Legea dării în plată avantaje și controverse [621282]

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
MASTER DREPT PUBLIC

Legea dării în plată – avantaje și controverse

Prof. Dr.: GABRIEL MIHAI

Student: [anonimizat] –avantaje si c ontroverse
Darea în plată. Noțiune. Efecte

Darea în plată astfel cum este reglementată de prevederile art. 14921 Cod Civil și
reprezintă un mod convențional și alternativ de stingere a obligațiilor, ce are ca rezultat
satisfacerea creanței deținute de către creditor.
Astfel, dare a în plată este mijlocul de stingere a unei obligații ce constă în
acceptarea de către creditor a unei alte prestații în locul celei datorate de către debitor.
Darea în plată este o varietate a plății și produce aceleași efecte: stinge obligația,
împreună c u toate accesoriile ei. Atunci când obligația inițială avea ca obiect plata unei
sume de bani, iar creditorul acceptă în loc transferul propriet ății unui lucru, darea în plată
realizează o vânzare, fiindu -i aplicabile, în acest caz, și reglementările speci fice acesteia
privind capacitatea părților, condițiile de formă și, după caz, de autorizare prealabilă,
garan ția de evicțiune și de vicii . De exemplu, cu privire la condițiile de formă, legea
impune necesitatea autentificării contractului de dare în plată la notariat în toate cazurile
în care acesta are ca obiect un bun imobil2.
Legea dării în plată nr.77/2016 acesta a fost publicată în Monitorul Oficial nr.
330/2016 , care reglementează darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii
obligațiilor asumate prin credite.
Potrivit acestei legi, pentru stingerea datoriei izvorâte dintr -un credit bancar prin dare
în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, patru condiții3:

1 art.1.492 alin. (1) din Codul civil „Debitorul nu se poate libera executând o altă prestație decât
cea datorată, chiar dacă valoarea prestației oferite ar fi egală sau mai mare, decât dacă
creditorul consimte la aceasta. În acest din urmă caz, obligația se stinge atunci când noua
prestație este efectuată.” Alin. (2) „Dacă prestația oferită în schimb constă în transferul
proprietății sau al unui alt drept, debitorul este ținut de g aranția contra evicțiunii și de garanția
contra viciilor lucrului, potrivit regulilor aplicabile în materia vânzării, cu excepția cazului în
care creditorul preferă să ceară prestația inițială și repararea prejudiciului. În aceste cazuri,
garanțiile oferit e de terți nu renasc” ;
2 http://notariat -tineretului.net/dictionar -juridic -dex/dare -in-plata;
3 Art.4 din Legea nr.77/2016;

a) Contractul de credit trebuie să fi fost încheiat între un consumator persoană fizică
sau grup de persoane fizice4 și un creditor care poate fi, după caz:
➢ instituție de credit (bancă) ;
➢ instituțiile financiare nebancare (societăți de creditare care desfășoară
activitate de cre ditare cu titlu profesional);
➢ cesionarul creanței (societate de colectare a debitelo r);
b) Valoarea sumei împrumutate, la momentul acordării creditului de cătr e bancă sau
IFN, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de
schimb BNR din ziua semnării contractului de credit;
c) Consumatorul a contractat creditul pentru a achiziționa, construi, extinde,
moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de
scopul pentru care l -a contractat, este garantat cu cel puțin un imob il având
destinația de locuință;
d) Consumatorul să nu fi fost condamnat printr -o hotărâre definitivă pentru
infracțiuni în legătură cu cr editul pentru care se solicită aplicarea Legii nr.
77/2016.
Noțiunea de “dare în plată” este admisă ca urmare a aplicabilității principiului
libertății contractuale și în aplicarea art.1492 Cod Civil, în situația în care suntem în
prezența unui consimțământ expres din partea creditorului prin care este acceptată
executarea plății în această formă, acesta va conduce la încheierea valabilă a convenției de
dare în plată.
Acceptul cre ditorului trebuie să intervină chiar în momentul executării prestației; dacă
acest acord a fost prealabil, s -a realizat o novație prin schimbare de obiect
Darea în plată operează ca o variație a plății și prin urmare, în principiu, produce
aceleași efecte, stingând obligația cu toate garanțiile și accesoriile sale. Dacă prestația
inițială a avut o valoare mai mare decât prestația executată, depășind astfel condiția
echivalenței rezonabile, debitorul este obligat sa plătească o sultă în scopul acoperirii
integrale a datoriei, altfel operațiunea ar putea fi considerată drept o liberalitate, adică o

