Lector Univ. Dr. Cristina Denisa Godeanu București 2019 2 Universitatea București Facultatea de Psihologie și Științele Educației Departamentul… [607399]

1
Universitatea din București
Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Departamentul de Psihologie

LUCRARE DE LICENȚĂ

Absolvent: [anonimizat]:
Lector Univ. Dr. Cristina Denisa Godeanu

București
2019

2
Universitatea București
Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Departamentul Psihologie

NIVELUL DE ANXIETATE LA ADOLESCENȚI CU PĂRINȚI
HIPERPROTECTORI ȘI LA ADOLESCENȚI CU PĂRINȚI
PERMISIVI
Teză de Licență

Absolvent: [anonimizat]
2019

3
REZUMAT

De-a lungul timpului subiectul anxietății în raport cu un stil de parenting marcat de o
metodă hiperprotectivă a fost străbătut și chiar demonstrat. Cercetătorii au acordat multă
atenție unui anumit subiect, acela fiind modul de creștere al copilului î n primii ani de
copilărie, până în copilăria mare și modul în care apariția unor anumit e tulburări de
personalitate poate fi influențată de respectiva mo dalitate de educare și î ngrijire a copilului.
Cum părinții sunt cei cu care copiii intră cel mai mult în contact , în mod tipic, de-a lungul
copilăriei lor, ei sunt și cea mai importantă surs ă de i nfluență, pozitivă sau negativă(Anli,
Karsli, 2010). Multe studii, au avut acest subiect ca temă de cercetare, dovedind că stilurile
de parenting care se axează pe o hiperprotecție sau o nepăsare, permisivitate foarte mare sunt
asociate cu diverse tu lburări psihice(Arrindell, Emmelkamp, Gerlsma, 1990).
„Hiperprotecția ” și ,,neglijența ” parentală s -au dovedit a fi atitudini negative ale
părinților și au fost des asociate cu tulburări precum tulburarea de personalitate borderline
sau tulburarea narcisică de personalitate(Qian, Xia, 2001).
Cele două dimensiuni ale stilurilor parentale au l a bază controlul par ental, exprimat
în feluri opuse: control excesiv și lipsa completă a acestuia.
Stilul parental poate fi definit ca fiind percepția copiilor în legătură cu
comportamentul părinților pe tot parcursul copilăriei lor. Aceste comportamente nu sunt cele
adevărate, ci percepția copilului față de aceste comportamente este ceea ce este cu adevărat
important. Astfel există cele trei mari stiluri de ,,parenting ”: respingerea sau neglijarea,
hiperprotecția și căldura sufleteasca, emoțională.
Obiectivul acestei cercetări este de a identifica o relație între anxietatea la adolescenți
și cele două tipuri de parenting menționate, hiperprotecția și permisivitatea și de a observa
cum aceste două tipuri de parenting influențează nivelul anxietății.
Ipotezele principale ce au stat la baza aceste cercetări au fost că stilul parental
autoritar hiperprotector este un predictor mai bun al anxietății decât stilul parental permisiv.

4

ABSTRACT

Over time, the subject of anxiety in relation to a parenting style marked by a
hyperprotective method has been covered and even demonstrated. Researchers have paid a
lot of attention to a particular subject, such as the child's growth in early infancy, to
childhood,and up to adolescence and how the emergence of cert ain personality disorders can
be influenced by that child's education and care. As parents are the ones with whom most
children come into contact, typically during their childhood, they are also the most important
source of influence, positive or negative (Anli, Karsli, 2010). Many studies have had this
topic as a research theme, proving that parenting styles that focus on hyperprotection or
carelessness, high permissiveness are associated with various psychiatric disorders
(Arrindell, Emmelkamp, Gerlsma, 1 990).
Parents' "hyperprotection" and "negligence" have been found to be negative attitudes
of parents and have often been associated with disorders such as borderline personality
disorder or narcissistic personality disorder (Qian, Xia, 2001).
Parental sty le can be defined as the perception of children about the behavior of
parents throughout their childhood. These behaviors are not true, but the child's perception
of these behaviors is what is really important. Thus there are three great styles of "parenti ng":
rejection or neglect, hyperprotection and emotional warmth.
The objective of this research is to identify a relationship between anxiety in
adolescents and young adults and the two types of parenting mentioned, hyperprotection and
permissiveness, and to see how these two types of parenting influence the level of anxiety.
The underlying assumptions of this this research were that authoritarian
hyperprotective style of parenting is a much better predictor for the students’ anxiety than
the permissive parenting style.

5
CUPRINS
CAPITOLUL 1. CADRU TEORETIC……………………………………………………………….. ……7
1.1 STILURILE PARENTALE…………………………………………………………………………. ……7
1.1.1. STAUTUL SOCIO -ECONOMIC ȘI STIL URILE PARENTALE…………12
1.1.2. ROLUL SUSȚINERII AUTONOMIEI COPILULUI DE CĂTRE
PĂRINȚI………………………………………………………….. …………………………14
1.1.3. PĂRINȚII ELICOPTER ȘI STILUL PARENTAL
HIPERPROTECTOR………………………………………….. ………………………..15
1.1.4. STILUL PARENTAL PERMISIV…………………………. ……………………….18
1.2 ANXIETATEA ………………………………………………………. …………………………………….20
1.2.1 ANXIETATEA, LO CUL DE MUNCĂ ȘI ROLUL TIPURILOR
PARENTALE………………………………………………………………………………. …………23
1.2.2 COMPORTAMENTUL STIMULANT DE PARENT ING ÎMPORTIVA
ANXIETĂȚII………………………………………………………………………. ………………….2 4
1.3 EFECTELE UNOR METODE PARENTALE POZITIVE……….. …………………………2 5
1.3.1 INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ …………………………….. ……………………….27
CAPITOLUL 2. OBIECTIVELE ȘI METODOLGIA CERCETĂRII ………………………..29
2.1 SCOPUL CERCETĂRII ………………………………………………. …………………… …………..29
2.2 OBIECTIVELE CERCETĂRII ………………………………………………………………………..30
2.3 IPOTEZELE CERCETĂRII …………………………………………………………………………….30
2.4 VARIABIL ELE CERCETĂRII ……………………………………………………………………….30
2.5 METODA CERCETĂRII ……………………………………………………………………………….30
2.6 INSTRUMENTELE CERCETĂRII ………….. …………………………………………………….31
2.7 DESFĂȘURAREA CERCETĂRII ………………………………………………………………….32
2.8 REZULTATELE CERCETĂRII …………………………………………………… ……………….33

6
2.9 LIMITELE CERCETĂRII …………………………………………………………………………38
2.10 CONCLUZII FINALE …………………………………………………………………………….38
CAPITOLUL 3. BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………. ..40
CAPTIOLUL 4. ANEXE …………………………………………………………………………….. …45
4.1 TABELE ……………………………………………………………………………………………….. 45
4.2 CHESTIONARE …………………………………………………………………………………. …48

7

CAPITOLUL 1. CADRU TEORETIC

1.1STILURILE PARENTALE
Potrivit Asociației Americane de Psihologie, practicile părinților din întreaga lume
împărtășesc trei obiective majore: asigurarea sănătății și siguranței copiilor, pregătirea
copiilor p entru viață ca adulți competenți și transmiterea valorilor culturale (APA, 2018).
Aceste obiective sunt într-adevăr ambițioase.Sp fii un părint e de succes nu este un lucru ușor
și chiar dacă copiii devin adulți competenți sănătoși și productivi , acest lucru depind e de o
varieta te de factori de mediu și factori biologici. Influențele asupra dezvoltării copilului sunt
numeroase, dar o multitudin e de surse literare indică faptul că modul de creștere al părinților
reprezintă o parte importantă a ecuați ei. Gradul în care metodele de parenting ajuta la
dezvoltarea comportamentală a co piilor este cu siguranțp greu de aflat și, deși este posibil să
nu putem răspunde cu certitudine, putem fi siguri că părinții devin factori foarte importanți
în rezultatele comportamentale și emoționale ale copiilor lor.
În anumite cercetări, presiunea parentală psihologică percepută a corelat pozitiv cu
depersonalizarea și cu anxietatea printre adolescenți .
Căldura parentală percepută a fost pozitiv asociată cu copingul activ și corelat negativ
cu anxieta tea la adolescenți. Grupurile cu părinți autoritari și permisivi au avut cele mai mari
scoruri în metodele de coping activ.
Există multă studii recente care au indicat că există o legătură între diferitele forme
de psihopatologie care apar în timpul copilă riei și adolescenței, și stilul parental perceput de
către copii.
Stilul parental este in general conceptualizat cu ajutorul celor două dimensiuni,
acestea f iind ,,parental demand” (cererea par entala) cum ar fi controlul și ,,parental response”
(responsivitatea parent ală) cum ar fi căldura parentală(Baumrind,1966).

8

Astfel se pot identifica remarca și defini patru tipuri parentale (Baumrind 1966, 1967,
1991) :
Stilul de parenting autoritativ este reprezentat de nivel de solicitare ridicat și
responsivitate ridicată. Părinții autoritarivi sunt responsivi și empatici, dau curs nevoilor de
dezvoltare ale copilului și țin cont de etapa de dezvoltare în care se află acesta. Au pe de altă
parte, așteptări mari în ceea ce privește realizările și gradul de maturitate pe care trebuie să
le îndeplinească copilul. Părinții autoritarivi setează limite și le întăresc prin discuții libere și
raționale. Sunt afectuoși, susținători și încurajează independența copilului. Acest stil se mai
numește și Stilul de Parent ing Democratic.
Părinții din această catego rie sunt rezonabili și călduroși, au așteptări înalte de la
copii , explică cl ar regulile disciplinare și se preocupă de comunicarea frecventă cu copiii lor
(Baumrind, 1991). Părintele autoritar a fost asociat cu o mai mare competență a co pilului,
maturitate emoțională , asertivitate și auto -control (Baumrind, 1991). Părinții autoritari care
utilizează practici disciplinare c entrate pe cop il și care folosesc argumente verbale și
explicații sunt acesi părinți care cresc copii care prezintă niveluri ridicate de raționament
moral, comportamente prosociale (Krevans & Gibbs, 1996).
Cercetările au dovedit faptul că stilul de parenti ng autoritar poate fi cel mai eficient
stil, însă tinde să fie și cel mai extenunat în ceea ce privește energia și timpul pe care părinții
trebuie să îl ofere (Greenberger & Goldberg, 1989). Este posibil ca părinții care trăiesc în
condiții de stres, cum ar fi sărăcia, să fie mai puțin susceptibili să prezinte co mportamente
parentale democratice și mai probabil să aplice practici de parenting mai puțin eficiente.
Cercetările sugerează că părinții unei gospodării cu un statut socio -economic mai înalt au
mai m ulte șanse să folosească stilul de parenting autoritar (Hof fman, 1963) și centrat pe
copil, spre deosebire de stilul autoritar itativ, centrat pe părinte, care se regăsește mai des în
casele cu un statut socio -economic mai modest. Stilul de parenting autorit ar este reprezentat
de nivel de solicitare ridicat și r esponsivitate scăzută .
Deși numele “autoritar” este apropiat de cel “autoritariv”, între cele două stiluri nu
poate exista un semn de echivalență. Ambele tipuri de parenting solicită standarde înalte, însă

9
părinții autoritari solicită și o obediență absolută din partea copiilor, folosind frecvent fraze
de genul “pentru că așa spun eu!”. Părinții autoritari folosesc o formă de disciplină aspră și
utilizează de multe ori pedeapsa pentru a controla comportamentul copiilor. Ei nu sunt
responsivi nevoilor copilului și nu sunt nici foa rte afectuoși.
Părintele autoritar com bină niveluri scăzute de afecțiune cu niveluri ridicate de
control și utilizează un stil de disciplină strict caracterizat prin negocierea minimă cu copilul,
așteptări mari, flexibilitate limitată, folosirea frecventă a pedepsei și comunicarea
unidirecțională de la părinte la copil (Baumrind, 1991). Părintele autoritar a fost asociat cu
rezultatele copilului, cum ar fi ostilitatea, delincvența, răzvrătirea și agresiunea antisocială
(Baumrind , 1991). De asemenea, cercet ările au constatat că experiența timpurie a unui copil
cu control parental excesiv tinde să se coreleze cu dezvoltarea anxietății (Chorpita & Barlow,
1998). Este posibil ca această anxietate să provină din lipsa de oportunitate de a dezvolta
autonomia prin explorarea independentă a mediului (Bowlby, 1977). De asemenea, s -a
propus ideea că nivelul scăzut de căldură emoțională tipic pentru părinți autoritari ar putea fi
legată de depresia copiilor (Rapee, 1997).
Părinții indulgenți -permisivi sunt definiți prin nivel de solicitare scăzut și
responsivitate ridicată . Părinții permisivi setează foarte puține reguli și nu le întăresc. Sunt
indulgenți și afectuoși dar nu le place să spună nu și să își dezamăgească copiii.
Părinții cu acest stil au tendința de a fi f oarte iubitori și de călduroși , dar și de a
permite copiilor lor să rezolve pro bleme fără niciun fel de implicare părintească (Baumrind,
1991). Într-un studiu legat des stilul pa rental permisiv , lipsa de implicare, lipsa de
supraveghere și lipsa de încrede re în abilitățile părinților au fost predictori importanți ale
problemelor comportamentelor copiilor raportate atât de părinți, cât și de profesori (Calzada,
2001). Deoarece părinții permisivi tind să fie non -exigenț i, devine mult mai dificil să
controlez e comportamentele copiilor și să se contureze anumite limite în mediile copiilor
(Baumrind & Black, 1967). Cercetările au găsit legături între permisivitatea parentală
exces ivă și competența socială scăzută a copiilor , dar de asemenea și între realizările
academice (Chen et al., 2000). Permisivitatea părinților a fost legată de comportamentul
impulsiv , dependent, cu niveluri scăzute de auto -control și de lipsa controlului emoțional.

