Legumicultura se împarte în două categorii: [307705]

[anonimizat] s-a dezvoltat continuu asigurând cunoștințe și metode de cultivare a plantelor legumicole. [anonimizat] s-a [anonimizat].

Plantele legumicole sunt o [anonimizat] ( rădăcini, Frunze, muguri, [anonimizat], bulbi, lăstari, fructe și semințe), [anonimizat], [anonimizat]: enzyme, vitamin, hormone, elemente minerale și volatile.

[anonimizat], eșalonate în tot cursul anului.

Legumicultura ține relații strânse cu alte domenii științifice cum sunt: [anonimizat], agrofitotehnia, agrochimia, pedologia, [anonimizat].

Botanica asigură noșiunile de morfologie și sistematică pentru descrierea și clasificarea plantelor legumicole. Astfel aspectele morfologice sunt utilizate în recunoașterea și precizarea unor secvențe tehnologice cum sunt: [anonimizat], întreținerea culturii etc.

[anonimizat], [anonimizat].

Agrofitotehnia, agrochimisa și pedagogia vin cu o [anonimizat].

Combaterea bolilor și daunatorilor are legătură cu fitopatologia și entomologia studiază masuri pentru prevenirea agenților patogeni si a daunătorilor, care pot distruge culturile legumicole.

Legumicultura se împarte în două categorii:

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

Partea specială se referă la tehnologia de cultură a [anonimizat], sere și spații protejate.

Legumicultura se afla printre unele dintre cele mai importante si complexe direcții de specializare a [anonimizat], datorat tehlologiilor de cultura si a schimbării sortimentului de soiuri și hibrizi.

PARTEA I

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII

1.1ACTUALITATEA TEMEI ABORDATE

În cadrul temei de cercatare s-a urmărit influența acidului salicilic asupra procesului de germinare a semințelor, a procesului de creștere a plantulelor și acumulării de biomasă vegetală la speciile luate în stiudiu (tomate, morcov și spanac).

Încă din anii 1990, [anonimizat], la plante. [anonimizat].

Clarke și colaboratorii (2001) [anonimizat], este un fitohormon care în doze mici stimulează proliferarea celulară și inhibă creșterea acestora, iar în doze ridicate duce la moarte celulară. Autorii citati, consideră acidul salicilic, o moleculă semnal, implicată în procesele de dezvoltare la plante, în relațiile plantelor la stress, ranire și la atacul agenților patogeni (Antofie și colab., 2003)

Astăzi acidul salicilic este considerat, o importantă moleculă semnal, implicate în procesele de dezvoltare (Ryan și Farmer, 1998). S-a demonstrate că acidul salicilic este un regulator de creștere, care influențează multe procese fiziologice, cum ar fi: germinația (Cutt și Klessig, 1992), creșterea plantulelor generate din embrioni (Shakirova și colaboratorii, 2003), rata fotosintezei etc (Khan și colab., 2003).

În 1974, Clend și Ajami, au demonstrate că acidul salicilic are rol de regulator endogen al înfloririi. După Handro și colaboratorii, (1997), acidul salicilic favorizează favorizează înflorirea și tuberizarea, la plante.

Creșterea și dezvoltarea plantelor este afectată in mod special de factorii de mediu, cum sunt:metalele grele, temperature, lipsa apei, ozonul etc. Semnalele răspunsului la factorii de stres sunt: ofilirea, inhibarea proceselor metabolice, modificarea transportului ionilor și diviziunea celulară, modificarea permeabilității membranelor. Toate aceste fenomene, sunt dăunătoare pentru plante și duc la alterări în fiziologia plantei, acest lucru duce la reducerea creșterii și o scădere a bioproductivității acestora (Rab și Saltveit, 1996, Hayat și Ahmad, 2007).

