Legislație Internă și Internațională Referitoare la Traficul de Ființe Umane
CUPRINS
1. Traficul de persoane. Complexitatea problemei
1.1. Traficul de persoane. Definiții
1.2. Căi de definire a fenomenului
1.3. Traficul de persoane – încălcarea drepturilor omului
2. Traficul de persoane. Factori, mecanisme, actori
2.1. Introducere
2.2 Traficul de ființe umane la nivel intern și internațional
2.3 Etiologia traficului de ființe umane
2.4. Statutul persoanelor vulnerabile
2.5. Manifestările abuzului de putere și control în situația de trafic
3. Legislație internă și internațională referitoare la traficul de ființe umane
3.1. Legislație internațională
3.2. Legislație interna
3.3. Alte măsuri întreprinse pentru combaterea cauzelor și efectelor traficului de femei
3.4. Alte măsuri care ar trebui întreprinse pentru combaterea fenomenului
4. Prevenirea, combaterea și asistarea victimelor traficului de ființe umane
4.1. Prevenirea traficului de ființe umane
4.2. Combaterea traficului de ființe umane
4.3. Asistarea victimei traficului de ființe umane
5. Conștientizarea fenomenului la nivelul publicului larg
6.Studiu de caz
7. Concluzi
8. Bibliografie
1. TRAFICUL DE PERSOANE. COMPLEXITATEA PROBLEMEI
1.1. Traficul de persoane. Definiții
Pentru o mai bună înțelegere a fenomenului trafic de persoane și pentru a-i da o definiție clară și fără echivoc, vom face o scurtă incursiune istorică privind evoluția conceptului trafic de ființe umane.
Noțiunile femeie sclavă, femeie vîndută, femeie luată în robie nu sunt deloc noi; pe parcursul istoriei aceste fenomene s-au manifestat la noi și în timpul jugului turcesc, dar și în relațiile diplomatice ale domnitorilor moldoveni cu suveranii statelor vecine.
În epoca contemporană, acest fenomen a căpătat o formulă mult mai concretă, atunci cînd termenul trafic a fost pentru prima dată utilizat cu referire la așa-numitul fenomen comerț cu sclave albe, la începului anilor 1900, manifestându-se respectiv ca o variantă a comerțului. Traficul și migrarea voluntară a femeilor albe din Europa spre țările arabe și Europa de Est, în calitate de concubine sau prostituate, a alertat guvernele mai multor state europene. Drept rezultat, în 1904, la Paris, majoritatea statelor din Europa au semnat o Convenție Internațională ce prevedea lupta cu comerțul de sclave albe. La acel moment, traficul însemna mișcarea sau transportarea femeii pentru scopuri imorale, adică prostituție. Inițial, definiția presupunea traversarea hotarelor, însă, ceva mai tîrziu, în 1910, un alt acord de colaborare a venit cu o nouă definiție, care recunoștea că traficul de femei poate avea loc și în cadrul hotarelor unei țări.
Mai tîrziu, acest termen – comerț cu sclave albe – s-a extins și asupra noțiunii de trafic în general: importul de femei dintr-o țară în alta sau în calitate de “mirese prin corespondență”, de servitoare, chelnerițe, dansatoare, fotomodel, care de cele mai dese ori sfârșesc cu “angajarea” forțată, prin înșelăciune sau amenințare, în industria sexului. Respectiv, sunt elaborate și semnate o serie de acorduri și convenții, ce dau noi interpretări acestui fenomen și stabilesc noi modalități de conlucrare în vederea contracarării fenomenului. Astfel, noțiunea capătă un caracter și mai larg, incluzând cu timpul violarea drepturilor omului, asemănătoare cu robia, ajungându-se a fi definite într-o variantă cât de cât stabilă.
Protocolul privind prevenirea, combaterea și sancționarea traficului de ființe umane, în special a femeilor și a copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva crimei organizate transfrontaliere, aprobat la 15 decembrie 2000 la Palermo, stabilește că:
a) “expresia trafic de persoane indica recrutarea, transportul, transferul, adapostirea sau primirea de persoane, prin amenintare de recurgere sau prin recurgere la forta ori la alte forme de constrangere, prin rapire, frauda, inselaciune, abuz de autoritate sau de o situatie de vulnerabilitate ori prin oferta sau acceptarea de plati ori avantaje pentru a obtine consimtamantul unei persoane avand autoritate asupra alteia in scopul exploatarii. Exploatarea contine, cel putin, exploatarea prin prostituarea unei alte persoane sau alte forme de exploatare sexuala, munca sau serviciile fortate, sclavia sau practicile analoage sclaviei, folosirea sau prelevarea de organe; b) consimtamantul unei victime a traficului de persoane pentru exploatarea amintita, astfel cum este enuntata la lit. a) din prezentul articol, este indiferent atunci cand unul din oricare dintre mijloacele enuntate la lit. a) a fost folosit;”
Această definiție permite să se facă o distincție clară între fenomenul trafic de ființe umane, pe de o parte, și migrație de muncă, contrabandă cu migranți și prostituție, pe de altă parte, cu care, deseori, este asociat traficul de ființe umane. Elementele care caracterizează traficul de femei și prin care se distinge de celelalte două fenomene menționate, sunt situațiile în care se încalcă un șir de drepturi ale omului cum ar fi :
a) demnitatea persoanei,
b) libertatea persoanei,
c) securitatea persoanei.
Alianța Globală Împotriva Traficului de Femei (GAATW), Grupul Internațional de Drept privind Drepturile Omului și Fundația Împotriva Traficului de Femei (STV), ONG-uri din lume au elaborat o definiție, pornind de la experiența de lungă durată în domeniul prevenirii traficului de femei și acordării asistenței sociale victimelor acestui trafic – Principii Standard ale Drepturilor Omului privind Tratamentul Persoanelor Traficate (PS):
“Orice acțiune sau tentativă de recrutare, transportare înăuntrul sau în afara unor frontiere, cumpărare, vînzare, transfer, primire sau adăpostire a unei persoane prin folosirea inducerii în eroare, a constrângerii (inclusiv prin utilizarea amenințărilor sau abuzului de autoritate) sau a constrîngerii cauzate de datorii, în scopul aducerii sau menținerii acestei persoane, cu sau fără plată, într-o formă de aservire (muncă în gospodărie, aservire sexuală sau de reproducere), într-o formă de muncă forțată sau constrânsă de datorii sau în condiții asemănătoare sclaviei, exploatarea ei petrecîndu-se în altă comunitate decît cea în care persoana trăia în momentul inducerii ei în eroare, constrângerii prin forță sau constrângerii cauzate de datorii.”
Definiția dată de PS identifică clar elementele crimei, pentru a putea distinge cazurile de trafic de alte acțiuni, cum ar fi migrația ilegală. Odată luate în considerație, elementele crimei menționate în definiția de mai sus și aplicându-le cazurilor concrete de trafic, putem decide când avem de a face cu un caz de trafic și cînd nu.
Luate în comun, aceste două definiții includ cele mai importante componente ale crimei traficului de persoane:
I. Acțiuni (terminate sau tentative)
a) recrutare
b) transportare, transfer
c) primire, adăpostire
d) cumpărare, vânzare
II. Metode
a) amenințarea cu forța sau aplicarea oricăror forme de constrângere, răpire
b) fraudă, înșelăciune, inducere în eroare
c) abuz de putere sau de situația de vulnerabilitate
III. Scop
a) exploatare
1.2. Căi de definire a fenomenului
Definirea noțiunii trafic de persoane, de altfel ca și metodele de definire aplicate, a fost și rămîne un subiect îndelung discutat atât de teoreticieni, cât și de practicieni. Varietatea de strategii aplicate de structruile statale și ONG-uri întru redresarea traficului de persoane umane reflectă diversitatea noțiunilor, dar și a priorităților acordate de o structură sau alta în combaterea acestui fenomen. Variatele soluții, adică măsurile de prevenire sau contracarare a traficului de persoane, sunt elaborate în funcție de modul de conceptualizare a problemei și de analiza corespunzătoare a cauzelor.
Astfel, unele definiții se axează pe părțile vătămate, altele – pe părțile generatoare ale problemei. În așa fel, fiecare definiție generează soluții proprii, iar fiecare soluție propusă este proprie modalității de definire a fenomenului și dacă traficul de persoane este considerat drept o problemă sau consecință a sărăciei, soluțiile propuse vor fi diferite de cele propuse în cazul în care
același fenomen este tratat drept o problemă a crimei organizate.
Cercetători dintr-un șir de organizații neguvernamentale din Regatul Țărilor de Jos (Olanda), care s-au implicat activ în prevenirea și contracararea acestui fenomen încă în anii ‘80, au efectuat studii științifice în domeniu și au elaborat publicații practico-științifice, au evidențiat câteva metode de definire a fenomenului trafic de persoane, în funcție de strategiile aplicate.
Traficul de persoane ca o formă a crimei organizate
Atunci când traficul de persoane este tratat din punct de vedere al crimei organizate, scopul strategiei de combatere este axat în primul rând pe:
(a) persecutarea mai aspră a criminalilor, adică a traficanților;
(b) consolidarea eforturilor organelor de drept, precum și fortificarea inițiativelor de colaborare a acestora la nivel internațional, alte activități, care permit urmărirea mai eficientă a criminalilor.
Totodată, observăm, însă, că de fapt contracararea fenomenului trafic de persoane se limitează la combaterea crimei organizate. Practica statelor europene atestă că mai multe victime au avut de suferit în urma conlucrării cu organele de drept – făcând depoziții în calitate de martor sau parte vătămată, acestora nu li s-a acordat protecția și asistența necesară.
Urmărirea criminalilor se axează în primul rînd pe criminalizarea acțiunilor acestora și rareori include protecția și respectarea drepturilor victimei, iar în majoritarea cazurilor interesele victimei sunt supuse în întregime intereselor investigațiilor. Și dacă victimele, mai bine zis mărturiile acestora, joacă un rol determinant în incriminarea acțiunilor traficanților, fiind respectiv încurajate să conlucreze cu organele de drept (să depună mărturii), acestora trebuie să li se acorde servicii de asistență de bază, inclusiv protecție (permis de staționare pe durata investigațiilor, asistență juridică și asigurarea dreptului de protecție a martorului, asigurarea dreptului la azil și asistență socială din partea statului). În acest context, statutul victimei continuă să fie vulnerabil.
Traficul de persoane ca problemă a migrării
În ultimii ani, tot mai des, fenomenul trafic de persoane este definit prin prisma migrării ilegale. În limitele acestei metode, prevenirea traficului de persoane presupune prevenirea ieșirii/intrării, respectiv, staționării ilegale a persoanelor într-o țară. Totodată, atunci cînd traficul de persoane are loc în limitele hotarelor aceluiași stat, această metodă își epuizează toate justificările. În acest context strategia de combaterea traficului de persoane devine o luptă împotriva migrării ilegale. Astfel, mai multe state (atât țări de origine, cât și de destinație) duc o politică restrictivă în ce privește migrarea, care, printre altele, ar prevedea:
(a) politica strictă și condiționată de eliberare a vizelor și controlul strict al hotarelor;
(b) limitarea numărului permiselor de ședere și de muncă;
(c) expulzarea tuturor persoanelor fără permis de reședință;
(d) controlul riguros al străinilor pe teritoriul țării date;
(e) supravegherea mai strictă a căsătoriilor între cetățenii diferitelor state;
(f) incriminarea imigranților ilegali etc.
O astfel de strategie denotă, de fapt, interesul statului de a-și proteja mai degrabă teritoriul național de imigranți (ilegali), decât de a asigura protecția imigranților de exploatare și violență. Promovarea unei astfel de strategii are un efect negativ asupra persoanelor, când din lipsa oportunităților în propria țară, în combinație cu cererea de forță de muncă în sectorul neformal din altă țară (care, de fapt, este cel mai neprotejat și nereglementat), lipsa oportunităților legale de emigrare, face traficul de persoane o afacere profitabilă, “încurajându-le” să apeleze la modalități
ilegale. Astfel ele devin și mai vulnerabile în fața diferitelor forme de abuz, violență și exploatare, neavând acces la protecție și suport.
Majoritatea țărilor de destinație, inclusiv țările din Uniunea Europeană, neținând cont de obligațiunile internaționale și prevederile Protocolului de la Palermo, în aspect legislativ și în activitatea practică consideră victimele traficului de persoane și copii ca imigranți ilegali și, ca rezultat, aceștia sunt imediat deportați din țară. Astfel, persoanele traficate nu au acces la serviciile de asistență și nu pot beneficia de o ulterioară reintegrare.
O astfel de atitudine din partea statelor de destinație nu numai că încalcă drepturile persoanelor traficate, dar și demotivează dorința victimelor de a depune mărturii împotriva traficanților, aceștia rămânând în anonimat și continuând să desfășoare activități criminale.
Traficul de persoane ca problemă a muncii
În cazul când traficul de persoane, munca forțată și practicile tip sclavie sunt definite drept problemă a muncii, aceste practici pot fi considerate drept rezultat al poziției sociale și juridice dezavantajoase a femeii pe piața muncii, inclusiv a imigrantelor. Din punctul de vedere al protecției drepturilor persoanelor, decizia de a pleca peste hotare la muncă este motivată de posibilitatea și dreptul de a lucra în condiții normale, încasând un venit decent.
În limitele acestei interpretări, traficul de femei ține strâns de procesul de feminizare a migrației lucrătoare, care promovează de asemenea dezvoltarea diferitelor forme de exploatare a muncii femeii în sectorul neformal, în cadrul căruia, după cum s-a mai menționat, femeile au acces foarte limitat la protecție împotriva abuzului și violenței. Astfel, strategiile de combatere și prevenire a traficului de persoane, în special femei tind spre:
(a) recunoașterea muncii în sectoarele neformale drept muncă legală;
(b) recunoașterea de către țările de destinație a cererii la forța de muncă în aceste sectoare;
(c) elaborarea legislației respective privind protecția muncii în cazul imigranților lucrători.
Totodată, politica statelor de destinație este îndreptată spre protejarea propriei piețe a muncii și asigurarea cu locuri de muncă a propriilor cetățeni, astfel accesul imigranților la locuri de muncă în sectorul formal bine plătit este limitat și condiționat. În așa fel, imigranților le este “rezervat” sectorul prost plătit sau cel neformal, unde, angajându-se, femeia devine mult mai vulnerabilă, dat fiind statutul de ilegalitate.
Astfel, traficul de persoane, munca forțată și practicile tip sclavie devin probleme ce urmează a fi tratate de angajați și angajatori prin prisma legii privind protecția angajaților, de către confederațiile sindicatelor, a inspectoratelor muncii etc.
