Lectura Literara

Argument

În lumea de azi, persoanele sunt mai puțin dispuse pentru o socializare fizică (motivele fiind de ordin temporal de cele mai multe ori), socializarea virtuală ajungând până la nivelul copiilor de vârstă școlară mică. Pentru favorizarea socializării copiilor, pentru familiarizarea acestora cu adevăratele valori ale spiritualității umane se impune cooperarea dintre factorii educaționali.

În etapa de copilărie mică, unii părinți alocă timp copiilor pentru lecturarea unor povești și povestiri. Întâlnirea cu lumea poveștilor este continuată în perioada preșcolară. În perioada școlară copilul ia contact cu textul scris al cărții. Rolul învățătoarei este acela de a-l conduce către dezvoltarea gustului pentru frumos, de îmbogățire a vocabularului, a creativității. În lumea poveștilor vor învăța să deosebească binele de rău, adevărul de minciună, faptele bune de cele rele; vor deveni mai atenți, mai sensibili, încep să se formeze preceptele morale. Este de dorit ca elevii să-și facă din cărți cei mai buni prieteni, să le dezvolte discernământul în selecția valorilor.

Marile descoperiri și-au pus amprenta asupra noastră. Televizorul, calculatorul și internetul sunt o sursă de informare comodă și rapidă, care oferă elevilor informații în orice domeniu al cunoașterii, acoperind mare parte a timpului liber. Și așa cum afirma scriitorul român Tudor Arghezi: mai este cartea „o făgăduință, o bucurie, o călătorie prin suflete, gânduri și frumuseți”?

Gustul pentru cartea științifică se formează mai târziu decât cel pentru lectură. De aceea în ciclul primar informațiile legate de istorie și de mediul înconjurător sunt transmise prin intermediul povestioarelor. Ele realizează tranziția de la lumea fantastică a poveștilor din etapa preșcolară la cea reală și este explicată tot prin epos. Cu cât povestirea învățătorului e mai atractiv și afectiv realizată captând în proporție mare atenția elevilor, cu atât ei se identifică cu eroii povestirilor, vor revenirea sau continuarea povestirii, ba chiar lectura proprie pentru a o comenta cu alți colegi sau prieteni. Dacă lectura elevilor este sistematic organizată și îndrumată, ținându-se seama de particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor, interesul pentru lectură crește. Când lectura este neglijată, tratată superficial, formulându-se numai simple cerințe, această activitate nu-și mai aduce contribuția atât de necesară la formarea personalității elevilor din punct de vedere al limbajului și al îmbunătățirii lor spirirtuale.

Învățătorului îi revine sarcina de a selecta lectura în funcție de afinitățile sufletești ale elevilor, precum și se de conținutul educativ necesar dezvoltarii lor într-o anumită etapă. Citind din curiozitate și motivat de aprecierile primite la clasă, elevul va realiza progrese mari prin informare, prin deprinderea cititului conștient și coerent, prin însușirea unui vocabular expresiv, prin implicare afectivă.

Pornind de la aceste constatări voi încerca prin acest proiect sa găsesc modalități și tehnici care să contribuie la stimularea interesului elevilor pentru lectură. Stârnirea interesului se poate realiza cu mai multă ușurință dacă activitățile depășesc limita sălii de clasă.

Lectura continuă duce în timp la modelarea personalității. Nevoia de a cunoaște, a înțelege, de realizare a propriilor aptitudini, de considerație din partea celorlaltor componenți ai grupului devin motivații care conduc la o nouă deschidere a elevului spre un nou univers.

Lectura literară. Lămuriri conceptuale

I.1. Lectura literară

Lectura reprezintă un fenomen, deopotrivă social și psihologic, atingând categorii diverse ale populației, cu niveluri diferite de posibilități și pregătire profesională, de cultură. În orice caz, lectura înseamnă, în primul rând, un proces de comunicare: „toate sensurile termenului de lectură includ semnificația de transmitere și comunicare”.

Lectură (lat. Lectura = „citire”), în sens tradițional etimologic, înseamnă descifrarea sistemului de semne scrise care constituie un text și înțelegerea (decodarea) ansamblului de elemente comunicate în acest fel. Pornind de la acest înțeles general acceptat, cuvântul a căpătat și sensul de interpretare a unui text literar. Capacitatea de a crea mai multe puncte de vedere cu privire la scriere, de a judeca și înțelege în mai multe feluri provine din caracterul ei multifuncțional, din diversitatea nivelurilor și mesajelor cuprinse.

Demersul psihologic în lectură cuprinde câteva trepte obligatorii și cu o ordine relativ strictă pe plan psihologic:

Receptarea informației la nivelul senzorial brut (vederea textului scris)

Decodarea propriu-zis perceptuală a textului (sunete ca fenomene, cuvinte ca grupări de sunete cu sens, sesizarea legăturilor dintre cuvinte etc.)

Decodarea propriu-zis lingvistică (sesizarea semnificațiilor cuvintelor, decodarea morfologico-sintactică, valoarea semnificativă a componentelor suprasegmentale, înțelegerea derivată din punerea în relație a unităților lingvistice).

Interpretarea secvenței în funcție de ansamblurile de indicatori nonverbali, situaționali: semnificațiile devin „sensuri”.

Interpretarea estetică-stilistică, în cazul unui text literar, treaptă ce include, la rândul ei, diverse aspecte sau chiar niveluri de analiză, legate de aprecierea caracterului stilistic, a conținutului de idei etc.

I.2. Perspectiva educațională asupra lecturii literare

Școala are privilegiul de a determina în mare măsură devenirea ulterioară a individului, profesia pe care o va urma precum și în mare parte bagajul de cunoștințe pe care individul îl duce cu el mai departe. Astfel, cititorii de cărți cresc pe băncile școlii, și responsabilitatea cadrelor didactice e sa aprindă pasiunea pentru lectură în inima micilor potențiali cititori. Profesorii au dificila responsabilitate de a concura mass-media și jocurile de calculator, făcând din lectură nu doar o alternativă viabilă ci una de preferat. Nu este nici pe departe o sarcină ușoară, dar odată câștigat acest razboi ce se duce pentru timpul elevilor, putem considera că ne-am achitat de o bună parte din datoria morală față de elevi. Personalitatea multor elevi este deja conturată la sfârșitul școlii, iar tocmai aceasta e menirea organizației școlare: formarea personalității elevilor.

O educație completă este cea care se finalizează cu autoeducația care să dureze toată viața. Astfel, lectura trebuie integrată cu mult mai multă responsabilitate în activitatea didactică.

Importanța lecturii.

„Cartea este un ospăț al gândurilor la care oricine este poftit” (Eugenia Șincan, Îndrumător pentru învățători, părinți și copii, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova,1993, p.9). De altfel, cartea este o comoară fără de preț, în care își adună cele mai frumoase gânduri, ca alții să le poată folosi în voie.

Lectura are ca scop să dezvolte gustul elevilor pentru citit, să le stimuleze interesul pentru carte, să le satisfacă dorința de a cunoaște viața, oamenii și faptele lor. Contribuie într-o măsură însemnată la îmbogățirea cunoștințelor elevilor, la formarea unui vocabular activ, bogat și colorat, la dezvoltarea dragostei de patrie, la educarea sentimentelor estetice.

Alegerea cărților potrivite este doar un prim pas. Al doilea pas și tot atât de important este deprinderea lecturii, obținerea eficienței ei maxime în urma citirii unei cărți. Importanța lecturii este evidentă și mereu actuală. Lectura este un instrument care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul capacităților de gândire și limbaj. Lectura elevilor este un act intelectual esențial, care trebuie îndrumat și supravegheat de școală și familie.

Importanța lecturii este dată de aspectele educative pe care le implică (Silvia Nuță, Metodica predării limbii române în clasele primare, Ed. Aramis, București, 2000, p.233-234):

aspectul cognitiv: prin lectură elevii își îmbogățesc cunoștințele despre lume, despre realitate;

aspectul educativ: lectura contribuie esențial la educarea copiilor în dimensiunile etice și estetice;

aspectul formativ constă în faptul că lectura are drept consecință formarea și consolidarea deprinderilor de muncă intelectuală, dezvoltarea gândirii, a imaginației, a capacității de exprimare corectă și expresivă.

Numai citind poți înțelege tainele universului.

Clasificarea lecturilor

Ezra Pound, încercând o tipologie a cărților, arată că sunt cărți care se citesc pentru dezvoltarea inteligenței, pentru ameliorarea cunoștințelor și o percepere mai bună și mai rapidă decât înainte și cărți (o a doua categorie) care sunt destinate și servesc la odihnă sau care sunt utilizate ca stimulent sau calmante.

Andre Maurois face și el o tipologie a lecturii: „lectura-viciu”, proprie celor care „găsesc în ea un fel de opiu prin care se eliberează de lumea reală”; „lectura-plăcere”; „lectura-muncă” a celui care caută într-o carte anumite cunoștințe, materiale documentare de care are nevoie.

Adrian Marino stabilește următoarele modalități de lectură: lectura-informație, lectura-distracție, lectura-refugiu, lectura-plăcere, lectura-cultură, lectura-existență. Lor li se poate adăuga cu eventuale suprapuneri, lectura de întreținere, de îmbunatățire a modului de exercitare a profesiei, lectura ca recreere, divertisment, cale spre cunoașterea culturală sau științifică, ca pasiune a vieții, lectura ca provocare a lecturii, a analizei și creativității, lectura curiozitate etc.

Ca alte forme și împarțiri se pot aminti și lectura-drog, lectura tranchilizant, cu valori terapeutice. Exista asa cum s-a spus de către specialisti, riscuri provocate de lectura malefică, lectura evazionistă, lectura haotică. Dușmani ai lecturii-lectură sunt si lectura-drog, lectura sporadică si nesistematică, lectura aparentă, lectura în condiții fizice dăunatoare, etc. Acestea, evident trebuie combătute, evitate, lectura fiind oricând efort, meditație, spor de cunoaștere, paginile cărților exprimând coerența unei gândiri și impunând recunoașterea și asimilarea ei." (Dersidan, Ioan, Metodica predării limbii și literaturii române, Ed. Casa cărții de știință, Cluj-Napoca, 2003, p.172). Lecturile elevilor se pot grupa însa în trei mari categorii: lecturi obligatorii, lecturi suplimentare (facultative) și lecturi extrașcolare.

Promovarea lecturii

Întrebări de genul Mai citesc elevii? sau Cum să-i determinăm pe elevii de azi să citească? își caută tot mai acut un răspuns. Dorința de a se împlini prin lectură nu lipsește tinerilor, doar că modalitatea de a-i atrage trebuie diversificată. Convertirea la carte nu este chiar atât de greu de realizat, dacă intuim ce-și dorește tânărul. Să construim noi înșine modele, să le arătăm că și noi, profesori, citim romane, să le împărtășim mirarea și emoția în fața acestora; să discutăm și despre o carte, nu numai despre problemele pe care le au ei, făcându-i astfel părtași la o bucurie extraordinară.

Percepem revitalizarea lecturii sub forma jocului, dar un joc cât se poate de serios, condus după regulile noastre, în vederea obținerii rezultatelor propuse. Elevii trebuie învățați să citească din plăcere, nu doar din obligație. Trebuie să le dăm șansa de a descoperi singuri universul, să trăiască surpriza oferită de un text literar. Lectura presupune, în cele din urmă, un act individual și profund personal, urmat de dezbateri și schimb de impresii.

Popularizarea cărților este o formă esențială de stimulare a interesului pentru alcătuirea unei biblioteci personale, de formare a dragostei pentru carte, pentru citit. Popularizarea cărților se face prin: vizitarea bibliotecii; organizarea de întâlniri cu scriitori; organizarea de expoziții de cărți; medalioane literare; participarea la spectacole de teatru; vizitarea librăriilor.

Publicarea creațiilor artistice ale elevilor în revista clasei, în reviste pentru copii, este o altă metodă în stimularea interesului pentru lectură.

Lectura suplimentară a elevilor este un excelent suport pentru realizarea obiectivelor citirii. Iubirea pentru carte se formeaza în mod sistematic, cu multă răbdare și îndrumare. Este cea mai frumoasa achiziție a elevului care se exprimă, ca aleasă satisfacție, pentru întreaga viață. Cititul cărților devine o utilă formă de recuperare a timpului și un excelent prilej de fascinație.

Obstacole în calea dezvoltării obiceiului de a citi

Deși se cunosc și la nivel de teorie se afirmă beneficiile lecturii asupra cititorilor, se pot număra tot mai puțini cititori în devenire ieșind de pe băncile școlii, comparativ cu anii trecuți. Cauzele sunt multiple, și tot mai atractive. Se constată că invazia mass-media și a tehnologiilor ultraperformante ne ține departe de carte. Sincer vorbind, invazia mass-media și a tehnologiilor ultraperformante ne depărteaza infinit de CARTE deși nu vor putea înlocui CARTEA niciodată… chiar dacă prin intermediul lor o putem „privi”…

a.      Mass-media

Odată cu dezvoltarea artelor audio-video licitația pentru timpul elevilor e tot mai acută. Exista o dependență pe care o creează atât vizionarea de filme, ascultarea muzicii cât și simpla vizionare a programelor tv, fără nici un scop prestabilit. Este mai ușor sa se stea în fața televizorului și să se urmăreasca un film de acțiune decât să se răsfoiasca o carte. Filmul aduce imagini, sunete, efecte speciale tot mai apreciate azi. Există o ierarhizare a filmelor în funcție de calitatea realizării, există premii ce răsplatesc o anume prestație. Elevii sunt astfel tentați să fie martorii unei industrii foarte profitabile pentru cei ce o realizează. Există așadar o presiune, dar și un răspuns pe care televiziunea îl ofera curiozității copiilor. Fără a nega aspectele pozitive ale mass-mediei, țin să menționez că și aceasta, ca orice lucru luat în abuz creează dependență. Elevii găsesc cu greu timp rămas neocupat de televizor pentru a-și face temele obligatorii.

