Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 1 FINANȚAREA AFACERII Suport de curs pentru masteranzii specializării Gestiunea Financiară a Afacerii Lect.Univ.Dr…. [608965]

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 1

FINANȚAREA AFACERII
Suport de curs pentru masteranzii
specializării
Gestiunea Financiară a Afacerii

Lect.Univ.Dr. Smaranda Vancea

2014

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 2

CUPRINS
1. FINANȚAREA AFACERII – sarcină a managementului financiar …………………….. 5
1.1 Triunghiul ineterselor în Managementul Financia r …………………………………….. 5
1.2 Dezvoltarea unei strategii financiare cu scopul proiectării unui sistem de
finanțare al unei afaceri ……………………. …………………………………………… …………… 5
1.3 Sustenabilitatea și autonomia financiară a comp aniilor – obiective ale
managementului financiar …………………….. …………………………………………… ………. 7
1.4 Ce elemente din strategia generală a companiei trebuie preluate pentru a
construi strategia de finanțare? ……………… …………………………………………… ………. 8
1.5 Diferitele cicluri de operații ale unei afaceri ………………………………………….. . 9
1.6 Documente pentru manager …………………. …………………………………………… .. 10
2. DECIZIA FINANCIARĂ ÎN FINANȚAREA AFACERILOR …. ……………………….. 11
2.1. Conceptul de decizie financiară ………….. …………………………………………… …. 11
2.2. Decizia de investiții …………………… …………………………………………… …………. 11
2.2.1. Efectele deciziei de investiții ………… …………………………………………… ….. 11
2.2.2. Surse de finanțare a investițiilor ……… …………………………………………… … 12
2.3. Decizia de finanțare ……………………. …………………………………………… ……….. 13
2.3.1. Definirea deciziei de finanțare ………… …………………………………………… … 13
2.3.2. Obiectivele urmărite de furnizorii de capita l ……………………………………… 14
2.4. Decizia de repartizare a profitului ………. …………………………………………… …… 14
3. FINANȚAREA COMPANIILOR PE TERMEN MEDIU ȘI LUNG . …………………….. 16
3.1. Categorii de capital ……………………. …………………………………………… ………… 16
3.1.1. Categorii de capital la inițierea unei aface ri ……………………………………… 16
3.1.2. Categorii de capital pe perioada de exploata re …………………………………. 17
3.1.3. Categorii de capital după proveniența sursel or …………………………………. 17
3.2. Surse proprii de finanțare a Companiilor ….. …………………………………………… 18
3.2.1. Surse de finanțare la inițierea unei afaceri ……………………………………….. 18

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 3
3.2.2. Finanțarea internă ……………………. …………………………………………… …….. 18
3.2.3. Factorii care influențează decizia de autofi nanțare ……………………………. 19
3.2.4. Avantajele și dezavantajele autofinanțării . ……………………………………….. 20
3.2.5. Dezinvestiția ………………………… …………………………………………… ……….. 20
3.2.6. Majorarea capitalului social …………… …………………………………………… …. 21
3.3. Surse împrumutate de finanțare a Companiilor . ……………………………………… 28
3.3.1. Creditele bancare pe termen mijlociu și lung ……………………………………. 28
3.3.2. Tipologia creditelor bancare pe termen mediu ………………………………….. 30
3.3.3. Condițiile de acordare a creditelor pe terme n lung ……………………………. 30
3.3.4. Avantajele creditului bancar pe termen mediu și lung ………………………… 33
3.3.5. Finanțarea prin leasing ……………….. …………………………………………… ….. 34
4.PROCESUL DE FINANȚARE A AFACERILOR. RESTRICȚII ȘI CRITERII ÎN
FINANȚAREA PE TERMEN MEDIU ȘI LUNG ……………. ………………………………….. 38
4.1. Procesul de finanțare al afacerilor ………. …………………………………………… ….. 38
4.1.1. Alegerea sursei de finanțare …………… …………………………………………… .. 38
4.1.2. Pregătirea pachetului de finanțare ……… ………………………………………….. 38
4.1.3. Prezentarea cererii de finanțare ……….. …………………………………………… . 39
4.2. Restricții și criterii în creditarea pe termen mediu și lung …………………………. 39
4.2.1. Restricțiile pe care trebuie să le respecte afacerile în alegerea modului de
finanțare ………………………………….. …………………………………………… …………….. 39
4.2.2. Criteriile de finanțare determinate de strat egia întreprinderii ………………. 41
5. FINANȚAREA PE TERMEN SCURT A AFACERILOR …….. ………………………….. 43
5.1. Finanțarea ciclului de exploatare ………… …………………………………………… …. 43
5.1.1. Necesarul de finanțat al ciclului de exploat are ………………………………….. 43
5.1.2. Fondul de rulment normat ………………. …………………………………………… .. 45
5.2. Bugetul de trezorerie …………………… …………………………………………… ……….. 46
5.2.1. Elaborarea bugetului de trezorerie ……… ………………………………………….. 46
5.2.2. Echilibrarea bugetului de trezorerie ……. ………………………………………….. 50

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 4
5.3. Creditele bancare propriu-zise …………… …………………………………………… ….. 51
5.3.1. Motive care determină companiile să apeleze la finanțarea pe termen
scurt ……………………………………… …………………………………………… ………………. 52
5.3.2. Tipologia creditelor bancare pe termen scurt ……………………………………. 52
5.3.3. Costul efectiv al creditului bancar pe terme n scurt ……………………………. 54
5.4. Credite pentru creanțe comerciale ………… …………………………………………… .. 55
5.4.1. Creditul comercial ……………………. …………………………………………… …….. 55
5.4.2. Scontarea ……………………………. …………………………………………… ……….. 58
5.4.3. Factoringul ………………………….. …………………………………………… ………… 59
Teme de proiect …………………………….. …………………………………………… …………….. 62
Bibliografie ……………………………….. …………………………………………… …………………. 63

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 5
1. FINANȚ AREA AFACERII – sarcină a managementului
financiar
1.1 Triunghiul ineterselor în Managementul Financia r
Adeseori, specialiștii in finanțe, managerii compen iilor se regăsesc în dificila
situație de a raspunde la o serie de întrebări esen țiale, precum
/head2right Care sunt obiectivele unei companii?
A).Profit cât mai mare
B).Succes pe piață
/head2right Cât trebuie investit într-o afacere pentru a se pe rpetua șansele de
realizare a obiectivelor?
/checkbld Cât de “lichidă” trebuie să fie afacerea?
/checkbld Cât investesc din profit ? (autofinanțare)
/checkbld Cât ofer dividende acționarilor?
/checkbld Cât atrag surse externe (companiei) de finanțare?
Raspunsul la astfel de întrebări trebuie găsit într -un mod care să armonizeze
„Triunghiul Intereselor”.

/square6 Managerul financiar trebuie să găsescă soluția de compromis între
profit, siguranță și lichiditate (solvabilitate)
/square6 Capitalul împrumutat, în acest triunghi al interes elor, joacă un rol de
pârghie: poate duce la mărirea profitului sau / și a lichidității, dar în
același timp poate duce la scăderea siguranței
/square6 Care este relația optimă între aceste mărimi?
/square6 Managerul trebuie să găsescă răspunsul la astfel d e întrebări, astfel
încât să satisfacă interesele acționarilor.

1.2 Dezvoltarea unei strategii financiare cu scopul proiectării unui
sistem de finanțare al unei afaceri

Punctul de plecare în construirea unei strategii fi nanciare de finanțare a
afacerii îl constituie lămurira unor aspecte precum :
Întrebarea 1: Ce opțiuni strategice de finanțare există?
Răspuns:
/square6 Surse interne de finanțare
/square6 Surse externe de finanțare
RECOMANDĂRI:
• Căutați surse diversificate de finanțare, pentru a preveni dependența de o
singură sursă;

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 6
• Căutați surse de finanțare oferite prin programe g uvernamentale sau
structurale;
• Căutați, prin intermediul partenerilor care furniz ează deja surse de finanțare
pentru afacere, noi finanțatori
• Căutați metode ingenioase de atragere a unor inves titori

Întrebarea 2: Ce sursă de finanțare este potrivită pentru obiectivele strategice
ale companiei?
Răspuns la întrebarea nr 2:
• Creditul privat se constituie drept capital de ris c major.
• Toate sursele de finanțare încorporează riscul.
• Întreprinzătorul eficient este acela care promovea ză strategia riscului asumat.

Întrebarea 3: Ce este un risc asumat?
Răspuns la întrebarea 3: Riscul asumat este un risc economic evaluat corect, care
determină decizii adoptate în cunoștință de cauză.

Întrebarea 4: Pentru ce este nevoie de o strategie de finanțare?
/square6 Contextul economic prezent impune găsirea de resurse de finanțare
/square6 Sustenabilitatea financiară a afacerii
/square6 Autonomia financiară a afacerii
/box3 Ce condiții prealabile sunt necesare pentru implem entarea cu succes a unei
strategii?
/square6 Planificare (stabilirea de obiective)
/square6 Bugetare
/square6 Politica de finanțare
/square6 Imaginea companiei
/square6 Clarificarea valorilor recunoscute în cadrul compa niei, valori care nu
pot fi compromise prin politica de finanțare

Întrebarea 5: Există ofertă de capital? Există domenii preferate de cei care
oferă capitaluri pentru finanțări?
/square6 Oferta de capital se poate orienta cu precădere pe ntru finanțarea unor
proiecte guvernamentale, în defavoarea unora privat e
/square6 Ofertanții de capital caută oprtunități de plasame nt cu rată maximă de
profit, în domenii sustenabile, chiar și fără aport ul lor
/square6 Ofertanții de capital preferă plasament în afaceri “cost efficient & cost
effective”
/box3 “Cost efective ”=banii sunt cheltuiți cu obținerea rezultatelor
scontate
/box3 “Cost efficient ”=chiar și ultimul ban este cheltuit pentru
obținerea unor rezultate

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 7
Așadar, o strategie de finanțare, ar trebui să asigure :
/square6 Utilizarea resurselor de capital atrase cu obținer ea de rezultate
/square6 Afacerea trebuie să fie sustenabilă (și fără sursa de capital vizată a fi
atrasă)
/square6 Afacerea trebuie să devină autonomă financiar

1.3 Sustenabilitatea și autonomia financiară a companii lor –
obiective ale managementului financiar

Sustenabilitate. Ce ar putea
însemna?
/box3Durabilitatea
beneficiilor
/box3Durabilitatea
organizațională
/box3Sustenabilitate
financiară /box3Afacerea(compania și angajații
acesteia) vor obține, în mod
durabil, continuu, beneficii
financiare
/box3Compania are capacitatea de a
își desfășura activitatea în mod
continuu, pe baza
infrastructurii financiare și
organizaționale pe care o
deține
/box3Abilitatea companiei de a
genera suficiente resurse
financiare pentru atingerea
obiectivelor sale
5 Lect.Univ.Dr. Smaranda Vancea

Care sunt factorii care determină sustenabilitatea unei companii?
/box3 Existența unui plan strategic de dezvoltare
/box3 Capacitatea de “scanare” a mediului exterior pentr u identificarea
oportunităților
/box3 Capacitatea companiei de a atrage, gestiona și men ține personal competent
/box3 Existența unei infrastructuri administrative și fi nanciare adecvate
/box3 Capacitatea de a utiliza resurse de capital cu obț inerea de rezultate de tip
“levier”
/box3 Deținerea unui real suport din partea comunității
/box3 Existența mai multor surse de venit
/box3 Acces la mai multe surse de finanțare
/box3 Întocmirea, implementarea și derularea de planuri strategice
/box3 Existența unui sistem financiar adecvat

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 8
/box3 Deținerea unei imagini bune
/box3 Valorile recunoscute în cadrul companiei clar expl icitate
/box3 Autonomie financiară
Autonomie financiară.Ce ar
putea însemna?
/box3Capacitatea unei companii:
/square6De a adopta propriile decizii de utilizare a resurselor de ca pital
(financiare)
/square6De a refuza “strings attached funding” pentru că acestea nu
sunt potrivite pentru obiectivele și valorile sale
/square6De a stabili politica de salarizare a personalului
Așadar, autonomia financiară nu este sinonimă cu 100 %
autofinanțare , ci semnifică utilizarea unui mix de surse de
finanțare , care să îi permită realizarea celor trei capacități mai sus
enunțate.8 Lect.Univ.Dr. Smaranda Vancea

Autonomia financiară nu există atunci când :
/box3 Compania are un proprietar majoritar.
/box3 Dacă acesta decide să plătească necorespunzător an gajații, iar aceștia, în
lipsa motivării financiare își reduc randamentul de muncă?
/box3 Dacă acesta reorientează utilizarea resurselor de finanțare ale companiei în
interes personal?
/box3 Compania se bazează doar pe surse externe de finan țare.
/box3 Compania se bazează pe propriile venituri din expl oatare, pe care trebuie să
le genereze în orice condiții, chiar cu încălcarea valorilor și principiilor
recunoscute în cadrul său.
/box3 Compania își risipește resursele pentru că nu este “cost efficient & cost
effective”.

1.4 Ce elemente din strategia generală a companiei treb uie
preluate pentru a construi strategia de finanțare?

/checkbld “Trebuie să știi unde te afli”: SWOT

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 9
/checkbld Indicatori relevanți pentru aprecierea sustenabili tății companiei:
/checkbld Numărul total de proprietari (optim: nici prea mic , nici prea mare; pentru a nu
se pierde timp în raportări multiple către aceștia)
/checkbld Atitudinea: Finanțatori interni vs finanțatori ext erni
/checkbld Care este valoarea rezonabilă a veniturilor câștig ate de companie?
/checkbld Care este valoarea acceptabilă (disponibilă) pentr u cheltuieli neprevăzute?
Există o rezervă în acest sens?

Cum stabilesc prioritățile pentru companie?
1. Întocmesc o listă cu toate obiectivele companiei și cu activitățile aferente
2. Reorganizez lista în funcție de priorități
/square6 Concret: trebuie să răspund la întrebări precum:
/box3 Pentru a progresa, ce trebuie făcut?
/box3 Ce poate fi realizat în timp relativ scurt și efic ient, dar să aibă un
impact semnificativ în atingerea obiectivelor
/box3 Ce trebuie făcut astfel încât să fie respectate pr omisiunile
adresate comunității și patronatului?
/box3 Ce se poate realiza înainte de a pune în aplicare un alt obiectiv?

1.5 Diferitele cicluri de operații ale unei afaceri

1. Diferitele cicluri de operații ale unei
afaceri
Circuitul financiar cuprinde 3 cicluri:
Ciclul
investitional Ciclul de
exploatare Ciclul de
finanțare
Lect.Univ.Dr.Smaranda Vancea 2

/checkbld Ciclul investițional

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 10
/box3 Reprezintă ansamblul de decizii financiare legate de achiziția de bunuri de
investiții (politica de investiții).
/box3 Activul achiziționat produce fluxuri de lichidităț i pe parcursul duratei de viață și
de exploatare, în vederea satisfacerii așteptărilor aportorilor de capital.
/box3 Atunci când o investiție nu mai produce astfel de fluxuri de lichidități, ciclul
investițional se încheie. Situații posibile: vânzar ea sau casarea.
/checkbld Ciclul de exploatare
/box3 Cuprinde ansamblul operațiilor de aprovizionare, p roducție, desfacere,
realizate cu scopul de a produce fluxuri de lichidi tăți.
/box3 Începe cu aprovizionările de la furnizori și se în cheie cu încasările de la
clienți.
/checkbld Ciclul de finanțare
/box3 Reunește ansamblul operațiilor care se desfășoară între entitate și aportorii
de capital, fie că aceștia sunt proprietari, fie că sunt creditori.
/box3 Rolul său este de a permite entității să facă față decalajului care apare între
fluxul de încasări și plăți, provocate de activităț ile de investire și de
exploatare.
1.6 Documente pentru manager
Nr. crt Indicator Document
Balance
Sheet (Bilanț) Income statement
(Contul de profit și
pierdere) Sinteza
datelor
1 Profitabilitate x x
2 Lichiditate x
3 Siguranță x
/square6 Managerul face comparații între valorile realizate și cele prognozate, iar în
acest fel își fundamentează deciziile legate de opo rtunitatea atragerii unor
surse de finanțare

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 11
2. DECIZIA FINANCIARĂ ÎN FINANȚAREA AFACERILOR
2.1. Conceptul de decizie financiară

Decizia financiară este un proces rațional de alege re a variantei optime în
privința finanțării și a investițiilor. Importanța deciziei financiare derivă din faptul că
obiectivul oricărei decizii luate la nivelul unei î ntreprinderi mici și mijlocii, are un
caracter financiar care constă în special, în sporirea rentabilității , a profitabilității pe
produs, pe activitate și pe total întreprindere, asigurarea unei permanente stări de
lichiditate și cunoașterea riscurilor și asigurarea măsurilor pent ru evitarea /
acoperirea lor , aspecte care așează afacerile pe poziție de lider pe piață.
Deciziile financiare care pot fi luate de conducere a Companiilor se pot grupa
în: decizia de investire sau de dezinvestire, care este legată de constituir ea și
gestionarea portofoliului de active; decizia de finanțare , care se referă la structura
financiară a Companiilor, respectiv la modul de con stituire a resurselor; decizia de
repartizare a profitului , care se referă în principal, la repartizarea prof itului pentru
investiții sau distribuirea acestuia sub formă de d ividende către acționari.
Elementele aleatoare ale unui
proces decizional
Certitudine a
rezultatelor și
a mijloacelor
CALCUL Incertitudinea
mijloacelor
JUDECATĂ
Incertitudinea
rezultatelor NEGOCIERE INSPIRAȚIE
9 Lect.univ.dr.Smaranda Vancea

2.2. Decizia de investiții
2.2.1. Efectele deciziei de investiții
În privința deciziei de investiții trebuie să se aibă în vedere riscul ce se
poate manifesta pe plan macro și microeconomic, dar și consecințele sale
economice, în sensul că:
• la nivel macroeconomic , prin investiții capitale de mare
anvergură și de lungă durată, se antrenează forță d e muncă salariată ce

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 12
participă la realizarea viitoarelor capacități prod uctive, acesteia distribuindu-i-
se venituri sub forma salariilor, fără însă să se a ibă în vedere distribuirea, în
aceeași măsură, și de bunuri consumabile, aspect ce poate produce
dezechilibre pe piața bunurilor de consum, între ce rere mai mare și ofertă mai
mică;
• la nivel microeconomic , consecințele nefavorabile pot îmbrăca
două aspecte, mai ales ca o consecință a neprospect ării aprofundate a pieței:
/checkbld supraevaluarea pieței de desfacere și deci producerea de bunuri
(prin investiția pusă în exploatare) peste posibili tățile reale de absorbție,
situație ce va impune majorarea prețurilor de valor ificare a produselor, pentru
ca prin intermediul lor, investitorul să obțină o r entabilitate minimă a
capitalurilor investite;
/checkbld subevaluarea pieței și, ca urmare, producerea de bunuri ce nu
pot acoperi cererea.
Acest aspect va genera creșterea prețurilor de vânz are, ca urmare a ofertei
mai mici și a cererii mai mari.

