Lector, univ. dr. CRISTUTA ALINA – MIHAELA Absolvent DARABAN ELENA – DANIELA 2020 UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU FACULTATEA DE ȘTIINȚE… [612456]

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI”
DIN BACĂU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE MIȘCĂRII,
SPORTULUI ȘI SĂNĂTĂȚII
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific:
Lector, univ. dr. CRISTUTA ALINA – MIHAELA
Absolvent: [anonimizat] – DANIELA
2020

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI”
DIN BACĂU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE MIȘCĂRII,
SPORTULUI ȘI SĂNĂTĂȚII
KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ
ROLUL FIZIOTERAPIEI IN AMELIORAREA
SIMPTOMELOR SPECIFICE REUMATISMULUI
ARTICULAR ACUT
Coordonator științific:
Lector. univ. dr. CRISTUȚA ALINA – MIHAELA
Absolvent: [anonimizat] – DANIELA
2020

CUPRINS
Capitolul 1. Introducere in problematica cercetării
1.1. Actualitatea temei
1. 2. Motivarea alegerii temei
Capitolul 2. Fundamentarea teoretică a problemei studiate
2.1. Aspecte teoretice specifice fizioterapiei
2.2. Aspecte teoretice specifice reumatismului articular acut
2.3. Rolul fizioterapiei în ameliorarea tabloului simptomatologic specific
reumatismului articular acut
Capitolul 3. Organizarea și desfășurarea cercetării
3.1. Obiectivele, sarcinile, și etapele cercetării
3.2. Ipotezele cercetării
3.3. Subiecții și condițiile de desfășurare
3.4. Metode de cercetare folosite
3.4.1. Metoda documentării teoretice
3.4.2. Metoda achetei
3.4.3. Metoda observației
3.4.4. Metoda experimentală
3.4.5. Metoda măsurării si prelucrării datelor
3.4.6. Metoda înregistrării și prelucrării datelor
3.4.7. Metoda grafică
3.5. Desfașurarea cercetării

Capitolul 4. Rezultatele cercetării și interpretarea acestora
4.1. Prezentarea și analiza datelor
4.2. Interpretarea rezultatelor
Capitolul 5. Concluzii
Bibliografie
Anexe

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA
CERCETĂRII

1.1.ACTUALITATEA TEMEI
În ultimii ani kinetoterapia s-a dezvoltat devenind o disciplină structurată cu
dimensiuni vaste. Prin efortul unor specialiști în medicină, biomecanică, fiziologie,
nutriție, farmacologie, s-au trasat liniile programelor pentru tratarea și prevenirea
accidentelor, durerilor și afecțiunilor. Boala se poate manifesta prin apariția izolată
sau în asociere a unei poliartrite migratorii cu cardită și / sau coree.
Bolile reumatismale ale copilului reprezintă un subiect de mare actualitate,
prin incidența lor în ultimi ani, dar și prin mortalitatea importantă sau gravitatea
sechelelor în formele incorect tratate.
La vârsta copilăriei, se întâlnesc exclusiv reumatisme de tip inflamator, în
vreme ce reumatismele degenerative sunt apanajul vârstei adulte și ale bătrâneții.
În cadrul reumatismelor inflamatorii sunt două mari entități care apar cu
oarecare frecvență la vârsta copilăriei și anume unul acut și altul cronic.
Reumatismul inflamator cronic, în cuprinsul căreia se descriu câteva forme
relative bine conturate: sindromul Wissler și sindromul Still (aceste două forme
sunt specifice vârstei copilului), dar și poliartrita reumatoidă de tip adult, care
poate apărea la copil (în special la vârste mai mari)
Pe când reumatismul articular acut este o boală poststreptococică,
reumatismul inflamator cronic este o așa-zisă colagenoză .
Ele sunt așa de mult diferite din punct de vedere etiopatogenic, încât
singurele elemente comune sunt manifestări articulare inflamatorii care recunosc
un mecanism alergic dar și incidența relativă mare la vârsta copilăriei, par
discutabile, pentru asigurarea unei descrieri comune.
Ceea ce, însă, ne hotărăște să acceptăm provizorul terminologiei amintite
este realitatea clinică, în cuprinsul căreia aceste două entități apăr, deseori, destul
de asemănătoare, pentru a justifica, până la un anumit punct unele confuzii în
delimitarea uneia de cealaltă.
Analiza și modificarea continuă a acestor programe sunt menite să obțină
standarde de sănătate mai bune.

În diagnosticarea unei suferințe reumatice, examenul clinic general ca și cel
de strictă specialitate au în egală măsură un rol determinant. În anamneza
bolnavului se identifică o serie de simptome care se întâlnesc cu o mare frecvență.
Între acestea se înscriu durerea, redoarea articulară, tumefierea, astenia
musculară și reducerea capacității funcționale. Durerea musculoscheletică este cel
mai frecvent simptom întâlnit în practica reumatologică. Este important de știut
dacă durerea interesează una sau mai multe articulații, felul debutului (acut sau
cronic).
Durata durerii, intensitatea, cu variația în timpul unei zile, iradierea,
migrarea, factori de agravare sau de ameliorare, caracterul durerii. Redoarea
articulară poate fi fără relație cu durerea. Ea are o durată variabilă (minute sau ore)
și este de obicei matinală. O explicație este creșterea frecării intraarticulare ca
urmare a degradării suprafeței netede cartilaginoase. Durează minute în bolile
degenerative și ore în cele inflamatoare cronice. Poate reprezenta un criteriu de
urmărire a eficacității tratamentului.
Tumefierea este relatată de toți bolnavii cu excepția celor cu reumatism
psihogen. Ea se poate însoți de durere, parestezii, caldură sau roșeață a articulației.
Bolnavul reumatic mai poate relata oboseală și slăbiciune, cu pierderea
funcției specifice unor articulații, de exemplu incapacitatea de a ține un obiect în
mâna. Cunoașterea medicației folosite anterior, cu efectele ei secundare, este
importantă atât pentru diagnostic cât și pentru stabilirea atitudinii ulterioare.
Anamneza, în funcție de caz, trebuie completată cu identificarea simptomei
caracteristice altor aparate (leziuni cutanate, simptome neurologice, digestive,
respiratorii etc.).
Cunoașterea trecutului patologic al bolnavului, ca și prezența unor afecțiuni
la membrii familiei, ajută uneori considerabil la stabilirea diagnosticului. Deși
examenul clinic trebuie să fie centrat pe sistemul musculoscheletic, examinarea
completă este obligatorie pentru stabilirea diagnosticului. Examenul tegumentelor
poate descoperi alopecie difuză sau insulară întâlnită în lupusul eritematos
sistemic, leziuni de psoriazis pe pielea capului, genunchi etc, eritem facial sau al
tegumentelor expuse la soare
Kinetoterapia a fost și este o noțiune foarte controversată, teoretizându-se
mult asupra definirii noțiunii, a conținutului sau a sferei mijloacelor pe care le
folosește. În general este confundată cu gimnastica, chiar cu gimnastica medicală
sau sportul și educația fizică. Kinetoterapia o definim astăzi ca fiind un capitol al
terapeuticii medicale care folosește efectul mecanic al diferitelor modalități de
mișcare, în cadrul unei metodologii folosind elemente tehnice împrumutate din
educația fizică, care se adresează omului bolnav în scop terapeutic și de recuperare
medicală.

1.2.MOTIVAREA ALEGERII TEMEI
Setea de cunoștințe in domeniul medical este nepotolită. Este vorba despre o
necesitate pe deplin justificată, a cărei satisfacere trebuie cât mai mult sprijinită,
rezultând din dreptul la sănătate al fiecăruia.
Medicina modernă nu se mai mulțumește numai cu rezultate bune de
laborator și vindecarea clinică, ci ea trebuie să redea pacientului capacitatea de
muncă și independența în viața socială.
Între timp medicina modernă a progresat enorm, omenirea îmbogățindu-se
cu o cantitate considerabilă de cunoștințe despre sănătate și boală, cu noi
descoperiri, remedii și perfecițuni tehnice.
Motivul pentru care am ales această temă s-a datorat frecvenței mari a
(R.A.A), infecția urmând unei angine streptococice, complicațiilor majore pe care
le poate genera și anume: redoarea articulară, atrofii musculare, osteoporoză,
algoneurodistrofie, modificarea formei anatomice dar și complicații care pot
apărea în timpul imobilizării la pat a bolnavului: complicații respiratorii,
complicații circulatorii și atrofii musculare.
În activitatea practică pe care am desfășurat-o pe durata celor 3 ani de
practică am întâlnit multe cazuri cu afecțiuni reumatismale. Reumatismul articular
acut se întâlnește la orice vârstă dar în mod special la vârstnici, determinate de cele
mai multe ori de boli degenerative, cu prognostic foarte grav. Organismul
vârstnicului întrunește numeroase condiții care pot duce la degenerări
osteoarticulare. Întotdeauna apare riscul patologiei și complicațiilor de imobilizare,
care grăbesc degradarea fizică a bolnavului, determinând complicațiile psihice și
somatice. Pot apărea stări confuzionale, tulburări de comportament, adeseori
complicații cardiovasculare, boli infecțioase, infecții urinare, escare de decubit,
etc. Îngrijirea precoce și reeducarea dețin un rol important.
Un alt motiv alegerii temei este de a descrie fascinantul domeniu al
reumatologiei dar și faptul că există puține date și statistici despre această afecțiune
destul de des întâlnită. Datorită numărului ridicat de persoane afectate, noi
kinetoterapeuții avem un rol foarte important în conceperea unui program de
recuperare cât mai complex, de pe urma căruia să se obțină rezultate în recuperarea
pacienților.
Oferind cunoștințe care servesc la păstrarea sănătații, la recunoașterea
timpurie a bolii și la tratarea în bune condiții a reumatismului articular acut
constituie un principal obiectiv.

BIBLIOGRAFIE
1. Crețu. A.2003, Ghid clinic și terapeutic fizical-kinetic în bolile reumatice .
Ed. BREN, București
2. Ionescu, R, 2007, Esențialul în reumatologie – ediția a 2-a revizuită . Ed.
ALMATEA, București
3. Lascarache, GH., Guțiu, I., 1085 , Cum trataăm spondilita anchilozantă .
Ed. Medicală, București
4. Moraru, Ghe., Pîncotan, V., 1999, Recuperarea kuinetică în reumatologie ,
Editura Imprimeriei de Vest, Oradea
5. Ochiană, G. 2009, Sinteze conceptuale în cercetarea științifică din
domeniul kinetoterapiei Ed. Alma Mater, Bacău
6. Popescu, E., Ionescu, R., 1995 , Compendiu de reumatologie . Ed.Tehnică,
București
7. Popescu, E., Ionescu, R.,2002 , Compendiu de reumatologie – ediția a III-a
actualizată și adăugită, Ed. Tehnică, București
8. Sarah Nica, A., 2000, Compendiu de ortezare ,. Ed. Universității din
Oradea

CAPITOLUL 2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A
PROBLEMEI STUDIATE
2.1. ASPECTE TEORETICE SPECIFICE FIZIOTEPIEI
Prin fizioterapie se înțelege utilizarea factorilor și agenților naturali și
artificiali (aer, apa, caldura, electricitatea, lumina, efect mecanic-vibrații)
hidroterapia, termoterapia, aplicarea căldurii produse prin diferite procedee,
faradizarea și galvanizarea, tratamentul cu raze ultraviolete, laserterapia,
radioterapia, radium terapia și kineziterapia, dar și a exercițiilor fizice și a
tehnicilor de masaj în scop profilactic,terapeutic și de recuperare.
Fizioterapia ca și domeniu implică și climatul, altitudinea, băile de ape
minerale, nămolul, mofetele, ca și mijloace de terapie.
În cadrul fizioterapiei sunt incluse toate procedurile care folosesc agenții
fizici artificiali, iar în cadrul balneoclimatoterapiei sunt cuprinse toate procedurile
care folosesc agenții fizici naturali (ape minerale, lacuri, nămoluri, gaze, ape
litorale marine, bioclima, peșteri și saline).
Hidroterapia se poate folosi în tratamentul reumatismelor sub diferite
forme ca: băi, dușuri, comprese, împachetări, fricțiuni și tamponări. Ea lucrează
printr-un element mecanic și prin unul termic.
Alte forme ale aplicării locale a hidroterapiei sunt: turnarea apei cu găleata,
percuția peste un cearceaf umed și dușul sub apă.
Baia cu valuri artificiale este un procedeu blând, care se recomandă mai
ales bolnavilor cu dezabilitați.
Băile locale (pentru mâini, picioare) sau parțiale sunt mai bine suportate
decât cele generale.
În ceea ce privește acțiunea termică, aceasta diferă după cum avem de a face
cu băi reci sau calde.
Compresele reci sau chiar punga cu gheață le folosim în bursitele și bolile
reumatice.
Aplicațiile calde au un efect invers; cataplasmele calde se folosesc în
artritele foarte dureroase, pentru calmarea durerilor.
Hidroterapia generală și locală are aproape aceleași indicații ca și
balneoterapia, cu deosebirea că este mai ușor suportată.

