Lector univ. dr. Marian Pompiliu Drilea -Marga Autor: Babeș Bianca -Andreea Brașov -2018 – Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea 2… [607886]

FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL DE STUDII DREPT

LUCRARE DE LICEN ȚĂ

COO RDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Lector univ. dr. Marian Pompiliu Drilea -Marga

Autor:
Babeș Bianca -Andreea

Brașov
-2018 –

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
2

FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL DE STUDII DREPT

DISCIPLINA:
DREPT PROCESUAL PENAL

TEMA:
APELUL ÎN PROCESUL PENAL

Subsemnata Babeș Bianca -Andreea declar pe propria răpundere, sub incidența
legii penale și a Legii dreptului de autor, că lucrarea de licență prezentată este
elaborată de mine și am respectat normele deontologice de folosire a
bibliografiei.

Data predării lucrării , Semnătură,

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
3
CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ……………………….. 6
CAPITOLUL I : CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND CĂILE DE
ATAC ÎN GENERAL ȘI APELUL ÎN SPECIAL ………………………….. ………… 9
Secțiunea 1. Aprecieri privind căile de atac în general …………………… 9
1.1. Noțiunea de căi de atac ………………………….. ………………………….. … 9
1.2. Condiții de exercitare a căilor de atac ………………………….. …………. 10
1.3. Clasificarea căilor de atac ………………………….. ………………………… 11
Secțiunea 2 . Considerații generale privind apelul ………………………. 12
2.1. Scurt istoric ………………………….. ………………………….. ………………… 12
2.2. Noțiune și trăsături ………………………….. ………………………….. ……… 13
2.3. Sediul materiei și justificarea instituției apelului ……………………….. 14
2.4. Condiții specifice în care se poate exercita apelul ……………………. 15
Secțiunea 3. Hotărârile penale supuse apelului ………………………….. . 15
CAPITOLUL II: CONDIȚIILE DE FORMĂ ALE APELULUI …………………. 17
Secțiunea 1. Titularii dreptului de apel ………………………….. …………….. 17
1. Categorii de titulari ai dreptului de apel. ………………………….. ……….. 17
2. Titulari ai dreptului de apel privind latura penală și latura civilă …….. 17
3. Titulari ai dreptului de apel privind una din laturile procesului ………. 20
4. Titulari ai dreptului de apel privind dispoziții care nu se referă la
fondul cauzei ………………………….. ………………………….. …………………….. 21
CAPITOLUL III: TERMENUL DE APEL, REPUNEREA ÎN TERMEN ȘI
RENUNȚAREA LA APEL ………………………….. ………………………….. ……….. 22
Secțiunea 1. Termenul de declarare a apelului ………………………….. …. 22
1.1. Durata termenului de apel ………………………….. ………………………… 22
1.2. Repunerea în termen ………………………….. ………………………….. …… 23
1.3. Apelul peste termen ………………………….. ………………………….. …….. 24

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
4
Secțiunea 2. Declararea apelului. Renunțarea la apel. Retragerea
apelului. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 26
2.1. Declararea și motivarea apelului ………………………….. ………………. 26
2.2. Renunțarea la apel ………………………….. ………………………….. ………. 27
2.3. Retragerea apelului ………………………….. ………………………….. ……… 28
CAPITOLUL IV: EFECTELE APELULUI ………………………….. ……………….. 30
1. Efectul suspensiv ………………………….. ………………………….. …………… 30
2. Efectul devolutiv ………………………….. ………………………….. …………….. 31
3. Efectul neagravării situației în propriul apel (non reformatio in
peius) ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 33
4. Efectul e xtensiv ………………………….. ………………………….. ………………. 34
CAPITOLUL V: JUDECAREA APELULUI ………………………….. …………….. 37
Secțiunea 1. Noțiuni introductive ………………………….. …………………….. 37
1.1. Sediul materiei ………………………….. ………………………….. ……………. 37
1.2. Obiectu l judecății în apel ………………………….. ………………………….. . 37
Secțiunea 2. Măsuri premergătoare judecății ………………………….. …… 39
2.1. Noțiuni generale ………………………….. ………………………….. ………….. 39
2.2. Stabilirea termenului de judecată ………………………….. ………………. 39
2.3. Citarea părților ………………………….. ………………………….. …………….. 40
2.4. Stabilirea completului de judecată ………………………….. ……………… 40
Secțiunea 3. Procedura judecății ………………………….. …………………….. 41
Secțiunea 4. Soluționarea apelului ………………………….. ………………….. 46
4.1. Respingerea apelului ………………………….. ………………………….. …… 46
4.2. Admiterea apelului ………………………….. ………………………….. ………. 47
4.3. Hot ărârea instanței de apel ………………………….. ……………………….. 51
4.4. Rejudecarea cauzei după desființarea hotărârii atacate cu apel … 54
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 54
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ……………………… 58

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
5
LISTĂ DE ABREVIERI

alin. Alineat
art. Articol
C.S.M Consiliul Superior al Magistraturii
C.E.D.O Curtea Europeană a Drepturilor Omului
ed. Editura
ÎCCJ Înalta Curte de Casație și Justiție
lit. Litera
Lg. Lege
M.Of. Monitorul Oficial
nr. Numărul
O.U.G. Ordonanța de urgență a Guvernului
p. Pagină
parag. Paragraf
vol. Volum

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
6
INTRODUCER E

Orice persoană căreia i s -a lezat un oarecare drept poate pretinde
repararea acestuia prin adresarea în instanța de judectă, ce este menită să
înfăptuiască justiția. Însă, cu toate că instanțele judecătorești își îndeplinesc
obligațiunile profesionale, totuși este inevitabilă săvârșirea unor erori și nu
toate hotărârile judecătorești se sprijină pe adevărul real, după cum nu
toate au la bază o aplicare și interpretare corectă a legii. Posibilitatea
reparării acestor erori este instituția „căilor de atac în procedura penală”.
În general căile de atac au menirea să asigure un control asupra
hotărârilor date de instanțele judecătorești, însă indirect posibilitatea de a
ataca o anumită hotărâre asigură pe deplin drepturile și interesele reale ale
părților în procesul penal. Finalitatea oricărei căi de ata c constă în
soluționarea legală și temeinică a cauzelor, punctul final fiind scoaterea la
iveală a adevărului într -o situație concretă.
Apelul este o cale ordinară de atac, de fapt si de drept deoarece se
folosește împotriva unor hotărâri judecătorești ned efinitive, ce sunt
pronunțate de prima instanță, deci care nu se bucură de autoritatea lucrului
judecat.
De asemenea, e ste o cale de atac ireverențioasă deoarece nu se
adresează aceleași instanțe ori unei instanțe de același grad, ci uneia
superioare, denumită „instanță de apel”. Totodată , putem afirma că
aceasta este o cale de reformare împiedicând rămânerea definitivă a
hotărârii judecătorești a primei instanțe, implicit și executarea ei și provoacă
o reexaminare a cauzei penale sub aspectul chestiun ilor de fapt și de drept.
Apelul declanșează o nouă judecată în fond a cauzei penale, putând
să se readministreze probe sau să se administreze probe noi.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului1 prevede dreptul
de a beneficia de revizuirea unei condamnări sau sentințe din partea unei
instanțe de rang superior și totodată nu se vorbește de un drept de apel
bazat pe fondul cauzei.
Reglementarea din cuprinsul art.2 parag.1 al Protocolului nr.7
instituie necesitatea existenței unui dublu grad de j urisdicție nu numai
atunci când s -a pronunțat o hotărâre de condamnare, ci și în situația în care
o instanță pronunță o hotărâre de condamnare, ci și în situația în care o

1 Art.2, Protocol 7, CEDO , „ (1) Orice persoană condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni penale de
către o instanță va avea dreptul ca sentința sau condamnarea sa să fie revizuită de către o instanță
superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt
reglementate de lege. (2) Acest drept poate fi supus e xcepțiilor cu privire la infracțiunile cu gravitate
redusă, în condițiile prevăzute de lege, sau în cazurile în care persoana vizată a fost judecată în primă
instanță de către tribunalul plasat pe cel mai înalt grad de jurisdicție sau a fost condamnată ca urmare a
unui apel introdus împotriva achitării.”

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
7
instanță pronunță o hotărâre ce conține o declarație de vinovăție. În acest
sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că2, hotărârea prin
care instanța respinge plângerea formulată împotriva ordonanței
procurorului prin care s -a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru
motivul că fapta nu prezintă pericol social al u nei infracțiuni confirmă
legalitatea ordonanței procurorului și reiterează constatarea parchetului
conform căreia reclamantul s -a făcut vinovat de săvârșirea cu vinovăție a
unei fapte prevăzute de legea penală (nedeclararea valutei deținute în
contul său î n străinătate). Prin urmare, instanța europeană a considerat că
obiectul unei asemenea hotărâri judecătorești poate să echivaleze cu o
declarație de vinovăție.
În același timp , garantarea dublului grad de jurisdicție trebuie să fie
efectivă; cel de -al doil ea grad de jurisdicție trebuie să satisfacă exigențele
de imparțialitate ale unei instanțe, impunându -se ca remediul procesual să
fie independent de orice putere discreționară a autorităților și să fie direct
accesibil celor interesați3.
Motivul alegerii a cestei lucrări rezidă în credința că activitatea de
judecată în oricare dintre căile de atac, adică totalitatea actelor procesuale
și procedurale efectuate în cadrul acestei activități, are ca finalitate proprie
realizarea unei judecăți temeinice și legale în soluționarea cauzelor. Apelul
fiind o cale ordinară de atac se poate îndrepta doar împotriva hotărârilor
pronunțate în primă instanță, iar instanța ierarhic superioară efectuează o
examinare a cauzei, atât cu privire la situația de fapt cât și cele de drept.
Dreptul de apel aparține fiecărui subiect procesual ale cărui drepturi
au făcut obiectul judecății în primă instanță, întrucât fiecare dintre
asemenea subiecți are dreptul să -și găsească o justă soluționare, iar
interesul reprezintă justificarea fie cărei acțiuni în justiție, însă el nu poate fi
folosit decât în sfera rolului pe care -l are în raportul procesual penal și
numai referitor la acel conținut al hotărârii atacate, care privește interesele
pe care -l reprezintă procesul penal.
Prezenta lucrar e de diplomă este structurată pe cinci capitole și
urmărește să prezinte una dintre cele mai importante căi ordinare de atac,
și anume apelul.
În primul capitol al lucrării sunt cuprinse coniderațiile introductive
privind căile de atac în general și apelul în special, definiția apelului și un
scurt istoric al acestuia.

2 CEDO hotărârea din 30 noiembrie 2006, în cauza Grecu contra României, parag.81, după M.Udroiu,
Ov.Predescu, p.907
3 CEDO hotărârea din 6 septembrie 2005, în cauza Gurepka contra Ucrainei, p.59; CEDO hotăr ârea din 4
mai 1999, în cauza Kucherenko contra Ucrainei, după M.Udroiu, Ov.Predescu, p.907

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
8
În cel de -al doilea capitol, am ales să prezint condițiile de formă ale
apelului, în care sunt cuprinse persoanele care pot declara apel, atât în
latura penală cât și în latura civilă.
În cad rul celui de -al treilea capitol sunt prezentate termenul de
declarare al apelului, cu renunțarea la apel și repunerea în termen. Chiar
dacă noua reglementare a elminat instituția apelului peste termen, am ales
să o prezint pentru a face distincție cu vech ea reglementare.
În capitolul al patrulea sunt prezentate efectele căii de atac al
apelului, și anume efectul suspensiv, devolutiv, neagravării situării în
propriul apel și extensiv.
În cadrul celui de -al cincelea capitol, am introdus procedura de
judecată a apelului, în care sunt prezentate noțiunile introductive cu
obiectul judecății în apel, măsurile premergătoare ședinței de judecare a
apelului, procedura de desfășurare a judecății, delibrerarea și luarea
hotărârii și soluțiile ce se pot pronunța în ur ma judecării apelului.

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
9
CAPITOLUL I : CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND CĂILE DE
ATAC ÎN GENERAL ȘI APELUL ÎN SPECIAL

Secțiunea 1. Aprecieri privind căile de atac în general

1.1. Noțiunea de căi de atac
Căile de atac sunt mijloacele prevăzute de lege prin care o hotărâre
judecătorească este supusă reexaminării spre a se îndrepta eventualele
erori săvârșite cu ocazia soluționării cauzei4.
Instituirea căilor de atac decurge din necesitataea de a se contro la
activitatea desfășurată de instanțele judecătorești pentru că, în cazul în
care aceasta nu corespunde legii , aduce grave prejudicii unor drepturi
fundamentale ale cetățenilor cu implicații negative și asupra societății5.
În acest domeniu se pleacă de l a prezumția că o hotărâre
judecătorească ar putea cuprinde erori de fapt și de drept, ci toate garanțiile
instituite prin lege, ceea ce constituie o prezumție de greșeală din partea
instanței care a pronunțat hotărârea atacată . Din acest motiv, în cadrul
judecății în căile de atac, se presupune că erorile vor fi înlăturate, ceea ce
constituie o prezumție de îndreptare6. Sub acest aspect, căile de atac sunt
considerate ca remedii procesuale, în sensul că prin ele se pot îndrepta
greșeli comise în judecata și soluționarea unei cauze penale.
Conform literaturii de specialitate o hotărâre judecătorească poate fi
contrară legii și neconformă cu adevărul din cauza a două vicii
fundamentale:
a) la judecarea și pronunțarea hotărârii au fost neseocotite regulile
de procedură penală care asigura aflarea adevărului și garantează
drepturile părților, de natură a pune la îndoială corectitudinea
soluției adoptate ( error in procendo).
b) soluționarea cauzei este greșită (vitium in judicando), fie prin
stabilirea greșită a fap telor , care a condus la condamnarea unui
nevinovat sau la achitarea unei persoane vinovate de comiterea
unei infracțiuni (error in facto), fie prin neaplicarea sau aplicarea
greșită a legii substanțiale – penale și civile – (error in jure), care a
condus la o soluție neconformă cu legea sau contrară ei.

4 V.Păvăleanu, Dreptul procesual penal , Partea specială, Ed. Lum ina Lex, București, 2002, p.271
5 Gr.Theodoru, Drept procesual penal, Partea generală, Ed.Cugeterea, Iași, 1998, p.297
6 Tr: Pop, Drept procesual penal, Partea specială, vol.IV, Tipogra fia Națională Cluj, 1948, p.339

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
10
Judecarea în căile de atac, de regulă, implică, parcurgerea primei
etape a fazei de judecată și existența unei hotărâri pronunțate în prima
instanță. Însă, nu toate căile de atac sunt îndreptate hotărârii date în primă
instanță, întrucât unele căi de atac au sau pot avea ca obiect o hotărâre
pronunțată în căile de atac, cum ar fi contestația în anulare, recursul,
revizuirea și recursul în anulare.
Exercitarea unei căi de atac promovează o noua judecată, în fața
unei instanțe superioare celei care a dat hotărârea atacată, dar prin
excepție, sunt situații în care instanța care a judecat cauza este abilitată să –
și verifice hotărârea, cu posibilitatea de a reveni asupra ei și când este
cazul să dea o nouă hotărâ re ( ex: contestația în anulare și revizuirea). În
această situație, s -a considerat că un asemenea mijloc de rejudecare a
cauzei nu este o cale de atac ci o cale de reînnoire, dar, în prezent , codul
nostru de procedură penală, reglementează doar căile de atac fără a face
distincția sus menționată.
Calea de atac oferă instanței superioare posibilitatea exercitării unui
control juridic eficace, unde judecata în apel reprezintă î n procesul penal
român al doilea grad de jurisdicție asupra fondului cauzei.

1.2. Condiții de exercitare a căilor de atac
Exercitarea unei căi de atac presupune îndeplinirea, în mod
cumulativ, a mai multor condiții7:
Să existe o hotărâre judecătorească prin care a fost soluționat fondul
cauzei ( sentință, decizie) sau un incident ori o chestiune premergătoare
rezolvării cauzei în fond (încheiere).
Calea de atac să fie prevăzută de lege . Această condiție presupune
că nu se pot folosi ambele căi de atac – apelul și recursul – dacă pentru
hotărâr ea în discuție, legea prevede doar o singură asemenea cale de atac.
Nu se poate pretinde instanței superioare să primească o cale de atac, cât
timp instanța inferioară nu s -a desesizat ; mențiunea greșită făcută de
instanță în cuprinsul hotărârii nu acord ă părții o cale de atac la care nu are
dreptul și nici nu o poate lipsi de calea legală de atac, iar denumirea greșită
dată de parte căii de atac nu atrage respingerea formală a cererii, ci
instanța o va soluționa în cadrul ei legal.
Persoana căreia legea îi recunoaște în mod abstract dreptul de a
folosi o cale de atac – trebuie să aibă un interes direct; să fie declarate în
termenul prevăzut de lege, care este fix ( peremtoriu), ceea ce însemnă că
după expirarea termenului titularul este decăzut din dreptu l de a exercita
calea de atac respectivă.