10
Parentingul neglijent (n eimplicat) este reprezentat de n ivel de solicitare s căzut și n ivel
de responsivitate scăzut . Părinții neglijenți nu setează nici limite, nici standarde. Sunt
indiferenți față de copiii lor, față de nevoile acestora și sunt total neimplicați în viața lor.
Acești părinți tind să aibă probleme mentale precum d epresie maternă, sau au fost victime
ale abuzului fizic sau neglijenței când erau copii. (Baumrind,1971).
Acest fel de părinți manifestă adesea puțin interes pentru a fi părinte. Comunicarea
este limitată, îngrijirea copilului este scăzută, iar copilul, în general, are o cantitate excesivă
de libertate (Baumrind, 1991). Deoarece părintele neimplicat nu este nici pretențios, nici
receptiv ș i deoarece copiii mici sunt dependenți de suportul parental, părinț ii neimplicați au
fost asociați cu probleme comportamentale și depresie la copii (Downey & Coyne, 1990). În
plus, adolescenții care sunt expuși la genul acest de stil parental neimplicat adesea percep
niveluri ridicate de respingere și tind să manifeste mai multe comportamente externalizante,
comportamente agresive, comportamente delincvente, ostilitate și probleme de atenție
(Ruchkin et al., 1998; Meesters et al., 1995; & Barnow și colab., 2002). De asemenea, este
posibil ca efectele părinților neimplicați să persiste prin adol escență și până la vârsta adultă
(Nijhof & Engles, 2007). Într -un studi u al studenților din primul an , cercetăt orii au descoperit
că studenții care au raportat că au fost crescuți de părinți neglijenți au exprimat mai multe
probleme de internalizare și ext ernalizare în raport cu emoții le negative(Nijhof & Engles,
2007). Pe lângă asta , acești studenți, în general, s -au confruntat cu diferite probleme mai
puțin eficient decât persoanele care au raportat că au fost crescuți într -un mediu familial
iubitor și să nătos (Nijhof & Engles, 2007).
Stilurile parentale pot fi înț elese prin atitudini înspre copil, comunicate către copil,
care creează un climat emoțional în care comportamentul părinților este exprimat.
Multe studii accentuază importanța stilurilor parentale percepute ca factori de risc
pentru dezvoltarea individuală în timpul adolescenței. În acest context, diferențele
individuale, cum ar fi strategiile de coping, anxietatea și factorii psihopatologici par a juca
un rol foarte important (Endler&Parker ,1994 ).
Într-un studiu longitudinal cu un eșantion foarte extins de adolescenți (Shuck smith,
Hendry, and Glendinning, 1995), s-a descoperit că stilul de parenting permisiv era

11
predominant, și că cel mai eficient stil de parenting(măsurat prin integrarea în școală și
bunăstarea mentală) a fost stilul autoritativ .
Lamborn, Maunts, Steinberg, Joshiusch(1991) au raportat că adolescenții cu părinți
autoritativi erau mai bine adaptați(din punct de vedere al abaterii de la școală, folosirea
drogurilor, delicvență), și mai competenți(realizări școlare) decât adolescenții cu părinți
indulgenți și permisvi.
Johnson, Shulman; Colins(1991) au descoperit că căldura parentală fost corelată
pozitiv cu adaptarea psihologică și au aflat că neacceptarea disciplinei(controlul, pedeaps a)
a fost corelată cu slabă adaptare psihică.
Relațiile pozitive cu părinții oferă un anumit suport social, ceea ce ajută la
accentuarea, dezvoltarea resurselor psihologice(stima de sine) și astfel ajută adolescenții la
folosirea mecanismelor de coping în fața evenimentelor sociale.
Dusek&Danko(1994) au descoperit într -un studiu că studenții cu părinți autoritari au
raportat o utilizare mai puțin frecventă și eficientă a mecanismelor de coping decât studenții
cu părinți permisivi sau autoritativi. Rezultate le acestui studiu au dovedit că stilurile
parentale percepute ca fiind extrem de autoritare (hiperprotecție) sunt puternic asociate cu
tulburări psihice.
Toate aceste studii sugereaza că stilurile parentale percepute de adolescenți au un
impact substanțial asupra nivelului lor de psihopatie.
Există un studiu în care studenții au fost chestionați despre plăcerea lor de a merge la
școală și motivele pentru care ei merg la școală. Părinții au fost întrebați despre nivelul lor
de hiperprotecție și restricție și de suport al autonomiei copiilor lor. S -a descoperit faptul că
copiii care au mame cu un nivel mare de suport al autonomiei acestora, au o dorință mult mai
mare de a merge la școală și au menționat motive care se leagă de plăcerea de a învăța la
școală.
Părinții restrictivi și hiperprotectori(fie mama, fie tatăl) nu au corelat semnificativ cu
plăcerea de amerge la școală, dar au fost puternic asociați cu niveluri negative ale
simptomelor emoționale, cum ar fi singurătatea și nefericirea.

12
Trebuie să re alizăm că părinții au o mare influență asupra copiilor lor, însă în ce feluri
influențează părinții atitudinea copiilor față de școală?
Pomerantz, Moorman și Litwack (2007) au notat că impactul parental la adaptarea
copilului în școală este conectat cu opt asp ecte ale comportamentelor părinților. Aceste
compoartamente sunt următoarele: nivelul de monitorizare și control, susținerea dezvoltării
și autonomiei copilului, focusarea pe procesul învățării, focusarea pe abilitățile copilului,
nivelul efectelor pozitiv e, nivelul e fectelor negative, așteptările negative ale potențialului
copilului .
Teoriile despre parenting se concentrează pe trei dimensiuni: acceptarea, contr olul
și catastrofizare (de exemplu, Barlow, 2002; Craske, 1999). Recunoaștere scăzută, inclusiv
respinge rea, lipsa de căldură sau criticarea, pot înări sentimentele de insecuritate și
anxietate ale copiilor din cauza unei reacții negative despre sentimentele și activitățile
acestuia. (Manassis & Bradley, 1994; Vasey & Dadds, 2001). Supracontrolarea sa u
suprasolicitarea pot transmite mesajul că copil ul este incapabil să se întâmpine provocări și
situații di și poate, prin urmare, să se amplifice sentimentele de nesiguranță și anxietate (de
exemplu, Hudson & Rapee, 2001). Catastrofizatea numită și crește re în anxietate ,
amplificarea anxietății , se referă la descrierea probleme lor și diferitelor situații în mod
complet eronat sau periculos și interpretarea lumii ca fiind extrem de amenințătoare.
Catastrofizarea po ate inhiba copiii să dezvolte adaptare a adecvată a mecanismelor și
strategiilor de rezolvare a problemelor (Capps & Ochs, 1995; Whaley, Pinto și Sigman,
1999).
1.1.1 STATUTUL SOCIO -ECONOMIC ȘI STILURILE PARENTALE
Părinții sunt unul dintre elementele cele mai importante și mai influente în viața
copiilor . Ei au puterea, capacitatea de a modela, susține și dezvolta copiii lor care vor deveni
interesați, creativi și toleranți, prin implicarea lor pozitivă în procesul de învățare și în
activitățile educaționale. Pe de altă p arte, părinții care nu se implică în procesul educațional
al copiilor lor sunt considerați a fi cap abili să reprime și să distrugă motivația și capacit atea
copiilor lor prin neglijență și indiferență față de realizările și reușitele lor.

13
Implicarea păr inților ia multe forme, printre care o bună creștere acasă, asigurarea
unui mediu sigur și stabil, stimulare intele ctuală, discuții părinte -copil, valorile educaționale
și sociale aspirații înalte legate de împlinirea personală și interes pentru bunăstarea
cetățeni lor; contactul cu școala copilului pentru a cunoaște informații legate de viața copilului
la școală ; part iciparea la evenimente școlare (Desforges & Abouchaar, 2003).
Capacitatea copilului de a reuși în școală depinde foarte mult de modul în care copilul
este crescut și gestionat de către părinți în mediul de acasă. Casa părintească este un mediu
în care copilul învață abilitățile, atitudinile și comportamentul care pe viitor îl poate
transforma într -un student productiv și de suc ces. Cu toate acestea, nu toți copiii provin dintr –
o familii care ar putea să le ofere resursele educaționale necesare pentru succesul lor
academic. În concordanță cu aceasta, statutul socio -economic al unui părinte joacă un rol
important în furnizarea ace stor resurse educaționale și pare să ofere un mare impact asupra
rezultate lor educaționale ale copilului (Vellymalay, 2012a).
Relația dintre Statutul socio -economic și stilurile de parenting poate fi descrisă concis
prin faptul că sărăcia și nivelurile eco nomice scăzute scad capacitatea de a aplica un stil
parental consistent, implicat și de susținere(McLoyd,1990).
O atenție deosebită a cercetării a fost ac ordată mediului de viață de la vârsta timpurie
asupra dezvoltării tulburări lor de personalitate. Tipur ile de tulburări de personalitate,
tulburarea de personalitate borderline și alte tulburări au fost toate studiate pe baza acestor
factor i de mediu timpurii (Gunderson, Sabo,1993 ) Dat fiind faptul că părinții sunt, d e obicei,
singurele persoane cu care copi ii au o relație semnificativă, aceste relații pot exercita
influențe pozitivie sau negaticve asupra dezvoltării personalității.
Mai multe studii au arătat că stilurile parentale , caracterizate prin atenție scăzută
oferită copilului , neglijența și respingrerea la nivel ridicat și hiperprotecșia , sunt asociate cu
o varietate de tulburări psihologice (Arrindell, Emmelkam p, Gerlsma, 1990; Parker, 1983).
În cercetările anterioare, s -a constatat c faptul că tipul de creștere parentală perceput ă are un
efect important asupra psihopatologie i adultului (Bartsch, Eisemann, Richter, Richter,
Seering, 1995; Gerlsma, Gilbert, 1999; Eisemann, Richte r,Richter, 2000).

14
"Respingerea" și "hiper poprotecția" sunt considerate a fi atitudini parentale negative
și au fost des legate de multe tulburări psihiatrice, inclusiv tulburarea de personalitate
borderline și tulbu rare de personalitate narcisică (Qoi, Xia, 2001). S -a constatat o puternică
corelație pozitivă între metodele parentale negative(respingerea și hiperprocșia protecția) și
psihopatologia adulților (Benjaminsen et al, 1984; Mamorstein și Iacono, 2004). Conform
rezultatelor unor cercetări anterioare, s -a constatat o corelație puternică între "respingere" și
depresie. De asemenea, s -a constatat faptul că "căldura emoțională" este poate fi un scut
împotriva unei viitoare stări depresive (Eisemann, 1997). Rezultatelor cercetărilor anterioare,
au dovedit faptul că stilurile parentale negative preceput precup respingerea și hiperprotecția
vor duce la tulburări de anxietate, cum ar fi anxietate generalizată și anxietatea de
separare .(Bijl et al, 2002, Hulsenbeck, Meesters, Merkelbach, Munis, 2000).

