Lector Universitar Dr . Elena Anghel Stănilă – 2015 – 2 CUPRINS Cuprins ………………………….. …………………………….. [620098]

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU
Facultatea de Psihologie
Departamentul de învățământ la distanță

MODUL

PSIHOLOGIA CUPLULUI ȘI
PSIHOSEXOLOGIE

Lector Universitar Dr . Elena Anghel Stănilă

– 2015 –

2

CUPRINS

Cuprins ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 16
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 3
Unitatea de studiu1: Delim itări conceptuale ……………………………………. .10
Unitatea de studiu 2: Puțină istorie pe tărâmul relațiilor de cuplu …………….. 18
Unitatea de studiu 3:Psihologia bărbatului vs psihologia femeii ………………………… 27
Unitatea de studiu 4:Identitatea de gen și implicațiile ei în viața de cuplu ……………. 36
Unitatea de studiu 5:Mit și realitate în relațiile de cuplu ………………………….. ………. 55
Unitatea de studiu 6:Tranzacții eficiente și ineficiente în cuplu …………………………. 64
Unitatea de studiu 7:Elemente de psihosexologie ………………………….. ……………….. 81
Unitatea de studiu 8: Consilierea și psihoterapia de cuplu ………………………….. …….97
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 101

3

INTRODUCERE

1. Scopul și obiectiv ele disciplinei

Materialul de studiu est e adresat studenților din anul al III-lea ce
urmează cursurile ID ale Facultății de Psihologie.

Scopul cursului este acela de a prezenta conceptele de bază cu care operează
psihologia cuplului și psihosexologia , problematicile specifice domeniului și de a
facilita studenților analiza introspectivă a propriilor relații în vederea optimizării
acestora .

Cursul de psihologie a cuplului și psihosexologie deschide calea însușirii unor
noțiuni fundamentale pentru studiul unor discipline specifice domeniilor psihologie
educațională, consiliere școlară și vocațională, psihologie clinică, consiliere
psihologică și psihoterapie .

Obiective generale
1. Întelegerea și decodificarea corectă a noțiunilor și conceptelor de bază în domeniul
psihologiei cuplului și psihosexologiei .
2. Decriptarea unor teorii explicative ale funcționării eficiente/ineficiente a relației de
cuplu;
3. Cunoașterea unor principii de bază specifice consilierii și psihoterapiei relației de
cuplu

Obiective operaționale
1.Să-și însușească conceptele de bază specifice domeniului de studiu
2.Să cunoască metamorfoza relațiilor de cuplu de -a lungul anilor
3.Să diferențieze elementele de specificitate legate de psihologia bărbatului vs
psihologia femeii

4

4.Să cunoa scă problematica specifică formării identității de sex -rol și implicațiile
acesteia în viața de cuplu
5.Să conștientizeze care sunt principiile reale de funcționare a unui cuplu în vederea
identificării și înlăturării miturilor transmise transgenarațional care se dovedesc a fi
maladaptative pentru cei doi parteneri de cuplu
6.Să cunoască în termenii analizei tranzacționale care sunt tranzacțiile eficiente și
ineficiente în cuplu
7.Să cunoască elemente specifice iubirii, intimității și sexualității în cuplu
8. Să cunoască elemente esențiale de consiliere și psihoterapie a relației de cuplu

2.Cerințe preliminare
Se impune ca studen ții să-și fi însușit, cel puțin la nivel mediu, noțiuni fundamentale
ale următoarelor discipline: psihologia generală, psihologia dezvoltării, psihologia
socială, psihologia personalității .

3. Conținutul materialului de studiu. O rganizarea pe unități de
studiu
Materialul este structurat în 10 unități de studiu care constituie subiecte de
bază ale disciplinei. O unitate de studiu poa te cuprinde unul sau mai multe subiecte
de interes în raport cu tema formulată. Ele au menirea:
 de a crea studen ților o reprezentare cât mai completă despre psihologia cuplui
și psihosexologie,
 de a evidenția aplicabilitatea acestui domeniu în viața de zi cu zi,
 de a oferi momente de analiză introspectivă studen ților cu privire la
propria/propriile relații de cuplu
 de a facilita studen ților deprinderea unor informații esențiale, tehnici și
strategii de interacțiune eficiente pe tărâmul relației de cuplu
 de a asigura bazele unei formării de specialitate în domeniile psihologia
educației, consilierii școlare și vocaționale, psihologia clinică, consiliere
psihologică și psihoterapie

5

Subiecte
Unitatea de studiu 1: Delimitări conceptuale
Concepte precum mascu linitate, feminitate, forța Yin și forța Yang, relație de
cuplu, căsătorie, identitate de sex -rol, rol -sex, psihosexologie sunt fundamentale
pentru înțelegerea conținutului acestei discipline.
Unitatea de studiu 2: Puțină istorie pe tărâmul relațiilor de cuplu
Cuplul modern se conturează astăzi într -o configurație cu totul aparte față de
cuplurile de altă dată. Modelul partenerial de cuplu este cel care a înlocuit cuplul
tradițional în care bărbatul și femeia aveau roluri clar prestabilite, fiind educați
pentru asumarea și exersarea eficientă a lor. Astăzi, așteptările pe linie de rol nu sunt
încă clar conturate. Ele se negocia ză la nivelul parteneriatului deseori după
„războaie” adevărate între femeie și bărbat. Aceștia vin în relație contaminați de
model ele tradiționale moștenite în familiile de origine dar și cu nevoile de adaptare a
acestor modele la condițiile și cerințele de conviețuire contemporane.
Unitatea de studiu 3: Psihologia bărbatului vs psihologia femeii
Parteneriatul este astăzi marcat de d iferențele esențiale, de natură structurală,
dintre bărbat și femeie. Principiile Yin și Yang sunt cele care determină diferențele
fundamentale. Comunicarea eficientă la nivelul cuplului este cea care permite
respectarea acestora.
Unitatea de studiu 4: Identitatea de gen și implicațiile ei în viața de
cuplu
Identitate a de gen, numită și identitate de sex -rol sau identitate psihosexuală
este o construcț ie psihologică, având la bază trei tipuri de relații semnificative:
 în copilărie: relația tată -fiică în ca zul fetei și relația mamă -fiu în cazul
băiatului
 în adolescență: relația mamă -fiică în cazul fetei și ralația tată -fiu în cazul
băiatului
 la maturitate: relația partener ială a fiecărui sex cu cel opus
Asumarea acestei identități de către bărbat sau femeie este strict dependentă de
istoria de viață a fiecăruia, de relațiile pline de semnificație pe care aceștia le -au avut
cu părinții, bunicii, unchii sau mătușile de suflet. La vârsta maturității ele permit o
relaționare autentică cu partenerul sau partenera de viață în funcție de gradul de
deschidere a fiecăruia în cadrul relației sale de cuplu, de nevoia de a evolua și de a se
dezvolta.

6

Unitatea de studiu 5: Mit și realitate în relația de cuplu
Foarte multe cupluri se formează și funcționează după modelul c ăsniciei
părinților lor. Modelul familia l se bazează nu pe ceea ce au făcut, la propriu, părinții,
ci pe concluziile pe care fiecare partener le -a tras din acțiunile acestora. Cuplurile
disfuncționale ignoră potrivirea dintre valorile lor și folosesc model ele familia le ca
pe niște arme, încercând să obțină de la prezent ceea ce n -au putut obține în trecut.
Cuplurile funcționale traduc valorile lor concordante într -o viziune dătătoare de
energie și inspirație asupra vieții bune, provocându -se reciproc să tra verseze doliul
pentru modelele lor familiale și să reducă pe cât de mult posibil impactul acestora
asupra relației. Demitizarea are loc în acest fel, iar drumul către o intimitate autentică
este deschis pentru cei doi.
Unitatea de studiu 6: Tranzacții efic iente și inefi ciente în cuplu
Analiza tranzacțională, ca teorie a comunicării, permite identificarea și
explicarea tranzacțiilor eficiente și a celor ineficiente între cei doi parteneri de cuplu.
Cunoașterea acestor tipuri de tranzacții permite atât identi ficarea paternurilor
disfuncționale d e interacțiune de la nivelul un ei relații de cuplu cât și schimbarea
acestora, prin intervenții corective care se concretizează în creșterea gradului de
satisfacție pentru cei doi parteneri de cuplu.
Unitatea de studiu 7: Elemente de psihosexologie
Iubirea, intimitatea și sexualitatea în cuplu sunt elem ente defi nitorii care
facilitează funcționarea sau nu a unei relații de cuplu. Disfuncțiile sexuale cauzate
deseori de o intimitate nesatisfăcătoare pot altera sentimentul profund, iubirea.
Cercurile vicioase care se crează astfel pe tărâmul relației de cuplu îl pot distruge.
Unitatea de studiu 8 : Consilierea și psihoterapia de cuplu
Consilierea și terapia de cuplu fac parte din acele tipuri de intervenții cu scop
de asista re psihologică a cuplurilor aflate în impas, care îmbină o anumită orientare
teoretică, cu un set de metode și tehnici specifice de intervenție. Diferența dintre ele,
deși nu toți autorii consideră acest lucru, constă în formularea scopului, durata,
efecte le lor.

4. Recomandări de studiu

7

Se impune ca studen ții să parcurgă fiecare unitate de studiu respectând
timpul alocat calendarului disciplinei, modul de abor dare a testelor de autoevaluare și
a sarcinilor de învățare.
Pentru î nsușirea conceptelor de bază ale disciplinei și înțelegerea
informațiilor prezentate în fiecare unitate de studiu este absolut necesar ca studen ții
să consulte bibliografia și să respecte indicațiile rubricii cunoștințe preliminare.
Fiecare unitate de stud iu atinge următoarele aspecte: obiective, cunoștințe
preliminarii, resurse necesare și recomandări de studiu, durata medie de
parcurgere a unității, subiectele teoretice aferente acesteia, un rezumat, cuvinte
cheie, teste de autoevaluare și concluzii.
Fiecare dintre aceste subpuncte sunt semnalizate în text prin intermediul unor
pictograme. În continuare, prezentăm un tabel cu principalele pictograme utilizate in
text:

OBIECTIVE

CUNOȘTINȚE
PRELIMINARE

RESURSE
BIBLIOGRAFICE

DURATA MEDIE DE
PARCURGERE A
UNITĂȚII DE STUDIU

8

EXPUNEREA TEORIEI
AFERENTE UNITĂȚII

REZUMAT

CUVINTE CHEIE

TESTE DE
AUTOEVALUARE

RĂSPUNS CORECT

CONCLUZII

5. Recomandări de evaluare
După parcurgerea fiecărei unități de studiu s e impune rezolvarea sarcinilor de
învățare, ce presupun studiu individual, dar și a celor de autoevaluare.
Activitățil e de evaluare condiționează nivelul de dobîndire a competențelor
specificate prin obiectivele disciplinei.
În ceea ce prive ște evaluarea finală, se va realiza printr -un examen, planificat
conform calendarului disciplinei. Examenul constă în rezolvarea unei probe de tip
sinteză.
6. Test de evaluare inițială
1. Definiți relația de cuplu.

9

2. Enumerații o serie de factori pe care îi considerați responsabili de o bună
funcționare a relației de cuplu.
3. Enumerați acei factori care ar putea fi responsabili de alterarea treptată a unei
relații de cuplu și ar putea contribui la destrămarea acesteia.

10

UNITATEA DE STUDIU 1
Delimitări co nceptuale
Obiectiv ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 10
Cunoștințe preliminare………….. …………………. …………………………………………………… 11
Resurse și recomandări de studiu………………. ………………… ………………………………… .11
Durata medie de parcurgere a unității…………….. ………………….. …………………………… 11
Expunerea teoriei aferente unității de studiu
1.1.Yin și Yan g
…… ……………………… ……………………………… ..Error! Bookmark
not defined.
1.2.Cuplu…………………………………………………………………….15
1.3.Căsătorie …………………………………………………………………15
1.4.Familie ………………………………………………………………….. 16
1.5.Psihosexologie……………………………………………………… …..16
Rezumat………………………………………………………………………………….. ………………… ..16
Cuvinte cheie………………….. …….. …………………………………………………………………… .16
Test de autoevaluare ………………………. ………………… ……………….. ……………………….. 17
Concluzii…………………………………………………………………………………. ……………….. …17

Obiectiv

La sfârșitul acestei unități de învăța re, studenții vor fi capabili :
1.Să cunoască semnificația unor conce pte de bază specifice domeniului: Yin, Yang,
cuplu, căsătorie, familie, psihosexologie .

11

Cunoștințe preliminar e
Se impune ca studenții să -și fi însușit, cel puțin la nivel mediu, noțiuni fundamentale
ale următoarelor discipline: psihologia generală, psihologia dezvoltării, psihologia
socială, psihologia personalității.

Resurse necesare și recomandări de studiu
1. Se citesc cu atenție subiectele de studiu și se rețin conceptele fundamentale
2. Resurse bibliografice consultative:
1. Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, Psihologia relațiilor dintre sexe,
mutații și alternative, Editura Alternative, 1997;
2. Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, Psihologia vieții de cuplu –
între iluzie și realitate, Editura SPER, Colecția Alma Mat er, București,
2000;

Durata medie de parcurgere a unității de studiu
Este de două ore

Expunerea teoriei aferente unității de studiu
1.1. Yin și Yang

Caracterul YIN se compune din

12

•Yin = exprimă prezența nori lor, timpul acoperit
•Fu = deal, versant

Caracterul YANG se compune din
• Yang = desemnează soarele înălțat deasupra zării, acțiunea lui
• Fu = deal, versant

Este deci vorba, la origine, de versantul umbros și de cel însorit al unei văi, al
cărui studiu a put ut constitui una din bazele geomanției.
Prin extensie, YIN și YANG desemnează aspectul întunecat și aspectul luminos
al tuturor lucrurilor; aspectul pământesc și aspectul ceresc; aspectul negativ și
aspectul pozitiv; aspectul feminin și cel masculin. Este de fapt EXPRESIA
DUALISMULUI ȘI COMPLEMENTARISMULUI UNIVERSAL.
(J. Chevalier, A. Gheerbrant, Dicționar de simboluri)
Yin și Yang nu există decât unul în raport cu celălalt. Sunt de nedespărțit, iar
ritmul lumii este însuși ritmul alternanței lor. Nu am pu tea cunoaște noaptea dacă nu
ar exista ziua; nu am putea vorbi despre inspirație dacă nu ar exista expirația.
Ambele forțe conțin în ele însele potențialul de a se transforma în forță opusă.
Yin este descrisă ca fiind senzația de rece, odihna, pasivitatea, întunericul,
receptivitatea, orientarea centripetă (către interior) și descreșterea.
Yang este descrisă ca fiind senzația de cald, mișcarea, activitatea, strălucirea,
stimularea, mișcarea centrifugă (către exterior) și creșterea.
Linia care desparte cele două suprafețe indică faptul că cele două aspecte
fuzionează tot timpul unul cu celălalt. Micile puncte de culoare contrastantă indică
potențialul de transformare.
Linia sinusoidală, de forma unui șarpe sau a unei spirale, reflectă același
concept de echil ibru la care se poate ajunge prin unificarea celor doi poli ai
existenței.

13

Eternul feminin și eternul masculin
“Nici un bărbat nu este numai bărbat și nici o femeie nu este numai femeie.
Fiecare este și bărbat și femeie. Adam o are pe Eva în el, Eva îl are pe Adam în ea.
Nimeni nu este Adam sau Eva. Cu toții suntem Adam -Eva. Aceasta este una dintre
cele mai profunde viziuni care există.” Osho

v. “Modelul Ghemului perpetuu”

14

Calea devenirii noastre

Existența omului are câ teva coordonate clare, precise, care sunt atinse,
inevitabil, mai devreme sau mai târziu.
Ne naștem, de obicei, într -o matrice bipolară (cuplul parental), substitut
arhetipal al “diadei divine” (C. Jung, 1994). Continuăm marea aventură a existenței
deveni nd noi înșine personalități polarizate masculin sau feminin, identități
psihosexuale conștiente de sine. Ne exprimăm prin sex -roluri și ne integrăm social,
sub semnul a ceea ce ne rămâne specific întreaga viață: apartenența fundamentală la
unul dintre sexe . Apoi încercăm să ne găsim perechea, deoarece dimensiunea
noastră psihologică este marcată profund de șansa de a fi și a te revela în cadrul
conviețuirii, ca bărbat sau ca femeie. Aspirăm către structura arhetipală (“masculin –
feminin”, “bărbat -femeie”) b azată pe polaritatea principiilor, pe complementaritate,
căutând partenerul cu ajutorul căruia să ne dezvoltăm sexual, afectiv, mental și
spiritual unul prin intermediul celuilalt.
Descoperim erotismul și iubirea, nu neapărat în această ordine, iar când
satisfacția generată de unul dintre cei doi factori sau chiar de amândoi este destul de
intensă și încrederea în celălalt destul de mare începem să ne gândim la căsătorie.
Când facem acest pas, înseamnă că deja valorizăm instituția familiei, înseamnă că ne
putem pune (mai mult ca oricând) problema descendenților, înseamnă că simțul
responsabilității devine tot mai accentuat. Apoi încercăm să păstrăm unitatea
familiei, încercăm să socializăm eventualii urmași pentru a le ușura integrarea în
societate. Reluăm c u alte cuvinte ciclul.
Plecând de la acest ciclu putem înțelege mai bine triada “cuplu, căsătorie,
familie.”
Însă, dincolo de experimentarea diverselor combinații ale coordonatelor
prezentate, nu putem ignora nici faptul că această triadă este dependentă de

15

dezvoltarea societății. Ea reprezintă un produs al societății, se modifică o dată cu
aceasta fiind supusă unei continue deveniri, ale cărei forme viitoare nu pot fi
prevăzute cu precizie.
1.2. Cuplu
Cuplul poate fi definit ca “ o structură bipolară, de t ip biopsihosocial, bazată
pe indeterminism mutual: partenerii se satisfac, se stimulează, se susțin, se dezvoltă
și se realizează ca individualități biologice, afective și sociale, unul prin intermediul
celuilalt.” – I. Mitrofan.
Din această perspectivă, c uplul poate fi armonic, satisfăcător sau dizarmonic,
nesatisfăcător și distorsionant, tinzând la disociere. Cuplurile tind să oscileze fie către
stabilitate, coeziune și progres, fie către instabilitate, disensiune și eventual
dizolvare.
1.3. Căsători e
Căsătoria înseamnă o “relație psihologică” între doi oameni conștienți; “o
construcție complicată, alcătuită dintr -o serie întreagă de date subiective și obiective,
având indiscutabil o natură foarte eterogenă” –Jung
Căsătoria este “un proces interpersonal al devenirii și maturizării noastre ca
personalități, de conștientizare, redirecționare și fructificare a tendinnțelor,
pulsiunilor și afinităților inconștiente, de autocunoaștere prin intercunoaștere. Scopul
ei este creșterea personală prin experiența conju galității și parentalității.” I. Mitrofan
Cu alte cuvinte, a trăi în cuplu, fie el căsătorit sau necăsătorit implică
dezvoltarea nostră ca ființe. Suntem provocați pe multiple paliere ale psihicului
nostru: ale sentimentelor noastre, ale convingerilor și credințelor noastre, de la cele
mai superficiale, la cele mai profunde, ale comportamentelor nostre. În cuplu
învățăm ce este iubirea erotică, ce înseamnă intimitatea cu o altă ființă, total străină
de noi, învățăm ce este iertarea, toleranța dar învățăm și să ne manifestăm emoțiile
negative: furia, mânia, frustrarea, ura, dezgustul etc. Tot în cuplu, ne împlinim
sexualitatea.
De aceea, a trăi în cuplu este o mare provocare pentru fiecare om. Este o
provocare pentru autodezvoltare și autoevoluție. Nici o re lație, fie ea de căsătorie sau
nu, nu anulează diferențele dintre parteneri, ci dimpotrivă, atunci când relația este
foarte profundă și satisfăcătoare, aceste diferențe se completează reciproc. E drept că
până se ajunge la acestă completare, poate trece și prin perioade de supărări,
dezamăgiri, certuri, conflicte, momente de separare emoțională și reveniri.

16

1.4. Famili e
Familia reprezintă „o formă de comunitate umană alcătuită din doi sau mai
mulți indivizi, uniți prin legături de căsătorie și/sau paterne, realizând, mai mult sau
mai puțin latura biologică și/sau cea psihosocială” (I. Mitrofan, C. Ciupercă). Acest
lucru presupune că există doi parteneri, cu sau fără copii, sau un partener cu unul sau
mai mulți copii proprii. Cred însă că merită subliniată f uncția fundamentală a familiei
de a forma personalitatea copiilor apăruți în cadrul ei. În cadrul familiei, fiecare
dintre noi dobândim caracterisicile care ne vor defini ca persoane. Aici învățăm și ne
dezvoltăm identitatea sexuală, exprimată prin sex -roluri, adică acel set coerent de
comportamente care derivă din condiția noastră de bărbat sau femeie și la care
ceilalți se așteaptă, tocmai datorită apartenenței noastre la un sex sau altul.
1.5. Psihosexologi e
Psihosexologia este “domeniul de studiu al par ticularităților comportamentale
ale celor două sexe în stabilirea, funcționarea și dezvoltarea relațiilor interpersonale
eroctico -sexuale, interactive și de intercunoaștere.” – Iolanda Mitrofan
Acest domeniu își propune să explice și să evalueze din punct de vedere
psihosocial experiențele de comunicare, comuniune, coevoluție și coexistență din
cuplu (erotic și/conjugal) și din familie, să abordeze diagnoza și terapia stărilor
disfuncționale ale cuplului din perspectiva intimității.

Rezum at
Eternul feminin și eternul masculin sunt principii structurale care se activează
și se modelează în funcție de tărâmul de manifestare: cuplu, căsătorie, familie.
Psihosexologia studiază evoluția relațiilor de cuplu depistând disfuncțiile care
stau la baza scăderii gradului de satisfacție a unuia sau a celor doi parteneri în cadrul
relației lor.

Cuvin te cheie :
 Yin și Yang
 Cuplu
 Căsătorie
 Familie

17

 Psihosexologie

Teste de autoevaluare

1.Definiți noțiunile de yin și yang .(p.11)
2.Identificați caracteristicile relației de cuplu (p .15)
3.Definiți noțiunea de căsătorie .(p.15)
4.Expli cați ce inseamnă familie.( p.16)
5.Specificați care sunt particularitățile psihosexologiei.( p.16)

Concluzi e

Cunoașterea conținutului noțiunilor care au constituit baza de studiu a acestui
capitol pregătește înțelegerea conținuturilor următoare lor unități de studiu.

18

UNITATEA DE STUDIU 2
Puțină istorie pe tărâmul relațiilor de cuplu
Obiective ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 18
Cunoștințe preliminare…………………………………………………………… ………………………1 9
Resurse și recomandări de studiu……………………………………………………………………..1 9
Durata medie de parcurgere a unității……………………………………………………………….1 9
Expunerea teoriei aferente unității de studiu
2.1.Războiul sexelor…………………………………………………………19
2.2.Istoria relațiilor dintre sexe ……… ………………………………………22
2.3.Redefinirea rolurilor masculine și feminine ……………………… …….23
Rezumat…………………. …………………………………………………………………………………… 26
Cuvinte cheie……………………………………………………………………………………………….. 26
Test de autoevaluare ………. ……………………………………………………………………………. 26
Concluzii…………………………………………………………………………………………………….. …………27

Obiec tive

La sfârșitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:
1.Să cunoască metamorfoza relațiilor de cuplu de -a lungul anilor .
2.Să înțeleagă care sunt cauzele care generează o serie de conflicte la nivelul cuplului
modern .
3.Să conștientizeze diferențele între modelul tradițional de cuplu și cel partenerial,
specific societății contemporane .

