Lect. universitar Dr. Ovidiu Vaida [625210]

UNIVERSITATEA „BABE
Ș
-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE STUDII EUROPENE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator stiintific:

Lect. universitar Dr. Ovidiu Vaida

Absolvent: [anonimizat]

2018

UNIVERSITATEA „BABE
Ș
-BOLYAI” CLUJ- NAPOCA

FACULTATEA DE STUDII EUROPENE

RELA
Ț
II INTERNA
Ț
IONALE
Ș
I STUDII EUROPENE

Cultura politica. Participare politica în

Romania

Coordonator stiintific:

Lect.universitar Dr. Ovidiu Vaida

​
Absolvent: [anonimizat]

2018

1

Declarație

Prin
prezenta
declar
că
Lucrarea
de
licență
cu
titlul
​
Cultura
politică.
Participarea
politică

în
România
este
scrisă
de
mine
și
nu
a
mai
fost
prezentată
niciodată
la
o
altă
facultate
sau

instituție
de
învățământ
superior
din
țară
sau
străinătate.
De
asemenea,
declar
că
toate
sursele

utilizate,
inclusive
cele
de
pe
Internet,
sunt
indicate
în
lucrare,
cu
respectarea
regulilor
de
evitare

a plagiatului:

−
toate
fragmentele
de
text
reproduse
exact,
chiar
și
în
traducere
proprie
din
altă
limbă,
sunt

scrise între ghilimele și dețin referința precisă a sursei;

−
reformularea
în
cuvinte
proprii
a
textelor
scrise
de
către
alți
autori
deține
referința

precisă;

−
rezumarea ideilor altor autori deține referința precisă la textul original.

Cluj-Napoca,

Absolvent
​
Anamaria Rusu

_________________________

(semnătura olograf)

2

CUPRINS

Listă de abrevieri

Listă de tabele
ș
i figuri

Introducere…………………………………………………………………………………… 6

I. Semnificatii conceptuale și structurale ale culturii politice…………………………….. 12

I.1. Ce este cultura politica?………………………………………………………………………………………. 12

I.2. Clasificari ale culturii politice……………………………………………………………………………… 18

II. Cultura politică în România…………………………………………………………………………………. 33

II.1. Aspecte istorice………………………………………………………………………………………………… 33

I.3.2. Conflicte politice. Revolu
ț
ia……………………………………………………………………………… 39

III. Participarea politică …………….……………….………………………………………………. 51

III.1. Aspecte teoretice.Ce este participarea politica?………………………………………………… 51

IV. Studiu de caz. Participarea politică în România……………………………………….. 55

IV.1. Participarea politica în randul segmentului de varsta 35-70 în Romania………… 55

IV.2. Participare politica în randul segmentului de varsta 17-25 în Romania………….. 62

V. Concluzii………………………………………………………………………………….. 72

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………. 78

ANEXE………………………………………………………………………………………. 82

3

Listă de abrevieri

1.
BBC-
​
The British Broadcasting Corporation

2.
BEC- Biroul Electoral Central

3.
C.C- Clădirea Comitetului Central

4.
FSH- Fontul Salvării Na
ț
ionale

5.
ONG- Organiza
ț
ie Non-guvernamentală

6.
P.C.R- Partidul Comunist Român

7.
UE- Uniunea Europeana

8.
PCUS- Partidul Comunist al Uniunii Sovietice

9.
S.U.A- Statele Unite ale Americii

10.
U.R.S.S- Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste

4

Listă de tabele
ș
i figur i

1.
Tabelul I.2. Tipuri de cultură politică. Matricea Almond
ș
i Verba. p. 23.

2.
Tabelul IV.4. Greve desfă
ș
urate în perioada 1995-2009. p. 56.

3.
Tabelul IV.5. Prezen
ț
a la vot exprimată în procente în perioada 1990-2012. p. 57

4.
Tabelul
IV.6.
Reprezentarea
conceptului
de
„bun
cetă
ț
ean”
în
rândul
elevilor

(VIII-XII) în anul 2010 p. 66.

5.
Figura I. 1. Dimensiunile psihologice ale politicului. Tipuri de orientări. p. 19.

6.
Figura
III.
3.
Interpretare
schematică
a
rela
ț
iei
„nivel
economic
ș
i
de
educa
ț
ie-nivel

de democratizare” p. 51.

5

Introducere

Ca
un
fenomen
de
actualitate,
devenit
viral
mass-media
după
evenimentele
din
ultimii

zece
ani
pe
scena
politică
românească,
participarea
politică
a
românilor
a
înregistrat
o
modificare

de
direc
ț
ie,
abandonând
unele
dintre
mijloacele
uzuale
de
manifestare
ș
i
adoptând
mijloace
de

exprinare
specifice
grupei
de
vârstă
ș
i
educare
cu
privire
la
noile
tipuri
de
mass-media
ș
i
la

dezvoltarea
continua
a
spa
ț
iului
digital.
Urmărind
modul
în
care
cetă
ț
enii
români
participă
în

via
ț
ă
politică
putem
observa
caracteristici
ale
unui
anumit
tip
de
cultură
politică,
observăm
un

model
de
conportament
care
a
devenit
specific
unui
segment
de
vârstă
ș
i
de
asemenea
diferen
ț
ele

exitente
ș
i
din
ce
în
ce
mai
pregnante,
între
genera
ț
ia
pre-1989
ș
i
genera
ț
ia
post-1989.
Aceste

sunt
cel
mai
bine
eviden
ț
iate
în
cazul
opiniilor
politice
sau
privind
politica
românească,

comportamentul
politic,
participarea
politică
activă
ș
i
a
nivelului
în
care
cetă
ț
enii
afirmă
că
,,se

simt mandrii că sunt români”.

1
Acest
fenomen
de
schimbare
comportamentală
de
ș
i
a
fost
analizat
ș
i
documentat
în

ultimii
zece
ani,
lasă
loc
diferitelor
interpretări,
fie
acestea
din
perspectivă
antropologică,

sociologică,
psihologică
sau
apar
ț
inând
politologiei,
interpretări
pe
care
vom
încerca
să
le

analizăm
ș
i aprofundăm î n prezenta lucrare.

Obiectivul
general
al
acestei
teze
este
de
a
prezenta
ș
i
analiza
cultura
politică
în
rândul

tinerilor
români,
accentuând
gradul
de
implicare
politică
al
acestora
din
perspectivă

antropologică,
sociologică
ș
i
psihologică,
axându-ne
în
mod
special
pe
aspectelor
teoretice
ale

culturii
politice
în
general
ș
i
al
participării
politice
în
particular.
Prezenta
lucrare
urmăre
ș
te

identificarea
caracteristicilor
tipului
de
cultură
politică
dominantă
în
rândul
tineretului
român

(segmentul
ț
intă
ales
fiind
cetă
ț
eni
români
cu
vârstă
cuprinsă
între
17-25
de
ani),
analizând

modul de exercitare al dreptului
ș
i obliga
ț
iei cetă
ț
ene
ș
ti de participare politică.

1

​
Gabriel Bădescu, Mircea Com
ș
a, Andrei Gheorghi
ț
ă, Cristina Stanu
ș

​
ș
i
​
ClaudiuTufi
ș
,
​
Implicarea civica

si politic
​
ă
​
a tinerilor
​
, Constan
ț
a: Editura Dobrogea, 2010, p. 11.

6

Pentru
ca
aceată
lucrare
să
aibă
un
grad
cât
mai
ridicat
de
acurate
ț
e
ș
i
obiectivitate,
ne

propunem
trei
obiective
specifice,
orientate
spre
ilustrarea
comportamentului
segmentelor
ț
intă

selectate.

Ca
prim
obiectiv
specific,
lucrarea
identifică
principale
texte
dedicate
culturii
politice
ș
i

participării
politice,
aducând
completări
argumentate
în
urma
unui
studiului
de
caz
cu
privire
la

noi
metode
de
manifestare
al
acestora,
cu
scopul
de
a
clarifica
implica
ț
iile
unui
subiect
atât
de

discutabil.

Al
doilea
obiectiv
specific
al
tezei
constă
în
analizarea
ș
i
compararea
datelor
existente

privind
modificarea
gradului
de
implicare
politică
a
tineretului
român
(a
genera
ț
iei
post-1989)
ș
i
a

genera
ț
iei
pre-1989
(segmentul
de
vârstă
fiind
între
45
ș
i
70
de
ani).
Vom
compara
tipologii

behavioriste
ș
i
modificăr i
în
dinamica
tradi
ț
ională
pentru
ambel e
segmente
de
vârstă.
Deoarece

este
nevoie
de
mai
mult
de
un
deceniu
pentru
a
observa
comportamentele
de
negare
sau

respingere
ș
i
pentru
a
observa
diferen
ț
ele
dintre
cele
două
gener a
ț
ii
subiect
al
cercetării,
am
ales

să
analizăm
modelul
de
manifestare
a
participării
politice
începând
cu
anul
1989.
Această
decizie

este
motivată
ș
i
de
modu l
ilustrativ
de
schimbare
a
regimului
de
conducere
a
statului
din
acea

perioada, pe care îl considerăm semnificativ temei centrale a acestei cercetări.

Al
treilea
obiectiv
specific
are
în
vedere
analizarea
ș
i
eviden
ț
ierea
elementelor
de
noutate

identificate
în
comportamentul
tinerilor
prin
cercetarea
protestelor
pe
fond
politic
ale
anilor

2012-2018
ca
modalitate
de
exprimare
a
implicării
politice
ș
i
a
interesului
în
cultura
politică.

Interesul
este
concentrat
pe
motiva
ț
ia
tineretului
de
a
ie
ș
i
în
stradă
într-un
act
de
participare

politică activă
ș
i de manif estările din mediul online ale celor două segmente de vârstă analizate.

2
2
Alegerea mediului online ca manifestare a participării politice în rândul celor două segmente de vârstă

este motivată de cre
ș
terea numărului de ONG-uri care au ca specific
ș
tiin
ț
ele politice aplicate
ș
i care

activează
ș
i în mediul online, bloguri dedicate manifestărilor cetă
ț
ene
ș
ti în domeniul politicii, site-uri

dedicate aceleia
ș
i teme
ș
i grupuri sau pagini publice cu peste 1000 de urmăritori din rândul cetă
ț
enilor

aflate pe diferite platforme de socializare ( Facebook, Instagram, Twitter etc.) care au ca subiect sau tema

centrală: manifestările cetă
ț
ene
ș
ti, critică la adresa sistemului de guvernământ, informare cu privire la

cadrul legislativ ( drepturi
ș
i obliga
ț
ii cetă
ț
ene
ș
ti), etc.

7

Pentru
atingerea
obiectivelor
men
ț
ionate
mai
sus,
este
în
mod
evidentă
nevoia
de
a

structura informa
ț
ia prin răspunderea la multiple întrebări de cercetare:

1.
Care
sunt
aspectele
teoretice
privint
cultura
politică
ș
i
mai
specific
participarea

politică
identificate
în
lucrări
de
specialitate
ale
autorilor
Samuel
Huntington,

Gabriel A. Almond, Sidnei Verba, Robert Putnam
ș
i Robert A. Dahl?

2.
În
ce
măsură
teoriile
cercetătorilor
de
specialitate
precum
Samuel
Huntington,

Gabriel
A.
Almond,
Sidnei
Verba,
Robert
Putnam
sau
Robert
A.
Dahl
sunt
încă

aplicabile
în
noile
condi
ț
ii
de
exprimare
a
culturii
politice
ș
i
de
participare
politică

în România?

3.
Care
sunt
tipurile
de
cultură
politică
observabile
în
România
ș
i
dacă
există

posibilitatea identificării tipului/tipurilor de cultură politică dominant/ dominante?

4.
Care
sunt
particularită
ț
iile
metodelor
de
participare
politică
a
tinerilor
români
în

strânsă legătură cu dezvoltarea
ș
i popularizarea de noi metode de mass-media ?

5.
Care
sunt
motivele
modificării
gradul
de
implicare
politică
a
tineretului
român

începând cu anul 2007?

6.
Poate
mo
ș
tenirea
comunistă
să
ofere
o
explică
ț
ie
modificărilor
înregistrate
în

acest
domeniu
în
rândul
generatiilor
post
1989?
Experien
ț
ele
genera
ț
iei

precedente
ș
i
nivelul
de
influen
ț
ă
de
ț
inut
de
acestea
în
via
ț
ă
privată
ș
i
publică
a

tinerilor români explică nivelul de cinism politic în rândul acestora?

Întrebările
de
cercetare
formulate
reprezintă
dezbateri
deschise
cu
privire
la
abordări

antropologice,
sociologice
ș
i
politice
pesimiste
ș
i
optimiste,
ambele
abordări
bazate
pe
realitatea

observată, însă concentrate pe unghiuri de cercetare diferite.

Principalele
provocări
întâmpinate
în
elaborarea
acestei
lucrări
constau
în:
dificultatea

întâmpinată
în
încercarea
de
a
defini
cu
exactitate
termenul
de
,,cultură
politică”
(dificultate

cauzată
de
multitudinea
de
accep
ț
iuni
a
temenului
ș
i
a
multitudinii
de
discipline
în
care
este

întâlnit),
în
același
timp,
​
„cultură
politică”
este
un
concept
care
se
referă
în
același
timp
la
două

8

domenii
diferite
și
poate
fi
abordat
„atât
că
sferă
specializată
a
culturii,
cât
și
că
o
componentă
a

sistemului politic”.

3
Lucrarea
cercetătorilor
Gabriel
Almond
ș
i
Sidney
Verba
,,
​
Cultură
civică:
Atitudini

politice
și
democrație
în
cinci
națiuni”
​
,
reprezintă
sursa
principala
de
inspira
ț
ie
în
scrierea

acestei
teze.
Această
lucrare
oferă
o
teoretizare
puternic
sus
ț
inută
la
nivelul
cercetării
ș
i
al

argumentelor
conturate
cu
privire
la
cultură
politică,
prezentand
o
clasificare
clară
ș
i
obiectivă
a

tipurilor
de
cultură
politică
observabile.
În
anii
1958-1963
cei
doi
autori
au
efectuat
o
cercetare

în
cinci
țări:
Statele
Unite
ale
Americii,
Marea
Britanie,
Italia,
Germania
și
Mexic,
aplicând

chestionare
în
fiecare
țară
unui
e
ș
antion
ales
dintre
cetă
ț
eni.
Importanța
majoră
a
acestei
lucrări

este
dată
de
faptul
că
autorii
elaborează
atât
mecanismul
conceptual
al
teoriei
culturii
politice,
cât

și
metodele
de
maximă
eficientă
pentru
cercetare
a
acesteia.
La
nivel
conceptual
cultură
politică

a
constituit
pentru
autori
o
practică
de
rela
ț
ionare
necesară
între
instituțiile
statului
și
societatea

civilă, legătură care oferă o explica
ț
ie asupra stabilită
ț
ii democrațiilor pe baze comparative.

4
Alaturi
de
lucrarea
cercetătorilor
Gabriel
Almond
ș
i
Sidney
Verba
ne
vom
raporta
ș
i
la

lucrari
ale
Funda
ț
iei
SOR OS
Romania
(actualmente
funda
ț
ia
ș
i-a
schimbat
numele
oficial,
aceata

fiind
gasită
în
mediul
online
sub
denumirea
de
Funda
ț
ia
SERENDINNO),
în
special
la
studiul

,,Implicarea
civica
si
politic
​
ă
a
tinerilor”
​
publicat
în
anul
2010
cu
scopul
de
a
observa
ș
i
analiza

comportamentul
civic
ș
i
de
implicare
politică
al
tinerilor
români,
raportat
la
comunitatea
politică

(primul
capitol)
,
care
este
arhetipul
ceta
ț
eanului
român
(al
doilea
capitol)
,
gradul
de
informare

5
6
politică
al
tinerilor
(al
treilea
capitol)
,
rela
ț
ia
dintre
tineri
ș
i
politică
raportată
la
perioada

7
3
Gheorghe Fuga,
​
Schimbare socială și cultură politică
​
, București: Editura Economica, 2000, p. 138.

4
Gabriel Almond, Sidney Verba (eds),
​
Cultura civică: Atitudini politice șidemocrație în cinci națiuni
​
,

traducerea de Dan Pavel, Budapesta: CEU Press &București, Editura DU Style, 1996,

pp. 42–60.

5

​
Bădescu Gabriel, Com
ș
a Mircea, Gheorghi
ț
ă Andrei, Stanu
ș
Cristina
​
ș
i
​
Tufi
ș
Claudiu,
​
Implicarea civica

si politic
​
ă
​
a tinerilor
​
, Constanta: Editura Dobrogea, 2010, pp. 32-40.

6

​
Ibidem
​
, pp. 48-63.

7

​
Ibidem
​
, pp. 64-71.

9

regimului
comunist
(al
patrulea
capitol)
ș
i
efectele
migra
ț
iei
parin
ț
ilor
asupra
performan
ț
elor

8
ș
colare ale copiilor.

9
Prezenta
lucrare
se
va
concentra
pe
observarea
tipologiei
culturii
politice
existente
în

randul
celor
două
segmente
selectate
de
cetă
ț
eni
români,
raportându-ne
la
lucrarea
de
referin
ț
ă

principală
a
cercetătorilor
Gabriel
Almond
ș
i
Sidney
Verba
ș
i
la
sursele
secundare
de
cercetare.

Vom
adapta
tipurile
de
cultură
politică
la
gradul
de
majoritate
cu
care
acestea
sunt
întâlnite
ș
i

observate,
concentrându-ne
pe
participarea
politică
în
rândul
celor
două
grupe
de
vârstă,
totodată

urmarind
si
analizand
obiectiv
informa
ț
ii
statistice
cu
privire
la
acest
grad
de
participare
politica

în perioada 1989-2018.

Con
ț
inutul
lucrări i
propune
un
studiu
structurat
pe
patru
capitole
principale
ș
i
mai
multe

subcapitole
aferente,
lucrarea
propriu-zisă
fiind
precedată
de
o
introducere
care
sintetizează

problematica
abordată
ș
i
motivele
intemeiate
în
alegerea
temei
de
cercetare.
În
pozi
ț
iile
finale

vor
fi
enun
ț
ate
concluzi ile
rezultate
în
urma
cercetării
efectuate,
cât
ș
i
bibliografia
ș
i
anexele

lucrării.

Urmărind
contextul
teoretic
oferit
de
autorii
cita
ț
i
anterior,
în
ceea
ce
prive
ș
te

metodologia
cercetării
ș
tiin
ț
ifice,
în
cadrul
acestei
teze
de
licen
ț
ă,
au
fost
respectate
principiile

metodologice,
bazate
pe
metode
de
analiză
calitativă,
axate
pe
coresponden
ț
a
dintre
cercetarea

documentară
ș
i
pe
diver se
forme
de
analiză
utilizate
în
efortul
de
a
răspunde
întrebărilor
de

10
cercetare.
Pentru
a
ne
putea
atinge
scopul
ș
i
obiectivele
enun
ț
ate,
în
procesul
elaborării
prezentei

lucrări
am
selectat,
studiat
ș
i
consultat
lucrari
de
specialitate
ale
politologilor,
sociologilor
sau

antropologilor
na
ț
ionali
ș
i
interna
ț
ionali,
cu
ajutorul
cărora
am
încercat
o
sintetizare
a

concep
ț
iilor
diver
ș
ilor
speciali
ș
ti
de
profil.
Instrumentele
de
cercetare,
precum
analiza
de
text
ș
i

analiza
difuziunii
informa
ț
iei
culturale
se
vor
regăsi
pe
parcursul
tezei
alături
de
interpretarea
ș
i

definirea
conceptelor/
informa
ț
iilor
conceptuale
identificate
în
lucrările
de
referin
ț
ă
ș
i

8

​
Ibidem
​
, pp. 72-83.

9

​
Ibidem
​
, pp. 85-100.

10
Lucian T. Butaru, Introducere în metodologia cercetării calitative, Cluj-Napoca: Editura Presa

Universitară Clujeană, 2015, pp. 10-11,
​
http://www.editura.ubbcluj.ro/bd/ebooks/pdf/1844.pdf
​
, accesat în

23. septembrie 2017.

10

aplicabilitatea
lor
pe
cele
două
segmente
de
vârstă
cercetate,
compararea
datelor
identificate

urmărind
îndeaproape
întrebările
de
cercetare
stabilite,
analizarea
ș
i
interpretarea
datelor

statistice
găsite,
analizarea
ș
i
interpretarea
interviurilor
luate
subiec
ț
iilor
selecta
ț
i
din
cele
două

segmente
de
varstă,
analizarea
articolelor
din
publica
ț
iile
interna
ț
ionale
referitoare
la
manifestari

ale
culturii
politice
participative
din
Romania.
Pentru
structurarea
studiului
de
caz
medodele
de

cercetare
sunt
observatia
participativă
pe
durata
a
10
zile,
analiză
de
date
statistice
cu
privire
la

modelele
de
vot
începând
cu
anul
1990
ș
i
interviul
nestructurat,
aplicat
unui
e
ș
antion
de
50
de

persoane (cetă
ț
eni ai Rom âniei) din fiecare segment de vârstă.

In
vederea
îndeplinirii
obiectivelor
propuse
a
fost
necesară
condultarea
unei
bibliografii

variate.
​
Consultarea
căr
ț
ilor
ș
i
lucrărilor
de
referin
ț
ă
disponibile
a
fost
posibilă
în
cadrul

Bibliotecii
Centrale
Universitare
„Lucian
Blaga”
ș
i
a
Bibliotecii
de
Studii
Europene
din

Cluj-Napoca.
Analiza
măsurilor
normative
s-a
putut
efectua
cu
ajutorul
consultării
surselor

acestora
prin
intermediul
surselor
online,
prin
baza
de
date
electronică
a
României,
care
face

posibilă
vizualizarea
online
a
diverselor
documente
oficiale.
De
asemenea,
în
afara
surselor

men
ț
ionate
s-au
utilizat
surse
online
reprezentative
pentru
a
putea
efectua
analiza
de
discurs,
cât

ș
i
informa
ț
ii
din
articole
de
reviste/ziare
de
pe
platforme
onlin e
referitoare
la
manifestări
ale

culturii politice
ș
i în spec ial a participării politice în România.

11

Capitolul I.

Semnificatiile conceptuale și structurale ale culturii politice

și ale participarii politice în societatea civilă

I.1 Ce este cultura politică?

Cultura
politică
la
nivel
conceptual
are
o
multitudine
de
sensuri
ș
i
accep
ț
iuni.
Literatura

de
specialitate
ne
furnizeaza
o
diversitate
de
seminfica
ț
ii
atribuite
acestui
termen
în
func
ț
ie
de

perspectiva
ș
i domeniul s tiin
ț
ific abordat.

Noțiunea
„cultură
politică”
a
fost
introdusă
în
literatura
științifică,
între
anii
1784-1791

de
către
filosoful
iluminist
german
Johann
Gottfried
Herder
în
lucrarea
„Idei
privind
filosofia

istoriei
omenirii”.
În
cartea
a
XII-a
a
acestei
lucrări
el
scrie
despre
maturitatea
culturii
politice,

iar în cartea a XIII-a – despre exponenții culturii politice.

11
Sociologia
politică
caracterizează
conceptul
de
cultură
politică
ca
fiind
un
termen
ce

„desemnează
un
set
de
credințe,
de
sentimente
și
valori
care
prevalează
pentru
o
națiune
într-un

moment
sau
altul.
Cultura
politica
filtrează
percepțiile,
generează
atitudinile
și
influențează

modalitățile
de
participare;
este
o
componentă
majoră
a
jocului
politic”.
Din
această

12
perspectivă,
scria
Sidney
Verba,
„cultura
poate
reprezenta
un
sistem
de
control
în
ansamblul

interacțiunilor
politice.
O
nouă
constituție,
de
exemplu,
va
fi
percepută
și
evaluată
în
funcție
de

culturii
politice
a
poporului
respectiv.
Pusă
în
practică,
într-o
societate,
această
constituție
poate

lua
un
curs
total
diferit
de
cel
pe
care
l-ar
cunoaște
în
alta,
cu
o
cultură
politică
diferită…
Istoria

11
Johann Gottfried Herder,
​
Idei privind filosofia istoriei omenirii
​
, Berlin: Editura Holzinger,2013

12
Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu,
​
Dicționar de sociologie
​
, București: Editura Babei, 1998, pp. 150-151.

12

ne
oferă
numeroase
exemple
de
constituții
care
nu
au
„prins”
așa
cum
au
sperat
autorii
lor,

pentru că aplicarea acestora a fost mediată de o anume cultură politică.”

13
Raportându-ne
la
literatura
de
specialitate,
conceptul
de
cultură
politică
este
adesea

aplicat
ca
fiind
unul
specific
unei
na
ț
iuni.
Regăsim
astfel
terminologie
precum
cultură
politică

franceză,
cultură
politică
engleză,
cultură
politică
italiană
etc.
Acest
fapt
însă
nu
ne
împiedica
să

utilizam
un
asemenea
concept
„pentru
alte
tipuri
de
comunități
sau
nu
putem
ajuta
perspectivele

pentru
a
le
face
să
cuprindă
subculturi
sau
chiar
să
localizeze
tipuri
generale
care
transcend

entitățile
sociale
investigate,
în
acest
fel,
se
poate
vorbi
de
o
cultură
politică
specifică
a
unor

minorități
etnice
sau
religioase,
dar
și
de
grupări
culturale
ca
în
cazul
în
care
ne
referim
la
o

cultură arabă, latino-americană sau anglo-saxonă”.

14
Din
punct
de
vedere
al
sociologiei
politice,
termenul
de
cultura
politica
rămâne
imprecis

deoarece
este
adesea
folosit
pentru
a
acoperi
explicații
superficiale
ș
i
nesus
ț
inute
de
o

documentare
serioasa
ori
pentru
a
masca
incapacitatea
de
a
descoperi
variabile
structurale

adecvate
unor
explicații
mai
precise.
Termenul
nu
poate
fi
înlocuit
prin
anumite
componente
ale

sale
privite
la
nivel
general,
cum
sunt
valorile,
atitudinile
sau
acțiunile,
pe
motiv
ca
am
renunța
la

distincții necesare unei explicatii clare
ș
i precise.

La
nivelul
acestei
discipline,
conceptul
de
cultură
politică
este
cel
mai
uzual
analizat

pentru
furniza
elemente
specifice
privind
relația
dintre
cultură
și
structuri,
dintre
cultură
și

socializare a persoanelor, cultură
ș
i modele de comportament politic, etc.

Deoarece
cultura
politică
poate
fi
abordata
atat
„ca
o
componentă
integrata
a
sistemului

politic
(abordare
care
este
urmărita
ș
i
în
prezenta
lucrare
pentru
a
oferi
un
răspuns
întrebarilor
de

cercetare
propuse),
cat
ș
i
ca
o
sferă
specializată
a
culturii”
,
conceptul
este
tratat
ș
i
din

15
perspectiva
antropologiei
sociale
ș
i
a
antopologiei
culturale.
​
Perspectiva
antropologică
reprezintă

o
​
perspectivă
critică
asupra
culturii
ș
i
lumii
sociale.
​
Dacă
privim
din
această
perspectivă,

antropologia
se
raportează
la
cultură
politică
în
încercarea
de
oferi
o
explica
ț
ie
fenomenelor

13
Lucian W. Pye, Sidney Verba,
​
Political Culture and Political Development
​
,
​
Princeton: Princeton

University Press,
​
1965, p. 517.