1.1.2 ROLUL SUSȚINERII AUTONOMIEI COPILULUI DE CĂTRE PĂRINȚI
Există destul de multe studii care au ajuns la concluzia că susținerea autonomiei
copiilor de către părințiare un impact mare asupra copiilor și a fost numită o dimensiune
importantă a parentigului.
Această susținere, acest suport al părinților este definit ca permiterea copiilor de a -și
explora mediu în care se află și împrejurimile, să ia decizii, să își exprime ideile proprii , să
ia inițativă, să își asume diferite responsabilități și să își rezolve activ propriile probleme.
Răspunsul potrivit al părinților ar trebui să fie de susținere al proceselor de socializare
și de asumare a rolului de manageriere autoritativă. În contrast cu acest răspuns, părinții
hiperprotectori și restrictivi au un stil autoritar de aplicare a strategiilor de parenting,
încercând să controleze viața copilului pr in aplicarea de numeroase comenzi, sancțiuni,
presiuni, și prin aplicarea de tactici emoționale, cum ar fi lipsa afecțiunii, a iubirii.
Studiul lui Karen Annear și Gregory Yates despre relația dintre metodele de parenting
restricitv și cel suportiv a ajuns la niște concluzii referitoare la modul în care părinții
influențează afectele și stările motivaționale ale copillor la școală. Rezultatele acestora au
arătat că: plăcerea copiilor pentru școală fost asociată cu susținerea autonomiei exprimată de
către ma mele acestora.În schimb, nivelul acestui suport din partea tatălui nu a avut o influență

15
exponențială asupra afectului legat de școală; conștientizarea motivelor cognitive și de
învățare pentru care se duc acești copii la școală a fost corelată cu suportul autonomiei oferit
de către mamă.
Strictețea părinților nu pare să fii influențat plăcerea copiilor de a merge la școală sau
conștientizarea motivelor pentru care se duc.
Strictețea parentală , de partea ambilor părinți a avut o mare influență asupra felul ui
în care copiii își exprimă emoțiile de natură negativă, aceste afecte fiind puternice în cazul
internalizării simptomelor cum ar fi singurătatea, tristețea și depresia.
Acest studiu arată faptul că această motivație cognitivă de a merge la școală poate fi
etichetată și ca o orientare către viitor, o îndrumare către viitor, doarece, până la urmă, școala
reprezintă o prelungire, o extensie a contextului familial, în care adulții sunt în mod inerent
de încredere și contribuie la dezvoltarea personală a gene rației tinere.
Datele adunate de acest studiu sugerează faptul că o viziune atât de idealistă este
facilitată de un contact de la o vârstă foarte mică, în care părinții, sau cel puțin mama,
promovează un comportament de suținere al copilului în schimbul un ui comportament mult
prea restrictiv și protectiv. În concluzie, acest studiu a dovedtit importanța mamelor în
dezvoltarea cognitivă, comportamentală și emoțională a copilului.

1.1.3 PĂRINȚII ELICOPTER ȘI STILUL PARENTAL HIPERPROTECTOR
În categoria părinților restrictivi și protectivi, care nu oferă autonomie copilului, se
regăsesc părinții elicopter(helicopter parenting), care, înafară de faptul că sunt extrem de
implicați în viața copiilor lor, aceștia încep să își asume responsabilita tea completă pentru
faptele copiilor. Deși această metodă de parenting este folosită pentru apărarea copilului de
posibilul eșec, ea este definită ca o formă de ,,over -parenting”, în care părinții aplică tactici
de hiperimplicare nepotrivite dezvoltării no rmale ale copiilor(Segrin et al, 2012).
Părintele elicopter supraveghează și protejează excesiv copilul, anulându -i orice
încercare de a se expri ma liber și de a fi independent. Deși intențiile lui sunt bune, dorința
fiind aceea de a -și proteja copilul d e pericole, implicarea exagerată în viața celui mic

16
reprezintă o cale sigură spre creșterea unui copil dependent, fară încredere în forțe proprii și
cu o stimă de sine scazută .
Părinții elicopter ameliorea ză fiecare căzătură a copiilor lor . Însă problema es te că
acești copii extrem de protejați nu învață niciodată să facă față pierderilor, eșecului sau
dezamăgirii, toate acestea fiind aspect e inevitabile ale vieții de zi cu zi . Protecția exagerată
nu îi lasă pe cei mici să dezvolte toleranță la frustrări. Fă ră acest atribut psihologic important,
tinerii intră în viața de facultate și câmp ul muncii și cu un mare dezavantaj.
Două studii dovedesc faptul că existăo relație pozitivă între parentigul hiperprotector
și problemele emoționale internalizate la copiii î ntre doi și patru ani(Bayer et al , 2006) și la
copiiii între șase și opt ani (Bayer et al, 2010).
În privința tinerilor, s -au găsit anumite corelații între părinții elicopter și nevrotism,
deschidere mică la noi experiențe și dependență(Montgomery, 2010). În completarea acestui
studiu, Le moyne și Buchanan(2011) au descoperit faptul că părinț ii hiperprotectori sunt
asociați negativ cu bunăstarea psihologică și asociați pozitiv cu utilizarea de pastile pentru
durere, dar și de pastile de rețetă .
Parentingul intruziv interferează cu dezvoltarea autonomiei și competenței. Așa că
parentingul acestor părinți elicopter duce la creșterea dependenței și la o abilitate scăzută de
a duce la capăt sarcini fără supravegherea părinților. pentru anxietate și depresie.
Încă un studiu cu peste cinci sute de perechi de părinți și tinerii adulți a arătat o relație
între părinții hiperprotectori și impresia copiilor cum că alte persoane ar trebui să le rezolve
problemele.
Deși majoritatea studiilor, dar și impresia populației a rată că această metodă de
parenting are numai aspecte negative corelate de ea, unele studii au dovedit faptul că
parentingul hiperprotector poate rezulta și consecințte neutre sau chiar pozitive asupra
tinerilor studenți.
The National Survey of Student Eng agement(2007) au descoperit faptul că studenții
de facultate, copii ai părinților elicopter au raportat o satisfacție și o implicare mai mare în
viața de facultate. Însă, aceiași studenți au raportat medii mai mici.

17
În contrast, Lampert(2009), nu a găsit nicio relație negativă, dar niciuna pozitivă între
părinții elicopter și mediile studenților sau implicarea lor în activitățile la facultate. Astfel,
puținele studii care s -au realizat pe această temă arată rezultate și păreri împărțite legate de
studenții de facultate și părinții lor hiperprotectori.
Bradley -Geist și Olson Buchanan au conceptualizat termenii de părinți implicați. S -a
arătat în numeroase studii că părinții implicați aduc un aport pozitiv asupra copiilo r. Trebuie
astfel conceptualizate diferențele între aceste două tipuri de parenting din punct de vedere al
comportamentelor exteriorizate și diferențele dintre aceste comportamente.
De exemplu, părinții implicați și -ar întreba copilul despre nota pe care a luat-o la un
examen, în timp ce un părinte hiperprotector ar întreba despre fiecare temă și examen în parte.
Similar acestui exemplu, părinții implicați ar putea să sugereze studentului să întrebe
profesorul despre motivarea notei mici pe care a luat -o, în timp ce un părinte elicopter ar
vorbi personal cu profesorul despre nota mică pe care a luat -o copilul său.
Interviurile cu personalul facultăților au arătat faptul că părinții hiperprotectori sunt
mai comuni la studenții ai căror părinți au fost și ei l a facultate, deci au studii superioare, în
comparație cu studenții care sunt prima generație cu studii universitare din familie (Sommers
și Settle,2010) .
Părinții care au și ei studii universitare par să dea o importanță mult mai mare studiilor
decât cei ca re nu au făcut o facultate și de aceea prevalența hiperprotecției pare a fi mai mare
printre aceștia. Din moment ce au trecut deja prin aceasta experiență ei doresc să controleze
și experiența copilului pentru a fi ferit de problemele prin care, în mod nor mal, un tânăr
student trebuie să treacă. În plus, acestia par a avea înclinația spre a alege personal domeniul
de învățare al copilului din cauza experienței educaționale personale. În modele slab
diferențiate, când limitele interpersonale din familie sunt incețoșate, cum sunt părinții mult
prea implicați în viețile copiilor, copilul pierde sentimentul indivi dualității și al
independenței(Annear K.D., Yates C.R.,2010).
În timp, acest model familial poate crea probleme de natură emoțională, cognitivă și
comp ortamentală în timpul dezvoltării adolescenței(Boszormenyi și Krasner, 1987).
Adolescenții continuă să depindă de familie pentru lucruri pe care ar trebui să le facă de unii

18
singuri. Când acești adolscenți devin tineri adulți, și chiar își găsesc un loc de muncă, aceștia
pot continua și în această situație să depindă de părinți, acest lucru creând probleme, doarece
aceștia nu sunt capabili să își rezolve problemele și încă apelează la ajutorul părinților.

1.1.4 STILUL PARENTAL PERMISIV
Permisivitatea par entală este un tip de stil parenting caracterizat prin cerințe scăzute,
cu o responsivitate ridicată. Părinții permisivi tind să fie foarte iubitori,însă să ofere prea
puține reguli și îndrumări. Acești părinți nu se așteaptă la comportamente mature din pa rtea
copiiilor și par adesea mai mult ca niște prieteni decât ca o figură parentală.
Acești părinți tind să fie opusul așa -numiților "părinți elicopter". În loc să controleze
fiecare mișcare a copiilor, părinții permisivi sunt incredibil de relaxati și rar eori fac sau aplică
anumite reguli sau structuri. Deși sunt de obicei calzi și iubitori, ei încearcă puțin sau deloc
să-și controleze sau să -și disciplineze copiii.
Pe baza cercetărilor sale cu copii de preșcolari, psihologul de dezvoltare Diana
Baumrind a descris trei stiluri majore de părinți(autoritativ, autoritar, permisiv). În anii
următori, cercetătorii continuă să investigheze diferitele stiluri parentale și chiar au adăugând
un al patrulea stil(stilul indulgent). Permisivitatea parentală este unul d intre stilurile originale
de părinți descrise de Baumrind.
Părinții permisivi sunt uneori cunoscuți ca părinți indulgenți. Părinții care manifestă
acest stil parental au relativ puține cereri asupra copiilor lor. Deoarece acești părinți au
așteptări scăzut e în privința auto -controlului și maturității, disciplina este o raritate.
Părinții permisivi permit copiilor să fie autonomi și să ia propriile decizii și de
asemenea să -și reglementeze propriile activități.
Acești părinți evită confruntarea și tind să fie căldurosi, susținători. Abilitățile de
exprimare a căldurii emoționale ale părinților permisivi tind să fie moderate până la a fi foarte
dezvoltat , în timp ce niveul de control asupra copiiilor este scăzut. (Baumrind, 1991;
Reitman et al., 2002).