7 Gr. Theodoru, Drept procesual penal, partea specială, p.298

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
11
1.3. Clasificarea căilor de atac

În literatura de specialitate căile de atac sunt clasificate după mai
multe criterii, dintre care menționăm: în funcție de condițiile de exercitare,
întinderea obiectului și în funcție de consecințele pe care le produce în caz
de admitere.
În funcție de condițiile de exercitare, căile de atac pot fi ordinare și
extraordinare.
Căile de atac ordinare sunt acele mi jloace procesuale prin care se
atacă o hotărâre judecătorescă nedefinitivă, promovându -se o activitate de
judecată în ciclul procesual ordinar, desfășurat în orice cauză penală. În
procesul penal român este cale de atac apelul. În legislațiile din Anglia și
S.U.A. există o singură cale ordinară de atac – apelul, iar altele, precum
România înainte de Legea nr.45/1993, prevedeau numai recursul.
Căile de atac extraordinare8 sunt cele care se îndreaptă împotriva
unei hotărâri judecătorești definitive, care nu fac parte din ciclul obișnuit al
procesului penal, fiind intrate în puterea lucrului judecat. Legislația noastră
consacră patru căi de atac extraordinare: contestația în anulare, revizuirea,
recursul în casaț ie și redeschiderea procesului penal în cazul judecății în
lipsă.
În funcție de întinderea obiectului, căile de atac pot fi comune și
speciale.
Căile de atac comune pot fi folosite în toate cauzele penale, fără nicio
limitare – apelul.
Căile de atac speci ale pot fi folosite doar în anumite cauze, în mod
limitat – căile extraordinare de atac pentru că se folosesc numai împotriva
anumitor hotărâri judecătorești.
În funcție de consecințele pe care le produce în caz de admitere, căile
de atac sunt:
1. căi de atac de reformare – instanța superioară, constatând că
hotărârea atacată este viciată de erori de fapt sau de drept, o
desființează și pronunță ea însăși o nouă hotărâre în locul celei
inițiale ( apelul și contestația).
2. căi de atac de anulare – instanța superi oară constată existența
unor erori de fapt sau de drept în hotărârea criticată , dispune
anularea acesteia și rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre
a fost desființată ( recursul în casație).

8 D.V.Mihăiescu, V.Rămureanu, Căile extraordinare de atac în procesul penal , Ed. Șt., București, 1970,
p.7

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
12
3. căi de atac de retractare – nu se adresează instanței sup erioare ci
chiar instanței care a pronunțat hotărârea atacată, pentru ca, în
caz de admitere, să pronunțe o nouă hotărâre ( revizuirea,
redeschiderea procesului penal în cazul judecății în lipsă).

Secțiunea 2 . Considerații generale privind apelul
2.1. Scurt istoric
Apelul își are originea în dreptul roman, începând cu anul 509 î.Chr.,
unde cel condamnat avea dreptul de a apela la popor, pe calea așa -zisei „
provocatio ad populum‘‘.
Odată exercitat, apelul se judecă în urma convocării magistratului, de
către adunarea populară ( comittia centuriata pentru capitale; comittia
tributa pentru condamnările la amendă), care casa sau confirma sentința,
să o poată modifica, agrava sau atenu a; în fața adunării populare,
magistratul își asuma funcția de minister public, în apărarea hotărârii sale9.
În accepțiunea sa modernă, se constituie în juridicțiile tribunalelor imperiale,
care aveau dreptul nu numai de a casa hotărârea, dar și de a o reforma .
În vechiul drept francez apelul îndeplinea un rol politic de centralizare
în folosul jurisdicțiilor regale. Această cale a apelului realiza acest rol, chiar
dacă în acea vreme numărul jurisdicțiilor era multiplu și o cauză putea fi
supusă mai multor apeluri succesive. Abia după anul 1670, unde a fost
adoptată ordo nanța regală, numărul apelurilor a fost redus la unul singur.
După 1789, fundamentul apelului s -a modificat bazându -se pe ideea
realizării unei judecății mai bune și pe dezideratul de a se ajunge la o
unitate de interpretare a legii.
În legislația procesua l-penală română, gradele de jurisdicție și
sistemul căilor de atac ordinare au cunoscut o anumită evoluție în timp.
Astfel, în 1861 a fost înființată Curtea de Casație, care avea trei secțiuni,
secțiunea a doua ocupându -se cu apelurile penale10.
Ulterior, C odicele de procedură criminală din 1864 (puternic inspirat
de prevederile Codului de insurecție penală francez) a făcut
primeleprecizări în materie de grad de jurisdicție, reglementând posibilitatea
atacării deciziilor și sentințelor.
Potrivit codului de procedură Carol al II lea din 19 martie 1936 apelul
putea fi folosit exclusiv împotriva hotărârilor date în primă instanță de
judecătorie și de tribunal; împotriva deciziilor pronunțate în materie

9 Tulbure, A . Ștefan – Drept procesual penal, Partea generală, Sibiu, Centrul de instruire și consultanță
Simbarter, 1996
10 D.V. Mihăescu, Recursul penal, Ed. Științifică, București, 1962, p.24

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
13
criminală de către curțile cu jurați nu exista drept de ape l. Avea drept de a
promova apelul ministerul public, inculpatul, partea civilă și partea
responsabilă civilmente.
Prin legea nr. 345 din 29 decembrie 1947, pentru modificarea unor
dispoziții din codul de procedură penală11, s-a desființat apelul, dispunând
expres prin art.439, că singura cale de atac este recursul.
În orice caz această cale de atac a dobândit valențe noi, reunind
caracteristicile atât ale apelului cât și ale recursului, în sensul că permitea
o verificare completă a sentințelor p rimei instanțe, atât sub apectul
temeiniciei cât și sub acela al legalității.
Legea nr. 45 din 1 iulie 1993 pentru modificarea și completarea
codului de procedură penală12 a reintrodus apelul în legislația procesual
penală română, conținând și unele dispozi ții tranzitorii.

2.2. Noțiune și trăsături
„Apelul este calea de atac ordinară, de reformare, exercitată în cadrul
celui de -al doilea grad de jurisdicție împotriva hotărârilor judecătorești
nedefi nitive prin care este soluționat fondul de către prima instanță”13.
Pe baza definiției și din reglementări , apelul penal prezintă
următoarele trăsături:
 este o cale de atac ordinară care aparține desfășurării obișnuite a
procesului penal și se îndreaptă împotriva hotărârii nedefinitive,
pronunțate de prima instanță, împiedicând trecerea acesteia în
putere de lucru judecat14.
 este o cale de atac asupra fondului, în sensul că verifică hotărârea
atacată pe baza probelor administrate în dosarul cauzei și a
oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanța de apel, dar în
vederea soluționării apelului instanța poate da o nouă apreciere a
probelor aflate în dosar și poate administra probe noi pe care le
consideră necesare15.
 este o cale de atac simplă care se poate declara în scris și oral.

11 Publicată în M . Of., nr.288 bis. din 29 decembrie 1947
12 Publicată în M .Of., nr.147 din 1 iulie 1993
13 I. Neagu ( coordonator), M . Damaschin, A . V. Iugan, Drept procesual penal, Partea specială, Mapă de
seminar, Ed. Universul Juridic, București, 2016 , p. 178
14 J. Nicu, Drept procesua l penal, Ed. C.H:Beck, București, 2006, p.487, Grigore Theodoru, Tratat de drept
procesual penal, Ed. Hamangiu, București, 2007, p.754, Ciucă Andreea, Apelul, Ed.Universul Juri dic,
București, 2008, p.104 -107
15 V.Dongroz, Curs de drept penal și de procedură penală, București, 1946, p.889

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
14
 este o cale de atac de reformare, întrucât împiedică rămânerea
definitivă a hotărârilor judecătorești din prima instanță și
executarea acesteia.
 este accesibilă oricărei persoane interesate, în sensul că orice
parte din proces și chiar orice persoană ale cărei interese legitime
au fost vătămate prin hotărârea primei instanțe o poate ataca.
 este o cale de atac ireverențioasă deoarece se adresează unei
instanțe în grad superioare.

2.3. Sediul materiei și justificarea instituției apelului
Apelul penal este reglementat de prevederile art. 408 -425 din Codul
de procedură penală în Capitolul III, intitulat „Apelul” ( introdus prin Legea
nr.135/ 2010)16.
În literatura de specialitate, apelul penal a fost criticat pe motiv că nu
poate garanta temeinicia și legalitatea hotărârii penale și prelungește inutil
desfășurarea procesului și rezolvarea definitivă a cauzei penale. Apelul „ nu
este decât o armă în mâna inculpatului de rea – credință, care dorește a
tergiversa soluția procesului17.”
Alți autori18 au motivat că: „ a desființa apelul ar însemna a desființa
cea mai frecventă, populară și eficace cale de atac. A limita căile de atac la
recurs ar însemna a menține calea de atac cea mai formalistă, mai dificilă și
mai puțin accesibilă justițiabililor n einformați în materia dreptului.”
În legislația actuală opinia dominantă o reprezintă faptul că
reintroducerea apelului în procedura penală românească reprezintă o
garanție în plus pentru o mai bună judecată.
Conform art.6 din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,
ce statuează dreptul la un proces echitabil, se află în strânsă legătură cu
dreptul de apel, reglementat de a rt.2 din Protocolul nr. 7. În acest caz, în
stabilirea drepturilor și obligațiilor sale sau a oricăror acuzații penale
împotr iva sa, orice persoană are dreptul la o audiere în condiții de
publicitate și echitate organizată într -un interval rezonabil de timp de către o
instanță independentă și imparțială înființată prin lege. Astfel, orice
presoană acuztaă de comiterea unei infr acțiuni are următoarele drepturi:de
a fi informat, într -un termen scurt, într -o limbă pe care o înțelege și în mod
amănunțit, despre cauza și natura acuzației aduse împotriva sa, de a
dispune de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, de a

16 Lg. pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală nr.135 din 2010, publicată în M . Of.
nr. 515 din 14 august 2013, Partea I
17 I.Ionescu , Dolj, Curs procedură penală română, București, 1937, p.443
18 Tr. Pop, Drept procesual penal, Partea specială, vol.II, Ed. Tipografia Națională, Cluj 1948, p.395

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
15
audia sau a solicita audierea martorilor acuzării și de a obține citarea și
audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării și de a
fi asistat gratuit de un interpret, dacă nu folosește sau nu înțelege limba
folosită de insta nță.

2.4. Condiții specifice în care se poate exercita apelul
Pentru exercitarea căii de atac a apelului trebuie îndeplinite
următoarele condiții:
1. hotărârea judecătorească să fie dată în prima instanță.
2. hotărârea judecătorească să nu fie definitivă.
3. legea să nu interzică atacarea hotărârii, această condiție face
referire la principiul legalității.
4. să existe un titular legal al apelului, iar acesta să aibă interesul să -l
folosească și să -și manifeste intenția în acest sens.
5. apelul să fie declarat în fo rma și în termenul prevăzut de lege

Secțiunea 3 . Hotărârile penale supuse apelului
Apelul, fiind o singură cale de atac, legiuitorul a schimbat modul în
care hotărârile sunt supuse acestuia. În vechea reglementare, acestea erau
prezentate prin excluderea celor care erau supuse recursului.
Astfel, conform art. 408 Noul C od de procedură penală , „ (1 )
Sentințele pot fi atacate cu apel, numai dacă legea nu prevede altfel. (2)
Încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția
cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel. (3) Apelul
declarat împotriva sentinței se socotește făcut și împotriva încheierilor.”
O primă subliniere care se impune este aceea că sunt supuse
apelului numai o parte din sentințe, și anume acelea prin care fondul
cauzei este soluționat de prima instanță de judecată. Acestea sunt:
 sentinț a de condamnare, achitare, încetare a procesului penal .
 sentinț a prin care este soluționată acțiunea civilă disjunsă.
 sentița prin care este reconstituit înscrisul sau dosarul dispărut.
 sentințele pronunțate în cadrul căilor extraordinare de atac:
sentința prin care este respinsă ca inadmisibilă cererea de
redeschidere a procesului penal în cazul judecății în lipsă.
Au fost prezentate situațiile în care s entița nu poate fi atacată cu apel,
cum ar fi: senința prin care se dis pune declinarea de competență ( de
dezinvestire), sentința prin care este soluționată cererea de strămutare [

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
16
art. 74 alin.(6) Noul C od de procedură penală ]19, dar și sentința pronunțată
în materia executării pedepselor, precum și cea privind reabilitarea.
În ceea ce privește regimul juridic al încheierilor, legea prevede că
cele date în primă instanță pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința,
cu ex cepția celor definitive și a celor care pot fi atacate cu contestație.
Astfel de încheieri, care pot fi atacate cu apel sunt: încheierile prin
care se dispune sau se respinge administrarea de probe , încheieri prin care
se dispune disjungerea cauzei, încheiere prin care se respinge cererea de
suspendare a judecății și încheiere pronunțată la un termen la care nu a
participat procurorul20. De asemenea, au fost prezentate și încheierile care
pot fi atacate separ at cu apel, cum ar fi cele prin care s -a dispus asupra
cheltuielilor judiciare, indemnizațiilor cuvenite martorului, expertului,
interpretului și amenzilor judiciare .21 În reglementarea anterioară, conform
art. 361 alin.(2) Cod de procedură penală 1968 „ Încheierile date în primă
instanță pot fi atacate cu apel numai odată cu fondul.” Acestea precedau
soluționarea cauzei în fond fiind considerate că făceau parte integran tă din
hotărârea prin care se soluționa fondul.

19 Art. 74 alin. (1) Noul cod de procedură penală „ Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel
competentă soluționează cererea de strămutare prin sentință ‘‘, alin.(6) „ Sentința prevăzută la alin.(1) nu
este supusă niciunei căi de atac.‘‘
20 I. Neagu, M. Damaschin, A.V. Iugan, Drept Procesual Penal, Partea Specială, Ed. Universul Juridic,
București, 2016, p.179
21 C.S.M. , Conferințele Noului Cod de procedură penală, Bu curești – Patru Ace, 2015, p.158

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
17
CAPITOLUL II: CONDIȚIILE DE FO RMĂ ALE APELULUI

Secțiunea 1. Titularii dreptului de apel

1. Categorii de titulari ai dreptului de apel.
Dreptul de apel aparține fiecărui subiect procesual ale cărui drepturi
au făcut obiect ul judecății în primă instanță. Apelul are un caracter personal
deoarece dreptul de apel al unei părți este independent de dreptul de apel
al celorlalte.
În principiu, titular al dreptului de apel poate fi orice persoană ale
cărei drepturi au fost vătămate prin judecata desfășurată în fața primei
instanțe.22
Conform art. 409 Noul Cod de procedură penală, au calitatea de
titular al dreptului de apel: procurorul, inculpatul, persoana vătămată, partea
civilă și partea responsabilă civilmente, martorul, expertul, interpretul și
apărătorul, cu privire la cheltuielile judiciare, indemizațiile cuvenite acestora
și amenzile judiciare aplicate prin sentință și orice alte persoane ale căror
interese legitime au fost vătămate printr -o măs ură sau printr -un act al
instanței.

2. Titulari ai dreptului de apel privind latura penală și latura civilă
2. 1. Procurorul
Conform art. 409 alin.(1) lit.a Noul Cod de procedură penală,
procurorul poate declara apel în ceea ce privește atât latura penală, cât și
latura civilă. Acest drept nu este limitat sau subordonat dreptului părților de
a face apel.
Potrivit Constituției României, procurorul este titularul acțiunii publice
în procesul penal ca reprezentant al intereselor generale ale societății.23 Pe
lângă principiile: imparțialitate, legalitate și control ierarhic, care stau la
baza Ministerului Public, procurorul mai treb uie să manifeste în activitatea
sa principiile obiectivității și imparțialității. El se constituie a fi un garant al
aplicării corecte a legii, iar când legea a fost greșit aplicată folosește calea
de atac a apelului pentru restabilirea legalității. Spre deosebire de ceilalți
titulari ai dreptului de apel, procurorul nu exercită dreptul de apel în nume

22 I. Neagu, M . Damaschin, Tratat de procedură penală, Partea special, Ed. Universul Juridic, București,
2015
23 Art.131 alin.(1), Constituția României, „ În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă intere sele
generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.‘‘

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
18
propriu, pentru a -și realiza un drept sau un interes personal, ci în temeiul
obligației sale de a veghea la respectarea principiului legalității în procesul
penal.
Apelul se declară de către procurorul din parchetul de pe lângă
instanța care a pronunțat hotărârea ce trebuie atacată sau de către
procurorul ierarhic superior, care poate să îndeplinească price act de
competența procurorului ierarhic inferior. S e poate declara apel și în
situația în care instanța și -a însușit concluziile procurorului de ședință, cale
de atac care poate fi exercitată de același magistrat sau de procurorul
ierarhic superior24. Această situație nu este de dorit, dar poate fi evitat ă
printr -o pregătire temeinică a procurorului, care participă la judecarea
cauzelor penale.
În latura penală, procurorul poate face apel împotriva oricărei hotărâri,
chiar dacă este de condamnare, achitare sau de încetare a procesului
penal. De asemenea, se va putea formula apel, în vederea pronunțării unei
soluții de condamnare, chiar dacă cu ocazia dezbaterilor procurorul a
solicitat achitarea.
Apelul poate fi formulat atât în defavoarea, cât și în favoarea
inculapatului, atât în cazul in fracțiunilor pentru care acțiunea penală se
pune în mișcare din oficiu , cât și a celor în care este necesară plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
În ceea ce privește latura civilă, apelul procurorului este admisibil
chiar și în lipsa apelului formulat de partea civilă.
Tot pe calea apelului, procurorul poate invoca orice nulitate absolută,
iar în caz de nulitate relativă, doar dacă se dovedește exi stența unei
vătămări. Se va putea formula apel și pentru a critica faptul că instanța nu
s-a pronunțat asupra cererii sale de schimbare a încadrării juridice, dar nu
se va putea invoca pe calea apelului nelegala citare a părții civile. Spre
exemplu, procu rorul din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de
Criminalitate Organizată și Terorism poate exercita calea ordinară de atac
împotriva hotărârii pronunțate de instanța de judecată într -o cauză de
competența direcției, în condițiile în care la j udecată a participat un procuror
de la parchetul de pe lângă instanța competentă25.