14
Mattei Dogan,
​
Cum să comparam națiunile
​
, Bucure
ș
ti: Editura Alternative, 1993, p. 22.

15
Gheorghe Fuga,
​
Schimbare socială și cultură politică
​
, București: Editura Economica, 2000, p. 138.

13

socio-culturale
prin
formularea
unor
legi
si
principii
prin
care
aceste
fenomene
se
pot
defini
ș
i

analiza.
​
Dubla
sensibilitate,
fa
ț
ă
de
tradi
ț
iile
culturale
ș
i
fa
ț
ă
de
procesele
schimbării
sociale

(tradi
ț
ie versus moderniza re), va caracteriza întotdeauna discursul antropologiei.

16
Referindu-ne
la
tipurile
discursului
care
face
referire
la
cultură,
în
subsidiar
antropologii

sunt
de
acord
asupra
câtorva
note
definitorii
ale
conceptului.
Astfel,
idei
precum:
,,cultura
este
un

produs
socio-istoric
care
dă
măsura
omului”
sau
„prin
cultură
omul
se
deosebește
de
toate

17
celelalte
specii
ale
biosferei”.
Aceste
idei
întrunesc
acordul
antropologilor,
sociologilor
ș
i
al

18
umaniștilor.
Astăzi
este
evident
pentru
toți
cei
care
studiază
societatea
și
istoria
ei
că
orice

comunitate
umană,
orice
agent
al
practicii
sociale
(indivizi,
întreprinderi,
partide
politice,
state,

membri
ai
elitelor
politice
etc.)
„posedă
o
cultură
specifică,
concretă,
care
influențează,

determină
dezvoltarea
totală
a
membrilor
componenți”.
În
momentul
na
ș
terii,
orice
individ
se

19
regase
ș
te
într-o
cultură
gata
construită,
„având
deja
constituite
modele,
tipare,
paradigme,
coduri,

simboluri, obiceiuri, tradiții, norme, mentalități, valori etc”.

20
Începând
cu
bazele
științei
politice,
Gabriel
A.
Almond
și
Sidney
Verba
au
reușit
să

definească
ș
i
să
caracteri zeze
conceptul
de
“cultură
civică”,
concept
prin
care
au
operaționalizat

și
îmbogățit
ideile
privitoare
la
“sisteme
politice”,
precum
și
pe
cele
de
“democrație”,
“cultură

politică”, cultură politică democratică”.

“
​
În
această
carte,
ne
preocupăm
de
un
număr
de
teme
clasice
ale
științei
politice:
de

ceea
ce
grecii
numesc
‘virtutea
civică’
și
de
consecințele
ei
pentru
eficiența
și

stabilitatea
corpului
politic
democratic;
de
asemenea
de
tipul
de
viață
comunitară,
de

organizarea
socială
și
de
creșterea
copiilor
care
sprijină
virtutea
civică.
Utilizând

cercetarea
prin
sondaje
de
opinie
pentru
a
studia
aceste
teme
clasice,
noi
folosim
de

asemenea
practica
tradițională
bazându-ne
pe
cele
mai
precise
metode
care
ne
stau
la

dispoziție
pentru
a
studia
aceste
probleme.
(…).
Cinci
mii
de
oameni
–
britanici,

16

​
Achim Mihu:
​
Antropologie culturală
​
, Cluj-Napoca: Editura Napoca Star, 2000, p. 28.

17
Ion Diaconu,
​
Cultura și drepturile omului
​
, București: Pro Universitaria, 2012, p. 17.

18

​
Achim Mihu,
​
ob.cit
​
, p. 29.

19
*** Cultură politică și mass media ,

Cultură politică şi mass media

​
, 10 august 2009. Accesat în

12 septembrie 2017.

20

​
Ibidem

14

germani,
italieni,
mexicani
și
americani
–
au
fost
supuși
interviului
pentru
a
ne

asigura
datele
(…)
asupra
problemelor
democrației
și
participării
politice
într-un

sens extrem de real”
.

21
Cercetarea
întreprinsă
de
Almond
ș
i
Verba
a
oferit
o
verificare
sus
ț
inută
printr-un
studiu

de
caz
amplu
teoriilor
conform
cărora,
adăugat
la
performanțele
politice,
economice
ș
i
sociale,

valorile,
atitudinile
și
deprinderile
joacă
un
rol
important
în
procesele
de
democratizare
și,

implicit, în conceperea sistemului politic.

Afirma
ț
ia
confor m
căreia,
“nu
poate
exista
democrație
în
afara
unei
culturi
politice

democratice”
a
devenit
un
criteriu
hotărâtor
pentru
a
decide
caracterul
democratic
al
unui
regim

22
politic.
Cultura
politică
a
unei
societăți
face
referire
la
modul
în
care
este
absorbit
la
nivel
intern

sistemul politic în cunoștințele, sentimentele și evaluările populației.

Dacă
ne
raportăm
la
aceată
linie
argumentativă
putem
afirma
în
legătură
cu
cultura

civică,
respectiv
cultura
politică
democratică,
faptul
că
există
o
corela
ț
ie
între
consituțiile
și

structurile
instituționale
cu
psihologiile
umane,
normele
și
regulile
cu
tipurile
umane
și

caracteristicile
culturale
ale
unei
societăți
date.
„Aceasta
înseamnă
că,
noile
politici
comparate
au

trebuit
să
se
deschidă
cercetărilor
sociologice,
psihologice,
antropologice
și
etnologice
prin
care

s-a acumulat un imens și necesar material documentar”.

23
În
lucrarea
​
„
​
Cultura
civică:
Atitudini
politice
și
democrație
în
cinci
națiuni
​
”
(The
Civic

Culture.
Political
Attitudes
and
Democracy
in
Five
Nations),
cerceătorii
Gabriel
Almond
și

Sidney
Verba
prezintă
rezultatul
unui
studiu
extensiv
în
cinci
țări:
Statele
Unite
ale
Americii,

Marea
Britanie,
Italia,
Germania
și
Mexic,
une
au
fost
aplicate
chestionare
unui
e
ș
antion
ales

dintre
cetatenii
acestor
state.
Această
lucrare
are
o
importanță
majoră
deoarece
autorii
elaboreaza

atât
mecanismul
conceptual
al
teoriei
culturii
politice,
cât
și
metodele
de
cercetare
a
acesteia.
La

nivel
conceptual,
cultura
politică
a
constituit
pentru
autori
o
legătura
necesară
între
instituțiile

21
Gabriel A. Almond, Sidney Verba,
​
Cultura civică. Atitudini politice și democrație în cinci

națiuni
​
, București: CEU Press, Editura du Style, 1996, pp. 27- 28.

22

​
Ibidem

23

​
Prof. univ. dr. Carpinschi Anton,
​
Analiza comparată în științele politice
​
,
​
Universitatea "Alexandru Ioan

Cuza" din Iași, suport de curs, p.27.

15

statului
și
societatea
civila,
conexiune
care
ofera
o
explicatie
asupra
stabilita
ț
ii
democrațiilor
pe

baze comparative.

În
urma
cercetărilor
efectuate,
G.
Almond
și
S.
Verba
reu
ș
esc
sa
contureze
urmatoarea

concluzie:
instituțiile
aflate
într-un
stat
guvernat
de
un
regim
democratic
ș
i
administrate
dupa

principii
democratice
prezintă
nevoia
unei
culturi
politice
pentru
consolidarea
lor.
Abordează

cultura
politică
în
acela
ș
i
mod
în
care
„putem
vorbi
despre
o
cultură
economică
sau
o
cultură

religioasă”
,
respectiv
despre
„un
set
de
orientări
față
de
un
set
special
de
obiecte
și
procese

24
sociale”
.
G.
Almond
și
S.Verba
menționează
că
„termenul
de
cultură
politică
se
referă
la

25
orientările
politice
specifice
–
atitudini
față
de
sistemul
politic
și
diferitele
sale
părți,
precum
și

atitudini
față
de
rolul
sinelui
în
sistem”.
Cercetătorii
afirmă
că
în
momentul
în
care
„vorbim
de

26
cultura
politică
a
unei
societăți,
ne
referim
la
sistemul
ei
politic,
așa
cum
a
fost
el
interiorizat
în

cunoștințe,
sentimente
și
evaluări
ale
populației
sale”
.
Este
observabil
astfel,
că
autorii

27
limitează
orizontul
culturii
politice
la
sfera
conștiinței
politice,
ei
înșiși
menționând
că
folosesc

conceptul
de
cultură
politică
„doar
într-una
dintre
multiplele
sale
semnificații,
acea
de
orientare

psihologică
spre
obiectele
sociale”
.
Prin
urmare,
cultura
politică
este
interpretată
de
către
cei

28
doi
cercetători
ca
fiind
o
totalitate
de
poziții
individuale
și
de
orientări
ale
indivizilor.
Ea

reprezinta,
propriu-zis,
sfera
de
natura
subiectivă,
care
se
află
la
baza
acțiunilor
politice
și
le

conferă importanță, fiind un fenomen subiectiv și individual în esența sa.

Cu
alte
cuvinte,
cultura
politică
reprezintă
întreaga
rețea
de
orientări,
atitudini,
convingeri

și
valori
prin
care
individul
se
raportează
la
sistemul
politic,
valori
recunoscute
ș
i
acceptate
de

comunitate.
Cultura
politică
se
identificata
cu
orientările
politice,
iar
în
calitate
de
obiect
al

acestor
orientări
servește
sistemul
politic
alcătuit
din
roluri
și
elemente
specifice,
structuri
și

exponenți
ai
rolurilor.
Defini
ț
iile
date
culturii
politice
încearcă
includerea
tuturor
activităților

24
Gabriel A. Almond, Sidney Verba,
​
Cultura civică. Atitudini politice și democrație în cinci

națiuni
​
, București: CEU Press, Editura du Style, 1996, p 43.

25

​
Ibidem
​
p 43.

26

​
Ibidem
​
p 43.

27

​
Ibidem
​
p 44.

28

​
Ibidem
​
pp 44-45.

16

individului
în
domeniile
politic,
social,
economic
și
cultural,
activita
ț
i
care
evidențiază

dinamismul exprimarii libere a convingerilor indivizilor.

Pentru
a
explica
fenomenul
de
cultură
politică
este
necesara
stabilirea
locului
ocupat
de

individ
în
societate
și
legatura
existenta
între
individ
și
aceasta.
Segmentele
fundamentale
care

eviden
ț
iază cel mai precis acest fenomen sunt societatea și sistemul politic.

Urmarind
acest
argument,
o
definiție
din
perspectiva
psihologică
a
culturii
politice
este
data
de

Sidney
Verba:
“Cultura
politică
a
unei
societați
constă
dintr-un
sistem
de
credințe
empirice,

simboluri
expresive
și
valori
care
definesc
situația
în
care
are
loc
acțiunea
politică.
Ea
ofera

orientarea subiectivă a politicii”.

29
Ș
tefan
Stanciugel u
ne
oferă
o
clasificare
a
definițiilor
culturii
politice
într-un
articol
al

revistei
Sfera
Politicii
apărut
în
1994.
Citându-l
J.
R.
Gibbins
(Contemporary
Political
Culture;

Politics in a Postmodern Age), Stanciugelu ne oferă
ș
ase categorii de defini
ț
ii:

1.
definiții
din
perspectivă
psihologică,
care
pun
accentul
pe
orientarea
individuală
spre

obiective politice;

2.
definiții
din
perspectivă
sociologică
ș
i
antropologică,
care
asociază
orientările
individuale

și comportamentele sociale pe care acestea le provoacă;

3.
definiții
zise
​
obiective
​
,
în
care
cultura
politică
apare
în
termenii
normelor
și
valorilor

consensuale și normelor sociale;

4.
definiții
euristice,
care
oferă
un
tip
utopic
sau
ideal,
cu
rolul
de
a
permite
oferirea
unei

explica
ț
ii pentru f enomene parțiale (comportament, credințe etc.);

5.
definiții lingvistice – un discurs cu înțelesuri pentru un grup clar determinat;

6.
definiții cu referire la cultura națională, ideologii politice, ideologia dominantă.

30
29
Sidney Verba, Comparative Political Culture, in: Political Culture and Political Development, Princeton

University Press, Princeton, New York, 1969, p. 512

30
J. R. Gibbins, Contemporary Political Culture; Politics in a Postmodern Age, Thousand Oaks,

California:
​
SAGE Publications, 1989,
​

​
apud
​

Ș
tefan Stanciugelu,
​
Ideal-tipuri și tipuri reale în cultura

17

Prin
urmare,
putem
afirma
faptul
că
aceste
forme
ale
culturii
politice
sunt
sisteme
complicate
și

eterogene,
care
includ
subsisteme,
în
mare
parte
autonome,
subsisteme
intitulate
subculturi

politice.
În
literatura
de
specialitate
acestea
sunt
numite
​
subculturi
politice
​
pentru
pentru
a
face

evidentă
diferen
ț
a
dintre
culturile
politice
regionale
dintr-un
stat
sau
culturile
politice
specifice

anumitor
clase
sau
categorii
sociale.
Prin
urmare,
daca
societa
ț
ii
in
ansamblul
sau
îi
corespunde
o

anumită
cultură
politică,
diferitelor
componente
ale
acestei
societă
ț
i,
pe
criterii
zonal-regionale,

de
clasă
ș
i
categorie
socială
etc,
le
corespund
anumite
​
subculturi
politice
sunt
orientări
și
modele

de comportament politic proprii anumitor grupuri sociale.

În
func
ț
ie
de
modul
în
care
se
întrepătrund
elementele
cognitive
ale
culturii
politice
cu

elementele
afective
ș
i
cu
cele
evaluative
politologii
Gabriel
Almond
ș
i
Sidney
Verba
furnizează

o tipologie exactă a culturii politice.

I. 2. Clasificari ale culturii politice

Toate
definițiile
date
culturii
politice
au
ca
numitor
comun
faptul
că
înfățișează
în
prima

instanță
dimensiunea
subiectivă
a
practicii
politice,
se
referă
explicit
la
dimensiunile
psihologice

ale politicului care sunt, în esență, trei.

31
Conform
lui
Almond
ș
i
Verba
aceste
componente
ale
culturii
politice
sunt
urmatoarele

trei
tipuri
de
orientări
aparținând
indivizilor
sau
diferitelor
categorii
sociale:
orientarea
cognitivă

politică românească
​
, Sfera politicii. Revistă lunară de științe politice, editată de fundația „Societatea

civilă”, anul III, Nr. 21, 1994, p. 6.

31
Exprimări teoretice generale ale acestei abordări pot fi găsite
​
inter alia
​
în Ruth Benedict, Patterns of

Culture, New York, 1934; Alex Inkeles and Daniel Levinson, „National Character: The Study of Modal

Personality and Socio-Cultural Systems", în Gardner Lindzey (ed.), Handbook of Social Psychology,

Cambridge, Mass, 1954, vol.II; Bert Kaplan (ed.), Studying Personality Cross-Culturally, Evan-ston, Eli.,

1961; Abram Kardiner, The Psychological Frontiers of Society, New York, 1939; Kardiner, The

Individual and His Society, New York, 1945; Clyde Kluckhohn, Henry Murray and David Schneider,

Personality in Nature, Society and Culture, New York, 1955; Harold D. Lasswell, Psychopathology and

Politics In Political Writings, op.cit.; Nathan Leites, „Psychocultural Hypotheses About Po-litical Acts",

In World Politics, Vol.L, 1948; Ralph Linton, The Cultural Background of Personality, New York, 1945;

Margaret Mead, „The Study of National Character", în Daniel Lemer și Harold D. Laswell, The

PolicySciences, Stanford, 1951.

18

(cunoștințe,
explicații,
interpretări,
anticipări
referitoare
la
evenimentele
politice
interne
și

externe);
afectivă
sau
emoțională
(exprimată
în
afecte,
disponibilități
afective,
sentimente,

pasiuni
etc.
care
au
un
rol
evident
în
formarea
atitudinilor,
a
crezului
politic)
și
orientarea

evaluativă
exprimată
în
judecățile
de
valoare
cu
referire
la
evenimentele
și
procesele
politice
în

funcție de scara de valori la care individul a aderat.

32
G.
Almond
și
S.
Verba
evidențiază
faptul
că
cele
trei
dimensiuni
ale
culturii
politice
fac

din
ea
“un
ansamblu
de
trăsături
culturale
pertinente
pentru
analiza
fenomenelor
politice
mai

curând
decât
un
ansamblu
de
atitudini
și
de
orientări
ale
indivizilor
față
de
un
sistem
politicceea

ce
ar
distinge-o
foarte
greu
de
cultura
socială
generală,
având
și
orientări
față
de
un
sistem
social

determinat.”

33
La
rândul
ei,
dimensiunea
cognitivă
oferă
un
ghid
orientativ
pentru
atitudinile
și
opiniile

politice,
fluctuând
între
teorii
prezentate
cu
subiectivitate
sau
dintr-o
perspectivă
obiectivă.
De

regulă,
cunoștințele
politice
reprezintă
etape
necesare
în
procesul
de
consolidare
și
interiorizare

a
atitudinilor
și
opiniilor
politice
în
convingeri.
De
altfel,
în
structura
combinată
a
celor
trei

dimensiuni
în
cadrul
convingerilor
politice,
elementul
cognitiv
este
considerat
mai
important
față

de
cel
afectiv
și
evaluativ,
spre
deosebire
de
atitudini
sau
opinii
care
au
importan
ț
ă
în
special
în

procesul
de
formare
al
credințelor
primare.
Elementul
cognitiv
în
formarea
convingerilor
poate
fi

asmănat
cu
o
structură
de
rezistență
care
asigură
coerență
și
durabilitate
celorlalte
componente

ale edificiului.

Urmărind
această
linie
de
argument,
o
problemă
deosebit
de
delicată
pentru
operaționalizarea

conceptului
de
cultură
politică
o
reprezintă
raportul
invers
proporțional
dintre
informația
și

cunoașterea
politică,
pe
de
o
parte,
și
intensitatea
și
durata
în
timp
a
exprimării
politice,
pe
de

alta.

Evident,
în
lipsă
de
cunoștințe
politice,
credințele
se
formează
mai
ales
pe
baza

dimensiunilor
afective
și
evaluative.
Acest
lucru
se
vede
în
special
în
timpul
campaniilor

32
Gabriel A. Almond, Sidney Verba,
​
Cultura civică. Atitudini politice și democrație în cinci

națiuni
​
, București: CEU Press, Editura du Style, 1996, p 45.

33
J.P.Cot, J.P. Mounier,
​
Pour une sociologie politique
​
, vol.2, Paris: Ed. Du Seuil, 1974, p. 16.

19

electorale
și
al
alegerilor
propriu-zise
când
lipsa
de
cunoștințe
politice,
deci
de
convingeri

politice
ferme,
facilitează
spațiile
de
manevră
ale
manipulării,
când
promisiunile
demagogice

ale
politicienilor
găsesc
un
teren
virgin
în
această
labilitate
psihică
a
opiniilor
și
atitudinilor,
în

lipsa unei platoșe de apărare a valorilor și normelor rezultate din convingeri.

În
această
ordine
de
idei,
fenomenul
politic
postrevoluționar
din
țările
Europei
de
Est
este

deosebit
de
instructiv.
Revenirea
în
forță
a
comuniștilor,
reintegra
ț
i
în
partide
democratice
la

putere
justifică
valabilitatea
schemei
tripartite
propusă
de
Almond.
Greutățile
care
fac
parte
din

procesul
de
tranziție
la
un
alt
sistem
politic
au
favorizat
formarea
credințelor
politice
pe
baza

dimensiunilor
afective
și
evaluative,
alimentate
de
nostalgia
“statului
social”
ocupat
în
perioada

comunistă.
Nu
poate
fi
vorba
de
ignoran
ț
ă,
deoarece
perceperea
subiectivă
a
realităților
politice

și
economice
i-a
determinat
pe
acești
oameni
să
iasă
în
1989
în
stradă
și
să-și
sacrifice
viețile

pentru
libertate.
Prin
urmare,
nu
a
existat
ignoranță,
iar
dimensiunea
afectivă
și
evaluativă
a

comportamentului
nu
a
deformat
cunoașterea
exactă
a
situației.
Și
aceasta
în
condițiile
în
care

lupta
împotriva
totalitarismului
a
fost
dusă
în
numele
unor
valori
care
păreau
să
dispară
definitiv

dîn conștiința colectivă, fiind ănlăturate de propaganda comunistă.

În
funcție
de
dimensiunile
cognitive,
afective
și
evaluative
ale
culturii
politice
pot
fi
detectate
trei

stări de spirit ale cetă
ț
enilor în raport cu politicul: acord, apatie și alienare.

„Acordul
presupune
împletirea
celor
trei
dimensiuni:
cunoaștere,
afectivitate,

evaluare.
Apatia
înseamnă
existența
cunoștințelor
politice,
dar
manifestarea

indiferenței
pe
plan
afectiv
și
apreciativ.
Alienarea
denotă
existența
cunoștințelor

politice,
dar
și
a
lipsei
de
simpatie
față
de
sistemul
politic.
Cu
cât
stările
de
apatie
și

alienare
sunt
mai
numeroase
în
societate
cu
atât
instabilitatea
sistemului
politic
este

mai accentuată
​
”.

34
Figura I. 1. Dimensiunile psihologice ale politicului. Tipuri de orientări.

34
***Cultura politică, în Politologie, Manual editat de A.S.E., București, Editura Didactică și Pedagogică

S.A., 1992, p.216.

20

Sursa: Funda
ț
ia Multimedia.
​
https://fundatiamultimedia.wordpress.com
​
, accesat în data

de 19 septembrie 2017.

În
încercarea
de
a
clasifica
obiectele
orientării
politice,
este
necesar
să
pornim
de
la

sistemul
politic
la
nivel
„general”.
În
primul
rând
analizăm
sistemul
ca
întreg,
incluzând
aici

exprimări
sentimentale
precum
patriotismul
sau
alienarea,
cunoștințe
și
evaluări
de

termeni,no
ț
iuni
sau
conce pte
precum,
„mare”
sau
„mică”,
„puternică”
sau
„slabă”,
sau
alte
forme

de guvernare ca „democratică”, „constituțională” sau „socialistă”.

La
cealaltă
extremă
distingem
orientările
către
„sine”
ca
actor
politic;
conținutul
și

calitatea
normelor
obligației
politice
personale,
precum
și
conținutul
și
calitatea
simțului

competenței
personale
vizavi
de
sistemul
politic,
în
abordarea
părților
componente
ale
sistemului

politic distingem, mai întâi, trei clase largi de obiecte:

1.
roluri sau structuri specifice, precum corpuri legislative, executive sau birocrații;

2.
structuri desemnate unor roluri, cum ar fi monarhi, legislatori și administatori;

3.
politici publice particulare, decizii sau impuneri de decizii.

35
35

​
Ibidem
​
, p. 45.

21

„Aceste
structuri,
ceea
ce
desemnăm
prin
„incumben
ț
i”
și
deciziile
pot
fi,
în
schimb,
clasificate

dintr-o
perspectivă
mai
largă
ca
fiind
implicate
fie
în
procesul
politic
sau
de
„input”,
fie
în

procesul administrativ sau de „output”.”

36
Cunoașterea
structurilor
politice,
adică
orientarea
față
de
obiectele
de
​
input
​
(
fluxul
de

cereri
dinspre
societate
spre
elita
politică
și
transformarea
acestor
cereri
în
politici
publice),

cunoașterea
deciziilor
sau
orientarea
față
de
obiectele
de
​
output
(
mecanismele
prin
care
deciziile

politice
sunt
aplicate
sau
impuse),
cunoașterea
sistemului
politic
în
termeni
generali
–
istorie,

dimensiune,
localizare,
putere,
caracteristici
formale
dar
și
funcționale
etc.
–
și
perceperea
pe

sine
ca
membru
al
sistemului
politic
(drepturi,
obligații,
strategii
de
acces
la
zonele
de
influență

etc)
sunt
elemente
componente
ale
culturii
politice
care
“devine
sinonimă
cu
frecvența
diferitelor

tipuri
de
orientări
cognitive,
afective
și
evaluative
față
de
sistemul
politic
în
general”.
Ele

constituie
criteriul
tipologiei
pe
care
cei
doi
autori
o
propun:
cultura
politică
parohiala,
cultura

politică dependentă
ș
i cultura politică participativă.

37
Considerând
gradul
de
participare
(exprimat
în
performanțe
practice)
al
cetățenilor
la

funcționarea
unui
sistem
democratic
ca
valoare
centrală
a
culturii
politice
și
civice,
Almond
și

Verba
au
măsurat
nivelul
de
cultură
politică
în
fiecare
din
cele
cinci
țări
utilizând
indicatori
de

cercetare diver
ș
i:

1.
volumul de cunoștințe politice;

2.
componenta civică;

3.
modalitățile acțiunii politice;

4.
aprecierea sistemului politic.

Concluziile
la
care
au
ajuns
în
finalul
cercetării
sunt
rezumate
prin
faptul
că
numai

S.U.A.
și
Marea
Britanie
(democrațiile
cele
mai
avansate,
cele
mai
stabile),
realizaseră
gradul

36

​
Ibidem
​
, p. 45.

37
***
​
Cultura politică și capitalul social,
​

​
publicat în 24 august 2011,

Cultura politică şi capitalul social

​
, accesat în 19

septembrie 2017.

22

necesar
de
corelare
între
structurile
primare
ale
societății
(familii,
comunități
locale
etc)
și

structurile politice naționale care oferă funcționalitate culturii participative democratice.

Studiul
ne
arată
că
atât
timp
cât
cetățenii
nu
acționează
în
parametrii
sau
standardele
unei

culturii
rațional-active,
democrația
sau
instaurarea
acesteia
este
un
eșec.
Un
nivel
scăzut
de

cultură
politică,
un
nivel
ridicat
de
subinformare,
apatia
înregistrată
în
rândul
ceta
ț
enilor,

pasivitatea
cetățenilor,
toate
acestea
constituie
indici
care
ne
sugerează
existen
ț
a
unei
democra
ț
ii

nedezvoltată sau chiar inexistentă.

Cercetătorii
Almond
si
Verba
accepta
faptul
că
termenul
de
„cultură
politică”
în
esen
ț
a
sa

este
unul
interdisciplinar,
deferite
sensuri
ale
acestuia
fiind
observabile
ș
i
în
alte
discipline
în

afară
de
sfera
ș
tiin
ț
elor
politice,
în
această
lucrare
de
referin
ț
a
termenul
este
folosit
doar
într-unul

din multiplele sale semnificații, „aceea de orientare psihologică spre obiecte sociale”.

38
”Când
vorbim
de
cultura
politică
a
unei
societăți,
ne
referim
la
sistemul
politic,
așa

cum
a
fost
internaționalizat
în
cunoștințe,
sentimente
și
evaluări
ale
populației
sale.