Traficul de femei ca problemă a moralei
Probabil cea mai tradițională modalitate de definire a traficului de persoane, în special femei, este cea a moralei, care condamnă prostituția. Respectiv, strategia de combatere a traficului de femei are drept “punct de reper” lupta cu prostituția. În același timp însă, nu se ține cont de condițiile “voluntar” sau “forțat”, iar femeile sunt fie victime care trebuie recuperate, fie infractori (cu comportament deviant) care trebuie pedepsite.
În mod inevitabil impactul asupra femeii este izolarea, stigmatizarea, marginalizarea, vulnerabilitatea față de violență, criminalizarea femeii, dat fiind statutul ilegal al ei sau al acțiunilor sale.
În acest context apare întrebarea: dacă prostituția este condamnabilă din punct de vedere al moralei, atunci orice asistență oferită de alte personae sau “facilitarea” prostituției de către alte persoane trebuie tratată de asemenea drept condamnabilă.
Traficul de persoane ca problemă a ordinii publice
Tratând fenomenul în cauză ca problemă a ordinii publice, strategiile elaborate sunt axate pe controlul riguros al comportamentului, acțiunilor “indecente” și dezordonate ale persoanelor. În interesul ordinii publice, strategiile sunt orientate spre interzicerea și eliminarea unui astfel de comportament (sau a persoanelor cu astfel de comportament) din viața publică. Metodă dominantă atunci când vorbim de prostituție.
În mai multe țări, prostituția este considerată, mai mult sau mai puțin, inevitabilă sau chiar un “viciu” necesar. În același timp, ea este considerată o amenințare asupra sănătății sau ordinii publice, fiind respectiv controlată și reglementată. Cu toate acestea, este important să se facă distincție între prostituția voluntară și cea forțată. Astfel, în mai multe țări din Europa prostituția are caracter legal, iar crima este considerată prostituția forțată.
O astfel de situație se atestă în Olanda și Germania, de exemplu, unde prostituția este reglementată prin diferite forme de înregistrare și evidență, alte forme de control al statului asupra activității persoanei, respectiv, penalități pentru încălcarea acestor prevederi. În așa fel, în strategia de combatere se acordă prioritate măsurilor ce țin de controlul sănătății publice și mai puțin de controlul asupra condițiilor de muncă, ce ar însemna penalizarea sau decalificarea angajatorului sau clienților pentru practici neechitabile, defavorizante față de muncitor. În asemenea circumstanțe, femeia este supusă mai mult riscului de a fi victimă a abuzului sau violenței.
Mai mult ca atât, dreptul de a desfășura o astfel de activitate în unele țări ale Uniunii Europene unde prostituția este reglementată, aparține doar cetățenilor acestor țări. Aceasta înseamnă că femeile imigrante, inclusive din statele Europei de Est, vor fi pedepsite și deportate.
Traficul de persoane ca problemă a încălcării drepturilor omului
Acesta este punctul de reper al strategiilor și politicilor de combatere a traficului de persoane, elaborate și aplicate de majoritatea organizațiilor neguvernamentale din lume.
Conferința mondială privind drepturile omului, desfășurată la Viena în anul 1993, a fost o etapă importantă în aprobarea unei astfel de concepții, în care, pentru prima dată, violența împotriva femeii a fost definită drept încălcare a drepturilor omului.
În ultimii ani, din prisma protecției drepturilor femeii, au fost elaborate o serie de acte internaționale privind prevenirea și combaterea traficului de femei și copii cu scop de exploatare sexuală. De exemplu, Declarația Ministerială de la Haga, care cuprinde recomandări privind căi eficiente de prevenire și combatere a traficului de femei cu scop de exploatare sexuală și în care se subliniează că “traficul de femei este o încălcare gravă a drepturilor omului, combaterea căreia solicită o strategie multidisciplinară și coordonată în care să participe toate părțile interesate – organizațiile neguvernamentale, organizațiile de asistență socială, structuri de drept, de migrare. O astfel de strategie de combatere solicită eforturi comune atât naționale, cât și regionale și internaționale. Însă responsabilitatea principală cade pe statele membre ale Uniunii Europene. Pentru că organizațiile neguvernamentale sunt larg def nite drept purtători de schimbări și surse de asistență pentru femei, organizațiile statale trebuie să acorde susținere acestor organizații neguvernamentale”.
Aceste aspecte sunt importante, deoarece acțiunile de combatere și prevenire, precum și structurile responsabile pentru implementarea acestora, vor fi elaborate sau instituite în funcție de modalitatea prin care este definit fenomenul. Și tot în funcție de modalitatea aleasă, aceste acțiuni
sau strategii pot fi grupate în două categorii:
a) strategii represive de contracarare a traficului de persoane, îndreptate spre combaterea crimei organizate, a migrării ilegale și prostituției, acțiuni ce fac parte din politica și strategia structurilor de stat;
b) strategii bazate pe ideea consolidării și fortificării statutului femeii și a drepturilor ei prin acțiuni de informare, școlarizare și susținere, acțiuni ce revin organizațiilor neguvernamentale.
Ambele strategii pot fi valoroase, însă aplicarea lor solicită prudență, spre a evita un eventual proces cu caracter represiv și a nu acționa negative asupra statutului, și așa nestabil, al persoanelor (limitarea libertății de mișcare și utilizarea persoanei drept martor în lupta contra crimei organizate, fără a i se acorda protecția corespunzătoare).
În toate țările care se confruntă cu problema traficului de persoane, un rol important în prevenirea și combaterea fenomenului respectiv este atribuit organizațiilor neguvernamentale de femei. Recunoscând dreptul femeii la libera decizie și alegere, organizațiile neguvernamentale își construiesc strategiile și politica pornind de la interesele, necesitățile și problemele femeii. Scopul campaniilor de sensibilizare rezidă în asigurarea respectării drepturilor femeii, ca femeie imigrantă, femeie lucrătoare imigrantă, femeie lucrătoare în gospodărie, femeie lucrătoare în sex-business etc. În acest context, strategiile represive sunt eliminate și, atâta timp cât drepturile acestora nu vor fi recunoscute și asigurate, traficul de persoane, munca forțată și practicile tip sclavie vor continua să existe.
Destul de active în prevenirea acestui fenomen s-au dovedit a fi organizațiile internaționale și neguvernamentale care își desfășoară activitatea în multe țări din lume. Fiind inițiatori și promotori ai mai multor acte legislative în domeniu, precum și autori de acțiuni practice, acestea acordau atenție doar unui aspect al traficului de persoane de importanță stringentă, și anume traficului de femei. Astfel, s-a creat impresia că anume traficul de femei în scop de exploatare sexuală reprezintă traficul de ființe umane în general. Interpretarea problemei prin această prismă s-a văzut reflectată în mai multe acte internaționale și în legislația națională a mai multor state. O astfel de situație este caracteristică Europei Centrale și de Est, din cauză că utilizarea femeii în industria sexului este cea mai răspândită în statele dezvoltate.
O astfel de viziune împărtășește și Fundația Împotriva Traficului de Femei (STV), subliniind că traficul de femei are loc atunci când femeia este impusă să se prostitueze prin aplicarea forței, înșelăciunii sau abuzului de autoritate. În același timp, nu contează faptul dacă ea, femeia, a practicat sau nu prostituția sau dacă dorește să desfășoare în continuare o astfel de activitate din propria dorință. Nucleul infracțiunii îl constituie încălcarea libertății femeii.
1.3. Traficul cu persoane – încălcare a drepturilor omului
În continuare vom face o încercare de a ilustra drepturile omului stipulate în mai multe acte internaționale recunoscute – Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948 (Republica Moldova a aderat la prevederile acestei Declarații în 1990), Convenția pentru Eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeii și altele, care sunt violate în contextual traficului de persoane și pentru care guvernele poartă răspundere în cazul în care nu este eliminată discriminarea gender, nu sunt persecutați traficanții, nu sunt redresate necesitățile și nu sunt protejate drepturile persoanelor traficate.
Dreptul la viață
Dreptul la libertate și securitate personală: Persoanele traficate sunt supuse violurilor, abuzurilor fizice și psihologice, bătăilor și torturii.
Dreptul de a nu fi ținut în sclavie: “Nimeni nu va fi ținut în sclavie, nici în robie, sclavia și traficul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor”. Persoanele traficate nu-și pot exercita nici un drept.
Dreptul la muncă, la condiții echitabile și satifăcătoare de muncă
Dreptul la remunerare echitabilă și satisfăcătoare
Dreptul la odihnă: Persoanele traficate nu sunt libere să-și aleagă genul de muncă, ele sunt supuse unor munci forțate, supranormate, lor le sunt refuzate zile libere, sunt prost, sporadic remunerate ori total neremunerate sau constrânse de datorii, condițiile de muncă sunt sub orice nivel.
Dreptul la libera circulație și alegere a reședinței
Dreptul la libera comunicare: Persoanele traficate sunt ținute în captivitate fizică și supravegheate, le sunt sechestrate actele de identitate și călătorie, lucrurile personale, sunt izolate social și lingvistic (interzicerea de a se încadra în contacte sociale, interzicerea corespondenței etc.).
Dreptul la asigurarea sănătății proprii: Persoanelor traficate deseori le sunt administrate forțat droguri și stupefiante, sunt supuse avorturilor forțate, sunt lipsite de acces la mijloace de contracepție, le sunt încălcate drepturile reproductive. Persoanele traficate sunt lipsite de alimente, supuse malnutriției; condițiile de trai sunt sub orice nivel.
Dreptul la egalitate în fața legii: Deseori, instanțele de judecată tratează femeile traficate altfel – pe motiv de rasă, sex, etnie, apartenență la un statut juridic sau naționalitate. Instanțele de judecată deseori nu condamnă traficantul, ci persoana traficată (invocând practicarea prostituției).
Nimeni nu poate fi arestat, deținut sau exilat în mod arbitrar: Detenția arbitrară sau arestul arbitrar înseamnă că acestea nu au fost efectuate conform procedurilor stabilite prin lege, durata detenției nu este stabilită, iar acuzările concrete nu sunt înaintate. Persoanele traficate sunt deseori arestate și ținute în detenție arbitrar.
2. TRAFICUL DE PERSOANE. FACTORI, MECANISME, ACTORI
2.1. Introducere
Unul dintre primele motive care influențează persoana în a lua decizia să plece peste hotare este factorul economic. Oportunitățile de angajare la muncă, în special pentru femei, în Moldova (în țările de origine, în general) sunt limitate, mai ales pentru tinerele care provin din familii sărace, neavând posibilitate să urmeze un colegiu sau o facultate. Ideea de a pleca la lucru peste hotare (deși sunt conștiente că vor lucra în sectorul neformal) le pare o oportunitate reușită pentru a-și rezolva problemele.
Opțiunile de a-și realiza această idee sunt diferite. O categorie de persoane caută surse financiare pentru a plăti intermediarilor. Acești bani de obicei sunt împrumutați de la rude, prieteni, cunoscuți sau obținuți prin vânzarea unor lucruri de preț.
O femeie poate migra în speranța că va câștiga bani pentru a-și întreține familia, pentru a le asigura copiilor un viitor mai bun. Ea speră să câștige suficienți bani pentru studii, pentru a-și procura un apartament, o mașină sau, mai rar, pentru a începe o afacere, ce i-ar permite să prospere în Moldova. Informația despre posibilitatea câștigurilor mari peste hotare o poate afla de la persoanele care s-au reîntors anterior (au câștigat ceva bani sau cel puțin așa prezintă lucrurile), bineînțeles, acestea fiind personae din aceeași localitate, în care are încredere.
Pentru a ademeni persoanele în capcanele lor, traficanții fac oferte false de lucru. Uneori ele sunt făcute direct de persoane fizice sau juridice, care plasează anunțuri în diferite mijloace media. Unele anunțuri oferă cursuri gratuite de studiere a limbii țării sau cursuri profesionale (de fotomodel ori coregrafie). Categoria mai vulnerabilă în fața traficanților, dar, pe de altă parte, și cea mai dornică de a pleca peste hotare, sunt femeile tinere.
Acestea pot fi femeile divorțate, care își întrețin singure copiii, orfanele sau femeile din medii abuzive, din familii cu situație materială nefavorabilă și cele cu un nivel scăzut de educație.
Unele tinere au fost traficate forțat, folosindu-se metode de abuz fizic, amenințare, fiind drogate sau chiar răpite. Recrutarea prin metode abusive este folosită mai des în cazul minorelor, pe când metodele de înșelăciune și fraudă – în cazul femeilor. Traficanții folosesc mai des oferte false de lucru, pentru că este o metodă mai sigură pentru ei.
Multe persoane, în special femei, care au fost traficate ori au migrat din țările sărace au ajuns a fi implicate în prostituție, muncă forțată, muncă casnică sau în alte domenii ce reprezintă sectorul neformal al pieței muncii. În acest sector, femeia este permanent supravegheată, izolată, amenințată cu denunțarea la poliție (pornind de la statutul ilegal pe care îl are), efectuează o muncă foarte grea ori în condiții nocive. Aceste persoane nu pot pretinde la condiții mai bune de muncă, nu pot adera la sindicate pentru a-și apăra drepturile de lucrător. Legislația muncii din majoritatea statelor nu reglementează munca migranților străini în sectorul neformal.
Prostituția
O parte din femeile care pleacă peste hotare sunt conștiente că munca lor va include oferirea serviciilor sexuale. Dar majoritatea dintre ele nu cunosc condițiile în care vor lucra, considerând că vor fi libere să-și aleagă clienții, să gestioneze banii câștigați după bunul lor plac. Alte femei, prin
fraudă sau amenințare, nimeresc în sex-busines împotriva voinței lor. Femeile care le sunt impuse să ofere servicii sexuale se confruntă cu un șir de probleme: sunt deposedate de documente de identitate, încătușate de povara datoriilor, nu primesc bani pentru serviciile prestate, sunt bătute, maltratate, hărțuite sexual, ținute în captivitate. Fiind implicate în prostituție, ele au și probleme de sănătate (contaminare cu boli sexual- transmisibile, inclusiv HIV/SIDA), din motivul că nu li se permite să recurgă la metode de protecție corespunzătoare (de exemplu, utilizarea prezervativelor).
Pe de altă parte, ele riscă să fie penalizate de poliție (conform legislației în vigoare în țările unde prostituția nu este legalizată) ori deportate din țară, fiind cetățeni străini în țările unde prostituția este legalizată (dar unde au dreptul să practice prostituția numai femeile din țara respectivă).
Autoritățile manifestă adesea o atitudine disprețuitoare și neglijează reclamațiile făcute de prostituate (inclusiv de persoanele forțate să se prostituieze). Dacă acestea încearcă să depună plângeri împotriva traficanților, proprietarilor de bordeluri sau proxeneților, în cele din urmă sunt arestate pentru practicarea prostituției. Unele au fost abuzate și mai crud după ce au depus o reclamație la poliție.
Femeile care oferă servicii sexuale sunt stigmatizate de societate. Ele sunt discriminate atât în țara de destinație, cât și în propria țară. Acest element este deseori folosit de traficanți, care le amenință cu expedierea fotografiilor compromițătoare rudelor.
