Legislatia Uniunii Europene Privind Politicile Sociale Si Ocuparea Fortei DE Munca

LEGISLAȚIA UNIUNII EUROPENE PRIVIND POLITICILE SOCIALE ȘI OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ

CUPRINS

I. Introducere ……………………………………………………………………………………………2

II. Politicile sociale și ocuparea forței de muncă…………………………………………..2

1.Temeiul juridic …………………………………………………………………………………………2

2.Obiective …………………………………………………………………………………………………3

3.Ocuparea forței de muncă…………………………………………………………………………..5

4.Legislația muncii și condițiile de muncă ……………………………………………………10

Condițiile de muncă …………………………………………………………………………………..10

Sănătatea și protecția muncii………………………………………………………………………12

5.Protecția socială ……………………………………………………………………………………..13

Grupurile cu nevoi speciale ………………………………………………………………………..13

Asigurările sociale și libera circulație a persoanelor …………………………………….15

Integrarea socială………………………………………………………………………………………15

6.Dialogul social………………………………………………………………………………………..16

7.Egalitatea de șanse între bărbați și femei…………………………………………………….17

8.Lupta împotriva rasismului și xenofobiei……………………………………………………19

I. Introducere

Politicile sociale și ocuparea forței de muncă acoperă domenii vaste, dar strâns legate între ele. Dintre aceste domenii se pot menționa : legislația muncii și condițiile de lucru, egalitatea de șanse între bărbați și femei, protecția socială, protecția muncii, eliminarea excluderii sociale și lupta împotriva discriminării, crearea unui sistem de dialog social funcțional atât la nivel de întreprindere, de ramură, național, cât și comunitar, care să asigure consultarea partenerilor sociali în luarea celor mai importante decizii economico-sociale.

Implementarea politicilor în fiecare domeniu este însoțită de programe specifice, planuri de acțiune și masuri ce sunt luate pentru punerea în practică a acestor politici.

II. Politicile sociale și ocuparea forței de muncă

1. Temeiul juridic

Temeiul juridic al definirii și aplicării politicii sociale se regăsește în dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeana referitoare la asigurarea liberei circulații a persoanelor (articolele 39-42) și dreptul de stabilire (articolele 43-48) în contextul pieței unice.

Prin adoptarea, în 1992, odată cu Tratatul de la Maastricht, a Protocolului privind politica socială (anexat Tratatului instituind Comunitatea Europeană), statele membre și-au exprimat dorința ca Uniunea să continue eforturile în domeniu. Mai mult, conform protocolului, Uniunea putea „recurge la instituțiile, procedurile și mecanismele prevăzute de Tratat în scopul adoptării actelor și deciziilor necesare pentru a pune în practică acest acord”. În urma intrării în vigoare în 1999 a Tratatului de la Amsterdam, Protocolul privind politica sociala a fost încorporat în Tratatul instituind Comunitatea Europeana.

Ca urmare a acestor modificări, în prezent, baza legală a politicii sociale europene se regăsește în Tratatul instituind Comunitatea Europeana, în primul rând sub forma unor dispoziții cu caracter de principiu și „orizontal” – trebuind să fie respectate de oricare din celelalte politici comunitare și de actele normative care le materializează. Ele sunt completate de dispoziții speciale privind politica socială, care se regăsesc în Titlul XI, Capitolul 1 (articolele 136-145) ale aceluiași tratat.

Astfel, Art. 2 arată că între obiectivele Comunității, și deci și ale Uniunii în ansamblul său, se numără „un nivel înalt de ocupare a forței de muncă și de protecție socială, și asigurarea egalității între bărbați și femei”, iar Art. 3 prevede că – în vederea realizării scopurilor arătate – în toate activitățile sale Comunitatea va urmări eliminarea inegalităților și promovarea egalității între bărbați și femei. Art. 12 al Tratatului interzice discriminarea pe bază de cetățenie, în timp ce Art. 141 întărește principiul nediscriminării dintre bărbați și femei. De asemenea, Art. 13 dă posibilitatea instituțiilor Uniunii să întreprindă acțiuni de sine stătătoare pentru combaterea diverselor forme de discriminare. Articolele 136 și 137 vizează promovarea măsurilor de combatere a excluderii sociale. Promovarea egalității privind persoanele cu deficiențe este impusă de Art. 95, în timp ce Art. 119 impune principiul plății egale pentru munca egală.

Rolul partenerilor sociali este recunoscut în Tratatul de la Amsterdam prin Art. 137, prin care statele membre trebuie să asigure un dialog între angajați și angajatori. La nivelul Comunității, Comisia Europeană are sarcina de a promova consultările cu patronatele și sindicatele și să ia măsurile considerate necesare pentru facilitarea dialogului prin acordarea unui sprijin echilibrat părților (Art. 138).

2. Obiective

Politica socială se numără printre competențele partajate între statele membre și Uniune, în unele dintre componentele acesteia, Uniunea fiind chemată să asigure numai o coordonare a politicilor naționale, în timp ce în altele poate iniția măsuri ale căror modalități de aplicare concrete sunt lăsate în seama statelor membre. Carta Socială Europeană (atât în forma sa inițială, semnată la Torino în 1961, cât și în cea revizuita în 1996), Cartea Alba „Politica Socială Europeană” (1993), precum și „Carta comunitară privind drepturile sociale fundamentale” (1989) au stabilit obiectivele politicii sociale. Obiectivele se refera la:

promovarea ocupării forței de muncă;

îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă;

protecție socială corespunzătoare;

asigurarea unui dialog între angajați și angajatori;

dezvoltarea resurselor umane în vederea obținerii și menținerii unei rate înalte de ocupare a forței de muncă;

combaterea excluderii sociale.

