Legalizarea Sexului Comercial în România

=== Legalizarea sexului comercial in Romania ===

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

DEPARTAMENTUL DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

„Legalizarea sexului comercial în România:

avantaj sau dezavantaj?”

Conducător științific:

Lector univ. dr. Monica Luminița Alexandru

Absolvent:

Vacariu Petronela Mihaela

BUCUREȘTI

2016

Capitolul 1

Noțiuni generale privind fenomenul prostituției

Definirea fenomenului prostituției

Fiind un fenomen controversat și cu o istorie impresionantă, mulți cercetători și specialiști din domeniu, precum și din alte sfere de specialitate, au încercat să definească prostituția și să îi asocieze caracteristici. Aceste definiții și caracteristici reprezintă un prim punct de pornire în studierea fenomenului, ceea ce conferă șansa de a fi elaborate politici privind statutul prostituției în diferite țări, aducând diferite avantaje sau dezavantaje.

Din punct de vedere etimologic, cuvântului prostituție se pare că provine din limba latină. Astfel, pro semnifică înainte, iar statuo, -re înseamnă a fi expus privitorilor, prin urmare verbul prostituo semnifică acțiunea de a te expune public înainte de actul vânzării (Guțu, 2009).

Însă literatura de specialitate surprinde mai mulți autori care definesc prostituția după cum urmează: „prostituția reprezintă prestarea benevolă de servicii sexuale în schimbul unei sume de bani” (Tăriceanu, 2014, 25). Această definiție subliniază un aspect important privind o caracteristică a prostituției: este benevolă. De aici se face diferențierea între prostituție și traficul de persoane, în scopul exploatării sexuale. Conform legii 678/2001, articolul 12, alineatul 1, traficul de persoane reprezintă „recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi”. Corelând cele doua definiții, se deduce faptul că persoanele victime ale traficului de persoane în scopul exploatării sexuale sunt maltratate, abuzate și obligate să întrețină relații sexuale în schimbul unor anumite beneficii, care sunt preluate de către traficanți. Caracterul obligatoriu al practicării prosituției de către victimele traficului este elementul esențial ce face diferența între prostituție și traficul de persoane în scopul exploatării sexuale.

Alți autori susțin că prostituția reprezintă „comerțul pe care o femeie îl face cu corpul său” (Stanca și Voina, 2007, 63). Definiția sugerează faptul că prosituția are un caracter comercial, care presupune vânzarea unui bun, respectiv al corpului pe care femeia îl pune la vânzare, în schimbul unei sume de bani sau altor beneficii, ceea ce reprezintă prețul pe care cumpărătorul îl plătește în schimbul bunului cumpărat. Cu alte cuvinte, cine practică prostituția reprezintă o marfă sau un obiect de consum. La o analiză mai profundă asupra acestei definiții, se poate înțelege faptul că femeia este cea care deține controlul asupra comerțului, mai exact ea este cea care inițiază acțiunea vânzare-cumpărare. Totodată, ea este cea care hotărăște cui i se vinde, ceea ce poate reprezenta puterea pe care o are aceasta în raport cu cel care îi cumpără serviciile.

Imaginea sexului comercial ca fiind un comerț este agreată și de alți autori, care definesc acest fenomen ca fiind „trafic nerușinat cu corp omenesc” (Schrank, apud Remer-Anselme, 2007, 115), „josnica meserie a femeii de a-și vinde corpul primului venit” (Prof. Hügel, apud Remer-Anselme, op.cit., 115) sau „comerțul pe care-l face femeia în mod obișnuit cu trupul ei” (Dr. Reuss, apud Remer-Anselme, op.cit., 116).

Jennifer James (1977) susține că prostituția reprezintă un schimb sexual, care implică patru elemente importante: banii, numărul de parteneri pe care prostituata i-a avut, măsura în care aceasta își cunoaște partenerii și gradul de finețe întâlnit în relația sexuală. Această definiție surprinde componentele pe care se bazează acest fenomen, dar raportându-ne la situația actuală, banii pot fi înlocuiți cu altfel de beneficii (produse în natură sau diferite servicii), în funcție de formele de prostituție, care vor fi analizate în următorul subcapitol. Gradul de finețe din relația sexuală pe care lucrătoarea sexuală o are cu clientul poate fi corelat cu calitatea serviciilor pe care prostituata le oferă clientului în timpul actului sexual, ceea ce poate fi măsurată în fidelitatea clienților față de serviciile aceleiași lucrătoare sexuale.

Dinitz, Dynes și Clarke (1969, apud Rădulescu, 1996, 67) oferă o altă definiție, conform căreia prostituția este un mod „de utilizare a stimulării sexuale pentru a atinge scopuri nonsexuale”. Definiția are un caracter complex și ambiguu, deoarece nu precizează cu exactitate care ar putea fi scopurile nonsexuale. Totodată, această definiție poate caracteriza și sexualitatea dintr-o căsnicie. Altfel spus, și soția poate apela la diferite jocuri erotice pentru a stimula sexualitatea soțului, iar scopul nonsexual poate fi reprezentat în acest caz de către dorința de a evita monotonia în viața de cuplu. De asemenea, beneficiile nonsexuale pot fi reprezentate de dorințe ascunse (obținerea unei bijuterii sau a unei vacanțe mai scumpe, participarea la o petrecere fără partener) pe care partenera le are și consideră că se pot adeveri numai dacă își satisface soțul din punct de vedere sexual. Legat de beneficiile pe care o femeie le primește în urma satisfacerii sexuale a bărbatului, există studii care arată că activitatea sexuală, fiind mult mai importantă pentru bărbați decât pentru femei, îi determină pe aceștia să accepte propuneri din partea partenerelor cu care în principiu aceștia nu ar fi de acord. Cu alte cuvinte, soțul este îmbunat de soție prin practicarea actului sexual și prin urmare soția obține ce își dorește. Acest aspect ar indica că acțiunile ce se petrec într-o căsnicie reprezintă o formă de prostituție, or din punct de vedere legal raporturile sexuale dintr-o căsnicie nu constituie ceva incriminator, dimpotrivă, este o obligație și o necesitate pentru reproducere.

Din punct de vedere sociologic, prostituția reprezintă „o instituție generată de nevoia de sex și concretizată de satisfacerea acestei nevoi prin prestarea serviciilor sexuale” (Tăriceanu, op. cit., 25). Cu alte cuvinte, nevoia sexuală reprezintă o nevoie de bază, întâlnită și în piramida lui Maslow, și necesită satisfacerea acesteia. În cazul în care această nevoie nu este satisfăcută de parteneră, bărbatul apelează deseori la serviciile unei lucrătoare sexuale. Astfel, sexul comercial se bazează și pe cererea din partea clienților, ceea ce menține și întreține fenomenul.

Și alți autori fac referire la nevoile pe care bărbatul le resimte din punct de vedere sexual. Laure Adler (2004, 19) citează un șef de birou de la Prefectura din Paris: „prostituția este un viciu născut de una dintre pasiunile cele mai imperioase ale bărbatului, căreia progresele civilizației nu i-au putut opune nici un remediu eficace”. Deși afirmația este din 1840, se pare că semnificațiile acesteia se regăsesc și în zilele noastre. Mai mult decât atât, partea a doua a afirmației evidențiază faptul că fenomenul reprezintă o problemă socială încă din perioada pașoptistă și nu a putut fi stopat, în ciuda numeroaselor încercări, nici în perioada contemporană.

Autori celebri din literatura franceză, precum Victor Hugo, asocia prostituția cu sclavia, considerând că aceasta nu a dispărut, ci este prezentă în acest fenomen (ibidem), cele care practică prostituția fiind sclavele celor care le cumpără serviciile. În ciuda perioadei în care aluzia a fost făcută, există persoane și în ziua de azi care consideră același lucru. De altfel, feminismul radical, precum și adepții acestui curent, consideră că cele care practică sexul comercial sunt victimele bărbaților care profită de pe urma lor (Jaggar, 1994, apud Tăriceanu, op.cit.), ei fiind singurii care se află în avantaj. Femeile practicante ale sexului comercial reprezintă sclavele bărbaților consumatori de astfel de servicii, deoarece ei sunt cei care dețin controlul în actul sexual, ei sunt dominatorii, iar lucrătoarele sexuale sunt cele dominate, fapt ce contrazice analiza definiției oferită de Stanca și Voina. Singura modalitate prin care problema prostituției se poate soluționa este eradicarea totală a fenomenului, fapt ce până acum s-a dovedit a fi imposibil.

United Nations Programme on HIV/ AIDS (2009) definește sexul comercial ca fiind o acțiune prin care cel care o practică primește bani sau bunuri în schimbul oferii unor servicii sexuale, indiferent dacă acest lucru se întâmplă ocazional sau în mod regulat.

Există afirmații care susțin că de fapt nu este o definiție clară pentru sexul comercial, care să cuprindă toată esența acestui proces, deoarece acesta este un fenomen complex, cu multe ramuri. Totuși definițiile asupra fenomenului variază de la un domeniu la altul, precum de la cel religios la cel juridic. Din punct de vedere juridic, fenomenul este definit în funcție de regimul pe care sexul comercial îl are în fiecare țară. De exemplu, legea britanică definește sexul comercial ca fiind „fapta unei persoane care a oferit sau oferă servicii sexuale unei alte persoane, în schimbul unui aranjament financiar cel puțin odată” (Giurgiu și Zaharie, 2010, apud Zaharie, 2013, 9). De subliniat că alte state nu rezumă fenomenul la o singură dată, din punct de vedere al frecvenței practicării sexului comercial, precum și faptul că alte state menționează și sancțiunea, dacă este cazul, pentru practicarea prostituției.

Din punct de vedere religios, prostituția reprezintă un păcat capital, pedeapsa asociată fiind neintrarea în Împărăția Domnului, ci a trăirii vieții de apoi în iad. De altfel, Sfântul Pavel menționa în scrierile sale că trupul uman reprezintă templu al Sfântului Duh, nicidecum nu are trebuință pentru desfrânare.

Teorii și cauze care explică apariția fenomenului

Pentru a înțelege ce a determinat apariția sexului comercial în lume, specialiștii au încercat să elaboreze o serie de teorii prin care să explice cauzele care au condus la nașterea acestui fenomen. Printre aceste teorii, se regăsesc și următoarele:

Teoria genetică

Unul dintre adepții acestei teorii este Otto Weininger (2002). Conform acestei teorii, fiecare individ este bisexual, aflându-se în interiorul acestuia atât structuri moleculare masculine, cât și feminine. Însă femeia este în dezavantaj față de bărbat, deoarece aceasta prezintă lipsă de interes pentru știință și pentru ceea ce o înconjoară, amoralitate, lipsa de pudoare, viclenie, un comportament sexual excesiv și instinctualitate, ceea ce reprezintă cauze naturale pentru comportamentul femeii. Cu alte cuvinte, femeia se naște cu instinctul de a se prostitua.

Teoria anomiei

Această teorie are la bază concepția lui Emile Durkheim, fiind reformulată de către Robert Merton (Macavei, 2005). Teoria explică apariția sexului comercial ca fiind un răspuns la discrepanțele dintre normele sociale și realitatea socială. Prin urmare, dacă discrepanța este mare, individul apelează la un mod de viață, care să îi garanteze existența, chiar dacă acest lucru presupune apelarea la mijloace nu tocmai decente.

Teoria psihanalitică

Conform acestei teorii, prostituția este un răspuns la frustrările acumulate din perioada copilăriei. În cazul în care o fată a fost traumatizată în copilărie, a fost abuzată sexual sau a fost supusă incestului, există șanse mari ca frustrările acestei fete să fie reflectate în practicarea prostituției fie la maturitate, fie la o vârstă mai fragedă (Aronescu, 2010).

Teoria psiho-sociologice

Sexul comercial este explicat prin această teorie tot ca o replică la influențele mediului asupra individului. Astfel, un venit insuficient pe care o femeie îl are, precum și dorințele sexuale excesive ale bărbaților reprezintă indicatori prin care prostituția prosperă (Macavei, op.cit.). Mai exact, în cazul unei familii monoparentale, femeia, mamă și capul familiei, profită de slăbiciunea bărbatului, reușind astfel să producă un venit mai mare. De asemenea, și nivelul de educație reprezintă un factor care determină intrarea în prostituție.

Teoria economică

Această teorie este strâns legată de sărăcie și mizerie, argument des întâlnit pentru a explica de ce se recurge la prostituție și de ce este văzută ca o soluție la salvare de foarte multe ori. De asemenea, situația financiară curentă, aspirațiile personale și economice, precum și situația economică familială din copilărie sunt factori declanșatori pentru a intra în această industrie.

Teoria comparării sociale

Potrivit acestei teorii, indivizii tind să facă comparații între ei și persoanele din grupurile din care provin. În cazul în care, cineva cunoscut are o situație materială mult mai bună decât a persoanei în cauză, practicarea sexului comercial poate reprezenta o soluție pentru a putea ajunge la același nivel ca ceilalți.

Teoria psihiatrică

Explică existența prostituției prin faptul că aceasta ar fi o boală venerică sau este o consecință a debilității mintale, a tulburărilor de comportament, a psihopatiilor sau a psihozelor.

Teoria psihologiei sexuale

Conform teoriei, sexul comercial are rădăcini nimfomane (ibidem). Cu alte cuvinte, nimfomania reprezintă cauza pentru care o persoană decide să fie implicată în mrejele prostituției.

Teoria sociobiologică

Potrivit teoriei, sexul comercial reprezintă o cale de eliberare a nevoilor sexuale bărbătești. De-a lungul istoriei, femeile au avut un status inferior bărbaților din punct de vedere social, precum și biologic, acestea fiind dominate de către aceștia, ele având numai rol de soție și mamă sau de prostituată, dacă aceasta nu era căsătorită (Tăriceanu, op.cit.). Modalitățile de satisfacere a nevoilor sexuale bărbătești au două soluții: căsătoria și prostituția, aceasta din urmă reprezentând și o alternativă de a compensa fanteziile sexuale, care nu sunt împlinite de către soții.