Pentru a minimiza procesul de generare a radicalilor liberi, putem adăauga acid salicilic, acesta putând capta metalele tranziționale, astfel reducând producerea radicalilor hidroxil, sau mai poate acționa ca antioxidant împotriva acestor radicali (Antofie și colab., 2003). Utilizat în concentrații optime, acidul salicilic poate reduce temporal nivelul stresului oxidative, imbunătățind capacitatea antioxidativă a plantelor, astfel stimulând sinteză de component proteice, cum sunt poliaminele.

În mediul natural, plantele sunt vulnerabile atacului microorganismelor patogene și nepatogene. Acidul salicilic și analogii săi, pot induce rezintență unor plante monocotiledonate, cum sunt grâul și orzul (Pasquer și colab., 2005; Makandar și colab., 2006) și dicotiledonate, la acțiunea unor atacuri virale, bacteriene sau fungice (Shah și Klessig, 1999).

Pentru efectuarea ceretărilor am luat acid salicilic de la farmacie, l-am cântărit în diferte cantități, apoi l-am diluat cu apă de la robinet, obținându-se diferite concentrații.

1.2. CREȘTEREA PLANTELOR. IMPORTANȚA TEORETICĂ ȘI PRACTICĂ

Procesul de creștere și dezvoltare al plantelor este un proces morfologic, fiziologic și biochimic necesar care determină parcurgerea tuturor fazelor de vegetație, respectiv fazele de tinerețe, maturitate și senescență.

Creșterea plantelor este un proces ireversibil necesar, care sporește numărul de celule, a masei și a volumului acestora. Astfel, creșterea rădăcinilor le asigură aprovizionarea cu substanțe nutritive, creșterea tulpinii asigură expunerea frunzelor la lumina, iar frunzele asigură captarea radiațiilor solare.

Etapele creșterii celulare se desfășoară în două etape:

Etapa creșterii embrionare sau diviziunea celulară;

Etapa diferențierii celulare.

Diviziunea celulară se realizează la nivelul țesuturilor meristematice, unde principala funcție a celulelor este diviziunea. În urma acestui proces celulele își măresc numărul, dar nu și dimensiunea. În zonele cu poziție subterminală are loc procesul de alungire sau elongație, unde celulele își încetează diviziunea celulară și își măresc volumul până la limitele normale.

Mărirea volumului are lor prin pătrunderea apei în celule prin fenomenul de osmoză. Ca urmare a creșterii în volum a protoplasmei are loc creșterea în suprafață a membranei celulare, prin procesul de întrepătrundere. Prin acest proces are lor intercalarea spațiilor structurii reticulare a membranei celulozice cu noi fibrile de celuloză produse de protoplasmă, fiind favorizat de prezența acizilor nucleici și a unor hormoni stimulatori.

Creșterile din vârful rădăcinii și tulpinii au loc prin extensie polară, iar la celulele din frunze creșterea este uniformă.

În etapa diferențierii celulare rezultă celule identice ca formă și funcții, care se specializează morfo-fiziologic, rezultând țesuturi și organe. Pentru realizarea acestui proces este necesară sinteza a cel puțin a unei fracțiuni de ARN.

Conform cercetărilor lui Vaderholf și Stahl (1975), pentru a realiza extensia celulară este necesară modificarea expresiei genelor cât si aciditatea sucului celular. Cantitatea de ARN este modificată rapid de hormonul auxină, hormon ce are efecte asupra expresiei genelor, care duce la formarea unui ARN corespunzător cu creșterea activității de transpirație.

O ipoteză mai nouă, se referă la ruperea legăturilor glicozidice dintre poliglucidele din pereții celulari și refacerea legăturilor la un alt nivel ( M.C. Millan, 1980).

Diferențierea celulară este stimulată de apariția hormonului inhibitor acid abscisic și de lumină, iar diferențierea organelor este controlată de raportul unor hormoni endogeni din grupa auxinelor și a citochininelor. Auxinele dirijează rizogeneza, resectiv formarea rădăcinii, pe când citochininele caulogeneza, respectiv formarea tulpinii.