4 Grup de persoane fizice constituite într -o asociație, care acționează în scopuri din afara activității
sale comerciale, industrial e sau de producție, artizanale o ri liberale conform art.2, pct. 2 din O .G.
nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și art. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele
abuzive din contractele încheiate înt re profesioniști și consumatori;

iertare parțială de datorie, cu titlul gratuit. Dacă, dimpotrivă, noua prestație are o valoare
superioară, creditorul inițial poate deveni debitor al excedentului f ață de prestația care îi
este datorată și va plăti astfel diferența rezultată.
Principalul efect al dării în plată este acela al stingerii obligației. Stingerea obligației
este condiționată de efectuarea unei plăți valabile, simpla acceptare a noii prestaț ii nu
liberează pe debitor, acesta fiind liberat doar după executarea acesteia.
În ipoteza în care darea în plată are ca obiect un bun individual determinat, acesta va
produce efectul translativ de proprietate de la momentul realizării acordului de voință.
Astfel, dacă creditorul a primit un bun dat în plată și ulterior este evins sau descoperă
vicii ascunse al bunului, acesta are dreptul de solicita alternativ, fie remediile aplicabile în
materia vânzării conform art.16955 și urm. Cod Civil , fie a solicita prestația inițială și
repararea prejudiciului suferit.
În același timp, darea în plată are ca efect și stingerea garanțiilor și a accesoriilor
vechii obligații, acest efect este prevăzut în mod expres în cadrul prevederilor art.1492,
alin. (2), teza finală „În aceste cazuri, garanțiile oferite de terți nu renasc.” Astfel, în
cazul în care convenția de dare în plată devine caducă și vechea prestație a debitorului este
reactivată, garanțiile oferite de terți în legătură cu obligația ini țială nu renasc.

5Art. 1695 din Codul civil alin. (1) Vânzătorul este de drept obligat să îl garanteze pe cumpărător
împotriva evicțiunii care l -ar împiedica total sau parțial în stăpânirea netulburată a bunului
vândut. Alin. (2) Garanția este datorată împotriva evicțiunii ce rezultă din p retențiile unui terț
numai dacă acestea sunt întemeiate pe un drept născut anterior datei vânzării și care nu a fost
adus la cunoștința cumpărătorului până la acea dată. alin(3) De asemenea, garanția este datorată
împotriva evicțiunii ce provine din fapte imputabile vânzătorului, chiar dacă acestea s -au ivit
ulterior vânzării.

Remiterea (iertarea) de datorie

Remiterea de datorie este un mijloc de stingere a obligațiilor care nu are ca efect
realizarea directă sau indirectă a drepturilor creditorului, acesta instituție reprezintă, în
mod concret o renunțare voluntară din partea creditorului6, cu consimțământul debitorului
la dreptul său de creanță.
Instituția remiterii de datorie este reglementată de prevederile art.1629 –1633 Cod
Civil, în cadrul cărora este precizat în mod expres faptul că instituția reprezintă un act de
renunțare la un drept. Doctrina în materie a precizat că, deși este un act de r enunțare,
acesta nu are un caracter unilateral, ci este un contract, întrucât presupune și
consimțământul creditorului7.

