Lector doctor Camelia Teodorescu Student:Calotă Cristiana Alexandra București -2016- UNIVERȘITATEA BUCUREȘTI FACULTATEA DE GEOGRAFIE ANALIZA… [306690]

UNIVERȘITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:

Lector doctor Camelia Teodorescu

Student: [anonimizat]2016-

UNIVERȘITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

ANALIZA COMPARATIVĂ A PALATELOR ȘIMBOL BUCUREȘTENE

Coordonator științific:Lector doctor Camelia Teodorescu

Student: [anonimizat]2016-

Cuprins

1.Turismul cultural istoric din București

2.Contextul științific

3.Scurt istoric al Bucureștiului

4.Resurse turistice naturale

4.1 Relief

4.2 Apele

4.3 Clima

5.Potențial turistic

6.Hanurile bucureștene

6.1. Hanurile domnești

6.2. Hanurile mânăstirești

6.3. Hanurile neguțătorești

7.Contribuțiile hanurilor la viața socială bucureșteană

7.1 Contribuții economice

7.2 [anonimizat]

7.3 [anonimizat]

7.4 Dispariția hanurilor

8.Palatele bucureștene

9.Vechi case bucureștene…….

10.Hotelurile bucureștene…………………

11.Propuneri circuite turistice……………………………….

12.Bibliografie

1.[anonimizat].Conform Organizației Națiunilor Unite 54% [anonimizat] 2050 acesta să crească până la 66%.

Viața culturală bogată a [anonimizat].

[anonimizat],în special pe latura festivalurilor de muzică și film.De exemplu Festivalul George Enescu a atras peste 20.000 de turiști în 3 săptămâni în București în anul 2013.[anonimizat] a fost unul semnificativ pentru o capitală europeană.

Bucureștiul a devenit renumit pentru diverșitatea sa: [anonimizat].[anonimizat].[anonimizat] 2021 Capitala Europeană a Culturii.

Capitala țării fiind conșiderată drept cea mai modernă metropolă din România cu o [anonimizat] a afectat în întregime orașul din toate perspectivele:cultural,economic,comercial,turistic etc.

[anonimizat] o vechime de mai bine de 500 de ani fiind atestat documentar înca din anul 1459 [anonimizat] „[anonimizat] „București”.[anonimizat]-militare.[anonimizat] l-au avut în continuare și funcțiile comerciale.”[anonimizat]-lea Dracul și-a [anonimizat],comparativ cu cele două capitale anterioare.Prezența așezării în București avea și un rol strategic fiind amplasată chiar pe ruta comercială ce făcea legătura între sud-estul Europei cu nordul și vestul.Și în ziua de azi există ruinele palatului și ale bisericii lui Vlad ,bine conservate și destinate vizitării publicului,făcând astfel parte din cele mai vechi clădiri ale orașului.

Comparativ cu celelalte funcții ale orașului,cea mai remarcantă și cu o importanță deosebită pentru capitala României a fost funcția comercială,cea care a pus bazele dezvoltării și cunoașterii acesteia peste granițe prin realizarea unor areale ce au contribuit la activitatea comercială.Așadar,pentru a susține această funcție, odată cu secolele trecute au apărut hanurile,reprezentând atât spații de depozitare ale mărfurilor ce aparțineu negustorilor,dar și spații de cazare pentru cei ce calătoreau și făceau un mic popas în capitală,toate având drept scop creșterea activității comerciale a orașului.Astfel latura istorică a avut un mare impact asupra dezvoltării capitalei reușind să contureze și să evidențieze anumite aspecte ale cadrului cultural,ce stau și astăzi drept mărturie prin ruine.

Pe lângă aspectul istoric, și funcția culturală ce derivă din această poate fi definită prin varietatea și amplasarea obiectivelor turistice care creează o anumită notă specifică al Bucureștiului impunându-i o anumită personalitate.Dintre obiectivele turistice culturale cele mai reprezentative sunt muzeele de interes național (Muzeul Național Cotroceni,Muzeul Național de Geologie,Muzeul Național al Satului"Dimitrie Gusti", Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Țăranului Român, Muzeul Național de Artă Contemporană etc),casele memoriale(George Enescu,George Călinescu, Tudor Arghezi,George Bacovia,Ion Minulescu etc),monumente (Arcul de Triumf, Monumentul Eroilor Sanitari, Statuia Lupoaicei din București,etc) fapt ce generează un flux de turiști fie organizați în baza unui proces educațional fie în baza unor alegeri personale.

Importanța funcției cultural-artistice este dată și de prezență unui numar foarte mare de instituții de cultură,artă,învățământ printre care regasim și sediul Academiei Române cotată drept cea mai mare autoritate din domeniul culturii și științei,dar și Academia de Științe Agricole și Silvice sau Academia de Științe Medicale.Acestă funcție mai este definită și de o mare activitate în domeniul presei,cinematografiei,teatrului sau muzeistic.

Prin intermediul funcțiilor sale,prin multitidinea obiectivelor turistice, dar și prin amplasarea ei în cadrul țării,Bucureștiul reprezintă unul dintre pricipalele centre turistice ale României,dar nu în ultimul rând și al Europei.

Bucureștiul fiind centrul celor mai dinamice schimbări,el a reușit să păstreze și să conserve din fiecare perioadă remarcantă elemente atât istorice,culturale,arhitecturale,artistice cu scopul de a putea dăinui și peste generațiile viitoare care vor căuta răspunsuri la întrebările timpului.

2. Context științific

Pentru a putea să se promoveze eficient pe piață o destinație, având în vedere perspectiva de marketing,trebuie să fie conștienta despre elementele autentice și cruciale ale propriei identități ca fiind singura cale de a transfera, practic și material, de ceea ce are mai bun ,identitatea socială,culturală și artistică care din punct de vedere turistic,este reprezentată de o imagine percepută, împreună cu imaginea pșihologică și artistică a destinației. Prin urmare, fără o cunoaștere detaliată a acestui aspect, promovarea duce la o prezentare de o imagine distorsionată a destinației care, în timp, poate denatura identitatea socio-culturală a locuitorilor din această regiune. Pentru a construi imaginea unei destinații se începe cu necesitatea de a înțelege profund complexitatea turiștilor.

Anumite efecte ale globalizării au fost, de asemenea, reșimțite de aglomerările urbane; care au atras atenția organismelor internaționale, inclusiv a Natiunile Unite. În 1986, o inițiativă europeană a dus la stabilirea de "Eurocities" – rețeaua de cele mai mari orașe europene, care reunește numarul de 120 de orașe europene din 31 de țări. Ei au domeniul principal de activitate analizarea și evaluarea contextualizării unor politici legate de dezvoltarea acestor orașe, politici care oferă un set de strategii de obiective, grupate în dimensiuni mai specifice.

Orice strategie de dezvoltare locală ar trebui să includă o examinare a trecutului, o evaluare a prezentului și o planificare a viitorului , ca element esențial al procesul de planificare a comunității locale. Astfel,un rol important este deținut de marketingul urban care reprezintă un set de activități destinate să atragă atenția potențialilor clienți și existenti ai orașului, folosind instrumente specifice și prin eforturile coordonate ale actorilor implicați.

„Conform unor cercetări efectuate cu scop privind identificarea principalelor forme de turism practicate în orașul București de unde respondenții provin din diferite regiuni din România ,se observă faptul că turismul de afaceri și cel profesional dețin un procent mai mare în detrimentul turismului cultural; acest fapt poate fi explicat în special prin existența unui puternic centru de afaceri dezvoltat , dar și prin existența unor centre universitare cu tradiție și prestigiu,cum ar fi Universitatea din București, Academia de Studii Economice-București, Universitatea Politehnică-București, etc., care oferă o buna pregătire și calificare a forței de muncă pe piața muncii.

Deși volumul de afaceri al orașului – cel mai mare din țară – generează o imagine pentru București drept o destinație turistică care are ca formă predominant turismul de afaceri și turismul profesional, prin patrimoniul său cultural cu o adecvată infrastructură și printr-o promovare susținută,turismul cultural poate deveni reprezentativ și poate combina cele patru dimensiuni ale dezvoltarii urbane și planificării și anume economic,uman, de mediu și tehnologic.

Deși cu o identitate veche și cu un bogat patrimoniu turistic,Bucureștiul este un oraș greu de a fi iubit,unde frumusețea lui, gloria și bunătatea se ascund adânc în haosul vieții de zi cu zi.”.

„Privind rezultatele unui sondaj despre cunoașterea patrimoniului turistic din București, cele mai frecvente răspunsuri arată că Palatul Parlamentului este lider față de următoarele cu peste 20% (fiind promovat drept cel mai mare birou de uz civil, cea mai scumpă și cea mai grea clădire din lume). Top 10 atractii includ și Centrul Istoric, Muzeul Național al Satului ‚Dimitri Gusti” și Arcul de Triumf, ultima atracție fiind Palatul Cotroceni.

În scopul de a susține dezvoltarea turismului adecvată orașului București,pe lângă oamenii săi (personalități sau cetățeni obișnuiți) și atracții turistice (naturale și antropice), infrastructura are, de asemenea, un rol important, dar în cazul în care acestea sunt inadecvate sau lipsesc,turistul poate alege altă destinație turistică.

Rezultatele arată că, în general, cele două forme dominante de turism de afaceri și cultural,pot fi influențate reciproc, și din aceasta perspectivă, București poate fi un oraș european atractiv, deoarece are o veche identitate și un patrimoniu turistic bogat, singura problemă fiind aceea că, în calitatea marelui nostru istoric Nicolae Iorga acesta afirma, "trăim într-un oraș pe care nu îl înțelegem și prin urmare, nu ne pasă de a dezvolta în moduri care ar trebui să rămână de multe ori străine de noi,.. în ciuda multor lipsuri, a fost preferat în

trecut de vizitatorii străini ".

Turismul cultural este în prezent una dintre principalele forțe motrice ale fenomenelor turistice, reprezentând o parte semnificativă a fluxurilor turistice din lume. Turismul cultural poate lua multe forme, în funcție de motivația turistilor care doresc să călătorească într-o anumită destinație. Patrimoniul cultural și siturile istorice, de dans, spectacole de muzică și teatru, galerii de artă, muzee și expoziții, site-uri religioase și tradițiile etnice sunt principalele atracții pentru turiștii motivați de căutarea cunoașterii, auto-dezvoltare și dorința de a experimenta alte culturi. Deși motivațiile culturale joacă un rol important în generarea fluxurilor turistice către destinații turistice culturale, o experiență de turism este rareori generată ca urmare a unei singure motivații.

Actul de a alege un produs de destinație este influențată de mai multe motivații, nu doar culturale, ci și legate de relaxare sau de familie. În plus, produsele turistice sunt rar omogene – o singură vacanță poate include experiențe cu conținut cultural, precum și timp liber, sport, aventura sau divertisment. Astfel, cultura nu este întotdeauna motivația din spatele turismului cultural și poate fi mai puțin centrala decizia de a călători decât alți factori. Acest lucru este valabil în special în cazul destinațiilor care dispun de diverse bunuri culturale, dar a căror resurse turistice naturale – cum ar fi peisajul, clima, accesul la mare, le face atractive pentru alte tipuri de turism.

Scopul acestui articol este de a arăta că, în cazul destinațiilor turistice în care atracțiile culturale reprezintă marea majoritate a patrimoniului turistic, motivațiile culturale rămân central în decizia de a călători.

Mai mult, vom căuta să identificam principalele tipuri de atracții culturale care motivează turismul cultural în România prin investigarea percepției bucureștenilor "a Regiunii Centru, o destinație culturala prin excelență în lumina celor mai recente statistici și evoluții’. Articolul se bazează pe rezultatele unei cercetări bazate pe studiul de explorare efectuate în primele trei luni ale anului 2013, pe mai mult de două sute de turisti și potentiali turisti in București.

Turismul cultural este in prezent cea mai importanta componenta a fenomenului turistic. De fapt,Organizatia Mondiala a Turimului estimează că turismul cultural reprezintă în prezent aproape 40% din călătoriile în toată lumea.

Un studiu efectuat la nivel european arată că 20% din turiști vizitează Europa in scop cultural, in timp ce 60% din deplasarea fluxurilor în Europa include activități cu conținut cultural.

Într-un produs turistic integrat, cultura poate fi o motivație principală sau o activitate secundară, conform structurii moștenirii destinației și nevoile și interesele turistice. De multe ori, grupurile implicate în turismul cultural,includ persoanele cu puține cunoștințe culturale privind obiectivele vizitate.De fapt, un studiu realizat de Özel și Kozak (2012) arată că cunoștințele și experiența care sunt asociate cu motivația culturală de a călători, sunt mai puțin importante decât odihna și relaxarea. Totuși, studiul are limitele sale, astfel putem face referire la turiști care vizitează Turcia ca o destinație pentru relaxare și agrement și mai puțin pentru latura culturală.

Potrivit Institutului Național de Statistică, începând cu anul 2010, regiunea centrală fost regiunea de dezvoltare cu cel mai mare număr de soșiri turistice – 1.130.000 soșiri în 2010 și peste 1.440.000 in 2011 . Mai mult decât atât, împreună cu București-Ilfov, regiunea centrala a înregistrat o creștere a numărului de soșiri turistice în 2010 și 2011, recuperând astfel declinul sever din perioada 2008-2009.

De fapt, începând cu anul 2010, regiunea centrală a înregistrat un număr mai mare de sosiri turistice decât București-Ilfov –ca o principală destinație pentru turismul de afaceri – și regiunea Sud-Estică, singura regiune cu acces la malul mării și unde este posibil turismul litoral în România.

În ciuda faptului că regiunea centrală se remarca cu un bogat patrimoniu cultural turistic unde predomină turismul cultural și cel de afaceri,numărul de înnoptari din structurile de cazare din regiunea sud-estică este însa mult mai semnificativ, lucru firesc, deoarece aici sejururile sunt adecvate pentru agrement și turism litoral.

Deși datele privind proporția atracțiilor turistice culturale din regiunea centrală și zona București-Ilfov nu sunt încă disponibile, există mai multe studii privind proporția

turismul cultural.

„In concluzie, investițiile nu ar trebui realizate doar în inovarea regională, educație și ocuparea forței de muncă, ci și în turism, cultură , marketing regional sunt necesare pentru îmbunătățirea structurii și performanței activității economice în regiune.

Marele potențial turistic al regiunii București-Ilfov are la baza combinația resurselor urbane, de afaceri, culturale și de mediu reprezentând o puternică bază pentru dezvoltarea socială și economică .

Cu toate acestea, o strategie integrată și coerentă este necesară în scopul de a recupera în prezent lacune din sectorul turismului pentru a fi în conformitate cu obiectivul național privind promovarea potențialului turistic românesc și cu obiectivele regionale: creșterea importanței economice al sectorului turismului în cadrul economiei regionale prin încurajarea creării de locuri de muncă și prin promovarea regiunii București-Ilfov ca un nou brand, ridicând în acest fel imaginea orașului drept capitala europeana.

Construirea identității și a imaginii regionale de stabilire a mândriei locale și de coeziune a comunității, prezinta principalele elemente de atractivitate teritoriala. Rolul administrației este de a păstra patrimoniul cultural și, în același timp, să construiasca o viziune spre modernitate și viitor.

O buna strategie al turismului regional trebuie să se bazeze pe rolul Bucureștiului istoric, care da dovada de o imagine de valoare șimbolică și geopolitică, dar și prin promovarea acesteia ca o capitală europeană renovata șituata la marginea continentului, la poarta cu influentele multiculturale ale Europei de Est .”

3.Scurt istoric

Conform istoricilor, Bucureștiul este un oraș relativ nou, nici o mențiune nu este făcută până în 1459, ca una dintre resedintele lui Vlad III (Țepeș),domnitor al Țării Românești Acest lucru a fost bazat în ceea ce este cunoscut astăzi ca și orașul vechi, în jurul valorii de Curtea Veche. Privind originile orașului se spune că un cioban, Bucur,a fondat orașul, dar un candidat mult mai probabil este Radu Voda, domn al Țării Românești din perioada anilor 1290-1300.

Orașul București deține prima atestare documentară la 20 septembrie 1459,moment când Vlad Țepeș le oferă locuitorilor dreptul la proprietate ,absolvindui pe aceștia de darile pe care le aveau la stat.Patru ani Vlad Țepeș a ținut scaunul de domnitor al Bucureștiului în cetatea de scaun ,oraș mai preferat de acesta decât cea precedentă de la Târgoviște,drept pentru care alternanța dintre cele două reședințe a continuat până în perioada secolului XVI.

Odată cu anul 1659,în București încep a se construi un număr considerabil de biserici,mânăstiri,ateliere meșteșugărești, hanuri pe principalele străzi cum ar fi:Lipscani,Blănari,Gabroveni etc.,moment în care orașul devine capitala Țării Românești.

Un cuvânt important de spus în dezvoltarea orașului București a fost înființarea primăriei capitalei în 1864 moment când are loc încoronarea Regelui Carol I determinând întărirea autorității statale.

În secolul XIX,atunci când s-au conturat marile bulevarde de astăzi:Regina Elisabeta-Carol I și Magheru-Bălcescu-Brătianu ,harta orașului a început să aibă un anume contur și o ordine pe care o regăsim și în ziua de azi.Tot atunci au luat naștere și construcțiile emblematice ale orașului,bine conservate și restaurate de-a lungul timpului ele păstrându-se intacte și acum.Printre ele se remarcă:Palatul CEC,Palatul Poștelor,Ateneul Român,Palatul Patriarhal și Universitatea.

„Prin afirmarea României pe plan politic, internațional prin relațiile ei cu celelalte state ale lumii,capitala a devenit un important centru apreciat pe plan mondial,el devenind gazda numeroaselor reuniuni științifice,politice,economice naționale și internaționale din care amintim: prima Conferință mondială a populației din august 1974,cu reprezentanți din 150 de tari,dar și peste 200 de organizații interguvernamentale și negurnamentale;Summitul NATO din aprilie 2008 de la București reprezentând cel mai mare eveniment de politică externă organizat de România.”

4.Resurse turistice naturale

Capitala României,Bucureștiul, se regăsește în partea centrală a Câmpiei Române,aflându-se la distanțe egale față de Dunăre și de dealurile subcarpatice.Altitudinea maximă este de 100 m datorat faptului că el este un oraș de câmpie,avand un relief plăcut cu depresiuni și ușoare coline.”Râul Dâmbovița traversează orașul ,iar salba de lacuri formată în jurul urbei,pe râul Colentina,aduce umezeală în verile fierbinți.”

Orașul fiind amplasat într-o zonă cu bogate resurse de apă (Argeșul alături de afluenții săi:Ciorogârla,Dâmbovița,Neajlov),alături de regimul pedoclimatic ,dar și de nivelul ridicat al apelor freatice au favorizat posibilitatea dezvoltării unei vaste vegetații arborscente.

Astfel,numeroase parcuri ale orașului,dar și împrejurimile reprezentate de cadrul natural,cu lunci largi,peisaje impunătoare,păduri de stejar cu lacuri amenajate,atribuindu-se titlul de „oraș grădină” pentru capitala României.

4.1 Relief

Orașul București se regăsește în partea sudică a României,fiind amplasat în cadrul Câmpiei Vlăsiei,areal cunoscut sub denumirea de Câmpia Bucureștiului și prezintă următoarele coordonate geografice:26°5'48'' longitudine estică și 44°24'49'' longitudine nordică.

Teritoriul capitalei este străbatut de văile Colentinei și Dâmboviței și cuprinde în partea sudică Câmpia Bucureștiului ,iar în partea nordică Câmpia Snagovului,ca principale subunități ale Câmpiei Vlăsiei.

Câmpia Bucureștiului prezintă un aspect plan și este cuprinsă între altitudinea maximă de 96,3m la Chiajna și minima în valea Dâmboviței și Popești Leordeni la 54,5 m.Este străbătută doar de văile Dâmboviței și Colentinei pe direcția NV-SE,având adâncimi care variază între 15 și 20 m.