2.2.2. Surse de finanțare a investițiilor
Nefundamentarea obiectivelor investiționale avute î n vedere din perspectivă
obiectivă și realmente științifică, atât pe plan ma croeconomic cât și pe plan
microeconomic, are repercusiuni asupra echilibrului monetar, în situațiile prezentate
mai sus eroarea de proiectare a investiției contrib uind la posibilitatea apariției sau la
accentuarea inflației.
Factorii de decizie trebuie să aleagă varianta ce o feră soluția de optim, ținând
seama de existența și de variabilitatea factorilor de natură economică, financiară și
socială.
Realizarea de investiții, în toată întinderea și di versitatea lor, presupune
finanțare, adică resurse necesare, care să atragă d upă sine creșterea capitalului fix,
a stocurilor de capital circulant și, în general, c reșterea avuției naționale.
Insuficiența resurselor financiare proprii determin ă IMM-urile să apeleze la
creditele bancare. Sistemul bancar, totuși, acțione ază astfel încât defavorizează
sectoarele economice reale prin practicarea unor do bânzi reale pozitive prea ridicate
în care se includ sume foarte mari pentru acoperire a riscului împrumutului alocat
solicitantului. Totuși, se pare că băncile nu au re alizat că între ele și clienți se
impune o relație de captivitate reciprocă. Astfel, băncile ajung la profituri foarte mari,
personalul acestora la salarii foarte mari, iar IMM -urile se ruinează datorită
dificultăților în a asigura plata împrumuturilor co ntractate.
Astfel, în condițiile economiei de piață, finanțare a investițiilor are drept surse
următoarele:
– fondul de amortizare în cazul investițiilor de în locuire și o
parte din venitul obținut de IMM-uri, în cazul inve stițiilor de dezvoltare
(investiții nete),

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 13
– creditele bancare, de la instituții și/sau organi sme
internaționale specializate din cadrul pieței de ca pital, pentru investiții
de dezvoltare sau investiții noi.
În procesul general de finanțare a activității econ omice, participă și piața de
capital. Cu toate că importanța acestei piețe a cre scut, ea nu a jucat în general un rol
central în sistemul financiar. În multe țări, polit icile de dezvoltare au pus accent pe
intervenția guvernului, alocarea planificată a resu rselor, împrumuturi externe și
credința că dezvoltarea justifică împrumuturile.
Piața de capital, în cadrul unei evoluții economice normale, oferă condiții
avantajoase solicitanților de fonduri pentru invest iții. Mecanismul cererii și ofertei de
capital se realizează în două modalități :
• prin concentrarea disponibilităților bănești la bă nci și utilizarea
de către acestea a resurselor astfel atrase pentru creditarea utilizatorilor de
fonduri – finanțare indirectă;
• prin emisiune de titluri financiare de către utili zatorii de fonduri,
pe piața financiară – finanțare directă.

2.3. Decizia de finanțare

Decizia de finanțare este cea care face posibilă decizia de investiții.
La nivel internațional, deciziile privind procurare a capitalului investițional se
reflectă pe termen lung în eficiența și competitivitatea activității Companiil or . Datorită
importanței acestor decizii, ele sunt înglobate în strategia internațională a capitalului,
mai exact în strategia globală de finanțare a Compa niilor.
De asemenea, este cunoscut faptul că, deciziile de politică financiară au drept
obiect finanțarea adoptată de întreprindere în func ție de obiectivele de rentabilitate,
de creștere și de risc. După determinarea nevoilor de finanțare stabile ale
întreprinderii se decide partea care va fi finanțat ă prin capitaluri permanente precum
și politica de îndatorare, adică repartiția între f onduri proprii și datorii.

2.3.1. Definirea deciziei de finanțare

Decizia de finanțare reprezintă astfel opțiunea Com paniilor de a-și acoperi
nevoile de finanțare fie prin fonduri proprii inter ne sau externe, fie prin împrumuturi,
fie în participație. Actul de decizie asupra finanț ării aparține întreprinderii, întrucât ea
este cea mai interesată în folosirea cu eficiență a fondurilor și obținerea unor
rezultate bune.
În același timp, decizia de finanțare nu depinde ex clusiv de întreprindere, ci și
de bancă, de facilitățile pe care le poate obține î n negocierea creditelor sau de
acționari și disponibilitățile acestora pentru a su bscrie la creșteri de capitaluri de
împrumut, de existența sau inexistența unor capital uri libere, posibil de atras etc.

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 14
În principiu, decizia de finanțare este cea care se referă la alegerea structurii
financiare a întreprinderii dar și la politica de dividend și mărimea autofinanțării .
Detaliind, decizia de finanțare vizează:
• alegerea între finanțarea prin fonduri proprii și finanțarea
prin îndatorare, decizie ce are o influență hotărât oare asupra riscului;
• în cazul finanțării din fonduri proprii, alegerea între
finanțarea internă (din profit – autofinanțare) și finanțarea externă
(majorare de capital – aporturi noi la capital);
• alegerea între sursele de finanțare pe termen scur t și
sursele de finanțare pe termen mediu și lung;
• în cazul tuturor deciziilor prezentate, o importan ță majoră
o are stabilirea unei proporții între diversele sur se de finanțare utilizate.

2.3.2. Obiectivele urmărite de furnizorii de capita l

Întrucât decizia de finanțare este în cea mai mare parte asumată de
conducerea Companiilor și mai puțin de către furniz orii de capitaluri (acționarii și
împrumutătorii întreprinderii), obiectivul major ur mărit de manageri și de investitorii
de capital este același: maximizarea valorii de piață a întreprinderii .
Această valoare va fi apoi proporțional partajată î ntre acționari și
împrumutători. În funcție de aceeași valoare
se fixează și remunerarea managerilor. În această c omuniune de interese
există însă unghiuri diferite de abordare a maximiz ării valorii întreprinderii. Investitorii
de capital urmăresc o remunerare a investiției lor la o rentabilitate superioară
oportunităților de investiții oferite de piața fina nciară. În felul acesta ei obțin o
creștere a valorii lor finale mai mare decât aceea posibilă în medie pe piața
financiară.
Managerii întreprinderilor, acționând în interesul investitorilor de capital,
respectiv al creșterii valorii totale a întreprinde rii sunt nevoiți să urmărească
reducerea costului capitalurilor mobilizate. Utiliz area acestui cost redus ca factor de
capitalizare a cash-flow-urilor degajate de întrepr indere va duce la creșterea valorii
acesteia.

2.4. Decizia de repartizare a profitului
În metodologia și practica prezentă, actul decizion al asupra repartizării
profitului este limitat, neaparținând în întregime întreprinderii indiferent că aceasta
funcționează cu capital public sau privat. De exemp lu, la societățile cu capital privat,
repartizarea profitului devine un atribut al Adunăr ii Generale, însă nu în întregime
întrucât și pentru această formă de proprietate voi nța statului se manifestă prin lege
cu privire la amortizare, fonduri puse în rezervă ș i elemente de cheltuieli deductibile.

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 15
După ce au fost acoperite toate obligațiile fiscale și altele asemenea definite
prin legislație, partea de profit rămasă reprezintă profit net asupra căruia actul de
decizie aparține în întregime numai întreprinderilo r cu capital privat. Schematic, actul
decizional se poate manifesta astfel:
/head2right formarea fondului de rezervă a cărui dimensiune mi nimă este
stabilită prin lege;
/head2right dezvoltare , ca formă de protecție împotriva riscurilor
concurențiale;
/head2right majorarea capitalului social;
/head2right remunerarea salariaților și a altor persoane implicate în
conducerea întreprinderii;
/head2right remunerarea acționarilor și asociaților prin intermediul
dividendelor și supra-dividendelor.
Deciziile privind repartizarea profitului net al în treprinderii determină politica
de dividend, având implicații directe asupra autofi nanțării și remunerării capitalurilor
proprii.
În esență, decizia financiară este un proces rațion al de alegere a variantei
optime în privința finanțării și a investițiilor, ș i se grupează în: decizia de investire,
decizia de finanțare și decizia de repartizare a pr ofitului.

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 16
3. FINANȚ AREA COMPANIILOR PE TERMEN MEDIU ȘI LUNG

3.1. Categorii de capital

Capitalul este, în esență, orice formă de bogăție folosită pe ntru producerea
unei bogății mai mari a întreprinderii. El se găseș te într-o afacere sub diferite forme:
numerar, stocuri, utilaje și echipamente.
De exemplu, într-o afacere producătoare de bunuri m ateriale, utilajele și
echipamentele sunt folosite pentru realizarea de pr oduse necesare satisfacerii
anumitor cerințe. Venitul obținut din vânzări va fi folosit pentru achiziționarea unei
cantități mai mari de materii prime pentru o posibi lă extindere a activității sau pentru
cumpărarea unor echipamente suplimentare. Ciclul co ntinuă, capacitatea
întreprinderii (și eventual rentabilitatea) crescân d până se atinge punctul diminuării
veniturilor marginale. În acest fel, capitalul iniț ial al patronului a contribuit la obținerea
unei bogății suplimentare atât pentru întreprindere cât și pentru societate în general.

3.1.1. Categorii de capital la inițierea unei aface ri

Managerii financiari identifică în mod obișnuit tre i categorii principale de
necesități de capital, la inițierea unei afaceri: c apital fix, capital de lucru și capital
suplimentar.
Capitalul fix este necesar achiziționării mijloacelor fixe ale în treprinderii.
Aceste fonduri sunt destinate producerii de bunuri și prestării de servicii, însă nu și
vânzării. Clădirile, echipamentele, mașinile nu sun t transformate în numerar în timpul
derulării activității, astfel încât banii investiți în aceste active fixe tind să fie
"imobilizați", deoarece nu sunt folosiți pentru alt e scopuri. Cantitatea de bani
necesari nu se rezumă doar la sumele necesare închi rierii unui magazin,
achiziționării de echipamente și cumpărării stoculu i inițial. Există multe alte costuri
care cer cantități considerabile de bani.
Cele mai multe afaceri nu sunt imediat profitabile, întreprinzătorii trebuind să
le susțină până când vor aduce venituri. De asemene a, ei trebuie să finanțeze
creditele clienților până când se vor realiza noi v enituri.
Capitalul de lucru (circulant, fondul de rulment) reprezintă fondurile
temporare necesare derulării activităților pe terme n scurt. El poate fi determinat ca
diferență între activul și pasivul curent. Necesaru l de capital circulant se datorează
fluxului de casă neuniform cauzat de fluctuațiile s ezoniere normale. Schimbările
neprevăzute ale cererii, vânzările pe credit și sez onalitatea sunt cauze frecvente ale
variației fluxului de numerar al oricărei întreprin deri mici.

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 17
Fondul de rulment este folosit în mod normal pentru achitarea notelor de
plată, finanțarea vânzărilor pe credit, plata salar iilor, precum și pentru unele situații
neprevăzute. Creditorii fondului de rulment speră c a patronul să obțină un numerar
superior pentru asigurarea rambursării împrumutului la sfârșitul ciclului de
producție/vânzare.
Capitalul suplimentar este destinat extinderii afacerii sau modificării
obiectului principal de activitate al acesteia. Cre ditorii capitalurilor suplimentare
acordă împrumutul pentru aceleași motive ca acelea ale capitalului fix.
Întreprinzătorul trebuie să evidențieze distinct ce le trei categorii de capital în
cadrul planificării financiare. Deși ele sunt inter dependente, fiecare are surse de
finanțare proprii și efecte distincte atât asupra a facerii cât și asupra creșterii pe
termen lung a acesteia.

3.1.2. Categorii de capital pe perioada de exploata re
Pe parcursul desfășurării activității de către IMM- uri se evidențiază
următoarele categorii de capital:
/checkbld Capitalul economic alocat exploatării nu ține cont decât de
imobilizările utilizate de IMM-uri pentru activitat ea sa de exploatare și de
creșterea nevoii de fond de rulment pentru exploata re.
/checkbld Capitalul investit cuprinde doar capitalul economic și
imobilizările în afara exploatării.
/checkbld Capitalul angajat cuprinde capitalul economic, imobilizările în
afara exploatării și financiare, nevoia de fond de rulment în afara exploatării și
disponibilitățile bănești

3.1.3. Categorii de capital după proveniența sursel or

Diferitele modalități de finanțare a activelor Comp aniilor se referă la:
a) Capitalurile proprii care, la rândul lor, pot proveni din două surse:
– aport de capital al acționarilor sau asociaților prin achiziționarea de
către aceștia de acțiuni sau părți sociale, emise d e IMM-uri și deținerea lor pe o
perioadă nedeterminată;
– autofinanțare , prin reinvestirea unei părți din profitul net.
Amortizarea este o recuperare de aport inițial de c apital propriu care
finanțează investiția de menținere a capacității pr oductive a întreprinderii. În
consecință, amortizarea nu poate fi luată în calcul ul capitalurilor proprii, încă odată.
b) Capitalurile împrumutate , care pot fi:
– împrumutul bancar tradițional , cu garanție materială explicită;
– împrumutul comercial din partea întreprinderilor partenere, sub formă de
avansuri de finanțare. Dacă sunt gratuite, atunci n u se iau în calculul datoriilor;

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 18
– credite de scont pe bază de gaj de valori mobiliare care sunt acorda te în
general pe termen scurt;
– leasing-ul , respectiv primirea cu împrumut a dreptului de fol osință a
activelor fixe închiriate și garantat cu dreptul de proprietate, care este al furnizorului.
c) Capitalurile condiționale care își pot schimba natura în funcție de decizia
investitorului. În funcție de prevalența avantajelo r deținerii de capitaluri proprii sau,
dimpotrivă, de capitaluri împrumutate, în cadrul ac eleiași IMM, investitorul poate cere
restituirea aportului de capital propriu, convertir ea împrumutului în capital propriu,
drept preferențial de subscriere la emisiuni de noi titluri etc.

3.2. Surse proprii de finanțare a Companiilor

Fondurile proprii ale întreprinderii au în general un dublu rol: pe de o parte
finanțează o parte din valoarea investițiilor iar p e de altă parte servesc drept garanție
creditorilor întreprinderii care finanțează cealalt ă parte a investiției.

3.2.1. Surse de finanțare la inițierea unei afaceri

Avantajul esențial al capitalului propriu este că e l nu trebuie rambursat.
Cele mai obișnuite surse de finanțare proprie la inițierea unei afaceri sunt
următoarele:
1. Economiile personale . Majoritatea capitalului necesar inițierii unei af aceri
este format din economiile personale ale întreprinz ătorului. Ca regulă generală,
întreprinzătorul trebuie să aibă cel puțin jumătate din fondurile necesare inițierii
afacerii. Dacă el nu va risca, cu atât mai mult nu vor risca nici alți investitori. De
asemenea, împrumutul unei părți mai mari decât jumă tatea capitalului necesar îi va
afecta în mare parte afacerea.
2. Prieteni, rude. Dacă întreprinzătorului nu-i ajung banii, poate ape la mai
întâi la prietenii cei mai buni și la rudele care d oresc să investească în afacere. El
trebuie însă să-și prezinte șansa de reușită cu sin ceritate pentru ca în caz de eșec
să nu-și îndepărteze rudele și prietenii. Dacă va t rata aceste împrumuturi ca pe
oricare altele, se va evita deteriorarea relațiilor prietenești și familiale.
3. Partenerii . Întreprinzătorul poate să-și ia un partener pentr u a-și mări baza
financiară necesară inițierii afacerii. Înainte de a încheia un acord de parteneriat, el
trebuie să ia în considerare impactul renunțării pa rțiale la controlul afacerii și la
obținerea unei părți din profit.

3.2.2. Finanțarea internă
Principalele surse proprii de finanțare sunt: autof inanțarea, cesiunea activelor,
creșterile de capital și alte surse care pot fi asi milate fondurilor proprii.

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 19
Definirea și importanța finanțării interne
Finanțarea internă sau autofinanțarea reprezintă acumularea de capital
degajată în cursul exercițiului contabil încheiat și este cea mai eficientă soluție de
finanțare a nevoilor permanente .
Ca sursă internă de finanțare, autofinanțarea are o importanță deosebită în
asigurarea autonomiei financiare. Formarea de fondu ri prin autofinanțare apare în
condițiile în care întreprinderea obține venituri d in activitatea sa care să acopere
toate cheltuielile și, totodată, să degajeze și un profit din care o parte să fie utilizată
pentru sporirea activelor imobilizate și a activelo r de exploatare.
Componentele autofinanțării
Privită din punctul de vedere al componentelor sale , autofinanțarea, denumită
uzual și autofinanțarea totală sau brută este forma tă din autofinanțarea de menținere
și autofinanțarea netă.
Resursele pe baza cărora se înfăptuiește autofinanțarea de menținere sunt
formate îndeosebi pe seama amortizării activelor co rporale ce corespund pierderii
reale din valoarea acestora și pe seama provizioane lor constituite pentru creșterile
de prețuri. Aceste resurse reprezintă sume la dispo ziția întreprinderii din care pot fi
realizate cheltuieli aferente menținerii patrimoniu lui dobândit.
Autofinanțarea netă este partea din autofinanțarea brută din care se
formează resursele proprii ale întreprinderii, pest e necesarul cerut de refacerea
capitalurilor investite, având ca efect o creștere a patrimoniului. Autofinanțarea netă
se constituie din beneficiile puse în rezervă (bene ficiile care rămân după prelevarea
impozitului și remunerarea asociaților sau acționar ilor, precum și participarea
salariaților la profit), precum și din partea din f ondul de amortizare care depășește
deprecierea reală a elementelor de imobilizări. Uti lizarea acestor resurse conduce
nemijlocit la creșterea patrimoniului, respectiv a bogăției proprietarilor.

3.2.3. Factorii care influențează decizia de autofi nanțare
Decizia de autofinanțare și nivelul acesteia sunt a desea influențate de factori
externi și interni , cum ar fi: fiscalitatea, diverse constrângeri pri vind accesul pe piața
financiară sau constrângeri juridice diverse, polit ica dusă de bănci față de creditarea
întreprinderilor, costul creditelor, gradul de rent abilitate ce se obține și intențiile de
creștere economică ale întreprinderilor.
Sub aspectul fiscalității se poate vorbi despre o relație de tipul fiscalitat e
mare – autofinanțare ridicată și invers, în sensul că o politică de impozite apăsătoare
incită întreprinderea să procedeze la capitalizarea unei părți din profit, cât mai mare
cu putință, găsind în această destinație condiții m ai lejere de impunere.
Constrângerile privind accesul pe piața financiară se referă la faptul că
societățile necotate la bursă nu pot apela la piața financiară pentru procurarea
fondurilor necesare creșterii economice și în conse cință rămâne alternativa creditului
bancar, a autofinanțării sau a creșterii de capital prin fonduri proprii externe.

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 20
Constrângerile juridice diverse se referă la decizia Adunării Generale de a
distribui dividende sau de a reinvesti profitul obț inut.