19
Totu și, stilul de parenting permisiv este un stil de parenting caracterizat de așteptări
scăzute din partea copilului corelate cu o apatie educațională din partea părintelui. (Rosenthal
M.,2014) Pentru că există foarte puține reguli, cereri și asteptări, copilu l crescut de părinți
permisivi are de multe ori probleme în a -și găsi și impune singur propriile limite. Din păcate,
acest lucru este greu pentru un copil – iar mai târziu, în adolescență de exemplu – poate fi cu
adevarat o provocare – atât pentru copil câ t și pentru părinți.
Cercetătorii au descoperit că abordarea excesiv de relaxată a părinților permisivi
poate duce la o serie de rezultate negative. (Onatsu -Arvilommi and Nurmi,1997). Copiii
crescuți de părinți permisivi tind să aibă o lipsă de auto -discipl ină, să aibă abilități sociale
slabe, să fie mult prea implicați ceea ce privește propria persoană și să ceară prea mult de la
alții, și cu siguranță se vor simți întotdeauna nesiguri din cauza lipsei de îndrumare pe care
au primit -o de-a lungul vieții.
Cercetările au sugerat, de asemenea, că copiii crescuți de părinți permisivi obțin
rezultate slabe în multe domenii. Pentru că părinții lor nu au foarte multe așteptări în privința
lor, acești copii nu au de ce să se străduiască. Studiile au legat părinții p ermisivi de scăderea
rezultatelor academice(Williams L.R. et al., 2009).
Acești copii iau aproape întotdeauna decizii nestrălucite. Din moment ce părinții lor
nu stabilesc sau nu aplică nici un fel de reguli sau limite, acești copii se străduiesc din greu
să învețe abilități de rezolvare a probl emelor și de luare a deciziilor (Aunola K. și Nurmi, J.
,2005) . De asemenea, aceștia manifestă mai multă agresiune și mai puțină înțelegere
emoțională. Deoarece nu învață să -și regleze emoțiile în mod eficient, în sp ecial în situațiile
în care aceștia nu obțin ceea ce vor, copiii cu părinți permisivi pot fi neliniștiți și zbuciumați
atunci când se confruntă cu situații dificile din punct de natură psihică și
emoțională (Baumrind, D ., 1991).
Copii proveniți din familii cu părinți permisivi pot fi mai predispuși la delincvență și
la consumul de substanțe. Studiile sugerează că copiii crescuți de părinți permisivi au mai
multe șanse de a fi atrași de comportamente greșite și de consumul de alcool sau
substanțe(Bahr, S. J. & Hoffmann, J. P.,2010).

20
Când spunem permisivitate, nu ne referim numai la faptul că copiii sunt li beri să facă
ce vor, pentru că ș i copiii realizează că au nevoie de o anumită disciplină, un anumit control.
Atunci când există prea mult control, ca în cazu l părinților autoritari hiperprotectori, acei
copii doresc mai multă libertate, uneori, așa și copiii care sunt crescuți de părinți permisivi
pot începe să își dorească un anumit control. Însă când permisivitatea se transformă în
neglijență completă, situa ția poate deveni periculoasă pentru sănătatea mintală a copilului.
Părinții care manifestă un stil parental neimplicat , neglijent sunt deseori și ei crescuți
de părinți neimplicați și respingători. Ca adulți, s -ar putea să se repete aceleași tipare cu car e
au fost educați . Alți părinți care afișează acest stil pot fi pur și simplu prinși în viața lor
aglomerată, încât consideră că este mai ușor să adopte o abordare permisivă pentru a se ocupa
de copii i lor.
În unele cazuri, pă rinții pot fi atât de absorbiți de propria lor problemă (de ex.,
suprasolicitare , se confruntă cu depresia, se luptă cu abuzul de substanțe) încât nu reușesc să
vadă cât de neimplicați sunt cu copiii lor sau pur și simplu nu pot oferi sprijinul emoțional
necesar copiii lor care au nevoie.
Totuși deși stilul parental permisiv poate crea copilului probleme în ceea ce privește
dezvoltarea sănătoasă, stilul de parenting autoritar hiperprotector poate fi un predictor mai
bun în apariția problemelor de natură psihologică cum ar fi anx ietatea.

1.2 ANXIETATEA
Tulburările de anxietate reprezintă una dintre cele mai comune forme de
psihopatologie a copilului . Studiile sugerează că aproximativ 8 -12% dintre copii îndeplinesc
criteriil e de diagnostic pentru o anumită formă de tulburare de anxietate care este suficient
de severă pentru a interfera cu viața de zi cu zi(Anderson et al ., 1987; Costello, 1989) .
Tulburările de an xietate la copii se pot manifesta într -o varietate de forme, cum ar fi
anxietatea de sep arare, fobia socială, anxietatea generalizată, tulburarea de panică cu și fără
agorafobie, tulburare obsesiv -compulsivă și alte fobii specifice.

21
Tulburările de anxietate ale copiilor sunt asociate cu o serie de consecințe negative în
ceea ce priv ește aspec tele sociale, școlare și adaptarea personală(Strauss et al ., 1987; Messer
și Beidel, 1994).
În plus, există dovezi care sugerează că tulburările de anxietate din copilărie nu sunt
fenomene tranzitorii pentru mulți dintre copiii și că, dacă sunt lăsați netr atați, efectele
anxietății persistă prin adolescență și până la maturitate (Pfeffer et al., 1988; Keller și colab.,
1992). Astfel, este important ca acești copiii anxioș i clinic să fie identificați cât mai curând
posibil și tratați adecvat.
Aceste tulburări au implicații negative pentru diferite domenii ale dezvoltării copiilor
și, dacă sunt lăsate netratate , poate avea un impact profund asupra dezvoltării emoț ionale și
sociale ale copiilor (Gosch et al. 2006). Studiile longitudinale au a rătat, de as emenea, că
tulburările de anxietate din copilărie preced adesea tulb urările de anxietate din maturitate și
poate juca un ro l de cauzalitate în dezvoltarea tulburăriloe comorbide, cum ar fi depresia
(Cole et al., 1998; Woodward și Fergus ). Tulburările de an xietate din copilărie sunt cronice,
sunt debilitante și adesea persistă până la maturitate (Merikangas et al., 2010). Cronicitatea
acestor tulburări, pe lângă impactul lor personal, social și economic, scoate în evidență
necesitatea de a continua să ne dez voltăm înțelegerea asupra factorilor implicați în etiologia
și mențienera lor (Pahl, Barrett, & Gullo, 2012). Cercetările existente au stabilit o relație între
comportamentele părinților și dezvoltarea și întreținerea tulburăr ilor de anxietate din
copilări e(Creswell, Murray, Stacey, & Cooper, 2011), cu constatări legate de importanța
controlului parental și a respingerii parentale (McLeod, Wood, & Weisz, 2007; Murray,
Creswell,& Cooper, 2009; Rapee, Schniering și Hudson, 2009).
Majoritatea acestor cercetări s-au concentrat în principal asupra comportamentului
parental al mamei, ceea ce face dificilă examinarea efectului diferențiat al sexului părinților
(Bögels & Phares, 2008; Creswell et al., 2011). Având în vedere faptul că hiperimplicarea
paternă și hiper protecția au fost, de asemenea, asociate cu anxietatea copilului, sunt necesare
cercetări suplimentare care să examineze rolul părinților, atât rolul matern, cât și cel patern,
întrucât ambele comportamente pot contribui la transmiterea intergenerațională a
anxietății(Möller și colab., 2016). son 2001).

22
Tulburările de anxieta te au tendința de a se transmite în familii. Copiii din părinții cu
tulburări de anxietate sunt mai predispuși să dezvolte și ei probleme de anxietate decât copii
ai părinților fără nivelele clinice de anxiet ate (Beidel și Turner 1997).
Există multe teorii legate de dezvolatarea anxietății care sugerează că acceptarea
parentală, controlul și remedierea comportamentelor anxioase sunt asociate cu manifestarea
anxietății la copil. (Creswell, M urray, Stacey, & Cooper, 2011). De-a lungul timpului s -a
observat că există o legătură între diferitele interacțiuni părinte copil și anxietatea copilului.
Anxietatea clinică este o af ecțiune psihologică larg răspândită în special în rândul copiilor,
adolescenților și tinerilor adulți. Deși această problemă este răspândită, etiologia sa rămâne
un mister.
Anxietatea, in special anxietatea socială este caracterizată de frică și de evitare a
situațiilor sociale, acompaniate de o preocupare excesivă legată de frica de respingere,
judecare și rușine.
Relația părinte -copil este un contribuitor la dezvoltarea acestei tulburări. Există o
legătură între stilul parental hiperprotector și cel perm isiv și nivelul de anxietate. Deși, din
păcate , ambele stiluri de parenting au părut să coreleze cu anxietatea, întrebarea este care
dintre cele două pare a fi cel mai mare contribuitor la apariția anxietății la adolescenți.
Cele două stiluri parentale men ționate pot fi corelate cu anxietatea în sensul că
amândouă provoacă apariția acesteia. Într -o familie cu părinți hiperprotectori, independența,
autonomia și puterea de decizie a unui copil scad, sau sunt chiar absente cu totul, astfel aceste
evenimente pr ovoacă anxietate în momentul în care copilul se lovește de situații reale,
stresante, unde este singur, cum ar fi de exemplu începutul facultății, sau alegerea unei
facultăți.
În cazul tinerilor cu părinți permisivi, lipsa de suport emoțional, susținere și căldură
emoțională provoacă anxietate când copilul realizează că părinții nu sunt capabili sau nu
doresc să ofere copilului suportul de care are nevoie în aceleași situații stresante menționate
mai sus.
S-a constatat că presiunea psihologică parentală percepută a fost corelată în mod
pozitiv cu depersonalizarea și anxietatea printre adolescenții. (Wolfradt U., Hempel S., Miles

23
N.V., 2003 ). Căldura parentală percepută a fost asociată pozitiv cu mecanismele coping activ
și negativ corelate cu anxietatea. Adolescenții care au părinți autoritar i au prezentat scoruri
mai mari privind depersonalizarea și an xietatea. Cei care au fost crescuți printr -un stil
parental permisiv sau autoritativ au avut cel mai mare scor la utilizarea mecanismelor de
coping activ.
1.2.1 ANXIETATEA, LOCUL DE MUNCĂ ȘI ROLUL TIPURILOR DE
PARENTING
Tranziția educațională, academică poate fi una dintre cele mai stresante evenimente
din viața unui adolescent. După ce se termină liceul, adolescenții trebuie să învețe foarte bine
pentru exam enul de bacalaureat și să ia o notă destul d ebună încăt să ajungă la facultatea pe
care și -o doresc, lucru foarte important în urmărirea scopului personal, pentru a avea o carieră
strălucită.
Relația dintre adolescenți și părinți poate fi piatra de temelie pentru suportul
emoțional care este absolut necesar în astfel de situații.
Atașamentul securizant creează o bază pentru capacitatea copilului de a -și dezolvta
siguranța și increderea de sine. Suportul și securitatea emoțională reduc anxietatea, str esul
emoțional și sentimentele de depresie și singurătate care sunt antrenate de tranziția academică
și de planificarea unei ulterioare cariere, lucruri specifice adolescenților și tinerilor adulți.
Într-un studiu realizat în anul 2003(E. Vignoli et al.) s -a examinat rolul atașamentului
părinte -adolscent. Anxietatea la adolescent și stilul de parenting în relație cu locul de muncă,
cu explorarea carierei, dar și cu satisfacția la loul de muncă.
S-au luat în calcul trei mari arii ale anxietății: anxietatea c a trăsătură generală, frica
de eșec în carieră și frica de eșec și dezamăgire în fața părinților(Bluestein și Phillips, 1988).
După cum am menționat înainte, există cele patru stiluri de parenting care provin din
cele două mari dimensiuni independente, căl dură și ostilitatea, și controlul și permsivitatea.
Astfel descoperim din nou cele patru stiluri parentale: autoritativ(control și căldură),
autoritar(control și ostilitate), permisiv(căldură și permisivitate) și neglijent(ostilitate și
permisivitate).

24
Adolescenții din familiile autoritative au avut cele mai mari scoruri la la adaptarea în
majoritatea ariilor, în timp ce copiii cu părinți neglijenți aveau scorurile cele mai
mici(Lamborn, Mounts, Steinberg și Dornbusch, 1991).