19

Cunoștințe preliminar e
 Se impune parcurg erea unității anterioare, însușirea conceptelor de bază .
Resurse necesare și recomandări de studiu
1. Se citesc cu atenție subiectele de studiu și se rețin conceptele fundamentale
2. Resurse bibliografice consultative:
1. Mitrofan , Iolanda, Ciupercă, Cristian, Psihologia vieții de cuplu –
între iluzie și realitate, Editura SPER, Colecția Alma Mater, București,
2000;
Durata medie de parcurgere a unității de studiu
Este de două ore .

Expunerea teoriei aferente unității de studi u
2.1. Războiul sexelor

Dacă judecăm după abundența de cereri de reglare a conflictelor familiale și
după creșterea ratei divorțurilor, sunt mai numeroase cuplurile care prezintă conflicte
decât cuplurile fericite” I. Mitrofan, N. Mitrofan – studiu dedica t analizei
disfuncționalității maritale
Cauzele care generează această stare de fapt sunt, în opinia sociologului
Cristian Ciupercă :
 redefinirea rolurilor masculine și feminine
 lipsa comunicării între parteneri
 divergențele motivaționale

20

 discrepanța mare între dorințe și așteptări
 insatisfacția sexuală
 relațiil e tensive cu familia de origine

Redefinirea rolurilor masculine și feminine
La începutul căsătoriei, modul de exercitare a rolurilor conjugale este
determinat socio -educațional și este tributar mo delelor de rol conjugal preluate și
interiorizate în familia de origine. Soții se raportează unii la alții prin preluarea
modelelor de relaționare ale părinților lor. Numai că la un moment dat partenerul,
indiferent de ce sex ar fi acesta, dorește ca rolur ile să fie construite și nu preluate,
adaptate la cerințele societății actuale și nu trecute. De aceea cu cât aderențele la
rolurile preluate prin imitație sunt mai mari, cu atât conflictele din noua familie sunt
mai multe.
Societatea contemporană amplific ă apariția conflictelor în familie, prin faptul
că ne aflăm într -o perioadă de redefinire a rolurilor masculine și feminine. În plus,
atât redefinirea rolurilor cât și înțelegerea ei favorizează apariția unor comportamente
de sex -rol foarte diversificate ș i ambigue, care întrețin dizarmonia și disensiunea în
cadrul cuplului.

Lipsa comunicării între parteneri
Deseori, se ignoră faptul că bărbatul și femeia au un fel diferit de a comunica,
nu numai în relațiile funcționale, dar și în cele intime. De exemplu, în timp ce femeia
consideră întrebările ca un mijloc de a menține vie conversația, aceleași întrebări
sunt, pentru bărbat, cereri de informații.
Frecvent, membrii cuplului vorbesc foarte mult între ei, dar aproape că… nu
comunică. Paradoxal, deși cantit atea informațiilor schimbate poate fi foarte mare,
calitatea acestora lasă de dorit. Rareori ne exprimăm neliniștile sau nemulțumirile
față de anumite atitudini sau comportamente ale partenerului, din teama că am genera
certuri sau discuții care nu și -ar a vea rostul. Acumularea în timp a acestor
nemulțumiri creează terenul unor disensiuni mult mai grave, ce ar fi putut fi evitate
dacă neliniștile respective ar fi fost discutate la timp, și care uneori pot duce chiar la
distrugerea și încheierea relației.

Divergențele motivaționale
Conflictul intermotivațional este generat, de obicei, de nivelurile diferite de
raportare la un obiectiv comun sau de raportările simultane la obiective diferite.

21

Pe de altă parte, conflictul intermotivațional poate fi cauzat de neînțelegerea
ideii că un cuplu funcțional este acela în care fiecare dintre parteneri contribuie la
stisfacerea, atât a propriilor trebuințe, cât și ale celuilalt.
Divergențle motivaționale pot să aibă un rol tot mai important în societatea
contemporană, în condițiile accentuării independenței economice a femeii, a atenției
acordate carierei profesionale și a consolidării poziției acesteia în familie și societate.

Discrepanța mare între dorințe și așteptări
În perioada inițială a relației de parteneriat, așteptările noastre sunt întunecate
de entuziasm, de excitare și/sau romantism. Cu cât împărtășim mai mult viața de
toate zilele, cu atât ies la suprafață ideile divergente despre felul de a iubi și de a fi
împreună, de a fi soț/soție sau părinte. Disensiu nile pot să apară și când este vorba de
modul în care este împărțită munca în gospodărie sau folosit timpul liber.
Cert este faptul că discrepanțele dintre rolul sperat și rolul realizat în
comportamentul conjugal influențează gradul de satisfacție al soț ilor în viața de
familie. Practic, cu cât este mai mare distanța dintre rolul sperat și cel realizat, cu atât
crește probabilitatea de apariție a conflictelor și tensiunilor conjugale.

Insatisfacția sexuală
Cuplul contemporan acordă o importanță tot mai m are performanțelor
sexuale. Niciodată nu s -a discutat ca acum despre “satisfacție sexuală”, “potențial
orgasmic”, “apetit sexual” etc. Dorința împlinirii sexuale a devenit atât de obsedantă,
încât incapacitatea individului de a -și conduce partenerul la org asm provoacă stări de
nemulțumire, latente într -o primă perioadă, dar acut manifeste dacă insatisfacția
sexuală se menține timp mai îndelungat. De altfel, o serie de cercetări evidențiază
faptul că frecvent, tensiunilor generate de insatisfacția sexuală a cuplului, li se
adaugă și celor provenite dintr -o eventuală relație extraconjugală. Conflictualitatea
apare ca fiind iminentă și justificată, cu consecințe mai mult sau mai puțin grave.

Relațiile tensive cu familia de origine
Prezența unor modele de rol conjugal, imixtiunea psihologică, socială și
locativă a părinților în spațiul interpersonal conjugal al nucleului nou creat, creează
condiții propice unei interacomodări deficitare a soților, favorizând de timpuriu
fenomenele disfuncționale. În general, or ice relație este o sumă de compromisuri.
Însă, individul contemporan visează să -și facă viața așa cum dorește. El nu mai
acceptă compromisurile, fapt care generează dizarmonia. Mai mult, în orice relație,
fie ea impersonală, fie intimă, unul din parteneri tinde să -l domine pe celălalt. Din

22

această perspectivă egalitatea pare a fi doar o iluzie. Însă, individul contemporan, de
orice sex ar fi el, nu mai acceptă dominația.
Femeia s -a săturat de ea și, emancipată fiind, vrea să conducă. Bărbatul s -a
obișnuit s ă domine și, orgolios fiind, nu vrea să fie condus. Întrebarea este „dacă un
blestem originar îi condamnă să se sfâșie între ei sau dacă nu cumva conflictele care –
i fac să se opună, nu exprimă decât un moment de tranziție al istoriei umane” (S. De
Beauvoi r).
Pobabil, cu soțul, femeia reia lupta niciodată terminată cu tatăl. Astfel, cu cât
tatăl a fost mai puternic, cu atât mai zbuciumată va fi această luptă.
Probabil, cu soția, bărbatul reia lupta niciodată terminată cu mama. Asfel, cu
cât mama a fost mai posesivă, cu atât mai zbuciumată va fi această luptă… (W.
Stekel).

2.2. Istoria relațiilor dintre sexe
Nevoiți sau nu, bărbatul și femeia au conviețuit de -a lungul istoriei, indiferent
de gradul de dezvoltare al societății, indiferent de gradul de impli care al celor două
sexe în realizarea funcționalității diadei din care făceau parte.
Sociologul P. Andrei ne prezintă evoluția relațiilor dintre sexe pornind de la
cea mai primitivă formă de familie.
Clanul nediferențiat este prima formă de familie, aflat ă sub semnul
matriahatului, femeia fiind centrul grupării social – familiale. A urmat apoi clanul
diferențiat caracterizat tot prin existența matriarhatului, în care însă s -a împiedicat
progresiv unirea dintre mamă și fiu, tată și fiică, soră și frate. Mat riarhatul, însă n -a
reprezentat exercitarea autorității de către femeie, ci recunoașterea descendenței
uterine.
A urmat apoi familia pereche în care se afirmă pentru prima dată dominația
bărbatului asupra femeii și o dată cu care se face trecerea la monoga mie.
Familia patriarhală a cunoscut de -a lungul timpului o multitudine de
transformări. La început ea funcționa sub autoritatea celui mai în vârstă adult de sex
masculin și cuprindea pe lângă soț și soție, descendenții necăsătoriți indiferent de sex
și des cendenții căsătoriți de sex masculin, soțiile și copiii acestora. Soția nu era
privită ca parteneră de viață a bărbatului, ci ca o ființă marginală, ca una din
persoanele casei, care nu contribuia cu nimic la rolul public jucat de soțul ei.
În perioada Evu lui Mediu și a Renașterii vorbim deja de un nou tip de
familie, familia tradițională . Diferențele dintre bărbat și femeie au devenit tot mai
mari, fiind ierarhizate în folosul bărbatului. Bărbatul era administrator unic al
bunurilor familiei. Se ocupa de e ducația soției sale care avea nevoie de experiențele

23

și de cunoștințele lui. El era singurul care putea decide asupra viitorului copiilor lui.
Îndatoririle fundamentale ale soției erau maternitatea și conducerea gospodăriei, iar
față de soț, răbdarea și ob ediența. Femeia rămâne în continuare o persoană
defavorizată în raport cu bărbatul.
Specifică secolelor XVI – XIX, a fost familia redusă numeric la cei doi soți și
copiii lor necăsătoriți. Se baza pe o complementaritate a rolurilor de soț -soție, pe o
mai m are independență față de familiile de apartenență ale soților.
Secolul al XIX – lea a exilat femeia în viața privată, bărbatul dominând în
întregime spațiul public, puterile lui extinzându -se și asupra gospodăriei și asupra
viitorului copiilor. Femeia nu pu tea să cunoască o promovare socială prin muncă
decât sacrificându -și viața privată. Numai celibatarele și văduvele puteau intra în
afaceri în nume propriu. Drept urmare, la începutul secolului XX, au avut loc
mișcările feministe, ce au facilitat emancipar ea și promovarea femeii.
Secolelor XX –XXI cuprind o pluralitate de configurații familiale adaptate
realității sociale contemporane: familii nucleare, familii monoparentale, familii
reconstituite, concubinaj, cupluri fără descendenți, căsătorii deschise . Se impune
așadar un nou tip de familie, familia restructurată. Sunt promovate astfel opțiunea
individuală și permanenta modelare a rolurilor în funcție de context, structură de
personalitate a individului, pregătire profesională, etc. Acest tip de familie pare a fi
cel mai potrivit pentru afirmarea individualității – în special pentru femei – dar, în
același timp, pare a avea consecințe printre cele mai nefaste pentru societate, în
ansamblul ei. Si aceasta pentru că după o perioadă destul de lungă de stabil itate și
rigiditate privind percepția și comportamentul efectiv de rol sex din cadrul cuplului,
s-a produs o schimbare bruscă, generată în special de procesul de emancipare a
femeii.

2.3.Redefinirea rolurilor masculine și feminine
Schimbarea rolurilor fa miliale a adus cu sine multiple transformări de natură
psihologică la nivelul structurii familiale și a modului ei de funcționare și implicit la
nivelul identității psihosexuale a membrilor și mai ales a copiilor și adolescenților.
Această schimbare la niv elul rolurilor familiale a fost într -adevăr necesară. Însă atât
femeia cât și bărbatul nu au fost pregătiți pentru o asemenea schimbare.
„Femeile s -au găsit în ipostaza de a renunța la un model cultural, nemaiavând
ce pune în loc. Ele au realizat că, înain te de a le impune bărbaților anumite valori,
înainte de a le reconsidera rolul în familie, este nevoie să conștientizeze ele ce vor să
facă cu adevărat. Ori, exact aici s -au împotmolit, căci rolurile au devenit tot mai
ambigue, coeziunea cuplului a scăzut, disensiunile s -au mărit. Femeile și -au dat
seama că, una e să vrei să schimbi ceva, și alta e să știi ce să pui în loc. Ele nu au luat
în calcul reacția bărbaților vis -a-vis de noile cerințe ale lor, nu au intuit empatic care
ar putea fi așteptările acest ora în noile condiții și posibilitățile efective de a le oferi

24

femeilor ceea ce acestea așteaptă de acum în colo de la ei. Astfel, femeia modernă a
ajuns în situația de a oscila permanent între nevoia de independență și dorința de a se
agăța de vechile val ori.” (C. Ciupercă)
Dacă femeia nu era pregătită pentru o asemenea schimbare, bărbatul cu atât
mai puțin. Și iată cum, RĂZBOIUL SEXELOR CONTINUĂ! Bărbatul s -a trezit în
fața unei realități destul de greu de acceptat, fiind constrâns să țină cont de noile
cerințe ale femeii.
Pus în situația de a -și modifica rolul în cadrul familiei, nu înseamnă și că a
preluat noile responsabilități cu zâmbetul pe buze, sau că le -a îndeplinit destul de
bine ca partenera sa.
Acest fapt a generat, evident, frustrare și disen siune pentru că bărbatul a
resimțit o undă de insatisfacție în fața unui comportament de rol -sex ce i se părea
inadecvat și înjositor.
Mai mult, faptul că ceea ce făcea nu atingea nivelul calitativ cu care fusese
obișnuit până să preia sarcinile de la sex ul feminin (indiferent că se raporta la mamă,
soție sau iubită), atingea destul de puternic orgoliul său personal, fie datorită
incapacității sale, fie datorită neputinței de a înțelege de ce femeia încearcă să -și
dovedească sieși că poate îndeplini și rol ul partenerului său, obligându -l în același
timp pe acesta să îndeplinească rolul deținut până nu demult de ea.
Timp de milenii, patriarhatul le -a ținut pe femei în inferioritate, dar asta
numai la suprafață. În clar obscurul inconștientului, am putea spun e că lucrurile stau
exact invers: în compensație femeia a căpătat un sentiment de superioritate. Forța de
afirmare a femeilor se sprijină adesea pe această convingere lăuntrică în
superioritatea lor. La bărbați se întâmplă exact contrariul. Mulți cred în s uperioritatea
lor, credință ce le -a fost susținută, din copilărie, din cultura patriarhală. Dar
superioritatea afișată ascunde o mare vulnerabilitate. Așa se explică de ce, la un eșec
amoros, bărbații reacționează abuzând de droguri, de alcool sau de sex,
comportamente ce trădează slăbiciunea interioară. În multe cupluri moderne,
dinamica tradițională a puterilor a fost deja inversată.
Când femeia se afirmă cu pasiune, mândră de noua forță ce se naște în ea,
bărbatul se pomenește deodată anihilat fără moti v. Comunicarea între ei devine
atunci foarte dificilă. De o parte se află pasiunea și mânia zeiței, de cealaltă un
băiețel care se teme să nu -și piardă privilegiile. „Sosirea amazoanelor” a determinat
în planul cuplului schimbări surprinzătoare. Feminismul le-a permis multor femei să –
și manifeste latura masculină, să -și întărească amorul – propriu și să nu mai aștepte
de la bărbat o confirmare ce întârzia să vină. Inversarea rolurilor tradiționale este tot
mai frecventă și mai ales la tânăra generație. Tot mai mulți bărbați tineri își acuză
partenerele că sunt dure, intransigente și dominatoare. Fiind ei înșiși fiii primelor
feministe, sunt mai sensibili la revendicările femeilor și depun armele lăsându -și
iubitele să le decidă soarta. Acestea au învățat îns ă de la mamele lor să nu se mai
încreadă total în propriul sentiment de iubire. Au învățat să fie tari și uneori merg

25

foarte departe în direcția asta. Ele ucid relația, urmând să înțeleagă abia mai târziu
aspectul inconștient al dramei.
Secole de -a rândul , masculinitatea părea ceva evident și firesc pentru bărbat.
Însă interdicției tradiționale de a -și manifesta feminitatea i se adaugă acum și
interdicția de a -și manifesta masculinitatea, total negată de mișcarea feministă, ceea
ce a făcut ca o întreagă ge nerație de bărbați să -și piardă sentimentul identității.
Așadar, lipsit de vechile puncte de referință, bărbatul modern se simte descumpănit.
„Bărbatul aparține focului, care este stins ușor de apă, de care aparține în schimb
femeia.” (E. Leonelli). Din ac eastă perspectivă, bărbatul, care și așa este mai
vulnerabil decât femeia, pare a fi cel ce are astăzi mai multă nevoie de ajutor.
Deci, cuplul modern a devenit un câmp de luptă, iar comunicatele de război
ne vin acum din dormitoare, din bucătării și din s aloane.
Familia modernă se caracterizează așadar, printr -o accentuată flexibilitate a
structurii de autoritate și putere. Relația modernă surprinde reciprocitatea puterii și
autorității, pe diferite nivele și în diferite intensități, în contextul mai gene ral al unui
egalitarism afirmat și, tot mai des, pus în practică. Dar, „egalitatea este posibilă doar
cu ajutorul diferențelor, printr -o complementaritate a rolurilor, atitudinilor și
comportamentelor celor două sexe, printr -o echilibrare a domeniilor și n ivelurilor în
care cei doi își exercită autoritatea și puterea. Altfel spus, autoritatea și puterea între
cele două sexe pot fi relativ egal distribuite, în condițiile în care suma activităților și
importanței acestora desfășurate de o femeie ar fi echiva lentă cu suma activităților și
importanței acestora desfășurate de un bărbat.” (I. Mitrofan)
Activitățile nu trebuie să fie identice pentru bărbat și femeie. Ele variază în
funcție de caracteristicile, aptitudinile și disponibilitățile fiecăruia și pot fi supuse
procesului de re -negociere. Când atât femeile cât și bărbații vor descoperii gustul
dulce al unei astfel de conviețuiri, șansele ca RAZBOIUL SEXELOR SĂ
INCETEZE vor crește substanțial.
Până atunci putem discuta despre influențele nefaste pe care un astfel de
climat familial, tensionat de luptele încrâncenate mai ales pe arena cuplului conjugal,
le au asupra formării identității psihosexuale a copiilor și adolescenților.

Îmi place de tine atunci
când Nu-mi place de tine atunci
când Aștept de la tin e să

26

Cuvinte cheie
 cuplul modern
 cuplul partenerial vs cuplul tradițional
 redefinirea rolurilor masculine și feminine

Teste de autoevaluare

1. Care sunt cauzele generatoare de conflicte la nivelul cuplul ui modern?(p19 )
2. Enumerați tipuri de relații de cuplu existente de -a lungul anilor .(p22)
3. Descrieți particularitățile cuplului modern (p23)

Concluzii

Redefinirea rolurilor masculine și feminine se face astăzi din perspectiva
principiilor Yin și Yang, comunicarea eficientă fiind cea care poate determina
stabilitatea pe termen lung a cuplului. Lipsa unor modele clare de masculinitate –
feminitate, persistenț a modelelor tradiționale de interacțiune moștenite din familile
de origine fac astazi conviețuirea în cuplu destul de anevoioasă. Nevoia de a obține
un grad înalt de satisfacție în cuplu este predominantă astăzi pentru amândoi
partenerii.

27

UNITATEA DE ST UDIU 3
Psihologia bărbatului vs psihologia femeii
Obiective ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 27
Cunoștințe preliminare…………………………………………………………………………………… 27
Resurse și recomandări de studiu….. ………………………………………………………………… 28
Durata medie de parcurgere a unității………………………………………………………………. 28
Expunerea teoriei aferente unității de studiu
1.1. Psihologia bărbatulul vs psihologia femeii………………….. ………… 29
Rezumat………………………………………………………………………………………………………. 34
Cuvinte cheie………………………………. ………………………………………………………………. 34
Test de autoevaluare …………………………………………………………………………………….. 35
Concluzii…………………………………………. ………………………………………………………….. 35

Obiective
La sfârșitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:
1. Să diferențieze elementele de specificitate legate de psihologia bărbatului vs psihologia femeii
2. Să conțtientizeze necesitatea respectării diferențelor
3. Să aplice în viața lor cele învățat e.

Cunoștințe preliminare
Se impune parcurgerea bibliografiei recomandate până în prezent și a unităților de
studiu nr 1 și nr 2

28

Resurse necesare și recomandă ri de studiu.
Se recomandă pentru aprofundarea materialului de studiu lectura cărții scrisă de
Gray, John, Bărbații sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus , Editura Vremea,
București 1998;

Durata medie de parcurgere a unității de studiu
Este de două ore.

29

Expunerea teoriei aferente unității de studiu
3.1. Psihologia bărbatului vs psihologia femeii
În ultimele două decenii au existat nenumărate încercări de a omogeniza cele
două sexe, autorii lor fiind mânați de ideea că cea mai constructivă uniune dintre
bărbați și femei o reprezintă un amalgam asexuat al celor doi. Această încercare de a
reduce diferențele dintre cele două sexe a condus la apariția uneia dintre cele mai
confuze și mai nesatisfăcătoare ere în istoria dintre sexe.
Se poate pune capăt acestei tendințe prin scoaterea în evidență, înțelegerea și
celebrarea contrastelor dintre cele două sexe. Înțelegerea aprofundată a diferențelor
ajută la eliminarea multora dintre frustrările întâmpinate în relați ile cu sexul opus.
Neînțelegerile pot fi spulberate rapid sau prevenite. Speranțele nerealizabile sunt
corectate ușor. Perceperea acestor diferențe aduce după sine o mai mare toleranță și
acceptare a partenerului de sex opus pe tărâmul relațiilor de cuplu.
Presupunem în mod greșit, când partenerii noștri ne iubesc, că ei vor
reacționa și se vor comporta într -un anume fel – felul în care reacționăm și ne
comportăm și noi când iubim pe cineva. Această atitudine ne determină să fim
dezamăgiți și ne împiedică s ă acordăm suficient timp pentru a discuta cu afecțiune
despre diferențele dintre noi.
Bărbații greșesc așteptându -se ca femeile să gândească, să comunice și să
reacționeze la fel ca ei; femeile greșesc așteptând ca bărbații să simtă și să facă așa
cum fac ele. Recunoscând cu claritate diferențele dintre cele două sexe, se reduc în
mod substanțial confuziile în relațiile de cuplu.
O trecere în revistă a diferențelor – Dr John Gray
1.Bărbații oferă întotdeauna soluții și neglijează sentimentele, în timp ce fe meile
oferă sfaturi și indicații care nu le -au fost solicitate.