Teoria psihopatologică

Prostituția este considerată un act criminal, fiind comparată cu criminalitatea masculină. Mai mult decât atât, unii autori susțin că femeile prostituate au o fizionomie asemănătoare între ele și distinctive de celelalte femei, care nu practică sexul comercial (Lombroso și Ferrero, apud Godfrey și Lawrence, 2005, apud Tăriceanu, op.cit.). Acestea sunt considerate a fi subdezvoltate din punct de vedere mintal, provenind din medii mizerabile.

Teoria istorică

Sexul comercial este explicat prin istoria pe care acesta o are, precum și prin evoluția poligamie-monogamie (Macavei, op.cit.). Dacă în poligamie, bărbatul putea experimenta acte sexuale cu mai multe femei sau nevoile acestuia erau satisfăcute de fiecare dată de către altcineva, în monogamie, bărbatul ar trebui să se limiteze la o singură parteneră, pentru a își satisface aceste nevoi sexuale. Or de multe ori, femeia nu acceptă toate fanteziile bărbatului, fapt ce îl determină pe acesta să apeleze la serviciile unei prostituate. De asemenea, și evoluția de la familia patriarhală la cea matriarhală poate fi o cauză, fiindcă o mamă singură poate întâmpina mai multe dificultăți (economice, frica de a crește singură un copil, accese de panică), care o determină pe aceasta să intre în instituția prostituției.

Deși teoriile oferă o explicație a apariției și menținerii fenomenului, cu siguranță există și critici, care nu vor împărtăși aceste idei. Într-o societate unde demnitatea este mai importantă decât mijloacele de existență, aceste teorii nu au nicio valoare. Ca atare, starea financiară precară nu reprezintă o situație alarmantă, femeile fiind nevoite să considere că singura soluție o reprezintă sexul comercial. Într-o astfel de societate moartea poate reprezenta rezolvarea atât timp cât demnitatea femeii este păstrată.

Teoriilor sexului comercial se alătură o serie de cauze, care explică de ce femeile se implică în activități care nu le fac cinste. Printre acestea, se remarcă următoarele (Aronescu, op.cit.):

starea de sărăcie și posibilitatea de a ajunge într-o astfel de stare: multe familii se confruntă cu starea de sărăcie, iar dacă la aceasta se adaugă și aspirațiile personale de a ieși din această stare, precum și comparația socială, există posibilitatea ca multe femei să fie viitoare lucrătoare sexuale;

lipsa locului de muncă, pierderea acestuia prin starea de șomer, precum și nesiguranța locului de muncă: intrarea într-un astfel de mediu este favorizată mai ales dacă femeia este o mamă singură cu doi copii pe care trebuie să îi crească și să le asigure un viitor;

mediul stradal: pentru persoanele care trăiesc pe străzi, persoanele tinere și copiii fiind cei mai vulnerabili, necunoscând riscurile la care sunt expuse, precum și starea precară în care se află, șansa de a avea proprii bani reprezintă salvarea de a ieși din acest mediu;

evenimente prevăzute sau neprevăzute, care apar pe parcursul vieții: oferirea unui loc de muncă bine plătit în afara țării cu șansa de a avea un alt trai decât în țara de origine, mai ales dacă țara de migrație a legalizat sexul comercial, sau decesul unei persoane, care era singurul sprijin financiar al familiei, coroborat cu o ușoară depresie sau cu un moment de disperare, pot fi cauze declanșatoare pentru implicarea în activități ale sexului comercial;

traumele vieții personale: astfel de traume pot fi reprezentate de abuzuri sexuale sau fizice, incest, decesul unei persoane dragi, frustrare reprezentată de neglijență sau abandon familial;

libera decizie: o femeie poate considera că prostituția poate reprezenta singura sau o altă sursă de venit prin care își poate ajuta familia, fără a fi constrânsă de alte cauze.

Clasificarea sexului comercial și formele acestuia

Pentru a înțelege mai bine fenomenul sexului comercial, au fost realizate mai multe clasificări acestuia, în funcție de anumiți indicatori, cum ar fi: sexul, vârsta, locația geografică a activității sexuale sau sistemul juridic de reglementare al acesteia.

1.3.1. În funcție de sexul persoanelor practicante sexul comercial:

prostituție feminină;

prostituție masculină. Sexul comercial masculin a fost practicat în Evul Mediu, când erau organizate haremuri de către regine. În prezent, sexul comercial masculin, deși este practicat, nu reprezintă un subiect atât de controversat precum este prostituția feminină. Există o statistică, realizată de Fundația Scelles (2012), care estimează că sexul comercial feminin este reprezentat de 80%, iar sexul comercial masculin de 20%, acest procentaj fiind îmbinat și cu prostituția transsexuală.

1.3.2. În funcție de vârsta persoanelor:

prostituție adultă, reprezentată de cea feminină și masculină;

prostituție juvenilă. Sexul comercial juvenil este de foarte multe ori practicat de către fete minore, care au luat de bunăvoie decizia de a se prostitua. Acestea sunt determinate de către starea de sărăcie și consideră prostituția singura salvare de a ieși din acest mediu.

Însă de cele mai multe ori, minorii, fete sau băieți, sunt obligați să practice sexul comercial, ceea ce reprezintă de fapt o formă a traficului de persoane, dar fiindcă prostituția juvenilă reprezintă o formă a sexului comercial, voi detalia și acest subiect. Așadar, copiii sunt obligați să întrețină raporturi sexuale cu diferite persoane adulte în scopul unor beneficii monetare sau materiale. Din nefericire, această procedură a luat o amploare uriașă astfel încât s-a dezvoltat turismul sexual juvenil. Acesta este practicat în țări precum Tailanda, Vietnam, Sri Lanka (Macavei, op.cit.). Turismul sexual juvenil presupune deplasări naționale sau internaționale cu scopul de a întreține relații sexuale cu minori, oferirea unor astfel de servicii fiind foarte scumpă. Acest sector al industriei sexuale este analizat de către UNICEF (2006), care a concluzionat faptul că 98% dintre copiii traficați în scopuri sexuale sunt fete, iar 2% băieți.

1.3.3. În funcție de relația sexul lucrătorului sexual – sexul clientului, se disting următoarele tipuri de prostituție (Macavei, op.cit.):

prostituție heterosexuală, practicată între două persoane de sex feminin si masculin,

prostituție homosexuală feminină și masculină, practicată de două persoane cu același sex. Este discutabil dacă în această categorie intră și prostituția transsexuală, care presupune întreținerea unor acte sexuale de către persoane transsexuale cu persoane heterosexuale.

1.3.4. În funcție de locația geografică în care sunt comercializate serviciile sexuale, există mai multe forme de prostituție: prostituție stradală, prostituție de stabiliment și prostituție de lux.

Prostituția stradală reprezintă, poate, cea mai răspândită formă de prostituție. Aceasta presupune oferirea serviciilor sexuale în locuri, care nu sunt tocmai sigure sau igienice, precum parcuri, toaletele restaurantelor sau cafenelelor, mașina clientului, scări de bloc sau, pur și simplu, un loc mai retras al străzii.

Fetele care practică prostituția stradală, de cele mai multe ori, provin din familii dezorganizate, care au avut o situație materială săracă sau care au avut o copilărie nefericită. Nivelul de educație al acestora nu depășește cel liceal, și acesta fiind rar întâlnit. De asemenea, nici situația familială și economică actuală nu reprezintă un atu, fapt care contribuie la deciziile pe care fetele le iau. Există și cazuri în care pe străzi se întâlnesc practicante ale sexului comercial, care au o situație materială bună, dar considerată a fi insuficientă. În acest caz, sexul comercial reprezintă o a doua sursă de venit.

Prostituția stradală este forma care oferă cel mai redus grad de siguranță. Nu de puține ori, fetele care practică prostituția în stradă au fost abuzate, atât fizic și psihic, cât și sexual. Din nefericire, abuzurile nu sunt realizate numai de clienții acestora, ci de multe ori, sunt realizate chiar de către autorități, care se presupune că ar trebui să le apere. Acest aspect îl voi detalia în capitolul trei.

Un alt aspect pe care îl presupune sexul comercial stradal este consumul de droguri. Multe dintre lucrătoarele sexuale sunt consumatoare de droguri, în special de heroină injectabilă. Acest fapt reprezintă și o cauză pentru care aceste fete continuă practicarea prostituției, chiar dacă ele și-ar dori să părăsească această sferă. Cum situația financiară nu le permite să cumpere doza de substanțe pe care ele o administrează, iar organismul necesită administrarea frecventă (chiar de câteva ori pe zi) a substanței, sexul comercial reprezintă forma cea mai ușoară de a câștiga o sumă de bani care să îi permită să procure doza necesară.

Prostituția de stabiliment, spre deosebire de prostituția stradală, prezintă un grad de siguranță mult mai ridicat pentru cele care lucrează în acest domeniu. Acest lucru este cu putință, deoarece sexul nu este negociat sau comercializat în locuri publice, sub privirile trecătorilor, ci în locuri special amenajate. Astfel de locuri sunt reprezentate de saloane de masaj, cafenele, baruri, camere de hotel, apartamente închiriate special destinate comercializării sexului, saloane de bronzat, bordeluri. În țările unde sexul comercial este legalizat, aceste locuri sunt special amenajate de către autorități sau, măcar, există acordul acestora.

Spre deosebire de România, în țările unde prostituția nu este incriminată, astfel de locuri nu reprezintă un subiect tabu. Mai mult decât atât, au fost construite cartiere destinate sexului comercial. Aceste cartiere poartă denumirea de cartierele roșii și se întâlnesc în Bruxel – Belgia, Praga – Cehia, Hamburg, Frankfurt – Germania și Amsterdam – Olanda, de altfel acesta fiind poate cel mai cunoscut. Denumirea vine de la luminile roșii, care sunt puse la ușile clădirilor, unde se găsesc fete practicante de sex comercial. După aceste lumini, trecătorii dornici de serviciile unei lucrătoare sexuale știu unde și la cine să apeleze. Cu alte cuvinte, lumina roșie este simbol al locurilor unde este practicat sexul comercial.

Deși avantajul acestor stabilimente este siguranța pe care o oferă lucrătoarelor sexuale, există studii care atestă că și acestea sunt abuzate de către clienții lor. Un astfel de studiu este prezentat de Benoit și Millar (2001), realizat în 2001 în Canada, care arată că 56% dintre lucrătoarele sexuale, care practicau prostituția de stabiliment, au fost abuzate de către clienți, acestea necesitând spitalizare.

Weitzer (2012) consideră că prostituția de stabiliment se caracterizează prin:

personalul existent și destinat special să intervină în cazul în care o lucrătoare sexuală este abuzată de vreun client;

accesul dificil de a beneficia de serviciile unei lucrătoare sexuale dintr-un stabiliment, fapt ce favorizează siguranța acestor fete;

discreția acestor stabilimente, care nu generează conflicte la nivel de comunitate din perspectiva imoralității;

posibilitatea mai bună de a cunoaște clientul într-un cadru mai restrâns și mai sigur, față de locurile publice, cum ar fi strada;

accesul la o siguranță sporită a angajatelor, dacă acestea consideră că este cazul. Pentru a beneficia de acest lucru, prostituatele trebuie să plătească o anumită sumă de bani celui care manageriază stabilimentul.

Tot Weitzer (ibidem) prezintă pe baza unor studii efectuate diferențele dintre gradul în care fetele practicante ale sexului comercial sunt abuzate într-un stabiliment și pe stradă. Datele pe care se bazează această comparație sunt acumulate dintr-un număr de trei cercetări realizate în acest domeniu, la interval diferit de timp, precum și în locuri diferite. Prima cercetare a fost realizată în Canda (Lowman și Fraser, 1995) pe un eșantion de 22 de prostituate de stabiliment și 62 de prostituate stradale. A doua cercetare a fost realizată de Libbzy Plumridge și Gillian Abel în 2001. Eșantionul pe care a fost realizată cercetarea a fost alcătuit din 225 de lucrătoare sexuale din stabiliment și 78 de lucrătoate sexuale stradale. Cea de a treia cercetare a fost relizată în Marea Britanie de către Stephanie Church (2001) pe un eșantion de 125 de lucrătoare sexuale din stabiliment și 115 lucrătoare sexuale stradale. Scopul acestor cercetări era să observe care formă de prostituție are mai multe riscuri asupra celor care o practică.

Concluzia celor trei cercetări, după cum reiese din Figura 1., este că prostituția de stabiliment are mai multe avantaje față de cea stradală, siguranța împotriva abuzurilor din partea clienților fiind cel mai mare dintre ele. Un loc sigur și protejat oferă posibilitatea acestor lucrătoare sexuale de a munci într-un climat liniștit, fără existența unei atmosfere stresante sau a unor gânduri și sentimente care pot afecta starea psihică a acestora, precum teama de a nu oferi servicii sexuale unui client care o poate agresa sau frica de a nu fi oprite de către autorități și amendate sau, mai rău, agresate chiar de aceștia.

Prostituția de lux

Acest tip de prostituție este reprezentat de serviciile de escortă, fiind clasate în vârful ierarhiei. Serviciile de escortă sunt realizate de către escorte, acestea fiind „persoane care practică sexul comercial prin intermediul unor agenții de plasare” (Tăriceanu, op.cit., 94).

Caracteristica acestui tip de prostituție este dată de serviciile non-sexuale pe care escorta le oferă clienților. Aceste servicii nu implică neapărat ca lucrătoarea sexuală să ofere servicii sexuale clientului, ci pur și simplu prezența acesteia contează într-o anumită circumstanță. Există domni care apelează la serviciile de escortă pentru a fi însoțit de o tânără frumoasă la o petrecere, de exemplu. De cele mai multe ori, cei care plătesc pentru astfel de servicii sunt oameni înstăriți, fapt ce oferă denumirea „de lux”. Escortele au clienți fideli, iar între aceștia pot apărea sentimente de iubire uneori, relațiile dintre escorte și clienți fiind fie de prietenie, fie de iubire, fie rămân la stadiul de servicii de escortă, fie e o relație terapeutică, în care escorta are rolul unui psiholog (ibidem). Prin urmare, avantajele prostituției de lux sunt multe: de la siguranța pe care escorta o are în preajma clientului până la beneficiile pe care aceasta le are dacă acceptă propunerile acestora (excursii naționale și internaționale, bijuterii, haine, cerere în căsătorie).

