Lect. univ. drd. Carmen Boghean DISCIPLIN Ă DE SPECIALITATE LA SPECIALIZAREA ECONOMIA COMER ȚULUI, TURISMULUI ȘI SERVICILOR CUPRINS CAPITOLUL I… [615078]

ECONOMIA TURISMULUI
Lect. univ. drd. Carmen Boghean

DISCIPLIN Ă DE SPECIALITATE LA SPECIALIZAREA
ECONOMIA COMER ȚULUI, TURISMULUI ȘI SERVICILOR

CUPRINS
CAPITOLUL I TURISMUL – DELIMIT ĂRI CONCEPTUALE …………………………………….3
1.1 Concepte și clasificări folosite în turism ………………………………………………………………………………………………. 3
1.2 Forme ale activit ății turistice ………………………………………………………………………………………………………………. 4
1.3 Evolu ția turismului interna țional și tendințele actuale ……………………………………………………………………………. 6
CAPITOLUL II IMPACTUL TURISMULUI ASUPRA ECONOMIEI ………………………….10
2.1 Impactul macroeconomic al turismului ………………………………………………………………………………………………. 10
2.2 Efectul multiplicator al turismului …………………………………………………………………………………………………….. 11
2.2.1 Turismul și ocuparea for ței de munc ă………………………………………………………………………………………….. 12
2.2.2 Turismul interna țional și echilibrarea balan ței de plăți externe ………………………………………………………… 12
2.3 Impactul social al turismului …………………………………………………………………………………………………………….. 14
CAPITOLUL III ORGANIZAREA ȘI CONDUCEREA TURISMULUI ………………………..15
3.1. Organisme interna ționale de turism ………………………………………………………………………………………………….. 15
3.2. Rolul statului în turism ……………………………………………………………………………………………………………………. 16
3.3. Organizarea și coordonarea activit ăților turistice ………………………………………………………………………………… 19
3.4. Agen țiile de turism, veriga de bază a institu țiilor care activeaz ă în industria c ălătoriilor și turismului ……….. 22
3.5. Începuturile organiz ării mișcării turistice în România …………………………………………………………………………. 27
CAPITOLUL IV RELA ȚIILE MANAGER-SUBORDONA ȚI ÎN ÎNTREPRINDERILE
TURISTICE …………………………………………………………………………………………………………………31
4.1. Funcțiile manageriale de conducere operativ ă……………………………………………………………………………………….. 31
4.2. Modele comportamentale ale personalului întreprinderilor de turism ……………………………………………………….. 33
4.3.1. Necesitatea creativit ății în întreprinderile turistice ……………………………………………………………….. 38
4.3.2. Procesul de creativitate ………………………………………………………………………………………………………….. 38
4.3.3. Tehnici de stimulare a creativit ății……………………………………………………………………………………………… 39
4.3.4. Rolul managerului în monitorizarea creativit ății…………………………………………………………………………. 41
4.3.5. Rolul managerului în armonizarea obiectivelor în rela țiile conduc ători-subordona ți……………… 41
CAPITOLUL V TURISMUL ÎN ROMÂNIA ………………………………………………………………..43
5.1. Succint ă prezentare a ultimei jum ătăți de secol ………………………………………………………………………………….. 43
5.2 Analiza macromediului ……………………………………………………………………………………………………………………. 45
5.2.1 Mediul economic ………………………………………………………………………………………………………………………. 45
5.2.2 Mediul socio-cultural ………………………………………………………………………………………………………………… 45
5.2.3. Mediul politic …………………………………………………………………………………………………………………………. 46
5.2.4 Mediul tehnologic ………………………………………………………………………………………………………………. 49
5.2.5 Mediul ecologic ………………………………………………………………………………………………………………….. 49
CAPITOLUL VI. ANALIZA PIE ȚEI TURISTICE ROMÂNE ȘTI……………………………..51
6.1. Cererea turistic ă…………………………………………………………………………………………………………………………….. 51
6.1.1. Tipologii de cerere turistic ă……………………………………………………………………………………………………….. 53
6.1.2. Comportamente generatoare de cerere turistic ă……………………………………………………………………………. 55
6.2. Oferta turistic ă……………………………………………………………………………………………………………………………….. 58
6.2.1. Caracterizare conceptual ă…………………………………………………………………………………………………………. 58
6.2.2. Resursele turistice – naturale și antropice – ale României ………………………………………………………………. 59
6.3. Capacitatea de cazare turistic ă…………………………………………………………………………………………………………. 60
6.3.1 Capacitatea de cazare pe forme de turism …………………………………………………………………………………….. 61
6.3.2. Capacitatea și calitatea structurilor de cazare turistic ă…………………………………………………………………… 63
6.4. Turismul și economia în țara noastr ă………………………………………………………………………………………………… 64
CAPITOLUL VII TURISMUL ȘI MEDIUL ………………………………………………………………..65
7.1. Protec ția și conservarea mediului, necesitate obiectivă a dezvolt ării turismului ……………………………………… 65
7.2. Aspecte ale degrad ării mediului prin turism ……………………………………………………………………………………… 66
7.3. Conceptul de dezvoltare durabil ă în turism ………………………………………………………………………………………… 68
7.4. Indicatorii capacit ăților de suport pentru turism …………………………………………………………………………………. 71
7.5. Principalele ac țiuni de protec ție și conservare a mediului și a potențialului turistic …………………………………… 72
CAPITOLULVIII ROMÂNIA CA DESTINA ȚIE TURISTIC Ă –ANALIZA S.W.O.T. …75
8.1 Puncte forte. Puncte slabe ………………………………………………………………………………………………………………… 75
8.1.1 Puncte forte ……………………………………………………………………………………………………………………………… 75
8.1.2 Puncte slabe ……………………………………………………………………………………………………………………………. 80
8.2 Oportunităț ile și amenințările…………………………………………………………………………………………………………… 84
8.2.1 Oportunități …………………………………………………………………………………………………………………………….. 84
8.2.2 Amenin țări………………………………………………………………………………………………………………………………. 86
Teste gril ă……………………………………………………………………………………………………………………88
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………………………….92
2

CAPITOLUL I TURISMUL – DELIMIT ĂRI CONCEPTUALE
1.1 Concepte ș i clasificări folosite în turism
Etimologic, cuvântul „turism" provi ne din termenul englez „tour" (c ălătorie), sau „to
tour", „to make a tour" (a c ălători, a face o c ălătorie), termen creat în Anglia, în jurul anilor
1700, pentru a desemna ac țiunea de voiaj în Europa – în general și în Franța – în special. La
rândul său, acest termen englez deriv ă din cuvântul francez „tour" (c ălătorie, plimbare,
mișcare), fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de c ălătorie de agrement.
Termenul francez are r ădăcini și mai adânci, el deriv ă din cuvântul grec „tournos" și, respectiv,
din cel latin „turnus" și înseamn ă tot călătorie în circuit. Din termenul „turism" a derivat și cel
de „turist", adic ă persoana care efectueaz ă călătoria pentru pl ăcerea proprie.
Se pune problema clarific ării unor aspecte legate de termenul „turist". Profesorul englez F.
W. Ogilvie, în 1933, considera ca fiind turi ști „… toate persoanele care satisfac cel pu țin două
condiții, și anume sunt dep ărtate de cas ă pentru o perioadă care nu dep ășește un an ș i cheltuiesc
bani în acele locuri f ără ca să-i câștige ". Asemănător se pronun ța și compatriotul s ău A. C. Norwal
(1936), care considera că turistul „este acea persoan ă care intră într-o țară străină pentru orice
alt scop decât de a- și stabili o re ședință permanent ă sau pentru afaceri și care cheltuie ște, în
țara unde se stabileș te temporar, banii câ știgați în altă parte". Cel care a elaborat o definiț ie a
turismului – acceptat ă pe plan mondial, a fost profesorul elveț ian dr. W. Hunziker, acesta
apreciind că : „Turismul este ansamblul de rela ții și fenomene care rezult ă din deplasarea și
sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate
printr-o stabilire permanent ă și o activitate lucrativ ă oarecare'' (1940).
Zece ani mai târziu The Shorter Oxford English Dictionary (Oxford, 1950) – define ște
turismul ca fiind „…teoria și practica din sfera c ălătoriilor; c ălătoria fiind de pl ăcere", iar
turistul drept „…cel care face un tur sau mai multe tururi, în special cel ce face aceasta pentru
recreere; cel care c ălătoreș te de plăcere sau pentru motive culturale, vizitând diverse locuri
pentru obiectivele interes ante ale acestora, pentru peisaj sau altele asem ănătoare".
Dicționarul Enciclopedic Român (1966, vol. IV) propune urmă toarea defini ție a
turismului: „ Activitate cu caracter recrea tiv sau sportiv, co nstând din parcurgerea pe jos sau cu
diferite mijloace de transport a unor distan țe, pentru vizitare a regiunilor pitore ști, a localit ăților,
a obiectivelor culturale, economice, istorice etc."
Dictionnaire Touristique International (1969) con ține și el o formulare: „Turismul
reprezintă ansamblul de m ăsuri puse în aplicare pentru organizarea și desfășurarea unor
călătorii de agrement sau în alte scopuri, r ealizate fie prin intermediul unor organiza ții, societăț i
sau agenții specializate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum și industria
care concur ă la satisfacerea nevoilor turi știlor" și tot în Dic ționarul turistic interna țional
3

(1980) se precizeaz ă că „turismul se distinge de c ălătorie prin aceea c ă implică pentru persoana
în cauză, pe de o parte, alegerea deliberat ă a țintei, pe de alta, preocuparea exclusiv ă pentru
satisfacerea plă cerii sale".
Sintetizând cele enun țate, prin turism se în țelege:
• în primul rând, ansamblul de activit ăți prin care omul îș i petrece timpul
liber călătorind în alt ă localitate sau țară, pentru a vizita oameni și locuri, monumente și
muzee, pentru a- și îmbogăț i cunoștințele generale, pentru a se distra și a face sport, pentru
odihnă sau tratament;
• în al doilea rând, industria creat ă pentru satisfacerea tuturor bunurilor și
serviciilor solicitate de turi ști la locul de destina ție, la un înalt nivel calitativ și în condi țiile
protecției și conservării resurselor turistice, în special, ș i a mediului înconjură tor, în general.
Luând în considerare rapida schimbare pe care a suferit-o mediul economico-social în
care se desf ășoară turismul în perioada de la ultima Conferin ță Internațională a ONU privind
turismul (Roma 1963), Conferin ța Internațională asupra turismului și statisticii turismului de la
Ottawa din iunie 1991 a recomandat noi definiri ale conceptelor de bază în turism:
„Turismul se referă la activit ățile unei persoane care c ălătoreș te în afara mediului
său obișnuit, pentru mai pu țin de o perioad ă specificat ă de timp și al cărei scop principal
de călătorie este altul decât exercitarea unei activit ăți remunerate la locul de vizitare."
Din perspectiva acestei defini ții și a normelor elaborate recent de Organiza ția Mondial ă a
Turismului este considerat turist „orice persoan ă care se deplaseaz ă spre un loc situat în afara
reședinței obișnuite pentru o perioad ă mai mic ă de 12 luni ș i ale cărei motive principale de
călătorie sunt altele decât exercitarea unei activit ăți remunerate în locul vizitat . Astfel sunt
considerați turiști persoanele care:
• efectuează o călătorie de agrement (vacan ță, concediu);
• se deplasează în stațiunile baneo-climaterice în scopul tratamentului sau îmbun ătățirii
stării de să nătate;
• se deplasează în alte localit ăți în scopul de a participa la competi ții sportive;
• călătoresc în scopuri profesionale, adic ă participă la conferin țe internaționale,
reuniuni științifice sau misiuni religioase etc;
• se deplasează în scopuri culturale.

1.2 Forme ale activit ății turistice
In cadrul activit ăților turistice se pot identifica urm ătoarele forme:
• turismul intern (domestic touris m) – reziden ții unei țări care c ălătoresc în
propria țară;
4

• turismul interna țional receptor (inbound/internation al-receptor tourism) – vizitarea
unei țări date de că tre non-reziden ți;
• turismul interna țional emitent (outbound/outgoing tourism) – reziden ții unei ță ri
date care viziteaz ă alte ță ri.
Aceste trei forme de baz ă se pot combina, rezultând alte trei forme derivate de turism:
• turism interior – incluzând turismul intern și turismul receptor;
• turism na țional – incluzând turismul intern și turismul emiță tor;
• turism interna țional – incluzând turismul r eceptor (incoming) și turismul emi țător
(outgoing).
Evenimentele de dup ă 1989 au reprezentat un nou punct de plecare pentru turismul
românesc. Managerii au fost obliga ți să facă față concuren ței destina țiilor externe, interzise
până atunci în România. Marile ora șe din vest și stațiunile de la Marea Neagr ă au fost
principalele ținte. La început, majorita tea românilor au preferat tot litoralul românesc. în
prezent, agen ții de turism spun c ă destinațiile externe se vând foarte bine. Dup ă ce a pierdut clar
cursa cu Turcia și Grecia, iar destina ții precum Spania sau Egipt sunt din ce în ce mai solicitate,
din acest an ș i litoralul bulg ăresc pare s ă fi luat o felie consistent ă din piaț a româneasc ă. În
ultimii ani, turismul ro mânesc a suferit modific ări semnificative. Importan ța litoralului a sc ăzut,
iar infrastructura învechit ă i-a determinat pe mul ți turiști să se orienteze c ătre alte locuri. Marii
câștigători par a fi agroturismul, zonele montane și Delta Dun ării. Speciali știi sunt de pă rere că
ar putea ap ărea noi sta țiuni cu poten țial turistic.
În țara noastră sunt prezente aceste forme de turism și sunt intrate de mai multe decenii
atât în teoria turismului, cât ș i în activit ățile turistice desf ășurate de c ătre unităț ile prestatoare de
servicii turistice. Activitatea turistic ă, datorită complexit ății și multiplelor abord ări pe care le
suportă, se mai poate clasifica și în funcț ie de urm ătoarele criterii:
a) după motivele c ălătoriei.
• loisir, recreere ș i vacanță (odihnă );
• vizite la rude și prieteni;
• afaceri și motive profesionale;
• tratament medical;
• religie/pelerinaje;
• alte motive.
b) după gradul de mobilitate al turistului di stingem:
• turismul de sejur (lung/reziden țial; mediu; scurt).
• turismul itinerant (de circula ție);
• turismul de tranzit.
5

c) în funcție de caracteristicile sociale și economice ale cererii:
• turismul particular;
• turismul social;
• turismul de mas ă.
d) după modul de angajare al presta țiilor turistice distingem:
• turismul organizat;
• turismul neorganizat;
• turismul mixt.
e) după vârsta participanț ilor:
• turismul pentru pre școlari;
• turismul pentru elevi;
• turismul pentru tineret (18-31 ani);
• turismul pentru adul ți (31-60 ani);
• turismul pentru vârsta a III-a.
Aceste forme de turism nu trebuie privite în mod izolat, ele suprapunându-se prin
anumite caracteristici comune.
1.3 Evolu ția turismului interna țional și tendințele actuale
Evoluția, atât a turismului, cât și a turismului interna țional se caracterizeaz ă, la nivel
mondial, printr-o tendin ță de creștere datorit ă influenței factorilor economici, demografici,
politici, sociali. Turismul interna țional are, în aceast ă situație, cea mai important ă creș tere
datorită dorinței oamenilor de a vizita alte țări, de a cunoa ște alte civiliza ții, obiceiuri dar și
datorită progresului tehnic înregist rat în domeniul transporturilo r, progres care permite c ălătorii
mai rapide și mai confortabile pe distan țe din ce în ce mai lungi.
Evoluția turismului interna țional se poate aprecia prin acț iunea a doi indicatori:
sosirile/plec ările de turiș ti și încasările/cheltuielile din turismul interna țional.
Tabel nr. 1: Sosirile și încasările din turismul interna țional perioada 1950-1999

Anul Sososiri de turi ști
(mii) Încasări (mld) (USD)
1950 25.3 2.1
1960 69.3 6.9
1970 165.8 17.9
1980 287.8 102
1990 266.2 1995
1995 566.4 393.3
1999 664.4 455.5
Sursa: WTO, Compendium of Statistic
6

Din informa țiile prezente în tabel se poate observa o cre ștere accentuat ă a turismului
internațional în anii '60 și '70, urmată de o încetinire a ritmului de creș tere.
Indicatorul „încas ări" prezint ă o creștere mult mai accentuat ă, care se datoreaz ă și
fenomenului inflaț ionist, pe lâng ă ceilalți factori de influen ță (creșterea num ărului de sosiri, a
duratei sejurului, a cheltuielilor ocazionate de activitatea turistic ă, a distanței de deplasare).
Previziunile WTO se refer ă la o încetinire a ritmului de cre ștere atât a sosirilor, cât și a
încasărilor. Sunt luate în considerare ritmuri medii anuale de cre ștere situate în jur de 4%
(echivalentul unei dubl ări la un interval de 18 ani) pentru ambii indicatori de m ăsurare a
circulației turistice interna ționale.
WTO consider ă că în anul 2020 num ărul de sosiri din turismul internaț ional va ajunge la
1,56 mld. Din acest num ăr, 1,2 mld vor reprezenta c ălătoriile în țările învecinate (regionale) și
0.4 mld vor fi c ălătorii pe distan țe lungi (inter-regionale).
In tabelul 2 se poate observa cre șterea susținută a zonei Asia-Pacific care, în perioada
2010-2020 î și va dubla num ărul de sosiri interna ționale și va devansa în ceea ce prive ște cota
de piață continentul american. Cea mai mare rată de creștere anual ă o are zona Orientului
Apropiat, aceasta dublându- și numărul de sosiri interna ționale în acela și interval.
Repartizarea sosirilor interna ționale pe regiuni geografice confirm ă poziția de lider a
Europei (717 milioane), urmat ă de Asia de Est și Pacific (397 milioane) și de continentul
american (282 milioane). Urmeaz ă Africa, Orientul Apropiat și sudul Asiei.
Tabel nr. 2: Previziunea sosirilor de turi ști interna ționali pe regiuni

Anul de
bază
Previziuni Creșterea
anuală
(%) Cote de pia ță
1995 2010 2020 1995-2020 1995 2020
Lumea 565.4 1006.4 1561.1 4.1 100 100
Africa 20.2 47.0 77.3 5.5 3.6 5.0
America 108.9 190.4 282.3 3.9 19.3 18.1
Asia de Est și
Pacificul 81.4 195.2 397.2 6.5 14.4 25.4
Europa 338.4 527.3 717.0 3.0 59.8 45.9
Orientul
Mijlociu 12.4 35.9 68.5 7.1 2.2 4.4
Asia de Sud 4.2 10.6 18.8 6.2 0.7 1.2
Intraregional 464.1 790.9 1183.3 3.8 82.1 75.8
Long-Haul (b) 101.3 215.5 377.9 5.4 19.9 24.2
Sursa: World Tourism Organization
(a) Intraregional include sosirile din țări de origine nespecificate.
(b) Long-Haul este definit ca restul, mai pu țin turismul intraregional.
Călătoriile pe distan țe lungi vor avea o tendin ță de creș tere mai accentuat ă (5.4%/an)
7

decât călătoriile pe distan țe scurte (3.8%/an). Astfel, de la o pondere de 82% a c ălătoriilor pe
distanțe scurte în anul 1995, se va ajunge în 2020 ca acestea s ă dețină aproape 76% din pia ța
turismului interna țional.
In privin ța încasărilor din turismul interna țional se apreciaz ă atingerea sumei de
2000 mld USD în anul 2020 . Astfel se apreciaz ă ca se vor cheltui ~ 5 mld USD în fiecare zi în
întreaga lume.
Până în anul 2020, num ărul turiș tilor, la nivel mondial, va ajunge la 1,6 miliarde, mai
mult decât dublu fa ță de evidentele existente la nivelul anului 2005, aproximativ 700 milioane.
Vicepreședintele Comisiei Europe ne, Gunter Verheugen, re sponsabil de politicile
întreprinderilor și industriei, a declarat: „Sectorul european al turismului se afl ă în plină
expansiune. Politica noastr ă vizează, în principal, ameliorarea și competitivitatea sectorului
european al turismului, precum și crearea a noi locuri de munc ă, susținând dezvoltarea
durabilă a sectorului", în turism lucreaz ă circa șapte milioane de persoane în dou ă milioane de
unități turistice – hoteluri, re staurante, baruri, agen ții de turism. Contribu ția la Produsul Intern
Brut în UE este de 5%. Din sectoa rele conexe, cum ar fi transportul, alte sectoare dezvoltate pe
orizontală , contribu ția la PIB ajunge pân ă la 11%, și mai mult de 20 de milioane de locuri de
muncă. La Forumul european de turism, g ăzduit de Malta, au fost abordate teme, cum ar fi:
dezvoltarea în domeniul turismului, ameliorarea reglementarilor cu un mai mare accent pe
directiva „servicii", leg ătura dintre competitivitate și pregătirea profesional ă. Comisia
European ă a lansat prima edi ție a forumului în anul 2002.
Referitor la pia ța european ă din care face parte și România, WTO identific ă următoarele
tendințe macroeconomice care se vor ma nifesta în viitorul apropiat:
• Se previzioneaz ă ca sosirile interna ționale de turi ști să atingă 1,56 miliarde în
2020 cu o cre ștere medie anual ă de 4,1%. Se estimeaz ă că vor crește călătoriile pe distan țe
lungi (de la 18% la 24% în 2020) în detrimentul c ălătoriilor inter-regionale.
• Până în 2020 Europa Central ă și de Est va atrage mai mul ți turiști decât țările
din Europa de Vest.
• Sosirile interna ționale de turi ști în Europa vor ajunge la 717 milioane în 2020, cu o
creștere anual ă de 3%, sub media mondial ă de 4,1% fapt care va diminua cota de piață a
Europei.
• Franța va ră mâne cea mai important ă țară receptoare de turi ști din Europa (pân ă
în 2020 se va ajunge la aproape 106 milioane de turi ști internaționali).
• Cele 10 ță ri balcanice vor ajunge s ă primeasc ă în 2020 până la 79 milioane turi ști,
92% dintre ei fiind atra și de Grecia, Bulgaria, România și Croaț ia. Acest lucru se datoreaz ă unei
creșteri anuale de 4,6% în perioada 1995-2020.
8

• Până în 2020, 346 milioane de turiș ti vor vizita zona Mediteranei (reprezentând 22%
din totalul mondial al sosirilor).
Pe lângă aceste previziuni de natur ă pur economic ă sunt necesare și anumite previziuni
de natură social-psihologic ă pentru a putea în țelege nevoile / dorin țele noilor turi ști și a veni în
întâmpinarea lor cu produse și servicii care s ă satisfacă întocmai a șteptările acestora. OMT
identifică tendințele care se vor manifesta, în acest sens, pe pia ța european ă:
• Turismul este promovat de c ătre guverne mai mult pentru profiturile ec onomice
obținute decât pentru beneficiile sociale și îmbunătățirea calității vieții.
• Creșterea concuren ței între destina țiile de vacan ță și alte forme de petrecere a
timpului liber.
• Creșterea importan ței Internetului ca mi jloc de promovare și vânzare.
• Parcurile de distrac ții tematice vor deveni din ce în ce mai populare prin
oferirea unei game largi de atrac ții și facilităț i într-o zon ă relativ compact ă.
• Introducerea monedei unice EURO are ca principal rezultat cre șterea num ărului
de călătorii intraregionale.
• Creșterea rapid ă a numărului de „low cost airlin es" va avea ca efect cre șterea
călătoriilor intraregionale.
• Consolidarea tour-operatorilor eu ropeni va continua prin „înghi țirea" operatorilor de
dimensiuni medii l ăsând marii operatori și micii operatori specializa ți să deserveasc ă piața.
• In societăț ile vestice se manifest ă o tendin ță de creș tere a num ărului
persoanelor în vârst ă, a ratei divor țurilor, a familiilor m onoparentale și a căsătoriilor la
vârste mai înaintate și a respectului fa ță de natură.
• Cultura reprezint ă o component ă a călătoriei la peste 60% dintre turi știi europeni.
Aceste previziuni, atât cele de natur ă economic ă, cât ș i cele psiho – sociologice sunt
necesare pentru crearea unei oferte turistice corespunz ătoare evolu ției și cerințelor pieț ei.
Aceasta este o abordare la nivel macr o-economic care va trebui aprofundat ă prin analize pe
termen scurt ale pie ței.
9

CAPITOLUL II IMPACT UL TURISMULUI ASUPRA ECONOMIEI

În ansamblul unei economii na ționale, turismul ac ționează ca un element dinamizator al
sistemului economic global, el presupunând o cerere specific ă de bunuri și servicii, cerere care
antreneaz ă o creștere în sfera producț iei acestora. De asemenea, cererea turistic ă determin ă o
adaptare a ofertei, care se materializeaz ă în dezvoltarea st ructurilor turistice și indirect în stimularea
producției ramurilor participante la: construirea și realizarea de noi mijloace de transport, instala ții
de agrement pentru sporturi de iarn ă, nautice etc. Dezvoltarea turi smului conduce astfel, la un
semnificativ spor de produc ție.