6 Curtea Constituțională a României consideră că Legea privind darea în plată nu se poate aplica în
cazul în care debitorii au fost deja executați silit și imobilul care garantează cr editul a fost deja
vândut de către creditor, potrivit unei motivări a Curții, publicată în Monitorul Oficial.
Curtea a respins excepția de neconstituționalitate ridicată de Raiffeisen Bank pe mai multe articole
din Legea privind darea în plată, într -un dos ar în care un debitor a cerut instanței să șteargă datoria
la bancă. Debitorul în cauză a fost executat silit de către Raiffeisen, care a vândut la licitație, în
2015, imobilul care garanta creditul, dar a rămas cu datorii încă neachitate la bancă.
CCR con sideră că Legea privind darea în plată nu are legăt ură cu acest caz. Deci, darea în plată
nu se aplică pentru imobilele deja vândute de creditor, clienții executați silit neputând stinge astfel
datoria totală.
“Mai precis, Legea nr. 77/2016, în întregul ei, nu poate sta ca temei, în mod formal, al acțiunii
întemeiate de reclamant, întrucât acesta nu a formulat nicio notificare și nu a solicitat transmiterea
dreptului de proprietate asupra bunului său, bunul fiind deja vândut la licitație publică încă din
anul 2015”, potrivit motivării CCR. „Este adevărat că reclamantul -debitor a solicitat instanței
stingerea datoriilor. În mod indirect, acesta a urmărit, prin intentarea acțiunii, să se prevaleze de
efectul principal pe ca re Legea 77/2016 îl stabilește.”
Dar Legea nr.77/2016 condiționează stingerea tuturor datoriilor consumatorilor de transmiterea
voluntară a dreptului de proprietate asupra bunului ipotecat din patrimoniul consumatorilor în cel
al profesioniștilor. Acest efect nu rezultă din înșă și denumirea Legii – Legea privind darea în plată
a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite – ci și din art.3 al
acesteia, potrivit căruia consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contactele
de credit cu tot c u accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în
favoarea creditorului, dacă î n termenul prevăzut la art.5. a lin. (3) părțile contractului nu ajung la
un alt acord”, se arată în motivarea CCR.
7 Art. 5 alin. (1) din Lege a nr. 77/2016 În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite
creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public,
o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprie tate asupra

În ipoteza în care remiterea de datorie este parțială (cum este specificul operațiunii din
Legea Dării în Plată) instituția este parte la o convenție mai complexă. Astfel, creditorul
prin remiterea de datorie cu titlu “oneros” (parțială) este nevoit să accepte o prestație
diferită și de o valoare inferioară celei inițiale.
Potrivit prevederilor art. 1632 Cod Civil, remiterea datoriei debitorului principal are ca
efect stingerea subsecventă și a garanțiilor și accesoriilor acesteia. Pe de altă parte,
renunțarea (remiterea) creditorului la un drept de ipotecă sau la un privilegiu al creanței
sale nu conduce la renunțarea la dreptul de creanță principal împotriva debitorului. Astfel,
renunțarea la o garanție va profita constituitorului terț sau chiar debitorului, dar doar din
perspectiva garanției. Totodată, în ipoteza el iberării unui fideiusor , dacă remiterea de
datorie are loc fără acoperirea părți din datorie pentru care era ținut acesta, ceilalți
fideiusori nu vor putea fi ținuți pentru partea fideiusorului iertat dec ât dacă au consimțit.

imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind și
condițiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4 .
Alin (2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă și stabilirea unui interval orar , în
două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convențional al instituției de credit să se
prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de
proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, pr incipal, dobânzi, penalități, izvorând
din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.
Alin (3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30
de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum și orice procedură
judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile
acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.
Alin (4) Cu cel puțin 3 zile libere înainte de prima zi de convocare la notarul public, părțile
transmit acestuia informațiile și înscrisurile necesare încheierii actului de dare în plată.
Alin. (5) Toate costurile notariale și, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului
se suportă de către debitor.

Instituția obligației alternative.
Ipoteze și efecte

Prevederile art. 3 din Legea dării8 în plată pot fi interpretate ca instituind o obligație
alternativă pentru debitorul din contractul de credit garantat cu ipotecă care, pe lângă
obligația de a stinge datoriile izvorâte din credit prin plată, poate alege să se elibereze prin
darea în plată a imobilului ipotecat. Obligația alternativă a fost definită ca acea obligație
complexă care are ca obiect două sau mai multe prestații, dintre care, la alegerea uneia
dintre părți, debitorul este ținut să execute doar una singură, pentru a se libera de
datorie.
Din coroborarea textului de art. 1461 alin. 1 C.civ. [10] cu definiția de mai sus o se
observă că ambele prestații in obligatione sunt prevăzute de contract sau de lege încă de la
momentul nașterii raportului obligațional. Particularizând, pentru situația unui contract de
credit garantat cu ipotecă, dreptul debitorului de a alege între cele două obiecte este
rezultatul acordului de voință la care a ajuns cu credi torul ipotecar la încheierea
contractului.
Constatăm că legiuitorul român adaugă ca modalitate alternativă de stingere a datoriei
darea în plată, însă nu prin amendarea Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar cum ar
fi fost firesc, ci printr -o lege di stinctă. Din articolul 2 al Legii nr. 77/20169 rezultă totuși
că legea se coroborează cu dispozițiile Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru
investiții imobiliare, cu modificările și completările ulterioare. Concluzia logică, prin