Un alt efect negativ este vizionarea filmelor realizate după cărți cerute la lectura obligatorie, pentru a se familiariza cu subiectul, putând astfel renunța la lectură. Chiar dacă realizarea acestora este bună, nimic nu poate înlocui textul scris.

b.     Revoluția IT

O afirmație care mi-a atras atenția pe internet: „Eu citesc mai puțin. Prietenii mei citesc mai puțin. Copiii prietenilor mei nu citesc mai deloc – jocurile pe calculator, bată-le vina. Cum ziceam, alte valori pentru care avem nevoie de altă informație sau de informație pe căi mai rapide, fiindcă trăim ceva mai precipitat decât de obicei. Prioritățile se schimbă odată cu ritmul”. Dacă în urmă cu treizeci de ani, computerul era un accesoriu de lux, azi aproape fiecare puști este mai în măsura decât părinții lui să utilizeze un calculator. Indispensabil în dezvoltarea științei și în formarea unei culturi generale vaste, folosit în mod abuziv la o vârsta mică, calculatorul, în mod paradoxal, limitează copilul în devenirea lui. Jocurile pe calculator practicate sub supravegherea părinților și limitate în timp pot ajuta la dezvoltarea atenției și a inteligenței. Consumate în exces însă fură timpul elevilor și le oferă o dimensiune alternativă vieții privându-i de contactul direct atât cu oamenii, cât și cu valorile culturii, printre care la loc de cinste situându-se cartea.

c.     Anturajul

„Spune-mi cu cine te împrietenești ca să-ți spun cine ești!” spune vechiul proverb, și acest fapt e incontestabil. Anturajul își pune adânc amprenta asupra fiecăruia. Elevii nu citesc deoarece acest lucru nu e practicat nici de prietenii lor. Se creează astfel o serie de relații de interdependență care afectează negativ dezvoltarea elevilor. Psihologii evidențiază tot mai mult impactul puternic pe care îl are anturajul asupra elevului de vârstă școlară. De la încercarea de a se adapta pâna la conformarea la nivelul grupului de prieteni, un elev va face tot mai multe concesii pentru a fi acceptat. Astfel, daca mentalitatea moderna a eliminat lectura ca alternativă a petrecerii timpului liber în defavoarea altor lucruri, e lesne de înțeles că aceasta e o cauză a lipsei interesului de a citi la elevi.

d.     Lipsa motivației și a recomandărilor

Unii nu citesc pentru ca nu îi îndrumă nimeni, alții pentru că nu au o motivație. Din păcate textul tipărit nu numără doar cărți de valoare care îmbogățesc cultura celui ce-și face timp să le răsfoiască. Există și literatura de duzină, fiind astfel imperios necesară îndrumarea lecturii elevilor. Ei nu sunt în măsura să selecteze. Au nevoie de cineva care să cunoască atât temperamentul potențialului cititor, gusturile si preferințele acestuia, cât și cărțile care i se potrivesc. Un astfel de îndrumător va ști să motiveze și să recomande astfel încât elevul să își formeze gusturi literare de valoare.

e.      Lipsa resurselor financiare și de timp

Din păcate, puterea de cumpărare este tot mai scăzută, iar prețul cărților tot mai ridicat. Explozia de edituri a adus și o explozie de prețuri, puțini mai permițându-și să achiziționeze cărți. Acestora li se adaugă și timpul tot mai limitat al tuturor, de la părinți la elevi, toți sunt într-o permanentă criza de timp. Societatea își solicită mai mult ca oricând cetățenii, astfel că timpul liber este adesea insuficient pentru odihnă.

Cartea școlară este tipărită în condiții tipografice cât mai ieftine. Fontul mic, hârtia de proastă calitate, coperțile neatractive de o singură culoare care purtau titluri precum Amintiri din copilărie sau Basmele românilor, nu ar fi putut convinge nici pe cel mai silitor elev să le deschidă de bună voie.

Într-un secol în care elevii sunt bombardați cu imagini vizuale din toate părțile (de la reclamele de pe stradă și de la televizor, la jocuri pe calculator și consolă), este crucial ca și bibliografia școlară să fie tipărită într-un format cât mai atractiv. Bineînțeles, un astfel de efort va costa mai mult, dar când pe talerele balanței avem educația tinerilor care vor conduce Viitoarea Românie, nu ar trebui să se facă rabat la calitate!

Apar însa și alte neajunsuri în calea lecturii care sunt mult mai greu de înlăturat: mediocritatea, lenea, dezordinea, delăsarea, inconștiența, pendularea între confort și efort. Literatura stă în relație relevantă cu viața. Existăo legatură strânsă între rezultatele elevilor la învățătură, lectură și înclinații înspre autocunoaștere și înțelegerea cerințelor și preferințelor, aptitudinile, interesele, succesele și munca intercondiționându-se.

Contracararea obstacolelor

„Sunt unii oameni pentru care lectura a devenit o deprindere de viață, oameni care renunță la orice altă desfătare pentru un colț liniștit în care să poată citi o carte. Aceștia sunt oamenii de cultură, adevărații intelectuali, indiferent dacă au trecut prin școli superioare sau și-au format ei singuri cultura”. (Stanciu, Ilie, Copilul și cartea, Editura de stat didactică și pedagogică, 1958)

Radioul, filmul sau televiziunea, mijloace tehnice moderne de răspândire a cunoștintelor, nu pot înlocui calea cea mai sigură către cultură, care este lectura atentă, harnică și îndelungată. Această deprindere de cititor nu se capătă la naștere, ci numai printr-o educație îndelungată.

Însa mai sunt cititori, ceea ce înseamna că toate obstacolele în calea lecturii pot fi în cele din urma depășite. Odată depășite obstacolele, lectura va deveni parte intergranta a vieții școlarului, iar mai târziu a adultului care se va bucura de o vastă cultură generală.

În vederea contracarării acestor efecte la nivelul școlii vom aminti câteva remedii:

Bună cooperare între școală și familie. Părinții trebuie să fie un sprijin activ în formarea interesului pentru lectură, limitând timpul petrecut cu mass-media

Transpunerea profesorului în rolul de animator și stimulent al lecturii pentru elevi

Promovarea lecturii ca o alternativă la fel de captivantă ca filmele sau jocurile pe calculator, prin evaluarea lor în mod atractiv

Organizarea de activități extrașcolare menite să introducă elevul într-un mediu cultural care să îl tenteze să citească, de exemplu: „Locul în care prinde viață cartea” – (vizita la tipografie) sau „Cum alegem o carte” – (vizitarea unei librării); Întâlnire cu autorii unor cărți pentru copii; „Cartea veselă” – o zi în care se citesc texte amuzante, ghicitori etc. „Astăzi citim… reviste”.

Îndrumarea lecturii elevilor. Abordări actuale

II.1. Obiective si finalități

Totalitatea lecturilor cu care copilul vine în contact are o acțiune benefică asupra formării și dezvoltării personalității lui pe toată durata copilăriei.

Pentru a ajunge la actul lecturii, copiii învață mai întâi să citească, să scrie, ceea ce se realizează într-o strânsă legătură cu actul lecturii. De aceea, actul lecturii nu se poate limita numai la orele destinate acestui scop pentru că studiul literaturii pentru copii în ciclul primar se sprijină pe cel puțin trei surse: textele de citire, textele de lectură și lecturile suplimentare extrașcolare.

Unul dintre cele mai importante obiective ale actului citirii, în sensul larg al cuvântului, îl reprezintă formarea și dezvoltarea gustului pentru a citi, pentru lectură, în așa fel încât cartea să devină prietenul fidel, și nedespărțit al copilului. Lectura cărților angajează în mintea și sufletul copiilor valori formativ-educative reprezentând una dintre cele mai complexe și mai importante activități ale omului modern.

Este cunoscut faptul că omul, ca entitate a unei societăți, nu va citi o carte dacă nu se regăsește într-o formă sau alta în ea, dacă nu îi stârnește curiozitatea ori nu-i satisface aspirațiile și, cu atât mai mult, copilul trebuie să găsească în ea „un teritoriu de manifestare”.

Copilul va citi cartea numai dacă aceasta îi stârnește atenția într-un fel sau altul. Desigur, primul implicat în această acțiune este însăși scriitorul, iar apoi „educatorul”, care îi stârnește interesul asupra ei.

În contextul contemporan, literatura pentru copii trebuie să câștige o amplă deschidere spre actualitate, deoarece literatura pare a fi într-un con de umbră căci multe din operele anterioare nu mai corespund scopurilor și finalităților actuale ale receptării literaturii pentru copii, idealului educațional al lumii în care trăim.

În condițiile în care programa pentru clasele I-IV nu poate integra mai multe ore pentru învățarea literaturii și ținând cont că mai bine de jumătate din activitatea de învățare se realizează numai prin „lectură”, învățătorul este cel care are menirea să recurgă la diferite modalități de inserare a literaturii destinate copiilor.

Termenul „lectură” te duce cu gândul la o activitate care are loc, de obicei, în afara clasei și a școlii, eventual într-o bibliotecă. Programele școlare prezintă pentru fiecare clasă bibliografia pentru lectura suplimentară, care conține creații literare adecvate vârstei, atât din literatura română, cât și din literatura universală. În partea finală a manualelor de limba română ale claselor I-IV figurează și câteva texte de lectură, insuficiente însă pentru a satisface integral nevoia de carte a elevilor.

În condițiile în care programa nu prevede ore suplimentare pentru lectură, învățătorul are obligația să folosească periodic ore în care obiectul principal al lecției să-l constituie îndrumarea lecturii particulare a elevilor. Acest lucru se face prin lectura fie a unor texte din manuale, fie din opere recomandate de programele școlare. Obiectivele specifice orelor de lectură au în vedere atât valorificarea conținutului creațiilor literare respective, cât și îndrumarea elevilor pentru efectuarea în mod independent a lecturilor particulare. Aceste obiective determină și structura metodică a orelor care, în fond, este apropiată de cea a lecțiilor de limba română (citire). Deosebirea constă doar în ponderea mai mare pe care trebuie s-o aibă lectura efectuată de elevi și sporirea gradului lor de independență în desfășurarea tuturor secvențelor orei. În aceste ore se fac și comentarii pe marginea unor lecturi parcurse de elevi acasă, precum și recomandări de cărți, reviste, pentru activitatea lor viitoare.

Succesul în lectura particulară a elevilor este asigurat în mod deosebit de capactiatea elevilor de a înțelege, prin efort propriu, mesajul celor citite.

Literatura pentru copii, pornind de la textele literare integrate în manuale și până la cele studiate în afara clasei, trebuie să-i apropie pe copii și să le dezvăluie perspectiva cunoașterii și a altor forme de realitate. Prin lectură, elevii vor fi conduși spre a-și forma și dezvolta capacitatea de a surprinde, de a descoperi conținuturi și forme ale realității exprimate într-o multitudine de modalități de expresie, de a le asocia unele cu altele, ceea ce le permite să-și extindă astfel aria cunoșterii. Pătrunzând în diversitatea textelor literare, elevii vor parcurge căi specifice ale cunoașterii, de la concret la abstract, de la intuiție la reprezentare și fantezie.

Astfel se cultivă interesul pentru cunoaștere, capactitatea de selecție, de asociere, în vederea înțelegerii multiplelor semnificații ale realității, pentru ca apoi copiii să poată raporta realitatea autorului în propria lor realitate, să le compare, în măsura în care ea corespunde unei anume necesități interioare, să o confirme sau să o infirme.

Astfel, finalitățile lecturii la școlarul mic sunt următoarele:

consolidarea deprinderii de citire corectă, fluentă, conștientă și expresivă;

formarea și dezvoltarea gustului pentru lectură;

lărgirea ariei de informație a elevilor;

creșterea interesului pentru cunoașterea realității, în general;

îmbogățirea și dezvoltarea sentimentelor într-o gamă complexă;

cunoașterea și dezvoltarea sentimentelor într-o gamă complexă;

cunoașterea și înțelegerea valorilor etice;

cultivarea sentimentelor, convingerilor și comportamentelor morale;

definirea și aprecierea valorilor morale;

formarea discernământului etic;

dezvoltarea gustului estetic, cultivarea faptelor estetice;

îmbogățirea și activizarea vocabularului, dezvoltarea capacității de exprimare;

stimularea capacității creative;

formarea idealurilor etice și estetice;

dezvoltarea capacității de a gândi și de a se exprima în conexiuni interdisciplinare;

lărgirea orizontului imaginativ, al capacității de imaginare a unor universuri posibile, ca anticipare a lumii viitorului.