1.2.2 COMPORTAMENTUL STIMULAN T DE PARENTING ÎMPOTRIVA
ANXIETĂȚII
Deși este important să examinăm comportamente parentale maladaptive care pot
acționa ca factori de risc în dezvoltarea tulburărilor de anxietate din copilărie, este la fel de
pertinent să examinăm comportamente de protec ție parentală. Un astfel de factor care poate
acționa ca un amortizor împotriva anxietății timpurii este CPB(Challenging Parenting
Behavior), comportamentul stimulant al părinților(CPB, Majdandžić, De Vente și Bögels,
2016).
Prin acest comportament, părinț ii, în special tații, ar trebui să joace un rol important
în încurajarea copiilor lor de a -și asuma riscuri, să practice asertivitatea socială și să exploreze
situații nefamiliare cu încredere (Bögels & Perotti, 2011; Bögels & Phares, 2008).
Comportamentul stimulant de parenting poate include jocul fizic, încurajând copiii
să-și înfrunte limitele prin expunerea la riscuri sigure, dând copilului o mică doză de frică,
permițând copilului să știe cum să piardă în joc, încurajând copilul să fie asertiv(Majdandž ić
et al., 2016).
Stimularea comportamentului copilului poate avea o influență deosebită cu privire la
dezvoltare, pregătirea copilului pentru a interacționa cu lumea și în afara familiei (Bögels &
Perotti, 2011; Bögels & Phares,2008). Această expunere la medii de risc în condiții de
siguranță le permite copiilor să fie mult mai curajoși în situații nefamiliare și să vă sprijine
propria încredere în sine(Paquette, 2004). Dacă expunerea la riscuri mici, cum ar fi jocul dur,
influențează în mod pozitiv copilu l, tații care nu încurajează aceste interacțiuni pot crește
riscul copilului de a dezvolta anxietate(Bögels & Phares, 2008).

25
1.3EFECTELE UNOR METODE PARENTALE POZITIVE
Adolescența este o perioadă interesantă și dinamică pentru persoanele tinere. Pe
măsură ce adolescenții se confruntă cu schimbări majore în corpul lor și cu dezvoltarea
cognitivă, ei își renegociază constant relațiile cu familia, prietenii, școala și comun itatea în
care trăiesc. În mod ideal, viziunea lor asupra lumii se extinde și apare o nouă orientare spre
viitorul lor ca adulți independenți și eficienți. Pe măsură ce aceștia navighează prin sarcinile
delicate ale auto -identității și căpătează un nivel î nalt de auntonmie, adolescenții sunt în
pericol de dezvolta comportamente periculoase și nesănătoase. Deși se crede ca adolescenții
refuză căldura părinților, nu este chiar așa.Tinerii doresc ca relațiile cu părinții să fie bune.
Într-un studiu despre adol escenții care își asumă riscuri mari(Ungar M.,2004) s -a descoperit
faptul că adolescenții doresc de la părinții lor suport, dar și control. În ultimii 20 de ani s -a
creat un volum mare de literatură cu privire la relația dintre practicile părinților și dez voltarea
adolescenților.
Este cunoscut faptul că practicile și stilurile parentale sunt strâns legate de multe
aspecte ale dezvoltării copiilor și adolescenților. Stilul parental autoritativ, care se
caracterizează printr -un nivel ridicat de căldură emoți onală și sprijin parental, prin impunerea
unor limite de bun simț, comunicare deschisă și niveluri înalte de supraveghere, s -a crezut a
fi stilul parental ideal.Până la sfârșitul anilor 1980, cea mai mare parte a cercetărilor privind
educația parentală sti l a fost efectuat pe copii mici. Primele cercetări ale lui Baumrind legate
de cele trei stiluri parentale, autoritativ, autoritar și permisiv au fost realizate în mare parte
pe familii albe provenite din clasa mijlocie. Însă, într -unul din cele mai mari st udii realizate
pe această temă s -a descoperit că adolescenții proveniți din familii unde practica autoritativă
era stilul principal de practică parentală există și cele mai mari performanțe academice, acest
lucru fiind valid pentru numeroase grupuri etnice (Dornbusch S.M. et al.,1987).
Puterea stilului parental autoritativ s -a dovedit într -un studiu despre fetele sărace din
mediul urban. Fetele care au fost crescute de mame autoritative, au avut cea mai buna
adaptare în mod general, au avut cele mai mici șan se de a avea sex, de a rămâne însărcinate
sau să devină delincvente(Pittman L.D., 2001).
Resnick(1997) a dovedit printr -un studiu pe un număr de familii principal caucaziene
faptul că legăturile puternice în familie au o strânsă legătură cu adaptarea gener ală a

26
adolescenților, legăturile strânse părinte -copil fiind reprezentate de căldură părintească,
iubire și atenție. Astfel, adolescenții din acest tip de familii au avut un debut sexual, mai
întârziat, erau mai puțin probabil să aibă o sarcină și să folos ească țigări sau marijuana.
Există numeroși factori de natură familială care au o influență puternică asupra
dezvoltării adolescenților. Chiar comportamentul părinților joacă un rol crucial în ceea ce
învață și imită copiii de la părinți, ceea ce ei văd ca un comportament normal.
Comportamentul riscant al părinților este puternic asociat cu comportamentul riscant al
adolescenților și activitate sexuală prematură(Wilder&Watt, 2002). De asemenea, utilizarea
de droguri este mult mai probabilă dacă adolescenții percep la părinții utilizarea de
droguri(Stanton B. et al., 2002).
Încrederea părintelui în copil este cunoscută ca fiind o influență foarte puternică
asupra comportamentelor adolescenților și are și o puternică influență împotriva activității
sexuale și a abuzului de droguri(Borawski E. Et al., 2003).
Este clar că rolul părinților și al comportamentelor părinților joacă un rol esențial în
dezvoltarea copilului pe toate planurile. Am descoperit că în funcție de stilurile parentale pe
care aceștia le aplic ă, există diferite rezultate ale comportamentelor pe care copiii și
adolescenții le vor avea sau imita. Stilurile parentale pe care m -am axat în această lucrare
sunt cele care, din păcate, de -a lungul timpului nu au dat dovadă neapărat de rezultate bune
în ceea ce privește autonomia, inteligența emoțională și alte efecte pozitive. Stilul
hiperprotector, pe care eu m -am axat și cel permisiv au dovedit a fi stiluri care pot crea diferite
probleme de natură emoțională, socială, intelectuală asupra copilului, a dolescentului și
viitorului adult. Anxietatea socială este o tulburare extrem de comună în cadrul copiilor și a
adolescenților. Din moment ce primii ani din viață îi petrecem în mediul de acasă, cu părinții
nostri, este normal să ne axăm pe acest lucru ca fiind un factor critic în dezvoltarea acesteia,
în funcție de stilurile parentale. Întrucât stilul parental autoritativ sau democratic a dovedit
de-a lungul timpului că este într -adevâr cel mai eficient dintre cele patru, după cum am
menționat mai sus, cel elate trei au rămas ținta acestui studiu. Cele două stiluri parentale
indulgent și permisiv au fost luate ca un întreg, întrucât elementul cheie în acest studiu este
permisivitatea stilurilor perantale versus controlul care se regăsește și in stilul autori tativ, dar
axându -ne tot pe elementul controlului exagerat din acest stil, astfel ajungem la stilul de

27
parenting elicopter sau hiperprotector. De aceea ne axăm pe controlul excesiv(stilul autoritar
hiperproctector) și pe lipsa acestuia(stilul permisiv indu lgent),( Baumrind, 1991).
S-a dovedit faptul că controlul excesiv este un factor important în apariția și
dezvoltarea stărilor anxioase la copii, și că acesta poate prezice și explica anxietatea(Borelli
J. et al., 2014). Același lucru a fost dovedit și în cazul lipsei controlului, și anume în cazul
părinților permisivi. Aceștia sunt predispuși la a fi depresivi, anxioși și chiar agresivi.
(Williams L.R., et al., 2009).
În cele două cazuri, copiii fie sunt supuși unor reguli mult prea stricte, ori unui număr
mare de reguli, sau nu au niciun set de reguli căruia să se supună. Odată ajunși la vârsta la
care trebuie să meargă la facultate cele două tipuri de copii vor intâmpina probleme legate de
același element, dar în direcții total opuse, controlul excesiv la care sunt supuși în cazul
studenților cu părinți hiperprotectori, respectiv lipsa completă a controlului în cazul
sudenților crescuți într -un stil parental indulgent -permisiv. De aici pot porni și diferitele
probleme de natură psihică pe care studenții di n păcate le întâmpină.

1.3.1 INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ
Pe baza importanței constatărilor lui Baumrind, M ayer și Cobb (2000) au realizat
cercetarea interacțiunilor dintre stilul parental și dezv oltarea emoțională la copii și au stabilit
că modelul de creștere a l copilului ales de părint e a avut puterea de a le afecta manifestarea
și nivelul de intensitate a l abilităților unui copil în patru mari domenii ale procesului
emoțional: p ercepția, înțelegerea, integrarea și gestionarea emoțiilor. La rândul lor, aceste
domenii menționate mai sus, atunci când au fost combinate, au contribuit în mod semnificativ
la dezvoltarea inteligenței emoționale (Goleman, 1998; Mayer & Salovey, 1997;Schutte și
colab., 2001). În plus, Mayer și Cobb ( 2000 ) au prezis că, pe baza stilul ui unic de parenting
al individului, el sau ea ar putea să contribuie la sau să împiedice succesul viitor al copilului
de la vârsta adultă (Berg, 2011).
În examinarea numeroaselor studii realizate cu privire la stilurile pare ntale, incluzând
beneficiile lor și dar implicații le, devine evident faptul că exi stă numeroase cercetări privind
efectele relațiilor părinte -copil asupra dezvoltării emoționale a copilului, precum și în

28
contextul diverselor situații sociale (adică dezavan taje economice, str es familial, relații
maritale).
Salovey și Mayer (1990) au fost printre primii care au investigat subiectul inteligenței
emoționale. Au descoperit faptul că inteligența emoțională este crucială pentru a ajuta
oamenii, în special copiii mici, să realizeze diferite lucruri : monitorizarea și reglarea
propriilor sentimente și emoții, cât și pe ale altor persoane, să diferențieze între diferitele
manifestări ale emoțiilor și să utilizeze informațiile obținute prin intermediul observației ca
instrument e de îndrumare și de luare a deciziilor viitoare legate de inteligența
emoțională (Salovey & Mayer,1990). Pe măsură ce au fost descoperite mai multe informații
despre inteligența emoțională, cercetătorii au devenit din ce în ce mai intrigați și au formulat
multiple întrebări cu privire la acest concept întrucât acest domeniu are legătură cu copiii
precum: motivul pentru care unii copii îndeplinesc cu succes anumite sarcini; și motivul
pentru care alții, în ciuda talentului lor natural, a abilităților și a inteligenței, au experimentat
eșecul continuu. Astfel descoperim și rolul inteligenței emoționale în determinarea
succesului copilului(Richburg & Fletcher, 2002).

29

CAPITOLUL 2 . OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII
2.1 SCOPUL CERCETĂRII
Studiul de față își propune găsirea unor legături între stilurile parentale existente și
aplicate de către părinți și nivelul de anxietate al copiilor educați prin diferitele metode de
parenting. A nxietatea este, din păcate o tulburare cu o prevalență mare la adolescenți și tinerii
adulți și acest studiu dorește a face o legătură între felul în care diferitele stiluri parentale
afectează apariția anxietății.
Studiile au sugerat faptul că aproximativ 8 -12% dintre copii îndeplinesc criteriile de
diagnostic pentru o anumită formă de tulburare de anxietate care este suficient de severă
pentru a interfera cu viața de zi cu zi(Anderso n et al., 1987; Costello, 1989), însă studiul
prezent își propune a găsi o legătură între nivele anxietății în funcție de cele două mari
categorii de parenting care au fost propuse.
În plus, există anumite studii genetic -comportamentale care sugerează faptul că
conviețuirea, ceea ce include și felul de creștere a l copilui poate avea o influență
semnificativă în apariția simptomelor anxietății și ale altor tulburări(Eley, 2001).
Dimensiunile principale ale acestui studiu , receptivitatea(responsivitate) și controlul
în contextul respingerii(neglijenței) și al hiperp rotecției. Cercetările care au fost realizate de –
a lungul timpului au dovedit faptul că nivele mari de receptivitate și control în stilul de
creștere al copiilor ar fi cele mai eficiente și sunt des asociate cu nivele mari de competență
ale copilului, matu ritate emoțională, asertivitate și auto -control(Baumrind, 1991). Întrucât
nivele mari ale acestor două dimensiuni se regăsesc în stilul parental democratic -autoritativ,și
copii au dovedit nivele mici de anxietate, studiul prezent se va axa pe celelalte met ode
parentale, punându -se accentul în principal pe gradul de hiperprotecție al stilului autoritar și
gradul de neglijență al stilului permisiv -neglijent.
Adolescenții din familii care au adoptat stilul democratic au cele mai mari scoruri la
adaptarea în mu lte domenii și arii de dezvoltare, în timp ce adolescenții din familii neglijente
au cele mai mici scoruri(Lamborn, Mounts, 1991). Astfel, se urmărește compararea stilurilor