Un roș important asupra vitezei de creștere al plantelor îl au factorii de mediu, cu toate că nu interacționează cu factorii biologici, edafici (Ruxanda Ciofu și colab., 2004).

1.3. GERMINAREA SEMINȚELOR

Germinația este un proces fiziologic de trecere a unui germen de la viața latentă la viața activă, care duce la nașterea unei plante sau a unui organ vegetal, atunci când se asigură condiții favorabile. Aceasta poate fi de două feluri:

Germinația epigee, are loc atunci când creșterea axei hipocotile este rapidă și ridică cotiledoanele deasupra solului, unde axul hipocotilului este înalt, iar cotiledoanele devin verzi, având rol in asimilație (tomate, varză, vinete etc);

Germinația hipogee, se caracterizează printr-o slabă dezvoltare a axei hipocotile, din această cauză cotiledoanele rămân în sol (mazăre, bob).

În procesul de germinație se întâlnesc cinci faze:

Umflarea semințelor (imbibiția) are loc atunci când apa de la exteriorul seminței pătrunde în sămânță;

Hidratarea ajută la mobilizarea substanțelor de rezervă cu ajutorul hidrolizei ți asigură transportul lor la punctul de creștere;

Diviziunea și creșterea celulară – în urma acestui proces celulele își măresc numărul și dimensiunea, rezultând creșterea embionului;

Încolțirea se caracterizează prin ieșirea embrionului din sămânță

Morfogeneza – în urma acestui proces apar structurile esențiale bine dezvoltate.

* Calitatea semințelor are un rol important în germinația semințelor, împreună cu factorii de vegetație și aplicarea corespunzătoare a tehnologiilor specifice, asigură rezultate foarte bune în cultura legumelor. Principalele trăsături ale calității semințelor sunt:

* Autenticitatea – reprezintă însușirea semințelor de a aparține în exclusivitate aceluiași soi, respectiv reprezintă puritatea biologică a semințelor, care se menține în procesul de obținere a acestora prin măsuri speciale de păstrare a spațiilor de izolare și purificări repetate în cultură.

*Facultatea germinativă – reprezintă procentul de semințe pure, germinabile normal, în condiții optime și într-un anumit interval de timp și este influențată de:

– factori interni: specia, poziția semințelor în fruct, poziția fructului în inflorescență sau pe plantă, gradul de maturare la recoltare, germinarea și structura tegumentului, compoziția chimică a semințelor.

– factori externi: vechimea semințelor, procentul de îmbibare cu apă, nivelul de temperatură, gradul de aerație etc.

În legumicultură s-a stabilit un nivel minim acceptat al facultății germinative (tabel 1.1.).

* Puritatea fizică – însușirea semințelor de a aparține aceluiași soi sau hibrid și de a fi lipsite de corpuri străine (impurități). Se exprimă procentual din greutate și se determină din proba de laborator.

Calculul purității fizice se efectuează astfel:

– se calculează procentul de impurități din greutatea totală a semințelor luate în studiu (x %) stabilindu-se apoi puritatea (P%) folosind următoarea formulă:

P % = 100 – x

* Substanțele stimulatoare

Auxinele – sunt substanțele care favorizează formarea si alungirea rădăcinilor si cea a tulpinilor.

Giberelinele – stimulează germinația semințelor și grăbesc apariția plantulelor aflate in primele stadii de dezvoltare.

Vitaminele – absorb apa și elementele minerale și cresc rezistența plantelor la diferite diferite condiții de mediu, asigurând o producție mai mare.

Procentul minim de germinație acceptat pentru unele specii legumicole (Chaoux, Floury, 1994, citat de Hoza Gheorghița, 2011)

Tabel 1.1.

Efecte asupra germinației au și temperature din timpul germinației, momentul de uscare al semințelor și modul de uscare și păstrare al semințelor. Facultatea germinativă se poate pierde datorită caracterelor biologice ale specie, a unidității și temperaturii.