8 Art. 3 din Legea 77/2016 Prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil ,
republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte
din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a
imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părțile
contractului de credit nu ajung la un alt acord.
9 Art. 2 din Legea nr. 77/2016 Dispozițiile prezentei legi se coroborează cu dispozițiile Ordonanței
de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările
ulterioare, ale Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, cu
modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă ,
republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu celelalte dis poziții legale în vigoare.

raportare la obiectul reglementării, este aceea că legea dării în plată reprezintă și o
completare implicită a Legii nr. 190/1999.
Pe de altă parte se constată că legiuitorul român nu a înțeles să dea posibilitatea
părților care doresc să încheie noi contracte de cred it ipotecar să aleagă între a insera în
contract alternativa dării în plată și a nu o insera (în acest din urmă caz ea aplicându -se
oricum ex lege). Astfel, prin raportare la prevederile imperative ale Legii dării în plată
toate creditele ipotecare în valo are de până la 250.000 euro ce urmează a fi acordate vor
trebui să conțină modalitatea alternativă de stingere a obligației.
Prin urmare, dacă privim în perspectivă și avem în vedere eventualitatea creșterii
valorii bunurilor imobile ipotecate, modalitate a de intervenție a legiuitorului este una cel
puțin abruptă. Astfel, de la absența oricărei norme care să prevadă posibilitatea stingerii
obligații altfel decât prin plată s -a ajuns în prezent la instituirea caracterului obligatoriu al
alegerii debitorului de a da bunul în plată pentru toate contractele garantate cu ipotecă în
valoare de până la 250.000 euro. Or, așa cum rezultă din reglementarea obligației
alternative, legea ar trebui să permită exercitarea atât a dreptului suveran al părților de a
fixa c ât și pe cel de a nu fixa în contract o astfel de posibilitate, indiferent de fluctuațiile
economice de moment.
Un alt aspect controversat din perspectiva obligației alternative îl reprezintă incidența
legii în privința tuturor contractelor de credit aflat e în derulare precum și în privința celor
în care a avut loc accelerarea scadenței.

Analiza efecte lor generate de adoptarea
Legii nr. 77/2016 din perspectiva concordanței
cu principiile constituționale

„Având în vedere interesul publicului privind clarificarea unor aspecte legate de
soluția pronunțată de Curtea Constituțională prin Decizia nr.623 din 25 octombrie 2016
cu privire la excepțiile de neconstituționalitate ale unor dispoziții din Legea nr.77/2016
privind darea în plată a unor bunu ri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin
credite, Curtea Constituțională face următoarele precizări:
Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că
prevederile art.11 teza întâi raportate la art.3 teza a doua, art.4, art.7 și art.8 din Legea
nr.77/2016 sunt constituționale numai în măsura în care instanța judecătorească verifică
condițiile referitoare la existența impreviziunii. Așadar, instanțele judecătorești în fața
cărora au fost introduse acțiuni în baza Legii nr.77/2016 vor fi obligate să verifice
condițiile referitoare la existența impreviziunii și să o aplice. Având în vedere că acele
contracte de credit din dosarele analizate de Curtea Constituțională au fost încheiate sub
regimul Codului civil di n 1864 (vechiul Cod civil), iar Curtea a constatat că acele
contracte în curs de derulare menționate de art.11 din Legea nr.77/2016 se referă și la
contractele încheiate înainte de intrarea în vigoare, în 2011, a Legii nr.287/2009 (noul
Cod civil), instanț ele judecătorești vor face aplicarea impreviziunii astfel cum aceasta a
fost configurată sub regimul Codului civil din 1864 și cu precizările aduse de Curtea
Constituțională în considerentele deciziei ce va fi publicată în Monitorul Oficial al
României, Pa rtea I.
În esență, impreviziunea intervine când în executarea contractului a intervenit un
eveniment excepțional ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de părți la data încheierii
contractului, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligației debit orului.
Verificarea acestor condiții revine, în fiecare caz, instanței judecătorești care, în