“O tânără a acceptat să plece în Germania pentru a oferi servicii sexuale. Femeia care a făcut aranjamentele a asigurat-o acolo că va fi foarte bine plătită și că va fi în siguranță. Ajunsă la locul de destinație, stăpânul bordelului a deposedat-o de pașaport. Ea primea doar câțiva bănuți din venitul pe care îl aducea patronului, trăia ca o sclavă. Stăpânul i-a promis că o va elibera numai în cazul în care în locul ei va veni o altă fată din Moldova. Ea a fost nevoită să invite o cunoștință de-a ei. Aceasta s-a împrietenit cu un bărbat, care a plătit prețul cerut de patron pentru a le elibera…”
Munca domestică
Persoanele care lucrează în acest “domeniu” locuiesc de cele mai dese ori în casa angajatorului. Obligațiunile lor sunt: să gătească, să aibă grijă de copii sau să facă ordine. Unii angajatori cer ca pe lângă obligațiunile pomenite să lucreze și în restaurant sau la uzina proprie. Lucrătorii pot fi abuzați de membrii familiei angajatorului și nu pot pretinde nici o protecție.
Uneori membrii familiei își permit să abuzeze sexual femeile. O parte au viza expirată sau o viză turistică, respectiv se află ilegal în țară, sunt plătite cu niște salarii foarte mici sau deloc, le sunt încălcate drepturile, dar nu pot pretinde o protecție din partea statului.
“O tânără dintr-o localitate rurală a acceptat propunerea unei cunoștințe de a pleca în Emiratele Arabe Unite să muncească într-o familie. Timp de 15 luni ea nu a primit nici un ban de la stăpân. Era permanent închisă în casă, frecvent bătută, maltratată. Nu putea ieși sub nici un pretext, nici la biserică, nici pentru cumpărături. După un incident cu stăpânul a încercat să se sinucidă și s-a aruncat de la etajul 3. A fost spitalizată pe parcursul a 6 luni. Tentativa de suicid este o crimă în Emiratele Arabe Unite, respectiv putea fi arestată pentru acest act”.
Această categorie de lucrători se simt foarte izolați, pentru că au foarte puțini prieteni, care vorbesc aceeași limbă și, respectiv, nu au practic posibilitatea de a-i întâlni. Este și mai complicat atunci când stăpânul le controlează corespondența, inclusiv scrisorile care vin de acasă. În felul acesta, posibilitățile de a solicita un ajutor din partea celor apropiați se reduc. Mai ales în cazul când viza este expirată sau nu are acte de identitate, le este frică să se adreseze la poliție pentru că vor fi deportate din țară ca imigranți ilegali.
Căsătoriile cu cetățenii străini
Traficanții se prezintă uneori ca reprezentanți ai agențiilor matrimoniale și, respectiv, organizează întâlniri femeilor din țările sărace cu cetățeni străini, de obicei din Europa de Vest, cu o situație materială foarte bună.
Uneori tinerele își cunosc potențialii soți în diferite site-uri Internet. După o perioadă de corespondență, bărbatul de obicei îi propune să vină în țara lui pentru a face cunoștință mai în de aproape, expediind uneori și bani pentru cheltuielile de transport.
Un număr foarte mic de femei realizează faptul că visul de a-și îmbunătăți situația materială se transformă într-un coșmar, femeia devenind o sclavă. “Soțul” ei poate fi deja căsătorit sau pur și simplu este un proxenet. Ea poate fi forțată să ofere servicii sexuale sau poate fi vândută dintr-un bordel în altul. Ea poate fi impusă să lucreze la manufactura soțului ei, fără a fi remunerată. Unii bărbați sunt foarte violenți. În mai multe țări, statutul de rezident al femeii este condiționat de faptul dacă este căsătorită sau nu. Din aceste considerente femeia uneori nu-și părăsește soțul de frică să nu fie deportată. În plus, în unele state cetățenia copilului, precum și dreptul la moștenire, dreptul de proprietate, depinde de faptul dacă, în definitiv, căsătoria este înregistrată sau nu. Sunt înregistrate cazuri de “căsătorii în serie”, când un bărbat s-a căsătorit cu un șir de femei pentru a le duce în altă țară și a le forța să muncească (exploatare fizică). Sigur, sunt și cazuri de căsătorii reușite. Dar situațiile când așa zisul soț își exploatează soția, o maltratează, o supune diferitelor forme de abuz, pot fi considerate cazuri de trafic. Traficanții deseori regurg la agenții matrimoniale, site-uri Internet, chiar și la persoane fizice pentru a recruta femeile.
“O tânără de 22 de ani a acceptat propunerea unui italian de a vizita Italia, urmând să se căsătorească în scurt timp. Ajunsă la Milano, fata a fost deposedată de pașaport, ținută permanent în casă, supravegheată. Bărbatul a violat-o și apoi a adus alți bărbați, cărora trebuia să le ofere servicii sexuale. Fata a refuzat să se supună, vecinii care au auzit gălăgie au chemat poliția, astfel ea a fost salvată și s-a întors în țară”.
Munca forțată
Mai multe persoane sunt forțate să lucreze în agricultură, la ferme, la întreprinderi etc., în condiții de muncă și trai inadmisibile, amenințate permanent cu pedeapsa fizică sau cu denunțarea la poliție. Aceste personae nu se adresează poliției chiar și atunci când sunt maltratate, deoarece le este frică să nu fie deportate sau penalizate că se află ilegal în țară, inclusiv pe motiv că nu au acte.
2.2. Traficul de ființe umane la nivel intern și internațional
În ultimul deceniu, traficul de ființe umane a devenit o problemă majoră atât la nivel național cât și internațional, problemă ce se agravează constant. Fenomenul nu este episodic, implicând un număr redus de persoane, ci are profunde implicații de ordin social și economic și afectează numeroase persoane și țări. În Raportul anual al Departamentului de Stat a SUA din 2003, se estimează că aproximativ 800 000- 900 000 de persoane sunt traficate anual dintr-o țară în alta, în întreaga lume (această cifră nu include persoanele traficate în interiorul țărilor).
Țările din regiunea centrală și sud-est europeană reprezintă atât țări sursă cât și țări de tranzit pentru traficul de ființe umane. Într-o perioadă relativ scurtă, după 1990, această regiune a ajuns să rivalizeze cu regiunile tradiționale cum ar fi America Latina, Asia de sud-est sau Africa, constituind una din cele mai importante surse de femei și copii traficați pentru exploatare sexuală sau muncă forțată din Europa occidentală.
Formularea unor politici coerente pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane întâmpină o serie de dificultăți rezultate, în primul rând, din necunoașterea dimensiunilor reale ale fenomenului. Aceasta se datorează mobilității foarte mari, intensei circulații peste frontiere a persoanelor și bunurilor. De asemenea, obscuritatea fenomenului este asigurată și de menținerea manifestărilor sale în contextul unor activități aparent legale.
Statisticile existente, oferite de polițiile naționale sau de Organizația Internațională pentru Migrație, sunt lacunare și relevă doar o fațetă a fenomenului, cea referitoare la persoanele învinuite sau cele returnate în țările de origine. Țările din regiunea sud-est europeană fac eforturi de îmbunătățire a sistemelor de strângere a datelor, acest lucru fiind necesar unei mai bune fundamentări a politicilor anti-trafic ai unei abordări corespunzătoare a cauzelor socio-economice ale fenomenului.În plan regional, criza din Balcani din ultimul deceniu a favorizat dezvoltarea fenomenului, România, fiind citată ca țară de origine, dar și de tranzit, a marilor rețele de trafic de femei provenind îndeosebi din Asia, dar și din țări e vecine – Ucraina, Moldova sau Belarus. Țările de destinație sunt țările din fosta Iugoslavie, cu accent pe Regiunea Kosovo, precum și Turcia, Grecia sau statele din Europa occidentală.
Traficul de ființe umane este unanim recunoscut ca o componentă a crimei organizate transfrontaliere și se manifestă cu precădere în zonele în care lipsește o legislație corespunzătoare, dar și un sistem de cooperare între diferite organisme guvernamentale și ONG-uri, a căror activitate comună trebuie să aibă ca obiect prevenirea traficului.
Deși fenomenul ia amploare, în întreaga lume, nu doar în țara noastră, prea puțini traficanți au fost prinși, ceea ce se explică prin absența unei legislații corespunzătoare în multe dintre țările sursă. Deși există convenții internaționale și alte documente adoptate de diverse organisme, este nevoie și de o legislație proprie fiecărei țări. În România, a fost adoptată Legea pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane (Legea 678/2001} precum și Planul Național de acțiune pentru combaterea traficului de persoane.
În Raportul Anual al Departamentului de Stat al SUA referitor la traficul de persoane, dat publicității în luna septembrie 2003, România era una dintre țările nominalizate, considerată a fi lider regional în lupta anti-trafic.
În raport se arăta că Guvernul României, deși nu îndeplinește standardele minime pentru combaterea traficului, face eforturi deosebite pentru contracararea fenomenului. Au fost votate legi importante pentru a întări pedepsele aplicate traficanților, au fost sporite resurse și puse la dispoziția poliției, pentru anchetarea și aducerea în fața instanței a celor implicați în acest comerț cu ființe umane și se preconizează înființarea de adăposturi care să ofere sprijin victimelor traficului de persoane, în momentul în care acestea se întorc în România.
2.3. Etiologia traficului de ființe umane
Analiza studiilor de caz și a statisticilor Poliției a permis structurarea unor categorii de cauze ce generează și susțin fenomenul traficului de persoane, în special pe linia prostituție -proxenetism (datele privind traficul în vederea prelevării de organe sunt foarte precare, insuficiente pentru o concluzie pertinentă, la fel ca și în cazul traficului în vederea exploatării muncii sau unor forme de sclavie și practici similare).
Aceste cauze, dintre care unele sunt de ordin personal și contribuie la orientarea individului spre activitatea de prostituție sau proxenetism, iar altele țin de contextele micro și macrosociale ce favorizează și mențin desfășurarea unor astfel de ocupații, interacționează în proporții diferite de la un caz la altul, iar cele mai relevante sunt următoarele:
Cauze macro-sociale
A. Factori socio-economici
* Nivelul de trai,
Majoritatea declarațiilor cuprinse în studiile de caz referitoare la motivația alegerii prostituției ca ocupație, relevă faptul că motivul determinant al practicării prostituției în țară, dar, mai ales, în alte țări, îl constituie situația materială foarte precară, combinată cu lipsa perspectivelor de ameliorare a acestei stări de fapt. Cele mai multe dintre victimele intervievate aparțin unor familii în care unul sau chiar ambii părinți sunt șomeri, au mari dificultăți materiale sau au ele însele o situație materială deosebit de grea, fiind abandonate de soți și având copii în întreținere.
* Șomajul.
În actuala conjunctură economică dificilă și nesigură a țării, numeroase tinere, mai ales cele cu grad scăzut de profesionalizare, nu își găsesc locuri de muncă, ajungând să aleagă prostituția ca mijloc de subzistență. În același timp, se evidențiază nivelul scăzut al salariilor, care nu acoperă minimul necesităților astfel încât, chiar dacă în situații excepționale reușesc să-și găsească un loc de muncă, aceste persoane sunt de obicei angajate fără contracte de muncă, prost plătite și tratate discreționar de către patroni. De asemenea, motivația unor traficanți este centrată tot pe cauzele de natură socio-economică, între care se evidențiază șomajul.
În același timp însă, facem precizarea că nivelul sărăciei nu trebuie privit întotdeauna ca o neacoperire a necesarului subzistenței. Pentru unii dintre subiecți, mai preocupați de propria imagine, sărăcia reprezintă un minim de acumulare materială fără de care se consideră rnarginalizați social în raport cu modelele de reușită promovate de societate.
B. Factori educaționali
Carențele educaționale pot fi considerate ca fiind cele ce precipită, de fapt, procesul angajării în prostituție sau proxenetism, poziționând subiectul în imposibilitatea altei alegeri. Practic, gradul de instruire reprezintă cel mai important factor determinant al unei conduite care, în final, mai ales în cazul prostituției, aduce celei ce o adoptă postura de victimă. El apare ca o rezultantă a educației receptate și sedimentate în familie, a pregătirii școlare și profesionale, a percepției experiențelor proprii.
S-a putut observa că, deși motivația dedarată a practicării prostituției o reprezintă lipsurile materiale, în realitate, ceea ce determină această decizie este rezistența scăzută la frustrarea produsă de aceste lipsuri. Această incapacitate, bazată pe o lipsă acută de încredere și respect de sine, este determinată de educația care formează anumite repere, limite și puncte de sprijin la nivel intelectual și emoțional, datorită cărora o persoană se poate autovictimiza cu ușurință.
C. Factori socio-culturali.
Dezvoltarea fenomenului traficului de persoane, așa cum am mai arătat, reflectă un complex de mentalități ale societății care conduc la devalorizarea ființei umane în favoarea câștigului material. Totodată, este rezultatul confuziilor, frustrărilor, inhibițiilor (transformate apoi în exhibiții), reprimirilor referitoare la sexualitate, pe plan național și mondial, ceea ce constituie terenul excelent pentru comercializarea relației umane referitoare la sexualitate. Prostituția reprezintă, de altfel, doar una dintre fațetele mozaicului de manifestări sexuale aberante, alături de homosexualitate, transsexualitate, pornografie, corupție sexuală, pornografie infantilă etc., ai căror protagoniști denotă grave deficiențe psiho-caracteriale.
De asemenea, traficarea prostituatelor reflectă mentalitatea de devalorizare a femeii în raport cu bărbatul; în timp ce bărbații care cumpără favoruri sexuale continuă să rămână persoane respectabile., femeile care le vând aceste favoruri sunt stigmatizate, iar la nivelul percepției generale, chiar dacă în relația proxenet -prostituată, aceasta din urmă este în cele mai multe cazuri o victimă, ea este mai culpabilizată decât proxenetul care o exploatează.
Toate aceste se întâmplă datorită lipsei aproape totale de educație susținută referitoare la sexualitate, relații interumane, relația de cuplu. În general, interesul natural pentru cunoașterea sexualității, care apare la vârste destul de mici, este ignorat, reprimat, ridiculizat, încărcat de sentimente de rușine și vinovăție, creionându-se astfel toate premisele pentru o explorare a sexualității în condiții de promiscuitate. Școala are doar unele tentative minore de educare în acest sens (și se axează, în general pe igienă sau contracepție), iar în dezvoltarea unor programe educaționale sau elaborarea unor legi referitoare la manifestări ale sexualității, de cele mai multe ori aportul psihologilor sau sexologilor este ignorat, în aceste condiții, tinerii, oricum determinați de propria natură să-și descopere aspectul sexualității, o vor face informându-se de la colegii la fel de confuzi ca și ei, vor răspunde ignoranței și rigidității societății refugiindu-se în promiscuitate sau, dimpotrivă, prin comportamente sfidătoare, iar reprimarea interesului firesc pentru sexualitate îi va conduce la curiozitate maladivă, alimentată de materialele pornografice,
Desele atitudini ale mass-media, pentru care tematica sexuală și, implicit, cea referitoare la traficul de ființe umane, constituie doar prilejul unor subiecte incitante, iar nu unul de aducere în atenția opiniei publice a fațetelor complexe ale fenomenului, contribuie la permanentizarea stării de confuzie fiind, de altfel, rezultatul lipsei de educație în acest sens, valabilă și pentru mulți dintre realizatorii mas-media.