Câmpia Snagovului reprezintă cel mai însemnat areal al sectorului agricol din regiunea Ilfovului.Prezintă valori ale altitudinii între 80 și 110 m unde maxima o întâlnim în Periș la 107,3 m și minima în Tunari la 85,8m.Prezintă numeroase păduri precum Ciolpani,Nuca,Snagov,Cocioc și este străbătută de o serie de râuri pe direcția NV-SE:Vlăsia,Teiului,Ialomița,Valea Sticlăriei și Lacul Snagov luând naștere după bararea de către aluviuni a gurii de vărsare a râului Snagov în Ialomița.

Figura nr.1.Câmpia Română-unitati și subunități geografice

( Sursa: http://www.unibuc.ro/prof/sandulache_m_i/)

Cursurile de apă ale Colentinei și Dâmboviței au avut rolul de a crea în București câteva zone sub aspectul unor câmpuri de terase și lunci denumite :câmpurile Băneasa și Pantelimon prezente între Pasărea și Colentina și câmpurile Giulești-Floreasca și Vergu între Colentina și Dâmbovița.Văile fiind alcătuite din două trepte de terase locale,dar și din lunci ,îi confereau vetrei capitalei o varietate a reliefului.

De-a lungul timpului vatra orașului a fost intens modificată și chiar distrusă datorită impactului antropic definit de construcțiile masive și impunătoare ce s-au remarcat în anumite zone ale capitalei,amenajarea spațiilor de agrement din vecinătatea Bucureștiului(Cernica,Băneasa),de sistematizarea unor parcuri ,dar și spații verzi și prin regularizarea principalelor cursuri de apă.

4.2 Apele

Capitala ,dar și împrejurimile sale dețin din întreaga țară una dintre cele mai mari densități ale rețelei hidrografice,acestea putând fi clasificate în două mari categorii:ape curgătoare și ape stătătoare.

Apele curgătoare ce străbat teritoriul capitalei sunt reprezentate de râurile Argeș,Ialomița,Neajlov și Săbarul,fiind bogate în nisipuri fine și străbat o serie de păduri,aspect favorabil dezvoltării turistice.Relația ce se stabilește între cadrul natural oferit atât de pădure cât și de apă,oferă o valoare turistică considerabilă facilitând desfășurarea activităților de agrement pe principalele sectoare ale văilor Dâmboviței,Colentinei sau Ialomiței.

Apele stătătoare fac referire la principalele lacuri din împrejurimile Bucureștiului:Snagov,Comana,Bălteni și Căldărușani,prezintă posibilitatea extinderii în apropierea ,dar și lângă masivele forestiere.Acestea îi conferă orașului un plus valoare turistică prin dotările de care dispun mai ales Lacul Snagov pentru practicarea canotajului,dar și al pescuitului sportiv.

4.3 Clima

Făcând parte din climatul temperat continental,”Bucureștiul resimte din plin influențele caracteristice zonei de contact a maselor continentale estice cu cele vestice sau sudice.” Nuanțele estice îi conferă climei acel caracter de excesivitate,cu amplitudini ce pot depăși 70°C,fiind prezente ierni aspre cu zăpezi și viscole și veri fierbinti,iar nuanțele vestice și sudice determină prezența acelor toamne călduroase și lungi, cu primavară timpurie și ierni blânde.

Valoarile temperaturii medii anuale variază între 10° și 11° C.Privind temperaturile verii și anume a lunii iulie acestea sunt cuprinse între 30-38 de grade ajung chiar și în unele luni chiar la 40 de grade.În schimb luna ianuarie prezintă temperaturi medii anuale până la -3 °C.În ceea ce privește valorile regimului pluviometric acestea variază între 450 și 500 de mm/an.Toate aceste aspecte climatice unde are loc conturarea unei primăveri timpurii,dar și al unor toamne lungi, îi conferă orașului București atractivitate și culoare esențiale desfășurării activităților turistice.

Bucureștiul deține ca suprafață recreativă în jur de 5000 de hectare,aproximativ 35m pătrați/locuitor,depășind cu mult alte capitale europene:”Oslo are 12 m2/locuitor,Viena are 9 m2/locuitor,Praga are 8,2 m2/locuitor,Moscova are 7,5 m2/locuitor,Budapestea are 4,2 m2/locuitor și Paris 1,25 m2/locuitor.

Orașul București,prin funcțiile sale multiple,inclusiv cea de tranzit,prin cadrul natural,dar mai ales prin vechimea istorică a unor obiective și prin multitudinea celor actuale de mare interes,a determinat formarea unei adevărate zone turistice bucureștene.”

5.Potențialul turistic

Bucureștiul,capitala fascinant de eterogenă a României,a avut poate cel mai mult de suferit în timpul regimului comunist.Din fericire,deși cursa pentru modernizarea orașului este în plină desfășurare și în zilele noastre,farmecul său haotic nu a dispărut în totalitate.

Orașul deține din punct de vedere turistic o serie de particularități și anume:obiective turistice ce aparțin artei,culturii,cadrului natural,arhitectura urbanistică,dar și infrastructura turistică(hoteluri,restaurante,campinguri,linii de transport turistic.etc).Tot aici fac parte și o serie de grădini (Grădina Cișmigiu) și parcuri(Parcul Herăstrău,Parcul Cișmigiu,Parcul IOR,Parcul Bazilescu,Parcul Floreasca,Parcul Tineretului.etc),toate special amenajate atât pentru agrement cât și pentru relaxare.

Privind cadrul natural al Bucureștiului,acesta deține în aria sa de interferență 4 mari zone favorabile practicării turismului:

a.Zona Snagov unde regăsim lacul,pădurea,parcul de agrement,hotel,restaurant,Mânăstirea Snagov-un important monument turistic și arhitectural

b.Zona Cernica fiind un complex de agrement cu restaurante,strand,lac și pădure

c. Zona Mogoșoaia cu parc natural,palatul brâncovenesc-monument istoric și arhitectural,spații pentru pescuitul sportiv

d.Zona Buftea cu baza sportivă și de agrement,restaurant,terenuri de sport,campinguri,zona de pescuit și debarcader

6.Hanurile din București

6.1 Hanurile domnești

Figura nr.2 Harta hanurilor domnești din București

6.1.1 Hanul Șerban Vodă

Șerban Cantacuzino a dorit să pună bazele unui han în București încă pe vremea când era postelnic în divanul lui Grigore Ghica.Astfel el începe să cumpere mai multe prăvălii și locuri în schimbul unui loc în Grozăvești.Toate acestea le cumpără între anii 1666 și 1680,astfel că înainte de a începe construcția, deținea 39 de locuri în mahalaua Grecilor,unde își pusese în gând să ridice hanul.

Boierul,care dovedea multă pricepere în asemenea treburi și bună cunoaștere a târgurilor bucureștene,se hotărâse să-și ridice hanul în locul cel mai potrivit care se afla în apropierea Bisericii Zlătari față în față cu Biserica Grecilor,pe o uliță plină de prăvălii care dădea în Ulița Mare numită mai târziu „ulița care duce la Hanul lui Șerban Vodă”.

În apropierea locului ales pentru han își aveau prăvălii bogații negustori ai vremii precum: Pano Pepano,Ghionea Mustata și Luca Firimita.Acest loc de han se regăsește și astăzi pe strada Lipscani pe terenul unde este amplasată Banca Națională a României.

Șerban Vodă Cantacuzino începe construirea Mânăstirii Cotroceni,dupa scrierile sale din pridvorul bisericii,la 26 mai 1679,la doar 4 luni și jumătate dupa urcarea la tron.Impunătoarea biserică a fost finalizată în anul 1682, moment când s-au început construcțiile anexelor:chiliile și palatul domnesc unde ctitorul a locuit până la moarte.

Pentru Bucureștii de la sfârșitul secolului al-XVII-lea,construcția hanului era o mare noutate pentru domeniul negoțului.Au existat și hanuri înaintea acestuia cum ar fi hanul Sf.Gheorghe,dar ceea ce a început să construiască voievodul în 1683 întrecea tot ceea ce se putea închipui în Țara Românească până atunci.S-a spus că el s-a gândit la acele i fondachi,care existau în Veneția secolului al-XVII-lea,reprezentând construcții solide și uriașe,ce serveau ca depozite de mărfuri ale neguțătorilor.

Șerban Cantacuzino nu fusese în Veneția și nu avea de unde să știe despre aceste așezăminte negustorești ,însă s-a spus că le văzuse fratele său Constantin Cantacuzino,care studiase la Padova,dar acest lucru nu era de ajuns,datorită dușmăniei dintre cei doi declanșată la moartea mamei lor,Elena.

Dar pentru a vedea „hanurile” din Veneția,Șerban Cantacuzino nu trebuia să se fi dus până acolo;el le-a văzut tot atât de bine în Constantinopol,unde trăise câțiva ani ca refugiat politic,înainte de a ajunge domnitor.Aceste „fondacuri” venețiene erau asemănătoare hanurilor din lumea arabă,foarte obișnuite în Orient,care nu puteau lipsi din capitala Imperiului Otoman și din marile orașe turcești.Erau construcții cu ziduri groase,întărite cu contraforturi,unde nu se putea pătrunde decât pe poarta de stejar,ferecată în fier.

Astfel, când a început construcția hanului,în 1683,pe locul larg pe care-l avea în Ulița Mare,el poruncise să i se facă o adevarată cetate de negoț.Hanul său a fost gata în anul 1685,când începuseră să se așeze în el negustorii și chiriașii care aveau nevoie de locuință.

Cu toate acestea hanul nu a fost complet terminat nici în anul 1686,ramânând a se pune bazale magaziilor,odăilor,prăvăliilor,pivnițelor.În spatele curții urma a se construi grajduri ,anexe, însă acestea nu s-au finisat datorită lipsei banilor ,dar și a morții voievodului în anul 1688.

Moartea sa neașteptată din anul 1688 pune capăt lucrărilor de la han.Egumenii mânăstirii Cotroceni,care administrau și hanul nu se gândeau să termine aceste lucrări care ar fi sporit veniturile hanului,ci s-au mulțumit să închidă curtea cu un zid.Abia peste un veac pe acest teren s-au făcut construcții noi de către gospodarul Visarion Lambriatis.

In ceea ce privește biserica hanului Șerban Vodă,marile hanuri bucureștene au avut în mijlocul curții câte o biserică a cărei dimensiune varia în funcție de amplasarea acesteia dar și de bugetul ctitorului.De regulă,acestea se construiau odată cu hanul,cum a fost la hanul Colțea, Hanul Zlătari,Hanul Sf.Gheorghe Nou sau în urma acestora,cum a fost la hanul Stavropoleos și Biserica Hanului Șerban Vodă unde nu se știe când a fost construită,probabil în prima jumătate a secolului XVIII.Trebuie să fi fost o biserică micuță construită de către locatarii hanului care au pus mână de la mână și au înalțat această biserică.

Peste Hanul Șerban Vodă au trecut multe incendii și cutremure,însă cu toate acestea acesta a putut rezista peste 200 de ani.Dacă construcției i s-ar fi putut adăuga îngrijirea și reparațiile în urma calamităților,viața hanului ar fi fost prelungită până în vremea noastră.

Prima calamitate care s-a abătut asupra hanului a fost marele foc din 1704,care arsese întreg centrul comercial al Bucureștiului.Focurile ce au urmat să vină ,nu au determinat pagube semnificative ,acestea fiind blocate de construcția marilor ziduri ale hanului care au avut rolul de al proteja.Însa cutremurule au fost cele care l-au afectat foarte mult mai ales cel din anul 1802 care a prăbușit în întregime Mânăstirea Cotroceni ,dar și casele aflate în aprropierea lui plus o parte din Hanul Șerban Vodă.Cu toate acestea,reconstruirea și îngrijirea lor a fost realizată din bugetul unui egumen grec pe numele său Visarion,care s-a dedicat întru totul finisării tuturor clădirilor aflate în ruină.

Odată cu cea de-a doua jumătate a secolului XIX , construcția hanului devenise pentru acea perioadă inestetică și chiar incomodă nemai fiind potrivită cu evoluția urbanistă a orașului din acea perioadă,având un aspect de cetate cu influențe orinetale și ziduri pline îndreptate spre uliță.Au existat câteva încercări de modernizare,prin care s-a dorit un alt aspect al hanului însă toate acestea nu mai corespundeau cu vremea.

Conform planurilor edilitare bucureștene și a noii vieți economice ,au făcut ca hanul să fie dărâmat în anul 1882 urmând ca pe locul său să se ridice între anii 1883-1885 actuala clădire a Băncii Naționale a României,după planurile arhitecților Bernard Casien și Allbert Galleron,fiind o construcție demnă de centrul orașului și în armonie cu celelalte care s-au clădit în apropiere la scurtă vreme.

„Sub unul din trotuarele străzii Lipscani au fost descoperite recent,cu ocazia unor lucrări edilitare,rămășițele din latura de sud a hanului.Zidurile cercetate erau făcute din cărămidă îngustă,bine arsă,prinsă cu mortar rezistent și aveau un metru grosime,fiind puternice și solide asemenea celor din incinta unor mânăstiri.”

Figura nr.3 Banca Naționala a Romaniei (august 2015)

Figura nr.4 Hanul Șerban Vodă (1880)

(Sursa: http://istoriacladirilor.blogspot.ro/2014/12/hserv.html)

6.1.2 Hanul Sfântul Gheorghe

Construcția hanului Sf.Gheorghe a fost determinată de prezența vechii biserici Sf.Gheorghe Nou chiar în mijlocul locului târgului.Oricând s-ar fi construit acest han,nu se poate presupune că la vremea sa ar fi fost singurul din București.Ceea ce ramâne un fapt sigur este inca de la inceputul sau,Hanul Sf.Gheorghe este cel mai mare din București,până când Șerban Vodă îl construiește pe al său.

Date tehnice despre construcția acestui han nu există,însa ne putem da seama după proporțiile sale în jurul bisericii Sf.Gheorghe,care și astăzi deține marea gradină și cele patru străzi care închid patrulaterul.

Hanul era amplasat foarte aproape de Târgul de Sus care făcea legătura cu Ulița mare ,fiind plasat la răscrucea tuturor ulițelor,în inima comerțului bucureștean.Odată construit și Hanul Șerban Vodă și pus în folosință,Hanul Sf.Gheroghe va deține multă vreme locul al doilea în rolul pe care l-a jucat pe piața bucureșteană.Abia la sfârșitul secolului al-XVIII-lea el va fi întrecut de Hanul Colțea.

Se pare ca la început construcțiile din jurul mânăstirii Sf.Gheorghe erau destinate să găzduiască numai pe călugării din serviciul mânăstirii.De aceea, aceste construcții aveau numai un rând de chilii și poate câteva pivnițe pentru depozitarea alimentelor și vinului.Așezarea hanului în centrul târgului bucureștean și nevoile negoțului au făcut pe egumeni să găzduiască și pe negustorii care ofereau chirii mari pentru chilii și pivnițe.

Mânăstirea a fost închinată Sfântului Mormânt înca din a doua jumătate a secolului XVII,astfel că egumenii erau subordonați direct patriarhului din Ierusalim.Când mânăstirea a început să fie înzestrată cu moșii și prăvălii,iar în chiliile sale se instalaseră neguțători care plăteau chirii frumoase,veniturile sale cresc considerabil și începură să se îndesească vizitele patriarhicești care plăteau chirii scumpe.Acești înalți prelați de la Ierusalim au obținut de la Brâncoveanu să sporească puterea de găzduire a hanului atât pentru primirea oaspeților străini,cât și pentru înmulțirea prăvăliilor din han.Așa ne explicăm de ce Constantin Brâncoveanu adaugă un rând de odăi,transformând rândul de jos în bolte pentru negoț și construind adevărate palate pentru patriarhi și egumeni.De acum hanul intră deplin în funcțiunea sa de centru neguțătoresc.

Începând cu secolul XVIII ,Hanul Sf. Gheorghe își deschise larg porțile pentru neguțătorii care căutau prăvălii în inima târgului.Dar în afară de aceste prăvălii,Constantin Brâncoveanu instalează în han o tipografie unde va tipări o bună parte din cărțile bisericești.

Ca toate hanurile bucureștene și Hanul Sf.Gheorghe a avut mult de suferit în urma calamităților.Operele de artă ce datau din perioada secolelor XVII și XVIII,au fost o adevarată pierdere.Marele foc ce a reprezentat o mare lovitură pentru han ,a fost cel din 23 martie 1847 când au ars peste 10 biserici și 13 mahalale.Tot în acest timp și construcția hanului a fost foarte afectată,drept pentru care nu s-a mai putut face absolut nimic pentru recondiționarea lui.Astfel la decizia lui Gheorghe Bibescu, s-a dat ordin pentru dărâmarea hanului și totodată curățarea zonei pentru realizarea unei grădini conform planului arhitectului Borroczyn.

6.1.3 Hanul Constantin Vodă

Constantin Brâncoveanu deținea numeroase abilități politice,era un priceput gospodar și un prosper om de afaceri.Avea o avere considerabilă și totodată de mare valoare fiind reprezentată de: palate,hanuri,bani,păduri,bijuterii,moșii unde se pot adăuga și o serie de construcții prezente atât în țara cât și în străinatate.

Constantin Brâncoveanu construiește în București unul din marile hanuri care ia purtat numele timp de un veac și jumătate,ilustrând comerțul bucureștean din perioada secolelor XVIII și XIX.Au existat două motive care l-au determinat pe voievod să ridice acest han:unul este din ambiție personală întrucât dorea să realizeze și el o construcție la fel de mare și impunătoare ca cea a unchiului său Șerban Cantacuzino,iar cel de-al doilea motiv ar fi fost faptul că Constantin Brâncoveanu considera că o asemenea afacere privind construcția unui han îi va putea aduce semnificative venituri.

O problemă majoră cu care s-a întalnit Brâncoveanu și construcția sa domnească a fost alegerea terenului,pentru că acesta dorea să se afle în aria centrală cât mai aproape de inima târgului.În perioada secolului XVII nu existau astfel de locuri în București,însă el reușește să achiziționeze terenul confiscând curtea și vechile case ale lui Constantin Bălăceanu,ginerele lui Șerban Cantacuzino,în urma morții sale din anul 1690, din lupta cea a avut loc la Zărnești între el șs Brâncoveanu.

Din respectiva curte imensă ,Brâncoveanu păstrează o parte pentru han,iar restul este obținut de Ion Bălăceanu,fiul lui aga Constantin în urma căderii voievodului în anul 1714, loc unde se ridica Biserica Stavropoleos.

Se presupune că construcția hanului ar fi început în anul 1692 ,iar în cel mult doi ani hanul să se fi finalizat.Având drept model Hanul Șerban Vodă,meșterii au fost obligați a nu se îndepărta de ideea centrală a împărțirii hanului.Conform cerințelor sale,în cele din urmă Brâncoveanu a pus bazele unui han la fel de mare ca cel al unchiului sau.”Ion Ghica în tinerețea sa a cunoscut marile hanurile bucureștene afirmând despre acestea urmatoarele descrieri:curți mari păstrate cu ziduri înalte și tări de jur împrejur,cu porți groase de stejar,căptușite de fier;în mijlocul curții biserica,ocolită de case:compartimentele unele lângă altele,fiecare cu pivniță adâncă,cu magazie boltită,cu odăi toate cu ferestrele și ușile pe un pritdov care ocolea hanul”.

Fiind un om avar,priceput la afaceri și dornic de a avea venituri suplimentare,construiește hanul ,dar constată că acestea nu îi aduc niciun profit.Cu toate acestea,încă de la început hanul său nu s-a putut compara cu importanța economică a Hanului Șerban Vodă,deoarece era amplasat mai lateral de centrul comercial al orașului,nereușind să atragă un numar mare de negustori.

