Libera Circulație a Forței de Muncă în Uniunea Europeană. Migrația Românească

Libera circulație a forței de muncă în Uniunea Europeană. Migrația românească

MASTERANDĂ

Stanciu Oana, Anul II

Libera circulație a forței de muncă în Uniunea Europeană.

Migrația românească

I. Considerații introductive

Conform Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, Titlul IV “Libera circulație a serviciilor și capitalurilor”, Cap. I, Art. 45, în Uniunea Europeană avem următoarele prevederi privind circulația forței de muncă:

– Libera circulație a lucrătorilor este garantată în cadrul Uniunii.

– Libera circulație implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie între lucrătorii statelor membre, în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă.

– Libera circulație a lucrătorilor implică dreptul de a circula liber în acest scop pe teritoriul statelor membre; de ședere într-un stat membru pentru a desfășura o activitate salarizată în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative care reglementează încadrarea în muncă a lucrătorilor statului respectiv; de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după ce a fost încadrat în muncă în acest stat.

Conform art. 49, sunt interzise restricțiile privind libertatea de stabilire a resortisanților unui stat membru pe teritoriul altui stat membru.

Conform art. 145, statele membre și Uniunea se angajează să elaboreze o strategie coordonată de ocupare a forței de muncă și, în special, să promoveze o forță de muncă formată, calificată și adaptabilă, precum și piețe ale muncii capabile să reacționeze rapid la evoluția economiei.

“Uniunea contribuie la realizarea unui nivel ridicat al ocupării forței de muncă prin încurajarea cooperării dintre statele membre, precum și prin susținerea și, în cazul în care este necesar, prin completarea acțiunii lor. Procedând astfel, Uniunea respectă pe deplin competențele statelor membre în această materie. Obiectivul atingerii unui nivel ridicat de ocupare a forței de muncă se ia în considerare în definirea și punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor Uniunii. Consiliul European analizează anual situația ocupării forței de muncă din Uniune și adoptă concluzii în această privință, pe baza unui raport anual comun al Consiliului și Comisiei. Pe baza concluziilor Consiliului European, Consiliul, la propunerea Comisiei și după consultarea Parlamentului European, a Comitetului Economic și Social, a Comitetului Regiunilor și a Comitetului pentru Ocuparea Forței de Muncă prevăzut la articolul 150, elaborează anual linii directoare de care statele membre țin seama în politicile naționale de ocupare a forței de muncă. Fiecare stat membru transmite Consiliului și Comisiei un raport anual privind principalele măsuri pe care le-a luat pentru a pune în aplicare propria politică de ocupare a forței de munca.”

II. Libera circulație a forței de muncă

“Libera circulație a lucrătorilor este un principiu fundamental înscris la articolul 45 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Ulterior, legislația secundară a Uniunii Europene și jurisprudența Curții de Justiție au dezvoltat acest principiu, în baza căruia cetățenii Uniunii Europene au dreptul:

– să-și caute un loc de muncă într-o altă țară din Uniunea Europeană

– să lucreze în țara respectivă, fără a avea nevoie de un permis de muncă

– să locuiască în țara respectivă în acest scop

– să rămână în țara respectivă după expirarea perioadei de angajare

– să beneficieze de același tratament ca și cetățenii țării respective în ceea ce privește accesul la piața muncii, condițiile de muncă și toate celelalte avantaje sociale și fiscale.

De asemenea, cetățenii Uniunii Europene își pot transfera anumite drepturi legate de asigurările de sănătate și de securitate socială în țara în care urmează să se angajeze.

Libera circulație a lucrătorilor se aplică, de asemenea, în termeni generali, țărilor din Spațiul Economic European (Islanda, Liechtenstein și Norvegia).

În cazul persoanelor care lucrează în anumite sectoare de activitate, este posibilă recunoașterea calificărilor profesionale în alte țări.

Coordonarea sistemelor de securitate socială la nivelul Uniunii Europene prevede dispoziții menite să protejeze drepturile cetățenilor care se deplasează în Uniune, Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

Cine poate beneficia de această libertate de circulație?

– Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă (ex. cetățenii UE care se stabilesc într-o altă țară a UE pentru a căuta un loc de muncă, în anumite condiții)

– Cetățenii UE care lucrează în alt stat membru

– Cetățenii UE care revin în țara de origine după ce au lucrat în alt stat membru

– Membrii de familie ai acestora.

În cazul persoanelor care intenționează să devină lucrători independeți, al studenților, al pensionarilor și al altor categorii de persoane inactive din punct de vedere economic, se aplică reguli diferite.