3.2.4. Avantajele și dezavantajele autofinanțării
În economia de piață, autofinanțarea prezintă o ser ie de avantaje , dintre care
enumerăm:
/head2right constituie un mijloc sigur de finanțare, având în vedere că
întreprinderile întâmpină greutăți în anumite situa ții conjuncturale în
colectarea capitalurilor de pe piața financiară și monetară;
/head2right libertatea de acțiune a întreprinderii este apărat ă în
sensul că asigură independența sau autonomia în ges tionare față de
acționari, față de organismele financiare și de cre dit, organisme care
exercită un control riguros pentru a-și asigura gar anția capitalurilor date
cu împrumut.
Autofinanțarea creează avantaje nu numai pentru întreprinderi ci și pentru
acționari :
♦ prin capitalizarea unei părți din profit, crește va loarea bursieră a
întreprinderii, crește cursul acțiunilor deținute d e ei, deci, crește avuția lor;
♦ profitul reinvestit este exonerat de la plata impoz itului pe profit sau se aplică
reduceri substanțiale de impozit, ceea ce creează p osibilități mai mari de reinvestire.
De asemenea, nu se poate vorbi despre un optim gene ral al politicii de
autofinanțare. Pe plan mondial, au existat atât per ioade în care o bună structură
financiară se caracteriza printr-un nivel scăzut al îndatorării, punându-se accentul pe
autofinanțare și alte resurse proprii, cât și perio ade în care o bună structură
financiară se caracteriza printr-un caracter „norma l” al îndatorării.

3.2.5. Dezinvestiția
Dezinvestiția reprezintă o sursă internă de capital impozabilă la nivelul
profitului de exploatare din cesiunea de active fix e, respectiv la nivelul plusvalorii
prețului de revânzare a activelor cesionate în rapo rt cu valoarea lor contabilă rămasă
neamortizată.

De ce apelează întreprinderile la cesionarea active lor?
Întreprinderile pot recurge la cedarea activelor im obilizate din următoarele
rațiuni:
/head2right reînnoirea obișnuită a imobilizărilor necesare și valorificarea prin
vânzare a imobilizărilor care au fost înlocuite;

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 21
/head2right din necesitatea de a obține capitaluri suplimentar e pentru
dezvoltare, întreprinderile pot ceda unele imobiliz ări care nu sunt absolut
necesare activității;
/head2right punerea în practică a unei strategii de reorganiza re; astfel se vor
ceda unele uzine, participații, filiale a căror act ivitate este marginală în raport
cu activitatea întreprinderilor mamă.
Întrucât aceste surse obținute din autofinanțare sa u din cedarea activelor
imobilizate nu sunt suficiente, de cele mai multe o ri întreprinderile apelează la surse
externe de capital.

3.2.6. Majorarea capitalului social
3.2.6.1. Definire și caracteristici
Majorarea capitalului social reprezintă o decizie financiară strategică luată
de Adunarea Generală a acționarilor sau Consiliul d e administrație atunci când este
necesară o constituire de fonduri proprii generată de acoperirea unor pierderi, când
capitalurile proprii sunt insuficiente sau când se urmărește dezvoltarea activităților ori
adoptarea unor proiecte noi care vizează o creștere economică în scopul
multiplicării rentabilității.
Finanțarea întreprinderilor prin creșterea capitalu lui social demonstrează
viabilitatea acestora și are un efect pozitiv asupr a terților (bănci, parteneri de
contracte), sporind încrederea acestora în întrepri nderi. De asemenea,
întreprinderile care cotează la Bursă, realizează m ai ușor subscrierea la creșterea
de capital, deoarece acțiunile lor sunt negociabile , ceea ce le face mai atractive
decât acțiunile întreprinderilor care nu cotează la Bursă.
Creșterea capitalului social se manifestă concret p rin noi aporturi în numerar
sau în natură ale acționarilor sau prin încorporare a rezervelor, încorporarea
diferențelor de curs valutar, calculate la cursul c omunicat de Banca Națională din
ultima zi a anului, a diferențelor în plus din reev aluarea activelor fixe corporale și prin
conversiunea creanțelor în acțiuni sau prin fuziune a cu altă întreprindere ori prin
absorbția altei întreprinderi.
Dintre toate aceste forme se consideră că numai maj orarea capitalului în
numerar este o operațiune de finanțare directă, deo arece procură întreprinderilor noi
lichidități. Aportul în natură și majorarea rezulta tă din fuziune sau absorbție sunt
operațiuni indirecte de finanțare. Nici conversiune a creanțelor nu este o operațiune
directă de finanțare deoarece nu are ca efect procu rarea de lichidități, ci are ca efect
modificarea structurii financiare a întreprinderii și transformarea unei datorii în
capital neexigibil.

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 22
3.2.6.2. Creșterile de capital prin noi aporturi în numerar
3.2.6.2.1. Tehnica emiterii acțiunilor
Suplimentarea capitalului social prin emisiunea de acțiuni noi și punerea lor în
vânzare antrenează un aport de noi capitaluri. Acți unile noi sunt identice cu cele
vechi sub aspectul drepturilor pe care le conferă. Vechii acționari au dreptul
preferențial de subscriere la majorarea capitalului, drept care poate fi utili zat sau
poate fi vândut, întrucât comportă avantaje financi are.
Capitalul suplimentat în acest fel este egal cu num ărul de acțiuni emise
înmulțit cu prețul de emisiune. Prețul de emisiune trebuie să fie mai mic decât
cursul vechilor acțiuni pentru a se asigura succesu l operațiunii de subscriere. Dacă
prețul de emisiune ar fi mai mare decât cursul acți unilor vechi, nimeni n-ar cumpăra
noile acțiuni, întrucât ar putea cumpăra de pe piaț ă acțiuni la un preț mai mic. Când
se apreciază că este prea scăzut cursul, întreprind erea se abține de la creșterea
capitalului prin emisiuni de noi acțiuni, pentru a nu trebui să coboare prea mult prețul
de emisiune.
Astfel, prețul de emisiune trebuie stabilit între valoarea nominală și
cursul vechi . Diferența dintre prețul de emisiune și valoarea n ominală se numește
primă de emisiune , care aduce avantaje financiare întreprinderii.
Pentru creșterea capitalului în numerar există două posibilități:
– creșterea valorii nominale a vechilor acțiuni: presupune apelul la
acționarii existenți și acordul lor de a suplimenta cu fonduri capitalul social. Acest
procedeu este greu de realizat atât datorită disper siei acționarilor în teritoriu, cât și
necesității convingerii lor să aducă noi capitaluri ;
– emisiunea de noi acțiuni : acțiunile puse pe piață pot fi cumpărate de
oricine, dar vechii acționari au dreptul preferenți al de cumpărare. Dificultatea care
apare aici se constă în stabilirea prețului de emis iune.
3.2.6.2.2. Caracteristicile creșterilor de capital prin noi aporturi în
numerar
Creșterile de capital prin noi aporturi în numerar prezintă o serie de
caracteristici :
/checkbld sunt un mijloc de finanțare din fonduri aproape pr oprii, provenind
fie de la acționarii vechi, fie de la alții noi;
/checkbld emisiunea de acțiuni noi influențează asupra dilu ării bogăției
(capitalului) pe acționar, diluării beneficiului pe acțiune și diluării puterii
exercitate de acționari;
/checkbld se deosebesc de autofinanțare deoarece autofinanț area este o
finanțare internă, prin efortul propriu al întrepri nderilor (capitalizarea unei părți
din profit) în timp ce creșterea de capital este o finanțare externă, prin fonduri
proprii aduse din afara societății, de către asocia ți; de aceea creșterile de
capital au fost încadrate în categoria surselor qua si proprii;

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 23
/checkbld conduc la sporirea mijloacelor bănești ale întrepr inderilor, la
creșterea lichidității financiare, spre deosebire c elelalte modalități care nu fac
decât să modifice structura juridică a pasivului;
/checkbld reprezintă un aport de lichidități pentru acționar ii care așteaptă o
rentabilitate sub forma dividendelor sau o sporire a capitalului, ca urmare a
creșterii cursului acțiunilor pe piață;
/checkbld conduc la întărirea fondului de rulment al societă ții, adică la
întărirea echilibrului financiar.
Dacă întreprinderile decid să emită acțiuni noi, co mune sau preferențiale, ele
trebuie să stabilească suma ce urmează să se acoper e prin acest tip de finanțare și
numărul de acțiuni corespunzător volumului de finan țat astfel. La stabilirea valorii
nominale a unei acțiuni sau a numărului de acțiuni, un factor major îl reprezintă
vandabilitatea .
Astfel, se recomandă emisiunea de acțiuni cu o valo are nominală mai mică
întrucât oferă investitorilor o mai mare libertate de acțiune.
Decizia privind stabilirea valorii nominale a unei acțiuni nu este irevocabilă;
firmele pot ulterior să divizeze sau să consolideze valoarea
nominală stabilită inițial.
3.2.6.2.3. Factorii de care depinde finanțarea prin emisiune de noi
acțiuni
La finanțarea prin emisiunea de acțiuni comune sau preferențiale,
întreprinderile trebuie să ia în considerare o seri e de factori :
/head2right costurile emisiunii : atât pentru acțiunile comune cât și pentru
cele preferențiale costurile de emisiune variază în funcție de metoda utilizată
pentru efectuarea unei noi emisiuni;
/head2right costurile serviciului : sunt date de faptul că deținătorii de acțiuni
se așteaptă la venituri relativ ridicate în funcție de creșterea valorii unei acțiuni
(aprecierea capitalului) și în funcție de dividende . Dividendele sunt un cost
explicit pentru întreprinderi, în timp ce apreciere a capitalului se realizează
datorită faptului că profiturile neplătite ca divid ende vor aparține tot
acționarilor, astfel că întregul profit realizat de întreprindere va fi plătit, în cele
din urmă, acționarilor.
Costurile serviciului tind să fie mai scăzute în ca zul acțiunilor
preferențiale, deoarece acestea expun pe deținători i acestora la un risc mai
mic;
/head2right obligația de a plăti dividende : depinde de politica de dividend a
întreprinderilor și de rezultatele obținute de aces tea. Datorită rezultatelor
financiare sau politicii de dividend adoptate, pot exista ani în care să nu se
plătească dividende. Însă, pentru acțiunile prefere nțiale, întreprinderile au
obligația de a plăti dividendele pentru acțiunile p referențiale înaintea oricăror
dividende pentru acțiunile comune;

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 24
/head2right obligația de a răscumpăra investiția : în cazul acțiunilor comune,
nu există această obligație decât în cazul lichidăr ii firmei. Ca urmare,
finanțarea asigurată prin emiterea de acțiuni comun e nu impune un efort prea
mare în privința plăților către investitori. În sch imb, obligația de a răscumpăra
obligațiunile preferențiale există atunci când au f ost emise cu această clauză.
Acest fapt impune întreprinderilor emitente necesit atea de a dispune de
fondurile necesare răscumpărării;
/head2right deductibilitatea fiscală a dividendelor : la calculul impozitului pe
profit, atât pentru acțiunile comune, cât și pentru acțiunile preferențiale,
dividendele sunt nedeductibile fiscal, ceea ce face ca acestea să fie mai
costisitoare pentru întreprinderi decât o sumă abso lut similară cu cea a
dobânzii pentru împrumutul bancar sau obligatar;
/head2right efectul asupra controlului și libertății de acțiune : este prezent în
cazul finanțării prin emisiunea de acțiuni comune. Dacă la această finanțare
au participat și alți investitori decât cei existen ți, se va schimba într-o anumită
măsură puterea de vot și controlul firmei.
Pentru acțiunile preferențiale acest efect nu exist ă deoarece, în general,
acestea nu dau drept de vot și nu impun restricții asupra deținătorilor de acțiuni
comune.
Creșterea capitalului propriu prin emisiunea de acț iuni comune se poate face
prin acordarea dreptului de preempțiune acționarilo r existenți de a subscrie la noua
creștere de capital sau prin emisiune publică de ac țiuni.
Prima modalitate este cea mai răspândită, însăși le gea sau contractele de
societate ale societăților pe acțiuni prevăzând că, în împrejurări normale, orice nouă
emisiune de acțiuni trebuie să fie oferită mai întâ i acționarilor existenți ca o restricție
asupra capacității conducătorilor de întreprinderi de a obține avantajul primelor de
emisiune dacă s-ar recurge la emisiunea publică de acțiuni.
3.2.6.2.4. Dreptul preferențial de subscriere
Dreptul preferențial de subscriere este egal cu dif erența dintre cursul vechi al
acțiunilor și noua valoare bursieră căpătată după e fectuarea emisiunii, adică cu
suma pe care teoretic, o pierde vechiul acționar pe ntru fiecare acțiune veche
deținută.
3.2.6.2.5. Avantajele și dezavantajele finanțării p rin emisiune de
acțiuni
Finanțarea prin acțiuni comune sau preferențiale pr ezintă o serie de avantaje
și dezavantaje pentru întreprinderi în raport cu finanțarea prin î ndatorare. Între
avantaje enunțăm:
/checkbld atât acțiunile comune cât și cele preferențiale nu obligă
întreprinderile să plătească sume fixe către acțion ari, spre deosebire de
finanțarea prin îndatorare care presupune obligația legală de plată a dobânzii

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 25
la datoriile respective, indiferent de situația act ivităților întreprinderilor și de
fluxurile de numerar;
/checkbld prin vânzarea de acțiuni preferențiale, directorul financiar se
sustrage de la clauza de participare egală a noilor acționari la profiturile
viitoare mai mari ale întreprinderii, care ar fi o cerință la vânzarea de noi
acțiuni comune suplimentare. De asemenea, finanțare a prin acțiuni
preferențiale permite întreprinderii să evite împăr țirea controlului prin
participare la vot;
/checkbld acțiunile comune nu au o scadență, ele nu trebuie răscumpărate
niciodată, ceea ce nu este cazul în situația îndato rării;
/checkbld deoarece acțiunile comune conferă siguranță împotr iva
pierderilor creditorilor, vânzarea de acțiuni comun e crește credibilitatea
acordată întreprinderilor;
/checkbld dacă întreprinderile au perspective, acțiunile com une pot fi
adesea vândute în termeni mai avantajoși decât obli gațiunile. Acțiunile
comune atrag anumite grupuri de investitori deoarec e, de regulă, au o
rentabilitate totală mai mare (dividende plus câști g de capital) decât acțiunile
preferențiale sau obligațiunile. De obicei, acțiuni le comune și dividendele
acestora cresc în valoare în perioadele inflaționis te;
/checkbld acțiunile preferențiale permit întreprinderii să păstreze activele
ipotecabile pentru utilizare în caz de urgență, spr e deosebire de obligațiuni.
Ele permit colectarea de fonduri când aceste active sunt deja ipotecate;
/checkbld întrucât investitorii evită să ofere capital unei întreprinderi cu
probleme sau, dacă o fac, au nevoie de o garanție, din punct de vedere
practic aceasta înseamnă că o astfel de întreprinde re poate obține capital
suplimentar numai prin îndatorare, care este mai si gură din punctul de vedere
al investitorilor. Deoarece trezorierii întreprinde rilor cunosc bine acest lucru, ei
optează adesea pentru finanțare prin emisiune de ac țiuni comune în
perioadele bune, pentru a menține o anumită rezervă a capacității de
îndatorare. Menținerea unei astfel de rezerve adecv ate a capacității de
îndatorare este un considerent important în cele ma i multe decizii de
finanțare.
În ceea ce privește dezavantajele emisiunii de acțiuni comune sau
preferențiale pentru întreprinderi în comparație cu finanțarea prin
îndatorare menționăm:
/head2right vânzarea de acțiuni comune extinde dreptul de vot și controlul
deținătorilor noilor acțiuni. Din acest motiv, fina nțarea prin emisiune de acțiuni
suplimentare este evitată adesea de întreprinderile mici și nou înființate, al
căror proprietar – manager ar putea să nu dorească să împartă controlul
acestora cu persoane din afară;
/head2right acțiunile comune dau noilor deținători dreptul de a împărți
veniturile întreprinderilor; dacă profitul crește, noii acționari vor avea partea
lor. Dacă întreprinderea s-ar finanța prin îndatora re, noii investitori ar
beneficia numai de o sumă fixă, indiferent de profi tabilitatea acesteia;

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 26
/head2right costurile de subscriere și de distribuție a acțiu nilor comune
sunt, de obicei, mai mari decât cele pentru subscri erea și distribuția acțiunilor
preferențiale sau obligațiunilor. Costurile de emis iune asociate cu vânzarea
de acțiuni comune sunt în mod caracteristic mai mar i deoarece costurile de
investigare a unei investiții în acțiuni sunt mai m ari decât pentru o emisiune
comparabilă de obligațiuni și acțiunile sunt mai ri scante decât datoriile, ceea
ce înseamnă că investitorii trebuie să își diversif ice acțiunile pe care le dețin;
/head2right dacă întreprinderea are mai multe acțiuni sau mai puține datorii
decât așa-numita structură optimă a capitalului, co stul mediu al capitalului va
fi mai mare decât ar trebui. De aceea o întreprinde re nu va dori să vândă
acțiuni în momentul în care ponderea acțiunilor dep ășește nivelul optim;
/head2right dividendele acțiunilor comune nu sunt deductibile ca o
cheltuială la calculul venitului impozabil, în timp ce dobânda obligațiunilor este
deductibilă. Impactul acestui factor se reflectă în costul relativ al capitalurilor
proprii comparativ cu capitalul obținut prin îndato rare;
/head2right pentru acțiunile preferențiale, principalul dezav antaj este costul.
Deoarece dividendele plătite de acțiunile preferenț iale nu sunt deductibile din
impozite, costul acestei componente este mult mai m are decât al obligațiunilor.
Costul datoriilor după impunere este, pentru întrep rinderile profitabile, aproximativ
jumătate din rata specifică a cuponului. Costul acț iunilor preferențiale este egal cu
întregul procent al dividendelor preferențiale.

3.2.6.3. Creșterile de capital prin încorporarea re zervelor
3.2.6.3.1. Definire și caracteristici
Creșterile de capital prin încorporarea rezervelor nu aduc resurse
financiare noi pentru întreprinderi. Acestea sunt o perațiuni fără flux financiar întrucât
și până la încorporarea în capitalul social, aceste a dispun de sumele respective
contabilizate la rezerve. Ca urmare a majorării cap italului prin încorporarea
rezervelor, fie se mărește valoarea nominală a acți unilor vechi, fie se emite un
număr nou de acțiuni de valoare egală.
În cel de-al doilea caz, după încorporarea rezervel or, fiecare acționar dispune
de mai multe acțiuni, însă profitul se va împărți î n funcție de numărul acțiunilor, astfel
că volumul dividendului pe acțiune depinde de mărim ea totală a profitului. Dacă
profitul nu crește, se menține suma totală repartiz ată ca dividende, dar scade
randamentul pe acțiune; dacă, însă, crește profitul , sporește atât volumul total al
dividendelor, cât și randamentul acțiunilor.
Această operațiune de creștere a capitalului prin î ncorporarea rezervelor
contribuie la consolidarea încrederii partenerilor de contract și a băncilor în
întreprinderi. De asemenea, prin creșterea capitalu lui social întreprinderile își pot
garanta mai bine creditele primite.