Bărbații sunt foarte mândrii de ei atunci când reușesc să -și rezolve lucrurile ei
înșiși. Autonomia este un simbol al eficienței, puterii și competiției. A oferi unui
bărbat sfaturi pe care n u le-a cerut înseamnă să presupui că el nu știe ceea ce are de
făcut sau că nu se poate descurca singur. Un bărbat înțelept va solicita cu adevărat
ajutorul atunci când își dă seama că are nevoie de el și se va adresa pentru aceasta
unei persoane pe care e l o consideră competentă și pe care o respectă.
În virtutea celor enunțate, un bărbat va oferi instinctiv soluții unei femei care
vorbește despre necazurile/problemele sale. El vrea să o facă să se simtă mai bine,

30

rezolvându -i problemele și dovedindu -și în felul acesta dragostea. Ea ar avea nevoie
doar să fie ascultată. A vorbi despre porblemele proprii nu constituie o invitație de a
oferi soluții .
Așadar:
O femeie ar trebui să se abțină de a da orice sfat nesolicitat sau de a aduce
critici. Bărbatul nu n umai că va aprecia acest lucru, dar va deveni mai atent și mai
grijuliu cu femeia de lângă el.
Un bărbat va trebui să exerseze arta de a asculta o femeie când vorbește cu
singura intenție de a o înțelege. Ar fi de dorit să se abțină să furnizeze vreo solu ție
sau să încerce să -i schimbe starea de spirit. Femeia va aprecia cu siguranță un
astfel de bărbat.

2. În situații de stres, bărbații tind să se retragă și să se gândească în tăcere la
ceea ce îi deranjează, în timp ce femeile simt o nevoie instinctivă de a vorbi
despre problemele lor.
Atunci când caută rezolvarea unei probleme, bărbatul devine din ce în ce mai
distant, uituc, inert și preocupat. În aceste momente el este incapabil să acorde
unei femei atenția și sentimentele pe care aceasta le merită și de care beneficiază
de obicei. De îndată ce va găsi o soluție la problema lui va fi din nou disponibil
pentru persoanele semnificative din jurul său.
Într-o astfel de situație, de retragere a bărbatului “în vizuina lui”, o femeie
neavizată se va simți ign orată și -și va cere dreptul la atenție și afecțiune pe un ton
supărat/iritat. Nu va obține insă ceea ce -și dorește, bărbatul fiind incapabil să
ofere, într -o manieră autentică așa ceva.
Înțelegând o astfel de reacție ca un mecanism de adaptare la bărbat, f emeia
poate avea o atitudine mai îngăduitoare în raport cu comportamentul acestuia și își
poate lua porția de afecțiune dintr -o relație cu o prietenă, sau își poate organiza
programul în asemenea fel încât să nu resimtă chiar atât de acută această
indifere nță a bărbatului de lângă ea.
Când o femeie este încordată ea simte nevoia de a vorbi despre sentimentele
ei și despre toate problemele posibile în legătură cu aceasta. Ea nu se concentrează
asupra rezolvării uneia dintre probleme, ci caută mai degrabă să se descarce
pentru a se simți mai bine. Treptat, încordarea ei dispare. De cele mai multe ori,
bărbatul presupune că femeia îi vorbește despre necazurile ei deoarece ea îl
consideră responsabil de ele. Cu cât sunt mai multe probleme, cu atât bărbatul se
simte mai acuzat. Evident că o astfel de analiză a situației va fi generatoare de
conflicte. Bărbatul ar trebui să învețe să tacă și să o asculte pur și simplu.
Când bărbatul înțelege că nevoia unei femei de a vorbi nu este datorată
vreunei deficiențe de -a lui (incapacitatea de a -i găsi o soluție pe placul ei) și o lasă
să se exprime poate constata că femeia nu mai insistă asupra problemelor ei și

31

devine foarte constructivă. Conștient de acesta el poate să asculte fără a se mai
simți obligat să -i rezolve pro blemele.

32

3. Bărbații se simt motivați și mobilizați atunci când se simt necesari, femeile se
simt motivate și mobilizate atunci când se simt apreciate .
Când bărbatul nu se simte necesar în cadrul unei relații, el devine treptat pasiv
și apatic, cu fiecare zi ce trece are mai puțin de oferit. În schimb când i se oferă
încredere să facă tot ce poate și i se apreciază eforturile, se mobilizează și are mai
multe de oferit. Când este îndrăgostit oferă tot ceea ce poate bucurându -se de
câștigurile partenerei, car e se simte în felul acesta respectată, protejată și apreciată.
El simte împlinirile partenerei ca și cum ar fi ale sale. Poate îndura ușor orice greutăți
pentru a o face fericită, deoarece fericirea ei îl face și pe cel fericit. Îi este mai ușor să
lupte. Este dinamizat, având o motivație mai înaltă.
Femeia se mobilizează atunci când se simte apreciată. Dacă nu se simte
apreciată de partener, ea se epuizează și nu prea mai are de oferit prea mult. În
schimb, când simte că i se acordă atenție și respect, est e mulțumită și poate oferi tot
mai mult.
Puțini bărbați sunt conștienți de importanța pe care o are pentru o femeie
faptul de a se simți susținută de cineva care ține la ea. Femeile sunt fericite când cred
că nevoile lor vor fi bine întâmpinate. Când o fem eie este supărată, copleșită,
dezorientată, epuizată sau disperată, are nevoie să simtă că nu este singură. Vrea să
se simtă iubită și prețuită.
Așadar, bărbații trebuie să -și înfrângă reținerea de a oferi afecțiune, în timp ce
femeile trebuie să -și depășe ască reținerea de a o primi.
4. Bărbații și femeile vorbesc limbi diferite
Bărbații pun accentul pe informație, ei transmit și preiau mesajele
informaționale cu rigoare și încearcă să -și subordoneze acțiunile întocmai
conținutului mesajului. Femeile își ex primă pe deplin sentimentele utilizând tot felul
de superlative, metafore și generalizări, conținutul informațional al mesajelor
transmise si recepționate de ele fiind prea puțin semnificativ comparativ cu
încărcătura sa emoțională.
Principiile comunicării nonviolente ar putea rezolva problema de
comunicare a acestora.
Cele patru componente ale modelului CNV sunt:
•Observația;
•Sentimentul;
•Nevoile;
•Cererea.
1.Observația: presupune a vedea ce se întâmplă efectiv într -o situație, fără a
introduce în scenariul perceput nici un fel de judecată sau evaluare.

33

Observația înseamnă așadar să spunem pur și simplu ce fac oamenii, ce ne
place sau nu ne place.
2. Sentimentul: este componenta care exprimă trăirile pe care le avem ca
urmare a implicării noastre în tot felu l de situații.
Așadar în această etapă a CNV formulăm felul în care ne simțim când
observăm situația în care ne aflăm: suntem jigniți, speriați, bucuroși, amuzați, iritați?
3. Identificarea nevoilor: noastre și ale celorlalți este cea de -a treia
componentă a procesului de CNV.
Este etapa în care identificăm și verbalizăm nevoile personale legate de stările
afective pe care le -am identificat.
4. Cererea: este etapa în care exprimăm într -o manieră foarte concretă ceea
ce ne dorim, ceea ce așteptăm de la noi s au de la Ceilalți pentru a ne îmbogăți viața, a
ne-o face mai frumoasă
Exemplu: Sunt în fața ta, mă simt extrem de prost pentru că am vărsat cafeaua
pe cămașa ta cea nouă, am nevoie să fac ceva pentru a -mi repara greșeala, îți propun
să intrăm în primul ma gazin pentru a -ți cumpăra o cămașă nouă.
Procesul CNV
•Exprimarea onestă prin cele patru componente;
•Primirea empatică prin cele patru componente.
5. Bărbații au nevoie de un tip aparte de intimitate.
Când un bărbat iubește o femeie, are nevoie periodic să se îndepărteze de ea,
înainte de a se apropia din nou.
În tot acest răstimp o femeie se poate simți respinsă, abandonată și poate
penaliza în orice moment bărbatul de lângă ea. Având viziunea felului cum sunt
afectate femeile de ciclul intimității sale, un bărbat poate recunoaște cât de important
este să asculte cu devotament când îi vorbește o femeie. El înțelege și respectă nevoia
ei de a fi asigurată că este interesat de ea și că o iubește. Atunci când nu este cuprins
de nevoia de a se îndepărta, un bă rbat înțelept își găsește timp să -și întrebe partenera
ce a mai făcut, cum se simte astăzi etc. El ajunge să -și înțeleagă propriul ciclu și o va
asigura, la retragere, că va veni. Ar putea spune: “Am nevoie de un timp ca să mă
gândesc la ceea ce mi -ai spus și apoi vom sta din nou de vorbă”
Femeia înțeleaptă e conștientă de faptul că sentimentele ei intime pot fi uneori
prea copleșitoare pentru bărbat și îl pot determina uneori să se retragă, în timp ce
alteori el este capabil să -i asculte destăinuirile.
6. Capacitatea femeilor de a se iubi pe sine și pe alții crește și descrește.

34

Femeile pot fi susținătoare/ hrănitoare în intimitate în conformitate cu
respectul de sine pe care și -l acordă și starea de bine pe care o trăiesc. Nu același
lucru se întâmplă cân d acestea descresc. Căci starea ei emoțională este oscilantă, iar
atunci când aceasta atinge limita de jos are nevoie să vorbească despre problemele ei,
să fie ascultată și înțeleasă.
Bărbatul presupune că schimbările bruște de dispoziție ale femeii sunt
datorate exclusiv purtării lui. Dacă ea este fericită consideră că meritul îi aparține,
dar se simte răspunzător și când ea este nefericită și atunci poate fi extrem de frustrat
dacă nu știe cum să îndrepte lucrurile. Tot ceea ce poate face el este să o asc ulte și
să-i accepte sentimentele nu tocmai bune și să -și spună “așa sunt femeile”.
Așadar,
Pe tărâmul relațiilor de cuplu bărbații își pot disputa dreptul de a fi liberi, iar
femeile cel de a fi supărate. Bărbații vor spațiu, în timp ce femeile vor înțele gere.
Satisfăcându -i-se nevoia de a fi ascultată, femeia poate satisface nevoia de
libertate a bărbatului.

Cuvinte cheie
– Psihologia bărbatului
– Psihologia femeii
– Comunicarea nonviolentă (CNV)
Rezumat
Psihologia bărbatului este dif erită de cea a femeii. Bărbatul este dominat de
rațiune, femeia de emoție. În situații de stres, bărbații tind să se retragă și să se
gândească în tăcere la ceea ce îi deranjează, în timp ce femeile simt o nevoie
instinctivă de a vorbi despre problemele lo r. Bărbații se simt motivați și mobilizați
atunci când se simt necesari, femeile se simt motivate și mobilizate atunci când se
simt apreciate. Bărbații și femeile vorbesc limbi diferite. Intimitatea și iubirea de sine
funcționează diferit la bărbați și fem ei. Cunoașterea și respectarea diferențelor face
posibilă o conviețuire frumoasă între bărbat și femeie.

35

Teste de autoevaluare

1.Descrieți psihologia bărbatului (p. 29)
2.Descrieți psihologia femeii (p. 29)
3.Definiți co municarea nonviolentă și enumerați pașii procesului CNV (p. 32)

Concluzii

Cunoașterea psihologiei bărbatului și a psihologiei femeii permite o mai bună
înțelegere a modului de a fi și a se comporta în cuplu a celor doi p arteneri. Dincolo
de modelele de sex -rol moștenite din familiile de origine există ceva ce este specific
bărbatului și ceva ce este specific femeii. Aceste elemente de specificitate dau
savoare relației de cuplu și ridică deseori provocări care pot avea ro l de optimizare și
dezvoltare personală pentru cei doi parteneri.

36

UNITATEA DE STUDIU 4
Identitatea de gen și implicațiile ei în viața de cuplu
Obiective ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 36
Cunoștințe preliminare……………………………… …………………………………………………… 37
Resurse și recomandări de studiu…………………………………………………………………….. 37
Durata medie de parcurgere a unității………………………………….. ………………………….. 37
Expunerea teoriei aferente unității de studiu
4.1. Formarea identității de gen ca o construcție psihologică………………. 37
4.2.Familia nucleară și contribuția ei la formarea identității de gen…… ……42
4.3.Familia monoparentală și implicați ile ei în construcția identității de
gen……………………………………………………………………… .48
4.4.Familia reconstituită și implicațiile ei în formarea identității de gen… …50
4.5.Inițierea erotică componentă importanță în formarea identității de
gen……………………………………………………………………… 52
Rezumat ………………………………………………………………………………………………………. 53
Cuvinte cheie……………………………………………………………………………………………….. 53
Test de a utoevaluare …………………………………………………………………………………….. 54
Concluzii…………………………………………………………………………………………………….. .54
Obiective
La sfârșitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:
1. Să cunoască problematica specifică formării identității de sex -rol și
implicațiile acesteia în viața de cuplu
2. Să cunoască tipurile de relații deficitare mamă -fiu, tată -fiu și mamă -fiică,
tată-fiică care au efecte nefaste asupra formării și integrării identității de se –
rol
3. Să cunoască influența specifică diferitelor tipuri de familii asupra formării
identității de gen la copii și adolescenți

37

Cunoștințe preliminar e
Se impune însuș irea conceptelor și conținuturilor expuse in unitățile
anterioare de studiu, cunoștințe de psihologie generală, psihologia dezvoltării,
psihologia copilului și adolescentului .
Resurse necesare și recomandări de studiu.

1. Se recomandă citirea cu atenție a conținuturilor din această unitate de studiu
2. Se recomandă recapitularea unor informații de bază ce țin de formarea
identității de sine din psihologia dezvoltării, psihologia copilului și a
adolescentului

Durata medie de par curgere a unității de studiu
Este de patru ore.

Expunerea teoriei aferente unității de studiu
4.1.Formarea identității de gen ca o construcție psihologică
Identitatea psihosexuală este o construcție psihologică care se formea ză, prin
3 tipuri de “inițieri identitare” – I Mitrofan
PRIMA INIȚIERE:
 relația tată – fiică în cazul femeii
 relația mamă -fiu în cazul bărbatului

38

Conduce la „hrănirea energetică și informațională” (emoțională și spirituală),
recunoașterea și configurare a feminității, respectiv masculinității , adică a rolurilor
identitare complementare (contrapartea sau opusul). Este foarte importantă pentru
acceptarea imaginii de sine în sex -rol, pentru confortul psihologic în rolul de femeie
sau de bărbat, pentru nivelu l de siguranță bazală și de autoîncredere
A DOUA INIȚIERE:
 relația tată – fiu în cazul bărbatului
 relația mamă – fiică în cazul femeii

Conduce la identificarea cu părintele de același sex și la prefigurarea
rolurilor parentale corespunzătoare sexului (pat ern și, respectiv, matern). Constituie
prototipul viitoarelor roluri parentale asumate în scenariul de viață, dar și al
atitudinilor și acțiunilor de tip parental manifestate în raport cu sine în constelarea
Egoului („părțile” paternă și maternă ale Egoulu i, manifestate față de sine însuși);
A TREIA INIȚIERE
Relația partenerială a fiecărui sex cu cel opus, în ambele roluri, unificând cele
două mari polarități: masculinul cu femininul și paternul cu maternul .
Relația de parteneriat erotic, sexual și proc reativ are o dimensiune spirituală
profundă, fiind cea mai completă modalitate de integrare sinergică, holistică a celor
trei niveluri de manifestare a ființei umane –soma, psyche și spirit, prin intermediul
rolurilor identitare.
Relația de cuplu este o matrice autoregenerativă cuplul armonios
scenarizând și oglindind în dinamica sa rezonant, sinergic, chiar dinamica interioară
a ființei umane, a fiecărui partener și a ambilor deopotrivă, ca într -un Joc al
oglinzilor multiplu conectate
Relația tată -fiică – I. Mitrofan
RELAȚIA DIRECTĂ DINTRE TATĂ (PATERN, FOC) ȘI FIICĂ
(FEMININ, APĂ) este de transformare creatoare (sublimare) a Femininului de către
Patern, așa după cum Focul evaporă Apa, după ce o „clocotește”, modificându -i
temperatura.
Încorporarea căldu rii Focului de către Apă (unificarea principiilor, în plan
psihologic – iubirea tatălui față de fiică) o face să -și piardă forma inițială, dar nu și
esența, o transformă în abur și o înalță, îmbogățindu -i esența feminină cu cea a

39

sexului opus (în plan psih ologic o extinde, o spiritualizează prin unificarea
contrariilor).
Soarele evaporă apa și o transformă în nor (adică în aer – masculin care
conține apa – femininul transformat), adică îi conferă o nouă calitate: cea de dublu
Eu, masculin și feminin deopo trivă (norul este un unificator sau conținător al celor
două principii: Aer – Apă).
Odată unificată cu principiul masculin, prin intermediul transformării
catalizate de tată -Foc, feminitatea, după o primă integrare inițiatică, cea paternă, se
exprimă și t inde către o a doua integrare inițiatică, cea maternă, participând la actul
gestației și generării.
În planul realității cosmice, norul redevine Apă (ploaie sau zăpadă), care se
revarsă, se amestecă sau se topește în Pământul -mamă, tinzând la o nouă fuzi une
inițiatică, de data aceasta cu participarea și autotransformarea Apei -feminin matur
prin fuziune cu Pământul -mamă (potențial gestant), în scopul asumării noului rol
identitar creator – maternitatea
În plan psihologic, relația pozitivă, iubitoare și pro tectivă sau forma
acceptării, confirmării și căldurii emoționale transformatoare a tatălui față de fiică
(inclusiv relația dintre un bărbat care își asumă rolul patern și o femeie care își asumă
rolul filial) conduce la dezvoltarea, transformarea și unific area părților polare ale
Egoului unei femei (masculin -feminin), maturizând -o și permițându -i ulterior să -și
asume maternitatea în raportul egalitar cu un alt bărbat (un partener, cel iubit) care, la
rândul său, își asumă și își dezvoltă, în consecință, rol ul patern.
E un fel de ștafetă care se transmite de la un rol patern pozitiv la un alt rol
patern potențial, care se activează sau „pozitivează” de către un alt bărbat, prin
intermediul aceleiași femei (fiica ce integrează masculinitatea tatălui și pe ca re o
identifică sau o transferă în cea a partenerului, oferindu -i, cel puțin teoretic, acestuia
oportunitatea asumării noului rol – paternitatea).
Relația tată -fiică patogenă (de tip incestuos sau de deficit) sau absentă are
efecte nefaste asupra asumării și integrării feminității și cu atât mai mult a
maternității. Acestea sunt sever stopate, blocate, pervertite sau regresate (infantile),
ceea ce are un impact defavorabil, inclusiv la nivel transgenerațional.
Nivelul de autoîncredere al unei astfel de per soane (ca parteneră de cuplu și
ca femeie, în general) este scăzut, iar capacitățile ei de afirmare sunt blocate, chiar
dacă potențialul său intelectual sau energetic este crescut. Timiditatea, conduitele
evitante, ostilitatea nemotivată, dependența emoțio nală versus nonimplicare, lipsa de

40

rezonanță afectivă și trăirea compensatorie în fantasmă, susceptibilitatea și anxietatea
de relație pot fi câteva dintre manifestările cele mai frecvente, simptomatice pentru o
feminitate neintegrată .
Lucrurile se compli că „la distanță”, pentru că, în cazul unei feminități
neintegrate, chiar dacă se produce modificarea biologică de rol – respectiv
maternitatea, aducând pe lume copii –, din punct de vedere psihologic femeia poate fi
inaptă să -și asume corespunzător, matur și hrănitor emoțional rolul matern, ceea ce
crează efecte patogene în relația sa de parteneriat și în cea cu proprii săi copii. Istoria
relațională ulterioară crește progresiv riscul repetițiilor distructive în raporturile
părinți –copii, pentru că neintegr area feminității, ca și a masculinității, prin
intermediul Elementelor -Sursă, originare, este greu de compensat spontan prin
intermediul unui eventual partener de substituție, reparator sau terapeutic. „Mimarea”
unei relații paterno -filiale (ca și cea de t ip fratern, incestuos) în context partenerial
erotic nu face decât să agraveze confuziile și deficitele de confirmare mutuală,
favorizând anumite deconectări sau dependențe afective blocante pentru ambii
parteneri. (Acestea sunt „capcane” ale parteneriatul ui erotic).
Există și un alt tip de perturbare a relației tată -fiică, legat de Excesul de
„feminitate” ca urmare a unei coaliții profunde, simbiotice între mamă și fiică,
orientată negativ față de tată, ca urmare a frustrării emoționale și sexuale a mamei
față de tată. O relație partenerială în care deficitul de ofertă masculină antrenează o
receptivitate neconfirmată, nesaturată, neîmplinită a femininului, crează premisele
unei coaliții nefirești între mamă și copiii săi.
Dacă fiica este mai curând „unif icată” cu mamă, ea se contaminează de
sentimente de respingere inconștientă și ranchiună față de tată, identificându -se cu
mama și opunându -i-se Eului patern cu toată forța generată de energia unificată a
două roluri identitare de tip feminin – Apa și Pămâ ntul. Ca și în natură, în acest caz,
Focul poate fi „stins” de excesul de Apă, de furia apei dezlănțuite, așa cum potopul
sau inundația sunt generate de acumulări excesive de nori care slăbesc, evident,
contactul cu Soarele, aparent atenuându -i puterea.
Excesul de feminin subminează Eul patern (inclusiv cel masculin), ceea ce în
plan psihologic se reflectă în neintegrarea atributelor ce țin de acest rol și accentuarea
distructivă ale celor polare de tip feminin și matern cu efecte nefaste asupra relației
de cuplu.
Relația mamă -fiu- I. Mitrofan
RELAȚIA MAMĂ –FIU (MATERN -MASCULIN) se accesează simbolic pe
axa Pământ -Aer. În natură, relația este gestionată prin intermediul celorlalte două

41

elemente, în special prin acțiunea directă a Focului (Soare) asupra Pămâ ntului.
Soarele, alias paternul, „evaporă” Apa din Pământ, în extremis arde, secătuiește
pământul (v. seceta), transformându -l în deșert (neroditor). Excesul de Foc
transformă distructiv Pămîntul, creând deficit de Aer (fiu). Căldura copleșitoare face
aerul „sufocant”, adică îl vitregește de atributele „hrănitoare”, sănătoase,
purificatoare, dinamice. Ca urmare a „arderii” Pământului de către Foc, Aerul este
îmbâcsit, impur, toxic, greoi, adică alterat cu atributele unei maternități negative,
neroditoare, d eci transformat distructiv prin fuziune cu partea negativă a maternității
(„aer stătut, greoi”).
În plan psihologic, un tată hiperautoritar crează condițiile unei „fuziuni”
nefirești, toxice între mamă și fiu, acesta identificându -se cu o parte a Eului m atern
(cea negativă – victima) și dezidentificându -se parțial cu tatăl (partea negativă –
agresorul). În consecință, fiul adoptă un comportament slab, anxios, evitant sau rebel.
Asumarea masculinității în aceste condiții devine dificilă, atașamentul și
culpabilitatea de separare de o mamă -victimă sunt crescute, favorizând o condiție
fizică și psihică precară, nonasertivitate sau conduite de control excesiv, dar poate
conduce compensator și la comportamente protestatare fără finalitate, retracție
socială, imprevizibilitate, comportament autodistructiv, toxicodependențe
Prin contrast, o relație creatoare, inițiatică a mamei cu fiul confirmă
autoîncrederea, inițiativa, canalizarea impetuoasă a energiei, puterea de exprimare și
transmitere a informației, prec um și capacitatea de acțiune creatoare.
Un fiu care își integrează „maternitatea” în sens pozitiv își exprimă și își
asumă masculinitatea creator. Cu alte cuvinte, un fiu bine hrănit emoțional de o
mamă -femeie echilibrată, integrată la rându -i (poate fi și o bunică care îl „inițiază” în
primii 7 ani) are șanse mai mari să -și exprime latura creativă, originală, expresivă și
afirmativă, pentru că resursa sa energetică va fi înaltă.
Canalizarea forței și resurselor de care dispune, orientarea valorică,
inteligența și discriminarea, structurarea acțiunilor în vederea atingerii anumitor
scopuri, rezistența la efort și capacitatea de a lupta inteligent, responsabilitatea,
disciplina și puterea concentrării și finalizării, voința focalizată cunoscător și creator
vor fi catalizate însă semnificativ de relația transformatoare, inițiatică (a doua
inițiere) cu tatăl (bunicul) său.
Integrând pozitiv rolul patern (Focul), rolul masculin (Aerul) își crește
considerabil șansele autotransformatoare prin integrarea atrib utelor creatoare ale
acestuia. Masculinitatea devine astfel „Solară”, aspirând legitim la centralitate,

42

recunoaștere, disponibilitate și generozitate, împlinindu -se pe Sine și unificându -se
optim cu femininul (a treia inițiere, „instrumentată” generic de p artenera de cuplu).