Cauze micro-sociale
A. Modelul familial.
Climatul familial din care provin persoanele traficate sau implicate în trafic își pune amprenta asupra comportamentului și orientării ocupaționale. Este vorba, în general, de familii în care alcoolismul, violența și antecedentele penale sunt o constantă, ca și lipsa afecțiunii parentale. În plus, în multe cazuri se întâlnesc episoade traumatizante în care subiecți au fost supuși violului, incestului, maltratării, abuzurilor diverse, abandonului familial. De această situație profită unii dintre traficanți, care mimează față de victime interese de natură afectivă. Carențele afective din mediul familial pot fi considerate de prim rang în complexul etiologic.
B. Apartenența la diferite grupuri
Nivelul scăzut de instruire, o anumită incapacitate de adaptare și de relaționare conferă persoanelor traficate o viziune deformată referitoare la propria integrare în viața socială. Astfel, multe decizii sunt luate pe baza unei percepții exagerate referitoare la obstacolele în plan socio-profesional, sau prin imitarea comportamentului altora, a căror situație este apreciată în mod superficial ca fiind similară (cazul tinerelor pe care le introduc prietenii în rețelele de prostituție, a elevelor cu o conduită libertină față de sexualitate, care fac din prostituție o distracție, inițial în grupul pe care îl frecventează, ajungând apoi la profesionalizare pe măsura creșterii dorinței pentru câștiguri materiale facile, cazurile de prostituție mascată de diverse ocupații din domeniul modelling-ului).
Factori endogeni, predispozanți.
A. Factori individuali
Cele mai semnificative par să fie deficiențele structurale ale personalității subiecților implicați în trafic: labilitate psihică, alienare. Unele pot fi consecințe ale debutului vieții sexuale la vârsta adolescenței sau ale agresării sexuale anterioare (în familie, în grupul de cunoscuți, la locul de muncă ocazional etc.).
B. Lipsa generală de informare.
Deși traficul ia o amploare din ce in ce mai vizibilă, cel puțin la nivelul autorităților abilitate să gestioneze situația, există în continuare o lipsa de informare frapantă la nivelul întregii societăți, referitoare la riscurile și situațiile traumatizante la care sunt supuse persoanele traficate și, în același timp, la metodele uzuale ale traficanților de racolare a victimelor. Metoda cel mai des întâlnită este cea a recrutării sub falsa promisiune a asigurării egale a unei ocupații bine plătite în străinătate, iar aceasta încă persistă deoarece fetele recrutate au un nivel scăzut de instruire și nu pot percepe inadvertențele din argumentele traficanților, nu sunt în măsură să ceară informații suplimentare dar, și daca ar face acest lucru, nu ar avea de unde să le obțină. Firmele care derulează contracte comerciale cu tinere cărora le promit plasarea în diferite servicii în Occident nu sunt verificate sub aspectul corectitudinii informațiilor oferite, al realității unor contracte verificabile cu partenerii străini, al unor asigurări a contractelor.
2.4. Statutul persoanelor vulnerabile
Un șir de studii de caz, precum și cercetările efectuate de Centrul Internațional “La Strada”, Organizația Internațională pentru Migrație și alte organisme active în domeniu, dau în vileag mai multe aspecte ce definesc “portretul” persoanelor care sunt prinse în capcanele traficanților.
Profilul persoanei vulnerabile poate fi prezentat în felul următor:
Categoria de vârstă – 12 și 25 ani;
Proveniența – din zone sărace, urbane sau rurale;
Proveniența din medii sau familii în care există violență (diverse forme de abuz);
Profil social vulnerabil (orfane sau provin din familii cu un singur părinte ori având tutore);
Au nivel scăzut de educație, lipsa profesionalizării;
Apartenența la un mediu informațional sărac;
Lipsa experienței de viață și a unui loc de muncă;
Mame singure;
Dependență financiară sau lipsa unei surse financiare stabile;
Dorință aprigă de independență materială;
Își asumă cu ușurință riscul plecării în străinătate, de care-și leagă speranța de realizare.
Principalii factori de vulnerabilitate
Proveniența sau reședința dintr-o regiune săracă
Relația dintre fenomenul traficului de personae și sărăcie este direct proporțională. Acest lucru se explică prin faptul că anume în regiunile cu o situație economică precară femeile tinere, în special, sunt cele mai vulnerabile în fața acestui fenomen. Influența negativă a sărăciei se manifestă prin:
reducerea posibilităților de a-și continua studiile;
micșorarea numărului locurilor de muncă;
posibilități de independență materială reduse în raport cu familia din care provin.
Abuzul și disfuncționalitatea familială
Vulnerabilitatea tinerilor față de trafic crește în mediile:
abuzive (tinerii sunt victimele abuzurilor și violenței fizice, psihice, economice, sexuale);
neglijente (refuzul sau incapacitatea adulților de a comunica adecvat cu copilul).
Mediul abuziv
Mediul abuziv poate influența decizia de a pleca prin:
afectarea stabilității emoționale a persoanei;
dorința de a părăsi, fugi din acest mediu, dorința de libertate;
persistența sentimentului de eșec în relațiile personale;
căutarea unor noi relații;
creșterea gradului de credulitate și încredere față de persoane străine, care aparent s-au arătat îngrijorate de situația persoanei.
Nivelul de educație
Vulnerabilitatea față de fenomenul traficului de persoane este invers proporțională cu nivelul de educație. Nivelul scăzut de educație se manifestă prin:
lipsa informării;
prelucrarea superficială sau incapacitatea de a prelucra informația;
lipsa reperelor valorice;
decizii insuficient fundamentate.
În acest context, un nivel ridicat de educație micșorează vulnerabilitatea față de trafic.
Dorința de independență materială
Persoanele la care dorința de independență materială este pe prim plan sunt mai ușor manipulate de traficanți decât cele la care predomină alte valori.
Reprezentări generale eronate despre success și realizare
Un model de succes al migrării, adică cunoașterea unui caz, unei istorii a persoanei care a reușit să se realizeze în străinătate, are o influență determinantă asupra potențialei victime la luarea deciziei privind plecarea peste hotare, devenind astfel ușor manipulată de traficanți. Această situație este proprie atât tinerelor din regiunile rurale, cât și celor din regiunile urbane. Pentru persoanele tinere vulnerabile existența unui model de reușită peste hotare contribuie la creșterea disponibilității de a pleca în străinătate, datorită:
funcționării modelului respectiv drept asigurare că în străinătate nu există eșec;
manifestării cu o mai mare intensitate a mirajului străinătății;
creșterii încrederii în recrutor și în relatările acestuia.
Factorii care le “împing” pe femei să-și părăsească mediul lor sunt:
Șomajul
Sărăcia
Gradul redus de educație
Discriminarea femeilor
Violența domestică
De rând cu acești factori negativi de discriminare, mai există și o serie de factori “de atracție” a femeilor și fetelor spre avantajele vieții într-o țară occidentală bogată, făcându-le mai vulnerabile pentru traficul de persoane:
speranța că își vor găsi un loc de muncă și un salariu bun;
speranța prostituatelor că vor câștiga mari sume de bani;
accesul la facilitățile vieții din Occident;
speranța la o poziție mai bună în societate și la un tratament mai uman;
percepția Occidentului ca un mediu de lux;
cererea de femei pentru “reproducere”;
cererea de prostituate exotice;
cererea de forță ieftină de muncă.
Factorii «favorizanți» pentru traficanți
Aceștia sunt de fapt factorii cu care manipulează traficanții, atunci cînd recrutează potențiala victimă:
dorința de a evada din mediul abuziv;
dorința de independență materială;
dorința de a-și schimba statutul familial;
efectul povestirilor de succes;
asumarea cu ușurință a riscurilor;
lacunele în educație și accesul limitat la sursele de informare.
Aspecte manipulatorii
Pentru a-șii atinge scopurile, traficanții, fiind buni psihologi, deseori manipulează cu statutul vulnerabil al persoanei. Principalele pârghii manipulatorii sunt:
cunoașterea recrutorului de către victimă;
manipularea statutului vulnerabil al victimei (social, economic etc.);
oferte ademenitoare de lucru, care nu necesită o pregătire specială;
semne insuficiente pentru recunoașterea riscurilor și/sau dificultatea identificării acestora;
oferirea unei game largi de servicii și aranjamente – rolul “pasiv” al victimei;
izolarea în timp și mediu.
Recrutarea victimelor este prima fază a traficului de persoane. Metodele de recrutare a femeilor și fetelor sunt destul de diverse și variate, dependente atât de modul de operare, cât și de nivelul de organizare a traficanților.
Modalități de recrutare
Traficanții recurg mai frecvent la următoarele modalități de recrutare:
a) propuneri directe făcute de persoane fizice, de cele mai dese ori în localuri de divertisment (baruri, cafenele, cluburi și discoteci);
b) propuneri directe prin rețele “particulare” (în familii și în cercuri de prieteni);
c) anunțuri în mass media privind oferte de lucru, studii sau căsătorii în străinătate;
d) agenții, inclusiv turistice, de intermediere în angajare, matrimoniale, care oferă locuri de muncă, studii, căsătorii, călătorii în străinătate.
Cercetările atestă că un număr impunător de victime au fost recrutate prin intermediul ofertelor false, făcute de persoane fizice direct. De multe ori victima îl cunoștea dinainte pe traficant sau pe recrutor, uneori este vorba chiar de un membru al familiei victimei, nerealizând de fapt că persoana în cauză este traficant. Recrutorii își concentrează atenția asupra femeilor și fetelor aflate în căutarea unei șanse de a pleca în străinătate, respectiv se folosesc de vulnerabilitatea tinerelor, pentru că, în cele mai multe cazuri, acestea au o situație financiară și familială precară.
De cele mai dese ori persoanele sunt recrutate prin intermediul ofertelor false de lucru, care de obicei nu solicită o pregătire specială, cunoașterea bună a limbii țării date etc., cum ar fi chelneriță, bonă, menajeră, spălătoreasă, dansatoare, artistă, servicii de escortă ș.a. și care sunt totodată “bine plătite”. Și agențiile matrimoniale internaționale pot fi o “fațadă” pentru rețelele de trafic de persoane. De multe ori, abia după ce au ajuns în țara de destinație, femeile realizează că au fost înșelate și descoperă că vor fi exploatate cu forța ca prostituate.
După cât se pare, există puține semne prin care femeile își pot da seama dacă este vorba de agenții serioase, care oferă munci legale sau dacă este vorba de “fațade” pentru traficul de persoane. Și acest lucru se întâmplă din mai multe motive – traficanții sunt bine organizați și dotați cu cele necesare, fapt ce inspiră seriozitate. Din start, traficanții se comportă bine, se arată foarte preocupați de problemele, interesele și necazurile victimei, sunt foarte dispuși să-i vină în ajutor, ceea ce spulberă orice dubii, ba chiar inspiră încredere. Astfel, analiza studiilor de caz, arată ca majoritatea ofertelor false, fie directe sau indirecte, sunt secundate de o gamă largă de servicii oferite de traficant, victima neavând un rol “activ” în pregătirile sau aranjamentele pentru plecare – perfectarea pașaportului de străinătate, a vizei, mijlocul și cheltuielile de transport, confort până și în timpul transportării etc. Toate acestea, ținând cont de incapacitatea financiară a victimei în circa 100% dintre cazuri, sunt oferite “în credit”, din contul traficantului, iar datoriile acumulate de victimă față de traficant urmează a fi achitate din câștigul promis. Astfel, victima devine vulnerabilă prin împovărarea cu datorii. În plus, traficanții aplică factorul “izolare în timp” – adică tind să organizeze plecarea cât mai repede posibil, pentru a nu-i da timp de reflecții sau chiar prin izolarea în sensul direct al cuvântului – în mai multe cazuri, victimele recrutate din sate au fost aduse în oraș și ținute într-un apartament până la plecare.
Metode de bază de recrutare
1) Constrângerea totală prin răpire. Deși nu e o primă metodă de recrutare în Moldova, ea este totuși aplicată, în special în cazul minorilor și orfanilor. Metoda respectivă este destul de răspândită în alte regiuni (de exemplu, Albania și Kosovo), iar în anumite regiuni din Asia este una uzuală.
2) Înșelarea victimelor prin promisiuni de muncă legală sau de intrare legală în țara de destinație. Femeile sunt convinse că vor intra, staționa și lucra legal conform promisiunilor sau că vor încheia căsătorii.
3) Înșelarea victimelor prin promisiuni semiadevărate, cum ar fi munca în “show-business”, dans sau chiar și strip-tease.
4) În cazul în care unele dintre femei sunt complet conștiente că își părăsesc țara de origine pentru a lucra în prostituție, ele nu-și dau seama cât de mult se vor îndatora, cât de tare vor fi intimidate, exploatate și controlate.
Una dintre promisiunile tentante pentru tinerele femei din Europa Centrală și de Est este oferta unei cazări proprii, ceea ce reprezintă un nivel de indepenență inimaginabil în țările de origine.
Femeile traficate sunt lăsate să creadă că vor pleca într-o țară bogată din Europa Occidentală, unde în scurt timp vor câștiga sume mari de bani, pe care le pot folosi pentru ele și familiile lor, astfel ieșind din sărăcie și disperare.
Noi tendințe în traficul de personae
Inițial, tendința predominantă era traficarea tinerelor din țări de origine sărace spre țări de destinație mai bogate din Occident. Această situație este supusă unor permanente schimbări, având în vedere că unele țări de origine sau de tranzit au crescut economic, devenind la rândul lor țări de destinație.
Cât privește traficul cu ființe umane în scopul exploatării sexuale, etnia joacă un rol din ce în ce mai important în demografia infracțională, clienții solicitând femei dintr-o grupă etnică diferită de a lor.
Scopurile traficării pot fi , deși nu se limitează la:
exploatare sexuală, sau industria pornografică
căsătorie forțată
muncă forțată
servitude
folosirea forțată în calitate de casnică
muncă forțată în sectorul agricol sau industrial
mame – surogat.
De exemplu, victime provenind din Sud-Estul Europei pot fi găsite lucrând în industria sexului în Sud-Estul Asiei, victime din Africa pot fi găsite lucrând în industria sexului în Europa și victime europene pot fi găsite lucrând în bordeluri din America Centrală. Prin aceasta, traficul cu ființe umane poate fi considerat ca un prim exemplu de globalizare mondială, în special când vine vorba de industria sexului.