Prin hidroterapie se obține o cedare a durerilor și a contracturilor musculare,
o ameliorare a atrofiilor musculare, o resorbție lentă a exsudatelor și o prevenire a
anchilozelor.
Termoterapia când o parte a corpului este încălzită, mecanismul
termoreglator intră imediat în joc pentru că neutralizează excesul de căldură:
capilarele, artriolele și venulele se dilată, iar presiunea la nivelul lor crește. Efectul
fiziologic maxim se produce în țesutul subcutanat. După câteva minute, pielea se
încălzește și se acoperă cu o rețea de dungi roșii, corespunzând dilatărilor capilare.
Procedeele pentru producerea căldurii terapeutice sunt numeroase; ele se pot însă
reduce la două categorii principale: sursele de raze infraroșii și diatermia.
Crioterapia reprezintă un mijloc terapeutic important din domeniul mai
larg al termoterapiei. Spre deosebire de scăderea temperaturii întregului corp
(hipotermie), crioterapia se referă la scăderea temperaturii pe o regiune localizată.
Constă în aplicarea factorului de răcire sub formă de comprese, împachetări:
tamponări, fricțiuni cu pungi umplute cu gheață sau apă rece, scufundări în apă
rece etc.
Razele infraroșii sunt iradiații ale spectrului electromagnetic, cu o lungime
de undă între 150000 și 7000 Angstrõm. Ele se împart în: raze lungi, nepenetrante,
care sunt emise de corpuri cu temperatură mică ( sticle calde, perne electrice, sobe
electrice) și raze scurte, penetrante, care sunt emise de corpuri cu temperaturi
ridicate (soarele, arcuri electrice, cărbune). Primele (cu o lungime de undă de
120000-15000 Ā) pătrund pe o adâncime de cel mult 2 mm și sunt absorbite de
straturile superficiale ale pielii, pe când celelalte (cu o lungime de undă de 15000-
7000 Ā) pătrund până la 5-10 mm și ajung în țesuturile subcutanate.
Căldura prin conducere se realizează cu ajutorul sticlelor calde, al pernelor
electrice, al băilor de parafină și al compreselor de nămol. Băile de parafină sunt
utile în artritele extremităților și au avantajul de a pregăti regiunea pentru masaj.
Razele infraroșii – produse de diferite surse se folosesc în stadiul acut al
afecțiunilor musculare și articulare în care masajul nu este încă posibil. Ele produc
o cedare rapidă a durerilor și o relaxare musculară, creând astfel condiții prielnice
pentru masaj. Razele infraroșii se pot asocia cu ionizările și cu razele ultraviolete.
Efectul acestora din urmă este mai puternic dacă au fost precedate de o iradiere cu
infraroșii. Sursele neluminoase liniștesc mai mult decât cele luminoase.
Diatermia produce căldură printr-un mecanism cu totul diferit. Ea folosește
un curent de înaltă frecvență (având cel puțin 1 milion oscilații pe secundă), care
trecând prin țesuturi este transformat în căldură prin rezistența acestora. Ea poate fi
aplicată sub trei forme:
diatermia cu unde lungi, care folosește un curent cu o frecvență de 1
milion oscilații pe secundă și electrozi direct aplicați pe piele;

diatermia cu unde scurte , care folosește un curent cu o frecvență mult mai
mare (10-100 milioane oscilații pe secundă) , creând un câmp electric în care se
plasează acea parte a corpului pe care vrem sa o încălzim.
căldura inductivă: un curent de înaltă frecvență (12 milioane oscilații pe
secundă) trece printr-un cablu izolat, în formă de cerc, creând un câmp
electromagnetic în care se plasează regiunea bolnavă.
Faradizarea – la fiecare întrerupere a curentului se produce în țesături o
schimbare bruscă în concentrația ionică. Aceasta excită terminațiile nervilor motori
și senzitivi, producând, pe de o parte, contracția mușchiului, iar pe de alta, o
senzație care merge de la ciupiutură până la durere.Stimulările produse de
întreruperi sunt atât de dese încât mușchiul nu mai are timp să se relaxeze și intră
într-o stare de contracția tetaniformă. Prin reglarea curentului de la 0-maximum
putem obține o alternare de contracții și relaxări.
Faradizarea are indicații multiple :
stimulează funcțiunea musculară la bolnavii care nu pot exercita mișcări
voluntare sau la care mișcările sunt contraindicate prin faradizarea, mușchiul se
poate contracta fără a mișca articulația;
poate realiza adesea o relaxare a mușchilor aflați în stare de
contractură patologică;
activează irigația și nutriția mușchilor;
poate atenua și durerea (de exemplu, cea articulara.) prin reducerea
spasmului muscular.
Galvanizarea. S-a crezut că în timpul trecerii unui curent continuu prin
țesuturi, reacția acidă care se produce la nivelul polului pozitiv ar micșora
excitabilitatea nervilor, iar reacția alcalină din jurul polului negativ ar mări-o.
Această ipoteză n-a fost verificată, iar singurul efect dovedit al curentului galvanic
este vasodilatația. Trecerea curentului produce o senzație de căldură și o roșeață a
pielii, care persistă o jumătate de oră, putând reapărea mai târziu.
Curentul galvanic este folosit și pentru introducerea anumitor ioni în țesuturi
(ionoforeză). Ea se aplică în reumatismul de menopauză și uneori poliartrita
cronică evolutivă.
Tratamentul cu raze ultraviolet – razele ultraviolete emise de soare sau de
diverse lămpi cu cărbune, tungsten sau mercur – se pot întrebuința în aplicații
generale și locale.

Iradierile generale – transformă ergosterolul din piele în vitamina D și au
un efect tonifiant asupra bolnavilor debili. Ele cresc leucocitoza, măresc rezistența
organismului și produc creștere a poftei de mâncare și o senzație de euforie. Se
aplica la reumatici debilitați și în covalescența reumatismelor subacute.
Iradierile locale produc un eritem urmat de pigmentare. Eritemul poate
prezenta 4 grade diferite în raport cu doza folosită. Gradul I constă într-o înroșire
ușoară a pielii care dispare fără urme după 1-2 zile. In eritemul de gradul al II-lea
înroșirea e mai puternică și durează 3 zile, fiind urmată de o ușoară descuamație și
pigmentare. Eritemul de gradul al III-lea se caracterizează printr-o roșeață foarte
intensă, cu un ușor edem care persistă o săptămână și e urmat de descuamație și
pigmentare pronunțată. In eritemul de gradul al IV-lea se observă și hemoragii
intracutane.
Laserterapia – terapia cu laser are multiple aplicații in fizioterapie, de la
terapia durerii până la biostimularea tisulară.
Sunt două tipuri de aplicații: laser focalizat pe puncte dureroase și laserul
divergent, scan laser, ce oferă posibilitatea tratării unor zone mai mult sau mai
puțin extinse fără intervenția terapeutului.
Efectele terapeutice ale laserului depind de parametrii fundamentali:
puterea măsurată în Watt (sau energia măsurată în Jouli), importantă în
calcularea duratei procedurii. Printre efectele constatate se menționează: efect
antiinflamator, diminuarea durerilor (acute, cronice), întărirea sistemului imunitar
prin biostimulare nespecifică, creșterea sintezei proteic, reducerea edemelor,
stimularea neovascularizației și vindecarea plagilor, activarea sistemului
neouroendocrin, creștera ATP și a fosforilării.
Indicații: acnee, alopecie, cicatrici cheloide, cicatrici recente, arsuri,
dermatite, furunculoza, hematoame, herpes, striuri, epicondilite, bursite, dureri
reumatice, arsuri, ulcere varicoase, eczeme, traumatisme, celulită.
Indicațiile terapiei cu LASER:
Artrita (osteoartrita, artrita reumatoida);
Durerile coloanei vertebrale: cervicale, de spate, durerea
lombară;
Afecțiunile discurilor intervertebrale;
Fibromialgia (cauzează durere cronică la nivelul muschilor,
articulațiilor și a țesuturilor moi);
Durerile articulare (genunchi, umăr, coapsa);
Durerile musculare și durerea miofasciala (durere musculară
cronică);
Nevralgia (durere severă pe traiectul unui nerv);
Neuropatia (cauzată de o leziune nervoasă);

Fasceita plantară (durere la nielul călcâiului);
Durerea postoperatorie;
Tendinita;
Accidentările (întinderi musculare, entorse), precum și leziuni
cauzate de mișcări repetitive (suprasolicitare segmentară).
Contraindicațiile terapiei LASER :
Iradierea directă a glandelor endocrine, în mod special a glandei
tiroide;
Cancerul – terapia LASER nu se utilizează în tratamentul
leziunilor canceroase cunoscute, primare sau secundare. El poate fi folosit
pentru ameliorarea durerii în timpul etapelor terminale ale bolii, și acest lucru
numai cu acordul consimțit, atât al pacientului, cât și al terapeutului implicat;
Sarcina – utilizarea lui este contraindicată pe uterul gravid ;
poate fi folosit la femeia gravidă ca adjuvant al altor modalități de terapie
pentru tratamentul durerilor de spate sau a altor afecțiuni;
Epilepsia;
Pielea tatuată, din cauza apariției efectului termic;
Hemoragia – vasodilatația produsă de laser poate agrava
hemoragia.
Radioterapia
Trebuie să facă neapărat parte din arsenalul terapeutic al reumatologului.
Razele X provoacă în câmpul iradiat o hiperemie activă, care durează câteva zile,
având ca efecte secundare o diminuare a durerii și a fenomenelor inflamatorii
locale. Maximum de efecte se observă la 3-4 săptămâni după terminarea
iradierilor, iar durata ameliorării este de 6 luni-2 ani.
Doza totală pe care o administrăm pe câmp este de 300-450 r. Ședințele se
fac la intervale de 2-4 zile, ceea ce permite aplicarea concomitentă a altor
tratamente hiperemiante și scurtează durata spitalizării.
Radioterapia ne-a dat rezultate bune în manifestările reumatice abarticular
(bursite, mialgii, nevralgii), în artritele infecțioase secundare cronice
(în special, în artrita gonococică), în poliartrita cronică evolutivă, în spondilita
anchilopoetică și în artroze.

2.2. ASPECTE TEORETICE SPECIFICE REUMATISMULUI
ARTICULAR
REUMATISMUL ARTICULAR ACUT (R.A.A.)
Fig. nr.1 https://www.printo.it/pediatric-rheumatology
Istoric
Termenul de reumatism a intrat în limbajul medical, cât și cel curent, încă din
cele mai vechi timpuri, conținutul lui nu a fost pe deplin lămurit nici până astăzi.
Etimologic, această denumire derivă din cuvântul grecesc “pelv” care înseamnă
catar, fluxiune, curgere și prin care se înțelegea o stare fluxionară, trecătoare. Apoi,
sub această denumire au fost cuprinse toate bolile, cu deplasare umorală, conform
concepției hipocratice a patologiei umorale, printre care: reumatismul, eczema,
astmul, gută etc. Această concepție consideră că toate manifestările reumatice
recunoșteau drept cauză o tumoare patologică provenită din creier, care s-a
răspândit în întregul organism.
Mai târziu, termenul de reumatism a servit pentru denumirea afecțiunilor
dureroase, a articulațiilor, incluzând atât reumatismul Bouillaud-Sokolski,
pseudoreumatismele infecțioase, reumatismele cornice, cât și artropatiile
degenerative și cele din cursul anumitor boli metabolice, ca guta, artritismul etc.
Introducerea tratamentului hormonal și a celui profilactic cu penicilină
deschide noi perspective și justifică noi speranțe în tratarea și prevenirea acestei
boli, îndeosebi la copii.
La noi în țară, D. Danielopolu, C. Parhon, N. Gh. Lupu, I. Nicolau, I. Stoica,
I. Goia, C. Zanfir, A. Moga, C. Constantinescu, E. Hurmuzache, A. Iancu, N. Ghiță
au consacrat o serie de studii importante diverselor aspect ale reumatismului.
Definitie:
Reumatismul articular acut (R.A.A) , denumit și reumatismul Boullaud
Sakolski, este o boală a țesutului conjunctiv, cu caracter infecțios, ce interesează
întregul organism, dar afectează în special inima (pericardul, miocardul, și
endocardul-endocardita fiind cea mai gravă) și articulațiile.
R.A.A. este determinat de streptococul Beta hemolitic de grup A, are
caracter infecțios, debut acut și evoluție cronică, întreruptă de perioade acute. În
timp ce manifestările articulare ale R.A.A. sunt trecătoare, vindecându-se fără
urme, cele cardiace sunt importante și grave, putând conduce la invaliditate sau
moarte.

INCIDENȚA R. A. A.
Boala survine frecvent la copii de vârstă școlară între 5 și 15 ani, mai rar la
tineri și adulți.Incidența exactă a boli este dificil de stabilit din cauza existenței
unor episoade asimptomatice, în special de cardită, detectate tardiv prin
diagnosticarea sechelelor valvulare. Se apreciază că frecvența variază între 0,1% și
3%, boala apărând mai frecvent după faringite severe exsudative. Apariția boli
depinde de persistența streptococului în faringe și de amplitudinea răspunsului
imun pe care îl induce. Tratamentul prompt al faringitei streptococice cu penicilină
previne apariția bolii. Factorii de mediu ca supra aglomerarea, nutriția inadecvată
și igiena defectuoasă cresc riscul de boală. Pacienții cu antecedente de reumatism
articular acut rămân cu risc crescut de recidive pentru toată viața. Riscul
recidivelor este mai mare la bolnăvii cu afectare cardiacă. El scade odată cu
creșterea în vârsta și este invers proporțional cu intervalul de timp dintre actul
primar și prima recidivă.
CAUZE
Streptococul este agentul etiologic al bolii. Structura complexă a capsulei
acestuia permite clasificarea germenului în mai multe grupe desemnate cu litere de
la A la N, în funcție de polizaharidul capsular.
Grupa A are posibilitatea să sintetizeze o varietate de produși antigenici care
pot hemoliza eritrocitele, pot dizolva fibrina și acidul hialuronic din țesutul
conjunctiv și pot denatura proteinele (nicotinamidnucleotidaza și
deoxiribonucleaza).
Anticorpii ce apar ca răspuns la acești produși antigenici extracelulari sunt
utili pentru diagnosticul bolii. Proprietățile hemolitice ale streptococului stau la
baza clasificării lui în β hemolitic, α he molitic și γ nehemolitic.
Streptococul β hemolitic este capabil s ă producă hemoliza complete prin
hemolizine. Această acțiune scade la cel α-hemolitic și lipsește la streptococul γ-
nehemolitic.În cadrul grupului A se disting aproximativ 80 de serotipuri de
streptococ. Marea varietate de serotipuri este dată de proteina M a capsule
streptococice, aceasta este o substanță puternic antigenă dotată și cu proprietatea de
a rezista fagocitozei celulare polimorfonucleare. Grupa A de streptococ determină
frecvent infecții faringo-amigdaliene și ale pielii. Infecțiile cutanate nu determină
reumatism articular acut.