Umiditatea influențează la păstrarea semințelor, deoarece durata de păstrare a facultății germinative crește în raport invers proportional cu higroscopicitatea aerului, până la un nivel de 20-30%. După depășirea acestui nivel de uscare, duce la descreșterea duratei facultății germinative (http://flori-cultura.ro/eseminte/Inmultirea-prin-seminte-la-legume.html).

Temperatura are un rol important asupra facultății germinative, astfel încât păstrarea la o temperature mai redusă asigura o păstrare a facultății germinative mai mare.

Energia generativă este reprezentată de procentul semințelor germinate în prima treime sau jumătate din perioada de timp caracteristică specie analizate (table 1.2.).

Timpul de determinare a energiei și facultății germinativea semințelor, la unele specii legumicole (zile)(Chaoux, Foury, 1994, citat de Hoza Gheorghița, 2011)

Tabel 1.2.

* Valoarea culturală este produsul dintre germinația totală și sămânța pură esprimat în procente, în urma caruia se stabilește cantitatea de sământa reala necesară pentru unitatea de măsură. Aceasta este dependent de puritatea și facultatea germinativă a semințelor., cu cât acestea au o valoare mai ridicată, cu atât cantitatea de sămânță este mai mica și invers ( Hoza Gheorghița, 2011).

Valoarea culturala se determină astfel:

Vc (Su) , unde :

P – reprezintă puritatea semințelor;

G – reprezintă germinația semințelor.

Cantitatea de sămânță la hectar se stabilește după formula:

Ns/ha = , unde:

Ns/ha – reprezintă norma de sămânță la hectar, kg/ha;

Ns cal I – reprezintă norma de sămânță de calitatea I-a (standard);

Vcs cal I – reprezintă valoarea culturală a semințelor de calitatea I-a;

Vcss – reprezintă valoarea culturală a semințelor folosite la semănat.

* Masa a 1000 de semințelor o putem exprima astfel :

Masa relativa – reprezintă greutatea semințelor la umiditatea pe care o acu acestea în momentul determinării (exprimată în grame);

Masa absolută – reprezintă greutatea semințelor raportată la substanța uscată, aceqasta se calculează după umiditatea acestora la momentul determinării ( exprimată în grame).

Masa a 1000 de semințe se calculează astfel:

, unde:

Ns/ha – reprezintă norma de sămânță la hectar, kg/ha;

D – reprezintă densitatea culturii;

MMS – reprezintă masa a 1000 de semințe;

Vc – reprezintă valoarea culturală a semințelor.

Procesul de germinare este influențat de anumiți factori cum sunt: temperatura, lumina, apa, oxigenul, permeabilitatea tegumentului seminal, conținutul în apă al semințelor, starea de sănătate etc.

Relațiile plantelorlegumicole cu temperatura

Temperatura este factorul de mediu din cultura legumelor, de care depinde declanșarea sau stiparea proceselor biologice din plante. Temperatura are efecte asupra perioadei de vegetație a culturilor, zonarea acestora și începutul recoltării.

Temperatura minima reprezintă temperatura unde procesele biochimice din plantă se desfășoară, dar cu intensitate redusă, se stabilește epoca de înființare a culturilor legumicole. Temperaturile sub acest mivel duc la stagnarea tuturor proceselor și la pieirea plantelor (Hoza Gheorghița, 2011).

Temperatura optimă este temperatura la care procesele de creștere și dezvoltare a plantelor se desfășoară cu intensitate maximă, iar raportul dintre fotosinteză și respirație este supraunitar (Hoza Gheorghița, 2011).

Temperatura maximă este temperatura la care toate procesele metabolice se desfășoară la intensitate ridicată, iar fotosinteza și respirația sunt în echilibru. Depășirea temperaturii maxime duce la moartea plantelor deoarece planta consumă mai mult decât consumă, asimilația scade.