2.1 Impactul macroeconomic al turismului
Cu toate c ă are un aport semnificativ la crearea PIB, turismul are și o contribu ție aparte la
realizarea valorii ad ăugate. Având ca specific consumul mare de munc ă vie, de inteligen ță și
creativitate, turismul particip ă la crearea valorii ad ăugate într-o m ăsură mai mare decât alte
ramuri apropiate din punct de vedere al nivelului de dezvoltare.
De asemenea, turismul antreneaz ă și stimuleaz ă producția din alte dome nii. Studiile de
specialitate au eviden țiat faptul c ă activitatea unor ramuri este determinat ă î n m a r e p a r t e d e
nevoile turismului.
Turismul reprezintă totodată un mijloc de diversificare a structurii economiei unei țări.
Astfel, necesitatea de adaptare a activit ății turistice la nevoile tot mai diversificate, mai complexe
ale turiștilor determin ă apariția unor activităț i specifice de agrement , transport pe cablu.
În primele patru luni ale anului, deficitul de cont curent al balan ței de plăți, calculat ca
sumă între soldurile opera țiunilor cu bunuri și servicii, venituri le înregistrate și transferurile
curente de bani din str ăinătate, a înregistrat 1,39 miliarde de euro, cu 77% mai mult decât anul
trecut. Tendin ța este totu și de descre ștere a deficitului, cum dup ă primele trei luni ale anului
curent dezechilibrul er a superior cu 85% fa ță de primul trimestru al anului 2004. Schimburile
comerciale în primele patru luni înregistreaz ă un dezechilibru în favoarea importurilor de
1,8 miliarde de euro, cu aproape 70% mai mult decât în perioada similar ă din 2004. Sectorul
Serviciilor a înregistrat, de asemenea, un deficit de 210 milioane de euro, un maxim negativ
fiind atins pe segmentul transporturi, re spectiv 108 milioane de euro. în domeniul
serviciilor turistice a fost înregistrat un excedent de 20 m ilioane de euro. Potrivit datelor
remise de BNR, datoria extern ă pe termen mediu și lung a crescut cu 14,2% fa ță de finele
anului trecut, pân ă la nivelul de 20,7 miliarde de euro. Din aceasta, peste jum ătate, respectiv
10,6 miliarde de euro, a fost datoria externă publică și public garantat ă. în primele patru luni
ale anului curent, românii din str ăinătate au trimis în țară 897 milioane de euro, cu aproape o
10

treime mai mult decât în perioada corespunz ătoare a anului trecut. (Adev ărul, 28/06/2005).
Pe lângă toate acestea, turismul reprezint ă și o cale (în unele cazuri chiar singura) de
valorificare superioar ă a tuturor categoriilor de resurse și în special a celor naturale:
frumusețea peisajelor, calit ățile curative ale apelor minerale sau termale, condi țiile de clim ă.
Există țări care realizeaz ă până la 80% din PIB (I-le Mald ive) din activitatea turistic ă, dar
și țări cu o economie dezvoltată (Franța 7.3% PIB, Elveț ia 7.7% PIB) care au ponderi ridicate ale
activității turistice în PIB. Fa ță de aceast ă situație, în România, turismul contribuie cu 2-3% la
realizarea PIB .
Pentru țara noastr ă – în etapa actual ă, ca urmare a prezen ței unor resurse turistice
neexploatate și insuficient puse în valoare, turismul constituie o ramur ă cu posibilit ăți
însemnate de cre ștere și deci rămâne o sfer ă de activitate care poate absorbi o parte din for ța de
muncă rămasă disponibil ă prin restructurarea economic ă.
Trebuie men ționat și faptul că turismul este capabil s ă asigure prosperitatea unor zone
defavorizate, putând fi un remediu pentru regiunile dezindustrializate. Aceasta prin dezvoltarea
unor zone mai pu țin bogate în resurs e cu valoare economică mare, dar cu importante și atractive
resurse turistice naturale și antropice. Datorit ă acestui fapt el este considerat o pârghie de
atenuare a dezechilib relor interregionale.
O alt ă formă de manifestare a efectelor ec onomice ale turismului o reprezint ă contribuția
sa la asigurarea unei circula ții bănești echilibrate, realizată deopotrivă pe seama turismului
intern și internațional.

2.2 Efectul multiplicator al turismului
Este vorba, în primul rând, despre un a șa-numit efect direct care const ă în creșterea
veniturilor în sectorul turis tic (salarii, profituri ale hot elurilor, restaurantelor, agen țiilor tour-
operatoare), ca urmare a cheltuielilor diverse efectuate de turi ști în decursul unei anumite
perioade de timp, de obicei un an. în al doilea rând, avem în vedere efectul indirect care vizeaz ă
impactul cre șterii cheltuielilor pentru serviciile turistice asupra ramurilor produc ătoare de
bunuri de consum la care firmele turistice apeleaz ă în mod inevitabil pentru a- și susține oferta
turistică la parametri competitivi. In fine, în al treilea rând, poate fi urm ărit și un efect indus
asupra întregii economii na ționale, deoarece atât veniturile celor ce lucreaz ă nemijlocit în turism,
cât și cele ce revin sectorului produc ător de bunuri de consum sunt reinvestite în vederea
procurării altor m ărfuri și servicii de care au nevoie. Asist ăm astfel la un proces de multiplicare
a cererii agregate la scar ă macroeconomic ă.
Potrivit Organiza ției Mondiale a Turismului efectul mu ltiplicator poate fi definit ca
volumul suplimentar de venituri realizat de o unitat e de cheltuieli a turist ului, care va fi utilizat
11

în economie.
Pornind de la modelul keynesian al multiplicatorului investi țiilor, în literatura de
specialitate se indic ă o formulă de calcul a multiplicatorului turistic astfel:
R=l/1 – c '
R = multiplicatorul turistic care arat ă de câte ori se multiplic ă în economia na țională
fiecare unitate monetară cheltuit ă de turist.
c' = înclina ția marginal ă spre consum turistic care arat ă cu cât cre ște cheltuiala
pentru consumul turistic la cre șterea cu o unitate monetar ă a veniturilor din turism.
2.2.1 Turismul ș i ocuparea for ței de munc ă
Turismul, prin faptul c ă este un mare consumator de munc ă vie, joac ă un important
rol în economie. El creeaz ă noi locuri de munc ă, participând astfel la atragerea excedentului
de forță de muncă din alte sectoare, contribuind astfel la atenuarea șomajului. Num ărul mare al
celor care lucreaz ă în domeniul turismului are ca explica ție faptul că posibilitățile de mecanizare-
automatizare a opera țiunilor turistice sunt limitate.
De la jocul copiilor, la distrac ția adulților, animatorul a început s ă fie o persoan ă din ce în
ce mai căutată și în România. Acum, în of ertele de joburi de var ă se întâlnesc și anunțuri de
genul „Animatori Grecia care vor lucra în hoteluri. Responsabilit ăți: buna desf ășurare a
programului de anima ție, propunerea programului c ătre oaspe ții hotelului, activit ăți
sportive în timpul zilei (polo de ap ă, volei, ping-pong, aerobic, sporturi de ap ă), precum și
evenimente culturale ș i sportive din cursul serii. Trebuie s ă fie o persoan ă dinamică, să aibă
spirit de echip ă și capacitate de comunicare. " Din p ăcate, în to ți acești ani, în România nu au
debutat, decât sporadic, cursuri de specializare real ă a animatorilor, nici pent ru copii, nici pentru
adulți. Chiar dacă , aparent, jobul lui este distrac ția, responsabilitatea este enorm ă.
De asemenea, ră mânând tot în sfera rela ției turism-for ță de muncă, trebuie amintit efectul
indirect al cre șterii numărului celor ocupa ți în acest sector. Studiile arat ă că un loc de munc ă
direct din turism poate crea 1-3 locuri de munc ă indirecte și induse. Aceasta se explic ă prin
aceea că turismul, fiind un mare consumator de bunuri și servicii, influen țează benefic
utilizarea for ței de muncă în ramurile furnizoare ale acestuia (agricultura, industria alimentar ă,
construcții).
2.2.2 Turismul interna țional și echilibrarea balan ței de plăți externe
Una dintre tr ăsăturile majore ale evolu ției economiei mondiale o reprezint ă creșterea și
diversificarea schi mburilor interna ționale. Astfel, turismul apare ca o componentă importantă
a relațiilor economice interna ționale.
Turismul egiptean reprezint ă o industrie care a adus în 2004 un profit de 6,6 miliarde
12

de dolari, bani sco și de pe urma celor peste 8 milioane de turi ști care au vizitat țara. Pentru
multe alte naț iuni, între care ne num ărăm și noi, aceste cifre ar reprezenta un obiectiv fantezist,
numai că egiptenii au priceput de foarte mult timp c ă turismul poate fi un colac de salvare pentru
o țară săracă, dar care are ce ar ăta, și au reușit să transforme acest sect or într-o veritabil ă
mașină de făcut bani.
Adev ărata lecție egiptean ă nu este îns ă felul în care au reu șit locuitorii Țării Faraonilor s ă
scoată 6,6 miliarde de dolari de la nem ți, americani, englezi, francezi sau ru și, ci faptul c ă
egiptenii n-au nici cea mai mic ă intenție să se opreasc ă aici. Recent, pre ședintele Hosni
Mubarak a anun țat că guvernul egiptean a realiz at un program, în urma c ăruia numărul de turi ști
care viziteaz ă statul ar trebui s ă se majoreze, anual, cu circ a un milion. În acest fel, pân ă în
2015 num ărul vizitatorilor ar urma s ă depăș ească 18 milioane pe an, iar dacă sumele câ știgate de
pe urma fiec ărui turist r ămân constante, este de a șteptat ca veniturile realizate anual de Egipt
din turism să „sară" de 15 miliarde de dolari.
Este binecunoscut faptul c ă turismul face parte din structura comerț ului invizibil
mondial, reprezentând una dintre principalele componente ale acestuia. Comer țul
invizibil este o form ă a schimburilor economice interna ționale care nu au ca obiect o marf ă.
Comerțul invizibil se materializeaz ă și formează „balanța invizibil ă" sau „balan ța serviciilor",
component ă important ă a balanței de plăți externe a unei țări. In cadrul balan ței
serviciilor, încas ările și cheltuielile provenite din activitatea turistic ă se înregistrează în
contul balanț ier numit „că lătorii". Astfel, în creditul acestui co nt se înscriu veniturile rezultate
din activitatea turistic ă, iar în debit cheltuie lile ocazionate de desf ășurarea activit ății turistice.
În leg ătură cu rolul turismului în echilibrarea balan ței de plăți externe a unei țări, în
funcție de mărimea și semnul soldului contului „c ălătorii", dar ș i de mărimea și semnul
soldurilor celorlalte conturi balan țiere, putem avea una din urm ătoarele situa ții:
a) Contul „c ălătorii" are un sold pozitiv, atunci acesta poate contribui, în func ție
și de soldul celorlalte conturi balan țiere, după caz la:
• reducerea deficitului balan ței de plăți;
• echilibrarea balan ței de plăți;
• creșterea excedentului balan ței de plăți.
b) Contul „c ălătorii" are un sold negativ, atunci acesta poate contribui la:
• creșterea deficitului balan ței de plăți;
• reducerea excedentului balan ței de plăți;
• dezechilibrarea balan ței de plăți.
Pentru a în țelege și mai bine locul și rolul turismului în cadrul balan ței de plăți
externe a unei țări, analizele economice trebuie completate și cu alte elemente care țin de
13

obiectivele majore ale politicii comerciale și chiar cu cele ale politicii externe, în general.
2.3 Impactul social al turismului
Pe lâng ă consecin țele economice, turismul are și o profund ă semnifica ție socio-umană .
El acționează, prin natura sa, atât asupra turi știlor în mod direct, cât și asupra popula ției din
zonele vizitate. De asemenea, efectele turismului se r ăsfrâng și asupra calit ății mediului, a
utilizării timpului liber și nu în ultimul rând asupra leg ăturilor dintre na țiuni.
Turismul este, dincolo de toate, un element care favorizeaz ă comunicarea, schimbul de
idei, de informa ții, stimulând l ărgirea orizontului cultural cu efect asupra form ării intelectuale.
Una dintre cele mai importante func ții ale turismului const ă în rolul său reconfortant, în
calitatea sa de a contribu i la regenerarea capacit ății de munc ă a populaț iei, atât prin formele
de odihnă, cât și prin formele de trat amente balneo-medicale. Totodată, turismul reprezint ă un
mijloc de educa ție, de ridicare a nivelului de instruire, de cultură ș i civilizație a oamenilor.
Așadar, turismul contribuie nu doar la satisfacerea nevoilor materiale, ci și la
satisfacerea nevoilor spirituale ale oamenilor. „Orice pas al unei c ălătorii devine o aventur ă a
cunoaș terii; la fiecare pas mori și învingi de bucurie, ineditul te face s ă renaști, natura te
reînalță pe soclul fiecă rei zile, martor la propriul miracol”.
Răspunzând unor cerin țe de ordin social, turismul se afirm ă și ca un important mijloc de
utilizare a timp ului liber. Evolu ția contemporan ă a economiei mondiale este caracterizată de
tendința de creștere a timpului liber, fapt ce ridic ă probleme privind organizarea și utilizarea
eficientă a acestuia.
Dac ă privim activitatea turistic ă ca pe una de producț ie, cu intr ări și ieșiri, se observ ă că
aceasta presupune exploata rea unei game variate de resurs e, cele natura le având un rol
fundamental. în consecin ță, turismul exercit ă influență asupra mediului și componentelor sale.
Tot în plan socio-economic, dar și politic, trebuie amintit rolu l deosebit de important
al turismului în intensificarea și diversificarea leg ăturilor între na țiuni pe plan mondial. într-
adevăr, alături de comer țul propriu-zis, turismul interna țional tinde s ă devină una din
formele principale de leg ătură dintre oameni situa ți pe continente diferite.

14

CAPITOLUL III ORGANIZAREA ȘI CONDUCEREA TURISMULUI

Organizațiile interna ționale de turism au un carac ter permanent, iar modul de
funcționare a lor este stabilit prin intermediul unor tratate multilaterale. Pr incipalele obiective ale
activității lor se refer ă la promovarea turismului, reglementarea unitar ă a raporturilor juridice și
economice dintre organiza țiile de turism, preg ătirea personalului ce activeaz ă în acest sector,
înlăturarea piedicilor ce stau în calea dezvolt ării turismului, facilitar ea schimbului de experien ță
în oricare din domeniile de servire turistic ă mondială etc.

3.1. Organisme interna ționale de turism
Organizațiile interna ționale de turism au un carac ter permanent, iar modul de
funcționare a lor este stabilit prin intermediul unor tratate multilaterale. Pr incipalele obiective ale
activității lor se refer ă la promovarea turismului, reglementarea unitar ă a raporturilor juridice și
economice dintre organiza țiile de turism, preg ătirea personalului ce activeaz ă în acest sector,
înlăturarea piedicilor ce stau în calea dezvolt ării turismului, facilitar ea schimbului de experien ță
în oricare din domeniile de servire turistic ă mondială etc.
Una dintre cele mai mari organizații interna ționale de turism cu caracter
interguvernamental este Organiza ția Mondial ă a Turismului (O.M.T.), care a fost înfiin țată în
1975 (prima adunare general ă a avut loc în mai 1975, la Madrid). O.M.T. preia și confirm ă
experiența pozitivă de colaborare interna țională în domeniul turismului, dobândit ă de Uniunea
Internațională a Organismelor Oficiale de Turism (U.I.O.O.T.). Spre deosebire de fosta
U.I.O.O.T., O.M.T. este o organiza ție interna țională guvernamental ă, în sensul c ă reprezentarea
în cadrul ei se face în numele guvernelor țărilor membre. Obiectivele fundamentale ale O.M.T.
sunt, conform statutului, "promovarea și dezvoltarea turismului, cu scopul de a contribui ia
expansiunea economic ă, la înțelegerea interna țională, la pace și la prosperitate, ca și la
respectul universal, la respectarea drepturilor și libertăț ilor umane fundamentale, făr ă
deosebire de ras ă, sex, limb ă sau religie". Pentru realizarea acestor obiective, O.M.T. trebuie s ă
acorde o aten ție deosebit ă intereselor ță rilor în curs de dezvoltare.
O.M.T. are rolul de centru mondial al informa țiilor turistice, prin schimbul de date
asupra turismului na țional și internațional, în special sub form ă de culegeri statistice, prin
schimbul de informa ții privind legisla ția și reglement ările în vigoare în domeniul turismului în
statele membre sau în leg ătură cu evenimente din domeniul turismului. Organiza ția este un
instrument de ini țiativă în mâna statelor membre pentru organizarea de cooper ări în domeniul
turismului, în special în domeniul form ării și perfecționării cadrelor (O.M.T. dispune de un
centru interna țional specializat în acest domeniu), în sectorul concep ției produsului turistic,
15

organizării și promov ării ofertei turistice (prin cooperă ri cu P.N.U.D. sunt organizate diverse
misiuni de sprijin sectorial). Organiza ția furnizeaz ă membrilor s ăi studii, rapoarte, analize,
manuale și alte materiale de referin ță în domeniul economiei, finan țelor și turismului.
Țara noastră , ca membru fondator al O.M.T., a fost prezent ă în toate fazele impuse de
procesul de organizare și de delimitare programatic ă a noii organiza ții, începând din 1979,
România a fost aleas ă, pentru un mandat de patru ani, în Consiliul Executiv al O.M.T.,
candidând din partea grupului țărilor europene, iar în 1981 a fost aleas ă vicepreședinte al acestui
organ de conducere. Pe linia colaboră rii multilaterale, țara noastr ă participă la activitatea a 12
organisme și forme guvernamentale și neguvernamentale de cooperare turistic ă. în grupa
formelor de colaborare cu caracter interguvernamental, al ături de O.M.T., se înscrie
Consfătuirea Organelor Guvernamentale de Turism din Țările Balcanice – formă de
consultare periodic ă în cadrul aplic ării Acordului de colaborare multilateral ă balcanică din mai
1971.
Dintre organizaț iile cu caracter neguvernamental (la care particip ă și România, prin
intermediul asocia țiilor profesionale, men ționăm: Federația Universală a Asocia țiilor
Agențiilor de Voiaj (F.U.A.A.V. / U.F.T.A.A.), care este, în momentul de fa ță, cea mai
reprezentativ ă organiza ție interna țională neguvernamental ă cu profil turistic, Alianța
Internațională de Turism (A.I.T.) și Federa ția Automobilistic ă Interna țională (F.I.A.),
Federația Interna țională de Termalism și Climatologie (F.I.T.E.C.), Federa ția
Internațională a Scriitorilor și Ziariștilor din Turism (F.I.J.E .T.), Academia Interna țională
de Turism, Federa ția Mondial ă a Bucătarilor și Cofetarilor, Organiza ția Interna țională a
Transportatorilor pe Cablu (O .I.T.A.F.), Biroul Interna țional de Turism Social (B.I.T.S.)
etc.

3.2. Rolul statului în turism
Încă de la sfârș itul secolului trecut, dar mai ales în perioada interbelic ă și până în zilele
noastre, dezvoltarea turismului a atras aten ția cercurilor guvernamentale din diverse țări cu
potențial turistic, care au început s ă tragă importante foloase de pe urma acestei activit ăți. Cu
toate acestea, problema promov ării turismului a fost l ăsată în întregime în seama ini țiativei
private, fără o coordonare pe plan central a eforturi lor institu țiilor și firmelor care participau la
dezvoltarea turismului (companii feroviare ș i de naviga ție maritim ă, firme hoteliere, asocia ții de
propagand ă, turing-cluburi etc).
Degradarea activit ății economice în perioada primului r ăzboi mondial a determinat
guvernele s ă adopte m ăsuri speciale de redresare a economiilor lor naț ionale, inclusiv pe linia
dezvoltării turismului. în aceast ă perioadă au apărut primele încerc ări de institu ționalizare a
16

turismului și primele organiza ții semioficiale sau oficiale de turism.
Interesele guvernelor pent ru promovarea turismului și măsurile de creare a unor
organisme oficiale, prin care statul s ă-și poată exercita rolul de organizare și coordonare a
turismului, s-au concretizat ș i în diverse acorduri și convenții de colaborare interna țională,
semnate în perioada interbelic ă, precum și în legi menite s ă contribuie la dezvoltarea acestei
activități.
În perioada de reconstruc ție de dup ă cel de-al doilea r ăzboi mondial o serie de guverne
europene au continuat eforturi le pentru stimularea dezvolt ării, în continuare, a turismului. în
acest scop au fost alocate fonduri considerab ile pentru dezvoltarea bazei materiale și a
infrastructurii turismului, finan țate atât din bugete le de stat, cât și prin contribu ția unor
organizații internaționale, printre care un loc de frunte a revenit Programului Na țiunilor Unite
pentru Dezvoltare (P.N.U.D.).
Progresul rapid a fost sus ținut și de investi țiile masive de capital ale întreprinz ătorilor
privați, care necesitau și o îndrumare și coordonare pe linie de stat. în consecin ță, guvernele au
ajuns la concluzia c ă singura cale de evitare a efectelor negative care rezultau din conflictele de
interese de stat. semistatale, de grup sau private, const ă în coordonarea dezvolt ării turismului sub
directa îndrumare a organismelor guvernamentale.
Pe de altă parte, importan ța naț ională crescând ă a industriei turistice, privit ă sub aspect
economic, social, politic și cultural, precum și relațiile care s-au statornicit pe linie
guvernamental ă între țări, au determinat coordonarea treptat ă a politicii de organizare și
promovare a turismului de că tre autorit ățile statale.
În afara rolului de coordonator (de exemplu în cazul încheierii unor acorduri
guvernamentale de colaborare turistic ă, a elabor ării unor proiecte de legi, decrete etc. legate de
reglementarea unitar ă pe plan na țional a activit ăților turistice etc) , statele exercit ă totodată o
importantă funcț ie de dezvoltare a turismului și în politica de investi ții și amenajări turistice. Este
vorba de coordonarea efortu rilor investitorilor pent ru realizarea unor amenaj ări turistice de mari
proporții, cum este cazul cre ării unor noi zone și stațiuni de interes turistic, – montane sau de
litoral, – unde dezvoltarea infrastructurii turistice (dotarea re țelei de căi ferate, de autostră zi,
șosele, canalizare, aeroporturi, asigur area echilibrului ecologic etc.), dep ășește puterea financiară
a agenților economici investitori.
Competiția pentru atragerea traficului turistic interna țional spre țările primitoare cre ște
considerabil o dat ă cu intrarea în circu itul turistic a unor noi țări, cu noi atracț ii turistice, ceea ce
impune în toate țările – chiar și în cele cu un turism dezvoltat și cu o baz ă materială modernă –
elaborarea unor programe guvernamentale de dezvoltare ș i amenajare complex ă a unor zone și
stațiuni de interes turistic, posibil a fi realizate numa i cu sprijinul statelor.
17