Obiectivul referitor la obținerea și menținerea unei rate înalte de ocupare a forței de muncă se va face fără subminarea concurenței. Pentru atingerea acestui obiectiv, Comunitatea și statele membre au dezvoltat Strategia europeană de ocupare a forței de muncă, strategie axată pe următoarele linii directoare:

măsuri și acțiuni de ocupare a forței de muncă;

spirit antreprenorial;

adaptabilitate;

șanse egale.

Adoptarea directivelor se face de către Consiliu în procedura de codecizie cu Parlamentul European, după consultarea prealabilă a Comitetului Economic și Social și a Comitetului Regiunilor (Art. 137). Această procedură se aplică în domenii ca: sănătate și securitate în muncă, condiții de muncă, integrarea persoanelor excluse de pe piața forței de muncă, informarea și consultarea angajaților, șanse egale pentru bărbați și femei cu referire la accesul și menținerea pe piața muncii și tratament egal la locul de muncă ca și la încurajarea combaterii excluderii sociale. Consiliul adoptă actele normative în aceste domenii cu majoritate calificată.

Pentru alte domenii, Consiliul are nevoie de unanimitate în adoptarea actelor normative. Aceste domenii se referă la: protecția socială, protecția angajaților în momentul încheierii contractului de muncă, reprezentarea și apărarea intereselor colective ale angajaților, condițiile de angajare a persoanelor din terțe țări cu reședința pe teritoriul Comunității, ca și contribuțiile financiare pentru promovarea ocupării forței de munca și crearea de locuri de muncă.

Statele membre au competențe în reglementarea drepturilor la asociere, la grevă, precum și a condițiilor de salarizare.

3. Ocuparea forței de muncă

La Consiliul European de la Essen (1995) au fost identificate cinci domenii prioritare de acțiune pentru ocuparea forței de muncă:

promovarea investițiilor în învățământul profesional,

reducerea costurilor indirecte ale forței de muncă,

creșterea economică bazată pe ocuparea intensivă a forței de muncă,

creșterea eficienței utilizării forței de muncă,

întărirea măsurilor de ajutorare a grupurilor expuse riscului excluderii de pe piața muncii.

Acestor priorități Comisia Europeana le-a răspuns prin comunicarea sa privind „Dezvoltarea sistemelor de ocupare a forței de muncă în Uniunea Europeană progrese recente și tendințe” [COM (95) 465].

Ocuparea forței de muncă a fost declarată ca obiectiv prioritar al Uniunii prin modificările aduse tratatelor constitutive prin Tratatul de la Amsterdam. Ca urmare, guvernele statelor membre au hotărât să sprijine dezvoltarea unei strategii coordonate la nivel comunitar privind ocuparea forței de muncă. Dezvoltarea strategiei se bazează pe:

luarea în considerare a ocupării forței de muncă în formularea și implementarea politicilor și activităților la nivelul Comunității;

introducerea la nivelul Comunității a mecanismelor de coordonare, cum ar fi:

un raport anual comun al Consiliului și al Comisiei privind ocuparea forței de muncă, pe baza căruia Consiliul European sa adopte concluzii;

adoptarea de către Consiliu, la propunerea Comisiei, a unor linii directoare privind ocuparea forței de muncă și care să ia în considerare politica economică;

un sistem de monitorizare privind implementarea liniilor directoare, din care să poată fi făcute recomandări statelor membre asupra politicilor privind ocuparea forței de muncă;

crearea unui Comitet pentru ocuparea forței de muncă care să promoveze coordonarea politicilor statelor membre privind ocuparea forței de muncă și piața muncii, și care să formuleze opinii pertinente față de aceste subiecte;

adoptarea de către Consiliu a unor masuri de încurajare, sub forma unor proiecte pilot.

La Consiliul European extraordinar de la Luxemburg din 1997 au fost adoptate liniile directoare ale politicii în domeniul ocupării forței de muncă:

îmbunătățirea măsurilor și acțiunilor de ocupare a forței de muncă. Dintre aceste măsuri se pot enumera cele referitoare la:

– ajutorarea tineretului a și a adulților ce nu a avut un loc de muncă în ultimele luni prin programe de formare profesională;

– revizuirea sistemelor de asistență prin care șomerii să poată accede la un loc de muncă sau la un curs de formare profesională;

– revizuirea sistemelor de învățământ, care să ducă la reducerea numărului de tineri ce părăsesc școala și introducerea de programe școlare care să fie în concordanță cu cerințele pieței muncii.

dezvoltarea spiritului antreprenorial. În acest sens, statele membre au fost chemate să adopte o legislație clară, stabilă și previzibilă pentru crearea de noi afaceri, să reducă barierele administrative pentru întreprinderile mici și mijlocii. De asemenea, au fost chemate să ia măsuri în vederea reducerii impozitării forței de muncă, în special a celei necalificate, și a reducerii cotelor de TVA aplicate serviciilor ce folosesc muncă intensivă.

