Legislația Cultelor în Perioada Comunistă Anul 1948

Legislația cultelor în perioada comunistă: anul 1948

Summary

Along with the changing of the Romanian monachist regime and coming the communists to power, the legislation needed to be brought up to Russian legal standards, from that respective period. As regards the legal regime of cults, this suffered radical transformations, according to the Stalinist model, aiming among other things, to replace by any means, the religion with the Marxist atheism. In this sense will take drastic measures, both in terms of enacting laws and their application. The purpose of this article is to present a comparative analysis of the legislation of cults from communist-era, namely the 1948 legislation and the legislation from the monarchist period, in which I will try to highlight the similarities and differences between them, and the effects that new laws had on society.

Keywords: Romanian, legal regime of cults, Marxist atheism, communist-era, Russian legal standards.

Abstract

Odată cu schimbarea regimului monarhist din România și instalarea la putere a comuniștilor, legislația trebuia aliniată la standardele juridice rusești, din perioada respectivă. În ceea ce privește regimul juridic al cultelor din Romania, acesta avea să sufere transformări radicale, după modelul stalinist, urmărind printre altele înlocuirea prin orice mijloace a religiei cu ateismul marxist. În acest sens, se vor lua măsuri drastice, atat în ceea ce privește emiterea de legi, cat și în aplicarea lor. În articolul de față, voi prezenta o analiză comparativă a legislației cultelor din perioada comunistă, respectiv legislația din anul 1948 și cea din perioada monarhistă, în care voi încerca să evidențiez asemănările și deosebirile dintre acestea, precum și efectele pe care noile legi le-au avut în societate.

Cuvinte-cheie: România, legislația cultelor, perioada comunistă, standardele juridice rusești, ateismul marxist.

Constituția Republicii Populare Române din 13 aprilie 1948.

A fost prima dintre cele trei constituții ale României din perioada comunistă și a înlocuit Constituția din 27 februarie 1938. Noua lege fundamentală fost în vigoare până la adoptarea Constituției din 1952 și marchează din punct de vedere legislativ, instaurarea "democrației populare" și prin prevederile sale, arată alinierea la modelul Constituției sovietice din 1938. Noua lege fundamentală, marca începutul noilor transformări "revoluționare", începând cu instituituirea republicii și în consecința, punea în practică abolirea monarhiei. Tot prin aceasta constituție Parlamentul a fost înlocuit cu Marea Adunare Națională, iar România a primit numele de Republica Populară Română.

Textul actului este alcătuit din 105 articole, împărțite în 10 titluri și a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 87 bis, din 13 aprilie 1948. În cazul de față prezintă importanță, aspectele cu privire la drepturile și libertățile religioase, acestea fiind prevăzute la articolul 27.

ART. 27

    Libertatea conștiinței și libertatea religioasă sînt garantate de Stat.

    Cultele religioase sînt libere să se organizeze și pot funcționa liber dacă ritualul și practica lor nu sînt contrarii Constituției, securității publice sau bunelor moravuri.

    Nici o confesiune, congregatie sau comunitate religioasă nu poate deschide sau întreține instituții de învățămînt general, ci numai școli speciale pentru pregătirea personalului cultului sub controlul Statului.

    Biserica ortodoxa-română este autocefală și unitară în organizarea sa.

    Modul de organizare și funcționare a cultelor religioase va fi reglementat prin lege.

Reproducere din Constituția Republicii Populare Române

din 1948, publicata în M.Of. nr. 87 bis/13 apr. 1948.

Libertatea conștiinței și libertatea religioasă

Prevederile art. 27 din primul alineat, garantează libertatea conștiinței și libertatea religioasă, dar mai mult la nivel teoretic. Din alineatele următoare putem constata că, se puneau deja bazele unor viitoare îngrădiri din partea statului, prin care acesta își sporea controlul asupra cultelor.

Organizarea și controlul cultelor religioase

La cel de-al doilea alineat, se precizează că instituțiile religioase sînt libere să se organizeze și pot funcționa liber "dacă" ritualul și practica lor nu sînt contrarii Constituției, securității publice sau bunelor moravuri. Cuvantul "dacă", evidenția necesitatea unui control sporit din partea statului, pentru ca acesta să se asigure că, instituția de cult respectivă prin ritualul și practica sa, nu este contrară în primul rând Constituției. Această prevedere nu era deloc întâmplătoare. Constituția stătea la baza noului stat comunist, care promova ateismul și care ca ideologie, era diametral opusă cu doctrinele religioase.

În ceea ce priveste referirea la securitatea publică, ar putea fi interpretată pe de o parte prin prisma prozelitismului agresiv, care uneori dădea naștere unor conflicte între membrii cultelor. Nu este pentru prima dată, când statul încearcă să prevină astfel de evenimente. Dacă aruncăm o privire atentă asupra legilor din perioada monarhistă, vom vedea mai multe măsuri legislative, luate de către stat în acest sens.

Pe de altă parte, amintim că unele culte aveau diverse legături cu reprezentanți din afara țării. Acesta nu era un fapt tocmai plăcut pentru noile autorități, atât din punct de vedere ideologic cât și informativ. De exemplu, atât cultul romano-catolic cât și cel greco-catolic, aveau relații în afara țării, cu Vaticanul. Cultele neo-protestante aveau legături în Occident, în special în Germania sau cu "imperialiștii" din Statele Unite. Cutlul mozaic avea legături în toată lumea și în special cu Israelul. Cultul musulman de asemenea, avea și el legături în Turcia și în lumea arabă. Aceasta situație nu era pe placul autorităților comuniste, care aveau o orientare pro-rusă și care doreau să ermetizeze blocul comunist.