Lectura din afara clasei

Prin studiul literaturii în afara clasei și a școlii se înțelege, în primul rând, literatura dirijată și sistematică a cărților de literatură, a operelor din literatura noastră și a celor din literatura universală.

Începând din clasele primare, lectura în afara clasei lărgește orizontul intelectual al elevilor, ajutându-i să acumuleze pe această cale cunoștințe din toate domeniile și concomitent să-și îmbogățească vocabularul și să-și dezvolte posibilitățile de exprimare.

Dezvoltarea multilaterală a elevilor se realizează nu numai în timpul orelor de curs, ci și prin atenta organizare și supraveghere a unor activități conexe, desfășurate în afara clasei și în afara școlii. Lectura din afara clasei este un important auxiliar al procesului instructiv-educativ care are loc în orele de clasă.

Cartea literară oferă elevilor bogate valori de cunoaștere, le zugrăvește oameni cu înalte calități morale. Prin aceasta, contactul permanent cu literatura este necesar oricărui om, indiferent de specialitatea lui. Organizată și îndrumată cu pricepere și cu perseverență, lectura din afara clasei creează interesul pentru opera beletristică, formează obișnuința de a citi, dezvoltă pasiunea pentru literatură și capacitatea de orientare prin liber arbitru spre cartea bună.

Necesitatea este mai stringentă când este vorba de literatura actuală; lectura cărților care oglindesc viața noastră actuală trebuie începută de timpuriu și continuată pe toată durata școlarității. În sfârșit, în cazul operelor care trebuie analizate și care nu pot fi citite în întregime în clasă, lectura lor în afara clasei este obligatorie, condiționând însăși buna desfășurare a lecțiilor.

Conținutul lecturii individuale în raport cu vârsta elevilor

Literatura pentru copii, concepută ca artă de cunoaștere a realității prin imagini artistice, ocupă un loc important și în sfera activității din școală. Ea răspunde în aceeași măsură sarcinilor educației social-morale datorită tematicii ei bogate.

Literatura pentru copii este o parte integrantă a întregii literaturi.

Literatura pentru copii trebuie să zugrăvească realitatea, viața în dezvoltarea ei, iar personajele trebuie să fie puternic individualizate.

Din cuprinsul literaturii, copiii cunosc chipuri de oameni cu calități deosebite, eroi cu trăsături și activități pozitive care se disting prin muncă, descoperiri științifice, prin lupta pentru apărarea patriei ș.a. Respectarea veridicului cere ca personajele să fie oglindite în opere conform realității. În creațiile în care personajele sunt copii, este necesar ca ei să fie zugrăviți cu porniri și înclinații firești, potrivit cu condițiile de viață obiective și cu particularitățile lor psihice, astfel încât să nu apară creați după șabloane, idealizați, prezentați în chip artificial. Astăzi literatura pentru copii este diversă, legată de viață. Izvorul ei de inspirație este același ca pentru întreaga literatură: natura cu fenomenele, cu schimbările ei, relațiile între oameni și raportul dintre natură și om, concepția despre viață etc. Însă, deși temele literaturii pentru copii sunt aceleași cu ale literaturii în general, o deosebire totuși există, în senul că modul de prezentare a problemelor de viață este altul, conform cu accesibilitatea și particularitățile psihice și de vârstă ale copiilor. Literatura pentru copii are un pronunțat caracter popular. Basmele și povestirile înfățișează lupta dintre bine și rău, dintre asupriți și asupritori, lupta poporului pentru dreptate și adevăr. Zugrăvirea animalelor, a insectelor, a plantelor cunoaște multe variante în legende populare, în istorioare și fabule. Aceste producții cu dimensiuni mai restrânse, dar dinamice în structura și compoziția lor, sunt preferate deoarece conflictele se declanșează ca pe o scenă, ilustrând accesibil tâlcul moral. Din povestea lui Harap Alb și din alte basme ale lui Ion Creangă, copiii cunosc figuri din viața satului, oameni optimiști și veseli, glumeți, care ies totuși învingători din toate primejdiile, deși dușmanii le împovărează viața. Aceștia reprezintă poporul înzestrat cu reale calități, poporul care înfrânge piedicile și luptă împotriva minciunii, a nedreptății, a lăcomiei etc. Citind povestea Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă, copiii cunosc aspecte din viața satului, oameni buni, modești și harnici care muncesc cu voie bună (moșneagul și fata lui) și oameni încrezuți, certăreți, clevetitori, leneși, care fac munca în silă,o disprețuiesc (baba și fata ei). Prin conținutul basmului, prin acțiunea și reliefarea personajelor, prin deznodământ, Ion Creangă pune în lumină antagonismul dintre bine-rău, dintre muncă-lene și cinste-viclenie.

La baza literaturii pentru copii, ca în întregul tezaur literar, stau creațiile populare cu conținutul lor variat, izvorât din experiența de viață.

Factorii care determină selectarea cărților în lectura individuală sunt, în principal, cerințele școlii și preferințele elevilor. Garanția succesului în orientarea lecturii elevilor stă în cunoașterea intereselor acestora și în capacitatea de a pune de acord preferințele elevilor, particularitățile lor de vârstă și individuale cu sarcinile școlii. Cercetările specialiștilor în materie au arătat că, dacă școala abuzează uneori în recomandare de lucrări cu conținut de idei, libera alegere a elevilor preferă operele de sentiment și de imaginație, specifice trebuințelor spirituale ale copilului și ale tânărului. În acest sens, direcția lecturilor tineretului are oarecare analogie cu orientarea profesională, ambele având bază psihologică. Creșterea posibilităților materiale și sensul educației ar trebui să atingă idealul de a putea oferi elevilor cartea preferată, determinându-i totodată să prefere ceea ce poate fi recomandat.

La clasele I-IV, lectura în afara clasei cuprinde opere literare asemănătoare ca tematică, volum și specie literară cu cele din manualul de literatură: basme, schițe, nuvele, romane ușoare, etc., operele cele mai de seamă din literatura pentru copii românească și universală. Lectura particulară a elevilor la aceste clase îmbrățișează sfera foarte largă a literaturii indicate pentru vârsta lor și din care manualul nu a putut cuprinde decât o foarte mică parte.

Conținutul lecturii individuale se stabilește în funcție de anumite criterii (Silvia Nuță, Metodica predării limbii române în clasele primare, Editura Aramis, București, 2000, p.233-234):

gradul dezvoltării psihice a elevilor: gândire, limbaj, imaginație, emoții, sentimente etice și estetice;

sfera de interese și preocupări ale elevilor;

posibilitățile de înțelegere a mesajului conținut în opera literară;

calitățile educative și estetice ale cărții indicate;

calitățile stilului – simplitate, naturalețe, proprietate – să permită elevului o înțelegere ușoară a mesajului lecturii.

Educarea treptată a interesului pentru carte – acest prim criteriu presupune cunoașterea preferințelor elevilor, a nivelului și a posibilităților lor intelectuale, cunoaștere care se poate realiza pe căi variate: discuții individuale, anchete pe bază de chestionar scris, studii de psihologie a copilului etc. Cercetările întreprinse au dus la următoarele concluzii:

a. Tânărul cititor, deși setos de cunoaștere variată, este înclinat spre cărțile în care natura și societatea sunt văzute din unghiul emoției, al simpatiei și al antipatiei.

Lucrările abstracte nu atrag pe copil, el rămânând sensibil multă vreme numai la cartea de acțiune, care trezește imagini puternice, care-i provoacă stări afective acute. Gândirea lui, îndeosebi concretă, este solicitată de operele pline de fantezie și fantastic, de eroism și bărbăție, de gingășie și optimism (de unde interesul pentru basme, pentru cartea de aventuri, pentru viața marilor personalități etc.).

b. Copilului îi place să vadă și să judece în ansamblu. Lucrările care tratează probleme (sau care oglindesc realitatea) dintr-un singur punct de vedere (istoric, geografic etc.) îl lasă de obicei impasibil. Dimpotrivă, date științifice sau tehnice îmbrăcate în haina concret-senzorială a artei îl pasionează

c. Copilul caută la început, în cărți, lumea lui, lumea experienței lui sociale și intelectuale, lumea închipuirilor, a imaginației sale bogate. De aceea, o carte care depășește experiența de viață a elevilor și nivelul sau posibilitățile lor de înțelegere rămâne, prin inaccesibilitate, o carte indiferentă (de unde înclinarea spre cărțile ai căror eroi sunt copiii, spre amintirile din copilărie, etc.).

d. Din motive discutate, copilul este atras în mică măsură de poezie, mai subtilă și în afara formelor obișnuite de exprimare. Descripția stărilor emotive personale, efuziunile intime, limbajul cât de cât metaforic al poeziei impresionează pe copil mai puțin decât sentimentele trăite direct, prin participare afectivă intensă la faptele narate. Copiii nu cer niciodată bunicilor să le spună o poezie, ci o poveste.

Pentru a putea recomanda elevilor cărți pentru lectura în afara clasei cu scopul de a le forma și dezvolta gustul pentru citit, este necesar să se cunoască preferințele lor, nu numai cele literare, dar, în genere, cele manifestate în viața lor de școală și în afara școlii. De aici, se impune concluzia că recomandarea lecturii o va face învățătorul ținând seama și de ceilalți factori mai sus amintiți. Pentru cunoașterea preferințelor literare ale elevilor sunt necesare discuțiile repetate cu clasa sau chiar folosirea unui chestionar la care să răspundă fiecare elev în parte. Este bine ca la începutul anului să se întocmească un chestionar individual, aproximativ după modelul de mai jos. Prin acest chestionar se urmărește cunoașterea clasei, nivelul general de cunoștințe, precum și aptitudinile elevilor.

1.Care sunt operele care ți-au plăcut în mod deosebit?

2.Ce preferi, lecturi literare sau științifice?

3.Ce scriitori cunoști mai bine?

5.Ce personaje ți-au plăcut mai mult, de ce?

6. Ce filme ai văzut?

8. Ce carte citești în prezent?

9. Câte ore citești, săptămânal, cărți de lectură suplimentară?

10. În ce măsură folosești biblioteca școlară sau altă bibliotecă?

12. Ce reviste citești?

13. Ce cărți ți-ar mai plăcea să citești?

− Despre viața actuală sau din trecut?

− Versuri sau proză?

− Știință, literatură, artă sau cărți științifico-fantastice?

14. Când citești, obișnuiești să faci notări în caietul de lectură suplimentară?

Din răspunsurile date de elevi și controlate în timp de profesor, acesta își poate face o părere exactă despre preferințele, volumul lecturilor și măsura în care elevii și-au format deprinderi de lectură individuală.

Recomandarea cărților pentru lectura suplimentară se face lunar sau semestrial, iar pentru vacanța de vară învățătorul face recomandări la ultima oră de curs de la sfârșitul anului școlar.

II.2. Texte literare accesibile copiilor de vârstă școlară mică

Genul literar: cuprinde opere asemănatoare prin modul de structurare a conținutului, prin procedeele artistice și prin modalitatea în care scriitorul își afirmă prezența în operă. De regulă, se admite că genul este definit ca o clasă de texte literare cu proprietăți formale comune, care împărtășesc același mod de raportare a subiectului creator de realitate.

Genul literar: liric, epic, dramatic.

Genul liric cuprinde două mari grupe: lirica populară și lirica cultă. Deoarece sentimentele exprimate în genul liric popular sau cult sunt de o mare varietate, vom întâlni specii literare felurite, după dominanta sentimentului exprimat.

Speciile genului liric

Genul liric

Lirica populară – Doina

– Colinde

– Cântecul de leagăn

– Ghicitoarea

– Proverbele și zicătorile

– Folclorul copiilor

B. Lirica cultă – a) Lirica peisagistă – pastelul

– idila

b) Lirica peisagistică – oda

– imnul

– satira

– pamfletul

– epigrama

c) Lirica intimă – elegia

– meditația

– cântecul

– romanța

Genul epic Epicul reprezintă o formă fundamentală a creativității literare.

În genul epic, prezența autorului este parțial înlocuită de aceea a personajelor, într-o exprimare indirectă. Narațiunea, presupunând o acțiune, alternează cu descrierea. În ciuda varietății modurilor de expresie, se poate spune că epicul este, preponderent, genul persoanei a treia și al timpului trecut.

Genul epic:

a) oral (popular)

– în versuri (balada, legenda)

– în proză (basmul, legenda, snoava)

b) scris (cult)

– în versuri (fabula, legenda, balada, poemul, epopeea)

– în proză (schița, povestirea, nuvela, romanul)

Genul dramatic este un gen mixt, rezultat din fuziunea elementelor epice, caracterizate prin obiectivitatea inerentă a actului povestirii, cu cele lirice, marcate de subiectivitate.

Etimologic, drama înseamnă acțiune. Opera dramatică este destinată, prin definiție, interpretării scenice. Dramaturgul nu povestește faptele, ci le lasă să se desfășoare în fața (cititorului) spectatorului. Deci: atitudinea, ideile și sentimentele autorului reies indirect, vor fi deduse de (cititor) spectator în urma (lecturii textului) vizionării spectacolului. Spațiul și timpul sunt, oarecum limitate (nu se trece brusc de la un spațiu la altul, în schimb se poate trece relativ ușor de la o secvență temporală la alta). Textul dramatic este o succesiune dinamică, progresivă și continuă de replici (întrebări, răspunsuri, comunicări, dispute, etc).