Tipurile cu cea mai mare capacitate de a induce boala sunt 5,14,19 și 24.
Existent multiplelor serotipuri face posibilă reinfecția și recidiva bolii.
Legătura între reumatismul articular acut și infecția streptococică este
susținută prin demonstrarea titrului crescut de anticorpi față de antigene
streptococice și de posibilitatea preveniri atacului primar și secundar prin tratarea
promptă a infecțiilor cu antibiotic.
Epidemiologia Infecțiilor Streptococice și a R.A.A
În epidemiologia infecțiilor streptococice și a R.A.A există relații strânse
doveditoare pentru poziția R.A.A. în cadrul bolilor streptococice.
1.Criteriile Infecției Streptococice.
Caracterele infecției streptococice cu un germen virulent sunt următoarele:
a)Faringita (sau amigdalita) cu exudat, puternică hiperemie a palatului moale
și pilierilor faringieni și cu disfagie marcată;
b)Febră mare (cu temperatură peste 38,5°);
c)Sensibilitatea accentuate la presiune a ganglionilor angulomandibulari,
tumefiați;
d)Leucocitoza peste 12 000/mm³.
Toate aceste semne clinice clasice pot fi produse de o infecție virală în 25%
din cazuri. Pentru o infecție virală și împotriva etiologiei streptococice pledează
tusea de iritație și răgușeala;
a)Cultura pozitivă pentru streptococ β-hemolitic,
b)Titrul ASLO mare după infecție.
Când există faringită, streptococii β-hemolitici sunt prezen ți în cultura din
faringe și titrul ASLO crește, infecția poate fi considerată drept streptococică.
PATOGENIE
Mecanismul prin care streptococul β-hemolitic grupa A induce leziuni
inflamatorii la nivelul articula țiilor, inimii, sau sistemului nervos central rămâne
incomplet cunoscut. S-au avansat o serie de teorii incluzând efectele toxice directe
ale streptolizinelor S și O, rolul complexelor imune antigen streptococic/anticorp
antistreptococic sau fenomene autoimune. Majoritatea autorilor susțin teoria
conform căreia reumatismul articular acut este o boală autoimună care are la bază
similitudini între anumite component ale streptococului și antigene tisulare din
inimă, capsulă articulară și neuron. Componentele peretelui celular al
streptococului conțin determinant antigenici similari cu cei ai țesuturilor umane.

MODIFICARI ANATOMO-PATOLOGICE
Boala se caracterizează histologic prin leziuni inflamatorii exsudative și
proliferative prezente în special la nivelul inimii, articulațiilor și vaselor sanguine.
Leziunile inflamatorii exsudative se întâlnesc mai ales la începutul bolii și
constau din tumefacția și fragmentarea fibrelor de colagen, edem mucoid al
substanței fundamentale a țesutului conjunctiv, infiltrație celulară și degenerare
fibrinoidă.
Leziunile exsudative sunt dominante la nivelul articulațiilor, seroaselor, vaselor
sanguine și valvelor cardiace.Ele pot regresa spontan, lent, uneori fără urmări.
HISTOPATOLIGIA R. A. A.
1.Primul studiu al leziunilor este reversibil, fiind caracterizat printr-o alterare a
fibrelor colagene care se umflă (turgescența fibrinoidă), par a se infiltra cu un
edem interstițial ce disociază fibrele, ceea ce duce la pierderea afinităților
tinctoriale normale.
2.Stadiul al doilea este ireversibil; apare o coagulare acidofilă (necroză
fibrinoidă)a zonelor infiltrate, care distrug structurile microscopic (în special
fibrele colagene și elastic, mai puțin cele reticulare). Această substanță
fibrinoidă (materie eozinofilă, care prezintă caracterele tinctoriale ale fibrinei)
poate proveni fie din distrugerea elementelor constitutive ale țesutului
conjunctiv, fie ca urmare a depunerii fibrinogenului plasmatic în țesutul
conjunctiv.
3.Stadiul al treilea este stadiul granulomatos (proliferativ), în care apare
leziunea caracteristică, granulomatoasă, a R.A.A, nodulul Aschoff.
SIMPTOMATOLOGIE
Reumatismul articular acut poliarticular interesează în deosebi articulațiile
mari. Artrita este mobilă și fugace. Articulațiile cele mai frecvent afectate sunt:
genuchii, coatele, articulațiile radio-carpiene și tibio-tarsiene. Genunchii sunt
interesați în 65% din cazuri, iar articulațiile radio-carpiene și tibio-tarsiene în 50%
din cazuri. Articulațiile coxo-femurale sunt afectate foarte rar. La copil pot fi
prinse și articulațiile mici ale degetelor, ale coloanei vertebrale, articulațiile sterno-
claviculară, temporo-mandibulară și sacro-iliacă. Articulația interesată prezintă
caracterele obiective ale unei inflamații moderate: pielea nu este roșie, ci rozată,
lucioasă, articulația este caldă, tumefiată, blabuloasă, ufără deformație
considerabilă.

Edemul, care este periarticular la început, fuzează în lungul tecilor
tendinoase.
Hidartroza este minimă și șocul rotulian este greu de căutat din pricina
durerii. Aspectul particular al poliartritei este dat de caracterele durerii și de
evoluția artritei.
Durerile articulare sunt de intensitate variabilă, dar aproape totdeauna
penibile, permanente, diminuând prin imobilizare și accentuându-se la cea mai
mica mișcare (zguduirea patului, examen medical). Durerile radiază în lungul
trunchiurilor nervoase ale tecilor sinoviale peritendinoase, obligând bolnavul să-și
găsească o poziție de relaxare musculară. Teama de durere determină contracții
musculare involuntare, care exacerbează durerile periarticulare. Mobilizarea pasivă
a articulației confirmă predominanța extra articulară a procesului inflamator dacă
reușim să obținem o relaxare muscular completă, articulația poate fi mobilizată
fără a provoca dureri vii. Punctele dureroase sunt situate la nivelul interliniei
articulare și ligament. Puncția articulară este albă în mod obișnuit, uneori se obțin
câteva picături de lichid clar. În vecinătatea articulației bolnave se constată
diminuarea sensibilități superficial, și o ușoară amiotrofie.
Evoluția artritei – articulațiile sunt prinse succesiv, inflamația trece de la o
articulație la alta. Caracterul migrator al tumefacțiilor articulare este semnul cel
mai important. Rareori se prind de la început toate articulațiile de cele mai multe
ori, ele se prind succesiv. Tumefacția articulară persistă câteva zile la nivelul
articulației, apoi diminuează la acel nivel pentru ca să apară la alte articulații și în
felul acesta se pot prinde treptat toate articulațiile importante. Aceeași articulație se
poate tumefia de mai multe ori în cursul aceleași crize acute. Fenomenele
inflamatorii articulare nu ajung niciodată la supurație și nici nu lasă sechele
articulare după dispariția lor. Prinderea multiplă a articulațiilor mari, trecerea
rapidă de la o articulație la alta, lipsa supurației, precum și lipsa oricărei sechele
articulare sunt proprii reumatismului articular acut și previne diferențierea acestei
afecțiuni de celelalte reumatisme.
Febra este constantă la copii însă, nu dă indicații prea prețioase asupra
gravității bolii, febra putându-se prezenta în mai multe tipuri:
a.Febră neregulată, dar pronunțată, cu o durată variabilă (până la câteva luni);
b.Febră continuă, dar redusă (evoluție subfebrilă);
c.Stare febrilă continuă cu exacerbări acute;
d.Hiperpirexie, care apare de obicei în săptămână 2 și 3 a primului atac
reumatismal și se asociază cu semene de reumatism cerebral.
Pulsul este tahicardic (100-140 pe minut) proporțional mai mare decât febra.
În convalescență există bradicardie.
Transpirațiile abundente sunt prezente totdeauna, ele determină frecvent
sudamină sau erupții cutanate.

Paloarea bolnavului este constantă și se datorează unui spasm capilar și
anemiei, iar scăderea în greutate este frecventă.
Ca semn negativ se poate nota că, deși există o reactivitate vie a sistemului
limfatic, reumatismul articular acut nu se însoțește niciodată de splenomegalie,
spre deosebire de afecțiunile septic adevărate.
Sindromul infecțios se însoțește de următoarele semne de laborator:
viteza de sedimentare a hematiilor este foarte mult crescută (peste 60-100 mm la
oră) în cursul crizei acute, scăzând pe măsura dispariției atacului febril
reumatismal. Urmărirea vitezei de sedimentare constituie un indiciu valoros al
evoluției bolii. Urinile sunt în cantitate redusă, închise la culoare, sărace în cloruri,
bogate în uree, urați și acid uric.
EVOLUȚIE
Criza reumatismală are o evoluție foarte variabilă. Fără tratament, ea se
termină prin vindecarea complete a artritelor, însă procesul infecțios continuă,
determinând sau accentuând leziunile cardiace și celelalte leziuni visceral. Durerile
articulare dispar progresiv, articulațiile își reiau aspectul normal, vindecându-se
fără anchiloză. Fiecare puseu febril nou corespunde unui nou puseu articular sau
unei localizări visceral. Temperatura revine la normal în 8-10 zile în formele
ușoare și după mai multe săptămâni în formele severe. Viteza de sedimentare
revine la normal după 15 zile de la dispariția tuturor semnelor clinice. Ea permite
urmărirea evoluției boli și hotărăște continuarea sau oprirea tratamentului. Aproape
totdeauna după administrarea unei doze suficiente de salicilat de sodiu, fluxiunile
articulare se reduc, durerile dispar și febra scade. Dacă tratamentul este instituit de
urgent și condus bine, criza acută reumatismală poate fi tratată complet în câteva
zile. Rezultate similar sau chiar mai bune se obțin prin tratamentul hormonal. Nu
se poate vorbi totuși de o vindecare definitive a crizei reumatismale. La prima
criză, bolnavul își primește, foaia de drum” a evoluției sale, el rămâne expus la
recidive. Riscul de recidivă este de 25% la bolnavi între 4 și 13 ani, de 8,6% la
bolnavii între 14 și 16 ani și de 3,7% la bolnavii între 17 și 25 de ani. Riscul unei
recidive grave este de 2-3 ori mai mare în anul următor crizei acute, decât după 1-2
ani de liniște. Atingerea cardiacă, atât de frecventă la copil, dă nota de gravitate a
bolii, ea rămâne adesea definitive, iar în unele cazuri continuă chiar să evolueze.

DIAGNOSTICUL R. A.A
Diagnostic pozitiv
Explorări Paraclinice – investigațiile urmăresc demonstrarea infecției cu
streptococul β hemolitic grupa A și a semnelor
generale și locale de inflamație acută.
Infecția streptococică poate fi pusă în evidență direct prin culturi din
exudatul faringian sau indirect prin demonstrarea unui titru crescut de anticorpi
antistreptococici.
Anticorpii antistreptolizina O (ASLO) sunt cei mai utilizați în studiul
răspunsului în anticorpi la agresiunea streptococică. Urmărirea în timp a titrului
ASLO arată că în cazurile de infecție streptococică fără R.A.A. el se normalizează
în 2-3 săptămâni, în timp ce la bolnavi care vor face R.A.A. el este constant crescut
având rol obiectiv în diagnosticarea precoce a bolii. Aproximativ 80% dintre
bolnavi au titrul ASLO crescut începând cu săptămână a două de la debutul bolii și
persistă la valori mari în primele 3 luni de evoluție, în special în formele cu
afectare cardiacă, normalizarea producându-se după aproximativ 6 luni. În cazurile
de R.A.A. care prezintă titrul ASLO normal, infecția streptococică este
documentată prin determinarea altor anticorpi.
Deoarece nici una dintre manifestările clinice sau perturbările biologice prezentate,
nu este patognomonică pentru reumatismul articular acut, în stabilirea
diagnosticului se apelează la criteriile lui Jones (1944) revizuite de Asociația
Americană de Cardiologie. Criteriile Jones revizuite pentru orientarea
diagnosticului în reumatismul articular acut.
Criterii majore:
a.Cardita
b.Poliartrita
c.Choreea Sydenham
d.Noduli subcutanați Meynet
e.eritemul inelar (marginat)
Criterii minore:
a.Febră
b.Artralgia
c.Prelungirea intervalului P-R în electrocardiografie (EKG)
d.Creșterea VSH, prezența proteinei C-reactive sau leucocitoză
e.Evidența unei infecții streptococice precedente
f.R.A.A. în antecedente

Diagnosticul Diferențial
Când criteriile Jones sunt îndeplinite, diagnosticul bolii poate fi relative
ușor. De multe ori însă, în stadiile precoce ale bolii, manifestările sale foarte
diverse pot sugera un număr mare de posibilități de diagnostic.
Diagnosticul sindromului infecțios se poate face în infecțiile acute ale
tractului respirator și în tuberculoză de primă infecție.
Tratamentul reumatismului articular acut
Tratamentul afecțiunilor reumatismale este una din problemele spinoase ale
medicinei, iar nenumăratele insuccese înregistrate în acest domeniu au creat printre
bolnavi și chiar printre unii medici impresia că aceste afecțiuni sunt incurabile.
Această impresie desigur falsă nu datorește faptului că n-am dispune în momentul
de față de un arsenal terapeutic destul de bogat și destul de eficace pentru
combaterea lor.
Numeroasele mijloace terapeutice folosite în tratamentul reumatismelor se
pot grupa în principale categorii:
1.Tratamentul preventiv
– înlăturarea factorilor reumatogeni,
– combaterea facarelor infecțioase,
– evitarea traumatismelor si a pozițiilor vicioase impuse de afecțiune,
– influnța nocivă a factorilor climatici.
2.Tratamentul igieno-dietetic
– repaus fizic si psihic,
– igiena vestimentară,
– evitarea încalțămintei incomode,
– schimbarea locului de munca ,
– creșterea caloric a regimului realizată prin folosirea lipidelor si glucidelor.
Tratament medicamentos
Dintre antibiotice, întrebuințăm penicilina, în artritele acute infecțioase
mono sau poliarticulare, atunci când salicilatul și sulfamidele n-au dat rezultate,
sau atunci când aceste medicamente nu sunt suportate. Administrăm deasemenea
penicilina în ziua și în ajunul amigdalectomiilor. Am obținut oarecare rezultate cu
penicilina în puseurile acute ale poliartritei cronice evolutive și ale spondilitei
anchilopoetice.