Alineatul respectiv și mai ales formularea "dacă ritualul și practica lor nu sînt contrarii Constituției, securității publice" prevestea cumva și unele evenimente imediate și inevitabile. Spre exemplu, reîntregirea Bisericii Ortodoxe Române, prin trecerea forțată în rândul acesteia a Bisericii Române Unite în 21 octombrie 1948, cu ocazia împlinirii celor 250 de ani de la Unirea cu Roma din octombrie 1698, nu a fost nicidecum pe placul clericilor uniți. Dimpotrivă, au existat cazuri de clerici care au refuzat unirea și au făcut slujbe în clandestinitate. Câteva zile mai târziu, în zilele de 26 si 27 octombrie 1948, au fost arestați toți cei sase episcopi greco-catolici, repectiv Ioan Suciu, Valeriu Frențiu, Alexandru Rusu, Iuliu Hossu, Vasile Aftenie, Ioan Bălan, Tit Liviu Chinezu.

Serviciile de informații, respectiv Siguranța și mai târziu Securitatea, au acuzat în repetate rânduri Biserica Greco-Catolică de "agitație antisovietică", de "rezistență și nesupunere" și că era una dintre "citadelele reacționarismului".

Problema nu trebuie neglijată nici din punct de vedere informativ. În anii ce aveau să vină, mai multi clerici, în special protestanți și catolici, aveau sa fie suspectați și urmăriți de serviciile secrete, fiind suspecțati de legaturi cu Occidentul. Dealtfel, trecerea Bisericii Romane Unite la Biserica Ortodoxa Româna, nu a avut neapărat cauze dogmatice sau istorice. Dimpotrivă, putem crede că "motivul fundamental pentru care Biserica Greco-Catolică din România în anul 1948 era scoasă în afara legii, era ruperea legăturilor cu Occidentul". Cel mai elocvent și mai apropiat exemplu în plan temporal este "procesul grupului de spioni în slujba Vaticanului", care a avut loc în perioada 10-17 septembrie 1951.

În rechizitoriul întocmit de către procurori, erau aduse acuzații de genul:  "trădare și complot în slujba Vaticanului și a centrului de spionaj italian", "agenți ai spionajului americano-englez, crimă de uneltire contra ordinii economice și sociale, infracțiunea de înlesnire de trecere frauduloasă a frontierei, instigare, complicitate, deținere de aur și valute".

În altă ordine de idei, observăm in textul de lege că, singura referire expresă la un cult, este făcută la Biserica Ortodoxă Română. Motivele nu sunt deloc întâmplătoare. Din punct de vedere religios, ortodoxia românească era compatibilă ierarhic, dogmatic și liturgic cu cea rusă.

Mai mult decât atât, trebuie menționată chiar încercarea Bisericii Ortodoxe Ruse de a colabora și chiar de a controla Biserica Ortodoxă Română. În acest sens, din dorința de a cunoaște mai bine situația din teren și de a-și întări legătulile cu ierarhii B.O.R., în perioada mai – iunie 1947, Patriarhul Alexei al Moscovei s-a aflat în România, unde împreună cu Patriarhul Nicodim, a vizitat numeroase mânăstiri și biserici din Moldova, Muntenia, Transilvania, Banat si Oltenia. De asemenea, în 1948 a avut loc la Moscova o conferință a reprezentanților Bisericilor Ortodoxe din țările socialiste, la care au participat reprezentanți din Uniunea Sovietică, Bulgaria, România.

Din punct de vedere al numărului de credinciosi, Biserica Ortodoxă Română era cea mai mare și mai importantă instituție de cult din țară. În ceea ce privește latura administrativă, Biserica Ortodoxă Română era instituția de cult cel mai bine structurată și organizată, iar instituțiile statului o puteau controla mult mai ușor.

De asemenea, spre deosebire de celelate culte, Biserica Ortodoxă Română a avut întotdeauna un carater patriotic, național, uneori chiar naționalist, dacă ne referim la relația unor clerici cu Mișcarea Legionară.

Învățământul religios

La cel de-al treilea alineat este abordată problema învațămâtului religios. Se interzice dreptul cultelor de a înființa instituții de învățământ și prin urmare, cultele vor putea deține numai școli speciale doar pentru pregătirea personalului cultului, dar și acestea numai sub controlul statului. În consecință, statul dobândea monopolul asupra învățământului din întreaga țară.

Acest alineat deschide calea unor noi măsuri care vizau învățământul în general și învățământul religios, în special. Câteva legi, printre care și Decretul nr.175 din 1948, pentru reforma învățământului, aveau să aducă lămuririle necesare cu privire la acest alineat. Noul regim avea nevoie de membri educați după ideologia comunistă, iar scoala publică era prima treaptă în acest proces educațional.

Ei considerau că tineretul trebuie educat în "spiritul patriotismului socialist", al "noilor valori" a "moralei proletare" și al "invățăturii marxist-leniniste", în scopul creării "omului nou". Înainte de revoluția din 1917, Lenin scria: "E nevoie de forțe tinere. Eu aș zice că merită să fie pur și simplu împușcați pe loc cei ce-și permit să spună că nu se găsesc oameni. […] Trebuie să recrutăm tineretul pe o scară mai largă (…) fără să ne temem de el".

Școlile confesionale nu numai că nu susțineau comunismul, ba mai mult de cât atât, îl și combăteau. Asadar, distrugerea învățământului religios, era o prioritate pentru noul regim. Eliminarea orelor de religie din școli, precum și a materialelor cu caracter religios, gen icoane, carți de religie, cruci sau alte simboluri religioase, făceau parte din planul sus menționat. Comunismul bazat pe ateismul materialist, nu putea fi construit cu oameni religiosi. Era nevoie de "oameni noi", cu o mentalitate nouă, "revoluționară". Clădirile, terenurile și bunurile confiscate de la culte, serveau noului proces educațional.