2.2. Inculpatul
Articolul 409 lit.b Noul Cod de procedură penală prevede că
inculpatul, asemenea procurorului, poate declara apel în ceea ce privește
latura penală, cât și latura civilă.

24 Tr. Pop, Drept procesual penal, Partea specială , vol. IV, p. 345; Gr. Theodoru, Drept procesual
penal,Partea specială, p. 313
25 Dec. nr.21/2010, publicată în M. Of. nr.284 din 30 aprilie 2010

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
19
Întrucât, apelul inculpatului are un caracter personal și independent,
el nu va putea ataca decât acele dispoziții din hotărâre, care au legătură cu
propria situație și nu în privința altor persoane.
Asemenea apelului declarat de către proc uror, inculpatul poate face
apel împotriva oricărei hotărâri, indiferent dacă este de condamnare,
achitare sau de încetare a procesului penal. Prin motivele invocate pot fi
vizate orice constatări sau dispoziții socotite defavorabile, cum ar fi spre
exemp lu: deducerea măsurilor preventive, luarea unei măsuri de siguranță,
încadrarea juridică a faptei, modul de individualizare a pedepsei, omisiunea
restituirii unor bunuri, cuantumul cheltuielilor judiciare, stabilirea situației de
fapt și a contribuției la comiterea infracțiunii, modul în care a fost stabilită
valoarea pagubei și existența unor cauze care înlătură caracterul penal al
faptei sau răspunderea penală26.
Inculpatul poate declara apel împotriva sentinței de achitare sau
încetare a procesului penal , dar și în ceea ce privește temeiurile achitării
sau încetării procesului penal.
De asemenea, în cazul în care inculpatul a solicitat judecarea cauzei
potrivit procedurii simplificate, acesta poate critica pe calea apelului ( în
ceea ce privește soluționa rea acțiunii penale ) doar încadrarea juridică și
modalitatea de individualizare a pedepsei, dar nu va putea solicita să se
constate nevinovăția lui. Prin excepție se va putea dispune achitarea doar
în cazul în care fapta sa a fost dezincriminată sau dacă a intervenit
prescripția răspunderii penale27.
Tot pe calea apelului, inculpatul poate invoca orice caz de nulitate
absolută, iar în caz de nulitate relativă, doar dacă se dovedește existența
unei vătămări. Un exemplu relevant ar fi că inculpatul va putea formula
apel pentru a citica faptul că instanța nu s -a pronunțat asupra cererii sale
de schimbare a încadrării juridice, dar nu va putea invoca pe calea apelului
nelegala citare a părții civile sau cuantumul prea mare al pedepsei aplicate
unui coinculpat.
Apelul poate fi introdus de inculpat personal sau prin reprezentant
legal ori mandatar cu procură specială, dar mai poate fi declarat și de către
o serie de substituiți procesuali: avocatul care a asigurat asistența juridică
la judecata în primă instanță ș i soțul inculpatului.

26 Neagu I., Drept procesual penal , Curs selectiv pentru licență, ediția a II – a, Ed. All Beck, 2004
27 M.l Udroiu, Fișe de procedură penală, București, 2014

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
20
3. Titulari ai dreptului de apel privind una din laturile procesului
3.1. Partea vătămată
Persoana vătămată poate declara apel doar în ceea ce privește latura
penală28. Aceasta va putea contesta soluția pronunțată cu privire la latura
civilă, doar dacă partea vătămată, suferind un prejudiciu material, s -a
constituit parte civilă.
Dacă în cazul în care persoana vătămată a arătat că nu dorește să
participe la procesul p enal, aceasta pierde dreptul de a declara apel, iar
dacă instanța a dispus ca aceasta să fie audiată ca martor, va putea formul
apel, dar doar cu privire la cheltuielile judiciare care i se cuvin și cu privire la
amenda judiciară aplicată prin sentință.

3.2. Partea civilă și partea responsabilă civilmente
Conform art. 409 lit.c Noul Cod de procedură penală partea civilă
poate declara apel atât în șlatura penală cât și în latura civilă. Partea
responsabilă civilmente , spre deosebire de reglementarea anter ioară,
poate declara apel în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura
penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în
latura civilă. Spre exemplu, partea responsabilă civilmente va putea apela
la hotărârea de co ndamnare a primei instanțe pentru a cere achitarea, dar
va fi însă inadmisibil apelul prin care se solicită reducerea pedepsei
inculpatului.
Potrivit art. 86 din Noul Cod de procedură penală, se poate observa
că legiuitorul a intenționat să extindăsfera persoanelor care pot avea
calitatea de parte responsabilă civilmente incluzând și asigurătorul în
această categorie 29. De asemenea, se poate re marca și o restrângere a
posibilității de a ataca în orice condiții soluția sub aspectul laturii penale,
aspect ce decurge din dispozițiile art.87 alin.(2) din Noul Cod de procedură
penală, potrivit cărora „ drepturile părții responsabile civilmente se e xercită
în limitele și în scopul soluționării acțiunii civile.”
Pe calea apelului, acești subiecți procesuali pot invoca orice caz de
nulitate absolută, iar în caz de nulitate relativă, doar dacă dovedesc
existența unei vătămări. De asemenea, apelul poate fi introdus și de
reprezentatntul legal ori de mandatar cu procură specială, ai acestor
subiecți procesuali, dar și de către avocat ( nu însă de alți membri de
familie sau de soț ).

28 Art. 409 alin. (1) lit. D, Noul C. de pr. pen., „ Persoana vătămată, în ceea ce privește latura penală.”
29 Art.86 Noul C. de pr. pen., „ Persoana care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de
a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este
chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal și se numește parte responsabilă civilmente”

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
21
4. Titulari ai dreptului de apel privind dispoziții care nu se referă la
fondul cauzei

4.1. Martorul, expertul, interpretul și apărătorul
Aceste persoane sunt titulare ale unui drept de apel limitat împotriva
soluției dată de prima instanță cu privire la cheltuielile judiciare și
indemnizațiile ce li se cuvin, precum și cu privire la amenzile judiciare
aplicate prin sentință.
Ele nu sunt pă rți în procesul penal, dar au calitatea de subiecți
procesuali și dacă drepturile la cheltuielile judiciare au fost vătămate, pot
ataca cu apel sentința sau încheierea pronunțată.
În ceea ce privește amenzile judiciare aplicate pe parcursul procesului
pena l, martorul, interpretul, expertul și apărătorul nu pot formula apel, în
acest caz, aceștia au la îndemână posibilitatea formulării unei cereri de
reducere sau de anulare. În cazul cheltuielilor judiciare la care sunt
îndreptățite aceste persoane constau în: cheltuieli de deplasare, cheltuieli
de cazare și hrană, venitul de care au fost lipsiți și retribuția sau onorariul
cuvenit.
Apărătorul acționează în nume personal, pentru apărarea propriilor
interese și nu în calitate de apărător al unei părți pentru promovarea
intereselor acesteia.

4.2. Persoanele ale căror interese au fost vătămate printr -o măsură sau
printr -un act al instanței
În aceste cazuri, apelul este declarat de orice persoană ale cărei
interese legitime sunt vizate, în sens defavorabil, p rintr-o măsură sau
printr -un act al instanței. Spre exemplu, prin hotărâre de condamnare,
instanța dispune măsura de siguranță a confiscării speciale a unui bun care
este însă indicat în mod eronat; propietarul bunului confiscat, fără a avea
calitatea de parte în respectivul proces penal, are dreptul de a apela
hotărârea, întrucât prin aceasta interesele sale legitime au fost vătămate.
Un alt exemplu se referă la faptul că instanța a dispus desființarea
unui înscris care privește o persoană care nu a av ut calitatea de parte în
procesul penal, iar în acest caz, persoana are dreptul de a apela
hotărârea, întrucât prin aceasta interesele sale legitime au fost vătămate.
Nu va fi considerată persoană ale cărei interese au fost vătămate
denunțătorul care cons ideră că pedeapsa aplicată inculaptului este prea
blândă; apelul acestuia va fi respins ca inadmisibil.

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
22
CAPITOLUL III: TERMENUL DE APEL, REPUNEREA ÎN TERMEN ȘI
RENUNȚAREA LA APEL

Secțiunea 1. Termenul de declarare a apelului

1.1. Durata termenului de apel
Inexistența unui termen de apel ar putea conduce fie la executarea de
îndată a hotărârii penale ori la posibilitatea atacării oricând cu apel a unor
asemenea hotărâri.
Art. 410 30 din Noul Cod de procedură penală stabilește un singur
moment de la care curge termenul de apel, și anume de 10 zile de la
comunicarea copiei minutei, pentru procuror, persoană vătămată și părți.
Apelul mai poate fi introdus și înainte ca părții să -i fie comunicată
minuta, iar în cazul în care minuta nu este comunicată potrivit dispozițiilor
legale, termenul de apel nu începe să curgă. De asemenea, dacă minuta
nu a fost comunicată părții, dar după motivare acesteia îi este comunicată
hotărârea în integrali tate, termenul de apel curge de la acel moment și dacă
mandatul de executare a pedepsei este emis în mod greșit, deși minuta nu
i-a fost comunicată inculpatului, comunicarea unei copii a mandatului de
executare marchează începutului termenului de apel. Conform practicii a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv decizia nr. 3347 din 27
spetembrie 2010, instanța supremă a asimilat comunicarea dispozitivului și
a înmânat un exemplar al mandatului de executarea pedepsei închisorii,
caz în care termenul de declarare a căii de atac curge de la momentul
punerii în executare a mandatului ( ipoteza în care comunicarea minutei nu
s-a făcut în mod legal)31 .
În ceea ce privește martorul, expertul, interpretul și apărătorul, care
formulează pretenții cu privir e la cheltuielile judiciare și indemnizațiile ce li
se cuvin, termenul de apel începe să curgă îndată după pronunțarea
încheierii prin care s -a dispus asupra cheltuielilor judiciare și indemnizațiilor
și cel mai târziu în 10 zile de la pronunțarea sentințe i prin care s -a

30 Art.l 410 din Noul C. de pr. pen., (1) Pentru procuror, persoana vătămată și părți, termenul de apel este
de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, și curge de la comunicarea copiei minutei. ( 2) În cazul prevăzut la
art.409 alin.(1) lit.e), apelul poate fi exercitat de îndată după pronunțarea încheierii prin care s -a dispus
asupra cheltuielilor judiciare și indemnizațiilor și cel mai târziu în 10 zile de la pronunțafrea sentinței prin
care s -a soluționat cauza sau, după caz, în termen de 10 zile de la comunicarea sentinței prin care a fost
aplicată amenda judiciară sau prin care s -a dispus asupra cheltuielilor judiciare sau indemnizațiilor. (3)
Pentru persoanele prevăzute la art. 409 alin.(1) li t.f), termenul de apel este de 10 zile și curge de la data
de la care acestea au aflat despre actul sau măsura care a provocat vătămarea
31 C.S.M. , Conferințele Noului Cod de procedură penală, București – Patru Ace, 2015, p.159

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
23
soluționat cauza sau de la comunicarea sentinței prin care s -a dispus
asupra cheltuielilor judiciare sau indemnizațiilor.
Pentru persoanele ale căror interese au fost vătămate printr -o măsură
sau printr -un act al instanței, termenul de apel începe să curgă de la data la
care acestea au aflat despre actul sau măsura care a provocat vătămarea.
Prin neexercitarea dreptului de apel înăuntrul acestui termen atrage,
pentru titularul său, decăderea din acest drept și nulitatea cererii.
Sub aspectul naturii sale, termenul de apel poate fi: peremtoriu și
dilatoriu. Prin termenul peremtoriu titularul dreptului de apel poate promova
calea de atac numai în interiorul intervalului de timp prevăzut de lege. În
ceea ce privește termenul dilator u, hotărârea judecătorească va putea fi
pusă în executare numai după expirarea termenului de apel, când rămâne
definitivă prin neapelare până în acel moment.
Termenul de apel se calculează pe zile libere, neintrând în calcul nici
ziua în care a început să curgă termenul și nici ziua în care acesta se
împlinește. Dacă ultima zi a termenului de apel este o zi nelucrătoare,
termenul va expira la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează, iar în
cazul în care apelul este depus înăuntrul termenului prevăzu t de lege la
administrația locului deținere ori la unitatea militară sau la oficiul poștal prin
scrisoare recomandată este considerat ca făcut în termen. De asemenea,
dacă apelul este formulat prin scrisoare simplă, se va avea în vedere data
ștampilei ap licată de unitatea poștală. Data în raport de care se verifică
dacă apelul procurorului a fost declarat în termen este data înregistrării la
instanța de apel, și nu data adresei prin care parchetul trimite la instanță
declarația de apel sau data la care a pelul este înregistrat în registrul de
ieșire al Parchetului 32.

1.2. Repunerea în termen
Repunerea în termenul de apel reprezintă mijlocul procesual prin
care titularul dreptului de apel care nu a putut declara apel din cauze ce nu i
se pot imputa este r epus în dreptul din care fusese decăzut după expirarea
termenului de apel.
Instituția repunerii în termen presupune îndeplinirea a trei condiții, și
anume: apelul să fie declarat după expirarea termenului prevăzut de lege,
întârzierea în declararea apelului să fi fost determinată de o cauză
temeinică de împiedicare, cererea să fie introdusă în cel mult 10 zile de la
începerea executării pedesei sau a despăgubirilor civile.
Conform a rt. 411 din Noul Cod de procedură penală s-au introdus
modificări în ceea ce privește repunerea în termen, în sensul că limitează

32 I. Neagu , Drept procesual penal, Partea specială, mapă de seminar, p.186

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
24
termenul până la care poate fi formulată cererea de repunere în termen: 10
zile de la încetarea cauzei temeinice de împiedicar e.
Cauza temeinică de împiedicare constă în existența cazului fortuit sau
a forței majore și este definită de jurisprudență, fie în existența unei alte
cauze care l -a pus pe inculpat de a nu putea acționa în conformitate cu
interesele sale, iar în lipsa căreia ar fi acționat în conformitate cu aceste
interese33. Pot reprezenta cauze temeinice de împiedicare: o boală gravă,
pierderea facultăților mintale, o inundație, un incediu sau o altă calamitate și
un accident.
Cererea de repunere în termen poate fi fo rmulată odată cu apelul și
ulterior printr -o cerere separată sau chiar oral în fața instanței de apel , iar
simpla sa introducere nu conduce la desființarea caracterului definitiv al
hotărârii primei instanțe. Cu toate acestea, instanța de apel sesizată cu
cererea de repunere în termen, apreciind asupra temeiniciei acesteia, poate
suspenda executarea hotărârii atacate înainte de soluționarea cererii. Dacă
apreciază îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru repunerea în
termen, instanța de apel admite cererea prin încheierea și va proceda la
judecarea apelului, hotărârea atacată, care devenise definitivă34 la
expirarea termenului de apel, își pierde acest caracter și apelul introdus
după expirarea termenului legal produce același efecte ca și un apel
declarat în termen. Dacă apelul este soluționat la același termen la care se
admite cererea de repunere pe rol, ambele soluții ale instanței vor fi
cuprinse în deciz ie.
În ceea ce privește declararea apelului de către inculpat, cetățean
străin, după expirar ea termenului prevăzut de lege, cu motivarea faptului că
nu cunoaște limba română și că nu a știut că există cale de atac împotriva
hotărârii, nu justifică repunerea în termenul de recurs a inculpatului, de
vreme ce, la judecată, a fost a sistat de apărător și interpret35.

1.3. Apelul peste termen
Apelul peste termen constituie mijlocul prin care se creează
posibilitatea supunerii sentinței primei instanțe controlului judiciar al
instanței de apel, în ipoteza nedeclarării apelului în termen de către partea,
care a luat cunoștință de judecată și nici de hotărârea pronunțată36.
Noul Cod de procedură penală a adus o modificare esențială,
reprezentând eliminarea instituției apelului peste termen.