Speciile genului dramatic:

Genul dramatic:

Literatura populară: (Vicleimul, Irozii, Jocurile cu măști)

Literatura cultă: (Tragedia, Comedia, Drama, Farsa, Vodevilul, Melodrama)

Programa școlară nu mai prevede lecturi suplimentare pe care elevii să le caute și să le citească independent. S-au tipărit însă culegeri de texte literare în care sunt introduse lecturi ce completează armonios textele care se studiază amănunțit în clasă. Astfel, pe lângă basmele: „Făt-Frumos din lacrimă” de M. Eminescu, „Fata babei și fata moșneagului” de Ion Creangă, copiii vor citi și alte basme românești, precum „Capra cu trei iezi” de Ion Creangă, „Neghiniță” de B. Șt. Delavrancea, „Prâslea cel voinic și merele de aur” de Petre Ispirescu, ca și basme din literatura universală: „Albă ca Zăpada” de Frații Grimm, „Scufița roșie” de Charles Perrault, „Micul prinț” de Antoine de Saint-Exupery.

Caracterizarea speciilor literare studiate în școală

Dintre speciile literare studiate în școală, amintim: basmul, snoava, legenda, fabula, schița, povestirea, romanul pentru copii.

Basmul este o creație epică în proză în care se povestesc întâmplări fantastice puse pe seama unor personaje sau forțe supranaturale din domeniul irealului. G. Călinescu spunea în „Estetica basmului”, că un criteriu al aprecierii operei ca basm este prezența personajelor himerice, închipuite. Exemplu: Muma Pădurii, Gheonoaia, Scorpia.

Basmele au rămas de-a lungul anilor operele cele mai îndrăgite, din care copiii își însușesc comoara nesfârșită a înțelepciunii populare. Introduși în acest univers al basmelor, ei pot deveni viitori înfocați cititori. Învățătorul îi va face pe copiii să se emoționeze în fața întâmplărilor din basme, să-i îndrăgească pe eroii care reprezintă forțele binelui, să încerce să cunoască defectele și calitățile personajelor, să poată explica de ce el ar dori să fie „Prâslea cel voinic” și nu „zmeul” și de ce corbul l-a ajutat pe Greuceanu și nu pe zmeu etc. Astfel de discuții purtate pe marginea lecturii unui basm nu numai că îl apropie pe copil de paginile cărții, dar îi dau și posibilitatea să treacă de întâmplările supranaturale ce l-au fermecat și să desprindă mesajul multor basme.

Și ce poate da o satisfacție mai mare învățătorului decât să vadă că munca sa a avut o finalitate. Din această cauză în finalul unui număr de ore afectate basmului se pot organiza adevărate șezători literare ale copiilor, în care învățătorul va da posibilitatea elevilor să prezinte basmul care i-a impresionat cel mai mult, să recunoască fragmente din diferite povești citite, să realizeze conexiuni între situații similare din diferite basme, să clasifice tipurile de personaje întâlnite, să aibă, în final, ocazia să arate că ceea ce învățătorul a început în clasă, el a continuat acasă.

Basmul este o creație epică în proză în care se povestesc întâmplări fantastice puse pe seama unor personaje sau forțe supranaturale din domeniul irealului. Basmul este tipul de narațiune în care orice este permis, care nu cunoaște îngrădirea verosimilității.

Tema generală a basmului este lupta dintre bine și rău. În cadrul acestei teme generale există câteva teme și motive frecvente. Adeseori în cuprinsul unui basm sunt prezente două, trei sau mai multe teme. Una dintre ele este dominantă:

– existența umană limitată în timp („Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”);

– mama vitregă („Albă ca Zăpada”, „Fata babei și fata moșneagului”);

– eliberarea astrelor („Greceanu”);

– eliberarea unor ființe neajutorate („Făt-Frumos din Lacrimă”);

– împlinirea unui legământ sau a unei meniri („Greuceanu”)

– iubirea („Făt-Frumos din Lacrimă” și aproape toate basmele).

În compoziția basmelor e bine să vedem următoarea structură: expozițiunea, prezentarea personajelor, intriga, dezvoltarea acțiunii, punctul culminant și deznodământul. Formulele narative din compoziția basmelor sunt formule introductive, formule mediane și formule de încheiere.

Formule introductive (inițiale) „A fost odată, peste nouă mări și nouă țări…”

Formule mediane „și merseră și merseră, zi de vară până-n seară, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este…”.

Formule de încheiere (finale): „ș-am încălecat pe o căpșună și v-am spus, oameni buni, o mare și gogonată minciună”.

Personajele basmelor sunt divizate în personaje pozitive (forțe ale binelui) și personaje negative (forțe ale răului).

Personaje pozitive: Făt-Frumos, Greuceanu, Prâslea cel Voinic, Harap Alb.

Indiferent de numele pe care-l poartă personajul principal, el reprezintă sinteza unor calități, a unor virtuți care fac din acest personaj eroul cel mai îndrăgit al cititorilor. Frumusețea fizică sugerată chiar de numele pe care-l poartă – Făt-Frumos – este o reflecrate a virtuților sale morale, sufletești. El este personajul care pedepsește forțele răului, vine în sprijinul unor ființe neajutorate, iar pentru izbânda binelui asupra răului, concură cu o serie de alte calități: vitejia, istețimea, bunătatea, sentimentul prieteniei, generozitatea, etc.

Cel mai bun prieten al lui Făt-Frumos este calul, el însuși un personaj cu însușiri supranaturale. Calul lui Făt-Frumos prezintă mai întăi motivul aparenței înșelătoare: de obicei un cal slab și colectiv se va transforma miraculos într-un tovarăș de drum neprețuit și într-un sfătuitor la vremuri de cumpănă. Pentru această transformare miraculoasă este necesară o hrană tot atât de miraculoasă: o tipsie cu jăratic.

Finalul basmelor noastre este unul optimist, și este optimist nu numai prin victoria binelui asupra răului, ci și prin faptul că Făt-Frumos nu moare niciodată.

Basmul este nu numai cea mai îndrăgită specie din literatura pentru copii, dar și una din speciile cele mai viabile.

Snoava este o narațiune în proză, populară sau cultă, redusă ca dimensiuni cu caracter anecdotic în care elementele epice se împletesc cu cele satirice. Numele acestei specii literare este de origine slavă: iznova – din nou, dar ea circulă și sub alte denumiri: anecdotă, poveste glumeață, poveste cu tâlc etc. În literatura noastră culegătorii de anecdote sunt: Petre Ispirescu, Ion Pop-Reteganul, Teodor Speranția și mai ales Petre Dulfu cu „Isprăvile lui Păcală”.

Deși întâlnite mai puțin în manualele școlare, legendele au o mare forță educativă. Legenda este o specie a genului epic în care se explică într-o formă imaginară geneza unui obiect, a unei ființe, a unui fenomen, un moment istoric sau cum a primit numele un râu, o localitate, etc. Legenda evocă isprăvi neobișnuite ale unor eroi; ele apelează, de obicei, la elemente fantastice. Numele acestei specii literare vine din limba latină de la verbul lego, – ere – a citi; legenda este o formă de gerunziu: ceea ce trebuie citit.

Ca și basmul, legenda este una dintre cele mai vechi specii literare.

După conținutul lor, legendele sunt de trei feluri:

Legende etiologice sau mitologice – care explică nașterea sau apariția unor plante sau păsări. Exemplu: S. Fl. Marian, „Legendele păsărilor noastre”.

Legende geografice – care explică nașterea unui munte, a unui râu, a unei localități. Exemplu: „Babele”, „Oltul și Mureșul”.

Legende istorice – care prezintă, într-o formă ce îmbină istoria reală cu elemente fantastice, anumite evenimente și personalități istorice. Exemplu: „De la Dragoș la Cuza-Vodă” (culegere de legende istorice românești).

O altă specie a genului epic întâlnită mai rar în lecturile elevilor este fabula. Fabula este o povestire scurtă, în versuri sau în proză, în care se critică moravurile oamenilor cu scopul de a le îndrepta, iar personajele fabulei sunt animale, plante sau lucruri . Ea are un conținut satiric și alegoric (acțiunea este pusă pe seama animalelor), din care se desprinde o învățătură sau o morală. În literatura română, cel mai de seamă reprezentant al fabulei este Grigore Alexandrescu (1810-1885).

Mai des întâlnită în lecturile elevilor este schița. Schița este o specie a genului epic de dimensiuni reduse, cu acțiune limitată la un singur episod caracteristic din viața unuia sau a câtorva personaje. Ion Luca Caragiale, cel mai de seamă reprezentant al schiței în literatura română, a găsit un sinonim, sugestiv pentru această specie literară: momentul. Volumul său de schițe se intitulează „Momente și schițe”. Alături de Caragiale schița a mai fost cultivată de Emil Gârleanu („Din lumea celor care nu cuvântă”), I. Al. Brătescu-Voinești („În lumea dreptății”) și alții.

Povestirea este specia cel mai des întâlnită în activitatea elevilor. După o primă lectură se stabilește că în textul respectiv se povestește ceva (o întâmplare, o acțiune). Povestirea este o narațiune care presupune un povestitor, fie implicat, fie martor la cele povestite. Reprezentanții de seamă ai povestirii sunt: Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Vasile Voiculescu, Ion Agârbiceanu și alții.

Romanul pentru copii. Romanul pentru copii este o specie a genului epic, în proză, cu acțiune mai complicată și de mai mare întindere decât a celorlalte specii epice în proză, desfășurată pe mai multe planuri, cu personaje numeroase. În literatura pentru copii se manifestă preferința pentru romanul de aventuri, romanul științifico-fantastic și romanul istoric. În lectura școlarilor mici, romanul este prezent prin reprezentanți ca: Cezar Petrescu – „Fram, ursul polar”, Ionel Teodoreanu – „Ulița copilăriei”.

Acestea sunt speciile literare pe care elevii le studiază, fără a face apel la noțiuni de teorie literară în ciclul primar.

Clasa a IV-a ar trebui să ofere elevului posibilitatea, prin intermediul lecțiilor de lectură, să atenueze șocul cu care se va confrunta în orele de literatură română din clasa a V-a. Ajuns în ciclul gimnazial fără nici o deprindere de analiză a textului literar, elevul întâmpină o mare dificultate, poate avea chiar o urmare negativă: îndepărtarea copilului de lumea literaturii.

De aceea este necesar ca, în clasa a IV-a, studiul textelor propuse pentru lecțiile de lectură să urmărească modalitățile de realizare a operelor literare. Astfel, într-un text care aparține genului epic, trebuie avută în vedere mai întâi organizarea narațiunii. Un rol de seamă în înțelegerea textului epic îl are expozițiunea care oferă cadrul natural, timpul și principalele personaje ale acțiunii. Învățătorul poate atrage atenția elevilor că adeseori, încă de la începutul textului, scriitorul simte nevoia să prezinte locul și timpul acțiunii și principalele personaje cu trăsăturile lor de caracter definitorii, potrivit cărora acționează.

Intriga textului, al doilea moment al subiectului, apare ca o motivare a acțiunii ce urmează. Acest moment se află, de obicei, imediat după stabilirea locului și timpului subiectului și determinarea lui are rolul de a orienta în continuare atenția elevilor asupra mersului acțiunii. În textele citite de școlarii mici, desfășurarea subiectului se reduce deseori la una sau două idei principale, alteori aceasta este mai amplă, cuprinzând mai multe momente („Stejarul din Borzești”, „Căprioara”). O atenție sporită va fi acordată în continuare punctului culminant, momentul cel mai captivant pentru orice cititor, cel mai așteptat de către elevi pentru că reprezintă momentul în care acțiunea ajunge la încordarea maximă, binele se înfruntă cu răul.

Deznodământul, momentul ce prezintă sfârșitul acțiunii, reprezintă un prilej în plus de reflecții ce crează emoții artistice.

Elevii trebuie îndrumați să descopere aceste importante momente ale textului pentru a-i putea înțelege structura și semnificațiile ascunse. În același timp, trebuie ca elevul să fie pus în fața unor texte ce valorifică cu adevărat aceste momente: Ion Creangă – „Povești”, Ion Agârbiceanu – „Balade populare românești”, Emil Gârleanu – „Din lumea celor care nu cuvântă” etc.

O altă modalitate de realizare a textului literar pe care elevii o întâlnesc adesea în lecturi și care trebuie să fie prezentată și analizată este descrierea.

Descrierea realizează imagini care impresionează prin măreție, culoare, atmosferă, dar este lipsită de dinamismul acțiunii și de aceea copiii sunt tentați să ocolească aceste pasaje de lectură, considerându-le plictisitoare; ei nu sesizează rolul lor în determinarea în timp și spațiu a acțiunii.