30
excesive, care nu s -au dovedit a fi la fel de eficiente precum stilul democratic. În acest studiu
se urmărește în mod principal nivelul anxietății adolscenților în raport cu stilurile parentale
hiperprotector(c ontrol excesiv și receptivitate minimă ) și neglijent -permisiv(control minim
și receptivitate ridicată). Scopul este de a arăta c ă un stil parental autoritar hiperprotector
provo acă mai multă anxietate decât stilul neglijent permisiv .
2.2 OBIECTIVELE CERCETĂRII
Obiectivul acestei cercetări este de a identifica adolescenții care trăiesc în familii cu
părinți care practică un stil parnetal autoritar hiperprotector și adolescenții care trăiesc în
familii cu părinți care practică un stil parental permisiv neglijent , de observa dacă acestea
sunt corelate cu anxietatea acestor studenți și de a observa care dintre cele două stiluri
parental pot prezice anxietatea.
2.3 IPOTEZLE CERCETĂRII
Ipoteza 1 : Stilul parental hip erprotector corelează pozitiv cu anxietatea.
Ipoteza 2 : Stilul p arental permisiv corelează pozitiv cu anxietatea.
Ipoteza 3: Stilul parental hiperprotector este un predictor mai bun al anxietății decât
stilul parental permisiv.
2.4 VARIABILELE CERCETĂRII
Variabilele independente sunt stilul parental hiperproector și stilul parental permisiv.
Variabila dependentă este nivelul anxietății.
2.5 METODA CERCETĂRII
Pentru această cercetare s -au investigat 77 de studenți a unor diferite facultăți din
București, cu vârste între 18 și 25 de ani(m=21,5, S= 2,44). Dintre aceștia 50 au fost de sex
feminin(65%) și 27 au fost de sex masculin(35%). Participanții au fost solicitați să
completeze chestionarele acestui studiu prin intermediul căilor online și au fost rugați să
completeze doar dacă sunt incluși în următoarele criterii:
– Să aibă peste 18 ani

31
– Să fie studenți a unor facultăți din București indiferent de facultate sau
specializare
– Să aibă până în 25 de ani
– Să fii crescut cu cel puțin un părinte
– Să se regăsească în una din cele două tipologii de metodă parentală
2.6 INSTRUMENTELE CERCETĂRII
Instrumentele care s -au folosit în cadrul acestei cercetări pentru colectarea datelor
despre stilurile parentale și despre nivelul anxietății sunt:
Măsurarea stilurilor parentale (Measure of Parental Style – MOPS) este un
chestionar de auto -evaluare (Parker et al., 1997) . Acest instrument este realizat pentru a
măsura stilurile parentale percepute prin următoarele trei dimensiuni:
-indiferența
– abuzul
– controlul exagerat
Chestionarul este construit din 15 itemi, unul pentru mamă și unul pentru tată,itemi
fiind identici. Dintre acești itemi, 6 măsoară indiferența, 5 măsoară abuzul și 4 itemi măsoară
controlul exagerat. Răspunsurile la itemi sunt măsurați pe scala Likert(0 -complet
neadevărat,1 -puțin adevărat, 2 -oarecum adevărat, 3 – foarte adevărat).
Acest ins trument a fost realizat pentru a îmbunătății deficiențele chestionarului
Parental Bonding Instrument (Parker et al., 1979) .
The State -Trait Anxiety Inventory (STAI) este un chestionar care inițial a fost
consruit pentru studiul anxietății la copil. Acest chestionar măsoară anxietatea ca stare(S –
Anxiety) și anxietatea ca trăsătură(T -Anxiety). Acesta este folosit pentru a deoesbi anxietatea
de stări depresive, de exemp lu(Spielberger, Gorsuch, Lushene, Vagg, & Jacobs, 1983).
Varianta STAI -Y este cea mai populară variantă a instrumentului este la fel împărțită în
variantai Y -1 care măsoară anxietatea ca stare, ce simte persoana „acum”, și varianta Y -2
care măsoară anxieta tea ca stare generală a persoanei.

32
Scala STAI T -Anxiety a fost des utilizată în evaluarea anxității clinice în pacienții cu
probleme medicale, chirurgicale, psihosomatice și psihiatrice. Pacienții depresivi și nevrotici
au deobicei scoruri mari la această scală. De asemenea, această scală este folosită pentru
evaluarea adolescenților, studenților de facultate, dar și a cadrelor militare nou recrutate
pentru a stabili daca există probleme cu anxietatea . Se mai folosește și pentru evaluaea
rezultatelor de scu rtă și de lungă durată a psihoterapiei, consilierii și programelor de
reabilitare. (Spielberger & Diaz -Guerrero, 1976, 1983).
2.7 DESFĂȘURAREA CERCETĂRII
Cercetarea a avut loc pe parcusrul a aproximativ trei săptămâni(nouăsprezece zile)în
orașul București. Înscrierea participanților și livrarea chestionarelor s -a realizat prin căile
rețelelor sociale. Distribuirea formularului s -a făcut prin intermediul site -ului
GoogleForms.com.
În prima pagină a formularului s -a regăsit un consimțământ informat. Astfel p rimul
pas era citirea consimțământului și dacă participanții sunt de acord, chestionarul continuă. În
conținutul consimțământului se regăsește și faptul că datele oferite de către participanți rămân
anonime și că aceștia se pot retrage oricând din studiu.
Întrucât dorința și nevoia acestei cercetări este ca chestionarele să fie completate de
către persoane care se regăsesc în cele două categorii de studenți(cu părinți hiperprotectori și
părinți permisivi), participanții au fost informați și de acest lucru î nainte de începe
completarea propriu -zisă a chestionarelor.
Chestionarul continuă cu prima parte a studiului, și anume răspunderea la un set de
15 itemi relevanți pentru datele necesare studiului, referitoare la tipului stilului parental în
care studenții au fost crescuți și educați. După completarea acestuia, participanții sunt rugați
să răspundă la chestionarul de anxietate, format din 20 de itemi, acesta fiind și cea mai
importantă parte a chestionarului. La final, dacă participanții doreau, puteau lăsa o adresă de
e-mail, în cazul în care aceștia doreau să primească o interpretare a rezultatelor sau date
despre studiul prezent.

33
2.8 REZULTATELE CERCETĂRII
Obiectivul acestei cercetări este acela de a găsi corelația între variabilele studiului și
de a determina relațiile între stilurile parentale și nivelul anxietății.
Pentru a testa ipotezele acestor cercetări a fost nevoie de utilizarea programului
statistic SPSS. Astfel datele studiului s -au adunat cu ajutorul programului SPSS.
Cele două variabile pe care le -am utilizat au fost anxietatea, variabilă dependentă și
tipurile parentale hiperprotector și permisiv, variabile dependente. Metodele statistice
utilizate sunt coreleția liniară Pearson și analiza de regresie simplă.
În primul rând s -a realizat analiza de corelație între anxietate și cele două tipuri de
stil parental. Analiza de corelație va indica măsura în care valorile variabilelor dispun de o
varianță comună. Astfel, se va evalua gradulde asociere între două variabile(anxietate –
hiperprotecție și anxietate -permisivitate).

Correlations
Anxietate Hiperprotectie
Anxietate Pearson Correlation 1 .463**
Sig. (2 -tailed) .01
N 77 77
Hiperprotectie Pearson Correlation .463** 1
Sig. (2 -tailed) .01
N 77 77
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2 -tailed).
Tabel 1. Corelație Pearson Anxietate -Hiperprotecție

34

**. Correlation is significant at the 0.01 level (2 -tailed).
Tabel 2. Corelație Pearson Anxietate -Permisivitate
Tabele 1 și 2 oferă informații despre corelațiile dintre anxietate și hiperprotecție și
între anxietate și permisvitate. Pentru tabelul 1 rezultatele arată faptul că anxietatea
studenților este corelată pozitiv cu stilul parental hiperprotector(r = 0. 463; p =0,01 <0.05).
Astfel, am obținut o corelație semnificativă pozitivă, cu o intensitate medie. P este mai mic
decât 0.05 și astfel vom v alida ipoteza cum că stilul parental hiperprotector corelează pozitiv
cu anxietatea.
Tabelul 2 arată corelația Pearson între anxietate și stilul parental permisiv, cu o
corelație pozitivă de r=0,012 și un p=0.01 <0.05 . Astfel se concluzionează că și stilul parental
permisiv corelează semnificativ pozitiv cu anxietatea, însă la un nivel de intensitate mică.
Aceste rezultate indică faptul că stilurile parentale extreme,cum sunt hiperprotecția și
permisivitatea, sunt asociate cu anxietatea. Intensitatea corelaț iei între anxietate și
hiperprotecție este mai mare decât intensitatea corelației între anxietate și stilul parental
permisiv.

Anxietate Permisivitate
Anxietate Pearson Correlation 1 .012 **
Sig. (2 -tailed) .01
N 77 77
Permisivitate Pearson Correlation .012 ** 1
Sig. (2 -tailed) .01
N 77 77

35
Cel de -al doilea pas al studiului este realizarea unei analize de regresie simplă.
Regresia liniară a fost efectuată cu anxietatea ca fiind variabilă dependentă și stilurile
parentale fiind varibilele independente. S-a realizat această analiză pentru a vedea dacă
anxietatea adolescenților poate fi explicată de stilurile parentale prin c are aceștia sunt
crescuți, și care dintre acestea poate avea o influență mai mare asupra apariției anxietății.
În primă fază am realizat analiza de regresie între anxietate și stilul parental
hiperprotector. S -a realizat această analiză pentru a observa ef ectul stilului parental
hiperprotector asupra apariției anxietății.

Rezumatul Modeluluib
Model R R Square Adjusted R
Square Std. Error of
the Estimate
1 .187a .035 .033 9.75213
a. Predictor: hiperprotectie
b. Variabila Dependenta: anxietate

Tabel 3. Regresie liniară. Anxietate -Hiperprotecție
Rezultate ilustrate arată faptul că hiperprotecția poate explica 3.5% (R Square=0,035)
din varianță în apariția anxietății , ceea ce inseamnă ca acest stil parental poate deveni
porblematic pentru adolescen ți creând o situație dificilă pentru aceștia, situație ce poate duce
la apariția anxietății.
Pentru a arată semnificația statistică a analizei de regresie se va folosi testul ANOVA
pentru a vedea daca predicția este semnificativă statistic.

36

Tabel 4 . Regresie liniară. ANOVA. Anxietate -Hiperprotecție
În urma testului ANOVA se poate observa semnificația statistică a predicției prin
valoarea lui p care este mai mică de 0.05, astfel se acceptă ipoteza cum că stilul pare ntal
hiperprotector este un predictor în apariția anxietății.
Următoarea etapă este asemănatoare cu cea de mai sus întrucât se vor folosi aceleași
proceduri, utilizând anxietatea ca variabilă dependentă și stilul parental permisiv ca variabilă
independentă. În primul rând se relizează analiza de regresie liniară.

Tabel 5. Regresie liniară Anxietate -Permisivitate
Astfel tabelul arată fapul că stilul parental permisiv poate explica 2% din anxietatea
adolescenților studenți(R Square= 0,20).