33 ICCJ, secția penală, decizia nr. 3180 din 18 mai 2006 , http://www.scj.ro
34 ICCJ, secția penală, decizia nr. 5902/2004, în R.D.P, nr.1/2006, p.152
35 ICCJ, secția penală, de cizia nr. 858/2003, http://www.scj.ro
36 V. Dongoroz , Curs de drept penal și de procedură penală, vol . II, p.222

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
25
În noua reglementare, remediul procesual pentru partea care a lipsit
de la toate termenele de judecată și de la pronunțare și nu a solicitat
judecarea sa în în lipsă este redeschiderea procesului penal în cazul
judecării în lipsă a persoanei condamnate, art. 466 Noul Cod de procedură
penală, care este reglementată drept cale extraordinară de atac: „ (1)
Persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita
redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat
la cunoștință, prin orice notificare oficială, că s -a desfășurat un proces
penal împotriva sa37. (2) Este considerată judecată în lipsă persoana
condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun
alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a
lipsit în mod justificatde la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința
instanța. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care și -a
desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s -au prezentat
oricând în cursul procesului, și nici persoana care, după comunicarea,
potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la
declararea lui ori și -a retras apelul.”
Judecata în lipsă este considerată a fi: persoana condamnată care nu
a fost citată și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta și
deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea
cauzei și nu a putut încunoștința instanța.
Nu este considerată judecata în lipsă: persoana condamnată c are și –
a desemnat un apărător ales sau un mandatar, dacă aceștia s -au prezentat
oricând în cursul procesului, persoana condamnată care a solicitat să fie
judecată în lipsă și persoana care, după comunicarea sentinței de
condamnare , potirivit legii, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui
sau și-a retras apelul.
Dacă judecarea în lipsă a avut loc în fața instanței de fond, față de
condițiile impuse de art. 466 din Noul Cod de procedură penală se ridică
probleme de calificare a cererii de apel, respectiv a cererii de redeschidere
a procesului penal. În ipoteza în c are persoana a fost condamnată în lipsă,
însă, după comunicarea legală a sentinței de condamnare, aceasta nu a
declarat apel sau apelul a fost tardiv, nu va putea utiliza procedura
prevăzută de art.466 deoarece apelul tardiv este considerat inexistent,
adică se află în situația în care, după comunicarea legală a sentinței de
condamnare, nu a declarat apel rezultând, în acest caz, inaplicabilitatea
textului.
În cazul în care comunicarea nu s -a potrivit legii, partea este în
termen să declare oricând calea ordinară de atac, pentru că o comunicare

37 Alin. (1) -(3) ale art.466 din Noul Cod de procedură penală sunt reproduse astfel cum au fost modificate
prin art.102 pct.276 din Legea nr.255/2013

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
26
nelegală nu determină curgerea termenului de apel. În situația în care s -ar
formula o cerere de redeschidere a procesului, instanța va trebui să o
recalifice ca apel, întrucât hotărârea nu este definitivă.
Astfel a apărut întrebarea când poate fi aplicabil acest text ?
Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție38 a statuat că pentru a
curge termenul de apel/ recurs, comunicarea sentinței trebuie să fie făcută
cu respectarea dipozițiilor legii, dar a asimila t înmânarea mandatului de
executare a pedepsei închisorii cu o comunicare a sentinței. De aceea s -a
stabilit că termenul de 10 zile pentru declararea apelului curge și de la
înmânarea mandatului de executare a pedepsei închisorii ( mandatul
cuprinde toate dipozițiile din minută).
Dacă, în ipoteza în care comunicarea hotărârii nu s -a făcut cu
respectarea dispozițiilor legale și se formulează apel în termen de 10 zile
de la înmânarea mandatului de executare, instanța va reține cererea și o va
judeca ca apel. În această situație, dacă instanța de apel constată că
judecarea cauzei s -a făcut de către prima instanță în condițiile în care
partea nu a fost legal citată ori s -a aflat în imposibilitate de prezentarea și
de a încunoștința instanța despre această imposi bilitate, se va dispune
trimiterea spre judecare, potrivit art.421 pct.2 lit.b) teza finală Noul Cod de
procedură penală. Dacă, în cazul în care cererea de apel este formulată
după expirarea termenului de 10 zile de la data înmânării mandatului de
execut are a pedepsei, instanța de apel va recalifica cererea ca fiind
întemeiată pe dispozițiile art. 466, dacă formal sunt îndeplinite condițiile
legii, o va trimite instanței de fond, ori va respinge apelul ca tardiv, in cazul
în care nu sunt îndeplinite cel elalte condiții ale art. 466 ( spre exemplu, a
avut apărător ale).

Secțiunea 2. Declararea apelului. Renunțarea la apel. Retragerea
apelului.

2.1. Declararea și motivarea apelului
Noul Cod de procedură penală aduce modificări în ceea ce privește
declararea și motivarea apelul față de vechea reglementare.
Astfel, apelul se declară printr -o cerere scrisă39, care trebuie să
cuprindă: numărul dosarului, data și numărul sentinței sau în cheierii
atacate, denumirea instanței care a pronunțat hotărârea atacată, numele,
prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul, reședința sau

38 ÎCCJ, secția penală, de cizia nr.3347/2010, http://www.scj.ro
39 H. Dumbravă, Consecințele nemotivării căii de atac ordinare în Codul de procedură penal roman, în
Revista Dreptul nr. 5/2003, p.147 -155

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
27
locuința, precum și semnătura persoanei care declară apelul. Cererea de
apel nesemnată sau neatest ată poate fi confirmată în instanță de parte ori
de reprezentantul ei la primul termen de judecată cu procedura legal
îndeplinită, iar pentru persoana care nu poate semna, cererea va fi atestată
de un grefier de la instanța a cărei hotărâre se atacă ori de avocat.
Legiuitorul nu a mai preluat dispozițiile art. 366 alin.(4) din vechiul
Cod de procedură penală ( 1968) , potrivit cărora procurorul și părțile putea
să declare apel pronunțarea hotărârii, oral, în ședință, unde instanța era
obligată să ia act de această declarație și să o consemneze într -un proces –
verbal.
S-a instituit obligativitatea de a motiva apelul în scris, fără a exista un
termen pentru depunerea motivelor de apel, vreo sancțiune procedurală
pentru nerespectarea acestei dispoziții sau să s e limiteze în vreun fel
caracterul devolutiv integral al căii de atac [ conform art. 417 alin. (2) Noul
Cod de procedură penală, instanța este obligată ca, în afară de temeiurile
invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate
aspec tele de drept și de fapt, iar art.420 alin.(10) prevede că instanța de
apel se pronunță asupra tuturor motivelor de apel invocate ].
Cererea de apel se poate depune la instanța a cărei hotărâre se
atacă, prin scrisoare recomandată la un oficiu poștal și la administrația
locului de deținere ( pentru persoanele aflate în stare de deținere). Dacă
cererea de apel a fost depusă din necunoaștere sau dintr -o greșeală vădită
a expeditorului la un organ judiciar necompete nt , acesta va trimite cererea
la instanța a cărei hotărâre se atacă; în acest caz, data formulării apelului
este data depunerii cererii la organul judiciar competent. Aceste dispoziții
nu se vor aplica dacă se constată că cererea de apel nu a fost depusă la un
organ judiciar, de exemplu, la CSM, Pa rlament și Guvern.
2.2. Renunțarea la apel
Renunțarea la apel reprezintă declarația prin care un subiect
procesual îndreptățit să facă apel arată, în mod explicit, că nu înțelege să
se folosească de acest drept40.
Facultatea de a renunța la apel, în mod expres, este recunoscută
persoanei vătămate și părților , dar acest drept ar trebui recunoscut și
martorilor, experților, interpreților și avocaților.
Există și anumite condiții în care se poate renunța la apel:
 renunțarea la apel trebuie făcută expres, adică în termeni
neechivoc i sau nelegați de îndeplinirea anumitor condiții.

40 Conf. univ. dr. Bd. Micu, Drept procesual penal, Partea specială, Ediția a 3 -a, Ed.Hamangiu, București,
2013, p.106

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
28
 voința de a renunța la apel să se exprime în intervalul cuprins între
data pronunțării sentinței și data expirării termenului de apel
Înăuntrul termenului pentru declararea apelulu i se poate reveni
asupra renuntării, doar că această posibilitate este limitată la apel, în ceea
ce privește latura penală a cauzei, fiind exclusă atunci când apelul vizează
latura civilă a procesului. În ceea ce privește declarația de revenire asupra
renunțării la apel trebuie făcută înăuntrul termenului de declarare a apelului.
Ambele declarații pot fi făcute personal, prin reprezentant legal sau prin
mandatar cu procură autentică, dar nu și de către substituiții procesuali.

2.3. Retragerea apelului

Retragerea apelului poate fi făcută de către procurorul ierarhic
superior, pentru apelul declarat de procuror, de către părțile apelante,
personal sau prin mandatar, de către către ceilalți titulari ai dreptului de apel
și de către reprezentantul legal, c u respectarea condițiilor prevăzute de
legea civilă, în ceea ce privește latura civilă.
Apelul poate fi retras oricând după declarația apelului până la
închiderea dezbaterilor la instanța de apel. Dacă hotărârea primei instanțe
a rămas definitivă la data retragerii apelului , iar aceasta s -a produs după
expirarea termenului de apel, partea care a retras calea de atac declarată,
nu mai poate reveni asupra ei, iar hotărârea rămâne definitivă în ceea ce o
privește41.
Distincția dintre renuntare la apel și ret ragerea apelului reprezintă un
interes practic, deoarece efectelor juridice sunt deosebite, în special sub
aspectul rămânerii definitive a hotărârii primei instanțe42. Astfel, retragerea
apelului, prezintă manifestarea de voință a persoanei, care a introdus
apelul, de a-l retrage , în schimb renunțarea la apel, presupune că subiectul
procesual nu formulează apel.
Conform art. 415 alin. (2) din Noul Cod de procedură pena lă ,
inculpatul minor nu poate retrage apelul declarat personal sau prin
reprezentantul său legal. Prin această interdicție se urmărește ocrotirea
minorului, pentru că retragerea apelului ar putea avea efecte nefavorabile
pentru inculpatul minor. Caracteru l impe rativ al dispoziției menționate,
reprezintă că nu poate fi suplinit prin simpla prezență în instanță a
reprezentantului legal, alături de minorul care face declarația de retragere a
apelului.

41 Trib. Suprem , secția penală, decizia nr. 123/201 0, Retragerea apelului. Revenire asupra declarației de
retragere, https://www.jurisprudenta.com
42 V. Papadopol, C. Turianu, Apelul penal, București, p.110

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
29
Apelul declarat de procuror și retras poate fi însușit de partea în
favoarea căreia a fost declarat ( art. 415 alin.4 Noul Cod de procedură
penală). Prin această dispoziție se tinde a se înlătura o inechitate,
presupunându -se că partea nu a folosit calea de atac, știind că aceasta a
fost declarată de procuror în favoarea sa. Instanța de judecată, înainte de a
luat act de retragerea apelului, va trebui să pună în vedere părții,
consecințele pe care le are cererea sa, mai ales când există apelul altor
părți sau al procurorului, și hotărârea nu rămâne definitivă rpin retragerea
căii de atac.43
Retragerea apelului poate fi totală sau parțială și poate fi făcută prin
cerere scrisă , în cazul în care persoana se află în stare de detenție această
cerere poate fi atestată sau consemnată într -un proces -verbal de către
administrația locului de detenție, la instanța de apel și la instanța a cărei
hotărâre a fost atacată. Retragerea mai poate fi făcută și oral în ședință
sau la instanța de apel.
Dacă, în cazul în care mai mulți inculpați au fomulat apel și unul dintre
ei dorește în cursul judecății apelului să renunțe la apel, instanța de
judecată va constata acest lucru prin încheiere și va proceda la judecarea
cauzei cu privire la ceilalți inculpați, iar încheierea se va trimite instanței de
executare cu privire la efectuarea formalităților de punere în executare.
În ceea ce privește declarația de retragere a apelului, se depune la
instanța a cărei hotărâre se atacă, aceasta va fi înaintată instanței sesizate
cu judecarea apelului , fiind competentă să soluționeze ap elul, dar să și ia
act de de retragere.
Consecința dreptului de retragere a apelului o reprezintă puterea
lucrului judecat deoarece titularul apelului nu mai poate reveni asupra
retragerii, manifestarea sa de voință fiind irevocabilă.

43 I. Neagu, Tratat de procedură penală, Ed. Global Lex, București, 2002

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
30
CAPITOLUL IV: EFECTELE APELULUI

1. Efectul suspensiv
Declararea apelului presupune o continuare a judecării cauzei de
către instanța superioară producând, conform art.416 -419, următoarele
efecte: suspensiv, devolutiv, neagravarea situației în prorpiul apel și
extensiv.
Potrivit art. 416 din Noul Cod de procedură penală, apelul declarat în
termen este suspensiv de executare, atât în ceea ce privește latura penală,
cât și în latura civilă, afară de cazurile când legea dispune altfel.
Declararea apelului are ca efect imediat ( produs ope legis) suspendarea
executării dispozițiilor din hotărârea primei instanțe vizate prin declarația de
apel pe tot timpul judecății căii de atac44. De aceea, efectul suspensiv
caracterizează nu numai apelul declarat , ci chiar și termenul de apel, pentru
că în cursul judecății căii de atac hotărârea este împiedicată să rămână
definitivă, ia r executarea ei este suspendată.
Efectul suspensiv al apelului este absolut și general, împiedicând,
constant, ca hotărârea judecătorească s ă devină definitivă.
Efectul suspensiv este absolut deoarece se produce ori de câte ori se
declară apelul, chiar și când este neregulat introdus sau neîntemeiat, este
constant pentru că se manifestă în permanență, din primul moment al
declarării apelului ș i până la soluționarea căii de atac.
Efectul suspensiv este general pentru că toate hotărârile penale
supuse căii ordinare de atac nu pot fi puse în executare dacă nu a fost
soluționat apelul sau nu a fost înlăturată posibilitatea exercitării lui prin
expirarea termenului de declarare. Astfel, având în vedere că în actual a
legislație din țara noastră majoritatea hotărârilor pronunțate în prima
instanță sunt în principiu apelabile, caracterul suspensiv al apelului se
manifestă în general, în afară de cazurile în care legea îl înlătură în mod
expres.
Efectul suspensiv al apelului poate fi total, atunci când prin declarația
apelului hotărârea primei instanțe este atacată în întregime, și parțial, atunci
când apelantul critică numai soluția laturii penale sau soluția laturii civile ori
alte dispoziții c uprinse în hotărârea primei instanțe. Sub acest aspect,
apelul procurorului și al inculpatului, are în majoritatea cauzelor, un efect
suspensiv total. În ceea ce privește apelul părții vătămate are un efect
suspensiv parțial, limitat la latura penală, iar al părții civile și părții
responsabile civilmente au în vedere numai dispozițiii le civile ale hotărârii
atacate.

44 V. Papadopo l, C. Turianu, Apelul penal, Ed. Sansa, București, 1994, p.121

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
31
Efectul suspensiv al apelului operează dacă această cale de atac
este declarată în termen, admisibilă și nu există vreo altă dipoziție legal ă,
care prevede altfel.
În ceea ce privește prima condiție, se cere ca apelul să fie declarat în
termenul legal deoarece un apel tardiv nu produce niciun efect și deci nu
este suspensiv de executare. În cazul repunerii în termen, legea prevede că
instanța sesizată poate suspenda executarea hotărârii atacate, ceea ce
reprezintă că apelul tardiv nu este suspensiv de executare.
A doua condiție, impune ca legea să prevadă că hotărârea atacată
este supusă apelului, căci un apel inadmisibil nu poate avea un efect
suspensiv.
Cea de -a treia condiție, are în vedere că declarația de apel suspendă
executarea hotărârii atacate în raport cu devoluția pe care o produce, fie
aceasta totală sau parțială.
Acest efect nu vizează dispozițiile executorii din sentința pronunțat ă
de prima instanță, cum ar fi, spre exemplu, dispozițiile privind luarea
măsurilor asigurătorii, privind măsurile preventive, restituirii lucrurilor.

2. Efectul devolutiv
Prin efect devolutiv al apelului se întelege transmiterea de la prima
instanță la instanța de apel, a aspectelor supuse judecății primei instanțe.
Prin acest efect sunt evidențiate și anumite consecințe, unde instanța de
apel nu poate să se pronunțe cu privire la persoane care n -au figurat ca
părți în procesul s oluționat prin sentința atacată și instanța de apel nu poate
fi sesizată cu fapte ce n -au constituit obiectul judecății în prima instanță.
Devoluțiunea poate fi integrală (ex integra), când instanța de apel
capătă dreptul dreptul să reexamineze în totalita te aspectele de fapt și de
drept care au format obiectul judecății în prima instanță și parțială (in
partibus), când în apel instanța dobândește dreptul să reexamineze numai
unele dintre aspectele de fapt și de drept ce au constituit obiectul judecății
instanței de prim grad.
Conform art. 417 alin (1) din Noul Cod de procedură penală ,
întinderea efectului devolutiv este limitată în funcție de persoana care a
declarat apel, calitatea pe care apelantul o are în proces și persoana la
care se referă declarația de apel. În cadrul acestor limite, instanța este
obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant,
să examineze cauza sub toate spectele de fapt și de drept (art. 417 alin 2 in
Noul Cod de procedură penală).
Limitele efectului devolutiv îm raport cu persoana care a declarat apel
și cu persoanele la care se referă apelul sunt o urmare a caracterului

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
32
facultativ al folosirii căii de atac ordinare; dacă dintre toti inculpații
condamnați, doar un ul a declarat apel, se consideră că ceilalți au fost de
acord cu soluția pronunțată și, la data expirării termenului de declarare al
apelului, pentru ei hotărârea a rămas definitivă. Prin urmare, instanța de
apel judecă apelul numai cu privire la persoana la care se referă declarația
de apel.
Apelul declarat de martori, experți, interpreți și apărători sau
persoanele ale căror interese au fost vătămate printr -o măsură sau printr -un
act al instanței devoluează cauza numai cu privire la interesele proprii ale
fiecăreia.45
Apelul necircumstanțiat al procurorului produce efect devolutiv în
ceea ce privește toate faptele ce au constituit obiectul judecății la prima
instanță ți toate persoanele care au fost părți în proces, atât în favoarea cât
și în defavoarea lor .
Limitarea efectului devolutiv decurge și din calitatea pe care apelantul
o are în proces. Din acest punct de vedere se face distincție între apelul
procurorului și al părților, care devoluează cauza cu privire la fondul cauzei,
adică la soluția dată în a cțiunea penală și în acțiunea civilă și măsurile
procesuale adiacente fondului. Pe de altă parte, apelul martorului,
expertului, interpretului, apărătorului și ale oricăror alte persoane vătămate
printr -o măsură sau printr -un act al instanței, care devoul ează cauza numai
cu privire la cheltuielile judiciare cuvenite și chestiunile auxiliare asupra
cărora s -a pronunțat prima instanță.
Spre deosebire de vechea reglementare efectul devolutiv a fost
limitat, în special în cazul acordului de recunoaștere a vino văției , potrivit
art.488 alin (2) Noul Cod de procedură penală, împotriva sentinței prin care
acordul de recunoaștere a fost admis se poate declara apel numai cu
privire la cuantumul și felul pedepsei sau la forma de executare a acesteia.
În ceea ce privește aspectele statuate cu caracter definitiv prin
contestația formulată împotriva încheierii judecătorului de cameră
preliminară (art.347 Noul Cod de procedură penală) nu mai pot face
obiectul cenzurii instanței de apel.
În cazul în care apelul vizează o hotărâre pronunțatăîn procedură
prevăzută de art.375din Noul Cod de procedură penală privin
recunoașterea învinuirii , când efectul devolutiv al apelului inculpatului este
limitat la aspectele privind elementele de individualizare a pedepse i și
încadrarea juridică a acesteia.

