lector univ.dr. GABRIELA MATEI Absolvent: BICOV ANA București 2016 UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCURE ȘTI FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE… [607277]

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCURE ȘTI
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator:
lector univ.dr. GABRIELA MATEI Absolvent: [anonimizat]
2016

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCURE ȘTI
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
LUCRARE DE LICENȚĂ
la disciplina
CRIMINOLOGIE
cu titlul
CRIMINALITATEA FEMININĂ
Coordonator:
lector univ.dr. GABRIELA MATEI Absolvent: [anonimizat]
2016

1CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 3
CAPITOLUL I. STATUTUL FEMEII ÎN SOCIETATE ȘI FEMINISMUL ………………………… 5
Secțiunea I. FEMEIA DE -A LUNGUL ISTORIEI ………………………….. ………………………….. ……..5
Secțiunea a II -a. LUPTA PENTRU PUTERE ………………………….. ………………………….. ……………. 9
CAPITOLUL AL II -LEA. ETIOLOGIA CRIMINALITĂ ȚII FEMININE ………………………… 13
Secțiunea I. FACTORI CAUZALI AI CRIMINALITĂȚII FEMININE ………………………….. …14
§1. Factori endogeni ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 14
§2. Factori exogeni ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 16
2.1. Tră săturile biologice și psihologice ………………………….. ………………………….. …………………….. 17
2.2. Factorii economici, sociali și politici ………………………….. ………………………….. ………………….. 18
2.3. Stereotipurile de gen ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 18
2.4. Victimiza rea femeii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 19
Secțiunea a II -a. TEORII CRIMINOLOGICE ………………………….. ………………………….. ………….21
CAPITOLUL AL III -LEA. FORME DE MANIFESTARE ALE CRIMINALITĂ ȚII
FEMININE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….24
Secțiunea I. CRIME ÎMPOTRIVA PERSOANEI ………………………….. ………………………….. ……..24
§1. Femeia asasin ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 24
§2. Femeia, infractoare și victimă în traficul de persoane ………………………….. ……………………… 27
§3. Femei kamikaze ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 31
Secțiunea a II -a. CRIME ÎMPOTRIVA PATRIMONIULUI ………………………….. ………………… 36
Secțiunea a III -a. CRIME ÎNDREPTATE ÎMPOTRIVA ALTOR VALORI ……………………… 40
CAPITOLUL AL IV -LEA. SOCIETATEA ȘI FENOMENUL DE CRIMINALITATE
FEMININĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….43
Secțiunea I. REACȚIA SOCIALĂ FAȚĂ DE CRIMINALITATEA FEMININĂ ………………. 43
§1. Modele de reac ție socială împotriva criminalității feminine ………………………….. ……………… 43
1.1. Pedeapsa cu moartea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 44

21.2. Pedepsele privative de libertate ………………………….. ………………………….. …………………………. 46
1.3. Pedepsele restrictive de libertate ………………………….. ………………………….. ……………………….. 46
§2. Teoria labeling, teoria anomiei și teoria chivalry ………………………….. ………………………….. …47
2.1. Teoria labeling sau teoria reac ției sociale raportate l a delicven ță………………………….. …….48
2.2. Teoria anomiei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 50
2.3. Teoria chivalry ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 50
§3. Efectul mass-media………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 51
Secțiunea a II -a. VICTIMELE CRIMINALITĂ ȚII FEMININE ………………………….. …………… 52
CAPITOLUL AL V -LEA. PREDICTORI AI RECIDIVEI FEMININE ȘI REINTEGRAREA
SOCIALĂ ȘI PROFESIONALĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….56
Secțiunea I. PERSONALITATEA FEMEII INFRACTOR ………………………….. ……………………. 56
Secțiunea a II -a. DRUMUL DE LA PENITENCIAR SPRE SOCIETATE …………………………. 60
Secțiunea a III -a. RECIDIVA FEMININĂ ………………………….. ………………………….. ……………… 63
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….70
ANEXE………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………..71
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 81

3INTRODUCERE
Criminalitatea feminină a fost considerată până în ultimele decenii o chestiune care nu
necesita atenția mărită a doctrinei deoarece propor țiile în care se manifesta nu se aflau nici măcar în
proximitatea problematicii impus e de criminalitatea masculină. Dacă în trecut se făcea referire la
femeia delicventă doar indirect, acum femeia infractor nu mai reprezintă doar extensia fizică a
bărbatului, ci reprezintă însăși esența unui nou domeniu de ac țiune,care a capătat o valoare
semnificativă, deci nu mai poate fi ignorat .
Obiect ul lucrării de față îlconstituie studierea și analizarea fenomenului decriminalitate
feminin ă, fără a afirma sau a avea preten ția de a atinge fiecare punct esențialal acestei problematici
vetuste.Poate cea mai pertinentă întrebare care poate fi pusă și care necesită un răspuns cât mai
elaborat, este „De ce o mamă pentru care copilul reprezintă tot ceea ce are ea mai scump pe lume,
comite o infrac țiune,riscându-și nu numai libertatea, ci și pierder ea pentru o vreme sau chiar pentru
totdeauna a propriului copil? Ce poate fi mai măre ț decât propria libertate și admirația sufletul ui
care face parte din propria ta carne? ”
Lucrarea de fa ță este structurată în cinci capitole care surprind femeia de la î nceputurile sale
și până în prezent.
Primul capitol define ște femeia din punct de vedere temporal și prezintă succint momentele
cheie din evolu ția sa ca personalitate socială și juridică. Fenomenul de emancipare a femeii, greșit
înțeles în profunzimea sa , este vizualizat ca fiind precursorul delicvenței de sex feminin. El
reprezintă atât cauza ,câtși efectul creșterii criminalității feminine, un aspect om niprezent al vie ții
sociale, dar om nilateral evitat sau respins cu desăvâr șire.
Dacă în trecut femin ismul se desfă șura între două limite clar stabilite și nu ridica semne de
întrebare, ba chiar era perceput de către masculii societă ții ca fiind doar o piesă ieftină de teatru ,
jucată până la epuizare, astăzi, modernitatea care îl învăluie tinde să generez e un tratament
tendențios al societății, atitudine care produce daune serioase imaginii generale a femeii,
contribuind în acest mod la schimbarea rolului de gen în sens deviant.
Al doilea capitol scoate la lumină elementele esen țiale ale etiologiei crimi nalității feminine.
Numai aruncând o privire asupra principalelor probleme cu care se confruntă femeia de zi cu zi, ne
putem da seama că aceiașifactori sunt și dăunătorii principali ai societății: sexismul, violența
domestică, abuzul de susbstan țe interzise sau abuzul sexual, rasismul, tendin ța de stereotipizare a
tot ceea ce ne înconjoară. Analiza acestui segment este interesantă și sub aspectul tuturor teoriilor,
care păstrându -și identitatea, concurează la explicarea simptomatologiei delicvenței feminin e.

4Al treilea capitol vizează cele mai obi șnuite manifestări ale criminalității feminine.
Implicarea tot mai conven țională a fem eii în toate segmentele crimei, de la traficul de droguri până
la cel de carne vie, de la terorism până la prostitu ția infantil ă, solicită astăzi, mai mult ca niciodată,
un interes deosebit din partea speciali știlor, a practicienilor și a societății în general, deoarece până
și acea ființă considerată fragilă, blândă și iubitoare până nu demult, s-a pervertit în atâtea nuan țe.
Înce direcție merge această lume? Până unde trebuie să ajungem ca să ne dăm seama, o datăpentru
totdeauna, c ănoi în șine reprezentăm propriul final? Că nu există rai și iad pe pământ, ci există
oameni buni și oameni răi?!
Al patrulea capitol conturează implica țiile criminalității feminine în raport direct cu
societatea privită peransamblu. Aforismul rămas celebru al lui Alexandre Lacassagne: „ mediul
social este supa de cultură a criminalității; microbul este criminalul, un element care nu are
importanță decât în ziua în care găsește supa care îl face să fermenteze”1este surprinzător de
viabil în continuare, doctrina pedepsind aspru toate acele elemente care nu mai fac parte din ADN –
ul său.
Ultimul capitol al lucrării tratează procesul de r eintegrare socială și profesională a fostei
condamnate, precum și feluritele fitiluri care d eclan șează recidiva feminină. Î n majoritatea
legislațiilor existente, femeile suportă același tratament juridic ca și bărbații. Nu contest ideea de
unicitate și leg alitate a legii, însă contest lips a deadaptabilitate a legiuitorilor ,deoarece egali tatea
nu semnifică identitate. O diferen țiere de tratament în ceea ce privește custodia penitenciară s -ar
putea fructifica într -o diminuare a fenomenului infrac țional femi nin, dar și într-o simplificare a
procesului de reinser ție socială și profesională.
Felul de a fi, de a ra ționa și de a acționa al omului poate fi influențat sau chiar modificat prin
schimbarea contextului social și prin intermediul unei educații benefice atât minții,câtși spiritului.
În momentul în care vom reu și să asimilăm faptul că noi răspundem pentru tot ceea ce se întâmplă
pe această lume, că orice ac țiune produce inevitabil un efect, atunci va fi momentul în care vom
putea vedea p ădurea în pofida tuturor copacilor care o a lcătuiesc.
1A se vedea L. Négrier -Dormont, Criminologie , Ed. Litec, Paris, 1992, p. 87, disponibil online la
http://www.priceminister.com/ .

5CAPITOLUL I.STATUTUL FEMEII ÎN SOCIETATE ȘI FEMINISMUL
„Nu te na ști, ci devii femeie. Niciun destin biologic,
psihic, economic nu define ște înfățișarea pe care și -o
asumă în mijlocul s ocietății femeia speciei umane ”1.
Simone de Beauvoir
Secțiunea I. FEMEIA DE -A LUNGUL ISTORIEI
Existența criteriilor de structurare reprezintă un fapt natural și comun în toate societățile,
însă efectele lor nu sunt întotdeauna pozitive pentru toate categoriile de indivizi. Inegalită țile dintre
bărbați și femei au fost dintotdeauna o continuă polemică, niciuna din păr ți nedorind să cedeze unui
compromis.
În decursul timpului, femeia a ocupat poziții diferite în cadrul sistemelor familiale, car e
reprezintă nimic altceva decât inima societă ții de azi, dar și de ieri. Documentele rămase mărturie
nu exprimă adevărata stare de inferioritate a femeilor ,precum nici feluritele greut ăți și violențe la
care au fost supuse de -a lungul timpului.
Rădăcinile autentice ale relațiilor sociale sunt destul de dificil de conturat din cauza
numărului redus ,uneori inexistent ,alizvoarelor istorice, dar și a numeroaselor teorii cu privire la
apariția omului pe Pământ care se anulează reciproc.
În ceea ce prive ște primele forma țiuni sociale, mai exact comunele primitiv e, există foarte
puține dovezi și extraordinar de multe supoziții. În această perioadă, se pare că omul a evoluat
considerabil, plecând de la o fiin ță solitară cu reguli proprii și ajungând să înteme ieze forma țiuni
precum familia punalua2sau ginta3,în care femeia, cel mai probabil, avea cele mai multe
responsabilită ți, întrucât ocupația principală a bărbatului era vânătoarea, ceea ce implică o dedicare
totală. Matriarhatul legat de cultul fertilită ții a situat femeia pe primul loc al vie ții sociale, de fapt,
fiind și singura dată în istoria omenirii când „sexul frumos” a fostcel careaținutfrâiele puterii
absolute.
În momentul în care bărbatul începe să -și conștientizeze contribuția în privința procreației,
el își atribuie abuziv puterea, punând capăt societății matriarhale și odată cu ea, generând rivalitatea
1A se vedea S. de Beauvoir, Al doilea sex, Ed. Univers, Bucure ști, 1998, p. 135.
2Punalua reprezintă a doua treaptă în evolu ția familiei primitive, în care era interzis cu desăvârșire incestul.
3Ginta este o formă de organizare socială proprie unui grup de oameni care provin dintr -un strămo ș comun.

6acerbă dintre sexe care dăinuie șiîn zilele noastr e. Modelul patriarhal instaurat nu face decât să urce
bărbatul pe un piedestal și sădegradeze constant și iremediabil femeia.
Grecia antică1a fost renumită pentru punerea la îndoială a elementarei condi ții umane a
femeii și mentalitatea generală conform căre ia femeia, cu excep ția fecioarei care era adulată și
respectată, este o fiin ță murdară, impură și lipsită de inteligență. Mai marii filosofi ai lumii elene
susțineau că femeile trebuie protejate chiar și de ele însele, deoarece sunt incapabile să își
gestioneze propria via ță din pricina emoțiilor cărora le cad pradă. Este de la sine înțeles că o femeie
nu avea niciun drept social, darămite politic în această societate care le obliga să se căsătorească
încă din adolescen ță. Unicul scop în viața femeii elene era acela de a -i oferi urma și legitimi soțului,
de preferin ță băieți,și implicit, de a se ocupa de cele necesare locuinței.
ÎnRoma2din perioada începuturilor sale, femeia era considerată veriga slabă a umanită ții și
trebuia să se supună în totalitate bărbatului ,a cărui autoritate se extindea până la dreptul de via ță și
de moarte asupra so ției și copiilor săi . Odată cu apari ția Marel ui Imperiu Roman este înl ăturată
autoritatea familială, femeia căpătând puțină libertate și unele drepturi, precum acela de a -și
gestiona propria avere.
Femeia din Egiptul antic3a fost cea mai privilegiată din întreaga Antichitate, egalitatea
dintre sexe fiind un obiectiv a lpopulației egiptene, iar respectul față de „sexul frumos” o regulă
respectată cu sim ț de răspundere. Deși poziția socială a femeii era direct proporțională cu cea a
tatălui sau a so țului, acesta nu era un impediment pentru liberta tea sa de exprimare sau un pericol
pentru existen ța sa, ea beneficiind chiar șidedreptul de a conduce țara. Femeile nu erau dependente
de soțul lor, ele având posibilitatea să -și administreze averea după bunul plac, să intenteze actele
spre divor ț sau să se recăsătorească.
Evul mediu4a fost și este în continuare perceput ca fiind o epocă pur masculină unde
misoginismul era în floare. Statutul femeii din această perioadă poate fi redus la unsingurcuvânt:
subordonare. Sursa acestei situa ții a fostBiserica, instituție care deținea o putere deosebită în Epoca
medievalăși considera că femeia este o ființă slabă, atât din punct de vedere fizic ,câtși din punct
de vedere psihic. În ochii „lui Dumnezeu”, aceasta era impură și cu înclinații diavolicești , deoarece
din cauza strămoa șei Eva,originea tuturor relelor, omenirea a fost aruncată în dizgra ție. Femeile au
fost educate și crescute în spiritul dogmelor religioase care obligau la ascultare și supunere față de
bărbați. Cumva, dacă ne întoarcem în tim p, femeia medievală ar putea fi u șor confundată cu femeia
1A se vedea O. Drîmba, Istoria culturii și civilizației , vol. 3, Ed. Saeculum, Bucure ști, 2008, p. 7 -13.
2Idem, p. 359-387.
3A se vedea O. Drîmba, op. cit., vol. 1, p. 174-177.
4A se vedea O. Drîmba, op.cit., vol. 5, p. 12 -43.

7Greciei antice, cele două, de și despărțite de atât aamar de vreme, avândacelea șivariate și
numeroase obligațiiși drepturiaproapeinexistente.
Între femeile și bărbații din clasele inferioare exista o oarecare egalitate, acestea fiind trimise
să învețe o meserie încă de la cele mai fragede vârste. Deși prestau aceeași mun căprecum bărbații
sau de două ori mai dificilă, femeile aveau întotdeauna un salariu mic, aceasta fiind unica sursă de
venita multora dintre ele. Din fericire ,astăzi această situa ție nu mai este permisă întrucât există
reglementăr i precum Legea nr.53/ 2003-Codul Muncii, cu modificările și completă rile ulterioare
sau Ordonan ța de Urgenț ănr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare care asigură d reptulfemeiila acces nediscriminatoriu la: alegerea ori exercitarea libe ră
a unei profesii sau activită ți, angajare în toate posturile sau locurile de muncă vacante și la toate
nivelurile ierarhiei profesion ale, venituri egale pentru muncă devaloare egală, informare și
consilier e profesională , programe de ini țiere, calificare, perfecționare, specializare și recalificare
profesională , promovare la orice nivel ierarhic și profesional, condiții de munc ă ce respectă normele
de sănătate și securitate în muncă , benefi cii, altele decât cele de natură salarială, precum și la
securitate socială, organiza ții patronale ș iorganisme profesionale, precum și la beneficiile acordate
de acestea.
O urmă de egalitate între sexe se mai contura în cazul în care o femeie era necăsătorită și
totoda tă proprietara unui bun. Atunci, aceasta beneficia de aproape acelea și drepturi ca bărbații,
având drept de semnătură și posibilitatea întocmirii unui testament. Clar este că o dată cu
înfăptuirea căsătoriei, femeia pierdea și mănunchiul acesta de drepturi, trecând instant sub tutela și
stricta supraveghere a so țului, adică sub o „pseudodictatură ”la nivel familial. Unica alternativă a
căsătoriei, deobicei aranjată de familie ,spiritul de castă fiindesențial, era dedicarea sprelumea
monahal ă.
Rena șterea incită deschiderea unor u și care țineau prizonier spiritul femeii. Scriitori precum
Montesquieu sau Diederot cer eliberarea femeii de sub jugul autorită ții masculine și educarea ei,
sugerând că ar fi posibilă și chiar benefică intrarea acesteia pe scena politică. Cu prilejul izbucnirii
revoluției franceze, femeia se detașează de universul său prestabilit și luptă în mod egal cu bărbații
pentru principii și o viață mai bună. Deș i până în secolul al XIX -lea situația nu se schimbă
considerabil, condi ția ei nu încetează să evolueze cu pași mici ,dar siguri.
Odată cu trecerea timpului, femeia s -a autoeducat și a învățat din greșelile anterioare, fapt ce
a determinat -o să recupereze din handicapul pricinuit de bărbat. Măcar din punct de vedere social ,
acest lucru i -a reușit în primă instanță, femeia înfruntând cot la cot cu sexul opus acela și tip de
calamități naturale sau provocate de mâna omului. Totodată, profitând de faptul că este doar

8subapreciată și nicidecum privită ca un du șman, femeia a început să penduleze între limitele impuse
de normele juridice, limite ce nu erau oricum c unoscute în detaliu de to ți cetățenii.
Secolul al XX -leaaduce cu sine o ameliorare palpabilă a situa ției femeilor deoarece apar
reglementări care favorizează „sexul slab”, iar Constituțiile încep să se modifice treptat, garantând
noile drepturi și libertăți ale c etățenelor, acestea având în cele din urmă, posibilitatea să beneficieze
de educație, asistență medicală sau viață politică.
Secolul XXI poate fisupranumit ca fiind secolul femeii deoarece după lupte seculare,aceasta
reușește să se bucure într -un sfâr șitde un statut car eaduce a libertate deplină.
În prezent, emanciparea femeii nu este nici pe departe a se fi sfâr șitdeoarece discriminările
în forme mai u șoare sau grave există încă, iar unele societăți, spre exemplu cele musulmane, se
ghidează în continuare după reguli arhaice, iar femeile continuă să fie private de dreptul la vot sau
libertatea de a se expune în public.
Estecomplet incomprehensibil de ce credin țacareînlesne ște ideea conform căreia modelul
feminin de a raționa și capacitatea sa de a acționa dăuneză atât de mult lumii înconjurătoare este în
continuare validă .Este adevarat că aceasta nu este trecută negru pe alb într -un document cu putere
juridică sau măcar socială, ci doar se aplică localprecum remedi ile străbunilor care, deși nu sunt
atestate sau recomandate de către persoane competente din punct de vedere medical sunt solicitate
destul de des.
De ce aceas tă evoluție cu care ne mândrim fie că suntem români, ruși, americani sau
japonezi nu elimină o dată pentru totdeauna inegalită țile care, deși nu mai sunt prezente în toate
doctrinele oficiale, sunt adânc înrădăcinate în subcon știentul nostru, fapt vizibil prin atitudi nea pe
care o adoptăm zi de zi .Oare de ce nu în țelege „sexul tare” că dorința feme ii nu este aceea de a
recrea matriarhatul din neolitic, ci de a crea o societate bazată pe spiritul uman și pe nevoile sale,
indiferent de sex, rasă sau etnie? Complementaritatea dintre sexe de care ar trebui să fie con știenți
toți cei care se încadrează î n grupa care este int itulată destul de simplist „om” este ingredientul
secret al triumfului rasei umane. Cel mai probabil, mai este nevoie de câteva secole pentru ca
fiecare fii nță bipedă și rațională să fie percepută în primul rând ca persoană, iar mai ap oi, ca bărbat
sau femeie.

9Secțiunea a II -a.LUPTA PENTRU PUTERE
„Femeile au drep tul să urce la tribună,
deoarece nimeni nu le-a contestat
vreodată dreptul de a urca pe e șafod”1.
Condorcet
Dintotdeauna, femeia a fost gre șit înțeleasă. Ea nu a dorit și nici nu dorește să se transforme
într-un bărbat, ci doar să fie cealaltă jumătate a lui, să îl completeze, să fie egala lui în spirit,
educație și rațiune. Ea imploră respect și nu batjocură; e a cere să îi fie recunoscută condi ția de om și
dorește să dispună doar de drepturile și libertățile care i se cuvin, nu de altele care îi sunt oricum de
prisos; ea dore ște să fie în continuare femi nină, dar nu mai acceptă să fie desconsiderată .
Femeia a fost fiică, so ție, mamă și văduvă. Întrea gaeiexistență s-a derulat în umbra
bărbatului, care a modelat-o după bunul său plac, fără să cunoască atitudini dezaprobatoare din
partea „sexului slab”. .. Atunci când s -a răzvrătit împotriva familiei, societă țiișidivinității,femeia
nu a mai putut f i încadrată în tiparul obi șnuit,motivpentru care a fost persecutată și obligată nu
doar o singură dată să-și înăbușe spiritul războinic care teoretic nu o caracteriza și să-și accepte
soarta hotărâtă de oricine, num ai de ea nu.
Bărbații se temeau să acorde dreptul la vot femeilor deoarece erau con știenți că odată cu
acest compromis veneau altele ce nu ar fi fost benefice pentru „dictatura” patriarhală. Ei considerau
șiafirmau în cele patru zări că femeia este foarte bine reprezentată de către rudele sale cu
cromozom Y și că nu sunt necesare acest eschimbări întrucâtunicul efect pe care l -arputeagenera
ar fi haosul general. Totodată, masculii societă ții au fost ,și mulți dintre ei sunt în con tinuare,de
părere că femeile nu posedă temperamentu l potrivit și nici echilibrul mi ntal pentru a trata
problemele politice și cele existențiale. Emotivitatea și bunătatea de care dau eledovadă zi de zi, le
descalifică din start din cursa către putere, bărbații fiind guvernați de principiul conform căruia un
stat se conduce spre prosperitate cu ajutorul creierului, al u nei minți limpezi și raționale și nu cu
inima. În acest caz, a ș propune niș te cercetări în sfera medicală care să facă posibilă mutarea i nimii
în cutia craniană și a creierului în cea toracică și bineînțeles, acest proces să nu pună în pericol viața
nimănui. Poate în acest mod o femeie ar putea în sfâr șit să se bucure de edenul disponibil, în mare
parte, numai bărbatului sau poate că bărba ții vor avea într -un final capacitatea să conducă bazându –
1A se vedea www.historia.ro , vizitat la 20 decembrie 2015.

10seși pe sentimentele lor, fără să mai fie considerată o astfel de practică ca fiind echivalentă cu
sinuciderea na țională sau exterminarea omului ca specie.
Dacă privim realitatea zilelor noastre în manieră obiectivă șifacemabstracție de toate
stereotipuril esau legisla țiile anter ioare, putem afirma fără să comitem o eroare că nivelul de
civilizație al societății se poate contopi cu fenomenul de emancipare a femeii, cu acordarea
statutului care îi revine de drept de la natură, întrucât o femeie este în primul rând om și merită fără
nicio îndoială aceea și consider ație ca și bărbatul. Trupul și considerentele ce țin de acesta nu ar
trebui să fixeze rolul femeii în societate ,subminând totodată capacit atățile intelectuale și
aptitudinile sale.
Emanciparea politică, intelectuală și juridică a femeii este o problemă pe cât de veche, pe
atât de actuală. De și în multe Constituții este stipulată egalitatea în fața legii, în mod practic, cumva,
femeia se detașează de această regulă și se poziționează pe marginea ei, lăsând loc interpretărilor.
Egalitateadeșanseși de tratament între bărbați și femei sau egalitatea de gen reglementată
de Legea nr. 202/2002 a fost definită de Consiliul European astfel: „Egalitatea de gen presupune
un nivel egal de vizibilitate, afirmare și participare pentru ambele sexe în toate sferele vieții publice
și private. Egalitatea de gen este opusul inegalității de gen, nu a diferențelor de gen, și urmărește
promovarea participăr ii depline a femeilor și bărbaților în societate”1.
Un exemplu de bună practică îl reprezintă „Combaterea stereotipurilor de gen în
programele de ucenicie din domeniul științelor (științe, tehnologie, inginerie, matematică) –
Halesowen College, Marea Brit anie.Proiectul urmăre ște să promoveze oportunitățile pentru toți
studenții și să combată activ stereotipurile de gen în sectoarele dominate în mod tradițional de
bărbați, precum științele, ingineria și tehnologia. Ținta pe termen lung a proiectului este s ă sprijine
creșterea participării femeilor în programele de ucenicie de nivel avansat și superior cu 30% pe o
perioadă de 3 ani, eliminând dezechilibrele de gen prezente ”2.
În prezent, Agen ția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și B ărbați(ANES)3
este cea care promovează principiul egalită ții de șanse și de tratament între femei și bărbați în
vederea eliminării tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex, în toate politicile și
programele na ționale, și care exercită funcțiil e de strategie, reglementare, reprezentare și autoritate
de stat în domeniul violen ței în familie, cu atribuții în elaborarea, coordonarea și aplicarea
1A se vedea www.consilium.europa.eu , vizitat la 31 mai 2016.
2A se vedea Ghid privind integrarea temelor orizontale în cadrul proiectelor finanțate din Fondurile
Europene Structu rale și de Investiții 2014 -2020,disponibil online la www.ue.ro .
3Hotărârea nr. 177/201 6 privind organizarea și funcționarea AgențieiNaționalepentru Egalitatea de Șanse
între Femei și Bărbați .