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 27
3.2.6.3.2. Dreptul de atribuire în acțiuni
Distribuirea gratuită de acțiuni către acționarii e xistenți, nu este decât
aparentă, întrucât rezervele aparțineau de drept to t acționarilor.
Primind acțiuni „gratuit”, acționarii au tot mai mu ltă încredere în viabilitatea
întreprinderii; astfel, ei ezită să vândă acțiunile la bursă, manifestând tendința
păstrării capitalului, ceea ce diminuează riscul sc ăderii cursului acțiunilor.
Dreptul de atribuire, teoretic, este egal cu difere nța dintre valoarea bursieră a
unei acțiuni înainte și după emisiune.
3.2.6.4. Creșterile de capital prin conversiunea da toriilor
3.2.6.4.1. Definire și condiții de emisiune
Creșterile de capital prin conversiunea datoriilor este proprie marilor
societăți comerciale pe acțiuni care anterior au ef ectuat împrumuturi obligatare,
emițând obligațiuni convertibile în acțiuni.
Condițiile emisiunii de obligațiuni convertibile în acțiuni sunt:
• emisiunea de obligațiuni convertibile în acțiuni p oate fi realizată
numai de întreprinderile care au cel puțin doi ani vechime și două bilanțuri
aprobate;
• cu prilejul emisiunii se stabilește termenul în ca re se poate face
conversiunea, și care, de regulă, nu depășește cinc i ani din momentul
emisiunii, precum și rata de conversie ce va fi uti lizată;
• prețul de emisiune a obligațiunilor convertibile î n acțiuni nu
poate fi mai mic decât valoarea nominală.
Obligațiunile convertibile au o remunerație mai sla bă decât alte tipuri de
obligațiuni. Emitentul le poate lansa pe piață la o rată a dobânzii mai scăzută decât
obligațiunile clasice, tocmai ca urmare a clauzei d e conversiune. Convertite în
acțiuni, deținătorii pot obține câștiguri mai subst anțiale în eventualitatea că
întreprinderile obțin rentabilități ridicate.
Convertirea obligațiunilor în acțiuni provoacă o cr eștere de capital fără flux
financiar pozitiv. Pe total, sursele societății răm ân aceleași, numai că împrumutul
obligatar devine acum capital social.
Obligațiunile convertibile în acțiuni sunt preferat e obligațiunilor simple,
întrucât permit deținătorilor, după convertire, să beneficieze de o eventuală creștere
economică a întreprinderilor. În același timp, obli gațiunile convertibile sunt
preferabile și acțiunilor, chiar dacă nu sunt conve rtite, rămân totuși obligațiuni
aducătoare de câștiguri anuale sigure. După convers iune, când se realizează și
creșterea de capital, creanțierul pierde calitatea de obligatar, devenind acționar.
3.2.6.4.2. Avantajele obligațiunilor convertibile
Obligațiunile convertibile prezintă avantaje atât pentru întreprinderi cât și
pentru subscriitor. Pentru întreprinderi , avantajul constă în aceea că are o rată a
dobânzii mai scăzută decât împrumuturile obligatare clasice; dacă obligațiunile se

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 28
convertesc rezultă o creștere de capital fără flux financiar pozitiv, făcută la un preț
superior cursului bursier.
Pentru subscriitor , obligațiunile convertibile prezintă următoarele a vantaje:
achiziționarea lor se face la un preț fixat în prea labil; există un venit minim garantat
(cuponul); investirea este apropiată de cea în acți uni, însă prezintă un regim fiscal
mai avantajos, randamentul obligațiunilor convertib ile în acțiuni fiind superior
randamentului obligațiunilor clasice.

3.3. Surse împrumutate de finanțare a Companiilor

Băncile comerciale reprezintă adevărata "inimă" a p ieții financiare, furnizând
cele mai numeroase și mai variate feluri de împrumu turi. Studiile arată că în S.U.A.
85% din împrumuturile întreprinzătorilor americani sunt acordate de bănci, în sursele
de capital necesar inițierii afacerii ocupând locul doi, după economiile personale ale
întreprinzătorilor. Totuși, băncile acordă cu multe rețineri împrumuturile, mai ales
întreprinderilor nou înființate, preferând să o fac ă în special atunci când sunt
sprijinite și garantate și de alte organizații.
Acordarea împrumuturilor se face în urma analizei d e către bănci a evoluției
precedente a întreprinderii și a studierii registre lor, pentru a se putea proiecta
imaginea acesteia în viitor. De asemenea, se cercet ează stabilitatea vânzărilor
întreprinderii și a capacității produselor sau serv iciilor de a genera un flux de casă
corespunzător pentru asigurarea rambursării împrumu tului.

3.3.1. Creditele bancare pe termen mijlociu și lung
Împrumuturile pe termen mediu și lung se acordă peste un an și sunt
folosite, în mod normal, pentru cumpărarea de fondu ri fixe, echipamente și alte
articole folosite pentru expansiunea afacerii.
Băncile comerciale acordă aceste împrumuturi pentru inițierea unei afaceri,
construirea unei fabrici, achiziționarea de proprie tăți imobiliare, echipamente etc.
Rambursarea împrumutului se face, în mod normal, lu nar sau trimestrial.
Împrumutul bancar pe termen mediu și lung este un împrumut obținut de
la bănci sau alte instituții financiare care trebui e rambursat într-o perioadă mai mare
de un an. De obicei, acest împrumut este negociat d irect între întreprinderea care
solicită împrumutul și bancă sau altă instituție fi nanciară – societate de asigurări, alți
creditori.
Împrumutul pe termen mediu și lung este o sursă imp ortantă de finanțare a
întreprinderilor. El este preferabil împrumutului p e termen scurt, deoarece asigură
întreprinderii împrumutate un grad mai mare de sigu ranță: decât să aibă grija
reînnoirii unui credit pe termen scurt, cel împrumu tat poate obține un credit pe
termen mediu sau lung structurat în așa fel încât s cadența acestuia să coincidă cu

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 29
viața economică a activului ce va fi finanțat. Astf el, fluxurile de numerar ce vor fi
generate de activul finanțat pot servi la rambursar ea ratelor la împrumut .
Condițiile creditului de care trebuie să se țină seama la angajarea unui
împrumut pe termen mediu sau lung sunt: costul creditului (dobânda) , garanțiile
cerute de creditori , modul și termenele de rambursare precum și penalizări pentru
nerespectarea clauzelor contractuale .
În ceea ce privește primul factor, rata dobânzii pentru creditele bancare pe
termen mediu sau lung poate fi ori fixă pe întreaga perioadă de acordare a creditului,
ori variabilă .
Dacă se utilizează o rată fixă, în general, aceasta va fi stabilită aproape de
rata dobânzii obligațiunilor cu aceeași scadență și același risc ca împrumutul bancar.
Dacă rata este variabilă, aceasta va fi stabilită c u un anumit număr de puncte
procentuale peste dobânda bancară de referință sau rata interbancară oferită pe
piața de la Londra (LIBOR).
Aceste rate pot fi ajustate anual, trimestrial, lun ar sau pe baza altor date
specificate în contract.
Majoritatea creditelor pe termen mediu și lung sunt garantate , iar contractele
de credit prevăd și acorduri restrictive care să de a o mai mare certitudine creditorului
în legătură cu recuperarea creditului acordat. Deci , creditele bancare pe termen
mediu și lung se acordă numai pe bază de garanții f erme prezentate de întreprinderi.
Contractul de credit pe termen mediu sau lung, prev ede în mod obișnuit, ca
valoarea creditului să fie amortizată pe întreaga p erioadă de angajare a acestuia.
Aceasta înseamnă că întreprinderea va trebui să plă tească periodic rate egale
pentru rambursarea creditului și achitarea dobânzii . Prin acest mod de rambursare
se reduce riscul creditorului de a nu recupera cred itul.
Perioada de grație este destinată să permită întreprinderii împrumutat e să
aibă timp să se organizeze sau reorganizeze pentru a începe să genereze suficiente
fluxuri de numerar înainte de a începe rambursarea efectivă a creditului.
Băncile oferă în mod obișnuit credite pentru invest iții pe termen mediu și mai
rar pe termen lung, acestea din urmă fiind caracter istice instituțiilor și organismelor
financiare. Nivelul dobânzii la creditele bancare e ste sensibil mai ridicat decât cel
utilizat de organismele financiare specializate.
Creditele bancare pe termen mediu joacă un rol impo rtant în finanțarea
întreprinderilor. Acestea sunt împrumuturi a căror rambursare se face între 1 și 5 ani
și sunt destinate acoperirii cheltuielilor de inves tiții în echipament de producție cu
durate de funcționare relativ scurte, amenajări, co nstrucții ușoare, cheltuieli pentru
inovări, cercetări sau pentru operațiuni de export.
Rambursarea acestor credite se realizează în conformitate cu cl auzele
contractuale anual, semestrial, trimestrial sau lun ar, prin anuități constante sau
variabile, cu sau fără perioadă de grație.
Dacă se convine ca rambursarea creditului să aibă l oc la intervale de timp mai
scurte de 1 an (lunar, trimestrial etc.), pentru ca lcularea anuităților se impune, în
prealabil, transformarea ratei anuale a dobânzii, p revăzută în contractul de credit în
rate lunare, trimestriale etc. echivalente.

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 30

3.3.2. Tipologia creditelor bancare pe termen mediu
Creditele pe termen mediu pot fi: mobilizabile și nemobilizabile .
Creditele pe termen mediu mobilizabile se materializează în efecte
financiare care se pot sconta la bancă sau reescont a de către băncile comerciale la
banca centrală. Astfel de credite pot să prevadă și o perioadă de grație de 1-2 ani
acordată debitorului; dacă însă, creditul este acor dat pe un termen între 5-7 ani se
numește credit pe termen mediu prelungit și se acordă pentru promovarea
exporturilor, mai ales de utilaje și echipamente sa u pentru executarea de lucrări.
Creditele pe termen mediu nemobilizabile au aceeași destinație ca și cele
mobilizabile, banca nu mai primește nici un efect f inanciar din partea beneficiarului,
în schimb dispune de garanții materiale constituite în gaj de către debitor sau de o
garanție a unei instituții financiare specializate. Durata creditului se poate extinde
pană la 7 ani, orice bancă comercială putând acorda credit pe baza unui contract
încheiat cu debitorul.

3.3.3. Condițiile de acordare a creditelor pe terme n lung
Creditele pe termen lung sunt împrumuturi a căror rambursare depășește 5
ani. Se acordă pentru investițiile pe termen lung. La acordarea creditelor,
întreprinderea trebuie sa prezinte băncii următoare le documente:
– cererea de acordare a creditului;
– dovada înregistrării la Registrul Comerțului;
– studiu de fezabilitate, pe ansamblul întreprinderii , incluzând si studiul de
fezabilitate al investiției care face obiectul cred itului;
– certificatul de bonitate privind situația economico -financiară a întreprinderii,
cuprinzând și aprecieri asupra nivelului profesiona l al conducerii întreprinderii;
– bilanțurile contabile pe ultimii 5 ani, vizate de o rganele bancare;
– situația contului de "Profit și pierdere" pe ultimi i 5 ani, vizat de cenzorii
întreprinderii;
– situația patrimonială lunară cuprinzând obligatoriu situația încasărilor și
plăților în lei și valută;
– orice contract ce poate face obiectul creditului.
După acceptarea studiului de fezabilitate , cererea de credit este luată în
calcul ca decizie de creditare pe termen lung, proi ectându-se la încheiere Contractul
de creditare . Concomitent cu adoptarea deciziei de creditare se realizează și Situația
privind eșalonarea ratelor și a dobânzilor pentru creditul contractat care reprezintă o
proiectare a fluxurilor financiare viitoare de la î ntreprindere către bancă.
Pe baza Contractului de creditare și a Situației de eșalonare a rambursării
creditului , serviciul financiar al întreprinderii proiectează fluxurile curente și viitoare,
determinate de decizia de credit pe termen mediu și lung, introducându-le în
structura deciziilor financiare și ale bugetului în treprinderii.

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 31
În faza de utilizare a creditului pe termen lung ap ar fluxurile generate de ratele
de rambursare și de plata dobânzilor care vor fi al imentate din veniturile proprii
(amortizare și profit).
O dată localizate în cuprinsul deciziilor financiar e din întreprindere, fluxurile de
fonduri declanșate de decizia de creditare pe terme n mediu și lung sunt cuprinse în
bugetul financiar al întreprinderii, contribuind la realizarea echilibrului financiar al
acțiunilor de consum pentru înființarea, refacerea și dezvoltarea structurii economice
de producție.
Pe parcursul perioadei de angajare a creditului, ba nca procedează la analize
periodice asupra întreprinderii și a obiectivului c reditat, banca ia măsuri de reducere
a riscului de nerambursare sau în cazul producerii acestui risc, acționează pentru
recuperarea ratelor rămase de rambursat prin valori ficarea garanțiilor depuse sau
consemnate în contractul de creditare.
De aceea, în fața băncii comerciale, întreprinderea trebuie să vină cu o
activitate care să nu prezinte riscuri majore în pe rioada de utilizare a creditului. În
acest sens, întregul univers intern și extern al în treprinderii este supus unei analize
și interpretări riguroase pentru a fi depistate efe ctele posibile ale unor evenimente
politice, sociale, economice, militare sau ale unor schimbări tehnologice, în evoluția
cererii precum și sub influența inflației, recesiun ii, îmbătrânirii produselor.
Riscurile generate de aceste fenomene sunt completa te cu analize detaliate
privind produsele fabricate de întreprinderea solic itatoare de credite, precum și
piețele pe care desface și se aprovizionează întrep rinderea în cauză. Analiza scoate
în evidență aspecte de calitate ale produselor, poz iția întreprinderilor pe piața
produselor sale, calitatea și starea financiară a p rincipalilor săi clienți.
Tendința principală este ca la acest tip de finanța re să se apeleze foarte rar
datorită condițiilor foarte grele impuse de institu țiile care acordă acest tip de credite.
Câteva dintre băncile din România care oferă finanț are pentru IMM-uri sunt:
Banca Comercială Română, BRD Groupe Societe General e, Banc Post, Banca
Românească, Banca Transilvania, ING Bank, Alpha Ban k, HVB Bank, Raiffeisen
Bank, Piraeus Bank.
Băncile acordă împrumuturi pe baza următoarelor elemente: contractul de
împrumut, garanții materiale, documente de susținer e a împrumutului.
a) Contractul de împrumut prevede condițiile de creditare ale băncii și
obligațiile ce le revin părților.
b) Garanțiile materiale (gajul) reprezintă mijlocul legal prin ca re se asigură
suma împrumutată. Garanțiile reale sunt reprezentat e de imobilele, echipamentele,
automobilele etc. pe care întreprinzătorul sau într eprinderea le au în posesie și pe
care sunt dispuse să le ipotecheze sau gajeze în fa voarea băncii în vederea
acordării împrumutului. În caz de insolvabilitate, banca poate vinde bunurile puse
drept garanție pentru a-și recupera împrumutul. Deo arece băncile nu pot oferi credite
fără a-și securiza investițiile, ele solicită garan ții (de preferință imobiliare) care să
acopere aproximativ 120% din valoarea creditului pl us dobânda. Pentru a veni în
sprijinul întreprinzătorilor care nu au suficiente bunuri materiale pe care să le pună
drept garanție s-au înființat două fonduri de garan tare: Fondul Național de

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 32
Garantare a Creditelor pentru IMM-uri și Fondul de Garantare a Creditului
Rural .
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IM M -uri acordă garanții
pentru credite, contracte de leasing, linii de cred it și scrisori de garanție bancară cu
finanțare de la bugetul de stat. Beneficiarii eligi bili sunt întreprinderile mici și mijlocii
nou înființate sau existente și persoanele fizice a utorizate.
Condițiile de garantare sunt:
– maxim 60% din valoarea unui credit pentru finanțare a capitalului de lucru
rambursabil până în 12 luni;
– maxim 80% din valoarea creditului solicitat de soci etăți nou înființate pentru
investiții, a unei scrisori de garanție sau a unui contract de leasing rambursabil peste
12 luni;
– maxim 70% din valoarea unui credit pentru investiți i, a unei scrisori de
garanție, linii de credit, a unui contract de leasi ng, capitalul de lucru rambursabil
până în 12 luni.
Este considerată nou înființată întreprinderea care a fost înmatriculată în
Registrul Comerțului de cel mult 6 luni, perioadă î n care nu a desfășurat nici o
activitate. Pentru societățile nou înființate se so licită participarea cu fonduri proprii
minim 25% din valoarea proiectului de investiții.
Valoarea maximă a garanțiilor acordate:
• pentru persoane juridice:
– maxim 300.000 euro pentru garantarea de credite pen tru investiții,
contracte de leasing și scrisori de garanție ;
– maxim 150.000 euro pentru garantarea de credite pen tru finanțarea
capitalului de lucru.
• pentru persoane fizice autorizate:
– maxim 75.000 de euro pentru garantarea de credite p entru investiții,
contracte de leasing și scrisori de garanție ;
– maxim 40.000 euro pentru garantarea de credite pent ru finanțarea
capitalului de lucru.
Comisionul de garantare este de 2,5 % pentru garanț ii aferente creditelor
pentru capital de lucru și de 3,5 % pentru garanții aferente creditelor pentru investiții
și contracte de leasing.
Fondul de garantare a Creditului Rural acordă garanții întreprinderilor mici
și mijlocii din agricultură. Garanțiile se acordă p entru credite pe termen scurt (materii
prime, materiale, energie, combustibili, salarii, p lata TVA, plata taxelor vamale),
mediu (cumpărare pachet majoritar acțiuni APAPS) și lung (investiții), operațiuni de
leasing și scrisori de garanție bancară pentru cred ite furnizor de surse externe.
Pentru investiții, suma maximă garantată este de 17 5.000 euro în cazul
întreprinderilor mici și mijlocii și 87.500 euro în cazul fermierilor privați. La creditele
pe termen scurt garanțiile sunt de 2,5 miliarde lei pentru întreprinderile mici și mijlocii
și respectiv 500 milioane lei pentru fermierii priv ați (maximum 50% din valoarea
creditului). Pentru leasing, garanția este de 100.0 00 euro și respectiv 50.000 euro.

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 33
Pentru investiții, comisionul de garantare este de 4%, pentru creditele pe termen
scurt 3%, iar pentru leasing 5%.
c) Documentele de susținere a împrumutului sunt: documente care
certifică existența întreprinderii: actul de înfiin țare, certificatul de înregistrare,
documente privind necesitatea și oportunitatea cred itului și posibilitatea de
rambursare a acestuia: cerere de credite, plan de a faceri (studiu de fezabilitate);
documente financiar-contabile: bugetul de venituri și cheltuieli, balanța de verificare,
bilanțul anual contul de profit și pierdere, situaț ia patrimonială, planificarea fluxului de
numerar.
Deoarece fiecare bancă are condiții de creditare sp ecifice, este necesară
studierea atentă a acestora și alegerea acelei bănc i care practică dobânda cea mai
mică și acordă perioada de grație (perioada în care se plătesc doar dobânzile, nu și
ratele) cea mai mare.