45 I.Neagu, M.Damaschin, A.V.Iugan, Drept procesual penal, partea specială, București, p.188

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
33
3. Efectul neagravăr ii situației în propriul apel ( non reformatio in
peius)
Efectul neagravant al apelului, cunoscut în literatura de specialitate
sub numele de non reformatio in peius, impune instanței de apel ca în urma
soluționării cauzei, să nu poată crea o situație mai grea pentru cel care a
declarat apel.46
Pentru ca efectul neagravării situației în propria cale de atac să
opereze, este necesar ca apelul părții să fi fost singurul admis, fie ca apelul
părții47 sau al unor părți care formează un grup cu aceeași poziție
procesuală să fie singurul (singurele) introdus(e). În acest caz, nu va fi
incident principiul neagravării situației în propria cale de atac în ipoteza în
care în cauză a declarat apel și o par te cu interese contrarii sau procurorul
în defavoarea părții.
În situația inculpatului în propria cale de atac au fost enumerate
câteva agravări, cum ar fi spre exemplu: revocarea liberării condiționate,
condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale în condițile în care
prima instanță a dispus amânarea aplicării pedepsei, aplicarea unei
pedepse mai grele decât cea stabilită rpin hotărârea primei
instanțe,aplicarea pentru prima dată,cu ocazia contopirii, a unui spor de
pedeapsă, chiar în condițiile red ucerii pedepselor stabilite pentru
infracțiunile concurente, obligarea la plata unei sume mai mari de bani ca
despăgubiri civile sau cu titlu de cheltuieli judiciare și reținerea stării de
recidivă.
Principiul neagravării situației în propriul apel se ap lică și în cazul în
care se dipune rejudecarea cauzei pentru că inculpatul este singurul care
apelează sentința prin care a fost condamnat la 3 ani de închisoare, iar
instanța de apel dispune desființarea hotărârii primei instanțe cu trimitere
spre rejude care, iar în urma rejudecării inculpatului nu -i va mai putea fi
aplicată o pedeapsă mai mare.
Prin hotărârea prealabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s -a
dispus că în aplicarea art.5 din Noul Cod penal, circumstanțele atenuante
se apreciază global în funcție de incriminare și sancțiune. În situația intrării
în vigoare a unei legi noi, ce a duce modificări atât cu privire la pedepse, cât
și cu privire la circumstanțele atenuante, circumstanțele ca parte din
instituția sancțiunii unei infracțiuni nu pot fi privite și analizate distinct față

46 Art.418 din Noul Cod de procedură penală, (1) Instanța de apel, soluționând cauza,nu poate crea o
situație mai grea pentru cel care a declarat apel. (2) De asemenea, în apelul declarat de procurorîn
favoarea unei părți. Instanța de apel nu poate agrava situația acesteia.
47 I.Chiș, I.I.Doltu, Neînrăutățirea în propria c ale de atac. Condiții de aplicabilitate a acestui principiu.
Situație neclară cu privire la reținerea stării de recidivă, notă la decizia penală nr.282/2003 a Curții de Apel
Cluj, în Dreptul nr.8/2004,p.54; Gh.Josan, Probleme de drept procesual penal rezol vate în semestrul I al
anului 2004 de Curtea de Apel Suceava, în Dreptul nr.12/2004, p.246 -250

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
34
de instituția pedepsei. Înlăturarea circumstanțelor a tenuante nu aduce
atingere principiului neagravării situației în propria cale de atac prevăzut în
art.418 din Noul C. pr. pen., atunci când în concret, pentru aceeași faptă, se
stabilește o sancțiune mai puțin severă48.
În cazul în care instanța de apel, în vestită cu judecarea apelului
declarat de inculpatul condamnat în prima instanță, prin care a contestat
aplicarea procedurii recunoașterii vinovăției, constatând că prima instanță a
aplicat în mod greșit procedura, desființează sentința și dispune
rejudeca rea cauzei de către prima instanță potrivit procedurii de drept
comun, nu se încalcă regula neagravării situației în propriul apel, întrucât
aplicarea dispozițiilor art.396 alin.(10) Noul C. pr. pen. nu îi creează pe
deplin inculpatului o situație mai favo rabilă, în condițile în care aplicarea
procedurii de drept comun poate conduce la achitarea acestuia49.
Reprezintă agravări ale situației persoanei vătămate în propria cale
de atac, spre exemplu: micșorarea cuantumului cheltuielilor judiciare la care
aceasta este îndreptățită, mărirea cheltuielilor judiciare la care acesta este
obligată, dar și în apelul persoanei vătămate se poate dispune achitarea
inculpatului sau încetarea procesului penal.
În ceea ce privește situația părții civile în propria cale de atac,
reprezintă agravări: mărirea cuantumului cheltuielilor judiciare la care
acesta este obligată, respingerea acțiunii civile anterior admise, micșorarea
cuantumului despăgubirilor și micșorarea cuantumului cheltuielilor judiciare
la care aceasta este îndreptățită. Asemenea ca și în apelul părții vătămate ,
în apelul părții civile se poate dispune achitarea inculpatului sau încet area
procesului penal, dar cu condiția ca temeiul în baza căruia operează
achitarea să nu conducă la respingerea acțiunii civile.
În situația părții responsabile civilmente în propria cale de atac
reprezintă agravări: admiterea acțiunii civile anterior res pinse, mărirea
cuantumului cheltuielilor judiciare la care aceasta este obligată, mărirea
cuantumului despăgubirilor și micșorarea cuantumului cheltuielilor judiciare
la care aceasta este îndreptățită.
În cazul apelului parchetului se poate dispune achitar ea inculpatului,
micșorarea pedepsei aplicate sau încetarea procesului penal.

4. Efectul extensiv

Efectul extensiv al apelului reprezintă un remediu procesual pentru
înlăturarea erorilor săvârșite în înfăptuirea justiției constând în posibilitatea

48 ÎCCJ, s.pen., dec. nr.10/2014, publicată în M.Of. nr.502 din 7 iulie 2014
49 ÎCCJ, s.pen. , dec. nr.2599/2013, http://www.scj.ro

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
35
de răsfrângere a căii de atac față de părțile în privința cărora hotărârea
primei instanțe a rămas definitivă prin neapelare. Acest efect are o
reglementare autonomă și specială, fiind incident numai în cauzele penale
în care există mai multi subiecți pr ocesuali, care au un interes comun
(consortium litis). În această situație, ar fi inechitabil ca în urma executării
apelului situația unui subiect procesual să fie modificată în favoarea lui, iar
situația altui subiect, care aparține aceluiași grup de subiecți procesuali ți
față de care s -a pronunțat aceeași soluție, dar care nu a atacat hotărârea,
să rămână neschimbată, deși hotărârea conținea elemente de netemeinicie
și nelegalitate.
Efectul extensiv apare ca un remediu procesual pentru înlăturarea
erorilor săvârșite în înfăptuirea justiției deoarece constă în posibilitatea de
răsfrângere a căii de atac față de părțile în privința cărora hotărârea primei
instanțe a rămas definitivă prin neatacare.
În acest context, conform art.419 din Noul Cod de proce dură penală,
instanța de apel examinează cauza prin extindere și cu privire la părțile
care nu au declarat apel sau la care acesta nu se referă, putând hotărî și în
privința lor, fără să poată crea acestor părți o situație mai grea.
Pentru ca să poată oper a efectul extensiv al apelului, sunt necesare
îndeplinirea următoarelor condiții:
a) să existe o unitate procesuală deoarece părțile ce aparțin
aceluiași consortium litis sunt judecate deodată, în același proces.
b) să existe un apel valabil declarat – dacă a f ost declarat de o
persoană fără calitate sau fără ca hotărârea atacată să fie
susceptibilă de apel ori dacă a fost declarat după expirarea
termenului legal, apelul nu constituie un act de sesizare a instanței
superioare , nu poate fi soluționat în fond și, pe cale de consecință,
nu poate conduce nici la examinarea cauzei prin extindere cu
privire la părțile care n -au atacat hotărârea.
c) subiectul procesual față de care operează extinderea să nu fi
declarat apel, să -și fi retras apelul, apelul său să fie tradiv sau să
nu fie vizat prin apelul declarat de un alt subiect procesual.
d) să existe mai mulți subiecți procesuali care au aceeași calitate sau
un interes comun, dintre care unul sau unii nu au declarat apel. În
aceeași cauză penală să existe mai mulți inculpați sau mai multe
părți civile ori părți responsabile civilmente cu interese comune,
aceștia formează, în mod firesc, un grup de subiecți procesuali
între care există solidaritate procesuală. Apelul inculpatului poate
fi extins numai asupra altui in culpat, calitatea în care ei au
participat la săvârșirea aceleiași infracțiuni fiind indiferentă, sau
asupra părții responsabile civilmente.

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
36
Efectul extensiv are două limite. Extinderea efectelor apelului poate
opera chiar dacă subiectul procesual respecti v nu a fost citat și extinzând
apelul cu privire la subiecții procesuali care nu au atacat hotărârea sau la
care apelul nu se referăși modificând soluția dată anterior cu privire la
aceștia, instanța de apel nu le poate crea o situație mai grea.

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
37
CAPITOLUL V: JUDECAREA APELULUI

Secțiunea 1. Noțiuni introductive

1.1. Sediul materiei
Sediul materiei judecății apelului, de lege lata, îl reprezintă un singur
articol din Noul Cod de procedură penală și anume art.420, intitulat
„Judecarea apelului”. Procedura judecății apelului se face după aceleași
norme care disciplinează modul de desfă șurare a judecății în prima
instanță.
În dreptul procesual penal francez, judecarea apelului are loc, de
regulă, după aceleași reguli ale judecății în primă instanță, cu deosebirea
că la ședința de judecată, sub sancțiunea nulității, instanța are obligația
legală să asculte un raport oral al unuia din membrii instanței în scopul de a
face cunoscut obiectul apelului pe care -l consideră ca esențial.

1.2. Obiectul judecății în apel
Obiectul judecării apelului constă în verificarea primei instanțe pe
baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror probe noi
prezentate în instanța de apel. Instanța de apel are obligația dă efectueze
un controljudiciar asupra hotărârii atacate cu privire la toate aspectele de
fond (de fapt și de drept) și adi acente50.
Instanța de apel analizează aspecte de fapt asupra cărora s -a
pronunțat prima instanță și care sunt transmise acesteia prin efectul
devolutiv; existența sau inexistența faptei ce constituie obiectul judecății și
săvârșirea ei de către inculpat; existența sau inexistența datelor,
împrejurărilor sau situațiilor invocate ca circumstanțe agravante sau
atenunate ori drept cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei sau a
răspunderii penale m, dar și gradul și modalitățile de participare a
coincu lpaților la săvârșirea infracțiunii.
Reprezintă aspecte de drept substanțial, pe care instanța de apel
este chemată să le examineze, dispozițiile legale referitoare la participația
penală (coautorat, complicitate și instigare), încadrarea juridică a faptei și
dispozițiile legale referitoare la formele de săvârșire a infarcțiunii
(infracțiune consumată, tentativă). Aspectele de drept substanțial constau
în verificarea modului în care au fost respectate dispozițiile legale care

50 Bd. Micu , Drept procesual penal, P.S., București , p.110

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
38
reglementează desfășurarea pro cesului penalpe întregul parcurs al
acestuia.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că, atunci când o
instanță de control judiciar este competentă să analizeze atât chestiunile de
drept, cât și situația de fapt și să studieze în ansamblu problem a vinovăției,
ea nu poate, din motive ce țin de echitatea procedurii, să tranșeze asupra
chestiunilor respective fără o apreciere nemijlocită a declarațiilor persoanei,
care susține că nu a comis actul considerat ca infracți une51.
Astfel, cauza Kro mbach îm potriva Franței din 2000 statuează că
revizuirea de o instanță superioară a unei condamnări sau a unei sentințe
poate privi atât chestiuni de fapt cât și chestiuni de drept sau se poate
restrânge numai la aspectele de drept. Mai mult, în alte state, unui i nculpat
care dorește să introducă apel i se poate cere să solicite autorizarea
prealabilă în acest sens.
Părțile care participă la judecarea apelului sunt: apelantul sau partea
care a declarat apel și intimatul sau partea la care se referă apelul.
Instanța de apel are obligația de a verifica periodic, dar fără a depăși
60 de zile, legalitatea și temeinicia măsurilor preventinve existente în
cauză; încheierile instanței de apel cu privire la măsurile preventive sunt
definitive, iar la judecarea ape lului se aplică regulile de la judecata de fond,
în măsura în care nu există dispoziții contrare.
Competența funcțională de a judeca apeluri aparține: curții de apel,
care judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii și
tribunale, curți i militare de apel (apeluri împotriva hotărârilor pronunțate de
tribunale militare) și Înaltei Curți de Casație și Justiție (apeluri împotriva
hotărârilor pronunțate de curtea de apel, Curtea Militară de Apel și Secția
penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Apelurile se judecă în complet
format din: doi judecători (apeluri împotriva hotărârilor pronunțate de
judecătorii, tribunale și tribunale militare), trei judecători (apeluri împotriva
hotărârilor pronunțate de curtea de apel și Curtea Militară de Apel) și cinci
judecători , doar apelurile împotriva hotărârilor pronunțate de Secția penală
a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

51 C.E.D.O., cauza Constantinescu c. României, Hotărârea din 27 iunie 2000, http://legislatie.just.ro/

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
39
Secțiunea 2. Măsuri premergătoare judecății

2.1. Noțiuni generale

Pentru ca apelul să poată ajunge în faza de judecată, este necesar să
fie luate câteva măsuri premergătoare, dintre care unele se iau de către
instanța de apel, iar altele de către instanța a cărei hotărâre se atacă.
Instanței, care a pronunțat hotărârea atacată îi revin obligațiile de a primi
cerer ile sau cererea de apel și, după expirarea termenului de atac pentru
toate părțile, de a le înainta împreună cu dosarul și cu mijloacele de
probă,dacă este cazul, instanței competente să le soluționeze.
Măsurile premergătoare judecății reprezintă activităț ile, care vizează
aducerea dosarului în stare de judecată și sunt următoarele: fixarea
termenului de judecată, desemnarea completului de judecată, citarea
persoanei vătămate, a părților și prezența acestora la judecarea apelului,
asigurarea dreptului la ap ărare, în cazurile în care asistența juridică este
obligatorie și asigurarea prezenței inculpatului arestat, cu excepția situației
în care acesta solicită judecarea cauzei în lipsă sau este audiat prin
videoconferință, dar și măsurile necesare pentru ca la termenul fixat
judecarea apelului să nu se amâne, întocmirea listei cauzei și afișarea cu
24 de ore înaintea termenului de judecată.

2.2. Stabilirea termenului de judecată

După ce a fost primit și înregistrat dosarul, judecătorul delegat sau
președintele instanței de apel fixează termenul de judecată.
Există posibilitatea ca în aceeași cauză să se declare apel de mai
multe părți ori participanți procesuali. În acest caz, a ceste apeluri trebuie
judecate împreună, pentru a evita soluțiile contradictorii, iar în cazul în care
instanța de apel are mai multe secții ți apelurile nu au ajuns la una singură,
ele trebuie să fie repartizate, dacă este posibil chiar anterior primei zi le de
înfățișare, la secția întâi sesizată. Acest lucru va putea fi realizat la
solicitarea președintelui acestei secții care, înștiințat de oicare din părțile în
proces, ar urma să ceară de la celelalte secții apelurile primite, dar în cazul
în care inst anța de apel are o singură secție, conexarea apelurilor făcute
de mai multe părți va fi mai complicată și fixarea unui termen de judecată
comun.
Dacă aceeași parte a făcut mai multe apeluri și acestea nu au fost
reunite, deoarece nu s -a știut de existenț a lor, atunci primul termen de

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
40
judecată va putea fi soluționat sau una dintre părți va putea invoca
autoritatea de lucru judecat și se va ajunge la respingerea celorlalte
apeluri.Nu va exista autoritate de lucru judecat dacă un apel a fost respins
ca tardi v sau nu a fost introdus în teremen.