11strategiilor și politicilor Guvernului în domeniul violenței în familie. Aceasta este și cea care
asigur ă respectarea și exercită controlul asupra aplicării prevederilor legii nr. 202/2002 privind
egalitatea de sanse și de tratament între femei și bărbați și a legii 217/2003 pentru prevenirea și
combaterea violenței în familie, republicată .
Fondatorul fem inismului1a fost Leon -Pierre Richer, care a alcătuit în 1869 „Drepturile
femeii”și a organizat „Congresul internațional al drepturilor femeilor” în anul 1878. Acest fenomen
a cunoscut o evolu ție cel puțin surprinzătoare din momentul fondării sale. Desfăș urându-se tacit și
în limitele legii, feminismul urmărea ini țial doar egalitatea sexelor și stipularea în Constituție a
acesteia. Ulterior, din cauza tuturor ironiilor, a argumentelor mereu ignorate și luate în derâdere și a
lipsei de în țelegere de la mai marii statului, în particular și a bărbaților, în general, fe minismul a
degenerat într -unul radical din a doua jumătate a secolului al XX -lea.
DeșiIluminismul declan șează în secolul al XVIII -lea primii pa și siguri către marea mișcare
de emancipare a „sexului frumos” prin ideile de libertate și egalitate pe care le promovează, abia în
secolul al XIX -lea, în țările cu tradiție germanică vădit mai ferite de influența misogină
mediteraneană, debutează mi șcarea de emancipare feminină care se va răspândi ulterior, mai
devreme sau mai târziu, la nivel global.
Mișcarea feministă americană2s-a născut din mi șcarea aboliționistă la care a aderat un
număr impresiona nt de femei care î și apărau drepturile în fața Bisericii, dar și a ideilor cu vechime
ce desconsiderau femeia. Motivul pentru care mi șcarea de emancipare din Statele Unite ale
Americii s -a deosebit de restul mi șcărilor este faptul că aici femeile albe au l uptatcot la cot cu cele
de culoare, izbutind în cele din urmă în anul 1920, când li s -a acordat dreptul de sufragiu3.
ÎnAnglia4, prima petiție feministă care propune reformarea legii electorale a fost prezentată
de Mary Smith în Camera Comunelor încă din anul 1832. În anul 1876 este înfiin țată mișcarea
sufragetelor ,alcărei scop a fost ob ținerea drepturilor politice pentru femei, în special dreptul de a
vota. Lidera mi șcării, Emmeline Pankhurst, sătulă să vadă că militarea pașnică pentru drepturile
femeii nu dă niciun rezultat, iar refuzul și lipsa de atenție a celor aflați la putere este constantă, a
cerut o campanie na țională de nesupunere civilă care s -a concretizat în arestarea a peste o mie de
femei britanice. Una dintre cele mai dedicate sufragete a fost Emily Davison, care s -a aruncat în
fața calului regelui, murind d in cauza gravită ții rănilor și devenind un martir pentru cauză.
1Feminismul este mi șcarea socială care susține egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul în toate sferele de
activitate.
2A se vedea www.descoperă.ro , vizitat la 3 februarie 2016.
3Termenul „sufragiu” derivă din latinescul „suffragium” și are sensul de „vot”, „suport politic”, „dreptul de
a vota”.
4A se vedea www.femeia21.ro/wp -content/uploads/2014/10/Mi șcarea-sufragetelor.pdf .

12Izbucnirea Primului Război Mondial a dus la anihilarea mi șcării feministe, iar în semn de
recunoștință pentru serviciile aduse în timpul războiului, în 1918 dreptul la vot este acordat doar
unor englezoai ce cu vârsta de peste 30 de ani. Î n 1925 legea recunoa ște drepturile mamei asupra
copiilor săi, iar în 1928 femeia din Anglia ob ține dreptul la vot universal.
Lupta de emancipare a femeilor franceze1a fost fără doar și poate, una dintre cele mai de
durată. De și procesul lor de emancipare a început pe timpul revoluției franceze, feminismul din
Franțaa fost temporar înăbu șit de venirea la putere a iacobinilor ,care au reintrodus femeia în
mediul domestic, mediu pe care îl părăsise nu cu mult t imp înainte sperând la un statut mai măre ț.
Codul lui Napoleon a păstrat acelea și reguli restrictive în privința femeii, abia în anul 1848
feminismul putând să capete din nou glas, criticând cu această ocazie institu ția căsătoriei și
încercând să impună d reptul la vot pentru popula ția feminină. Paradoxal, deși Franța a fost prima
țară din Europa care a introdus principiul votului universal, ea a acordat drepturi depline de vot
femeilor abia în 1944, spre deose bire de Noua Zeelandă care le -agarantat încă din 1893.
Lupta pentru putere înspațiul românesc2ia ființă în secolul al XIX -leași se dezvoltă în
acela și ritm cu cea din cel elalte state europene. Nemul țumirile româncelor izvorau din statutul
deosebit de inferior, asemănător cu cel al minorilor sau persoanelor cu dizabilită ți mintale pe care îl
impunea Codul c ivil din 1866. Cererile pe care le -au formulat nu diferă de cele ale femeilor di n
Anglia sau Germania: dreptul la vot, dreptul la educa ție, egalitate în fața legii .Eforturile femeilor
din România capătă contur abia în anul 1929, când dobândesc dreptul de vot în cadrul alegerilor
locale, iar în anul 1946, Constitu ția introduce votul u niversal pentru popula ția majoră, indiferent de
sex.
Lupta femeilor de ieri a făcut posibilă lumea de astăzi. Libertatea, drepturile, cre șterea din
punct de vedere economic, mărirea și diversificarea pieței muncii, simplificarea legilor, viața de
familieau fost net îmbunătă țite.Toate acestea le datorăm femeilor din trecutul îndepărtat și cel aflat
în proximitatea noastră. Dacă nu ar fi existat ele și dacă nu ar fi ales să lupte pentru femeia de azi,
atunci feminitatea ar fi fost și în prezent ferecată su bșapte lacăte și sculptată de cei fără drepturi
legale asupra ei, bărba ții.
1A se vedea www.wikipedia.ro , vizitat la 3 februarie 2016.
2Idem, vizitat la 3 februarie 2016.

13CAPITOLUL AL II -LEA. ETIOLOGIA CRIMINALITĂ ȚII FEMININE
„O femeie lini ștită ascunde o alta, plină de
ambiții, de pasiuni sau de provocări… din
categoria celor ce o pot situa în afara legii”1.
Pentru a putea în țelege mai bine fenomenul criminal este necesară definirea celor trei piloni
de susținere și anume: noțiunea de crimă, factorul uman și aspectul de masă al fenomenului
criminalită ții.
Noțiunea de crimă poate fi definită din trei puncte de vedere. În sensul tradi țional, comun,
termenul de crimă se referă la o infrac țiune ce vizează viața unei persoane. În sensul doctrinei
penale, crima este utilizată pentru a desemna o infrac țiune, o fap tă penală. Din punct de vedere
criminologic, no țiunea de crimă pornește de la conceptul de infracțiune fixat de legea penală, însă
îl depășește considerabil, implicațiile sale fiind mult mai profunde și complexe.
Conform art . 15 alin. (1) din noul Cod penal, „infracțiunea este fapta prevăzută de legea
penală, săvâr șită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit -o”.Totodată,
infracțiunea fiind și„singurul temei al răspunderii penale”2.
Factorul uman este, în linii mari, persoana care a comis o infrac țiune. Doctrina penală mai
adaugă defini ției generale și condiția existenței unei hotărâri judecătorești definitive.
Aspectul de masă al fenomenului criminalită țiicuprinde totalitatea faptelor penale co mise
într-un anumit spa țiu și o anumită perioadă de timp.
Chestiunea criminalită ții feminine, deși este aparent o problemă nouă a societății actuale, a
existat dintotdeauna. Ace asta nu trebuie privită într -un mod abstract, iar în țelegerea sa necesită
deopotrivă o cunoa ștere a cauzelor, cât și a efectelor sociale la care dă naștere.
Oamenii, în general, prin natura lor, indiferent că sunt femei sau bărba ți, sunt supuși
elementului infrac țional. Factorii care îl determină sunt extrem de complecși, pornind de la aspecte
legate de mediul familial sau social, de personalitatea individului însu și și până la contextul
situațional.
De această părere este șipsihiatrului italian Vittorino Andreoli, care susține căfemeiadin
trecut nu s -a angajat în acte criminale, deoarece a fost controlată de for țe exterioare ferm stabilite
care nu i-au permis să se desfă șoare ținând cont numai de ceea ce o îndemna vocea interioară. Însă ,
1A se vedea T. Tandin, Pe urmele uciga șelor, Ed. Universul Juridic, Bucure ști 2014, p. 5.
2A se vedea noul Cod penal, Art. 15, alin. (2).

14„a fost suficient să li se dea femeilor un pisto l, în mișcările de rezistență din timpul ultimului
război mondial și mai apoi în anii terorismului, pentru a se constata cât de capabile erau și ele să
ucidă. Acum se folosesc de arme la fel și chiar mai bine ca bărbații , iar egalitatea socială le
permite să se apere și să -și descarce agresivitatea prin metode care pe vremuri erau de
competen ța exclusivă a bărbaților"1.
Secțiunea I. FACTORI CAUZALI AI CRIMINALITĂ ȚII FEMININE
Pentru fundamentarea unei politici penale eficiente care să fie în măsură să de termine
prevenirea și combaterea fen omenului infrac ționaleste necesar ăidentificarea factorilor criminogeni
care determină sau înlesnesc angrenarea într -un comportament deviant. Prin no țiunea de „factori
criminogeni”2sunt desemnate acele fenomene, condi ții, circumstanțe, procese interioare sau
exterioare individului ,care conduc către un comportament criminal.
În literatura de specialitate3,traiectoria criminalită ții feminine este configurată din
perspectiva abord ării a două categorii de factori care favorizează acest tip de infrac ționalitate.
§1.Factori endogeni
Factorii endogeni (interni, individuali) influen țează conduita criminală din perspectiva
trăsăturilor de personalitate, a tendin țelor de agresivitat e care pot fi transmise, de altfel genetic.
De-a lungul timpului s-au elaborat o sumedenie de teorii având ca obiect explicarea
comportamentului infrac țional, dar marea majoritate au avut un impact redus asupra înțelegerii
fenomenului criminal. Astfel, o teorie care afirmă că factorii genetici joacă un rol decisiv în evolu ția
criminalită ții, deși este extrem de controversată, are capacitatea de a promite să facă lumină în acest
domeniu destul de întunecat al criminologiei. În ceea ce prive ște acest aspect, Wilson șiHerrnstein
concluzionează că „ infracțiunile nu pot fi înțelese fără să se țină cont de predispozițiile individuale
și de rădăcinile lor biologice”4.
1A se vedea www.descoperă.ro , vizitat la 2 februarie 2016.
2A se vedea I. E. Sandu, F. Sandu, Criminologie , Ed. Sylvi, Bucuresti, 2001, p. 213.
3A se vedea R. M. Stănoiu, Introducere în criminologie, Ed. Academiei, Bucure ști, 1989, p.143.
4A se vedea J. Q. Wilson, R. J. Herrnstein, Crime & Human nature ,Ed. Simon & Schuster, New York,
1985, p. 103.

15Cesare Lombroso1, considerat unul dintre părin ții Criminologiei, a fost unul dintre primii
oameni deștiință care a evaluat posibila legătură dintre ereditate și criminalitate. În urma studierii
craniilor a sute de criminali, Lombroso a afirmat că omul delicvent este un tip inferior sau în
regresie fa ță de omul normal. Convins de diferența naturală dintre individul criminal și omul
normal, savantul susținea că delicventul estedeterminat morfologic și psihologic să încalce legea.
Potrivit teoriei lui Charles Goring2, comportamentul social este un comportament mo ștenit,
iar indivizii care mo ștenescpredispozi ții deviante sunt incapabili să se adapteze la viața normală.
Așa cum au subliniat P. Beirne și J. Messerschmitd3, Goring nu a făcut altceva decât să înlocuiască
teoria criminalului înnăscut a lu i Lombroso cu teoria eredită ții4.
O altă teorie care pune accentul pe factorii ereditari este teoria arborelui genealogic,
elaborată de H.H. Goddard .Studiile de arbore genealogic au fost realizate asupra familiei unui
pescar olandez, numit Kallikak, care a avut copii din două căsătorii; p rima soție provenea dintr -un
mediu infrac țional, iar cea de -a doua era o femeie virtuoasă. Observând comportamentul
descenden ților lui Kallikak, timp de mai multe generații, cercetătorul a ajuns la concluzia că
indivizii delicven ți au provenit d in prima că sătorie a pescarului5.
Această teorie a fost criticată aspru în literatura de specialitate, din cauza disocierii eredită ții
de influen ța mediului.
Teoria gemenilor, elaborată în baza studiilor realizate de Johannes Lange șiKarl O.
Cristiansen pe gemenii monozigotici și dizigotici a încercat să demonstreze că predispoziția
ereditară constituie un factor puternic în comiterea actului infrac țional, în ceea ce îi privește pe
gemenii monozigotici. Rezultatele cercetării, prezentate în lucrarea „Crima ca un de stin”au fost
criticate de al ți teoreticieni, care au concluzionat că semnificația factorilor ereditari în înregistrarea
crimei este ca și inexistentă6.
Alte studii privind comportamentul copiilor adopta ți7au stabilit o corela ție între actele
delicvente ale unora dintre copiii adopta ți și comportamentul părinților biologici. S -a constatat că
anumite predispozi ții moștenite de la părinții biologici pot determina o creștere a posibilității ca
1A se vedea E. Stancu, C. E. Aleca, Elemente de criminologie generală , Ed. PRO Universitaria, Bucure ști,
2014, p. 74.
2A se vedea R. M. Stănoiu, op.cit.,p.142.
3A se vedea P. Beirne, J. Messerschmitd, Criminology, Harcourt Brace Jovanovich, Inc. 1991, p. 307, apud
idem, p. 143.
4A se vedea Ana Bălan, Criminalitatea feminină , Ed. C. H. Beck, Bucure ști, 2008, p. 22.
5Ibidem.
6Ibidem.
7A se vedea S. Mendnick, W. Gabrielli și B. Hutchings , apud R. M. Stănoiu, op.cit.,p. 144.

16descenden ții adoptați de alte familii să devină infractori, chiar dacă părin ții adoptivi nu au
antecedente.
O evaluare generală a teoriilor eredită ții realizată de Școala biologică de la Granz a
concluzionat că genele criminale ale ascenden ților nu sunt transmise prin ereditate, ci numai
tendințele care se găsesc la ba za lorși care pot fi considerate criminogene. Aceste tendințe, numite
și structuri dobândite ,pot fi atât de ordin biologic (sentimente de frustrare, labilitatea emo țională,
inferioritate), cât și de ordin psihiatric (psihopatie, alienație minta lă, tulbur ări de personalitate)1.
Socializarea normală a individului este influen țată atât de planul biologic, cât și de cel
psihiatric. În anumite condi ții, ambele pot avea o influență criminogenă, însă nu este obligatoriu ca
aceste structuri dobândite să aibă un rol determinant în conduita delicventă. Nu există dovezi
științifice care să ateste că un individ cu astfel de tendințe va deveni infractor sau că un individ
perfect sănătos nu va comite nicioda tă o infrac țiune.
Manifestarea prin acte criminale este determinată în aceea și măsură și de factorii exogeni.
§2.Factori exogeni
Influența mediului extern reprezintă un factor esențial pentru manifestările criminale ale
oricărui individ, ținând cont de faptul că mediul social este cel în care se formează ș i se dezvoltă
personalitatea umană.
De cele mai multe ori, manifestările agresive se dobândesc în familie, aceasta fiind celula de
bază a societă ții. Nu de puține ori, copilul tinde să imite comportamentul părinților săi, actele de
criminalitate perpetuâ ndu-se în acest mod, delao generațiela alta. Totu și, acest fapt nu trebuie
generalizat , deoarece înaceea și măsură, locul de muncă sau anturajul reprezintă medii propice
pentru dezvoltarea conduitelor delicvente.
Motivațiile criminale ale celor două sexe sunt complet diferite, după cum este diferită și
tipologia victimelor. În timp ce bărba ții îsi aleg în general victime necunoscute, femeile dezvoltă o
„pasiune” pentru so ți, amanți, rude sau cunoscuți.
Principalii factori care prezintă un risc pentr u producerea comportamentelor delicvente în
rândul femeilor sunt: individuali, vizând individul ca unitate biopsihologică; economici, sociali și
politici; stereotipurile de gen și victimizarea femeii.
1A se vedea R. Gassin, Criminologie, ed. a II-a,Ed. Dalloz, 1990, p. 441, apudE. Stancu, C. E. Aleca,
op.cit., p. 136 șiurm.

172.1.Trăsă turile biologice și psihologice
Deși am dori să credem că femeile și bărbații sunt egali, având în vedere că la nivel mondial
este recunoscută egalitatea dintre sexe, trebuie să fim realiști și să negăm existența acelor câteva
deosebiri majore între reprezentantele sexului feminin și reprezentanții sexului masculin.
Relațiile dintre sexe au reliefat în permanență stadiul dezvoltării societății la un moment dat,
indiferent dacă a fost vorba de societatea tradițională ,ori de cea modernă. Societatea umană, pentru
a fi înțeleasă complet, t rebuie să țină seama de substratul biologic al indivizilor. Trebuie să se țină
seama de faptul că societatea este, înainte de toate, o populație care se structurează în funcție de
vârstă și sex, o tendință firească a acesteia fiind reproducerea biologică.
Diferențele fizice și biologice sunt cele mai evidente și reprezintă sursa tuturor inegalităților
dintresexe, inegalită ți denumite diferențe de gen. Acestea sunt stabilite după regulile societății, prin
urmare sunt cele mai arbitrare si nestatornice. Org anele de reproducere, mărimea corpului sau
sistemul hormonal nu ar trebui să aibă o importan ță majoră în stabilirea statutului unei persoane,
întrucât sunt create de natură. Prin urmare, nu pot fi negate, contestate sau înlocuite. Este bine
cunoscut faptul că aceste inegalită ți sunt absolut necesare pentru armonia socială sau chiar pentru
însăși supraviețuirea speciei umane, în să în zilele noastre au căpătat proporții exagerate .
Gina Lombroso1a susținut în scrierile sale că, în afară de diferențele fizi ceși biologice
dintre cele dou ă sexe, există o altă diferen țăcare le domină, aproape în m od absolut, pe toate
celelalte. Aceasta constă în faptul că femeia este alterocentristă. Ea nu reprezintă o prioritate pentru
sine și își construiește universul în j urul celor dragi. Altruismul fem inin este absolut indispensabil,
deoarece na șterea, creșterea și educarea copiilor necesită o doză mare de sacrificiu de sine. Asta nu
înseamnă însă că femeia este superioară din p unct de vedere moral bărbatului din moment c e acesta
esteo ființă centrată pe sine, verticală, „un flagel al domina ției masculine de care trebuie să dea
dovadă în societate ”2.
Din punctul de vedere al inteligen ței, singura diferență între cele două sexe derivă din
maternitate. Pe când femeia este intuitivă și acționează mai mult din perspectiva emoțională,
bărbatul are o capacitate de abstractizare mai ridicată și un comportame nt cerebral, bazat pe ra țiune.
1A se vedea G. Lombroso, L’ame de la femme, Paris, 1924, apudI. A. Iacobu ță,Criminologie, Ed.
Junimea, Ia și, 2002, p. 216.
2A se vedea E. Stancu, C. E. Aleca, op.cit., p. 175.

182.2. Factorii economici, sociali și politici
Factorii economici, sociali și politici discriminează femeia în ceea ce privește rolul său în
societate.
Femeile au mai pu ține șanse în vederea angajării în alte domenii dec ât cele considerate
potrivite pentru ele, sunt mai prost plătite și ocupă funcții mai puțin importante, întrucât posturile de
conducere se consideră a fi mai potrivite bărba ților. Rata șomajului este semnificativă în rândul
femeilor (Anexa nr. 3), iar în plan politic reprezentarea lor, de și este în creștere, rămâne totuși
insignifiant ă în raport cu cea a bărba ților1.
Toate aceste consec ințe ale discriminărilor de gen nu fac altceva decât să afecteze via țade zi
cu zi a femeii pe plan social, dar și acasă. Din cauza ideilor preconcepute, femeia fiind considerată
slabă, ușor influențabilă, impulsivă și cu o nevoie acută de protecție, reprezentantele sexului
feminin trebuie să ducă un număr de bătalii mai mare decât bărba ții, dac ă doresc să avanseze din
punct de vedere profesional. Acest fapt fiind injust, î ntrucât ponderea femeilor cu studiieste
superioară celei a bărba ților.
2.3. Stereotipurile de gen
În prim planul societă ții actuale se află bărbatul, femeia fiind plasată mai mereu într -un con
de umbră. El este perceput ca fiin d responsabil pentru succes, ea joacă rolul de so ție, mamă, damă
de casă.
Adesea, diferen țele bazate pe criterii de sex condiționează femeia de șansa de afirmare.
Gândirea stereotip icăa societățiilimitează drastic posibilită țile sexului feminin și duce la judecăți
greșite în rândul copiilor. Acestora le este inoculată ideea conform căreia bărbații contribuie în
mod exclusiv la progresul lumii, în timp ce femeilor le revine sarcina de a le purta de grijă, în acest
mod, fiecare dintre sexe fiind descurajate să intre unul în pielea celuilalt.
Este un adevăr universal valabil că televiziunea, publicitatea și presa scrisă sunt
preponderent misogine și perpetuează la nesfârșit stereotipurile de gen. Pe când principalele
ocupații mediatizate a lebărbatului sunt cele de om politic , om de cultură, om de științăsau sportiv,
femeia este expusă de presă în postura de casnică, vedetă sau mamă. În cea mai mare parte a
timpului, femeia din mass -media este prezen tată în momentele mai puțin plăcute din existența ei
(plângând, având excese de furie, teamă) sau în ipostaze cel pu țin degradante (femeia prostituată,
1Ibidem.

19femeia needucată sa u lipsită de orice inhibi ții).Așadar, pentru ca o reprezentantă a sexului feminin
sănu existe pentru presă, trebuie să fie o femeie de carieră sau elevă. Aceste statute sunt complet
neinteresante, se ob țin raitinguri mici dacă sunt prezentate, p rin urmare nu trebuie promovate1.
Din păcate, nici școala nu se dezice de la mesajele patriar hale pe care le al imentează și le
transmite, iar B isericaeste în continuare tradiționalist-conservatoare.
Prin urmare, în epoca actuală, femeile nu au nicio șansă spre autoafirmare în limitele
propriilor for țe. Mereu sunt ironizate, subapreciate și batjo corite dacă speră la mai mult, dacă doar
se gândesc să iasă în afara ideologiilor impuse de societate. În acest caz, unde -și mai face loc
egalitatea între sexe stipulată în majoritatea documentelor ce țin de drepturile omului ?
2.4.Victimizarea femeii
„Violența împotriva femeilor este un obstacol
pentru atingerea egalită ții, a dezvoltării și a
păcii, ea încalcă și aduce atingere drepturilor
omuluiși libertăților fundamentale”2.
Formele de victimizare la care a fost supusă femeia au variat de la o cultură la alta, de la o
perioadă istorică la alta, de la forme ușor agresive până la forme violente, fizic și psihic
traumatizante.
Femeia prezintă un grad ridicat de vulnerabilitate victimală (alături de copii și bătrâni) ,date
fiind caracteristicile sale biologice, fizice și psihocomportamentale. Femeia în special, feminitatea
în general, este caracterizată de trăsături favorizante actului agresional: vulnerabilitate, fragilitate,
emotivitate3.
Victimizarea este un exerci țiude putere care nu ține cont de voința persoanei victimizate și
are la bază discriminarea. Acest fenomen este unul universal, prezent în toate țările, indiferent de
nivelul lor de dezvoltare, stabilitate politică, cultură sau religie și reprezintă una dint re cele mai
grave probleme ale societă ții.
Dintrecele mai des întâlnite forme de victimizare a femeii, violul ocupă un loc important.
Uneori, acesta este înso țit și de acte de cruzime sau urmat de moartea victimei.
1A se vedea Ana Bălan, op.cit., p. 32 și urm.
2A se vedea O NU, Conferința Mondială asupra Condiției Femeii, Beijing , 1995.
3A se vedea A. O. Du țu,Psihologie judiciară , Curs universitar, Ed. Universul Juridic, Bucure ști, 2013, p.
91.

20În ceea ce prive ște violul, se pot sistematiza două tipuri de contribuții victimale: o
victimizare primară și alta secundară. Victimizarea primară se reflectă în contribuția victimei la
facilitarea violului, iar victimizarea secundară se referă la consecin țele proprii sau publice,
familiale sau legate de mass -media, ce pot merge până la stigmatizarea și etichetarea victimei. Din
acest motiv numărul real al violurilor este mult mai mare, femeile neraportând acest gen de
incidente de frică să nu fie învinovă țite de propria nenorocire1.
Uneori este destul de dificil de stabilit dacă este vorba despre viol sau nu și care este
resonsabilitatea victimei în comiterea infrac țiunii, întrucât ceea ce desparte violul de un act sexual
voit este consim țământul părților implicate. Dar indiferent de gradul de implicare a victimei în
săvârșirea agresiunii, dacă se stabilește existența cu certitudine a delictului, infractorul este vinovat
și trebuie sancționat, fapta nefiind scuzabilă pe motivul vinovăției victimei2.În prezent, violul este
considerat o infrac țiune contra libertății și integrității sexuale și este pedepsit conform dispozițiilor
noului Cod penal3.
O altă formă de victimizare a femeii este violen ța domestică care este și cea mai răspândită ,
întrucât „în Europ a mor sau sunt grav agresate fizic, în fiecare an, prin violen ță domestică, mai
multe femei decât datorită cancerului și accidentelor rutiere ”4.
Legislația națională reglementează acest aspect negativ al societă ții prin Ordonanța
guvernului nr. 6/2015 privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și
combaterea violenței în familie, a probată prin Legea nr. 160/2015, dar și prinLegea nr. 217/2003
pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată în 2014.
Cauzeleviolenței în familie sunt multiple: conflictele intrac onjugale, infidelitatea, gelozi a,
alcoolismul, sărăcia, socializarea într -un mediu marcat de vi olență.
Uneori, ca urmare a agresiunii, so țiile pot comite ele însele infracțiuni, de regulă asupra
soților. Într-o asemenea situa ție,stabilirea gradului de vinovă ție a celor doi membri ai cuplului
penal este foarte dificilă. Pentru această opera ție trebuie să fie cunoscută istoria relațiilor dintre cei
doi, frecven ța conflictelor dintre ei, motivația acest ora. A șadar, femeile devin agresive ca răspuns
la violența masculină și ca reacție de autoapărare5, motiv pentru care legătura între victimizare și
criminalitate în ceea ce prive ște femeile este destul de evidentă.
1Idem, p. 89-93.
2Idem,p. 92.
3A se vedea art. 218, noul Cod penal.
4A se vedea Consiliul Europei, Recomandarea 1450 (2000).
5A se vedea A. O. Du țu,op.cit.,p. 93.