În consecin ță, se remarc ă o creștere accentuată a rolului coordonator al organismelor
guvernamentale și în ceea ce prive ște exploatarea complex ă și controlat ă a resurselor naturale și
antropice ale teritoriului na țional, păstrarea echilibrului ecologic al acestor zone destinate
prioritar activit ăților turistice, în cadrul unor programe generale de dezvoltare.
Amploarea rolului organismelor guvernamentale în aceste politici de dezvoltare turistic ă
variază, firește, în funcț ie de condi țiile politice, economice și sociale din fiecare țară și chiar din
fiecare zon ă de interes turistic.
Cooperarea economic ă și tehnico- științifică internațională a adăugat noi dimensiuni
intervenției statului în domeni ul turismului. O dat ă cu recunoaș terea turismului ca factor al
dezvoltării social-economice, pe plan interna țional s-a trecut, în mod sistematic, la includerea sa
în programele de asisten ță și cooperare tehnic ă ale unor organisme interna ționale, precum și în
programele bilaterale de asisten ță.
În scopul ridică rii productivit ății industriei turistice, statul are un rol important în
procesul de preg ătire și perfecționare profesional ă, a personalului la toate nivelurile. Acest
proces de preg ătire și perfecționare este întreprins în strâns ă cooperare cu institu țiile private și
departamentele direct interesate în formarea profesional ă a cadrelor și în continua ridicare a
calificării profesionale a personalului din industria turistic ă. Eforturile depuse în acest proces
trebuie apreciate, prin urmare, ca fiind la fel de importante ca și cele din infrastructur ă sau
promovare.
Direct sau indirect, stat ul are un rol însemnat și în procesul de orientare a cererii
turistice. Turismul modern es te produsul direct al dezvoltă rii social-economice a țărilor,
respectiv al unui nivel determinat de venituri, al unu i timp i liber sporit etc. Dezvoltarea
turismului de mas ă a creat probleme serioase cu privire la sezonalitatea cererii turistice și la
eșalonarea concediilor și vacanțelor; statele au f ăcut și continuă să facă eforturi pentru rezolvarea
acestor probleme.
Statele particip ă la acțiunile de promovare a turismului și prin procesul elabor ării
diverselor reglement ări legate de activitatea turistic ă. Importantele beneficii pe care le aduce
turismul economiilor na ționale au determinat majoritatea țărilor să faciliteze dezvoltarea
circulației turistice interna ționale, prin desfiin țarea sau simplificarea la maximum a formalit ăților
de trecere a frontierei na ționale pentru turi știi străini.
Evident, legisla ția turistic ă trebuie s ă țină pasul permanent cu orientarea și dezvoltarea
în perspectiv ă a circula ției turistice și cu noile circumstan țe în cadrul c ărora se deruleaz ă
fluxurile turistice.
Din cele prezentate rezult ă că, în condi țiile unei economii moderne, politica de realizare
a obiectivelor economice și sociale de interes major pentru economia na țională (printre care
18

implicit și obiectivele turistice sau cele care serves c interesele turismului) sunt în competen ța
directă a organismelor de stat, singure în m ăsură să decidă utilizarea f ondurilor publice.
Sintetizând experien ța internațională cu privire la modalit ățile de acțiune ale guvernelor
diferitelor țări, în vederea coordon ării eforturilor organismelor publice și private pentru
promovarea turismului, rezult ă următoarele posibilit ăți de sprijinire, pe lin ie de stat, a dezvolt ării
turismului:
– definirea coordonatelor strategi ei generale, de dezvoltare a turismului (determinarea
priorităților și a formelor de turism posibil a fi promovate cu eficien ță maximă, utilizarea
prioritară a terenurilor și amenajarea turistic ă a teritoriului);
– evaluarea, în cadrul dezvolt ării generale, a nevoilor probabile de mijloace de cazare
și alte obiective de baz ă materială turistică;
– coordonarea cercet ărilor în domeniul turismului, incluzând și sistemele
informaționale pentru culegerea datelor statistice indispensabile atât cercet ărilor, cât și pentru
fundamentarea strategiei de pr omovare a turismului intern și internațional;
– punerea în aplicare, prin unităț i de stat și private, a programelor de formare și
perfecț ionare profesională a cadrelor necesare industriei turistice;
– reglementarea și controlul func ționării diferitelor compartim ente sau componente ale
industriei turistice, în vederea stimul ării, protej ării și asigură rii cadrului legal al activit ății,
corespunz ător intereselor i ndustriei turi stice, în general, și intereselor turi știlor naționali și
internaționali, în special;
– furnizarea serviciilor cu caracter general, indispensabile expa nsiunii turistice;
– desfășurarea campaniilor de promovare turistic ă generală și sprijinirea campaniilor
de publicitate turistic ă comercial ă ale agenților economici din industria turistic ă.

3.3. Organizarea și coordonarea activit ăților turistice
Turismul este un sector de activitate cu profil complex, un ag regat de servicii și
activități cu implica ții multiple în toate ramurile vie ții naționale. Apare evident, în acest caz, c ă
turismul, ca sector de activitate social- economic ă, nu poate fi limitat exclusiv la activitatea unui
singur departament sau organism guvernamental. De aceea, în turism, mai mult ca în alte
sectoare de activitate, trebuie s ă se consolideze o strâns ă coordonare între diversele departamente
guvernamentale și organiza ții care se ocup ă cu activitatea turistic ă. în consecin ță, în afara
coordonării centrale a activit ății turistice la nivelul economiei na ționale, trebuie s ă existe o
coordonare și între reprezentan ții organismelor guvernamentale de turism la nivel zonal și,
respectiv, local.
Funcția de coordonare a într egului ansamblu de m ăsuri de promovare a turismului se
19

realizează prin intermediul organismelor na ționale de turism.
Organismele na ționale de turism sunt menite s ă coordoneze politica turistic ă națională,
constituind totodată și instrumentul de executare, îndrumare și control al activit ății turistice
naționale.
Organizația Mondial ă a Turismului (O.M.T.), a c ărei membr ă este și țara noastră , a
elaborat urm ătoarea tipologie a organismelor na ționale de turism:
– ministere de sine st ătătoare (ex: Minister ul Turismului);
– ministere mixte sau combin ate {ex., Ministerul Comerț ului și Turismului, Ministerul
Turismului și Transporturilor Aeriene, Ministerul Turismului și Culturii sau Spectacolelor,
Ministerul Turismului ș i Sporturilor etc);
– secretariate de stat pentru turism, organisme de sine st ătătoare sau în cadrul unor
ministere mixte;
– departamente în cadrul unor ministere mixte;
– comitete de stat sau comisariate pentru turism;
– oficii naționale de turism (guvernamentale);
– autorități naționale de turism;
– direcții generale de turism, în cadrul unor ministere mixte sau al unor departamente
etc.
După cum se observ ă în aceast ă grupare, exist ă o multitudine de organisme na ționale de
coordonare a activit ății de turism și o considerabil ă dispropor ție între natura și responsabilitatea
organului însă rcinat cu c oordonarea activit ății turistice.
Responsabilităț ile organismelor guvernamentale de turism, în afara ac țiunilor de
publicitate, includ func țiile vitale de coordona re a tuturor activit ăților de turism, elaborarea și
punerea în aplicare a programelor na ționale de dezvoltare turistic ă, reprezentarea pe plan intern
și internațional nu numai a organiza țiilor turistice, ci și a guvernelor țărilor respective.
Mai trebuie men ționat și faptul că industria turistic ă, prin legăturile ei cu aproape toate
sectoarele vieț ii economice, impune ca organismele de turism s ă mențină o legătură continuă cu
toate departamentele, organismele, firmele și organiza țiile interesate și implicate în dezvoltarea
turismului.
În acest scop, în multe țări – printre care și România – au fost create consilii
interdepartamentale de turism, înfiin țate pe baza unor acte normative, în care sunt reprezentate
ministerele, departamentele, institu țiile și alte organisme guvernamentale, a c ăror activitate are
tangență cu industria turistic ă. în aceste consilii sunt reprezentate și organiza țiile
neguvernamentale și principalele firme prestatoare de servicii turistice.
Pe plan teritorial, funcț iile de conducere ale stat elor pentru dezvoltarea și promovarea
20

turismului sunt exercitate de o multitudine de institu ții, uniuni, federa ții, patronate, societ ăți,
agenții, filiale etc, ale c ăror competen țe, atribuții, structuri organizatorice etc. sunt adaptate
cerințelor specifice locale al e turismului receptor și emitent din raza administrativ ă a unui
teritoriu (regiune, zon ă, centru turistic, sta țiune etc).
Organismele turistice care func ționează ca intermediare între firmele economice
angrenate în industria turismului , sau care îndeplinesc pe plan teritorial un rol de coordonare a
activității turistice desf ășurate în aceste firme, pot fi clasificate, în sens orizontal și vertical, în
următorul mod:
1. Organiza ții orizontale (organiza ții profesionale):
1.1. Organiza ții naț ionale:
– organiza ții private (de transport, de hotel ărie, agenții de voiaj etc);
– organiza ții publice.
1.2. Organiza ții internaționale:
– organiza ții private;
– organiza ții publice.
2. Organiza ții verticale:
2.1. Organiza ții naț ionale:
2.1.1. Organiza ții private
– cu caracter local ( societ ăți de dezvoltare, sindicate de ini țiativă, asociații de interes);
– cu caracter regional (oficii și asociații regionale);
– cu caracter na țional (asocia ții și oficii na ționale)
2.1.2. organiza ții publice:
– cu caracter na țional (direc ții, Oficii Na ționale de Turism, Comisariate, Ministere ale
Turismului);
– cu caracter regional (oficii și administra ții regionale de turism);
– cu caracter local (oficii și administra ții turistice)
2.2. Organiza ții internaționale:
– organiza ții private (de exemplu: F.I.T.E.C., B.I.T.S.)5.
– organiza ții publice (de exemplu: O.M.T., O.C.D.E.)6.
Mai trebuie menț ionat rolul organismelor consultative private care activeaz ă în
zonele, staț iunile sau localit ățile de interes turistic (societăț ile de dezvoltare, asocia țiile de
interese, comitetele și centrele de ini țiativă, sindicatele de ini țiativă etc), create cu scopul de a
sprijini ac țiunile colective de promovare a activit ăților desfășurate de firmele turistice și agențiile
private de voiaj, societ ățile comerciale prestatoare de servicii hoteliere, unit ățile de agrement,
societățile de transport etc.
21

Cele mai reprezentative organisme de acest fel sunt sindicatele de ini țiativă, care
constituie celula de baz ă a întregii activit ăți organizatorice și promoționale a industriei turistice
în majoritatea țărilor cu o industrie turistic ă dezvoltat ă.
Sindicatele de ini țiativă sunt organisme de interes local, constituite de cele mai multe
ori sub forma unor asociaț ii sau comitete f ără scop lucrativ, având ca obiect de activitate
promovarea turismului pe pl an local, propaganda turistic ă colectivă și furnizarea de informa ții
pentru turi ști, apărarea intereselor prestatorilor de servicii și asigurarea celor mai favorabile
condiții de primire a turi știlor.

3.4. Agen țiile de turism, veriga de baz ă a instituț iilor care activeaz ă în industria
călătoriilor și turismului
Diversitatea formelor de turism care pot fi practicate pe un teri toriu receptor, precum și
complexitatea elementelor componente ale unui pr odus turistic, în care serviciile oferite de
prestatori se reg ăsesc în cele mai diferite propor ții, au creat o multitudine de organiza ții și firme
care mijlocesc sau presteaz ă direct serviciile solicitate de turi ști.
Aceste firme turistice pot îmbr ăca, după caz, cele mai diverse forme organizatorice,
purtând în consecin ță, variate denumiri. Ținând seama de profilul și volumul de activitate, de
sfera lor de interese (în func ție de raza lor de activitate, de condi țiile specifice în care- și
desfășoară activitatea, de formele de proprietate etc)', de legisla ția existentă în aceast ă materie în
diverse țări, categorisirea lor riguros științifică nu este posibil ă, mai ales dac ă se are în vedere ș i
faptul că unele firme pot avea func ții turistice exclusive, iar altele numai func ții turistice
ocazionale sau tangen țiale.
Agențiile de turism private formează veriga de bază a instituțiilor care activeaz ă în
industria turismului. Pot fi considerate ca agen ții de turism unit ățile economice care dispun de
mijloace de produc ție și fonduri circulante adecv ate pentru conceperea și prestarea de servicii în
vederea satisfacerii cererii turistice.
Una din clasific ările mai des întâlnite în literatura turistic ă de specialitate împarte
întreprinderile ec onomice care activeaz ă în turism, în func ție de presta țiile oferite, în dou ă
categorii principale:
– firme turistice primare, care se consacr ă exclusiv sau preponderent activit ății de
turism și, în consecin ță, existenț a lor este direct dependentă de rezultatele ec onomice ale acestei
activități.
Printre firmele turistice primare pot fi amintite: stabilimentele care ofer ă servicii de
cazare, alimenta ție și servicii speciale (ghizi, instructori de sport, interpre ți etc), sanatoriile și
clinicile din sta țiunile turistice care ofer ă servicii de tratament balneomedical, societ ățile
22

comerciale specializate în transportu ri turistice (carreers), firmele producă toare de m ărfuri pentru
necesitățile turiștilor (cadouri, amintiri etc) , firmele prestatoare de servicii de agrement etc.
– firmele secundare sau indirecte, a căror activitate principal ă de prestări de servicii
are un caracter general, subordonat ă intereselor și cerințelor popula ției locale, dar care într-o
anumită măsură prestează și servicii turistice.
Practic, în aceast ă categorie pot fi inclu și deci toț i prestatorii de servicii generale, care
dintr-un considerent sau altul nu au fost cuprin și ca firme turistice primare. Gama de servicii
prestate de aceste firme fiind foarte divers ă, delimitarea func țiilor lor turistice nu este posibil ă în
toate cazurile.
În cadrul întreprinderilor turistice primare, o pozi ție deosebit ă o ocupă întreprinderile
profesionale de mijlocire a serviciilor turistice, al c ăror prototip clasic îl constituie agen țiile de
voiaj, birourile de turism, operatori i de tururi – într-un cuvânt, agen țiile de turism.
Agențiile de turism au fost create ca rezultat al dezvoltă rii și intensific ării circula ției
turistice, având rolul unor societ ăți comerciale de distribu ție pentru facilitarea contactelor
organizate între clientela turistic ă potențială din ț ara (zona, localitatea etc.) de re ședință a
turiștilor și firmele prestatoare de servicii turistice (hoteluri și restaurante, de transport, de
agrement etc.) din țara (zona, localitatea etc.) receptoare, aleas ă de turiști ca destina ție pentru
vizitare și petrecerea concediilor.
În consecin ță, agențiile de turism organizeaz ă, oferă și deruleaz ă o gamă diversificat ă
de aranjamente turistice, care includ deplasarea, sejurul și agrementul acestora în cadrul
călătoriilor întreprinse. Astfel, în final, în produsul turistic oferit se materializeaz ă nu numai
serviciile prestatorilor, ci și logistica de combinare a serviciilor preluate cu serviciile proprii ale
agențiilor, ceea ce contribui e la conferirea unui grad mai ri dicat de originalitate produselor
turistice și a unei mai mari satisfac ții pentru consumatorii serviciilor cump ărate.
Spre deosebire de re țelele clasice de distribu ție a mărfurilor și produselor, în condiț iile
specifice ale activit ății turistice se comercializeaz ă de fapt doar "imagine a" unui produs turistic și
nu produsul însu și, dat fiind c ă între momentul achizi ționării printr-un aranjament al produsului
turistic și momentul consumului ef ectiv al pachetului de servicii programate exist ă un decalaj
considerabil de timp ș i spațiu. în consecin ță, agențiile de turism îndeplinesc, pe lâng ă funcțiile
comerciale de intermediere și funcții de informare-promovare a acț iunilor turistice, care devin o
fază deosebit de importantă a valorific ării produselor respective.
În evoluția ascendentă a circula ției turistice s-a format, în fiecare țară, o rețea vastă de
agenții de voiaj și de birouri de turism, dintre care majoritatea s-au specializat pe comercializarea
unor aranjamente specifice pe ntru turismul intern ș i pentru turismul interna țional. în acest scop,
agențiile de voiaj stabilesc contacte permanente, pe baze contra ctuale cu prestatorii de servicii
23

din țară și din stră inătate.
De exemplu, în condi țiile unei activit ăți turistice pronunț at sezoniere, unit ățile de
alimentație, comerciale, de transporturi generale, de asigur ări etc. vor servi, în vârf de sezon, cu
preponderen ță interesele turismului, restrângându- și activitatea la satisfacerea aproape
exclusivă a cerințelor populaț iei locale în perioadele de extrasezon.
În procesul de dezvoltare a re țelei agen țiilor de voiaj au ap ărut, treptat, o serie de
organizații turistice puternice care, în paralel cu activitatea tradi țională de intermediere pentru
vânzarea pe baz ă de licențe a biletelor de c ălătorie (de tren, de avion et c), au preluat organizarea
de că lătorii forfetare cu diferite mijloace de transport ("AIRTOUR", "CARTOUR",
"RAILTOUR", "NAVITOUR"), pe care le revând agen țiilor mici de voiaj și birourilor de turism;
acestea, la rândul lor, devin subagen ți pentru vânzarea aranjamentelor respective.
Ca rezultat al intensific ării competi ției, în ultimii ani, organizarea c ălătoriilor externe se
concentreaz ă tot mai mult în mâinile unui num ăr relativ restrâns de organiza ții sau agen ții
puternice de voiaj, unele dintre acestea deț inând practic poziț ii monopoliste pe pia ța turistică din
țările lor
În aceste condi ții, o serie de firme turistice mici nu au putut rezista presiunilor
monopoliste; unele au fost nevoite s ă-și înceteze activitatea, iar altele au fuzionat cu organiza țiile
turistice mai puternice, respectiv ac ționează exclusiv ca subagen ți ai acestor firme.
Din cete de mai sus se poate desprinde urm ătoarea situație ierarhic ă a organizațiilor
turistice, a agențiilor de voiaj și a birourilor de turism care ac ționează pe piețele turistice din
țările economic dezvoltate:
– marile concerne turistice, care s-au transformat în organizaț ii monopoliste,
dispunând de o re țea foarte larg ă de birouri ș i puncte de valori ficare; acestea ocup ă cea mai mare
pondere în turismul organizat de trimitere și de primire pe pia ța turistică internațională din țările
respective;
– agențiile de voiaj de mărime mijlocie, care-și vând aranjamentele proprii,
contractate cu partenerii externi, și preiau par țial aranja mente de la al ți organizatori de turism
mai puternici, raza lor de ac țiune este mai mic ă decât a marilor concerne turistice, limitându-se
în general la nivel regional;
– agențiile și birourile de turism mici, cele mai numeroase, dar de cele mai multe ori
fără programe turistice externe proprii, ele activând în turismul interna țional, în principal, ca
vânzători ai programelor marilor concerne organizatoare de voiaje. Spre a face fa ță competiției
marilor concerne și a agențiilor de voiaj mai puternice, aceste agen ții și birouri de turism î și
concentreaz ă activitatea pe formele turismului intern sau ofer ă programe de c ălătorii externe care
ocolesc turismul de mas ă (călătorii de studii și profesionale, programe pentru tineret, turism
24

cultural, turism balneomedical, cr oaziere maritime etc). Cu tot num ărul lor mare, agen țiile și
birourile de turism mici ocup ă o pondere modest ă în volumul de activitate turistic ă din ță rile
respective.
Sintetizând cele prezentate anterior, agen țiile de voiaj îndeplinesc, indiferent de formele
lor de proprietate și de volumul tor de activitate, urm ătoarele funcții de coordonare a activit ății
turistice;
– de creație: agențiile de voiaj promoveaz ă și organizeaz ă pentru public noi excursii
către noi destina ții; unele din aceste ac țiuni pot fi comandate de firmele turistice specializate,
fiind doar executate de agen ția de voiaj;
– de promovare: agen țiile de voiaj trezesc interesul publicului pentru vizitarea unor
țări, zone, staț iuni etc, prin intermediul diferitelor forme de propagand ă, publicitate și informare
turistică;
– de informare; agențiile de voiaj acord ă toate informa țiile turistice solicitate de
clienții potențiali la sediul acestora;
– de distribuire; agențiile de voiaj vând că lătorii și servicii ale prestatorilor: bilete de
transport, de spectacole culturale, sportive etc;
– de realizare; agențiile de voiaj organizeaz ă aranjamente (programe) special
comandate pentru turi ști individuali și pentru grupuri organizate. Unele agen ții de voiaj dispun
de un parc propriu de autocare, microbuze etc, cu care execut ă excursiile oferite (de exemplu:
tururi de ora ș sau în circuit); în acest caz, devin organizatori și realizatori ai activit ății comerciale
proprii. Complexitatea acestei pr ofesiuni face foarte dificil ă elaborarea unei defini ții a agențiilor
de voiaj. în literatura de specialit ate sunt cunoscute mai multe defini ții: de exemplu, F.U.A.A.V.
(Federația Universal ă a Agențiilor de Voiaj) defineș te esența profesiunii de ag ent de voiaj, în
timp ce alte defini ții enumera numai esen ța activității (statutul profesional) în virtutea legilor
naționale de organizare a agen țiilor de voiaj.
O definiție mai cuprinz ătoare, ce pare a fi tot mai larg acceptat ă, este urm ătoarea:
"Agenț ia de voiaj este un organism complex, ce c uprinde misiuni intelectuale, comerciale,
industriale, care consta u în procurarea direct ă sau indirect ă – o parte prin el însu și, o parte prin
terți (contra unui comision) – de programe turisti ce (transportul, cazarea, hrana etc) solicitate-de
turiști."
Activitatea complex ă a agențiilor de voiaj ridic ă multiple probleme juridice și
economice, rezultate din rolu l de intermediar între turi știi care solicit ă servicii turistice și
prestatorii de servicii turistice.
Trebuie precizat c ă agențiile de voiaj î și asigură beneficiile și acoperirea costurilor din
comisionul acordat de prestatorii de servicii turistice în numele c ărora acț ionează, turiștii
25

achitând practic tarife le stabilite de ace ști prestatori, fă ră a plăti comisioane suplimentare pentru
serviciile agen țiilor de voiaj.
Pornind de la specificul activit ății turistice desf ășurate, responsabilitatea agen țiilor de
voiaj poate fi:
– limitată la atribuțiile unui simplu intermediar (m andatar), în cazul în care toate
serviciile sunt oferite în numele prestatorilor de servicii turistice;
– sporită, pentru activitatea desfăș urată, în situația în care cre ște rolul de organizator
(de antreprenor) al agenț iilor de voiaj pentru serviciile co ntractate, ca de exemplu în cazul
voiajelor forfetare practicate la un pre ț global (în cazul "I.T'-urilor și al "Package-Tour"-urilor) și
în cazul activit ății desfășurate direct (pentru mijloacele de transport sau unit ățile de cazare
închiriate de agen țiile de voiaj în sistemul pau șal).
În funcție de volumul și specificul activit ății desfășurate, agen țiile ele voiaj pot organiza
filiale proprii sau birouri de vânzare, de asemenea cu func ții de organizatori sau numai de
intermediari.
În majoritatea țărilor s-au adoptat reglement ări legale privind statut ul juridic profesional
al agențiilor de voiaj, asigurând condi țiile de practicare a profesiunii de agent de voiaj pe baza
unor licen țe speciale.
În ceea ce prive ște țara noastră , agenții economici cu activitate de turism sunt persoane
fizice sau juridice care realizeaz ă serviciile turistice, de agreme nt-divertisment, servicii balneare,
organizarea și prestarea serviciilor turistice și alte acțiuni cu caracter turistic.
Serviciile turistice pot fi prestate și comercializate numai pe baza licen ței și a brevetului
eliberate de Autoritatea Naț ională pentru Turism și după înscrierea agen țiilor de turism în
"Registrul Na țional al Turismului."
Agentul economic cu activitate de turism are urm ătoarele drepturi:
a) să presteze și să comercializeze servicii turistice, în condi țiile legii;
b) să primeasc ă asistență de specialitate ș i informa ții generale privind strategia și
programele de dezvoltare a turismului, din partea Ministerului Turismului și a institu țiilor din
subordinea sa;
c) să fie inclus, la cerere, în programele ele preg ătire profesional ă inițiate de Ministerul
Turismului;
d) să participe la ac țiunile de promovare na țională și internațională și să fie inclus în
cataloage, ghiduri și alte mijloace de lansare a ofertei na ționale de servicii turistice;
e) să beneficieze de facilit ățile acordate de stat și de alte organisme și organiza ții,
conform prevederilor legale, în scopul stimul ării activității de turism;
f) să obțină certificatul de clasificare pentru fiecare unitate proprie în care presteaz ă
26

servicii turistice, corespunz ător criteriilor îndeplinite de unitatea respectiv ă;
g) să obțină reclasificarea unit ăților proprii, ca urmare a îmbun ătățirilor aduse nivelului
de dotare și calității serviciilor.
Agentul economic din turism are urm ătoarele obligații:
a) să realizeze servicii turistice la nivelul și în limitele prevederilor licen ței prin care a
fost abilitat ca prestator sau comercializator în turism;
b) să se înscrie în Registrul Naț ional al Turismului;
c) să presteze servicii turi stice la nivelul unit ății respective;
d) să practice tarife și prețuri corespunz ătoare categoriei de încadrare, potrivit
certificatului de clasificare acordat și normelor Ministerului Turismului;
e) să funcționeze cu personal brevetat și calificat, dup ă caz, în conformitate cu
Nomenclatorul de profesiuni și funcț ii elaborat de Ministerul Turismului în colaborare cu
Ministerul Muncii și Protecț iei Sociale;
f) să afișeze, în form ă vizibilă și clară, lista serviciilor ș i tarifelor practicate;
g) să apere interesele ș i să asigure securitatea turi știlor, informarea lor adecvat ă, precum
și despăgubirea acestora în cazul apari ției unor prejudicii, conform prevederilor legale;
h) să asigure, potrivit legii, exploatarea ra țională a patrimoniului turistic, asigurând
totodată protecția și conservarea acestuia și a mediului;
i) să transmit ă datele statistice conf orm sistemului informa țional al turismului ș i
reglementă rilor Comisiei Na ționale pentru Statistic ă.
Profesiunile specifice turism ului sunt cuprinse în Nomenclatorul de profesiuni al
turismului. Aceste profesiuni pot fi exercitate numai de persoane a c ăror capacitate profesional ă
este atestată conform reglement ărilor de specialitate .
Asociațiile și organiza țiile înfiin țate în scopuri culturale, științifice, profesionale,
religioase sau sociale, pot fi autorizate s ă exercite și servicii turistice, exclusiv prin mijloace
proprii, fără scop lucrativ, cu respectarea reglement ărilor în vigoare.