Diferențele care au existat între hanul lui Contantin Vodă și cel a lui Șerban Vodă ar fi fost calitatea slabă a materialelor utilizate, lipsa priceperii meșterilor,au făcut din hanul lui Brâncoveanu o construcție mult mai slab consolidată decât cel al lui Șerban Cantacuzino. Reparațiile ce au avut loc după subrezirea clădirii nu au putut susține în întregime întreaga lucrare drept pentru care se apropia sigur de ruinare.În urma cutremurelor și al incendiului din data de 23 martie 1847,moment când a ars întreg centrul comercial al Bucureștiului,hanul lui Constantin Vodă a fost distrus în totalitate,pierzîndu-și o mare parte din trăinicia sa.

Dupa multe discuții între primărie și proprietarii din vecinatate privind starea construcției hanului,s-a decis ca în anul 1863 să se dărâme hanul.Încă din anul 1873 pe fostul loc al hanului Constantin Vodă a fost prezent Circul Mare sau Circul Suhr unde aveau loc diferite reprezentații de piese de treatru printre care au jucat și Ion Luca Caragiale sau Grigore Manolescu.

În perioada anilor 1894 și 1900 pe locului fostului han Constantin Vodă,a fost ridicat de arhitectul Alexandru Săvulescu impozanta construcție și anume Palatul Poștelor,în care datorită trasformărilor din interior a devenit în ultimii ani Muzeul Național de Istorie al României.

Figura nr.5 Muzeul Național de Istorie al României (august 2015)

6.2 Hanurie mânăstirești

Figura nr.6 Harta hanurilor mânăstirești din București

Hanurile mânăstirești reprezintă o categorie de hanuri bucureștene foarte bine reprezentate numeric și monumental.Reprezentanții marilor mânăstire din București ,dar mai ales egumenii greci ,dețineau legături de prietenie cu comercianții bucureșteni,cunoșteau marile târguri ,dar și despre veniturile ce puteau veni din afacerile cu hanuri,unele plasate în jurul mânăstirilor,care aveau rolul de a le susține negustorilor marfa în chilii sau prăvălii. Printre mânăstirile care au avut hanuri mari în București sunt :Mânăstirea Colțea,Sfânta Ecaterina,Sfântul Ioan,Sfântul Spiridon,Zlătari și Sărindar.

Dar nu numai mânăstirile din București au procedat astfel.Sunt și mânăstiri aflate înafara Bucureștiului care și-au făcut hanuri în capitală.Astfel mânăstirea Cernica,mânăstirea Butoiul și chiar Episcopia Buzăului.Ceea ce i-a îndemnat pe egumeni și pe episcopi să facă asta,a fost fără îndoială dorința de înavuțire pe care numai afacerile unui han o putea potoli.

6.2.1 Hanul Grecilor

Dintre marile hanuri bucureștene care aveau biserici în centrul lor este și Hanul Grecilor,care înconjura biserica lui Ghiorma Banul,existentă înca din a doua jumătate a secolului XVI și cunoscută mai târziu ca Biserica Grecilor.

Hanul Grecilor era prezent vis-a-vis de hanul Șerban Vodă ,fiind despărțite de Ulița Mare,astăzi numită Lispcani,cunoscută drept una dintre cele mai negustorești ulițe ale Bucureștiului.Tot aici se aflau și alte 5 hanuri bucureștene înafara hanului Grecilor:Hanul Șerban Vodă,Hanul Constantin Vodă,Hanul Stavropoleos,Hanul Zlătari și Hanul Sf.Ioan cel Mare.

Nu se cunoasc date precise despre construcția hanului Grecilor,însă a fost cu mult timp realizat dupa construcția bisericii,în jurul anilor 1700 și mai precis după domnia lui Constantin Brâncoveanu.Construcția hanului nu a fost impresionantă,fiind mult mai redusă ca proporții decât hanul ridicat de Șerban Vodă și Constantin Vodă conform planului arhitectului Constantinescu din anul 1871.Hanul nu a fost construit deodată dintr-un plan asemeni hanurilor lui Șerban Vodă și a lui Constantin Vodă ,ci din corpuri datorită lipsei unui buget.Imediat după anul 1700 se și conturează primele pravalii din jurul bisericii.La momentul dărâmării lui au existat multe dispute între reprezentanții Sfatului Orășenesc și egumenul care locuia în han despre distrugerea construcție pentru care se considera că aceasta nu era un pericol pentru cei aflați în perimetrul său,locul a fost cumpărat prin licitație de Societatea Dacia România în 1882 ,unde a existat și este și în prezent sediul central al societății.

La sfârșitul secolului XVIII, construcția hanului ajungea la final putând astfel fiind observate cele mai vechi clădiri construite, plasate în partea de sud,iar cele mai noi,dar și mai solide aflate pe strada Lipscani.

Odată cu anul 1852 Sfatul Orășesnesc din București,conform unor hotărâri privind aspectul edilitar al orașului decid dărâmarea unor hanuri printre care se număra și Hanul Grecilor care trebuia a suferi o demolare totală comparativ cu celelalte unde era nevoie doar de câteva modificări.

Figura nr.7 Biserica Hanului Grecilor

(Sursa: http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/biserica-hanului-grecilor-3060362/)

Figura nr.7 Hanul Grecilor (august 2015)

6.2.2 Hanul Sfântul Ioan cel Mare

Pe locul prezentului Palat al Casei de Economii și Consemnațiuni, acum trei veacuri a fost înălțată o biserică închinată Sfântului Ioan cel Mare de către Andrei vistierul și fratele său Dumitru.Fiind înzestrată cu o serie de bijuterii,construcția nu s-a remarcat a fi solidă de-a lungul timpului,astfel în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu biserica devenise o ruină.Reclădirea acesteia a fost realizată de către urmașii ctitorului și anume Radu Golescu și fiicele sale Ziota și Ancuța care au reclădit biserica odată cu anul 1703,înălțându-se semeață și frumoasă cu o turlă mare gravată cu chipurile sfinților.Cu trecerea timpului, cutremurele și focurile au afectat mult construcția căzând în ruină și fiind dărâmată la sfârșitul secolului XIX.

Fiind o modă a sfârșitului secolului XVIII prezența hanurilor în București,egumenul mânăstirii Sf.Ioan cel Mare văzând în apropiere marile hanuri ale lui Șerban Cantacuziono și al lui Constantin Brâncoveanu,se gândea la profitabilitatea adusă de o asemenea construcție in jurul bisericii sale.

Mânăstirea se reface în timpul domniei lui Brâncoveanu fapt ce rezultă că până în 1715 nu s-ar fi putut construi hanul. Și mânăstirea Sf.Ioan cel Mare la fel ca și mânăstirea Sărindar deținea icoane făcătoare de minuni care atrăgeau sute de oameni bolnavi și care implorau vindecarea bolii. Construcția hanului Sf.Ioan cel Mare se poata compara cu cea al hanului Grecilor,realizate bucată cu bucată după buget și putere.

Odată cu noile planuri ale modernizarii și înfrumusețării capitalei,se dorea deschiderea unei piețe publice în București,plasate chiar pe terenurile marilor hanuri printre care se număra și cel al fostei mânăstiri Sf.Ioan cel Mare,considerată slab rezistentă și nemaiputând fi reparată se decide dărâmarea ei in anul 1895.

Figura nr.8 Palatul Casei de Economii și Consemnațiuni (august 2015)

Figura nr.9 Palatul Casei de Economii și Consemnațiuni (1864)

(Sursa:http://lacaffea.ro/home/in-oraș-home/candva-in-București/istoria-din-spatele-cladirii-c-e-c/)

6.2.3 Hanul Sărindar

Mânăstirea Sărindar a fost considerată ca drept cea mai veche biserică din București,fiind atestată documentar pe 26 februarie 1615.Temelia mânăstirii a fost pusă între anii 1361-1362 de către banul Severinului și al Făgărașului și anume Vlad.Construcția a fost însă și ea reclădită de către Matei Basarab în anul 1654,urmând ca în 1802 să fie refacută la dorința unor mari familii de boieri.Sfârșitul mânăstirii a fost la finele secolului trecut,între 1894-1896,moment când a fost dărâmată datorită șubreziri chiliilor și al hanul care deveniseră deja o ruină cu mult timp înainte.Mânăstirea Sărindar era amplasată pe Podul Mogoșoaiei actuala Calea Victoriei,pe locul unde astâzi regăsim clădirea Casei Centrale a Armatei.

Despre hanul Sărindar nu se cunosc prea multe informații,nici măcar în documentele din perioada secolelor XVIII și XIX care descriau mânăstirea Sărindar.Cu toate astea ,există însă un indiciu și anume faptul ca mânăstirea deținea din secolul al XVII lea o icoană făcătoare de minuni care atrăgea foarte mulți oameni săraci,bolnavi,boieri,ce credeau în puterea ei de a-i putea însănătoșii.Aceștia se cazau în chiliile mânăstirii și numai părăseau găzduirea până ce minunea se săvârșea. Mulțimea aceasta de oameni a pus bazele hanului despre care se vorbește, cu scopul de a le putea oferi enoriașilor un loc bun de cazare și cu condiții minime de confort.Însă toate acestea reprezintă un pretext care însă a determinat lumea să creadă despre existența unui han.

6.2.4 Hanul Stavropoleos

Începând cu anul 1722 se pun bazele construirii hanului Stavropoleos de către arhimandritul Ioanichie Stratonikeas, mult mai devreme decât biserica care îi va purta același nume.Aceasta era prezentă vis-a vis de hanul Grecilor și în spatele hanului Constantin Vodă.

Hanul avea dimensiuni reduse comparativ cu celelalte construcții cu care se învecina;deținea o arhitectură bine îngrijită și curată fără a ieși în evidență cu un detaliu.

Odată cu secolul XIX ,biserica dar și hanul care o înconjura începe să se degradeze, fiind un pericol pentru ceea ce se afla prin împrejurimi.Datorită acestui fapt călugării greci doresc a o repara însă primăria decide ca construcția să dărâme zidul din față, pentru a nu provoca pagube majore cetățenilor,dar și celor care locuiau aici.Cu timpul s-a luat decizia de a se dărâma hanul în întregime lăsând doar biserica care se păstrează și se conservă și în ziua de azi făcând parte din Lista monumentelor istorice din România.

Figura nr.10 Biserica Stavropoleos (august 2015)

6.2.5 Hanul Colțea

Bazele hanului Colțea au fost puse de catre Mihail Cantacuzino în anul 1715 în jurul bisericii Colțea ,ctitorie a sa de mai bine de 15 ani,cu rol de a aduce un venit în plus bisericii, dar și celor care avea grijă de ea.

De-a lungul timpului datorită priceperii sale, Cantacuzino a realizat nenumărate lucruri utile oamenilor printre care se remarca biserica Colțea,hanul și spitalul Colțea toate construite pe terenurile cumpărate de la clucerul Colțea Doicescu.

Despre acest han nu se cunoasc foarte multe detalii decât anul construcției și anul dărâmării datorită lipsei documentelor care ar fi atestat importanța sa comparativă cu hanurile Sf.Gheorghe și Șerban Vodă ,aflate în imediata apropiere a acestuia.

Hanul a suferit nenumărate pagube în sensul ca nu a fost niciodată reparat sau modernizat în ciuda numărului mare de chiriași care locuiau aici,plătind un preț prea modic în raport cu amplasarea hanului chiar în zona centrală a comerțului.Fiind afectat de cutremure,părți ale construcției devin din ce în ce mai slab rezistente reprezentând un pericol pentru cei ce locuiau în el.Astfel se ia decizia ca hanul Colțea să se dărâme în anul 1843 fiind lăsate în întregime biserica, dar și spitalul existente și astăzi.

Biserica Colțea a fost construită din lemn în anul 1701 pe locul uneia mai vechi. Renovarea recentă a restaurat o mare parte din ornamentația bogată a interiorului, cele mai multe fiind pictate în 1876 de Gheorghe Tătărescu.

6.2.6 Hanul Zlătari

În secolul XVIII se construiește în jurul bisericii Zlătari hanul cu același nume ,amplasat între fostul han Constantin Vodă (Palatul Poștelor) și strada Lispcani.

Hanul avea o importanță deosebită a acelei perioade fiind un sediu al bancherilor și al generalilor respectiv al generalului rus Michelson care își deținea cancelaria în acest han.

Odată cu secolul XIX au început să se pună bazele unor prăvălii în cadrul hanului care iau șubrezit stabilitatea devenind o cunstrucție într-o stare precară în anul 1850.Însă cu toate acestea hanul a fost pus pe picioare prin diferite reparații ajungând să mai reziste încă 30 de ani.

Conform unor publicații între anii 1860 și 1862 ,hanul deținea un parter și un etaj alcătuit din 200 de camere și prăvălii,toate destinate închirierii diferiților meseriași,comercianți sau cârciumari.

În anul 1903 se hotărăște dărâmarea hanului Zlătari datorită noilor planuri urbanistice ale Bucureștiului a cărei construcție reușise a se conserva destul de bine putând fi păstrată o perioadă mai îndelungată cu întrețineri și modernizări de-a lungul timpului.Se spune că în spatele zidurilor s-ar fi găsit în momentul dărâmării o frescă interesantă cu o inscripție de închinare către Patriarhia din Alexandria,nefiind păstrată până în prezent.

Figura nr.11 Biserica Zlătari (august 2015)

Figura nr.12 Hanul Zlătari (1871)

(Sursa:https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Franz_Duschek._Hanul_Zl%C4%83tari._1871.jpg)

6.3 Hanuri neguțătorești

Figura nr.13 Harta hanurilor neguțătorești din București

6.3.1 Hanul cu Tei

Privind amplasarea Hanului cu Tei sau supranumit bezestenul(construcție pătrată),a existat mereu o confuzie în sensul că documentele arătau de fiecare dată o altă locației.Însă acesta este regăsit între strada Blănari și strada Lipscani,nume sugerat de prezența unor tei chiar în interiorul hanului.

Bazele hanului au fost puse în anul 1833 de către Anastasie Hagi Gheorghe Polizu și Ștefan Popoviciu considerați atât arhitecții cât și proprietarii construcției.

Până să se modernizeze Hanul cu Tei, este printre singurele hanuri din București care își mai păstra caracteristicile și pitorescul din acea vreme în special latura clădirii din strada Blănari păstrată ca acum 100 de ani.

Figura nr.14 Intrarea în Hanul cu Tei (august 2015)

Figura nr.15 Intrarea în Hanul cu Tei din perioada interbelică

(Sursa:http://viaBucurești.ro/wp-content/uploads/2014/10/perioada-interbelica-Hanul-cu-Tei.jpg)

6.3.2 Hanul lui Manuc

Odată cu anul 1808 se pun bazele hanului de către armeanul și omul politic Manuc Bei Mirzaian,pe fostul loc al curșii domnești-Curtea Veche.

În cadrul acestui han datorită prezenței la negocieri a lui Manuc s-a semnat în anul 1812 tratatul de pace dintre Rusia și Turcia.

În anul 1836 ,hanul este scos la vânzare de către fiul lui Manuc ,Murad,în urma decesului proprietarului.Construcția era descrisă în anul 1834 de către pastorul Benjamin Barker ”ca o clădire întinsă,de formă pătrată,cu o curte spațioasă la mijloc și înconjurată de o prismă cu cerdac unde existau vreo 80 de apartamente”

De-a lungul timpului hanul a fost mereu supus degradării ,afectându-l în mare parte ca și pe alte clădiri din acea vreme,cutremurul din 1838.S-au întreprins și o serie de reparații în anii 1848 și 1863,atunci când clădirii i s-au mai adăugat o serie de camere de locuit și prăvălii. Pentru o perioadă scurtă de timp el a găzduit sediul sfatului Orășenesc al Bucureștiului.

În 1874 ia naștere Hotel Dacia pe locul hanului care deținea 23 de pravalii,2 saloane mari,10 magazii și 107 odăi la etaj.Tot în același an se deschide în cadrul curții hotelului o sală numită „sala Dacia” unde avea să aiba loc marea luptă a clasei muncitorești ai capitalei.

În prezent acea sală a fost dărâmată pentru ai crea o nouă înfățișare a hanului conform zilelor noastre având aspect al unui stil clasic pentru a avea un mare mai impact asupra turiștilor ,dar și al locuitorilor.Aspectul construcției însă este bine restaurat unde acesul către etajul acestuia se face prin punți de lemn creând o atmosferă specifică perioadei de glorie al hanului.

Fiind frecvent tranzitat de negustori turci,dar și prin semnarea acelui tratat,aceste aspecte s-au reflectat și în arhitectura hanului în sensul că acesta a împrumutat influențe ale civilizației turcești ,construcția făcând parte din puținele clădiri civile ce s-au păstrat intacte din epoca înfloririi artistice.

În prezent ,el deține pe înteaga suprafață.spațiu de servire cu preparate tradiționale românești, pentru turiștii ce vin a vizita Centru Vechi,dar și pentru cei dornici de a cunoaște și de a vizita un asemenea loc drept mărturie a vechii istorii a Bucureștiului.

Figura nr.16 Hanul lui Manuc (august 2015)

Figura nr.17 Hanul lui Manuc (1856)

(Sursa:http://www.fundatiacaleavictoriei.ro/2015/hanuri-și-hoteluri-celebre-din-Bucureștiul-de-alta-data/)

6.3.3 Hanul Gabroveni

Hanul este asociat cu termenul de bezesten (clădire păstrată asemenea unei hale),construcție plasată în spatele fostului palat Curtea Veche,chiar pe strada Gabroveni,una dintre cele mai apreciate și mai intens circulate de către turiști sau comericanți din vechiul București.Fiind un han neguțătoresc a atras dintotdeauna negustori atât români cât și din vecinătatea țării (Bulgaria).

El se remarcă printr-o succesiune de elemente nefaste asupra construcției referindu-ne la incendiile care s-au abătut datorită neglijenței celor care se aflau aici ,respectiv vânzători și cumpărători care erau într-un număr cât mai mare de fiecare dată.De obicei așa cum focul se extindea rapid tot atât de repede se și reconstruia din nevoia continuării afacerilor.

După anii 1900 fiind refăcut și totodată modernizat conform perioadei,Hanul Gabroveni se transformă în „Hotel Gabroveni Universal”.

7.Contribuția hanurilor la dezvoltarea vieții bucureștene

„Călătoriile în scopuri comerciale erau, în general, lungi, obositoare și nu lipsite de pericole, fapt care impunea  multă prudență și staționări dese. În aceste condiții, o necesitate pregnantă a reprezentat-o existența unor locuri sigure pentru adăpostul oamenilor, animalelor și a mărfurilor, mai ales în timpul nopții, și nu doar de-a lungul drumurilor, ci și în București, acolo unde mărfurile își puteau găsi lesne cumpărători. Astfel de locuri speciale au apărut la noi în a doua jumătate a secolului al XVII-lea și au purtat numele de hanuri, având un important rol în înflorirea orașului și sporirea faimei lui.”

Hanurile bucureștene ,dar mai ales marile hanuri domnești și mânăstirești,au determinat importante contribuții la dezvoltarea vieții bucureștene.Apărute spre sfârșitul secolului al XVII moment când viața orașului începuse să se transforme și să prindă un contur, hanurile aduc un beneficiu direct orașului prin dezvoltarea comerțului și al meșteșugurilor bucureștene.Ele au adus un aport la procesul de transformare al societații din perioada secolului al-XVIII-lea,dar și la viața bucureșteana din secolul următor.

Fiind amplasate în partea centrală a Bucureștiului,marile hanuri domnești găzduiau târguri unde se găseau o mare varietate de mărfuri destinate atât pentru cei care se ocupau cu amănuntul,cât și pentru cei care-și făceau cumpărăturile personale.Neguțătorul avea rolul de a-i oferi clientului mărfuri cu o desfacere ușoară și rapidă,dar și produse păstrate în cele mai bune condiții.

Cei ce au pus bazele hanurilor lui Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu,cunoșteau faptul că tot ceea ce construiau din cadrul unui han trebuia să ofere siguranță împotriva cutremurelor,focurilor,hoților și bune condiții de păstrare a mărfurilor putând fi ferite de umezeală,dar cu o bună aerisire .