condițiile legii, este independentă în aprecierea sa, ea pronunțând fie adaptarea
contractului, fie încetarea sa în forma pe care o decide și care poate merge pân ă la
preluarea de către creditor a imobilului adus garanție cu stingerea tuturor accesoriilor.
În examinarea constituționalității prevederilor art.11 teza întâi raportate la art.3 teza
a doua, art.4, art.7 și art.8 din Legea nr.77/2016, Curtea a avut în ve dere necesitatea
respectării prevederilor constituționale ale art.1 alin.(5) în componenta sa privind
claritatea legii, precum și cele ale art.21 privind accesul liber la justiție. Accesul părților
din contractele respective la o instanță judecătorească es te absolut necesar având în
vedere că judecătorul trebuie să verifice ca instituția dării în plată să nu fie un instrument
discreționar pus la dispoziția doar a unei părți.
De asemenea, Curtea mai precizează că declararea ca neconstituțională a sintagmei
„precum și din devalorizarea bunurilor imobile” din Legea nr.77/2016 a avut în vedere,
în esență, faptul că obiectul contractelor de credit îl reprezintă sume de bani, și nu bunuri
imobile.
Soluția adoptată de Curtea Constituțională este circumscrisă obiect ului sesizărilor
care privesc contracte de credit încheiate înainte de data intrării în vigoare a Legii
nr.287/2009 privind Codul civil (2011), respectiv în perioada 2007 -2009.
De aceea, instanța de contencios constituțional a respins, ca inadmisibilă, exc epția de
neconstituționalitate a prevederilor art.11 teza întâi raportate la dispozițiile art.3 teza
întâi, precum și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.11 teza a doua din
Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în v ederea stingerii
obligațiilor asumate prin credite. Art.3 teza întâi se referă la prevederile Legii
nr.287/2009 privind Codul civil care nu putea fi aplicabilă, de la bun început, acestor
contracte, iar cea de -a doua ipoteză se referă la contracte încheiat e după intrarea în
vigoare a Legii nr.77/2016 (ipoteză în care nu ne regăsim). Cu alte cuvinte, aceste ipoteze
nu au legătură cu soluționarea cauzelor, condiție impusă de art.29 alin.(1) din Legea
nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Const ituționale.
Curtea reamintește prevederile art.147 alin.(4) din Constituția României, potrivit
cărora „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De
la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”
Așadar, forma finală a motivării Curții se va regăsi în decizia publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, comunicatul de presă de față neconstituind un act
jurisdicțional al Curții Constituționale10.”
În doctrină s -a afirma t11 că accesibilitatea și previzibilitatea unei norme de conduită
socială și, a fortiori, a unei norme juridice sunt condiții imanente ale acesteia, în lipsa lor
acea normă negându -și rostul. Mai mult chiar, am spune că o normă juridică inaccesibilă
și/sau imprevizibilă introdusă în viața socială este ori poate fi mai păgubitoare decât
inexistența ei, pentru prea simplul motiv că o normă care nu există nu poate antrena
răspunderea juridică, pe când una care există, dar de nimeni înțeleasă cum s -ar cuveni,
rămâne un mijloc perfid oficializat de a face rău destinatarilor ei .
Principiul securității juridice nu are o consacrare constituțională expresă, fiind o
creație a jurisprudenței dezvoltată în baza art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală însă așa
cum s -a ară tat12 acesta este deopotrivă un principiu fundamental al statului de drept. În
esență acesta presupune obligația legiuitorului de asigura nu numai existența și aplicarea
legii, ci și calitatea acesteia.
Așa cum s -a reținut în jurisprudența Curții13, pentru a fi respectată de destinatarii săi,
legea trebuie să îndeplinească anumite cerințe de claritate și previzibilitate, astfel încât
acești destinatari să își poată adapta în mod corespunzător conduita . Astfel, prin decizia
citată Curtea a constatat că art. 34 8 alin. (2) din ordonanța de urgență (s.n. OUG nr.
91/2013) care prevăd aplicarea imediată a acestor dispoziții și pentru procedurile de
insolvență aflate în derulare la data intrării sale în vigoare (…) lipsesc norma legală de
previzibilitate .
Lipsa de ac cesibilitate și previzibilitate a dispozițiilor legale a fost sancționată de altfel
în repetate rânduri de Curtea Constituțională. Spre exemplu, prin Decizia nr. 453/200814,
Curtea a reținut că modificările propuse de legiuitor sunt imprecise și inadecvate, și a

