ro –
mânescă la toate nivelele sale a fost „asistat” într-o fomă sau alta
de Occident – Puterile Occidentale, pe care le numim cu termenul
„Metropolă” – un personaj politic și economic de tip colectiv care a
însoțit în permanență procesul de modernizare românesc declanșat
instituțional la 1848 de către fii de boieri școliți la Paris, ca pri –
ma generație de bursieri ai statului roman (1836-1840).40 Aproape
40 Sunt fiii de boieri pe care îi vom întâlni în Cartierul Latin al Parisului,
unde locuiau majoritatea, apoi ca studenți la cursurile universitare și la întreaga elită care a modernizat România și a contribuit la elimina –
rea privilegiillor feudale, înscriind România într-o lume capitalistă,
aparținea nu clasei mijlocii a burgheziei, ca în spațiul Metropolei, ci
clasei de tineri boieri educați la Paris, Viena și Berlin. Cercetătorii
arată că între 100 de înalți functionari de stat de la sfârșitul secolu –
lui al XIX-lea și în perioada interbelică41 jumătate au făcut studiile
în Franța și Belgia, întreaga perioadă de modernizare a României
fiind realizată de o clasă politică majoritar școlită în universitățile
Metropolei occidentale. „Metropola” este compusă din state oc –
cidentale evoluate, cu interese diferite privind controlul militar și
politic în sud-estul Europei. Statele diferite ale Metropolei se în –
tâlnesc însă pe un teren comun al legilor de evoluție economică de
conferințele doctrinarilor liberalismului clasic francez în Paris, în societățile
secrete legate de ideea națională și de unirea Țărilor Române, precum și în în –
chisorile românești – arestați pentru „conspirație de stat” împotriva regimului
regulamentar românesc; îi vom regăsi pe baricadele Revoluției de la 1848 atât în
Moldova, cât și în Țara Românească, în actele pregătitoare ale Unirii din 1859,
în guvernarea liberală în care unul dintre ei este ales domn (A. I. Cuza, 1859-
1866), în Constituanta de la 1866 și în toată perioada de modernizare româ –
nescă aflată sub analiza noastră: I.C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu (singurul
care are o diplomă luată la Belin, după ce a fost „retras” din Franța), A. I. Cuza,
Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri, C.A. Rosetti și alții. Date isto –
rice de la sfârșit de secol nouăsprezece arată că peste 75% dintre politicienii
români erau educați în școlile Metropolei occidentale – cei mai mulți la Paris,
apoi la Berlin, Budapesta, Viena, „(…) fiind, prin urmare, în contact direct
cu „civilizația europeană” . Cei „responsabili” de modernizarea țării au înțeles,
încă din perioada studiilor, că singura cale pentru români era dezvoltarea „în
pas cu Europa. ”; cf. Gheorghe Iacob, România în epoca modernizării (1859-
1939 ), Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Iași, 2013, p. 26; vezi
și distincția „clasă politică”/” elită politică” și ponderea diferitelor profesiuni în
structura Parlamentului înainte și după Marea Unire din 1918, pp. 51-52; 54-55
41 Gh. Iacob se referă la o listă de 100 de lideri politici români – 24 de
șefi de partide, 27 de prim-minștri, 71 de miniștri – dintre care 81 au studiat
în străinătate și 19 în țară; din cei 81, 50 au făcut studii în Fanța și Belgia, 17 în
Germania, 10 la Viena și Budapesta, 2 în Italia și 2 în Rusia (basarabeni); vezi
Gh. Iacob, , România în epoca modernizării (1859-1939) , Editura Universității
” Alexandru Ioan Cuza” Iași, Iași, 2013, pp. 53-55

54 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 55
tip capitalist, care se aplică atât capitalului privat, cât și capitalului
mixt, în care autorităție statale sunt parte. Profitul este cea mai vi –
zibilă dintre aceste legi. De la un punct încolo, piața națională nu
mai este suficientă pentru capitalul privat occidental iar agentul
burghez, protejat adesea direct de statul Metropolei, caută piețe noi
în afara Europei de vest. Europa de sud-est este piața din Periferia
Metropolei occidentale de care ne vom ocupa în lucrarea noastră.
Întrebarea este unde ne poziționăm noi atunci când vorbim des –
pre acest proces de expansiune capitalistă a Metropolei, care își cre –
ează Periferie în aria Europei de sud-est ?
Dacă privim modernizarea capitalistă de pe teritoriul Europei
de sud-est, vedem o anumită dimensiune a procesului; dacă ne pla –
săm în Paris, la Londra, Viena, Berlin ori Amsterdam, obervăm
că procesul de difuziune a ideilor și instituțiilor liberal-capitaliste
arată altfel. Ideea punctului geo-politic de pe care se realizează cer –
cetarea dezvoltării capitaliste a Europei de vest până la împărțirea
întregului glob pămânesc în colonii, în conexiune cu modernizarea
Europei de sud-est în secolul al XIX-lea (România, ideea liberală în
Rusia) și primătate a secolului al XX-lea (Turcia între 1920-1938)
merită un exercițiu separat de verificare.
Cercetătorul care se uită din Occident spre Europa de sud-est
I.) K. Hitchins prinde în câteva paragrafe o întreagă istorie a
modernizării românești în structurile ei non-culturale (economic,
politic-instituțional, social). Selecția autorului și a textului au un
rost anume pentru analiza noastră, așa cum se va observa mai jos.
Valoarea specială a textului este dată de locul dinspre care istoricul
privește modernizarea românească:
„O componentă fundamentală a formării națiunii a fost legătu –
ra crescândă a românilor cu Europa Occidentală. Contactele cono –
mice au avut inițial o importantță capitală în scoaterea României din relativa izolare impusă de suzeranitatea otomană. Schimburile
dintre România și Europa Occidentală (inclusiv Austro-Ungaria și
Germania) s-au extins spectaculos între anii ‘70 și Primul Război
Mondial, când volumul exporturilor românești s-a triplat iar im –
porturile au crescut de patru ori, dovadă a integrării României în
sistemul economic inernațional. Acest ritm dinamic al comerțului
cu Europa Occidentală s-a menținut și în perioada dintre cele două
războaie mondiale. (…)
Rolul Occidentului în dezvoltarea industriei românești a fost
complex. Exportând în România cantități masive de bunuri manu –
facturate, Occidentul a grăbit dispariția meșteșugurilor tradiționale
în secolul al XIX-lea și a întârziat dezvotarea unei industrii mo –
derne. În același timp însă, transferul de tehnologie și substanțiale
investiții de capital au impulsionat industrializarea. Investițiile pe
scară largă au început după dobândirea independenței de către
România în 1878, iar în preajma Primului Război Mondial capitalul
străin devenise predominant în numeroase ramuri industriale, în
special în domeniul petrolului, al gazului metan și al electricității,
al metalurgiei și al industriei chimice. Capitalul străin mai deținea
o parte semnificativă din industrie în perioada interbelică, dar în
1938 elita industrială și financară românească ajunses să-și sporeas –
că propriul capital pe ansamblul industriei la aproximativ 60 la sută.
Relațiile economice ale României cu Europa Occidentală aveau
în primul rând un cararacter de dependență. Esențială pentru bu –
năstarea țării era vânzarea în străinătate a unor mari cantități de
produse agricole și de alte materii prime. Astfel, pierderea piețelor
internaționale în timpul crizei economice de la începutul anilor
‘30 a provocat mari greutăți economice în țară. Dependența de
exporturi a descurajat reformele din agricultură, pentru că a tins
să consolideze structurile tradiționale ale unei agriculturi țărănești
ineficiente. În ceea ce privește industria, cu toate că industriașii și

56 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 57
bancherii români, sprijiți de Partidul Național Liberal, au încercat
să-și extindă controlul asupra economiei naționale prin limitarea
participării capitalului străin, România a continuat să fie un mare
importator de capital, rămânând astfel dependentă de investițiile
occidentale în privința impulsionării economiei.
Europa Occidentală a exercitat, de asemenea, o influență deci –
sivă asupra instituțiilor politice românești. Elita intelectuală și po –
litică românească se ducea cu regularitate în Occident, în special
în Frața și Germania, pentru studii universitare. Timp de un secol,
aceasta a găsit surse de inspirație și idei, direct și indirect, în toate
curentele ideologice din Europa de la vremea respectivă, de la ro –
mantism și liberalism până la diverse tipuri de naționalism și con –
servatorism. Occidentul a oferit un exemplu și în plan instituțional:
Constituția de la 1866 a fost elaborată după modelul constituției
belgiene din 1831, principalele coduri de legi au fost inspirate din
cele franceze, iar structurile parlamentare se bazau foarte mult pe
experiența occidentală în acest domeniu. ”42
Cercetătorul care se uită dinspre Europa de sud-est spre Occident
(II) Gheorghe Iacob oferă un exemplu ilustrativ privind mo –
dificarea aproape insesizabilă de conținut a cercetării, generată de
direcția dinspre care cercetătorul privește modernizarea capitalistă
românească, mai ales pentru că are el însuși o evaluare privitoare la
abordările românești, în ansamblu:
„Problema modernizării și a raportării la Europa occidenta –
lă este mai veche decât istoria statului România. Găsim referiri
și chiar abordări care se doresc teoretice începând cu secolul al
XVIII-lea și tot mai dese din prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Toți sau aproape toți autorii sunt de acord că Principatele Române
42 Keith Hitchins, România 1866-1947 , Humanitas, trad. G. Potra, Delia
Răzdolescu București, 2013, Ediția a IV-a, pp. 11-12– apoi România – au făcut eforturi deosebite pentru a prelua mo –
delul occidental, de a se moderniza, de a reduce distanța față de
țările dezvoltate. Indiferent în ce moment am face „măsurătorile” ,
după ce metode etc., opiniile diferă. După unii autori decalajul față
de Occident s-a accentuat, după alții s-a redus. Noi, o spunem de la
început, ne includem în a doua categorie. ”43
III.) Semnificația specială a textelor de mai sus pentru perspec –
tiva de analiză pe care o propunem se referă la „accentul direcției”
dinspre care privește cercetătorul. Rezultatele acestei poziționări
geo-politice (nu e vorba despre lipsa obiectivtății în cercetare) are
efecte în dimensiunile pe care investigația le poate ilumina pentru
fenomentul de analizat.
În mod obiectiv, spre deosebire de analizele românești , care
privesc modernizarea dinspre România înspre Europa occiden –
tală, istoricul american privește din sens opus – dinspre Occident
spre România. Schimbând locul și perspectiva – ca într-o aplicație
electronică de-acum binecunscută cu zoom pentru harta Europei
și a lumii, ne putem uita la un spațiu de la înălțimi diferite. Keith
Hitchins aparține de o anumită categorie de analiști care se uită
dinspre Occident spre România atunci când analizează proce –
sul de modernizare, cei mai cunoscuți, poate, dintre aceștia find
sociologii aparținători de paradigma Centru-Periferie, istoricul
american păstrându-și însă propria identitate de cercetare, fără
a participa la modelul de analiză Centru-Periferie. Pentru teo –
ria din urmă, spațiul românesc are relevanță în sistemul mondial
modern doar dacă deține calitatea de Periferie – arie a sistemului
dependentă economic de Centrul sistemului, prin stablirea unei
43 Gheorghe Iacod (ed.), Modernizarea României (1859-1939). Legislație
și strategie economică , Editura Universității ” Alexandru Ioan Cuza” Iași, Iași,
2012, p. I.

58 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 59
relații comerciale dezavantajoase Periferiei, în care se schimbă
în permanență ne-echivalenți: materie primă și resurse naturale
(eventual lucrări plătite către agentul capitalist al Metropolei din
bugetul de stat al Periferiei), contra mărfuri ieftine – produse finite
create de o industrie înalt tehnologizată în epocă, efectele imediate
fiind condamnarea Periferiei la condiția de țară agrară și piață de
desfacere a mărfurilor companiilor occidentale.
IV .) Deci direcția dinspre care se „privește” modernizarea ro –
mânească este esențială în sensul identificării tipului de relație din –
tre Metropolă și Periferie. Atunci când privim dinspre România,
spunem că modernizarea românească este un proces de tipul
simplei imitări – reușite ori nereușite a Occidentului, ori al asi-
milării modelelor occidentale, așa cum putem spune că moderni –
zarea românească este un proces de „sincronizare” cu Apusul ori
de adaptare creativă a instituțiilor occidentale. Ar putea fi vorba
despre o „modernitate tendențială” , de un proces de asimilare și
adaptare al „formelor occidentale” la „fondul românesc” , ori de o
discrepanță sau lipsă de comunicare între un „fond fără formă”
care – după o jumătate de secol sau un secol ajung să își creeze
„forma” ori eșuează în adaptarea formei – oricare ar fi perspecti –
va teoretică, avem de-a face cu o lectură a modernizări Românești
privită „dinspre România” spre Metropola occidentală. Oricare ar
fi teoria de referință „dinspre România” , ea aparține parcă de o pa –
radigmă integratoare centrată pe trei termeni: „forma fără fond”
– „sincronizarea cu Apusul” – „fondul fără formă” . În interiorul
acestei paradigme integratoare coborâtoare din curentul junimist
(Titu Maiorescu), teoriile sunt foarte diferite – în anumite situații,
chiar opuse – ex. teoria a imitației integrale (E. Lovinescu, 1924), în
disonanță cu teoria „sincronismului critic” („sincronism european
și cultură critică românească” , I. Bădescu, 1984-). România – țară a Periferiei Metropolei occidentale
Oare ce tip de informație ar produce analiza modernizării ca –
pitaliste românești dacă am privi dinspre Metropolă spre Periferie
și sub o teorie care susține o Lege Naturală ce explică expansiunea
capitalistă a Metropolei?
1.) Diferența dată de schimbarea de „punct geografic” este nu
totdeauna ușor de sesizat: pentru unele abordări „România se mo –
dernizeză într-o permanentă relație cu Occidentul” (accentul cade
pe România-parte activă); pentru cealaltă categorie de abordări,
„Occidentul asistă România” (România este partea pasivă în proce –
sul de modernizare). Pentru prima categorie, „România se sincroni –
zează cu Apusul”; pentru cea de-a doua categorie de studii, „Europa
occidentală introduce spațiul românesc în sfera ei de interese” .
Nu pare că vreuna dintre cele două categorii de abordări este
superioară celeilalte. Diferența constă în zonele pe care le ilumi –
nează. Și este nevoie de ambele categorii de abordări.
2.) În analiza pe care o propunem, vom încerca să citim moder –
nizarea românească în dimensiunea ei politică, pe care Metropola
occidentală o construiește direct sau indirect ( intervenție politică
directă sau non-acțiune care echivalează cu o acceptare a evenimen –
teor generate de agentul modernizator românesc) pentru a integra
spațiul Principatelor Române între ariile ei dependente . Rezultatul
este că Metropola își creează o Periferie ca piață de desfacere pentru
propriile produse, de pe care preia materii prime și resurse naturale
la prețuri foarte mici.
Modernizarea românească este privită deci ca parte a unui pro –
ces natural de expansiune capitalistă, în care capitalul privat sau

60 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 61
public-privat al Metropolei este securizat în investiții profitabile de
către Statul occidental, chiar în situații de încălcare a regulilor ca –
pitaliste (ex. Afacerea Strousberg 1868-1878, susținută de guvernul
german). Cazul încălcării contractuale de către grupul industrial
care concesionează de la bugetul statului român construcția unei
rețele feroviare de 912 km – Afacerea Strousberg – este un astfel
de exemplu-limită de intervenție a statului Metropolei pentru
protecția capitalului privat național, cancelarul Bismark șantajând
guvernul român în 1878 cu nerecunoașterea independenței
naționale dacă România nu răscumpără rețeaua de căi feroviare de
la agentul financiar-bancar german.
Expansiunea dirijată a capitalismului Metropolei spre Periferie –
Rusia, Principatele Române, Turcia.
Lectura procesului românesc de modernizare în secolul al XIX-
lea va fi abordată deci „privind dinspre Metropolă” spre spațiul ro –
mânesc. Acesta este locul de unde vom urmări istoria ideii liberale
în dimensiunile ei politic-administrativă, economică și doctrinar-
ideologică în spațiul românesc, în cel rusesc și în cel turc, semna –
lând tipurile specifice de răspuns ale fiecărei societăți la provocarea
de extindere a Metropolei, prin integrarea de arii politice și econo –
mice noi în zona ei de interes.
Din teoria sistemului mondial modern (Imm. Wallerstein)
decupăm relația Centru-Periferie ca relație între Europa occiden –
tală (Metropola) și Europa de sud-est – Rusia, România, Turcia
(Periferia sud-est europeană).
În acest context teoretic, modernizarea politic-administrativă
și economică românească este rezultatul expansiunii capitalismu –
lui occidental în căutarea de noi piețe. Dintr-o astfel de perspec –
tivă, acostarea primelor vase englezești în căutare de afaceri pro –
fitabile cu grâne în porturile Brăila și Galați imediat după căderea monopolului otoman asupra comerțului exterior românesc (1829)
este un fenomen natural de expansiune a capitalismului occiden –
tal. Este momentul în care spațiul românesc intră în Periferia
Metropolei occidentale, în afara oricărei inițiative politice. O ex –
pansiune capitalistă a Metropolei, dirijată și cu sprijin statal începe
abia după Războiul Crimeei (1853-1856), când Metropola occiden –
tală se îngrijorează de creșterea puterii imperiale rusești în regiune
și în Europa și de tendințele Rusiei de a destructura Imperiul oto –
man și de a rupe echilibre istorice în regiune, favorabile Metropolei.
Principatele Române vor deveni subiect de interes și proiect pentru
Metropola occidentală abia cu Congresul de la Paris (1856), care,
împreună cu Convenția de Pace (1858)44 vor pune bazele Unirii
românești de la 1859 – e adevărat, în mesajul puterilor metropoli –
tane se vorbea de uniunea Principatelor Dunărene ca „Principatele
Unite ale Moldovei și Valahiei” , ce rămâneau sub suzeranitatea
„Maiestății Sale Sultanul” .
44 Din perspectiva proiectului Metropolei occidentale cu privire la
Principatele Române, semnalăm înființarea unei Comisii Europene a Dunării ,
care are drept scop supravegherea liberei circulații pe Dunăre, o prevedere cu
specific economic fiind și în art. 11 – ”Marea Neagră este neutralizată; deschisă
pentru marina comercială a tuturor țărilor, ea rămâne închisă pentru marina
de răsboiu. ” (A.D. Xenopol, Tratatul de la Paris , vol. 6, pp. 507-508, http://
www.unibuc.ro/CLASSICA/Xenopol-vol6/cap18.pdf ; vezi Dan Berindei (co –
ord.), Istoria românilor , vol. VII, Tom 1, Constituirea României moderne
(1821-1878), Editura Enciclopedică, București, 2003, pp. 434-435; Proiectul
Metropolei este avantajos Principatelor Dunărene – Moldova și Valahia și
fundamental dezavantajos Rusiei: deși Basarabia rămâne în continuare teri –
toriu rusesc, retrocedarea către Moldova a trei județe din sud (Ismail, Cahul,
Bolgrad) taie Rusiei accesul la gurile Dunării. Mai mult, articolele 22-27 ale
Tratatului stabileau suzeranitatea otomană asupra Principatelor române, dar
Turcia nu putea interveni fără acordul Metropolei pe teritoriul Pricipatelor,
acestea din urmă dobândind (oferindu-li-se) dreptul să convoace Divanuri
ad-hoc a căror misiunea era să exprime voința populației cu privire la forma
de organizare statală pentru viitor (conform Principiului naționalităților expri –
mat de Franța în epocă, fiecare națiune este liberă să decidă asupra propriului
destin).

62 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 63
Am vrea să subliniem încă o dată perspectiva dinspre care pri –
vim relația Metropolă – Periferie: Unirea Principatelor Române
era susținută în principal de reprezentantul francez în Congresul
de la Paris, încă din periaoda de pregătire a lucrărilor și reluată în
tratativele cu celelalte puteri și cu Imperiul otoman sub deviza de
„barieră împotriva Rusiei” .
Definiția politică a contextului internațional înfrângerii Rusiei
de către cele 7 puteri ale Metropolei este dublată, așa cum se poa –
te observa, de o abordare economică pentru capitalul Metropolei,
care dobândește ieșire comercială la Marea Neagră (Anglia urmă –
rea în special acest punct din Tratat , nefiind interesată de unirea
Principatelor) și circulație liberă până la gurile Dunării, care îi sunt
închise Rusiei. Credem că acesta este momentul în care capitalismul
occidental și valorile politic-instituționale ale Metropolei devin parte
a unui proiect de extindere controlată către Periferie .
Metropola exportă pentru prima dată către Periferie principiul
liberalismului clasic – libertate totală în schimburile economice
internaționale și diviziunea internațională a muncii (Adam Smith,
David Ricardo) ca politică de stat – libertatea circulației mărfurilor
occidentale prin Bosfor și Dardanele (de care Anglia era prima in –
teresată) și libera circulație a mărfurilor pe Dunăre, dinspre Europa
de vest spre granița sud-estică a continentului și înapoi.
Privită dinspre Metropolă, modernizarea românească din per –
spectiva istoriei ideii liberale devine un reflex al capitalismului în
expansiunea stimulată politic-administrativ, prin care statele occi –
dentale sunt interesate să construiască în marginea Metropolei re-
plici administrative-politice de tip democrat liberal tocmai pentru că
sunt formulele de organizare pe care le cunosc și cu care știu comu –
nica politic-administrativ mai bine în contextul asigurării de noi
piețe de profit pentru capitalul metropolitan. Politicul Metropolei
girează deci un fenomen de expansiune pentru capitalul privat.Atitudinea Metropolei față de Principatele Române ori față de
România nu este una pasivă la nivel administrativ sau de „ajutorare” .
Metropola asistă pur si simplu spațiul românesc în modernizarea
structurilor politico-administative, pe care îl tratează ca Periferie –
zonă de exploatare în sens politic și economic. Eroismul elitei inte –
lectuale românești în Revoluția de la 1848, perioada de construcție
asumată de elita politică și administrativă românească – toate sunt
realități incontestabile, dar ele s-au desfășurat nu doar „sub ochiul
vigilent” al Metropolei, ci și cu asistența acesteia în aplicarea unor
proiecte create în interiorul Metropolei, de către Metropolă. Știm că
A.I. Cuza și alți guvernanți români au jucat mereu cartea „politicii
faptului împlinit” în construcția României. Totuși:
„Autonomia legislativă a fost recunoscută mai întâi prin
Convenția de la Paris, care cerea Principatelor române să-și revi –
zuiască întreaga legislație pentru a o pune de acord cu cerințele
modern, ca și prin recunoașterea internațională a organizării de
stat impusă prin reformele succesive ale lui Cuza; cu alte cuvinte,
recunoașterea internațională a sistemului legislativ creat de către
Cuza echivala cu recunoașterea autonomiei legislative.
(…)
O altă problemă care atingea profund suveranitatea statului
nostru și afecta numeroase interese, a fost cea a secularizării averi –
lor mănăstirești. Problema averilor mănăstirești era cercetată de că –
tre o conferință a marilor puteri, care urma a stabili regimul juridic
al acestor bunuri și modul de lichidare a pretențiilor Patriarhiei de
la Constantinopol. Fără a aștepta hotărârea conferinței, Adunarea
Electivă a procedat în 1863 la exproprierea acestor averi, readu –
când în patrimoniul statului un sfert din suprafața arabilă a țării. În
același timp, s-a pus capăt încercărilor de amestec în treburile in –
terne ale statului prin intermediul Patriarhiei de la Constantinopol,
sub pretextul protejării bisericii ortodoxe. Inițial, exproprierea

64 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 65
trebuia să fie însoțită de o despăgubire ce urma a fi plătită călugă –
rilor străini. Conferința europeană a recunoscut exproprierea ave –
rilor mănăstirești, ca și despăgubirile oferite de către statul român.
Însă pretențiile Patriarhiei de la Constantinopol s-au dovedit exa –
gerate, așa încât problema plății despăgubirilor nu a mai fost luată
în considerare de către statul român. ”45
Observațiile pe care le fac cercetătorii în istoria dreptului ro –
mânesc, Emil Cernea și Emil Molcuț, în Istoria statului și dreptului
românesc. Terminologia vechiului drept românesc (2013) accentuea –
ză, de asemenea, pe ideea unui anume comportament pentru mo –
dernizarea statului național al elitei guvernante românești condusă
de Cuza-Kogălniceanu în Adunarea Electivă din mai 1864, când,
aceștia se folosesc de jocul democratic al procedurilor juridice și di –
zolvă în mod legal Adunarea pentru a vota un nou proiect, în urma
unei Proclamații către popor – prilej cu care se prezintă Statutul
dezvoltător al noii legi electorale , ce urma să fie aprobată prin ple –
biscitul desfășurat între 10-14 mai 1864. Plebiscitul confirmă actul
propus de Cuza cu 68221 voturi pentru și 1307 împotrivă.46
Concluzia privitoare la evenimentele semnalate de istoricii
dreptului românesc pare să susțină ideea noastră referitoare la
relația dintre Metroplă și Periferia românească, unde statele oc –
cidentale urmăresc construcția unui fractal politico-administra –
tiv – o replică a propriilor structuri administrative. Metropola își
propune să „înnoiască” , „să modernizeze” , „să revizuiască” , „să
pună în acord” legislația românească etc. cu cerințele considerate
și definite de ea drept „moderne” – reguli și principii, norme ale
democrațiilor liberale în epocă. Ideea unei asistențe a Metropolei
45 Vezi Emil Cernea, Emil Molcuț, Istoria statului și dreptului românesc.
Terminologia vechiului drept românesc , Editura Universul Juridic, București,
2013, pp. 245-247.
46 E. Cernea, E. Molcuț, Istoria dreptului …, op.cit., p. 248.în modernizarea Periferiei românești este evidentă. La fel de ade –
vărat, comportamentul anticipativ al elitei politice naționale este
și el evident: prin logica „faptului împlinit” agentul modernizator
național câștigă pas cu pas drepturi mereu mai largi în raport cu
cele definite de actele prin care marile puteri metropolitane „asis –
tă” modernizarea românească – așa cum este cazul Statutului dez –
voltător al Convenției de la Paris , care încalcă normele și direcțiile
Convenției din 1958 în sensul pozitiv pentru construcția națională
românească: în baza acestui Statut votat în plebiscitul organizat de
guvernanții români a fost eliminată opoziția marilor proprietari
față de procesul de modernizare.
E nevoie încă de clarificări pentru felul în care politica „faptului
împlinit” este, de fapt, parte a … procesului prin care Metropola
creează fractali politico-administativi în Periferia românească, pe
care o va folosi economic la propria creștere:
(i) În condițiile acestei încălcări prin Statut a regulilor Metropolei,
încălcare ale cărei efecte principale sunt eliminarea majorități mari –
lor proprietari, ce respingeau modernizarea în Adunarea Electivă, ne
putem aștepta ca Metropola să accepte , ba, chiar să dorească „încăl –
cările” regulilor din Convenția de la Paris, atâta vreme cât încălcarea
deblochează Adunarea Electivă, în care marii proprietari respingeau
rând pe rând proiectele de reformă prezentate de Kogălniceanu, în
sensul Convenției de la Paris (act al Metropolei);
(ii) Deci – Metopola își construiește prin proiect asumat în tra –
tate și convenții internaționale un fractal politico-admnistrativ care
să devină parte a unui Întreg pe care să îl controleze în sensul și
interesele proprii – în 1858-1859 era clară corelația între regimul
politic-administrativ în spațiul românesc și rolul lui în slăbirea pu –
terii țariste în zonă.
(iii) Fractalul politico-administrativ câștigă și el din procesul
de integrare ca Periferie în granițele de creștere ale Metropolei

66 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 67
– este spațiul unei modernizării în ritm uluitor de rapid. E ade –
vărat, Guvernul Cuza a fost perioada maximei deschideri econo –
mice românești față de Metropolă: au fost eliminate taxele vamale
la produsele occidentale – politică perdantă sub aspect economic
pentru societatea românească, dar, probabil, un preț pentru bene –
ficiile asistenței și protecției oferite în modernizarea administrativă
și politică pentru România.
Periferia în care Metropola occidentală își creează replici
administrativ-instituționale de tipul democrațiilor liberale
pare să fie parte a unui exercițiu natural de creștere pe principiul
auto-similarității : pentru a se putea extinde și a-și crea noi piețe
Metropola își creează replica administrativ-politică în marginea
spațiului pe care îl administrează. Acesta este procesul natural de
expansiune a capitalismului identificat de istorici și sociologi care
se ocupă de „duratele lungi” și pe care l-au configurat în ceea ce s-a
numit teoria Centru-Periferie . Conform acesteia, o arie sau o socie –
tate devine Periferie doar dacă intră în relații economice cu Centrul
și participă la o relație de schimb care va fi întotdeauna avantajoasă
agentului capitalist al Metropolei, ce deține tehnologia de fabricație
și ascendentul tehnologic prin care se generează dependența eco –
nomică a Periferiei de Centrul industrializat.
Întrebarea pe care o ridică analiza noastră cu privire la ni –
velul de acțiune și tipul de legitate a expansiunii capitaliste este
următoarea:
Dacă privind dinspre Occident, integrarea Periferiei în spațiul
de acțiune, control economic și politic de către Metropolă este un
proces natural de expansiune capitalistă cu formă modernizatoare
pentru Periferie, nu cumva eficacitatea lui este dată tocmai de fap –
tul că este „natural”?Atfel spus, valoarea de impact și durabilitatea acestui proces
economic și politic legat de expansiunea capitalismului occidental
spre Europa de sud-est nu vine tocmai din faptul că respectă o lege
de dincolo de legitățile socialului, pe care acestea din urmă doar o
exprimă în particularul comunităților umane?
Ce este în fapt exercițiul de auto-similaritate prin care Metropola
occidentală se extinde economic și politic prin crearea de replici
adminstrativ-instituționale de tip democrat liberal în marginea ei?
Are sens GRAMATICA FRACTALĂ în științele social-politi –
ce, chiar și dincolo de intuiția căreia ne-am adresat până acum? În
fapt, până în acest moment noi am preluat ca validă teoria fractală ,
operând la nivelul intuiției cu efectele – aplicabilitatea și forța de
explicare a acesteia în sens de „geometrie a naturii” .
Poate că a venit momentul să verificăm ce ne spune știința ma –
tematică a fractalilor (Cantor, Hilbert, van Koch, Peano, Sierpinski
etc.); apoi, să vedem cum B. Mandelbroît coboară logica fractală din
abstracțiunea amorfă a figurilor geometrice și a teoriei mulțimilor
într-o adevărată „geometrie fractală a naturii” , încheind, mai apoi,
cu verificarea măsurii și gradului în care putem utiliza varianta ro –
mânească a teoriei fractale, în care Ioan Petru Culian intersectea –
ză la sfârșitul anilor 1980 „spațiul Hilbert” cu principiul fractal al
auto-similarității în înțelegerea „binaro-fractalică” a fenomenului
religios.

Capitolul I – Geometria fractală a naturii și
gramatica fractală a socialului
După un secol de geometrie a calculelor și figurilor abstracte
cu care se jucau mințile geniale ale lui Georg Cantor (1854-1919),
Giuseppe Peano (1858-1932), David Hilbert (1865-1942), Helge
von Koch (1870-1924), Waclaw Sierpinski (1882-1969), Gaston
Julia (1893-1979) (1918), Felix Hausdorff (1868-1942)1 și alții,
matematicianul Benoît Mandelbrot a descoperit că logica acestor
ecuații despre neregularități și similitudini produse conform unui
principiu de iterare, pe care geometria eucidiană nu le poate ima –
gina, este, de fapt, o geometrie a formelor vii și că nu doar Natura,
ci și oamenii obișnuiți o utilizează în artă, ori arhitectură. Artiștii
populari africani, de exemplu, nu știau nimic despre această logică
matematică foarte complicată și ecuațiile ei care roduceau mulțmi
și forme frumoase „la scală” , deși o foloseau în desene ori modele
cusute pe obiecte vestimentare, în multe cazuri asumată în mod
conștient de artizan ca logică de organizare și de lucru.2
1 Vezi analiza contribuției fiecăruia dintre „părinții” acestor „obiec –
te matematice monstruoase” în Fractalii clasici și autosimilaritatea” – cap. 2
„Clasical Fractals and Self-Similarity” din Peitgen Jurgens Saupe, Chaos and
Fractals. New frontiers in science , vol. 1, Springer, Bremen, 1992 http://bio –
medphys.sgu.ru/Files/LIB/Springer/Chaos%20and%20Fractals/03.pdf.
2 Vezi Ron Eglash , African Fractals: Modern Computing and
Indigenous Design , Rutger University Press, 1999, https://www.amazon.com/
African-Fractals-Modern-Computing-Indigenous/dp/0813526140 .

70 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 71
Orbi la realitatea fizică și socială, matematicienii au dezvoltat
ecuații și teorii complicate organizate pe reguli de asociere și funcții
auto-similare, fără să știe că au descoperit pe cale strict logică o
lume care nu se potrivea geometriei clasice, pe care matematicianul
care a îndrăznit să se uite împrejur – B. Mandelbrot – o va numi o
„geometrie fractală a Naturii” .
Natura reală, neregulată, inexistentă în triunghiurile, pătrate –
le și hexagoanele perfecte ale geometriei lui Euclid pe care mii de
generații au învățat-o la școală, se regăsea dintr-o dată în lumea
super-abstractă a Matematicii.
Sau invers.
1. Ce este geometria fractală?
Geometria fractală aparține unei noi paradigme în matematică,
ale cărei baze se definesc în afara geometriei euclidiene. Această
geometrie exclude existența liniilor drepte și se aplică unei realități
a fragmentării și neregularităților, în sens de realitate (i) semni –
ficativ mai neregulată și (ii) semnificativ mai complexă decât cea
pe care operează geometria euclidiană, după cum precizează B.
Mandelbrot – autorul teoriei fractalilor .
„Pulberea” Cantor: Se împarte pătratul negru (fig. 1) în 16 pătra –
te, dintre care se înlătură 12 – cele albe (fig. 2); se repetă opreațiunea
de împărțire la 16 și îndepărtare a 12 patrate în pași succesivi (fig. 3
și 4) până se va ajunge la patrate infinitzimale și apoi la puncte – de aici „pulberea” de puncte Cantor. http://biomedphys.sgu.ru/Files/
LIB/Springer/Chaos%20and%20Fractals/03.pdf
Termenul-cheie al teoriei ne spune Benoît Mandelbrot – frac-
talul , poate fi definit drept o configurație care prezintă aceleași
neregularități la orice scară ar fi privit:
„Norii nu sunt sfere, munții nu sunt conuri, liniile de coastă nu
sunt cercuri, iar scoarța copacilor nu este netedă și nici fulgerul nu
cade în linii drepte. ” ,3
aflăm din primele pagini ale lucrării Gometria fractală a naturii
(1982), în care autorul reia și dezvoltă studii publicate începând
cu studu în care anunță că nimeni nu poate pssune exact cât de
lungă este coasta Mari Britanii: „How long is the coast of Britain?
Statistical self-similarity and fractional dimension” .4
Mandelbrot descoperă că o întreagă teorie matematică ce se
construia pe mai bine de un secol are utilitate și forță explicativă
pentru o logică simplă pe care o regăsim, de fapt, în natură:
„General vorbind, eu susțin că multe pattern-uri ale Naturii
sunt atât de neregulate și fragmentate încât, comparând cu geome –
tria euclidiană – termen prin care înțelegem tot ceea ce înseamnă
geometria regularităților – observăm că Natura nu doar înfățișează
un grad mai ridicat de forme neregulate, ci alătură acestora și un
alt nivel de complexitate. Existența acestor pattern-uri provoacă
3 Benoît Mandelbrot, The Fractal Geometry of Nature , Freeman and
Company, New-Y ork,1982; http://ordinatous.com/pdf/The_Fractal_Geometry_
of_Nature.pdf ; Benoit Mandelbrot, Fractals: Form, Chance and Dimension,
W .H. Freeman, San Francisco ,1977; a doua ediție apare revizuită șicompletă în
1982 sub titlul: THE FRACTAL GEOMETRY OF NATURE la New-Y ork; vezi și
aplicațiile economice ale teoriei fractalilor – Benoit Mandelbrot, „A Multifractal
Walk Down Wall Street, ” SCIENTIFIC AMERICAN, February 1999.
4 Mandelbrot, Benoit B. (5 May 1967). „How long is the coast of
Britain? Statistical self-similarity and fractional dimension” (PDF). Science.
156 (3775): 636–638.

72 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 73
studierea formelor neregulate pe care Euclid le lasă deoparte din
motiv de „lipsă de formă” , pentru a investiga morfologia „amorfu –
lui” . Matematicienii au disprețuit până acum această provocare de a
studia forme neregulate și au ales să se depărteze de natură pentru
a crea teorii necorelate cu nimic din ceea ce putem vedea și simți.
Pentru a răspunde la această provocare am conceput și am dezvol –
tat o nouă geometrie a naturii, i-am operaționalizat termenii și am
aplicat-o în diferite domenii utile. Geometria fractală descrie multe
dintre pattern-urile fragmentate și neregulate din jurul nostru și
ne duce înspre teorii în toată puterea cuvântului, prin identificarea
unor serii de forme pe care le numesc fractali.
Fractalii cei mai utili implică întâmplarea și prezintă atât
regulrități, cât și iregularități de tip statistic. De asemenea, formele
descrise aici tind să fie scalare, ceea ce înseamnă că gradul lor de
neregularitate și/sau fragmentarea lor este identică la orice scară.
Conceptul de fractal – în sensul de dimensiunea Hausdorff joacă
un rol central în această lucrare. Anumite serii fractale sunt curbe
sau suprafețe, altele sunt elemente ale Pulberilor lui Cantor (dis –
connected „dusts”)5, iar altele sunt atât de ciudate în formă încât nu
avem termeni adecvați pentru ele nici în domeniul științelor, nici în
cel al artelor artelor. Cititorul este îndemnat să le vizualizeze acum,
prin navigarea prin ilustrații ale cărții. ”6
5 Un praf sau o pulbere este o realitate fizică a cărei dimensiune topo –
logică este nulă – Mulțimea lui Cantor este un hbrid care se plaează undeva
între linie și punct – ea corespunde unei „pulberi” – ex. pornind de la un pătrat
care se împarte în patratemai mici pe aceași regulă se obțin în final pătrate tot
mai mici până e ajunge la puncte – „pulberea Cantor”; un alt exercițiul de au –
tosimilaritate care a generat un fractal este realizat Cantor în 1872 și se referă
la mulțimea obținută prin îndepărtarea treimii din mijloc a unui segment de
dreaptă ca exercițiu desfășurat pe regula subdiviziunii. Mandelbrot vorbește
despre Mulțimea Cantor în sensul unui prototip de fractal obținut în matema –
tică; vezi descrierea lui Mandelbrot, The Fractal …, op.cit., pp. 75-78, în speci –
al, secțiunea în care autorul încearcă să „îmblânzească” fractalii matematici.
6 B. Mandelbrot, The Fractal …, op.cit., pp. 1-2; 10-22, 31-33, 42-46, 50-57, 63-70.Un segment de dreaptă din care se îndepărtează succesiv treimea din mijloc – până se ajunge
la puncte – alt exemplu pentru „pulberea” Cantor.
Obiect fractal: Granița mulțimii Mandlebrot
Preluat din: D. Stănică, M. Alexandru, Curs de geometrie fractală: Fractali Grafică
computerizată (sem. I) Aplica ții (sem. II) , fmi.unibuc.ro/ro/pdf/2009/diverse/Fractali.

74 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 75
Figura 3. „Curbele-monstru” van Koch sau „Fulgul lui Koch”:
se înlocuiește treimea din mijloc a unui triunghi echilateral de pe
fiecare latură cu două segmente astfel încât să se formeze un nou
triunhghi echilateral exterior. Apoi se execută aceiași pași pe fieca –
re segment de linie a formei rezultate, la infinit. Progresiv, perime –
trul acestei figuri crește cu patru treimi și sfârșește într-un număr
infinit de execuții ale acestor pași; lungimea este infinită, în timp ce
aria figurii rezultate rămâne finită. De aceea, fulgul Koch mai este
denumit prin expresia „curbe monstru. ”
Covorul lui Sierpinski Feriga – Dryopteris filix-mas
Figura 4. Obiecte fractale în natură – fiecare componentă
reflectă Întregul.
Figura 5. Artă fractală

76 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 77
Teoria fractală este legată deci de situații și domenii de aplicație
caracterizate de non-linearitate – o matematică în care ordinea și
linearul geometiei euclidiene și ale algebrei sunt contrazise de o
logică a neregularităților.
Teoria – de fapt, cuvântul-cheie al teoriei – lui Mandelbrot este
extrem de intuitiv/ă, dacă putem folosi aici superlativul: munții au
vârfuri colțuroase, scoarța de copac nu e netedă, pământul este de –
nivelat, văile râurilor sunt neregulate – totul în natură pare împo –
triva regularităților geometriei euclidiene.7
Elementele fundamentale ale teoriei fractale care ne ajută în
înțelegerea logicii istoriei ideii liberale în Europa și a relației din –
tre Centrul occidental și Periferia sud-est europeană a sistemului
mondial modern sunt: similaritate, auto-similaritate, factor de sca –
lare, transformarea similară.
Figura 6 – „Sita lui Sierpinski” – Factor de similaritate perfect la nivelul fiecărui nivel de
replicare a întregului. http://biomedphys.sgu.ru/Files/LIB/Springer/Chaos%20and%20
Fractals/03.pdf
7 Exemplul cel mai des folosit în domeniul fractalior în natură este
granița Marii Britanii – o colecție de neregularități, care este aproape imposibil
de măsurat în termenii reali ai geometriei euclidiene – linia este neobișnuit de
neregulată.Figura 7. Fractali în arta africană
Finite subdivision of a radial link
(The Chronicle, 26 decembrie 2012)
Spunem despre două obiecte că sunt similare dacă ele cores –
pund în formă, nu și în dimensiuni: mâna unui baschetbalist sau
a unui canotor este similară cu mâna unui copil, indiferent de di –
mensiunile lor, așa cum poza unui elefant mărită cu zoom -ul apa –
ratului de fotografiat sau al unui program de calculator are ipostaze
similare, indiferent care este scala de zoom . Geometrii și fizicienii
numesc acest factor de extindere al pozei de elefant, de exemplu, un
Factor de scalare .8 Atunci când transformăm o poză obișnută într-o
8 Analize ale teoriei fractalilor semnalează că teoria fractalilor afor –
mulate de Mandelbrot are o întreagă tradiție de peste un secol, în care ma –
tematicieni și fizicieni i-au pregătit terenul fără ca ei înșiși să știe că sunt…

78 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 79
poză de tablou vom folosi deci un Factor de scalare – în funcțiede
mărimea tabloului și a pozei de plecare, acesta poate fi Factor de
scalare x3, Factor de scalare x5, x1,4 și așa mai departe.
Fractalul, într-o abordare dedicată teoriei morfologice la înce –
putul anilor 1990, trebuie accetat într-o perspectivă mai largă, pen –
tru a evita definiții prea restrictive, care au o serie de abateri în rea –
litate și duc la „evitarea de cazuri interesante”: pentru a putea opera
cu conceptul „fractal” trebuie acceptată definiția lui în aceeași ma –
nieră în care acceptăm definiția vieții: cum este dificilă definția pre –
cisă a unei fiinițe vii, vom opera prin enumerarea de caracteristici
– ex. capacitatea de reproducere, de mișcare, de supraviețuire în
anumite limite pe care le oferă mediul înconjurător.9
În aceste condiții, Mandelbort a renunțat la definițiile centrate
pe dimensiunea fractală, operand cu o serie de proprietăți pe care
le organizează Alain Boutot în Inventarea formelor (1993) astfel:
–un obiect fractal are o structură fină, cu alte cuvinte, prezin –
tă detalii la toate scările;
–structura este prea neregulată pentru a putea fi descrisă
în limbajul geometriei euclidiene, atât la nivel local, cât și
global;
fractaliști, nici unul dintre ei neconsiderând-și descoperirea ca o nouă ge –
ometrie sau ca pe o geometrie a Naturii – este adăugat între paranteze
după anii în care au trait și anul în care a făcut descoperirea: Georg Cantor
(1854-1919) (1872), Giuseppe Peano (1858-1932) (1890), David Hilbert
(1865-1942) (1891), Helge von Koch (1870-1924) (1904), Waclaw Sierpinski
(1882-1969) (1916), Gaston Julia (1893-1979) (1918), Felix Hausdorff (1868-
1942) (1919); apud Tudor Andrei Vâlcan, comentarii pe marginea teoriei lui
Mandelbrot, analiză, extensie a perspectivei asupra domeniilor de operare
ale teoriei fractale; analiza autorului din Fractali și geometria fractală (2014)
extinde domeniile în care caută patten-uri organizate pe acest exercițiu de
auto-similaritate, prezentând teorii foarte recente cu privire la aplicarea le –
gilor geometriei fractale; http://www.slideshare.net/tudorandreivalcan/
cap-1-fractali-si-geometria- fractala-30703121 .
9 K. Falconer, Fractal Geometry , Wiley, New-Y ork, 1990, p. XX. –ea este în general auto-similară, eventual statistic autosi –
milară;
–structura are deseori o dimensiune fractală mai mare decât
dimensiunea topologică;
–în majoritatea cazurilor este definită prin reguli foarte sim –
ple, eventual recursiv.10
Nu doar arta africană utilizează logica fractală – arhitectura
și pictura europeană și asiatică au folosit, de asemenea, principii
ale geometriei neeuclidiene pentru a realiza imagini și construcții
foarte speciale.
Cel mai interesant, poate, dintre pictorii care aparțin de aceas –
tă geometrie fractală este Jackson Pollock – un artist care pictează
în logică fractală în anii 1950, când, fractalii naturali nu erau încă
descoperiți, pictorul neavând cu certitudine cunoștințe privind
mulțimilor paradoxale numite în 1975 de Mandelbroît” de tip frac –
tal” . Interesant este că unii critici de artă ropun utiizarea regulile
fractale cainstrumente pentru autentificarea operei sale. Pollock
este considerat în critica de artă „un pictor care a pictat Natura,
folosindu-i propria logică”:
„El descrie Natura în mod direct. Dar, în loc să o imi –
te, el îi adoptă limbajul fractal pentru a construi propriile lui
pattern-uri. ”11
10 Alain Boutot, Inventarea formelor , Editura Nemira, vol. 1, București,
pp. 33-34.
11 Richard P . Taylor , Adam P . Micolich and David Jonas, Fractal
Expressionism , Physics World, Volume 12, Issue 10, October 1999, https://plus.
maths.org/content/fractal-expressionism.

80 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 81
Dimensiuni fractale folosite pentru a reda neregularități sub logica unei auto-similarități
statistice în pictura lui Pollock – stratul de fond din prima fotografie este cel mai important
pentru că el ancorează celelate straturi de vopsea, observă experții.
În arhitectură un astfel de concept al autosimilarității nu
aparține doar secolului XX (ex. geometrie fractală se regăsește și în
muzeul Guggenheim din Bilbao-Spania, realizat de Frank Gehry,
1990); fractalismul a fost utilizat în arhitectură încă de pe vremea
catedralelor gotice, templele indiene oferind și ele numeroase
exemple de auto-similaritate.12
Proiect urban realizat de Louis Edward în competiția lansată de orașul Cape Town (2006)
12 W . Lorenz, „Fractal Geometry of Architecture: Fractal Dimensions as
a Connection Between Fractal Geometry and Architecture” , în Claus Ascheron
(ed.), „ Biomimetics – Materials, Structures and Processes. Examples, Ideas and
Case Studies, Series: Biological and Medical Physics, Biomedical Engineering ”,
Springer Verlag, Heidelberg Dordrecht London New Y ork, 2011. Imaginile
care se referă la arhitectura fractală au fost preluate din http://www.compen –
diu.ro/MonoX/ModuleGallery/SocialNetworking/MonoSoftware.MonoX.
GetImage.axd?git=SnFile&entityid=77a2556a-a921-405a-9674-a28400dc261
d&tstamp=635212368833770000Element de decor din Catedrala Anagni – Triunghiul lui Sierpinski stilizat
Templul Pranbanan, Indonezia
Catedrala „Angel Choir” , Lincoln

82 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 83
Muzeul Guggenheim din Bilbao – Spania, (Frank Gehry, 1990)
2. Logica fractală în genetică și în sociobiologie
Discutând pe marginea teoriei fractalilor propusă de Benoît
Mandelbort în 1975 ( fractus = frângere, fracționare) Ștefan Frunză
semnaleză elementele fundamentale ale acestei logici „fractale” , care
se obține atât în Natură, cât și în universul mulțimilor din structuri
pre-fractale. Acesta arată că în natură se pot întâlni ceea ce putem
numi structuri prefractale precum frunzele de spini, cele de ferigă,
fulgii de zapadă, norii etc. La origini, aceste structuri fractale – adi –
că „obiecte fracționate la infinit” – sunt abstracțiuni matematice
obținute, de regulă, din structuri prefractale prin trecere la limită
– de exemplu, curba lui Koch, praful lui Cantor, sita lui Sierpinski,
carpeta sau covorul lui Sierpinski,13 buretele lui Menger etc.. ”14
13 Pentru logica de construcție a covorului lui Sierpnski vezi Ștefan
Frunză,Irina Frunză, Fractali (II) , în Revista „Recreații matematice” , editată de
Catedra de Matematică a Universității Gh. Asachi din Iași, VII, ianuarie-iunie
2005, pp. 3-5.
14 Vezi și Ștefan Frunză, Fractali , RecMat – 2/2002, 1-5: Ștefan Frunză,
Fractali, Curs opțional, anul IV , Facultatea de Matematică – Informatică, 2004Benoît Mandelbrot a descoperit că logica acestor ecuații despre
neregularități și similarități este o geometrie a formelor vii și că nu
doar Natura, ci și oamenii obișnuiți o utilizează în artă, ori arhitec –
tură. Artiștii populari africani, de exemplu, nu știau nimic despre
această logică matematică foarte complicată și ecuațiile ei, deși o fo –
loseau în desene ori modele aplicate sau cusute pe obiecte vestimen –
tare, în multe cazuri asumată ca logică de organizare și de lucru.15
Primele pagini ale lucrării Geometria fractală a naturii (1982),
ne pun în fața unei realități surprinzătoare: o întreagă teorie mate –
matică abstractă are utilitate și forță explicativă pentru o realitate
simplă pe care o regăsim, de fapt, atât în Natură, cât și în activitățile
omenești obișnuite.
Descoperirea lui Mandelbroît este fundamentală pentru
exercițiul nostru teoretic, în sensul că ea poate întemeia atât între –
barea fundamentală de cercetare, cât și ipoteza de lucru.
Exemple de confirmare ale acestei logici fractale în lumea soci –
alului uman pot fi continuate. De astă dată încercăm să provocăm,
alături de geometria fractală a naturii, genetica și neurologia, cu
ultimele ei măsurători cu tehnologia rezonanței magnetice nuclea –
re cu imagistică funcțională, care au dat peste cap mai tot ce știam
despre creierul nostru. Două sau mai multe creiere sunt vizate, de
fapt, în exemplul următor.
2.1. Genetica și legea fractală
Conform uneia dintre teoriile genetice contemporane propuse
de H. Dawkins în Gena egoistă (2016), selecția naturală a genelor
15 Vezi Ron Eglash, African Fractals: Modern Computing and
Indigenous Design , Rutger University Press, 1999, https://www.amazon.com/
African-Fractals-Modern-Computing-Indigenous/dp/0813526140

84 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 85
care încorporează variațiuni avantajoase pentru individ nu va
avantaja indivizii care trăiesc mult, sunt exemplare superbe în in –
teriorul comunității lor și sunt sănătoși pe tot parcursul vieții, ci a
acelor indivizi care (i) trăiesc destul de mult ca să își transmită cu
succes genele către o generație nouă, (ii) primesc de la generația
anterioară genele fără modificări și (iii) au cât mai mulți urmași
posibil.16
O teorie fundamental diferită propune E. O. Wilson în Cucerirea
socială a Pământului (2015): evoluția speciilor cu un înalt grad de
socialitate are ca mecanimse de reglaj selecția individuală – în ca –
drul grupului și selecția grupală . Selecția individuală se referă la in –
teresul pentru propria reproducere sau viață. Istoria speciilor este
dominată însă de selecția grupală , observă Wilson.17 Au folosit în
avantajul lor selecția naturală doar speciile care au reușit angajarea
unui grad înalt de altruism – membrii lor au acceptat sacrificiul in –
dividual pentru transmiterea genelor proprii în urma și de diferite
grade de rudenie dar și prin simpli membri ai grupului. Speciile
care au „cucerit Pămâtul” , observă Wilson, au în comun două ca –
racteristici:1. au sisteme sociale foate complexe – diviziune socială
a muncii, altruism social inter și intra-grupal, sisteme de apăra –
re/expansiune etc.; 2. grupurile cu grad ridicat de comportament
16 P . Dawkins, Gena egoistă , Humanitas, București, 2016. Teoria lui
Dawkins favorizează selecția individuală și comportamentul egoist: un com –
portament ce pare la prima vedere altruisteste, de fiecare dată, o formă mascată
a comportamentului egoist. Wilson accentuează exact contrariul – importanța
comportamentuli social (altruismul, cooperarea socială) în selecția naturală;
vezi E.O. Wilson, Cucerirea socială a Pământului , Humanitas, București, 2015,
pp. 135-136; 137; 140; 167-169; 290-291. Vezi și Dawkins, op.cit, pp. 3-6; 38;
57-63; 84-90; 121-122; 159-160
17 E. O. Wilson, Cucerirea socială a Pământului , op.cit., pp. 135-136:
doar 15 specii din 2600 de familii taxonomice de insecte cunoscute – ma –
joritatea fiind furnici, albine, viespi, termite, care si-au început istoria acum
aprox. 120 de milioane de ani au ajuns să „cucerească social” Pământul, iar
între vertebratele mari doar omul este „cuceritor social” al Pământului. altruist intern au învins grupurile și populațiile în care dominant
era comportamentul individualist.
Oricare ar fi teoria configurată pe legea darwinistă a selecției
naturale, observăm că ea este direct legată de o „gramatică frac –
tală”: în transmiterea genelor ca impeativ natural individual al
selecției egoiste, de fiecare dată individul urmărește să își gene –
reze/transmită genele sub principiul fractal al auto-similarități –
replicarea sa în viitor în urmași, cât mai aproape de el însuși. La
un alt nivel, „gramatica fractală” este și comportamentul altruist
al comunităților – selecția grupală, în interiorul cărora indivizii
acționează sub un instinct social de conservare, care favorizează
cooperare și construcție, eventual, planificate, cu proiect – cum
este cazul lui homo sapiens sapiens .
Dincolo de acest efect de reproducere individuală, în con –
textul logicii fractale ca exercițiu de auto-similaritate în proce –
se de dezvoltare, creștere, înmulțire, cum se poate explica faptul
că fiecare specie și fiecare rasă din cadrul speciei umane are un
comportament pozitiv accentuat față de membrii propriei specii/
rase?
La un alt nivel – înțelepciunea populară a sintetizat în
enunțuri simple experiențe sociale speciale pentru această logică
a auto-similarității.
(i) „Sângele apă nu se face. ” – proverbul românesc nu are nici
o valență anatomică ori de concluzie a cine-știe-cărui experiment
alchimic eșuat; în fapt, el se referă la un comportament social a
cărui constantă a fost sintetizată în enunț: ne comportăm pozitiv
față de rudele noastre apropiate, de presupus fiind că vom alege să
sprijinim rudele mai apropiate decât pe cele mai îndepărtate – în
situații limită vom proteja mai degrabă fratele decât un văr de-al
doilea, ori părintele decât vecinul.

86 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 87
Desigur, nu sugerăm că poporul român a creat proverbe și zi –
cători cu temeiuri de genetică moleculară încă înainte de apariția
conceptului „genă” ori înainte chiar de teoria darwinistă. Putem
spune însă că, această constantă socială prinsă metaforic în pro –
verbul despre sânge și apă este rezultatul unei experiențe sociale
îndelungate, enunțată de un membru al unei comuntăți la un mo –
ment dat și intrată apoi în tezaurul de înțelepciune populară cu rol
de utilitate socială.
Această descoperie „behavioristă” prin identificarea unei con –
stante în comportamentul uman a fost probată prin cercetări
științifice contemporane de genetică:
a.) în sensul teoriei selecție naturale și a științei geneticii , ati-
tudinea pozitivă față de rude este dată de faptul că în ele vedem
probabilitatea mai mare de transmiteregenelor noastre ca indivizi
(selecția naturală) și de transmitere a genelor noastre ca specie/rasă
(selecție socială);
b.) în sensul geometriei fractale a Naturii , comportamentul pozi –
tiv față de rudele noastre sau semeni – membrii din aceeași comu –
nitate sau rasă – este natural pentru că el se subsumează unei legi a
asocierii cu persoanele similare (cele mai apropiate genetic nouă).
Fără a susține că avem de-a face cu o teorie universală, credem
că e întemeiată concluzia potrivit căreia Legea fractală stă la baza
proceselor de creștere și evoluție a comunităților cu un înalt grad de
eusocialitate , care implică altruism reciproc generalizat, nu doar al –
truismul limitat, legat de gradul de rudenie.
Orice grup social care se desprinde dintr-o comunitate mai
largă în situații de suprapopulare sau reducere a resurselor de
supraviețuire în spațiul de existență tinde să ia cu el reguli, me –
canisme, structuri de autoritate/supunere etc. ale comunității de
proveniență – nimic altceva, de fapt, decât executarea unui pro –
gram fractal la nivelul unui instinct social: crearea progresivă de replici mai mici printr-un exercițiu de auto-similaritate. Fără a fi
nevoie să trecem la nivelul disputei neoevoluționiste privind în –
tâietatea selecției egoiste în raport cu selecția grupală, observăm
că Legea evoluției speciilor se întemeiează pe un program fractal
de execuție bazat pe auto-similaritate: (i) când spunem că „ind –
vidul își transmite genele” formulăm un enunț echivalent cu cel
legat de crearea unei replici cât mai apropiate de propria structură;
(ii) când spunem că selecția grupală domină selecția individuală,
spunem că atunci când avem de-a face cu un conflict între două
grupuri, comunități ori specii pentru resurse, cel/cea care va în –
vinge va fi specia sau grupul în care comportamentele de coopera –
re/altruiste sunt mai frecvente și generează acțiuni unitare, chiar
de proiect, în confruntarea cu adversarii lor pentru resursele de
supraviețuire.
Unitatea socială generală (gradul de coeziune) a/al Grupului
este dată de numărul și calitatea actelor de unitate socială între
membri și sub-grupuri ca Părți ale unității întregului Grup . Logica
acestei evoluții nu este legată de nimic altceva decât de o lege a
controlului Întregului asupa acestor fractali – extensii simila –
re ale Întregului: Grupul este cu atât mai eficient cu cât Unitatea
de acțiune se regăsește în cât mai multe dintre comportamente –
le sub-grupurilor și indivizilor atunci când aceștia concurează cu
o altă specie sau grup pentru resursele de supraviețuire. Orice
nouă interacțiune socială (cooperare) care apare în Grup va re –
flecta Unitatea Grupului – în sens de replică auto-similară . Cu cât
aceste noi sub-diviziuni care sunt secvențe în procesul de creștere
a grupurilor sociale sau a comunităților sunt mai asemănătoare
cu Întregul, cu atât funcționalitatea Întregului este mai eficientă.
Limita de creștere-expansiune a Grupului pare să fie oferta mediu –
lui de existență în resurse de supraviețuire (nu cu limită la infnit,
precum cea a modelelor matematice fractale).

88 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 89
La un nivel mai larg al lumii vii, faptul că o nouă creangă apare
în copac sau un nou mușu/roi de furnici ori albine se creează din
copacul, respectiv, mușu/roiul originar este explicabil prin ideea
de control și auto-protecție. Copacul are în informația sa geneti –
că regulile și trăsăturile ființării și ale dimensiunilor sale pe care,
astfel, le rulează, iar noua creangă îi asigură stabilitate mai mare
și poate fi controlată mai ușor de Întregul care se replică, astfel,
în Parte. Mușu/roiul își creează fractali pentru protecție împotriva
unei depășiri a numărului de membri pe care îi permite comunita –
tea socială în condiții de mediu, resurse și auto-reproducere ideale.
2.2. Inteligența socială și legea fractală
Contextul de funcționare în logica fractală a mobilizării de si –
militudini pentru învățare ori comunicare între două sau mai multe
creiere arată că, pentru a ne înțelege trebuie să participăm la un
adevărat „exercițiu inconștient de similitudine” în comportamen –
tele noastre – „sincronicitate” îi spun neurologii.De exemplu, cu cât
două sau mai multe persoane reu șesc să participe la fenomenul sin –
cronicității și al armonizării mi șcărilor și gesturilor lor non-con ști-
ente, cu atât mai eficentă și mai plăcută este relația de comunicare-
cooperare dintre aceș tia:
„O astfel de rezonanță pare înnăscută în sistemul nervos uman:
chiar și în pântecul mamei, fătul î și sincronizează mi șcările în funcție
de ritmul vorbirii umane, deși nu o face și în funcție de alte sunete.
Bebelu șii își potrivesc durata și momentul de începere a gângurelii
cu ritmul cuvintelor mamei. Sincronia dintre un bebelu ș și mama
lui sau dintre doi străini care se întâlnesc pentru prima oară trimite
mesajul: „ Sunt cu tine ” – un implicit Continuă, te rog . ” – (subl.ns.) 18
18 vezi Daniel Goleman, Inteligența socială. Noua ș tiință a relațiilor
umane , Curtea Veche, Bucureș ti, 2007, pp. 43-44, de unde luăm exemplul cu Cercetătorii suportului emoțional al inteligenței sociale au
observat un fenomen care ne scapă tocmai pentru că este non-
conștient, deși îl practicăm cotidian: pe măsură ce ne apropiem de
sfârșitul unei conversații, ritmurile anteriror sincronizate cu cel/cea
cu care discutăm încep să se desincronizeze; acesta e un mesaj pe
care creierele noastre emoționale îl transmit pentru întreruperea
interacțiunii; dacă însă nu reu șesc să se sincronizeze de la început,
comunicarea dintre noi eșuează – vorbim în acela și timp, apare ne –
liniște și grija privind exprimarea și comunicarea cu partenerul/a
de dialog etc.
Neocortexul – cel care comunică în mod con știent are nevoie
de un suport al creierului emoțional , de dincolo de cuvinte, care
transmite mesajul non-verbal sortit eș ecului dacă suportul lui ne –
văzut, emoțional nu este de aceea și natură sau nu emite pe aceea și
lungime de undă ca a interlocutorului sau interlocutorilor.
Acesta este exemplul unui caz în care încercăm să „exportăm
similarul” ori să participăm la un exercițiu de similaritate, de tip
non-conștient.
Geometria fractală descoperită de matematicieni are un solid
temei științific. Ea se manifestă însă și ca o gramatică fractală a so –
cialului , pe care o probează diferite discipline ale științelor umanis –
te, medicale, biologice etc.. Suntem deci dincolo de intuiția logicii
fractale , pe care am folosit-o în Anti-Prefață.
Un test în plus dat logicii auto-similarității, pe care o vom utiliza
în spațiul social-politic internațional, ar duce la întărirea suportu –
lui acestui tip de abodare a umanului. Teoria „genei egoiste” din pa –
radigma neoevoluționistă pare o provocare suficient de rezonabilă
în acest moment, cu atât mai mult cu cât promotorul ei principal
nevoia de sincronicitate a creierului emoțional atunci când este angajat într-un
proces de comunicare reușită cu una sau mai multe persoane.