încurajarea adaptabilității în afaceri. Partenerii sociali negociază acorduri care să ducă la modernizarea organizării muncii prin care să se ajungă la un echilibru între flexibilitate și securitate, cum ar fi: numărul anual de zile de muncă, extinderea sistemului timpului parțial de muncă sau a muncii cu jumătate de normă, reducerea numărului de ore de muncă. Statele membre iau în considerare posibilitatea includerii în legislație a unor tipuri de contracte flexibile care să diversifice formele de ocupare a forței de muncă.

întărirea politicilor privind șansele egale. Prin aceste politici, statele membre urmăresc să reducă diferența dintre ratele de angajare dintre bărbați și femei, încurajând angajarea femeilor. De asemenea, sunt puse în apliforței de muncă. Dintre aceste măsuri se pot enumera cele referitoare la:

– ajutorarea tineretului a și a adulților ce nu a avut un loc de muncă în ultimele luni prin programe de formare profesională;

– revizuirea sistemelor de asistență prin care șomerii să poată accede la un loc de muncă sau la un curs de formare profesională;

– revizuirea sistemelor de învățământ, care să ducă la reducerea numărului de tineri ce părăsesc școala și introducerea de programe școlare care să fie în concordanță cu cerințele pieței muncii.

dezvoltarea spiritului antreprenorial. În acest sens, statele membre au fost chemate să adopte o legislație clară, stabilă și previzibilă pentru crearea de noi afaceri, să reducă barierele administrative pentru întreprinderile mici și mijlocii. De asemenea, au fost chemate să ia măsuri în vederea reducerii impozitării forței de muncă, în special a celei necalificate, și a reducerii cotelor de TVA aplicate serviciilor ce folosesc muncă intensivă.

încurajarea adaptabilității în afaceri. Partenerii sociali negociază acorduri care să ducă la modernizarea organizării muncii prin care să se ajungă la un echilibru între flexibilitate și securitate, cum ar fi: numărul anual de zile de muncă, extinderea sistemului timpului parțial de muncă sau a muncii cu jumătate de normă, reducerea numărului de ore de muncă. Statele membre iau în considerare posibilitatea includerii în legislație a unor tipuri de contracte flexibile care să diversifice formele de ocupare a forței de muncă.

întărirea politicilor privind șansele egale. Prin aceste politici, statele membre urmăresc să reducă diferența dintre ratele de angajare dintre bărbați și femei, încurajând angajarea femeilor. De asemenea, sunt puse în aplicare măsuri care au în vedere îmbunătățirea relațiilor dintre viața de familie și munca, cum ar fi: întreruperea temporară a muncii, acordarea de concedii pentru îngrijirea copiilor, contracte de muncă cu durata fracționată.

Aceste linii directoare au fost transpuse în politici naționale prin planurile naționale de acțiune pentru ocuparea forței de muncă, elaborate de statele membre și supuse spre examinare Comisiei și Consiliului.

Consiliul European de la Köln din 1999 a îmbunătățit Strategia europeană de ocupare a forței de muncă, hotărând ca acesta trebuie să țină seama de toți factorii economici ce afectează situația forței de muncă. Reuniunea a declanșat așa-numitul ”Proces de la Köln” de urmărire și ameliorare continuă a strategiei de ocupare a forței de muncă, expresie a importanței acesteia pentru Uniune, și a încurajat dialogul dintre toate părțile implicate în politica economică și întărirea încrederii în raporturile lor, în vederea asigurării creșterii economice și a creării de locuri de muncă, obiectivul major al „Pactului european de ocupare a forței de muncă”, adoptat de Consiliul European de la Köln (1999).

Elementele esențiale ale Pactului sunt:

– coordonarea politicii economice și îmbunătățirea relațiilor dintre dezvoltare și politicile monetare, bugetare și fiscale, având ca scop o dezvoltare economică neinflaționistă (procesul Koln);

– dezvoltarea în continuare și o mai buna implementare a strategiei coordonate de ocupare a forței de muncă (procesul Luxemburg);

– o amplă reformă structurală care să ducă la îmbunătățirea capacității și eficienței pieței muncii și a pieței bunurilor, serviciilor și capitalului (procesul Cardiff).

Liniile directoare pentru anul 2000 constau într-un pachet de documente ce cuprind, în afara de liniile directoare, și Decizia Consiliului de înființare a Comitetului privind ocuparea forței de muncă (Decizia nr. 2000/98/CE) și recomandările Comisiei privind implementarea politicilor în statele membre. În politicile pe anul 2000 se subliniază întărirea rolului serviciilor de ocupare a forței de muncă în domeniul public (PES).

Prezentarea obiectivelor strategice pe perioada 2000–2005 a avut loc cu ocazia Consiliului European de primăvară de la Lisabona (2000).

Consiliul a luat în vedere schimbările profunde ce au loc în societate, globalizarea reprezintă pentru Europa o intensificarea a concurenței în toate sectoarele economice în timp ce dezvoltarea și diversificarea tehnologiilor informaționale poate duce la o schimbare radicală a întregului sistem de învățământ și educație, deschizând perspectivele posibilității de a învăța și a acumula cunoștințe pe tot parcursul vieții.

Consiliul a stabilit ca obiectiv strategic fundamental ca, până în anul 2010, UE să devină cea mai competitivă economie bazată pe cunoaștere.