21O caracteristică a victimizării în famil ie este refuzul victimei de a renun ța la modul de viață
agresiv impus de so ț, renunțare ce s -ar putea produce prin separarea în fapt a so ților, pe o anumită
perioadă, până la solu ționarea problemelor conjugale sau prin divorț. Atitudinea pasivă a victimei
are patru mari argumente: copiii au nevoie de ambii părin ți, dificultăți financiare, opinia societății
și lipsa sprijinului real din partea autorităților și a legii1.
Violența domestică2suscită un interes aparte în contextul criminalită ții feminine, deoa rece
se manifestă prin abuz fizic, psihic, sexual, emo țional, social sau economic care produce frică,
umilință…3
În compara ție cu datele existente la nivelul Uniunii Europene, populația din România este
semnificativ mai îngăduitoare fa ță de violența în familie, deoarece modelul „cultural” de violen ță
împotriva femeii, în care aceasta reprezintă un instrument legitim de exercitare a autorită ții
bărbatului și de afirmare a superiorității statutului acestuia este adânc cuibărit în mentalitatea
cetățenilor4.
Secțiunea a II -a.TEORII CRIMINOLOGICE
„Pe om îl creează natura, dar î l educă și
îl dezvoltă societatea ”5.
VissarionGrigorievici Belinski
De-a lungul timpului, umanitatea a încercat să găsească explica țiirezonabile pentru
comportamentul care implică actele criminale, iar complexitatea acestuia a generat na șterea mai
multor teorii criminologice care, în majoritatea cazurilor, intră în conflict. În prezent, acestea au o
dublă valoare: explicarea și asimilare a fenomenelor deviante și prevenirea lor.
Primele teorii cu valoare științifică în privința comportamentului infracțional apar abia în
secolul al IX -lea, de și anterior au mai fost consemnate câteva încercări de a explica comportamentul
deviant. Istoria cr iminologiei a înregistrat numeroa se teorii de -a lungul timpului. Adesea
contradictorii, acestea au ținut pasul cu evoluția societății.
1Ibidem.
2Gh.Ivan, M. C. Ivan, Corecția domestică –cauza justificativă implicită , în „Dreptul”, nr. 4/2013.
3A se vedea Wla Policy Forum, Background and Figures, citatde A. Liiceanu în studiul „Violența
domestică”, nepublicat, apud A. Bălan, op.cit., p. 40.
4A se vedea A. Bălan, op.cit., p. 44 și urm.
5A se vedea www.citatepedia.ro , vizionat la 22 decembrie 2015.

22Teoriile criminologice privind cauzalitatea criminalită ții feminine se încadrează într -o
diversitate de genuri. Unele su nt literare, abundând în ideologii supranaturale și expresii metaforice
ceridicăfemeiala rang de zeitate sau o pictează în cea mai murdară ipostază, iar altele sunt pur
științifice, unde reprezentanta sexului frumos este disecată până la cele mai adânci resorturi.
Până în secolul al XIX -lea criminologia nu acordă o importan ță deosebită criminalității
feminine. Femeia apare în lucrările lui CesareBonesana, marchiz de Beccaria, Jeremy Bentham sau
John Stuart Mill ca o fiin ță atașată bărbatului și nu ca una independentă, responsabilă de propriile
acțiuni.
Cesare Lombroso a scris în colaborare cu Guglielmo Ferrero tratatul „La donna delinguente,
la prostituata e la donna normale”, publicat la Torino în anul 1893 preluând și adaptând ideile din
lucrarea s a anterioară care i -a adus și celebritatea: „L’uomo delinguente”. Pentru prima dată în
istoria omenirii, femeia infractor este privită ca o adevărată problemă a societă ții și nu doar ca o
extensie pozitivă sau negativă a bărbatului. „Femeia criminală este consecvent un monstru. Cealaltă
parte a ei este ținută în limita virtuților, din cauze diferite, precum credin ța, slăbiciunile, și când
aceste influențe contrare dau greș și o femeie comite o crimă, putem concluziona că răutățile dintr -o
femeie trebuie să fi fost enorme până când să triumfe asupra atât de multor obstacole”1.Femeia
delicventă a fost înfă țișată ca un ansamblu a tuturor caracteristicilor masculine raportate la cele mai
mari defecte ale sexului feminin: șiretenia, ranchiuna și înșelătoria. Ceidoi susțin că o femeie este
mai periculoasă decât un bărbat atunci când cade pradă instinctelor criminale, aceasta datorându -se
faptului că se lasă condusă de sentimente și emoții: „ …simțul lor moral este deficient… ele sunt
răzbunătoare, geloase, înc linate spre răzbunare printr -o cruzime rafinată. În mod obi șnuit, aceste
defecte sunt neutralizate de evlavie, maternitate, lipsă de pasiune, răceală sexuală, de slăbiciune și
inteligență nedezvoltată”2.Totodată, autorii sus țin ideea conform căreia crimin alitatea tipic
feminină se def inește prin infracțiuni minore care necesită o for ță fizică redusă și intelect scăzut, iar
atunci când o femeie decide să ucidă, aceasta are capacitatea de a -și justifica față de sine actul,
plăsmuind un cod al moralită ții ade cvat evenimentului cu care se confruntă. Deși lucrarea lui
Lombroso și Ferrero a primit critici importante, nimeni nu poate contesta faptul că ea a fost cea care
adeschis drumul către acceptarea ideii că delicven ța face parte din conduita umană și se poat e
regăsi în comportamentul ambelor sexe.
1A se vedea C. Lombroso, G. Ferrero, The Female Offender, New York, D. Appleton, disponibil online
www.archive.org , vizitat la 9 februarie 2015.
2A se vedea C. Lombroso, G. Ferrero, The Female Offender, New York, Philosophical Library, 1958/1984,
apud A. Bălan, Criminalita tea feminină, Ed. C. H. Beck, Bucure ști, 2008, p. 51.

23Secolul al XX -lea, mai exact anul 1950, aduce în prim planul criminologiei volumul „ The
Criminality of Women” care îi apar ține lui Otto Pollack. Acesta cuprinde toate ideile privitoare la
criminalitatea feminină e nunțate până atunci, dar și două ipoteze care justifică decalajul evident
dintre numărul infrac țiunilor comise de bărbați și alcelor comise de femei. Cercetătorul sus ține pe
de-o parte că „bărbații urăsc să acuze femeile și, în mod indirect, să le trimită să-și execute
pedeapsa: poli țiștilor nu le place să le aresteze, procurorilor să le acuze, judecătorilor și juraților
să le găsească vinovate”1,motiv pentru care multe infractoare scapă nepedepsite, iar pe cealaltă
parte, Pollack sus ține că femeia are o capacitate înnăscută de a întoarce sor ții în favoarea sa.
Majoritatea teoriilor ce implică dezvoltarea psihologică sus țin că procesul de maturizare
feminină nu coincide cu cel masculin, femeile fiind predispuse să func ționeze în raport cu cei din
jur, dez voltând din această cauză un handicap emo țional spre deosebire de bărbați, care se bazează
pe forțele proprii și acționează direct proporțional cu propria bunăstare. Sigmund Freud, adept al
teoriilor de orientare psihiatrică , a pus delicven ța feminină pe s eama unor traume sau deficien țe
psihologice. În accep țiunea sa, femeia deviantă se diferențiază de femeia normală prin dorința acută
de masculinizare a propriului eu. Totodată, Freud sus ține că sursa principală a delicvenței feminine
este reprezentată de t ulburările afective cauzate de neglijen ța familiei sau traumele ce datează din
perioada copilăriei.
Teoriile de orientare sociologică afirmă că indivizii expu și la anumiți factori sociali
negativi dezvoltă un comportament deviant. În acest caz, diferen țade sex face parte din categoria
cantităților neglijabile. La această ideologie aderă și teoriile rolului de gen care neagă legătura
diferențelor biologice cu devianța.
Comportamentul nu este înnăscut, ci este dobândit, toate discrepan țele existente între sexe
datorându -se în mod exclusiv legilor sociale care se aplică din momentul în care nou -născutul
deschide ochii pentru prima dată. Regulile după care se ghidează educa ția femeilor diferă net de
cele dup ă care sunt instrui ți bărbații. „În timpul vie ții, oamenii învață să reacționeze și sunt
condiționați de diferiți factori… la o anumită vârstă băieții suferă o schimbare atunci când cunosc
„modelul masculin” în care încrederea în sine, curajul și independența sunt condiții esențiale
pentru succes. F emeile sunt încurajate să fie dependente și emotive, pe când bărbaților li se cere să
se comporte ra țional și independent”2.Așadar, societatea îi stabilește femeii limiteledestul de clar ,
ea fiind obligată să trăiască după tiparul feminită ții, în caz con trar riscând să cadă în dizgra ție.
1A se vedea O. Pollack, The Criminality of Women, apud A. Bălan, op. cit.,p. 109.
2A se vedea C. A. Moarcas, Comunicarea și comportamentul în negocierea contractelor , Ed. Artprint,
Bucure ști, 2005, p. 64.

24CAPITOLUL AL III -LEA .FORME DE MANIFESTARE ALE CRIMINALITĂ ȚII FEMININE
Fie că este vorba de abandon familial sau de rele tratamente aplicate minorului, proxenetism
sau corup ție, infracțiuni contra siguranței publice sau infracțiuni contra înfăptuirii justiției, femeile
își fac simțită prezența pe scenă, uneori chiar „străluci nd” de-a dreptul în lumina reflectoarelor.
Bineînțeles că în această situa țienu își găsește locul vreun sentiment de respect sau mândrie pentru
astfel de exemplare, însă ele, femeile delicvente, reprezintă o realitate tot mai crudă care obligă
societatea la resemnare și acceptare sau revizuire și „atac”.
Secțiunea I. CRIME ÎMPOTRIVA PERSOANEI
§1.Femeia asasin
„Poți să ierți un asasin, dar nu -l vei ierta niciodată
pe cel care te transformă fără voia ta în asasin”1.
Golda Meir
Termenul generic „ omucidere ” definește ac țiunea de ucidere a unei persoane care poate avea
loc fie involuntar (omuciderea prin imprudență), fie voit (omor), fie cu premeditare (asasinat).
Deși bărbații continuă să ocupe cele trei locuri ale podiumulu i asasinilor, femeile nu se lasă
mai prejos, venind din urmă și doborând record după record. „M edaliile ”câștigate și imprimate în
străfundul ochilornu generează rafale de aplauze, zâmbete sau chiote de aprobare . Din contră.
Produc mizerie, ură, dezamăgire și dorință de răzbunare.
Actualmente, de și trăim într -o societate modernă cu legi bine structurate și pedepse stabilite
în funcție de infracțiunea săvârșită și de gravitatea acesteia2, fiecărui om care a pierdut un suflet
drag din cauza unui eveniment violent, îi trece măcar o dată prin minte expresia „ochi pentru ochi,
dinte pentru dinte”. Punerea în practică a legii talionului nu aduce nimic pozitiv nici omului, privit
în mod particular, dar nici societă ții. Singurul efect imediat este cel al durerii sporite . Însă, într -un
moment întunecat, în care orice sim ț al corectitudinii și iubirii față de aprope este lezat, câștigă cel
mai adesea spiritul dreptă ții făcute cu propria mână ,prezent în adânculrațiunii oricărui individ.
1A se vedea Discurs către palestinieni , disponibil online la www.historia.ro , vizitat la 23 decembrie 2015.
2A se vedea Gh. Ivan, M. C. Ivan, Periculozitatea infractorului -Criteriu general și principal de
individualizare a pedepsei în concep ția noului Cod penal român , în „Dreptul”, nr. 1/2012.

25Deși s-a susținut mult amar de vreme că o femeie este incapabilă să ucidă din cauza faptului
că trupul feminin este predispus să ofere via ță, nicidecum să o ia, î ncă din cele mai vechi timpuri,
din varii motive, femeile au înfăptuit crime cu sânge re ce sau crime pasionale. Uneori , motivele au
fostpentru a-și apăra teritoriul sau pentru a eradica unele responsabilită ți sociale care nu le mai
produceau satisfac ție,iaralteoripentru a impune respect prin intermediul terorii sau pentru a se
autoapăra. Unel e crime erau comise doar pentru pura plăcere a asasinei și pentru controlul și
atotputernicia resim țită în urma actelor. Acestea din urmă, se remarcă prin sadism ridicat la cele mai
înalte cote, iar sângele rece și lipsa totală a remușcărilor au redus f emeialastadiul în care a fost
capabilă să ia și viața pe care chiar ea a adus -o pe lume.
Istoria omenirii desemnează amazoanele1ca fiind printre primele femei asasin din toate
timpurile. Firi războinice și feministe extremiste, ele își lăsau în viață d oar copiii de sex feminin,
nou-născuții de sex masculin fiind uciși fără tăgadă. Bărbații nu p rezentau interes pentru această
colonie unică , ei fiind utiliza ți doar în scopul reproducerii, ulterior fiind adesea uciși.
Lucrezia Borgia2, o figură nelipsită în Italia Evului Mediu, este dovada lipsei de empatie și
brutalității de care pot fi capabile unele reprezentante ale sexului frumos . Totodată, ea rezonează cu
fenomenul de criminalitate specific feminină (se materializează prin delictele care presupun o forță
fizică redusă) introdus mult mai târziu, în anul 1893 de Cesar e Lombroso și Gugliermo Ferrero.
Lucrezia Borgia avea nefastul obicei de a suprima via ța victimelor sale prin intermediul otrăvurilor,
mare parte din presupu șii săi amanți fiind găsiți morți.Latura sa criminală, precumși înclinațiile
către alte delicte cum ar fi incestul, îi asigură locul printre cei mai mari criminali de sex feminin din
istoria tuturor timpurilor .
Cariera fabuloasă a unor asasine se datorează și unor boli psihice. N u puține au fost cazurile
în care o femeie a înfăptuit crime oribile din cauză că nu i -a fost descoperită la timp afec țiunea
mintală și nu a beneficiat de ajutor specializat. Acest gen de criminalitate este deosebi tdepericulos
deoarece un astfel de indiv id nu prezintă minimul de control asupra sa, boala fiind cea care îl
conduce și îl face imprevizibil.
Femeia criminal în serie de ține un număr senzațional de caracteristici negative, dar și un
intelect desăvâr șit. Are capacitatea de a manipula cu ușurinț ă, de a fermeca cu desăvâr șire auditoriul
și de a întoarce sorții în favoarea sa, la nesfârșit. Calculată, lipsită de orice urmă de remușcare și
dornică de o doză cât mai mare de adrenalină, înfăptuie ște crime care depășesc înțelegerea umană.
În prezent, f emeile asasine se apropie tot mai mult de profilul criminalului în serie bărbat.
1A se vedea www.wikipedia.ro , vizitat la 25 februarie 2016.
2A se vedea M. Zevaco, Crimele familiei Borgia, Ed. Universali a, Bucure ști, 1990, p. 1 -311.

26Violența domestică este o problemă de actualitate a întregului mapamond. Fiind relativ
simplu de înfăptuit și destul de blând pedepsită, atinge cote alarmante și este cataliz atorul unor
evenimente foarte dramatice și ireversibile, precum omorul intrafamilial.
În general, femeile au o tendin ță mai redusă de a comite un omor prin raportare la bărbați. În
momentul în care o femeie se răzvrăte ște împotriva abuzului fizic sau psi hic la care este supusă de
partenerul de via ță, aceasta sfidează întreaga societate, ridicând din mormânt și cele mai ancestrale
concepții.Iar atunci când îndrăzne ște să-și ucidă bărbatul violent, est e devalorizată ca fiin ță umană.
O femeie torturată de r elele tratamente aplicate de bărbatul pe care l -a ucis este mult prea aspru
judecată pentru ac țiunea sa, care se presupune că nu ar mai fi fost necesară dacă s -ar fi pus, la
timpul potrivit, punct rela ției conjugale.
Neputința caracteristică personajului feminin în astfel de evenimente se transformă brusc
într-un puseu de furie care devastează tot. Omorul înfăptuit în asfel de circumstan țe nu are ca motiv
răzbunarea, totul datorându -se instinctului de supravie țuire care sălășluiește până și în cele mai mi ci
animale. Acest act este amarnic regretat de către cea care l -a îndeplinit și rareori mai poate fi vorba
de o recidivă ce vizeză un act deviant de orice natură.
Multe femei omoară din legitimă apărare1. Dar altele omoară într -un moment de acalmie,
schim bând brusc locurile. Deodată, victima devine agresor și agresorul victimă. Teama permanentă
în care trăie ște o asfel de femeie îi dezintegrează psihicul și o face să piardă contactul cu realitatea
șiimplicit, cu normele societă ții. Iubirea de sine începe să scadă dramatic, gândurile de tip suicidal
își fac apariția până în punctul în care sunt puse și în aplicare, iar starea de frustrare este prezentă în
permanen ță. De cele mai multe ori apare și raționamentul extremist „ori eu, ori el” care incită la
luarea unei decizii permanente și imposibil de schimbat ulterior.
Jurispruden ța națională reprezintă dovada care atestă, nelăsând loc vreunui dubiu, că
România se confruntă cu o adevărată problemă în ceea ce prive ște agresiunile domestice urmate de
omor. Ast fel,însentințapenală 78/F din 17 ianuarie 2012 pronun țată de Tribunalul Bistrița -Năsăud
s-a reținut în sarcina inculpatei BCT infracțiunea de omor calificat, faptă prevăzută de art. 174 -175
lit. c) vechiul Cod penal cu aplic. art. 73 lit. b) din vechiul Cod penal, cu motivarea că în noaptea de
22/23 aprilie 2006, pe fondul stării de provocare determinată de agresiunea fizică exercitată de so țul
său asupra sa, l -a înjunghiat, astfel că acesta a decedat. Inculpata a recunoscut comiterea faptei ,
susținând însă că a săvârșit -o în stare de legitimă apărare, raportat la atitudinea agresivă a so țului
său, calificată drept un atac injust. Însă în momentul aplicării loviturii cu cu țitul de către inculpată,
loviturile cu mâinile suferite de c ătre inculp ată din partea victimei, au încetat, iminen ța pericolului
1A se vedea art. 19, noul Cod penal.

27fiind inexistentă, astfel că nu au fost întrunite condi țiile unui atac iminent. Atacul victimei nu
prezenta un p ericol care să ame nințe grav viața inculpatei, mijloacele folosite de victimă în cadr ul
presupusului atac, nefiind în măsură să justifice riposta inculpatei, iar leziunile suferite de inculpată,
care au necesitat 6 -7 zile de îngrijiri medicale, chiar și în prezența unor raporturi sexuale sub
constrângere, nu justifică ac țiunea și atitudine a inculpatei. Având în vedere această stare de fapt,
instanța a apreciat că inculpata se face vinovată de infracțiunea de omor calificat pentru care va fi
condamnată la pedeapsa de 18 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) –
b) vechiul Cod penal pe timp de 8 ani1.
Imposibilitatea de a trece peste propriile victimizări și dorința de a întoarce toate suferințele
și umilințele trăite într -un trecut îndepărtat sau apropiat, transformă femeia într -un călău. Adesea,
întreaga furi e este canalizată asupra persoanelor care au prejudiciat -o, însă sunt cazuri în care acest
proces de răzbunare răne ște oameni nevinovați, care la rândul lor au toate șansele să urmeze o cale
deviantă. Din nefericire, acesta este modul în care prinde contur un lanț al slăbiciunilor care se
răspânde ște în întreaga societate precum o boală incurabilă.
§2.Femeia, infractoare și victimă în traficul de persoan e
„Prostituția este sora mai mică a crimei
și amândouă sunt fiicele mizeriei”2.
Mina Minovici
Trafic ul de carne vie este o problemă care ia amploare într -un ritm accelerat. Este o practică
veche a societă ții, dar cu reguli noi. Se tran sformă într -o adevărată „industrie” alimentată de o re țea
complexă de emigrare clandestină și nu este nicidecum un element izolat ,care afectează doar un
grup de indivizi, ci un proces cu puternice implica ții socio-economice. Rata de reușită a acestui
fenomen este net sporităde mai mul ți factori , precum tehnologia modernă , globalizarea sau
instituirea liberei circula ții în anumite regiuni ale globului.
Traficul de persoane3nu este echivalent doar cu exploatarea sexuală, ci și cu cea silnică.
Este o sclav ie modernă mult mai bolnăviciosă și de gradantă decât sora sa stăveche, deoarece „ se
individualizează prin faptul că sclavul de azi are un preț foarte scăzut comparativ cu sclavul din
1A se vedea www.jurispruden ță.com, vizitat 5 aprilie 2016.
2A se vedea M. Minovici, citat de T. C. Medeanu, Infracționalitatea în viziunea criminologico -filozofică,
Revista de criminologie, criminalistică și penologie, nr. 2/1999, p. 39, apud A. Bălan, op.cit., p.88.
3A se vedea noul Cod penal, Art. 210.

28vechile societăți sclavagiste, iar profiturile celor care exploatează fii nța umană sunt extrem de
mari ”1.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului2reglementează interzicerea sclaviei, a servitu ții
și a muncii for țate, această dispoziție având un caracter absolut de la care nu este admisă nicio
derogare. Deși sunt parte componentă a aceluia și articol, cele trei noțiuni au înțelesuri diferite.
Astfel că sclavia și starea de servitute se referă la statutul persoanei în întregimea sa, în timp ce
supunerea la muncă for țată are un caracter temporar sau ocazional și nu atenteaz ă la toate drepturile
fundamentale lezate deprimele două no țiuni3.
Există câ țiva termeni ce definesc fenomenul de trafic de persoane și totodată facilitează
înțelegerea sa.
Proxenetismul es te definit de legisla ția penală României ca fiind „ determinarea sau
înlesnirea practicării prostitu ției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării
prostituției de către una sau mai multe persoane ”4.
Exploatarea unei persoane est e definită de legisla ția penală a României ca fiind „supunerea
sau exec utarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod for țat; ținerea în stare de sclavie
sau alte procedee asemănătoare de lip sire de libertate ori aservire; obligar ea la practicarea
prostituției, la manifestări por nografice în vederea producerii și difuzării de materiale
pornografice sau la alte forme de exploatare; obligarea la practicarea cer șetoriei; prelevarea de
organe,țesuturi sau alte celul e de origine umană în mod ilegal”5.
Prostituția a fost printre primele crime împotriva societății imputate femeii. Încă din cele
mai vechi timpuri a existat ooscilație între acceptarea acestei „ocupații” și interzicerea ei cu
desăvâr șire, indecizie prezentă și în secolul actual, deoarece un elețări precum Olanda, au legalizat
prostituția, altele precum România nici nu o in terzic, dar nici nu o aprobă, la extrema cealaltă
aflându-sețările arabe care aplică pedepse dure practicantelor celei mai vechi meserii feminine.
Există o probabilitate destul de mare ca legalizarea prostitu ției să ducă la un oarecare control
alacestui fenomen. Prostituata ar deveni pe această cale o persoană cu drepturi depline, putând
beneficia de ajutorul autorită ților în caz de abuz. Totodată, legalizarea prostituți ei ar constitui un
avantaj considerabil pentru bugetul statului, întrucât ar putea fi impozitată conform legii .
1A se vedea S. Scarpa, Trafficking in Human Beings: Modern Slavery , Ed. Oxford Univer sity Press,
Oxford, 2008, p. 4.
2A se vedea art. 4 din Convenție (1) „Nimeni nu poate fi ținut în sclavie sau în condiții de aservire”.
(2) „Nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forțată sau obligatorie”.
3A se vedea R. Chiriță, Convenția europeană a drepturilor omului , Ed. C. H. Beck, București, 2008, p.129.
4A se vedea noul Cod penal, Art. 213.
5A se vedea noul Cod penal, Art. 182.

29Deși, de cele mai multe ori prostituția este percepută ca fiind o activitate pur feminină,
actele de prostitu ție masculină sunt din ce în ce m ai frecvente, dar paradoxal, sunt mai pu țin
blamate. Bărbatul a fost considerat dintotdeauna o fiin ță superioară, actualmente asemenea acte
imorale neafectându -i reputația într-un moddecisiv,cum se întâmplă în cazul femeii.
Mediul rural impune un cont rol social mai riguros, păstrând un nivel ridicat al normelor
moraleși spirituale ce definesc relațiile interumane, influențând mai puține femei la prostituție și,
implicit, tolerând mult mai pu ține fapte de acest gen pe teritoriul comunității, chiar și î n condițiile în
care mediul rural oferă mult mai pu ține oportunități economice1.
Pe de altă parte, mediul urban oferă mai multe oportunită ți de practicare a prostituției, fiind
și un mediu în care se constată o disoluție mai rapidă a re perelor morale ale comunită țiidin cauza
fluctuației persoanelor și imposibilității cristalizării unui model cultural local care să structureze
asemenea repere în beneficiul comunită ții2.
Traficul de carne vie este produsul finit al mai multor evenimente. Sărăcia, lipsa educa ției
sau a oportunită ților profesionale și imposibilitatea accesului la anumite resurse fiind numai câteva
dintre acestea .
Dacă pe de -o parte unele persoane sunt dispuse să î și asume acest stil de viață pentru a
dispune de beneficii materiale, de cealaltă parte se conturează un întreg grup de indivizi exploata ți.
În mod particular, femeile și copii sunt mai predispuși să cadă pradă acestui sistem din cauza
vulnerabilită ții lor.Victimele sunt supuse la un amalgam de presiuni și coerciții,atât fizice cât și
psihice, sunt abuzate și tratate cu o cruzime ce o întrece detașat pe cea animală.
Traficanții utilizează o varietate de modalități pentru a -și momi viitoarele victime,
„recrutarea” luând forme variate. Femeile sunt abordate indire ctprin intermediul unor agenții de
ocupare a forței de muncă, companii de publicitate, agen ții matrimoniale sau direct în baruri,
cluburi.
Profiturile ridicate ale acestor organiza ții criminale obligă la crearea unor companii paravan
care, în ochii legi i, se ocupă cu activită ți legitime. Aici, banii sunt spălați și adesea investiți în alte
activități ilegale, cum ar fi traficul de arme sau de narcotice. Deși unele femei conștientizeză că vor
presta servicii sexuale pentru a se între ține pe ele și în unel e cazuri, propriile familii, ele nu î și
însușesc cunoștințele asupra condițiilor mizere în care vor trăi și lipsa posibilității ulterioare de a
reveni la o via ță normală, deoarece odată intrată în sistem, victima nu mai poate scăpa cu ușurință
din mâinile proxeneților.
1A se vedea A. Bălan, op.cit., p. 150.
2Ibidem.

