LECT.UNIV.DR.LUCIAN VASILE SZABO ȘIȘU ANDREEA TIMIȘOARA IULIE 2019 UNIVERSITATEA DE VEST TIMIȘOARA FACULTATEA DE JURNALISM DESIGNUL PUBLICAĂIILOR ÎN… [308475]

Licență

LECT.UNIV.DR.LUCIAN VASILE SZABO ȘIȘU ANDREEA TIMIȘOARA IULIE 2019 UNIVERSITATEA DE VEST TIMIȘOARA FACULTATEA DE JURNALISM DESIGNUL PUBLICAĂIILOR ÎN… [308475]

Byadmin ianuarie 1, 2024

[anonimizat]: Absolventă

LECT.UNIV.DR.LUCIAN VASILE SZABO ȘIȘU ANDREEA

TIMIȘOARA

IULIE 2019

UNIVERSITATEA DE VEST TIMIȘOARA FACULTATEA DE JURNALISM

DESIGNUL PUBLICAĂIILOR ÎN ROMÂNIA DUPĂ REVOLUȚIE

COORDONATOR: Absolvent: [anonimizat].UNIV.DR.LUCIAN VASILE SZABO ȘIȘU ANDREEA

TIMIȘOARA

IULIE 2019

CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………….3

Capitolul .1. Presa românească după revoluție……………………………………..6

1.1. Comunismul și presa……………………………………………………………6

1.2. Cenzura și limba de lemn………………………………………………………8

1.3. Cultul personalității și presa……………………………………………………12

1.4. Revoluția și presa românească………………………………………………….14

1.5. Presa străină la revoluție………………………………………………………..17

1.6. [anonimizat]……………………………………19

1.7. Presa românească după anul 2000………………………………………………..23

Capitolul .2. [anonimizat]………………26

2.1. Publicația contemporană: noțiune, conținut și caracteristici………………………26

2.2. Designul publicației contemporane: specific și tendințe………………………….27

Capitolul .3. Creativitatea în design și machetare la Renașterea Bănățeană ………….33

[anonimizat], [anonimizat], oferă o analiză mai amănunțită a [anonimizat] – materiale bazate pe subiecte de specialitate. [anonimizat] o structură grafică bine pusă la punct sau tipărite în variantă electronică. [anonimizat]. Divergențele ideilor în societate în ceea ce privește calitatea și originalitatea revistei contemporane au determinat alegerea temei respective pentru a fi cercetată.

[anonimizat], prezintă un sprijin pentru dezvoltarea corectă în diferite domenii: științific, cultural și social. [anonimizat], [anonimizat], culturale și sociale. Revista contemporană are o influență majoră în ceea ce privește educația societății oferindu-i [anonimizat] a [anonimizat]. [anonimizat], atunci revista tinde să influențeze pozitiv societatea și să-i ofere, într-[anonimizat], [anonimizat], dar și pentru generațiile viitoare. În această ordine de idei studiul de față devine extrem de actual prin ceea ce tinde să reprezinte în societate.

[anonimizat].

[anonimizat]: [anonimizat]; potențialul ei informațional; specificul mediatizării realității, genurile utilizate, etc.; analiza cantitativă și calitativă a materialelor publicate în revista contemporană; identificarea factorilor care cauzează abordări dezechilibrate în revista contemporană din Banat; analiza comparativă a revistelor tipărite pe hârtie și a celor electronice.

Pentru atingerea sarcinilor propuse s-a recurs la analiza revistelor contemporane privind volumul, genurile jurnalistice utilizate, procedeele de abordare a subiectelor pe diverse teme.

Procesul propriu-zis de monitorizare al publicației Renașterea Bănățeană s-a bazat pe câteva criterii, care au fost aplicate în timpul studiului: frecvența publicațiilor; analiza cantitativă și calitativă a materialelor publicate; aspectul revistei; contextul în care prezintă informația; genurile jurnalistice utilizate; esteticitatea imaginii folosite; designul revistei.

În investigațiile efectuate, autorul prezentului studiu a apelat, în special, la metoda analitică de cercetare, fiind o metodă științifică generală, care i-a permis să dezvăluie trăsăturile esențiale ale studiului, precum și anumite tendințe existente în prezent, în revista contemporană. În realizarea acestei cerințe a fost utilizată cercetarea calitativă a revistei contemporane, fiind utilizate metode ca: analiza, sistematizarea, sinteza, precum și comparația dintre rezultatele obținute. Au fost utilizate, de asemenea, metode cantitative de cercetare, care au permis structurarea datelor obținute și realizarea unei lucrări eficiente în urma investigării temei abordate.

Revista conține compartimente valoroase care țin de modul în care materialele publicate reflectă realitatea în care trăim. În Banat există, însă, puține reviste care se axează pe o abordare largă doar a unei laturi/probleme discutând și propunând rezolvarea acesteia monitorizând unghiurile de vedere abordate și publicând aceste date pas cu pas. Ar fi binevenite acest tip de reviste care să facă publice aspectele particulare a temei și nu doar generalizarea ei. Analizând revista contemporană din Banat, am constatat că în mare parte au un design reușit, dar la capitolul aranjării materialelor și fotografiilor în pagină, unele publicații, au lacune.

Tema cercetării de față se pretează unei examinări speciale, destinate configurării unei viziuni interogatoare a revistei contemporane.

Lucrarea de față este axată pe o cercetare complexă a modului în care sunt publicate revistele ce reprezintă un factor științific, social și cultural în societate. Originalitatea lucrării este pusă în valoare de cercetarea din perspectiva publicațiilor din Banat. Studiul oferă o sistematizare a publicației Renașterea Bănățeană.

Teza cuprinde: introducerea, două capitole teprote, care redau conținutul de bază al cercetării, bibliografia și anexele.

Astfel, în introducere, este argumentată actualitatea temei de cercetare, sunt precizate scopul, sarcinile cercetării, suportul metodologic de studiu și gradul de studiere a temei investigate.

Primul capitol are în vedere prezentarea presei românești după revoluție.

Al doilea capitol redă aspectul din punct de vedere grafic al revistei contemporane.

Al treilea capitol se prezintă în corespundere cu scopurile preconizate și reflectă rezultatele muncii în cadrul publicației Renașterea Bănățeană. Acesta conține analiza calitativă și cantitativă a revistei, din perspectiva modului în care este reflectată imaginea estetică, structura, designul și cantitatea informațională.

Studiul este încheiat cu o serie de concluzii referitor la tema studiată și de un compartiment constituit din recomandări practice.

CAPITOLUL .1.

PRESA ROMÂNEASCĂ DUPĂ REVOLUȚIE

1.1. Comunismul și presa

Fără îndoială, regimul comunist, în special materializarea sa în dictatura lui Nicolae Ceaușescu, a reprezentat una dintre cele mai nefavorabile perioade pe care poporul român le-a îndurat. Consecințele distructive asupra societății s-au reflectat, în mod inevitabil, și în mass-media și, pentru a putea înțelege mai bine mecanismele după care presa scrisă a funcționat în acea perioadă, se cere analizarea evenimentelor importante și a schimbărilor ce au condus la transformarea sa în instrument de propagandă. De asemenea, controlul total exercitat de regimul totalitar, prin cenzura și nu numai, a înlăturat funcția principală a presei, cea de informare. Particularitățile presei scrise în dictatură au fost influențate și de instaurarea cultului personalității. Drept urmare, jurnaliștii au fost nevoiți să adopte un discurs specific, ce va suferi puține schimbări până în decembrie 1989, când, pentru prima dată de la instaurarea comunismului, presa a putut relata deschis evenimentele, rezonând cu spiritul revoluționar și cu nemulțumirile națiunii. Mass-media românească, dar și cea străină, într-o oarecare măsură, au jucat un rol important în desfășurarea Revoluției și în înlăturarea regimului dictatorial.

Către începuturile regimului comunist, în 1948, Partidul Muncitoresc Român, devenit partid unic, avea la dispoziție ca instrument de propagandă o presă slab dezvoltată în perioada interbelică. Cu toate acestea, după cel de-al doilea Război Mondial, presă centrală și locală a fost supusă abuzurilor guvernului Petru Groza, în încercările sale de a elimina și reduce la tăcere opozanții regimului comunist. A fost aplicată o puternică politică de subminare a gazetelor adversarilor și independenților și cenzurarea structurilor rămase. Multe din ele au fost declarate inutile și, după înlăturarea publicațiilor pro-burgheze și pro-fasciste, nucleul de presă al comuniștilor a suferit schimbări majore spre a servi ca model în renașterea și reorganizarea întregii prese a Republicii Populare.

După venirea la putere a Partidului Comunist Român în 1944 și, în special, după abdicarea Regelui Mihai la 30 decembrie 1947 și proclamarea Republicii Populare Române, presă scrisă a devenit, după învățăturile lui Iosif Vissarioniovici Stalin, cea mai ascuțită armă a partidului. Presa este mijloc prin care partidul vorbește în fiecare ceas al zilei cu masele lărgi și vorbește în limbajul lor. Astfel, a rezultat centralizarea presei, pentru a crea o limbă ideologică unică. Pe lângă răspândirea instrucțiunilor comuniste, presa avea rolul de a mobiliza masele și a îi manipula să respecte dispozițiile date de stat. Cel mai important rol al presei era acela de a crea omul nou conceput de comuniști. În consecință, funcția de informare a presei a fost suprimată, până la eliminarea completă în anii următori. Orice referință în afară orizonturilor comuniste nu era permisă, presa fiind instrumentul partidului unic pentru crearea unei realități paralele, pentru îndoctrinarea maselor muncitorești și fardarea minciunii.

Încă de la Congresul I al Partidului Muncitoresc Român, în februarie 1948, s-a pus în discuție dependența presei de Comitetul Central. Aceasta era subordonată lui și controlată de Direcția Propagandă și Agitație din cadrul acesteia. Responsabil cu exercitarea controlului asupra presei a fost Leonte Răutu care a stabilit sarcini clare pe care orice publicație trebuia să le îndeplinească: introducerea liniei partidului, să extindă și să întărească influența doctrinei comuniste și să supravegheze problemele țării din punct de vedere al aceleiași doctrine. Pentru o mai bună organizare a acestor sarcini, Leonte Răutu a creat, în cadrul Direcției Propagandă și Agitație, Comitetul de Presă cu trei subdiviziuni: Comisia Presei din Capitală, a celei din provincie și a celor periodice, pe lângă Serviciile Cenzurii presei interne și a celei din străinătate. Nucleul mass-media al comuniștilor includea 14 cotidiene în București, 19 periodice și 56 de ziare în provincie. Agențiile de presă Rador și Agerpres și unica societate de difuzare a presei, Slova” erau de asemenea subordonate Comitetului de Presă al PMR.

În următorii ani acest nucleu a fost puternic extins din dorința comuniștilor de a-și răspândi ideile propagandiste până în cel mai izolat colț din țară. Răspândirea audienței era sarcina sectorului agitației, responsabil cu editarea cărților de partid, broșurilor sau lozincilor acestuia. Toate ramurile presei, de la presa centrală și locală, până la cea sportivă sau culturală aveau obligația de a include în activitatea lor acest tip de manifeste pro-comuniste. Acvitiștii de partid controlau la nivel local funcționarea sectoarelor de presă și difuzare a materialelor acestora. Intrarea în legalitate a ziarului Scânteia în 1940 a transformat redactorii și șefii de secție ai acestuia în funcționari ai partidului comunist, ziarul fiind considerat organul central de presă al Comitetului Central. Aceeași schemă de organizare a fost aplicată și în cazul celorlalte publicații: Lupta de clasă – organul teoretic de presă, România Liberă, Flacăra și Contemporanul, ce luptau pe front ideologic și cultural. Partidul a editat multiple gazete de mare tiraj care să vină în întâmpinarea diverselor categorii sociale și profesionale: tineret (Tânărul muncitor, Studentul Român, Revista elevilor, Scânteia Tineretului), femei (Femeia, Săteanca), minorități (Romaniai Magyar Szo, Utink), clasă muncitoare (Viața Sindicală), ș.a.m.d. „Scânteia” și „Scânteia Tineretului” erau răspunzătoare cu trezirea spiritului colectiv de muncă, educarea maselor în vederea mobilizării și creșterii productivității. În decembrie 1989 se tipăreau 495 de publicații. Cele mai importante erau ziarele centrale, Scânteia – publicația Partidului Comunist și România liberă.

1.2. Cenzura și limba de lemn

După retragerea de pe teritoriul țării a Armatei Roșii din 1958 și consolidarea Partidului Comunist Român, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, instaurarea regimului Ceaușescu a atras după sine restricții mai puternice în ceea ce privește cenzura presei și a vieții cotidiene. Odată cu venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, în anul 1965, ideologia de cenzură a presei românești a fost înăsprită, liberalismul mass-mediei devenind un motiv de îngrijorare pentru puterea de stat și cei aflați la conducerea Republicii Socialiste. Înaintea acestuia, Gheorghiu-Dej nu folosea metode atât de dure și un control la fel de drastic, precum tovarășul dictator, el dând frâu liber acțiunilor din presă, dar sub o supraveghere atentă, filtrând informația ce urma a fi publicată.

Însă, toate publicațiile aveau obligația de a idealiza experiența sovietică în consolidarea statului, vieții economice, a vieții de partid, sindicale sau sociale. Instrumentul prin care erau controlate toate acestea era cenzura, folosită încă din Evul Mediu de către biserica catolică, preluată și de Carol al II-lea în 1937, menținută și de Mareșalul Ion Antonescu pe fondul războiului. Comuniștii au primit sprijin sovietic pentru a perfecționa și extinde cenzura. Instituția înființată în acest scop a fost Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor de pe lângă Consiliul de Miniștri, care autoriza apariția oricărei publicații, precum și importul sau exportul acestora sau al altor elemente culturale. Orice cuvânt, orice exprimare a unei păreri ce părea contradictorie ideologiei comuniste era abrogat înainte de publicarea sa în presă, la fel că orice altă formă de artă. Cezura viza toate sectoarele vieții culturale, de la cinematografie, televiziune, radio, până la teatru, literatură și presa scrisă. În toate ariile de difuziune a presei de larg consum era inclusă propaganda comunistă prin mesaje patriotice și de ordin politic. Orice informație era trecută prin filtrul cenzurii, statul exercitând un control total asupra informației. Însă, acest tip de control încălca libertatea presei și a cuvântului, garantată chiar de Constituția comunistă din 1948. În afară de specialiștii și reprezentanții Direcției Generale a Presei, cezura era și în responsabilitatea Securității.

Prin urmare, presa a început să utilizeze metode de dezinformare și ocolire a adevărului, precum limbajul de lemn. Acest tip de manipulare a maselor a dat într-adevăr roade, vizibile chiar și în perioada postdecembristă în mentalitatea românilor (exemple: Noi muncim, nu gândim, Nu ne vindem țara!). Contextul politic a exclus existența unui cod deontologic, a unor valori de etică profesională care să ghideze jurnaliștii, deoarece orice știre sau informație era scrisă după o grilă anume și cu un discurs specific. În consecință, societatea civilă a fost nevoită să accepte ca mijloc de informare și cunoaștere o presă disimulanta, propagandistă, ce promova un discurs golit de conținut.

În timpul dictaturii lui Ceaușescu, presa nu era singurul aspect al vieții îngrădit sau controlat, deoarece acesta dorea monitorizarea întregii activități a instituțiilor, a celulelor de partid, până la controlul asupra vieții cetățeanului în cele mai mici detalii. Răscoală poporului era singurul lucru de care Nicolae Ceaușescu se temea. Prin manipularea cetățenilor cu ajutorul mass-mediei și a Securității, el devine cel mai puternic om al comunismului românesc. Cu ajutorul radiodifuziunii și a televiziunii, conducătorul statului, Ceaușescu împreună cu Comitetul Central și partidul comunist doresc a însufleți masele electorale și populare la obediență și credința în lucrul bine făcut. Totodată prin intermediul cailor mediatice se dorea menținerea patriotismului în cadrul maselor și educarea lor în spiritul socialist, prin renunțarea, practic, la libertatea fiecăruia de exprimare liberă a opiniilor, gândurilor și faptelor.

Mass-media se dorea a fi vocea conducătorului în fața populației țării, redând mesajele de interes politic ale statului, cu precădere prelegerile dictatorului și, axându-se mai puțin pe divertisment sau orice altă formă de culturalizare sau informare. Nicolae Ceaușescu era indignat de atitudinea, în special, radioului și televiziunii, fiindcă acestea puneau mai mult accent pe expunerea spre larg consum numai a relatărilor pozitive, și nu, și pe cele negative, cum că aceștia nu exploatau cu precădere problemele de ordin economic din spațiul românesc.