Pe de altă parte, școlarul mic nu face distincție între narațiune și descriere, le confundă, uneori le pune sub semnul egalității. Confuzia este generată și de structura compozițională a operelor literare în general, unde tehnica descrierii apare subsumată celei narative, pe care o întregește. De aceea este necesar ca învățătorul să conducă elevii spre receptarea frumuseții descrierii, spre valorile artistice ale acesteia pentru înțelegerea ei ca mod de expunere.

Intuirea descrierii trebuie făcută prin opoziție cu narațiunea, în textele în care acestea apar combinate. De exemplu „Calul” de Emil Gârleanu este realizată printr-o împletire între narațiune și descriere, prilej pentru învățător de a reliefa rolul descrierii în text. Acesta se poate realiza chiar prin omiterea descrierii, elevii vor observa astfel că lipsește elementul esențial pentru înțelegerea textului. Prin lectură, elevii vor observa că acest procedeu literar constă în zugrăvirea unor trăsături ale obiectelor, fenomenelor ori personajelor întâlnite în text, cu rolul de a întregi mesajul și valențele artistice ale acestuia.

Pentru școlarii mici, texte revelatoare în acest sens sunt: „Pe drumuri de munte” de Calistrat Hogaș, „Din lumea celor care nu cuvântă” de Emil Gârleanu.

O a treia modalitate de realizare a textului literar întâlnită și apreciată în lecturile elevilor mici este dialogul. Învățătorul trebuie să îndrume elevii pentru a conștientiza rolul acestuia în dinamismul acțiunii. Dialogul pune în evidență gândurile și sentimentele personajelor și contribuie la creșterea tensiunii conflictului. Elevii apreciază dialogul pentru că dă viață textului, iar învățătorul trebuie să le indice modalitățile prin care acest procedeu literar contribuie la creșterea valorii artistice. Analiza intuitivă a oralității, a mesajului transmis prin dialog și a dinamismului creat poate fi realizat cu ajutorul unor texte reprezentative ca: fragmente din „Amintiri din copilărie” de I. Creangă, „Păcală în satul lui” de Ioan Slavici, „D-l Goe” de I. L. Caragiale.

Analiza principalelor modalități de realizare a textului literar va deschide elevilor noi posibilități de interpretare a lecturilor studiate. Pentru a adânci această aprofundare a textului, elevii trebuie să aibă posibilitatea de a înțelege nu doar mesajul transmis prin propriile cuvinte ale scriitorului și ale personajelor, ci și modalități prin care dă viață, veridicitate și trăsături specifice fiecărui personaj în parte.

Personajele reprezintă elementul concret al unui text și, deci, cel mai accesibil copiilor. Pentru ei, personajul literar este o experiență reală, un model de imitat sau, dimpotrivă, de respins. Acest lucru nu trebuie să ducă la clasificarea formală a personajelor. Elevii trebuie conduși să înțeleagă faptul că un anume personaj reprezintă o întreagă categorie de oameni, un tip mai mult sau mai puțin realist. Cel mai convingător mijloc de caracterizare îl constituie chiar faptele sale, comportamentul lui în diferite situații. În numeroase texte, caracterizării prin fapte i se adaugă caracterizarea făcută direct de autor. Dacă faptele conving mai ușor, prin caracterul lor concret, cuvintele dezvăluie însușiri ale personajelor cu o mare putere de generalizare. De aceea, textele în care personajele sunt caracterizate și prin cuvintele autorului se cer a fi astfel analizate încât o pondere însemnată să fie acordată înțelegerii sensului figurat al imaginilor artistice. Caracterizarea făcută asupra unor personaje, direct de către autor se completează cu cea realizată tot de scriitor, dar în mod indirect, prin intermediul altor personaje. Dezvăluirea acestui mijloc de caracterizare a unui personaj, mai ales în cazul unor texte ce au la bază realități, au o mare forță de convingere pentru elevi. Un alt mijloc, foarte des întrebuințat, de caracterizare a personajelor este propria lor vorbire. Modul original de a se exprima, limbajul personajelor sugerează însușiri ale acestora.

Pentru ca aceste modalități de caracterizare să poată fi înțelese și să aibă un impact puternic asupra elevilor, trebuie ca personajele lecturilor studiate să aibă caractere puternice și trăsături complexe ce sunt redate prin toate aceste procedee. Astfel de personaje sunt: Mircea cel Bătrân și Baiazid în fragmentul din „Scrisoarea a III-a” de M. Eminescu, personajele din „Povestiri istorice” ale lui Dumitru Almaș, cele din schițele lui I. L. Caragiale etc.

Pe lângă modalitățile de realizare a textului literar, un alt parametru ce dă valoare și expresie unor stări de mare tensiune sufletească exprimată de scriitor, este limbajul artistic. Studierea acestuia nu numai că duce la aprofundarea înțelegerii textului, ci și la folosirea în exprimarea curentă a diferitelor figuri de stil și procedee artistice întâlnite în lectură. Elevii din ciclul primar pot recepționa valorile artistice ale epitetelor care scot în evidență sentimentul sau ideea pusă în valoare.

Prezența epitetelor este frecventă în textele lirice și în descrieri. În aceeași manieră elevii pot fi conduși să înțeleagă și să folosească chiar și în exprimarea lor curentă comparația, care este alăturarea pe baza unor însușiri comune a unui termen concret și mai cunoscut cu altul abstract și mai puțin cunoscut. De asemenea, apar frecvent în lecturile elevilor, metafore, care dau unor cuvinte semnificații noi. Explicarea sensurilor metaforice nu se face doar prin căutarea unor sensuri sinonime, ci mai ales pornind de la comparație. Un alt procedeu folosit de marii creatori de literatură este personificarea. În acest caz se atribuie obiectelor, plantelor și animalelor trăsături umane. Aceste figuri de stil trebuie comentate și interpretate în contextul în care se află, pentru ca prin puterea lor de sugestie să emoționeze, să cultive sensibilitatea copiilor.

Studierea modalităților de realizare a operelor literare, a procedeelor de limbă și stil folosite au ca rol nu numai deschiderea unui nou resort asupra interpretării textului literar studiat, dar oferă și posibilitatea descifrării mesajului transmis.

Astfel, elevul va putea înțelege și aprofunda multitudinea de noțiuni noi cu care se va confrunta în primul an gimnazial când va primi o serie de date în legătură cu modalitățile de realizare a textelor literare, de caracterizare a personajelor și de valorificare a limbajului artistic în opera literară. Venind încă din ciclul primar cu anumite capacități de interpretare a textului va putea să aprecieze la justa lor valoare operele ce urmează să le studieze.

II.3. Medii ce influențează stimularea interesului pentru lectură

Profesorul – factor esențial

Un bun dascăl nu pierde niciodată din vedere importanța deosebită pe care o are lectura în formarea individului.

Lecturile elevilor trebuie să fie mult mai variate și să îmbrațișeze toate domeniile de activitate: matematică, fizică, chimie, informatică, geografie, istorie, limbi moderne și clasice, etc.

Profesorul trebuie să fie la curent cu tot ce apare în domeniul lui și să informeze pe elevi asupra acestor lucruri pentru a preîntâmpina situația în care elevul nu știe ce să cumpere aflat în fața noutăților editoriale din librării. Desigur a recomanda anumite cărți nu trebuie să ducă la obligarea procurării și lecturării lor. Astfel se ajunge la suprasolicitarea elevilor și transformarea interesului pentru lectură într-o anumită corvoadă de care elevii se achită fără prea mare plăcere. Chiar lectura unei cărți interesante pierde din farmec atunci când este impusă.

Biblioteca școlară

„Nicăieri nu se poate forma și întreține mai cu efect gustul pentru lectura bună decât în atmosfera îmbietoare la citit a unei biblioteci, oricât de modestă ar fi ea. Rafturile încărcate cu atâtea scrieri din toate domeniile, mesele cu cititorii aplecați cu răbdare asupra cărților, liniștea abia tulburată de foșnetul filelor întoarse cu multă grijă, totul te îmbie la lectură și meditație”. (Ion Popescu, Lectura elevilor, p.105)

Din păcate unele școli stau destul de prost la dotarea bibliotecii. Fie lipsesc cărțile esențiale, fie numărul în care sunt ele e prea mic, sau starea lor lasă de dorit. Un alt minus al bibliotecilor școlare îl reprezintă lipsa sălilor de lectură. Din păcate unii bibliotecari preferă doar să dea cărți spre împrumut și nu încurajeaza deloc studiul la sala de lectură. De asemenea, chiar bibliotecile bune au minusuri în dotarea tehnică, prea puține sunt cele a căror bază de carte este complet informatizată.

Pentru a se favoriza lectura, este necesar ca sala să fie luminoasă, spațioasă, cu mese comode, cărțile aranjate pe tematici dupa accesibilitate. Elevii trebuie să aibă acces la cărți iar climatul să fie unul de liniște.

Un rol deosebit de important îl are bibliotecarul. El trebuie să cunoască toate lucrările de specialitate, să citeasca multă literatură pentru a putea să recomande elevilor cărțile cele mai accesibile sau cele mai bune în domeniul care îi interesează pe aceștia. Cunoscând mai bine sufletul copiilor, apropiindu-se cu dragoste de ei, recomandându-le cărți instructive dar și educative, sfătuindu-i cum să citească și să păstreze cărțile, bibliotecarul devine un prieten al elevului, un formator al gustului pentru lectură.

Listele bibliografice

O foarte bună cale pentru îndrumarea lecturii copiilor este întocmirea sistematică a listelor bibliografice recomandate bazat pe criteriul că a citi cărți prost alese e mai rau decât a nu citi deloc. Listele au menirea de a ține la curent copii cu noutățile din literatura pentru copii.

Aceste liste de recomandari pot fi întocmite de bibliotecile locale în conformitate cu cerințele manualelor școlare și cu prevederile programelor școlare. Adesea unii copii merg la bibliotecă să scoată cărți pentru buna lor placere de a citi. E esențial ca bibliotecarul să îi ofere cărți valoroase, adecvate vârstei. Unii copii care frecventeaza biblioteca nu posedă acasa literatură adecvată vârstei.

Parteneriatul cu familia

„În familiile în care copiii au prilejul să audă discuții diferite despre cărți și să vadă multe lucrări de specialitate, interesul pentru lectură se manifestă pe o linie ascendentă” (Ion Popescu, Lectura elevilor, p.105).

Întrucât în orice școală sunt elevi proveniți din familii foarte variate, managerii de la clase au datoria de a cunoaște mediul în care trăiesc elevii, de a-i ajuta pe părinți să fie un partener al propriului copil în asumarea unei culturi.

A transforma părintele, și așa destul de ocupat, în partener pentru promovarea lecturii la elevi nu e o atribuție facilă. E necesară alcătuirea unei strategii, găsirea unor metode și activități care să implice în mod activ părintele în acest proces. Problemele intervin atunci când la rândul lor părinții au nevoie de formarea gustului pentru lectură.

Colaborare între școală și edituri

Începând din anul 1990 s-au înființat foarte multe edituri, numărul lor depășește în prezent 3000. Titlurile și oferta de carte sunt astfel mult mai variate. Oricum această colaborare trebuie să pornească de la școală, nu de la edituri pentru a nu deveni ceva comercial doar.

Există și edituri care au dezvoltat o strategie de lucru axată în special pe școală, producând cărți necesare bibliografiei școlare și răspunzând astfel la dorința manifestată de unii părinți de a achizitiona cartile ce trebuiesc citite de copii lor.

Cu fluturași de informare, oferte de discount pentru comenzile ce depășesc o anumită sumă sau gratuități pentru membri, ele înregistrează un succes în vânzări și copii achiziționează cărți ce le va facilita lectura.

Teatru, lansare de carte

Lectura nu poate fi ruptă din contextul cultural al vremii noastre. Desigur e necesară cunoașterea operelor clasice, dar există și contemporaneitate. Sunt autori prolifici care publică, lansează, menținându-se activi pe scena literară contemporană.

Operele clasice le putem cunoaște și putem stârni interes pentru ele prin urmărirea pieselor de teatru. Se pun în scenă numeroase capodopere. Obisnuiți elevii să frecventeze teatrul, vor viziona piese care le va surescita interesul. Mergând acasă, foarte probabil să ia cartea în mâna și să parcurgă iarăși piesa vizionată.

Un bun profesor, nu va ignora niciodată lansările de carte. Cunoscând dorința elevilor de a cunoaște personalități, va prezenta personalitățile vieții literare, făcându-i astfel să devină curioși să citească cartea celui de la care a obținut un autograf sau o dedicație sau cu care și-a făcut fotografie.

II.4. Metode și tehnici de stimulare a interesului pentru lectură

Înainte de a trece la tema în cauză consider necesar definirea atât a termenului de metodă, cât și a celui de metode activ-participative. Termenul metodă (conform DEX) derivă din două cuvinte grecești (odos- „cale” și metha- „spre”, „către”) și are înțelesul de „drum (către)…“, „cale (spre)…”; un mod de „urmărire”, de cercetare a unui lucru; de căutare, de explorare a unui fenomen obiectiv în vederea aflării adevărului; drum parcurs în vederea atingerii unui scop, a obținerii unui rezultat determinat.