Alineatul de față, va servi câteva luni mai târziu ca bază legislativă pentru Decretul nr. 176 din 2 august 1948, pentru trecerea în proprietatea statului a bunurilor bisericilor congregațiilor, comunităților sau particularilor, ce au servit pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățămînt general, tehnic sau profesional.

Deosebiri și asemănări cu Constituția din 1923.

În comparație cu Constituția din 1923, noua constituție aduce modificări semnificative atât ca număr, cât și ca importanță. În cea dintâi, putem observa importanța pe care statul o acorda religiei și cultelor, chiar prin numărul de alineate din art. 22, ce face referire la religie și culte.

Dacă în 1923 art.22 din constitutie preciza că "statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate și protecțiune întrucât exercițiul lor nu aduce atingere ordinei publice, bunelor moravuri și legilor de organizare ale Statului", în actula constituție, statul acorda organizarea și libera funcționare a cultelor, cu condiția ca ritualul și practica lor să nu fie "contrarii Constituției, securității publice sau bunelor moravuri".

În Constituția din 1923, "Biserica creștină ortodoxă și cea greco-catolică sunt biserici românești". În cea comunistă nu numai că această precizare lipsește, dar Biserica Greco-Catolică nici măcar nu mai este amintită. Motivul este simplu: soarta acesteia era deja pecetluită și câteva luni mai târziu avea să fie scoasă în afara legii.

De asemenea, lipsesc precizările cu privire la alegerea mitropoliților și episcopilor, la modul de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, precum și reglementarea chestiunilor canonice și spirituale ale acesteia.

Asemănrea între cele două articole constă în faptul că, Biserica Ortodoxa Romană este autocefală și avea o organizare unitară.

Deosebiri și asemănări cu Constituția din 1938

În constituția sus menționată, prevederile referitoare la libertatea conștiinței sunt prevăzute la art. 19. Observăm și aici o reducere a numărului de alineate, de la 10 câte erau în constituția din 1923, la 6 alineate. Lipsesc alineatele care făceau referire la alegerea mitropoliților și episcopilor și la legile ce priveau organizarea Bisericii Ortodoxe Române. Restul precizărilor sunt aproape identice cu cele din constituția anterioară. Prin urmare, asemănările și deosebirile, dintre Constituția din 1938 și cea din 1948 sunt aceleași cu cele menționate în subcapitolul anterior.

Denunțarea Concordatului cu Vaticanul

În iunie 1948, statul român a denunțat Concordatul cu Vaticanul. Acesta fusese semnat în 1927 și intrase în vigoare, doi ani mai târziu. Tratatul era un act care reglementa funcționarea Bisericii Romano-Catolice pe teritoriul României și prevedea dreptul exclusiv al Papei de a crea, desființa, modifica dieceze, adică episcopii. În afară de aceasta mai dădea și dreptul papei de a numi episcopi în țara noastră. Negocierea tratatului fusese făcută prost, iar statul român putea interveni foarte puțin în chestiuni legate de organizarea internă a Bisericii Romei.

De-a lungul timpului, dar mai ales imediat după semnare, concordatul a fost criticat virulent în special de către ortodocși, acesta fiind considerat ca anticonstituțional, antipatriotic, tulburător al păcii confesionale, excepțional de privilegiator exclusiv pentru cultul catolic și cu totul nedrept față de Biserica Ortodoxă. Denunțarea tratatului era utilă pentru viitoarele măsuri care vizau punerea Bisericii Romano-Catolice sub controlul statului și făcea necesară înlăturarea protecției oferite de Concordat.

Denunțarea Concordatului nu a fost facută la voia întâmplării, ci a fost pregătită printr-o lungă campanie de presă calomnioasă, menită pe de o parte să pună într-o lumină proastă acțiunea Sfântului Scaun în România, iar pe de altă parte să discrediteze autoritatea reprezentanților săi.

La redactarea textului de lege, autoritățile comuniste au evitat să folosească termenul de „Sfântul Scaun”, acesta fiind înlocuit cu substantivul „Vatican”. Explicația constă în aceea că, regimul de la București, bineînțeles fiind în acord cu cel sovietic, dorea să atragă atenția că recunoștea doar calitatea de stat a Vaticanului. În acest mod, autoritățile încercau să nege și să împiedice orice jurisdicție instituțională asupra bisericii din R.P.R..

Textul care a materializat ruperea tratatului, este următorul:

"Denunțarea Concordatului Concordatul încheiat între România și Sfântul Scaun în 10 mai 1927, precum și acordurile și convențiile ce au urmat aplicării aceluiași Concordat, se denunță cu data publicării prezentei legi. La aceiași dată încetează aplicarea Concordatului, a acordurilor ulterioare. Se abrogă legea din 12 iunie 1929 pentru ratificarea Concordatului, la fel cu legile de ratificare a convențiilor sau acordurilor ulterioare".

Din punct de vedere procedural, denunțarea tratatului a fost făcută în mod unilateral și fără nici un preaviz. Acestă măsură încălca atât prevederile tratatului cuprinse la art. 23, cât și regulile elementare, ce trebuiau respectate în relațiile dintre doua state. Motivarea autorităților comuniste cu privire la adoptarea măsurii de denunțare unilaterală, s-a referit la necesitatea de a respecta „principiul egalității și libertății cultelor religioase”, formulă care era prevăzută în textul Constituției votate în luna aprilie 1948, de Marea Adunare Națională.

După denunțarea Concordatului și după ani de contestări a acestuia, reacția reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române, nu a întârziat să apară. Acestia lăudând guvernul pentru că a săvârșit un act atât de înțelept și curajos, și-au exprimat mulțumirea pentru că în cele din urmă, a fost înlăturată o monstruoasă nedreptate, prin aceasta fiind restabilită libertatea și egalitatea cultelor.

