Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA [617944]

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII,
TINERETULUI ȘI SPORTULUI
UNIVERSITATEA „ VASILE ALECSANDRI” DIN
BACĂU
Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății
Str. Calea Mărășești, nr.157, Bacău, 600115
T el./Fax: +40-234/517715
E-mail: [anonimizat]
KINETOPROFILAXIE
Curs studii de licență
(frecvență redusă)
Autor: BALINT TATIANA
1

Kinetoprofilaxie
CUPRINS
MODULUL I. KINETOPROFILAXIA SI DEFICIENTELE
FIZICE………………………………………………………………………………………4
UNITATEA DE STUDIU I.1. KINETOPROFILAXIA:
DEFINIȚIE, OBIECT, SCOP, CLASIFICARE …………………………… 4
1.1. Kinetoprofilaxia – ramură a kinetoterapie …………………………………………………. 7
1.2. Corelații între organismul uman văzut ca sistem și importanța
kinetoprofilaxiei ……………………………………………………………………………………………. 9
REZUMAT ……………………………………………………………………………………………… …… 10
AUTOEV ALUARE ………………………………………………………………………………………….. 10
UNITATEA DE STUDIU I.2. FITNESS-UL – COMPONENTĂ DE
BAZĂ A KINETOPROFILAXIEI, TESTAREA APARATULUI
MIO-ARTRO-KINETIC………………………………………………………….. 12
2.1. Testarea aparatului mio-artro-kinetic ……………………………………………………… 14
REZUMAT …………………………………………………………………………………………………… 21
AUTOEV ALUARE …………………………………….. ERROR: REFERENCE SOURCE NOT FOUND
UNITATEA DE STUDIU I.3. FORMAREA ȘI EDUCAREA
ATITUDINII CORECTE A CORPULUI …………………………………… 24
3.1. Poziția diferitelor segmente ale corpului și raportul dintre ele în cadrul
atitudinii corecte ……………………………………………………………………………………………………………. 24
3.2. Atitudinea corectă a corpului în poziții și acte motrice ……………………………………… 30
REZUMAT …………………………………………………………………………………………………………………………. 35
AUTOEV ALUARE ……………………………………………………………………………………………………………… 35
UNITATEA DE CURS I.4. KINETOPROFILAXIA PRIMARĂ ȘI
SECUNDARĂ A DEFICIENȚELOR GLOBALE DE ATITUDINE
A CORPULUI ………………………………………………………………………….. 36
4.1. Kinetoprofilaxia secundară a atitudinilor deficiente globale ……………………………. 41
4.2. Kinetoprofilaxia secundară a atitudinii scoliotice ……………………………………………… 48
4.3. Kinetoprofilaxia secundară deficiențelor capului și gâtului, umerilor,
omoplaților și membrelor superioare ………………………………………………………………………….. 50
2

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
REZUMAT …………………………………………………………………………………………………………………………. 56
AUTOEV ALUARE ……………………………………………………………………………………………………………… 56
UNITATEA DE CURS I.5. KINETOPROFILAXIA PRIMARĂ ȘI
SECUNDARĂ A DEVIAȚIILOR COLOANEI VERTEBRALE … 57
5.1. Kinetoprofilaxia primară și secundară a deviațiilor coloanei vertebrale ……… 57
5.2. Deviațiile coloanei vertebrale în plan sagital …………………………………………… 58
5.3. Kinetoprofilaxia secundară a deviațiilor lordotice ……………………………………. 68
REZUMAT …………………………………………….. ERROR: REFERENCE SOURCE NOT FOUND
AUTOEV ALUARE ………………………………………………………………………………………….. 78
MODULUL II. KINETOPROFILAXIA PRIMARĂ ȘI
SECUNDARĂ………………………………………………………………………….79
SCOPUL MODULULUI ………………………………………………………………………………… 79
OBIECTIVELE OPERATIONALE ………………………………………………………………………………….. 79
UNITATEA DE STUDIU I.6. KINETOPROFILAXIA PRIMARĂ
ȘI SECUNDARĂ PE GRUPE DE VÂRSTĂ ……………………………… 82
6.1. Kinetoprofilaxia copilului mic 0 – 3 ani ……………………………………………………………. 84
6.2. Copilul cu vârsta cuprinsă între 1 – 3 ani ……………………………………………………………. 95
6.3. Copilul cu vârsta cuprinsă între 3 – 7 ani (perioada preșcolară) …………………… 101
6.4. Copilul cu vârsta cuprinsă între 7- 10/11 ani ……………………………………………………. 106
6.5. Copilul cu vârsta cuprinsă între 10 – 14 ani (perioada pubertară) ……………….. 109
6.6. Copilul cu vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani (perioada adolescenței) ……………. 112
6.7. Perioada de maturitate (perioada adultului tânăr 18/20 – 30 de ani și
perioada de adult 30 – 60 de ani) ………………………………………………………………………………. 114
6.8. Vârsta a III- a ……………………………………………………………………………………………………….. 117
REZUMAT …………………………………………………………………… ERROR: REFERENCE SOURCE NOT FOUND
AUTOEV ALUARE …………………………………………………………………………………………………………….. 117
UNITATEA DE STUDIU II.2. KINETOPROFILAXIA PRIMARĂ
ȘI SECUNDARĂ A TULBURĂRILOR DE METABOLISM.
OBEZITATEA. ………………………………………………………………………. 119
7.1. Kinetoprofilaxia primară și secundară a obezității exogene …………………….. 127
REZUMAT …………………………………………….. ERROR: REFERENCE SOURCE NOT FOUND
AUTOEV ALURE ………………………………………. ERROR: REFERENCE SOURCE NOT FOUND
UNITATEA DE STUDIU II.3. KINETOPROFILAXIA PRIMARĂ
FEMEII ÎN SITUAȚIE BIOLOGICĂ SPECIALĂ. SARCINĂ ȘI
LĂUZIE. ………………………………………………………………………………… 131
8.1. Kinetoprofilaxia femeii în perioada de sarcină ……………………………………….. 131
3

Kinetoprofilaxie
8.2. Kinetoprofilaxia femeii lăuze ………………………………………………………………… 138
8.3. Kinetoprofilaxia femeii care alăptează …………………………………………………… 142
REZUMATUL UNITATII DE STUDIU ……. ERROR: REFERENCE SOURCE NOT FOUND
AUTOEV ALUARE ……………………………………. ERROR: REFERENCE SOURCE NOT FOUND
Bibliografie ………………………………………………………………………………………………. 144
4

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
MODULUL I. KINETOPROFILAXIA ȘI DEFICIENȚELE
FIZICE
Scopul modulului:
Însușirea noțiunilor de bază specifice acestei ramuri;
Prezentarea componentelor de bază specifice kinetoprofilaxiei și a testelor
specifice pentru aprecierea capacității de efort a unui individ;
Cunoașterea pozițiilor corecte ale segmentelor corpului în raport cu structura
lor pe axe și planuri de mișcare, cunoașterea principiilor educării funcției de
atitudine corectă a corpului;
Cunoașterea deficiențelor globale de creștere și dezvoltare a corpului, a
factorilor etiopatogeni care le determină a metodelor de profilaxie, cu ajutorul
mijloacelor kinetoprofilactice, în raport cu structura lor pe axe și planuri de
mișcare;
Cursul abordează problematica genezei, evoluției, diagnosticului și
tratamentului prin mijloace kinetoterapeutice a deviațiilor funcționale ale
coloanei vertebrale, în toate planurile și axele de mișcare a corpului;
Obiective operaționale:
După ce vor studia modulul, studenții vor putea să:
Acumularea cunoștințelor teoretice privind rolul și importanța kinetoprofilaxiei
în cadrul domeniului;
Stabilirea sarcinilor și obiectivelor subramurilor caracteristice acestei ramuri;
Însușirea teoretică privind abordarea sistemică a organismului;
Familiarizarea studenților cu noțiunile de bază ale kinetoprofilaxiei;
Însușirea testelor de evaluare a capacității de efort specifice pentru aparatului
mio-artro-kinetic;
Cunoașterea poziției diferitelor corecte ale segmente ale corpului și raportul
dintre ele în cadrul atitudinii corecte;
Cunoașterea poziției corecte ale diferitelor segmente ale corpului în timpul
diferitelor poziții fundamentale;
Cunoașterea sarcinilor kinetoprofilaxiei primare în educarea unei atitudinii
corecte a corpului;
Cunoașterea simptomatologiei, obiectivelor kinetoprofilactice a metodelor și
mijloacelor de corectare a atitudinilor global deficiente prin insuficiența
funcțională, a elementelor aparatului locomotor, slab autocontrol neuromotor și
psihomotor;
5

Kinetoprofilaxie
Cunoașterea simptomatologiei obiectivelor kinetoprofilactice, a metodelor și
mijloacelor de corectare a atitudinilor global deficiente prin rigiditate, tonus
muscular crescut, hiperfuncție, încordare psihică;
Cunoașterea simptomatologiei, obiectivelor kinetoprofilactice, a metodelor și
mijloacelor de corectare a atitudinilor global deficiente prin asimetrie și
inegalitate funcțională a elementelor de sprijin și mișcare;
Cunoașterea simptomatologiei, cauzelor, obiectivelor kinetoprofilactice, a
metodelor și mijloacelor de corectare a deviațiilor în plan sagital;
Cunoașterea simptomatologiei, cauzelor, obiectivelor kinetoprofilactice, a
metodelor și mijloacelor de corectare a deviațiilor în plan frontal.
6

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
UNITATEA DE STUDIU I.1. KINETOPROFILAXIA:
DEFINIȚIE, OBIECT, SCOP, CLASIFICARE
1.1. Kinetoprofilaxia – ramură a kinetoterapie
Acoperind o arie extrem de vastă de preocupări și de aplicații, în cadrul
kinetoterapiei s-au dezvoltat și individualizat ramuri cu o relativă autonomie, care
deși au la bază aceleași legi și folosesc exercițiile fizice ca mijloace proprii se
deosebesc după: obiectivele specifice și metodologia selecționării, sistematizării,
adaptării, combinării și dozării exercițiilor fizice, și după modul concret prin care
se întocmesc planurile și programele de tratament.
Una din aceste ramuri este kinetoprofilaxia.
Kinetoprofilaxia, considerată ca și parte integrantă și ramură de avangardă a
terapiei prin mișcare, constituită pe axioma unanim acceptată în științele medicale
conform căreia „este mai ușor să previi decât să tratezi”.
Definiții:
Kinetoprofilaxia studiază procesul de optimizare a stării de sănătate și de
prevenire a îmbolnăvirii, organismului uman, cu ajutorul exercițiilor fizice.
(Crăciun,M., 2002).
Kinetoprofilaxia, după Sbenghe T., (2002), este aplicarea exercițiilor
aerobice pe principiile științei antrenamentului medical. Ea se aplică:
omului sănătos, pentru a-l feri de boli sau de apariția sindromului de
decondiționare fizică (profilaxie primară sau de gradul I);
omului vârstnic, la care decondiționarea a apărut, pentru a-l feri de
agravarea și organicizarea ei (profilaxie secundară, sau de gradul II);
omului bolnav (cu boli cronice), pentru a-l feri de apariția unor agravări sau
complicații ale acestor boli (profilaxie terțiară, sau de gradul III).
Kinetoprofilaxia are ca scop:
întărirea stării de sănătate;
mărirea rezistenței naturale a organismului față de agenții patogeni din
mediul extern;
stabilirea unui echilibru psiho-fizic normal între organism și mediu;
pentru copii, obiectivul cel mai important constă în asigurarea condițiilor
pentru creșterea și dezvoltarea normală și armonioasă a organismului și,
implicit, prevenirea apariției deficiențelor fizice și a contactării unor boli
care le-ar putea afecta dezvoltarea normală.
Kinetoprofilaxia prezintă câteva subramuri, și anume:
7

Kinetoprofilaxie
kinetoprofilaxia primară sau de gradul I.
kinetoprofilaxia primară sau de gradul II.
Kinetoprofilaxia primară sau de gradul I. , constă în instituirea
demersului profilactic ce trebuie să pornească întotdeauna de la cunoașterea:
particularităților bio-psiho-motrice individuale, întrucât este vizată
personalitatea umană în ansamblul și integritatea sa;
interdependența organismului cu mediul ambiant;
influența exercițiilor asupra omului sănătos sau în situație biologică
specială.
Așa cum am mai arătat, prin influențele pozitive multiple pe care exercițiul
fizic le are în menținerea și întărirea sănătății organismului uman în general și a
funcțiilor sale în particular, kinetoprofilaxia are diverse și multiple aplicații. Aceste
aplicații privesc în primul rând oamenii sănătoși și oamenii aflați în situații
biologice speciale – kinetoprofilaxia primară .
Acestea din urmă, se adresează unor grupe mari de cetățeni care din cauza
unor particularități fiziologice nu pot folosi exercițiul fizic după metodele comune
educației fizice.
În această categorie includem copii de la 0 – 3 ani, femeia în situații biologice
speciale legate de sarcină, lăuzie, alăptare, persoanele care lucrează în condiții
grele de muncă și sunt predispuse a contracta anumite boli sau deficiențe specifice
mediului de muncă.
La aceste categorii de populație, folosirea exercițiului fizic ca factor
biologic natural cu multiple valențe pozitive se aplică numai după regulile generale
ale terapeuticii.
Scopul exercițiilor fizice în aceste aplicații constă din: întărirea stării de
sănătate, mărirea rezistenței naturale față de agenții patogeni din mediul extern,
stabilirea unui echilibru psiho-fizic normal între organism și mediu.
Pentru copii, obiectivul cel mai important constă din asigurarea condițiilor
pentru creșterea normală și dezvoltarea armonioasă a organismului, precum și în
prevenirea deficiențelor fizice.
Kinetoprofilaxia este prezentă însă și în prevenirea agravării unor boli cu
potențial evolutiv – kinetoprofilaxie secundară .
Kinetoprofilaxia secundară sau de gradul II., reprezintă aplicarea
exercițiilor fizice în blocarea unor deficite funcționale sau structurale determinate
de afecțiuni cronice cu potențial evolutiv. În acest sens se va urmări fie prevenirea
agravării deficitelor apărute, fie oprirea apariției altor deficite cu caracter
invalidant.
8

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Kinetoprofilaxia secundară are ca obiective:
educarea bolnavilor cu afecțiuni cronice evolutive;
formarea comportamentului motric adecvat (posturi și mișcări în timpul
exercitării profesiunii și înafara acesteia) pentru stoparea sau diminuarea
evoluției bolii sau deficienței.
1.2. Corelații între organismul uman văzut ca sistem și importanța
kinetoprofilaxiei
Analizând orientarea curativo-profilactică a medicinii moderne și rolul
important pe care exercițiul fizic îl ocupă în profilaxie și sanogeneză observăm că
legătura tradițională dintre medicină și kinetoprofilaxie devine tot mai strânsă.
Întemeierea teoriei sistemelor de biologul L.V . Bertalanffy a deschis noi
perspective asupra înțelegerii omului ca sistem si a legilor care conferă exercițiilor
fizice un rol atât de miraculos în menținerea și întărirea sănătății organismului
uman (Crăciun, M., 2002).
Într-o abordare sistematică scria (Săhleanu,1972, Săhleanu și V oiculescu,
1976, citat de Crăciun, M., 2002) că organismul uman poate fi caracterizat cel puțin
prin următoarele aspecte:
Sistem deschis
Sistem deschis este considerat sistemul care importă si exportă substanțe și
prin ele energie potențială, negentropie (L.Brilloouin,) adică energie capabilă de a
fi convertibilă în lucru fizic (mișcare, exercițiu fizic) sau capabilă de efecte de
organizare a elementelor sistemului în particular și a organismului ca sistem în
ansamblu.
Viața, este modul de existență a substanțelor albuminoide și acest mod de
existență constă în esență, în autoreînoirea continuă a componentelor chimice care
le compun. Această autoreînnoire se petrece atât de repede încât putem vorbi de un
adevărat vârtej metabolic (Pliusci).
S-a dovedit însă că procesul de autoregenerare nu se produce în mod
automat ci el se declanșează și acționează numai ca urmare a procesului de
excitație a transformării negentropiei în lucru fizic (exercițiu fizic).
Lipsa excitației, lipsa stării active, a efortului funcțional inhibă procesele de
autoregenerare și materia vie ajunge la involuție și atrofie.
Excitația, starea activă a materiei va trece prin stările vestigiale de fază a
parabiozei (oboselii) și ale exaltării. Starea de parabioză (oboseala) este starea de
proces viu a regenerării cu ajutorul substanțelor importante de sistem din mediul
extern sub formă de hrană.
9

Kinetoprofilaxie
Procesele de autoregenerare, în cazul când există o hrană adecvată, duc în
mod normal la apariția unei supraregenerări – faza de exaltare. În timpul fazei de
exaltare capacitatea funcțională a sistemului (capacitatea de reacție) este sporită.
Faza de exaltare este direct proporțională cu mărimea intensității excitantului – în
limite fiziologice. Cu cât excitantul este mai puternic – raportat la particularitățile
individuale – cu atât și faza de exaltare este mai înaltă.
Dacă activitatea fizică (efortul funcțional) nu se repetă sistematic, faza de
exaltare se diminuiază treptat și cu timpul dispare. Capacitatea fizica (funcțională)
se reduce până la nivelul inițial și scade chiar sub acest nivel.
Dimpotrivă, dacă efortul funcțional se repetă, sub forma exercițiului fizic
(antrenamentului), după un anumit timp schimbările fazei de exaltare se
consolidează și devin permanente. Organismul (sistemul deschis) trece la un nou
nivel de perfecționare structurală – mai înalt. Se produce ceea ce numim
hipertrofia funcțională a elementelor exersate .
Hipertrofia funcționala este exemplul cel mai concludent că
autoregenerarea la un nivel mai înalt, a produs efecte de organizare superioară, de
perfecționare structurală și funcționala a sistemului (a organismului).
Sistem autoizomorf
Între aspectele considerate în mod tradițional drept somatice și cele
considerate psihice, există o analogie funcționala foarte riguroasă – izomorfism.
Există de asemenea izomorfisme între fenomenele care se petrec la diferite nivele
de organizare și reglare.
Solicitarea fizică reprezintă un efort funcțional nu numai pentru sistemul muscular,
ci interesează deopotrivă procesele fundamentale din scoarța cerebrală, funcțiile
sistemului nervos vegetativ și ale glandelor endocrine, funcția circulatorie,
respiratorie, de nutriție și metabolism, de excreție și eliminare.
Sub influența exercițiilor fizice, celulele nervoase ale creierului omenesc se
formează și se perfecționează structural, iar aceasta duce la o îmbunătățire a
funcției lor. Excitația și inhibiția își ating starea lor optimă; forța, mobilitatea și
echilibrul acestor procese adaptându-se tipului de activitate fizică.
Exercițiile fizice efectuate continuu, sistematic și metodic, după reguli
fiziologice și igienice pot influența într-o măsură relativă însăși tipul de sistem
nervos.
Personalitatea umană este însă nu numai un sistem deschis și autoizomorf ci
și: cibernetic, antialeator, autonom, autocinetic, antientropic, teleonomic,
capabil de optimizare , toate justificând într-o formă sau alta importanța mișcării
(exercițiului fizic) în menținerea și întărirea sănătății.
10

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Sistem cibernetic
Organismul omenesc este un sistem cu retroacțiune informațională, utilizată
funcțional pentru autoreglare homeostatică și pentru reglarea dezvoltării.
Autoreglarea mișcărilor (exercițiilor fizice) nu poate fi făcută fără ca
organismul să dispună de capacitatea de a primi, a prelucra și a emite informație
asupra modului de desfășurare a acestor, activități în care un rol covârșitor revine
analizatorului kinestezic, considerat drept cel mai important organ de simț.
Viața omului, echilibrul său psiho-fizic depinde mai mult de simțul
muscular, decât de oricare alt simț.
Omul poate să trăiască fără a vedea, fără a auzi, însă fără informațiile care
vin de la mușchi și structurile articulare nu ar putea vorbi, merge, respira, nu ar
putea găsi gura pentru a se hrăni.
Mișcarea, exercițiul fizic, fac parte din viață, constituie condiții
fundamentale ale dezvoltării fizice și psihomotrice a copilului, cu rol esențial în
evoluția inteligenței și a întregii vieți spirituale a omului.
Sistem antientropic
Prin importul de substanțe și prin cel de energie potențială (negentropie)
organismul omenesc este capabil ca, prin lucrul fizic (exercițiul fizic), să se
perfecționeze structural și funcțional, să ajungă la un nivel mai înalt de organizare,
să introducă un plus de organizare în mediul ambiant.
Omul ca ființă socială este cel mai antientropic sistem.
Sistem autocinetic
Pentru menținerea integralității sistemului, a echilibrului său psiho-fizic
omul are capacitatea de a-și extrage din sine impulsul către mișcare fără ajutorul
factorilor ambientali sau chiar împotriva acestora.
Sistem teleonomic
Sistem în care acțiunile forțelor (segmentelor) servesc întregul și reciproc.
În instituirea procesului de menținere a sănătății, acționând asupra unui segment,
acționăm de fapt asupra întregului organism.
Sistem capabil de optimizare
Folosirea exercițiilor fizice ca mijloace de întărire a sănătății, conduce, în
timp, la perfecționarea structurală și funcționlă a măririi randamentului psiho-fizic,
a siguranței de funcționare (fiabilitatea sistemului), a integrării în mediul ambiant.
Merită să remarcăm însă că perfecționarea se va face nu până la un
maximum, ci până la un optim funcțional (după Crăciun, M., 2004).
11

Kinetoprofilaxie
Rezumatul unității de studiu
În această unitate de curs, au fost prezentate delimitările kinetoprofilaxiei,
scopul și obiectul kinetoprofilaxiei.
Autoevaluare
Reflecții asupra organismului uman văzut ca sistem și importanța
kinetoprofilaxiei.
12

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
UNITATEA DE STUDIU I.2. FITNESS-UL – COMPONENTĂ DE
BAZĂ A KINETOPROFILAXIEI, TESTAREA APARATULUI
MIO-ARTRO-KINETIC
Folosirea exercițiilor fizice în scopul menținerii si optimizării stării de
sănătate este astăzi un adevăr unanim acceptat. Este cunoscut de asemenea faptul
că integritatea și buna funcționalitate psiho-somatică are nevoie de o solicitare
fizică rațională și continuă dincolo de media posibilităților individuale.
Fitness-ul este capacitatea de a accede la o calitate optimă a vieții. Fitness-
ul reprezintă deci o condiție dinamică, multidimensională ce se bazează pe o stare
de sănătate pozitivă și include în ea mai multe componente: fitness intelectual,
social, spiritual și fizic. (Câmpeanu, M., 2003)
Fitness-ul este un termen foarte larg utilizat în zilele noastre și este o
noțiune care indică nivelul de funcționare a sistemului cardiovascular ca rezultat al
unor rezerve energetice înalte. Exprimarea strictă a fitness-ului se face prin
valoarea consumului maxim de oxigen.
În sens larg, termenul se referă la performanța optimă a organismului și
starea lui de bine.
Se poate vorbi de nivele de fitness, care sunt determinate de vârstă, sex,
ereditate, grad de inactivitate sau antrenament, stare de boală, etc.
În continuare vom încerca să definim câteva noțiuni în strânsă corelație cu fitness-
ul (Mârza, D., 2005).
Rezistența generală (anduranța) este considerată măsura fitness-ului și
este definită drept capacitatea de lucru pe perioade lungi de timp, fără să
apară oboseala. Anduranța este dependentă de funcția pulmonară, de
capacitatea de transport a oxigenului de către sânge, de funcția cardiacă, de
capacitatea țesuturilor de a extrage oxigenul din sânge și de potențialul
oxidativ muscular.
Consumul maxim de oxigen se referă la capacitatea aerobică maximă sau
puterea aerobică maximă și reprezintă capacitatea rezistenței
cardiovasculare. V olumul de oxigen maxim reprezintă consumul de oxigen
pe minut. El variază în funcție de vârstă, sex, ereditate, stare de sănătate.
Dacă funcția pulmonară este normală, el nu poate reprezenta un factor
limitativ al efortului. V olumul de oxigen maxim poate fi crescut prin
exerciții de antrenare.
Antrenarea reprezintă creșterea capacității energetice musculare, prin
intermediul unui program de exerciții, al unui efort. Pentru ca programul să
realizeze efectiv o antrenare, el trebuie să aibă intensitate, durată, frecvență
suficiente. Antrenarea realizează adaptarea organismului la efort și se
13

Kinetoprofilaxie
concretizează prin creșterea nivelului de anduranță.
Adaptarea este un proces îndelungat, care se produce în urma
antrenamentului și se reflectă în funcționalitatea sistemului cardiovascular,
respirator, metabolic și muscular prin performanța crescută la efort și
creșterea rezistenței la oboseală.
Decondiționarea. Pierderea antrenamentului și deci a adaptării este numită
decondiționare și apare ca urmare a unui răspuns prelungit impus de
anumite boli sau datorită sedentarismului.
Dezantrenarea este, de fapt, tot o decondiționare, dar care apare la
persoanele care după o perioadă lungă de antrenament aerobic în care își
crescuseră performanța fizică, au încetat practicarea exercițiilor aerobice.
La persoanele adulte mijloacele kinetoterapeutice se aplică cu rol
profilactic, dar nu după regulile antrenamentului sportiv ci după reguli medicale,
urmărind obținerea unor obiective foarte bine particularizate.
Utilizarea programelor de kinetoprofilaxie nu poate fi instituită fără
cunoașterea particularităților morfo-funcționale în raport de care fixăm obiectivele.
Pentru acestea este nevoie sa efectuăm testarea aparatului neuro-mio-artro-kinetic.
2.1. Testarea aparatului mio-artro-kinetic
În literatura de specialitate se afirmă faptul că după vârsta de 20 de ani,
aparatul mio-artro-kinetic începe să intre în declin.
De la această vârstă discul intervertebral și cartilagiile vertebrale încep să
prezinte elemente degenerative care apar pe un fond metabolic. Evoluția ulterioară
a multiplelor și variatelor decompensări care pot să apară este determinată în
principal de limitarea funcției de mișcare. Activitățile cotidiene care ne solicită din
punct de vedere motric nu le putem considera satisfăcătoare întrucât solicitările
sunt minime atât pentru amplitudinea mișcărilor cât și pentru forța musculară, fapt
care diminuează treptat potențialul biomotric.
Diminuarea cantității și calității mișcărilor face ca țesuturile periarticulare să se
scurteze și retractureze.
Testarea aparatului mio-artro-kinetic trebuie să demonstreze subiecților că
deși sunt sănătoși, prezintă deficite importante care cumulate în timp subminează
încet dar sigur structura și funcțiile organismului.
Între sistemele de testare de o atenție deosebită se bucură sistemul
HETTINGER. Acesta cuprinde următoarele exerciții:
A – Testarea mobilității articulare si a echilibrului
Ex.1. Din poziția stând, (cu genunchii în extensie și cu picioarele
14

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
apropiate) se execută îndoirea trunchiului, subiectul încercând să atingă
podeaua cu mâinile. Se punctează după cum urmează:
atingerea podelei cu palmele 10 pct.
atingerea podelei cu degetele 8 pct.
atingerea podelei cu vârful degetelor 6 pct.
existența unei distanțe sub 2 cm între degete și podea 5 pct.
existența unei distanțe de la 3-5 cm între degete și podea 4 pct.
existența unei distanțe de la 6-10 cm între degete și podea 3 pct.
existența unei distanțe între 11-15 cm între degete și podea 2 pct.
existența unei distanțe peste 15 cm între degete și podea 1 pct.
Ex.2. Din poziția așezat pe podea, se caută ca halucele să fie adus la nas (se
îndoaie trunchiul înainte, capul se apleacă înainte și se trage piciorul cu mâna).
dacă se atinge nasul 5 pct.
sub 5 cm distanță 4 pct.
între 5-10 cm distanță 3 pct.
între 10-20 cm distanță 2 pct.
peste 20 cm distanță 1 pct.
Se execută la fel cu celalalt picior și se punctează corespunzător.
Ex.3. Din stând: îndoirea răsucită a brațului drept până se ajunge cu fața
dorsală a mâinii în contact cu spatele, caută să atingă (cu degetele orientate în sus)
degetele de la brațul stâng care este ridicat, îndoit și răsucit astfel încât palma să
atingă spatele; antebrațul stâng ranversat peste umăr la spate.
Se inversează mâinile și se realizează o nouă testare.
dacă vârfurile degetelor se depășesc 5 pct.
dacă vârfurile se ating 4 pct.
pentru distanța 5 cm între vârfuri 3 pct.
15

Kinetoprofilaxie
5-10 cm între vârfuri 2 pct.
peste 10 cm între vârfuri 1 pct.
Ex.4. Se așează transversal pe palma deschisă (cotul la 900) o rigla de 40-50
cm și se balansează numărând sec (21,22,23,24) până cade rigla; se face cu fiecare
mână trei încercări. Se punctează cea mai bună reușită. Aceeași punctare și pentru
mâna cealaltă.
peste 12 sec. 5 pct.
10-12 sec. 4 pct.
7-9 sec. 3 pct.
4-6 sec. 2 pct.
sub 3 sec. 1pct.
Ex.5. Se așează un prosop pe podea; stând pe un picior, subiectul încearcă
să prindă cu degetele celuilalt picior prosopul și să ridice coapsa la 900; se fac 5
încercări cu fiecare picior, acordându-se 1 punct pentru fiecare încercare reușită.
B – Testarea forței musculare
Ex.6. Din culcat se ridică în același timp trunchiul și membrele inferioare,
în echer. Brațele se duc spre vârful picioarelor (intrând în contact coapsele și
gambele); se cronometrează (21,22…) cât timp se poate menține poziția:
peste 45 sec 10 pct.
41-45 sec 9 pct.
36-45 sec 8 pct.
31-35 sec 7 pct.
26-30 sec 6 pct.
21-25 sec 5pct.
16-20 sec 4 pct.
16

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
11-15 sec 3pct.
6-10 sec 2 pct.
5 sec 1 pct.
Ex.7. Subiectul în culcat facial cu palmele pe fese; ridică trunchiul și
membrele inferioare în extensie, punctajul ca și la ex. 6 în funcție de durata
menținerii poziției.
Ex.8. Poziția sprijin culcat facial se execută flotări (ritmul 21,22,23,24 etc.,
1 sec. îndoirea brațelor; 1 sec întinderea lor) până când abdomenul atinge ușor
podeaua.
Punctajul:
Bărbați Femei Puncte
Peste 21 flotări Peste 14 flotări 10
21 flotări 14 flotări 9
18 flotări 12 flotări 8
15 flotări 10 flotări 7
12 flotări 8 flotări 6
9 flotări 6 flotări 5
6 flotări 4 flotări 4
4 flotări 3 flotări 3
3 flotări 2 flotări 2
2 flotări 1 flotări 1
Ex.9. Din culcat facial, se trece în sprijin culcat facial (sprijin pe palme cu
brațele întinse și pe vârful picioarelor în ritm de 21-22, 23-24, 25-26, 27-28, etc. Se
face „ săritura iepurelui ” adică se trece in ghemuit (1 sec) și apoi în poziția inițială
(prin întinderea picioarelor înapoi) (1 sec). Punctajul este diferențiat.
Bărbați Femei Puncte
17

Kinetoprofilaxie
Peste 24 sărituri Peste 16 sărituri 10
24 sărituri 16 sărituri 9
21 sărituri 14 sărituri 8
18 sărituri 12 sărituri 7
15 sărituri 10 sărituri 6
12 sărituri 8 sărituri 5
9 sărituri 6 sărituri 4
6 sărituri 4 sărituri 3
4 sărituri 3 sărituri 2
2 sărituri 2 sărituri 1
Ex.10. Din culcat, cu palmele pe coapse; se ridică trunchiul la verticală
(călcâiele se mențin pe podea) în ritm de 1 sec. ridicare 1 sec. revenire. Punctaj pe
sexe:
Bărbați Femei Puncte
Peste 27 ridicări Peste 18 ridicări 10
27 ridicări 18 ridicări 9
24 ridicări 16 ridicări 8
21 ridicări 14 ridicări 7
18 ridicări 12 ridicări 6
15 ridicări 10 ridicări 5
12 ridicări 8 ridicări 4
9 ridicări 6 ridicări 3
6 ridicări 4 ridicări 2
4 ridicări 3 ridicări 1
Punctajul maxim pe care-l poate obține un subiect bine antrenat este 100
18

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
puncte. Se consideră punctaj bun depășirea a 65-70 puncte.
Datorită vârstei care diminua capacitatea individului testat se acorda
bonificații. între 50-60 ani la fiecare ex. 1 pct. Deci 10 pct. pentru testul complet.
Peste 60 de ani se bonifică 2 pct. Deci 20 pct. pentru testul complet.
C – Testarea capacitații de efort
1 – Proba RUFFIER-DICKSON . Se executa 30 genuflexiuni în 45
secunde calculându-se indicele Ruffier:
(P+P1+P2-200)/10
P Puls de repaus
P1 Puls in primele 10 sec. după efort.
P2 Puls la 1 minut după efort; la 2 min; la 3 min.
Apreciere – Indice:
0 – 5 = Adaptare excelentă
5 -10 = Adaptare bună
10 -15 = Adaptare medie
15 -20 = Adaptare slabă – cord cu probleme patologice.
Sistemul RICHTER
Pentru aprecierea capacitații de mișcare si de efort, la subiecții adulți
neantrenați, în 1974, Richter a descris o baterie-test. Aceasta baterie-test este
formata din 5 teste a căror normalitate este apreciata după vârsta și sex.
Testul 1 – Din culcat ridicarea membrelor inferioare până la verticală, apoi
revenire în culcat. Se executa astfel de ridicări timp de 20 sec – Aprecierea este
făcuta după tabelul care urmează.
Testul 2 – Din sprijin culcat facial, cu mâinile în sprijin la nivelul umerilor:
se executa flotări până când articulația cotului ajunge la o flexie de 900; durata
executării acestor flotări – 30 sec.
Testul 3 – Stând pe un scăunel sau bancă de gimnastică, cu picioarele
apropiate, se montează o rigla de 50 cm (20 cm sub nivelul scăunelului și ceilalți 30
cm, deasupra acestui nivel); subiectul îndoaie trunchiul; cu mâinile și degetele
întinse, notându-se unde a ajuns pe rigla vârfurile degetelor – dacă sunt sub nivelul
scăunelului sau a băncii de gimnastică, centimetrii se notează cu (+) iar deasupra
acestui nivel cu (-).
Testul 4 – În stând depărtat, spatele la 50 cm de un zid; pe acest zid chiar in
19