90 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 91
refuză ideea de comportament altruist – deci de funcționre și că –
utare de simili-comportamente în comuniarea și transmiterea de
informație în plan social.
Ne referim la P . Dawkins, care, în Gena egoistă (2016), operează
cumva autonom de teoria darwinistă, prin translatarea unei legi
„ultime” de explicare a istoriei și evoluției speciilor, dinspre selecție
naturală și adaptabilitate spre suportul genetic al schimbărilor și
conservării-adaptării individuale. Ideea cărții sale este că
„(…) noi, ca și celelalte animale, suntem ni ște ma șini, create de
genele noastre. Ca și gangsterii de succes din Chicago, genele noas –
tre au supraviețuit, în unele cazuri timp de milioane de ani, într-o
lume extrem de competitivă. Acest fapt ne îndreptățeș te să presu –
punem că genele noastre posedă anumite însu șiri. Voi demonstra
că o însu șire predominantă, la care trebuie să ne a șteptăm în cazul
unei gene reu șite, este un egoism nemilos. Acest egoism al genei
va da na ștere, cel mai adesea, egoismului în comportamentul indi –
vidual. Cu toate acestea, după cum vom vedea, există împrejurări
speciale, în care o genă î și poate atinge cel mai bine scopurile sale
egoiste, adoptând o formă limitată de altruism, la nivelul animale –
lor privite ca organisme individuale. „Speciale” și „limitată” sunt
cuvinte importante în fraza anterioară. Oricât de mult am vrea să
credem altcumva, iubirea universală și bunăstarea tuturor speciilor
laolaltă sunt, din punct de vedere evoluționist, concepte fără sens. ”
Adică, putem vorbi despre „mașini create de genele noastre” ,
care își caută producerea similarului – un export permanent de re-
plică spre generațiile viitoare – în acord cu legea auto-similarității
din logica fractală. Generațiile viitoare ale aceleiași specii sunt
„simili-generații” , am putea spune. În situațiile de „aparent
altruism”19 comportamentul „căutării similarului” și întemeierii
19 Socio-biologul E.O. Wilson argumentează în Cucerirea socială a
Pământului …, op.cit., pentru situații reale de altruism social, care este susținut de Întreguri sociale bazate pe similitudini între membri – Părți ale
Întregului este deci la fel de evident.20
3. Fractal sau „Constructal”: greșește Mandelbrot direcția de timp?
Românul Adrian Bejan este unul dintre primii 100 cei mai citați
ingineri ai lumii.21 Teoria lui este de un interes aparte pentru noi din
și de alte descoperiri recente în neuroștiințe. Cercetările prin RMN cu
imagistică funcțională defășurate recent par să probeze existența unui „creier
social” alcătuit din rețele neurale care lucrează organizat și co-evolutiv din
diferite părți ale creierului uman.
20 Cf. P . Dawkins, Gena egoistă …, op.cit., pp. 2-3; vezi Cucerirea socială a
Pământului …,op.cit, pp. 172-173; 181; 288-289. Pentru „ harta creierului social”
care include și zonele responsabile de empatie, putem da reperele următoare:
1. aria prefrontală – cortexurile orbito-frontal și cingulat anterior; 2. zona
subcorticală – amigdala; 3. sisteme de circuite care se activează în funcție de
tipul activităților în care ne angajăm – 3.1. cand vorbim cu o persoană și avem
o imagine comună despre lucruri pe care le știm amândoi, se activează neuronii
oglind ă din cortexul prefrontal și din zonele parietale; 3.2. alți neuroni în oglin –
dă se activează când observăm mișcările unei persoane atunci când vorbește
– limbajul gestual care face parte din conversație; 3.3. atunci când observăm și
răspundem la mesajele emoționale din vocea unei persoane, neuronii oglindă
impulsionează sistemul de circuite ce conectează insula și cortexul premotor
la sistemul limbic, în special la amigdala. Pe masură ce conversația continuă,
conexiuni de la amigdală spre trunchiul cerebral ne controlează răspunsurile
autonome – ex. Dacă devine intensă conversația, ni se mărește pulsul pentru că
pulsul e controlat în această parte a creierului; 3.4. neuronii din aria fusiformă,
zona temporală, se activează la citirea emoțiilor de pe chipuri și la recunoașterea
fețelor; 3.5. zone ale creierului numite somato-senzoriale se activează când se –
sizăm starea interioară a cuiva și atunci când ne raportăm la răspunsul nostru
interior gnererat de starea de bucurie sau de tristețe a persoanei repsective; 3.6.
în momentul în care noi răspundem la aceste stări emoționale în mod explicit,
se activează nuclei ai trunchiului cerebral, care activează nervii faciali, care, în
final, generează o anumită mimică – încruntare, zâmbet, mărirea ochilor a mi –
rare etc.; cf Daniel Goleman, Inteligența socială. Noua ș tiință a relațiilor umane ,
Curtea Veche, Bucureș ti, 2007, pp. 43-44; 21-22
21 Născut la Galați în 1948, la vârsta de 19 ani s-a stabilit în SUA, iar
în 1975 și-a luat doctoratul la Massachusetts Institute of Technology. În pre –
zent, este profesor distins J. A. Jones la Universitatea Duke, Carolina de Nord,

92 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 93
pricina atitudinii de respingere a teoriei fractale, căreia îi propune
o replică prin ceea ce el numește „Legea constructală” , al cărei sens
este cumva opus celei de decompoziție fractalică – ea se referă la un
fenomen de curgere în Natură, de creștere și organizare lanivelul
structurilor amorfe și în lumea viului deopotrivă. Bejan propune
deci o lege de construcție și nu de „fractalizare” (fractus=frângere)
pentru a explica procesele din Natură:
„Atât prin organismele vii, cât și prin structurile fizice neînsu –
flețite circulă felurite fluide: apă, aer, sevă, sânge, fluxuri electrice
și calorice. În tranzitul lor, fluidele au tendința de a curge mai u șor,
pe căi de mai mare acces. ”
Legea constructală propusă aici oferă dimensiunea de profun –
zime a Legii selecției naturale și conservării din teoria evoluției:
„În biologie, ne-am obi șnuit cu gândul că supraviețuieș te întot –
deauna organismul cel mai bine adaptat. Dar „cel mai bine adaptat”
are, din perspectiva legii constructale, un sens fizic clar: este acel
design animal în interiorul și exteriorul căruia curenții curg cel mai
ușor, iar curgerea locomoției animale este cea mai eficientă, asigu –
rând funcționarea motorului viu cu un consum mai mic de energie,
deci de hrană. ”22
la Departamentul Inginerie Mecanică și Știința Materialelor. A publicat pes –
te 470 de lucrări ș tiințifice, 23 de cărți, este membru în numeroase asocia –
ții și organisme profesionale, doctor honoris causa la 15 universități. După
numărul de citări, se află între primii 100 de ingineri ai lumii; cf National
Geographis, Cristian Lascu, Interviu, http://www.natgeo.ro/dezbateri-globale/
omul-si-viata/9186-natura-e-constructal
22 Vezi Adrian Bejan, „Natura e constructală” , interviu de Cristian Lascu,
National Geographic Romania, http://www.natgeo.ro/dezbateri-globale/
omul-si-viata/9186-natura-e-constructal. Ultima carte și teoria pe car eo pro –
pune inginerul român oferă prilejul unei conferințe la Academia Română în
2017: Adrian Bejan, The Physics of Life, The Evolution of Everything , St. Martin’s
Press, New Y ork, 2016. Vezi și portalul teoriei: http://constructal.org/.The
10th Constructal Law & Second Law Conference (CLC2017) – conferința va Ideea pe care construiește Bejan are un sens aparte: este anti –
empiricistă – adică pornește, și teoria fractalilor, de la niște modele
abstracte – matematice, respectiv, de inginerie. Altfel spus, teoria
sa a început să se construiască în momentul în care a observat că
structurile arborescente din teoriile empiriste asupra naturii sunt
asemănătoare cu structurile desenate de el în laborator iar cele
două categorii de realități se întemeiază în ambele cazuri pe același
principiu:
„Când am descoperit structurile arborescente bazate pe prin –
cipiul enunțat mai sus, în 1995, nu aveam cunoș tințe de geometrie
fractală. În mica mea lume inginerească nu era nevoie de a șa ceva.
Atunci, ca și acum, eu desenez cu mintea mea, cu hârtie și creion,
nu cu algoritmi. Într-o zi, studentul meu la doctorat Marcelo Errera
(acum profesor la Universitatea din Parana, Brazilia) mi-a spus des –
pre o carte cu desene foarte asemănătoare cu ale mele. Era lucrarea
lui Mandelbrot, Fractal Geometry of Nature („Geometria fractală
a naturii”). Am aflat atunci care era originea cuvântului fractal al
lui Mandelbrot: verbul latin frangere, care înseamnă exact acela și
lucru ca în română: frângere. Acest cuvânt arată o transformare în
timp a obiectelor: ai un băț și, pac!, faci din el două bețe mai mici
și așa mai departe. Imediat i-am spus lui Marcelo că Mandelbrot a
greșit direcția de timp în latină: în loc de frangere, trebuia verbul
construere (pentru că natura construieș te, nu face țăndări), de unde
constructal, nu fractal. În plus, prin definiție, un obiect fractal este
generat de repetarea unui algoritm de fracționare, de un număr in –
finit de ori. Dar iată, dacă algoritmul se repetă de un număr finit de
ori, obiectul „frângerii” nu mai este fractal, ci euclidian. De exem –
plu, arborele pulmonar se ramifică numai de 23 de ori. Arborii din
fi găzduită de Academia Română pe 15-17 mai 2017, București, vezi webite-ul
conferinței: http://clc2017.eu/

94 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 95
pădure sau sistemele hidrografice se ramifică și mai puțin, ca în de –
senele constructale. Deci, natura nu este fractală, ci constructală. ”23
Perspectiva pe care o propune Teoria constructală este, neîndo –
ios, interesantă. Cu atât mai interesantă cu cât contestarea logicii
fractale vine tot dinspre zona științelor exacte – mai precis, fizica și
științele inginerești. Ambele par să ofere un fel de cheie universală
de înțelegere a Universului și, în particular, a Naturii – structuri
amorfe și lumea viului, până la structurile sociale umane. Ca și
teoria fractală, teoria constructală vine dinspre lumea principiilor
abstracte – este creată independent de lumea empirică și – de aici
– suportul de adevăr reclamat prin invocara principiilor care legiti –
mează ceea ce definim drept „știință” .
Orice analiză care folosește o teorie sau alta este, în ultimă
instanță o problemă de opțiune: te situezi în paradigma fractală ori
în paradigma constructală? Poate, ignoranța deplină în domeniul
științelor inginerești și lipa de cunoștințe aprofundate despre teo –
ria constructuală împing opțiunea noastră spre teoria fractală în
analiza modernizării românești. În ultimă instanță, orice opțiune
teoretică riscă să devină sau să ajungă să se întemeieze pe o convin –
gere – o credință, chiar, potrivit căreia fenomenul de analizat sau
realitatea pe care o cercetăm pot fi explicate mai bine prin interme –
diul unei abordări decât a alteia.
Deci modernizarea, democratizarea românească și dinamica
ideii liberale în sud-estul Europei par mult mai ușor de explicat
prin intermediul teoriei fractale, în varianta originară a geometriei
fractale a naturii , din care derivăm o gramatică fractală a socialului .
Desigur, suntem de acord cu autorul, putem opera cu intuiții
ale ale acestei noi teorii în spațiul social-uman – să vedem ce spune
Legea constructuală :
23 Ibidem.„Pentru ca un sistem macroscopic de mărime finită să supravie –
țuiască în timp, configurația sa trebuie să evolueze astfel încât să ofe –
re cel mai bun acces pentru curenții care curg prin el. ”
Legea constructală este intuitivă pentru organisme vii, dar
pare dificil de operat cu ea în situații sociale: cum vorbim despre
„curenții” și „fluidele” care țin oameni împreună în organizații și
comunități de diferite dimensiuni?
La acest nivel Legea constructală pare mai degrabă contra-in –
tuitivă din pricina unui sistem conceptual care este străin sociolgi –
ei: putem discuta despre interesul comun și dorința de putere care
unesc membrii unui partid politic în calitate de asociație volunta –
ră în termeni de „fluide” și „curenți”? Altfel spus, limbajele – for –
mele si simbolurile prin care comunicăm despre această logică a
Realității – nu sunt lesne convertibile deși, ideea relației, structuri –
lor, și organizării constructale a unui Întreg pare perfect coerentă în
descrierea Naturii sau a unei părți a acesteia.
La limită, putem spune, de exemplu, că dorința de profit a agen –
tului capitalist este „fluidul” care a generat și a întreținut expansiunea
capitalismului occidental spre sud-estul Europei în secolul al XIX-lea.
Dar efortul de a converti un limbaj al științelor inginerești în limbaj
al științelor social-politice este mai mare decât pare la prima vedere.
Aparte faptul că atunci când vorbim despre Metropola occi –
dentală care își creează structuri-replici în margine pe principiul
auto-similarității, pentru a le integra ca Periferie, ne referim, de
fapt, la un fenomen de construcție , nu de distrugere: un organism
social-politic și economic este surprins în procesul de creștere ge –
nerat fie de o lipsă de piețe (scăderea profitului), fie de o tendință de
expansiune pentru a acumula din ce în ce mai mult profit – o lege
economică ușor de intuit.
În concluzie, teoria fractală în varianta originară – geometria
fractală a Naturii , din care derivăm gramatica fractală a socialului ,

96 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 97
a cărei lege de auto-similaitate o observăm și la nivelul relației din –
tre Metropolă și Periferie este umbrela teoretică cea mai largă pe
care o asumăm în toate cele patru părți, în care prezentăm cerce –
tarea noastră.
Poate, pentru un ultim argument al opțiunii noastre, Aristotel
ar putea să ne ajute cu teoria statului, definit în relație directă cu
zoon politikon – animalul social care se naște cu instinctual de a
trăi în comunități organizate: se pare că o gramatică fractală a poli –
ticului poate exprima mult mai ușor ideea tipului special de relație
dintre Stat și Individ, în raport cu o „gramatică de tip constructal” .
4. Aristotel: teoria statului, natura umană
și gramatica fractală a politicului
Dacă vom reuși să demonstrăm că evoluția ideii liberale în
cadrele democrației liberale în Periferia Europei și cu suportul
unui capitalism prădalnic se face în logică fractală, atunci trebu –
ie să acceptăm că legile de evoluție celemai durabile în timp ale
socialului sunt cele care preiau și convertesc în istoria societăților
și comunităților umane o logică a Naturii. Căci, știm (în afara
neoevoluționismului post-darwinist, desigur) de la Aristotel că
„Natura nu creează nimic fără scop” . Iar Statul se regăsește, în baza
acestei legi a logicii fractale, în fiecare dintre membrii săi, așa cum
indivizii care îl compun se regăsesc în Stat ca cea mai eficientă din –
tre formele istorice de asociere:
„Din toate acestea se vede că statul este o instituție naturală și
că omul este din natură o ființă socială, pe când antisocialul din
natură, nu din împrejurări ocazionale, este ori un supraom ori o
fiară… Totodată, este clar de ce omul este o ființă mai socială decât
orice albină și orice ființă gregară; căci natura nu creează nimic fără
scop. Însă grai are numai omul dintre toate vietățile.Vocea (nearticulată) este doar semnul plăcerii și al durerii, și
există și la celelalte vietăți, căci natura lor se ridică numai până aco –
lo, să aibă simțirea plăcerii și a durerii și a o semnifica unele altora,
pe când limba serveș te a exprima ce este folositor și ce este vătă –
mător, precum și ce este drept și nedrept. Ș i această însu șire este
caracteristică omului, spre deosebire de toate vietățile, a șa că singur
el are simțirea binelui și a răului, a dreptului și a nedreptului și a tu –
turor celorlalte stări morale. Comunitatea unor ființe cu asemenea
însușiri creează familia și statul.
Și este clar că din natură statul este anterior familiei și fiecăruia
dintre noi; căci corpul trebuie să existe mai înainte de organe, și su-
primându-se corpul, nu va fi nici picior, nici mână, decât numai cu
numele, precum se poate numi mână, o mână de piatră; căci fiind
stricată va fi tot mână (însă numai cu numele), căci toate lucrurile
se determină prin menirea și prin puterea (de a împlini această me –
nire), a șa că dacă nu mai sunt acelea și, nu se poate zice că au aceea și
fire, ci doar acela și nume.
Așadar, este clar că statul este din natură anterior individului,
căci întrucât individul nu-și este suficient, el este față de stat ca mă –
dularele unui corp față de acesta, iar pe de altă parte dacă nu poate
ori nu are trebuință să se întovără șească în societate din cauza su –
ficienței sale, atunci nu este membru al statului, ci ori fiară, ori un
zeu. ”24
Reluând semnificația textului aristotelic, obsevăm că, la o altă
scară și într-o altă perspectivă, ea nu pare deloc străină logicii
neo-evoluționiste, cu peste două milenii înainte de post-darwi –
nism. Aristotel este compatibil – în același text – cu logica fracta –
lă bazată pe principiul auto-similarității, indiferent din ce direcție
privim analiza lui despre relația Stat-Individ: pornește de la
24 Aristotel, Politica , Editura Cultura Națională, Bucurști, 1924, p. 3.

98 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 99
individul-Parte, către stat – Întregul, a cărui funcție este de a regla
resursele umane naturale ce pot asuma „scopuri contrarii” celor ale
Binelui și Dreptății:
„Așadar, din natură există în toți instinctul pentru o asemenea
comunitate; și cel dintâi care a orânduit-o a fost autorul celor mai
mari bunuri. Căci, după cum omul în perfecțiunea sa este cea mai
nobilă dintre ființe, tot astfel, lipsit de lege și de dreptate, este cea
mai rea din toate: căci cel mai groaznic lucru este nedreptatea în –
zestrată cu arme; însă omul se na ște având ca arme fireș ti inteli –
gența și voința fermă, care sunt foarte proprii a fi întrebuințate în
scopuri contrarii. ”25
Natura nu face exces în nimic din lumea viului iar logica ei
este de o cruzime „obiectivă” , dacă ne permiteți termenul: rezistă
în timp doar ceea ce este eficient și răspunde cel mai bine Legii
Naturale a selecției speciilor. „Restul” ajunge în lista uriașă a speci –
ilor dispărute în milioane și milioane de ani: Logica Naturii este o
logică a eficienței și a simplității. Poate că o astfel de logică trebuie
să căutăm în logica socialului, care, la prima vedere, pare cu mult
mai complicată tocmai pentru că se referă la o specie ce a reușit să
controleze o bună parte din legile Naturii și să le pună la treabă în
favoarea sa. Poate că lucrurile sunt mai simple decât teoriile noas –
tre despre istoria capitalismului și evoluția societății.
Nu cumva sub legile socialului, ale economicului și ale politicu –
lui găsim un alt spațiu de întemeiere în Legea Naturală?
(i) Comunitățile și societățile, în general, au avut în istorie ade –
vărate „intuiții colective” greu de explicat pe cale opțiunii/deciziei
liber-raționale, prin care au reușit adesea să elimine comporta –
mente sociale și sancțiuni care ar fi generat propria disoluție. În
epoci istorice diferite, comunitățile – indiferent de forma lor de
25 Aristotel, Ibidem; https://www.scribd.com/doc/3046109/Aristotel-Politica. organizare – au găsit soluții la una dintre cele mai periculoase
legi sociale pentru întreaga comunitate: legea răzbunării de sân –
ge. Antropologii arată că puține societăți au acceptat mecanismul
răzbunării de sânge – intuiții sociale specifice fiecăreia rezolvând
problema pe altă cale decât „crimă contra crimă” . Este probabil
ca mulți dintre noi să fi auzit ori văzut în mass media cel puțin o
situație în care o persoană din familia îndurerată cerea ori sugera
cumva reciprocitatea crimei. Asta în condițiile în care de mii de ani
comunitățile au găsit o soluție eficientă la legea răzbunării de sânge,
ce le proteja de o spirală a violenței care, din aproape în aproape,
duce la un război auto-distructiv: Statul ca instituție pentru ad –
ministrarea violenței legitime pe un teritoriu determinat, cum ar
spune Max Weber. Statul reprezintă, evident, cea mai longevivă și
mai eficientă cale de rezolvare a unei astfel de probleme sociale.
Științele politicului vorbesc despre factori și căi, condiții de apariție
a Statului ca operă a Rațiunii și răspuns dat de comunități nevoilor
sociale. Teoreticienii contractualiști vorbesc despre apariția statului
în aceeași perspectivă rațională a „contractului social” . În termenii
în care am formulat noi problema unor Legi ale Naturii, nu cumva
Statul a apărut și a rezistat atât de mult în istoria speciei noastre
tocmai pentru că el preia-imită-se întemeiază pe o Lege Naturală
a auto-similarității – are adică drept suport o gramatică fractală ?
Altfel spus, nu cumva ar trebui să reluăm, cu tehnologia ultraso –
fisticată a rezonanței magnetice nucleare cu imagistică funcțională
de azi, ideea prăfuită a lui Aristotel, conform căreia omul este zoon
politikon – adică, el este din natură o ființă socială și se naște cu
instinctul de a trăi în comunități organizate?
În fond, multe lucruri de care nu eram conștienți că sunt re –
cursive – de exemplu, sistemul de vase sanguine și vase pulmonare
– am aflat dintr-o dată că aparțin de o geometrie fractală a Naturii
și că această geometrie fractală nu este compusă doar din obiecte

100 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 101
amorfe, ci, din lucruri, fenomene, procese ale lumii vii? Arborii și
ferigile sunt obiecte ale lumii vii care pot fi modelate pe calculator
și au aceeași logică recursivă în care Arborele se regăsește în fiecare
dintre Ramurile sale – imaginea nu este perfectă, desigur, dar ra –
mura unui copac este rezultatul unui exercițiu de auto-similaritate
care face parte din programul înscris în linia genetică de creștere și
evoluție a Arborelui.
Există arhitecți care creează în geometrie fractală clădiri eco –
logice, artiști care folosesc logica fractală în modă, fractalis –
mul regăsindu-seîn rețelele de funcționae ale vaselor capilare.
Informaticienii folosesc această logică a auto-similarității în sis –
teme de redare grafică pe computer iar cinematografia a preluat
geometria fractală pentru efecte speciale – există deja pe internet
software programat să lucreze cu această logică fractală și care ge –
nerează fractali – tot ce trebuie făcut este să schimbi funcția care
operează fractalul și să alegi culorile iar progamul va construi pe –
isaje fractale; așa cum alte programe software sunt create să poată
genera muzică fractală. O dată descoperite și aduse în domeniul
software din matematică, funcțiile auto-similare au devenit parte
din arta computerizată – o artă ce nu face nimic altceva decât să
utilizeze o funcție matematică a cărei formă Mandelbrot a desco –
perit-o ca existentă în lumea amorfă și în lumea vie dimprejurul
nostru de milioane și milioane de ani.
(ii) În termenii cercetării pe care o propunem, această situație
de explicare a legilor sociale – legea de expansiune a capitalismului
european, nu cumva are – în jos – o altă lege de întemeiere, între
Legile Naturii?
Dacă logica fractală poate fi identificată și este utilizată în mo –
delarea pieței de bunuri și servicii, în modelarea pieței bumbacului
– lucru pe care Mandlebrot îl făcea din 1954 deja, în activitatea se –
ismică și în modelarea comportamentului de cumpărae-vânzare pe piața acțiunilor, traiectorii de corpuri cerești ori creșterea plantelor,
nu cumva această Lege a Naturii care susține dezvoltarea plantelor
și a organismelor poate fi identificată și la nivel social ori politic?
Oare ideea aristotelică potrivit căreia STATUL ESTE
ANTERIOR INDIVIDULUI – nu înseamnă, de fapt, în logică frac –
tală: „Statul se regăsește în fiecare individ”? În termenii lui Aristotel,
indivdul se naște cu instinctul de a trăi în comunități organizate,
precum familia și satul – Statul fiind forma superioară și eficientă
de organizare în care poate fi practicată Virtutea și Dreptatea.
5. Legea fractală a Naturii –
legea de expansiune a capitalismului european?
Dacă această geometrie fractală poate fi identificată drept con –
stantă a multor procese de creștere și dezvoltare din Natură – re –
gulile și procesele ei nu pot fi regăsite și în unele domenii ale isto –
riei comunităților umane în general, ale evoluției ideii liberale în
sistemul mondial modern, ca element al expansiunii capitaliste, în
particular?26
26 Am văzut logica fractală în lucrări pentru modernizarea și
reconstrucția orașelor, aș cum putem identifica (i) logica fractală în biologie –
o geometrie formelor vii – G.B., West, J.H. Brown, B.J. Enquist, The fourth di –
mension of life: fractal geometry and allometric scaling of organisms, Science,
1999, Jun 4; 284(5420): 1677-9: conform autorilor, există rețele fractale în bi –
ologie, prin care se înzestrează lumea formelor vii cu o adevărată „a patra di –
mensiune”; geometria fractală se regăsește în biologie, de asemenea, la nivelul
organismelor care prezintă aceste structuri și cărora Natura a avut tendința de
a le maxmiza capacitatea metabolicăprin maximizarea suprafețelor de schimb
cu mediul, minimizând scalar distanțele de transport și timpul de transport
al substanțelor la nivel intern. De exemplu, fiecare nerv este o reproducere a
întregului sistem nervos – o imagine în oglindă în care viteza de circulație a
semnalului este foarte mare; vezi și James H. Brown, Toward a metabolic theory
of ecology , Ecology, 85(7), 2004, pp. 1771–1789: 2004 by the Ecological Society
of America, http://www.esa.org/history/Awards/papers/Brown_JH_MA.pdf.

102 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 103
Atunci când vorbim despre capitalism – suport al dinamicii
ideii liberale ca idee politică, ne referim la ceea ce Radu Baltasiu
sesizează în manualul Elemente de sociologie (2004): Capitalismul
nu trebuie înțeles ca economie sau doar în sens de ordine economică .
În sociologia economică weberiană pe care acesta o analizează, ca –
tegoria „capitalism se referă și la un tip de civilizație, la un mod de
structurare a societăților, atât în plan mental cât și la nivelul obiec –
tivării acestuia în cultură, economie etc.. ”
În subcapitolul „Capitalismul politic și capitalismul modern.
Tipurile de orientare spre profit” autorul semnalează diferențele-
cheie între tipuri de capitalism – un capitalism occidental „rațional” ,
centrat pe „acțiunea economică de tip capitalist” (orientarea spre
profit are loc prin speculații financiare, valutare sau prin extinderea
creditului) și „capitalism politic” – atunci cand orientarea spre pro –
fit are loc prin prelevări prădalnice coordonate dinspre sfera politi –
cului, când afacerile sunt garantate politic în situații de dominație
prin forță iar structurile politice sunt implicate în tranzacții nespe –
cifice capitalismului occidental – cel autentic – în care statul se re –
trage din economie, în general, întreprinderea capitalistă orientată
spre profit având propriile ei reguli, diferite de cele ale democrației
liberale care îi constituie cadrul politic de dezvoltare.
Două sunt elementele din analiza lui Radu Baltasiu sunt de
interes aparte pentru cercetarea noastră. Primul se referă la tipuri
(ii) Epidemiologie : Eystein Skjerve, Eystein Glattre, Fractal phenomena and
fractal analysis in epidemiological studies , The Norwegian School of Veterinary
Science, Proceedings of the 11th International Symposium on Veterinary
Epidemiology and Economics, 2006, disponibilă la www.sciquest.org.nz, au
identificat modele fractale în epidemiile de rujeolă și infecții la nivelul co –
lonului sau al intestinului subțire. (iii) Geografie – analiza fomelor de reli –
ef, a țărmurilor, a râurilor – vezi Ion C. Andronache, Ana-Maria Ciobotaru,
The Use of Morphological Theories in Geography , EUROPEAN ACADEMIC
RESEARCH Vol. I, Issue 11/ February 2014, http://euacademic.org/
UploadArticle/280.pdf. de capitalism – este limpede că evoluția ideii liberale în spațiul
Periferiei nu se produce în cadrele unui capitalism „rațional” , în
care orientarea spre profit este independentă de structurile statale
iar legile pieței și ale concurenței ghidează și dinamizează acțiunea
capitalistă. Al doilea element important din Elemente de sociologie
(2004) se referă la forța explicativăîmbogățită pe care o întâlnim
în derivația pe care autorul o face din tipul weberian „capitalism
politic”: capitalismul „irațional” în sens de „capitalism prădalnic” .
Acest tip de capitalism este întemeiat pe un „comportament pră –
dalnic” al instituțiilor economice capitaliste și al instituțiilor poli –
tice: finanța ori capitalul se aliază cu structuri politice și generează
afaceri oneroase care produc tulburări în dinamica economiei –
cum este cazul afacerii Strousberg pentru România celei de a doua
jumătăți a secolului al XIX-lea.27
În acest univers de analiză, dinamica ideii liberale în Periferia
Europei nu este sprijinită de expansiunea unui „capitalism
rațional” în sens weberian ci de un „capitalism prădalnic” , în care
politicul folosește structurile economice și se aliază cu capitalul fi –
nanciar și de producție din Metropolă pentru a controla Periferia
și a obține profit. Ceea ce, în termenii lui Max Weber este echi –
valent cu un capitalism – sau o activitate economică „irațională”
– în sensul că încalcă regulile de funcționare ale capitalismului.
Astfel, un capitalism rațional – Statul se retrage din economie,
ordinea economică este dată de legile pieței, Statul este arbitu și
garant al afacerilor și legalității – se transformă în interiorul fracta –
lului politic pe care Metropola îl creează în Periferie într-un cadru
27 Radu Baltasiu, Elemente de Sociologie. Națiune și capitalism –
Considerații de sociologie românească și weberiană , Editura BELADI, Craiova,
2002; vezi Concluziile autoruluila Capitolul 19: Sociologie economică weberi –
ană. Categorii ale sociologiei economice: capitalismul, pp. 225-243.

104 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 105
instituțional și comportament politic imperfect – auto-replicarea
este imperfectă tocmai pentru a putea prelua surplusul economic
la o altă rată decât cea a piețelor occidentale. Așa cum vom ve –
dea, capitalul financiar și de producție al Metropolei se aliază cu
structurile statului german pentru a garanta profitul companiei
Strousberg, chiar în condițiile în care această instituție capitalistă
a Metropolei lucrează fraudulos și „nerațional” în România. Avem
aici doar una dintre formele de alianță capital financiar-stat, cea –
laltă alianță referindu-se la statul străin al Metropolei aliat cu sta –
tul nou „asistat” să se creeze în Periferie – fractalul politico-admi –
nistativ – pentru a produce profit din eliminarea taxelor vamale în
relațiile comerciale. Problema acestui tip de capitalism prădalnic
este că se centrează pe bugetul de stat al fractalului politic din
Periferie într-un fel în care bugetul de stat al unui imperiu nu per –
mite, de exemplu.
O perspectivă de un interes aparte în utilizare și „jocul” cu
această logică fractală întâlnim la unul dintre cei mai originali gân –
ditori români – un istoric al religiilor care a înglobat legea auto-
simlarității în metodo-logica de analiză a fenomenului religios. Și
nu doar atât.
6. „Jocurile minții”
și logica fractală în analiza lui Ioan Petru Culianu
La intersecția dintre pricipiul auto-similitudinii și „spațiul
Hilbert” cu o infinitate de dimensiuni I.P . Culianu construiește
o perspectivă nouă a teoriei fractale, prin exportul acestei logici
într-un spațiu al modelelor mentale de receptare a realității con –
cret-istorice.Vom urmări în această secțiune nu doar concepția lui
Culianu, ci și aplicări ale logicii „binaro-fractale” a lui Culianu de
către cercetători români în diferite domenii ale vieții sociale și de creație literară – mitologie, timpul social, fenomenul terorist, poe –
zie, literatură etc..28
În studiul introductiv „Laboratorul lui Culianu” la: Ioan Petru
Culianu, Jocurile mintii. Istoria ideilor, teoria culturii, epistemolo –
gie(2002), Sorin Antohi semnalează o asumare explicită de para –
digmă nouă la Culianu, care identificase un potențial metodologic
interdiscipinar și transdisciplinar special, prin care matematica
fractaliilor și mecanica cuantică ar putea oferi căi spre înțelegerea
Realității:
„Cochetam de mult timp cu noua epistemologie – stau mărturie
mai multe articole publicate din 1984 încoace – și apreciez mult
lucrările lui Edgar Morin. Dar Hillary Suzanne Wiesner este cea cu
care am întrevăzut a patra dimensiune și am întredeschis porțile
mecanicii cuantice, ale matematicii fractalilor, ale gîndirii sistemi –
ce. Fără o vizită la Field Museum of Natural History din Chicago
în mai 1986 și fără acele dimineți din martie 1987 la Cambridge,
Massachusetts, cînd îl citeam împreună pe Rudy Rucker, această
carte nu ar fi fost scrisă. Se înțelege că răspunderea pentru tot ce
urmează îmi revine exclusiv. ”29
28 Vom introduce, acolo unde am identificat, alături de analizele aplicate
ale cercetătorilor români și recenzii-analize ale acestui tip de cercetare, așa
cum vom face și pentru operele românești contemporane dedicate moderni –
zării românești care derivă din paradigma formelor fără fond.
29 Cf. document-arhivă al familiei Culianu, tradus din franceză de Sorin
Antohi în Studiul introductiv „Laboratorul lui Culianu”: în Ioan Petru Culianu,
Jocurile mintii. Istoria ideilor, teoria culturii, epistemologie, ediție îngrijită de
Mona Antohi și Sorin Antohi, traduceri: Mona Antohi, Sorin Antohi, Claudia
Dumitriu, Dan Petrescu, Catrinel Pleșu, Corina Popescu, Anca Vaidesegan,
Polirom, Iași, 2002, pp. 10-11; Culianu construiește la intersecția dintre două
realități matematice – „fractalul” și „spațiul Hilbert” , pe care matematicianul
Rudy Rucker, Mind Tools: The Five Levels of Mathematical Reality , Boston,
Houghton Mifflin, 1987 le exportă în spațiul real. „Arhetipul Spațiului” este
doar una dintre cele cinci „modalități” sau „arhetipuri” ale minții noastre pe
care le prezintă R. Rucker (arhetipul Numărului, arhetipul Spațiului, arhetipul
Logicii, arhetipul Infinității, arhetipul Informației). Culianu construiește pe

106 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 107
Ne aflăm la începutul unei perioade în care se poate spu –
ne că savantul român și-a reîntemeiat metodologia de cercetare,
glisând spre o hermeneutică a similarităților, cum observă H.-R.
Patapievici: de la o hermeneutică bazată pe principii explicative la
una a transformărilor de similaritate, clasabile după setul de reguli
de generare” .30
Culianu extinde această logică a auto-similarității la feno –
menologia cotidianului și, așa cum arată N. Gavriluță în studiul
„Fractalii, exegeza inversă și jocurile computaționale. O introduce –
re în hermeneutica de tip fractal a lui Ioan Petru Culianu” (2003),
acesta identifică principiul generator al unui fractalism binar în
chiar alegerile noastre:
„În viața de zi cu zi este exact la fel. Noi practicăm volens-no –
lens decizii de tip digital, întemeiate pe succesiuni de comutări bi –
nare. În fluxul permanent al vieții, viteza acestor solicitări este mult
prea mare și atunci deciziile nu sînt înțelese drept simple alegeri
digitale. Procesul este perceput ca fiind unul continuu. Trebuie să
avem o minte foarte bine antrenată, asemenea unui jucător de ș ah,
pentru a putea analiza sutele de decizii binare pe care ni le solicită
situațiile complexe ale vieții. În concluzie, viața este un proces com –
putațional. Supoziția principală a metodei lui I.P . Culianu este că și
religia, filozofia, ș tiința și literatura funcționea ză la fel, în virtutea
unor decizii de tip digital.
Toate aceste posibile alegeri – indiferent că este vorba de fi –
lozofie sau viață, literatură sau religie – fac parte dintr-un sistem
anume. Există un sistem în mitologie, altul în ș tiință, literatură sau
concluzia lui R. Rucker din capitolul al II-lea privind fractalii ca „modalitate”
sau „arhetip” de operare a minții noastre: „Life is a Fractal in Hilbert Space” .
30 H.-R. Patapievici, „Perfecțiunea și moartea” , în Orizont, nr. 5, 1997, p.
6; apud Nicu Gavriuță, Fractalii, exegeza inversă ș i jocurile computaționale. O
introducere în hermeneutica de tip fractal a lui Ioan Petru Culianu , Dilemateca,
anul VI, nr. 61, iunie 2011filozofie. Indiferent de domeniu, sistemul cuprinde: 1) un set de
reguli și 2) un mecanism de generare. Setul de reguli este definit
de Culianu ca fiind un ansamblu de presupoziții atomare sau de
aserțiuni ontologice fundamentale. ”31
Nu ne propunem aici o exegeză asupra acestei construcții de
paradigmă la Culianu – „Ultimul Culianu” 32 (H.-R. Patapievici,
1994, 2010) – sintagmă căreia Ovidiu Pecican îi apreciază în ana –
liza Culianu între ș tiință ș i revelație (2010) valoarea ca intenție me –
todologică, dar pe care o pune sub semnul întrebării, semnalând
că o astfel de etapizare se produce pe un interval prea scurt, în care
corelația dintre (i) acumulările și dinamica de conținut a textelor
și (ii) cadrul biografic nu sunt suficient de convingătoare.33 Pare că
31 Nicu Gavriluță, Fractalii, exegeza inversă și jocurile computaționa –
le. O introducere în hermeneutica de tip fractal a lui Ioan Petru Culianu, în
Hermeneia. Revistă de studii și cercetări hermeneutice, 4/2003, pp. 50-51;
http://hermeneia.ro/wp-content/uploads/2011/02/Hermeneia_nr.4_2003-
2004_ISSN1453-9047_2.pdf; vezi șihttp://hermeneia.ro/wp-content/uploads/
2011/02/gavriluta-nr.-4_0.pdf
32 Horia-Radu Patapievici, „Ultimul Culianu” , Litere, Arte si Idei, supli –
ment cultural al ziarului Cotidianul, IV , 27 (161), 18 iulie 1994; acest temei
ultim – principiul fractalic ce devenea pentru Culianu o „cheie universală” în
înțelegerea lumii este relansat în: Sorin Antohi (coord.), Ioan Petru Culianu.
Omul și opera , Iași, Polirom, 2003, apoi capiesa centrală a cărții Ultimul
Culianu , Humanitas, București, 2010. Interpetarea fractală pe care o propunem
în analiza noastră vine dinspre „geometria fractală a naturii” (Mandelbroît),
prin neo-evoluționism și sociobiologie, din care derivăm o „gramatică fractală
a socialului” – luăm ca autori de reper Wilson, E.O. (2013). Cucerirea soci –
ala a Pamantului, Humanitas, București, 2013; Wilson, E.O., Sociobiology,
Cambridge, MA: Belknap/Harvard University Press, 1975; Dawkins, P ., Gena
egoistă , Humanitas, București, 2016. Logic fractală în care operează Culianu
pare, mai degrabă, potrivită pentru dimensiunea doctrinar-ideologică a din –
amicii idei liberale – ar fi interesant de văzut în ce măsură ideea liberală clasică
și ideea neoliberală se află în relație de similaritate ele însele – în persectivă
istorică pare că pentru spațiul românesc, neoliberalismul este un fractal al ideii
liberale clasice – o replică imperfectă a acesteia în Periferia Europei.
33 „De aceea, faptul surprinzător că Patapievici vorbeș te despre un „ul –
tim Culianu” ca despre o etapă separată de „primul Culianu” și de etapa care îi

108 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 109
O. Pecican are dreptate în sens general – etapele în evoluția gândi –
rii, metodei, abordării unui scriitor sau cercetător se consumă în
perioade mai largi de timp (în orice caz, mai largi decât cei câțiva
ani în care Culianu trece de la o metodologie de abodare la alta). Și
totuși, în sens particular , H.-R. Patapievici pare să aibă dreptate cu
o adevărată forțare a limitelor în cazul „epocilor metodologice” la
Culianu.34 Un alt cunoscător al operei lui Culianu pare să confirme
desparte pe cei doi – un „Culianu median” –, rezervând fiecăruia câte un interval
temporal de numai câțiva, puțini, ani, poate părea deconcertant și exagerat, însă
nu mai puțin îndrăzneț. În acest punct ar fi fost mai nimerită o corelare cât mai
atentă între dezvoltările interne din cadrul textelor, cele care vădesc, realmente,
saltul de la o etapă la alta, și cadrul biografic propriu-zis, oferind astfel mai multe
argumente și mai multe posibilități de înțelegere pentru transformările respec –
tive. Fără a paria excesiv pe biografism și contextualism în explicarea operei,
cred totu și că etapizarea unei concepții are loc într-o succesiune temporală și se
dezvoltă prin acumulări și salturi (cu excepția cazurilor oamenilor, puțini, care
primesc adevărurile de-a gata, prin revelație). Este adevărat, Patapievici foloseș te
în legătură cu „ultimul Culianu” termeni care pot confuziona, prin asocierea lor
uzuală cu religia și cu experiența sacrului. Astfel, „Timpul încorporat în conce –
perea cărții paradigmatice pentru creația ultimului Culianu este unul precipi –
tat, iminent, profetic și eruptiv. Este un timp al revelației, în frapant contrast cu
timpul gestației… ” (p. 35). „Profetic” , „revelație” , în cazul unei opere de factură
intelectual-rațională, par ni ște metafore. În lipsa unei definiri exprese și precise
a sensului atribuit lor în contextul dat, eu a șa le-am interpretat. Aparent, ele vor
să desemneze ceea ce, în alte contexte, de către alți autori, se lasă desemnat prin
sintagma „salt calitativ” . ”; vezi întreaga analiză în Revista Uniunii Scriitorilor:
Ovidiu Pecican, „Culianu între ș tiință și revelație” , Apostrof, ANUL XXI, 2010,
NR. 7 (242), http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=1180
34 Pentru ideea de „cheie metodologică universală” pe care ar fi dobân –
dit-o Culianu, din care logica fractală este parte esențială, vezi analiza cărții lui
H.-R Patapievici, Ultimul Culianu (2010) și a semnificațiilor acesteia în Marius
Vasileanu, „A ajuns „ultimul Culianu” la o mathesis universalis?” , Ziarul finan –
ciar, 9 iulie, 2010: „„Ultimul Culianu” este o carte de aventuri în care se vorbeș te
despre un om de ș tiință – român, născut la Ia și -, care are îndrăzneala de a con –
sidera că găsit „o bază cognitivă a unității tuturor teoriilor ș tiințifice, filozofice
și religioase, precum și a tuturor formelor de cultură” (p. 185). Rămâne o între –
bare deschisă dacă acest ultim punct, (re)descoperirea, practic, a unei mathe –
sis universalis este sau nu reală. ”; cf. http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/
spiritualia-a-ajuns-ultimul-culianu-la-o-mathesis-universalis-6506700 această sintagmă care a făcut carieră în cercetarea și dezbaterile
legate de opera lui Culianu. Ne referim aici la Sorin Antohi, care
observă în anul publicării de către Culianu la Paris a lucrării de
referință Eros și magie în renaștere. 1484 (1984) 35 că avem de-a
face cu un tip de abordare care anunță, mai degrabă, o schimbare
fundamentală de metodă în abordarea fenomenului religios (și a
unui set mai larg de fenomene non-religioase) de către savantul
român, decât cu o continuare și o adâncire a stilului și metodologiei
hermeneutice anterioare.
S. Antohi arată că în 1984 (autorul crede că între 1982-1984
se poate vorbi deja de o altă formulă metodologică la Culianu36)
avem un model teoretico-metodologic propriu – „Morfodinamica” ,
al cărui element inovativ este legat de „(…) un studiu al entităților
și proceselor situate în universuri plurale, într-o perspectivă
amețitoare; toate „obiectele ideale (de pildă: creștinismul timpuriu
sau dualismul occidental) sînt privite, în dimensiunea lor logică,
drept jocuri mentale, care nu stabilesc cu istoria umanității așa
35 Ioan Petru Culianu, Eros și magie în Renaștere. 1484 , Editura Polirom,
Ed. A 3-a, trad. Dan Petrescu, Ana Cojan, Ion Acsan, Iași, 2003
36 Vezi Sorin Antohi în Studiul introductiv: „Laboratorul lui Culianu”:
în Ioan Petru Culianu, Jocurile mintii. Istoria ideilor, teoria culturii, episte –
mologie , ediție îngrijită de Mona Antohi și Sorin Antohi, traduceri: Mona
Antohi, Sorin Antohi, Claudia Dumitriu, Dan Petrescu, Catrinel Pleșu, Corina
Popescu, Anca Vaidesegan, Polirom, Iași, 2002, pp. 28-29. Autorul consideră
că această etapă anterioară este „(…) plasabilă aproximativ între 1982 și 1985.
Este o etapă de tranziție de la erudiție la idee, prin intermediul „anarhismului
metodologic” , între 1982 și 1985, Culianu abandonează idealul erudiției,
deși continuă să scrie cu această retorică, aflat fiind el în plină campanie de
consacrare instituțională prin doctorate și publicarea în 1984 a cărților care
l-au impus: Experiences de l 'extase (Paris, Payot; ea fusese precedată de o
lucrare înrudită în engleză, Psychanodia) și Eros et Magie a la Renaissance.
1484 (Paris, Flammarion). într-un text din 1993, am fixat prin aceste titluri
trecerea de la erudiție (cartea mai tehnică despre extaz) la idee (cartea mult
mai originală, dincolo de retorica erudită, în care se explică geneza spiritului
modern prin cenzura imaginarului social operată de Reformă). ”

110 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 111
cum o știm decât relații fortuite, deoarece un fenomen cum ar fi
jocurile de putere aparține altor dimensiuni ale realității. Intuiția
finală a lui Culianu era că orice sector al lumii și al existenței uma –
ne poate fi definit ca joc mental care urmează anumite reguli și
are adesea un rezultat nesigur: religiile, ca și știința modernă, nu
sunt decât asemenea jocuri mentale, ce par construite potrivit unui
principiu binar comun. ”37
S. Antohi consideră că subtilitatea hermeneuticii și a metodo –
logiei anterioare este înlocuită de o altă abordare, într-un alt spațiu
metodologic – o „turnură decisivă” în direcția teoretizării care „an –
gajează fundamentele cogniției, părând mai accesibile matemati –
cienilor, fizicienilor și astronomilor (obișnuiți cu fractalii și teoria
haosului) decât filologilor, istoricilor, filozofilor” – pe care lucrarea
Eros și magie în renaștere. 1484 o chiar probează.
Astfel, în ciuda faptului că O. Pecican are dreptate în con –
testarea sintagmei „ultimul Culianu” , el nu are dreptate. Auto-
contradictorialitatea anterioară este doar aparentă – ea se referă
la planuri diferite și fenomene diferite: dacă istoria/experiența/
intuiția ne învață că este greu de segmentat etape și stiluri ori mo –
dele metodologice în perioade scurte de timp, în plan particular,
cazul Culianu pare că permite o astfel de încălcare de regulă.
Care este deci semnificația lui Culianu în acest peisaj al ge –
ometriei fractale în care construim pe ideea unei Metropole
ce își creează structuri politico-administrative de tip frac –
tal în Periferie, în virtutea unei Legi Naturale a conservării și
expansiunii-creșterii?
(i) De folos aparte pentru lucrarea noastră este definiția extrem
de simplă – și de aici la fel de operațională – pe care Culianu o
37 Vezi întreaga demonstrație a lui Sorin Antohi din studiul: „Postafață.
Imaginarul Renașterii și originile spiritului modern” , Ioan Petru Culianu, Eros
și magie …, op.cit., pp. 424-436. Fragmentul este preluat de la p. 425.dă principiului fractalic pe care îl considerăm fertil în explicarea
modernității românești, în general, a dinamicii ideii liberale în
particular.
Pe umeri de uriaș, am putea spune, „Ultimul Culianu” pare a ve –
dea mai departe decât uriașul însuși: el preia ideea lui Mandelbrot
în termenii reiterării infinite a unei realități în acord cu o regu –
lă determinată, care se aplică la nesfârșit. Forța pe care o capătă
conceptul originar este legată intersectarea lui cel al spațiului cu
o infinitate de dimensiuni („spatial Hilbert”) – de aici ideea de a
privi întreaga realitate prin această logică a auto-similarității -de
la istoria și funcțiile miturilor și religiilor, până la viața noastră
cotidiană și, chiar, la modul în care se produc și se replică gându –
rile noastre.
(ii) Culianu demonstrează deci utilitatea principiului fractalic
dincolo de aria pe care însuși Mandelbrot o intuia:
„Orice ramificație infinită care se conformează unei anumite
reguli este un „fractal” . Gândurile ce se mișcă în spatiul conștiinței
mele produc acest text instrumentând fractalul limbii franceze,
pe acela al unui limbaj specializat, acela al genului „Dicționar” ,
specia „Introducere” , supunâdu-se totodatăaltor ordine latente:
„simplu” , „clar” , „succint” , „fără note de subsol” , „public nespe –
cialist” , „circumspecție” etc. (…) Viața mea este un sistem foarte
complex de fractali, un sistem care se mișcă în același timp în mai
multe dimensiuni. Enumăr câteva dintre ele, „profesor” , „coleg” ,
„vecin” sau „dragoste” , „lectură” „muzică” , „bucătătrie” , după care
mă opresc. În fiecare clipă a vieții mele sunt alcătuit din toate
aceste dimensiuni și din nenumăratele altele care nu sunt definite
încă de Grand Robert și ale căror combinații sunt practic infinite
ca număr. Un spațiu matematic cu un număr infinit de dimen –
siuni se cheamă „spațiu Hilbert” . În termenii lui Rudy Rucker,

112 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 113
matematician american, îmi pot defini viața ca „un fractal în spa –
tiul Hilbert” .38
(iii) O altă idee a lui Culianu care este utilă interpetării noastre
se referă la relația dintre sisteme co-existente care trebuie expli –
cate în interacținea lor istorică. Acesta consideră că este dificil de
„integrat în istorie” existența și interacțiunea sistemelor care există
sincronic în dimensiunea lor logică din pricina complexității prea
mari a acestei realități multilineare. Totuși, continuă Culianu, exis –
tă un model matematic care ar putea aproxima această relație com –
plexă în timp și spațiu a sistemelor concret-istorice:
„Studiile matematicianului Benoît Mandelbrot au deschis per –
spective extraordinare pentru descrierea proprietăților matemati –
ce ale obiectelor naturale, în termeni de fractali. Toate sistemele
38 Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu, Dicționar al religiilor, Introducere:
religia ca sistem, Humanitas, București, 1993, pp. 15-16, https://issuu.com/
raducom/docs/mircea_eliade__ioan_petru_culianu-d; vezi și Jocurile minții,
op.cit., p. 289. Într-o altă abordare, relativ la reconstrucția conceptului de for –
mă și a influenței științelor exacte asupra morfologiei, Culianu întărește ideea
de „realitate multidimensionlă” care trebuie înțeleasă în termeni concret-is –
torici drept o manifestare a Unu-lui (realitate ideală) în nenumărate forme
concrete în istoria umană:” Ca o consecință a influenței pe care științele ex –
acte o pot avea asupra morfologiei, Culianu reconstruiește și conceptul de
formă, susținând că ceea ce se numește formă nu e o realitate unilaterală, ci un
fenomen a cărui existență este „multidimensională” . Reluându-l pe Thompson,
Culianu pretinde că forma unui organism nu e doar o configurație în spațiu, ci
„un eveniment în spațiu-timp” , forma spațială fiind doar o instanțiere a unui
„obiect” complex, ideal. Existența acestor obiecte ideale e presupusă a fi din –
colo de spațiul și timpul empirice, obișnuite, ele fiind asemeni unor „sisteme”
sau „ramificații” fractalice. În acest mod, ceea ce este perceput în mod obișnuit
ca Multiplu în istoria umană e de fapt Unu (sistemul sau obiectul ideal) în –
tr-un „continuum spațiotemporal”; vezi Liviu Costin, „Ioan Petru Culianu
și reconstrucția cognitivă a Istoriei religiilor” , în Ștefan Afloroaei (coord.)
Ideea europeană în filosofia românească (I) , Revista Hermeneia Iași, 2005, p.
154http://hermeneia.ro/wp-content/uploads/2011/02/Ideea-Europeana_aflo –
ro.pdf ramificate la infinit, care se supun unei anumite reguli de bază, pot
fi definite drept fractali. ”39
Ideea acestei logici fractale a realității a pătruns în spațiul româ –
nesc pe mai multe căi – istoria religiilor, analiza miturilor – „mi –
tanaliza” , sociologie, istoria ideilor și lingvistică, poezie, literatură,
antropologie, arhitectură. 40
Referidu-se la Dicționarul religiilor , în Revista Idei în dialog ,
Adrian Romilă identifică trei dimensiuni ale operei lui Culianu, cu
privire la abordarea fenomenului religios, cu trimitere la metodo –
logia de analiză – analiza sistemică pe care acesta o propune, în
perspectivă comparative:
„(…) prima ar consta în expunerea „obiectiva” , cu date esențiale,
ale oricarei religii; a doua ar trimite la dimensiunea „literară” , adică
la „romanul” istoriei religiei, la desfașurarea ei temporala; în sfirșit
a treia se identifică nivelului analizei sistemice, adică asemănărilor
39 Ioan Petru Culianu, Jocurile minții …, op.cit., p. 289
40 Vezi pentru istoria religiilor și fenomenul terorist analizele lui
Nicu Gavriluță, Fractalii și timpul social. Cluj-Napoca: Dacia, 2003; Nicu
Gavriluță, Mișcări religioase orientale. O perspectivă socio-antropologică asu –
pra globalizării practicilor yoga , Editura Provopress, Cluj-Napoca, 2006; Nicu
Gavriluță, Mentalități și ritualuri magico-religioase , Cuvânt înainte de Ștefan
Afloroaei, Editura Polirom, Iași, 1998, secținea tivind hermeneutica fractalilor
la Culianu, pp. 195-209; Nicu Gavriluță, Studiu introductiv la: Jean Servier,
Terorismul , Institutul European, Iasi, 2002, Traducere de Bogdan Geangalau;
poezie – Șerban Foarță, Fractalia , Editura Brumar, Timișoara, 2004. Pentru
analiza „operaționalizării” logicii fractale în sociologia, literatură și poezia
românescă, vezi Nicoleta Ifrim, Poetica fractală și re-lectura poemului emi –
nescian Memento mori , Editura Europlus, 2011 ; Nicoleta Ifrim, Fractalitatea
și discursul literar. Ipostaze ale unei noi teorii a receptării , Editura Europlus,
Galați, 2011 . Pentru analiza logicii fractale în (i) Nicu Gavriluță, Fractalii
și timpul …., op.cit., și (ii) analiza construcției fractale asumată de Mircea
Cărtărescu în romanul Orbitor , Aripa stângă, vol. 1, Humanitas, București,
2002, vezi eseul semnat Dr. Olesea Gîrlea, Dr. Sergiu Cogut, Institutul de
Filologie al Academiei de Științe a Moldovei, Fractalii între științele reale și cele
umaniste , GazetaSF. Revistă electronică de artă și literatură speculativă, Nov 1,
2013, http://fanzin.clubsf.ro/fractalii-intre-stiintele-reale-si-cele-umaniste/.