Educarea și informarea maselor îi revenea mass-mediei, deoarece acestea erau mai ușor de controlat și influențat. Problemele de ordin social și politic aveau un impact major asupra cetățenilor țării. Gazetăria era sub controlul total al Partidului Comunist, apărând ziare sub dictatură comunistă împărtășind ideologiile comunismului socialist. Așadar, toate mediile din presă și audio-vizual, în frunte cu ideologul-șef al comunismului, Dumitru Popescu, redactor al ziarului Scânteia, s-au adunat la 15 octombrie 1965 în cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist Român cu secretarul Manea Mănescu, pentru a discuta problemele legate de redactarea și distribuirea informației, cât și problemele de conținut ale acesteia. Jurnaliștii trebuiau să capteze și să distribuie știri din cadrul construcțiilor socialismului, într-o manieră complexă, dar și subtilă, și să nu mai difuzeze știri lipsite de importantă și profunzime. Comunismul dorea ca lozincile și vagul conținutului să dispară în totalitate, jurnaliștii să aibă în permanentă relevanță asupra realității cotidiene. Dumitru Popescu nu dorea ca abordarea negativă să fie evitată că în timpul lui Leonte Răutu, din anul 1955.

Astfel, creștea nevoia de informare a populației, mărindu-se numărul paginilor din presă, cât și a orelor de difuziune a audio-vizualului. Cu toate acestea, volumul de informație cu adevărat utilă a rămas neschimbat, aproape nul, iar mesajele propagandiste au devenit mai abundente, Ceaușescu fiind interesat ca populația să își aprofundeze cunoștințele legate de socialism și politica partidului. Era diminuată implicarea gazetarilor în editarea publicațiilor, opinia lor nefiind considerată importantă și nici dorită. Prin urmare, și pregătirea teoretică și practică a acestora se concentra pe problemele principale ale statului socialist și pe experiență comună a poporului în câmpul muncii. Pentru Ceaușescu a devenit foarte importantă propagarea mesajului la scară largă și a folosit orice mijloc de media în oglindirea pesonalității și a realizărilor sale. A conștientizat impactul presei și, în special al radioului și televiziunii, asupra cetățeanului de rând, folosindu-le strict pentru aprofundarea învățăturilor socialiste în sfera generală a profesionalismului.

Nemulțumirile sale în ceea ce privea activitatea presei erau legate de ambiguitatea cu care prezentau problemele economice. Dorea prezentarea și analizarea amănunțită a realizărilor statului cu mai multă seriozitate și eliminarea influențelor occidentale. Potrivit lui, era responsabilitatea presei să combată comportamentele și relațiile imorale, să nu prezinte astfel de informații și să se axeze numai pe aspectele pozitive. A încurajat capacitatea de creație în muzică, film și divertisment, dar numai în limitele exigențelor impuse de ideologia partidului. De asemenea, Ceaușescu a introdus subiecte tehnico-științifice în presa scrisă, cu scopul de a arăta importanța acestui tip de studii în clădirea statului socialist român.

Comunismul a adus în presa românească, odată cu cenzură, un tip de limbaj special, utilizat pentru a masca realitatea, limba de lemn, termen care marchează o expresie inventată de lingviștii francezi. Acesta nu este neapărat apanajul regimului comunist; originile limbii de lemn se regăsesc în administrația țaristă, din așa numită limbă de stejar, un limbaj greoi, promovat de ideologie pentru a-și răspândi dogmele către mase. Limbă de lemn are două înțelesuri: un înțeles mai propriu este acest limbaj al aparatului de stat prin care s-a propagat ideologia de partid, dar și un înțeles mai relaxat, un limbaj greoi, ambiguu, folosit în general, nu neapărat în sistemul totalitar. La distanță de un sfert de secol pentru cei care citesc acum, un articol din Scânteia pare halucinant. Pentru cei care au scris articolul, obligați să se supună unui stil impus de nevoia de îndoctrinare a maselor, este încă dureros. Presa comunistă în perioadă ceaușistă, spre deosebire de presă autentic comunistă din alte țări, nu era o presă cu influențe deoarece era supusă foarte mult rutinei. Limbă de lemn este un produs artificial care nu se învață ușor. Erau oameni a căror gândire se modelase după acest tip de limbaj, în schimbul foloaselor materiale și faimei.

Limbajul de lemn se caracterizează printr-un stil nominal, vorbele se înlocuiesc cu substantive, în special cele provenite din verbe, cu sens cât mai abstract (exemple de clișee din limbă de lemn: muncă de răspundere, activist obștesc, capitalism muribund, muncă de lămurire, realizări mărețe, socialism victorios, materialism vulgar, lupta de clasă). Era folosit un limbaj encomiastic, laudativ: Nicolae Ceaușescu era caracterizat că fiind un eminent comunist și patriot înflăcărat, ilustru revoluționar, luptător ferm pentru realizarea țelurilor supreme ale clasei muncitoare. Frazele erau foarte lungi, apoziționale, nu neapărat incorecte din punct de vedere gramatical, dar foarte greu de procesat de cititor. Poate cea mai interesantă caracteristică este folosirea metaforelor care devin clișee. Ziarul Scânteia a lansat acest tip de limbaj, dar el se poate să se fi format în perioada anilor 1950 și mult după aceea jurnaliștii au depus eforturi pentru a îl elimina din discursul ziaristic. Propaganda a răstălmăcit cuvintele, le-a dat alte sensuri; orice cuvânt gândit liber, scos din canoanele limbajului tipic putea însemna sfârșitul carierei de ziarist, ani de închisoare, persecuția familiei, celui care ar fi îndrăznit.

Pe de altă parte, s-au propagat după 1989 nu neapărat metaforele, clișeele comuniste, dar s-au creat alte clișee: stoparea abuzurilor, lupta împotrivă corupției, entuziasmul maselor, combaterea corupției, o formă de sărăcire a limbajului, de imprecizie, de vag. Între limbă de lemn a comunismului doctrinar menit să transforme omul în resort docil al sistemului și limbă de lemn a zilelor noastre diferența nu este doar de un sfert de secol. Cei care scriau în limbajul greoi și alambicat de dinainte de Revoluție, ascundeau dincolo de cuvinte frică și revoltă. Jargonul limbii de lemn presupune o anumită lipsă de conținut, nu permite nuanțarea informației, nu conferă o conexiune cu realitatea, ci deține monopolul asupra acestora. De asemenea, presupune anularea limbajului natural și a părerilor personale, fapt întâlnit în toate regiunile totalitare ce nu acceptă gândirea critică. Pe de altă parte, nu erau acceptate comparațiile sau pronumele personale la persoană I, singular, ci doar la plural, pentru a crea impresia unei compatibilități totale între gândirea și acțiunile partidului și cele ale maselor.

1.3. Cultul personalității și presa

Adoptarea cultului personalității de către Nicolae Ceaușescu a fost una dintre cele mai ineficiente și dizgrațioase metode de a-și consolida puterea. Spre finalul anilor 1960, el era perceput că un lider promițător, credibil, și se bucura de o cotă de popularitate foarte extinsă. Însă după condamnarea intervenției URSS în Cehoslovacia în 1968, ce ar fi putut fi considerată un gest care să dea speranțe românilor, popularitatea lui Ceaușescu a început să scadă considerabil odată cu crearea cultului personalității. Elogiile emfatice și abuzive la adresa liderului, precum și scăderea nivelului de trăi i-au adus la apogeul mandatului o scădere semnificativă a respectului din partea poporului. Se ajunsese la depășirea multor limite ale rațiunii, dar Ceaușescu, avid de putere și ignorant în față absurdității situației, a permis celor din jurul său să ducă la extrem divinizarea imaginii sale. Cultul personalității a avut multiple surse de alimentare, din care a rezultat un model autohton aparte. Tradiția românească, învățăturile staliniste și modelul asiatic au avut au influențat în mare măsură devierile lui Ceaușescu, dar în loc să-l aproprie de români, rezultatul acestora l-a făcut indezirabil și respingător pentru popor.

Saltul de la comunismul liberal la cultul personalității a avut o evoluție treptată, începând cu 1971, an în care soții Ceaușescu au vizitat China și Coreea de Nord și au fost impresionați de revoluția culturală întreprinsă de cei doi dictatori. În urma Tezelor din iulie, discursul lui Nicolae Ceaușescu prin care cerea subordonare ideologică totală și impunea venerarea sa drept erou între eroi, titan al gândirii sau cârmaci al destinului național, Dumitru Popescu a fost desemnat la conducerea Consiliului Culturii și Educației Socialiste. A fost demarată o amplă campanie de redescoperire a valorilor, în special a celei constituite de dictator. Legea Presei adoptată în 1974 stabilește exact rolul presei că instrument de propagandă, jurnaliștii fiind obligați să militeze pentru marxism-leninism și pentru integrarea politicii PCR în viața cotidiană în locul oricărei ideologii adverse. Controlul era atât de riguros încât se ajunsese inclusiv la schimbarea vocabularului curent. În special după apariția ziarelor județene după 1968. Era interzisă publicarea indicatorilor economici ce relevau starea precară a economiei naționale. În timp ce economia suferea sistări periodice, din uzul intern al limbii erau eliminate și cuvinte de genul banană, portocală, cafea etc. Erau eliminați termenii aluzivi descrierilor populare ale cuplului dictatorial. Cuvintele precum foame, frig, întuneric, babă, moș, cruce, preot etc. Dispar din repertoriul vocabularului. În 1977 mișcările protestatare l-au determinat pe Ceaușescu să desființeze cenzura și totodată Comitetul de Stat pentru Presă și Tipărituri.

În diferite scrieri și articole de presă, figură dictatorului intră într-o spirală a elogierii aberante, prin formule precum: stejar de vis, de-avânt, de omenie, titan modern, simbol viu al năzuințelor, carpatic scut, ctitor de geniu, stegar viteaz, neobosit erou. Pe lângă prezentarea integrală a discursurilor lui Ceaușescu, cu ocazia aniversărilor sale, ziarul Scânteia prezenta ample mesaje de felicitare de la membrii ai Comitetului Central, lideri ai altor state sau simplii simpatizanți ai dictatorului în 1978. Dacă înainte această ocazie se celebra discret (Scânteia – 26 ianuarie 1968), cu ocazia împlinirii a 60 de ani, în Scânteia elogiile au apărut cu o săptămâna înainte, iar pe 26 ianuarie nu s-a mai abordat nici un alt subiect. Paginile Scânteii erau viu colorate în semn de sărbătoare și a fost suplimentată de la 6 pagini, la 8 pagini în data de 26 ianuarie 1978, relatându-se pe larg cadrul solemn al ceremoniilor prin care Ceaușescu devenea doctor în științe politice și economice și, pentru a două oară, Erou al RSR. Prezentarea atmosferei înflăcărate a inclus chiar și descrierea diferitelor tipuri de aplauze adresate lui. De asemenea nu lipseau manifestațiile în cinstea conducătorului organizate în toată țara. În fiecare an, oamenii se adunau pe stadioane pentru a-i cânta sau recita ode, se organizau parade militare, defilări, scandări, expoziții și simpozioane în cinstea liderului comunist, evenimente la care orice cetățean era obligat să participe.

În timpul mandatului lui Ceaușescu se pot distinge trei stadii diferite în ceea ce privește propaganda și cultul personalității: 1965-1971 este perioadă bazată pe ideile staliniste; după vizită în Asia a urmat perioadă maoista, între anii 1971-1974, constituită în uniformizarea populației și glorificarea dictatorului, transformată ulterior într-un model pur românesc de idealizare a liderului. Așadar, în această perioadă, cultul personalității a fost dezvoltat prin omagierea Elenei Ceaușescu, că simbol al perfecțiunii în familie și societate. Pentru a își consolida poziția, continuitatea și autoritatea absolută, Nicolae Ceaușescu a urmărit îndoctrinarea maselor în spiritul ideologiei comuniste prin intermediul presei. Drept urmare, partidul a folosit o strategie complexă pentru a stabili supremația asupra mijloacelor de comunicare în masă, prin control politic la nivel instituțional, juridic, economic și al informației. Acestea explică schimbările profunde în mentalitatea omului de rând în acea perioadă, presă jucând un rol determinant în acest proces. Funcția să principală de informare a fost transformată în cea de răspândire a ideilor lui Ceaușescu. Statul a pus monopolul pe toate sursele de informare, implicându-se și luând decizii de la înființarea sau desființarea unor publicații, până la tirajul fiecăreia. În acest scop, Ceaușescu a înființat Secția de Presă în 1965, instituție care se ocupă cu transmiterea instrucțiunilor date de lideri către redacțiile din toată țara. Nicolae Ceaușescu s-a implicat personal în coordonarea și îndrumarea activității presei, culturii și educației. Cenzură și-a propus să elimine temele banale sau neconforme cu ideologia comunistă, iar, cu timpul, în special după 1977, intervine autocenzura jurnaliștilor. Odată familiarizați cu predispozițiile dictate politic au necesitat doar o oarecare corectura din partea Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor.

În Epoca de Aur a Republicii Socialiste România s-a înregistrat cel mai înalt nivel de subinformare a populației, în comparație cu celelalte țări din fostul bloc sovietic și din restul Europei. Presă românească era strict supravegheată și controlată pentru a își exercită rolul de a îndoctrina națiunea într-o manieră politico-ideologică, dar și socio-profesională, specifice concepției Partidului Comunist. Rolul presei nu era cel de a prezența informații, evenimente, realități imediate, ci se concentra pe rolul educativ, de a comunică ideile partidului și de a oferi legitimitate acțiunilor sale. Odată cu consolidarea statului socialist și a dictaturii, volumul de informație acceptat în publicații a scăzut treptat, presă fiind subordonată statului și din punct de vedere financiar. Exista presa de partid, presa guvernamentală și presa organizațiilor publice, toate sub comanda conducerii partidului, care stabilea inclusiv bugetul alocat fiecare organizații de presă, tirajul și prețul acestora. Organele de presă ale organismelor centrale și locale de partid contribuiau la realizarea bugetului PCR. Presa, că instrument principal de propagandă, a cunoscut în perioadă comunistă o schimbare drastică a conținutului și abordării editoriale și a tehnicilor de redactare.

1.4. Revoluția și presa românească

Anul 1989 a reprezentat la nivel european un moment de cotitură, a marcat căderea regimului comunist în țările din Europa Centrală și de Est. După revoluțiile din Vestul Europei, Cortina de Fier ce separase continentul se prăbușește, iar Căderea Zidului Berlinului prefigurează evenimentele de la Timișoara, urmate de cele din București. Spre deosebire de celelalte țări, unde trecerea s-a putut realiza pașnic, în România ruptura de comunism s-a produs printr-o revoluție cu vărsare de sânge. Revoluția romană s-a declanșat la Timișoara în data de 16 decembrie 1989, când primii manifestanți au strigat Jos Ceaușescu!. Manifestațiile s-au extins, scandându-se Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!.

Primele ciocniri violente au avut loc în noaptea de 17 spre 18 decembrie, la ordinul lui Ceaușescu de a deschide focul împotrivaprotestatarilor. La Timișoara se instaurează legea marțială și mulți dintre manifestanți au fost răniți, iar 43 de cadavre au fost transportate în mare secret la București pentru a fi incinerate. Conducerea a numit această operațiune Trandafirul și a fost desfășurată cu scopul de a reprima Revoluția și de a șterge toate urmele. Pe 19 decembrie, armata decide să nu mai tragă în civili, presată de încetarea activității la toate întreprinderilemari din Timișoara. Mii de manifestanți ies din nou în stradă după semnalul sirenei aeriene de la Uzinele Mecanice, scandând Armata e cu noi!. A doua zi, în Piața Operei din Timișoara (actuală Piața Victoriei) erau aproximativ 100.000 și se redacta primul program al Revoluției, Proclamația Frontului Democrat Român, după listele de revendicări ale revoluționarilor. Printre acestea se regăseau demiterea lui Ceaușescu și a guvernului, eliberarea protestatarilor arestați și readucerea trupurilor celor împușcați la familii, informare corectă în presă din toată țara asupra celor întâmplate la Timișoara și organizarea de alegeri libere. Reîntors din vizita de trei zile în Iran, Nicolae Ceaușescu se adresează națiunii în aceeași seară la Televiziunea Română, în stilul său caracteristic, punând evenimentele de la Timișoara pe seama unor interese străine care au scos acei huligani în stradă. Televiziunea Română a transmis și ultimul discurs al lui Ceaușescu, de pe 21 decembrie 1989, din fața miilor de muncitori convocați de el în Piața Palatului Republicii pentru a blama protestele de la Timișoara. La balconului Comitetului Central a apărut un lider debusolat care a fost huiduit încă din primele minute ale cuvântării. Datorită unor instigatori, mitingul s-a transformat într-o revoltă, iar transmisiile radio-tv au fost sistate. Întreg centrul capitalei s-a transformat apoi într-un adevărat câmp de luptă. În noaptea de 21 spre 22 decembrie, au murit 49 de manifestanți, 463 au fost răniți, iar 1245 au fost arestați și torturați la Penitenciarul Jilava.