2.3. ROLUL FIZIOTERAPIEI ÎN AMELIORAREA
TABLOULUI SIMTOMATOLOGIC SPECIFIC REUMATISMULUI
ARTICULAR ACUT
În practica de zi cu zi ce se desfăsoară în serviciile de medicină fizică,
fizioterapia și electroterapia ocupă un spațiu important. După păreri autorizate, în
momentul actual de cunoaștere a mecanismelor fiziopatologice ale afecțiunilor
reumatismale și posttraumatice ale aparatului locomotor acest spațiu este exagerat
în dauna kinetoterapiei. Totuși, nu se poate face abstracție de unele realități care
fac posibilă această situație: mentalități adânc înrădăcinate, educația sanitară a
populației, lipsa de specialist în kinetoterapie. Asadar, vrând-nevrând,
electroterapia, fizioterapia continuă să fie un gen de terapie fizicală pe care, dacă îl
dorim eficient, trebuie să îl aplicăm conform cu datele cele mai noi de neuro-
fiziologie a durerii și contracției musculare. În plus, diatermia, iradiația cu
ultraviolete, laserul ridică alte probleme de metodologie și tehnică de aplicare.
Pentru a obține un maxim de eficiență trebuie respectate câteva condiții
minimale. Din dorința de a simplifica prezentarea acestui subiect care nu poate fi
dezvoltat într-un ghid de tratament fizical-kinetic, voi descrie diversele forme de
curenți electrici folosiți în terapie, în funcție de efectele urmărite: antalgic și
excitomotor. Desigur că, pe lângă aceste efecte principale, se vor intriga și efecte
antiinflamatorii locale, decontracturante musculare și biotrofice tisulară.
Hidroterapia – folosirea apei în scop terapeutic, această acțiune se
manifestă local și general. Local, cităm reacția termo-vasculară. Acțiunea
fiziologică a factorilor hidrici și termici se exercit prin intermediul tegumentului.
Pielea este primul organ de întâlnire cu factori hidrici. Aceste răspunsuri
tegumentare față de agenții hidrici reflectă reactivitatea generală a organismului.
Acțiunea procedurilor hidro și termoterapice asupra tegumentelor,
articulațiilor.
Vasoconstricția este faza inițială, care este cea mai lungă sub acțiunea
recelui, poate apărea piele-de-găina, provocată de contracția mușchilor erectori ai
perilor.
Vasodilatația activa este faza în care se produce o înroșire a tegumentului,
sub acțiunea aceluiași excitant, cald sau rece.
Vasodilatația pasiva sau paralitica urmează de obicei celei precedente, dacă
acțiunea factorului excitant se prelungește sau dacă este prea brutal.

Proceduri hidroterapice:
Considerații generale: metodele de tratament în hidroterapie se mai
numesc și proceduri care se împart în generale și parțiale.
Procedurile generale sunt proceduri mari (băi, împachetări,) și se prescriu
dimineața, fiind mai solicitante pentru organism datorită redorilor matinale
persistente în afecțiunile reumatismale.
Celelalte, parțiale sau mici, se execută după-amiază. Tratamentul trebuie
adaptat fiecarui bolnav în parte , efectuându-se doar 1-3 proceduri pe zi.
Compresele sunt cele mai simple proceduri, sunt de diferite tipuri, în fucnție
de regiunea de aplicare și temperatura tegumentului.
1. Compresa rece are efect antalgic, vasoconstructiv, deci antihemoragic și
antiinflamator. Ca indicații se folosește în orice proces inflamator acut, uneori se
folosește și o pungă cu gheață.
2. Compresa caldă are o acțiune antalgică, relaxantă, de sedare,
antiinflamatore si vasodilatatoare fapt pentru care este indicată în toate procesele
inflamatorii cronice.
3. Compresa Priessnitz este o compresă stimulentă, folosită pentru prima
dată de țăranul din Tirol, care purta acest nume. Este o conpresă rece, acoperită de
una uscată. Ca acțiune, la primul contact cu tegumentul se produce
vasoconstricția. Indicații în inflamațiile subacute și cronice.
Fricțiunile sunt proceduri care acționează atât prin factorul termic, cât și
prin cel mecanic. Ele sunt întotdeauna reci, se execută prin mișcări lungi de
alunecare folosite foarte des în afecțiuni reumatismale, fracturi, traumatisme.
Cataplasmele constă în aplicarea unor substanțe, de obicei umede, pe
tegument.
Cele mai cunoscute sunt cele cu muștar, cu hrean, mușețel și nămol folosite
în scop terapeutic, în procesele inflamatorii acute, pentru efectul lor
revulsiv ,decongestionant și analgezic.
Împachetările sunt proceduri umede și uscate, după cum se folosesc
cearșafuri umezite sau direct pătura ce invelește bolnavul, după o anumită tehnică
există și împachetări cu anumite substanțe în scop terapeutic. Acțiunea lor este una
puternic vasodilatatoare cu un bun efect antiinflamator, resorbitic, antalgic și
relaxant. Se folosesc în toate procesele inflamatorii cronice cum ar fi: artrite,
artroze, nevralgii. La fel se procedează și cu împachetările cu nămol și nisip.
Afuziunile sunt turnări de apă fără presiune, ele sunt reci sau alternate. Se
pot realiza printr-un furtun sau chiar o stropire fără rozeta. În orice procedură se
începe cu cald și termină cu rece, numărul repetărilor este de 3-5, până când se
obține reacția dermo-vasculară.

Dușurile sunt proceduri foarte cunoscute și utilizate. Ele sunt reci sau calde
și speciale în funcție de forma jetului de apă. Indicațiile dușurilor, după
temperatură, se confundă cu cele ale compreselor reci sau calde, iar cele
alternante , ca și fricțiunile au un efect stimulent, tonifiant.
Termoterapia curpinde proceduri ce dezvolta o mare cantitate de căldura.
Amintim aici băile de aburi, băile de aer cald, băile de soare de nisip, băile de
lumina parțiale sau complete. Acțiunea și indicațiile acestor proceduri intense sunt
cele ale procedurilor calde, boala reumatismală, afecțiuni locomotorii.
Crioterapia este un mijloc de termoterapie locală, bazată pe acțiunea
excitantului termic rece la temperatură în jur de 0° C, foarte aproape de
temperatura de îngheț. Prin aplicația lui asupra unei părți a corpului se obțin efecte
diferite. Poate fi folosit fie ca factor de răcire, fie ca stimulent al receptorilor
termici – în funcție de locul, durata, temperatura, mijloacele și tehnicile utilizate.
Trebuie delimitată de hipotermie, care înseamnă scăderea temperaturii întregului
corp.
Masajul terapeutic – recuperator are un câmp de aplicație strict medical,
ocupându-se de prevenirea apariției unor perturbări în funcționalitatea
organismului (masajul profilactic), tratarea – în paralel cu alte metode terapeutice –
unor afecțiuni (masajul terapeutic) și recuperarea posttraumatisme sau afecțiuni,
prin înlăturarea sechelelor (masajul recuperator), (Mârza D., 2010).
Masajul terapeutic, care combinat cu kinetoterapia, poate contribui la
vindecarea sau ameliorarea multor afecțiuni. Aria de aplicare a masajului
terapeutic este destul de vastă și, dacă este indicat în timp util și aplicat corect,
contribuie alături de celelalte măsuri terapeutice la scurtarea timpului de recuperare
a pacientului.
Masajul terapeutic poate fi indicat în: leziuni ale pielii și ale structurilor
conținute de aceasta, leziuni ale mușchilor și tendoanelor, leziuni osoase, articulare
sau sechele ale acestora, afecțiuni ale sistemului circulator, afecțiuni ale sistemului
nervos. (Mârza, D., 1998).
Prin masaj și tehnicile kinetice se previn și se combat aderențele,
retracțiile, redorile, cicatricile viciioase, depozitele patologice periarticulare și alte
urme ale accidentelor și bolilor articulare (traumatisme, reumatisme, artrite și
artroze etc.), care limitează mișcările normale.
Tehnicile kinetice statice . Contracția musculară, fără să determine mișcarea
segmentului, reprezintă kinezie statică, spre deosebire de kinezia dinamică ce se
însoțește de deplasare. Există două posibilități de executare a kineziei statice:
contracția izometrică și relaxarea musculară.
Contracția izometrică nu se menține mult timp pentru că este obositoare,
ea suspendând circulația sângelui din mușchi.

Relaxarea musculară se obține prin încercări de decontracturare a
segmentului, prin mișcări de scuturare sau balansare a acestuia poziționându-l ca
un pendul. De asemenea se utilizează și o serie de mișcări ample, lente, ritmate de
respirație.
Tehnicile kinetice dinamice se realizează cu sau fără contracție musculară,
ceea ce trasează de la început diferența dintre tehnicile active și cele pasive.
Mobilizarea pasivă în care pacientul nu are travaliu muscular în care se va antrena
succesiv articulație după articulație și tot succesiv se va executa pentru fiecare
direcție de mișcare. Ea nu trebuie să provoace durere, pentru a nu declanșa
reflexele de apărare musculară care ar limita mai mult mobilitatea articulară.
Uneori, se forțează mișcarea pentru întinderea țesuturilor asigurându-ne însă de
suportabilitatea pacientului. Se recomandă ca mobilizarea pasivă să fie pregătită
prin aplicații de căldură, masaj sau electroterapie antialgică, (Mârza, D., 2012).
Mobilizarea activă liberă (activă pură) se execută fără nici o intervenție
facilitatoare sau opozantă exterioară în afara sau eventual a gravitației. Mișcarea se
desfășoară după o serie de reguli dictate de scopul urmărit, având ca parametri:
direcția de mișcare, amplitudinea, ritmul, forța, durata, ca și poziția în care se
execută.
Obiectivele urmărite prin mobilizarea activă liberă sunt: creșterea sau
menținerea amplitudinii de mișcare la nivel articular, creșterea sau menținerea
forței musculare, recuperarea sau dezvoltarea coordonării neuromusculare,
menținerea unei circulații normale sau creșterea fluxului circulator, menținerea sau
creșterea ventilației pulmonare, ameliorarea condiției psihice, menținerea
echilibrului neuroendocrin.
Mobilizarea activo-pasivă (activă asistată) se realizează când forța
musculară a ajuns la o valoare între coeficienții 2-3, pentru a corecta direcționare
pe toată amplitudinea unei mișcări, pentru a susține și poziționa segmentul
mobilizat sau pentru a realiza concomitent o mișcare combinată, complexă.
Această tehnică mai este utilizată și când se urmărește refacerea completă a
mobilității unei articulații, nu numai în condițiile unei forțe musculare slabe. Forța
exterioară din mobilizarea activă asistată poate fi realizată prin: corzi elastice sau
contragreutățile instalațiilor cu scripeți. Această tehnică este folosită pentru
ameliorarea redorilor articulare și mai puțin pentru ameliorarea forței musculare;
(Mârza, D., 2012).
Mobilizarea activă cu rezistență în care musculatura dezvoltă un travaliu
mai crescut decât ar cere-o mobilizarea activă liberă a segmentului respectiv.
Tensiunea în mușchi este mărită și, drept urmare, forța acestuia va crește odată cu
hipertrofierea lui, proces în directă corelație cu valoarea creșterii tensiunii
musculare.