S-a considerat că cea mai importantă problemă a majorității statelor membre o reprezintă șomajul. Eradicarea șomajului poate fi făcută dacă vor avea loc reforme consistente în domeniul ocupării forței de muncă, vor fi înlăturate obstacolele existente și se vor folosi resursele necesare.

Eradicarea șomajului până în anul 2010 a fost definită ca o altă prioritate a Uniunii Europene.

Dacă până la reuniunea de la Lisabona, strategia europeană se baza pe măsuri luate la nivel național și comunitar, odată cu publicarea liniilor directoare pe anul 2000, ocuparea forței de muncă capătă o dimensiune locală. La nivel local se pot dezvolta strategii care să țină cont de particularitățile locale și de avantajele comparative oferite de aceste particularități. Dintre aceste avantaje se pot enumera:

– proximitatea – autoritățile locale sunt cele mai în măsura să evalueze problemele și sa dea soluții;

– putere economica – autoritățile locale au la dispoziție un buget ce poate fi folosit în crearea directă de locuri de muncă, ca răspuns la cerere;

– puterea de a lua decizii – având la dispoziție bugetul, autoritățile locale pot stimula forța de muncă prin intermediul întreprinderilor locale;

– contact strâns cu societate informațională – datorită legăturilor cu instituțiile de învățământ și cu firmele de tehnică de calcul, autoritățile locale pot furniza accesul la informații și la tehnologii de comunicare.

Dintre măsurile și acțiunile întreprinse pentru punerea în aplicare a strategiei pot fi amintite următoarele acțiuni cu caracter general:

– Inițiativa Comisiei din 1996 intitulată „Acțiuni pentru ocuparea forței de muncă în Europa: Pactul de Încredere”, având ca obiective majore implicarea tuturor părților, a face din forța de muncă o problemă pan-europeana și a lupta împotriva șomajului într-o perspectivă pe termen mediu și lung.

– Încheierea de „pacte teritoriale pentru ocuparea forței de muncă”, având ca obiectiv capacitatea autorităților locale de a crea noi locuri de muncă în zone cu șomaj ridicat.

– Inițiative de dezvoltare și ocupare a forței de muncă la nivel local;

– Analize, cercetări și cooperări care să ducă la o politică activă de informare și la identificarea și diseminarea celor mai bune practici;

– Asistență financiară acordată întreprinderilor mici și mijlocii ce creează noi locuri de muncă;

– În vederea exploatării și utilizării eficiente a surselor posibile de creare de locuri de muncă, în 1996, Comisia a lansat comunicarea „Sa utilizam serviciile”. Comunicările din anii următori se refereau la locurile de munca create de întreprinderile mici și mijlocii și de industria turismului.

– Posibilitatea creării de noi locuri de muncă în societatea informațională a fost studiată în Raportul privind oportunitățile de ocupare a forței de muncă în societatea informațională: „Exploatarea potențialului revoluției informaționale”, raport urmat de comunicarea Comisiei din anul 2000 „Strategii de creare de locuri de muncă în societatea informațională”;

– Comunicarea Comisiei COM (1998) 219 privind munca ilegală. Ca urmare a acestui comunicări a fost adoptată rezoluția referitor la codul de conduită privind cooperarea dintre autoritățile statelor membre în vederea combaterii obținerii de beneficii transnaționale de pe urma securității sociale și care contribuie la frauda și combaterea muncii la negru ca și la angajarea forței de muncă din alte țări. S-a decis astfel asupra unui program de cooperare și asistență administrativă reciprocă.

– Adoptarea Directivei nr. 99/85/CE prin care, pe baza experimentală, pentru serviciile ce folosesc munca intensivă se aplică cote reduse de TVA .

– „Modernizarea serviciilor de ocupare a forței de muncă în domeniul public” (PES) care să vină în sprijinul Strategiei Europene de ocupare a forței de muncă (Comunicarea Comisiei din anul 1998). În acest comunicat sunt cuprinse concluziile consultărilor rezultate în urma lansării Cărții Verzi din 1997;

– Lansarea în anul 2001 a „Planului de Acțiune privind Mobilitatea și Forța de muncă calificată” [COM (2002) 72]. Prin planul de acțiune Comisia promovează obiective care să conducă la o piață a muncii mai deschisă și ușor accesibilă, punându-se accentul pe promovarea resurselor umane.

– Crearea rețelei „EURES”, care vine în ajutorul persoanelor în căutarea unui loc de muncă. Rețeaua facilitează mobilitatea în interiorul Comunității fiind constituită de 450 de consilieri pe probleme de ocupare a forței de muncă.

La rândul sau, Fondul Social European reprezintă principalul instrument financiar pentru acțiuni structurale al Uniunii Europene ce prevede mijloacele de punere în aplicare a obiectivelor Strategiei europene de ocupare a forței de muncă: protecția și promovarea forței de muncă, combaterea șomajului, a discriminării și a excluderii sociale.

Fondul finanțează acele acțiuni ale statelor membre pe perioada 2000-2006 (Regulamentul nr. 1784/1999) care au ca scop prevenirea și combaterea șomajului, dezvoltarea resurselor umane și integrarea socială pe piața muncii, șanse egale pentru bărbați și femei, dezvoltare durabilă și coeziune economică și socială. Asistența este acordată pe baza priorităților naționale stabilite în planurile naționale de acțiune pentru ocuparea forței de muncă a fiecărui stat.