4.2.Familia nucleară și contribuția ei la formarea identității de gen
TRIUNGHIUL FAMILIAL – este astăzi, în multe cazuri, un TRIUNGHI
INFERNAL!
Vârsta adolescenței, vârsta căutărilor și delimitărilor individuale este un teren
prielnic pentru astfel de conștientizări, prevenind în felul acesta o luptă și o suferință
inutile în arena vieții conjugale de mai târziu.
Dar ce trebuie schimbat? Ce se întâmplă în „triunghiul familial infernal” din
zilele noastre? Care sunt tipurile de relați e mamă -fiu și tată -fiică care își pun
amprenta asupra formării identității psihosexuale a adolescenților? Vă propun în
continuare punctul de vedere al unui renumit analist junghian, de origine canadiană,
profesor la Univer sitatea din Quebec, Guy Corneau .
Tatăl și fiica
Cuplul tată -fiică
» Tatăl tăcut
» Tatăl inc estuos
» Tatăl puritan
» Tatăl tiranic

Tatăl tăcut: Relația cu un tată absent facilitează idealizarea acestuia de către
fiica sa și determină formarea unei femei care încearcă cu toată ființa ei să se facă
plăcută, să fie în centrul atenției tuturor. De timpuriu, fetița ajunge să creadă că tatăl
ei nu -i vorbește pentru că nu este destul de frumoasă sau de inteligentă, sau destul de
bună pentru a fi iubită. Ajunge chiar să se simtă vinovată de tăcerea tatălui și începe
să se submineze: „Nu sunt interesantă. Nimeni nu mă place. Nimeni nu mă vrea.”
Din acest moment tânăra începe să -și țeasă destinul amoros, căci, dacă pe de o parte
se subestimează, pe de alta idealizează bărbatul și umple golul cu fantasma prințu lui
din poveste. „Într -o zi prințul meu va veni” s -ar putea traduce în multe cazuri: „într -o
zi tatăl meu va veni, îmi va vorbi și în sfârșit voi exista ca femeie.”
Este evident că în această situație primele ei relații vor avea un final
catastrofal, deoa rece nici un bărbat nu va putea înlocui o imagine ideală de bărbat.
Sentimentul de a nu fi valoroasă și de a nu fi niciodată o femeie dorită o va marca

43

întreaga viață, iar șansele ca ea să aibă o viață de cuplu armonioasă sunt aproape
inexistente.
Tatăl i ncestuos: Tatăl incestuos , este cel care determină, de asemenea, mari
probleme în asumarea și manifestarea rolurilor de sex adolescentelor. Victima
abuzurilor sexuale este afectată grav atât în identitatea ei sexuală cât și în ceea ce
pricește sentimentul ei de a exista. Acestor persoane le este foarte greu să rămână în
contact cu propria lor viețuire și să întrețină relații de intimitate cu cei apropiați.
Această dificultate de a exista trădează o prețuire de sine care a fost total distrusă de
gestul tatăl ui său. Când o fiică este victima unui incest, integritatea ei corporală este
extrem de afectată, încât riscul de a se oferi oricărui bărbat este foarte mare. Studiile
dovedesc că majoritatea prostituatelor sunt victime ale incestului. Pentru că nu au
fost respectate, nu izbutesc nici ele însele să se respecte. Adesea își urăsc tatăl și pe
toți bărbații care le sunt clienți. Poate să devină exhibiționistă. Pentru a nu -i aparține
tatălui, decide să se ofere privirii tuturor.
Incestul afectiv este și el extr em de dăunător pentru construirea identității
psihosexuale a fetei. Tatăl parazitează viața sexuală a fiicei, fiind incapabil s -o lase
să-și trăiască singură viața proprie. Este cazul copiilor parentificați –cei nevoiți să
devină părinții propriilor părinț i. Acești copii nu se pot separa de părinți pentru că se
simt culpabili dacă i -ar abandona. Relațiile pe care le vor avea vor fi cu persoane
extrem de dependente, la fel ca și părinții lor.
Tatăl puritan: Tatăl puritan se află la antipodul tatălui incestuo s. Acest
puritanism exacerbat este motivat de aceeași dorință incestuoasă. La tatăl incestuos
există trecerea la act, la tatăl puritan se instaurează interdicția sau nevoia de inhibiție
a actului. În marea majoritate a cazurilor tatăl nu se atinge de fii ca sa adolescentă.
Această răceală și mai ales tăcerea care o însoțește au efecte nefaste asupra fiicei
sale. Printr -un astfel de comportament tatăl îi poate provoca fetei sale adolescentă
prima și cea mai mare suferință din iubire. Când ea începe să devi nă femeie, când e
mândră că în sfârșit seamănă mamei, un bărbat, prin tăcerea lui, îi spune că atributele
ei par a fi periculoase.
Două tipuri de reacții ale fetei putem înregistra în acest caz: fie își pune
farmecele în evidență pentru a seduce și a atra ge atenția, fie, dimpotrivă, încearcă să
refuze diferența sexuală purtând veșminte suficient de largi pentru a -și acoperi
rotunjimile și a -și ascunde, în felul acesta, feminitatea.
Așadar, erosul patern, când se manifestă în mod adecvat este un factor
determinant în evoluția unei fete. El ajută la dezvoltarea unui animus pozitiv, care
susține încrederea în sine și spiritul de inițiativă. Indiferent că este absent fizic,

44

absent cu gândul, distant, sau de -a dreptul abuziv, relația pe care i -o oferă fiicei sa le
o rănește, iar ea va adopta comportamente reprezentând reacții la suferință, dar care
n-o vor vindeca și nu -i vor oferi posibilitatea să -și integreze o identitate psihosexuală
aducătoare de satisfacții personale în viața de cuplu.
Tatăl tiran: Tatăl tir anic sau despotic este cel care își terorizează fiicele prin
rigiditatea regulilor pe care le impun adolescentelor, din nevoia de a -și exercita
controlul absolut asupra lor, gândindu -se că în acest fel le pot proteja mai mult. Nu
reușesc însă decât să -i alimenteze orgoliul de a stăpâni și de a dispune și de a sădi în
inima fiicelor lor puternice sentimente de ură și dorință de răzbunare. Adevărate
amazoane ele se vor lupta cu stoicism cu toți bărbații din viața lor, ne -reușind să se
împlinească ca femei lâ ngă nici unul dintre ei.
Psihanalista americană, Linda Shierse -Leonard în cartea sa „Fiica tatălui
său” surprinde o serie de atitudini pe care femeile le adoptă ca reacție la traumele
provocate de tată. Din perspectiva autoarei fetele pot rămâne „eterne ad olescente”
sau, dimpotrivă, pot devenii „amazoane”
Eternele adolescente sunt acele fiice care, private de sprijinul patern în
dezvoltarea lor psihologică, rămân prizoniere nevoii lor de a plăcea bărbaților sau
adoptă o atitudine de revoltă, construindu -și o armură de nepătruns. Ele îi lasă pe alții
să le creioneze viața. Unei astfel de femei îi este foarte greu să aibă inițiativă și să ia
hotărâri. În loc să acționeze în propriul ei interes, preferă să se adapteze la
schimbările pe care viața sau bărbații l e hotărăsc pentru ea și se refugiază într -o lume
de fantasme când situația devine prea greu de controlat.
Linda Shierse -Leonard identifică patru tipuri de eterne adolescente:
• păpușica dulce
• fata de sticlă
• seducătoarea
• marginala

Păpușica dulce este cea ca re deși pare foarte sigură pe ea, fiind mândră și
încrezătoare trăiește o permanentă teamă de abandon, angoasa fetei neglijate de tatăl
ei. Deși se poate revolta uneori, acuzându -și partenerul, ea va rămâne pasivă și
dependentă.
Fata de sticlă este cea ca re se refugiază în cărți sau în lumi imaginare,
invocând pretextul fragilității și hipersensibilității și devenind în felul acesta o
fantomă a celei care este.

45

Seducătoarea trăiește din plin bucuria momentului prezent, refuzând orice
fel de responsabilita te și de obligații, devenind astfel varianta feminină a lui Don
Juan. Îi vine deci foarte greu să se angajeze într -o relație durabilă. În relație cu mama
și tatăl ei, această femeie nu a căpătat simțul propriei valori, iar revolta o împiedică
să realizeze o relație adevărată cu bărbatul care -i place.
Marginalele , spune autoarea se identifică cu un tată ajuns obiect de rușine,
care s -a revoltat împotriva societății sau a fost respins de aceasta. Fetița a fost
mișcată de drama tatălui și a rămas prinsă în ea . În orice situație ea va simți nevoia
să critice și să -și afirme diferența, fiind combativă dar niciodată nu va acționa în
consecință. Se va refugia în alcoolism, drog, prostituție sau sinucidere, fiind extrem
de deprimată. Printre ele se numără și cele a gresate sexual de tată, fete care nu mai
reușesc să -și capete respectul de sine.
Eternele adolescente suferă, după cum s -a putut observa, de pasivitate,
amazoanele procedează exact invers, fiind hiperactive. O femeie care a trăit teroarea
unui tată tiranic va încerca să reușească în lume uzând de aceeași autoritate
despotică, ea le va face celorlalți ceea ce tatăl i -a făcut ei, le va impune ceea ce el i -a
impus.
Amazoanele devin femei ale datoriei și ale principiilor. În loc să caute
privirea bărbaților, cum fac seducătoarele, ele resping avansurile masculine și merg
uneori până la a disprețui toți bărbații din lume. „Amazoana este o femeie care a
adoptat caracteristicile asociate în general temperamentului masculin și identificate
cu puterea masculină. Si multan, renunță la capacitatea sa de a stabili relații
afectuoase, capacitate care, de regulă, a fost asociată cu feminitatea. În consecință,
amazoana care preia puterea negându -și capacitatea de a se lega afectiv de alte ființe,
rămâne unidimensională și devine victima caracteristicilor pe care a vrut să le
acapareze.” – ne spune psihanalista June Singer.
Amazoanele Lindei Shierse -Leonard sunt:
• femeia superstar
• fata ascultătoare
• femeia martir
• regina războinică

Femeia superstar – femeia care încearcă să reușească în toate, cu riscul însă
de a pierde orice contact cu emoțiile sale sub povara responsabilităților și a oboselii
și de a cădea în depresie. Este femeia care de cele mai multe ori a avut un tată care o
trata ca pe un băiat și care a investit în ea propriile ambiții. În loc să -i respecte

46

diferența sexuală tatăl i -a hotărât o viață și un destin masculin. Iar această femeie va
trăi perpetuu povara temerii de a fi respinsă dacă n devine „băiatul tatei” .
Fata ascultătoare este femeia datoriei și a prin cipiilor, cea care a pierdut
orice contact cu spontaneitatea și originalitatea ei.
Femeia martir este cea care se devotează total soțului și copiilor, unei cauze
sau unei religii, ca și când n -ar avea dreptul să se gândească și la sine; dar toate
nevoile r efulate găsesc, pentru a se exprima, căi ocolite: suspine, toane, tăceri –
ecouri ale unei suferințe pentru care copiii și cei din jurul ei vor plăti.
Regina războinică este cea care se opune cu forță și hotărâre iraționalității
tatălui, pe care -l consider ă un degenerat; ea își va nega orice tentativă de sensibilitate
și-i va interzice chiar să și iubească. Toată viața ei este o luptă, receptivitatea însăși
este confundată cu pasivitatea și astfel femeia profundă este suprimată.
Mama și fiica
Atenția t atălui o confirmă pe fiică în diferențierea ei sexuală. Prezența lui îi
permite să se separe și să se diferențieze de mamă. Tatăl o ajută să -și câștige
individualitatea de femeie. Dar atunci când relațiile tată fiică nu au fost
satisfăcătoare, sunt afectat e relațiile mamă – fiică, aceasta din urmă având sentimente
ambivalente față de prima. „Îmi iubesc mama care mi -a dat atenție, dar o urăsc
pentru că mi -a cerut prea multe”. În astfel de cazuri, cel mai adesea, relația parentală
de cuplu este deficitară. M ama are adesea exigențe foarte mari față de fiica sa,
încercând să -și împlinească prin aceasta propriile dorințe. Cu alte cuvinte mama va
încerca să fie totul pentru fiică sfârșind prin a deveni sufocantă, ceea ce o va
determina pe aceasta să o respingă și să lupte pentru independența sa. În aceste
condiții fiica își va respinge mama, și implicit, grație procesului de identificare se va
respinge pe sine, identitatea psihosexuală a ei având de suferit.
Mamele singure transformă fiica într -un adevărat parten er de viață,
atribuindu -i rolul de suport emoțional substitutiv al soțului absent. În aceste condiții,
conflictul părinte – copil ajunge până la a imita conflictele – maritale ale mamei cu
fostul ei soț, fiica, auzind deseori din gura mamei sale, ești „ca taică -tu.” În astfel de
situații fiica își va respinge mama, respingându -și astfel propria feminitate și va
deveni exact ca tata și va intra într -o confuzie de identitate psihosexuală ce va avea
implicații nefaste asupra relațiilor ei de cuplu.
Mama și fi ul
Uneori relația mamă – fiu poate fii extrem de strânsă mai ales în condițiile în
care femeia își găsește rațiunea de a trăi în rolul matern, uitându -și propria

47

feminitate. Maternitatea poate deveni astfel un loc de investire a nevoilor de
recunoaștere și a dorințelor reprimate ale femeii, ba chiar un prilej de revanșă pentru
frustrările legate de negarea valorii feminine. O femeie poate hotărî astăzi să nască
pentru a umple un gol, deci dintr -un deficit emoțional, și nu din nevoia firească de
zămislire a unui copil. Acesta se naște, iar destinul său este deja creionat: să umple
lacunele afective ale unei femei căreia i -a lipsit tatăl și căreia îi lipsește acum
partenerul. Și dacă se întâmplă ca acest copil să fie băiat, simbolic, încă de la naștere
este îm povărat cu o „căsătorie”, fiind forțat să fie de timpuriu bărbat și soțul propriei
mame. Care sunt implicațiile psihologice asupra evoluției ulterioare a unui astfel de
băiat sunt lesne de ghicit. Fantoma incestului îl va bântui întreaga viață iar a trăi
alături de o femeie ar fi echivalentul unui prizonierat din care de multă vreme simte
nevoia să scape.
O astfel de situație împiedică rezolvarea favorabilă a complexului lui Oedip,
rezolvare ce presupune ca fiul să cedeze tatălui său pretenția la rolul de soț, el
urmând a se orienta spre alte femei. Când tatăl nu este prezent pentru a bara fiului
calea spre mamă, fiul și mama rămân unul prizonierul celuilalt adesea pentru tot
restul vieții. Deci separarea mamă -fiu este absolut necesară.
Dacă aceasta nu se rezolvă firesc la 4 – 5 ani, complexul lui Oedip se va
reactiva la pubertate. În acest moment, relația dintre mamă și fiu riscă să se
transforme într -o luptă pentru putere. Marea lor iubire devine brusc o închisoare ce
împiedică înflorirea individuală a fi ecăruia. Insuficient afirmat, lipsit de modele
masculine cu care să se identifice, fiul va încerca să încalce legea maternă pentru a -și
câștiga propria identitate de bărbat, devenind un „războinic” veritabil. Dacă mamele
reușesc să înțeleagă că este timpul să-și regăsească feminitatea și să se ocupe mai
mult de ele, războiul are șanse să înceteze. Motivat de procesul de individuație,
copilul poartă în el dorința de separare de mamă pentru a -și urma evoluția. Tatăl
ușurează acest proces.
Adolescenții își cau tă instinctiv tatăl tocmai pentru a se putea separa de
mamă, și pentru a -și crea o identitate masculină. Mama trebuie să accepte că fiul nu -i
poate fi nici partener, nici prieten, nici amant. Altfel există riscul ca eul băiatului să
fie inflaționat de comp lexul contrasexual, iar identitatea sa psihosexuală să aibă de
suferit.
Psihologia analitică susține că legăturile de tip heterosexual nu pot fi formate
sau eșuează datorită dezvoltării patologice a complexului contrasexual. O astfel de
dezvoltare depinde deci de experiențele existențiale nefericite pe care copilul le are
în relaționarea cu părintele de sex opus.

48

• „Prin intermediul unei intense identificări cu părintele de sex opus, eul este
inflaționat de arhetipul contrasexual ceea ce duce la eșecul actua lizării
principiului sexual care corespunde genului biologic al individului. Acest fapt va
conduce fie spre o femeie dominată de animus, fie spre un bărbat slab, dominat
de anima, care vor sfârși în legături de tip homosexual.
• Băiatul deprivat de mamă sau fata deprivată de tată suferă de o atrofiere a animei
sau animusului, lipsindu -le astfel organul psihic pentru formarea legăturilor
heterosexuale.
• O relație prea apropiată de părintele de sex opus, poate conduce, de asemenea la
o dezvoltare hipertrofiată a complexului contrasexual și la o identificare a eului
cu acesta, mai ales dacă părintele de sex opus a fost absent în perioadele critice
ale copilăriei, sau relația cu el a fost neimplicată afectiv. Bărbații de acest tip tind
să fie capricioși, cu un comp ortament greu previzibil, moale, fără să se afirme.
Femeile dominate de animus sunt agresive, dogmatice, încăpățânate. Identificarea
cu complexul contrasexual poate duce în aceste cazuri spre transsexualism.” –
Mihaela Minulescu

4.3. Familia monoparental ă și implicațiile ei în construcția identității de gen
Este din ce în ce mai prezent ă în societatea contemporană.
Lipsa unui părinte se poate datora decesului acestuia, divorțului, sau alegerii
unei persoane de a deveni părinte unic, prin nașterea unui co pil conceput prin
fertilizare in vitro sau cu un partener care nu va lua parte la creșterea copilului, sau
prin adopția acestuia. Cele mai multe familii monoparentale se datorează divorțului
părinților și decesului unui partener. (D. Vasile) Bărbații divor țați sau văduvi sunt în
mai mare măsură dispuși să -și transforme „celibatul” într -o recăsătorire, dar
recăsătorirea femeii divorțate rămâne mai puțin frecventă decât cea a bărbaților (L.
Roussel, 1989, apud I.Mitrofan, C Ciupercă, 1997), încât femeile rămâ n singure în
număr mult mai mare și în general pe perioade mai îndelungate. Unul dintre motive
este și durata din ce în ce mai scurtă a mariajelor care ajung la divorț. Așadar, cele
mai multe familii monoparentale sunt cele formate din mamă și copil (copii ), atât din
motive naturale, cât și din rațiuni culturale (tribunalele încă consideră mamele părinți
mai potriviți pentru copii, deși nu întotdeauna este așa). Dar în ultima vreme asistăm
la tot mai multe femei care își asumă rolul de mamă singură, prin na șterea unui copil
sau prin adopție.
Tocmai pentru că rolul de părinte singur nu este tocmai confortabil și ușor de
realizat financiar, persoanele care își asumă această postură fac parte din cele cu
venituri peste medie și nivel crescut de educație. (D. Va sile, 2006)

49

De asemenea, acestea vor experimenta mai puține dificultăți comparativ cu
cele cu venituri mici și nivel scăzut de educație. Părinții singuri sunt puși în situația
de a educa singuri copilul, dar de regulă ei apelează și la persoane din famil ia extinsă
(bunici, alte rude, bone etc.). Există însă o diferență între mamele singure și tații
singuri. Mamele singure tind să nu apeleze la fel de mult la alte persoane pentru
ajutor, ajungând de aceea la suprasolicitare și tensiuni interioare care se p ot
transforma în simptome, atât la ele, cât și la copii și datorită fenomenului de contagiu
emoțional. De asemenea, ele tind să preia și rolul tatălui, ceea ce se întâmplă foarte
rar în cazul bărbaților părinți singuri.
În aceste familii este foarte evide ntă:
1. modificarea regulilor (D. Vasile, 2006) – de exemplu, mamele singure au
uneori tendința de a deveni mai autoritare, mai rigide în aplicarea regulilor, încercând
să suplinească lipsa tatălui; tații, dimpotrivă, au uneori tendința de a deveni mai
delicați, mai afectuoși, dar și mai restrictivi în unele reguli (de exemplu, venirea
acasă seara a fetelor);
2. modificarea granițelor dintre membri și subsisteme (D. Vasile, 2006) –
de exemplu granițele dintre părinte și copilul unic sau copilul cel mar e tind să devină
difuze, transformând relația lor fie în una de prietenie exagerată, fie în una de
parteneriat. „Datorită acestor caracteristici, mama se așteaptă de la copil să fie mult
mai matur decât este el sau ea, actualmente. Mama obișnuiește să -i facă, astfel,
confidențe, să -i mărturisească variatele ei sentimente, ceea ce îi conferă copilului
rolul de confident. Așa încât, treptat și subtil, mama îi atribuie copilului rolul de
partener, de suport emoțional substitutiv al părintelui absent. Ca urmare , copilul este
forțat, în cadrul patternurilor interacționale, să -și dezvolte maturitatea în devans, în
perioade în care, el sau ea, nu este pregătit(ă) s -o facă.
Presiunile acestui copil, fiind inadecvate nu pot fi satisfăcute decât prin și
pentru mamă, deși aceasta nu este conștientă de faptul că nu i le poate acoperi în
totalitate. Când unele dintre aceste mame atribuie copilului rolul tatălui absent,
conflictul părinte -copil ajunge până la a imita conflictele maritale ale mamei cu
fostul soț. Copilul g ăsește el însuși modalități de a se implica în noua situație
câștigată, dar el se simte presat de asumarea noului rol și „pedepsit” pentru că începe
să îi placă rolul soțului anterior. (…) Copiii în astfel de situații, în mod frecvent, nu
sunt capabili s ă-și exprime sentimentele lor conflictuale, tensive sau resentimentele
față de plasarea lor în această păziție de către propriile mame. Mai mult se pot
observa numeroase îmbolnăviri psihosomatice și comportamente explozive, ca
semnal al numărului mare de g riji și temeri ale acestor copii.” (I. Mitrofan, C.
Ciupercă, 1997) Ajunși la vârsta adolescenței acești copii vor avea mari probleme în

50

asumarea identității de gen -rol. Astfel, fetele își vor respinge mamele, care le -au
tracasat ani la rândul și implicit își vor respinge propria feminitate datorită procesului
de identificare.
De asemenea asumarea identității psihosexuale poate fi vitregită de absența
tatălui. Băieților le va fi, de asemenea, dificil să -și integreze o bună identitate de gen –
rol, din lipsa modelului masculin sau din aderența la o critică deseori prezentă la
mamele singure: „bărbații nu sunt buni de nimic” sau „ești ca taică -tu: incapabil,
insensibil, iresponsabil”. Toate acestea vor modela negativ atitudinea ulterioară a
adolescentului deven it adult față de partener și, eventual, față de proprii copii. În
ceea ce -i privește pe tații singuri, putem spune că adesea aceștia păstrează o distanță
mai mare față de proprii copii decât mamele singure, astfel încât granițele dintre
părinte și adult s unt mult mai clar conturate. „Tații singuri au un rol adecvat în
susținerea nevoilor emoționale, fiind recunoscută abilitatea lor de a furniza „hrană
emoțională” copiilor lor. (…) Ei, deseori, abandonează tradiționalismul în abordarea
copiilor, sunt mai puțin directivi în disciplinare, fiind mai preocupați de calitatea
factorilor de îngrijire a copiilor, mai interesați de experiențele educaționale ale
acestora și mult mai protectivi față de ei. O preocupare deosebită o vădesc tații –
singuri pentru fiicele lor, în privința dezvoltării lor ca „stăpâne și mame” ale casei.
Cercetările remarcă o anumită preocupare anxioasă pentru o socializare adecvată a
fetelor și a dezvoltării lor sexuale. Acești tați sunt șovăielnici în privința discutării
chestiunilor sexual e și își exprimă îngrijorarea cu privire la adecvarea modelului
social al fiicei lor” (I. Mitrofan, C. Ciupercă.
3. modificarea întregii structuri familiale (D. Vasile, 2006) – adică
subsistemul adulților este redus la un singur adult. De aceea vor exista lacune în
modelarea intimității erotico -sexuale, ceea ce va determina dificultăți în manifestarea
intimității la copii atunci când ei se vor implica într -o relație de parteneriat și în
viitoarea lor familie.
Pentru copiii din aceste familii se pune urmă toarea problema: cum se
formează identitatea lor sexuală? Cine reprezintă modelul feminin și cine cel
masculin? Cum vor introiecta ei modelul mamei și cel al tatălui? Iată de ce prezența
ambelor modele, indiferent de gradul de rudenie, este foarte necesar, chiar dacă vor
rămâne încă unele lacune în identitatea sexuală a copilului și în abilitățile lui de
manifestare a intimității.
4.4. Familia reconstituită și implicațiile ei în formarea identității de gen
Se formează dacă părinții au mai fost căsătoriți și au divorțat sau și -au pierdut
partenerul. Ei vin cu proprii copii în noua căsătorie, dar pot avea și copii comuni.