„Pilda marilor hanuri a reprezentat-o fără îndoială construcțiile similare din Constantinopol.Am văzut că Șerban Cantacuzino,care pune bazele celui mai mare han din București,văzuse în capitala Imperiului Otoman acele hanuri arabe,pe care venețienii le numeau”i fondachi”.Modelul acesta a fost adus și în București de către Cantacuzino,care construiește hanul sau după chipul lor,iar după hanului lui Șerban Vodă se construiesc și hanurile Constantin Vodă,Sf.Gheorghe Nou,Zlătari,Colței și Sf.Ioan cel Mare.”

7.1 Contribuțiile economice ale hanurilor bucureștene

Hanurile din București,indiferent de dimensiunea și natura lui,au avut un rol major privind dezvoltarea economiei bucureștene.Cele mari asigurau aprovizionarea târgurilor prin prezența depozitelor,iar prin intermediul prăvăliilor se realiza comerțul cu clienții cu marfă fabricată și provenită din străinatate.

Negoțul practicat în hanuri era cel de tip speculă,unde producătorul avea parte de mari câștiguri odată cu cea de-a doua parte a secolului al XVIII și prima jumătate a celui următor.Cele mai profitabile erau hanurilor mânăstirești,unde egumenii mânăstirilor strângeau mulți bani,putând astfel să facă construcții costisitoare și să trimită mânăstirilor din străinatate mulți bani de aur.Dar toate acestea se referă la stăpânii hanurilor și la negustorii din ele,nu la hanurile propriu-zise.

Dintre cel mai importante aspecte ale contribuțiilor hanurilor la dezvoltarea economica al orașului sunt:

„Soliditatea și organizarea interioară a hanurilor au oferit condiții optime de siguranță împotriva hoților și de apărare impotriva incendiilor

Prin crearea depozitelor de mărfuri au asigurat pe timp îndelung consumul bucureștean care a fost ferit de goluri de mărfuri

Prin caracterul lor de „bazare universale” au ușurat organizarea vieții economice prin înlesnirea de a satisface pe loc un număr mare de nevoi de consum

Au contribuit la dezvoltarea târgurilor bucureștene,în apropierea cărora se aflau,prin prezența în ele a toptangiilor care aprovizionau cu mărfuri pe neguțătorii cu amănuntul din aceste târguri

Au contribuit la crearea vămii bucureștene,prin faptul ca vămuirea mărfurilor de import se făcea în București și au impus tarife vamale raționate

Au susținut negoțul și meșteșugurile bucureștene între 1700 și 1850,care au trăit numai prin prezenșa și participarea hanurilor la evoluția lor”

7.2 Contribuțiile politico-militare ale hanurilor bucureștene

Fiind solid construite,marile hanuri au avut rol de apărare și adapost asemănător cetăților,îndeplinind totodată și funcții politico-militare fără la care ctitorii nu s-ar fi gândit.

În vara anului 1716,izbucnește războiul dintre Austria și Turcia,unde în lupta de la Petrovaradin ,marele vizir Gin Ali este ucis și armata otomană zdrobită.Astfel tătarii ajung să pătrundă în Țara Românească și să se îndrepte spre București.La apropierea acestora,care distrugeau totul în calea lor,locuitorii Bucureștiului se refugiaseră pentru un adapost sigur în mânăstirea Cotroceni ,în Hanul Șerban Vodă și în hanul Sf.Gheorghe și ramâneau acolo până ce tătarii părăseau orașul.

Remarcant este însă pentru Hanul Șerban Vodă data de 9 decembrie 1772 când a avut loc găzduirea delegațiilor din taberele rușilor și turcilor ,moment când au început tratativele de pace dintre aceștia.Și Hanul lui Manuc a cunsocut zbuciumul politic a acestor ani de război ,făcând și el parte din cuibul intrigilor prezent în conflictul ruso-turc.

Hanurile bucureștene având un important rol de gazdă pentru toți călătorii străini ,reprezentând punctul de plecare al ideilor având astfel partea lor de contribuție în desfășurarea evenimentelor politice.Împotriva acestor idei nici o măsură luată de către poliția din București nu s-a dovedit a având bune rezultate.

7.3 Contribuții social-culturale

Și în domeniul social-cultural hanurile bucureștene au avut partea lor de contribuție.Este adevărat că nu toate hanurile și nici măcar toate dintre cele mari,participau din acest punct de vedere la dezvoltarea vieții bucureștene.Sunt însă câteva care au o contribuție reală,mai ales în secolul trecut,la trasformarea societății din București.

Hanul Șerban Vodă avea câteva săli mari,foarte potrivite pentru școli.În 1831 localul în care era instalat colegiul Sf.Sava trebuia să fie reparat.În vederea acestor reparații ,colegiul s-a mutat pentru un timp în hanul Șerban Vodă.Tot aici a funcționat în 1843 pensionul Caliva și în același an s-a instalat aici căminul de fete sărace întemeiate de Elisabeta Știrbei.

O contribuție culturală a avut-o și Hanul lui Manuc prin organizarea unei săli de teatru.Aici aveau loc diferite spectacole cu actorul I.D.Ionescu,care a fost un răsfățat al publicului bucureștean.Câțiva ani la rând dupa Războiul de Independență ,în sala fostului han,numit acum Hotel Dacia au loc spectacole de teatru foarte variate.Pe scena Teatrului Dacia apar trupe străine de operetă,scamatori,dansatori și chiar marii actori ai vremii.O altă sală de teatru și bal a fost sala Bossel unde debutară Matei Millo în „Coana Chirița” și „Baba Hirca”.Teatrul din această sală a avut o faimă deosebită.Aici s-a jucat „Hamlet”,”Fata lui Madame Angot” și alte piese dispărute din repertoriul de astăzi,care se bucurau atunci de favoarea publicului.

Moda Parisului cucerise pe la 1880-1890 toate starurile societății bucureștene.Această modă se vedea mai ales în spectacolele teatrale și în balurile organizate la „Dacia” și la Bossel,vechile hanuri ale Bucureștilor de altădată.

7.4 Dispariția hanurilor

Acum 150 ani, hanurile bucureștene erau încă în plină glorie,încercând să-și prelungească existența în ciuda vremii și al noii urbanistici al Bucureștiului.Cu timpul,majoritatea hanurilor au început să se închidă pentru multe dintre ele erau deja inutile negoțului din perioada respectivă datorită transportului mărfurilor prin deschiderea Dunării și prin intermediul căilor ferate.

Construcțiile hanurilor se șubreziseră și amenințau cu prăbușirea.Apariția hotelurilor care dispuneau de un confort modern,cu lumina de gaz aerian și apa curentă,au reprezentat punctul culminant al dispariției hanurilor capitalei.

„ Și cu toate acestea unele hanuri s-au dat după vreme și au primit trasformările pe care le cerea viața cea nouă a capitalei.Hanul lui Manuc devine prin anul 1870 „Hotel Dacia”;Hanul Damari,refăcut și reînoit după gustul și tehnica cea nouă,se transformă în 1881 în „Hotel de France”.Cele mai multe însă,în neputința de a se transforma și adapta la vreme,se resemnară și primiră în tăcere loviturile nemiloase ale modernizării unor altor clădiri și trecerii timpului.”

8.Palatele din București

8.1 Palatul Academiei Comerciale

Bazele construcției Palatul Academiei Comerciale au început odată cu anul 1916, însă s-au încheiat 10 ani mai târziu 1926,datorită tulburărilor politice, sociale și economice provocate de Primul Război Mondial.

Încă de la inaugurarea sa, este sediul celei mai bine cotate instituții de studii superioare în economie din România, numită pe atunci Academia de Studii Superioare Comerciale și Industriale, iar acum denumită Academia de Studii Economice (instituție fondată în 1913 prin decret regal), titulatură pe care a primit-o în 1967, în timpul regimului comunist.

8.2 Palatul Arhiepiscopal

Palatul Arhiepiscopal construit în perioada marelui voievod al Țării Românești, Matei Basarab, a fost reconstruit în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714) , fiind îmbunătățit ulterior cu un foișor brâncovenesc în vremea arhiepiscopului Epifanie și pictat cu cheltuiala sa, spre pomenirea și cinstirea Voievodului Martir Constantin Brâncoveanu.

Sala de la intrarea în clădire este împodobită cu mai multe imagini ce înfățișează aspecte din trecutul bisericesc și cultural al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, iar încăperea de pe latura de vest păstrează tablouri ale mai multor ierarhi care s-au aflat la conducerea acestei Eparhii. Demn de menționat este și faptul că, în acestă clădire, se află și camera unde a poposit, pentru o noapte, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pe când se afla în trecere de la Iași spre București (5-6 februarie 1859).

Palatul Arhiepiscopal se află zidit deasupra unei pivnițe mari realizate după arhitectura brâncovenească; aceasta a fost consolidată, restaurată și transformată în sală de recepție, după planurile mitropolitului Antonie Plămădeală, fiind împodobită cu scene biblice și chipuri de ierarhi, precum și cu evenimente importante din istoria Eparhiei de la Curbura Carpaților.

Având în vedere că este locuința de serviciu a ierarhului locului, Palatul arhiepiscopal nu poate fi vizitat.

8.3 Palatul Universul

Palatul Universul este o clădire din București, care a găzduit ziarul Universul, în prima jumătate a secolului XX.

Construcția palatului a început pe 17 octombrie 1926, din inițiativa lui Stelian Popescu, cu scopul de a găzdui sediul ziarului pe care îl conducea, cel mai mare din România, la momentul respectiv, după planurile unui celebru arhitect al timpului, Paul Smărăndescu,care a colaborat cu Ing. Emil Prager pentru a finaliza acest monument remarcant pentru perioada de tranziție dintre tradiționalism și detaliile geometrice tipice modernismului.

8.4 Palatul Artelor

Palatul Artelor a fost un edificiu construit în București, pe dealul Trocadero (Dealul Filaretului) pentru Expozițiunea Generală București 1906, în locul în care se află în prezent Parcul Carol I.

Palatul, cu o suprafață de 2.413 mp, a fost proiectat de Victor Ștefănescu și realizat de inginerul Robert Effingham Grant, sub conducerea căruia se ridicaseră si Palatul Ministerului Agriculturii și Domeniilor,dar și Teatrul Național din Iași.

Palatul Artelor adăpostea creațiile celor mai reprezentativi pictori români precum: George Demetrescu Mirea, Nicolae Grigorescu, Theodor Aman și Ion Andreescu. Sala centrală era dedicată sărbătoririi marilor personalitati ale neamului nostru: Marele împărat Traian, la originea zămislirii naționalității române, și primul Rege al României, Marele Domnitor Carol I. În acest scop, erau expuse busturile împăratului Traian, copia Lupoaicei de pe Capitoliu, precum și două statui comandate la Roma, reprezentând pe legionarul Roman și luptătorul Dac. Era expusă și o machetă a podului lui Traian de la Severin și alta a podului de la Cernavodă.Pentru perioada dintre epoca romană și cea a domniei lui Carol I erau expuse planurile cetăților de scaun ale Țărilor Române (Cetatea de Scaun a Sucevei și Curtea Domnească din Târgoviște), dar și fotografii de la alte monumente medievale sau exponate care aminteau de domnitorii români.

Activitatea muzeului a fost temporar suspendată în urma puternicului incendiu din vara anului 1938 și a încetat definitv după cutremurul din 1940. Palatul a fost demolat în anul 1943, pentru ca în locul său să se amenajeze un complex memorial Cimitirul Eroilor Neamului .

În prezent, pe locul ocupat odinioară de Palatul Artelor este amplasat Mausoleul din Parcul Carol, realizat în anii 1959-1963, după planurile arhitecților Horia Maicuși Nicolae Cucu.

8.5 Palatul Băncii Marmorosch Blank

Banca Marmorosch,una din cele mai vechi bănci din România a fost fondată în anul 1848 de către Iacob Marmorosch Este plasată în Centrul Vechi al Bucureștiului, pe strada Doamnei, foarte aproape de intersecția cu Calea Victoriei, prezentând o arhitectură deosebită.

Banca Marmorosch Bank a fost cea mai puternică bancă comercială din România anilor 1920.Acesta era folosită drept canal principal pentru pătrunderea capitalurilor occidentale în economia României, având la acea vreme relații de afaceri cu societăți bancare germane, austriece, franceze și americane.

În anul 1930, criza economică mondială a afectat și Banca Marmorosch, care a intrat în incapacitate de plată, nemaiputând face față cererilor de restituire a depozitelor.

Fiind cea mai puternică bancă din acea perioadă, Banca Națională a României intervine pentru salvarea acesteia, preluându-i debitele insolubile și acordându-i credite preferențiale.

Banca Marmorosch reușește să se mențină până în anul 1948, an în care a fost naționalizată.

Privind câteva date despre clădirea Băncii Marmorosch Blank plasată pe vechiul han Gherman ,acesta a fost construită în perioada anilor 1915 – 1923, purtând amprenta arhitectului Petre Antonescu.Materialele de construcție folosite făceau parte dintre cele mai prețioase și valoroase,fiind folosit granitul, marmura, fierul forjat pentru a reda stilul neoromânesc cu influențe gotice.

Designul interior are influențele stilurile art nouveau și art deco. Pereții sunt decorați cu picturi realizate de Cecilia Cutescu Stork, în fața scării de onoare fiind amplasate picturi reprezentând alegorii ale industriei, agriculturii și comertului, iar pe hol panouri închipuind arta, speranța, munca sau picturi abstracte.

8.6 Palatul Societății Funcționarilor Publici

Situat în vecinătatea fostei Ambasade a S.U.A. la București, Palatul Societății Funcționarilor Publici este în prezent sediul ArCuB, o instituție culturală fondată în 1996 sub auspiciile Primăriei București.

Palatul a fost construit între 1932 și 1934, după planurile lui Ion C. Roșu și Radu Culcer. Se spune că este una dintre cele mai impecabile expresii ale stilului Art Deco în contextul mai amplu al peisajului arhitectural al capitalei. În ciuda faptului că nu este deschis publicului vizitator, a admira acest palat chiar și doar din exterior poate fi de luat în considerare pentru circuitul turistic al orașului București.

8.7 Palatul Comitetului de Stat al Planificării

Palatul Monopolurilor de Stat, cunoscut și sub denumirea de Casa Autonomă a Monopolurilor, se află pe Calea Victoriei,realizată de Duiliu Marcu în perioada anilor 1934-1941.

Clădirea are o formă de U ,cuprinde o curte interioară si o extravaganță în ceea ce privește materialele din care este construită. Atât pereții exteriori cât și cei interiori erau placați cu travertin, peroanele și treptele acoperite cu marmură , iar turnul clădirii este dotat cu două ceasuri așezate pe părțile dinspre nord și sud. Pardoseala a fost realizată din greșia de cea mai bună calitate din perioada aceea. În perioada comunismului, Comitetul de Stat al Planificării se ocupa de economia țării, iar din 1969 până în 1989 a funcționat în incinta Palatului Monopolurilor de Stat. După 1990, s-a mutat aici Ministerul Industriilor și de curând, aici funcționează Domeniul Economic al Ministerului Economiei și Comerțului.

Astăzi clădirea și-a pierdut din frumusețe dar își va recăpăta curând aspectul impozant pentru că au început lucrări de reabilitare la Palatul Monopolurilor de Stat.

8.8 Palatul Sporturilor

Inaugurat la 10 august 1974, Palatul Sporturilor și Culturii, actualmente Complexul Sportiv Național “Sala Polivalentă”, reprezintă  prin poziția, dotarea și prin cele 5300 de locuri ,cea mai importantă bază sportivă acoperită a capitalei.
 Complexul oferă spații generoase pentru activități din cele mai variate: evenimente sportive de cel mai înalt nivel, expoziții artistice și comerciale, târguri, concerte, conferințe.Dispune de asemenea de un teren de fotbal sintetic, accesibil și iarna în cele mai bune condiții și de un patinoar.

8.9 Palatul H. Speyer

Palatul H. Spayer este o clădire din București situată paralel cu Înalta Curte de Casație și Justiție,cunoscut și sub denumirea de Casa Marmorosch Blank fiind înscris pe lista monumentelor istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local, elaborată de Ministerul Culturii și Cultelor.

În perioada interbelică, imaginea Palatului H. Spayer era una de referință pentru București, fotografia acestuia fiind imprimată pe cărți poștale, vederi ilustrate și ghiduri turistice. Imobilul a fost ridicat odată cu anul 1900,reprezentând semnătura celebrului arhitect Louis Blanc pentru realizarea construcției elegante în stil Ludovic al XV-lea.

În perioada comunistă, imobilul din str. Batiștei nr. 24A a fost utilizat pentru activități de protocol și în unele încăperi erau depozitate obiecte de artă ale Gospodăriei Partidului Comunist.

Clădirea fiind concepută pentru o familie deosebit de bogată pentru acea perioadă,s-au creat astfel trei intrări. O intrare principală, unde se opreau trăsurile cu musafiri de seamă sau rudele proprietarilor, o alta laterală, în apropierea serei și o alta în spatele vilei. Arhitectul s-a ocupat și de decorația interioară a locuinței, din care au mai rămas șemineuri cu feronerii, tapetul din mătase,lustre și policandre.

Această clădire a suferit modificări radicale, aici funcționând în prezent un institut de învățământ superior. Interioarele clădirii sunt degradate, dar decorația plafonului din salonul mare fiind refăcute acum câteva decenii, poate fi admirată.

8.10 Palatul Sturdza

Palatul Sturdza este o fostă clădire din București,pe locul căreia avea să fie construit lângă acesta mai târziu Palatul Victoria. Proprietarul clădirii, Grigore Sturdza, nu a apucat să se mute în clădire decedând la scurt timp după finalizarea acesteia.

Palatul Sturdza construit la inceputul secolului XX,după planurile arhitectului Ion D. Berindei.Lucrarea cladirii a a fost începută în 1897 și finalizată în 1901. Palatul a fost demolat în 1946 datorită deteriorării din perioada războiului. În prezent ele reprezintă sediul Ministerul Afacerilor Externe.

8.11 Palatul Băncii Naționale a României

Primul palat al Băncii Naționale a României a fost ridicat în cea mai veche zonă comercială a orașului București, delimitată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de străzile Lipscani, Calea Victoriei, Smârdan și Doamnei.

Curentul general de modernizare a societății românești s-a concretizat și în înființarea Primăriei București în anul 1864. Noua instituție a inițiat primele măsuri administrative ce s-au transpus atât în intervenții urbanistice majore, cât și în reglementări constructive. Evoluția zonei centrale a fost definită prin două intervenții de amploare: deschiderea bulevardului din fața noii clădiri a Universității și regularizarea albiei Dâmboviței. Aflat la limita nordică a zonei centrale, bulevardul, recunoscut ca atare de contemporani, în ciuda celor patru nume (Elisabeta, Universității, Carol I și Protopopescu-Pake), a creat cadrul favorabil pentru amplasarea unor construcții noi,ce cuprindeau clădiri recente și vechi într-o interesantă și paradoxală combinție de funcțiuni și imagini.

După înființarea BNR, una din primele preocupări ale conducerii a fost aceea de a reduce termenul de funcționare provizorie la Creditul Funciar Rural, prin construirea sediului propriu. Prevăzut prin lege, rolul important al BNR atât pentru finanțe, cât și pentru întreaga economie românească, impunea realizarea unei clădiri special destinate acesteia. Prin urmare, în ședința sa din 3 octombrie 1881, Consiliul de administrație a autorizat pe guvernatorul I.I. Câmpineanu să trateze cu Ministerul de Finanțe achiziționarea terenului pe care se afla Hanul Șerban Vodă. Construit în anii 1683-1685, în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino (1678-1688), și consolidat în vremea lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), acest ansamblu arhitectural a fost principalul han al orașului datorită mărimii sale și al siguranței oferite negustorilor în incinta de tip cetate cu ziduri pline spre exterior. În 1863, prin Legea secularizării averilor mănăstirești, într-o vreme când era aproape abandonat, hanul a trecut în proprietatea statului pentru că fusese închinat mănăstirii Cotroceni, o altă ctitorie a lui Șerban Cantacuzino.