4. Legislația muncii și condițiile de muncă

Îmbunătățirea condițiilor de lucru și a respectării drepturilor muncitorilor sunt unele din cele mai importante obiective ale Uniunii, prin care aceasta urmărește ca dezvoltarea pieței unice să nu fie însoțită de scăderea standardelor de lucru și de distorsiuni. Prioritățile Comunității în domeniul legislației muncii se îndreaptă spre definirea cerințelor minime de lucru și nu spre armonizarea legislației.

Condițiile de muncă

În cea mai mare măsura, îmbunătățirea acestora este de competența statelor membre, prin intermediul legislațiilor naționale. Comisia Europeană consideră că este util să definească cerințele minime la nivel european sau cel puțin să examineze principalele probleme în domeniu.

În acest context, chiar dacă fixarea salariilor se face de către partenerii sociali, Comisia și-a exprimat opinia față de drepturile muncitorilor la un venit echitabil [COM (93) 388].

La protejarea angajaților au contribuit cele trei directive adoptate referitoare la concedierile colective de personal (Directiva nr. 98/59/CE), transferul întreprinderilor (Directiva nr. 2001/23/CEE) și insolvabilitatea angajatorilor (Directiva nr. 80/987/CEE). Mai mult, Consiliul a adoptat și Directiva nr. 91/533/CEE, prin care angajatorii au obligația de a-și informa angajații asupra condițiilor aplicabile contractului de muncă, ca și Directiva nr. 91/383/CEE referitoare la contractele de munca pe durată fixă sau nedeterminată.

Alte directive adoptate au fost cele privind protecția femeilor însărcinate (Directiva nr. 92/85/CEE), a protecției tinerilor angajați (Directiva nr. 94/33/CEE), Directiva nr. 96/71/CE referitoare la condițiile de lucru aplicabile angajaților detașați pentru a presta servicii temporare într-un alt stat. În ceea ce privește organizarea timpului de lucru au fost adoptate decizii care să protejeze sănătatea și siguranța angajaților din diferite sectoare (transport rutier, naval), cum ar fi directivele nr. 93/104/CE, 99/63/CE și 99/95/CE.

Comisia a introdus procedura de consultare și informare a angajaților [COM (95) 547] prin care se dorește ca un număr de propuneri ce conțin prevederi referitoare la participarea angajaților să-și găsească rezolvare.

În acest sens, în 2002 a fost adoptată Directiva nr. 2002/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului ce stabilește cadrul general de informare și consultare a angajaților în Comunitatea Europeană ca și Directiva nr. 2001/86/CE și Regulamentul nr. 2001/2157 privind statutul societății comerciale europene.

Prioritățile Comunității se îndreaptă spre un acord privind standardele sociale minime în care să fie luate în considerare atât schimbările rapide din domeniul muncii cât și de diferențele dintre statele membre.

Sănătatea și protecția muncii

Obiectivele specifice stabilite în diferitele programe de acțiune referitoare la sănătatea și protecția muncii sunt:

– îmbunătățirea condițiilor de lucru prin creșterea siguranței și protecția sănătății angajaților;

– cunoașterea cauzelor accidentelor de munca și a bolilor profesionale, identificarea și evaluarea riscurilor și implementarea de metode eficiente de urmărire și prevenire a acestora;

– promovarea și dezvoltarea unei culturi privind sănătatea și siguranța în muncă.

Transpunerea în practică a acestor obiective a fost făcută prin adoptarea unui program comunitar privind siguranța, igiena și protecția sănătății la locul de muncă, prevăzut a se desfășura pe perioada 1996-2000 [COM (95) 282]. În prezent, legislația privind sănătatea și protecția muncii are trei componente:

a) asigurarea generală a sănătății și protecției muncii, ce cuprinde măsuri luate ca urmare a directivei-cadru 89/391/CEE referitoare la drepturile și responsabilitățile angajaților și angajatorilor;

b) protecția împotriva riscurilor, ce cuprinde măsuri luate ca urmare a directivei-cadru 89/1107/CEE referitoare la riscurile expunerii la agenți chimici, fizici sau biologici.

c) prevederi exhaustive, ce acoperă anumite grupuri vulnerabile sau ocupații.

Directivele-cadru sunt completate cu directive privind grupuri specifice de angajați, locul de muncă sau substanțe, respectiv agenți specifici.

Rețeaua Europeană de Organizarea Muncii (EWON) are ca scop dezvoltarea unor noi forme de organizare a muncii și întreprinde o serie de acțiuni bazate pe schimbul de experiență între Statele Membre. Pentru culegerea și diseminarea informațiilor tehnice, economice și științifice privind sănătatea și siguranța în muncă ca și pentru promovarea schimburilor de informații și experiențe între statele membre, a fost înființată Agenția Europeană de Siguranță și Sănătate în Muncă, cu sediul la Bilbao (Regulamentul nr. 2062/94/CE).

În 2002 a fost adoptată noua „Strategie a Comunității privind sănătatea și siguranța în muncă”, ce acoperă perioada 2002-2006 [COM/2002/118].

Prin această strategie este abordată o nouă cultură a muncii care ține seama de calitatea muncii, prevenirea riscurilor și construirea de parteneriate.

