Lector universitar doctor OVIDIU – HORIA MAICAN1 Rezumat Una din formele juridice moderne a circulaț iei bunurilor o constituie circula ția… [631565]

TITLURILE DE CREDIT
Lector universitar doctor OVIDIU – HORIA MAICAN1
Rezumat
Una din formele juridice moderne a circulaț iei bunurilor o constituie circula ția
înscrisurilor (titlurilor) care încorporeaz ă anumite valori patrimoniale. Aceste valori
circulă prin transmiterea înscrisurilor care le reprezint ă, înscrisuri cum ar fi: ac țiunile
și obligaț iunile emise de societ ățile pe acțiuni, cambia, cecul, conosamentul etc.
Instituționalizarea circula ției titlurilor reprezint ă una dintre cele mai importante
contribuț ii ale dreptului comercial la progresul activit ății comerciale moderne.
Cuvinte cheie: titluri de credit, cambie, cec, bilet la ordin
Clasificarea JEL: K 12, K 33
1. INTRODUCERE
Pentru desemnarea titlurilor ce încorporeaz ă anumite valori patrimoniale este folosit ă
noțiunea generică de titluri de credit sau titluri de valoare . Noțiunea de titluri de credit este
folosită în dreptul neolatin. No țiunea de titluri de valoare apar ține dreptului german.
Astfel, titlul comercial de valoare poate fi definit ca un înscris în temeiul c ăruia posesorul s ău
legitim este îndrituit s ă exercite, la o dat ă determinată, dreptul arătat în înscris.
Titlul comercial de valoare are urm ătoarele caracteristici:
– înscrisul are caracter constitutiv, iar dreptul încorporat în titlu nu exist ă fără înscrisul
respectiv;
– înscrisul are caracter formal, trebuind s ă îmbrace forma determinat ă de lege;
– înscrisul are caracter literal, deoarece întinderea și natura dreptului, ca și obligația
corelativă dreptului sunt determinate exclusiv de menț iunile cuprinse în înscris;
– înscrisul confer ă un drept autonom deoarece dreptul și obligația corelativă născute din
titlu sunt independente fa ță de actul juridic din care decurg (raportul juridic
fundamental), iar în cazul transmiterii titlului, dobânditorul va deveni titularul unui
drept propriu, care este un drept nou, originar, și nu un drept derivat din cel al
transmițătorului.
2. CAMBIA
Cambia este folosit ă pe scară largă atât în raporturile comerciale interne, cât și internaționale.
Ea a făcut obiectul unei reglement ări juridice unitare. În 1930 la Geneva s-a încheiat
convenția referitoare la legea uniform ă a cambiei și biletului la ordin.
Cu toate că România nu a aderat la aceast ă convenț ie, cele mai multe prevederi ale
legii uniforme au fost preluate în legea român ă. Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului
la ordin a folosit ca model legea italian ă asupra cambiei și biletului la ordin din 1933, care se
întemeia pe legea uniform ă a cambiei ș i biletului la ordin.2
Prin O.G. nr. 11/1993 au fost aduse unele modific ări și completări Legii nr. 58/1934
asupra cambiei și biletului la ordin.
1
Academia de Studii Economice din Bucure ști, Departamentul de Drept, [anonimizat]
2 D. Gălășescu-Pyk, Cambia și biletul la ordin , vol. I, p. 58-142
148

Banca Națională a României a emis anumite norme-cadru privind comer țul făcut de
societățile bancare și celelalte institu ții de credit cu cambii, bilete la ordin și cecuri, precum și
norme tehnice privind cambia și biletul la ordin, potrivit uzan țelor internațoinale actuale. Este
vorba de Normele-cadru nr. 6/1994 și Normele tehnice nr. 10/1994.
De asemenea, Banca Na țională a reglementat un sistem informa țional menit să întărească
siguranț a creditului cambiei, biletului la ordin și cecului, prin crearea Centralei Incidentelor
de Plăți (Regulamentul nr. 1/2001).