3.5. Începuturile organiz ării mișcării turistice în România
Primele încerc ări de a organiza activitatea turistic ă în ț ara noastr ă datează încă din
secolul XIX. Din ini țiativă privată au apărut o serie de asocia ții, organiza ții sau societăț i, cluburi
etc. care desf ășurau o activitate turistic ă pe arealele geografice posibil de abordat, că utând să
atragă în mișcarea turistic ă și păturile sociale cu posibilit ăți de a sponsoriza amenajarea unor
obiective de baz ă materială turistică .
Asociațiile și organiza țiile de turism din România și-au desfășurat activitatea înainte de
primul război mondial și în perioada dintre cele dou ă războaie. Preocuparea acestor asocia ții s-a
27

îndreptat în special spre construirea de cabane și case de ad ăpost în mun ți, spre amenaj ări de
drumuri, poteci, marcaje, precum și spre organizarea de cursuri de schi, publicarea de monografii
turistice, de almanahuri, ghiduri, h ărți etc.
Printre primele societ ăți care au urm ărit dezvoltarea turismului în zonele montane pot fi
citate: Societatea Român ă de Geografie (1875), care se remarc ă prin numeroase excursii
geografice sau de plă cere și Societatea Carpatin ă din Sinaia (1895), avându-i ca întemeietori
pe Tache lonescu si scriitoarea Bucura Dumbrav ă. în programul acestei societ ăți se înscriu
deschiderea și amenajarea Pe șterii Ialomi ței, amenajarea de poteci în Mun ții Bucegi, construirea
primelor cabane pe Caraiman și Omu, organizarea de excursii colective.
Societatea Turiș tilor Români (1903-1916) a avut ca membri figuri de intelectuali ai
vremii: S. Mehedin ți, Al. Tzigara-Samurca ș, Munteanu-Murgoci, L Mrazec etc. Realiz ări:
construcția casei "Grindu" din Piatra Craiului, a unei cabane pe Muntele Negoiu și publicarea
unui anuar. Aceast ă societate a constituit prima pepinier ă de turiș ti iubitori ai muntelui: N.
Bogdan, dr. A. Ureche, Mihai Haret și alții, care au devenit apoi ctitorii viitoarei asocia ții de
după război – Hanul Drume ților, cu scopul de a organiza și dezvolta "turismul pe jos" sau
"drumeț ia" – singura în m ăsură să fie accesibil ă tuturor păturilor sociale.
În Transilvania, printre organiza țiile turistice private, o activitate remarcabil ă a
desfășurat Asociația Carpatin ă Transilvania, fondat ă în 1880, cu sediul la Sibiu
(Siebenburgische Karpathen Verein – S.K.V.). Asociația își propunea ca obiectiv cultivarea
spiritului turistic, f ăcând cunoscute și accesibile popula ției orășenești frumuse țile naturale ale
Carpaț ilor. Activitatea Asocia ției s-a orientat spre Mun ții Făgărașului, Cibinului, Sebe șului,
lărgindu-se treptat și spre Piatra Craiul ui, Bucegi, Parâng, C ăliman și Rodna.
În anul 1920 asocia ția număra 4.456 de membri cotizan ți, care au contribuit la
dezvoltarea turismului montan prin organizarea de excursii, ș coli de că lăuze, posturi de prim-
ajutor, amenajarea c ăilor de acces și marcarea potecilor, totalizând circa 700 km. S.K.V. a
construit case de adă post în zonele montane. Pe linie de propagand ă turistică, asociația a editat
broșuri, hărți, că rți poștale ilustrate și un anuar – "Jahrbuch fur Sibenburgische Karpathen
Verein", în care s-au publicat descri eri de excursii, fotografii inedite, d ări de seam ă ale asocia ției.
Încă dinainte de înfiin țarea S.K.V., în 1873 se forma la Bra șov Asociația Alpină a
Transilvaniei (Siebenburgische Alpen Verein in Kronstadt), având ca scop cercetarea Carpa ților,
ameliorarea c ăilor de comunica ție și de acces, organizarea de excursii în zonele montane.
Această asociație a fuzionat ulterior cu S.K.V.
În anul 1921 a luat fiin ță societatea Turing-Clubul României (T.C.R.) adoptând, înc ă
de la constituire, sloganul "Prin turism la cunoa șterea și iubirea României". T.C.R. a cunoscut o
dezvoltare intensă , mai ales dup ă anul 1925, când a înglobat asocia ția Hanul Drume ților. Prin
28

înglobarea treptat ă și a altor asocia ții de turism din Muntenia și prin aderarea de numeroș i
membri, Turing-Clubul României a devenit cea mai puternic ă asociație de turism din ț ară.
Activitatea ei s-a extins și în Transilvania, unde activa cunoscuta asocia ție de turism Frăția
Muntean ă, întemeiată la Cluj, în 1921, de Emil Racovi ță, cu scopul de a cultiva dragostea
pentru natura s ălbatică a munț ilor și de a organiza excursii în masivele muntoase.
Asociația Frăția Muntean ă a fost înglobată în anul 1935 în Turing-Clubul României, în
cadrul căruia au luat fiin ță o serie de secț iuni: Munții Apuseni, Retezatul (1933) cu sediul la
Deva, Maramure ș (1934) cu sediul la Sighet, Arad (1936) cu sediul la Arad, Satu Mare (1936),
Munții Făgăraș (1938) cu sediul la Sibiu, Secțiunea Alpin ă a Bucegilor (1938) cu sediul la
Sinaia.
În preocup ările T.C.R. intrau organizarea de excursii colective, cursuri și competi ții de
schi, conferin țe de propagand ă turistică, serbări, amenaj ări de drumuri și poteci turistice – dintre
care două treimi în Mun ții Transilvaniei -construc ția de case de ad ăpost cu prec ădere în zonele
muntoase izolate (Bucegi-2; Gârbov a-1; Cristianu Mare -1; Retezat și Vâlcan – 4; Mun ții
Apuseni -5; Țara Oașului -1; Maramure ș – 1;Rarău – 1).
În această perioadă, la Iași, a activat o sec ție de turism a Societăț ii de Gimnastic ă,
Sport și Muzică, care a amenajat o cas ă de adăpost pe Ceahl ău. în Moldova, S.K.V. a colaborat
cu o secție organizat ă de C. Mătasă, intitulată Cercul Turistic de la Piatra Neam ț.
Cu trecerea timpului au ap ărut și alte asocia ții:
– Prietenii Naturii, înființată în 1919, a avut 15 filiale pe tot cuprinsul țării. Deși
asociația a desfășurat o activitate prodigioas ă pentru promovarea turismului în rândul popula ției,
s-a dizolvat în 1924; activitatea ei, împreun ă cu a filialelor sale a fost preluat ă de Asocia ția
sportivă "Stăruința";
– Asociația Drume ților din Mun ții Iubiți ai României (A.D.M.I.R.), fondat ă în
1929, și-a desfășurat activitatea în Mun ții Bucegi, Piatra Craiului, F ăgărașului, Iezer-P ăpușa,
având patru sec ții cu sediile la Ploie ști, Pitești, Câmpulung-Muscel și Făgăraș. A.D.M.I.R. a
construit cinci case de ad ăpost în Mun ții Bucegi, Piatra Craiului, Iezer-P ăpușa și pe versantul
sudic al F ăgărașului; totodat ă a fost una din continuatoarele ini țiativei S.K.V. pentru marcajul
potecilor și drumurilor de acces de pe masivul Piatra Craiului;
– Asociația Turistic ă "România Pitoreasc ă" (A.T.R.P.), constituit ă în 1930, a
realizat marcajele pe numeroase poteci în Mun ții Ciucaș și Penteleu, a construit o cas ă de
adăpost pe Muntele Ciuca ș și a editat un Buletin Turistic;
– Clubul Carpatin Român (C.C.R.) a activat în masivele Bucegi și Piatra Mare și a
construit o cas ă de adă post în Bucegi (Jepii);
– Asociația "Munț ii noș tri", cu sediul în Poiana Sibiului, și-a desfășurat activitatea în
29

Munț ii Lotrului și Sebeșului, construind trei case de ad ăpost în aceste masive;
– Clubul Alpin Român (C.A.R.) s-a ocupat cu prec ădere de ascensiunile grele în
munți și a realizat marcajele pe o seri e de ,poteci pe vers antul sudic al Bucegilor; de asemenea, a
editat "Buletinul Alpin".
Printre preocup ările de valorificare a poten țialului turistic a! țării noastre se remarc ă și
eforturile pentru dezvoltarea turismului în zona litoralului M ării Negre. în anul 1926, din
inițiativa prof. dr. Valeriu Tebeica, s-a constituit Asocia ția de Camping ș i Turism, în cadrul
căreia, în anul urm ător, a fost creat, la Eforie Nord, Oficiul de Camping, Sport și Turism
"Prietenii M ării. Urmărind asigurarea unor condiț ii adecvate pentru petrecerea agreabil ă a
vacanțelor, O.C.S.T. "Prietenii M ării" a amenajat o tab ără modernă de corturi, oferind membrilor
asociației programe de competi ții sportive amicale, programe cultural-distractive etc.
O reușită a eforturilor constante de promovare a turismului pe litoral, a O.C.S.T.
"Prietenii M ării", a fost amenajarea, în anul 1935, la Eforie Nord, a primului teren de campare
din țara noastră , având o capacitate de 300 de locuri, care a primit înc ă din acel an și oaspeți de
peste hotare.
30

CAPITOLUL IV RELA ȚIILE MANAGER-SUBORDONA ȚI ÎN
ÎNTREPRINDERILE TURISTICE
4.1. Func țiile manageriale de conducere operativ ă
Managerul întreprinderii de turism exercit ă și alte funcții esențiale, cum sunt cele privind:
– stabilirea obiectivelor ce deriv ă din misiunea pentru care a fost creat ă întreprinderea;
– elaborarea planurilor strategice de marketing pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite;
conceperea unei structuri organiza ționale corespunză toare;
– completarea, cu aten ție, a organigramei cu personal apreciat ca necesar și cât mai
competent posibil;
– coordonarea activit ății personalului angajat;
– exercitarea controlului operativ al performan țelor salaria ților în toate compartimentele de
prestaț ii de servicii turistice.
Îndeplinirea func țiilor manageriale nu va oferi îns ă rezultatele sperate dac ă managerul
întreprinderii turistice nu va în țelege și rolul factorului uman în ob ținerea performan țelor economice
dorite. Sarcina managerului este deci s ă stimuleze întregul co lectiv de salaria ți să contribuie efectiv, în
limitele atribu țiilor lor de serviciu, la realizarea obiectivelor întreprinderii turistice, f ără a uita îns ă
preocupările personalului pentru satisfacerea propriilor dorinț e și nevoi.
În îndeplinirea acestor sarcini, func ția managerial ă de conducere este definit ă ca
ansamblul proceselor de influen țare și dirijare a personalului angajat, într-o manier ă abilă, astfel
încât salaria ții să contribuie, cu entuziasm și fără măsuri coercitive, la r ealizarea obiectivelor
întreprinderii de turism.
Tot așa cum obiectivele urm ărite de manageri difer ă de la o întreprindere de turism la
alta, în aceea și măsură diferă și nevoile, aspiraț iile și ambiț iile salaria ților, apreciate ca
importante pentru ei. De aici rezult ă că managerii, prin funcț ia lor de conducere, pot sprijini
propriii salaria ți în satisfacerea aspira țiilor personale ale acestora, urmând, ca la rândul lor,
satisfacțiile obținute să se transforme în stimulente pentru realizarea scopurilor și obiectivelor
urmărite de agen țiile de turism. Astfel se explic ă importan ța înțelegerii de c ătre manageri a
manifestărilor de individualitate și personalitate ale salaria ților.
În posturile pe care le ocup ă, salariații își asumă diferite roluri profesionale, dar în
același timp ei tr ăiesc nu numai în mediul intern al întreprinderii, ci și în mediul incomparabil
mai larg al sistemului economi co-social extern. Ca urmare, ei apar și în rolul de consumatori de
bunuri și servicii, tr ăiesc în mediul lor familial ș i se comport ă în mediul lor extern ca simpli
cetăț eni.
Prin urmare, managerii ș i personalul condus de ei constituie componente ale unor
colective mai mari sau mai mici, corespunz ătoare dimensiunilor întreprind erilor de turism în care
31

s-au integrat și își asumă roluri diferite în sistemul ec onomico-social al mediului. Or, dac ă
oamenii au roluri diferite, sunt și ei diferiți, și ar fi o eroare de concep ție managerial ă dacă toți ar
tratați în același fel.
În agențiile de turism (ca, de altfel, în multe alte tipuri de organiza ții prestatoare de
servicii turistice, ca de exemplu pe ntru transport, cazare, alimenta ție, tratament, agrement-
divertisment etc.) mai persist ă concepția că întregul personal trebuie subordonat acelora și
proceduri. Firmele elaboreaz ă pentru întregul personal subor donat regulamente interne comune,
stabilesc normele procedurale pentru respectarea regulamentelor aprobate, întocmesc programe
rigide de venire la munc ă și standarde de securitate a muncii, pe care le reunesc tot într-o form ă
generală în fișa posturilor, toate bazate pe prezum ția că toți salariații sunt identici și deci sunt
obligați să aibă și comportamente identice.
Desigur, la nivel de ansamblu, aceste prezum ții sunt necesare pentru ordonarea
eforturilor unei întreprinderi tu ristice, dar tot atât de necesară este ș i recunoa șterea faptului c ă
persoanele angajate și integrate în colectivul unei deprinderi nu sunt identice în felul lor de a fi.
Ele manifest ă atitudini diferite, au acumulat diferite niveluri de experien ță profesional ă, au
potențiale diferite de dezvoltare și perfecționare și, ca atare, aplicarea unei concep ții manageriale
atotgeneralizatoare va provoca erori în munca de conducere, va genera restric ții diferite în
procesele de comunicare și, ceea ce este tot esen țial, va putea conduce la gre șeli dificil de
remediat în motivarea personalului.
Întreprinderile de turism sunt organiza ții economice create cu scopul de a produce profit
și, în consecin ță, activitățile de conducere sunt s ubordonate eforturilor de realizare a obiectivelor
lor. Obținerea profiturilor este cea important ă sarcină a managerilor, da r stilul de conducere
orientat rezultate economi ce profitabile nu trebuie s ă lezeze demnitatea subordona ților. Aceasta
înseamnă că oamenii trebuie s ă fie tratați cu respectul cuvenit i ndiferent care ar fi pozi ția ocupată
de ei în organigrama unei firme turistice.
În consecin ță, managerul trebuie s ă ia în considerare nu numai tr ăsăturile distinctive ale
unei persoane din întreprinderea pe care o conduce, cum ar fi abilitatea profesional ă sau nivelul
de cunoș tințe, ci totalitatea naturii umane a salariatului respectiv. Orice sala riat dispune, într-o
măsură sau alta, de anumite caracteristici distinctive (atitudine fa ță de sarcini și față de clienți,
îndemânarea și perfecționarea presta țiilor etc), dar aceste caract eristici personale sunt
interrelaționate, se influen țează reciproc, iar în anumite situa ții specifice se pot schimba rapid și,
de cele mai multe ori, imprevizibil.
Ființa umană este foarte complex ă și influențată de factorii mediului extern, cum sunt
familia, anturajul, școala, biserica, asocia țiile profesionale sau organizaț iile sindicale,
formațiunile politice și grupurile de apartenen ță. Omul nu se poate debarasa de impactul acestor
32

forțe ale mediului s ău extern nici dup ă ce s-a integrat, în calitate de salariat, în colectivul unei
agenții de turism sau în colect ivul unor structuri organizaț ionale cu funcț ii de primire ce
activează în sfera serviciilor turistice. Prin urmare, managerii trebuie s ă accepte existenta acestor
caracteristici umane, nu rareori contradictorii, și trebuie s ă fie pregătiți să opereze cu ele.

4.2. Modele comportamentale ale personalului întreprinderilor de turism
Pentru a în țelege mai bine complexitatea oamenilor, anali știi au elaborat numeroase
modele privind comportamentul uman. La râ ndul lor, managerii firmelor de turism și-au formulat și
ei, conștient sau nu, propriile aprecieri privind comportamentele individuale sau organiza ționale.
Toate modelele comportamentale elaborate de anali ști se bazeaz ă pe premisele sau conceptele privind
manifestările ființei umane și, ca atare, se regă sesc într-o form ă sau alta și în activit ățile
întreprinderilor de turism.
Analistul Edgar H. Schein, de exemplu, a elaborat urm ătoarele patru «iele ce
reflectă comportamentul oamenilor1:
ƒ Modelul premiselor ra țional-economice se bazeaz ă pe ideea c ă oamenii
sunt motiva ți, înainte de toate, prin "incentive" (stimulente) economice. Dac ă aceste
"incentive" sunt administrate de o întreprindere turistic ă, oamenii sunt pasivi, putând fi
manipula ți, motiva ți și controla ți de organiza ția respectiv ă.
ƒ Cel de-a! doilea model se bazeaz ă pe concepte sociale și pleacă de la premisa
că oamenii sunt motiva ți în fond prin nevoile lor sociale. Dup ă acest concept, for țele
sociale ale grupului de referin ță de care aparț ine o persoan ă exercită asupra ei o influen ță
mai puternic ă decât controlul exercitat de manageri.
ƒ Al treilea model se refer ă la conceptul autoactualiz ării și sugereaz ă ideea că
motivația se divide în cinci trepte ierarhizat e, începând cu nevoile primare pentru
supraviețuire și terminând cu autoactualizarea, utilizând în acest scop poten țialul maxim
de care este capabil ă o persoan ă. Conform acestui concept oamenii sunt automotiva ți
dacă doresc să se maturizeze profesional într-o întreprindere turistică .
ƒ Cel de-al patrulea model reflect ă punctul de vedere personal al lui Schein
și se bazeaz ă pe conceptul complexit ății. După acest concept oamenii au firi
complexe și oscilante și ca atare caut ă diverse motiva ții ce se combin ă într-o motiva ție
complexă. Oamenii doresc s ă asume ș i motivaț ii noi, căutând să corespund ă, în acest fel,
la cerințele impuse pentru ocuparea unor posturi la diversele niveluri manageriale.
Întrucât în țelegerea comportamentului oamenilor este dependent ă de natura fiin ței
umane și respectiv de firea lor, au avut loc și alte încerc ări ale anali știlor de a categorisi
punctele de vedere privind natura comportame ntelor umane. Printre aceste eseuri se remarc ă
33

studiile grupului de cercet ători Lyman H. Porter, Edward E. Lawler și J. Richard Hackman,
care au identificat șase asemenea modele de comportament:
– Modelul ra țional conform c ăruia se apreciaz ă că oamenii se comport ă rațional. Ei
colectează informații și evalueaz ă sistematic informa țiile reținute, deciziile lor bazându-se pe
analiza obiectiv ă a diferitelor alternative considerate ca fiind cele mai potrivite cu aspira țiile lor.
Un manager care adopt ă acest punct de vedere va încerca, probabil, interac țiunea cu subalternii
săi pe o baz ă rațională , dar va tinde s ă ignore mentalitatea, emo țiile și, în ansamblu, latura uman ă
a personalităț ii lor.
– Modelul emo țional apreciază că oamenii se conduc dup ă emoț iile lor, din care unele
nu sunt controlabile. Un manager care accept ă acest punct de vedere va prelua rolul unui
psihanalist amator, c ăutând să descopere ș i să explice cauzele psihologice ce influen țează
comportamentul angaja ților,
– Modelul comportamental (behavioristic) explic ă influențele mediului asupra
comportamentului salaria ților. Dup ă această teorie, pentru a ob ține de la subordona ți
comportamentul dorit, un manager va c ăuta să modifice elementele mediului intern al unei
întreprinderi de turism.
– Modelul fenomenologic este diametral opus punctulu i de vedere behavioristic și
pleacă de la premisa c ă oamenii sunt imprevizibili, subiectivi, dar dispun totu și de un poten țial
latent de a performa servicii. Un manager care se orienteaz ă după acest model va c ăuta probabil
să descifreze și să înțeleagă mecanismul complex al ra ționamentului salariatului ce va determina
comportamentul s ău. Deoarece acest lucru nu este posibil, rezult ă că oamenii nu pot fi pe deplin
înțeleși numai baza unor observa ții științifice.
– Modelul economic explică motivația personalului prin influen țele factorilor
economici. Managerii adep ți ai acestui punct de vedere sunt de p ărere că salariații lor vor ac ționa
rațional în speran ța că vor obț ine recompense materiale. Ace ști manageri vor privi banii ca fiind
principalul (dac ă chiar unicul) mijloc de stimulare, în m ăsură să sporească contribuț ia salariaților
la realizarea sarcinilor întreprinderilor de tu rism. În plus, managerii respectivi vor c ăuta să creeze
pentru salariaț ii lor micromediu intern, în care va prevala competiț ia pentru satisfacerea
intereselor indivi duale ale angaja ților.
– Modelul autoactualiz ării, în contrast cu modelul precedent, apreciaz ă că oamenii
sunt doritori s ă-și sporeasc ă competen țele și, în acest scop, se vor stră dui să-și utilizeze și să-și
dezvolte întregul poten țial de care suni capabili. Un manager care ader ă la acest model va c ăuta
să creeze micromediul adecv at în care salaria ții vor putea s ă-și concretizeze tendin țele către
autodirecționare, în limitele maxime ale capabilit ății lor.
Un alt concept privind natura oamenilor, care, cu tot caracterul s ău teoretic, a primit o
34