Patriarhul Justinian Marina declara satisfăcut cu privire la ruperea acestui tratat că,  "interesele politice urmărite de Vatican sunt străine spiritului însuși al credinței noastre creștine, astfel că patriarhii și reprezentanții bisericilor ortodoxe au ținut să salute cu bucurie hotărârea guvernului Român de a înlătura definitiv posibilitatea de imixtiune a papalității, în treburile interne al Republicii Populare Române".

Ruperea tratatului producea mai multe efecte în avantajul comuniștilor. În primul rând limita influența Vaticanului în România. În al doilea rând consolida puterea statului în raport cu cele două biserici ale Sfântului Scaun, introducând Biserica Romano-Catolica sub controlul autoritaților de la Bucuresti. Un alt efect era izolarea cultelor de Occident și precizăm aici faptul că, se aduceau acuzații Vaticanului, cum că "ar fi un factor de sprijin al blocului anglo-american". Mai departe, pregătea desființarea Bisericii Române Unite și alipirea acesteia în mod forțat, la Biserica Ortodoxă Română.

Legea învățământului-Decretul 175 din 3 august 1948

În 1948 a avut loc reorganizarea învățământului românesc, după model sovietic, în spiritul noii ideologii, având drept scop, formarea de cadre necesare pentru realizarea "mărețelor idealuri socialiste".

În acest sens s-a trecut la sistemul de învățământ rusesc, înlocuindu-l pe cel autohton, format între cele două războaie mondiale și considerat ca fiind "un sistem modern de instrucție și educație, în mare parte inspirat din sistemele francez și italian".

În prima fază a avut loc naționalizarea învățământului și laicizarea acestuia. Prin urmare, școlile confesionale au trecut în proprietatea statului, iar laicizarea învățământului avea să înceapă cu îndepartarea simbolurilor religioase din școli, respectiv a icoanelor și cărților de rugăciuni.

În cele din urmă, educația religioasă a fost eliminată din școli, și a fost făcută doar de către biserică, în măsura în care s-a mai putut face. Așadar, religia ca și disciplină de studiu a rămas în afara școlii, până în 1990, cand începând cu anul școlar 1990-1991, a fost reintrodusă ca obiect de studiu prin ordinul nr.15052/1990, emis de către Ministerului Învățământului și Științei.

Textul de lege a fost emis de Marea Adunare Națională, fiind alcătuit din 5 capitole și 39 de articole. Cel de-al doilea capitol a fost împărțit în 5 secțiuni. Decretul a fost în vigoare de la 03.08.1948 până la 01.09.1968, fiind înlocuit de Legea nr. 11/1968.

Textul de lege prevedea că învățământul public este un drept egal pentru toți cetățenii țării, "fără deosebire de sex, naționalitate, rasă sau religie". El este organizat exclusiv de Stat "pe baze democratice, populare și realist-științifice".

Expresia "baze realist-stiințifice" nu era nimic altceva decât "un eufemism pentru a masca intenția propagării ateismului de tip comunist în rândurile copiilor. Ordinele privind înlăturarea manifestărilor și simbolurilor religioase din școli au fost transmise Ministerului Învățământului de conducerea superioară comunistă".

Cel de-al treilea alineat al art. 1, prevede că "învățământul public este laic" și nu face altceva, decât să clarifice și să întărească alineatul anterior.

Scopul legii era înlăturarea "neștiinței de carte", educarea tinerilor "în spiritul democrației populare", formarea de noi specialiști, "pe baze științifice, care să corespundă nevoilor consolidării democrației populare și construirii societății socialiste". Noutatea pentru învățământul românesc, consta în faptul că, începând din clasa IV-a elementară, a fost obligatorie predarea limbii ruse.

În cadrul celui de-al cincilea capitol se află art.33, care vizează învățământul religios. Acesta prevede ca,"actualele facultăți și școli de învățământ superior, vor fi restructurate, conform prezentei legi. În acest scop, se vor putea desființa catedre inutile, altele vor putea fi raționalizate, după necesități, sau se vor crea catedre noi".

Un prim efect al acestul articol este acela că, în anul 1948 a fost desființată Facultatea de Teologie din Suceava, care funcționase anterior la Cernăuți. Pe lângă aceasta au mai fost desființate încă patru Academii Teologice din Ardeal și Banat. De asemenea, au fost desființate și seminariile teologice ale eparhiilor din Muntenia și Moldova. În continuare, legea prevedea că, restul școlilor confesionale sau particulare de orice fel, devin școli de Stat.

În acest sens, putem avea ca exemplu clădirea Seminarului Teologic din Timișoara, care împreună cu tot inventarul, a fost trecută în proprietatea Facultății de Medicină, facultate ce fusese înființată recent. De asemenea, în clădirea palatului episcopal de la Oradea, care fusese evacuat în grabă, au fost cazați 1.000 de copii greci. Aceștia au locuit în clădirea palatului episcoplal, până în anul 1963. Acestea nu au fost singurele cazuri, în total fiind închise 224 de școli de băieți, care erau frecventate de 28. 000 de elevi, și încă 124 de școli de fete, cu un efectiv de 23.000 de eleve. 

Referitor la desființarea catedrelor "inutile", erau vizate în special, limbile străine, limbile clasice, logica si bineînțeles, religia. 

În ceea ce priveste crearea de catedre noi, schimbările erau usor de anticipat. Alinierea la standardele sovietice trebuie să fie în grafic. Așadar, măsurile luate de către autoritățile comuniste au constat în aceea că, "în toate facultățile, indiferent de profil, se introduce studiul Istoriei Partidului Comunist (bolsevic) al U.R.S.S., economia politica și filosofia marxist-leninistă, pe toată durata anilor de școlarizare. De asemenea, în primii trei ani de facultate se introduce studiul limbii ruse.