2.3. Citarea părților

Conform art.420 alin.(1) din Noul Cod de procedură penală,
„judecarea apelului se face cu citarea părților și a prsoanei vătămate”.
Astfel se asigură părților posibiltatea de a cunoaște termenul fixat și de a se
prezenta în fața instanței de apel, dar și de a -și face apărările pe care le
socotesc utile; în același timp se creează și pentru instanța de apel
posibilitatea de a lua cont act cu părțile, de a aprecia în condiții mai bune
necesitatea administrării unor probe și de a -și forma mai temeinis și mai
repede convingerea asupra nevinovăției sau vinovăției inculpatului.
În apel nu se citează toate părțile ci doar acelea față de care apelul
poate avea vreun efect. Astfel, în apelul inculpatului care nu a fost obligat la
despăgubiri, nici partea civilă, dacă nu a atacat hotărârea , nici partea
responsabilă civilmente nu vor fi citate.
La judecarea cauzelor care privește o infracțiune să vârșită de un
minor se citează și autoritatea tutelară și părinții sau tutorele, curatorul ori
persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află minorul, dar și alte
persoane a căror prezență este socotită necesară de către instanță.
Emiterea și înmânarea citațiilor, dar și depunerea dovezilor la dosarul
cauzei se fac comform dispozițiilor comune din partea generală a Noului
Cod de procedură penală (art.257) și sunt date în atribuția personalului
auxiliar al instanței de apel ori a organelor poșta le.

2.4. Stabilirea completului de judecată

Compunerea completului de judecată, este stabilită prin Legea
304/2004 privind organizarea judiciară, conform căreia apelurile se judecă
în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format di n 3
judecător, cu excepția cazurilor în care legea nu prevede altfel [art.54
alin.(2)].
Din aceeași lege prin art.52 s -a statuat că pentru urmărirea
continuității completului de judecată, colegiile de conducere stabilessc
compunerea completelor de judecat ă la începutul anului.
La stabilirea completului de judecată președintele instanței trebuie să
țină seama de dispozițiile art.64 și 66 Noul Cod de procedură penală,

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
41
pentru a se evita ca vreunul din judecătorii desemnați, să fie incompatibi și
pentru a se p reîntâmpina formularea unor cereri de abținere sau recuzare52.

Secțiunea 3. Procedura judecății

Apelul, după cum s -a arătat mai sus, fiind o cale de atac devolutivă,
provoacă examinarea cauzei și a judecății.
Astfel potrivit dispozițiilor art.420 din Noul Cod de procedură penală,
„judecarea apelului se face cu citarea părților și a persoanei vătămate”. În
acest caz sunt aplicabile dispozițiile la citare și luarea termenului la
cunoștință. Persoana fiind obligată să notifice în scris organelor judiciar e
orice schimbare a adresei de domi ciliu în termen de 3 zile. Sancț iunea fiind
prevăzută în art.108 alin.(2) lit.b) :„citațiile și orice alte comunicate la prima
adresă rămân valabile și se consideră că au fost luate la cunoștință”.
Nu mai există un text s imilar celui din vechea reglementare, art.107
alin.(3) Cod procedură penală 1968, potrivit căruia p artea era citată la noua
adresă în situația în care organul judiciar aprecia, pe baza datelor obținute
art.180 Cod procedură penală 1968, că a intervenit o s chimbare a acesteia
(agentul se informa pentru a afla nouă adresă în vedere înmânării citației).
Noutatea față de vechea reglementare este adusă de art.420 alin.(2),
[coroborat cu art.364 alin.(4) Noul Cod de procedură penală ] prin care
părțile au posibilitatea de a solicita judecarea în lipsă chiar și atunci când
inculpatul este arestat.
Dacă, inculpatul este arestat preventiv sau în stare de arest la
domiciliu sunt incidente și dispozițiile art.355 alin.(1), potrivit cărora
judecata se face de urgențăși cu precădere, termenele de judecată fiind de
7 zile.
Prin art.90 din Noul Cod de procedură penală sunt reglementate
cazurile în care asistența juridică a inculpatului sau a suspectului este
obligatorie: „Asistența juridică este obligatorie: a) când suspectul sau
inculpatul este minor, internat într -un centru de detenție ori într -un centru
educativ, când este reținut sau arestat, chiar în altă cauză, când față de
acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale, ch iar în
altă cauză, precum și în alte cazuri prevăzute de lege; b) în cazul în care
organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și -ar putea face
singur apărarea; c) în cursul proceduriiîn cameră preliminară și în cursul
judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită
pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii maimare de 5 ani”.

52 Lg. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, art.5 -11, https://lege5.ro

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
42
Acest text consacră o diferență față de vechea reglementare. Așadar ,
dacă în vechea reglementare era prevăzut că în cursul judecăți i este
obligatorie asistența juridică și în cauzele în care legea prevede pentru
infracțiunea săvârșită detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare
de 5 ani, așadar erau permise includerea cazurilor de la lit.b) și c),
formularea de la lit.c) a a rt.90 din Noul Cod de procedură penală nu mai
permite această soluție. Este vorba însă doar de o scăpare a legiuitorului,
așa cum se poate deduce din cuprinsul art.93 alin.(4) și (5) Noul Cod de
procedură penală, care consacră obligativitatea asistenței juridice a
celorlalte părți: „(4) Asistența juridică este obligatorie când persoana
vătămată sau partea civilă este o persoană lipsită de capacitate de exerci țiu
ori cu capacitate de exercițiu restrânsă. (5) Când organul judiciar apreciază
că din anumite motive persoana vătămată,partea civilă sau responsabilă
civilmente nu și -ar putea face singură apărarea,dispune luarea măsurilor
pentru desemnarea unui avocat din oficiu”.
În ceea ce privește procedura judecății în cazul asistenței juridice
obligatorii se aplică textele de la judecata în primă instanță: se acordă un
singur termen de judecată pentru angajarea unui avocat și pregătirea
apărării și se prevede posibilitatea instanței de a mai acorda un termen în
cazul în care apărătorul ales renunță la asisten ța juridică acordată.53
În acest caz, în desfășurarea judecății instanța, judecând apelul,
verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul
cauzei și a oricăror probe noi, prezentate la instanța de apel; în vederea
soluționării apel ului, instanța poate să dea o nouă apreciere probelor din
dosarul cauzei.
Judecarea apelului se poate face fie în baza unor noi probe
administrate în fața instanței de apel sau în baza probelor administrate la
prima instanță.
La judecarea apelului participarea procurorului este obligatorie
[art.420 alin.(3) Noul C od de procedură penală], iar ședința de judecată în
apel este compartimentată în: începutul șsedinței de judecată, cercetarea
judecătorească, dezbaterile și deliberarea.
În faza cercetării judecătorești este obligatoriu audierea inculpatului,
indiferent de soluția pronunțată, iar nerespectarea acestei obligații
constituie motiv de contestație în anulare. În Codul de procedură penală
1968, ascultarea inculpatului era obligatorie în cazul în care acesta
refuzase să dea declarații sau dacă nu a existat o soluție de condamnare.
Astfel, exigența textului nu este satisfăcută printr -o simplă mențiune în
sensul că inculpatul își menține declarațiile actuale. Trebuie făcută o
distincție în sensul că dreptul inculpatului la tăcere nu echivalează cu

53 C.S.M., Conferințele N.C.pr. pen. București, p.163

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
43
poziția inculpatului de menținere a declarațiilor anterioare, în acest ultim
caz, instanța fiind obligată să procedeze la ascultare. În acest context, s -a
făcut referire la jurisprudența Curții Europene a D repturilor Omului, care a
statuat că, atunci când o instanță sesizată cu soluționarea unei cauzei în
fapt și în drept este învestită să analizeze, în ansamblul ei, problema
vinovăției sau nevinovăției , aceasta nu poate, din motive de echitate a
procedurii , să decidă asupra acestor probleme fără aprecierea directă a
mărturiilor prezentate personal de inculpatul care susține că nu a comis
fapta considerată infracțiune or, aprecierea directă a mărturiilor celor
acuzați nu se poate realiza doar din simpla afir mație a menținerii
declarațiilor anterioare, iar o atare modalitate formală de ascultare nu
satisface exigențele art.420 alin.(4) Noul Cod de procedură penală și cele
ale art.6 parag.1 din Convenția europeană a drepturilor omului.
S-a pus întrebarea dacă s e impune emiterea unui mandat de aducere
în vederea ascultării inculpatului dacă acesta nu este prezent pentru a fi
ascultat.
S-a precizat, legat de acest aspect, dacă persoana a fost legal citată,
i s-a pus în vedere că poate fi judecată în lipsă, nu s -ar impune emiterea
unui mandat de aducere pentru ascultarea sa. Având în vedere
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, este totuși nevoie ca
judecătorul să manifeste un rol activ accentuat, textul urmând să fie aplicat
în funcție de particular itățile fiecărui caz (spre exemplu, în cazul în care
inculpatul nu este prezent nu există această obligație, însă dacă se invocă
o imposibilitate de prezentare ar fi indicată amânarea cauzei pentru a -l
asculta).
Conform art.420 alin.(5) Noul Cod de procedură penală, instanța de
apel va analiza în ce măsură se impune readministrarea probelor,
administrate la prima instanță și administrarea de probe noi. În baza
art.100, s -a menționat că, dat fiind faptul că apelul este singura cale
ordinară de atac, se impune ca instanța de apel să suplinească toate
lipsurile cercetării judecătorești efectuate de instanța de fond, întrucât nu
există, printre soluțiile care pot fi pronunțate în apel, aceea de trimitere a
cauzei spre rejudecare pentru lipsa/completarea cercetării judecătorești.
În această materie este incidentă jurisprudența Înaltei Curți de
Casație și Justiție prin decizia nr.2957 din 1 octombrie 2013, prin care s -a
statuat că hotărârea de condamnare a inculpatului în temeiată în mod
determinant pe declarațiile coinculpaților care au uzat de procedura
judecății în cazul recunoașterii vinovăției prevăzute în art.3201 Cod
procedură penală 1968, declarațiile date în cadrul acestei proceduri
simplificate, în condițiile în care coinculpații nu au fost ascultați în calitate
de martori în cauza privitoare la inculpat, iar inculpatul nu a avut

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
44
posibilitatea, nici în cursul urmăririi penale, nici în cursul judecății în primă
instanță și în apel, să adreseze întrebări și să contes te credibilitatea
persoanelor ale căror declarații au fundamentat condamnarea sa, este
contrară principiilor care guvernează judecata: contradictoralitatea,
nemijlocirea și egalitatea de arme.
Înalta Curte a reținut că hotărârea de condamnare pronunțată î n
primă instanță și menținută în apel bazată în mod determinant pe declarații
ale martorilor pe care nici prima instanță și nici instanța de apel nu i -au
audiat nu asigură respectarea exigențelor dreptului la un proces echitabil
înscris în art.6 parag.1 și 3 lit.d) din Convenție.54
De asemenea, s -a arătat că posibilitatea instanței de apel menționată
de art.420 alin.(5) trebuie să se transforme într -o obligație atunci când
apelul vizează o soluție de achitare. În acest context au fost menționate și
prevederile art.420 alin.(9), care statuează că, în vederea soluționării
apelului, instanța, motivat, poate da o nouă apreciere probelor, însă dreptul
instanței de apel de reapreciere a probelor, cu referire expresă la probele
testimoniale, este subsumat obligației acesteia de a asigura re spectarea
art.6 parag.1 și 3 lit.d) din Convenție, ceea ce impune administrarea lor
nemijlocită. În acest sens, este citată jurisprudența Curții Europene a
Drepturilor Omului (cauzele Dănilă, Mircea, Spânu, Flueraș, Popa și
Tănăsescu, Găitănaru, Stanca, M anolachi, Hanu, Hogea contra României) ,
care a constatat caracterul inechitabil al procedurii, din cauza omisiunii
instanțelor judecătorești, care au pronunțat hotărâri de condamnare față de
reclamanți fără a proceda la audierea acestora sau fără a realiza o
ascultare nemijlocită a martorilor, înainte de a infirma hotărârile instanțelor
inferioare prin care se dispusese achitarea, în contextul interpretării diferite
a acelorași probe. Împrejurarea că, dată fiind soluția de achitare pronunțată
de prima insta nță, nu s -au formulat cereri de administrare de probe este
apreciată de Curte ca lipsită de relevanță, obligațiile care îi incumbă
instanței de control judiciar în temeiul art.6 din Convenție impunându -i să ia
măsuri pozitive pentru asigurarea dreptului l a un proces echitabil.
În acest context s -a ridicat problema soluției care ar urma să fie
adoptată în ipotezaîn care într -o cauză ar exista mai mulți inculpați, însă
numai unii ar utiliza procedura procedura prevăzută de art.3201 Cod
procedură penală 1968. În acest caz s -a arătat că este recomandat să se
procedeze la o audiere și a celor care au folosit procedura recunoașterii
săvârșirii faptei, astfel încât să fie acordată posibilitatea celorlalți coinculpați
să le adreseze întrebări. Soluția ideală ar fi disjungerea cauzei și ascultarea
acestora în calitate de martori.

54 ÎCCJ, dec. nr.3011 din 26 septembrie 2012, http://www.scj.ro

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
45
În legătură cu judecata în apel s -a precizat că partea civilă poate
renunța, în tot sau în parte, la pretenții, până la judecarea cauzei în apel.55
Întotdeauna este obligatorie readministrar ea declarațiilor pe care
prima instanță și -a întemeiat soluția de achitare.
Astfel, instanța de apel nu este obligată să efectueze toate actele de
cercetare, ci numai acele acte care, în raport cu stadiul probațiunii, apar
necesare pentru completarea materialului probator indispensabil soluționării
corecte a cauzei.
În ceea ce privesc dezbaterile judecății în apel, președintele
completului dă cuvântul apelantului, intimatului și procurorului, dacă între
apelurile declarate se află și apelul procurorulu i, primul cuvânt îl are acesta.
Dacă, în cazul în care hotărârea a fostatacată de mai multe părți, precum și
de către procuror, aceștia vor lua cuvântul, în susținerea apelului propriu, în
următoarea ordine: procurorul, persoana vătămată, partea civilă, pa rtea
responsabilă civilmente și inculpatul. Întotdeauna ultimul cuvânt îl are
inculpatul, indiferent de calitatea sa de apelant sau intimat, acest drept de
ultim cuvânt poate fi exercitat și prin apărător.
Ultima fază a procedurii de judecată este reprezen tată de deliberare,
unde instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel
invocate, poate să dea o nouă apreciere probelor. Rezultatul deliberărilor
se consemnează într -o minută care se semnează de toți membrii
completului de judecată .
Apelul împotriva încheierilor care, pot fi atacate separat se judecă în
cameră de consiliu, fără prezența părților, care pot depune concluzii scrise,
cu excepția cazurilor în care legea dispune altfel ori a celor în care instanța
apreciază că este neces ară judecata în ședință publică.
În ceea ce privesc măsurile preventive , competența de a se pronunța
asupra lor, după momentul pronunțării hotărârii instanței de fond până la
momentul sesizării instanței de apel, aparține instanței de fond, conform
art.399 alin.(10) Noul Cod de procedură penală: „După pronunțarea
hotărârii, până la sesizarea instanței de apel, instanța poate dispune, la
cerere sau din oficiu, luarea, revocarea, înlocuirea sau menținerea unei
măsuri preventive cu privire la inculpatul condam nat, în condițiile legii ”.
Încheierile prin care instanța de apel se pronunță asupra măsurilor
preventive sunt definitive, în acest context fiind dispozițiile art.206 alin.(1 )
Noul Cod de procedură penală: „Împotriva încheierilor prin care instanța
dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive inculpatul și
procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare

55 Art.22 N.C.Pro.Pen. : (1) Partea civilă poate renunța, în tot sau în parte, la prtențiile civile formulate,
până la terminarea dezbaterilor în apel. (2) Renunțarea se poate face fie prin cerere scrisă, fie oral în
ședința de judcată. (3) Partea civilă nu poate reveni asupra renunțării și nu poate introduce acțiune la
instanța civilă pentru aceleași pretenții.

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
46
sau, după caz, de la comunicare. Co ntestația se depune la instanța care a
pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei,
instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare”.56

Secțiunea 4. Soluționarea apelului

După procedura judecării apelului, instanța de apel poate adopta
două soluții: respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate și
admiterea apelului.

4.1. Respingerea apelului

Potrivit art.421 Noul Cod de procedură penală: „ Instanța, judecând
apelul, pronunță una dintre următoarele soluții: 1.respinge apelul,
menținând hotărârea atacată: a) dacă apelul este tardiv sau inadmisibil; b)
dacă apelul este nefondat.”
În acest caz nu mai este prevăzută soluția restituirii cauzei la parchet.
Reglementarea est e firească, având în vedere introducerea procedurii
camerei preliminare, iar aspectele soluționate definitiv prin contestație nu
mai pot fi invocate în calea apelului.
În cauzele aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a Noului
Cod de proc edură penală, care nu au parcurs procedura camerei
preliminare, apar probleme deoarece apelul se judecă potrivit legii noi57,
fiind astfel imposibilă cenzurarea dispozițiilor de respingere a cererilor de
restituire a cauzei la parchet, având în vedere că le gea nouă nu mai
prevede o asemenea soluție. Ca atare, toate situațiile pe care le -ar fi putut
invoca, toate cazurile de nulitate absolută prevăzută în art.322 Cod
procedură penală 1968 se acoperă prin voința legiuitorului, care nu mai
prevede soluția de re stituire a cauzei la parchet, nici la judecata în fond, nici
în judecata în apel și nici nu a instituit dispoziții pentru situațiile tranzitorii.
Apelul este respins ca tardiv, în cazul în care a fost declarat după
expirarea termenului legal și nu s -a soli citat repunerea în termen sau, deși
s-a solicitat, nu există temeiuri pentru repunerea în termen.
Apelul se respinge ca indamisibil când acesta a fost declarat
împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel (se formulează apel
împotriva deciziei instanței de apel sau împotriva sentinței de declinare a
competenței), sau când apelul a fost declarat de o persoană care nu are

56 O.U.G. nr.3/2014 art.III p ct.3 unde art.206 alin.(1) și (2) sunt reproduse astfel cum au fost modificate,
http://legislatie.just.ro/
57 Lg.nr.255/2013, art.7 -9, http://legislatie.just.ro/

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
47
interes personal (inculpatul invocă ne legala citare a părții civile) și când
apelul a fost declarat de o persoană care nu are d rept să facă apel sau de o
persoană care a depășit limitele în care putea ataca hotărârea
(denunțătorul formulează apel împotriva sentinței deoarece consideră
pedeapsaprea blândă, iar persoana vătămată formulează apel cu privire la
latura civilă, martorul formulează apel și solicită condamnarea inculpatului
care fusese achitat). În acest caz, dacă apelul este inadmisibil și a fost
introdus cu depășirea termenului de 10 zile, se va da prioritate soluției
respingerii apelului ca inadmisibil, și nu ca tardiv.
Dacă apelul se respinge ca nefondat, atunci instanța de apel constată
că hotărârea atacată este legală și temeinică.