BIBLIOGRAFIE
1. Balint, T., Diaconu, I., Moise, A., 2007, Evaluarea aparatului locomotor, Editura
Pim, Iași
2. Borza, I., 2003, Ortopedie-fiziokinetoterapie, Editura Lito UMFT, Timișoara
3. Crețu. A.2003, Ghid clinic și terapeutic fizical-kinetic în bolile reumatice. Ed.
BREN, Bucureșt
4. Corneliu Borundel , 2009, MEDICINA INTERNA . Editura ALL.
Dimitriu, Ghe., 1982, Bolile reumatismale, Editura Sport-Turism, București
5. Drăgan, I. și colab., 1995, Masaj, Automasaj, Refacere, Recuperare, Editura
Cucuteni, București
6. DUTA A., BALOSIN H. Reumatologie clinica . Ed, Dacia Cluj. 1978
7. Ionescu, A., 1961, Masajul, Editura U.C.F.S., București
8. Kiss, I., 2002, Fizio-kinetoterapia și recuperarea medicală în afecțiunile
aparatului locomotor, Editura Medicală, București
9. Macovei, Șt., L., Șuțeanu, Șt., Bolile reumatice pe înțelesul tuturor (ediția a II a),
Editura M. A. S. T., București
10. Ochiană, G. 2009, Sinteze conceptuale în cercetarea științifică din domeniul
kinetoterapiei Ed. Alma Mater, Bacău
11. Ochiană, G. 2009, Sinteze conceptuale în cercetarea științifică din domeniul
kinetoterapiei Ed. Alma Mater, Bacău
12. Popescu, E., Ionescu, R., 1995, Compendiu de reumatologie. Ed.Tehnică,
București
13. Rădulescu, A., Teodoreanu, E., 2014, Noțiuni de balneofizioterapie și
balneoclimatologie , Editura Medicală, București.
14. Rădulescu, A, 2014, Electroterapie, Editura Medicală, București;

CAPITOLUL 3. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII
3.1. OBIECTIVELE, SARCINILE ȘI ETAPELE CERCETĂRII

Obiectivele urmărite în cadrul acestei cercetări au fost de a culege date
și informații necesare în procesul de reeeducare funcțiilor motorii după
afecțiunea des întalnită ce poartă denumirea de reumatism articular acut
pentru a oferi soluții în corectarea acestora prin exerciții specifice și de a
compara rezultatele testărilor inițiale cu cele ale testărilor finale pentru a
verifica eficiența programelor de intervenție pe toată durata activității de
cercetare.
Pentru o bună desfășurare a cercetării, am stabilit următoarele sarcini:
consultarea literaturii de specialitate, pentru a găsi informații referitoare la
această temă, actualitatea și nivelul la care se află cercetările;
stabilirea și selectarea eșantionului de subiecți; un lot alcătuit din 4 subiecți
cu vârste cuprinse între 23 și 65 ani;
stabilirea condițiilor și locul de desfășurare a cercetării; 
stabilirea ipotezelor cercetării, precum și a modului prin care vor fi
verificate;
identificarea și selectarea celor mai eficiente teste specifice, cu scopul de a
stabili diagnosticul funcțional, structurarea unor programe de intervenție
kinetoterapeutice eficiente raportate la caz ;
conceperea și implementarea intervențiilor aplicative; 
prezentarea și interpretarea rezultatelor în urma aplicării măsurilor de
intervenție;
verificarea ipotezelor stabilite și evidențierea importanței metodelor printr-
o serie de concluzii;
redactarea lucrării de licență în scopul popularizării rezultatelor obținute.
Cercetarea s-a desfășurat în perioada 13.10.19 – 27.04.20 și a fost etapizată
astfel:

Etapa I-a (13.10.19 – 16.11.19), s-a realizat documentarea teoretică,
strângerea de materiale și informații în vederea obținerii cât mai multor date
despre anatomia, topografia, biomecanica, etiopatogenie, metode de evaluare
și teste pentru formarea unei imagini funcționale asupra pacientului cu
reumatism articular acut;

Etapa a II-a (17.11.19 – 05.01.20), am selectat eșantionul de subiecți
și am studiat particularitățile acestora, capacitatea funcțională a fiecărui
pecient în parte și dorința de colaborare în vederea realizării studiului;
Etapa a III-a (05.01.20 – 28.04.20), în aceasta etapă s-a stabilit
diagnosticul funcțional precum și intervenția kinetoterapeutică specifică
diagnosticului funcțional;
Etapa a IV-a (28.04.20 – 30.05.20), în care s-au înregistrat și prelucrat
datele obținute în urma cercetărilor făcute în vederea redactării lucrării.
3.2. IPOTEZELE CERCETĂRII

Observând simptomatologia pacienților care au luat parte la cercetare se pot
formula următoarele ipoteze:
să presupunem ca prin evaluările complete și periodice, se contribuie la
îmbunătățirea performanțelor independenței subiecților;
să presupunem că prin aplicarea precoce și continuu a programelor de
recuperare, prin respectarea acestora și prin devotamentul și colaborarea deplină a
pecientului, se poate obține scaderea durerii articulare, îmbunătățire a mobilității
articulare, refacerea forței musculare iar în final să obținem rezultatele dorite.
3.3. SUBIECȚII ȘI CONDIȚIILE DE DESFĂȘURARE A CERCETĂRII

Experimentul acestei lucrări s-a desfășurat în cadrul cabinetului Fizio kinetic
, cabinet de recupereare medicală, în perioada 17.11.19 – 30.05.2020, cu ajutorul
personalului din sălile de kinetoterapie, electroterapie și hidrokinetoterapie,
eșantionul cuprinzând 4 pacienți.

Tabel nr. 1 Eșantion de subiecți
Subiecții
cercetăriiDiagnosticSexVârstă
(ani)ProfesieBoli asociate Mediu de
proveniență
Subiect nr.
1 Reumatism
articular acutM23 Student AnemieUrban
Subiect nr.
2Reumatism
articular acutM52 Agricultor Insuficiență
respiratorie Rural
Subiect nr.
3Reumatism
articular acutF61 PensionarHTA stadiul IIRural
Subiect nr.
4Reumatism
articular acutF65PensionarHTA stadiul III
Diabet zaharat Urban

Cabinetul Medical Fizio Kinetic este divizit astfel: sală de kinetoterapie,
sală pentru electroterapie, sală pentru împachetări cu nămol și parafină, sală pentru
laserterapie, sală pentru masaj, sală de așteptare și vestiare.
Sala de kinetoterapie are următoarele dotări: 1 bancă de gimnastică, 4
spaliere, 5 saltele, 4 gym ball`s, 3 mingi medicinale pe diferite mărimi, săculeți cu
nisip, helcometru, o masă pentru elongații, 2 biciclete ergometrice, o bicicletă
eliptică, un stepăr, 2 covoare rulante, gantere, roată marinărească, 2 benzi elastice,
4 bastoane de gimnastică, placă de echilibru, aparat fitness multifuncțional, cușcă
rocher, 2 scripeți. Ședințele de kinetoterapie au avut o durată de 50 de minute cu o
frecvență de 4 zile pe săptămână. Exercițiile s-au efectuat lent în ritm propriu fiind
intercalate cu pauze scurte de relaxare. Locul executării exercițiilor a fost mereu
aerisit, luminat, având mereu o temperatură constantă de 18-20° și întotdeauna
programul de recuperare a fost aplicat înaintea mesei.

3.4. METODELE DE CERCETARE FOLOSITE

3.4.1. Metoda documentării teoretice

În cercetare, documentarea este o activitate indispensabilă, fiind individuală,
personală, aparținând fiecărui specialist în parte, care trebuie să cunoască atât
fondul de bază ai disciplinei din care fece parte tema, cât și datele noi în continuă
dinamică pe care le furnizează publicațiile periodice și monografiile.
Pentru această documentare care sta la baza realizării cercetării, au fost
consultate manuale, tratate și compendii de reumatologie, reviste de specialitate,
note de curs, informații de pe internet, acestea fiind cuprinse în lista bibliografică,
(Ababei, R., 2009).
3.4.2. Metoda anchetei

Un rol important în constituirea premiselor neceare pentru elaborarea
activității de cercetare îl are metoda anchetei. Aceasta operează prin două tipuri de
instrumente: chestionarul și interviul. De aici se obțin informații utile în evaluarea
corectă și stabilirea unor indici generali, ce ajută la descoperirea și soluționarea
cauzelor care stau la baza problematicii studiate. Din convorbirea directă cu
subiecții și cei apropiați lor (însoțitori, copii, prieteni etc.) s-au obținut o serie de
date necesare procesului de cerecetare precum: informații cu privire la vârstă, sex,
antecedente personale și heredo-colaterale. Toate aceste informații au ca scop
principal formarea unei imagini de ansamblu asupra subiecților și modului lor de
viață precum și formularea unui program de recuperare cât mai eficient,
(Ababei, R., 2009).
3.4.3. Metoda observației

Metoda observației a fost folosită în scopul descrierii și caracterizării a
capacităților de funcționare fiecărui subiect în vederea realizării unui tablou
psihomotor complex. Dintre metodele de observație am folosit observația simplă,
întâmplatoare și directă a pacienților pentru a urmări deficiențele de echilibru, atât
static cât și dinamic, apariția pozițiilor viicioase impuse de durere, devieri
articulare, hipotonie musculară, limitarea amplitudinii de mișcare apărute în urma
perioadei de repaus cu afectiunea de reumatism articular acut. Observația
provocată, organizată și experimentală a fost executată în timpul activităților
impuse, urmărind aceleasi aspecte menționate mai sus, (Ababei, R., 2009).

3.4.4. Metoda experimentală

Rolul metodei experimentale în această activitate de cercetare este de a
verifica ipotezele. Această metodă urmărește înregistrarea și precizarea efectelor
pe care le are programul de intervenție în recuperarea afecțiunii R.A.A .
Experimentul propriu-zis a constat în aplicatrea testelor și a programelor de
intervenție specifică, (Ababei, R., 2009).

3.4.5 Metoda masurării și evaluării

Cercetarea științifică este un demers care urmărește obiectivitatea tuturor
momentelor sale, condiția obiectivării fiind măsurarea diferiților parametri ai
subiecților supuși cercetării. Măsurarea reprezintă atribuirea de valori anumitor
parametri, după anumite reguli, astfel încât relațiile numerice dintre aceștia să ofere
informații cât mai complete despre subiectul supus cercetării. Aplicate constant ele
au reprezentat și metode concrete de cuantificare a nivelului evolutiv și un punct de
reper pe baza căruia programele au suferit modificări în sensul suplinirii cu
mijloace și metode din ce în ce mai complexe. În activitatea experimentală
desfășurată s-au efectuat două testări (una inițială și alta finală), și s-au luat în
considerare: aspectul radiologic, durerea, tulburările circulatorii, mobilitatea
articulară, forța musculară.
Examenul vizual, a avut în vedere următoarele aspecte:
culoarea, granulația și relieful pielii, aspectul dând indicații asupra troficității;
aspecte patologice: tumefacția și fragmentarea fibrelor de colagen, edem 
mucoid, nodulii subcutanați, țesuturile periarticulare sunt tumefiate, calde, roșii și
extrem de dureroase la mobilizare.
Examenul palpatoriu, a permis să se aprecieze:
temperatura – o temperatură cutanată crescută poate fi un semn inflamator,
iar o temperatură scazută, mai ales la nivelul extremitatilor, trădează tulburări de
vascularizație;
umiditatea – pielea umedă, pielea uscată sau pielea grasă a impus anumite
tehnici de masaj;
grosimea – prin studiul comparativ se poate recunoaște fie o diminuare a
grosimii (atrofie), fie o creștere (hipertrofie) datorată grosimii stratului cornos sau
a stratului adipos;

 consistența și elasticitatea – în mod normal, pielea este suplă dar fermă și
rezistentă la palpare, iar după deformare are posibilitatea de a-și relua forma
inițială;
sensibilitatea – s-a testat, mai ales, sensibilitatea la ciupire, putându-se detecta
fie o hiperestezie superficială, fie o durere mai profundă, în legatură cu alte alterări
structurale;
Urmărește precizarea zonelor dureroase și a substratului anatomic prin
palparea sistematică a:
Membrelor superioare :
-articulația umarului
-articulatia cotului
-articulatia pumnului
Membrelor inferioare :
-articulatia șoldului, genunchiului, (articulația tibiofemurală medială) plantei.
O alta metoda de evaluare a durerii se face prin :
Scala vas ( Visual Analogue Scale ) este o metodă de evaluare a durerii.
Constă într-o linie orizontală de 10 cm pe care pacientul o întretaie cu o linie
verticală ( între 1-10 ) acolo unde consideră că este gradul de durere pe care o
acuză în momentul respectiv.
Fig. nr. 2
https://assessment-module.yale.edu/im-palliative/visual-analogue-scale

Fig. nr. 3
https:/sanatate/boli_si_afectiuni/9-tipuri-periculoase-de-durere-radianta