114 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 115
și deosebirilor dintre diferitele religii. Toate dimensiunile sînt
prezente simultan în lectura cărții, ea însăși un fractal în spațiul
Hilbert. ”41
Tocmai prezența metodo-logicii fractale face din analiza lui
Culianu un „joc al minții” spectaculos și interesant prin conținutul
metodei, dar, mai ales prin rezultatele aplicării ei. De exemplu,
într-o ipostază „binaro-fracalică” , hermeneutica lui Culianu asu –
pra unor mituri occidentale este relevantă pentru modul în care
operează acesta cu principiul auto-similarității ca principiu activ,
de crearea de sens în interpretarea mitologicului. Sensul pe care
îl preluăm din lectura lui Nicu Gavriluță asupra modului în care
Culianu înțelege logica fractală nu se referă doar la definirea – ilus –
trarea procesului – piesa centrală aici este dimensiunea anticipativă
a interpretării, o dată ce regula de compoziție este cunoscută:
„Culianu î și exemplifică teza cu mitul occidental al progresului
și cu cel al lui Faust. Primul dintre ele a interesat în mod special
știința și filosofia din Occident. Pentru a-l înțelege mai profund,
Culianu interpretează mitul progresului dintr-o perspectivă nouă,
binaro-fractalică. Astfel, toate variantele acestei mitologii s-ar gru –
pa sub semnul unui sistem logic cu soluții istoric previzibile. Dintru
început se pune problema unei alegeri binare între existența mitu –
lui progresului și nonexistența lui. În cazul în care optăm pentru
prima variantă – și așa se întâmplă de cele mai multe ori – atunci
suntem pu și în fața unei noi decizii: a ne asuma varianta progre –
sului pozitiv sau negativ. De data aceasta, indiferent de opțiune,
mitul progresului se dezvăluie sub alte două reprezentări clasice:
este finit sau infinit. Or, ce observă Culianu? Faptul că în istoria oc –
cidentală s-a rulat insistent, făcând o remarcabilă carieră, varianta
progresului pozitiv și infinit. Ea a cumulat cel mai amplu număr de
41 Adrian G. Romila, Culianu si religia ca sistem, Idei in Dialog, Nr. 6
(57) / 2009alegeri. Totu și, în sine, din punct de vedere strict generațional, nici
o variantă mitică nu este mai adevărată decât altele. Noi suntem cei
care le concedem (total și ireversibil?) unora o mai mare doză de
adevăr. Interesant este și faptul că nu orice alegere mitică este la fel
de inspirată. De exemplu, „dacă cineva afirmă că progresul nu este
infinit, atunci va apărea inevitabil un grup care să-și aroge cunoa ș-
terea direcției autentice și a căii unice a progresului” , fapt care, de
cele mai multe ori, s-a și întâmplat. Aproape invariabil, serviciile
unui asemenea grup autoselectat și cu incontestabilă charismă au
fost păguboase în orizontul istoriei sociale. ”42
După ce face o analiză a modului în care Culianu receptează
metodo-logica fractală și o remodelează în sens propriu prin in –
tersectarea „principiul auto-similarității” cu „spațiul Hilbert” , se –
sizând o logică fractală de tip analogic (binar, computațional) atât
în viața cotidiană, cât și în dinamica religiei, filosofiei, literaturii,43
sociologul ieșean aplică logica fractală la dinamica și structurile de
multiplicare ale fenomenului Y oga,44 și la „fenomenul terorist” din
42 Nicu Gavriluță, Actualitatea paradigmei Eliade-Culianu în in –
terpretarea mitologiilor contemporane, JOURNAL STUDY RELIGIONS
IDEOLOGIES No. 15 Winter 2006, pp. 33-34
43 În viața de zi cu zi, observă N. Gavriluță, „Noi practicăm volens-no –
lens decizii de tip digital” , întemeiate pe serii de alegeri binare. Însă, „În fluxul
permanent al vieții, viteza acestor solicitări este mult prea mare și atunci de –
ciziile nu sunt înțelese drept simple alegeri digitale. Procesul este perceput ca
fiind unul continuu. Trebuie să avem o minte foarte bine antrenată, asemenea
unui jucător de ș ah, pentru a putea analiza sutele de decizii binare pe care
ni le solicită situațiile complexe ale vieții. În concluzie, viața este un proces
computațional. Supoziția principală a metodei lui Ioan Petru Culianu este că și
religia, filosofia, ș tiința și literatura funcționează la fel, în virtutea unor decizii
de tip digital. ”
44 În Nicu Gavriluță, Mișcări religioase orientale. O perspectivă socio-
antropologică asupra globalizării practicilor yoga , Editura Provopress, Cluj-
Napoca, 2006 autorul operaționaizează “modelul binaro-fractalic” propus de
Culianu, în baza căruia fenomenul yoga este un element într-un spațiu ma –
tematic cu o infinitate de dimensiuni- “spațiul Hilbert” . Fenomenul yoga este

116 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 117
Revoluția română din Decembrie 1989.45 Nu putem încheia trece –
rea în revistă a logicii fractale în varianta I.P . Culianu fără a sem –
nala o observație specială pentru efectele necesare ale unei astfel
de logici fractale în istoria religiilor, în particular. Prin această me-
todo-logică fractală ca fundament de explicare și înțelegere, comu –
nicare socială și culturală, opera lui Culianu capătă o valență uni –
versală într-un orizont al co-evoluției și nu al antitezelor religioase.
Acesta este motivul pentru care N. Gavriluță consideră că opera
lui Culianu – un fractal ea însăși în „spațiul Hilbert ”46 nu trebuie să
lipsească din nici un sistem educațional teologic. Logica fractală
evită atât ierarhia, cât și conflictul pentru „principii întemeietoa –
re” – realități ontologice enunțate ca „primare” (sau, „ultime”) de
o religie sau alta:
„Ceea ce nu prea s-a înțeles până acum este statutul axiologic
al acestor variante interpretative. Culianu insistă pe bună dreptate
asupra acestui fapt, arătând că, în sine, nici o alternativă nu este mai
justificată decât altele. Privite dintr-un punct de vedere mai înalt,
un fractal replicat conform unei reguli de reiterare în “ansamblul ținuturilor
istorico-simbolice” . Regula fractalică este, după N. Gavriluță următoarea: a)
Există yoga; b) Y oga asigură eliberarea spiritului c) Y oga este o tehnică spiritu –
ală prezentă în mai multe culturi; Vezi analiza cărții făcută de Cristian Țiple,
Nicu Gavriluță, “Mișcări religioase orientale. O perspectivă socio-antropolo –
gică asupra globalizării practicilor yoga” , JOURNAL FOR THE STUDY OF
RELIGIONS AND IDEOLOGIES, No. 13 / Spring 2006, www.jsri.ro/old/
pdf%20version/jsri_no_13.pdf
45 Vezi Nicu Gavriluță, Studiu introductiv la: Jean Servier, Terorismul ,
Institutul European, Iasi, 2002, Traducere de Bogdan Geangalau; vezi și ilus –
trarea structurii fractale a analizelor lui Nicu Gavriluță ( timpul social ca timp
fractal; terorismul din decembrie 1989 ca fenomen care se produce în „spațiul
Hibert”) în Nicoleta Ifrim, Fractalitatea și discursul literar. Ipostaze ale unei noi
teorii a receptării , Editura Europlus, Galați, 2011, pp. 39-43; vezi și Nicoleta
Ifrim, Poetica fractală și re-lectura poemului eminescian Memento mori , Editura
Europlus, 2011, în care autoarea propune o „grilă fractală de intepretare” .
46 Adrian G. Romila, „Culianu și religia ca sistem” , Idei in Dialog, Nr. 6
(57) / 2009aproape supraomenesc, toate au aceea și valoare ontologică, indife –
rent că se numesc ortodoxie, catharism, bogomilism, maniheism.
Omul le face pe unele dintre ele – și doar pentru un timp anume
– să fie mai adevărate decât altele. Ei bine, tocmai acest adevăr fun –
damental nu s-a înțeles aproape deloc în istorie. Dovadă faptul că
au existat și mai există încă războaie religioase, persecuții, discredi –
tări ale unor culte sau minorități etc. Din punctul nostru de vedere,
cărțile lui I. P . Culianu ar trebui să devină texte fundamentale, obli –
gatorii, pentru toate facultățile și instituțiile de învățământ religios
din lume. Hermeneutica nouă propusă de Culianu ar putea fisura
multe „adevăruri acceptate” și ar deschide sufletele și mințile oa –
menilor către o perspectivă ecumenică de înțelegere a viitorului. ”47
7. O gramatică fractală a politicului:
Metropola își creează replici în Periferie
Analizele lui Culianu și utilizarea logicii fractale în sensul defi –
nit și operaționalizat de către diferiți autori români arată că logica
fractală are șanse reale de a explica și face inteligibil fenomenul de
expansiune al capitalismului european, pe care îl analizăm aici, în
relația dintre Metropola apuseană și Periferia Europei de sud-est.
O gramatică fractală pare să se regăsească nu doar în istoria
evoluției capitalismului european și a relațiilor de putere ce se con –
stituie la nivel de state și arii geografice. Logica fractală este înteme –
iată – la nivel natural – pe un exercițiu de auto-similaritate: Întregul
își reproduce structurile în Părți pe care le creează și le asumă – le
integrează. Să ne reamintm cât de simplu copacul – Întregul – se
regăsește prin acest exercițiu de creștere bazat pe auto-similaritate
în toate ramurile sale mai mari sau mai mici – Părți, cum frunza
47 Nicu Gavriuță, Fractalii, exegeza inversă…, op.cit. , Dilemateca, anul
VI, nr. 61, iunie 2011, p. 52

118 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 119
de ferigă imită feriga ca întreg, cum nervurile de pe frunze de nuc
reflectă imaginea copacului, ori cum fiecare fruct dintr-o conopidă
reproduce la altă scară imaginea întregii conopide.
Pentru geometria fractală în artă și arhitectură – rechemăm în
minte motive și desene ale artei africane care reproduc aceste ima –
gini de tip fractal, de case ori sate construite fractal în civilizații
africane care au fost studiate în ultimii câteva zeci de ani.
Motivele fractale sunt prezente în arta populară românească
de asemenea – găsim ușor pătrate înscrise în pătrate, înscrise în
alte pătrate în arta țesutului, în broderiile de pe iile românești ori
în desenele meșteșugarilor olari care nu erau prea familiarizați cu
mulțimile lui Georg Cantor48 ori cu fractaliile lui Mandelbrot, mai
apoi.
8. Etapele dezvoltării fractale în relația Metropolă-Periferie
8.1. Fractalul politic din Periferie acceptă teoria liberalismului
clasic (neprotecționist) pentru piața națională
În aceste condiții susținem că dincolo de regulile și regularitățile
asumate de Teoria Centru-Periferie (teorie demaximă generalitate
cu privire la evoluția capitalismului și la explicarea relației dintre
Europa de vest și Europa de sud-est în secolul al XIX-lea) există
48 Teorema lui Cantor: Dacă X este o mulțime, atunci X ≁P (X), unde P
(X) este mulțimea părților lui X. Demonstrație: Presupunem că X ~ P (X) și
atunci există o bijecție ϕ : X → P (X) . Considerăm mulțimea: A = {x | x ∈ X și x
∉ ϕ(x)}. Evident A ∈ P (X) și cum ϕ este surjecție, rezultă că ∃ a ∈X, așa încăt
ϕ (a) = A. Dacă a ∈ A, atunci a ∈ ϕ(a); dar din definiția mulțimii A rezultă că
a ∉ ϕ (a), contradicție. Dacă a ∉ A, adică a ∉ ϕ (a), atunci conform definiției
mulțimii A ar rezulta că a ∈ A, contradicție. Prin urmare, presupunerea făcută
este falsă, deci X ≁ P (X); vezi cap. „Elemente de teoria mulțimilor” în: Aurel
Diamandescu, Matematici generale, Curs , 2005, http://www.ucv.ro/pdf/depar –
tamente_academice/dma/suporturi_curs/7.MatGen.pdf și http://www.math.
uaic.ro/~tofan/depozit/aritmetica.pdf un alt suport de explicare și înțelegere, în virtutea căreia expansiu –
nea Metropolei către Periferie participă la o Lege Naturală – Legea
creșterii fractale a formelor vii în Natură .
Se pare că în ceea ce privește UE și procesul de dezvoltare a
Uniunii, regăsim aceeași logică a replicării stucturilor politico-
adminstrative în Periferia Europei într-un exercițiu de auto-si –
milaritate încă mai pregnant decât cel identificat în expansiunea
capitalismului Metropolei în secolul al XIX-lea: fractaliile politice
din Periferie sunt constituite în același fel – (i) pentru o mai bună
comunicare cu Periferia și (ii) pentru o mai eficientă drenare a sur –
plusului economico-financiar de pe piața Periferiei către agentul
capitalist din Metropolă.
Există o altă caracteristică a expansiunii capitalismului euro –
pean ce face cazul României de astăzi și mai apăsat-asemănător
cu expansiunea capitalistă a secolului al XIX-lea: cu cât elita no –
ului fractal politic este mai coruptă, cu atât drenarea surplusului
economico-financiar este mai facilă înspre agenții capitaliști ai
Metropolei, aflați, ca și în trecut, sub protecția propriilor state.
Prin politica unui liberalism economic coerent pe hârtie cu
principiile liberale și cu funcționarea piețelor și a relației dintre
stat și piețe în Metropolă, fractalii politico-administativi „asistați”
în construcția lor democrat-liberală de Metropola occidentală au
fost obligați să se reformeze economic – de aici celebrele procese de
privatizare a bogățiilor Statului Periferiei. Masca perfectă pentru
acest tip de politică era consonantă cu logica liberalismului cla –
sic – „Statul este cel mai prost administrator” . Această „obligație”
nu trebuie înțeleasă altfel decât în termenii unei nevoi uriașe de
restructurare instituțională (politică, economică, în principal) pe
care o resimțeau statele ale căror societăți și-au exprimat în mod
democratic pțiunea pentru aderare-integrare în Uniune. La nivelul
perspectivei noastre de analiză, societățile foste comuniste au ales

120 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 121
în mod democratic să devină Periferie a unui Întreg – Metropola
occidentală, care să le asiste la o gabnică reformă instituțională în
sensul democrației liberale. Prețul acestei asistențe și „integrări” ca
Periferie a fost dechiderea piețelor naționale către producia teh –
nologizată a Metropolei, care a distrus prin concurență (perfect
susținută de teoria liberalismului economic de tip clasic) industri –
ile naționale. Schimbul „asistenței” oferite de Metropola occiden –
tală pentru reforma rapidă în Periferie a fost unul strict economic
și cuantificabil în procente de cpaital străin – național care susțin
și activeză economia națională, precum și în câștiguri din taxe și
impozite la bugetul de stat românesc, de exemplu. Faptu că profi –
turile obținute de capitalul străin pe piața românească sunt drenate
în exterior – spre Metropolă ori în alte piețe decât economia în
care s-au produs și în care dacă ar fi fost investite ar fi crescut, în
cele din urmă, nivelul de trai al populației din România – nu este
deloc moral. Dar, Natura nu are legi morale: fratalul creat în pro –
cesul de dezvoltare al Întregului va primi mai puțin decât Întregul-
Metropola în procesul de creștere, căci resurele vor fi redistribuite
în favoarea acelei părți a Întregului care controlează procesul de
creștere și integrare de Periferie-fractali.
Mai mult, în momentul în cre intră în aria de expansiune a ca –
pitalului metropolitan, Periferia nu avea agent capitalist educat și,
mai ales, nu avea capital privat de investit, fără a socoti că elita in –
telectuală românească în 1990-1996 nu era educată și nici expertă
în reformarea capitalistă a economiei; capitalul privat și expertiza
capitalistă se aflau în Metropolă – agenți individuali sau corporații
naționale, multinaționale, chiar în structuri mixte public-privat.
Periferia s-a văzut în situația respectării „legii privatizării” și a cre –
ării de piață liberă, în care activele sunt achiziționate de capitalul
străin național ori multinațional al Metropolei – de la falimentarea
de industrii naționale potențial competitive, până la achiziționarea de către capitalul străin a resurselor naturale, bogății ale solului
și subsolului în Periferie, contractarea de lucrări de infrastructuă
uriașe ca preț de la bugetul democrației liberale românești pe car
ele sub-contractează apoi în execuție firmelor românești etc..
Aceasta este etapa „liberalismului clasic” , în care fractalul po –
litic pe care îl creează Metropola în Periferie acționează pasiv, în
pierdere pentru economia națională, pe o piață de pe care profitul
este extras majoritar de agentul capitalism metropolitan și dirijat în
afara economiei în care a fot produs.
Etapa „liberalismului economic de tip clasic” a durat în secolul
al XIX-lea românesc din momentul în care Metropola occidentală
a început „asistența politică” pentru crearea statului democrat-libe –
ral român, în urma înfrângerii Imperiului rus în războiul Crimeei
(1853-1856). Astfel, Congresul de Pace de la Paris (1856), urmat
de Conveția de la Paris (1858) vor fi amândouă momente decisive
pentru crearea de către Metropola occidentală a fractalului politic-
admnistrativ românesc. Câștigul Principatelor Române prin aceste
documente cu rol de sporire a puterii și influenței Metropolei în
dauna celei țariste în regiunea de sud-est a Europei este evident la
nivel de modernizare – mai precis, la nivel de ritm urgent al moder –
nizării , de care lumea semi-feudală românescă ave nevoie. Clasa
politică românească a forțat cadrele trasate politico-adminstrativ
de Metropolă și a încălcat planul de „asistență” administrativ-po –
litică a acesteia în maimulte rânduri – Unirea Principatelor sub
același domn în 1859 și dizolvarea Adunării Elective dominată de
marii proprietari în 1864, majoritatea respingând în mod democra –
tic toate proiectele de reformă propuse de Cuza-Kogălniceanu fiind
doar două dintre aceste situații ale politicii „faptului împlinit” . Dar,
nimic din „faptul împlinit” nu părea să intre în conflict cu interese –
le diferitelor state ale Metropolei – lipsa ei de reacție fiind dovada
clară a acestui fapt, iar nu a unei „înfrângeri” suferite din partea

122 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 123
României. Metropola avea nevoie de un fractal politico-adminis –
trativ – o democrație liberală în România, ale cărei mecanisme le
cunoștea și care să își deschidă piața produselor occidentale și bu –
getul de stat marilor lucrări de infrastructură națională – căi fero –
viare, în particular – capitalului industrial-financiar metropolitan.
Eliminare taxelor vamale la produse industriale pe timpul domni –
ei lui Cuza și Convențiile comerciale de mai târziu sunt astfel de
exemple de cost pe care societatea Periferiei a trebuit să îl plătească
pentru modernizarea politico-administrativă.
8.2. Fractalul politic se revoltă împotriva Metrolei
și modifică doctrina și politica liberului schimb
Ceea ce încă nu s-a produs în România anilor 2016 din această
analogie istorică pe care o încercăm aici este momentul de ripostă
al fractalului Periferiei împotriva Metropolei . În anii 1880, pe fondul
unei doctrine neoliberale în epocă, elita politică ripostează împo –
triva Metropolei printr-un program național de dezvoltare indus –
trială și de protecție a pieței naționale împotriva produselor mar –
fă-finită venită din Metropolă, mai ieftine și care avuseseră efectul
distrugerii industriei autohtone.
Clasa politică românească a ripostat față de politica economi –
că de perfierializare promovată de Metropolă abia prin legile eco –
nomice din 1886-1887, ancorând politica „Prin noi înșine!” într-o
adevărată strategie de dezvoltare națională, asumată de conserva –
tori și liberali, deopotrivă. Dacă analogia între cele două secvențe
istorice este corectă, atunci este de presupus că după aproape 3 de –
cenii de la căderea comunismului românesc, o nouă generație de
politiceni va lucra pentru protejarea pieței națioale și pentru dezvol –
tarea industriei autohtone, protejarea infrastructurii și a exploatării
bogățiilor solului și subsolului, după ce o parte dintre acesta au fost înstrăinate către companii naționale și multinaționale ale Metropolei .
Ne referim la fenomenul „privatizării” care, în virtutea unei rapide
imitații a modelului Metroplei, cu o elită de specialiști insuficient
pregătită și cu o altă parte a elitei politice corupte ori ignorante au
generat o trecere a averilor statului român în proprietatea capita –
lului metropolitan. Pare că anume bogății și resurse strategice au
fost „privatizate” pentru obținerea de influență politică europeană
înainte de aderarea României la UE.
La începutul secolului al XXI-lea, România este un fractal al
Metroplei occidentale – o replică politică și administrativă a aces –
teia (cu imperfecțiunile de rigoare), care pierde bună parte din
surplusul economic atât prin drenarea acestuia către companiile
naționale și multinațioale din Metropolă, cât și prin drenarea ba –
nilor de la bugetul de stat către grupuri de interese în nenumărate
situații, fără respectarea obligațiilor contractuale ale achizițiilor sau
lucrărilor de infrastructură.
O a doua generație de politicieni astăzi ar trebui să genereze răs-
punsul de autoapărare al fractalului politic din Periferie , pare să ne
spună istoria sfârșitului de secol nouăsprezece, în care guvernanții
porniseră modernizarea cu ideologia economică a liberalismului
clasic (1858-1888)49 și au încheiat secolul cu riposta neoliberal-
protecționistă și de intervenție controlată a statului în dezvoltarea
industriei și protecția pieței naționale.
Așa pare să ne spună istoria. Dacă interpetarea noastră lega –
tă de gramatica fractală în perspectivă comparată este corectă,
49 Ne referim la guvernările liberale de sub A.I. Cuza și de Conveția va –
mală și de navigație cu Austro-Ungaria – acte de cea mai pură esență a li –
beralismului econmic clasic în România, cu efecte dezastruoase însă pentru
industria națională, despre care vom vorbi în continuare.

124 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 125
atunci fractalul politico-administrativ se află economic și politic
la dispoziția Metropolei timp de 3 decenii, în epocă, de la Unirea
Principatelor în 1859 și pînă la încheierea Convenției vamale și de
navigație cu Austro-Ungaria (1888).
(i) După 3 decenii de liberalism economic clasic, la un anume
grad de maturitate în guvernare, clasa politică a României – libe –
rali, da și conservatori – a ripostat, trecând la un comportament de
protejare a economiei naționale în relația cu Metropola.
(ii) Au trecut din 1990 peste două decenii și jumătate din
momentul în care Metropola a început asistența modernizării
românești post-comuniste și a participat la entuziasmul național
și la proiectul de construcție a fractalului politic românesc, care,
economic vorbind, devenea o piață de desfacere pentru agentul ca –
pitalist occidental.
Inițiative (2015-2016) recente și mișcările de pe scena poli –
tică românească privind crearea unui partid politic „național”
puternic (un termen de care se pare că noul partid se ferește toc –
mai din pricina fricii de a nu fi etichetat negativ ca „naționalist”)
sugerează că ar putea începe etapa de construcție a unei riposte
economice a fractalului politic împotriva Metropolei. Termenul
„naționalist” a ajuns o prezență permanentă în discursul mass
media al unor noi sau viitoare partide politice începând cu vara lui
2016, mai ales. Situația merită o atenție specială: „naționalismul”
era un termen-etichetă negativă de care fugeau cu disperare
partie și politicieni români încă din 1990. Începând cu vara lui
2016, au apărut inițitive de partid și mișcări care și-l asumă, în –
cercând redefinirea lui în plan democrat european – încercarea
nu este, doctrinar vorbind, lipsită de sens, căci se poate discuta
despre un „naționalism liberal” în aria doctrinelor politice, fără
pasiunile fundamentalismului etnic ori rasial și fără xenofobia
naționalismului extremist.Riposta pe care istoria secolului al XIX-lea ne învață că o clasă
politică a Periferiei o va oferi Metropolei este definită strict eco –
nomic : nici în anii 1880, nici astăzi, clasa politică românească nu
condamna ori respinge dimensiunea politico-administrativă a
fractalului reprezentat de România. Riposta se referă astăzi la echili –
brarea distribuirii surplusului economic românesc, protecția pieței
naționale și industrializare, păstrând caracteristicile democrației
liberale și libertățile câștigate după 1989.
Apariția și activismul pre-electoral de tip național/naționalist
asumat al unor noi partide politice pe scena electorală româneas –
că – „Alianța Noastră” , cu o ideologie încă în construcție pe nișa
electorală „națională” sugerează că este posibilă aceeași politică de
ripostă a Periferiei la presiunile metropolitane care au transformat
economia românească în piață de desfacere, în care capitalul româ –
nesc este de cel mult 30%. Analize economice arată că la începutul
primului război mondial, structura capitalului în economia româ –
nească era aproximativ 60% capital străin (industria petrolieră, în
special) / 40% capital românesc. Politica de dezvoltare industrială
„Prin noi înșine” lansată și dezvoltată atât de guvernările liberale,
cât și de cele conservatoare, apoi țărăniste au generat în preajma
celui de-al doilea război mondial o inversare a raporturilor în pro –
centele de capital din economie: 60% capital românesc / 40% capi –
tal străin.
Ne putem aștepta la o ciclicitate istorică în atitudinea economi –
că a clasei politice românești în relația cu Metropola?
Suntem în apropierea unui ciclu nou din politica națională și
programul de dezvoltare al anilor 1880-1890, cu o strategie politică
la care să participe toate partidele și forțele politice și adaptată la
condițiile mileniului trei?
Este încă prea devreme pentru a da un răspuns răspicat.
Mișcările de dnainte de alegerile parlamentare de la sfârșitul anului

126 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 127
2016 ar sugera că există o probabilitate rezonabilă de reluare a „ci –
clului ripostei” Periferiei față de Metropola occidentală din anii
1880-1890.
În ceea ce privește analiza noastră, încercăm să explicăm is –
toria europeană a ideii liberale în secolul al XIX-lea din această
perspectivă a logicii fractale, în care Metropola își creează fracta –
lul politic în Periferie tocmai pentru a administra mai eficient și
în interesul ei piața economică și bugetul de stat al noului fractal
politic de tip liberal democrat. Nu iubirea aproapelui ori dorința
de a răspândi ideile lui Adam Smith, J. Bentham au adus vasele
comerciale englezești la gurile Dunării după căderea monopolului
otoman asupra comerțului Principatelor Române (1829), ci dorința
de Profit. După cum nu dragostea nelimitată față de liderii politici
ai marilor puteri europene occidentale ori față de muzeele și clă –
dirile ministeriale din Metropolă au mobilizat o generație de inte –
lectuali români educați în Occident să lupte cu prețul vieții pentru
drepturi și libertăți și o organizare politică pe care o văzuseră în
Metropolă, ci nevoia stringentă de modernizare autohtonă, în am –
bele Principate române. Cei mai mulți dintre revoluționarii de la
1848 care cereau drepturi pentru Popor și stat democratic au acti –
vat în societăți secrete în ultimii 10 ani dinainte de revoluție, care
își propuneau o acțiune politică specială, ce i-a ținut împreună și
i-a stimulat să lupte, chiar riscând arestarea pentru „complot îm –
potriva statului”: Unirea tuturor românilor într-o singură Țară, pe
legea istorică a Națiunii române.
În termenii analizei noastre, fractalul politic de tipul democrației
liberale al Metropolei reprezenta cel mai adecvat răspuns la această
nevoie de modernizare politică și de împlinire a idealului național
pentru generația de la 1848. Procesul a fost eficient și durabil,
am adăuga noi, pentru că el s-a desfășurat în cadrele unei legi economice de expansiune a capitalismului, care reproduce o Lege a
Naturii: Legea fractală .
Vrem să ilustrăm în continuare evoluția ideii liberale în per –
spectivă politică, economică, administrativă, în sensul ei de proces
în care Metropola occidentală își creează fractali politico-adminis –
trativi pentru a gestiona mai eficient piața noilor societăți „inte –
grate” , resursele și bugetul statelor pe care le introduce în propria-i
Periferie.
Acesta este Scopul lucrării.
Înainte de a trece la metodologie și analiza propriu-zisă pro –
punem să facem cunoștință cu personajele principale ale celor
patru părți în care am structurat cercetarea noastră – Metropola
și Periferia, precum și cu tipul de relații care se dezvoltă între ele:
România, de exemplu, este o Periferie.
Sine ira et studio .
Ca să existe Periferia, trebuie să existe și o Metropolă.
Presupoziția noastră este că, dincolo de legile social-politice și
economice, de ideile și mecanismele care explică istoria capitalis –
mului european desfășurată în tandem cu istoria democrațiilor li –
berale în secolul al XIX-lea există o Lege a Naturii – care susține o
întreagă „gramatică fractală” a lumii social-politice.
Pentru această secțiune întemeietoare – teorie, sistem concep –
tual, metodă – formulăm trei ÎNTREBĂRI DE CERCETARE care
sunt conectate cu teoria fractală.
1.) ÎNTREBAREA GENERALĂ DE CERCETARE – Legea
fractală a Naturii și procese de evoluție, creștere, dezvoltare în
istoria umanității.

128 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 129
În ce măsură Legea fractală a Naturii , descoperită inițial prin
teorii matematice se regăsește ca exercițiu de auto-similaritate în
istoria social-politică și economică a Europei în secolul al XIX-lea?
2. ÎNTREBĂRI DE CERCETARE DERIV ATE – Legea
Naturală a expansiunii capitalismului și a istoriei ideii liberale
în Europa.
2.1. În ce măsură fenomenul european al modernizării din
Periferia de sud-est a Europei – Rusia, România, Turcia (1822-
1938) poate fi înțeles ca expansiune a capitalismului Metroplei occi –
dentale în baza unei legi a auto-similarității ?
2.2. Poate fi istoria ideii liberale în Europa (1822-1927) citită ca
parte a expansiunii capitaliste „naturale” a Metropolei occidenta –
le prin crearea de democrații liberale ca fractali politici în Periferia
Europei?
Această din urmă întrebare de cercetare este cea mai aplicată
dintre întrebările prin care chestionăm universul social-politic și
economic de analizat în lucrarea noastră.
Presupozițiile care stau între Întrebările de cercetare și Ipoteza de
lucru pe care o vom urmări se referă la legea auto-similarităii des –
coperită de geometria neeuclidiană și apoi identificată în Natură,
sunt de rangul unor enunțuri generale intuitive care stabilesc un
cadru de cunoștințe în interiorul căruia se formulează ipoteza de
lucru.Curba lui Koch – primele 2 etape ale eliminării treimii din mijloc a segmentului de dreaptă AB
și reorientaea către un alt triunghi echilateral a segmentelor marginale din Întregul segment
de dreapta anterior.
Aceste presupoziții se referă la fenomene și procese naturale din
univesul lumii vii, pe de o parte, la fenomene și procese sociale spe –
cific biologicului uman, credem noi, pe de altă parte.
De exemplu, este asumat ca adevărat enunțul de tipul:
1. O ferigă/un copac sunt ființe vii care cresc – se dezvoltă prin –
tr-un exercițiu natural de auto-similaritate, prin care Întregul se
regăsește în fiecare dintre Părțile lui la altă scală.
Feriga – fiecare frunză a ferigii reproduce Întregul.

130 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 131
Copacul – cel mai comun exercițiu de auto-simlaritate al Naturii.
2. Crearea unui nou roi de albine prin emigrarea mătcii este
parte a unor procese de creștere și dezvoltare întemeiate pe Legea
Naturală a auto-similarității .
Roiul nou de albine este un „export de similaritate” din Roiul – mamă.
Sistemul vaselor capilare – parte a sistemului circulator, care este dezvoltat pe același exercițiu
al auto-similarității pe măsura creșterii organsmului uman.3. Sistemul vaselor capilare pentru organismele superioare
este constuit printr-un exercițiu de auto-similaritate în raport cu
Întregul sistemului circulator.50
4. Oamenii folosesc în mod obișnuit , fie că sunt conștienți sau
nu, o logică fractală în fabricarea anumitor lucruri – obiecte de
artă ori arhitectură, broderii pe piese de vestimentație populară.
Exemple de artă fractală.
5. Legea fractală ca lege a socialului animal . Relațiile sociale la
nivel animal se întemeiază pe un execițiu de imitație, evenimentele
de inovație-abatere de la imitația socială fiind rare în istoria unei
comunități sociale.
50 Capilarele sunt vase de sânge ce nu depășesc jumătate de centimetru
iar groimea lo rest emai mica decât 1µ . Ele sunt „simple ducte cu pereții
formați dintr-un strat endotelial, fără musculatură netedă ⇒ nu î și pot mo –
difica în mod activ diametrul”;acestea sunt”vase de schimb” pentru substan –
țe nutritive, produ și de catabolism, gaze respiratorii și apă;datorită grosimii
și conțin ≈ 5% din volumul sanguine; http://fiziologie.umft.ro/ro/CV1.PDF.
Lungimea lor totală duce înspre aprox. 2500 km. Aceste canale foarte mici
permit nutriția celulară – trecerea prin pereții lor în interiorul celulelor și de
aici înapoi în circuitul sangvin a gazelor, apei, mineralelor ionice, a apei și a
proteineor cu masă moleculară mica; ele produc și asigură acel „mediu local”
de dezvoltare al țesuturilor și organelor în condiții atipice în raport cu logica
„formelor fără fond” .

132 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 133
6. Legea fractală ca lege a socialului uman . Relațiile sociale la
nivel uman (interacțiuni inter și intra-comunitare) se întemeiază
pe un execițiu de imitație, evenimentele de inovație-abatere de la
imitația socială fiind rare în istoria comunităților umane.
7. Comunitățile de imigranți . Atunci când au emigrat în
Statele Unite ale Americii, comunitățile de imigranți italieni, irlan –
dezi, scoțieni, polonezi, ruși, români etc.sunt replici „naturale” ale
comunităților din țara de emigrație.
8. Auto-similaritatea ca proces de dezvoltare organiza-
țională . Atunci când o organizație ori o instituție umană vrea să
se dezvolte, ea își va crea replici mai mici, similare cu Întregul
care se extinde.
9. Auto-similaritatea și dezvoltarea partidelor politice . Un
partid politic se extinde creându-și replici asemănătoare Întregului
în fiecare din noile structuri teritoriale prin care se extinde.
10. Căutarea producerii similarului ca scop al oricărui act de
influență socială . În actele noastre de comunicare ( a comunica = a
influența ) umărim să producem în înțelegerea Receptorului un act
intelectual cu un grad cât mai apropiat de similitudine în raport cu
definirea/înțelegerea mesajul pe care vrem să îl transmitem.
11. Când ne adresăm unui public, încercăm să producem simi –
larul în definiția/înțelegerea/explicarea unei situații. În acțiunea
de a vă influența, această carte are ca scop producerea unor
semnificații în mințile Dumneavoastră, care să fie cât mai apro –
piate de cele care există în mesajul cărții cu privire la expansiunea
capitalistă și istoria ideii liberale în Europa. Dacă veți înțelege altceva decât am intenționat ori dacă nu
sunteți de acord cu propunerea noastră nu înseamnă că ați negat
legea auto-similarități în comunicarea umană.
(i) Dintr-o perspectivă mai generală, atunci când scriem o
carte, înseamnă că avem un anume adevăr sau idee de comuni –
cat Cititorului/ei, așteptându-ne să găsim un nivel de înțelegere-
acceptare a acesteia (săi zicem „simili-receptare”) cât mai apropiat
de al nostru. A scrie o carte în care nu îți propui să convingi pe
nimeni de nimic – să nu creezi orizonturi relativ apropiate (simila –
re) de receptare este un non sens. Mai precis, faptul că nu veți fi de
acord cu ideile din cartea de față nu înseamnă că tocmai ați negat
legea auto-similarității în relațiile sociale . Noi o folosim pentru a
genera „simili-receptări” din partea Dumneavoastră – și sperăm
să vă convingem că logica fractală are sens în interpretarea mo –
dernizării României, în perioada decupată în prezenta lucrare între
1822-1927. Asta pe de o parte.
Pe de altă parte, dorim să demonstrăm că a vorbi despre mo –
dernizarea societății românești fără a apela la sincronizarea sau
imitația Apusului, la formele fără fond , este la fel de util în sensul
înțelegerii fenomenului de analizat. Mai mult, metodologii și teorii
diferite concură la mai buna înțelegere a unuia și aceluiași fenomen
social-politic.
(ii) Nu dorim să facem din Legea fractală o Lege Universală a
Naturii și, cu atât mai puțin a istoriei social-politice și economice
a umanității.
Ceea ce urmărim este să semnalăm că unele procese de mo –
dernizare societală ori de creștere instituțională (NATO, UE),pot
fi explicate și lecturate prin intermediul unei legi naturale simple.
Natura nu cunoaște și nu acceptă lucrurile complicate, așa cum
Legea Naturală, oricare ar fi ea și în oricare domeniu, nu implică și

134 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU
nu respectă nici un cod moral: o ființă ori o comunitate, o structură
vie trăiește și se dezvoltă în acord cu Legea selecției naturale .51
51 Studiile de genetică ale paradigmei neoevoluționiste arată că orga –
nismele vii care încalcă această lege naturală sunt eliminate – nu mai trăiesc
pentru a-și transmite mai departe genele – transmitere care este (pare deloc
etic) scopul existenței fiecărui organism viu. Între variațiile spontan produse
de Natură, există un mecanism de selecție a variațiilor avantajoase și de înde –
părtare a variațiilor indiferente ori dezavantajoase în raport cu un anumit or –
ganism, care beneficiază astfel de transmiterea achizițiilor pozitive genrațiilor
viitoare ca parte a unei moșteniri genetice. Efectul Legii selecției naturale este
transmiterea la o scară cât mai largă a acelor gene care conțin și au asimilat
variațiile avantajoase pentru individ.Capitolul II. Teoria științelor social-politice
și metodologia-suport pentru analiza dinamicii ideii
liberale în Periferia sud-est europeană
Patru sunt nivelele pe care se construiește modelul teoretic de
analiză a ideii liberale în Periferia de sud-est a Europei, pe care ni-l
putem reprezenta în imaginea unei piramide construite de jos în sus,
pe criteriul gradului de generalitate al fiecărui ” etaj” al piramidei.
(i) Astfel, Nivelul întâi este reprezentat de cadrele teoretice gene –
rale ale logicii fractale prin care ilustrăm expansiunea capitalismului
occidental spre spațiul de sud-est al Europei și care dau seamă de o
logică social-politică și economică pe care o regăsim și în Natură.
(ii) Pe al doilea nivel al modelului teoretic se află teoria sistemu –
lui mondial modern (F. Braudel, Imm. Wallerstein), care lansează
o relație economică de dependență între Metropolă și Periferie,
democrațiile liberale din Periferie fiind, în acord cu gramatica
fractală enunțată la (i), fractali politici ai Metropolei care execută
în epocă două funcții importante: a.) sunt opțiunea cea mai efi –
cientă de modernizare politico-administativă a Periferiei care,
ca un „fond fără formă” , își caută cu asiduitate formula de orga –
nizare politică și administrativ teriorială care să i se potrivească;
b.) acest fractal politic execută funcția celei mai eficiente forme de

136 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 137
comunicare instituțională cu Metropola pentru asigurarea pro –
cesului de „periferializare” , în sens de transformare a Periferiei în
suburbie metropolitană, cu rol de piață economică de desfacere în
schimburile economice internaționale pe care Metropola își trimite
mărfurile-produse finite și de pe care preia materii prime la un preț
foarte avantajos, cu o rată de schimb de aproximativ 10/1.
(iii) Al treilea palier al modelului de cercetare este reprezentat
de teoriile politice – analizele de filosofie politică și științe politice
ale lui R. A. Dahl referitoare la dinamica „poliarhiilor” în secole –
le XIX-XX, alături de teoria „valurilor democratizării” propusă de
S.P . Huntington. Deși nu a fost parte ale acestei analize, credem
că spațiul românesc cu regimul politic de după 1866, în ciuda
imperfecțiunilor inerente ale unei formule democrat liberale de
împrumut aflată în prima ei perioadă de funcționare în Periferie,
poate fi gândit ca parte din procesul internațional de democrati –
zare al „fluxului primului val” (1830-1914) – așa cum în perioada
interbelică – după anii 1930, regimul politic românesc participă la
„refluxul primului val de democratizare” la nivel mondial.
Lucrarea de față se oprește la sfârșitul secolului al XIX-lea,
când fractalul politic al Metropolei creat în Periferia românească
ripostează și modifică dimensiuna economică a ideologiei libera –
le care susținea procesul de guvernare, de la libelarlismul clasic la
neoliberalism.
Legile electorale succesive, modificările Constituției de la 1866,
doctrina neoliberală – Ștefan Zeletin, în special, și dezbaterile, pro –
vocările și pozițiile altor doctrine politice românești în epocă față
de neoliberalism, precum și caracteristicile generale ale liberalis –
mului românesc sunt parte a unei lucrări viitoare.
În prezenta lucrare – Partea I – vom urmări, în special, etapa
de racordare politico-economică și administrativă a României la structurile Metropolei occidentale – etapa în care se construiește în
Periferie fractalul politico-administrativ al Metropolei .
Acest „secol al ideii liberale în România” începe cu primele ei
forme (exclusiv teoretice) de manifestare din Proiectul constituți –
onal propus de boierii cărvunari „cetitori de carte” la 1822 și se
încheie cu doctrina neoliberală românească închegată, pe care o
definitivează Ș tefan Zeletin în lucrarea Neoliberalismul (1927).1
Analiza secolului de liberalism românesc (1822-1927) în cadrul
mai larg al liberalismului zonei în secolul al XIX-lea pleacă de la o
serie de întrebări de cercetare cărora am încercat să le găsim răs –
punsuri la intersecția sociologiei politice cu istoria ideilor politice,
filosofia politică, istoria, ș tiința politică și matematica. Este vorba
deci despre o strategie de analiză interdisciplinară, ce vrea să se
construiască în spațiul unui model integrat de cercetare.
Unsprezece sunt întrebările care lansează analiza privind seco –
lul de liberalism românesc în particular și participarea Periferiei
sistemului mondial modern (Turcia, Rusia, Romania) la evoluția
ideii liberale occidentale. Ele se întemeiază pe presupoziția potrivit
căreia în acest spațiu al sud-estului european se poate vorbi despre
liberalism în secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, ca
1 Lucrarea Neoliberalismul din 1927 nu poate fi separată de o analiză an –
terioară privind funcția agentului istoric burghez în evoluția societății româneș ti
către “capitalismului oligarhic” – o ultimă etapă în evoluția necesară a formelor
liberale, de la liberalism clasic spre neoliberalism, în sensul în care Zeletin defi –
nea doctrina și ideologia neoliberală: Ș tefan Zeletin, Burghezia română. Originea
și rolul ei istoric , Editura Cultura Națională, Bucureș ti, 1925; Ștefan Zeletin,
Neoliberalismul. Studii asupra istoriei și politicii burgheziei române , Edit. Revista
“Pagini agrare și sociale” , Bucureș ti, 1927. Trimiterile din analiza noastră se vor
face însă către cele două opere reeditate împreună: Ș tefan Zeletin, Burghezia
română. Originea și rolul ei istoric . Neoliberlismul , Nemira, Bucureș ti, 1999, cu
studiul introductiv de Cristian Preda, note bio-bibliografice C.D.Zeletin.

138 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 139
urmare a unui proces de difuziune cultural-ideologică dinspre țări
ale Vestului către țările din marginea de sud-est a Europei. Aici nu
pare a mai fi nimic de demonstrat – istoricii și sociologi, politologi
și filosofi ai politicului, constituționaliști, care au lucrat pe seco –
lul nouăsprezece românesc, așa cum se va vedea, au semnalat ase –
mănările izbitoare – aproape copiere – ale Proclamației de la Islaz
din Revoluția de la 1848 în Țara Românească după Declarații ale
Drepturilor Omului din Revoluția franceză, alături de Constituția
de la 1866 și procesul de lărgire progresivă a segmentelor de alegă –
tori prin legi electorale stau toate dovadă pentru participarea aces –
tui spațiu european la istoria ideii liberale.
Pe de altă parte, (i) curentul occidentalist din Rusia țaristă,
concurent de la 1830 și până imediat după Revoluția europeană de
la 1848 cu cel slavofil, precum și (ii) politicile de modernizare ale
Turciei după căderea regimului sultanic în 1919-1923 stau împreu –
nă ca tot atâtea momente ale sincronizării acestei părți a Periferiei
sistemului mondial modern cu valorile politice ale Occidentului,
sau ale încercării eșuate de sincronizare în Periferia spațiului rus.
Căci, lucrarea de față nu este altceva decât o căutare a mecanisme –
lor, etapelor și fondului procesului de asimilare a modelului liberal
al Metropolei în țările Suburbiei europene.
În al treilea rând, cercetarea noastră urmărește să identifice
modul în care spațiile Periferiei au răspuns la provocarea modelu –
lui liberal atât de irezistibil în epocă. Nu avem motive să credem
că numai dorința și gândul de Bine pentru Popor ar fi presat clasa
marilor proprietari – centri ai unor lumi semi-feudale – să adopte
drepturi și libertăți individuale și formule parlamentare de tip li –
beral. Fascinația modelului liberal – pentru partea occidentalistă a
elitei Periferiei ni se pare explicabilă prin intuiții rareori exprimate
rațional și explicit cu privire la utilitatea și eficacitatea modelului
administrativ și de organizare a Statului. Statul liberal era eficient, mai eficient decât modelele feudale, care frânau o lume și altă ma –
trice novatoare pentru viața socială, economică și culturală. O pre –
siune a socialului și economicului – nevoia de schimb internațional,
circulația de idei și opere politice, bursele de studiu care duc fiii de
boier în Europa de vest și apoi în Germania, spre mjlocul secolului
al XIX-lea, precum și interesele Metropolei de a căuta Suburbii cu
care să schimbe mărfuri finite contra materii prime ieftine – toa –
te acestea sunt elemente ale presiunii modelului liberal în epocă.
Idealismul revoluționar și dorința unora dintre fiii de boier întorși
acasă, studiile și rezultatele cursurilor la care au participat cu privire
la eficiența economică și nevoia de Economie politică liberală despre
care au învățat în stăinătate sunt alte componente ale acestei presi –
uni uriașe în Periferie pentru modernizare. Iar modelul liberal al
modernizării era cel mai ofertant în epocă. Funcționarea lui în aria
Metropolei era dovada efectivă pentru elita politică și intelectuală a
vremii că nu poate exista altă cale de reorganizare a societății.
Modelul liberal mai avea un avantaj: putea fi modificat. Nu era
nevoie să devii în două luni Belgia, dar puteai prelua Constituția
Belgiei și să o adaptezi, să o modifici acolo unde interesele clasei
de mari proprietari de pământ intrau fundamental în coliziune cu
valorile liberale.
Ariile Periferiei Europei la care ne referim au reacționat diferit
la presiunea modelului liberal în epocă. Una dintre ele – spațiul
imperial rus a refuzat-o după o tatonare de aproximativ 2-3 dece –
nii – valorile liberale s-au convertit în sisteme de idei și ideologii
colectiviste în zona curentului narodnicist și slavofil, din occiden –
talismul unei părți a intelighentiei nemairămânând nimic după
1850-1860: căutarea spiritului rusesc autentic în spațiul rural, glo –
rificarea Rusiei ca salvatoare a Europei, ori anarhismul, alături de
aripa teroristă a narodnicismului au șters orice urmă de idee libe –
rală în spațiul Rusiei țariste.

140 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 141
Turcia și România însă au participat clar la dinamica ideii li –
berale, împrumutând, adaptând, selectând, modificând idei și va –
lori politice și instituționale de tip liberal într-o fascinantă presi –
une de „ardere a etapelor” . Turcia republicană nu a avut doctrină
economciă liberală. Attaturk era permanent urmărit de opoziția
tradiționaliștilor la schimbările inimaginabile făcute în doar două
decenii, în care a „ars” secolele de evoluție înregistrate de modelul
liberal în Occident.
În cest cadru general formulăm cele 11 întrebări de cerceta –
re anunțate anterior, care au provocat linii de lectură, analiză și
construcție teoretico-metodologică.
1. Cum și, mai ales, când putem spune că a apărut ideea de
libertate individuală în spațiul românesc, în Rusia și Turcia?
2. Este ea o creație națională sau rezultatul unui împrumut so –
cial-politic din Europa de vest?
3. Cum și în ce condiții ideea de libertate a devenit parte a pro –
iectelor instituționale în Periferia Europei?
4. Au existat politici guvernamentale și legislative în Periferia
Europei care și-au asumat explicit ca temei ideea sau doc –
trina liberală?
5. Care au fost formele și dinamica acestei idei liberale în
ipostazele ei închegate, care să susțină drepturi și libertăți
politice însoțite de o legislație de garantare și protecție a
drepturilor și libertăților individuale în România, Rusia,
Turcia?
6. Unde se află în Periferie Statul în construcția liberală în ra –
port cu societatea, individul, economia și care este diferența
– dacă există vreuna – față proiectul liberal al țărilor din
Vestul european?
7. Putem discuta despre libertăți și liberalism în Periferia Europei în aceia și termeni în care discutăm despre liberalis –
mul occidental în epocă?
8. Este nevoie de o redefinire a conceptului „liberalism” ca
să putem opera cu el deopotrivă în Centrul Sistemului
Mondial Modern (SUA, Europa de vest) și în Periferia aces –
tuia (Europa de sud est, în particular)?
9. În ce măsură se poate vorbi în Periferia Europei (Turcia)
despre politici care ar putea fi numite „liberale” în condițiile
în care ele îndeplinesc condiții de neacceptat pentru libe –
ralismul occidental: (1) sunt create de Stat, (2) în societate
există un singur partid politic, (3) el este dependent de li –
derul charismatic, (4) promovează dreptul universal la vot
(în condiții de dominație a sufragiului universal masculin în
epocă) și face primul pas în acest sens prin acordarea drep –
tului de vot femeilor pentru alegerile locale?
10. Care sunt formele și ritmurile în care Periferia Europei se
sincronizeză cu Metropola occidenală în participarea la
evoluța ideii liberale?
11. În ce fel diferitele arii geopolitice și culturale periferice –
România, Rusia țaristă, Turcia, au răspuns la provocarea
ideei liberale ca suport pentru modernizarea Statului și a
societății?
Exercițiul de întemeiere propus mai sus nu epuizează, desigur,
nici categoriile și nici numărul de întrebări pe care le generează o
abordare a liberalismului în relația Centru – Periferie din interiorul
sistemului mondial modern.2
2 Teoria „Centru-Periferie” reprezintă cadrul cel mai larg de plasare
a analizei secolului de liberalism românesc, în formula elaborată de Imm.
Walerstein, pe linia lui Fernand Braudel: organizarea modernității în perspec –
tiva schimburilor economice în Centru (spațiul nord-atlantic), Semiperiferie
(Europa centrală, în anumite momente, țări ale Americii Centrale și de Sud,
pentru unii chiar Grecia începutului de secol XX) și Periferie (Europa de est și

142 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 143
Dimensiunea teoretică
și Ipoteza generală construită sub logica de tip fractal
Natura și conținutul întrebărilor sugerează deja o anume meto –
do-logică de abordare cu privire la cadrele disciplinare ale cercetării:
istoria socială, economică și politică oferă datele coerente și verifica –
bile ale interpretării în cadre ale filosofiei, ș tiinței și sociologiei po –
litice și matematicii. Teorii sociologice și ale ș tiinței politice (Imm.
Wallerstein, R. Dahl, S.P . Huntington) care se referă la dinamica de –
mocrației și a schimburilor economice la nivel mondial în perioada
analizată vor oferi harta internațională a procesului, în interiorul
căreia vom urmări dinamica ideii liberale în periferia Europei și în
permanentă comparație cu modele de evoluție ale spațiului occi –
dental, dinspre care Periferia împrumută și adaptează valori, idei,
practici, sisteme instituționale și legislative de tip liberal.
Teoria integratoare a acestei secțiuni teoretice, sub care ope –
rează toate celelate teorii, este cea referitoare la logica fractală a
fenomenului de racordare a spațiului Periferiei la Centrul sistemu –
lui mondial modern : sub regula exercițiului de auto-similaritate
specific geometriei fractale, Periferia româno-turcă a Metropolei
occidentale se constituie ca o replică politică a Centrului occiden –
tal – un fractal politic generat de participarea la modelul statal și
economic de tip liberal.
de sud, Africa, spații ale Asiei). Relația Centru-Periferie în “Sistemul mondial
modern” (sec. 16-20) este deci definită, în principal, prin conținutul econo –
mic, într-o teorie a “duratelor lungi” , fundamentată istoric și apoi sociologic
de F. Braudel, respectiv, Imm. Wallerstein; vezi Fernand Braudel, Timpul lu –
mii, Meridiane, 1989 (1979), Bucureș ti, trad. A.Rizea; Immanuel Wallerstein,
Sistemul mondial modern , Meridiane, trad. Dorel Abraham, Ilie Bădescu,
Mihai Ghibernea, Bucureș ti, 1992 (1974).Ipoteza integratoare a modelului de analiză este reprezentată de
chiar această relație Centru-Periferie, în care Metropola generează
fractali – subdiviziuni în care se regăsesc, la altă scală, mecanismele
ei interne de construcție politică, administrativă și economică.
Încă mai clar, elitele intelectuale și politice românești și turce
participă la dinamica ideii liberale în epoci diferite, dar în aceeași
ipostază de agent modernizator care construiește în logcă fractală
imagini ale Metropolei la nivel politic, în formula democrațiilor
liberale.
O ipoteză derivată din această ipoteză integratoare de lucru
se referă la revolta Periferiei românești împotriva fractalului politic
și economic al Metropolei , din pricini clare de dezavantaj economic
generat de principiul liberului schimb promovat de suportul ideo –
logic economic al fractalului politic . Periferia devenise un fractal al
Metropolei la nive politic și administrativ, dar agentul modernizator
împrumutase și dimensiunea economică în procesul de fractalizare
– or, piața națională neprotejată de taxe vamale și non-intervenția
Statului în dezvoltarea industrială generau o dependență pe termen
lung a Periferiei de Metopolă și o șansă sigură la suburbializare.
De aici ipoteza ripostei Periferiei: agentul politic și economiștii
români ai celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea falsifică di –
mensiunea economică a fractalului Metropolei și construiesc o nouă
doctrină economică în care statul devine agent modernizator eco –
nomic, sprijinitor al pieței naționale prin taxe vamale și investiții
ori facilități pentru dezvoltarea industriei naționale. Acesta este
sensul în care interpretăm politica liberală de stat și doctrina neoli –
berală a anilor 1880: Revolta agentului modernizator liberal al frac –
talului politic împotriva suportului economic liberal clasic, prin care
Metropola prelua surplusul economic al societății românești prin
rata de schimb dezavantajoasă produse mărfuri-finite contra ma –
terie primă și exploatări ale subsolului . Schimbul de neechivalenți

144 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 145
calculat în epocă de Dionisie Pop Marțian în 1863 era de 10/1 tone
de produs în avantajul Metropolei.
Pentru spațiul românesc al Periferiei europene, perioada 1822-
1927 este considerată în lucrarea de față drept un model exemplar
pentru evoluția reu șită prin mecanisme împrumut și redefinire
prin asimilare adaptativă a liberalismului într-una dintre țările
Periferiei sistemului mondial modern. Analiza noastră dă seamă
de refuzul societății româneș ti de a încorpora ideea liberală în for –
mula ei clasică, în speță, dimensiunea economică a acestuia, ale
cărei fundamente se regăsesc în lucrarea lui Adam Smith, Avuția
națiunilor (1776). După o perioadă de „liberalism clasic” teoretic
și economic-aplicativ la nivel de politică guvernamentală (aprox.
1858-1888), ideea liberală începe o metamorfoză generată de ne –
voia de adaptare la spațiul Periferiei, care va crea neo-liberalismul.
Generația liberalilor clasici (I. Ghica, N. Ș uțu, I. Strat) va fi înlocui –
tă de o generație cu opțiuni teoretice și de guvernare diferite în ceea
ce priveș te fundamentul de practică economică al liberalismului:
liberschimbismul teoriei clasice liberale va fi înlocuit cu liberalismul
protecționist , centrat pe ideea de construcție a unei economii nați –
onale industrializate, care să concureze de la egal la egal pe piața
schimburilor internaționale de mărfuri.
Gândind evoluția teoretică și practică a liberalismului periferic
românesc prin „generații de liberali” , vom urmări deci să scoatem în
evidență evoluția ideii liberale dinspre încercări teoretice și politici
definite în sfera liberalismul clasic de tip occidental, înspre sisteme
teoretic-doctrinare dublate de politici publice de tip neo-liberal3,
3 Termenul „neoliberalism” nu are legătură cu definiții și semnificații
apărute în spațiul euro-atlantic după al doilea război mondial, în legătură cu
o revigorare a principiilor liberalismului clasic legate de retragerea statului din
economie, de exemplu. Sensul cu care îl folosim aici aparține de altă epocă și
de altă lume economică, socială și politică, a cărei schiță teoretic-doctrinară o ca doctrină și politică economică specifică logicii de construcție
și structurii societăților din Periferia sistemului mondial modern.
La un alt nivel, sub ipoteza integratoare a fractalului politico-
economic creat de Metropolă în Suburbie , avansăm ipoteza de lucru
referitoare la o pluralitate a liberalismelor , o varietate determinată
de structuri culturale, organizaționale, economice și social-politice
ale agenților care participă la asimilarea și difuziunea ideilor de tip
liberal. Liberalismul britanic nu se suprapune cu cel francez, libe –
ralismul de tip german diferă de amîndouă, iar liberalismul româ –
nesc și liberalismul turc – în cazul în care reu șim să demonstrăm
apartenența la gen a acestor două specii ale liberalismului – dau
seamă de axe de construcție doctrinară și politici concrete foarte
diferite de cele ale Europei de vest.
Dat fiind cadrul teoretic geo-politic și economic deja sugerat de
teoria Centru-Periferie este lesne de intuit că analiza se va purta în
perspectivă comparativă, pe temeiul unei metodologii care ținteș te
stabilirea de tipuri de liberalism , ce vor să strângă eterogenul prin
asemănări, semnalând diferențe relevante ale Periferiei, în raport
lansează Friedrich List în 1840, în lucrarea Sistemul național de economie politi –
că, în care sesizează dezavantajele schimburilor internaționale în care țările mai
slab dezvoltate industrial nu î și protejează piața națională prin politici speicfice
și nu investesc în dezvoltarea economică. Forma finală a conceptului aparține
lui St. Zeletin. Cea mai simplă definiție de lucru a conceptului „neoliberal” în
istoria gândirii politice româneș ti trimite la ideea de intervenție limitată a statu –
lui în economie, în scopul asumat al unui proiect de dezvoltare a pieței naționale .
Neoliberalismul românesc nu modifică elementele politice ale doctrinei liberale
în epocă – separația puterilor în stat, dreptul de vot (censitar, în epocă), drep –
tul la proprietate și garantara vieții, proprietății, libertății. Prima Constituție
românească (1866) este rezultatul unei adaptări a celei mai evoluate constituții
a vremii – Constituția Belgiei. Faptul că valorile, ideile, practicile și instituțiile
democrațiilor liberale nu au funcționat în spațiul românesc în aceea și măsură în
care funcționau în spațiul occidenal este o altă problemă, care va fi discutată la
secțiunea privind „efectele perverse” (nea șteptate) ale liberalismului românesc.

146 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 147
cu spațiul instituțional-doctrinar relativ omogen și „nucleul occi –
dental” al liberalismului.
Având o astfel de logică teoretică, liberalismul românesc va fi
analizat ca o formă anume de import teoretic și doctrinar , ce ope –
rează practic-aplicativ și se dezvoltă într-un spațiu geo-politic și
cultural diferit de cel din care a fost importată.
Un prim pas legat de metodologia analizei poate fi deja formu –
lat printr-o distincție fondatoare de ipoteză de lucru: „liberalismul”
este tratat în formele instituționale și construcțiile doctrinare spe –
cifice, ca rezultat al unui proces de difuziune social-politică dinspre
Centrul sistemului, către Periferia sud-est europeană.
Distrincția fundamentală a analizei este legată deci de un
„Liberalism al Centrului” și un „Liberalism al Periferiei” sistemu –
lui mondial modern. Periferia sistemului (Europa de sud-est, aici)
împrumută idei și practici instituționale pe care le reconfigurează și
adaptează la condiții naționale, astfel încât, de exemplu, liberalismul
occidental al „totalei libertăți de schimb economic” se va converti în
Periferie4 în neoliberalism . După o scurtă perioadă în care acceptă
„liberschimbismul” (I. Ghica, N. Ș uțu, I. Strat), elita intelectuală și
4 Precizăm că, în acord cu teoria sistemului mondial modern , pe această di –
mensiune a schimburilor economice, o țară se află în Periferia sistemului mondial
dacă participă la o relație de schimb economic, ca regulă, favorabilă Centrului sis –
temului, căci are formula „ materii prime contra produse – mărfuri finite ” . Folosind
termenii teoriei lui Wallerstein despre sistemul mondial modern putem spune că
spațiul românesc a intrat în Periferia sistemului în momentul în care a deschis
relații de schimb economic cu Metropola, imediat după ce a dispărut monopolul
Porții otomane asupra comerțului extern românesc (1829). Pacea ruso-turcă de la
Adrianopol, care elimina monopolul otoman asupra comerțului Țărilor române,
a fost imediat urmată de vasele englezeș ti care acostau la gurile Dunării pentru
materii prime ieftine – în special grâu, pe care îl comercializau în Centrul sistemu –
lui la un preț mult mai mare. Se ș tie că Galațiul și Brăila au devenit în timp piețe
importante, care stădeau drept reper pentru prețul la bursa europeană a grânelor. politică românească redefineș te rolul Statului și al pieței naționale
în schimburile economice, adaptând și amendând libertatea totală a
schimbului economic internațional cu nevoile și interesele dezvoltă –
rii economiei naționale prin politici protecționiste la graniță.
1. Structura cercetării – linii de analiză istorică
Urmărirea obiectivului fundamental referitor la dinamica ideii
de libertate5 în spațiul românesc (1822-1930) se realizează pe trei
linii distincte.
5 Este u șor de observat disconfortul teoretic în utilizarea conceptelor libera –
lismului occidental în spațiul românesc de început de secol XIX, până la Revoluția
de 1848, când limbajul politic românesc și dezbaterile teoretice permit și utilizează
sensul originar al termenilor legați de liberalism. Am utilizat alternativ „ideea de
libertate” , „ideea liberală” , deși cei doi termeni nu au legătură directă cu prima ju –
mătate a secolului al XIX-lea românesc. Abia prin Cursul de economie politică al lui
Ion Ghica de la Academia Mihăileană din 1842-1843 și Declarațiile pa șoptiste pe
tema libertății și egalității în drepturi, ori ideile votului universal putem vorbi de „li –
beralism” și „idei liberale” . Credem că termenul „idei liberale” sau cel de „gândire
liberală” poate fi utilizat abia începând cu perioada imediat pre-pa șoptistă, o dată cu
întoarcerea primilor bursieri ai statului român de la universitățile germane și france –
ze (1835-1842), care audiaseră cursuri despre liberalism economic și politic, prima
carte despre liberalismul clasic aflându-se în biblioteca Academiei Mihăilene abia
după întoarcerea din străinatate a fiilor de boieri trimi și la studii de statul român.
Până la această perioadă pare mai adecvat sensul larg, cu care N. Iorga operează cu
conceptul în eseurile din Evoluția ideii de libertate – pornind de la forme ale ideii de
libertate de pe vremea primelor corporații economice și universitare, trecând prin
breslele franceze și apoi prin teoria clasică franco-engleză și revoluția franceză (ese –
uri publicate în perioada 1927-1928). Doar în acest sens larg al termenului „liberal” ,
putem spune că „libertatea comerciului dinlăuntru și din afară” susținută de boierii
români la început de secol nouăsprezece aparține de o gândire de tip liberal. Ceea
ce înseamnă că acceptăm ideea de „măsuri de tip liberal” și pentru spații și societăți
sau situații politice care nu împărtășesc trăsăturile specifice ale democrațiilor liberale
occidentale sau regimurile politice ale democrației liberale în epocă. Am încercat
să rezolvăm discordanța și neajunsul conceptual prin ideea de „liberalism organic” ,
„instinctiv” al societăților din Periferia sistemului mondial modern, aflate sub con –
trolul suprastructurilor de tip imperial în această primă partea secolului al XIX-lea,
în forme și intensități diferite – Rusia țaristă, Imperiul otoman, Principatele române.