10 https://www.ccr.ro
11 I. Deleanu, ”Accesibilitatea” și ”previzibilitatea” legii în jurisprudența Curții Europene a
Drepturilor Omului și a Curții Constituționale Române, revista Dreptul nr. 8/2011, pp. 52 -53.
12 I. Predescu, M. Safta, Principiul securității juridice, fundament al statului de drept. Repere
jurisprudențiale, în Buletinul Curții Constituționale Nr. 1/2009.
13 Decizia nr. 447/2013 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței d e urgență a Guvernului nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și
de insolvență.
14 Decizia nr. 453/2008 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
Legii pentru modificarea Legii nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor,
magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici.

constatat că „ în condițiile în care prin legea criticată sunt reglementate măsuri excesive,
insuficient elaborate, uneori imposibil de realizat, dar cu efect evident neconstituțional,
este necesară înlăturarea acestora ”.
Potrivit teoriei clasice15 a contractului de credit bancar, funcția esențială a garanțiilor
este a atenua sau de a elimina riscul pierderii care decurge pentru creditor din
insolvabilitatea debitorului. Prin art. 3 din Legea nr. 77/2016 legiuitorul transformă bunul
(pentru o mare p arte a creditelor ipotecare respectiv a creditelor pentru investiții
imobiliare) din garanție imobiliară instituită de împrumutat, în mijloc de plată cu efect
liberatoriu. Ca urmare a extinderii aplicării la contractele de credit aflate în derulare la
mome ntul intrării în vigoare a legii, această transformare survine pe parcursul derulării
contractelor de credit și fără obținerea acordului din partea creditorului pentru instituirea
obligației alternative/novarea obligației inițiale. Aceste consecințe ridică serioase întrebări
privitoare la respectarea de către legiuitor a principiului previzibilității și accesibilității
legii.
Astfel, previzibilitatea impunea menținerea acelorași efecte ale contractului de credit
cu cele pe care părțile le -au prevăzut sau ar fi putut în mod rezonabil să le prevadă la
momentul încheierii contractului, respectiv a faptului că împrumutul urmează a se stinge
prin plată. Din această perspectivă, apreciem că prevederile art. 3 din Legea nr. 77/2016
nu aveau cum să fie în mod rezona bil prevăzute la momentul încheierii contractului, la fel
cum nu putea fi prevăzută nici evo luția valorii bunurilor imobile16.
Principiul neretroactivității legii civile este consacrat expres de Constituție în
cuprinsul art. 15 alin. 2 și are caracter absolut, acesta fiind un pilon al securității juridice și
al încrederii cetățenilor în sistemul de drept.
În ceea ce privește conținutul său17, în doctrină s -a arătat că: fapte le creatoare,
modificatoare sau extinctive de situații juridice sunt guvernate de legea în vigoare la data
când ele au avut loc, o lege ulterioară neputând să aducă atingere constituirii, modificării

15 I. Turcu, Operațiuni și contracte bancare, ed. Lumina Lex, 1997, p. 367.
16Art 11 din Legea nr.77/2016 În vedere a echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit,
precum și din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit
aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât și contractelor încheiate după acea stă
dată.
17 G. Boroi, Drept civil. Partea generală, ed. a 2 -a, Ed. AllBeck, București, 1999, p. 19.

sau stingerii situațiilor juridice anterioare, indiferen t dacă legea nouă ar suprima un mod
de formare, modificare sau stingere ori ar schimba condițiile necesare.
Astfel, într -o Decizie18 s-a reținut că dispozițiile art. 46 alin. (3) din Legea nr.
10/2001, prin care se sancționează cu nulitate absolută acte jur idice încheiate anterior
intrării în vigoare a acestei legi, dar cu respectarea reglementărilor legale aplicabile la
data respectivă, au efecte retroactive și sunt contrare astfel principiului neretroactivității
legii (…).
Într-o altă decizie19, Curtea a statuat că soluționarea conflictului legilor în timp face
necesară diferențierea dreptului subiectiv, constituit sub imperiul legii anterioare, de cel
născut potrivit legii posterioare; această din urmă lege nu poate, fără a avea caracter
retroa ctiv, să aducă atingere modalității în care legea anterioară a constituit dreptul
respectiv, modalitate guvernată de principiul tempus regit actum .
Prin Decizia nr. 56/2000 Curtea a constatat că „ dispozițiile legale criticate (n.n. art. 13
alin. (1) și (2) din Decretul -lege nr. 118/1990), dispunând revizuirea drepturilor acordate
prin acte emise anterior intrării în vigoare a acestor dispoziții, revizuire ce poate duce la
anularea sau la modificarea drepturilor respective, au un caracter evident retroactiv,
dispunând pentru trecut, și încalcă astfel prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție .
Prin art. 11 din Legea nr. 77/2016 legiuitorul extinde dreptul debitorului de a da în
plată bunul imobil ipotecat cu efect liberatoriu și în ceea ce privește contractele de credit
aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare. În combaterea riscului constatării
retroactivității inițiatorii legii au susținut în baza unei dec izii a Curții20. împrejurarea că
legea nu are un astfel de efect din moment ce reglementează în propriul său domeniu de
aplicare modificând o stare de drept născută în trecut dar care continuă sub imperiul său.
În ce privește situații juridice subiective, C urtea, prin Decizia nr. 79/2000 [30] a reținut
că aplicarea dobânzilor prevăzute la art. 5 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr.