Deși nu există o definiție legală, cambia a fost definit ă în doctrină .
Cambia este un înscris prin care o persoan ă, denumită trăgător sau emitent, d ă
dispoziție altei persoane, numit ă tras, să plătească la scadență o sumă de bani unei a treia
persoane, denumit ă beneficiar, sau la ordinul acesteia.
Denumirea de cambie provine din cuvântul italian cambio , care înseamn ă schimb. În
reglementarea Codului comenrcial, cambia era denumit ă și trată sau poliță.
De regulă, emiterea unei cambii are la baz ă existența unor raporturi juridice anterioare
între persoanele în cauz ă, care au ca izvor anumite acte juridice. În temeiul acestor raporturi
juridice, numite raporturi fundamentale, fiecare persoană are calitatea de creditor sau debitor
în raporturile juridice la care particip ă. Prin emiterea cambiei și efectuarea pl ății se execută
obligațiile din raporturile juridice preexistente.3
În doctrină , creanța trăgătorului față de tras, care justific ă emiterea cambiei este numit ă
proviziune sau acoperirea cambiei, iar creanț a beneficiarului fa ță de trăgător se numește
valoarea furnizat ă.
Observăm că emiterea cambiei nu duce la stingerea raporturilor juridice fundamentale.
Aceste raporturi juridice subzist ă, afară de cazul când p ărțile au convenit o nova ție, adică
stingerea obliga ției vechi din raportul fundamental și înlocuirea ei cu o obliga ție nouă ,
rezultată din raportul cambial (art. 64 din Legea nr. 58/1934).4
Există caractere ale cambiei care îi configureaz ă specificitatea ca titlu comercial de
valoare:
Cambia este un titlu de credit. Prin cambie se realizeaz ă o operație de credit. Scadenț a este
unică pentru toate obliga țiile cambiale rezultate din cambie.
Cambia are ca obiect plata unei sume de bani, cu excluderea oric ărei alte prestații. Toate
obligațiile cambiale vor avea ca obiect pata aceleia și sume de bani, pe care tr ăgătorul a
menționat-o în cambie, afar ă de cazurile când legea prevede altfel.
Cambia este un titlu complet. Dreptul și obligația corelativă sunt cele cuprinse în înscris. Este
exclusă folosirea unor elemente exterioare, chiar dac ă în cambie s-ar face trimitere la ele.
Această interdicție decurge din caracterul literal al cambiei întemeiat pe formalismul titlurilor
comerciale de valoare.
Cambia este un titlu la ordin. Dreptul cuprins în cambie poate fi exercitat de beneficiar
sau de persoana c ăreia acesta i-a transmis cambia prin gir. Clauza la ordin este subânț eleasă
pe orice cambie. Astfel, emitentul cambiei autorizeaz ă pe posesorul ei s ă o transmită altei
persoane oricând dore ște la infinit. Legea permite transmiterea cambiei și pe calea dreptului
comun a cesiunii de crean ță, situație în care în cambie trebuie s ă se facă mențiunea nu la
ordin.
Cambia este un titlu abstract. Drepturile și obligațiile rezultate din cambie exist ă în mod
valabil, independent de cauza juridic ă ce le-a generat (raporturile fundamentale).
Cambia creeaz ă obligații autonome. Toate obliga țiile care se nasc din cambie au o
existență juridică de sine stătătoare. Fiecare semn ătură pusă pe titlu creeaz ă un raport juridic
distinct cu regim propriu. Ca atare, viciile sau lipsurile unui raport juridic nu afecteaz ă
3
S. D. Cărpenaru, Drept comercial român , Ediția a 6-a revizuit ă și adăugită, 2009, p. 552.
4 M. N. Costin, V. Luha, „Caracteristicile structurale ale cambiei” în Revista de Drept Comercial nr. 4/1995,
pp. 44-46
149

valabilitatea celorlalte raporturi juridice. Astfel, dac ă beneficiarul transmite cambia prin gir, el
își asumă față de dobânditor (giratar) o obliga ție valabilă, chiar dacă dreptul său era afectat de
vicii. De asemenea, dac ă o persoană (avalist) garanteaz ă obligația trasului acceptant, obliga ția
de garanț ie (obligație accesorie) este valabil ă, chiar dacă obligația trasului (obliga ția
principală) este anulabil ă pentru vicii de consim țământ ori incapacitate. Recunoa șerea
valabilității obligațiilor cambiale are ca premis ă existenț a unei cambii emise cu respectarea
cerințelor legii.