Pe 22 decembrie, protestele continuă, manifestanții ocupă sediile Radiodifuziunii și cel al Televiziunii, Casa Scânteii, sediul Comitetului Central și alte clădiri de importantă strategică. Soții Ceaușescu au fugit din sediul CC cu un elicopter, intenționând să ajungă undeva unde să fie în siguranță. Acest fapt a adus valuri de entuziasm în rândul mulțimii care a acaparat și devastat clădirea. S-a anunțat arestarea lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu, iar Ion Iliescu a citit Proclamația Consiliului Frontului Salvării Naționale, nou organ de conducere format din foști comuniști și dizidenți. Dacă pe 20 decembrie se difuzau încă discursul lui Ceaușescu, un program despre vizită lui în Iran și muzică patriotică, după aceea, la Radio și Televiziunea Română Liberă (TVR s-a numit astfel în timpul Revoluției) s-au prezentat în direct evenimentele importante. Revoluția română de la 1989 a fost prima din toată lumea transmisă în direct. Pe 25 decembrie se transmit colinde și slujbă de Crăciun în direct de la Catedrală Patriarhală, fiind pentru prima dată când se transmitea o ceremonie religioasă, iar în cursul după-amiezii se comunică execuția soților Ceaușescu, după simularea unui proces. Au fost difuzate și fragmente din acesta și finalul execuției. Luptele de stradă între armată, revoluționari și așa-zișii „teroriști”, soldate cu mii de morți și răniți, continuă în orașele principale și după căderea regimului. Focurile de armă au încetat complet pe 27 decembrie.

Problema este încă dezbătută și multe voci susțin că în acea perioadă, mass-media a contribuit la amplificarea atmosferei de haos, în rândul populației care privea entuziasmată și totodată panicată evenimentele. Se realizau reportaje care să prezinte atrocitățile și excesele făcute de regimul comunist, erau dezvăluite informații incomode despre cuplul prezidențial, precum și dramele oamenilor asupriți de sistem. Puterea, influențarea psihologică și impactul mass-media sunt de necontestat, în special în astfel de momente cruciale și, mai ales în condițiile în care acesta difuza informații alarmante din surse, uneori, neverificate. Presiunea asupra poporului a atins cote maxime în timpul Revoluției din 1989 în urmă evenimentelor petrecute, dar accentul pus pe interpretarea acestora în presă a contribuit semnificativ la accentuarea stării de revoltă. Prin expunerea unor subiecte precum nerespectarea drepturilor omului, limitarea libertăților cetățenești, închiderea granițelor țării, abuzurile Securității sau problemă minorităților pe fondul crizei în care se află țara, presa a amplificat valul de nemulțumiri. Cu toate acestea, decizia lui Ceaușescu de a utiliza forța armată pentru a înnăbuși revoltele, în loc să renunțe la conducere, a fost unul dintre cele mai întemeiate motive de furie. De asemenea, transmisiunile în direct cu revoluționari au jucat un rol fundamental în influentarea maselor, precum și anunțarea deciziilor lor, despre fuga soților Ceaușescu cu elicopterul de la sediul Comitetului Central, înființarea Frontul Salvării Naționale, procesul și executarea, ș.a.m.d. S-a vorbit foarte mult despre activitatea secretă a instigatorilor în timpul Revoluției din 1989, a teroriștilor după cum i-a numit chiar Nicolae Ceaușescu pe cei care trăgeau cu armă necontrolat și au instaurat haos. Nici până acum nu s-a aflat dacă ar fi fost agenți străini sau români și nu s-a găsit nici un inculpat. S-a găsit însă un articol în Scânteia Tineretului ce se presupune că ar fi fost adresa acestora, pe 18 decembrie 1989, intitulat Câteva sfaturi pentru cei aflați în aceste zile la mare. Contraspionajul românesc a identificat în acest articol instrucțiuni care se potriveau perfect situației din teren.

După fuga lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu din clădirea Comitetului Central, pe 22 decembrie 1989, Scânteia, organul principal de propagandă comunistă, devine Scânteia Poporului pentru trei zile. În aceeași zi apăruse ediția care nu pomenea nimic despre demonstrațiile din București sau despre evenimentele din Timișoara, ci doar despre realizările iubitului conducător, dar avertiza populația, oarecum ambiguu, cu privire la pericolele pe care o posibilă revoltă le-ar putea prezenta pentru bunăstarea statului socialist. Câteva ore mai târziu s-a tipărit o foaie volantă distribuită gratuit în punctele cheie ale capitalei. Ion Caramitru a anunțat la TVR apariția acesteia numind-o ziarul nostru, al Frontului Salvării Naționale. Aceasta elimina însemnele comuniste și se deschidea cu sloganul Glorie patriei libere, poporului ei erou!. Ziariștii primiseră permisiunea de a scrie ce se întâmplase pe străzile Bucureștiului și de a exprima entuziasmul cu care poporul privea înlăturarea odiosului dictator. Bucuria cu care întâmpinată libertatea nu scăpase încă de canoanele limbii de lemn, dar schimbarea radicală spre democrație pe care ziariștii au pus-o în aplicare în acea zi este una memorabilă. În data de 25 decembrie, Scânteia Poporului devine Adevărul, schimbându-se conducerea ziarului pentru a nu mai fi asociată cu publicația propagandistă, dar jurnaliștii rămân aceiași. În următoarele zile, Scânteia Tineretului devine Tineretul liber, apare România liberă, de partea opoziției. Adevărul și Libertatea, fostă Informația Bucureștiului vor rămâne fidele Frontul Salvării Naționale, transformate în partid politic, autoproclamat emanație a Revoluției. Încă din primele zile de după 22 decembrie, românii s-au bucurat de unul dintre drepturile care le fusese refuzat până atunci: libertatea presei.

O sursă importantă de informație a românilor în timpul Revoluției, dar și înainte, o reprezenta Radio Europa Liberă, creat de americani pentru a emite în țările din estul Europei. Secția română era ascultată clandestin de majoritatea populației, pentru care emisiunile intelectualilor dizidenți reprezentau o bine-meritată evadare din realitatea comunistă. Aceștia au transmis informații obiective, netrunchiate de propagandă comunistă și au acordat sprijin românilor aflați în țara. Presa nu a promovat discursul complex, nuanțat și responsabil cerut de evenimentele din decembrie 1989, pe fondul entuziasmului apărut brusc după ani de control politic.

1.5. Presa străină la revoluție

La începutul mandatului, Nicolae Ceaușescu fusese considerat un reformator, încercările sale de a fi independent de Moscova i-au adus chiar și simpatia Statelor Unite, fiind singurul lider comunist agreat de liderii de la Washington. Însă consolidarea puterii sale, gestionarea deficitară a economiei, cultul personalității, influența negativă din partea soției și anturajului său, raționalizarea alimentelor și oprimarea libertăților cetățeanului, și alți astfel de factori i-au atras indezirabilitatea și revolta populației. În 1989 România ajunsese aproape izolată pe plan internațional, dar faptul că manifestațiile din decembrie au început la Timișoara, a facilitat transmiterea informațiilor către Belgrad și Budapesta, prin care au ajuns în Occident. Posturile de radio Europa Liberă, și televiziune BBC, chiar și radioul din Ungaria au transmis informații atât în România, cât și peste hotare. În presa străină au apărut inițial știri exagerate despre violențele de la Timișoara și, mai apoi, de la București. De exemplu, Radio Budapesta vorbea pe 17 decembrie despre 70.000 de morți, neavând date oficiale, ci doar mărturii ale unor studenți sau emigranți, poate chiar turiști. În dimineață zilei de 19 decembrie, numărul victimelor se reducea la 300-400, potrivit Radio Budapesta. Agențiile de presă au preluat această știre, unele menționând cifre exorbitante, iar altele difuzând date mai apropiate de adevăr. Cotidianul spaniol El Pais vorbea despre cetățenii torturați, copiii împușcați, desfigurați cu acid, în timp ce Europa Liberă și Vocea Americii estimau că numărul morților variază de la doi la câteva sute… specificăm că aceste surse nu sunt confirmate. La 20 decembrie 1989, ziarul american Baltimore Sun publică un articol despre controlul strict din presa românească pe fondul evenimentelor din țara, dar și despre teama populației și defilările regizate pentru a-l elogia pe dictator. Se aprecia corect faptul că adevărul difuzat de mass-media era în totalitate fabricat de Partidul Comunist Român, însă transmiterea știrilor către radiourile din străinătate nu a putut fi împiedicată. Și Financial Times relata în acea data informații privind sfârșitul dictaturii lui Ceaușescu, precum și motivele pentru care s-a ajuns acolo. În Los Angeles Times a apărut și știrea ultimului discurs al lui Nicolae Ceaușescu în față a 100.000 de muncitori și protestelor care au urmat după instaurarea stării de necesitate. Informații despre fugă cuplului dictatorial și execuția lor apar în presă străină. The Times raporta: Sute de morți după înlăturarea și fuga lui Ceaușescu. Oficialii europeni au condamnat regimul comunist din România prin intermediul presei, grăbind desfășurarea Revoluției în ultima țara din blocul sovietic în care dictatorul nu fusese încă înlăturat. România Liberă anunța că răsturnarea dictaturii a fost admirată pe toate meridianele globului, Le Figaro informa cititorii că cea mai uimitoare veste venită din răsărit este căderea lui Caligula de la Dunăre și La Stampa edita: Ultimul mare tiran a fost răsturnat!. Chiar și ministrul de externe sovietic a condamnat crimele din timpul Revoluției. Cu toate acestea, în timpul desfășurării evenimentelor, dar și ulterior, presa occidentală a emis informații ireale, tendențioase, cu un impact psihologic covârșitor despre ororile masacrului petrecut în România, ajungând să se vorbească despre 100.000 de decese, gropi comune imense, mutilări, profanări și alte fapte odioase comparate cu cele ale naziștilor din timpul Holocaustului. După Revoluție s-au emis ipoteze conform cărora această ar fi fost regizată la Timișoara sau că Ceaușescu ar fi luat la cunoștință ceea ce urmă să se întâmple din surse din serviciile secrete ale Franței și Italiei.

În presă au fost surprinse momentele decisive ale Revoluției, dar și subiecte neabordate obiectiv până atunci, precum problemele economice și sociale survenite după 42 de ani de comunism. Nemulțumirile și speranțele oamenilor au putut fi exprimate liber, în scris și viu grăi și se încerca revenirea la un stat democratic prin soluții ce până atunci păreau imposibile. Mass-media a căutat să îndrume și să informeze populația cu privire la evenimentele din timpul Revoluției și noul sistem politic, sarcină greu de abordat pentru jurnaliștii supuși, până atunci, regimului comunist.

1.6. Noile tendințe în mass-media după revoluție

Instrument privilegiat al totalitarismului, instituție-actor al schimbărilor sociale și politice, instrument de legitimizare/ accedere în spațiul public, producător și obiect de discurs, presa constituie una dintre oglinzile metamorfozei sociale a României de după decembrie 1989.

Perioada imediat următoare după revoluție a constituit un bun prilej pentru o explozie mediatică, înregistrându-se o creștere semnificativă și foarte bruscă a numărului de publicații, unele recent înființate, altele redenumite. În anul 1989 se înregistrau 495 de periodice dintre care 36 de cotidiene, iar în 1990 se tipăreau 1444 de publicații, 65 dintre ele cotidiene. Se înregistra o ușoară scădere a numărului total în 1991, la 1336 de publicații, dar creștea numărul cotidienelor, de la 65 la 83, ajungându-se în 1992 la 102 cotidiene, dintr-un total de 1205 la nivelul întregii țări. Pe fondul acestui context de libertate a presei, inexistentă înaintea dizolvării regimului comunist, cererea consumatorilor de presă a crescut indiscutabil, la fel și nevoia jurnaliștilor de a critica și condamna dictatura. Pe de altă parte, evenimentele din decembrie 1989 și regimul nou instaurat erau discutate evaziv. Jurnaliștii evitau să aducă în prim-plan problemele la care soluțiile erau greu de găsit, precum cele economice sau sociale din acea perioada, șomajul, nivelul de trăi scăzut sau demagogia. Desigur că în primele luni după revoluție acestea erau subiecte extrem de delicate. Și presa a avut de suferit din pricina tranziției către economia de piață, la fel că și alte sectoare ce presupun controlul și acumularea de proprietăți private și de capital. Creșterea prețurilor de producție și distribuție, corelată cu scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor a determinat scăderea tirajelor, publicațiilor consacrate. De exemplu, în cazul unor ziare precum Adevărul și România Liberă care aveau în 1990 tiraje de până la 1,5 milioane zilnic, iar în 1992 aceleași cotidiene tipăreau aproximativ 200.000 de exemplare. Invers proporțional a crescut influența televiziunii și a radioului în detrimentul presei scrise. Un dezavantaj al presei reprezenta și lipsa investițiilor străine în prima jumătate a anilor 1990, respectându-se mentalitatea noii puteri, nu ne vindem țara.

Pe de altă parte, dezvoltarea haotică a presei în acea perioada se datorează și lipsei de profesionalism a jurnaliștilor debutanți. Pentru unii dintre ei, libertatea presei și funcția sa de informare se concretizau în prezentarea propriilor opinii, transformându-se în adepți politici ai diverselor formațiuni nou înființate. Dat fiind faptul că nu existau facultăți de jurnalism, angajările în masă s-au făcut pe criterii nu foarte stricte. Pentru ziariștii consacrați în timpul dictaturii comuniste, drumul către eliberarea de reflexele și canoanele impuse anterior a fost unul greoi. Pentru opinia publică însetată de informație și cu un apetit de lectură ridicat, însă, formulările propagandiste și limba de lemn erau de neacceptat. Astfel, audiovizualul a acaparat atenția publicului.

Toate aceste aspecte au condus la autodefinirea și autoprofesionalizarea mass-mediei românești. Nemaifiind controlați de regimul comunist, jurnaliștii au avut nevoie să își recupereze statutul și să se ridice la nivelul aspirațiilor occidentale. Mass-media a avut ocazia de a constitui într-o instituție specializată, prin crearea unui nou cadru legislativ și a unor coduri etice și deontologice pentru a reglementa misiunile și obligațiile profesiei.

Pe fondul privatizării și înființării de noi posturi, au fost adoptate Legea Audiovizualului (1992) și Legea Radioului și a Televiziunii (1994) în care erau elaborate regulamente democratice privind acordarea licențelor de difuzare, publicitatea sau afilierea, asocierea și înființarea rețelelor. Cu toate acestea, multe dispoziții specificate în legislație au fost aplicate mai târziu din cauza administrării arbitrare și a influenței politice exercitate de putere asupra mass-mediei.

Pe de altă parte, extinderea subiectelor abordate și diversificarea lor, de la cele organizate pe domenii de specialitate, până la satire, au stimulat opinia publică să-și adapteze mentalitatea în concordanță cu tranziția spre democrație. Se diversifică și genurile jurnalistice, ceea ce conferă mai multă credibilitate presei, care începe să abordeze discursuri mediatice diferite de cele de dinainte de 1989. Se dezvoltă presa de investigație, ce transmite informații sub formă de reportaje, anchete, dar și critică și comentarii. Nevoia jurnaliștilor de a scrie fără a fi îngrădiți de dogmele comuniste era dublată de nevoia populației de a fi la curent cu astfel de știri. Ca și în celalte domenii de activitate, în presă s-a căutat pregătirea modernă și un comportament conform standardelor occidentale, însă, indiscutabil, trecerea a fost anevoioasă. Totuși, potențialul jurnaliștilor a fost un factor decisiv în îmbunătățirea calităților presei, ei reușind să recupeze până în zilele noastre decalajele produse în timpul dictaturii comuniste.

Noile coduri etice, deontologice și stilistice au pus bazele progresului în presa românească. Conceptele și subiectele tratate, precum și abordarea lor corectă au ajutat la fixarea agendei opiniei publice și a obiectivelor presei. Înființarea universităților cu profil jurnalistic în toate orașele mari ale țării a determinat consolidarea acestei stiințe și profesii, cu un statut și obiective importante și respectate. De-a lungul timpului, s-au evidențiat mari progrese la nivel stilistic și lexical, a tehnicilor de redactare și a abordării jurnalistice, de la presa constrânsă de rutină, propagandă și cenzură, la una care poate să-și exercite drepturile și funcțiile socio-culturale.

În perioada postdecembristă, presa românească nu numai că s-a bucurat de libertatea de exprimare, ci și de o evoluție remarcabilă, realizată din dorința și eforturile colective a celor din acest domeniu de activitate. Nu a fost ușor, deoarece jurnalismul românesc a întâmpinat greutăți pe multe planuri și înainte și după inalaturarea regimului comunist. Însă, este de apreciat determinarea și pasiunea de care au dat dovadă cel puțin o parte a jurnaliștilor și teoreticienilor domeniului.