În ceea ce privește profesorii școlilor confesionale sau particulare care au fost naționalizate, legea prevedea încadrarea lor în învățământul de Stat, "potrivit titlurilor ce posedă și în conformitate cu dispozițiunile legale în vigoare, la data promulgării legii de față". Prin aceasta măsură, cadrele didactice deveneau mai dependente de stat și mai ușor de ținut sub control.

Comuniștii erau constienți de faptul că măsurile radicale pe care le luau, aveau să fie respinse de către populație și că aplicarea lor avea să întâmpine dificultați. În consecință, și-au luat măsurile necesare pentru a le impune prin forță, acolo unde era cazul. Pentru aceasta era nevoie și de un suport legal. Asadar, la art. 37, era prevăzut că persoanele care, "indiferent prin ce mijloace, vor zădărnici sau vor încerca să zădărnicească aducerea la îndeplinire a art. 35 din legea de față, se vor pedepsi cu 5-10 ani muncă silnică și confiscarea întregii averi". În perioada imediat următoare, acest articol avea să fie unul dintre cele mai aplicate și mai cunoscute articole de lege.

La finalul textului de lege, prin intermediul art. 39, au fost abrogate o serie de 7 legi fundamentale pentru organizarea învățământului, printre acestea numărându-se Legea pentru organizarea și funcționarea învățământului primar și normal, din 27 Mai 1839, precum și  Legea pentru raporturile dintre școalele secundare confesionale române și Ministerul Instrucțiunii, din 27 August 1829.

Decretul nr. 177 din 1948 pentru regimul general al cultelor religioase

Decretul nr. 177 din 4 august 1948, a fost emis de către Ministerul Cultelor la data menționată și a fost publicat în aceiași zi, în nr. 178 din Monitotrul Oficial. Textul de lege este alcătuit din 62 de articole împărțite în 7 capitole, primul dintre acestea fiind la rândul său, împărțit în două secțiuni. Decretul a înlocuit practic Legea Nr. 54 din 22 Aprilie 1928, pentru regimul general al cultelor. De aceea se impune o analiză comparativă și tematică între cele două texte de lege, pentru a putea observa modificările legislative, făcute de noul regim comunist.

Libertatea religioasă

Prin această nouă lege a cultelor, se observa o schimbare radicală a poziției statului față de biserică, comparativ cu legea cultelor emisă cu 20 de ani în urmă, în 1928. Observăm că este preluat un principiu prevăzut la art. 27 alin (2) din constituția nou adoptată. Dacă în Legea cultelor din 1928, la art. 1, statul român garanta tuturor cultelor libertate, "întrucât exercițiul lor nu atinge ordinea publică, bunele moravuri și legile sale de organizare", în decretul sus menționat lucrurile aveau să se schimbe substanțial. Spre exemplu, la art. 1 și art.6, statul "garantează libertatea conștiinței și libertatea religioasă" pe tot cuprinsul țării precizând că "oricine poate să aparțină oricărei religii sau să îmbrățiseze orice credința religioasă, dacă "practicile și ritualul" sau dacă "exercițiul ei nu contravine Constituției, securițătii și ordinei publice sau bunelor moravuri". 

Așa cum am precizat mai sus, prin cuvântul/conjuncția "dacă", se observa că și in art. 27, alin. (2), din Constituția Republicii Populare Române, că funcționarea unui cult era condiționată de faptul că ritualul și practica acestuia "să nu fie contrarii Constituției, securității publice sau bunelor moravuri", decretul împrumutând " formulări și concepte din legislația sovietică și plecând de la prezumția de vinovăție a tuturor cultelor ".

Raporturile dintre stat și culte

La cel de-al doilea capitol care făcea referire la raporturile dintre stat și cultele religioase, constatăm că atitudinea suspicioasă a statului față de culte și de membrii acestora nu se oprește. De exemplu, la art. 11 se stipulează că "delictele și crimele de drept comun săvârșite de șefii sau de ierarhii cultelor religioase se judeca de curti, cu recurs la Curtea supremă", situație de care în legea 54/1928 nu poate fi vorba.

Tot în cadrul acestui capitol există prevederi cu privire la faptul că "cultele religioase recunoscute vor trebui să aibă organizație centrală" și că pot fi recunoscute "numai prin decret al Prezidiului Marii Adunări Naționale, dat la propunerea Guvernului, în urma recomandării ministrului cultelor". La art. 15 se face singura referire expresă la un cult precizându-se că, "Biserica Ortodoxă Română este autocefală și unitară în organizarea sa". Textul de lege nu menționează ca în legea 54/1928, care sunt cultele acceptate de stat ci face doar referire la acestea folosind termenul de "culte religioase recunoscute", lasând să se înțeleagă că acreditarea acestora a fost facută într-o lege anterioară.

Art. 21 aduce o noutate importantă în legislația cultelor. Este vorba despre alegerea clerului și formula de jurământ pe care viitorii slujitori ai altarului, trebuiau sa o rostească la instalarea lor în funcție.