Cambia creeaz ă obligații necondiționale. Obligațiile cambiale nu pot fi subordonate
unei condiții ori unei contrapresta ții din partea posesorului cambiei. Legea prevede nulitatea
cambiei, în cazul când ordinul de plat ă al trasului este condi ționat.
Cambia creeaz ă obligații solidare. Cambia, ca titlu de credit, este menit ă să circule.
Prin transmiterea cambiei pe calea girului, obliga ției inițiale a trăgătorului (privind acceptarea
și plata cambiei de c ătre tras) i se adaug ă obligația succesivă asumată, prin semnă tură proprie,
de fiecare transmi țător (girant) fa ță de dobânditor (giratar). Girul realizeaz ă nu numai
transmiterea cambiei, ci și garantarea dobânditorilor succesivi ai cambiei. Deci, fiecare
semnatar al cambiei se oblig ă la acceptarea și plata cambiei la scadență . Obligațiile cambiale
născute din semnarea cambiei sunt solidare. Astfel, la scaden ță, ultimul posesor al cambiei va
putea cere plata sumei de bani prevă zută în cambie de la tras, iar în caz de refuz, de la oricare
dintre ceilalți semnatari ai cambiei, f ără a exista o anumit ă ordine.
Deci, putem spune despre cambie c ă este un titlu la ordin complet și formal, care încorporeaz ă
o obligație abstractă, autonomă și necondiționată de plată a unei sume de bani de c ătre
semnatarii cambiei, ț inuți solidar pentru executarea obliga ției.
În doctrină există o controversă asupra calificării raporturilor juridice care iau na ștere
prin emiterea și punerea în circula ție a cambiei. Aceast ă problemă privește atât latura pasivă ,
cât și latura activă a raporturilor juridice cambiale.
Sub aspectul laturii pasive a raportului juridic cambial, problema care se pune este cea
a precizării izvorului obliga țiilor care iau na ștere din cambie. Sunt avute în vedere obliga ția
fundamentală, obligația de regres ș i obligația de garanț ie.
Obligația fundamental ă este obligația trăgătorului de a face s ă se plătească de către
tras beneficiarului suma de bani ar ătată în cambie.
Obligația de regres este obliga ția trăgătorului și a giranț ilor de a achita suma de bani
menționată în cambie, dac ă trasul (principalul obligat) nu accept ă ori nu plătește suma de bani
beneficiarului.
Obligația de garanț ie este obligația avalistului de garantare a trasului sau a girantului.
Unii autori – adepț i ai teoriilor actelor unilaterale – au sus ținut că obligațiile cambiale
sunt declarații unilaterale de voință , prin care se asum ă obligații față de o persoană
nedeterminată, dar determinabil ă prin intervenția unor elemente ulterioare. Momentul na șterii
obligațiilor unilaterale este considerat, de majoitatea autorilor, momentul redact ării
documentului (teoria crea ției), iar nu cel al deposedă rii de titlu (teoria emisiunii).
Alți autori au formulat teoriile contractuale, aplelând la institu ții cum sunt delega ția
imperfectă, stipulația pentru altul, cesiunea etc. Acestor teorii li s-a repro șat că nu explică
situația juridică a creditorului cambial (beneficiarul sau giratarul) al c ărui drept izvorând din
titlu are caracter autonom.