3.3.4. Avantajele creditului bancar pe termen mediu și lung
Împrumutul pe termen mediu și lung prezintă următoa rele avantaje pentru
întreprinderi:
/head2right rapiditate : obținerea sumelor necesare printr-un credit banca r pe
termen mediu sau lung poate fi realizată mult mai r apid decât cele
prinemiterea de obligațiuni;
/head2right flexibilitatea : împrumuturile pe termen mediu și lung prezintă o
flexibilitate viitoare spre deosebire de împrumutul obligatar. În situația
acestuia din urmă, datorită numărului mare de dețin ători de obligațiuni,
este virtual imposibil să obțină permisiunea de a m odifica condițiile
contractului, chiar dacă apariția unor noi condiții economice poate
conduce la dorința celui împrumutat sau a deținător ilor de obligațiuni
de a le schimba. În schimb, în cazul unui împrumut bancar pe termen
mediu sau lung, cei împrumutați pot, în general, co nveni cu creditorul
să modifice mutual condițiile contractuale.
/head2right costuri de obținere relativ reduse : deoarece se
negociază direct cu cei care acordă credite, docume ntele formale
legate de obținerea împrumuturilor sunt minime, la fel ca și cheltuielile.
Întreprinderile apelează la împrumuturi pe termen m ijlociu și lung, fiind
conștiente că pe lângă riscul pe care-l implică, au și efecte favorabile asupra
rentabilității. Este vorba aici de "efectul de levier" (de pârghie ) care poate duce la
creșterea rentabilității capitalurilor proprii, cu condiția ca rentabilitatea întregului
capital angajat (propriu șiîmprumutat) să fie super ioară ratei dobânzii la sumele
împrumutate. Efectul de levier se poate resimți și invers, în sensul scăderii ratei
rentabilității capitalurilor proprii.

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 34
3.3.5. Finanțarea prin leasing
Finanțarea prin leasing poate fi furnizată de către întreprinderile industr iale
producătoare în efortul acestora de a crește vânzăr ile, dar și de întreprinderile
specializate în asigurarea finanțării prin leasing.
Există mai multe tipuri de firme care au ca obiect de activitate leasingul: bănci
comerciale, instituții financiare de economii și de credit, firme financiare și firme
industriale.
Leasing-ul este o procedură de finanțare a investiț iilor prin care o bancă sau o
instituție financiară specializată achiziționează u n bun imobiliar sau mobiliar pe care-l
închiriază unei întreprinderi sau unui particular, aceștia din urmă având posibilitatea
să-l cumpere la sfârșitul contractului la un preț c onvenit (în general la valoarea
reziduală).
Principalele caracteristici ale contractului de închiriere sunt:
/head2right contractul de închiriere se încheie pe o perioadă determinată,
influențată hotărâtor de durata de utilizare a acti vului fix, în cursul
căruia nici una din părțile implicate nu poate rezi lia contractul;
/head2right nu există flux bănesc la momentul inițial;
/head2right redevența se varsă periodic și este deductibilă fi scal;
/head2right la scadență, întreprinderea poate plăti valoarea r eziduală și astfel
devine proprietara bunului.
În schimbul obținerii avantajelor legate de posesiu nea bunului, întreprinderea
care l-a închiriat plătește societății de leasing o chirie (redevență) care cuprinde:
– amortizarea bunului închiriat;
– dobânzile aferente fondurilor avansate de societate a de leasing pentru
cumpărarea bunului respectiv;
– cheltuielile de administrație;
– marja de profit a societății de leasing.
Chiriașul intră în proprietatea bunului închiriat l a încheierea contractului de
leasing, după plata valorii reziduale a bunului, co nvenită dinainte. Pe durata
contractului, chiria se înregistrează ca o cheltuia lă de exploatare, iar la încheierea
acestuia valoarea reziduală se înregistrează la act ive fixe.
Durata contractului de leasing este, în general, de 75 – 80% din durata de
viață economică a bunului închiriat, dar se poate c onveni și asupra unei durate mai
scurte. Societatea de leasing rămâne proprietară a bunului până la scadența
contractului. Contractul de leasing este, în genera l, irevocabil.
Decizia de a opta pentru leasing, în raport cu un î mprumut bancar sau
obligatar, se fundamentează pe valoarea actualizată netă (VAN ).
Întrucât nu se plătește costul de achiziție al bunu lui închiriat, în formula VAN
nu se cuprinde scăderea valorii investiției I. De asemenea cashflow – urile ( t CF )
vor fi determinate în funcție de profiturile viitoa re și de chiria plătită. Valoarea
reziduală ( VR ) este plătită în anul m, înaintea încheierii duratei de viață n a bunului
închiriat.

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 35
Această valoare actualizată se compară cu cea a împ rumutului, pentru a se
analiza care dintre aceste surse de finanțare este mai avantajoasă

3.3.5.1. Formele leasingului
Există trei forme de leasing :
/head2right leasing-ul operațional numit și leasing de mentenanță oferă atât
finanțarea cât și serviciile de mentenanță. Acesta se caracterizează prin faptul că, în
mod frecvent, activul nu este complet amortizat – p lățile solicitate prin contract nu
sunt suficiente pentru recuperarea costului total a l echipamentului, durata
contractului de leasing este însă mai mică decât du rata de viață economică estimată
a echipamentului.
O altă caracteristică este existența clauzei de anu lare, care dă posibilitatea
locatarului să renunțe la locație și să restituie e chipamentul înainte de expirarea
contractului de bază;
/head2right leasing-ul financiar sau de capital diferă de cel operațional din trei
puncte de vedere: nu oferă servicii de mentenanță, nu poate fi reziliat și este complet
amortizat. Întreprinderea care va utiliza echipamen tul selectează produsele de care
are nevoie și negociază prețul și termenul de livra re cu fabricantul sau distribuitorul.
Firma utilizatoare negociază apoi termenii cu o soc ietate de leasing sau cu o
instituție financiară, și o dată stabiliți termenii locației, aranjeazăcumpărarea de către
locator a echipamentului de la fabricant sau distri buitor. Durata contractului va
depinde de durata de viață economică a mijlocului f ix;
/head2right vânzare și leaseback : această formă de leasing apare în cazul în care
o întreprindere deține terenuri, clădiri sau echipa mente vinde proprietățile la o
valoare aproximativă de piață unei instituții finan ciare, societăți independente de
leasing sau chiar unui investitor individual, și în același timp, încheie un contract prin
care preia proprietățile înapoi, în locație pentru o perioadă specificată și în condiții
specificate.
În cazul contractelor de leasing, de regulă, chirii le plătite de locatar sunt
integral deductibile la calculul impozitului pe pro fit, dar locatarul nu poate amortiza
activele imobilizate care fac obiectul contractului . Chiria plătită de locatar acoperă
amortizarea capitalului avansat de societatea de le asing și asigură remunerarea
acestui capital.

3.3.5.3. Avantajele și dezavantajele leasingului
Avantajele leasing-ului pentru întreprinderile care închiriază bunurile sunt:
oferă o finanțare flexibilă : majoritatea contractelor de leasing tind să aibă
mai puține acorduri restrictive decât contractele d e împrumut.
În plus, leasing-ul este mai convenabil pentru fina nțarea treptată a nevoilor
întreprinderilor. O firmă care achiziționează activ e în timp poate să considere mai
convenabil să ia în leasing aceste active decât să negocieze un împrumut obligatar

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 36
sau bancar ori să vândă acțiuni în fiecare moment c ând se fac achiziții pentru
creșterea capitalului propriu;
utilizarea acestei finanțări crește capacitatea întreprinderii de a se îndatora ,
deoarece este o operațiune care nu modifică structu ra financiară a întreprinderii.
Totuși, bancherii și ceilalți creditori țin seama c ă leasing-ul constituie o obligație a
firmei care apelează la leasing;
permite finanțarea 100% a bunurilor pe care întreprinderea dorește să le
exploateze ceea ce permite conservarea capitalului de lucru și utilizarea acestuia
drept garanție pentru contractarea altor împrumutur i pentru dezvoltare;
avantajele fiscale : deductibilitatea fiscală a amortizării este unul dintre cele
mai cunoscute motive de apelare la leasing în detri mentul cumpărării deoarece
determină o economie prin diminuarea impozitului la întreprinderea care închiriază;
constituie o formă de asigurare contra riscului tehnologic pentru
întreprinderile care închiriază. În cazul leasing-u lui direct poate exista clauza anulării,
care permite utilizatorului să oprească plata ratei de leasing înainte de expirarea
termenului din contractul de leasing. Astfel, dacă pe piață apar mijloace de producție
mai performante, poate să facă imediat schimbarea c omparativ cu cazul în care ar fi
proprietar (dificultăți în vânzarea unui mijloc fix depășit moral);
poate crește lichiditatea întreprinderii . Astfel, o vânzare și leaseback
transformă anumite active corporale ale întreprinde rii în numerar în schimbul unei
obligații de a face o serie de plăți fixe în viitor ;
permite întreprinderilor mici și mijlocii , care au capacități de îndatorare mici,
dar care sunt rentabile sau întreprinderilor cu o r entabilitate scăzută să-și finanțeze
dezvoltarea . În acest caz, leasingul este adesea singura sursă disponibilă de
finanțare, deoarece dreptul de proprietate al bunul ui luat în leasing rămâne
locatorului, reducând riscul acestuia în caz de fal iment al utilizatorului.
Principalele dezavantaje al leasing-ului se referă la:
costul : pentru o întreprindere cu profituri mari, cu acce s la piețele creditului
și capacitate de a profita de avantajele fiscale al e proprietarului, leasing-ul este
adesea o finanțare mai costisitoare; ratele practic ate, respectiv redevențele care
cumulează chiria, comisionul de serviciu și cota de risc sunt relativ ridicate, ceea ce
impune necesitatea obținerii unei rentabilități cel puțin acoperitoare;
afectează inevitabil autofinanțarea viitoare ca urmare a obligațiilor periodice
de plată;
pierderea valorii reziduale a activului . În cazul bunurilor imobiliare, această
pierdere poate fi substanțială;
facilitarea obținerii poate antrena întreprinderea în operațiuni mai puți n
rentabile;
falimentul societății de leasing constituie, mai nou un dezavantaj, deoarece
întreprinderea care închiriază bunul nu este și pro prietarul acestuia. Dacă societatea
de leasing dă faliment, în urma valorificării bunur ilor din proprietatea acesteia,
întreprinderea care închiriază aceste bunuri le poa te pierde, dezavantajul constând
în întreruperea activității acesteia până la înlocu irea bunului.

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 37
Întrucât fiecare întreprindere are o anumită struct ură a capitalului care este un
mixaj de capitaluri proprii, acțiuni comune și pref erențiale, datorii, aceasta determină
întreprinderii o valoare a capitalului care trebuie maximizată. Deci, pentru
maximizarea valorii întreprinderii trebuie stabilit ă o structură optimă a capitalului,
astfel încât noile creșteri de capital să aibă loc de așa manieră încât să păstreze
structura optimă a capitalului în timp.

Concluzii:
Structura finanțării sectorului privat
*Pentru perioada 2002 – 2007
Sursa: IMF Working Paper, 2011

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 38
4. PROCESUL DE FINANȚ ARE A AFACERILOR. RESTRICȚII ȘI
CRITERII ÎN FINANȚ AREA PE TERMEN MEDIU ȘI LUNG

4.1. Procesul de finanțare al afacerilor

Procesul de finanțare al afacerlor cuprinde trei etape : alegerea
finanțatorului, pregătirea pachetului de finanțare, prezentarea cererii de finanțare.

4.1.1. Alegerea sursei de finanțare
Găsirea unei surse ideale de finanțare este dificil de realizat. Totuși,
întreprinzătorul trebuie să analizeze posibilitățil e de finanțare potențiale. În felul
acesta va înțelege mai bine posibilitățile de finan țare și va putea găsi o sursă
convenabilă de capital sau o combinație optimă de s urse de finanțare.
În alegerea sursei de finanțare IMM-urile trebuie s ă țină cont de următorii
factori :
1. Experiența finanțatorului în acordarea de împrumutu ri pentru diferite
domenii de afaceri
Finanțatorul trebuie să fie familiar cu problemele cu care se confruntă IMM-ul.
Puține IMM-uri își pot permite să angajeze personal cu experiență, care să se ocupe
în mod expres de problema finanțării.
2. Reputația finanțatorului . Succesul afacerii se bazează adesea pe
calitatea relațiilor cu finanțatorul. De aceea, fin anțatorul trebuie să aibă reputația de
onestitate, corectitudine și dorința de a lucra cu anumite domenii de afaceri.
3. Asistența pe care o oferă . În obținerea finanțării este important ca
finanțatorul să acorde asistența necesară. Aceasta este cu atât mai importantă
pentru afacerile care nu au experiență în anumite d omenii și au nevoie deci de
consiliere.
4. Alte servicii . În unele cazuri, finanțatorul oferă servicii grat uite sau la tarife
reduse, cum ar fi analiza situației financiare, ela borarea unor proiecții financiare etc.

4.1.2. Pregătirea pachetului de finanțare
Pachetul de finanțare se mai numește și pachet de î mprumut. Deși cerințele
de elaborare a pachetului de împrumut variază în fu ncție de sursa de împrumut,
câteva elemente vor rămâne comune. Acestea sunt: su ma cerută și eșalonarea
rambursării acesteia; garanții; criterii de acordar e a împrumutului; documentația
necesară obținerii împrumutului; rata dobânzii și m odul ei de plată; scopul
împrumutului. În funcție de nevoile de finanțare și familiaritatea afacerii cu sursa de
împrumut, aceste cerințe pot varia.

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 39
Totuși, firmele trebuie să fie pregătit să abordeze aceste aspecte cu
finanțatorul. De cele mai multe ori acesta solicită studii de fezabilitate sau planuri de
afaceri, ca parte a documentației necesare obțineri i împrumutului.

4.1.3. Prezentarea cererii de finanțare
Elaborarea unui pachet atractiv de finanțare măreșt e semnificativ șansele de
obținere a împrumutului. Totuși, afacerea este cond usă de întreprinzător și nu de un
plan, fie el și bine întocmit. Prin urmare, cei ce acordă împrumutul vor evalua nu
numai pachetul de finanțare, ci și întreprinzătorul în persoană și echipa sa. Modul în
care este prezentat pachetul de finanțare va influe nța decizia finală de acordare a
împrumutului. Deoarece viitorul afacerii depinde în mare parte de întreprinzător,
decizia finală de acordare a împrumutului se va baz a în mare parte pe discuția
personală pe care o va avea cel ce oferă împrumutul cu întreprinzătorul.
Personalitatea, abilitatea și vivacitatea întreprin zătorului vor fi evaluate cu atenție.
De asemenea, se va avea în vedere realismul întrepr inzătorului, competența
sa, onestitatea și organizarea prezentării pachetul ui de împrumut. Întreprinzătorul
trebuie să fie pregătit să întâlnească pe cei ce îi vor putea acorda împrumutul și să
aibă idee despre ceea ce doresc aceștia să afle de la el. O prezentare clară, bine
documentată nu numai că mărește șansa de obținere a împrumutului, însă poate
duce și la stabilirea unor relații pe termen lung c u finanțatorul.

4.2. Restricții și criterii în creditarea pe termen mediu și lung
Selecția modalităților de finanțare pe termen mediu și lung presupune
respectarea unor restricții care limitează posibili tățile de finanțare. De asemenea, din
strategiile definite de politica de dezvoltare a co mpaniilor rezultă criterii diferite de
alegere a finanțării.

4.2.1. Restricțiile pe care trebuie să le respecte afacerile în alegerea
modului de finanțare

Restricțiile pe care trebuie să le respecte firmele în alegerea modului de
finanțare se grupează în:
a) restricții "clasice"
• regula echilibrului financiar minim : mijloacele stabile trebuie finanțate din
resurse durabile. Această regulă determină alegerea finanțării din resurse durabile și
din credite pe termen scurt;
Aceasta regulă o putem divide in alte 3 regulo de a ur:
R1: „ Structura capitalului companiei: 50% – 50% “

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 40
Nu toate companiile pot respecta o astfel de regulă . De exemplu, companiile
aflate în faza de expansiune, dețin o proporție a c apitalului propriu de aprox 15% din
total capital.
În general, o companie trebuie să dispună de minim 20% capital propriu
pentru a asigura finanțarea cheltuielilor; în caz c ontrar, costul capitalului împrumutat
este atât de mare încât nu se pot atinge obiective de performanță financiară.

Activ bilanțier Capital împrumutat
50%
Capital propriu 50%

R2: Regula de aur a finanțării: fiecare categorie d e active (assets) trebuie
finanțată prin acceași categorie de datorii (liabil ities)
Current assets
(active circulante) Current liabilities (datorii
curente)
Long term assets
(active imobilizate) Long term liabilities
(datorii pe termen lung)

R3: regula de aur a bilanțului: activul care caract erizează o întreprindere și
care prezintă cel mai mare risc de revalorificare ( în situația în care compania trebuie
să își înceteze activitatea) sunt clădirile și util ajele. Acestea trebuie să fie finanțate din
capitalul propriu

Construcții și utilaje
(imobilizări corporale) Capital
propriu
(owner equity)

• regula îndatorării maxime (sau a autonomiei financiare): volumul datoriilor
financiare (mai puțin cele cu scadență în perioada curentă) nu trebuie să
depășească volumul fondurilor proprii. Această regu lă se exprimă prin indicatorul
autonomiei financiare, În principiu, dacă datoriile financiare sunt egale (sau chiar mai
mari) decât capitalurile proprii, întreprinderea nu se va mai putea îndatora. O
îndatorare mai mare de atât nu se poate obține decâ t oferind garanții importante sau

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 41
acceptând adesea exercitarea de către creditori a u nui oarecare control asupra
gestiunii în contrapartidă cu riscul important pe c are aceștia îl acceptă. Este evident
că într-o astfel de situație autonomia întreprinder ii nu mai există.
• regula capacității de rambursare : volumul datoriilor financiare nu trebuie
să fie mai mare de 3-4 ori față de capacitatea de a utofinanțare anuală, prevăzută în
medie.
Teoretic, dacă întreprinderea nu respectă această r egulă, nu poate să
prevadă creșterea îndatorării sale, alegerea sa red ucându-se la componente ale
capitalului propriu și/sau leasing.
• regula minimului autofinanțat : întreprinderea trebuie să autofinanțeze o
parte (minim 30%) din investițiile pentru care soli cită creditele. Dacă întreprinderea
decide să finanțeze prin îndatorare un proiect de i nvestiții, ea nu va obține un credit
egal cu 100% din costul acestui proiect, ci va treb ui să găsească o finanțare proprie
complementară.
b) alte restricții :
• statutul juridic : unele modalități de finanțare sunt legate de stat utul juridic
al întreprinderii, de exemplu numai societățile de capital pot emite acțiuni sau
obligațiuni;
• mărimea întreprinderii : posibilitățile de alegere a finanțării pentru IMM -uri
sunt mult mai mici în comparație cu marile întrepri nderi care pot apela la economiile
publice;
• situația pieței financiare : dacă piața financiară este nefavorabilă, atunci
aceasta nu va favoriza emisiunile de hârtii de valo are ale întreprinderii și deci
acestea vor trebui să se găsească alte posibilități de finanțare.