30În prezent există o multitudine de posibilită ți prin care acest gen deorganizații își pot muta
victimele recrutate și constrânge să intre pe piața prostituției. Documentele de călătorie sunt
obținute uneori pe căi ilegale și folosite pentru trecerea frontierei, iar de cele mai multe ori, după ce
victimele ajung în țara de d estinație, traficanții le rețin actele de identificare personală , acestea
găsindu-se în imposibilitatea de a se mai întoarce cu ușurințăînțara de origine ,fiind imigrante
ilegale. Frecvent, femeile traficate sunt constrânse să achite presupuse datorii pe care le au fa ță de
proxeneți, sunt conduse pe drumul adicției de droguri pentru a fi mai docile, sunt amenințate cu
violența și chiar abuzate.
Prevenirea criminalității feminine pe acest segment este o activitate co mplexă și extrem de
solicitantă deoarece se lucreaz ă cu multiple variabile. Femeia nu este întotdeauna victima sistemului
de trafic de carne vie, aceasta aflându -seși de cealaltă parte a baricadei ca principal ăverigă a
lanțului infracțional. Bazându -se pe ve șnicul mistic feminin în care este învăluită de secole, profită
de tinerele femei care sunt supuse traficului de persoane. În anumite cazuri, femeile traficante au
fost inițial în pozi ția actualelor victime. În această situație, ele cunosc foarte bine mecanismul
infracțional și manevrează c u o eficacitate crescută întregul proces, de la recrutare la plasare.
Există cazuri în care femeile acceptă de bunăvoie să fie traficate pentru prostituție, iar în
momentul în care sunt prinse de către autorități se autovictimizează pentru a scăpa de ori ce
responsabilitate .
Femeia joacă un rol esen țial și în cazul traficului de minori. Întrucât există concepția
universală conform căreia scopul principal al femeii este acela de a fi mamă, lumea în care o femeie
poate dăuna atât de mult unui copil este ina cceptabilă, acest fapt reprezentând o adevărată
oportunitate pentru trafican ți. Siguranța pe care o inspiră chipul unei femei reduce efortul depus în
cadrul procesului de racolare, acesta realizându -se cu mult mai pu ținădificultate .
În anul 19891Organizația Națiunilor Unite a adoptat Convenția asupra drepturilor copilului2
în care este specificat clar că minorii trebuie proteja ți împotriva exploatării de orice fel. Totuși, în
pofida acestui fapt, în țările sărace și dezmembrate din cauza situației polit ice, prostitu ția de la o
vârstă fragedă este singura sursă de venit a familiilor. Aici este practicat la scară largă și comerțul
cu copiidestinați transplantului de organe, întregul proces realizându -sesub paravanul adop țiilor
mai mult sau mai pu țin legale.
1Adoptată de Adunarea Generală a Na țiunilor Uinite la 29 noiembrie 1989. Intrată în vigoare la 2
septembrie 1990.
2A se vedea Legea nr. 18/1990, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 109 din 28
septembrie 1990 și republicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, n r. 314 din 13 iunie 2001.

31Practica românească se confruntă cu probleme grave în ceea ce privește îndeplinirea
conformă a obligației procedurale privind traficul de persoane. Realitatea demonstrează că
majoritatea anchetelor sunt realizate la un nivel inferior și numai pentru a preveni eventualele critici
internaționale. Din această cauză, sancțiunile aplicate sunt deosebit de disproporționate cu
gravitatea actului criminal.
Însentințapenală nr. 803 din 14 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul București, s -a reținut
în sarcina inculpaților A.F.R .și B.A.infracțiunea de trafic de persoane comisă în formă calificată1,
sancțiunile de 2 ani și 3 luni închisoare, respectiv 3 ani și 3 luni închisoar e aplicate, nefiinddirect
proporționalecu pericolul social al faptei sau măcar cu minimul spe cial prevăzut pentru acea faptă2.
Într-o altă cauză ,judecată de Tribunalul Vaslui, î nsentințapenală 171 din 3 octombrie
2011, s-au reținut în sarcina incul pațilorNS, NCI, ARși HC infr acțiunilede trafic de persoane,
trafic de minori și proxenetism , sancțiunile concret aplicate fiind de 8, 9, 7 respectiv un an
închisoare precum și interzicerea unor drepturi3.
Aplicarea unei sanc țiuni blânde nu dăunează num ai scopului procesului penal, ci încurajează
în mod indirect înfăptu irea infrac țiunilor de trafic de persoane precum și a celor adiacente acestora.
§3.Femei kamikaze
„Terorismul nu are na ționalitate, nici religie”4.
Vladimir Putin
Atacul terorist sinuciga ș este o formă a terorismului dificil de combătut atât în țările
democratice cât și în cele care trăiesc un conflict prelungit. Este catastrofic, adică urmărește să
producă distrugeri materiale și de vieți omenești depășind orice li mită a raționalității. În încercarea
de a explica de c e au loc asemenea acte violente duse la limita extremă sunt necesare „incursiuni în
istorie, contextualizare, explica ții psihologice și psiho -sociologice ”5.
1A se vedea Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane (actualizată), art.
12, alin. 2 lit. a).
2A se vedea N. Cristuș, Traficul de persoane, proxenetismul, crima organizată. Practică judiciară, Ed.
Hamangiu, București, 2006, p. 26.
3A se vedea www.jurispruden ță.com, vizitat 5 aprilie 2016.
4A se vedea www.ria.ru , vizitat16 noiembrie 2015.
5A se vedea M. C. Chiru, I. Chiru, Femei Kamikaze. Terorism la genul feminin , Ed. GeoPolitica, Bucure ști,
2006, p. 5.

32Terorismul sinuciga șexecutat la comandă d ereprezentanta sexului frumos marchează tragic
istoria omenirii ultimelor decenii. Este un fenomen complex, imposibil de în țeles și greu de digerat,
cu o evolu ție surprinzătoare. Dacă înainte numai bărbații erau considerați ca fiind potriviți pentru
acest g en de „activitate”, în prezent ascensiunea femeilor sugerează că organiza țiile teroriste au
vizualizat avantajele opera ționale pe care acestea le oferă. Femeile atrag mai puține suspiciuni decât
bărbații, prin urmare pot depăși mai ușor sistemele de contro lși securitate. Au un impact mediatic
deosebit, o mai mare publicitate materializându -seîntr-un număr mai mare de recru ți și nu în cele
din urmă, produc efecte psihologice devastatoare și de lungă durată.
Termenii care sunt utiliza ți cel mai frecvent p entru a descrie comportamentul feminin sunt:
submisivitate, blânde țe, iubire, milă ,aceștia formând și baza stereotipurilor culturale de care profită
organizațiile teroriste pentru a -și atinge obiectivele în numele cauzei. Ființele catalogate adesea ca
fiind inofensive sunt astăzi capabile să ducă la bun sfâr șit numeroase atentate sinucigașe. Deodată,
tandrețea se transformă în asprime, iubirea în ură, mila în sânge rece.
Odat ă cu na șterea acestui fenomen a luat via ță și un paradox extrem de dureros și in just:
femeia-mamă sinuciga șă devine un model pentru proprii copii, care mai târziu vor executa acte
asemănătoare. Vor dori să crească doar ca să moară, deoarece sunt educa ți ca în loc să găsescă
soluții pe termen lung să dorescă să devină bombe umane.
Femeile care iau parte la acte teroriste provin din ambii poli ai so cietății. Unele sunt
instruite, pe când altele nu au avut acces la educa ție sau un loc de muncă. Unele femei sunt văduve,
în timp ce altele nu au fost niciodată căsătorite. Din acest motiv este extrem de dificilă conturarea
unui profil psihosocial al bombelor sinuciga șe, prin urmare este aprope imposibilă prevenirea unui
atac care este totu și atât de ușor de pregătit.
Dorința femeilor de a participa la activități teroriste este exploatată a tât la nivel intern ,câtși
la nivel extern: la nivel intern, liderii și membrii organizațiilor profită de nerăbdarea femeilor de a
ucide „inamicii” prin atacuri sinuciga șe, iar la nivel extern, femeile sunt exp loatate de opinia
publică, mass -media devenin d uninstrument important în cadrul terorismului . Femeile sinuciga șe
sunt prezentate mai degrabă ca fiind simbolul disperării luptătorilor pentru libertate și nu ca ucigașe
cu sânge rece ale unui număr ridicat de civili.
Discursurile organiza țiilor terori ste, care de cele mai multe ori sunt de factură
propagandistică, încearcă să legitimeze suicidul ca martiraj. În contextul societă ții islamice,
participarea femeilor devine o temă controversată, motiv pentru care purtătorii de cuvânt ai
misiunilor sinuciga șe reinterpretează toate normele și restricțiile tradiționale, încercând să
demonstreze că participarea la jihad cântăre ște mai mult decât orice regulă. Așadar, pregătirea
pentru atacul sinuciga ș are capacitatea să anuleze norma conform căreia unei femei î i este interzis

33să se găsească în prezen ța unui bărbat, în afara familiei. Apoi, deși musulmanii sunt de părere că
femeia este inferioară bărbatului, în momentul în care este acceptată în cadrul organiza țiilor
teroriste, de cele mai multe ori, aceasta devine un membru cu drepturi depline nemaifăcându -se
diferențe de gen1.
În timp ce imam ii grupărilor jihadiste le făgăduiesc deliciile paradisului bărbaților dispuși să
se sacrifice, în special faimoasele 72 de virgine, în cazul femeilor kamikaze situația est e alta. Le
este promisă reîntâlnirea în paradis cu cineva drag, dar și o frumusețe superioară celor 72 de
fecioare.Aceste promisiuni au un impact deosebit asupra popula ției musulmane care consideră că
viața pe această planetă nu este decât o stare de tran ziție către viața veșnică2.
Rațiunile pentru implicarea în atentate sinucigașe variază de la o țară la alta, de la o societate
la alta și de la istoria personală a unui femei la a alteia. Terorismul a re ca resort alinarea, nu una
sufleteasc ă, ci una ideol ogică. Opera țiunile de martiraj sunt folosite ca tactică în efortul de a răni și
demoraliza inamicul. Aceste tipuri de misiuni, de și presupun costuri scăzute, tehnologie de bază și
arme nu foarte complicate, maximizează distrugerile și conduc la instalarea terorii generale. „Ce
armă îl poate răni pe inamicul nostru, îl poate împiedi ca să doarmă și îi poate lua sen timentul de
securitate și stabilitate, dacă nu aceste bombe umane -un tânăr sau o tânără care se aruncă în aer
în mijlocul inami cilor? Martirul es tearma celor suferinzi în fa ța tiranului puternic”3.
Schimbările sociale ce au loc în lumea arabă reprezintă o cauză a apari ției bombelor
sinucigașe feminine. Internetul și televiziunea joacă un rol important în viața familiilor arabe, în
acest mod fiind accesibile toate informa țiile cu privire la Occident. Astfel, cel pu țin din punct de
vedere feminin, este destul de dificil să prive ști o viață și să trăiești în realitate alta. Una în care tot
universul tău se învârte în jurul bărbatului, întrucât societatea musulmană este extremist patriarhală
și deosebit d e conservatoare.
Comparativ cu alte societă ți musulmane, în general, femeile palestiniene au mai multe
drepturi, mai multă libertate decât cele din Irak, Iran sau Arabia Saudită. Ele au posibilitatea
alegerii, au un viitor pe care îl refuză însă în detrim entul martirajului. Exact în societatea
palestiniană care este mai „democratică”, deci mai deschisă, mai tolerantă, femeile î și manifestă
adeziunea fa ță de decizia bombelor umane de a se sacrifica în numele unor idealuri. Aici, femeile
care participă la mi siuni sinuciga șe devin eroine, simboluri naționale. Stârnesc mândria și respectul
unei întregi na țiuni. Și ceea ce este cu adevărat șocant, teroristele din aceas tă zonă sunt singurele
care se oferă voluntare. Nu au nevoie de antrenament și nici pregătire p sihologică pentru misiunea
1Idem,p. 46.
2Ibidem.
3Dr. Yousef al -Qaradawi, Decan la Studii Islamice, Universitatea din Qatar, apud Ibidem .

34sinucigașă, deoarece ura față de israelieni le este insuflată încă de la o vârstă fragedă. Mediul ostil și
inuman în care sunt născute și crescute, brutalitatea cotidiană le face să comită un ultim act de
violență extremă fără să mai privească în trecut sau să spere la un viitor mai luminos1. Pentru ele
martirajul este la fel de firesc precum învă țătura din copilărie că „a minți este păcat”.
În Rusia și, treptat, în opinia publică internațională, femeile cecene sinucigașe poartă
denumirea de „Văduve negre”. Numele, cu o conota ție tragică, face trimitere la o încărcatură
simbolică specifică: ve șminte lungi de culoare neagră și un trecut dureros, dat de faptul că marea
majoritate au pierdut un tată, un so ț, un frate, un copil în con flictul ruso -cecen2. Aceste femei sunt
lăsate fără speran ță. Se izolează de restul societății și își cultivă furia, ura și o întregă paletăde
sentimente negative. Membrii familiilor supravie țuitoare ale celor torturați până la moarte de către
serviciile s ecrete de securitate întăresc rândurile voluntarilor pentru misiuni sinuciga șe, iar violarea
drepturilor omului reprezintă doar un mijloc pentru justificarea violen ței de către organizațiile
extremiste.
Văduvele negre reprezintă disperarea unui întreg pop or. Ele nu sunt dezechilibrate, bolnave
psihic sau dedicate cauzei teroriste. Sunt doar îndurerate și este foarte bine cunoscut faptul că
suferința duce la disperare, care la rândul ei, conduce la decizii pripite și de cele mai multe ori
nesănătoase. Exact de aceste sentimente profită organiza țiile teroriste și le manipulează până obțin
rezultatele dorite. Femeile cecene care au pierdut pe cineva drag devin un soi de unită ți pre-
asamblate de atac. Există totu și cazuri în care bombele sinucigașe sunt sistema tic abuzate, cu
creierul spălat, drogate și obligate să se implice în activități teroriste.
Și în explica țiile aduse acțiunilor Mișcării de Eliberare a Tigrilor Eelamului Tamil3se
regăsesc acelea și elemente precum în cazul Palestinei sau Ceceniei. Explic ația oficială: „moartea,
faptul că su nt nevoiți permanent să se mute din loc în loc, distrugerea bunurilor și a afacerilor
creează o atmosferă de frică și tensiune în rândul civililor”4facilitează implicarea în misiuni
sinuciga șe. În ciuda atentatelor sân geroase de multe ori îndreptate împotriva civililor ,gruparea și-a
câștigat și și -a menținut mult timp în opinia publică internațională reputația de victimă
neîndreptă țită. Tigrii Tamili î și ghidează acțiunile după principiul Titanicului, conform căruia
„femeile și copiii trec primii”5, tacticăcare îi deosebe ștenetde toate grupările teroriste active. Din
1A se vedea M. C. Chiru, I. Chiru, op.cit.,p. 113.
2Idem, p. 114.
3Are ca scop ob ținerea independenței Tamilului și operează în Sri Lanka.
4A se vedea www.lankalibrary.com , vizitat la 22 ianuarie.
5A se vedea M. C. Chiru, op.cit., p. 153.

35momentul con știentizării acestei realită ți,aserțiuneaconform căreia terorismul este arma celui
neînd reptățit, neputincios sau sărac este invalidă.
Înprincipiu, terorismul are două obiective: de a atrage cât mai mul ți suporteri și de a
exercita presiuni asupra oponen ților. Organizațiile utilizează sistematic terorismul sinucigaș dacă
propriile comunită ți susțin și aprobă această tactică existând o rela ție direct propor țională între
suportul acordat de popula ție pentru misiunile sinucigașe și frecvența cu care acestea sunt
executate.
Se discută adesea despre diferen țele dintre un bărbat terorist și o femeie teroristă. Dacă
există a șa ceva cu adevărat, a tunci femeile au transformat bătălia sexelor într -o bătălie împotriva
societății, întrucât istoria a demonstrat că femeia terorist poate fi uneori mai dură și mai loială
cauzei. Când femeile devin teroriste sinuciga șe, ele sunt motivate de fanatism religio s sau național,
darși de dorința de a evada dintr -o cultură care le restric ționează comportamentul. Prin misiuni
sinucigașe ele pot atinge un statut egal cu bărbații din propria cultură.
Există însă și câteva similitudini între bombele sinucigașe feminin eși cele masculine.
Asemănarea principlă este tinere țea, vârsta medie variind între 21 și 23 de ani1. Din acest punct de
vedere,misiunea recrutorilor este facilitată deinocența, entuziasmul și dorinț a de răzbunare,
multiplicate de lipsa de experien ță. Selecția femeilor pentru misiuni sinucigașe și metodele utilizate
pentru a le convinge sunt în mare acelea și cu cele utilizate pentru bărbați. În plus, ambele sexe sunt
motivate să intre într -o astfel de lume în urma pierderii unei fiin țe dragi.
Kenneth Waltz a fost primul care a utilizat cele trei niveluri de analiză (individual,
organizațional, contextual) când a descris cauzele unui război. Acestea cuprindeau comportamentul
uman, structura internă a statelor ,precumși natura sistemului internațional. În analiza cauzelor
terorismului sinuciga ș, cel de-al doilea nivel este înlocuit cu analiz a organiza ției militante ca fii nd
responsabilă pentru planificarea și executarea misiunilor sinucigașe, iar al treilea plan este înlocu it
deanaliza cauzelor contextu ale2. (Anexa nr. 5)
Cele trei niveluri de analiză mai pot fi percepute asemenea unui sistem de feed -back în care
consecințele actului terorist sinucigaș inflențează contextul și, astfel, prin implicațiile celui de -al
treilea nivel asupra primelor două, in fluențează atât motivele, cât și deciziile individuale și
organizaționale de implicare în atacurile sinucigașe3. (Anexa nr. 6)
1Idem, p.82.
2A se vedea Moghaddam, 2005, apud A. Bălan, op.cit.,p. 51.
3A se vedea A. Bălan, op.cit.,p. 53.

36Terorismul este dispre țulsuprem fa ță de existența umană, întrucât a arătat de nenumărate ori
că este pregătit deliberat să nu se dea în lături de la nimic pentru a face victime. Terorismul este o
practică veche , darcu strategii moderne și reprezintă negarea ideal urilor celor care îl practică.
Secțiunea a II -a.CRIME ÎMPOTRIVA PATRIMONIULUI
Încă din cele mai vechi timpuri, legile penale au fost preocupate de ocrotirea rela țiilor
sociale ce privesc patrimoniul, motiv pentru care au incriminat și sancționat drastic faptele săvârșite
împotriva lui.
„Această formă de criminalitate de ține o pondere specială în structura fenomen ului
infracțional, ea vizând, în egală măsură, atât patrim oniul public, cât și cel privat ”1.
Legea civilă și legea penală percep noțiunea de patrimoniu în moduri diferite. Sub aspect
civil,patrimoniul este definit ca fiind o universalitate de drept const ituită din „totalitatea
drepturilor și obligațiilor, care au valoare economică, aparținând unei persoane fizice sau
juridice”2.Din cuprinsul patrimoniului fac parte elementele care formează „activul patrimonial” și
cele care formează „pasivul patrimonial”3.„Activul patrimonial este alcătuit din toate drepturile
subiective civile care au valoare economică, iar pasivul patrimonial cuprinde toate datoriile,
obligațiile evaluabile în bani pe care le are o persoană”4.Sub aspect penal, no țiunea de patrimoniu
are un înțeles mai restrâns, făcând referință la individualitatea susceptibilă a bunurilor de a fi
însușite de făptuitor prin mijloace ilegitime.
Obiectul juridic al infrac țiunilor contra patrimoniului este reprezentat de relațiile sociale de
ordin patri monial, rela ții care reprezint ă unadin condi țiile de existență ale societății. Din acest
motiv, ac țiunile care le pun în pericol sunt considerate ca fiind fapte socialmente periculoase ce
necesită o măsură represivă. Aceste fapte constau în atingeri aduse patrimoniului unui individ,
materializându -se prin schimbarea situa ției sau stării de fapt a bunurilor prin intermediul sustragerii,
însușirii, distrugerii sau împiedicării folosirii lor.
Legeaprevedeprejudiciile aduse patrimoniului din punctul de vedere al caracterului ilicit al
acțiunilor făptuitorului, poziția juridică a victimei neprezentând interes, deoarece scopul acțiunilor
1A se vedea E. Stancu, C. E. Aleca, op. cit.,p. 157.
2A se vedea V. Pătulea, C. Turianu, Dreptul de proprietate , vol. I, Ed. Rosetti, Bucure ști, 2004, p. 7 apudC.
Turianu , Curs de drept civil. Drepturile reale , Ed. Universitară, Bucure ști, 2008, p. 11.
3A se vedea G. Cornu, Droit civil. Introduction. Les p ersonnes. Les biens, Paris, 1991, p. 286 apudC.
Turianu , op.cit.,p. 12.
4A se vedea C. Turianu, op.cit., p. 12.

37represive este cel de apărare a situa țiilor de fapt a bunurilor. Prin u rmare, infractorul trebuie să
dovedească aavea dreptul să săvârșească fapta respectivă, victima nefiind obligată să justifice că ar
fi proprietarul sau că ar poseda legitim bunul ce i -a fost sustras, însușit sau distrus prin săvârșirea
infracțiunii.1
Infracțiunile contra patrimoniului au o frecvență ridicată în rândul criminalității feminine,
cauzele producerii lor fiind numeroase: fenomenul de șomaj care capătă amploare pe zi ce trece,
dorința de îmbogățire rapidă pe o cale ușoară, educația deficitară, v ârsta.
Motivația reprezintă un element ce trebuie analizat separat de scopul infracțiunii. Pe de -o
parte, există motiva ția extrinsecă, unde făptuitoarea este conștientă de natura reprobabilă a
acțiunilor sale, însă chiar și așa, merge înainte. Acest tip d e motivație este extrem de răspandit
printre femeile infractoare, întrucât majoritatea celor care comit o infrac țiune care aduce atingere
patrimoniului func ționează după regula „Am făcut ce am făcut, de și mi -e rușine, pentru că aveam
mare nevoie de bani”2. Pe de altă parte, în cazul motiva ției intrinseci, nu rezultatul, ci acțiunea în
sine devine gratifiantă3.
Se consideră că cei care comit acte antisociale, motiva ți predominant extrinsec, pot fi
recuperați social mult mai ușor și cu mai mari garanții în ceea ce prive ște abținerea ulterioară de la
comiterea unor noi infrac țiuni. În cazul infractorilor motivați predominant intrinsec, pot fi necesare
diferite forme de psihoterapie și investigații mult mai complexe4.
În unele situa ții5, femeile comit diferit e infracțiuni din cauza relațiilor coercitive cu bărbații
care le domină fizic sau psihic. Este suficient ca un bărbat să de țină controlul psihic al femeii,
pentru a o transforma într -o marionetă care îndepline ște ordinele literalmente fără să opună
rezistență.
Este adesea afirmat faptul că delicven ța feminină tinde să reflecte locul sexului slab în
societate. A șadar, nu este o noutate că infracțiunile tradiționale ale femeilor, cum ar fi furtul sau
înșelăciunea sunt legate de existența domestică, întrucât în cele mai multe cazuri, femeile acceptă să
întreprindă asemenea activită ți din cauza sărăciei sau a caracteristicilor ce țin de etnie, religie, reguli
impuse de diferite structuri infrac ționale. Dacă într -un grup este func țională o pseudolege precum:
1A se vedea V. Dongoroz, I. Fodor, N. Iliescu , Explicații teoretice ale Codului penal român , vol. III, ed. II,
Ed. All Beck, București, 2003 , p. 419.
2A se vedea vedea N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologie judiciară , Casa de editură și presă
„Șansa” S.R.L., București, 1992, p. 43.
3Ibidem.
4Ibidem.
5A se vedea I. Lascu, Cauzele justificative și cauzele de neimputabilitate în noul Cod Penal , în „Revista de
Drept penal”, nr. 3/2011.

38„Să faci orice ca să asiguri supravie țuirea familiei”1,se poate ajunge la înfăptuirea unor acte mai
mult sau mai pu țin legitime.
Cea mai concisă defini ție a furtului este oferită de legea penală franceză: „le vol est la
soustraction frauduleuse de la ch ose d ’autrui ”2. Sustragerea este definită în doctrină ca „actul
material prin care are loc trecerea posesiei unui obiect din mâna de ținătorului legitim în aceea a
autorului infrac țiunii”3.
Legiuitorul român utilizează termenul de luareîn definiția furtului(„Luarea unui bun mobil
din posesia sau deten ția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și -l însu și pe
nedrept”4),care se află însă într-o relație de echivalență cu cel de sustragere .
Cu ani în urmă, în doctrina penală5au fost încropite propuneri de lege ferenda care urmează
voința legiuitorului, și anume să se eficientizeze reprimarea infracțiunilor contra patrimoniului. S -a
considerat că limitel e de pedeapsă de la 1 la 12 ani închisoare pentru fur tul simplu pe care le
prevedea v echiul Cod penal6sunt dispropor ționate, deoarece prin dispozițiile referitoare la furtul
calificat sunt prevăzute circumstan țe care acoperă cea mai mare parte a faptelor de furt cese comit,
iar pentru furtul dea produs consecin țe deosebit de grave sunt prevăzute acelea și limite ca și pentru
infracțiunea de omor. A șadar, conform n oului Cod penal, aceste limite au fost rectificate, furtul
simplu fiind pedepsit astăzi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Tâlhăria, ca infracțiune co ntra patrimoniului, reprezintă cea mai gravă formă sub care se
poate comite infrac țiunea de furt, deoarece lezează, pe de -o parte rela țiile privind patrimoniul, iar pe
de altă parte rela țiile referitoare la persoană, generând în acest mod o interferență în tre relații
sociale diferite. Infrac țiunea de tâlhărie presupune în mod obligatoriu întrebuințarea de violențe sau
alte forme de constrângere care prejudiciază integritatea fizică sau psihică a victimei. În alte
cuvinte, furtul con stituie acțiunea de bază a infracțiunii de tâlhărie, iar folosirea oricărei forme de
violență constituie acțiunea adiacentă care particularizează acțiunea principală. Scopul făptuitorului
se reduce la comiterea furtului, violen ța reprezentând doar mijlocul de realizare a acestuia, motiv
pentru care tâlhăria este inclusă în categoria infrac țiunilor contra patrimoniului și nu a celor
împotriva persoanei. În cazul infrac țiunilor de tâlhărie, femeile nu dețin, de obicei, frâiele pe
1Idem, p. 22.
2„Furtul reprezintă sustragerea lucrului altuia ”.A se vedea art. 311, alin. (1), Codul penal francez.
3A se vedea G. Antoniu, Ocrotirea penală a patrimoniului în dreptul comparat , RDP nr.2/2001, p. 127.
4Ase vedea art. 228, alin. (1), n oul Cod penal.
5A se vedea G. Antoniu, E. Dobrescu, T. Dianu, Gh. Stroe, T. Avigeanu, Reforma legisla ției penale , Ed.
Academiei Române, Bucure ști, 2003, p. 209.
6Ase vedea Art. 208, alin. (1), v echiul Cod penal.