În sfârșit, alți autori, împrumutând unele elemente din teoriile contractuale și din
teoriile unilaterale, au formulat a șa-numitele teorii mixte. Astfel, de vreme ce titlul cuprinde
ordinul necndi ționat de a se pl ăti o sumă determinată, această declarație (promisiune) este un
act juridic. Obliga ția are ca izvor aparenț a de existență a raportului juridic creat prin semnarea
titlului. Deci, este suficient ă crearea titlului ca apoi obliga țiile care izvor ăsc din el să fie
guvernate de lege, care se adaug ă voinței semnatarului cambiei.
150

Sub aspectul laturii active a raportului juridic cambial, controversa prive ște natura
dreptului pe care o persoană îl are asupra înscrisului pentru a putea exercita ac țiunile
cambiale.
Majoritatea autorilor sus țin teoria propriet ății și cea a posesiunii, sus ținere care se
întemeiază pe dispozițiile legii. Legea prevede c ă cel care are titlul (înscrisul) este nu numai
posesorul lui, ci și titularul creanț ei menț ionate în titlu. Deci, posesia de bună -credință
prezumă titlul de proprietate.
În doctrina modern ă cambia este socotit ă ca un act juridic complex. Acest act juridic
produce efecte care au un dublu izvor: manifestarea de voință a trăgătorului ș i legea.
Din momentul în care cambia este emis ă cu respectarea condi țiilor legale, legea
asigură posesorului titlului o protec ție deplină . Acesta este îndrept ățit să primească suma de
bani menț ionată în titlu, chiar dac ă, de fapt, datoria nu ar exista. În beneficiul securit ății
raporturilor comerciale, aparenț a se impune asupra realit ății.
Fiind un titlu de credit și, prin urmare, un înscris formal, cambia trebuie s ă cuprindă
anumite menț iuni esenț iale, a căror lipsă face ca înscrisul s ă nu aibă puterea de instrument de
valorificare a creditului pe care legea o acordă unui astfel de titlu.
Menț iunile esenț iale ale cambiei sunt:
– denumirea de cambie înserat ă chiar în cuprinsul titlului și exprimată în limba folosit ă
pentru redactarea lui;
– ordinul pur și simplu, adică ordinul necondi ționat de a face s ă se plătească o anumită
sumă de bani;
– numele trasului;
– indicarea termenului de plat ă, adică scadenț a;
– locul plății;
– numele aceluia sau la ordinul c ăruia plata trebuie s ă fie făcută;
– locul ș i data emisiunii;
– semnă tura trăgătorului.
Clauza la ordin este de esenț a cambiei și, deci, nu mai este necesar ca ea s ă fie inclusă în
cuprinsul titlului ca o menț iune specială.
Titlul lipsit de una din menț iunile esenț iale nu are valoarea juridic ă a unei cambii.
Acest principiu comport ă însă unele excepț ii: dacă scadenț a nu este menț ionată, cambia este
considerată de lege ca plătibilă la vedere, dac ă nu se indică locul plății, legea consider ă că
plata se va face la locul menț ionat lângă numele trasului, dac ă nu este precizat locul emisiunii,
legea consideră că acesta este locul indicat lâng ă numele trăgătorului.
Legea nr. 58/1934 nu cuprinde nici o dispozi ție specială referitoare la condi țiile de
fond ale cambiei. În consecin ță, pentru valabilitatea cambiei, trebuie îndeplinite condi țiile
prevăzute de Codul Civil pentru validitatea actelor juridice: capacitatea, consim țământul, obiectul
și cauza (art. 948 C. civ.)
Așa cum prevede art. 3 C. Com., cambia este fapt ă de comerț și, drept urmare,
raporturile juridice cambiale sunt supuse legilor comerciale.
Consimțământul și cauza cambiei prezint ă o particularitate. În aprecierea lor trebuie
avut în vedere caracterul general și abstract al obliga țiilor cambiale. Astfel, orice obliga ție
cambială se desprinde de cauza care i-a dat na ștere și se manifestă ca o obligație de sine
stătătoare.
Sub raportul capacit ății, pentru ca o cambie s ă fie valabilă trebuie ca emitentul s ă fie
capabil a se obliga în materie comercial ă.