148 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 149
I. Prima linie de analiză este cea doctrinar-ideologică. Sub acest
aspect, analiza ideii de libertate î și propune să urmărească închega –
rea doctrinar-ideologică a valorilor liberale în construcții teoretice
de tip social-politic și economic în spațiul Europei occidentale și în
spațiul Periferiei sistemului mondial modern. Acest din urmă spa –
țiu de analiză a mi șcării ideii liberale va fi reprezentat de două im –
perii – Imperiul otoman și Imperiul țarist, pe de o parte, spațiul ro –
mânesc în calitate de civilizație subordonată în dezvoltarea ei unor
suprastructuri imperiale, pe de altă parte. A șa cum se va observa,
dinamica ideii de libertate va avea aici formule total diferite de ma –
nifestare, în raport cu cea oferită de spațiul de emergență al libe –
ralismului, identificat cu zona Europei de Vest – Centrul sistemu –
lui mondial modern. De exemplu, societățile Periferiei sistemului
mondial vor atinge în mod necesar, am putea zice, etapa liberalis –
mul intervenționist cerut de principii ale dezvoltării pieței naționale
în epocă. Doctrina liberală în formula ei clasică va fi înlocuită cu
doctrina neoliberală , politicile concrete ale guvernămintelor libera –
le fiind devansate de dezbateri teoretice, care propun abandonarea
ideii laissez-faire, laissez-passer , fundamentală pentru liberalismul
clasic smithian. Intelectualii români propun după anii 1860 proiec –
te în favoarea unei politici strategice de protecție a pieței naționale,
în fața produselor industriale mai ieftine, ale producției de serie,
exportate de societățile mai dezvoltate tehnologic din Centrul sis –
temului mondial modern (Anglia, Franța, SUA).
II. A doua linie de analiză este cea a structurilor de tip instituți –
onal. Dimensiunea instituțională răspunde, metodologic vorbind,
nevoii de completare a analizei de doctrină/ideologie cu analiza
modului în care s-a făcut absorbția societală a ideilor liberale la
nivelul instituțiilor politico-economice concrete. Urmărind o ast –
fel de dinamică instituțională a liberalismului, am observat că cele două spații supuse analizei – spațiul identificat cu „Centrul siste –
mului mondial modern” , spațiul „Periferiei” și al „Semiperiferiei”
(F.Braudel, Imm. Wallerstein) au încorporat în formule diferite
ideile și valorile de tip liberal. În ce constă această diferență?
Înainte, de toate, am vrea să precizăm semnificaia Semiperifeirei
– de exemplu, Germania este Semiperiferie până în momentul în
care ajunge o țară industrializată în urma a trei decenii de dezvol –
tare industrială prin potecția pieței naționale. O Semiperiferie este,
semnalează Radu Baltasiu, o zonă
„ (…) din care apar viitoare centre ale sistemului. Poziția so –
cietăților în ierarhia sistemului mondial depinde în măsură foar –
te mare, dincolo de conjunctura istorică, de gradul de inteligență
politică și de moralitate a elitelor, adică de măsura în care acestea
stau în raporturi echivalente, compensatorii cu restul societății sau
sunt un corp parazit (Eminescu, teoria compensației). Sistemele
politice politicianiste (Motru), oligarhice și dominate de false elite
(Manoilescu) sau cele numite demagogice și construite de păturile
superpose (Eminescu) sunt principalele răspunzătoare de periferi –
alizarea societăților. ”6
Eterogenitatea formulelor liberale la nivelele doctrinar-ideolo –
gic, al politicilor guvernamentale și al instituțiilor politice are, to –
tuși, un trunchi comun, în baza căruia devine posibilă acceptarea
sintagmei fundaționiste de „mi șcare a ideii de libertate” („mi șcare
a ideii liberale”). Modelul concret care unifică „liberalismele” se re –
găseș te într-o seamă de factori comuni ce sunt identificați în valori
6 Vezi analiza lui Radu Baltasiu, Elemente de Sociologie. Națiune și
capitalism – Considerații de sociologie românească și weberiană, Editura
BELADI, Craiova, 2002; vezi și Introducere în sociologie, BELADI, Craiova,
2007, pp. 341-342

150 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 151
ale liberalismului politic, chiar dacă gradul în care acestea au func –
ționat în diferite spații geo-politice nu a fost întotdeauna acela și:
1. reprezentativitate și guvernare prin delegarea de putere din –
spre alegători, către cei aleși să gestioneze resursele socie –
tății;
2. separația puterilor în stat și organizarea statului pe princi –
piul separației dintre spațiul public și spațiul privat, spațiul
religios și spațiul puterii temporale, prin care conceptul de
„ordine publică” înlocuieș te conceptul de „ordine moral-
creștină”;
3. participare politică prin alegerea periodică a guvernanților
constituiți într-o elită a puterii, care se schimbă în funcție
de opțiuni ale segmentelor sociale implicate în desemnarea
guvernanților prin votul de tip censitar sau universal;
4. stabilirea unei ierarhii instituționale în stat, care funcționea –
ză independent de dreptul canonic și dreptul seniorial, în
cadrul unei legislații ce se elaborează sub procesul de con-
stituire a statului printr-o Lege fundamentală – Constituția;
5. asigurarea de drepturi individuale fundamentale prin inter –
mediul unei legislații corespunzătoare, întemeiate pe prin –
cipiile dreptului natural sau derivate din doctrina dreptului
natural (dreptul la viață, dreptul la a deține proprietate și
garantarea acesteia, libertatea persoanei în diferitele ei for –
mule – politică, juridică și garantarea acesteia, etc.).
Două observații pe care le face Cristian Preda în lucrarea
Tranziție, liberalism și națiune (2001), sunt de un interes special în
momentul acestei definiții „esențializante” a liberalismului, pentru
care am optat, sub rațiuni de utilizare a temenului pentru dinamica
ideii liberale în secolul al XIX-lea european.Înainte de toate, admitem faptul că „ Liberal e un nume manipu –
lat. ” , termenul fiind folosit de cele mai diverse orientări, ba, chiar în
situații și cu referire la regimuri politice și comportamente asociate
cu totalitarismul comunist, care nu are nici o legătură cu structura
acestei doctrine sau curent de gândire.7
A doua observație a lui C. Preda se referă la relația unitate-di –
versitate a doctrinei și opțiunii liberale, acesta sesizând că „imensul
Text liberal” este foarte dificil de prins în definiții sau în proiecte de
„armonizare” , datorită diversității și diferitelor „variante” organicis –
te, pozitiviste, antipozitiviste ori constructiviste, care au apărut în
dinamica doctrine și practicii liberale:
„Nu există, de fapt, o ortodoxie liberală, tocmai datorită acestei
imense diversități ce ține de tradiție. Cele mai închegate tentati –
ve de armonizare a acestor elemente se regăsesc, în opinia mea, în
operele lui Friedrich Hayek și John Rawls. Primul e autor instalat
critic în tradiția economist a lui Smith și în cea orgnaicistă a lui
Hume, doctrina sa având de asemenea o componentă antiutilitaris –
tă ce îl are în vedere, ca adversar principal, pe J. Stuart Mill. Rawls
e, în schimb, cel mai important contractualist de azi, un discipol
întârziat al ui Kant, situat și el într-o perspectivă antiutilitaristă ce
îl are în vedere ca adversar principal pe Sidgwick. ”8
7 Cristian Preda, Tranziție, liberalism și națiune, Editura Nemira,
București, 2001, pp. 11-12: liberalismul este o exigență politică, un manifest
economic, un stil și o etică deopotrivă.
8 C. Preda generează o analiză aplicată a comprotamentului politic ro –
mânesc din perspectiva liberală. Din perspectiva analizei noastre, de remarcat
este soluția pe care o propune C. Preda pentru a putea opera cu termenul „li –
beral” în condițiile unei diversități de „liberalisme”: „Dacă liberalismul este
atât de divers, atunci a răspunde la întrebarea „de ce ești liberal?” înseamnă a
evoca nu doar sursa sentimentului liberal (aceasta e, de fapt, o chestiune priva –
tă), ci și a descie varianta de liberalism cu care te simți afin. ” – soluția teoretică
a autorului fiind următoarea: (i) enumerarea principalelor teze evoluționist-
liberale pe lina Popper-Hayek, (ii) pezentarea lor în cadru polemic în scopul
marcării utilității fiecăreia – vezi C. Preda, Tranziție…, op.cit., pp. 14-15.

152 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 153
Pentru secolul al XIX-lea, pe care se poartă analiza noastră este
foarte greu de operat cu o definiție de început de mileniu trei, însă.
De altfel, păstrând această idee a diversității, în epocă, diversita –
tea „liberalismelor” este semnifcaitv mai mică decât după al doilea
război mondial, pe de o parte, pe de altă parte exigențele practice
ale doctrinei nefiind asumate de guvernările și regimurile politice
reale decât parțial în epocă – ex. votul universal este doar masculi –
ne în secolul al XIX-lea (excetând Australia și Noua Zeelandă spre
sfârșitul secolului), așa cum ne putem închipui că forța de supra –
veghere a politicului și a structurilor sale de către sociaetatea civilă
era mult mai mică în secolul al XIX-lea decât în secolul XXI.
În fapt, am realizat, metodologic, aceeași „esențializare” cu sco –
pul de a face termenul operațional. E adevărat, pentru context și
epoci diferite, prin criterii de definire diferite precum și prin per –
spective de lucru diferite – noi am optat pentru o „sociologie a
doctrinei liberale” , apelând la mecanisme și valori operaționale în
doctrină, pe când C. Preda operează dintr-o perspectivă filosofică
și pentru o altă epocă decât secolul al XIX-lea.
III. A treia linie de analiză a studiului nostru este cea a prac –
ticilor politice concrete pe care și le-au asumat diferite guvernări
liberale în spațiul românesc, de-a lungul secolului de liberalism
cuprins între 1822-1930. Această dimensiune analitică vrea să dea
seamă de reforme legislative și acțiuni guvernamentale privite în
dinamica lor specifică ce urmăreș te, în mare, mi șcarea ideii liberale
la nivel doctrinar-ideologic. O astfel de analiză a dinamicii ideii
liberale în spațiul românesc este realizată prin referire la situații
specifice ale politicii guvernamentale în țări ale Europei de vest,
care se presupune că au avut o istorie economică, în special, de tip
neintervenționist. A șa cum se va dovedi, modelul neintervențio –
nismului statal în economia societăților occidentale în secolul al XIX-lea este, mai degrabă, un model ideal, în sensul ideal-tipului
weberian: construcție cu rol teoretic, ale cărei dimensiuni sunt voit
exagerate. Cu excepția unei scurte perioade la începutul secolului
al XIX-lea, piața liberă de intervenția de stat directă sau indirectă
rămâne un topos a-topos . Un loc ce nu există, adică.
2. Trei etape ale mișcării ideii liberale în spa țiul românesc
Mișcarea ideii liberale în spațiul românesc este analizată în per –
spectiva a trei mari etape, care încep cu intrarea spațiului românesc
în procesul de difuziune al ideilor liberale prin importul de idei ale
Revoluției franceze, urmată de o adoua etapă a liberalismului clasic
și, în final, etapa neoliberalismului.
2.1. Începuturi ale istoriei ideii liberale
La nivel teoretic, primele idei liberale care circulă în spațiul
românesc sunt inspirate din concepția dreptului natural, a șa cum
a fost formulată ea în ideologia politică a Revoluției franceze.
Importul de termeni fundamentali pentru mi șcarea de idei libe –
rală precum „drepturi” , „stat” , „cetățean” , etc. au apărut în spațiul
Transilvaniei încă înainte de Ș coala ardeleană, prin inițiative ale
cărturarilor români, precum scrisoarea în latineș te a lui Aron Pop
către Curtea de la Viena, în care cerea drepturi egale cu celelalte
națiuni pentru națiunea română din Ardeal și reprezentare a româ –
nilor pe lângă Curtea de la Viena.
În spațiul Principatelor române Moldova și Țara românească,
un prim moment reprezentativ pentru un început al mi șcării ideii
liberale a fost Constituția cărvunarilor din 1822, ai cărei autori –
„boieri cetitori de carte” , reiese clar că erau „boieri cetitori” de carte
europeană și de documente politice precum Declarația Drepturilor
Omului ș i Cetățeanului , care a fost elaborată ca un preambul la

154 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 155
prima Constituție a Revoluției franceze, în 1789. Acestea sunt
„momente liberale” de început ale societății româneș ti, ce țin de
un import de idei și de primele încercări de sincronizare a lumii
româneș ti cu dinamica europeană a ideii liberale.
Forțând termenul, am putea spune că există și un liberalism
accidental al începuturilor româneș ti, care nu se înscrie în aria
unei astfel de difuziuni culturale. Inițiativele boierilor moldoveni
care cer în 1804 țarului Rusiei „slobozenia comerciului” românesc
monopolizat de suzeranul imperial otoman este, departe de orice
îndoială, un impuls autohton către liberalizare și modernizare. În
aceea și linie a originilor autohtone ale procesului de modernizare,
logofătul Iordache Drăghici propunea în 1826-1828 un Proiect de
Constituție care cerea restructurarea relațiilor de putere în stat, prin
reorganizarea acestuia în mai multe Divanuri („Puteri” , ar fi tradu –
cerea acestei propuneri în logica liberalismului, în cazul în care am
forța, din nou, analogia).
Un al treilea început legat de un fel de „impuls intern” al socie –
tății româneș ti către modernizare liberală este provocat de apari –
ția vaselor comerciale englezeș ti la gurile Dunării, în urma căderii
monopolului otoman asupra comerțului românesc (1829). Vasele
englezeș ti au adus cu ele ideea de libertate, ar spune teoreticianul
neoliberalismului românesc, Ș t. Zeletin. Momentul ieșirii grânelor
româneș ti pe piața europeană poate fi considerat ca punct deci –
siv pentru o intrare a spațiului moldo-vlah în periferia sistemului
mondial modern, structurat pe principii de schimb economic.
Aceste precizări dau seamă de un început al istoriei intelectuale
și politico-economice a liberalismului românesc pe două planuri
diferite, deocamdată autonome.
1.a.) Primul este cel al importului de idei revoluționare și al sin –
cronizării culturale a spațiului românesc cu cel occidental. (Ș coala
ardeleană, Constituția cărvunarilor).1.b.) Cel de-al doilea nivel se referă la o realitate politico-eco –
nomică definibilă în termeni de „liberalism organic” . Un astfel de
liberalism instinctiv al societăților controlate de suprastructuri im –
periale este inteligibil aici în termenii (i) unui răspuns concret al
societății româneș ti la dispariția monopolului otoman asupra co –
merțului exterior al Principatelor române (Pacea de la Adrianopol,
1829) și (ii) ai unei reacții a micii boierimi la imperativele moder –
nizării politico-economice, fără de care nu putea participa la con –
trolul sau la lupta pentru putere în stat.
2.2. Etapa liberalismului clasic (liberschimbismul)
Istoria și abordarea istorică se va intersecta cu sociologia poli –
tică: etapele istorice necesare pentru clarificare sunt abordate din
perspectiva dinamicii ideii liberale din perspectiva „generațiilor
de liberali” români, care se vor racorda la mi șcarea de idei liberale
și de construcție statală și economică a „Semiperiferiei sistemului
mondial modern” – Germania.
Primul moment semnificativ la nivel doctrinar în istoria ideii
liberale în spațiul românesc aparține liberalismului clasic – „liber –
schimbismului” , cum a fost numit în epocă.
Ne referim aici la perioada liberalismului de tip laissez-fai –
re (1840-1888), susținut doctrinar de liberschimbi ști precum Ion
Ghica, Nicolae Șuțu, Ioan Strat și aplicat în politici de guvernare până
în 1888, după Convenția vamală și de navigație cu Austro-Ungaria
(1875-1886). Liberalismul economic de tip clasic (liberschimbis –
mul) va fi abandonat apoi de guvernămintele liberale româneș ti în
favoarea unei politici de tip neoliberal, în care statul protecționist
elaborează legislație și ia măsuri pentru dezvoltarea pieței naționale
și pentru protejarea acesteia în fața produselor – „marfuri finite”
venite dinspre țări cu o industrie dezvoltată în epocă.

156 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 157
La nivel economic se poate vorbi despre „liberschimbism in –
stinctiv” al societății româneș ti, nefundamentat doctrinar-ideo –
logic, încă din momentul dispariției monopolului otoman asupra
comerțului românesc (1829), până ce laissez-faire devine politică
de stat sub A.I. Cuza (1859-1866). Doctrinarii liberalismului clasic
devansează deci politicile guvernamentale de acest tip. Această a
doua etapă în evoluția ideii liberale în spațiul românesc dă seamă
de un proces clar de sincronizare doctrinară cu Apusul. Fiii de
boieri trimi și de statul român cu burse în străinătate între 1838-
1840 se vor întoarce în țară după ce vor fi audiat cursuri de libera –
lism la universitățile franceze. Nu întâmplător, în 1840, biblioteca
Academiei Mihăilene de la Ia și avea lucrări despre liberalismul
clasic iar primele cursuri de doctrine politice ținute de dascălii
români la Universitate vor avea ca temă liberalismul clasic. Se
constituia astfel prima generație de liberali în spațiul românesc:
generația liberalismului clasic (Ghica, Ș uțu, Strat). Departe de a
pretinde inovații la nivel doctrinar, aceș tia încercau să operaționa –
lizeze concepte ale liberalismului clasic în spațiul social-politic și
economic românesc.
2.3. Etapa neoliberală: genera ția protec ționiștilor
La nivel doctrinar, ideile neoliberale de tip protecționist de –
vansează politica guvernamentală de aceea și natură. Ele apar în
cercetările economice ale lui Dionisie Pop Marțian în anii ’60 ai
secolului al XIX-lea. Politica de tip protecționist va deveni poli –
tică de stat abia după expirarea Convenției vamale ș i de navigație
cu Austro-Ungaria , în 1886. Punctul culminant al politicii de tip
neoliberal va fi considerat ca aparținând guvernării brătieniste din
perioada 1922-1926. La nivel doctrinar, generația a doua de libe –
rali – D.P . Marțian, P .S. Aurelian, A.D. Xenopol, va oferi cadrul teoretic de elaborare a unei sinteze neoliberale de către Ș t. Zeletin
în 1925-1927.
Sunt semne clare că la nivelul doctrinar și la nivelul politicilor
guvernamentale deopotrivă, liberalismul economic de tip clasic fu –
sese respins în periferia românească a sistemului mondial modern.
Periferia va păstra însă nucleul politic al liberalismului, pe care va
construi relațiile de putere și ierarhia instituțională în stat, precum
și relația puterii politice cu lumea socială, în formula sintetizată de
R.A. Dahl prin „poliarhii masculine” .
Politica de tip liberal și neoliberal va fi completată cu o cerceta –
re a dinamicii valorilor politice specifice liberalismului în perspec –
tiva absorbției lor de către sistemul politic al periferie româneș ti.
În acest sens, va avea prioritate urmărirea dinamicii ideii liberale
prin intermediul reformelor electorale și al participării lumii soci –
ale la delegarea de putere în instituțiile liberale ale statului român,
în diferite perioade ale secolului de liberalism, decupat aici între
1822-1927.
3. Fundamentele teoretico-metodologice ale cercetării
3.1. Logica fractală a fenomenului de periferializare economică
a Europei
Teoria Centru-Periferie a lui Imm. Wallerstein, alături de alte
teorii ale sistemului mondial modern care analizează relația din –
tre statele cu economii înapoiate și state puternice, cu structuri
administrative așezate și organizate în formule politice de tipul
democrațiilor liberale arată că substanța realțiilor internationale
nu mai este reprezentată începând cu secolul al XVI-lea de pute –
rea militară, ci de puterea economică. Mai precis, statele Centrului
sistemului creează o relație de dependență societăților Periferiei
sistemului prin schimburi economice de neechivalenți la care

158 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 159
Periferia participă cu materii prime iar statele Centrului sistemului
se angajează cu produse mărfuri-finite, la preuri și rate de schimb
total dezavantajoase Periferiei. Relația fundamentală între părțile
sistemului este deci de tip economic, prin care Centrul este intere –
sat ca Periferia să rămână în aria lui de schimb economic cu rată
avantajoasă pentru agenții Metropolei – acesta este fenomenul sub –
urbializării și al periferializării unei arii din marginea sistemului. O
astfel de situație duce la crearea unei dependențe în care Metropola
controlează procesele de creare de surplus economico-financiar
prin această dependență economică generată de lipsa industriei și a
tehnologiei de producție ce a rputea da Periferiei șansă să concurez
produsele Metropolei.
Ce anume din logica fractală este relevant și recognoscibil în
procesul pe care îl analizăm – dinamica ideii liberale în relația
Centru – Periferie?
Logica fractală ca grilă de interpretare pentru mișcarea ide –
ii liberale se regăsește la nivelul unui proces controlat în epocă
de agenți istorici de diferite tipuri. Cel mai clar și ușor de sesizat
agent istoric implicat în această logică fractală este clasa politică a
Periferiei – România, Turcia, care participă direct la crearea unui
fractal politic în societatea românescă, respectiv turcă – o imitație,
prin asimlare și adaptare a democrației liberale a Metropolei, într-o
construcție neregulată și diferită de forma originară a Occidentului,
dar care împărtășește caracteristica formei și a similarității în mă –
sură suficient de mare pentru a fi o replică a Modelului democrat-
liberal occidental.
La nivelul întregului sistem mondial modern Centrul euro-
atlantic domină în secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-
lea semiperiferiile și periferiile – Europa de sud-est reprezintă doar
una dintre ele. În această epocă pare că asistăm la un exercițiu is –
toric de auto-similaritate în sensul că se creează un astfel de context istoric prin care Metropola își produce un fractal politic și economic
în Periferie.
Fractalul politic al Periferiei seamănă cu Întregul Centrului
occidental pe care îl replică la nivelele politico-administrativ și
economic, Metropola occidentală participând la crearea unui Stat
ce îi reproduce la o scară mai mică structurile și mecanismele de
întemeiere. Principatele Române la Revoluția de la 1848 și apoi
România unită între domnia lui A.I. Cuza și Convenția vama –
lă și de navigație cu Austro-Ungaria (1859-1876) reprezintă eta –
pa fondatoare a fractalului politic – admnistrativ și economic al
Metropolei. Democrația liberală pe care o regăsim în elementele ei
politice în epocă în Declarația de Islaz (iunie 1848) și în Constituția
României (1866) are un suport economic în principiul liberalismu –
lui economic clasic Laissez-faire, laissez-passe , care permite produ –
selor de serie industrială ale Metropolei să fie absorbite de piețele
societăților semifeudale care devin exportatoare de materii prime
și pe care agentul capitalist occidental este interesat să le mențină în
această stare de dependență economică. Fractalul politico-adminis –
trativ și economic al Periferiei este dependent de spațiul metropolei
occidentale, în sensul în care Partea este dependentă de Întreg. Nu
susținem aici că avem de-a face cu o logică a istoriei – un Spirit
care evoluează și se creează pe sine, trece în etape ori faze precum
Spiritul hegelian. Principatele Române intră în acest proces de
construcție fractalică în momentul în care primele vase englezești
acostează în porturile Brăila și Galați pentru a încărca grâne la un
preț european foarte mic, imediat după ce Rusia obligă Imperiul
otoman să renunțe la monopolul pe comerțul exterior al Țărilor
Române (1829).
Fractalul politico-economic și administrativ al Centrului a fost
creat, într-o primă fază, de contextul istoric al dezechilibrelor celor
două arii ale Europei în procesul de modernizare și de eficientizare

160 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 161
structurilor politico-economice: Metropola are un stat puternic,
eficient în colectarea de taxe și cu atribuții clare de control eficient,
respectate în interior dar și cu armate puternice pentru securitate și
control pe scena internațională. El intervine politic în diferite părți
ale lumii, dar, supremația Statului din Centrul occidental este dată
de controlul schimburilor economice internaționale în care superi –
oritatea tehnologiei și a industriei capitaliste generează dependențe
și control, poziții de putere și căi de drenare a surplusului eco –
nomico-financiar al Periferiilor – chiar dacă în formula materii –
lor prime ieftine – către Metropolă sau alte părți ale lumii, unde
agentul capitalist metropolitan le vinde mai scump și creeză Profit.
Este logica sistemului capitalist pentru care interesul individual/de
grup și profitul sunt legi de organizare. Ele sunt avantajoase pentru
Metropolă, dar, în fractalul pe care îl are Metropola în Periferie nu
acționează în același fel, deoarece Periferia nu poate participa la un
schimb de echivalenți pe piața economică dezechilibrată: aici con –
curează un agent capitalist dintr-o țară industrializată, cu sistem
politic și economic construit încet, în timp de secole printr-o cla –
să burgheză puternică și un agent dintr-o țară semifeudală, cu un
stat slab, încremenită în structuri învechite și neeficiente, expusă la
mișcări sociale majore, căci populația rurală și săracă nu are acces
la aproape nici un fel de proprietate.
Să luăm cazul românesc: țăranul roman era proprietarul unei
perechi de boi și a unei căruțe, posibil și al unui plug. Era deja un
țăran înstărit aproape. Problema e că el trebuia să muncească pă –
mântul moșierului în zilele de clacă pe care le avea pe timp de 1
an cu utilajele și animalul propriu, pe care trebuia să îl scoată din
iarnă – costurile muncii prestate erau uriașe, mereu definite într-
un orizont de supraviețuire. Materiile prime și exploatările miniere
tradiționale, alături de surplusul de grâne de pe piața românească și
contractele cu bugetul de stat erau monedele și materiile de schimb cu agentul capitalist exersat în activități de producere de profit.
Fractalul economic și politico-administrativ care se crea în margi –
nea Metropolei era avantajos pentru aceasta și dezavantajos pentru
societatea în care agentul istoric modernizator organiza structurile
politice și administrative. Noul fractal în care se oglindea Metropola
cu structurile ei prelua modelul politic și administrativ liberal, dar
nu și mecanismele modelului economic, cu excepția principiului
liberului schmb, dezavantajos mereu între o țară capitalistă și una
semifeudală, centrată pe expoatarea resurselor solului și subsolului
și pe producția agrară. Fără o industrie și un spirit capitalist, struc –
tura fractalică din Periferie va câștiga mereu din acest exercițiu de
auto-similaritate la care participă modelul liberal al Metropolei, dar
va pierde în exercițiul economic de auto-similaritate. La acest nivel,
fractalul economic pe care și-l dorește Metropola în Periferie este
incomplet: el preia în Periferie doar principiul liberalismului cla –
sic privind liberul schimb internațional, respectiv non-intervenția
Statului în economie, dar nu și elementul industrializării capitaliste
și tehnologizării economiei pentru producția de serie a mărfurilor
ieftine și de calitatea necesară competiției internaționale.
Fractalul economic este deci incomplet . Și, de aceea, dezavantajos
pentru societatea în care este construit și funcționează .
Periferia românească va deveni conștientă, prin agentul ei inte –
lectual – economiștii români neoliberali și agentul politic moder –
nizator liberal, în principal, abia într-o a doua etapă, după ce câteva
decenii fractalul românesc al Metropolei funcționase ineficient și
dezavantajos pentru România la nivel economic.
Agentul economic capitalist acționează în virtutea regulilor și
intereselor specifice Metropolei, după legile profitabilității, făr să
i se spună de către regina Angliei, Președintele SUA ori Împăratul
Napoleon III ce să facă. Nu a existat nici un rege ori Împărat care să
creeze fractalul economic și politico-administrativ al Occidentului

162 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 163
în sud-estul Europei. Contextul istoric al primei jumătăți de secol
nouăsprezece pentru Principatele române aflate sub suzeranitate
otomană va forța modernizarea – structurile sociale semifeudale
și Statul slab al Principatelor ori statul medieval slab, necorespun –
zător al Sultanatului guvernat după legi religioase aveau nevoie de
o reîntemeiere. În epocă, oferta cea mai avantajoasă era modelul
liberal: Statul liberal era eficient și avantajos pentru o majoritate
zdrobitoare dintre membrii societății, evident, în proporții și gra –
de diferite, de la oportunități economice la drepturi și libertăți –
pentru o minoritate non-feudală, chiar dreptul la vot (profesori și
învățători, preoți, licentiați, meseriile liberale, pensionari militari,
persoane cu diferite cateogrii de venit, care nu făceau parte din –
tre privilegiații „vechiului regim” și care intră pe scena civică prin
democrația liberală).
Un alt agent care participă la această logică politico-economi –
că de tip fractal la nivelul sistemului european este clasa marilor
exportatori – companii, proprietari, asociații economice și chiar
Statul occidental, în calitate de actor direct implicat în tranzacțiile
comerciale sau de agent protector al actorilor economici implicate
în procesul de schmb economic internațional – „paznicul de noap –
te al burgheziei” .
Diferitele categorii de agenți ai modernizării și ai organizării
fractalului politico-economic și administrativ în spațiul românesc
sunt conștienți de imaginea de ansamblu a procesului în grade di –
ferite, în epoci diferite.
De exemplu, nu putem vorbi în cazul lui Ion Ghica – doctri –
narul român al liberalismului clasic – de o implicare și asumare
conștientă a acestui proces de construcție a unei Periferii economi –
ce fractalice de către statele din Occidentul european, după cum nu
putem vorbi în perioada 1840-1863 despre asumarea unei politici
economice întru „periferiaizare” de către Principatele Române și apoi România. În epocă, liberalismul clasic economic pe care Ghica
îl aducea de la Paris după aproape 7 ani de studenție, profesor apoi
la Academia Mihăileană și titularul Cursului de economie politică
(1842-1843) nu presupunea o asumare conștientă și o definiție de
interese din partea statului român în termeni de pierderi-beneficii
la nivel economic. Cei trei foști studenți și tovarăși din Franța –
Ghica, Kogălniceanu (mutat apoi la Berlin), A.I. Cuza erau după
aproape două decenii de la epoca studenției în postura marilor
decidenți ai statului român în același guvern – unul șef al statului
iar celalți doi, ministru și premier. Ei au aplicat politica pe care o
învățaseră și care era legată la nivel economic de principiul libera –
lismului clasic – liberschimbismul , cum era tradus în epocă prin –
cipiul laissez faire, laissez passer prin care doctrina liberală clasică
sfătuia agenții economici și statul să lase libere de orice restricție
producția și comerțul, care se guvernează singur, pe legea Cerere-
Ofertă. Foștii studenți credem că au aplicat fără prea multă discuție
o astfel de politică centrată pe doctrina liberalismului clasic. Aveau
motive serioase – nevoia de modernizare era teribil de presantă în
epocă și nu îndrăzneau o soluție mai complicată decât deschiderea
granițelor pentru produsele străine fără taxe vamale. Aparte faptul
că în vremea lui Cuza, marile puteri europene controlau și politica
Imperiului otoman, și politica Rusiei prin efectele înfrângerii ei în
Războiul Crimeei (1853-1856), soldat cu documente internaționale
care susțineau Principatele Române atât în raport cu suzeranul oto –
man, cât și cu „protectorul” rus.
Revoluția de la 1848 – moment fundamental în construcția frac –
talului politico-admnistrativ – grupează membrii unei generații
pentru care statul român plătise burse de studiu la Paris. Au lo –
cuit mulți dintre ei în Cartierul Latin. Mergeau la aceleași cursuri
și audiau profesori și economiști celebri în universitățile pariziene
– reprezentanți ai liberalismului clasic. Pe revoluționarii care scriu

164 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 165
documente liberale radicale în 1848 îi vom regăsi împreună în vii –
torul stat român – ei vor fi guveranții care decid politica economică
a liberului schimb în guvernele lui A.I. Cuza – ex. posesorul cate –
drei de economie politică de la Academia Mihăilleană, Ion Ghica
va fi premier și ministru, Kogălniceanu va fi și el premier și minis –
tru. Guvernanții români trebuia să facă față unei presiuni uriașe la
nivelul societății ca întreg – o societate semi-feudală în structura
ei de profunzime: nevoia de modernizare. Iar modelul democrației
liberale al Metropolei avea cel mai eficient dintre modelele oferite
în epocă pentru o modernizare rapidă.
Prima etapă a acestui proces caracterizat de o logică fractalică
este deci rezultatul unei inițiative a Periferiei, presată de nevoia de
modernizare și de puținătatea modelelor oferite în epocă.
În acest fel, Periferia creează în logică fractală un regim po –
litic democratic de tip liberal care îi asigură cea mai scurtă cale
spre abolirea sistemului de guvernare și de reguli de tip feudal. În
România procesul a durat câteva decenii – în 1866 putem vorbi
despre un stat organizat în regim politic al democației liberale, cu
o Constituție modernă, compatibilă în bună măsură cu cele mai
avansate Constituții ale secolului al XIX-lea în Occident. Desigur,
procesele politice, legitimarea clasei politice și particparea la vot
– erau procese deficitare – dar, regulile jocului politic pe care se
articula acest proces deficitar erau cele ale democrației liberale, așa
cum vom observa în analiza Constituției de a 1866 și a modificări –
lor ei din 1879, 1884, 1914, 1919.
În cazul Turciei, secolul al XIX-lea liberal pare să încea –
pă târziu, abia după abolirea Sultanatului și a Califatului de că –
tre noii guvernați între 1919-1923. Arderea etapelor parcurse de
democrația liberală a Metropolei în câteva secole a avut și aici
viteză amețitoare: Kemal Attaturk reușeșete să transforme peste noapte o structura administrativă medievală într-un stat modern,
pe modelul democrațiilor liberale ale Metropolei, cu consecințele
și condiționările, limitările pe care le presupunea o clasă economi –
că feudală încă și o mentalitate de tip medieval privind drepturile
și libertățile cetățenilor. Ne referim, în principal, la statutul civic
și juridic al femeii, pentru care noul regim liberal-democrat fractal
construit de Attaturk reușește să creeze condiții de egalitate juridi –
că și politică în ritm inexplicabil pentru orice analist sau liberal al
Metroplei.
Rusia are o perioadă de câteva decenii de participare la is –
toria ideii liberale occidentale, între 1830-1850, când curentul
Occidentaliștilor se contrapunea în epocă unui curent ce s-a do –
vedit mai puternic – slavofilii, caci ideile acestuia au fost peluate
de curentele dominante în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Imperiul țarist nu va participa însă politic la această logică fractală
a idei liberale în Europa, căci Occidentliștii vor dispărea în fața na –
rodnicilor, panslaviștilor și curentelor care vor anula orice idee de
libertate individuală și organizare politică în democrație liberală pe
care o oferea modelul Metropolei în iluzia occidenalistă.
Deci, în prima etapă a modernizării Periferiei româno-turce
– societățile Periferiei se angajează prin elitele lor intelectuale și
politice în crearea fractalului democrației liberale a Centrului sis –
temului mondial modern în această zonă a lumii. La nivel politic
Periferia își creează democrația liberală prin replicarea fractalică
a democrației Centrului. Elita intelectuală și politică românească
a anilor 1840-1860 era pregătită pentru acest tip de acțiune și nu
părea să aibă altă propunere sau ofertă, ori altă viziune dominantă
pentru modernizare, exceptând conservatorii și reprezentanții cla –
sei proprietarilor de pământ, care pierdeau cel mai mult prin ascen –
siunea unei noi clase economice și politice care să decidă în numele

166 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 167
lor prin intermediul unor segmente de vot din ce în ce mai largi, în
ciuda votului censitar.
Această fractalizare politică era varianta cea mai eficace pentru
derularea interacțiunilor economice și comerciale din mai multe
motive. Deci Centrul este interesat să sprijine fractalizarea la nivel
politic, realizată de o clasă educată în spiritul doctrinei liberale cla –
sice, care lasă liber importul și susține schimbul de neechivalenți
cu Metropola. Având o imagine politică în oglindă prin democrația
liberală a Periferiei, agenții statali și burghezi ai Metropolei își cre –
eză tocmai regimul politic cu care puteau coopera mai bine, în
condițiile unei clase politice neexperimentate în noua strucutră de
administrare și guvernare și care are un potențial de corupție uriaș
– lucru care reprezintă, așa cum vom vedea în lucrarea următoare
privind caracteristicile liberalismului românesc, unul dintre efecte –
le perverse ale secolului de liberalism românesc.
Metropola apuseană își creează deci în Periferie spații care îi
preiau structurile politice și administrative de tipul democrației
liberale. Regimul politic de tip liberal construit în Europa de vest
pe parcursul unei istorii de câteva secole este exportat în Periferia
care îl integrează în decurs de câteva decenii dintr-o raționalitate
istorică ce convine ambelor spații ale sistemului mondial. Până la
un punct, interesele Metropolei coincid cu ale Periferiei.
(i) Periferia are nevoie urgentă de modernizare administra –
tivă și politică
Așa cum Metropola are nevoie de piețe de desfacere și spații geo-
politice de pe care să dreneze surplusul economic înspre Occident.
Rămasă cu 3-4 secole în urma Centrului occidental ea este încre –
menită în structuri administrative și politice de tip semifeudal im –
perial sau controlat de suprastructurile imperiale (Rusia țaristă,
Pincipatele Române, Turcia de după căderea Imperiului otoman în 1919-1923). Pentru a se putea integra în noul context internațional
și pentru a reevalua drepturi și libertăți, relația dintre lumea socială
și lumea politică în interor, fiii de boieri trecuți prin universitățile
Metroplei apusene aduc cu ei formula de modernizare – democrația
liberală. Acesta este motivul pentru care premierul Ion Ghica și
premierul Mihail Kogălniceanu adoptă politica liberului schimb cu
țările Europei de vest. Adică, exact tipul de politică în care materiile
prime ale Periferiei erau schimbate pe produse de serie marfă-finită
prelucrate în atelierele și fabricile unei economiii ce folosea tehno –
logie capitalistă. Periferia adopta formula politică a Metropolei dar
același proces de modernizare și creare de structuri fractale la nivel
economic o dezavantajează fundamental. Metropola ajută și asistă
fractalizarea politică pentru că are nevoie de fractalul economic de
pe care încasează surplusul economico-financiar.
(ii) Fractalul-Parte devine dependent de Metropola exporta –
toare de model politic liberal
În prima etapă de evoluție a structurii fractale a Centrului în
Periferie, Metropola are deci nevoie de piețe de desfacere pentru
produsele marfă-finită de pe care preia surplusul în materii prime
ieftine. Dar, logica fractală de evoluție a sistemului mondial mo –
dern generează și o dependență și neputință economică de moder –
nizare a structurilor industriale și tehnologice prin specializarea
Periferiei în producția de materie primă ieftină care să fie preluată
de agenți economici ai Occidentului. Metropola apuseană are ne –
voie de structuri admnistrative stabile și eficiente în Periferie – un
aparat de stat eficient – doctrină și ideologie care să susțină po –
litici economice adecvate intereselor ei în Periferie. Cu influența
politică și implicarea apoi conștientă a agentului capitalist apu –
sean și a structurilor politice, Periferia românească va adopta legi
și politici economice de scutire de taxe vamale ruinătoare pentru

168 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 169
agentul burghez român în formare. În astfel de politici era invocat
liberalismul clasic economic și principiul Cerere-Ofertă pe piața
internațională. Principatele Române și apoi noul stat rezultat din
unirea lor aveau din plin la îndemână și suportul doctrinar-ide –
ologic pentru o astfel de politică de deschidere economică ruină –
toare, care nu doar că genera o rată de schimb de 10/1 în favoarea
Metropolei, dar, crea și subdezvoltare prin concurența produse –
lor de pe piața națională de către produse mai ieftine importate
fără taxe vamale și din economiii mai dezvoltate tehnologic ale
Occidentului.
Fractalul din Periferia românească în secolul al XIX-lea, care în –
cepe să se construiască imediat după căderea monopolului otoman
asupra comerțului extern românesc (1929), este rezultatul unui pro –
ces economic, apoi intelectual-doctrinar și, în cele din urmă, poli –
tico-administrativ. Primele contacte ale Metropolei cu Principatele
române în 1829-1830 se fac prin vasele comerciale englezești care
acostează la Brăila și Galați pentru comerțul cu grâne. De la cele câ –
teva vase comerciale ancorate în 1830 în porturile Brăila și Galați,
în decurs de câțiva ani numărul va crește la câteva sute, cum arată
statisticile vremii folosite de economiștii liberali români. Aceiași
economiști vor spune peste un secol că vasele englezești aduceau
cu ele la gurile Dunării și ideea de libertate .
A doua etapă care precede construcția fractalului politic în
Periferia românească este accentuat intelectuală. Ea se referă la
fiii de boieri care vor fi trimiși de statul român la burse în stră –
inatate în perioada 1836-1840. Ei vor audia la Paris, în speci –
al, cursuri de economie politică liberală. Trecuți prin Revoluția
de la 1848 și prin formula utopică a creării unui fractal politic , ei
vor sfârși în următorul deceniu și jumătate în funcții de decizie
la vârful statului român și vor aplica politica în acord cu doctri –
na pe care o cunoșteau – liberalismul clasic; prin această ideologie politică, guvernele A.I. Cuza deschidea granițele țării comerțului
intenrațional fără taxe vamale. Clasa politică românească va con –
tinua acțiunea de construcție a fractalului politic prin Reforma
agară (1864) și Constituția României (1866) – acte fundamentale
de creare de proprietate și de structuri administrative cu suport în
democrația liberaă a Metropolei. Economic vorbind însă, fractalul
Periferiei pierde în schimburile internaționale – el trebuie să plă –
tească 10 tone de materii prime la 1 tonă de produse finite venite
din Metropolă. Momentul în care noul fractal politic al democrației
liberale expune fundamental societatea românească schimbului de
neechivalenți cu agentul capitalist al Metropolei este legat de adop –
tarea Convenției vamale și de navigație cu Asutro-Ungaria, care a
durat 10 ani și care a sumbinat producția de mărfuri românești și
dezvoltarea unei industrii naționale, ducând inclusiv la falimenta –
rea diferitelor ateliere românești cu câțiva lucrători care produceau
de exemplu, lumânări, chibrituri și produse de consum gospodă –
resc, un atelier mare sau o întreprindere precum turnătoriile Krupp
fiind imposibil de construit în România. Piața unei societăți semi –
feudale nu avea capital pentru astfel de investiții. Și nici spirit capi –
talist – cu tot ce implică acesta – investiție, risc asumat, producție,
capital, reinvestire etc..
(iii) Revolta Periferiei: fractalul politic își modifică politicile
economice
După câteva decenii de liberalism economic clasic drept suport
al fractalului românesc al Metropolei, agentul modernizării și de –
cidentul politic resimt nevoia de modificare a structurii ideologice
– în principal (i) principiul liberului schimb și (ii) neintervenția
statului în protecția ieței naționale și (iii) a sprijinirii politicilor de
dezvoltare industrială. De aici si revolta fractalului politic împotri –
va Metroplei pe care o reflecta în democrația liberală: economiști

170 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 171
români vor sesiza că fractalul politic creat de agentul modernizator
românesc la presiunea nevoii de modernizare a societății nu se su –
prapune în modernizare cu dimensiunea economică a modelului
replicat politic-administrativ cu succes. Centrată pe doctrina libe –
rului schimb internațional, decizia politică de deschidere a piețelor
către produsele importate din Metropolă condamnă societatea
românească la dependență economică și, de aici, la control extern
permanent.
(iv) Fractalul politic eficient al Periferiei nu se suprapune cu
un model economic eficient
Dacă la nivel economic noul fractal politic era opțiunea cea mai
eficientă pentru modernizare, dimensiunea și efectele economice
ale aceluași fractal erau dezavantajoase pentru Periferie: suportul
ideologic-doctrinar al liberalismlui clasic, accentuat moderniza –
tor și protector de drepturi și libertăți într-o democrație liberală
construită peste noapte în Periferia românească, de exemplu, de –
venea dezavantajos prin latura economică ce susținea politica li –
berului schimb, prin care fractalul politic acceptă produse mar –
fă-finită din Metropolă fără taxe vamale pe piața națională . Mai
ieftine, acestea au desființat atelierele și industria manufactuieră
din spațiul românesc, suburbializându-l prin efectele de blocare
a unei opere de construcție de industrie autohtonă competitivă la
nivel internațional. Liberul schimb internațional și non-intervenția
Statului în economie – două principii ale liberalismului economic
clasic – ajungeau astfel să creeze dependență de lungă durată a frac –
talului periferic de structura metropolitană pe care agentul moder –
nizator românesc acceptase să o replice și să o construiască . Agentul
modernizării, de la fii de boieri bursieri ai statului, la revoluționarii
pașoptiști și la oamenii de stat liberali creaseră replica politi –
că a Metropolei dar efectele aceleiași replici la nivel economic se întorceau împotriva proiectului. Răspunsul agentului istoric mo –
dernizator românesc a fost schimbarea doctrinei liberalismului
clasic în politica economică de țară bazată pe doctrina neoliberală
a intervenției limitate a statului în economie prin protecția pieței
naționale (taxe vamale la produsele de import, în special la cele
care aveau concurent autohton) și crearea de ajutoare și stimulente,
atragerea de investiții naționale și internaționale, crearea de sistem
bancar național urban și rural care să ducă la dezvoltarea econo –
miei naționale.
Aceasta a fost riposta Periferiei românești: clasa politică și
economiștii români care configuraseră fractalul Metropolei se revoltă
împotriva politicilor de dependență create de aceasta . Agentul libe –
ral care a schimbat politica de țară a fost reprezentat de gruparea
liberală din jurul lui I.C. Brătianu, care a lansat la începutul ani –
lor 1880 politica „Prin noi înșine!” . Era semnul maturizării elitei
politice, între momentul utopiilor revoluționare de la 1848 în care
Periferia voia să creeze fractalul cât de aproape de „țările civilizate” ,
fără să aibă nici cea mai mică idee despre subtilitățile economice
ale imitației și momentul concluziilor după Convenția vamală și de
navigație cu Austro-Ungaria, care dominase piața românească prin
produsele ei de serie, mai ieftine decât cele autohtone, timp de 10
ani (1875-1886).
Oricât de coruptă ar fi fost – corupția clasei politice era favora –
bilă politicii de periferializare – clasa politică românească a optat
pentru revolta împotriva liberalismului economic clasic prin vâr –
furi ale gândirii economice românești în epocă, de la Dionisie Pop
Marțian, prezent în guvernul și la discuțiile liberschmbismului pur
susținut de Cuza-Kogălniceanu-Ghica în anii 1860, la P .S. Aurelian
și A.D. Xenopol care propun doctrina neoliberală în exact perioada
de lansare a politicii „Prin noi înșine!” de către Partidul Național
Liberal.

172 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 173
Revolta fractalului românesc al Metropolei împotriva politicii
de periferializare are o explicație: agentul modernizator și creator
de fractal politic nu mai avea avantaje din politica liberalismului
clasic. Mica burghezie a anilor 1880, clasa de funcționari nu erau
proprietarii de pământ sau producătorii care să participe la schim –
bul de materii prime – grâne, în special, cu Metropola.
Neoliberalismul protecționist și creator de industrie națională
era o variantă mai optimistă pentru orice funcționar, mic întreprin –
zător ori om politic. Atitudinea clasei politice a anilor 1880 mergea
pe o anticipațiune genială a economistului Dionisie Pop Marțian,
care, în discuțiile despre eliminare taxelor vamale conduse de A.I.
Cuza cu membrii Cabinetului său, întreba în ședință, în epoca de
politici cu mare Metropola se proteja prin taxe vamale:
„Oare noi nu avem nimic a protege?”
(v) Grade și tipuri de dependență a structurilor fractale de
Metropolă
Principatele Române și România (1829-1927), Rusia (1830-
1850) și Turcia (1919-1945) se manifestă ca suburbii ale Metropolei
occidentale și sunt dependente de aceasta în forme și grade diferite.
Imperiul otoman – „bolnavul Europei” pe întreg secol nouăsprezece
și început de secol XX devine dependent politic de Metropla occi –
dentală, care este interesată să fie menținut în viață doar pentru a
asigura un echilibru la pretențiile și politica agresivă a Rusiei impe –
riale, pregătită să îl desființeze în orice moment. Sub fostul militar
Ataturk, noua Turcie creează un fractal politic peste noapte în margi –
nea Europei de sud-est, ca răspuns la o nevoie urgentă de distrugere
a structurilor feudal-medievale moștenite de la Sultanat și Califat.
Rusia participă la ideea liberală doar pentru două decenii,
câtă vreme curentul occidentalist s-a făcut auzit în Moscova și
Petersburg. După 1850, ultima măsură liberală a Rusiei țariste a fost eliberarea iobagilor ca rezultat al unei presiuni social-istorice:
împăratul înțelesese că dacă nu îi eliberează ei, clasa de proprietari
pe iobagi, vor ajunge iobagii să se elibereze singuri de clasa nobilia –
ră. Si atunci, soluția a fost elibrarea și împroprietărirea persoanelor
aproape inexistente juridic din satele de iobagi (1860-1861).
(vi) Relația dintre Centru și Periferie are trei nivele: politic,
economic, cultural
Modelul de organizare politică cel mai eficient în Europa seco –
lului al XIX-lea și începutului de secol XX era regimul democrației
liberale. Periferia s-a angajat și a realizat sincronizarea – în forme și
grade diferite – cu Centrul sistemului mondial modern prin crea –
rea unui fractal politic de adaptare a modelului democrației liberale
la condițiile semifeudale românești și medievale post-otomane .
Analiza noastră se centrează pe dimensiunea politică și dimensi –
unea economică a relației Centru-Periferie.
Se pot distinge două etape în fractalizarea Periferiei
turco-române.
În prima etapă, Periferia românească și turcă a sistemului cre –
ează fractali politici în care se oglindesc structurile democrației li –
berale a Centrului apusean. După ce se va observa că fractalul poli –
tic de tip liberal centrat pe politica economică a liberalismului clasic
este dezavantajos și lucrează împotriva întregii societăți, agentul
modernizator va modifica dimensiunea economică a doctrinei
liberale, de la liberalism clasic la neoliberalismul protecționist și
creator de industrie națională prin intervenția controlată a statului
în economie.
Cel de-al treilea nivel – nivelul cultural – nu este parte a analizei
noastre.
În cazul spațiului românesc, sincronizarea politico-adminis –
trativă este un proces de schimbare fundamentală în structura

174 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 175
social-politică, economică și culturală, care echivalează cu moder –
nizarea unui sistem semi-feudal prin organizarea unui regim poli –
tic democrat-liberal (în termenii și standardele epocii).
Ideea liberală a pătruns în Principate prin doctrinari și
economiști liberali ai doctrinei clasice, care susțineau schimbul
economic internațional neîngrădit, în acord cu principiul Cerere-
Ofertă. Ei vor fi revoluționarii sufragiului universal în 1848 și al
emocrației liberale, apoi miniștri și premieri în guvernele României
unite după 1859 și până târziu la sfârșitul secolului (Ion Ghica, C.A.
Rosetti – singurul pașoptist care mai susținea sufragiul universal în
anii 1880, Mihail Kogălniceanu, I.C. Brătiau și alți fruntași liberali).
Modelul politic de organizare s-a configurat pentru prima dată
în fractalul utopic al Revoluției de la 1848, care nu putea dura în
societatea semifeudală românească în formula atât de avansată a
Declarației de la Islaz (iunie 1848) și a Guvernului revoluționar
provizoriu căruia i-a servit drept Constituție în cele 3 luni de
funcționare ale acestuia. Este vorba despre o elită revoluționară na –
ivă, centrată pe o imagine a „civilizației occidentale” unde studiase,
care apoi a sesizat efectele păguboase ale menținerii liberschim –
bismului în relația cu Metropola. Ei au modificat apoi principiul
ideologic: agentul economic modernizator avea nevoie în această a
doua etapă de protecția Statului ca să se dezvolte. Neoliberalismul
devine ideologia guvernantă în anii 1880, până târziu în anii 1927-
1928, când, Ștefan Zeletin lansează doctrina neoliberală iar guver –
nele României mari definitivează actul de modernizare economică.
Analiza noastră se oprește la momentul abandonării de către
agentul politic al României în anii 1880-1890 a ideologiei liberale
clasice. Menținând fractalul politic modernizator al democației libe –
rale, economiștii neoliberali și fruntașii Partidului Național Liberal
vor declanșa programul de guvenare de aproape jumătate de secol, centrat pe noul liberalism – neoliberalismul . Era doctrina politică
propusă de Friedrich List (și adoptată de guvernanții din statele
germane și apoi de Germania unită după 1871) în celebra lucrare
Sistemul național de economie politică (1848). În baza unui astfel de
suport idelogic, în special pe dimensiunea economică și a relației
dintre Stat și economie, Germania ajunsese în câteva decenii, din
condiția de Semiperiferie a sistemlui mondial, un câștigător sis –
tematic al concursurilor și expozițiilor de inventică și tehnologie,
concurând cu succes (începând cu anii 1880) SUA, Anglia, Franța –
țări ale Centrului sistemului mondial modern în secolul al XIX-lea.
3.2. Conceptele-cheie ale analizei: Liberalism și Democrație
Întrebarea care întemeiază linia de analiză se referă la natura,
formele și structura liberalismului, urmărit în dinamica lui sub
aspectele doctrinar-ideologic, politici guvernamentale și institu –
ții politice. Se observă u șor că nu se poate realiza o analiză a ideii
liberale în acest cadru teoretic decât dacă este urmată de ceea a
democrației.
Teoria care oferă posiblitatea unei astfel de analize este cea a
lui G. Sartori9, care discută relația dintre liberalism și democrație
prin intermediul conceptelor de libertate și egalitate. Din această
perspectivă, ideile de libertate și egalitate sunt analizate într-un joc
de prim și secund la nivelul întemeierii și la cel al efectelor celor
două formule de asociere.
De exemplu, urmărind distincțiile lui G.Sartori din Teoria de –
mocrației reinterpretată (1989), liberalismul se construieș te în di –
namica istorică a ideilor de libertate și egalitate, pe fundamentele li –
bertății . Egalitatea se defineș te și capătă deci formule instituționale
9 Giovanni Sartori, Teoria democrației reinterpretată , Polirom, Ia și,
1999 (1987), trad. Doru Pop, Prefață Dan Pavel

176 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 177
în umbra libertății politice. Primatul libertății individuale și a pro –
tecției acesteia într-un stat constituțional, poate da na ștere unei
egalități în fața legii, dar și unei egalități prin redistribuirea de re –
surse, politicile sociale în statele întemeiate pe valori fundamentale
ale liberalismului diluând sau eliminând reacția socială la principi –
ile „liberalismului pur” .
Democrația va fi înțeleasă în analiza noastră drept „democrație
liberală” , în care primatul procedural-constituțional face posibilă
trecerea prin ideea de egalitate și reîntoarcerea la libertatea politică.
O democrație în care egalitatea este valoarea fondatoare nu oferă
în mod necesar posibilitatea trecerii prin libertatea de tip politic și
garantarea acesteia.
La nivel de tip de regim politic,10 termenul ce pare adecvat pen –
tru perioada secolului de liberalism românesc propusă aici este in –
trodus în ș tiința și filosofia politică de R.A.Dahl: „poliarhii mascu –
line” , în sensul de democrații procedurale în care cel puțin jumătate
din populația matură a unei societăți are dreptul de a participa pe –
riodic la delegarea puterii politice unor reprezentanți ce acționează
în cadrul instituțiilor fundamentale ale statului.11
10 Regim politic în sens de „Forma în care se instituționalizează relația
dintre cetățeni și guvernanți. ” , cum precizează Cristian Pârvulescu în lan –
sarea dezbaterii privind relația sistem politic-regim politic și variantele de
abordare în științele politicului; în czul nostru, sub logica fractală de analiză,
regimul politic în sens de anasamblu de instituții de guvernare este fracta –
lul politic-admnistrativ al Centrului creat în periferia românească ca replică
instituțional-administrativă cu funcție de înlesnire a relației de dependență
economică; pentru dezbaterea conceptelor regim-sistem politic, vezi Cristian
Pîrvulescu, Politici și instituții politice , Editura TREI, București, 2002, Ediția a
II-a revizuită, pp. 55-63; pentru pespectiva filosofică asupra regimului politic
– ca ansamblu de reguli, norme, legi coreate cu ideea de autoritate și legitimi –
tate vezi Adrian-Paul Iliescu, Introducere în politologie , Editura All, București,
2002, pp. 57-65
11 Modelul poliarhiei propus de Dahl și ilustrat pe secolul al XIX-lea este
mult mai larg și va fi analizat în secțiunea teoretică în corelație cu „valurile de
democratizare” din cartea lui S. Huntington, The Third Wave ; vezi Dahl, R.A., 3.3. Liberalismul: difuziunea și asimilarea ideilor liberale
A doua întrebare ce orientează analiza noatră se referă la di-
fuziunea valorilor și structurilor instituționale de tip liberal. Dacă
la prima întrebare am dat răspunsul privind originea și structura
doctrinar-instituțională pe care o presupune liberalismul, această
a doua întrebare cu scop întemeietor se referă la universalitatea/
specificitatea liberalismului în spații geo-politice și culturale, struc –
tural diferite la mai multe nivele de organizare și funcționare. Altfel
spus: poate funcționa construcția liberală a Apusului în formule
identice și în sud-estul Europei?
a. Comparația modurilor în care au fost asimilate în Periferie
și Semiperiferie ideile liberale. Răspunsul la această întrebare se
construieș te prin analiza dinamicii ideii de libertate pe nivelele
semnalate – doctrinar, practici politice și instituțional – în patru
spații geo-politice și culturale diferite, alese pe principiul asemă –
nări/diferențe, cu scopul intenționat al identificării reacțiilor soci –
ale specifice ale diferitelor societăți la difuziunea și modul de asi –
milare a ideilor liberale la nivel politic și social: Germania, Italia,
Rusia, România, Turcia.
Această abordare comparativă pare să scoată cel mai bine în
evidență specificul liberalismului românesc și al dinamicii ideii
de libertate într-o zonă în care construcția ideologic-doctrinară și
construcția de stat au fost în egală măsură, la origini, o reacție orga –
nică în formula unui liberalism instinctiv , completată cu fenomenul
de import ideatic dinspre societățile Apusului.
Democracy and Its Critics, Y ale University Press, Y ale, 1989; Huntington,
Samuel P ., The Third Wave, University of Oklahoma Press, Oklahoma, 1991

178 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 179
b. A doua dimensiune pe care se construieș te răspunsul la în –
trebarea privind universalitatea modelului liberal ține de relația
dintre modelul democrat-liberal din spațiul Centrului și rezulta –
tele imitației / adaptării acestuia în societățile Periferiei sud-est
europene.
Din această perspectivă putem observa că spațiul românesc,
spațiul Turciei și spațiul relativ omogen al Europei occidentale au
ajuns la democrații procedurale de tipul poliarhiilor masculine, or –
ganizate pe ideea de libertate politică și drepturi cetățeneș ti, chiar
dacă limitate de votul cenzitar de o formulă sau alta în secolul al
XIX-lea și în prima jumătate a secolului nostru. Analiza noastră
semnalează aici asemănări care par să permită operarea cu terme –
nul „liberalism” ca gen pentru specii diferite ce aparțin de Periferia
sistemului mondial și care sunt forme liberale noi, realizate prin
modificări și adaptări ale ideilor și valorilor, instituțiilor și practici –
lor politice și economice, legislative împrumutate de către țări din
Periferia sistemului din spațiul Metropolei occidentale.
După cel de-al doilea război mondial, fenomenul de moderni –
zare prin asimilarea valorilor politice de tip liberal se va extinde
continuu: Europa și America de Nord, America Latină și America
de Sud, țări ale Asiei și țări ale Africii, țări care aparțineau fostelor
imperii ce împărțiseră Africa la sfâr șitul secolului al XIX-lea, au
ajuns în zilele noastre să valorizeze organizarea democratică în –
temeiază pe valori de tip liberal. Un Fukuyama12 ne-ar spune că
12 Francis Fukuyama, „The End of History” , National Interest, Summer
1989, sugera ca dominanța liberalismului la sfâr șit de secol douăzeci tendința
spre liberalism a multor popoare sunt semnul unei situații ideologice și de
regim politic inedited: nu comunismul este sfar șitulistoriei, ci liberalismul.
Acesta reu șise, considera autorul, să rezolva cam toate problemele și contra –
dicțiile pe care le anunța Marx, singura problemă nerezolvată fiind cea legată
de naținalism, care, de fapt, la limită, nu e nici ea incompatibilă cu liberalis –
mul.. În sensul acesta liberalismul câ știgase un fel de cursă istorică ideologi –
că și doctrinară: „Problema istoriei omenești poate fi văzută, într -un anumit suntem aproape de "sfâr șitul istoriei", un Daniel Bell13 vedea situ –
ația în termenii unui sfâr șit al ideologiilor, prin absorbția tehni –
cismului de către societatea post-industrială. Exemplele dau seamă
de o dimensiune specifică a evoluției social-politice la nivel global.
Abordarea de tip teleologic în această formulă însă, ne duce în im –
pasul teoretic al tentației universalizante, potrivit căreia sistemul
de organizare social-politică pe valori de tip liberal tinde să devină
model unic asimilabil în structuri societale dintre cele mai diverse.
Care sunt fundăturile teoretice ale unei astfel de teze?
O a doua teorie politică fundamentală pe care o vom folosi
aparține lui S.P .Huntington și se referă la istoria ultimilor 200 de
ani, pe care o vom trata în termenii unor „valuri ale democratiză –
rii” . Începutul primului val al democratizării este identificat în lu –
crarea lui S.P . Huntington The Third Wave (1991) în prima jumătate
a secolului al XIX-lea când, în 1832, avem de-a face cu reformarea
sistemului electoral britanic prin eliminarea "burgurilor putrede",
sens, ca o căutare a uneimodalități de a satisface atât dorința stăpânilor, cât și a
sclavilor pe o bază reciprocă și egală; istoria se încheie cu victoria unei ordini
sociale care realizează acest scop. ” ,; vezi Francis Fukuyama, Sfâr șitul istoriei
și ultimul om, Paideea, Bucureș ti, 1992, p. 154; pentru articolul care a lansat
ideea acestui „sfâr șit al istoriei” în ipostaza sistemului de idei liberal care va
atrage după sine și va generaliza o „ordine materială” (institutțională, de prac –
tică socială și politică) liberală vezi articolul din National Interest, http://www.
wesjones.com/eoh.htm; accesat ultima dată la 29 mai 2016
13 Daniel Bell, revine la patru decenii de la publicarea cărții The End of
Ideology (1960), precizând că, de fapt, ideologia al cărei sfâr șit îl semnalează
este ceea ce se poate numi „ideologie totală” (K. Manheim) – deci se referă la
sfârșitul ideologiilor de tipul celei marxiste, care împărtă șește caracteristicile
unei „religii seculare” . În sensul celălalt, de sistem de valori și idei împărtă –
șit de grupuri de oameni unitți prin interese, etnie, opțiuni politice etc., care
nu se prezintă ca sistem închis de relații, credință și pasiune cu scopul de a
transforma un mod de viață, nu putem vorbi de „sfâr șitul ideologiilor”; The
End of Ideology. On the Exhaustion of Political Ideas in the Fifties, Harvard
University Press, Cambridge,Mass, 2001