Oamenii
sunt
înrolați
în
ea
la
fel
cum
sunt
socializați
în
roluri
nonpolitice
și
sisteme

sociale.
Conflictele
culturilor
politice
au
mult
în
comun
cu
alte
conflicte
culturale,

iar
procesele
de
aculturare
politică
sunt
mai
ușor
de
înțeles
dacă
le
vedem
în
lumina

rezistențelor
și
a
tendințelor
de
unire
și
încorporare
ale
schimbării
culturale
în

general.”

39
Acest
citat
ne
ajută
să
în
ț
elegem
faptul
că,
spre
deosebire
de
abordările
antropologice,
ne
ajută
să

scăpăm
de
neclaritatea
unor
termeni
antropologici
precum
​
ethos
cultural
ș
i
eviden
ț
iază

40
ipotezele privind relațiile dintre diferitele componente ale culturii, testând empiric aceste ipoteze.

Cei doi cercetători clasifică cultura politică în trei categorii:

1.
Cultura Politică Parohială

38

​
Op. cit
​
, p. 44.

39

​
Ibidem
​
, p.44.

40

​
Etos s. n. Ansamblu de trăsături specifice unui grup social sau unei epoci; fizionomie morală,

moralitate. 2. Specific cultural al unei colectivită
ț
i. [Scris
ș
i: ethos] – Din lat. ethos, gr. éthos,

https://dexonline.ro/definitie/etos
​
, accesat în data de 29.10.2018.

23

2.
Cultura Politică Dependentă (The Subject Politicul Culture)

3.
Cultura Politică Participativă

Lucrul
important
pentru
clasificarea
dată
de
Almond
ș
i
Verba
culturii
politice
este
către
ce

obiecte
politice
sunt
orientați
indivizii,
cum
sunt
ei
orientați
către
ele
și
dacă
aceste
obiecte
sunt

implicate
predominant
în
fluxul
„ascendent”
al
facerii
politicilor
sau
în
fluxul
„descendent”
al

impunerii acestora.

41
Conform
acestora,
orientarea
politica
a
unui
individ
poate
fi
abordată
ș
i
explicată
dacă

urmărim următoarele aspecte:

1.
Ce
cunoaștere
deține
subiectul
cu
privire
modul
în
care
el
decide
să
definească
sistemul
politic

la
modul
general,
ce
informa
ț
ii
de
ț
ine
în
legătură
cu
istoria
acestuia,
tipul
de
putere,
extinderea

acestuia,
caracteristicile
date
de
normele
legale
ale
acestuia
(în
general
de
către
o
constitu
ț
ie)?

De
asemenea,
care
sunt
sce
legături
la
nivel
emo
ț
ional
are
în
legătură
cu
aceste
aspecte?
Care

este opinia sa ra
ț
ională sa u mai pu
ț
in logică (bazată pe emo
ț
ii), în legătură cu acestea?

2.
Care
este
nivelul
de
cunoa
ș
tere
al
individului
în
legătură
cu
structurile
existente
ș
i
rolul
ocupat

de
acestea,
asupra
variilor
indivizi
apar
ț
inând
unei
elite
politice,
politicile
pulblice
propuse
de

ace
ș
tia?
Care
este
reac
ț
ia
sa
la
nivel
afectiv
în
legătură
cu
aceste
structuri,
clasa
conducătoare
și

proiectele de politici apar
ț
inând acesteia?

3.
Care
este
nivelul
de
informare
deținut
de
individ
cu
privire
la
procesul
de
impunere
al
acestor

politici,
cu
privire
la
structurile
politice,
indivizii
parte
a
acestora
și
procedura
decizională

implicate în procesul politic? Care este reac
ț
ia sa la nivel afectiv cu privire la acestea?

4.
Care
este
percep
ț
ia
cu
privire
la
el
însu
ș
i
parte
integrată
a
sistemului
politic
în
care
activează?

Care
este
nivelul
de
informare
deținut
de
individ
în
legătură
cu
drepturile
sale,
putereape
care
o

are
la
dispozi
ț
ie,
obligați ile
pe
care
trebuie
să
le
aibă
în
vedere
și
cursul
strategic
pe
care
dore
ș
te

să
îl
urmeze
pentru
a
aveaa
acces
la
o
zonă
de
influen
ț
ă?
În
ce
mod
percepe
nivelul
propriilor

41
Gabriel A. Almond, Sidney Verba,
​
Cultura civică. Atitudini politice și democrație în cinci

națiuni
​
, București: CEU Press, Editura Du Style, 1996, p. 46.

24

capacități?
Care
sunt
tipurile
de
norme
de
participare
politică
ș
i
civică
recunoscute
de
acesta
ș
i

nivelul
de
performan
ț
ă
atins
de
acesta
ș
i
dacă
aceste
elemente
sunt
folosite
de
către
individ

pentru
a-
ș
i
formula
anumite
ra
ț
ionamente
politice
sau
formular ea
unor
opinii
sus
ț
inute
în
baze

afective?

42
Pentru
a
facilita
analizarea
ș
i
explicarea
acestor
tipuri
de
cultură
politică,
cercetătorii
ne

furnizează o matrice de analiză simplă de 3 x 4.

„Caracterizarea
culturii
politice
a
unei
națiuni
înseamnă
efectiv
completarea

unei
asemenea
matrici
pentru
o
mostră
validă
a
populației.
Cultura
politică

devine
sinonimă
cu
frecvența
diferitelor
tipuri
de
orientări
cognitive,
afective
și

evaluative
față
de
sistemul
politic
în
general,
aspectele
sale
de
input
și
output,

precum și față de sine ca actor politic.”

43
Cei
doi
politologi
furnizeaza
această
metodă
simplificată
de
a
analiza
ș
i
structura

tipurile
de
cultură
politică
în
func
ț
ie
de
rezultatele
ob
ț
inute
în
urma
întrebarilor
de

cercetare propuse.

Tabelul I.2. Tipuri de cultură politică. Matricea Almond
ș
i Verba.

Tip
de
cultură

politică

Sistemul
ca

obiect general

Obiecte
de

input

Obiecte
de

output

Sinele
ca

participant

activ

Parohială

0

0

0

0

Dependentă

44
1

0

1

0

42

​
Ibidem
​
, p. 47.

43

​
Ibidem
​
, p. 47.

44
Am tradus exprimarea originală de „subject” din limba engleză prin „dependent", gândindu-ne la

accepțiunea de „supus", nu la aceea de „subiect". Considerăm că această traducere redă cu mai multă

acurate
ț
e descrierea pe care autorii o fac acestui tip de cultură politică, n. trad.

25

Participativă

1

1

1

1

Sursă:
Gabriel
A.
Almond,
Sidney
Verba,
​
Cultura
civică.
Atitudini
politice
și
democrație
în
cinci

națiuni
​
, București: CEU Press, Editura Du Style, 1996, p. 47.

În
func
ț
ie
de
raspunsul
pe
care
reu
ș
im
să
îl
identif icăm
la
aceste
întrebări
ș
i
de

caracteristicile
regăsite
din
cadrul
matricii
date
de
către
Almond
si
Verba,
cele
trei
tipuri
de

cultură
politică
enumerate
anterior
(
cultura
politică
parohială,
cultura
politică
dependentă
ș
i

cultura
politică
participativă)
sunt
definite
ș
i
caracterizate
exensiv
de
către
cei
doi
politologi,

aceste trei tipuri fiind exemplificate prin studiul de caz în cele cinci na
ț
iuni.

1. Cultura Politică Parohială

Putem
vorbi
de
cultură
politică
ca
încadrare
în
tipologia
parohială
în
momentul
în
care

frecvența
orientărilor
față
de
obiectele
politice
specializate
din
cele
patru
tipuri
specificate
în

Tabelul
I.2.
este
apropiată
de
zero.
„Culturile
politice
ale
societăților
tribale
africane
și

comunitățile
locale
autonome
cercetate
de
Coleman
vor
intra
în
această
categorie,
în
aceste

societăți
nu
există
roluri
politice
specializate:
șefia
de
trib,
șefia
de
clan,
postul
de
șaman
sunt

roluri
politico-economice-religioase
difuze,
iar,
pentru
membrii
acestor
societăți,
orientările

politice față de aceste roluri nu se separă de orientările lor religioase și sociale.”

45
Tipul
de
cultură
politică
parohială
poate
fi
regăsit
ș
i
în
forme
de
guvernământ
pe
scară

mare
și
mai
diferențiate,
„probabilitatea
însă,
de
apariție
a
parohialismului
relativ
pur
este
mai

mare
în
sisteme
tradiționale
mai
simple,
în
care
specializarea
politică
este
minimă,
în
sistemele

politice
mai
diferențiate,
este
probabil
ca
parohialismul
să
fie
mai
degrabă
afectiv
și
normativ

decât cognitiv”.

46
2. Cultura Politică Dependentă.

45

​
Ibidem
​
, p. 47.

46

​
Ibidem
​
, p. 47.

26

În
acest
tip
de
cultură
politică
exista
o
înalta
frecven
ț
a
a
orientarilor
indivizilor
către

sistemul
politic
diferen
ț
iat
ș
i
către
aspectele
output
ale
sistemulu i,
însa
orientarile
catre
obiectele

de
input
ș
i
catre
sine,
ca
participant
activ
sunt
mai
pu
ț
in
frecvente.
Individul
este
con
ș
tient
de

autoritatea
guvernamentala
specializată;
el
este
afectiv
orientat
către
ea,
probabil
având
o

anumită
mandrie
fa
ț
a
de
ea.
De
asemenea
individul
evalueaza
autoritatea
de
guvernamânt
fie
ca

legitima, fie ca ilegitima.

Rela
ț
ia
existenta
în
acest
tip
de
cultură
politică
între
individ
ș
i
sistem
este
la
nivel

general
ș
i
se
îndreaptă
către
partea
administrativă
a
sistemului
politic;
este
o
rela
ț
ie
în
esen
ț
ă
de

tip pasiv. Orientările dependente care au dezvoltat institu
ț
ii

democratice
sunt
mai
degrabă
afective
ș
i
normative
decât
cognitive.
Astfel
individul
este

con
ș
tient
de
institu
ț
iile
democratice,
însă
pur
ș
i
simplu
nu
reu
ș
e
ș
te
să
stabilească
un
punct
acord

care să aibă un nivel de ligitimitate în legitim cu acestea.

3. Cultura Politică Participativă.

Este
tipul
de
cultură
politică
în
care
membrii
societa
ț
ii
(în
special
cei
care
ocupă
rolul
de

cetă
ț
eni
activi)
tind
sa
fie
în
mod
explicit
orienta
ț
i
către
sistem
ca
întreg
ș
i
catre
ambele
structuri

ș
i
procese,
politic
ș
i
administrativ.
Cu
alte
cuvinte
orientarile
membrilor
sunt
îndtreptate
catre

aspectele „input
ș
i output ”
​

​
ale sistemului politic.

47
„Membrii
individuali
ai
formei
participative
de
guvernământ
pot
fi
orienta
ț
i
favorabil
sau

nefavorabil
către
diferite
clase
de
obiecte
politice.
Indivizii
tind
sa
fie
orienta
ț
i
către
un
rol

„activist”
al
sinelui
în
corpul
politic,
de
ș
i
sentimentele
ș
i
evaluarile
cu
privire
la
un
asemenea
rol

pot să varieze de la acceptare la respingere.”

48
Lucrarile
de
referin
ț
ă
scrise
pe
acest
subiect
afirmă
faptul
că
cultura
politică
participativă

este
strâns
legată
de
democra
ț
ie.
În
ceea
ce-l
prive
ș
te
pe
cercetătorul
Samuel
Huntington,

democra
ț
ia
se
referă
la
conceptul
de
democra
ț
ie
clasică
a
filosofiei
grece
ș
ti,
prin
care
voin
ț
a

47
Gabriel A. Almond, Sidney Verba,
​
Cultura civică. Atitudini politice și democrație în cinci națiuni
​
,

București: CEU Press, Editura Du Style, 1996 p. 47.

48

​
Ibidem
​
, p. 49.

27

poporului
este
privită
ca
sursă
de
legitimitate
a
democra
ț
iei
ș
i
este
un
scop
comun,
nu
individual.

Cu
alte
cuvinte
democra
ț
ia
reprezintă
"sursele
de
autoritate
pentru
guvern,
scopurile
deservite
de

guvern
ș
i
procedurile
de
constituire
a
guvernului
"
Totodată
democratizarea
este
înlocuirea
unui

49
guvern
care
nu
a
fost
ales
în
acest
fel
de
unul
care
este
selectat
prin
alegeri
libere,
deschise
ș
i

corecte. Aceste elemente formează în esen
ț
a democrației.

50
Samuel
Huntington
stabile
ș
te
o
legătură
între
faptul
că
participarea
politică,
respectiv

cultura
politică
participativă,
are
un
rol
pozitiv
în
definirea
democra
ț
iei,
atât
timp
cât
libertatea

ș
i egalitatea au contribuit deja prin determinarea con
ț
inutului formei democratice.

Persoanele
care
participă
la
procesul
de
politică,
cum
ar
fi
votarea
în
alegeri,
participarea
la

proteste
juste
sau
alte
activită
ț
i,
influen
ț
ează
guvernul,
interese le
ș
i
obiectivele
indivizilor
vor

atinge
ș
i vor atrage aten
ț
ia asupra influen
ț
ei deciziei guvernamentale.

51
Vom
aborda
subiectul
participării
politice
de
la
general
(
lucrari
de
referin
ț
ă
ș
i

teoretizarea
participării
politice),
la
particular
(
participarea
politică
în
România,
în
rândul
celor

doua segmente de vârstă selectate), într-o formă extinsă în capitolul următor.

Acestor
trei
tipuri
de
cultură
politică
le
corespund
trei
tipuri
de
personalități,
fiecare
cu

o
psihologie
politică
proprie:
parohialiștii
(provincialii);
supușii
și
participanții
(cetățenii

activi
din
punct
de
vedere
politic).
Aceste
trei
tipuri
principale
de
cultură
politică,
prezentate

ca
fiind
ideale,
utopice
uneori,
nu
se
exclud
reciproc
și
în
realitate,
pot
coexista,
într-o
formă
sau

alta,
în
cadrul
aceleiași
culturi
politice.
Din
acest
motiv,
caracteristica
unei
democrații
nu
este
o

cultură
politică
participativă
ci
ceea
ce
Almond
ș
i
Verba
definesc
în
urma
acestei
cercetări

extensive ăn cele cinci na
ț
iuni, ca fiind
​
„
​
cultura civică”.

Cultura
civică
este
o
„cultură
politică
mixtă”,
în
care
orientările
politice
participative
se

combină
cu
și
nu
înlocuiesc
orientările
politice
dependente
și
parohiale.
Este
o
cultură
politică
în

care
un
număr
ț
nsemnat
de
indivizi
sunt
competenți
ca
cetățeni.
Ei
dețin
informații,
acționează,

49
Samuel P. Huntington,
​
The third wave: Democratization in the late twentieth century
​
, Norman and

London: University of Oklahoma Press, 1991, p. 6.

50

​
Ibidem,
​
p.9.

51

​
Ibidem,
​
p.9.

28

sunt
responsabili,
își
cunosc
drepturile,
dar
și
responsabilitățile
ș
i
cooperează
pentru
a
asigura

prezervarea democra
ț
iei.

Lucrarea
cercetătorilor
Almond
și
Verba
ne
eviden
ț
iază
legătura
vitală
existentă
între

participarea
politică
și
participarea
la
nivel
social,
de
asemenea
legătura
existentă
între

cooperarea
la
nivel
politic
și
cooperare
socială
în
cadrul
sistemului
social
la
nivel
global,
punănd

totodată
accentul
pe
faptul
că
această
conexiune
caracterizează
o
mai
buă
funcționare
a
unui

regim de orientare politică
ș
i civică democratică.

Cu
toate
acestea
cultura
politică
nu
trebuie
sa
fie
acceptată
ca
fiind
un
concept
în

totalitate
incluziv
numai
în
cazul
unor
„sistemele
de
atitudini,
credințe
ș
i
sentimente”
.

52
Componentele
sale
de
bazã
nu
constau
numai
în
atitudinile,
motivațiile
și
capacitatea
de
a

convie
ț
ui.
Pe
lăngă
acestea
cultura
politică
include,
în
acela
ș
i
timp,
ș
i
dimensiunea
istorica

existentă
în
con
ș
tiin
ț
a
specifică
unei
na
ț
iuni,
reflectată
în
specificul
na
ț
ional,
specific
în
ț
eles
ca

mod de a gândi și reacționa la problemele de existen
ț
ă
ș
i dificultate găsite în sectorul pilitic.

Astfel,
cultura
politică
ne
este
prezentată
ca
fiind
un
efect
al
procesului
istoric
îndelungat

și
un
produs
al
coabitării
sociale,
care
poate
suferi
modificări
surprinzătoare
în
timp.
Similar

diferitelor
valori
culturale,
valorile
culturii
politice
sunt
subordonate
unor
norme
specifice

moștenirii
culturale
proprii
individului,
făcând
legătura
cu
faptul
că
valorile
sunt
subordonate
în

mod
evident
liniilor
dominante
de
acțiune
din
cadrul
unui
​
pattern
cultural,
sunt
obiectivizate
sub

forma
unor
norme
de
comportament,
a
unor
obiceiuri,
instituții
cu
caracter
socio-politic
și

organizații
publice
cu
specific
politic
care
influențează,
ghidează
și
exercită
un
control
asupra

comportamentului
politic
al
indivizilor
membrii
cu
drepturi
ș
i
obliga
ț
ii
ai
unei
na
ț
iuni
(cu
alte

cuvinte
cetă
ț
eni
cu
drepturi
depline).
„La
baza
culturii
politice
și
a
dezvoltării
ei
stau:

cunoașterea, valoarea și comunicarea.”

53
Studiul
„Cultura
civică.
Atitudini
politice
și
democrație
în
cinci
națiuni”,
furnizează
informa
ț
ii

bazate
pe
tipurile
de
cultură
politică
identificate
în
cele
cinci
state,
în
func
ț
ie
de
caracteristicile

acestora.
Prin
urmare
autorii
constată
că
Italia
și
Mexicul
prezintă
caracteristicile
unei
culturi

52
Gabriel Almond, Sidney Verba
​
ob. cit.

53
Gheorghe Fuga,
​
Schimbare socială și cultură politică
​
, București: Editura Economică, 2000, p. 141.

29

politice
de
tip
parohial,
iar
Germania,
una
de
supunere.
În
toate
cele
trei
țări
cei
doi
politologi

sunt
de
părere
că
este
posibil
să
se
identifice
o
ruptură
existentă
între
atitudinile
politice
ale

cetă
ț
enilor
și
atitudinile
sociale
ale
acestora.
Atât
tip
cât,
americanii
și
britanicii
prezintă
o

orientare
democratică
de
tip
echilibrat,
Italia
este
caracterizată
de
o
cultură
politică
de
alienare,

Germania
printr-o
cultură
politică
de
supunere,
iar
Mexicul
se
identifică
din
perspectiva
acestora

printr-o
cultură
politică
contestatară,
aceasta
fiind
compusă
în
paralel
din
sentimente
de

nemulțumire
și
puternice
aspirații,
prin
urmare
tipologia
acesteia
este
de
alienare.
Autorii
explică

că
posibilele
devia
ț
ii
de
la
un
model
eminamente
democratic
al
culturii
politice
pot
să
fie

explicate
prin
piedicile
provocate
în
procesul
de
evoluție
spre
democrație
din
aceste
trei
țări
(aici

fiind
exemplificate
revoluția
din
1910
în
Mexic,
apari
ț
ia
ș
i
extinderea
totalitarismul
fascist
și
a

totalitarismului nazist în Italia și Germania).

Este
cunoscut
faptul
că
raportul
existent
între
cultura
politică
și
democrație
suferă
de
o
necesitate

de
a
fi
mediat
în
cea
mai
mare
parte
și
de
alte
teorii
explicative.
Spre
exemplu
putem
să
ne

referim
în
această
instan
ț
ă
la
teorii
cu
privire
la
dezvoltarea
economică,
la
particularitățile

specific
unei
na
ț
iuni,
modelele
de
influen
ț
a
ale
istoriei
cu
privir e
la
tipologiile
culturale
putând

influen
ț
a
pozitiv
dezvolt area
democrației,
ca
expresie
a
unei
culturii
politice
participative,
după

există
ș
i posibilitatea ca a cestea să actioneze precum unei piedici, unui factor negativ.

Suntem
de
părere
că
acest
proces
depinde
în
totalitate
de
logica
aplicată
acestor
situațiilor
de

interacțiune
între
sistemul
micropolitic
și
sistemul
macropolitic,
între
actori
de
influen
ț
ă
politică

ș
i
socială
și
eveniment e,
motivul
luat
în
considerare
fiind
reprezentat
de
faptul
că
prin
acest

proces,
similar
unui
joc
al
puterii,
se
creează
identitățile
colective
și
sistemele
complexe
de

atitudini.

În
cultura
politică
cu
un
nivel
înalt
de
participare
politică,
cetățenii
sunt
de
părere
că
pot

exercita
un
nivel
de
influență
asupra
existen
ț
ei
ș
i
dezvoltării
sistemului
politic,
influen
ț
ă

exercitată
prin
varii
mijloace
avute
la
dispozi
ț
ie.
Acest
tip
de
cultură,
după
cum
au
descoperit
ș
i

autorii
studiului
ș
i
noi
prin
cercetarea
facută
cu
scopul
realizării
acestei
lucrări,
este
rezultatul

gradului
înalt
de
organizare
socială
ș
i
politică
a
cetă
ț
enilor
și
nivelul
de
educare
al
acestora,
în

30

același
timp
oglinde
ș
te
în
mare
măsură
experiențele
lor
ra
ț
ionale,
afective
ș
i
politico-istorice

specifice.

„Deși
este
o
cultură
politică
predominant
participativă,
totuși
ea
înglobează,
în

mod
armonios,
și
elemente
ale
culturii
parohiale
și
ale
culturii
de
supunere,
altfel
cetățenii
ar
fi

pe baricade în fiecare săptămână”, apreciază H. Elcock în „Political Behavior”.

54
Cultura
politică
poate
fi
analizată
în
strânsă
legătură
cu
societatea
ca
entitate
întreagă
sau

cu
diferite
structuri
componente
ale
acesteia.
Prin
analizarea
lucrarilor
de
referin
ț
ă
am
identificat

că identitatea culturală a procesului politic include trei probleme principale:

1.
influența
de
ț
inută
de
către
individ
asupra
desfă
ș
urării
ș
i
dezvoltării
procesului
cu

caracter politic;

2.
manifestarea unei personalități specifice individului în acest domeniu;

3.
conexiunile existente între individ
ș
i al
ț
i alți factori.

Prin
ce
se
remarcă
conceptul
de
cultură
politică
ca
entitate
specifică
în
cadrul

științelor
socio-politice?
Teoriile
furnizate
de
ș
coala
politică
americană,
sursa
principală
a

aceastei
noțiuni,
evidențiază
faptul
că
acest
concept
reprezintă
elementul
vital
în
măsurarea

gradului
existent
de
democratizare.
„Pentru
ca
o
societate
democratică
să
funcționeze,
dincolo

de
aspecte
precum
existența
economiei
de
piață,
a
unei
clase
de
mijloc
importantă
numericește,

a
profesionalizării
elitei
politice,
este
nevoie
de
o
componentă
naturală,
numită
de
unii

cercetători
“competență
civilizatoare”,
care
devine
o
condiție
necesară
a
integrării
în
lumea

contemporană”.

55
În
finalul
acestei
sec
ț
iuni
din
prezenta
teză
putem
să
concluzionăm
faptul
că
acest

concept
de
cultură
politică
ne
prezintă
o
orientarecu
caracter
eminamente
subiectiv
către
sectorul

politic,
orientare
care
este
produsul
internalizării
unor
modele
stabile
clar
delimitate,
elemente

54
Nicolae Frigioiu,
​
Politologie
ș
i doctrine politice,
​
Bucure
ș
ti: (f.e) 2001, p.111,
​
apud
​
H. Elcock,

Political Behavior,
​

​
Londra: Methnen Ltd, 1976.

55
Cristian R. Pîrvulescu, „Cultura politică – un instrument teoretic pentru estimarea adaptării la schimbare

a societății românești”, în
​
Sfera politicii
​
, nr.21, octombrie 1994.

31

specifice
unei
interacțiuni
a
valorilor,
a
regulamentelor
ș
i
a
normelor
specifice
politicului.

Valorile
produse
de
cultura
politică
sunt
menite
să
asigure
orientarea
individul
în
spa
ț
iul

socio-politicului,
îi
conferă
posibilitatea
de
a
se
identifica
cu
o
anumită
grupare,
de
asemenea

permi
ț
ându-i
să
îsi
însuș ească
obiectivele
specifice
acestuia.
În
cazul
în
care
valorile
îi
spun

individului
pentru
ce
trăiește,
regulamentelor
ș
i
normele
specifice
politicului
îi
arată
în
ce
mod

să o facă.

32

Capitolul II.

Cultura politică din România

II.1 Aspecte istorice

Dacă
ne
raportăm
la
lucrarile
de
specialitate
ș
i
articole
scrise
pe
această
temă
obervăm
că

românii
nu
au
avut
parte
de
cele
mai
favorabile
condi
ț
ii
și
implicit
de
premisele
potrivite
pentru

a
crea
o
cultură
politică
de
tip
participativ
în
mare
masură,
cultură
care
să
stabilească
un
caracter

democratic
în
adevăratul
sens
al
acestui
concept.
Dacă
facem
referire
la
aceste
condiții
și
premise

este
u
ș
or
de
identificat
faptul
că
foarte
rar
se
menționează
în
lucrari
de
specialitate
condițiile

istorice
dificile
care,
în
opinia
noasră,
au
ac
ț
ionat
ca
o
piedică
în
construcția
democratică
a

statului, a instituțiilor cu specific socio-politic și în mod implicit, a culturii politice din România.

În
cazul
în
care
cultura
politică
este
o
parte
unitară
indispensabilă
tuturor
comunită
ț
iilor

umane,
legătură
internă
strînsă
la
nivel
în
mare
parte
simbolic
este
asigurată
de
existen
ț
a
unei

diversită
ț
i
de
diferite
subculturi
ce
o
compun,
dar
care
în
ciuda
acestei
diversită
ț
i
reu
ș
esc
saă

stabilească
o
unitate.
Men
ț
ionăm
aici
cultura
politică
de
factură
populară,
o
cultură
politică

specifică elitelor, o cultura la nivel institu
ț
ional oficializată, cultura diferitelor clase sociale etc.

Factorul
comun
al
acestor
substructuri
este
faptul
că
sistemul
lor
integrat
de
norme
și
valori

fundamentează,
dinpunct
de
vedere
al
analizei
la
nivel
locală
și
de
func
ț
ionare,
sistemul
general

de
norme
și
valori.
Din
această
perspectivă,
documentele
apar
ț
inănd
istoriei
ș
i
folclorului
nostru

nefurnizează
date
privind
existența
unei
culturi
naționale,
cel
puțin
pe
două
paliere:
începuturile

formării
unei
conștiințe
specific
naționale
creată
ca
o
reacție
a
unui
grup
constrân
ș
i
de
presiunea

unui
mediu
extern
și
cristalizarea
valorilor
politice
în
două
structuri,
interioară
nouă
și
de

influen
ț
ă exterioară de ca re vorbea Alecu Russo.