4.2.2. Criteriile de finanțare determinate de strat egia întreprinderii

Criteriile de finanțare determinate de strategia întreprinderii sunt:
rentabilitatea financiară, costul finanțării, plăți le reale, fluxurile de lichidități
excedentare generate de proiectele de investiții, d iluarea puterii de control prin
emiterea de acțiuni și riscul tehnologic.

4.2.2.1. Rentabilitatea financiară:
Multe întreprinderi fixează ca obiectiv general max imizarea beneficiului pe
acțiune Se observă că această rentabilitate este in fluențată de structura resurselor
durabile, adică de raportul care există între dator iile financiare ( f D ) și capitalurile
proprii ( CP ).

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 42
4.2.2.2. Costul finanțării
Costul finanțării este cel mai adesea utilizat pentru alegerea între două
surse de aceeași natură: de exemplu, alegerea între două împrumuturi, două
modalități de leasing etc. Pentru a determina costu l unei surse de finanțare se
compară capitalul pus la dispoziția întreprinderii și ansamblul sumelor pe care va
trebui să le plătească, luând în considerare și eco nomiile de impozit care ar putea fi
realizate.
Costul unei surse de finanțare este definit prin ra port între capitalul pus la
dispoziția întreprinderii și ansamblul sumelor real plătite în contrapartidă, pe întreaga
perioadă.

4.2.2.3. Plățile reale
Rentabilitatea unui proiect de investiții fiind dem onstrată, este logică
finanțarea sa dintr-o resursă care va necesita în c ontrapartidă plățile reale cele mai
mici. În evaluarea plăților reale cele mai mici se ia în calcul și economia de
impozitare legată de sursa de finanțare considerată .
Compararea plăților reale, generate de sursele de f inanțare posibile, necesită
adesea actualizarea lor care se realizează la costu l capitalului. Adesea, pentru
costul capitalului se poate lua ca referință rata p racticată de către piața financiară.
Criteriul plăților reale permite analiza formulelor mixte de finanțare, de
exemplu: autofinanțare + creditare parțială + leasi ng.

4.2.2.4. Fluxurile de lichidități excedentare dator ate proiectului de investiții
Ținând seama de plățile reale legate de sursa de fi nanțare, se evaluează
fluxurile de lichidități suplimentare pe care între prinderea le poate spera în urma
realizării proiectului și a modului de finanțare.

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 43
5. FINANȚ AREA PE TERMEN SCURT A AFACERILOR

5.1. Finanțarea ciclului de exploatare
5.1.1. Necesarul de finanțat al ciclului de exploat are

Ciclul de exploatare reprezintă ansamblul operațiun ilor succesive care încep
cu aprovizionarea elementelor necesare desfășurării activității (materii prime,
materiale, mărfuri etc.) și se încheie cu încasarea venitului realizat din vânzarea
produselor, a lucrărilor executate sau a serviciilo r prestate.
Derularea ciclului de exploatare a unui produs, țin ând seama de întârzierile de
plată surprinde următoarele etape: aprovizionarea c u materii prime (situație în care
poate apărea o perioadă de stocaj a acestora), util izarea în producție a materiilor
prime, plata materiilor prime, obținerea produselor finite (situație în care poate
apărea o perioadă de stocaj ce implică și cheltuiel i de stocaj), comercializarea
(vânzarea) produselor finite (ce implică și cheltui eli de distribuție), și în final
încasarea clienților.
Durata necesarului de finanțat apare între data plă ții a materiilor prime și data
încasării de la clienți. Se constată astfel că, cic lul de exploatare generează un dublu
decalaj al încasărilor și plăților:
– un decalaj legat de durata ciclului de exploatare ;
– un decalaj legat de întârzierile de plată.
Acest dublu decalaj se menține permanent ca urmare a continuității activității
și generează un necesar de finanțat care este acope rit în special, prin întârzierile de
plată pe care furnizorii întreprinderilor le accept ă. Necesarul de finanțat este
constituit dintr-un:
– anumit volum al stocurilor;
– nivel al creanțelor care se reînnoiește.
Necesarul de finanțat al ciclului de exploatare est e în general numit „necesar
de fond de rulment al exploatării” și crește pe măs ură ce activitatea se dezvoltă. În
concluzie, este un mijloc indispensabil funcționări i Companiilor, un mijloc economic
de aceeași factură ca și investițiile, motiv pentru care figurează în activul imobilizat,
trebuind a fi finanțat.
Necesarul de finanțat depinde de:
• durata ciclului de exploatare, care depinde la rând ul său de viteza de rotație
a stocurilor, de durata procesului de producție, de durata creditului acordat clienților;
• durata creditului obținut de la furnizori;
• evoluția altor elemente aferente exploatării: TVA, salarii, obligații sociale etc.

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 44
Politici de gestiune a ciclului de
exploatare
Politică
agresivă
Conținut:cifră de afaceri
mare cu stocuri minime
Efecte: rentabilitate mare;
cost mic de finanțare a
activelor circulante
Risc: ridicat, legat de lipsa stoc sau
lichiditate Politică
defensivă
Conținut : cifra de
afaceri dorită cu stocuri
și lichidități mari
Efecte: rentabilitate mică;
valorificarea insuficientă a
resurselor financiare; costul
mare de finanțare a activelor
circulante (finanțarea lor se
face din surse permanente)
Risc: mic Politică
intermediară
Conținut: mix intre
cele 2
Efecte: echilibru
rentabilitate risc
Lect.Univ.Dr.Smaranda Vancea 13
Necesarul de finanțat legat de ciclul de exploatar e se modifică la o anumită dată;
nivelul stocurilor, al creanțelor de exploatare și al datoriilor de exploatare se modifică
în mod constant în cursul perioadei de analiză. Deo arece este imposibilă calcularea
tuturor valorilor necesarului de fond de rulment al exploatării de-a lungul unei
perioade, se determină nivelul mediu la necesarul d e finanțat relativ al operațiunilor
de exploatare, pentru o cifră de afaceri anuală dat ă.
În aceste condiții, se definește fondul de rulment normat ( FRNor ) fondul de
rulment care este egal cu necesarul de fond de rulm ent al exploatării mediu.
Determinarea FRNor permite întreprinderii să evite problemele trezorer iei
durabile, ea trebuind să finanțeze necesarul de fon d de rulment al exploatării mediu
cu capitaluri permanente.

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 45
Politica de finanțare activelor circulante
Durata
finanțării Nevoile finanțate Factorul
generator Tipul de active
circulante
scurtă
(sub un an) – curente;
– creșterile
intertrimestriale;
– creșterile
interlunare variația sezonieră
a
producției active circulante
TEMPORARE
(variabile)
lungă
(peste un an) – consolidate;
– creșterile
interanuale variația
permanentizată a
producției active circulante
PERMANENTE
Lect.Univ.Dr.Smaranda Vancea 14

5.1.2. Fondul de rulment normat

Pentru a evalua fondurile de rulment normat ale exe rcițiului dat, este
suficientă cunoașterea cifrei de afaceri a exerciți ului și a unui coeficient de
proporționalitate. Această evaluare poate fi realiz ată în mod global sau componentă
cu componentă.

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 46
Structurarea activelor circulante
după particularitățile de finanțare
Tip de active
circulante Caracterul sursei de finanțare;
tipuri de surse Costul sursei de finanțare
TEMORARE credit de trezorerie dobânda
salariu de plătit fără cost
impozite Fără cost ; eventual
penalități de întârziere
contribuții pentru asigurări sociale idem
efecte comerciale de plătit fără cost
scontarea efectelor comerciale
transferabile Taxa de scont
accepte (credite) bancare Comision, dobândă
PERMANENTE Fondul de rulment Rata dividendului
Lect.Univ.Dr.Smaranda Vancea 15

5.2. Bugetul de trezorerie

5.2.1. Elaborarea bugetului de trezorerie
Necesarul de surse de finanțare pe termen scurt se stabilește cu ajutorul
bugetului de trezorerie, întocmit lunar, pe durata unui an.
Bugetul de trezorerie grupează numai încasările și plățile efective; în cadrul
acestuia nu se iau în calcul veniturile neîncasabil e și cheltuielile neplătibile.
Astfel nu vor luate în calcul:
– cheltuielile cu amortizările și provizioanele, re zultatul și variațiile de stoc;
– veniturile din provizioane, din producția imobili zată, cotele-părți din subvenții
virate la rezultat.
Sumele corespunzătoare operațiilor de vânzare-cumpă rare se vor lua la
totalul facturat (adică inclusiv TVA-ul aferent).
Pentru TVA de plată se efectuează un calcul separat pentru a stabili:
– luna de exigibilitate pentru TVA în funcție de li vrări sau încasări;
– aplicarea regulii de decalaj cu o lună pentru une le cheltuieli plătibile.
Pentru construirea bugetului de trezorerie se parcu rg următoarele etape:
1. elaborarea situației încasărilor din vânzări în cursul exercițiului;
2. elaborarea situației plăților în cursul exerciți ului pentru cumpărări;
3. elaborarea situației TVA (cifre arbitrare) în cu rsul exercițiului;

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 47
4. elaborarea situației generale a plăților în curs ul exercițiului;
5. elaborarea bugetului de trezorerie pentru exerci țiul respectiv.
Pentru explicarea modului de întocmire a bugetului de trezorerie, propunem
următorul exemplu :
Să se întocmească bugetul de trezorerie pentru într eprinderea ”X” S.A. pe o
perioadă de 1 an, cunoscând următoarele:
– cifra de afaceri anuală previzionată este de 72.000 lei, fără TVA (repartizată
uniform în timp), din care 60.000 lei reprezintă va lorificarea producției în țară, TVA
24% iar restul la export. Încasările lunare pentru vânzările autohtone se realizează
(conform analizei realizate de departamentul financ iar) astfel: 50% pe loc, în
momentul vânzării, 30% la 30 de la sfârșitul lunii iar restul de 20% la 60 de zile de la
sfârșitul lunii. Încasările lunare de la export se realizează în totalitate la 60 de zile din
momentul facturării;
– aprovizionările cu materii prime (repartizate unifo rm în timp) se realizează
lunar în valoare de 3.000 lei, fără TVA, TVA 24%, d urata medie a creditului acordat
de furnizori fiind de 60 de zile;
– cheltuielile anuale de funcționare sunt repartizate uniform în timp, astfel:
– cheltuielile cu personalul: 1.600 lei, din care: 1. 100 lei reprezintă salariile
personalului și 500 lei reprezintă contribuțiile so ciale. Salariile sunt reglate pe data
de 15 a lunii următoare iar cheltuielile sociale pe data de 25 a lunii următoare;
– serviciile și lucrările anuale executate de terți ( repartizate uniform în timp)
sunt în valoare de 12.000 lei, TVA 24%, durata medi e a creditului acordat de
furnizori fiind de 30 de zile;
– dobânzile plătite pentru creditele primite sunt în valoare de 600 lei pe an;
– alte impozite și taxe sunt în valoare de 1.200 lei pe an;
– amortizarea mijloacelor fixe este de 2.400 lei pe a n;
– TVA este reglată pe data de 25 a lunii următoare;
– impozitul pe profit este de 16%, reglat trimestrial pe data de 25 a lunii
următoare finalizării fiecărui trimestru;
– alte informații extrase din Bilanțul întreprinderii ”X” S.A. pentru anul N-1:
clienți – 5.000 lei, din care 800 RON clienți exter ni, vânzările sunt uniforme în timp;
creanțe la bugetul de stat – 1.000 lei; disponibili tăți – 500 lei; rezultatul exercițiului –
2.300 lei; datorii financiare – 30.000 lei; ramburs area anuală a datoriilor financiare –
6.000 lei; furnizori – 3.200 lei, din care 800 lei reprezintă furnizori de servicii; datorii
față de personal 1.500 lei, din care 450 lei reprez intă contribuții sociale, TVA de plată
– 50 lei, impozitul pe profit – 100 lei.
1. Elaborarea bugetului de încasări
(1) în coloana de Total, rândul Bilanț se preia sum a de la clienți din Bilanțul
anului N-1, de 5.000 lei, detaliată astfel: 4.200 l ei clienți interni și 800 lei clienți
externi.
Știm că, 50% din valoarea clienților se încasează p e loc, în momentul
vânzării, 30% la 30 de la sfârșitul lunii iar restu l de 20% la 60 de zile de la sfârșitul
lunii. Aceasta înseamnă că suma de 4.200 lei reprez intă: 20% din vânzarea lunii

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 48
noiembrie, care se va încasa în ianuarie, 30% din v ânzarea lunii decembrie care se
va încasa în ianuarie și 20% din vânzarea lunii dec embrie care se va încasa în
februarie. În ipoteza vânzărilor uniforme în timp, dacă notăm cu x vânzarea lunară
din anul precedent va rezulta:
20% × x + 30% × x + 20% × x = 4.200 ⇒ 70% × x = 4.200 ⇒ x = 6.000 lei.
Astfel, în ianuarie se va încasa: 20% din vânzarea lunii noiembrie și 30% din
vânzarea lunii decembrie, adică 3.000 lei, iar în f ebruarie 20% din vânzarea lunii
decembrie, adică 1.200 lei.
Încasările lunare de la export se realizează în tot alitate la 60 de zile din
momentul facturării, deci suma de 800 lei reprezint ă vânzarea integrală din luna
noiembrie care se va încasa în februarie și de asem enea, vânzarea integrală a lunii
decembrie care se va încasa în februarie. În aceeaș i ipoteză a vânzărilor uniforme,
în ianuarie se vor încasa clienții externi de 400 l ei iar în februarie la fel.
(2) vânzările lunare interne din anul N vor fi de 5 .000 lei, fără TVA.
Vânzările lunare interne, inclusiv TVA vor fi de 5. 950 lei. Acestea se
încasează astfel: 2.975 lei, adică 50% se încasează pe loc, în luna ianuarie, 1.785
lei, adică 30% în luna februarie iar restul de 1.19 0 lei, adică 20% în luna martie.
Vânzările lunare de la export în valoare de 1.000 l ei, fără TVA se realizează
în totalitate la 60 de zile din momentul facturării , adică după 2 luni. Vânzările la
export, inclusiv TVA din luna ianuarie, în valoare de 1.190 lei se vor încasa în luna
martie.
Același algoritm se aplică și pentru celelalte luni .
2. Elaborarea bugetului de cumpărări
(3) în coloana de Total, rândul Bilanț se preia sum a de la furnizori din Bilanțul
anului N-1, de 3.200 lei, detaliată astfel: 2.400 l ei furnizori pentru stocuri și 800 lei
furnizori de servicii.
Știm că durata medie a creditului acordat de furniz orii pentru stocuri este de
60 de zile, ceea ce înseamnă că aprovizionările lun ii noiembrie vor fi plătite în
ianuarie iar cele aferente lunii decembrie în febru arie. În ipoteza aprovizionărilor
uniforme în timp, rezultă că suma de 2.400 lei din bilanț reprezintă aprovizionările
lunilor noiembrie și decembrie în valoare de 1.200 lei pentru fiecare lună care se
încasează în ianuarie și respectiv februarie.
Durata medie a creditului acordat de furnizorii de servicii este de 30 de zile,
ceea ce înseamnă că serviciile din luna decembrie s e vor plăti în luna ianuarie, în
valoare de 800 lei (valoarea din bilanț).
(4) cumpărările lunare de stocuri din anul N vor fi de 3.000 lei, fără TVA.
Cumpărările lunare de stocuri, inclusiv TVA vor fi de 3.720 lei.
Acestea se plătesc în totalitate la 60 de zile, adi că achizițiile lunii ianuarie vor
fi plătite în luna martie.
Achizițiile lunare de lucrări și servicii în valoar e de 1.000 lei, fără TVA se
plătesc în totalitate la 30 de zile din momentul fa cturării, adică după 1 lună. Prestările
de servicii și execuțiile lucrărilor, inclusiv TVA din
luna ianuarie, în valoare de 1.190 lei se vor plăti în luna februarie.

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 49
Același algoritm se aplică și pentru celelalte luni .
3. Elaborarea bugetului TVA
(5) TVA colectată reprezintă TVA aferentă vânzărilo r lunare, din Bugetul de
vânzări, cu mențiunea că la export cota de TVA este 0%;
(6) TVA deductibilă reprezintă TVA aferentă cumpără rilor lunare din Bugetul
de cumpărări;
(7) TVA de plată se determină ca diferență între TV A colectată și TVA
deductibilă;
(8) reglarea TVA se referă la plata efectivă a TVA de plată. Întrucât reglarea
TVA se realizează pe data de 25 a lunii următoare, în luna ianuarie se va plăti TVA
de plată aferentă lunii decembrie, din bilanț
4. Elaborarea bugetului general de plăți
(9) datoriile față de personal, se reglează astfel: salariile lunii decembrie sunt
plătite pe data de 15 ianuarie iar contribuțiile so ciale aferente salariilor din luna
decembrie sunt plătite până pe data de 25 a lunii i anuarie. Sumele corespunzătoare
din Bilanț aferente lunii decembrie vor fi astfel p lătite în luna ianuarie.
(10) rambursarea anuală a datoriilor financiare fii nd de 6.000 lei, rezultă că
rambursarea lunară va fi de 500 lei;
(11) dobânzile anuale ce trebuie plătite pentru împ rumuturile primite sunt în
valoare de 600 lei, ceea ce înseamnă că dobânda lun ară va fi de 50 lei;
(12) alte impozite și taxe sunt în valoare de 1.200 lei pe an, pe lună fiind de
100 lei.
(13) impozitul pe profit se reglează pe data de 25 a lunii următoare a fiecărui
trimestru. În luna ianuarie se va plăti impozitul p e profit existent în bilanț, ce
reprezintă impozitul pe profit de plată aferent tri mestrului IV al anului N-1.
Pentru determinarea impozitului pe profit trimestri al trebuie să recurgem la
calculul următor (calculăm pentru primul trimestru, cu mențiunea că suma rezultată
va fi identică și pentru celelalte):
– vânzări trimestriale = 6.000 ×3 =18.000 lei.
Total venituri ( TV ) = 18.000 lei.
– cumpărări de materii prime trimestriale2 = 4.000 ×3 =12.000 lei;
– cheltuielile de personal trimestriale = 1.600 ×3 = 4.800 lei;
– dobânzi aferente creditelor primite, plătite într-u n trimestru = 50 ×3 =150 lei;
– alte impozite și taxe, înregistrate într-un trimest ru = 100 ×3 = 300 lei;
– amortizarea trimestrială = 2.400 / 12 x3 = 600 lei.
Total cheltuieli ( TCh ) = 17.850 lei.
Profitul brut ( Pr b ) va fi: Pr = TV −TCh =18.000 −17.850 =150 b lei;
Impozitul pe profit ( / Pr I ) va fi: 16% Pr 16% 150 24 / Pr = × = × = b I lei.