18 Decizia nr. 303/2001 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. 1
și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 89/20 01 pentru modificarea și completarea unor
dispoziții din Codul penal referitoare la infracțiuni privind viața sexuală.
19 Decizia nr.73 din 19 iulie 1995 cu privire la constituționalitatea unor prevederi ale Legii pentru
reglementarea situației juridice a u nor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea
statului.
20 Decizia nr. 1321 din 11 octombrie 2011, referitoare la respingerea excepției de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 93 alin. (1) lit. g) coroborate cu dispozițiile art. 50 al in. (1)
lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.

19/1994, în redactarea modificată prin Legea nr. 82/1995, contractelor de împrumut sau
de vânzare încheiate anterior publi cării acestei legi în Monitorul Oficial al României ar
constitui o încălcare a principiului neretroactivității legii civile consacrat la art. 15 alin.
(2) din Constituție .
Mai mult, interpretarea care ar conduce la reținerea neretroactivității este una forțată
din moment ce nu se poate susține că legiuitorul intervine pentru facilitarea continuării
contractului prin eliminarea unor prevederi abuzive ale acestuia, atâta tim p cât nimeni nu
a pretextat că rambursarea prin plată este abuzivă. Din contră, pe considerentul existenței
unui dezechilibru acesta prevede o modalitate de încetare înainte de termen a acestuia din
inițiativa consumatorului.
Dintr -o altă perspectivă este discutabil dacă simpla justificare a faptului că suntem în
prezența unei legi în materia protecției consumatorilor permite legiuitorului să modifice
ordinea de drept fixată de părți și pe care niciuna dintre acestea nu a contestat -o sub
aspectul modalități i de rambursare a creditului.
Constatarea unei situații de impreviziune ce presupune re -împărțirea riscurilor între
părți în cadrul unui contract cu titlu oneros nu justifică nici ea încălcarea principiului
neretroactivității. Astfel, soluția legală exista la momentul adoptării legii și este dată de
teoria rebus sic stantibus mai sus amintită, in virtutea căreia instanța ar trebui să constate
dacă solicitarea de dare în plată este justificată. Existența unui dezechilibru între prestații
nu se verifică și nu se proclamă prin lege pentru o categorie întreagă de consumatori cu
atât mai mult cu cât din cuprinsul său lipsesc orice fel de criterii de apreciere a onerozității
stingerii creditului prin plată. Astfel, niciuna dintre condițiile prevăzute la art. 4 ali n. 1
din Legea nr. 77/2016 nu presupune dovedirea în concret măcar a discrepanței dintre
soldul împrumutului și valoarea de piață a imobilului și cu atât mai puțin a incapacității de
rambursare a împrumutului.
Principiul nediscriminării este consacrat expres la art. 16 alin. 1 din Constituție și
presupune abținerea legiuitorului din a stabili un tratament diferit între două persoane
atunci când si tuațiile în care se află sunt identice. Cu privire la conținutul acestui principiu