51

Familiile reconstituite întâmpină o serie de dificultăți pe care vor trebui să le
depășească și care provin din pierderile suferite anterio r formării lor. Iată prezentate
mai jos câteva dintre cele mai întâlnite obstacole sau probleme întâlnite de familiile
reconstituite ca și efectele lor asupra formării identității de gen la copii.
Neacceptarea părintelui vitreg de către copil (copii) din s implul fapt că îl
percepe ca "înlocuind -ul" pe cel natural este însoțită adesea de sentimente de
respingere, furie, ură, gelozie. Aceste sentimente sunt însă destul de firești pentru
copil. Ele se pot diminua în timp. La această situație pot contribui și a titudinea sau
greșelile de comportament ale părinților, cum ar fi devalorizarea părintelui vitreg în
fața copiilor, retragerea dreptului de a educa sau admonesta copilul, tehnicile
educative dure sau pur și simplu diferite pe care părintele vitreg le folos ește etc. În
astfel de condiții implicațiile nefaste în ceea ce privește formarea și integrarea unei
identități de sex -rol vor exista cu siguranță atât în cazul fetelor cât și al băieților.
Fetele vor pacta fie cu mama, fie cu tatăl natural datorită fenome nului de loialitate
familială și vor respinge celălalt partener. Vor învăța că toții bărbații pot fi răi și
nepricepuți în ale educației, sau că toate femeile sunt periculoase și este cazul să te
ferești de ele.
În alte cazuri, copilul poate considera că părintele său natural îi oferă mai
puțină atenție și iubire după recăsătorire, mai ales dacă părintele nu explică diferența
dintre iubirea parentală și cea conjugală. Și în aceste condiții poate respinge și
sancționa inconștient în orice tip de relație per soanele de același sex cu părintele
„trădător”. Evident se autosabotează și pe sine, dacă întâmplarea face ca părintele cu
pricina să fie de același sex cu el.
Neacceptarea copilului de către părintele vitreg este o altă problemă care
crează mari probleme copiilor în formarea identității de gen, indiferent de faptul că
părintele este sau nu de același sex cu el. Într -adevăr este uneori foarte dificil pentru
părintele vitreg să manifeste afecțiune pentru copilul partenerului, mai ales dacă
acesta îl resping e sau chiar se revoltă și luptă împotriva sa. De multe ori, părintele
este cel care are nevoie să își ajusteze comportamentul astfel încât să poată să facă
față acestei situații.
Respingerea copilului poate afecta stima de sine a acestuia și în plus poate
atrage o serie de resentimente ale copilului față de acesta. Se creează așadar un cerc
vicios din care copilul înțelege că persoanele de același sex cu părintele vitreg sunt
rele și deci trebuie evitate.
Conflictele fraterne dintre copiii proprii ai celo r doi parteneri și/sau copiii
proveniți din căsniciile lor anterioare sunt un alt tip de obstacol cu care se pot

52

confrunta familiile reconstituite. Copiii din căsătoriile anterioare se pot simți mai
puțin importanți, mai puțin doriți sau iubiți decât noul copil al cuplului. Sau se pot
considera dezavantajați sau mai pedepsiți atunci când greșesc decât fratele sau sora
lor vitregă. Și în acest caz vor exista urmări nefaste în formarea și asumarea
identității de gen.
4.5. Inițierea erotică componentă importan tă în formarea identității de gen
Inițierea erotică are puternice repercursiuni asupra asumării identității
psihosexuale a adolescentului. Iolanda Mitrofan afirma că „Importanța momentului
inițiatic sexual este considerabilă pentru evoluția ulterioară a ad olescentului, în
special pentru dezvoltarea disponibilităților sale erotice, a dorinței sexuale și a unui
comportament psihosexual, mereu perfectibil, receptiv, deschis și finalizator.” (1997)
Și aceasta se realizează cu atât mai bine pentru adolescenți cu cât momentul este
pregătit de timpuriu fie prin discuțiile cu părinții, dacă aceștia sunt dispuși la o astfel
de comunicare, fie prin discuțiile cu prietenii, profesorii sau psihologii școlari. Dar
dincolo de toate acestea, reușita primelor relații intim e este influențată de imaginea
de sine pe care adolescentul sau adolescenta o au despre ei. În cartea sa, intitulată
„Atracția personală sau Romeo și Julieta în cotidian”, Laurențiu Mitrofan afirma:
„intimitatea presupune un raport de încredere deplină în celălalt „puterea” de a te
abandona sau lăsa în seama lui, fără teama că acesta ar putea profita de
vulnerabilitățile tale. Or, calitatea raporturilor de încredere cu o altă persoană
(partenerul erotic) își are originile în copilărie, în calitatea relațiil or cu părinții.
Există un anume paralelism între relațiile de iubire dintre copil și mama sa pe
de o parte și relațiile intime ale adultului, pe de alta. (S.Gilfillan, 1985). Astfel un
copil care niciodată nu a putut stabili un raport de încredere deplină și de satisfacție
cu mama sa, care s -a simțit victima agresivității, indiferentismului sau inconsecvenței
afective, va reuși foarte greu, ca adult, să dezvolte un bun nivel de intimitate cu
partenerul. În mod inconștient va încerca mereu să se apere.
La rândul lor părinții care în relația conjugală au probleme și deficite de
realizare a intimității, nu pot stabili raporturi adecvate, autentice, cu copiii lor,
transmitându -le acestora „modelul handicapului de intimitate”, cu toate inhibițiile și
suferințele sale ulterioare. (J.D.West, J.J.Zorski și R.Hervill, 1986). Problemele
intimității copiilor pot fi o metaforă a problemelor intimității părinților, având în
vedere că reprezentările privind raporturile parteneriale se creează încă din primii ani
de viață prin introiectarea comportamentului părinților unul față de altul și față de
propriul copil. Riscul unei transmiteri transgeneraționale a modelului de intimitate
este suficient de crescut pentru a nu ne lăsa indiferenți în fața acestei provocări a
dezvoltă rii umane.” (L. Mitrofan, 2002).

53

Așadar se impune cu necesitate un program de intervenție psihologică care să
permită dezvoltarea personală timpurie a adolescenților, program care să permită
rezolvarea unor astfel de probleme: problema atașamentului, a acc eptării de sine și a
abandonului emoțional. În felul acesta ei vor putea dezvolta o relație de cuplu
armonioasă, știut fiind că intimitatea determină calitatea vieții și a dragostei. Așadar
o bună intimitate este garanția unei vieți de cuplu reușite și de durată.
„Acceptarea propriului corp și posibilitatea de a comunica prin intermediul
acestuia, de a exprima, arăta sau dezvălui în sens natural, lipsit de pudoare și inhibiții
inutile, condiționează realizarea unui bun nivel de intimitate în cuplu” (L. M itrofan,
2002,) care corelează cu o bună imagine de sine și o acceptare a propriei identități
psihosexuale. Toate acestea se intâmplă în condițiile unei autentice comunicări
verbale și nonverbale și în același timp mențin o astfel de comunicare la nivelul
relației de cuplu.

Rezumat
Identitatea de gen, numită și identitate de sex -rol sau identitate psihosexuală
este o construcție psihologică, având la bază trei tipuri de relații semnificative:
 în copilărie: relația tată -fiică în cazul fetei și r elația mamă -fiu în cazul
băiatului
 în adolescență: relația mamă -fiică în cazul fetei și ralația tată -fiu în cazul
băiatului
 la maturitate: relația partenerială a fiecărui sex cu cel opus
Asumarea acestei identități de către bărbat sau femeie este strict de pendentă de
istoria de viață a fiecăruia, de relațiile pline de semnificație pe care aceștia le -au avut
cu părinții, bunicii, unchii sau mătușile de suflet. La vârsta maturității ele permit o
relaționare autentică cu partenerul sau partenera de viață în fu ncție de gradul de
deschidere a fiecăruia în cadrul relației sale de cuplu, de nevoia de a evolua și de a se
dezvolta.

Cuvinte cheie
 Identitate de gen
 Identitate de sex -rol
 Identitate psihosexuală

54

 Familie nucleară
 Familie monomarentală
 Fami lie reconstitutiă
 Cuplul mamă -fiu
 Cuplul tată -fiu
 Inițere erotică

Teste de autoevaluare

1. Enumerați tipurile de relații semnificative care stau la baza formării identității de
gen.(p.37)
2. Enumerați tipurile de relații deficitare tată -fiică care împiedică asumarea de către
aceasta a identității sale psihosexuale .(p.42 )
3. Evidențiați caracteristicile tipului de relație patologică mam -fiu care conduce la
neasumarea masculinității de către acesta din urmă .(p.46)
4.Evidențiați implicațiile fa miliei monoparentale în construirea identității de se –
rol.(p.48)
5.Evidențiați care sunt influențele familie reconstituite în formarea identității de gen
(p.50)
6. Explicați legătura dintre inițierea erotică și o identitate de sex -rol bine asumată
(p.51)

Concluzii

Identitatea de gen este o construcție psihologică dependentă de calitatea relațiilor
semnificative pe care bărbatul și femeia le -au avut în copilărie și adolescență cu
părinții lor (sau alte persoane din clanul familial semnificati ve) și de calitatea relației
parteneriale prezente. O identitate de sex -rol bine asumată este garanția implicării
responsabile, durabile și constructivă într -o relație de cuplu atât pentru femeie cât și
pentru bărbat.

55

UNITATEA DE STUDIU 5
Mit și realitate în relația de cuplu
Obiective ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 55
Cunoștințe preliminare…………………………………………………………………………………… 55
Resurse și recomandări de studiu…………………………….. ……………………………………… 56
Durata medie de parcurgere a unității………………………………………………………………. 56
Expunerea teoriei aferente unității de studiu
5.1. Relația de cuplu între mit și realitate…………… …………….. ………………. 56
Rezumat………………………………………………………………………………………………………. 61
Cuvinte cheie…………………………………………………………………………………….. ………… 61
Test de autoevaluare …………………………………………………………………………………….. 62
Concluzii……………………………………………………………………………………………….. …….62

Obiective
La sfârșitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:
1. Să conștientizeze care sunt principiile reale de funcționare a unui cuplu în vederea
identificării și înlăturării miturilor transmise trans genarațional care se dovedesc a fi
uneori maladaptative pentru cei doi parteneri de cuplu

Cunoștințe preliminare
Se impune citirea cu atenție a materialului din unitățile de studiu prezentate
anterior .

56

Resurse ne cesare și recomandări de studiu

Se recomandă completarea cunoștințelor prin lectura cărții “Iubirea la timpul
prezent – Cum să ai o căsnicie cu multă intimitate și efort puțin”, autori
Shechtman, M & A, Editura Elena Francisc Publishi ng

Durata medie de parcurgere a unității de studiu
Este de două ore.

Expunerea teoriei aferente unității de studiu
5.1. Relația de cuplu între mit și realitate

1. Mit: Oamenii opuși se atrag reciproc. Într -un cuplu, diferențele dintre
parteneri îi fac să se completeze.
Realitate: Pentru o relație excelentă e nevoie de valori esențiale identice .

Majoritatea cuplurilor care își clarifică împreună valorile au plăcuta surpriză
de a descoperi că sunt de acord în mare măsură. Deși puțini ș i-au formulat clar și
conștient convingerile la vremea când îți aleg partenerul, la nivel inconștient ei
gravitează către o persoană cu valori puternic compatibile. Când valorile comune
sunt identificate și formulate explicit, cuplurile descoperă un anumit numitor comun
ferm, de pe a cărui bază pot lucra la rezolvarea multor conflicte care anterior păreau

57

de nerezolvat. Ei descoperă că în ciuda dificultăților pe care le -au întâmpinat în
cadrul relației lor, au ales partenerul potrivit.

2. Mit: Iubirea te v a ajuta să treci prin momente grele într -o relație .
Realitate: Valorile comune sunt acelea care -ți permit să traversezi o criză.

Când se simt împotmoliți în relația în care se află, blocați într -o problemă sau
într-un conflict care nu se lasă rezolvat or ice ar face, partenerii de cuplu se confruntă
cu un “curent puternic din trecut”. Criza care aduce o relație de cuplu pe punctul
dizolvării a fost pusă în mișcare cu ani mulți înainte să se cunoască partenerii. Ea își
are rădăcinile în modelele lor familia re. Așadar, atracția către partenerul/a de cuplu
este, de fapt, atracția dintre modelele familiare compatibile și, de asemenea, de valori
compatibile. Atracția dintre cei doi constă într -o combinație complexă de impulsuri:
de a vindeca trecutul și de a răm âne blocat în el, de a accepta provocarea prezentului
și de a conspira cu partenerul pentru a evita prezentul. Iubirea pe care un partener o
simte pentru celălalt într -un cuplu exprimă deopotrivă cele mai înalte idealuri și cele
mai profunde răni.
Iubirea înseamnă multe lucruri minunate dar nu reprezintă o soluție. Când o
relație de cuplu se împotmolește în tipare distructive cu rădăcini în trecutul
îndepărtat, valorile comune sunt cele care îi împing pe cei doi către un prezent mai
fericit. Valorile nu ște rg suferința din trecut dar oferă posibilitatea de a lua hotărâri
noi mai bune. Cu cât poți recunoaște mai deplin influența trecutului tău asupra a ceea
ce simți în prezent, cu atât devii mai liber să acționezi în concordanță cu valorile tale.
Când aceste valori sunt împărtășite și de partener și acționați împreună în virtutea lor,
te simți atras de partener din cele mai bune motive. Il respecți, îl admiri, te bucuri de
prezența lui și te respecți pe tine însuți pentru că îl iubești.

3. Mit: Trebuie să luc rezi asupra relației tale dacă vrei să fie o relație bună.
Realitate: Nu relațiile, ci oamenii au probleme.

Reactivarea unor “afaceri emoționale neîncheiate” din trecut de către
evenimente similare, umbresc prezentul trăit alături de partenerul de cuplu. “Oricât
de paradoxal ar părea, a jeli trecutul constituie calea către fericire în prezent. Când

58

începi să intri în legătură cu durerea proprie, vei descoperi că partenerul tău nu e
sursa simțămintelor tale negative. Partenerul nu constituie o problemă, și până la
urmă nu trebuie să lucrași la relația voastră.” – Moriie & Arleah Shechtman

4. Mit: Altruismul și dăruirea față de alții dau naștere la cele mai bune relații.
Realitate: Limitele clare și granițele dau naștere la respect reciproc și relații
dura bile.

Relația simbiotică dintre cei doi parteneri face aproape imposibilă impunerea
unor limite sau granițe clare care să contribuie la păstrarea și protejarea
individualității. A nu știi cine ești, a nu știi ce -ți dorești, a nu știi ce aștepți din parte
celuilalt sunt premize ale unei vieți de cuplu furtunoase, nesatisfăcatoare, care nu
facilitează propria dezvoltare ciâ este o garanție sigură pentru involuție, “parazitare”.
Când fiecare partener îi arată celuilalt care sunt granițele sale, îl invită la parteneriat
deplin și la o intimitate mai profundă. “Când ne încălcăm valorile fzndamentale, ne
încălcăm și granițele. Dacă ne concentrăm la a trăi potrivit valorilor noastre, vom
putea să vedem foarte clar care ne sunt limitele. De pildă, dacă prețuiești
devotamentul deplin față de misiunea ta în viață, acest lucru va impune o limită
firească măsurii în care ești dispus să devii dădaca, terapeutul sau sclavul sexual al
partenerului tău, fiindcă trebuie să te trezești dimineața și să te apuci de treabă. Da că
prețuiești răspunderea, există o limită pentru cât de departe vei merge ca să salvezi
un partener care se distruge singur. Dacă prețuiești comunicarea de calitate, asta
înseamnă că nu vei minți despre ceea ce simți ca să -i faci pe plac partenerului tău. ”
– Moriie & Arleah Shechtman
Și în plus, aducând de fiecare dată în relație ceva nou, care te bucură, te
împlinește, menține treaz interesul partenerului/partenerei pentru tine. Noutatea,
dinamismul se află de data aceasta în interiorul relației, iar r iscul ca monotonia –
monstrul care distruge totul – să apară, este aproape inexistent.

5. Mit: Acceptarea necondiționată a partenerului constituie temelia unei căsnicii
bune sau unei relații de cuplu de durată.
Realitate: Dacă nu ai pretenții de la partene r, nu ții la el cu adevărat.

59

“Acceptarea necondiționată este o reacție adecvată față de cineva care suferă
de rușinea temporară de a fi bebeluș. Nimeni n -ar supraviețui prunciei dacă iubirea i
s-ar acorda pe baza meritelor. Dar cumva, ne -a intrat în cap c ă iubirea mamei pentru
nou-născutul ei este modelul ideal pentru toate celelalte feluri de dragoste. Iubirea
înseamnă să nu trebuiască niciodată să -ți ceri scuze. Iubirea înseamnă să nu
trebuiascăn niciodată să -ți bagi cămașa în pantaloni. Iubirea înseamn ă să fii acceptat
așa cum ești. Filozofia asta e foarte bună dacă vrei ca mariajul tău să se transforme
într-o situație de ajutor de șomaj afectiv. Asta obții când dragostea devine ceva ce se
cuvine, când partenerul tău nu trebuie să facă nimic cât de cât agreabil ca să
primească iubirea ta. Puneți partenerul pe lista celor care primesc ajutor de șomaj
afectiv – sau așteaptățte ca partenerul să te pună pe tine pe listă – și o să vă treziți că
trăiți într -o mahala relațională.” – Moriie & Arleah Shechtman
A-ti provoca partenerul/a prin cerințe foarte clar formulate înseamnă a te
provoca și pe tine însăți/însuți. Și aceasta pentru că e de datoria ta să fii consecvent în
cerințe și să oferi exact ceea ce pretinzi. Asta vă va ajuta să vă iubiți și să va apreci ați
reciproc multă, multă vreme.

6. Mit: Conflictele frecvente sunt un semn că mariajul/relația de cuplu are
probleme.
Realitate: Cât ești de dispus să te implici în conflict determină profunzimea și
calitatea relației tale.

Pentru a avea o intimitate au tentică este nevoie să stabilești limite, să trasezi
granițe, să -ți provoci partenerul și să exprimi cerințe. Orice relație de cuplu este o
provocare pentru dezvoltare, pentru evoluție personală și familială. Intensitatea
afectivă a unui conflict depinde d e locul unde se găsesc rădăcinile sale: în trecut sau
în prezent. Conflictele raportate cu adevărat
la prezent sunt ușor de gestionat în prezent. Cele care nu se lasă rezolvate și terzesc
simțăminte intense vin din trecut și din modelele familiale ale celo r doi parteneri. Ele
ăți au originea cu mult înainte ca cei doi parteneri să se fi întâlnit.
Uneori se întâmplă ca într -un conflict, un partener să acționeze din
perspectiva prezentului, pe când celălalt se zbate în ghearele unui model familiar.
Unul încea rcă să rezolve cu calm problema dată, iar celălalt reacționează complet
disproporționat la ea.

60

O vizită la un consilier marital poate fi extrem de bine venită în acest caz,
dacă cei doi nu găsesc o rezolvare problemei/lor. Depășirea cestui moment de criză
va apropia și mai mult cei doi parteneri.

7. Mit: E foarte important ca cei doi parteneri să petreacă mult timp împreună.
Realitate: Cele mai bune relații se întrețin cu efort puțin și multă intimitate.