Această
teorie
conform
căreia
se
afirmă
în
mod
insistent
faptul
că
în
România
nu
au
existat

antecedente
istorice
care
să
favorizeze
apari
ț
ia
de
premis
pentru
apari
ș
ia
ș
i
dezvoltarea
unei

culturi politici de factură democratică este bazată pe afirma
ț
ii la nivelul ideologiei:

33

1.
modelul furnizat de o democrație civică occidentală dat ca fiind singurul model valabil;

2.
observarea
unor
lipsuri
de
tradiții
de
factură
democratică
în
istoria
îndelungată
a

românilor.

Cu
acest
scop
sunt
utilizate
(într-un
mod
generos
am
putea
afirma)
veritabile
„arsenale

propagandistice”
care
pot
atesta
fie
inten
ț
ii
de
manipulare
subtile,
fie
o
profundă
lipsă
de
educare

în legătură cu istoria națională.

Cel
mai
des
utilizate
argumentele
ș
i
teorii
sunt:
lipsa
de
consecvență
sau
nivelul
ridicat
de

superficialitate;
obiceiul
adânc
înrădăcinat
al
resemnării,
aici
făcânu-
ș
i
de
cele
mai
multe
ori
loc

conceptul
de
soartă
sau
destin;
​
dezvoltare
inferioară
din
punct
de
vedere
​
economic
și
tranziția

dificilă
ș
i
întărziată
de
la
stagiul
medieval
la
epoca
modernă:
supunerea
adând
înrădăcinată
a

religiei
majoritar
ortodoxe
față
de
puterea
politică
existentă,
etc.
Toate
acestea
considerăm
că
au

contribuit
la
crearea
unui
tipar
specific
de
raportare
a
societății
românești
la
sectorul
politic
(aici

incluzănd
dezvoltarea
politicului
si
sectorului
civic),
proces
de
raportare
în
care
gradul
de

participare
politică
și
rolul
de
ț
inut
de
liderul
politic
reprezentau
indicii
cei
mai
uzual
utilizați
în

încercarea
de
a
da
o
defini
ț
ie
unei
culturi
politice
ș
i
culturi
civice,
cel
pu
ț
in
în
aparen
ț
ă,

democratice:
“Conform
acestor
două
criterii,
în
România
interbelică
participarea
politică
era

limitată
la
o
categorie
extrem
de
restrânsă,
cultura
politică
includea
valori
mai
apropiate
de
un

regim
autoritar
sau
chiar
despotic
de
tip
oriental
decât
de
o
democrație
liberală,
astfel
încât,
deși

exista
o
Constituție
care
garanta
votul
universal
și
aveau
loc
periodic
alegeri
aproximativ
libere
–

cu
multe
nereguli
–
este
foarte
greu
să
se
vorbească
de
niște
veritabile
antecedente
democratice

ale
României,
de
o
veritabilă
cultură
politic
de
tip
democratic
a
românilor”
,
apreciază,

56
simptomatic
pentru
acest
punct
de
vedere,
Alina
Mungiu
în
volumul
„Românii
după
’89
–
Istoria

unei neînțelegeri”.

Concluziile
la
care
s-a
ajuns
sunt
argumentate
dacă
analizăm
istoria
României
anilor

1990-1995,
prin
nenumărate
exemple,
marea
majoritate
a
acestora
făcând
referire
la
raporturi

sociale
ș
i
politice
cu
specific
antidemocratic,
metode
politice
pline
de
brutalitate,
prin
recurgerea

56

​
Alina Mungiu,
​
Românii după ’89 – Istoria unei neînțeleger
​
i, Bucure
ș
ti: Editura Humanitas, 1995.

34

la
argumente
naționaliste
gre
ș
it
direc
ț
ionate
sau
prin
faptul
că
puterea
politică
este
concentrată
în

„proprietatea”
unei
oligarhii
tehnocratice
de
esență
apar
ț
inând
unui
comunism
mascat.
În
special,

Biserica
Ortodoxă
Română
devine
ț
inta
preferată
a
sus
ț
inătorilor
avizi
ai
culturii
politice
de
tip

democratic.
Biserica
Ortodoxă
este
transformată
în
principalul
vinovat
pentru
existen
ț
a
culturii

politice de supunere și pentru inexistența unei societății civile dezvoltate în România.

Opiniile
care
gravitează
în
jurul
acestei
ideii
de
ortodoxie
ca
principala
for
ț
a
care
a
creat
mediul

propice
pentru
apari
ț
ia
totalitarismului
comunist,
aleg
să
ignore
în
mod
blatant
forța
modelatoare

exercitată
de
spiritualitatea
ortodoxă
ș
i
raportul
strâns
existent
între
valorile
morale,
cele
politice

si sociale existente la nivelul unei comunități prin comuniune.

În
lumina
acestui
argument
putem
afirma,
desigur
analizănd
datele
istorice,
faptul
că
Biserica

Ortodoxă
nu
s-a
implicat
efectiv
în
viața
politică
precum
Biserica
Catolică,
sau
cel
pu
ț
in
nu
în

aceea
ș
i
măsură
exagerată .
Ea
s-a
supus
de
la
sine
puterii
politice
conform
tradiției
preluate
de
la

Bizanț
care
în
forma
de
tip
cezaro-papist
specifică
lui
Justinian:
“un
împărat;
un
stat;
o
Biserică”

vedea
unica
metodă
de
unificare
și
rezistență
a
Imperiului
în
fața
valului
de
popoare
migratoare

care asaltau frontierele Imperiului.

57
Privind
cazul
în
care
în
majoritatea
statelor
predominant
catolice
înalții
prelați
au

influențat
luarea
unor
decizii
de
importan
ț
ă
majoră
de
politică
internă
sau
externă,
de
cele
mai

multe
ori
transformându-se
după
caz,
în
partizani
ai
unor
interese
de
natură
geopolitică

lipsite
sau
cu
un
caracter
pios
limitat,
Biserica
Ortodoxă
s-a
men
ț
inut
în
mare
parte
în
afara

sferei
politicului,
privind
lucrurile
din
punct
de
vedere
oficial.
Realiataea
preintă
o
imagine
mai

pu
ț
in
idealizată
în
care
ierarhii
acestei
biserici
de
ț
ineau
o
anumită
influen
ț
ă
asupra
deciziilor

luate
de
către
liderii
politici,
ei
realizând
o
nouă
coroborare
a
formulei
specifice
cezaro-papistă
și

teoria
ministeriatului
apar
ț
inând
Sfântului
Pavel,
care
afirmă
credin
ț
a
în
maxima:
“Dați

Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu”.

58
57
Nicolae Frigioiu,
​
Politologie
ș
i doctrine politice,
​
Bucure
ș
ti: (f.e) 2001, p.111

58
Sever Voinescu, „Dumnezeu
ș
i Cezarul”,
​
Dilema Veche
​
, nr.241, 25 Sep 2008,

http://dilemaveche.ro/sectiune/pe-ce-lume-traim/articol/dumnezeu-si-cezarul
​
, accesat în data de 16 martie

2018.

35

Această
supunere
a
Bisericii
Ortodoxe
în
fața
politicii
de
stat
se
baza
însă,
pe
o

comuniune
mai
adâncă
dintre
domnitor
și
prelați,
anume
pe
identitatea
de
esență
a
idealului

politic. Ea se baza pe ethosul mai adânc al construcției naționale în care ambele puteri erau una.

Sursa
marii
majorită
ț
i
a
acestor
critici
men
ț
ionate
la
adresa
Bisericii
Ortodoxe
este

reprezentată
de
supunerea
manifestată
în
fața
„totalitarismului
comunist”.
Într-adevăr,
regimurile

comuniste
au
transformat
ateismul,
într-o
parte
componentă
a
concepției
de
natură
materialistă

despre
lume
și
viață,
utilizând-o
ca
pe
o
armă
împotriva
Bisericii.
Metoda
de
reacție
a
Bisericii

ruse
la
politica
de
înregimentare
prin
înfometare,
inițiată
de
Lenin
în
1919-1920,
când
și-a

vândut
din
sfintele
moa
ș
te
pentru
a
furniza
populației
alimente,
a
fost
drastic
sancționată
de

bolșevici
prin
elaborarea
unui
plan
strict
secret
de
demolare
a
lăcașurilor
de
cult,
în
numele

eliminării mentalităților de natură retrogradă și a obscuriantismului de tip religios.

De
asemenea
statul
papal
a
asistat
fără
nici
o
posibiliate
de
reac
ț
ie
la
instaurarea
unui
regim

comunist
în
Polonia,
Cehoslovacia
și
Ungaria,
această
lipsă
de
reac
ț
ie
provocată
din
teama
de

cele
300
de
divizii
ale
lui
Stalin
sta
ț
ionate
în
Europa,
în
vreme
ce
stabilise
în
ț
elegeri
cu

regimurile fascist și nazist pentru recunoașterea drepturilor și libertăților catolice.

Natura
religioasă
al
culturii
politice
în
România
este
cel
mai
bine
în
evidențiată
ăn
cazul

ăn
care
este
urmărit
impactul
provocat
valorilor
religioase
pe
planul
societății
civile
asupra

normelor
morale
de
conviețuire
și
de
comportament,
asupra
sentimentelor
ș
i
a
actelor
de

solidaritate și întrajutorare umană.

59
Biserica,
prin
slujitorii
ei,
avea
un
câmp
de
acțiune
pe
care
politicul
nu-l
putea
controla
cu

stricte
ț
e,
iar
ajutorul
material
(element
central
în
prozelitism)
nu
era
decisiv.
„Prin
căldura
iubirii

și
puterea
exemplului
preotul
putea
să
fie
un
reper
pentru
viața
comunității,
așa
cum
l-a
descris

N.Kazantzakis în lucrarea
​
Hristos răstignit a doua oară
​
”

60
După
anul
1989,
moment
în
care
condițiile
socio-politice,
permit
această
vocație
a

preotului-cetățean,
implicat
activ
în
viața
parohiei
sale,
capătă
tot
mai
multă
consistență
în
raport

59

​
Ibidem
​
, pp.112-116

60

​
Ibidem
​
, p.119

36

cu
o
revenire
într-o
formă
mai
acută
a
religiozității.
Observăm
faptul
că
tinerele
generații
de

preoți se implică într-un mod mai activ în cadrul comunităților.

Sondajele
de
opinie
din
anii
2004-2008
care
situează
Biserica
pe
primul
loc
în
încrederea

populației
în
instituțiile
statului
trădează
nevoia
unui
nou
cadru
politic
ș
i
socil,
sau
cel
pu
ț
in

modificări
substan
ț
iale
ale
celor
existente.
În
condițiile
în
care
pierderea
locurilor
de
muncă,

greutățile
specifice
perioadei
de
tranzi
ț
ie,
sentimentul
privind
nesiguranța
zilei
de
mâine,
acestea

provoacă
sentimente
de
disperare
în
rândul
indivizilor,
credința
rămânând
astfel,
unul
din

sentimentele
profunde
ale
identității
sale.
Iată
cum
prin
consens,
prin
acordul
fundamental

asupra
valorilor
religioase,
Biserica
poate
deveni
o
forță
majoră
în
democratizarea
societății

românești
și
în
tranziția
la
economia
de
piață.
Vectorul
religios
însă,
este
doar
o
componentă
a

culturii
politice,
important,
fără
îndoială.
Cu
o
pondere
mai
mare
însă
în
formarea
sistemelor
de

reprezentări
de
atitudini
și
credințe
a
identității
colective
o
au
specificul
dezvoltării
economice,

dimensiunea
conștiinței
naționale,
logica
situațiilor
de
interacțiune
dintre
micro
și
macropolitic,

dintre
actori
și
evenimente.
Existența
unei
majorități
a
populației
rurale
(aproximativ
80%
în

perioada
1990-2004)
a
constituit
un
element
specific
României
și
o
premisă
cu
caracter
obiectiv

pentru
o
configurare
a
unei
tipologii
tradi
ț
ionale
de
cultură
politică.
Clivajul
existent
între
o

cultură
politică
a
elitelor
și
o
cultură
politică
a
maselor
este
proiectat
în
tensiunea
observabilă

dintre tradiție și modernizare după modelul dezvoltării occidentale.

Cultura
politică
tradițională
este
o
cultură
parohială:
fiecare
își
cunoaște
rolul
și
statusul

său,
la
fel
ș
i
poziția
restu lui
indivizilor
în
cadrul
comunității.
IIndividul
se
raportează
la
instituții

doar
atunci
când
este
absolut
necesar
să
o
facă.
Modernizarea
politică
ș
i
digitalizarea
structurilor

de
comunicare
socială
ș
i
politică
presupune
însă
transformări
calitative
ș
i
cantitative
ireversibile

în instituțiile structurile, în relațiile, valorile și logicade funcționare a unui sistem politic.

Modernizarea
la
nivelul
politicului
a
provocat
și
o
degradare
progresivă
a
conținutului

etic
al
normelor
și
valorilor
tradiționale.
Adiacent
dezagregării
familiei
lărgite,
loialitatea
față
de

relațiile
de
rudenie
sau
de
alianță
a
fost
substituită
cu
loialitate
fa
ț
ă
de
instituții
și
obliga
ț
ii

contractuale
(față
de
o
organizație,
instituție
sau
grup
de
interes,
prin
obligația
de
a
da
și
de
a

face,
dar
ș
i
prin
dreptul
de
a
primi
sau
a
de
a
fii
răsplătit
în
diferite
instan
ț
e).
Solidaritatea
de
tip

37

organic
este
transformată
în
solidaritate
de
tip
mecanic,
caracterizată
prin
individualism
și

laicizarea
valorilor,
prin
depersonalizarea
relațiilor
dintre
indivizi,
prin
atomizarea
surselor
de

reglementare
și
de
supraveghere
ca
și
prin
caracterul
anonim
al
societății
de
masă
unde
reușita

personală prevalează interesului general.

O
altă
componentă
a
culturii
politice
naționale
este
„mesianismul
social”,
ca
expresie
a

dimensiunii
istorice
a
conștiinței
naționale
a
culturii
politice
(dragostea
față
de
patrie;
ura
față
de

invadatori) ca și speranța (așteptarea) în restaurarea valorilor recunoscute de către o comunitate.

Ceea
ce
am
reu
ș
it
să
identificăm
este
că
în
România
cultura
politică
prezintă

caracteristicile
unei
culturi
politice
mixte.
Identificăm
caracteristici
specifice
unei
culturi
politice

patriarhale,
în
special
în
zonele
rurale
ale
României
unde
implicarea
ș
i
participarea
politică
este

limitată
în
mare
parte
la
interac
ț
iunea
cu
autorită
ț
iile
publice
(primar,
consilieri
lcali/
jude
ț
eni,

func
ț
ionari
publici)
ș
i
la
prezen
ț
a
la
vot
când
este
necesar.
De
asemenea
în
aceste
zone
Biserica

încă
de
ț
ine
o
anumită
influen
ț
ă,
aceasta
fiind
mai
semnificativă
decât
cea
a
autorită
ț
iilor
statului.

Desigur
dacă
analizăm
sondajele
existente
începând
cu
anul
2016,
oservăm
chiar
ș
i
în
aceste

zone o scădere dramatică a nivelului de încredere în autoritatea
ș
i rolul Bisericii.

61
Identificăm
ș
i
caracterist ici
ale
unei
culturi
politice
dependente,
existând
acea
înaltă
frecven
ț
a
a

orientarilor
indivizilor
către
un
sistem
politic
de
tip
diferen
ț
iat
ș
i
către
aspectele
output
ale

sistemului,
însa
orientarile
catre
obiectele
de
input
ș
i
catre
sine,
ca
participant
activ
sunt
mai

pu
ț
in
frecvente.
Cetă
ț
eanul
român
este
con
ș
tient
de
existen
ț
a
unei
autorită
ț
i
guvernamentale

specializate,
el
fiind
din
punct
de
vedere
afectiv
orientat
către
aceasta,
probabil
manifestând

anumite
sentimente
de
mandrie
fa
ț
a
de
ea.
Individul
evalueaza
această
autoritate
de
guvernamânt

fie ca fiind legitima, fie ca fiind ilegitima.

Cel
mai
u
ș
or
de
identificat
tip
de
cultură
politică
este
reprezentată
de
cultura
politică

participativă.
Cetă
ț
eanul
se
implică
activ
în
via
ț
a
politică
ș
i
în
via
ț
a
civică,
avănd
o
atitudine

pozitivă
fa
ț
a
de
participa rea
politică.
Vom
analiza
acest
aspect
aprofundat
în
capitolul
dedicat

61
Victor Pitigoi, „ De ce a scazut increderea in Biserica si a crescut in Justitie. Bine ca exista pompieri!”,

Ziare.com
​
, categoria Actualitate, 11 Octombrie 2017,

http://www.ziare.com/social/biserica/de-ce-a-scazut-increderea-in-biserica-si-a-crescut-in-justitie-bine-ca-
exista-pompieri-1484744
​
, accesat în data de 13 martie 2018.

38

studiului
de
caz,
cu
privire
la
participarea
politică
în
Romănia
în
rîndul
a
două
segmente
de

vârstă.

II.2. Conflicte politice. Revolu
ț
ia

Schimbările
spectaculoase
de
regim
politic
în
1989
și
a
unui
sistem
politic
ce
părea
bătut
în
cuie

sub
speciae
aeternitatis
a
readus
cu
deosebită
intensitate
în
centrul
dezbaterilor
actuale
de
idei

rolul conflictelor politice în schimarea socială.

Revoluție-reformă,
revoluție-revoltă,
revoluție-lovitură
de
stat,
acestea
sunt
cuplurile

lexicale
care
apar
cel
mai
adesea
în
literatura
de
specialitate
din
România
din
ultimii
zece
ani,
iar

câmpul
semantic
format
în
jurul
lor
trimite
la
o
altă
logică
a
mișcării
sociale
decât
cauționarea

ideologică
a
termenului
de
către
demagogii
profitori
care
protestează
împotriva
sechestrării

idealurilor
revoluționare
din
dorința
de
a-și
crea
o
legitimitate
politică
sau
de
a
mai
obține

avantaje materiale în plus.

În
general,
termenul
de
revoluție
desemnează
o
schimbare
structurală,
o
transformare

calitativă
a
ordinii
social-politice.
Faptul
că
revoluțiile
politice
au
adeseori
un
caracter
brusc
și

uneori
violent
le
disociază
de
revoluțiile
din
alte
domenii
care
se
înscriu
pe
traiectoria
schimbării

prin
acumulări
cantitative
îndelungate
și
dacă
erup
în
transformarea
structurilor
sociale
acest

lucru se întâmplă într-un mod pașnic, ele fiind de cele mai multe ori revoluții tăcute.

Defini
ț
iile
care
au
fost
date
revoluției
politice
au
în
general
câteva
puncte
comune
păstrate
de-a

lungul timpului:

1.
ideea de ruptură violentă în cadrul normalității sociale;

2.
ideea de ireversibilitate a noii ordini;

3.
ideea de schimbare structurală și globală a ordinii politice;

39

4.
ideea de legalitate pe care aceste schimbări o antrenează în viața socială.

În
mod
particular,
revoluția
reprezintă
o
schimbare
de
paradigmă
culturală,
dacă
prin

paradigmă
în
sensul
epistemologic
inaugurat
de
Theodore
Kuhn,
se
înțeleg
exemple
de
practică

științifică
efectivă
recunoscute
ca
modele,
aici
vorbind
despre
legi,
teorii,
instrumente
sau

experimente
care
inaugurează
o
nouă
epocă
în
cunoașterea
științifică.
Considerăm
că
din
această

perspectivă,
absolut
orice
ruptură
de
tip
radical
din
evoluția
unor
structuri
ale
sistemului
social
ș
i

politic poate să fie considerată un act revolu
ț
ionar.

62
Izbucnirea
unei
revoluții
nu
este
un
act
spontan
motivat
de
apari
ț
ia
bruscă
a
unor

nemulțumiri
acumulate
în
mod
latent
în
rândul
populației.
Această
nemulțumire
trebuie
orientată

și
motivată,
având
rădăcini
cel
pu
ț
in
de
nivel
mediu,
dacă
nu
îndelungat
din
perspectivă

temporală.
Actele
cu
specific
revolu
ț
ionar
reprezintă
mișcări
de
anvergură,
de
forțe
a
căror

mobilizare
este
asigurată
de
ideologiile
create
expres
pentru
îndeplinirea
acestui
scop
de
elitele

revoluționare:
“clasa
revoluționară
este
acționată
de
un
mit
social
care
apare
din
fuziunea
ideilor

propagate
de
intelectualii
revoluționari
cu
nevoile
elementare
ale
claselor
oprimate
implicate
în

revoluție și de un stimulent economic”.

63
Politologul
și
ziaristul
francez,
Jean
Francois
Revel,
consideră
că
pentru
declanșarea
unui

proces
revoluționar
sunt
necesare
cinci
condiții,
considerate
de
acesta
ca
fiind
fundamentale,

condi
ț
ii
susținute
concom itent
de
o
critică
consecventă
a
stărilor
de
fapt
care,
din
perspectiva

opiniei
publice,
trebuie
schimbată.
Pentru
ca
acesta
să
fie
eficientă,
critica
trebuie
să
elaboreze

unele
strategii
de
ansamblu
care
să
vizeze
reform
structurale
menite
să
satisfacă
cele
cinci

condiții fundamentale date de Revel
ș
i considerate de acesta ca fiind interdependente:

1.
necesitatea unei critici asupra injustiției sociale, sub toate formele ei;

2.
ritica
asupra
proastei
gestiuni
și
asupra
ineficienței
economice,
a
risipei

inexcuzabile de resurse materiale și umane;

62
Termen folosit cu sensul revolu
ț
ie, rebeliune împotriva unui sistem politic nesatisfăcător, nu cu sensul alternativ

de inovo
ț
ie.

63
Jean Francois Revel,
​
La nouvelle révolution mondiale est commencée aux Etats-Unis
​
, Paris: R. Laffont,

1970, p. 17-20.

40

3.
o
critică
îndreptate
asupra
puterii
politice
în
toate
manifestările
ei:
critica
asupra

legitimității
sale,
asupra
condițiilor
în
care
acesta
este
exercitată
și
disipată
și
a

consecințelor avute de deciziile puterii asupra planului privitor la calitatea vie
ț
ii;

4.
critica
adresată
ideologiei
și
culturii
dominante,
din
punct
de
vedere
al
moralită
ț
ii,

religios, filosofic, literar etc;

5.
o
critica
asupra
raporturilor
existente
între
libertate
și
individ,
privie
ca
expresie
a

revendicârii de libertății individuale.

“În
acest
context,
revoluția
este
resimțită
ca
eliberare
a
creativității
personale
și
reanimare
a

inițiativelor , contra orizontului închis și climatului de apărare (…) a societăților represive”.

64
Izbucnirea
unei
revolu
ț
ii
poate
avea
cauze
subiective
și
obiective.
Cele
mai
importante

sunt următoarele:

„Cauze subiective:

1. falimentul proceselor de socializare politică;

2. frustrarea generată de mobilitatea socială eșuată;

3. coexistența în viața socială a miturilor și ideologiilor subversive sau conflictuale;

4. alienarea intelectualilor față de ordinea existentă;

5. înstrăinarea clasei politice față de guvernați;

6. guvernare dogmatică, despotică și ineficientă;

7.
circulația
excesivă
și
inadecvată
a
elitelor
care
pun
sub
semnul
întrebării
coeziunea

socială.”

65
64

​
Ibidem
​
, p. 19.

65
Username SACCSIV „Europa este pe punctul de a exploda. Toata lumea spune NU austeritatii”,

Revolta,
​
25 mai 2011,
​
http
​
s://saccsiv.wordpress.com/2011/05/25/europa-este-pe-punctul-de-a-exploda/
​
,

accesat în data de 14 martie 2018.

41

Cauze obiective:

1. sărăcie crescândă;

2.
creștere
economică
rapidă
care
generează
schimbări
sociale
necontrolate,
cum
ar
fi

dezrădăcinarea unor mase mari de oameni;

3. dezechilibrele dintre producție și distribuirea bogăției;

4. combinația dintre creșterea economică pe termen lung și recesiunile pe termen scurt;

5. apariția noilor actori pe scena vieții politice;

6. tensiunile dintre stat și societatea civilă;

7. conflictele politice internaționale.”

66
Oricare
dintre
aceste
cauze
este
viabilă
de
sine
stătătoare,
dar
o
explicație
satisfăcătoare

asupra
izbucnirii
unei
revoluții
nu
poate
face
abstracție
de
rela
ț
iile
cauzale
existente,
cu
o
natură

multifactorială,
dintre
cauze
și
condiții.
De
exemplu,
înfrângerea
forțelor
armate
într-un
război

extern
duce
la
scăderea
prestigiului
elitei
conducătoare,
subminează
morala
și
disciplina
forțelor

de represiune, pregătind astfel calea pentru înlăturarea violentă a puterii.

Evenimentele
din
decembrie
1989
–
vorbim
de
o
revoluție
sau
de
o
lovitură
de

stat?

La
10
ani
dupa
revolu
ț
ie,
opinia
publică
din
România
a
fost
supusă
unui
veritabil

bombardament
mediatic
cu
privire
la
scenariile
posibile
care
au
stat
la
baza
pregătirii
și

desfășurării
evenimentelor
din
1989.
Aceste
încercări
aveau
la
bază
dorin
ț
a
de
a
descoperii
care

au
fost
faptele
reale
ce
au
dus
la
izbucnirea
revoltei
ș
i
cine
au
fost
cei
care
au
controlat
cu

adevărat
acest
proces.
Dacă
încercarea
reușea,
adică
dacă
se
demonstra
implicarea
unor
forțe

străine
(țări
sau
servicii
secrete)
în
doborârea
lui
Ceaușescu,
atunci
noua
putere
putea
fi

66

​
Ibidem.

42

contestată,
neavând
legitimitate.
Indiferent
de
sferele
de
influență
sau
de
grupurile
de
presiune

interesate
într-o
astfel
de
demonstrație,
evenimentele
anului
1989
confirmă,
prin
toate
fazele
de

desfășurare, caracterul unei revoluții.

În
primul
rând,
miturile
și
ideologia
comunistă
se
epuizaseră,
nu
mai
puteau
oferi

alternative care să lini
ș
tească polpula
ț
ia din ce în ce mai nemul
ț
umită.

În
al
doilea
rând,
în
ultimul
deceniu
situația
socială
în
fostele
țări
comuniste
devenise

extrem
de
tensionată.
Promisiunile
pline
de
propagandă
nu
mai
puteau
ascunde
realitatea;
prin

urmare,
oamenii
nu
mai
erau
dispuși
să
facă
sacrificii
în
numele
unui
“viitor
fericit”.
Credința
în

cauză
se
erodase
și
nu
mai
putea
oferi
acea
iluzie
superficială
de
legitimitate
care
să
asigure

funcționarea sistemului.