III. Fenomenul migrației în România

“După 1989, odată cu căderea regimului comunist, migrația în România a devenit un fenomen îngrijorător, până la 15% din populația României părăsind de atunci țara. Potrivit Eurostat, 96.929 persoane au părăsit România în perioada imediat următoare revoluției, pe fondul deschiderii granițelor, atingând 170.000 persoane în următorii trei ani. În această perioadă, 75% dintre emigranții legali permanenți au fost etnici germani, maghiari și evrei. Ulterior, ca o consecință a introducerii restricțiilor privind viza și permisele de lucru, rata migrației în România a scăzut, în schimb rata migrației temporare a cunoscut o explozie fără precedent.

Există trei perioade ce caracterizează migrația în România:

– o prima perioadă, între 1990 și 1995, caracterizată printr-o rată a emigrării de 7 persoane la 1000 locuitori, țările de destinație fiind Israel, Turcia, Italia, Ungaria și Germania

– a doua perioadă, între 1996-2001, cu o rată a emigrării de 7 persoane la 1000 locuitori, țările de destinație fiind Spania, Statele Unite și Canada

– a treia perioadă, din 2001 și până în prezent, pe fondul apariției vizelor Schengen și a intregrării României în Uniunea Europeană, rata emigrării a crescut la 28 persoane la 1000 locuitori, țările de destinație fiind Italia (40% din emigranții activi pe piața muncii), Spania (18%), Germania (5%) și Marea Britanie.

Conjuncturile economice nefavorabile, situația politică și socială pot provoca presiuni psihologice asupra individului, generând dorința indivizilor de a căuta un loc de viață care să le împlinească aspirațiile. O alta cauză importantă este standardul scăzut de viață în țările natale ale celor care aleg calea emigrării, siguranța și confortul ce nu mulțumește, precum și lipsa bazei materiale desfășurării unei activități de cercetare la standarde internaționale. 8739 persoane au emigrat permanent în anul 2008, din România, dintre care 3069 persoane de gen masculin și 5670 persoane de gen feminin, comparativ cu 96.929 persoaneîn anul 1990, dintre care 46.335 persoane de gen masculin și 50.594 persoane de gen feminin.”

“Migrația românilor în afara granițelor a fost un fenomen care s-a manifestat imediat după 1989. Aceștia vizau în special destinații pentru muncă precum Turcia și Israelul. Spre mijlocul anilor ’90, Europa de Vest se impune tot mai mult ca destinație principală a migrației românești. În 2002, Uniunea Europeană a eliminat vizele de călătorie pentru cetățenii români, ceea ce a provocat o triplare a numărului de români aflați la muncă în statele din vestul continentului. La ora actuală, românii au ajuns să reprezinte minoritatea străină cea mai numeroasă din Italia și din Spania, în timp ce numărul total al românilor aflați peste hotare este estimat a fi între 2.5 și 3.5 milioane. Conform datelor, România a fost țara cea mai afectată de mobilitatea forței de muncă, cu 7.3% din totalul populației emigrând către UE în perioada 2004-2009. Din punctul de vedere al țărilor gazdă, principalul efect negativ anticipat pe piața muncii este scăderea nivelului salarial (dumping-ul social) și creșterea șomajului în rândul lucrătorilor autohtoni. Surplusul de forță de muncă ieftină ar induce o competiție mai strânsă pe piața muncii (între imigranți și autohtoni), având ca rezultat o scădere a nivelului salariilor.

În vara anului 2011, Spania decide să reintroducă restricții temporare pentru muncitorii români și bulgari, justificându-și măsura prin șomajul ridicat din rândul spaniolilor (peste 20%). E adevărat că începând cu acel an, numărul românilor din Spania a stagnat, dar e la fel de adevărat că exact același fenomen s-a produs și în Italia în perioada respectivă, iar Italia, la acea dată tocmai anunțase eliminarea restricțiilor pentru români și bulgari. În pofida liberalizării circulației forței de muncă, la sfârșitul anului 2012, în Italia erau aproximativ un milion de români, comparativ cu 997.000 în 2011 sau 968.000 în 2010. În concluzie, după 2011 cele două destinații majore ale migrației românești – Spania și Italia – au cunoscut evoluții similare, chiar dacă politicile lor au fost foarte diferite.