Însă cel mai îngrijorător moment este faptul că, în multe regiuni, vârsta medie a victimelor scade constant. Și în acest caz oferta este determinată de cererea din partea clienților, bazată pe percepțiile și solicitările lor specifice. De exemplu, copiii traficați sunt implicați din ce în ce mai mult în prostituție, deoarece clienții sunt convinși că riscă mai puțin de a contacta o boală transmisibilă pe cale sexuală, dacă au contacte sexuale cu copii.
2.5. Manifestările abuzului de putere și control în situația de trafic
Principalul scop al traficanților este obținerea unor venituri cât mai mari de pe urma exploatării victimelor o perioadă cât mai îndelungată. În acest sens se iau toate măsurile pentru ca victima să prelungească a munci, fără a încerca să evadeze. De aceea, traficantul vrea să aibă un control permanent asupra victimelor.
În faza de exploatare traficanții folosesc diferite mecanisme, deseori combinându-le chiar, urmărind crearea unei situații de captivitate psihologică sau reală.
Constrângerea cauzată de povara datoriilor
Un mecanism foarte des întâlnit în cazul traficului de persoane. Victimei i se cere să restituie sume exagerate, sub pretext că aducerea ei în țara de destinație a costat foarte scump. La aceste sume se adaugă dobânzi exagerate, chirii la suprapreț pentru cazare și locul de muncă la bordel, costurile pentru reclama serviciilor sexuale, transport etc. Victima nu are nici o informație despre volumul sumei de care ea are nevoie pentru a achita cheltuielile menționate, iar aceste sume permanent cresc și achitarea lor devine imposibilă. În plus, exploatatorii folosesc un sistem de amenzi și penalități financiare după cum găsesc de cuviință, fără careva reguli, motiv din care banii datorați sunt în continuă creștere considerabilă.
Izolarea prin confiscarea documentelor de identitate
Imediat după sosirea în țara de destinație, victimelor li se confiscă documentele de identitate. Astfel ele pierd identitatea oficială și riscă să obțină statutul de imigrant ilegal. Ele nu pot cere ajutor și nu mai pot evada într-o altă țară de destinație. Victimele nu cer ajutor de la poliție, din simplu motiv că multe dintre ele provin din țări unde poliția este considerată o forță de oprimare, și nu una de sprijin. Traficanții manipulează cu această percepție, spunând victimelor că sunt libere să plece și să contacteze poliția, dar rezultatul va fi expulzarea imediată din țară. Din experiență s-a constatat că traficanții nu mint în acest sens, majoritatea victimelor traficului de ființe umane, care ajung în atenția poliției și care nu pot prezenta acte de identitate valabile, sunt expulzate imediat, în loc să fie tratate ca victime ale unei infracțiuni grave. Deseori persoana este impusă să comită acțiuni ilicite, este implicată în activități criminale, care o fac vulnerabilă în fața poliției.
În unele cazuri traficantul afirmă că nu are nici un rost să se adreseze poliției, deoarece poliția este coruptă și a fost deja plătită. Traficanții exploatează lipsa documentelor și frica de poliție pentru a se asigura că victimele nu vor încerca să scape sau să facă reclamații împotriva lor.
Folosirea violenței și a fricii
Un alt mecanism eficient de control este folosirea violenței și a amenințării cu violența. Pentru a le supune, victimele sunt deseori bătute, violate, închise, ținute perioade lungi de izolare, lipsite de mâncare și apă, derogate sau torturate. Abuzurile pot fi folosite ca penalizare pentru încălcările unor reguli prestabilite sau sunt folosite ca avertisment, pentru ca femeia să știe ce se întâmplă în cazul în care va încălca aceste reguli. Un mecanism de control în situațiile exploatării sexuale este și rușinea.
Traficantul amenință victima că va spune familiei că lucrează ca prostituată. De multe ori traficantul face fotografii în timp ce victima este violată, pe care apoi le utilizează pentru a o șantaja și a o obliga să respecte cu strictețe toate ordinele traficanților. Victima deseori este înfricoșată de faptul că va fi vândută unui proxenet și mai nemilos sau că va fi ucisă.
Traficantul recurge la violența fizică pentru a obliga femeia să se prostitueze: ea este violată de către un grup de bărbați, este bătută fără a lăsa urme sau invers, i se aplică diferite metode care duc la deformări și lasă urme pe viață (arsuri cu țigara, tăieturi de cuțit etc.), este adusă la epuizare completă (prin nelăsarea ei să doarmă sau forțarea să lucreze non-stop). Traficantul o face pe victimă să simtă frica prin diferite acțiuni, gesturi, aparențe:
– izbirea obiectelor și manifestarea furiei;
– deteriorarea și distrugerea lucrurilor victimei;
– bătaia și violarea altor fete în fața ei;
– amenințarea ei cu arma;
– crearea impresiei că este foarte puternic, are posibilități mari și este în relații bune cu poliția și autoritățile care sunt de partea lui.
Utilizarea amenințării victimei cu represalii împotriva familiei
Traficanții află de obicei unele amănunte despre situația familiei, cum ar fi numele, porecla sau adresa unei rude apropiate sau a unei persoane iubite. Nici măcar nu este nevoie ca el să știe foarte multe detalii despre familia respectivă – pentru a controla victima este de ajuns amenințarea și percepția care se formează în mintea ei. Problema victimei este că ea nu poate risca soarta și siguranța celor dragi, pentru că nu are de unde să afle dacă traficantul minte când spune că știe amănunte despre familia ei sau dacă într-adevăr va folosi violența împotriva celor dragi în cazul că
ea va încerca să se opună sau să evadeze. Traficantul o face pe victimă să se simtă vinovată și responsabilă pentru familia și copii ei, care se află acasă, în țara de origine: o amenință că îi va povesti familiei că ea este prostituată, că familia și copii ei vor avea de suferit, dacă ea nu se va supune (în unele cazuri aceste amenințări sunt îndeplinite).
Captivitate și tortură psihologică
În concluzie, dacă luăm în considerație toate aceste mecanisme de control în ansamblu, rezultatul concret este un regim de captivitate și tortură psihologică. Important este să percepem situația prin prisma victimei:
– ea este singură într-o țară străină, izolată de compatrioții săi, aflându- se în imposibilitatea de a comunica în limba maternă;
– i s-au luat documentele de identitate, nu i se permite să ia legătura cu familia, este dezorientată datorită schimbărilor permanente de adresă sau de localitate;
– este supusă unor abuzuri fizice și sexuale repetate, pedepsită aspru pentru fiecare tentativă de neascultare sau de eliberare;
– nu poate cere ajutorul poliției, pentru că se teme de consecințe (poliția a fost mituită);
– traficantul controlează până și necesitățile ei fizice elementare – hrana, îmbrăcămintea, necesitatea de a merge la toaletă, igiena etc.;
– este obligată să practice contacte sexuale periculoase din toate punctele de vedere, riscă să se îmbolnăvească, lucrând zilnic un număr mare de ore cu clienți cu care nu poate comunica verbal;
– este supusă unui regim de amenințări și represalii îndreptate împotriva ei și/sau a familiei ei.
Dacă luăm în considerație toți acești factori laolaltă, nu mai este greu de înțeles care sunt condițiile de trai și de muncă ale victimelor traficului de personae și de ce foarte puține dintre ele încearcă să scape din captivitate.
Traficantul:
– plasează victima într-o poziție de supunere, o umilește;
– o face să se simtă prost, murdară, neimportantă, o persoană care nu merită ajutor și compasiune;
– o insultă;
– o face să se simtă proastă și bolnavă psihic;
– o face să se simtă vinovată.
Condițiile de muncă și trai ale victimelor traficului de persoane
De cele mai dese ori condițiile de trai și muncă sunt de natură abuzivă.
Sub aspect social:
abuz psihologic (amenințare, șantajare, manipulare, umilință, ofense, constrângere etc.);
abuz fizic (bătaie, pălmuire, lovire, amenințare cu bătaia etc.);
atac sexual sau viol;
supraveghere strictă (verificarea bunurilor materiale/personale, imposibilitatea deplasării sau circulația numai sub supraveghere etc.);
izolarea (imposibilitatea comunicării cu rudele, prietenii, interzicerea scrisorilor, apelurilor telefonice, contactelor sociale obișnuite);
lipsa puterii de decizie (imposibilitatea de a alege sau refuza beneficiarul, forma și timpul contactului sexual, numărul de clienți, stoparea activității);
lipsa accesului la servicii medicale;
consumul obligatoriu de droguri și alcool;
avort forțat, inclusiv în condiții antisanitare și în localuri neautorizate;
frica de a fi predată la poliție sau de a fi arestată;
regim de lucru supranormat;
lipsa orelor sau zilelor de odihnă;
malnutriție;
comodități proaste sau lipsa lor totală (lipsa blocului sanitar, forțarea să ofere servicii sexuale în aceeași încăpere unde locuiesc);
forțarea să recruteze sora, prietena sau alte rude.
Sub aspect juridic:
deposedarea de acte de identitate;
posedarea actelor false;
amenințarea cu predarea la poliție.
Sub aspect economic:
împovărarea cu datorii;
neremunerarea;
remunerarea parțială și selectivă;
reținerea de către angajator a unor plăți nejustificate din salariu;
condiționarea remunerării de realizarea unor acțiuni sau prestarea unor servicii.
3. Legislație internă și internațională referitoare la traficul de ființe umane
3.1. Legislație internațională
• DECLARAȚIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI
Art.l, „Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de celelalte în spiritul fraternității."
Art.3. "Orice ființă umană are dreptul la viață, la libertate și la securitatea sa".
Art.4. „Nimeni nu poate fi ținut în sclavie, nici în robie,, sclavia și traficul cu sclavi sunt interzise sub toate formele".
Art.5 „Nimeni nu va fi supus la tortură, nici la pedepse crude, inumane sau degradante",….
• CONVENȚIA ONU PRIVIND ELIMINAREA TUTUROR FORMELOR DE DISCRIMINARE ÎMPOTRIVA FEMEILOR (CEDAW)/1979 la care România este parte începând cu 1980.
Această convenție interzice discriminarea față de femei sub toate formele și stabilește măsurile ce trebuie luate de state în scopul garantării exercitării drepturilor omului, în condiții de disciplină, egalitate între femei și bărbați.
Convenția definește expres termenul de „discriminare față de femei care vizează orice diferențiere, excludere sau restricție bazată pe sex, care are drept efect sau scop să compromită ori să anihileze recunoașterea, beneficiul și exercitarea drepturilor omului".
• DECLARAȚIA DE LA BEIJING – PLATFORMA DE ACȚIUNE (1995)
În Platforma de acțiune traficul de ființe umane este definit ca o încălcare majoră a drepturilor omului si se reafirmă hotărârea statelor semnatare de a elimina diferențele în ceea ce privește recunoașterea de drept și de fapt a drepturilor omului aplicate femeilor. Se specifică necesitatea elaborării de planuri de acțiune pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane în țările de origine, tranzit și destinație, planuri care sa aibă în vedere cauzele profunde ale fenomenului.
• DECLARAȚIA PENTRU ELIMINAREA VIOLENȚEI ÎMPOTRIVA FEMEILOR, adoptată de Adunarea Generala ONU la 23.02.1994
Documentul Națiunilor Unite prevede măsuri specifice pe care trebuie să le adopte statele semnatare pentru combaterea oricăror forme de violență împotriva femeii, respectiv: prevenirea, investigarea și pedepsirea actelor de violență sau a oricăror forme de constrângere îndreptate împotriva femeii, asigurarea accesului victimelor la justiție, remedii corespunzătoare și eficiente pentru suferința la care au fost supuse, precum și asigurarea unei asistențe medicale și sociale specializate. De asemenea, orice act de violență bazat pe deosebirea de sex din care rezultă sau este posibil să rezulte pentru femei traumatisme sau suferințe fizice, sexuale sau psihologice, inclusiv amenințările cu astfel de acte, constrângerea sau lipsirea arbitrară de libertate, săvârșite fie în viața publică, fie în viața privată este considerat, conform declarației „violență împotriva femeii".
• CONVENȚIA DE LA PALERMO, din 13 decembrie 2000
Convenția definește traficul ca fiind "Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea de persoane, prin amenințare sau prin utilizarea forței sau a altor forme de constângere, prin răpire, escrocare, înșelăciune sau abuz de putere, prin utilizarea unei situatii vulnerabile, prin darea sau primirea de bani sau beneficii pentru obținerea consimțământutui unei persoane care are control asupra alteia, în scopul exploatării.". In concepția Convenției, prin exploatare se înțelege "prostituția sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau servicii forțate, sclavia sau practici similare, servitutea sau prelevarea de organe",
• CONVENȚIA PRIVIND DREPTURILE COPILULUI, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 20.11.1989, intrată în vigoare în 1990, este ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, consacră obligația statelor părți de a respecta drepturile enunțate de convenție, de a asigura copiilor protecția și îngrijirile necesare, de a lua toate măsurile legislative, administrative și de altă natură pentru a pune în practică drepturile recunoscute în convenție.
• CARTA SOCIALĂ EUROPEANĂ revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 (ratificată de România prin Legea 74/1999)
În vederea asigurării exercitării efective a dreptului copiilor și adolescenților de a crește într-un mediu favorabil dezvoltării personalitățiilor și a aptitudinilor fizice și mentale, părțile se angajează să ia fie direct, fie în cooperare cu organizațiile publice sau private toate măsurile necesare și corespunzătoare, care să asigure copiilor și adolescenților îngrijirile, asistența, educația și pregătirea de care au nevoie, să-i protejeze împotriva exploatării, neglijenței, violenței.
• CONVENȚIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI (1953), considerată „tratatul cel mai eficient și cel mai eficace", în domeniul drepturilor omului din întreaga lume.
Art.3 „Nimeni nu poate fi expus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante".
Art.4 „orice ființa umană nu poate fi ținuta în stare de sclavie" și nu poate fi „forțată sa execute o muncă forțată sau obligatorie”
• DECLARAȚIA DE LA BRUXELLES, semnată de participanții la Conferința desfășurată în perioada 18-20 septembrie 2002 cu tema "Prevenirea și combaterea traficului de ființe umane – o provocare pentru secolul 21" propune dezvoltarea unei cooperări europene și internaționale, masuri concrete, standarde, mecanisme, tratamente adecvate, pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane și pentru asistarea victimelor.
3.2. Legislație internă
* CONSTITUȚIA ROMÂNIEI
Art.22 (1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau tratament inuman sau degradant.
Art.23 (1) Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.
Art.25 (1) Dreptul la libera circu ație în țară și în străinătate, este garantat.
Art.39 (1) Munca forțată este interzisă.
Art.45 (1) Copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor.