4.2. Admiterea apelului

În această situație, instanța de apel pronunță această soluție atunci
când constată că hotărârea atacată este fie nelegală, din cauza unei greșite
aplicări a normelor de drept penal, material sau procesual, fie netemeinică,
din cauza unei greșite stabiliri a situației de fapt.
Admiterea apelului presupune desființarea totală sau parțială a
hotărârii atacate și pronun țarea unei hotărâri noi. Astfel, hotărârea primei
instanțe poate fi desființată și în parte, dar doar cu privire la acțiunea civilă
sau acțiunea penală, cu privire la unele fapte si cu privire la unele
persoane.
Soluțiile subsecvente admiterii apelului și desfințarea sentinței primei
instanțe sunt:
a) pronunțarea unei hotărâri de către însăși instanța de apel
În această cauză instanța de apel, apreciază că prima instanță a dat
o soluție nelegală sau netemeinică în fond și desființează hotărârea
atacată, refor mând -o prin admiterea apelului. Se va proceda la o nouă
judecată în fond potrivit regulilor referitoare la soluționarea acțiunii penale și
a acțiunii civile la judecata în fond. Instanța de apel readministrează
declarațiile pe care prima instanță și -a întemeiat soluția de achitare, nefiind
obligatorie și readministrarea altor probe pe baza cărora prima instanță și -a
întemeiat soluția de achitare, iar dispozițiile referitoare la efectuarea
cercetării judecătorești de către prima instanță se aplică în mod
corespunzător.

b) dispunerea rejudecării de către instanța a cărei hotărâre a fost
desființată

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
48
În acest context apelul devine o cale de atac de anular e pentru că
judecarea cauzei la prima instanță a avut loc în lipsa unei părți sau
persoanei vătămate nelega l citate.
Când judecarea cauzei la prima instanță a avut loc în lipsa unei părți
sau a persoanei vătămate care, fiind legal citată, a fost în imposibilitatea de
a se prezenta și de a înștiința instanța despre această împrejurare. Dacă, în
cazul în care se constată că partea sau persoana vătămată, nelegal citată,
nu a fost informată nici cu privire la desfășurarea procedurii de cameră
preliminară, rejudecarea cauzei va debuta din acest moment.
În cazul în care există vreunul dintre cazurile de nulitate absol ută, cu
excepția cazului de necompetență, spre exemplu: compunerea completului
de judecată, participarea procurorului, atunci când prezența sa este
obligatorie potrivit legii, publicitatea ședinței de judecată, prezența
inculpatului, atunci când participar ea sa este obligatorie și asistarea de
către avocat a inculpatului, precum și a celorlalte părți, doar atunci când
asistența este obligatorie. Astfel, este necesar ca toate aceste cazuri de
nulitate absolută să fi intervenit pe parcursul judecății în primă instanță, iar
dacă o cauză de nulitate absolută intervenită în cursul urmăririi penale nu
poate fi invocată în apel întrucât acest aspect a făcut parte din obiectul
camerei preliminare.
Însă, există și o excepție, în cazul în care instanța a fost sesizată cu
un acord de recunoaștere a vinovăției (lipsind procedura de cameră
preliminară), în apel pot fi invocate nerespectarea în cursul urmăririi penale
a dispozițiilor privind prezența susp ectului sau a inculpatului, atunci când
participarea sa este obligatorie potrivit legii, precum și a dispozițiilor privind
asistarea de către avocat a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci
când aistența este obligatorie. În cazul în care se co nstată existența unui
caz de nulitate relativă (exceptând citarea) pe parcursul judecății în prima
instanță, acest aspect va fi îndreptat de instanța de apel, spre exemplu,
prima instanță nu a pus în discuția părților cererea de schimbare a
încadrării juri dice. În acest caz prima instanță nu s -a pronunțat asupra unei
fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra
acțiunii civile .
Tot în cazul nulității absolute prevăzută de art.281 alin.(1) lit.e) -f) s-a
precizat că aceasta va cons titui temei de trimitere spre rejudecare doar
dacă au intervenit în cursul judecății, iar în ceea ce privește competența,
desființarea sentinței va interveni doar în cazurile în care judecata a fost
efectuată de o instanță ierarhic celei legal competente.
În jurisprudență și în doctrină s -a arătat că se impune admiterea
apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare în cazul în care prima instanță
nu a efectuat deloc cercetarea judecătorească (de exemplu, prima instanță

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
49
a constatat în mod greșit că a interve nit împăcarea și a dispus încetarea
procesului penal fără a mai administra probe), lipsește în totalitate
motivarea hotărârii instanței de fond, există contradicții evidente între
considerentele hotărârii și dispozitivului acesteia.58
Dacă, există temeiuri de desființare a hotărârii primei instanțe care să
determine atât rejudecarea cauzei de către instanța de apel, cât și
trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanțăm se va dispune
rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată.

c) dispunerea rejudecării de către instanța competentă
Nerespectarea dispozițiilor privind competența personală și
competența materială a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a
fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente [art.281
alin.(1) lit.b) Noul Cod de procedură penală].
Astfel prin excepția de neconstituționalitate59 s-a constat că soluția
legislativă cuprinsă în dispozițiile art.281 alin.(1) lit.b) din Noul Cod de
procedură penală, care nu reglementează în categoria nulități lor absolute
încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea
persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională.
Curtea Constituțională a reținut că, deși noua legislație procesual
penală a operat unele modificări ale normelor ce guvernează urmărirea
penală și, implicit, a competenței de realizare a acesteia, aceste modificări
nu au determinat o diminuare a importanței acestei faze procesuale și nici a
rolului pe care organul de urmărire penală îl ocupă î n cadrul procesului
penal. Astfel, nu există nicio justificare rezonabilă a eliminării din cadrul
nulităților absolute a nerespectării dispozițiilor referitoare la competența
materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală.
Totodată, Curtea a constatat că reglementarea competențelor
organelor judiciare este un element esențial ce decurge din principiul
legalității, principiu ce se constituie într -o componentă a statului de drept.
Curtea Constituțională a reținut că o regulă estențială a statului de
drept este aceea că atribuțiile/competențele autorităților sunt definite prin
lege. Principiul legalității presupune, în principal, că organele judiciare
acționează în baza competenței pe care legiuitorul le -a conferit -o, iar,
subsecvent, pr esupune că acestea trebuie să respecte atât dispozițiile de
drept susbstanțial, cât și pe cele de drept procedural incidente, inclusiv
normele de competență. În ceea ce privește legiuitorul, principiul legalității îl
obligă pe acesta să reglementeze în mod clar competența organelor
judiciare, pe de -o parte, dar, pe de altă parte, și să adpote prevederi care

58 I. Neagu, Drept procesual penal, Mapă de seminar, București, p.196
59 Dec.nr.302/2017, M.Of. nr.566 din 17 iulie 2017

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
50
să determine respectarea acesteia în practică. Acesta deoarece
implementarea adecvată legislației poate fi obstrucționată prin absența unor
remedii sufi ciente, precum și printr -o reglementare insuficientă sau
selectivă sancțiunilor relevante.
De asemnea, Curtea a constat că dovedirea unei vătămări a
drepturilor persoanei interesate prin nerespectarea de către organul de
urmărire penală a dispozițiilor re feritoare la competența după materie și
după calitatea persoanei se transformă într -o probă greu de realizat de
către cel interesat, ce presupune, în fapt o veritabilă probatio diabolica.
Acest fapt contravine dreptului la un proces echitabil.
Curtea Const ituțională a constatat că, prin eliminarea din categoria
nulităților absolute a nerespectării dispozițiilor referitoare la competența
materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală,
legiuitorul nu și -a îndeplinit obligația ce decurge din respectarea principiului
legalității – componentă a statului de drept, ceea ce contravine art.1 alin.(3)
și (5) din Constituție.

d) dispunerea restituirii cauzei la procuror
Instanța nu va putea dispune niciodată restituirea cauzei la procuror
în cazul în care a fost sesizată prin rechizitoriu sau prin încheierea
judecătorului de cameră preliminară prin care s -a admis plângerea
împotriva ordonanței de clasare și s -a dispus înc eperea judecății.
În cazul în care instanța este sesizată cu un acord de recunoaștere a
vinovăției constată că nu sunt îndeplinite condițiile legale cu privire la toate
faptele reținute în sarcina inculpatului ori pedeapsa nu a fost stabilită legal
sau a f ost prea blândă, atunci se dispune restituirea cauzei la procuror.
În ceea ce privește chestiunile complementare prevăzute de art.422
din Noul Cod de procedură penală, s -a subliniat faptul că , în cazul judecății
la instanța de fond, onorariul avocatului di n oficiu nu de suportă de către
inculpatul condamnat, pe când în apel, acest onorariu este suportat de
inculpat, în cazul retragerii sau respingerii apelului.
Cu ocazia deliberării, instanța de apel se poate pronunța și asupra
unor chestiuni complmentare, cum ar fi rezolvarea acțiunii civile, cheltuielile
judiciare, măsurile asigurătorii și orice alte aspecte de care depinde
soluționarea completă a apelului.
De asemenea, instanța de apel verifică dacă s -a făcut o justă aplicare
de către prima instanță a d ispozițiilor privitoare la deducerea duratei
reținerii, arestării preventive, arestului la domiciliu sau internării medicale
nevoluntare și adaugă, dacă este cazul, timpul de arestare scurs după
pronunțarea hotărârii atacate cu apel, reprezentând o noutate față de
vechea reglementare.

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
51
În cazul în care a admis apelul și a dispus trimiterea cauzei spre
rejudecare la instanța competentă sau la instanța care a judecat cauza în
primă instanță, instanța de apel menține măsurile preventive existente în
cauză.
După pronunțarea hotărârii de trimitere spre rejudecare și până la
sesizarea efectivă a instanței respective, instanța de apel poate dispune, la
cerere sau din oficiu, luarea, revocarea, înlocuirea sau menținerea unei
măsuri preventive cu privire la inculp atul condamnat.

4.3. Hotărârea instanței de apel
Hotărârea prin care instanța se pronunță asupra apelului se numește
decizie. Structura acestei decizii este similară celei a sentinței din judecata
în primă instanță: partea introductivă, expunere și disp ozitiv.
Potrivit art.370 alin.(4) Noul cod de procedură penală în partea
introductivă sau practicaua trebuie să cuprindă ziua, luna, anul și
denumirea instanței de apel, mențiunea dacă ședința a fost sau nu publică,
numele și prenumele judecătorilor, procu rorului și grefierulu i, numele și
prenumele părților, apărătorilor și ale celorlalte persoane care participă în
proces și care au fost prezente la judecată, precum și ale celor care au
lipsit, cu arătarea calității lor procesuale și cu mențiunea privitoare la
îndeplinirea procedurii. Hotărârea trebuie să mai cuprindă și fapta pe care
inculpatul a fost trimis în judecată și textele de lege în care a fost încadrată
fapta, mijloacele de probă care au fost supuse dezbaterii contradictorii,
cererile de orice nat ură formulate de procuror, de persoana vătămată,de
părți și de ceilalți participanți la proces, concluziile procurorului, ale
persoanei vătămate și ale părților și măsurile luate în cursul ședinței.
În cazul în care sentința s -a pronunțat în altă zi decât în cea în care a
avut loc judecata și s -a redactat o încheiere de ședință, atunci partea
introductivă se va limita la următorele mențiuni: denumirea instanței care a
judecat cauza , data pronunțării hotărârii, locul unde a fost judecată cauza,
numele și pre numele membrilor completului de judecată, ale procurorului și
ale grefierului și totoodată se va face mențiune că celelate date au fost
trecute în încheierea de ședință.
În hotărârile instanțelor militare trebuie să se indice și gradul militar al
membrilor completului de judecată și al procurorului , iar când inculpatul
este militar, se menționează și gradul acestuia.
Expunerea hotărârii sau considerentele, expozitiv trebuie să conțină
datele privind indentitatea părților, descrierea faptei ce face obiectul
trimiterii în judecată, cu arătarea timpului și locului unde a fost săvârșită,
precum și încadrarea juridică dată acesteia prin ac tul de sesizare,

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
52
motivarea soluției cu privire la latur a penală, prin analiza probelor care au
servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a celor care au
fost înlăturate, motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum
și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză
și arătarea temeiurilor de drept care justifică soluțiile date în cauză.
În caz de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei sau amânarea
aplicării pedepsei, ex punerea trebuie să cuprindă fiecare faptă reținută de
instanță în sarcina inculpatului, forma și gradul de vinovăție, circumstanțele
agravante sau atenuante, starea de recidivă, timpul ce se deduce din
pedeapsa pronunțată, respectiv timpul care se va deduc e din pedeapsa
stabilită în caz de anulare sau revocare a renunțării la aplicarea pedepsei
ori a amânării aplicării pedepsei, precum și actele din care rezultă perioada
ce urmează a fi dedusă.
Dacă instanța reține în sarcina inculpatului numai o parte din tre faptele ce
formează obiectul trimiterii în judecată, se va arăta în hotărâre pentru care
anume fapte s -a pronunțat condamnarea ori, renunțarea la aplicarea
pedepsei sau amânarea aplicării pede psei și pentru care anume fapte,
încetarea procesului penal sau achitarea.
În cazul renunțării la aplicarea pedepsei și al amânării aplicării pedepsei,
precum și în cazul suspendării executării pedepsei sub supravegehere, se
vor prezenta în hotărâre motivele care au determinat renunțarea sau
amânarea ori, după caz, suspendarea și se vor arăta consecințele la care
persoana față de care s -au dispus aceste soluții se expune dacă va mai
comite infracțiuni sau, după caz, dacă nu va respecta măsurile de
supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului
de supra veghere.
Dispozitivul hotărârii reproduce minuta și va conține datele privitoare
la persoana inculpatului, soluția dată de instanță cu privire la infracțiune,
indicânu -se denumirea acesteia și textul de lege în care se încadrează, iar
în caz de achitare or i de încetare a procesului penal și cauza pe care se
întemeiază potrivit art.16 din Noul Cod de procedură penală, soluția dată cu
privire la soluționarea acțiunii civile, când instanța dispune condamnarea,
se menționează pedeapsa principală aplicată.
În ca zul în care se dispune suspendarea excutării acesteia, în dispozitiv se
menționează și măsurile de supraveghere și obligațiile pe care trebuie să le
respecte condamnatul, se pun în vedere acestuia consecințele
nerespectării lor și ale săvârșirii de noi inf racțiuni și se indică două entități
din comunitate unde urmează a se executa obligația de a presta o muncă
neremunerată în folosul comunității, după consultarea listei privind
posibilitățileconcrete de executare existente la nivelul fiecărui serviciu de
probațiune. Consilerul de probațiune va decide în care dintre cele două

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
53
instituțiidin comunitate menționate în hotărârea judecătorească urmează a
se executa obligația și tipul de activitate.
Când instanța dispune renunțarea la aplicarea pedepsei , în dispozi tiv se
face mențiune despre aplicarea avertismentului, iar când instanța dispune
amânarea aplicării pedepsei, în dispozitiv se menționează pedeapsa
stabilită a cărei aplicare se amână, percum și măsurile de supraveghere și
obligațiile pe care trebuie să le respecte inculpatul, se pun în vedere
acestuia consecințele nerespectării lor și a săvârșiriide noi infracțiuni, iar
dacă s -a impus obligația de a presta muncă neremunerată în folosul
comunității, se menționează două entități din comunitate unde urmează a
se executa această obligație, după consultarea listei privind posibilitățile
concrete de executare existente la nivelul fiecărui serviciu de probațiune.
Astfel, consilierul de probațiune, pe baza evaluării inițiale, va decide în care
dintre cele două inst ituții din comunitate menționate din hotărârea
judecătorească urmează a se executa obligația și tipul de activitate.
Când instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei sau interzicerea unuia
sau mai multor dintre drepturile prevăzute la art.66 alin.(1) lit .l)-o) din Legea
nr.286/2009 privind Noul Cod penal, odată cu aplicarea pedepsei accesorii
sau pedepsei complementare a inerzicerii exercitării unor drepturi, va
cuprinde mențiunea că persoana sau persoanele beneficiare ale măsurilor
de protecție pot solic ita emiterea unui ordin euopean de protecție în
condițiile legii.
Dispozitivul trebuie să mai cuprindă cele hotărâte de instanță cu privire la
deducerea duratei măsurii preventive privative de libertate și a internării
medicale nevoluntare, indicându -se partea din pedeapsă executată în acest
mod (măsurile preventive, asiguratorii, de siguranță, cheltuielile judiciare,
restituirea lucrurilor, restituirea sau confiscarea cauțiunii și restabilirea
situației anterioare) și rezolvarea oricărei alte probleme privind justa
soluționare a cauzei. În dispozitivul hotărâri mai trebuie adăugată și
prelevarea de probe biologice în vederea introducerii în Sistemul Național
de Date Juridice, in acest caz inculpații minori sancționați prin aplicarea
unor măsuri educati ve conform Noului Cod penal, instanța de judecată nu
poate dispune prelevarea probelor biologice pentru obținerea și stocarea în
Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.60
Când instanța pronunță pedeapsa închisorii , în dispozitiv se face mențiune
că persoana condamnată este lipsită de drepturile sau unle dintre drepturile
prevăzute la art.65 Noul Cod penal.
Dacă instanța a pronunțat pedeapsa închisorii, iar persoana vătămată a
solicitat înștiințarea cu privire la libertatea în oric e mod condamnatului sau
la evadarea sa instanța face o mențiune în acest sens în dispozitivul