39parcursul evenimentelor, ele având un complice de sex masculin care are for ța fizică necesară
pentru actele violente. De și, bineînțeles că există și excepții care confirmă regula.
Furtul, tâlhăria, abuzul de încredere, fraudele precumși celelalte infracțiuni contra
patrimoniului au la bază o situa ție preexi stentă care permite grefarea comiterii faptei. Uneori ,locul
de muncă al făptuitoarei reprezintă condi ția preexistentă, alteori cunoștințele sau abilitățile sale.
Criminalitatea feminină în domeniul infrac țiunilor împotriva patrimoniului se rezumă la ide ea
conform căreia femeia întreprinde îndeosebi ac țiuni ilicite care nu presupun un efort fizic superior
sau riscuri mult prea ridicate. Femeile, datorită naturii lor, nu î și forțeză norocul la fel de des cum o
fac bărbații.
Eradicarea infrac țiunilor contr a patrimoniului ,în particular și a criminalității ,în general,
reprezintă un ideal imposibil de atins, după cum afirma și Traian Pop „este o utopie a ne gândi la
stârpirea absolută a criminalită ții; tot ce putem face este ca s -o reducem și s-o îmblânzim”1.
Permanenta vigilen ță și prudența sunt ingredientele primare ale rețetei privind combaterea
infracțiunilor contra patrimoniului, deoarece naivitatea reprezintă principalul factor al victimizării
unui individ din punct de vedere patrimonial. Victimele p redilecte ale femeii infractor sunt bătrânii,
deoarece sunt întruchiparea credulită ții și nu au mijloacele necesare pentru a se apăra. „ În unele
situații, delicventele cunosc direct sau indirect bunurile și valorile pe care le posedă victima,
precum și loc ul unde sunt depozitate. În altele, ele ac ționează în baza presupunerii că victima
trebuie să fi adunat asemenea valori de -a lungul vie ții”2.
Mass-media ar avea un cuvânt greu de spus în acest domeniu dacă s -ar dedica realmente
cauzei. În științarea public ului cu privire la riscurile unor ac țiuni, la metodele de licvenților de a
obține foloase ar putea preveni prejudicierea unor indivizi. Un exemplu actual și concludent al
rolului pe care îl are media în acest domeniu este subliniat de „metoda accidentul”3.Deși a fost
prejudiciat un număr mare de victime, după ce media a început să exploateze acest caz, infractorii
care operau după acest tipar nu au mai avut atâtea șanse de câștig, deoarece publicul era deja la
curent cu evenimentele și nu mai cădea în capa cana lor.
În prevenirea dezvoltării criminalită ții patrimoniale este vitală luarea de măsuri care să
genereze îndeosebi fenomenul de reeducare al de ținutei și nu cel de pedepsire a acesteia. Este
inutilă mărirea cuantumului pedepsei, dacă în timpul deten ției nu se iau reale măsuri de reeducare.
O infractoare, dacă nu este ajutată de sistem să con știentizeze că problema este de fapt la ea, că al
1A se vedea T. Pop, Curs de criminologie , Cluj, 1928, p. 67.
2A se vedea A. O. Du țu,op.cit., p. 94.
3A se vedea www.dcnews.ro , vizitat la 2 martie 2016.

40său comportament nu este în concordan țănici măcar cu principalele norme impuse de societate,
poate sta după grat ii un an sau zece, rezultatul fiind acela și sau chiar mai problematic.
Decizia penală nr. 700 din 16 mai 2012 pronun țată de Curtea de Apel Ploiești relevă
clemența și înțelegerea pe care este dispusă să o arate în cazurile speciale instanța, aceasta
dispunând achitarea inculpatei D.A., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, aplicându -i
inculpatei doar sancțiunea amenzii admin istrative în cuantum de 300 lei. Acest fapt s -a datorat
situației familiale dificile pe care inculpata o avea la momentul săvârșirii faptei cât și a absen ței
unei condamnări anterioare, Curtea considerând că scopul pedepsei poate fi atins chiar și fără
executarea acesteia în regim privativ de libertate1.
Spre deosebire de infrac țiunile împotriva persoanei, unde femeile sunt îndeosebi infractoare
primare, femeile condamnate pentru infrac țiuni contra patrimoniului au antecedente penale sau sunt
chiar recidiviste.
Secțiunea a III -a.CRIME ÎNDREPTATE ÎMPOTRIVA ALTOR VALORI
„Dar legile poate că nici nu sunt a tât de
crude pe cât sunt conveniențele societății”2.
Francesco Orestano era de părere că „nu analizând societatea vei afla calitatea individului,
ci dimpotrivă: analizând individul în adâncurile con știintei sale, îți vei da seama de societatea din
care acesta face parte”3.Așadar, o ființă este reprezentată social ca fiind o individualitate.
Abătându -se de la tipologia colectivă care este formată dintr -o sumedenie de astfel de individualită ți
ce prezintă mai multe sau mai pu ține similitudini, un individ declan șează procesul prin care
acțiunile sale su nt vizualizate ca fiind abateri, ajungând să ia chiar forma infrac țiunilor.
Partea specială a noului Cod penal cuprinde, pe lângă infrac țiunile contra persoanei și cele
contra patrimoniului prezen tate anterior ,alte subiecte care prezintă interes din perspectiva
criminalită ții feminine.
Abandonul de familie face parte din categoria „Infracțiuni contra familiei ”și nu reprezintă
o noutate în legisla ția penală, delictul fiind reglementat anterior și de vechiul Cod penal. Astfel, ca
și până acum, abandonul de familie este definit ca fiind acțiunea persoanei care, deși are obligația
1A se vedeawww.jurispruden ță.avocats.ro , vizitat la 5 aprilie 2015.
2A se vedea H. de Balzac, Femeia la 30 de ani , Ed. Polirom, Bucure ști, 2012, p. 120.
3A se vedea www.cugetare.ro , vizionat 5 ianuarie 2016.

41legală de între ținere față de o altă persoană, o părăsește, o alungă sau o lasă fără ajutor, expunând -o
unor suferin țe materiale sau morale. Totodată, se consideră abandon de familie și neîndeplinirea, cu
rea-credință, a obligației de întreținere sau neplata, cu rea -credință, timp de 3 luni, a pensiei de
întreținere stabilite pe cale judecătorească1. Regimul sancționator al noii reglementări este ușor mai
blând față de cel anterior, pedepsele fiind micșorate.
Majoritatea femeilor condamnate pentru abandon familial provin din mediul rural. Printre
cauzele care favorizează comiterea acestor infrac țiuni, se pot mențion a condițiile mai grele de viață.
Pe lângă cre șterea copiilor, femeile sunt obligate să îndeplinească și muncile gospodărești și să
suporte, alături de convie țuirea cu soțul sau concubinul și influența, de cele mai multe ori negativă,
a părinților și socrilor aflați în apropiere. De asemenea este o schimbare mai lentă în mentalit atea
persoanelor care trăiesc la țară2, motiv pentru care atunci când se confruntă cu realitatea modernă a
secolului XXI, impactul este atât de mare asupra percep țiilor pe care le -au avut până în acel
moment, încât uneori dezvoltă un comportament care nu s e încadrează tocmai perfect în standardele
ordinarului.
Totodată, în multe cazuri, femeile condamnate pentru abandon familial sunt recidiviste. Este
evident că unei femei care a mai fost condamnată pentru alte infrac țiuni îi este mult mai ușor să își
părăsească familia, dacă în trecut a fost obligată de î mprejurări să stea departe de aceasta3. Cu atât
mai mult, dacă în timpul deten ției precedente, delicventa nu a perpetuat relațiile familiale existente
în acel moment sau nu le -a îmbunătă țit, în pofida expe rienței nefaste a cărei protagonistă era.
În capitolul consacrat infracțiunilor contra familiei, noul Cod penal aduce un plus față de
incriminările precedente. Reglementarea suplimentară privește infracțiunea de incest4,care în
vechea reglementare făcea parte din capitolul infrac țiunilor privitoare la viața sexuală5, precum și o
nouă incriminare, împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu .De asemenea, și în
acest caz regimul sanc ționator al noii reglementări privind incestul este mai blân d, pedeapsa
prevăzută fiind închisoarea de la un an la 5 ani, spre deosebire de pedeapsa cu închisoare a de la 2la
7 ani prevăzută de vechiul Cod.
În condițiile creșterii alarmante a abandonului școlar cu care se confruntă România în ultimii
ani, introdu cerea unei reglementări în acest sens a reprezentat o adevărată necesitate.
1A se vedea Art. 378, alin. (1), noul Cod penal; art. 303, alin. (1), vechiul Cod penal.
2A se vedea A. Bălan, op. cit.,p. 150.
3Idem, p. 151.
4A se vedea art. 377, noul Cod penal.
5A se vedea art. 203, vechiul Cod penal.

42Potrivit noului Cod penal1, constituie infracțiunea de împiedicare a accesului la
învățământul general obligatoriu fapta părintelui sau apersoanei căreia i -a fost încredințat, potrivit
legii, un minor și care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze
cursurile învățământului general obligatoriu. Infracțiunea se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la
un ansau cu amendă.
Textul reglementăr ii vizează doar situa țiile în care părintele sau persoana căreia i -a fost
încredințat minorul acționează în mod abuziv, retrăgându -l pe minor din cadrul institu țiilor de
învățământ sau împiedicându -l să studieze, deși toate condi țiile sunt favorabile. Aces ta nu clarifică
situațiile în care abandonul școlar este influențat sau chiar determinat de situația materială precară.
În teorie, în acest caz, statul ar trebui să intervină prin toate mijloacele legale pentru a face posibilă
educarea minorului în continu are.
Cazurile care cad sub inciden ța legii în privința abandonului școlar sunt motivate îndeosebi
de carențele educative ale părinților sau tutorelui minorului. La rândul lor, nici ei nu au beneficiat
de o educa ție aleasă, motiv pentru care studiile nu prezintă importan ță deosebită în opinia lor.
Raționamentul după care se ghidează în mod obișnuit este: „eu nu am fost la școală și am
supraviețuit; tu de ce nu ai putea?”. În alte cazuri, munca este mai importantă decât studiile. Este
mai important ca min orul să ajute gospodăria să prospere decât să tindă spre un viitor luminos ,
departe de muncile fizice care caracterizează genera țiile trecute.
Majoritatea femeilor aflate în penitenciare sunt condamnate pentru comiterea unor
infracțiuni contra persoanei, contra patrimoniului și care aduc atingere unor relații privind
conviețuirea socială2. Restul infrac țiunilor care intră în categoria crimelor privind autoritatea și
frontiera de stat, acrimelor împotriva justi ției, a securității naționale, a siguranței publice, precum
și celelate component e ale părții speciale a noului C od penal se materializează într -un număr mult
prea mic pentru a conta .
1A se vedea art. 380, alin. (1), noul Cod penal.
2A se vedea A. Bălan, op. cit., p. 153.

43CAPITOLUL AL IV -LEA .SOCIETATEA ȘI FENOMENUL DE CRIMINALITATE
FEMININĂ
Secțiunea I. REACȚIA SOCIALĂ FAȚĂ DE CRIMINALITATEA FEMININĂ
„Pedeapsa trebuie să existe nu pentru că
infracțiunea a produs un rău, ci pentru că prin
aceasta s -a violat dreptul ca drept”1.
§1.Modele de reac ție socială împotriva criminalității feminine
Criminalitatea este o tulburare a individului care implică și societatea în care acesta trăiește,
deoarece „simptomele” se rezumă la capacitatea de diferen țiere a binelui de rău și sunt dependente
de relațiile interumane.
Reacția socială la fenomenul cr iminalității se materializează în ceea ce poartă numele de
politică criminală2. Politica criminală este răspunsul dat criminalită ții și cuprinde atât reacția
preventivă ,câtși cea represivă.
Reacția preventivă are loc la nivel pre -delictual și post-delictual. Primul nivel implică un
proces social continuu care se materializeză în educarea permanentă a membrilor societă ții în
spiritu l respectării ordinii de drept. Cel de-al doilea nivel reprezintă ansamblul de măsuri care fac
posibilă întoarcerea c ondamnațilorceși-au ispă șit pedeapsa înapoi în societate.
Reacția represivă presupune răspunsul statului la actele criminale. Pedeapsa este măsura de
constrângere și reeducare în vederea prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Pentru a fi atins scopu l
acesteia este necesară stabilirea modalită ților de executare ,ținându-se cont de natura și gravitatea
faptei, dar șidegradul de pericol pe care -l reprezintă făptuitorul.
Modelele de reac ție socială împotriva criminalității reprezintă, în esență, măsu rile luate de
stat pentru a pedepsi abaterile individului de la calea cea dreaptă. Acestea sunt destul de dificil de
clasificat, întrucât societatea se află într -o continuă schimbare, iar legisla ția trebuie să se adapteze
acestor evenimente. Totodată, legi slația penală nu poate fi aplicată identic pe toată suprafața
globului, întrucât fiecare societate se încadrează în propriul specific politic și socio-economic, are o
evoluție istorică unică și o anumită dinamică a infracționalității.
1G. W. F. Hegel, Principiile filozofiei dreptului , Editura IRI, București, 1996, p. 104.
2Ase vedea E. Stancu, C.E. Al eca,op.cit., p.192.

44Instinctul de conse rvare este adânc înrădăcinat în con știința umană și a fost dintodeauna
responsabil pentru senza ția de teamă în ceea ce privește comportamentul asocial. Din acest motiv,
încă din cele mai vechi timpuri, mai exact, din antichitate, omul a fost preocupat de g ăsirea unor
modalități de combatere a criminalității.
Este destul de vizibil faptul că numărul oficial al femeilor care comit infrac țiuni este mult
mai mic decât cel al bărba ților. Cea mai vehiculată ,și contestată în același timp ,explicație este
aceea că sistemul justi ției penale dă dovadă de mai multă înțelegere, compasiune și toleranță față de
infracționalitatea feminină în detrimentul celei masculine . În fața sistemului penal, femeia nu este
doar un delicvent oarecare. Ea este, fiică, soră, mamă. Pr in urmare, bagajul emo țional este mult mai
complex și susceptibil unor rațiuni care nu urmează întotdeauna tiparul obișnuit. Totuși, reversul
medaliei este destul de dur pentru reprezentanta sexului frumos. Numeroase studii criminologice
demonstrează că în momentul în care femeia deviază de la rolul de gen este sanc ționată mai aspru
decât ar fi necesar. Responsabilă pentr u ace st fapt este judecata dublă. Majoritatea indivizilor nu
reușesc să vadă dincolo de tot acest sistem stereotipal icîn care este învălu ită femeia de ieri, dar și
de astăzi și tind să o dezumanizeze atunci când nu se mai încadrează în standardele impuse de
societate.
Sancțiunile cu caracter represiv penal s -au regăsit ini țial în doctrinele școlii penale clasice și
în ale școlii penale poz itiviste. Ulterior, au cunoscut o evolu ție remarcabilă și au fost înscrise în
actualele coduri penale.
1.1.Pedeapsa cu moartea
Dreptul la via ță este poate unul dintre cele mai importante și naturale drepturi fundamentale
ale omului. Este un drept inalienabil și imuabil dobândit din momentul nașterii.
În literatura de specialitate1, sintagma „d reptul la viață” este utilizată cu dublu în țeles. În
accepțiunea restrânsă, dreptul la viață pri vește viața persoanei exclusiv în sens fizic, iar în
accepțiu nea largă,dreptul la viață se referă la viața persoanei privită ca un univers de fenomene,
fapte, cerințe și dorințe ce se adaugă, permit și îmbogățesc existența fizică.
Este destul de clar că pedeapsa capitală intră în conflict cu acest drept garantat d e orice
Constituție. Din acest motiv, unele state, precum Franța, România au abolit această pedeapsă și au
1A se vedea M. Constantinescu, A. Iorgovan, I. Muraru, E. S. Tănăsescu, Constituția României revizuită ,
Ed. All Beck, București, 2004, p. 36.

45înlocuit-o cu deten țiunea pe viață, da r altele, precum China, Belarus, continuă să suprime acest
drept.
Pedeapsa capitală este o pedeapsă ce vizeaz ă integritatea corporală umană, este „iremisibilă
și ireparabilă ”1, individul fiind înlăturat pentru totdeauna din societate ,nefiind posibilă revenirea
sa în cazul unei erori.
Presupusa scădere a criminalită ții în statele în care pedeapsa capitală active ază, caracterul
economic, efectul intimidant pe care îl produce sau sentimentul de lini ște, siguranță nutrit de
societate după îndepărtarea permanentă a indivizilor care reprezintă un pericol social grav sunt doar
câteva argumente care sus țin menținerea pe depsei cu moar tea sau reintroducerea sa acolo unde este
cazul.
Totodată, acest gen de „sentin ță” este și deosebit de contestat. Este adesea menționat
caracterul injust și inuman, întrucât este un adevăr universal valabil că bunul cel mai de preț al
omului este propria sa via ță. Cei care contestă pedeapsa capitală afirmă că aceasta nu reprezintă o
modalitate de corec ție a infracto rului, ci o răzbunare primitivă . Lipsa de infailibilitate a sistemului
este un alt argument contra pedepsei capitale. Întrucât e ste o pedeapsă iremediabilă, în cazul unei
erori judiciare, nu este posibilă repararea prejudiciului creat doar prin reabilitarea post mortem sau
acordarea unor despăgubiri familiei celui executat pe nedrept.
Cesare Beccaria contesta încă din anul 1764 temeiul de drept pe care se întemeia pedeapsa
capitală, sus ținând că „este o absurditate ca legea, care exprimă voin ța comună și detestă și
pedepse ște omuciderea, să comită ea însăși una și, pentru a împiedica ce tățenii de la a săvârși o
crimă, să comande comiterea uneia în public”2și că „spectacolul înspăimântător dar de moment al
morții unui scelerat este pentru crimă o frână mai slabă decât lungul și continuul exemplu al unui
om privat de libertatea sa”3.
Modalitatea de executare a pedepsei cu moartea diferă de la stat la stat , modul de suprimare
a vieții celui condamnat, variind de la execuția prin împușcare la cea prin ghilotinare sau
spânzurare, de la execu ția prin injecție letală la cea prin electorcutare sau asfixiere. „Ritualurile
moderne de execu ție atestă un dublu proces: dispariția spectacolului și eliminarea durerii…
Moartea este la fel pentru to ți-execuția nu se mai bazează pe specificul crimei comise sau a
1A se vedea C. Bulai, B. N. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală , Ed. Universul Juridic,
Bucure ști, 2007, p. 304 și urm.
2A se vedea C. Beccaria , Despre infrac țiuni și pedepse , Ed. Humanitas, Bucure ști, 2007, p. 273.
3Idem, p. 143.

46statutului social al criminalului; meto da de execu ție durează doar un moment -nu este necesară
tortura în avans; o execu ție care afectează viața în defavoarea trupului”1.
1.2.Pedepsele privative de libertate
Actualmente, p edepsele privative de libertate pot dura toată via ța saunumai câteva zile/luni,
iar„ideea încarcerării acoperă o mare parte a metodelor de pedeapsă, aflându -se între pedeapsa
cu moartea și sancțiunile ușoare”2.(Anexa nr. 1 și nr. 2)
Potrivit criteriilor europene clasice, pedepsele privative de libertate pot fi clasificate în:
pedepse crimina le, de drept comun sau politice care, raportate la gravitatea faptei și la valoarea
socială afectată, pot fi pe via ță sau pe o durată de până la 20 de ani, pedepse corecționalecese
aplică pentru fapte penale care ad uc atingere unor valori sociale , durata acestora putând să variaze
între câtev a luni și câțiva ani șipedepse administrative cese dispun pe o durată cuprinsă între
câteva zile și câteva luni, deseori având ca alternativă și pedepse de genul amenzii penale3.
În multe state s -a produs î nlocuirea pedepsei capitale cu pedeapsa deten țiunii pe viață ,
întrucât cea din urmă este remisibilă și reparabilă în caz de eroare judiciară, totodată fiind în
concordan ță cu drepturile și libertățile fundam entale ale omului. Tot uși, susținătorii celei dintâi
consideră că „ închisoarea pe via țăpoate avea consecin țe în timp, cum ar fi determinarea
condamnatului să evadeze ori să beneficieze de o gra țiere nemeritată ”4.
1.3.Pedepsele restrictive de libertate
În esență, aceste măsuri, uneori avândcaracter complementar, vizeazăinterdicția de ședere
într-oanumitățară, pe un anumit teritoriu și, mai frecvent, într -o anumită localitate5și sunt aplicate
ca o alternativă la pedeapsa cu închisoarea, ținându-se cont de vârsta făptu itorului și de pericolul
social pe care îl reprezintă persoana sa.
1A se vedea M. Foucault, Discipline and punish: The Birth of the Prison , Ed. Vintag e Books, New Yor k,
1977, p. 12.
2Idem, p. 115.
3A se vedea E. Stancu, C. E. Aleca, op.cit.,p. 215.
4A se vedea J. Larguier, Criminologie et science penitentiaire , 4-ieme ed, Ed. Mementos Dalloz, Paris,
1980, p. 75 și urm., apudE. Stancu, C. E. Aleca, op.cit.,p. 214.
5A se vedea E. Stancu, C. E. Aleca, op.cit.,p. 217.

47În măsurile restrictive de libertate proprii legisla ției penale române este inclusă măsura
expulzării1luată împotriva unui cetă țean străin sau fără cetățenie care nu are domiciliul în Rom ânia
și este autorul unei fapte penale, persoana sa reprezentând totodată un pericol social pe teri toriul
român. Pedeapsa nu se va aplica în cazul în care există motive întemeiate de a crede că via ța
persoanei expulzate este pusă în pericol ori că persoana va fi supusă la tortură sau alte tratamente
inumane sau degradante în statul în care urmează a fi expulzată2. În această categorie se înscrie și
interzicerea de a se afla în anumite localită ți stabilite de instanță, interzicerea de a se afla în anumite
locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la adunări publice, interzicerea dreptului de
a se apropia de locuin ța, locul de muncă, școala sau de locuri unde victima desfășoară activități
sociale, în condi țiilestabilite de instan ță3. La aceste a se pot adăuga și măsuri de genul liberării
provizorii sub control judiciar până la solu ționarea definitivă a cauzei penale4.
Măsurile de siguran ță care au un caracter preventiv, având ca scop primordial înlăturarea
unei stări de pericol și preîntâ mpinarea săvâr șirii de fapte prevăzute de legea penală5se înscriu tot
în categoria pedepselor restrictive de libertate.
Alăturat metodelor cu caracter represiv penal ,textul de lege cuprinde și alte modalități de
sancțiune penală cum ar fi măsurile penal e ce vizeză patrimoniul sau sanc țiunile și măsurile penale
privative de drepturi.
§2.Teoria labeling, teoria anomiei șiteoria chivalry
De-a lungul istoriei, femeile infractoare au fost considerate o anomalie și o raritate a
societății, întrucât era a proape imposibil de conceput ca o fiin ță atât de gingașă, inofensivă, firavă
să comită acte criminale. Era împotriva firii. Studiile de specialitate au demonstrat că toate aceste
concepții se datorează stereotipurilor feminine născ ute ieri și dezvoltate ex agerat astăzi.
Este un adevăr universal valabil că majoritatea infrac țiunilor comise de „sexul slab” pot fi
considerate feminine, ele gravitând în jurul ocupa țiilor obișnuite ale femeii. Însă, se întâmplă
uneori, ca o excep ție să confirme regula. Crimele atroce comise de femei șochează opinia publică și
ridică un număr mai mare de întrebări decât o fac cele comise de bărba ți, care au obișnuit oarecum
cu fărădelegile lor. Din această cauză, o femeie, de și comite o infracțiune asemenea celeia unui
1A se vedea noul Cod penal, Art. 66, alin. (1), lit. c).
2A se vedea noul Cod penal, Art. 66, alin, (4).
3A se vedea noul Cod penal, Art. 66, alin (1).
4A se vedea A. Cri șu,Drept pro cesual penal , ed. a 3-a, revizuită și actualizată, Ed. Hamangiu, București,
2011, p. 333.
5A se vedea Noul Cod penal, Art. 107.

48bărbat, are mai multe șanse la clemen ță. Oamenii sunt tentați să atribuiecircumstan țe atenuante și
să pună totul pe seama unui dezechilibru mintal de moment sau a unei boli psihice.
Criminalitatea feminină este o importantă zonă de studiu din cauza efectelor sociale pe care
leproduce. De și este creată impresia că acest fenomen este în scădere, statisticile demonstrează că
se întâmplă exact contrariul.
2.1.Teoria labeling sau teoria reac ției sociale raportate la delicvență
Teorialabeling1a apărut la începutul anilor 196 0și a exercitat, timp de o întregă decadă, o
foarte mare influen ță asupra discuțiilor despre comportamentul criminal și în general, cel deviant.
Conform acestei teorii, delincvența nu este o trăsătură înnăscută, ci mai curând o însușire
furnizată de „et ichetarea” unui individ de către societate. Această modalitate de abordare a
delincvenței implică o relație de simbioză între cei care comit acte ilegale și restul societății.
Subliniind rolul agenților de control social, teoreticienii apreciază că efectu l produs de
etichetare este întotdeauna negativ, cond ucând către o carieră criminală pe care individul
stigmatizat o acceptă ca fiind singura alternativă posibilă.
Doi sociologi sunt adesesa men ționați ca fiind precursorii acestei teorii: Frank Tannenbau m
și George Herbert Mead.
Frank Tannenbaum2este adeptul ideologiei care stipulează că delincvența ia na ștere prin
„dramatizarea” răului. Catalogarea infractorilor ca fiind „răi”, „bolnavi” sau „criminali” nu este
făcută după natura abaterii, ci în func ție de reac ția socială ,ceea ce și influen țează decisiv, după
părerea sa, cariera viitorilor delicven ți.
George Herbert Mead3a fost un pionier al interac ționismului simbolic. În acepțiunea sa,
faptele sociale sunt rezultatul proceselor de interac țiune între participanții la lumea cotidiană a
simbolurilor și semnificațiilor reciproc împărtășite în care totul se negociază, neexis tând nimic
prestabilit. Mead sus ține că o persoană capătă informații despre ea însăși doar atunci când are
capacitatea de a se privi prin ochii altuia.
Teorialabeling este, în primul rând, preocupată de modul în care identitatea proprie și
comportamentul unui individ sunt influ ențate de felul în care acesta este descris de cei din jur, iar in
1A se vedea J. Knutsson, Labeling Theory. A critical examination , disponibil online la
https://www.ncjrs.gov/pdffiles1/Digitization/47664NCJRS.pdf , vizitat la 2 februarie 2016.
2Ibidem.
3Ibidem.