În
al
treilea
rând,
acum
putem
observa
ș
i
analiză
modul
în
care
evenimentelor
din
fosta

U.R.S.S.
după
alegerea
lui
M.S.
Gorbaciov
ca
secretar
general
al
P.C.U.S.
(martie
1985)
s-au

precipitat.
Reformele
inițiate
de
liderul
sovietic
în
țara-pivot
a
lagărului
comunist,
„considerată
o

cetate
inexpugnabilă
a
dogmei
totalitare,
a
reaprins
în
inimile
a
sute
de
milioane
de
oameni,
focul

sacru
al
Speranței”.
De
vreme
ce
în
însuși
centrul
regimului
totalitar
puteau
avea
loc
schimbări

67
extrem
de
îndrăznețe
care
contraziceau
ideea
de
permanență
a
„dogmei”,
în
țările
satelit
oamenii

au
început
să-și
învingă
frica
și
să
spere.
Noaptea
la
cozile
de
carne
și
de
lapte,
oamenii

comentau
cu
aprindere
ultimele
progrese
înregistrate
de
perestroica
și
glasnosti-
ul
lui

Gorbaciov.

Ideea
nerostită
că
domnia
lui
Ceaușescu
are
zilele
numărate
câ
ș
tiga
teren.
Schimbarea

începuse
să
se
facă
simțită
în
țările
est-europene,
dar
nu
în
România,
unde
Ceaușescu
controla

totul
cu
o
mână
de
fier
și
nici
nu
voia
să
audă
de
experimentele
care
puneau
sub
semnul
întrebării

“principiile
nemuritoare”
ale
socialismului.
În
acest
caz
se
verifică
una
din
tezele
de
bază
ale

structuralismului
lui
Theda
Skockpol
care
susține
apariția
unei
situații
revoluționare
din
criza

relațiilor internaționale și din criza statelor vecine.

67
Otto Bauer,
​
Calea spre socialism
​
, București: Editura P.S.D., 1945, p. 7.

43

Observația
este
în
mare
parte
adevărată,
însă,
considerăm
că
fără
o
manifestare
activă
a

unui factor subiectiv din fiecare țară nu pot fi întrunite condițiile izbucnirii unei revoluții.

Cu
privire
la
„revoluția
din
decembrie
1989
din
România”
se
impun
câteva
considerații

privind fazele desfășurării ei care arată clar caracterul ei de revoluție:

1.
presiunea
maselor
asupra
puterii
(presiunea
coloanelor
de
muncitori
de
pe
platformele

industriale ale Capitalei asupra C.C. al P.C.R. care l-a determinat de Ceaușescu să fugă);

2.
abandonarea
lui
N.
Ceaușescu
de
către
propriii
lui
proteja
ț
i
(organele
represive,
Miliție

și
Securitate;
Armată
și
de
către
propriul
său
partid
comunist
care,
toate,
în
toiul
desfășurării

revoluției
–
mai
precis
în
dimineața
zilei
de
22
decembrie
1989
–
s-au
pus
la
dispoziția
forțelor

revoluționare;

3.
schimbarea
structurală
și
globală
a
ordinii
politice
(începutul
procesului
de

democratizare;
trecerea
la
economia
de
piață;
apariția
pluripartidismului;
abolirea
structurilor

totalitare etc.).

Față
de
celelalte
revolu
ț
ii
„pa
ș
nice”
din
Europa,
revoluț ia
din
decembrie
1989
a
avut
o

certă
originalitate:
aceea
de
a
fi
transmisă
în
direct
de
postul
național
de
televiziune.
Dincolo
de

tragismul
ș
i
caracterul
de
„spectacol”
dobândit
de
aceata,
transmisia
directă
a
desfășurării

conflictului
a
arătat
rolul
mass-media
în
structurarea
imaginarului
social
și
implicit,
în

desfășurarea
evenimentelor.
Mass-media
a
jucat
rolul
unui
catalizator
în
mobilizarea
populației

spre
susținerea
proceselor
revolu
ț
ionare
care,
fără
acest
imbold,
amenințau
să
se
blocheze
fie
din

lipsă
de
curaj,
fie
din
lipsă
de
determinare.
Fuga
soților
Ceaușescu
de
pe
clădirea
C.C.
al
P.C.R.,

urmărirea
și
prinderea
lor
spectaculoasă,
procesul
de
la
Târgoviște,
împușcarea
lor,
prezența

invizibilă
a
teroriștilor
etc.
toate
acestea
au
creat
și
menținut
o
tensiune
a
conflictului
care
să

ofere
legitimitate
noilor
actori
politici.
Toate
aceste
evenimente
transmise
insistent
au
suplinit

lipsa
conflictului
dintre
revoluționari
și
nomenclatura
comunistă.
Revendicările
materiale
(în

44

terenuri
sau
bani),
ca
recompensă
pentru
participarea
la
revoluție,
au
pus
sub
semnul
întrebării

credința într-un ideal sau posibilitatea materializării lui în societatea românească.

68
Protestele,
luptele
de
strada
ș
i
demonstra
ț
iile
din
luna
decembrie
a
anului
1989
au
dus

într-un
final
la
sfâr
ș
irea
regimului
comunist.
Statul
poli
ț
ienesc,
securitatea,
politica
economică
a

lui
Ceau
ș
escu,
construc
ț
iile
grandomane
ș
i
regimul
de
austeritate
sunt
câteva
din
motivele
care

făceau popula
ț
ia sa nu fie mul
ț
umită de regimul comunist.

Contextul
internațional
în
care
Revoluția
română
a
fost
declan
ș
ată
și
s-a
desfășurat
pate
fi

analiza
pe
două
planuri:
cel
al
unei
încercări
disperate
din
partea
Moscovei
de
a
organiza
o

reformă
adresată
regimului
socialist
din
întregul
bloc
și
planul
generat
de
percep
ț
ia
ș
i
reac
ț
ia

Occidentului
la
schimbare.
Pe
acest
fond
contextual,
liderul
comunist
de
la
Kremlin,
Mihail

Gorbaciov,
cele
două
reforme
​
pe
care
a
încercat
să
le
promoveze
în
întregimea
limitelor
avute
de

sfera
de
influență
sovietică,
în
țările
„satelit”
din
Europa
Centrală
și
de
Est.
Regimurile
politice

69
din
țările
satelit
treceau
printr-o
destabilizare
puternică
din
punct
de
vedere
al
credibilită
ț
ii
din

partea poporului în sistem și o puternică criză economică.

Lunile
de
început
ale
anului
1989
a
marcat
începutul
unor
noi
serii
de
probleme
pentru

dictatorul
român.
11
martie,
posturile
de
stiri
ale
BBC
și
Europa
Liberă
au
eliberat
publicității
o

scrisoare
de
natură
critică
adresată
regimului
comunist.
Scrisoarea
era
semnată
de
foștii

demnitari
comuniști:
Gheorghe
Apostol,
Alexandru
Bârlădeanu,
Corneliu
Mănescu,
Grigore

Răceanu,
Constantin
Pârvulescu
și
Silviu
Brucan,
document
cunoscut
ulterior
sub
numele
de

„Scrisoarea
celor
șase”.
Semnatarii,
oameni
care
contribuiseră,
în
trecutul
mai
îndepărtat
sau
mai

apropiat,
la
consolidarea
regimului
comunist
și
a
dictaturii
personale
a
lui
Ceaușescu,
semnalau

public
criza
structurală
în
care
intrase
regimul,
încercând
să
acrediteze
ideea
că
Ceaușescu
este

nu
simptomul,
ci
chiar
sursa
acesteia.
Ceaușescu
a
reacționat
prompt,
a
ordonat
arestarea
și

70
interogarea
semnatarilor
și
prin
istaurarea
de
arest
la
domiciliu
pentru
ceilal
ț
i.
Consecin
ț
a

68
Mihai Ralea,
​
Ideea de revoluție
​
, București: Editura Albatros, 1997, capitolele VII-IX

69
Serge Berstein, Pierre Milza,
​
Istoria Europei
​
, volumul V, Iași:Editura Istitutul European, 1998, pp.

374-282.

70
Ioan Scurtu,
​
Revoluția Română din decembrie 1989 în context interna
ț
ional
​
, București: Editura

Redacției Publicațiilor pentru Străinătate, 2009, pp. 80-81.

45

controlului
deplin
pe
care
îl
exercită
regimul
asupra
mijloacelor
de
informare
românești,
dar
și
a

prezenței
masive
a
oamenilor
Securității
în
toate
mediile,
scrisoarea
nu
a
avut
un
impact
intern

semnificativ,
stârnind
însă
în
exterior
noi
dezbateri.
Statele
Unite
ale
Americii
erau
de
acord
să

susțină
România
prin
putere
militară.
Între
timp,
Ion
Iliescu,
un
fost
membru
al
nomenclaturii,
pe

care
mediile
internaționale
îl
creditau
în
postura
de
succesor
al
lui
Ceaușescu,
a
dat
publicității
o

altă
scrisoare,
critică
la
adresa
lui
Ceaușescu,
însă
impactul
docuentului
a
fost
mai
mult
decât

limitat.

În
data
de
14
decembrie
1989,
la
Iași
s-a
creat
o
formațiune
politică
de
opoziție
„Frontul

Salvării
Naționale„
​
care
a
lansat
o
instigare
la
miting
pentru
căderea
lui
Ceaușescu.
F.S.N

(Frontul
Salvării
Naționale)
a
emis
rapid
un
program
de
acțiune
care
trata
cele
mai
stringente

probleme
ale
României,
îmbunătățirea
condițiilor
de
viață,
respectarea
dreptului
omului.

Încercarea
a
F.S.N-ului
de
ș
i
a
eșuat,
poate
fi
considerată
însă,
drept
începutul
acțiunilor
de

contestare
publică
și
colectivă
a
regimului,
precedând
revolta
de
la
Timișoara,
începută
pe
16

decembrie.
Protestatarii
doreau
libertare,
exprimare,
protejarea
femeilor
și
copiilor,
o
viață
mai

71
bună.
Drepturile
solicitate
de
ace
ș
tia
erau
reglementate
în
Constituția
României,
dar
ele
erau

72
ponderate
de
atașamentul
la
ordinea
politică
existentă
a
cetățenilor.
Potrivit
articolului
28
din

Constituție,
cetățenilor
Republicii
Socialiste
România
li
se
garanta
acest
„drept
de
manifestare,

adunare”,
dar
în
articolul
29
se
preciza
clar
că
aceste
„manifestații
și
adunări
nu
pot
fi
aplicate
în

scopuri potrivnice oânduirii socialiste”.

73
În
seara
zilei
20
decembrie,
Ceaușescu
a
organizat
o
teleconferința
cu
prim-secretarii

județelor
în
care
și-a
expus
punctul
de
vedere
despre
ceea
ce
se
întâmpla
în
Timișoara.
În
opinia

lui
Ceaușescu
aceste
manifestări
erau
organizate
de
către
cercurile
revizioniste
cu
scopul
de
a

destabiliza
situația
din
România
și
de
a
acționa
împotriva
independenței
acesteia.
Dictatorul
era

incapabil
să
realizeze
că
populația
nu-l
mai
susținea
și
că
reacția
violentă
la
manifestații
nu
făcea

decât
să
crească
numărul
participanților
la
revoltă.
Demersul
de
calmare
pe
care
a
încercat
să-l

74
71

​
Ioan Scurtu,
​
op. cit,
​
pp. 180-182.

72

​
Ibidem
​
, pp. 90-99.

73

​
Constituția Republicii Socialiste România adoptată în anul 1965.

74
Emil Constantinescu,
​
Revoluția din’89 așa cum a fost ea. Păcatul originar, sacrificiul fondator
​
,

București: Editura Minerva, 2009, pp. 187-189.

46

facă
Ceaușescu,
a
stârnit
și
mai
multă
tensiune
și
nemul
ț
umire
în
toată
țara.
În
21
decembrie,

protestele
și
manifestațiile
erau
extinse
în
tot
vestul
României.
Convins
că
protestele
din
vestul

statului
erau
un
început
de
lovitură
de
stat,
dictatorul
a
ordonat
un
miting
care
să
ateste
susținerea

poporului
fa
ț
ă
de
regim
ș
i
să
transmită
nemul
ț
umirea
poporului
fa
ț
ă
de
protestele
timi
ș
orenilor.

Intervenția sa nu a avut efectul scontat, astfel decide că țara se află în război civil.

Protestatarii
revolu
ț
ionari
încep
să
se
deplaseze
din
ce
în
ce
mai
mulți
către
sediul

Comitetului
Central,
cerându-i
dictatorului
să
renunțe
la
putere,
cerând
ca
cineva
nou
să
preia

puterea.
Ceau
ș
escu
încea rcă
diferite
metode
menite
să
calmeze
situația,
din
nou,
dar
ordinele
pe

care
le-a
propus
au
fost
imposibil
de
executat.
Acesta
nu
dorea
să
renunțe
deloc
la
puterea
pe

care o avea, luptând pentru aceasta până în ultima clipă.

75
Îngrijorat
deoarece
începea
să
se
instaleze
realizarea
că
nu
mai
poate
controla
în
nici
un
fel

situația
existentă,
Ceau
ș
escu
încearcă
să
se
conformeze
cu
această
schimbare.
Este
huiduit,
fiind

scandate
lozinci
anti-Ceau
ș
escu
ș
i
anticomuniste,
acestea
facân du-l
să
se
retragă.
Manifestanții

reușesc
să
intre
în
sediul
Comitetului
Central,
fapt
ce
a
determinat
fomilia
Ceau
ș
escu
sa-l

parăsească
folosind
un
elicopter
de
pe
acoperi
ș
ul
cladirii.
Văzând
plecarea
cu
elicopterul
a

liderului
comunist,
românii
nu
au
mai
așteptat
nicio
secundă
să
nu
considere
acest
gest
ca
o

abdicare a familiei Ceaușescu. Mulțimea trăia o bucurie nevăzută timp de 25 de ani.

76
La
sediul
Comitetul
Central,
la
balconul
de
unde
prezida,
de
obicei,
Ceaușescu
au
venit
câteva

persoane
și
au
preluat
cuvântul.
Aceste
persoane
erau
din
​
Frontul
Salvării
Naționale
cu
Ion

Iliescu
în
frunte.
Iliescu
le-a
promis
românilor
că
de
acum
în
colo
vor
trăi
mai
bine
și
că
totul
se

va
schimba.
În
acel
moment,
pentru
cetă
ț
eni
nu
a
contat
atât
de
mult
cine
și
cum
ascende
la

putere,
a
contat
doar
faptul
că
ei
au
scăpat
de
fostul
lider
comunist
și
că
oricine
ar
fi
venit
la

putere nu putea să le facă mai mult rău decât anteriorul conducător.

77
Reac
ț
ia
provocată
în
rândul
țărilor
occidentale
referitoare
la
ce
se
întâmplase
a
fost
una
de

u
ș
urare,
iar
mass-media,
a
concluzionat
că
în
România
căderea
regimului
comunist
a
fost,
de
ș
i

75

​
Ibidem,
​
pp. 198-212.

76

​
Peter Siani-Daves,
​
Revoluția Română din decembrie
​
, București: Editura Humanitas, 2006, pp. 125-130.

77

​
Ibidem
​
, pg. 249-253.

47

un
eveniment
necesar,
mult
prea
sângeroasă.
Prin
eliberarea
unui
comunicat
de
presă

președintele
S.U.A.
în
acea
perioadă,
George
W.
Bush,
a
transmis
României
sentimente
de

solidaritate
cu
situa
ț
ia
creată,
așteaptă
reluarea
relațiilor
economice
și
diplomatice
pierdute
din

cauza fostului lider.

Ca
pre
ș
edinte
al
României
a
fost
propus
Ion
Iliescu
și
urmau
să
se
facă
alegeri
libere
și

democratice.
Problematic
era
faptul
că
Frontul
Salvării
Naționale
a
luat
sub
tutelă
și
ajutor

78
oameni
care
au
fost
și
în
vechea
conducere,
fapt
care
a
creat
nemul
ț
umire
printre
cetă
ț
enii

români.
Reprezentanți
ai
noului
sistem
de
conducere
au
motivat
această
alegere
prin
afirma
ț
ii

conform
cărora
ace
ș
tia
sunt
experți
pe
diverse
domenii
din
vechea
conducere,
ale
ș
i
pentru
a-i

ajuta la intocmirea uniu plan de reușită menit să scoată țara din impasul în care se afla.

Jurnaliștii
europeni
au
făcut
cercetări
și
au
demonstrat
faptul
că
numărul
morților
din

Timișoara
și
în
București
era
mult
mai
mic
decât
cel
la
care
se
făcuse
referire.
Noua
impresie

care
se
făcuse
despre
România
pe
plan
international
era
negativă.
Anumite
state
au
început
să
își

pună semne de întrebare de ce România a ales să mintă cu numărul morților.

79
Statul
român
nu
a
oferit
nici
un
răspuns
și
s-a
concentrat
asupra
problemelor
interne
pe
care
le

întâmpina.
S-au
început
reformulările
pentru
adoptarea
Constituției,
iar
anul
1991
a
fost
instabil

pe
toate
punctele
de
vedere,
pe
1
iulie
România
decide
ie
ș
irea
din
Tratatul
de
la
Varșovia
în
urma

desființării
acestuia.
Luna
septembrie
aduce
căderea
Guvernului
provizoriu
condus
de
către
Petre

Roman, iar Ion Iliescu a fost ales președintele României în 1992.

80
Natura
impactului
provocat
în
plan
internațional
de
Revolu
ț
ia
română
din
1989
a
fost
una

schimbătoare.
Statele
occidentale
de
ș
i
au
lăudat
la
început
dorința
de
luptă
a
poporului
român

pentru
democrație,
cu
cât
evenimetele
deveneau
din
ce
în
ce
mai
sângeroase
și
pline
de

neclaritate
în
România,
mass-media
interna
ț
ională
ș
i
începeau
să
își
pună
semne
de
întrebare
cu

78
Ion Calafeteanu, Gheorghe Neacșu, Daniela Osiac, Sebastian Rusu,
​
Revoluția din decembrie 1989
​
*

Documente, Documentul nr.14
​
, Cluj-Napoca: Editura Mega, 2009, pp. 145-146.

79
***
​
Sinatra Doctrine at Work in Warsaw Pact, Soviet Says
​
,” Los Angeles Times, October 25, 1989,

,
​
http://articles.latimes.com/1989
​
10
​
25/news/mn
​
745_1_warsaw
​
pact
​
. accesat în decembrie 2016.

80
Allan Chet Emmons,
​
The Violent Revolution: Nationalism and the 1989 Romanian Revolution
​
, Oregon:

Western Oegon University, 2016, pp. 42-44.

48

privire
la
rolul
pe
care
îl
jucaseră
noii
deținători
ai
puterii
în
decursul
evenimentelor
care
au

proovocat căderea lui Ceaușescu.

„Revoluția
Română
din
decembrie
1989
a
fost
un
model
nereușit,
un
model
sângeros
și
aspru

criticată de occidenteli din cauza modului în care s-au desfășurat acțiunile.”

81
De ce este importantă revolu
ț
ia din 1989 pentru obiectivele acestei teze?

Deoarece
urmărim
să
identificam
caracteristicile
culturii
politice
existente
in
Rom
ț
nia
la

ora
actuală
ș
i
să
analiz ăm
modelele
comportamentale
ale
participarii
politice
în
cele
două

segmente
de
vărstă,
considerăm
că
a
fost
necesară
introducerea
în
această
parte
a
lucrării
din

perspectiva
revolu
ț
iei
anticomuniste
din
1989.
Acest
moment
reprezintă
unul
dintre
cele
mai

ilustrative acte de participare politică din varii motive. Printre acestea putem enumera:

1.
numărul
impresionant
de
cetă
ț
eni
pregăti
ț
i
să
ac
ț
ioneze
pentru
a-
ș
i
proteja
interesele
ș
i

a-si face auzite convingerile, în ciua amenin
ț
ării reale cu repercursiuni violente;

2.
faptul
ca
numărul
de
victime
în
primele
zile
ale
revolu
ț
iei
nu
a
descurajat
cetă
ț
enii
de
la
a

ie
ș
i în stradă, din contră, a ac
ț
ionat ca un impold spre aces t fapt;

3.
for
ț
ele
armate,
ale
jandarmeriei,
ale
mili
ț
iei
ș
i
reprezentan
ț
i
ai
clasei
politice
s-au
alăturat

for
ț
elor
revolu
ț
ionare
într-un
act
de
solidaritate
ș
i
o
dovadă
a
apartenen
ț
ei
la
aceea
ș
i

structură socio-politică, etc.

Revolu
ț
ia
din
1989
rămâ ne
ce-a
mai
de
amploare
modaliate
de
participare
politică
activă
până
la

momentul
actual.
În
ciuda
caracterului
ei
sângeros,
reprezintă
o
dovadă
a
valorilor
comune
ale

unui
popor,
ale
aspira
ț
iilor
acestuia
ș
i
determinarea
românilor
de
a
schimba
un
regim
care
stârnea

nemul
ț
umire.
Desigur,
analizând
datele
statistice
ale
prezen
ț
ei
la
vot
si
ale
exprimării
politice
ș
i

civice
în
capitolele
următoare,
vom
observa
ca
această
stare
de
„euforie
a
implicării”
nu
a
fost
de

lungă
durată.
Cel
mai
probabil
acest
fapt
este
pus
pe
seama
dorin
ț
ei
ca
lucrurile
să
intre
pe
un

făga
ș
normal
cât
mai
repede
posibil
ș
i
cu
cât
mai
pu
ț
ină
implicare
necesară
din
partea
societă
ț
ii

81
Eric Victor,
​
Revolu
ț
ia română din 1989. Impactul în relatiile interna
ț
ionale
​
, (f.a),

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/revolutia-romana-din-decembrie-1989-impactul-in-relatiil
e-internationale
​
, accesat în ianuarie 2018.

49

civile.
Românii
doreau
să
se
bucure
de
liberate
ș
i
nu
să
adopte
povara
de
a
influen
ț
a
într-un
mod

activ guvernarea
ș
i proce sele politice na
ț
ionale printr-o participare politică la un nivel ridicat.

De
asemenea,
alături
de
argumentele
prezentate
în
cursul
capitolului
dorim
să
facem

legătura
importan
ț
ei
acestui
moment
istoric
cu
scopul
studiului
nostru
de
caz
axat
pe
articiparea

politică în rândul cetă
ț
enilor romăni apar
ț
inând segmentelor de vârstă 17-25
ș
i 45-70 de ani.

Considerăm
că
acest
eveniment
a
avut
o
influen
ț
ă
majoră
în
stabilirea
tiparului
de
participare

politică,
în
special
în
cazul
segmentului
de
vârstă
45-70.
Acest
fapt
se
datorează
participării

active
în
cadrul
revolu
ț
iei,
perioadei
pre-revolu
ț
ie
în
care
acest
segment
de
vârstă
s-a
format
la

nivel educa
ț
ional, familia l
ș
i profesional
ș
i tranzi
ț
iei prin acea perioadă de grani
ț
a post revolu
ț
ie.

50

Capitolul III.

Participarea politică

III.1. Aspecte teoretice. Ce este participarea politică?

Participarea
politică
reprezintă
o
parte
crucială
în
procesul
politic,
​
este
foarte
importantă

 

în
analiza
politică
modernă,
care
în
ultimul
timp
este
studiată
în
special
în
conexiune
cu
procesul

de democratizare al
ț
ărilor în curs de dezvoltare.

Participarea
politică
este
în
esen
ț
ă
definită
ca
un
set
de
activită
ț
i
ale
unui
individ
sau
unui

grup
de
persoane,
activita
ț
i
menite
să
asigure
acestora
un
rol
activ
în
via
ț
a
politică.
Aceste

activită
ț
i
includ:
votarea
în
alegeri,
devenirea
de
membru
într-un
partid
politic
sau
grup
de

interese,
contactând
func
ț
ionarul
guvernamental
sau
deputatuleal
atribuit
zonei
în
care
locuie
ș
te

individul,
agerea
conducătorului
în
mod
direct
sau
indirect,
activită
ț
i
de
influen
ț
are
a
politicilor

publice (în ultimii ani lobby), participarea la proteste
ș
i manifesta
ț
ii etc.

82
În
ț
ările
democr atice,
concep
ț
ia
de
bază
a
participă rii
politice
este
conceptul
că

suveranitatea
unei
na
ț
iuni
este
sub
puterea
cetă
ț
enilor
care
o
implementează
prin
activită
ț
i

comune
pentru
a
decide
cu
privire
la
scopurile
ș
i
viitorul
societă
ț
ii
ș
i,
de
asemenea,
pentru
a

decide
viitorul
lider.
Cu
alte
cuvinte,
participarea
politică
este
o
manifestare
a
punerii
în
aplicare

a autorită
ț
ii legale de cătr e popor.

Când
vorbim
despre
participare
politică
ș
i
democra
ț
ie,
nu
putem
evita
teoriiile

apar
ț
inându-i
lui
Samuel
Huntington
ș
i
ale
colaboratorului
său
Joan
M.
Nelson
în
lucrarea
„No

Easy
Choice:
Political
Participation
in
Developing
Countries”
ș
i
„The
third
wave:

Democratization
in
the
late
twentieth
century”.
În
aceste
lucrări,
Huntington
a
încercat
să
descrie

participarea
politică
ca
fiind
o
activitate
a
indivizilor
prin
care
ace
ș
tia
inten
ț
ionează
să

influen
ț
eze
luarea
decizi ilor
guvernamentale
fie
prin
activită
ț
i
pa
ș
nice,
fie
prin
violen
ț
ă.
De

82
Miriam Budiardjo,
​
Participation and political party
​
, Jakarta: PT Gramedia, 1981, p. 11

51

asemenea
oferă
o
analiză
detaliată
cu
privire
la
procesele
de
dezvoltare
politică,
analizând

cre
ș
terea
si
dorin
ț
a
de
participare
politice
în
ț
ările
în
curs
de
dezvoltare
ș
i
a
modalită
ț
ilor
prin

care
aceasta
împiedică
(
ș
i
sunt
împiedicate)
de
obiectivele
echită
ț
ii
socio-economice
ș
i
de

cre
ș
terea
economică.
Cu
o
abilitate
extraordinară
de
a
trage
împreună
teoria
abstractă
ș
i
datele

empirice,
autorii
lucrarilor
au
contribuit
în
mod
semnificativ
la
în
ț
elegerea
uneia
dintre

problemele majore ale acestui
ș
i viitoarelor decenii.

83
Hntington
ș
i
Nelson,
men
ț
ionează
că
„participarea
poate
fi
indiv iduală
sau
colectivă,
organizată

sau
spontană,sus
ț
inută
sau
sporadică,
pa
ș
nică
sau
violentă,
legală
sau
ilegală,
eficientă
sau

ineficientă”

84
Prin
urmare,
defini
ț
iile
date
de
Huntington
fac
legătura
între
democra
ț
ie
ș
i
participare

politică,
ca
fiind
un
mod
de
exprimare
a
autorită
ț
ii
cetă
ț
enilor,
democra
ț
ia
existând
pentru
popor

ș
i
fiind
făcută
de
către
popor.
Pentru
ei,
participarea
politică
presupune
activită
ț
i,
nu
atitudini.

85
Huntington
si
Nelson
sunt
preocupa
ț
i
de
activitatea
politică
a
cetă
ț
enilor
priva
ț
i
sau,
mai
exact,

de
indivizi
în
rolul
lor
de
cetă
ț
eni.
Astfel,
ei
fac
o
distinc
ț
ie
între
participan
ț
ii
politici
ș
i

profesioni
ș
tii
politici.
Conceptul
lor
de
participare
politică
include
activită
ț
ile
oficialilor

guvernamentali, oficiali ai partidului, candida
ț
i politici
ș
i lobbyi
ș
ti profesioni
ș
ti.