Cum spune si definiția, serviciile de escortă sunt realizate prin intermediul unor agenții. Aceste agenții funcționează în două feluri:

outcall – presupune deplasarea escortei într-o locație aleasă de către client;

incall – clientul vine la sediul sau la o locație propusă de către agenție (ibidem).

Mecanismul de funcționare este unul simplu. Clientul sună la agenție și își face cunoscută dorința de a petrece un anumit timp în compania unei femei, pentru o anumită cauză. În funcție de preferințele acestuia, persoana care răspunde la telefon și stabilește întâlnirile contactează o escortă pe care o trimite clientului, stabilind totodată și prețurile pe care acesta trebuie să le plătească. Prețul variază în funcție de perioada în care acesta beneficiază de serviciile escortei, de cerințele clientului, respectiv de atuurile escortei (aspect fizic, gradul de inteligență), locurile unde escorta trebuie să se deplaseze.

Spre deosebire de prostituția stradală sau cea de stabiliment, prostituția de lux implică un număr foarte mare de ore petrecut de către scortă în compania clientului. Ieșirile în societate sunt frecvent întâlnite. De asemenea, între cei doi se leagă o relație bazată pe încredere și respect, indiferent de natura acestei relației. Ceea ce se comercializează de fapt în prostituția de lux este iluzia unei relații (Lever și Dolnick, 2010, apud Tăriceanu, op.cit.).

1.3.5 În funcție de statutul legal al sexului comercial într-o țară, prostituția are următoarele forme: legalizată, incriminată și dezincriminată. Aceste forme depind de legislația națională a fiecărei țări, precum și de viziunea pe care cetățenii o au asupra sexului comercial și asupra persoanelor care practică prostituția cu scopul de a avea un venit.

Prostituția legalizată

În țările unde sexul comercial este legalizat, lucrătoarele sexuale au voie să profeseze în acest domeniu, dar trebuie să se supună anumitor reguli stabilite prin lege. În țările care au și reglementat prostituția, fenomenul este considerat un job, iar lucrătoarele trebuie să plătească taxe, dar au și drepturi ca angajate. Gradul de stigmatizare este mai scăzut față de cel dintr-o țară unde prostituția este interzisă, iar serviciile de suport pentru activitatea practicantelor sunt des întâlnite. De asemenea, aceste țări locuri special amenajate destinate celor care practică prostituția. Țări unde sexului comercial este legalizat sau reglementat sunt Letonia, Germania, Olanda, Spania, etc. (Fundația Scelles).

Prostituția incriminată

Tipul acesta de prostituție este întâlnit mai ales în țările asiatice și africane, dar și în continentul american sau cel european. Lucrătoarele sexuale dintr-o țară unde prostituția este incriminată se confruntă deseori cu diferite tipuri de abuzuri din partea clienților, a societății în general și a autorităților. În astfel de țări sexul comercial este pedepsit prin lege. Pedeapsa pe care o lucrătoare sexuală o primește diferă de la un stat la altul. Astfel, aceasta se poate alege fie doar cu o amendă, fie chiar cu reținerea de către autorități în penitenciare sau decapitare. Țări unde sexul comercial este incriminat sunt (ibidem): Croația, Rusia, Arabia Saudită, Nigeria, Japonia, China, Coreea de Sud, Statele Unite ale Americii (de subliniat în cazul Statelor Unite este faptul că în Nevada sexul comercial este legal, existând 12 județe în care prostituția este permisă. Dintre aceste 12, în opt județe există și bordeluri). România se numără, de asemenea, printre țările care interzic sexul comercial.

În ceea ce privește serviciile de suport, acestea vin din partea organizațiilor care cunosc problemele cu care lucrătoarele sexuale se confruntă. Serviciile diferă în funcție de potențialul financiar și material pe care aceste organizații le au.

Prostituția dezincriminată

Acest tip de sex comercial este mai rar întâlnit pe Mapamond, dar există. Această formă a apărut ca răspuns la dorințele celor care activează în domeniu și „are la bază concepte precum integritate și demnitate pentru prostituate, tratarea prostituției ca muncă legitimă, dreptul de a alege practicarea prostituției, respingerea acuzațiilor de sclavie modernă și de tarare psihologică” (Tăriceanu, ibidem, 180). Dezincriminarea ar fi o soluție pentru acele state în care sexul comercial este interzis și nici nu își doresc să legalizeze acest fenomen, dar și pentru statele în care prostituția este legalizată, deoarece statul nu are niciun drept de a interveni între relațiile sexuale consimțite dintre doi adulți (ibidem).

Cu alte cuvinte, consider că dezincriminarea sexului comercial s-ar traduce prin libera decizie a persoanei de a se implica în prostituție sau nu, precum și în același timp prin tolerare din partea statului asupra acestui fenomen, fără a interveni în deciziile cetățenilor lui și fără a aplica sancțiuni. Avantajele unui astfel de regim sunt în strânsă legătură cu starea de psihic si stima de sine a prostituatelor. O fată care oferă de bunăvoie servicii sexuale bărbaților în schimbul unui beneficiu fără a fi sancționată va avea starea de psihic mult mai bună decât a uneia care este mereu stresată că poate fi pedepsită.

Australia este una dintre țările care a adoptat acest regim al sexului comercial, dar numai în două regiuni este întâlnit acest regim: Teritoriul Capitalei Australiene și New South Wales. Totuși, Australia are o poziționare aparte în ceea ce privește celelalte țări, deoarece aici se întâlnesc toate cele trei regimuri ale sexului comercial. Astfel, în Australia Centrală și Meridională, precum și în Tasmania și Teritoriul de Nord prostituția este ilegală, iar în Victoria și Queensland prostituția este legalizată (Fundația Scelles).

Fiind un fenomen foarte complex și dinamic, sexul comercial nu poate fi reprezentat cu exactitate pe o hartă. În urma căutărilor pe care le-am făcut, nu am găsit o hartă care să redea situația actuală a fenomenului la nivel mondial. Consider, că figura de mai jos redă cel mai bine în prezent starea mondială a fenomenului.

Figura 2. Statutul legal al prostituției în fiecare țară (Chartsbin)

Statutul legal al sexului comercial din fiecare țară duce la apariția unor regimuri politice ale acestuia: regulaționism și aboliționism. Aceste regimuri fac referie la acceptarea, respectiv la respingerea prostituției dintr-un stat, prostituția dezincriminată fiind o combinație a celor două abordări (Tăriceanu, op.cit.).

Regulaționismul

Această abordare presupune acceptarea și reglementarea sexului comercial într-un stat (fapt pentru care abordarea mai este cunsocută și sub denumirea de sistem reglementarism), dar controlul asupra fenomenului este esențial. Tăriceanu (ibidem) susține că acest regim are la bază concepte precum boli cu transmitere sexuală, riscurile sexului comercial, geografia prostituției și moralitate publică. Astfel, este necesară intervenția statului prin legi speciale destinate prostituatelor, precum și restrângerea unor drepturi ale acestora, pentru a fi evitată transmiterea bolilor sexuale, deoarece deseori prostituția este asociată cu un focar al bolilor infecțioase.

„Sistemul reglementării constă în înregistrarea voluntară sau forțată de către poliție a unui număr de femei, supuse unor anumite condiții de trai, fie închise în case de desfrâu în anumite cartiere, fie răspândite în tot orașul” (Manicatide-Venert și Nanu-Pașcan, 2007, 152).

Aboliționismul

Această abordare a sexului comercial vede prostituția ca pe un rău și o formă de sclavie. În viziunea celor care simpatizează aboliționismul, fetele practicante ale sexului comercial reprezintă doar niște victime ale acestei industrii. Totodată ele nu se pot împotrivi fenomenului, deoarece acesta prezintă un circuit al violențelor, iar singura soluție este eradicarea sexului comercial (Tăriceanu, op.cit.).

O definiție pe care aboliționiștii o oferă prostituției este aceea conform căreia sexul comercial reprezintă „o rămășiță din fazele unei promiscuități sexuale primitive, care, după cercetările sociologice cele mai noi, au trebuit să procedeze evoluția ulterioară a familiei” (Zalpachta, 2007, p. 192). Cu alte cuvinte, aboliționiștii văd prostituția ca un comportament primitiv, deși menționează și un alt avantaj al acestuia: evoluția familiei.

Aboliționismul acuză regulaționismul și susține că reglementările privind sexul comercial, nu au dus la niciun rezultat favorabil privind oprirea transmiterii bolilor sexuale. Tot ei susțin că principala greșeală a reglementariștilor constă în acordarea serviciilor sanitare doar femeilor, controlul asupra bărbaților fiind nul, ceea ce poate reprezenta în realitate o adevărată bombă cu ceas a bolilor cu transmitere sexuală (ibidem).

Astfel, în 1875 se organizează Federația Aboliționistă Internațională, având drept scop eradicarea sistemului reglementarist. De-a lungul timpului, au existat mai multe întâlniri și conferințe, prima fiind în 1899 la Bruxel, unde au fost dezbătute problemele legate de bolile cu transmitere sexuală prin intermediul prostituatelor, în urma cărora mulți reglementariști au devenit aboliționiști, deoarece statisticile din țările aboliționiste au arătat că de fapt bolile venerice au scăzut în comparație cu situațiile din țările reglementariste (ibidem).

Lucratoarea sexuală versus clientul versus proxenet

Specialiștii au încercat să creioneze profilul celor implicați în domeniul sexului comercial: al lucrătoarei sexuale, al clientului și al proxenetului. În cele ce vor urma, voi încerca să creionez pe baza informațiilor citite un scurt profil al celor trei elemente ale sexului comercial, cu mențiunea că lucrătoarei sexuale îi voi realiza profilul în funcție de locul în care aceasta își desfășoară activitatea.

Flexner (apud Stanca și Voina, op.cit., 62) consideră că „prostituata este femeia care are relațiuni sexuale mai mult sau mai puțin banale în mod obișnuit sau ocazional în schimbul banilor sau pentru oricare altă considerație mercenară. O femeie poate fi prostituată chiar în cazul când practica ei nu este de notorietate publică”. Tot Flexner menționează că există și semiprostituate și realizeză o mică clasificare a acestora (ibidem):

cele care se prostitutează și în același timp au și o altă ocupație;

cele care se prostituează sub forma unei false ocupații;

cele care întrețin relații sexuale cu prietenii în grup;

cele care întrețin ocazional relații sexuale în scopul unor beneficii, deși sunt căsătorite.

O altă definiție, care mi-a atras atenția, este oferită de Manicatide-Venert și Nanu-Pașcan (op.cit., p. 148): „vânzătoare de dragoste degradate, vicioase, care fac pe bărbați să piardă respectul cuvenit femeii oneste”. Se subînțelege din această definiție caracterul josnic pe care o lucrătoare sexuală îl are și ce repercusiuni are asupra bărbatului.

Lucrătoarea sexuală stradală

Prostituatele stradale reprezintă partea cea mai de jos a ierarhiei lucrătoarelor sexuale. Acestea au trăit deseori în copilărie diferite abuzuri și traume pe care le-au exteriorizat prin practicarea prostituției, debutul fiind o vârstă destul de fragedă. De asemenea, există riscul ca aceste lucrătoare sexuale să se implice în diferite comportamente de risc, cele mai întâlnite fiind asociate cu consumul și traficul de droguri.

Mediul din care fac parte este unul precar, iar sărăcia este unul dintre factorii care pulsează spre practicarea sexului comercial. Fetele, care practică prostituția în stradă, au cel mai mare număr de clienți, siguranța acestora fiind în același timp una redusă. De asemenea, stima de sine a acestora este una scăzută și doar prin servicii de specialitate aceasta poate fi îmbunătățită. Totodată, important de reținut este faptul că educația lor este una ce nu depășește studiile primare (Tăriceanu, op.cit.).

Lucrătoarea sexuală de stabiliment

Spre deosebire de lucrătoarele sexuale stradale, cele de stabiliment prezintă o incidență mai scăzută a abuzurilor din copilărie. Prin urmare, cauzele prostituției de stabiliment ar fi în strânsă legătură cu nivelul de sărăcie și venitul pe care o femeie îl are. Cele care lucrează într-un stabiliment au o educație mai bună decât prostituatele stradale, nivelul fiind în medie cel liceal, ceea ce duce la concluzia că prostituția doar alimentează un venit sau ajută la întreținerea unei familii sau a unei gospodării.

În ceea ce privește stima de sine a fetelor din stabiliment, aceasta este mai ridicată decât a celor stradale, deoarece în mediul confortabil în care acestea își desfășoară ativitatea nu sunt prezente situații cu care s-au confruntat și se confruntă (în mod special abuzuri psihice din partea clienților, a simplilor trecători sau a autorităților) prostituatele stradale.

Lucrătoarea sexuală de lux

Sau escorta, după cum am menționat și în paragrafele anterioare, se poziționează pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei. Aceasta nu s-a confruntat cu abuzuri sau situații în copilărie care să o determine să practice prostituția. Escorta trebuie să aibă un aspect fizic plăcut, tânără, să știe să se îngrijească și mai ales să arate că este inteligentă și are bune maniere (ibidem). Prin această ultimă remarcă, se constată că escortele au un nivel de educație mult mai ridicat față de celelalte lucrătoare sexuale. Acest lucru duce și la un nivel ridicat al stimei de sine, deoarece escortele nu au un număr mare de clienți, ba dimpotrivă, aceștia sunt de obicei aceiași și, mai ales, nu întotdeauna există relații sexuale între aceștia.

Clientul este acea persoană, care apelează la serviciile sexuale ale unei prostituate și oferă în schimbul acestora anumite favoruri materiale sau financiare. Nu există o tipologie anume a celui care caută serviciile unei lucrătoare sexuale, deoarece aceștia fac parte din toate categoriile sociale, nivelul de educație nefiind un factor decisiv în stabilirea profilului bărbaților care apelează la serviciile unei prostituate. În funcție de situația financiară și principiile pe care le au, clienții apelează la serviciile unei prostituate stradale sau a unei escorte, aspectul fizic și serviciile pe care aceasta le oferă fiind factori în alegerea partenerei ocazionale.