Banca Națională a României fiind amplasată pe site-ul unuia dintre cele mai celebre clădiri din România: Hanul Șerban Vodă, care din 1678 până în 1883 a fost casa diferitelor persoane,a găzduit un pub, dar și un loc de odihna pentru o apropiere școală de fete. După două incendii care au afectat major clădirea,terenul a fost nivelat urmând ca în anul 1883 să înceapă lucrările la BNR,conform planurilor arhitecților francezi Cassien Bernard și Albert Galleron.

8.12 Palatul Bursei

Palatul Bursei este, în prezent, sediul Bibliotecii Naționale a României, una dintre cele mai importante și mai mari dintre toate bibliotecile din țară. Clădirea îndeplinește această funcție încă din 1955, când biblioteca era numită Librăria Centrală de Stat.

Lucrările de construcție au începu odată cu anul 1906 și s-au finazat 6 ani mai târziu de către arhitectul Ștefan Burcuș, pregătit la Ecole de Beaux Arts din Paris.. Palatul Bursei impresionează atât prin monumentalitatea sa, cât și prin fațada decorată din abundență, lucrare a lui Emil W. Becker, sculptorul oficial al familiei regale a României la începutul secolului al XX-lea.

8.13 Palatul Camerei Deputaților

Palatul Camerei Deputaților a fost construit în primul deceniu al secolului al XX-lea, între anii 1906 și 1908, din ordinul statului român. Pentru cea mai mare parte a istoriei sale , Palatul Camerei Deputaților din prezent a avut statutul de clădire administrativă, servind drept sediu pentru Camera Deputaților.

În ciuda statutului său de Cameră a Deputaților,acesta a fost plasată într-un complex arhitectural al patriarhiei, care mai cuprinde pe lângă palatul său și Reședința Patriarhală (Palatul Patriarhal) și Catedrala Patriarhală , pe un domeniu (dealul Mitropoliei) care aparține Mitropoliei Țării Românești încă de la jumătatea secolului al XVII-lea.

Bazele construcției au fost puse de către Dimitrie Maimarolu. Este dominată de o cupolă care, având în vedere că s-a prăbușit în timpul cutremurului din 1940, a trebuit restaurată. Această intervenție a fost cea mai semnificativă modificare pe care a suferit-o clădirea, comparativ cu forma sa inițială.

8.14 Palatul Cantacuzino

Muzeul Național "George Enescu" se află în Palatul Cantacuzino, una dintre cele mai frumoase clădiri din București. Somptuoasa intrare, umbrită de imensa copertină în cel mai autentic stil Art Nouveau, anunță că aici luxul și rafinamentul de epocă s-au întâlnit pentru a ridica pe Podul Mogoșoaiei de ieri, astăzi Calea Victoriei,unul dintre cele mai strălucite și impunătoare palate bucureștene.

Construit între anii 1901-1903 de către Gheorghe Grigore Cantacuzino,palatul s-a realizat după proiectele remarcabilului arhitect Ioan D. Berindei. Pentru decorarea clădirii, acesta și-a asigurat colaborarea unor renumiți artiști ai vremii – G. D. Mirea, Nicolae Vermont și Costin Petrescu pentru picturile murale, arhitectul Emil Wilhelm Becker pentru sculpturi și ornamentația sculpturală, Casa Krieger din Paris pentru decorația interioară (tapiserii, candelabre, lămpi, vitralii etc.).

După moartea Nababului, în 1913, palatul a trecut în poseșia fiului său Mihail G. Cantacuzino și a soției acestuia, Maria, care după decesul prematur al soțului, se va recăsători în 1937 cu George Enescu. Cuplul Enescu a locuit, între 1945-1946, în casa din spatele palatului, destinată inițial administrației clădirii.

După moartea lui George Enescu în 1955, soția sa a lăsat prin testament palatul și clădirile anexe muzeului dedicat memoriei compozitorului. Din anul 1956, aici funcționează Muzeul Național "George Enescu" și Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.

În trei săli ale Palatului Cantacuzino se desfășoară cronologic expoziția permanentă, ce cuprinde, între altele, fotografii, manuscrise, documente diverse, diplome, decorații, desene, busturi, instrumentemuzicale, fracul și costumul de academician al Academiei Române, masca mortuară și mulajul mâinilor artistului.

Amplasat într-un spațiu de excepție, Muzeul Național "George Enescu" este investit deopotrivă cu valoare istorică, culturală, artistică și turistică. Patrimoniul său permite recompunerea istoriei unei vieți și cariere de excepție, puse în slujba muzicii românești și a afirmării sale în context universal.

8.15 Palatul Casa Scânteii

Clădirea a fost concepută inițial sub denumirea de Complexul Casa Scânteii, fiind ridicată în perioada anilor 1952–1957. Construcția era destinată publicării presei de stat și în special a ziarului Scânteia.

Clădirea este un ansamblu format din patru laturi ce adăpostesc o curte interioară mare, plus încă două ansambluri sub formă de „U”, care sunt legate de corpul din față, ansambluri ce au rămas deschise pentru a se construi un teatru și o casă a sindicatelor. Însă cheltuielile de construcție fiind foarte mari, proiectul a fost abandonat.

Casa Scânteii a fost prima lucrare la care constructorul a introdus calculul de rezistență la un eventual seism, luând în considerare niște norme mai vechi, italiene, din timpul lui Mussolini. Aceste norme s-au dovedit a fi mai bune chiar decât cele din 1963, pentru că erau mai simple și se punea mult accent pe intensitatea cutremurului, și nu pe felul clădirii.

Arhitectura a fost inspirată de clădirile înalte din Moscova, precum Universitatea Lomonosov, Hotelul Leningrad. O altă clădire care a avut aceeași sursă de inspirație este Palatul Culturii din Varșovia.

Cu toate acestea, clădirea are și o sursă de inspirație autohtonă. Pentru documentare în vederea proiectării s-au vizitat câteva mănăstiri, Curtea de Argeș, Cozia,Horezu, și s-au ales câteva elemente decorative precum șiragurile de coloane de la baza corpurilor joase din stânga și din dreapta corpului central, ocnița(fereastră dreptunghiulară adâncită în zid). O altă deosebire față de sursa de inspirație sovietică este faptul că la clădirea din București, orizontala este de cinci ori mai mare decât verticala, în timp ce la cea din Moscova, ea este doar de 2,5 ori mai mare. Astfel acestă diferență ar un efect considerabil, nu numai vizual, ci și psihologic.

8.16 Palatul Casa de Economii și Consemnațiuni

Palatul Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie (cunoscut ca Palatul C.E.C.), este o clădire din București, șituată pe Calea Victoriei. Piatra de temelie a Palatului CEC a fost pusă în 8 iulie 1897, în prezența Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta. Datând din secolul al XVI-lea, așezămintele au fost restaurate de Constantin Brâncoveanu în anii 1702 – 1703 pentru ca, apoi degradându-se să fie demolate în anul 1875.
       Realizată după planurile arhitectului Paul Gottereau, cu elemente specifice din arhitectura franceză de la sfârșitul secolului XIX, Palatul CEC a fost terminat în anul 1900. În prezent găzduiește sediul CEC Bank, urmașa vechiului C.E.C.

Pe locul în care se află azi CEC-ul se găsea atunci biserica Sfântul Ioan cel Mare, care a fost demolată pentru a face loc primei construcții. CEC-ul se dezvoltă rapid, astfel încât vechiul sediu devine neîncăpător.
        Se hotărăște demolarea lui și pe același loc s-a inceput construcția actualului sediu, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau. Începutul lucrărilor a fost marcat printr-o ceremonie care a avut loc la 8 iunie 1897. Printre participanți se număra familia regală, membri ai guvernului, membri din conșiliul de administratie CEC și arhitectul Paul Gottereau. Construcția a fost terminată în anul 1900 și de atunci CEC-ul a funcționat în această clădire fără a se face alte modificări notabile.

8.17 Palatul Cercului Militar

Palatul Cercul Militar Național este o clădire din București care găzduiește instituția centrală de cultură a armatei române, cu profil cultural-educativ, artistic, recreativ-distractiv, precum și de imagine, reprezentare și protocol.

Fondurile necesare au fost adunate din donații, subscripții și cotizații ale ofițerilor (circa 80%), precum și din subvenții de stat și împrumuturi rambursabile.

Palatul Casei Centrale a Armatei a fost realizat de catre arhitectul Dimitrie Maimarolu in anul 1912 cu aspectul unui edificiu impozant,pe locul vechii mânăstire Sarindar realizata in perioada lui Matei Basarb (1632-1654) ce a cazut in ruina odata cu anul 1880 și daramata in 1896.

Este o constuctie realizata in stilul neoclașic francez ce cuprinde elemente care ii definesc statutul de palat:fatade care se desfasoara pe 5 nivele,un parter puternic bosat și un interior cu decoratiuni impunatoare.

Palatul detine o fatada cu un aspect remarcant determinat de inaltimea sa de 21 de metrii cu colonade și coloane suprainaltate cu aspect de bastioane,creand astfel un șimbol al orașului București,un monumet de o valoare incontestabila a istoriei și arhitecturii bucurestene.

8.18 Palatul CFR

Construcția “ Palatului Administrativ CFR” a inceput in anul 1937 pe locul unde au existat inainte atelierele de locomotive și vagoane București Nord. Astfel, intre anii 1931 – 1932 acestea au fost demolate și pe suprafata ramasa libera Directia Generala CFR hotareste construirea Palatul CFR.

Scopul construirii unui astfel de palat a fost strangerea intr-o cladire a tuturor serviciilor Administratiei Cailor Ferate, raspandite in mai multe imobile izolate din capitala, fapt ce ducea la cheltuieli uriase.

Palatul CFR are o suprafata de 40 000 mp iar greutatea totala a scheletului este de 4800 tone. Pentru a ne da seama ce inseamna cantitatea de 4800 tone vom specifica faptul ca la podurile de peste Dunare de la Fetesti – Cernavoda s-au foloșit 15 077 tone.

Palatul CFR este prima construcție din tara la care a fost facut un studiu geotehnic de laborator al terenului de fundatie și , totodata, prima și șingura lucrare la care s-a luat masura de urmarire in timp a tasarilor. Astfel s-au executat patru puturi sub radierul blocului cu 11 etaje, care pot masura tasarea straturilor de pamant la diferite adancimi, pana la 25 m. La cutremurul din 4 martie 1977, dispozitivele de masurat nu au inregistrat nici o miscare.

La data terminarii construcției, Palatul era cea mai mare cladire administrativa din sud-estul Europei, fiind ulterior depașita de construcția Casa Scanteii.

Conceputa intr-un stil sobru, respectand toate principiile utilului, cladirea iși justifica pe deplin denumirea de „Palat” chiar și in zilele noastre.

8.19 Palatul Cotroceni

Palatul Cotroceni, sediul Administrației Prezidențiale, se află într-un loc istoric, cu o tradiție de viețuire de peste patru sute de ani. Pe acest teren prezent la vest de București, pe malul drept al Dâmboviței, pe dealul Cotroceni, domnitorul Șerban Cantacuzino a întemeiat o mănăstire, între 1679 – 1681, defrișând o zonă dens împădurită din foștii codrii al Vlășiei. Mănăstirea Cotroceni, cea mai importantă ctitorie a domnitorului, era înconjurată de ziduri și avea în centru frumoasa biserică în stil brâncovenesc cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții Serghie și Vah”, cu o asemănare arhitectonică ca o biserica episcopală de la Curtea de Argeș. În incinta mănăstirii, domnitorul a ridicat și o reședință domnească. La mănăstirea Cotroceni a fost instalată și o tipografie, din aceasta ieșind mari lucrări ale vremii, printre care: „Evanghelia” din 1682, „Apostolul” din 1683 și „Biblia de la București”, din anul 1688.

De-a lungul timpului, ansamblul Cotroceni a suferit mai multe modificări, dar și-a păstrat constant funcția religioasă și de reședință domnească. Domnia lui Barbu Știrbey (1849 – 1853) s-a dovedit benefică zonei, domnitorul refăcând și redecorând palatul domnesc care a devenit reședința sa de vară. Totodată, pentru a înlesni legătura cu Capitala, domnitorul Știrbey a tăiat un drum nou, care a secționat marele domeniu al mănăstirii, despărțind astfel zona domnească de cea a viitoarei Grădini Botanice, ale cărei începuturi datează din 1860.

Figura nr. Palatul Cotroceni

(Sursa: http://www.descopera.ro/dnews/8073189-in-vizita-la-palatul-cotroceni)

8.20 Palatul Ghica Tei

Domeniul Palatul Ghica de un rafinament și eleganță aparte se întinde pe o suprafață vastă, pe strada Doamna Ghica, în cartierul Tei, a carei curte impresionează vizitatorii prin impozanța teilor seculari care domino aleile. O imagine de poveste demnă care te impresionează de la primul pas pe care îl faci pe acest domeniu. Poarta este păzită de doi vulturi impetuoși, realizați din piatră, iar fațada clădirii este de o eleganță desăvârșită. Întregul palat este ornat cu decorațiuni specifice, iar în interiorul încăperilor spațioase și-a lăsat amprenta pictorul italian Giacometti.

În jur de 1.000 de metri pătrați, atât ocupă palatul, iar aleile, grădinile și anexele acestuia se întind pe o suprafață impreșionantă, de 11.000 de metri pătrați, Palatul Ghica este unul dintre cele mai vechi palate Bucureștene și se întinde vertical pe patru nivele.

Construcția Palatului Ghica a început în anul 1822 și s-a încheiat în 1833, fiind ctitorit de către domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica,primul domn pământean după domniile fanariote, chiar pe locul fostei case părintești.  Pe locul construcției actuale se găsea o alta casă veche, aparținând Banului Dumitrache Ghica. casa a avut o istorie zbuciumată, fiind devastată de austrieci în timpul războiului turco-austriac. Istoria construcției a continuat cu o întâlnire extrem de importantă, atunci când în anul 1821 s-a întâlnit Tudor Vladimirescu cu Alexandru Ipșilanti, care-și stabilise cartierul general în această clădire.

„Palatul are multe asemanari cu constructiile rusesti de la inceputul secolului al XIX lea.Personajele feminine de pe timpanele de deasupra intrarii care poarta cununi par identice cu figurile frizei de la Palatul Pavlovsk din vechiul Petrograd.

In epoca de descompunere a feudalismului de și formare a relatiilor capitaliste,Palatul Ghica Tei marcheaza pașirea pe calea neoclașicismului italian adaptat in Rușia,a arhitecturii tarii Romanesti,care dupa 1850 cuprinde toate tipurile de cladiri.”

Figura nr Palatul Ghica Tei

(Sursa: http://www.palatulghicatei.ro/evenimente)

8.21 Palatul Regal

Palatul Regal reprezintă casa prezentului Muzeu Național de Artă al României. În anul 1837, domnitorul Alexandru Ghica transformă în palat de ceremonie casa construită în 1820 de Dinicu Goleseu pe Podul Mogoșoaiei, pe locul ocupat acum de aripa de sud a clădirii Muzeul Național de Artă al României, în Piața Revoluției. Între anii 1859-1866, clădirea, modestă ca dimensiuni și aspect, continuă să îndeplinească rolul de palat domnesc, fiind locuită de Alexandru Ioan Cuza.
La începutul anului 1882, Palatul Regal din București a beneficiat de prima instalație de iluminat electrică și astăzi a rămas una dintre clădirile bucureștene încarcate de istorie. Încă din acea vreme, Carol I angajează mai mulți arhitecți pentru a extinde palatul, iar după lucrări, palatul a căpătat o dispunere spațială asemănătoare cu cea actuală.In anul 1914, Regele Carol I moare, lăsând în testamentul său diferite dispoziții speciale privind palatul și colecțiile sale de artă.

După ce Carol II se instalează în Palatul Regal, încep lucrările de reconstrucție și amplificare a construcției, iar vechea casă a lui Dinicu Golescu este demolată. Pe locul ei a fost construită aripa de sud a palatului, aici unde s-a organizat pentru prima oară o expunere muzeală, pentru prezentarea colecției de artă a Coroanei României.   În anul 1950 este inaugurată prima galerie a muzeului, cea de de artă națională, iar în anii următori vor fi inaugurate succesiv galerii de artă universală și de artă veche românească.
  În muzeu poate fi vizitată expoziția „Fragmente de memorie – Portrete regale. Palatul regal“, care își propune să reconstituie momente din istoria familiei regale și a Palatului Regal. „Fotografii de epocă, planuri ale clădirii, piese de mobilier, portrete regale ajunse până la noi sunt astăzi expuse în calitatea lor de supraviețuitori ai unor vremuri apuse și care așteaptă încă să-și reia locul în memoria afectivă a contemporaneității“ , spun reprezentanții muzeului.

Figura nr Palatul Regal (Muzeul Național de Artă al Romaniei)

(Sursa: http://dreamtrips.ro/2014/03/palatul-regal-din-București.html)

8.22 Palatul Crețulescu

8.23 Palatul Dacia

Palatul Dacia este situat la intersecția dintre Strada Lipscani și Calea Victoriei, două dintre cele mai renumite artere din București. Edificiul nu se bucură neapărat de o mare vizibilitate turistică, fiind eclipsat de alte clădiri mult mai reputate ale capitalei. Însă o referință istorică interesantă este că această clădire a fost sediul redacției Timpul, o publicație din secolul al XIX-lea, din care a făcut parte însuși Mihai Eminescu timp de câțiva ani.

Palatul Dacia nu este inclus în circuitul turistic al orașului doar datorită acestei referințe, ci și datorită faptului că este un monument istoric înfrumusețat cu decorațiuni care evocă grația stilului renascentist. Un medalion care redă chipul lui Mihai Eminescu evocă nu doar vremurile când poetul obișnuia să lucreze aici, ci și contribuția sa majoră la istoria literaturii române.

Figura nr Palatul Dacia

(Sursa:http://www.news.ro/cultura-media/palatul-dacia-România-gazduieste-timp-de-11-zile-pavilionul-de-arta-București-art-safari-1922401507002016041115423866)

8.24 Palatul Romanit

Muzeul Colecțiilor de Artă este găzduit în clădirea fostului Palat Romanit, a cărui construcție a început odată cu anul 1812, reprezentând un reper al începuturilor arhitecturii moderne din București.

Inaugurat în 1978 ca secție a Muzeului Național de Artă al României, Muzeul Colecțiilor de Artă reunește într-un singur așezământ donațiile făcute de-a lungul anilor de colecționari cu merite deosebite în păstrarea unui valoros patrimoniu artistic.

În prezent, în urma unei solide reconstrucții și reamenajări, fostul Palat Romanit poate valorifica într-o viziune modernă patrimoniul muzeal pe care îl găzduiește. Cele 34 de colecții expuse ocupă integral cele trei corpuri ale Palatului Romanit.

Muzeul Colecțiilor de Artă are misiunea de a conserva dar și de a pune la dispoziția publicului un fond reprezentativ pentru fenomenul artistic și pentru colecționismul din România, contribuind la formarea și transferul de valori culturale și morale. Reunirea în cadrul unei singure instituții a unor donații de certă valoare are rolul de a evidenția rolul colecționarilor în viața cultural-artistică a țării.
Muzeul readuce la viață perioada interbelică, o perioadă în care se conturează și se impun renumite colecții precum cele ale lui Ioșif N. Dona, Garabet Avachian, Alexandra și Barbu Slătineanu, Marcu Beza, Béatrice și Hrandt Avakian ș.a. Selecția pieselor stă mărturie nu doar pentru gustul diferiților colecționari, ci și pentru mijloacele materiale de care dispuneau.