Ace
ș
ti
doi
politologi
sunt,
de
asemenea,
preocupa
ț
i
de
o
activitate
care
are
rolul
de
a
afecta
ș
i

influen
ț
a deciziile
ș
i ac
ț
iunile guvernului, indiferent de impactul acesteia.

Pe
de
altă
parte,
participarea
politică
presupune
o
cetă
ț
enie
cu
o
cultură
politică

participativă.
Referitor
la
aceasta
politologii
Almond
ș
i
Verba
definesc
„cultura
politică
ca

atitudini
ș
i
orientări
ale
cetă
ț
enilor
fa
ț
ă
de
sistemul
politic
al
statului
ș
i
diversele
sale
păr
ț
i
ș
i

atitudinile
fa
ț
ă
de
rolul
de
sine
în
sistem;
despre
modul
în
care
simt
că
pot
influen
ț
a
ș
i
participa
la

procesul de luare a deciziilor.”

86
83
Samuel P. Huntington, Joan M. Nelson,
​
No Easy Choice: Political Participation in Developing

Countries
​
, Cambridge: Harvard University Press, 1976, pp. 17-24.

84

​
Ibidem
​
, p.13.

85
Ibidem
​
, pp-25.

86
Gabriel A. Almond, Sidney Verba,
​
Cultura civică. Atitudini politice și democrație în cinci

națiuni
​
, București: Editura du Style, 1996, pp. 16-18.

52

Participarea
politică
este
strâns
legată
de
democra
ț
ie.
În
ceea
ce-l
prive
ș
te
pe
Almond,
procesul

de
democratizare
este
conturat
de
înlocuirea
unui
guvern
care
nu
a
fost
ales
în
acest
fel
de
unul

care este selectat prin alegeri deschise
ș
i corecte. Aceste elemente sunt esen
ț
a democra
ț
iei.

87
Dacă
vom
compara
defini
ț
ia
democra
ț
iei
în
conformitat e
cu
Robert
Dahl
ș
i
Samuel
P.

Huntington,
Dahl
men
ț
ionează
cinci
caracteristici
ale
democra
ț
iei:
participarea
efectivă,

egalitatea
de
vot,
în
ț
elegerea
luminată,
controlul
agendei
ș
i
includerea
adul
ț
ilor.
Astfel,
el

88
afirmă
că
alegerile
sunt
esen
ț
iale
pentru
democratizare.
Fiecare
cetă
ț
ean
trebuie
să
aibă
o
ș
ansă

egală
ș
i
eficientă
de
a
vota
ș
i
toate
voturile
trebuie
să
fie
consid erate
egale.
Alegerile
trebuie
să

fie
libere
ș
i
corecte.
În
mod
gratuit,
cetă
ț
enii
pot
merge
la
vot
fără
teamă
ș
i
trebuie
să
existe

echitate,
ceea
ce
înseamnă
că
toate
voturile
sunt
egale
ca
importantă
ș
i
putere
de
decizie.
În
plus,

este
necesară
existen
ț
a
unei
libertă
ț
i
de
exprimare
pentru
ca
cetă
ț
enii
să
poată
participa
efectiv
la

via
ț
a
politică.
Expresia
liberă
se
referă
nu
numai
la
cetă
ț
ean,
ci
ș
i
la
dreptul
cetă
ț
eanului
de
a
auzi

ce
au
de
spus
al
ț
ii.
Fără
libertatea
de
exprimare
cetă
ț
enii
î
ș
i
vor
pierde
capacitatea
de
a
influen
ț
a

agenda guvernului.

89
Cu
toate
acestea,
pentru
Huntington,
defini
ț
ia
de
consolidare
a
democra
ț
iei
„bazată
pe

datele
empirice
în
care
se
integrează
patru
aspecte
ș
i
participarea
politică
este
un
element
central:

sufragiul
universal;
alegeri
libere
de
concuren
ț
ă,
recurente
ș
i
corecte;
un
sistem
pluralist
de

partide politice;
ș
i surse d iverse de informa
ț
ii
ș
i alternative ”

90
El
adaugă
că
în
ț
ările
în
curs
de
dezvoltare,
un
nivel
crescut
de
participare
arată
că
oamenii
se

alătură
ș
i
în
ț
eleg
problema
politicii
lor
ș
i
doresc
să
participe
la
aceste
activită
ț
i.
Cu
toate
acestea,

partea
inferioară
a
participării
are
efecte
pozitive
asupra
cetă
ț
eniilor,
ace
ș
tia
nu
acordă
prea
multă

aten
ț
ie
problemelor
apăru te
în
stat.
În
afară
de
aceasta,
Huntington
men
ț
ionează
că
clasa
socială

(nivelul
de
educa
ț
ie
ș
i
veniturile)
ș
i
dezvoltarea
economică
au
o
influen
ț
ă
asupra
procesului
de

democratizare.
Oamenii
care
apar
ț
in
unei
clase
sociale
„superioare”
tind
să
fie
mai
participan
ț
i

87

​
Ibidem

88
Robert A. Dahl,
​
On Democracy
​
, London: Yale University Press, 1998, p.29.

89

​
Ibidem
​
, pp. 30-31.

90
Daniela Ropelato,
​
The quality of democracy. Participation and its dilemma: How to go beyond
​
,

Crossroad: Editura St. Thomass, 2008, p. 58.

53

decât
oameni
care
apar
ț
in
păturii
sociale
inferioare.
Acest
lucru
se
datorează
faptului
că
ei

consideră
că
votul
lor
are
efect
asupra
sistemului
politic.
Aici
procesul
de
democratizare
va
avea

91
succes.
Ca
urmare,
scopurile
lor
vor
fi
realizate
atunci
când
procesul
de
democratizare
va
avea

succes. Între timp, democratizarea le oferă
ș
i feedback.

Figura III. 3. Interpretare schematică a rela
ț
iei „nivel economic
ș
i de educa
ț
ie-nivel de

democratizare.

Sursă:
​
Ibidem
​
, Samuel Huntington, pp. 67-68.

În
concluzie,
participarea
politică
este
strâns
legată
de
democra
ț
ie.
Aceasta
înseamnă
că

participarea
politică
afectează
democra
ț
ia,
astfel,
democra
ț
ia
poate
fi
folosită
doar
dacă
există

libertate
ș
i
egalitate.
Aceasta
înseamnă
că
nu
există
nici
o
insisten
ț
ă
asupra
poporului
de
a
face

ceea
ce
vrea.
Prin
urmare,
succesul
democra
ț
iei
în
na
ț
iune
poate
fi
văzut
în
participarea
politică
a

cetă
ț
enilor.
Acest
lucru
se
datorează
faptului
că
na
ț
iunea
depinde
de
oameni,
iar
dacă
cetă
ț
enii
nu

î
ș
i participă activ, manife stându-se, înseamnă că
ț
ara nu există ca democra
ț
ie.

91

​
Loc. cit
​
, Samuel P. Huntington, pp. 29-30.

54

CAPITOLUL IV.

Studiu de caz. Participarea politică în România.

IV.1. Participare politica în randul segmentului de varsta 45-70 în

Romania

Acest
subcapitol
se
concentrează
pe
caracteristicile
ș
i
modelul
de
participare
politică
a

cetă
ț
enilor români cu var sta cuprinsă între 35
ș
i 70 de ani.

Acest segment de vârstă a fost selectat deoarece întrune
ș
te următoarele criterii:

1.
mare
parte
din
cetă
ț
enii
apar
ț
inând
acestui
segment
de
vârstă
au
beneficiat
de
educare
ș
i

formare profesională în timpul regimului comunist (înainte de revolu
ț
ia din 1989);

2.
au
avut
drept
de
vot
înainte
de
Revol
ț
ie
ș
i
ș
i-au
exercitat
acest
drept
ș
i
după
căderea

comunismului în România;

3.
se declară „cetă
ț
eni activi” prin exercitarea drepturilor
ș
i obliga
ț
iilor cetă
ț
ene
ș
ti;

4.
utilizează
metodele
tradi
ț
ionale
de
participare
politică
ș
i
civică,
respectiv
de
comunicare

publică;

5.
sunt
sau
au
fost
membrii
unui
partid
politic
na
ț
ional
sau
al
unei
organizatii

nonguvernamentale cu specific politic.

Înainte
de
a
avansa
în
tematica
acestui
subcapitol,
considerăm
că
este
necesar
să
oferim
o

clarificare
asupra
a
ce
considerăm
a
fi
„modalitate
tradi
ț
ională
de
comunicare
publică
si

participare
politică”.
Considerăm
că
pentru
o
mai
bună
redare
a
diferen
ț
elor
existente
între
cele

două
tipuri
de
comunicare
identificate,
comunicarea
tradi
ț
ională
ș
i
comunicarea
în
spa
ț
iul
digital,

este necesar să redăm caracteristicile celor două.

55

Prin urmare, în comunicarea publică în forma s-a clasică:„

1.
participan
ț
ii
sunt
chema
ț
i
într-un
perimetru
dialogal
privi legiat,
unde
au
oportunitatea
de

a se adresa publicului:

2.
centrul este separat în mod clar de periferie;

3.
dialogul
se
poartă
în
preajma
unei
institu
ț
ii
cu
autoritate
sau
în
prezen
ț
a
efigiilor

autorită
ț
ii;

4.
anonimatul este imposibil, indezirabil sau chiar prohibit;

5.
rolurile discursive sunt diferen
ț
iate de la bun început;

6.
cei
care
doresc
să-
ș
i
facă
public
punctul
de
vedere
cheamă
sau
anun
ț
ă
publicul
ș
i
a
ș
teapă

reac
ț
ia acestuia;

7.
spa
ț
iul public este localizat.”

92
Pe de altă parte, în cadrul comunicării publice din spa
ț
iul digital:„

1.
participan
ț
ii caută un perimetru dialogal care stărne
ș
te interesul;

2.
nu există o separa
ț
ie evidentă între centru
ș
i periferie;

3.
prezen
ț
a simbolic ă a autorită
ț
ii este irelevantă;

4.
anonimatul este prezumat de catre participan
ț
i;

5.
rolurile discursive sunt nediferen
ț
iate;

6.
cei care doresc să-
ș
i comunice opiniile caută persoane care fac acela
ș
i lucru;

7.
spa
ț
iul public nu p oate fi localizat cu u
ș
urin
ț
ă.”

93
92
Gherasim Proca,
​
Note de curs. Tranzi
ț
ii politice
ș
i demogratizare
​
, Bucure
ș
ti: (f.e), (f.a), p.30.

93

​
Ibidem
​
, p.31.

56

Pentru
acest
segment
de
vârstă
vom
urmarii
în
special
comunicarea
publică
tradi
ț
ională

ca
modalitate
de
participare
politică.
Interesul
acestui
segment
de
vârstă,
în
momentul
în
care

analizăm
nivelul
de
participare
politică
pe
care
îl
identificăm
în
legătură
cu
ace
ș
tia,
vom
observa

faptul
că
alegerea
predominantă
se
îndreaptă
spre
metodele
tradi
ț
ionale
de
participare
politică.

De
ș
i
mediul
digital
ș
i
utilită
ț
iile
acestuia
au
fost
în
mare
parte
adoptate,
acestea
nu
se
îndreaptă

în
mare
măsură
spre
participare
politică
sau
civică.
Acest
mediu
este
folosit
de
către
această

categorie
de
vârstă
în
mare
parte
pentru
facilită
ț
iile
sale
de
comunicare,
de
socializare
ș
i
de

informare care să nu privească spa
ț
iul academic, administrativ sau de guvernământ.

În
urma
interviurilor
nestructurate
realizate
în
perioada
mai
2017-
ianuarie
218,
luate

unui
e
ș
antion
de
50
de
cetă
ț
eni
români
cu
vârsta
cuprinsă
între
45
ș
i
70
de
ani
am
reu
ș
it
să

formulăm o serie de concluzii cu privire la participarea politică pentru acest segment.

Participarea politică pentru ace
ș
tia se identifică cu:

1.
procesele de votare
ș
i alegere a membrilor clasei politice conducătoare;

2.
implicarea în cadrul partidelor politice sau a organiza
ț
iilor politice adiacente acestora;

3.
participarea
la
demonstra
ț
ii
legale
(proteste)
în
cazul
în
care
au
legătură
cu
scăderi

bugetare, cereri sindicale, nemul
ț
umiri legate de condi
ț
ii la locul de muncă etc.;

4.
existen
ț
a ca mem bru sindical;

5.
semnarea de peti
ț
ii;

6.
informarea
cu
privire
la
situa
ț
ia
politică
actuală
prin
lecturarea
de
articole
de
ziar
ș
i

reviste
de
specialitate,
urmărirea
canalelor
T.V
care
oferă
transmisiuni
cu
privire
la

ultimele
ș
tiri
locale
sau
na
ț
ionale,
participarea
la
dezba teri
publice
pe
teme
de
interes

social sau politic;

7.
de
ș
i
urmăresc
surse
online
de
informare
pentru
sectorul
politic
ș
i
civic
nu
ofeă
mare

credibilitate acestora în detrimentul canalelor tradi
ț
ionale de informare;

57

8.
implicarea
în
organiza
ț
ii
nonguvernamentale
este
scăzută
deoarece
predomină
credin
ț
a

conform
căreia
acest
tipuri
de
organiza
ț
ii
nu
beneficiază
de
destulă
influen
ț
ă
civică
ș
i

politică pentru a fi posibilă înregistrarea unui impact semnificativ;

9.
corelează direct participarea politică, respectiv nivelul acesteia, cu nivelul de trai

94
Subiectul
12
intervievat,
apar
ț
inând
acestei
categorii
de
vârstă,
a
afirmat
în
decursul
interviului

că
„nu
voi
participa
la
vot
sau
la
proteste
dacă
sunt
mul
ț
umit
de
situa
ț
ia
mea
financiară
actuală.

În
cazul
în
care
îmi
este
tăiat
salariul
sau
venitul
familiei
e
afectat
de
o
decizie
guvernamentala,

cred că atunci e mult mai probabil să ies în stradă. E dreptul meu!”

95
Această
declara
ț
ie
de
ș
i
nu
reprezintă
în
mod
categoric
norma
credin
ț
elor
cetă
ț
enilor
apar
ț
inând

acestui
segment
de
vârstă.
Această
declara
ț
ie
reprezintă
o
sursă
ilustrativă
pentru
sus
ț
inerea

argumentului
conform
căruia
nivelul
participării
politice
este
corelat
direct
cu
nivelul
de
trai
al

cetă
ț
enilor.

Evaluarea
culturii
politice
ș
i
a
participării
politice
ș
i
modul
în
care
românii
din
această

categorie
de
vârstă
percep
implicarea
în
spa
ț
iul
public
depinde
ș
i
de
participarea
la
ac
ț
iuni
de

protest.
În
perioada
2012-2014
am
asistat
la
o
revenire
în
for
ț
ă
a
protestelor
de
stradă,
proteste
ce

dacă
facem
legătura
cu
perioada
post-Revolu
ț
ie
reu
ș
eau
să
strânga
în
stradă
zeci
ș
i
sute
de
mii
de

oameni.
Fie
că
men
ț
ionăm
aici
tăieri
salariale,
disponibilizări,
fie
că
vorbim
de
proiecte

controversate
care
pot
să
pună
în
pericol
mediul
înconjurător
ș
i
sănătatea
cetă
ț
enilor
sau
vorbim

de
oameni
politici
ș
i
partide
politice
care
incearcă
să
se
pzi
ț
ioneze
deasupra
legii,
românii
au

început
în
2012
să
îsi
exrime
nemul
ț
umirea
în
stradă
pentru
a
se
asigura
că
vor
influen
ț
a
actul

decizional.

Este
important
în
acest
caz
să
men
ț
ionăm
rolul
ocupat
de
organiza
ț
iile
sindicale,
cărora

pentru
o
mai
bună
func
ț
ionare
a
societă
ț
ii
civile
le
este
atribuit
rolul
de
a
apăra
ș
i
de
a
promova

94
Subiec
ț
ii intervieva
ț
i consideră că nivelul de trai al unui cetă
ț
ean este direct propor
ț
ional cu gradul de

participare politică exercitat.

95
Din motive obiective de protejare a identită
ț
ii
ș
i a dreptului la intimitate al subiec
ț
iilor intervieva
ț
i, în

decursul lucrării în cazul în care vor fi prezentate fragmente ale interviului sub formă de citat, ace
ș
tia vor

fi denumi
ț
i cu apelativul „
​
Subiectul n”
​
. Nu va fi dezvăluit numele, locul de muncă sau orice altă

caracteristică care să pericliteze anonimatul subiec
ț
ilor interviului, fără acordul expres ob
ț
inut în prealabil

de la ace
ș
tia.

58

interesele
membrilor
săi.
Dacă
în
urma
negocierilor
purtate
cu
lideri
de
guvern
nu
se
ajunge
la

consens
clar
exprimat,
se
recurge
la
grevă
de
avertisment
sau
greve
permanente.
În
tabelul

următor
observăm
faptul
că
România,
în
perioada
1995-2009
a
trecut
prin
numeroase
greve,
ceea

ce
ne
sugerează
o
implicare
activă
a
sindicatelor
în
fa
ț
a
deciziilor
guvernamentale.
Considerăm

că
aceasta
reprezintă
tot
o
formă
de
participare
politică
activă,
deoarece
în
cele
mai
multe
cazuri

aceste
proteste
sindicale
î
ș
i
gasesc
rădăcinile
în
diferite
decizii
luate
de
sectorul
politic
sau

guvernamental,
reprezentând
o
reac
ț
ie
la
acestea
ș
i
reu
ș
ind
în
majoritatea
cazurilor
să
asigure
o

schimbare pozitivă prin acestea.

Tabelul IV.4. Greve desfă
ș
urate în perioada 1995-2009.

ANUL

Grevă de

avertisment

Grevă de

avertisment

urmată de grevă

propriu-zisă

Grevă

propriu-zisă

Total

1995

1

7

19

27

1996

0

0

0

0

1997

3

9

3

15

1998

0

0

0

0

1999

22

26

37

85

2000

10

2

6

18

2001

5

3

2

10

2002

10

3

0

13

2003

4

5

0

9

2004

3

4

4

11

2005

9

4

4

17

2006

0

1

1

2

2007

4

2

8

14

2008

3

3

2

8

59

2009

1

0

0

1

Sursă:
Vasile
Bra
ș
ovea nu,
​
Calitaea
democra
ț
iei
ș
i
cultura
politică
în
România
​
,
Ia
ș
i:
Editura

Adenium, 2015, p.125.

După
anul
2009,
situa
ț
ia
grevelor
a
fost
în
mare
parte
constantă
daca
privin
numarul
acestora,

însă
dacă
ne
referim
la
amplitudinea
acestora
situa
ț
ia
se
prezintă
diferit.
Grevele
în
sănătate
au

fost
din
ce
în
ce
mai
dese
(
cele
mai
grave
fiind
în
anul
2015
ș
i
2018),
au
existat
greve
în
sectorul

de
transport,
greve
în
educa
ț
ie
etc.
Toate
acestea
sugerează
o
nemul
ț
umire
crescândă
a

cetă
ț
enilor cu sistemul de guvernare
ș
i cu politicienii care îl contr olează.

Cum
men
ț
ionam
anterio r
însă,
observăm
că
aceste
greve
sindicale
au
foarte
mare
legătură
cu

nemul
ț
umiri
legate
de
planul
bugetar,
disponibilizări
sau
restructurări,
tăieri
de
salariu
etc,
ș
i
nu

în mod special cu o anumită clasă politică aflată la guvernare.

O altă metodă de participare politică o reprezintă participarea la vot.

Tabelul IV.5. Prezen
ț
a la vot exprimată în procente în perioada 1990-2012.

ANUL

Alegeri parlamentare

Alegeri Preziden
ț
iale

Tur I

Alegeri Preziden
ț
iale

Tur II

1990

86,19%

86,19%

1992

76,29%

76,29%

73,23%

1996

76,01%

76,01%

75,90%

2000

65,31%

65,31%

57,50%

2004

58,5%

58,5%

55,2%

2008

39,2%

2009

54,37%

58,02%

20012

41,76%

Sursa:
Biroul
Electoral
Central,
Vasile
Bra
ș
oveanu,
​
Calitaea
democra
ț
iei
ș
i
cultura
politică
în

România
​
, Ia
ș
i: Editura Ad enium, 2015, p.106.

60

Tabelul
IV.5.
putem
observa
o
scădere
semnificativă
a
prezen
ț
ei
la
vot,
fie
că
vorbim
de

alegerile
parlamentare,
fie
de
alegerile
preziden
ț
iale.
Cauzele
pot
fi
numeroase
ș
i
complexe.
Una

dintre
ipoteze
conform
lui
Vasile
Bra
ș
oveanu,
este
de
părere
că
„românii
sunt
din
ce
în
ce
mai

dezamăgi
ț
i
de
clasa
politi că
ș
i
ș
i-au
pierdut
încrederea
în
institu
ț
iile
publice
ș
i
politicieni,
totul
pe

fondula
ș
teptărilor
mari
survenite
odată
cu
Revolu
ț
ia
din
1989
ș
i
cu
instaurarea
unui
regim

democratic”.
Această
opinie
considerăm
că
ilustrează
cel
mai
bine
starea
de
apatie
ș
i
dezinteres

96
în ceea ce înseamna participare politică prin vot.

Urmărind
statisticile
alegerilor
preziden
ț
iale
din
2014
ș
i
alegerilor
parlamentare
2016,

observăm
că
acest
segment
de
vârstă
nu
s-a
men
ț
inut
constant.
Alegerile
din
2014
au
înregistrat

un
procent
de
vot
la
nivel
na
ț
ional
de
41,76%
din
cetă
ț
enii
înregistra
ț
i
pe
listele
de
votare

(obervăm
că
se
afla
în
continuă
scădere
fa
ț
ă
de
statisticile
prezentate
în
tabelul
IV.5.)
din
care

22,38%
fiind
cetă
ț
eni
apar
ț
inând
acestui
segment
de
vârstă,
iar
la
alegerile
parlamentare
din

2016,
acest
segment
de
vărstă
a
fost
predominant
ca
procent
de
prezentare
la
vot
cu
​
39,5%
din

totalitatea
prezen
ț
ei
la
vot.
Observăm
astfel
afinitatea
acestui
segment
pentru
metode
de

participare politică tradi
ț
ională.

Prin
urmare
contrar
concluziilor
pe
care
am
reu
ș
it
să
le
identificăm
în
legătură
cu
modelul

de
participare
politică
tradi
ț
ională
ales
de
segmentul
de
vărstă
45-70
de
ani,
în
urma
interviurilor

luate
considerăm
că
este
important
de
men
ț
ionat
faptul
că
dezvoltarea
resurselor
informatice
si

digitale
ș
i
oferirea
de
acces
facil
la
acestea
a
adus
o
modificare
semnificativa
modelului

comportamental.
De
ș
i
acest
segment
păstrează
o
afinitate
pentru
canalele
de
comunicare

tradi
ț
ională,
modernizare a
a
for
ț
at
într-o
anumită
măsură
participarea
politică
a
acestora
ș
i
în

mediul
digital.
Semnarea
de
peti
ț
ii
online,
faptul
că
cetă
ț
enii
fac
parte
din
comunitîti
digitale

extinse
(fie
ele
grupuri
de
socializare,
pagini
pe
re
ț
elelede
socializare
dedicate
problemelor

politice
ș
i
sociale),
î
ș
i
manifestă
direct
nemul
ț
umirea
sau
mul
ț
umirea
prin
recenzii
lasate
direct

pe
paginile
organismelor
de
interes
(institu
ț
ii
publice,
autorită
ț
i
ale
statului,
personalită
ț
i
politice

etc.)
ș
i
participă
la
manif estări
organizate
în
mediul
digital
ș
i
transpuse
în
via
ț
a
reală,
dovede
ș
te

96

​
Vasile Bra
ș
oveanu,
​
Calitaea democra
ț
iei
ș
i cultura politică în România
​
, Ia
ș
i: Editura Adenium, 2015,

p.106.

61

o
dezvoltare
a
participării
politice
de
la
o
manifestare
democratică
conven
ț
ională/
tradi
ț
ională,
la

o manifestare care reu
ș
e
ș
te să
ț
ină pasul cu metodele utilizate de genera
ț
iile mai tinere.

IV.2. Participare politica în randul segmentului de varsta 17-25 în

Romania

Acest
subcapitol
se
concentrează
pe
caracteristicile
ș
i
modelul
de
participare
politică
a

cetă
ț
enilor români cu var sta cuprinsă între 17
ș
i 25 de ani.

Acest segment de vârstă a fost selectat deoarece întrune
ș
te următoarele criterii:

1.
cetă
ț
enii
apar
ț
inând
acestui
segment
de
vârstă
au
beneficiat
de
educare
ș
i
formare

profesională după căderea regimului comunist (după revolu
ț
ia din 1989);

2.
au
fost
educa
ț
i
cu
privire
la
cultura
civică
prin
materiile
studiate
în
anii
de
învă
ț
ământ

primar,
respectiv
clasa
a-VII-a
sau
clasa
a-VIII-a,
în
func
ț
ie
de
programa
ș
colară

existentă;

3.
se
declară
„cetă
ț
eni
activi”
prin
exercitarea
drepturilor
ș
i
obliga
ț
iilor
cetă
ț
ene
ș
ti,
respectiv

exercitarea
dreptului
de
vot
la
alegerile
presiden
ț
iale
si
parlamentare,
participarea
la

proteste etc.;

4.
utilizează
metodele
tradi
ț
ionale
ș
i
digitale
de
participare
politică
ș
i
civică,
respectiv
de

comunicare publică;

5.
sunt
membrii
unui
partid
politic
na
ț
ional,
al
unei
filiale
de
tineret
cu
specific
politic
sau
al

unei organizatii nonguvernamentale cu specific politic.

6.
implicarea
în
organiza
ț
ii
nonguvernamentale
este
la
un
nivel
ridicat
deoarece
predomină

credin
ț
a
conform
căreia
acest
tipuri
de
organiza
ț
ii
benefi ciază
de
destulă
influen
ț
ă
civică

62

ș
i
politică
pentru
a
fi
posibilă
înregistrarea
unui
impact
semnificativ
în
societate
ș
i
de

asemenea este încurajată partiparea pe bază de voluntariat;

Deoarece
am
clarificat
ceea
ce
noi
considerăm
a
fi
caracteristicile
metodelor
de
comunicare

tradi
ț
ională
ș
i
digitală
în
subcapitolul
precedent,
acest
subcapit ol
se
va
concentra
pe
stabilirea

unui
,,pattern
behaviorist”
în
cadrul
acestui
segment
de
vârstă
cu
privire
la
modalită
ț
iile
de

97
participare politică
ș
i exp rimare a cetă
ț
eniei active alese.