Kinetoprofilaxie
spatele subiectului se face un semn cu creta (un cerc sau un asterix); se execută o
îndoire a trunchiului înainte cu ducerea brațelor spre sol (până când mâinile ating
solul), (eventual dacă este nevoie se mai depărtează picioarele); apoi trunchiul se
îndreaptă și se răsucește spre dreapta, respectiv stânga și se pun ambele mâini
încadrând semnul de pe perete;
Ex. se face alternativ stânga – dreapta – În 20 sec trebuie să se execute cât
mai multe îndoiri, îndreptări și răsuciri ale trunchiului.
Testul 5 – Lângă un zid, stând costal, subiectul ridică brațul cât mai sus și se
notează pe acel zid nivelul atins de degete, se execută apoi o săritură și se notează
nivelul atins de degete – distanța în cm între cele două niveluri reprezintă valoarea
testului.
20

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Aprecierea bateriei de teste Richter
Vârsta – în ani – 20-29 30-39 40-49 Peste 50
Sex F B F B F B F B
Testul nr.1 (nr.
ridicări /20sec)12-1515-
1711-14 15-1710-
1414-
168-11 11-14
Testul nr.2 (nr.
flotări /30 sec)16-2120-
2815-19 17-2214-
1814-
1912-17 12-16
Testul nr.3
(mobilitate in cm)7-12 5-12 6-13 3-9 3-9 1-7 2-8 2-4
Testul nr.4
(nr. aplecări,
ridicări, rotații
trunchi/20sec)12-1414-
1711-13 13-15 11-1313-
158-11 9-12
Testul nr.5
Săritura29-3546-
5327-32 42-4924-
2838-
4618-21 30-39
Program Hettinger – 10 minute
Ex.1. Alergare pe loc în ritm de 70-90 pași/minut 30 secunde.
Ex.2. În stând depărtat și membrele superioare în abducție, se fac rotări ale
acestora, crescând treptat amplitudinea apoi scăzând-o – timp de execuție 30 sec.
pauza 5 sec., apoi se reia în sens invers.
Ex.3. O minge mai mare (de fotbal sau baschet) se ține în echilibru pe
frunte – 10 sec.
Ex.4. Aceeași minge, sau un baston rotund 30-50 cm se ține în echilibru pe
un picior ridicat de pe podea timp de 10 sec, apoi se schimbă piciorul.
Ex.5. Subiectul se ridică pe vârfuri, cu membrele superioare ridicate sus, și
inspiră, se execută o ghemuire cu coborârea membrelor superioare pe lângă corp cu
expirație. Se repetă 3-5 ori în 15-20 sec.
Ex.6. Așezat, se realizează izometria musculaturii cefei (anterior-posterior
lateral stânga – dreapta) cu opoziția mâinilor – timp 20 sec.
Ex.7. Din stând, subiectul în mâini cu două mingi; aruncă una în sus cu
mâna dreaptă și repede transferă pe cea din stânga în dreapta.
21

Kinetoprofilaxie
Ex.8. Subiectul în stând membrele superioare în abducție, coatele îndoite se
întind de 3-4 ori, ultima mișcare se face cu cotul cât mai extins.
Ex.9. În stând depărtat, membrele superioare în abducție și cotul extins; se
îndoaie trunchiul înainte, mâna stângă atinge piciorul drept de 5 ori apoi mâna
dreapta atinge piciorul stâng timp de 20 sec.
Ex.10. Alergare pe loc ca la ex.1 : la fiecare al 10-lea pas subiectul se
oprește și trage coapsa spre piept cu mâinile; treptat se crește ritmul alergării;
durata 40-60sec.
Ex.11. Exerciții izometrice (vezi ex. 4 si 5 de la menținerea forței la care se
adăugă postura cu mâinile la piept, degetele prinzându-se ca niște cârlige unele de
altele, coatele la orizontală se trage în laturi cu forță (5 sec.); durata 20 sec.
Ex.12. Se repetă ex.5.
Ex.13. În stând cu mâinile pe șolduri: se fac mișcări circulare de bazin, de 5
ori dreapta, apoi de 5 ori stânga timp de 20 sec.
Ex.14. Din culcat, se execută bicicleta timp de 20-25sec.
Ex.15. Din poziția stând pe omoplați se execută 5 mișcări circulare spre
dreapta apoi spre stânga.
Ex.16. În culcat, cu palmele pe podea se ridică membrele inferioare și se
trece în culcat răsturnat, până când vârfurile degetelor ating podeaua (genunchii in
extensie) apoi se revine la poziția inițială – se repetă de 3-4 ori/15-20 sec.
Ex.17. În culcat, cu genunchii îndoiți la 900 picioarele pe sol: repaus, cu
respirație lentă timp de 15 sec.
Ex.18. Suită de exerciții izometrice care durează 50-60 sec.
Testul COOPER
Constă într-o probă de alergare de 12 min. Se apreciază distanța parcursă în
acest timp. Creșterea acestei distanțe exprimă creșterea capacității de efort,
ameliorarea gradului de antrenament al mușchiului cardiac, plămânilor și
metabolismului. Se evaluează astfel:
25 – 35 ani:
-2600 – 2800 m. – bun
-2200 – 2600 m. – satisfăcător
-sub 2200 m. – slab
22

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
35 – 50 ani:
-2400 – 2600 m. – bun
-2000 – 2400 m. – satisfăcător
-sub 2000 m. – slab
Rezumatul unității de studiu
În cadrul acestei unități de curs s-au făcut referiri la
noțiuni de bază privind fitness-ul, testarea aparatului mio-artro-
kinetic, teste specifice adaptării organismului la efort.
Autoevaluare
Aprecierea globală a rezultatelor obținute în urma testărilor din cadrul
unității de curs nr.2.
Stabilirea obiectivelor generale pentru kinetoprofilaxia primară în urma
rezultatelor de latestările efectuate.
23

Kinetoprofilaxie
UNITATEA DE STUDIU I.3. FORMAREA ȘI EDUCAREA
ATITUDINII CORECTE A CORPULUI
Atitudinea este o funcție a elementelor aparatului locomotor și a sistemului
nervos coordonator, cu ajutorul cărora se menține stabilitatea, echilibrul și
raporturile constante, pe de o parte între corpul întreg și mediul ambiant, iar pe de
alta parte între corp și segmentele sale în cele mai variate poziții și acte motrice (A.
Ionescu, 1957).
Atitudinea este o funcție a organismului, rezultată din acțiunea sinergică și
coordonată a elementelor aparatului locomotor și ale sistemului nervos central și
periferic. (Duma, E.,1997).
Duma, A., 1997, definește atitudinea corectă acea atitudine care
favorizează desfășurarea normală a mișcărilor, iar mișcările corecte, la rândul
lor, determină o redresare a atitudinii. De aceea în gimnastica de corectare a
atitudinilor deficiente trebuie să respectăm întotdeauna principiul executării
exercițiilor din poziții corecte.
Atitudinea este o funcție a corpului omenesc care are la bază o serie de
reflexe senzorio-motorii. (Fozza, C.A, 2003 ). Acestea au ca punct de plecare
impulsurile recepționate de proprioceptorii din țesuturile periarticulare, tendoane și
mușchi, precum și de interoceptorii din piele și analizatorii vizuali sau acustico –
vestibulari. Toate aceste excitații se transmit structurii perceptive a scoarței
cerebrale, care le reține și trimite pe cale motorie, efectoare, până la nivelul
măduvei spinării, impulsuri prin intermediul cărora se modifică starea de tonus a
musculaturii corpului omenesc, necesară menținerii în condiții diferite a aceleiași
atitudini.
Deci, atitudinea corpului – corectă sau nu, se formează prin intermediul
unor reflexe prin care individul își menține aceleași raporturi între segmentele sale.
În condiții asemănătoare desfășurării activităților statice și dinamice.
Atitudinea este condiționată după Duma, E., 1997, de:
caracterele constituționale și temperamentale;
bună stare a organelor și sistemelor și funcționarea lor normală;
sex;
vârstă;
greutatea și înălțimea corpului;
24

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
alți factori interni și externi.
La dezvoltarea atitudinii contribuie procesele de creștere și dezvoltare ale
corpului, activitatea nervoasă superioară, felul de viață și muncă, precum și multe
alte condiții complexe și variabile.
Elementele active ale atitudinii sunt mușchii și nervii, care conlucrează la
adoptarea și menținerea pozițiilor, la schimbarea lor și la efectuarea mișcărilor.
Elementele pasive ale atitudinii sunt elementele pasive ale aparatului
locomotor: oasele și articulațiile. Orice alterare a funcției sau structurii organelor,
care asigură atitudinea corpului, determină modificări ale acesteia. Afectarea
formei și structurii oaselor și articulațiilor determină alterarea raportului și poziției
dintre diferitele segmente corporale.
Pârghiile osoase, angrenate prin intermediul articulațiilor, sunt menținute în
poziție corectă, static și dinamic, de către mușchi prin contracții adecvate,
corespunzătoare. Mușchii însă nu se pot contracta și nu își pot menține tonusul
corespunzător decât datorită stimulilor motori sosiți la nivelul lor de la sistemul
nervos periferic. Prin urmare, orice afecțiune a sistemului nervos se va răsfrânge
asupra tonusului și contracției musculare, care nu vor mai putea acționa asupra
corpului în mod corespunzător.
De asemenea starea psihică are un rol important asupra atitudinii corpului,
în situație statică și în mișcare, chiar dacă elementele pasive și active ale atitudinii
sunt integre din punct de vedere morfologic și funcțional. (ex. un om trist, bătut).
Câteva caracteristici ale atitudinii corpului:
Atitudinea ca funcție de bază a aparatului de susținere și a sistemului
nervos, se poate aprecia în diferite poziții ale corpului.
Atitudinea nu este sinonimă cu poziția verticală a acestuia, reprezentată prin
linii drepte, fără unghiuri și curburi.
Corpul omenesc are o structură și funcțiuni repartizate egal în raport cu
axele și planurile sale de mișcare; corpul are tendința constantă de înclinare înainte.
Planul anterior, este un plan de mișcare și de propulsie.
Planul posterior este un plan de sprijin și stabilitate.
Trunchiul se menține vertical grație coloanei vertebrale, care constituie axa
de susținere a jumătății superioare a corpului, axă ce este menținută în poziție prin
aparatul capsulo-ligamentar și prin acțiunea mușchilor proprii și extrinseci. Această
axă nu este dreaptă, ci prezintă o serie de curburi în plan sagital, și uneori și frontal,
care alternează, compensându-se una pe alta.
Curburile în plan sagital , sunt în număr de 4 :
două cu convexitatea anterioară, numite lordoze, fiind reprezentate prin
25

Kinetoprofilaxie
lordoza cervicală și cea lombară și,
două curburi cu convexitatea posterioară, numite din această cauză cifoze,
fiind reprezentate prin cifoza dorsală și cea sacro-coccigiană.
Aceste curburi sunt dobândite în cursul vieții și sunt determinate de
necesitățile funcționale.
Curburile în plan frontal – numite curburi scoliotice, sunt mai puțin
pronunțate. În mod normal există o curbură cervicală cu convexitatea la stânga, o
curbură dorsală cu convexitatea la dreapta și una lombară cu convexitatea la stânga.
Curbura toracală este cea primară, fiind determinată de tracțiunea mușchilor
mai dezvoltați la nivelul membrului superior drept. Celelalte două curburi –
cervicală și lombară – sunt compensatorii, scopul lor fiind acela de a restabili
echilibrul corpului. La stângaci, curburile din plan frontal sunt îndreptate invers.
Curburile în plan frontal nu sunt constante și obligatorii.
3.1. Poziția diferitelor segmente ale corpului și raportul dintre ele în
cadrul atitudinii corecte
În stând, trunchiul are tendința de a se flecta și de a cădea înainte din cauza
greutății sale proprii, la care se adaugă greutatea capului, a centurii scapulare și a
membrelor superioare , centrul comun de greutate al acestor formațiuni
proiectându-se pe sol înaintea verticalei. Împotriva tendinței de flectare și cădere
înainte a trunchiului se opune musculatura paravertebrală prin contracția sa
permanentă.
Centura scapulară și membrele superioare sunt menținute în poziție corectă
de către un complex de mușchi susținători și fixatori, inserați pe coloana vertebrală
și alte formațiuni ale toracelui.
În partea de jos a trunchiului există bazinul, care face trecerea spre
membrele inferioare. El este înclinat înainte cu 30-45 , motiv pentru care coloana
vertebrală lombară se înclină și se incurbează cu convexitatea anterior. Împotriva
înclinării bazinului și a tendinței de lordozare a coloanei lombare se opun mușchii
drepți și oblici abdominali, fesierii mari și cei posteriori ai coapsei. În schimb
mușchii psoas și cei paravertebrali lombari produc, prin contracția lor, o accentuare
a înclinării înainte a bazinului, respectiv a lordozării coloanei vertebrale. Orice
înclinare a bazinului în partea anterioară a corpului produce o accentuare a lordozei
lombare, în timp ce orice reducere a înclinării sale, respectiv orizontalizarea sau
redresarea sa determină reducerea lordozei lombare sau chiar cifozarea acesteia.
Aceste modificări ale poziției bazinului și curburii coloanei lombare determină în
continuare modificări ale curburilor dorsale și cervicale în sensul accentuării,
reducerii sau chiar a inversării lor și modificări ale poziției capului în scop
26

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
compensator și de restabilire a echilibrului corpului.
Trunchiul se sprijină pe membrele inferioare la nivelul articulațiilor
coxofemurale prin intermediul bazinului, fiind ținut în echilibru de sistemul
ligamentar și muscular dispus anterior, lateral și în spate, în jurul acestor articulații.
Căderea trunchiului înainte, respectiv flexia sa pe membrele inferioare, se produce
în articulația coxofemurală. Împotriva căderii trunchiului în față se opun extensorii
articulației coxofemurale, respectiv, mușchii fesieri.
Membrele inferioare sunt aproape verticale sau ușor înclinate înainte. La
nivelul articulațiilor genunchilor greutatea corpului tinde să flecteze membrele
inferioare, dar această forță este anihilată de mușchii cvadriceps care, prin
contracția lor se opun flexiei și mențin membrele inferioare întinse în această
articulație.
Forțele care tind să încline corpul înainte în articulațiile gleznelor , sunt
menținute în echilibru de către mușchii posteriori ai gambei (tricepsul sural).
Baza de susținere a corpului în ortostatism este mică, fiind delimitată
înainte de vârful picioarelor , lateral de marginea externă a picioarelor , iar
posterior de linia călcâielor.
Urmărit în plan frontal, din față și spate, corpul uman apare constituit din
două jumătăți simetrice și egale.
Segmentul cel mai important și baza acestei simetrii o constituie
bazinul. Orice înclinare laterală sau translație a bazinului, determinată fie de cauze
proprii, fie de diferența de lungime ori poziție a membrelor inferioare, sau de o
luxație coxofemurală, produce o atitudine asimetrică în plan frontal a corpului
întreg și mai ales a coloanei vertebrale (atitudini scoliotice).
Așadar, toate modificările de poziție ale bazinului, fie în sens sagital
(anteroposterior), fie în sens frontal, provoacă modificări ale poziției coloanei
vertebrale și ale corpului în întregime. Datorită rolului determinant al bazinului în
realizarea unei poziții corecte sau incorecte a corpului, el este considerat a fi ”cheia
atitudinii corecte a corpului ”.
În urma acestei prezentări, concluziile care se desprind sunt următoarele:
modificarea sau alterarea unui singur element al aparatului stato-kinetic,
dezechilibrează întreaga sa funcție prin schimbarea raporturilor mecanice
între segmente și creearea unor condiții funcționale noi. Sunt modificate în
special poziția și funcția segmentelor supradiacente celui alterat. De aceea,
gradul de influențare a funcției stato-kinetice și respectiv a atitudinii
corpului este cu atât mai pregnant cu cât segmentul alterat este situat
inferior în cadrul corpului uman;
centrele de greutate ale diferitelor segmente, în cadrul ținutei corecte a
27

Kinetoprofilaxie
corpului, nu sunt situate pe aceeași verticală, deoarece aceasta nu ar asigura
nici stabilitatea corpului în mișcare și nici rezistența la acțiunile mecanice
externe. De aceea, centrul de greutate al fiecărui segment – cap și gât,
torace și abdomen, bazin și membre – este situat înapoia sau înaintea unui
plan vertical care ar împărți corpul în două jumătăți antero-posterioare,
asimetrice.
Duma, A., 1997, menționează că atitudinea corectă a corpului în
ortostatism trebuie asigurată de segmentele corpului, după cum urmează:
Planul frontal ( privind corpul din față
și spate)Planul sagital ( privind corpul din profil
–
stânga – dreapta)
28

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
-capul și gâtul dispuse pe verticală;
-claviculele sunt orizontale; cheia
aprecierii poziției umerilor o
constituie claviculele;
-omoplații apropiați de torace, cu
marginea superioară orizontală, cea
internă aproape verticală sau ușor
îndreptată în jos și înafară; spina
omoplaților orientată în sus și în
afară; distanța dintre marginea
internă a lor și coloana vertebrală
trebuie să fie egală și simetrică în
stânga și dreapta; relieful
omoplaților simetric, armonios, cu
unghiurile inferioare, spina și
marginile superioare dispuse în
comparație cu cele de partea opusă
la același nivel;
-trunchiul cu o poziție verticală;
-distanța dintre trunchi și brațe
(spațiul brahio-toracic), de formă
triunghiulară și egală;
-membrele inferioare au o axă
dreaptă, verticală, fața internă a
coapselor și genunchilor, fața
internă a gambelor și maleolelor
interne atingându-se între ele;
-axa piciorului îndreptată înafară;
-bolta plantară scobită moderat,
având contact cu solul pe marginea
externă a plantei, călcâi, capetele
metatarsienelor și vârful degetelor.-capul este situat pe verticală, cu
privirea îndreptată înainte;
-gâtul este ușor înclinat anterior,
prezentând o ușoară curbură cu
convexitatea îndreptată anterior
(lordoză cervicală cu o săgeată la cca.
3 cm);
-umerii sunt la același nivel în plan
antero-posterior, proiectându-se la
mijlocul diametrului antero-posterior
al toracelui;
-toracele și sternul prezintă o linie
armonioasă;
-spatele are un relief cu o ușoară
curbură cu convexitatea posterioară,
determinată de cifoza fiziologică a
coloanei vertebrale dorsale și relieful
omoplaților.
-abdomenul trebuie să fie suplu,
elastic, cu tonus bun și o linie
verticală nebombată;
-regiunea lombară prezintă o discretă
curbură cu convexitatea anterioară,
aceasta este curbura lordotică
fiziologică lombară, a cărei săgeată
este de 3 cm; ;
-bazinul are o înclinare anterioară de
aproximativ 35° (între 30-45 );
-membrele superioare cad libere pe
lângă corp, ușor flectate din
articulația cotului, suprapunându-se
29

Kinetoprofilaxie
pe relieful trunchiului, și pe cel al
jumătății superioare a
coapsei;membrele inferioare au o axă
dreaptă, dispusă aproape verticală, cu
o foarte ușoară înclinare în față;
-linia externă a plantei este în contact
cu solul, în timp ce linia internă are o
scobitură la mijloc, venind în contact
cu solul numai în partea posterioară
și anterioară.O linie verticală mediană trebuie să
împartă corpul în două jumătăți:
dreaptă și stângă egale și simetrice.
Această linie verticală va trece prin
următoarele repere:
anterior : glabelă, marginea
anterioară a nasului (nasion),
mijlocul mentonului, punctul
suprasternal, linia mediană a
sternului, apendicele xifoid, linia
albă abdominală, mijlocul simfizei
pubiene, punctul de contact dintre
fața internă a genunchilor și a
maleolelor interne.
posterior: linia mediană, verticală a
capului va trece prin protuberanța
occipitală externă, linia nucală
(vârfurile apofizelor spinoase
cervicale – C7), vârfurile apofizelor
spinoase ale coloanei dorso-
lombare, mijlocul sacrului, șanțul
interfesier, punctele de contact
dintre fața internă a genunchilor și
cea a maleolelor interne.
Funcția de atitudine se realizează prin concursul mai multor mecanisme:
biomecanice, fiziologice, psihice.
Din punct de vedere biomecanic, forța cea mai importantă care acționează
asupra organismului omenesc este gravitația. Aceasta acționând asupra suprafeței
de susținere generează așa numita reacție a sprijinului, cu forță egală și de sens
contrar. Organismul omenesc este în echilibru numai atunci când forțele care
acționează asupra lui sunt egale.
În raport de situarea centrului de gravitație față de poligonul de susținere în
statică și dinamică organismului omenesc, deosebim două feluri de echilibru:
echilibru stabil când centrul de greutate este sub suprafața de sprijin și echilibru
instabil când centrul de greutate se află deasupra suprafeței de sprijin.
În condiții obișnuite corpul se află în echilibru instabil. Acest echilibru
variază ca valoare în funcție de înălțimea centrului general de greutate față de
suprafața de sprijin, mărimea suprafeței de sprijin și locul unde cade verticala pe
suprafața de sprijin.
30

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Printr-o adaptare promptă și precisă, organismul repartizează în modul cel
mai economic și eficient forțele sale pasive și active pentru menținerea sau
restabilirea formulei mecanice sau fiziologice a atitudinii.
Sistemul muscular este pregătit în continuu să facă față oricăror schimbări a
raporturilor dintre corp și mediul extern, dintre corp și segmentele sale prin
contracții diverse concentrice și excentrice în interiorul și în afara segmentului de
contracție, sinergice, antagoniste, perfect sincronizate și adaptate situațiilor cele
mai complexe.
Prin adaptare, mușchii, articulațiile și oasele au suferit modificări
structurale și funcționale în vederea menținerii atitudinii corpului. V orbim astfel
despre mușchi cu structura specifică pentru sprijin și echilibru iar din punct de
vedere fiziologic de tonus muscular și alte forme de contracții cu rol în menținerea
echilibrului.
Tonusul de atitudine este o rezultantă a conflictului permanent dintre
mușchi și gravitație care acționează pentru ruperea echilibrului și raporturilor de
stabilitate dintre corp și segmentele sale în poziții și mișcări foarte diferite.
Atitudinea corectă a corpului nu se bazează pe dezvoltarea masei
musculare sau a creșterii tonusului muscular. Există sportivi cu un sistem muscular
foarte bine dezvoltat dar care au o atitudine corporală deficientă din cauza lipsei de
coordonare între lanțurile musculare agoniste și antagoniste care asigură poziția
corectă a segmentelor.
Educarea și păstrarea atitudinii corecte a corpului nu este posibilă fără
concursul permanent al sistemului nervos care prin segmentele sale central și
periferic, dar mai ales prin organele specializate contribuie la formarea unui
adevărat simț al atitudinii .
De la proprioceptorii răspândiți în mușchi, tendoane, articulații sosesc
continuu la centrii nervoși medulari, cerebeloși și din scoarța cerebrală, excitații
care informează despre presiunile, întinderile și tensiunile din mușchi, tendoane,
articulații.
Exteroceptorii informează de asemenea scoarța cerebrală despre
modificările de repartizare a presiunii la nivel plantar.
Pentru adaptarea și menținerea unei atitudini corecte, o importanță
deosebită o au organele specializate, analizatorul acustico-vestibular și cel vizual.
Excitațiile periferice recepționate de proprioceptorii și de exteroceptorii,
împreuna cu cele recepționate de analizatorul vizual și acustico-vestibular sunt
transmise prin substanța reticulată și prin talamus la nivelul scoarței cerebrale unde
sunt conștientizate și transformate în deprinderi. Odată cu perceperea informațiilor
privind atitudinea corpului și a segmentelor sale, la un moment dat, prin structura
sa efectoare, scoarța cerebrală, mai ales atunci când este nevoie de redresarea
31

Kinetoprofilaxie
atitudinii, trimite impulsuri la grupele musculare care mențin segmentele în
atitudine corectă, prin corpii striați, substanța reticulată, motoneuronii gama sau pe
calea medulară spre motoneuronii alfa tonici.
În esență formarea atitudinii corecte a corpului constă în formarea unui
reflex corect și stabil prin care să se poată compara permanent poziția corpului și
segmentelor sale, în raport cu reprezentarea corticală a atitudinii corecte.
În concluzie, educare funcției de atitudine se bazează pe două principii:
formarea reflexului de atitudine corectă prin care se efectuează
autocontrolul poziției corpului și segmentelor sale, iar la nevoie să le
redreseze în atitudine corectă specifică poziției sau mișcărilor ce se
efectuează
dezvoltarea grupelor musculare ca organe efectoare care asigură păstrarea
atitudinii corecte în acțiuni statice și dinamice variate.
Ambele căi au o importanță egală în formarea atitudinii corecte pentru că se
află într-o strânsă corelație:
reflexul de atitudine nu poate fi menținut cu o musculatură hipotonică;
musculatura puternică nu asigură o atitudine corectă fără educarea
reflexului de atitudine.
a.Educarea reflexului de atitudine corectă se poate realiza prin următoarele
căi:
formarea reprezentării corticale despre atitudinea corectă a corpului în
diferite poziții și acte motrice;
educarea funcției de echilibru a corpului care declanșează un mare număr
de grupe musculare și mecanisme fine de reglare a mușchilor agoniști și
antagoniști care contribuie la păstrarea poziției corecte a corpului;
educarea capacității de relaxare voluntară a musculaturii pentru a combate
încordările, rigiditatea și asimetria.
b. Dezvoltarea grupelor musculare care asigură atitudinea corectă a corpului
va urmări:
tonifierea în mod simetric a musculaturii abdominale și sacro-lombare care
prin tonusul lor sinergic și coordonat asigură stabilitatea bazinului și
susținerea viscerelor abdominale;
tonifierea în condiții de scurtare a mușchilor spinali și a mușchilor cefei;
tonifierea în condiții de scurtare a adductorilor și a fixatorilor omoplaților;
32

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
tonifierea în condiții de alungire a musculaturii toracice;
menținerea mobilităților articulațiilor scapulo-humerale și coxo-femurale
pentru a mări independența mișcărilor membrelor superioare față de umeri
și a membrelor inferioare față de bazin, combătând tendința greșita a
copiilor de a solidariza mișcările centurii scapulare și coloanei vertebrale cu
mișcările brațelor în plan anterior precum și cele ale centurii pelviene și
bazinului cu mișcările membrelor inferioare în plan posterior.
O atenție deosebită trebuie acordată educării funcției respiratorii care
asigură oxigenul necesar organismului în plin proces de dezvoltare.
Se va urmări ca prin exercițiile libere de respirație sau exerciții de respirație
însoțite de mișcări active efectuate din poziții favorabile să se mărească
amplitudinea mișcărilor respiratorii, mărirea capacității vitale, formarea unui
stereotip respirator corect și complet.
Mișcările de respirație influențează direct și funcția de atitudine, fiind foarte utile în
corectarea atitudinilor rigide
3.2. Atitudinea corectă a corpului în poziții și acte motrice
Ca funcție de bază a aparatului locomotor și a sistemului nervos
coordonator, aprecierea atitudinii se poate efectua atât în poziție ortostatică
cât și în alte poziții și acte motrice.
33

Kinetoprofilaxie
Fig. 1 – Atitudinea corectă a corpului în poziția stând (văzută din
plan frontal și plan sagital) după Ionescu A., Motet D. citat de Duma,
E., 1997
Poziția stând/ortostatism
O serie de specialiști au studiat acest fenomen (Ionescu, A., Moțet, D.,
Duma, E., ) și au ajuns la următoarea concluzie privind atitudinea corpului în
poziția stând/ortostatism:
Ridicarea pe verticală a segmentelor corpului, situarea centrului de
gravitație la o înălțime apreciabilă față de poligonul de sprijin și îngustarea
suprafeței de susținere creează condiții mecanice deosebit de dificile în
menținerea echilibrului.
Analiza biomecanică a condițiilor de echilibru și stabilitate a corpului în
ortostatism ne dezvăluie faptul că organismul are o tendință constantă de
înclinare înainte, datorită modului de dispunere a segmentelor în plan
vertical cu unghiuri de diferite deschideri. Această înclinare constantă a dus
la exercitarea inegală a gravitației asupra celor două planuri, mai mult pe
fața anterioară, ceea ce a dus la dezvoltarea mai pronunțată a planului
posterior.
34

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Datorită dispunerii segmentelor față de axele și planurile de mișcare,
menținerea corectă a poziției stând necesită un consum energetic apreciabil.
Metabolismul gazos crește cu 22% față de poziția decubit.
Menținerea corpului pe verticală necesită contracția a numeroase grupuri
musculare.
Mușchii cefei depun un efort destul de mare, pentru menținerea capului
datorită faptului că centrul de greutate al capului se află mult înaintea
suprafeței de sprijin.
Contractarea mușchilor cefei determină creșterea tonusului muscular al
întregului plan posterior. Dacă, din anumite motive (timiditate, obișnuința,
oboseala) capul este înclinat înainte – datorită relaxării mușchilor cefei – se
realizează o relaxare a musculaturii întregului plan posterior, fapt care duce
la flexia întregului corp.
Toracele are o tendință permanentă de cădere înainte, atât datorită greutății
sale cât și greutății membrelor superioare. Faptul că centrul de greutate al
toracelui este situat ventral față de punctul de sprijin al pârghiei necesită un
efort considerabil din partea musculaturii tracturilor vertebrale ale
segmentului dorsal al coloanei vertebrale.
În regiunea lombară, brațul forței pentru menținerea echilibrului trunchiului
în poziție verticală este mult mai mic decât greutatea trunchiului, ceea ce a
dus la o mare dezvoltare a masei musculare a extensorilor sacro-lombari,
pentru echilibrarea greutății trunchiului ce tinde să cadă înainte.
Trunchiul se menține vertical datorită coloanei vertebrale ce reprezintă axul
său de susținere. Forma coloanei se menține grație jocului tonicității
musculare, elasticității ligamentelor și discurilor intervertebrale, precum și
datorită îmbinării anatomice a celor 24 vertebre din care este compusă
coloana vertebrala mobilă, segmente care își adaptează unul alteia diferite
suprafețe articulare.
Centura scapulară se menține în poziție corectă cu ajutorul unor mușchi
fixatori care o împiedică să se deplaseze în jos și înainte. Bazinul situat în
partea inferioară a trunchiului este considerat de mulți specialiști cheia
atitudinii corecte a corpului.
Orice modificare a poziției bazinului are repercursiuni asupra coloanei
vertebrale, trunchiului și membrelor inferioare. În mod normal bazinul
prezintă o înclinare înainte de 30-40° care poate merge până la 60°.
35

Kinetoprofilaxie
Fig. 2 Imagini din plan frontal ale coloanei vertebrale în
ortostatism conform adresei www.atit.com
Stabilitatea și echilibrul bazinului este menținută prin mușchii antagoniști,
astfel:
la tendința de extensie și de înclinare a bazinului înapoi se opun mușchii:
drepți și oblici abdominali precum și psoasul iliac;
la tendința de înclinare înainte și în jos se opun mușchii fesieri și posteriori
ai coapselor.
Prin intermediul bazinului, trunchiul se sprijină pe membrele inferioare la
nivelul articulațiilor coxo-femurale.
Stabilitatea și echilibrul trunchiului pe membrele inferioare este asigurată
de mușchi și ligamente care sunt dispuși înainte, înapoi, lateral și unesc
membrele inferioare de bazin.
Poziția membrelor inferioare este verticală sau ușor înclinată înainte. La
nivelul genunchiului poate să apară un unghi de hiperextensie, căruia i se
opun ligamentele colaterale și ligamentele încrucișate.
Articulația gleznelor este locul unde se proiectează întreaga greutate a
corpului, tinzând să-i rupă echilibrul înclinându-l mult înainte. Acestor
tendințe se opun extensorii piciorului (tricepsul sural și tendonul lui Achile).
Orice translatare a bazinului sau diferență de lungime a membrelor
inferioare determină o asimetrie a întregului corp și în mod deosebit a
coloanei vertebrale.
36

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
În concluzie, se poate afirma că poziția corectă a corpului în stând este de
ușoară înclinare spre înainte.
Dacă ridicăm o linie verticală din vârful maleolei peroniere prin mijlocul
feței laterale a genunchiului, marele trohanter și acromion până la nivelul
mastoidei, aceasta rămâne în urma axului adevărat a corpului care unește vertexul
cu linia gleznelor. Axul acesta se înclină înainte cu aproximativ 5°, fapt care
asigură corpului suplețe, echilibru și coordonare.
Datorită acestei înclinări, musculatura planului posterior s-a dezvoltat mai
mult, pentru a echilibra forța gravitațională ce acționează mai puternic pe fața
ventrală.
Poziția așezat
Este foarte frecventă pentru muncă și odihnă. Suprafața de sprijin este mai
largă și este constituită din regiunea fesieră și posteriorii coapselor care se sprijină
pe un suport (scaun, bancă…) și de picioare care se sprijină pe sol. Necesită un
consum energetic mai mic și are centrul de greutate apropiat de suprafața de sprijin
și deplasat spre limita dorsală a corpului, fapt care va conferi o mai mare stabilitate
a corpului în plan ventral decât dorsal. Bazinul este orizontalizat și curbura lombară
diminuată.
Păstrarea acestei poziții necesită o contracție a lanțurilor musculare dorsale
și în mod deosebit a musculaturii cefei și cea a tracturilor vertebrale care asigură
menținerea verticală a capului și trunchiului.
Adaptarea și menținerea poziției așezat o perioada mai lungă de timp (așa
cum se întâmplă cu elevii și adulții epocii contemporane) generează o oboseala a
mușchilor spatelui, o alungire a musculaturii cefei și trunchiului, pierderea
tonusului de postură și atrofia lor progresivă, ceea ce duce la apariția deviaților
coloanei vertebrale în plan sagital în timpul cifozelor dorsale și spatelui cifotic sau
a cifozei lombare de obișnuință.
Cercetări din cele mai recente au scos la iveală faptul că poziția așezat este
una din marile responsabile ale deviațiilor și deformațiilor coloanei vertebrale.
S-a dovedit că pozițiile defectuoase (adaptate din cauza oboselii,
mobilierului neadecvat, tulburărilor senzoriale: văz, auz) exercită un stres prelungit
asupra țesuturilor care vor determina osteoblastele să fabrice mai mult colagen, dar
cum colagenul nu poate fi atacat de enzime se va depune in țesuturi cărora le va
micșora elasticitatea.
Se recomandă ca în mod deosebit la copii și tinerii care lucrează vreme
îndelungată în această poziție să se urmărească cu strictețe adaptarea unei poziții
corecte. Să se efectueze exerciții de prevenire și corectare a deficiențelor ce se pot
37