180 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 181
cum spune N. Iorga în Evoluția ideii de libertate (1986), de pe harta
electorală a Marii Britanii. Acest val de democratizare are un „flux”
continuu care ține până la începutul primul război mondial, după
care urmează „refluxul” către sisteme politice de tip autoritar sau
totalitar. Democratizarea societății româneș ti prin asimilarea idei –
lor liberale se întinde pe exact această perioadă a fluxului primului
val de democratizare.
Teoria lui S.P .Huntington este întărită de teoria unui alt polito –
log american care ne ajută printr-unul dintre termenii fundamen –
tali ai operei sale: poliarhia. Este vorba despre R.A.Dahl și lucrarea
sa Democracy and Its Critics (1989), care urmăreș te dinamica de –
mocrațiilor europene în secolul al XIX-lea, fenomenul de extindere
al poliarhiilor dând seamă despre acela și proces de democratizare
ce se opreș te în cele mai multe cazuri la „poliarhii masculine” (de –
mocrații în care cel puțin populația matură bărbătească are drept
de vot). Care este rolul celor trei teorii selectate în studiul liberalis –
mului românesc?
Teoria Centru-Periferie ne ajută să explicăm de ce evoluția li –
beralismului românesc s-a făcut dinspre liberalismul clasic către
neoliberalismul intervenționist și protecționist.
Teoriile valurilor democratizării și ale extinderii regimurilor
poliarhice dau seamă de un proces de modernizare politico-insti –
tuțională care capătă o semnificație aparte pentru analiza pe care
o propun: posibilitatea comparației la nivel empiric a structurilor
politice de tip liberal.
Evoluția liberală a României celei de-a doua părți a secolului
al XIX-lea se înscrie în acest proces european de modernizare,
ale cărui caracteristici vor fi analizate prin identificarea de etape și dimensiuni specifice ale dinamicii ideii de libertate la cele trei
nivele ale sale – instituțional, politică guvernamentală și doctrinar-
ideologic. Cele două teorii amintite oferă deci termenul și cadrul
în care se pot face comparații, această din urmă metodă fiind una
întemeitoare pentru studiul de față. O analiză de tip istoric a seco –
lului de liberalism românesc nu ar fi putut da seamă decât parțial
de specificul acestuia. O istorie comparată, combinată cu elemente
de sociologie politică și teorie politică ne oferă posibilitatea unei
analize comparative în cadre teoretice care ne dau accesul la reguli
și regularități de evoluție ale ideii liberale în cele trei forme pe care
le-am stabilit.
Observăm că analiza interdisciplinară a secolului de liberalism
românesc este construită pe ideea de comparație. Argumentele
unei astfel de metode ar putea fi sintetizate în propoziția simplă
care nu mai are nevoie de nici o demonstrație: ș tiința a început cu
comparația. Mai mult, comparația este parte a oricărui demers in –
telectual, ce poat emerge până la identificarea cu actul intelectual
ca atare: Dubito ergo cogito, cogito ergo comparo , am putea psune,
reformulând maxima filosofiei carteziene.14
14 Vezi pentru metoda comparativă Mattei Dogan, Dominique Pelassy,
Cum să comparam națiunile: sociologie politică comparativă, Alternative,
Bucureș ti, 1993. Ideea metodei comparative este reluată de Dogan în Mattei
Dogan, Comparații și explicații în ș tiința politică și în sociologie, Editura
Institutul European, Ia și, 2010, trad. Ionela Băluță, Alexandra Iona șcu,
Ruxandra Ivan, Silvia Marton, Prefață de Cristian Preda, Alexandra Iona șcu,
unde o tratează în legătră cu cea de paradigmă. Opinia lui Dogan este că nu
putem folosi conceptul de paradigmă în ș tiințele sociale, nefiind îndeplinite
condițiile pe care ele satisface acesta în ș tiințele naturii: ș tiinșele sociale nu au
cunoscut revoluții paradigmatice, cele mai multe situații referindu-se de com –
petiția între teorii în cre care unelle s-au invalidat, în timp ce altele s-au impus,
generând baza pentru ș tiințele sociale contemporane; vezi cap. I: „Există para –
digme în ș tiința socială comparată?” , în special pp. 29-31

182 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 183
3.4. Liberalismul Centrului – liberalismele Periferiei
Analiza evoluției liberalismului în democrațiile centrului nord-
atlantic și ale periferiei are ca temei selecția de societăți cu structuri
relativ omogene, în care asemănările domină cantitativ și calitativ
contrastele. Am plecat astfeld e la ipoteza că există un nucleu al
liberalismului identificabil în ambele spații cercetate în formula de-
mocrației liberale , spre care tind ambele tipuri de societăți. Centrul
și periferia se întâlnesc astfel instituțional și doctrinar în egală mă –
sură, în liberalismul politic , valorile și instituțiile sale, pe care le re –
găsim în ideal-tipul ce va fi stabilit mai jos.
I. Existența acestui nucleu comun este motivul pentru care am
încercat să stabilim categoria „liberalismul occidental” , în care sis –
temele democratice de tip liberal s-au constituit printr-o istorie
relativ asemănătoare, în care instituțiile liberale ale statului și po –
liticile economice au fost precedate de un îndelung proces de dez –
batere teoretică și de experiență politică, până la cristalizarea lor
în structuri instituționale susținute doctrinar. Categoria "liberalis –
mul occidental" strânge, de asemenea, ca trăsătură comună apariția
unei clase burgheze care a forțat organizare politică liberală și po –
litici concrete favorabile inițiativei private, încorporată teoretic de
liberalismul economic de tip clasic. Clasa mijlocie și interesele ei,
dezbaterea teoretică și desacralizarea religioasă prin în-sacralizarea
valorilor altădată profane, au creat ideologii politice și mobilizări la
acțiune care au dat revoluții ce au bulversat fundamental ierarhia
valorică a societăților occidentale. Revoluția glorioasă a englezi –
lor (1689) trimite la liberalizarea pa șnică a sistemului politic, prin
asimilarea valorilor dreptului natural, pe când Revoluția franceză a modificat ierarhia Stărilor prin adevărate declarații ale drepturi –
lor omului, privit în calitatea sa de cetățean, parte a unui angrenaj
politic în care pasivitatea lumii sociale în deciziile politice a luat
întorsătura bruscă a activismului exagerat ce a dus la un adevărat
"despotism al libertății" din vremea regimului marii terori revoluți –
onare condusă de Robespierre.
II. Categoria "liberalismul periferic" dă seamă de două expe –
riențe exemplare de asimilare a valorilor liberale. În spații funda –
mental diferite ca structură, ca organizare politică, forme de soci –
alizare și cultură politică, dimensiuni religioase, etc. am avut de-a
face cu o modernizare prin inovații liberale foarte asemănătoare.
Turcia și România au avut istorii diferite, în două formule de orga –
nizare statală dispuse pe axa vechilor mecanisme de vasalitate im –
puse la nivel statal în sud-estul Europei de Imperiul turc. Sistemul
turcesc de guvernare cu măsurile lui de tip liberal va fi clădit deci pe
fantoma unui sultanat de structură imperială, pe când liberalismul
românesc este clădit pe nevoi specifice ale supraviețuirii sub suze –
ranitatea Imperiului otoman și sub „suzeranitatea protecționistă” a
Imperiului țarist. Transilvania nu este nici ea străină de administra –
ția suprastructurii imperiale austro-ungare.
În ciuda acestor diferențe istorice, evoluția liberală a celor două
spații politice și ideologice ale periferiei stă sub semnul unei ase –
mănări de construcție izbitoare: liberalismul ș i democrația de tip
liberal sunt impuse „de sus în jos”, dinspre structuri politice către so –
cietate . Fără clasă mijlocie care să facă presiuni, fără structuri eco –
nomice de tip capitalist, cele două țări au avut nevoie de intervenția
decisivă a politicului pentru a participa la modelul liberalismului
occidental, cu care s-au sincronizat în cele din urmă printr-o „ar –
dere a etapelor” . Astfel, România și Turcia sunt spații ale importului

184 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 185
de valori liberale, pe care le asimilează în funcție de determinări
proprii de structură socială și cultură politică, neoliberalismul in –
tervenționist impunându-se în fața liberalismului clasic.
III. Un alt pas al comparației este cel al contrastelor. Am stabilit
până acum categorii analitice prin asemănări: "liberalismul occi –
dental" și "liberalismul periferiei". Puse față în față, cele două cate –
gorii tind să se lămurească prin contraste ce se înscriu sub specia
complementarului. Contrastele ce apar sub semnul adevărului-evi –
dență dau seamă de imposibilitatea extinderii modelului occiden –
tal, altfel decât prin asimilare creatoare, într-o sincronizare politică
de tip liberal în care societatea , prin elita ei politică și prin răspun –
surile lumii social-economice, creează alternative de evoluție . Lipsa
categorică a agentului industrial-burghez al modernizării care a
creat liberalismul Occidentului a făcut necesară modernizarea și
democratizarea liberală în Periferie prin asumarea fenomenului de
către clasa politică. Structuri economice și politice create în evo –
luție lentă în Apus, s-au constituit peste noapte, într-o „ardere a
etapelor” , prin cadre legislative stabilite de clasa politică a Periferiei.
Fenomenul de sincronizare a creat efecte nea șteptate în marginea
Europei, timp îndelungat societatea rămânând stratificată în "țara
legală" și "țara reală", cum ar spune Dobrogeanu-Gherea. Formele
instituționale occidentale au sfâr șit însă prin a modela ele însele
fondul feudal al societății româneș ti, generând în Periferie proiec –
te și doctrine politice care au devansat un sistem politic structural
comparabil cu democrații liberale ale Metropolei.
Țările Periferiei și Semiperiferiei au evoluat dinspre doctrină
și politică liberală clasică spre neoliberalismul protector de piață
națională, evitând acțiunea ruinătoare a schimbului internațional
fără taxe vamale. În interiorul societății care împrumută modelul liberal, clasa politică ce a creat structura statului în România nu
putea să-și lase interesele în piața liberă a riscului, pe care erau ne –
voiți să și-l asume întreprinzătorii occidentali în multe situații de
investiție negarantată în nici un fel de stat. Politicile economice și
legislația democrațiilor liberale din Periferie au fost elaborate „cu
scopul protejării pieței naționale și ale câ știgului mic” , dar cu sigu –
ranța oferită de protegiuirea Statului.
În România statul creează cadru legislativ, și tot statul creează
proprietate privată în agricultură. Statul intervine pentru protec –
ția clasei economice interne și tot el caută proprietăți și intervenție
economică directă sau indirectă prin facilități fiscale și premii pen –
tru export.
Fără un agent economic burghez distinct și puternic care să
preseze clasa politică și să creeze lobby pentru un anumit soi de
modernizare, politicienii români ai secolului al XIX-lea și ai înce –
putului de secol XX au căutat să organizeze Statul și să-și creeze
instrumente de legitimare și stabilitate absolut necesare pentru
propria menținere la vârful puterii. Nevoia de legitimare democra –
tic-liberală a clasei politice a presat astfel modernizarea și asimila –
rea lentă a valorilor liberale. Idealismul revoluționar al votului uni –
versal din vremeae revoluției pa șoptiste s-a diluat progresiv într-un
moderatism politic spre care au evoluat liberalii radicali ai pa șoptis –
mului, cu excepția poate, a lui C.A. Rosetti, care a rupt relațiile cu
primul ministru și prietenul său liberal I.C. Brătianu, după renun –
țarea acestuia din urmă la susținerea votului universal.
Toate aceste caracteristici ale liberalismului românesc stabili –
te în ultima parte a studiului ar deveni aproape lipsite de semni –
ficație dacă nu le-am raporta la categoria liberalismul occidental .
Comparația ne învață că difuziunea culturală și importul de idei nu
poate fi făcut prin imitația totală a modelului care se împrumută.
Chiar și în forma „mai rezonabilă” non-imitativă a „sincronizării

186 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 187
liberale prin asimilare” , liberalismul românesc a dat o serie de re –
zultate nea șteptate în epocă – stratificarea societății româneș ti în
„țara reală” și „țara legală” , neoiobăgia și politicianismul, controlul
Parlamentului de către guvern prin organizarea alegerilor de către
noul guvern însărcinat de ș eful statului să organizeze alegeri – ade –
vărate paradoxe social-politice, pe care le putem trata în sensul de
„efecte perverse” ale liberalismului în Periferia în care agentul mo –
dernizator burghez este înlocuit de clasa politică .
3.5. Recursul la metodă. Limite ale cercetării știin țifice
Etimologia termenului „metodă” face trimitere la "drum către",
un drum care să întemeieze cunoa ștere bazată pe reguli și regu –
larități, pe sisteme conceptuale și definiții asumate și anunțate ale
conceptelor. Metoda presupune ipoteze de lucru care pot fi con –
firmate sau infirmate în urma cercetării. Încercările de întemeiere
și de cercetare în orizontul unei „neutralități axiologice” se lovesc
însă de o seamă de probleme care ne avertizează că o astfel de ati –
tudine de cercetare „neutră axiologic” trebuie înțeleasă în termenii
unui ideal-tip. De unde vin aceste probleme ale subiectivismului
metodologic inerent oricărei abordări?
1. A defini înseamnă a limita, stabilind gradele și marja de va –
labilitate a diferiților termeni. Este la fel de adevărat că definirea și
clarificările conceptuale sunt pa și fundamentali în cercetare.
2. Punctul nostru de vedere pre-formează ipoteza de lucru.
Experiența noastră intelectuală, educația, domeniul de formare,
imposibilitatea de a cunoa ște toate punctele de vedere sau me –
todele de lucru, apetența-inapetența noastră pentru anumite te –
orii, toate acestea pot să atenteze la „neutralitatea axiologică” a
cercetării.3. Relația dintre subiectivitate și obiectivitate este greu de con –
trolat, exemplul cel mai clar fiind poate acela al totalitarismului,
autorii analizei pe acest subiect riscând aproape sistematic să cadă
în subiectivism, din pricina repulsiei funciare față de regimul ce
dizolvă orice formă de demnitate umană.
4. Recursul la metodă presupune selecție. Analiza și sinteza
sunt strict determinate de capacitățile psiho-fizice și temporale ale
cercetătorului sau ale echipei de cercetători. Problema care apare
aici este cea a alegerii, aceasta putând avea de multe ori caracter
arbitrar, limitat, căruia i se găseș te fie con știent, fie incon știent o
justificare metodologică.
5. Citind sau analizând informațiile referitoare la un obiect de –
terminat al cercetării, suntem permanent pu și în situația de a in –
terpreta și a trece informația primită, a selecta și organiza ideile,
în funcție de sisteme proprii sau matrici culturale care țin de con –
strucții paradigmatice sau de epistemologii organizate de către o
comunitate ș tiințifică sau alta. Selecția necesară tipologiilor și sin –
tezelor este, de astă dată, proiectată la nivelul selecției între modele
explicative și paradigme de analiză care, uneori, se exclud reciproc.
Limitarea cercetării este, din nou, un fapt identificabil empiric,
dacă luăm în seamă conflictul sau convergența diferitelor teorii ale
aceluia și spațiu analitic, sau caracterul de multe ori ontologic al pa –
radigmelor, care impun astfel moduri de inserție ale umanului în
lume prin asumări ce se vor strict epistemologice.
Știința, iată, creează „convingeri paradigmatice” , despre care
despre care Th.Kuhn ne învață în Structura revoluțiilor ș tiințifice15
15 Thomas Kuhn, Structura revoluțiilor ș tiințifice, Humanitas, Bucureș ti,
2008, trad. Bogdan Radu, Studiu introductiv, Mircea Flonta. Acum, insecuri –
tatea „obiectivității ș tiințifice” poate mult fi sporită dacă adăugăm comenariile
pe car ele face Kuhn în 1969, la a doua ediție a cărții, în care sesizează faptul că
operase cu mltiple definiții ale termenului central – paradigmă, unul dintre cri –
ticii săi semnalând că l-a utilizat în cel puțin 22 de sensuri diferite pe parcursul

188 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 189
(1962) că pot merge prin salturi revoluționare, precedate de acu –
mulări cantitative în cadrul aceleia și paradigme.
6. Limite asumate pentru operarea cu termenii „liberalism” , „li –
beral” , „modernizare” , „democrație liberală” . Condițiile în care se
desfășoară analiza noastră au luat seamă la dimeniunea tendențială
(C. Schifirneț) și la „tensiunea esențială” dintre tradițional și mo –
dern (N. Frigioiu) a evoluției societății românești: fractalul politi –
co-economic și administrativ pe care și-l creează Centrul în spațiul
românesc (1948-1888) nu are suport real în structurile profunde
ale socialului și economicului, situație care în perspectiva sociolo –
giei românești contemporane asupra modernizării are o explicație
centrată pe ideea de „modenitate tendențială” ca proces de moder –
nizare în economiile rămase în urmă, iar nu între cele care se dez –
voltă anticipativ și inovativ în epocă:
„Termenul de modernitate tendențială este potrivit pentru
înțelegerea procesului de modernizare în societățile cu o economie
precară. Eu explic modernitatea tendențială prin contexte istorice,
politice, geopolitice, culturale care au determinat ca o societate cu
o economie subdezvoltată să construiască structuri statale, sociale
și instituționale moderne. ”
Analiza evoluții ideii liberale în Periferia sistemului mon –
dial modern s-a făcut prin asumarea situației de „modernitate
cărții. Termenul ajutător pe care îl foloseș te autorul în Post-scriprum din 1969
este – la nivel general, cel de „matrice disciplinară” a unei „constelații de grup”
de cercetători (pp. 249-250). Niic una dintre criticile aduse cărții nu a atins însă
roblema fundamntală semnalată de analiza lui Th. Kuhn: cercetarea ș tiințifică
împărtă șește intuiții comune, educația într-un anumit domeniu și acceptarea
anumitor prespupoziții fără de care nu poți fi acceptat + nu te poți revendica la
o anume comunitate de cercetare. Nu vrem să reducem o carte fundamentală la
un comentariu dintr-o nota de subsol. Ideea pe car eo preluăm aici este legată
de caracterusl social-subiectiv al cercetării ș tiințifice, tocmai pentru a semnala
că îmi asum o astfel de subiectivitate pe care nici ș tiințele exacte nu o pot evita,
așa cum rezultă din analiza lui Kuhn privind progresul ș tiințific. tendențială” pe care C. Schifirneț o propune în interpretarea
conținutului procesului de modernizare românească încă acum
aproape un deceniu în cartea Formele fără fond – un brand româ –
nesc (2007):16
„Modernitatea tendențială caracterizează toate etapele moder –
nizării societății românești: perioada de după constituirea statului
național în 1859, perioada dintre cele două războaie mondiale,
perioada comunistă și perioada post-comunistă. Chiar dacă aceste
perioade nu au avut un ritm omogen de dezvoltare, cred că mo –
dernitatea tendențială este esența procesului evolutiv al României
moderne. De la sfârșitul secolului al XVIII-lea până în zilele noas –
tre, modernizarea culturală, politică și intelectuală a fost calea de
afirmare a modernității românești. ”17
Metropola își creează fractalul în Periferie – un regim politic în
care își replică propriile instituții politice și administrative, care fac
posibilă comunicarea instituțională între Centru și Periferie. Acest
fractal politico-administrativ și economic însă nu are suportul so –
cialului și al tradițiilor – așa cum s-a consturit acesta pe secole de
istorie în Occident. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, prioritatea
agentului modernizator în epocă este legată sistematic și perma –
nent de chestiunea națională – un tip de proiect care nu a existat
pentru cea ma mare parte a socialului și economicului românesc,
după cum observă autorul:
16 Vezi Formele fără fond – un brand românesc, Editura Comunicare.ro,
București, 2007; vezi textul la http://www.academia.edu/2913174/Formele_
f%C4%83r%C4%83_fond_un_brand_rom%C3%A2nesc; accesat 09.07.2016
17 Vezi prezentarea pe care o face autorul teoriei privind „modernitatea
tendențială” , Constantin Schifirneț, Modernitatea tendențială. Reflecții despre
evoluția modernă a societății, Editura Tritonic, 2016; http://romaniasociala.
ro/2016/06/21/modernitatea-tendentiala-reflectii-despre-evolutia-moderna-
a-societatii-editura-tritonic-2016/; pentru „modernizarea tendențială” ca pro –
ces istoric românesc, vezi Formele fără fond – un brand românesc.., op.cit., pp.
203-236.

190 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 191
„Procesul de modernizare românească a trebuit să facă față
unui mediu internațional mereu schimbător în decizii și în acțiuni,
ceea ce a avut, evident, efect direct asupra profunzimii și durabili –
tății modernității. Societatea românească cunoa ște o modernitate
proprie pe care eu o denumesc modernitatea tendențială. Aceasta
se referă la faptul că modernitatea românească este inconsistentă
și lentă fiindă acțiunile și ideile despre modernitate derulate în so –
cietatea românească rămân parțiale și nefinalizate, iar modernita –
tea este mai mult o aspirație, un țel de atins dar niciodată pe deplin
realizat. Din cauza insuficienței sau inexistenței resurselor de mo –
dernizare (ideologice, economice, administrative, financiare etc.)
modernitatea este o formă asimptotică de schimbare, care nicio –
dată nu atinge specificațiile schimbărilor profunde, oricât de mult
ar părea că se apropie. Modernitatea tendențială derivă din actele
de modernizare din cadrul unui stat național și este măsura gra –
dului în care statul național produce modernitate. Statul român a
acordat prioritate construcției naționale, iar problemele legate de
dezvoltarea economică și socială au fost amânate sau subordonate
chestiunii naționale. Esențială a fost și este conturarea unei iden –
tități naționale în contextul geopolitic în care ființează națiunea
română.18
Evoluția noastră modernă a avut loc în contextul extinderii și
acțiunii modelului apusean de schimbare socială în plan univer –
sal. Construirea precipitată a unui sistem instituțional identic cu
18 Pentru contribuți ideii naționale la procesu de modernizare, alături
de specificul agentuui care a creat modernizare – „(…) agentul modernică –
rii nu a fost burghezia, ci grupul de intelectuali umaniști (filologi, istorici,
lingviști, scriitori). Dacă în Apus modernitatea era produă de burghezie sau de
clasele ce a aderat a valorile burgheziei, în arealul românesc aceasta aprținea
unor grupuri ce și-au asumat ideile și metodele modernității făr să dispună
de mijloacele economice, financiare de a le impun în mod organic. ”; vezi C.
Schifirneț, Geneza mdernă a ideii naționale. Psihologie etnică și identitate ro –
mânească , Albatros, București, 2001cel din Occident s-a făcut în lipsa unui proiect teoretic, a șa cum
se întâmplase în țările apusene unde demararea modernității nu
s-a produs ca urmare a unui proiect politic de tipul "vrem să ne
modernizăm", ci ea a fost consecința firească a mutațiilor econo –
mice însoțite de o amplă și adâncă mi șcare spirituală și cultura –
lă. Doctrinar, nu au existat și nu există, în cultura română, pro –
iecte de modernizare ci numai interpretări ale modernității,
prin concepte și viziuni preluate din gândirea occidentală. Nici
unul din marile momente ale istoriei româneș ti moderne, inclu –
siv revoluția din decembrie 1989, nu s-a produs în temeiul unui
proiect teoretic. De reținut că, în loc să fie oferită o alternativă
doctrinară pentru modernizarea țării, în perioada postcomunis –
tă s-a teoretizat necesitatea reluării programului pa șoptiștilor.
Analiza lui C. Schifirneț semnalează, de asemenea, existența unui
cadru politic și juridic, institutional, bazat în bună măsură pe legi și
reguli moderne, ce nu au fundamentul pe care să opereze:
„Modernitatea a fost creată pe căi birocratice, dar nu de o biro –
crație, derivată din sistemul instituțional burghez ci de o birocrație
care a impus reformarea societății româneș ti de sus în jos de că –
tre elite situate în poziții de vârf în administrație, dar fără suportul
economic necesar. ” 19
În terminologia unei metodologii fractale, exercițiul de auto-si –
milaritate prin care Metropola își exportă mecanismele și instituțiile
democrației liberale în Periferia sistemului nu asumă funcționarea
acestora în același regim în care funcționează în spațiul originar.
19 Constantin Schifirneț, „Modernitatea tendențială, o modernita –
te fără oameni moderni” , adev.ro/mij9zc; accesat la 07.07.2016. Conceptul
„Modernitate tendențială” are o istorie deja în analiza lui C. Schifirneț, por –
nind cu studiile „Modernitatea tendențială” , Sociologie românească, 4, 2009,
pp. 80-97; „Tendential modernity” , Social Science Information, 2009, March,
2012, 51:22-51. Conceptual este tratat și în lucrarea Filosofie românească în
spațiul public, Tritonic, București, 2009, pp. 12-15;

192 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 193
Pentru că Metropola nu poate exporta experiență și agent burghez,
valori și instituții care să funcționeze „de jos în sus” .
Logica fractalică pe care o utilizăm în analiza modernizării po –
litice românești are în vedere inclusiv straturile modernizării: frac –
talul politic pe care îl creează Metropla în Periferie are funcția de a
înlesni preluarea surplusului economic într-o relație de schimb la
care participă agentul burghez occidental cu experiența și reguli –
le istorice ale profitului capitalist și agentul economic al Periferiei,
care schimbă materii prime și grâne la rate de schimb dezavanta –
joase pentru el și accentuat avantajoase pentru agentul Metropolei.
Adică, straturile și sectoarele societății românești participă diferit
la procesul de modernizare – fractalul politic liberal-democrat este
compatibil cu lipsa de reformă și social-economicul necapitalist
din mediul urban, ca și cu rurarul semifeudal:
„Se cuvine a face diferența dintre modernizarea socială și
cea politică. Prima înseamnă urbanizare, instruire, industria –
lizare, creșterea produsului național brut, mijloace de comu –
nicare. Modernizarea politică cuprinde democrație, stabilitate,
diferențiere structurală, modele de dezvoltare, integrare națională.
Modernizarea politică înseamnă: 1. procesul de raționalizare
a societății, înlocuirea unui mare număr de autorități politice
tradiționale, religioase, familiale și etnice cu una singură și națională
(…). Ea implică afirmarea suveranității externe a statului național
și, de aici, acțiunile constante de integrare națională și centraliza –
rea sau acumularea puterii în instituțiilelegiuitoare recunoscute la
nivel național. Modernizarea românească a căutat să instituie dom –
nia legii și afirmarea rolului parlamentului, ca putere legiuitoare.
Cadrul instituțional nou funcționează pe principiul respectării de
către toți a legilor adoptate de parlament și renunțarea la cutume;
2. diferențierea unor noi funcții politice și dezvoltarea structuri –
lor specializate care să îndepli-nească aceste funcții, iar domeniile – juridic, militar, administrativ, științific – să fie separatede dome –
niul politic. Ierarhia administrativă este mult mai complexă și im –
pune o activitate riguroasă. Statul se birocratizează, iar funcția și
puterea sunt distribuite mai mult pe criterii de realizareși mai puțin
de atribuire; 3. participarea lărgită în politică a grupurilor sociale
din întreaga societate. (…) Modernizarea economică și socială dis –
truge grupările sociale și politice tradiționale și subminează loiali –
tatea față de autoritățile tradiționale. (…) Societatea modernă este
o societate a bunăstării și a echilibrului, însă ea funcționează pe
principiul competiției și al concurenței între grupurile sociale care,
în anumite contexte, pot declanșa conflicte. Rata modernizării în
țările în curs de dezvoltare a fost mult mai rapidă decât în țările
modernizate mai de timpuriu, pentru că schimbarea se declanșează
aproape simultan în toate sectoarele societății. Modernizarea poli –
tică implică raționalizarea autorității, diferențierea structurilor și
extinderea participării politice. ”20
Sub aceste precizări, asumăm semnificația conceptului „moder –
nitate tendențială” pentru spațiul românesc, sub care desfășurăm
analiza ideii liberale în logica fractală a sistemului mondial mo –
dern, în particular, în relația Europei de vest – Europa de sud-est.21
Suntem conștienți de fracturile rural-urban, „noul regim” și „ve –
chiul regim” tradițional și întreaga încărcătură semi-feudală a com –
portamentului social peste care se suprapune noul fractal politic al
Metropolei în spațiul românesc și pe care Daniel Barbu îl sesizează
20 C. Schifirneț, Formele fără fond…, op.cit., p. 204
21 Constantin Schifirneț analizează pe larg componenetele și conținutul
conceptului „modernitate tendențială” în ultima dntre lucrările sale, publi –
cată recent, care dă măsura unei teorii închegate și definitivate pe parcursul
a aproape un deceniu; vezi, în special, Capitolul 4 în: Constantin Schifirneț,
Modernitatea tendențială. Reflecții despre evoluția modernă a societății , Editura
Tritonic, 2016

194 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 195
cu acuratețea căutătorului de documente de epocă în Daniel Barbu
(coord.), Firea românilor (2004). De exemplu, analizând „fenome –
nul de redistribuire a valorilor” în procesul de modernizare ro –
mânesc de secol nouăsprezece, autorul semnalează ca „mărturie”
exemplară despre firea românilor un document în care consulul ge –
neral al Belgiei, Jacques Poumay, face un tablou al „firii” românești,
pe care îl anunță a fi judecat „echitabil și cât se poate de complet” și
care, observă Daniel Barbu, se referă cu precădere la elită, iar nu la
populația majoritară a României mijlocului de secol nouăsprezece.
Mai mult, observă autorul în analiza discursului consulului general
belgian care scrie la 1866, elita însăși nu participă la acest fenomen
de modernizare capitalistă decât pe teritoriul politicii – o politică ea
însăși marcată de gesturi și atitudini care vin din „vechiul regim”:
„Mai întâi, această elită este, global, intelectuală nu numai prin
vocație, ci și prin formație. Ea locuiește pe teritoriul Dreptului și,
într-o mică măsură, pe cel al Literelor. O elită convocată de moderni –
tate sub semnul imaginației și al argumentației, o elită al cărei criteriu
de omologare socială este constituit de ușurința de a folosi discursul.
În al doilea rând, am avea de-a face cu o elită intelectuală care nu
este ancorată nici în tradiția agrar-monastică și nici în pozitivitatea
valorilor economice, științifice și morale. În plin secol al XIX-lea
burghez, pentru care modernitatea rezidă în producerea avuțiilor,
repartizării și consumului acestora, valorile burgheze lipsesc aproa –
pe complet din inventarul elitei românești: munca, economia, fa –
milia, morala, ordinea, autoritatea, religia sau spiritul științific sunt,
fără excepție, absente. Ce mai rămâne atunci? Fără îndoială, politica
și discursurile sale, în care modernitatea se enunță fără a înfrunta
riscul unei întrupări sociale, al unei înrădăcinări în experiența pre –
zentului și al unei angajări în inventarea viitorului. ”22
22 Daniel Barbu (coord.), Firea românilor , Editura Nemira, București,
2004, Ediția a doua, p. 98.În fractalul politic creat de Metropolă în spațiul românesc, eli –
ta societății se conduce după reguli tradiționale întemeiate pe o
cultură a discursului, practicile politice fiind ancorate în gesturi,
atitudini, obișnuințe care nu corespund noului fractal politic de
la mijlocul secolului al XIX-lea. Lipsită de o istorie în care poli –
ticul să îi fi dat experiența adminstrației raționale și de o istorie a
experienței cu instituții de formula celor democrat-liberale, elita
politică guvernează în baza unor „straturi profunde, în care zac
comportamente, gesturi și atitudini prin care Vechiul Regim își
supraviețuiește. ” În fapt, elita politică, abordează modelul liberal de
organizare politică și administrativă tocmai pentru a supraviețui
dinamicii istoriei în modernitate:
„Pe acest fundal, elitele românești se apropie de modernitate
cu un masiv handicap: ele nu sunt, în fond, produsul revoluției,
ci al privilegiilor de origine medievală. Abolirea oficială a acestor
privilegii în răstimpul dintre 1848 și 1866 a condus elita intelec –
tuală spre o soluție de supraviețuire legată de modernitate: impor –
tarea și instalarea dispozitivelor de putere ale statului în formulă
liberală. ”23
Altfel, consideră Daniel Barbu în altă analiză, trebuie să ținem
seama de faptul că apariția statului liberal democrat echivalează
cu o reglementare a dreptății și libertății, asupra căreia generația
pașoptistă era ignorantă – o generație care nu avea știință de teme –
iurile și conținutul libertății individuale, venind pe o tradiție care
era legată de o „justiție distributivă și socializantă”:
„(…) inventarea statului de drept în România secolului al XIX-
lea nu a fost consecința necesară a descompunerii ireversibile a
corpului social tradițional, a dizolvării spontane a grupurilor in –
termediare. Dimpotrivă, acestea au supraviețuit Constituției, unele
23 Daniel Barbu, „Etica ortodoxă și spiritul românesc” , în Daniel Barbu
(coord.), Firea românilor …, op.cit., p. 99.

196 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 197
din ele, ca de pildă obștile țărănești, până în primele decenii al se –
colului al XX-lea. Dreptul codificat după modelul liberal european
a confiscat, fără să o satisfacă, nevoia de dreptate a acestor grupuri
interpuse. De acum înainte dreptatea nu se mai pierde și nu se mai
câștigă în mod legitim la nivelul relațiilor dintre persoane, ci devi –
ne o funcție regaliană. Dreptatea este integral absorbită de stat, se
topește în textul de lege, se dizolvă fără urme în sistemul de drept
p o z i t i v.”24
Cea mai mare parte a populației românești poartă cu ea „le –
gea cea veche” , cum observă dintr-o altă perspectivă de abordare,
Nicolae Frigioiu. Conform acestuia, agentul modernizator româ –
nesc a trebuit să facă față nu doar dificultăților inerente oricărui
proces de modernizare instituțională, dar și unei „rezistențe surde”
a două categorii sociale care alcătuiau atât majoritatea poplației, cât
și majoritatea plătitoare de impozite la stat. Poziția lui N. Frigioiu
asumă o modernizare prin care calitatea fundamentală a elitei
intelectuale a fost aceea de a adecva, în timp, modelul de dezvol –
tare la specificul existențial românesc, la „matricea caracterială a
spiritualității noastre profunde. ”:
„Efortul elitelor politice româneș ti din secolul al XIX-lea de
modernizare economică și politică a țării după model occidental
(în speță după modelul liberal francez) s-a lovit de o rezistență
surdă din partea aristocrațiilor latifundiare (marii boierimi) și
a populației majoritare, în general puțin interesată și informa –
tă în secolul trecut de necesitatea și valoarea inovațiilor sociale.
"Poporul încă practică legea veche", spunea Mihail Sadoveanu
în prefața la "Viața lui Ș tefan cel Mare" din 1933. Marele scriitor
viza cadrul simbolic al vieții unei comunități ce marca momen –
tele fundamentale și nevoile ei esențiale. Această tensiune dintre
24 Daniel Barbu, Bizanț contra Bizanț , Editura Nemira, București, 2001,
pp. 270-271tradițional și modern s-a perpetuat în istoria modernă și contem –
porană a României mai bine de un secol (1821-1944) și a avut, de –
opotrivă, efecte benefice și mai puțin benefice asupra moderniză –
rii economice și politice a țării. Efecte benefice în sensul că marile
valori ale culturii române, coloana ei spirituală au fost create în
spațiul "spiritului critic" configurat de această "tensiune esențială".
De la programul "Daciei literare" din 1840 până la țărănismul
interbelic, junimismul; sămănătorismul; poporanismul; sincro –
nismul etc. au scandat istoria politică și culturală a României,
reliefând potențialul creativ, liniile de evoluție în timp, adecvarea
modelului de dezvoltare la specificul nostru existențial, pe baza
afinităților elective cu matricea caracterială a spiritualității noastre
profunde. ”25
Am formuat cele șase observații referitoare la posibilele distor –
siuni ale cercetării ș tiințifice având conștiința faptului că suntem
prizonierii propriilor noastre categorii de gândire și ai propriilor
matrici cultural-educaționale. Este vorba de o limitare implicită a
cercetării ș tiințifice, oricare ar fi domeniul de analiză. Trebuie să
acceptăm, astfel, faptul că riscul subiectivității este implicit ori –
cărei cercetări. El este prezent pentru că ține de dimensiuni ne –
controlabile ale determinărilor cultural-educaționale ale fiecărui
cercetător. Vom încerca să reducem riscul, pe cât posibil, prin
construcții care să tindă înspre acea "neutralitate axiologică" we –
beriană. O neutralitate care este un ideal, am putea spune aplicând
maestrului ideal-tipurilor propria sa observație aparținătoare in –
dividualismului metodologic. Este vorba despre o metodă căre –
ia, după ce i-am precizat limitele, vom încerca să o folosim. Nu
25 Nicolae Frigioiu, „Cultura politică” , în Politologie și doctrine politice ,
București, 2001; cf. http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1248-
Culturile-politice-Politologie-si-doctrine-politice-dr-Nicolae-Frigioiu-p-7

198 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 199
înainte de a semnala încă o dată că subiectivismul nu este străin
nici cercetărilor din ș tiințele exacte.26
La acest nivel metodologic al analizei, cele trei abordări pri –
vind „modernitatea tendențială” , respectiv „firea” elitei intelectua –
le românești și „matricea caracterială” a poporului român pe care
le-am invocat au rolul de a semnala că ceea ce numim în lucarea
de față „evoluția ideii liberale” , „liberalism românesc” , „democrație
liberală” ca fractal politic al Metropolei ține cont de observațiile
autorilor: (i) modernizrea este „tendențială” , iar (ii) agentul mo –
dernizator care animă fractalul politic nu are legătură cu România
rurală – este o elită politică în formare pentru un stat nou și un
regim politic democrat-liberal, în care, la 1866, exercițiul puterii va
împrumuta mult din istoria și tradițiile de tip semifeudal. De exem –
plu, în ciuda Constituției (1866) liberale și a instituției proprietății
26 Kuhn atrage atenția asupra unui fel de „cunoa ștere tacită” comună pen –
tru membrii aceleia și comunități ș tiințifice și care permite interacțiunea, accep –
tarea reciprocă și comunicarea în cadrul grupului. În sensul cel mai larg pe care
îl dă termenului – această „matrice disciplinară” se poate referi inlcusiv la un
anume mod de rezolvare de probleme, de înțelegere, chestionare și fomulare a
răspunsurilor la aceste întrebări. Rămânând la ș tiințele exacte, comunitatea fizi –
cienilor „clasici” , newtonieni nu împărtășesc acelea și idei cu grupul fizicienilor
care se ocupă de mecanica cuantică, a șa cum susținătorii teoriei sistemului mon –
dial modern nu fac parte din aceea și comunitate cu susținătorii teoriei globaliză –
rii: globalizarea nu are dimensiuni și abordări privind schimbul de neechivalenți
între Centru și Periferie, pe când, promotorii teoriei sistemului mondial modern
fac din schimbul de neechivalenți la nivelul relației dintre țările înalt tehnolo –
gizate ale Centrului și țările slab industrializate ale Periferiei o idee care intră
în conflict cu liberul schimb în orice condiții. Teoria globalizării, e adevărat, a
apărut cu mult după teoria sistemului mondial modern și se referă la situația
ultimelor două decenii, mai degrabă, ea având probleme serioase în aplicarea
la realitaea ultimelor 3-4 secole, pentru care, în fapt, nici nu î și asumă spațiu
de operare. Opiniile cu privire la utilizarea acestui concept – paradigmă – în
stiințele politice merg până într-acolo încât suspectează pe cei care îl folosesc de
invocarea unei autorități – cum este cea a lui Kuhn, sub care î și plasează analizele
pentru a justifica pe ale celor care îi contrazic că nu sunt „paradigmatice”; apudpe teren agricol introdusă de elita politică românească prin Legea
rurală din 1864, Legea tocmelilor agricole din 1867 interzice, în
cel mai clar orizont de interes boieresc, posibilitatea de mișcare a
țăranilor proprietari – ei nu pot părăsi satul să muncească pe altă
moșie sau să plece la oraș decât cu acordul primarului, care, ne spu –
ne Constantin-Dobrogeanu Gherea în Neoiobăgia (1910), era, de
fapt, controlat de boierul locului. Un exercițiu politico-administra –
tiv libeal în natura formal-administrativă și legal, dar care are drept
conținut o practică politică de tip feudal.
În alt chip însă, nu pare să fi fost posibil replica fractalică a
democrației liberale românești într-un timp atât de scurt, între
1848-1866: în timpul acesta – inclusiv în momentele liberale-cheie
ale mjlocului de secol nouăsprezece – Declarația de la Islaz (1848),
Legea rurală (1864) și Constituția de la 1866 – elita politică româ –
nească părea să opereze pe un „fond fără formă” , cum ar spune
Maria și Dumitru Iacob, sesizând potențialul explicativ empiric și
teoretic al acestei întoarceri a determinărilor implicate de expresia
clasică „formă fără fond”:
„S-ar părea că fondul poate fi acoperit conceptual mai repede
și cu mai puține dificultăți. În chip obișnuit, fondul este desemnat
prin conceptul de conținut, conținut al societății, al vieții sociale.
Conținutul, în esență, cuprinde:
a) elemente alcătuitoare ale vieții sociale, oamenii, agregările
umane – grupuri, comunități, organizații și instituții, cât și legătu –
rile dintre acestea;
b) oamenii și agregările umane nu pot exista decât prin combus –
tia mentală și psihică a vieții individuale și de grup, prin experiența,
trăirile și dezideratele acestora; conținutul este alcătuit, am putea
spune, dintr-un continuum biopsihic, emoțional și volițional. ”27
27 Maria Iacob, Dumitru Iacob, Fondul și forma. O poveste culturală,
Tritonic, București, 2010, p. 18. Am evitat cu obstinație utilizarea exresiei

200 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 201
Din această perspectivă, fractalul politic și administrativ de tip
democrat-liberal al Metropolei își începe istoria în Periferia Europei
printr-o gravă lipsă de fond. Nu forma aproape perfect fractalică
în acest exercițiu de auto-similaritate al instituțiilor politico-dmi –
nistrative ale Metropolei era problema, ci lipsa ei. Astfel, fondul
românesc – prin activitatea elitelor – părea în căutare de formă – o
nouă formă, care să semene cu cea pe care o învățaseră în lumea
Metropolei. Ideea de „fond fără formă” a Mariei și Dumitru Iacob
pare să sugereze că schimbările majore în istoria unei societăți sau
instituții apar în momentul în care fondul își caută o formă nouă,
începând, înainte de toate, cu nivelul aspirațiilor: „forma fără fond” ,
continuînd exercițiul de operaționalizare a celor două concepte care
șed parcă în oglindă, este un moment ulterior, în aceste condiții.
În termenii analizei noastre, putem să spunem că fractalul poli –
tico-administrativ al Metropolei trebuie înțeles în cadrul unui pro –
ces dialectic în care contextul geo-politic, economic și social al mij –
locului de secol nouăsprezece înregistrează un proces de difuziune
culturală cu dublu sens. Avem, astfel, concomitent de a face cu: (i)
o presiune stringentă de modernizare în epocă la nivelul Periferiei;
(ii) existența ofertei aproape legice a Metropolei cu privire la crea –
rea de fractal politico-administrativ precum democrația de tip li –
beral către țările care îi devin Periferie: un astfel de fractal care îi
imită instituțiile administrativ-politice este varianta instituțională
”formă fără fond” în lucrarea de față, deși expresia și analiza – interpretările
pe baza ei au o istorie uriaș de mare în gândirea politică românească, ea fiind
dusă în urmă cu un deceniu de Constantin Schfirneț până la granițele unei
teorii în sens de ”program național” . Vom folosi ”forma fără fond” în lucra –
rea următoare despre neoliberalismul de doctrină și regimul neopatrimoni –
al românesc, în care atitudini neo-feudale sunt întemeiate prin exercițiul și
legitimarea democratică de astăzi; vezi cadrele generale de analiză în Ștefan
Stanciugelu, Adrian Niculescu, ”Neo-Patrimonial State and Democracy in
Contemporary Romania” , European Journal of Science and Theology, June
2012, Vol. 8, Supplement 1, 195-210cea mai eficientă pentru preluarea surplusului economic în materii
prime la o rată foarte avantajoasă de pe piața Periferiei.
În epocă, Periferia românească nu avea altă soluție de moderni –
zare: lăsând de o parte fascinația unei părți a elitei intelectuale pen –
tru Occident, modelul liberal pare și astăzi soluția cea mai eficientă
și calea cea mai rapidă pentru modernizarea Principatelor române
între 1848-1866. Putem să o numim un fel de intuiție colectivă a
elitei intelectuale românești, probată empiric în Metropolă, care în
anii 1840 deja avea zeci de studenți care se întorceau de la Paris
unde își terminaseră studiile și unde făcuseră cunoștință nu doar
cu civilizația capitalistă, ci și cu fundamentele doctrinar ideologice
ale acesteia prin audierea cursurilor despre liberalism – variante
franțuzești și britanice,unde John Stuart Mill stătea lângă Adam
Smith și David Ricardo (sursele-cheie ale liberalului clasic la Ion
Ghica), alături de profesori și economiști ai Franței anilor 1840 –
J.B.Say, Rossi, Thiers, Guizot, Blanqui, Labouley.
Din precizările ce țin de dificultăți metodologice ale cercetării
anterior formulate, reiese clar că cercetarea de față nu acceptă ide –
ea „adevărului ultim” , a explicației ultime sau a metodei infailibile
de analiză, care să ducă la concluzii de aceea și factură. Pe scurt,
analiza liberalismului românesc și a relației Periferiei sud-est euro –
pene cu Metropola occidentală s-a făcut prin asumarea implicită a
imposibilității de a pretinde neutralitatea axiologică absolută. Am
încercat însă eliminarea maximală a elementelor raționalității su –
biective. Doar lectura critică a întregii construcții poate spune în ce
măsură obiectivul asumat al cercetării a fost realizat.

Capitolul III. Personajele centrale ale studiului:
„Metropola” și „Periferia” în cadrele gramaticii
fractale a expansiunii capitaliste
1. Metropola: identitate geo-politică și profil economic
Atunci când vorbim despre Metropolă, facem trimitere la țări
occidentale, organizate ca democrații liberale. Ele au un suport
doctrinar-ideologic în liberalismul clasic, a cărui dimensiune eco –
nomică este centrată pe linia A. Smith – D. Ricardo a liberului
schimb și a piețelor internaționale dominate de principiul Cerere-
Ofertă. Statul este un actor pasiv la nivel economic – el este „paz –
nicul de noapte al burgheziei” economico-financiare și comerciale,
organizată în companii și consorții de tip capitalist, a căror rațiune
de a fi este Profitul.
Pentru relația directă cu spațiul românesc, Metropola este
Germania, Franța și Anglia, Belgia1 Austro-Ungaria, Olanda,
1 Belgia are o funcție comercială specială în relația cu Europa în general,
cu România, în particular. Din rațiuni de politică economică ea a fost „poartă
de transit” a produselor europene către Anglia; firme belgiene mediază, de
exemplu, comerțul cerealelor românești cu Anglia, prin ale companii care
au în spate interese engleze, în condițiile în care Anglia lucra direct pe piețe
internaționae în America latină, Orientul îndepărtat, colonii și dominioane;
apud Mihail Oprițescu, Istoria economiei româneș ti moderne, https://www.
scribd.com/doc/311586218/ISTORIA-ECONOMIEI-ROMANE%C8%98TI-
MODERNE-pdf, accesat 10.07.2016

204 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 205
SUA – a cărei superioritate tehnologică o va impune drept par –
te a Centrului sistemului mondial modern în această perioadă a
secolului al XIX-lea de care ne ocupăm. Istoricii Europei arată că
în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al
XX-lea, dezvoltarea industrială și creșterea forței politice a câtorva
țări din vestul Europei au făcut lumea să arate toată ca un „univers
european” .
Europa domina întreaga lume. La aceeași scară globală la care
operează istoricii Europei, dar dintr-o perspectivă diferită, Grigore
Georgiu evaluează în epocă modernă identitatea de forță a Europei
la nivel mondial – Europa este un „centru al lumii” din toate punc –
tele de vedere, un reper și un „laborator” multicultural, economic,
social, politic și științific deopotrivă:
„Epoca modernă este cea care a consacrat Europa ca sistem de
referință al istoriei universale, prin performanțele ei în toate pla –
nurile (ș tiințifice, tehnologice, economice, militare, culturale și ar –
tistice, dar și prin noul model democratic de organizare politică).
Înainte de a fi surclasată de Statele Unite ale Americii, în secolul al
XX-lea, Europa era percepută ca fiind „centrul lumii” , focarul din
care emană inițiativele creatore și forțele-motrice ale progresului.
Desigur, lucrurile s-au schimbat, iar raporturile de putere de pe
arena internațională nu mai sunt favorabile Europei, ca altădată. ”2
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui următor sis –
temul mondial se structurează din ce în ce mai clar pe coordonate –
le Centru-Periferie, Metropola, asistată de dezvoltarea industrială
și de a flotei comerciale, dobândind control asupra sistemului –
Semiperiferie și Periferie – cum niciodată nu avusese până atunci.
2 Vezi Grigore Georgiu, „Europa – un laborator al comunicării intercul –
turale” , ACTA UNIVERSITATIS DANUBIUS Nr. 1/2008, pp. 110-112, unde se
construiește ideea unui spațiu cultural european comun ca strategie a Uniunii
Europene astăzi.În secolul al XIX-lea, „Metropola” este un actor internațional
alcătuit din state cu grad ridicat de birocratizare (în sens webe –
rian – de aparate eficiente și „raționale” de administrare a unui
teritoriu), stabilizate în funcțiile lor sociale, politice și de securi –
tate la nivel intern și extern, care susțin capitalul privat pe piețe
noi atât prin influența politică indirectă – controlul anumitor arii
ori zone, cât și prin acțiuni politice directe de promovare, la nevo –
ie protective, a capitalului lor național. Menționăm că unul din –
tre personajele principale ale analizei noastre – Metropola – nu
este o instituție permanent și nici o organizație – și aici am prelua
distincțile lui Radu-Sebastian Ungureanu din Securitate, suverani –
tate și instituții internaționale: crizele din Europa de Sud-Est în anii
‘90, (2010): autorul observă că termenul „instituții” nu a fost unul
dintre conceptele de success în discursul domeniului de analiză al
Relațiilor Internaționale, unde cercetătorii au optat frecvent pentru
„organizații” și „regimurile” .3 Metropola acționeză însă contextual
ca o instituție – uneori câțiva ani consecutivi. De exemplu, între
1853-1858, statele Metropolei acționează în cadrele unei adevărate
instituții pentru că (i) au un interes comun de securitate – expan –
siunea Rusiei țariste și intențiile ei de dezmembrare a Imperiului
otoman – lucru nedorit de statele occidentale și (ii) interese eco –
nomice de diferite tipuri, care nu au fost neapărat parte a planu –
lui initial – ex. libera circulație pe Dunăre. Deci nu avem un actor
unitar-instituțional sub aspect politic, ci un un ansamblu se sta –
te care au resursele politice, militare, infrastructura de transport
maritim și feroviar, tehnologia industrială și de producție, capital
financiar cu care să controleze arii geo-politice întregi. Este la fel de
adevărat că, în Congresul de Pace de la Paris (1856) și în Convenția
3 Vezi Radu-Sebastian Ungureanu, Securitate, suveranitate și instituții
internaționale: crizele din Europa de Sud-Est în anii ‘90, Prefață de Andrei
Miroiu. Iași : Polirom, 2010,p. 70.

206 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 207
de Pace de la Paris (1858), statele Metropolei au acționat împreună
împotriva Rusiei înfrânte în război și, în ce ne interesează pe noi,
au creionat identitatea democrat-liberală a statului roman, pe care
l-au asistat în constituirea lui până în 1866. În acest context, pu –
tem folosi termenul de „instituție” pentru personajul metropolitan.
Ceea ce a dat resursele unei astfel de agregări de tip instituțional a
fost interesul comun – blocarea expansiunii Rusiei. Apoi, fiecare
avea ceva de câștigat – Anglia a câștigat cel mai mult din declararea
Mării Negre ca spațiu liber pentru comerț, fiind total dezinteresa –
tă de statul român în regiune – ceea ce voia Anglia era ca vasele
ei comericale să treacă prin Bosfor și Dardanele în bună pace și
fără opreliști ori taxe de vreun fel. Germania și Austro-Ungaria
câștigaseră prin obținerea libertății comerțului pe Dunăre, toate
statele câștgând prin blocarea accesului Rusiei la gurle Dunării (ce –
darea către Moldova a județelor Cahul, Ismail și Bolgrad). Ceea ce
vrem să susținem aici este că Metropola are un interes politic la
care participă toate statele-membre, alături de un interese econo –
mice pe care le exploatează fiecare stat în mod individual și, dacă
se poate, fără conflicte. „Congresul” și „Convenția” , iată, sunt două
instituții contextuale.4
4 R.-S. Ungureanu oferă distincțiile fundamentale între instituție și
organizație din perspectiva Relațiilor Internaționale: „În ceea ce privește
organizațiile, acestea sunt considerate la ora actualã a fi acele instituții care sunt
transformate în agenții au personal, buget etc. O organizație se poate baza în
funcționarea sa pe mai multe instituții spre exemplu, numai în ceea ce privește
dimensiunea de securitate a Națiunilor Unite se poate observa cã aceasta
funcționeazã simultan pe baza logicii specifice unui concert de putere (pentru
orice acțiune decisã de Consiliul de Securitate este nevoie ca nici unul dintre
cei cinci mari învingãtori din al Doilea Rãzboi Mondial sã nu se opunã în mod
explicit) și pe cea a securitãții colective (atacul împotriva unuia dintre mem –
brii organizației este considerat a fi un atac împotriva tuturor). (…) Diferența
specificã între instituții și organizații apare clar prin precizãrile de mai sus:
balanța de putere este o instituție, dar nu și o organizație se poate organiza doar
un talger al balanței, nu întregul mecanism (de exemplu, NATO în Rãzboiul Metropola este alcătuită din țări care la începutul secolului al
XX-lea încheiaseră de împărțit lumea în sensul controlului eco –
nomic, preluând din colonii surplusul economico-financiar – în
general materii prime – produse extractive, grâne, implicarea în
comerțul cu animale etc..
Istoricii Europei moderne semnalează că, dacă scădem câte –
va colonii americane – Filipinele și alte câteva colonii japoneze
(ex. Coreea, Formosa), plus controlul Imperiului otoman asupra
țărilor arabe, ceea ce noi numim aici „Metropola” domina întrea –
ga lume în proporții, moduri și pe arii diferite. Un clasament pe
criteriul „kilometri pătrați/locuitori” arată astfel: (i) Imperiul colo –
nial britanic – 30 milioane km pătrați/400 milioane locuitori; (ii)
Imperiul colonial francez – 10 milioane km pătrați / 48 milioane
locuitori; (iii) tradiția imperială a ultimelor 4 secole îi avea încă pe
portughezi, spanioi, olandezi cap puteri colonial; Belgia moștenea
Regatul Congo, iar Germania și Italia, ajunse puteri importante
la nivel European târziu, spre sfârșitul secolului controlau colonii
puține în Pacific și teritorii răspândite prin Africa orientală, occi –
dental și australă – Tanganyika, Togo, Camerun, deșertul Kalahari
(Germania), părțile deșertice ale Africii – Somalia, Tripolitana,
Eritreea.5
Tipul de dominație prin care europenii aproape că dezmem –
brează China este de altă factură: fără cucerire teritorială, China
este dominată de Metropolă prin contracte de căi ferate obținute
de firme din țări ale Europei de vest, la care se adaugă așa numitele
Rece). În plus, prin influența pe care o exercitã, organizațiile internaționale
devin actori de o naturã diferitã de a celor statali: toate organizațiile dezvoltã
o viațã proprie, putând fi privite ca medii de socializare, ca birocrații etc., care
funcționeazã de multe ori dupã o logicã diferitã de cea a statelor-membre. ”;
R.-S. Ungureanu, Securitate, suveranitate…., op.cit. Ibidem.
5 Jean Carpentier, Francois Lebrun (coord.), Istoria Europei , Humanitas,
București, 2006, pp. 301-302

208 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 209
„contracte de închiriere” pe ținuturi, pentru comerț și influență
economică. 6
„Metropola” nu este o Europă de vest unită sub aspect politic,
liantul acestei părți dominatoare a lumii fiind superioritatea tehno –
logică și controlul asupra producției industriale și a transpoturilor
maritime:
„Adesea bogate și puternice, națiunile europene nu se gândesc
deloc că s-ar putea uni: Europa oferă înainte de toate imaginea
instabilității discordiilor sale. ”7
Această Europă care dă tonul la nivel mondial are însă o parti –
cularitate economică prin care se diferențiază de toate ariile geo –
grafice ale globului: deține controlul asupra tehnologiei și produce
mărfuri ieftine pentru care trebuie să găsească piețe cât mai bune
de desfacere și pe care să le vândă la un preț cât mai bun – este lo –
gica oricărui sistem sau inițiative de tip capitalist.
Între 1682-1914, pe o suprafață de 10 milioane km pătrați,
Europa reunește, în timp, între 30-40% din populația lumii, densita –
tea medie a populației pe glob fiind la începutul secolului al XX-lea
de 11 locuitori pe km pătrat, pe când cea europeană era de 46 locu –
itori pe km pătrat.8 Trebuie specificat că doar Europa de nord-vest
este puteric populată. Statisticile arată că Germania are o densitate
de 119 locuitori pe km pătrat, Regatul Unit 145, Franța 73, Spania
38 iar, la cealaltă parte estică, Rusia europeană are doar 27. Pentru a
doua jumătate a secolului al XIX-lea Germania are o creștere demo –
grafică de 60%, Regatul Unit de 52%, Franța nu își schimbă ritmul
demografic, dar, lucrul cel mai interesant pentru analiza noastră
– țările din Metropolă cunosc o puternică dezvoltare a populației
6 Idem, pp. 302-303
7 Jean Carpentier, Francois Lebrun (coord.), Istoria Europei …, op.cit., p. 299
8 Datele demografice, industriale și informațiile despre expansiunea co –
lonizatoare a Europei sunt luate din J. Carpentier, F. Lebrun (coord.), Istoria
Europei …, op.cit., pp. 299-301.urbane în secolul al XIX-lea. Spectaculos, migrația rural-urban are
pentru Anglia un efect covârșitor urban în perioada dintre seco –
lele XIX-XX: în 1910 populația rurală a Angliei este de 12% din
populația totală, iar în Germania 38%, Franța având o populație ur –
bană de 46%. Totuși, nu populația urbană și ritmul crescut ori pon –
derea demografică a Europei la nivel mondial este cheia dominației
sale.9 Cheia poziției dominante a Europei stă în forța economică și
de transport comercial, care este factorul cheie al întreguui sistem
mondial pe care îl domină. Datele producției industriale arată că
Centrul lumii moderne se află în Europa de vest și SUA: Occidentul
European asigură 44% din producția industrială mondială iar SUA
– 35%, Canada – 2%. În ponderea de 80% pe care Centrul sistemului
mondial o deține a nivelul producției industriale, Germania – fostă
țară a Semiperiferiei la mijocul secolului al XIX-lea și până în anii
1880 – deține 15,2%, Anglia – 14%, Franța – 6,4%. Metropola pro –
duce 831 de milioane de tone de carbune, la o producție mondială
de 1215 milioane de tone de cărbune – Europa de vest 600 milioane,
SUA – 231 milioane. Politica de industrializare accelerată a Europei
de vest și a SUA la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolu –
lui al XX-lea arată că producția mondială de oțel se regăsește tot în
Metropolă: din cele 74 milioane tone de oțel, 56% sunt produse în
Europa și 43% în SUA. Europa de vest deține transportul maritim la
nivel mondial – 78,9% din flota comercială a lumii. Pe de altă parte,
capitalismul Metropolei controlează sistemul mondial modern prin
ponderea uriașă a capitalului mondial pe care îl administează :
„(…) 91% din capitalurile investite în lume sunt europene, în
ordine: britanice, franceze, germane, dar și belgiene, olandeze,
elvețiene. ”10
9 Europa deține pondere de aprox. 40% în totalul populației de pe glob
în 1914.
10 Idem, pp. 300-301

210 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 211
Controlul în sistemul mondial nu este în primul rând de na –
tură politică, ci de natură economică: Metropola preia surplusul
economico-financiar de pe piețele agricole, miniere – extractive, în
general, concesionând în multe cazuri lucrări de infrastructură cu
valori uriașe prin companii occidentale care lucrează trans-statal
de multe ori, statul țărilor din Metropolă intervenind în mod per –
manent pentru asigurarea dirijării surplusului – profit al acestor
agenți capitaliști în afara ariilor Periferiei – construcții de căi ferate,
de exemplu (China, România, Imperiul otoman – ultimele două
fiind în sfera de interese economice a Germaniei).11
Analiza modernizării românești pe care o propune Vladimir
Pasti în Sociologie politică (2004) semnalează, la nivel internațional,
aceeași dimensiune neașteptată – caracterul „de stat” al expansi –
unii capitalului privat : statele Europei occidentale sunt prezente
alături de agentul capitalist, începând cu implicarea în politica
descoperirilor geografice din secolele XIV-XVI – proces controlat
de Spania, Portugalia, Olanda, Franța, Anglia. Sociologul român
observă o dimensiune specială a acestei expansiuni politico-milita –
re a modernității: statele occidentale sprijineau economiile interne
(i) prin implicare directă în descoperiea unui drum comercial cât
mai avantajos și (ii) pentru a controla resurse la nivel internațional
11 Pentru România vom vorbi în continuare de Afacerea Strousberg,
dar se cunosc datele unei construcții asemănătoare în Imperiul otoman, unde
Deutsche Bank va prelua concesiunea unei linii ferate importante de vreo
1600 km, precum Bagdad-Bahn; statul german controlează afacerea și are o
influență reală în zona otomană, dacă socotim că inspectorul căilor feroviare
și al fortificațiilor turcești va fi un german – Liman von Sanders; finanța ger –
mană vrea să colaboreze cu finanața otomană prin Banca Imperială otomană,
care era controlată de capitalul financiar francez, ca și cu oameni de afaceri
britanici – aceștia din urmă refuzând participarea în consorțiul metropolitan
din rațiuni strict politice în epocă, în anii 1890. E adevărat, înainte de primul
război mondial Germania va fi obligată să lase loc și Marii Britanii, în afacerea
Bagdadbahn – calea ferată între Istanbul și Bagdad , pe care o controlase doar
Germania până în 1913-1914.pe căi care să nu interfereze cu ascensiunea politico-millitară a
Imperiului Otoman în epocă. Consecințele pe termen lung ale aces –
tei implicări statale în dezvoltarea economică se regăsesc în impe –
riile coloniale și – continuă autorul – chiar până la „actualele con –
fruntări din Orientul apropiat, Asia Centrală sau zona Pacificului. ”:
„Toate aceste exemple istorice, care pot fi completate de multe
ori, nu dovedesc deocamdată decât că, de-a lungul istoriei, statele
concrete sunt suficient de preocupate de condițiile internaționale
de funcționare a economiilor interne ale societăților pe care le ges –
tionează pentru a declanșa acțiuni de „mare amploare” destinate
sprijinirii acestora și motivate de necesitățile lor interne. La rândul
lor, aceste acțiuni au consecințe semnificative în interior, care nu
mai sunt doar de natură politică, ci pot deschide, în economie, noi
căi de evoluție sau dezvoltare. ” 12
12 Vladimir Pasti , Sociologie politică , Editura Ziua, București, 2004, pp.
154-155; autorul oferă exemple de strategii și politici economice internaționale
total ieșite din tiparele și aștetările noastre – două sunt interesante și înalt per –
suasive în raport cu intenția de argumentare a autorului. Primul se referă la
rațiunea de stat și ingredientele pentru prăjituri – în mod neașteptate, acestea
din urmă pot întemeia o politică de stat, ba, chiar de Imperiu, cum este Franța
napoleoniană. Dominat maritim de Imperiul britanic, care avea aproape mo –
nopol asupra zahărului provenit din trestia ecuatorială, statul francez se impli –
că în răspândirea culturii sfeclei de zahăr în Europa, în scopul de a crea o piață
a zahărului diferită de cea colonială, la care nu ave acces decât prin intermediul
Marii Britanii și în calitate de cumpărător la prețuuri de monopol. Iată cum o
problemă aparent neimportantă, precum problema prăjiturilor, poate genera o
politică imperială care ține până în zilele noatre. În epocă, semnalează același
autor, în societățile europene, statul se ocupă și de inovație în cazuri de lipsă de
resurse cerute de inovațiile altor state, – în cazul de față, statul german. De ex.,
motorul cu ardere internă avea nevoie de benzină iar Germania, care nu avea
resurse coloniale pentru țiței, era un simplu consumator de benzină pentru
motoarele cu ardere internă pe care le folosea pe teritoriul ei. Soluția statului
german este impulsionrea cercetării și inovării în domeniul motoarelor – așa
apare motorul diesel , care consumă combustibil din prelucrarea reziduurilor
rezultate după extragerea benzinei din țiței – ceea ce astăzi numim „motori –
nă”; Idem, pp. 155-156.