ANOVAa
Model Sum of
Squares df Mean Square F Sig.
1 Regression 483.698 1 483.698 5.008 .014b
Residual 5048.466 76 86.573
Total 5532.158 77
a. Variabila Dependentă: anxietate
b. Predictor: hiperprotectie
Model Summaryb
Model R R Square Adjusted R
Square Std. Error of
the Estimate
1 .141a .020 .019 7.845965
a. Predictor: permisivitate
b. Variabila Dependentă: anxietate

37

Tabel 6.Regresie liniară. ANOVA. Anxietate -Permisivitate
În urma rezultatelor testului ANOVA se poate observa ca există o relație
semnificativă între stilul parental permisiv și apariția anxietății. Astfel ipoteza cercetării
devină invalidă, întrucât nu numai stilul parental hiperprotector poate prezice apariția
anxietății, dar și tipul parental permisiv prezice anxietatea.
Dorința acestui studiu de a realiza o diferențiere majoră între stilurile parentale care
au fost în timp delegate ca cele mai ,,problematice” și -a atins scopul, în senul că ipotezele
studiului au fost dovedite. Ambele stiluri parentale sunt corelate poziti v cu anxietatea, așa
cum au dovedit numeroase alte cercetări în trecut. Intensitatea valorii coeficientului de
corelație la stilul parental hiperprotector este mai mare decât intensitatea valorii
coeficientului la stilul permisiv, în relație cu anxietatea adolescenților.
De asemenea, în acest studiu am observat faptul că stil ul parental hiperprotector poate
fi un predictor mai bun decât stilul parental permisiv, deși amândouă dovedesc puterea
predicției. Deși majoritatea studiile includ stilul democratic autoritativ în studiu, scopul
acestei cercetări este de a analiza doar st ilurile parentale care în timp s -au dovedit a fi
predictori pentru diferite tulburări mentale, probleme de natură socială sau educațională așa
cum sunt tipurile parentale din acest studiu, accentul punându -se pe controlul cu care se
acționează în aceste st iluri parentale. Astfel, acest stuiu indică faptul că părinții ANOVA

Model Sum of
Squares df Mean Square F Sig.
1 Regression 496.332 1 496.332 5.007 .010b
Residual 5391.122 76 84.356
Total 5887.452 77
a. Variabila Dependentă: anxietate
b. Predictor: permisivitate

38
hiperprotectori, cu atitudini de hipercontrol pot crea anxietatea pentru adolescent. Deși
protecția părinților față de copii poate avea multe beneficii, odată ce aceasta devine prea
sufocantă p entru copii, protecția poate crea situații foarte neplăcute și poate duce la stări
precum anxietatea.
Copii hipeprotejați au mari dificultăți în interacțiunea cu lumea externă și au mari
dificultăți în a își forma în mod sănătos abilitățile sociale, și de cele mai multe ori se retrag
cu totul din orice fel de situație socială.
2.9 LIMITELE CERCET ĂRII
Limitele aceste cercetări se regăsesc în absența diferențierii dintre genuri la studenți,
studiul axându -se pe apartenența acestora la cele două categorii de stiluri parentale, mai mult
decât pe diferența între genuri. Astfel nu s -a realizat o comparație î ntre fete și băieți și cum
percepr aceștia anxietatea în funcție de stilul parental cu care aceștia au fost crescuți.
De asemenea o problemă asemănătoare se regăsește în privința sexului părinților
întrucât nici acolo nu s -a făcut vreo diferențiere. Unii studenți care au completat chestionarele
au crescut poate cu un singur părinte de un anumit gen, sau studenții care au crescut cu ambii
părinți, însă numai unul dintre aceștia a pus în practică unul dintre cele două stiluri parentale.
O altă limită a studi ului prezent este numărul eșantionului(N=77), un număr destul
de mic pentru a putea realiza o generalizare a rezultatelor. Mai mult decât atât, studenții sunt
proveniți numai din facultăți din București, deci din mediul urban, iar grupa de vârstă a fost
de 18-25 de ani, lucru care face acest stdiu să nu se poată generaliza la alte grupe de vârstă.
2.11 CONCLUZII FINALE
În ciuda limitelor sale, studiul și -a urmărit scopul de a observa importanța stilurilor
parentale în dezvoltarea copilului și cum acestea in fluențează viața unui adolescent sau viața
unui tânăr adult. Într -un final acestest studiu indică corelația pozitivă între anxietatea la
adolescenți și stilurile parentale autoritar hiperprotector și cel permisiv, dar și faptul că stilul
hiperprotector est e asociat mai puternic decât stilul permisiv, dar și că are un procent de
precizie mai ridicat.

39
Acest studiu dorește a atrage atenția asupra faptului că felul în care un copil este
crescut poate avea o influență foarte mare asupa dezvoltării lui și poate fi problematic chiar
în viața copiluli ca tânăr adult. Studiul a dorit să pună accentul pe faptul că din familie
pornește totul și dacă creșterea copilului de către părinți este defectoasă, aceasta poate crea
în timp goluri și probleme care poate nu își vo r mai găsi nici în maturitate o soluționare.

40
BIBLIOGRAFIE
Aunola, K., & Nurmi, J. (2005). The role of parenting styles in children’s problem behavior. Child
Development, 76(6), 1144 –1159.
Aunola, K., Stattin, H., & Nurmi, J. E. (2000). Parenting styles and adolescents’ achievement
strategies. Journal of Adolescence, 23, 205 -222.
Anderson RL, Smith BL. Death: leading causes for 2002. Natl Vital Stat Rep 2005; 53:1 —90.
Anderson, J. C., Williams, S., McGee, R., and Silva, P. A. (198 7). DSM -III disorders in preadolescent
children: Prevalence in a large sample from the general population. Archives of General Psychiatry
44: 69 –76.
(APA) American Psychological Association, (2018). Parenting. Retrieved from:
http://www.apa.org/topics/parenting/index.aspx
Arrindell, W.A., Gerlsma, C., Emmelkamp, P.M.G. (1990). Anxiety, Depression and Perception of
Early Paren ting: A Meta -analysis. Clinical Psychology Review, 10, 251 -277.
Barlow , S., Schuckit, M., Smith, T. L., Preuss, U., & Danko, G. (2002). The real relationship between
the family density of alcoholism and externalizing symptoms among 146 children. Alcohol and
Alcoholism, 37(4), 383 –387.
Bartsch, M., Eisemann, M., Richter, G., Richter, J., Seering, B. (1995). Depression, Perceived
Parental Rearing and Self -Acceptance. European Psychiatry, 10(6), 290 -296.
Baumrind, D. (1966). Effects of Authoritative Parental Control on Child Behavior, Ch ild
Development, 37, 4, 887 -907
Baumrind, D. (1967). Child care practices anteceding three patterns of preschool behavior. Genetic
Psychology Monographs, 75, 43 -88.
Baumrind, D. (1991). The influence of parenting style on adolescent competence and substance
use. Journal of Early Adolescence, 11(1) , 56-95.
Baumrind, D., & Black, A.E. (1967). Socialization practices associated with dimensions of
competence in preschool boys and girls. Child Development, 38, 291 -327.
Bayer, J., Sanson, A. and Hemphill, S. (2006), “Parent influences on early childhood internalizing
difficulties”, Journal of Applied Developmental Psychology, Vol. 27 No. 6, pp. 542 -559.
Beidel, D. C., & Turner, S. M. (1997). At risk for anxiety: I. Psychopathology in the offspring of
anxious parents.
Journal of the American Academy of Chi ld and Adolescent Psychiatry, 36, 918 –924.
Benjaminsen, S., Jorgensen, J., Kragh -Hansen, L., Pedersen, L. (1984). Memories of Parental
Rearing Practices and Personality Features. Acta Psychiatry, 69, 426 -434.

41
Bijl R.V., Cuijpers P, Smit F (2002). Psychiatr ic disorders in adult children of parents with a history
of psychopathology. Social PsychiatricEpidemiology, 37:7 -12.
Blustein, D. L., & Phillips, S. D. (1988). Individual and contextual factors in career exploration.
Journal ofVocational Behavior, 33, 203 –216.
Bögels, S. M., & Phares, V. (2008). Fathers’ role in the etiology, prevention and treatment of child
anxiety: A review and new model. Clinical Psychology Review, 28(4), 539 –558.
Bögels, S. M., & Perotti, E. C. (2011). Does father know best? A formal model of the paternal
influence on childhood social anxiety. Journal of Child and Family Studies, 20(2), 171 –181.
Bögels, S. M., & Phares, V. (2008). Fathers’ role in the etiology, prevention and tre atment of child
anxiety: A review and new model. Clinical Psychology Review, 28(4), 539 –558.
Borawski EA, Ievers -Landis CE, Lovegreen LD, et al. Parental monitoring, negotiated unsupervised
time, and parental trust: the role of perceived parenting practice s in adolescent health risk
behaviors. J Adolesc Health 2003; 33: 60 —70.
Boszormenyi, N.I. and Krasner, B. (1987), Between Give and Take: An Introduction to Contextual
Theory, Brunner/Mazel, New York, NY.
Bowlby, J. (1977). The making and breaking of affec tional bonds. British Journal of Psychiatry, 130,
201-210.
Calzada, E. J. (2001). Normative and optimal parenting in Dominican and Puerto Rican mothers of
young children (Order No. AAI9984400). Available from PsycINFO. (619708281; 2001 -95004 -303).
Chen, X., Liu, M., & Li, D. (2000). Parental warmth, control, and indulgence and their relations to
adjustment in Chinese children: A longitudinal study. Journal of Family Psychology, 14(3), 401 -419.
Chorpita, B. F., & Barlow, D. H. (1998). The development of an xiety: The role of control in the early
environment. Psychological Bulletin, 124(1), 3 -21.
Cole ,D.A., Peeke , L.G., Martin , J.M., Truglio R, Seroczynski AD (1998), A longitudinal look at the
relation between depression and anxiety in children and adolescen ts. J Consult Clin Psychol
66:451 –460
Creswell, C., Murray, L., Stacey, J., & C ooper, P. (2011). Parenting and child anxiety. In W. K.
Silverman & A. P. Field (Eds.), Anxiety disorders in children and adolescents (2nd ed.) (pp. 299 –
322).
Dornbusch , S.M., Ritter , P.L., Leiderman , P.H., et al. The relation of parenting style to adolescent
school performance. Child Dev 1987; 58:1244 —1257.
Dornbusch, S., Ritter, P., Leiderman, P. H., Roberts, D., & Fraleigh, M. (1987). The relation of
parenting style to adolesc ent school performance. Child Development, 58, 1244 -1257.

42
Dornbusch, S., Ritter, P., & Steinberg, L. (1991). Community influences on the relation of family
statuses to adolescent school performance: Differences between African Americans and Non –
Hispanic Wh ites. American Journal of Education, 99, 4, 543 -567.
Downey, G. & Coyne, J. (1990). Children of depressed parents: An integrative review.
Psychological Bulletin, 108(1), 50 -76.
Dusek, J.B. , & Danko, M.(1994).Adolescent coping styles and perceptions of parental child rearing.
Journal of Adolescent Research, 9, 412 –426.
Eisemann, M. (1997). Parental Rearing and Adult Psychopatholog y. Psiquatrica Clinica, 18, 169 –
174.
Eisemann, M., Richter, G., Richter, J. (2000). Temperament, Character and Perceived Paren tal
Rearing in Healthy Adults: Two Related Concepts? Psychopathology, 33, 36 -42.
Endler, N.S. , & Parker, J.D.A.(1994).Assessment of multidimensional coping: task, emotion, and
avoidance strategies. Psychological Assessment, 6, 50 –60.
Greenberger, E. & Gol dberg, W. (1989). Work, parenting, and the socialization of children.
Developmental Psychology, 25(1), 22 -35.
Gunderson, J.G., Sabo, A.N.(1993). The Phenomenological and Conceptual Interface between
Borderline Personality Disorder and PTSD. Am. J. Psychi atry, 150, 19 -27.
Hoffman, M. L. (1963). Personality, family structure, and social class as antecedents of parental
power assertion. Child Development, 34, 869 –884.
Hudson, J. L. & Rapee, R. M. (2001). Parent -child interactions and anxiety disorders: an
observational study. Behaviour Research and Therapy, 39, 1411 -1427.
Hulsenbeck, P., Meesters, C., Merkelbach, H., Munis, P. (2000). Worry in Children is related to
Perceived Parental Rearing and Attachment. Behaviour Research and Therapy, 38, 487 -497.
Johnson, B. M., Shulman, S., & Collins, W. A. (1991). Systemic patterns of parenting as reported by
adolescents: developmental differences and implications for psychosocial outcomes. Journal of
Adolescent Research, 16, 235 –252.
Krevans, J., & Gibbs, J. C. (1996). Parents use of inductive discipline: Relations to children’s
empathy and prosocial behavior. Child Development, 67(6), 3263 -3277.
Lamborn, S. D., Mounts, N. S., Steinberg, L., & Dornbusch, S. M. (1991). Pattern of competence and
adjustment among adolescents from authoritative, authoritarian, indulgent, and neglectful
families. Child Development, 62, 1049 –1065.
LeMoyne, T. and Buchanan, T. (2011), “Does hovering matter? Helicopter parenting and its effect
on well -being”, Sociological Spectrum, Vol. 31 No. 4, pp. 399 -418.