Kinetoprofilaxie
instala la nivelul coloanei vertebrale și spatelui.
Poziția așezat corectă se adoptă prin:
poziția verticală a trunchiului, capul drept, curburile coloanei vertebrale
redresate, cea dorsală îndreptată și cea lombară diminuată;
contactul cu suprafața de sprijin se face pe fese și pe partea posterioară a
coapsei;
unghiul dintre coapsă și trunchi, dintre coapse și gambe nu trebuie să fie
mai mic de 90 grade;
coatele se sprijină pe pupitru.
Poziția așezat corectă, este o bună premiză pentru respirația de tip
abdominal și toracic inferior. Dacă însă trunchiul se înclină mult înainte respirația
se îngreunează.
Odihna în poziția așezat se va face cu spatele rezemat, asigurând o bună
respirație abdomeno-diafragmatică.
Adaptarea și menținerea unei poziții corecte în așezat este foarte importantă
pentru preșcolari, școlari și tineri care mențin mult timp neschimbată poziția din
cauza studiului și sunt predispuși spre cifozarea coloanei vertebrale sau a întregului
spate, dar și pentru adulții care pot să-și transforme cu ușurință atitudinile greșite în
obișnuințe conform lui Duma, E..
Rezumatul unității de studiu
În carul acestei unități de curs au fost prezentate noțiunile privind atitudinea
corectă și vicioasă a corpului, formarea și educarea atitudinii corecte a corpului.
Autoevaluare
Precizați care sunt pozițiile corecte ale segmentelor corpului în cadrul
pozițiilor fundamentale de bază.
UNITATEA DE CURS I.4. KINETOPROFILAXIA PRIMARĂ ȘI
SECUNDARĂ A DEFICIENȚELOR GLOBALE DE ATITUDINE
A CORPULUI
38

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Introducere
Deficiențele de atitudine a corpului care apar în timpul creșterii sunt abateri
de la nivelul normal ale funcției de sprijin și mișcare și ale sistemului nervos
coordonator (Duma, E., 1997).
Prin efectuarea probelor pentru fixarea diagnosticului diferențial între o
diferență de atitudine și o deficiență adevărată se descoperă faptul că deficiențele
de atitudine au o mare mobilitate, se pot corecta prin autocontrolul poziției corpului
în timp ce deficiențele adevărate nu se pot hipercorecta.
Atitudinile deficiente sunt generate de un mare număr de cauze endogene și
exogene care influențează statica și dinamica organismului și care acționează ca
factori:
care predispun organismul spre deficiențe;
favorizează apariția deficiențelor de atitudine;
declanșează deficiențele de atitudine propriu-zise.
Pentru a determina apariția deficiențelor de atitudine este nevoie ca factorii
incriminați mai sus să influențeze în mod direct sau indirect elementele aparatului
locomotor și ale sistemului nervos care asigură în mod activ funcția normală a
atitudinii corpului și anume: oase, articulații, mușchi și nervi.
Oasele pot constitui o cauză pentru apariția atitudinilor deficiente dacă
oferă poziții de sprijin asimetrice sau defectuoase.
Articulațiile corpului , care au o mobilitate mai mare sau mai mică decât
cea normală, care nu permit efectuarea mișcărilor în planurile și axele de mișcare,
dar mai ales articulațiile care prin creșterea mobilității permit efectuarea unor
mișcări greșite, sunt cauze frecvente care generează atitudinile deficiente. Fetele cu
o mobilitate articulară exagerată prezintă un număr mai mare de deficiențe de
atitudine.
Mușchii, elemente care asigură luarea și menținerea pozițiilor corecte – pot
genere atitudini deficiente nu atât din cauza lipsei de forță ci din cauza
necoordonării și dezechilibrului între grupele musculare agoniste și antogoniste
care asigură poziția și mișcarea segmentelor. Dacă mușchii nu pot echilibra jocul
forțelor antagoniste interne și externe, în mod constant, pe măsura necesităților, se
produc tulburări funcționale care permanentizându-se duc la apariția atitudinilor
vicioase ale corpului.
Proprietățile funcționale ale mușchilor , necesare păstrării atitudinii
corecte sunt elasticitatea, rezistența la întindere, ca elemente pasive, iar tonusul și
contracția ca elemente active.
Diminuarea capacităților funcționale ale mușchilor datorită oboselii sau
39

Kinetoprofilaxie
supraîncordării duce la apariția unor poziții necontrolate, ne-fiziologice care stau la
baza apariției deficiențelor de atitudine.
Sistemul nervos, factorul coordonator de echilibru și adaptare a funcției
normale are un rol deosebit în apariția și menținerea deficientelor de atitudine.
Scăderea excitabilității nervoase, ca și sensibilitatea crescută se resimt în scăderea
sau creșterea tonusului muscular în atitudinile insuficiente sau rigide.
Deficiențele de atitudine mai sunt determinate în mare măsură de
activitatea nervoasă superioară și corespund în mare măsură stărilor psihice.
Oboseala, emoțiile negative, teama, apatia stărilor depresive generează întotdeauna
atitudini caracteristice: capul în flexie, umerii căzuți și aduși în față, spatele
gârbovit, toracele înfundat, membrele inferioare cu genunchii îndoiți mai ales în
timpul mersului. Aceasta este atitudinea globală insuficientă.
Atitudinea corpului este schimbătoare, nesigură, neadaptată la cei instabili
și fără autocontrol.
Cauzele deficiențelor de atitudine mai pot fi cercetate în funcție de
perioadele de vârstă.
După unii autori, deficiențele de atitudine pot apărea încă din perioada de
sugar, adică atunci când nu se poate vorbi de poziții menținute și de mișcări
intenționate. Unii autori consideră că până la vârsta de 5 ani, când se termină
mielinizarea traiectelor nervoase, situație în care impulsurile corticale spre organele
efectoare nu mai iradiază, nu putem vorbi de atitudini caracteristice și cu atât mai
mult nu putem vorbi de educarea funcției de atitudine.
După vârsta de 5 ani, la copii preșcolari se observă totuși un număr relativ
mai mare de atitudini deficiente caracterizate prin: atitudine lordotică globală, mers
târât, lipsit de coordonare, alergare cu capul în jos și cu umerii înainte, precum și
lipsa de coordonare a mișcărilor membrelor superioare și inferioare.
Deficiențe de atitudine statică și dinamică a corpului sunt generate în mare
măsură de diminuarea continuă a cantității de mișcare, de joc, cel mai subtil mijloc
al naturii prin care copilul reușește să cunoască mediul înconjurător și să se
adapteze la el.
În perioada 6 -10 ani, vârsta școlară mică, putem observa frecvent
insuficiențe respiratorii, respirație bucală, tulburări vasculare periferice, simptome
ale tulburărilor digestive și de nutriție, tulburări endocrine și neuropsihice care pot
să influențeze negativ funcția de sprijin și mișcare conducând la modificarea
funcțiilor normale ale corpului.
Contactul cu școala și munca, atenția, pozițiile menținute ore întregi în
bănci incomode, neadecvate dimensiunilor segmentelor corpului pot constitui tot
atâtea cauze de apariție a deficiențelor de atitudine.
40

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Între 11-14 ani când au loc intense procese de creștere și dezvoltare
pubertare, copilul este expus la tulburări de creștere și dezvoltare ce se răsfrâng
asupra funcției de atitudine.
Creșterea accelerată a înălțimii corpului în dezacord cu gradul de dezvoltare
a mușchilor și segmentelor determină o insuficiență musculo-ligamentară și unele
perturbări ale funcției nervoase care creează posibilitatea apariției unui număr mare
de atitudini deficiente (între care cele care vizează coloana vertebrală sunt cele mai
numeroase).
În această perioadă se înregistrează cele mai frecvente atitudini deficiente ale
coloanei vertebrale atât în plan sagital, cât și în plan frontal, sub forma atitudinilor
cifotice și scoliotice, deficiențe considerate de diferiți autori ca specifice școlarilor
de 11-14 ani.
Apariția ciclului menstrual, solicitările fizice și psihice intense determinate
de furtuna pubertară, complexele psihice de pudoare, emotivitate și instabilitatea
fetelor timide și sensibile constituie o alta grupă de cauze ce pot favoriza și
întreține atitudinile deficiente.
La tineri, cauzele de producere a deficiențelor de atitudine sunt din ce în ce
mai reduse datorită tonifierii musculaturii corpului, încheierii creșterii și
dezvoltării, precum și înțelegerii valorii fiziologice și estetice pe care o are o
atitudine corectă.
Totuși, și la această perioadă de vârstă, putem întâlni atitudini deficiente
determinate de nerespectarea condițiilor de muncă și odihnă, exercițiilor de efort
fizic și intelectual.
Păstrarea unei ținute defectuoase în timpul muncii, lucrul asimetric,
necontrolat poate să ducă la pierderea atitudinii corecte până atunci și să permită
instalarea unor deficiențe.
Există profesii care prin specificul lor pot să-și pună amprenta unei atitudini
defectuoase, dacă nu există o bună dezvoltare și pregătire fizică a elementelor
aparatului locomotor.
Muncitorii manuali (ceasornicari, opticieni, croitori, cizmari, dactilografe),
cercetătorii din laboratoare, păstrează în timpul muncii o atitudine deficientă a
trunchiului, care grefată pe un fond neuromuscular labil, poate duce cu timpul la
apariția atitudinii cifotice sau scoliotice a coloanei vertebrale și spatelui.
Profesiunile cu caracter static care se desfășoară din poziția stând pot
produce atitudini cifotice și scoliotice, precum și deficiențe ale piciorului sub forma
piciorului plat. În această situație sunt: farmaciștii, vânzătorii, țesătorii, filatorii,
coafezele, frizerii etc.
Electricienii, zugravii, instalatorii care în timpul lucrului țin trunchiul în
41

Kinetoprofilaxie
extensie, pot să prezinte atitudini lordotice.
Activitățile ce se desfășoară din poziția stând cu trunchiul înclinat sau
răsucit pot genera cu ușurință atitudini scoliotice.
Atitudinile deficiente ale bătrânilor sunt legate de procesele de involuție
care slăbesc elementele funcțiilor de sprijin și mișcare.
După mecanismele de producere a deficiențelor fizice deosebim:
atitudini deficiente prin insuficiența funcțională a elementelor aparatului
locomotor (laxitate articulară, scăderea tonusului și forței musculare, slab
autocontrol neuromotor și psihomotor);
atitudini deficiente prin rigiditate, tonus muscular crescut, redori articulare,
încordare psihică;
atitudini deficiente prin asimetrie, inegalitate funcțională, sprijin asimetric
pe membrele inferioare, folosirea inegală a elementelor de sprijin și
mișcare.
Atitudinile deficiente pot viza corpul în întregime, dând ceea ce numim
atitudini deficiente globale sau se limitează numai la unele segmente ale corpului
(coloana vertebrală, membre superioare și inferioare, torace, abdomen etc.)
producând ceea ce numim atitudini deficiente regionale sau segmentare.
Atitudinile deficiente globale ale corpului se produc prin insuficiența
funcțională, rigiditatea și simetria funcțională a întregului aparat locomotor.
Atitudinile insuficiente sau relaxante se produc în plan sagital și se observă
bine privind corpul din profil. După forma lor putem distinge: atitudini global
lordotice și atitudini global cifotice.
Atitudinea global lordotică este deficiența caracteristică preșcolarilor care
mai păstrează pe lângă alte caracteristici puerile, și această curbură accentuată a
spatelui.
Apare de asemenea cu o mare frecvență în perioada pubertară mai ales la
fete și la copiii supraponderali, cu abdomenul proeminent și bazinul înclinat
anterior.
Atitudinea lordotică se caracterizează prin: accentuarea curburii lordotice
lombare care se întinde în sus, cuprinzând și regiunea dorsală inferioară sau
întregul spate. Bazinul este mult înclinat înainte și în jos până la 50-60° sub
orizontală. Membrele inferioare sunt întinse, uneori cu genunchii în hiperextensie.
Partea superioară a corpului se înclină ușor înapoi iar corpul și gâtul iau o poziție
compensatorie de înclinare înainte.
Atitudinea global cifotică este o deficiență specifică școlarilor, mai ales la
vârsta pubertății, când creșterea accelerată în înălțime, fără o dezvoltare
42

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
corespunzătoare a elementelor aparatului locomotor produce o dizarmonie
întregului organism, o insuficiență a musculaturii spatelui și un slab autocontrol
neuromotor asupra funcției de atitudine.
Uneori este expresia unei poziții relaxatoare care din punct de vedere al
efortului muscular și nervos este mai economică.
Caracteristici: coloana vertebrală și întregul spate prezintă o arcuire cu
convexitatea îndreptată posterior. Capul și gâtul se înclină înainte, umerii sunt aduși
și căzuți, toracele este înfundat, abdomenul supt, alteori balonat. Bazinul este puțin
înclinat iar membrele inferioare în flexie.
Atitudinea globală rigidă se caracterizează prin fixarea tuturor
segmentelor corpului pe verticală.
Uneori există tendința de inversare a acestor curburi. Musculatura planului
ventral și dorsal este alungită și prezintă un tonus crescut. Mersul este greoi, cu
membrele inferioare drepte și rigide și cu cele superioare lipsite de legănările
caracteristice. Frecvența acestei atitudini este mică în timpul școlarității și poate fi
datorată caracterelor constituționale.
Atitudinea globală asimetrică se observă privind corpul din plan frontal
anterior sau posterior.
Este prezentă la elevii cu o mare mobilitate coxofemurală, care abuzează de
sprijin unilateral, fapt care duce la translatarea bazinului față de axul orizontal, mai
coborât de partea membrului inferior neîncărcat funcțional și mai ridicat de partea
membrului inferior pe care se realizează sprijinul. Această poziție a bazinului duce
la dispunerea în zig-zag a segmentelor principale ale corpului.
La deviația în plan frontal a coloanei vertebrale care capătă forma literei S,
cu convexitatea lombară de partea ridicării bazinului și cu cea dorsală de partea
opusă, se adaugă poziția asimetrică a umerilor, ceea ce determină o formă
scoliotică globală.
Atitudinea scoliotică globală deformează corpul mai mult
decât oricare altă atitudine deficientă, fapt care implică un
tratament precoce preventiv.
43

Kinetoprofilaxie
Fig. 3 – Prevenirea și corectarea atitudinilor deficiente globale (după
Ionescu A, Moțet D., citat de Duma, E., 1997))
Atitudinile deficiente globale stânjenesc activitatea profesională a elevilor,
provoacă pierderea de energie, duc la scăderea randamentului la învățătură și
influențează negativ întregul proces de creștere și dezvoltare fizică.
4.1. Kinetoprofilaxia secundară a atitudinilor deficiente globale
Atitudinea global lordotică
O întâlnim în mod frecvent la preșcolari, școlarii mici și în perioada
pubertară, mai ales la fete.
Cauzele atitudini lordotice :
Atitudinea lordotică este frecvent determinată de o multitudine de cauze,
dintre care amintim:
greutatea mare a abdomenului și a trunchiului;
insuficiența (atonia) mușchilor peretelui abdominal și în mod deosebit a
drepților abdominali;
hipertonia mușchilor spinali (lombari) și cervicali care duc la scurtarea lor;
hipertonia psoasului-iliac, mușchi lordozant, în detrimentul abdominalilor și
fesierilor care sunt mușchi corectori;
folosirea incorectă a respirației diafragmatice care poate contribui la
lordozare;
hipotonia rotatorilor externi ai membrelor superioare și mai ales inferioare,
care în mod normal sunt corectori ai lordozei.
44

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Simptomatologia atitudinii lordotice îmbracă forme deosebite, în raport cu
vârsta și sexul.
La vârste mici se manifestă astfel:
este o lordoză scurtă;
capul și gâtul sunt ținute drepte;
toracele și abdomenul sunt proeminente;
membrele inferioare cu genunchii întinși sau în hiperextensie;
mușchii abdominali și fesieri sunt alungiți și atoni;
musculatura sacro-lombară și flexorii coapsei pe bazin, ilio-psoasul și
dreptul femural sunt hipertone și scurtate.
La vârstele mai mari, mai ales la fete, atitudinea lordotică se caracterizează
prin:
cap și gât înclinate înainte, însoțite de o ușoară curbură cifotică dorsală
toracele turtit și înfundat;
abdomen proeminent în regiunea subombilicală;
membre inferioare cu genunchii în hiperextensie.
Obiectivele propuse în corectarea atitudinii global lordotice urmăresc:
redresarea coloanei vertebrale a cărei curbură lombară este întinsă la
segmentele vecine și prezintă un grad mare de curbură;
tonifierea în condiții de scurtare a musculaturii abdominale care este
alungită și atonă;
tonifierea în condiții de alungire a grupelor musculare paravertebrale din
regiunea deviației lordotice;
redresarea poziției bazinului;
corectarea poziției capului și gâtului,
corectarea poziției membrelor inferioare, în special a genunchilor.
Mijloacele folosite:
exerciții statice sub formă de poziții: corective și hipercorective;
exerciții dinamice, exerciții cu obiecte, la aparate, pe perechi;
exerciții de respirație.
Exemple de exerciții statice sub formă de poziții: corective și
hipercorective.
45

Kinetoprofilaxie
1.Așezat cu membrele inferioare flectate, tălpile pe sol, mâinile prind
genunchii (poziție corectivă);
2.Așezat pe scaun, cu membrele inferioare flectate, tălpile susținute pe un
stativ (poziție corectivă);
3.Pe genunchi, mâinile pe șolduri, trunchiul se flectează sub orizontală
(poziție corectivă);
4.Din poziția pe genunchi, pe călcâi așezat cu sprijin pe mâini (poziție
hipercorectivă);
5.Pe genunchi, pe călcâi așezat cu sprijin pe antebrațe, pe călcâie (poziție
hipercorectivă);
6.Din decubit dorsal, se execută o flexie a membrelor inferioare, a
bazinului pe trunchi, astfel încât vârful picioarelor ating solul la nivel cranial
(poziție hipercorectivă);
Exemple de exerciții dinamice
1.Mers cu ridicarea alternativă a câte unui membru inferior (în triplă
flexie) la piept.
2.Din stând, mâinile pe șolduri, rotația trunchiului cu flexia membrului
inferior, opus direcției de deplasare.
3.Din decubit dorsal, flexia simultană a membrelor inferioare pe bazin cu
genunchii extinși.
Exemple de exerciții cu obiecte
1.Sărituri la coardă pe ambele picioare, cu genunchii la piept.
2.Din stând, cu un baston în mâini, se execută flexia membrelor
superioare, cu ridicarea alternativă a câte unui membru inferior la piept.
3.Din decubit dorsal, cu o minge în mâini, se execută flexia trunchiului pe
bazin, cu atingerea vârfului picioarelor de către minge.
Atitudinea global cifotică
Atitudinea cifotică, în stadiile inițiale nu provoacă durere și nu tulbură
funcțiile statice și dinamice ale coloanei vertebrale.
Interesul scăzut pentru profilaxia deviațiilor coloanei vertebrale manifestat
de către părinți și educatori face ca atitudinile cifotice să se transforme în cifoze
46

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
habituale, sau de obișnuință.
Atitudinea cifotică, este prezentă în egală măsură la băieți și fete și se
prezintă ca o incurbare a coloanei vertebrale, de formă aproape rotunjită, situată în
regiunea dorsală sau dorso-lombară.
Deosebirea între o atitudine cifotică și o cifoză habituală constă din
modificări care s-au produs la nivelul elementelor aparatului locomotor și care
generează tulburări de mobilitate a coloanei vertebrale. Dacă individul poate adopta
o poziție hipercorectivă, în mod voluntar, avem de-a face cu o atitudine cifotică.
Cauzele apariției atitudinii cifotice sau cifozei
În apariția și evoluția atitudinii cifotice sunt încriminate următoarele cauze:
slab autocontrol neuromotor și psihomotor, care permite adoptarea unor
poziții relaxatoare, deficiente;
insuficiența musculaturii spatelui însoțită de laxitate articulară;
poziția în banca școlară sau la masa de lucru (8-10 ore pe zi) care au
înălțimea scaunului și pupitrului neadecvate dimensiunilor segmentelor
individului;
probleme de vedere, de direcționare a luminii în timpul diferitelor activități;
la persoanele adulte cifozele dorsale și cervico-dorsale apar din cauza
spondilitei anchilozante. Ele evoluează progresiv și sunt ireductibile;
vârstnicii cu osteoporoză sau osteomalacie (tulburări ale metabolismului
calciului) și tasarea anterioară a discurilor intervertebrale prin hipotonia
paravertebralilor, prezintă, de asemenea, la nivelul coloanei dorsale, o
cifoză mai mult sau mai puțin accentuată, localizată de obicei cervico-
dorsal la bărbați și dorso-lombar la femei;
slaba preocupare pentru educarea atitudinii corecte, pentru tonifierea
musculaturii corpului prin exerciții fizice.
Pentru eliminarea cauzelor favorizante ce privesc mobilierul școlar unii
autori recomandă ca banca școlară să aibă următoarele dimensiuni:
înălțimea scaunului să fie egală cu lungimea gambei iar piciorul să se
sprijine pe sol în unghi de 900. Se recomandă deasemeni ca unghiul dintre
axa trunchiului și coapsă, coapsă și genunchi să nu fie mai mic de 900;
adâncimea scaunului să fie ceva mai mică decât lungimea coapsei pentru a
nu comprima circulația sângelui și nervii din plica poplitee;
înălțimea și înclinarea scaunului trebuie să cuprindă înălțimea spatelui până
la nivelul omoplaților;
47

Kinetoprofilaxie
înclinarea pupitrului (suprafeței mesei) să fie astfel orientată ca privirea să
cadă perpendicular pe suprafața cărții sau a caietului.
Obiectivele propuse în corectarea atitudinii global cifotice urmăresc:
redresarea curburilor coloanei vertebrale și a spatelui;
tonifierea musculaturii alungite și atone a spatelui;
alungirea și elasticizarea musculaturii scurtate și hipertone a toracelui;
corectarea umerilor căzuți și adduși;
apropierea omoplaților depărtați și desprinși.
Mijloacele folosite sunt:
exerciții statice sub formă de poziții: corective și hipercorective;
exerciții dinamice, exerciții cu obiecte, la aparate, pe perechi;
exerciții de respirație.
Exemple de exerciții statice sub formă de poziții: corective și
hipercorective.
1.Din decubit dorsal cu membrele inferioare flectate și tălpile pe sol, se
menține poziția cu membrele superioare flectate. (poziție corectivă).
2.Din decubit dorsal cu membrele inferioare flectate și tălpile pe sol, se
menține poziția cu membrele superioare flectate înafara punctului de sprijin
(poziție hipercorectivă).
3.Din decubit dorsal, pe bancheta de gimnastică cu membrele inferioare
flectate și tălpile pe sol, se menține poziția cu membrele superioare flectate și
trunchiul înafara punctului de sprijin până la unghiul inferior al scapulelor (poziție
hipercorectivă).
4.Din decubit ventral, mâinile sprijinite pe fese (poziție corectivă).
5.Din așezat, cu capul și trunchiul drept, privirea înainte se menține
poziția cu mâinile împreunate la spate (poziție corectivă).
6.Din poziția atârnat ventral la spalier.
48

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Exemple de exerciții dinamice
1.Mers pe vârfuri cu mâinile pe cap, coatele orientate în plan posterior.
2.Mers, cu prinderea și aruncarea pe verticală a unei mingi.
3.Din decubit ventral, extensii repetate de trunchi cu mâinile pe fese.
Exemple de exerciții cu obiecte
1.Din decubit dorsal, în sprijin pe o minge medicinală, rularea trunchiului
pe aceasta.
2.Așezat pe genunchi cu fesele pe călcâie, cu o minge ținută în mâini la
nivelul pieptului, se execută ridicarea bazinului la verticală cu ducerea mingii
deasupra capului.
3.Din stând, exerciții cu un extensor în plan anterior.
Atitudinea global rigidă
Obiectivele propuse în corectarea atitudinii global rigidă, urmăresc:
combaterea rigidității;
mărirea mobilității articulare la nivelul coloanei vertebrale;
formarea curburilor normale ale coloanei vertebrale și lupta împotriva
tendinței de inversare a lor.
Mijloacele folosite sunt:
exerciții statice sub formă de poziții: corective și hipercorective;
exerciții dinamice, exerciții cu obiecte, la aparate, pe perechi;
exerciții de respirație.
Exemple de exerciții statice sub formă de poziții: corective și
hipercorective.
1.Așezat pe banca de gimnastică, se execută îndoirea trunchiului înainte,
astfel încât mâinile ating picioarele (poziție hipercorectivă).
2.Din culcat, ridicarea membrelor inferioare până când genunchii ating
toracele (poziție hipercorectivă).
3.Din culcat facial, extensia trunchiului cu brațele îndoite și mâinile pe
49

Kinetoprofilaxie
umeri (poziție hipercorectivă).
Exemple de exerciții dinamice
1.Alergare cu genunchii la piept.
2.Din așezat, cu mâinile la ceafă, deplasare prin târâre, anterior și
posterior.
3.Din poziția pe genunchi, cu sprijin pe antebrațe, deplasare anterior și
posterior.
Exemple de exerciții cu obiecte
1.Din poziția pe genunchi, cu o minge situată la nivel lombar, deplasare
anterior și posterior cu menținerea mingii la acel nivel.
2.Din poziția pe genunchi, cu un baston în mâini situat la nivelul toracelui
anterior, rotări alternative ale trunchiului spre stânga – dreapta.
3.Din poziția așezat pe un gymball, rularea trunchiului cranio-caudal.
Dintre sporturi, un sport deosebit de eficient în corectarea acestei atitudini
este înotul (toate stilurile).
Atitudinea global asimetrică
Corectarea atitudinii global asimetrice trebuie să pornească de la premisa
redresării poziției bazinului (înclinat, translatat sau răsucit). Este forma de scolioză
cea mai frecvent întâlnită în perioada școlară. Ea constă dintr-o curbură laterală a
coloanei vertebrale, care se poate corecta și hipercorecta prin exerciții fizice
adecvate.
Cauzele atitudini scoliotice :
slăbirea funcției de sprijin a coloanei vertebrale asupra căreia acționează
factorii asimetrici de tracțiune și presiune;
marea mobilitate coxo-femurală care determină unii elevi să adopte o
atitudine șoldie care translatează bazinul în plan transversal și incurbează
coloana cu convexitatea de partea membrului inferior scurtat funcțional;
defecte de auz, văz;
insuficiențe respiratorii;
insuficiența musculaturii spatelui la vârsta pubertății;
50

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
laxitate articulară la nivelul coloanei vertebrale;
lipsa autocontrolului neuromotor și psihomotor al atitudinii corecte. ;
poziția așezat, asimetrică menținută timp îndelungat în
banca școlară.
Fig. 4 Poziția așezat, asimetrică menținută timp îndelungat în banca
școlară, conform adresei www.clay.scoliosis.com
4.2. Kinetoprofilaxia secundară a atitudinii scoliotice
Având în vedere faptul că scoliozele deformează coloana vertebrală și
spatele mai mult decât oricare deviație, se impune luarea de măsuri de profilaxie
primară. Dintre acestea amintim:
controlul medical al noilor născuți pentru a identifica existența (spinei
bifide și inegalitatea membrelor inferioare) care pot genera atitudinea
scoliotică;
până la șase luni se contraindică purtatul în brațe și înfășatul strâns;
controlul periodic al copiilor de vârste școlară și preșcolară pentru
depistarea eventualelor asimetrii de sprijin și mișcare, tulburări ale
aparatului locomotor, sechele post-traumatice, sechele de rahitism;
depistarea și observarea continuă a copiilor care fac repetat infecții și boli
cronice ale plămânilor, tulburări endocrine care au efecte negative asupra
sistemului nervos;
depistarea elevilor cu defecte de auz și văz;
supravegherea și tratarea continuă a atitudinilor asimetrice în perioada
51

Kinetoprofilaxie
creșterii intense în înălțime.
Obiectivele propuse în corectarea atitudinii global asimetrică, urmăresc:
dezvoltarea simetrică a toracelui;
corectarea deviațiilor coloanei vertebrale și spatelui;
menținerea în poziție simetrică a umerilor și omoplaților, șoldurilor și
membrelor inferioare;
dezvoltarea elasticității toracelui;
prevenirea instalării unei curburi compensatorii în regiunea supra sau
subiacentă;
Mijloacele folosite sunt:
exerciții statice sub formă de poziții: corective și hipercorective;
exerciții dinamice, exerciții cu obiecte, la aparate, pe perechi;
exerciții de respirație.
Exemple de exerciții statice sub formă de poziții: corective și
hipercorective.
1.Din poziția pe genunchi, alinierea corectă a bazinului în raport cu
colana vertebrală și membrele inferioare (poziție corectivă).
2.Din poziția atârnat posterior alinierea corectă a bazinului (poziție
corectivă).
3.Din stând, corectarea poziției membrelor inferioare, în special a
genunchilor și șoldurilor, corectarea poziției umerilor și omoplaților, și menținerea
corectă a poziției nou obținută (poziție corectivă).
Exemple de exerciții dinamice
1.Din așezat pe un gymball, înclinarea trunchiului de partea convexității
cu flexia membrului superior de partea concavității.
2.Exerciții de mers și cățărare cu structură asimetrică.
3.Deplasare în poziția pe genunchi cu sprijin pe mâini corespunzător
obiectivelor propuse (braț și picior de aceeași parte, sau brațul de partea
concavității cu piciorul de partea opusă).
52

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Exemple de exerciții cu obiecte
1.Așezat cu un baston ținut în mâini în plan posterior, membrul superior
de partea concavității îndoit, se execută rotări ale trunchiului de partea convexității.
2.Așezat, membrul superior de partea concavității îndoit, ținând în mână o
minge, se execută îndoirea trunchiului de partea convexității.
3.Din stând, cu o minge ținută în mâna de pe partea concavității, urcarea
pe și coborârea de pe banca de gimnastică cu membrul inferior de partea
convexității.
4.3. Kinetoprofilaxia secundară deficiențelor capului și gâtului,
umerilor, omoplaților și membrelor superioare
Capul și gâtul, din punct de vedere biomecanic, realizează împreună
mișcările acestui segment și ca atare și deficiențele se înregistrează împreună.
Una dintre deficiențele caracteristice acestui segment este torticolisul.
Torticolisul este o deficiență vicioasă a capului și gâtului, cauzată de
retracția cu scurtare unilaterală a mușchiului sterno-cleido-mastoidian, care are
drept rezultat înclinarea capului înspre mușchiul contractat și răsucirea lui de partea
sănătoasă. În continuare vom aborda strategia de intervenție kinetoprofilactică
pentru torticolisul dobândit dar amintim că există și torticolisul de tip congenital.
Simptomatologie:
modificări de formă și simetrie a segmentelor amintite;
umărul de partea mușchiului contractat este mai ridicat;
mușchiul afectat este mai proeminent și scurtat;
atitudinea vicioasă conduce la instalarea unei deviații în plan frontal a
coloanei vertebrale în regiunea cervicală;
Cauze:
posturi vicioase școlare sau profesionale;
deficiențe oculare sau vizuale unilaterale;
posturi vicioase timp îndelungat, mai ales în timpul somnului;
afecțiuni psihice.
53

Kinetoprofilaxie
Obiective:
tonifierea în condiții de alungire a musculaturii afectate;
corectarea asimetriei centurii scapulare;
formarea reflexului de postură corectă a capului și gâtului în condiții statice
și dinamice a corpului.
Mijloace kinetoprofilactice:
poziții corective și hipercorective;
exerciții dinamice
exerciții cu obiecte mingea, bastonul de gimnastică, corzi elastice, având
aceeași structură corectivă;
exerciții la scara fixă, banca de gimnastică;
exerciții aplicative: mers corectiv, echilibru în poziții corective, suspensiuni
și mai ales târâre din poziții corective și hipercorective pentru coloană
vertebrală, umeri și omoplați;
exerciții de respirație;
exerciții de redresare, care constau din accentuări ale exercițiilor corective
sub controlul kinetoterapeutului sau prin autocontrol în oglindă.
Exemple de exerciții:
1.Mers, cu capul aplecat înapoi, în poziție corectivă, purtând pe frunte o
minge medicinală, ținută din lateral cu mâna opusă părți afectate;
2.Mers, cu un baston înapoi apucat, pe diagonală, apucat cu mâna opusă
părții afectate sus și cealaltă jos, aplecarea capului spre partea opusă părții afectate
și rotare de aceeași parte a mușchiului contractat;
3.Pe genunchi cu sprijin pe palme, aplecarea capului înainte cu răsucirea
capului de partea opusă afectării până când partea temporală atinge podeaua.
Având în vedere importanța deosebită a centurii scapulare și a membrelor
superioare în executarea celor mai complicate și perfecționate acte motorii ale
omului, precum și contribuția acestora la determinarea aspectului fizic al corpului,
este necesar să le acordăm importanța cuvenită în ceea ce privește cercetarea și
corectarea caracterelor lor morfologice și funcționale.
54

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Deficiențele fizice ale acestor regiuni au o frecvență destul de mare și sunt
întotdeauna asociate între ele.
a.Umerii căzuți și aduși (în față) . Umerii au o mare importanță în privința
contribuției la conformația trunchiului și în consecință a întregului aspect al
corpului. La băieți umerii sunt mai largi, corespunzând de regulă unui
torace bine dezvoltat. La fete, ei sunt mai înguști (dar și la unii băieți) și
corespund de obicei unui torace mai slab, adesea insuficient. În perioada de
creștere, datorită unei mari mobilități articulare, a insuficienței musculare și
mai ales a lipsei de control a poziției, umerii prezintă cele mai frecvente
deficiențe de atitudine, care, dacă nu sunt corectate la timp, se mențin și la
vârsta adultă.
Umerii se pot prezenta după Duma, E., 1997, coborâți (căzuți, lăsați în jos),
ridicați (înălțați, țepoși), duși în față (aduși), duși în spate (împinși înapoi), dar mai
ales asimetrici prin ridicare sau coborâre, proiecție înainte sau înapoi, sau prin
combinarea acestor poziții.
Parametrul după care apreciem dacă un umăr este coborât sau ridicat îl
constituie poziția claviculei de aceeași parte; când clavicula este înclinată în jos cu
extremitatea externă, se consideră că umărul este coborât și invers, când clavicula
este îndreptată în sus, se consideră că umărul este ridicat.
Obiectivele corectării umerilor căzuți:
redresarea umerilor – ridicarea și ducerea lor înapoi;
tonifierea și scurtarea mușchilor ridicători ai umerilor;
tonifierea și scurtarea mușchilor de proiecție posterioară a umerilor;
tonifierea mușchilor rotatori interni ai scapulei;
Exemple de exerciții:
1.Mers pe vârfuri, cu brațele sus cu un bason ținut în mâini.
2.Din poziția atârnat facial tracțiuni cu priză dorsală sau palmară.
3.Din așezat, abducții bilaterale ale membrelor superioare până 90° cu
gantere mici ținute în mâini.
Masajul cefei, umerilor, spatelui și toracelui este necesar pentru relaxarea
mușchilor hipertoni și scurtați, precum și pentru combaterea oboselii locale.
b.Deficiențele omoplaților. Omoplații împreună cu claviculele, constituie
55