Cauzele sunt în general reprezentate de nesatisfacerea sexuală din căsnicie sau lipsa unei partenere. Astfel, existența acestor lucrătoare sexuale reprezintă salvarea pentru excesul de testosteron și pentru satisfacerea fanteziilor sexuale nerealizate de către parteneră.

Proxeneții sau peștii pot apărea sau nu în sexul comercial. Acest lucru depinde de anumite circumstanțe și de obicei apare în cazul prostituției stradale. Laure Adler (op.cit., 174) susține faptul că „proxenetul este, foarte frecvent, cel care a deflorat fata, care trăiește cu ea și o urmează în peregrinările ei de lucru: instalat pe terasa unei cafenele, îi supraveghează plimbările pe trotuar sau numărul de clienți. Îi sare în ajutor în caz de scandal și o primește palidă și extenuată, în zori, într-un hotel jalnic, unde ea sfârșește prin a-i dormi în brațe. Este în același timp violatorul și amantul, seducătorul și angajatorul, patronul, dușmanul și confidentul”.

Deși se remarcă astfel importanța unui proxenet în viața unei lucrătoare sexuale, de menționat este faptul că nu întotdeauna relația dintre cei doi este una agreabilă, ci de multe ori, prostituata este supusă unor abuzuri de ordin fizic, psihic sau sexual din partea acestuia. De asemenea, tot el poate fi cel care îi controlează veniturile acumulate în urma serviciilor prestate și cel care îi găsește clienții.

Tot Adler (ibidem) realizează o scurtă clasificare a acestora:

proxeneți ascunși, care își trimit soțiile sau partenerele să se prostituteze pentru a avea și alte venituri;

proxeneți de barieră, care sunt reprezentați de șomeri tineri, ce își încep activitatea în prostituție cu ajutorul unei femei mai în vârstă, dornică să câștige niște bani prin oferirea de servicii sexuale, și continuă cu alte femei mai tinere;

proxeneți din centru, care au un statut mai ridicat în societate.

Istoria sexului comercial

Deși este considerată cea mai veche meserie din lume, Lasse Braun (2009) menționează că prostituția nu este cea mai veche meserie din lume, deoarece ea își are începuturile în jurul anului 480 înaintea erei noastre. Așadar, sexul comercial are o istorie destul de controversată și lungă. Ce este mai impresionant, este faptul că nu dintotdeaună fenomenul a fost atât de blamat, cum este în zilele noastre. Prostituția a fost considerată o formă de distracție sau acte de jertfire, a avut o însemnătate aparte față de sensul actual.

Cimpanzeii și bananele

Lasse Braun (ibidem) aduce o perspectivă cel puțin interesantă asupra sexului comercial, făcând o comparație între comportamentul uman și cel al cimpanzeilor. Astfel, autoarea menționează faptul că există femele cimpanzei care acceptă să se împerecheze cu un mascul numai după ce aceasta primește de la el o banană. Reise din această comparație schimbul de beneficii dintre cei doi: în schimbul unui bun material – banana, femela acceptă să îi ofere masculului un anumit serviciu sexual spre a da naștere unui pui. Astfel, femela beneficiază de două aspecte: hrană și posibilitatea de a procreae, iar masculul scapă de povara căldurilor. La o analiză mai profundă, se observă o trecere în revistă a evoluției umane, respectiv a acestui comportament sexual.

Prostituția în Sumer, Mesopotamia

Se pare că există atestări de acum 6000 de ani care arată că prostituția exista încă din vremea Mesopotamiei (ibidem). Mai mult decât atât, „Epopeea lui Ghilgameș” surprinde aspecte legate de prostituție din vremea Sumerului: „o prostituată sacră din Templul Dragostei, o tânără fiică a plăcerii” (ibidem, p. 27), care „s-a dezbrăcat și a acceptat îmbrățișarea sa brutală. A incitat sălbaticul să se bucure de ea și l-a învățat arta femeii” (ibidem, p. 27). Se remarcă astfel că prezența prostituției se regăsește și în literatura celebră a vremii.

Prostituția în Babilonia, Mesopotamia

Specificul prostituției din Babilonia îl reprezintă prostituatele sacre. Acestea erau fete tinere, din familii nobile și aveau obligația de a li se oferi trup și suflet bărbaților creștini care aveau nevoie de atenție. Ele erau în slujba lui Ishtar, zeița plăcerii carnale. În schimbul serviciilor sexuale, ce se petreceau în Templul Dragostei, bărbații trebuiau să ofere un bănuț de argint pentru templu.

Herodot (apud Braun, op.cit., p. 29) făcea o precizare cu privire la femeile din Babilonia și datoriile pe care acestea le aveau: „orice femeie care este născută în Imperiul Babiloniei are obligația, cel puțin o dată în viața ei, să stea mai multe zile și nopți în Templu și acolo să se ofere străinilor. Femeia nu are niciun drept de alegere: trebuie să se ducă cu orice bărbat care aruncă un ban în casa colectărilor Templului”.

Prostituatele din Babilonia erau împărțite în trei categorii (ibidem):

ishtaritu – reprezintă cel mai înalt rang de prostituate care trăiau în cele mai luxoase camere din templu. Acestea pot fi considerate în zilele noastre cu escortele;

quadishtu – sunt reprezentate de tinerele prostituate care abia au fost acceptate în templu;

harimtu – sunt reprezentate de prostituatele care aveau sarcina de a învăța soții și soțiile arta de a fi femeie.

Prostituția în Grecia Antică

Istoria prostituției elene antice are o însemnătate aparte, fiindcă se poate vorbi pentru prima dată despre o formă de acceptare sau legalizare din partea statului a prostituției. Solon, un politician atenian, a hotărât să ajute bărbații, care erau privați de acte sexuale din diferite motive. Astfel, el a cumpărat din piața sclavilor două duzine de fete și câteva case, unde acestea puteau trăi. Sarcina acestor fete era să ofere acte sexuale tuturor bărbaților care cereau acest lucru timp de maxim două ore. Partea cea mai interesantă este că aceste acte sexuale erau oferite gratis pentru bărbați, plata făcându-se din fondurile statului. În ceea ce privește casele în care aceste activități erau desfășurate, acestea au devenit primele bordeluri din lume.

Există, de asemenea, și o clasificare a prostituatelor din Grecia Antică (ibidem):

hetairai – reprezintă vârful ierarhiei. Aceste hetaire proveneau din clasele nobilimii și prestau servicii sexuale numai în schimbul unor sume mari de bani;

hierodule – reprezintă a doua categorie din ierarhie. Fetele hierodule proveneau din toate clasele și își desfășurau activitatea numai în temple, remunerația în schimbul serviciilor revenind preoților și preoteselor. Patroana lor este Afrodia;

porne – sunt cele din clasa cea mai de jos a prostituatelor și sunt reprezentate de acele sclave cumpărate de Solon.

Prostituția în Roma Antică

Neexistând o religie sau o lege care să aprobe sau nu prostituția, aceasta era întâlnită la orice pas, patroana prostituatelor fiind Venus. Femeile puteau umbla dezbrăcate, existând curtezane și matroane. Prostituatelor li s-a dat denumierea de lupe, deoarece se spune că cea care a salvat viața lui Remus și Romulus, întemeietorii Romei, a fost o prostituată, Acca Larentia, iar sunetele pe care le scotea în timpul actelor sexuale semănau cu ale unui lup (Macavei, op. cit.). De la denumirea care i-a fost atribuită acelei prostituate, locurile, unde era practicată prostituția, au fost denumite lupanarii.

Prostituatele Romei Antice se împart în (ibidem):

curtezane de lux – prostituate atestate printr-o licență, având obligația de a își respecta promisiunea că nu vor reveni la viața onorabilă pe care au avut-o înainte de prostituție;

morărițele – acestea se împart la rândul lor în: grăjdărițe, femei agățătoare, femei de joasă speță, femei pentru încălzire și femei hoinare. Autoarea nu specifică diferența dintre ele, dar probabil aceasta constă în situația materială a acestora și a numărului de bărbați cu care au avut contacte.

Prostituția romană are o istorie mult mai lungă și ar fi multe de menționat cu privire la parcursul ei de-a lungul vremii. Cert este că și împărații romani aveau afinități pentru ceea ce înseamnă astăzi sexul comercial.

Împăratul Caius Iulius Caesar Germanicus a tranfsormat aripa castelului într-un bordel, ce se întindea pe trei etaje, unde încăpeau peste două mii de persoane. În acest bordel, își desfășura activitatea împărăteasa Mesalina, soția împăratului Claudiu. Aceasta avea o dorință puternică de a avea parte de activități sexuale, motiv pentru care aceasta frecventa lupanariile, sub numele Licisca, pentru a nu fi recunoscută. Mesalina a fost numită prostituată imperială, de unde a apărut și prostituția imperială, care de-a lungul vremii este mai des întâlnită decât ne-am fi așteptat (Braun, op.cit.).

Prostituția din perspectivă religioasă

Dacă acum sexul comercial este considerat de către biserică un păcat capital, care duce la îndepărtarea de Dumnezeu, în Evul Mediu prostituția era protejată de către cei din cadrul bisericilor, ba mai mult, preoții se bucurau de trupurile cărnoase ale prostituatelor. Marozia este una dintre prostituatele care lucrau în slujba bisericii, chiar a Papei Gregoriu al V-lea (ibidem). Aceasta era protejata lui și a avut privilegiul de a deschide alte lupanarii, unde ea era matroană.

Markun (2003) susține că până să fie un act de condamnat, călugării și preoții frecventau în mod constant serviciile prostituatelor și le aduceau în chiliile acestora sau întrețineau relații sexuale cu călugărițe. Cu timpul, pedeapsa pentru acești preoți a fost excluderea lor din parohii. Un astfel de caz este cel al părintelui Walter, care a recunoscut în fața Sinodului Francez din 1260 că a locuit cu o prostiuată și că a avut și alte relații cu alte femei, cu una dintre acestea având și trei copii (Thibodeaux, 2008, apud Tăriceanu, op.cit.).

Pentru a eradica acest obicei mizerabil, biserica a implementat un sistem, Mănăstirea Magdalenei, unde femeile, care își vindeau trupul, erau obligate să se căiască, îndreptarea acestora constând în munca pentru biserica catolică (McCarthy, 2010).

1.6 Concluzii

După cum se observă, sexul comercial a fost un fenomen de care bărbații s-au folosit și pe care l-au râvnit, după care acesta a devenit un comportament mizerabil, care a trebuit eradicat. Încercările în acest sens au eșuat, cele mai multe fiind cele din partea bisericii, deoarece el încă există și consider că niciodată nu va putea fi eradicat, ci trebuie disciplinat.

De asemenea, părerile sunt înmulțite cu privire la ceea ce înseamnă și cum ar trebui să se manifeste sexul comercial, dar cert este că de-a lungul timpului prostituția a provocat multe discuții pe teama ei. În ceea ce privește formele de manifestare ale acestui fenomen, acestea variază în funcție de mai mulți factori. Totodată, există mai multe clasificări oferite de diferiți autori. Clasificarea pe care eu am realizat-o s-a bazat pe o îmbinare a mai multor taxonomii făcute de distincți autori.

În încheierea acestui capitol, specific că sexul comercial este un subiect căruia îi trebuie acordată foartă multă atenție, datele despre acesta neputând fi cuprinse într-o singură lucrare, deoarece este un fenomen complex și dinamic.

Capitolul 2

Sexul comercial în Europa

2.1. Imaginea și statutul sexului comercial în Europa

La nivel european sexul comercial are o imagine diferită în fiecare țară, precum și un statut diferit. Acest lucru este posibil prin prisma celor două abordări ale sexului comercial, precum și statutul legal al acestuia. Fundația Scelles prezintă pe site-ul acesteia o hartă în care sunt prezentate toate țările din punct de vedere al regimului sexului comercial. În funcție de această hartă, voi realiza un tabel în care voi menționa țările europene și statutul legal al prostituției din fiecare țară, acolo unde există informații.

Tabel 1. Statutul legal al sexului comercial în Europa (Fundația Scelles)

Am surprins în acest tabel 27 de țări din Europa. Din totalul țărilor europene, opt țări au legalizat și reglementat sexul comercial, în schimb ce celelalte fie au un regim legal, ilegal sau resticționat.

Diferența dintre reglementare și legalizare constă în faptul că sexul comercial reglementat cuprinde acceptul autorităților, implicit legi cu privire la acest aspect, asupra existenței unor locuri, unde lucrătoarele sexuale își pot desfășura activitatea, presupune contribuția lucrătoarelor la stat prin taxe și impozite, iar existența unui proxenet, care manageriază un bordel, nu este sancționată. În ceea ce privește sexul comercial doar legalizat, acestuia i se atribuie articole în lege, dar existența bordelurilor sau a proxenetilor este pedepsită ca atare.

Acolo unde sexul comercial este ilegal, acesta este pedepsit prin lege, fie contravențional, fie penal, nicio formă a acestuia sau existența proxeneților și a eventualelor bordeluri nefiind acceptate. Modalitatea de pedepsire a acestor acte depinde de fiecare țară în parte. Într-o astfel de țară, sexul comercial este stigmatizat, iar lucrătoarele sexuale au foarte multe de suferit.

În ceea ce privește sistemul pe care l-a adoptat Suedia, acesta presupune incriminarea clientului, nu a lucrătoarei sexuale. Astfel, în cazul în care clientul și prostituata sunt surprinși, cel care va fi pedepsit va fi clientul, pentru că a apelat la serviciile lucrătoarei. Acest sistem a fost adoptat în 1999, ulterior fiind agreat și de către Norvegia sau Islanda. Scopul vizat de regimul suedez este eradicarea treptată a sexului comercial, determinându-i pe clienți să nu mai acceseze servicii sexuale prin pedepsirea acestora. Cu alte cuvinte, să stopeze cererea de servicii sexuale. Deși acest sistem a redus la jumătate sexul comercial stradal în Suedia în perioada 1999-2008, ceea ce ar însemna un pas spre scopul vizat și reușita sistemului, există și critici aduse.