“Când aud expresi “mai multă intimitate”, mulți oa meni (îndeosebi bărbați)
se gândesc “mai mult la sex”. În cultura noastră, bărbații n -au învățat nici o altă
metodă de a cultiva intimitatea. Mulți dintre ei caută contactul sexual mult mai des
decât le cere libidoul fiindcă e singura modalitate în care șt iu să simtă apropierea.
Femeile, în ansamblu, nu sunt prea receptive la așa ceva. Sexul ca înlocuitor al
intimității adevărate le pare o înșelătorie.
Femeile sunt mult mai înclinate să pună semnul egal între intimitate și a
vorbi. Pentru că ele se pricep la a vorbi, există o presupunere larg acceptată (cel puțin
de către femei) cum că sunt mai pricepute la intimitate decât bărbații. Multe femei
consideră că a avea intimitate înseamnă a face o “evacuare a minții”, adică să le
povestească partenerilor, într -o singură ședință, tot ce li s -a întâmplat de când au
vorbit ultima oară. Bărbații, în ansamblu, nu sunt prea receptivi la așa ceva.
Povestirile ca înlocuitor al intimității adevărate îi plictisesc teribil.”
– Moriie & Arleah Shechtman
Terapeuții de cuplu au constatat că femeile au nevoie de tot atâta consiliere ca
și bărbații cu privire la felul cum ar trebui să vorbească și că o dată ce învață, bărbații
sunt l fel de capabili ca și ele să se achite de partea lor. Ar fi de dorit ca fiecare să
exprime cee ce simte cu privire la
cele petrecute în loc să spună unul altuia ceea ce s -a întâmplat. Secretul relațiilor cu
un grad mare de intimitate și un grad mic de efort constă în a învăța să separi ceea ce
este esențial de ceea ce nu este, a învăța să ajung i direct la miezul lucrurilor. Această
capacitate decurge din permanenta conștientizare a propriilor simțăminte. Cu ești mai
apropiat de tine însuți, cu atât poți fi mai apropiat de partener.

61

8. Mit: Încrederea în partener este esențială într -o relație b ună.
Realitate: Esențială este încrederea în tine însuți.

Dacă nu ai încredere în tine însuți/însăți riscul ca celălalt să nu aibă încredere
în tine este destul de mare. El simte ezitarea ta și mai ales vede că “nu dai prea multi
bani pe tine” și te trat ează ca atare. Iar încrederea deplină pe care o poti avea în
partenerul/a tău/a este asigurată și de conștiința faptului că în acest Univers nimic nu
e static, totul se transormă, chiar și tu și partenerul tău și o dată cu voi relația voastră
se transformă . O dată și o dată tu sau el va alege să plece pe drumul lui în această
viață sau în altă viață, iar ceea ce rămâne pentru fiecare este savoarea amintirilor unei
relații împlinătoare și autotransformatoare.

Rezumat

Valorile esențiale identice, limite le clare și granițele dau naștere relațiilor
benefice. Încrederea în sine, provocările și pretențiile pe care le lansezi partenerului
de viață sunt elemente esențiale pentru păstrarea unei relații de cuplu de lungă durată
și cu un grad de satisfacție ridic at pentru fiecare. Relațiile de cuplu nu sunt lipsite de
conflicte, dar profunzimea cu care fiecare partener se implică în descâlcirea acestor
situații trebuie să fie maximă. Cele mai bune relații se întrețin cu efort puțin și multă
intimitate.

Cuvinte cheie
 Cuplu
 Intimitate
 Încredere în sine
 Disponibilitate
 Valori comune
 Limite clare
 Granițe clare

62

Test de autoevaluare

1. Enumeră și descrie principiile care stau la baza unei relații de cuplu funcționale
(p.56)

Concluzii

Foarte multe cupluri se formează și funcționează după modelul căsniciei
părinților lor. Modelul familial se bazează nu pe ceea ce au făcut, la propriu, părinții,
ci pe concluziile pe care fiecare partener le -a tras din acțiun ile acestora. Cuplurile
disfuncționale ignoră potrivirea dintre valorile lor și folosesc modelele familiale ca
pe niște arme, încercând să obțină de la prezent ceea ce n -au putut obține în trecut.
Cuplurile funcționale traduc valorile lor concordante într -o viziune dătătoare de
energie și inspirație asupra vieții bune, provocându -se reciproc să traverseze doliul
pentru modelele lor familiale și să reducă pe cât de mult posibil impactul acestora
asupra relației. Demitizarea are loc în acest fel, iar drumul c ătre o intimitate autentică
este deschis pentru cei doi.

63

UNITATEA DE STUDIU 6
Tranzacții eficiente și ineficiente în cuplu
Obiective ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 64
Cunoștințe preliminare………………………………………………… ………………………………… 64
Resurse și recomandări de studiu…………………………………………………………………….. 64
Durata medie de parcurgere a unității…………………………………………………….. ……….. 64
Expunerea teoriei aferente unității de studiu
6.1.Ce este Analiza Tranzacțională (AT)?…………………………..……… ………65
6.2. AT o teorie a personalității………………………………… …………………….. …..65
6.2.1. Starea eului: Părinte………………………………………………………… ..65
6.2.2. Starea eului: Adult………………………………………………………… …67
6.2.3. Starea eului: Copil……………………………………………………… ……67
6.3. AT o teorie a comunicării……………………………………………………… 70
6.3.1.Tipuri de tranzacții…………………………………………………………… .70
6.3.2.Tipuri de tranzacții eficiente în cup lu………………………………………… 72
6.3.3. Tipuri de tranzacții ineficiente în cuplu………………………………… …….74
6.4. AT o psihoterapie centrată pe optimizare și dezvoltare personală…………… ..75
6.4.1. Scenariul de viață…………………………………………………………… .75
6.4.2. Poziții de viață……………………………… ……………………………… ..76
6.4.3. Stiluri de relaționare în cuplu………………………………………………… 76
6.4.4. Triunghiul dramatic: persecutorul, salvatorul, victima…………………… …..77
Rezumat………………………………………………………………………………….. ………………….. 79
Cuvinte cheie……………………………………………………………………………………………….. 79
Test de autoevaluare ……………………………………………………………………….. …………… 80

64

Concluzii…………………………………………………………………………………………………….. .80

Obiective
La sfârșitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:
1. Să cu noască Analiza tranzacțională ca o teorie a personalității
2. Să cunoască Analiza tranzacțională a o teorie a comunicării
3. Să discrimineze din perspectiva AT tipuri de tranzacții eficiente vs ineficiente
în cuplu
4. Să cunoască și să utilizeze în viața lor câteva noțiuni fundamntale din AT – o
psihoterapie centrată pe optimizare și dezvoltare personală: scenariu de viață,
poziții de viață, triunghi dramatic (salvator, persecutor, victimă)

Cunoștințe preliminare
Se impune parcurgerea unităților de învățare an terioare.
Resurse ne cesare și recomandări de studiu
1. Lecturarea atentă a unității de studiu
2. Parcurgerea exemplelor date și elaborarea unor noi exemple p entru aplicarea
cunoștințelor noi însușite

Durata medie de parcurgere a unității de studiu
Este de șase ore. Se recomandă împărțirea ei în câte 2 ore de studiu.

65

Expunerea teoriei aferente unității de studiu

6.1. Ce este Analiza tranzacșională (AT) ?
 O teorie a p ersonalității
 O teorie a comunicării
 O psihoterapie centrată pe optim izarea și dezvoltarea personală

6.2. AT – o teorie a personalității

Stările eului sunt sisteme de emoț ii, gândire și de comportament legate
de diferite etape de dezvoltare a unui individ și chiar ale unui grup, o familie sau o
organizație.
6.2.1. Starea eului: Părinte
• Cuprinde emoțiile, gândurile și comportamentele pe care individul le -a
învățat din surs e exterioare de figuri autoritare, și în principal de la proprii
părinți.
P
A
C

66

• Exemple: ferește -te de străini, să nu ai încredere în nimeni, joacă cum îți
spune șeful

• Atunci când o persoană este „Părinte” ea reproduce atitudini și
comportamente pe care le -a împrumutat de la figurile părintești sau
persoanele semnificative care au marcat -o în trecutul apropiat sau îndepărtat:
tatăl, mama, învățătorul, profesorul, șeful, etc.

Subdiviziuni
• Părintele Normativ
• Părintele Întreținător / Hrănitor

Părintele Normativ
1.Părintele normativ: reprezintă judecățile de valoare și normele sociale. El spune
copilului ce trebuie să facă. Este determinat de scenarii culturale și familiale (scări de
valori și scheme de comportament). El facilitează executarea automată a sarcinil or
repetitive.

Exemple:
• Când intri pe ușă trebuie să spui bună -ziua.
• Trebuie să ajungi la timp când ai o întâlnire.
• Nu ai voie să faci asta.
• Niciodată nu faci ceva ca lumea.

2.Părintele Întreținător / Hrănitor
Părintele întreținător sau hrănitor: reprez intă recomandările, rețetele sau
modalitățile de a întreține și de a -și asuma răspunderea. Permite răspunsuri rapide la
o serie întreagă de întrebări ce încep prin „Cum să fac?” : cum să fac să am grijă, să
fiu responsabil, să supraviețuiesc, să lucrez, să mă distrez, să -mi exprim furia.
Părintele întreținător încurajează, oferă căldura și îngrijirea de care copilul are nevoie
ca să trăiască ca și permisiunea de a crește. La extrem, el face tot ceea ce ar trebui
copilul să facă, adică îl cocoloșește și îl su praprotejează.

Exemple:
•Dacă aveți vreo problemă veniți să mă vedeți.
•Așa trebuie să faceți, ați înțeles?

67

•Bravo!
•Te pot ajuta cu ceva?
•Nu te neliniști!

6.2.2.Starea eului: Adult
Nu are nimic de -a face cu vârsta individului, ci privește mai degrabă
domen iul „ceea ce se gândește” . Este orientat spre „realitatea” obiectivă: culege,
înregistrează și utilizează informațiile din orice surse externe – din mediu (e urât
afară, sunt în întârziere, nu am informații) – ca și interne – ale Părintelui și Copilului
(mi-e somn, sunt conștient de…, vreau să învăț mai mult, sunt responsabil pentru).
Adultul se servește de aceste informații pentru a enunța fapte, a calcula
probabiltăți, a emite soluții, a lua decizii, a -și preciza obiectivele, a -și evalua
rezultatele ș i fără judecată de valoare sau asumarea vreunei responsabilități
(Părintele). Adesea numit și Calculator, Adultul înțelege realitatea fără afectivitate
(Copilul)
Originea Adultului : Deși punctul său de plecare e situat în primul an de
viață, gândirea auto nomă, „personală” a Adultului se afirmă cu adevărat pe la 12 ani.
Ea poate fi perfecționată toată viața, mai ales în măsura în care și mediul încurajează
acest lucru.

6.2.3.Starea eului: Copil

Privește mai ales domeniul „ceea ce se sim te” și include nevoile,
senzațiile și emoțiile care apar în mod natural la o persoană: sunt vesel, sunt trist, îmi
e foame, îmi e sete. Această stare conține în mod egal înregistrarea experiențelor
trăite de copil și modul în care el a reacționat prin emoț ii și comportament.
Exemplu: de fiecare dată când cineva ridică mâna îmi e frică deoarece
îmi închipui că mă va lovi.
Copilul este prima stare a eului care apare. Ea încearcă sub forma
senzațiilor externe sau interne toate nevoile și dorințele pe care în mod normal le
încearcă o persoană și le exprimă sub fomă de sisteme de comportament, de gândire
sau de emoții. Această stare conține și înregistrarea senzațiilor sau emoțiilor trăite în
copilărie. Ea explică ideea de condiționare, adică ceea ce face ca o persoană să se
îndrepte mai mult sau mai puțin conștient către ceva asociat cu plăcerile și să evite

68

ceva asociat cu suferințele ei, fie că există sau nu un raport durabil între senzație și
stimularea respectivă. Re -condiționarea permanentă a Copilului sub regulile de
conduită ale Adultului este o condiție a dezvoltării individului. În starea eului Copil,
o persoană poate fie să -și trăiască senzațiile sau emoțiile prezente, fie să trăiască
senzații sau emoții din trecutul său.
Subdiviziuni
 Copilul Spon tan sau Copilul Liber
 Copilul Adaptat Supus vs. Copilu l Rebel
 Copilul Creator sau Micul Profesor

1.Copilul Spontan sau Copilul Liber
 spune ceea ce vrea atunci când vrea;
 exprimă nevoile cele mai fundamentale în reacție directă cu plăcerea și
suferința;
 asigură reglarea biologică a organismului și dă stărilor eului mai elaborate
informațiile necesare pentru a menține pe termen lung condițiile unui
asemenea echilibru;
 este guvernat și de cele patru emoții fundamentale: frica, tristețea, furia,
bucuria.

În aspectul său pozitiv este chiar centrul ființei umane. Exprimarea emoțională
onestă, perceperea nevoilor și satisfacerea lor sunt acțiuni productive care îi permit
persoanei să evolueze.

În aspectul negativ, generează prin acțiunile sale spontane consec ințe personale și
sociale neplăcute, la limită punând în pericol propria viață sau a altora.

Exemple:
» Vreau asta.
» Dă-mi asta!
» Vrei să ne jucăm?
» Vreau să încerc și eu.
» Mi-e bine.
» Nu mai vreau.

69

2.Copilul Adaptat
Se exprimă ori de câte ori acționăm pent ru a câștiga „ persoane cu
greutate” reale sau imaginare în anturajul nostru sau în scopul de a le face să
reacționeze în felul dorit.
Copilul Adaptat
Copilul adaptat supus: vorbim despre el atunci când obiectivul este de
a trăi în armonie cu aceste persoa ne, de a le obține aprobarea, sau de a fi supus lor.
Exemple:
• Da, sigur, facem cum vrei tu! (ce -mi vine să -ți spun câteva vorbe de duh…)
• Da, domnule director! (aoleu, n -am înțeles nimic, ce o să mă fac?)
• Poate fi victima, cea care nu are încredere în ea, sau primește permanent
lovituri ale soartei.

Copilul adaptat rebel: vorbim despre el dacă persoana acționează
contra directivelor parentale, în scopul de a obține atenția în detrimentul afecțiuni sau
reacționează la un părinte abuziv.
• Exemplu:
Nu mă duceți pe mine de nas! O să mă adresez șefului ierarhic.

3.Copi lul Creator sau Micul Profesor
Este sursa creativității și inovației. Gândirea sa s -a elaborat când copilul ,
foarte mic fiind nu dispunea de un limbaj veritabil. Ea este intuitivă și chi ar magică.
Deoarece s -a format în cadrul foarte intens al relațiilor familiale, Copilul Creator
dispune de o cunoaștere și de o înțelegere foarte profundă în tot ceea ce privește
relațiile interpersonale. Are însă inconvenientul de a fi de multe ori ilogic sau
incoerent, de a considera dorințele sale realitate sau faptul că poate funționa fantastic,
imaginar.
Exemple :
Îmi place să -mi pice fisa repede.
În general prima impresie este cea mai bună.
Îmi place, de asemenea, să abordez o problemă aproape de nere zolvat.
Sfârșesc întotdeauna prin a găsi o soluție care să ocolească dificultățile.

70

6.3. AT – o teorie a comunicării

Ca teorie a comunicării, AT descrie ce se întâmplă când o persoană se
întâlnește cu o alta. Schimburile verbale și nonverbale între st ările Eului sunt numite
TRANZACȚII. „Când două persoane se întâlnesc, este evident că apar atunci șase
stări ale eului, câte trei pentru fiecare individ.” (E. Berne,1972, p.14)
Interacțiunea dintre două persoane, fiecare cu câte trei „departamente”
apte să reacționeze duce la un număr foarte mare de posibilități. Oare Părintele dintr –
un partener va ține predici Copilului din celălalt partener? Oare cei doi Adulți vor
rezolva împreună o problemă financiară? Sau Copilul Liber al unuia dintre parteneri
și Co pilul celuilalt vor ieși împreună la joacă?

6.3.1. Tipuri de tranzacții

A. TRANZACȚII SIMPLE

1.Tranzacții paralele (complementare):
Se realizează atunci când starea eului solicitată la celălalt răspunde stării
eului care a fost la originea tranzacției , sau, alt fel spus, starea eului căreia îi este
adresat stimulul este și cea care oferă răspunsul
Ex: “Copiii de astăzi sunt scăpați din mână.” (P)
“Da, nu mai au nici un respect, pe vremea mea… (P)”

Ex: “Cât este ceasul?” (A)
“Este 10 si 1 0 minute.” (A)

Tranzacțiile curente sunt: de la P la C, de la P la P, de la A la A, de la C la C

71

2. Tranzacții încrucișate
Se realizează atunci când starea eului căreia îi este transmis mesajul
diferă de cea care oferă răspunsul, sau, altfel spus, când individul căruia i -a fost
solicitată o stare a eului nu răspunde pornind de la acea stare a eului și furnizează
interlocutorului lui un răspuns neașteptat.
Ex:
(A) – (A): Unde erai ieri, când am avut nevoie de ajutorul tău?
R: (C) – (P): N -ai terminat de pus întrebări, doar sunt liber!

Un astfel de stimul de tranzacție încrucișată în care Copilul răspunde
unui stimul adresat Adultului, este după Berne, “probabil cauza cea mai frecventă de
neînțelegere în căsătorii, în raporturile de lucru precum și în viața socială.”
Ex:
•– (A): “Am prevăzut să lucrez la noapte la acest raport.”
R: (P) – (C): “De ce te lași mereu pe ultima sută de metrii?”
Este tot un tip de tranzacție încrucișată, inversă , atunci când Părintele
este cel care răspunde stimulului adre sat Adultului.
Ex:
(C) – (C) “Și dacă am da o fugă în parc acum?”
R: (P) – (C) “Nu ti -e gândul la muncă! Te gândești numai la distracție!”

B. TRANZACȚII DUBLE (ASCUNSE)

Se derulează la mai multe niveluri, pe care le putem reduce, în general la 2:
 un niv el aparent, sau nivel “social” (explicit, verbal, observabil);
 un nivel ascuns, sau nivel “psihologic” (implicit, nonverbal)

În astfel de tranzacții apare riscul neînțelegerii între interlocutori, când
tranzacția ascunsă privește conținutul mesajului, sa u riscul manipulării dacă
tranzacția ascunsă privește relațiile.

Exemple:

72

1.I1: Nu știu dacă termin, mai e atâta de făcut . (A) – Nu mă ajuți? (C -P)
Nu vii la sedință mâine? (A ) – Mă lași singur in fata șefului? ( C –P)

2.I2: “Cred ca această variantă este peste posibilitățile dumneavoastră” (A) – Poate
că ar trebui să -ți ofer ceva mai ieftin (P – C),
“Mi-ar placea să -mi mai adăugați câteva dotări” (A) – Ei, drept cine mă iei? (C –
P)

Regulile Comunicării
• Atâta timp cât tranz acțiile sunt complementare, comunicarea se menține;
• Când tranzacțiile se încrucișează, comunicarea este fie întreruptă, fie ruptă;
• Rezultatul tranzacțiilor duble este determinat mai degrabă la nivel psihologic
decât la nivel social.

6.3.2. Tipuri de tranza cții eficiente în cuplu

Steve & Shaaron Biddulph , (1999) prezintă patru modalități excelente
în care doi parteneri de cuplu pot interacționa cu diferite părți ale Eului lor pentru a
obține o comunicare bună:

1. Afecțiunea;
2. Aprecierea reciprocă;
3. Cooperarea ;
4. Apropierea.

1.Afecțiunea: Tranzacția Părinte  Copil
Toți avem nevoie, din când în când, de cineva de care să depindem, care
să aibă grijă de noi și să ne dăruiască afecțiune. Nimic nu se compară cu a ști că
celălalt dorește ca tu să fii
fericit(ă). Cu plurile recente fac asta frecvent: cei doi își spun cuvinte dulci, se ating
fizic, sunt atenți unul la celălalt – toate acestea făcând parte din ritualul de curtare.
Când ne îndrăgostim, asemenea gesturi sunt ușor de oferit și sunt prețuite de
partener.”

73

Tehnici menite de a crește afecțiunea partenerului:
 a-ți exprima dorințele cu voce tare și a nu aștepta ca celălalt să ți le
ghicească,
 a-i cere să te răsfețe mai mult sau chiar a negocia,
 a-i cere să te încurajeze atunci când ai nevoie
 a-i cere pur și simplu să -ți facă complimente atunci când ai nevoie de
ele.

2.Aprecierea reciprocă – tranzacția Părinte – Părinte
Partenerii pot vorbi oricând au ocazia, depre valorile, crezurile,
aspirațiile și idealurile lor, inclusiv cele privind educaț ia copiilor. Părintele este
departamentul visării și al discuțiilor despre lucrurile cu adevărat importante. Se
creează astfel, între cei doi parteneri, un teren comun în ceea ce privește direcția
vieții ca și un sistem comun de valori. Țelurile individual e pot fi astfel cunoscute și
atinse în armonie – mai mult sau mai puțin – cu celălalt. Nu este vorba despre o
suprapunere perfectă a direcției celor doi parteneri, ci mai degrabă, despre un stil de
comunicare deschis, care să permită o adaptare continuă a celor doi parteneri.

3.Cooperarea: Adult  Adult
O mare parte din viața de zi cu zi e compusă pur și simplu din chestiuni
practice. Mersul cu mașina sau cu autobuzul, împărțirea banilor, cumpărăturile,
școala copiilor, bona, treburile casei, cine va fa ce asta și când. Cei doi terapeuți
recomandă o foarte mare atenție la detalii și centrarea pe soluții rezonabile care să
permită rezolvarea tuturor situațiilor cu care se pot confrunta doi parteneri de cuplu.

4.Apropierea – tranzacția Copil  Copil
“<<Apropiere>> înseamnă pur și simplu joacă împreună. (…) Noțiunea
de apropiere include distracția și recreerea împreună, afecțiunea reciprocă și, desigur,
actul de a face dragoste. Apropierea și distracția sunt moduri în care energia fiecăruia
se regenerea ză. Recreerea, la urma urmelor, este re -creare.” (Steve & Shaaron
Biddulph,2004 )

74

6.3.3. Tipuri de tranzacții ineficiente în cuplu

Steve & Shaaron Biddulph (1999)

1. Capcana salvării
2. Competiția
3. Cuplul înstrăinat

1.Capcana salvării – CE TE -AI FACE FĂRĂ MINE?
Dimensiunea Părinte  Copil din viața unui cuplu trebuie, în principiu
să fie o chestiune reverasibilă în care fiecare partener, de -a lungul timpului, dă și
primește ceva în schimb.” În felul acesta fiecare partener își „reîncarcă bateriile”.
Dacă această dimensiune devine unilaterală, apare ceea ce putem numi o relație de
salvare, care nu duce decât la epuizarea partenerului ofertant și la acumularea de o
serie de frustrări care vor eroda în timp relația.

2.Competiția – CONCURSUL ÎN CARE TOATĂ LUMEA PIERDE”.
O astfel de relație se bazează pe ideea că „resursele de iubire sunt
insuficiente, că dragostea nu ajunge pentru amândoi partenerii.” Și acest tipar de
interacțiune este deprins în copilărie dacă părinții au fost foarte ocupați și nu i -au
acordat suficient de multă atenție, sau au fost prea mulți frați și surorii, iar afecțiunea
a fost distribuită tuturor. Soluția ar fi „să dai și să ceri mai mult în modul cel mai
deschis posibil. Oferind mici <<daruri>> de atenție, descoperim că nu pierde nimeni
dacă celălalt câștigă, iar cantitatea netă de dragoste crește.”