Libertatea presei și libertatea de exprimare reprezintă drepturi fundamentale garantate de democrație și sunt protejate, cel puțin la nivel formal, de către stat. În noile sisteme democratice apărute în estul Europei după 1989, mass-media a avut un rol decisiv în educarea și orientarea opiniei publice asupra conceptului de societate democratică, a patra putere în stat fiind datoare să devină un instrument al libertății sociale. Rolul presei românești în tranziția de la regimul totalitar la democrație a fost acela de a contura cât mai exact imaginea noilor aspecte politice, de a informa despre schimbările ce aveau loc pe noua scenă politică, de a spijini debarasarea de moștenirea comunistă, de a familiariza populația cu vocabularul și conceptele democrației. Astfel, presa a jucat un rol important și în reclădirea încrederii opiniei publice în politicieni, de unde și controlul politic pe care aceștia au încercat să-l exercite asupra presei de-a lungul timpului. Este de necontestat faptul că mulți dintre ei au reușit să influențeze, prin diverse mijloace, modul în care jurnaliștii le promovează imaginea și comportamentul politic la nivel individual sau colectiv, al partidelor din care fac parte. Aceste practici pot fi regăsite oriunde în lume, totuși în presa în perioada postdecembristă a avut loc o schimbare de perspectivă, nedefinită total din cauza lipsei de experiență a jurnaliștilor în transmiterea unui mesaj obiectiv pe măsură ce politica și economia au început să se stabilizeze. Caracterul pluralist și opoziția presei au rămas în mare măsură simbolice, dar înmulțirea mijloacelor de comunicare și informare și, mai nales accesul la internet, dau fiecăruia posibilitatea de a discerne și de a selecta opiniile cu care rezonează.

România a dat un exemplu original prin faptul că a transmis evenimentele din decembrie 1989 prin toate mijloacele de informare, în special prin difuzarea în direct a manifestațiilor la televizune. Presa a susținut și influențat schimbările fără precedent din acea perioadă, schimbându-și radical statutul de supus al vechiului regim prin asumarea unui rol fundamental în desfășurarea Revoluției. Prima schimbare ce marca sfârșitul centralizării și cenzurii și începutul presei libere a fost denumirea televiziunii de stat Televiziunea Română Liberă (TVRL). Totuși, imediat după Revoluție, populația și-a orientat atenția către presă scrisă, care a fost nevoită să se reinventeze din mers.

Însă din primele zile de după 22 decembrie au apărut mai multe publicații ce aparținuseră partidului comunist și deveniseră libere, printre care Adevărul, Flacăra, România liberă și Tineretul liber, Libertatea, Renașterea.

Adevărul se înființează pe 25 decembrie 1989, pe baza fostului organ central al Comitetului Central al Partidului Comunist, Scânteia. În prezent este editat de Adevărul Holding. Cotidianul Libertatea, fostă Informația Bucureștiului, apare chiar în după-amiază zilei de 22 decembrie, conceput ca un „cotidian al cetățenilor Capitalei. Tribună liberă a FSN”. A fost cumpărat în 1994 de trustul elvețian Ringier și transformat în tabloid. Tot pe 22 decembrie apare și Tineretul liber, anterior denumit Scânteia tineretului care își încheie activitatea în 1997.

Începutul anului 1990 a fost un adevărat câmp de luptă pentru noile publicații: Curierul Național, ziarul Dimineața, Dreptatea, ziarul independent Expres și săptămânalul Expres Magazin, lunarele Memoria și Democrația, Viitorul – cotidian al PNL, erau printre cele mai cunoscute și citite la acea vreme. Pe de altă parte și presă culturală a avut o perioada de înflorire: în ianuarie 1990 apare revista culturală Contrapunct la care au contribuit nume celebre precum Mircea Cărtărescu și Cristian Tudor Popescu; România literară condusă de Octavian Paler, Andrei Pleșu și alții; revista 22 cu colaboratori precum Silviu Brucan și Gabriel Liiceanu; săptămânalul Zig Zag care a avut în funcții administrative personalități precum Adrian Păunescu și Ion Cristoiu.

În domeniul economic au apărut publicații precum Economistul, inițial editat de două ori pe săptămână, apoi zilnic și săptămânalul Tribuna Economică – publicație a economiștilor din România. Tot în 1990 apare și cel mai longeviv cotidian din România dedicat sportului Gazeta Sporturilor, înființat inițial în 1924 și înlocuit cu Sportul în perioada comunistă. A fost printre primele ziare privatizate și era condus de Ovidiu Ioanițoaia.

Printre publicațiile celebre lansate în 1991 se numără Cotidianul, editat până în 2009, și revista Academia Cațavencu, avându-l ca redactor-șef pe Mircea Dinescu. În următorii ani s-au înființat multe dintre publicațiile pe care le găsim și astăzi pe piață, Evenimentul zilei, Jurnalul Național, Dilema (astăzi, Dilema Veche), s.a.m.d.

De asemenea, la începutul anului 1990, TVR reia emisia canalului 2, întreruptă în 1985, iar în 1991 apare primul post de televiziune privat, ce emitea pe frecvența TVR2, după încheierea emisiei acestuia. Era denumit SOTI TV (Societatea pentru o Televiziune Independentă). După acesta a urmat înființarea canalului Antena 1 (1993), Tele 7 ABC (1994) și Pro TV (1995), dar și posturi de radio private.

1.7. Presa românească după anul 2000

Secolul XX a marcat intensificarea competiției în mass-media în toate țările mai dezvoltate ale lumii. Schimbările la nivelul procesului de tipărire, la forma și conținutul publicațiilor și adaptarea discursului jurnalistic la nevoile societății au condus la o evoluție semnificativă a presei scrise. Cererea tot mai mare de publicații, mai ales din partea clasei mijlocii, au determinat și o competiție a tirajelor între publicațiile vremii. În România, în 1990 se constituia Sindicatul Ziariștilor din București, care menționa, printre altele, un criteriu esențial în dobândirea calității de membru: o perfectă și ireproșabilă reputațiune din punct de vedere moral.

Numărul ziariștilor români a crescut semnificativ de la an la an. Pe fondul celor două războaie mondiale, publicațiile abordau teme politice și informau p opulația cu privire la situația locală și internatională, iar în perioada interbelică s-au bucurat de cea mai mare libertate de exprimare. Instaurarea regimului communist a condus la decăderea acestor valori ale presei, iar după instaurarea democrației a urmat o nouă evoluție în acest domeniu de activitate.

Părerile sunt împărțite, însă secolul XXI aadus schimbări la fel de importante. Presa de propagandă a fost înlocuită cu cea informativă, iar mass-media funcționa după reguli și libertăți deja intrate în conștiința jurnaliștilor. Cu toate acestea, multe posturi de radio și televiziune și, mai ales presa scrisă sunt criticate pentru regresul lor în ceea ce privește calitatea informațiilor difuzate. Standardele presei au înregistrat, fără îndoială un declin, accentuându-se senzaționismul în paginile ziarelor, poveștile cu vedete reale sau fabricate apărute din senin, scandalurile și vulgaritatea. După 2000, acest segment al presei a întrecut ca număr de publicații apărute pe piață majoritatea pe care o reprezentau înainte ziarele serioase. Numărul mare de publicații a determinat apariția unei competiții acerbe și, de cele mai multe ori, neloiale, iar intensificarea competiției a influențat și predilecția ziariștilor către astfel de practice. Dorința de a face profit stă, de fapt, la baza tabloidizării la care asistăm. Experții analizează această situație, întâlnită la nivel global, astfel: Jurnalismul a fost mereu atât o sursă de divertisment, cât și de informare. Dacă nu ar fi fost așa, nu ar fi ajuns la un public de masă. Dar, în zilele noastre după cum spun criticii, dorința de a distra alungă și împușinează voința și resursele necesare relatărilor și analizelor cât de cât profunde. Obsedate de o lume a mărunțișurilor și a vedetelor, media ne deteriorează creierul și ne devitalizează existența civică.

În România presa scrisă și televiziunea s-au dezvoltat simultan și s-a creat o strânsă interdependență între cele două. Nu putem afirma că tabloidizarea a început mai întâi în ziare sau în televiziune, însă, în prezent asistăm la contaminarea ambelor cu astfel de tendințe.

Fenomenul are implicații asupra standardelor media, dar și asupra funcției de informare a presei. Informațiile referitoare la actualitate, politică, economie și altele de interes public sunt înlocuite sau eclipsate de divertisment despre celebrități, sfaturi casnice sau intime. Acestea sunt prezentate de ziarele tabloide într-un mod ce ar trebui să exercite impactul asupra cititorului, prin titluri-slogan, limbaj simplu cu formulări comune și vulgare, specifice culturii populare și argourilor. De asemenea, reprezentanții acestui segment își motivează activitatea contestă de mulți prin cererea mare de astfel de informații. Într-adevăr, poporul român manifestă o sete insațiabilă de cunoaștere a acestor știri șocante și informații senzaționale din viața persoanelor publice mai mult sau mai puțin importante. Pe lângă dezinformarea cu privire la știrile importante pe care o promovează, tabloidele expun și o serie de valori îndoielnice, care contribuie la educarea populației, mai ales a tinerilor, într-un sens superficial și materialist.

În prezent și ziarele serioase manifestă tendințe de tabloidizare, însă încorporarea în trusturi media a permis păstrarea conceptului și discursului unor ziare, trustul având alte suplimente sau publicații axate pe știri mondene sau de lifestyle. Totuși, granițele dintre jurnalismul sobru, etic și divertisment au fost modificate substanțial din dorința de a supraviețui concurenței.

Odată cu accesul la scară largă la Internet, jurnalismul online s-a dezvoltat, mai ales în ultimul deceniu, ca un segment separat al mass-mediei. Această schimbare majoră în tehnologie a avut un impact major asupra societății datorită ușurinței cu care se poate accesa orice fel de informație. De această schimbare pozitivă a beneficiat și presa deoarece și-a putut extinde oferta și de a-și diversifica conținutul, precum și formele de comentariu analitic și reflexiv. Potențialul mare de arhivare oferit de Internet este încă un avantaj al presei, deoarece publicațiile s-au contituit online ca un fel de portal de acces, de unde cititorul se poate conecta la arhive și a căuta foarte detaliat informația dorită. Website-urile au devenit, de asemenea, foarte interactive. Știrile din diferite domenii se găsesc foarte ușor și pot fi redistribuite, comentate sau apreciate. În era vitezei, informația online este cea mai căutată, în detrimentul celei tipărite și tot mai mulți oameni au nevoie de un timp cât mai scurt pentru a afla ce îi interesează. Astfel pentru a-și menține publicul și atractivitatea, jurnaliștii apelează și la blog-uri de știri sau de opinie, actualizate regulat.

Luând în considerare și rolul educativ al presei, mulți consideră că prestigiul și credibilitatea publicațiilor au totuși de suferit după abundența informațiilor din mediul online și că website-urile ziarelor serioase nu mai păstrează standardele după care acestea pretind că se ghidează. În plus, lipsa de control asupra conținutului și imposibilitatea de a limita accesul unor categorii de public, precum minorii, poate avea efecte negative la nivelul societății. În consecință, presa este obligată să fie într-o neîncetată evoluție pentru a-și menține poziția centrală în societate și echilibrul între funcțiile sale, credibilitate și prosperitate financiară.

CAPITOLUL .2.

REPERE TEORETICO-PRACTICE PRIVIND CONCEPTUL DE PUBLICAȚIE

2.1. Publicația contemporană: noțiune, conținut și caracteristici

Dezvoltarea rapidă a audiovizualului a influențat prin schimbări importante designul revistei contemporane. Până prin an. 2000 se vorbea doar despre niște tendințe verbale cu privire la designul de revistă, cu tot ceea ce implica redactarea ei: format/proporții, design-ul primei pagini, conținut, grafică, fotografie și paginare. La începutul sec. 21 practic a început să se renunțe la noțiunea textul dictează designul și s-a trecut la o altă noțiune precum imaginea dictează designul. În prima fază a apariției revistei, 90 % din suprafața tipărită era ocupată de text și 10 % de imagini, dupa care s-a evoluat în proproție de 50 la 50 %, iar în ultimii ani aportul imaginilor au ajuns și până la 80 % din conținutul revistei. Ceea ce spune că revista contemporană nu este altceva decât un mijloc vizual de comunicare a ideilor în societate pentru că designul și cuvintele interactionează împreună pentru a îmbunătăți procesul de comunicare. Astfel, în aceste timpuri ale tehnologiilor dezvoltate, fotografiile și aranjamentul în pagină au devenit elemente vitale. Designul joacă un rol foarte important în succesul de piață a revistei atrăgând cititorul de la prima până la ultima pagină, prin combinatia textului cu utilizarea inteligentă a caracterelor de literă, ilustrațiilor și aranjamentul în pagină. Din punct de vedere practic, designul revistei trebuie să conducă privirea cititorilor prin intermediul elementelor grafice. Design-ul ajută ochiul cititorului să știe unde trebuie să îndrepte privirea. Un designer de revistă va evita dezordinea și confuzia. Prezentarea grafică îmbogățeste mesajul, iar cele mai importante idei sunt scoase în evidență prin folosirea rezumatelor, legendelor și prin prezentarea ilustrațiilor expresive, care au menirea sa creeze o revistă atractivă. Fiecare număr trebuie să ofere ceva neprevăzut, pentru a ține cititorul interesat.

Privirea cititorului se focalizează pe o zonă mai mică, iar înafara acestei zone detaliile nu mai sunt atât de distincte. Totuși, ochii se mută continuu, descoperind suprafața paginii pentru a găsi informațiile relevante pentru el. Un design bine făcut într-o revistă de calitate implică profund cititorul în conținutul ei. Compoziția grafică trebuie să țină cont de simetrie și asimetrie – echilibru și ordine. Fiecare spațiu grafic are o axă orizontală și una verticală. Combinând cuvintele și imaginile într-un spațiu grafic, mai întai se stabilește centrul geometric, care este determinat prin măsurători, adică locul unde se intersectează cele două diagonale. Centrul optic, care este punctul unde va privi ochiul uman, este deasupra de centrul geometric.

Expertul internațional în concept de presă dr. Mario Garcia a lansat o teorie, care a fost împărtășită de majoritatea dintre designerii presei scrise. În opinia sa cititorii se împart în patru mari categorii: printnets, digital natives, promiscuous users, traditional users.

Printnets – oameni care se mișcă lejer între presa scrisă și internet. Aceștia citesc presa de 2-3 ori pe săptămână pe sărite, dar intră de șase ori pe zi în internet.

Digital natives – nu-și închipuie o viață fără internet, dar ocazional citesc doar un articol care îl atrage prin design.

Promiscuous users – marea majoritate, care își selectează informațiile din mai multe surse, iar seara nu își mai amintesc de unde au obținut informațiile;

Traditional readers – le place să simptă foaia scrisă în mână si o citesc de la cap la coadă. Din pacate cei mai mulți sunt trecuți de 50 de ani.

În acest moment, ce pare de cotitură, principala provocare a presei scrise este: cum sa îi atragă pe consumatorii de informație, care sunt conectați la mediile digitale. Pentru asta jurnaliștii vor trebui sa se concentreze pe calea poveștii – informația apare întai ca alertă pe telefonul mobil sau online, continuă a doua zi în ziar, după care este din nou extinsă online. Jacek Utko, un extraordinar designer polonez, a demonstrat că designul de calitate poate salva presa scrisă și îi poate mări tirajul.

2.2. Designul publicației contemporane: specific și tendințe

Designul publicației contemporane reprezintă aspectul vizual al acesteia. Astfel, înfățișarea ei se realizează prin îmbinarea elementelor sale constitutive (text, imagine, elemente grafice, spațiu ), pe baza unor reguli de ordonare grafică. Aspectul unei publicații este modul în care conținutul este asamblat și prezentat cititorului. În dependență de aspectul estetic al unei reviste, ea ne poate induce anumite stări care sunt exprimate.

La moment nu există o teorie strictă a designului, de aceea nu avem de-a face cu o știință bazată pe reguli stricte. Designul este mai mult o artă, iar baza designului oricărei publicații este rezultatul experienței celor care desenează publicația. Designul de presă a pornit de la ordonarea simplă a textelor prin paginare și a ajuns la aranjarea textelor, a imaginilor etc. În ultimii ani fotografia a jucat rolul definitoriu în estetica revistelor. Odată cu accentuarea tot mai mare a internetului în viața noastră, un rol tot mai mare îl joacă ilustrațiile (elementele grafice). Revistele împrumutând elemente din desenul paginilor web, pe care le transpun în paginile printate. Încearcând, astfel, să-și păstreze apropiat publicul consumator de internet, care aduce cu el un nou obicei de lectură. Tocmai de aceea, elementele de design și, mai ales, ilustrațiile grafice joacă un rol tot mai mare în paginile revistei contemporane.

În ceea ce privește designul, adevăratele opere de artă nu sunt atât structurile grafice ale primelor reviste tipărite, ci designul revistelor din zilele noastre. De câțiva ani încoace se poate vorbi de adevărata artă a designului cu structuri grafice din ce în ce în ce mai atractive și mai inovatoare. Folosindu-se de posibilitățile tehnologice practic nelimitate oferite de calculator și de creativitate, designerii revistelor au încercat și încearcă, practic, orice.