,,Privită sub raport funcțional și structural, metoda poate fi considerată drept un model sau un ansamblu organizat al procedeelor sau modurilor de realizare practica a operațiilor care stau la baza acțiunilor parcurse în comun de profesori și elevi și care conduc în mod planificat și eficace la realizarea scopurilor  propuse”. (I. Cerghit)       

,,Înțelegând prin metodă de învățământ o cale , un drum de străbătut deopotriva de elevi și profesori, prin care – conform unor principii (principii didactice) dar și unor legi (legile învățării)  se înfăptuiesc obiectivele instruirii, adică se însușesc de către elevi anumite cunoștințe de bază și se formează anumite capacități intelectuale și convingeri în vederea integrării progresive în societate”. (Ion Berca) 

Dacă în învățământul tradițional, pricipalele metode le constituie conversația, expunerea, demonstrația, metodele centrate pe profesor, transmiterea de cunoștințe, pasivitatea elevilor, învățământul modern solicită aplicarea metodelor active și interactive, a celor care dezvoltă gândirea critică și stimulează interesul elevilor pentru lectură. Aplicarea acestor metode care generează învățarea activă și prin care elevii sunt inițiați în gândirea critică nu este simplă ci necesită timp, rabdare, exercițiu si este de preferat să se facă de la vârste fragede, la toate disciplinele, însă cu măsură. Acestea trebuie să fie selectate și utilizate în mod riguros, creativ, în funcție de obiectivele propuse, de specifcul grupului educațional și nu trebuie să constituie un trend sau un moft al cadrului didactic. Metodele active și interactive au multiple valențe formative care contribuie la dezvoltarea gândirii critice, la dezvoltarea creativității, implică activ elevii în învățare, punându-i în situația de a gândi critic, de a realiza conexiuni logice, de a produce idei și opinii proprii argumentate, de a le comunica și celorlalți, de a sintetiza/esențializa informațiile, se bazează pe învățarea independentă și prin cooperare, elevii învață să respecte părerile colegilor.  

Metodele activ-participative sunt proceduri care pornesc de la ideea că învățarea este o activitate personală, care nu poate fi înlocuită cu nimic, iar cel care învață este considerat managerul propriei învățări, al întregului proces de învățare. Aceasta devine o activitate unică și diferită de la o persoană la alta, fiind determinată de istoria personală a subiectului, de mediul din care provine dar și de relațiile sociale pe care acesta le dezvoltă. Metodele activ-participative presupun activism, curiozitate intrinsecă, dorința de a observa, a explica, a explora, a descoperi. Sunt considerate activ-participative acele metode care mobilizează energiile elevului, care îl ajută să își concentreze atenția, să-i stârnească curiozitatea. Metodele activ-participative pun accent pe cunoașterea operațională, pe învățarea prin acțiune, aduc elevii în contact nemijlocit cu situațiile de viață reală. Aceste metode au caracter educativ, exemplu: lectura independentă, dialogul euristic, învățarea prin explorare și descoperire, discuțiile colective etc. Prin urmare, învățarea este o activitate personală, care aparține individului; este un act personal care implică elevul în totalitate. Aceste metode se centrează exclusiv pe elev și sunt decisive în formarea personalității acestuia. Privind elevul ca subiect al învățării, metodele activ-participative consideră că efectele instructive și cele formative ale învățământului sunt proporționale cu nivelul de angajare și participare ale acestuia în activitatea de învățare; că în situația de învățare el se implică făcând apel la aptitudinile intelectuale, care au la bază diferite capacități de învățare; că fiecare dintre aceste capacități poate fi analizată din punct de vedere al proceselor mintale pe care le implică. A dezvolta anumite capacități presupune a provoca anumite tipuri de procese intelectuale. Acestea constituie resurse diferite ale fiecărui elev de a se implica în mod personal în actul învățării.

Prin aceste metode:

lecțiile sunt mai interesante;

elevii realizează judecăți de substanță și fundamente;

se stimulează interesul pentru cunoaștere;

elevii înțeleg conținuturile, fiind capabili să le aplice în viața reală;

se facilitează contactul cu realitatea înconjurătoare;

elevul este deprins cu metodologia însușirii independente a informațiilor;

elevii sunt implicați acțional și motivațional în dobândirea cunoștințelor;

se creează structuri mentale proprii, prin care elevul poate răspunde la noile solicitări sau în alte condiții;

se dezvoltă abilități de colaborare și ajutor reciproc.

Experiența practică de până acum în aplicarea metodelor de învățare prin cooperare a evidențiat o serie de rezulate, dintre care cele mai relevante sunt:

■ creșterea motivației elevilor pentru activitatea de învățare;

■ încrederea în sine bazată pe acceptarea de sine;

■ atitudine pozitivă față de personalul didactic, disciplinile de studiu și continutul acestora

■ relații mai bune, mai tolerante între colegi;

■ capacități sporite de a percepe o situație, un eveniment sau o serie de obiecte și fenomene și din perspectiva celuilalt;

■ confort psihic sporit, dezvoltarea capacității de adaptare la situații noi, creșterea capacității de efort.

Lecțiile bazate pe învățătura prin cooperare prezintă câteva caracteristici importante:
a) răspunderea individuală – se evaluează performanța fiecărui elev în parte sau în numele grupului;

b) interacțiunea directă – elevii se ajută reciproc;

c) interdependența pozitivă – elevii realizează că au nevoie unii de alții pentru a duce la bun sfârșit sarcina;

d) deprinderi interpersonale și de grup mic – grupurile nu pot exista și nu pot funcționa eficient dacă elevii nu au și nu folosesc anumite deprinderi sociale;

e) procesarea în grup – elevii au nevoie să vadă cât de bine și-au atins scopurile și cât de eficienți au fost în grup.

Înaintea începerii lecției – alegerea subiectului lecției și întrebări de ordin general legate de scopul și obiectivele activității

a) motivația față de lecția respectivă
– cum se leagă subiectul ales de alte teme pe care elevii le-au studiat deja
– cum își va pregăti noua lecție ca elevii să poată înțelege cât mai bine disciplina respectivă
– ce informații din această lecție pot fi descoperite de elevi?
– cum poate fi examinată tema din perspectiva interdisciplinară?

b) stabilirea obiectivelor lecției
– obiective de proces: dezvoltarea sau consolidarea unor deprinderi și capacități
– obiective de conținut: însușirea și cunoașterea conținutului noii lecții

c) condiții prealabile
– cunoștiinte anterioare ale elevilor
– capacitatea de a folosi procesele de învățare presupuse de lecție

d) evaluarea
– să evoce anumite informații din conținutul lecției
– să utilizeze în mod adecvat anumite procese de gândire învățare

e) managementul resurselor și timpul
– ce resurse sunt necesare în timpul lecției?
– cum vom gestiona timpul?

Lecția propriu-zisă – include următoarele etape

a) evocarea – este momentul în care elevii sunt îndrumați să-și amintească ceea ce știau dinainte despre un anumit obiect, să anticipeze și să stabilească scopuri pentru investigarea lor. Are in vedere răspunsul la următoarele întrebări:
– cum voi trezi curiozitatea elevilor?
– cum îi voi determina să își amintească cunoștiințele anterioare?
– cum îi voi mobiliza să formuleze întrebări?

b) realizarea/costruirea sensului (înțelegerea): – modul cum va fi explorat conținutul lecției de către elevi. Elevii integrează ideile din textul dat în propriile scheme de gândire, pentru a le da sens, a le înțelege.
– ce conținut voi folosi și cum va fi prezentat?
Care este activitatea elevilor pentru a ajunge la înțelegerea conținutului?

c) reflexie – modul cum vor utiliza elevii conținutul lecției. Elevii reconsideră ceea ce știau și asimilează noi cunoștințe, exersând gândirea.

d) încheierea lecției – modul cum se va încheia lecția aparține în totalitate profesorului.

Dupa terminarea lecției – pot urma activități de extindere a cunoștintelor și deprinderi dobândite la experiențe obișnuite de viață.

„Statutul de cititor se formează în etape, în școală, consumând, ascultând și citind literatură, învățând unele texte. (…) Asemeni cărților, cititorii sunt diverși, iar lecturile explicative și contemplative, ca tipuri fundamentale, au forme felurite și exigențe ce țin de natura textului și vârsta receptorilor." (Dersidan, Ioan, Metodica predarii limbii și literaturii române, p.181).

Lectura este așa cum se știe, un eveniment al cunoașterii. Ea orientează gândirea și sensibilitatea elevilor asupra operei literare, revelează un anume mod de înțelegere a lumii. Angajând elevii în cunoașterea operei, profesorul parcurge cu ei drumul acesteia cu întrebări și răspunsuri, surprinde noutatea, originalitatea viziunii. În școală, emoția lecturii presupune valorizarea operei, explicarea ei logică, rațională

„Predarea literaturii se împletește organic cu recomandarea unui număr mare de cărți, cu îndrumarea elevilor de a citi cărțile cele mai reprezentative, cu formarea unor deprinderi de a înțelege și aprecia o operă literară, și de a o distinge de alte cărți mai puțin izbutite. De aceea în mare măsură, metodele recomandate (…) sunt cele ale didacticii în general: expunerea sistematică, exercițiile, conversația, lucrul cu cartea, demonstrația, excursia, lucrările în cercuri." (Ion Popescu, Lectura elevilor, p.115)

Povestirea se folosește îndeosebi la clasele mici. Captivați și stimulați de o povestire caldă, cu acțiune clară, copiii au manifestat dorința să recitească ceea ce li s-a povestit în clasă, o parte din ei reușind să citească și alte lecturi recomandate.

Învățătorul alege, pentru povestire, basme sau povești în care personajele sunt clar și viu înfățișate, iar succesiunea întâmplărilor este ușor de urmărit. Aceste ore se pot desfășura pe baza povestirii model, expresiv, nuanțat, de către învățător sau elevi a subiectului unei cărți, al unei lecturi. O variantă a acestei forme o contituie recomandarea făcută de învățător întregii clase, ca fiecare elev să citească una, două lecturi înainte de ora de curs, în scopul de a le putea povesti în clasă. Aici are loc povestirea de către elevi, într-o formă închegată, a unor episoade din lucrarea citită.

Citirea expresivă a învățătorului se folosește atât în clasele mici, cât și în cele mari, citindu-se povestiri scurte, în întregime, sau fragmente cu înțeles relativ deplin, durata variind în funcție de clasă.

Calitatea expresivității citirii constituie o condiție esențială în folosirea acestui procedeu, astfel că trebuie să se aleagă cu grijă tonul just, să se folosească logic pauzele pe criterii gramaticale sau chiar psihologice, care să-i țină pe elevi în suspans, mai ales că pentru școlarii mici citirea expresivă a învățătorului constituie un puternic imbold pentru perfecționarea citirii lor.

Lecțiile de popularizare a cărții

Lecțiile acestea se pot organiza în clasele mai mari (a III-a, a IV-a), în vederea popularizării creațiilor pentru copii ale unor mari scriitori. Astfel de lecții este posibil să fie organizate în cadrul orelor de consolidare sau de recapitulare, cu acest prilej prezentându-se elevilor și alte opere pe care le-au mai scris autorii studiați.

Copiilor li se va povesti, pe scurt, conținutul scrierilor repsective sau se vor citi selectiv anumite fragmente interesante, li se vor prezenta ilustrații citindu-se textul corespunzîtor, prin astfel de activități un scriitor sau altul devenind cunoscut elevilor.

Copiii mai pot fi stimulați prin recitarea unor poezii, cu cântece pe versurile unor autori, toate aceste activități având rolul final de a îndrepta atenția acestora asupra celor mai bune cărți.

Alte forme de activități care sprijină lectura literară

Studiul textelor literare în școală și dezvoltarea gustului pentru lectură sunt sprijinite și de alte forme de activități extrașcolare.

Aceste activități se desfășoară respectând o serie de condiții, cum ar fi că se organizează în colectiv, că sunt subordonate procesului instructiv-educativ realizat în clasă și că trebuie să fie concepute astfel încât să evite supraîncărcarea elevilor.

Printre formele de activități extrașcolare cele mai adecvate particularităților de vârstă ale elevilor claselor primare sunt urmărirea spectacolelor de teatru pentru copii, a unor casete video cu documentare accesibile lor, audiții, excursii, vizite la muzee și altele.

În prealabil, trebuie să se poarte o conversație introductivă cu elevii, în care să se lămurească scopul urmărit prin activitatea respectivă, iar la sfârșit, o conversație de încheiere, în care să se analizeze piesa sau filmul, jocul actorilor, momentele care i-au impresionat cel mai mult, mesajul.

În cursul conversației, elevii își expun părerile, iar învățătorul lămurește, cu acest prilej, unele aspecte privind conținutul sau jocul actorilor.

Datorită caracterului atractiv și accesibil al spectacolelor, precum și datorită intensității impresiilor, piesele de teatru și spectacolele cinematografice pentru copii constituie un mijloc eficient de educație artistică și morală a elevilor, care face de multe ori „concurență” lecturii literare.

Dramatizarea unor opere literare studiate și îndrăgite de copii au recunoscute valențe educative. Elevii doresc să se identifice cu eroii basmelor și poveștilor trecând cu emoție prin toate întâmplările personajelor preferate.