43
McLeod, B. D., Wood, J. J., & Wei sz, J. R. (2007). Examining the association between parenting a nd
childhood anxiety: A meta -analysis. Clinical Psychology Review, 27(2), 155 –172.
Meesters, C., Muris, P., & Esselink, T. (1995). Hosti lity and perceived parental rearing behavior.
Personality and Individual Differences, 18(4), 567 –570.
Merikangas, K. R., He, J. -P., Burstein, M., Swan son, S. A., Avenevoli, S., Cui,L. Swendsen, J . (2010).
Lifetime preva lence of mental disorders in US adole scents: Results from the National Comorbidity
Survey Replication –Adolescent Supplement (NCS -A). Jou rnal of the American Academy of Child
and Adolescent Psychiatry, 49, 980 –989.
Montgomery, N. (2010), “The negative impact of helicopter pa renting on personal ity”, poster
session presented at the annual meeting of the Association of Psychological Science, Boston, MA.
Möller, E. L., Majdandžić, M., & Bögels, S. M. (2014). Parental anxiety, parenting behavior, and
infant anxiety: Differential associations for fathers and mothers. Journal of Child and Family
Studies, 24, 2626 –2637.
Murray, L., Creswell, C., & Cooper, P. J. (2009). The development of anxiety disorders in childhood:
An integrative review. Psychological Medicine, 39, 1413 –1423.
Pahl, K. M., Barrett , P. M., & Gullo, M. J. (2012). Examining potential risk factors for anxiety in early
childhood. Journal of Anxiety Disorders, 26, 311 –320.
Parker, G. (1983). Parental “affectionless control” as an antecedent to Adult Depression. Archives
of General Psychi atry, 40, 956 -960.
Pfeffer, C. R., Lipkins, R., Plutchik, R., & Mizruchi, M. (1988). Normal children at risk for suicidal
behavior: a two -year follow -up
study. Journal of the American Academy ol' Child and Adolescent Psychiatry. 27, 34 -41.
Pittman LD, Chas e-Lindsay PL. African American adolescent girls in impoverished communities:
parenting style and adolescent outcomes. J Res Adolesc 2001; 11:199 —224.
Pomerantz, E. M., Moorman, E. A., & Litwack, S. D. (2007). The how, whom, and why of parents’
involvement in children’s academic lives: More is not always better. Review of Educational
Research, 77, 373 -410.
Qian, M., Xia, G. (2001). The Relationship of Parenting Style to Self -Reported Mental Health among
two subcultures of Chinese. Journal of Adolescence, 24, 251-260.
Rapee, R. (1997). Potential role of childrearing practices in the development of anxiety and
depression. Clinical Psychology Review, 17(1), 47 -67.
Rapee, R. M., Schniering, C. A., & Hudson, J. L. (2009). Anxiety disorders during childhood and
adolescence: Origins and treatment. Annual Review of Clinical Psychology, 5, 335 –365

44
Resnick MD, Bearman PS, Blum RW, et al. Protecting adolescents from harm: findings from the
National Longitudinal Study on Adolescent Health. JAMA 1997; 278:823 —832.
Ruchkin, V., Eisemann, M., & Hägglöf, B. (1998). Parental rearing and problem behaviors in male
delinquents versus controls in northern Russia. Social Psychiatry Epidemiology, 33(10), 477 –482.
Stanton B, Li X, Pack R, et al. Longitudinal influence of perceptions o f peer and parental factors on
African American adolescent risk involvement. J Urban Health 2002; 79:536 —548.
Steinberg L ., Lamborn , S.D., Dornbusch , S.M., et al. Impact of parenting practices on adolescent
achievement: authoritative parenting, school invo lvement, and encouragement to succeed. Child
Dev 1992; 63:1266 —1281.
Strauss, C. C., Frame, C. L., & Forehand, R. L (1987). Psychosocial impairment associated with
anxiety in children. Journal of Clinical Chikl Psychology. 16,235 239.
Wood, J. J., McLeod, B. D., Sigman, M., Wei -Chin, H., & Chu, B. C.(2003). Parenting and childhood
anxiety: Theory, empirical findings, and future directions. Journal of Child Psychology and
Psychiatry, and Allied Disciplines, 44, 134 –151.

45

CAPITOLUL 4 . ANEXE
4.1 Tabele

Correlations
Anxietate Hiperprotectie
Anxietate Pearson Correlation 1 .463**
Sig. (2 -tailed) .01
N 77 77
Hiperprotectie Pearson Correlation .463** 1
Sig. (2 -tailed) .01
N 77 77
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).
Tabel 1. Corelație Pearson Anxietate -Hiperprotecție

Rezumatul Modeluluib
Model R R Square Adjusted R
Square Std. Error of
the Estimate
1 .187a .035 .033 9.75213
a. Predictor: hiperprotectie
b. Variabila Dependenta: anxietate

Tabel 3. Regresie liniară. Anxietate -Hiperprotecție

46

Tabel 4. Regresie liniară. ANOVA. Anxietate -Hiperprotecție

Tabel 5. Regresie liniară Anxietate -Permisivitate

ANOVAa
Model Sum of
Squares df Mean Square F Sig.
1 Regression 483.698 1 483.698 5.008 .014b
Residual 5048.466 76 86.573
Total 5532.158 77
a. Variabila Dependentă: anxietate
b. Predictor: hiperprotectie
Model Summaryb
Model R R Square Adjusted R
Square Std. Error of
the Estimate
1 .141a .020 .019 7.845965
a. Predictor: permisivitate
b. Variabila Dependentă: anxietate

47

Tabel 6.Regresie liniară. ANOVA. Anxietate -Permisivitate

ANOVA

Model Sum of
Squares df Mean Square F Sig.
1 Regression 496.332 1 496.332 5.007 .010b
Residual 5391.122 76 84.356
Total 5887.452 77
a. Variabila Dependentă: anxietate
b. Predictor: permisivitate ANOVA

Model Sum of
Squares df Mean Square F Sig.
1 Regression 496.332 1 496.332 5.007 .010b
Residual 5391.122 76 84.356
Total 5887.452 77
a. Variabila Dependentă: anxietate
b. Predictor: permisivitate

48

4.2 Chestionare
4.2.1 Măsurarea stilurilor parentale(Measure of Parental Style – MOPS)

În timpul a primilor 16 ani de viață alături de părinții(sau parintele) dumneavoastră, cât de
adevărate sunt următoarele comportamente.
1. Prea protector/i față de mine.
0-complet neadevărat 1 -puțin adevărat 2 -oarecum adevărat 3 – foarte adevărat

2. Violent/violenți verbal față de mine.
0-complet neadevărat 1-puțin adevărat 2 -oarecum adevărat 3 – foarte adevărat

3. Mă controla/controlau mult prea mult.
0-complet neadevărat 1 -puțin adevărat 2 -oarecum adevărat 3 – foarte adevărat

4. Cauta/cautau să mă facă să mă simt vinovat/ă.
0-complet neadevărat 1-puțin adevărat 2 -oarecum adevărat 3 – foarte adevărat

5. Mă ignora/ignorau.
0-complet neadevărat 1 -puțin adevărat 2 -oarecum adevărat 3 – foarte adevărat

6. Mă critica/criticau.
0-complet neadevărat 1 -puțin adevărat 2 -oarecum adevărat 3 – foarte adevărat

7. Imprevizibil/imprevizibili față de mine.
0-complet neadevărat 1 -puțin adevărat 2 -oarecum adevărat 3 – foarte adevărat

8. Nepăsător/nepăsători față de mine.
0-complet neadevărat 1 -puțin adevărat 2 -oarecum adevărat 3 – foarte adevărat

49
9. Abuziv(i) sau violent/violenți fizic față de mine.
0-complet neadevărat 1 -puțin adevărat 2 -oarecum adevărat 3 – foarte adevărat

10. Respingător(i) față de mine.
0-complet neadevărat 1 -puțin adevărat 2 -oarecum adevărat 3 – foarte ade vărat

11. Mă lăsa(u) pe cont propriu destul de des.
0-complet neadevărat 1 -puțin adevărat 2 -oarecum adevărat 3 – foarte adevărat

12. Uita(u) de mine.
0-complet neadevărat 1 -puțin adevărat 2 -oarecum adevărat 3 – foarte adevărat

13. Era(u) neinteresat/neinteresați de mine.
0-complet neadevărat 1 -puțin adevărat 2 -oarecum adevărat 3 – foarte adevărat

14. Mă facea(u) să mă simt în pericol.
0-complet neadevărat 1 -puțin adevărat 2 -oarecum adevărat 3 – foarte adevărat

15. Mă făcea(u) să nu mă simt în siguranță.
0-complet neadevărat 1 -puțin adevărat 2 -oarecum adevărat 3 – foarte adevărat

4.2.2 The State -Trait Anxiety Inventory (STAI)
1. Mă simt plăcut.
1 – niciodată/ rareori 2 – ocazional 3 – frecvent 4 – întotdeauna
2. Mă simt agitat și neliniștit.
1 – niciodată/ rareori 2 – ocazional 3 – frecvent 4 – întotdeauna
3. Mă simt satisfăcut/ă cu propria persoană.
1 – niciodată/ rareori 2 – ocazional 3 – frecvent 4 – întotdeauna
4. Mi-aș dori să fiu la fel de fericit/ă cum par alte persoane că sunt.
1 – niciodată/ rareori 2 – ocazional 3 – frecvent 4 – întotdeauna

50
5. Mă simt ca un eșec.
1 – niciodată/ rareori 2 – ocazional 3 – frecvent 4 – întotdeauna
6. Mă simt odihnit/ă .
1 – niciodată/ rareori 2 – ocazional 3 – frecvent 4 – întotdeauna
7. Mă simt calm, liniștit și cu sânge rece.
1 – niciodată/ rareori 2 – ocazional 3 – frecvent 4 – întotdeauna
8. Simt că dificultățile se adună și nu mai pot să le depășesc.
1 – niciodată/ rareori 2 – ocazional 3 – frecvent 4 – întotdeauna
9. Îmi fac griji prea mari pentru lucruri care chiar nu contează.
1 – niciodată/ rareori 2 – ocazional 3 – frecvent 4 – întotdeauna
10. Sunt fericit/ă.
1 – niciodată/ rareori 2 – ocazional 3 – frecvent 4 – întotdeauna
11. Am gânduri tulburătoare.
1 – niciodată/ rareori 2 – ocazional 3 – frecvent 4 – întotdeauna
12. Nu am încredere în mine.
1 – niciodată/ rareori 2 – ocazional 3 – frecvent 4 – întotdeauna
13. Mă simt în siguranță.
1 – niciodată/ rareori 2 – ocazional 3 – frecvent 4 – întotdeauna
14. Iau decizii ușor.
1 – niciodată/ rareori 2 – ocazional 3 – frecvent 4 – întotdeauna
15. Mă simt inadecvat.
1 – niciodată/ rareori 2 – ocazional 3 – frecvent 4 – întotdeauna
16. Mă simt mulțumit.
1 – niciodată/ rareori 2 – ocazional 3 – frecvent 4 – întotdeauna
17. Câteva gânduri neimportante îmi trec prin minte și mă deranjează.
1 – niciodată/ rareori 2 – ocazional 3 – frecvent 4 – întotdeauna

51
18. Dezamăgirile mă afectează atât de tare încât nu pot să mi le scot din minte.
1 – niciodată/ rareori 2 – ocazional 3 – frecvent 4 – întotdeauna
19. Sunt o persoană stabi lă.
1 – niciodată/ rareori 2 – ocazional 3 – frecvent 4 – întotdeauna
20. Intru într -o stare de tensiune și tulburare atunci când mă gândesc la preocupările
și interesele mele recente.
1 – niciodată/ rareori 2 – ocazional 3 – frecvent 4 – întotdeauna