Textul într-o pagină de publicație comportă următoarele caracteristici: antetitlu; supratitlu; titlu; subtitlu; șapou; corp de text; intertitlu; semnătură; adresă de email; legendă foto; text de frontispiciu (ansamblu text – elemente grafice care alcătuiește denumirea publicației; el poate cuprinde și alte referiri, precum fondatorul publicației, un slogan, preț, număr de pagini, tiraj etc.; acesta este înscris pe prima pagină); text de foliotaj (colontitlu sau coloncifru – ansamblurile text – elemente grafice unde sunt înscrise denumirea paginii, respectiv, numărul paginii); text de casetă; text de cap de rubrică și text de casetă redacțională.

Rolul titlului este de a-l face pe cititor să se oprească și de a-l motiva să citească articolul. De aceea ele trebuie să: fie ușor de citit, acordând atenție și spațierii, care dacă este prea strânsă poate afecta lizibilitatea; potrivească tipul de carater: atunci când folosești o varietate de tipuri de caractere într-o publicație trebuie să potrivești tipul de caractere cu mesajul; determinată spațierea tipurilor de caractere: pe lângă problema lizibilității, nivelul de excelență în ceea ce privește utilizarea tipurilor de caractere se realizează printr-o spațiere atentă a titlurilor și a textului scris cu caractere mari pe o pagină.

Titlul trebuie să fie ales cu inteligență subtilul intrigant pentru a atrage cititorii și mai tare spre textul articolului.

Legendele trebuie să explice o fotografie, dar nu să descrie ceea ce este evident. Ea trebuie să contrasteze în mod adecvat cu textul pentru ca cititorul să nu o considere din greșeală o parte a textului. Este indicat să folosești același stil de legende în toată revista.

Subtitlurile oferă un mic spațiu de odihnă pentru ochi, pentru ca cititorul să nu fie descurajat în tentativa sa de a continua citirea textului.

Rezumatele trebuie să fie scurte altfel, s-ar putea să nu fie citite. Trebuie să contrasteze în mod potrivit cu corpul textului.

Alegerea fonturilor pentru revistă decurge astfel: vom folosi fonturile care probabil vor supraviețui schimbărilor survenite în tendințele designului; versiuni noi ale fonturilor clasice sunt întotdeauna o alegere bună; vom alege fonturi care au caracteristici multiple: condensat și extins, bold și subțire, clasic și contemporan; vom căuta fonturi care sunt în contrast, dar care oferă efectul vizual urmărit; pentru corpul textului alege un font curat, ușor de citit și care nu are prea multe detalii tipografice care să distragă atenția făcându-l astfel greu de citit. Toate aceste elemente conțin litere, adică semne grafice care au un sens înțeles pentru oricare cititor . Amplasarea acestor elemente în arhitectura unei pagini personalizează mesajul.

În funcție de tipul de scriere ales un text este mai mult sau mai puțin lizibil.

Mărimea literei variază în funcție de secțiunea de text din care face parte. E bine de știut că un titlu de revistă pentru un text aflat în pagină are o mărime de 40 – 50 – 60 de puncte, în funcție de locul unde este plasat articolul. Pentru titlul unei casete se folosește o mărime în jur de 15 puncte, iar pentru corpul de text o mărime de aproximativ 9 puncte.

Publicația contemporană se prezintă prin aspectul său vizual. O fotografie face cât o mie de cuvinte. Fotografiile dau viață unei publicații și ajută la vânzarea ei. Modul în care arată prima pagină a devenit vital pentru supraviețuirea publicațiilor. Astăzi revistele sunt paginate în funcție de fotografie. Într-o pagină de revistă, prima oară se așează fotografiile și în funcție de acestea textul și celelalte elemente grafice.

Elementele grafice sunt tot mai prezente în paginile publicațiilor. Împrumutate din desenul paginilor web, ilustrațiile transpun în print obiceiurile de lectură selectivă caracteristice internetului. Ilustrațiile grafice au o varietate infinită de forme, care țin de gustul designerului ghidat la rândul lui de preferințele publicului. Dincolo de aceste forme, ele trebuie să se constituie într-un instrument de eficientizare a lecturii. Aici intervine talentul și gustul designerului care le desenează. Unele ilustrații și culori pot reprezenta secțiuni tematice ale publicației, unele ilustrații pot marca sfârșitul unui text sau continuarea lui pe fila următoare etc.

La fel ca și în cazul tipului de caractere, limitarea în gama de culori folosită într-o publicație, întărește identitatea acesteia și integritatea vizuală. O largă varietate de culori este interesantă la prima vedere, dar obosește ochiul repede și poate submina semnificația produsului editorial.

O paletă de culori poate ajuta la determinarea temperaturii vizuale a publicației. Deși nu dorim restrângerea culorilor la doar câteva nuanțe, va fi de folos să identificăm câteva principii care ne vor călăuzi în luarea deciziilor privitoare la alegerea culorilor. De exemplu, un ziar axat pe știri poate să aibă un aspect îndrăzneț și dramatic, în timp ce o publicație pentru femei poate să aibă un aspect fin și pastelat. O paletă de culori este o gamă de culori care sugerează și impune deciziile legate de utilizarea culorilor într-o publicație. Alegerea paletei de culori se prezintă astfel: vom alege o culoare dominantă și o vom folosi ca și un semnal în diferite rubrici; vom alege câteva culori discrete pentru fundaluri; la designul unui articol ne vom baza pe imaginile folosite la acel articol, fie că este vorba de ilustrații sau fotografii; vom lua în considerație succesiunea articolelor atunci când alegi culorile; vom evita culorile care intră în conflict cu imaginile de pe o desfășurare. Culoarea dominantă trebuie să provină din imaginile folosite, deși în cazuri speciale se pot face excepții.

Semnificațiile culorilor în publicația contemporană sunt, după cum urmează: negru – cea mai complexă culoare care pe copertă este asociată, în majoritatea cazurilor, cu tragedia sau cu moartea cuiva; alb – aproape la fel de complex ca și negrul și este inocent, curat, sănătos, pur, dar și steril, neutru și chiar orb; roșu – folosit în exces într-o pagină face din toate celelalte elemente din jur niște apariții invizibile; albastru – exprimă pacea și liniștea și produce relaxare (folosit în exces și în tonuri închise albastrul este rece și depresiv); verde – cea mai ușor de receptat culoare pentru ochi și este răcoritoare și liniștitoare (în tonuri închise exprimă sănătate și putere); galben – cea mai dificilă culoare, este depresivă și bolnăvicioasă (trebuie evitată pentru paginile de copertă); roz – este asociat cu luxul, sănătatea, romantismul și viața sofisticată (mai poate fi excesiv de sexy și chiar ușor depravat); portocaliu – o culoare dificil de asociat în combinație cu alte culori datorită contrastului puternic; maro – are semnificații pozitive datorită asocierii cu natura. În reviste face trimitere cel mai des la masculin.

Paginarea în scară mai poate fi în întâlnită în paginile de mică publicitate, dar și la paginarea dicționarelor și enciclopediilor.

Paginarea în ramă creează o confuzie deoarece prin alăturarea coloanelor de la texte diferite cititorul trebuie să inspecteze cu atenție pagina pentru a identifica logica plasării materialelor.

Paginarea în bloc nu clarifică, însă, relația textului cu imaginea în sensul că imaginile sunt alăturate blocului de text, dar ele pot fi ușor asociate unui alt articol.

În ceea ce privește paginarea în module, toate textele, fotografiile și imaginile care aparțin aceluiași articol formează un dreptunghi. Aceste module sunt așezate unul peste altul sau unul sub altul în interiorul paginii de revistă.

Designul nu joacă doar un rol de sprijin, ci înseamnă 50% din procesul de comunicare. În acest sens, designerul, exact ca și scriitorul sau redactorul este un jurnalist.

Un designer decide încontinu ce elemente să păstreze, ce elemente să scoată afară sau să combine pentru a comunica mesajul cât mai bine.

Designerul este o punte de legătură între mesaj și cititor cititori motivându-i să citească articolul și îi ajută să înțeleagă conținutul.

Elementele designului – caracterul, ilustrațiile, hârtia, cerneala, fotografia, culoarea, aranjamentul paginii – sunt mijloace prin care se comunică idei, și de aceea toate implică un proces de decizie. Toate comunică ceva, deci este important să ne gândim ce spun ele de fapt cititorului.

Designul unei publicații este, în primul rând, rodul imaginației și talentului persoanei care-l concepe. Alegerea unui anumit desen, combinarea unui set de culori, selectarea unor fonturi și amplasarea unor ilustrații grafice, toate acestea țin de talentul artistic al designerului. Cu toate acestea, din exemplele reușite sau mai puțin reușite ale unor graficieni a rezultat o serie de reguli a căror respectare poate facilita lizibilitatea mesajului jurnalistic, adică principalul rol al paginării unei publicații: a se evita ordinea (în designul unei publicații ordinea nu înseamnă simetrie, ci înseamnă alternare); armonizarea contrastului (exemplu: se combină garniturile de litere grotești cu cele anticvă); crearea hărților pentru orientarea cititorilor prin coduri de culoare; a se folosi o gamă caldă de culori; titlul, ordinea și plasarea lor trebuie să fie constantă pentru ușurința lecturii și pentru a crea obișnuițe de lectură; prima pagină trebuie să fie consistentă, nu plină; fotografia mare pe prima pagină nu este întotdeauna cea mai bună soluție; a nu se face un număr mare de trimiteri pe prima pagină care poate face o pagină încărcată; pentru textul de rând, a se folosi o anticvă clasică (Guliver, Mercury), nu una babală (Times, Century); a nu se folosi alinieri la centru și la dreapta pentru texte mai mari de două, trei rânduri; a nu se folosi o lățime mare a coloanei atunci când corpul de literă este mic; a se folosi ilustrațiile grafice care au devenit absolut necesare ca urmare a tendinței de lecturare selectivă.

Pentru definirea sintagmei de funcție a publicației contemporane trebuie avute în vedere mai multe aspecte.

Relația dintre materialul jurnalistic publicat și societate se poate pune în termeni de: consecințe globale (funcțiile publicației); influențe precise (efectele materialului publicat în publicație); misiuni generale atribuite (rolurile publicației).

În limbajul uzual și chiar în unele lucrări de specialitate, termenul funcție cumulează frecvent cele trei posibilități enumerate mai sus. Astfel, termenul de funcție poate să înglobeze noțiunile de: scop, cerință sau așteptare. Luând exemplul funcției de informare a publicului prin intermediul publicației, putem face următoarea analiză: funcția – publicul este informat ca urmare a activității publicației; rolul – publicația are rolul de a informa publicul; efectele – publicația influențează gândirea și comportamentul publicului prin ininformațiile pe care le distribuie.

Publicațiile contemporane sunt publicate la intervale regulate, mai frecvent decât o dată pe an și mai puțin frecvent decât bisăptămânalul. Frecvența unei reviste poate fi: bisăptămânală, lunară, bilunară, semestrială, trimestrială. În această categorie sunt incluse și publicațiile științifice care sunt dedicate unui domeniu fiind destinate cercetării și învățării.

Publicațiile electronice-imprimate sunt distribuite în formatul electronic, dar, de asemenea se distribuie și într-un număr limitat în formă tipărită.

Publicațiile imprimate-electronice (p-e), de regulă, sunt distribuite în formă tipărită, dar, de asemenea, sunt puse la dispoziția utilizatorilor în format electronic.

Publicațiile tipărite + electronice sunt caracterizate prin faptul că versiunile tipărite și electronice ale acestor publicații au început în paralel.

Cu referire la publicațiile științifice, putem presupune pentru viitor o integrare a instrumentelor de producere și de acces, un conținut multimedia interactiv, care să permită crearea unor modele de publicații absolut noi. Sistemul publicațiilor periodice în perioada post-sovietică a suferit transformări radicale. Problemele economice, în primul rând, au influențat funcționarea sistemului de reviste. Sistemul actual al publicaților periodice din Banat a început să se configureze la începutul anilor ’90 ai secolului trecut. Sistemul publicațiilor periodice din perioada sovietică a fost desființat, unele reviste și-au încetat apariția, altele pentru o perioadă au sistat publicarea materialelor.

Cu toate că publicațiile electronice înregistrează o creștere rapidă, există o anumită neîncredere, deoarece criteriile de evaluare a acestor reviste nu sunt încă clar definite. Este bine cunoscut faptul că lipsa standardelor de calitate privind revistele științifice împiedică indexarea lor în bibliografii și baze de date internaționale, care se sprijină pe criteriile de calitate prestabilite. Cercetătorii din Banat de asemenea au exprimat o anumită neîncredere în calitatea revistelor științifice electronice. Pentru a asigura calitatea revistelor electronice a fost dezvoltat un Model de analiză privind structura revistelor științifice electronice. Această analiză se bazează pe 14 criterii care acoperă aspectele privind calitatea revistelor electronice. Modelul include criterii privind arhitectura site-ului, precum și elementele care se utilizează pentru evaluarea calității revistelor științifice tipărite. Aceste criterii se referă la asigurarea funcțiilor importante ale revistelor științifice electronice: arhivarea și diseminarea informației științifice. Dezvoltarea publicațiilor electronice trece prin patru etape: utilizarea computerului pentru pregătirea publicației tipărite; difuzarea în mediul electronic a copiilor exacte ale edițiilor tradiționale; difuzarea edițiilor textuale doar în formatul electronic; difuzarea edițiilor electronice multimedia.

CAPITOLUL .3.

CREATIVITATEA ÎN DESIGN ȘI MACHETARE LA RENAȘTEREA BĂNĂȚEANĂ

Datorită apariției noilor tehnologii media, oamenii petrec din ce în ce mai puțin timp citind ziarele. În acest context, se impune următoarea întrebare: când televiziunile și radiourile prezintă știri din jumătate în jumătate de oră, de ce mai cumpără lumea ziarele? Un posibil răspuns la această întrebare ar trebui să includă, în opinia mea, relevarea importanței designului unei publicații, întrucât acest element deține o motivație a atracției față de textul tipărit. Tocmai de aceea, astăzi, editorii trebuie sa aibă în vedere mult mai mult decât textul și imaginile. În primul rând trebuie să se gândească la posibilitățile grafice și să o aleagă pe cea mai potrivită pentru fiecare subiect în parte. Jurnaliștii trebuie să își pună mereu o întrebare de bază, și anume: Cum poți spune povestea în cel mai bun mod posibil? Răspunsul poate fi destul de simplu. Textul rămâne principala modalitate. Pentru a face acest lucru în cel mai bun mod cu putință, trebuie să ne folosim de toate mijloacele pe care le avem la dispoziție. Numeroși oameni de presă susțin că știrile de televiziune au cea mai mare audiență. Dar nu concurența jurnalelor de știri televizate ar trebui să ne îngrijoreze, ci competiția știrilor cu divertismentul de televiziune.

În urmă cu câțiva ani, jurnaliștii aveau bine definit rolul într-o redacție și, astfel, puțini aveau cunoștințe despre așezarea în pagină, pentru că această atribuție aparținea tipografilor sau gazețarilor. Aceștia din urmă nu aveau nicio legătură cu producerea și conceperea textului jurnalistic propriu-zis, ci puneau în aplicare anumite reguli de machetare, adaptate pentru stilul publicației respective. Înainte de apariția și dezvoltarea tehnologiei calculatoarelor, aceste lucruri erau realizate cu ajutorul mașinii de scris sau, dacă ne întoarcem și mai mult în timp, cu mașinile industriale. Este important să avem foarte bine conturate efectele și consecințele evoluției de la prelucrarea cu plumb și până la tehnoredactarea computerizată. Evoluția tehnologică a dus la apariția așa numitului „jurnalist universal”, care știe să prelucreze o informație pentru toate canalele media (presă scrisă, radio, TV, online) și să utilizeze toate mijloacele și mecanismele pe care le are la dispoziție pentru a reda textul jurnalistic opiniei publice. În presa scrisă, reporterul se implică direct în procedeul de așezare în pagină a propriului său articol. În radio au apărut așa numitele „selfdrive-studios”1, astfel încât jurnalistul nu mai este nevoit să apeleze la tehnicieni sau la editorii de știri pentru a emite ori pentru a prelucra o înregistrare, în vreme ce, în televiziune, reporterul sau

„videoreporterul”2, așa cum îl numesc P. Brielmaier și E. Wolf, poate fi responsabil de problemele de imagine și de sunet din timpul filmărilor.