Art.45 (3) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activități care le-ar dăuna sănătății, moralității sau care le-ar pune în primejdie viața ori dezvoltarea normală sunt interzise.
• CODUL PENAL
PROSTITUȚIA art.328- "Fapta persoanei care își procură mijloace de existență sau principalele mijloace de existență practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane ".
PROXENETISMUL art.329 „îndemnul sau constrângerea la prostituție ori înlesnirea practicării prostituției de către o persoană sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției precum și recrutarea unei persoane pentru prostituție ori traficul de persoane în acest scop".
SCLAVIA art.190 „Punerea sau ținerea unei persoane în stare de sclavie, precum și traficul de sclavi”
RAPORTUL SEXUAL CU O MINORĂ art.198 – Raportul sexual cu o persoană de sex feminin care nu a împlinit vârsta de 14 ani"
SEDUCȚIA art 199 "Fapta aceluia care, prin promisiunile căsătoriei, determina o persoană de sex feminin mai mică de 18 ani, de a avea cu el raport sexual"
CORUPȚIA SEXUALĂ art.202 "Actele cu caracter obscen săvârșite asupra unui minor sau în prezența unui minor"
RELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI art.306 „Punerea în primejdie gravă prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau orice persoană căreia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare"
• LEGEA 678/2001 PRIVIND PREVENIREA ȘI COMBATEREA TRAFICULUI DE PERSOANE
• incriminează traficul de persoane în formă simplă și agravantă precum și activitățile conexe prevăzând pedepse efective, proporționale; • Sancționează tentativa;
• prevede forme agravante ale traficului de persoane, când fapta este săvârșita asupra unui minor sau a unei personae cu handicap fizic;
• prevede sancțiuni pentru persoanele juridice implicate în traficul de persoane;
• stabilește un sistem de protecție si asistență a victimelor, inclusiv în cursul procedurilor judiciare;
• stipulează măsurile care vor fi implementate pentru prevenirea traficului de ființe umane;
• Stabilește cadru pentru cooperarea internațională în ceea ce privește prevenirea și combaterea traficului de ființe umane,
Art. 12 ''Constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin a te forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane"
Art. 20 „Persoana supusă traficului de ființe umane, care a săvârșit infracțiunea de prostituție prevăzută de art 328 în Codul Penal nu se pedepsește pentru această infracțiune, dacă mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracțiunea de trafic de persoane încunoștiițeaza autoritățile competente despre acesta sau dacă, după ce a început urmărirea penală ori după ce făptuitorii au fost descoperiți, înlesnește arestarea acestora"
Art. 26 (1) "Persoanelor vătămate prin infracțiunile prevăzute în prezenta lege, precum și altor victime ale acestor infracțiuni li se acordă o protecție și o asistență specială, fizică, juridică și socială.
(2) Viața privată și identitatea victimelor traficului de persoane sunt ocrotite prin prevederile prezentei legi.
(3) Victimele infracțiunilor prevăzute în prezenta lege au dreptul la recuperarea lor fizică, psihologică și socială”
• PLANUL NAȚIONAL DE ACȚIUNE AL GUVERNULUI ROMÂNIEI PENTRU COMBATEREA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
Planul are în vedere identificarea cauzelor de vulnerabilitate a persoanelor față de traficul de ființe umane a efectelor și a formelor acestuia, stabilirea grupurilor de persoane cu risc de a fi traficate și eliminarea acțiunilor de trafic.
Măsurile de prevenire ale traficului de ființe umane conștientizează societatea în ceea ce privește fenomenul, stabilesc acțiuni de educare cu caracter general și special pentru categoriile
cu grad ridicat de vulnerabilitate în fața fenomenului și asigură asistență specială pentru tineri.
Planul Național de Acțiune pentru Combaterea Traficului de Ființe Umane are în vedere și măsurile de incriminare a tuturor formelor de trafic de persoane precum și a activităților conexe acestuia prin aplicarea legislației interne, acelei internaționale la care România este parte în acest domeniu dar și prin măsuri de îmbunătățire a cadrului legislativ intern și prin aceasta alinierea lui la cel european și internațional.
3.3. Alte măsuri întreprinse pentru combaterea cauzelor și efectelor traficului de femei
● Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă prevede dreptul cetățeanului de a-și alege liber profesia și locul de muncă și protecția persoanelor cu risc de șomaj. Această lege cuprinde anumite măsuri de stimulare a creării de noi locuri de muncă, oferite angajatorilor. Putem spune că această lege contribuie la reducerea efectelor uneia dintre cauzele traficului de femei, respectiv ale șomajului.
● Planul Național Anti-Sărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale. Obiectivul central al planului este acela de a stimula includerea în strategiile sectoriale a unor obiective specifice de prevenire/absorbție a sărăciei, de promovare a incluziunii sociale. Astfel, prin acest plan se încearcă combaterea uneia dintre principalele cauze ale traficului de femei, respectiv – nivelul de trai.
● Legea 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, prevede instituirea unor măsuri pentru evitarea degradării nivelului de trai și păstrarea demnității tuturor cetățenilor. Totodată, legea prevede garantarea accesului efectiv, în mod deosebit al tinerilor, la drepturi elementare și fundamentale, cum sunt: dreptul la un loc de muncă, la o locuință, la asistență medicală, la educație, precum și instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a marginalizării sociale și mobilizarea instituțiilor cu atribuții în domeniu.
● Programele de asistență socială, cele mai multe realizate de ONG care funcționează în România. Aceste programe presupun: adăposturi pentru victime, asistare psihologică, programe de recalificare și reintegrare socială.
● Campaniile de informare realizate de către OIM pentru a preveni eventualele victime de pericolul reprezentat de traficul de persoane, precum și pentru sensibilizarea opiniei publice. Din păcate, acestea sunt foarte puține.
● Realizarea unor colaborări cu celelalte țări, în urma semnării Convenției ONU privind combaterea criminalității organizate internaționale și a celor două Protocoale privind traficul cu migranți, respectiv pentru prevenirea, suprimarea și pedepsirea traficului cu persoane. Astfel, autorități internaționale (ca, de exemplu, Interpolul) realizează acțiuni pentru desființarea rețelelor de trafic, cu colaborarea mai multor țări.
Una dintre strategiile adoptate pentru contracararea fenomenului de trafic de ființe umane este întărirea cooperării regionale. Primii pași au fost deja făcuți. În septembrie 2002, Inițiativa Sud–Est Europeană pentru Combaterea Crimei Trans- frontaliere (SECI), un centru cu sediul la București, a lansat prima inițiativă zonală de combatere a traficului de persoane. Având numele de cod Mirage, inițiativa presupune colaborarea forțelor de poliție din zece țări, printre care Albania, Bosnia, Bulgaria, România, Croația, Macedonia, Grecia și misiunea ONU în Kosovo. Până în ianuarie 2003, operațiunea Mirage a presupus organizarea a peste 20 de mii de raiduri în cluburi de noapte, discoteci, restaurante sau puncte vamale din întreaga regiune balcanică. Au fost, astfel, identificate 237 de victime ale traficului de persoane, iar 293 de criminali au fost arestați. Dar dacă Mirage a fost o acțiune cu efect limitat, ea a arătat, în schimb, cât de corupte sunt sistemele polițienești din majoritatea statelor balcanice. Nu de puține ori s-a descoperit că ofițeri de poliție sunt direct implicați în organizarea și coordonarea rețelelor de trafic. Este o concluzie gravă, dar care arată de unde trebuie început pentru a se reuși efficient combaterea acestui flagel, numit traficul de carne vie.
Potrivit unei surse MEDIAFAX, Chestorul Damian Miclea, directorul Direcției Generale de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog, a declarat că, în primele opt luni ale anului 2003, 190 de grupuri care se ocupau de traficul de ființe umane au fost anihilate. Potrivit aceleiași surse, 880 de persoane au fost cercetate în legătură cu această infracțiune, din care 173 au fost arestate.
În anul 2003, polițiștii de frontieră au depistat 25 de filiere de trafic de carne vie cu 72 de traficanți (11 străini și 61 români), peste 500 femei traficate pentru prostituție și 473 persoane traficate pentru cerșetorie, conform Ministerului Administrației și Internelor. Sub incidența legii 678/2001, poliția a arestat, în 2003, 187 de persoane și a neutralizat 283 de rețele criminale specializate în traficul de persoane. (cf. Raportului Statelor Unite privind combaterea traficului de persoane –2004).
Potrivit poliției de frontieră, traficanții practică în continuare metoda legală pentru a ieși din țară, declarând la vamă că scopul călătoriei este unul turistic. Persoanele traficate sunt cetățene române sau din Republica Moldova, iar proxeneții – cetățeni români, sârbi, italieni, germani.
După obținerea dreptului de a călători fără viză în spațiul Schengen, nu s-au schimbat metodele de racolare și nici rutele de deplasare, însă tinerele românce sunt scoase legal din țară, sub pretextul unei vizite în străinătate și sunt însoțite îndeaproape până în țara de destinație de către racolatori, unde sunt „predate” unor patroni de cluburi de noapte. Pentru a nu întâmpina greutăți, traficanții sponsorizează fetele, în vederea obținerii documentelor de călătorie (pașaport, asigurare medicală, sumele în valută pe care trebuie să le prezinte la trecerea frontierei de stat), asigurării transportului și chiar achiziționării unei garderobe
„corespunzătoare”. În același mod, s-a procedat și cu persoanele transportate în străinătate pentru practicarea cerșetoriei, ajungerea în țara de destinație fiind aparent legală, cu consimțământul victimelor și al traficanților.
3.4. Alte măsuri care ar trebui întreprinse pentru combaterea fenomenului
Traficul de femei este un fenomen care, în ultimii ani, a luat o amploare foarte mare. Din punct de vedere legislativ, au fost adoptate o serie de reglementări care să conducă la prevenirea și combaterea fenomenului. Însă nu este de ajuns, deoarece fiind un fenomen care aparține crimei organizate, este greu de controlat. Alte acțiuni care ar trebui realizate cu scopul prevenirii și combaterii traficului de persoane ar fi:
● În scopul reducerii efectelor negative ale traficului asupra victimelor, trebuie realizate programe de asistare a acestora. În acest sens, se cere angrenarea ONG în activități de consiliere, asistență și reinserție profesională a persoanelor raficate. Pe lângă aceasta, trebuie să fie constituite centre de primire cu personal specializat pentru victimele traficului. Victimelor traficului de femei trebuie să le fie asigurată asistența medicală, psihologică, socială și legală. Din păcate, numărul ONG care se ocupă de această problemă, respectiv care oferă asistență victimelor traficului de persoane, este foarte mic, la noi în țară.
● După cum am văzut, unul dintre factorii facilitatori ai traficului este expunerea fetelor la „povești de succes”. Astfel, ar fi necesară realizarea unor campanii de informare a opiniei publice cu privire la efectele nocive ale traficului. Această campanie poate avea un dublu efect: de informare și de sensibilizare a opiniei publice. Deși acest fel de campanie a fost realizat, ea a fost de scurtă durată și insuficientă. Aceste campanii pot fi corelate cu schimburi de informații, pentru a crește conștientizarea acestei probleme de către politicienii și liderii locali, care ar putea acționa pentru combaterea și prevenirea fenomenului.
● Deși există cadrul legal, persoanele implicate în stoparea și prevenirea acestui fenomen nu sunt suficient de instruite. Este necesară o pregătire și informare corectă a personalului implicat în protecția victimelor traficului, ca și a celor care întreprind acțiuni de combatere a traficului.
● Educația constituie una dintre cauzele traficului de femei. Este necesară folosirea sistemului educațional ca mijloc de informare cu privire la pericolul victimizării și la mijloacele de prevenire a acestuia.
● După cum am văzut, pe lângă instituțiile publice trebuie să fie implicate în combaterea traficului publice și organismele private implicate în protecția victimelor traficului de femei, cu respectarea anonimatului victimei și a confidențialității. În plus, este necesar să se cunoască de către fiecare structură atât propriile competențe, cât și responsabilitățile celorlalte organizații cu care colaborează, în vederea evitării unor disfuncționalități.
● O altă măsură care trebuie întreprinsă este asigurarea exercitării drepturilor victimelor în cursul procedurilor judiciare, cu respectarea vieții private a acestora și asigurarea condițiilor speciale (de audiere), de natură să diminueze efectele traumatizante și să sporească credibilitatea declarațiilor victimelor.
4. Prevenirea, combaterea și asistarea victimelor traficului de ființe umane
Majoritatea acțiunilor antitrafic au fost susținute după anul 2000, unele inițiative începând din anul 1997. Multe dintre primele acțiuni au fost luate de ONG-uri, ca răspuns la situația locală, la nevoia de susținere a victimelor și a conștientizării populației. O activitate mai structurată de abordare a fenomenului de trafic a început după ce guvernele țărilor din sud-estul Europei au semnat Protocolul de la Palermo și Declarația ministerială a Pactului de Stabilitate privind traficul de persoane, în decembrie 2000. Acest capitol este destinat identificării unor modalități de intervenție în vederea prevenirii și combaterii traficului de ființe umane, precum și a asistenței acordate victimelor.
În ultimii ani, efortul a constat în identificarea unor coordonate generale de manifestare a fenomenului, organizarea unor activități de sprijinire a victimelor traficului și desfășurarea unor acțiuni secvențiale de prevenire si combatere a acestui fenomen. În general, instituțiile guvernamentale au pus accentul pe cunoașterea și combaterea fenomenului, orgnizațiile neguvernamentaie au desfășurat activități de asistență a persoanelor victimizate: oferirea de adăpost, sprijin pentru repatriere, asistență medicală, informare și consiliere, asistență psihologică.
4.1 Prevenirea traficului de ființe umane
În Art.3 din Legea 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, este reglementat: "Pentru o luptă eficientă împotriva traficului de personae, autoritățile și instituțiile publice (…), organizațiile neguvernamentale și alți reprezentanți ai societății civile vor desfășura separat sau, după caz, în cooperare, o activitate susținută de prevenire a traficului de persoane, în special femei și copii". În încheierea capitolului II se precizează "Pentru prevenirea traficului de persoane organizațiile neguvernamentale cooperează cu ministerele interesate și organizează campanii de informare privind fenomenul traficului de persoane și riscurile la care sunt supuse victimele acestuia".
Planul Național de acțiune elaborat de Guvernul României pentru combaterea traficului de ființe umane conturează direcțiile de urmat, pentru realizarea unei activități de prevenire eficiente:
– realizarea conștientizării de către societate a pericolului pe care îl reprezintă traficul de ființe umane (realizarea și difuzarea de informații, documentare, materiale video, pliante, panouri de informare, la nivel național, organizarea de seminarii cu jurnaliștii, în vederea sensibilizării față de această tematică);
– educarea persoanelor care aparțin grupurilor cu grad ridicat de risc de a fi traficate, în scopul protecției acestora (realizarea unor cursuri de formare si a unor campanii de informare privind fenomenul, la nivel național, realizarea de programe educative, în scopul întăririi sentimentului demnității umane și protecției propriei persoane, realizarea de programe de educație extrașcolară pentru părinți și copii privind combaterea violenței împotriva fetelor și femeilor.