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 50
Lunile în care se va plăti acest impozit în anul N vor fi: aprilie, iulie și
octombrie.
5. Elaborarea bugetului de trezorerie
(14) soldul de la începutul lunii ianuarie reprezin tă soldul de la sfârșitul lunii
decembrie și se preia din datele din bilanțul anulu i N-1;
(15) încasările se preiau de la Bugetul de încasări , totalul corespunzător
fiecărei luni;
(16) plățile se preiau de la Bugetul general de plă ți, totalul corespunzător
fiecărei luni;
(17) soldul de la sfârșitul fiecărei luni se determ ină prin însumarea soldului de
la începutul fiecărei luni cu încasările și apoi sc ăderea plăților.

5.2.2. Echilibrarea bugetului de trezorerie

În țările cu economie de piață dezvoltată, există, în mod obișnuit două piețe
pentru obținerea creditelor pe termen scurt (părți componente ale pieței monetare):
– Piața interbancară unde intervin numai instituțiile de credit, trezore ria
publică, banca națională, organismele a căror activ itate principală este gestionarea
pe seama clientelei a portofoliilor de valori mobil iare, primind în acest scop fondurile
conforme mandatului acordat. Aici se formează rata dobânzii de referință, care este
rata minimă a dobânzii adoptată de bancă, ajustată un procentaj în plus pentru
creditele tradiționale cum ar fi scontul și credite le de trezorerie prin contul curent.
– Piața titlurilor de creanță negociabile unde întreprinderile au posibilitatea
de a efectua operații financiare pe termen scurt în tre ele, fără a trece prin instituțiile
bancare.
Principalele finanțări pe termen scurt se pot asigu ra prin:
– mobilizarea efectelor comerciale ;
– factoring : întreprinderea are posibilitatea de a apela la o întreprindere ce are
ca activitate de bază gestionarea creanțelor comerc iale pe termen scurt. Această
operație se poate realiza, fie prin cesionarea crea nțelor, fie prin înlocuirea
creditorului inițial. De astfel de servicii pot ben eficia întreprinderile mici pentru care
operațiunea de scontare clasică este prea scumpă și care nu au mijloace eficiente
de a gestiona creanțele la clienți. Întreprinderea de factoring este remunerată printr-
un comision, determinat sub forma unui procent care se aplică asupra totalului
sumelor facturate;
– creditele de trezorerie prin contul curent (cont curent cu sold debitor), în
funcție de o serie de criterii (mărimea întreprinde rii și a cifrei de afaceri, situația
financiară, volumul sumelor transferate sau circula te prin banca etc.). În plus,
numărul de zile pentru contul curent cu sold debito r este limitat;
– creditele de trezorerie cu destinație exactă și care sunt acordate contra unor
garanții (credit pentru campaniile agricole, credit e pentru export etc.), cele mai

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 51
adesea ele contribuind la finanțarea achizițiilor d e materii prime sau a prelucrării lor
sau la stocajul produselor finite și a mărfurilor.
Costul creditelor constituie un criteriu important în selectarea tipului de credite
pe termen scurt. Elementele constitutive ale costul ui sunt:
a) rata nominală care poate fi rata anunțată de bancă (rata de scont , rata
pentru sold debitor etc.) sau fixată de întreprinde re în funcție de piața monetară.
Rata fixată de către bancă variază de la o întrepri ndere la alta și se determină
pornind de la rata dobânzii de referință la care se adaugă majorări ținând seama de
natura creditului și categoria întreprinderii.
Întreprinderile fac obiectul unei clasificări în pa tru categorii pe baza mai multor
criterii dintre care cel mai important este mărimea cifrei de afaceri și apoi altele cum
ar fi sectorul de activitate, performanțele financi are.
b) comisioanele care au rolul de a remunera munca băncilor în funcț ie de
riscul asumat. Există mai multe tipuri de comisioan e care nu se determină în același
mod, astfel:
• comisioane fixe care sunt independente de cuantumul și durata opera țiunii,
variind numai de la o bancă la alta (de exemplu: co misionul pentru scontare);
• comisioanele proporționale cu cuantumul operațiunii (de exemplu:
comisionul pentru soldul debitor al contului curent );
• comisioane proporționale cu cuantumul și durata ope rațiunii (de exemplu:
comisionul de andosare).
Principalele plasamente pe termen scurt pe care le poate realiza o
întreprindere sunt:
– depozite a căror cuantum și durată sunt destul de variabile;
– valori mobiliare de plasament prin intermediul diverselor fonduri de
investiții care au ca obiect gestionarea valorilor mobiliare putând fi specializate în
diferite domenii. Cheltuielile de intrare și ieșire sunt mic lichidativă a acțiunii ca raport
între valoarea activelor și numărul titlurilor de p roprietate (părți sociale sau acțiuni)
emise de societatea comercială vizată. Participarea la astfel de fonduri este
remunerată prin dividende sau dobânzi. Plasamentul reprezintă oarecare risc, dar
caracteristica acestor plasamente este marea lor li chiditate;
– împrumutul acordat altei întreprinderi ;
– plata furnizorului , renunțând la creditul acordat în scopul obținerii unui
scont prin efectuarea plății în avans față de terme nul convenit cu furnizorul;
– gestionarea directă a unui portofoliu de valori mob iliare .

5.3. Creditele bancare propriu-zise

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 52
5.3.1. Motive care determină companiile să apeleze la finanțarea pe termen
scurt

Există o multitudine de motive care fac din decizii le de finanțare pe termen
scurt un element deosebit de important în activitat ea unei întreprinderi. Astfel:
– o eroare a deciziei de finanțare pe termen scurt po ate antrena pierderi
însemnate sau chiar încetarea plăților;
– o proastă proporționare între îndatorarea pe termen scurt și cea pe termen
mediu și lung poate conduce la costuri suplimentare și, deci, la reducerea
rentabilității;
– o subevaluare sau o supraevaluare a necesităților d e finanțare pe termen
scurt se poate reflecta negativ în situația lichidi tății și a capacității de plată a firmelor,
creând premisa apariției pe parcursul anului fie a unui deficit de lichidități care nu
poate fi acoperit la timp și în mod economicos, fie a unui excedent de lichidități ce s-
ar putea să nu-și găsească cel mai convenabil plasa ment.
În general, există trei factori care trebuie luați în considerare în selectarea
surselor de finanțare pe termen scurt: costul efect iv al creditului; disponibilitatea
creditului în suma necesară, pentru perioada cât fi nanțarea este necesară și
influența utilizării unei surse de finanțare specif ice asupra costului și disponibilității
unei alte surse de finanțare.
Pentru o întreprindere rentabilă este mai avantajos să apeleze la creditul
bancar pe termen scurt pentru creșterea activității , decât să aștepte până când se
vor constitui resurse proprii suficiente prin capit alizarea profiturilor.
Există o multitudine de credite bancare pe termen s curt, toate fiind acordate
în general pentru finanțarea nevoilor de exploatare , curente ale întreprinderilor
(aprovizionări cu stocuri de materii prime și mater iale, mărfuri, subansambluri, piese
de schimb, energie, combustibili, cheltuieli aferen te perioadei curente, necesare
realizării și finalizării producției care are consu m și desfacere asigurate prin
contracte și comenzi ferme) sau pentru acoperirea u nei insuficiențe provizorii a
fondului de rulment net și mai puțin pentru investi ții. În continuare ne vom referi doar
la câteva dintre ele:

5.3.2. Tipologia creditelor bancare pe termen scurt

Creditele globale de exploatare funcționează după sistemul revolving iar
volumul acestora se stabilește de către organele ba ncare, pe baza analizei fluxului
de lichidități, pe baza diferenței maxime dintre în casări și plăți pe perioada pentru
care s-a determinat fluxul previzionat de lichidită ți, de obicei trimestru.
Practicarea pe scară largă a creditului global de e xploatare a avut uneori
efecte negative asupra economiei țării noastre dato rită analizei deficitare din partea
organelor bancare a fluxului previzionat de lichidi tăți a întreprinderii beneficiare; în
categoria plăților au fost prevăzute drepturi salar iale care nu aveau întotdeauna

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 53
corespondent în obținerea unei producții corespunză toare, producându-se astfel o
ruptură între fluxurile reale și cele monetare afer ente, iar unitățile bancare s-au cam
ferit să acorde credite pe obiect, deoarece existen ța unui număr mare de
„plasamente mărunte” încarcă costurile bancare.
Linia de credite funcționează tot după sistemul revolving, banca
împrumutând întreprinderilor fonduri utilizabile în mod fracționat, în funcție de nevoile
acesteia, în limita unui nivel global de credit, cu condiția ca soldul zilnic al
angajamentelor să nu depășească volumul liniei de c redite aprobat. Tragerile din
linia de credit se determină în funcție de cifra de afaceri și de durata medie de
încasare a clienților.
Creditele pentru finanțarea stocurilor temporare se acordă întreprinderilor
pentru finanțarea operațiunilor cu caracter ciclic, pe maxim 180 de zile, pe baza
documentației din care să rezulte obiectul credităr ii și cauzele economice care au
determinat formarea stocurilor respective: primirea de la furnizori a unor materii
prime și materiale în avans față de termenele din c ontracte, aprovizionări în loturi
optime, întreruperea producției din motive justific ate, lipsa mijloacelor de transport
etc.
Creditele pentru export au ca destinație finanțarea necesităților curente s au
excepționale ocazionate de activitatea de export a întreprinderilor. Băncile acordă
aceste credite cu condiția existenței contractelor de export sau comenzilor ferme
încheiate direct cu partenerii externi sau prin int ermediul unor comisionari.
Creditele reînnoibile prezintă avantajul asigurării flexibilității. Fondu rile pot fi
reutilizate într-o linie de credit continuă, pe baz a înțelegerii cu banca ce acordă
aceste credite, împrumutatul continuând să ceară îm prumuturi iar banca dându-i aviz
favorabil atât timp cât valoarea totală stabilită n u este depășită.
Creditele pe bază de bilete de trezorerie se obțin de către întreprinderi prin
emiterea și plasarea în public a biletelor de trezo rerie cu scadență de până la un an
și cu o dobândă atrăgătoare pentru deținătorii de d isponibilități bănești. În mod
normal, astfel de credite trebuie să fie utilizate pentru nevoi temporare, ciclice sau
sezoniere.
Biletele de trezorerie reprezintă un instrument nou de finanțare și de
plasament ce vine să lărgească oportunitățile de fi nanțare pe termen scurt a
întreprinderilor. Apărute pentru prima dată în S.U. A., biletele de trezorerie sunt, deci,
titluri de creanță, purtătoare de dobândă, cu durat ă determinată, ce pot fi negociabile
pe o piață reglementată.
Acest mijloc de finanțare a exploatării, care este accesibil în principal
întreprinderilor mari ce au cel puțin doi ani de ex istență, și care face obiectul unor
condiții de emisiune și plasament deosebit de stric te, este încă necunoscut în
România.
Avansurile primite de la clienți sunt o formă de finanțare pe termen scurt,
destul de des întâlnită și în țara noastră, care co nstă în acordarea de avansuri, de
către clienți, în contul vânzărilor viitoare, în sc opul achiziționării materiilor prime și
materialelor necesare începerii fabricației produsu lui, într-un procent convenit din
prețul negociat în contract. Totodată, atât pentru client cât și pentru furnizor, acest

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 54
avans constituie o certitudine în vederea achizițio nării și respectiv desfacerii viitoare
a produsului.
Împrumuturile de la grupul din care face parte într eprinderea . Acordarea
acestor împrumuturi determină creșterea datoriilor întreprinderilor și nicidecum a
fondurilor proprii, pentru primirea lor nefiind nec esară îndeplinirea unor etape
juridice, avantajul fiind că aceste împrumuturi nu sunt purtătoare de dobândă.
Îndatorarea pe termen scurt prezintă atât avantaje cât și limite.
Creditele pe termen scurt se acordă rapid, oferind suplețe în finanțarea
nevoilor pe termen scurt ale întreprinderii, sunt m ai puțin costisitoare (ratele dobânzii
pe termen scurt sunt mai mici decât ratele dobânzii pe termen lung) dar pot expune
întreprinderea la riscul de insolvabilitate, în sit uația în care este nevoită să
ramburseze sume mari la termene apropiate. În fapt, politica de finanțare pe termen
scurt este un arbitraj între rentabilitate și risc.
Creditele pe descoperit de cont (overdraft) în lei se pot acorda firmelor pe
perioade de timp foarte scurte, care nu vor putea d epăși 7 zile calendaristice, pentru
achitarea unor obligații stringente privind aproviz ionări cu materii prime, materiale,
combustibili, energie, manoperă, impozite, taxe și alte obligații curente sau în scopul
prevenirii înregistrării de interdicții bancare de către clienții băncii, ca urmare a lipsei
temporare de disponibilități în cont (totale sau pa rțiale) la data decontării unor
instrumente de plată de debit emise de aceștia (cec , cambii, bilete la ordin).
Creditele pentru facilități de cont reprezintă credite pe perioade scurte și
foarte scurte de timp, până la 15 zile calendaristi ce, acordate întreprinderilor cu o
situație economico-financiară foarte bună, dar care din anumite cauze justificate
economic nu pot face temporar față plăților. Credit ul este destinat acoperirii
decalajului intervenit în fluxul de lichidități ca urmare a întârzierilor în încasarea
mărfurilor livrate, lucrărilor executate sau servic iilor prestate.
O gestiune eficientă a resurselor presupune alegere a instrumentelor de plată
adecvate, împrumutarea la cea mai bună dobândă, rea lizarea plasamentelor cel mai
bine remunerate și realizarea unui arbitraj între d iferitele mijloace de finanțare sau
între liniile de credit și plasamente.

5.3.3. Costul efectiv al creditului bancar pe terme n scurt

Estimăm costul efectiv al creditului bancar pe termen scurt cu ajutorul
următorului exemplu:
Soldul debitor al contului curent al întreprinderii ”X” S.R.L., în valoare de
25.000 RON durează 8 zile, de la 01.07.N până la 08 .07.N, rata anuală a dobânzii
fiind de 17% iar rata comisionului bancar de 0,1%. Determinați costul real al
creditului.
Rezolvare:
Calculăm mai întâi dobânda ( n Dob ) și comisionul bancar ( b Com ), astfel:
Dob = (S x R x t) / 360

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 55
S = soldul debitor al contului curent;
R = rata dobânzii anuală (%);
t = numărul de zile în care soldul contului curent a fost debitor.
Dob =( 25.000 x 17% x 8) /360 = 94,44 RON
Com = S × Rcom , unde:
(%) Rcom = rata comisionului bancar.
= 25.000 × 0,1% = 25 b Com RON.
Costul real al creditului ( Dob r ) va fi:
Dob r = Dob + Com = 94,44 + 25 = 119,44 RON.
Pentru a determina rata reală a dobânzii, utilizăm formula dobânzii simple în
care necunoscuta este rata reală a dobânzii:
Dob = (S x R x t) / 360 ↔ 119,44 = (25.000 x R x 8) /360 ↔R = 21,5%
5.4. Credite pentru creanțe comerciale

Principalele credite pentru creanțe comerciale cuno scute sunt: creditul
comercial, scontarea, factoringul și forfetarea.

5.4.1. Creditul comercial
5.4.1.1. Definirea creditului comercial
Creditul comercial furnizează una dintre cele mai flexibile surse de f inanțare
pe termen scurt. Acesta crește în mod spontan în fu ncție de cumpărările
întreprinderii. Caracteristicile suplimentare ale p achetelor de credit comercial includ
valoarea creditului pe care întreprinderea o poate obține, dacă suma este plătită în
cont cu întârziere și dacă reducerile sunt aplicabi le pentru plățile în avans. Este un
mijloc de finanțare pe termen scurt care variază de la câteva zile până la 90 de zile,
în conformitate cu clauzele contractuale. Acest tip de finanțare nebancară nu este
purtător de dobândă.
5.4.1.2. Factorii de care depinde durata perioadei de credit comercial
Durata perioadei de credit comercial oferită depind e de următorii factori:
– obiceiurile și practica industrială . Termenele creditului comercial reflectă
în mod special regulile tradiționale menținute de-a lungul anilor de comerț. Aceste
termene variază între industrii și sunt aproape uni forme în cadrul acestora. Orice
ofertant care dorește să înlăture aceste reguli din industrii, trebuie să compenseze
acest lucru cu oferirea altor produse, numite accel eratori de livrare, pentru evitarea
pierderii vânzărilor;

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 56
– puterea relativă de negociere . Dacă vânzătorul are o multitudine de clienți,
nici unul dintre aceștia crucial pentru el, și dacă produsul este esențial pentru
cumpărători, vânzătorul are o mare putere să-și imp ună propriii termeni. Această
putere este urmată de succesul competitorilor puter nici;
– tipul produsului . Produsele care se rotesc rapid sunt adesea vândut e pe
termene scurte de credit deoarece ele aduc (asigură ) rate mici ale profitului.
Întârzierile în încasare pot eroda simțitor această rată.
Creditul comercial este creditul acordat între indu striași și comercianți, prin
vânzarea mărfurilor, în schimbul unor instrumente d e credit (sau efecte de comerț),
denumite cu un termen general cambii, dar care se p rezintă ca trată sau bilet la
ordin. De asemenea, desemnează o amânare la plată a cordată de un furnizor de
mărfuri sau de servicii clientului.
Acordarea unui credit comercial de către furnizor i mplică, totodată, greutăți
financiare pentru acesta, întrucât pe perioada acor dării creditului, în situația în care
nu dispune de suficiente resurse proprii cele mai m ulte ori, plătește dobândă. În
mediul ei de afaceri, o întreprindere acordă și pri mește simultan credit comercial de
la partenerii săi. Ca urmare ea poate avea, în aces t mediu, poziția de creditor,
poziția de debitor sau o poziție zero (neutră). Pol itica de credit comercial promovată
de firmă are o importanță deosebită în acoperirea n evoilor ei curente de exploatare.
În țara noastră, în condițiile unei lipse acute de lichidități, creditul comercial
este foarte des folosit. În țările cu economie de p iață dezvoltată, creditul comercial
acoperă o parte semnificativă din resursele financi are ale întreprinderilor. Astfel
ponderea acestuia în total surse de finanțare în un ele țări ale lumii este: Canada
40%; Japonia 30%; Franța 20%; Italia 20%; SUA 10%.