212 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 213
În logica analizei noastre, putem identifica un proces de expan –
siune al Metropolei, care își replică formula politică prin exercițiul
fractal al auto-similarități , tocmai pentru a controla economic
noii fractali creați în Periferie. Expansiunea capitalistă a noului
agent modernizator – Burghezia este promițătoare inclusiv pentru
creșterea sferei de influență politică a Statului din Metropolă. După
ce forța acestei clase înghițise și aristocrația britanică – deținătorea
de resurse de putere și financiare până în secolul al XVII-lea, același
agent modernizator reușește să abolească monarhia în Frața, în
urma căreia lansează documente neînchipuite și de neacceptat – la
o primă vedere – în epocă. V . Pasti atrage, în continure, atenția asu –
pra Declarației Drepturilor Omului și Cetățeanului ca document
relevant pentru noua lume în care cetățenia se generalizează în sen –
sul exercițiului ei, nu doar al apartenenței de un teritoriu:
„Cu 13 ani înainte, declarația de independeță a coloniilor ame –
ricane față de coroana britanică fusese și ea făcută „în numele și
prin puterea acordată de popor (good People) acestor colonii” .
Faptul că toți oamenii – de fapt, doar cetățenii, și nu toți oamenii
erau cetățeni – căpătau același statut politic în societate, deci intrau
în aceeași relație cu statul, iar statul – prin intermediul căruia era
guvernată societatea – nu era legitim decât ca expresie a voinței lor
a schimbat radical societatea feudală. ”13
Discutând căile de evoluție ale capitalismului în corelație cu
evoluția statului modern, V . Pasti consideră că există trei linii evo –
lutive în istoria Europei dinspre societatea feudală către statul mo –
dern democrat-liberal al capitalismului.
Prima dintre liniile de evoluție care arată cum s-a împle –
tit democrația și capitalismul în secolul al XIX-lea, în special,
este legată de simbioza celor două procese – politic și economic,
pentru care avem un caz relevant în Marea Britanie. Cazul-tip al
13 V . Pasti, Sociologie politică…, op.cit.,p 136-137acestei linii de evoluție are o dezvoltare internă, care elimină gradu –
al rămășitele de privilegii și structuri feudale, democrația liberală
formându-se progresiv, în paralel cu structura capitalistă a econo –
micului și socialului, care generează valori de tip liberal absorbite
de instituțiile politicului.
A doua linie de evoluție către statul modern capitalist este re –
prezentată de Germania, în special, ce ne oferă contextul istoric
în care dezvoltarea capitalistă s-a sprijinit pe regimuri autoritatre,
democrația fiind un produs ulterior acestei simbioze autoritarism-
capitalism. În cazul acesta, statul autoritar a sprijinit dezvoltarea
capitalistă într-un ritm chiar mai rapid decât în Anglia sau Franța,
recuperând rămânerile în urmă și egalând ca forță Franța și Anglia.
A treia linie de istorie a capitalismului în corelație cu tipul de
stat are la bază o industrializare lentă și mult întârziată pentru spații
non-occidentale, care a fost întreruptă după al doilea război mon –
dial și înlocuită de industrializarea comunistă ce s-a conjugat cu
statul totalitar – democrația politică este o achziție târzie a spațiului
românesc pe care îl avem ca exemplu relevant pentru acest tip de
evoluție a raporturilor dintre capitalism și democrația liberală.
În acest context al liniilor de evoluție ale capitalismului mo –
dern, de un interes aparte pentru analiza noastră este perspectiva
de evoluție a capitalismului și statului modern românesc, pe care
autorul o consideră ca abatere de la dezvoltarea și modernizrea oc –
cidentală , în care „schimbarea instituțională a jucat de fiecare dată
rolul de factor de transformare menit să genereze noi realități soci –
ale, economice sau politice. Spre deosebire de societățile occiden –
tale, care produceau noi structuri și institutuții sociale, economice
și politice prin simpla lor funcționare normală și unde moderni –
zarea apărea ca o consecință a dezvoltării, societatea românească,
situată la periferia zonei de dezvoltare europene și capitaliste, și-a
realizat modernizarea prin introducerea în realitatea românească

214 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 215
a unor caracteristici moderne, inspirate după modelul occiden –
tal. Modelul occidental a fost principalul termen de referință al
României pentru toată perioada modernă și contemporană, adică
începând din prima jumătate a secolului al XIX-lea. ”14
Teoria pe care o propune V . Pasti are drept principal agent al
modernizării clasa politică românească, agentul modernizării care
a folosit Statul drept instrument de modernizare. Regele Carol I,
chemat să guverneze din Europa germană pe baza unui nou sis –
tem politic de tip democrat liberal sesiza încă de a instalarea sa o
ruptură între modelul democrației liberale și structurile socialului,
economicului și politicului care erau chemate să lucreze sub un
astfel de sistem instituțional preluat și impus prin Constituția de
la 1866, una dintre cele mai liberale în epocă. Modelul de analiză
propus de V . Pasti distinge două etape-cheie în dinamica relației
dintre democrația liberală și capitalismul românesc în secolul al
XIX-lea, în particular.
Prima etapă este centrată pe un agent modernizator intern –
românesc. A doua etapă este rezultatul acțiunii factorilor externi,
pe care, în analiza noastră, o identificăm cu perioada post-1848,
în care Metropola, își construiește fractali politici pentru a putea
controla zona Periferiei și pentru a putea accede la resurse bugetare
ale noului fractal politico-administrativ – contracte uriașe pentru
infrastructură feroviară de ex. – ori la resurse naturale și materii
prime în condițiile unei rate foarte mari de profit pentru capitalul
metropolitan.
La 1848, consideră V . Pasti, Centrul occidental acorda prea
puțină importanță Periferiei românești – acesta este considerat un
moment hotărâtor de definire și acțiune politică prin agentul mo –
dernizator intern – generația de intelectuai și oameni politici care
fuseseră educați în Occident:
14 V . Pasti, Sociologie politică…, op.cit., p 140„După această scurtă perioadă de inițiativă românească rapor –
turile s-au schimbat și o bună parte a modernizărilor românești s-a
făcut mai degrabă prin presiune exterioară decât prin dezvoltare
internă. În aceste condiții clasa politică românească a jucat rolul de
element de mediere – iar uneori de purtător al compromisului –
între obiectivele evidente ale zonei dezvoltate (Europa Occidentală
pentru cea mai mare parte a istoriei modernizării românești și
URSS pentru perioada comunistă) și interesele sau tendințele de
reproducere ale realităților românești. ”15
Teoria modernizării românești centrată pe dinamica relației
capitalism-democrație liberală în secolul al XIX-ea pe care o pro –
pune V . Pasti ilustrează două lucruri importante pentru analiza pe
care o propunem în cadrele gramaticii fractale a evoluției capitalis –
mului european.
Primul lucru important se referă la expansiunea capitalistă și
căutarea de noi piețe de către agentul modernizator occidental –
burghezia – prin protecția Statului. Metropola , în termenii noștri,
își crează Periferie pentru piețe de desfacere și pentru preluare de ma –
terii prime . Acest proces seamană cu exercițiul de auto-similaritate
specific geometriei fractale, ca geometrie a Naturii. Fractalul politic
– asemănarea – în sens de similaritate – face cu mult mai ușor de
controlat piața și bugetul de stat ale unei astfel de democrații liberale
decât cazul unui buget de stat imperial, de exemplu. Imperiile rus
și otoman – care resping fractalul politic al Metropolei în secolul
al XIX-lea dețin putere militară ori sunt păstrate de Metropolă și
apărate în epocă tocmai pentru a stopa creșterea de putere regională
a altor imperii: Metropola occidentală protejeză Imperiul otoman
pentru un echilibru regional care îi convenea, în condițiile de supe –
rioritate militară a Imperiului țarist, dispus oricând la dezmembra –
rea și eliminarea Imperiului otoman de pe piața de putere regională.
15 Pasti, Idem, p. 142

216 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 217
Al doilea argument important pentru logica fractală a expansi –
unii Metropolei pe care îl oferă teoria lui V . Pasti se referă la etapele
și gradul de intervenție politică ale Metropolei, în epoci diferite, și
natura agentului modernizator românsc: la 1848 avem de-a face
cu o acțiune aproape total asumată intern – agentul modernizator
alcătuit din intelectuali – fii de boier școliți în Metropolă, în special
în Franța. Începând cu 1859, Metropola intervine indirect timp de
câteva decenii în structurarea fractalului politic pe care îl va ex –
ploata – agentul economic burghez este protejat și ajutat de statul
german în Afacerea Strousberg, Austro-Ungaria controlând, pe de
altă parte, dezvoltarea industrială a României prin convenție comer –
cială de deschidere a pieței românești pentru produsele imperiului,
scutite de taxe vamale. Deci Metropola construiește fractalul poli –
tic pentru a controla economia Periferiei românești – cancelarul
Bismark intervenind direct și condiționând recunoașterea – de că –
tre toate puterile din Metropolă, în cele din urmă – independenței
de stat românești din 1878 de rezolvarea Afacerii Strousberg (afa –
cerea unui agent economic burghez gemran) de către statul român
în condiții dezavantajoase și de încălcări contractuale din partea
agentului capitalist german:
„Al doilea factor important în modernizarea românească l-a
reprezentat exteriorul. Modelul politicienilor români care, influ –
ențați de cunoa șterea lumii occidentale se hotărăsc să acționeze
pentru modernizarea în consecință a României a funcționat o sin –
gură dată, în perioada pa șoptistă, când centrul dezvoltat al lumii
occidentale acorda prea puțină importanță României. După acea
scurtă perioadă de inițiativă românească, raporturile s-au schimbat
și o bună parte a modernizărilor româneș ti s-au făcut mai degrabă
prin presiune exterioară, decât prin dezvoltare internă. În aceste
condiții, clasa politică românească a jucat rolul de element de me –
diere – iar, uneori, de purtător al compromisului – între obiectivele evidente ale zonei dezvoltate (Europa occidentală pentru cea mai
mare parte a istoriei modernizării româneș ti și URSS pentru pe –
rioada comunistă) și interesele sau tendințele de reproducere ale
realităților româneș ti. Al treilea factor important l-a reprezentat
capacitatea grupurilor de putere din societatea românească de a
modela funcționarea noilor instituții introduse prin reforme po –
litice în concordanță cu propriile politici și alegeri, generate nu de
modelul extern, ci de realitățile sociale româneș ti. Rezultatul a fost
că orice instituție nou transferată din exterior – conform cerințelor
modelului – în societatea românească a ajuns rapid să aibă o func –
ționare ambiguă și să producă rezultate contradictorii, precum și
efecte neinstituite. ”16
Teoria lui V . Pasti semnalează, de asemenea, dezvoltarea eco –
nomică românescă de la sfârșit de secol nouăsprezece și început de
secol XX, precum și evoluția economiei românești sub politica de
protecție industrială a statului român. În logica analizei noastre –
fractalul politic ripostează prin modificarea ideologiei de guvernare
începând cu anii 1880, liberalii și conservatorii care vor guverna
până la primul război mondial respingând liberalismul economic
clasic în favoarea neoliberalismului românesc protecționist și de
dezolvotare a industriei naționale. Industria și exportul românesc
sunt în creștere permanetă, ponderea agriculturii în PIB scăzând la
38,1%, în timp ce ponderea industriei creștea la 30,8%.17
16 V . Pasti, Sociologie…., op.cit., pp. 142-143; Primul factor se referă la
schimbarea clasei politice, secolul al XIX-lea având o clasă politică dominată
de marii proprietari.
17 Unele analize consideră că în 1938 statul agrar românesc devenise
unul agro-industrial, semnalează V . Pasti, op.cit., 140, citându-l pe Treptow
K.W . (ed), 1966, A History of Romania, The Center for Romanian Studies, The
Romanian Cultural Foundation, Ia și, p. 410.

218 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 219
2. Ce este Periferia? Profil geo-politic și economic
Europa de sud-est: România – Rusia – Turcia sunt țările
Periferiei sistemului mondial care ne interesează în analiza noastră.
În acest sens, fără a fi domenii coloniale ale vreuneia dintre ma –
rile puteri economice și politice ale Metropolei, ele fac parte din
Periferia sistemului mondial modern în secolul al XIX-lea, în care
urmărim evoluția ideii liberale. În situația de față „Periferia” este ge –
ografic similară cu Periferia Europei de sud-est. În acord cu sensul
termenului „Periferie” , spațiul în care urmărim evoluția ideii liberale
nu este doar o „margine a Europei” în sens geografic. Ea nu este
nici o „margine” , „suburbie” aflată la marginea culturii ori a lumii
morale: „Periferia” are, în principal, sensul de spațiu politico-econo –
mic cu care Metropola intră în contact și cu care face schimburi de
neechivalenți – produse marfă-finită contra materii prime, la o rată
de schimb dezavantajoasă – ex. Dionisie Pop Marțian, economistul
neoliberal român sesiza în anii 1860 că România făcea un comerț
păgubos cu statele Europei occidentale de 10 tone materii prime la
1 tonă de produse manufacturate ori realizate în fabrici cu tehnolo –
gie avansată în epocă. Mai mult, Periferia nu doar participă la acest
schimb cu materii prime și produse extractive, dar, are o economie
agrară și o politică de menținere a subdezvoltării atâta vreme cât
produsele industriale de import din Metropolă au cale liberă pe
piețele naționale, fără taxe vamale. Conservând această politică în –
temeiată ideolgic în principiul Laisse-faire, laissez-paser al liberalis –
mului economic de tip clasic, țările Periferiei nu ar putea să dezvolte
niciodată structuri capitaliste naționale reale în lipsa intervenției
statului pentru protecția pieței naționale cu taxe vamale și dezvolta –
rea de legislație și facilități pentru o politică de industrializare. Periferia românească e săracă în termeni de sume lichide care
să devină capital industrial ori financiar-bancar privat. Ea e organi –
zată în secolul al XIX-lea într-o logică semifeudală, cu o economie
agrară și privilegii boierești tradiționale. Fiii de boier ai primei tre –
imi a secolului al XIX-lea se vor constitui însă ca o generație a mo –
dernizării, mai ales, când se întorc de la bursele cu care statul îi tri –
misese la studii în străinatate (1836-1840). Ei aduc în România nu
doar imaginea unei societăți modernizate, ci și soluțiile de moder –
nizare și participare la modelul democrației liberale a Metropolei:
eliminarea privilegiilor feudale, împroprietăriea țăranilor, organi –
zarea unui stat care să respecte drepturi și libertăți după modelul
democrațiilor din Metropolă. Această pătură educată de tineri
intelectuali se transformă în cel mai puternic agent modernizator
pe care ni-l putem închipui, într-un context istoric în care sesizea –
ză prin logica experienței proprii că Principatelele Române sunt
societăți în care „Fondul nu are Formă”18 (M., D. Iacob): o societate
care trecuse din „Fondul fără Formă” adecvată al fanariotismului în
„Fondul fără formă” adecvată al Regulamentelor Organice (1831-
1832) impuse de puterea imperială țaristă ca „putere protectoare”
după ce Rusia învinsese Imperiul otoman definitiv în 1929.
Periferia la care ne referim este România creată de clasa inte –
lectuală și politică a vremii, cu asistența Metropolei și în sensul
logicii de expansiune a capitalismului metropolitan. Metropola și
18 Expresia „fondul fără formă” este definită și utilizată de Maria Iacob,
Dumitru Iacob, Fondul și forma. O poveste culturală , Tritonic, București, 2010,
în domeniul comunicării oganizaționale, în special. Expresia are forță inter –
pretativă aparte și pentru situații sociale și politice, culturale legate de procesul
de modernizare româneasc în secol XIX: „Fondul” trimite la: „a) elemente al –
cătuitoare ale vieții sociale, oamenii, agregările umane – grupuri, comunități,
organizații și instituții, cât și legăturile dintre acestea; b) oamenii și agregările
umane nu pot exista decât prin combustia mentală și psihică a vieții indivi –
duale și de grup, prin experiența, trăirile și dezideratele acestora; conținutul
este alcătuit, am putea spune, dintr-un continuum biopsihic, emoțional și
volițional. ” M., D., Iacob, op.cit., p. 18.

220 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 221
Periferia se află într-un anumit tip de relație, în care fractalul poli –
tic creat în Periferie este cadrul instituțional-politic care facilitează
drenarea surplusului economico-financiar din societatea periferică
înspre Metropola care își promovează și protejează agenții econo –
mico-financiari privați de tip capitalist. Atunci când agentul capita –
list fraudează și riscă să fie sancționat de autoritățile fractalului din
Periferie, statul metropolitan intervine direct și face presiuni, până
la șantaj asupra statului democrat-liberal din Perifeire. Un exem –
plu de astfel de situație este acum necesar pentru a ilustra acest tip
de comportament protector al Statului metropolitan pentru agen –
tul capitalist privat care fraudase deschis și evident bugetul de stat
al fractalului politic din Periferie. Statul Metropolei intervine în
Perifeire în feluri în care pe teritoriul metropolitan nu este permis
să se intervină – legile economiei capitaliste „de acasă” nu acceptă
o astfel de intervenție statală pentru scutirea de daune și obligații
în situații de fraude economico-financiare precum cea cunoscu –
tă sub numele de „Afacerea Strousberg” din România. Explicația
e simplă: Metropola nu se simte obligată să respecte regulie
neintervenționite și legislația proprie în Periferie, căci Periferia este
asistată în construcția unui capitalism avantajos pentru capitalul
occidental. Explicația e simplă: legile expansiunii economice în
epocă nu sunt legate de vreo etică anume, alta decât cea a jocului
capitalist care gravitează în jurul profitului. Iar Metropola nu își
creează fractali politici în Periferie pentru bunăstarea societăților
sud-este europene, ci pentru propria creștere și dezvoltare „natu –
rală” , într-o oglindă perfecta a Legii selecției naturale: Organismele
nu se dezvoltă și cresc pentru propria conservare, ci pentru con –
servarea în condițiile cele mai bune cu putință. România era deci o
Periferie a Metropolie occidentale.
Sine ira et studio .3. Metropola își creează fractalul politic în Periferie
Lupta pentru libertate, egalitate socială și modernizare a noii
pături intelectuale românești educate în Metropolă este perma –
nent însoțită de idealul unității și libertății naționale. Sub acest
ideal ea construiește o imagine generală a „civilizației moderne”
spre care să tindă societatea învechită a privilegiilor și inegalităților
feudale românești, a dominației rusești și otomane, care nu mai
coreșpundeau unui nou mod de viață a cărei experiență o avuse –
se în Occident. Metropola occidentală este organizată pe modelul
democrației liberale în epocă și este alcătuită din state care au o
istorie capitalistă graduală, așezată. Clasa burgheză metropolitană
este în poziția de control asupra industriei, inovației tehnologice,
a capitalului economico-financiar și deține influență care poate
angaja protecția guvernamentală pentru afaceri și profit pe care
îl realizează în străinătate chiar și în situații de fraudă – așa cum
vom vedea în cazul prin care dorim să ilustrăm punctual relația
Metropolă-Periferie.
Metropola, în universitățile căreia sunt educați fiii de boieri
români, posedă deci formula de organizare politico-administativă
dezirabilă , care permite o modernizare urgent cerută de societatea
românească în epocă. Regimul politic democrat liberal devine o
ofertă de reformare reală din două motive: (i) elita intelectuală îl
cunoștea și îi știa, mai ales, părțile pozitive, de drepturi și libertăți,
votul pentru delegarea reprezentanților în Parlament, control, în
general, al Executivului de către Parlament etc.; (ii) altă formulă de
modernizare politico-administrativă eficientă și dezirabilă în epo –
că nu exista – experiențele societale traumatice ale secolului fana –
riot și modelele imperiale vecine nu păreau deloc candidate pentru

222 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 223
o opțiune de modernizare pe care o majoritate a elitei intelectuale
românești să o favorizeze.
Modelul liberal mai avea un avantaj major: el era simplu și efi –
cient în organizarea opțiunilor sociale și dispariția privilegiilor feu –
dale căci avea de partea lui forța Legii întemeiate într-o Constituție:
peste noapte, proprietarii de pământ pierdeau din terenuri prin
Legea rurală, dar puternicii locului puteau să fie aleși în colegii
electorale și să participle la politica mare. Și părea destul de rezo –
nabil schimbul.
Conform Legii.
Modelul libeal era ademenitor prin eficiența modernizării pe
care o aducea cu el. Era, practie, de nerefuzat pentru agentul mo –
dernizator al Periferiei.
Și mai avea încă un avantaj modelul democrației liberale în
epocă, de astă dată pentru interesele Metropolei: el crea exact
instituțiile politico-admnistrative pe care agentul capitalist și poli –
tic metropolitan le cunoșteau și cu care puteau comunica mai bine
și mai efficient atât agentul de stat, cât și agentul capitalului privat.
Guvernul unei democrații liberale este mai ușor de influențat de –
cât Executivul Imperiului otoman, care operează într-o societate
guvernată cu legiuri religioase medieval, sau decât Executivul im –
perial țarist, în care agenții de influență sunt repede exilați ori pot
dispărea sub acțiunea autorităților de forță care ascultă de interese –
le clasei de mari proprietari și ale Împăratului.
Deci – modelul democrației liberale este exportat de Metropolă
în Periferia europeană cu care începe să dezvolte afaceri comerci –
ale imediat după dispariția în 1829 a monopolului otoman asupra
comerțului exterior al Principatelor. Metropola își caută prin agenții
ei capitaliști noi piețe de desfacere și de preluare a surplusului
Periferiei la rate de schimb avantajoase – aceasta este logica mode –
lului liberal capitalist, centrat pe interesul individual, recuperarea capitalului investit, profit etc.. În expansiunea capitalistă, agenții eco –
nomici ai Metroplei acționează în logica pe care o cunosc și o practi –
că– crearea de noi piețe pentru obținerea de profit. Intervenția statu –
lui metropolitan pentru asistarea în modernizare a fractalului politic
al Periferiei apare la câteva decenii după primele corăbii englezești
care acostau în porturile Galați și Brăila pentru a prelua după 1929
grâne la la o rată de schimb foarte avantajoasă, pe care să le vândă cu
un profit mare pe piața metropolitană, în sus pe Dunăre.
Agentul modernizator românesc este conștient, am putea spune,
de această structură a modernității occidentale, a cărei experiență a
avut-o. Fără experiență de tip capitalist, fără cunoștințe teoretice și
practice de tip economic de alt fel decât dintre cele care, întâmplător,
susțin interesele agentului capitalist occidental (principiul liberului
schimb la nivel internațional) agentul românesc al modernizării
intenționează să preia din Metropolă modelul politico-adminis –
trativ pentru că îi este util în proiectul de schimbare și de eliberare
națională deopotrivă. Politic , fractalul românesc al Metropolei are de
câștigat. Economic , în primele sale decenii are doar de pierdut.
Exportul propriilor structuri administrative în Periferie este
avantajos deci pentru Metropolă. Sunt structurile cu care agentul
capitalist al Europei occidentale știe să comunice și cu care poate
stabili o relație de lungă durată: în virtutea interesului privat sau
de grup, orice întreprindere de tip capitalist știe și astăzi că tre –
buie să creeze o „dependență” pe piața pe care operează, în caz
că urmărește o stabilizare a profitului. Or, această dependență nu
putea fi realizată decât dacă piața nouă a Periferiei este dechisă
produselor capitaliste mai ieftine care se schimbă cu ceea ce poate
oferi Periferia – grâne, vite, produse extractive, afaceri de infra –
structură plătite de la bugetul noului stat liberal format. Căci Statul
democrației liberale are un buget care diferă de bugetul unui stat
imperial. El este executabil și o sursă ideală de plată pentru sume

224 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 225
uriașe către agenți capitaliști privați sau organizați în societăți pe
acțiuni care dezvoltă lucrări de infrastructură feroviară, în princi –
pal. Agentul capitalist occidental are tehnologia și expertiza. Statul
Periferiei europene are bugetul de stat și are nevoie de drumuri de
fier – întreținerea lor, tehnologie de construcție și de producție de
utilaje și motoare de transport feroviar. Perfect capitalist.
Sine ira et studio .
De aici începe povestea fractalilor politici : în condițiile acestei
relații de dependență economică de tip capitalist și de nevoie strin –
gentă de modernizare a spațiului Periferiei românești, putem spune
că Metropola își creează fractalul politic în Periferie. În interiorul sis –
temului, Metropola răspunde unei nevoi de modernizre și integrează
admnistrativ-politic Periferia în baza unei logici naturale a fractalilor :
Centrul își creează astfel replica politico-administrativă în Periferie.
O astfel de logică de expansiune a democrației liberale seamănă
cu logica naturălă a geometriei fractale: Întregul se regăsește – la altă
scară – în Părțile sale. El se regăsește precum un cerc în interiorul/
exteriorul căruia creăm serii în sus și în jos de cercuri concentrice.
4. Geometria fractală – de la geometria formelor abstracte la
gramatica fractală a social-politicului
Un fractal, conform definiției matematice a acestuia, este un
ansamblu ale cărui neregularități se reproduc în toate părțile care
compun întregul.
Funcțiile fractalului politic din Periferia Metropolei
Fractalul politico-administrativ din Periferie are trei funcții
principale:
(1) să ajute la controlul pieței Periferiei, motiv pentru care are
nevoie de asumarea unei anumite ideologii de guvernare de către elita guvernantă a statului democrat-liberal – ideologia liberalis –
mului economic clasic;
(2) să garanteze afacerile directe ale agentului capitalist burghez
occidental cu bugetul de stat;
(3) să dezvolte politici vamale de liber schimb pentru agenții
capitaliști ai Metropolei, care să devină surse de mărfuri și de capi –
tal economico-financiar în economia societății periferice.
Fundamentul relației dintre Metropolă și fractalul politico-
administrativ creat în procesele ei de auto-conservare și creștere-
expansiune este de tip economic – un capitalism de cel mai autentic
tip: agentul capitalist caută profit pe piața Periferiei, folosindu-se
de tehnologia lui superioară, prin care dezvoltă o afacere pe care,
la nevoie, atunci când agentul capitalist se află în dificultate, sta –
tul Metropolei îl ajută prin presiuni politice și i-o garantează astfel.
Afacerea Strousberg (1868-1880) este un caz înalt relevant pentru
tipul de relație dintre Metropolă și Suburbie, în care Metropola
câștigă prin intermediul cercurilor economico-financiare de pe
teritoriul ei (agenți capitaliști), ajutați de Stat; Statul capitalist
neintervenționist la el acasă, devine în Periferie garantul intereselor
capitalului german, în cazul nostru, prin intervenția de la nivelul
funcției executive celei mai puternice a statului german, deținută
de Cancelarul Bismark.
5. Afacerea Strousberg –
statul metropolitan apără capitalul privat investit în Periferie
Conținutul afacerii Strousberg este legat de concesiona –
rea construcției de căi ferate în România către un reprezentant
al Metropolei occidentale – în cazul de față, consorțiului pru –
sac condus de Heinrich Strousberg, pe care principele Carol I îl

226 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 227
selectează inclusiv după renumele pe care îl avea acesta, considerat
în epocă un adevărat „rege al drumurilor de fier” . Antreprenorul
Strousberg (1823-1884) preia în concesiune aproape 1000 de km de
construcție de cale ferată, cu întreținerea și exploatarea pe timp de
90 de ani, în condiții suspecte de contract, cărora li s-au adăugat un
comportament neadecvat din partea funcționarilor germani în anii
imediat umătorii. Care au fost condițiile acestui comportament al
Metroplei, deținătare de tehnologie, în Periferia românească aflată
în nevoie de infrastructură pentru tansport intern și de racordare
la rețele europene de comunicație și transport?
Linia ferată Roman – București – Vârciorova a fost prima
acțiune de mare anvergură a noului stat român liberal, care nu
împlinise încă 2 ani de la instituire, prin Constituția de la 1866.
Datele puse la dispoziție de istorici lămuresc relevanța aces –
tui moment din istoria economică a României pentru tipul de
dependență politică și economică existentă între Metropolă și
Periferie, pe de o parte, pentru comportamentul abuziv al agentu –
lui capitalist al Metropolei, care nu poate fi sancționat de Statul ro –
mân atunci când încalcă dispozițiile contractuale, pe de altă parte.
Mai mult, statul susținător al intereselor acestui agent capitalist al
Metropolei va interveni în repetate rânduri pentru salvarea inte –
reselor agentului capitalist german, până în finalul afacerii când,
statul german șantajează Statul din Periferie cu recunoașterea
independenței de stat obținută prin războiul ruso-româno-turc:
la câteva zile după plata pe care România o face către consorțiul
care încălcase contractul cu statul român, falsificând datele și nu –
mărul de kilometri executați, la o calitate îndoielnică fiind exe –
cutat și restul lucrării, Germania va recunoaște independența de
stat a României.
Metropola a asistat permanent Periferia românească în crearea
statului democrat-liberal, ca replica a administrației metropolitane (1858-1866) – un răspuns eficient pe care îl oferă marile puteri ale
Occidentului unei urgente nevoi de modernizare instituțională re –
clamată de elita intelectuală românească.
Dar, Periferia nu primește nimic gratis de la Metropolă – con –
form Legii fractale ca Lege a Naturii, Metropola își creează fractali
în procesul de creștere și îi integrează ca Periferie în sensul în care
unui copac îi crește o nouă parte a rădăcinii: pentru conservarea
în starea de bine cea mai mare cu putință. Noul fractal politico-ad –
ministativ românesc – statul democrat liberal va renunța la taxele
vamale pentru importul bunurilor produse de capitalul industrial
metropolitan (guvernarea A.I. Cuza, 1859-1866), va oferi sume
uriașe de la bugetul de stat pentru contracte cu capitalul finaci –
ar-industrial metropolitan (1868-1878) și va semna documente
și clauze speciale pentru import de pe piața Metropolei (1875-
1886), în condițile în care o astfel de ideologie a liberalismului
economic clasic era dezastruoasă pentru societatea românească
(1859-1886).
Începând cu 1886-1887, fractalul politic românesc ripostează :
folosind instrumentele legaliste ale Metropolei, el modifică ideolo –
gia liberalismului clasic păgubos pentru întreaga societate cu neoli –
beralismul protecționist, în care statul intervine pentru dezvoltarea
industriei naționale.
Datele contractului și comportamentul abuziv
al agentului capitalist metropolitan în Periferie.
1. Datele istorice arată că actul este redactat de agentul capi –
talist al Metropolei, ajutat de autoritățile statului: condițiile con –
cesionării au fost realizate la Berlin și trimise principelui Carol I
la 18 februarie 1868, în câteva zile de la primire contractul fiind
pus în fața Comisiei parlamentare de specialitate. Concesionarea
este acordată, în cadrele unui stat democrat-liberal român, de

228 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 229
Parlamentul care, în septembrie 1868, votează proiectul înaintat
de Guvernul Golescu19.
2. Consorțiul german deține expertiză, tehnologie de construcție
și întreținere și linie de fabricație de locomotive, alături de alte afa –
ceri și proprietăți – Metopola deține deci ceea ce lipsește Periferiei.
O astfel de tehnologie o poate face dependentă de Metropolă pen –
tru întreaga rețea feroviară pe care liberalii români își propuneau
să o realizeze, Kogălniceau, fiind susținător al acestui proiect cu
gândul liberalului clasic pentru care e limpede că orice comerț li –
ber și creator de bogăție națională are nevoie de drumuri. Datele
publicate în Monitorul Oficial din 22 septembrie 1868 specifică o
rețea de aproape 1000 km de linie ferată distribuită pe 3 tronsoane:
1. Roman – Mără șești – Tecuci, cu ramificația Tecuci – Bârlad: 2.
Galați – Brăila – Buzău – Ploieș ti – Bucureș ti; 3. Bucureș ti – Piteș ti
– Slatina – Craiova – Turnu Severin – Vârciorova, fiind proiecta –
tă în această rețea feroviară și o linie Buzău-Focșani-Mărășești.
Conform contractului, pentru cei 914,8 km de drum de fier, statul
se angaja să asigure plata a 247.000.000 lei aur (1 km de linie ferată,
cu inventar fix și mobil = 270.000 lei aur).
3. Datele tehnico-financiare contractuale: (i) concesiunea avea
o durată de aproape un secol – 90 de ani, tot inventarul și exploa –
tarea liniei urmând să treacă în averea statului, dar guvernul o pu –
tea răscumpăra dacă voia, după 30 de ani; (ii) terenul pe care se
19 Datele tehnice privind afacerea Strousberg și informațiile despre gu –
vernele care au lansat și încheiat afacerea în perioada 1868-1880 sunt prelu –
ate din Constantin Botez,  Epopeea feroviară românească , Bucureș ti, Editura
Sport–Turism, 1977, pp. 80-93; o prezentare de detaliu a evenimentelor legate
de cazul Strousberg poate fi găsită în: Mihail Oprițescu, Economia în prin –
cipatele Române, 1829-1866, Editura Economică, Bucureș ti, 2001; Mihail
Oprițescu, Istoria economiei , Editura ASE, Bucureș ti, 2005. În afara de con –
cesiunea Strousberg, în cele 7 luni de mandat, guvernul condus de Nicolae
Golescu promulgă în parlament și Legea de organizare a armatei; vezi http://
enciclopediaromaniei.ro/w/Afacerea_Strousberg; accesat la 09.07.2016. construiau liniile era cedat în mod gratuit de statul român către
consorțiul german, statul român primind la schimb gratuitatea
transportului poștei, plus garanția consorțiului că permite statului
roman să instaleze telegraf pe stâlpii companiei de lângă linii; (iii)
consorțiul emitea obligațiuni care contribuiau la formarea capita –
lului de rulare a afacerii și avea garanția lor prin compania căilor
ferate, cu dobânzi de 7,5%, pe care le garanta statul român20 – suc –
cesul obligațiunilor emise de Strousberg a fost uriaș, cu cozi imense
la ghișee, președintele comisiei – prieten cu Strousberg, înșelând
cumpărătorii prin crearea unei stări de confuzie din care reieșea că
obligațiunile sunt emise de statul român. Istoricii perioadei au se –
sizat că în România a ajuns un număr foarte mic de acțiuni la noua
afacere, „doar principele Carol I reușind să obțină câteva” .
4. Primele nereguli: imediat după începerea construcției, în
1869, la constatările că lucrările au o calitate foarte slabă se adaugă
sesizarea tehnicienilor români carea verificaseră excuția lucrării, că
distanța din rapoartele înaintate pentru plată e mai scurtă cu 19 km
pe teren – un adevărat jaf de aproximativ 5.000.000 lei aur:
„Criza Concesiunii Strousberg întră în faza sa finală în decem –
brie 1870 când conducătorul companiei a anunțat că nu va plăti
dobânzile scadente la 1 ianuarie 1871. Mai mult, a solicitat statului
român achitarea acestor obligații financiare, considerând investiția
finalizată. Guvernul Ion Ghica a refuzat să satisfacă cererile conce –
sionarului și s-a ajuns la grave neînțelegeri între părțile contractan –
te, atât în legătură cu calitatea lucrărilor efectuate cât și cu modul
de interpretare a clauzelor contractului de concesiune. Afacerea
Strousberg cunoa ște o nouă evoluție după numirea la  conduce –
rea țării a guvernului conservator condus de Lascăr Catargiu, care
20 Dobânda era plătibilă odată la ș ase luni, garantată de stat. În confor –
mitate cu articolul 8 din Convenție, valoarea unei acțiuni era de 375 franci-5
lire sterline-100 taleri de Prusia.

230 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 231
preia conducerea  în martie 1871.  Acesta  va opta pentru soluția
concilierii, propunând în iunie 1871 un proiect de convenție cu
concesionarii prin care aceș tia se obligau să finalizeze lucrările li –
niei Roman-Piteș ti iar obligațiunile neplătite urmau a fi convertite
în acțiuni cu o dobândă de 5%. Guvernul se va confrunta cu opo –
ziția Adunării Deputaților care la 20 iulie/1august 1871, vota legea
prin care guvernul era autorizat să trimită litigiul unui tribunal de
arbitraj, ce va decide rezilierea concesiunii Strousberg, care se va
produce la 4/16 octombrie 1871. ”21
5. Istoricii economiei românești moderne arată că președintele
responsabil de circulația financiară impus în contra legii de Carol
I, era prieten cu Strousberg – prietenie care agrava riscul numirii
drept Președinte pe cineva din afara autorităților publice românești,
cum spunea legea; el primeește ordin de la statul român să nu exe –
cute plățile neconcordante cu datele de teren ale lucrării. Pe motiv
că a fost înștiințat prea târziu, acesta execută plata celor 5.000.000
lei. Ca și când nu ar fi fost de ajuns, Președintele Ambronn, pe lângă
o serie de falsuri în acte, știind că se va descoperi ce a făcut și va fi
destituit, emite de urgență un alt lot de obligațiuni din care o parte
o depune la o bancă în Berlin și pe alta o scoate pe bursă. Comisia
trimisă de statul roman la Berlin constată că inginerii companniei
erau vinovați de nereguli și ilegalități, convenția fiind încălcată de
companie în repetate rânduri (septembrie 1870).
6. Deși linia Roman-București era data provizoriu în folosință
pe 27 decembrie 1870, la recepție s-a constatat o stare de lucruri
inacceptabilă, multe lucrări nefiind terminate – „motiv pentru care
statul român nu mai plătește dobânzile obligațiunilor care aveau
data scadenței la 1 ianuarie 1871. ” Mesajul dinspre statul român
21 Vezi M. Oprițescu, Istoria economiei române moderne, op.cit.,

ROMANE%C8%98TI-MODERNE-pdf, accesat 27.08.2016. dădea peste cap așteptările acționarilor germani – consorțiu eco –
nomico-financiar și cetățeni deopotrivă, care se știau participanți
la „afacerea secolului” – așa cum fuseseră dez/informați cu 1 an
înainte. În condiții de nemulțumire totală în țară față de o aface –
re pe care Carol I o garantase și aproape o coordonase în alegerea
companiei Strousberg, Parlamentul voteză în 5 iulie 1871 anularea
Legii Strousberg. Statul român oferă în continuare o dobândă de
4%, cerând deținătorilor de acțiuni germani să creeze o societate pe
acțiuni nouă, diferită de cea căreia I se concesionase lucrarea și să
preia astfel toate drepturile și îndatoririle consorțiului Strousberg.
7. Acum, răspunsul Metropolei la situația în care unul dintre
agenții capitaliști importanți era în dificultate, alături de deținătorii
de obligațiuni, capătă formula tipică a unei relații de dependență
prin care se exploatează Periferia: Cancelarul Otto von Bismarck
amenință că va interveni pe lângă Sultan pentru a-și apăra investito –
rii conaționali. La aproximativ 6 luni de la anularea Legii Strousberg
de către Parlamentul român, va apărea la Berlin Societatea drumu –
rilor de fier din România – întreprindere cu caracter financiar, rup –
tă total de experiența construcțiilor feroviare, condusă de banche –
rul Bleichroder, statul român încetând orice contact cu compania
Strousberg în februarie 1872. Noua societate pe acțiuni – Societatea
drumurilor de fier din România își asumă finalizarea lucrărilor, cu
dreptul de a emite noi obligațiuni asociate contractului început de
Strousberg. Astfel, cancelarul Bismark, prin bancherul Bleichroder,
salvează falimentul Afacerii Strousberg. În fapt, el va salva pier –
derile capitalului financiar german, care investise sume uriașe în
„obligațiuni Strousberg” .
8. Evenimente relevante din afacerea Strousberg: (i) Noua
companie concesionară aduce o altă companie din Metropolă
(Staatbahn, Viena) pentru partea tehnologică și întreținerea ve –
chii rețele de căi ferate construite de Strousberg, noua companie

232 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 233
feroviară reușind să deschidă în mod oficial pe 1 septembrie 1872
magistrala Roman-București-Pitești, cu o prelungire pe zona
Tecuci-Bârlad, la care se adaugă peste câteva luni racordul cu sta –
ția Bucureș ti-Nord. Istoricii arată că în 1874 societatea acționarilor
germani epuizează fondurile de construcție. Cancelarul Bismark
intervine din nou. După construcția ultimului tronson Pitești-
Vârciorova la mijlocul anului 1875, un an mai târziu apare soluția
răscumpărării a 220 km din rețeaua de căi ferate de către statul ro –
mân, ca să se poată plăti urgențele.
8. Alte date istorice relvante pentru relația Metropolă-Periferie:
(i) Cancelarul Bismark are grijă să atenționze guvernul român pe
diferite căi în timpul Războiului de Independență (1877-1878) că
poziția Germaniei este direct dependentă de felul în care România
va rezolva problemele financiare legate de rețeaua de căi ferate cu
acționari germani și plăta obligațiunilor și dobânzilor față de aceștia.
(ii) Cancelarul Bismark, arată istoricii, are întrevederi privind
rețeua feroviară cu ministrul român de finanțe, Dimitrie Alexandru
Sturdza în 1879, statul german intervenind direct pentru răspum –
părarea rețelei de către statul român de la Societatea acționarilor ,
dar cu sume favorabile acționarilor germani. (iii) Bismark leagă
deci direct recunoa șterea independenței de stat a României de re –
zolvarea problemei capitalului financiar metropolitan.
9. La câteva zile de la adoptarea „Convenției de răscumpărare”
de către guvernul liberal de la București22, România răscumpără
căile ferate (statul preia exploatarea și administrarea acestora) iar
Metropola (Germania, Franța și Anglia) recunoaște independența
politică a fractalului românesc.
22 În afară de răscumpărarea căilor ferate, guvernul liberal Ion C.
Brătianu (11 iulie 1879 – 9 aprilie 1881) realizează acte fundamentale pentru
Statul român – Proclamarea Regatului (14. 03. 1881), înființarea Direcțiunii
princiare a CFR, revizuirea Constituției, Legea pentru organizarea Dobrogei,
canalizarea Dâmboviței, înființarea Băncii Naționale (11.04.1880).Ce ilustrează cazul Strousberg?
Înainte de toate, perspectiva de analiză pe care o propunem
ilustrează dependența fractalului politic replicat de Metropolă în
Periferie față de unul sau mai multe state metropolitane: dependența
economică este asigurată de presiuni și intervenții de stat la cel mai
înalt nivel și pe cele mai diferite și abuzive căi – intervenții pe care
capitalismul Metropolei nu le permite „la el acasă” .
Am selectat acest caz pentru că semnificația lui arată limita la
care Metropola este dispusă a merge în protecția agentului capita –
list și drenarea lichidităților din economia Periferiei spre propria
piață financiară: cancelarul Bismark intervine în mod repetat pro –
tector și se face apărătorul capitalului financiar german chiar și în
condițiile în care s-a dovedit clar că agentul capitalist Strousberg
executase o fraudă financiară – furt uriaș și escrocherii, alături de
lucrări de slabă calitate.
Politicienii români în epocă au avut clară ideea că utopii –
le despre agentul civilizator al Occidentului și despre minunile
civilizației occidentale trebuie tratate cu simțul real al interesului
urmărit de statul occidental și logica profitului capitalist. Vânzarea
infastructurii feroviare, deschiderea granițelor naționale produse –
lor fabricate în economii ale Metropolei este o politică naivă, pe
care libertatea comerțului fără opreliști vamale o adâncește. Mai
mult, politicienii români ai vremii au înțeles ceea ce economiștii
neoliberali Dionisie Pop Marțian, P .S. Aurelian, A.D. Xenopol
avertizau deja de două decenii: liberschimbismul guvernelor Cuza-
Kogălniceau-Ghica (toți studenți în Franța ai primei generații de
fii de boieri care se întorc drept susținători ai liberalismului cla –
sic după bursele de stat dintre 1836-1842) este ruinător pentru o
țară agrară, care schimbă materii prime contra produse-mărfuri

234 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 235
finite. În afara de rata de schimb dezavantajoasă, țările care nu își
protejează piața internă prin taxe vamale vor rămâne veșnic agra –
re. Motiv pentru care, non-intervenționismul statal în economie
propus de liberalismul clasic trebuie abandonat ca unul dintre cele
mai avantajoase suporturi ideologice pentru Metropolă și cele mai
dezavantajoase pentru Periferie: lipsa industriei performante cre –
ează dependență și subdezvoltare. Afacerea Strousberg era cazul
tipic pentru dependența României de Metropola occidentală. Dar
nu era singurul – poate este util să prezentăm detaliile unei alte
afaceri rezultate din politică economică liberală de tip clasic, ale –
cărei consecințe sunt mult mai mari pentru societatea româneas –
că. Spre deosebire de Afacerea Strousberg, care a fost o escrocherie
de tip financiar cu supra-de-măsură dezavantajoasă pentru buge –
tul de stat, Convenția vamală și de navigație cu Austro-Ungaria
(1875-1886) oferă datele unui alt tip de consecințe negative pe
care liberalismul clasic le are în ipostaza lui economică, pentru o
societate agrară ce-și deschide vama către produsele tehnologiei
capitaliste.
6. Convenția liberală cu Austro-Ungaria (1875-1886)
blochează dezvoltarea capitalistă românească
Ca act cu temeiuri doctrinaire în liberalismul economic de tip
clasic, o astfel de Convenție însemna că România va importa fără
taxe vamale timp de 10 ani de la Austro-Ungaria diferite produse
economice, de regulă, mărfuri finite. Partea pozitivă pentru statul
român în epocă era că, dacă ar fi realizat o astfel convenție ca act de
stat cu o putere străină, ea ar fi însemnat față de Imperiul otoman –
putere suzerană, o adevărată declarație de independență, care, ree –
ditată cu alte puteri în secret ar fi pus-o pe Turcia în situația de a nu
putea reacționa. În realitate, trebuie să admitem curajul guvernului de a demonstra un act de internațional care venea din partea unui
stat independent față de puterea suzerană turcească.23
Conform acestui act de independent care forța mâna Imperiului
otoman, guvernul României se aventura într-o relație de schimb de
neechivalenți pe care ideologia liberalismlui economic o susținea
cu desăvârșire – iată câteva dintre elementele acestei afaceri de
liberalism economic clasic păguboase pentru România – țară a
Periferiei Metropolei:
„Prin textul Convenției, care cuprinde 32 articole, 3 tarife vamale
un act adițional și un protocol final, statul român se obliga să scu –
tească de taxe vamale importul de ma șini, cărbuni, minereu de fier,
oțel brut, produse chimice (…); să accepte un tarif fix pentru im –
portul de zahăr, țesături, articole din sticlă, piele, mobilă etc. (…);
să nu impună taxe de export la sare, tutun, vin, petrol brut și rafinat
etc. (…). Economia românească era dezavantajată de decizia de a
scuti de taxe importul de făină și produse derivate din monarhia
habsburgică, iar produsele similare autohtone vor face cu greu față
concurenței produselor austro-ungare. România putea în aceste
condiții să exporte fără taxe vamale cereale în Austro-Ungaria iar
exportul de animale era supus unei taxe pe teritoriul austro-ungar.
Pentru mărfurile care nu erau specificate în Convenție se preve –
dea un tarif de 7,5% ad valorem   iar tranzitarea teritoriului celor
două state de  mărfurile celor două părți contractante era scutită
de taxe. Convenția a dezavantajat țara noastră deoarece acesta ex –
porta produse agricole și animaliere ce aveau prețuri mici pe piața
23 În martie 1876 România a încheiat o convenție de comert și navigație
cu Rusia, convenție asemănătoare cu cea încheiată cu Austro-Ungaria și în –
temeiată, în egală măsură, pe principiul egalității de tratament dintre statele
semnatare, iar in 1877 a încheiat în aceleași condiții, o convenție cu Germania;
cf. N. Sută (coord.) ), Istoria comertului și a politicii comerciale romanești ,  Ed.
Economică, București, 1998; apud http://www.creeaza.com/afaceri/comert/
Comertul-exterior-i-politica-c676.php

236 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 237
internațională și importa produse de lux și produse industriale cu
un grad înalt de prelucrare ce aveau un preț de piață ridicat. ”24
Cum se comportă Metropola, care deține puterea în această
relație de dependență pe care o dorește cât mai eficientă și mai
trainică?
La 3 ani de la începutul convenției superliberale a guvernului
de la București, Austro-Ungaria invocă o protecție împotriva epi –
demiei la vite și blochează exportul românesc de vite – unul dintre
produsele cele mai competitive de export ale României.25
În timpul Convenției, Austro-Ungaria forța un nou Tratat co –
mercial cel puțin la fel de dezavantajos, cu propuneri de încălcări
constituționale referitoare la vânzarea de proprietăți agricole către
cetățeni străini – lucru interzis de Constituția de la 1866. Austro-
Ungaria a încercat deci să negocieze în forță un nou tratat comer –
cial care defavoriza și mai mult România, înainte ca primul să se
încheie și să își aigure prezența pe o piață periferializată încă 10 ani.
O astfel de atitudine cu abuzuri politice îl determină pe libe –
ralul Ion C. Brătianu să rupă negocierile și să introducă un tarif
vamal, Metropola răspunzând aici cu interdicția tranzitului de cor –
nute românești pe teritoriul ei, plus o majorare a tarifelor vamale la
produsele românești cu 30%.
În România mulți crescători de vite au falimentat pentru că au
scăzut prețurile vitelor, șeptelul s-a degradat, iar exportul românesc
se baza acum în principal pe cereale (lucru care duce la creșterea
valorii pământului în țară). Exporturile românești au trebuit să
24 Mihail Oprițescu, Istoria economiei româneș ti moderne, https://www.
scribd.com/doc/311586218/ISTORIA-ECONOMIEI-ROMANE%C8%98TI-
MODERNE-pdf, accesat 10.07.2016
25 Datele economice sunt preluate din Victor Jinga,  Probleme funda –
mentale ale Transilvaniei, vol.1, Bra șov 1945 pp. 311-335; sintez lor poate fi
găsită la http://enciclopediaromaniei.ro/, accesat la 10.07.2016caute alte coridoare pe piața grânelor, piețele exportului de vite
româneși fiind luate de Ungaria. Anglia fusese cea dintâi dintre
țările Metropolei care acostase la Brăila și Galați imediat după
dispariția monopolului otoman asupra comerțului exterior româ –
nesc în 1929. Suzeranul otoman era atunci principalul importator
de grâu, ovăz, vite mari și mici, sare și alte bunuri precum miere,
pastramă, unt, cherestea – toate acestea aveau prețuri stabilite de
negustorii din Stambul și fără posibilitate de a fi direcționate spre o
piață mai avantajoasă de Pricipatele Române. Anglia însă era inte –
resată din Principatele Române în anii 1830-1850 în special de ce –
reale pe linia dunăreană de transport în sus, spre Metropolă. După
o jumătate de secol istoricii observă că țintele Angliei în regiune
erau altele – Rusia, Imperiul otoman, relațiile de comerț directe cu
Principatele fiind mediate de firme belgiene cu capital englez. În
acest context înțelegem că România se orientează spre comerțul cu
Germania, Belgia.
Conflictul vamal cu Austro-Ungaria nu afecteză doar crescăto –
rii de vite din România: Victor Jinga atrage atenția că războiul va –
mal despre care discutăm aici „a afectat cel mai mult Transilvania,
a cărei economie industrială se baza pe importul de materii prime
din Principate” și apoi din România: comercianții, industria șii și
meseria șii din Brașov și Sibiu, atelierele săsești falimentând și ele
din lipsă de piei de vită; morile de grâu de la granița cu România
erau, de asemenea, dependente de producția de grâu din România.
Pe de cealaltă parte, protecționismul vamal față de Austro-
Ungaria, cu care guvernul Ion C. Brătianu a reacționat la presiunile
Metropolei de a-și prelungi cu încă 10 ani poziția dominantă pe
piața națională românească, a avut și alte două efecte – unul din –
tre ele negativ pentru metalurgia bănățeană: (i) piața produselor de
lux din România este preluată de industria performantă engleză,

238 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU
belgiană, după ce aparținuse în totalitate Austro-Ungariei; (ii) in –
dustria metalurgică bănățeană care exporta regulat către România
nu mai poate trimite produse pe piața românească.
Liberalismul economic de tip clasic, alături de acțiunile statelor
metropolitane de protecție a capitalului privat în expansiunea pe
piața Periferiei sugera că această primă condiție de fractal politico-
administrativ de tip democrat-liberal nu este compatibilă cu o po –
litică de modernizare și cu condiția economică de societate agrară. Capitolul IV. Liberalism și democra ție
1. Ce nu este liberalismul?
Către o definiție multidimensională a termenului
Dat fiind obiectul supus analizei în lucrarea de față – libera –
lismul Periferiei sistemului mondial modern (Romania, Imperiul
rus, Turcia) prin raportare la liberalismul occidental, clarificarea
semnificațiilor și definirea termenului central apare ca premisă
fundamentală, indiferent de natura și conținutul dezbaterii ce va
urma. Pentru început, vom analiza etimologia și începuturile ca –
rierei istorice ale termenului, oferind un exemplu despre cum nu
trebuie definit liberalismul , prin prezentarea abordării propuse de
J.S. Schapiro. Nu dimensiunea intelectuală consistentă și conținutul
semnificativ indubitabil ale abordării lui Schapiro vor fi analizate în
cele ce urmează. Ne vom referi la limitele și regulile unei definiții
mult prea largi, care trece peste epoci istorice, generând eroarea
utilizării unui termen ce aparține modernității, în arii cultural-is –
torice neadecvate: de exemplu, poate fi Socrate numit un gânditor
liberal ?
Să vedem în ce măsură putem vorbi despre liberalismul unei
epoci în care imaginarul rațional1 gravita, mai degrabă, în jurul
1 Imaginarul rațional în sensul „imaginar științific” – de parte a imagina –
rului social care construiește o imagine socială a realității în afara credințelor,
afectelor, valorilor emoționale; termenul este folosit de Dan Gabriel Sîmbotin,

240 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 241
organicismului, în ceea ce privește relația individ-stat:
„Așadar, este clar că statul este din natură anterior individu –
lui, căci întrucât individul nu-și este suficient, el este față de stat
ca mădularele unui corp față de acesta, iar pe de altă parte dacă
nu poate ori nu are trebuință să se întovără șească în societate din
cauza suficienței sale, atunci nu este membru al statului, ci ori fiară,
ori un zeu. ” ,
cum ar spune Aristotel.2
În fapt, termenii „liberal” , „liberalism” sunt de dată relativ re –
centă în vocabularul gândirii și filosofiei politice. Ei au apărut la în –
ceputul secolului al XIX-lea și au desemnat, la origini, numele unui
partid politic spaniol care lupta pentru a impune o guvernare con –
stituțională în Spania. Spaniolul „Liberales” a devenit apoi un ter –
men comun în vocabularul politic, fiind preluat în formule lingvis –
tice u șor diferite de către toate limbile de circulație universală. El a
fost precizat mai apoi, la nivelul semnificațiilor sale, ca desemnând
un partid, o opinie, un guvernământ care „promovează o politică
Anul 1600. Cenzura imaginarului științific la începutul modernității , Institutul
European, Iași, 2015, pp. 15-23 și este legat de conceptul imaginar științific:
Imaginarul științific , așa cum este folosit de autor, este o ipostază a imaginaru –
lui rațional, care îndelinește atributele cercetării, obiectivității, utilizării meto –
delor logice etc. Și care nu este dogmatic. În realitate, „Pornind de la lupta cu
teologia dogmatică s-a impus treptat ideea că știința este singura imagine care
explică lumea fără intervenție dogmatică. Noua formă de imaginar a devenit
dominantă și prin noile descrieri ale realității a impus o nouă „dogmă” . (p. 23)
Autorul face trimitere la „dogmatizarea” pe care imaginarul științific o poartă
cu sine prin apelul la conceptul „paradigmă” , folosit de Th. Kuhn: paradigma
este o perspectivă/imagine asupra realității împărtășite de o comunitate de
cercetători căreia aceștia îi susțin cu convingere și credință…obiectivitatea în
raport cu alte modele de explicare – imagini cosiderate de către susținătorii lor
ca fiind la fel de obiective.
2 Vezi Aristotel, Politica , Editura Cultura Națională, București, 1924, p.
3 (vezi https://www.scribd.com/doc/3046109/Aristotel-Politica, ultima acce –
sare 27 iunie, 2016)ce favorizează libertatea, sau un regim politic opus regimului de
tip autoritar”3. Privit ca filosofie – continuă Schapiro – liberalismul
poate fi caracterizat „ca un mod de a gândi viața și problemele ei
(attitude of life’s problems), care pune accent pe valorile libertății
individului, minorităților și națiunilor” .4
Gândind astfel aria semantică a termenului „liberalism” , nu ni
se mai pare întâmplătoare intenția autorului de a coborî originile
liberalismului și ale manifestărilor gândirii liberale până la Socrate.
Cităm din incursiunea autorului în istoria atitudinilor și ideilor
liberale:
„Un liberal notabil în antichitate a fost Socrate (c. 470-399
î.e.n.), a cărui viață și moarte au stat mărturie elocventă pentru cre –
dința lui în libertatea cunoa șterii (inquiry) și libertatea de expresie
(…). Când a fost condamnat la moarte cu acuzația de a fi corupt
tineretul atenian, Socrate a făcut următoarea declarație: „Eu zic…
că puteți să mă achitați sau nu, dar puteți fi siguri că nu-mi voi
schimba niciodată modul meu de a fi, nici dacă ar trebui să mor de
mai multe ori pentru acela și lucru”5.
Mergând însă pe o astfel de definiție în care liberalismul și
filosofia liberală sunt privite ca o atitudine generală față de viață
3 J.S. Schapiro, Liberalism. Its Meaning and History , Van Nostrand
Reinhold Co., New Y ork, 1958, p. 9
4 Accentuăm aici conceptele minorități, națiune, individ – niciunul
dintre ele nu poat fi utilizat în prioada istorică agreciei lui Socrate-Platon-
Aristotel, când, de exemplu, gândirea politică și imaginarul politic al vremii
nu trecea de individ ca zoon politikon (Aristotel); individul există în umbra
Statului, mai degrabă ca o reflexie a instituției statale. Încă mai aproape de
textul aristotelic, individul trebuie înțeles drept o ființă socială care nu poate
exista decât în cadrul Statului – acea „institutuție totală” , în afara căreia pot
exista doar animalele și zeii, continuând ideea aristotelică; animalele pentru că
nu sunt capabile de o astfel de întreprindere, iar zeii pentru că nu au nevoie de
ea, în perfecțiunea și autonomia pe care le oferă condiția divină.
5 Schapiro, op.cit., p. 14

242 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 243
– sceptică, experimentală, rațională, liberă, Socrate n-ar fi nici pe
departe primul gânditor liberal. Pe acela și principiu am putea
împinge originile atitudinii de tip liberal chiar până la Codul lui
Hamurabbi6. Și Confucius și Budha au dimensiuni liberale în gân –
direa lor, abordând liberalismul din perspectiva mai sus mențio –
nată. De exemplu, Marea Carte a confucianismului – Ta Hio – ne
vorbeș te despre o atitudine prin excelență liberală – poate „mai li –
berală” decât liberalismul lui Socrate – atunci când pune problema
relațiilor dintre Suveran, Popor și zei: „Căci zeii vor ceea ce poporul
vrea” , ne transmite discipolul lui Confucius, Meng Tze. Sau „Zeii
vor și doresc ceea ce poporul vrea și doreș te” , continuă discipolul
lui Confucius (Mencius – sec. IV-III î.Hr.), încercând să identifice o
formulă de legitimare a puterii politice prin transferul fundamen –
telor dinspre o teocrație, către o monarhie de drept divin. Împăratu
– „Fiul Cerului” este legitim atâta vreme cât respectă condițiile
mandatului divin: a asigura „binele poporului” .
Regresia în istorie ar putea merge chiar mai departe. La urma
urmei, de ce n-am putea identifica atitudini sceptice, lucide, expe –
rimentale, raționale, libere, chiar în diferite mitologii? Dacă „lumea
6 E adevărat, am accentuat linia de demarcație până la aprox. 1750
î.Chr. Avem de-a face cu o societate sclavagistă, în care multe fapte nelegale
din Codul de legi al lui Hamurabbi sfârșesc cu pierderea vieții ca sancțiune sau
cu pedepse pe care o atitudine liberală nu le poate accepta, dar, de exemplu,
avem situații de ocrotire a proprietății private de către stat, controlul adminis –
trării individuale a dreptății de către judecători etc.; http://www.sacred-texts.
com/ane/ham/ham05.htm În ceea ce privește cartea sacră Ta Hio, „liberalis –
mul” în sens de elemente de atitudine liberală posibil a fi invocate se referă,
de exemplu, la semnul de echivalență între legitimitatea de tip divin – Cerul/
voința Cerului și voința/dorința Poporului; vezi Cartea III din Ta Hio a dis –
cipolului Meng-tze (Mencius) despre relația Împărat-Popor; vezi și o foarte
recentă analiză a potențialului confucianismului de a susține drepturile omu –
lui și a compatibilității lui cu democrația în Joel S. Fetzer, Christopher Soper,
Confucianism, Democratization, and Human Rights in Taiwan , Lexington
Books, Maryland, 2013, https://books.google.ro/books?id=zjFuhOudRMYC
&pg=PA94&dq=confucianismul zeilor este o reflectare în oglindă a lumii umane” , cum ar spune
Feuerbach7, de ce n-am putea găsi un Sisif liberal, sau un Prometeu
liberal? Ș i atunci, acceptând ipoteza nucleului liberal al umanismu –
lui politic, ar fi legitim să vorbim despre umanismul politic al mito –
logiilor vechilor popoare, de exemplu, rezultatul fiind fără îndoială
un abuz teoretic, clădit însă pe exact premisa cu care Schapiro ope –
rează în definirea liberalismului: atitudine sceptică, lucidă, raționa –
lă, experimentală, liberă.
Demonstrația pe care am schițat-o aici vrea să dovedească fap –
tul că o coborâre a gândirii de tip liberal dincolo de o anume epocă
istorică ce a făcut posibilă cristalizarea acestui mod de gândire este
un abuz teoretic. Desigur, în acest sens, exemplele ar putea con –
tinua. Am intenționat doar să arătăm că o definiție prea largă și
nespecifică a liberalismului și a ideii liberale ne pune în fața unei
situații asemănătoare cu cea sugerată de universul pascalian: o lu –
mea cu prea multe centre și margini nicăieri.
Avem nevoie de o definiție mai specifică, poate, una în care să
procedăm la o „segmentare” a liberalismului, identificarea de prin –
cipii, valori și tipuri de instituții. Nici îndoiala, nici scepticismul,
nici nevoia de a experimenta ori atitudinea rațională nu sunt pie –
sele care întemeiază gândirea liberală. Poate e nevoie de schimbat
punctul de plecare în definirea liberalismului și strategia de defini –
re deopotrivă.
Libertatea individuală – conceptul-cheie al liberalismului pare
un candidat mai credibil pentru o acțiune de întemeiere în defini –
rea acestui curent de gândire politică. Strategia de definire în care
liberalismul trebuie definit inclusiv prin efectele practic-instituțio –
nale ca o sumă de „succese și iluzii” va fi cea de-a doua idee pe care
7 Vezi Ludwig Feuerbach, The Essence of Christianity , Trubner and Co,
London, 1881, https://libcom.org/files/The%20Essence%20of%20Christianity.
pdf

244 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 245
o preluăm din cartea lui A.P . Iliescu, Liberalismul: între succese ș i
iluzii (1998).
2. Liberalismul: principiul maximei libertă ți egale
Din analiza definiției lui Schapiro am învățat două lucruri.
Reamintim acum pe primul: dacă defineș ti un curent politic (idei,
valori, principii etc.) nu e cazul să cobori spre epoci istorice ori –
cât de depărtate în timp, căci curentele politice (idei, credințe, ati –
tudini) î și au timpul lor.8 În al doilea rând, definiția propusă de
Schapiro ne-a învățat că definirea liberalismului nu are nici o ș an-
să pe calea unei formule clasice de manual, de tipul „Liberalismul
este… ” . Pentru a-i identifica semnificatul socio-politic unui termen
de care astăzi se prevalează un număr atât de mare de ideologii și
doctrine de nuanțe și coloraturi diferite, pare să fie nevoie de o ana –
liză de tip multidimensional, care să opereze ca definiție ș tiințifică
atât la nivel teoretic, cât și la nivelul practicilor politice concrete
8 Faptul că noi vorbim despr eidei liberale în Imperiul rus în plin secol
nousprezece sau în spațiul românesc în condițiile unei societăți feudale nu in –
troduce analiza în aceeași eroare pe care o semnalăm la Schapiro. Argumentul
cel mai solid, poate, împotriva unei astfel de asocieri este legat de condițiile
epocii: este o epocă în care valorile liberale circulă dinspre Metropolă spre
țările din Periferia sistemului mondial; ele sunt îmbrățișate, discutate, simula –
te, analizate, probate, testate, utilizate în construcții sociale, importate, asimi –
late, redefinite cultural-istoric, parcă, într-o presiune istorică de modernizare
la care încearcă să se sincronizeze imaginarul rațional și al elitelor cultural-
istorice ale vremii. Când „a vorbi franțuzește ca un general rus” era un fel de
ideal asumat de mulți dintre intelectualii români în prima jumătate a secolu –
lui al XIX-lea, este limpede că difuziunea culturală a ideilor și valorilor după
Revoluția franceză în spațiul Imperiului rus nu era străină de valorile liberale.
Altfel spus, nu pare o eroare teoretică prin abuz de genul semnalat prin asoci –
erea liberalismului cu gândirea socratică în a spune că „boierii români cetitori
de carte” la 1822, când construiau o Constituție ideală, citiseră Contractul so –
cial la lui Rousseau – vom discuta despre această epocă în temreni de „proto-
lilberalism românesc” .ce își asumă în mod legitim etichete de tipul „liberal” , liberală” ,
„liberalism” .
Exemplar pentru o analiză de tip multidimensional ni se pare
studiul lui Adrian Paul Iliescu, în care se încearcă evitarea posibile –
lor capcane ale definirii liberalismului printr-un apel la principiile
care întemeiază acest curent de gândire, indiferent de ipostazele
teoretice sau practice pe care le-a căpătat de-a lungul istoriei sale.
Asta pe de o parte. Pe de altă parte, autorul ridică problema unei
definiții de tip doctrinar, punând în lumină dimensiunile doctrinei
de tip liberal, la nivel de efecte și asimilări societale ale ideilor și
valorilor pormovate. În acest fel cred că trebuie să înțelegem „suc –
cesele și iluziile liberalismului” despre care ne vorbeș te autorul.
Cartea lui A.P . Iliescu, Liberalismul: între succese ș i iluzii (1998)
oferă o strategie de analiză a liberalismului ce pleacă de la valoarea
fundamentală a curentului de gândire (mi șcării politice asociate)
pe care se construieș te doctrină, ideologie, politici concrete, legis –
lație de susținere și acțiuni guvernamentale deopotrivă.
Conform acestei strategii multidimensionale de abordare, într-
o primă ipostază, liberalismul poate fi gândit ca un curent și o mi ș-
care politică:
„(…) principala mi șcare politică și intelectuală care a dus con –
secvent, în perioada modernă, lupta împotriva absolutismului po –
litic, a dictaturii și a abuzului de putere, într-un cuvânt, împotriva
tuturor formelor de autoritarism care afectează libertatea indivi –
duală. Ceea ce este comun tuturor ofensivelor antiautoritariste de –
clanșate de liberali – din secolul XVII și până astăzi – este respinge –
rea etatismului, adică a concentrării exagerate a puterii în mâinile
aparatului de stat și deci a conducerii statului. ”9
9 Adrian-Paul Iliescu, Liberalismul: între succese ș i iluzii , All, Bucureș ti,
1998, p. 12.