Kinetoprofilaxie
centura scapulară, prin intermediul căreia membrele superioare se prind de
trunchi. Mișcările proprii ale omoplaților sunt limitate, ele însoțind
mișcările claviculelor și ale umerilor în general, cu care sunt strâns uniți din
punct de vedere morfologic și funcțional.
Poziția omoplaților este simetrică, ei fiind ținuți aproape de peretele
toracelui prin musculatura fixatoare. Marginea lor superioară este aproximativ
orizontală, cea internă este ușor oblică de sus în jos și înafară, aproape verticală,
unghiul supero-intern fiind mai apropiat ceva de coloana vertebrală față de unghiul
inferior; spina omoplatului este orientată oblic în sus și înafară. Distanța
omoplaților față de coloana vertebrală este medie, proporțională cu dimensiunile
toracelui și ale corpului în general. În tot cazul, distanța celor doi omoplați față de
coloană trebuie să fie aceeași. Pe verticală omoplații sunt la același nivel.
Orice deviație a poziției normale a omoplaților se răsfrânge și asupra
claviculelor și respectiv a umerilor. Când omoplații și umerii sunt în poziție
normală, claviculele au o poziție aproximativ orizontală, fiind evidențiate printr-un
relief încurbat în formă de S. Când omoplatul și respectiv umărul sunt ridicați, se
proiectează în sus și clavicula, iar când umărul și respectiv omoplații sunt căzuți,
clavicula se orientează în jos. De aceea, clavicula este considerată cheia poziției
umărului din partea respectivă.
Omoplații pot avea următoarele poziții defectuoase, după Duma, E., 1997 :
omoplații depărtați sau prea apropiați de coloană;
desprinși sau lipiți de planul costal;
ridicați sau coborâți;
rotați înăuntru sau înafară și mai ales fixați în poziții asimetrice.
Aceste vicii de poziție a omoplaților însoțesc de regulă diverse vicii globale
de atitudine ale corpului și vicii parțiale sau totale ale coloanei vertebrale. Mișcările
omoplaților se cercetează odată cu mișcările umerilor și ale membrelor superioare.
V om descrie câteva vicii de poziție mai pregnante ale omoplaților și modalitățile lor
de tratament.
Omoplații depărtați și desprinși
Această atitudine însoțește de obicei deficiențele umerilor și ale membrelor
superioare, precum și pe cele ale coloanei vertebrale. Pentru apropierea omoplaților
de coloana vertebrală și pentru a-i fixa mai bine de peretele toracic subiacent(de
sub ei), este nevoie să tonifiem și să scurtăm în deosebi mușchii romboizi și trapez,
exceptând ridicătorul umărului, și adesea să lungim mușchii pectorali – cei mai
puternici antagoniști ai fixatorilor.
56

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Obiective:
redresarea omoplaților;
scurtarea și tonifierea mușchilor fixatori ai omoplaților (romboizi și trapez);
alungirea mușchilor pectorali;
Exemple de exerciții:
1.Târâre din culcat facial prin deplasare alternativă, braț picior opus.
2.Târâre din așezat cu mâinile la spate.
3.Din ortostatism, inspir forțat cu circumducții ale membrelor din plan
anterior către cel posterior.
Omoplații asimetrici
Asimetria omoplaților este rezultatul ridicării, coborârii, depărtării sau
apropierii lor de coloana vertebrală în mod inegal, rotării lor înăuntru sau înafară,
în mod inegal sau chiar în sens opus, precum și desprinderii inegale de torace.
Obiectivele tratamentului:
restabilirea simetriei statice și funcționale a omoplaților;
tonifierea și scurtarea musculaturii deficiente și alungite, precum și
alungirea celei scurte, în funcție de situație: dacă omoplații sunt ridicați se
vor tonifia și scurta coborâtorii și se vor alungi ridicătorii; dacă sunt
depărtați se vor scurta și tonifia trapezul (fibrele orizontale), care apropie
omoplații de coloană și vom lungi musculatura care aduce umerii înainte;
dacă sunt rotați înafară vom tonifia și scurta rotatorii interni, alungind
rotatorii externi; în rotația înăuntru vom proceda invers; dacă omoplații sunt
desprinși de torace vom tonifia și scurta fixatorii.
Exemple de exerciții:
1.Din culcat facial, sprijin pe palma membrului superior coborât, se vor
executa semiflotări.
2.Din poziția de pe genunchi cu sprijin pe mâini deplasare prin
propulsarea membrului superior al cărui umăr este coborât.
3.Exerciții de redresare autocorectivă prin conștientizarea poziției corecte.
Lucrul activ în fața oglinzii.
57

Kinetoprofilaxie
Omoplatul supraridicat
Constituie deformarea accentuată a regiunii umărului, gâtului și centurii
scapulare și chiar a porțiunii superioare a toracelui, rezultă din poziționarea foarte
înaltă a omoplatului, asociată cu modificări ale segmentelor și țesuturilor din jur. În
mod normal omoplatul se găsește situat pe torace între coasta a 2-a și spațiul al VII-
lea intercostal. Ori de câte ori este plasat mai sus se poate vorbi de un omoplat
supraridicat. După Huc citat de după Duma, E., 1997, este vorba de o anomalie
regională, a cărei rezultat constă în lipsa de adaptare a centurii scapulare la torace.
Anomalia regională se manifestă prin scurtarea congenitală a claviculei, cu
închiderea exagerată a unghiului acromio-clavicular, astfel încât pensa pe care o
formează centura scapulară nu mai poate îmbrățișa în mod normal trunchiul de con
al primelor coaste, motiv pentru care omoplatul și clavicula rămân așezate mai sus.
Dacă privim bolnavul din față, se remarcă oblicitatea accentuată a
claviculei, care este îndreptată în sus și înafară, spre umărul ridicat.
Privit din profil, umărul supraridicat apare proiectat mult anterior.
Obiectivele:
îmbunătățirea și întreținerea funcțiilor de mișcare ale centurii scapulare,
brațului și gâtului;
tonifierea mușchilor motori ai acestor segmente;
Exemple de exerciții:
1.Exerciți de redresare autocorectivă prin conștientizarea poziției corecte.
Lucrul activ în fața oglinzii.
2.Din poziția așezat, cu gantere mici în mâini, membrele superioare pe
lângă corp, împingerea acestora în sens caudal.
3.Din poziția stând dorsal față de scara fixă, încercarea de prindere a unei
șipci a scării fixe cât mai caudal.
58

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Rezumatul unității de studiu
În cadrul acestei unități de curs au fost prezentate Kinetoprofilaxia primară
și secundară a deficiențelor globale de atitudine a corpului cu o primă parte de
prezentare a datelor anatomice despre coloana vertebrală. Se remarcă în cadrul
cursului o prezentare – cadru – a acestor deficiențe globale de atitudine a corpului,
astfel: prezentarea definiției și datelor generale despre deficiența prezentată,
cauzele apariției acesteia, obiectivele generale kinetoprofilactice, mijloacele și
metodele kinetoprofilactice specifice și exemple de exerciții.
Autoevaluare
Întocmiți două programe de kinetoprofilaxie pentru corectarea atitudinilor
deficiente ale corpului la alegere.
Contribuții personale la dezvoltarea unității de curs prin activități practice
individuale.
59

Kinetoprofilaxie
UNITATEA DE CURS I.5. KINETOPROFILAXIA PRIMARĂ ȘI
SECUNDARĂ A DEVIAȚIILOR COLOANEI VERTEBRALE
5.1. Kinetoprofilaxia primară și secundară a deviațiilor coloanei
vertebrale
Coloana vertebrală, cel mai important segment al aparatului de sprijin și
mișcare, situat în partea posterioară a trunchiului îndeplinește importante funcții
statice și dinamice.
Funcția statică este reprezentată de rolul sau ca suport fix de care se leagă
toate celelalte segmente care alcătuiesc trunchiul (toracele și bazinul). Tot pe ea se
inseră membrele superioare și cele inferioare.
Funcția dinamică este reprezentată de gradul de mobilitate pe care-l
prezintă în plan sagital și plan frontal.
Având o musculatură bine dezvoltată, ligamente puternice dispuse anterior
(ligamentul vertebral comun anterior); posterior (ligamentul vertebral comun
posterior); și lateral (ligamentele galbene); coloana vertebrală permite mișcări
ample, mai ales în regiune cervicală și lombară.
Datorită unor factori intrinseci legați de forma discurilor intervertebrale
cervicale și lombare (ușor turtite posterior) și corpurilor vertebrale dorsale (ușor
turtite anterior) ca și a unor factori extrinseci legați de menținerea masei viscerale
și necesitatea amortizării șocurilor ivite în mișcare, menținerea echilibrului
corpului în poziție ortostatică, coloana vertebrală prezintă în plan sagital mai multe
curburi a căror orientare alternează.
Curburile fiziologice ale coloanei vertebrale în sens cranio-caudal se
prezintă după cum urmează:
curbura cervicală , cu convexitatea îndreptată posterior, formată din 7
vertebre prevăzute cu o musculatură puternică și cu o mobilitate foarte
mare, permite mișcările capului și gâtului în toate planurile și în special în
planul posterior (extensie). Are maximum de curbură la nivelul vertebrelor
6-7.
curbura dorsală, cu convexitatea îndreptată posterior cuprinde 12 vertebre
din regiunea dorsală, ce se articulează cu 12 perechi de coaste care suportă
greutatea toracelui și a organelor menținute în cutia toracică, fapt care tinde
să încovoaie trunchiul înainte și dă naștere curburii fiziologice (cifotice-
dorsale). Menținută în limite fiziologice de ligamentele și masa musculară
dorsală. Maximum de curbură la acest nivel este la nivelul vertebrelor 5-6
60

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
toracale. Întinderea și atonia masei musculare dorsale, duce la accentuarea
acestei curburi și favorizează apariția cifozelor dorsale.
curbura lombară cu convexitatea ventrală (în sens lordotic) situația în
regiunea lombară, formată din 5 vertebre masive care suportă greutatea
viscerelor abdominale și care prin structura sa anatomică permite mișcări
ample de flexie și extensie și mișcări limitate de răsucire. Are maximum de
curbură la nivelul vertebrelor 3-4. Menținerea în limite fiziologice a
curburii lordotice – lombare este realizată de masele musculare antagoniste
reprezentate de abdominali în plan anterior și extensorii sacro-lombari
posteriori. Întinderea și atonia drepților abdominali, oblicilor și
transverșilor abdominali favorizează instalarea lordozei lombare.
curbura pelviană (sacro-coccigiană) cu convexitatea dorsală, care are
maximum de curbură la nivelul vertebrelor 3-4 sacrate.
Mișcările coloanei vertebrale
Coloana vertebrală permite mișcări în toate planurile. Mișcările de flexie,
extensie și îndoiri laterale se fac cu pensarea discului intervertebral în partea în care
se face mișcarea.
În flexie, discul bombează spre canalul rahidian, iar găurile de conjugare își
măresc diametrul.
În extensia coloanei vertebrale discul este bombat sub ligamentul anterior,
iar diametrul găurilor de conjugare se micșorează și apasă pe rădăcinile nervilor
rahidieni.
Mobilitatea mare și modificarea formei discurilor din regiunile cervicală și
lombară predispun mai frecvent aceste regiuni la apariția herniilor discale.
5.2. Deviațiile coloanei vertebrale în plan sagital
Deviațiile coloanei vertebrale în plan sagital sunt în majoritatea cazurilor
modificării care apar fie prin exagerarea curburilor fiziologice normale (cifoza
dorsală, lordoza lombară); fie prin tendința de diminuare a acestor curburi sau
tendința lor de inversare.
După cauzele care afectează coloana vertebrală putem vorbi de: deviații
primare (cele care afectează direct elementele aparatului locomotor (mușchi,
vertebre, articulații și sistem nervos) și deviații secundare care apar din necesități
mecanice compensatorii de echilibrare a staticii și dinamicii coloanei vertebrale, în
urma accentuărilor deviațiilor primare. În felul acesta în curburile cifotice se
compensează cu cele lordotice și generează cifo-lordozele.
61

Kinetoprofilaxie
Deviațiile coloanei vertebrale pot să se extindă și la celelalte elemente ale
spatelui determinând deviații ale întregului spate de forma spatelui cifotic sau
spatelui rotund, spatele lordotic sau cel cifo-lordotic.
Deviațiile coloanei vertebrale și spatelui apar la toate vârstele dar evoluțiile
și frecvența lor cea mai spectaculoasă se înregistrează în perioada de creștere și
dezvoltare activă pubertară și postpubertară atât la fete cât și la băieți. Luând în
considerare cauzele, mecanismele de producere evoluția și tratamentul, deviațiile
coloanei vertebrale pot fi clasificate în deviații funcționale și patologice.
În plan sagital constatăm următoarele forme și tipuri de deviații ale
coloanei vertebrale:
Fig. 5 Deviațiile coloanei vertebrale în plan sagital
(Ionescu A. și Moțet D., citat de Duma, E., 1997)
A – curburi normale; B – curbura lordotică lombară; C – curbura cifotică
dorsală; D – curbura cifolordotică; E – spate plan.
Cifozele
Sunt deviații ale coloanei vertebrale în plan antero-posterior cu convexitatea
curburii situată în plan dorsal.
Deviațiile cifotice atipice apar în regiunile: cervicală, lombară sau în cele de
trecere dorso-lombare, dorso-cervicale.
După amplitudinea lor deviațiile cifotice pot fi: scurte, medii și lungi.
Cifozele scurte, sunt de formă unghiulară și cuprind numai câteva vertebre, cifozele
medii cuprind o întreagă regiune a coloanei vertebrale (dorsală, lombară) iar cele
lungi antrenează în curbură întreaga coloană vertebrală.
62

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Cifoza tipică, dorsală cu un grad mare de curbură, dezechilibrează statica și
dinamica coloanei vertebrale, fapt care va genera compensări supra și subiacente.
Astfel, capul și gâtul se va înclina înainte iar curbura lombară se va accentua.
Cifozele funcționale
Pot fi localizate frecvent în regiunea dorsală. Au o evoluție lungă, lentă și
cu prognostic favorabil. Sunt frecvent provocate de munca din școală, de
tulburările funcționale ale coloanei vertebrale, precum și de unele modificări de
formă și structură a oaselor, articulațiilor mușchilor.
Cifozele funcționale apărute frecvent în timpul școlarității pot fi clasificate
în: atitudini cifotice, cifoze habituale, cifoze compensatorii.
În raport cu vârsta la care apar, atitudinile cifotice au forme diferite.
La elevii mici curbura este lungă localizată dorso-lombar și are următoarea
simptomatologie:
capul și gâtul înclinate înainte;
umerii aduși, omoplații depărtați și desprinși;
membrele superioare și inferioare ușor flectate;
musculatura spatelui alungită și atonă;
abdomenul proeminent și deseori ptozat;
curbura se exagerează în poziția așezat și se îndreaptă în poziția stând.
La vârsta pubertății și postpubertății atitudinea cifotică se localizează dorsal
și cervico-dorsal și se manifestă prin:
cap și gât înclinate înainte;
tendința permanentă de compensare cu o lordoză scurtă lombară cu
ridicarea și ducerea înainte a bazinului;
trunchi în flexie, torace înfundat, umeri căzuți;
musculatura spatelui alungită și atonă;
musculatura planului toracic scurtă și hipertonă.
Kinetoprofilaxia secundară a cifozelor
Pentru prevenirea cifozelor, în timpul vârstei de creștere se recomandă
adoptarea următoarelor măsuri:
cunoașterea cauzelor și a împrejurărilor care determină atitudinea cifotică și
63

Kinetoprofilaxie
înlăturarea lor;
îmbunătățirea condițiilor de muncă și odihnă (banca școlară și masa de
lucru);
întărirea sănătății și creșterea rezistenței organismului celor care sunt
predispuși la astfel de deficiențe, prin procedee de călire, exerciții fizice și
măsuri de igienă.
Obiectivele kinetoprofilactice specifice :
dezvoltarea grupelor musculare cu rol important menținerea corectă a
corpului;
educarea reflexului complex, neuromotor și psihomotor prin care elevii să
aibă posibilitatea să-și verifice atitudinea corpului în raport cu standardele:
biomecanice, fiziologice și estetice ale unei atitudini corecte în acțiuni
statice și dinamice variate;
tonifierea în condiții de scurtare a musculaturii cefei și spatelui;
tonifierea în condiții de alungire a musculaturii toracelui;
tonifierea simetrică a musculaturii laterale a trunchiului;
tonifierea musculaturii abdominale și sacro-lombare pentru fixarea
bazinului în poziția corectă.
Dacă prin efortul voluntar de execuție a exercițiilor specificate nu se ajunge
decât la o poziție corectă care nu poate fi menținută mult timp, înseamnă că s-au
produs modificări de structură la nivelul mușchilor și articulațiilor care au limitat
mobilitatea coloanei vertebrale și s-a ajuns la o cifoză habituală care nu se va opri
în acest stadiu.
Cifozele habituale au la originea lor nu numai obișnuința de a păstra tot
timpul o poziție cifotică, ci ele se grefează pe un organism slăbit fizic și psihic de
tulburările de creștere și dezvoltare de tulburări endocrine, miopia, timiditatea, etc.
Evoluția cifozei habituale
Este lungă, lentă și fără o simptomatologie alarmantă. Mobilitatea coloanei
se menține multă vreme de la debut, factor benefic, pentru kinetoprofilaxia
secundară, aplicată pe o perioadă lungă de timp. În anumite situații însă, deficiența
se agravează brusc și determină apariția curburilor compensatorii generând cifo-
lordozele; sau antrenează poziții vicioase ale celorlalte elemente ale spatelui
(omoplații, umerii, coastele, musculatura posterioară și laterală a trunchiului)
generând spatele cifotic .
64

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Acesta are o formă ovalară, trunchiul pare flectat în întregime, umerii sunt
aduși, omoplații depărtați și desprinși.
Kinetoprofilaxia secundară cifozelor habituale
Obiectivele kinetoprofilactice:
dezorganizarea lanțului vicios de reflexe și formarea unui reflex de atitudine
și postură corectă a corpului atât static cât și dinamic;
creșterea mobilității coloanei vertebrale;
tonifierea în condiții de scurtare a musculaturii alungite și atone de la
nivelul coloanei vertebrale dorsale;
tonifierea în condiții de alungire și elasticizare a musculaturii scurtate și
hipertone de la nivelul peretelui toracic;
corectarea umerilor aduși și a omoplaților depărtați și desprinși;
prevenirea instalării unei lordoze compensatorii.
Mijloacele kinetoprofilaxiei secundare
Exerciții statice sub formă de poziții corecte, corective și hipercorective ale
coloanei vertebrale și spatelui.
Exerciții dinamice: mișcări analitice de trunchi, membre superioare,
abdomen, membre inferioare; extensii de trunchi cu localizare dorsală;
înclinări laterale de trunchi, rotații și circumducții de trunchi efectuate mai
mult în plan posterior pentru mărirea mobilității coloanei vertebrale;
extensii de trunchi cu rezistență concentrice și în segment propriu de
contracție pentru musculatura spatelui și a coloanei vertebrale; flexii de
trunchi excentrice și în afara segmentului de contracție pentru musculatura
părții toracice;exerciții pentru scurtarea musculaturii abdominale în scopul
prevenirii instalării unei lordoze lombare; exerciții pentru membrele
superioare sub forma: fixărilor mâinilor pe umeri, pe creștet, la ceafă; flexii
ale membrelor superioare, rotații externe, prin contracția mușchilor: micul
rotund și subspinosul; cu apropierea omoplaților de linia mediană (coloana
vertebrală) prin contracția trapezului și romboidului, cu inspirație și
revenire cu expirație; exerciții ale membrelor inferioare în plan anterior și
peste orizontală;
exerciții cu obiecte portabile (mingi medicinale, bastoane de gimnastică…);
exerciții la aparatele de gimnastică (banca de gimnastică, scara fixă, lada de
gimnastică);
65

Kinetoprofilaxie
exerciții aplicative (târâre, echilibru, mers, cățărare…); toate având aceeași
structură corectivă cu exercițiile analitice;
exerciții de redresare pasivă și activă;
reeducarea respirației și deblocarea toracelui prin mobilizări pasive,
tracțiuni și presiuni asupra coastelor, ținând cont de momentul inspirației și
expirației. Mobilizarea se va face ușor, fără dureri. Atât presiunile cât și
tracțiunile se aplică perpendicular pe axul de rotație al articulațiilor costo-
vertebrale, la nivelul arcului posterior;
exerciții active de respirație costală prin antrenarea intercostalilor externi (la
inspirație) la care se adaugă la o inspirație forțată scalenii și
sternocleidomastoidianului până la 60 l/min, iar dincolo de 100 l/min,
marele pectoral, micul pectoral, dințatul mare;
expirație activă prin relaxarea mușchilor inspiratori și expirație forțată prin
antrenarea intercostalilor interni și transverșilor abdominali.
În respirație, mobilitatea coastelor, variază în funcție de poziția în care se
găsește toracele.
Pozițiile decubit dorsal, așezat și stând vor permite o maximă mobilitate
pentru partea antero-superioară a toracelui.
În decubit lateral, mobilitatea costală este mai mare pentru hemitoracele
heterolateral.
Mobilizarea toracelui în scop corectiv trebuie să antreneze și respirația
diafragmatică care influențează baza toracelui.
Pentru corectarea cifozelor rigide se recomandă ca tonifierea musculaturii
tracturilor vertebrale să se facă după deblocarea toracelui pentru a combate
rigiditatea articulațiilor costo-vertebrale.
Cifoza totală
Este o deviație atipică a coloanei vertebrale în plan sagital, care cuprinde
întreaga coloana vertebrală, având convexitatea îndreptată posterior.
Apare frecvent în perioada de creștere activă pubertară și postpubertară și
este cauzată de:
tulburări de creștere și dezvoltare, debilitate;
insuficiența musculaturii spatelui;
slab autocontrol neuromotor și psihomotor;
66

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
caracterul muncii școlare în mobilier neadecvat;
lipsa preocupării pentru educarea atitudini corecte a corpului.
Simptomatologia
coloana vertebrală dorsală și lombară prezintă o curbură lungă cu
convexitate îndreptată posterior;
torace înfundat, abdomen supt, bazin puțin înclinat;
umeri aduși și căzuți, omoplați depărtați și desprinși;
musculatura spatelui și coloanei vertebrale este alungită și atonă;
musculatura toracelui și abdomenului este scurtă și hipertonă.
Obiectivele kinetoprofilaxiei secundare:
formarea reflexului de atitudine și postură corectă a corpului;
tonifierea în condiții de scurtare a întregii musculaturi a spatelui;
tonifierea în condiții de elasticizare a musculaturii peretelui toracic și a
peretelui abdominal;
deblocarea toracelui prin mișcări de respirație cu trunchiul în extensie;
formarea curburii lordotice lombare.
Mijloacele kinetoprofilactice:
poziții corective și hipercorective derivate din: stând, pe genunchi, decubit,
atârnat.
exerciții dinamice care constau din: extensii totale de trunchi; înclinări
laterale, rotații, circumducții în plan posterior; exerciții de membre
superioare numai în plan posterior și peste nivelul linei umerilor: duceri sus,
oblic sus, lateral, rotații externe; exerciții de membre inferioare în plan
posterior, extensii;
exerciții cu obiecte portabile (mingi medicinale, bastoane, gantere…);
exerciții aplicative: mers, alergări, echilibru, târâre cu structură corectivă;
exerciții cu rezistență efectuate concentric și în segment propriu de
contracție, pentru musculatura spatelui, excentric și în afara segmentului de
contracție pentru musculatura planului anterior, toracic și abdominal;
exerciții în atârnat;
67

Kinetoprofilaxie
exerciții de respirație cu structură corectivă.
Pentru deblocarea toracelui vom folosii exerciții de respirație cu trunchiul
în extensie, mobilizarea și tonifierea mușchilor cefei și fixatorilor omoplaților.
În vederea formării curburii lombare vom folosii extensii de trunchi din
decubit ventral sau din atârnat cu fața la scara fixă.
Înclinarea bazinului înainte și în jos o vom obține prin întinderea mușchilor
ischiogambieri care trag înapoi bazinul.
Pentru întinderea ischiogambierilor se execută flexia trunchiului pe bazin
din stând, așezat, cu genunchii extinși.
Tonifierea psoasului-iliac, se realizează prin mișcarea de flexie a coapsei pe
bazin cu învingerea unei rezistențe, din decubit dorsal.
Spatele cifotic
Este o deviație cu convexitatea posterior, care cuprinde nu numai coloana
vertebrală ci și celelalte elemente ale spatelui (umeri, omoplați, unghiul posterior al
coastelor). Apare în mod deosebit la persoanele care lucrează mult timp în poziția
așezat.
Cauze:
insuficiența musculaturii spatelui și centurii scapulare;
hipertonia musculaturii planului anterior al trunchiului;
poziții incorecte la masa de lucru, în banca școlară.
Simptomatologie:
accentuarea unghiului posterior al coastelor;
omoplați depărtați și desprinși;
umerii adduși, torace în flexie, înfundat, cu respirație blocată;
musculatura spatelui alungită și atonă;
musculatura planului anterior, scurtă și hipertonă.
Obiectivele kinetoprofilactice secundare:
tonifierea în condiții de scurtare a musculaturii lungi a spatelui;
alungirea și elasticizarea musculaturii scurtate și hipertone a peretelui
toracic și abdominal;
68

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
corectarea poziției umerilor, omoplaților și toracelui înfundat;
formarea reflexului de atitudine corectă a corpului.
Mijloacele kinetoprofilactice
poziții corective și hipercorective derivate din: stând, pe genunchi, decubit,
atârnat.
exerciții dinamice sub forma: extensiilor totale de trunchi, îndoiri laterale,
rotări de trunchi circumducții în plan posterior, întinderea coloanei
vertebrale în axul său; exerciții de membre superioare sub forma ducerii
mâinilor pe creștet; pe umeri, la ceafă; duceri ale membrelor superioare
numai în plan posterior și peste orizontală, în vederea corectării umerilor
căzuți și aduși; exerciții de membre inferioare numai în plan posterior sub
forma extensiilo
exerciții cu mingea medicinală, bastonul de gimnastică, corzi elastice,
având aceeași structură corectivă ca a exercițiilor analitice de mai sus;
exerciții la scara fixă, banca de gimnastică;
exerciții aplicative: mers corectiv, echilibru în poziții corective, atârnare și
mai ales târâre din poziții corective și hipercorective pentru spate, coloană
vertebrală, umeri și omoplați;
exerciții de respirație cu extensia trunchiului, fixarea omoplaților pe torace
și apropierea lor de coloană în vederea deblocării toracelui înfundat și în
flexie.
Cifo-lordoza
Este o deviație complexă a coloanei vertebrale în plan sagital care constă
din accentuarea curburilor fiziologice ale coloanei, cea cifotică dorsală și cea
lordotică lombară.
Cele două exagerări ale curburilor fiziologice pot evolua împreună, sau
succesiv, prin compensarea unei deviații primare (cifotică sau lordotică) cu una
secundară orientată în sens opus.
Cifo-lordozele cele mai frecvente sunt cele tipice adică cele în care se
exagerează curburile normale dorsală și lombară. Avem însă, în unele situații și
cifo-lordoze atipice, atunci când cele două deviații nu respectă regiunile fiziologice
și sunt mai lungi sau mai scurte și distribuite altfel de-a lungul coloanei vertebrale.
69

Kinetoprofilaxie
Cauzele cifo-lordozelor
În apariția și evoluția cifo-lordozelor sunt încriminate următoarele cauze:
poziții statice prelungite în banca școlară cu membrele inferioare flectate pe
bazin sub un unghi mai mic de 900 și cu trunchiul în flexie dorsală;
tulburări de creștere și dezvoltare care produc o insuficiență musculo-
ligamentară a musculaturii spatelui și coloanei vertebrale;
greutate mare a trunchiului, a abdomenului și obezitatea;
tulburarea funcției de atitudine corectă a corpului în poziție ortostatică.
Cifo-lordozele de atitudine păstrate vreme îndelungată produc modificări de
formă și structură a articulațiilor și mușchilor coloanei vertebrale transformându-se
în cifo-lordoze habituale.
Cifo-lordozele compensatorii sunt generate de accentuarea mare a unei
curburi (cifotice dorsale sau lordotice lombare) care dezechilibrează coloana și
determină apariția unei curburi compensatorii în sens invers celei primare.
Cifo-lordozele apar frecvent la persoanele corpolente cu perimetrele toracic
și abdominal mărite.
Simptomatologia
musculatura dorsală a coloanei vertebrale este alungită și atonă;
musculatura abdominală este alungită și atonă;
musculatura sacro-lombară și cea toracică scurtate și hipertone;
umerii căzuți și aduși; omoplații depărtați și desprinși;
bazin înclinat mult în jos, sub orizontală.
Obiectivele kinetoprofilactice:
tonifierea în condiții de scurtare a musculaturii alungite și atone de la
nivelul coloanei vertebrale dorsale și a peretelui abdominal;
tonifierea în condiții de elasticizare a musculaturii scurtate și hipertone de la
nivelul toracelui și coloanei vertebrale sacro-lombare;
corectarea umerilor aduși și a omoplaților depărtați și desprinși;
corectarea toracelui în flexie și a bazinului înclinat mult înainte sub nivelul
orizontalei;
formarea reflexului de atitudine și postură corectă a corpului și în special a
70

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
coloanei vertebrale.
Mijloacele kinetoprofilactice
Principiul fundamental de corectare a cifo-lordozelor constă în punerea
în poziție corectivă a uneia dintre curburi și lucrul muscular dinamic pentru
corectarea celeilalte curburi.
exerciții statice sub formă de poziții corective pentru fixarea unei curburi
(dorsale sau lombare), care să permită în același timp mobilizarea dinamică
a celeilalte curburi.
exerciții dinamice sub forma: exercițiilor de trunchi (extensii cu localizare
dorsală, flexii lombare, îndoiri laterale, rotări, circumducții în plan anterior,
cu mâinile pe umeri, pe creștet, la ceafă, cu brațele sus, cu un baston trecut
peste omoplați, întinderi ale coloanei vertebrale în axul său); exerciții de
membre superioare sub forma fixărilor: pe umeri, pe crește, la ceafă și
duceri ale membrelor superioare în plan posterior și peste orizontală;
exerciții de membre inferioare efectuate numai în plan anterior: flexii,
abducții și aducții, circumducții;
exerciții pentru bazin sub forma proiecțiilor în plan posterior ale acestuia;
exerciții cu obiecte portative (bastoane de gimnastică, mingi medicinale,
gantere, extensoare…);
exerciții la scara fixă, banca de gimnastică, lada de gimnastică având
aceeași structură corectivă cu cele analitice;
exerciții aplicative: mers, pasul săltat, exerciții de cățărare, exerciții de
echilibru, târâre corectivă din poziția pe genunchi cu sprijin pe palme,
exerciții din atârnat la scara fixă;
exerciții de respirație cu structură corectivă, legate de mișcările corective
ale trunchiului și membrelor;
exerciții de redresare pasivă și activă a corpului întreg și a coloanei
vertebrale în mod deosebit.
5.3. Kinetoprofilaxia secundară a deviațiilor lordotice
Lordozele sunt deviații ale coloanei vertebrale în plan sagital cu
convexitatea îndreptată anterior.
După regiunea în care sunt localizate, putem vorbi de lordoze tipice și
lordoze atipice.
Lordozele tipice sunt cele localizate în regiunea lombară, unde există o
71

Kinetoprofilaxie
curbura fiziologică cu convexitatea situată anterior.
Lordozele atipice se localizează în regiunea dorsală, sau cuprind întreaga
coloană vertebrală formând o lordoză lungă.
Raportate la amplitudinea lor lordozele pot fi: scurte (când cuprind în
curbură doar câteva vertebre), medii (când se limitează la o regiune a coloanei
vertebrale, de ex. lordoza lombară) și lungi (când cuprind întreaga coloană(lordoza
lungă lombo-dorsală).
Lordozele sunt generate de cauze:
a.predispozante (sexul feminin, tipul morfologic infantil, abdomen
proeminent, bazin înclinat mult înainte sub orizontală);
b.favorizante (creșterea rapidă și exagerată în înălțime, debilitatea fizică,
obezitate); declanșatoare (modificări morfo-funcționale ale elementelor coloanei
vertebrale în sens lordotic).
După tipul sau forma clinică care ia în considerare cauzele, mecanismele de
producere, simptome, prognostic, evoluție și tratament, lordozele se pot clasifica în
funcționale și patologice .
Lordozele funcționale au un debut greu de precizat, o evoluție lungă și
lentă, depind de factorul care le-a generat. Curbura lordotică se poate accentua în
urma încărcării mecanice a coloanei vertebrale, menținerii timp îndelungat a
efortului static, oboselii. Produce rar dureri sau contracturi musculare.
Lordozele funcționale cele mai frecvente sunt: atitudinea lordotică, lordoza
habituală, lordoza compensatorie.
Lordoza lungă
Diagnostic diferențial
Pentru a deosebi o atitudine lordotică de o lordoză adevărată folosim probe
funcționale ce constau din următoarele exerciții:
a.decubit dorsal cu membrele superioare deasupra capului fixate de bara
joasă a scării fixe (trunchiul și membrele inferioare întinse) se încearcă mobilitatea
coloanei lombare prin răsturnarea bazinului pe spate până la atingerea podelei (fig.
a.);
b.stând cu spatele rezemat de un plan vertical, membrele inferioare
extinse pe podea, membrele superioare deasupra capului la un lat de palmă de
planul vertical, sus. Se încearcă fixarea coloanei vertebrale de planul vertical prin
contracția abdominalilor și fesierilor (fig.b și c).
Dacă coloana vertebrală lombară ajunge să fie fixată de cele două planuri:
72

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
orizontal și respectiv vertical, rezultă că avem o coloană cu o bună mobilitate,
elastică și suplă și ca poziție lordozantă este o simplă atitudine ce poate fi corectată
și hipercorectată prin mijloace kinetoterapeutice.
Obiectivele kinetoprofilactice:
Kinetoprofilaxia primară și secundară în corectarea atitudinilor lordotice
urmărește:
formarea reflexului de atitudine și postură corectă prin autocontrol,
redresări active și pasive (abdomenul și mușchii fesieri contractați);
tonifierea mușchilor abdominali, prin mobilizarea membrelor inferioare pe
trunchi; sau a trunchiului pe membrele inferioare; după diminuarea
considerabilă a curburii lombare prin răsturnarea bazinului.
Mijloacele kinetoprofilactice
mușchii abdominali se vor contracta izometric pentru a fixa bazinul și
coloana lombară pe sol facilitând contracția psoasului-iliac;
înainte de flexia coapsei vom diminua curbura lombară prin flectarea unui
sau ambelor membre inferioare și din acesta poziție de plecare se vor ridica
membrele inferioare extinse din genunchi. Unghiul membrelor inferioare,
față de sol, din decubit dorsal va fi de 450. De la această poziție membrele
inferioare se vor flecta fără a depăși verticala pentru ca peste 900 mușchii
abdomenului nu mai lucrează dar se accentuează cifoza dorsală;
pentru fixarea trunchiului pornim din poziția cu trunchiul ridicat și sprijinit
la 450 și de aici continuăm flexia până la verticală. Peste verticală, spre
coapse, abdominalii nu se mai contractă căci trunchiul este atras de forța de
gravitație. Modul de mai sus de contracție a abdominalilor este concentric;
de la verticală, din așezat cu picioarele fixate, extensia trunchiului,
menținându-l să nu cadă, prin contracția abdominalilor;
extensia nu va fi prea mare pentru că intervine psoasul-iliac care
lordozează. Abdominalii vor lucra în acest caz prin contracție excentrică;
exercițiile prezentate mai sus pot fi îngreunate prin diverse poziții ale
membrelor superioare: cu mâinile pe șold, pe umeri, la ceafă, întinse sus,
întinse sus cu un obiect ținut în mâini;
în corectarea lordozelor un loc important îl ocupă și retroversia bazinului
prin contracția simultană a abdominalilor și fesierilor cuplu de mușchi
corectori ai lordozei (contracția abdominalilor în expirație);
întinderea musculaturii scurtate și hipertone lombare o realizam prin
flectarea coapsei pe bazin (din decubit dorsal sau așezat (genunchii strânși
la piept);
73