Dacă avantajele practicilor moderne se regăsesc printre cele enumerate mai sus, trebuie să acordăm o atenție egală punctelor slabe. Astfel, în detrimentul calității materialelor publicistice, este trecută pe primul loc producția. De cealaltă parte, dacă tipograful de altădată urma o școală specializată în acest domeniu, astăzi utilizarea calculatorului este accesibilă oricui. Problema apare în momentul în care nu se mai ține cont de norme și de reguli, rezultatul fiind unul vizibil dezordonat. Dacă introducerea tehnoredactării computerizate (desktop publishing) a reprezentat un progres incontestabil din punct de vedere editorial, calitatea tipografică a ziarelor, dar și a cărților a scăzut vizibil. Cauza nu o reprezintă apariția calculatorului, ci existența greșelii umane. Dacă prin modalitatea tipografică tradițională o matriță de plumb cerea mult efort și concentrare în cazul unei greșeli, calculatorul poate modifica, șterge sau adăuga orice printr-un simplu click. Dintr-un anumit punct de vedere, această evoluție se înscrie în limitele normalității, mai ales că astăzi oricine, indiferent de cunoștințele pe care le are în domeniu, poate fi proprietarul unui ziar, al unei stații de radio sau de televiziune. Dintr-un alt punct de vedere, unele dintre produsele jurnalistice existente pe piață sunt marcate de superficialitate și, implicit, de lipsa calității. Problema intervine atunci când cei care mențin standardele profesionale ale jurnalismului sunt nevoiți să accepte com- promisuri și să se adapteze unor cerințe și reguli impuse de un public deja influențat de o imagine falsă. O întrebare des întâlnită printre jurnaliștii din presa scrisă, evidențiată de Peter Brielmaier și Eberhard Wolf, este următoarea: cum va arăta cotidianul de mâine? Va deveni o „televiziune imprimată” sau se va păstra forma tradițională a ziarului?

De fapt, dezordinea pe care am menționat-o pornește de la istoricul instrumentelor de scris, mai ales că apariția scrierii tehnice a modificat forma literelor. Cu toate acestea, scrierea este mult mai rapidă. Este dificil să comparăm scrierea cu pana de gâscă sau cu tocul de peniță, cu cea a stiloului și a pixului. Tiparul offset, mașina de scris sau calculatorul permit realizarea unor operațiuni aproape imposibil de realizat utilizând tiparul cu plumb. Ion Funeriu3 exemplifică această situație arătând că, din punct de vedere tehnic, în cazul tiparului cu plumb, sublinierea și îngroșarea cuvintelor era limitată. Calculatorul însă nu întâmpină nicio dificultate în a sublinia paragrafe sau pagini întregi de text.

1 Peter Brielmaier, Eberhard Wolf, Ghid de tehnoredactare, Editura Polirom, Iași, 1999, p. 8.

2 Brielmaier, Wolf, Ghid, p. 8.

3 Ion Funeriu, Principii și norme de tehnoredactare computerizată, Editura Amarcord, Timișoara, 1998, pp. 10-2.

Structura și design-ul ziarelor din România postcomunistă

O publicație e considerată, de regulă, „un mozaic de idei și informații”. De aici și dificultatea de a ordona textele și ilustrațiile într-un anumit mod, ținând cont de o anumită politică editorială și de o anumită tradiție, de un anumit specific, propriu, până la urmă, fiecărui ziar. Prin organizarea spațiului, o publicație exprimă tendințele sale și prezintă într-o manieră sistematică și inteligibilă mozaicul de informații pe care-l deține. În acest sens, Dimitar Gheorghiev susținea că „pagina nu constituie o culegere mecanică a unor materiale diferite. Ea trebuie să reprezinte un întreg organic, materialele pe care le conține trebuie să corespundă între ele, să se completeze și să se unească”. La rândul său, francezul Andre Boyer sublinia că „scopul paginației nu constă pur și simplu în a aranja articolele, titlurile, ilustrațiile și anunțurile publicitare pentru a umple toate paginile. Ea își îndeplinește rolul atunci când reușește să fie pe placul unui număr cât mai mare de cititori, prezentându-le informațiile într-un mod cât mai atrăgător cu putință”. S-ar putea crea impresia care nu ar fi întrutotul greșită că punerea în pagină, adică așezarea articolelor în spațiul pe care aceasta îl reprezintă, în conformitate cu importanța pe care le-o acordă editorii publicației, ar constitui, în final, un gen de „ambalaj” menit să vândă (atât la propriu, cât și la figurat) marfa (adică produsul mediatic). În realitate însă, structura grafică a paginii și, în esență, a ziarului în totalitatea lui, face parte din „produs”, rolul de „ambalaj” fiind unul secundar, care poate și trebuie să pună în valoare masa de informații disparate și comentariile propuse unui cititor deja saturat de senzațional, de informația de tip divertisment, agresivă și șocantă.

Arhitectura unui cotidian local. Studiu de caz:

RENAȘTEREA BĂNĂȚEANĂ

În media românească actuală există trei formate de ziar. Este vorba, în primul rând, despre așa-numitul „format mare” (după modelul formatului nordic, cunoscut în engleză sub numele de broadsheet). Acesta a fost utilizat atât de cotidiane naționale, precum „Evenimentul Zilei”, „Cotidianul”, „România Liberă”, precum și de publicații locale.

În al doilea rând, este vorba despre formatul mediu, utilizat de cotidianele „Jurnalul Național”, „Gardianul” și „Adevărul”. În fine, constatăm și existența formatului tabloid, în care se înscriu publicații precum „Libertatea” „ProSport”,același format fiind regăsit și la Renașterea Bănățeană

Cotidianul local „Renașterea Bănășeană” utilizează ceea ce s-ar numi un design funcțional. Acesta constă într-un model oarecum liber, nicidecum prestabilit. Știrile zilei sunt plasate cât mai convingător. Prima pagină este astfel construită încât toate elementele să atragă atenția cititorului. „Renașterea Bănățeană” publică pe prima pagină articole cu indicație de continuare în interior. Statisticile arată că majoritatea cititorilor se opresc la informațiile furnizate pe prima pagină. Alternativa este de a crea o versiune prescurtată pentru prima pagină sau o colecție de idei principale care să incite cititorul să citească materialul integral. Majoritatea articolelor publicate în prima pagină sunt de interes local. Aceasta este o strategie aplicată de cotidianele din întreaga lume, întrucât știrile naționale și internaționale pot părea perimate după ce în ziua precedentă au apărut la televiziune și pe Internet.

Astăzi, „RENAȘTEREA BĂNĂȚEANĂ” este „liderul presei Bănățene”, Frontispiciul publicației nu este unul stilizat, ci respectă un tipar standard. Deasupra frontispiciului sunt poziționate trei casete, fie cu promovarea suplimentelor ziarului, fie cu trimiteri către interior. Articolul principal este încadrat de fiecare dată într-o casetă neagră, supratitlul și șapoul fiind evidențiate prin rastere albe. Contrastul îl face atât alternanța dintre alb și negru, cât și fotografia color. În prima jumătate a paginii mai este încadrată o singură casetă, de asemenea cu trimitere către interiorul ziarului. În a doua jumătate a primei pagini a ziarului elementele de accentuare sunt diverse.

Celelalte subiecte abordate pe prima pagină sunt de cele mai multe ori înca- drate în casete sau evidențiate prin rastere gri sau negre. Fiecare articol este însoțit de un scurt rezumat și de o fotografie. Spațiul publicitar nu devine supărător pentru ci- titor, el fiind de cele mai multe ori plasat în subsolul paginii, lângă caseta cu informații meteo. Articolele devin atractive prin prezența titlurilor scrise cu un corp de literă mai mare, cu caractere îngroșate sau subliniate. Singurele elemente de culoare în casetele cu articole sunt simbolurile cu trimiterile spre interior, de culoare roșie. O particularitate a „Ziarului RENAȘTEREA BĂNĂȚEANĂ” constă în faptul că publică rar articole integrale pe prima pagină. De asemenea, majoritatea articolelor publicate pe prima pagină sunt de interes local. Interiorul ziarului este împărțit în secțiunea „A” și secțiunea „B”, fiecare având câte opt pagini. Secțiunea „A” cuprinde informațiile de bază din ziar, știrile de actualitate

locală, națională și internațională. Fiecare pagină conține colontitluri, în care avem ca elemente fixe numărul paginii, titlul tematic, data și numele ziarului.

Paginile doi și trei poartă numele de „Actualitate,EVENIMENT”, iar subiectele abordate sunt exclusiv locale. Prima coloană de pe pagină este situată sub frontispiciu, rubrica purtând numele „Pe scurt”, aici fiind prezentate trei sau maximum patru știri. Articolul cap de pagină poate fi identificat prin poziționarea sa, în partea dreaptă a pa- ginii, într-o casetă de culoare neagră, în care textul șapoului este cu scris alb pe negru. Elementele de accentuare sunt intertitlurile și citatele / declarațiile, scrise cu bold și italic. Semnătura autorului este de fiecare dată poziționată la sfârșitul articolului, diferit de stilul cotidianului Le Monde. Celelalte articole de pe pagină nu sunt încadrate de fiecare dată în casete speciale, însă delimitarea lor se face printr-o linie de marcaj subțire. Accentuarea lor nu ține atât de mult de elementele grafice, cât de cele edito- riale, precum titlul și intertitlurile. Titlul capătă o formă diferită în funcție de articol și de poziționarea acestuia pe pagină. După cum se observă și din fotografia ilustrată, titlurile nu folosesc același corp de literă. Fotografiile de pe pagină nu sunt însoțite de legendă, explicația acesteia fiind realizată în corpul știrii. Fiecare articol conține șapou. Acesta este anunțat prin prezența unui element grafic, întâlnit de altfel și pe prima pagină, și anume săgeata neagră care indică cititorului textul la care face referire. Un alt element fix prezent pe pagina doi este și spațiul alocat publicității. Dacă dimensiunea acestuia este variabilă, în funcție de reclamă, el este poziționat întotdeauna în sub- solul paginii, în partea stângă.

Pagina trei conține aceleași elemente de accentuare, atât din punct de vedere grafic, cât și din punct de vedere editorial ca și pagina precedentă. Deși structura articolelor este aceeași, cuprinzând titlu, șapou și intertitluri, așezarea lor în pagină diferă. Rubrica știrilor pe scurt este poziționată de această dată în coloana din partea dreaptă a paginii. Articolul cap de pagină este așezat sub colontitlu, încadrarea lui făcându-se tot într-o casetă neagră. Delimitarea dintre celelalte articole de pe pagină se face prin linii de marcaj subțiri, doar câteva fiind evidențiate prin rastere gri. Titlurile, indiferent de corpul de literă folosit, par să ierarhizeze articolele pe pagină. Pagina nu deține mai mult de două spații publicitare, situate în subsol.

Pagina patru este pagina destinată speciilor jurnalistice de actualitate precum interviul, reportajul sau ancheta.. Pagina este structurată destul de simplu, abordând în genere unul, cel mult două subiecte. Fotografiile atașate textelor respectă regula așezării în triunghi. Un prim element de accentuare este rasterul de culoare neagră care include supratitlul și titlul. De asemenea, articolele sunt susținute și de intertitluri și casete de text. Ca și în paginile anterioare, articolul principal este încadrat într-o casetă ale cărei margini sunt îngroșate cu negru. În unele ediții putem găsi și spații destinate publicitații, mai ales atunci când subiectul tratat nu reușește să acopere întreaga pagină.

Pagina cinci sau pagina „Anchetă” este fixă atât din punct de vedere edito- rial, cât și grafic. Articolele abordate în cadrul acesteia sunt fie de interes local, fie își extind aria de acoperire la nivel regional sau național. Articolul cap de pagină este în- cadrat, așa cum ne-am obișnuit, într-o casetă îngroșată, de culoare neagră. Elementele de accentuare scoase în evidență sunt supratitlul și titlul încadrate într-un raster negru. Celelalte articole sunt separate de linii de marcaj subțiri, iar corpul de literă din titlu

diferă. În coloana din stânga paginii există o coloană care cuprinde rubrica știrilor „pe scurt”, iar în subsolul acesteia există o casetă care prezintă cursul valutar din ziua respectivă. Spațiul publicitar variază atât ca dimensiune, cât și ca poziționare, însă de cele mai multe ori este plasat în subsolul paginii.

Pagina șase este destinată articolelor de opinie si sociale , titlul său tematic fiind „Social”. În partea stângă a paginii poate fi găsit, în fiecare ediție, caseta fixă cu editorialul. Articolul cap de pagină este însoțit, de fiecare dată, de o fotografie de dimensiuni mari. Elementele de accentuare sunt supratitlul, evidențiat printr-un raster, șapoul, care de această dată nu mai respectă structura din paginile anterioare. Un alt element de nou- tate în pagina de opinii este și prezența literei îngropate la fiecare început de articol. Semnătura autorului nu mai este poziționată la finalul textului, ci înaintea șapoului. Semnul grafic care semnalează încheierea articolului este aceeași săgeată neagră, utilizată cu alt scop în paginile anterioare.

Pagina șapte este „Economic”. Aceasta este împărțită în două: în prima jumătate a paginii sunt tratate știri cu interes general și economic, iar cea de-a doua jumătate este ocupată de spațiile publicitare. Articolele sunt ierarhizate după modelul celorlalte pagini, articolul cap de pagină fiind ușor de identificat de către cititor prin plasarea sa într-o casetă. Corpul de literă utilizat pentru titluri variază în funcție de articole. Un element de accentuare des întâlnit pe această pagină este utilizarea opțiunii pentru ca- racterele italice, în scopul evidențierii citatelor și declarațiilor. În subsolul paginii este prezentată și caseta redacțională, încadrată într-un chenar.

Pagina opt este pentru subiectele politice Această pagină, la fel ca prima, este una color, titlul tematic fiind „POLITIC”. Articolul cap de pagină este poziționat sub titlul tematic și abordează de cele mai multe ori un subiect de interes național. În coloana din dreapta paginii sunt prezentate alte infor- mații, în rubrica „Pe scurt”. Această casetă este evidențiată grafic prin prezența unei săgeți roșii. Celelalte articole variază ca tematică, de la showbiz la alte subiecte de actualitate. În cea de-a doua parte a paginii spațiul este destinat mai mult publicității.

În timpul Revoluției de la Timișoara, înainte și după fuga cuplului Ceaușescu, presa locală s-a regăsit cu greu. Meritorie este publicarea Manifestului Frontului Democratic Român, în 21 decembrie 1989, dar despre o publicație închegată nu poate fi vorba. Marcel Tolcea contribuise la apariția Manifestului, iar în 22 decembrie a revenit în tipografie cu intenția de a edita un nou ziar, pe structura tehnică a mult discreditatului ziar de partid Drapelul roșu. Nu s-a putut… Până în ultima clipă, drapeliștii au fost alături de regimul totalitar și cuplul dictatorial. În mare măsură, au făcut-o și ulterior…

Ripostă într-un oraș liber

Primele referiri la ceea ce se întâmpla la Timișoara și în localitățile apropiate (Lugoj, Deta și altele) apar în Drapelul roșu, ca o ironie a sorții, chiar în ultimul număr al acestuia, joi, 21, decembrie, 1989. Sunt trei materiale, toate preluate de la București, toate condamnând starea de lucruri din Timișoara. Deci, nici vorbă ca lucrătorii de la ziar să scrie ce au văzut cu ochii lor sau să pună cumva sub semnul îndoielii, cât de cât, cele venite pe linie oficială din capitală. La data apariției pe piață a ziarului, Timișoara era oraș liber, se constituise Frontul Democratic Român, armata se retrăsese în cazărmi, zeci, poate sute de mii de oameni manifestau în Piața Victoriei (Operei) și în alte locuri din oraș, iar comitete revoluționare se instalaseră în balconul Operei și la Comitetul Județean de Partid. Joi dimineața, deci, bănățenii așteptau să se ridice Bucureștiul, conștienți că acolo se poate finaliza Revoluția, prin înlăturarea dictatorului.

În aceste condiții ajunge la manifestanți ziarul Drapelul roșu, cu un conținut care nu se dezmințea. Pe prima pagină era plasată ca articol central Cuvântarea tovarășului Nicolae Ceaușescu. Este vorba defaimosul discurs rostit de dictator la întoarcerea din Iran și în care sunt condamnate acțiunile revendicative de la Timișoara, participanții fiind numiți „huligani”. Tot aici este publicat și decretul privind instituirea stării de necesitate pe teritoriul județului Timiș. Și pentru că nu era destul, în pagina a treia este prezentat un material al mașinii de propagandă, intitulat Ripostă fermă oricăror încercări de atenta la valorile socialismului, la integritatea, independența și suveranitatea României. În text se specifica faptul că oamenii muncii din marile uzine și întreprinderi din București s-ar fi adunat în ședințe și ar fi condamnat cele întâmplate la Timișoara și că ar fi susținut poziția lui Nicolae Ceaușescu! Era o minciună, desigur…În acest mod lipsit de glorie și-a încheiat existența Drapelul roșu, organ al Comitetului Județean Timiș al P.C.R. și al Consliului Popular Județean.