Chestionarul de durere McGill
• Este utilizat pentru cuantificarea experienței dureroase a
pacientului.
• Cuprinde o serie de 102 feluri de descrie durerea grupate in clase si subclase
descriind diverse clase si subclase care descriu diverse aspecte ale experientei
dureroase
• Chestionarul McGill necesita in general 5 – 10 minute pentru completare.
Dintre testele funcționale specifice menționăm:
testul umflăturii : examinatorul face mișcări cu ajutorul degetelor și a
palmei, pe partea medială a patelei, orientate înspre șoldul subiectului (2-3
mișcări). Apoi pe partea laterală execută mișcări în sens invers (înspre piciorul
subiectului). Articulația genunchiului conține 1-7 ml de lichid sinovial. În urma
acestor manevre, excesul de lichid sinovial (4-8 ml) se va strânge în partea medială
a articulației genunchiului sub forma unei umflături. (Balint, T., 2007);
testul fluctuației : examinatorul așează o mâna la nivelul bursei
suprapatelare, iar cealaltă dedesubtul rotulei, astfel încât să încadreze patela cu
marginile radiale ale mâinilor. Genunchiul este extins și flectat în acest mod, în
timp ce examinatorul “caută” zgomote la nivelul plicii. Apăsând alternativ, când
cu o mână când cu cealaltă, în cazul unui, exces de lichid sinovial, examinatorul îl
va simți migrând dintr-o parte în alta. (Balint, T., 2007);
semnul lui Clarke : subiectul stă în decubit dorsal cu genunchiul
extins.Examinatorul aplică o presiune ușoară asupra polului inferior al patelei.Apoi
i se cere subiectului să își contracte cvadricepsul, în timp ce presiunea este
menținută. Testul este considerat pozitiv dacă subiectul nu reușește să mențină
contracția cvadricepsului fără să apară o durere retropatelară. (Balint, T., 2007);
testul echilibrului în spijin unipodal : într-un picior cu brațele încrucișate
pe piept se cronometrează cât își poate ține echilibrul (30- 150 sec.), (Balint, T.,
2007);

3.4.6. Metoda înregistrării și prelucrării datelor

Concomitent cu cercetarea propriu-zisă, s-a efectuat și înregistrarea
fenomenelor studiate și consemnarea rezultatelor obținute. În urma adunării tuturor
datelor necesare la începutul cercetării și a aplicării programului de kinetoterapie
am folosit în final metoda grafică pentru a scoate în evidență cât mai clar nivelul de
la care s-a pornit cu fiecare pacient și evoluția ulterioară.
3.4.7. Metoda grafică

Ca metode obiective de susținere a conținutului cercetării și prezentare a
lucrării, am folosit fotografierea, surprinzând o serie de imagini reprezentând
trăsături, caracteristici, posturi, poziții ale subiecților, în anumite momente din
timpul tratamentului de recuperare.
3.5. Desfășurarea cercetării

Cercetarea propriu-zisă s-a desfășurat în perioada 07.01.20– 15.05.20 iar
activitatea a avut loc în cadrul cabinetului de recuperare medicală Fizio Kinetic și a
cuprins fișa de evaluare a fiecărui pacient în parte: inițialele subiectului, vârstă,
sex, ocupația și data evaluării.
Partea personală reprezintă studiul a 3 cazuri de pacienți cu afecțiunea de
reumatism articular acut. Dintre aceștia, 2 subiecți au fost de sex masculin și 1 de
sex feminin, cu vârste cuprinde între 23-43 ani.
Programul de recuperare medicală a fost instituit în funcție de anamneză,
vârstă, sex sau alte aflecțiuni ale fiecărui pacient în parte.

PROGRAM DE RECUPERARE MEDICALĂ
Recuperarea "reprezintă un domeniu de activitate complexă medicală,
educatională, socială și profesională prin care se urmărește restabilirea pe cât
posibil a capacităților funcționale pierdute de către un individ în urma unei boli sau
a unui traumatism precum și dezvoltarea unor mecanisme compensatorii care să-i
asigure în viitor posibilitatea de muncă sau autoservire, respectiv o viață
independentă din punct de vedere economic și/sau social".

Programele de recuperare sunt programe de terapie și de educație în primul
rând, create special pentru a crește calitatea vieții pacienților cu diferite patologii,
și au rolul de a crește șansa ca aceștia să se poată reintegra cât mai rapid posibil din
punct de vedere social și profesional. Scopul general al recuperării medicale este
acela de a ajuta pacientul să-și recâștige forma fizică avută anterior bolii, să
prevină decondiționarea fizică și mai ales să prevină agravarea afecțiunii .
PROGRAMUL DE INTERVENȚIE KINETOTERAPEUTIC
Kinetoterapia sau tratamentul prin mișcări are o deosebită importanță în
tratamentul afecțiunilor reumatice. Acest tratament funcțional trebuie început cât
mai repede, pentru a preveni anchilozele definitive. Kinetoterapia trebuie adaptată
fiecărui caz în parte, ținând seamă de stadiul bolii.
Articulațiile inflamate și foarte dureroase vor fi puse în repaus,
recomandându-se bolnavului cel mult câteva mișcări ușoare, urmând ca numărul și
amplitudinea acestor mișcări să crească treptat. Deoarece însă mușchii din jurul
articulațiilor bolnave imobilizate se atrofiază, iar pe de altă parte, în procese
inflamatorii ei reacționează prin contractură, un masaj rațional va urmării fie
diminuarea contracturii, fie combaterea atrofiei musculare. Atunci când procesul
inflamator s-a stins din punct de vedere clinic și biologic și articulațiile prezintă
tendință la anchiloză și deformare, se va institui un masaj din ce în ce mai puternic
al mușchilor periarticulari, asociat cu mișcări ale articulației corespunzătoare.
Acest tratament trebuie făcut cu multă atenție, deoarece aplicarea sa
intempestivă poate face mai mult rău decât bine. Mișcările și masajul sunt ușurate
atunci când se asociază cu termoterapia.
Mișcările se pot face în mod liber-activ sau pasiv. Se începe cu aparate
pentru mișcări pasive și se trece apoi la aparate pentru mișcări active. In formele cu
anchiloză și deformare mișcările se fac mai ușor în baie caldă, care micșorează
contractura musculară. Gimnastica suedeză completează kinetoterapia.
Tot în cadrul kinetoterapiei intra și terapia de ocupație, care are ca scop să
dea bolnavului o meserie compatibilă cu starea funcționala a articulațiilor sale. In
felul acesta se ridică moralul bolnavilor și se transforma invalizii în elemente
productive.
Exercitii pentru articulațiile coatelor:
1.Din decubit dorsal, coatele flecate, cu o minge în mâini; pacientul apasă în
minge încercând să apropie mainile.

2.Din decubit dorsal, un antebraț este în pronație, celalalt în supinație, cu un
baston în mâini la nivelul coapselor; pacientul realizează flexia maximă a
coatelor, ajungând cu bastonul la piept, apoi revine și schimbă poziția
mâinilor.
3.Din șezând pe un scaun în fața unei mese, pacientul prinde obiectele de pe
masa și le plasează la diferite distanțe, realizând flexia și extensia coatelor.
4.Din șezând cu spatele lipit de spătarul scaunului, umerii flectați la 90o,
pacientul realizează pronația antebrațelor, răsucind mâinile spre înăuntru cu
palmele orientate în jos, apoi supinația antebrațelor, răsucind mâinile spre
exterior cu palmele orientate în sus.
5.Din ortostatism, coatele extinse, cu o minge medicinală în mâini la nivelul
coapselor, pacientul execută flexia umerilor la 180o, ajungând cu mingea
deasupra capului, apoi flectează coatele, ducând mingea la ceafă.
6.Din ortostatism, membrele superioare pe lângă corp, coatele extinse,
antebrațele pronate/supinate și cu un baston în mâini, apucat de capete,
pacientul realizează flexia și extensia coatelor.
7.Din ortostatism, umerii flectați la 90o, coatele extinse, coatele extinse,
antebrațele pronate/supinate și cu un baston în mâini, apucat de capete,
pacientul realizează flexia și extensia coatelor.
Exercitii pentru articulatiile genunchilor:
1.Din decubit dorsal, cu ambii genunchi flectați și tălpile pe sol, pacientul
flectează pe rând fiecare șold concomitent cu extinderea genunchiului.
2.Din decubit dorsal, cu sprijin în coate și antebrațe (coatele fiind poziționate
direct sub umerii pentru a sprijini trunchiul), un genunchi este flectat, având
talpa pe sol, iar celălalt membru inferior este extins și în sprijin pe sol;
pacientul flectează 30-45o șoldul membrului de pe podea, menținând
genunchiul extins și poziția timp de 5 secunde, apoi readuce membrul pe sol.
3.Din decubit ventral, mâinile sprijină fruntea, iar membrele inferioare sunt
extinse; pacientul flectează la 30-45o fiecare șold pe rând, menținând
genunchiul extins și poziția timp de 5 secunde, apoi revine.
4.Din decubit lateral, mâna homolaterală sprijină capul, membrul inferior
homolateral în triplă flexie pentru slabilizare, iar membrul inferior
heterolateral extins; pacientul realizează flexia șoldului la 30o, apoi flexia și
extensia genunchiului.
5.Din șezând, cu spatele drept și lipit de spătarul unui scaun, membrele
superioare pe lângă corp; pacientul extinde câte un genunchi și menține
poziția timp de 5 secunde, apoi revine la poziția inițială și schimbă membrul.
6.Din patrupedie, pacientul extinde pe rând fiecare membru inferior.

7.Din patrupedie, pacientul extinde pe rând fiecare șpld, păstrând flexia de 90o
a genunchiului.
8.Din ortostatism, pacientul se sprijină cu o mână de spătarul unui scaun
pentru a păstra echilibrul, apoi flectează câte un genunchi, ducând călcâiul
spre fese și prinzând glezna cu cealaltă mână, menține această poziție timp
de 30 secunde; se repetă și cu cealălalt membru inferior.
9.Din ortostatism, cu mâinile sprijinite de spătarul unui scaun pentru a menține
echilibrul, pacientul flectează fiecare genunchi pe rând, ducând cășcâiul spre
tavan; se menține poziția timp de 5 secunde, apoi se schimbă membrul.
10.Din ortostatism, umerii flectați la 90o, coatele extinse, membrele inferioare
extinse și ușor abduse, vârfurile picioarelor depărtate; menținând coloana
vertebrală dreaptă și privirea înainte, pacientul flectează ușor șoldurile și
genunchii până la 90o.
11.Din ortostatism, cu mâinile sprijinite de spătarul unui scaun, membrele
inferioare extinse și în sprijin pe vârfurile picioarelor; pacientul flectează
ușor un genunchi, astfel încât greutatea corporală să fie pe celălalt membru
inferior și se menține această poziție timp de 30 secunde, apoi se se revine și
se schimbă membrul.
Exercitii pentru articulatia gleznei:
1.Din decubit dorsal, membrele inferioare sunt extinse, iar picioarele se află în
afara planului de sprijin; pacientul realizează flexia și extensia gleznelor
simultan/alternativ.
2.Din decubit ventral, mâinile sprijină fruntea, iar membrele inferioare sunt
extinse; pacientul execută ridicări pe vârfuri simultan/alternativ, realizând
flexia dorsală de glezne.
3.Din patrupedie, pacientul realizează flexia plantară a gleznelor, ducând
călcâiele spre fese și menținând poziția timp de 5 secunde.
4.Din șezând pe un scaun, pacientul prinde, cu ajutorul degetelor de la
picioare, un prosop/material de pe podea, realizând totodată și flexia plantară
a gleznelor.
5.Din șezând pe un scaun, cu tălpile pe sol, pacientul rulează o minge de tenis/
o sticlă, cu bolta plantară, în toate direcțiile permise.
6.Din șezând la marginea mesei, astfel încât picioarele să nu atingă podeaua,
pacientul realizează, în aer, cercuri cu ajutor vârfurilor picioarelor
(circumducția).
7.Din șezând la marginea mesei, astfel încât picioarele să nu atingă podeaua,
pacientul execută, în aer, fiecare literă din alfabet, realizând flexia, extensia,
inversia, eversia și circumducția gleznelor.

8.Din ortostatism, cu mâinile în sprijin pe spătarul unui scaun; pacientul
execută ridicări pe vârfurile picioarelor alternativ/simultan, realizând flexia
plantară a gleznelor.
9.Din ortostatism, pacientul realizează mers pe vârfuri (flexie plantară), apoi
mers pe călcâie (flexie dorsală).
10.Din ortostatism, pacientul realizează mers pe marginile interne ale
picioarelor (eversie), apoi pe marginile externe (inversie).
PROGRAMUL DE INTERVENȚIE PRIN ELEMENTE DE
FIZIOTERAPIE
Fizioterapia sau folosirea terapeutică a agenților fizici naturali cuprinde:
hidroterapia, termoterapia-adica aplicarea căldurii produse prin diferite procedee,
faradizarea și galvanizarea, tratamentul cu raze ultraviolete, laserterapia,
radioterapia, radium terapia .
Faradizarea
Protocol terapeutic
Modul de aplicare
Prescripția medicală Pentru executarea în condiții optime a aplicației, va trebui sa ne ghidăm
după prescripția medicală corectă și completă.
Pregatirea pacientului
pentru tratamentÎn camera în care urmează să efectuez procedura se va ține cont de
confortul termic în încapere, si va asigur de lipsa curentilor de aer
rece.Controlez polaritatea electrozilor si cuplarea la bornele aparatului și
a cablurilor de legatură. Electrozi trebuie sa fie complet netezi fară cute,
fisuri sau înădituri care să permită scurgeri de curent ce pot cauza efecte
polare.
Pregătirea Psihică a
PacientuluiÎi explic pacientului procedura ce urmeaza a fi efectuată, si ceea ce
trebuie sa facă in timpul acesta, cât și senzațiile pe care le va simți acesta
la nivelul electrozilor aplicați, acesta va simți usoare furnicături care nu
trebuie sa depășească o senzație de ințepături fine.
Pregătirea Fizică a
PacientuluiPacientul va fi rugat sa-și dezgolească regiunea care urmează a fi supusă
tratamentului, îl invit sa ia loc pe patul de terapie, unde il voi poziționa in
postura cea mai adecvata și in același timp cat mai confortabilă.