Medalionul literar este consacrat aniversării unui scriitor și presupune prezentarea vieții și a operei sale, precum și a unor frânturi din critica literară care îl elogiază. E un prilej de a se transmite informații despre activitatea scriitorului, de a recita poezii ale poetului sau unele care îi sunt adresate de confrați, de a dramatiza o creație care se pretează la aceasta, de a audia creații muzicale inspirate de opera poetului, de a viziona expoziții de carte sau de desene ale copiilor pe aceeași temă.

Școala nu poate neglija, ci, dimpotrivă, trebuie să includă organic aceste activități, ca mijloc de educare în cadrul acțiunilor instructiv-educative, însă învățătorii trebuie să știe cum să realizeze aceste activități astfel încât elevii să nu ajungă să le prefere, de cele mai multe ori, în locul cărților citite.

III. Metodologia cercetării

III.1. Motivarea cercetării

III.1.1 Delimitarea obiectului de studiu

Una dintre problemele cu care se confruntă învățătorii și, mai apoi, profesorii de limba și literatura română este interesul scăzut pentru lectură.

Cu atâtea medii informaționale în jurul nostru, plăcerea de a citi este din ce în ce mai greu de cultivat, iar noi suntem puși în situația de a găsi căile cele mai potrivite pentru a ne motiva elevii să citească o carte nu din obligație, ci de plăcere.

Unii dintre elevii simt în mod natural plăcerea de a citi, alții trebuie să-și descopere acest entuziasm, iar noi învățătorii, suntem cei care trebuie să-i motivăm și să-i îndrumăm în acest sens.

Motivarea elevilor de a citi nu ține doar de motivația intrinsecă, ci mai ales de abilitățile învățătorului. Plăcerea de a lectura apare în timp, iar rolul învățătorului este acela de a-i încuraja pe acei elevi a căror plăcere de a citi întârzie să apară. Am demarat această microcercetare pornind de la câteva supoziții. Am presupus că dacă se folosește un demers didactic corespunzător în analiza textelor literare utilizând alte tipuri de activități, în defavoarea metodelor tradiționale:

rezultatele elevilor sunt superioare;

se dezvoltă capacitatea elevilor de asimilare a textului;

cresc motivația și interesul pentru lectură;

crește dorința elevilor de a realiza sarcinile, acest lucru realizându-se prin lectura textelor;

elevii participă activ în procesul instructiv-educativ.

elevii vor face progrese ce se vor reflecta în exprimarea orală și scrisă.

III.1.2. Scopurile

Pentru a aduce un suport concret, am făcut o cercetare bazată pe observațiile personale făcute la clasa la care predau, precum si pe un experiment restrâns, derulat la aceeași clasă. Scopurile cercetării sunt:

llll

….

….

III.1.3. Ipoteza

Dacă elevii vor participa la activități diverse, altele decât cele tradiționale, în studierea cărților de lectură literară suplimentară, aceștia vor avea o mai mare deschidere către lecturare.

III.2. Metode

III.2.1. Participanții

Cercetarea a avut loc la Școala Gimnazială Nr.1 din orașul Voluntari, județul Ilfov. Observațiile s-au făcut la clasa a III-a B. La experiment au participat cei 33 elevi-subiecți: 19 fete și 14 băieți, toți provenind din mediul urban.

III.2.2. Materiale

Pe parcursul derulării celor trei activități am folosit materialele: Heidi, fetița munților, de Johanna Spyri; CD cu filmul Heidi, Poezii de primăvară, autor – Ana-Maria Grigoraș, 2014, București, editura ErcPress, manualul de Limba și literatura română pentru clasa a III-a, autori – Tudora Pițilă, Cleopatra Mihăilescu, 2005, București, editura Aramis, fișe, chestionare.

Pentru vizita la Editura ”Viață și sănătate”, apelând la Consiliul Local Voluntari, am obținut sponsorizare de transport din partea DECSIC.

III.2.3. Procedurile

III.2.3.1. Procedura experimentală inițială

La prima întâlnire am desfășurat procedura experimentală care a stat la baza ipotezei. Singurul experimentator am fost eu, învățătorul clasei, desemnat prin norma didactică. Chestionarul a fost completat în scris, simultan, de cître toți elevii prezenți, în clasa în care ei își desfășoară orele. Acest chestionar a reprezentat punctul zero al cercetării mele. Chestionarul conține 11 întrebări prin care am urmărit să cuprind următoarele:

Măsura în care elevii dețin acasă o bibliotecă

Măsura în care elevii citesc independent și timpul alocat

Tipul de lectură preferat

Rolul școlii în dezvoltarea gustului pentru lectură

Atitudinea elevilor față de lectură.

III.2.3.2. Procedurile de intervenție

La începutul anului școlar am parcurs la Limba și literatura română unitatea de învățare cu titlul Școala, căreia i-au fost alocate un număr de 20 ore. În cadrul acestei unități de învățare am avut o lecție cu denumirea Povestea unei cărți, în care ca probă practică elevii și-au construit propriile cărți. Tot atunci elevilor li s-a explicat lungul drum pe care îl parcurge o carte din faza de idee până la produsul finit: CARTEA.

Având în vedere particularitățile de vârstă și scopul cercetării mele, am organizat ca primă activitate o vizită la editura Viață și sătătate, în care elevii să observe direct procesul de producere a cărții, să ia contact direct cu fiecare dintre persoanele ce sunt implicate in procesul de producție (vezi anexa 3). Pe parcursul vizitei elevii au putut observa manuscrisele, au stat de vorba cu redactorul, editorul, cu tehnoredactorul, ilustratorul, corectorul, precum si cu persoanele ce mânuiau/ supravegheau mașinăriile din halele de producție. La final au intrat în librăria editurii, unde prin observare directă le-am urmărit reacțiile, neinfluențând deciziile lor.

Prin această activitate am vizat:

Sensibilizarea elevilor și schimbarea atitudinii față de carte;

Cunoașterea specificului meseriilor implicate în editarea unei cărți;

Înțelegerea etapelor procesului de producție al cărții;

Oferirea oportunității de a cumpăra o carte.

La finalul activității am aplicat un chestionar, realizat in doua etape Prima parte itemii 1-5.3, iar a doua parte (la interval de o săptămână) itemii 5.4-5.6.

A doua activitate propusă s-a desfățurat în două etape. În prima etapă, pe parcursul unei săptămâni, eșalonat pe capitole, elevii au avut de citit cartea Heidi, fetița munților, de Johanna Spyri. În cadrul orelor de limba română am alocat cate 10 minute pentru povestirea orală a textului parcurs, urmărind astfel parcurgerea integrală a cărții. În a doua etapă este vizionat filmul Heidi. Elevii au sesizat diferențe între acțiunea din carte și cea prezentată în film. Li se cere să întocmească o fișă în care să prezinte avantajele și dezavantajele parcurgerii cărții sau vizionarea filmului (vezi anexele 5).

A treia activitate, intitulată De vorbă cu autorul, s-a desfășurat în clasă, invitată fiind d-na Ana-Maria Grigoraș. D-ei este autoarea a peste 15 cărți pentru copii, coautor al manualului de Limba si literatura română, apărut la editura Petrion, 2002, precum și a auxiliarelor școlare Alfabetici te învață să scrii și Matematici te învață să socotești, editura ErcPress, 2008. Aceasta le-a prezentat elevilor ultima carte apărută în 2014, la editura ErcPress, Poezii de primăvară. Elevii au fost fascinați de prezența poetei între ei. Au dorit să afle care a fost debutul d-ei, care sunt mobilele ce declanșează actul creației și au solicitat recitarea unei poezii favorite. Organizați pe echipe au putut studia cartea prezentată timp de aproximativ 10 min. Vizibil fascinați de ceea ce citeau, au dorit să citească și ei colegilor una dintre poeziile ce i-au încântat (vezi anexele). Și-au dorit achiziționarea cărții pentru un studiu mai aprofundat și și-au amnifestat dorința de a încerca să creeze și ei poezii. La final am aplicat un chestionar evaluativ al activității (vezi anexa).

III.2.3.3. Procedura experimentală finală

Proba experimentală finală a fost aplicată la aceeași clasă de elevi, care a presupus același chestionar inițial, urmând a se face studiu comparativ între cele două puncte: inițial și final.

III.2.4. Modalități de analiză

III.2.4.1. Interpretarea analizei inițiale

În cele ce urmează voi prezenta și interpreta datele obținute în urma anchetei pe bază de chestionar și a observațiilor efectuate, realizând comparații ce se impun între datele obținute.

Un alt aspect care merită pus în evidență este rolul și locul lecturii în viața elevului.

Primul aspect pe care doresc să-l precizez este măsura în care elevii dețin o bibliotecă acasă cu cărți potrivite vârstei.

Astfel, din 33 elevi, 25 au afirmat că dețin acasă o bibliotecă. Acest fapt demonstrează că majoritatea elevilor sunt familiarizați cu lectura independentă, familia având și ea un rol important în orientarea copiilor de a-și petrece timpul liber citind.

Referitor la măsura în care elevii citesc independent și timpul alocat, am elaborat itemii 2 și 3 din chestionar.

Întrebați „Consideri lectura o activitate plăcută?”, din totalul elevilor 20 au răspuns DA. În procente aceasta ar însemna 62%.

La întrebarea „Cât timp citești într-o săptămână?” răspunsurile elevilor au fost variate:

Peste 8 h – 3 elevi

Între 4-8 h – 21 elevi

Mai puțin de 4 h – 9 elevi

Din aceste rezultate reiese faptul că cea mai mare parte dintre elevi își petrec aproximativ 1-2 ore pe săptămână lecturând o carte pe lângă cele studiate în școală.

În chestionar a urmat întrebarea firească prin care li s-a cerut elevilor să precizeze ce tip de lectură preferă. S-au înregistrat câteva tipuri de răspunsuri, prezentate mai jos:

basme și povești – 21 elevi

scurte povestiri – 8 elevi

poezii – 10 elevi

diverse reviste – 5 elevi

altele:

enciclopedii – 5 elevi

istorice – 2

anunțuri – 3

diverse – 6

Astfel, din cei 33 de elevi, majoritatea preferă povești și povestiri, la polul opus aflându-se poezia. Toate personajele preferate de elevi sunt eroii pozitivi întâlniți în lecturi ca: Prâslea, Harap Alb, Neghiniță, Cenușăreasa, Lizuca, prinți și prințese, identificându-se în același timp cu acestea. Poeziile preferate sunt cele în care apar micile viețuitoare ca prietene ale copiilor.

Itemii 7, 8 și 9 au avut ca scop cunoașterea gradului de influență a școlii asupra dezvoltării gustului pentru lectură al copiilor.

Astfel, la întrebarea „Cine îți recomandă cărțile?” răspunsurile elevilor au fost următoarele:

d-na învățătoare – 33 elevi

d-na bibliotecară – 7 elevi

părinții – 18 elevi

prietenii – 6 elevi.

Se observă că școala deține aportul cel mai crescut existând o colaborare permanentă între învățător și bibliotecar. Este de apreciat faptul că părinții se implică în orientarea copiilor spre lectura cărților în schimbul petrecerii timpului liber în fața calculatorului, de exemplu.

La întrebarea „Ce îți place mai mult la orele de lectură?” majoritatea elevilor au răspuns la fel: să-și expună părerea și să discute pe marginea întâmplărilor din text; de unde deducem dorința elevilor de a fi activi și motivați în a face acest lucru.

Pentru a urmări schimbările produse de lectură asupra comportamentului elevilor am introdus itemii 10 si 11. Întrebați dacă folosesc în vorbirea curentă cuvintele și expresiile noi întâlnite în lecturi, răspunsurile elevilor au fost:

uneori – 27 elevi

întotdeauna – 5 elevi

niciodată – 1 elev

De aici rezultă contribuția lecturii la dezvoltarea vocabularului elevilor prin asimilarea noilor concepte. Un elev care citește, dar rămâne cu un vocabular sărac, înseamnă că nu conștientizează ceea ce citește, nu citește din plăcere, ci pentru că i se cere acest lucru.

Legate de plăcerea și interesul cu care citesc o carte, relevante sunt răspunsurile de la itemul 11: „Recomanzi și altor prieteni lecturile citite de tine?”. Astfel, atitudinea pozitivă a elevilor față de lecturile efectuate este demonstrată de 29 de răspunsuri DA, restul răspunzând NU.

Ca o primă concluzie a acestei cercetări, precizez că toate ipotezele de la care am pornit au fost validate, însă voi detalia acest lucru în capitolul următor.

III.2.4.2. Rezultatele analizei de progres

Precizez că pe parcursul cercetării mele nu am comunicat elevilor scopul demersurilor mele și nici cum vor decurge procedurile de remediere.

Prin derularea primei activități am urmărit sensibilizarea elevilor și adoptarea unei atitudini pozitive față de carte (vezi anexa 2). Acestea sunt reflectate în chestionarul aplicat, itemii 1, 2 și 3.

La primul item elevii au argumentat ce i-a impresionat cel mai mult pe parcusul vizitei, răspunzând astfel:

multe etape în procesul de producție – 9 elevi

cunoașterea conținutului cărții înainte de publicare – 7 elevi

munca migăloasă a corectorului – 3 elevi

mașinăriile – 8 elevi

răspuns evaziv – 6 elevi

Impactul celor văzute și înțelegerea producerii căților, i-a determinat pe elevi să răspundă la întrebarea Ți-ar plăcea să lucrezi într-o editură? că și-ar dori (24 elevi).