246 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 247
Din perspectivă axiologică, valoarea fundamentală a unui astfel
de curent de gândire este libertatea , ea făcând parte din acel corpus
teoretic minimal asupra căruia filosofii liberali ai politicului și-au
declarat un consens cvasiunanim:
„… liberalismul a promovat un adevărat cult al libertății, a ținut
să facă din aceasta o valoare supremă și a fost – în epoca modernă
și contemporană – cel mai consecvent apărător al libertăților in –
dividuale ale omului” . La nivelul concret-empiric, deși diversă și
complexă, o politică de tip liberal poate fi privită ca una de promo –
vare a libertăților individuale, de liberalizare, adică de reducere a
constrângerilor10. Libertatea individuală devine astfel prima lege a
oricărei politici și a oricărei forme de organizare societală. Alături
de liberalizare ca acțiune ce este ea însă și rezultat al unei politici,
libertatea devine, din valoare, un imperativ .
În calitate de temei al liberalismului, libertatea ar putea fi de –
finită ea însă și din trei perspective diferite. Prima ne prezintă li –
bertatea ca o stare de fapt, o stare din care lipsesc constrângeri –
le, interdicțiile sau barierele. Avem deci ceea ce s-ar putea numi,
mergând pe linia lui K. Jaspers – Originea și sensul istoriei11, acel
tip de libertate care nu implică intervenția statului: libertatea nega –
tivă. Dintr-o altă perspectivă, a fi liber înseamnă a realiza ceea ce
doreș ti, a avea o deschidere spre cooperare cu ceilalți, rămânând
aici, pe linia de gândire a aceluia și K. Jaspers, în zona dimensiuni –
lor morale ale comportamentului social și individual. Aceasta este
libertatea pozitivă .12
10 Idem, p. 2.
11 K. Japsers, „Originea și sensul istoriei” în Texte filosofice , Editura poli –
tică, Bucureș ti, 1986.
12 Isaiah Berlin, Patru eseuri despre libertate , Humanitas, Bucureș ti, 1996
oferă o definiție mai clară celor două concepte ce ridică semne de întrebare
serioase multora, prin asocierea lui negativ și pozitiv . Libertatea negativă = ab –
sență a ceva – stat, reglementări, constrangeri formulate de cineva; Libertatea Dar, cum lesne se poate observa, o astfel de definiție duală ne
propune un concept ale cărui forme contextuale de definire nu re –
prezintă decât două fețe ale aceleia și monede: libertatea ca libertate
negativă și libertate pozitivă :
„…Din cele de mai sus rezultă că, pentru liberali, „libertatea”
înseamnă independența individuală, independența față de alți oa –
meni, față de instituții sau față de stat”13.
Judecând din perspectiva libertății ca valoare fundamentală a
doctrinei de tip liberal însă, definitorie este libertatea privită ca li –
bertate negativă. Definind libertatea de tip pozitiv prin intervenția
statului și a instituțiilor publice în lumea socială, observăm că ie –
șim din paradigma clasică a doctrinei liberale, limitele unei astfel
de intervenții trimițându-ne în spații diferite ale politicilor concre –
te și la elemente definitorii ale altor doctrine politice decât cea li –
berală, cum ar fi cazul social-democrației, neoliberalismului (linia
List, Zeletin), etc. Pentru liberalismul construit în umbra formulei
clasice, „intervenția din afară” , în special intervenția statului din –
colo de limitele unei ordonări de tipul arbitrajului în respectarea
regulilor care structurează interacțiunile dintre indivizi pe piața
liberă, este un atac la libertatea individului ce reprezintă agentul
social și politic cel mai valoros în întreaga organizare socială.
Reformulând prima ipostază în definirea liberalismului, acesta
devine, în noul context, un curent de gândire , inclusiv o doctrină ale
cărei fundamente țin de limitarea la maximum a intervenției sta –
tului în sfera privată. În termenii doctrinei liberale folosiți încă de
gânditorii secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, principiul întemeie –
tor al liberalismului este: „fiecare individ are deplina libertate de a
pozitivă = prezența a ceva – a controlului și a reglementărilor, în speță, care
prin care Legislatorul stabileș te limite și spații de acțiune pentru individ.
13 A.P . Iliescu, Liberalismul…, op.cit, p. 5

248 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 249
face tot ceea ce doreș te, în măsura în care el nu dăunează cu nimic
celorlalți” .14 Ceea ce, în fond, nu înseamnă decât o maximă libertate
individuală, compatibilă cu libertatea celorlalți ( Principiul maximei
libertăți egale , cum ar spune neoliberalii de după al doilea război
mondial, care dezvoltă pe linia liberalismului clasic smithian).
Consecințele promovării și aplicării acestui principiu al libertă –
ții individuale maximale a dat o politică specifică ale cărei caracte –
ristici la nivel instituțional se regăsesc în fondarea regimului politic
de tip constituțional. Rolul Legii fundamentale care este clădită pe
principiile dreptului natural și ale contractului social, și pentru care
libertatea de acțiune a individului este valoare fundamentală este
acela de limitare a intervenției statului și a autorităților „(…) ca și
a elitelor nobiliare printr-o Constituție menită să garanteze dreptu –
rile și libertățile individuale, autonomia deplină a persoanei în in –
teriorul sferei sale private” .15 Astfel a luat na ștere regimul politic de
tip democratic, în care Parlamentul este instituția fundamentală în
crearea și stabilirea regulilor după care se desfă șoară interacțiunile
dintre indivizi, într-un spațiu socio-cultural sau altul, aflat pe teri –
toriul unui stat, a cărui identitate de regim politic este cea de „re –
gim democrat-liberal” . Adică, acolo unde statul se legitimează prin
proiectarea sa în instituția care deține monopolul legitim asupra
violenței pe un teritoriu determinat, cum ar spune Max Weber.16
Sub această definiție a statului, ceea ce am numit „regimul po –
litic democrat-liberal” ar trebui să fie exact forma concret istori –
că a Statului, care promovează și respectă libertatea individului și
întregul de mecanisme și valori care protejează această libertate
și demnitatea umană. Diferența dintre statul organizat pe princi –
pii liberale și statul organizat non-liberal – despotic, dictatorial,
14 Idem, p. 9
15 Idem, p. 12
16 Vezi Max Weber, Politica – o vocație și o profesie, Anima, Bucureș ti, 1994totalitar, tiranic17 stă deci în promovarea unor politici care respectă
libertățile fundamentale ale individului, a șa cum s-au constituit ele
ca parte a evoluției ideii de libertate între Glorioasa Revoluție a en –
glezilor din 1688, prin Revoluția americană (1776-1791), Revoluția
franceză și Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului (1789),
prin Revoluția europeană de la 1848, procesul încheindu-se cu
Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948.
O a treia dimensiune pe care A.P .Iliescu o introduce în defi –
nirea liberalismului se referă la relația dintre libertate și dreptate.
Variabila nou introdusă – dreptatea – este definită prin intermediul
valorii fundamentale a construcției teoretice liberale în formula pe
care o denumeș te „libertate de ordin juridic” . Supremația legii sau
supremația dreptului este principiul fundamental ce garantează li –
bertatea juridică în sfera doctrinei și a regimurilor politice care s-au
constituit sub semnul liberalismului. Acestea sunt condițiile în care
se pune problema limitării libertății private, ce poate fi făcută doar
de lege și numai atunci când individul amenință sau vatămă intere –
sele, spațiul privat ori libertatea altcuiva. Pe de altă parte, pedeapsa
trebuie să fie în acord cu gravitatea faptei comise, ne spuneau libe –
ralii secolului luminilor care, începând cu Beccaria (1776), au fă –
cut din acest principiu regula fundamentală pe care s-au construit
sistemele juridice în epoca modernă. Pe această cale a luat na ștere
ceea ce Hayek va numi la mijlocul secolului al XX-lea „dreptatea
procedurală” . Adică acel tip de dreptate care nu stabileș te obiective
sociale concrete, ci care este rezultatul unor reglementări formale
ce fac posibilă libera întâlnire și competiție a indivizilor pe piața
17 pentru termenii care fac trimitere la tipuri de regimuri politice pe
care de multe ori le gândim în mod greșit prin identificare, vezi distincțiile
pe care le face Norberto Bobbio, Democracy and Dictatorship, University of
Minnesota Press, Minneapolis, 1989 (1978), pp. 158-163

250 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 251
liberă și în spațiul social. O astfel de stare însă, ne spune Hayek în
The Road to Serfdom18 (1944), nu poate fi atinsă decât în condițiile
în care individului îi sunt respectate libertatea de acțiune, preferin –
țele și opțiunile, statul renunțând la inițiativa complet pernicioasă
de a planifica dorințele indivizilor și a le anticipa. În aceste condi –
ții, atentatul statului la ș tirbirea uneia dintre formele acesteia este
identificabil cu un atentat la demnitatea și natura umană.19
O altă axă din strategia propusă de A.P . Iliescu în definirea li –
beralismului se referă la individualism și modul de a concepe re –
lația individ-comunitate. Tendința tuturor reprezentanților aces –
tui curent de gândire este aceea de a defini omul în primul rând
ca individ și abia apoi ca membru al unei comunități. O astfel de
abordare a naturii umane a adus critici nenumărate liberalismu –
lui, identificat de mulți cu individualismul dus până la egoism și
cinism în raport cu semenii aflați pe piață în relații de schimb, de
exemplu. Pentru a lămuri această a doua axă a liberalismului, ar fi
util să abordăm relația dintre un individ și o comunitate în ceea ce
priveș te dreptul de proprietate. Definind comunitatea ca rezultat al
asocierii voluntare a indivizilor, atunci când un individ se asociază
cu alți semeni ai săi pentru că el consideră că astfel î și poate proteja
mai bine viața, proprietatea și interesele,
18 F. A Hayek în Drumul către servitute , Humanitas, trad. Eugen B.
Marian, București, 1993: „ În epoca noastră, animată de pasiunea pentru con –
trolul conștient al tuturor laturilor vieții, poate să pară paradoxal să proclami
drept o virtute faptul că în cadrul unui sistem vom ști mai puțin despre efectul
concret al măsurilor luate de către stat decît ar fi cazul în majoritatea celorlalte
sisteme și că o metodă de coordonare a acțiunilor în societate ar trebui să fie
socotită superioară din pricină că noi nu știm exact la ce rezultate va conduce.
Cu toate acestea, aici rezidă, în fapt, rațiunea de a fi a marelui principiu liberal
al supremației dreptului. Paradoxal aparent se dizolvă rapid de îndată ce par –
curgem următorii pași ai argumentului. ”; F.A: Hayek, op.cit., pp. 91-92 și urm.
19 Vezi comentariile lui A.P .Iliescu, op. cit., pp. 19-22„…individul nu s-a subordonat comunității, ci și-a păstrat au –
tonomia și libertatea de a face ceea ce doreș te sub toate aspectele,
cu excepția celui privitor la apărarea proprietății. Subordonarea
față de societate apare astfel ca fiind precis delimitată, și, ca să spu –
nem a șa, pur tehnic instrumentală; ea nu modifică deloc natura
individuală a omului. ”20
Dintr-o astfel de definire a relației dintre individ și comunitate
reiese faptul că doar persoanele și interesele individuale sunt cu
adevărat reale și trebuie luate în considerație în raport cu tot ceea
ce ține de interesele comunitare, indiferent dacă un astfel de interes
aparține unei comunități oarecare sau chiar comunității din care
individul face parte. De aici și până la viziunea liberală atomistă
asupra societății nu este decât un pas.
În calitatea lui de axă de definire și valoare centrală a libera –
lismului, individualismul este unul dintre punctele cele mai vul –
nerabile ale doctrinei de tip liberal. Încercările de anulare a cri –
ticilor diferite împotriva liberalismului pe această linie au găsit
forma de salvare a vulnerabilității în definirea individualismului
ca non-egoism sau non-egocentrism. Iar răspunsul liberal se for –
tifică sensibil mai apoi, prin introducerea în ecuație a analizei de
tip consecințialist: abordarea individualistă de tip liberal salvează
la nivel practic viziunea de tirania majorității, despre care ne vor –
besc deopotrivă John Stuart Mill și autorii acelor Federalist Papers
ale Revoluției americane (1787-1788)21, atunci când părinții fonda –
tori ai Constituției încercau să convingă locuitorii fostelor colonii
britanice de faptul că uniunea trebuie să fie o federalizare, iar nu
o simplă asociere pe hârtie. Acest al doilea nivel consecințialist al
20 Idem, p. 24
21 Vezi No. 10, James Madison, pp. 42-49: în The Federalist: A Collection ,
Alexander Hamilton, John Jay & James Madison; edited with an introduction,
reader’s guide, constitutional cross reference & glossary by George W . Carey,
James McClellan; http://files.libertyfund.org/files/788/0084_LFeBk.pdf .

252 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 253
definirii – frica liberală de tirania majorității , își găseș te la Mill, de
exemplu, mai multe argumente: necunoa șterea cazurilor individu –
ale de către mulțime, incompetența publicului în a lua decizii pri –
vind sfera privată a unui individ, atacul majorității la creativitate
și originalitate sau lupta împotriva uniformității. De aici decurge
promovarea diversității și respectarea acesteia, idee fundamentală
în conținutul teoretic al curentului liberal. Dar, dreptul unei per –
soane de a face ceea ce crede și dreptul de a avea o opinie, pot ele
fi considerate egale cu dreptul majorității sau al tuturor indivizilor
laolaltă de a avea o opinie sau o opțiune?
Să vedem ce ne spune doctrina liberală: „Chiar dacă întreaga
omenire, cu o singură excepție, ar fi de aceea și părere, și doar o
singură persoană ar fi de părerea contrară, omenirea n-ar fi mai în –
dreptățită să reducă la tăcere acea unică persoană decât ar fi aceas –
ta din urmă să reducă la tăcere întreaga omenire” , ne anunța Mill
acum mai bine de un secol în lucrarea On Liberty .22 Argumentul
unei astfel de relații de reciprocitate între libertățile individului și
libertățile comunitare aduce în mod inevitabil în discuție relația
dintre Binele general și Binele individual. Din punctul liberal de
vedere, orice invocare a Binelui general este un abuz pentru justi –
ficarea altor abuzuri împotriva individului, pentru că, în realitate,
Binele general nu este decât o prezentare deformată a ideii de bine,
obiectivitatea pe care o pretinde fiind doar proiectarea unei idei de
bine individual la scală universală.23
O a treia axă de definire a liberalismului în strategia lui A.P .
Iliescu este cea referitoare la proprietate. Ea a căpătat încă de la
începuturile gândirii liberale locul de „drept natural” , pentru unii
dintre gânditori omul născându-se cu acest drept, pentru alții
22 John Stuart Mill, Despre libertate, Humanitas, Bucureș ti, 1994, p. 25
23 A.P .Iliescu, op. cit., p 35dreptul la proprietate fiind dobândit prin muncă, încă înainte de
apariția statului prin contractul social (Locke), pentru Hobbes,
de pildă, proprietatea apărând abia după încheierea contractului
social. Proprietatea asupra propriei persoane și asupra bunurilor
dobândite în cadrul legal stabilit reprezintă punctul cheie al libera –
lismului, ipostaziat în formula sa extremă de către Bastiat: proprie –
tatea este sfântă, ea fiind un drept anterior legii. Aceasta din urmă
este rezultatul unei simple convenții, pe când proprietatea este con –
secința unui drept natural care este anterior legii. Ea devine astfel și
trebuie gândită ca o sursă a libertății individuale, valoarea pe care-o
poate atinge pentru un anumit individ fiind direct dependentă de
capacitatea acestuia de a se angaja în procesul de schimb al mărfu –
rilor și al valorilor pe piață la un moment dat, de dobândire sau de
moștenire. Altfel spus, de originalitatea, priceperea, inteligența și
poziția socială a fiecăruia, în ultimă instanță.
Proprietatea, libertatea în variile ei forme și dreptatea nu pot
exista însă în afara organizării statale, care rămâne pentru gândirea
liberală un produs al societății, ea însă și rezultatul unei convenții
sociale între indivizii ce au hotărât să-și dea o guvernare care să le
respecte în cel mai înalt grad drepturile și libertățile de care dispun
încă din starea de natură. Statul este privit drept
„…instrumentul acestei asocieri. (…) Concepția liberală despre
stat este deci una legalistă: activitatea acestuia este privită prin pris –
ma juridicului, iar rolul acordat instituțiilor statale nu este acel de a
asigura Binele, prosperitatea sau fericirea oamenilor, ci de a garanta
legalitatea, adică respectarea acelor reguli pe baza cărora indivizii
s-au decis să-și organizeze viața în comunitate” .24
Herbert Spencer reduce, împreună cu ceilalți gânditori ai li –
beralismului clasic și cu reprezentanți ai tradiției liberale contem –
porane deopotrivă, funcția statului la cea de ordine și păstrare a
24 Idem, p. 55

254 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 255
legalității25. Unii dintre liberali merg astfel împotriva statului până
acolo încât îi neagă orice alt tip de competență și de contribuție la
dezvoltarea societății. Mai mult, cred doctrinarii liberali, „De când
e lumea, guvernele n-au făcut decât să zădărnicească și să tulbure
creșterea și dezvoltarea societăților, și nicicum nu au promovat-o” .26
Ca exponent al liberalismului radical, Spencer nu poate accep –
ta intervenția statului nici în cercetarea ș tiințifică, el plecând de la
premisa că toate invențiile de până acum, de la cazma și până la
târnăcop, descoperirile din fizică, din chimie, etc. sunt rezultatul
gândirii individuale iar nu al intervenției instituțiilor statale. Tot ce
se poate întreprinde la nivel teoretic dinspre această perspectivă a
liberalismului de tip radical este mai degrabă o definiție negativă a
statului, în sensul interdicțiilor de intervenție și a reducerii la mini –
mum a spațiilor în care instituțiile sale pot să se amestece.
Promovarea libertății individuale este deci definibilă și în ter –
menii interdicțiilor puse statului și a limitării puterilor sale, în for –
mule diferite de la epocă la epocă. De exemplu, la nivel politic „…
soluția cea mai caracteristică liberalismului, la această problemă
a limitării puterii de stat, o constituie restrângerea și circumscri –
erea precisă a atribuțiilor autorității publice. În viziunea liberală,
cea mai sigură cale de prevenire a abuzurilor și a autoritarismului,
este nu divizarea, ci diminuarea puterii centralizate a instituțiilor
statului. ” . Orice putere are deci nevoie de o contra-putere, cum spu –
nea cu două secole în urmă Montesquieu, vorbind despre nevoia
separării și a cooperării puterilor în stat, pentru asigurarea unui
echilibru dinamic al procesului politic.
La nivel economic, doctrina și curentul de gândire de tip liberal
pleacă de la ipostazierea individului ca parte a unui mecanism uria ș,
25 Vezi textul întegii cărți la file:///C:/Users/StefanS/Downloads/The%20
Man%20versus%20the%20State_2.pdf : Herbert Spencer, the Man versus the
State, Caxton Printers, Idaho, 1960
26 Idem, p. 59auto-articulat : piața liberă. O „mână invizibilă” conduce individul
și inițiativa economică a acestuia, astfel încât el este obligat să pro –
moveze scopuri care nu fac parte din intenția sa inițială. Concluzia
către care trimit gânditorii liberali ai economicului în cazul de față
este aceea că un individ poartă cu sine în acțiunile economice, în –
treprinse pe piața liberă, interesul întregii societăți. Mai mult, spune
A. Smith în The Wealth of Nations încă în 1776, în acest caz definibil
ca unul „al mâinii invizibile” , individul promovează astfel interesele
întregii societăți, încă mai eficient decât ar face-o dacă și-ar propune
în mod explicit să promoveze aceste interese.
La acest nivel economic, liberalismul clasic merge pe princi –
piul numit de liberalii clasici francezi de secol nouăsprezece lai-
ssez-faire , potrivit căruia bunăstarea economică generală este direct
dependentă de capacitatea diferiților indivizi de a intra în relații
de schimb de mărfuri și servicii pe piața liberă, un spațiu în care
statul nu poate să-și asume alt rol decât cel de arbitru și de garant
al respectării legilor și proprietății. Deci, pe piața liberă de orice
intervenție a autorităților publice, laissez-faire, laissez-paser, la vie
va de lui meme , ne sfătuiesc liberalii clasici. Această libertate de a
face ceea ce vrei pe piață este limitată, totu și, de acțiuni care pun în
pericol libertatea individuală în diferitele ei forme și sursa cea mai
importantă a acestora: proprietatea. Piața liberă este astfel ridicată
de gândirea liberală la nivel de „factor obiectiv de dezvoltare” și
bunăstare socială rezultate din inițiativa privată. Libera inițiativă
poate funcționa în acest cadru socio-economic de schimb prin in –
termediul unor mecanisme specifice pieței, precum: concurența,
sistemul prețurilor care se reglează în funcție de cerere și oferta
existente la un moment dat pe piața de capital sau pe piața de ser –
vicii și mărfuri. Aceste mecanisme ale pieței sunt privite ca meca –
nisme obiective de coordonare și de evaluare, neutre și imparțiale, și
sunt definite drept formule ce anulează subiectivismul planificării

256 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 257
statale în condițiile unui stat despotic, cum ar spune Hayek. Pe pia –
ța liberă oamenii sunt egali unii cu alții, egalitatea având în cadrul
doctrinei liberale o formă aparte de definire și de manifestare: ega –
litatea de ș anse și egalitatea în fața legii. Din modul în care pun
problema constituirii comunității și al societății – convenții umane
– putem deduce că liberalii acceptă egalitatea doar din perspectiva
drepturilor naturale, drepturi cu care oamenii se nasc. Din lipsa de
uniformitate și din promovarea inițiativei individuale, la care adă –
ugăm promovarea originalității, putem deduce că doctrina liberală
și liberalismul , ca și curent de gândire, nu pot fi consistente cu altă
formă de manifestare a egalității decât cea a egalității în fața regulilor
pe care le creează statul ș i pe care trebuie să le respecte indivizii . Doar
astfel construcția rațional-contractuală numită „stat” , poate realiza
acest arbitraj absolut necesar pentru o bună organizare a vieții so –
ciale. Din aceste deducții se poate ajunge în mod legitim la ideea că
„Liberalii fundamentează primatul libertății față de egalitate pe
credința că asigurarea libertății individuale este posibilă, pe când
asigurarea egalității economice este o simplă himeră” .27
În acest mod trebuie să înțelegem liberalismul, ca și curent de
gândire care acceptă inegalitățile economice, într-un cadru teoretic
ce pare să ne propună un paradox al domniei legii ,28 după cum se
exprima Hayek în Drumul către servitute , încă în 1944 – un „para –
dox aparent” , de fapt:
„Un rezultat necesar, dar numai aparent paradoxal, ce decurge
de aici este cã egalitatea formalã în fața legii este în conflict și, de
fapt, e incompatibilã cu orice activitate a guvernului care țintește în
mod deliberat realizarea unei egalitãți ridicate sau esențiale între
27 Idem, p. 82
28 F. A Hayek în Drumul către servitute , Humanitas, trad. Eugen B.
Marian, București, 1993, Cap. 6; vezi și F. A. Hayek, The Road to Serfdom , …,
op.cit.; p. 5: web-address: https://assets.aspeninstitute.org/content/uploads/
files/content/docs/HAYEK_ROAD_TO_SERFDOM_CH._6_(AS08).PDF. diferiți oameni, și cã orice politicã prin care se țintește un ideal a
cãrui esențã este de dreptate distributivã va duce la nimicirea dom –
niei legii. Pentru a produce același rezultat pentru oameni diferiți
e necesar ca ei sã fie tratați în mod diferit. Or, a le da unor oameni
diferiți aceleași șanse obiective nu înseamnã a le da aceeași șansã
subiectivã. Nu se poate nega cã domnia legii produce o inegalitate
economicã — tot ceea ce poate fi susținut e cã aceastã inegalitate
nu se produce astfel încât sã afecteze anumiți oameni în anumite
moduri. ”
3. G.Sartori: liberalismul ca democra ție liberală
Giovanni Sartori ne propune în Teoria democrației reinterpretată
(1987) o definire a liberalismului prin raportare la curente de gân –
dire și doctrine opuse din perspectiva principiilor de constituire. El
observă o serie de suprapuneri abuzive între termeni precum „libe –
ralism” și „democrație” , invitându-ne la o disociere a conținuturilor
acestor etichete, în perspectivă istorică. Astfel, el consideră că
„Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, idealu –
rile liberale și cele democratice s-au unit și, prin convergența lor,
au devenit și mai neclare. Aceea și fericită conjunctură istorică ce
le-a reunit le-a anulat caracteristicile și chiar limitările reciproce.
Atribuțiunile lor au continuat și continuă să fluctueze, în funcție de
preocuparea unui anumit autor pentru menținerea democrației în
orbita liberalismului sau pentru sublinierea transformării liberalis –
mului în democrație. ”29
Observațiile lui Sartori ne trimit în definirea democrației din
perspectiva relației gen-specie în care aceasta se află cu liberalis –
mul. Altfel spus, liberalismul este o doctrină și o ideologie politică
29 Giovanni Sartori, Teoria democrației reinterpretată , Polirom, Ia și,
1999 (1987), trad. Doru Pop, Prefață Dan Pavel, p. 327

258 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 259
ce întemeiază un anumit tip de regim politic, de cele mai multe
ori, înțelesul termenului de „democrație” fiind echivalent cu cel de
„democrație liberală” .
Valorile fundamentale care separă tipurile de democrații sunt
libertatea și egalitatea . Regimurile politice construite în perspec –
tiva libertății ca axis mundi sunt regimuri politice democratice de
tip liberal. Cele care au egalitatea ca principiu de constituire sunt
regimuri care „se îndepărtează de liberalism. ” Soluția lui Sartori
în definirea liberalismului încearcă o „restituire de suport istoric”
acestui termen, folosit în atât de multe contexte și cu atât de diferi –
te accepțiuni, încât este greu de disociat între o adevărată gândire
liberală și una non-liberală .
Termenul „liberal” este mult ulterior apariției mi șcării de idei
astfel numită. El este eticheta pe care o aplicăm gânditorilor englezi
și francezi din secolele XVII-XVIII, când, de fapt, termenul apare
în discursul politic spaniol prin 1810-1811. Sensul cu care el a fost
adoptat de celelalte limbi precum, de exemplu, „liberaux” / „libera –
les” era oarecum depreciativ, în deceniul trei al secolului al XIX-lea
referințele fiind, mai degrabă, la rebelii spanioli ai vremii. În spa –
țiul german, cartea lui Humboldt Limitele acțiunii statului scrisă în
1791 a fost publicată abia în 1851, când liberalii germani eșuaseră în
Parlamentul temporar de la Frankfurt (1848-1849).30 Mai mult, ter –
menul „liberalism” este aproape inexistent acolo unde liberalismul
a ajuns la cea mai completă formă de împlinire practică – Statele
Unite, observă anali ști ai istoricului fenomenului, americanii per –
cepând construcția lor statală ca republică, și apoi democrație.
Așa cum era privit de către Tocqueville până în 1840, liberalis –
mul american era un „despotism democratic” . Liberalismul era de –
finit în opoziție cu sensul european al democrației. Totu și, acela și
30 G. Sartori, op.cit., pp. 329-330Tocquevillle, observă Sartori, începând cu 1848 nu mai foloseș te
termenul antitetic „democrație” pentru liberalism, ci pe cel de soci-
alism . Democrația este definită în mod implicit prin valori liberale
precum cea de libertate, pe când socialismul este definit prin apelul
la egalitate. Democrația combină într-o formulă specifică cele două
idei de libertate și egalitate.
Democrația are deci în comun cu socialismul egalitatea, iar cu
liberalismul se suprapune la nivelul principiului respectării libertă –
ții. Mijlocul secolului al XIX-lea stabileș te termenul de democrație
liberală , pe care îl va propune Tocqueville pentru a desemna orice
organizare politică de tip democratic. Autorul francez stabileș te și
limitele în care libertatea și egalitatea pot fi principii întemeietoare
de organizare democratică:
„Libertatea și egalitatea erau încă în contrast una cu cealaltă,
dar sub o optică reformulată: egalitatea care se opune libertății se
regăseș te în socialism, în vreme ce egalitatea care se află în armonie
cu libertatea poate fi regăsită în democrația antisocialistă, în demo –
crația care acceptă liberalismul. ”31
Istoria secolului al XIX-lea și condițiile social-politice și eco –
nomice ale vremii au dus la constituirea unei atitudini sociale ne –
favorabile față de termenul „liberalism” , care a trebuit să se impună
în condițiile în care revoluția industrială cerea eforturi, și aducea
inegalități economice, exploatare și condiții mizere de muncă pen –
tru proletariat.
Termenul „liberalism” nu a avut aceea și istorie pozitivă de im –
punere în con știința socială precum sistemul propriu-zis pe care îl
desemna – democrația liberală. Dacă liberalismul a prevalat asupra
democrației, identificarea lui cu liberalismul economic a fost pri –
vită cu ostilitate de proletariat, „chiar astăzi majoritatea autorilor
continuând să vorbească despre liberalismul clasic ca despre un
31 Idem, p. 332.

260 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 261
liberalism laissez-faire – confundând, prin urmare, într-un mod
nefast, liberalismul cu „liberismul” economic. ” Or, gândirea poli –
tică pe care o numim „liberală” în formulele ei de fondare, vorbeș –
te despre liberalism în termeni de domnia legii , stat constituțional ,
ocupându-se de libertate în sensul de libertate politică, iar nu de
„liberschimbism” , tradus încă pejorativ în legea supraviețuirii indi –
vidului celui mai puternic .32
Democrația de tip liberal care va fi obiectul analizei noastre
poate deci fi definită din jocul celor două valori: libertate și egalitate :
«La o analiză finală, egalitatea este o necesitate orizontală, în
vreme ce libertatea are tendințe spre verticalitate. Preocuparea de –
mocrației se orientează spre coeziunea socială și distribuirea ega –
lității, în vreme ce liberalismul prețuieș te spontaneitatea și supe –
rioritatea. Egalitatea doreș te să integreze și să ajusteze, libertatea
este autoafirmativă și provocatoare. Democrația nu favorizează
prea mult „pluralismul” , liberalismul este consecința acestuia. Dar,
probabil că diferența fundamentală constă în faptul că liberalismul
se axează pe individ, iar democrația pe societate. (…) În cele din
urmă ajungem la întrebarea următoare: „Cum putem combina ni –
velul la care inițiativa individuală este necesară progresului cu ni –
velul coeziunii sociale necesară supraviețuirii?».33
Analizând conceptul de liberalism din perspectiva relației sale
cu democrația, Sartori propune o separare a teoreticului de empi –
ric; liberalismul ține de o tehnică exclusivă de limitare a puterii sta –
tului, pe când democrația înseamnă pătrunderea puterii poporului
32 Vezi observațiile pe care le face Sartori la individualism și proprietate,
sistem de piață și deformările suferite de acestea la sfâr șitul secolului al XIX-
lea și începutul secolului XX, pp. 334-336.
33 G. Sartori, op.cit., p. 341înlăuntrul statului. Teoreticienii și politicienii democrați și liberali
se vor distinge acum în funcție de domeniul lor de preocupări: li –
beralii se preocupă de forma statului iar democrații de conținutul
normelor emise de stat. Pe aceea și linie de separație între democra –
ție și liberalism, Sartori continuă:
„În raport cu forma statului, problema este să stabilim cum tre –
buie create aceste norme; în ceea ce priveș te preocuparea față de
conținut, problema este ce trebuie să stabilim prin aceste norme.
Liberalii au o percepție mai bună a metodelor prin care se cre –
ează ordinea socială și tot ei sunt cei care urmăresc realizarea „de –
mocrației procedurale” . Democrații sunt oarecum indiferenți față
de metode, fiind preocupați mai ales de rezultate și esențe, urmă –
rind mai curând exercitarea puterii decât supravegherea acesteia. ” .34
Având în față aceste distincții și relații rezultate din jocul ter –
menilor „liberalism” și „democrație” , observăm atât zonele de su –
prapunere ale acestora, cât și zonele de diferențe. Liberalismul este
democrația în sens politic , neexistând diferențe majore între ordinea
și construcția de stat democratic și stat liberal. Termenii sunt aici in –
terșanjabili. Dacă vorbim despre democrație în sens social , ieșim din
aria de semnificație a liberalismului și intrăm în zona diferențelor .
Definind democrația socială ca un etos și o stare, mod de via –
ță, de relaționare cu ceilalți, pe de o parte, ca mod de guvernare
a societății, pe de altă parte, vom observa că democrația socială
poate fi definită în termeni de „substrat extrapolitic și fundament
al democrației politice” (democrației liberale). Reluând linia dis –
tincțiilor lui Sartori,
„Prin urmare, în sens primar, ea (democrația socială) este rea –
litatea premergătoare oricărei politici, în timp ce, în sensul secund,
34 Ibidem

262 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 263
constituie un produs al politicilor. În pofida diferenței despre care
vorbim, când zicem democrație socială în ambele cazuri prezentate
utilizăm, pe bună dreptate, „democrația”; în timp ce, atunci când
spunem democrație politică , tocmai de dragul exactității, trebuie să
spunem „liberalism” , sau, cel puțin, democrație liberală.>35
De fapt, democratizarea înseamnă „mai multă egalitate socială” ,
iar liberalizarea înseamnă democrație politică. Formula democrați –
ei politice este egalitatea prin libertate, pe când formula democrației
sociale este libertatea prin egalitate, ceea ce empiric este inoperabil,
după cum observă Sartori: libertatea liberalismului ș i egalitatea de –
mocrației se află în relații procedurale.
În acest moment Sartori stabileș te relațiile de prim și secund în
definirea celor două concepte și a realității pe care ele o vizează:
prin libertate , ni se creează posibilitatea (libertatea) de a ajunge la
egalitate. Plecând de la egalitate însă, nimeni nu a reu șit să demon –
streze că avem libertatea de a reveni la libertate .
Cu alte cuvinte, democrația ori are în componența ei dimen –
siunea politică procedurală de tip liberal, ori nu poate exista deloc .
Democrația liberală poate crea și dezvolta democrația socială, pe
când democrația socială care stabileș te egalitatea ca valoare prima –
ră, nu poate crea democrație procedurală de tip liberal, consideră
autorul italian.
În concluzie, este necesar să reținem că în dimensiunea lui
instituțională, liberalismul trebuie înțeles în ipostaza de „democrație
liberală” – situație care ne va interesa în mod particular în analiza
noastră referitoare la dinamica ideii liberale în plan instituțional-
administrativ și de legitmare prin vot a puterii politice:
„Ca și structură ideologică, liberalismul aduce un set de valori
și cereri care se vor împleti mai târziu cu alte linii ideologice, dar
care pentru epoca de influență au fost considerate revoluționare și
35 Idem, p. 342.extrem de modernizatoare. Liberalismul a impus două linii de forță
în plan politic – una la nivel individual ca spațiu al moralei, deci un
plan de comportament politic al fiecăruia în raport cu societatea,
cât și una la nivelul raportului cetățeanului cu statul, germinând
astfel o nouă dimensiune instituțională – ceea ce vom numi astăzi
democrația liberală. ”36
Ținând seama de conținuturile conceptuale stabilite de G.
Sartori privind relația dintre liberalism și democrație, ne vom ocu –
pa în lucrarea de față de o evoluție a ideii de libertate care î și caută
contraponderea în cealaltă dimensiune a democrației: egalitatea
(diferitele tipuri de egalitate). Aplicând distincțiile la „secolul de
liberalism românesc” (1822-1927) în dinamica valorilor sale înte –
meietoare, vom observa că jocul libertății și al egalității are o dina –
mică proprie în cazul democrației româneș ti, în perspectivă evolu –
tivă. Dinamica ideii de libertate și egalitate în Periferia Europei se
va face prin evoluții rapide, la originea cărora se află reprezentanți
sau politicieni ai mi șcării liberale. Egalitatea în fața legii și dreptul
la vot vor evolua de la momente zero până la dimensiuni procedu –
rale maximale în epocă (poliarhii masculine), pe parcursul a peste
o jumătate de secol de sincronizare liberală a spațiului românesc
cu spațiul apusean, între Constituția de la 1866 și Constituția din
1923. Înainte de a vorbi despre caracteristici ale ideii de libertate
și ale relației sale cu egalitatea în cadrul democrației liberale ro –
mâneș ti a secolului al XIX-lea, ne vom ocupa de originile ideii de
libertate în spațiul occidental. Acest prim pas al metodei compa –
rative ne va oferi prilejul unei analize în oglindă a liberalismului
Centrului și a liberalismului Periferiei sistemului mondial modern.
36 Andrei Țăranu, Curs de doctrine politice , București, SNSPA, 2001, p.
15, https://filosofiepolitica.files.wordpress.com/2008/03/lect-andrei-taranu-
doctrine-politice.pdf

264 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU
Ceea ce vrem să umărim este măsura în care această democrație
liberală a Periferiei se constituie ca o replică generată de Legea frac –
tală naturală de dezvoltare a capitalismului occidental, prin care
Metropola își creează fractali în Periferie pentru propria conser –
vare, integrând societăți care îi pot oferi resurse de creștere și dez –
voltare în cele mai bune condițiuni, cum ar spune Legea evouției
naturale .Concluzii
Logica întregii analize pe care am derulat-o a avut permanent
asociată ideea că România este o țară a Periferiei Europei, în care
Metropola occidentală a creat fractali politico-administrativi în se –
colul al XIX-lea și la începutul secolului XX.
Probabilitatea este mare să avem de-a face cu aceeași grama –
tică fractală a socialului pentru perioada post-comunistă, în care
societățile foste totalitare resimt aceeași nevoie urgentă de moder –
nizare – schmbare politică prin crearea de replici politico-adminis –
trative ale Metopolei occidentale. Faptul că acestea devin din nou,
precum în secolul al XIX-lea, piețe de desfacere pentru industria
tehnologizată a capitalului privat multi-național al Metropolei este
o ipoteză care merita urmărită.
Sine ira et sudio .
Perspectiva cu care am operat – gramatica fractală a socialului
aplicată la creșterea instituțională a NATO, a UE – pentru ecolul
XX, a Metropolei occidentale pentru secolul al XIX-lea, etc. contri –
buie la o mai bună înțelegere a fenomenului modernizării și demo –
cratizării românești. Credem că ea aduce un plus de cunoaștere cu
privire la fenomenul de creștere – dezvoltare istorică a instituțiilor
internaționale ori la înțelegeea fenomenelor globale în care un
Centru – Metropola sistemului se extinde prin integrarea de

266 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 267
societăți din margine, pe care le absoarbe ca periferii. Cu cât aceste
societăți – state din marginea Metropolei au mai mare nevoie de
modernizare, cu atât fenomenul de integrare ca Periferii este mai
simplu, prin cooperarea elitelor politice și intelectuale naționale.
Am mai observat, de asemenea, că fenomenul pozitiv al mo –
dernizării politico-administrative are un cost economic ascuns:
Periferiile pierd în procesele de creștere, prin redistribuirea resur –
selor Întregului în favoarea Metropolei – ele încep, de regulă, prin
a fi piețe de desfacere și sunt sortite – conform legii de creștere
naturală a Metropolei ca Întreg – la specializarea economică – de
regula țară agrară, producătore de materii prime pentru industria
tehnologizată a Metropolei.
Spre deosebire le Legile Naturii, această Lege naturală a fracta –
lismului în derularea procesului de creștere instituțională poate fi
falsificată – modificată – de agenți istorici ai Periferei. Acesta este
sensul în care vorbm despre aparițai strategiei de devoltare națioală
în Periferie (spațiul românesc) după încheierea Cnvenției vaale și
d enavigație cu Austro-Ungaria (1875-1886), când, clasa politică
guvernează sub ideologia neoliberală protecționstă derivată din
doctrina creată de economiști români încă dn anii 1860: protecția
producției naționale prin taxe vamale la mărfurile capitalului
metropolitan și implicarea Statului pentru crearea de industrie
națională prin favorizarea capitalului investit în economia (în spe –
cial, în industria) românească – național și străin deopotrivă (Legile
economice din 1886-1887).
La nivel social-politic, această Lege fractală a Naturii poate fi
modificată deci, astfel încât Periferia să participe de pe alte poziții,
mai aporape de un „cod etic” al parteneriatului sub aspectul redis –
triburi de resurse în varanta beneficiilor, la procesul de creștere a
Întregului din care face parte.1. „Gramatica fractală a socialului” și paradigma „formelor fără fond”
Prima concluzie a lucrării se referă la încercarea menționată în
Anti-Prefață de a evita mecanismele teoretice și cadrele de dezbate –
re ale paradigmei formelor fără fond și ale teoriilor sau abordărilor
derivate direct ori indirect din aceasta sintagmă întemeietoare.
Întrebarea „Cum este posibil să analizăm modernizarea româ –
nească ocolind formele fără fond?” avea, desigur implicația clară de
ipoteză de testat – Este posibil ?
Răspunsul pe care îl dăm la sfârșit de secțiune din analiza noas –
tră – Partea I – este negativ: NU este posibil.
Or, acest lucru este posibil, dar nu am reușit noi să construim o
astfel de abordare în întreprinderea asumată. Presuspoziția noastră
– încercăm să o demonstrăm sub această concluzie – este că pare
imposibil de separat cele două paradigme. Argumentul ar fi că pa –
radigma formelor fără fond se adresează și ilustrează o secvență din
perspectiva gramaticii fractale a socialului .
Deci dezbaterea pe care am provocat-o prin introducerea unei
perspective noi – Gramatica fractală a socialului – nu poate sfârși
decât în a chema la dialog teorii și perspective ale paradigmei ma –
ioresciene, chiar dacă a evitat insistent să le utilizeze structurile și
mecanismele explicative.
Pare că logica în care se construiește paradigma formelor fără
fond este subiacentă acestei Gramatici fractale a socialului : când
spunem că societatea românească „se racordează” la societățile oc –
cidentale ori „se sincronizează” – sau „trebuie” să se sincronizeze
prin imitație im/perfectă ori în regimul „sincronismului critic” – la
Centrul metropolitan occidental spunem, de fapt, că o elită intelec –
tuală și politică participă în mod activ la crearea unei replici admi –
nistrativ-politice a Metropolei în spațiul românesc.

268 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 269
Ceea ce vrem să susținem este că, așa cum nu putem opera cu
Gramatica fractală a socialului independent de Paradigma formelor
fără fond , este practic imposibl să operăm cu Paradigma formelor
fără fond în afara logicii gramaticii fractale pe care o propunem.
Termenul cheie care pune în dialog cele două paradigme este legat
de PRINCIPIUL FRACTAL AL (AUTO)SIMILITUDINII.
Într-una dintre paradigme, Metropola își creeză fractali politi –
co-administativi, într-un proces natural de creștere ( Gramatica frac –
tală a socialului ). În cealaltă paradigmă, agentul politic moderniza –
tor românesc răspunde unei nevoi societale urgente de schimbare
politico-administrativă și preia modelul occidental al democrației
liberale, care era considerată drept cea mai bună soluție moder –
nizatoare în epocă ( Paradigma formelor fără fond , cu ipostazele ei
teoretice diferite, chiar contradictorii).
Revenind la „poziția geografică” dinspre care privește cercetă –
torul/ea spre aria geo-politică de analizat, asumat ca element de
metodologie, fie că acceptăm că România modernă a fost creată
cu „asistența” directă a Metropolei, fie că mergem pe ideea unei
modernizări realizate de un agent național, consecința este aceeași:
crearea unei replici politico-administrative de tip democrat-liberal,
ca instrument al modernizării.
Din perspectiva noastră de interpretare, avem de-a face cu
un fractal politico-administrativ pe care Metropola îl creează în
margine, pentru a-l integra ca Periferie, într-un proces natural de
creștere-dezvoltare în care expansiunea capitalului industrial-fi –
nanciar și drenarea surplusului economic de pe piața Periferiei este
promovată, protejată și susținută activ de statele Metropolei.
În ceea ce privește deci relația dintre logica perspectivei formelor
fără fond și cea a gramaticii fractale a socialului , s-a putut obser –
va că, indiferent de faptul că nu am utilizat mecanismele teoretice
ale formelor fără fond , implicitul acestei logici sociale a fost mereu prezentă în discuția noastră. În judecata: „Metropola se extinde și
își creează Periferie în sud-estul Europei” nu este în nici un fel im –
plicată ideea formelor fără fond .
În momentul în care am introdus însă sintagma „fractal po –
litico-admnistrativ” am operat deja implicit cu ideea de „formă”
instituțională – o formă ce nu poate exista fără… fond. Orice formă
are nevoie de un fond pe care să se aplice, căci Metropola nu crează
fractali politico-administrativ în vid, desigur.
I. Pe tot parcursul lucrării am dialogat direct sau indirect cu au –
tori care au scris despre modernitatea românească, despre sincro –
nism european ori despre racordarea spațiului românesc la trendul
modernizării occidentale etc..
Cele mai cunoscute teorii românești din perspectiva cărora s-ar
putea analiza evoluția ideii liberale în secolul al XIX-lea se aplică
doar parțial fenmenului politic, în sensul că acesta este o parte a
unui proces general – ele nu și-au propus în mod particular această
secvență de evoluție istorică (politică, instituțională, administrati –
vă, doctrinară). De obicei, modernizarea românească este tratată
ca fenomen integral, prin asocierea dimensiunii culturale, care nu
este decât parte implicită din analiza noastră, în sens de creație doc –
trinară . Analiza în logică fractală pe care o propunem se centrează
pe dinamica ideii liberale în ipostazele ei politico-administrativă,
doctrinară și economică.
Cea mai cunoscută dintre teoriile modernizării ca sincroniza –
re a spațiului românesc cu spațiul occidental credem că este teo-
ria sincronismului cultural și a culturii critice românești a lui Ilie
Bădescu1 – poate, cea mai influentă dintre ele (lucrarea prin care
autorul o propune apare încă în anii 1980, cu un exercițiu constant
1 Ilie Bădescu, Sincronism european și cultură critică românească, Edit.
Ștințifică și Enciclopedică, București, 1984

270 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 271
de 3 decenii de construcție și dezvoltare a acesteia prin extensii
în geopolitică, sociologia și geopolitica frontierei, teoria sisteme –
lor mondiale). Teoria formulată în Sincornism european și cultu –
ră critică românească (1984, 2003), căreia Radu Baltasiu2 și Dan
Dungaciu3 îi semnalează valoarea de impact în sociologia româ –
nească și internațională venea ca o reacție la teoria lovinesciană
a modernizării românești din Istoria civilizației române moderne
(1923/1992) . „Sincronizarea prin imitație” a Occidentului propusă
de Lovinescu pleca de la ideea unui „spirit al veacului” prin care
„culturile mari” influențează „culturile mici” , care trebuie să le ur –
meze și să le imite, până la mecanismele elementare de alegere a te –
melor literare, de exemplu4. Sincronismul cultural propus de para –
digma în care construiește Ilie Bădescu este național-constructiv și
are funcția de a „submina” prin cultura critică tocmai fundamentul
imitației, care ascunde un fenomen de periferializare și dependență
economică de Metropolă.
Alături de aceste două teorii se construiește o teorie generală
a modernizării românești, cu variante diferite și originale: (i) o
2 Vezi analiza lui Radu Baltasiu, „Ilie Bădescu, Sincronism european și
cultură critică românească. Comentarii pe marginea cărții, Sociologie româ –
nească, Vol. IV , 1/2006. Radu Baltasiu construiește și extinde această abordare
privind nevoia de cultură critică românească spre o sociologie economică a
fontierei contemporane a capitaluui occidental în Europa de est și la cpacităiel
statelor Periferiei de a decripta mecanismele de utlizare în sens constructive
ale capitalului strain la frontiera economică; apud Ilie Bădescu, Tratat de geo –
politică, Editua Mica Valahie, București, 2011, pp. 338-339
3 Dan Dugaciu, Elita interbelică. Sociologia românească în context
european: contribuții la o sociologie a sociologiei, Editua Mica Valahie,
București, 2011, abodează inclusiv deschideea pe car eo oferă observațiile lui
Grigore Georgiu privind o „reconstrucție a conștiinței de sine a culturii ro –
mâne” în matricea fetilă epistemic a unei „socilogii a sociologiei” ca exercițiu
absolut necesar pentru dobândirea unei conștiințe a identităii culturale asupra
ei însăși; apud Dungaciu, elita interbelică… op.cit.,p. XVI-XVII.
4 Eugen Lovinescu, Istoria civilizației române moderne, Editura
Minerva, București, 1992, 1997)variantă a teoriei modernizării se referă la formele fără fond5, în
interiorul căruia se propune un model teoretico-explicativ al mo –
dernizării românești, alături de o teorie a modernității tendențiale6
(Contantin Schifirneț, Formele fără fond – un brand românesc ,
2007; Modernitatea tendențială. Reflecții despre evoluția modernă
a societății , 2016); (ii) o altă variantă este legată de teoria moder –
nizării românești într-o abordare intedisciplinară în care sociolo –
gia identității naționale operează pe „durate lungi” (ultimele trei
secole de identitate culturală românească), cu accent pe identita –
tea națională – o teorie în care se creează istorie politică și soci –
ală națională prin elita intelectuală, o istorie care are nevoie de o
reinterpreare7 (Grigore Georgiu, Națiune, cultură, identitate , 1997;
Tranziția spre modernitate și profilul cultural constructiv al seco –
lului al XIX-lea din Istoria culturii române moderne , 2007); (iii)
5 Teoria formelor fără fond pe care o propune C. Schifirneț este sporită
în analiza conceptuală și de logică întemietoare a fenomenului moderniză –
rii de Alexandru Cârlan, Comentarii. Formele fără fond, un brand românesc,
Revista Română de Sociologie, serie nouă, anul XIX, nr. 1–2, p. 173–179,
Bucureș ti, 2008: ceea ce pare să semene a recenzie sfârșește într-un studio care
chestionează în manieră aparte logica și căile modernizării, precum și relația
dintre aceste căi și relevanța … formei „formelor fără fond” .
6 Contantin Schifirneț, Formele fără fond – un brand românesc, comin –
care.ro, București, 2007; Modernitatea tendențială. Reflecții despre evoluția
modernă a societății, Tritonic, București, 2016
7 Grigore Georgiu, Națiune, cultură, identitate, 1997; vezi și „Tranziția
spre modernitate și profilul cultural constructiv al secolului al XIX-lea” din
Istoria culturii române moderne, Editura Comunicare.ro, 2007, în special pp.
44-110; 115-121 pentru zona de analiză pe care lucrăm în prezenta lucrare;
vezi extensia cnceptului în Identitate și integrare.  De la disjuncție la conjunc –
ție, Editura Institutului de Teorie Socială, 2001; vezi și extensia conceptului de
identitate culturală în „comunicarea de identități culturale” sub specia unui
„substrat cultural comun” European care a operat înaite de fenomenul politic
al Uniunii – Vezi Grigore Georgiu, Europa – un laborator al comunicării in –
terculturale, ACTA UNIVERSITATIS DANUBIUS Nr. 1/2008, pp. 110-112,
unde se constuiește ideea unui spațiu cultural European comun ca strategie a
Uniunii Europene astăzi.

272 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 273
o variantă de analiză care se centrează pe două variabile aflate în
„tensiune esențială” – tradiția și modernitatea, tensiunea fiind re –
zolvată de abilitatea unei elite politice de adecvare a „modelului de
dezvoltare la specificul nostru existențial, pe baza afinităților elec –
tive cu „matricea caracterială a spiritualității noastre profunde” . ”8
(Nicolae Frigioiu, Politologie și doctrine politice , Curs SNSPA,
2001); (iv) semnalăm, de asemenea, o teorie cu potențial explica –
tiv neașteptat de fertil pentru perioada de criză a instituțiilor regi –
mului politic impus de Rusia prin Regulamentele Organice (1830-
1848) și pentru istoria post-comunistă, deopotrivă, care se referă
la fondul fără formă (Maria și Dumitru Iacob, Fondul și forma – o
poveste culturală , 2010): pe reinterpretarea sintagmei maiorescene,
autorii schimbă accentul în analiză, centrându-se pe ideea puțin
lucrată a unei „magme” lipsite de identitate și care nu poate exista
fără o „formă” , așa cum o forma nu poate exista fără un conținut
adecvat.9 Teoria pe care o propun Maria și Dumitru Iacob măsoară
cu ideea „formei fără fond” câmpuri variate precum filosofia, stu –
diile organizaționale, relațiile publice, securitatea și globalizare.10
Diana Cismaru surprinde foarte corect sensul și eficacitaea acetei
sintagme maioresciene inversate pentru înțelegerea nevoii de co –
municare între formă și fond, într-o analiză a semniifcației lucrării
„Fondul și forma – o poveste culturală:
„Cartea este o  pledoarie pentru comunicarea între fond și
formă  și o invitație la identitate și autodescoperire culturală.
Dilema culturală a secolului XIX, reluată în ultima vreme odată cu
8 http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1248-Culturile-
politice-Politologie-si-doctrine-politice-dr-Nicolae-Frigioiu-p-7
9 Diana Cismaru, Între fond și formă: armonia prin comunicare,Nov.
2010 https://dianacismaru.wordpress.com/2010/11/19/fondul-fara-forma
-patologii-si-agresiuni
10 Maria Iacob, Dumitru Iacob, Fondul și forma – o poveste culturală,
Tritonic, București, 2010integrarea europeană și deschizând acelea și vechi „răni” naționale,
este rezolvată de autori în mod creativ prin explorarea relației între
cele două concepte și a ipostazelor posibile: pe termen lung, nu re –
zistă nici forma fără fond (pentru că fondul va modifica trăsăturile
formei „străine”) și nici fondul fără formă (pentru că este doar o
stare intermediară, care fie urmează genezei, fie precede distruge –
rea culturală). ”11
(v) Potențialul explicativ al acestei sintagme este încercat ante –
rior de Daniel Barbu, în Bizanț conta Bizanț (2001), în prelungirea
unei teorii autnome aplicată pe lectura istoriei moldo-vlahe din
perspectiva unei societăți care nu a fost „o societate de drept bizan –
tin” , dar nici o societate modelată sau împărtășită social de reguli
și norme ale „societății cetățenești” occidentale. Fără a prelua acea
„homoetheia” a spiritului bizantin, românii au reușit să parcurgă o
istorie aparent conectată la modelul bizantin, modificat și adaptat
până la crearea unui „Bizanț contra Bizanț” .12
(vi) Teoria sociologică a modernizării propusă de Vladimir
Pasti oferă o abordare în care semnalează elemente de reper pentru
expansiunea capitalismului Metropolei, în principal prin identifi –
carea a două etape în relația dintre cele două variabile pe care își
constuiește explicația modernizării românești: democrația liberală
și expansiunea capitalistă . Dacă Revoluția de la 1848 are un agent
modernizator care vrea să reflecte politic și să imite Metropola
(inițiativă internă), după 1859 Metropola va asista dezvoltarea
societății românești politic, capitalismul românesc fiind direct le –
gat de acțiunea clasei politice prin intermediul statului democrat
liberal. În aceste condiții, spre deosebire de situația Metropolei,
11 Vezi Diana Cismaru, Între fond și formă: armonia prin comuni –
care, https://dianacismaru.wordpress.com/2010/11/19/fondul-fara-forma
-patologii-si-agresiuni
12 Daniel Barbu, Bizanț contra Bizanț , Editura Nemira, Bucureșt, 2001,
p. 45.