3.Cuplul înstrăinat – CORĂBII NAVIGÂND SOLITARE.
” Este cel mai trist tipar de interacțiune, sau mai degrabă o mărturie a
bolcării comunicării dintre cei doi parteneri. Cuplurile înst răinate au avut parte de
atâta suferință încât cei doi aproape că nici nu -și mai vorbesc.” Steve & Shaaron
Biddulph, 2004

75

6.4. AT – o psihoterapie centrată pe optimizarea și dezvoltarea personală

6.4.1. Scenariul de viață
– un plan de viață făcut în cop ilărie, întărit de părinți, justificat de evenimente
ulterioare și culminând într -o alternativă aleasă.

Caracteristici:
1.Scenariul este un plan de viață;
2.Scenariul este orientat către o plată finală – adulții își joacă scenariul și aleg
inconștient ace le comportamente care să -i apropie de scena pe care ei înșiși au
proiectat -o în copilărie și care reprezintă recompensa sau pedeapsa finală pentru
întreaga lor viață;
3.Scenariul este expresia unei decizii – sunt intemeiate pe trăiri
Emoționale – si reprez inta cea mai bună strategie adaptativă pentru
copil;
4.Scenariul este întărit de părinți;
5.Scenariul este stocat sub planul conștiinței;
6.Realitatea este astfel interpretată încât să justifice scenariul.

Scenariul învingător

Scenariul învingător presu pune atingerea scopului declarat. Dacă, fiind
copil am hotărât să devin un mare învingător și, adult fiind, am devenit, sunt un
învingător. Dacă am hotărât să devin un exclus social (un cerșetor, un vagabond) și
am ajuns așa ceva, sunt, de asemenea un în vingător. Așadar, SUCCESUL
SCENARIULUI este raportat la obiectivel individuale, fixate în copilărie, și nu la
țelurile social -dezirabile. AT afirmă că adulții recurg la strategii infantile pentru a
rezolva principala problemă a copilăriei: cum să obții ate nție și iubire necondiționată.
Când răspundem realității noastre de aici și acum ca și cum ar fi lumea primelor
noastre decizii suntem în scenariu, ceea ce Este tot una cu a spune că suntem angajați
în trăiri și comportamente prescrise.

76

Concluzii:
Scenar iul de viață este un concept foarte important în AT deoarece
explică elegant comportamnetul oamenilor. Această înțelegere esre în mod special
necesară în cazul comportamentelor nevrotice sau autodistructive.

6.4.2. Poziții de viață

Conform lui Eric Ber ne, distingem patru poziții de viață principale, adică
patru moduri de a vedea relațiile cu sine însuși și cu ceilalți. Frank Ernst a propus
reprezentarea acestora sub forma unui tabel pătrat, denumit „OK -ul Corral”
EU SUNT OK

Mă supravalorizez și îl Mă accept așa cum
sunt
devalorizez pe celălalt. îl accept și pe celăl alt.

TU NU EȘTI OK TU EȘTI OK

Mă devalorizez și îl Mă devalorizez și îl
devalorizez și pe celălalt. supravalorizez pe
celălalt.

EU NU SUNT OK

. 6.4.3. Stiluri de relaționare în cuplu

1. EU SUNT OK, TU EȘTI OK , este soluția cea mai constructivă. În această
poziție persoana este conști entă de propriile ei calități, are încredere în forțele proprii

77

și nu evită asumarea responsabilităților cerute de relația de cuplu. „Hai să vedem
împreună ce se poate face!”, „Să căutăm cea mai bună soluție!”

2. EU NU SUNT OK, TU EȘTI OK , este situați a persoanei care stă în umbra
partenerului de cuplu, complăcându -se în această ipostază. Se supune partenerului și
depinde de el. Afecțiunea nu este gratuită. Ea cultivă de asemenea sentimentul
neputinței sale, alegând de fiecare dată poziția de victimă. P ersoana se simte
deprimată, demnă de dispreț, inferioară, vinovată și așteaptă mereu ca salvarea să
vină de la ceilalți. Are de asemenea o nevoie puternică de a fi remarcată, solicitând
partenerul până la epuizare, nesuportând să fie singură. „Este din vin a mea!”, „Gata,
o întind de aici!” „Ești mai bun decât mine!”

3. EU SUNT OK, TU NU EȘTI OK , presupune manifestarea unor sentimente de
dispreț sau milă față de partener: „E numai din vina ta!”, „Eu am întotdeauna
dreptate!”, „Dispari!”, „Tacă -ți gura!” P ersoana se identifică cu ceea ce este grandios
și extrem de valoros. Caută permanent originalitatea și perfecțiunea, fiind foarte
sensibilă și intolerantă la orice tip de critică. Trebuie să fie mereu în situația de a fi
lăudată și apreciată. În schimb, îi devalorizează pe ceilalți și nu are încredere în ei

4. EU NU SUNT OK, TU NU EȘTI OK , este soluția resemnării. Această persoană
este mereu în poziția de spectator al propriei vieți. Nu face niciodată nimic pentru ea
și în plus nu -i crede nici pe ceilal ți în stare să facă ceva pentru ea. „E din vina
noastră.” „Nu valorăm nimic.” „Nu ne rămâne nimic de făcut.” Depresia și
disperarea sunt sentimente pe care le încearcă frecvent o astfel de persoană.
Concluzii:
Majoritatea oamenilor nu sunt fixați într -o singură poziție, ci au o poziție
dominantă pe care o pot folosi în funcție de anumite situații, de persoanele implicate
sau de gradul de urgență. Este evident însă faptul că poziția de viață „Eu sunt OK, tu
ești OK” este benefică pentru o viață echilibrată.

6.4.4 .Triunghiul dramatic

78

Mecanismele de manipulare a celuilalt sunt JOCURILE
Distingem 3 roluri posibile într -un joc:
– PERSECUTORUL
– SALVATORUL
– VICTIMA SUPUSĂ SAU REBELĂ

Ansamblul acestor trei roluri, jucat către o persoană (prin stările eului persona le) sau
de către mai mulți indivizi pe o scenă de teatru, constituie triunghiul dramatic.
Cuplurile prinse în acest triunghi sunt cupluri disfuncționale, supuse unui risc mare
de a se destrăma în timp.

Persecutorul Salvatorul

(Părinte Critic + -) (Părinte Hrănitor + -)

Victima
(Rebelă sau Supusă – +)

Jocurile se înscr iu în raporturile de competiție: au deci o legătură
importantă cu pozițiile de viață ale jucătorilor.
Persecutorul și Salvatorul sunt adesea transcrieri ale pozițiilor de viață +
– (Eu sunt Ok, Tu nu esti Ok) pornind de la Părintele Critic și de la Pări ntele
Întreținător.

79

Victima este adesea o transcriere a poziției – + (Eu nu sunt Ok, Tu ești
OK) pornind de la stare de Copil Adaptat. Această victimă va fi rebelă sau supusă în
funcție de starea pe care o activează: Copil Adaptat Rebel sau Copil Adaptat Supus.
Așadar: Adultul și Copilul Spontan nu sunt prezenți sau activi când
există un joc între mai mulți indivizi; la fel se întâmplă și pentru poziția de viață + +.
“Soluția” jocurilor
Modalități de a ieși din triunghiul dramatic:
Activarea unor stări ale eului: Adultul sau Copilul Liber sau altfel spus
în trecerea în poziția de viață + + (Eu sunt Ok, Tu ești OK).

Rezumat
Analiza tranzacțională este o teorie a personalității, o teorie a comunicării și o
psihoterapie centrată pe optimizare și dezvoltare personală. Cunoașterea celor trei
Stări ale Eului (Părinte, Adult, Copil) permite înțelegerea tipurilor de tranzacții
eficiente și ineficiente la nivelul relației de cuplu. Intervenția corectivă,
optimizatoare a AT în viața de cuplu constă în decriptarea scenariilor de viață a celor
doi parteneri, cunoașterea pozițiilor de viață predominante în registrul cărora
acționează la nivelul cuplului și dobândirea unor strategii de interacțiune sănătoasă
care să le permită ieșirea din triunghiul dramat ic, întotdeauna chinuitor și distructiv
pentru bărbatul și femeia implicați într -o relație de cuplu.

Cuvinte cheie
 Analiză tranzacțională
 Starări ale Eului: Părinte, Adult, Copil
 Tranzacții eficiente vs ineficiente în cuplu
 Scenariul de viață
 Poziții de viață
 Stiluri de relaționare
 Triunghiul dramatic

80

Teste de autoevaluare

1. Specificați ce este AT? (p . 65)
2. Enumerați și descrieți stările eului (p .65)
3. Enumerați și descrieți tipuri de tranzacții eficiente în cuplu (p .72)
4. Enumerați și descrieți tipuri de tranzacții ineficiente în cuplu (p .74)
5. Definiți scenariul de viață (p .75)
6. Enumerați și descrieți pozițiile de viață (p .76)
7. Descrieți triunghiul dramatic (p .76)

Concluzii

Analiza tranzacțională, ca teorie a comunicării, permite identificarea și
explicarea tranzacțiilor eficiente și a c elor ineficiente între cei doi parteneri de cuplu.
Cunoașterea acestor tipuri de tranzacții permite atât identificarea paternurilor
disfuncționale de interacțiune de la nivelul unei relații de cuplu cât și schimbarea
acestora, prin intervenții corective ca re se concretizează în creșterea gradului de
satisfacție pentru cei doi parteneri de cuplu.

81

UNITATEA DE STUDIU 7
Elemente de psihosexologie
Obiectiv ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 81
Cunoștințe preliminare………………………………….. ………………………………………………. 82
Resurse și recomandări de studiu…………………………………………………………………….. 82
Durata medie de parcurgere a unității………………………………………. ……………………… 82
Expunerea teoriei aferente unității de studiu
7.1. Iubirea, intimitatea și sexualitatea în cuplu…………………………… ..82
7.1.1 . Iubirea……………………………………………………… …82
7.1.2. Intimitatea………………………………………………… …..84
7.1.3. Sexualitatea în cuplu………… ……………………………… .88
7.2. Disfuncții sexuale…………………………………………………… ….89
Rezumat………………………………………………………………………………………………………. 16
Cuvinte cheie…………………………………………… …………………………………………………..16
Test de autoevaluare ……………………………………………………………………………………..17
Concluzii……………………………………………………… ………………………………………………17

Obiectiv

La sfârșitul acestei unități de învățare, studen ții vor fi capabili:

1. Să cunoască elemente specifice iubirii, intimității și sexualității în cuplu –
elemente funcționale și disfuncționale.

82

Cunoștințe preliminare
Se impune însuș irea și o perarea corectă cu concepte le prezentate în unitățile
de studiu anterioare .
Resurse necesare și recomandări de studiu.

Se recomandă lectura următoarelor cărți:
 Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, Psihologia relațiilor dintre sexe, mutaț ii
și alternative, Editura Alternative, 1997;
 Leonelli E., 1994, Dragoste și sex, tradus în 1997, București, Ed Doina;
 S. De Bouvoir, “Le deuxieme sexe”, Gallimard 1949, tradus în 1998,
 Editura Univers, București;

Durata medie de parcurgere a unități i de studiu
Este de două ore.

Expunerea teoriei aferente unității de studiu
7.1. Iubirea, intimitatea și sexualitatea în cuplu
7.1.1. Iubirea
Iubirea este sentimentul puternic de afecțiune, atracție și unire a celor doi
parteneri care formează cuplul. Actualmente iubirea este principala motivație pentru
transformarea cuplurilor erotice în cupluri conjugale (căsătorie).

83

E.Wheat (1980, apud I. Mitrofan, 1997, p. 177) descrie cinci forme de
manifestare a i ubirii:
1. Epithumia – se referă la dorința fizică puternică, reciproc exprimată prin
dragoste sexuală plină de satisfacție. Satisfacția sexuală este un indicator sigur al
sănătății căsniciei, chiar dacă, după Wheat, relațiile sexuale nu sunt aspectul cel mai
important al căsătoriei.
2. Eros – este forma de dragoste ce implică cel mai mult romantismul. Eros
presupune mai ales ideea de contopire, unificare, fuziune cu ființa iubită, dar și
dorința de a o poseda total (fizic, mental, spiritual). De aici – romantismul. Este o
iubire pasională și sentimentală și reprezintă cel mai adesea punctul de plecare în
căsătorie.
3. Storge – este o formă de dragoste, descrisă ca relație confortabilă, care
înglobează o afecțiune naturală și sentimentul de apartenență r eciprocă. Se bazează
pe loialitate mutuală și se manifestă în relațiile dintre soți, părinți și copii, frați și
surori, realizând sentimentul de apartenență la un grup unit.
4. Fileo – este genul de iubire care prețuiește pe cel iubit manifestând -se cu
gingășie, dar așteptând întotdeauna un răspuns. Se traduce prin prietenie,
reciprocitate. Fileo creează prieteni, în strânsă apropiere. Ei își mărturisesc și
împărtășesc gânduri, planuri, sentimente, atitudini, visuri, probleme intime, pe care
nu le -ar pute a încredința altcuiva. Ei își împart timpul și interesele, ceea ce conferă
căsătoriei siguranță, atractivitate și recompense. Chiar dacă există multă pasiune în
sexualitate, absența lui Fileo înnegurează căsătoria și o face neinteresantă.
5. Agape – este dragostea completă, lipsită de egoism, care are capacitatea de
a se oferi continuu, fără a aștepta nimic în schimb. Ea prețuiește și slujește
necondiționat, spre deosebire de Fileo care presupune reciprocitate. Este modelul
iubirii Christice, dincolo de em oții și sentimente pasionale, fiind profund infuzată
spiritual, rod al unei opțiuni conștiente, al unei alegeri libere. Este definită și ca o
dragoste a acțiunii, presupunând ajutorare, a face bine, a avea compasiune pentru
celălalt, fiind mai curând o ati tudine și un comportament motivat spiritual, și aproape
deloc emoție.
Dincolo de aceste modalități, putem diferenția între o dragoste sau IUBIRE
IMATURĂ și una MATURĂ .
Iubirea imatură se caracterizează printr -o intenistate mare, printr -un amestec
de de pendențe și deci de aștepări ca partenerul să satisfacă mult din nevoile

84

personale; este de fapt dragostea fuzională. Astfel, dragostea imatură este specifică
adolescenților și tinerilor.
Odată cu maturizarea emoțională, cu dezvăluirea reciprocă a partene rilor și
dezvoltarea încrederii în sine și în partener, apare și drasgostea matură. Dragostea
matură este mai puțin intensă (nu îți „dă fluturi în stomac”), dar este mult mai
profundă; implică încredere, respect și acceptarea partenerului așa cum este el ( fără
tendințe de a -l schimba, a -l controla sau manipula); presupune a te bizui pe partener,
în orice situație, indiferent dacă este sau nu de acord cu tine, dacă îi place sau nu; știi
că este acolo și te va ajuta în ceea ce faci; presupune și admirație și valorizarea
partenerului așa cum este el. La o astfel de dragoste ajung persoanele care se iubesc
și pe sine, persoane cu un eu bine diferențiat, care pot să fie autonome și totuși să fie
implicate emoțional în relația cu partenerul.
Multe relații de cuplu trec de la dragostea imatură la cea matură. Altele se
destramă în această tranziție din cauza incapacității unuia sau ambilor parteneri de a
iubi matur. Trecerea nu se face ușor, ci dimpotrivă cu conflicte, suferințe adaptări.
Erich Fromm considera că iu birea este o artă, un mod de a trăi în artă” și
milita pentru învățarea acestei arte așa cum se procedează în oricare artă (muzică
pirctură etc.). Ceea ce ajută însă la transformarea iubirii imature în iubire matură ,
după Fromm sunt:
 Disciplina – adică ang ajarea responsabilă a timpului și eu -lui personal;
 Concentrarea – asupra partenerului, pentru a -l putea cunoaște și înțelege;
 Răbdarea – e nevoie de exercițiu, în timp și treptat, pentru a învăța să
iubești;
 Sensibilitatea – legată mult de conștientizarea propriilor erori, fluctuații de
sentimente și auto -control;
 Depășirea narcisismului – ieșirea din propriul eu, din propriile plăceri, din
egocentrism și egoism și a manifesta modestie și disponibilitate în relație.
Toți cei care au ajuns la dragostea matur ă afirmă că satisfacția maritală este
mult mai crescută, că intimitatea și satisfacția sexuală sunt incomparabil mai plăcute
și pline de satisfacții decât în timpul îndrăgostirii sau la tinerețe.

7.1.2. Intimitatea
D. Bagarozzi (2001) oferă o definiție a intimității din Random House
Dictionary of the Rnglish Language : o „relație personală apropiată, familară și de
regulă afectuoasă sau de dragoste cu o altă persoană care presupune o cunoaștere

85

detaliată sau o înțelegere profundă a celeilalte persoane, prec um și o exprimare activă
a gândurilor și sentimentelor”.
Rezultă că adevărata intimitate este un proces dinamic, interactiv ce conține o
serie de componente bine structurate și interrelaționate. În centrul acestora stau
cunoașterea, înțelegerea și acceptar ea celuilalt ca persoană unică.
Intimitatea este o nevoie umană de bază, ce derivă din nevoia fundamentală
de supraviețuire, de atașament. Acest lucru poate fi observat cu relativă ușurință la
persoanele care au fost private în perioada imediat după nașter e de un atașament bun
față de mamă și care devenite adulte, au dificultăți de dezvoltare a intimității
(Ainsworth, Blehar, Waters, Wall, 1978, Bowlby, 1969, 1973, 1988, Horner, 1984).
Nevoia de intimitate poate fi conceptualizată, din punctul de vedere a l
dezvoltării, ca o manifestare mai matură, mai diferențiată și mai avansată a nevoii
biologice universale de apropiere, de contact cu o altă ființă umană. De aceea,
această nevoie de intimitate va varia în intensitate de la o persoană la alta, astfel
încât, în fiecare cuplu, partenerii vor avea nevoi de intimitate diferite atât per global,
cât și pe fiecare componentă a intimității în parte.
D. Bagarozzi (2001) vorbește de nouă componente ale intimității:
• intimitate emoțională
• intimitate psihologică
• intimi tate intelectuală
• intimitate sexuală
• intimitate fizică (non -sexuală)
• intimitate spirituală
• intimitate estetică
• intimitate socială și recreațională
• intimitate temporală
Intimitatea emoțională reprezintă nevoia de a comunica și împărtăși cu
partenerul toate sentimentele, atât pe cele pozitive, cât și pe cele negative. Există
câteva limite care pot influența manifestarea acestui tip de intimitate: credința că
numai sentimentele pozitive trebuie manifestate, sau dimpotrivă că, doar cele
negative, pentru a ști c e trebuie să îmbunătățești; credința că doar anumite tipuri de
sentimente pozitive sau negative pot fi exprimate, de exemplu, doar bucuria și
iubirea, dar nu și fericirea sau excitarea, sau doar tristețea și frustrarea, dar nu și furia
sau ura.

86

Intimitat ea psihologică reprezintă nevoia de a comunica, împărtăși și
conecta cu o altă ființă umană prin dezvăluirea caracteristicilor propriului sine,
caracteristici semnificative și foarte personale, cum ar fi speranțele, visele, fanteziile,
aspirațiile, dar și propriile îndoieli, nemulțumiri, temeri, probleme, insecurități,
conflicte interioare cu partenerul. Acest tip de intimitate necesită o mare putere
interioară a celui care împărtășește, deoarece el devine în astfel de momente foarte
vulnerabil, dar și o(m) mare capacitate de susținere a celui care ascultă pentru a nu -l
răni pe partenerul său. De aceea, încrederea reciprocă este foarte importantă pentru
ca această formă de intimitate să se manifeste.
Intimitatea intelectuală este nevoia de a comunica și împ ărtăși cu celălalt
ideile importante, gândurile, credințele. Ea nu presupune intelectualizare sau
raționalizare (cele două mecanisme de apărăre inconștiente), orgoliu sau demonstarea
superiorității, sau cererea de laudă, recunoaștere sau adulație. Toate ac estea vor crea
distanță între parteneri și în nici un caz intimitate. Dimpotrivă ea presupune
capacitatea unui partener de a vedea lumea prin ochii celuilalt, indiferent dacă este
sau nu de acord cu această perspectivă. Putem spune că este varianta cogniti vă a
empatiei.
Intimitatea sexuală reprezintă nevoia de a comunica, împărtăși și exprima cu
partenerul acele gânduri, sentimente, dorințe și fantezii de natură senzuală și sexuală.
Ea duce la trezirea dorinței sexuale, dar nu e obligatoriu să se ajungă la actul sexual.
Acest tip de intimitate presupune săruturi, îmbrățișări, atingeri, dans, jocuri erotice,
îmbăierea împreună etc. evident, ea este conectată profund cu dragostea erotică, nu
cu cea părintească, fraternă, amicală sau cea narcisică. De asemenea dragostea
erotică trebuie să ajungă la maturitate pentru a facilita intimitatea sexuală.
Intimitatea fizică (nonsexuală) reprezintă nevoia de apropiere fizică de
partener, fără a avea vreo tentă sexuală. Presupune atingere sau simple îmbrățișări,
mersul de mână, dans, masaje nonsexuale etc.
Intimitatea spirituală presupune nevoia de a împărtăși partenerului
gândurile, sentimentele, credințele și experiențele referitoare la religie, supranatural
și aspectele spirituale ale existenței, viață moarte, valori morale, etc. Spiritualitatea
este o chestiune foarte personală. De aceea, este nevoie de o mare deschidere din
partea ambilor parteneri pentru a ajunge la acest tip de intimitate, deoarece ea nu
înseamnă că cei doi împărtășeșsc aceleași valori, idei, prac tici.

87

Intimitatea estetică reprezintă nevoia și dorința de a împărtăși cu partenerul
sentimentele, gândurile, credințele, valorile, experiențele pe care persoana le
consideră frumoase, la care sufletul rezonează sau inspiră. Minunile naturii, simple
(un fulg de nea) sau complexe (cosmosul), pot fi baza unei asemenea intimități. Alte
exemple sunt muzica, poezia, literatura, pictura, sculptura arhitectura si alte forme de
expresie artistică. Acest tip de intimitate nu se asociază și nu este preludiu pentru nici
un alt tip de intimitate. Este o experiență care se trăiește, se împlinește prin ea însăși.
Intimitatea socială și recreațională este nevoia de a se angaja în activități și
experiențe plăcute și de joc cu partenerul. Include activități precum: schim bul de
glume și povestiri haioase, împărtășirea evenimentelor curente de viață, luatul
meselor împreună, practicarea de sporturi și jocuri, dansatul de plăcere etc. aceste
activități pot include și prieteni comuni sau rude.
Intimitatea temporală implică t impul pe care fiecare partener va dori să îl
petreacă zilnic cu celălalt pentru activități intime. Această cantitate de timp va fi
diferită pentru cei doi parteneri. Pentru unele persoane 15 -20 de minute pot fi
suficiente, în timp ce pentru altele două ore nu vor fi suficiente.