Obiectul cambiei îl constituie presta țiile la care se obligă persoanele implicate în
raporturile cambiale. Fiecare obliga ție cambială are un obiect concret, care este determinat de
natura obligației asumate (de tr ăgător, tras, avalist etc.).
151

Nerespectarea condi țiilor cerute pentru validitatea cambiei atrage după sine sancțiunea
nulității, în condițiile reglementate de dreptul comun.
Validitatea cambiei emise în alb aste admis ă de lege, completarea ei trebuind s ă se
facă însă până la momentul prezent ării ei la scadență de către beneficiar. Completarea trebuie
să se facă în conformitate cu stipula țiile dintre trăgător și beneficiar. Ap ărarea că o cambie
emisă în alb a fost completat ă altfel decât se stabilise prin convenț ia pă rților este o excepț ie
personală, care nu va putea fi opus ă terților posesori decât în cazurile în care au dobândit
cambia de rea-credință sau săvârșind o culpă gravă .
În afară de menț iunile prevă zute de lege ca esenț iale, există și o serie de clauza
facultative. Astfel, pă rțile pot conveni s ă înscrie în titlu clauze având ca efect prelungirea sau
restrângerea circula ției cambiei față de termenul legal, dispensarea posesorului cambiei de
protest de neacceptare, liberarea de r ăspundere a trăgătorului pentru neacceptarea cambiei.
În toate legisla țiile, proprietatea unei cambii cu toate drepturile incorporate în ea se
transmite prin gir. Girul este un contract cambial încheiat între o parte numit ă girant și o alta
numită giratar, prin care se transmite proprietatea cambiei de la primul la cel de-al doilea.
Această operație juridică se efectuează prin indicarea scris ă pe cambie sau pe foaia ata șată de
ea a numelui giratarului, datat ă și subsemnată de girant.
Pentru a fi valabil, girul trebuie s ă îndeplinească următoarele condiții:
– trebuie scris pe cambie ș i semnat de girant;
– trebuie să cuprindă totalul sumei cambiale. Girul prin care se transmite numai o parte
din această sumă nu se consider ă ca negociere a cambiei. Este, de asemenea,
inadmisibilă, transmiterea cambiei la mai mul ți giratari;
– chiar când, la constituirea ei, cambia a fost emis ă la ordinul mai multor beneficiari, toț i
la un loc trebuie s ă o semneze, afar ă numai dacă nu este autorizat unul singur s ă
semneze pentru toț i;
– când pe cambie se gă sesc mai multe giruri ele se consider ă, până la proba contrar ă,
constituite în aceea și ordine în care sunt scrise;
– legea autorizeaz ă pe giratarul sau pe beneficiarul al c ărui nume este gre șit scris să
semneze cambia cu acest nume gre șit, adă ugând, când consider ă potrivit, semnă tura sa
adevă rată.
Principiul nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însu și se explică nu numai în
cazul girului restrâns, ci și în cazul când se transmite prin gir o cambie care a ajuns deja la scaden ță
sau care nu este onorat ă, caz în care noul giratar prime ște cambia grevat ă cu toate defectele
juridice.
Avalul este o instituț ie specifică dreptului cambial al țărilor care au adoptat legea
uniformă de la Geneva. Ea nu este cunoscut ă dreptului anglo-american.
Avalul este actul prin care o persoană numită avalist garanteaz ă plata cambiei de c ătre un
debitor cambial numit avalizat. Poate fi avalist o pesoană străină de cambie sau chiar un
semnatar al cambiei. Avalizatul poate fi acceptantul, tr ăgătorul, girantul sau chiar un avalist.
Dacă în cambie nu se indic ă persoana pentru care s-a dat avalul, se prezum ă că el este dat
pentru trăgător, care este debitorul principal.
Avalul se dă pe cambie sau pe adaosul acesteia, inserându-se menț iunea pentru aval sau
pentru garanț ie, urmată de semnă tura avalistului.
Dacă garanț ia se dă pe un act separat, nu va produce efecte cambiale, ci numai efectele
de drept comun ale cauț iunii sau fidejusiunii.