Un alt posibil aspect negativ legat de efectele emigrației este exodul creierelor (brain drain). În cazul României, dimensiunea reală a fenomenului e greu de evaluat cu exactitate, dar suprapunerea datelor din mai multe surse ne arată că amploarea fenomenului este mai curând limitată. Conform recensă- mântului din anul 2011, dintre cei 385.729 de români care au lucrat în străinătate pentru o perioadă mai scurtă de un an, mai puțin de 10% erau persoane cu educație superioară. Același lucru e confirmat și de statisticile Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), conform cărora mai mult de 70% dintre locurile de muncă intermediate în anul 2012 erau în agricultură sau alte ocupații care nu necesitau calificare. Rapoartele CE ne arată și ele că majoritatea emigranților din UE au un nivel scăzut de pregătire: 40% sunt concentrați în sectoare ce necesită un nivel jos de pregătire, 53% în sectoare ce necesită un nivel mediu și doar 7% în sectoare ce necesită calificări superioare.

Un caz aparte, intens mediatizat, îl reprezintă plecarea în străinătate a medicilor/cadrelor medicale. Nu există niciun fel de statistici oficiale românești care să ofere o evaluare exactă a dimensiunii fenomenului. În 2007 numărul de locuri vacante în sectorul medical s-a dublat față de 2005. Cererea de personal în domeniu ajungând să fie triplă față de media națională. Către finele anului 2009 numărul locurilor vacante s-a contractat brusc, rezultat al politicilor de personal din sectorul bugetar. În pofida acestor oscilații, numărul de medici la suta de mii de locuitori a crescut constant începând cu 1999, inclusiv în perioada politicilor de austeritate și a restructurărilor din sectorul public. Trebuie subliniat că în ciuda acestei tendințe crescătoare, România se află în continuare la coada clasamentului statelor membre ale UE în privința numărului de medici care revin la suta de mii de locuitori.

O analiză a datelor privind recrutările din România relevă faptul că angajatorii britanici au anunțat în prima lună a anului, imediat după ridicarea restrictaților pentru muncitorii români și bulgari, peste 10.000 de locuri de muncă pentru români (prin intermediul Tjobs), cu 60% mai multe comparativ cu perioada corespunzătoare din 2013. Dintre noile anunțuri, 22.8% sunt pentru cadre medicale din România. Pe de altă parte, datele statistice ne arată că rata de revenire a lucrătorilor mobili români și bulgari din Germania este foarte mare, ceea ce ar putea să însemne că o parte din cei ce pleacă o fac doar pentru o perioadă limitată de timp: rata migrației de revenire din Germania în România se ridica în 2013 la 20% (de la 50.265 în 2012 la 60.450 în 2013).

Principalul efect al migrației este asupra numărului/dimensiunii populației – dar o scădere a populației nu înseamnă neapărat o pierdere de beneficii sociale. Pentru a contrabalansa efectele negative ale mobilității și pentru a echilibra raportul între pensionari și forța de muncă ocupată e nevoie de politici eficiente pe piața muncii, care să acorde atenție integrării în muncă atât a tinerilor sub 25 de ani, cât și a persoanelor vârstnice (pentru a amâna ieșirea din câmpul muncii).”

“Migrația are un rol important în transformãrile sociale contemporane. Este atât un rezultat al schimbãrilor globale, cât și un impuls pentru viitoarele schimbãri în statele de origine, dar și în cele primitoare. Migrația are în primul rând un impact direct la nivel economic, dar afecteazã și domeniul muncii și cel social, sistemul de protecție socialã, cultura și politicile naționale, relațiile internaționale, conducând inevitabil la o mai mare diversitate etnoculturalã în toate statele. Accesul la locurile de muncã dintr-un stat membru reprezintã un aspect fundamental al liberei circulații a persoanelor în cadrul Uniunii Europene. Aceastã libertate include dreptul persoanei de a se deplasa într-un alt stat membru pentru a-și cãuta un loc de muncã sau pentru a lucra acolo, fie ca lucrãtor independent, fie ca angajat. Din punct de vedere politico-economic, libera circulație a persoanelor urmãrește crearea unei piețe comune a forței de muncã și promovarea unei cetãțenii a Uniunii Europene, prin eliminarea barierelor în acest domeniu. Accesul la piețele forței de muncã din statele membre presupune dreptul la egalitate de tratament în ceea ce privește condițiile de muncã, precum și dreptul la integrare socialã, economicã și culturalã a lucrãtorului migrant și a familiei acestuia în țara gazdã. Dreptul la libera circulație a lucrãtorilor este completat și susținut de un sistem de coordonare a sistemelor de securitate socialã și un sistem de recunoaștere reciprocã a diplomelor.