Kinetoprofilaxie
tonifierea cvadricepsului o vom face prin genuflexiuni sau contracții
izometrice (din așezat cu rezistență pentru extensorii gambei);
musculatura dorso-lombară o tonifiem, în condiții de scurtare pentru a
preveni instalarea unei cifoze, iar musculatura lombară o tonificam în
condiții de alungire.
De un real folos este și masajul relaxator pentru musculatura lombară.
Lordozele habituale
Lordoza de atitudine netratată la timp se transformă în lordoză adevărată,
prin modificările de formă și structură a elementelor aparatului locomotor.
Trecerea la lordoza adevărată mai este determinată și de cauze
predispozante favorizante, dintre care amintim:
poziția așezat în banca școlară cu coapsele și gambele flectate care
scurtează flexorii coapsei pe bazin și alungește extensorii. În felul acesta
bazinul se va înclina mult înainte și se va mării curbura lordotică în poziția
stând;
tendința de îngrășare a abdomenului;
practicarea dansului clasic, fără o pregătire fizică adecvată.
În atitudinea lordotică, coloana vertebrală era foarte mobilă permițând
hipercorectarea. În lordoza habituală, prin flectarea trunchiului curbura lombară se
poate corecta dar, nu și hipercorecta.
În lordoza habituală începe să apară o compensare deasupra și dedesubtul
curburii prin accentuarea curburii cifotice în sus și a reliefului fesier în jos.
Lordozele habituale au un început greu de definit și o evoluție capricioasă.
La pubertate uneori se pot exagera și favoriza boltirea peretelui abdominal și ptoza
organelor intraabdominale.
Tratamentul corectiv (kinetoprofilaxia secundară) al
lordozelor habituale se face cu bune rezultate prin mijloacele
kinetoterapeutice, având aceleași obiective și aceleași
categorii de exerciții ca la atitudinea lordotică, cu mențiunea
că efortul va fi mai intens și de durată mai lungă.
74

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Fig. 6 Poziție normală a coloanei
(fig.2a) și lordoză lombară (fig.2b)
conform adresei
www.spinaldoctor.comFig. 7 Cifoză habituală conform
adresei www.spinaldoctor .com
Lordozele compensatorii
Sunt deviații secundare ale incurbării cifotice accentuate care
dezechilibrează statica și dinamica coloanei vertebrale.
Lordoza compensatorie depinde de particularitățile cifozei primare care a
generat-o atât ca localizare, formă și mărime a curburii.
Situarea unei cifoze primare în regiunea dorsală și a unei lordoze
compensatorii în regiunea lombară va genera o cifo-lordoză tipică care se poate
stabiliza sau evolua.
Lordozele compensatorii au multă vreme o mobilitate normală și se pot
corecta cu ușurință prin îndreptarea cifozei dorsale.
Principiul corectiv în astfel de situații este acela de a pune în poziție corectă
una dintre curburi și de a mobiliza dinamic cealaltă curbură.
Kinetoprofilaxia primară și secundară în deviațiile scoliotice
Scoliozele sunt deviații ale coloanei vertebrale în plan frontal care constau
dintr-o curbură parțială sau totală sau dintr-un sistem ce cuprinde două sau mai
multe curburi orientate în sens contrar.
Deviația laterală este însoțită în unele situații de torsionarea corpurilor
vertebrale spre partea convexității curburii, de accentuarea unghiului posterior al
coastelor și de apariția gibozității vertebro-costale care este mai accentuată
75

Kinetoprofilaxie
posterior de partea convexității curburii și mai puțin accentuată anterior de partea
concavității curburii. Ca urmare a acestor modificări toracele ia o formă ovalară,
oblică. Se produc asimetrii esențiale ale elementelor centurii scapulare (umeri
asimetrici, omoplați asimetrici) și ale centurii pelviene. Bazinul și șoldurile devin
asimetrice față de planul transversal.
Scoliozele pot fi determinate de cauze: predispozante, favorizante –
declanșatoare.
Predispozante sunt socotite, în producerea scoliozelor, vârsta pubertății,
sexul feminin, puseurile de creștere accelerată în înălțime, laxitatea
articulară.
Favorizante pot fi socotite: tulburările de nutriție, tulburările nervoase,
sedentarismul școlar, oboseala, boli care debilitează organismul.
După forma lor scoliozele pot fi simple cu o singură curbură („C”) sau două
(„S”) în zona dorsală sau lombară. Denumirea scoliozei se dă întotdeauna după
convexitatea curburii.
Scoliozele sunt deviații care evoluează trecând în decursul evoluției lor prin
patru grade de gravitate, astfel după Duma , E., 1997:
Scoliozele de gradul I cu o singură curbură, ușoară și suplă, se pot corecta
și hipercorecta prin mijloacele kinetoprofilactice;
Scoliozele de gradul II sunt scolioze de gradul I netratate corespunzător.
Evoluează, se compensează și se torsionează făcând să apară relieful
vertebro-costal. Cu toate acestea ele păstrează o mobilitate relativă și
posibilitate de corectare cu mijloace kinetoprofilactice;
Scoliozele de gradul III sunt deviații mari ale coloanei vertebrale,
generatoare de tulburări funcționale.
Scoliozele de gradul IV produc mari tulburări funcționale și nu pot fi
corectate prin mijloace kinetoprofilactice.
După cauze, mecanisme de producere, evoluție, pronostic și tratament
scoliozele pot fi clasificate în forme clinice funcționale și patologice.
Scoliozele funcționale
Sunt generate prin tulburări ale funcției de atitudine a corpului datorită
insuficienței funcției de sprijin a coloanei vertebrale asupra căreia acționează
factorii asimetrici.
Scoliozele funcționale pot fi clasificate în: atitudini scoliotice, scolioze
habituale și scolioze statice.
76

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Simptomatologie:
Fig. 8 Tipuri de scolioze conform adresei www.uabhealth.org
deviația laterală a coloanei vertebrale cu convexitatea dreapta sau stânga,
umărul de partea convexității curburii dorsale este ridicat iar omoplatul
corespunzator este ridicat și desprins. Umărul de partea concavității este
coborât, iar omoplatul este coborât și lipit de planul costal.
asimetrii ale șoldurilor datorită translatării bazinului. Șoldul de partea
convexității curburii lombare este coborât, iar cel de partea concavității este
ridicat.
Diagnostic diferențial
Diferența dintre atitudinea scoliotică și scolioza
adevărată se face prin probe funcționale dintre care amintim:
77

Kinetoprofilaxie
din poziția stând, flectarea
trunchiului cu membrele
superioare atârnând relaxat,
capul între brațe, degetele
mâinii atingând șoldul,
genunchii întinși.
Dacă în această poziție
coloana vertebrală se redresează și
cele două jumătăți ale spatelui devin
egale, putem vorbi de o atitudine
scoliotică.
Dacă se exagerează curbura
avem o scolioză adevărată.
Fig. 9 Scolioză adevărată conform adresei
www.marfan.org
așezăm subiectul pe un scaun. Dacă în această poziție curbura laterală
dispare, avem o atitudine scoliotică generată de inegalitatea în lungime a
membrelor inferioare;
în poziția stând sau așezat, fixarea mâinilor, pe creștet, la ceafă sau ducerea
membrelor superioare deasupra capului. Dacă coloana vertebrală se
redresează în aceste poziții avem o atitudine scoliotică, dacă se menține,
avem o scolioză adevărată.
Scolioza habituală
Scolioza de obișnuință este o atitudine scoliotică netratată corespunzător,
care evoluează producând modificări de structură la nivelul elementelor aparatului
locomotor.
Transformarea atitudinii scoliotice în scolioză adevărată este generată și de:
tulburările de creștere și slăbire continuă a musculaturii spatelui;
tulburări endocrine, la pubertate;
sedentarism, îmbolnăviri cronice, surmenaj;
asimetrii morfo-funcționale ale coloanei vertebrale.
78

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Simptomatologia scoliozei habituale
Fig. 10 Fig. A – hipertonicitatea unilaterală a romboidului, B –
hipertonicitatea unilaterală a trapezului, C – hipertonicitatea
unilaterală a erectorilor și deltoidului posterior, D – hipertonicitatea
unilaterală a erectorilor și pătratului lombar, conform adresei
www.erikdalton.com
dureri persistente în regiunea lombară și interscapulară în pozițiile stând și
așezat;
dureri difuze în tot spatele care se diminuează în poziția decubit;
asimetrii ale umerilor, omoplaților, șoldurilor.
Evoluția scoliozei habituale
Este lungă și lentă cu menținerea multă vreme a mobilității. La pubertate
există însă și pericolul agravării într-un timp scurt și asocierii cu o cifoză, făcând
posibilă apariția gibozității vertebro-costale de partea convexității curburilor.
Păstrarea mobilității coloanei vertebrale face posibilă și oprirea evoluției
sale prin folosirea mijloacelor kineto.
Obiectivele kinetoprofilaxiei
tonifierea în condiții de scurtare a musculaturii alungite și atone, care se află
de partea convexității curburilor;
tonifierea în condiții de elasticizare a musculaturii scurtate și hipertone de
partea concavității curburilor;
prevenirea asocierii cu o cifoză și apariția gibozității;
79

Kinetoprofilaxie
corectarea asimetriei umerilor, omoplaților și șoldurilor;
prevenirea deformărilor toracice și mărirea capacității vitale;
formarea reflexului de atitudine corectă.
Mijloacele kinetoprofilaxiei folosite în corectarea scoliozei
Pentru corectarea scoliozelor compensate vom folosii principiul corectiv
potrivit căruia este nevoie de punerea în poziție corectivă (tratamentul de poziție)
a unei dintre curburi și lucru dinamic corectiv cu cealaltă curbură .
Mijloacele folosite:
Exerciții statice folosind poziții corective și hipercorective;
Se vor folosi poziții derivate din: stând, așezat, pe genunchi, decubit și
atârnat care vor fi realizate prin ridicarea umărului de partea concavității
dorsale, prin ridicarea membrului superior de aceeași parte (lateral, oblic,
sus) și a șoldului de partea convexității lombare prin mișcări executate de
membrul inferior peste orizontală;
Exercițiile dinamice vor fi constituite din: exerciții de trunchi, înclinări
laterale de partea convexității curburilor, rotații de partea concavității
curburilor, extensii totale de trunchi, circumducții de partea convexității
dorsale și lombare, alternativ executate;
Exerciții cu rezistență manuală concentric și în segment propriu de
contracție pentru musculatura de partea convexității, excentric și în afara
segmentului pentru musculatura de partea concavității;
Exerciții asimetrice cu membrele superioare și inferioare;
Exerciții cu obiecte (bastonul de gimnastică și mingi de diferite forme și
structuri);
Exerciții la banca de gimnastică, bârna joasă;
Exerciții aplicative: cățărare, echilibru, mers corectiv și mai ales târâre din
poziția pe genunchi cu sprijin pe palme cu trunchiul sub orizontală cu brațul
și piciorul de aceeași parte.
Asocierea tuturor tipurilor de exerciții cu exerciții de respirație rămâne un
aspect esențial pentru bunul mers al evoluției favorabile a scoliozelor;
Indicații metodice
Kinetoprofilaxia secundară a scoliozelor, în afara utilizării exercițiilor fizice
ca mijloace de corectare și prevenire a agravării recomandăm:
80

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
evitarea pozițiilor „ șoldii” de sprijin unipodal pentru a nu translata și a
curba coloana în sus scoliotic;
purtarea servietei pe rând în fiecare mână;
evitarea suprapurtării unei greutăți unilateral;
autocontrolul poziției în banca școlară, având ambele coate sprijinite pe
pupitru și evitând înclinarea coloanei;
sprijinul pe scaun să fie repartizat egal pe ambele coapse;
să nu abuzeze de odihna pe o singură parte;
practicarea unor sporturi ca înotul bras.
Rezumatul unității de studiu
În cadrul acestei unități de curs au fost prezentate Kinetoprofilaxia primară
și secundară a deviațiilor coloanei verterale cu o primă parte de prezentare a datelor
anatomice despre coloana vertebrală. Se remarcă și în cadrul acestui curs o
prezentare – cadru – a acestor deficiențe globale de atitudine a corpului, astfel:
prezentarea definiției și datelor generale despre deficiența prezentată, cauzele
apariției acesteia, obiectivele generale kinetoprofilactice, mijloacele și metodele
kinetoprofilactice specifice și exemple de exerciții și indicații metodice.
Autoevaluare
Întocmiți două programe de kinetoprofilaxie pentru corectarea deviațiilor
coloanei vertebrale la alegere.
81

Kinetoprofilaxie
MODULUL II. KINETOPROFILAXIA PRIMARĂ ȘI
SECUNDARĂ
Scopul modulului:
Cunoașterea implicațiilor largi pe care le au exercițiile fizice și alte
îngrijiri cu caracter profilactic asupra sănătății copiilor, a creșterii normale și
dezvoltării armonioase a acestora în diferite etape de vârstă: 0-3 ani, preșcolară,
prepubertară, pubertară, adolescență;
Unitatea de curs urmărește să reliefeze locul și rolul
kinetoprofilaxiei primare și secundare in lupta împotriva excesului ponderal
generat de cauze diverse;
Argumentarea imperativului instituirii unui program de
kinetoprofilaxie la femeia aflată în situație biologică specială (sarcină, lăuzie)
în vederea îmbunătățirii stării generale de sănătate a organismului și dezvoltării
controlului neuromotor, în așa măsură încât să poată face față mai ușor
greutăților generate de situația în care se află;
Unitatea de curs vizează aplicațiile kinetoprofilaxiei într-un
domeniu de mare sensibilitate practico-metodică, legat de femeia aflată în
situație biologică specială (sarcină, lăuzie, alăptare).
Obiective operaționale:
După ce vor studia modulul, studenții vor putea să:
Cunoașterea particularităților morfologice și funcționale ale copiilor
în diferite etape ale creșterii și dezvoltării: 0-3 ani, 3-7 ani, 7-11 ani,
11-15 ani;
Cunoașterea evoluției neuromotoare, normale a copiilor în etapele
de creștere și dezvoltare amintite, precum și a tulburărilor și
deficiențelor, generate de anumite cauze care o pot afecta;
Cunoașterea obiectivelor kinetoprofilaxiei în diferite etape ale
creșterii și dezvoltării;
Cunoașterea mijloacelor kinetoprofilactice compatibile cu evoluția
neuromotoare pe etape de vârstă;
Stăpânirea metodologiei de aplicare a mijloacelor kinetoterapeutice
în asigurarea creșterii normale și dezvoltării armonioase, în
profilaxia unor tulburări și deficiențe;
Cunoașterea cauzelor care generează obezitatea la nivelul diferitelor
etape de vârstă;
82

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Cunoașterea complicațiilor obezității endogene și exogene;
Cunoașterea modului de stabilire a greutății ideale în raport cu
vârsta, sexul și înălțimea corpului;
Cunoașterea mijloacelor kinetoprofilactice de acționare în
combaterea obezității, în funcție de etapa de lucru, în cadrul
kinetoprofilaxiei secundare;
Cunoașterea particularităților somatice, funcționale și psihice ale
femeii gravide, lăuze, care alăptează și efectele exercițiilor fizice
asupra organismului uman sănătos sau în situație biologică specială;
Cunoașterea celor mai frecvente tulburări și îmbolnăviri ce pot să
apară, legate de sarcină, lăuzie, alăptare care indică sau contraindică
efortul fizic;
Cunoașterea obiectivelor de kinetoprofilaxie, generale și pe etape, în
sarcină, lăuzie, alăptare, în vederea instituirii programelor
kinetoprofilactice;
Identificarea mijloacelor recomandate a fi utilizate în programele de
kinetoprofilaxie, asamblarea, dozarea și respectarea indicațiilor
metodice de utilizare a lor ca și a contraindicațiilor generale sau
specifice;
Cunoașterea mijloacelor kinetoprofilactice folosite și a indicațiilor
metodice privind utilizarea lor în diferite etape ale sarcinii, în lăuzie
și alăptare.
83

Kinetoprofilaxie
UNITATEA DE STUDIU II.1. KINETOPROFILAXIA PRIMARĂ
ȘI SECUNDARĂ PE GRUPE DE VÂRSTĂ
1.1. Kinetoprofilaxia copilului mic 0 – 3 ani
În primii 3 ani de viață, creșterea și dezvoltarea copilului se desfășoară
continuu, dar nu uniform, ci după anumite legi și sub influența unor factori
endogeni și exogeni multipli și variați.
Aplicarea mijloacelor kinetoprofilactice în această perioadă trebuie să fie
dominata de ideea stimulării și consolidării procesului natural de creștere și
dezvoltare activă psiho-somatică. Aceasta presupune însă o cunoaștere foarte
exactă a particularităților de creștere și dezvoltare de-a lungul întregii perioade.
În evoluția sa de la 0-3 ani copilul trece prin trei faze distincte:nou născut,
sugar, copil mic propriu-zis.
Noul – născut
Particularități morfologice și funcționale ale noului născut
Copilul nou născut este considerat numai în primele 28 de zile de la naștere.
Nou născutul are o greutate de aproximativ 3000-3500 g care poate varia între
1500-5000 g.
Lungimea este în medie 50 cm (48-51 cm).
În primele zile de la naștere copilul pierde în greutate 200-300 g din cauza
eliminării meconiului (proces de excreție și descuamare a mucoasei intestinale).
Forma corpului și raportul dintre segmente au următoarele caracteristici:
capul mare cu un perimetru de 30-35 cm și înălțimea cât a patra parte din
lungimea totală a corpului;
gâtul foarte scurt datorită înclinării capului înainte și ridicării toracelui,
ceafa rotundă și grăsuță;
trunchiul lung și cilindric, toracele îngust, abdomenul voluminos și bazinul
mic;
membrele superioare și inferioare scurte și rotunjite;
întregul corp capătă aspectul de ghemuit;
pielea este fină și subțire, cu un strat cărnos foarte subțire, protejat de un
înveliș gras;
aparatul de susținere și mișcare este slab;
84

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
oasele sunt în mare parte cartilaginoase și fibroase;
oasele capului prezintă două fontanele, una mare anterioară, înapoia osului
frontal și alta mică posterioară înaintea occipitalului care este aproape
închisă la naștere;
sistemul muscular, își începe dezvoltarea chiar din această fază de nou
născut. Mușchii flexori au un tonus crescut iar cei extensori un tonus slab;
articulațiile sunt foarte mobile;
aparatul respirator, destul de bine dezvoltat. Frecvența respiratorie crescută
(45-50 resp./min.);
aparatul cardio-vascular funcționează din intrapartum frecvența cardiacă
130-140bătai /min.;
aparatul digestiv este complet dezvoltat și voluminos dar puțin diferențiat
funcțional.
Îngrijirile cu caracter profilactic în această perioadă, foarte scurtă, vor
consta mai mult din controlul poziției capului și trunchiului pentru a nu se
produce deformații la acest nivel.
Obiectivele kinetoprofilaxiei noului născut
întărirea sănătății organismului;
asigurarea unei creșteri normale a parametrilor somatici;
asigurarea unei dezvoltări armonioase somato-funcționale;
stimularea dezvoltării neuromotoare și psihomotoare caracteristică vârstei
cronologice;
Sugarul
Particularități morfo-funcționale
După faza de nou născut urmează faza de sugar care durează până în
perioada înțărcării, aproximativ pe perioada primului an din viața copilului.
În acest timp copilul are cea mai intensă creștere și dezvoltare;
înălțimea ajunge la 75-79 cm;
greutatea crește până la 9-10 kg;
pielea are un derm bogat vascularizat de aceea are o culoare roz;
părul poate să-și schimbe culoarea avută la naștere,
85

Kinetoprofilaxie
lipsa reacțiilor de apărare a pielii, până în luna a III- a poate genera
frecvente infecții microbiene (dermatoze, furuncule, foliculite);
stratul adipos subcutanat rămâne încă bine dezvoltat;
aparatul locomotor se dezvoltă intens. Se întărește sistemul osos, mușchii
scheletici își măresc volumul și forța;
articulațiile devin mai stabile;
în perioada de sugar copilul trece succesiv prin pozițiile: decubit dorsal,
lateral, decubit ventral, pe genunchi cu sprijin pe palme, așezat, stând.
Adaptarea organismului la aceste poziții produce modificări importante la
nivelul bazinului, capului și gâtului, coloanei vertebrale și spatelui care
capătă o nouă orientare spațială;
aparatul respirator se dezvoltă structural și funcțional iar frecvența
respiratorie scade la 35 respirații/min.;
aparatul circulator se adaptează cerințelor intense de creștere și dezvoltare
iar frecvența circulatorie ajunge la 120 pulsații/min la un an;
aparatul digestiv și funcțiile metabolice se dezvoltă și reușesc să acopere
nevoile morfogenetice și energetice ale organismului;
eliminările din organism se fac prin urină și scaune frecvente;
sistemul nervos are o evoluție foarte activă;
reacțiile de orientare încep să apară după luna II-III și se dezvoltă toată
perioada de sugar;
între VI-VII luni, apare limbajul, la început cu sunete nearticulate, care cu
timpul, spre sfârșitul primului an de viață are o dezvoltare tot mai intensă.
Obiectivele kinetoprofilaxiei la vârsta sugarului
întărirea sănătății organismului;
asigurarea unei creșteri normale a parametrilor somatici;
asigurarea unei dezvoltări armonioase somato-funcționale;
stimularea dezvoltării neuromotoare și psihomotoare caracteristică vârstei
cronologice;
asigurarea unor poziții corecte pentru a preveni deviațiile și deformațiile
segmentelor corpului;
stimularea formării deprinderilor de ținere și apucare pentru dezvoltarea
senzațiilor kinestezice și coordonarea mișcărilor;
86

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Mijloacele kinetoprofilaxiei
Până la 3 luni
Se vor executa numai mișcări de membre superioare și inferioare din poziția
decubit dorsal. Se vor efectua flexii și extensii, abducții și adducții, circumducții,
tracțiuni și scuturări foarte ușoare.
Masajul copilului ocupă un loc foarte important în îngrijirile cu caracter de
kinetoprofilaxie. Se vor efectua alunecări ușoare și ritmice în lungul membrelor
superioare și inferioare, precum și pe spate, torace, abdomen. Masajul se poate
asocia cu exerciții de gimnastică medicală.
O importanță deosebită o are masajul piciorului propriu-zis, mai ales când
copilul prezintă o abatere de la normal în poziția aceasta. Se va aplica o netezire
insistentă pe fața plantară și dorsală a plantei piciorului de la degete spre călcâi și
glezne. Urmează o fricțiune ușoară cu vârful degetelor spre tălpi, pe fața internă,
externă și dorsală a piciorului.
În timpul masajului se recomandă menținerea cu strictețe a poziției corecte
a piciorului.
Masajul trunchiului este efectuat sub formă de alunecări ușoare, la care
adăugam fricțiuni ușoare cu pulpele degetelor.
De la 3 – 6 luni
Evoluția neuromotorie a copilului sănătos îi permite acestuia să-și țină
capul din poziția decubit ventral. Poate să se întoarcă activ cu fața în sus, decubit
pe o latură, și poate fi rostogolit pasivo-activ.
Exercițiile kinetoprofilactice în această perioadă urmăresc în mod deosebit
prelucrarea activă a gâtului și trunchiului.
Pot fi recomandate următoarele categorii de exerciții:
ridicarea și menținerea în aplecat a capului. Se poate repeta de 3-4 ori pe zi
cu creșterea duratei de menținere până la apariția semnelor de oboseală
(capul începe să cadă). Când copilul poate să-și mențină capul ridicat câteva
minute îl ajutăm să ridice și partea superioară a trunchiului până ajunge în
sprijin pe coate și antebrațe (poziția păpușii);
rotarea capului și urmărirea cu privirea a diferitelor obiecte;
ridicarea trunchiului din poziția culcat în poziția așezat. Copilul în poziția
culcat se apucă bine de degetele persoanei care face exercițiul și este
cuprins de aceasta de mâini și antebrațe, este tras în sus spre poziția așezat;
îndoirea trunchiului înainte cu ajutorul membrelor inferioare apucate cu
87

Kinetoprofilaxie
palmele pe fața externă a gambelor;
îndoire și întinderea, ridicarea și coborârea lateral a membrelor superioare;
târârea pasivă și activă;
rostogolirea pasivă și activă;
Masajul constă din: alunecări lungi, lente, liniștitoare sau scurte, intense,
fricțiuni cu pulpele degetelor, percutat ritmic, vibrații.
De la 6 – 9 luni
Dezvoltarea neuromotorie permite copilului adoptarea pozițiilor: decubit
dorsal, decubit ventral, așezat. Deplasarea copiilor se efectuează prin târâre din
poziția decubit ventral sau pe genunchi și pe antebrațe.
Rolul kinetoterapiei nu este acela de a grăbi evoluția neuromotoare ci de a
ajuta și a menține în bune condiții.
Exercițiile analitice se vor adresa trunchiului și membrelor. Acestea din
urmă vor fi angrenate în mișcare mai mult alternativ, ritmic, ajutând la pregătirea
mersului.
exerciții pentru membrele superioare (îndoiri și întinderi simetrice și
asimetrice, variate ca amplitudine, forță, ritm);
exerciții pentru membrele inferioare din pozițiile culcat dorsal și facial;
exerciții de târâre și mers din poziția pe genunchi cu sprijin pe antebrațe;
exerciții de trunchi (aplecări și rotări pasivo-active, mișcări de orientare și
urmărire);
exerciții pentru abdomen din decubit dorsal, se apucă gambele copilului din
lateral și se îndoaie membrele inferioare (genunchi sau șolduri) presând
ușor pe abdomen;
exerciții de ridicare din decubit în așezat (pasivo-activ) și este ajutat copilul
să se deprindă cu reflexele de echilibru și pășire;
exerciții de învățare a mersului (la început mers lateral cu sprijin de
marginea patului sau susținut);
exerciții de legănare – se efectuează la 7-8 luni când copilul poate fi
menținut atârnat de mâinile kinetoterapeutului. Urmează legănări în diferite
sensuri, înainte, înapoi, lateral, în cerc;
exerciții de abilitate normală vor consta din perfecționarea reflexelor de
apucare, prindere, strângere și relaxare;
Masajul la fel ca în perioada anterioară, se adaugă frământatul circular sau
88

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
în cută al membrelor, rulatul, percutatul spatelui, coapselor.
De la 9 – 12 luni
Se pot executa exerciții mai complexe și mai variate:
Exerciții ale membrelor superioare din poziții variate (mișcarea fiecărui
segment după axele și planurile de mișcare articulare);
Exerciții de dezvoltare a abilității manuale (apucarea, prinderea, manevrarea
obiectelor diferite ca formă, mărime, culoare);
Exerciții de trunchi – Se vor executa din culcat, așezat, stând; ridicări din
culcat în așezat, asigurând copilul de gambe; extensii de trunchi și rotări, cu
ajutorul membrelor superioare;
Exerciții de abdomen efectuate cu ajutorul îndoirilor de trunchi sau de
membre inferioare din poziția culcat dorsal;
Exerciții de târâre și rostogolire laterală;
Exerciții de membre inferioare efectuate global sau analitic din culcat
dorsal sau facial sau sub formă de mers;
Masajul între 9-12 luni se execută ca și în perioada precedentă având rol
relaxator sau stimulator.
Indicații metodice
Aplicarea mijloacelor kinetoterapeutice în scop profilactic la sugar poate
începe de regulă la 3-4 luni sau chiar 5-6 luni, dar aceasta este strict indicată
nu de vârstă cronologică cât de dezvoltarea somatică și neuromotorie
particulară a copilului.
Începerea programelor de exerciții în scop profilactic nu poate fi făcută fără
o perfectă cunoaștere a sănătății copilului și a eventualelor deficiențe.
Executarea corectă a exercițiilor, buna localizare a acestora, eficiența lor
depinde în exclusivitate de kinetoterapeut sau de persoana care aplică
exercițiile.
Exercițiile fizice vor fi efectuate fără agitație, fără grabă. În primele 5-6 luni
se preferă exerciții simetrice, ritmice.
Fiecare program de kinetoprofilaxie trebuie sa vizeze, de regulă întreaga
musculatură a corpului, care va fi prelucrată selectiv și succesiv pentru a
asigura o dezvoltare armonioasă a corpului.
Atunci când anumite regiuni sau grupe musculare prezintă deficiențe fizice
vom căuta ca acestora sa ne adresam prin exerciții speciale repetate de un
89

Kinetoprofilaxie
număr suficient de ori pentru a avea valoarea scontată.
Selectarea și combinarea exercițiilor fizice din cadrul programelor de
kinetoprofilaxie pentru sugari va avea întotdeauna ca punct ferm de
orientare, evoluția neuromotoare specifică persoanei căreia îi este adresat.
Dozarea și gradarea efortului micului practicant va fi efectuată în raport cu
modul în care reacționează sugarul.
Programele de kinetoprofilaxie trebuie să se facă într-o încăpere bine
luminată, aerisită și încălzită. Temperatura la care se va lucra va fi cuprinsă
între 18-23° C.
După programul de exerciții fizice, odihna copilului este obligatorie.
Exercițiile se vor repeta cu mare regularitate, atât în raport cu ora din zi la
care se efectuează cât și cu distanța față de ora de masă a copilului.
În primele 3 luni se recomandă ca exercițiile să fie efectuate înainte de supt.
După vârsta de 3-4 luni copilul poate fi antrenat în efectuarea exercițiilor cu
40-50 min înainte de masă sau la 60-90 min după ce a mâncat.
Privind durata programelor în raport cu vârsta copilului A. Ionescu
recomandă: la 2-3 luni, de la 3-6 min., la 3-5 luni, de la 4-10 min., la 5-9
luni, 6-12 min. și la 9-12 luni, de la 7-15 min.
Numărul exercițiilor din cadrul unui program va fi de maxim 10-12 și vor fi
în strictă concordanță cu evoluția neuromotoare specifică vârstei.
Repetările aceluiași exercițiu, vor fi în raport cu scopul urmărit și cu reacția
copilului. Se recomandă ca variația normală să fie de la 3-12 în raport cu
reacția individuală.
Pauzele dintre exerciții trebuie să fie de două ori mai lungi decât durata
efortului propriu-zis.
Programele de kinetoprofilaxie ale sugarului trebuie sa fie executate de
regulă pe o banchetă (masă) înaltă și suficient de largă, peste care se așează
o pătură groasă și apoi un cearceaf curat.
Se impune respectarea cu strictețe a regulilor de igienă a încăperii, a locului
unde se desfășoară exercițiile fizice, cât și a persoanei care efectuează
exercițiile cu copilul.
Satisfăcând nevoia naturală de mișcare a copilului, programele de
kinetoprofilaxie contribuie la creșterea și dezvoltarea elementelor
aparatului locomotor și în același timp stimulează și perfecționează
marile funcțiuni organice și viața psihică a sugarului.
90

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Fig. 11 Exemple de exerciții pentru sugarii până la 3 luni (după Ionescu
A., citat de Crăciun, M., 2002)
91

Kinetoprofilaxie
Fig. 12 Exemple de exerciții pentru sugarii între 3 – 6 luni (după Ionescu
A., citat de Crăciun, M., 2002)
92

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Fig. 13 Exemple de exerciții pentru sugarii între 6 – 9 luni (după Ionescu
A., citat de Crăciun, M., 2002)
93

Kinetoprofilaxie
Fig. 14 Exemple de exerciții pentru sugarii între 9 – 12 luni (după
Ionescu A., citat de Crăciun, M., 2002)
94

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
1.2. Copilul cu vârsta cuprinsă între 1 – 3 ani
Particularități morfologice și funcționale
După vârsta de un an ritmul creșterii în înălțime și greutate a copilului se
încetinește mult, dar dezvoltarea funcțională se menține la cote destul de
înalte.
Se perfecționează în mod deosebit funcțiile psihice și cele neuromotoare.
Se diversifică și se adâncește sfera emoțională, stabilindu-se noi raporturi
afective, pozitive sau negative între copil și persoanele din jurul lui.
Are loc dezvoltarea și perfecționarea limbajului cu ajutorul căruia copilul
poate fi orientat, condus, disciplinat și educat.
Activitatea neuromotorie se dezvoltă, se diferențiază și se perfecționează.
După vârsta de un an copilul merge. Apărut la 8-10 luni, simțul de pășire se
dezvoltă odată cu dezvoltarea echilibrului și a coordonării mișcărilor.
Mersul copilului poate fi însă întârziat din cauza lipsei de mișcare când
copilul nu a experimentat destul de mult poziția ortostatică și nu a mers în
poziția pe genunchi cu sprijin pe antebrațe.
Copilul care nu poate merge nici la 18 luni trebuie examinat de medicul
specialist pentru a depista eventualele cauze patologice care trebuie să fie
înlăturate.
La sfârșitul anului 2 copilul trebuie să știe să alerge, dar alergarea să se
caracterizeze prin lipsa fazei de zbor.
În săriturile, care apar tot în această perioadă se fac cu ambele picioare
odată, ca la vrăbii.
Activitatea neuromotorie a membrelor superioare se diversifică. Copilul de
2-3 ani poate să transporte în mâini un obiect, poate să arunce un obiect,
poate să rostogolească o minge, încearcă să prindă un obiect ușor.
La 2-3 ani copilul se joacă cu păpușile, construiește cu ajutorul cuburilor,
suflă în trompetă, răsfoiește paginile unei cărți, începe să scrie pe cărți, pe
uși, pe ziduri, pe mobilă.
Tot în această perioadă se diversifică și se dezvoltă deprinderile de
autoservire (îmbrăcatul și dezbrăcatul, încălțatul, încheiatul nasturilor).
Atitudinea corporală se modifică, membrele se întind, capul se ridică,
pieptul coboară, abdomenul se strânge conferând copilului un nou aspect
fizic, față de perioada precedentă.
La 2 1/2 – 3 ani se dezvoltă și se perfecționează coordonarea mișcărilor.
Capul poate sa-si mențină echilibrul corpului în sprijin unipodal, poate să se
95