largă răspândire, a fost elaborat de Douglas McGregor și este cunoscut ca Teoria X și Teoria Y
McGregor este de p ărere că activitatea de conducere ar trebui s ă înceapă, înainte de toate, cu
autoaprecierea comportament ului managerului în rela țiile sale cu alte persoane. Teoria X și te Y
conțin două seturi distincte de presupune ri privind natura oamenilor:
Teoria X se bazeaz ă pe următoarele aprecieri:
1. în general, fiin țele umane manifest ă aversiune fa ță de munc ă și deci pe cât
posibil vor evita s ă munceasc ă.
2. Din cauza acestei caracteristici umane, de aversiune fa ță de munc ă, cei mai
mulți oameni vor trebui s ă fie constrân și, dirijați, controla ți și amenin țați cu sanc țiuni
(pedepse) pentru a fi determina ți să depună efortul necesar cerut de realizarea obiectivelor
organizaționale.
3. Ființele umane prefer ă să fie conduse, tind s ă se sustrag ă de la
responsabilit ăți, nu manifestă decât foarte pu țină ambiție și aspiră, înainte de toate, la
securitatea mediului în care activeaz ă.
Teoria Y a fost formulat ă mai târziu, în baza urm ătoarelor constată ri:
1. Consumul de eforturi fizice ș i intelectuale sunt tot atât de fire ști ca și joaca și
odihna.
2. Controlul și sancțiunile coercitive nu sunt singurele modalit ăți de a genera
un efort pentru realizarea obiectivelor organizaț ionale. Oamenii prefer ă autoconducerea și
controlul pentru activit ățile în a căror realizare s-au implicat.
3. Gradul de implicare fa ță de obiectivele organiza ționale este propor țional cu
mărimea recompenselor ce vor rezulta din realizarea lor.
4. Dacă condițiile sunt adecvate, fiin țele umane sunt dispuse nu numai s ă
accepte, dar și să-și caute responsabilit ăți.
5. Capacitatea de a exercita un grad relativ ridicat de imagina ție, de
ingeniozitate și de creativitate în solu ționarea problemelor organiza ționale nu este limitat ă,
ci mai degrab ă larg răspândită în rândurile popula ției.
6. În condițiile vieții industriale moderne, poten țialul uman este utilizat numai
parțial.
Rezultă deci două seturi de aprecieri fundamental opuse. Teoria X este pesimist ă, statică
și rigidă, iar controlul salariatului este impus de superiorul s ău. Teoria Y este optimist ă, dinamică
și flexibil ă, cu orientare spre autoconducere și spre integrarea nevoilor individuale ale
salariatului în cerin țele organiza ționale.
Teoria X și Teoria Y necesit ă următoarele preciz ări:
– Cele două teorii se bazeaz ă pe presupunerile lui McGregor, nu al rolul de recomand ări
35

sau sugestii pentru formularea strategiilor manageriale și, ca atare, ele tr ebuie verificate în
practică, în confruntarea cu realit ățile din întreprinderile turistice.
– Teoria X și Teoria Y nu implic ă un management rigid {HARD MANAGEMENT) sau un
management maleabil (SOFT MANAGEMENT). Abordarea "hard" poate provoca rezisten ță din
partea salaria ților și sentimente de antagonism, iar abordarea "soft" ar putea avea ca rezultat o
conducere delă sătoare (LAISSEZ-FAIRE MANAGEMENT), în realitate, managerii întreprinderilor
turistice recunosc capacitatea salaria ților, dar totodat ă și limitele acceptabile ale
comportamentelor umane, a șa cum o cer și situațiile din practica turistic ă.
– Teoria X și teoria Y exprim ă puncte de vedere complet diferite și nu trebuie plasate pe
aceeași scală graduală, unde X și Y sunt extreme opuse.
– Nici una dintre cele dou ă teorii nu constituie un argument contra importan ței
exercitării autorității managerului. Din punctu l de vedere al Teoriei Y autoritatea este privit ă ca una din
multiplele c ăi prin care managerii exercit ă conducer ea operativ ă a întreprinderilor turistice.
– Diferitele sarcini și, respectiv, situa ții întâlnite în practic ă, reclamă din partea
managerilor o mare varietate de abord ări pentru rezolvarea lor.
La concluzii similare au ajuns și cercetă torii John I. Morse și Jay W. Lorsch, atunci când
sugerează că, în situații diferite, se do vedesc eficiente și modalități diferite de abordare a func țiilor
manageriale. Cu alte cuvi nte, o întreprindere de turism va efectua presta ții eficiente numai atunci când
sarcinile și cerințele formulate salaria ților pentru a fi realizat e se vor integra în condi țiile unor situa ții
particularizate.
Într-o manier ă simplistă , implicaț iile Teoriilor X și Y în procesele ma nageriale se rezum ă
la următoarele:
a. Stabilirea obiectivelor întreprinderii de turism și elaborarea planurilor pentru
realizarea lor.
b. Punerea în aplicare a planurilor de c ătre conducerea întreprinderii.
c. Controlul și evaluarea rezultatelor, comparate cu standardele stabilite anterior.
Analistul Raymond E. Miles a elaborat un alt concept teoretic pentru
exemplificarea comportamentelor umane. Conform teoriei sale, sarcina managerial ă constă
în integrarea într-un sistem sociotehnic a variabilelor organiza ționale (scopuri, tehnologii și
structuri) și a variabilelor umane capabilit ăți, atitudini, valori, nevoi și caracteristici
demografice). Aceast ă integrare, se realizeaz ă prin intermediul unor activit ăți manageriale
ce includ dirijarea, selectarea personalului, instruirea, evaluarea, comunicarea și controlul.
Integrarea se referă și la design-ul costurilor și la recompensa personalului. Miles,
continuând analizarea Teoriilor X ș i Y elaborate de McGregor, identific ă trei "teorii"
manageriale, cunoscute ca Modelul tradi țional, Modelul rela țiilor umane și Modelul
36

resurselor umane.
În Modelul tradi țional, similar cu Teoria X, accentul cade pe control și dirijare.
Modelul se bazeaz ă pe presupunerea c ă membrii unei întreprinderi turistice vor colabora
eficient cu conducerea, dac ă sarcinile și procedurile de realizare a lor vor fi clar formulate,
iar salaria ții vor fi selecta ți, instruiți și plătiți în mod corespunz ător.
Modelul rela țiilor sociale diferă de Modelul tradi țional și poate fi considerat
ca o variant ă participativ ă a Teoriei X. Modelul recunoa ște că tratamentul corect al
angajaților și salariul nu sunt suficiente și acordă atenție nevoilor sociale și egoistice. Cu
toate aceste preocup ări principiile manageriale se axează tot pe control.
Modelul resurselor umane diferă de cele precedente ș i se apropie de Teoria Y.
Managerul este privit ca un conduc ător preocupat s ă-și ajute subordona ții, pentru ca
aceștia să realizeze performan țele cerute. în acest model apare ș i participarea
colectivelor !a stabilirea obiectivelor firmelor turistice. în plus, dac ă pe parcursul
rezolvării apar anumite probleme, sunt analizate și evaluate influen țele factorilor ce pot
constitui surse poten țiale ale dificult ăților apărute. Deși în acest model autoconducerea și
autocontrolul sunt considerate importante, managerii recunosc totu și necesitatea și a altor
posibilități de efectuare a controlului.
Prezintă importan ță și faptul c ă, în opinia lui Miles, managerii adopt ă un model
dual de comportament un model pentru conducerea activit ății subordona ților și un alt
model de comportament pentru ei în șiși, aplicat în rela țiile cu managerii ve rigilor ierarhice
superioare.
Din cercet ările și aprecierile anali știlor se desprinde concluzia c ă nici un model, luat
singur, nu este suficient aprofundat pentru a explica în întregime comportamentul individual
și organiza țional al salaria ților unei întreprinderi turistice.
Oamenii se comport ă diferit în situa ții diferite și în secven țe diferite de timp. în unele
situații oamenii ac ționează rațional, iar în altele sunt ghida ți de emoțiile lor. Managerilor le
revine sarcina de a crea un mediu adecvat firmelor turistice în care salaria ții pot fi dirija ți,
influențați, stimula ți și motiva ți să contribuie la realizarea scopurilor întreprinderilor
turistice.
Dacă un manager acceptă ideea c ă oamenii pot fi manipulaț i , e l v a i g n o r a
individualitatea subordona ților și va subestima inteligen ța lor. Desigur, recompensele
economice sunt importante într -o întreprindere turistic ă, dar adeseori oamenii vor ceva mai
mult decât salariul primit pent ru munca lor. Ei ar dori s ă le fie recunos cute capacit ățile,
competen ța și potențialul.
Un manager efectiv va recurge deci la o abordare eclectic ă a
37

manifestărilor comportamentale, extr ăgând din modelele desc rise acele elemente
caracteristice pe care le apreciaz ă drept compatibile cu natura uman ă a salaria ților din
întreprinderea condus ă.
În final, managerul va trebui s ă accepte și faptul c ă oamenii sunt diferi ți și nu se
încadreaz ă perfect într-un model conceptual. Salaria ții trebuie trata ți cu respect și
demnitate, trebuie privi ți în contextul mediului lor, în care î și asumă diferite roluri. La
fel de important ă este și înțelegerea faptului c ă situațiile diferite cer și o varietate de
sisteme manageriale pentru a ajunge la utilizarea efectiv ă și eficient ă a celei mai valoroase
resurse a unei întreprinderi turistice, și anume a resurselor umane.

4.3.1. Necesitatea creativit ății în întreprinde rile turistice
Stimularea creativit ății salaria ților este un factor impo rtant în conducerea unei
întreprinderi turistice. Termenul de creativitate se referă la abilitatea și forța intelectual ă a
salariaților de a g ăsi noi idei, iar inovația, în mod uzual, se refer ă la aplicarea în practica
turistică a ideilor noi. într-o întreprindere turistic ă, aceste idei se pot referi la conceperea
unor produse noi, la servicii noi sau la procedee noi de performare a presta țiilor.
Gândirea creativ ă și imaginaț ia sunt elemente importante ale activit ăților turistice
și absența creativit ății va provoca, f ără îndoială, nu numai o staț ionare în dezvoltare, dar cu
timpul poate pricinui chiar un dezastru economic pentru o întreprindere turistic ă.
Creativitatea impune managerilor întreprinderilor turistice s ă reevalueze periodic
dimensiunile segmentelor de pia ță pe care s-au pozi ționat, să analizeze cu mult ă precauție
produsele și serviciile, pentru a elimina din oferte le lor acele produse, servicii sau procedee a
căror profitabilitate se diminuează în ritmuri alerte. În cadrul acestor preocup ări, se cere să
fie analizată cu prioritate situa ția produselor perimate, pentru ca ele s ă nu acționeze în
detrimentul întreprinderii turistice.
Evident, decizia unui manager cu privire la restrângerea gamei de produse și
servicii va deveni operant ă numai dacă întreprinderea turistic ă și-a asigurat în prealabil
portofoliul de noi oferte s ubstitutive, de unde rezult ă și necesitatea acord ării importan ței
cuvenite procesului de creativitate.

4.3.2. Procesul de creativitate
Într-o întreprindere turistică , procesul de creativitate nu se desf ășoară linear; de
regulă, acesta se concretizează în patru etape succesive, ș i anume: căutarea instinctiv ă,
intuiția, concretizarea și definirea logic ă a ideii noi.
În faza căutării instinctive, procesul de c ăutare a noilor idei se plaseaz ă în sfera
38

subconș tientului, f ără a avea conturul u nui scop definit.
A doua faz ă, intuiț ia, constituie punctul de leg ătură între con știent și subconștient. În
această fază se contureaz ă interferen țele diverselor for țe ale mediului și sunt sesizate conexiunile
ce determin ă aceste interferen țe. Intuiția, cu timpul, se va transforma într-o idee novatoare, dac ă
este aplicabil ă profilului de activitate al întreprinderii turistice.
Concretizarea este cea de a treia faz ă a procesului de crea ție, care urm ărește trierea
ideilor, eliminarea celor ce nu- și găsesc aplicabilitate În întreprinderea turistic ă și reținerea, în
scopul de a fi analizate, a acelor idei care se dovedesc utile pentru conceperea unui nou produs
turistic, a unui serviciu nou sau a unui procedeu mai eficient de prestare a serviciilor;
Definirea logistic ă a noilor idei urmărește, în final, transformarea lor în procese
operaționale, asociate cu analiza aspect elor economice necesare implement ării lor (posibilit ățile
și costurile de implementare, estimarea avantajelor etc)

4.3.3. Tehnici de stimulare a creativit ății
Unele tehnici de stimulare a creativit ății de bazeaz ă pe interac țiunea de grup, iar altele
pe stimularea ini țiativelor unor persoane individuale din ca drul întreprinderii turistice. Printre
aceste tehnici, cele mai cunoscute, dar înc ă puțin aplicate în i ndustria turistic ă din ț ara noastră ,
sunt "brainstormingul” și "sinectica".
Brainstorming este o tehnic ă larg răspândită pe plan mondial pentru facilitarea
creativității și a fost ini țiată de Alex F. Osborn, denumit "p ărintele brainstormingului"9. Scopul
acestei tehnici urm ărește găsirea, prin dezbateri de grup, a unor solu ții de rezolvare a
problemelor specifice cu care se confrunt ă întreprinderea. Condi țiile de desf ășurare a
dezbaterilor de grup au fost stabilite de Osborn și privesc urm ătoarele:
1. Nici o idee nou ă nu va fi criticat ă de participan ții la dezbatere.
2. Cu cât o idee este mai radical ă, cu atât este mai bun ă pentru a fi analizat ă și
dezbătută.
3. "Producția" de idei noi este limitat ă la tematica discu țiilor de grup.
4. Completarea, nuan țarea și finisarea ideii este încurajat ă.
Rezultă deci că tehnica brainstorming se bazează pe gândirea colectivă , de grup.
Tehnica are adep ții ei, dar în aceea și măsură și opozanți. Opozan ții sunt adep ții gândirii
creative individuale și susțin că o persoan ă care acționează individual poate s ă-și formuleze și să-
și concretizeze mai bine ideile dac ă lucrează singură, decât atunci când particip ă la o dezbatere
de grup.
În schimb, adep ții brainstormingului sunt de p ărere că , în sfera economiei serviciilor
(unde se încadreaz ă și industria turismului), fiecare membru al grupului participant la tehnica
39

brainstorming a acumulat o anumit ă experien ță în procesele presta țiilor de servicii și, ca atare,
poate contribui în nai mare m ăsură la activitățile creative de finisare a unei noi idei. Un argument
esențial în favoarea acestei tehnici rezid ă și în faptul c ă, dacă o decizie de aplicare a unei noi idei
este elaborat ă de un grup, gradul de acceptare a solu ției de aplicare este mai ridicat decât în cazul
când o idee nouă emană de la o singur ă persoană .
În ceea ce prive ște sinectica, această tehnică a fost definită la origine ca tehnica Gordon
(după creatorul ei William J.J. Gordon), dar cu timpul a suferit unele modific ări și, în prezent,
este mai bine cunoscut ă sub numele de sinectica10. În acest caz, la analizarea unei situa ții
particularizate ce necesit ă găsirea unei idei roi, memb rii grupului, participan ți la dezbateri, sunt
selectaț i cu grijă, după criteriul apartenen ței lor la diversele colective de munc ă și, respectiv,
după experiența lor de munc ă în colectivele interesate în solu ționarea problemelor ivite.
Rolul vital în reu șita dezbaterilor revine conduc ătorului grupului. În inten ția de a nu
influența grupul în formularea unor p ăreri premature, conduc ătorul grupului nu dezv ăluie de la
început scopul concret al discu țiilor; el va căuta să dirijeze dezbaterile în tr-o astfel de manier ă
încât problemele cele mai presante pe ntru bunul mers al întreprinderii s ă pară că au fost
formulate de în șiși participanț ii grupului. Cu alte cuvinte, ra țiunea tehnicii este s ă nu îngrădească
dezbaterile în limitele unei teme dinainte cunos cute, evitând în acest fel riscul ca membrii
colectivului s ă se lase influen țați, conștient sau nu, s ă abordeze doar un singur aspect al
problemei analizate. Dac ă conducătorul (grupului va reu și să dirijeze discu țiile în cadrul complex
al interac țiunilor posibile de grup, de cele mai multe ori dezbaterile se finalizeaz ă cu design-ul
concret al unui nou produs sau serviciu turistic.
Cu toate c ă tehnicile de brainstorming și de sinectica pot furniza idei creative, ar fi
incorectă aprecierea c ă această creativitate poate emana numai la activit ățile de grup. Numero și
analiști apreciaz ă că discuțiile de grup pot .avea și efecte contrarii și pot conduce la inhibarea
creativității. Argumentele opozan ților la tehnicile de grup sunt numeroase, iar dintre acestea
merită să fie menț ionate urm ătoarele:
– membrii unui grup pot fi fascina ți de o idee nou ă, dar prin aceasta vor neglija
sau vor exclude alte alternative de solu ții;
– unele persoane participante la dezbaterile de grup pot avea re țineri în exprimarea
opiniilor, de te ama de a nu fi ridiculariza ți de alți membri ai grupului;
– managerii de niveluri inferioare pot fi inhiba ți în exprimarea ideilor lor, în fa ța
unor manageri de niveluri superioare, temându-se s ă nu fie apreciaț i greș it (eventual s ă nu
fie cotaț i cu necorespunz ător) dacă soluția formulat ă de ei nu va fi acceptat ă;
– pot exista și presiuni camuflate din partea grup ului, ce vor descuraja exprimarea
unor idei apreciate ca deviatoare sau neconforme cu opinia formulat ă de grup;
40

– nevoia de a se al ătura opiniilor majoritare ale grupului poate fi mai puternic ă
decât nevoia de a explora al te alternative pentru solu ționarea unei probleme sau alternative
care ar putea fi apreciate ca nepopulare din partea grupului;
– în final, urgenț a impusă pentru g ăsirea unei solu ții ar putea conduc e la acceptarea
primei alternative de idei noi, f ără a continua eforturile de c ăutare și a altor solu ții care,
eventual, s-ar dovedi mai relevante pentru decizia cerut ă.

4.3.4. Rolul managerului în monitorizarea creativit ății
Unii manageri apreciaz ă – din p ăcate destul de frecvent – c ă majoritatea
subordona ților sunt persoane noncreative și dispun de pu țină abilitate și imagina ție necesare
conceperii unor idei noi. Pe ntru o întrepri ndere turistic ă, o asemenea optic ă poate fi
dăunătoare, deoarece într-un mediu adecvat toi oamenii sunt virtual capabili s ă fie creatori,
deși gradul de creativitate difer ă considerabil de la un salariat la altul.
Considera ți în ansamblu, oamenii creativi sunt predispu și să formuleze idei noi, chiar
neobișnuite, deoarece numai în rare cazuri se declar ă mulțumi de statutul lor profesional și
social într-o întreprindere turistic ă. De cele mai multe ori persoanele creative sunt con știente
de posibilit ățile lor profesionale și deci sunt capabile și de o judecată independent ă. Prin
urmare, mul ți salariați se implic ă nu numai în laturile de rutin ă ale proceselor de presta ții ci și
în latura emo țională a serviciilor prestate, emo ție ce deriv ă din însăși personalitate a lor. Ace ști
salariați manifest ă entuziasm în rezolvarea problemelor, mergând pân ă la tenacitate pentru a
dovedi capacitatea lor de a executa sa rcinile ce le-au fost atribuite.
Dacă oamenii creativi pot aduce o mare contribu ție la bunul mers al
întreprinderi turistice, ei pot provoca și dificult ăți pentru conducerea acesteia.
Schimbările într-o întreprindere turistic ă, așa cum o ș tiu toți managerii, nu se bucur ă
întotdeauna de popularitate în mijlocul subalternilor. Mai mult, schimb ările provocate de
aplicarea unor idei creative pot provoca frecvente restric ții nedorite sau neaș teptate. În
mod similar, în multe cazuri creativitatea salaria ților este înc ă subestimat ă, iar tehnicile
de stimulare a creativit ății individuale sau de grup nu sunt efectiv utilizate în
întreprinderile turistice. Dar creativi tatea nu constituie un substitut al ra ționamentului
managerial, managerului îi revine deci rolul de a determina și de a evalua riscurile unor idei
,ce urmeaz ă să fie traduse în practicile inovative de presta ții turistice.