49al doilea rând , susține că în anumite ocazii orice individ manifestă un comportament deviant, însă
din anumite motive, doar câ țiva sunt etichetați din această cauză.
Teoria reac ției sociale raportate la delicvență presupune că o persoană căreia i s -a atribuit o
identitate străină devine, într -o oarecare măsură, confuză în legătură cu propriul eu, deoarece
anumite caracteristici ale identită ții îi sunt transmise individului în mod arbitrar, acesta ajungând să
le asimileze ca fiind păr ți componente ale propriei firi .Comportamentul care ia na ștere în urma
acestui eveniment poartă denumirea de devia ție primară și reprezină obiectul teoriei. În general,
deviația primară produce două efecte majore: pe de -o parte, felul în care este perceput individul de
societate se schimbă radical, iar pe de altă parte, stima de sine a individului are de suferit.
Adevărata problemă apare însă în clipa în care cele două efect e se contopesc și dau naștere unei
realități deviante pe care subiectul o acceptă ca fiind cea autentic ă. Comportamentul rezultatîn
urma acestei pseudorealită ți poartă numele de deviație secundară și se bazează pe conceptul
profeției care se împlinește în cele din urmă1.
Comportamentul deviant este acel tip de comportament atât de blamat de societate. În opinia
teoreticienilor care sus țin această teorie, cauza acestuia este reacția primară a individului la mediul
înconjurător.
Deviația primară ia naște re din cauze multiple, dar acestea nu prezi ntă interes pentru
susținătorii teoriei, motiv pentru care deviația este luată drept ceva garantat. Așadar, în acest cazse
presupune că ac țiunile tuturor pot fi descrise ca fiind deviante, nefiind specificate act ele care
alcătuiesc comportamentul deviant.
Teorialabeling se înalță pe un teren ml ăștinosdeoarece nu a fost posibilă găsirea unui masiv
suport empiric pentru a o sus ține. Multe din postulatele sale au fost luate drept axiome, motiv
pentru care verifica rea lor nu a fost necesară și probabil, exact lipsa acestei elucidări empirice a
făcut mai u șoară acceptarea teoriei ,însă nu și dăinurea ei.
Două mituri conectate teoriei pot fi respinse cu certitudine, deoarece conceptele pe care se
bazează sunt defini te atât de vag, încât este aproape imposibilă în țelegerea și probarea lor. Primul
constă în ideea conform căreia statutul social al individului constituie factorul decisiv pentru
„etichetare”, iar al doilea stipulează că o persoană „stigmatizată” este pred estinată unui
comportament deviant.
În cele din urmă, după multe studii și critici ale teoriei „etichetării” s -a ajuns la concluzia că
aceasta constituie mai mult un obstacol decât un ajutor în crearea unei analize a comportamentul ui
asocial.
1Ibidem.

502.2.Teori aanomiei
Termenul „anomie” derivă de la grecescul „ano mos” care înseamnă „făra lege” și se referă
la instabilitatea socială produsă de dereglarea valorilor universal acceptate din pricina unor
schimbări bru ște.
Teoria îl are ca fondator pe Emile Durkheim, care este de părere că devian ța are caracter
universal, fiind parte integrată în orice tip de societate. Astfel, în orice societate există indivizi care
comit crime, întrucât delicven ța este strâns legată de co ndițiile fundamentale ale vieții sociale.
Teoria anomiei1este caracterizată de o diminuare a standardelor valorilor societă ții sau ale
individului. Nu se poate discuta de o absen ță totală a normelor, ci doar de o încetare temporară a
funcționării lor l a capacitate maximă, adesea având drept consecin ță creșterea numărului de
comportamente deviante.
Adepții teoriei susțin că prăbușirea normativă și anumite forme ale comportamentului
deviant derivă dintr -o disjuncție între aspirațiile culturale impuse de societate și căile sociale pentru
realizarea acelor obiective. Cu alte cuvinte, un decalaj între aspira țiile oamenilor și accesul lor la
mijloacele legitime pentru atingerea obiectivelor rezultă într -o prăbu șire a valorilor ambelor nivele:
atât cel social câtși cel individual. Când este aplicată societății, anomia înseamnă haos general.
Când este aplicată unui individ, anomia este echivalentă cu sentimentului de dezordine rezultat din
confruntarea cu noua situa ție.
Această teorie poate fi u șor legată de t eoria reac ției sociale raportate la delicvență, întrucât
atunci când î și face apariția un eveniment violent produs de o femeie, întreaga societate intră într -o
stare de frenezie a presupunerilor și a etichetărilor. Pentru a face față întâmplărilor de aces t gen,
regulile societă ții nu se mai aplică în același grad și fac loc stereotipurilor și sentimentelor de
compătimire a reprezentantei sexului frumos.
2.3.Teoria chivalry
Studiul condamnării criminalită ții feminine este efectuat sub incidența a două aspecte: pe
de-o parte, este sus ținut faptul conform căruia femeia infractor este tratată preferențial de justiție,
1A se vedea R. Zhao, L. Cao, Social Change and Anomie: A Cross -National Study, Social Forces, Volume
88, Number 3, March 2010, pp. 1209 -1229 (Article), Published by The University of North Carolina Press
disponibil online la http://mus e.jhu.edu/journals/sof/summary/v088/88.3.zhao.html , vizitat la 2 februarie
2016.

51iar pe de altă parte este vehiculată ideea conform căreia fe meia infractor este pedepsită din dublă
perspectivă: atât pentru actele sale cât și pentru comportamentul său nefeminin sau masculinizat.
Teoriachivalry1este legată de comportamente și atitudini în care anumiți indivizi sunt tratați
într-un mod preferen țial, deși comportamentul „cavaleresc” este mult mai complex. Angajarea
într-un comportament cavaleresc presupune un „sistem al trocului” în care bărbatul de ține un statut
superior femeii. Clasele sociale, rasa sau etnia sunt și ele aspecte importante, d eoarece femeile de o
anumită clasă orietnie sunt considerate mai demne de comportamentul cavaleresc decât alte femei.
Teoriachivalry este un stâlp de sus ținere a sistemului patriarhal, întrucât promovează
aceea și ideologie: femeile reprezintă veriga sla bă a omenirii și au nevoie de protecție permanentă
pentru binele propriu și celgeneral. Ceea ce este totu șifrumos ascuns în spatele acestei ideologii,
este faptul că toată această dependen ță și protecție conduce la varii forme de control a lefemeii,
existența acesteia fiind privită doar din punct de vedere biologic.
§3.Efectul mass -media
Mass-media2a făcut pa și mici și siguri în ultimii ani. Astăzi, mai mult ca niciodată, publicul
este cople șit de informații de toate felurile. Unele sunt precise ș i dezvăluie realitatea, altele sunt
doar fabula ții ce aparțin unor oameni cu o imaginație prea bogată.
Numeroase investiga ții criminologice au scos la iveală faptul că presa are un dublu impact
asupra delicven ței. Pe de -o parte, rolul presei în societate este unul pozitiv. Prin prezentarea
obiectivă și veridică a făptuitorilor și faptelor penale săvârșite, mass -media poate descuraja posibilii
viitori infractori sau avertiza posibilele viitoare victime. Expunerea infrac țiunilor de către presă
poate fi efic ientă în prevenirea lor și pentru educarea sau sensibilizarea publicului asupra
problemelor sociale existente și subestimate sau chiar ignorate. Pe de altă parte, presa influențează
societatea într -un mod negativ, întrucât este văzută precum o școală a cri meiși delicvenței, anumiți
indivizi având tendin ța să reproducă în viața reală actele de violență. Este adesea promovată ideea
conform căreia mass -media este responsabilă pentru comportamentul asocial, imaginile negative,
1A se vedea R. Embry, P. M. Lyons, Jr., Feminist Criminology. Sex -Based Sentencing : Sentencing
Discrepancies Between Male and Female Sex Offenders , 2012, disponibil online lahttp://fcx.sagepub.com/ ,
vizitat la 2 februarie 2016.
2A se vedea V. Carli, The Media, Crime Prevention and Urban Safety: A Brief Discussion on Media
Influence and Areas for Further Exploration, 2008, disp onibil online la http://www.crime -prevention –
intl.org, vizitat la 2 februarie 2016.

52violente, promovate de presă ,fiind responsabile pentru erodarea valorilor morale și coruperea
minților tinere.
Mass-media este sursa principală de informare a unui procent semnificativ din popula ția
globului asupra infrac țiunilor și politicilor de siguranță publică. În procesul de colectare și
diseminare a informa țiilor asupra unei infracțiuni, mass -media poate influen ța negativ percepțiile
populației, poate înrăutăți stigmatizarea anumitor grupuri de oameni sau locuri . Spre exemplu,
atenția excesivă acordată terorismului, duce la s tereotipizarea popula țiilor musulmane ca fiind
criminale, iar acest aspect duce la rândul său, la alt efect negativ: violarea drepturilor fundamentale
ale omului.
Rapoartele despre femei infractoare au șocat și interesat dintotdeauna. Aceste cazuri de
femei violente sunt utilizate de mass -media pentru a manipula emo țiile publicului. Presa acțion ează
prompt, din momentul zero, profitând de starea de confuzie a oamenilor și cataloghează femeia
criminală ca fiind o persoană cu probleme mintale sau una care întruchipează răul pe pamânt.
Portretul femeii dezechilibrate mintal este centrat pe starea de spirit și nu pe acțiunile sale. Femeii îi
este oferit beneficiul dubiului, experien țele sale din trecut fiind scoase la suprafață și expuse fără
perdea. În timp ce reprezentanta acestei categorii este compătimită, femeia văzută ca fiind malefică
este dezumanizată. În cazul ei, nu există scuze suficient de plauzibile, nu se găse ște loc pentru
clemență și se așteaptă ca pedeapsa aplicată să fie una maximă.
Din cauza sistemului patriarhal al justi ției, media continuă să exagereze stereotipurile de gen
în cazurile care prezintă femeia drept autor al unei infrac țiuni, prin urmare egalitatea celor două
sexe în fa ța legii este adesea pusă sub semnul întrebării.
Secțiunea a II -a.VICTIMELE CRIMINALITĂ ȚII FEMININE
Orice act infrac țional este direct proporțional cu apariția victimelor. În societatea actuală,
conceptul de victimă este utilizat destul de frecvent, dar nu întotdeauna în sensul legitim, deoarece
nu toți indivizii prejudicia ți într-o infracțiune pot avea statutul de victimă.
Comportamentul uman nu poate fi cuprins între două limite clar stabilite, orice clasificare în
acest sens prezentând un caracter mai mult sau mai pu țin arbitrar. Esența acțiunii delictuale este
reprezentată de particula care conectează infractorul cu victima. De cele ma i multe ori, victima are
un rol important în săvâr șirea infracțiunii, totodată deznodământul fiind generat și strict dependent
de comportamentul acesteia.

53Excepția care confirmă regula se materializează în victima complet nevinovată a unui delict,
și anume nou -născutul. Prin vătămarea sau chiar uciderea acestuia, femeia comite una dintre cele
mai abominabile infrac țiuni posibile, întrucât copilul reprezintă puritat ea absolută a speciei umane
și este incapabil să se protejeze. Infanticidul a fost, este și va rămâne în permanență de neînțeles și
imposibil de iertat pe deplin , deoarece tocmai fiin ța direct responsabilă de bunăstarea pruncului îi
face rău voit sau într -un moment de rătăcire.
Dacă astăzi pruncuciderea se pune pe fondul tulburărilor temporare, a depresiei și a altor
factori din această categorie, în trecut, străbunii no ștri au susținut mereu că o femeie capabilă să își
ucidă pruncul este ori labilă minta l, ori o „nefemeie”, deoarece doar pierderea feminită ții și a
instinctului matern ar putea justifica o asemenea faptă.
Noul Cod penal renun ță, cel puțin în ceea ce privește denumirea, la infracțiunea de
„pruncucidere”1cuprinsă în categoria in fracțiunilorcontra vie ții din C odul penal anterior,
transformând -o în „uciderea ori vătămarea nou -născutului săvâr șită de către mamă”2,cuprinsă în
categoria infrac țiunilor săvârșite asupra unui membru de familie . Așadar, legea română o scutește
pe mamă de o pedeapsă aspră numai în cazul în care aceasta săvâr șește faptele mai sus menționate
în primele 24 de ore de la na ștere și dacă se află într -o stare de tulburare psihică.
Însentința penală nr.178 din 8 aprilie 2008 pronunțată deTribunalul Arge ș s-a reținut în
sarcina inculpatei G. S. infrac țiunea de pruncucidere, faptă prevăzută de art.177 vechiul Cod penal,
cu motivarea că, în noaptea de 13/14 aprilie 2006, inculpata a născut, neasistată, în baia comună de
la nivelul 4 al blocu lui în care locuia după care, într -o altă încăpere, a așezat nou născutul pe o
pătură și apoi l -a introdus într -o pungă de plastic în care a mai pus și alte lucruri nefolositoare, după
care punga a băgat -o într-un sac de rafie pe care, după ce a luat măsur i să nu se desfacă, l -a aruncat,
dimineața, într -un tomberon de gunoi din apropierea blocului.
Această atitudine a inculpatei a fost explicată de către aceasta prin faptul că nou -născutul nu
a dat niciun semn de viață și a crezut că este mort, întrucât pierduse „apa” cu două zile înainte de
naștere. S -a constatat, însă, prin raportul medico -legal de autopsie nr.278/14.06.2006, întocmit de
cătreComisia Medico -Legală ., că nou născutul s -a născut și era viabil iar moartea sa a fost violentă,
fiind determi nată, conform expertizei nr.938/A9/20006, întocmită de către Comisia Superioară
Medico-Legală , de neligaturarea cordonului ombilical, neînfășarea, lipsa alimentației și
abandonarea lui într -un mediu cu temperaturi scăzute.
1A se vedea art. 177, vechiul Cod penal .
2A se vedea art. 200, noul Cod penal .

54Cu privire la inculpată, S.M.L ,prin expertiza medico -legală nr.871/A1/27.09.2006, a
concluzionat că aceasta ,„date fiind condițiile nașter ii a putut suferi o îngustare a conștiinței cu
diminuarea discernământului” iar, în final, s -a concluzionat de către Comi sia Superioară Medico –
Legală că„deși în cazul de față a fost posibilă existența unei tulburări psihice, pricinuită de naștere,
aceasta nu a putut fi confirmată din cauza neefectuării unui examen psihic imediat după depistarea
mamei”, ceea ce a dus la încadrarea juridică a faptei să vârșită de către inculpată și pentru care a fost
trimisă în judecată.
În raport de situația de fapt reținută, tribunalul a apreciat că fapta inculpatei G. S. întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii prev.de disp.art.177 Cod penal, dispoziții î n baza cărora
inculpata a fost condamnată la pedeapsa închisorii.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatei, s-a avutîn vedere gradul de
pericol social concret al faptei săvârșite, împrejurările în care a fost săvârșită aceasta, persoana
inculpatei, care a recunoscut fapta, nu are antecedente penale, lucrează, este căsătorită și are doi
copii minori, față de care, conform declarațiilor martorilor audiați de către instanță, se ocupă în
mod deosebit, dovedind afecțiune și preocupare ca ace știa să se dezvolte într -un mediu favorabil și
în siguranță, se preocupă de situația școlară a fiicei sale, G. H., care este elevă în clasa a -IV-a.
Față de aceste împrejurări, instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei, așa cum este
prevăzut de disp .art.52 Cod penal, se poate realiza prin condamnarea inculpatei la pedeapsa
închisorii de 2 ani și 6 luni, iar în baza disp.art.81 Cod penal, s -a dispus suspendarea condiționată a
acesteia , fixând, în baza disp.art.82 Cod penal, termen de încercare de 4 ani și 6 luni1.
Maniera extrem de facilă în care pot fi comise delictele în sânul unei familii, dar și
sumedenia de tipuri de infrac țiuni posibile, conferă violenței domestice un caracter predominant.
Violența domestică nu trebuie definită și analizată do ar din perspectiva în care bărbatul este agresor.
Sunt suficiente situa ții în care femeia este cea care exercită diverse acte de violență asupra
partenerului de via ță2sau a minorilor. Infrac țiunile caracterizate ca fiind de extremă violență sunt
comise de femei în propria familie. Există o paletă întreagă de posibile explica ții ale acestui
fenomen, însă cea mai viabilă este legată de factorii biologici care o plasează pe o pozi ție inferioară
bărbatului, nepermi țând agresiuni minore, repetate. Ca urmare, fe meia recurge la violen ță extremă
pentru a-șiatinge scopul . În ceea ce prive ște violența exercitată asupra bărbatului, femeia devine, în
cele mai multe cazuri, agresivă în cazul reac ției de autoapărare. Astfel, pe fondul senzației de teamă
1A se vedea www.jurisprudenta.org , vizitat la 5 aprilie 2016.
2A se vedea E. Stencu, C. A. Aleca, op.cit.,p. 176.

55permanentă, a un or angoase acumulate în timp, apare schimbarea de roluri, bărbatul devenind din
agresor victimă și femeia din victimă agresor.
Copiii, spre deosebire de alte categorii de persoane, prezintă o vulnerabilitate victimală
crescută, acest fapt datorându -se lipsei posibilită ților de apărare și a experienței sociale. Aplicarea
de rele tratamente minorilor are mai multe cauze, dar nu și justificări. Sărăcia, lipsa educației,
influența legilor bătrânești sau conflictele interfamiliale frecvente sunt doar câteva d intre acestea.
Uneori, nefiind capabilă să -și contracareze partenerul, femeia își canalizează emoțiile și frustrările
către proprii copii, ghidându -se după o lege nescrisă, dar din păcate foarte solicitată: „eu te -am
făcut, eu te omor”.
O formă obi șnuită de victimizare a copiilor este bătaia, căreia îi sunt atribuite chiar și calități
extraordinare, divine, după cum afirmă și maxima „bătaia este ruptă din rai”. Granița dintre bătaia
ca un act de corec ție și bătaiaca un act de maltratare este foarte delicată, motiv pentru care este
adesea încălcată. De și este considerată de unii drept o măsură educativă, nu trebuie neglijată doza în
care este aplicată, bătaia creând mari probleme în dezvoltarea minorului, traumele fizice cât și
psihice produse putând provoca daune ireversibile. Un copil v ictimizat astăzi are toate șansele să
devină infractorul de mâine sau victima permanentă a vie ții.
Persoanele vârstnice sunt și ele, alături de copii, țintele favorite ale crimina lității feminine.
Slăbiciunea care vin e la pachet cu vârsta reprezintă asul de sub mâneca infractoarei, nefiind
necesară o for ță fizică impresionantă pentru a vătăma o persoană în etate. Infracțiunile motivate
material au un procent destul de mare, însă procesul de victimizare este mai ridicat în cadrul
mediului familial, bătrânii fiind maltrata ți psihic și fizic de către rude sau de persoanele care îi
îngrijesc.

56CAPITOLUL AL V -LEA .PREDICTORI AI RECIDIVEI FEMININE ȘI REIN TEGRAREA
SOCIALĂ ȘI PROFESIONALĂ
Secțiunea I. PERSONALITATEA FEMEII INFRACTOR
„Conceptul de personalitate este esen țial pentru o
justiție ce se fundamentează pe adevăr, știință și
dreptate, în care primează ideea de recuperare socială
a individului”1.
Personalitatea este un concept operațional mai des utilizat în domeniile ce țin de psihologie,
însă este extrem de relevant și pentru cercetările criminologice prin influența pe care o exercită
asupra comportamentului uman, ea fiind considerată „mama” tuturor cauzelor infrac ționale.
Personalitatea nu este prin defini ție un factor sau un „avut” ereditar, aceasta născându -se în
adevăratul sens al cuvântului și prinzând contur din interacțiunile individului cu mediul
înconjurător. Astfel, procesul de socializare, de maturizare biologică șisocială este de natură să
modeleze personalitatea individului prin însu șirea complexului socio -cultural promovat de
societate2.
Personalitatea are o organizare dinamică ce oscilează între plăcere, pragmatism și datorie și
poate fi explicată prin lupta a trei instan țe: sinele, reprezentat de tendințele impulsive , cu tentă
sexuală sau agresivă pe care individul le resimte în mod incon știent, eul, exprimat pr in ceea ce
derivă din învă țareîn accepțiunea de cunoaștere și supra -eul, raportat la ceea ce poate r eprezenta
autocenzurarea și expierea determinată de complexul de inferioritate.3
Este aproape imposibil de afirmat cu exactitate că o anumită persoană este nefericita
deținătoare a unei personalități „toxice” criminale. Totodată, distincția pr eventivă di ntre
personalită țileîndreptate spre delicven ță și cele noninfractoare reprezintă un subiect cu caracter
utopic. Este bine știut că un individ, indiferent de sex, nu se naște criminal. Calea infracționalității
este aleasă în timpul cre șterii și dezvoltării sale. Mai mult decât atât, un individ poate avea un
comportament exemplar până într -un moment când în via ța sa se produce o schimbare care îi dă
peste cap toate valorile și regulile după care a funcționat, transformându -l cu lejeritate într -un
delicvent. Așadar, diferența dintre o personalitate infractoare și una noninfractoare constă în
confluența unor factori sociali, culturali, de mediu și nu în cele din urmă psihologici.
1A se vedea A. O. Du țu,op. cit.,p. 44.
2A se vedea E. Vieru, Infracțiunea ca act individual ,în„Revista de drept penal”, nr. 3/2011, p. 100.
3A se vedea E. Stancu, C. E. Aleca, op. cit.,p. 37.

57Factorii psihologici ce ac ționează asupra individului se reflectă prin particula ritățile
înnăscute sau dobândite ale personalită ții sale și determină acel comportament deviant, în opoziție
cu normele sociale, care se distinge prin maniera neobi șnuită de a rezolva situațiile conflictuale și
prin deciziile nu tocmai „sănătoase” adoptate .
Personalitatea are puterea de a stabili gradul func țiilor morale, deoarece înainte de a fi
executat, un act este supus standardelor morale ale individului, acestea fiind inoculate, la rândul lor,
potrivit unor criterii socio -culturale percepute și însușite într-o manieră proprie, originală, dar și în
funcție de experiențele ca membru a unui grup social, fiecare structură de acest tip având propriile
norme de conduită care impun respectarea lor ad literam. Trecerea la comiterea actului infrac țional
reprez intă etapa finală a unui proces deliberativ care comprimă deopotrivă, ansamblul de cauze și
condiții,factori cauzali ce dau cont ur personalită ții delicventului1.
Determinarea cauzelor primare ale comportametului antisocial precum și programele de
reabilitare și reintegrare ale femeii infractor sunt strict dependente de studiul profilului
personalită ții. Cu cât datele au un grad de precizie mai ridicat, cu atât este mai reală posibilitatea
înființării unui program personalizat și eficient de reeducare și r einserție socială care aduce
beneficii nu numai delicventei ci și întregii societăți, aceasta din urmă fiind nimic mai mult decât
suma tuturor fiin țelor înzestrate cu rațiune, motiv pentru care eșecul sau succesul dobândit depinde
în modparticular șiintegral de om.
„Personalitatea infractorului este fondul pe care trebuie să se încruci șeze, în cadrul
duelului judiciar, func țiile acuzării și apărării pentru că, în ultimă instanță, pe deapsa este impusă
infractorului , iar efectele sale sunt condi ționate de această personalitate. Elementele pozitive ale
personalită ții vor putea conduce spre o pedeapsă mai ușoară, pe când cele negative vor putea fi
înfrâ nte printr -o pedeapsă mai aspră ”2.
Sistemul de valori de ținut de către o persoană este direct proporțional cu comportamentul și
actele pe care le înfăptuie ște aceasta. Femeia înclinată spre delicvență simte că aversiunea către
societatea care refuză să îi ofere ceea ce ea î și dorește este fondată, motiv pentru care viitoa rea
infractoare adoptă dictonul „scopul scuză mijloacele” ca fiind justificarea principală a
comportamentului său.
Femeia care cedează îndeletnicirilor criminale este caracterizată de o personalitate coruptă
care îi permite un comportament asocial. Ea este o persoană insuficient maturizată din punct de
1A se vedea E. Stancu, C. E. Aleca, op. cit.,p. 55.
2A se vedea G. Waldo, S. Dinitz, Personality Attributes of the Criminal: An Analysis of Research Studies,
în „Journal of Research in crime & Delinquency”, vol. IV, nr. 2/1967, p. 185 apudA. O. Duțu,op. cit.,p. 44.

58vedere social, prin urmare are grave probleme de integrare socială care se concretizează în acte
împotriva bunăstării universale.
Cu ajutorul a numeroase studii de specialitate s -au conturat câteva categorii de caracteristici
comune ale celor ca re încalcă legea frecvent sau măcar sunt susceptibili să trădeze normele, călcând
în picioare toate regulile, bunele moravuri și cunoștințele ce țin de ceea ce este just și normal.
Aceste componente ale personalită ții infractoare se regăsesc într -o doză ma i mică sau mai mare și la
celelalte persoane, însă nu sunt elemente dominante ale personalită ții lor.
Din cauza experien țelor negative din perioada copilăriei sau adolescenței, a educației sau a
exemplului negativ livrat de familie, femeia infractor este de cele mai multe ori o persoană instabilă
afectiv, fapt ce generează un comportament extremist și discontinuu. Traumatizarea personalității
duce la incapacitatea evaluării corecte a riscurilor, a efectelor și a sentimentelor constructive. Ea nu
poate func ționa în acord cu litera legii și nu poate vedea lumea înconjurătoare decât în raport cu
sinele, cu evenimentele care au marcat -oși au definit -o ca persoană. De aici derivă și incapacitatea
sau dificultatea adaptării sociale care într -un anturaj „potrivit ” sau într -o situație „favorabilă” duce
la acțiuni greșite din punct de vedere etic și apoi la devianță, respectiv delicvență. „ Acțiunea
infracțională reprezintă etiologic un simptom de inadaptare, iar compor tamental este o reac ție
atipică ”1.
Imaturitate a intelectuală care împiedică delicventa să vizualizeze rodul nefast al ac țiunilor
sale care se află în opozi ție totală cu normele societății ,precum și principiul plăcerii ales în
defavoarea realită ții și legitimității acțiunilor, hedonismul atât de carac teristic fiin ței umane, conduc
la instabilitate comportamentală, dezechilibru psihic și decizii sau reacții inconsecvente cu efecte
catastrofale.
Sensibilitatea excesivă în combina ție cu o fire ușor impresionabilă și cu tendințe de egoism
duce la situa țiiîn care comportamentul antisocial este imposibil de evitat. De cele mai multe ori
infractoarea este con știentă de lipsurile sale sociale și dezvoltă un comportament duplicitar,
plănuind și operând departe de ochii lumii. Femeii îi este mai ușor să se pozi ționeze în scaunul
falsei victime, deoarece din punct de vedere stereotipal, femeia este o ve șnică victimă, mereu
neîndreptă țită, abuzată și inofensivă. În acest unic caz, stereotipurile lucrează în folosul populației
feminine și nu o mai dezavantajează ,din contră, o ajută să -și ducă la bun s fârșit planurile ilicite fără
afie deconspirate înainte de vreme. Femeia duplicitară joacă în permanen ță un rol și ajunge de cele
mai multe ori în situa ția în care nu mai este capabilă să disti ngă propria realitate de ficțiune,
încurcându -se în amalgamul de mă ști utilizate de -a lungul vremii.
1A se vedea A. O. Du țu,op. cit.,p. 46.