Kinetoprofilaxie
cațere, să se rostogolească, să rămână atârnat în brațe câteva secunde.
Programele de kinetoprofilaxie la această vârstă pot fi alcătuite prin
asocierea gimnasticii analitice cu jocurile dinamice, plimbările în aer liber, masaj.
Obiectivele kinetoprofilaxiei primare
întărirea stării de sănătate;
stimularea proceselor de creștere normală și dezvoltare armonioasă;
satisfacerea necesităților naturale de mișcare;
stimularea dezvoltării normale a marilor funcțiuni organice;
perfecționarea analizatorilor (vizual, kinestezic);
dezvoltarea calităților fizice (forța, viteza, capacitatea coordinativă,
rezistența);
dezvoltarea și perfecționarea echilibrului între funcțiile somatice, organice
și psihice.
Mijloacele kinetoprofilaxiei
exerciții de gimnastică medicală, active, analitice executate din pozițiile:
decubit, așezat, pe genunchi, stând, pentru membrele superioare, trunchi,
membre inferiore;
exerciții cu caracter aplicativ: mers, alergări scurte, cățărare, târâre,
rostogolire;
exerciții cu mingea (aruncări, rostogoliri);
jocuri dinamice („de-a prinselea”, „de-a ascunselea ”);
exerciții imitative de respirație (zumzăit, murmurat, șuierat) prin
pronunțarea – în expirație a consoanelor: Z, M, N, S, Ș, R, F sau a
vocalelor: A, E, I, O, U, exerciții de respirație sub formă de joc (umflarea
baloanelor cu aer);
exerciții pentru formarea unei atitudini corporale corecte ;
masajul (efleuraj, fricțiuni, frământat, rulat, cernut) executat pe spate,
torace, abdomen, membre superioare și membre inferioare.
La 1-2 ani pot fi recomandate următoare categorii de exerciții: pasivo –
active:
Ridicarea din poziția de decubit dorsal în așezat, apucat de mâini;
Ridicarea din poziția culcat facial, apucat de mâini în poziția stând;
Ridicarea din poziția culcat, apucat de gambe, deasupra gleznelor, în poziția
96

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
sprijinit pe creștetul capului- câteva secunde. Se va declanșa o contracție
musculară reflexă foarte puternică (Mare atenție la menținerea poziției
pentru nu a accidenta copilul!);
Legănarea copilului atârnat de mâini (înainte, înapoi…);
Legănarea copilului atârnat la orizontală (ridicat pe palmele
kinetoterapeutului);
Așezat pe scaun cu spatele sprijinit: mobilizarea metodică a membrelor
superioare în toate axele de mișcare ale articulațiilor membrului superior;
Așezat pe un taburet executăm mobilizarea metodică a trunchiului: îndoiri
înainte, înapoi, laterale, răsuciri, rotări;
Din culcat: mobilizare metodică a picioarelor, gambelor, coapselor, după
axele de mișcare ale articulațiilor;
Rostogolirea din culcat dorsal, în culcat facial, apoi în dorsal;
Târâre, din culcat dorsal sau culcat facial, apucat de mâini sau de picioare
(înainte, înapoi, în cerc…);
Exerciții dinamice la copii cu vârsta cuprinsă între 1- 2 ani:
Mers cu ducerea membrelor superioare sus, lateral, înainte, înainte cu bătaia
palmelor;
Din stând depărtat, îndoirea laterală a trunchiului stânga-dreapta, rotări spre
stânga-dreapta, îndoirea înainte și extensia trunchiului;
Din culcat, îndoirea succesivă a unui membru inferior la verticală,
forfecarea membrelor inferioare, ridicarea simultană a membrelor
inferioare;
Din stând îndoirea și întinderea genunchilor;
Culcat, pedalarea (bicicleta), ridicarea în așezat cu sprijin;
Mers din poziția pe genunchi cu sprijin pe palme;
Mers corectiv cu diferite variante: pe vârfuri, pe călcâie, cu vârfurile în
afară sau înăuntru, pe marginea externă a picioarelor, mersul tropăit;
Exerciții de respirație din pozițiile: culcat, pe genunchi cu sprijin pe palme,
cu pronunțarea de consoane și vocale pe timpul respirației;
Din poziția stând depărtat, umflarea baloanelor.
Exemple de exerciții pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 – 3 ani
1.Exerciții pentru cap și gât – Din poziția așezat, copilul execută, după
demonstrația kinetoterapeutului (imitându-l) sau după indicații verbale: aplecarea
97

Kinetoprofilaxie
capului înainte, înapoi și lateral dreapta – stânga, răsucirea lui spre dreapta-stânga.
Mișcările capului pot fi însoțite sau combinate cu cele ale membrelor superioare.
2.Exerciții pentru membrele superioare – Poziția pe genunchi sau stând
depărtat se execută liber sau cu un baston ținut în mâini: îndoirea și întinderea,
ridicarea și coborârea laterală a membrelor superioare.
3.Exerciții de trunchi – Poziția stând depărtat: îndoirea înainte și extensia
trunchiului, îndoirea laterală stânga – dreapta cu mâinile pe șolduri sau cu
membrele superioare ridicate sus.
4.Exerciții pentru abdomen – Așezat, cu mâinile cuprinzând genunchii
îndoiți la piept. Se efectuează rularea în plan posterior cu extensia coatelor,
revenire în poziția ghemuit – cu genunchii cu membrele inferioare îndoite,
genunchii la piept la piept.
5.Exerciții de târâre, ce pot fi executate din: culcat, numai cu împingerea
picioarelor, așezat, decubit ventral, târâre pe antebrațe.
6.Poziția pe genunchi cu sprijin pe palme: târâre braț – picior opus, cu
împingere succesivă a membrelor inferioare;
7.Exerciții pentru membrele inferioare – Genuflexiuni.
8.Sărituri în lungime și sărituri pe verticală la înălțimi foarte mici;
9.Rostogoliri în plan anterior, posterior și laterale.
10.Exerciții de mers: pe vârfuri, pe călcâie, mers ghemuit („ mersul
piticului”), mersul cu pași mari „ mersul uriașului”,, „mersul elefantului”, pasul
„ștrengarului”;
11.Alergări pe distanțe scurte.
12.Exerciții de respirație din poziții favorabile respirației cu pronunțare de
consoane, vocale, silabe.
Indicații metodice
Programele de kinetoprofilaxie pentru copii de la 1-3 ani au mai mult un
caracter activ față de cele ale sugarului care aveau caracter pasivo-activ;
Execuția exercițiilor se va face mai mult prin metoda imitativă, urmată de
indicații și ajutor;
Exercițiile selecționate vor avea un caracter analitic și vor fi apropiate de
mișcările aplicative uzuale;
Pozițiile de execuție a exercițiilor vor fi: culcat, pe genunchi, așezat, stând
și derivate ale acestora;
Durata programului nu va fi mai mare de 15-20 minute;
98

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Dozarea și gradarea efortului, ritmul și numărul de repetări se va face în
raport de obiectivele urmărite, dar mai ales de modul în care reacționează
copilul;
Numărul de exerciții din cadrul unui program va fi de maxim 15 și vor fi
strict adaptate evoluției neuromotoare specifice vârstei;
Numărul de repetări medii al unui exercițiu va fi de 4-10 ori, dar și în raport
de reacția copilului;
Pauzele între exerciții vor fi duble de timpul de lucru în care s-a efectuat
exercițiul, și vor fi însoțite de mișcări de respirație și relaxare;
Programele se vor efectua într-o încăpere bine luminată, aerisită, și cu
temperatura de 18-23° C;
Exercițiile vor fi repetate cât mai corect posibil pentru a deveni deprinderi;
Se impune respectarea cu strictețe a regulilor de igienă;
99

Kinetoprofilaxie
Fig. 15 Exemple de exerciții pentru copii între 1 – 2 ani (după Ionescu
A., citat de Crăciun, M., 2002)
100

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Fig. 16 Exemple de exerciții pentru copii între 2 – 3 ani (după Ionescu
A., citat de Crăciun, M., 2002)
101

Kinetoprofilaxie
1.3. Copilul cu vârsta cuprinsă între 3 – 7 ani (perioada preșcolară)
Particularități morfologice și funcționale ale perioadei de vârstă 3 -7
ani
În perioada 3-7 ani, denumită și perioada copilăriei medii se continuă
procesul de creștere în înălțime și greutate cu valori medii aproximativ egale pentru
ambele sexe.
Legea marilor alternanțe se manifestă cu tot mai mare pregnanță pentru ca
în timp ce creșterea în înălțime se face cu valori anuale din ce în ce mai mici,
greutatea corpului înregistrează rate de creștere tot mai mari.
Dezvoltarea psihică este dominată de mobilitatea proceselor de cunoaștere,
de emotivitate și interesul crescut față de tot ceea ce este nou. Se dezvoltă mult
curiozitatea și imaginația, care necontrolată poate lua forme bizare de exagerare și
minciună. Nu există deosebiri notabile între băieți și fete, în privința dezvoltării
psihice, dar apar deosebiri de natură comportamentală și de motricitate.
La această vârstă copii se mișcă foarte mult și cu ușurință. Este perioada
când jocul devine cel mai important factor de instruire, de educare, de formare a
deprinderilor motrice. Prin joc putem să le dezvoltam cu ușurință abilitatea
inițiativa, spontaneitatea, emoțiile stenice, sentimentele altruiste.
Caracteristici specifice acestei perioade:
procesul de creștere în înălțime este accelerat, la fel ca și cel de creștere în
greutate;
fetele au talia și greutatea mai mică cu 1cm, respectiv 0,5 – 1kg față de
băieți, ce poate varia însă în funcție de alimentație, igienă, stare de sănătate;
regula creșterii și dezvoltării este inegală pentru această vârstă, apare astfel
o disproporție între creșterea capului care este mai mare față de membrele
inferioare mai scurte; acest fapt are repercursiuni asupra stabilității și
echilibrului corpului; De la această vârstă ambele sexe intră în ceea ce
numim perioada toracelui îngust;
se continuă în această perioadă procesul de osificare, apar așadar „puncte de
osificare”;
datorită elasticității, coloana vertebrală se poate modifica;
sistemul muscular este la fel de inegal dezvoltat; mușchii lungi ai
membrelor superioare și inferioare progre sează mai rapid decât cei scurți ai
mâinii, fapt care explică de ce pre școlarul efectuează mai ușor mișcările
largi, ample (mers aruncare, lo vire), decât mișcările de precizie (desen,
croșetat etc.).
cea mai spectaculoasă modificare o întâlnim însă la nivelul sistemului
102

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
nervos. Celulele țesutului nervos se diferențiază, cresc sub raport
morfologic, își perfecționează funcțiile;
totodată, creierul își mă rește volumul. La naștere el, cântărește cea 370 g,
către 3 ani își triplează greutatea, iar la sfârșitul spre școlarității reprezintă
aproximativ 4/5 din greutatea lui finală, cântărind cea l 200 g. Important în
această etapă este procesul de diferențiere a neuronilor care formează
straturile corticale, creșterea numărului fibrelor mielinice și a fibrelor
intercorticale, perfecționarea funcțională a diferitelor regiuni corticale. Cea
mai importantă modificare o reprezintă, însă, schimbarea raportului de forță
dintre sistemul nervos periferic și sistemul nervos central;
ca urmare a dezvoltării scoarței cerebrale crește numărul si viteza de
formare a reflexelor condiționate, precum și stabilitatea lor;
voința ar fi imposibil de explicat în afara inhibiției de întârziere. La fel cum
uitarea, atât de frecventă la această vârstă, n-ar putea fi înțeleasă înafara
inhibiției de stingere. Predominarea unuia sau altuia dintre cele două
procese nervoase fundamentale (excitația și inhibiția), stă la baza unor
conduite cum ar fi somnolența, lipsa de vlagă, ne-reacționarea la stimulii
mediului sau neastâmpărul, capriciul etc.;
totodată, se conturează mai pregnant dominanța asimetrică a emisferelor
cerebrale, ceea ce se va repercuta asupra diferențierii manualității copilului
(dreapta, stânga, ambidextru);
biochimismul intern al organismului cunoaște o evoluție inte resantă: se
diminuează activitatea timusului (glanda creșterii), atât de activă în
perioada anterioară, și se intensifică funcțiile glandei tiroide și ale hipofizei.
Aceasta explică de ce ritmul creșterii este mai lent dar și de ce mobilitatea
copilului este mai mare, tiroida intensificând procesele metabolice.
marile funcțiuni organice: circulația, respirația, metabolismul se dezvoltă și
se perfecționează continuu, în timp ce indicii fiziologici demonstrează
capacitatea crescută de adaptare a organismului copilului la condițiile
mediului extern.
-aparatul respirator, destul de bine dezvoltat. Frecvența respiratorie
crescuta (45-50 resp/min.)
-aparatul cardio-vascular funcționează din intrapartum frecvența
cardiacă 130-140 bătăi /min.
-aparatul digestiv este complet dezvoltat și voluminos dar puțin
diferențiat funcțional.
103

Kinetoprofilaxie
Obiectivele kinetoprofilaxiei în perioada 3 – 7 ani
Datorită particularităților psiho-somatice ale copiilor la aceasta vârstă, este
nevoie ca atunci când aplicăm programele kinetoprofilactice în grădinițe să
împărțim colectivul în 3 grupe : grupa celor mici, 3 – 5 ani, grupa celor mijlocii, 5-
6 ani, grupa celor mari, 6 – 7 ani.
La grupa mică 3 – 5 ani, vom urmări:
întărirea stării de sănătate;
stimularea proceselor de creștere și dezvoltare;
stimularea și perfecționarea marilor funcțiuni organice;
perfecționarea analizatorului kinestezic cu un rol deosebit în dezvoltarea
deprinderilor motrice și utilitar aplicative;
reducerea instabilității neuromotorii specifice vârstei;
dezvoltarea musculaturii spatelui și abdomenului pentru asigurarea unei
atitudini corporale corecte.
Mijloacele kinetoprofilactice folosite la grupa mică de vârstă 3 – 5 ani
Copiilor de această vârstă trebuie să le dezvoltăm și consolidăm
deprinderile motrice însușite în perioada anterioară.
Exercițiile de gimnastică se vor desfășura sub formă analitică din poziții cu
suprafață mare de sprijin (așezat, pe genunchi cu sprijin pe palme, culcat, cu
variantele lor, pentru a diminua din instabilitatea neuromotoare
caracteristică vârstei și a asigura o execuție corectă.
Se vor folosi pe scară largă jocurile de mișcare, folosind mingi stegulețe,
cercuri pentru dezvoltarea coordonării mișcărilor (îndemânarea) și
stimularea emoțiilor pozitive. Atenție deosebită se va acorda dezvoltării
musculaturii spatelui și abdomenului folosind poziții cu suprafață mare de
sprijin.
Programele de kinetoprofilaxie nu trebuie să se transforme în simple
programe de gimnastică analitică ci, respectând corectitudinea exercițiilor și
folosind acțiuni motrice diverse ele trebuie să cuprindă aspecte de veselie,
de noutate și spontaneitate.
Exemple:
1.Din stând, deplasare în lateral cu pași adăugați, asociind acestei mișcări
ridicarea și coborârea laterală a membrelor superioare.
104

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
2.Din stând, 3 sărituri pe ambele picioare, 3 pe piciorul stâng, 3 pe
piciorul drept.
3.Din așezat, pe perechi față în față cu membrele inferioare depărtate,
rularea unei mingi sau prinderea și aruncarea acesteia cu două sau o singură mână.
La grupa de vârstă mijlocie 5 – 6 ani, vom urmări :
antrenarea și perfecționarea marilor funcțiuni organice (circulație,
respirație, metabolism);
dezvoltarea întregii musculaturi a corpului pentru a crea raporturi de
echilibru și coordonare între musculatura agonistă și antagonistă a
segmentelor corpului și a organismului în ansamblu;
învățarea corectă a deprinderilor motrice de bază;
învățarea unei respirații corecte și complete și prevenirea respirației bucale.
Mijloacele kinetoprofilactice folosite la grupa mijlocie de vârstă 5 – 6
ani
exerciții de gimnastică analitică din poziții cu suprafață mare de sprijin
(așezat, pe genunchi, culcat) pentru antrenarea tuturor segmentelor
corpului;
jocuri dinamice, ritmice cu o structură mai complexă împărțite pe echipe cu
o tematică educativă;
exerciții pentru dezvoltarea și consolidarea deprinderilor motrice și de bază
(mersul, alergarea pe distanțe scurte, săriturile și mai ales aruncările și
prinderile). Acestea vor fi repetate până la însușirea lor corectă.
Exemple:
1.Din stând, aruncarea unei mingi cu o singură mână, la un punct fix.
2.Deplasare printre jaloane.
3.Alergare cu genunchi la piept, călcâiele la șezută.
La grupa mare de vârstă 6 – 7 ani, se va urmări:
dezvoltarea interesului pentru exerciții fizice;
asigurarea unei bune pregătiri fizice în raport cu particularitățile specifice
vârstei;
105

Kinetoprofilaxie
formarea unei atitudini corecte a corpului;
inițierea în practicarea unor exerciții sportive ușoare (înotul).
Mijloacele kinetoprofilactice folosite la grupa mare de vârstă 6 – 7 ani
gimnastica analitică adresată tuturor segmentelor corpului;
jocuri de mișcare mai complexe și elemente de tehnică a unor jocuri
sportive mai ușoare (badminton, tenis…);
exerciții aplicative simple, cu intensitate mică și de scurtă durată, urmată de
pauze, de respirație și relaxare;
se vor evita exercițiile de forță, rezistență, iar cele de viteză vor fi pe
distanțe foarte scurte;
plimbări în aer liber în funcție de vârsta și starea atmosferică.
Exemple:
1.Lovirea succesivă a unei mingi de sol cu o singură mână (dribling).
2.Deplasare din poziția pe genunchi cu sprijin pe mâini înspre înainte și
înapoi.
3.Conducerea unei mingi cu piciorul printre jaloane.
1.4. Copilul cu vârsta cuprinsă între 7- 10/11 ani
Particularități de creștere și dezvoltare
Între vârsta de 7-11 ani, creșterea corpului păstrează ritmul lent din perioada
anterioară. Valorile medii anuale ca și cele înregistrate în cei patru ani sunt sensibil
egale la ambele sexe.
Se menține ritmul încetinit de creștere a trunchiului, toracelui,
abdomenului, în timp ce membrele inferioare și superioare au un ritm mai riguros.
Anvergura care era mai mică decât înălțimea corpului, înainte de 7 ani, ajunge la 10
ani egală cu aceasta.
Crește diametrul transvers al bazinului care ajunge să-l egaleze pe cel al
umerilor.
Continuă dezvoltarea și perfecționarea marilor funcțiuni care conferă
organismului echilibrul funcțional și capacitatea de a se adapta cerințelor mediului
ambiental.
Raportul dintre talie și greutate (T/G) scade de la 7 la 11 ani demonstrând
faptul că ritmul de creștere al greutății este mai viguros decât cel al creșterii în
106

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
înălțime. Acest lucru este mai evident la fete decât la băieți și confirmă aserțiunea
conform căreia la 7-10 ani are loc cea de-a doua rotunjire a corpului.
Spre sfârșitul perioadei 10-11 ani apar modificări în sistemul endocrin și cel
nervos care anticipează profundele transformări ce vor apărea în perioada
pubertății.
Dezvoltarea psihică înregistrează progrese deosebit de mari care
favorizează activitatea complexă din școală.
Deși sunt tentați de joc, acesta nu le mai ocupă tot timpul și nu le mai oferă
aceleași satisfacții.
Școala schimbă dominanța activității copiilor și le reorientează interesele.
Ei învață să scrie, să citească, să asculte. Își îmbogățesc limbajul, culeg noi
informații, își dezvoltă memoria și imaginația.
Gândirea are un pronunțat caracter intuitiv, ceea ce impune pedagogului
dezvoltarea treptei senzoriale a cunoașterii și folosirea în lecție a materialelor
intuitive, accesibile înțelegerii copiilor.
Obiectivele kinetoprofilaxiei la copii cu vârsta cuprinsă între 7- 10/11
ani
În perioada școlarului de 7 – 11 ani, programele de kinetoprofilaxie vor
urmări:
menținerea și întărirea sănătăți;
stimularea proceselor naturale de creștere și dezvoltare;
asigurarea unei dezvoltări armonioase din punct de vedere fizic;
formarea unei atitudini corporale corecte prin însușirea reflexului de postură
corectă și prin tonicitatea și troficitatea optimă a musculaturii spatelui și
abdomenului;
dezvoltarea mobilității, dar și a stabilității articulare;
educarea unei respirații corecte și ample;
prevenirea instalării unor atitudini deficiente ale corpului globale și
segmentare;
formarea și perfecționarea capacităților de percepere a componentelor
spațiale, temporale si de orientare în mediul ambiant;
dezvoltarea inhibiției condiționate, atenției și disciplinei;
dezvoltarea vitezei de reacție, de execuție, de deplasare;
dezvoltarea unor indici optimi de forță a musculaturii generale și în mod
107

Kinetoprofilaxie
deosebit a aceleia care asigură atitudinea corporală corectă;
dezvoltarea rezistenței generale și cardio-respiratorii.
Mijloacele kinetoprofilaxiei la copii cu vârsta cuprinsă între 7- 10/11
ani
1.Exerciții de gimnastică medicală dinamice, analitice , menite să
contribuie la formarea unei atitudini corporale corecte prin educarea permanentă a
reflexului neuromuscular și psihic al atitudinii corecte ca și prin dezvoltarea
grupelor musculare cu acțiune statică și dinamică, care dezvoltă și păstrează
suportul morfologic și funcțional al atitudinii corpului.
În sensul celor arătate mai sus trebuie sa dezvoltăm în condiții specifice
următoarele grupe și lanțuri musculare:
tonifierea în condiții de scurtare (concentric) a musculaturii cefei și
spatelui;
tonifierea în condiții de alungire (excentric) a musculaturii peretelui
toracic;
tonifierea în mod simetric a musculaturii laterale a trunchiului;
tonifierea musculaturii abdominale și sacro-lombare pentru a fixa
bazinul socotit cheia atitudinii corecte;
mărirea mobilității articulațiilor scapulo-humerale și coxo-femurale
pentru a crea o relativă independență a mișcărilor brațelor față de umeri
și ale membrelor inferioare față de bazin. În felul acesta, căutând să
preîntâmpinăm tendința elevilor de a solidariza mișcările centurii
scapulare și coloanei vertebrale cu mișcările brațelor în plan anterior și
ale centurii pelviene cu cel al membrelor inferioare în plan posterior;
tonifierea în condiții de scurtare a musculaturii plantare.
2.Dezvoltarea și perfecționarea deprinderile utilitar – aplicative : mers
în echilibru, cățărare, târâre, escaladări.
3.Perfecționarea deprinderilor motrice de bază : mers, alergare,
sărituri, aruncarea și prinderea, rostogolirea.
4.O atenție deosebită trebuie acordată folosirii conștiente, în condiții
variate, a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor motrice însușite, a
autocontrolului, stăpânirii de sine.
Exemple:
1.Mers cu mâinile fie pe șolduri, pe umeri, sub axile, la ceafă, pe creștet,
ducerea alternativă a genunchilor flectați la piept cu rotația trunchiului la fiecare
108

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
pas;
2.Pe genunchi, cu sprijin pe palme, flexia trunchiului sub orizontală (în
val), inspirație, revenire cu expirație;
3.Mers pe partea îngustă a băncii de gimnastică (înainte și înapoi), pe
toată talpa sau pe vârfuri cu membrele superioare în abducție.
Indicații metodice :
Se va pune accent pe formarea deprinderilor de atitudine corectă a corpului
și pe însușirea unor deprinderi utilitar- aplicative.
Programele de kinetoprofilaxie, vor avea în continuare un caracter activ de
joc, fără a pierde din vedere însă necesitatea execuției corecte, pentru a
favoriza însușirea corectă a deprinderilor.
Trecerea de la exercițiile cu caracter analitic spre cele cu caracter global se
va face dozând atent efortul fără suprasolicitarea copiilor.
Durata, dozarea și gradarea efortului, ritmul și numărul de repetări vor
crește în funcție de receptivitatea copiilor și a obiectivelor propuse.
Pauzele între exerciții trebuie să asigure revenirea indicilor marilor
funcțiuni, putând fi și active și cuprinzând mișcări de respirație și relaxare
din deplasare.
1.5. Copilul cu vârsta cuprinsă între 10 – 14 ani (perioada pubertară)
Particularități morfologice și funcționale
Perioada pubertară începe la ambele sexe în jurul vârstei de 10-11 ani și
durează la fete până la 12-13 ani, iar la băieți până la 14-15 ani. Atât la băieți cât și
la fete se constată:
Perioada pubertății este caracterizată prin importante modificări morfo-
funcționale, biologice la care este supus organismul copilului, astfel:
Intensificarea creșterii care poate lua diverse forme: bruscă și violentă;
aritmică și lungă; aritmică și scurtă; lentă și treptată;
Creșterea este disproporțională, punându-se accent pe creșterea membrelor
superioare și inferioare;
Musculatura scheletică se dezvoltă în special prin alungire dar forța relativă
nu înregistrează creșteri evidente;
Mobilitatea înregistrează valori scăzute atât la fete, cât și la băieți;
Alte modificări biologice vizează: dezvoltarea intensă a părții faciale a
craniului, terminarea procesului de osificare a oaselor mâinii cu consecințe
importante asupra preciziei și rigorii mișcărilor, încheierea creșterii danturii
109

Kinetoprofilaxie
permanente;
Îmbunătățirea marilor funcții, în ciuda rezervelor funcționale încă reduse
ale aparatului cardiovascular; aparatului respirator marchează o creștere
substanțială, indicii obiectivi de creștere demonstrând că rezistența aerobă
poate fi dezvoltată cu succes în etapa pubertară;
Structura cerebrală internă suportă și ea modificări, nu atât sub raport
cantitativ ci mai ale calitativ (evoluează legăturile dintre diferite zone ale
scoarței cerebrale, se dezvoltă plasticitatea funcțională a activității nervoase
superioare, se perfecționează sistemele de autoreglare corticală), ceea ce va
avea repercursiuni asupra capacității de diferențiere, integrare și reglare
psiho-comportamentală. Inhibiția este puțin dezvoltată fapt care explică
alternanța manifestărilor;
Se modifică ritmul de funcționare a unor glande cu secreție internă: se
atrofiază timusul dar se dezvoltă glanda tiroidă, glandele sexuale;
Modificările de ordin anatomo-fiziologic își pun amprenta asupra
comportamentului concret al puberului;
Ca urmare a acestor modificări de ordin fizic, tânărul trebuie să se adapteze
unei existențe corporale diferite pe care nu întotdeauna o stăpânește ușor,
dovadă fiind fluctuațiile, inconsecvențele în realizarea eficientă a diverselor
sarcini motrice;
Puberul nu are o conduită motrică egală, și una marcată de discontinuități,
în care mișcările sunt insuficient ajustate, uneori exaltate, alteori apatice;
Propria schemă corporală, insuficient conștientizată în copilărie se
focalizează progresiv, reprezentând atât un nucleu al conștiinței de sine, cât
și o instanță – reper în reglarea acțiunilor motrice;
Conduitele ludice de până acum sunt treptat înlocuite prin conduite de
inserție socială, care pot avea o componentă motrică importantă.
În această perioadă, fenomenul cel mai caracteristic este cel de accelerație.
Această accelerație a creșterii în înălțime și greutate începe la fete la 11 ani
și durează până la 13 ani pentru înălțime și 14 ani pentru greutate.
Pubertatea la fete se caracterizează și prin modificări ale caracterelor
sexuale secundare și mai ales prin creșterea sânilor.
Obiectivele kinetoprofilaxiei la copii cu vârsta cuprinsă între 10 – 14
ani
asigurarea creșterii normale și a dezvoltării armonioase;
formarea și menținerea unei atitudini corporale corecte în toate pozițiile,
mai ales în cele caracteristice activității școlare;
110

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
autocontrolul și conștientizarea poziției corecte a corpului;
tonifierea musculaturii corpului;
creșterea mobilității articulațiilor;
asigurarea unei respirații corecte și complete;
Pe lângă perfecționarea deprinderilor motrice de bază, însușite în etape
anterioare, inițierea în practicarea unor ramuri și probe sportive prin
însușirea elementelor tehnico-tactice specifice acestora, reprezintă unul din
obiectivele importante ale acestei perioade; acest lucru trebuie dublat de
creșterea capacității de aplicare a sistemului de deprinderi și priceperi
motrice în condiții diversificate și de timp liber.
Mijloacele kinetoprofilaxiei la copii cu vârsta cuprinsă între 10 – 14 ani
exerciții de gimnastică analitică, care vor urmări dezvoltarea grupelor și
lanțurilor musculare cu acțiune statică și dinamică care asigură atitudinea
corectă a corpului;
exerciții pentru perfecționarea deprinderilor utilitar – aplicative: mers,
alergare, târâre cățărare, săritură, aruncare, prindere, echilibru;
exerciții cu obiecte portabile: mingi, bastoane, cercuri, extensoare;
exerciții pentru dezvoltarea calităților motrice de bază: forța, viteza,
coordonarea, rezistența;
elemente din diferite ramuri sportive;
exerciții de gimnastică respiratorie.
Exemple:
1.Pe o bancă de gimnastică, din poziții diferite (decubit ventral sau
dorsal), târâre, cu membrele superioare trăgând simultan sau alternativ iar
membrele inferioare flectate de la nivelul genunchilor.
2.Urcarea și coborârea repetată a unei bănci de gimnastică fie cu fața sau
cu spatele la aceasta.
3.Mers pe vârfuri cu mâinile situate pe creștetul capului.
Indicații metodice:
Executarea exercițiilor cu caracter global, vor fi dozate cu foarte mare
atenție, având permanent în vedere marile transformări somatice și
funcționale prin care aceștia trec în această perioadă.
În continuare se va pune accent pe formarea deprinderilor de atitudine
corectă a corpului și pe însușirea unor deprinderi utilitar – aplicative.
111

Kinetoprofilaxie
Se va pune accent pe execuția corectă a exercițiilor, accentul trecând treptat
de la controlul extern exercitat de kinetoterapeut spre autocontrol.
1.6. Copilul cu vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani (perioada adolescenței)
Particularități morfologice și funcționale
Adolescența este una din cele mai importante și mai controversate perioade
de creștere și dezvoltare a organismului omenesc.
Adolescența este ultima etapă în care are loc o ultimă accelerație a
dezvoltării biologice a organismului, ea fiind de fapt etapa consolidării somatice, a
organizării echilibrului biologic maturizat.
Diversitatea opiniilor referitoare la adolescență derivă din complexitatea în
sine a acestei etape din viața omului, cu o dinamică excepțională în timp, cu
multideterminări și multicondiționări, dar și din poziția oarecum incertă pe care o
ocupă adolescentul în sistemul perioadelor evolutive ale vieții, după Golu, P., Zlate,
M., Verza, E., 1994.
Totuși, adolescentul oscilează din punct de vedere al comportamentului
între copilărie și maturitate, fiind însă predispus spre comportamentul unui adult.
Particularități morfologice și funcționale
Ritmul creșterii se atenuează treptat (în special la fete), corpul câștigă în
înălțime 20 – 30 cm, iar în greutate câte 4 – 5 kg. pe an;
Această perioadă se caracterizează în special din punct de vedere somatic
prin creșteri ale perimetrelor și diametrelor segmentare; corpul fetelor
capătă silueta specific feminină, cu proeminența bustului și conformația
specifică a bazinului;
Se mărește stabilitatea articulară; crește volumul și forța mușchilor; se
mărește viteza și abilitatea mișcărilor, se redresează atitudinea capului;
Deși sunt mult stabilizați din punct de vedere fizic, ei rămân totuși fragili,
incapabili de un efort prelungit;
Se dezvoltă și se perfecționează aparatul cardio-vascular și funcția
circulatorie;
Crește tensiunea arterială și scade frecvența cardiacă;
Aparatul respirator se dezvoltă prin creșterea cutiei toracice, dezvoltarea
diafragmului, amplificarea mișcărilor respiratorii și mărirea capacității
vitale;
Se schimbă tipul respirator, care la băieți devine costal inferior din
abdominal, iar la fete costal superior;
112

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Din punct de vedere funcțional, structurile de coordonare a sistemului
neuro-endocrin se maturizează, fapt semnificativ în echilibrarea efectuării
actelor și acțiunilor motrice și în reglarea superioară a acestora;
Răspunsurile motrice devin complexe și nuanțate pe fondul dezvoltării
abilităților de a sesiza elementele semnificative pentru o conduită motrică
eficientă;
În ceea ce privește calitățile motrice, acestea progresează, în special la
băieți,
Motricitatea, cu toate componentele sale, îmbogățește patrimoniul biologic
și psihologic al adolescentului printr-o acțiune sistematică;
Formarea schemei corporale, a experienței corporale, după Funke (1983),
are 3 dimensiuni, astfel:
a.percepția propriului corp și ceea ce se întâmplă în organism;
b.acumularea de experiență prin acțiune motrică, corporală;
c.utilizarea corpului pentru propria exprimare, pentru a crea o imagine
de sine sau o stare;
Organele corpului ajung la dimensiunile lor normale, iar funcțiile lor se
încadrează în sinergia normală a organismului. Dezvoltarea continuă a
celulelor corticale, perfecționează morfologic și funcțional creierul.
Marile schimbări somatice, organice, psihice, apariția vieții sexuale creează
unele stări de neliniște și tulburare ce pot avea repercursiuni negative asupra
temperamentului și caracterului în formare. Cunoașterea științifică a
fenomenelor legate de viața sexuală, este măsura cea mai importantă pentru
prevenirea tulburărilor ce pot să apară atât la băieți cât și la fete.
Dezvoltarea în general și dezvoltarea psihică în mod special, la această
vârstă, trebuie să fie dirijată cu foarte multă pricepere, atenție și discreție
pentru a se apropia adolescentul care de altfel are constant o tendință
centrifugă.
Obiectivele kinetoprofilaxiei la vârsta adolescenței
asigurarea creșterii normale și dezvoltării armonioase;
formarea și menținerea unei atitudini corporale corecte în pozițiile stând,
așezat și în mers;
autocorectarea sau profilaxia deficiențelor fizice în etapa lor de atitudini
deficiente globale sau segmentare:cifotice, lordotice, scoliotice, rigide,
picior plat;
asigurarea tonicității și troficității musculaturii întregului corp;
113

Kinetoprofilaxie
asigurarea unei respirații corecte și complete;
realizarea în bune condiții a relaxării generale și selective.
Deprinderile și priceperile motrice consolidate în etapa anterioară, în
această perioadă pot fi perfecționate;
Mijloacele kinetoprofilaxiei la vârsta adolescenței
Exerciții de gimnastică analitică care vor urmări dezvoltarea grupelor și
lanțurilor musculare cu acțiune statică și dinamică care asigură atitudinea
corectă a corpului;
Exerciții cu obiecte portative: mingi medicale, bastoane, greutăți,
extensoare;
Exerciții pentru perfecționarea deprinderilor utilitar aplicative (mers,
târâre, cățărare, săritură, aruncări, prinderi, transport de greutăți, echilibru);
Exerciții pentru dezvoltarea calităților motrice de fază (forța, viteza,
coordonare, rezistența);
Elemente din diferite ramuri sportive;
Exerciții de gimnastică respiratorie;
Exemple:
1.Stând cu spatele la scara fixă, îndoirea alternativă a genunchilor
menținând în contact permanent spatele cu scara fixă.
2.Pe genunchi, cu sprijin pe antebrațe, trunchiul sub orizontală, târâre
înainte prin împingerea simultană a brațelor și succesivă a picioarelor, menținând
capul aplecat înapoi;
3.Mers în echilibru pe banca de gimnastică, ținând o minge medicinală
pecapului.
1.7. Perioada de maturitate (perioada adultului tânăr 18/20 – 30 de ani
și perioada de adult 30 – 60 de ani)
Particularități morfologice și funcționale
Perioada se caracterizează prin:
Încetarea creșterii globale și segmentare, mai ales în ceea ce privește
înălțimea.
Definitivarea tuturor aparatelor și sistemelor organismului.
Desăvârșirea unui potențial motric specific: capacități senzorio – motrice
114