4.3.5. Rolul managerului în armonizarea obiectivelor în rela țiile conduc ători-
subordona ți
Important ă pentru exercitarea func ției manageriale este în țelegerea
41

comportamentului factorului uman. Modul cum va reu și un manager s ă influențeze
motivațiile salaria ților va depinde, în mare m ăsură, de felul cum prive ște el natura uman ă a
personalului subordonat.
Oamenii angajaț i într-o întreprindere turistic ă nu lucreaz ă singuri, ci grupa ți în
colective, și fiecare membru al colectivelor respective, o dat ă cu urm ărirea realiz ării
obiectivelor întreprinderii, urm ărește și obiectivele sale personale. Or, aceste obiective
emană din puncte de vedere diferite și nu se armonizeaz ă întotdeauna într e ele. Deoarece
nimeni nu poate garanta c ă obiectivele subordonaț ilor vor fi identice cu cele ale
superiorilor, una dintre cele mai importante activit ăți manageriale const ă în armonizarea
intereselor individuale cu interesele de ansamblu ale întreprinderii turistice.
De aici rezult ă că procesul de conducere urm ărește să stabileasc ă o legă tură și o
interferen ță rațională și armonioas ă între dou ă sfere de activit ăți fundamentale ale
întreprinderii turistice:
– pe de o parte prin planuri econo mice bine fundamentate, structuri
organizaționale ra țional construite, programe eficace de preg ătire- perfec ționare
profesional ă și tehnici eficiente de control;
– pe de alt ă parte, prin cunoa șterea nevoilor și dorințelor salaria ților de a fi
înțeleși și motiva ți, pentru a putea contribui, în func ție de capacitatea lor, la realizarea
obiectivelor întreprinderii turistice.
În plus, managerii trebuie să știe să comunice cu subordona ții, pentru ca ace știa să
înțeleagă și ei, la rândul lor, m ăsura în care î și servesc propriile interese, dac ă lucrează
eficient în întreprinderea turistic ă.
42

CAPITOLUL V TURISM UL ÎN ROMÂNIA
5.1. Succint ă prezentare a ultimei jum ătăți de secol
Intre anii 1960-1970, România a f ăcut eforturi de dezvoltare a infrastructurii turistice,
dar majoritatea au fost concentrate pe litoralul M ării Negre.
În anul 1971 este înfiin țat Ministerul Turismului care avea în subordine mai multe
organizații specializate în servicii turistice, în zone precum Bra șov, Bucureș ti și litoralul M ării
Negre. România era o țară ușor accesibil ă țărilor din Europa de Vest și oferea o alternativ ă ieftină
Greciei și Spaniei.
Turismul domestic a evoluat și el, iar românii au fost încuraja ți să călătorească prin ț ară
și să viziteze monumentele contemporane ale realiz ării socialiste. Tot în aceast ă perioadă,
numărul vizitatorilor str ăini a început s ă crească de la 500.000 în anul 1965 la 2.3 milioane în
1972 în cazul celor din Europa de Est și fosta Uniune Sovietic ă, și de la 200.000 la 600.000 în
cazul turi știlor din celelalte țări. În anii 1970, odat ă cu venirea lui Ceau șescu la putere, ț ara
devine din ce în ce mai mult condusă sub climatul tiraniei. In anul 1974 este stabilit ă o lege
care solicita turi știlor să schimbe o anumit ă cantitate de valut ă pentru fiecare zi a vizitei lor în
România. In anul urm ător, românilor le este interzis s ă găzduiască turiștii străini în casele
proprii.
Regimul lui Ceau șescu a avut un impact semnificativ asupra turismului, mai ales c ă
a restricționat leg ătura dintre România și țările occidentale. Turismul în România a
înregistrat o sc ădere drastic ă în perioada anilor 1980, atunci când Ceau șescu decide să
plătească datoriile externe ale țării mult mai devreme decât era prev ăzut, fapt care a condus la o
austeritate sever ă pentru cet ățenii românii, precum ș i la o scădere a standardului de via ță. Prin
urmare, standardele serv iciilor turistice au sc ăzut și ele sub limitele standardelor occidentale,
mâncarea distribuit ă în restaurante și hoteluri era în cantitate mic ă, infrastructura și transportul
– de o calitate inferioar ă, iar România devine o destina ție deloc atractiv ă pentru turi știi din
Occident.
După revoluția din anul 1989, Frontul Salv ării Naționale (FSN) eradicheaz ă anumite
legi care au avut consecin țe negative asupra turismului, de exemplu legea care interzicea
românilor s ă găzduiască turiș tii străini în casele proprii. Dup ă 1989, sosirile turiș tilor
internaționali au crescut la 1.6 milioane, de și doar jum ătate din ei vizitau țara în scop
turistic, iar cealalt ă jumătate era format ă din ziariști, reporteri și reprezentan ți ai organiza țiilor
de caritate.
În perioada post-comunist ă, România a fost vizitat ă de turiș tii din Europa Occidental ă
din motive legate de anii sociali ști și de revolu ția din 1989 care a creat o imens ă curiozitate
pentru vizitarea obiectiv elor asociate cu pr ăbușirea regimului comunist. România a încercat s ă
43

depășească frontierele socialismului și să încurajeze dezvoltarea turismului la începutul anilor
1990, prin utilizarea unui slogan care avea ca scop atragerea cât mai multor turi ști: „come as a
tourist, leave as a friend" {„vino turist, pleac ă prieten"), dar România mai trebuia s ă-și
actualizeze facilit ățile turistice și să administreze mai bine produs ele turistice pe care încearc ă să
le promoveze.
La începutul anilor 1990, Guvernul a încercat s ă dezvolte capacitatea turistic ă a
turismului rural, atunci când oamenii puteau, pentru prima oar ă, să primeasc ă străini în casele
lor. Interesul continuu al Guvernului pentru turismul rural s-a reg ăsit în crearea Comisiei
pentru Zonele Montane ( 1990) cu vagi responsabilit ăți de organizare și promovare a turismului
rural, urmat ă de o perioad ă de inactivitate total ă a acestei Comisii. În 1994, Asocia ția
Națională a Turismului Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC) a încercat s ă promoveze ideea
turismului rural, atât pentru vizitatori cât și pentru cei care îi gă zduiesc, prin implementarea unui
program ce oferea capacit ăți de cazare turistic ă promovate prin intermediul unei re țele naționale
de rezervare a structurilor de cazare.
În 1993, Guvernul României ini țiază o reformă a programului de dezvoltare a turismului.
Ordonanț a Guvernamental ă nr. 62, care a devenit ulterior nr. 145 din 27 decembrie 1994,
stabilește planul pentru dezvoltarea na țională a turismului rural, în special pentru regiunile
montane, Delta Dun ării și Marea Neagră . Tot atunci, Ministerul Turismului promoveaz ă
propria opinie privind turismul rural, aceea c ă acesta reprezint ă pentru România cea mai
atractivă „ofertă turistică" posibilă.
În momentul de fa ță, România este pe punctul de a deveni o destina ție turistic ă
important ă, dar înainte de toate va trebui s ă-și estompeze anumite minusuri care nu îi confer ă o
poziț ie concuren țială pe piaț a internațională turistică. Aceasta s-a datorat unui program de
dezvoltare a turismului prost administrat, dar și datorită perioadei de recesiune cu care România
s-a confruntat dup ă perioada comunismului. Iar f ără o dezvoltare s ănătoasă a economiei
româneș ti și a societ ății, dar mai ales f ără o privatizare a acestui sector și fără un bun program
de promovare a acesteia peste hotare, nu se poate spera ca România s ă devină o atracț ie
important ă a turismului interna țional.
Din punctul de vedere al turiș tilor stră ini, România se afl ă în momentul de față într-
o conjunctur ă favorabil ă, dar din cauza lipsei unei bune strategii nu este posibil ă valorificarea
avantajului competitiv pe care țara noastr ă îl deț ine. România este o țara european ă sigură și
riscul asumat de turiș ti este foarte mic. Atacul terorist din 11 septembrie din Statele Unite a creat
o anumit ă vulnerabilitate celorlalte țări, aceasta însemnând că România va fi destina ția
preferată, cel puțin pentru moment, a str ăinilor, deoarece prezint ă o anumită siguranță .
Nu acesta va fi îns ă asul din mân ă de care România se va folosi pentru atragerea
44

turiștilor străini, ci va fi nevoie de o strategie de promovare a turismului care s ă aibă efecte
durabile și sigure. A șa cum a mai fost precizat, dup ă perioada ce a urmat comunismului, au fost
făcute anumite eforturi de promovare a turism ului, dar nu suficiente, în ciuda faptului c ă sosirile
turiștilor pe teritoriul românesc au crescut în fiecare an. Totu și, România nu are destul ă
capacitate de cazare turistic ă nici măcar pentru turismul domestic, ceea ce va afecta num ărul
turiștilor interna ționali care vor să viziteze România.

5.2 Analiza macromediului
În analiza macromediului vom face referiri la mediile: economic, socio-cultural, politic,
tehnologic și ecologic.
5.2.1 Mediul economic
Mediul economic este un factor semnificativ, care influen țează industria turismului
dintr-o țară atât din punct de ve dere al cererii, cât și al ofertei. Din punct de vedere turistic,
factorii care pot influen ța comportamentul de consum sunt rata dobânzii, cursul de schimb,
disponibilitatea creditului, cre șterea și stabilitatea economic ă și rata infla ției, precum și structura
economic ă a industriilor rele vante turismului și profitabilitatea lor (costul capacit ății de cazare,
costul călătoriilor etc).
Prețurile, care reprezint ă costuri pentru consumatori, au cea mai semnificativ ă influență
asupra puterii acestora de cump ărare. De aceea, pre țul unei destina ții turistice r ămâne cel mai
important factor asupra cererii turistice. In acela și timp, pre țurile pot avea efec te negative, în
sensul că acestea pot fi influen țate de cursul de schimb între țara de origine și țara de destina ție,
precum și de nivelul de infla ție.
În cazul României, puterea lirei asupra leului este foarte puternic ă, putând avea efecte
pozitive asupra cererii pentru servicii turistice, întrucât costurile cu transporturile și cazarea
sunt relativ mici, cu excep ția Bucure știului unde costul unei camere pe noapte este de cel pu țin
25$, iar pre țul unei mese în ora ș este de cel pu țin 5$. Cu toate acestea, costul unei vizite la
muzeu sau c ălătoria cu autobuzul sau cu trenul este foarte mic.
5.2.2 Mediul socio-cultural
Modifică rile din mediul socio-cultural pot determina noi oportunit ăți sau amenin țări
pentru turism. Principalele schimb ări socio-culturale care ar putea avea un impact asupra
turismului na țional sunt:
– schimbări în structura familiei și reducerea natalit ății; schimb ări în structura vârstei pe
piața turistică;
– schimbări în stilul de via ță și nevoia de deta șare din rutina de zi cu zi;
– schimbarea atitudinii față de calitatea vie ții și creșterea nevoii de a înv ăța lucruri noi
45

manifestată de noi regiuni și culturi;
– creșterea num ărului de turi ști bine informaț i ca urmare a ș colarizării și a mijloacelor
de comunicare.
„Nevoile de c ălătorie în epoca modernă au fost create de societate și modelate de via ța
de zi cu zi. Motiva ția individu lui de a c ălători pentru a descoperi în afara grani țelor ceea ce nu
poate găsi în propria țara este creat ă nu numai de un impuls inst inctiv, dar este creat ă în
principal sub influen ța mediului social în care individul îș i stabilește normele. Decizia
individual ă este predeterminat ă social, în special în ceea ce prive ște călătoriile și vacanțele.
Ceea ce societatea ofer ă individului obosit de rutin ă este turismul, o varietate de concedii în
afara vie ții de zi cu zi, identificându-le ca modalitate de evadare, ofertan ți de putere, energie
și fericire… "
Piețele potențiale pentru turismul interna țional, dar și intern sunt influen țate de num ărul
de persoane cu venit mare, timp liber și mobilitatea de a genera și susține creșterea pieței
turistice pentru urm ătoarea decad ă. Din punct de vedere al marketingului, un factor important
îl reprezint ă atitudinile și comportamentul poten țialilor turi ști față de călătoriile turistice în
comparație cu celelalte se rvicii de recreare.
Un alt factor semnificativ în generarea cererii turistice îl reprezint ă atitudinea fa ță de
protecția mediului înconjur ător sau cel puț in exercitarea standardelor minime de reducere a polu ării
și aglomerării stațiunilor turistice.

5.2.3. Mediul politic
Schimbările în structura politic ă, a deciziilor politice și apariția de evenimente
neașteptate au implica ții majore asupra distribu ției turistice și uneori astfel de situa ții nu pot fi
controlate de indus tria turismului țării respective.
Liberalizarea turism ului în România dup ă 1989, precum și a țărilor din Europa de Est,
au mărit interesul turi știlor pentru aceast ă arie geografic ă, în special pentru obiectivele turistice
legate de pr ăbușirea comunismului. Democratizarea fostelor țări comuniste și reforma turistică a
acestora pot avea un impact major asupra cererii turistice din Europa de Vest.
Anumiți factori politici și guvernamentali pot avea o importan ță semnificativ ă asupra
modului în care cere rea pentru servicii de turism evolueaz ă pe plan intern și internațional.
Astfel, regulile și legile privind protec ția consumatorului pot decide trendul cererii turistice,
precum și legile anti-trust în stabilirea unei pieț e competitive.
Există patru factori importan ți care au influen ță asupra turismului:
1. Legea transporturilor
În cazul transportului aerian, acesta poate influen ța rutele și liniile aeriene, num ărul de
46

zboruri, capacitatea locurilor și prețurile acestora. Taxele de aer oport reprezint ă de asemenea o
problemă, întrucât sunt pl ătite de turi ști.
Modernizat și reorganizat, transp ortul feroviar r ăspunde, în acest moment, tuturor
exigențelor pasagerilor, mai ales pe rutele deservite de trenuri Inter – City sau rapide. în
completarea acestora, trenurile accelerate perm it accesul vizitatorilor în aproape toate sta țiunile
sau orașele României, în acela și timp, conexiunile cu liniile interna ționale înlesnesc utilizarea
facilităț ilor interna ționale pentru diferite tipuri de legitima ții de că lătorie.
Transportul auto, atât cel intern, cât și cel interna țional, cu microbuze sau
autocare, s-a dezvoltat foarte mult, în ultima perioad ă de timp acoperindu-se în întregime
teritoriul românesc (rute interjude țene, dar ș i județene sau locale), cât și rute interna ționale. în
acest sens, exist ă curse-linii permanente, care fac leg ătura dintre România și alte țări:
Marea Britanie, Italia, Austria, Germania, Spania, Olanda, Fran ța etc.
Toate reședinț ele de județ , principalele oraș e, respectiv sta țiuni turistice din România,
sunt legate printr-o re țea densă de transport auto în comun, care se realizeaz ă atât cu autocare
moderne, cât și cu microbuze.
Între porturile române ști ale Dun ării fluviale nu exist ă relații de transport fluvial
regulat de persoane. Exist ă, în schimb, rute de transport de pasageri între România și Bulgaria
sau România și Iugoslavia ori rute de transport de autovehicule. Din pă cate, nu există curse
regulate de feribot în acest moment pe Marea Neagr ă, cu plecare din porturile române ști,
în timpul sezonului se pot face plimb ări de agrement, cu plecare din portul turistic Tomis,
Constanța, cu navele Euxin, Tomis și Condor, nave preg ătite pentru acest gen de programe.
Există și anumite programe de reabilitare ș i restructurare a C ăilor Ferate Române
(CFR) co-finan țat de BIRD, BERD, Guvernul României și Comisia European ă în vederea
îmbunătățirii confortului c ălătorilor, cre șterea siguran ței acestora și a eficientiz ării
transportului de marf ă în vederea alinierii sistemului na țional de transport la sistemul european.
Totodată se are în vedere ma ximizarea efectelor poziti ve asupra mediului și
minimizarea impactului global și local pe care activităț ile de transport le genereaz ă și sunt axate
în general pe:
ƒ stoparea degrad ării infrastructurii și menținerea în exploatare a sistemului de
transport;
ƒ aducerea în parametrii de func ționare și valorificare a capacit ăților existente prin
repararea și modernizarea infrastructurilor;
ƒ înlăturarea sau prevenirea apari ției restric țiilor de circula ție și eliminarea
blocajelor și aglomer ărilor;
ƒ promovarea tehnologiilor de transport ecologice;
47

ƒ integrarea drumurilor de interes local în reț eaua de infrastructur ă națională.
Călătoriile aeriene se efectueaz ă în conformitate cu reglement ările interna ționale
referitoare la condi țiile generale de transport aerian al pasagerilor și bagajelor, precum și în
baza condi țiilor de transport înscrise pe biletele de avion, iar taxele pl ătite de pasager sunt
cele impuse de autorit ățile guvernamentale sau de operatorul aeroportuar.
Numărul companiilor interna ționale și naționale de închiriere a autoturismelor a crescut
considerabil în ultimul timp. Dintre companiile care î și desfășoară activitatea pe pia ța româneasc ă
amintim: Avis, Hertz, Sixt, Budget, Franco car, Autorent, majorita tea cu reprezentan țe în
București și aeroportul Henri Coand ă.
2. Agenț iile de turism și hotelurile
Controlul asupra clasific ării hotelurilor și a serviciilor prestate de acestea în vederea
protecției consumatorilor influen țează nivelul pre țurilor și prin urmare natura cererii. Alte
reglement ări, precum nivelul TVA- ului și legile Uniunii Europene privind drepturile angaja ților
au o influență directă asupra nivelului de servicii.
Numărul agențiilor de turism din România este de peste 1000. Dintre acestea, circa 800
fac parte din Asociaț ia Națională a Agențiilor de Turism. Toate agen țiile de turism, legal
constituite, trebuie s ă funcționeze în baza unei licen țe de turism eliberate de autoritatea tutelar ă în
domeniu. Exceptând condi țiile legate de calificarea personalului, spa țiu, utilizarea mijloacelor de
transport clasificate, o agen ție de turism trebuie s ă beneficieze de o poli ță de asigurare pentru riscul
de insolvabilitate sau faliment.
Ministerul Turismului a solicitat deja hotelurilor și restaurantelor din Bucure ști înaintarea
documenta țiilor necesare ob ținerii certificatelor de clasificare și a brevetelor de turism.
Conform legii, Ministerul Tu rismului va clasifica restaurantele independente de 3, 4 și 5 stele.
Reprezentan ții și proprietarii de hoteluri și restaurante au posibilitatea de a ob ține aceste
certificate prin Internet, aceast ă metodă fiind inclus ă în programul na țional de dezvoltare
turistică Info Turism. Restaurantele de lux și cele cu specific românesc sunt cele mai populare
în rândul turi știlor interna ționali și de aceea este necesar ă intrarea lor în legalitate, ca mai apoi
să urmeze procesul de promovare a acestora.
3. Sistemele de rezervare on-line
Sistemele de distribu ție globală (GDS) folosite de companiile aeriene, precum
SABRE, WORLDSPAN, GALILEO Ș I AMADEUS pot influen ța competi ția prin modul în care
acestea func ționează. GDS (Global Distribution System) a ap ărut în anii 1970 și 1980, odat ă cu
software-ul Windows și Internetul în vederea cre ării accesului la e-commerce privind sistemul de
rezervare on-line.
Worldspan ofer ă o tehnologie de frunte de Tarife și Prețuri, în cadrul industriei
48

turismului, precum Worldspan e-PricingSM, soluț ii de găzduire și produse de turism
personalizate, inclusiv Worldspan Travel ButtonSM. Worldspan oferă furnizorilor,
distribuitorilor și companiilor din domeniul turistic posibilitatea de a reduce costurile și de a
crește productivitatea prin recu rgerea la o tehnologie de vâ rf, precum Worldspan Go, și
Worldspan Trip Manager. Sediul central al companiei este în Atlanta, Georgia. Worldspan
aparț ine companiilor afiliate ale Delta Airlines , Inc (NYSE:DAL), Northwest Airlines
(NASDAQ:NWAC) și American Airlines, Inc.
În România sunt utilizate cu succes în mod special Amadeus, Worldspan și Galileo.

5.2.4 Mediul tehnologic
Dezvoltările tehnologice, în special telecomunica țiile și procesarea informa țiilor pot
determina cre șteri ale vânz ărilor în industria turismului.
Factorii tehnologi ci cu influență majoră asupra cererii turistice includ:
ƒ creșterea activit ății promoționale și de distribu ție prin intermediul World Wide Web de
către sectorul public și privat și agențiile de turism, incluzând vânzarea on-line și folosirea
Internetului pentru vânz ările de ultim ă oră;
ƒ dezvoltarea bazei de date de consumatori în sistemele informatice de marketing;
ƒ marketingul de rela ție.
Romanian Tourism este una din companiile care au creat un portal profesional de
turism care combin ă promovarea ofertei turistice cu vânzarea ș i rezervarea de pachete turistice
prin Internet. Acest portal are ca parteneri Asocia ția Națională a Agențiilor de Turism (ANAT),
Asociația Națională pentru Turism Rural, Ecologic ș i Cultural (ANTREC), Federa ția Industriei
Hoteliere din România (FIHR), Federa ția Patronală din Turism (FPT), Organiza ția Patronal ă a
Turismului Balnear din România (OPTBR) ș i Romanian Conventi on Bureau (RCB) și este
singurul portal inclus în ECTAA – Grupul Na țional al Agen țiilor de Turism și al Asocia țiilor de
Tur-operatori din Uniunea European ă.
Prin această tehnologie de transfer se ar e în vedere dezvoltarea pie ței turistice na ționale
și regionale din România și valorificarea produsel or turistice de c ătre companiile de turism și tur-
operatori.

5.2.5 Mediul ecologic
Ministerul Apelor, Pă durilor și Protecției Mediului a fost înfiin țat în 1990 și are ca
responsabilit ăți monitorizarea factorilor ecologici și promovarea m ăsurilor stricte de protec ție
a mediului înconjură tor, precum și reprezentarea Guvernului României în rela ție cu organiza ții
internaționale de specialitate.
49

Printre alte responsabilit ăți se numără promovarea și coordonarea unor programe de
cercetare în domeniul protec ției mediului înconjur ător și administrarea apelor și pădurilor.
Ministerul controleaz ă 41 de agen ții de protecț ie a mediului înconjură tor regionale, autorit ăți
locale care aplic ă politica și strategia referitoar e la mediul înconjur ător pe o scar ă locală,
precum și Administra ția Rezervaț iei Biosferei Delta Dun ării.
A fost creat, de asemenea, un program de strategii de promovare a managementului
apelor și pădurilor și a protecției mediului. Dezvoltarea modalit ăților de ac țiune privind protec ția
mediului s-au bazat pe analiza me diului natural din România ce con ține două documente:
Conferința Națiunilor asupra Mediului și Dezvolt ării (UNCED) ș i Strategia Român ă privind
Mediul înconjur ător, creată în colaborare cu un num ăr mare de organizaț ii internaționale, precum
Banca Mondial ă, Comunitatea European ă, Banca European ă, Banca European ă pentru
Reconstruc ție și Dezvoltare (EBRD). Strategia forestier ă se bazeaz ă pe Conferin ța de la Helsinki
privind protec ția pădurilor din Europa, iar cantitatea de lemn t ăiat a fost limitat ă la 15 milioane
cubi metrici.
In concordanță cu obiectivele incluse în strategie, au fost identificate 14 zone majore și
anumite strategii au fost puse în ac țiune pentru prevenirea și reducerea polu ării. În afară de
investiț iile locale sau ale celor alocate din bugetul statului pentru aceste zone, au fost oferite
resurse financiare suplimentare din pa rtea Ministerului Mediului înconjur ător, reprezentând
aproximativ 3000 mil. lei pentru accelerarea rezolvă rii unor probleme serioase de poluare.
Plajele din România vor fi in cluse în programul „Steagul Albastru – Blue Flag",
destinat protec ției mediului din astfel de zone, conform unei hot ărâri adoptate de Guvern în
ultima ședință, se arată într-un comunicat de pres ă al Ministerului Apelor și Protecției
Mediului. Conform acestuia, proiect ul de act normativ a fost sus ținut de Ministerul Mediului ș i
Ministerul Turismul ui, care vor asigura și coordonarea comitetului na țional ce va fi înfiin țat în
acest scop. „Blue Flag" este un program al F undației de Educa ție pentru Mediu (FEE) din
Marea Britanie și reprezintă simbolul plajelor pr otejate. Titlul se acord ă anual de c ătre Juriul
European al FEE la pr opunerea Comitetului Na țional „Steagul Albastru – Blue Flag", pe baza
evaluării a 27 de criterii pentru plaje și a 16 criterii pentru porturile de agrement. Calificarea
„Blue Flag" este valabil ă pentru un singur sezon turistic, iar reî nnoirea se face numai dup ă o
nouă evaluare a îndeplinirii criteriilor.
Plajele din România vor fi incl use în programul „Steagul Alba stru -Blue Flag", destinat
protecției mediului din astfel de zone, în acest se ns Guvernul aprobând constituirea unui comitet
național a cărui activitate va fi coordonat ă de Ministerul Turismului ș i de Ministerul Apelor și
Protecț iei Mediului.