Experiența acumulată până în prezent demonstrează că intervenția secvențială nu este eficientă, acționându-se prioritar la nivelul efectelor produse, nu asupra cauzelor fenomenului. In acest sens, este salutară inițiativa colaborării la nivel național între toate instituțiile abilitate în domeniu și organizațiile neguvernamentale, ceea ce va da coerența unei acțiuni concomitente asupra cauzelor și asupra efectelor.
Activitatea de prevenire se definește ca un ansamblu de măsuri întreprinse împotriva factorilor care contribuie la săvârșirea de fapte antisociale, în vederea împiedicării acțiunii acestora, pentru asigurarea respectului față de lege și promovarea ordinii și disciplinei în relațiile sociale. Persoana care încălcă legea acționează în anumite situații care pot avea rolul de tentații, mobiluri ori pot reprezenta împrejurări favorizante trecerii la act. Asupra acestora se poate acționa preventiv, luându-se măsuri de împiedicare a făptuitorului să comită fapta proiectată. În raport de aceste realități, se conturează și cele doua tipuri de acțiuni, prin care se poate realiza activitatea de prevenire:
– acțiunea formativă, de modelare a individului și a comunității, în spiritul respectului față de lege și față de valorile sociale;
– înlăturarea situațiilor și a stărilor de lucruri care îl pot influența pe subiect ori pot fi folosite de acesta, în vederea săvârșirii de infracțiuni.
Necesitatea prevenirii traficului de ființe umane se face simțită din cauza amplificării îngrijorătoare a fenomenului și evidențierii efectelor limitate ale represiunii. Analiza cazurilor înregistrate a relevat că este mai bine să se intervină pentru evitarea comiterii infracțiunilor decât să se afecteze ulterior resurse considerabile, pentru măsuri represive.
PREVENIREA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE ÎN ACTIVITATEA DE POLIȚIE
Poliția reprezintă o instituție fundamentală a statului, care, prin activități specifice, are sarcina de a apăra valorile fundamentale ale societății. Prevenirea criminalității în munca de poliție poate fi definită ca fiind anticiparea, cunoașterea și evaluarea unui risc, precum și inițierea de acțiuni pentru înlăturarea sau reducerea efectelor acestuia. Termenul prevenirea criminalității este interpretat adesea mult prea îngust, ducând la formare opiniei potrivit căreia prevenirea criminalității este exclusiv atribuția poliției.
Prevenirea nu poate fi eficientă dacă nu se afectează în mod sistematic și coordonat toate resursele sociale, mai ales în cazul traficului de persoane, care este o problemă ce vizează întreaga societate. De aici desprindem ideea că prevenirea criminalității este o activitate complexă, la care pot și trebuie să contribuie numeroase organisme guvernamentale și organizații neguvernamentale. Prin urmare, este nevoie de promovarea unei abordări sistemice, de o implicare coordonată și cuprinzătoare în prevenirea criminalității efective și pătrunderea în unele zone în care competența nu aparține doar poliției.
În cadrul Inspectoratului General al Poliției Române există o structură specializată – Institutul pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității. Scopul în care a fost creat îl constituie elaborarea de studii, cercetări criminologice și polițienești, ale căror rezultate să fie valorificate prin fundamentarea strategiilor de prevenire și sprijinirea actului managerial în poliție, precum și aplicarea reformei în domeniul relației poliție-comunitate.
Institutul pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității coordonează și controlează activitatea structurilor județene de cercetare și prevenire a criminalității și are în competență coordonarea Programului pentru prevenirea traficului de persoane, program inițiat în martie 2002 și prevăzut a se desfășura în perioada aprilie 2002 – septembrie 2004, pe teritoriul întregii țări. Programul își propune să contureze căile și mijloacele de acțiune pentru diminuarea fenomenului, în scopul asigurării drepturilor individului la demnitate și integritate personală.
Obiectivele Programului:
– sensibilizarea populației cu privire la evoluția fenomenului;
– dezvoltarea relației poliție-comunitate, prin reprezentanții lor locali;
– formarea de specialiști, atât la nivelul poliției, cât și al societății civile, pentru prevenirea formelor de manifestare a traficului de ființe umane;
– reducerea numărului potențialelor victime ale traficului de persoane, cu accent pe protecția minorilor;
Beneficiarii acestui program sunt persoanele cu risc victimal crescut: minori și tineri provenind din zone sărace ale țării, familia ca păstrător al tradițiilor și solidarității membrilor săi, comunitatea, în general.
Activitățile desfășurate în cadrul programului
1. Analiza traficului de persoane (cauze, condiții; modalități de manifestare)
informarea cu privire la rezultatele materialelor realizate de diferite formațiuni ale poliției și de către structuri neguvernamentale privind traficul de persoane și reactualizarea acestora;
identificarea locurilor și a mediilor criminogene și evidențierea acestora pe hărți ale zonelor de competență;
colaborarea cu alte instituții guvernamentale și neguvernamentale, pentru crearea unei baze de date unice și a unor indicatori unitari de analiză a fenomenului.
2. Elaborarea unor strategii de abordare a fenomenului, locale, punctuale
identificarea partenerilor locali (instituții guvernamentale și organizații neguvernamentale); avându-se în vedere structurile teritoriale ale Ministerului Justiției, Ministerului Sănătății și Familiei, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Ministerului Educației Naționale, Administrației Publice locale, primăriile, precum și organizațiile neguvernamentale de profil;
identificarea partenerilor mass-media (posturile de radio și televiziune teritoriale, presa scrisă locală, în funcție de audiența lor și de modalitatea de prezentare veridică a faptelor, cu accent pe educație și prevenire, nu pe scandal;
analiza particularităților locale, din punct de vedere demografic, cultural și socio-economic;
conceperea și punerea în aplicare de programe și strategiilocale de prevenire a traficului de persoane.
3. Constituirea de parteneriate
Se are în vedere colaborarea cu alte structuri ale poliției, precum și cu alte instituții guvernamentale și organizații neguvernamentale, pentru prevenirea și combaterea fenomenului:
– instruirea sectoriștilor, în vederea derulării de către aceștia a unor activități preventive în zonele de competență;
– colaborarea sectoriștilor cu asociațiile de locatari/proprietari, pentru luarea unor măsuri concrete de autoprotecție și de semnalare a posibilelor locuri de tranzit pentru victimele traficului de persoane;
– intervenția promptă și calificată la apelurile victimelor sau ale unei terțe persoane, în situațiile în care este vorba despre traficul de ființe umane;
– colaborarea cu structurile teritoriale ale Registrului Comerțului, în vederea identificării firmelor cu posibile implicații în traficul de persoane;
– formarea unei echipe mixte (polițiști-educatori-cadre medicale-asistenți sociali -reprezentanți ai ONG-urilor-reprezentanți ai administrației publice locale), care să identifice și să monitorizeze victimele traficului de persoane.
4. Instruirea și specializarea polițiștilor în prevenirea și combaterea traficului de persoane
Aceasta presupune realizarea unor cursuri adresate polițiștilor, având drept scop însușirea normelor interne și internaționale privind protecția și asistența victimelor, cu accent pe protecția minorilor și organizarea unor cursuri adresate polițiștilor având drept scop dezvoltarea abilităților de comunicare.
5. Desfășurarea de acțiuni cu caracter educativ-preventiv în grupuri comunitare
– identificarea și monitorizarea zonelor care prezintă potențial ridicat sub aspectul traficului de persoane;
– identificarea persoanelor cu risc victimal crescut;
– dezvoltarea de programe parteneriale cu agențiile locale de ocupare a forței de muncă, privind piața muncii și drepturile angajaților;
– realizarea de programe educative pentru părinți și copii, cu accent pe informațiile asupra riscurilor pe care le implică acceptarea unor situații neclare, în vederea prevenirii traficului de persoane;
– sprijinirea inițiativelor societății civile în crearea adăposturilor, a centrelor de consiliere psihologică și juridică, pentru victimele traficului de persoane;
– sprijinirea inițiativelor societății civile în desfășurarea de programe de reinserție socială și de prevenire a recidivei, pentru victimele traficului.
6. Susținerea unor campanii mass-media
– realizarea de campanii de informare a populației în legătură cu evoluția fenomenului, cu modalitățile efective de manifestare, cu legislația în domeniu;
– mediatizarea rezultatelor studiilor realizate în domeniul traficului de persoane, cu accent pe metodele de prevenire și de descurajare a potențialilor infractori, folosind elemente de protecție victimală;
– publicarea periodică de materiale cu caracter preventiv-educativ, precum și de autoprotecție victimală;
– mediatizarea rezultatelor activității de prevenire.
7. Elaborarea și distribuirea de materiale cu caracter educativ-preventiv
Pentru susținerea activităților prezentate, vor fi elaborate broșuri, pliante, afișe, fluturași, autocolante, spoturi publicitare, conținând informații preventive în scopul formării responsabilității colective și diminuării fenomenului.
2. Combaterea traficului de ființe umane
Combaterea – ansamblul activităților de descoperire, constatare și cercetare a infracțiunilor, de urmărire și de prindere a infractorilor, precum și de aplicare a sancțiunilor. În activitatea de combatere a traficului de persoane sunt angrenate: Ministerul de Interne, Ministerul Justiției și Ministerul Public.
Ministerul de Interne desfășoară activități specifice de descoperire, constatare și cercetare a infracțiunii de trafic de persoane așa cum este definită această activitate în Legea 678/2001, precum și a infracțiunilor care se află în legătură cu aceasta. Structura specializată pentru combaterea traficului de persoane este Direcția Generală pentru Combaterea Crimei Organizate și Antidrog, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Direcția Generală pentru Combaterea Crimei Organizate și Antidrog, prin Serviciul de combatere a traficului internațional de persoane analizează factorii criminogeni cauzali, monitorizează evoluția unor forme specifice de infracționalitate transfrontalieră și elaborează diagnoze și prognoze care, ulterior, fundamentează strategiile specifice de contracarare. În vederea creșterii eficienței și extinderii măsurilor de combatere a traficului de persoane și a migrației ilegale, în colaborare cu Poliția britanică, Direcția Generală derulează Programul REFLEX, care încearcă să monitorizeze și să stopeze migrația la granițele României.
Eforturile Poliției Române pentru combaterea traficului de persoane, ca fenomen al crimei organizate transfrontaliere sunt sprijinite de către Comunitatea Europeană, prin task force-ul creat la București, care are drept obiectiv principal protecția femeii împotriva exploatării sexuale.
Task force-ul pentru traficul de persoane a fost creat la 18 septembrie 2000, ca inițiativă a Pactului de Stabilitate pentru sud-estul Europei. Task force-ul a apărut din necesitatea conjugării eforturilor țărilor de origine, tranzit și destinație, pentru prevenirea și combaterea traficului. Aceste țări trebuie să acționeze împreună, pentru a obține rezultate semnificative – acesta este obiectivul declarat de către Pactul de Stabilitate la crearea task force-ului. Scopul urmărit de task force este de a asista responsabilii luptei antitrafic, accentuând nevoia unei rețele care să cuprindă toate sectoarele societății și pe toți participanții a căror intervenție este necesară în prevenirea și combaterea traficului. De asemenea, task force-ul urmărește elaborarea unor strategii regionale de luptă antitrafic și crearea unor relații de cooperare între statele din sud-estul Europei, în acest domeniu.
În domeniul combaterii traficului de ființe umane, trebuie spus că orice polițist, indiferent de structura în care este încadrat, are posibilitatea de a intra în posesia unor informații despre victime, traficanți sau intermediari. În această situație, este necesară aflarea a cât mai multe detalii (adrese, nume, numere de înmatriculare pentru autovehicule etc.), după care se impune informarea structurii specializate: Centrul zonal sau Direcția Generala pentru Combaterea Crimei Organizate și Antidrog.
REGULI DE CONDUITĂ FAȚĂ DE VICTIMELE FENOMENULUI TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
Factori prealabili necesari unei bune desfășurări a audierii victimei
• Despre ambientul desfășurării audierii
– Să existe posibilitatea unei camere izolate.
– Să fie evitată posibilitatea distragerii atenției și orice intervenție externă.
– Să se evite prezența unei terțe persoane.
• Despre abilitățile anchetatorului
– Să cunoască și să utilizeze tehnicile de interviu:
– Să aibă abilități de comunicare care să-i permită sesizarea stărilor afective ale victimei și să dea dovadă de flexibilitate, care să-i permită adaptarea la acestea;
– Să aibă cunoștințe de psihologie a victimei;
– Să înlăture prejudecățile referitoare la victimă, păstrând în minte faptul că acestea pot împiedica obținerea de noi informații și pot imita rezultatele dialogului;
– Să observe impactul pe care îl au gesturile sale asupra victimei, precum și atitudinea acesteia în timpul audierii;
– Să evite aprecierile negative despre consecințele traficării asupra viitorului victimei – de exemplu, "Ți-ai distrus viitorul! Toată lumea te va privi ca pe o parașută de acum încolo."
– Să nu supraevalueze capacitatea minorului de a înțelege, deoarece, în cazul minorilor, există o discrepanță între modul de exprimare și nivelul înțelegerii limbajului folosit în comunicare;
– Să aibă în vedere capacitatea psihică de manifestare a copilului și felul în care utilizează
vocabularul și, mai ales, să știe că în situații tensionate emoțional, minorul poate regresa, efectul putând fi și o tulburare la nivelul comunicării verbale;
– Să nu uite că exprimarea verbală este mai puțin dezvoltată la copii, de aceea, în
timpul audierii, trebuie să cunoască și să ofere o diversitate de mijloace de comunicare.
• Despre procedura de audiere
– Se vor limita pe cât posibil așteptarea și prezența în secția de poliție a victimei;
– Durata audierii trebuie adaptată, în funcție de starea fizică și psihică a victimei;
– Evitarea unui limbaj „colorat" care poate fi agresiv pentru victimă, dar, în același timp, folosirea unui limbaj strict oficial poate avea un efect de intimidare asupra victimei, care va genera blocaje în comunicare.
O atitudine necorespunzătoare a polițistului nu numai că atrage aprecieri defavorabile, dar, în cazul traficului de ființe umane, poate constitui un element dăunător în recuperarea psihică a victimei.
Polițistul va colabora cu asistentul social sau cu reprezentantul centrului unde victima este adăpostită, în vederea completării unei fișe a victimei.
4.3 Asistarea victimei traficului de ființe umane
Legea 678/2001 prevede responsabilitatea Ministerului de Interne de a asigura asistență și protecție victimelor traficului de persoane, în vederea repatrierii, preluării de la punctele de trecere a frontierei, îndrumării către instituțiile specializate. De asemenea, Ministerul de Interne asigură, la cerere, pe teritoriul României, protecția fizică a victimelor traficului de persoane, pe perioada procesului.