În context, încercările de a reforma presa din temelii nu au de ce să surprindă. Astfel de încercări aau apărut chiar din 22 decembrie 1989. Sunt și acestea argumente care vin în sprijinul atitudinii radicale a grupului de tineri intelectuali din Timișoara de a aduce fostul ziar de partid Drapelul roșu pe făgașul normal al realității și al dezideratelor de democratizare. Semnificative sunt în acest sens câteva pasaje scrise Gheorghe Secheșan (și el unul dintre liderii și canalizatorii curentului de opinie – și acțiune! – pentru o nouă ordine gazetărească), în volumul său 17 după 16, volum apărut la Timișoara în 2006. Suntem cu relatarea în ziua de 22 decembrie 1989.

Primul număr al ziarului Timișoara avea să apară în 23 ianuarie 1990. Al doilea apărea în 24 ianuarie. Acestea aveau să fie editate în locul Renașterii bănățene, după ce redactorii și ceilalți lucrători ai acestei publicații fuseseră evacuați din sediu. Apoi, din 26 ianuarie, publicația avea să apară în paralel cu Renașterea bănățeană. Aproape un an, gazeta a fost editată de trei ori pe săptămână, adică ieșea pe piață în zilele de marți, joi și sâmbătă. La ocazii speciale, în funcție de evenimente, erau editate numere suplimentare, în alte zile. Situația aceasta cu apariții curioase în istoria presei avea drept cauză lipsa mijloacelor tehnice și materiale de lucru, căci, practic, redacția funcționa la început în aer, în spații neadecvate, improvizate cu greutate. Mai era și problema personalului, căci lipseau cei care să facă munca administrativă și de distribuție, iar experiența de ziar a redactorilor era una scăzută, în ciuda unui mare entuziasm și a convingerii că vor reuși să facă o publicație demnă de respect.

Înainte au fost însă multe convulsii. O dezbatere a avut loc în 20 ianuarie 1990. Sala de spectacole a Casei Studenților era arhiplină, cu mulți oameni rămași în picioare, ceea ce înseamnă aproape o mie de participanți. Lucrurile au fost întoarse pe toate fețele, iar concluzia a fost aceeași: Marcel Tolcea devine redactor șef la Renașterea bănățeană! Nu a fost să fie, deoarece cei din redacția ziarului s-au opus vehement. În aceste condiții a fost nevoie de o acțiune ceva mai hotărâtă. Luni, 22 ianuarie 1990, ne-am regrupat la Casa Universitarilor și am discutat ce este de făcut. Ion Monoran și Vasile Popovici au fost pentru o acțiune directă. Ion Monoran a mobilizat masele de revoluționari (avea Mono acest dar special!). În fruntea a sute, poate mii de oameni, am ajuns la sediul ziarului. La poartă au fost ceva discuții, căci militarii aflați de gardă nu ne lăsau să intrăm. S-a convenit să se formeze o delegație, care să negocieze cu cei dinăuntru. Apoi l-am auzit pe Vasile Popovici strigând lista: Daniel Vighi, Ion Monoran, Viorel Marineasa, Lucian-Vasile Szabo…

Lucrurile au mers greu, mai ales că ne-am încăpățânat să scoatem o publicație de patru pagini. În prima am pus comunicate, unul din partea redacției și unul din partea Comitetului județean al Frontului Salvării Naționale, care ne sprijinea în demersul nostru. Sprijinul venea în mod direct din partea lui Claudiu Iordache, însă cei mai mulți oameni din puterea provizorie vedeau în schimbarea majoră din presa cotidiană un mod de a fi susținuți în eforturile lor. Reamintim că Renașterea bănățeană se dedase unor jocuri de culise, în urma cărora organele puterii provizorii la nivel de județ și municipiu fuseseră aproape dizolvate, conducerea fiind practic asigurată de Armată! Pagina întâi a cuprins un comunicat al FSN, prin care noua redacție primea mână liberă de a face ziarul, precum și o Declarație de principiu, cu câteva elemente de ghidaj în activitate. Încă de la început se afirma faptul că noul colectiv redacțional își asumă independența reală față de toate structurile social-administrative și politice: Frontul Salvării Naționale, Procuratură, Poliție, Armată, partide politice.

Pagina a doua a fost dedicată unor comunicate și articole legate de alegerile locale pentru constituirea consiliilor județene și municipale ale puterii, alegeri pe care Renașterea Bănățeană reușise să le de-a peste cap. Nu e, deci, de mirare că trei dintre aceste materiale informative erau semnate de general maior Gheorghe Popescu! În pagina a treia a fost reprodusă o imensă caricatură cu Ceaușescu în ipostaza de vampir. În pagina a patra aveau să apară trei articole și mica publicitate. Aici este anunțată intenția redacției ziarului Timișoara de a declanșa ampla anchetă privind morții și pe cei dispăruți. Importantă este și intervenția lui Vasile Popovici, care pune lucrurile la punct în ceea ce privește campania de denigrare la care era supus Marcel Tolcea de către cei din redacția fostului ziar comunist. Amintind de metoda manipulării opiniei publice prin calomniera unei persoane, Vasile Popovici avea să anunțe răspicat că Asociația Scriitorilor din Timișoara garantează pentru moralitatea lui Marcel Tolcea în fața concetățenilor. Deși mai multe persoane au lucrat efectiv la editare, primul număr al publicației avea să fie girat de un comitet, din care făceau parte Nicolae Bădilescu, Ion Monoran, Gheorghe I. Sînmărtinean și Lucian-Vasile Szabo.

În numărul 2 încep să fie ținute promisiunile de a se scrie despre morți. Aici apare mărturia Irinei Oteliță, de unde aflăm că soțul acesteia, Aurel Oteliță, cu care avea doi copii și era din nou însărcinată, a fost împușcat în casă, rana fiind provocată de un glonț intrat prin geam. A fost dus la Spitalul Județean cu o mașină a Armatei, iar de aici a dispărut. La o lună de la evenimente, femeia nu avea încă nicio informație controlabilă privind soarta soțului ei. Extrem de important este și articolul În ziua de 17 decembrie ’89 s-a tras (și) în Armată. Pe baza mărturiei lui Florin Nicoară, pe atunci militar în termen la Timișoara și rănit în timpul evenimentelor, Traian Pop Traian reface filmul unor întâmplări din Piața Libertății. Aflăm de aici, pentru prima dată, că un individ în civil, îmbrăcat elegant, a ieșit pe poarta Garnizoanei militare și a deschis focul cu o armă automată împotriva celor de acolo. A fost rănit inclusiv soldatul care relatează aceste grozăvii! Ulterior, avea să se afle că în acea zonă a deschis focul ofițerul de contrainformații Joițoiu, judecat pentru că a tras asupra familiei Bărbat.

În 24 ianuarie 1990 redactorii de la Renașterea bănățeană revin în sediu, așa că aventura ziarului Timișoara în acest loc ia sfârșit. A fost un moment de umpănă, însă am știut că publicația își va continua misiunea abia începută. Era seara, frig și moimă când am plecat cu Ion Monoran și Daniel Vighi să căutăm sprijin. Mono ducea sub braț, sub palton, manuscrisele pe care le aveam. Am trecut prin mai multe locuri, inclusiv pe la sediul PNL, aflat atunci în centru, la vechiul sediu al Camarei de Comerț. Ne-am dat seama atunci că în afară de bunele lor intenții ceilalți nu prea aveau ce să ne ofere. Era o stare de demoralizare, însă Ion Monoran și Vasile Popovici s-au dovedit foarte hotărâți. Am mers atunci la Casa Universitarilor și într-una din încăperi am conceput numărul 3 al ziarului. Avea să apară în 26 ianuarie 1990. Dar ce aventură a fost această apariție!

Comunicarea indirectă este mediată de un suport tehnologic (scrisoare, telefon, calculator) sau de un ansamblu de instituții, specialiști și dotări tehnologice (ziare/reviste, radioul, televiziunea etc.). Ceea ce îi leagă pe receptori este un singur lucru: consumul aceluiași produs cultural, distribuit pe scară largă, prin tehnologii moderne. Între emițător și receptor se interpun nu numai instalații tehnice sofisticate, ci și instituții complexe, cum ar fi: sistemul editorial, redacțiile din presa scrisă, radio, TV și media online, sistemul de difuzare, sistemul de promovare a produselor (emisiuni, ziare, reviste etc.). Etimologia cuvântului compus mass-media: englezescul mass (masa de consumatori ai acestor forme culturale) și latinescul media (un plural, care se referă la suporturile pe care sunt fixate mesajele respective: tipărit, sonor, audiovizual, electronic).

Cât timp avem ochii deschiși, suntem atacați”de o mulțime de stimuli vizuali care sunt captați, sub formă de impulsuri, de către creier și convertiți în imagini. Practic, gândirea vizuală presupune să facem acest lucru în mod activ și conștient, privind cu bună știință anumite aspecte ale realității. Acțiunea de a privi se referă la colectarea informațiilor din jurul nostru, preluarea datelor despre problema pe care urmează să o supunem analizei, scanarea mediului pentru înțelegerea contextului și o primă filtrare a informațiilor selectate, în funcție de relevanță.

Acțiunea de a vedea presupune internalizarea informațiilor colectate, categorisirea acestora după anumite criterii, înțelegerea semnificațiilor pe care le au în contextul dat și observarea relațiilor dintre elementele componente. A vedea înseamnă, în contextul gândirii vizuale, selectarea acelor elemente esențiale pentru problema în cauză, identificarea de trăsături comune lor și gruparea ulterioară în funcție de acestea.

A îți imagina ceva înseamnă a vedea cu ochii minții lucruri neaccesibile privirii. La modul concret, actul imaginării presupune crearea de analogii, identificarea de metafore și comparații care să sublinieze mai bine relațiile dintre elementele identificate, punerea problemei într-un context mai larg sau o abordare mai creativă a problemei, care să scoată în evidență componentele principale și raporturile de interdependență dintre acestea.

Odată parcurse cele trei etape enunțate anterior, vine momentul considerat cel mai dificil, și anume prezentarea viziunii pe care v-ați făcut-o asupra problemei: alegerea formelor și simbolurilor potrivite și identificarea manierei de a le pune laolaltă, astfel încât oamenii din audiență să înțeleagă exact ceea ce le arătați.

Cel mai simplu, în această fază, este să vă întoarceți la a doua etapă: analizați elementele pe care le-ați văzut și selectat și gândiți-vă ce abordare este mai potrivită pentru acestea: dacă problema este de tipul cine și deci se învârte în jurul personajelor, atunci veți apela la imagini și scheme care să implice portrete, schițe ale unor roluri sau profile.

Dacă, în schimb, problema e una de natura cantitativă – rezultate, măsurători, previziuni – atunci cea mai bună abordare este realizarea unui grafic sau a unei diagrame. Dacă elementul principal este contextul, deci un element de natură spațială, gândiți-vă cum ați putea reprezenta o hartă a situației pe care trebuie să o reprezentați. Și exemplele pot continua, pe fiecare tip de problemă în parte.

Cum explic desenul? Aceasta este întrebarea cea mai grea, cu răspunsul cel mai simplu, tot ce trebuie să faceți pentru a explica imaginea creată este să descrieți cele patru etape urmate în cadrul procesului, adică să priviți, să vedeți, să vă imaginați și să arătați cu voce tare. Cu alte cuvinte, trebuie să spuneți ce informații ați colectat, ce date ați considerat ca fiind esențiale și ce relații sunt între ele, ce conexiuni mai puțin vizibile ați remarcat, cum ar putea fi ele exploatate și cum arată aceste elemente, puse cap la cap, cu toate implicațiile și variantele de atac care decurg de aici.

Așadar, gândirea vizuală este o abordare inedită a problemelor complexe, care prezintă o mulțime de beneficii, nu doar pentru cei care o practică, ci și pentru cei care ascultă. Gândirea vizuală stimulează introspecțiile și analiza amănunțită a problemelor cu care ne confruntăm și ne forțează să identificăm tipare și relații de influență între componentele unei situații complexe. Totodată, permite o prezentare clară și structurată a problemelor, chiar și în fața persoanelor care fac parte dintr-o cultură diferită. Însă pentru a vă putea bucura de aceste beneficii, metoda trebuie aplicată conform indicațiilor de mai sus. Nu orice simplă mâzgălitură este un produs al gândirii vizuale; aceasta este, până la urmă, o metodă specifică de comunicare, care necesită respectarea unor rigori pentru a fi eficientă.

Termenul concept se referă la ideea sau viziunea din spatele unui design. Mecanismele de gândire și de creație pe care le parcurg designerii atunci când absorb și dezvoltă informațiile primite de la clienți sunt o parte vitală din stabilirea unei variante grafice la o problemă specifică. Dacă nu sunt susținute de o concepție inteligentă, forma și culoarea au puțină. Dar, ca și în cazul formei și al culorii, puteți recurge la tot felul de tehnici care să vă ajute în dezvoltarea conceptelor dorite. Atunci când conceptul și utilizarea formei și culorii se întâlnesc într-un ansamblu coerent, există o posibilitate reală ca designul să-și atingă obiectivele.

La începutul studiului de caz voi face o trecere în revistă a studiului pe baza publicației Renașterea Bănățeană abordând scopul designului publicației și rolul designerului în acest proces, descriind mijloacele folosite în design.

Scopul publicației este un mijloc vizual de comunicare a ideilor. Abordarea vizuală și cuvintele contribuie împreună pentru a îmbunătăți procesul de comunicare. În primele numere ale publicației, cuvântul tipărit ocupa peste 15% din revistă, iar după un timp fotografiile, ilustrațiile și aranjamentul în pagină au devenit elemente vitale ale trensmiterii mesajului revistei.

Designerul publicației lucrează în tot acest timp să atragă cititorul în primul rând prin a crea o primă pagină atractivă și interesantă, dar și prin paginile publicației care atrag cititorul corelând bine textul cu utilizarea inteligentă a caracterului, structurii paginii și a imaginilor astfel, îmbogățind mesajul prin design și idei importante și prin folosirea legendelor, prezentarea fotografiilor, a graficii etc. devenind prieten cu cititorul, creând o legătură specială cu cititorul.

Publicația Renașterea Bănățeană este combinație extraordinară de familiar și surpriză. Familiaritatea oferă cititorului o ușurință în orientare – elemente care rămân aceleași de la număr la număr – ca niște semne de orientare care îi arată cititorului cum să se descurce prin publicație. Cititorii vor ști la ce să se aștepte și vor recunoaște locurile familiare, cum ar fi rubricile permanente, sistemul de aranjare a titlurilor și subtitlurilor în pagină. Dar prea multă uniformitate poate să aibă și un efect negativ, totul devenind mult prea previzibil. Iar surpriza, pe de altă parte, dă siguranța că cititorul nu se va plictisi.

Dat fiind faptul că în redacția publicației are toată libertatea de a modela revista așa cum dictează gusturile publicului țintă prin discuțiile cu ei, dar ținând cont și de studiile specialiștilor în ceea ce privește felul de a crea o publicație în secolul XXI.

Ca și designer(voluntar) urmăresc să fiu: un comunicator bun, cu publicul căruia i se adresează; un editor vizual potrivit prin a decide în continu ce elemente să păstrez și ce elemente să înlătur sau să le combin pentru a comunica mesajul cât mai bine; un bun catalizator, pentru a face o conexiune durabilă între mesaj și cititor. Așadar, este important să văd lucrurile nu numai ca și un creator de publicație, ci ca un jurnalist care comunică în mod eficient un mesaj.

Mijloacele pe care le folosim la crearea publicației Renașterea Bănățeană sunt toate elementele designului: caracterul, ilustrațiile, hârtia, cerneala, fotografia, culoarea, aranjamentul paginii – acestea sunt mijloace prin care transmitem mesajul publicului țintă: caracterul este elegant și clasic; hârtia este mată și rezistentă; culorile sunt calde și poartă un mesaj emoțional pozitiv; aranjamentul în pagină este ordonat și consecvent; fotografia și ilustrația: progresist și tânăr.

Periodicitatea revistei este corelată cu specificul publicului țintă.

Aria de difuzare este regională.

Calitatea rezidă în faptul că publicația abordează subiecte cu impact cotidian, având un ton echilibrat.

Publicația vizează obținerea profitului și nu depinde de o sursă publică de finanțare. Este independentă de autoritățile statale în privința conținutului celor publicate.

Poziția publicației este: neutră, echidistantă, nu aderă nici la o doctrină sau grupare politică, promovează în mod evident valorile și tinerele talente.

Denumirea publicației este Renașterea Bănățeană scrisă cu roșu deschis, ceea ce oferă emoții pozitive de la primul contact vizual. Culoarea hârtiei este nelucioasă, ceea ce conferă originalitate și statut fotografiei, dar și publicației. În partea de jos a publicației este trasată o bandă de culoare roșie pe care este scrisă denumirea publicației, la fel ca și tirajul, nr., data… pentru evidențiere.

Prima pagină oferă cititorului încredere prin design și personalitate motivând cititorul să o citească intergral pentru a face cunoștință cu tema de dezbatere propusă, în această publicație.