50

CAPITOLUL VI. ANALIZA PIE ȚEI TURISTICE ROMÂNE ȘTI
6.1. Cererea turistic ă
Cererea turistic ă este format ă din ansamblul persoanelor care î și manifest ă dorința de a
se deplasa periodic și temporar în afara re ședinței proprii, pentru alte motive decât prestarea unor
activități remunerate la locul de destina ție.
Consumul turistic este o expresie a cererii solvabile a popula ției pentru serviciile
turistice, care î și găsește echivalent în oferta turistic ă, în timp și spațiu. Consumul turistic este
format din cheltuielile efectuate de purt ătorii cererii turistice pentru achizi ționarea unor servicii și
bunuri legate de motiva ția turistic ă.
Gama de servicii pe care un turist le poate solicita în timpul unei c ălătorii turistice, în
decursul unui sejur de vacan ță sau în cadrul unei forme specifice de turism, este foarte variat ă,
depinzând de însăș i forma de turism practicat ă, de diversitatea produselo r turistice în cadrul
fiecărei forme de turism, de distan ța dintre localitatea de re ședință a turistului ș i locul unde se va
realiza respectivul consum turistic, de sezonalitatea activit ății turistice, de felul atrac țiilor turistice
majore care polarizeaz ă curentele turistice spre anumite destina ții, de puterea de cump ărare a
clientului poten țial (cererea solvabilă ) și, într-o propor ție important ă, de gusturile, preferin țele,
aspirațiile etc, într-un cuvânt, de motiva țiile nevoilor sociale pentru serv icii turistice ale clientelei
potențiale.
Încercând o sintetizare a acestor multiple aspecte, rezultă că cererea turistic ă se manifest ă
practic într-un num ăr infinit de variante, nuan țate de la un client poten țial la altul, în funcție de:
– tipologia socioprofesional ă, familia și forma de turism în care se desf ășoară călătoria
turistică a clientului interesat;
– caracteristicile tehnice ale voiajului efectua t (durata sejurului, formele de transport,
modalitățile de cazare etc);
– sursele financiare ș i sumele disponibile pentru acoperi rea cheltuielilor turistice în func ție
de structura serviciilor;
– motivaț iile clientelei și preferințele turiștilor pentru atrac țiile oferite.
Volumul, structura, dinamica, dispersia în timp și spațiu și tendințele de ale cererii
turistice sunt influen țate în permanen ță, de o serie de factori cu ac țiune continu ă sau ocazional ă,
care determin ă de altfel și dezvoltarea ansamblului industrie i turistice pe plan si mondial.
Comparativ cu cererea de m ărfuri, cererea turistic ă prezintă o serie de particularit ăți, ce
decurg inerent din sfera nevoilor sociale pentru m ărfuri și servicii ale popula ției:
ƒ Spre deosebire de cererea solvabil ă de mărfuri a popula ției, care se identific ă cu
51

consumul propriu-zis al m ărfurilor (chiar în cazul produselor de îndelungată ), cererea de servicii
turistice nu se identific ă în totalitate consumul turistic, situa ție explicabil ă prin faptul că acele
categorii de populaț ie care, din diferite motive, nu- și părăsesc localitatea de re ședință în timpul
concediilor, nu se manifest ă de regulă ca solicitan ți de servicii turistice.
Dacă în consumul de m ărfuri se poate stabili o anumit ă ierarhizare a formelor de
modificare a cererii pentru diferite grupe de m ărfuri, cererea turistic ă nu se caracterizeaz ă, de
obicei, printr-un consum periodic al aceluia și produs turistic, oferit la aceeaș i destinație a
călătoriilor turistice. Din aceste considerente, de și în practica turistic ă se accept ă clasificarea
cererii în periodic ă și ocazional ă (rară), periodicitatea trebuie în țeleasă ca o manifestare general ă
a cererii de servicii turistice în cursul unei perioade de referin ță, avându-se în vedere că , totodată,
periodicitatea consumului turistic nu afecteaz ă decât într-o mic ă măsură aceeaș i ofertă de servicii
la intervale apropiate.
Raționamentul face în mod deliberat abstrac ție de unele forme impuse de manifestare
periodică a cererii turistice, ca de exemplu cazul c ălătoriilor de afaceri (asimilate cu c ălătoriile
turistice), în cazul recomand ărilor medicale pentru anumite proc eduri de tratament balneomedical
care necesit ă repetare la intervale regulate de timp și în aceea și stațiune turistic ă, sau chiar și în
cazul unor forme cu predilec ție de turism (de exemplu, vân ătoarea sau pescuitul sportiv) legate de
aceeași destinație a călătoriilor.
ƒ Periodicitatea cererii turistice este o func ție a veniturilor disponibile, a timpului
liber și a sezonalit ății activității turistice, care genereaz ă diferite forme de turism bazate pe o ofert ă
anuală periodică (de exemplu: turismul în sta țiunile de sporturi de iarn ă, turismul estival pe litoral
etc). În acest context merit ă să fie reamintit faptul c ă factorul esen țial al form ării periodice
(sezoniere) a cer erii turistice și, în consecin ță și a repartiț iei inegale în timp ș i spațiu a cererii, este
reprezentat de limitele timpului liber disponibil pentru turism în decursul unui an calendaristic.
Se au în vedere, în primul rând, concediile și vacanțele anuale, care reprezint ă perioade
mai lungi și neîntrerupte de timp liber și care influen țează formarea cererii turistice prin:
– durata concediilor și vacanțelor; cu cât acestea sunt de mai lunga durat ă, permit
fragmentarea lor în mai mare m ăsură și, ca atare atenueaz ă caracterul sezoni er al cererii;
– limitele caracteristice impuse acestora, cunoscând c ă, pentru anumite categorii de
populație activă, concediile pot fi utilizate în scopuri turistice numai în anumite
perioade de an (de exemplu în agricultur ă).
ƒ Timpul liber s ăptămânal are în schimb o influen ță mai pronun țată asupra periodicit ății
cererii turistice, din cauza frecven ței mai constante de utilizare pentru turism a sfâr șitului de
săptămână în cursul unui an.
52

ƒ Din practic ă mai rezult ă că cererea turistic ă are un grad ridicat de spontaneitate în
comparație cu cererea de m ărfuri. Cu toate c ă în turism s-a adoptat clasificarea cererii în ferm ă și
spontană, însăși cererea ferm ă comportă în toate împrejur ările un grad ridicat de urgen ță și se
manifestă cu elasticitate variabil ă la diferite cat egorii de popula ție.
ƒ Ca rezultat al elasticit ății nevoilor de consum ale popula ției, ordinea de urgen ță a
satisfacerii nevoilor pentru m ărfuri și pentru servicii turistice se manifest ă și ea diferen țiat de la o
categorie de popula ție la alta. Cu anumite excep ții (de exemplu, în cazul cererii pentru tratament
balneomedicale), cererea turistic ă este mai pu țin legată de condi țiile de existen ță ale popula ției
decât cererea de m ărfuri, fiind în general mult m sensibil influen țată de nivelul veniturilor
populației și de nivelul tarifelor pentru aranjamentele (pachetul de servicii) turistice. Prin analogie
cu cererea de m ărfuri, elasticitatea cererii turistice se exprim ă prin intermediul coeficienților de
elasticitate.
Evident, valorile pe care le vor îmbr ăca coeficien ții de elasticitate depind de natura
produsului turistic și de natura și categoria cumpă rătorilor virtuali ale c ăror niveluri de venituri
sunt luate în considerare.
Nivelul veniturilor, tarifele, distan ța și durata c ălătoriilor nu sunt singurele elemente care
pot influen ța cererea turistic ă. În egală măsură trebuie cunoscute și obiceiurile de a c ălători ale
cetăț enilor și motivațiile care-i incit ă să întreprind ă călătorii în scopuri turistice.
6.1.1. Tipologii de cerere turistic ă
În practica turistic ă, analiștii disting trei categorii principale de turi ști, cu diferen țieri
sensibile în ceea ce prive ște aspirațiile și manifest ările lor de cerere pentru produsele turistice și
pentru destina țiile de vacan ță, și anume:
– turiști pentru care constrângerile economice nu sunt de natur ă să influențeze în sens
restrictiv alegerea formulelor și destinațiilor de vacanță și care constituie categoria
clientelei de "lux";
– turiștii "activi", care dispun de resursele financiare necesare sau sunt în c ăutarea unor
resurse pentru a stabili un echilibru financ iar între mijloace lor lor economice și
cererile pentru c ălătoriile de vacan ță;
– turiștii "pasivi" (sau, dup ă unii anali ști, așa-numiții turiști "captivi"), ale c ăror aspira ții
pentru achiziț ionarea produselor turistice nu dep ășesc limitele condi țiilor lor economice.
Cererea pentru formele turismului de lux:
Turismul de lux sau turismul p ăturilor sociale "de vârf (high-lif e) include toate categoriile
53

de clientel ă pentru care practicarea turismului nu este îngr ădită de nivelul veniturilor.
Deși pe aceast ă piață particularizat ă se înregistreaz ă un volum redus de cerere, piața
turismului de lux este totu și profitabilă pentru agen ții economici, îns ă dificil de monitorizat, din
cauza preten țiilor personalizate fa ță de nivelul calitativ al servicii lor. De altfel, cererea pentru
formele turismului de lux se manifest ă în multiple variante, sofisticate și chiar extravagante, pe
care nu le pot acoperi decât structurile de primire de categoria cinci stele și, numai într-o anumit ă
măsură, cele de categoria patru stele.
Impactul sociocultural al turismului de lux asupra destina țiilor de vacan ță se manifest ă cu
efecte contrastante: pe de o parte, turi știi de "elit ă" nu sunt interesa ți de stabilirea și dezvoltarea
contactelor cu popula ția comunităț ilor locale, iar pe de alt ă parte, se adâncesc contrastele dintre
elita temporar-vizitatoare și populație, ceea ce poate îmbr ăca caracterul unor adev ărate provoc ări
sociale .
Solicitări pentru serviciile turistice de confort superior se manifest ă și din partea oamenilor
de afaceri, ceea ce stimuleaz ă agenții economici s ă se orienteze și către formele turismului de lux,
desigur în limite rezonab ile de competitivitate și de eficien ță.
Tot în aceast ă categorie se înscriu ocazional și călătorii "marginali" proveni ți din diverse
pături sociale cu venituri medii, dar dispu și să sacrifice o parte din ac este venituri pentru a
beneficia de niveluri superioa re de confort ir structurile de primire de categoria lux.
Turismul de lux este foarte versatil și instabil: comportamentele care eviden țiază caracterul
distinctiv al cererii clientelei și modelele lor originale de manifestare sunt supuse tendin țelor de
imitare din partea altor p ături sociale mai pu țin bogate. Afluxul turi știlor cu venituri medii
conduce treptat la "democratizarea" destina țiilor privilegiate ale cl ientelei de lux, provocând
inerent reorientarea clientelei de elit ă către alte destina ții, exotice, înc ă "neinvadate" de turismul
cu tendințe de masă și către alte preferin țe de consum.
Turismul activ
În categoria turi știlor activi se înscriu to ți vizitatorii ce formeaz ă grupuri eterogene, dar
care au totu și o tră sătură comună: tendința de a concilia mijloacele lor economice cu dorin ța de a-
și satisface cererea pentru diversele forme de consum turistic.
Acești turiști aparțin păturilor sociale care apreciaz ă că este necesar să -și părăsească
reședința obișnuită pentru a pleca în vacan ță și care, din punct de vedere economic și cultural,
dispun atât de anumite posibilit ăți, cât și de discern ământ și selecție privind formele de turism și
destinațiile preferate. Oricar e ar fi mobilul motiva țiilor ce vor genera concretizarea nevoilor
acestora, pot fi exemplificate unele tr ăsături comune ale manifest ărilor lor de consum, începând cu
54

nevoile elementare pentru odihna fizică , nervoas ă și morală și continuând cu nevoile de
destindere, agrement-divertisment și setea de cultur ă, toate rezultând din desprinderea temporar ă
din cotidian prin activit ăți sportive, jocuri de societate, contacte cu popula ția autohton ă, acumulare
de noi cunoș tințe etc.
Satisfacț ia consumului turistic este amplificat ă de sentimentul că își poate alege
deliberat mediul destina țiilor de vacan ță, știind că elasticitatea bugetulu i lor le permite și
posibilitatea de a d ecide asupra perioadei ș i duratei sejurului asupr a formelor de cazare și asupra
organizării "loisir"-ului lor. Desigur libert ățile enumerate sunt relative, dar sentimentul deciziei
de selecție este factor determinant al di mensiunilor consumului turistic.
Mai trebuie reamintit și faptul că o parte din ace ști turiști activi manifest ă și aspirația de
a adera la practicile turistice ale p ăturilor sociale mai avantajate din punct de vedere economic,
iar preferinț ele lor pentru activit ățile din timpul liber sunt inspirate, pe cât posibil, de copierea
modelelor elaborate de ri știi de elită.
Turismul celor "pasivi"
În termeni generali sunt cataloga ți turiști "pasivi" (sau "captivi") cei care ar dori s ă se
deplaseze în c ălătorii de vacan ță, dar nu dispun de suficiente posibilit ăți materiale pentru a- și alege
mijloacele preferate de transport și de cazare, r ămânând captivi, nevoiț i să accepte formulele
forfetare de vacan ță, gătite și comercializate de agen țiile tour-operatoare sau de agen țiile
intermediare ale acestora. Nedi spunând de suficiente posibilit ăți pentru a- și realiza pe cont propriu
sejurul turistic, ace ști turiști se limiteaz ă la câmpul de selec ție a ofertelor de produse turistice pe
care le consideră accesibile în limitele bugetelor modeste de vacan ță. Cel mai bun exemplu în
această privință este oferit de formele tu rismului rural, unde turi știi accept ă deliberat condi țiile
modeste de confort, compensat îns ă cu satisfac țiile căutate în mediul înc ă nepoluat al
gospodă riilor țărănești.
6.1.2. Comportamente generatoare de cerere turistic ă
Motivația turistic ă (vocaț ia, înclina ția) generatoare de cerere turistic ă este întotdeauna
profund personal ă, subiectiv ă, determinată de impulsuri gene (psihologice) și exogene (influen țate
de mediu). Impulsurile exogene pot fi:
ƒ pozitive – manifestate printr-o atrac ție față de un obiectiv turistic, o sta țiune (o
destinație), o form ă de turism etc.
ƒ negative – manifestate prin re ținerea față de anumite forme de turism sau de o
55

formulă de vacan ță sa chiar prin resp ingerea unei destina ții.
În dorința de a completa problematica motiva țiilor turistic prezint ă interes gruparea acestor
motivaț ii în două mari categorii:
ƒ motivaț ii care exprim ă refuzul consecin țelor negative ale mediului din centrele
urbane și industriale în care tr ăiește turistul virtua l, de unde rezult ă și aspirațiile de
a căuta satisfac ții și destinderea prin schimbarea temporar ă a acestui mediu.
ƒ motivaț ii de tip pozitiv , care se identific ă cu interesul bine definit pentru anumite
obiective turistice sau cu anumite atrac ții de importan ță deosebit ă (culturale,
artistice, sportive etc), care se reg ăsesc în afara locului de origine a cererii turistice
și care contribuie, cu efecte diferite, la concretizarea cererii pentru activit ățile
turistice preferen țiale.
În studierea comportamentului clientelei turist ice analistul a emis unele ipoteze interesante
de materializare a cererii, în func ție de personalitatea turistului și de distanț ele apreciate de acesta
ca fiind acceptabile pentru c ălători spre o destinaț ie de vacan ță.
Aceste studii împart clientela turistic ă în cinci categorii:
• psihocentrici;
• cvasipsihocentrici;
• mediocentrici;
• cvasialocentrici;
• alocentrici.
Turiș tii "psihocentrici" sunt absorbi ți de preocup ările lor m ărunte cu caracter personal și nu
manifestă decât un interes limitat pentru lumea exterioar ă. Solicitările lor pentru destina țiile
turistice cuprind:
– destinații care oferă caracteristici apropiate condi țiilor din localit ățile lor de re ședință;
– activități de agrement general acceptate de toate categoriile de popula ție;
– odihnă sedentară;
– destinații ușor accesibile;
– echipamente turistice tradi ționale;
– călătorii programate și organizate în întregime.
Turiș tii "alocentrici" se intereseaz ă de atracțiile turistice variate și inedite, sunt curio și și
dornici de a descoperi lumea înconjur ătoare. Ace ști turiști preferă :
– regiuni (zone) care nu sunt dezvol tate din punct de vedere turistic;
– experiențe noi, de descoperire;
' 56

– destinații mai greu accesibile;
– forme simple de cazare;
– contacte cu popula ția locală și cu alț i turiști;
– călătorii simple, eventual numai semiorganizate și pe cont propriu.
Între aceste dou ă categorii extreme se situeaz ă majoritatea turi știlor poten țiali, ponderea
cea mai mare revenind categoriei de turi ști "mediocentrici".
Pornind de la considerentul c ă motivațiile turistice au întotdea una un caracter subiectiv și
nu pot fi decât condi ționat-generalizate, cercet ătorii care se ocup ă cu analiza circula ției turistice
sunt nevoi ți să recurgă la elaborarea mor modele de evalua re a consumului turistic, menite s ă
substituie insuficien ța datelor și incertitudinea comparabilit ății lor.
Astfel, marea diversitate a elementelor comp onente ale consumului turistic a dus la
necesitatea elabor ării unor indicatori valorici de compara ție a acestui consum specific de m ărfuri
și servicii. Astfel, cercet ătorii recurg la a șa-numitul "co ș de consum turistic" (tourist basket), care
exprimă valoarea totală a serviciilor și a mărfurilor (serviciilor) consumat e de un turist mediu într-
o unitate te timp de vacan ță (zi de ședere, sejur mediu etc.) la o destina ție turistică.
Se poate aprecia c ă asemenea modele de fluxuri turistice includ dou ă efecte:
– un efect de formare a fluxurilor turistice: traficul turistic emis de diferite țări în funcț ie de
influența factorilor lega ți de nivelul de trai (nivelul veniturilor disponi bile, bugetul de
cheltuieli alocabil pentru concediu etc), de posibilit ățile de c ălătorie (durata
călătoriilor, distan ța parcurs ă, timpul disponibil și fracționarea vacan țelor etc.) și de
caracteristicile demografice particularizate (vârsta, sexul, situa ția familială etc);
– un efect de dispersie a traficului, care depinde de atractivitatea turistic ă relativă a
diverselor destinaț ii posibile (în func ție de tipul sejurului – organizat, semiorganizat, pe
cont propriu), de costul sejurului, de diversele mijloace de transport folosite etc.
De asemenea, în estimarea cererii de servicii turistice va trebui luat ă în considerare și
apariția pe pia ța turistică a unor noi categorii de consumator privi ți nu numai din punctul de
vedere al volumului cr escând al cererii, ci și a diversific ării structurii sociale a cererii,
caracteristice pentru segmentele de pia ță din care se recruteaz ă aceste noi categorii de clientel ă
(turism pentru tineret, turism social, turism de tratament).
Limitele rezultatelor ob ținute prin asemenea modele, care simuleaz ă comportamentul și
motivaț iile clientelei turistice poten țiale, nu reprezintă însă decât un prim stadiu al cercet ărilor
întreprinse în domeniul studierii cereri turistice. Aceste limite sunt dictate de aspectul static al
acestor modele, care oglindesc numai tendin țele traficului turistic la un moment dat, și nu permit
decât o aproximare a fluxurilor în evolu ția lor cronologic ă, de unde deriv ă o serie de probleme
57

specifice în elaborarea și interpretarea modelelor re ținute pentru analiz ă.
Modifică rile în consumul turistic , ca urmare a unor schimb ări ale gusturilor clientelei
(deci modific ări de ordin motivaț ional), pot provoca și ele diminuarea atractivit ății turistice, dar
aceste muta ții se vor repercuta cu o anumit ă întârziere asupra num ărului global al sosirilor într-o
zonă considerat ă.
Aspectele analizate, care influen țează sensibil volumul, structura și intensitatea în timp și
spațiu a curentelor turistice convergente spre anumite zone primitoare de turi ști, reflectă din plin
marea diversitate și complexitate a problemelor legate de cercetarea cere rii turistice.

6.2. Oferta turistic ă
6.2.1. Caracterizare conceptual ă
Oferta turistică este formată din ansamblul atrac țiilor turistice care pot motiva vizitarea
lor. Practic, oferta turistic ă a unei țări (zone, staț iuni) cuprinde totalitat ea elementelor care pot fi
puse în valoare la un moment dat pe ntru stimularea cererii turistice.
Prin analogie cu clasif icarea resurselor turistice, oferta turistic ă se împarte în primară,
care cuprinde totalitatea valorilor (resurselor) naturale și secundar ă, incluzând ansamblul
resurselor create de mâna omului (valori istorice, arhitecturale, culturale, folclorice etc.).
Ansamblul ofertei primare și secundare constituie oferta turistic ă potențială a unui
teritoriu, care va deveni ofertă reală (efectivă) numai în m ăsura în care va întruni o serie de
caracteristici pentru stimularea consumului turistic, respectiv atunci când se vor dezvolta
condițiile necesare de primirea turi știlor și de petrecere a sejurului lor în ambian ța caracteristic ă
a resurselor primare și secundare, ca rezultat al dezvolt ării bazei materiale a turismului și a
infrastructurii sale tehnice.
Oferta primar ă nu are valoare intrinsec ă: ea se distinge de oferta turistic ă secundar ă
(produsă de mâna omului) prin faptul c ă resursele naturale nu pot fi reproduse artificial, ele fiind
create de natură , atât în spa țiu, cât și în timp.
Oferta turistic ă primară și secundar ă constituie deci "materia prim ă" pentru industria
turismului, care se va modela în diferite prod use turistice numai printr-un consum efectiv de
muncă vie, înglobat ă în prestațiile de servicii turistice specif ice pentru fiecare produs turistic.
În literatura de specialitate se reg ăsesc și sub numele de resurse turistice antropice.
Aceast ă "materie prim ă", deși abundent ă în aparen ță, devine din ce în ce mai limitat ă,
ceea ce îngusteaz ă "spaț iul turistic" și deci posibilitatea folosiri i unui teritoriu în scopuri
preponderent sau exclusiv turistice. în aces t context, se impune o identificare realistă a resurselor
58

turistice corespunzând motiva țiilor efective, ca și evaluarea corect ă a posibilit ăților de a
transforma resursele poten țiale și resursele utilizabile în scopuri turistice.
Cererea și oferta turistic ă se găsesc în rela ții de cauzalitate, atât oferta, cât și cererea
putându-se situa una fa ță de cealaltă pe poziție de factor determinant de evolu ție sau pe pozi ție
de rezultantă a acestei evolu ții.
Din aceast ă cauză , particularit ățile produsului turistic imprim ă și ofertei turistice anumite
particularit ăți specifice, adaptate ca volum, structur ă și ca diversitate direc ționate spre
satisfacerea cererii de consum a clientelei participante la diferite forme de turism, cu luarea în
considerare a factorilor care stimuleaz ă sau limitează circulaț ia turistică.
Oferta turistic ă se caracterizeaz ă printr-un ansamblu de bunuri și servicii, a c ăror
materializare este o func ție a capacit ăților receptoare. Deoarece capacit ățile de primire limiteaz ă
oferta turistic ă în spațiu, aceasta se caracterizeaz ă printr-o rigiditate relativ ă în compara ție cu
elasticitatea cererii turistice.
Oferta turistic ă are și anumite limite de ordin temporal , putând avea caracter permanent
sau sezonier, în funcț ie de condi țiile minime pe care le întrunesc resursele naturale pentru a
putea fi acceptate de turi ști într-o anumit ă perioadă din an.
Interesul pentru consuma ția turistic ă nu este ceva înn ăscut: el apare în contextul
factorilor de influen țare a cererii turistice la locul de origine a turi știlor poten țiali. Aceste
condiții, conjugate cu impulsurile de ordin pers onal (deci strict indi vidualizate) ale fiec ărui
consumator de servicii turistice, provoac ă interesul turistic, cu alte cuvinte – motiva țiile turistice.
Analiza interdependen ței diferiților factori motiva ționali care stimuleaz ă sau frâneaz ă
circulația turistic ă permite adaptarea mai operativ ă a ofertei turistice la nevoile de consum ale
populației pentru serviciile turistice.
6.2.2. Resursele turistice – naturale și antropice – ale României
A. Cadrul natural
Cadrul natural este bogat, variat și complex, cu o structur ă peisagistic ă deosebit de
armonioasă . Complexitatea poten țialului turistic, ca și gradul s ău de atractivitate, în general, sunt
în strânsă corelație cu treapta de relief ș i cresc progresiv, de la câmpie c ătre munți – excepție
făcând Delta Dun ării și Litoralul M ării Negre.
B. Potențialul turistic antropic.
De-a lungul existen ței sale de peste dou ă mii de ani, poporul român a creat un extrem de
variat și bogat patrimoniu cultural, folosit în întregime în scopuri turistice. România dispune de
59

monumente care, prin specificul lor pot fi ( și sunt) considerate unicate mondiale. De exemplu:
cetăț ile dacice din Munț ii Orăștiei care au rezistat mul ți ani atacurilor str ălucitelor legiuni
romane, cetățile țărănești și bisericile "fortificate" din Transilvania, bisericile de lemn din
Maramure ș, mănăstirile din Bucovina, Moldova ș i nordul Olteniei, monumentele stilului
brâncovenesc din Muntenia și Oltenia etc., ca și creațiile lui Eminescu, Brâncu și, Enescu sau
ale lui Grigorescu ș.a.m.d. Fiecare dintre acestea au o valoare turistic ă deosebită.
Vestigiile antichit ății sunt numeroase ș i de mare valoare pentru istoria culturii și
civilizației poporului nostru.