Dacă
analizăm
modul
în
care
internetul
a
devenit
un
instrument
omniprezent,
cu

posibilitatea
de
a
oferi
tuturor
utilizatorilor
săi
accesul
la
informa
ț
ie
nelimitată
cercetătorul
Peter

Dahlgren
afirmă
că
„
internetul
oferă
cetă
ț
enilor
putere
ș
i
reprezintă
un
catalizator
pentru

implicarea civică
ș
i politi că, astfel putem spune ca se formează un nou concept de cetă
ț
enie.”

98
În
rândul
cerceătorilor
care
consideră
că
digitalul,
respectiv
internetul
este
strâns
legat
de

participarea
politică
ș
i
de
exprimarea
drepturilor
ș
i
al
obliga
ț
iilor
într-o
societate
democratică
se

conturează două linii teoretice importante:

1.
Prima
teorie
ne
aduce
în
aten
ț
e
faptul
că
rolul
internetului
a
fost
ș
i
va
rămâne
unul

modest,
nesemnificativ
dacă
privim
democra
ț
ia
ca
ansamblu.
De
ș
i
politicienii

apelează
la
campanii
electorale
online,
internetul
rămâne
doar
un
simplu

instrument
de
promovare.
O
tactică
de
marketing.
Pippa
Norris
consideră
că

această
teorie
pleacă
de
la
premisa
că
spa
ț
iul
digital,
asemeni
televiziunii
sau

radioului,
nu
va
produce
schimbări
majore
asupra
modului
în
care
se
vor

comporta
cetă
ț
enii
în
procesele
de
participare
politică,
de
cetă
ț
enie
activă,
ci
va

consolida modelele de implicare civică
ș
i politică deja existente.

99
2.
A
doua
teorie
afirmă
că,
prin
reducerea
obstacolelor
existente
în
calea
implicării

civice
ș
i
politice,
printr-un
nivel
crescut
de
interactivitate
ș
i
posibilitatea
de
a

97
Model de comportament

98
Peter Dahlgren,
​
Media and Political Engagement:Citizens Communication, and Democracy,
​
New

York: Cambridge University Press, 2009, p. 199.

99
Pippa Norris,
​
A virtuous circle. Political communications in postindustrial societies
​
, Cambridge:

Cambridge University Press, 2000, p. 43.

63

strânge
cât
mai
mul
ț
i
cetă
ț
eni
care
să
sus
ț
ină
aceea
ș
i
cauză,
noile
mijloace
de

comunicare
digitală
îi
pot
implica
ș
i
atrage
pe
cetă
ț
eni
în
dezbateri
politice
libere.

În
acest
mod,
se
poate
prefigura
că
internetul
poate
schimba
practicile
democra
ț
iei

participative
ș
i
implicit
al
comportamentului
de
participărie
politică
al
cetă
ț
enilor

unui stat.

100
Dacă
analizăm
motivul
pentru
care
oamenii
aleg
să
se
participe
civic
ș
i
politic,
pe
lângă

cauzele
tradi
ț
ionale
cuno scute,
cum
sunt
educa
ț
ia
civică
primită
în
cadrul
anilor
de
învă
ț
ământ,

influen
ț
a
exercitată
de
cercul
familial
sau
de
către
prieteni,
gradul
de
con
ș
tientizare
al

problemelor,
timpul
ș
i
fondurile
monetare
disponibile,
considerăm
că
este
necesar
ș
i
un
imbold

pentru
ca
cetă
ț
enii
să
se
implice.
„
Lăsa
ț
i
de
capul
lor
oamenii
nu
sunt
înclina
ț
i
să
devină
cetă
ț
eni

activi.
Dar
atunci
când
snt
ruga
ț
i
să
participe
în
via
ț
a
politică
sau
civică
este
cel
mai
probabil
să
o

facă din „proprie ini
ț
iativă”.

101
Luând
în
considerare
teoria
men
ț
ionată,
consierăm
că
un
răspuns
pozitiv
la
acest
tip
de

solicitare
depinde
de
autoritatea
sau
rela
ț
ia
existentă
între
cel
care
formulează
rugămimtea
ș
i

receptor.
În
urma
celor
50
de
interviuri
nestructurate
luate
unor
subiec
ț
i
(selecta
ț
i
pe
baza

102
criteriilor
men
ț
ionate
anterior)
din
segmentul
de
vârstă
17-
25
de
ani
am
reu
ș
it
să
observăm

faptul că ace
ș
tia sunt:

1.
mult
mai
deschi
ș
i
la
a
lua
parte
la
ac
ț
iuni
care
presupun
participare
politică
ș
i
civică
dacă

este implicată
ș
i o persoană (sau mai multe) din cercul familial sau de prieteni;

2.
informa
ț
ii
legate
de
spa
ț
iul
politic
prezintă
un
interes
mai
ridicat
dacă
sunt
transmise
de
o

persoană cunoscută subiec
ț
ilor;

100

​
Ibidem,
​
p. 43.

101
Charles J. Pattie, Seyd Patrick, Paul Whiteley,
​
Citinzenship in Britain: Values, Participation and

Democracy
​
, Cambridge, Cambridge University Press, 2004, p. 446.

102
Alături
de
observa
ț
e
participativă
în
timpul
protestelor
din
ianuarie-
martie
2018,
am
considerat
ca

interviurile
nestrusturate
sau
semistructurate
sunt
mai
potrivite
acestui
segment
de
vârstă.
Ț
inta
noastră
a

fost
sa
reu
ș
im
să
stabilim
un
mediu
relaxat,
conversa
ț
ional,
pentru
ca
subiec
ț
ii
selecta
ț
i
să
se
simta

confortabil
ș
i
ca
informa
ț
iile
aflate
în
urma
acestui
studiu
să
aibă
un
caracter
cât
mai
veridic
ș
i
sincer

posibil.

64

3.
interesul
în
chestiuni
legate
de
sectorul
de
guvernare
na
ț
ională
ș
i
al
Uniunii
Europene

este
mărit
în
cazul
în
care
informa
ț
iile
sunt
accesibile
online,
fie
pe
platforme
de

socializare, fie pe site-uri specializate ale institu
ț
iilor sau organiza
ț
iilor respective;

4.
în
procent
de
70%
sunt
de
părere
că
exprimarea
opiniei,
sentimentelor
de
nemul
ț
umire,

103
acceptului
sau
dezacordului
fa
ț
a
de
anumite
politici/
decizii
ale
autorită
ț
iilor
publice,
în

mediul
online
(fie
utilizând
canalele
de
socializare,
fie
platformele/
site-urile
online
ale

respectivelor organiza
ț
ii) reprezintă un factor influen
ț
ator în sectorul politic
ș
i civic;

5.
nu
se
mai
dă
o
mare
credibilitate
informa
ț
iilor
citite
în
mediul
online,
postări
pe
canalele

de
socializare,
articole
apar
ț
inând
unor
ziare
ș
i
reviste
în
format
digital,
de
cele
mai
multe

ori verifică sursa informa
ț
iei
ș
i autorul;

6.
83%
dintre
subiec
ț
ii
intervieva
ț
i
au
declarat
ca
au
semnat
la
un
moment
dat
în
ultimii

104
doi ani o peti
ț
ie on line pe probleme de interes civic sau politic;

7.
tinerii
sunt
din
ce
în
ce
mai
atra
ș
i
de
posibilitatea
de
a
se
afilia
unui
partid
politic
sau
unei

ramuri de tineret a unui partid politic;

8.
de
ș
i
nu
sunt
interesa
ț
i
în
mare
măsură
de
lecturarea
unor
căr
ț
i
de
specialitate
(exceptând

cazul
în
care
acestea
sunt
considerate
lectură
obligatorie
pentru
programa
liceului/

facultă
ț
ii)
43%
dintre
subiec
ț
ii
intervieva
ț
i
declară
că
sunt
abona
ț
i
la
newsletteruri

105
apar
ț
inând
unor
institu
ț
ii
publice,
organiza
ț
ii
cu
specific
politic
ș
i
civic,
publica
ț
ii
care

tratează problematici legate de spa
ț
iul politic
ș
i civic.

Prin
urmare,
în
urma
analizării
răspunsurilor
primite
în
cadrul
interviurilor
nestructurate

putem
concluziona
faptul
că
segmentul
de
vârstă
ales,
între
17-
25
de
ani,
este
obi
ș
nuit
cu

practicarea
unei
participări
politice
în
ce-a
mai
mare
parte
în
mediul
online.
Cu
exceptia

participării
la
procesul
de
vot,
participarea
la
proteste
publice
ș
i
sabilirea
de
întâlniri
cu

103
Calcule proprii, procentul fiind ob
ț
inut prin introducerea datelor în programul opera
ț
ional SPSS.

104

​
Ibidem
​
.

105

​
Ibidem.

65

reprezentan
ț
ii
locali
sau
jude
ț
eni
din
cadrul
administra
ț
iei
publice,
acest
segment
de
vârstă
nu

înregistrează un grad ridicat de participare politică tradi
ț
ională.

Dacă
ne
referim
la
comunicarea
ș
i
participarea
publică
ș
i
politică
în
ipostazele
ei
traditionale,

distan
ț
a
dintre
emi
ș
ător
ș
i
receptor
este
foarte
mare,
iar
feedbackul
din
partea
cetă
ț
enilor
este

foarte
slab,
„aceasta
fiind
o
rela
ț
ie
de
putere
univocă
în
care
discursul
mediatic
referitor
la

chestiuni politice sau civice este în ce-a mai mare parte monologal
ș
i asimetric”.

106
Prin
intermediul
unei
participări
politice
sau
mai
precis
al
unei
democra
ț
ii
digitale,
există

această
posibilitate
de
a
crea
o
nouă
formă
de
spa
ț
iu
public
ce
încurajează
formele
democra
ț
iei

participative
dată
de
egalitatea
de
statut
a
participan
ț
ilor,
de
caracterul
interactiv
ș
i
de
lipsa
de

intermediere
,
toate
aceste
caracteristici
apropiindu-se
de
ceea
ce
lectura
de
specialitate

107
nume
ș
te „democra
ț
ie directă”.

Desigur,
nu
putem
nega
faptul
că
acestă
democa
ț
ie
directă,
pentru
a-
ș
i
asigura
maximizarea

practicilor
în
vederea
construirii
unui
raport
solid
între
cetă
ț
eni
ș
i
puterea
politică,
utilizează
ș
i

mijloacele
ș
i canalele me dia tradi
ț
ionale.

Tocmai
această
evolu
ț
ie
continuă
a
tehnologiilor
de
răspândire
în
masă
a
informa
ț
iei,

cum
sunt
presa,radioul,
televiziunea
ș
i
acum
mediul
digital,
a
permis
o
mai
mare
apropiere
a

cetă
ț
eanului de spa
ț
iul politic.

Dacă
urmărim
statisticile
referitoare
la
prezen
ț
a
la
vot,
începând
cu
alegerile

parlamentare
din
2012,
alegerile
preziden
ț
iale
din
2014
ș
i
în
cazul
alegerilor
parlamentare
din

2016,
vom
observa
că
prezen
ț
a
la
vot
a
cetă
ț
enilor
din
segmentul
de
vârstă
17-25
de
ani

fluctuează.

Procesul
alegerilor
parlamentare
din
anul
2012
a
înregistrat
ca
prezen
ț
ă
la
vot
în
rîndul
tinerilor

cetă
ț
eni
români
a
fost
redusă.
Biroul
Electoral
Central
comunica
că
prezen
ț
a
la
vot
în
acest
an
a

106
Denis McQuail,
​
Comunicarea
​
, Ia
ș
i: Editura Institutului European, 1999, p. 173.

107
Lipsa de intermediere poate să apară doar în cazurile în care se poate garanta neinterven
ț
ia cenzurii sau

o activitate asiduă a moderatorului spa
ț
iului digital specific în func
ț
ie de anumite norme sau regulamente

stricte.

66

fost
în
totalitate
de
41,76%,
din
care
doar
19,38%
este
atribuită
segmentului
de
vârstă
18
(vârsta

de votare legală în România) -25 de ani.

108
Procesul
alegerilor
preziden
ț
iale
din
anul
2014
a
înregistrat
ca
prezen
ț
ă
la
vot
în
rîndul

tinerilor
cetă
ț
eni
români
o
cre
ș
tere
considerabilă.
Prezen
ț
a
la
vot
la
nivel
na
ț
ional
a
fost
de

62,04% în el de-al doilea tur de scrutin, înclinând balan
ț
a în favoarea candidatului Klaus Iohanis.

Dificultă
ț
iile
de
votare
in
Diaspora
au
stârnit
la
momentul
respectiv
nemul
ț
umirea
la
nivel

na
ț
ional
provocând
cetă
ț
enii
să
protesteze
în
mod
pa
ș
nic,
iar
prezen
ț
a
la
vot
a
tinerilor
români
a

crescut
considerabil
în
acest
caz.
Daca
în
2012
prezenta
la
vot
a
fost
doar
de
​
19,38%
din
totalul

votan
ț
ilor, în 2014 prezen
ț
a ăn rândul tinerilor a fost înregistrată l a 38,27%.

109
Considerăm
că
datorită
slabei
reprezentări
a
intereselor
cetă
ț
enilor
de
către
clasa
politică
aflată
la

putere
ș
i
a
slabei
organiz ări
a
procesului
de
votare
în
Diaspora,
prezen
ț
a
la
vot
în
rândul
ambelor

segmente
de
vârstă
a
crescut
în
cazul
acestor
alegeri.
Observăm
că
a
crescut
nivelul
cererilor
de

reforma
în
cadrul
institu
ț
iilor
politice
specifice
democra
ț
iei
reprezentative,
astfel
înregistrându-se

o mai mare participare politică directă a tinerilor.

Procesul
alegerilor
parlamentare
din
anul
2016
a
înregistrat
în
legătură
cu
prezen
ț
a
la
vot

o
decădere
numerică.
La
nivel
na
ț
ional
s-a
înregistrat
o
prezen
ț
a
la
vot
de
39,5%,
semnificativ

mai
mică
decât
la
alegerile
preziden
ț
iale
din
2014
sau
la
alegerile
parlamentare
din
2012.
Cei

110
mai
mul
ț
i
votan
ț
i
apar
ț
ineau
categoriei
de
vârstă
45-64
de
ani.
Tinerii
apar
ț
inănd
categoriei
de

vârstă
18-25
de
ani
au
votat
doar
în
procent
de
29%
din
totalitatea
celor
înscri
ș
i
pe
listele
de

votare.
La
nivel
na
ț
ional,
prezen
ț
a
la
vot
a
persoanelor
cu
vârste
de
până
în
35
de
ani
a
avut
cel

mai
mult
de
suferit.
Tinerii
care
nu
au
împlinit
încă
25
de
ani
au
lipsit
în
propor
ț
ie
de
70%.
De

asemenea
ș
i
cei
cu
vârste
cuprinse
între
25
ș
i
34
de
ani
au
decis
să
lipsească
în
numar
foarte
mare

de la aceste alegeri.

108
Date statistice preluate de la Biroul Electoral Central 2012
ș
i

http://alegeri.refeinte.transidex.ro/index.php
​
, accesat în data de 11 decembrie 2017.

109

​
Ibidem
​
2014,
​
http://evz.ro/rezultatele-exit-poll-urilor-in-turul-ii-alegeri-prezidentiale.html
​
, accesate în

data de 12 decembrie 2017.

110
Date statistice preluate de la Biroul Electoral Central 2016,

http://www.romaniatv.net/live/alegeri-parlamentare-2016-guvernul-prezenta-la-vot-in-timp-real_330120.
html
​
accesat în data de 12 decembrie 2017.

67

Considerăm
astefl
că
aceste
alegeri
palamentare
nu
au
fost
decise,
prin
urmare,
de

genera
ț
ia
pensionară
a
ș
a
cum
se
vehicula
în
perioada
respectivă
în
mass-media,
ci
de
segmentul

de vărstă 45-64 de ani, aproximativ un număr 3 milioane de voturi apar
ț
inând acestui segment.

Op
ț
iunile
pensionarilor,
23,7%
din
voturi
au
venit
de
la
persoane
cu
vârsta
de
peste
65
de
ani.

Prezen
ț
a
la
nivel
na
ț
ional
a
fost
de
39,5%
,
înregistrată
ca
fiind
a
doua
cea
mai
scăzută
rată
de

prezen
ț
ă după cea de la a legerile parlamentare din 2008, când au votat 39,2% dintre români.

Prezen
ț
a
la
vot,
pe
categ orii
de
vârstă,
potrivit
calculelor
făcute
de
Iulia
Marin
pentru
PRESS

One, arată în felul urmator:

„18-24 de ani (dintr-un total de 1.501.624 persoane, au votat 437.073) – prezen
ț
ă 29%;

25-34 de ani (dintr-un total de 2.679.803, au votat 879.504) – prezen
ț
ă 32%;

35-44 de ani (dintr-un total de 3.057.070, au votat 1.283.573) – prezen
ț
ă 42%;

45-64 de ani (dintr-un total de 5.371.831 au votat 2.903.539) – prezen
ț
ă 54%;

+65 de ani: (dintr-un total de 3.646.152 au votat 1.708.334) – prezen
ț
ă de 49%.”

111
Astefel
ponderea
pe
categorii
de
vârstă
prin
analizarea
din
totalul
celor
7.212.022
de
voturi

exprimate la nivel na
ț
ional:

1.
18-24 ani: 6,1%

2.
25-34 ani: 12,2%

3.
35-44 ani: 17,8%

4.
45-64: 40,3%

5.
+65: 23,7%

112
Prin
urmare,
considerăm
că
putem
afirma
faptul
că,
această
participare
la
nivel
politic
a

cetă
ț
enilor
din
acest
segment
de
vârstă
prezintă
un
model
instabil,
schimbător
în
func
ț
ie
de

condi
ț
iile
na
ț
ionale
în
plan
politic
ș
i
social
în
care
se
desfă
ș
oară
procesul
de
votare,
sentimentele

de mul
ț
umire sau nemul
ț
umire existente
ș
i nu în ultimul rând gradul de interes.

111
Iulia Marin, „ Parlamentare 2016: tinerii chiulesc, rezultatul e decis de segmentul 45-64 de ani
​
”
​
,
​
PRESS

ONE
​
, 12.12.2016,

https://pressone.ro/parlamentare-2016-tinerii-chiulesc-rezultatul-e-decis-de-segmentul-45-64-de-ani/
​
,

accesat în data de 12 decembrie 2017.

112

​
Ibidem.

68

Dacă
analizăm
obiectiv
datele
statistice
cu
privire
la
prezen
ț
a
la
vot
putem
să
observăm

faptul
că
acest
segment
consideră
mai
importante
alegerile
cu
caracter
preziden
ț
ial
decât

alegerile
parlamentare.
Considerăm
că
acest
fapt
este
bazat
în
special
pe
lipsa
unei
educări
civice

ș
i
politice
adecvate,
cu
privire
la
atribu
ț
iile
celor
două
puteri
în
stat
ș
i
la
importan
ț
a
ocupată
de

procesul de votare pentru un sistem democratic stabil.

Analizănd
prezen
ț
a
la
vot,
manifestările
civice
ș
i
politice
în
mediul
online,
activitatea
de

voluntariat
ș
i
alte
ac
ț
iuni
menite
să
permită
tinerilor
să
se
exprime
la
nivel
politic
ș
i
civic

observăm diferen
ț
ele exis tente între ace
ș
tia
ș
i segmentul de vârstă 45-70.

Dacă
acel
segment
alege
moduri
tradiîionale
de
exprimare
politică
ș
i
civică,
segmentul
17-25
se

concentrează
pe
modalită
ț
iile
digitale
existente
si
adoptă
doar
formele
legate
de
proteste

organizate legal sau ilegal
ș
i o slabă participare la vot în ultimul deceniu.

Analizănd
tabelul
de
mai
jos
vom
observa
că
ș
i
priorită
ț
iile
acestui
segment
cănd
vorbim

de
conceptul
de
bun
cetă
ț
ean
sunt
diferite
fa
ț
ă
de
genera
ț
iile
crescute,
educate
ș
i
formate
sub

umbra regimului comunist.

Considerăm
că
această
diferen
ț
ă
este
atribuită
sistemului
educa
ț
ional
existent,
mentalită
ț
ii
mai

deschise
ș
i a dezvoltării p ersonale, educa
ț
ionale
ș
i profesionale într-un regim democratic.

Tabelul IV.6. Reprezentarea conceptului de „bun cetă
ț
ean” în rândul elevilor (VIII-XII)

în anul 2010

69

Sursă:
​
Gabriel
Bădescu,
Mircea
Com
ș
a,
Andrei
Gheorghi
ț
ă,
Cristina
Stanu
ș
​
ș
i
​
Claudiu
Tufi
ș
,

Implicarea civica si politic
​
ă
​
a tinerilor
​
, Constan
ț
a: Editura Dobrogea, 2010, p. 33

113
Prin
urmare,
acest
segment
de
vârstă
consideră
ca
una
dintre
cele
mai
importante
condi
ț
ii

pe
care
trebuie
să
o
îndeplinească
un
cetă
ț
ean
este
„respectarea
legii”
(după
cum
este
evident
în

Tabelul
IV.6.,
jumătate
consideră
că
acest
lucru
este
„foarte
important”
ș
i
o
treime
„important”).

Indiferent
de
cultură
/
ț
ară
ș
i
de
timp
„respectarea
legii”
în
aparen
ț
ă
acesta
este
atributul
care

înregistrează
cel
mai
mare
consens
în
rândul
responden
ț
ilor.
Celălalt
pol
insumează
o
serie
de

atitudini
legate
de
politicã:
informarea
despre
politică,
discu
ț
ii
politice,
respectarea

reprezentan
ț
ilor guvernul ui
ș
i existen
ț
a ca membru într-un partid politic.

Urmărind
toate
aceste
aspecte,
constatăm
o
includere
redusă
a
lor
în
rândul

caracteristicilor
definitorii
ale
conceptului
de
„bun
cetă
ț
ean”
de
către
majoritatea
elevilor
(cel

mai
adesea
jumătate
dintre
ace
ș
tia
consideră
că
aceste
aspecte
sunt
pu
ț
in
sau
foarte
pu
ț
in

importante).
Unica
activitate
propriu-zis
politică
care
întrune
ș
te
o
adeziunea
mai
ridicată
(65%)

este
participarea
la
vot
la
toate
alegerile.
Activitate
infirmată
dacă
cercetăm
statisticile
privind

113
Datele
din
Tabelul
III.4.
reprezintă
procente.
Mod
de
citire:
53%
dintre
elevii
din
clasele
VIII-XII

consideră că este foarte important ca o persoană să respecte legile pentru a fi un bun cetă
ț
ean.

70

participarea
la
vot
din
ultimii
10
ani.
Celelalte
aspecte
se
situează
undeva
într-o
zonă

intermediară,
ponderea
celor
care
le
consideră
importante
sau
foarte
importante
situându-se
în

intervalul 60-80%.

114
Prin
urmare,
în
ciuda
diferen
ț
elor
identificate
între
cele
două
segmente
de
vârstă,
de
cele

mai
multe
ori
modelul
de
comportament
în
legătură
cu
participarea
politică
este
similar.
Fie
că
ne

referim
la
o
participare
conven
ț
ională,
fie
că
adoptăm
mijloacele
moderne
ș
i
digitalizate
de

participare
politică
ș
i
civică
este
necesar
să
ne
punem
de
acord
cu
faptul
că
este
imperios
ca

socializarea
politică
să
existe.
Prin
intermediul
familiei,
al
cercului
de
prieteni,
al
institu
ț
iilor
ș
i

organismelor
politice,
al
agen
ț
iilor
sociale
ș
i
politice,
locul
de
muncă,
mass-media,
al
sindicatelo

ș
i
ONG-urilor
cu
speci fic
politic
ș
i
civic,
socializarea
politi că
se
dezvoltă
ș
i
este
pusă
la

dispozi
ț
ia oricărui cetă
ț
ean.

114
Gabriel Bădescu, Mircea Com
ș
a, Andrei Gheorghi
ț
ă, Cristina Stanu
ș

ș
i Claudiu Tufi
ș
,
​
Implicarea

civica si politică a tinerilor
​
, Constan
ț
a: Editura Dobrogea, 2010, p. 33.

71

Concluzii

Prezenta
lucrare
ș
i-a
propus
să
îmbine
atât
elemente
de
teorie
generală
legate
de
cultura

politică
ș
i
participarea
politică
ș
i
elemente
descoperite
în
urma
unui
studiu
de
caz
bazat
pe

evaluarea
de
texte
de
specialitate
ș
i
o
cercetare
proctică
constând
în
100
de
interviuri
luate
în

intervalul
de
timp
mai
2017-
ianuarie
2018,
alături
de
un
proces
de
10
zile
de
observa
ț
ie

participativă.

Eviden
ț
iem
în
urma
capitolelor
I.
ș
i
III.
cadrul
teore tic
privind
cultura
politică
ș
i

participarea
politică,
însă
ca
orice
fenomen
complex,
s-a
putut
constata
că
aceste
două
concepte

ny
sunt
u
ș
or
explicat,
devenind
componente
ale
sistemului
politic
ș
i
civic
care
trec
print-o

continuă
modificare,
respectiv
o
continuă
îmbunătă
ț
ire,
totul
în
func
ț
ie
de
situa
ț
ia
politică

existentă.

Din
literatura
de
specialitate,
prin
defini
ț
iile
furnizate
de
cercetătorii
Gabriel
Almond
ș
i

Sidney
Verba
am
reu
ș
it
să
sesizăm
argumente
conform
cărora
cultura
politică
include

convingerile
politice,
ce
sunt
reprezentări,
idei,
principii,
judecăți
de
valoare
care
motivează
și

totodată
ghidează
relațiile
unui
individ
sau
ale
unui
grup
social
în
cadrul
proceselor
complexe
ale

sectorului politic.

Cu
toate
acestea,
în
procesul
cercetării
efectuate
pentru
a
ne
permite
dezvoltarea
studiului

de
caz,
am
reu
ș
it
să
constatăm
faptul
că
aceste
covingeri
politice
sunt
mereu
supuse
schimbarii,

aici
referindu-ne
nu
numai
la
schimbari
în
plan
politic,
ci
ș
i
la
modificări
privind
cadrul
social,

legislativ,
inova
ț
ia
în
mediul
digital
ocupând
un
loc
de
frunte
actualmente
în
factorii
care
reu
ș
esc

să
modifice
modelele
de
comportament
ale
cetă
ț
enilor
cu
privire
la
participarea
politică.
De

asemenea
am
reu
ș
it
să
constatăm
importan
ț
a
de
ț
inută
de
o
educare
potrivită
vărstei
în
legătură
cu

mecanismele
civice
ș
i
politice
pentru
a
asigura
o
bună
în
ț
elegere
a
acestora
ș
i
pentru
a-i
încuraja

sa-
ș
i exercite drepturile
ș
i obliga
ț
iile ca cetă
ț
eni prin participare politică.

72

Spa
ț
ialitatea
căreia
i
se
circumscrie
demersul
de
cercetare,
în
contextul
în
care
încă
din
titlu

lucrarea,
a
vizat
cultura
politică
la
nivel
general
ș
i
participarea
politică
la
nivel
particular
pune
în

eviden
ț
ă
faptul
că
prezen ta
lucrare
este
fondată
pe
iportan
ț
a
pe
care
cultura
politică
ș
i
în
special

participarea
politică
activă
a
cetă
ț
enilor
români
este
necesar
să
o
dobăndească,
de
asemenea

ne-am
dat
silin
ț
a
să
identificăm
modificările
produse
în
cadrul
acestor
două
procese
ș
i
cauzele

acestora.