59Stările emo ționale precum complexul de inferiorita te, frustrarea și agresivitatea apar în urma
unui deficit de natură fizică sau psihologică. Chiar dacă acesta nu se ancorează în realitatea de zi cu
zi, în ochii celui afectat ,orice mic gest care pare că aduce atingere presupusului deficit provoacă o
reacție în lanț. Inițial, incapacitatea reală sau imaginară a subiectului se transformă în frustrare, care
poate degenera până în pu nctul în care men ținerea autocontrolului este exclusă, în acest mod
născându-se acțiunile atipice și incomprehensibile. Atunci când latura animal ică, agresivă este la
conducere, se produc toate acele evenimente care se pot încadra sub semnul dezaprobării s ociale.
Autoa gresivitatea este unica formă a violenței care produce cele mai puține victime,
deoarece se manifestă prin automutilări sau tentative de suicid care uneori su nt înfăptuite cu prea
mult zel, motiv pentru care se soldează cu moartea subiectului activ. De cealaltă parte,
heteroagresivitatea este adevărata problemă so cială pentru că de ține un domeniu larg de
manifestare, pornind de la tâlhării și culminând cu omucideri. Comportamentul infracțional violent
feminin este caracterizat îndeosebi de agr esivitatea ocazională care are un specific spontan și un
grad de violen ță extrem de ridicat producând așa -numitele crime pasionale, de altfel destul de
comune în câmpul criminalită ții feminine. Mulți cercetători au afirmat , nudegeaba,că femeia este o
ființă care reacționează greu, însă atunci când o face nu mai există cale de întoarcere, acțiunile sale
provocând daune ireparabile, via ța fiind un „bun” imposibil de cumpărat, înlocuit sau restituit.
Insensibilitatea morală se află în rela ție directă cu ego tismul și agresivitatea. Este o latură a
personalită ții care se dezvoltă de la o vârstă fragedă din cauza dezinteresului famililial, a traumelor
psihice și este responsabilă de cele m ai oribile infrac țiuni,infracțiunileîndreptate împotriva
persoanei. O femeie incapabilă să rezoneze din punct de vedere empatic cu celelalte fiin țe umane
este de cele mai multe ori incon știentă de această carență a personalității sale, fapt care creează
condițiile propice pentru înfăptuirea unor crime calculate cu precizie ș i înfăptuite cu sânge rece.
Sentimentul culpabilită ții fiind inexistent în trăirile unui astfel de subiect ,duce la un procent scăzut
a posibilită ții reabilită rii sau a reintegrarării cu succes în comunitate.
Există anumi ți factori predispozanți ai criminalității feminine care se contopesc într -o
anumită măsură cu hibele personalită ții. Alcoolismul și dependența de stupefiante constituie
produsul finit al nesiguran ței, al mediului subcultural, al unei personali tăți deficitare. Numeroase
fapte penale ca accidentele de circula ție, distrugerile sau omuciderile se produc pe fondul stărilor
influențate de consumul excesiv de alcool sau droguri. Toată incertitudinea și lipsa de curaj dispare
atunci când acest tip de s ubstanțe preia controlul. În asfel de momente omul are impresia că este
invincibil, superior oricăror norme și situații, motiv pentru care este capabil să facă posibil
imposibilul. (Anexa nr. 4).

60Secțiunea a II -a.DRUMUL DE LA PENITENCIAR SPRE SOCIETAT E
„And after you have tortured the poor convict for several
years… you turn him out into a cold world without money or
friends, and with the stigma of ”convict” burned into his very
soul. Have embittered and demoralized him to the verge of
desperation, you demand that he become a good and useful
citizen”1.
Drumul de la penitenciar spre societate se dovede ște a fi unul extrem de anevoios și
incomparabil cu reversul său. Pentru a crea o imagine vizuală a acestuia, drumul către societate
după o perioadă de deten ție este precum o potecă lăturalnică, noroioasă, cu numeroase obstacole și
răscruci, iar cel care conduce către încarcerare este precum o stradă care, de și este împânzită de
bifurcații, este iluminată și nu prezintă denivelări majore.
Libertatea reprezintă un „avut” imperios pentru fiecare fiin ță umană. Negarea sau
îngrădirea acesteia produce efecte adverse însemnate, iar „relațiile interpersonale, regimul
autoritar, mediul închis, activită țile monotone sunt res imțite acut drept atingeri ale integrității ca
ființă umană”2.
În anumite cazuri, atunci când femeia infractor nu reprezintă un pericol însemnat pentru
societate, reintegrarea socială a delicventei este mai palpabilă în cazul proba țiunii decât în cel în
care este trimisă în penitenciar. Femeia condamnată întâmpină mai multe greută ți de-a lungul
procesului de reintegrare, cunoscut fiind faptul că, de regulă, partenerul de via ță renunță repede la
aceasta, preferând să -și refacă viața independent de existen ța sau dolean țele ei3. În aceste cazuri,
prezența unui copil, complică și mai tare situația, deoarece sentimente ca rușinea sau teama precum
și prejudecățile, împiedică dezvoltarea unei relații sănătoase între mamă și copilul său, fapt ce
produce daune sem nificative cu caracter permanent de ambele păr ți.
1„Și după ce ai torturat bietul condamnat timp de câțiva ani… îi dai drumul într -o lume rece fără bani sau
prieteni și cu stigmatul de „condamnat” întipărit în sufletul său. L -ai înveninat și demoralizat până la
disperare, acum ai preten ția ca el să dev ină un bun și util cetățean”. A se vedea
http://dwardmac.pitzer.edu/anarchist_archives/bright/berkman/confession/confession.html ,vizitat la 23
martie2016.
2A se vedea T. B. Butoi, Psihologie judiciară. Tratat Universitar. Teorie și practică, Ed. Solaris Print,
Bucure ști, 2011, p. 384.
3A se vedea A. Bălan, op. cit.,p. 164.

61Stilul de via ță impus de regimul penitenciar are implicații severe asupra capacității de
învățare a individului, a implicării în acțiuni pozitive sau de interacțiune socială cu persoane
benefice reabilităr ii sale. Mediul nociv, plin de exemple negative în care este obligată să -și
ispășească pedeapsa, transformă femeia, în cele mai multe cazuri, într -un produs cu șanse infime de
readaptare la o via ță normală, în litera legii.
Procesul de întoarcere în soc ietate prezintă numeroase puncte de interes, pornind de la
împrejurările care au declan șat acțiunea de încarcerare și culminând cu comportamentul subiectului
din perioada imediat următoare eliberării, când fosta de ținută trebuie să ia principalele decizii în
privința cursului pe care îl va urma viața sa din acel moment. Istoricul privind abuzul de alcool sau
droguri, intensitatea influen ței pe care o exercită legăturile convenționale asupra femeii, precum și
starea psihică reprezintă punctele de reper privi nd o posibilă situa ție de recidivism și au un cuvânt
decisiv asupra succesului sau e șecului reintegrării după eliberare.
Majoritatea temerilor popula ției se concentrează excesiv pe recidivism acordând prioritate
semnelor care prezic repetarea activită țiiinfracționale și ignorând lipsa de sprijin, înțelegere și
compasiune a societă ții în ceea ce îi privește pe foștii deținuți, care ar putea influența în sens pozitiv
întoarcerea lor „acasă”. A șa cum lupul aparține unei haite și rândunica unui stol, la fel ș i omul
aparține unei comunități, care dacă refuză să creadă în dorința sa de a fi mai bun, potrivit peisajului
în care vie țuiește în pofida greșelilor anterioare, îl determină instant la acțiuni în afara legii, urmate
inevitabil de o nouă condamnare.
Acțiunea de îndepărtare a elementelor distrugătoare implică în mod direct o decizie
individuală. Numai persoana în cauză poate decide în favoarea unui comportament adecvat
normelor sociale, această decizie reprezentând cheia care deschide u șa către procesul de reabilitare.
Deținutele care continuă să se raporteze la situațiile și relațiile dinaintea intrării în penitenciar, în
opoziție cu cele care au întrerupt toate legăturile cu trecutul, întâmpină mai multe tentații în ceea ce
privește activitatea infracț ională după eliberare.
Întoarcerea în comunitate și mai ales în sânul familiei este un proces cu un impact covârșitor
asupra reintegrării sociale a fostei de ținute. Este bine cunoscută afinitatea sau dependența persoanei
de sex feminin fa ță de conceptul de familie, motiv pentru care femeile sunt mai preocupate de o
eventuală ruptură între ele și „sângele” lor decât sunt bărbații. În aceeași ordine de idei,

62„reintegrarea în familie prin utilizarea sentimentului de ru șine este mult mai eficientă”1decât orice
altă formă de constrângere sau reeducare.
Sprijinul familiei este extrem de important atât în ceea ce prive ște suportul emoțional cât și
în ceea ce -l prive ște pe cel economic. Legăturile puternice dintre deținute și familiile lor sau
prietenii apropi ați au cu siguran ță un impact pozitiv asupra reușitei după eliberare. O mamă
încarcerată î și va dori fără doar și poate libertatea pentru a putea fi alături de copilul său și pentru a
fi martoră la transformările lui. În cazul în care durata deten ției este semnificativă, iar persoana
încarcerată nu se bucură de prezen ța și încurajările celor dragi, legăturile se pot răci considerabil,
deținuta putând prezenta episoade depresive care generează lipsa interesului către o posibilă
reabilitare. A șadar, reinserți a socială este strict dependentă de celula de bază a societă ții. În acest
sens, pentru a facilitata reinser ția socială a persoanelor încarcerate, ar trebui dezvoltate diverse
programe pentru ca membrii familiei de ținuților să poată interacționa cu aceștia altfel decât doar
prin intermediul vizitelor sau coresponden ței. Sunt necesare activități prin care deținutele să simtă
că „afară” mai există o șansă pentru ele, că sunt așteptate cu nerăbdare de cineva care le iubește în
pofida defectelor pe care le au, c ă merită să depună eforturi supraomene ști pentru a face posibilă
îndreptarea lor, măcar și pentru simplul fapt de a nu -i dezamăgi încă o dată pe cei care
demonstrează că au în continuare încredere în ele și că le pot ajuta în momentul eliberării.
Un loc de muncă stabil care generează câ știguri cel puțin decente este un pas obligatoriu pe
care trebuie să îl facă individul care -și dorește o viață legitimă după eliberare. Fostele deținute care
se integrează din nou pe pia ța muncii au șanse mai mari să ducă o viață responsabilă și în
conformitate cu normele sociale. Acest lucru este însă relativ dificil de ob ținut din cauza lipsei
persoanelor care pot facilita acest demers, iar stigmatizarea, lipsa cuno ștințelor sau pierderea unor
abilități din cauza izolării sociale sunt piedici greu de surmontat. Reversul este de asemenea valabil:
fostele de ținute care au un bogat istoric infracțional înaintea încarcerării au cele mai puține șanse ca
după eliberare să ob țină rezultate pozitive privind reinserția socială, deo arece nici înaintea perioadei
în care se presupune că au lucrat la reabilitarea lor nu au avut suficiente principii morale care să le
conducă ra țiunea într -un mod pozitiv. Ce posibilită ți mai au ele acum, după ce au ieșit pe poarta
„uzinei care confec țione ază” delicven ți?
Caracteristicile mediului în care revin fostele deținute au de asemenea un impact
semnificativ asupra reintegrării sociale. Este normal ca un loc de re ședință să interfereze cu
1A se vedea J. Braithwaite, K. Daly, Masculinities, violence and communit arian control, în T. Newburn and
E. Stanko, Just boys doing business: Men, masculinities and crime , London, England: Routledge, 1994, p.
189-213, apud A. Bălan, op.cit., p. 164.

63comportamentul individual, deoarece de valorile și resursele promovate de acel spa țiu depinde
evoluția persoanei umane.
Serviciile sociale facilitează reintrarea în societate și preîntâmpină uneori recidiva, însă este
totuși necesară o colaborare stabilă și bine definită între instituțiile din societate pentru ca serviciile
postpenale să reu șească cu adevărat să -și ducă la bun sfârșit sarcinile și să facă simțită diferența
între fosta condamnată care recidiveză pentru că asta î și dorește și cea care recidivează pentru că nu
are de ales.
Secțiunea a III -a.RECID IVA FEMININĂ
Din punct de vedere etimologic, no țiunea de recidivă provine de la latinescul „ recidere ”,
care înseamnă recădere. Înlato sensu , recidiva semnifică „ reiterarea infrac țiunilor1” sau se poate
defini ca o pluralitate de infrac țiuni săvârșite de un individ2.
Criminologia studiază mai în amănunt fenomenul de recidivism spre deosebire de dreptul
penal, acest fapt datorându -se percep ției diferite a noțiunii de crimă. Justiția penală studiază
recidiva din punctul de vedere al faptei, al pericolulu i socialși al vinovăției infractorului. Recidiva,
în concep ția criminologiei, nu se limitează numai la cele enunțate anterior, ci implică și
cauzalitatea, personalitatea infractorului recidivist, dar și gradul de periculozitate a faptelor comise
în stare de recidivă. Acesta din urmă este mai ridicat din cauză că femeia recidivistă nu a renun țat la
activitatea infrac țională nici măcar de teama unei noi sancțiuni, indiferența față de legea penală
atingând cote alarmante în acest caz.
Etiologia criminalită ții feminine este strâns legată de cea a recidivismului feminin, deoarece
pentru a în țelege cât mai bine acest fenomen și de a -l trata cu ustensilele și atenția cuvenită este
necesară studierea factorilor cauzali, atât a celor endogeni, cât și a celor exog eni, ace știa fiind
responsabili într -o măsură mai mare sau mai mică de e șecul comportamentului social și de trimful
celui deviant.
De-a lungul timpului, fenomenului recidivei i -au fost atribuite nenumărate cauze, una mai
pertinentă ca cealaltă. Pe de -o pa rte, a fost pusă în discu ție lipsa de rezultate pozitive a
tratamentului institu țiilor penitenciare, deoarece este limpede că femeia care a recidivat nu a fost
readaptată cu succes sau măcar intimidată de pedeapsa executată anterior, ci din contră, a dobân dit
1A se vedea G. Mateuț, Recidiva în cazul persoanei fizice, în Codul penal ad notat, de M. Basarab (coord.),
vol. I, partea generală, Editura Hamangiu, București, 2007, p. 214.
2A se vedea D. Banciu, Factorii sociali care concură la apari ția comportamentului recidivist, Simpozion,
Bucure ști,apudA. O. Duțu,Psihologie judiciară ,op.cit.,p. 177.

64mai mult nerv în ac țiunile sale ilicite, ea fiind dispusă să -și asume mai multe riscuri decât în trecut.
În opinia ei, sistemul care ar fi trebuit să o aducă pe o cale prosocială, nu a făcut altceva decât să o
instruiască și perfecționeze în domeniul a cțiunilor criminale. Pe de altă parte, imposibilitatea de a se
întoarce în sânul societă ții cu fruntea sus sau situația materială precară și lipsa de sprijin din partea
familiei o determină să cadă din nou în dizgra ție. Este bine cunoscut faptul că o pată din cazier nu
este doar o simplă formalitate fără valoare. Aceasta nu doar că lucrează activ la stigmatizarea
individului, ci îi pune continuu piedici în ceea ce prive ște obținerea unui loc de muncă decent
(angajatorii fiind reticen ți în privința angajării unui fost condamnat) sau a unui mediu curat, lipsit
de tentații sau „fructe” interzise care se găsesc la fiecare colț de stradă. Reacția de respingere a
societății duce la o contrareacție din partea fostelor condamnate, care se concretizează de cele mai
multe ori în alte acte ilicite, contrare normelor impuse exact de acea societate care refuză să le
accepte la sânul ei. Principalii factori de risc ai recidivismului rămân însă familiile dezorganizate și
legăturile cu persoanele sau grupurile delicvente ca re reduc din doza de teamă povocată de justi ția
penală.
Starea de sărăcie cruntă este de asemenea un motiv suficient de bun pentru majoritatea
femeilor pentru a comite fărădelegi în mod continuuu. Nici măcar con știentizarea unei pedepse nu
are puterea de a deturna o femeie care trăie ște sub minumul de existență și capabilă de orice pentru
a-și hrăni familia. „A fi sărac înseamnă a -ți fi foame, a nu avea haine și locuință, a fi bolnav și a nu
avea acces la asisten ță medicală, a avea un nivel precar de educa ție sau a fi analfabet”1.
Hedonismul specific fiin ței umane este adesea responsabil pentru acțiunile ilicite și este
înrădăcinat cu succes în comportamentul recidivist. Sentimentul de putere, de via ță, de plăcere ivit
în urma unei ac țiuni strict interzise prevalează tuturor sanc țiunilor ce s -ar putea ivi ulterior.
Indiferent de cauza care declan șează procesul recidivei, motivația este cea care oferă
suportul întregii „opera țiuni”, ea fiind responsabilă direct pentru ducerea la bun sfârșit a unei
infracțiuni, mai exact ea reprezintă însă și combustibilul care alimentează și cea mai veche
mașinărie. Dictonul „scopul scuză mijloacele” este utilizat frecvent în rândul recidivistelor, acesta
contopindu -se ușor cu rezultatul urmărit prin săvârșirea infracțiunii. Din păcate acest dicton nu
conferă veridicitate și scuzabilitate oricărui eveniment, însă amorul propriu impune exact opusul și
rezolvă orice soi de contradic ție. Egoismul, lipsa de responsabilitate pentru ceea ce este în jur,
dorința de a fi altfel sau p urși simplu nevoia, obligă femeia recidivistă să asculte de îndemnul
incorect din punctul de vedere al propriei bunăstări și al societății.
1A se vedea I. Bari, Probleme globale contemporane, Ed. Economică, Bucure ști, 2003, p. 209.

65Cercetarea personalită ții femeii recidiviste este vitală pentru înțelegerea și prevenirea
recidivismului. Compor tamentul antisocial al recidivistei se bazează pe acelea și considerente ca și
cel al infractoarei obi șnuite, doar că anumite caracteristici deviante sunt mai bine conturate în
conștiința individei care este deja un client fidel al închisorii.
Femeia reci divistă este, în cele mai multe cazuri, imatură afectiv sau intelectual, însă acest
tip de imaturitate nu trebuie asociat sau confundat cu un coeficient de inteligen ță redus. Imaturitatea
intelectuală este echivalentă capacității reduse de a pune în balan ță într-un mod rațional pierderile și
câștigurile în urma proiectării și ducerii la bun sfârșit a unui act infracțional. Alte caracteristici ale
acestui tip de imaturitate sunt: teama de a părea slab sau neînsemnat în ochii celorlal ți,
egocentrismul, ostili tatea, indiferența față de sancțiunea juridică, instabilitatea psihică, starea
emoțională confuză, problematică sau nevoia inexplicabilă de identificare cu modelele din câmpul
condamna ților.1
Viața femeilor aflate în penitenciare se rezumă doar la două c uvinte: marginalizare socială,
cu tot ceea ce presupune aceasta. De și suntem în secolul XXI, când femeile au pe hârtie aceleași
drepturi cu bărba ții, totuși, mai este cale lungă de bătut până se va produce o schimbare la nivelul
mentalității umane. Astăzi, deși are legea de partea ei, femeia este în continuare abuzată, nu
beneficiază de o educa ție adecvată, este stigmatizată pentru un eveniment ce nu ține de ea, ci de
natură. Sărăcia, dorin ța de a răzbate indiferent prin ce mijloace, de a se răzvrăti împotr iva celor ce o
subjugă o determină să recurgă la delicven ță. Modelul social, deși are numeroase posibilități de a
pune frână criminalită ții și mai ales recidivei feminine, pare că se scaldă într -o permanentă ne știință
și negare și nu ia măsurile necesare p entru a face o diferen ță.
Privarea de libertate este de cele mai multe ori o experien ță negativă și are o influență
covârșitoare atât asupra persoanei încarcerate, cât și asupra familiei și a tuturor celor apropiați ei. În
ciuda acestui fapt, recidivismul este un fenomen pe cât de antic, pe atât de actual și comun, totul
datorându -se maleabilită ții și capacității extreme a omului de a se adapta până și la cele mai vitrege
condiții.
Pedeapsa cu închisoarea nu mai induce acela și grad de teamă în rândul deli cvenței, prin
urmare favorizează apari ția recidivei. În timpul arestului, deținutele au oportunitatea de a învăța
modalități de săvârșire a unor infracțiuni noi, sentimentul de culpabilitate fiind redus considerabil
din cauza contactului cu infractori mai periculo și. Pentru unele femei recidiva a ajuns să fie un mod
de viață, felul în care -și câștigă existența. S -au obi șnuit cu timpul liber din belșug, cu lipsa grijii
zilei de mâine și asistența medicală gratuită, chiar și -au creat prieteni asemenea lor, ca re nu le
1A se vedea A. O. Du țu,Psihologie judiciară, op.cit., p. 178 și urm.

66judecă ci, din contră, le impulsionează către o via ță clandestină, plină de adrenalină și acte care
stârnesc oprobriul societă ții.
În timpul deten ției, cunoștințele și gradul de educație răman în mare aceleași sau chiar au
toate șansele să se red ucă notabil din cauza multitudinii de exemple negative prezente în acest
mediu, de ținutele neavând posibilitatea să obțină noi calificări care ar putea fi benefice după
eliberarea din închisoare. Acest caz este unul concludent în ceea ce prive ște lipsa de colaborare
între institu țiile principle ale statului.
Fostele condamnate părăsesc de cele mai multe ori penitenciarul fără prea multe aspira ții cu
privire la ob ținerea unui loc de muncă. De multe ori, vechile prietenii și familia nu mai dau dovadă
de aceeași generozitate și bunăvoință ca în trecut, prin urmare, singurele puncte de reper viabile
rămân legăturile create în timpul încarcerării. Societatea, de și este în mod involuntar gazda fostelor
condamnate, nu mai ține cont de bunele maniere și este prima care le întoarce spatele și nu are
încredere în dorin ța lor de reabilitare, condamnându -le să urmeze acela și drum greșit pentru tot
restul vieții, condamnându -le să se autodistrugă.
Criminalitatea este deja un „produs de lux” pentru societate din punctu l de vedere al
costurilor pe care le impune, atât cele ce privesc bugetul statului cât și cele ce nu pot fi socotite din
perspectiva banilor: vie țile omenești afectate adesea pentru totdeauna. În aceeași ordine de idei,
recidiva este un plus decisiv al com pușilor criminalității, întrucât fiecare ingredient este multiplicat,
creând o otravă socială al cărei antidot nu î și face efectul în toate cazurile, fenomenul
recidivismului fiind unul extrem de complex din cauza rela ției direct proporționale cu natura um ană
care este imprevizibilă din cauza schimbărilor aleatorii. Din păcate, compusul cel mai de temut atât
din prospectul criminalită ții feminine, cât și al recidivismului feminin este reprezentat de către
copiii lăsa ți de izbeliște de mamele criminale, prin urmare priva ți de afecțiunea maternă care ajută o
ființă umană să se dezvolte în parametri normali din punct de vedere afectiv. Aceștia din urmă
reprezintă viitorul, șansa și mândria fiecărei societăți de pe întregul mapamond. Ce se întâmplă însă
în momen tul în care „speran ța” omenirii calcă pe urmele celei care i -a dat viață pentru că de alt
exemplu și îndrumare nu a beneficiat? Cum va arăta viitorul dacă „speranța” care, deși moare
ultima, este profund traumatizată și în cel mai rău caz, deja decedată di n punct de vedere moral,
empatic și afectiv?
Abandonarea vie ții antisociale este posibilă și este declanșată de schimbările de perspectivă
care au loc odată cu înaintarea în vârstă, iar unele evenimente din via ța de zi cu zi, precum
căsătoria, apari țiaunui copil sau boala pot reduce până la eliminare înclina țiile delicvente. Odată ce
procesul de maturizare și conștientizare a realității este în plină floare, femeia delicventă poate
experimenta sentimentul de ru șine pentru actele sale anterioare și are ș anse promi țătoare să se

67reabiliteze din momentul în care recunoa ște că al său comportament deviant provoacă mai multă
suferință decât bunăstare, iar recăderea în păcat nu mai reprezintă o variantă viabilă. Motivația
pentru un stil de via ță sănătos din punc t de vedere legal trebuie să fie alimentată de o sursă
puternică și imposibil de distrus. Dar un asemenea subiect are nevoie și de mulți stâlpi de susținere
pentru a reu și, nu numai de o motivație sănătoasă, deoarece nu este ușor să lași în urmă o mare par te
din viața ta, nu este ușor să privești înainte cu încredere și curaj, când trecutul tău este murdar și
plin de priviri acuzatoare și regrete.
Eterogenitatea recidivismului are ca produs principal imposibilitatea elaborării unor strategii
ante delictum infailibile în ceea ce prive ște prevenirea sau chiar stoparea acestui fenomen. Totuși,
acest fapt nu exclude beneficiile pe care le -ar putea aduce încercările de a concepe aceste strategii.
Unele infrac țiuni precum traficul de stupefiante sau traficul de c arne vie ar putea fi, dacă nu stopate,
măcar mic șorate. Dacă societatea și justiția ar lucra în echipă, ar putea realiza lucruri mărețe. Este
un adevăr arhicunoscut că roti ța justiției se învârte greu, pe când cea a societății prinde viteze din ce
în ce ma i mari. Ideal ar fi ca cea din urmă să reducă pu țin din acest avânt care cu siguranță nu îi este
benefic vreunei fiin țe umane și să -și aștepte partenera, iar ulterior să țină pasul una cu cealaltă.
Din cauza contopirii nevoii de a asigura siguran ța și o rdinea publică și în același timp de a
respecta drepturile și libertățile fundamentale ale omului, pedeapsa și -a pierdut din efectul
intimidant și coercitiv, iar prevenția justiției penale nu mai funcționează la capacitate maximă.
Supraestimarea riscului d e recidivă este un un produs direct al dorin ței de a proteja societatea de tot
ceea ce nu se încadrează în standardele impuse de aceasta, fără a se ține cont că este imposibil ca
toate ființele înzestrate cu rațiune să urmeze aceleași reguli, să funcționez e după acela și tipar. După
cum spunea în trecut și Emile Durkheim „ criminalitatea face parte din societate la fel de normal ca
nașterea și decesul, iar o societate fără crimă ar fi patologic supra -controlată”; „teoretic crima ar
putea să dispară cu desăvâr șire numai dacă to ți membrii societății ar avea aceleași valori, dar
asemenea standardizare nu este nici posibilă și nici de dorit”1.
Urmarea imediată negativă a fenomenului de supraestimare se concretizează în încarcerarea
unor inculpa ți care ar putea f i reabilita ți în cadrul comunității și folosiți totodată în scopuri
prosociale. De și cel mai probabil unii condamnați nu vor mai comite vreodată o infracțiune (un
exemplu pertinent ar putea fi cazul femeii abuzate o vreme îndelungată de către so ț, femeie c are își
ucide partenerul într -un moment în care controlul de sine atinge limita critică inferioară, iar în urma
acestui act, femeia are remu șcări), aceștia sunt condamnați să ispășească o pedeapsă în închisori de
maximă securitate, pe perioade lungi de tim p, nefiind folositori societă ții,per contrario , trăind pe
1A se vedea E. Durkheim, Regulile metodei sociale, Ed.Științifică, București, 1974, p. 116.