Ziare internaționale, precum „Time” și „Independent” aduceau argumente pentru care sistemul suedez are deficiențe în ceea ce privește manifestarea acestuia. „Independent” (2015) aduce argument împotriva sistemului viziunea Lisei Green, care consideră că printr-o astfel de abordare clienții sunt mai stresați și nervoși să nu fie prinși de către autorități, ceea ce poate fi dăunător pentru lucrătoarele sexuale. „Time” (2014) prezenta punctul de vedere al lui Maggie McNeil, o lucrătoare sexuală, care concluziona că abordarea suedeză clasează bărbații mai sus din punct de vedere moral decât femeile, acestea fiind comparate cu niște adolescente care nu pot fi sancționate pentru deciziile pe care le-au luat.

Din punct de vedere statistic, nu există informații oficiale, care să redea exact numărul lucrătoarelor sexuale la nivel european, deoarece multe dintre acestea din cauza stigmatizării nu recunosc faptul că se prostituează. Însă la nivel mondial, se pare că numărul acestora ar fi în jur de 40 de milioane de lucrătoare sexuale (Tăriceanu, op. cit.).

2.2. Cadrul organizațional internațional european privind sexul comercial

Fiind un fenomen criticat, femeile care practică sexul comercial sunt de foarte multe ori supuse abuzurilor verbale, fizice, psihoemoționale și sexuale. Pentru a proteja imaginea acestora și a le fi respectate drepturile, în primul rând cele ale omului și cele cetățenești, au fost create diverse organizații cu acest scop. De asemenea, pentru a scădea rata stigmatizării privind lucrătoarele sexuale, specialiștii au introdus noi termeni și noi condiții privind sexul comercial.

Termenul prostituată, deși este folosit în prezent de cele mai multe ori, a fost înlocuit cu termenul sex worker, tradus în limba română prin lucrător sexual, folosit pentru prima dată în 1978 de către lucrătoarea sexuală Carol Leigh. Sex work face referire la prostituție. Termenul a fost preluat de cele mai multe organizații, inclusiv Organizația Mondială a Sanătății.

Un alt element care arată importanța acordată sexului commercial a fost stabilirea unor zile internaționale destinate lucrătoarelor sexuale, cu ocazia cărora sunt desfășurate diverse manifestații. În 1975, în urma unei mișcări naționale din Lyon, unde în jur de 100 de lucrătoare sexuale și-au cerut drepturile, a fost stabilită Ziua Internațională a Sexului Comercial, aceasta fiind pe 2 iunie. În data de 3 martie este celebrată Ziua Internațională a Drepturilor Lucrătorilor Sexuali, cu ocazia căreia lucrătoarele cer respectarea drepturilor pe care le au, iar în data de 17 decembrie se celebrează Ziua Internațională privind Stoparea Violențelor asupra Lucrătorilor Sexuali, dată stabilită în 2003 de către Annie Sprinkle din SUA.

Din 2005 există și un simbol al drepturilor celor care practică sexul comercial, acesta fiind o umbrelă roșie. Culoarea semnifică pasiune, frumusețe, iar umbrela reprezintă un scut împotriva atitudinilor ostentative din partea celorlalți asupra fetelor practicante ale sexului commercial.

Printre organizațiile care activează pentru drepturile lucrătoarelor sexuale este Global Network of Sex Work Projects (NSWP) din Scoția. NSWP realizează cercetări în rândul lucrătoarelor sexuale, se implică în realizarea de politici privind respectarea drepturilor acestor fete. De asemenea, prin intermediul NSWP sunt susținute leadership-uri prin care cele care practică sexul comercial pot învăța tehnici prin care acestea pot evita abuzurile, dar și drepturile pe care acestea le au. Un avantaj al acestor leadership-uri este crearea unor relații de suport între lucrătoarele sexuale. Fiind o organizație activă și cu scopuri precise, NSWP organizează în fiecare an Conferința Internațională SIDA și Conferința Internațională Harm Reduction, prin care sunt prezentate diverse studii și cercetări sau rezultatele privind implementarea proiectelor în rândul celor implicați în sexul comercial.

TAMPEP (European Network for HIV/STI Prevention and Health Promotion among Migrant Sex Workers) este o fundație din Amsterdam, înființată în 1993, cu scopul de a facilita exercitarea drepturilor și crearea unei rețele de suport pentru lucrătoarele sexuale migrante. Această organizație își desfășoară activitatea în 25 de țări europene, printre care și țara noastră, și încearcă să creeze o colaborare între aceste țări cu privire la riscurile pe care le presupune sexul comercial, implicându-se în realizarea și implementarea unor strategii privind HIV și alte BTS-uri în rândul lucrătoarelor sexuale migrante.

UNAIDS (United Nations Programme on HIV/AIDS), o organizație cu sediul în Geneva, creată în 1996, are ca scop principal reducerea incidenței HIV/SIDA prin implementarea unor programe. Menționez această organizație, deoarece lucrătoarele sexuale reprezintă o categorie vulnerabilă, în rândul cărora incidența HIV/SIDA este crescută, iar multe dintre programele, cercetările și rapoartele UNAIDS fac referire la sexul comercial. De altfel, „Strategia UNAIDS 2016-2021: On the Fast-Track to End AIDS” (2016, 10) implică articole privind oferirea unor servicii de prevenire a răspândirii HIV/SIDA în rândul lucrătoarelor sexuale.

ICRSE (International Committee on the Rights of Sex Workers in Europe), înființat în 2004 în Amsterdam, are ca scop crearea unei rețele europene de suport a lucrătoarelor sexuale. În Bruxel, 2005, a avut loc Conferința Europeană privind Lucrătorii Sexuali, Drepturile Omului, Munca și Migrația, unde au participat 28 de țări și au fost elaborate Declarația Drepturilor Lucrătorilor Sexuali în Europa, care menționează pe lângă cele la viață, muncă, libertate, alegere, siguranță, dreptul la nedescriminare și egalitate de șanse în fața legii (Declaration on the Rights of Sex Workers in Europe, 2005) și Manifestul Lucrătorilor Sexuali în Europa, prin care lucrătoarele cereau recunoașterea drepturilor, siguranța împotriva abuzurilor, încetarea funționării practicilor serviciilor sociale de a le lua copiii doar din pricina faptului că sunt prostituate, tratamente specializate în funcție de nevoi (Report of the European Conference on Sex Work, 2005).

SWAN (Sex Workers' Rights Advocacy Network) este o organizație ce funcționează din 2012, având sediul în Budapesta. Inițial, s-a format în 2006 ca o alianță a unor organizații din 18 țări din Europa Central-Estică și Asia Centrală, printre care și România, reprezentată de ARAS și CARUSEL. SWAN oferă servicii de advocacy lucrătoarelor sexuale, scopul fiind crearea unor societăți unde cei implicați în sexul comercial își pot desfășura activitatea fără a fi discriminate, abuzate sau penalizate. În acest sens, au elaborat o strategie, principalele obiective fiind: crearea unei platforme a celor 18 țări pentru a putea fi monitorizate, analizate și îmbunătățite mediile legale privind sexul comercial; îmbunătățirea capacităților lucrătoarelor sexuale de a se implica în servicii de advocacy; expansiunea suportului la nivel național și internațional a organizației SWAN privind drepturile lucrătoarelor sexuale (SWAN Strategy, 2014).

Aceste cinci organizații reprezintă doar câteva din totalul lor. Cele mai multe dintre ele pun accentul pe respectarea drepturilor, accesul la servicii de sănătate și prevenirea bolilor cu transmitere sexuală și a HIV/SIDA. În privința ultimului aspect, au fost elaborate o mulțime de strategii la nivel internțional. De exemplu, Organizația Mondială a Sănătății (2013) a elaborat o strategie privind programele HIV/SIDA, menționând că testarea HIV și consilierea în rândul lucrătorilor sexuali este esențială, pentru că este un pas important privind prevenirea HIV.

2.3. Marile puteri europene și legalizarea sau reglementarea sexului comercial

În acest subcapitol voi face o scurtă prezentare a patru țări care au legalizat sau reglementat sexul comercial, acestea reprezenând, poate, un model pentru celelalte țări, unde prostituția este ilegală.

Sexul comercial în Franța

Cel care a reglementat pentru prima dată sexul comercial în Franța a fost Napoleon Bonaparte, acesta promulgând o lege prin care erau licențiate bordeluri „dotate cu servicii igienice unde să „profeseze” prostituatele, a căror sănătate era controlată regulat într-un centru medico-sanitar special” (Braun, op.cit., p.112).

În 2003 Franța a adoptat o lege prin care cei implicați în sexul comercial erau pedepsiți cu două luni de închisoare și 3750 euro amendă (Danna, 2007), scopul fiind reducerea numărului de lucrători sexuali. Astfel, dacă în octombrie 2003 erau în Paris în jur de 2000 de prostituate, la sfârșitul anului 2005 numărul acestora era de 450-500 (ibidem). Însă legea nu a avut efectele dorite, deoarece deși numărul lucrătoarelor sexuale se diminuase, acest aspect era doar la suprafață, fiindcă ele se ascundeau de fapt de autorități, întreținând relații sexuale în locuri unde le putea fi pusă viața în pericol.

Dacă în 2011 Franța avea o abordare aboliționistă, obiectivul fiind o societate fără prostituție, în prezent Codul Penal Francez nu menționează faptul că sexul comercial este ilegal, ci precizează pedepsele celor care ar putea obține anumite foloase în urma muncii depuse de lucrătoarele sexuale, cum ar fi proxeneții, aceștia fiind pedepsiți cu șapte ani de închisoare și 150.000 euro amendă (Code pénal, art. 225-5). Mai mult, ziarele franceze relatează articole despre adoptarea modelului suedez, respectiv pedepsirea persoanelor consumatoare de sex comercial. Însă despre acest aspect discuțiile încă continuă. Cu toate aceste măsuri, totuși Senatul Francez menționează pe site-ul oficial faptul că prostituția nu constituie o infracțiune.

Sexul comercial în Belgia

Conform Scelles (2014), numărul lucrătoarelor sexuale nu este unul oficial, acesta fiind variat între 4000 și 23.000. Deși există o abordare aboliționistă încă din 1948, există aspecte din acest fenomen, precum bordelurile, care sunt organizate în orașe, ceea ce ar presupune o formă de reglementare a fenomenului. Mai mult decât atât, chiar dacă bordelurile și proxenetismul sunt inerzise de fapt, există un cartier special, numit Districtul Luminilor Roșii din Bruxel, unde clienții pot accesa serviciile lucrătoarelor sexuale. Potrivit site-ului Districtului, unde se găsesc și aprecieri și păreri ale bordelurilor, cei mai faimoși reprezentați ai fenomenului în capitala Belgiei sunt Robert Crider, Frans Kronacker și Michel Conard, prin intermmediul cărora clienții pot avea parte de o noapte specială, prețul începând de la 500 euro.

Sexul comercial în Olanda

Având o istorie impresinonantă al sexului comercial, fiind o fostă țară aboliționistă, Olanda este una dintre țările cu un regim reglementarist încă din 2000, având un număr de 20000-30000 de lucrători sexuali, dintre care două treimi sunt de altă naționalitate (Scelles, 2014). Se pare că sexul comercial olandez generează venituri anuale țării în jur de 800 de milioane de euro.

Obiectivele pe care autoritățile olandeze le-au avut în urma reglementării sexului comercial au fost: protejarea poziției lucrătorilor sexuali, protejarea minorilor împotriva abuzurilor sexuale, controlarea exploatării sexului comercial voluntar, reducerea numărului lucrătorilor sexuali străini ilegali, diferențierea dintre prostituție și criminalitate, precum și evitarea apariției sexului comercial forțat (Danna, op.cit.).

Cu siguranță Olanda este cunoscută pentru Cartierul Felinarelor Roșii, unde se găsesc sex shop-uri, bordeluri, teatre, precum Casa Rosso și Moulin Rouge, și muzee cu tentă sexuală. Districtul se împarte în trei cartiere: Walletjes, cel mai mare, Singel și Pijp. Partea cea mai interesantă a districtului este reprezentată de vitrinele unde lucrătoarele sexuale stau, oferind o imagine aparte trecătorilor. În acest mod, clienții sunt atrași de fetele frumoase în bordelul respectiv și pot alege cu cine doresc să aibă relații sexuale. Se poate considera că fetele din vitrină reprezintă asul în concurența bordelurilor. Însă fiindcă multe fete din aceste vitrine și bordeluri sunt victime ale traficului de persoane, autoritățile olandeze au început din 2007 să scadă numărul acestor vitrine. Cu toate acestea, Indoors (2012) susține că sexul comercial continua să se desfășoare în 2012 astfel: în vitrine – 33,9%, apartamente – 19,9%, bordeluri – 14%, hoteluri – 2,5%, baruri – 6,4%, saloane de masaj – 5,9%, cluburi – 5, 5%, saune – 3,4% și alte locuri – 8,9%.

Importanța pe care o acordă lucrătoarele sexuale olandeze acestui fenomen este mare, fapt demonstrat și prin crearea Centrului de Informare a Prostituției (PIC), de unde turiștii pot afla aspecte ce țin de fenomen și unde trebuie să meargă dacă doresc servicii sexuale, pot vizita districtul sub supravegherea unui ghid, iar lucrătoarele sexuale pot participa la workshop-uri. De asemenea, în respect față de toate lucrătoarele sexuale din lume, s-a amplasat în martie 2007, în fața celei mai vechi biserici din Amsterdam, o statuie din bronz, numită Belle.

Un alt aspect important este legat de impozitele pe care un lucrător sexual independent trebuie să le plătească. PIC a elaborat un buletin de informare, care este oferit și în limba română, unde specifică faptul că o lucrătoare sexuală independentă este acea persoană care nu are un șef, are o activitate independentă și desfășoară minim 1225 de ore lucrătoare pe an (PIC, 2014). O astfel de lucrătoare sexuală trebuie să plătească statului impozitul pe cifra de afaceri, reprezentând un procent din suma totală a cifrei de afaceri și impozitul pe cifra de venit, reprezentând un procent din profitul pe care lucrătoarea sexuală îl are (ibidem).