Temperatura minimă și intervalul optim pentru germinarea semințelor la unele specii legumicole (șC) (Wien, 1997, citat de Hoza Gheorghița, 2011)

Tabel 1.3.

Cerințele plantelor legumicole față de temperatură în faza de germinație

În faza de germinare a semințelor și până la răsărirea plantelor, temperatura trebuie să fie cât mai apropiată de temperatura optimă și asociată cu o umiditate mai mare, pentru a se asigura hidratarea semințelor și începerea procesului de germinare. Dacă se asigură o umiditate mare și o temperatură sub limita optimă, atunci germinarea semințelor se prelungește și poate duce la putrezirea acestora. Astfel,” semin’ele de morcov au germinat ]n procent de 50% după 87 de zile la 5șC și în numai 6 zile la 25șC” (Tomas, 1996).

La temperaturi mai scăzute germinarea semințelor a fost stimulată cu o serie de tratamente. Astfel, ” tratarea semințelor de ceapă la temperatura de 10șC, timp de 24 de ore, cu o solutie de polietilenglicol cu o presiune osmotică de -10 bari, a mări ritmul de germinare, apariția radiculei fiind observată după o zi, față de 9,3 zile la semințele netratate” (Hezdecker, 1974, citat de Buryo, 2000). ”Prin păstrarea semințelor la temperatura de 7,5șC, se grăbește procesul de germinare, comparativ cu temperaturile mai mari sau mai mici de păstrare” (Messiaen și colab., 1994).

Temperaturile ridicate au fost puse în evidență la morcov. ”La 35șC germinația a fost foarte greoaie, iar la 40șC semințele nu au germinat” (Burzo,2000). De asemenea, s-a constatat că ”temperaturilede 30șC în timpul imbibiției semințelor la verdețuri întârzie germinarea, față de temperaturile de 15-20șC” (Cantlife și colab., 1984).

Este asupra germinației mai are și temperatura solului (Tabel 1.4.).

Temperatura solului pentru germinarea semințelor la unele specii legumicole (șC, Dumitrescu, Stoian, 1998, citat de Hoza Gheorghița, 2011)

Cerințele plantelor legumicole față de lunimă în faza de germinare

Lumina condiționează fotosinteza, germinația la unele specii, morfogeneza, scoaterea din repaus și alte procese.

În faza de germinare, majoritatea plantelor legumicole nu au nevioe de de lumina, germinarea făcându-se pe întuneric, însa unele specii fotoblastice, cum sunt țelina și morcovul au nevoie de lumină. Alte specii, cum sunt salata pot să germineze atât pe lumină cât și pe întuneric (Tomas, 1996), la cele de semințe s-a demonstrat că au germinat mai bine pe lumină decât pe întuneric.

În urma unui experiment, realizat de către Hoza Gheorghița (2008), s-a demonstrat că semințele de pătrunjel, morcov, ridichi și salată pot germina la lumină. Germinarea a fost diferită în funcție de specie, dar și de etapa de semănat (începutul lunii decembrie, jumătatea lunii martie și sfîrșitul lunii martie). În prima etapă, semințele de salată și ridichii au germinat în proporție de 43% si 75% după 3 zile, iar celelalte după 5 zile, 1% la țelină, 3% la pătrunjel și 46% la morcov. În etapele 2 și 3, procentul de germinare a fost mai ridicat. Astfel , germinarea la ridichii și salată a fost de 77-80% după 2 zile de la semănat, procesul s-a încheiat după 5 zile, procentul fiind de 92,5% la salată și 88,4 la ridichi. În ceea ce privește semințele de morcov, acestea au germinat în proporție de 28,9% după 4 zile, fapt ce demonstrează că acestea reacționează foarte bine la lumină. Ceea ce este de remarcat la morcov, este faptul că după o perioadă de 7 zile semințele au germinat în proporție de cca 60% și după 11 zile 85,5%.