În Planul Național de combatere a traficului de ființe umane este prevăzută asistarea victimelor prin cazarea în adăposturi asigurarea de consiliere socială, psihologica, juridică și medicală. În acest scop, este necesară dezvoltarea rețelei naționale a centrelor de informare, consiliere, asistare și de adăpostire a victimelor traficului, formarea de personal specializat, educarea familiei și a comunității împotriva stigmatizării și învinuirii victimelor.
Asistarea femeii victimă ridica două tipuri de probleme de rezolvat: sociale și medicale, care să acopere nevoile psihice și fizice ale victimei.
Primele măsuri ce se impun a fi luate sunt:
• protejarea sa încă de la sosire;
• plasarea într-un adăpost sau, după caz, într-un spital;
• asigurarea minimului de trai – hrană, îmbrăcăminte;
• examinarea medicală;
• contactarea familiei;
• asigurarea legalității, prin emiterea de noi documente de identitate.
De asemenea, se impune preocuparea pentru nevoile de comunicare ale victimei și încercarea de a diminua temerile acesteia, care înseamnă: teama de a nu fi găsită de traficant si teama că va fi pedepsită de către acesta, teama de respingerea socială, teama de a nu fi primită de către familie, teama că nu va fi capabilă să se descurce singură și teama de a se găsi în stradă, teama de viitor.
Victimele traficului au nevoie de sesiuni de terapie, în cadrul cărora să învețe să își împărtășească temerile, într-un mediu securizant. Terapia va urmări îndeaproape cazurile în care exista riscul suicidului. Rolul terapeutului este acela de a asculta victima și de a canaliza discuția. El va îndrepta victima către găsirea răspunsurilor la întrebări, în găsirea soluțiilor pentru ce va face de acum înainte. Victima va fi susținută prin aducerea în discuție a propriilor posibilități și resurse, pe care le-a dovedit supraviețuind experienței traficului. Vor fi discutate experiențele prin care a trecut, viața ei anterioară experienței traficului și planurile sale de viitor.
REACȚII ÎNTÂLNITE LA FEMEILE VICTIME
Teama
de a sta singură;
de a nu fi găsită și pedepsită de către traficant;
că se va afla ceea ce i s-a întâmplat, că a fost prostituată;
de a fi pedepsită pentru încălcarea legii;
de a nu fi bolnavă (BTS, HIV).
Vinovăția
pentru că a făcut o greșeală;
pentru că a fost „proastă";
pentru ca și-a încălcat propriile convingeri;
pentru că nu a fost în stare să câștige bani pentru familie.
Furia
împotriva ei însăși, pentru că a permis ca acest lucru sa i se intâmple;
împotriva celoralți, care nu au protejat-o;
împotriva societății, care i-a închis toate porțile; « pentru că viața ei este confuză,
Rușinea
pentru că se simte „murdară";
pentru că ceilalți vor recunoaște prin ceea ce a trecut, doar privind-o.
Trădarea
de către cei care au pus-o în contact cu traficanții;
de către Dumnezeu;
de către societate;
de către familie.
Lipsa de încredere
în propriile posibilități;
în ceilalți.
Neajutorarea
că nu își va redobândi controlul asupra propriei vieți;
că situația sa nu se va îmbunătăți niciodată;
că a fi femeie înseamnă că ceilalți vor abuza de ea.
Îndoiala
Mi se întâmpla cu adevărat?
De ce mi se întâmplă tocmai mie?
Dezorientarea
imposibilitatea de a-și găsi locul;
dificultatea de a se orienta în timp.
5. Conștientizarea fenomenului la nivelul publicului larg
Până în prezent nu au fost publicate studii privind percepția publicului larg asupra fenomenului traficului de ființe umane, însă persoanele care lucrează cu victime ale traficului susțin faptul că se confruntă cu o atitudine negativă a publicului larg față de acestea. Deși au fost derulate campanii informative, acestea se adresau în principal grupurilor de risc, fiind concentrate asupra prevenirii traficului de ființe umane. În România, recunoașterea statutului de victimă în general, și în special a victimelor abuzurilor sexuale, reprezintă o problemă. Majoritatea persoanelor blamează victimele. Acest fapt se întâmplă și în cazul traficului de ființe umane.
Miturile curente includ replici de genul: „victimele traficului sunt prostituate” sau „și-au căutat-o”. Sunt obișnuite confuziile apărute în mass-media între prostituție și exploatare sexuală, și între migrație ilegală și traficul de ființe umane.
Această atitudine generală face reintegrarea victimelor și recuperarea lor psihologică mult mai dificilă. Uneori victimele nu doresc să povestească familiei ceea ce li s-a întâmplat fiindcă se tem de respingere (așa cum s-a întâmplat în unele cazuri). Asistenții sociali care se ocupă de reintegrarea persoanelor traficate au declarat că au întâlnit astfel de reacții rigide în spitale și școli în procesul de asistare a victimelor traficului.
Există și reacții pozitive din partea media, incluzând derularea unor campanii de informare de către televiziunea națională și alte posturi private de televiziune, precum și campanii în presă. Problema constă în faptul că jurnaliștii caută știri senzaționale, prezentând cazuri de trafic de ființe umane dintr-o perspectivă care nu ajută publicul general să înțeleagă riscurile și consecințele acestui fenomen.
Persoanele intervievate au subliniat necesitatea unor campanii de informare adresate în mod distinct unor grupuri țintă diferite, care să ridice nivelul de informare privind riscurile și consecințele traficului de ființe umane.
În aceeași măsură este necesară derularea unor campanii de sensibilizare a opiniei publice asupra victimelor traficului de ființe umane (ce înseamnă să fi victimă, ce îndură o victimă pe perioada traficării, care sunt dificultățile pe care o victimă le întâmpină la întoarcerea în țară etc). Aceste campanii de sensibilizare sunt necesare pentru schimbarea atitudinii populației și pot constitui primul pas în acest sens.
Implicarea comunităților nu se poate realiza doar în urma unor campanii de informare, solicitând încredere în instituțiile statului ca principali actori în rezolvarea acestei probleme. Tocmai de aceea programele derulate în sprijinul victimelor traficului și exemplele de succes trebuie făcute cunoscute la nivelul publicului larg. În acest mod oamenii vor vedea rezultatele și vor înțelege faptul că implicarea lor poate produce schimbăriimportante.
6. STUDIU DE CAZ
Următoarea speță este edificatoare pentru cauzele penale în care sunt cercetate infracțiunile de trafic.
În sarcina inculpatului B. F. de 28 ani, recidivist, a fost reținută săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. 1 din Legea 678/ 2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, și trafic de persoane prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. 1, 2 lit. a din Legea 678/ 2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal.
Faptele ce au condus la reținerea încadrării juridice menționate sunt următoarele:
Partea vătămată M.E., în vârstă de 14 ani, în cursul anului 2002 a locuit la bunica sa, întrucât părinții naturali erau despărțiți. În același an, partea vătămată l-a cunoscut pe inculpat și acesta a obținut consimțământul bunicii părții vătămate pentru a pleca cu M.E la un spectacol în altă localitate. După terminarea spectacolului, inculpatul și partea vătămată au rămas în acea localitate la domiciliul unui prieten al inculpatului. Atunci inculpatul a anunțat-o că scopul principal al deplasării a fost ca ea să întrețină raporturi sexuale cu diverși bărbați în schimbul unor sume de bani. Partea vătămată este nevoită să accepte și, în acea noapte, a întreținut de bună voie raporturi sexuale cu inculpatul.
În zilele următoare, inculpatul i-a adus la aceeași locuință mai mulți bărbați, care au întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată în schimbul unor sume de bani. Toți banii erau însușiți de inculpat, iar partea vătămată era încuiată în apartament și primea doar alimente și apă.
După o perioadă de timp, inculpatul a condus-o pe partea vătămată M.E. la un hotel, unde a obligat-o să întrețină raporturi sexuale cu mai mulți bărbați. Profitând de plecarea inculpatului din hotel și îndrumată de unul din clienții săi, partea vătămată a reușit să părăsească hotelul și s-a întors la bunica sa.
În cursul lunii decembrie 2004, inculpatul B.F. s-a deplasat cu autoturismul personal, de mai multe ori, într-o altă localitate și s-a întâlnit cu numita C.F., în vârstă de 18 ani, căreia i-a promis că o va ajuta să-și procure pașaport și să se deplaseze în străinătate în vederea găsirii unui loc de muncă. Numita C.F. avea o situație familială precară.
Inculpatul a luat-o pe numita C.F. la domiciliul său și au locuit acolo o perioadă de timp, alături de concubina inculpatului, numita O.M. Inculpatul a plătit toate taxele necesare eliberării pașaportului și, după 20 zile, a obținut documentul. B.F. a plecat împreună cu numita C.F. în Italia și s-au cazat acolo la un prieten al inculpatului, toate cheltuielile fiind suportate de inculpat.
În această țară de destinație, inculpatul a condus-o pe partea vătămată C.F. în mai multe localități și a determint-o să întrețină raporturi sexuale cu diverși bărbați, în schimbul unor sume de bani pe care inculpatul și le-a însușit. Numitei C.F. nu i-a găsit loc de muncă, întrucât inculpatul nu s-a preocupat de acest aspect.
Astfel, după o perioadă de șase luni, inculpatul și C.F. au revenit în România, însă profitul obținut în condițiile arătate mai sus a fost păstrat de inculpatul B.F. Nici acesta, nici concubina sa nu aveau surse legale de venit.
Pe parcursul cercetărilor, numitele M.E. și C.F. au arătat că au fost constrânse de inculpat să întrețină raporturi sexuale cu mai mulți bărbați, exercitându-se asupra lor acte de violență fizică și psihică. Mai mult, numitei C.F., în Italia, i s-au reținut de către inculpat toate documentele de identitate pentru a o împiedica să fugă.
7. CONCLUZII
Traficul de ființe umane reprezintă una dintre cele mai grave forme de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.
România este o importantă rută în tranzitul victimelor din Republica Moldova și Ucraina. În acest sens, o parte din aceste victime care tranzitează România sunt exploatate aici, deși nu există evidențe oficiale în acest sens.
Există o strânsă legătură între traficul de ființe umane și sărăcie, nivelul scăzut al educației, dorința de a avea o viață mai bună în afara țării, migrația pentru muncă, lipsa informațiilor privind traficul și lipsa unei culturi a migrației.
În prezent, România are un set legislativ comprehensiv privind fenomenul traficului de ființe umane, iar cadrul instituțional pentru implementarea prevederilor legale a început să se dezvolte. Unități de poliție specializate în prevenirea și combaterea traficului de ființe umane operează la nivel județean, în timp ce la nivel național a fost înființat Grupul Interministerial care coordonează și monitorizează implementarea Planului Național privind combaterea traficului de ființe umane. Unele instituții ale statului au început să acorde importanță fenomenului, dezvoltând programe sau departamente specializate. De asemenea, la sfârșitul anului 2003 și-a început activitatea Sub-grupul Interministerial privind prevenirea și combaterea traficului de copii.
Referitor la procesul de reintegrare și reabilitare a victimelor, ONG-urile au dezvoltat servicii speciale, având echipe multidisciplinare de specialiști pregătiți pe problema traficului de ființe umane.
Procesul de reintegrare este de asemenea dificil datorită lipsei informațiilor la nivelul publicului larg. Există o atitudine generală de blamare a victimelor abuzului sexual, care se reflectă și asupra victimelor traficului de ființe umane. Procesul de reabilitare și reintegrare este unul de durată, necesitând resurse umane și financiare, în special datorită provenienței victimelor din familii sărace, lipsei implicării familiei și comunității, dar și problemelor psihologice extrem de dificile.
Majoritatea victimelor traficului provin din zona Moldovei, care este una dintre cele mai sărace zone din România. Serviciile destinate victimelor traficului sunt insuficient dezvoltate în această zonă în comparație cu numărul victimelor și cu acoperirea geografică, fiind necesare mai multe resurse alocate pentru această regiune.
Lipsa coordonării între actorii sociali implicați în prevenirea și combaterea traficului de ființe umane generează o serie de probleme. Unele victime beneficiază simultan de serviciile mai multor ONG-uri, în timp ce alte victime nu sunt incluse în nici un program de reabilitare și reintegrare. De altfel, și în cazul programelor de prevenire, există arii geografice sau grupuri de risc care nu sunt acoperite. Lipsa unui sistem centralizat de informații, date și documente se reflectă în calitatea intervențiilor. De asemenea, un astfel de sistem integrat ar trebui dezvoltat între Ministerul Justiției și Ministerul Administrației și Internelor.
Legislația privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane este relativ nouă, iar experiența în implementarea acesteia este redusă. Chiar dacă sunt referite justiției multe cazuri de trafic de ființe umane, majoritatea dosarelor nu conțin probe suficiente, iar procurorii sunt nevoiți să schimbe tipul infracțiunii. Din acest punct până la condamnarea finală urmează o procedură complexă care are șanse scăzute să se finalizeze cu condamnări privind infracțiunea de trafic de ființe umane datorită administrării inițiale a dovezilor, lipsei acestora sau retragerii plângerii victimei. Pe de altă parte, numărul scăzut al condamnărilor poate fi explicat prin complexitatea fenomenului traficului de ființe umane, rețelele de traficanți fiind bine organizate și dificil de neutralizat.
BIBLIOGRAFIE
Drepturile victimei traficului de ființe umane. Extrase din acte normative ale R. Moldova. Editat de Asociația Femeilor de Carieră Juridică. Chișinău, 2003
Traficul de persone. Profil statistic. OIM, Moldova (perioada 2000- 2003)
Studiu sociologic “Traficul de ființe umane din Moldova pentru exploatarea sexuală și a muncii”, Centrul “CIVIS”, Chișinău, 2003
Traficul de ființe umane, protecția martorilor și cadrul legislativ al Republicii Moldova: Raport de evaluare. Angelika Kartusch și Katy Thompson, OSCE misiunea Moldova, 2003
Centrul Internațional pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Femeii “La Strada”. Сontracararea traficului cu ființe umane. Suport informațional, Chișinău, 2004
http://www.protectionproject.org
Lăzăroiu, Sebastian, Trafic de femei – o perspectivă sociologică, în „Sociologie românească”, nr. 2/2000, București.
Consiliul Uniunii Europene, 29 noiembrie 2002, Declarația de la Bruxelles privind prevenirea și traficul de ființe umane.
Legea 678/2001, privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.
Legea 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Planul Național Anti-Sărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale.
Legea 116/2002, privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale.
www.europaeu.int.
www.sens.org.ro.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Legislație Internă și Internațională Referitoare la Traficul de Ființe Umane (ID: 117387)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.