Avalul poate fi dat pentru întrega sum ă din cambie sau numai pentru o parte din ea.
Avalistul are o obliga ție identică, cu același conț inut și cu aceeași întindere ca obliga ția
garantată. Drept urmare, principiul inopozabilit ății excepț iilor este valabil contra avalistului,
așa cum era valabil și contra debitorului avalizat. Tot astfel, principiul solidarit ății debitorilor
cambiei este aplicabil ș i avalistului.
152

Avalistul care pl ătește cambia dobânde ște toate drepturile decurgând din cambie
împotriva avalizatului, ca și a celor ț inuți de către acesta din urm ă în temeiul cambiei.
Acceptarea
Trasul nu este parte în înscrisul cambial, de și el are ordin din partea tr ăgătorului să
plătească. El devine debitor cambial prin acceptare. Deci, acceptarea este actul prin care trasul
se angajează să plătească suma din cambie aceluia care va fi posesorul ei legitim la scaden ță.
Prin acceptare, trasul devine obligat cambial în mod solidar, al ături de trăgător, giranți și
avaliști. Dar în timp ce trasul î și asumă obligația de a plăi, ceilalți își asumă obligația de a face
să se plătească, deoarece ei sunt ținuți să plătească numai în cazul în care trasul refuz ă plata.
Obligația asumată de către tras este literal ă, autonomă și abstractă. Excepțiile pe care trasul le
poate opune trăgătorului nu pot fi invocate împotriva celorlal ți posesori ai titlului.
Prezentarea la acceptare este facultativă . Dacă trăgătorul inserează în cambie o clauz ă
prin care să impună obligația de prezentare a posesorului titlului la acceptare, neprezentarea
titlului la acceptare, în termenul fixat, are drept consecință decăderea posesorului din
exercitarea dreptului de regres. Posesorul cambiei pă strează însă drepturile decurgând din
cambie.
Cambia cu scadență la un anumit termen de la vedere trebuie s ă fie prezentată la
acceptare, precizarea scadenț ei fiind tocmai în func ție de această prezentare. Termenul de
prezentare este de un an de la data emisiunii cambiei.
Acceptarea trebuie s ă fie datată. O acceptare nedatat ă va produce efecte juridice, dar
numai față de tras.
Prezentarea cambiei la acceptare se poate face oricând până la scadență. Odată ajunsă
la scadență , cambia devine exigibil ă, astfel încât nu se mai poate cere decât plata.
Protestul
În condițiile legii uniforme de la Geneva, refuzul de acceptere sau de plat ă trebuie
constatat printr-un act oficial – întocmit de notar – act numit protest. Existenț a protestului este
indispensabilă pentru ca beneficiarul s ă-și poată valorifica drepturile sale izvorâte din cambie
și pentru exercitarea ac țiunii de regres.
Cu toate acestea, stipularea clauzelor fără protest sau fără cheltuieli înscrise în cambie
și semnate exonereaz ă posesorul legitim al cambiei de obliga ția de a face protestul.
Renunț area la protest opereaz ă cu privire la to ți semnatarii cambiei, dac ă este scrisă de
trăgător, sau numai cu privire la cel care a inserat-o în cambie, dac ă este scrisă de un girant
sau de un avalist.
În toate legisla țiile cambiale, protestul, ca act autentic, este supus anumitor formalit ăți.
În legislațiile țărilor care au adoptat Conven ția de la Geneva pentru rezolvarea
anumitor conflicte de legi privitoare la cambie și bilet la ordin, forma și termenele pentru
protest, ca și forma altor m ăsuri pentru exerci țiul și prezervarea drepturilor privind cambiile și
biletele la ordin sunt reglementate de legile ță rii în care protestul trebuie dresat sau m ăsurile în
cauză trebuie luate.5
Dacă trasul plătește suma prevăzută în cambie, acesta îi libereaz ă pe toț i debitorii
cambiali. Refuzul trasului de a pl ăti antrenează răspunderea solidar ă a tuturor debitorilor
cambiali. Dacă plata se face de c ătre un debitor de regres, cum ar fi un giratar, aceast ă plată
liberează numai pe acei obliga ți cambiali care figureaz ă în titlu după el, adică giranții
succesivi și avaliștii lor; debitorii cambiali anteriori continuă să fie obligați, putând fi urm ăriți
în temeiul cambiei.