Lucrătoarele sexuale din Olanda nu au voie să aibă vârsta mai mică de 21 de ani, trebuie trecute într-un registru național și să dețină un act de înregistrare pe care să fie atașate o poză a lucrătoarei respective și numărul cu care a fost înregistrată. De asemenea, toate bordelurile trebuie să dețină o licență de funcționare, care trebuie atașată în interiorul clădirii, iar clienții care recurg la serviciile unei lucrătoare sexuale neînregistrate sunt amendați (Sculze, 2014).

Sexul comercial în Marea Britanie

În ceea ce privește Marea Britanie, Scelles (2014) susține că numărul lucrătoarelor sexuale este cuprins între 80.000 și 100.000. În 2009 din numărul total, 41% erau de altă naționalitate (TAMPEP, 2009).

„The Guardian” (2015) arăta un aspect interesant cu privire la prostituția engleză. Mai exact, prezenta o cercetare realizată pe 240 de lucrătoare sexuale de către Universitatea Leeds din care reieșea că 70% dintre lucrătoarele sexuale proveneau din medii favorizante, precum mediul educațional, de sănătate sau cel social. Una dintre lucrătoarele sexuale, care în timpul zilei lucra ca asistentă medicală, a declarat că în timp ce ca prostituată câștiga 100 de lire pe oră, ca asistentă câștiga 50 de lire pe zi, ceea ce era insuficient pentru cheltuielile pe care le avea. Acest studiu arată că situația financiară a oamenilor nu este bună nici în Maria Britanie din moment ce mulți dintre oamenii de calitate a societății ajung să practice sexul comercial.

Deși sexul comercial este legalizat în Marea Britanie, bordelurile și proxenetismul sunt interzise. Un aspect important este, ca și în cazul Franței, dorința de a adopta stilul suedez. Astfel Parlamentul Englez menționează pe site-ul oficial că legislația privind sexul comercial este în dezbatere, punându-se accent mai degrabă pe incriminarea clienților decât pe cea a prostituatelor.

2.4. Sexul comercial în Germania

Germania, una dintre țările reglementariste, numită și „cel mai mare bordel european”, are un venit anual între 12 și 14 milioane de euro din prostituție (Scelles, 2014), deoarece lucrătoarele sexuale, stradale sau de stabiliment, trebuie să plătească o taxă, în funcție de anumite cirterii. În ceea ce privește statisticile, acestea nu sunt unele oficiale, dar numărul fetelor este estimat între 200 și 400 de mii, multe dintre ele fiind de altă nționalitate.

2.4.1. Cadrul legislativ privind sexul comercial

Legea actuală

Germania este una dintre țările unde sexul comercial este reglementat, acesta fiind considerat un job ca oricare altul. În ianuarie 2002 intră în vigoare legea destinată sexului comercial din Germania, numită Gesetz zur Regelung der Rechtsverhältnisse der Prostituierten (Lege privind reglementarea statutului juridic al prostituatelor), la inițiativa Partidului Social Democrat German și a Coaliției Partidului Verde (Regne și Signe, 2014), în urma căreia cei din domeniul sexului commercial dispuneau de mai multe beneficii: asigurare socială și de sănătate, dreptul de a lucra independent sau dreptul de a gestiona un bordel, cu condiția de a fi înregistrate la primărie.

Legea evidențiază două tipuri de lucrătoare sexuale: cele independente și cele angajate. Din punct de vedere al drepturilor, acestea sunt aceleași pentru ambele categorii, dar poate diferi modul de acordare al acestora. De asemenea, legea evidențiază aspecte, care au fost modificate din punct de vedere penal, social sau administrativ. Cea mai importantă schimbare pe care o prevede legea, din punct de vedere penal, este legat de faptul că sexul comercial nu mai poate fi sancționat (Wittmann și Hilgendorf, 2003). Un aspect important este faptul că lucrătoarea sexuală, dar și clientul pot face reclamații unul împotriva altuia: lucrătoarea sexuală poate apela la serviciile poliției în cazul în care clientul nu plătește pentru serviciile oferite, clientul fiind scutit de plată doar dacă dovedește că cea la care a apelat pentru servicii sexuale nu a respectat timpul și serviciile stabilite anterior. În cazul unei prostituate angajate, patronul este cel care trebuie să facă plângere poliției într-un astfel de caz (ibidem). Cu toate acestea, traficul de persoane, sexul comercial forțat sau influențarea unei persoane cu privire la sexul comercial pot fi în continuare sancționate fie cu amendă, fie cu închisoare până la trei ani (ibidem).

Cele mai însemnate aspecte ale legii pentru lucrătoarele sexuale sunt cele de ordin social. De altfel, acetea reprezintă și un punct atrăgător pentru lucrătoarele din Estul Europei, care migrează în Germania tocmai pentru a beneficia de aceste servicii, pe lângă faptul că pot lucra fără a fi sancționate. Astfel, din punct de vedere social lucrătoarele sexuale se bucură de următoarele drepturi:

Asigurare de sănătate – este acordată lucrătoarelor sexuale care apar în evidența primăriei și sunt fie angajate, fie lucrează independent. În cazul lucrătoarei angajate, patronul este cel care se ocupă de plata acestor asigurări către stat, lucrătoarea independentă fiind obligată să raporteze lunar venitul pe care l-a avut, iar în funcție de acesta se stabilește suma pe care trebuie să o plătească pentru asigurarea medicală privată. Cu toate acestea, Bundesministerium für Familie, Senioren, Frauen und Jugend (Ministerul Familiei, Vârstnicilor, Femeilor și Tinerilor) (2007) susține că la cinci ani de la intrarea în vigoare a legii, din 305 de personae 86,9% au declarant că au o asigurare medicală, restul de 13,1% nefiind asigurat. De asemenea, din 175 de persoane doar 7,4% au declarat că dețin o asigurare medicală declarată prin prisma meseriei de lucrătoare sexuală, ca restul de 92,6% declarând o altă meserie prin care au obținut asigurarea (ibidem). Totodată, dintr-o ierarhie de cinci locuri, asigurările de sănătate private ocupă locul doi, cu un procent de 28,5% (ibidem), ceea ce indică pe o parte numărul mare de lucrătoare sexuale independente, iar pe de altă parte faptul că ele sunt conștiente că au nevoie de asigurare medicală în caz de nevoie;

Asigurare pentru pensie – în cazul unei lucrătoare sexuale angajate, aceasta este introdusă automat în schema de pensii a statului. În cazul celei indiviuale, aceasta trebuie să dovedească faptul că este prostituată prin intermediul unui video sau fotografii prestând serviciile sexuale, cerința fiind să existe stabilit în prealabil orele pe care aceasta le va munci și prețul pentru serviciile oferite (Müller, 2008).

BMFSFJ (op.cit.) concluziona că dintr-un lot de 292 de lucrătoare sexuale, 45,5% nu aveau o asigurare pentru pensie, iar 46,9% dețineau o astfel de asigurare, dintre care 13% aveau pentru că erau angajate, iar 14% aveau din proprie inițiativă fie la stat, fie private;

Asigurare de îngrijire – reprezintă un suport prin care lucrătoarele sexuale beneficiază de anumite servicii medicale pe care asigurarea de sănătate nu le poate acoperi. Conform celor din Bundesministerium der Justiz und für Verbraucherschutz (Ministerul Justiției și al Protecției Consumatorului) (2015), lucrătoarea sexuală poate beneficia de această asigurare numai dacă deține o asigurare medicală obținută în urma angajării sau înregistrării la o casă privată de asigurări de sănătate sau dacă îndeplinește alte criterii: este studentă sau șomeră, lucrează într-o instituție ce ține de sfera educației, lucrează în domeniul agriculturii, se încadrează în condițiile pensionării sau prestează o cincime din munca unui om activ, desi are un handicap;

Asigurarea în caz de accident sau contactării unei boli profesionale – lucrătoarele sexuale pot beneficia de aceste asigurări în următoarele cazuri: există un accident la locul de muncă, iar aparținătorii pot beneficia de pensie de urmaș, pensie de orfan, pensie de invaliditate sau pensie de compensare sau se confruntă cu o boală pe care a dobândit-o în urma prestării muncii sale (Müller, op.cit.). În cazul lucrătoarelor sexuale, cele mai întâlnite boli sunt reprezentate de HIV/SIDA, hepatite sau boli ale aparatului genital, iar riscul acestora crește dacă fetele nu folosesc prezervativul sau nu știu cum să îl folosească corect;

Calificarea sau recalificarea – prin acest drept, lucrătoarele sexuale pot participa la diferite cursuri prin care își pot însuși o calificare sau o reconversie profesională în domeniul muncii (ibidem). Acest aspect este important întrucât multe dintre prostituate se confruntă cu disciminarea și sentimente de rușine, iar un curs ce le poate oferi noi abilități pentru un alt job este binevenit de cele mai multe ori.

Noua propunere de lege

De toate aceste drepturi, deși par ușor de obținut, foarte puține lucrătoare sexuale s-au bucurat, dovada fiind evaluarea legii în 2007. Pe baza acelei evaluări, autoritățile germane au elaborat în 2015 o nouă propunere de lege privind sexul comercial, numită Prostituiertenschutzgesetz (Lege privind protecția prostituatelor), aceasta urmând să intre în vigoare în 2017 (Dolinsek, 2015).

BMFSFJ (2015) argumentează necesitatea schimbării legii actuale prin prisma evaluării din 2007 și introducerea unor noi sisteme de a controla sexul comercial din punct de vedere al sănătății și siguranței lucrătoarelor sexuale, dar și sexul comercial forțat. Un alt scop al legii este acela de a avea o evidență asupra sexului comercial din punct de vedere al regiunilor unde acesta este desfășurat.

Astfel, noua propunere de lege evidențiază un nou model de înregistrare a lucrătoarelor sexuale: acestea trebuie să se prezinte cu documentele personale la autoritatea competentă din regiunea unde își desfășoară activitatea pentru a solicita eliberarea unui certificat de înmatriculare, care va fi eliberat în termen de cinci zile. Acesta va conține datele de identificare ale lucrătoarei, perioada de valabilitate al certificatului și numele autorității care a eliberat certificatul. De asemenea, există posibilitatea ca lucrătoarele sexuale să solicite un certificat pseudonim, în cazul în care acestea sunt expuse riscului de a fi forțate să desfășoare sexul comercial. Acest certificat pseudonim conține și fotografia lucrătoarei și se eliberează în două exemplare, unul dintre ele fiind păstrat de către autorități. Valabilitatea cerficicatului este de doi ani, iar pentru persoanele sub 21 de ani valabilitatea este un an, cu posibilitatea reînnoirii acestuia dupa ce va expira. Privind scopul noii legi, cel de a asigura protecția lucrătoarelor sexuale, certificatul nu va fi eliberat, dacă există indicii conform cărora fetele sunt victime ale traficului de persoane, au 21 de ani și sunt sub subravegherea cuiva sau nu au discernământ privind acordul de a munci ca lucrătoare sexuală (Prostituiertenschutzgesetz, 2015).

Un alt aspect important pe care îl prevede noua lege este legat de consilierea pre-înregistrare, care are un caracter confidențial. Această consiliere presupune o întâlnire cu lucrătoarea sexuală, aceasta fiind informată despre bolile cu transmitere sexuală, metodele de contracepție, posibilitatea de a rămâne însărcinată și riscurile avortului, motivele pentru care ea profesează sexul comercial, alternativele pe care le are, dar și procedura pe care trebuie să o facă odată cu intrarea în vigoare a noii legi (ibidem).

Tot în cadrul consilierii este discutată starea de sănătate actuală a lucrătoarei, aceasta fiind nevoită să realizeze un set de analize, care să demonstreze că aceasta nu are vreo boală cu transmitere sexuală. Două dintre noile obligații ale lucrătoarelor sunt repetarea analizelor și solicitarea unei noi consilieri o dată pe an pentru lucrătoarele peste 21 de ani și o data la șase luni pentru cele care au vârsta mai mică de 21 de ani (ibidem).

De asemenea, noua lege prevede obligații și pentru proprietarii de bordeluri. Aceștia au la rândul lor datoria de a solicita la autoritatea competentă din regiunea aparținătoare o licență pentru funcționarea bordelului, durata acesteia fiind doi ani, după care poate fi eliberată o alta. Proprietarii vor trebui să se asigure că lucrătoarele sexuale dețin un certificat de înregistrare și au controlul medical efectuat. Totodată, trebuie să se asigure, că atât lucrătoarele sexuale, dar mai ales clienții vor respecta regula prezervativului, aceștia fiind obligați să întrețină acte sexuale cu fetele numai protejat. În incinta bordelului va exista și un registru, unde patronii vor trece activitatea fetelor, datele acestea trebuind șterse după o anumită perioadă de timp (ibidem).

2.4.2. Critici ale regimului reglementarist din Germania

Ca și alte state reglementariste, Germania se confruntă cu o serie de critici privind reglementarea sexului comercial. Aceste critici sunt aduse atât de către specialiști germani, cât și de alți specialiști de altă naționalitate, care nu văd cu ochi buni normele privind prostituția, iar cele mai multe dintre observații sunt legate de traficul de persoane. Hans Peter Uhl susține că „legea a fost bine gândită, dar greșit implementată” (Scelles, 2014, p. 232), deoarece fetele însele trebuie să se înregistreze , fapt ce nu se întâmplă, ceea ce duce la limitarea accesului la serviciile sociale.