68spatele acesteia, iar în momentul presupusei reintegrări în comunitate, fostele condamnate sunt cu
totul alte persoane, ele fiind ini țiate în tainele delicvenței în mediul penitenciar. Așadar, deși în
momentul încarcerării femeia delicventă regretă ac țiunile sale, pe tot parcursul privării de liber tate,
aceasta are to ți sorții de partea ei pentru a -și schimba părerea și a se transforma nu tocmai într -un
sens pozitiv. Închisoarea este asemenea unei f abrici de infractori, acest fapt datorându -se modului
de viață pe care îl impune celor încarcerați.
Paralel cu mijloacele preventive, în lupta contra recidivei și recidivismului, trebuie să se
recurgă și la mijloace represive prin înăsprirea pedepsei și a condițiilor de executare a acesteia, prin
excluderea recidivi știlor de la beneficiul unor acte de clemență. Nu trebuie să se ignore forța de
intimidare a pedepsei, atât în planul prevenirii speciale, cât și în cel al prevenirii generale1.
Sistemul penite nciar românesc se confruntă cu un deficit de resurse umane calificate să facă
față provocărilor de zi cu zi și să -și ajute semenii să revină pe făgașul cel bun. Specialiștii, deși sunt
puțini, în loc să se ocupe de reintegrarea socială, deci de prevenirea unei posibile recidive, trebuie
să acorde prioritate solu ționării problemelor uzuale ale deținuților și să se ocupe de stufoasa
birocrație, fapt ce limitează drastic lucrul propriu -zis cu deținuții.
Mentalitatea limitată a personalului de supraveghere șipază, care de multe ori nu crede sau
nu înțelege scopul și rolul reeducării deținuților, pune piedici remarcabile programelor de
reintegrare, și așa puține și slăbite. Este clar că atunci când specialistul petrece o oră sau două pe zi
cu deținutul și înce arcă să îi modeleze caracterul prin a -i sugera că drumul violen ței verbale sau
fizice nu este răspunsul problemelor, indiferent de ce natură sunt, iar ulterior, celelalte douăzeci și
trei sau douăzeci și două de ore sunt petrecute în compania personalului de pază care din cauza
preconcep țiilor sau pur și simplu, a unei perioade dificile din viața personală agresează deținuta
verbal sau o jigne ște pomenind de nimicnicia pe care o reprezintă persoana sa, remodelarea
personalită ții este aruncată în aer cu surl eși trâmbițe.
Lipsa unor programe pentru eliberare bine definite și a unei asistențe postpenale solide care
să îi ajute în mod practic pe de ținuții acum reîntorși în societate, defavorizează crunt scăderea ratei
recidivismului. Problemele sociale pe care le înfruntă după o perioadă de „vacan ță” de la
responsabilită țile uzuale și lipsa de sprijin de care se lovesc, obligă fostele deținute să opteze pentru
un alt „sejur”, numărul stelelor depinzând de gravitatea recidivei.
În doctrină s -au conturat no țiunile că „ recăderea în criminalitate face dovada unei
persistențe în rău, o stare primejdioasă a infractorului față de care trebuie să se ia măsuri mult mai
eficace decât fa ță de infractorul primar. Recidiva face dovada că societatea, cu ocazia primei
1A se vedea A. Cocaină, Recidiva în dreptul penal român, Ed. Lumina Lex, Bucure ști, 1995, p. 11 și urm.

69infra cțiuni a făcut un diagnostic greșit sau necomplet sau că respectivul este rebel la orice
tratament, adică nu a cunoscut boala sau a cunoscut -o, dar a tratat -o gre șit sau incomplet, sau că
este vorba de o boală incurabilă”1.Așadar, în puține cuvinte, fenom enul recidivismului feminin,
deși mai redus ca cel masculin, poate fi definit ca fiind unul complex ce necesită o abordare
multilaterală, solidaritate la nivelul comunită ților și o colaborare bine pusă la punct între instituțiile
societății, deoarece este destul de vizibil că o condamnare și chiar o executare a unei sentințe nu
generează „îndreptarea” femeii infractor.
Întotdeauna este nevoie de mai mult!
1A se vedea T. Pop, Drept penal comparat. Partea generală, vol.II, Cluj, 1923, p. 650.

70CONCLUZII
Din suma tuturor elementelor prezentate în această lucrare, se poate concluziona că o
chestiune precum criminalitatea feminină se manifestă omnidirec țional, deși este un fenomen care
se produce deocamdată la o scară mică spre medie. Toate detaliile care o compun izvorăsc din
aceea și sursă și anume societatea care devine pe zi ce trece mai problematică din cauza infestării cu
o întreagă paletă de boli care se dezvoltă concomitent, nepermi țând vindecarea în timp util și cu
minime daune aduse standardelor mora le.
Cu toate că este o temă relativ tânără în ceea ce prive ște cercetarea sa, delicvența de gen
feminin î și impune punctul de vedere în câmpul deja atât de vast al criminologiei, psihologiei
judiciare, științelor sociale și al doctrinei penale. Existența a nenumărate teorii care se exclud
reciproc, conjuncturi care sunt interpretate abuziv și evenimente profund denaturate generează o
sursă de incertitudine permanentă, conducând către situa ții de tratament disproporționat cu un unic
efect: discreditarea a t ot ceea ce înseamnă justi ție penală.
Sistemul corec țional este adesea acuzat de faptul că învăluie femeia într -o mantie de
invizibilitate declan șând în acest mod acțiuni bazate pe opresiune, lipsă de obiectivitate și
favoritism, deoarece acestă invizibi litatese mai poate concretiza în ve șnicul mistic feminin care
naște din cele mai vechi timpuri tot felul de supoziții și controverse.
Diferențele de sex nu sunt echivalente cu diferențele de gen, înțelegerea acestor termeni
fiind esen țială pentru problematica criminalității „sexului slab”. Sexul reprezintă în ochii
„consorțiului” mondial caracteristica definitorie a femeii, puterea, nive lul ridicat al capacită ților
intelectuale sau realizările sale trecând pe planul secund, însă de multe ori dovedindu -se a fi
irelevant într -o dispută în care adversarul se întruchipează din alegerile naturii, detaliile biologice
ale ființei umane.
Perspectiva holistică a vie ții femeii în tot ceea ce implică sistemul justiției penale, dar și
sistemul social -politic, este vitală în aplicarea propriu -zisă a tuturor articolelor ce privesc drepturile
și libertățile omului din Convențiile și Constituțiile ex istente la această dată.
În concluzie, la fel cum am afirmat anterior, nu am pretenția ca lucrarea de față să fi epuizat
toate particularită țile ce țin de fenomenul complex al delicvenței feminine și nici ca toate subiectele
discutate să corespundă marii majorități doctrinare.

71ANEXE
Anexa nr. 1
Populația penitenciară femină în lume1(%) în 2016
1Hong Kong (China) 20.530Ecuador 7.7
2Andora 18.231Spania 7.6
3Monaco 17.432Chile 7.6
4Macau (China) 16.633Finlanda 7.5
5Myanmar (fosta Birmania) 16.334Siria 7.4
6Bolivia 14.735Brunei Darussalam 7.3
7Qatar 14.736Nepal 7.3
8Tailanda 14.137Samoa (fosta Samoa de Vest) 7.3
9Kuweit 13.838Kazahstan 7.3
10Groenlanda (Danemarca) 13.839Guernsey 7.2
11Vietnam 12.140Letonia 7.2
12Emiratele Arabe Unite 11.241Paraguay 7.2
13Sudul Sudanului 10.942 Samoa Americană 7.2
14Canada 10.643Ungaria 7.1
15Laos 10.544Nauru 7.1
16Singapur 1045 Republica Cehă 7
17El Salvador 9.746Columbia 6.8
18Statele Unite ale Americii 9.347Bielorusia 6.8
19Guatemala 9.148Panama 6.6
20Filipine 8.649Malaezia 6.6
21Taiwan 8.650China 6.5
22Japonia 8.451Turkmenistan 6.5
23 Guyana franceză 8.452 Noua Zeelandă 6.4
24Cambogia 8.353Slovacia 6.4
25Republica Centrafricană 8.254Brazilia 6.4
26Federația Rusă 8.155Rwanda 6.4
27Australia 856Isle of Man 6.3
28Insulele Cayman 7.857Republica Moldova 6.3
1Procent din to talul popula ției penitenciare.

7229Cipru (Republica) 7.858Malta 6.3
59Republica (Sud) Coreea 6.193Sint Maarten (Olanda) 5
60Seychelles 6.194Benin 5
61Portugalia 695Jamaica 4.9
62Austria 696Liban 4.9
63Peru 5.997Burundi 4.8
64Insulele Virgine (Marea Britanie) 5.998Bahrain 4.7
65Insulele Mariane de Nord 5.899Elveția 4.7
66Guam (SUA) 5.8100Sri Lanka 4.6
67Uruguay 5.8101Iordania 4.6
68Djibouti 5.8102Ucraina 4.5
69Norvegia 5.8103Angliași Țara Galilor 4.5
70Costa Rica 5.8104Jersey (Marea Britanie) 4.5
71Gibraltar 5.8105Mongolia 4.5
72Gemania 5.7106Uganda 4.5
73Bermuda 5.7107Tonga 4.5
74 Arabia Saudită 5.7108Timorul de Est 4.5
75Venezuela 5.6109Madagascar 4.5
76Suedia 5.6110Oman 4.5
77Palau 5.6111Argentina 4.4
78Slovenia 5.6112Bhutan 4.3
79Mauritius 5.4113Honduras 4.3
80Croația 5.4114Maldive 4.3
81Nicaragua 5.4115Belgia 4.3
82Olanda 5.4116Guineea-Bissau 4.3
83Kârgâzstan 5.4117Antigua și Barbuda 4.2
84Kenia 5.3118India 4.2
85Mexic 5.2119Italia 4.1
86 România 5.1120Serbia 4.1
87Indonezia 5.1121Luxemburg 4.1
88Armenia 5.1122Haiti 4.1
89Regatul Unit: Sco ția 5123Danemrca 4
90Estonia 5124Capul Verde (Cabo Verde) 4
91Grecia 5125Irlanda (Rebublica) 3.9
92Papua Noua Guinee 5126Mozambic 3.9

73127 Polinezia franceză 3.8161Mali 2.8
128Curcan 3.7162Azerbaidjan 2.8
129Congo 3.7163Surinam 2.8
130Republica Guineea 3.7164Ciad 2.8
131Lituania 3.7165Barbados 2.7
132Egipt 3.7166Angola 2.7
133Lesotho 3.6167Insulele Virgine (SUA) 2.7
134Aruba (Olanda) 3.5168Kosovo/Kosova 2.7
135Guyana 3.5169Belize 2.7
136Macedonia 3.5170Afganistan 2.7
137Bangladesh 3.4171Tunisia 2.7
138Puerto Rico (SUA) 3.4172Irak 2.6
139Senegal 3.4173Togo 2.6
140Polonia 3.4174Trinidad și Tobago 2.6
141Tanzania 3.4175Muntenegru 2.6
142Irlanda de Nord 3.3176 Republica Dominicană 2.6
143Sierra Leone 3.3177Israel 2.5
144Islanda 3.3178Camerun 2.5
145Franța 3.2179Reunion (Fran ța) 2.5
146Curacao (Olanda) 3.2180Africa de Sud 2.5
147Bahamas 3.2181Gambia 2.5
148Bulgaria 3.2182Botswana 2.4
149Liberia 3.2183Namibia 2.4
150Gabon 3.2184Maroc 2.3
151Fiji 3.1185Sfânta Lucia 2.2
152Georgia 3.1186Guadelupa (Fran ța) 2.2
153Iran 3.1187Anguilla 2.2
154Niger 3188Pakistan 2.1
155 Republica Democratică Congo 3189Sudan 2
156Sf. Kitts și Nevis 3190Nigeria 2
157Comore 3191Martinica 1.8
158Swaziland 2.9192Zimbabwe 1.8
159Bosniași Herțegovina 2.9193Albania 1.7
160Etiopia 2.8194Coasta de Filde ș 1.7
195Algeria 1.7

74196Republica Srpska 1.6
197InsuleleFeroe (Danemarca) 1.6
198Burkina Faso 1.6
199Yemen 1.6
200Tadjikistan 1.6
201Noua Caledonie (Fran ța) 1.5
202Sao Tome e Principe 1.5
203Sf. Vincent și Grenadine 1.5
204Mayotte (Fran ța) 1.4
205Dominica 1.4
206Ghana 1.3
207Mauritania 1.2
208Libia 1.2
209Malawi 1.1
210Grenada 1
211Zambia 1
212Insulele Solomon 0.7
213Kiribati 0.7
214Vanuatu 0.5
215Liechtenstein 0
216Tuvalu 0
217Micronezia 0
218Insulele Marshall 0
219San Marino 0
220 Insulele Cork (Noua Zeelnadă) 0
Sursa:King ’sCollege London, International Centre for Prison Studies.

75Anexa nr. 2
Dinamica popula ției penitenciare feminine în România în anul 2016
Anul Numărul femeilor
încarcerateProcent din totalul
populațieipenitenciareRata femeilor
încarcerate la 100.000
din popula ția națională
2000
2005
20101,931
1,696
1,2734.0%
4.6%
4.5%8.6
7.8
6.3
2016 1,425 5.1% 7.2
Sursa:King ’sCollege London, International Centre for Prison Studies.

76Anexa nr. 3
Șomajul și locurile de muncă vacante în anul 2015
Luna Număr total de șomeri
înregistra țiDin care:
femeiRata șomajului1
(%)Rata șomajului
feminin
Ianuarie 493.415 204.260 5,54 4,92
Februarie 498.531 206.738 5,60 4,98
Martie 485.878 202.907 5,45 4,89
Aprilie 463.247 193.776 5,20 4,67
Mai 445.494 185.480 5 4,51
Iunie 446.703 190.157 5,01 4,58
Iulie 451.168 194.038 5,06 4,67
August 444.356 192.349 4,99 4,63
Septembrie 435.616 188.776 4,89 4,55
Octombrie 434.568 187.891 4,88 4,52
Noiembrie 434.739 187.424 4,88 4,51
Decembrie 436.242 184.738 4,90 4,45
Sursa:Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
1Determinată prin raportarea numărului total al șomerilor la populația activă civilă de la 1 ianuarie 2015,
pubilcată de Institutul Na țional de Statistică.

77Anexa nr. 4
Admiterea la tratament ca urmare a consumului de droguri în anul 2015
-în funcție de drogul principal de consum și sex –
Masculin Feminin Total
OPIOIDE 881 213 1094
heroină 814 194 1008
metadonă (fără prescrip ție) 37 5 42
buprenorfină (fără prescrip ție) 2 0 2
fentanyl illicit/ (fără prescrip ție) 1 0 1
alte opioide 27 14 41
COCAINE 17 4 21
cocaină pudră (HCL) 17 3 20
cocaină crack 0 1 1
altele 0 0 0
ALTE STIMULAN ȚI 14 7 21
amfetamine 2 0 2
metamfetamine 0 2 2
MDMA și derivate 10 4 14
catinone sintetice 2 0 2
alți stimulanți 0 1 1
HIPNOTICE ȘI SEDATIVE 44 87 131
barbiturice (fără prescripție) 1 5 6
benzodiazepine (fără prescrip ție) 39 74 113
GHB / GBL 0 0 0

78alte hipnotice și sedative 4 8 12
HALUCINOGENE 2 2 4
LSD 0 1 1
ketamină 1 1 2
alte halucinogene 1 0 1
SUBSTAN ȚE VOLATILE/ INHALANȚI 32 2 34
CANABIS 887 86 973
ALTE SUBSTAN ȚE 296 43 339
NECUNOSCUT/ LIPSĂ 4 1 5
TOTAL 2177 445 2622
Sursa:www.data.gov.ro , vizionat la 10 martie 2016.

79Anexa nr. 5
Nivelurile de analiză și interacțiunile existente
Sursa:Moghaddam, 2005, apud A. Bălan, op.cit.,p. 52.N3: MEDIU
Factoripolitici, sociali, istorici,
culturali, economici, religio și
Atacul
sinuciga ș
N1:Factorii
individualiN2:Factorii
organizaționali

80Anexa nr. 6
Ciclul atacului sinucigaș
Motive individuale
Motive psihologice, sociologice, religioase,
economice, naționale, culturale
Motive tactice și politice
Dorința de a ucide și de a muri
Antrenament
Îndoctrinar
Motive
organizaționale/
materiale
Sursa:Moghaddam, 2005, apud A. Bălan, op.cit.,p. 54.Re-evaluare
Co
ns
ec
inț
e
FAZA DE
RECRUTAREAtacul
sinuciga ș
C
on
se
c
inț
e
Re-evaluareMass -media;
Răspunsurile din partea țării țintă;
Reacțiile internaționale;
Răspunsurile din partea guvernelor străine .

81BIBLIOGRAFIE
I. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII
1.Antoniu, G., Dobrescu, E., Dianu, T., Stroe, Gh., Avigeanu, T., Reforma legisla ției penale ,
Ed. Academiei Române, Bucure ști, 2003.
2.Balzac, H., Femeia la 30 de ani , Ed. Polirom, Bucure ști, 2012.
3.Bari, I., Probleme globale contemporane, Ed. Economică, Bucure ști, 2003.
4.Bălan, A., Criminalitatea feminină, Ed. C. H. Beck, Bucure ști, 2008.
5.Beauvoir, S. , Al doilea sex, Ed. Univers, Bucure ști, 1998.
6.Bulai, C., Bulai, B. N., Manual de drept penal. Partea generală , Ed. Universul Juridic,
Bucure ști, 2007.
7.Butoi, T. B., Psihologie judiciară. Tratat Universitar -teorie și practică -,Ed. Solaris Print,
Bucure ști, 2011.
8.Chiriță, R., Convenția europ eană a drepturilor omului , Ed. C. H. Beck, București, 2008.
9.Chiru, M. C., Chiru, I., Femei Kamikaze. Terorism la genul feminin , Ed. GeoPolitica,
Bucure ști, 2006.
10.Cocaină, A., Recidiva în dreptul penal român, Ed. Lumina Lex, Bucure ști, 1995.
11.Constantinescu, M., Iorgovan, A., Muraru, I., Tănăsescu, E. S., Constituția României
revizuită , Ed. All Beck, București, 2004.
12.Cristuș, N., Traficul de persoane, proxenetismul, crima organizată. Practică judiciară, Ed.
Hamangiu, București, 2006.
13.Crișu, A., Drept procesual penal , ed. a 3 -a, revizuită și actualizată, Ed. Hamangiu,
Bucure ști, 2011.
14.Dongoroz, V., Fodor, I., Iliescu ,N.,Explicații teoretice ale Codului penal român , vol. III,
ed. II, Ed. All Beck, București, 2003.
15.Drîmba, O., Istoria culturii și civilizației, vol. 1, vol. 3, vol. 5,Ed. Saeculum, Bucure ști,
2008.
16.Durkheim, E., Regulile metodei sociale, Ed.Științifică, București, 1974.
17.Duțu, A. O., Psihologie judiciară , Curs universitar, Ed. Universul Juridic, Bucure ști, 2013.
18.Foucault, M., Discipline and punish: The Birth of the Prison , Ed. Vintage Books, New
York, 1977.
19.Gassin, R., Criminologie, ed. a II-a, Ed. Dalloz, 1990.
20.Hegel, G. W. F., Principiile filozofiei dreptului , Editura IRI, București, 1996.
21.Iacobuță, A., Criminologie, Ed.Junimea, Ia și, 2002.

8222.Mateuț, G., Recidiva în cazul persoanei fizice, în Codul penal adnotat, de M. Basarab
(coord.), vol. I, partea generală, Editura Hamangiu, București, 2007.
23.Mitrofan, N., Zdrenghea, V., Butoi, T., Psihologie judiciară , Casa de editură și presă
„Șansa” S.R.L., București, 1992.
24.Moarcas, C. A., Comunicarea și comportamentul în negocierea contractelor , Ed. Artprint,
Bucure ști, 2005.
25.Négrier-Dormont, L.,Criminologie , Ed. Litec, Paris, 1992.
26.Pop, T., Curs de criminologie , Cluj, 1928.
27.Pop, T.,Drept penal comparat. Partea generală, vol.II, Cluj, 1923.
28.Sandu, I. E., Sandu, F., Criminologie , Ed. Sylvi, Bucuresti, 2001.
29.Scarpa, S., Trafficking in Human Beings: Modern Slavery , Ed. Oxford University Press,
Oxford, 2008.
30.Stancu, E., Aleca, C. E., Elemente de criminologie generală , Ed. PRO Universitaria,
Bucure ști, 2014.
31.Stănoiu, R. M., Introducere în criminologie, Ed. Academiei, Bucure ști, 1989.
32.Tandin, T., Pe urmele uciga șelor, Ed. Universul Juridic, Bucure ști 2014.
33.Turianu ,C.,Curs de drept civil . Drepturile reale , Ed. Universitară, Bucure ști, 2008.
34.Wilson, J. Q., Herrnstein, R. J., Crime & Human nature , Ed. Simon & Schuster, New York,
1985.
II. ARTICOLE, STUDII DE SPECIALITATE ȘI NOTE DE JURISPRUDENȚĂ
1.Antoniu, G., Ocrotirea penală a patrimoniului în dreptul comparat , RDP nr.2/2001.
2.Consiliul Europei , Recomandarea 1450 (2000).
3.Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
4.Hotărârea nr. 177/2016 privind organizarea și funcționarea AgențieiNaționalepentru
Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați .
5.Ivan, Gh., Ivan, M. C., Corecția domestică –cauza justificativă implicită, în „Dreptul”, nr.
4/2013.
6.Ivan, Gh., Ivan, M. C., Periculozitatea infractorului -Criteriu general și principal de
individualizare a pedepsei în concep ția noului Cod p enal român , în „Dreptul”, nr. 1/2012.
7.Lascu, I., Cauzele justificative și cauzele de neimputabilitate în noul Cod Penal , în „Revista
de Drept penal”, nr. 3/2011.

838.Legea nr. 18/1990 , publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 109 din 28
septembrie 1990 și republicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 314 din 13
iunie 2001.
9.Legea nr.53/2003 -Codul Muncii, cu modificãrile si completarile ulterioare .
10.Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane (actualizată).
11.Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați.
12.Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată în
2014 .
13.Ordonanța guvernului nr. 6/2015 privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003
pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, aprobată prin Legea nr. 160/2015.
14.Ordonanța de Urgenț ã nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare .
15.Organiza țiaNațiunilor Unite, Conferința Mondială asupra Condiției Femeii, Beijing, 1995.
16.Vieru, E., Infracțiunea ca act individual, în „Revista de drept penal”, nr. 3/2011.
III. JURISPRUDEN ȚĂ
1.Curtea de Apel Ploie ști, decizia penală nr. 700 din 16 mai 2012.
2.Tribunalul Bistri ța-Năsăud, sentin ța penală nr. 78/F2011 din 17 ianuarie 2012.
3.Tribunalul Bucure ști, sentința penală nr. 803 din 14 iunie 2004.
4.Tribunalul Vaslui, sentin ța penală nr. 171 din 3 octombrie 2011.
5.Tribunalul Arge ș ,sentința penală nr.178 din 8 aprilie 2008.
IV. SITE -URI INTERNET
1.http:// dwardmac .pitzer.edu/anarchist_archives/bright/berkman/confession/confession.html
2.http://fcx.sagepub.com/
3.http://muse.jhu.edu/journals/sof/summary/v088/88.3.zhao.html
4.https://www.ncjrs.gov/pdffiles1/Digitization/47664NCJRS.pdf
5.http://www.peace worldwide.org/
6.http://www.priceminister.com/
7.www.anofm.ro
8.www.archive.org
9.www.citatepedia.ro
10.www.consilium.europa.eu
11.www.cugetare.ro

8412.www.data.gov.ro
13.www.dcnews.ro
14.www.descoperă.ro
15.www.femeia21.ro/wp -content/uploads/2014/10/Mi șcarea-sufragetelor.pdf .
16.www.historia.ro
17.www.jurispruden ță.com
18.www.jurispruden ță.org
19.www.jurispruden ță.avocats.ro
20.www.lankalibrary.com
21.www.prisonstudies.org
22.www.ria.ru
23.www.ue.ro
24.www.wikipedia.ro
V. ALTE SURSE
1.Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordam”, DEX -Dicționarul explicativ al
limbii române. Edi ția a II -a,Ed. Univers Enciclopedic Gold, Bucure ști, 2012.
2.Bernd, S. L., Rădule țu, S., Dicționar de termeniși expresii juridice latine. Ediția a II -a, Ed.
C. H. Beck, Bucure ști, 2012.