Atenția multora dintre ei se orientează, în mod explicabil, spre valorile locale confirmate, clașicizate, precum Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu dar și spre artiștii ajunși acum la maturitate artistică: Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Lucian Grigorescu, Ioșif Iser, Camil Ressu etc.

8.25 Palatul Elisabeta

Palatul Elisabeta a fost martorul tăcut al ultimelor șapte decenii din istoria României.

Inaugurat în 1937, palatul a fost construit de arhitectul Corneliu M. Marcu, ca reședință a Principesei Elisabeta, cunosndt frământările celui de-al Doilea Război Mondial.Aici, la 30 decembrie 1947, Regele a semnat abdicarea forțată și a pornit, în scurt timp, în exil.
Palatul a servit ca reședință de protocol de stat, iar, în anii 1990, a devenit hotel și restaurant. În anul 2001, Palatul Elisabeta a fost oferit ca reședință oficială permanentă a Regelui Mihai, în calitate de fost șef de Stat.

În zilele noastre, Palatul Elisabeta își definește această identitate publică, găzduind zeci de evenimente, întâlniri, dineuri, mese rotunde, interviuri care aduc împreună personalități ale sectorului public, artistic și cultural, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai societății civile, ai comunităților regionale. Salonul Alb, Sala Regilor, Salonul Regina Elena, Salonul cu bârne și Sufrageria mare sunt, de regulă, spațiile unde au loc aceste reuniuni. Aici se schimbă opinii, se nasc idei de proiecte și parteneriate, uneori chiar și controverse constructive.
Oaspeților le sunt prezentate operele artiștilor români contemporani din Galeria de Artă. Palatul este, de asemenea, gazda membrilor Familiilor Regale europene care vin să viziteze Bucureștiul, la invitația Principesei Margareta și a Principelui Radu.

Palatul cuprinde, pe lângă spațiile private ale Familiei Regale și spațiile publice destinate evenimentelor, birourile administrației (Casei Majestății Sale Regelui Mihai I), Secretariatul Regal, Birourile de Protocol și de Presă. Până în anul 2008, Biroul Reprezentantului Special al Guvernului, demnitate pe care Principele Radu a exercitat-o timp de șase ani, a avut sediul tot la Palatul Elisabeta.
În Palatul Elisabeta, Familia Regală a României continuă tradiția strămoșilor săi prin angajamente de lungă durată în sprijinul dezvoltării și modernizării României.

Palatul rămâne un spațiu viu, care se metamorfozează cu fiecare operă de artă, cu fiecare piesă de mobilier adusă, dar mai ales cu fiecare dintre oamenii care îi trec pragul.

8.26 Palatul Facultății de Drept

Palatul Facultății de Drept  găzduiește Facultatea de Drept a Universității din București, Rectoratul Universității din București și Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene.

Cu sprijinul regelui Carol al II-lea, decanul Nicolae Basilescu a inițiat o campanie de strângere de fonduri, astfel că în 1934 au început lucrările la Palatul Facultății de Drept, după planurile arhitectului Petre Antonescu, construcția, în stilul Art Deco, fiind finalizată după numai 2 ani, în 1936.

Accesul în corpul central se face pe o scară largă. Fațada este ritmată de pilaștri înalți. În golurile dintre pilaștri de află uși de intrare în clădire. Deasupra ușilor sunt așezate statui care îi înfățișează pe marii juriști din antichitate: Licurg, Solon, Cicerone, Papinian și Justinian, realizate de sculptorii Ion Jalea și Costin Georgescu.

Clădirea a fost ridicată în mijlocul fostului teren de sport Romcomit, devenit un parc cu o vegetație bogată. Corpul central al palatului este dominat de marea sală circulară, Aula Magna, cu un diametru de 28 m și o înălțime de 17 m.

8.27 Palatul Facultății de Medicină

Palatul Facultății de Medicină este o clădire construită în stil neoclasic francez, unde regăsim Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București. Clădirea a fost construită în 1902 după un proiect realizat de arhitectul elvețian Louis Pierre Blanc și a fost dată în folosință universității în 12 octombrie 1903.

Statuia doctorului Carol Davila, din fața intrării principale, este opera lui Carol Storck și a fost turnată în bronz în atelierele Școlii de arte și meserii din București. Ideea ridicării unei statui a lui Carol Davila a fost exprimată pentru prima dată în cadrul primului congres național de medicină, desfășurat la București în octombrie 1884.

Construcția a însemnat un pas înainte important în evoluția învățământului medical românesc, noua clădire prin spațiul pe care îl punea la dispoziție, a permis o mai bună organizare și desfășurare a actului educațional medical.

Clădirea este înscrisă în Lista monumentelor istorice din București, sector 5 cu cod LMI B-II-m-A-18706.

8.28 Palatul Fundației Univerșitare Carol I

Biblioteca Centrală Universitară din București este biblioteca frecventată în special de studenți, dar și de ceilalți participanți la viața academică. Este situată în Palatul Fundației Universitare Carol I, sediul fostelor Fundații Regale.

Clădirea a fost construită pe locul cumpărat de regele Carol I și a fost proiectată de arhitectul francez Paul Gottereau. Construcția clădirii a fost finalizată în 1893 iar în următorii doi ani așezământul, numit Fundația Universitară Carol I, a fost dotat și amenajat. Inaugurarea a fost făcută de regele Carol I la 14 martie 1895.

În timpul Revoluției din 1989, clădirea a fost incendiată și s-a pierdut fondul bibliotecii alcătuit din cărți rare. Au fost distruse peste 500.000 de volume, hărți rare, aproape 3.700 de manuscrise care aparțineau unor personalități marcante ale culturii române, printre care Eminescu, Maiorescu, Caragiale,Coșbuc, Blaga, Eliade.

Începând din aprilie 1990, sub egida UNESCO, a început reconstrucția și modernizarea bibliotecii.Exteriorul clădirii a fost restaurat iar la 20 noiembrie 2001 s-a făcut redeschiderea oficială.

Pe locul în care astăzi este ridicat edificiul a fost amplasată casa lui Grigore Peucescu, redactor al ziarului Timpul. Aici, Mihai Eminescu a citit pentru prima oară poezia Scrisoarea a III-a. Mărturie a acestui fapt este placa comemorativă amplasată în 15 iunie 2001, pe unul din zidurile palatului de astăzi.

8.29 Palatul Institutului de Arhitectură

Palatul Institutului de Arhitectură ''Ion Mincu'', situat în imediata vecinătate a clădirii Universității București, reflectă un reper al vieții culturale românești. Edificiul din piatră, cu fațada în stil neoromânesc sau brâncovenesc, a fost construit după schițele arhitectului Grigore Cerchez în perioada anilor 1912-1927.

Din anul 1932, Școala Superioară de Arhitectură își schimbă denumirea printr-o lege specială și devine Academia de Arhitectură. În același an, învățământul de arhitectură a fost reglementat pentru prima dată printr-o lege proprie. Echivalând-o în grad cu universitatea și păstrându-i titulatura de Academia de Arhitectură, obținută printr-un decret din 15 iulie 1931, noua lege reglementa și dreptul purtării titlului și exercitării profesiei de arhitect în România.

Grigore Cerchez, arhitectul clădirii ce expune cel mai bine caracteristicile stilului neoromânesc pe latura din strada Biserica Enei, a fost unul dintre adepții și susținătorii curentului istorist, concretizat în special în clădiri de factură neobrâncovenească. Stilul arhitectural neobrâncovenesc îmbină elemente răsăritene bizantine și motive arhitecturale și etnografice țărănești locale, precum și anumite modele de artă otomană.
Eveniment emblematic pentru Universitate, Balul Arhitecturii perpetuează, anual, obiceiul bobocilor de la Arhitectură din anii '70-'90, conșiderat singurul bal mascat studențesc cu tradiție. Balul se desfășoară în incinta repictată și reinventata a Univerșitătii de Arhitectură, cu participarea a peste 2.000 de studenți, la sfârșitul anului univerșitar.

8.30 Palatul de Justiție din București

Palatul de Justiție reprezintă una dintre cele mai frumoase și importante clădiri din București, monument istoric și de arhitectură, amplasat pe malul Dâmboviței.

Piatra de temelie a clădirii a fost pusă de regele Carol I al României personal, pe 7 octombrie 1890. Bazele construcției au fost realizte după planurile arhitectului Albert Ballu, cel care a proiectat Tribunalul din Paris și Palatul de Justiție din Bruxelles. După decesul arhitectului Ballu, arhitectul Ion Mincu s-a ocupat de finisări și de proiectarea interioarelor, a desenat și schițele decorațiunilor interioare, respectiv plafoane, pardoseli, balustrade, scări, mobilier.

Datorită creșterii aparatului judiciar, în 1946, clădirea a suferit mai multe modificări interioare, în special compartimentări. Apoi, în perioada 1954-1956, au fost efectuate reparații capitale, deoarece exista intenția de a transforma clădirea într-un Palat al Culturii.

În iulie 2003, au început lucrările de consolidare, însemnând reparații capitale și de restaurare, care au durat trei ani și au fost realizate de arhitecți români și francezi.

După finalizarea lucrărilor, în toamna anului 2006, în Palatul de Justiție au revenit următoarele instituții: Curtea de Apel București, Judecătoria sectorului 5 București, Asociația Magistraților din România, Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul București.

În baza unor discuții între organizațiile profesionale și magistrați, unele săli ale Palatului de Justiție au primit numele unor personalități din aria Dreptului. Astfel, sala Judecătoriei Sectorului 5 poartă numele lui Andrei Rădulescu (fost președinte al Academiei Române, profesor de Drept), iar secția penală are trei săli ce poartă numele: Vintilă Dongoroz (unul dintre marii penaliști ai României), Ioan Tanoviceanu (cel care a pus bazele procedurii penale din țară) și Vașile Papadopol (fost judecător la Curtea de Apel București).

Figura nr Palatul Justitiei din Bucuresti

(Sursa: http://www.acms-cc.ro/lucrari/monumente-istorice/palatul-de-justitie/)

8.31 Palatul Ligii Culturale

Palatul Ligii Culturale din București reprezintă spiritul plin de inițiativă al tineretului român de la începutul secolului XX,actuala sală Izvor a Teatrului Bulandra. Clădirea a fost ridicată între anii 1923 și 1926, lucrările fiind dirijate de inginerul Constantin Cihodaru și arhitectul Ion Trajanescu.

Stilul arhitectonic al Palatului Ligii Culturale este cel neoromânesc, combinat cu accente de Art Deco. Turla palatului se înalță maiestuoasă deasupra acoperișului în formă conică.

Clădirea a fost, de-a lungul timpului, sediul Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, iar Sala Izvor a găzduit Teatrul Municipal, cunoscut astăzi ca Teatrul Bulandra, și care continuă să-și susțină reprezentațiile pe scena din Palatul Ligii Culturale.

8.32 Palatul Ministerului Agriculturii

Palatul Ministerului Agriculturii și Domeniilor este o clădire construită în anul 1895 după planurile arhitectului Louis Pierre Blanc. Edificiul a adăpostit ministerul de resort (azi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale) de la început și până în prezent.

Clădirea a fost inaugurată în 1895, în același an cu Palatul de Justiție, amândouă fiind construite în stilul renașterii franceze din timpul lui Ludovic al XIII-lea.

Palatul nu a avut de suportat modificări importante mai bine de un secol. Intrarea principală este străjuită de doi atlanți, în fapt două statui ce-l reprezintă pe Hercule, care susține o copertină. Spre cornișă, stilul ornamental continuă cu reprezentarea zeiței Demetra.Curtea interioară este completată cu două bovindouri ce amintesc de bastioanele unei vechi cetăți. La unghiul dintre corpul central și aripi se întâlnesc turle circulare. Corpurile laterale au fațadele spre bulevard și sunt tratate în stil corintic. Și aici apar niște turnulețe de colț, dar piesa de rezistență, destul de greu de observat de un trecător este teribilul satir.

8.33 Palatul Național al Copiilor

Palatul Național al Copiilor este o clădire amplasată în apropierea Parcului Tineretului, în care se desfășoară diferite activități educaționale și artistice ale copiilor din învățământul preuniversitar.

Clădirea, cu o o suprafață totală de 17700 mp, a purtat până în 1989 denumirea de „Palatul Pionierilor și Șoimilor Patriei”. Colectivul arhitecților care au proiectat construcția a fost premiat în 1985 cu Premiul Uniunii Arhitecților.

8.34 Palatul Parlamentului

Clădirea Palatului Parlamentului se situează în partea centrală a Bucureștiului , pe Dealul Arsenalului. Fiind ridicată pe o colină artificială, pentru construcția sa a fost necesară demolarea a peste 7 km pătrați din vechiul centru al capitalei, iar o dată cu demolarea cartierelor au dispărut și clădiri importante precum Mânăstirea Văcărești, Spitalul Brâncovenesc, Arhivele Naționale sau Stadionul Republica.

Aici a dorit Ceaușescu să fie reședința președinției, a comitetului central al partidului comunist și al unor ministere. Dictatorul nu a economisit nimic, interioarele fiind de un lux ieșit din comun: scări imense de marmură, tavane cu dantelării de ornamente, mozaicuri în culori deosebite, uși bogat sculptate, șiruri întregi de candelabre și lămpi din cristal, covoare executate pe comenzi speciale, mobilă pe măsura acestor frumuseți și multe altele.

Palatul Parlamentului este structurat pe 6 niveluri și împărțit în 21 de corpuri și are 1100 de încăperi dintre care 440 sunt birouri , peste 30 de săli și saloane, 4 restaurante, 3 biblioteci, o sală de concerte și 2 parcări subterane, iar materialele folosite la ridicarea și amenajarea clădirii sunt românești.La Revoluție erau terminate numai câteva încăperi și exteriorul, după această dată au continuat lucrările până ân 1997, când devine Palatul Parlamentului.
Clădirea are o suprafață desfășurată de 333.000 m pătrați, înscriindu-se în Cartea Recordurilor la capitolul “Clădiri Administrative“, pe locul 2 în lume după clădirea Pentagonului, iar din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 m cubi ai săi, pe locul 3 în lume, după clădirea de asamblare a rachetelor spațiale de la cape Canaveral din Florida și după piramida lui Quetzalcoatl din Mexic.

Clădirea, care poate fi văzută din orice punct al Bucureștiului, a fost privită ca o clădire hidoasă după Revoluție, în jurul ei începând să graviteze idei care mai de care mai originale. Unii, din prea multă exaltare revoluționară, au vrut s-o dărâme, pentru a simboliza trecutul. Alții au fost de părere că ne lipsea un mare muzeu al comunismului și exista o clădire în plus.

8.35 Palatul Patriarhal

Clădirea denumită astăzi Palatul Patriarhiei, a fost construită de Statul Român, la începutul secolului al XX-lea, pe locul fostei săli a Adunării Deputaților de pe Dealul Mitropoliei din București. Vechea sală a Adunării Deputaților cu terenul aferent aparținut Mitropoliei Țării Românești, care își avea sediul în clădirile ce înconjurau actuala catedrală de pe Dealul Mitropoliei, dupa cum dovedesc hrisoavele vremii.

Ansamblul acesta de clădiri format din Catedrala Patriarhală, Reședința Patriarhală și Palatul Patriarhiei, este așezat pe vatra mânăstirii "Sfinții Împărați Constantin și Elena", ctitorie și danie domnească făcută Mitropoliei Țării Românești de Constantin Vodă (1654-1658).

Rolul deosebit pe care mitropolitul il avea în Adunarea Țării, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a făcut ca marile evenimente istorice din viața Țării Românești să aibă loc pe Dealul Mitropoliei. Aici, la 24 ianuarie 1859, Adunarea Electivă a Țării Românești, reprezentată de mitropolitul Nifon în fosta sală a Adunării Deputaților, a votat actul unirii Munteniei cu Moldova prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Române.
         Palatul Patriarhiei este construit după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu, fiind prima lucrare de beton armat din țară. A suferit în timp diverse modificări, cea mai importantă fiind refacerea cupolei, care s-a prăbușit la cutremurul din 10 noiembrie 1940. 
        În diferite încăperi ale Palatului Patriarhiei, începând cu anul 1997, își desfășoară activitatea unele sectoare ale Administrației Patriarhale (Sectorul teologic-educațional, Sectorul monumente și construcții bisericești, Sectorul relații bisericești și interreligioase, Sectorul comunități externe, Biroul de protocol), precum și Centrul de Presă Bașilica al Patriarhiei Române.
        Prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în data de 6 decembrie 2010, prin Hotărârea Guvernului României nr. 1229, Palatul Patriarhiei a trecut în proprietatea Patriarhiei Române.

8.36 Palatul Poștelor

Muzeul Național de Istorie a României, inaugurat în anul 1972, este adăpostit într-o clădire monument istoric, denumită în trecut Palatul Poștelor, aflată în vechiul centru istoric al Bucureștiului.

Clădirea a fost construită între 1894-1899, pe baza planurilor arhitectului Al. Săvulescu (1847-1902), având drept sursă de inspirație Palatul Poștelor federale din Geneva.
Muzeul Național de Istorie a României deține un bogat patrimoniu (incluzând peste 650.000 piese, un număr care sporește anual și între care se numără obiecte remarcabile), organizat în următoarele colecții: ceramică, lapidarium-tegularium, numismatică, filatelie, medalistică-șigilografie, tezaur, manuscrise, tipărituri, artă plastică, artă decorativă, fototecă istorică, stampe, hărți, metal, armament și echipament, textile și mobilier.
Expoziția permanentă din Lapidarium este amenajată într-o clădire special construită la sfârșitul anilor ’60 ai secolului trecut, astfel încât să poată fi expuse aici copia la scară naturală a bazei Columnei lui Traian și copii după scenele reprezentate pe acest monument excepțional al antichității, cât și monumente epigrafice și arhitectonice datând din epoca antică și din evul mediu, toate plasate într-o expunere cronologică. Astfel, sunt prezentate monumente civile (acte, decrete, monumente onorifice), religioase (monumente funerare și votive), sculptură și elemente decorative și de arhitectură.
Prin colecțiile sale, Muzeul Național de Istorie a României deține un fond foarte valoros de bunuri de patrimoniu mobil care ilustrează toate perioadele semnificative din trecutul poporului român, cât și din vremea unor civilizații care au existat în vechime pe actualul teritoriu al țării noastre. Instituție de prim rang în peisajul cultural românesc, muzeul speră să-și redeschidă cât de curând porțile publicului larg, cu o expoziție modernă și atractivă.

8.37 Palatul Primăriei Capitalei

Palatul Primăriei Municipiului București, este o clădire monumentală, cu elemente de arhitectură românească,însă astăzi este afectată de lucrările de consolidare.

Clădirea a fost construită în perioada 1906-1910, după planurile arhitectului Petre Antonescu, pe terenul viran situat vis-a-vis de Grădina Cișmigiul, a fost initial destinată inițial Ministerului Lucrărilor Publice.

Conceput în plan simetric în formă de careu, palatul este dominat de corpul central cu intrarea principală, vestibulul și scara de onoare care marchează axul de compoziție al edificiului. 
În 1910, la inaugurarea palatului, unde își avea sediul Ministerul Lucrărilor Publice, Monetăria Națională a bătut o medalie comemorativă, având pe o față profilul regelui Carol I al României, iar pe cealaltă șilueta clădirii. În timpul ocupației germane din 1916-1918, palatul a devenit sediul Comandaturii Generale Germane.

Palatul este unul dintre monumentele de seamă din Capitală, în care stilul vechii arhitecturi românești este realizat în forme optime. Arhitectul Petre Antonescu continuă pe Ion Mincu pe linia unei arhitecturi de inspirație tradițională.

După instaurarea comunismului, în clădire s-a instalat Primăria Generală, devenită Sfatul Popular al Capitalei. Aici a avut sediul și Ministerul Construcțiilor (1956). După 1990 până în 2010, clădirea a găzduit sediul Primăriei Municipiului București, moment în care a intrat într-un proces de restaurare, construcția fiind încadrată în clasa I de risc seismic. 
Fostul Palat al Ministerului Lucrărilor Publice este înscris în Lista monumentelor istorice 2004, Municipiul București, la Nr. crt. 969, Cod LMI 2004: B-II-m-A-18688, cu denumirea de Palatul administrativ al Municipiului București.