TehnicaInspectez tegumentul la locurile de aplicare ale electrozilor pentru a se
aprecia integritatea sa și pentru a observa eventualele leziuni sau
afecțiuni ale acestuia, oricât de minime ar fi ele. Verific să nu existe
niciun contact direct intre tegument și clemele care sunt fixate cablurile
de electrozi.
Fixez electrozi cu ajutorul unor benzi elastice de cauciuc prevăzute cu
schai. Voi acoperi electrodul cu o folie de plastic izolatoare care va
depasi suprafața stratului hidrofil.
Voi fixa ceasul semnalizator dupa durata prescripției medicale. In
timpul proceduri voi supraveghea si intreba pacientul despre senzațiile
percepute la nivelul electrozilor aplicați.
Sfârșitul
TratamentuluiLa expirarea timpului aplicației, intensitatea se va reduce lent si
progresiv pana la pozitia 0 a comutatorului. Închid comutatorul general
dupa care ridic electrozi după regiunea tratată, sterg tegumentul cu un
prosop prin tamponare si inspectez tegumentul la locul aplicației pentru
a controla reacția cutanată produsa in urma aplicării.
Repoziționez pacientul si va fi lăsat să se odihnească 15-20 minute
asigurandu-se condițiile de confort termic.
Galvanizarea
S-a crezut că în timpul trecerii unui curent continuu prin țesuturi reacția
acidă care se produce la nivelul polului pozitiv ar micșora excitabilitatea
nervilor, iar reacția alcalină din jurul polului negativ ar mări-o. Această ipoteză
n-a fost verificată, iar singurul efect dovedit al curentului galvanic este
vasodilatația. Trecerea curentului produce o senzație de căldură și o roșeață a
pielii, care persistă o jumătate de oră, putând reapărea mai târziu.
Protocol terapeutic
Modul de aplicare
Prescripția medicală Pentru executarea în condiții optime a aplicației, va trebui sa ne ghidăm după
prescripția medicală corectă și completă.

Pregatirea pacientului
pentru tratamentÎn camera în care urmează să efectuez procedura se va ține cont de confortul
termic în încapere, si va asigur de lipsa curentilor de aer rece.Controlez
polaritatea electrozilor si cuplarea la bornele aparatului și a cablurilor de
legatură. Electrozi trebuie sa fie complet netezi fară cute, fisuri sau înădituri
care să permită scurgeri de curent ce pot cauza efecte polare.
Pregătirea Psihică a
PacientuluiÎi explic pacientului procedura ce urmeaza a fi efectuată, si ceea ce trebuie sa
facă in timpul acesta, cât și senzațiile pe care le va simți acesta la nivelul
electrozilor aplicați, acesta va simți usoare furnicături care nu trebuie sa
depășească o senzație de ințepături fine.
Pregătirea Fizică a
PacientuluiPacientul va fi rugat sa-și dezgolească regiunea care urmează a fi supusă
tratamentului, îl invit sa ia loc pe patul de terapie, unde il voi poziționa in
postura cea mai adecvata și in același timp cat mai confortabilă.
TehnicaInspectez tegumentul la locurile de aplicare ale electrozilor pentru a
se aprecia integritatea sa, și pentru a observa eventualele leziuni sau
afecțiuni ale acestuia ,oricât de minime ar fi ele. Verific să nu existe
niciun contact direct între tegument si clemele care sunt fixate
cablurile de electrozi. Fixez electrozi cu ajutorul unor benzi elastice
de cauciuc prevazute cu schai.
Voi acoperi electrodul cu o folie de plastic izolatoare care va depasi
suprafata stratului hidrofil.
Tratamentul cu raze ultraviolete
Razele ultraviolete emise de soare sau de diverse lămpi cu cărbune, tungsten
sau mercur- se pot întrebuința în aplicații generale și locale:
1.Iradierile generale transformă ergosterolul din piele în vitamina D și au un
efect tonifiant asupra bolnavilor. Ele cresc leucocitoza, măresc rezistența
organismului și produc creștere a poftei de mâncare și o senzație de euforie. Se
aplica la reumatici și în covalescența reumatismelor subacute.
2.Iradierile locale produc un eritem urmat de pigmentare. Eritemul poate
prezenta 4 grade diferite, în raport cu doza folosită. Gradul I constă într-o înroșire
ușoară a pielii care dispare fară urme după 1-2 zile. In eritemul de gradul al II-lea
înroșirea e mai puternică și durează 3 zile, fiind urmată de o ușoară descuamație și
pigmentare. Eritemul de gradul al III-lea se caracterizează printr-o roșeață foarte
intensă, cu un ușor edem care persistă o săptămână și e urmat de descuamație și
pigmentare pronunțată. In eritemul de gradul al IV-lea se observă și hemoragii
intracutane.
Laserterapia
Terapia cu laser are multiple aplicații in fizioterapie, de la terapia durerii
pană la biostimularea tisulară.

Sunt două tipuri de aplicații: laser focalizat pe puncte dureroase si laserul
divergent, scan laser, ce ofera posibilitatea tratării unor zone mai mult sau mai
puțin extinse fară intervenția terapeutului.
Efectele terapeutice ale laserului depind de parametrii fundamentali:
puterea masurata in Watt (sau energia masurata in Jouli), importanta in calcularea
duratei procedurii (mai ales la scan laser);
tehnologia sursei de laser: gaz (HeNe, CO2, Ar, etc.), solid (NdYAG, Rubin),
dioda, colorant organic etc. Acest parametru influențează si fiabilitatea, costul si
durata aparatului;
Modul de emisie, continuu sau cu impulsuri, frecvența impulsurilor: cu cat
mai mare este frecventa, cu atat mai antialgic este efectul terapeutic, în timp ce
frecventele joase (<500 Hz) au predominant efect antiinflamator.;
RADIOTERAPIA
Trebuie să facă neapărat parte din arsenalul terapeutic al reumatologului.
Razele X provoacă în câmpul iradiat o hiperemie activă, care durează câteva zile,
având ca efecte secundare o diminuare a durerii și a fenomenelor inflamatorii
locale. Maximum de efecte se observă la 3-4 săptămâni după terminarea iradierilor
, iar durata ameliorării este de 6 luni-2ani.
Doza totală pe care o administrăm pe câmp este de 300-450 r. Ședințele se
fac la intervale de 2-4 zile, ceea ce permite aplicarea concomitentă a altor
tratamente hiperemiante și scurtează durata spitalizării.
Radioterapia ne-a dat rezultate bune în manifestările reumatice abarticular
(bursite, mialgii, nevralgii), în artritele infecțioase secundare cronice (în special, în
artrita gonococică), în poliartrita cronică evolutivă, în spondilita anchilopoetică și
în artroze.
Cazul 1.
NUME, PRENUME M. I.
VÂRSTĂ, SEX 43 ani M
DIAGNOSTIC- R.A.A.
– HTA
ISTORICUL BOLII A fost diagnosticat în 1990 cu R.A.A. . S -a prezentat la secția U.P.U.
din orașul Roman cu febră 39° C, tahicardie și transpirații. A fost
internat și diagnosticat cu amigdalită acută. Tratamentul administrat a
îmbunătățit starea pacientului. La o săptamână sa reintors la spital
acuzând de această dată durere de glezne și pumni. Testele de
laborator au aratat creșteri semnificative ale VSH-ului.

A fost transferat la un spital universitar din capitală cu prezumția de
artrită. Acolo la o inspecție tegumentară amănunțită s -au observat
noduli subcutanați nedureroși, mobili și fermi, durere la atingere și
eritem marginat. După repetarea analizelor și efectuarea unui EKG s –
a stabilit diagnosticul de R.A.A.
S-a întocmit o schemă de tratament bazată pe penicilină și piramidon
și o urmărire îndeaproape a pacientului.
SIMPTOME INIȚIALEAcum la 43 de ani se prezintă la cabinetul de recuperare medicală
acuzând durere, roșeață și umflarea gleznelor. Analizele indică
creșteri ușoare a markerilor reumatoizi. Din fericire nu prezintă
noduli subcutanați sau probleme neurologice.
Medicul îi recomndă urmarea cu strictețe a tratamntului
medicamentos sugerat și recuperare medical după două săptămâni.
PERIOADA TRATAMENTULUI 12 ședințe
TRATAMENT1. Laserterapie – 5 minute, 1 ședință la două zile
2. Masaj terapeutic selectiv – 10 minute, 1 ședință la două zile
3. Program de kinetoterapie:
1.Din decubit ventral, mâinile sprijină fruntea, iar membrele
inferioare sunt extinse; pacientul execută ridicări pe vârfuri
simultan/alternativ, realizând flexia dorsală de glezne.
2.Din șezând pe un scaun, pacientul prinde, cu ajutorul degetelor
de la picioare, un prosop/material de pe podea, realizând totodată
și flexia plantară a gleznelor.
3.Din șezând pe un scaun, cu tălpile pe sol, pacientul rulează o
minge de tenis, o sticlă, cu bolta plantară, în toate direcțiile
permise.
4.Din ortostatism, cu mâinile în sprijin pe spătarul unui scaun;
pacientul execută ridicări pe vârfurile picioarelor
alternativ/simultan, realizând flexia plantară a gleznelor.
5.Din ortostatism, pacientul realizează mers pe marginile interne
ale picioarelor (eversie), apoi pe marginile externe (inversie).
Cazul 2.
NUME, PRENUME I. F.
VÂRSTĂ, SEX 23 ani F
DIAGNOSTIC – R.A.A.
ISTORICUL BOLII La 17 ani, a fost internată în secția de reumatologie, în primele zile ale lunii
aprilie, pentru dureri și inflamație la nivelul cotului stâng, asociate cu eritem
nodos supradiacent. Pacienta mai prezentase simptome similare și în ultimii
doi ani. Pacienta a fost examinată de către ortopezi, chirurgi, pediatri și
hematologi (deoarece eritemul nodos în rezoluție se aseamănă unor echimoze).
Rezultatele investigațiilor aspiratelor articulare, a RMN -ului, markerii de
inflamație și testele de coagulare s-au situat între limite normale. În ambele
situații anterioare, pacienta a fost tratată empiric cu flucloxacilină, timp de
două săptămâni, iar simptomele s-au remis complet după patru săptămâni. Al
treilea episod a debutat pe 1 aprilie 2019. Pacienta a constatat o durere în gât,
aparent cu două zile după durerea de cot.
În momentul examenului clinic, temperatura pacientei era de 37,2°C, rata

pulsului de 80 bătăi pe minut, prezenta fecale purulente, dar nu se evidențiau
noduli subcutanați. Cardiologul consultat a depistat un suflu sistolic apical de
gradul 1/6. Cotul tinerei era cald, inflamat și sensibil; aria mișcărilor era redusă
și prezenta eritem nodos supraiacent. VSH -ul 47 mm, la prima ora, PCR 130
mg/l, din exudatul faringian s-au izolat streptococi de grup A în cantitate mare,
iar titrul de ASLO a crescut de la 200 la 400 unități Todd în două săptămâni.
EKG-ul pacientei era normal.
Pacienta a fost tratată cu penicilină orală și cu ibuprofen și, cu toate că durerea
de gât s-a ameliorat rapid, problemele articulare s-au remis în întregime doar
după trei luni.
SIMPTOME INIȚIALEDeoarece pacienta a avut anterior diagnosticării mai multe pusee ușoare,
articulația cotului a rămas sensibilă. În 2020 pacienta a urmat program de
recuperare mediclă trei luni pentru remiterea problemelor articulare. La
recomandarea medicului specialist ea va urma anual câte o cură profilactică de
recuperare medicală.
PERIOADA
TRATAMENTULUI10 ședințe
TRATAMENT1. Masaj terapeutic selectiv – 8 minute, 1 ședință zilnic
2. Program de kinetoterapie:
1.Din decubit dorsal, un antebraț este în pronație, celalalt în supinație, cu un
baston în mâini la nivelul coapselor; pacientul realizează flexia maximă a
coatelor, ajungând cu bastonul la piept, apoi revine și schimbă poziția
mâinilor. 14 repetari
2.Din decubit dorsal, coatele flecate, cu o minge în mâini; pacientul apasă în
minge încercând să apropie mainile. 14 repetari
3.Din șezând pe un scaun în fața unei mese, pacientul prinde obiectele de pe
masa și le plasează la diferite distanțe, realizând flexia și extensia coatelor.
12 repetari
4.Din șezând cu spatele lipit de spătarul scaunului, umerii flectați la 90o,
pacientul realizează pronația antebrațelor, răsucind mâinile spre înăuntru
cu palmele orientate în jos, apoi supinația antebrațelor, răsucind mâinile
spre exterior cu palmele orientate în sus. 12 repetari
5.Din ortostatism, membrele superioare pe lângă corp, coatele extinse,
antebrațele pronate/supinate și cu un baston în mâini, apucat de capete,
pacientul realizează flexia și extensia coatelor. 12 repetari
6.Din ortostatism, umerii flectați la 90o, coatele extinse, coatele extinse,
antebrațele pronate/supinate și cu un baston în mâini, apucat de capete,
pacientul realizează flexia și extensia coatelor. 10 repetari
Cazul 3.
NUME, PRENUME R. T.
VÂRSTĂ, SEX 28 ani M
DIAGNOSTIC – R.A.A.
ISTORICUL BOLII La vârsta de 18 ani, după un joc de baschet a început să aibă dureri la nivelul
genunchilor, După administrarea unor antiinflamatoare și câteva zile de repaus,
totul a decurs normal. La două săptămâni durerile de genunchi au revenit, dar
de această dată și la șoldul drept.