În cadrul comunitar, libera circulație a lucrãtorilor are ca scop principal deschiderea pieței europene a forței de muncã tuturor lucrãtorilor din UE, contribuind astfel la obiectivul general vizând pacea și prosperitatea și completând piața internã a mãrfurilor, serviciilor și capitalului. Migrația este un fenomen complex, cu o multitudine de efecte, nu numai la nivel comunitar. Dincolo de acest cadru, migrația are o serie de consecințe, atât pozitive, cât și negative, pentru toate pãrțile implicate: țãri primitoare, țãri de origine și lucrãtorii migranți. Libera circulație a persoanelor potențeazã dobândirea unui mod de gândire european. În teorie, libera circulație a forței de muncã, fãrã intervenții din partea statului de origine sau a celui gazdã, are efecte pozitive.”

“În 2013, 3,4 milioane de persoane în total au imigrat în unul dintre statele membre ale UE și, potrivit rapoartelor, cel puțin 2,8 milioane de emigranti au părăsit un stat membru al UE. Dintre acești 3,4 milioane de imigranți înregistrați în cursul anului 2013, se estimează că aproximativ 1,4 milioane erau cetățeni ai unor țări terțe, 1,2 milioane erau cetățeni ai unui alt stat membru al UE decât cel de destinație, aproximativ 830.000 erau cetățeni ai statului membru al UE de destinație (de exemplu, resortisanți care „se întorc acasă” sau resortisanți născuți în străinătate) și aproximativ 6.100 erau apatrizi. Germania a raportat cel mai mare număr de imigranți (692.700) în 2013, fiind urmată de Marea Britanie (526.000), Franța (332.600), Italia (307.500) și Spania (280.800). Spania a raportat cel mai mare număr de emigranți în 2013 (532.300), fiind urmată de Marea Britanie (316.900), Franța (300.800), Polonia (276.400) și Germania (259.300).”

“Populația României a scăzut în ultimii 19 ani și încă nu există semne vizibile de redresare. Scăderea numărului populației poate fi rezultatul separat sau cumulat a trei factori: migrația externă netă negativă mai mare decât sporul natural; creșterea ratei mortalității ce depășește nivelul ratei natalității; reculul ratei natalității sub nivelul ratei mortalității. Toate aceste modificări au avut loc în România după 1989. În plus, anii 1990 și 1991 sunt recunoscuți pentru emigrarea ridicată ce a contrabalansat creșterea naturală, și așa moderată. Începând cu anul 1992, scăderea naturală a populației a fost asociată migrației externe negative, ca urmare a unei căderi bruște și profunde a ratei natalității și unei relansări a ratei mortalității.

Migrația pentru ocuparea forței de muncă a devenit cea mai importantă componentă a migrației românești în ultimii ani. Potrivit Oficiului Român pentru estimările Migrației Forței de Muncă, există aproximativ două milioane de români angajați în străinătate, în afara activității sezoniere, care reprezintă mai mult de 10% din locuitorii României. Din punct de vedere demografic, consecințele migrației, atât a celei temporare cât și a celei definitive, sunt semnificative. Tendința de a rămâne definitiv în țările de destinație este bine cunoscută și conduce la pierderi considerabile în rândul populației. Această pierdere are drept consecință diminuarea ritmului de creștere economică sau chiar declinul activității economice. Majoritatea celor care emigrează sunt tineri, iar procentul acestora este în continuă creștere, putând astfel susține că emigrarea afectează grupele de vârstă cu rate mari de fertilitate, reducându-se astfel potențialul de nou-născuți în România. Acest lucru este cu atât mai îngrijorător cu cât emigrarea devine permanentă. Structura emigrării pe sexe dezvăluie unele schimbări, astfel că femeile imigrante devin din ce în ce mai numeroase în ultimii ani.”

Bibliografie

Versiune Consolidată a Tratatului Privind Uniunea Europeană și a Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene, http://europa.eu/pol/pdf/consolidated-treaties_ro.pdf

Libera circulație – cetățenii UE, http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=457&langId=ro

Caracteristici ale migrației în România, Lect. univ. dr. Daniela Dănăcică, Universitatea Constantin Brâncuși, Târgu Jiu, http://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2010-02/17_DANIELA_DANACICA.pdf

Raport SAR: Libera circulație a forței de muncă în Uniunea Europeană: ce pierdem și ce câștigăm, http://sar.org.ro/raport-sar-libera-circulatie-a-fortei-de-munca-in-uniunea-europeana-ce-pierdem-si-ce-castigam/

Efectele circulației forței de muncã în Uniunea Europeanã, Tudorache, Carmen Mihaela, http://store.ectap.ro/articole/142.pdf

Statistici privind migrația și populația migrantă, http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Migration_and_migrant_population_statistics/ro

Câteva efecte socio-economice ale migrației forței de muncă asupra țărilor de emigrație. Cazul României, Roman, Monica, Voicu, Cristina, http://www.store.ectap.ro/articole/484_ro.pdf