La itemul 3 din chestionar elevii au putut da un răspuns liber referitor la schimbarea atitudinii personale față de carte, în urma vizitării editurii. Însumând răspunsurile lor, acestea pot fi grupate astfel:

prețuire – 7

admirație – 5

carte-prieten – 3 elevi

cartea – ”un premiu” – 3 elevi

necesitate – 4 elevi

răspuns evaziv – 8 elevi

Observăm că peste jumătate din numărul elevilor participanți au fost influențați pozitiv de cele văzute pe parcursul vizitei și înțelegerea muncii de producție a cărților.

În partea a doua a vizitei elevii au putut intra în librăria editurii, unde cărțile erau așezate pe domenii. 30 din cei 33 elevi au luat cu asalt secțiunea de cărți pentru copii. Itemul 4 al chestionarului vizeazând motivația pentru care ei au intrat în librărie. Centralizând răspunsurile lor, s-au obținut următoarele rezultate-argumente:

achiziționare de carte – 20 elevi

curiozitate – 3 elevi

atmosferă plăcută – 2 elevi

aflarea unor titluri noi de cărți – 2 elevi

alte motive – 3 elevi

Din chestionar, centralizând datele pe itemul 5.1, obervăm că din cei 30 de vizitatori ai librăriei, 22 și-au achiziționat cărți pe următoarele domenii:

povești – 5 elevi

povestiri – 6 elevi

poezii – 3 elevi

cărți de colorat – 1 elev

religioase – 1 elev

aventuri – 6 elevi

Cei 8 elevi care nu au cumpărat cărți au motivat fie că și-au achizitionat alte obiecte, fie absența banilor (6 elevi), fie că li s-a părut că ceea ce doreau să cumpere avea prețul prea ridicat.

Observând preferințele elevilor în selecția liberă a cărților ce le-au cumpărat, observăm că predomină povestirile si cărțile de aventuri, ceea ce e specific varstei de 9-10 ani, când preferințele copiilor se îndreaptă către aceste genuri.

Este îmbucurător acest rezultat, ca peste jumătate din elevii participanți la activitate să își achiziționeze din proprie inițiativă o carte pe care să și-o fi dorit-o (67 %).

Printre cărțile cumpărate de copii se regăsesc: Secretul peșterii – Arthur Stanley, Petunia cea urâtă – Heater Grovet, Povestiri cu tâlc, Poezii – Elena Farago, Urși, codițe și înghețată de vanilie, Școala feților frumoși – Florin Bică, ș.a.

Dar nu este sufient ca aceste cărți doar să existe în biblioteca personală. Astfel am conceput itemii 5.3 și 5.4 prin care am urmărit parcurgerea acestora. Centralizând răspunsurile elevilor s-au obținut următoarele:

Centralizarea acțiunilor elevilor în urma primei activități derulate

Având în vedere că din totalul de elevi doar 57% au atins scopul acestei activități, am ales ca activitatea a doua să acopere preferințele lor pentru lectură, abordând cartea Heidi, fetița munților, de Johanna Spyri.

Pe parcursul unei săptămâni, eșalonat pe capitole, elevii au avut de citit cartea Heidi, fetița munților, de Johanna Spyri. În cadrul orelor de limba română am alocat cate 10 minute pentru povestirea orală a textului parcurs, urmărind astfel parcurgerea integrală a cărții. În a doua etapă este vizionat filmul Heidi. Elevii au sesizat diferențe între acțiunea din carte și cea prezentată în film. Li s-a cerut să întocmească o fișă în care să prezinte avantajele și dezavantajele parcurgerii cărții sau vizionarea filmului.

Sintetizând răspunsurile elevilor acest

Avantaje

Dezavantaje

Observăm în cele menționate mai sus că elevii ar prefera să citească decât să vizioneze filmul, sesizând beneficiile acestei activități. Pot spune că obiectivul pe care mi l-am propus a fost îndeplinit prin această activitate.

Întorcându-mă la chestionarul inițial, la itemul 4, din care reiese că poezia este slab reprezentată în preocupările de lecturare ale copiilor, și la chestionarul 2, itemul 5.1, din care reiese că doar 3 elevi și-au achiziționat cărți de poezie din librăria editurii, am decis să acționez în acest sens și să organizez cea de-a treia activitate în domeniul liricului.

III.2.4.2.1. Progres individual

III.2.4.2.2. Progres colectiv

IV. Concluzii

IV.1. Încheiere

În urma analizei efectuate asupra datelor obținute, prin cele trei activități parcurse, și metode de cercetare utilizate (observația și chestionarul de opinie), toate ipotezele de la care am pornit au fost validate, obiectivele cercetării fiind atinse.

Din însumarea tuturor aspectelor prezentate în această lucrare și prin gruparea concluziilor parțiale formulate în capitolul anterior am ajuns la următoarele concluzii finale:

Reforma sistemului de învățământ înseamnă și reformarea metodelor și strategiilor didactice utilizate în activitatea la clasă, actualizarea și adecvarea acestora.

Strategiile didactice moderne utilizate au dus la obținerea unor rezultate superioare.

Învățarea devine superior calitativă când elevii sunt motivați să citească.

Învățarea se ameliorează când sunt valorificate cunoștințele și experiențele anterioare, permițând, deopotrivă, actualizarea și consolidarea cunoștințelor deja acumulate.

Gândirea și învățarea critică devin funcționale doar atunci când are loc democratizarea procesului didactic, când elevii sunt stimulați să gândească, când personalitatea și contribuția fiecăruia la lecție sunt recunoscute.

Stimularea interesului elevilor pentru lectură se poate realiza și prin desfășurarea unor activități moderne.

Elevii sunt deschiși și receptivi la noutate, la creativitate, la implicare; importantă este schimbarea de mentalitate, de atitudine și comportament, de practică profesională a adultului interesat de promovarea alternativelor educaționale.

Pentru ca lectura suplimentară să dezvolte gustul elevilor pentru citit, să-i facă să iubească lectura, să le satisfacă interesul de a cunoaște viața, oamenii și faptele lor, ea trebuie îndrumată, controlată și evaluată.

Învățământul modern ne învață că „activ” este elevul care gândește, care depune un efort de reflecție personală, interioară și abstractă, căruia i se oferă posibilitatea de a afla singur cunoștințele înțelegându-le, stocându-le și aplicându-le în mod personal, care cercetează și redescoperă adevărurile și nu acela care reproduce mecanic materialul predat de cadrul didactic. Acest tip de învățământ dorește formarea de elevi capabili să rezolve orice situație problemă apărută în mod neașteptat, care sunt capabili să își concentreze atenția pe o activitate un timp mai îndelungat și care sunt dispuși să își dezvolte potențialul de care dispune la maximum. Pe parcursul activității didactice trebuie să facem din elev un participant activ în propriul proces de învățare, pregătit să-și însușească cunoștințele prin efort propriu, prin angajarea gândirii și mobilizarea tuturor funcțiilor intelectuale. Transmiterea cunoștințelor trebuie să fie un fel de joc didactic pentru a atrage elevii să și le însușească și pentru a-i prinde în mrejele procesului instructiv-educativ. În momentul în care decidem să devenim cadre didactice, suntem direct responsabili de educarea și dezvoltarea elevilor/copiilor cărora le vom fi educatori. În acest proces, avem un rol important deoarece de noi, de comportamentul nostru dar mai ales de metodele pe care le aplicăm depinde dezvoltarea și implicarea elevilor în procesul instructiv-educativ. Consider această temă foarte importantă atât pentru cariera didactică (vizând bunul mers al demersului didactic) cât și pentru realizarea idealului educațional al școlii românești, de a forma oameni liberi, personalități autonome, creative și tolerante.

IV.2. Limitări ale cercetării

Eșantionul nu este reprezentativ.

Inexistența unei clase de control la care să pot aplica testul inițial și cel final, pentru a pune în evidență evoluția clasei la care s-a desfășurat cercetarea și a compara rezultatele lor.

Rezultatele nu se pot raporta la întreaga populație școlară, fiind relevante la nivelul fiecărei clase.

Desfășurarea cercetării pe o perioadă de timp prea scurtă pentru a atinge obiectivul final.

IV.3. Noi deschideri

Referințe

Anexe

Anexa 1

Aș dori să cunosc părerea ta despre cărți și lectura acestora. Pentru aceasta, te rog să răspunzi la toate întrebările, încercuind litera variantei de răspuns care corespunde opiniei tale. Unde este cazul, formulează tu răspunsul în scris.

Ai o bibliotecă acasă cu cărți potrivite vârstei tale?

DA b) NU

Consideri lectura o activitate plăcută?

DA b) NU

Cât timp citești într-o săptămână?

………………………………………………………………………………………………………

Ce tip de lectură preferi?

basme și povești

scurte povestiri

poezii

diverse reviste

………………………………………

Cum se numește ultima carte (poveste) pe care ai citit-o?

……………………………………………………………………………………………………….

Care este personajul tău preferat?

……………………………………………………………………………………………………….

Cine îți recomandă cărțile?

d-na învățătoare

d-na bibliotecară

părinții

prietenii

Consideri că lectura contribuie la succesul tău școlar?

DA b) NU

Ce îți place mai mult la orele de lectură?

să citești b) să-ți expui părerea c) să asculți opiniile altora

Folosești, în vorbirea ta curentă, cuvintele și expresiile noi întâlnite în lecturi?

uneori b) întotdeauna c) niciodată

Recomanzi și altor prieteni lecturile citite de tine?

DA b) NU

Vă mulțumesc!

Anexa 2

De scurt timp am vizitat editura ”Viață și sănătate”…

Ce te-a impresionat cel mai mult pe parcursul vizitei? Argumentează.

Ți-ar plăcea să lucrezi într-o editură? De ce?

Cum privești acum cartea (ca obiect)?

Ai intrat în librăria editurii? De ce?

Ai cumpărat vreo carte?

Nu. (De ce?)

Da. (Titlul și autorul)

Ce te-a determinat să faci această alegere?

Ai citi-o?

Da

Nu

Prezintă pe scurt conținutul cărții.

Ai mai achiziționa cărți ale autorului? Argumentează.

Anexa 3

De vorbă cu autorul

Ce carte ți-a fost prezentată?

Cine este autorul?

Ce sentimente transmit poeziile?

Ai cumpărat cartea?

Nu. (De ce?)

Da. (De ce?)

Ai citit-o?

Da

Nu

Prezintă pe scurt conținutul cărții.

Ai mai achiziționa cărți ale autorului? Argumentează.

Ai citit și ale poezii?

Ai scrie poezii?

Anexa 4

În vizită la editura Viață și sănătate

l

Anexa 5

Anexe

Anexa 1

Aș dori să cunosc părerea ta despre cărți și lectura acestora. Pentru aceasta, te rog să răspunzi la toate întrebările, încercuind litera variantei de răspuns care corespunde opiniei tale. Unde este cazul, formulează tu răspunsul în scris.

Ai o bibliotecă acasă cu cărți potrivite vârstei tale?

DA b) NU

Consideri lectura o activitate plăcută?

DA b) NU

Cât timp citești într-o săptămână?

………………………………………………………………………………………………………

Ce tip de lectură preferi?

basme și povești

scurte povestiri

poezii

diverse reviste

………………………………………

Cum se numește ultima carte (poveste) pe care ai citit-o?

……………………………………………………………………………………………………….

Care este personajul tău preferat?

……………………………………………………………………………………………………….

Cine îți recomandă cărțile?

d-na învățătoare

d-na bibliotecară

părinții

prietenii

Consideri că lectura contribuie la succesul tău școlar?

DA b) NU

Ce îți place mai mult la orele de lectură?

să citești b) să-ți expui părerea c) să asculți opiniile altora

Folosești, în vorbirea ta curentă, cuvintele și expresiile noi întâlnite în lecturi?

uneori b) întotdeauna c) niciodată

Recomanzi și altor prieteni lecturile citite de tine?

DA b) NU

Vă mulțumesc!

Anexa 2

De scurt timp am vizitat editura ”Viață și sănătate”…

Ce te-a impresionat cel mai mult pe parcursul vizitei? Argumentează.

Ți-ar plăcea să lucrezi într-o editură? De ce?

Cum privești acum cartea (ca obiect)?

Ai intrat în librăria editurii? De ce?

Ai cumpărat vreo carte?

Nu. (De ce?)

Da. (Titlul și autorul)

Ce te-a determinat să faci această alegere?

Ai citi-o?

Da

Nu

Prezintă pe scurt conținutul cărții.

Ai mai achiziționa cărți ale autorului? Argumentează.

Anexa 3

De vorbă cu autorul

Ce carte ți-a fost prezentată?

Cine este autorul?

Ce sentimente transmit poeziile?

Ai cumpărat cartea?

Nu. (De ce?)

Da. (De ce?)

Ai citit-o?

Da

Nu

Prezintă pe scurt conținutul cărții.

Ai mai achiziționa cărți ale autorului? Argumentează.

Ai citit și ale poezii?

Ai scrie poezii?

Anexa 4

În vizită la editura Viață și sănătate

l

Anexa 5