8.38PalatulRadiodifuziunii 
Palatul Radiodifuziunii, numit în mod obișnuit Sala Radio, este o structură megalitică din București, construită la jumătatea secolului al XX-lea, în timpul regimului comunist, pentru a găzdui o serie amplă de evenimente culturale. Pentru această sarcină a fost angajată o echipă de trei arhitecți. Astfel, Tiberiu Ricci, Mihai Ricci și Leon Garcia au fost nevoiți să înfrunte provocarea de a combina cerințele practicabilității tipice pentru clădirile moderne cu standardele arhitecturii clașice. Soluția a fost de a adapta principiile contururilor clașice la neceșitățile funcționalității preconizate.

Palatul Radiodifuziunii merită inclus în circuitul turistic al orașului București pentru ca ofera o imagine completă despre direcțiile artistice impuse de regimul comunist în ceea ce privește planificarea urbană.

3.39 Palatul Senatului

Palatul Senatului este una dintre cele mai importante clădiri administrative din București, rolul său pe scena politică a României fiind pe picior de egalitate cu Palatul Parlamentului, Palatul Cotroceni și Palatul Victoria. O referință istorică interesantă la Palatul Senatului este că acesta este clădirea de unde Nicolae Ceaușescu și-a ținut ultimul discurs către populație în pragul Revoluției din 1989.

Palatul Senatului a fost construit între 1938 și 1941, în ciuda faptului că proiectul de a ridica o structură de acest fel data din 1912. Arhitecții desemnați să proiecteze clădirea au fost Horia Creangă și Lucia Creangă, însărcinați de Octavian Goga pentru a se ocupa de acest proiect în 1927. Palatul a fost inaugurat în 1950, când a devenit sediul Ministerului de Interne, în timpul regimului comunist, și apoi sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român în 1958.

În prezent, Palatul Senatului este sediul Ministerului de Interne, așa cum a fost inițial. Palatul Senatului, o structură în formă de U, nu este neapărat cea mai grațioasă clădire care să lumineze peisajul arhitectural din Piața Revoluției, însă se detașează ca fiind un reper al istoriei naționale, chiar și doar pentru că acesta a constituit scena finală a ultimei apariții publice a lui Nicolae Ceaușescu.

8.40 Palatul Telefoanelor

Palatul Telefoanelor este o clădire reprezentativă a Bucureștiului, aflată în centrul capitalei, pe Calea Victoriei. În prezent este sediul Telekom.

Palatul, înalt de 52,5 m, a fost construit între anii 1929 – 1934 într-un stil specific zgârie-norilor americani, având caracteristici reprezentative ale stilului Art Deco. Până în anii '70 a fost cea mai înaltă clădire din București. Construcția a înregistrat și o premieră, ea fiind prima clădire înaltă cu schelet metalic din România. Edmond van Saanen Algi, unul din cei trei arhitecți,era de origine olandeză, stabilit în România, și era autorul mai multor clădiri reprezentative din București cum ar fi Academia de Studii Economice.

Întrucât de-a lungul timpului clădirea a fost afectată de multe evenimente, ca de exemplu bombardamentul aliaților din 1944, cutremurele din 1940, 1977, 1986 și 1990, în anul 1995 s-a început o amplă consolidare a structurii sale, după proiectul specialistului in structuri, prof. ing. Alexandru Cișmigiu.

Palatul Telefoanelor a fost construit pe locul fostelor case ale boierului Oteteleșanu, care găzduiseră faimoasa cafenea literară "Terasa Oteteleșanu".

3.41 Palatul Universității

Palatul Universității este o construcție aflată în Piața Universității din București, în perimetrul descris de străzile Regina Elisabeta, Academiei, Edgar Quinet, Nicolae Bălcescu, înaltă de 6 etaje, construită în stil neoclașic pe fostul amplasament al Mănăstirii Sfântul Sava.

Construirea viitorului sediu al celei mai mari universități din România, Universitatea București, a început în data de 10 octombrie 1857, după planurile arhitectului Alexandru Orescu.

Împodobirea exterioară a palatului a fost realizată de către Karl Storck. Acesta a întocmit în stil clasic relieful de pe frontonul central al palatului, din piatră de Rusciuc. Relieful, distrus la numai 80 de ani de la construcția sa, în timpul bombardamentelor aeriene din 1944, o prezenta pe Minerva încununând artele și științele. Parterul edificiului este construit în bosaj și are ferestre largi în arc de cerc. Primele două etaje sunt decorate cu pilaștri dorici, cu ferestre în arc de cerc la primul etaj. Ultimele 2 etaje, la mansardă, prezintă lucarne decorate. Construcția dispune și de un subsol înalt care servește drept soclu al palatului. Colțurile construcției sunt realizate din corpuri rotunde îmbrăcate în coloane dorice acoperite de cupole.

Inaugurat în 14 decembrie 1869, palatul a fost la început sediul facultăților Universității București, dar și sediul altor instituții de învățământ: Senatul Universității, Academia Română, Biblioteca Centrală, Școala de Arte frumoase, Pinacoteca, Muzeul de Antichități și de Istorie Naturală. În timp, odată cu creșterea numărului de studenți, spațiul a devenit insuficient pentru a putea adăposti toate instituțiile, motiv pentru care palatul revine la menirea inițială, sediul facultăților univerșității. În 1960 în interiorul clădirii își aveau sediul 8 facultăți și peste 80 de laboratoare.

În prezent clădirea găzduiește câteva din facultățile Univerșității București: Facultatea de Geografie, Matematică, Litere, Limbi străine, Istorie și laboratoarele specifice facultăților.

3.42 Palatul Medicilor Veterinari

Palatul Asociației Medicilor Veterinari a fost construit în perioada interbelică, în perioada anilor 1929 și 1932. Constantin Iotzu a fost desemnat cu proiectarea clădirii, rezultatul fiind o remarcantă structură Art Deco prezentând proeminente tușe clasice, și îmbogățind patrimoniul arhitectural din vecinătatea Parcului Cișmigiu.

Palatul Asociației Medicilor Veterinari a fost mărul discordiei dintre numita asociație și Ministerul Justiției din România timp de decenii. Într-adevăr, de la venirea comuniștilor pe scena politică a țării, palatul a funcționat ca sediu pentru Ministerul Justiției până acum și, în ciuda faptului că proprietarul de drept, anume, asociația, a revendicat stabilimentul în repetate rânduri, palatul este încă în proprietatea ministerului.

8.43 Palatul Victoria

Palatul Victoria este operă a profesorului Duiliu Marcu , elev al Școlii Superioare de Arhitectură din București (1906) și apoi al Ecole de Beaux-Arts din Paris (diplomat în 1912).

Începând cu mijlocul anilor 1930, Duiliu Marcu a realizat câteva importante edificii publice – Școala Superioară de Război, Palatul Victoria, Palatul Direcției Generale a Căilor Ferate – proiectate nu ca obiecte izolate, ci că piese ale unor ansambluri urbanistice. Formația autorului, pe de o parte, funcțiunea oficială a acestor clădiri și contextul politic și cultural-arhitectural al momentului, pe de alta, explică opțiunea pentru ordinea monumentală și limbajul neo-clasic simplificat.

Palatul Victoria a fost început în 1937 și terminat în 1944. Din cauza avariilor provocate de bombardamentul din 1944, lucrările au fost reluate și finalizate în 1952.

Proiectat inițial pentru Ministerului de Externe, Palatul Victoria a fost în timpul perioadei comuniste sediul Ministerului de Externe și al Conșiliului de Miniștri și a devenit, în 1990, sediu al primului guvern al României post-comuniste. În 2004, Palatul Victoria a fost inclus în Lista monumentelor istorice.

8.44 Palatul Voievodal

Muzeul Palatul Voievodal Curtea Veche păstrează cele mai vechi mărturii istorice din București, care datează din secolul al XIII-lea. Dar cel mai important lucru îl reprezintă continuitatea locuirii acestui spatiu timp de peste 500 de ani. Foarte puține locuri din București au această valoare istorică. Muzeul este organizat in incinta Curții Domnești, reședință a principilor Țării Românești începând din secolul al XIV-lea.

Muzeul Curtea Veche este cel mai vechi monument medieval din București. Între anii 1459-1660, Bucureștiul a fost reședința domnitorilor Țării Românești, în paralel cu vechea capitală a Târgoviștei iar după anul 1660 a rămas capitală unică. 
Perioada de glorie a Curții Domnești a fost în timpul domniei lui Constantin Bracoveanu (1688-1714), când suprafața palatului și a grădinilor însumau 25.ooo mp., într-un perimetru delimitat azi,de râul Dâmbovița, de străzile Smârdan și Șelari, de artera comercială Lipscani și de bulevardul I.C. Brătianu.

Muzeul a fost amenajat între anii 1969-1974 și păstrează în cea mai mare parte amprenta istorică a secolului al XVIII-lea precum și fragmente de ziduri din timpul domniei lui Vlad Țepeș (1456-1462), alături de fundațiile primei reședințe din secolul al XIV-lea.

Figura nr Ruinele Palatului Voievodal (august 2015)

9.Vechi case bucureștene

9.1 Casa Scarlat Krețulescu

Casa monument care adăpostea Muzeul Național al Literaturii Române își are bazele puse în anul 1839 de marele vornic Alexandru Villara în fosta mahala Popa Cosma.Această impresionantă clădire,considerată în vremea de atunci drept cea mai frumoasă construcție din București,a fost dăruită ca zestre fiicei sale Elena la casătoria ei cu Scarlat Al.Kretulescu,fiul al marelui logofăt Alexandru Kretulescu(1779-1847).

De-a lungul timpului au existat două mari ipoteze privind construcția clădirii:prima ne indică faptul că aceata a fost realizată de Scarlat Kretulescu în anul 1839,moment când s-a și căsătorit,iar cea de-a doua variantă ar fi fost ideea ca soția sa Elena ar fi primit-o drept zestre de la marele boier din acea vreme Alexandru Villara.Însă cea mai plauzibilă variantă este a doua pentru că Scarlat Kretulescu nu era atât de avut pe cât se pretindea,”primind de la părinții săi decât instrucție și educație.”

„Când și-a căsătorit fiica,printre alte bunuri drept zestre,Villaria i-a dat și mai sus numita clădire.Fiind casă de oameni foarte bogați,ea a fost construită solid,cu camere luminoase și saloane mari.Cu o sută și ceva de ani în urmă era chiar monumentală,era mai mare și mai aspectuasă decât palatul domensc.Zidurile exterioare trec de o jumătate de metru grosime,dar și cele interioare sunt mult mai groase decât ale clădirilor din ziua de azi.”

Având gusturi fine,Scarlat Kretulescu imediat după căsătoria sa a renovat casa într-o manieră inedită:a achiziționat rampe de fier de la Paris pentru scările interioare,dar și pentru grilaje și balcoane,camerele au fost decorate cu parchet special din lemn de trandafir,dar și cu tablouri reprezentând picturi ai marilor artiști ilalieni și francezi,dulapurile și biblotecile din casă erau realizate din lemn de nuc sau stejar cu cărți valoroase de artă sau istorie.Alături de acestea casa deținea și o serie de obiecte de artă spre exemplu tacâmuri din argint sau veselă din porțelan comandate special de la Paris.

Ca orice altă construcție impozantă a celei vremi,casa deținea și o curtă impresionantă unde se regăsea o seră cu numeroși leandrii,lămâi sau rodii.

Fiind un om de mare caracter și darnic,casa lui Scarlat Kretulescu era mereu deschise și primitoare pentru apropiați și prieteni,având loc la fiecare ocazie sindrofie și petreceri care determinau invidie dar și admirație celor din perioada aceea.

Casa dar și majoritatea bunurilor(mobilier,bunurile personale), după moartea sa din anul 1974 au fost lăsate prin testament fratelui său Constantin Kretulescu,dar și celorlalți frați care au primit alte bunuri deținute de Scarlat.Ținând cont că și Constantin Kretulescu avea o casa mare și impunătoare,decide a o vinde.Timp de 9 ani aceasta s-a aflat sub chiria unor diferite persoane,fiind în cele din urmă achiziționată ca drept locuință de Frank proprietarul de atunci a lui „Bank of România”.Mai tarziu și anume în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX lea,clădirea devine proprietatea statului,devenind „Laboratorul de electricitate al Universitatii din București”.

De abia în anul 1967 casa Kretulescu devine sediul fostului Muzeu al Literaturii Române și dat în folosință vizitatorilor 4 ani mai tarziu și anume în anul 1971.

Figura nr Fostul Muzeu al Literaturii Române

(Sursa: www.rfi.ro)

9.2 Casa Vanic

Casa Vanic era de fapt un bloc imens,impunator pentru acea vreme, cu vederea spre Calea Victoriei,unde prin anii 1936 dăinuia chiar Anton Vanic.

Casa fiind alcătuită dintr-un parter și etaj,în partea inferioară acesta deține magazinul unui mare negustor al acelei vremi și anume Dragomir Niculescu,ajuns drept cel mai mare neguțător de băcanie din București,unde se regăseau diferite delicatese și preparate atât cu specific românesc dar și bunătăți aduse de pe alte meleaguri ale lumii.

La etaj se regăsea Clubul Partidului Conservator sub conducerea lui Grigore Filipescu.

Istoria acestei casa începe odată cu anul 1841 când aici se naște marele și distinsul om politic al secolului trecut,Alexandru Lahovari dar și când la etajul clădirii se pune bazele hotelului Englitera.

Casa Vanic,poartă numele ultimului său proprietar,chiar dacă clădirea a reprezentat sediul redacției ziarului „Timpul” unde a lucrat și marele poet Mihai Eminescu dar și al Clubului Partidului Conservator.Deși nu are un nume răsunător, ea a deținut importante puncte de întâlnire al marilor personalități politice din acea vreme:Nicu Filipescu,Lascăr Catargiu,Take Ionescu,Alexandru Lahovari și mulți alții.

De-a lungul schimbărilor guvernelor,Casa Vanic a fost punctul de întalnire al manifestanților și protestantilor,drept pentru care parterul clădirii era mereu vandalizat și afectat de nemulțumirele participanților,rămând de fiecare dată în urma lor geamuri sparte și obloane distruse.

În prezent Casa Vanic este reprezentată astăzi de Sucursala BRD alături de o serie de magazine aflate la parter.

Figura nr Casa Vanic (1919)

(Sursa: http://www.bucurestiivechișinoi.ro/wp-content/uploads/2011/11/16a.Casa-Vanic1919.jpg)

9.3 Casa Constantin Krețulescu

Casa lui Constantin Krețulescu era de o construcție neobișnuită pentru zilele noastre fiind alcătuită dintr-un parter și etaj,având ziduri foarte groase și grilaje solide realizate din plumb.

Bazele construcției au fost puse în prima parte a secolului al XIX lea pe terenul primit zestre de soția sa de la tatăl sau moșierul Athanașie Dedulescu,de către Constantin Krețulescu,fiul cel mai mare al lui Alexandru Kretulescu.

Casa avea o notă importantă pentru acea perioadă fiind amplasată pe Ulița Herastrăului actuala Calea Dorobanți,loc unde bucureștenii se îndreptau spre lacurile și izvoarele din Herestrău,profitând astfel de un peisaj minunat și relaxant pentru zilele de vară.Prin fața casei treceau în perioada zilelor libere din săptămână trăsurile care îi duceau pe locuitori spre locurile răcoroase din zona Herăstrăului.

Odată cu anul 1874 moment cand Constantin Kretulescu pleaca impresuna cu sotia sa la Paris,casa fiind locuita de catre fiica acestora Melania alaturi de familia sa.Dupa un timp Kretulescu decide a se intoarce inapoi in tara și decide a se muta in casa Rasti,fiind astfel vecin cu Titu Maiorescu.

Dupa moartea sa și a sotiei sale,mostenitorii ii vand casa lui Kretulescu adaugandu-i acesteia cateva ornamente creandu-i o infatisare mai interesanta și mai veche dand astfel impreșia de o casa domneasca.

Mult timp cladirea a avut rolul de a gazdui pe rand Liceul Mihai Viteazul și Liceul particular Barbu Delavrancea,dar și o scoala tehnica și postliceala.

9.4 Casa arhitectului Iacob Melic

Casa Melic amplasata in apropierea bisericii Armeneasca, dateaza aproximativ din anul 1760,fiind conșiderata drept cea mai veche construcție boiereasca din București.

Despre aceasta constuctie nu se cunosc foarte multe date despre proprietari,totul fiind bazat pe spusele vecinilor,informatiilor din ziare sau documente.O prima ipoteaza ar fi fost faptul ca locuinta se afla sub proprietatea unor armeni,unde a locuit un mare boier al acelei vremi,Hagi Chevorc Nazaretoglu.Odata cu anul 1822 el decida sa renove casa și sa ii aduca cateva imbunatatiri aducand modificari vizibile.Acest fapt este marcat și de o placa de marmura prezenta pe cladire unde era gravat acest an.

In urma mortii sale el lasa un testeamant unde fiecarui din cei 3 copii ai sai le ofera casele și domeniile cumparata cu ajutorul sotiei sale.Fiul sau Agop ii revine Casa Milec,a carei fiica Ana s-a casatorit cu Iacob Melic.Acesta a absolvit arhitectura la Paris,construit in București o serie de case,iar la cerea lui Suleiman Pasa a pus bazele a doua arcuri de triumf in capitala.

In perioada Revolutiei casa lui Iacob a fost de mare ajutor pentru cativa fruntași ,fiind un loc prielnic de a se ascunde de politie care vroia sa ii aresteza,nimeni gandandu-se ca acestia se vor ascunde aici.

Pana in anul 1853 Iacob Melic fost plecat din tara fie in Turcia fie in Paris,urmand apoi sa se intoarca alaturi de sotie moment cand constata ca, casa lor fusese vandalizata de echipele militare straine.

Dupa moartea sa din anul 1887,casele avute in arenda i s-au cuvenit sotiei sale Ana Melic.In urma testamentului lasat de aceasta toate proprietatile au fost lasate Univerșitatii București ,iar casa Melic a fost donata unor comunitati armenesti din capitala cu mentiunea ca aceasta construcție sa fie foloșita pentru crearea unui azil de vaduve.Cu toate acestea ,casa a ajuns in custodia Conșiliului Municipiului București devenind in anul 1971 Muzeul Theodor Pallady,unde erau prezente lucrari impreșionante ale marelui pictor.

Casa Melic ar putea reprezenta un obiectiv turistic de seama al Bucureștiului,o casa boiereasca,originala cu o vechime de peste 250 de ani,un bun de patrimoniu arhitectural,reamarcant pentru perioada sa de construcție,dar și prin istoricul acesteia.

Figura nr Casa Melic (in prezent Muzeul Theodor Pallady)

(Sursa:http://metropotam.ro/Unde-ieșim/Muzeele-din-București-cu-intrare-libera-art5543289044/)

9.5 Palatul Sutu

Palatul Șuțu alături de casa de la Mărțișor a lui Tudor Arghezi, Palatul Cotroceni, Palatul Regal sau elegantul palat Ghica sunt doar câteva dintre locurile pe care orice turist care ajunge în capitală trebuie să le vadă.   La polul opus se află și alte case cu parfum, capodopere arhitecturale ale timpurilor lor .