Legea uniform ă de la Geneva prevede c ă locul plății trebuie să fie specificat în titlu. În
lipsa unei astfel de menț iuni, legea prezum ă ca loc al plății locul specificat al ături de numele
5
I. Rucăreanu. B. Ștefănescu, Dreptul comer țului internațional , Editura Didactic ă și Pedagogică, București,
1983, p. 329-350.
153

trasului. Neindicarea în cambie a locului pl ății în unul din aceste două moduri antreneaz ă
nulitatea cambiei. Tr ăgătorul poate să indice ca loc al pl ății și domiciliul unui ter ț.
După legea uniform ă de la Geneva, posesorul cambiei nu poate refuza plata par țială.
Aceasta nu stinge drepturile sale cambiale asupra p ărții din sumă care a rămas neplătită.
Rațiunea care a determinat aceats ă soluț ie derogatorie de la dreptul comun, unde plata este
indivizibilă, este aceea că în materie cambial ă plata nu intereseaz ă numai posesorul titlului, ci
și pe ceilalți semnatari ținuți solidar la plat ă și care au interes ca, m ăcar în parte, să fie liberați.
Legea uniform ă de la Geneva face distinc ție între liberarea tr ăgătorului de garanț ia
acceptării, pe de-o parte, și liberarea de garanț ia plății, pe de altă parte. Trăgătorul se poate
libera de garantarea accept ării numai prin plat ă. Dar nu-i este permis s ă se libereze de garanț ia
plății. Orice stipula ție în sens contrar este considerat ă de lege ca fiind nescris ă.
3. BILETUL LA ORDIN
Biletul la ordin este un titlu girabil, formal și complet, care cuprinde obliga ția necondiționată
pe care ș i-o asumă emitentul de a pl ăti în favoarea beneficiarului.
Biletul la ordin urmeaz ă, în general, regulile prev ăzute pentru cambie, iar
reglementarea lui se afl ă în aceeași lege care reglementeaz ă cambia, respectiv Legea nr.
58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, precum și în Normele-cadru nr. 6/1994 și în
Normele tehnice nr. 10/1994 ale B.N.R..
Dar, spre deosebire de cambie unde intervin trei persoane (tr ăgătorul, trasul și
beneficiarul), biletul la ordin implic ă numai două persoane: emitentul, care se oblig ă să
plătească la scadență și beneficiarul.
Menț iunile esenț iale pe care trebuie s ă le cuprindă biletul la ordin, sub sanc țiunea
ineficacității sale ca bilet la ordin, sunt urm ătoarele:
– denumirea de bilet la ordin, redactat ă în textul titlului, în limba folosit ă pentru
întocmirea sa;
– promisiunea necondi ționată de a plăti o anumită sumă la scadență ;
– locul unde trebuie s ă se facă plata;
– numele beneficiarului c ăruia sau la ordinul c ăruia trebuie să se facă plata;
– data și locul emisiunii;
– semnă tura emitentului.
Întrucât nu exist ă tras, nu se pune problema accept ării, iar biletul la ordin pl ătibil la un anumit
termen de la vedere trebuie prezentat pentru viz ă emitentului în termenul legal de un an sau în
termenul convenț ional fixat de pă rți. Refuzul emitentului de a viza se va constata printr-un
protest, a cărui dată va constitui punctul de plecare al termenului de la vedere. Cât prive ște
avalul, dacă nu s-a precizat pentru cine este dat, este reputat a fi dat pentru emitent.
4. CE CUL
Cecul este înscrisul prin care o persoană numită trăgător sau emitent d ă ordin unei bănci, la
care are un disponibil b ănesc, numită tras, să plătească, la prezentarea titlului, o sum ă de bani
altei persoane, numit ă beneficiar.