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
superioare, scheme motorii de bază perfecționate, bagaj bogat de deprinderi
și priceperi motrice, capacitate crescută de comunicare gestuală, expresivă,
estetică.
Formarea și dezvoltarea unor abilități și capacități superioare datorită
școlarizării sau activității profesionale.
Trecerea treptată spre un anume grad de stabilitate psihică, prin
definitivarea trăsăturilor de personalitate.
Începerea unor procese mai mult sau mai puțin rapide sau intense, de
involuție, sub impactul factorilor biologici și/sau de suprasolicitare, care pot
conduce la producerea îmbolnăvirilor sa la creșterea riscului producerii
unor accidente (Mârza, D., 2005).
Parcurgerea acestei etape este mai dificilă pentru femei, datorită substratului
biologic, hormonal, ce duce la anxietăți și indispoziții. Se instalează o
ușoară criză de inferioritate, determinată de climaterium (menopauză) pe un
fond de disconfort fizic ce creează tensiuni și frustrații. Și la bărbați apar
forme de melancolie cu dominante depresive. Acestea sunt legate de o
anumită fragilizare nervoasă, ca efect al oboselii acumulate în timp, dar mai
cu seamă pot fi raportate la trăirile tensionale și conflictuale determinate de
conștientizarea faptului că unele funcții, atât fiziologice cât și psihologice,
intră într-un ușor declin. Un alt fenomen mult mai important privește
erodarea succesului general de care o persoană se bucura .
Obiective kinetoprofilactice specifice:
prevenirea îmbolnăvirilor și/sau producerii unor accidente;
menținerea capacității de efort la un nivel optim specific vârstei;
menținerea diferiților parametrii fiziologici în cadrul unor valori optime;
menținerea mobilității articulare, forței, rezistenței musculare generale sau
segmentare, a coordonării și abilităților de mișcare;
menținerea greutății corporale în limite normale și evitarea obezității;
menținerea sau creșterea tonusului psihic, ameliorarea timpului de reacție,
creșterea capacității de concentrare;
diminuarea intensității diferitelor comportamente nocive (alcool, tutun,
cafea, medicamente alimente).
Mijloace kinetoprofilactice specifice acestei perioade :
exerciții de gimnastică analitică (libere, cu rezistență, la aparate, cu
obiecte), care vor urmări menținerea funcționalității optime a grupelor și
lanțurilor musculare cu acțiune statică și dinamică care asigură menținerea
atitudini corecte a corpului;
115

Kinetoprofilaxie
exerciții specifice antrenamentului aerob, pentru ameliorarea adaptării
cardio-respiratorii la efort;
elemente din diferite ramuri sportive;
exerciții de gimnastică respiratorie;
mijloacele folosite de specialiștii americani pentru formarea și menținerea
unui psihic sănătos, au fost sintetizate în expresia NEW START, astfel: N
(nutrition) – reducerea grăsimilor și colesterolului, E (exercise) –
practicarea exercițiilor fizice, W (water) – apa, S (sun) – soarele, T
(temperance) – cumpătare stăpânire de sine, A (air) – aerul, R (rest) –
odihna, T (trust in God) – credința în Dumnezeu;
În literatura noastră, mijloacele pentru tonifierea psihică, se găsesc sub
forma: factorilor naturali: apă, aer, soare; agenților fizici: aeronizarea
negativă, procedee fizioterapeutice; psihoterapie; antrenamentul autogen cu
rol profilactic și terapeutic și antrenamentul fizic.
Exemple:
Gimnastică aerobică de tip:
1.BODY BALL – aerobic cu mingi. Folosește structuri motrice
executate din majoritatea pozițiilor fundamentale Structurile executate se adresează
prelucrării analitice selective a musculaturii membrelor inferioare și a abdomenului
în special. Această subcomonentă a gimnasticii aerobice poate fi folosită cu
excepția copiilor mici la toate categoriile de persoane.
2.SPIN RACER – aerobic cu bicicleta. Deplasările pe bicicletă se pot
executa pe teren variat și se adresează tuturor categoriilor de persoane. Se pune
accent în special pe lucrul activ al picioarelor și pe poziția relaxată a trenului
superior al corpului.
3.HANTELN MATTEN – aerobic cu gantere de 1 kg. Este o
subcomponentă a aerobicului care folosește în proporție de 80 – 100% gantere mici
de 1 kg. Acestea sunt utilizate pentru o cât mai eficientă și selectivă influență
localizată la nivelul membrelor inferioare, centura scapulo-humerală, pectorală și
dorsală. În abordarea acestei componenta aerobicului se utilizează majoritatea
pozițiilor fundamentale, susținute de un fond muzical adecvat care să creeze
participanților o stare psihică adecvată.
4.WATER – AEROBIC – aerobic în piscină. Se pot folosi elemente de
dans, aerobic și înot, desfășurate cu acompaniament muzical.
Indicații metodice:
Înaintea începerii oricărui program de kinetoprofilaxie se va face o evaluare
a tuturor posibilităților motrice și funcționale pentru alegerea adecvată a
tipului de program.
116

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Pentru adultul tânăr programele de kinetoprofilaxie pot dura până la o oră,
iar pentru persoanele aflate în a doua perioadă acestea se reduc la 40 – 45
de minute.
În special în a doua partea perioadei, trebuie ținut cont de posibilitățile
funcționale ale individului, exercițiile de forță trebuie executate cu o
intensitate slab – moderată, antrenamentul de forță – viteză trebuie limitat,
numărul de repetări și durata programului trebuie individualizat, pentru a
evita orice disconfort sau traumatism.
Se vor evita exercițiile cu solicitare maximă a aparatului cardio-respirator în
special în a doua partea perioadei.
1.8. Vârsta a III- a
Particularități morfologice și funcționale
Această vârstă se caracterizează prin scăderea funcțiilor vitale. Aceste
modificări apar la început în sistemul nervos, cardio-vascular și aparatul respirator,
din această cauză capacitatea de adaptare a organismului scade.
Modificările sistemului nervos, ale aparatului musculo-ligamentar, articular,
ale metabolismului, au repercursiuni asupra capacității de muncă, înfățișării
externe, mișcărilor încetinite și ținutei defectuoase a omului în vârstă.
Masa musculară scade vizibil, determinând diminuarea dimensiunilor
mușchilor, scăderea forței musculare, scăderea abilităților, pierderi de masă osoasă.
Se instalează mai repede oboseala, atât fizică cât și psihică.
Restabilirea forțelor este mult încetinită.
Obiectivele kinetoprofilactice specifice:
menținerea sau ameliorarea principalelor funcții ale organismului;
evitarea factorilor perturbatori sau declanșatori apariției impotenței
funcționale caracteristice acestei vârste;
menținerea atitudinii corecte a corpului;
menținerea mobilității articulare, forței, rezistenței musculare generale sau
segmentare, a coordonării și abilităților de mișcare;
prevenirea disfuncțiilor articulare;
autocontrolul și educarea componentei psihice;
Mijloace kinetoprofilactice specifice acestei vârste :
117

Kinetoprofilaxie
exerciții de gimnastică analitică (libere, la aparate, cu obiecte), care vor
urmări menținerea funcționalității optime a grupelor și lanțurilor musculare
cu acțiune statică și dinamică care asigură menținerea atitudini corecte a
corpului;
mers, plimbări în aer liber;
jogging, care în fazele de alergare ușoară alternează cu mersul;
elemente din diferite sporturi (mers pe schiuri), practicarea sporturilor fără
solicitare intensă a organismului sau care pot fi controlate cu pauze (tenis de
masă, înot, golf),
exerciții de gimnastică respiratorie.
Exemple:
1.Din culcat, imitarea pedalării la bicicletă, cu poziționarea membrelor
inferioare la diferite înălțimi.
2.Din stând, imitarea săriturii unei corzi, înlocuind-o cu ridicarea cât mai
sus a membrelor inferioare.
3.Urcarea și coborârea ușoară a unei trepte înalte de 15 cm atât cu fața cât
și cu spatele la aceasta.
Indicații metodice :
Ținând seama de modificările datorate vârstei, activitățile corporale trebuie
practicate de cel mult 2 – 3 ori pe săptămână.
În timpul programul trebuie acordate pauze lungi și dese de cca. 3 – 5 min.;
Se vor evita schimbările bruște de poziție care pot provoca senzații
neplăcute ca: acufene, amețeală, cefalee, datorate afluxului sângelui către
creier;
V or fi evitate de asemenea exercițiile de forță și rezistență maximă (din
cauza fragilității osoase);
Se vor evita exercițiile în care nu există o bună coordonare între mișcare și
respirație;
Cea mai bună formă de organizare a activităților fizice pentru persoanele
vârstnice sunt cele în grup;
În această organizare, practicanții trebuie să fie atent supravegheați atât de
kinetoterapeut cât și eventual de un medic specialist.
Rezumatul unității de studiu
118

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
În cadrul acestei unități de curs au fost prezentate grupele de vârstă și
particularitățile morfologice și funcționale specifice fiecărei grupe de vârstă,
mijloacele kinetoprofilactice,cât și indicațiile metodice.
Autoevalure
Întocmiți câte un program de kinetoprofilaxie pentru fiecare categorie de
vârstă.
UNITATEA DE STUDIU II.2. KINETOPROFILAXIA PRIMARĂ
ȘI SECUNDARĂ A TULBURĂRILOR DE METABOLISM.
OBEZITATEA.
Obezitatea este o tulburare a funcției de nutriție, generată de un
119

Kinetoprofilaxie
dezechilibru între aportul caloric și pierderile energetice ale organismului. Aportul
caloric se realizează prin ingerarea alimentelor iar cheltuielile energetice se produc
ca urmare a activității organelor interne și a contracțiilor musculare ce pun în
acțiune aparatul locomotor. Atunci când aportul de calorii este mai mare decât
cheltuielile energetice se poate instala obezitatea.
Obezitatea este definită, după unii autori, ca fiind o acumulare de grăsimi
in organism ce determină un exces ponderal egal sau ce depășește cu 20% greutatea
corporală considerată normală („recomandabilă”) pentru o anumită talie.
Țesutul adipos este unul din elementele cele mai importante ce influențează
greutatea corporală și reprezintă 18% din greutatea totală a individului normal.
Țesutul adipos a fost considerat multă vreme ca un țesut inert de depozit,
adică, un țesut la nivelul căruia nu se produce nici un proces metabolic.
Cercetările din ultimii ani au stabilit că celulele adipoase au activitate
asemănătoare cu a celorlalte celule din organism, dar activitatea lor cea mai
importantă constă în metabolizarea grăsimilor din alimentație, în cea mai mare
parte.
Țesutul gras este format din celule, numite adipocite, vase sanguine și nervi.
Masa țesutului adipos depinde de numărul și volumul de adipocite astfel:
numărul adipocitelor variază cu vârsta, crescând în primele săptămâni de
viață, până în jurul vârstei de 25 ani, când are tendința să se stabilizeze și să
rămână constant toată viața. Nivelul la care se produce stabilizarea
numărului de adipocite depinde de: alimentație, de regimul de activitate
fizică, de echilibrul nervos, de factori genetici, de boli ale sistemului
nervos.
volumul adipocitelor este determinat de cantitatea de trigliceride depozitate
în adipocite, fiind rezultatul echilibrului energetic al corpului.
Alți factori ce determină masa țesutului adipos: creșterea numărului și a
volumului adipocitelor ce produc o masă adipoasă mare, în timp scăderea
numărului și a volumului adipocitelor determină micșorarea masei adipoase.
În obezitate, depunerea de țesut gras este generalizată: segmentar, în
interstițiile dintre organe, în seroase, etc.
Depozitarea grăsimii nu este însă uniformă, anumite teritorii fiind interesate
cu precădere:
la cap și gât – obrajii, regiunea submentonieră, regiunea subhioidiană,
ceafă.
la torace – regiunea mamară, deltoidiană, preaxilară, suprascapulară și
subclaviculară.
120

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
la brațe – fața lor posterioară.
la abdomen – etajul superior, dar mai ales cel inferior.
la bazin creasta iliacă superioară, adâncitura retrotrohanteriană, pubis, polul
infero-intern al feselor.
la membrele inferioare – coapsele și fața internă a genunchilor.
Sub aspectul constituției, palparea țesutului adipos subcutanat oferă o gamă
largă de varietăți, și anume:
senzație fermă, elastică ce întinde tegumentele și dă bolnavului senzația de
încorsetare
senzație moale, pufoasă, flască ce cutează tegumentele și formează falduri,
uneori adevărate șorțuri de grăsime.
Participarea obligatorie a corticosuprarenalei prin hipercorticism funcțional,
face ca în morfotipologia multor obezități să apară pregnantă „semnătura”
corticosuprarenalei, determinând obezitățile „stenice” în care, alături de dezvoltarea
panicului adipos, există și un grad de hipertrofie musculară, cu țesut adipos dens și
ferm la palpare, fără cute sau șorțuri.
Faciesul este congestiv, pletoric, cu angiectazii pe pomeții obrajilor,
tegumentele colorate cu striații rozate caracteristice și apare depozitul de grăsime
interscapular („ceafă de bizon”).
Hipogonadismul se însoțește adesea de obezitate. Creșterea în greutate
începe după pubertate și este lentă, dar progresivă, putând ajunge valori importante.
La ambele sexe paniculul adipos domină pe zonele preferențiale ale
adipozității feminine, realizând tipul de „ obezitate ginoidă” – este o obezitate
moale, pufoasă, cu răsfrângeri în valuri flasce pe abdomen, bazin, șolduri, iar
tegumentele sunt palid-ceroase
În evoluția obezității se disting două faze ce au mecanisme de producere
diferite:
Faza dinamică, progresivă, evolutivă – în care hipogeneza se accentuează
progresiv, apetitul crescut conduce la hiperfagie, ca urmare a perturbării
mecanismului central – hipotalamic de reglare a senzațiilor de foame și
sațietate.
Faza statică, staționară – în care se produce oprirea în evoluție a procesului
de hipogeneză și, paralel, stabilizarea la nivel inferior a mobilizării lipidelor
din țesutul gras. Este denumită și faza de endocrinizare a obezității, când
mecanismelor patogenice nervos-centrale inițiale li se adaugă cele
endocrino-metabolice (pancreatice, corticosuprarenale, tiroidiene etc.).
În cursul evoluției obezității, apar multiple și variate perturbări funcționale
glandulare (hiperinsulinism, hipercorticism, hipotiroidism, hipogonadism) ca o
121

Kinetoprofilaxie
consecință a bolii, creând astfel un cerc vicios din care se poate ieși cu foarte mare
greutate.
În apariția obezității se disting două tipuri de cauze, și anume: cauze
declanșatoare și cauze favorizante.
1.Cauzele declanșatoare ale obezității sunt:
a.Aportul alimentar crescut , care începe de obicei după vârsta de 25-30
de ani, când are loc realizarea individului pe plan profesional, familial și social.
b.Suprasolicitările psiho-emoționale – caracteristic debutului perioadei
adulte.
c.Sedentarismul: reducerea treptată sau bruscă a activităților fizice sau
sportive duce la instalarea obezității, mai ales dacă obiceiurile alimentare anterioare
se păstrează. Desfășurarea activităților în condiții de hipoxie sau de atmosferă
poluată, conduc foarte ușor la instalarea obezității la persoanele supraalimentate.
Este cazul sportivilor de performanță care, după retragerea din activitatea
competițională se îngrașă, deoarece nu reduc corespunzător rația alimentară; este,
de asemenea, cazul persoanelor care renunță la parcurgerea pe jos a distanțelor
până la locul de muncă și înapoi, la urcarea scărilor, la ascensiunile montane și
folosesc pentru aceasta exclusiv mijloacele de transport rutiere, mijloacele de
transport pe cablu, etc.
d.Sistemul endocrin : prin glandele sale anabolizante implicate în
sistemul de reglare metabolică a organismului este angrenat în mecanismul de
producere a oricărei obezități sau este el însuși elementul declanșator al acestui
mecanism.
e.Fumatul. Persoanele consumatoare de țigări au tendința de a se îngrășa
după ce renunță la acest obicei, fiind înregistrată o creștere ponderală de 2,5-3,5 kg.
Această creștere ponderală se poate datora faptului că nicotina produce o accelerare
a metabolismului, dar în același timp, fumatul afectează și papilele gustative
(gustul) și, ca o consecință, la întreruperea fumatului persoanele consumă mai
multe alimente, deoarece par mai gustoase.
f.Graviditatea. După o sarcină, greutatea unei femei poate crește cu 1,8-
2,5 kg față de greutatea anterioară sarcinii. Această creștere poate fi punctul de
plecare pentru instalarea supraponderabilității sau obezității.
g.Medicamentele. Corticosteroizii și antidepresivele triciclice pot
determina creșterea ponderală.
h.Vârsta. Pe măsura îmbătrânirii masa musculară tinde să scadă, iar
țesutul adipos să fie mai bogat. Scăderea masei musculare duce la scăderea ratei
metabolice a organismului și ca urmare metabolismul scade în intensitate pe
măsură ce înaintăm în vârstă.
122

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
i.Aportul energetic comparativ cu cheltuielile energetice . Când
organismul primește cantități mai mari de energie sub forma alimentelor decât
cantitatea totală de energie cheltuită, greutatea corporală crește. De aceea, în mod
evident obezitatea este determinată printr-un aport excesiv de energie comparativ
cu consumul energetic. Pentru fiecare 9,3 kcal de aport excesiv de energie se
depozitează 1 g grăsime. Aportul excesiv de energie apare numai în timpul fazei de
instalare a obezității, odată devenită obeză, pentru ca o persoană să rămână astfel,
nu este necesar ca aportul energetic să fie egal cu consumul de energie. Pentru ca
individul obez să slăbească este necesar ca, cheltuiala de energie să fie mai mare
decât aportul. Într-adevăr studii efectuate pe obezi au arătat că obezitatea, odată
instalată, aceștia au un aport alimentar aproximativ egal cu cel al indivizilor
normoponderali.
j.Reglarea anormală a alimentării – ca o cauză patologică a obezității.
Rata alimentării este reglată în mod normal în funcție de depozitele nutritive ale
organismului. Când aceste depozite ating un anumit nivel optim, la o persoană
normală, alimentarea este în mod automat redusă pentru a preveni depozitarea
excesivă de substanțe nutritive. Totuși, la multe persoane obeze acest lucru nu se
întâmplă, deoarece alimentarea nu se reduce în mod automat până când greutatea
corporală este mult mai normală. De aceea, obezitatea este deseori produsă de o
anomalie a mecanismului de reglare a alimentării. Aceasta se poate produce atât
datorită unor factori psihogeni care afectează reglarea, cât și datorită unor anomalii
reale ale hipotalamusului.
k.Factori genetici. Obezitatea are cu siguranță un caracter familial. Mai
mult, de obicei gemenii identici au greutăți care diferă cu cel mult 1 kg unul față de
altul, dacă trăiesc în condiții asemănătoare, și cu 2, 5 kg, dacă trăiesc în condiții de
viață foarte diferite. Acest fapt poate fi datorat parțial obiceiurilor alimentare
dobândite în copilărie, dar în general, se crede că această asemănare foarte mare
între gemeni este controlată genetic. Aceste gene pot determina o alimentare
anormală în câteva moduri diferite, cum ar fi o anomalie genetică a centrului
foamei care fixează nivelul depozitelor nutritive prea sus sau prea jos sau factori
psihici ereditari anormali care stimulează apetitul sau care fac ca alimentarea să fie
un mecanism de „eliberare”.
De asemenea se știe că o anomalie genetică în biochimismul depozitelor de
grăsimi, produce obezitate la o anumită linie de șobolani. La acești șobolani
grăsimea este stocată cu ușurință în țesutul adipos, dar cantitatea de lipază hormon
– sensibilă din țesutul adipos este mult redusă, astfel încât poate fi îndepărtată doar
o cantitate mică de grăsime. În mod evident se va produce o cale metabolică într-un
singur sens, dar niciodată eliberată. Acesta este de asemenea un mecanism posibil
al obezității la unii indivizi.
l.Supraalimentația în copilărie . Rata gormării de noi celule adipoase
este extrem de mare în primii câțiva ani de viață, și cu cât este mai mare rata
123

Kinetoprofilaxie
depunerii de grăsime, cu atât devine mai mare numărul de celule adipoase. La copii
obezi numărul de celule adipoase este deseori de 3 ori mai mare decât la copiii
normali.
După adolescență, numărul de celule adipoase rămâne constant tot restul
vieții. De aceea, se sugerează că supraalimentarea copiilor, în special a copiilor
mici, poate conduce la obezitate.
Se crede că individul care are un număr excesiv de celule adipoase are fixat
un nivel superior al mecanismului hipotalamic de reglare prin feed-back a
dimensiunilor țesuturilor adipoase.
2.Cauzele favorizante ale obezității sunt:
a.Predispoziția constituțională .
În primul rând apare factorul ereditar, și anume: dacă unul din părinți este
obez, există aproximativ 50% șanse ca și copilul să fie obez, iar dacă ambii
părinți sunt obezi, probabilitatea este de 80%.
În al doilea rând frecvența obezității este mai ridicată la sexul feminin, mai
ales în fazele critice ale activității genitale (pubertate, sarcină, menopauză,
etc.) când au loc modificări neuro-endocrine, psihice, sociale și alimentare.
b.Supraalimentația are un caracter general la cei mai mulți obezi, se
referă la:
conținutul glucidic al rației (abuzul de zahăr, dulciuri, făinoase, pâine etc.)
numărul meselor: s-a demonstrat că masa unică (luată în general seara)
favorizează constituția obezității.
consumul de alcool prin creșterea apetitului, prin aportul propriu de calorii
și prin unele mecanisme biochimice duce la instalarea obezității. Consumul
de alcool, chiar și în cantități mici, dar consumat cvasicurent la masă, la
ocazii are același efect.
c.Hipertonia sistemelor anabolizante . Sistemele anabolizante includ
glandele endocrine cu rol anabolizant: în primul rând pancreasul cu hormonul său,
insulina; apoi corticosuprarenala cu cortizonul; hipofiza cu hormonul somatotrop.
Condițiile în care se produc dereglările al căror efect este obezitatea se pot descifra
din schema de reglare a homeostazei glicemice (figura 6), modificările glicemiei
fiind de fapt factorul determinant al dereglării sistemului.
Raportând felul de depunere a stratului adipos la principalele regiuni ale
corpului putem diferenția:
Obezitatea de tip superior – se caracterizează prin depuneri adipoase la
nivelul: feței, cefei, trunchiului și foarte puțin la nivelul membrelor. Este
așa numitul tip Falstaff. Tipul de obezitate superioară este predominant
124

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
sexului masculin.
Obezitatea de tip mijlociu – predomină la persoanele de sex feminin și se
caracterizează prin depunerea stratului adipos la nivelul abdomenului, sub
ombilic, șolduri, fese, coapse.
Obezitatea de tip inferior – se caracterizează prin depunerea stratului
adipos la nivelul bazinului și membrelor inferioare în ansamblu, generând
așa numita obezitate în formă de pantaloni.
După unii autori, modul de depunere a stratului adipos pe diferite regiuni
topografice ale corpului s-ar datora unor tulburări specifice ale glandelor endocrine.
Tulburările hipofizei cu repercusiuni asupra glandelor sexuale ar genera, la
femei, depunerea țesutului adipos după tipul superior (android). La bărbați,
tulburările diencefalo-hipofizare ar determina depunerea țesutului adipos după tipul
mediu (ginoid).
Depunerea țesutului adipos la nivelul inferior ar fi legată de insuficiența
tiroidiană sau tulburări hipofizare.
Tulburările hipotalamo-hipofizare sunt încriminate în distrofia
adiposogenitală caracterizată prin obezitate la nivelul trunchiului și la rădăcina
membrelor, insuficiență a glandelor sexuale, musculatura slab dezvoltată, ligamente
laxe, dezvoltare insuficientă a sistemului nervos central, tulburări de creștere a
taliei, hiposomie.
Din punct de vedere clinic, în obezitate, la început este prezent doar excesul
ponderal ca atare, pus în evidență de aspectul somatic, evidențierea pliului cutanat
și a greutății corporale.
Treptat, din cauza încărcării hemodinamice și respiratorii, apare dispneea de
efort, palpitațiile, edeme maleolare, de asemenea, apar dureri articulare, în general
în zonele suprasolicitate (glezne, genunchi, zona lombară).
Ulterior trece pe primul plan simptomatologia diferitelor complicații, și
anume:
1.Complicații cardio-vasculare : sunt cele mai frecvente.
a.Hipertensiunea arterială – apare la 50-90% din cazuri. Creșterea
tensiunii arteriale se datorează atât creșterii rezistenței periferice, cât și faptului că
volumul de oxigen, care la obezi nu crește proporțional cu surplusul de grăsime, nu
ajunge să irige în mod optim patul vascular mărit.
Se ajunge astfel, la o hipertensiune arterială cu caracter compensator, ca o reacție
de adaptare. Prin urmare, supraponderabilitatea creează într-adevăr o mare
disproporție între capacitatea funcțională limitată a cordului și suprasolicitarea
circulatorie.
b.Insuficiența cardiacă – inima persoanelor obeze lucrează cu dificultate,
deoarece se creează o disproporție între posibilitatea de adaptare a miocardului și
125

Kinetoprofilaxie
masa ponderală considerabilă, care necesită a fi irigată. Țesutul adipos, în plus,
cere o cantitate de sânge trimisă de la inimă pentru oxigenare în plus. La acestea se
mai adaugă și creșterea valorilor tensionale la nivelul plămânilor, ades întâlnită la
obezi, hipertensiunea arterială și alterările miocardului prin leziuni vasculare și
infiltrație grasă, ducând la insuficiență cardiacă.
c.Arteroscleroza – se dezvoltă la obezi cu aproximativ 10 ani mai
devreme decât la normoponderali. În producerea arterosclerozei apar implicați doi
factori: tulburarea în metabolismul lipidelor, cu producerea excesivă de colesterol,
care pătrunde în peretele vascular și alterarea peretelui vascular, care permite
pătrunderea colesterolului.
d.Varicele membrelor inferioare – alterarea peretelui vasului venos se
datorează adesea obezității. Hipotonia peretelui venos care este de fapt consecința
hipotoniei întregii musculaturi a persoanelor obeze, face ca sângele să stagneze
îndelung în vene datorită presiunii hidrostatice, ducând la apariția varicelor
membrelor inferioare.
2.Complicații respiratorii – cea mai frecventă complicație este:
a.Apneea în somn ce presupune oprirea temporală a respirației în timpul
nopții și sforăit intens datorită obturării căilor respiratorii superioare. Această
afecțiune crește riscul instalării insuficienței cardiace și este în strânsă legătură cu
circumferința gâtului și cu gradul obezității (cu cât greutatea corporală este mai
mare, cu atât riscul apneei în somn este mai ridicat.
b.Dispneea de efort – se datorează diminuării capacității vitale a
aparatului respirator, diminuării posibilităților plămânilor de a asigura oxigenul
necesar care prin sânge trebuie să ajungă la țesuturi. La aceasta contribuie faptul că
diafragmul este împins în sus de către grăsimea abdominală și prin aceasta
mișcările acestui mușchi sunt scăzute. De asemenea, mușchii intercostali sunt
afectați, fixând toracele în inspirație moderată.
3.Complicații metabolice – în primul rând apare diabetul zaharat,
cunoscut fiind faptul că obezitatea este o cauză fundamentală a diabetului ce apare
la vârsta maturității. Diabetul apare în primul rând datorită excesului alimentar, în
special în glucide ce duce la creșterea glicemiei.
4.Complicațiile aparatului locomotor
a.Reumatismul cronic degenerativ – este cel mai frecvent întâlnit la
persoanele obeze. Durerile articulare se întâlnesc la peste 70% din cazuri.
b.Alte manifestări degenerative osoase și articulare : spondiloze,
spondilartroze, picior plat, etc.
5.Complicații hepatice și biliare – sunt frecvente la persoanele obeze:
126

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
hepatita cronică, litiaza biliară.
6.Complicații ale sistemului nervos central – apar în timpul obezității
constituite având ca simptome nervoase: cefaleea, vertijul, slăbiciunea generală,
uneori ca expresie a dezvoltării aterosclerozei. Apar, de asemenea, și unele
tulburări psihice cum ar fi: anxietate, fobii, obsesii etc.
7.Complicații ginecologice și obstetricale – amenoreea apare la 30 –
40% dintre femeile obeze.
Obezitatea, pe lângă toate aceste complicații, ridică și probleme asupra
longevității, crește riscul pentru cancerul la sân, mărește riscul chirurgical și
anestezic, scade agilitatea fizică și crește riscul de accidentare. Toate aceste
complicații ale obezității pot fi prevenite, dar și tratate sau ameliorate prin
înlăturarea principalei cauze care a dus la apariția lor, și anume, prin tratarea
excesului ponderal sau prevenirea lui prin mijloace și metode specifice
kinetoterapiei.
2.1. Kinetoprofilaxia primară și secundară a obezității exogene
Menționam de la început că trebuie făcută o diferențiere netă între
obezitatea obișnuită și cea de natură endocrină. Atât măsurile de kinetoprofilaxie
secundară cât și cele de tratament kineto a celei din urmă trebuie instituite numai
cu avizul și indicațiile medicilor endocrinologi.
Kinetoprofilaxia primară și secundară are o largă aplicare în prevenirea
instalării obezității ca și în profilaxia agravării acesteia. Ea folosește un ansamblu
de exerciții a căror formă, amplitudine, intensitate, durată și viteză de execuție sunt
subordonate scopului pe care dorim să-l realizăm. Un accent deosebit în cadrul
kinetoprofilaxiei se va pune pe gimnastica abdominală și gimnastica respiratorie.
Obiectivele kinetoprofilaxiei sunt:
stimularea proceselor de dezasimilare prin activarea consumului de energie
a organismului, mărind durata și activitatea reacțiilor de oxidare celulară;;
tonifierea generală a musculaturii abdominale, îmbunătățirea respirației și
mărirea ventilației pulmonare;
stimularea circulației pentru prevenirea tulburărilor circulatorii;
prevenirea hipotoniilor gastrice și intestinale;
obișnuirea cu un regim de viață activă.
Indicații metodice privind aplicarea kinetoprofilaxiei
Pentru selecționarea mijloacelor kineto în vederea prevenirii agravării
complicațiilor obezității, trebuie să luăm în considerație tabloul clinic al
127

Kinetoprofilaxie
obezului. În acest scop este nevoie să cunoaștem: etiologia obezității
(endogenă sau exogenă), dacă au apărut sau nu tulburări cardiovasculare și
respiratorii, dacă sunt prezente afecțiuni reumatismale, gradul și localizarea
obezității, capacitatea fizică a obezului, sexul, vârsta.
Programul de kinetoprofilaxie secundară va ține cont ca volumul și
intensitatea efortului să fie dozate strict în raport cu particularitățile
individuale.
Nu se va trece la executarea unui program de kinetoprofilaxie secundară
fără avizul medicului specialist care trebuie să constate exact forma de
obezitate a pacientului precum și existența altor complicații în care efortul
fizic este contraindicat.
În selecția exercițiilor vom ține cont și de particularitățile de sex. Pentru
femei sunt recomandate ex. de mobilitate, suplețe, care vor antrena în mod
deosebit membrele inferioare și centura abdominală, ex. cu rezistență și
aparate portabile (gantere mici, mingi medicinale). Pentru bărbați se vor
folosi ex. de forță, rezistență, viteză. Se vor folosi obiecte portabile grele
(gantere 2-3 kg, extensoare puternice, mingi medicinale grele).
Organismul va fi supus gradat efortului dându-i posibilitatea să se adapteze.
În cazul în care pacientul nu are o pregătire fizică anterioară se va lucra cu
foarte multă precauție pentru a evita suprasolicitările și accidentele.
atenție deosebită în întocmirea programelor de kinetoprofilaxie secundară
va fi acordată modului de dispunere a țesutului adipos.
Pentru obezitatea localizată la trenul superior se va pune accent pe
prelucrarea musculaturii centurii scapulo-humerale, a trunchiului și a
centurii abdominale. Se vor executa exerciții active analitice, ex. cu obiecte
portabile, ex. la aparate, ex. de târâre care să se adreseze cu precădere
musculaturii trenului superior.
În obezitatea localizată la trenul inferior vom selecționa exerciții care se vor
adresa prelucrării musculaturii membrelor inferioare, abdomenului,
bazinului, punând accent pe târâre în cele mai diverse forme și poziții.
Pentru obezitatea generalizată se vor prelucra aproximativ egal toate
grupele musculare.
În toate formele de obezitate vom acorda o atenție aparte exercițiilor de
abdomen executate izotonic, cu un număr crescut de repetări pe parcursul
antrenării organismului, în vederea tonifierii centurii abdominale și
diminuării stratului adipos de la acest nivel, precum și pentru profilaxia
ptozelor viscerale, constipațiilor tulburărilor circulatorii.
Etapele de lucru în kinetoprofilaxia secundară a obezității vor fi diferite, în
funcție de scop după cum și mijloacele care se vor aplica vor fi diferite.
128