S-a prezentat la medicul specialist al unui spital din Iași. La prima vedere
articulațiile lui erau roșii, umflate și dureroase în momentul mobilizărilor. De
asemenea prezenta și noduli subcutanați fermi, nedureroși, cu un diametru sub
2 cm. Analizele au prezentat VSH 51, PCR 140, fibrinogen crescut, ASLO
700, globulinele α 2 și gama crescute și disproteinemie cu scăderea
albuminelor. În urma acestora și a unui EKG s -a stabilit diagnosticul de
R.A.A.. Tratamentul recomandat de medic a fost de moldamin injectabil.
Pe perioada tratamentului, de un an și jumătate, s -a prezentat periodic la
control. După terminarea tratamentului nu a mai urmat tratamentul profilactic
recomandat, alegând un regim de viață sănătos, tratamente naturiste și
homeopate și masaj terapeutic.
SIMPTOME INIȚIALELa un control de rutină markerii reumatici au ieșit modificați, motiv pentru
care se prezintă iar la medicul specialist care la tratat în urmă cu 10 ani. După
efectuarea anamnezei medicul află că pacientul prezinta redori articulare
suportabile, în special la schimbarea vremii. Medicul ii recomandă un
tratament profilactic ușor, să continue si ceea ce a facut în ultimii ani, dar si
recuperare medicală anual, pe lângă masajul terapeutic săptămânal.
PERIOADA
TRATAMENTULUI10 ședinte
TRATAMENT1.Galvanizare – 20 minute, 1 ședință zilnic, KI 4%
2.Masaj terapeutic selectiv – 10 minute, 1 ședință zilnic
3.Progrogram de kinetoterapie:
1.Din decubit dorsal, cu sprijin în coate și antebrațe (coatele fiind
poziționate direct sub umerii pentru a sprijini trunchiul), un genunchi este
flectat, având talpa pe sol, iar celălalt membru inferior este extins și în
sprijin pe sol; pacientul flectează 30-45o șoldul membrului de pe podea,
menținând genunchiul extins și poziția timp de 5 secunde, apoi readuce
membrul pe sol. 12 sedinte
2.Din decubit lateral, mâna homolaterală sprijină capul, membrul inferior
homolateral în triplă flexie pentru slabilizare, iar membrul inferior
heterolateral extins; pacientul realizează flexia șoldului la 30o, apoi flexia
și extensia genunchiului. 12 sedinte
3.Din șezând, cu spatele drept și lipit de spătarul unui scaun, membrele
superioare pe lângă corp; pacientul extinde câte un genunchi și menține
poziția timp de 5 secunde, apoi revine la poziția inițială și schimbă
membrul. 12 sedinte
4.Din patrupedie, pacientul extinde pe rând fiecare membru inferior. 12
sedinte
5.Din ortostatism, pacientul se sprijină cu o mână de spătarul unui scaun
pentru a păstra echilibrul, apoi flectează câte un genunchi, ducând călcâiul
spre fese și prinzând glezna cu cealaltă mână, menține această poziție timp
de 30 secunde; se repetă și cu cealălalt membru inferior. 10 sedinte
6.Din ortostatism, umerii flectați la 90o, coatele extinse, membrele inferioare
extinse și ușor abduse, vârfurile picioarelor depărtate; menținând coloana
vertebrală dreaptă și privirea înainte, pacientul flectează ușor șoldurile și
genunchii până la 90o. 10 sedinte

CAPITOLUL 4. REZULTATELE CERCETĂRII ȘI
INTERPRETAREA LOR

4.1. PREZENTAREA ȘI ANALIZA DATELOR
Ca urmare a studiului constativ ce s-a desfășurat pe o perioadă de 6 luni s-a
putut demonstra eficiența kinetoterapiei în recuperarea funcțională după afecțiunea
de R. A. A. Datele obținute în urma cercetării vor fi prezentate în tabele și grafice
centralizate mai jos, ilustrând valorile rezultate la testarea initială, și finală în ceea
ce privește mobilitatea articulară, forța musculară cât și funcționalitatea.
Tabel nr.1 Chestionarul de durere McGill
Descriere Tipul durerii
1.Temporal Tremurând
Pulsatorie
Trepitanda
Bataie

2. Spațial Sărind
Intermitentă
Tragere
3. Puncte de presiune Înțepatoare
Junghi
Foraj
4. Presiune incisivă Ascuțită
Tăiere
Sfașiatoare

5.Presiune constructivă Ciupit
Presare
Chinuitor
Crampe
Zdrobitor
6. Presiune de tracțiune Smulgere
Tragere
Durere
7. Termic Fierbinte
Opărit
Arzător
8. Diverse senzații Înțepatoare
Usturătoare
Mâncarime
Greoaie
Tabel nr . 2 Chestionarul de durere McGill aplicat pe subiecți.

PacientDiagnostic Localizarea
dureriiTipul durerii Intensitatea
durerii pe o
scală de la 0
la 10
1.M.I
Vârsta 43 ani
Sex MR.A.A Glezne
GenunchiArzătoare
Pulsatorie
Ascuțită
Presare
Fierbinte7
2. I.F
Vărsta 23 ani
Sex FR.A.A Coate
UmarCiupitură
Arzătoare
Zdrobitoare
Intermitentă6
3. R. T
Vârsta 28 ani
Sex MR.A.A Redori
articulareArzătoare
Ascuțită
Greoaie
Tăiere
Sfâșietoare9

Tabel nr 3. Testele aplicateP
A
C
I
D
I
ATESTARE INIȚIALĂ TESTARE FINALĂ
Testul
umflăturiiTestul
fluctuațieiSemnul
lui
ClarkeTestul
echilibrului
in sprijin
unipodalTestul
umflăturiiTestul
fluctuațieiSemnul
lui
ClarkeTestul
echilibrului
in sprijin
unipodal
1. M .I
Vârsta 43
ani
Sex MR.A.A+++0 sec.–150 sec
2. I. F
Vârsta 23
ani
Sex FR.A.A+++0 sec.–103 sec.
3. R .T
Vârsta 28
ani
Sex MR.A.A+++0 sec.–136 sec.
Pentru reprezentarea grafică a testelor funcționale presupunem următoarele:
testul pozitiv, repretentat prin “+„ dăm valoarea 10 iar testului negativ reprezentat
prin “-„ dăm valoarea 5.

Subiectul Nr. 1 Subiectul Nr. 2 Subiectul Nr. 3012345678910
Test Pozitiv
Test Negativ
Grafic nr. 1 Dinamica evoluției testului funcțional ” Testul umflăturii ”
Reprezentarea grafică nr. 1 prezintă valorile ” Testul umflăturii ”
Subiectul Nr. 1 Subiectul Nr. 2 Subiectul Nr. 3012345678910
Testare Inițială
Testare Finală
Grafic Nr. 2 Dinamica evoluției testului funcțional Testul fluctuației
Reprezentarea grafică nr. 2 prezintă valorile testului funcțional "Testul
fluctuației".

Subiectul Nr. 1 Subiectul Nr. 2 Subiectul Nr. 3012345678910
Testare Inițială
Testare Finală
Grafic Nr. 3 Dinamica evoluției testului funcțional "Semnul lui Clarck"
Reprezentarea grafică nr. 3 prezintă valorile testului funcțional "Semnul lui
Clarck".
Subiectul Nr. 1 Subiectul Nr. 2 Subiectul Nr. 3020406080100120140160
Testare Inițială
Testare Finală
Grafic nr. 4 Dinamica evoluției testului de Echilibru în sprijin unipodal

Reprezentarea grafică nr. 4 prezintă valorile testului de Echilibru în sprijin
unipodal.
4.2. INTERPRETAREA REZULTATELOR

În continuare se impune interpretarea rezultatelor prezentate anterior, astfel:
Din tabelele nr. 1 – 2 și reprezentările grafice nr.1 – 4, se observă evoluția
ascendentă a pacienților, din punct de vedere al : durerii, mobilității articulare, si
funcționalității.
Se constată o evaluare a durerii, si gradul de percepere a durerii pentru
fiecare pacient in parte, însă nu in egală masură, astfel :
Subiectul nr.1, durerea in această afecțiune este localizată la nivelul
gleznelor si genunchilor , unde caracterul durerii imbracă mai multe forme de
manifestare. Evaluarea durerii pe o scală de la 0 – 10 , pacientul simte intensitatea
durerii egală cu 7.
Subiectul nr. 2, în această afecțiune durerea este percepută în mai multe
articulații ale corpului și anume : articulația cotului dar și a umărului ,tipul și
caracterul durerii este diferit. Evaluarea durerii pe o scală de la 0 – 10 , pacientul
simte intensitatea durerii egală cu 6.
Subiectul nr. 3, prezintă redori articulare dar aici durerea este mai intensă,
deoarece cuprinde majoritatea articulațiilor. Caracterul durerii prezintă diferite
forme de manifestare. Evaluarea durerii pe o scală de la 0 – 10 , pacientul simte
intensitatea durerii egală cu 10.
La testele funcționale aplicate pacienților, s-au observat deasemenea o
îmbunătățire a capacității funcționale față de evaluarea inițială. Se pot observa
diferențele dintre verificarea inițială și cea finală din tabelul nr. 1 și reprezentările
grafice nr. 1 și 4 înregistrându-se la testul umflăturii , fluctuației , semnul lui
Clarke dar și evaluarea echilibrului de sprijin unipodal , rezultate ce relevă
ascensiunea pacienților în urma aplicării programelor de recuperare.
În urma tratamentului efectuat am obținut rezultate bune, în concluzie tratamentul
kinetoterapeutic a fost bine întocmit.
CAPITOLUL 5. CONCLUZII
Desfășurarea cercetării a avut în vedere realizarea obiectivelor propuse și
verificarea ipotezelor:
– prin evaluări complete și periodice, s-a putut contribui la îmbunătățirea
performanțelor independenței subiecților, prim urmare ipoteza a fost confirmată;

– prin aplicarea preoce și continuă a programelor de recuperare, prin
respectarea acestora și prin devotamentul și colaborarea deplină a pecientului, s-a
putut obține îmbunătățire a mobilității articulare, evitarea apariției perioadelor de
regres și stagnare a patologiei existente iar în final să obținem rezultatele dorite,
prin urmare ipoteza a fost confirmată.
Astfel putem concluziona asupra evenimentelor ce au avut loc în
desfășurarea acțiunii, urmatoarele:
– susținerea și refacerea aparatului periarticular se realizează prin
kinetoterapie, acesta fiind tratamentul cel mai fiziologic și funcțional care are ca
obiect de lucru elementul motor al mișcării;
– realizarea unei evaluări cât mai exacte și mai complete contribuie la
stabilirea cu certitudine a diagnosticului funcțional urmând apoi găsirea acelor mai
eficinete tehnici și metode care să permită o recuperare rapidă postimobilizare;
– testele de evaluare și-au dovedit eficacitatea, iar informarea pacienților cu
privire la metodele de evaluare de la începutul programului asigură o participare
conștientă și activă a lor;
– de asemenea se mai evidențiază și faptul că prin aplicarea complexă a
testelor îmbinate cu mijloacele specifice, s-a observat o creștere a ritmului de
evaluare;
– în final se poate concluziona că, pentru o bună funcționalitate, coordonare în
mișcări și restabilirea echilibrului, programul kinetoterapeutic este indispensabil.
BIBLIOGRAFIE

1. Albu, I., Georgia, R., 1998, Anatomie topografică , Editura All, București
2. Balint, T., Diaconu, I., Moise, A., 2007 , Evaluarea aparatului locomotor ,
Editura Pim, Iași
3. Borza, I., 2003, Ortopedie-fiziokinetoterapie , Editura Lito UMFT, Timișoara
4. Constantin, V., Exercițiile fizice în tratamentul reumatismului articular , Editura
Medicală, București
5. Drăgan, I. și colab., 1995, Masaj, Automasaj, Refacere, Recuperare , Editura
Cucuteni, București
6. Dimitriu, Ghe., 1982, Bolile reumatismale , Editura Sport-Turism, București
7. Ionescu, A., 1961, Masajul, Editura U.C.F.S., București
8. Ionescu, A., 1994 , Gimnastica Medicală , Editura All, București
9. Kiss, I., 2002, Fizio-kinetoterapia și recuperarea medicală în afecțiunile
aparatului locomotor , Editura Medicală, București
10. Macovei, Șt., L., Șuțeanu, Șt., Bolile reumatice pe înțelesul tuturor (ediția a II
a), Editura M. A. S. T., București

11. Manole, V., Manole, L., 2009 , Evaluare motrică și funcțională în
kinetoterapie, Editura Pim , Iași
12. Maxim, Gh., 2003, Anatomie II- Note de curs , Bacău
13. Mârza, D., 2002 , Masajul terapeutic , Editura Plumb, Bacău.
14. Mârza, D., 2012, Bazele generale ale kinetoterapiei , curs studii licență în:
kinetoterapie și motricitate specială terapie ocupațională, Editura Alma Mater,
Bacău.
15. Mârza, D., 1998, Metode speciale de masaj , Editura Plumb, Bacău
16. Mârza, D., Mârț, C., 2009, Masaj clasic-note de curs , Bacău
17. Papilian, V., 2006, Anatomia omului, vol . 1. (Ediția a XII a revizuită integral de
prof. univ. dr. Albu, I.), Editura All, București
18. Raveica, G., Biomecanică-curs pentru studenții specializării kinetoterapie ,
Bacău
19. Raveica, G., 2009, Anatomia aparatului locomotor și elemente de anatomie
topografică, osteologie și artrologie , Bacău
20. Sbenghe, T., 1999, Bazele teoretice și practice ale kinetologiei , Editura
Medicală, București