Palatul Șuțu, fiind plasat paralel de Spitalul Colțea, se înalță unul dintre cele mai frumoase palate ale orașului, o construcție ridicată între anii 1833-1835. Povestea palatului începe odată eu povestea de dragoste dintre Costache Șuțu și Ruxandra Racoviță, care a înecput în anul 1816, atunci când Ruxandra aduce drept zestre soțului său proprietatea pe care avea să se construiască palatul.  
La jumătatea secolului al XIX-lea, palatul construit într-un stil neogotic ,era cunoscut ca unul dintre locurile în care se organizau printre cele mai frumoase petreceri ale vremii unde se regăseau invitați de seamă din înalta societate, toalete rafinate și o grădină impresionantă care atrăgea privirile tuturor celor care treceau prin fața porților de la palat.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Palatul Șuțu era centrul opulenței din București, cucerind pe toată lumea cu frumusețea și renumele său.   Astăzi, în inima capitalei, palatul a rămas una dintre clădirile cele mai importante ale orașului și adăpostește Muzeul Municipiului București.

Figura nr Palatul ȘuȚu (în prezent Muzeul Municipiului București)

(Sursa: http://hotelelizeu.ro/articole/page/2)

9.6 Casa Memorială „Tudor Arghezi- Mărțișor”

La periferia capitalei se află casa memorială a lui lui Arghezi,unde acesta a trăit în perioada anilor 1930 și 1967,casa unde acesta a creat majoritatea poeziilor sale devenind ulterior adevărată capodopere.

Povestea casei lui Arghezi a început în anul 1926, atunci când acesta a cumpărat un teren pe care să-și construiască locul în care avea să-și petreacă o bună parte din viață. Construcția locuinței a început doi ani mai târziu, în 1928, și s-a finalizat după aproximativ 15 ani.

Între anii 1935 și 1937 s-a ridicat o anexă unde se afla tipografia,urmând ca în 1948 sa se naționalizeze mașinile de tipărit „Bilete de papagal“. Casa deține 20 de încăperi,fiind trasformată în anul 1974 în muzeu. Adăpostește o comoară inestimabilă pe care o vizitează în fiecare an mii de persoane, mai exact, în jur de 6.000 de vizitatori.Cei mai mulți curioși trec pragul casei încercând să pătrundă în universul omului Arghezi, care astăzi se odihnește în curtea casei sale, alături de soția sa, în grădina superbei case ce îi poartă numele.

Figura nr Casa Memorială „Tudor Arghezi- Mărțișor”

(Sursa: http://merg.in/București/de-vizitat/muzee/casa-lui-tudor-arghezi-4808.html)

10.Hotelurile din București

Odată cu prima jumătate al secolului al XIX-lea,moment marcat de decada mariilor hanuri din capitală,încep a se contura în București primele hoteluri, de modă europeană, oferind călătorilor un confort mult superior aceluia pe care îl puteau găsi în hanuri. Nu e vorba de transformarea acestora din urmă, ci de apariția unor noi stabilimente specializate.

Despre primul hotel aflăm din cartea consulului englez Wilkinson, care a stat în orașul nostru în perioada anilor 1814 și 1818.El ne spunea că de curând s-a deschis în București un hotel public care era foarte bine mobilat și înzestrat cu toate cele necesare, devenind foarte folositor pentru călători. Era vorba de Hotel d'Europe, de pe Ulița Nemțească,unde pe 2 aprilie 1827,îl regăsim aici pe englezul Eh. Frankland care în descrierea sa de călătorie afirma faptul că” a fost găzduit în condiții confortabile".

Al doilea hotel reprezentativ perioadei a fost acela al francezului Donat Migues,amplasat pe Podul Mogoșoaiei, în fața viitorului Teatru Național. Călătorul italian, Domenico Zanelli, care trece prin oraș în 1841, spune că „stabilimentul s-a deschis de câțiva ani" .El îl cataloga drept un ”hotel elegant,un loc unde ți se oferea locuri comode, curate și un tratament convenabil și adăuga ca acest local servea și drept casino".

Dat fiind succesul pe care îl aveau hotelurile, veniturile încasate erau uneori și peste așteptări. Francezul Vaillant care a stat multă vreme la noi, afirma în cartea sa „La Romanie”, apărută în 1844, ca în București existau atunci 20 de hanuri și 20 de hoteluri.

Conform și lui Barbu Știrbei, el constata o serie întreagă de asemenea stabilimente, cum era, de pilda, Miel de France, pe Podul Mogoșoaiei, în fața Hanului Zlătari, Hotel de Princes, tot pe Podul Mogoșoaiei imediat înainte de a ajunge în Piața Teatrului, apoi Hotel de Vienne, Hotel Bellevue, Hotel de Londres, Hotel Național etc.

În decembrie 1858, se deschide pe Șelari, hotelul italianului Giovani Fieschi, pe un loc cumpărat cu trei ani cu 5.500 de galbeni. În anunțul pe care-l publica în „Roman” se arata că hotelul are apartamente, restaurant și cafenea.

În 1867 începe să se construiască cel mai mare hotel de până atunci, hotelul lui I. Herdan, care se va numi apoi Hotel du Boulevard. El va fi primul care va introduce apa curentă în camere, în 1877. Întâietatea în ceea ce privește serviciul și clientela, o avea Hotelul Capșa, care mai ales prin restaurantul, cofetăria și cafeneaua sa, ajunge curând o adevarată instituție a Bucureștilor,” locul de întâlnire al celor ce aveau timp de pierdut, centru monden", simbolul unei vieți de huzur și agrement.

În 1872, Frunzescu arată că orașul avea 40 de hoteluri mai însemnate; în realitate doar o parte dintre ele erau stabilimente de rangul al doilea. După Războiul Independenței în special în perioada de industrializare a Bucureștilor, numărul hotelurilor creste , fenomen care se va aceentua în perioada dintre cele două războaie mondiale, în 1939 ele atingând maximum de unități. În această perioadă, se construiesc hoteluri mari ca Splendid, Royal Palace, Ambasador.

Regimul de democrație populară prin noua orânduire dată vieții economice și schimburilor cu străinătatea,a determinat ca oamenii de afaceri, economii-voiajori, să suprime una din categoriile cele mai asidue de clienți ai hotelurilor bucureștene .Astfel a luat naștere ,în schimb, un hotel de gen nou, pentru turiști, dotat cu un maximum de confort; așa numitul Hotelul Lido, inaugurat în 1957, pe Bulevardul General Magheru. Un alt hotel al afaceriștilor veniți cu treburi la București, s-a ridicat în Bulevardul Dinicu Golescu, peste drum de gară.

În programul de construcție al ultimei perioade din planul de șase ani era prevăzut și un mare hotel, cu sute de camere înzestrate cu tot confortul modern ; el s-a elidit pe Calea Griviței, lângă gară și anume Hotelul Nord; de asemenea o construcție de seamă a fost și Hotelul Athénée Palace.

11.Propuneri circuite turistice

11.1 Traseul nr. 1 Palatul Parlamentului-Centrul Vechi-Banca Națională a României

Detalii despre traseu:distanța parcursă este de 4 km într-un interval de timp de circa 3h-4h,iar în cazul în care se dorește și vizitarea obiectivelor turistice, perioada se prelungește la 8h.

Principalele obiective turistice incluse în acest circuit sunt Palatul Parlamentului,Palatul Patriarhiei,Palatul Justiției,Hanul lui Manuc,Biserica Curtea Veche,Palatul Voievodal,Muzeul Național de Istorie al României și Banca Națională a României.

Acest circuit turistic poate fi realizat atât de locuitorii orașului București cât și de cei ce vin pentru prima dată aici.Turul cuprinde principalele atracții turistice din zona centrală a capitalei,care a avut mult de suferit în perioada regimului comunist.

Pentru a întelege mai bine impactul acestei personalități asupra Bucureștiului se poate vizita Palatul Parlamentului sau bine cunoscuta Casa Poporului,construită în același timp cu Bulevardul Unirii la ordinele lui, imediat dupa marele cutremur din anul 1977.Febra construirii acestei clădirii a facut parte din nenumăratele etape ale planului de sistematizare creat de Nicolae Ceaușescu.În prezent aceasta reprezintă principala atracție a orașului,fapt sugerat de cifrele acesteia:se ridica cu 84m deasupra solului,are o suprafață de 330.000 km pătrați ceea ce îi conferă statutul de cea mai mare clădire din lume după Pentagon.

Ajungând în Centrul Vechi, deja se creează o viziune a unui trecut tumultos și exuberant care ne trimite cu gândul la o altă epocă.Încă de la intrare suntem întâmpinați de Hanul lui Manuc,denumire datî dupa negustorul armean care i-a pus bazele în anul 1808.Acesta prin curtea sa uriașă și arătoasă era menită să adăpostească mulțimea de căruțe ale negustorilor care călătoreau în toată Europa.

Lângă acesta regăsim cea mai veche biserică din București și anume Curtea Veche,ctitorită în jurul anului 1500 de către domnitorul Mircea Ciobanul.Ea este construită în cel mai pur stil bizantin,fiind un loc prielnic încoronarii marilor voievozi care au domnit in timpul României medievale.La câțiva pași de biserică,se află Palatul Voievodal având rolul inițial de fortăreață ai secolului XIV lea,a cărei construcție a fost dedicată domnitorul Mircea cel Batran.

Îndreptându-ne către Calea Victorie denumită în trecut Podul Mogoșoaiei,considerată cea mai elegantă arteră bucureșteană din perioada interbelică,regasim Muzeul Național de Istorie al României,cu aspectul său imperial care adăpostește printre comorile sale „Cloșca cu puii de aur”,22 de piese încrustate cu pietre prețioase,bijuterii și vase considerate drept descoperire a ostrogoților în secolul V lea d.Hr.

Circuitul se termină cu Banca Națională a Românei,o construcție impunătoare a cărei evoluții în timp impresionează prin funcționalitatea acesteia;ea luând naștere pe vechiul marelui han domnesc Șerban Vodă a căror ruine se pot observa și astăzi.

Figura nr Circuit turistic-Palatul Parlamentului-Centrul Vechi-Banca Națională a României

11.2 Traseul Nr.2- Calea Victoriei-Cercul Militar al României-Palatul Cantacuzino

Detalii traseu:distanța parcursă este de 3 km intr-un interval de timp de circa 3h,iar în cazul în care se dorește și vizitarea obiectivelor turistice perioada se prelungește la 6h.

Principalele obiective turistice incluse in acest circuit sunt Cercul Militar al României,Palatul Telefoanelor,Biblioteca Universitară Carol I,Palatul Regal,Academia Română și Palatul Cantacuzino.

Acest circuit turistic presupune observarea și vizitarea atracțiilor turistice de pe principala arteră bucureșteană a cărui nume revine de la Razboiul din 1877-1878,moment cand țara s-a eliberat de stăpânirea otomană.Majoritatea locurilor de vizitat le regăsim în zona sudică între strada Lipscani și Piața Revoluției.

Traseul începe de la intersecția dintre Calea Victoriei cu Bulevardul Regina Elisabeta unde identificăm Cercul Militar al României considerat un adevărat monumet istoric de arhitectură.Tot pe acestă stradă se remarcă turnul Palatelor Telefoanelor care adăpostește sediul companiei de telecomunicații Telekom.Prezintă un ornament art deco ce datează din perioada anilor 1930.Alături de acesta apare fațada Hotelului Novotel,o copie a vechiului Teatru Național înălțat până în anul 1944,însă distrus în urma bombardamentelor aeriene.

Mai departe în Piața Revoluției domină fostul Palat de iarnă al regelui Carol I, în prezent Palatul Regal(Muzeul Național de Artă al României).Edificiul merită vizitat,deoarece deține o serie de lucrări originale ale marelui sculptor român Constantin Brâncoveanu,dar și piese de artă bisericească medievală.

De asemenea tot pe Calea Victoriei identificăm și Academia Română fondată odată cu anul 1866,fiind considerată drept cea mai mare asociere de personalităti ale științei și culturii din țară.

Continuând călătoria pe Calea Victorie întâlnim pe partea stângă, Muzeul Național de Muzică „George Enescu” care este găzduit într-una dintre cele mai frumoase clădiri din București,Palatul Cantacuzino.Acesta deține o intrare de lux,umbrită de o cupola de lux în stilul autentic Art Nouveau ceea ce ne dă impresia că luxul și rafinamentul epocii s-au adunat pentru a construi un luminos și impunător palat bucureștean unde în perioada anilor 1945-1946 a locuit marele compozitor român George Enescu.

Figura nr Circuit turistic Calea Victoriei-Cercul Militar al României-Palatul Cantacuzino

11.3 Traseul Nr.3 Piața Universității-Biserica Sf.Gheorghe

Detalii traseu:distanța parcursă este de 1,5 km într-un interval de timp de circa 3h,iar în cazul în care se dorește și vizitarea obiectivelor turistice perioada se prelungește la 6h.

Principalele obiective turistice incluse în acest circuit sunt Universitatea București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,Palatul Șuțu,Biserica Colțea și Biserica Sf.Gheorghe.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a înființat în anul 1864 una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România. Astăzi, Universitatea are 19 colegii și oferă 38 de domenii de licență pentru aproape 100 de specializări și 180 programe de master. Mai mulți absolvenți s-au afirmat ca mari personalități:profesori și cercetători la alte univerșități din lume, membrii al Academiei Române, scriitori, politicieni și diplomați.

Venind dinspre Piața Rosetti observăm Palatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a căror baze au fost puse în anul 1895 fiind folosit încă de la început și în prezent ca minister.

Chiar în intersecția Pieței Universității observăm Palatul Șuțu construit la mijlocul secolului XIX.În prezent el este Muzeul Municipiului București care găzduiește o colecție de peste 40.000 de obiecte de patrimoniu.

Înaintând observăm spitalul Colțea și biserica cu același nume realizată în stil brâncovenesc,care fac parte din marele han mânăstiresc Colțea construit în anul 1701.Imediat lîngă aceste obiective regăsim și biserica Sf.Gheorghe construită între anii 1699-1707, făcând parte din Lista patrimoniul UNESCO.

12.Bibliografie

Erdeli G.,Cucu V.,România.Populatie.Asezari umane,Economie,Editura Transversal,2007

Potra G.,Hanurile bucurestene,Editura „Tiparu romanesc”S.A.R.-București,1943

Potra G.,Istoricul hanurilor bucurestene,Editura stiintifica și enciclopedica,1985

Giurescu C.,Istoria Bucureștilor:Din cele mai vechi timpuri pană în zilele noastre,Editura pentru Literatura-București,1966

Stancioiu A.,Vladoi A.,Mazilu M.,Bucharest:Analyșis of an „old” destination with a new tourism identity,Journal of Studies and Research in Human Geography,2011,Pag.87-89

Stancioiu A.,Teodorescu N.,Pargaru I.,Tourism Heritage-An important Dimenșion for Assesșing/Shaping a City’s image.Study case:Bucharest,Theoretical and Applied Economics,Volume XVIII,pg.162-163,168

Ionescu C.,Curpan S.,Adumitroaiei A.,Tourism and Cultural Heritage:Sector priorities of regional development policy within Bucharest-Ilfov Region,Acta Univerșitatis Danubius,Vol 9,Nr.4,2013,pg.72

Neacsu, Baltaretu,Draghila,Resurse și destinatii turistice-interne și internaționale,Editura Univerșitara,

Colfescu S.,București-ghid turistic,istoric, artistic,Editura Vremea-București,2007

București-Capitala Republicii Socialiste România,1980

Neacsu, Baltaretu,Draghila,Resurse și destinatii turistice-interne și internaționale,Editura Univerșitara

Georgescu F.,Cernovodeanu P.,Cebuc A., Ghid-Monumente din București,Editura Meridian,București,1966

România-Traveler Național Gegraphic,Biblioteca Adevarul

Bogan E.,Cercleux A.,Caiet de practica-București și zona periurbana,Editura Univerșitara,București,2013

http://www.muzeulBucureștiului.ro/palatul-voievodal-curtea-veche.html

http://gov.ro/ro/guvernul/palatul-victoria/istoricul-cladirii

https://ro.wikipedia.org/wiki/Palatul_Universul

https://ro.wikipedia.org/wiki/Palatul_Vama_Po%C8%99tei

http://www.tourism-bucharest.com/ro/obiective-turistice-București/palate-București/palatul-asociatiei-medicilor-veterinari.html

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Palatul_Univerșit%C4%83%C5%A3ii_Bucure%C5%9Fti

https://ro.wikipedia.org/wiki/Palatul_Telefoanelor_din_Bucure%C8%99ti

Palatul Ministerului de Externe (Palatul Sturdza) la începutul secolului XX.

http://www.salapolivalenta.ro/prezentare.html

http://www.tourism-bucharest.com/ro/obiective-turistice-București/palate-București/palatul-societatii-functionarilor-publici.html

http://jurnalul.ro/supliment/timp-liber-14-aprilie-2014/istoria-din-palatul-postelor-667762.html

http://patriarhia.ro/palatul-patriarhiei-778.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Palatul_Na%C8%9Bional_al_Copiilor

http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/05/17/la-pas-prin-București-ministerul-agriculturii-12-11-43

http://www.looms.ro/București/turism/obiective-turistice/palate/palatul-ligii-culturale/

http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/08/17/la-pas-prin-București-palatul-de-justitie-10-18-17

http://www.Românianmonasteries.org/ro/România/palatul-parlamentului

http://www.tourism-bucharest.com/ro/obiective-turistice-București/palate-București/palatul-senatului.html

http://www.mnar.arts.ro/Muzeul-Colectiilor-de-Arta

http://www.tourism-bucharest.com/ro/obiective-turistice-București/palate-București/palatul-radiodifuziunii.html

http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/12/13/la-pas-prin-București-primaria-municipiului-București-12-56-32

http://www.georgeenescu.ro/georgeenescu-ro_doc_14_istoric_pg_0.htm

http://www.tourism-bucharest.com/ro/obiective-turistice-București/palate-București/palatul-camerei-deputatilor.html

http://www.tourism-bucharest.com/ro/obiective-turistice-București/palate-București/palatul-bursei.html

http://www.bnr.ro/Vechiul-palat-BNR–1064.aspx#dp

adev.ro/mqsplk

http://bucharestcitytour.ratb.ro/palatul_cec.html

http://www.tourism-bucharest.com/ro/obiective-turistice-București/palate-București/palatul-academiei-comerciale.html

http://www.arhiepiscopiabzvn.ro/centrul-eparhial/palatul-arhiepiscopal-997

adevarul.ro/news/București/fotogalerie-monumente-pierdute-Bucureștiului-palatul-artelor-moscheea-parcul-carol-_50adceae7c42d5a663998fde/index.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Palatul_Artelor

https://ro.wikipedia.org/wiki/Casa_Sc%C3%A2nteii

http://www.orașulvechi.ro/istorie/banca-marmorosch/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Palatul_Cercului_Militar_Na%C8%9Bional

http://www.palatcfr.ro/despre-noi/

http://www.looms.ro/București/turism/obiective-turistice/palate/palatul-monopolurilor-de-stat/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Biblioteca_Central%C4%83_Univerșitar%C4%83_din_Bucure%C8%99ti

https://ro.wikipedia.org/wiki/Palatul_Facult%C4%83%C8%9Bii_de_Medicin%C4%83_din_Bucure%C8%99ti

https://ro.wikipedia.org/wiki/Palatul_Facult%C4%83%C8%9Bii_de_Drept

Palatul Elisabeta – reşedinţa oficială permanentă a Regelui Mihai

https://ro.wikipedia.org/wiki/Palatul_H._Spayer
http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/08/24/la-pas-prin-București-palatul-institutului-de-arhitectura-ion-mincu–10-52-00

http://www.tourism-bucharest.com/ro/obiective-turistice-București/palate-București/palatul-dacia.html

http://acs.org.ro/ro/sos-patrimoniu/60-palate/256-palatul-cretulescu

http://www.portal-job-turism.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=157&Itemid=185

http://www.preșidency.ro/ro/administratia-prezidentiala/palatul-cotroceni

http://www.economica.net/industriile-creative-și-turismul-cultural-active-strategice-pentru-economiile-marilor-orașe-din-România-ey_113004.html

http://www.hoinari.ro/muzeul-național-literaturii-romane-casa-scarlat-kretzulescu-București-muntenia-14145920100910.php