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
În prima etapă lipolitică sau de topire a grăsimilor, scopul mijloacelor
kinetoprofilactice constă din activarea consumului de energie al obezului. La
început vom urmări reacția organismului la efort și numai pe baza creșterii
capacității fizice a obezului putem să mărim intensitatea și volumul efortului în
limite strict individualizate.
Mijloacele principale din această etapă vor fi exercițiile fizice cu efect
lipolitic. Conținutul lipolitic al exercițiilor rezidă în antrenarea unui consum
energetic crescut, mărind durata și intensitatea reacțiilor de oxidare la nivelul
celulelor și țesuturilor, consum realizat pe seama rezervelor adipoase din
vecinătatea și din interiorul grupelor musculare solicitate.
Aceste exerciții lipolitice vor fi alcătuite respectând următoarele cerințe:
ritm alert susținut, intercalat cu pauze de odihnă și de relaxare;
structura tehnică a exercițiilor trebuie să îmbine lucrul muscular izotonic cu
cel izometric;
exercițiile vor fi analitice la început, dar pe măsura însușirii tehnicii
mișcărilor se vor folosi exerciții care să antreneze în mișcare grupe și
lanțuri musculare cât mai multe, cu un volum cât mai mare;
exercițiile se vor executa din poziții care să determine o schimbare
permanentă a centrului de greutate al corpului, în așa fel încât membrele
inferioare să suporte greutatea corpului sub acțiunea gravitației cât mai mult
din timpul programului.
Exemple de exerciții :
1.Sărituri susținute la coardă (pe ambele picioare, alternativ, pe fiecare
picior un anumit număr de repetări).
2.Pedalare susținută la bicicleta ergometrică.
3.Din așezat, târâre cu deplasare înainte și înapoi cu mâinile la spate.
În etapa a II-a sau musculo – poetică se va urmări în principal dezvoltarea
morfo-funcțională a musculaturii trunchiului (spate, abdomen, torace) și a
membrelor inferioare și superioare. Efectele musculo – poetice ale exercițiilor fizice
vor fi obținute prin următoarele procedee:
exerciții cu amplitudine mare obligând grupele musculare să lucreze în
interiorul și în afara segmentului de contracție, concentric sau excentric;
exerciții cu rezistență periferică mărită progresiv, folosind atât lucru
129

Kinetoprofilaxie
muscular izotonic cât și izometric;
exerciții analitice din poziții cu suprafață mare de sprijin;
exerciții efectuate într-un ritm lent sau cu tensiuni finale;
vor fi prelucrate toate grupele musculare în toate planurile și axele de
mișcare.
Exemple de exerciții :
1.Din culcat, cu tălpile pe sol și ușor depărtate, se execută îndoirea
trunchiului înainte cu mâinile la ceafă.
2.Din poziția pe genunchi cu sprijin pe antebrațe, extensia coapsei pe
bazin cu genunchiul flectat.
3.Din poziția pe genunchi cu sprijin pe călcâie, trecerea în poziția
„cavaler servant”, se repetă alternativ pe fiecare membru.
În etapa a III-a etapa de întreținere
Această etapă urmărește păstrarea și consolidarea rezultatelor obținute prin
mijloace kinetoprofilactice în primele două etape și prevenirea recidivelor.
Pentru a obține rezultatele scontate, adică acelea de a menține o greutate
normală și o musculatură tonică și trofică este nevoie de o participare constantă și
activă la efectuarea programelor de kinetoprofilaxie.
Aceste programe se vor axa pe următoarele forme metodice de aplicare a
mijloacelor kinetoprofilactice:
programe de gimnastică de înviorare;
programe de kinetoprofilaxie bazate pe exerciții active libere, cu rezistență,
cu obiecte, la aparate, aplicative, care să ducă la tonifierea grupelor
musculare ale trunchiului, și membrelor;
activități cu caracter corectiv și ocupațional;
activități de practicare a unui sport.
Exemple de exerciții :
1.Din culcat costal, rotări ale membrelor inferioare cu genunchii extinși în
sensul și inversul acelor de ceasornic.
2.Așezat cu sprijin pe antebrațe, ridicări și coborâri laterale repetate ale
membrelor inferioare la un unghi de 45° față de sol.
3.Din culcat cu gantere de 1 kg. în mâini, se execută îndoiri înainte ale
130

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
trunchiului cu rotări ale trunchiului stânga – dreapta.
Rezumatul unității de studiu
În cadrul acestei unități de curs au fost prezentate date
legate de modul de producere a țesutului gras, tipurile de
depuneri ale acestuia, cauzele declanșatoare și favorizante
formării diferitelor tipuri de obezitate. Important în cadrul
prezentării acestui curs este și prezentarea complicațiilor pe care
le produce surplusul de greutate pe diferite aparate și sisteme.
Se menționează de la început că
trebuie făcută o diferențiere netă între obezitatea obișnuită și cea
de natură endocrină. Atât măsurile de kinetoprofilaxie secundară
cât și cele de tratament kineto a celei din urmă țin cont de avizul
și indicațiile medicilor endocrinologi. În acest sens au fost
prezentate atât obiectivele kinetoprofilactice primare și secundare
cât și etapele de lucru specifice în cadrul kinetoprofilaxiei
secundare.
Autoevaluare
Întocmiți câte un program de kinetoprofilaxie primară și secundară pentru
copii cu obezitate respectând etapele de lucru caracteristice acestora.
Întocmiți câte un program de kinetoprofilaxie primară și secundară pentru
adulți cu obezitate respectând etapele de lucru caracteristice acestora.
UNITATEA DE STUDIU II.3. KINETOPROFILAXIA PRIMARĂ
FEMEII ÎN SITUAȚIE BIOLOGICĂ SPECIALĂ. SARCINĂ ȘI
LĂUZIE.
3.1. Kinetoprofilaxia femeii în perioada de sarcină
131

Kinetoprofilaxie
Particularități morfologice și funcționale ale femeii gravide
Sarcina este un fenomen natural care produce numeroase modificări
morfologice și funcționale în viața femeii gravide.
Ochiană, G. (2006), precizează că cele mai evidente modificări apar la
nivelul abdomenului care mărindu-se progresiv (datorită creșterii în lungime și
greutate a uterului) deplasează centrul general de greutate al corpului înainte și în
jos. Această deplasare va determina, pentru menținerea echilibrului corporal, o
înclinare a trunchiului înapoi și o accentuare a lordozei lombare.
Exagerarea lordozei lombare în poziția stând va antrena un efort static
considerabil din partea mușchilor spatelui, ai coloanei vertebrale, ai abdomenului și
ai perineului (fundul bazinului).
Deși majoritatea femeilor se simt bine în perioada de sarcină, există situații
în care la unele femei apar unele tulburări caracteristice ca: amețeli, constipație,
dureri de cap, greață și vărsături, somnolență, salivație. În general, aceste fenomene
apar, mai ales în primele luni ale sarcinii și dispar în ultimele luni.
Există însă situații când femeia gravidă se simte rău în ultima parte a
sarcinii. În aceste cazuri tensiunea mare din abdomen, și presiunea asupra toracelui
exercitate de sarcină generează o respirație dispneică și o neliniște generală
accentuată.
Toate organele și marile funcțiuni sunt influențate de sarcină în proporții
variabile:
La nivelul pielii apar pigmentări caracteristice pe față (masca sarcinii) pe
sâni, pe abdomen, pe partea dorsală a mâinilor.
Spre sfârșitul sarcinii, pielea de pe sâni, fese și coapse crapă și cicatrizându-
se, lasă niște dungi albe sau vinete, numite vergeturi, care persistă și după
naștere.
Țesutul subcutanat se încarcă cu grăsime și lichide ducând la creșterea
volumului și greutății corpului.
Mușchii scheletici deși par îngroșați și plini, au un tonus scăzut, articulațiile
devin mai mobile iar oasele pierd uneori din calciu.
Aparatul respirator devine mai activ. Spre sfârșitul sarcinii respirația devine
mai superficială și mai accelerată. Comprimarea plămânilor din cauza
sarcinii generează un debit respirator scăzut la efort.
Aparatul circulator este influențat de sarcină la nivelul tuturor elementelor
sale componente: apar vascularizări noi în uter și glandele mamare; crește
cantitatea globală de sânge cu aproximativ 20%; prin tendința de
orizontalizare a inimii datorită ridicării diafragmului apar unele dificultăți
de natură mecanică în funcționarea ei; datorită greutății sarcinii care apasă
132

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
spre bazin apar staze în venele, capilarele și limfaticele membrelor
inferioare, care predispun la apariția varicelor și edemelor; tensiunea
arterială are mari fluctuații datorită unor cauze organice și psihice.
La nivelul aparatului digestiv constatăm la majoritatea gravidelor
constipații, balonări și alte tulburări ușoare.
Metabolismul femeii gravide devine foarte activ. La unele dintre ele apar
tendințe de îngrășare, spre obezitate.
Aparatul renal suferă influențe fiziologice și mecanice care, la unele femei,
determină apariția albuminei în urină.
Sistemul glandelor endocrine este foarte mult influențat de sarcină. Se
intensifică activitatea hipofizei, tiroidei, suprarenalelor.
Sistemul nervos și psihicul se schimbă sub influența sarcinii. Cele mai mari
modificări apar in domeniul neurovegetativ.
Psihicul femeii se transformă, apar comportamente specifice maternității.
Lunile a III-a – a VI-a
Sarcina crește, uterul se mărește și depășește simfiza pubiană, ajungând în
luna a VI-a la nivelul ombilicului;
Dispar tulburările inițiale specifice gravidității sau se diminuiază foarte
mult.
Se îmbunătățește starea generală funcțională și psihică.
Legătura dintre femeie și făt, este mai trainică.
Funcțiile organice ale femeii se îmbunătățesc și are loc o echilibrare a
psihicului.
Lunile a VI-a – a VIII-a
Sarcina ajunge deasupra ombilicului.
La unele gravide apare oboseala, precum și dispnee, palpitații și alte
tulburări organice.
Partea superioară a trunchiului se înclină mult înapoi și se accentuează
lordoza lombară.
Luna a IX-a
Fundul uterului ajunge până la rebordul costal.
133

Kinetoprofilaxie
Mărimea abdomenului comprimă foarte mult organele din torace și
abdomen ale căror funcții sunt mult stânjenite.
Obiectivele generale kinetoprofilaxiei secundare:
Mijloacele kinetoprofilactice folosite în scop profilactic la femeia gravidă
au următoarele obiective generale:
îmbunătățirea sănătății și mărirea rezistenței organismului;
favorizarea unei evoluții normale a sarcinii;
formarea unei atitudini corecte a corpului în timpul diverselor activități;
pregătirea pentru naștere (fizică și psihică) și preîntâmpinarea
complicațiilor;
tonifierea principalelor grupe musculare ale abdomenului (drepții
abdominali, marii și micii oblici, transversul abdominal, musculatura
feselor și a membrelor inferioare);
tonifierea musculaturii bazinului și în mod deosebit a perineului;
învățarea respirației corecte și complete;
învățarea contracțiilor (încordărilor) și relaxărilor musculare și în mod
deosebit a musculaturii abdominale și a bazinului;
combaterea constipației.
Obiective specifice pe etape (trimestre)
De la I – III luni
menținerea sarcinii;
menținerea unei activități normale a marilor funcțiuni;
evitarea unor accidente – care privesc sarcina – a unor tulburări și
îmbolnăviri, la care este predispusa femeia gravidă;
evitarea eforturilor traumatizante mai ales la nivel abdominal;
De la III – VI luni
tonifierea musculaturii spatelui, abdomenului, bazinului și a musculaturii
membrelor inferioare;
dezvoltarea elasticității centurii abdominale și perineului;
134

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
îmbunătățirea marilor funcțiuni organice îndeosebi respirația și circulația.
De la VI – VIII luni
combaterea tulburărilor circulatorii și contracturilor mai ales la nivelul
membrelor inferioare;
combaterea constipațiilor.
Luna a IX-a
învățarea și perfecționarea mișcărilor de respirație și relaxare;
învățarea nașterii ! prin exerciții ușoare de contracție și relaxare voluntară a
mușchilor abdominali, perineali, respiratori.
Mijloacele kinetoprofilactice
Exercițiile de gimnastică recomandate gravidelor sunt cele analitice, strict
localizate, precum și unele mișcări care aparțin deprinderilor motrice de
bază (mers, târâre), atent selecționate, sistematizate, adaptate și dozate în
raport cu nevoile reale.
Exercițiile selecționate se vor adresa în mod deosebit următoarelor regiuni:
abdomenului, bazinului, spatelui, precum și funcțiilor respiratorie și
circulatorie. Nu vor fi uitate exercițiile pentru cap, membre superioare.
Exercițiile pentru tonifierea abdomenului vor solicita toate grupele
musculare care aparțin acestei regiuni și vor fi executate sub forma
îndoirilor înainte, înapoi, laterale, rotări, circumducțiilor. V or fi executate
fără îngreuiere și cu amplitudini și intensități moderate.
Exercițiile pentru bazin. Musculatura bazinului va fi antrenată atât prin
mișcări de trunchi cât și prin mișcări de membre inferioare. Mușchii
perineali vor fi exercitați prin calea indirectă, adică prin solicitarea
mușchilor antagoniști (abdominali și diafragm).
Exercițiile de respirație. Femeia gravidă va fi învățată să respire corect și
complet (în anumite etape de sarcină). Este necesar de asemenea să-și poată
doza și stăpâni în mod voit respirația. Exercițiile de respirație vor fi în fază
de început libere (inspirație și expirație) apoi vor fi legate de mișcări de
trunchi și membre.
Exercițiile în apă sunt bine tolerate de gravide și au avantajul că ușurează
execuția mișcărilor.
135

Kinetoprofilaxie
Obiectul agreat în programele de kinetoprofilaxie specifice în astfel de
situații este mingea, de diferite mărimi și structuri.
Indicații metodice
Înaintea instituirii oricărui program de kinetoprofilaxie, femeia gravidă este
obligată să efectueze un riguros examen medical de specialitate, prin care să
se constate atât starea de sănătate a gravidei cât și modul cum evoluează
sarcina.
Kinetoterapeutul este obligat de asemenea, să cunoască gradul de pregătire
fizică anterioară, pentru a putea selecționa mijloacele cele mai potrivite cu
vârsta și nivelul de dezvoltare a motricității.
Exercițiile fizice vor fi selecționate, adaptate și dozate în funcție de
particularitățile individuale reale și executate sub supravegherea strictă a
kinetoterapeutului.
Pentru nevoile reale, specifice femeilor, în perioada de sarcină s-a creat o
metodologie specială de gimnastică a gravidelor. Această metodă constă din
poziții și mișcări simple, ușor de executat, accesibile fiecărei gravide.
Pozițiile, cele mai frecvente, recomandate în această perioadă sunt pozițiile
cu suprafață mare de sprijin ca: decubit, poziția așezat, poziția pe genunchi,
cu derivatele lor. poziția stând, va fi folosită rar, iar poziția atârnat va trebui
evitată.
Din poziția decubit vor fi utilizate în mod deosebit derivatele: decubit
dorsal și decubit lateral. Poziția de decubit dorsal nu va fi menținută mai
mult de 5 minute începând cu trimestrul II. Se va evita pe toată durata
sarcinii poziția decubit ventral.
Din poziția așezat sunt preferate derivatele: așezat pe un taburet sau o
bancă, așezat rezemat, așezat cu genunchii flectați, așezat pe un gymball.
Din poziția pe genunchi se recomandă variantele: pe genunchi pe călcâie
așezat, pe genunchi cu sprijin pe palme. Exerciții de contracții și relaxare
musculară cu caracter specific pentru gravide. Aceste exerciții pot fi
executate atât în cadrul programelor de kinetoprofilaxie dar și ca exerciții
individuale. Se vor efectua cu predilecție în ultimele săptămâni de sarcină
de către gravidă sub supraveghere. Exercițiile vor fi efectuate lent, stăruitor,
până când vor fi învățate corect.
V or fi evitate tulburările neurovegetative la schimbările bruște de poziție.
De aceea trecerea de la o poziție la alta se va face lent.
Evitarea mișcărilor care duc la blocarea toracelui și la mărirea accentuată a
presiunii intraabdominale
Sunt contraindicate cățărările, exercițiile de echilibru, sprijinul unipodal,
136

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
săriturile, rostogolirile, ridicările sau purtările de greutăți.
Contracțiile pot fi executate și la trunchi (abdomen, spate). Durata
contracțiilor va fi de aproximativ 5-6 secunde, iar intensitatea mică sau
medie.
După efectuarea contracțiilor trebuie să urmeze întotdeauna o relaxare
totală a mușchilor.
Exercițiile se vor executa individual, lent, ritmic, fără suprasolicitări, fără
blocarea toracelui, însoțite de mișcări de respirație și relaxare, evitându-se
oboseala.
Efectuarea programelor de kinetoprofilaxie nu include, ci presupune și
asocierea altor mijloace terapeutico – profilactice între care masajul ocupă
un loc foarte important.
Organizarea programelor de kinetoprofilaxie ale femeii gravide trebuie
efectuate cu mare atenție întrucât fără cunoașterea contraindicațiilor, acestea
nu numai că nu vor avea efectul scontat, dar poate prejudicia sănătatea
femeii.
Se indică oprirea executării programului kinetoprofilactic la apariția
următoarelor fenomene:
-dureri mari abdominale, care apar mai ales la efort;
-inflamația uterului;
-tendința de hemoragie uterină, stări de debilitate, febră, boli acute,
oboseală;
-lipotimii;
-tahicardie, tahipnee;
-amețeli.
În raport cu vârsta sarcinii exercițiile analitice se pot asocia după cum
urmează:
Lunile I – III
Exemple de exerciții:
1.Mers cu mâinile la ceafă, ridicarea alternativă a genunchilor la piept,
urmată de o rotarea stânga – dreapta a trunchiului (10 repetări).
2.Din poziția așezat pe un gymball, ridicarea trunchiului până la nivelul
137

Kinetoprofilaxie
unei semigenuflexiuni cu inspir, coborârea cu expir (5 repetări x 2 serii). Atenție,
gymball-ul va fi asigurat de kinetoterapeut!
3.Așezat pe o banchetă de gimnastică cu o minge susținută între glezne, se
execută îndoiri și întinderi repetate de la nivelul genunchilor (10 repetări x 2 serii ).
Și în celelalte etape ale sarcinii se recomandă aceeași gamă de exerciții,
adaptate ca volum, intensitate, amplitudine, ritm, caracteristicilor generale ale
etapei cât și particularităților individuale ale gravidei.
Lunile IV – VI
Exemple de exerciții:
1.Din decubit dorsal, șoldul flectat la 90°, genunchii întinși și gleznele
flectate, se execută împingerea în sens vertical a bazinului (10 repetări).
2.Așezat călare pe un gymball dublu, rularea stânga – dreapta a mingii, cu
reechilibrarea corpului în timpul mișcării.
3.Din culcat, imitarea pedalării la bicicletă (10 repetări).
Lunile VII – VIII
Exemple de exerciții:
1.Din culcat, sprijin cu tălpile pe sol, ridicarea bazinului spre verticală și
coborârea acestuia fără atingerea solului (10 repetări x 2 serii ).
2.Din culcat, sprijin cu tălpile pe sol, se realizează respirații abdominale
(3 repetări x 2 serii ).
3.Așezat pe o banchetă de gimnastică cu o minge susținută între glezne, se
execută apropierea și depărtarea repetată la nivelul genunchilor(10 repetări x 2 serii
).
În luna a IX-a se vor executa numai exerciții ușoare de contracție și
relaxare voluntară a mușchilor perineali, abdominali, respiratorii.
3.2. Kinetoprofilaxia femeii lăuze
După evenimentul nașterii sănătatea femeii lăuze devine destul de labilă,
fapt care necesită a fi ocrotită cu mare atenție, atât de cei apropiați cât și de lăuza
însăși.
In perioada lăuziei au loc importante fenomene de involuție a modificărilor,
138

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
care au fost generate de sarcină, până când femeia își recapătă conformația fizică și
echilibrul funcțional, dinainte de sarcină.
Involuția acestor fenomene se produc în 3 etape:
Prima etapă – lăuzia propriu-zisă – durează câteva săptămâni și constă în
micșorarea uterului care va lua treptat formă, mărimea și poziția inițială din
bazin, precum și din refacerea perineului.
A doua etapă (până în ziua 10 – 12), mai lentă și mai lungă constă în
refacerea echilibrului morfo-funcțional și psihic al lăuzei.
A treia etapă (pe durata a 4 – 6 săptămâni) și constă în reluarea lentă a
tuturor activităților, refacerea funcțiilor direct implicate în perioada de
sarcină.
Particularități morfo-funcționale ale femeii lăuze
Involuția prea lentă a uterului și a anexelor sale pot favoriza apariția
hemoragiilor, ptoza acestor organe și inflamația cronică.
Scăderea bruscă a presiunii intraabdominale în momentul expulziei fătului,
generează apariția unei centuri musculo – aponevrotice abdominale
insuficiente (relaxată și fără tonusul corespunzător), care poate duce la
dilatații și ptoze ale organelor intraabdominale, urmate de importante
tulburări funcționale ca: staze circulatorii, dureri, constipații.
Insuficiența planșeului perineal poate să producă uneori, modificări de
poziție ale uterului și anexelor sale, ale vezicii urinare și ale intestinului
gros, urmate de procese inflamatorii, aderențe și tulburări menstruale.
Pot să apară, de asemenea edeme, varice, flebite ale membrelor inferioare.
Datorită insuficienței musculaturii abdominale și diafragmatice, femeia
lăuză poate contracta o insuficiență respiratorie care afectează refacerea
generală a organismului, tonusului și funcțiilor musculare, circulației și
activității nervoase.
Schimbările importante de tonus muscular și de presiune în țesuturi pot
genera tulburări circulatorii interne, congestii și staze în abdomen.
Pot să apară tulburări ale digestiei și ale secrețiilor glandelor anexe.
Activitatea psihică a femeii lăuze, capătă un nou conținut și un nou caracter
– caracterul maternității.
Kinetoprofilaxia femeii lăuze urmărește în general reeducarea funcțiilor
tulburate și grăbirea reparării vătămărilor suferite de organism în timpul
sarcinii și la naștere.
139

Kinetoprofilaxie
Aplicarea programelor kinetoprofilactice reclamă însă o deosebită prudență
pentru ca în unele situații există încă dureri și tendințe hemoragice care
necesită îngrijiri medicale de specialitate a uterului și perineului.
Obiectivele kinetoprofilaxiei:
refacerea troficității și tonicității musculaturii abdominale și perineale;
reeducarea respirației, prin amplificarea mișcărilor diafragmului și a
mușchilor abdominali;
prevenirea unor tulburări circulatorii interne de tipul congestiilor și stazelor
abdominale;
îndepărtarea lichidelor de stază și a toxinelor care s-au acumulat în corpul
lăuzei;
prevenirea ptozării vezicii urinare;
Mijloacele kinetoterapeutice folosite în alcătuirea programelor de
kinetoprofilaxie:
Dacă nașterea s-a desfășurat în condiții normale, după 3-4 zile, femeia lăuză
poate să înceapă executarea unor exerciții simple de gimnastică analitică.
Poziția din care se va lucra, la început, va fi decubit dorsal, cu capul și gâtul
ușor ridicate.
Exercițiile efectuate vor fi adresate: capului și gâtului, membrelor
superioare și inferioare, trunchiului și aparatului respirator.
Exercițiile de cap și gât vor fi ridicări de pe pernă, înclinări laterale, răsuciri
și circumducții.
Exercițiile la nivelul membrelor superioare vor fi efectuate analitic, din
toate articulațiile, alternativ sau simultan (degete, pumn, cot, antebraț,
umăr). Se vor executa: flexii și extensii, mișcări de lateralitate, circumducții
ale degetelor și pumnului; flexii și extensii, pronații și supinații ale
antebrațelor. La nivelul umerilor, mișcările vor fi sub forma îndoirilor și
întinderilor întregului membru superior, ridicări și coborâri laterale, rotări.
Exercițiile pentru membrele inferioare vor viza toate marile articulații
(glezne, genunchi, șolduri).
La nivelul gleznelor se vor executa flexii și extensii ale picioarelor, mișcări
de lateralitate și circumducție alternativ sau simultan.
La nivelul genunchilor se pot efectua îndoiri alternative cu tălpile alunecând
pe planul de sprijin.
140

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
La nivelul șoldurilor se vor executa flexii și extensii, abducții și adducții,
circumducții, alternativ executate.
Exercițiile de trunchi vor cuprinde numai îndoiri laterale și rotări cu mică
amplitudine (fără a ridica trunchiul de pe planul de sprijin).
Exercițiile de respirație vor fi executate liber și profund cu accent pe
inspirație, expirație, pauză (alternativ).
Exercițiile de respirație vor fi apoi însoțite de mișcări active ale membrelor
superioare și inferioare.
Mișcările uzuale sunt recomandate pentru a fi executate din pozițiile culcat
și culcat sprijinit.
Programul kinetoprofilactic poate fi schimbat după 3-4 zile, dacă lăuza a
executat corect și fără greutate primul program. În cadrul acestui program
se vor executa exerciții ușoare pentru abdomen, din poziția culcat. Este
indicată ridicarea din culcat în așezat în pat sau la marginea patului. Se
permite de asemeni întoarcerea din culcat dorsal în culcat costal, poziție din
care se vor executa mișcări pentru membre.
V or fi executate exerciții combinate în care vor fi angrenate membrele
superioare și membrele inferioare.
Mușchii bazinului vor fi exercitați din poziția culcat cu membrele inferioare
îndoite și sprijinite pe tălpi, prin apropierea și depărtarea cu rezistență a
genunchilor și prin ridicarea bazinului cu executarea unor mișcări de
lateralitate.
După câteva zile, cu ajutor, lăuza poate trece din decubit în așezat, din care
poate executa pendulări de gambe, de membre superioare, de trunchi ( al II-lea
program).
Al III-lea complex (program) de exerciții va fi executat după consolidarea
poziției așezat și executarea cu ușurință a exercițiilor din această poziție. V or fi
executate toate exercițiile din pozițiile precedente la care se vor adăuga exerciții din
stând și din mers. Și aici trecerea se va face numai cu aviz medical. Ridicarea în
stând se va face la început cu ajutor pentru ca lăuza poate avea senzația de amețeală
și de oboseală. În ridicarea activă din așezat în stând lăuza se va ajuta cu mâinile,
sprijinindu-se de mobilier (acasă) sau de scara fixă în sala de kinetoterapie.
Pentru ridicarea activă femeia va exersa de mai multe ori exercițiul pentru
a-l efectua cu ușurință și a putea să fie pregătită pentru următoarea etapă – mersul.
Efectuarea mersului este destul de dificil. La început ea trebuie sprijinită,
până ce se obișnuiește din nou cu acest tip de exercițiu.
Mersul, la început va consta din câțiva pași, de la pat la un scaun și înapoi.
141

Kinetoprofilaxie
Exercițiul trebuie făcut fără efort, fără oboseală, cu multă prudență sub
supraveghere.
Exercițiile de mers vor avea mult timp un caracter analitic: mers cu sprijin
înainte, înapoi, lateral, pe vârfuri, cu ridicarea genunchilor sus.
Se vor continua în această etapă exerciții de tonifiere a musculaturii
abdominale și a bazinului. Tot în această etapă pot fi abordate exercițiile din alte
poziții ca: pe genunchi, pe genunchi cu sprijin pe palme.
Indicații metodice
Întocmirea programelor de kinetoprofilaxie a femeii lăuze nu poate fi
efectuată fără a avea un tablou complex și complet privind starea de
sănătate și pregătirea fizică anterioară, precum și particularitățile morfo-
funcționale individuale.
Kinetoprofilaxia este necesară mai ales la lăuzele care au născut prima dată,
când trebuie să se obțină o refacere mai completă a modificărilor generate
de sarcină și naștere.
Programele de kinetoprofilaxie vor fi îndreptate în principal spre refacerea
cât mai rapidă a musculaturii abdominale și perineale, pentru prevenirea
dilatațiilor și ptozelor organelor din abdomen și bazin. Un lucru la fel de
important îl constituie și combaterea insuficiențelor respiratorii și
tulburărilor circulatorii.
Programele vor fi concepute și executate individual după particularitățile
reale ale lăuzei.
Exercițiile se vor efectua de regulă din poziții cu suprafață mare de sprijin
care să permită relaxarea și odihna.
3.3. Kinetoprofilaxia femeii care alăptează
Obosită și stânjenită de sarcină și apoi de alăptare, organismul femeii care
alăptează poate fi expus la o mulțime de tulburări și îmbolnăviri.
Marile funcțiuni organice : circulația, respirația, digestia, metabolismul,
excreția, glandele endocrine precum și activitatea nervoasă și psihică ca și
activitatea neuromotoare pot fi afectate deopotrivă, ducând la scăderea
forțelor femeii – mamă și la influențarea negativă a creșterii și dezvoltării
copilului.
Aparatul respirator al femeii care alăptează poate căpăta o stare de
insuficiență funcțională care predispune la multe afecțiuni dintre care unele
grave.
142

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
Aparatul circulator poate păstra urmele unor tulburări și îmbolnăviri ale
cordului sau ale arborelui vascular care au apărut în timpul sarcinii și care
se pot agrava în timpul alăptatului.
Metabolismul femeii care alăptează, în general foarte activ, poate suferi
tulburări de asimilare sau dezasimilare cu tendințe evidente spre obezitate
sau debilitate destul de importante.
Sistemul nervos al mamelor poate suferi serioase încordări mai ales în
primele luni după naștere când copilul trebuie îngrijit, alăptat și vegheat
continuu.
Modificări evidente apar în dezvoltarea fizică a femeii. Se constată un tonus
scăzut al mușchilor și țesuturilor, lipsă de rezistență și vigoare, atitudinea
deficientă a întregului corp.
Din cauza alăptatului mamele adoptă o atitudine defectuoasă cu trunchiul
flectat, omoplați depărtați, umeri căzuți, torace înfundat și abdomen flasc.
În aceste condiții programele de kinetoprofilaxie care se întocmesc, urmăresc să
realizeze următoarele obiective:
Obiectivele kinetoprofilaxiei
Programele de kinetoprofilaxie în perioada alăptatului trebuie să satisfacă
toate necesitățile organice și psihice ale mamei. Se va urmări cu precădere :
stimularea fenomenelor de involuție, ale modificărilor produse de sarcină și
de naștere;
fortificarea organismului slăbit și obosit;
stimularea secreției lactate prin prezența în glandele mamare a unei cantități
mai mari de sânge oxigenat;
îmbunătățirea respirației;
activarea circulației în zona superioară a toracelui și a glandelor mamare;
combaterea atitudinilor cifotice care pot deveni deficiente pentru toată viața
dacă nu sunt prevenite și tratate la timp;
combaterea atitudinilor scoliotice generate de ținerea copilului în brațe.
Mijloacele kinetoprofilaxiei
Pentru prevenirea tulburărilor și deficiențelor arătate mai sus se recomandă
folosirea unei game largi de mijloace:
143

Kinetoprofilaxie
exerciții de respirație pentru prevenirea și corectarea tulburărilor și
deficiențelor respiratorii, sub forma exercițiilor de respirație active libere,
active însoțite de mișcări ale trunchiului și membrelor superioare, mersul în
aer liber;
exerciții pentru abdomen și perineu executate împreună;
exerciții pentru corectarea viciilor de atitudine (cifotică, scoliotică);
exerciții de redresare activă.
Indicații metodice:
programele de kinetoprofilaxie vor fi în general de 20-25 minute;
exercițiile vor fi executate amplu, dar fără o solicitare maximă;
exercițiile mai dificile vor fi urmate întotdeauna de exerciții de respirație și
relaxare;
durata programului și intensitatea exercițiilor vor crește progresiv până la
înțărcare;
pentru a nu stânjeni secreția laptelui vor fi contraindicate toate eforturile
intense sau de lungă durată, alergare pe distanțe lungi, săriturile, aruncările,
purtările de greutate.
Rezumatul unității de studiu:
Această unitate a curs cuprinde particularitățile morfologice și funcționale
ale femeii gravide, femeii lăuze și femii care alăptează, obiectivele specifice pe
trimestre de sarcină, mijloacele specifice și indicațiile metodice caracteristice celor
trei situații speciale ale femeii.
Autoevaluare
Întocmiți câte un program de kinetoprofilaxie primară și secundară pentru
femeia gravidă pe semestre.
Întocmiți câte un program de kinetoprofilaxie primară și secundară pentru
femeia lăuză.
Bibliografie
1.Antonescu, D., Obrașcu, C., Oveza, A., (1993), Corectarea coloanei
vertebrale, Editura Medicală, București;
2.Arribas, T., L., (2004), La educacion fisica de 3 a 8 anos , Editorial
Paidotribo, Barcelona, Spania;
144

Lector univ. dr. BALINT NELA TATIANA
3.Baciu, CL. (1990), Programe de gimnastică medicală , Editura Stadion,
București;
4.Balint, T. (2006), Kinetoterapia – o alternativă în combaterea obezității ,
Editura EduSoft, Bacău;
5.Cordun, M., (1999), Kinetologie medicală , Editura Axxa, București;
6.Crăciun, M., 2002, Kinetoprofilaxie, curs – ID, Bacău;
7.Dragnea, A., Bota, A., (1999), Teoria activităților motrice , Editura
Didactică și Pedagogică, București;
8.Dobrescu T., Constantinescu E, (2006), – Gimnastica – concepte teoretice și
aplicații practice, Editura Tehnopress, Iași;
9.Dobrescu T., Constantinescu E, (2006), Bazele teoretice și metodice ale
gimnasticii – Curs de bază Editura Pim, Iași
10.Duma, E., (1997), Deficiențele de dezvoltare fizică , Editura Argonaut,
București;
11.Dumitru, D., (1984), Reeducarea funcțională în afecțiunile coloanei
vertebrale, Editura Sport-Turism, București;
12.Fozza, A. C., (2003), Îndrumar pentru corectarea deficiențelor fizice ,
Editura Fundației de Mâine, București;
13.Golu, P., Zlate, M., Verza, E., 1994, Psihologia copilului , Editura Didactică
și Pedagogică, București;
14.Ionescu, A., (1957), Aplicațiile profilactice ale CFM , Editura Didactică și
Pedagogică, București;
15.Iordăchescu, F. (1999), Pediatrie, Editura Medicală Națională, București;
16.Ochiană, G. (2006), Kinetoprofilaxie – kinetoterapie în obstetrică –
ginecologie, Editura Pim, Iași;
17.Marcu, V ., (1995), Bazele teoretice ale exercițiilor fizice în kinetoterapie ,
Editura Universității din Oradea, Oradea;
18.Mârza, D., (2005), Kinetoprofilaxie primară , Editura Tehnopress, Iași;
19.Montes, E., G., (2001), Materiales no convencionales , Editorial Gymnos,
Getafe, Madrid;
20.Oro, P.A., Remacha, J., Ferruz, R. S., Marco, J. T., (1999), La educacion
fisica en la educacion infantil de la 3 la 6 anos , Editorial Inde, Zaragoza,
Spania;
21.Radovici, P., Stoenescu, G., (1999), Obezitatea și combaterea ei , Editura
Sport-Turism, București;
145

Kinetoprofilaxie
22.Sbenghe, T., (2002), Kinesiologie – Știința mișcării , Editura Medicală,
București;
23.Scarlat, E. (1993), Educația fizică a copiilor de vârstă școlară , Editura
Editis, București;
24.Șchiopu, U., Verza, E., (1995), Psihologia vârstelor , Editura Didactică și
Pedagogică, București;
25.Șerbescu, C., (2000), Kinetoprofilaxia primară. Biologia condiției fizice ,
Editura Universității din Oradea, Oradea.
26.www.atit.com (accesat octombrie 2007);
27.www.clay.scoliosis .com (accesat octombrie 2007);
28.www.spinaldoctor.com (accesat octombrie 2007);
29.www.uabhealth.org (accesat octombrie 2007);
30.www.marfan.org (accesat octombrie 2007);
31.www.erikdalton.com (accesat octombrie 2007).
146