5. Protecția socială

Sistemele de securitate socială din statele membre nu au la bază același model, dat fiind tradiția, istoria și cultura specifice fiecărei țări. Din acest motiv, nu se poate vorbi de armonizarea acestor sisteme, dar trebuie avute în vedere măsuri și acțiuni care să nu aducă prejudicii drepturilor fundamentale, în special a liberei circulații a persoanelor, și la agravarea disparităților regionale. Acestea au fost motivele lansării, în anul 1990, a programului „MISEP”, ce are ca obiectiv promovarea schimburilor de informații privind sistemele și politicile de protecție socială din statele membre.

Chiar dacă politica privind protecția socială este responsabilitatea fiecărui stat, Comisia a considerat că poate veni în ajutor, prin promovarea unor măsuri de cooperare și acțiuni comune. Astfel în 1995, a fost lansată „Comunicarea privind viitorul protecției sociale”, ce propune un cadru european de dezbatere a acestui domeniu. Drept urmare, în 1997, comunicarea „Modernizarea și îmbunătățirea protecției sociale în Uniunea Europeană” prezintă propuneri specifice de sprijin la nivel european. La baza comunicatului stă conceptul prin care protecția socială trebuie privită ca un factor productiv și cel privind întărirea legăturilor dintre protecția socială și politica de ocupare a forței de muncă. În 1998 este publicat „Raportul privind protecția socială în Europa” (1997) în care sunt revăzute măsurile adoptate de statele membre și analizate tendințele sistemelor de protecție socială.

În anul 2000, Consiliul a hotărât constituirea Comitetului pentru Protecție Socială (Decizia nr. 2000/436), cu responsabilități în urmărirea evoluției politicilor de protecție socială și schimburi de informare și de experiență între statele membre și este adoptată „Agenda privind politica Socială” [COM (2000) 379] care, printr-o serie de acțiuni și inițiative, să ducă la modernizarea modelului social european.

Grupurile cu nevoi speciale

Măsurile privind grupurile de persoane cu nevoi speciale, cum ar fi persoanele în vârstă sau persoanele cu deficiențe, au început să fie adoptate după intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam. Se poate menționa lansarea inițiativei „TIDE” (Decizia 93/512/CEE) care vine în sprijinul stimulării tehnologiilor ce facilitează integrarea persoanelor cu deficiențe și a persoanelor în vârstă ca și continuarea sistemului de informare „Handynet” (Decizia 89/658/CEE). Programul „HELIOS”, desfășurat în perioada 1993 – 1996, a sprijinit integrarea persoanelor cu deficiențe. Programul s-a desfășurat la nivel local, cu ajutorul organizațiilor non-guvernamentale implicate în reabilitare funcționala și în integrare educaționala (Decizia 93/136/CEE). Programul a fost complementat cu sistemul computerizat de informare și documentare „Handynet” – faza a doua.

Alte măsuri întreprinse de Comisie au fost cele legate de angajarea persoanelor cu deficiențe (Decizia nr. 86/379/CEE și Rezoluția Consiliului din 1999 privind șanse egale de angajare a persoanelor cu deficiențe) sau cea referitoare la integrarea copiilor și a tinerilor cu deficiențe în sistemul normal de învățământ.

Pe baza comunicării „Șanse egale pentru persoanele cu deficiente”, Comisia pregătește o nouă politică în favoarea persoanelor cu deficiențe, bazată pe egalitatea de șanse și cooperarea cu asociațiile din domeniu.

Odată cu desăvârșirea pieței interne unice, Comisia a făcut o analiză a implicațiilor economice și sociale a îmbătrânirii populației și a revăzut legislația existentă pentru a propune noi măsuri la nivelul Comunității [COM (90) 80]. Astfel, este adoptată Decizia nr. 91/49/CEE referitoare la acțiunile Comunității privind persoanele de vârsta a treia în care se subliniază contribuția pozitivă a persoanelor în vârstă la dezvoltarea Comunității, comunicatul referitor la sprijinirea acțiunilor în favoarea persoanelor în vârstă [COM (95) 53] sau inițiativa „TIDE”.

În ceea ce privește schemele suplimentare de pensii, Comisia a lansat în anul 1991 o comunicare [SEC (91) 1332] privind rolul acestora în protecția socială. Dat fiind importanța coordonării schemelor la nivelul Comunității, a fost lansată spre dezbatere Cartea Verde privind pensiile suplimentare în cadrul pieței interne unice [COM (97) 283], urmată de Directiva 98/49/CE referitoare la protejarea drepturilor persoanelor privind pensia suplimentară.

Pentru a răspunde schimbărilor demografice și a schimbărilor intervenite pe piața muncii, Consiliul a adoptat o rezoluție privind schemele flexibile de pensionare (1993) ca și comunicarea „Către o Europă a tuturor vârstelor” (1999/221).

Asigurările sociale și libera circulație a persoanelor

Pentru a nu prejudicia dreptul de liberă circulație a persoanelor, Consiliul a adoptat Regulamentul nr. 1408/71/CEE ce prevede coordonarea legislației naționale privind asigurările sociale. Regulamentul prevede protejarea drepturilor de asigurări sociale ale persoanelor ce-și schimbă domiciliul dintr-un stat membru în altul. Procedurile de aplicare a legislației se regăsesc în Regulamentul nr. 574/72/CEE. Comisia a făcut o propunere de îmbunătățire a celor două regulamente, propunere aflată la Parlament pentru a fi examinată [COM (98) 779].