5.4.1.3. Avantajele și dezavantajele creditului com ercial
Avantajele creditului comercial:
– rapiditatea, disponibilitatea și flexibilitatea: or dinele de plată plătibile ale celor
mai multe întreprinderi necesită puține formalități , nu fac obiectul vreunui contract,
reprezintă o formă continuă de credit, care se obți ne rapid, permițând finanțarea în
totalitate sau în parte a stocurilor, în funcție de viteza lor de rotație;
– de obicei, furnizorii nu solicită nici o garanție, aceștia fiind, în practică, mai
înțelegători decât băncile în ceea ce privește even tualele depășiri ale scadențelor;
de asemenea, este mai agreat de către întreprinderi le mici și mijlocii dat fiind faptul
că, de cele mai multe ori, acestea nu se bucură de același tratament ca și marile
întreprinderi din partea băncilor;
– este obținut în mod convenabil ca o parte normală a operațiunilor
întreprinderii, extinderea în valoare a creditului comercial dezvoltând și contracte
pentru necesitățile întreprinderii;
– reprezintă o sursă de finanțare relativ ieftină pen tru susținerea activității
curente;

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 57
– disponibilizează resurse financiare pentru realizar ea altor obiective
economice;
– cunoașterea scadențelor de plată permite elaborarea unui cashflow realist,
necesar obținerii unui credit bancar;
– ofertanții au posibilități mai bune de monitorizare și forțare a celui
împrumutat să plătească decât au instituțiile finan ciare. Aceasta deoarece ofertantul
este de obicei în aceeași afacere iar cumpărătorul nu are altă alternativă decât să
cumpere de la câțiva ofertanți;
– scopul ofertantului prin creditul comercial nu este de a face bani din
înțelegerea financiară ci de a obține profit din vâ nzarea bunurilor;
– ofertantul poate oferi termeni favorabili de plată în scopul păstrării unei relații
pe termen lung cu cumpărătorul.
Dezavantajele creditului comercial:
– creșterea gradului de îndatorare pe termen scurt va avea efecte negative
asupra bonității întreprinderii;
– prezintă riscuri atât pentru furnizor cât și pentru client; astfel, dacă
întreprinderea furnizoare nu cunoaște suficient de bine clientul și nu-i evaluează cum
trebuie solvabilitatea, aceasta este în pericolul d e a acorda credite importante, dificil
de acoperit, clienților mai puțin solvabili; de ase menea, clientul poate fi pus în
dificultate când furnizorul încearcă să scurteze br usc durata creditului furnizor
acordat.
– într-un mediu economic inflaționist, cu schimbări e sențiale ale cursului
monedei naționale în perioade de timp foarte scurte , pot apărea costuri care
anulează veniturile realizate din vânzarea mărfuril or achiziționate prin credit
comercial;
– neonorarea biletelor la ordin la scadență poate ave a repercusiuni grave de
natură juridică și economică asupra întreprinderii;
– nevalorificarea stocurilor de marfă achiziționate p rin credit comercial duce la
dificultăți financiare complexe.

5.4.1.4. Costul creditului comercial
Pentru a releva costul creditului comercial în cazu l acordării reducerilor în
numerar, prezentăm următorul exemplu :
Foarte des, termenii de credit oferiți în cadrul cr editului comercial implică
reduceri pentru plățile în avans. De exemplu, un fu rnizor oferă următoarele termene:
3% reducere pentru plata în 20 zile sau întreaga va loare este plătită în 60 de zile.
Astfel, 3% penalizare apare ca rabat (bonus) pentru plata în 20 zile sau ca
penalizare pentru întârzierea plății în perioada 20 -60 zile (adică cu 40 de zile). Costul
anual efectiv de neutilizare a reducerii (K ) poate fi foarte mare. Pentru o factură de
2.000 de lei, costul efectiv al ignorării perioadei de reducere, utilizând termenii de
credit anteriori, poate fi estimată prin relația:
K = ( Dob/C ) x (NZ a/NZ c) = (60 / 1960) x (360 / 40) = 27,84%

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 58
Cei 3% reducere reprezintă costul dobânzii pentru e xtinderea perioadei de
plată cu 40 de zile în plus. 1.940 lei reprezintă v aloarea facturii pentru perioada celor
20 de zile de credit, după această dată reducerea f iind pierdută. Costul efectiv al
neluării în calcul a celor 3% reducere pentru 40 de zile este foarte scump. Mai mult,
odată ce perioada de reducere a trecut, nu mai exis tă nici un motiv de a plăti
înaintea datei scadente finale (a celor 60 de zile) .
Costul creditului comercial variază astfel în mod d irect proporțional cu
mărimea reducerii și invers proporțional cu lungime a perioadei de timp între sfârșitul
perioadei de reducere și data scadenței finale.

5.4.2. Scontarea
5.4.2.1. Definirea creditului de scont
Creditul de scont se acordă prin scontarea de către băncile comercial e a
efectelor comerciale ale întreprinderii înainte de scadență. Prin această plată cu
anticipație a contravalorii efectului comercial, un itatea bancară acordă clientului său
un credit garantat cu efectele comerciale scontate, transformându-le, în felul acesta,
în mijloace bănești lichide necesare atât activităț ilor de producție cât și de circulație.
Banca pune la dispoziția posesorului creanței valoa rea efectului de comerț, mai puțin
agio (dobânda și comisioanele aferente), înainte de scadența efectului respectiv.
Băncile comerciale primesc la scontare titluri care trebuie să îndeplinească,
cumulativ, următoarele condiții: posesorul titlului să fie client al băncii; titlul să fie
acceptat legal la plată; intervalul de timp dintre momentul prezentării spre scontare și
scadența titlului să nu depășească un an. La scaden ță, în baza drepturilor cambiale,
banca încasează de la debitor sau tras suma înscris ă în cambie.
Creditele de scont sunt foarte puțin practicate în România datorită
neîncrederii dintre participanții la circuitul camb ial. Deși sunt reglementate prin
Legea nr. 83/1994 (completare la vechea reglementar e – Legea nr. 58/1934), cambia
și biletul la ordin au rămas niște titluri de credi t foarte puțin folosite. Titlurile de credit
cele mai folosite în operațiunile de decontări sunt ordinul de plată și cec-ul.
5.4.2.2. Costul creditului de scont
Pentru explicarea modului de determinare a costului operațiunii de scontare,
prezentăm următorul exemplu :
Presupunem o cambie a cărei valoare nominală este d e 55.000 lei, taxa
nominală a scontului fiind de 13%. Numărul de zile de la data prezentării cambiei
până la scadență este 90. Să se calculeze scontul c omercial, valoarea actuală a
cambiei în momentul prezentării la scontare, scontu l rațional și taxa efectivă a
scontului.
Rezolvare:
Scontul comercial (Sc ) se determină astfel:
Sc = (Vn x R x t) / 360 = (55.000 x 13% x 90) / 360 = 1787, 50 Ron

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 59
Vn = valoarea nominală a cambiei;
t = durata de timp din momentul prezentării și până l a scadență.
Valoarea actuală a cambiei în momentul scontării (Vn) va fi:
Va= V n− S c=55.000 −1.787,5 =53.212,50 lei.
5.4.3. Factoringul
5.4.3.1. Definirea factoringului
Creditele de factoring asigură finanțarea, urmărirea creanțelor și protecț ia
riscurilor de credit de către factor, pe baza cedăr ii de către beneficiari, cu titlu de
vânzare sau de gaj, a creanțelor născute din vânzar ea de bunuri sau prestarea de
servicii pentru terți. Serviciul de finanțare presu pune finanțare imediată în proporție
de maxim 80% din contravaloarea fiecărei facturi pe ntru livrări de mărfuri/servicii
prestate, din care se scad comisioanele factorului; restul (20%) se eliberează în
momentul încasării (în cazul factoringului mixt). D e asemenea, există factoring cu
plata imediată și factoring cu plata la o anumită d ată viitoare. Termenul de încasare
al facturilor prezentate factorului nu trebuie să d epășească 180 de zile de la emitere.
În unele țări dezvoltate economic, ca, de exemplu, Statele Unite ale Americii
și unele din Vestul Europei, s-au creat condiții fo rmidabile pentru încurajarea
afacerilor de factoring, plecând de la concepția ec onomică generală că utilizarea
acestui instrument de investiție și finanțare conso lidează stabilitatea economică și
financiară a societăților și realizează o politică deosebit de eficientă de administrare
și repunere în circulație a creanțelor. De asemenea , factoringul poate fi considerat o
activitate atât comercială, cât și financiară. Rolu l esențial al societăților de factoring
este de a substitui întreprinderea în operații ce n u țin, în mod exclusiv, de domeniul
comercial.
5.4.3.2. Avantajele factoringului
Avantajele factoringului de finanțare pentru întreprinderile b eneficiare:
– acoperirea riscului ce decurge dintr-o eventuală in solvabilitate a clienților,
riscul fiind preluat de factor, ținând totuși cont că factorul nu acoperă riscurile
provenite din contestații comerciale sau tehnice;
– este asigurată alimentarea trezoreriei întreprinder ii, factorul plătind imediat
creanțele cedate, după deducerea unei dobânzi, comi sion și, eventual, un depozit
colateral creat de factor, elemente cunoscute în mo d cert la data încheierii
contractului;
– firmele de factoring nu asigură o nouă finanțare, d ar poate accelera ciclul de
transformare în lichidități pentru întreprinderile client, permițându-le să obțină
valoarea de la debitor, mult mai repede decât dacă ar fi așteptat să treacă perioada
normală de credit comercial, adică transformă o vân zare la termen într-o vânzare în
numerar, diminuând îndatorarea întreprinderii pe te rmen scurt,

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 60
– întrucât avansurile obținute de la factor reprezint ă un procent din valoarea
creanțelor cedate, pe măsura creșterii vânzărilor, se asigură finanțarea automată a
necesarului de finanțat ce decurge din acordarea de credite clienților;
– intervenția factorului este similară unei încasări a creanțelor comerciale la
livrarea mărfurilor, fără ca această finanțare să a pară în pasivul bilanțului. Deci,
factoringul reduce durata ciclului de exploatare și nevoia de fond de rulment,
contribuind la ameliorarea lichidității întreprinde rii;
– prin încasarea creanțelor cu anticipație este menaj at capitalul propriu și
capitalul străin, de a fi imobilizat în creanțe cu diferite termene de scadență și
inclusiv în cele cu restanțe, permițând utilizarea capitalului pentru finanțarea unor
investiții în scopul dezvoltării activității întrep rinderii, beneficierii de sconturi de la
furnizori plăți anticipate, rambursării creditelor bancare pe termen scurt și realizarea
de economii la cheltuielile financiare, pentru plas amente etc.;
– posibilitatea clientului de factoring ca, indiferen t de finanțările rezultate din
contractele de factoring, să poată apela la credite bancare necesare pentru diferite
alte activități economice și financiare;
– finanțarea prin factoring face posibilă, în urma pr edării creanțelor factorului,
o îmbunătățire a planificării financiare pentru soc ietatea clientului de factoring;
– transferul creanțelor asupra factorului conduce la simplificarea operațiunilor
de gestiune generând nemijlocit economii materiale și de personal, care se reflectă
în bugetul întreprinderii și în concentrarea tuturo r forțelor pentru realizarea
activităților de bază;
– întreprinderile pot fi informate de factor asupra e ventualilor cumpărători,
asupra piețelor posibile, asupra dificultăților ce pot să apară într-o țară străină (riscul
politic, riscul de schimb valutar etc.).
În activitatea practică, există diferite variante a le acestui tip de finanțare a
afacerilor care, însă, se bazează pe aceeași idee. Trebuie reținut însă că în situația
în care factorul cumpără ferm factura, comisionul d e factoring este mult mai mare,
dar întreprinderea nu va fi răspunzătoare de eventu ala neplată a facturii.
În țara noastră, deocamdată, factoringul este puțin cunoscut, acesta fiind
prevăzut, în planul de deconturi al societăților ba ncare, dar există, încă, deficiențe în
ceea ce privește reflectarea acestuia la nivelul în treprinderilor.
Factoringul este foarte utilizat în industrii care sunt caracterizate prin existența
multor producători mici și comercianți cu amănuntul , care nu au relații stabile pe
termen lung unii cu alții. Întrucât un factor poate fi angajat de un număr mare de
producători, se poate simplu vedea ponderea mare a tranzacțiilor pe care o singură
întreprindere o are și mai mult dacă este bine plas ată pentru a judeca credibilitatea
fiecărui client.
5.4.3.4. Dezavantajele factoringului
Dezavantajele factoringului:
– costul relativ ridicat, datorită multiplelor servic ii pe care le oferă;

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 61
– impresia unei situații financiare delicate a întrep rinderii client, pe care o lasă
apelarea la un factor, însă această observație nu e ste fondată, deoarece societățile
de factoring nu acceptă, în principiu, decât întrep rinderi cu o situație financiară foarte
bună;
– prin remiterea unei părți a relațiilor comerciale u nei societăți de factoring,
întreprinderea ar putea risca să piardă anumite con tracte, fie cu clienții, deoarece
factorul este mai exigent cu debitorii în ce priveș te respectarea scadențelor, fie cu
băncile, deoarece factoringul exclude apelarea la b ănci pentru mobilizarea
creanțelor comerciale.
Evaluarea financiară a factoringului constă în a co mpara costul tehnicii cu
ansamblul economiilor realizate datorită acesteia. Concret, trebuie identificate și
cuantificate toate incidențele financiare ale facto ringului.
Costurile suplimentare ocazionate de factoring privesc: comisionul de
factoring sau comisionul de încasare; dobânzile plă tite factorului; costul asigurării
încheiate pentru a acoperi riscul de insolvabilitat e al debitorilor neagreați. Mai există
și cheltuieli ocazionate de studiul privind rentabi litatea utilizării factoringului, de
transferarea creanțelor factorului, de reorganizare a compartimentelor întreprinderii,
de notificarea clienților cu privire la utilizarea factoringului.
Economiile provin, de regulă, din: renunțarea parțială sau tot ală la
contabilitatea clienților; diminuarea numărului de litigii cu clienții; diminuarea
asigurărilor pentru acoperirea riscului de insolvab ilitate a clienților; recuperarea
creanțelor asupra clienților agreați, chiar în situ ația incapacității de plată; obținerea
de sconturi pentru plata furnizorilor sau reducerea cheltuielilor financiare. Pentru
evaluarea economiilor, trebuie să se țină cont de a vantaje: simplificarea gestiunii
creanțelor comerciale, elaborarea cu ușurință a bug etelor și previziunilor financiare,
ameliorarea structurii părții inferioare a bilanțul ui, reducerea costurilor cu organizarea
evidenței contabile și cu urmărirea încasării clien ților.

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 62
Teme de proiect
/square6 Conceperea unei strategii de colectare de fonduri pentru un cămin de bătrâni
/square6 Strategia de finanțare a unui spital (cabinet medi cal)
/square6 Studiu de oportunitate privind sursele de finanțar e atrase de entitatea X
pentru construirea/reabilitarea și dotarea unui spi tal
/square6 Proiectarea unei strategii de finanțare pentru con struirea unei piscine la
scoala Z.
/square6 Proiectarea unui sistem de finanțare pentru expans iunea unei companii
multinaționale
/square6 Finantarea prin sell&lease back a unei afaceri din domeniul hotelier
/square6 Finantarea prin sell &lease back a unei afaceri di n domeniul agricol
/square6 Evaluarea comparativa a unor oferte de finantare t ip leasing
/square6 Evaluare prin metoda VAN a surselor de finantare p entru exploatarea
utilajelor dintr-o entitate patrimonială
/square6 Analiza și administrarea cash-flow-ului la o soc ietate comercială.
/square6 Utilizarea metodelor alternative de administrare a lichidităților intr-o societate
de grup
/square6 Activitatea companiilor de recuperare de creanțe î n România în perioada
2008 – 2014.
/square6 Studiu de oportunitate la Sc … SA privind atrage rea de surse de finanțare prin
piața de capital
/square6 Finanțarea prin piața de capital a unui proiect de investiții in cadrul
companiei….
/square6 Finanțarea prin piața euroobligațiunilor a unui pr oiect de dezvoltare în cadrul
unei companii multinaționale
/square6 Surse de finanțare atrase de Erste Bank Group AG p rin piața de capital din
România
/square6 Finanțarea prin emisiunea de obligațiuni municipal e a unui proiect de investiții
de infrastructură
/square6 Model de finanțare al unei afaceri din domeniul ag ricol

FINANȚAREA AFACERII

Lect.univ.dr.Smaranda Vancea Page 63
Bibliografie

• Ana, Gh. I. (2001) – Finanțele și politicile financiare ale întreprinder ilor , București:
Editura Economică;
• Andreica, M., Andreica, C., Muștea-Ștefan (Șerban) , I., Muștea-Ștefan (Șerban), R.
(2003) – Decizia de finanțare în leasing , București: Editura Cibernetica MC,
• Ariton, D., Mișu, N., Bleoju, G.(2007) – Decizia financiară – factor cheie a creșterii
economice , lucrare publicată în Progrese în teoria deciziilor economice în condiții de
risc și incertitudine , Volumul II, Iași: Editura Performantica;
• Barrow, P.(2008), Essential Business Finance , editia a 2-a, Glasgow, Bell&Bain Ltd
• Bistriceanu, Gh. D., Adochiței, M. N., Negrea, E.( 2001) – Finanțele agenților
economici , Editura Economică, București;
• Brealey, M., Stewart, M., Richard, A. (2003) – Principles of Corporate Finance ,
Editura Mc GrawHill;
• David K. Eiteman, Arthur I. Stonehill, Michael H. Moffett (2009), Multinational
Business Finance, Addison Wesley Publisher
• Dragotă, V., Ciobanu, A., Obreja, L., Dragotă, M. (2003) – Management financiar ,
Vol. II, Editura Economică, București;
• Dragotă, M. (2006) – Decizia de investire pe piața de capital. Criterii de selecție
bazate pe politica de finanțare. Guvernanță corpora tivă. Factori determinanți ai
structurii capitalului , Editura ASE, București;
• Eiteman, D. K, Stonehill, A. I., Moffett, M. H.(20 07) – Multinational Business Finance ,
Eleventh Edition, Pearson Education Inc., Boston, 2 007;
• Eun, C. S., Resnik, B. G.(2007) – International Financial Management , Fourth
Edition, Published by McGraw – Hill/Irwin, New York ;;
• Hoanță, N. (2003) – Finanțele firmei , Editura Economică, București;
• Krainer, R. E. (2003)– Corporate Finance, Governance and Business Cycles,
Theory and International Comparisons , Elsevier, Amsterdam,
• McLaney, E. (2009), Business Practice. Theory and Practice , editia a 8-a,
Pearson Education Limited
• Mișu Nicoleta (2008) Finanțarea Companiilor, Note d e curs.
• Molico, T., Wunder, E. (2004)– Factoringul, alternativă modernă de finanțare , Editura
CECCAR, București, 2004;
• Molico, T. (2004) – Forfetarea, o variantă a instrumentelor de finanțar e a exportului ,
Contabilitatea, Expertiza și Auditul Afacerilor, nr . 9, 2004;
• Pike, R., Heale, B.(2006) – Corporate Finance and Investment Decisions and
Strategies , Fifth Edition, Prentice Hall, 2006;
• Stroe, R., Bărbuță-Mișu, N. (2008) – Finanțarea și gestiunea financiară a
întreprinderii , Aplicații și studii de caz, Editura Didactică și Pedagogică, R.A.,
București, 2008;
• Vancea Smaranda (2011) – Piața de capital. Note de curs. Tg.Mureș, Universitatea
Dimitrie Cantemir
• Vancea Smaranda (2014) – Piete Financiare Internaț ionale, Note de curs. Tg.Mureș,
Universitatea Dimitrie Cantemir