Cerințele plantelor legumicole față de apă în faza de germinare

Plantele legumicole spre deosebire de alte plante au cerițe mari fata de apă, acestea putând avea un conținut de apă de până la 96%, la castraveți. Toate procesele fiziologice și biochimice în viata plantelor se realizează numai în prezența apei. Apa este un element de construcție, are rolul de regulator termic al țesuturilor.

În faza de germinarea a semințelor, necesarul de apă este foarte ridicat, de la 40 la 150%, față de greutatea lor. În lipsa necesarului de apă, germinarea este slabă și are un procent scăzut de răsărire (Dumitrescu, Scurtu, 1990).

PARTEA II

MATERIALUL ȘI METODA DE LUCRU FOLOSITE

În legumicultura se caută mereu prin acticități de cercetare, să se intervină în unele secvențe tehnologice, pentru a îmbunătății metabolizmul acestora, acestea ducând la producții cantitative și calitative superioare.

În cadrul tematicii lucrarii, speciile legumicole precum tomatele și spanacul reprezintă baza pentru culturile în sere și solarii, iar morcovul este una din cele mai cultivate specii dintre rădăcioase, care dețin cea mai mare suprafața din culturile cultivate în camp deschis.

Cercetările au urmărit influența acidului salicilic, considerat un fitohormon, care poate îmbunătății germinația seminșelor sau poate imhiba germinația semințelor.

Totodata s-a urmărit ritmul de creștere pe care îl imprimă acidul salicilic plantulelor de la cele trei specii luate în studio.

2.1.NECESITATEA ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRILOR

Importanța cercetărilo constă în necesitatea sstabilirii modului de influență a diferitelor concentrații, în scopul dirijării proceselor de creștere și dezvoltare la unele specii legumicole.

Obiectivele cercetărilor se referă la:

Utilizarea acidului salicilic pentru a îmbunătății procesul de germinație al semințelor de morcov și spanac, specii care au o germinație mai greoaie;

Influenșa acidului salicilic asupra ritmului de creștere la plantele studiate, dar si efectul asupra proceselor biochimice;

Efectul inhibitor sau stimulator al acidului salicilic asupra plantelor studiate.

METODA DE LUCRU ȘI MATERIALUL FOLOSIT

Cercetările au fost efectuate în anul 2016, în condiții de laborator, la speciile legumicole de tomate, morcov și spanac pentru stabilirea unor elemente legate de influența acidului salicilic asupra procesului de germinare a semințelor, folosindu-se vasele Petri fără capace, acestea au fost înlocuite cu bucăți de sticlă, clopotele de sticlă, sugativă și germinatorul Jacobsen.

La cercetare s-au utilizat semințe de tomate, morcov și spanac și acid salicilic în scopul stimulării germinației. La fiecare specie s-au efectuat 3 variante a câte 2 repetiții și câte o variantă martor. În funcție de variantă, acidul salicilic a fost aplicat în diferite concentrații conform datelor din tabel (Tabel 2.1.).

Specificul variantelor în cadrul cercetării

Tabel 2.1.

Semințele speciilor legumicole luate în studiu au fost așezate la germinatorul Jacobsen, asigurându-se o temperatură constantă de 22șC (fig. 2.1.).

La 3 zile, 6 zile, 10 zile și 18 zile s-au făcut aservații cu privire la ritmul de germinare și al ritmului de creștere al plantelor pentru fiecare specie și variantă în parte.

După 26 de zile de la așezarea pe germinator s-au efectuat determinări biochimice care au urmărit concentrația de clorofilă totală existentă în plantulele speciilor studiate la momentul respectiv.

Fig. 2.1. Așezara semințelor pe germinator

PARTEA III

REZULTATE ȘI DISCUȚII

3.1. DETERMINĂRI EFECTUATE LA GERMINAȚIA SEMINȚELOR

La tomate, în urma analizării mediior determinate la 3 zile, respectiv 6 zile de la așezarea pe germinator, se pot observa diferențe între variante, încât mediile care reprezintă valorile absolute la 3 zile de la așezarea pe germinator, explică, prin diferențe, influențele preparatului aplicat în diferite concentrații. Astfel, se observă că procentul de germinare este de 2,5 % la proba martor, 0% la V2, 2,5% la V3 și 5% la V4, procentul de semințe negerminate fiind cuprins între 95 – 100%.