Simplificarea procedurilor administrative și schimbul de date dintre statele membre cu privire la persoanele ce-și schimba domiciliul a fost lansată prin programul „TESS”. Programul a fost inițiat pentru dezvoltarea serviciilor telematice concepute pentru coordonarea schemelor de securitate socială între statele membre (Regulamentul nr. 99/307/CEE).

Pentru combaterea fraudelor în domeniul asigurărilor sociale și a muncii ilegale, a fost adoptată o rezoluție referitoare la codul de conduită privind cooperarea între autoritățile statelor membre. Conform rezoluției, autoritățile statelor membre se ajută reciproc prin furnizare de date și de informații.

Integrarea socială

Măsurile de integrare socială s-au bazat pe analiza comparativă a politicilor existente în statele membre (Rezoluția din 1989 privind combaterea excluderii sociale), analiza ce face obiectul Comunicării Comisiei „Intensificarea luptei împotriva excluderii sociale: promovarea integrării” (1992). Prin acest comunicat sunt stabilite liniile directoare de acțiune, ținând cont de principiul subsidiarității. În sprijinul acțiunilor de integrare socială, în special cele privind informarea cetățenilor, Comisia colaborează cu organizațiile voluntare și cu fundațiile de profil [COM (97) 241].

Pentru a dezvolta modele de acțiune preventive care să combată excluderea sociala și a sărăciei, Comisia a stabilit un program de acțiune pe termen mediu pentru grupurile defavorizate (Decizia nr. 89/457/CEE) și se propune crearea unui Fond European pentru Refugiați pentru protejarea acestei categorii (Decizia nr. 2000/596/CE).

6. Dialogul social

Dialogul cu partenerii sociali reprezintă piatra de temelie a modelului social european. Rolul acestuia a fost menționat în strategia de ocupare a forței de muncă și în Pactul European de Ocupare a forței de muncă.

Primele progrese au fost făcute odată cu adoptarea Directivei nr. 96/34/CE privind concediul parental. Directiva nr. 97/81 se referă la acordul dintre partenerii sociali, prin care reprezentanții marilor industrii au hotărât ca muncitorii implicați în forme flexibile de muncă să primească un tratament comparabil cu a celor ce lucrează cu contracte de muncă cu norma întreagă. În 1999 se semnează un nou acord-cadru ce stipulează principiile referitoare la contractele de munca pe termen fix (Directiva nr. 99/70/CE).

În ceea ce privește relațiile dintre conducerile companiilor și sindicate, Comisia a dezvoltat o procedură de continuare a dialogului, manifestată prin opinii comune. Opiniile comune au fost exprimate asupra domeniilor prioritare la nivel european cum ar fi: educație și formarea personalului, organizarea pieței muncii sau politica economică.

În 1970 a fost înființat Comitetul Permanent privind Ocuparea Forței de Muncă, responsabil cu asigurarea continuării dialogului dintre Consiliu, Comisie și partenerii sociali în vederea facilitării coordonării politicilor privind ocuparea forței de muncă. În 1998 au avut loc reforme ale comitetului privind compoziția și modul său de funcționare și au fost înființate comitete sectoriale de dialog social care au înlocuit comitetele ce exprimau opinii comune ca și grupurile de lucru informale (Decizia nr. 98/500/CE).

Dintre dialogurile sociale sectoriale se pot aminti cele din domeniul agriculturii, din sectorul căilor ferate sau al transportului naval (Directiva nr. 99/63/CE). În urma acestor dialoguri au fost stabilite elemente esențiale privind relațiile de muncă, cum ar fi cele legate de numărul maxim de ore de muncă prestate săptămânal, perioade de odihnă, durata pauzelor sau durata maximă a schimburilor de noapte.

7. Egalitatea de șanse între bărbați și femei

Egalitatea dintre bărbați și femei este un principiu de bază al democrației.

Cu toate acestea, inegalitățile continuă să existe, numărul femeilor fiind preponderent în ocuparea locurilor de munca mai puțin avantajoase, precum cele ocazionale sau a celor cu durata fracționată. Pentru a pune în aplicare principiul conform căruia femeile ar trebui să primească aceeași plată cu bărbații pentru aceeași muncă prestată, Comisia a adoptat o serie de măsuri, printre care:

a) Masuri ce promovează accesul la munca și învățământ profesional:

– stabilirea principiului „plata egală pentru muncă egală” prin Directiva nr. 75/117/CEE, suplimentat cu un cod de conduita privind măsurile ce trebuie luate pentru a asigura implementarea efectivă a principiului plății egale.

– egalitatea de șanse privind accesul la muncă, învățământ profesional, avansare în carieră și condiții de muncă (Directiva nr. 76/207/CE), prin care se prevede eliminarea discriminărilor (directe sau indirecte), în mod special a celor legate de statutul marital sau familial.