Șefii cultelor, precum și mitropoliții, arhiepiscopii, episcopii, superintendenții, administratorii-apostolici, vicarii-administrativi și alții, având funcțiuni asemănătoare, aleși sau numiți în conformitate cu statutele de organizare ale cultelor respective, nu vor fi recunoscuți în funcțiune decât în baza aprobării Prezidiului Marii Adunări Naționale, dată prin decret, la propunerea Guvernului, în urma recomandării ministrului cultelor. Înainte de intrarea în funcțiune, toți acestia vor depune jurământul de credința în fața ministrului cultelor. Formula de jurământ este urmatoarea: "Ca slujitor al lui Dumnezeu, ca om și ca cetățean, jur de a fi credincios poporului și de a apăra Republica Populară Română, împotriva dusmanilor din afară si dinăuntru; jur că voiu respecta și voiu face să se respecte de către subalternii mei, legile Republicii Populare Române; Jur ca nu voiu îngădui subalternilor mei să întreprindă și să ia parte si nici eu nu voiu intreprinde și nu voiu lua parte la nici o acțiune de natură a aduce atingere ordinei publice și integrității Republicii Populare Române. Așa să-mi ajute Dumnezeu!". Aceasta formula de jurământ este obligatorie și pentru conducătorii asociatiilor civile cu caracter religios prevăzute la art. 18. Ceilalți membri ai clerului aparținând diferitelor culte, cât și președinții sau conducătorii comunităților locale, vor depune înainte de intrarea lor în funcțiune, în fața șefilor lor ierarhici jurământul de credință după formula următoare: "Ca slujitor al lui Dumnezeu, ca om și ca cetățean, jur de a fi credincios poporului și de a apăra Republica Populară Română împotriva dușmanilor din afară și dinauntru; jur a respecta legile Republicii Populare Române și de a păstra secretul în serviciul orânduit de Stat. Așa să-mi ajute Dumnezeu"! 
Ceilalți funcționari din serviciul cultelor religioase vor depune în fața autorităților competente de Stat, jurământul de credință prevăzut de art. 8 din legea nr. 363 din 30 decembrie 1947 pentru constituirea Statului roman în Republica Populară Română. 

Articolul în cauză precizează foarte clar că, acești clerici "nu vor fi recunoscuți în funcțiune decât în baza aprobării Prezidiului Marii Adunări Nationale", dar nu specifică și condițiile necesare pentru ca această alegere să poată fi făcută.

În formula de jurământ, găsim două expresii care trebuiesc menționate. Prima dintre acestea este "jur de a fi credincios poporului și de a apăra Republica Populară Română, impotriva dușmanilor din afară și dinăuntru", și cea ce-a doua "jur a respecta legile Republicii Populare Române și de a păstra secretul în serviciul orânduit de Stat". Acestea aveau să se materializeze mai târziu, printr-o colaborare strânsă între clerici și organele de securitate.

ART.22
Cultele religioase, cu organizații eparhiale pot avea un numar de eparhii în raport cu numărul total al credinciosilor. Pentru crearea si funcționarea de eparhii, (dioceze, superintendente), se vor socoti în medie 750.000 de credinciosi de fiecare eparhie. Delimitarea eparhiilor si repartizarea credinciosilor pe eparhii, se vor face de către organele statutare ale cultului respectiv și se va confirma printr-un decret al Prezidiului Marii Adunări Naționale, la propunerea ministrului cultelor. 

Prin intermediul acestui articol, are loc un transfer de putere de la vârful cultului, către stat. Prin intermediul Prezidiului Marii Adunări Naționale și la propunerea ministrului cultelor, statul devenea cel care avea ultimul cuvânt în probleme majore de administrație bisericească. În acest mod, avea loc o ingerinta a statului în treburile interne ale cultelor.

Cel mai neplăcut efect a fost cel în relația cu Vaticanul, unde papa pierdea dreptul de a stabili regulile în biserică și ca urmare a acestui articol, "au fost desființate trei din cele cinci dieceze romano-catolice (București, Satu-Mare Oradea și Timișoara), menținându-se numai cele de Iași (pentru fostul Regat) și Alba-Iulia (pentru Transilvania și Banat). În locul celor desființate s-au acceptat structuri administrative bisericești de rang inferior, supuse din punct de vedere canonic Diecezei de Alba Iulia".

Activitatea cultelor

Precizări cu privire la activitatea cultelor religioase recunoscute, sunt făcute în cel de-al treilea capitol. De aici reiese subordonarea fiecărui cult față de Ministerului Cultelor și faptul că acesta se afla sub controlul ministerului. Instituția amintită are dreptul de a aporoba ținerea de congrese, adunări generale, va putea suspenda "orice hotărari, instrucțiuni sau ordonanțe, precum și orice ordin cu caracter administrativ-bisericesc, cultural, educativ, filantropic sau fundațional, care ar contraveni statutelor de organizare ale cultului respectiv", va controla circularele și pastoralele, va emite formule de pomenire cu referire la statul roman, în cadrul serviciilor religioase și cărțile de ritual. Astfel de stipulări, nu există în legea 54/1928 și arată că statul, prin intermediul Ministerului Cultelor, dorea să-și sporească controlul asupra instituțiilor de cult.

Patrimoniul cultelor religioase

Cultele sunt persoane juridice cu bugete proprii supuse controlului Ministerului Cultelor. Sunt permise contribuțiile credincioșilor, iar subvențiile acordate de Stat vor fi contabilizate și controlate, conform legii contabilițatii publice. Salarizarea clerului va fi facută de către stat.

Articolele 36 și 37, fac precizări la patrimoniul cultelor. La art. 36 se stipulează că averea cultelor dispărute sau a caror recunoaștere a fost retrasă, aparține de drept Statului. Cu siguranță că acest articol nu a apărtut întâmplător. El pregătea terenul pentru ceea ce avea să se întâmple câteva luni mai târziu, adică unirea forțată a Bisericii Greco-Catolice cu Biserica Ortodoxă Română. Art.37 prevedea modul în care bunurile unui cult trebuie să treacă în proprietatea altui cult, în funcție de numărul credincioșilor care își schimbau opțiunea religioasă. Instituțiile religioase vizate erau Biserica Ortodoxă Română, ca beneficiar și Bisericile Română Unită și Romano-Catolică, ca și perdante.

Raporturile dintre culte

Acest capitol face precizările necesare cu privire la modul în care un credincios putea trece de la un cult la altul, relațiile cultelor religioase cu străinătatea, precum și jurisdicția acestora. În legătură cu străinătatea au mai fost făcute prevederi cu privire la ajutoarele sau ofrandele primite din străinătate și bunurile bisericești din afara țării. Prevederi asemănătoare vizau cultele protestante și cele două biserici care aveau legatură cu Vaticanul.