„Der Spiegel” (2013) a relatat un articol în care sunt prezentate câteva cazuri de prostituție forțată, numărul lucrătoarelor sexuale devenind tot mai mare odată cu reglementarea sexului comercial, proveniența lor fiind Europa de Est. Autorii articolului susțin că fenomenul traficului de persoane a luat amploare din cauza acestei reglementări, iar scopul inițial al legii nu a dat rezultate, ci dimpotrivă, a dus la creșterea persoanelor traficate în scopul exploatării sexuale, deși statisticile indică scăderea numărului de victime. Cu toate acestea, deși bănuiesc situația reală a fetelor din bordeluri, polițiștii nu pot face nimic în acest sens, deoarece lucrătoarele sunt obligate să mintă că acestea au venit și lucrează de bună voie în domeniul sexului comercial, Germania oferind alte posibilități din acest punct de vedere, spre deosebire de țara lor natală. Astfel, situația rămâne fără soluții, fenomenul traficului având toate șansele să se răspândească. Ca susținere a argumentului, în articol este prezentată situația lucrătoarelor sexuale forțate din 2011, numărul acestora fiind de trei ori mai mic decât cel din 2001. De asemenea, și numărul persoanelor arestate pentru trafic a scăzut considerabil, ceea ce îi pune pe gânduri pe cei care nu agrează reglementarea sexului comercial.

O altă critică a reglementării a fost legată de scăderea prețurilor (ibidem). Numărul lucrătoarelor crescând foarte mult, multe dintre fetele independente au fost nevoite să scadă prețul serviciilor sexuale pentru a putea câștiga un bănuț. Însă acest lucru a avut probabil alte repercursiuni: numărul clienților a crescut, iar siguranța privind bolile cu transmitere sexuală a scăzut. De asemenea, pentru a avea un câștig substanțial, multe dintre ele își schimbă domiciliul des, ceea ce implică alte riscuri legate de siguranța lor, deoarece noul mediu este unul necunoscut, locuitorii din zonă pot avea prejudecăți, devenind clienți cu alte scopuri.

Neeficiența legii este criticată și din perspectiva drepturilor pe care lucrătoarele le au, dar nu le exercită. Articolul pune în evidență faptul că cele care dețin un contract de muncă reprezintă doar 1% (ibidem), ceea ce arată fie lipsa de interes a fetelor, fie lipsa de interes a patronilor sau chiar a autorităților. Un factor privind acest procentaj mic poate fi explicat și prin obligația lucrătoarelor de a plăti taxe și impozite statului, iar din dorința de a avea venituri mai mari, acestea preferă să muncească ilegal. Însă astfel de acte ar trebui sesizate de către autorități, fapt reevaluat prin noua propunere de lege.

Fundațiile care militează pentru drepturile lucrătoarelor s-au sesizat cu critici și în privința noii legi, susținând ca aceasta le va pune într-o lumină rea pe fete, reacția celor din jur fiind una mult mai stigmatizantă față de ele. Una dintre aceste fundații este Doña Carmen, care a elaborat și o petiție în acest sens, aducând 25 de argumente contra noii legi. Conform uneia dintre ideile petiției, intențiile privind controlul medical regulat al fetelor nu este altceva decât o strategie politică, nu un interes real, având în vedere că fetele independente vor dispune de asigurare medicală doar dacă va fi plătită de acestea. Un alt argument este legat de lipsa unor spații sanitare echipate corespunzător pentru controlul fetelor, ceea ce arată lipsa de interes al statului, dar și a celor din unitățile sanitare, având în vedere că „în 2012 doar 18% dintre unitățile sanitare s-au ocupat voluntar de lucrătoarele sexuale” (Doña Carmen, 2016, p. 17).

2.5. Concluzii

Fie că există un regim reglementarist sau nu, sexul comercial implică multe dezbateri privind amploarea și consecințele acestuia. Consider că nu există țară în care să nu se fi propus reglementarea prostituției, întrucât dimensiunile fenomenului sunt foarte complexe și numai printr-o monitorizare atentă se pot controla urmările negative ale acestuia.

Totuși, este important ca propunerea de lege să fie bine structurată și realistă, astfel încât să fie evitate apariția altor probleme, precum traficul de personae exploatate în scop sexual, cum este cazul Germaniei sau al Olandei. Însă și celelalte consecințe trebuie analizate, cum ar fi consumul de droguri ca urmare a forțării de a practica sexul comercial, deoarece multe dintre fetele forțate sunt obligate să consume diferite substanțe pentru a avea un randament cât mai bun.

În ceea ce privește sistemul suedez, agreat în ultimul timp ce cât mai multe țări, consider că aceasta poate fi o alternativă bună, având în vedere statisticile, dar atât timp cât această abordare are influențe negative asupra lucrătoarelor sexuale, regimul este menit doar să elimine prostituția din statul respectiv, nicidecum să le protejeze pe fete.

Capitolul 3

Sexul comercial în România

3.1. Profilul și comportamentul lucrătoarei sexuale din România

Sexul commercial din România prezintă o diversitate a fetelor și a caracteristicilor acestora. Conform lui Grigoraș (2010), fetele din România încep activitatea sexului comercial la o vârstă destul de fragedă, media vârstei fiind 16-17 ani. Cele mai multe dintre ele provin din familii dezorganizate și s-au confruntat sau se confruntă cu probleme familiale. Și în cazul fetelor de etnie romă, vârsta medie este sub 18 ani, în ciuda regulilor pe care acestea le au din punct de vedere sexual.

Tabel 2. Profilul lucrătoarei sexuale din România (Grigoraș, 2010)

Autorul (ibidem) susține că din 300 de lucrătoare sexuale, din punct de vedere al pregătirii școlare, doar 16 % au terminat studiile generale și 3% au o formă de învățământ mai avansată. Însă mai bine de jumătate, 57%, au abandonat studiile, ceea ce explică și lipsa de informare în rândul lor cu privire la posibilitățile pe care fetele le au. De asemenea, o mare parte dintre ele sunt implicate într-o relație (37%), sau, deși procentajul e mic (3%), sunt căsătorite (ibidem). Acest aspect are riscurile sale, mai ales dacă lucrătoarea nu folosește prezervativul în contactele sexuale cu clienții. Într-o astfel de situație sunt șanse mai mari ca lucrătoare să își infecteze și partenerul cu o boală transmisibilă sexual.

Buzducea (2010) a analizat importanța pe care fetele o acordă protejării actului sexual cu clienții și comportamentul acestora raportat la sexul comercial. Interesant este că lucrătoarele știu că există riscuri dacă nu folosesc prezervativul, dar cu toate acestea nu toate l-au folosit de fiecare dată. Întrebate dacă au folosit prezervativ la ultimul act sexual cu un client, 95% au răspuns afirmativ, în timp ce restul fie nu a folosit, fie nu își aduce aminte. Deși procentajul privind ultimul act sexual protejat este unul mare, în general doar 68% au folosit prezervativ de fiecare dată, 26% în majoritatea cazurilor, iar 6% fie au folosit foarte rar, fie nu au folosit deloc.

O paralelă cel puțin interesantă este realizată între lucrătoarele sub și peste 18 ani. În acest caz, cele sub 18 ani, care folosesc cu regularitate prezervativul, reprezintă 51%, iar cele peste 18 ani reprezintă 73% (ibidem). Acest lucru demostrează lipsa de informare în rândul tinerelor comparativ cu cea în rândul lucrătoarelor sexuale majore, riscul contactării unei boli cu transimie sexuală fiind mai mare pentru lucrătoarele minore, dar și pentru clienții acestora, ei putând lua boala de la fete. Din nefericire, deși sunt conștiente de importanța și eficiența de 90% a prezervativului, multe fete renunță la un act sexual protejat în schimbul unui preț mult mai mare, procentajul fiind 75%. Dar nici clienții nu sunt excluși din categoria celor lipsiți de informație, deoarece de multe ori ei sunt cei care inițiază propuneri fetelor pentru un act sexual fără protecție, ei reprezentând 69% (ibidem).

O altă caracteristică a lucrătoarelor sexuale din România este consumul de droguri. O parte dintre ele sunt consumatoare, ceea ce reprezintă și o cauză a continuării activității de lucrătoare sexuală. Din totalul celor 300 de fete, 21% sunt consumatoare, cele mai multe dintre acestea consumând heroină injectabilă (95%) (ibidem). Și în acest caz există riscuri privind apariția BTS-urilor, în special HIV/SIDA și hepatite. Folosirea în comun a acelor și seringilor este frecvent întâlnită în rândul consumatorilor, inclusiv a lucrătoarelor. Astfel există un risc de două ori mai mare pentru o lucrătoare consumatoare, care folosește aceeași seringă cu alte persoaane și care nu folosește prezervativul. Și pentru clienți, riscul unei BTS este mai ridicat.

3.2. Cadrul legislativ al sexului comercial

Fiind asemuită cu desfrâul, prostituția a adus multe bătăi de cap autorităților. Se pare că există un document din vremea lui Ștefan cel Mare, datat la 1472 în Suceava, care menționa amenzile pentru cei care răpesc fete spre a le folosi în traficul de femei, existent și în vremea aceea (Remer-Anselme, op.cit.). În 1793, von Reimer, trimisul împărătesei Echaterinei a Rusiei în România, a constatat următoarele: „ca în toate orașele mari și mici, tot astfel și în București se găsesc femei publice. Este foarte originală caracteristica după care se recunosc ele și modul în care amăgesc pe trecători. Îmbrăcate bătător la ochi, cu picioarel goale scoase prin fereastră, cântă cu voci de adevărate sirene” (Von Reimer, 1793, apud Remer-Anselme, op.cit., 127).

Pentru a avea un control asupra bolilor de care prostituatele erau vinovate, în special sifilis, a fost introdus controlul sanitar al prostituatelor. Prin urmare, „în București privegherea sanitară a prostituției a fost introdusă abia în 1884 și reglementată pentru prima oară în 1862” (Dr. Felix, 1888, apud Remer-Anselme, op.cit., 130).

În 1854 a fost introdusă condicuța, aceasta semnificând documentul care atesta că prostituata și-a făcut controlul medical. Condicuța includea numele și prenumele fetei, data și locul nașterii, numele părinților, domiciliul actual, data eliberării și semnătura comisarului de poliție, după modelul medicului dermatolog francez, Henri Gougerot. În Cluj, prostituatele făceau un control medical de trei ori pe săptămână, iar condicuța acestora cuprindea datele personale și fotografia fetei. Pe lângă condicuță, mai exista o fișă, pe care o deținea doctorul, unde erau trecute datele personale ale prostituatei, cauzele ce au determinat-o să se prostitueze, numele bordelurilor unde a practicat prostituția, numărul de avorturi suferite, bolile de care a suferit sau de care suferă la momentul investigației și indicațiile pentru acestea. În cazul în care o fată era bolonavă de sifilis, aceasta era internată până la vindecare (Stanca și Voina, op.cit.).

Reprezentând o problemă reală pentru autorități, acestea au propus reglementarea acesteia. Prima propunere privind reglementarea a fost în 1859. În 1898 este introdus „Regulamentul pentru privegherea prostituției în București”, prin Decretul Regal nr. 1085. Conform acestui regulament, prostituatele nu aveau voie să se plimbe la ora promenadei pe diferite străzi, băieților sub 17 ani le era interzis să intre în casele de prostituție, prostituatele nu trebuiau să fie angajate pe post de chelnerițe și nu aveau voie să staționeze la fereastra casei de prostituție sau în fața acesteia (Tăriceanu, op. cit.).

Între 1898 și 1930, prostituția a funcționat în România sub condiția de a fi înregistrate fetele la poliție și Servicul Sanitar. Acestea primeau condicuța de sănătate, unde erau trecute datele personale ale prostituatei, numele matroanei la care lucra, bolile suferie și datele și locul în care erau realizate controalele medicale (ibidem).

În 1930, ia sfârșit sistemul reglementarist, acesta fiind înlocuit cu o lege prin care erau interzise casele de prostituție, practicarea prostituției, ocupația de matroană, iar cele care continuau să se prostitueze riscau să fie sancționate. Cu toate acestea, aveau posibilitatea de a practica prostituția într-o casă închiriată în scop profesional. Condicuța de sănătate a fost înlocuită cu fișa personală. Acest sistem prohibitiv durează până în 1943, când revin casele de toleranță și posibilitatea de a se prostitua fără a fi sancționate. Este introdus carnetul medical, unde erau trecute datele medicale ale fetei, dar și livretul de economii (ibidem). În baza acestui livret, patronii caselor de prostituție erau obligați să depună 10% din încasările zilnice la Casa de economii.

În 1951 apar primele forme de incriminare a prostituției, fiind introduse casele de reeducare, în baza cărora prostituatele deprindeau abilități pentru o altă meserie. În 1957, prostituția este considerată infracțiune, fiind pedepsită de la 3 luni la 3 ani, iar Codul Penal din 1968 prevedea 5 ani de închisoare pentru cele care au recidivat în prostituție, la finalizarea pedepsei acestea fiind obligate să își schimbe domiciliul în alt oraș (ibidem).

După căderea regimului comunist, au existat trei inițiative de a legaliza sexul comercial în România. Prima inițiativă a fost a Marianei Stoica, fost deputat al Partidului Democrat, în 1999, respinsă pe baza criteriului de neconsituționalitate. În 2001, Constanța Popa, deputat al Partidului România Mare, a propus o noua inițitivă, scopul fiind controlul bolilor cu transmitere sexuală. În baza acestei legi, lucrătoarea sexuală trebuia să se înregistreze la poliție și să primească o autorizație de la primărie și una de la Ministerul Sănătății. Avea dreptul de a deschide și un loc special amenajat, unde putea întreține relațiile sexuale. Tarifele erau stabilite de lucrătoare, dar trebuiau afișate. De asemenea, acestea erau obligate să plătească o taxă statului. Propunerea nu a fost aprobată de Comisia Juridică (ibidem). Tăriceanu (op.cit.) aduce critici acestei propuneri de legalizare a sexului comercial, deoarece accentul era pe drepturile clientului mai mult decât pe cele ale fetelor și cu toate acestea ei nu aveau nicio obligație când accesau serviciile sexuale.

În 2005 este propusă o noua inițiativă legislativă privind legalizarea sexului comercial de către 10 senatori de la PSD, PRM și Uniunea Democrată a Maghiarilor din România. Numele propunerii era „Legea privind regimul juridic al prostituției”. Și de această dată, propunerea a fost respinsă, deoarece ar fi necesitat o schimbare a Codului Penal, ar fi fost încălcată Convenția pentru reprimarea traficului de ființe umane și a exploatării prostituției semenilor și nu erau clare măsurile privind controlul medical al lucrătoarelor (ibidem).