Demersul
nostru
analitic
a
urmărit
investigarea
lucrarilor
de
specialitate
ș
i
a
datelor

statistice
cu
privire
la
participarea
politică
în
rândul
a
doua
segmente
de
vârstă
alese:
segmentul

17-25
de
ani,
analizat
prin
intermediul
a
50
de
subiec
ț
i
selecta
ț
i
pe
baza
unor
criterii
specifice
ș
i

segmentul
de
vârstă
45-70
de
ani
prein
intermediul
unui
număr
egal
de
subiecti
(50)
select
ț
i
pe

baza
unei
liste
de
criterii
subiective
diferite,
ambele
categorii
fiind
necesare
pentru
a
ne
asigura

îndeplinirea obiectivului general
ș
i al obiectivelor specifice propuse.

Prin
ceea
ce
noi
am
reu
ș
it
să
concluzionăm,
cultura
politică
realizează
o
legătură
între

evenimentele
politice
și
comportamentul
indivizilor
ca
reacție
la
aceste
evenimente.

Convingerile
de
bază
sunt
afectate
adesea
de
memoria
asupra
evenimentelor
politice
anterioare,

indivizii
în
subcon
ș
tient
lasându-se
influen
ț
a
ț
i
de
acestea,
în
același
timp
în
care
evenimentele

contemporane
fiind
decodificate
în
perspectivă
istorică.
Sistemul
convingerilor
fundamentale

constă
în
credințe
existențiale,
valori
generale
care
ordonează
scopurile
comportamentului,

norme
care
reglementează
mijloacele
întrebuințate
pentru
atingerea
acestor
scopuri
precum
și

atașamente emoționale.

Din
această
perspectivă
am
decis
să
analizăm
cel
mai
important
conflict
politic
din
istoria
recentă

a
României,
respectiv
​
Revolu
ț
ia
anticomunistă
din
1989
​
,
în
principal
deoarece
considerăm
că

ilustrează
un
model
de
participare
politică
particular.
Faptul
că
o
ac
ț
iune
în
plan
politic
începută

cu
proteste
relativ
pa
ș
nice
a
escaladat
în
asemenea
propor
ț
ii
astfel
încât
să
se
ajungă
la
varsare
de

sânge,
tortură,
execu
ț
ii
ș
i
în
final
rasturnarea
unui
întreg
sistem
politic
ș
i
înlocuirea
acestuia
cu

unul democratic, ne demonstrează caracterul fluctuant al specificului participării politice.

73

După
cum
s-a
putut
remarca
pe
parcursul
lucrării,
diferi
ț
i
factori
aduc
modificări
însemnate

modelelor
de
participare
politică
la
nivelul
unei
societă
ț
i
sau
la
nivelul
unui
colectiv.
În
acest

sens
am
reu
ș
it
să
urmărim
diferen
ț
ele
existente
între
cele
doua
segmente
de
vărstă
în
legătură
cu

modalită
ț
iile
tradi
ț
ionale
sau
cele
moderne,
concentrate
pe
sfera
digitală,
de
comunicare

socio-politică
ș
i
de
participare
politică.
Aceste
modificări
identificate
oferă
răspunsul
întrebării

de
cercetare
​
Care
sunt
particularită
ț
iile
metodelor
de
particpare
politică
a
tinerilor
români
în

strânsă
legătură
cu
dezvoltarea
ș
i
popularizarea
de
noi
metode
de
mass-media?
​
.
Răspunsul
la

această
întrebare
se
poate
deduce
din
manifestările
recente,
aici
referindu-ne
la
seria
îndelungată

de
proteste
care
a
străbătut
întreaga
Românie
ș
i
nu
numai,
acestea
având
loc
ș
i
în
statele

europene
în
care
comunitatea
de
cetă
ț
eni
români
este
numeroasă
(Fran
ț
a,
Spania,
Italia,
Grmania,

Belgia
etc.).
Protestele
s-au
produs
pe
fondul
încercării
autorită
ț
ii
guvernamentale
actuale
de
a

promulga
o
ini
ț
iativă
legislativă
utilizând
o
ordonan
ț
ă
în
regim
de
urgen
ț
ă,
în
ianuarie
2017,
la

două
săptămâni
după
învestirea
în
func
ț
ie
a
guvernului
alian
ț
ei
PSD-ALDE
condus
de
Sorin

Grindeanu,
au
început
în
România
proteste,
manifestări
de
amploare
în
stradă
fa
ț
ă
de
inten
ț
iile

guvernului
privind
politica
de
gra
ț
iere
ș
i
privind
modificarea
Codului
Penal.
În
prima
zi,
în
18

ianuarie, au manifestat aproximativ de 5.000 de oameni, din care aproape 3.000 în Bucure
ș
ti.

În
următoarele
zile
protestele
au
escaladat,
luând
amploare
în
toată
România
ș
i
în
diaspora,
în

special
după
ce
Ministrul
de
Justi
ț
ie
din
acea
perioadă,
Florin
Iordache,
a
făcut
o
declara
ț
ie
în

media,
în
noaptea
de
31
ianuarie,
prin
care
informa
opinia
publică
cu
privire
la
publicarea
de

către
guvern
în
Monitorul
Oficial
a
ordonan
ț
elor
privind
gra
ț
ierea
unor
fapte
ș
i
modificarea

Codului
Penal
prin
dezincriminarea
abuzului
în
serviciu.
Protestele
au
atins
un
nivel

impresionant
în
seara
de
duminică,
5
februarie,
când
peste
600.000
de
manifestan
ț
i
au
protestat

în
toată
ț
ara,
în
ciuda
faptului
că
în
acea
ș
i
zi,
mai
devreme,
guvernul
anun
ț
ase
abrogarea
OUG

13.
Protestele
sunt
cunoscute
în
presa
na
ț
ională
ș
i
în
spa
ț
iul
digital,
în
mod
neoficial,
sub

denumirea
de
​
Tineriada
sau
protestele
​
#rezist
​
,
hashtag
cu
care
mul
ț
i
utilizatori
ai
platformelor
de

socializare, în mod special ai platformei Facebook, s-au identificat
ș
i încă se identifică.

115
115
„Proteste fa
ț
ă de ordonan
ț
ele privind gra
ț
ierea
ș
i modificarea Codului penal. Manifestan
ț
ii
ș
i-au strigat

nemul
ț
umirea la sediile PSD
ș
i ALDE”.
Ș
tirile TVR. 22 ianuarie

2017.
​
http://stiri.tvr.ro/proteste-fata-de-ordonantele-privind-gratierea-si-modificarea-codului-penal–manif
74

Această
serie
de
proteste
care
încă
durează
în
mod
sporadic,
ne-a
oferit
oportunitatea
de
a

efectua
o
observa
ț
ie
participativă
pe
durata
a
10
zile
de
protest
din
care
putem
oferi
următoarele

concluzii:

1.
spre
deosebire
de
segmentul
de
vărstă
45-70
care
de
ș
i
a
fost
înregistrat
în
număr

semnificativ
ca
participant
la
această
serie
de
proteste,
segmentul
de
vârstă
17-25
ș
i
chiar

25-45
a
fost
înregistrat
ca
fiind
mult
mai
activ
în
spa
ț
iul
digital
în
legătură
cu
asemenea

ac
ț
iuni
ș
i a prezentat mult mai pu
ț
ine reticen
ț
e cu privire la manifesta
ț
ii stardale;

2.
nivelul
de
afirmare
a
,,mândriei
cu
privire
la
na
ț
ionalitatea
română”
a
scazut
considerabil,

alaturi
de
observa
ț
ia
participativă
efectuată,
în
urma
interviurilor
dintr-un
procent
de

100%
(
numarul
total
al
persoanelor
intervievate
în
procente)
doar
un
procent
de
46%
a

declarat ca se simte „mândru să fie român în aceată perioadă”

116
Acest
sentiment,
am
reu
ș
it,
să
identificăm
că
este
pus
pe
seama
unor
reac
ț
ii
negative
la

realită
ț
iile observabile în cazul activită
ț
iilor întreprinse de actuala calasă politică de la guvernare.

3.
100%
din
procentul
celor
care
au
declarat
că
au
participat
la
manifesta
ț
iile
publice
au

declarat
că
vor
continua
să
participe
la
aceste
tipuri
de
manifesta
ț
ii
în
cazul
în
care
nu
se

va înregistra o schimbare;

4.
subiec
ț
ii
conside ră
acest
act
de
participare
politică
o
obliga
ț
ie
ș
i
o
responsabilitate

specifice unei manifestări de cetă
ț
enie activă.

Pe
parcursul
cercetării
am
urmărit
ș
i
dacă
mo
ș
tenirea
comunistă
reu
ș
e
ș
te
să
ofere
o

explica
ț
ie
modificărilor
existente
în
legătură
cu
participarea
politică
în
rândul
genera
ț
iei

post-1989,
ilustrată
de
segmentul
de
vârstă
45-70
de
ani.
Ceea
ce
am
reu
ș
it
să
identificăm
în

urma
interviurilor
este
ca
majoritatea
persoanelor
care
depă
ș
esc
vărsta
de
58
de
ani
din
acest

segment
înregistrează
o
implicare
relativ
constantă
în
procesul
de
vot,
însă
în
legătură
cu
alte

forme
de
manifestare
a
participării
politice
sunt
indiferen
ț
i.
Motiva
ț
ia
identificată
pentru
aceasta

este
cel
mai
bine
sintetizată
de
declara
ț
ia
Subiectului
31
din
acest
segment:
„
Îmi
plătesc
taxele
la

estantii-si-au-strigat-nemultumirea-la-sediile-psd-si-alde_813697.html#view
​
accesat în data de 19 martie

2018.

116
Calcule proprii, procentul fiind ob
ț
inut prin introducerea datelor în programul opera
ț
ional SPSS.

75

timp,
nu
rămăn
în
urmă
cu
impozitele,
sunt
aproape
de
pensie
ș
i
este
momentul
să
las
genera
ț
ia

voastră,
genera
ț
ia
tânară
sa
se
bată
cu
sistemul.
Noi
am
facut-o
cănd
ne-a
fost
rândul,
acuma
îi

rândul vostru”.

Considerăm
că
acest
fragment
din
interviul
nestructurat
luat
Subiectului
31
ilustrează,
cum
am

descoperit
în
urma
analizării
datelor
colectate,
opinia
a
aproximativ
38%
din
subiec
ț
ii

intervieva
ț
i.
Începutul
instalării
apatiei
politice
în
rândul
acestui
segment
de
vărstă
este
din
ce
în

ce
mai
alarmant.
De
asemenea
acest
fapt
sugerează
o
necesitate
direct
propor
ț
ională
cu
apatia

men
ț
ionată,
ca
segmentu l
de
vârstă
17-25
ș
i
etrapolând
35-45,
să
devină
din
ce
în
ce
mai
activ

din punct de vedere al participării politice.

Ceea
ce
am
reu
ș
it
să
identificăm
cu
privire
la
o
tipologie
a
culturii
politice
în
România

este
că
există
o
cultura
politică
mixtă.
Identificăm
caracteristici
specifice
unei
culturi
politice

patriarhale,
în
special
în
zonele
rurale
ale
României
unde
implicarea
ș
i
participarea
politică
este

limitată
la
prezen
ț
a
la
vot
când
este
cazul.
De
asemenea
în
aceste
zone
Biserica
încă
de
ț
ine
o

anumită influen
ț
ă, aceasta fiind mai semnificativă decât cea a autorită
ț
iilor statului.

Identificăm
ș
i
caracterist ici
ale
unei
culturi
politice
dependente,
existând
acea
înaltă
frecven
ț
a
a

orientarilor
indivizilor
către
sistemul
politic
diferen
ț
iat
ș
i
către
aspectele
output
ale
sistemului,

însa
orientarile
catre
obiectele
de
input
ș
i
catre
sine,
ca
participant
activ
sunt
mai
pu
ț
in
frecvente.

Cetă
ț
eanul
român
este
con
ș
tient
de
autoritatea
guvernamenta la
specializată;
el
este
afectiv

orientat
către
ea,
probabil
având
o
anumită
mandrie
fa
ț
a
de
ea,
de
asemenea
acesta
evalueaza

autoritatea de guvernamânt fie ca legitima, fie ca ilegitima.

Cel
mai
u
ș
or
de
identificat
este
reprezentată
de
cultura
politică
participativă,
cetă
ț
eanul

implicându-se
activ
în
via
ț
a
politică,
avănd
o
atitudine
pozitivă
fa
ț
a
de
participarea
politică.
Cum

am
reu
ș
it
să
observăm
nivelul
participării
politice
în
ultimii
doi
ani
a
fost
în
continuă
cre
ș
tere,

problemele
surveite
în
urma
deciziilor
luate
de
forma
actală
de
guvernământ
prezentând
un

factor motivator
ș
i de infl uen
ț
ă pentru nivelul participării politice .

Am
constatat
existen
ț
a
unui
dialog
permanent
între
tipurile
de
culturi,
o
evolu
ț
ie
ciclică

de
teme,
valori,
motive,
elemente
de
la
o
arie
culturală
la
alta,
un
proces
de
modelare
reciprocă
a

lor
în
funcție
de
multiple
variabile.
Putem
men
ț
iona
în
acest
caz
ca
variabilă
influen
ț
atoare

76

natura
regimului
politic,
gradul
de
conștientizare
înregistrat
în
legătură
cu
procesul
politic
sau

gradul
de
participare
politică
și
de
educație
civică,
fie
ea
ob
ț
inută
în
mediul
familial
sau
la

nivelul
educa
ț
iei
ș
colare.
Asemeni
modului
în
care
orientările
de
natură
politică
apar
ț
inând
unui

individ
conțin
în
grade
diferite
elemente
specifice
unei
culturii
parohiale,
unei
culturi
politice
de

supunere
și
unei
culturi
politice
de
tip
participativ,
proporția
dintre
aceste
elemente
este
dată
de

variabilele
arătate
mai
sus,
variabile
la
cere
impactul
înregistrat,
la
un
nivel
tot
mai
mar,
de

mass-media
ș
i
al
platform elor
digitale
de
socializare
ș
i
informare
asupra
omogenizării
culturale

naționale
precum
și
dezvoltarea
instrucției
școlare.
Prin
introducerea
de
evenimente
specifice

vie
ț
ii
cotidiene
în
cadru l
intim
al
fiecărui
cămin,
mass-media
reu
ș
e
ș
te
să
creeze
un
mediu
al

conștiinței
naționale
unde
prin
faptul
cî
informa
ț
ia
este
distribuită
echilibrat
ș
i
eficient
provoacă

con
ș
tin
ț
a
asupra
unui
destin
comun,
prin
crearea
în
egală
măsură
a
unei
noi
afinită
ț
i
pentru

activitatea politică
ș
i part iciparea activă la aceasta.

Încheiem
această
lucrare
într-o
notă
pur
subiectivă,
cu
speranța
că,
în
viitorul
apropiat,

printr-un
efort
susținut
ș
i
bine
direc
ț
ionat
din
partea
tineril or,
a
organizațiilor
apar
ț
inănd

societății
civile,
a
elitelor
politice,
a
instituțiilor
apar
ț
inând
statului
ș
i
a
cetățenilor
români
în
mod

general,
statutul
democra
ș
iei
se
va
dezvolta
în
România,
că
introducerea
de
politici
de
bun
sim
ț
,

cooperarea,
sentimentul
de
toleranță,
asumarea
de
responsabilitat
pentru
ac
ț
iunile
luate
în
pozi
ț
ia

pe
care
o
ocupă,
competența
și
profesionalismul,
sperăm
ca
aceste
elemente
vor
deveni
din
ce
în

ce
mai
prezente
în
spațiul
politic
ș
i
social
public
și
că
vor
reu
ș
i
să
anime
convingerile,
atitudinile

ra
ț
ionale
ș
i afective apar
ț
inând cetă
ț
enilor României.

77

Bibliografie

Lucrări de referin
ț
ă

1.
Almond,
Gabrie;
Verba,
Sidney
(eds),
Cultura
civică:
Atitudini
politice
șidemocrație
în

cinci
națiuni
​
,
traducerea
de
Dan
Pavel,
Budapesta:
CEU
Press
&București,
Editura
DU

Style, 1996.

2.
Bauer, Otto,
​
Calea spre socialism
​
, București: Editura P.S.D., 1945.

3.
Bădescu,Gabriel;
Com
ș
a,Mircea;
Gheorghi
ț
ă,Andrei;
Stanu
ș
,
Cristina
​
ș
i
​
Tufi
ș
,
Claudiu,

Implicarea civica si politic
​
ă
​
a tinerilor
​
, Constan
ț
a: Editura Dobrogea, 2010.

4.
Berstein,
Serge;
Milza,
Pierre,
​
Istoria
Europei
​
,
volumul
V,
Iași:Editura
Istitutul

European, 1998.

5.
Budiardjo, Miriam,
​
Participation and political party
​
, Jakarta: PT Gramedia, 1981.

6.
Bra
ș
oveanu,
​
Vasile,
​
Calitaea
democra
ț
iei
ș
i
cultura
politică
în
România
​
,
Ia
ș
i:
Editura

Adenium, 2015.

7.
Calafeteanu,
Ion,
Neacșu,
Gheorghe;
Osiac,
Daniela
ș
i
Rusu,
Sebastian,
​
Revoluția
din

decembrie 1989
​
*
​
Documente, Documentul nr.14
​
, Cluj-Napoca: Editura Mega, 2009

78

8.
Carpinschi,
Anton,
​
Analiza
comparată
în
științele
politice
​
,
​
Universitatea
"Alexandru
Ioan

Cuza" din Iași, suport de curs.

9.
Cot, J.P., Mounier, J.P.,
​
Pour une sociologie politique
​
, vol.2, Paris: Ed. Du Seuil, 1974.

10.
Constantinescu,
Emil,
​
Revoluția
din’89
așa
cum
a
fost
ea.
Păcatul
originar,
sacrificiul

fondator
​
, București: Editura Minerva, 2009.

11.
Dahlgren,
Peter,
Media
and
Political
Engagement:Citizens
Communication,
and

Democracy,
​
New York: Cambridge University Press, 2009.

12.
Dahl, Robert A.,
​
On Democracy
​
, London: Yale University Press, 1998.

13.
Diaconu, Ion,
​
Cultura și drepturile omului
​
, București: Pro Universitaria, 2012.

14.
Emmons,
Allan-Chet,
​
The
Violent
Revolution:
Nationalism
and
the
1989
Romanian

Revolution
​
, Oregon: Western Oegon University, 2016.

15.
Fuga,
Gheorghe,
​
Schimbare
socială
și
cultură
politică
​
,
București:
Editura
Economica,

2000.

16.
Gibbins,
J.
R.,
Contemporary
Political
Culture;
Politics
in
a
Postmodern
Age,
Thousand

Oaks,
California:
​
SAGE
Publications,
1989,
​
apud
Ș
tefan
Stanciugelu,
Ideal-tipuri
și

tipuri
reale
în
cultura
politică
românească
​
,
Sfera
politicii.
Revistă
lunară
de
științe

politice, editată de fundația „Societatea civilă”, anul III, Nr. 21, 1994.

17.
Herder,
Johann
Gottfried,
​
Idei
privind
filosofia
istoriei
omenirii
​
,
Berlin:
Editura

Holzinger,2013

18.
Huntington,
P.
Samuel.,
​
The
third
wave:
Democratization
in
the
late
twentieth
century
​
,

Norman and London: University of Oklahoma Press, 1991.

19.
Huntington,
Samuel
P
ș
i
Nelson,
Joan
M.,
​
No
Easy
Choice:
Political
Participation
in

Developing Countries
​
, Cambridge: Harvard University Press, 1976.

20.
Mattei Dogan,
​
Cum să comparam națiunile
​
, Bucure
ș
ti: Editura Alternative, 1993.

21.
McQuail, Denis,
​
Comunicarea
​
, Ia
ș
i: Editura Institutului European, 1999.

22.

​
Mihu, Achim,
​
Antropologie culturală
​
, Cluj-Napoca: Editura Napoca Star, 2000.

23.
Mungiu,
Alina,
​
Românii
după
’89
–
Istoria
unei
neînțeleger
​
i,
Bucure
ș
ti:
Editura

Humanitas, 1995.

79

24.
Norris,
Pippa,
A
virtuous
circle.
Political
communications
in
postindustrial
societies
​
,

Cambridge: Cambridge University Press, 2000.

25.
Pye,
Lucian
W;
Verba,
Sidney,
​
Political
Culture
and
Political
Development
​
,
​
Princeton:

Princeton University Press,
​
1965.

26.
Pattie,
Charles
J.;
Patrick,
Seyd
ș
i
Whiteley,
Paul,
​
Citinzenship
in
Britain:
Values,

Participation and Democracy
​
, Cambridge, Cambridge University Press, 2004.

27.
Pîrvulescu,
R,
Cristian.,
​
Cultura
politică
–
un
instrument
teoretic
pentru
estimarea

adaptării la schimbare a societății românești
​
, în Sfera politicii, nr.21, octombrie 1994.

28.
Proca, Gherasim,
​
Note de curs. Tranzi
ț
ii politice
ș
i demog ratizare
​
, Bucure
ș
ti: (f.e), (f.a).

29.
Ralea, Mihai,
​
Ideea de revoluție
​
, București: Editura Albatros, 1997, capitolele VII-IX

30.
Revel,
Jean
Francois,
La
nouvelle
révolution
mondiale
est
commencée
aux
Etats-Unis
​
,

Paris: R. Laffont, 1970.

31.
Ropelato,
Daniela,
The
quality
of
democracy.
Participation
and
its
dilemma:
How
to
go

beyond
​
, Crossroad: Editura St. Thomass, 2008.

32.
Scurtu,
Ioan,
Revoluția
Română
din
decembrie
1989
în
context
interna
ț
ional
​
,
București:

Editura Redacției Publicațiilor pentru Străinătate, 2009.

33.
Siani-Daves,
Peter,
​
Revoluția
Română
din
decembrie
​
,
București:
Editura
Humanitas,

2006
​
.

34.
Verba,
Sidney,
Comparative
Political
Culture,
in:
Political
Culture
and
Political

Development, Princeton University Press, Princeton, New York, 1969.

35.
Zamfir,Cătălin;
Vlăsceanu,
Lazăr,
​
Dicționar
de
sociologie
​
,
București:
Editura
Babei,

1998.

Suport de curs

36.
***Cultura
politică,
în
Politologie,
Manual
editat
de
A.S.E.,
București,
Editura
Didactică

și Pedagogică S.A., 1992.

Document de arhivă

37.
Constituția Republicii Socialiste România adoptată în anul 1965.

Surse online

80

38.
***Cultură
politică
și
mass
media
,

Cultură politică şi mass media

​
,
10
august

2009. Accesat în 12 septembrie 2017.

39.
Funda
ț
ia
Multime dia.
​
https://fundatiamultimedia.wordpress.com
​
,
accesat
în
data
de
19

septembrie 2017.

40.
https://dexonline.ro/definitie/etos
​
, accesat în data de 29.10.2018.

41.
***
​
Sinatra
Doctrine
at
Work
in
Warsaw
Pact,
Soviet
Says
​
,”
Los
Angeles
Times,
October

25,
1989,
​
http://articles.latimes.com/1989
​
10
​
25/news/mn
​
745_1_warsaw
​
pact
​
.
accesat
în

decembrie 2016.

42.
Username SACCSIV „Europa este pe punctul de a exploda. Toata lumea spune NU

austeritatii”,
​
Revolta,
​
25 mai 2011,

Europa este pe punctul de a exploda

​
, accesat

în data de 14 martie 2018.

43.
Victor,
Eric,
​
Revolu
ț
ia
română
din
1989.
Impactul
în
relatiile
interna
ț
ionale
​
,
(f.a),

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/revolutia-romana-din-decembrie-1989-im
pactul-in-relatiile-internationale
​
, accesat în ianuarie 2018.

44.
Date
statistice
preluate
de
la
Biroul
Electoral
Central
2012
ș
i

http://alegeri.refeinte.transidex.ro/index.php
​
, accesat în data de 11 decembrie 2017.

45.
Marin,
Iulia,
„
Parlamentare
2016:
tinerii
chiulesc,
rezultatul
e
decis
de
segmentul
45-64

de
ani
​
”
​
,
​
PRESS
ONE
​
,
12.12.2016,

https://pressone.ro/parlamentare-2016-tinerii-chiulesc-rezultatul-e-decis-de-segmentul-45
-64-de-ani/
​
, accesat în data de 12 decembrie 2017.

46.
„Proteste
fa
ț
ă
de
ordonan
ț
ele
privind
gra
ț
ierea
ș
i
modificarea
Codului
penal.

Manifestan
ț
ii
ș
i-au
strigat
nemul
ț
umirea
la
sediile
PSD
ș
i
ALDE”.
Ș
tirile
TVR.
22

ianuarie

2017.
​
http://stiri.tvr.ro/proteste-fata-de-ordonantele-privind-gratierea-si-modificarea-codul
ui-penal–manifestantii-si-au-strigat-nemultumirea-la-sediile-psd-si-alde_813697.html#vi
ew
​
accesat în data de 19 martie 2018.

81

ANEXE

ANEXA 1.

Grafice cu sondajele de opinie realizate cu ocazia alegerilor preziden
ț
iale 2014 din România.

Sursa: Open Politics,
​
29 octombrie 2014,

​

Ce arată toate sondajele de opinie pe alegerile prezidențiale?

​
accesat

în data de 22 martie 2018.

ANEXA 2.

Itemi
care
indicã
sprijinul
pentru
ideea
unui
sistem
politic
democratic,
dar
ș
i
sprijinul
pentru
trei

alternative
anti-democratice:
un
lider
puternic,
care
să
nu
se
preocupă
de
parlamentul
ș
i
de
alegeri,
un

guvern de speciali
ș
ti care conduc
ț
ara dupã cum consideră că este mai bine pentru sau un regim militar.

82

Sursa:
Sursa
datelor:
ECC
2010,
EVS
2008,
​
G
​
abriel
Bădescu,
Mircea
Com
ș
a,
Andrei

Gheorghi
ț
ă,
Cristina
Stanu
ș
​
ș
i
​
ClaudiuTufi
ș
,
​
Implicarea
civica
si
politic
​
ă
a
tinerilor
​
,
Constan
ț
a:

Editura Dobrogea, 2010, p. 11.

ANEXA 3

Suport
de
curs
informativ
privind
politologia
ca
ramură
de
analiză
ș
i
specificul
doctrinelo

ș
i
ideologiilor
politice.
Acest
suport
a
fost
lecturat
în
format
online
pentru
a
stabili
un
cadru

conceptulat
asupra
semnifica
ț
iilor
doctrinelor
politice
totalitare,
în
cazul
nostru
oglindite
prin

regimul comunist.

Sursa:
Nicolae
Frigioiu,
„Politologie
ș
i
doctine
politice”,
Docslide
Brazil,
02
martie
2016,

https://docslide.com.br/documents/nicolae-frigioiu-politologie-si-doctrine-politice-56d655b67d8
a8.html
​
, accesat în data de 15 decembrie 2017.

83