Învățământul religios

Învățământul religios este prevăzut în linii mari la capitotlul 6, din care reieșea că numărul instituțiilor de învățământ religios, avea să fie restrâns și controlat strict de către stat. Prin urmare, cultele religioase au dreptul de a-și organiza instituții de învățământ, dar "numai pentru pregătirea personalului cultului sub controlul Statului". Personalul urma să fie salarizat de stat.Așadar, cultul ortodox avea dreptul la două institute teologice de grad universitar, iar celelate culte doar câte unul singur. În cadrul legii 54/1928 exista o prevedere la art.15, cu privire la faptul că cultele pot înființa și conduce institute speciale pentru pregătirea clerului lor, dar nu menționa niciun fel de restricții din partea statului. Alte detalieri în acest sens, aveau să fie făcute prin Decretul nr. 175/1948 pentru reforma învățământului.

Dispoziții finale și transitorii

La cel de-al saptelea și ultimul capitol al legii, sunt prevăzute poate cele mai substanțiale măsuri ale acestei legi. Capitolul conține prevederi cu privire la desființarea seminariilor teologice, reîncadrarea profesorilor și drepturile absolvenților acestor seminarii. Facultatea de Teologie din Bucuresti se transformă în Institut Teologic de grad universitar, Bisericile și capelele militare, cu întregul lor inventar, trec în proprietatea parohiilor de același cult,iar membrii clerului militar, cu cel puțin 20 de ani de serviciu public, vor putea cere pensionarea. Prin intermediul art.62 și ultimul, este abrogată legea 54/1928.

Decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic

Decretul a fost emis de către Ministerul Cultelor și a fost publicat în Monitorul Oficial, nr. 281 din  2 decembrie 1948. Textul de lege este scurt, conținând doar două articole și având în total trei alineate. A fost în vigoare până în decembrie 1989, când a fost abrogat prin decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989, emis de Consiliul Frontului Salvării Naționale. 

      ART.1
    În urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din decretul Nr. 177 din 1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, organele, congregatiunile, protopopiatele, manastirile, fundațiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista. 
    ART.2
    Averea mobila și imobilă aparținînd organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Roman, care le va lua în primire imediat. 

    O comisiune interdepartamentală compusă din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățămîntului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române, sau diferitelor ei părți componente. 

Încă din titlul decretului se evidențiază intenția prezentului decret: desființarea Bisericii Române Unite. Articolul 1, vizează desființarea instituțională a sus menționate, în timp ce art.2 se refera la patrimoniul acesteia, la intrarea în posesiea acestuia, bineînțeles întâietate având statul roman, "care le va lua în primire imediat". Expresia subliniată anterior, evidențiază graba cu care autoritățile comuniste, acționau în vederea desființării acestei instituții.
Al doilea beneficiar al patrimoniului a fost Biserica Ortodoxă Română, iar pentru împărțirea acestuia, la alin. (2) se prevede că împărțirea bunurilor va fi făcută de către comisie interdepartamentală compusă din delegați ai mai multor ministere.

Desființarea prin lege a Bisericii Române Unite, nu a avut totalmente efectul scontat și în practică. Chiar dacă nu mai exista o ierahie și o organizare clară, după cum era de așteptat, mulți preoți uniți au refuzat unirea cu Biserica Ortodoxă Română. O parte dintre aceștia și-au urmat crezul și "au părăsit parohiile sau au intrat în diferite funcții civile, dar au continuat viața lor spirituală și activitatea clandestină între credincioșii greco-catolici rămași fideli (…). Deși prigoniți și urmăriți, preoții au rămas credincioși Bisericii Greco-Catolice". Clandestinitatea acestora avea să dureze până la căderea comunismului în România, când Biserica Română Unită, avea să fie repusă în drepturi, prin decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989.

Decretul nr. 358/1948 încheia planul autorităților comuniste prin care Biserica Română Unită, trebuia să fie desființată. Sergiu Stoica, în cartea sa "Eparhia greco-catolică de Lugoj în anul 1948", prezintă acest plan evidențiind într-un mod clar și succint, deciziile, etapele și evenimentele care au stat la baza acestuia.

–La 18 iulie 1948 Statul Român abrogă Concordatul cuVaticanul;

–La 3 august se desființează școlile confesionale, care devin proprietatea statului român;

–La 4 august regimul cultelor stabilește minimum de 700.000de credincioși pentru o dieceză;

–La 3 septembrie apare Decretul prin care este „depus”Episcopul Ioan Suciu de la Blaj. Totodată se suprimă salariile preoților;

–La 18 septembrie sunt „depuși” Episcopii: Valeriu TraianFreniu, Alexandru Rusu,

și Ioan Bălan. Mai rămân IuliuHossuși Vasile Aftenie;

–La 1 octombrie 1948 Biserica Ortodoxă organizează o adunare generală a clerului greco-catolic la Cluj, apoi unaBucurești, unde sunt aduși mai mult cu amenințări 38 declerici;

–Între 27 – 28 octombrie au fost arestați toți Episcopii Greco-catolici: Valeriu Traian Frențiu, Alexandru Rusu, IoanBălan, Iuliu Hossu, Ioan Suciu, Vasile Aftenie. Iar de laRomano-catolici au fost ridicați Augustin Pacha, AntonDurcovici, Josef Schefler și Monseniorul Vladimir Ghica;

–A urmat desființarea mănă stirilor de călugăriși decălugărițe; 

–La 1 decembrie 1948 a fost emis Decretul de desființare a Bisericii Greco-Catolice.