Curtea a arătat că egalitatea nu înseamnă uniformitate, la situații diferite, tratamentul
juridic neputând fi decât diferit21.
Deși inițial prin proiectul legii dării în pla tă nu au fost instituite excepții privitoare la
tipologia creditului, alternativa dării în plată fiind la îndemâna oricărui consumator care a
contractat un credit garantat cu ipotecă în scopul achiziționării, construirii, amenajării unui
imobil, ulterior d e sub incidența legii au fost scoase cr editele acordate prin programul
„Prima casă”.
Condițiile speciale în care au fost acordate aceste credite respectiv de garanția
guvernam entală acordată de Statul Roman băncilor finanțatoare, aspecte care puneau
debit orii Prima Casă într -o situație diferită față de restul împrumutaților. În realitate cauza
excluderii creditelor Prima Casă apreciem că rezidă în faptul că în eventualitatea dării în
plată garanțiile date de Stat prin acest program ar fi încetat să existe. Or, încetarea unor
garanții guvernamentale calificate prin lege ca fiind irevocabile ar fi produs un impact
major de declasare a garanțiilor emise de Statul român și un efect de creștere automată a
dobânzilor pe care le plătește Statul creditorilor săi.
de condiții preferențiale de creditare nu pare nici ea o justificare obiectiv rezonabilă.
Debitorii „Prima casă” sunt debitori al căror grad de îndatorare este de regulă mai
mare decât al celorlalți debitori în condițiile în care beneficiază de venituri sub medie, și
care similar celorlalți debitori au fost afectați de scăderea valorii bunului adus în garanție,
situație ce ar trebui să conducă și la reținerea acestora în sfera destinatarilor.
Fiind vorba de absența unei justificări pertinente ne așteptăm la formularea unei oferte de
dare în plată de către o persoană ce a contractat prin Programul Prima Casă și la invocarea
excepției de neconstituționalitate prin raportare la art. 16 alin. 1 .
Conform art 44 din Constituție din perspectiva căruia poate fi verificată legea dării în
plată reprezintă o posibilă încălcare proprietății private garantate de către Stat .
Exercitarea dreptului de proprietate comportă în mod evid ent și ingerințe Statul putând
limita exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți numai atunci când sunt întrunite
cumulativ condițiile expres prevăzute de art.53 din Constituție. Astfel, restrângerea trebuie
prevăzută în lege, trebuie să se impună pentru apărarea drepturilor și libertăților

21 Decizia nr. 82 din 14 martie 2002 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 41 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea si funcționarea Cu rții de Conturi, republicata, cu
modificările si completările ulterioare.

cetățenești și să fie necesară într -o societate democratică. În fine, va trebui ve rificat și
raportul de proporționalitate între scopul urmărit si mijloacele folosite, astfel încât
persoana să nu fie obligată sa suporte o sarcina excesivă, disproporționată care sa
excedeze marjei de apreciere a statului în reglementarea politicilor soci ale. În
jurisprudența sa22 Curtea arată că este esențial fiind ca prin limitele obiectului ori
atributelor dreptului de proprietate să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s -a statuat ca noțiu nea de „bun”
înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică,
inclusiv o creanță, astfel încât privarea de un astfel de bun poate fi analizată ca o încălcare
a Convenției.
În ceea ce ne privește efectul dării în plată c u efect liberatoriu îl reprezintă ștergerea
creanței reziduale a băncii constând în diferența dintre soldul creditului la momentul plății
și valoarea imobilului. Totodată dacă, în privința dobânzii rămase de rambursat pot exista
discuții privitoare la cali ficarea sa ca fiind un drept de proprietate, însă în privința
principalului rămas de rambursat si pentru care se produce efectul liberatoriu, acest lucru
este fără echivoc23.

22 Decizia nr. 694/2015 din 20 octombrie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor prevederilor art. 124 alin. (1) raportate la cele ale art. 70 din Ordona nța Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
23 https://www.juridice.ro

BIBLIOGRAFIE

I. CĂRȚI
1. Turcu, Operațiuni și contracte bancare, ed. Lumina Lex, 1997;
2. G. Boroi, Drept civil. Partea generală, ed. a 2 -a, Ed. All Beck, București, 1999;

II. LEGISLAȚIE
1. Codul civil al României;
2. Legea nr.77/2016;

III. Lucrări de specialitate
1. I. Deleanu ”Accesibilitatea” și ”previzibilitatea” legii în jurisprudența Curții Europene a
Drepturilor Omului și a Curții Constituționale Române, revista Dreptul nr. 8/2011, pp. 52 -53;
2. I. Predescu, M. Safta, Principiul securității juridice, fundament al statului de drept. Repere
jurisprudențiale, în Buletinul Curții Constituționale Nr. 1/2009

IV. SITE -URI
1. http://notariat -tineretului.net ;
2. https://www.ccr.ro ;
3. https://www.juridice.ro .