– egalitatea de șanse între bărbații și femeile ce desfășoară activități economice pe cont propriu (Directiva nr. 86/613/CEE), inclusiv activitățile agricole;

b) Masuri de protecție socială:

– aplicarea progresivă a tratamentului egal privind regimul legal de securitate socială (Directiva nr. 79/7/CE) privind protecția împotriva riscurilor la îmbolnăviri, invaliditate, bătrânețe, accidente de muncă, boli profesionale, șomaj și asistență socială;

– aplicarea egalității de tratament privind regimul ocupațional al asigurărilor sociale (Directiva nr. 86/378/CE);

– reconcilierea vieții de familie cu a vieții profesionale (concediu parental) (Directiva nr. 96/34/CE, ca și Recomandarea nr. 92/241/CEE privind îngrijirea copiilor);

– îmbunătățirea sănătății și securității femeilor însărcinate sau care alăptează (Directiva nr. 92/85/CEE).

c) Măsuri privind demnitatea la locul de muncă:

– Directiva 97/80/CE privind sarcina probatorie în cazurile de discriminare sexuală, potrivit căreia acuzații au sarcina de a demonstra că nu au violat principiul tratamentului egal;

d) Măsuri de combatere a violenței și a exploatării sexuale a femeilor:

– Comunicarea Comisiei privind combaterea traficului de ființe umane și combaterea exploatării sexuale a copiilor și pornografiei juvenile, în urma căreia au fost făcute două propuneri de decizii aflate în prezent în dezbatere. Prima propunere se referă la combaterea traficului de ființe umane iar cea de-a doua se referă la combaterea exploatării sexuale a copiilor și la pornografie, un accent deosebit punându-se pe folosirea internet-ului (96/700/JHA).

– Între statele membre a fost inițiat un program de schimb de informații privind traficul de ființe umane, programul „STOP”, urmat de programul „STOP II” ce a fost finalizat în anul 2002.

– Decizia nr. 2000/293/CE privind desfășurarea programului „Daphne”, ce cuprinde măsuri de prevenire a violenței împotriva copiilor, a tinerilor și a femeilor, program prevăzut a se desfășura pe perioada 2000-2003.

e) Măsuri de promovare a cooperării:

– Regulamentul Consiliului nr. 2836/98 referitor la integrarea problemelor de egalitate între sexe în politicile de dezvoltare a cooperării.

– Comunicarea Comisiei și Rezoluția Consiliului privind „Femeile și știința” având ca scop dezvoltarea unei strategii care să țină cont de implicarea femeilor în cercetare (Rezoluția nr. 99/716).

În formularea și implementarea măsurilor, Comisia este ajutată de un Comitet Consultativ pentru șanse egale între bărbați și femei (Directiva nr. 82/43/CEE). La nivelul Consiliului au fost adoptate o serie de recomandări, dintre care se pot menționa cele referitoare la „participarea echilibrată a bărbaților și femeilor în procesul luării deciziilor” (1996) ca și comunicatul privind „Încorporarea șanselor egale în toate politicile și activitățile Comunității”. La nivelul Parlamentului European funcționează, din 1984, Comitetul Parlamentar pentru Drepturile Femeilor.

Promovarea măsurilor specifice privind egalitatea dintre bărbați și femei s-a făcut printr-o serie de programe de acțiune multianuale dezvoltate și implementate cu ajutorul statelor membre. De asemenea, Comisia prezintă rapoarte periodice privind integrarea principiului egalității dintre bărbați și femei în Uniunea Europeană în care sunt prezentate dezvoltările și tendințele politicii în domeniu. În raportul anual pe anul 1999 au fost prezentate noile abordări ale mileniului următor [COM (99) 106]. În acest sens a fost adoptata Directiva nr. 2000/78/CE ce stabilește cadrul general pentru tratament egal în ocuparea forței de muncă.

8. Lupta împotriva rasismului și xenofobiei

Chiar dacă până în 1999 nu a existat o baza legală explicită pentru dezvoltarea unei politici autentice care sa combată rasismul și xenofobia, totuși după 1986, a fost adoptat un raport al Parlamentului European privind situația rasismului în statele membre. Au urmat o serie de masuri întreprinse în cadrul politicii în domeniile justiției și afacerilor interne (Acțiunea comuna 96/443/JHA), iar anul 1997 a fost declarat „Anul european de luptă împotriva rasismului”.

În același an a fost înființat Centrul European de Monitorizare privind Rasismul și Xenofobia (Regulamentul nr. 97/1035/CE) ce se ocupă de studierea acestor fenomene. În 1998 Comisia a prezentat planul de acțiune împotriva rasismului, bazate pe următoarele componente:

– inițiative legislative adoptate în baza Art. 13 al Tratatului instituind CE;

– integrarea luptei împotriva rasismului în politicile și programele Comunității;

– dezvoltarea unor noi modele de lupta împotriva rasismului;

– întărirea rețelei de informare și comunicare.

În baza acestui plan de acțiune, statele membre au fost încurajate să întocmească planuri naționale de combatere a rasismului.

După intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam (1999), în urma consultărilor cu statele membre, sindicatele, conducerile companiilor și organizațiile non-guvernamentale, Comisia Europeana a prezentat un pachet de proiecte legislative pentru combaterea discriminării: prima se referă la interzicerea oricărei forme de discriminare a muncii (Directiva nr. 2000/78/CE); a doua face referire la discriminarea pe baza etnica și rasială (Directiva nr. 2000/43/CE); cea de-a treia stabilește programul de acțiune pe perioada 2001-2006. Aceste directive vor fi complementare altor inițiative comunitare cum ar fi inițiativa „EQUAL”.