Emitera cecului f ără acoperire constituie infrac țiune și este sancționată de lege (art. 84
pct. 2 din Legea nr. 59/1934 privind cecul).
Emiterea de cecuri f ără autorizarea băncii reprezintă infracțiune și se sacționează în
condițiile legii (art. 84 pct. 1 din Legea nr. 59/1934 privind cecul).
Pentru valabilitatea sa, cecul trebuie s ă conț ină următoarele menț iuni obligatorii:
– denumirea de cec;
– mandatul (ordinul) necondi ționat dat băncii de a plăti o anumită sumă de bani;
154

– numele băncii plătitoare;
– locul plății;
– data și locul emiterii;
– semnă tura trăgătorului (emitentului).
Cecul se deosebe ște de cambie prin:
– raportul juridic existent între tras și trăgător, numit fundamental la cambie, poart ă
denumirea de provizion sau disponibil la cec și constă într-un contract încheiat între
trăgător și banca unde se constituie acest disponibil, fie sub forma unui depozit b ănesc,
fie ca urmare a unei deschideri de credit;
– cecul nu poate fi emis decât în limita sumei constituit ă ca provizion;
– la cec trasul nu poate fi decât o banc ă;
– numărul de condiții obligatorii este mai redus la cec;
– cecul nu poate fi tras asupra tr ăgătorului însuși, spre deosebire de cambie;
– în timp ce cambia în mod normal urmeaz ă a fi acceptată de tras (cu excep ția cambiei
la vedere), cecul nu poate fi acceptat, chiar dac ă ar exista o menț iune de acceptare
înscrisă pe titlu – care se consider ă nescrisă;
– se plătește la prezentare;
– pe când posesorul cambiei poate ac ționa fie împotriva acceptantului și avaliștilor săi,
fie împotriva debitorilor de regres, beneficiarul cecului are la dispozi ție doar acțiunea
de regres contra giranț ilor, emitenului ș i celorlalți din aceeași categorie.
Cecul este incompatibil cu ac țiunea directă (contra acceptantului) pentru motivul c ă trasul
(banca), lipsind obliga ția acceptării, nu are calitatea de debitor cambial.
5. CONCLUZII
Titlurile comercial de valoare au o importan ță practică din mai multe motive.
– înscrisul are caracter constitutiv, iar dreptul încorporat în titlu nu exist ă fără înscrisul
respectiv;
– înscrisul are caracter formal, trebuind s ă îmbrace forma determinat ă de lege;
– înscrisul are caracter literal, deoarece întinderea și natura dreptului, ca și obligația
corelativă dreptului sunt determinate exclusiv de menț iunile cuprinse în înscris;
– înscrisul confer ă un drept autonom deoarece dreptul și obligația corelativă născute din
titlu sunt independente fa ță de actul juridic din care decurg (raportul juridic
fundamental), iar în cazul transmiterii titlului, dobânditorul va deveni titularul unui
drept propriu, care este un drept nou, originar, și nu un drept derivat din cel al
transmițătorului.
6. BIBLIOGRAFIE
Angheni, Smaranda; Volonciu, Magda; Stoica, Camelia. Drept comercial. București: Editura
CH Beck, 2010.
Cărpenaru, Stanciu. Drept comercial român, Ediția a 6-a revizuit ă și adăugită, București:
Editura Universul Juridic, 2009
Costin, M. N. , Luha, V. „Caracteristicile structurale ale cambiei” , 1995, în : Revista de Drept
Comercial nr. 4, p. 44-46
Cristea, Silvia. Cambia în dreptul comparat, București: Editura Lumina Lex,, 2001
Gălășescu-Pyk, D. Cambia și biletul la ordin , vol. I, Bucure ști, Tiparul universitar, 1939
Rucăreanu, Ion; Brânduș a; Ștefănescu, Brându șa. Dreptul comer țului internațional,
București: Editura Didactic ă și Pedagogică, 1983
155