Reprodus din: Sergiu Stoica, Eparhia greco-catolică de

Lugoj în anul 1948, Editura Primus Oradea, 2009, p.67-68.

Nu știm dacă emiterea acestui decret a fost făcută în mod intenționat sau nu, pe data de 1 decembrie 1948. Cert este faptul că ținta lui a fost reîntregirea Bisericii Ortodoxe Române. Important de menționat este faptul că, în acea zi se împlineau 30 de ani de la Marea Unire, când pe langă alte provincii, avea loc revenirea Transilvaniei la patria mamă. În mod simbolic are loc în acea zi și reîntregirea ortodoxiei românești.

Concluzii

Putem observa cu ușurință că, legislația cu privire la domeniul cultelor din anul 1948, era una anti-religioasă și încerca să deschidă calea ateismului.

Noile reglementări puneau bazele unor viitoare represiuni din partea statului. Se putea observa că, regimul comunist se pregătea să guverneze țara prin forță, intimidare și teamă.

Noile reglementări, erau de inspirație sovietică și încercau să îngrădească drepturile și libertațile cultelor, să sporească controlul statului asupra acestora și în acelasi timp să creeze condiții pentru introducerea ateismului ca politică de stat. Drepturile religioase erau doar pe hartie, iar libertatea religioasă era încălcată prin imixtiunea brutală a statului, în treburile interne ale cultelor.

Denunțarea Concordatului, nu a avut motive dogmatice sau istorice, ci doar politice. Desființarea Bisericii Române Unite, a fost una abuzivă și a fost făcută în baza unui plan bine întocmit.

Bibliografie

Cărți/Reviste/Lucrări științifice

DAMȘA V. Teodor, Biserica Greco-catolică din România în perspectivă istorică, Timișoara, Ediutra DE VEST;

RATIU Alexandru, Persecuția Bisericii Romane Unite, in Buna-Vestire, Roma, 1974, An XIII, nr.3-4;

SCURTU Ioan, Istoria Romanilor de la Carol I la Nicolae Ceausescu, Editura, MICA VALAHIE, 2012;

STOICA Sergiu, Eparhia greco-catolică de Lugoj în anul 1948, Editura PRIMUS, Oradea, 2009;

STOIAN Stanciu, Cultele Religioase în Republica Populară Română, București, Editura ministerului cultelor;

TUCUȘ Șerban, Varia catholica. Studii de istorie și eclesiologie, Editura PRESA UNIVERSITARA CLUJEANA, Cluj-Napoca 1998;

VASILE Cristian, Istoria Bisericii Greco-Catolice sub regimul comunist 1945-1989. Documente și mărturii, Editura POLIROM, Iași, 2003 ;

Documente

Constitutia României din 1923, publicat în M.Of. nr. 282/29 mar. 1923 ;

Constitutia României din 1938, publicat în M.Of. nr. 48/27 feb. 1938 ;

Constitutia Republicii Populare Române din 1948, publicata în M.Of. nr. 87 bis/13 apr. 1948;

Legea nr. 54 din 22 aprilie 1928, publicat in Monitorul Oficial, Nr. 89 vom 22. April 1928;

Monitorul Oficial anul CXVI, Partea I A, nr. 164, luni 19 iulie 1948, p. 5964;

Decretul 175 din 3 august 1948, publicat in Monitorul Oficial nr. 177 din 3 August 1948;

Decretul nr. 177 din 1948, pentru regimul general al cultelor religioase, Monitorul Oficial nr. 204 din 3 septembrie 1948;

Arhive on-line

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc , Procesul unui grup de spioni în slujba Vaticanului” din 10-17 septembrie 1951, http://www.iiccr.ro/index.html?lang=ro&section=evenimente/pro_memoria/procesul_unui_grup_de_spioni_in_slujba_vaticanului_1951, (accesat la 07.10.2015);

Destinul dramatic al Bisericii Greco-Catolice din România în perioada regimului comunist!,http://actualitateairl.com/index.php?option=com_content&view=article&id=1673:ziarul-actualitatea-irl-destinul-dramatic-al-bisericii-greco-catolice-din-romania-in-perioada-regimului-comunist&catid=50:religie&Itemid=71, (accesat la 07.10.2015);

Ioan Scurtu,Biserica o institutie la cheremul dictatorilor,http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/biserica-o-institu-ie-cheremul-dictatorilor, (accesat la 07.10.2015) ;

Cezar Tăbârnă, Istoria creștinismului (CMXXXV): Concordatul cu Vaticanul (V), 01 Aprilie 2008, http://ziarullumina.ro/istoria-crestinismului-cmxxxv-concordatul-cu-vaticanul-v–59733.html, (accesat la 31/07/2015) ;

Eugen Toma, 60 de ani de la reforma invatamantului, Publicat in Romania Libera, 11 septembrie 2008, http://www.romanialibera.ro/aldine/history/60-de-ani-de-la-reforma-invatamantului-134099, (accesat la 24. 10.2015) ;

Icoanele au fost scoase din scoli si in 1948, Romania Libera, 27 februarie 2007, http://www.evz.ro/icoanele-au-fost-scoase-din-scoli-si-in-1948-431993.html, (accesat la 24. 10.2015) ;

Cristina Diac, La limita legii: Biserica romano-catolică în timpul comunismului, http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/limita-legii-biserica-romano-catolic-n-timpul-comunismului, (accesat la 25.10.2015).

Eroii rezistentei anticomuniste, Nr. 40 – iunie 2015, http://www.gazetademaramures.ro/images/supplement/eroii-rezistentei-anticomuniste-40.pdf, (accesat 18.10.2015);

Dragos Ghitulete, Cum au schimbat Constituțiile fața României,http://www.revista22.ro/cum-au-schimbat-constitutiile-fata-romaniei-29161.html, (accesat la 07.10.2015).