Pentru valorile de la 6 zile de la așezarea pe germinator (fig. 3.1.), se observă un procent diferit de semințe germinate, respectiv 25% la proba martor, 80% la V2, 70% la V3 și 80 la V4 (fig. 3.1.), procentele pentru frunzele cotiledonale erau de 7,5% la proba martor, 30% la V2, 5% la V3 și 7,5% la V4.

Pentru valorile la 10 zile de la așezarea pe germinator se poate observa că procentul de germinare, respectiv 40% la proba martor, 97,5% la V2, 90 % la V3 și 95% la V4, procentele pentru frunzele cotiledonale erau de 27,5% la proba martor, 87,5 % la V2, 67,5% la V3 și 82,5% la V4.

La 18 zile de la punera pe germinator procentele de germinație și de apariție a frunzelor cotiledinale erau de 60% la proba martor, 100% la V2, 92,5% la V3 și 100% la V4, procentele pentru frunzele cotiledonale erau de 55% la proba martor, 100% le V2, 87,5% la V3 și 97,5% la V4.

Comform datelor obținute și centralizate în tabelul 3.1., reiese că semințele de tomate au germinat cel mai bine la variantele V2 și V4, varianta cu concentrația cea mai mica fiind singura care a avut un procent de 100% de apariție a frunzelor cotiledonale.

Determinări privind germinația semințelor de tomate (valori absolute)

Tabel 3.1.

T – total; G – germinare; N – negerminate; C – faza cotiledonală

Fig. 3.1. Determinări privind germinația semințelor de tomate la 6 zile de la așezarea pe germinator

Fig. 3.2. Determinări privind germinația semințelor de tomate la 18 zile de la așezarea pe germinator

Fig. 3.3. Semințele de tomate la 10 zile (stânga) și la 18 zile (dreapta) de la așezarea pe germinator

La morcov, după ce am analizat valorile medii ale determinărilor la 3 zile după ce am așezat pe germinator, se poate observa că semințele au început să germineze la toate variantele.La 6 zile de la așezarea pe germinator se observă un procent de germinare de 67,5 % la varianta martor, 80% la V2, 85% la V3 și un procent de 87,5% la V4. Pentru faza cotiledonală avem un procent de 42,5 % la proba martor, 50% la V2, 55% la V3, si 60% la V4.

La 10 zile de la așezarea pe germinator, se observă un procent de germinare de 70% la proba martor și un procent cuprins între 85 – 90% la V2, V3 și V4, iar pentru faza cotiledonală avem un procent de 67,5% la proba martor și un procent cuprins între 82,5% și 90% la restul variantelor.

La 18 zile de la așezarea pe germinator, procentul de semințe germinate este de 72,5% la proba martor si de 90% la V2, V3 și V4, iar pentru faza cotiledonală avem un procxent identic.

După centralizarea datelor din tabelul 3.2., putem spune că semințele de morcov au o germinație mai bună și o dezvoltare la fel de buna sub acțiunea acidului salicilic de la toate variantele, une avem o germinație de 90% și frunze cotiledonale în proporție tot de 90% la V2, V3, și V4.

Determinări privind germinația semințelor de morcov (valori absolute)

Tabel 3.2.

T – total; G – germinate; N – negerminate; C – faza cotiledonală.

Fig. 3.4. Determinări privind germinația semințelor de morcov la 3 zile de la așezarea pe germinator

Fig. 3.5. Determinări privind germinația se mințelor de morcov la 6 zile de la așezarea pe germinator

Fig. 3.6. Semințele de morcov la 10 zile (stânga) și la 18 zile (dreapta) de la așezarea pe germinator