274 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 275
unde agentul burghez creează statul democral liberal, în Periferia
românească agentul creator de stat, dar și de orânduire capitalistă
este clasa politică – fii de boieri școliți în străinătate.
În acord cu logica fractală a expansiunii capitaliste pe care o
propunem pentru secolul al XIX-lea, fractalul politic creat de
Metropolă în Periferie slujește întăririi controlului și preluării sur –
plusului economico-financiar (resurse naturale, materii prime, lu –
crări de infrastructuă feroviară plătite din bugetul statului demo –
crat liberal) de către Metropolă timp de câteva decenii – până în
anii 1880-1890, când clasa politică se pune de acord cu doctrinarii
neoliberali și modifică dimensiunea economică a fractalului creat
de Metropolă, renunțând la liberschimbismul păgubos pentru eco –
nomia națională.
II. Desigur, nu putem epuiza abordările cu privire la moderni –
zarea românească – ceea ce vrem să precizăm este că majoritatea
acestor teorii sunt construite, mai degrabă, pe o logică a socialului
legată de racordarea spațiului românesc la spațiul european: ele
„privesc” dinspre Periferie spre Metropolă. Sincronimsul – indi –
ferent de conținutul procesului, precum și crearea de identitate
națională sunt fenomene social-istorice, care împărtășesc o lege
a socialului – legea imitației sociale, cum ar spune Gabriel Tarde,
a cărui contribuție esențială la fondarea teoriei lovinesciene este
arhicunoscută. Inovația și imitația sunt două elemente-cheie ale
comunităților umane, consideră G. Tarde. Inovația este un fapt
individual care capătă dimensiune socială doar dacă este subiect
de imitație de către membrii unei comunități. Imitația determină
producerea de asemănări între indivizii care participă la un proces
de socializare. Cheia întregului proces este imitația socială – soci –
etatea devine o comunitate socială în care membrii coopereză și
interacționează prin imitarea comportamentelor, preluarea unor idei ori comportamente deja existente și crearea de identitate soci –
ală și de sentiment de apartenență la grup tocmai prin împărtășirea
acelorași valori, promovarea acelorași norme ori imperative mora –
le, respectarea acelorași recomandări ori utilizarea acelorași pre –
cepte și standarde în evaluarea diferitelor tipuri de realitate socială
ori naturală. Astfel, în logică fractală, Tarde consideră că membri
unei societăti se asemănă pentru că „se trag din același modul” –
fractali individuali ai aceluiași imaginar social, în termenii analizei
noastre.13
III. În analiza noastră am încercat – aceasta a fost zona întrebă –
rilor de cercetare și a ipotezelor de lucru – să vedem în ce măsură o
Lege a Naturii – legea organizării fractale poate sta ca fundament
explicativ în modernizarea societății românești (cazul reacției
Imperiului rus și al Turciei la expansiunea modelului fractal liberal
vor fi tratate în Partea II).
13 Gabriel Tarde, Les lois de l’imitation Chapitre I à V . Une édition électro –
nique réalisée à partir du livre de Gustave Gabriel TARDE, Les lois de l’imitation.
Première édition : 1890 . Texte de la deuxième édition, 1895. Réimpression.
Paris: Éditions Kimé, 1993, pp. 13-14. G. Tarde semnlaează și efectele contra-
imitării – căci o societate este un grup alcătuit din persoane care au între ele
multe asemănări produse de imitație sau de comportamente contra-imitative. ” ,
mai ales când oamenii nu au modestia de a imita cu totul și nici puterea de
crea ceva nou. Căci nu e nimic mai imitativ să lupți împotriva propriei tale
înclinații de a respecta reguli și orme deja existente, spunând mereu contrarul
a ceea ce vezi – cu cât te revolți mai mult împotiva acee ce vezi sau se face în
jurul tău, cu atât vei asimla mai mult. De exemplu, când apare în presă o temă
de discuție cu privire la politica guvernamentală uni vor fi împotrivă iar alții
vor fi de accord cu această propunere. În realitate, cu cât te vei înverșuna să
afirmi propria opinie și să combați opinia adversă, rămâi mai legat de subiectul
în discuție – efetul este imtația socială. Evident, nu trebuie confundată contra-
imitația (contra-opinia aici) cu inovația socială – inovatorii sunt rari și creează
în mod individual, urmând ca inovațiile să se propage social prin imitație,
cu atât mai repede cu cât ele sunt mai aproape de un fapt social care era deja
împărtășit de membrii comunității. http://classiques.uqac.ca/classiques/tar –
de_gabriel/lois_imitation/tarde_lois_imitation_1.pdf.

276 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 277
Secțiunea din procesul de modernizare pe care o decupea –
ză analiza noastră este legată de dinamica și metamorfoza ad –
ministrativă, politică, doctrinară și economică a ideii liberale ca
parte a expansiunii capitalismului occidental dinspre Metropolă
spre Periferia acesteia, în particular, periferia sud-est europeană
(România, Turcia, Rusia).
Sperăm că am reușit să demonstrăm că expansiunea capitalis –
mului are o logică fractală, în baza căreia, pentru a putea controla
mai bine piața periferică a materiilor prime, a resurselor strategice
și bugetul de stat, Metropolei occidentale i se potrivește cel mai bine
în Periferie un fractal politic democrat-liberal – o replică a proprii –
lor structuri, chiar dacă în formă imperfectă. Sub această formula
politică de extindere și control al piețelor sud-est europene prin au –
to-reproducere, Metropola dobândește mai ușor contracte cu statul
nou format și controlează o elită politică neexperimentată în prac –
ticile presupuse de noul fractal politic (perioada 1858-1888). În a
doua perioadă de operare a fractalului politic , elita intelectuală și
elita politică românească modifică idelogia și politica liberalismu –
lui clasic în politică susținută de neoliberalism , sub forma unei re –
volte împotriva pierderilor uriașe și întârzierilor în modernizare pe
care le generează libertatea schimburilor economice internaționale
și lipsa unei politici naționale de industrializare.
În acest context am încercat să demonstrăm că expansiunea ca –
pitalistă a Metroplei se face sub un principiu eficient tocmai pentru
că el se află sub o Lege Naturală în care Întregul își creează fractali
– replici care, în cazul analizat de noi pentru ideea liberală, îi preiau
structura administrativă și politică, precum și ideologia economi –
că a liberulului schimb. Toate acestea sprijină fenomenul de control
și creare de dependență de Centrul sistemului a noului spațiu al
Periferiei. În afara oricărei judecăți etice, expansiunea Metroplei și
crearea de fractali politici în Periferie seamănă cu un proces natural de creștere-dezvoltare – iar Natura nu are valori morale, căci ea lu –
crează pe principiul conservării sau dezvoltării în cele mai favorabile
contexte pentru reproducere . Legile Naturii nu au coduri de norme
– altele decât cele ale selecției naturale: vor fi avantajate organis –
mele cu cele mai mari șanse de a-și transmite mai departe genele pe
care le-au preluat nemodificate de la părinți.
Spre deosebire de cadrele Naturii și de procesele ei fractale, în
spațiul socio-uman fractalul politic poate reacționa prin elitele lui
intelectuale și politice, în cazul nostru, prin modificarea unuia din –
tre principiile dezavantajoase ale gramaticii fractale a socialului –
principiul liberului schimb și al specializării piețelor în producția și
schimburile internaționale (Smith, Ricardo).
Pentru cazul românesc, fractalul politic a reacționat prin adop –
tarea unei ideologii și a unei politici protecționiste și de dezvoltare
a industriei naționale prin intervenția limitată a statului în econo –
mie, acceptând capital românesc și capital străin deopotrivă.
Perfect capitalist. Și democrat-liberal.
2. Cicluri istorice repetitive: umează astăzi o ripostă economică
neo-liberală de tip protecționist a clasei politice românești?
Repetăm elementele raționamentului analogic referitor la mo –
dernizările românești – cea de secol XIX-XX și cea post-comunistă
actuală.
2.1. Pentru secolul al XIX- lea, am obsevat că prima etapă de
creștere-dezvoltare a fractalului politico-administrativ a fost una
de „creștere” , stabilizare, așezare instituțională, dar, cu pierderi eco –
nomice generate de legea economică aiberului schimb ce avantaja
Metropola occidentală și capitalul privat al acesteia.

278 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 279
Timp de trei decenii (1858-1888) – între Congresul de la Paris
și Legile economice românești ale dezvoltării sub imperativul libe –
ral „Prin noi înșine!” – România a fost o Periferie incapabilă să se
opună drenării surplusului economic de către capitalul industri –
al-financiar occidental în afara economiei naționale. În al patru –
lea deceniu de istorie democrat liberală, elita politică a Periferiei
ripostează – schimbă regulle interacțiunii cu capitalul metropoli –
tan, puându-i taxe vamale la produsele de serie, mai ieftine, care
concurau produsele de manufactură și ateliere mici românești pe
piața națională.
Periferia ripostează și modifică Legea Naturală care avantaja
economic doar Metropola.
2.2. De la căderea comunismului românesc în 1989-1990 au tre –
cut aproape 3 decenii. Partide politice noi, cu o ideologie național-
naționalistă se mișcă intens pe piața media în perioada pre-electo –
rală din 2016.
Să fie acesta semnul că, după ce România a devenit piață de
desfacere iar capitalul străin a ajuns dominant în economie, într-
o paradigmă multinațională, în care folosind legea, acesta eludeză
sistematic taxe și impozite pe profitul drenat înspre alte economii
decât cea românească, o clasă politică se va comporta în sensul
unei politici protecționiste?
Cadrele care ne îndeamnă la o astfel de ideea de repetare de
ciclu istoric sunt ușor de prezentat – nu rezultă că fenomenul
de ripostă al elitei politice și intelectuale a Periferiei de astăzii
este obligatoriu să se întâmpe în noile condiții social-politice și
economice.
În anii 1880 agentul politic modernizator românesc înlocuiește
principiul liberalismului clasic economic avantajos pentru
Metropolă – „liberschimbismul” – cu politica „Prin noi înșine” . Proiectul economic al Metropolei creat pentru a servi procese
de creștere și dezvoltare a capitalului occidental, a cărui expansi –
une era strict protejată și stimulată de statul metropolitan, a tre –
buit să se schimbe: Periferia românească acționa împotriva Legii
Naturale de expansiune și creștere a capitalismului metropolitan,
folosind exact mecanismele și strategia prin care Centrul îi genera –
se dependența economică – protecție a pieței naționale, dezvoltare
industrială, investiție de capital.
O astfel de strategie de dezvoltare națională care începe în
România cu legislația economică din 1886-1887 fusese anticipată
de un neoliberal român încă la mijlocul secolului al XIX-lea. Ne re –
ferim la Dionisie Pop Marțian, care s-a împotrivit fățiș politicii lui
A.I. Cuza centrată pe liberalismul clasic, semnalând în ședință de
guvern nevoia de protejare a pieței naționale, în chiar momentul în
care Guvernul decidea eliminarea taxelor vamale pentru mărfurile
de import venite dinspre țări industriale:
„Dar oare noi nu avem nimic de a protege ?” se întreba neolibe –
ralul român acum 155 de ani.
Credem că întrebararea e valabilă și astăzi,
București,
15 Septembrie, 2016.

280 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 281
Partea II a analizei noastre se referă la liberalismul Metropolei,
Periferiei și Semiperiferiei Metropolei occidentale (Europa de vest,
SUA): LIBERALISMUL PERIFERIEI. Partea II: Structuri fractale
în Periferia Metropolei – Rusia, România, Turcia
Cuprins – Partea II
Capitolul 1. Liberalismul Centrului sistemului mondial modern
1. Originile liberalismului: umanismul renascentist
2. Umanismul și ideologiile politice. Confiscarea termenului
3. Aroganța „ideologiilor umaniste” și liberalismul
4. Umanismul politic și proto-liberalismul
5. Revoluția jusnaturalistă – Grotius, Pufendorf, Spinoza
6. Liberalismul britanic și „programul teoretic” liberal
7. Instituții liberale în Marea Britanie
8. Secolul XIX englezesc: liberalismul de doctrină
și dinamica ideii liberale
9. Liberalismul francez: drepturile Omului și drepturile Cetățeanului
10. Liberalismul american. Declarația de Independență
și sincronizarea cu Europa
11. Amendamentele Constituției americane
Capitolul 2. Liberalismul Centrului, liberalismul Semiperiferiei
și liberalismul Periferiei
1. Teoria Centru-Periferie: F. Braudel și Imm. Wallerstein
2. Liberalismul Semiperiferiei sistemului mondial modern
3. Liberalismele Periferiei: Imperiul rus și Imperiul otoman
Capitolul 3. Ideea liberală în spațiul românesc (1822-1866)
1. Liberalismul organic și proto-constituționalismul:
inițiativa mare a boierilor mici 2. Cărvunarii români: sincronizare prin adaptare instituțională
3. Regulamentul Organic: schimbări politice patronate
de noul suzeran rus
4. Revoluția de la 1848. Declarația românească a Drepturilor Omului
și Constituția democrației liberale (1866)
4.1. Mihail Kogălniceanu: „Dorințele partidei naționale
în Moldova”
4.2. Drepturile Omului și Proclamația de la Islaz (iunie 1848)
5. Firmanul turcesc, garanția colectivă a Marilor Puteri (1856-1858)
și guvernarea liberală a lui A. I. Cuza (1859-1866)
6. Constituția democrației liberale de la 1866
7. Nașterea unei tradiții și nașterea unui liberal –
Ion C. Brătianu (1821)
7.1. Destinul politic liberal și valorile liberalismului clasic
7.2. I.C. Brătianu: omul politic neoliberal
Concluzii

Cuvânt inapoi
Despre modernitate, „ochiul ciclonului” și îngemanarea Fondului
cu Forma
Ce altceva poate fi un Cuvânt înapoi , decât o privire spre textul
cărții profesorului Ștefan Stănciugelu, a cărei lectură tocmai s-a în –
cheiat? Nu este o privire „peste umar” , ci o privire spre miez, spre
„cuvinte” și „idei” .
Este o privire necesară, care – în ceea ce ne privește – are o
multiplă întemeiere.
Înainte de toate, trebuie aduse în prim plan ideiile cărții, idei
prin care este configurată geometria complexa a modernității , a
combustiei culturale și a ipostazelor modernității la români (în se –
colul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea), în Europa de
ieri și de azi și – într-un sens mai larg – în lumea în care trăim).
După cum știm din totdeauna, la …început au fost cuvintele.
Tocmai prin cuvinte sunt fixate concepte, noțiuni și idei. Sub acest
orizont, osatura conceptuală a cărții este seducătoare și încărcată
de foloase în cascadă. În percepția noastră, construcția conceptuală
a cărtii cuprinde câteva straturi distincte.
Primul strat ar putea fi – metaforic vorbind – cel al „ geologiei
modernității”. Autorul forează ingenios și meticulous în ultimele
doua secole de viață socială și politică a românilor. Vârful de lance

284 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 285
ramâne Titu Maiorescu, cu celebra și mult invocata sa analiză pri –
vind patologia formelor fără fond la români (idee asupra careia
vom reveni).
Al doilea strat conceptual al cărții ar putea fi numit „ biologia
modernității” . În esență, forțele modernității nu sunt antagonice,
deși pot fi contradictorii. Precum în materia vie, în biologie, și în
societate, în istorie, vectorii modernității pot fi și este imperativ să-
și asume raporturi de co-evoluție.
Al treilea strat conceptual este cel mai consistent și mai proas –
pat. Autorul abordează, inspirat și riguros, „geografia și combustia
modernității”. In opinia sa, forțele modernității derivă din și pot fi
în profunzime întelese prin gramatica fractală a Europei și a lumii
moderme, prin logica similarității și a auto-similarității, prin subtila
și necontenita acțiune a Metropolei de a se extinde și multiplica spre
și prin Periferie, proces care poate fi observat și in lumea de azi.
Dacă ar fi doar cele până acum menționate, ar fi suficient pen –
tru a remarca valoarea de referință a cărții profesorului Ștefan
Stănciugelu.
În final, o observație și o interogație.
Mai întâi observația. Ne regăsim printre sursele invocate în
carte, în pachetul conceptual privind „geologia modernității” la
români. A fost reținută și examinată critic analiza noastră (Maria
și Dumitu Iacob) privind riscurile contemporane și de viitor ale „
fondului fără forma” , ale fondului sărăcit, văduvit de foloasele vita –
le ale gândirii creative, performante, ale „inteligenței publice” . Este
reținut, totodată, accentul imperativ referitor la „comunicarea din –
tre fond și formă” .
Firește, un Cuvânt înapoi poate cuprinde și o privire înainte,
o privire încarcată de efortul nostru de a întregi analiza relațiilor
multiple și complexe dintre fond si formă, de a proiecta fondul și forma ca un tot (unitar, coerent), un tot în și prin care fondul
și forma sunt îngemănate (cum sugeram prin subtitlul acestui
Cuvânt inapoi ).
Și acum interogația, hrănită din seducatoarea gramatică frac –
tală a cărții și din observații, aș spune curente, privind turbulența
lumii în care trăim: Ce se întamplă oare atunci când, simultan, mai
multe Metropole sunt în expansiune spre și în Periferii ?
Și, mai ales, ce se întamplă cu cei aflați la confluența unor ase –
menea procese turbulente?
Sunt cu putință, probabile, cel puțin în anumite contexte geo –
politice si geostrategice, efecte de tip „ochiul ciclonului”. Riscurile
nu sunt nici puține, nici mici. Dovezile le avem in istoria mai veche
sau mai nouă a țărilor românești.
Poate că, la întrebari și discuții de acest tip, cât și la altele, vom
primi raspunsuri si dezvoltări prin viitoarele cărți ale profesorului
Ștefan Stănciugelu.
Le așteptăm cu încredere.
Dumitru IACOB

Bibliografie – Părțile I-IV
Aligică, Dragoș Paul, „Liberalismul economic” în: Alina Mungiu
Pippidi (ed.), Doctrine politice. Concepte politice și realități românești,
Polirom, Iași,1998
Almond, Gabriel, Verba, Sidney, Cultura civică. Atitudini politice
și democrație în cinci națiuni. București, Editura Du Style, 1996
Althuser Louis, Pour Marx, Maspero, Paris, 1965
Antohi Sorin, Studiul introductiv: ”Laboratorul lui Culianu” în:
Ioan Petru Culianu, Jocurile mintii. Istoria ideilor, teoria culturii, epis –
temologie, ediție îngrijită de Mona Antohi și Sorin Antohi, traduceri:
Mona Antohi, Sorin Antohi, Claudia Dumitriu, Dan Petrescu, Catri –
nel Pleș u, Corina Popescu, Anca Vaidesegan, Polirom, Iași, 2002,
Antohi, Sorin (coord.), Ioan Petru Culianu. Omul și opera, Iași,
Polirom, 2003
Aristotel, Politica, Editura Univers Enciclopedic, București, 2010
(1924)
Bacon, R., Noul Organon, Editura Academiei, București, 1957
Baltasiu, Radu, ”Ilie Bădescu, Sincronism european și cultură
critică românească. Comentarii pe marginea cărții, Sociologie
românească, Vol. IV , 1/2006
Baltasiu, Radu, Elemente de Sociologie. Națiune și capitalism –
Considerații de sociologie românească și weberiană, Editura BELADI,
Craiova, 2002
Barbu, Daniel, (coord.), Firea românilor, Editura Nemira,
București, 2004, Ediția a 2-a
Barbu, Daniel, Bizanț contra Bizanț, Editura Nemira, București,
2001

288 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 289
Barbu, Daniel, Etica ortodoxă și spiritul românesc, în: Daniel
Barbu (coord.), Firea românilor, Editura Nemira, București, 2004, ed.
2-a
Barnoschi, Dimitrie V ., Originile democrației române. "Cărvunarii":
Constituția Moldovei de la 1822, Editura Elisavaros, București, 1997.
Bădescu, Ilie, Baltasiu, Radu, Bădescu, Ciprian, Sociologia și
economia problemelor sociale, Editura Mica Valahie, București, 2011
Bădescu, Ilie, Conceptul de libertate în gândirea lui Nicolae Iorga,
Editura Meridiană, București, 1987
Bădescu, Ilie, Dungaciu, Dan, Baltasiu, Radu, Degeratu, Claudiu,
Cristea, Sandra , Sociologia și geopolitica frontierei, Volumul 2,
Editura Floare albastră, București, 1995
Bădescu, Ilie, Dungaciu, Dan, Baltasiu, Radu, Istoria sociologiei.
Teorii contemporane, București, Editura Eminescu, 1996
Bădescu, Ilie, Idei politice românești. Doctrine și teorii, Editura
Mica Valahie, București, 2004
Bădescu, Ilie, Sincronism european și cultura critică românească,
Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984
Bădescu, Ilie, Tratat de geopolitică, Editura Mica Valahie,
București, 2011
Bejan, Adrian, The Physics of Life, The Evolution of Everything, St.
Martin’s Press, New Y ork, 2016
Bell, Daniel, The End of Ideology. On the Exhaustion of Political
Ideas in the Fifties, Harvard University Press, Cambridge, Mass, 2001
Belloc, J., The French Revolution, Oxford University Press,
London, 1966
Berindei, Dan (coord.), Istoria românior, vol. VII, Tom 1,
Constituirea României moderne (1821-1878), Editura Enciclopedică,
București, 2004
Berindei, Dan, Diplomația românească modernă de la începuturi
la proclamarea idependenței de stat, Albatros, București, 1995
Berindei, Dan, Revoluția Română din 1848. Considerații și
reflecții, Cluj-Napoca, 1997
Berlin, Isaiah, Patru eseuri despre libertate, Humanitas, București,
1996 Bernard, Lewis, The Emergence of Modern Turkey O xford
University, London 1968;
Besançon, Alain, Originile intelectuale ale leninismului,
Humanitas, Bucuresti, 1993
Bishop, John D., Adam Smith's Invisible Hand Argument Journal
of Business Ethics, Vol. 14, No. 3 (Mar., 1995)
Bobbio, Norberto, Democracy and Dictatorship, University of
Minnesota Press, Minneapolis, 1989
Bogdanov, V ., Butler D. (eds.), Democracy and Election, Electoral
Systems and Their Political Consequences, Cambridge University
Press, Cambridge, 1983
Botez,  Constantin, Epopeea feroviară românească, București,
Editura Sport–Turism, 1977
Boudon, Raymond, Efecte peverse și ordine socială, Eurosong &
Book, București, 1998
Boudon, Raymond, L'ideologie ou l'origine des idees recues,
Fayard, Paris, 1986
Boutot, Alain, Inventarea formelor, Editura Nemira, București, 1996
Braudel, Fernand, Timpul lumii, Meridiane, 1989 (1979),
București, trad. A. Rizea, vol. 1
Brown, James H., Toward a metabolic theory of ecology, Ecology,
85(7), 2004
Bryce, J., Modern Democracies, Macmillan, New Y ork, 1921, vol. 1
Bucur Maria, Miroiu Mihaela (editoare), Patriarhat și emancipare
in istoria gândirii politice românești, Polirom, Iași, 2002
Bulei, Ion, Conservatori și conservatorism în România, Editura
Enciclopedică, București, 2000
Carmichael, Joel, A History of Russia, Hippocrene Books, New-
Y ork, 1990
Carpentier, Jean, Francois Lebrun (coord.), Istoria Europei,
Humanitas, București, 2006
Carsalade, Yves, Les grandes etapes de l'histoire economique,
Ellipses, Paris, 1998
Căpreanu, Ioan, Partide și idei politice în România (1880-1947),
Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995

290 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 291
Cârlan, Alexandru, Comentarii. Formele fără fond, un brand
românesc, Revista Română de Sociologie, serie nouă, anul XIX, nr.
1–2, pp. 173–179, București, 2008
Cernea, Emil, Molcuț, Emil, Istoria statului și dreptului românesc.
Terminologia vechiului drept românesc, Editura Universul Juridic,
București, 2013
Cojocaru, Ionuț, România și Turcia – Actori importanți în sistemul
de relații interbelice (1918-1940), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște,
2014
Condurachi, J., Câteva cuvinte asupra condiției juridice a străinilor
în Moldova și Țara Românească până la Regulamentele Organice,
Cultura Națională, București, 1918
Constant, Benjamin, Scrieri politice, Editura Nemira, București,
2001
Costin, Liviu, ”Ioan Petru Culianu și reconstrucția cognitivă a
Istoriei religiilor” , în Ștefan Afloroaei (coord.), Ideea europeană în
filosofia românească (I), Revista Hermeneia Iași, 2005
Craig, G.A., Europe since 1815, Hold and Co., New-Y ork, 1971,
ed. 3
Crăiuțu, Aurelian, „A fi sau a nu fi liberal” în: Alina Mungiu Pippidi
(ed.), Doctrine politice. Concepte politice și realități românești,
Polirom, Iași,1998
Culianu, Ioan Petru, Eros și magie în Renaștere. 1484, Editura
Polirom, Ed. A 3-a, trad. Dan Petrescu, Ana Cojan, Ion Acsan, Iași,
2003
Culianu, Ioan Petru, Jocurile mintii. Istoria ideilor, teoria culturii,
epistemologie, ediție îngrijită de Mona Antohi și Sorin Antohi,
traduceri: Mona Antohi, Sorin Antohi, Claudia Dumitriu, Dan
Petrescu, Catrinel Pleșu, Corina Popescu, Anca Vaidesegan, Polirom,
Iași, 2002
Dahl Robert A., Democracy and Its Critics, Y ale University Press,
Y ale, 1989
Dawkins, P ., Gena egoistă, Humanitas, București, 2016
Demetrescu, Pop T., Constituțiile României, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1984Dobrei, Nicolae-Emanuel, Molocea, Andreea, ”Liberalismul” , în:
Mihaela Miroiu (ed.), Ideologii politice actuale. Semnificații, evoluție
și impact, Polirom, Iași, 2012
Dobrogeanu-Gherea, Constantin, Neoiobăgia, Studiu economico-
sociologic al problemei noastre agrare, București, 1910
Docea, Vasile, Carol I și monarhia constituțională. Interpretări
istorice. Timișoara, Editura Presa Universitară Română, București,
2001
Dogan, Mattei, Comparații și explicații în știința politică și în
sociologie, Editura Institutul European, Iași, 2010, trad. Ionela Băluță,
Alexandra Ionașcu, Ruxandra Ivan, Silvia Marton, Prefață de Cristian
Preda, Alexandra Ionașcu
Dogan, Mattei, Pelassy, Dominique, Cum să comparam națiunile:
sociologie politică comparativă, Alternative, București, 1993
Dogaru, Cosmin-Stefan, ”Funcționarea sistemului bipartidist
în România (1866-1914)” în: Annals of the University of Bucharest
/ Political science series 13 (2011), 1, pp. 55-66. URN: http://nbn-
resolving.de/urn:nbn:de:0168- ssoar-377513
Drăganu, Tudor, Începuturile și dezvoltarea regimului parlamentar
în România până la 1916, Dacia, Cluj, 1991
Droz, J., Histoire des doctrines politiques en Allemagne, PUF,
Paris, 1968
Dugaciu, Dan, Elita interbelică. Sociologia românească în context
european: contribuții la o sociologie a sociologiei, Editura Mica
Valahie, București, 2011
Durkheim, Emile, Les formes elementaires de la vie religieuse,
Alcan, Paris, 1925
Edwards, Paul (ed.), The Encyclopedia of Philosophy, vol. 3,
Macmillan Publishing Co., New-Y ork, 1972
Eglash, Ron, African Fractals: Modern Computing and Indigenous
Design, Rutger university Press, 1999
Ehrenfeld, David, The Arrogance of Humanism, Oxford University
Press, New-Y ork, 1978
Eliade, Mircea, Culianu, Ioan Petru, Dicționar al religiilor,
Humanitas, București, 1993

292 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 293
Falconer, K., Fractal Geometry, Wiley, New-Y ork, 1990
Feyzioglu, Turhan, Un liberateur et un modernizateur genial,
Kemal Attaturk, Centre de Recherche Attaturk, Ankara, 1987
Fisher, L., Constitutional Rights: Civil Rights and Civil Liberty, vol.
2, MacGraw Hill, New-Y ork, 1992
Flew, Antony, Dicționar de filosofie și logică, Humanitas, București,
1996 (1979 ), trad. D. Stoianovici
Flonta, Maria Luiza et al., Neurobiologia cogniției, Editura
Universității din București, București, 2013
Florea, N., Ideologie și cunoaștere, Editura Politică, București, 1979
Foarță, Șerban, Fractalia, Editura Brumar, Timișoara, 2004
Frigioiu, Nicolae, Politologie si doctrine politice vol. 1. Introducere
în științele politice, Editura Economica, București, 2007
Frigioiu, Nicolae, Politologie si doctrine politice vol. 2. Puterea
imaginii si imaginarul puterii, Editura Economica, București, 2010
Frunză, Ștefan, Frunză, Irina, Fractali (II), în Revista”Recreații
matematice” , editată de Catedra de Matematică a Universității Gh.
Asachi din Iasi, VII, ianuarie-iunie 2005
Frunză, Ștefan, Fractali, Curs opțional, anul IV , Facultatea de
Matematica – Informatică, 2004
Frunză, Ștefan, Fractali, RecMat – 2/2002, 1-5:
Fukuyama, Francis, Sfârșitul istoriei și ultimul om, Paideea,
București, 1992
Fukuyama, Francis, The End of History, National Interest, Summer
1989
Gavriluță, Nicu, Actualitatea paradigmei Eliade-Culianu în
interpretarea mitologiilor contemporane, JOURNAL STUDY
RELIGIONS IDEOLOGIES No. 15 Winter 2006
Gavriluță, Nicu, Fractalii și timpul social, Cluj-Napoca, Dacia,
2003
Gavriluță, Nicu, Fractalii, exegeza inversă și jocurile computa-
ționale. O introducere în hermeneutica de tip fractal a lui Ioan Petru
Culianu, Dilemateca, anul VI, nr. 61, iunie 2011
Gavriluță, Nicu, Mentalități și ritualuri magico-religioase, Cuvânt
înainte de Ștefan Afloroaei, Editura Polirom, Iași, 1998 Gavriluță, Nicu, Mișcări religioase orientale. O perspectivă socio-
antropologică asupra globalizării practicilor yoga, Editura Provopress,
Cluj-Napoca, 2006
Gavriluță, Nicu, Studiu introductiv la: Jean Servier, Terorismul,
Institutul European, Iasi, 2002, traducere de Bogdan Geangalau
Georgiu, Grigore, Europa – un laborator al comunicării intercul-
turale, ACTA UNIVERSITATIS DANUBIUS Nr. 1/2008; Grigore
Georgiu, Comunicarea interculturală. Probleme, abordări, teorii,
București, Editura Comunicare.ro, 2010
Georgiu, Grigore , Identitate și integrare.  De la disjuncție la
conjuncție, Editura Institutului de Teorie Socială, 2001
Georgiu, Grigore, Istoria culturii române moderne, Editura
Comunicare.ro, București, 2007
Gherea, Constantin-Dobrogeanu, Opere complete, Editura Politcă,
București, 1978
Ghica, Ion, Pagini alese din scriitorii români (1816-1899), Cartea
Românească, 1984
Gîrlea, Olesea, Cogut, Sergiu, Fractalii între științele reale și cele
umaniste, GazetaSF. Revistă electronică de artă și literatură speculativă,
Nov 1, 2013
Goleman, Daniel, Inteligența socială. Noua știință a relațiilor
umane, Curtea Veche, București, 2007
Grigoraș, N., Dregătorii târgurilor moldovenești și atribuțiile lor
până la Regulamentul organic, Avântul, Iași, 1942
Grimm, Harold J., Lorenzo Valla's Christianity, Church History,
18, doi:10.2307/3161356
Hamilton, J. Madison, J. Jay, Federalist Papers, J.M. Dent Ltd.,
London, 1992
Hayek, Frederick A., Drumul către servitute, Humanitas, București,
1994 (1944), trad. Eugen B. Marian
Hearder, H., Europe în the Nineteenth Century (1830-80), Sing
Cheng Printing, Hong-Kong, 1982
Hitchins, Keith, România 1866-1947, Humanitas, trad. G. Potra,
Delia Răzdolescu București, 2013, Ediția a IV-a
Howard, Harry, The partition of Turkey – A diplomat history 1913

294 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 295
– 1923, New Y ork, 1966
Huntington, Samuel P ., The Third Wave, University of Oklahoma
Press, Oklahoma, 1991
Hurezeanu, Damian, ”Civilizația română modernă și problema
tranziției” în: Radu Florian, Damian Hurezeanu, Alexandru
Florian, Tranziții în modernitate. România secolelor XIX-XX, Noua
Alternativă, București, 1997
Huzum, Eugen, Concepte și teorii social-politice, Editura Institutul
European, Iași, 2011
Iacob, Dumitru, Stănciugelu, Ștefan, ”Coevolution and the second
hundred years war” , în: Andrei Țăranu (ed.), Governing for the Future,
MEDIMOND Publishing Company, Bologna, 2016
Iacob, Gheorghe (ed.), Modernizarea României (1859-1939).
Legislație și strategie economică, Editura Universității ” Alexandru
Ioan Cuza” Iași, Iași, 2012
Iacob, Gheorghe, România în epoca modernizării (1859-1939),
Editura Universității ” Alexandru Ioan Cuza” Iași, Iași, 2013
Iacob, Maria, Iacob, Dumitru, Fondul și forma – o poveste
culturală, Tritonic, București, 2010
Ifrim, Nicoleta, Fractalitatea și discursul literar. Ipostaze ale unei
noi teorii a receptării, Editura Europlus, Galați, 2011
Ifrim, Nicoleta, Poetica fractală și re-lectura poemului eminescian
Memento mori, Editura Europlus, 2011
Iliescu, A.P ., Solcanu, M. (eds.), Limitele puterii, All București,
1994
Iliescu, Adrian-Paul, Introducere în politologie, Editura All,
București, 2002
Iliescu, Adrian-Paul, Liberalismul: între succese și iluzii, All,
București, 1998
Ionescu, D., Țuțui, Gh., Matei, Gh., Dezvoltarea constituțională a
statului român, Editura Științifică, București, 1957
Iordache, Anastasie, Ion Ghica – diplomatul și omul politic,
Editura Majadahonda, București, 1995
Iorga, Nicolae, Evoluția ideii de libertate, Meridiane, București,
1986, pref., note, Ilie BădescuIorga, Nicolae, Istoria comerțului românesc, Tiparul românesc,
1925
Iorga, Nicolae, Istoria românilor, București, 1938, vol. 8
(Revoluționarii)
Iorga, Nicolae, Supt trei regi. România contemporană de la 1904
la 1930. Istorie a unei lupte pentru un ideal moral și național, Editura
Fundației Pro, ediție îngrijită, note și comentarii de Valeriu Râpeanu și
Sanda Râpeanu, București, 1999
Iosca, Mircea, „Industria în România la sfârșitul secolului al XIX-
lea și începutul secolului XX” , în Studii și materiale de istorie modernă,
vol. 3, Academiei, București, 1963
Iosca, Mircea, Urmările economice și sociale ale dobândirii
independenței de stat a României, în Revista de istorie, tom. 30, nr.
4/1977
Ischboldin, Boris, History of the Russian Non-Marxian Social-
Economic Thought, New Book Society of India, New Delhi, 1971
Ischboldin, Boris, History of the Russian Non-Marxian Social-
Economic Thought, New Book Society of India, New Delhi, 1971
Ivănescu, Mihaela, Alegeri și comportamente electorale în
România. De la local la național, Editura Universitară, București, 2015
Japsers, K., Originea și sensul istoriei în Texte filosofice, Editura
politică, București, 1986
Jinga, Victor, Gândirea economică românească în secolul al XIX-
lea. Considerații sumare, Cluj, 1938
Johnson, John J., Political Change in Latin America, Stanford
University Press, Stanford, 1958
Julio, Didier, Larousse, Univers enciclopedic, București, 1996, trad.
L.Gavrilem
Kallos, N., Mare, Călina, Ideologie și știință, Editura Politică,
București, 1964
Kili Suna, Kemalism, Robert College, Istanbul, 1969
Kili Suna, Kemalism in Contemporary Turkey, International
Political Science Review/Revue internationale de science politique
Vol. 1, No. 3, Political Ideology: Its Impact on Contemporary
Transformations (1980)

296 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 297
Kili Suna, The Ataturk Revolution: A Paradigm of Modernisation.
Istanbul: Ttirkiye I§ Bankasi Kultiir Y aymlan, Istanbul, 2003
Kinross, Patrick, Attaturk. The Rebirth of a Nation, Phoenix,
London, 1995
Kohn, Hans, Revolution and Dictatorships, Cambridge, Mass.,
Harvard University Press, 1934
Kuhn, Thomas, Structura revoluțiilor științifice, Humanitas,
București, 2008, trad. Bogdan Radu, Studiu introductiv, Mircea Flonta
L. Fisher, Constitutional Rights: Civil Rights and Civil Liberty, vol.
2, MacGraw Hill, New-Y ork, 1992
Le Goff, Jacques, Negustorii și bancherii în Evul Mediu, Meridiane,
București, 1994
List, Friedrich, The National System of Political Economy,
Longmans, Green and Co., London, 1922
Lorenz, W ., Fractal Geometry of Architecture: Fractal Dimensions
as a Connection Between Fractal Geometry and Architecture, în
Ascheron, Claus (ed.), "Biomimetics – Materials, Structures and
Processes. Examples, Ideas and Case Studies, Series: Biological
and Medical Physics, Biomedical Engineering", Springer Verlag,
Heidelberg Dordrecht London New Y ork, 2011
Macridis, Roy C., Mark H.Hulling, Contemporary Political
Ideologies. Movements and Regimes, Harper Collins, New-Y ork,
1996, ed. 6-a
Madariaga, Isabel, Catherine the Geat. A short history, Y ale
University Press, New-Haven, 1990
Maier, Charles, Democracy since the French Revolution, în John
Dunn (ed.), Democracy. The unfinished journey 508 BC to AD 1993,
Oxford University Press, Oxford, 1993
Mamina, Ion, Scurtu, Ioan, Guverne și guvernanți 1916-1938,
Silex, București, 1996
Mandelbrot, Benoit B., "How long is the coast of Britain? Statistical
self-similarity and fractional dimension"  (PDF).  Science . 156 (3775):
636–638
Mandelbrot, Benoit, ” A Multifractal Walk Down Wall
Street," SCIENTIFIC AMERICAN, February 1999Mandelbrot, Benoît, The Fractal Geometry of Nature, Freeman
and Company, New-Y ork,1982
Mandelbrot, Benoît, Fractals: Form, Chance and Dimension, W .H.
Freeman, San Francisco, 1975
Manent, Pierre, Istoria intelectuală a liberalismului, Humanitas,
București, 1994
Mannheim, Karl, Ideology and Utopia, Rutledge & Kegan, London
1954, ed. 7-a
Marțian, Dionisie-Pop, Opere economice, Editura Științifică,
București, 1961
Marx, K., Engels, Fr., Opere alese, vol. 2, Editura Politică, București,
ed. 3-a, 1967
Mechin, Benoist, Mustafa Kemal ou la mort d'un empire, Albin
Michel, Paris, 1959
Mihai, T., Politica monetară și a banilor în România, vol. I, p. 261
în Demetrescu, E., Influența Școalei economice liberale în România
veacului al XIX-lea, teză de doctorat cu V . Madgearu, București, 1935,
p. 5
Mill, John Stuart, Despre libertate, Humanitas, București, 1994
Miroiu, Andrei, ”Conservatorii romani: intre patriarhalism
si constructia statului modern” în: Bucur Maria, Miroiu Mihaela
(editoare), Patriarhat și emancipare in istoria gandirii politice
romanesti, Polirom, Iași, 2002
Miroiu, Mihaela (ed.), Ideologii politice actuale. Semnificații,
evoluție și impact, Polirom, Iași, 2012
Miroiu, Mihaela, Prefață: în Bucur Maria, Miroiu Mihaela
(editoare), Patriarhat și emancipare in istoria gandirii politice
romanesti, Polirom, Iași, 2002
Montesquieu, Charles, Despre spiritul legilor, vol. 1, București,
Editura Științifică și Enciclopedică, 1964
Mouzelis, N.P ., Modern Greece: Facets of Underdevelopment,
Macmillan Press, London, 1978
Mouzelis, Nicos P ., Politics în the Semi-Periphery. Early Parlaments
and Late Industrialization în the Balkans and Latin America,
MacMillan, London, 1986

298 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 299
Mouzelis, N. P ., Modern Greece: Facets of Underdevelopment,
Macmillan Press, London, 1978
Murgescu, Alexandru Bogdan (coord.), Barnea, Ion Bucur, Simion
Câlția, Ioan Cârjă, Adrian Cioroianu, Alin Ciupală, Antal Lukacs,
Ecaterina Lung, Mirela–Luminița Murgescu, Constantin Petolescu,
Bogdan Popovici, Florin Țurcanu
Naumescu, V ., Despre liberalism în România. Realități, dileme,
perspective, Editura Fundației pentru Studii Europene, Cluj-Napoca,
2001
Nechita, Vasile C., M.Pohoață, Ion, Din istoria liberalismului
economic în România, Porto-Franco, Galați, 1993
Nica, Constantin, Liberalismul și societatea modernă, Noua
Alternativă, București, 1995
Nica, Constantin, Opțiunea neoliberală, Institutul de Teorie
Socială, București, 1997
Nicolescu, Basarab, Transdisciplinaritatea. Manifest, Junimea, Iași,
2007
Nicolescu-Quintus, Valentin, Pirca, Radu A., ”Femeia in gandirea
nationalista romaneasca: patriarhalismul indiferentei” în: Bucur
Maria, Miroiu Mihaela (editoare), Patriarhat și emancipare in istoria
gandirii politice romanesti, Polirom, Iași, 2002
Niculescu, Adrian, Aux racines de la democratie en Roumanie.
Pruncul român: premier journal libre roumain – chronique de la
Revolution valaque de 1848, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2008
Niculescu, Adrian, Între două frontiere: De la ”limes”-ul lui Fokas
la granița lui Eminescu, Editura Scriptor, Cluj-Napoca, 2009
Noess, A. et alt., Democracy, Objectivity and Subjectivity; Studies
în the Semantics and Cognitive Analysis of Ideological controversy,
Oslo, 1956
Nozick, Robert, Anarchy, State, and Utopia, Harper Torchbooks,
New Y ork, 1974
Olteanu, Antoaneta, Rusia imperială. O istorie culturală a secolului
al XIX-lea, Editura All, București, 2011
Oprițescu, Mihail, Economia în principatele Române. 1829-1866,
Editura Economică, București, 2001Oprițescu, Mihail, Istoria economiei, Editura ASE, București, 2005
Oțetea, Andrei, Renașterea și reforma, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1964
Pasti, Vladimir, Sociologie politică , Editura Ziua, București, 2004
Patapievici, Horia-Radu, ”Ultimul Culianu” , Litere, Arte si Idei,
supliment cultural al ziarului Cotidianul, IV , 27 (161), 18 iulie 1994
Patapievici, Horia-Radu, „Perfecțiunea și moartea” , în Orizont, nr.
5, 1997
Pîrvulescu, Cristian, Politici și instituții politice, Editura TREI,
București, 2002, Ediția a II-a revizuită
Platon, Gheorghe, Geneza revoluției române de la 1848: intro –
ducere în istoria modernă a României, Editura Junimea, Iași, 1980
Pleșca, Vasile, Liberalismul și democrația. Dezbateri contemporane,
Editura Institutul European, Iași, 2011
Polin, Raymond, Polin, Claude, Le liberalisme. Espoir ou peril, La
Table Ronde, Paris, 1984
Popa, Raluca, „Dimensiuni ale patriarhatului in gandirea liberala
romaneasca intre 1848 si al doilea razboi mondial” în: Bucur Maria,
Miroiu Mihaela (editoare), Patriarhat și emancipare in istoria gandirii
politice romanesti, Polirom, Iași, 2002
Potter, David, Goldblatt, David, Margaret Kiloh, Paul Lewis,
Democratization, Polity Press, Cambridge, 1997
Preda Cristian, Tranziție, liberalism și națiune, Editura Nemira,
București, 2001
Preda, Cristian, Soare, Sorina, Regimul, partidele și sistemul politic
din România, Editura Nemira, București, 2008
Prelot, Marcel, Histoire des idees politiques, Dalloz, Paris, 1958
Radu Rosetti, Pentru ce s-au răsculat țăranii?, București, 1907
Radu, Alexandru, Fenomenul partidist, Editura PRINTECH,
București, 1999
Rădulescu-Motru, C., Regele Carol I și Destinul României –
Discurs ținut la Academia Română, 26 mai 1939, în Din viața Regelui
Carol I. Mărturii, București, 1939
Rădulescu-Motru, Constantin, Personalismul energetic și alte
scrieri, Editura Eminescu, București, 1984

300 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 301
Ricoeur, Paul, Eseuri de hermeneutică, Humanitas, București,
1994
Romila, Adrian G., Culianu si religia ca sistem , Idei in Dialog, Nr.
6 (57) / 2009
Rosetti, Radu, Scrieri, Minerva, București, 1980
Rousseau, Jean-Jacques, Contractul social, Editura Antet,
București, 2013
Rucker, Rudy, Mind Tools: The Five Levels of Mathematical Reality,
Boston, Houghton Mifflin, 1987
Santoni, R.E., Social and Political Philosophy, Doubleday, New-
Y ork, 1973
Sartori, Giovanni, Teoria democrației reinterpretată, Polirom, Iași,
1999 (1987), trad. Doru Pop, Prefață Dan Pavel
Sbârnă, Gheorghe (coord.), Constituțiile României. Studii, Editura
Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012
Schapiro, J.S., Liberalism. Its Meaning and History, Van Nostrand
Reinhold Co., New Y ork, 1958
Schifirneț , Constantin, ”Modernitatea tendențială, Sociologie
românească, 4, 2009
Schifirneț, Constantin, Filosofie românească în spațiul public,
Tritonic, București, 2009
Schifirneț, Constantin, Formele fără fond – un brand românesc,
Editura Comunicare.ro, București, 2007
Schifirneț, Constantin, Geneza modernă a ideii naționale.
Psihologie etnică și identitate românească, Albatros, București, 2001
Schifirneț, Constantin, Modernitatea tendențială. Reflecții despre
evoluția modernă a societății, Tritonic, București, 2016
Scurtu, Ioan, Bulei, Ion, Democrația la români, 1866-1938,
Humanitas, București, 1990
Simona-Grazia Dima, – 'Ultimul Culianu' sau tragica interferență
dintre știință și destin, Bucurestiul Cultural, nr. 129
Sîmbotin, Dan Gabriel, Anul 1600, Cenzura imaginarului științific
la începutul modernității, Institutul european, Iași, 2015
Skjerve, Eystein, Glattre, Eystein, Fractal phenomena and
fractal analysis in epidemiological studies , The Norwegian School of Veterinary Science, Proceedings of the 11th International Symposium
on Veterinary Epidemiology and Economics, 2006
Slăvescu Victor, Ion Strat. Economist – Financiar – Diplomat,
1836-1879, Imprimeria Națională, București, 1946
Somerville, R.E. Santoni, Social and Political Philosophy,
Doubleday, New-Y ork, 1973
Spinoza, B., „Traité des authorites theologique et politique” , în
Oeuvre completes, Galimard, Paris, 1954
Stan, Apostol, Ion C. Brătianu și liberalismul român, Editura
Globus, București, 1993
Stan, Apostol, Istoria liberalismului în România de la origini până
la 1918, Editura Enciclopedică, București, 1996
Stan, Apostol, Revoluția română de la 1848. Solidaritate și unitate
națională, Editura Albatros, București, 1987
Stanomir, Ioan, Nașterea Constituției. Limbaj și drept în Principate
până la 1866, Editura Nemira, București, 2004
Stănciugelu, Irina, Măștile comunicarii. De la etică la manipulare și
înapoi, Tritonic, București, 2009
Stănciugelu, Ștefan, Niculescu, Adrian, Neo-Patrimonial State and
Democracy in Contemporary Romania, European Journal of Science
and Theology, June 2012, Vol. 8, Supplement 1, 195-210
Sută, N., (coord.) , Istoria comertului și a politicii
comerciale  romanești,  Ed. Economică, București, 1998
Szostak, Repko, A., R., Interdisciplinary Research. Process and
Theory, Sage Publications, 2011
Șandru, Daniel, Reinventarea ideologiei. O abordare teoretico-
politică, Editura Institutul European, Iași, 2009
Șuțu, Nicolae, Opere economice, Editura Științifică, București,
1957
Taleb, Nassim Nicholas, Lebada neagră. Impactul foarte puțin
probabilului, Editura Curtea Veche, București, 2010
Tarde, Gabriel, Les lois de l’imitation Chapitre I à V . Une édition
électronique réalisée à partir du livre de Gustave Gabriel TARDE,
Les lois de l’imitation. Première édition : 1890. Texte de la deuxième
édition, 1895. Réimpression. Paris: Éditions Kimé, 1993

302 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 303
Taylor , Richard P ., Micolich,  Adam P ., Jonas, David, Fractal
Expresionism, Physics World, Volume 12, Issue 10, October 1999
Tănase, Gheorghe, Separația puterilor în stat, Editura Științifică,
București, 1994
Tocqueville, Alexis de, De la democratie en Amerique, tom 1, Vrin,
1990, Paris
Trăsnea, O., Originile ideologice ale revoluției din S.U.A., în
Viitorul social nr. 4/1976
Trăsnea, Ovidiu, Doctrine politice și acțiune politică, în Ion
Mărginean (coord.), Partide politice și orientări doctrinare în
România anilor '90, partea I, cercetare sponsorizată de CNCSU, 1996,
mss., Biblioteca SNSPA
Trăsnea, Ovidiu, Filosofia politică, Editura Politică, București,
1986
Treptow K.W . (ed), A History of Romania, The Center for
Romanian Studies, The Romanian Cultural Foundation, Iași, 1966
Turhan Feyzioglu, Un liberateur et un modernizateur genial,
Kemal Attaturk, Centre de Recherche Attaturk, Ankara, 1987
Țăranu, Andrei (ed.), Governing for the Future, MEDIMOND
Publishing Company, Bologna, 2016
Țăranu, Andrei, Doctrine politice contemporane, Editura
Fundației Pro, București, 2005
Ungureanu, Ion, Idealuri sociale și realități naționale, Editura
Științifică și Enciclopedică, București, 1988
Ungureanu, Ion, Paradigme ale cunoașterii sociologice, Humanitas,
București, 1991
Ungureanu, Radu-Sebastian, Securitate, suveranitate și instituții
internaționale: crizele din Europa de Sud-Est în anii ‘90, Prefață de
Andrei Miroiu, Iași, Polirom, 2010
Vasileanu, Marius, ” A ajuns „ultimul Culianu” la o mathesis
universalis?” , Ziarul financiar, 6 iulie 2010
Vlad, Radu Dan, Gândirea economică românească despre indus –
trializare 1859-1900, Editura Mica Valahie, București, 2012, e-book
Vlăsceanu, Lazăr, Zamfir, Cătălin, (coord.), Dicționar de sociologie,
Babel, București, 1993 Voicu, George, Pluripartidismul. O teorie a democrației, Editua
All, București,1998
Voinea, Șerban, Marximsul oliharhic, Editura I. Brănișteanu,
București, 1926
Wallerstein, Immanuel, Sistemul mondial modern, Meridiane,
trad. Dorel Abraham, Ilie Bădescu, Mihai Ghibernea, București, 1992
Weber, Max, Etica protestantă și spiritul capitalismului, Humanitas,
București, 1993
Weber, Max, Politica – o vocație și o profesie, Anima, București, 1994
West, G.B., Brown, J.H., Enquist, B.J., The fourth dimension of life:
fractal geometry and allometric scaling of organisms, Science, 1999,
Jun 4; 284(5420):
Wilson, E.O., Cucerirea socială a Pământului, Humanitas,
București, 2015
Wilson, E.O., Sociobiology, Cambridge, MA: Belknap/Harvard
University Press, 1975
Xenopol, A.D., Primul proiect de constituție al Moldovei din 1822.
Originile Partidului Conservator și ale Partidului Liberal, Mem. Acad.
Rom., seria II, tom XX, 1891
Xenopol, A.D., Scrieri sociale și filosofice, Editura Științifică,
București, 1967, ediție, studiu introductiv, comentarii de N. Gogoneață,
Z. Ornea
Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu, Lazăr (coord.), Dicționar de sociologie,
Editura Babel, București, 1993
Zane, G., Cuza vodă, Junimea, Iași, 1973
Zeletin, Ștefan, Burghezia română. Originea și rolul ei istoric.
Neoliberlismul, Nemira, București, 1999, studiu introductiv Cristian
Preda, note bio-bibliografice C.D.Zeletin
Zodian, Mihai, Capitolul ”Conservatorismul” în: Mihaela Miroiu
(ed.), Ideologii politice actuale. Semnificații, evoluții și impact,
Polirom, Iași, 2016
Surse web consultate
http://ler.is.edu.ro/~cr/index.php?page=person&id=233
https://books.google.ro/books?id=oaoyIlUkvPgC&pg=PA86&lp

304 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 305
file://Downloads/ICRM.pdf
http://irrd.ro/wp-content/uploads/2014/06/CONSTITUTIILE-
ROMANIEI-SBARNA.pdf
http://enciclopediaromaniei.ro/Proclama%C5%A3ia_de_la_Islaz
file:///C:/Users/StefanS/Downloads/ICRM.pdf
www.jsri.ro/old/pdf%20version/jsri_no_13.pdf
http://www.ucv.ro/pdf/departamente_academice/dma/suporturi_
curs/7.MatGen.pdf
http://www.math.uaic.ro/~tofan/depozit/aritmetica.pdf
Pecican, Ovidiu, Culianu între știință și revelație, Apostrof,  ANUL
XXI, 2010, NR. 7 (242) , http://www.revista-apostrof.ro/articole.
php?id=1180
http://hermeneia.ro/wp-content/uploads/2011/02/Ideea-
Europeana_afloro.pdf
http://fanzin.clubsf.ro/fractalii-intre-stiintele-reale-si-cele-
umaniste/
https://issuu.com/raducom/docs/mircea_eliade_ioan_petru_
culianu-d
http://www.esa.org/history/Awards/papers/Brown_JH_MA.pdf.

www.sciquest.org.nz
http://www.natgeo.ro/dezbateri-globale/omul-si-viata/9186-na-
tura -e-constructal
http://constructal.org/ .
http://clc2017.eu/
http://www.natgeo.ro/dezbateri-globale/omul-si-viata/9186-
natura -e-constructal.
http://www.compendiu.ro/MonoX/ModuleGallery/SocialNet –
working/MonoSoftware.MonoX.GetImage.axd?git=SnFile&entityid
=77a2556a-a921-405a-9674-a28400dc261d&tstamp=6352123688337
70000
https://www.amazon.com/African-Fractals-Modern-Computing
-Indigenous/dp/0813526140
http://www.unibuc.ro/CLASSICA/Xenopol-vol6/cap18.pdf;
http://fiziologie.umft.ro/ro/CV1.PDFhttp://www.bioterapi.ro/aprofundat/index_aprofundat_aparate_
si_sisteme_si_boli_sistemul_circulator.html.
https://www.amazon.com/African-Fractals-Modern-Computing
-Indigenous/dp/0813526140
http://www.nato.int/cps/en/natolive/topics.htm
https://ro.scribd.com/doc/282979271/Basarab-Nicolescu-ce-Este
-Realitatea,.
https://www.researchgate.net/…FORMELOR_FARA_FOND/…/
0046352862d206083c.
http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1248-Culturile
-politice-Politologie-si-doctrine-politice-dr-Nicolae-Frigioiu-p-7
https://www.researchgate.net/…FORMELOR_FARA_FOND/…/
0046352862d206083c..
https://dianacismaru.wordpress.com/2010/11/19/fondul-fara-
forma -patologii-si-agresiuni
http://www.qcentro.org/Etica/quelcom/archivo/textos/
transdicispl.Nicolescu.htm
http://ordinatous.com/pdf/The_Fractal_Geometry_of_Nature.pdf
http://ordinatous.com/pdf/The_Fractal_Geometry_of_Nature.pdf
http://ordinatous.com/pdf/The_Fractal_Geometry_of_Nature.
pdf;
http://www.slideshare.net/tudorandreivalcan/cap-1-fractali-si
-geometria- fractala-30703121
https://plus.maths.org/content/fractal-expressionism
http://revista22.ro/34077/70252069/biserica-familia-tradiional-si-
constituia.html
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/spiritualia-a-ajuns-ultimul-
culianu-la-o-mathesis-universalis-6506700
http://www.wesjones.com/eoh.htm
http://www.academia.edu/2913174/Formele_f%C4%83r%C4%83
_fond_un_brand_rom%C3%A2nesc
http://romaniasociala.ro/2016/06/21/modernitatea-tendentiala-
reflectii-despre-evolutia-moderna-a-societatii-editura-tritonic-2016/
http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1248-Culturile-
politice-Politologie-si-doctrine-politice-dr-Nicolae-Frigioiu-p-7

306 | ȘTEFAN STĂNCIUGELU LIBERALISMUL PERIFERIEI. PARTEA I | 307

-ROMANE%C8%98TI-MODERNE-pdf
http://enciclopediaromaniei.ro/w/Afacerea_Strousberg
http://www.creeaza.com/afaceri/comert/Comertul-exterior-i-
politica-c676.php
http://enciclopediaromaniei.ro/

-ROMANE%C8%98TI-MODERNE-pdf

-ROMANE%C8%98TI-MODERNE-pdf

-ROMANE%C8%98TI-MODERNE-pdf

-ROMANE%C8%98TI-MODERNE-pdf https://www.scribd.com/doc
/3046109/Aristotel-Politica,
https://books.google.ro/books?id=EhlkDAAAQBAJ&pg=PA1&d
q=Ideologii+politice+actuale&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwj4yueKs
oXOAhWBL8AKHVmxBuQQ6AEIHDAA#v=snippet&q=Dobrei&f
=false
https://www.jstor.org/stable/2117851?seq=1#page_scan_tab_contents
http://www.jstor.org/stable/25072635
http://www.britannica.com/biography/Leonardo-Bruni.
https://filosofiepolitica.files.wordpress.com/2008/03/lect-andrei-
taranu-doctrine-politice.pdf

Jeremy Bentham, 1745-1832

https://archive.org/stream/utilitarianismli00mill/utilitarianismli
00mill_djvu.txt
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/lupta-revolu
-ia-francez-i-biseric-fenomenul-decre-tin-rii
https://filosofiepolitica.files.wordpress.com/2008/03/adrian-
niculescu-istorie-politica.pdf
https://filosofiepolitica.files.wordpress.com/2008/03/lect-andrei-
taranu-doctrine-politice.pdf
https://filosofiepolitica.files.wordpress.com/2008/03/lect-andrei
-taranu-doctrine-politice.pdf https://filosofiepolitica.files.wordpress.com/2008/03/adrian-
niculescu-istorie-politica.pdf
http://www.humanitas.ro/humanitas/anatomia-unei-stafii
Recomandare de lectură: Alain Besançon, utopia încarnată și
actualitatea sovietologiei
http://icsu.ro/wp-content/uploads/2011/09/ist12.pdf
http://ices.acadiasi.ro/sites/default/files/2016-02/Liberalismul%20
%C5%9Fi%20democra%C5%A3ia_0.pdf
http://revistatimpul.ro/documents/suplimente/Supliment-
TIMPUL-iunie-2016.pdf
http://classiques.uqac.ca/classiques/tarde_gabriel/lois_imitation/
tarde_lois_imitation_1.pdf
http://www.europenizare.ro/studlog/download.php?file=ICRM.
pdf&category=icrm
http://irrd.ro/wp-content/uploads/2014/06/CONSTITUTIILE-
ROMANIEI-SBARNA.pdf
http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1248-Culturile
-politice-Politologie-si-doctrine-politice-dr-Nicolae-Frigioiu-p-7
https://books.google.ro/books?id=EhlkDAAAQBAJ&pg=PA1&d
q=Ideologii+politice+actuale&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwj4yueK
soXOAhWBL8AKHVmxBuQQ6AEIHDAA#v=onepage&q=Ideolog
ii%20politice%20actuale&f=false ,
https://dianacismaru.wordpress.com/2010/11/19/fondul-fara-
forma -patologii-si-agresiuni
http://www.acad.ro/com2014/doc/d1006-sesiuneCarol/profAxen
ciuc.pdf
http://www.academia.edu/7296041/Conservatorismul; https://books.
google.ro/books?id=EhlkDAAAQBAJ&pg=PT250&lpg=PT250&dq=mi
hai+zodian+conservatorismul
file:///C:/Users/StefanS/Downloads/ICRM.pdf
http://www.docfoc.com/download/documents/121938713-ilie-
badescu-sincronism-european-si-cultura-critica-romaneasca-pdf
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f7/Constan –
tin_Dobrogeanu-Gherea_-_Neiob%C4%83gia_-_Studiu_economico-
sociologic_al_problemei_noastre_agrare.pdf