Pagina din sectorul cultual al publicației este alb-negru, iar sus la mijloc este o informație cultural, mai jos este denumirea paginii scrisă cu negru evidențiat pe un fon sur pentru a accentua denumirea rubricii din pagină. Aproape de mijlocul paginii este scrisă denumirea materialului expus cu înștiințare precum că există o continuare pentru a intriga cititorul și pentru a-l ține în suspans. Textul este scris cu font „Times New Roman”, iar în fiecare colț al paginii este afișată câte o fotografie de formate diferite cu autorul materialului, dar și cu personalul publicației, pentru promovarea lor.

Denumirea materialul din pagina dedicată sectorului social este scrisă cu negru pe un fond gri pentru a da greutate expunerii interviului și la mijlocul paginii este amplasată o descriere. Pagina este alb-negru pentru a nu obosi ochii cititorului. În colțurile de sus sunt amplasate fotografia reporterului și a intervievatei care la fel sunt alb-negru, iar jos este reprezentat un desen grafic ce reprezintă destinul poetei. Acest interviu continuă pentru a motiva cititorul prin suspans.

Pagina următoare este așternută color (roșu), iar titlurile și textul sunt de două culori: alb și roșu (Times New Roman). Poza 1 este în colțul stâng sus, iar poza 2 este in colțul drept jos, la fel coloră.

Pagina sportivă la fel este coloră, iar titlul este de culoare roșie (Times New Roman-înclinat). Această pagină prezintă învingătorii sportivi. Denumirile meciurilor sunt cu font Times New Roman de culoare neagră, iar textul este în două culori roșu și negru care emană energie cititorului, iar jos, în colțul stâng este amplasată o informație într-un chenar dreptunghiular cu linii negre, ce atenționează despre următorul nr. al revistei.

Pagina următoare este alb-negru, iar denumirea paginii este scrisă pe un chenar gri cu font (Times New Roman) continuând textul la fel fiind amplasate in pagina două poze pentru autenticitate.

CONCLUZII

În momentul de față și în contextul crizei economice mondiale, încrederea nelimitată în virtuțile pieței a început să se erodeze. Tendințele din ultimii ani nu mai exclud intervenționismul statal, re-reglementarea, timpul statului minimal fiind deja de domeniul trecutului. În acest context, consider oportună reconsiderarea discuției privind structura pe care se bazează câmpul producției culturale în general și câmpul producției jurnalistice în particular în sensul generării premiselor de instituționalizare a unor formate creative autohtone realizate de jurnaliști definiți ca elite prin prisma excelenței profesionale vizate și atinse.

Întrebarea la care lucrarea de față a încercat să răspundă este în ce măsură jurnaliștii de după 1989 și-au asumat și au reușit să funcționeze ca elite. Răspunsul, bazat în principal pe cercetarea doctorală, este că jurnaliștii din România, mai ales cei care au devenit activi la începutul anilor nouăzeci, au reușit să fie vocea schimbării, dar nu agenții transformării propriului câmp profesional. Direcția simbolică a societății românești a fost susținută de către jurnaliști, dar nu schimbarea în dimensiunea sa profundă, structurală. Putem discuta astfel despre forma, despre un discurs de tip elită, dar nu și de un fundament, de o substanța elitară a reprezentanților acestei bresle.

Jurnaliștii au reușit să fie vocea schimbării dar nu agenții principali ai transformării propriului câmp profesional. Consider că structurarea câmpului jurnalistic actual, autonomia scăzută, dominanța proprietarului de media ca actor instituțional, pot determina pe termen mediu și lung pauperizarea resursei umane în jurnalism.

BIBLIOGRAFIE

Coman, Mihai (coordonator) –Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, 2 vol., ed.Polirom, Iasi, 1997 (vol. 1), 2000 (vol. 2).

Popescu, Cristian Florin & Bâlbâie, Radu – Mic dictionar de jurnalism, ed. Fundatia Rompres,Bucuresti, 1998.

Guzun, Mihail. Prezentarea grafică a ziarului. Ed: Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, 1992,

Brielmaier, Peter, Eberhard, Wolf, 1999 (trad.): Ghid de tehnoredactare. Punerea în pagină a ziarelor și revistelor, Iași, Polirom,

Roșca, Luminița, Surugiu, Romina (coord.), Producția unei reviste. Strategii editoriale în presa specializată. Editura Universității din București, București, 2007;

Randall, David, Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2007.

Simion, Cristina (coord.), Ghidul managerului de presă, colecția Practic, Ed: Humanitas, București, 2007.

Popescu, Cristian Florin & Bâlbâie, Radu – Mic dictionar de jurnalism, ed. Fundatia Rompres,Bucuresti, 1998.

Coman, Mihai (coordonator) –Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, 2 vol., ed.Polirom, Iasi, 1997 (vol. 1), 2000 (vol. 2).

Keeble, Richard (coord), Presa scrisă. O introducere critică, Editura Polirom, Iași, 2009,

Guzun, Mihail, Maxim, Dumitru, Machetarea – două viziuni, un singur scop. Prezentarea grafică. Ghid de jurnalism pentru liceeni, Centrul Independent de Jurnalism, Chișinău, 2003.

Roșca, Luminița, Surugiu, Romina (coord.), Producția unei reviste. Strategii editoriale în presa specializată. Editura Universității din București, București, 2007

PETRE, Raluca (2012) Journalism in Times of Major Changes; critical perspectives. Tritonic. București

PETRE, Raluca (2009) „Design instituțional și politici media românești în context european; structuri culturale și presiuni comerciale” în Mass-Media – limbaj, cultură și acces la realitate, Ana Maria Munteanu & Aida Todi (coord.), Editura Universitară, București

Popa D. Mass-media, astăzi. Iași: Editura Institutul European, 2002.

Popescu C. F. Manual de jurnalism. București: Editura Tritonic, 2003.

Preda S. Tehnici de redactare în presa scrisă. Iași: Editura Polirom, 2006

Randall D. Jurnalistul universal. Iași: Editura Polirom, 1998.

Pagina Actualități este așternută în culoarea albă, iar denumirea rubricii este cu font (Times New Roman- negru) între două linii paralele. Titlul textului este evidențiat, iar textul este scris cu (Times New Roman-negru).

Pagina următoare economică este alb-negru și începe cu un chenar gri pe care este scris cu font (Blackadder ITC), iar textul este scris cu font (Times New Roman) negru și negru evidențiat cu scopul de a accentua și a oferi originalitate mesajului oferit. Pozele la fel vin pentru a aduce date concrete cititorului sau pentru a și în același timp pentru a relaxa ochi cititorilor.

Pagina următoare continuă interviul realizat pe un ton alb-negru cu denumirea paginii pe un chenar gri și trei poze alb-negru.

Pagina următoare la fel începe cu denumirea paginii pe chenarul gri, la fel ca pe majoritatea paginilor pentru a oferi paginilor și revistei un ton puți mai rece pentru a-l pregăti, dar și motiva pe cititor să lectureze. Această pagină conține doar o fotografie alb-negru.

Denumirea paginii următoare este scrisă cu font (Times New Roman – roșu). Titlul textului este cu font alb, iar textul din pagină este negru. Fila mai are și doă fotografii colore de mici dimensiuni.

Pe pagina următoare este publicată o poză de dimensiuni mari, cu legendă, care promovează o tânără talentată. Poza are o calitate medie, întru cât cerința protagonistei nu a coincis cu foto oferită spre publicare.

Pagina următoare este alb-negru, iar textul este scris cu font (Times New Roman). Denumirea paginii este pe chenar gri. Textul împărțit strict în trei coloane. Poza de mici dimensiuni.

Pagina următoare este la fel alb-negru și conține informații poze alb-negru de pe prima pagină, dar și un chenar gri în care este afișat colegiul de redacție.

Pagina are un fond alb pe care este scrisă denumirea revistei.

CONCLUZII

Publicația contemporană are un rol esențial în formarea opiniei societății, dar și în comunicarea oamenilor de știință, artă… din întreaga lume și în formarea imaginii asupra realității social-culturale, popularizarea unor modele publice contemporane. Publicația tinde să ofere o analiză amănunțită/amplă a evenimentelor și materialelor sociale,artistice și a celor științifice atât de interes general, cât și în interesul diverselor categorii de public – materiale bazate pe subiecte de specialitate. De obicei, acestea sunt tipărite pe hârtie de calitate superioară având o structură grafică bine pusă la punct sau tipărite în variantă electronic. Însăși publicația, prezintă un sprijin pentru dezvoltarea corectă în diferite domenii: științific, cultural și social.

Ținând cont, că publicația contemporană are un rol important privind informarea, dar și formarea opiniei publice, inclusiv cel de mesager al noilor orientări științifice, culturale și sociale. Publicația contemporană are o influență majoră în ceea ce privește educația societății oferindu-i un imbold, chiar un exemplu anume prin felul ei de a ne reda lucrurile într-un mod estetic. Dacă astăzi informația ne este oferită prin intermediul mai multor canale influențându-ne de multe ori negativ, atunci revista tinde să influențeze pozitiv societatea și să-i ofere, într-un fel, nu problema cu care ne confruntăm, dar rezolvarea problemei, ceea ce este un plus pentru noi, dar și pentru generațiile viitoare.

Publicația contemporanăreflectă realitatea atât din punct de vedere al ponderii subiectelor, cât și din punct de vedere al tematicii și genurilor informative în care este încadrată. Astfel, cercetarea temei a inclus: rolul și scopul revistei în sistemul mas-media contemporan; potențialul ei informațional; specificul mediatizării realității, genurile utilizate, etc. analiza cantitativă și calitativă a materialelor publicate în revista contemporană; identificarea factorilor care cauzează abordări dezechilibrate în publicația contemporană din Banat; analiza comparativă a revistelor tipărite pe hârtie și a celor electronice. Aceste criterii au constatat că publicațiile au diferite frecvențe.

Calitatea și cantitatea materialelor în cele mai multe cazuri coincide cu realitatea astfel făcând o imagine bună publicației. Publicația contemporană este un canal mediatic regenerativ, iar publicarea multitudinii de materiale, contribuie la fortificarea și acumularea cunoștințelor noi. Publicația contemporană ca o modalitate de liberă circulație a informațiilor, joacă un rol important în asigurarea schimbului de informații în societate, constituind un mediu de dialog între diferite domenii și comunități. Tehnologiile informaționale modifică scenariile de dezvoltare a platformelor de comunicare, fiind adăugate noi opțiuni de comunicare, iar utilizarea publicațiilor științifice electronice în comunicarea științifică este în creștere, ceea ce presupune că în următorii ani rata utilizării, în special a revistei electronice, va constitui un procent tot mai ridicat în cadrul sistemului de informare.

Publicațiile din Banat nu înregistrează o apariție regulată și operativă, încât, anual nu văd lumina tiparului circa mai mult de douăzeci de procente din numerele preconizate pentru apariție. Astfel, platformele online vor sprijini din ce în ce mai mult publicarea revistelor care nu pot vedea lumina tiparului din diferite probleme economice. Asistăm la o modificare a aspectului și conținutului publicației contemporane care trece treptat în altă eră a informației și a jurnalismului în general însă, totuși cred ar fi bine ca revitele să fie publicate și în format tipărit pentru a nu pierde din originalitatea și frumusețea revistei contemporane. Chiar dacă publicația tipărită prezintă o serie de aspecte ce pare a ne pune în situații dezavantajoase cum ar fi șituația economică, în nici un caz, nu trebuie să renunțăm la varianta tipărită. Chiar va fi mai ușor ca după ce a fost pus la punct un număr complet al publicației, pe platformele electronice să facem și varianta tipărită, din motivul că ea este complet finalizată în variantă digitală. Cu toate acestea totuși, publicațiile științifice electronice vor putea soluționa problemele provocate de criza publicațiilor periodice, inclusiv datorită posibilităților tehnologiilor avansate, ceea ce este un aspect important în soluționarea acestei probleme odată ce revistele științifice din Banat nu înregistrează o apariție regulată și operativă, iar din această cauză anual nu văd lumina tiparului circa 20% din numerele preconizate.

Chiar dacă publicația electronică are multe avantaje din mai multe puncte de vedere, totuși, publicația tipărită pe hârtie reprezintă ea însăși un avantaj din punct de vedere istoric constituind un document incontestabil care trece prin timp, ceea ce nu putem spune și depre e-reviste pentru că aceste platforme pe care sunt publicate pot fi distruse din diferite motive și atunci ea reprezintă și un risc foarte mare mai ales pentru cele științifice care reprezintă un dialog la nivel mondial între oamenii de știință.

Publicația Renașterea Bănățeană este combinație extraordinară de familiar și surpriză. Familiaritatea oferă cititorului o ușurință în orientare – elemente care rămân aceleași de la număr la număr – ca niște semne de orientare care îi arată cititorului cum să se descurce prin revistă. Cititorii vor ști la ce să se aștepte și vor recunoaște locurile familiare, cum ar fi rubricile permanente, sistemul de aranjare a titlurilor și subtitlurilor în pagină. Dar prea multă uniformitate poate să aibă și un efect negativ, totul devenind mult prea previzibil. Iar surpriza, pe de altă parte, dă siguranța că cititorul nu se va plictisi.

Scopul publicației este un mijloc vizual de comunicare a ideilor. Abordarea vizuală și cuvintele contribuie împreună pentru a îmbunătăți procesul de comunicare. În primele numere ale publicației, cuvântul tipărit ocupa peste 15% din publicație, iar după un timp fotografiile, ilustrațiile și aranjamentul în pagină au devenit elemente vitale ale trensmiterii mesajului revistei. Designerul publicației lucrează în tot acest timp să atragă cititorul în primul rând prin a crea o unitate atractivă și interesantă, dar și prin paginile publicației care atrag cititorul corelând bine textul cu utilizarea inteligentă a caracterului, structurii paginii și a imaginilor astfel, îmbogățind mesajul prin design și idei importante și prin folosirea legendelor, prezentarea fotografiilor, a graficii etc. devenind prietenul cititorului, creând o legătură specială cu cititorul.

BIBLIOGRAFIE

Brielmaier, Peter, Eberhard, Wolf, 1999 (trad.): Ghid de tehnoredactare. Punerea în pagină a ziarelor și revistelor, Iași, Polirom, pp.7-153;

Brielmaier, Peter, Wolf, Eberhard, Ghid de tehnoredactare. Punerea în pagină a ziarelor și revistelor, Colecția Collegium. Media, Polirom, Iași, 1999;

Coman, Mihai (coordonator) –Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, 2 vol., ed.Polirom, Iasi, 1997 (vol. 1), 2000 (vol. 2).

Funeriu, I. – Principii si norme de tehnoredactare computerizata, ed. Amarcord, Timisoara, 1998.

Guzun, Mihail. Prezentarea grafică a ziarului. Ed: Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, 1992, p.72;

Guzun, Mihail, Maxim, Dumitru, Machetarea – două viziuni, un singur scop. Prezentarea grafică. Ghid de jurnalism pentru liceeni, Centrul Independent de Jurnalism, Chișinău, 2003.

Keeble, Richard (coord), Presa scrisă. O introducere critică, Editura Polirom, Iași, 2009, pp. 81-88

Popescu, Cristian Florin & Bâlbâie, Radu – Mic dictionar de jurnalism, ed. Fundatia Rompres,Bucuresti, 1998.

Randall, David, Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2007, pp. 95-104.

Roșca, Luminița, Surugiu, Romina (coord.), Producția unei reviste. Strategii editoriale în presa specializată. Editura Universității din București, București, 2007;

Simion, Cristina (coord.), Ghidul managerului de presă, colecția Practic, Ed: Humanitas, București, 2007.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: LECT.UNIV.DR.LUCIAN VASILE SZABO ȘIȘU ANDREEA TIMIȘOARA IULIE 2019 UNIVERSITATEA DE VEST TIMIȘOARA FACULTATEA DE JURNALISM DESIGNUL PUBLICAĂIILOR ÎN… [308475] (ID: 308475)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

LECT.UNIV.DR.LUCIAN VASILE SZABO ȘIȘU ANDREEA TIMIȘOARA IULIE 2019 UNIVERSITATEA DE VEST TIMIȘOARA FACULTATEA DE JURNALISM DESIGNUL PUBLICAĂIILOR ÎN… [308475]

Copyright Notice

ASADEMIA DE STUDII ESONOMISE DIN M OLDOVA [630375]

REPREZENTAREA CARTOGRAFICA A GHETARULUI TOKOSITNA (ALASKA) CU AJUTORUL SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE [307288]

Prof. univ. dr. C ălin HINȚEA [609881]

COORDONATOR DISCIPLINĂ: Prof. univ. dr. Simona Sava DISCIPLINĂ: INTRODUCERE ÎN PEDAGOGIA SOCIALĂ TIMIȘOARA, 2020 1.Migranți -Perspectiva remedială… [610062]

Specializare: Automatică și Informatică Aplicată PROIECT DE DIPLOMĂ COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: Șef Lucrări dr. ing. Oana Niculescu – Faida ABSOLVENT… [305857]

PSIHOPATOLOGIE ȘI PSIHIATRIE SEMINARUL 1 [620116]

Copyright Notice

Similar Posts