Comunicarea poate stimula sau diminua intimitatea cuplului. Stimulativă este
comunicarea directă a nevoilor și dorințelor fiecărui partener , adică atunci când
mesajele sunt clare, directe și sincere.
Inhibitive sunt:
 mesajele minc inoase – partenerii pot minți fie ca să se apere de eventualele
refuzuri sau conflicte, fie pot avea tulburări de caracter. În ambele cazuri însă
minciunile erodează sentimentele de încredere și iubire dintre cei doi;
 mesajele confuze – când mesajele sunt neclare, putând avea mai multe
înțelesuri. De exemplu, dacă soțul îi spune soției sale într -o zi „În sfârșit mi –
au dat o primă consistentă. Acum ne permitem să ne facem de cap” – în acest
caz, soția nu va ști cu exactitate dacă el se referă la mult -visata călătorie de la
sfârșitul săptămânii despre care au tot vorbit sau la a -și cumpăra frigiderul de
care au nevoie;
 mesajele paradoxale – sunt cele care exprimă două idei opuse în același
timp. De exemplu, un soț dominator și agresiv care îi cere soției să îș i
exprime mai clar și mai des opiniile proprii sau o soție care plânge în urma
unei certe cu soțul îi spune acestuia să nu țină cont de plânsul ei;
 mesajele agresive – sunt cele care jignesc, ridiculizează, critică;
 mesajele incongruente .

88

Gerard Leleu vorbește și el despre intimitatea în cuplu, care se constituie ca
fundament pentru intimitatea familială;
El consideră condiții pentru o bună intimitate psihică:
 autocunoașterea;
 încrederea în sine și intimitatea cu sine;
 a trăi în prezent, adică „aici și acum”;
 îndepărtarea barierelor fizice (mirosuri neplăcute, atmosferă neprielnică,
eliminarea sau diminuarea complexelor corporale etc.);
 îndepărtarea barierelor psihice (în special temerile);
 crearea cadrului pentru dezvoltarea și manifestarea senzualită ții.

7.1.3. Sexualitatea în cuplu
Sexualitatea asociată cu iubirea duce la împlinirea celor doi parteneri.
După F. Macnab (1997), actul sexual are 6 faze:
1. Dorința sexuală – poate fi legată de o persoană, de o activitate expectată,
de fanteziile eroti ce sau de atingerea orgasmului. Indicatorii săi sunt senzațiile
corporale și reprezentările mentale. Există multe elemente care pot influența dorința
sexuală. Printre cele care o inhibă se numără atmosfera creată în jurul actului sexual,
aluziile fizice pe rsoanle făcute de partener, stările emoționale negative (anxietate,
depresie, tristețe, vinovăție etc.), expectațiile partenerilor, credințele religioase etc.
2. Trezirea sexuală – este o stare mental -corporală în care experiența
ambilor parteneri variază gradual în privința plăcerii pentru activitatea sexuală. La
bărbați semnalul fizic este erecția, iar la femei lubrifierea și senzația de „tânjire” în
vagin, alături de creșterea pulsului, schimbarea respirației, a expresiilor faciale,
uscăciunea gurii. Ea poate fi stimulată de senzații vizuale sau auditive, prin
intermediul dansului, tipului de vestimentație provocator, mișcări sau filme
pornografice.
3. Excitarea sexuală – poate fi experimentată în trei moduri: excitarea
autoerotică (masturbare), contact interpersonal cu o persoană de sex opus sau de
același sex, sau fetiș. Există o foarte fină linie de demarcație între faza de trezire
sexuală și cea de excitație. În aceasta din urmă, indicatorii fizici sunt mult
intensificați.

89

4. Orgasmul – faza în c are excitația ajunge la punctul culminant, crescând
până la elberarea totală. La bărbat, indicatorul este ejacularea, respirația greoaie. La
femeie, apara contracțiile musculare scurte, repirație puternică și senzația de extaz.
5. Satisfacția – senzația s copului realizat, asociată cu generalizarea plăcerii,
destindere, relaxare, respirația redevenind lejeră, profundă și egală.
6. Postludiul – este starea mental -corporală de conștientizare a actului
realizat. Se caracterizează prin profunzime, dar și revit alizare și reînnoire.

7.2. Disfuncții sexuale
Disfuncția sexuală se referă la situațiile în care o persoană are dificultăți de a
răspunde complet stimulilor ciclului sexual.
Cauzele acestor patologii pot fi împărțite în două categorii:
 cauze de natură fiz ică
 cauze de natură psihică
Cauzele de natură organică ce influențează ciclul răspunsului sexual presupun:
 condiții care afectează mecanismele vasculare din zona genitală;
 factori endocrini;
 boli care sunt însoțite de obeseală, durere;
 anumite medicamente și droguri
 etc.
Cauzele de natură psihologică pot include:
 educație sexuală inadecvată – poate asigura o lipsă de informație pertinentă
care se poate asocia cu o anxietate nefondată privind relațiile de intimitate
(acceptarea miturilor culturale irațion ale, teama de a rămâne însărcinată,
teama de a contacta o boală venerică);
 creșterea după un cod moral rigid și educația religioasă restrictivă;
 lipsa abilităților sexuale și a cunoașterii sexuale personale și a partenerului;
 problemă identitară care este corelată și cu o imagine de sine slabă și un
disconfort în ceea ce privește propria corporalitate;
 teama de intimitate, teama de durere, teama de pierdere a controlului;
 probleme în ceea ce privește relația părinților;
 experiențe sexuale traumatice în cop ilărie;

90

Factori predispozanți declanșării disfuncțiilor sexuale în cuplu:
 nașterea;
 probleme în relația partenerilor;
 infidelitate;
 așteptări deplasate;
 eșecurile sporaice;
 depresia și anxietatea;
 vârsta (și schimbările ca rezultat al vârstei)
 experiențe sexuale traumatice
Factori care întrețin perpetuarea disfunției sexuale în cuplu:
 anxietate în ceea ce privește interacțiunea sexuală;
 anticiparea eșecului sau depresie;
 sentimente de vinovăție;
 lipsa atracției sexuale în cuplu;
 slaba comunicare în cuplu;
 probleme generale în relație;
 frica de intimitate;
 deterioararea imaginii de sine;
 neacordarea de timp suficient preludiului (alinturilor, complementării
partenerului, mângâierilor și atingerilor înainte de actul sexual)
Miturile despre sex
Sunt rezultat ul informațiilor precare despre sex pe care oamenii le primesc și
le răspândesc ulterior fără a le verifica validitatea informației. Acestea se
înrădăcinează în mințile oamenilor și declanșează o serie de frici, dificultăți și
blocaje în planul vieții sexu ale în loc să contribuie la o viață sexuală bogată și
plăcută.
Mituri despre sexualitatea masculină:
 Bărbatul se gândește mereu la sex și e mereu gata să facă sex;
 Bărbatul nu -și poate exprima sentimentele față de partenera sa;
 Bărbatul trebuie să fie mer eu partea dominantă în timpul unui act sexual (el îl
inițiază, el îl conduce)
Mituri despre sexualitatea feminină:
 Orice femeie care preia inițiativa actului sexual e ușuratică;

91

Mituri despre sex:
 Într-o relație sexuală fiecare partener știe instinctiv ce gândește celălalt și de
asemenea și ce vrea partenerul sau partenera.
 Dacă sexul decurge bine, relația dintre parteneri decurge și ea bine;
 Este greșit să ai fantezii sexuale, mai ales în timpul contactului sexual;
 Sexul este bun doar atunci când cei d oi parteneri au orgasm în același timp.

Disfuncția erectilă sau impotența sexuală înseamnă că bărbatul nu poate să inițieze
și să mențină o erecție în timpul actului sexual.
Impotența poate fi cauzată de o problemă vasculară, de probleme neurologice, de
unele medicamente dar și de probleme psihologice care împiedică excitarea sexuală.
Cauzele fizice sunt cele mai comune la bărbații în vârstă, cele psihologice fiind mai
des întâlnite la bărbații tineri.
Printre cauzele psihologice ale impotenței putem enum era:
 Anxietățile legate de raportul sexual, cauzate de o amintire sau experiență
urâtă ori un eșec recent;
 Stresul cauzat de situațiile de la serviciu sau din familie;
 Problemele de comunicare cu partenera;
 Depresiile și neîncrederea în sine;
 Teama de a nu se ridica la nivelul așteptărilor partenerului;
 Frustrarea venită din imposibilitatea de a face sex;
 Lipsa de informare care duce la dezvoltarea unor temeri și false înțelegeri ale
problemelor legate de sex

Un exercițiu specific pentru cei care suferă d e impotență în urma unor cauze
psihologice este concentrarea simțurilor, tehnică ce cuprinde trei stadii. Ea se
bazează pe contactul intim și căldura emoțională, punând un accent mai mic pe
raportul sexual și unul mai mare pe construirea relației.

92

 Primul stadiu implică mângâiere; cuplul se concentrează pe oferirea de
plăceri fără atingerea zonelor genitale.
 În cea de a doua fază se pot atinge organele genitale și zonele erogene, dar
raportul sexual va fi evitat.
 În a treia fază are loc actul sexual.
Ambii parteneri trebuie să se bucure de fiecare nivel al intimității înainte să li
se permită trecerea la următorul stadiu.
Probleme legate de ejaculare
Ejacularea precoce este cea mai întâlnită problemă sexuală și afectează
aproximativ 40% dintre bărbați. Pri ntre aceștia se întâlnec cu o frecvență mai mare
cei tineri și neexperimentați care asociază actul sexual cu o anumită anxietate. Dintre
cauzele de ordin psihologic ale acestei afecțiuni amintim: stresul, problemele de
acasa, frica de eșec, lipsa de experi ență sexuală a partenerei, frigiditatea sau
indiferența, faptul că partenera are probleme ginecologice, depresia .
De obicei, bărbatul care suferă de ejaculare precoce nu insistă foarte mult
asupra preludiului, fapt care lasă partenerei sale un sentiment d e excitare parțială care
la rândul său determină un act sexual dureros deoarece vaginul ei nu a fost lubrifiat
adecvat. Astfel de experiențe menținute pe o perioadă mai mare de timp pot
determina evitarea relațiilor de intimitate. Cu cât perioada dintre do uă contacte
sexuale e mai mare cu atât șansele ca bărbatul să aibă o ejaculare precoce sunt mai
mari. Ca urmare a unor astfel de cercuri vicioase create pe tărâmul intimității sexuale
a relației de cuplu, se pot naște o serie de tensiuni care nu sunt în fa voarea unui
partenriat împlinător.
Ejacularea târzie are loc atunci când bărbatul continuă să aibă erecție pentru
o vreme, iar ejacularea are loc doar târziu. Asemenea cazuri sunt rare, însă este un
fapt cunoscut că bărbaților mai în vârstă le ia mai mult până să aibă un orgasm.
Unele antidepresive, unele pastile pentru reducerea tensiunii arteriale sau pentru
tratamentul persoanelor cu diabet pot afecta ejacularea. La acestea se pot adăugași
cauze psihologice precum teama față de penetrarea vaginală sau f rica de a ejacula și
de a da naștere copiilor.
Anorexia sexuală sau lipsa dorinței de a se angaja într -un raport sexual
se regăsește atât la bărbați cât și la femei. Cei afectați se plâng de anxietate, frică
sau dezgust la gândul oricărui tip de relație s exuală .

93

Ea poate fi declanșată de cauze:
-medicale sau fiziologice (probleme endocrine, dezechilibre hormonale,
insuficiență renală sau tratamente medicamentoase)
-psihologice:
 educație excesiv de strictă;
 stimă de sine scăzută;
 un program extrem de încărcat la locul de muncă sau în familie;
 depresia legată de imposibilitatea de a găsi o rezolvare problemelor curente
de la serviciu sau de acasă;
 relație neplăcută cu un partener;
 plictiseala sau rutina sexuală
Anorgasmia este definită ca incapacitatea unei persoane de a avea orgsam sau
climax în timpul actului sexual. Ea poate să apară atât la bărbat cât și la femeie. Un
orgasm poate transforma sexul în ceva plăcut sau, dimpotrivă, acesta poate fi văzut
ca o obligație și să fie dezagreabil
Experiența sexuală poate provoca plăcere, dorință și stabilitate în cuplu,
printr -o efuziune satisfăcătoare de plăcere care face pe cineva să se simtă viu din
punct de vedere fizic și psihologicsau poate fi o sursă de frustrări, infidelități,
amărăciune și depresie.
Anorgasmia masculină apare atât în relațiile heterosexuale cât și cele homosexuale.
Ejacularea este identificată de obicei cu orgasmul, deși există și ejaculări neplăcute
pentru care nu există nici o explicație medicală. Se presupune că principalul motiv a r
fi că senzația de ejaculare nu este percepută decreier și, chiar dacă un asemenea
mesaj ajunge la creier, acesta nu -l traduce neapărat ca fiind echivalent cu plăcerea.
Anorgasmia feminină este una din cele mai comune disfuncții sexuale existente și o
problemă care afectează aproape 75% dintre femeile cu viață sexuală activă, ducând
la frustrare, depresie și chiar teamă de sex. Cauzele psihologice au un rol important
în producerea și menținerea anorgasmiei. Printre acestea enumerăm:
 Anxietatea de a avea or gasm, nu doar pentru propria plăcere a femeii, ci și
pentru că acest lucru l -ar face pe partener să se simtă împlinit și satisfăcut;
 Stima de sine scăzută;
 Propria interpretare a moralei;
 Trecutul sexual;
 Preferințele sexuale sau refuzul placerii

94

Vaginism ul presupune contracția reflexă și involuntară a mușchilor vaginului și
ai coapselor, astfel încât copulația nu mai este posibilă sau devine extrem de
dureroasă pentru femeie. Mastter si Johnson consideră că principala cauză a
vaginismului o reprezintă tea ma femeii în fața unui posibil agresor. În mod
inconștient femeia percepe partenerul ca pe un agresor și actul sexual ca pe o
agresiune. Mai pot exista și alte cauze: amintiri traumatizante reale sau fantasmante;
experiențe anterioare nesatisfăcătoare; ero ri de identitate sexuală; violuri, abuzuri
sexuale.
Femeile predispuse la vaginism sunt:
 Fete virgine
 Femeile aflate in conflicte maritale, profund nesatisfacute
 Femeile aflate în declinul genital
 Cele cu traumatisme: viol, abuz, interventii cirurgicale
Dispareunia se referă la senzația dureroasă provocată de raportul sexual. Ea
poate fi primară, când apare la debutul vieții sexuale și este considerată a fi normală,
fiziologică, și secundară, atunci când apare după o perioadă de manifestare a vieții
sexual e.
Cauzele psihologice ale dispareuniei sunt:
 teama de actul sexual;
 sentimentul de obligație de a avea raport sexual; de aici, respingerea
partenerului, însoțită uneori de culpabilizarea acestuia;
 neplăcere, insuficientă atracție erotică;
 teama de o sarci nă nedorită;
 istorii de abuz sexual.

Frigiditatea reprezintă incapacitatea femeii de a simți plăcere sexuală. Alți
autori, în special de orientare psihanalitică, consideră că frigiditatea ar reprezenta
incapacitatea femeii de a ajunge la orgasm vaginal. Studii recente au demonstrat însă
că
Printre cauzele psihologice ale frigidității sunt:
 teama de actul sexual;
 sentimentul de obligație de a avea raport sexual;
 prezența unor conflicte maritale, profunde;
 istorii de viol, abuz, intervenții chirurgicale

95

Remedii:
 Prevenția: Dezvoltarea personală a tinerilor în vederea integrării unei
identități de sex -rol corespunzătoare sexului biologic, pregătirea pentru viața
de cuplu și viața de familie
 Consilierea și psihoterapia de cuplu

Rezumat
Iubirea, intim itatea și sexualitatea în cuplu sunt elemente definitorii care
facilitează funcționarea sau nu a unei relații de cuplu. Disfuncțiile sexuale cauzate
deseori de o intimitate nesatisfăcătoare pot altera sentimentul profund, iubirea.
Cercurile vicioase care s e crează astfel pe tărâmul relației de cuplu îl pot distruge.

Cuvinte cheie :
 Iubire
 Intimitate
 Sexualitate în cuplu
 Disfuncții sexuale

Teste de autoevaluare

1.Definiți conceptul de iubire .(p.82 )
2.Definiți conceptul de intimitate.(p.85)
3. Enumerați tipurile de intimitate (p.85)
4. Enumerați trei tipuri de disfuncții sexuale și specificați care sunt cauzele
psihologice care stau la baza apariției lor.(p.89)

Concluzii

96

Cunoașterea elementelor de psihosexologie permite intervenția corectivă la nivelul
dinamicii relației de cuplu, spărgându -se în felul acesta o serie de cercuri vicioase și
crescându -se gradul de satisfacție pe care îl poate resimți în relație fiecar e partener.

97

UNITATEA DE STUDIU 8
Consilierea și psihoterapia de cuplu
Obiectiv ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 97
Cunoștințe preliminare…………………………………………………………………………………… 97
Resurse și rec omandări de studiu…………………………………………………………………….. 97
Durata medie de parcurgere a unității………………………………………………………………. 98
Expunerea teoriei aferente unității de stu diu
8.1. Consilierea de cuplu……………………………………………………. 98
8.2. Psihoterapia de cuplu…………………………………… ……………… 98
Rezumat………………………………………………………………………………………………………. 99
Cuvinte cheie……….. ……………………………………………………………………………………… 99
Test de autoevaluare …………………………………………………………… ………………………100
Concluzii…………………… ……………………………………………………. …………………………101

Obiectiv

La sfârșit ul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:
1. Să cunoască elemente esențiale de consiliere și psihoterapie a relației de cuplu

Cunoștințe preliminar e
Se impune însușirea însusirea conceptelor din u nitățile anterioare de studiu.
Resurse necesare și recomandări de studiu.

98

Se recomandă lectura cărții: Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, Psihologia și terapia
cuplului, Editura SPER, Colecția „Caiete Experiențiale”, Nr 13, București 20 02

Durata medie de parcurgere a unității de studiu
Este de două ore.

Expunerea teoriei aferente unității de studiu
Consilierea și terapia de cuplu fac parte din acele tipuri de intervenții cu scop
de asistare psihol ogică a cuplurilor aflate în impas, care îmbină o anumită orientare
teoretică, cu un set de metode și tehnici specifice de intervenție. Diferența dintre ele,
deși nu toți autorii consideră acest lucru, constă în formularea scopului, durata,
efectele lor.
8.1. Consilierea de cuplu
Consilierea are un scop mai limitat la o singură problemă cu care se
confruntă cuplul, cum ar fi relațiile cu familiile de origine ale partenerilor sau
comunicarea emoțiilor negative durează mai puțin iar efectele, de cele mai mult e ori
sunt limitate la problema pentru care s -a cerut ajutor și la ce este legat de ea
8.2. Psihoterapia de cuplu
Terapia are ca scop restructurarea interacțiunii psihologice dintre membrii
cuplului cu scopul funcționării mai bune a relațiilor dintre ei. D e aceea, de regulă
durează mai mult ca timp, iar efectele sunt pe multiple planuri.
Deși multă lume consideră altfel, nici consilierea și nici terapia de cuplu nu
presupun ca cei doi parteneri să rămână împreună sau, dimpotrivă, să se despartă.
Scopul est e de cele mai multe ori clarificarea relației, a resurselor și barajelor
relaționale, și va continua atâta vreme cât cei doi parteneri doresc acest lucru.
Unul din scopurile consilierii și terapiei maritale este modelarea stilurilor
nepotrivite de comuni care și relaționare dintre cei doi parteneri și obținerea unor

99

stiluri noi și eficiente. Acest lucru se obține prin clarificarea și înțelegerea de către
cei doi a propriului comportament. Inevitabil, când intrăm într -o relație intimă, ne
sunt puse la încer care vechile modalități de comportament pe care le foloseam zi de
zi. Acum însă, ele nu ne mai sunt de folos, deoarece ele erau eficiente doar pentru noi
și eventual pentru familia din care provenim. Când doi oameni trăiesc împreună, se
îmbină de fapt două tipuri de concepții despre viața de cuplu fapt care de cele mai
multe ori dă naștere la tensiuni și conflicte, fiecare crezând că modul său de acțiune
este cel potrivit. Astfel, consilierul are rolul de ghid și în același timp de oglindă
neutră a ceea ce se întâmplă între parteneri și a concepției lor.
Consilierul va ajuta cuplul să își mobilizeze resursele, calitățile pentru a
stimula punctele lor tari, astfel încât să găsească împreună cât mai multe soluții reale
și posibile la dificultățile cu care se confruntă.

Rezumat
Consilierea și terapia de cuplu fac parte din acele tipuri de intervenții cu scop
de asistare psihologică a cuplurilor aflate în impas, care îmbină o anumită orientare
teoretică, cu un set de metode și tehnici specifice de in tervenție. Diferența dintre ele,
deși nu toți autorii consideră acest lucru, constă în formularea scopului, durata,
efectele lor.

Cuvinte cheie :
 Consiliere
 Psihoterapie

Teste de autoevaluare

1. Definiți conceptul de consiliere d e cuplu ( p.98)
2. Definiți conceptul de psihoterapie de cuplu .(p.98)

100

Concluzii
Consilierea și psihoterapia de cuplu au menirea de aclarifica relația celor doi
parteneri, de a o îmbunătății sau de a o încheia cu detașare, fiecare partener
dezvolt ându -se personal în tot acest demers.

101

BIBLIOGRAFIE

1. Bagarozzi , D., Enhancing intimacy in marriage, Brunner -Routledge, 2001
2. Ciupercă, Cristian, Cuplu modern – între emancipare și disoluție, Editura
Tipoalex, 2000;
3. Corneau, Guy, Există iubiri fericite? – Psihologia relației de cuplu, Editura
Humanitas, București, 2000;
4. Evola , J., Metafizica sexului, Ed. Humanitas, București, 1994, 2002
5. Gray, John, Bărbații sunt de pe Marte, Femeile sunt de p e Venus, Editura
Vremea,
București 1998;
6. Havemann, Ernest, Lehtinen, Marlene, Marriages & Families. New
problems, new opportunities, University of Utah, Prentice – Hall Inc.,
Englewood Cliffs, USA, 1990;
7. Jung, Carl Gustav, Puterea sufletului, Editu ra Anima, București, 1994;
8. Leonelli E., 1994, Dragoste și sex, tradus în 1997, București, Ed Doina;
9. Mitrofan, Iolanda, “Reflexia psihologică a celor patru elemente în dinamica
integrării Egoului cu Sine. Incursiune într -o posibilă analiză holistică de
simbol, Revista de Psihoterapie Experiențială, nr.30, iunie2005;
10. Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, Psihologia relațiilor dintre sexe,
mutații și alternative, Editura Alternative, 1997;
11. Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, Psihologia v ieții de cuplu – între
iluzie și realitate, Editura SPER, Colecția Alma Mater, București, 2000;
13. Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, Psihologia și terapia cuplului, Editura
SPER, Colecția „Caiete Experiențiale”, Nr 13, București 2002;
14. Nuță, Adri an, “Psihologia Cuplului”, Editura SPER, Colecția Alma Mater,
București, 2006;
15. S. De Bouvoir, “Le deuxieme sexe”, Gallimard 1949, tradus în 1998,
Editura Univers, București;
16. Shechtman, M & A, “Iubirea la timpul prezent – Cum să ai o căsnicie cu
multă intimitate și efort puțin”, Editura Elena Francisc Piblishing căsnicie cu
multă intimitate și efort puțin;
17. Stekel, W., “Psihologia eroticii feminine”, Ed. Trei, București, 1997.
18. Stekel, W., “Psihologia eroticii masculine”, Ed. Trei, București, 1997