60 RIL ÎCCJ, dec. nr. 5/2016, publicată în M.Of. nr.493 din 1 iulie 2016

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
54
hotărârii și indicarea datei în care hotărârea a fost pronunțată. Tot în
dispozitiv se mai face mențiunea că pronunțarea s -a făcut în ședință
publică deoarece ne respectarea acestei cerințe atrage nulitatea hotărârii, în
condițiile reglementate prin art.197 alin.(1) și (4) din Noul Cod de procedură
penală, numai atunci când se deovdește că s -a adus o vătămare care nu
poate fi înlăturată decât prin anularea acelui a ct, iar anularea actului este
necesară pentru aflarea adevărului și pentru justa soluționare a cauzei.61
Astfel hotărârea instanței de apel este definitivă, nemaiputând fi
supusă vreunei căi ordinare de atac. Însă, prin excepție, hotărârea poate fi
supusă c ontestației în anulare dispoziția privind luarea măsurilor asigurătorii
din decizia instanței de apel.
Decizia instanței de apel se comunică procurorului, părților, persoanei
vătămate și administrației locului de deținere. Comunicarea se face în
scopul exe rcitării recursului în casație.
4.4. Rejudecarea cauzei după desființarea hotărârii atacate cu apel

Actul de sesizare a instanței cărei îi revine obligația de a rejudeca
pricina este decizia instanței de apel. Judecata se desfășoară potrivit
dispozițiilor aplicabile potrivit dipozițiilor aplicabile la soluționarea cauzelor
în prima instanță.
Rejudecarea nu presupune o nouă desfășurare de la început a
întregii activități procesuale ce se îndeplinește de prima instanță, dar de
cele mai multe ori , doar efectuarea unora dintre actele ce se subsumează
acestei activități.
Rejudecarea cauzei mai implică și existența unor limitări de natură
procesuală și substanțială. În ceea ce privește limitele procesuale,
hotărârea atacată este desființată în întreg ime, iar rejudecarea poate fi
reluată numai dintr -un anumit moment al activității procesuale, marcat prin
indicarea, în decizia instanței de apel, a ultimului act procedural rămas
valabil; ceea ce se desființează în întregime prin hotărârea instanței de ap el
este hotărârea apelată, iar nu întregul material procesual. În cazul limitelor
substanțiale, hotărârea poate fi desființată numai cu privire la unele fapte
sau persoane și numai cu privire la latura penală și civilă.
Instanța de rejudecare trebuie să se conformeze deciziei instanței de
apel, adică să procedeze în concordanță cu temeiurile de fapt și de drept
care au dus la soluționarea apelului și dacă hotărârea a fost desființată în
apelul procurorului declarat în defavoarea inculpatului sau în apelul
persoanei vătămate, instanța care rejudecă poate pronunța și o pedeapsă
mai grea

61 RIL ÎCCJ, dec. nr.24/2006, publicată de M.Of. nr.188 din 19 martie 2007

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
55
CONCLUZII

Prezenta lucrare de diplomă intitulată Apelul în procesul penal
tratează ceea ce Noul Cod de procedură penală clasifică drept o cale
ordinară de atac, cale ce reprezintă de fapt un mijloc procesual ce îngăduie
reexaminarea modului în care s -a soluționat , într -unul din gradele de
jurisdicție, acțiunea penală și acțiune a civilă (dacă a fost exercitată alăturat
celei penale ) și înlăturarea erorilor de drept și de fapt în drept săvârșite.
Calea ordinară de atac a apelului reprezintă o garanție a respectării
principiului aflării adevărului cu privire la faptele și împrejur ările cauzei
precum și cu privire la persoana făptuitorului, principiu fundamental în
desfășurarea procesului penal, chiar dacă doctrina definește apelul ca fiind
„un remediu procedural în contra greșelilor ce eventual s -ar putea ivi
datorită părților sau judecătorilor, în împărțirea dreptății.”
Manifestarea de voință a oricăror dintre părți sau a oricărui titular al
dreptului de a exercita o cale de atac reprezintă o aplicare a principiului
legalității, dreptului la apărare și dreptul ui la o cale de atac62 , dar și
necesitatea oricăruia dintre titulari de a -și manifesta expres voința formulării
unei cereri în acest sens.
Necesitatea existe nței a căilor de atac nu rezidă, doar din realitățile
înfăptuirii actului de justiție, ci din reglementările interne și intern aționale
care instituie regul i și obligații în materie.
Astfel, Noul Cod de procedură penală român se află în concordanță,
atât cu dispozițiile Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor
Omului, cât și cu cele ale Constituției României.
Apelul este o cale de atac, care împiedică rămânerea definitivă a
hotărârii pronunțate de prima instanță și care trebuie exercitat într -un
termen relativ scurt , fixat de lege, producând totodată suspendarea hotărârii
atacate.
În acest sens, apreciez calea de at ac a apelului ca fiind de fapt și de
drept, întrucât, odată exercitată, produce un efect devolutiv integral,
provocând un control complet cu privire la calitatea persoanei care l -a
declarat în proces și la persoana căruia este îndreptat, de către instanța de
apel.
În același timp, apelul este și o cale de atac de reformare deoarece în
cazul admiterii sale hotărârea este desființată , în tot sau în parte, iar cauza
va primi o nouă rezolvare, fie dată de către instanța de apel, fie de către
instanța căreia i s e trimite cauza spre rejudecare.

62 Art.2 CEDO, http://www.inm -lex.ro/

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
56
Trebuie menționat că acest drept nu există virtual, în cazurile în care
legea îl prevede, încă din momentul sesizării primei instanțe, dar el devine
actual și poate fi exercitat în mod efectiv numai odată cu pronunțarea
hotărârii de către prima instanță.
Prin exercitarea dreptului de apel, activitatea procesuală, sistată în
momentul pronunțării sentinței, capătă un nou impuls reluându -se
desfășurarea, în conformitate cu normele p revăzute de lege, până când,
odată cu pronunțarea deciziei de către instanța de apel, va înceta din nou,
definitiv.
Fără a mai insista asupra detaliilor ce privesc aspecte legate de tema
prezentată, apreciez că se impune o trecere în revistă asupra aspecte lor
esențiale ce țin de condițiile de exercitare a căii de atac despre care se face
vorbire și clasificării acesteia, situându -se după cum am menționat în
categoria căilor ordinare, de reformare.
Chiar dacă este cunoscută din cele mai vechi timpuri teoreti cienii au
oscilat între necesitatea unei asemenea reglementări , recunoscând
importanța existenței unei instanțe care să controleze soluțiile instanței de
fond și posibilitatea eliminării acesteia din procesul penal motivată pe
diminuarea efectului preventi v al pedepselor.
În acest caz, revenind la reglementarea actuală ce prevede în mod
expres calea de atac arătată, titularii dreptului de apel (care fac obiectul
prezentării pe larg în Capitolul al II lea al lucrării de față și enumerați în Noul
Cod de proce dură penală) vizează atât latura penală a cauzei cât și cea
cvilă. De cele mai multe ori, în practica judecătorească, soluția instanței de
fond este atacată sub aspectul netemeiniciei, de către inculpatul
condamnat, ca titular al dreptului de a formula ape l.
Cu toate acestea hotărârea primei instanțe nu poate fi apelată decât
dacă acesta are un interes legitim personal, aspect foarte important
deoarece dreptul de apel este limitat la interesul fiecărui subiect procesual
de ataca hotărârea, iar pe de altă p arte, pentru fiecare titular al acestui
drept, întinderea și efectele apelului sunt limitate la poziția pe care acesta o
ocupă în proces.
Calea ordinară de atac a apelului are un caracter persoanal în raport
cu diversele părți care o exercită, aceasta însemnând că dreptul de apel al
fiecărei părți este independent de dreptul de apel al celorlalte.
Am avut în vedere și termenul de apel, repunerea în termen, dar și
retragerea și renunțarea la calea de atac invocată, încercând să subliniez
faptul că acest drept pe care legea îl conferă părților trebuie exercitat într –
un timp relativ scurt și atestă operativitatea procesului penal ce este
respectată fără puțină de tăgadă în orice ciclu procesual.

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
57
Un conținut important al acestei căi ordinare de atac este r elevat și de
efectele pe care le produce odată cu declararea acestuia. Având atât efect
extensiv, devolutiv și suspensiv, iar pincipalul avantaj ce legea îl conferă
părților este reprezentat de principiul non reformatio in peius .
În ceea ce privește judec area apelului, Noul Cod de procedură penală
conferă, printre altele, posibilitatea aprecierii probelor administrate, dar și
administrarea de noi probe, iar soluția reprezintă garanția unui proces
echitabil.
Pentru aceste considerente, am încercat să evid ențiez și opinia
majorității doctrinarilor referitoare la această cale de atac. Întrucât există
posibilitatea de a greși în justiția penală este imperios necesar ca o altă
instanță, superioară, să controleze soluția instanței de fond sub aspectul
legalităț ii și temeiniciei.
În justiție, perfecțiunea este un ideal greu, imposibil de atins. Nu toate
hotărârile judecătorești se sprijină pe un adevăr real, după cum, nu toate au
la bază o corectă aplicare și interpretare a legii.
În administrarea justiției, ca și în alte domenii de activitate umană,
oricând se pot săvârși erori, generatoare de nedreptate, cu toate măsurile
impuse de lege pentru a se asigura subiecților procesuali maximum de
garanția în desfășurarea pocesului penal, dar erorile nu pot fi evitate
întotdeauna, însă, ar fi absolut de neiertat ca acestea, odată comise, să fie
permanentizate, chiar atunci când este posibil să se descopere existeța lor.

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
58
BIBLIOGRAFIE

Lucrări de autor
 George Antoniu, Nicolae Volonciu, Nicolae Zaharia, Dicționar de
procedură penală, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1998
 Petre Buneci, Drept procesual penal, Curs universitar, Editura Pinguin
Book, București, 2004
 Petre Buneci (coordonator) , Noul Cod de procedură penală note,
corel ații, explicații, Editura CH.Beck, București, 2014
 Andreea Ciucă, Apelul, Editura Universul Juridic, București, 2008
 Anastasiu Crișu, Drept procesual penal, Ediția a – IV a, Editura
Hamangiu, București, 2013
 Vintilă Dongoroz, Curs de drept penal și procedur ă penală, București,
1946
 Ion Ionescu -Dolj, Curs de procedură penală română, Editura Librăriei
Socec, București, 1937
 Nicu Jidovu, Drept procesual penal, Editura CH. Beck, București,
2006
 Bogdan Micu, Drept procesual penal, Partea specială, Ediția a -III a,
Editura Hamangiu, București, 2013
 Mihăescu Dumitru Valeriu, Virgil Rămureanu, Căile extraordinare de
atac în procesul penal, Editura Științifică, București, 1970
 Dumitru Valeriu Mihăescu, Recursul penal, Editura Științifică,
București, 1962
 Ion Neagu, Tratat de procedură penală, Editura Global Lex,
București, 2002
 Ion Neagu (coordonator), Mircea Damaschin, Andrei Viorel Iugan,
Drept procesual penal . Partea specială . Mapă de seminar, Editura
Universul Juridic, București, 2016
 Ion Neagu, Drept procesual p enal. Curs selectiv pentru licență, Ediția
a- II a, Editura CH. Beck, București, 2004
 Vasile Papadopol, Corneliu Turianu, Apelul penal, Casa de editură și
presă „Șansa”, București, 1994
 Vasile Păvăleanu, Drept procesual penal. Partea specială, Editura
Lumina Lex, București, 2002
 Traian Pop, Drept procesual penal. Partea specială, Volumul II,
Editura Tipografia Națională, Cluj, 194 8
 Grigore Theodoru, Drept procesual penal. Partea generală, Editura
Cugetarea, Iași, 1998

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
59
 Tulbure, Adrian Ștefan, Drept proce sual penal. Partea generală,
Centrul de instruire și consultanță Simbarter, Sibiu, 1996
 Mihail Udroiu, Fișe de procedură penală. Partea generală. Partea
specială, Ediția a -II a, Editura Universul Juridic, București, 2015
 Mihail Udroiu, Cristinel Meceanu, C odul de Procedură Penală
comentat pe artciole, Editura CH.Beck, București, 2015
 Mihail Udroiu, Ovidiu Predescu, Protecția europeană a drepturilor
omului și procesul penal român, Editura CH. Beck, București, 2008
 Nicolae Volonciu, Noul Cod de Procedură Penală, Ediția a -II a,
Editura Hamangiu, București, 2015

Acte normative
 Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire
nr.429/2003, publicată în Monitorul Oficial nr.758 din 29 octombrie
2003
 Convenția europeană a drepturilor omului, intrată în vigoare în
România la 21 mai 1994, ratificată prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994
privind ratificarea convenției pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale la această convenție
 Noul Cod de procedură penală român – Legea nr.135/2010, modificată
prin Legea nr.135 din 1 iulie 2010, modificată prin Legea nr.255/2013,
ordonanța de urgență a Guvernului nr.3/2014 și ordonanța de urgență
a Guvernului nr.82/ 2014
 Codul de procedură penală din 12 noiembrie 1968 publicat în
Bulet inul Oficial nr.145 -146 din 12 noiembrie 1968
 Noul Cod Penal – Legea nr. 286/2009 actualizat și consolidat prin
Legea nr.151/2016 și ordonanța de urgență a Guvernului nr.18/2016
 Legea pentru modificarea și completarea Codului de procedură
penală nr.135/2010 publicată în Monitorul Oficial nr.515 din 14 august
2013, PI
 Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și
procurorilor ,https://lege5.ro
 Legea nr.345 din 29 decembrie 1947, pentru modificarea unor
dispoziții din Codul de procedură penală publicată în Monitorul Oficial
nr.288 din 29 decembrie 1947
 Legea nr.45 din 1 iulie 1993 privind modificarea și completarea,
publicată în Monitorul Oficial nr.147 din 1 iulie1993
 Legea nr.255/2013, http://www.legislatie.just.ro

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
60

Articole, publicații și lucrări de specialitate

 Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii,
Conferințel e Noului Cod de Procedură Penală
 Dumbravă, Consecințele nemotivării căii de atac ordinare în Codul de
Procedură Penal român, în Revista Dreptul nr.5/2003
 Chiș Ion, Doltu – Neînrăutățirea în propria cale de atac. Condiții de
aplicabilitate a acestui principiu. Situație neclară cu privire la reținerea
stării de recidivă, notă la decizia penală nr.282/2003 a Curții de apel
Cluj, în Revista Dreptul 8/2004
 Gheorghe Josan, Probleme de drept procesual penal, în Revista
Dreptul nr.12/2004

Jurisprudență
 Cauza Constantinescu contra României, Hotărârea din 27 iunie 2000 ,
https://jurisprudentacedo.com
 Cauza Grecu contra României, Hotărârea din 30 noiembrie 2006,
https://jurisprudentacedo.com
 Cauza Gurepka contra Ucrainei, Hotărârea din 6 septembrie 2005,
https://jurisprudentacedo.com
 Cauza Kucherenko contra Ucrainei, Hotărârea din 4 mai 1999,
https://jurisprudentacedo.com
 Cauza Krombach contra Franței, Hotărârea din 28 martie 200 0,
https://jurisprudentacedo.com
 Recurs în interesul legii nr.5/2016, publicat în Monitorul Oficial nr.493
din 1 iulie 2016
 Recurs în interesul legii nr.24/2006, publicat în Monitorul Oficial
nr.188 din 19 martie 2007
 Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.3347/2010,
http://www.scj.ro
 Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, Decizia nr.3011 din
26 decembrie 2012, http://www.scj.ro
 Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, Decizia
nr.2599/2013, http://www.scj.ro
 Înalta Curte de Casație și J ustiție, Secția Penală, Decizia nr.10/2014,
publicată în Monitorul Oficial nr.502 din 7 iulie 2014
 Tribunalul Suprem, Secția Penală, Decizia nr.123/2010 ,
https://www.jurisprudenta.com

Apelul în procesul penal Babeș Bianca -Andreea
61
 Ordonanța de urgență a Guvernului nr.3/2014, http://legislatie.just.ro/
 Decizia nr.21/2009, publicată în Monitorul Oficial nr.284 din 30 aprilie
2010
 Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, Decizia
nr.85 8/2003, http://www.scj.ro
 Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, Decizia nr. 3180 din
18 mai 2006, http://www.scj.ro
 Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, Decizia
nr.5902/2004, http://www.scj.ro