Astfel, până în 2014, sexul comercial în România a fost considrat în continuare o infracțiune. Începând cu 1 ianuarie 2014, Codul Penal (art. 213, alin. 4) definește sexul comercial ca fiind „întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul”, iar Legea nr. 61/1999, articolul 3, alineatul 6, precizează că „atragerea de persoane, sub orice formă, săvârșită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obține foloase materiale, precum și îndemnul sau determinarea, în același scop, a unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte” este pedepsită prin contravenție, persoana fiind sancționată cu amendă.

3.3. Situația actuală a sexului comercial

Fiind doar o contravenție, multe fete nu se mai ascund de autorități pentru a nu fi sancționate. Dacă atunci când era considerată o infracțiune, lucrătoarele se ascundeau prin diferite locuri, iar numărul lor vizibil era unul relativ mic, acum numărul acestora este mai mare.

În România, forma cea mai des întâlnită este reprezentată de sexul comercial stradal. Multe dintre lucrătoare ies noaptea pe străzile orașelor, în zone deja cunoscute ca fiind fecventate de fete. Zonele alese sunt părți renumite ale orașului, de obicei zona centrală, acolo unde bărbații bogați se întâlnesc cu ușurință. Există și zone mai puțin luxoase, cum sunt zonele periferice, lipsite de lumina stradală. Aș putea spune că regiunile sunt alese de către lucrătoare în funcție de aspirațiile personale, atuurile aspectului fizic pe care le au, dar și de informațiile pe care le dețin din punct de vedere al posibilelor pericole la care se expun.

Cu toate acestea, există și sexul comercial de stabiliment, deși la noi în țară orice formă de locație, care facilitează desfășurarea sexului comercial, este închisă, iar cei care o dețin sunt pedepsiți. Cu toate acestea, în saloanele de specialitate un masaj erotic poate deveni un act sexual realizat între maseuză și client în schimbul unor anumite sume de bani. De asemenea, există apartamente, care sunt special amenajate pentru nopți romantice de neuitat. Site-ul OLX este unul dintre furnizorii unor anunțuri, care promovează astfel de apartamente. De exemplu, un anunț postat în data de 7 februarie 2016, prezenta un apartament în regim hotelier, numit Amour Rouge. Deținătorul acestui tip de locuință, care este închiriată cu 150 de lei o zi sau într-un interval de 1-4 ore, începe anunțul astfel: „apartamentul face parte din conceptul „Love Hotel” întâlnit în toată lumea, mai ales în Japonia și Coreea de Sud, iar acum acesta este disponibil și în orașul Galați pe marginea Falezei Superioare cu vedere la Dunăre. Discreția, seriozitatea și profesionalismul ne-au făcut să creăm acest apartament pentru toți clienții care vor înțelege acest tip de concept. Întreg apartamentul este decorat în cel mai modern stil cuprinzând un pat rotund cu diametrul de 2 metri, aflat în fața unui perete din 60 de oglinzi, iar piesa de rezistență este dată de existența unui leagăn în cameră”. Poate poate fi unul cât se poate de serios, unii poate chiar ar fi tentați să închirieze cu partenerul sau partenera serviciile unui astfel de apartament, pentru a petrece o noapte romantică, mai ales de Valentine`s Day. Ceea ce vreau eu de fapt să evidențiez est faptul că, deși cel care a postat anunțul menționează că își rezervă dreptul de a selecta clienții, pentru a nu încălca principiile pe baza cărora funcționează apartamentul, acesta nu are certitudinea sau garanția că cei care apelează la serviciile lui nu sunt un client și o lucrătoare sexuală. Cum de altfel, nici autoritățile nu pot ști dacă proprietarul închiriază apartamentul doar pentru cupluri dornice de senzații noi sau acesta este special destinat celor care comercializează actele sexuale. Prin urmare, deși își doresc acest lucru.autoritățile române nu pot controla sexul comercial.

Revenind la sexul comercial stradal, în București există câteva zone renumite pentru prezența fetelor. În acest mod, clinților le este mai ușor să identifice o lucrătoare sexuală, mai ales dacă acestea stau grupate. Un dezavantaj, totuși, este că și autoritățile știu de prezența lor în zonele respective, acestea știind unde să meargă pentru a le sancționa pe fete. Cele mai cunoscute regiuni sunt zona Mihai Barbu-Văcărești, zona Gării de Nord, zona Moșilor-Mătăsari, zona centrală, dar și zonele periferice. Site-ul www.B365.ro publică o hartă a zonelor de prostituție din capitală, aceasta arătând astfel:

Figura 5. Harta prostituției în București

În 2012, deși ONG-urile estimau între 23000 și 47000 de lucrătoare în țara noastră, date oficiale arătau că erau doar 2000 de prostituate (Scelles, 2014). Foarte multe dintre ele sunt sub supravegherea unui proxenet, fie că îi este o simplă cunoștință, partener, soț sau altă rudă. Proxenetul are rolul de protector, „el este cel care, pe de o parte, poate stabili prețul, oferă clinetului o parteneră, pune la dispoziție o locație în care va avea loc actul sexual și poate păstra o garanție. Pe de altă parte, el poate fi cel care asigură prostuatelor o locuință, hrană și, eventual, bani pentru nevoile personale” (Ursan, 2010, 511).

Încă un aspect important este migrația lucrătoarelor sexuale spre țările unde prostituția este reglementată. Cele mai multe se îndreaptă spre Germania, dar nici Olanda, Marea Britanie, Austria, Italia sau Spania nu sunt exluse de pe lista lor. Acestea pleacă din diferite motive: câștig mai mare, nu se confruntă cu stigmatizarea, pot practica sexul comercial fără a exista riscuri ca familia să afle ceea ce fac, în țară se confruntă cu dezincriminare și abuzuri din partea clienților, a celor cunoscuți, dar și a autorităților.

SWAN (2015) a realizat un studiu privind abuzurile poliției asupra lucrătoarelor sexuale, unde a fost inclusă și România. În țara noastră din 20 de lucrători sexuali, 17 au fost femei, atât din mediul stradal, cât și din stabiliment. Din studiu, reiese faptul că fetele sunt des supuse abuzurilor poliției prin diferite forme. Lucrătoarele românce se confruntă cu confiscarea prezervativelor și înțeparea acestora cu un ac, procentajul celor care au afirmat acest lucru fiind de 45% (ibidem). În cazul lucrătoarelor consumatoare, acestora le sunt confiscate seringile.

O altă metodă prin care polițiștii fac abuz de putere este arestarea și luarea banilor pe care fetele îi aveau. Studiul (ibidem) arată că în ultimul an cele 20 de persoane intervievate din România au relatat că 40% au fost arestate, 35% au fost nevoite să le dea banii, 65% au primit amenzi și 65% au fost arestate pentru alte motive decât practicarea sexului comercial. Făcându-se o medie, reiese că mai bine de jumătate a fost agresată de poliție prin abuzul ei de putere. De asemenea, nici clienții nu au scăpat de abuzurile polițiștilor. Din răspunsurile lucrătoarelor, 5% dintre clienți au fost arestați, iar 30% au fost obligați să le dea polițiștilor bani sau alte bunuri pentru a scăpa de o eventuală arestare (ibidem).

Ca urmare a arestărilor și amenzilor primite, 25% dintre lucrătoarele stradale și 20% dintre cele de stabiliment intervievate au fost nevoite să își schimbe locația practicării sexului comercial. Acest lucru poate duce pierderea clienților fideli sau mutarea într-un loc nesigur. De asemenea, 15% dintre acestea au fost nevoite să își schimbe locația și din cauza faptului că au fost abuzați și clienții (ibidem). Cel mai probabil frustrarea clienților s-a revărsat asupra lucrătoarelor prin diferite abuzuri sau amenințări, fapt ce le-a determinat pe acestea să plece.

Cele mai grave abuzuri pe care lucrătoarele le-au suferit din partea polițiștilor au fost cele de ordin fizic și sexual. Deși procentajul acestora este unul mai mic în comparație cu celelalte abuzuri, acestea se petrec cu toate că poliția trebuia să le apere drepturile fetelor. Cercetarea (ibidem) arată că 10% dintre lucrătoare au suferit abuz fizic și 15% au suferit și abuz sexual. Abuzurile se petrec de obicei când acestea sunt arestate, dar reprezintă și o formă prin care fetele pot scăpa de detenție. Chiar dacă depun plângere împotriva polițiștilor agresori, de cele mai multe ori aceștia nu sunt sancționați, ceea ce le determină pe lucrătoarele sexuale să nu aibă încredere în autorități.

3.4. Cadrul organizațional privind drepturile lucrătoarelor sexuale

Sexul comercial în România este adesea privit dintr-o perspectivă neplăcută, iar lucrătoarele sexuale nu se pot bucura de drepturile pe care le au prostituatele din alte țări reglementariste. Luând amploare fenomenul și mai ales abuzurile la care lucrătoarele sunt supuse, a existat necesitatea de a se crea organizații care militează pentru drepturile fetelor prostituate.

Carusel este una dintre aceste organizații. Înființată în 2011, obiectivele organizației sunt îmbunătățirea calității vieții persoanelor vulnerabile, inclusiv a lucrătoarelor sexuale, și „crearea unui mediu social activ, proactiv și reactiv în vederea promovării și apărării drepturilor și libertăților omului”. Din 2014, Carusel este și membru SWAN.

Implicată în mai multe proiecte privind sexul comercial, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Încetarea Violenței asupra Lucrătorilor și Lucrătoarelor Sexuale, Carusel (2015) în parteneriat cu ICRSE și SWAN, a trimis o scrisoare deschisă către Ministerul Sănătății, în care erau expuse nevoile și cererile lucrătoarelor sexuale. Cu 37 de semnături, scrisoarea aborda următoarele cereri:

– accesul gratuit la tratamentul HIV/SIDA și material pentru prevenire , fiind incluse prezervative, lubrifianți și asigurarea tratamentului post-expunere;

– încetarea stigmatizării lucrătoarelor sexuale în unitățile de spitalizare;

– finanțarea serviciilor de prevenire și tratament HIV/SIDA a lucrătoarelor, dar și implicarea acestora în dezvoltarea și managementul acestor servicii;

– susținerea dezincriminării sexului comercial.

Cu aceeași ocazie, a mai fost trimisă o scrisoare deschisă, cu același număr de semnături, și către Ministerul Justiției, Ministeul Afacerilor Interne și Inspectoratului General al Poliției Române, în care au fost expuse abuzurile la care sunt supuse lucrătoarele și cererile lor din acest punct de vedere. Dorințele lor sunt:

– dezincriminarea și depenalizarea sexului commercial;

– încetarea abuzurilor din partea autorităților;

– ascultarea dorințelor lucrătoarelor sexuale;

– dezvoltarea unor măsuri privind descriminarea sexului comercial, fiind facilitate astfel accesul la justiție (Carusel, 2015).

Cel mai recent proiect pe care Carusel îl adresează lucrătoarelor este proiectul DN0, prin care se urmărește creșterea accesului la serviciile sociale și de sănătate a lucrătoarelor sexuale din zonele capitalei și județelor Ilfov, Olt, Argeș, Teleorman, Ialomița și Prahova, timp de un an de zile. Serviciile oferite vor fi asistență socială, asisență medicală, ședințe de informare, educare și consiliere și distribuire de materiale.

ARAS (Asociația Română Anti-SIDA) este o altă organizație, înființată în 1992, care oferă sprijin lucrătoarelor sexuale, în special celor consumatoare de droguri. În 2005, ARAS a efectuat o cercetare prin care s-a analizat situația lucrătoarelor și riscul acestora la expunerea HIV/SIDA, una dintre concluzii fiind că 40% din cele 395 de fete intervievate au folosit în comun acele pentru administrarea drogurilor (ARAS, 2005).

Un alt program este „Seară de seară”, inițiat în 1999, prin care echipa ARAS merge pe străzile Municipiului București și a încă nouă județe. Prin acest program, lucrătoarele sexuale primesc servicii de consiliere și informare, prezervative și au posbilitatea de face test HIV gratuit (ARAS, 2013).

Organizația Maria Magdalena este prima asociație a lucrătoarelor sexuale din România. Aceasta a luat ființă în 2013 din inițiativa a unui grup de femei, printre care și lucrătoare sexuale, după ce au participat la o ședință de formare a educatorilor în rândul femeilor vulnerabile, susținută de ARAS. Scopul asociației este de a apăra drepturile lucrătoarelor, de a lupta împotriva discriminării și stigmatizării sexului comercial, de a promova dreptul de a practica sexul comercial și de a putea fi exprimate liber dorințele lucrătoarelor sexuale.

3.5. Concluzii

Sexul comercial în România a devenit o problemă socială pe care nu mulți o înțeleg, ci dimpotrivă, o condamnă. S-a observat tendința poporului de-a lungul timpului de a legaliza prostituția, existând mai multe inițiative în acest sens, toate fiind respinse. În prezent, dacă s-ar propune o lege privind reglementarea sexului comercial, Biserica Ortodoxă Română ar fi printre primii critici ai deciziei, dat fiindcă aceasta ar aduce un prejudiciu doctrinei religioase.

Lucrătoarele sexuale din România sunt supuse frecvent abuzurilor din partea clienților, dar și din partea polițiștilor. Abuzând de statutul pe care îl au, deseori aceștia recurg la violență fizică sau sexuală asupra prostituatelor. Prostituția stradală le supune pe fete la aceste riscuri, dar și la altele, precum agresiuni din partea clienților, tâlhării, injurii, stigmatizare din partea trecătorilor.

Frustrarea cea mai mare a lucrătoarelor este, probabil, cea că nu își pot exercita drepturile pe care le au, în primul rând ca cetățeni ai acestei țări, fără a fi discriminate și batjocorite. În acest sens, au fost înființate asociații, care militează pentru drepturiloe prostituatelor, prezența acestora în mediul social fiind absolut necesară.

Note de referință