6.3. Capacitatea de cazare turistic ă
Ca urmare, capacitatea de cazare este semnificativ ă în România (280.000 locuri de
cazare), comparativ cu alte țări cu realiz ări remarcabile în domeniul turismului (Cehia, Croa ția,
Polonia, Ungaria ș.a.). Practicarea unui turism de mas ă însă , a făcut să predomine unit ățile de
cazare de categorii inferioare ( ponderea hotelurilor de 1-2 stel e pe litoralul românesc dep ășește
80%).
Deși România dispune de cea mai mare capacitate de primire turistic ă între țările
Europei Central-Estice (3.338 unit ăți de cazare), ea ocup ă ultimul loc la indicatorii „num ăr
turiști" cuprinș i în unitățile de cazare și număr înnoptări.
Numărul unităților de cazare a crescut în ultimii zece ani cu aproximativ 25%, în
special datorit ă apariției unor noi forme de cazare (pensiuni rurale, urbane și agroturistice,
hoteluri pentru tineret). Cu toate acestea, num ărul locurilor de cazare pe toate tipurile de unit ăți și
categorii, în ultimii zece ani, a sc ăzut cu aproape 7% datorit ă retroced ării imobilelor
naționalizate (în special vile turistice) și schimb ării destina ției unor structuri. În 2002,
România dispunea de 272.596 locuri de cazare.
Un proces vizibil se poate observa în ceea ce prive ște nivelul de confort, deoarece
multe capacit ăți de cazare turistic ă de trei pân ă la cinci stele au fost construite în capital ă, la
mare și la munte.
Analizele Peacock Hotels /Global Management arat ă că, dacă luăm ca referin ță totalul
celor circa 9.000 de camere de hotel prefigurate a exista în Bucure ști până în 2012, atunci
minim 16-18% din aceast ă capacitate ar trebui acoperit ă de hoteluri de dou ă stele. În prezent,
există patru hoteluri de cinci stele în capital ă, respectiv Marriot, Hilton, Crown Plaza și
Intercontinental și unsprezece hoteluri de patru stele, respectiv Majestic, Continental, Monte
Nelly, Lido, Chrystal Palace, Howard Johnson, Sofitel, Stil Hotel, Sky Gate, Class Hotel și
Hotel 7.

60

6.3.1 Capacitatea de cazare pe forme de turism
Circa 42,7 % din capacitatea de cazare turistic ă a României se află în stațiunile de pe
litoralul M ării Negre, 16,3% în Bucure ști și oraș ele reședință de județ (exclusiv Tulcea),
15,7% în sta țiunile balneare, 11,5% în staț iuni montane, 0,8% în Delta Dun ării și 12,9% din
locurile de cazare în alte trasee și destinații turistice. Fenomenul de sezonalitate este specific
mai ales pentru turismul de litoral, chiar dac ă acesta nu este reflectat propor țional în indexul de
utilizare a capacit ății de cazare (41,3%), datorit ă contribuției așa-numitului turism social.
Pe litoralul M ării Negre și în Bucure ști, ambele loca ții deservite de câte un aeroport
internațional (Bucure ști – Henri Coand ă și Constan ța), unitățile de cazare au o capacitate mult
mai mare decât în celelalte zone tu ristice (147 paturi este media capacit ății hotelurilor de la
Marea Neagră , în timp ce în zone le montane media aceas ta este de numai 48 ). Acest lucru face
ca Bucure știul și litoralul M ării Negre s ă fie favorabile practic ării turismului de grup și să fie
destinațiile preferate de tur-operatorii interna ționali.
Turismul de litoral
Ieșirea României la Marea Neagr ă a creat condi ții pentru dezvoltarea turismului de litoral.
Stațiunile de pe litoral concentrează aproape jum ătate din capacitatea de cazare existent ă la
nivelul întregii țări (42,7%).
Datorită faptului c ă s-a practicat un turism de mas ă, ponderea hotelurilor de 1-2 stele
depășește 80%, în timp ce hotelurile de 3 stele au o pondere foarte sc ăzută.
Structurile de cazare pe litoralul M ării Negre sunt concentrate cu prec ădere în zona de
coastă, având oportunit ăți limitate de expansiune . Prin urmare, investi țiile au ca scop în special
reorientarea actuale lor structuri.
Turismul montan
În România, practicarea turismului montan are condi ții foarte bune de dezvoltare
datorită potențialului oferit de cele trei catene muntoase ale Carpa ților. între tipur ile de turism
montan, turismul pentru schi dispune de un poten țial natural ridicat pentru dezvoltare.
Pentru ca România s ă fie recunoscut ă pe plan interna țional ca o destina ție turistic ă
pentru practicarea sporturilor de iarn ă este necesar ă îmbunătățirea infrastructurii generale, a
ofertei pentru sporturile de iarn ă, refacerea și dezvoltarea infrastructurii turistice pentru turismul
montan (amenajarea de noi pâ rtii de schi cu instala țiile de transport pe cablu aferente,
instalații și echipamente de producere a z ăpezii artificiale și de întreținere a pârtiilor), precum și
dezvoltarea, modernizarea și diversificarea structurilor de primire.
Turismul balnear
România are un poten țial natural ridicat pent ru tratamentul balnear al diferitelor boli,
61

dat fiind fondul de resurse disponibile. Subsolurile române ști în momentul de fa ță conțin
peste 1/3 din resursele de ape minerale europene, și o serie întreag ă de resurse minerale unice
sau cu o slab ă răspândire pe plan european:
– gazele de mofet ă din zona Carpa ților Orientali,
– nămolurile sapropelice de la Lacul S ărat sau Techirghiol.
Climatul României este în mod special adecvat pentru tratamentele terapeutice, incluzând
arii cu un bio-climat tonic, sedativ, marin și de mine s ărate.
Calitatea fizico-chimic ă și valoarea terapeutic ă a factorilor naturali de cur ă sunt similare
și chiar superioare celor existente în sta țiunile balneare consacrate pe plan mondial, în toate cele
14 categorii de afec țiuni cuprinse în Nomenclatorul Organiza ției Mondiale a S ănătății.
Dezvoltarea extensiv ă a segmentului de turism balnear pân ă în anul 1989 a fost realizat ă
atât în vederea practic ării unui turism de masă de tip social pe plan intern, cât și pentru accesul
internațional. Astfel, în România, dintr-un total de 160 de sta țiuni balneare, și de circa 232
localități și puncte balneare, doar un num ăr de 24 sunt de interes na țional, celelalte având un rol
mai redus pe pia ța turistică internă și european ă.
O problem ă specifică societăților de turism balnear este cea legat ă de proprietatea asupra
bazei de tratament.
Se întâlnesc situa ții complexe care genereaz ă nereguli în încheierea contractelor de
servicii balneare: baza de tratament fie se afl ă în proprietatea unit ății de cazare pe care o
deservește (Covasna, Sovata, Lacul S ărat, Voineasa), fie deserve ște mai multe unit ăți de cazare,
sau numai unitatea în care este integrată , fiind îns ă proprietate de stat (C ălimănești, Căciulata,
Felix, Herculane, SC Mangalia SA).
De și stațiunile balneare române ști se bucur ă de un renume interna țional
incontestabil în tratarea unei largi game de boli și afecțiuni, multe dintre amenaj ările de
tratament se afl ă într-o stare precar ă de funcționare.
Datorit ă calității infrastructurii de cazare și a serviciilor furnizate, num ărul turiștilor
străini în sta țiunile balneare a scă zut. Românii reprezint ă 95% dintre turi știi înregistra ți în
structurile balneare, și peste 97% din num ărul înnoptă rilor în aceste structuri. Num ărul mare de
turiști români este înregistrat în special datorit ă programelor sociale și sindicale. În cazul
turiștilor străini, Germania ocup ă primul loc, cu o treime din totalul înnopt ărilor, urmată de
Israel și Ungaria.
Aceast ă formă de turism este susț inută de o capacitate de cazare care reprezint ă 12,9 %
din totalul locurilor existente la nivelul întregii țări, în ultimii ani înregistrându-se o diminuare a
acesteia, ca urmare a schimb ării destina țiilor unor unităț i de cazare. Num ărul turiștilor străini în
turismul cultural religios a crescut cu 28,5%.
62

Turismul Rural și Agroturismul
Dezvoltarea și promovarea turismului rura l românesc este realizat ă de Asocia ția
Națională pentru Turism Rural Ecologic și Cultural (ANTREC), organiza ție non-guvernamental ă
înființată în 1994, membr ă a Federaț iei Europene de Turism Ru ral – EUROGITES. ANTREC are
32 de filiale jude țene (din cele 41 de jude țe din țară) aproape în toat ă România, un num ăr de
2500 membri și pensiuni turistice și agroturistice în 770 de sate române ști.
Cu toate c ă turismul rural are o ofert ă de cazare și alimenta ție deosebit ă, de la cabane și
pensiuni cu caracter rustic la cele dotate la standa rde de trei stele, acest tip de turism nu este bine
dezvoltat deocamdat ă, având în vedere c ă prezintă o mare cerere pe pia ța de desfacere turistic ă,
implică investiții reduse și grad de risc sc ăzut și totodată reprezint ă o resursă pentru for ța de
muncă rurală.
Turismul rural ar putea fi practicat în toat ă perioada anului și de asemenea ar putea fi
mai bine dezvoltat prin f acilitarea pescuitului, vân ătorii, drumeț iilor. Prin Programul „Vacan ța
la țară" demarat de Ministerul Transporturilor, Construc țiilor și Turismului se urm ărește
promovarea turismului rural și atragerea turiș tilor străini în pensiunile agroturistice române ști.

6.3.2. Capacitatea ș i calitatea structurilor de cazare turistic ă
România dispunea în a nul 2002 de 3.250 capacit ăți de cazare turistic ă, conținând
105.425 camere care pot g ăzdui până la 282.806 persoane. Capacit ățile de cazare turistic ă includ
hoteluri, hanuri (moteluri), vile și cabane turistice, pensiuni agro -turistice, campinguri, sate de
vacanțe, bungalouri, tabere de elevi și preșcolari și spații de cazare pe nave. Hotelurile de țin
cea mai mare pondere în capacit ățile de cazare, respectiv 16 1.528 locuri (57,1% ), urmate de
taberele de elevi și preșcolari cu 41.400 locuri (14,6%), campingurile cu 25.774 locuri
(9,1%) și vilele turistice cu 21.205 (7,5%).
Tabel nr. 3: Clasificarea calit ății capacităților de cazare
Nivelul calit ății Capacitatea de cazare
totalăProcentul numă rului
de camere
Numărul de paturi %
5 Stele 1,032 0.4
4 Stele 4,233 1.5
3 Stele 21,285 7.5
2 Stele 108,436 38.3
1Stea 80,521 28.5
Neclasificat 67,299 23.8
Sursa: România Factbook 2005
În ceea ce prive ște calitatea facilit ăților de cazare turistic ă, cel mai mare num ăr de locuri
63

(58,4%) îl de țin nivelurile de dou ă și trei stele, ceea ce indic ă un nivel mediu al calit ății
structurilor de cazare . Nivelurile de o stea și cele neclasificate de țin o pondere de 39,1% din
numărul camerelor și sunt considerate necompetitive la nivel interna țional. Confortul superior
oferit de camerele de patru și cinci stele este foarte mic, de numai 2,5%.
Statul de ține mai mult de jum ătate din structurile de cazare sau unit ățile de cazare
turistică (53%), reprezentând 69,8% di n capacitatea de cazare a num ărului de persoane, iar
sectorul privat de ține numai 35,3% din unit ăți, respectiv 19,1% din capacitatea de cazare a
numărului de persoane. Având în vedere densitatea hotelurilor și a capacit ăților de cazare, zona
litoralului, exceptând Constan ța, deține cel mai mare num ăr de unit ăți de cazare turistic ă,
respectiv 41,8%

6.4. Turismul ș i economia în țara noastr ă
În ceea ce prive ște economia României, sectorul servic iilor a fost cel ma i dinamic factor
care a contribuit la economia țării, după cum sugereaz ă Institutul Na țional de Statistic ă și Studii
Economice (INSSE): sectorul serviciilor a fost de aproximativ 15 ori mai mare ca valoare în
1997 decât în 1993. Datele INSSE arat ă că turismul a reprezentat unul din cele mai mari p ărți ale
industriei de servicii în 1997 cu o valoare de 716 bilioane lei. S-a estimat c ă, în acelaș i timp,
turismul a contribuit cu 5,2% la Produsul Inte rn Brut al țării în 1999, însemnând 17.250 bilioane
lei.
Sectorul turistic a contribuit cu 1,4% la PIB (29.583,1 bilioane lei) în 2004 și se așteaptă
să crească la 88.067,6 bilioane lei pân ă în 2014. Contribuț ia serviciilor turistice la economia țării
va creș te de la 5,9% în 2004 la 6,4% în 2014.
Turismul personal al României este es timat la 72.422,7 bilioane lei (US$2.014 mii) sau
4,2% din totalul consumului individual în anul 2004. Pân ă în 2014 acesta ar trebui s ă ajungă la
nivelul de 217.304 bilioane lei. Turismul în scop de afaceri este esti mat la 19.967,1 bilioane lei
(US$555,3 mii) în anul 2004, cifr ă ce va cre ște la 58.787,0 bilioane lei (US$934,1 mii).
64

CAPITOLUL VII TURISMUL ȘI MEDIUL

7.1. Protecț ia și conservarea mediului, necesitate obiectiv ă a dezvolt ării turismului
Calitatea mediului este afectat ă, în general, de dou ă grupe de factori esen țiali: factori
cu caracter obiectiv, rezulta ți prin manifestarea unor fenom ene naturale nefavorabile și
factori subiectivi, cauza ți de activit ăți umane. Printre multiplele activit ăți prin care omul
poate contribui la distr ugerea mediului se includ și activitățile turistice, desf ășurate
nerațional și necontrolat, în terito riu. Spre deosebire îns ă de rezultatele nocive pentru mediu,
pe care le genereaz ă unele îndeletniciri (ca, de exemplu, cele industriale), ale c ăror efecte
pot fi, în cel mai fericit caz, limitate, turismul î și poate aduce o contribu ție proprie,
semnificativ ă, nu numai la stoparea degrad ării cadrului natural, cauzat ă de activit ățile
desfășurate, dar și în direc ția protejă rii și conserv ării mediului, prin adoptarea unor
reglementă ri specifice și eficiente.
Relieful, re țeaua hidrografic ă, peisajul, resursele naturale de factur ă balneară,
monumentele naturii etc, la care se adaug ă și resursele antropice ca monumente de
arhitectur ă și artă, siturile arheologice ș i istorice ș .a. reprezint ă componente ale mediului
ambiant și se constituie în resurse de ofert ă și atracție turistic ă, favorizante pentru
desfășurarea unor multiple forme de turism: de la drume ție, odihn ă și recreere, ia
turismul de s ănătate sau cel cultural etc. Cu cât aceste resurse sunt mai variate și complexe,
dar mai ales nealterate si neafectate de activit ăți distructive, cu atât atrac ția lor devine mai
puternică și genereaz ă activități diversificate, r ăspunzând, astfel, unor foarte variate motiva ții
turistice.
Rezultă că relația turism-mediu ambiant are o importan ță deosebit ă, ocrotirea și
conservarea mediului ambiant reprezentând condi ția primordial ă de desfășurare și dezvoltare a
turismului. Orice interven ție distructiv ă sau de modificare a propriet ăților primare ale acestuia
aduce prejudicii poten țialului turistic, care constau în dimi nuarea sau anularea resurselor sale,
dar și a echilibrului ecologic, putându-se periclita, în ultim ă instanță, sănătatea sau chiar
existența generațiilor viitoare.
Acest aspect a fost subliniat, în repetate rânduri, în cadrul unor reuniuni consacrate
ocrotirii și conservării mediului ca, de exemplu: Conferin ța Uniunii Interna ționale de Conservare
a Naturii (U.I.C.N.) din anul 1967 de la Spindlesy Hyn – Cehoslovacia, simpozioanele
internaționale având ca tem ă ocrotirea naturii, organizate la Cluj-Napoca ( 1968), Arles (1971) ș i
Copenhaga (1973), conferin ța Națiunilor Unite pentru mediul înconjur ător de la Stockholm
(1972), conferin ța pentru Securitate și Cooperare în Europa de la Helsinki (1977), conferin ța
Mondială a Turismului de la Manila (1986) ș.a.
65

Începând cu anul 1980, dup ă publicarea "Strategiei mondiale de protec ție a mediului"
de că tre U.I.C.N., multe țări au început s ă coopereze pentru satisfacerea unor cerin țe în acest
domeniu. Astfel, în 1987, s-a înfiin țat „Comisia Mondial ă pentru Mediul înconjur ător și
Dezvoltare", a c ărei strategie principal ă a fost concepută la nivel global și, ulterior, orientat ă, pe
noi baze, la nivel na țional, pe diferite niveluri de c ătre administra țiile guvernamentale.
Dezvoltarea ap ărută în domeniul managementului viab il pentru resurse a fost (acceptat ă ca o
modalitate logic ă de atingere a dorin ței de conservare și totodată de dezvoltare a mediului
ambiant.
O nouă etapă referitoare la mediul ambiant, în viziunea acestei strate gii, are o relevan ță
deosebită în toate țările, în principal în cele din Europa de Vest. Mediul ambiant, considerat
alături de mediul socioeconomic și fenomenele culturale, prezint ă anumite restricț ii pentru
dezvoltarea turistic ă. Turismul modern ne demonstreaz ă însă că activitățile umane de profil,
încep să se modifice sau s ă "manipuleze" mediul at ât în sens pozitiv, cât și negativ, iar
consecințele nu sunt u șor de prev ăzut. Turismul necontrolat poate contribui la dezvoltarea
mediului și implicit, la autodistrugerea sa. Tocmai de aceea, profesorul elve țian J. Krippendorf
sublinia: "Dac ă putem s ă pierdem și apoi să ne reconstituim capital ul în alte domenii ale
economiei, nu acelaș i lucru se întâmpl ă în turism, unde substan ța de bază – peisajul și pământul –
o dată pierdută, este iremediabil pierdut ă".
Este tot mai evident c ă perpetuarea unui turism ce consider ă legitimă ignorarea mediului
ambiant este imposibil s ă rămână valabilă pe termen lung.

7.2. Aspecte ale degrad ării mediului prin turism
Acțiunile distructiv e ale unor activit ăți turistice se manifestă , în principal prin folosirea
necorespunz ătoare a mediului ambiant, în scopuri recreative și de agrement, dublată de o interven ție
brutală a omului asupr a peisajului ș i resurselor naturale. Aceste practic i nocive se întâlnesc mai ales în
zonele {sau la obiectivele) de mare atractivitate, situate în spa țiile populate, sau în imediata apropiere a
marilor aglomer ări urbane. De asemenea, absen ța unor reglement ări privind comportamentul
vizitatorilor, înso țite de o monitorizarea zone i sau obiectivelor, favorizeaz ă desfășurarea activit ăților
care afecteaz ă calitatea mediului și pun în pericol integritatea și conservarea obiectivelor. Astfel de
cazuri se întâlnesc, mai frecvent, în urm ătoarele situa ții:
1. În zonele sau la obiect ivele turistice situate în afara traseelor marcate și special
amenajate, care atrag fluxuri importante de vizi tatori, în principal în perioadele de week-end, și unde
se deruleaz ă o circulație turistică necontrolată . Prejudiciile pricinuite sunt profunde și, adesea, pot
avea un caracter irever sibil. Dintre acestea pot fi menț ionate: distru gerea vegeta ției și florei, ruperea
copacilor și în special a puie ților, distrugerea semin țișului natural, desprinderea de roci, braconajul
66

ș.a., care, în final, au ca rezultat împiedicarea regener ării plantelor, terasarea solului, tulburarea
biotopurilor specifice vânatului și, în general, a faun ei, mergând uneori pân ă la dispari ția unor specii.
Este de semnalat, de asemenea, dispari ția unor specii floristice, cauzat ă de colectarea abuziv ă a
florei, în special a plantelor de clarate monumente ale naturii, și totodată de necunoa șterea, de
către turiști, a gravelor implica ții pe care le pot avea ac țiunile necontrolate asup ra factorilor de mediu.
în această situație se află o serie de specii de pl ante ocrotite de lege și aflate pe cale de dispari ție, cum
sunt: Floarea de Col ț, Garofița de Munte cu varietatea ei Garofi ța de Piatra Craiului ș.a.
Circulaț ia turistic ă necontrolat ă efectuată la obiectivele turistice naturale sau antropice
provoacă, de cele mai multe ori, distrugerea ireversibil ă a unora dintre elem entele care le-au
consacrat ca atrac ții turistice, dar care Ie și asigură valoarea intrinsec ă, uneori având caracter de
unicat.
Vizitarea intensiv ă a unor monumente is torice, arhitectonice și de artă, în condiții improprii
(iluminat cu lumân ări, lipsa dot ărilor tehnice de aerisire sau de pol uare etc.) a condu s la degradarea
frescelor de mare valoare a unor mă năstiri, a picturilor din cadrul unor monumente istorice ș i
de artă, distrugerea forma țiilor carstice din interiorul pe șterilor etc.
Tot la acest capitol se înscrie și inexisten ța în zonele (sau de -a lungul traseelor)
turistice, a unor demarcă ri precise a locurilor de popas și campare. Sta ționarea pentru picnic
sau instalarea de cortur i în zone de mare atractivitate provoac ă, inevitabil, degradarea
peisajului și a altor componente ale mediului ambiant, ca urmare a tas ării solului și, în
special, a urmelor reziduale lă sate la întâmplare de turi ști la locurile de popas. Astfel de
situații de întâlnesc, de obicei, în zonele destinate turismului de odihn ă și recreere, în
preajma staț iunilor și a centrelor urbane și, în special, pe paji știle montane, în apropierea
cabanelor, pe malul râurilor sau lacurilor etc.
2. Fenomenul polu ării naturii s-a am plificat o dat ă cu pătrunderea turismului
automobilistic în locuri pân ă nu demult inaccesibile pentru acest mijloc de transport.
Abătându-se de la traseele amenajate de acces, turi știi pătrund pe, drumuri ocolite,
oprindu-se în poieni pitore ști și provocând distrugerea paji știlor, a arbu știlor și a florei, în
general, prin strivirea acesteia sau sub influen ța gazelor de e șapament, scurgerilor de ulei etc.
Efectul nociv al turismului automobilistic se face resim țit și prin intensificarea
circulației în stațiunile balneoclimaterice. în absen ța unor restric ții le acces în sta țiuni, a unor
zone amenajate de parcare, tu rismul automobilistic altereaz ă calitățile aerului ori ale
factorilor de cură , influenț ând negativ și tratamentele baln eare specifice.
3. Concepția greșită de valorificare a resurselor naturale ș i, în special a factorilor
naturali de cur ă afecteaz ă potențialul turistic, prin exploatarea științifică și nerațională a
acestuia și realizarea necorespunz ătoare a obiectivel or de investiț ii cu caracter turistic, care
67

se concretizeaz ă prin:
– supradimensionarea sta țiunilor din punctul de vedere al capacităț ilor de
primire și tratament, comparativ cu capacitatea poten țialului resurselor destinate unei
exploatări raționale;
– nerespectarea principiilor generale de protec ție și exploatare a substan țelor
minerale balneare, cu deosebire a apelor minerale și termominerale, cum fi: limitarea
zăcămintelor în raport cu rezervele omologate de substan țe minerale balneare,
executarea lucră rilor geologice în conform itate cu prevederile cercet ărilor și
proiectelor de speciali tate, evitarea exploat ării zăcămintelor pân ă la epuizare, protejarea
și evitarea altor ac țiuni care pot conduce la degradarea factorului de cur ă (exemplu,
nămolurile terapeutice), asigurar ea perimetrelor hidrogeologice și sanitare ale resurselor
împotriva unor agen ți poluanți etc.
4. Dezvoltarea nesistematizat ă a localit ăților turistice, în special a sta țiunilor, neajuns
ce se caracterizeaz ă prin:
– proiectarea necorespunz ătoare a obiectivelor de investi ții cu caracter turistic;
– stabilirea de amplasam ente neadecvate pent ru baza material ă turistică;
– realizarea de construc ții inestetice, neadaptate spec ificului arhitectonic tradi țional sau
specificului etnografic și natural al zonei;
– ocuparea intensiv ă a spațiului cu construc ții turistice etc.
Toate aceste ac țiuni au ca rezultat o supraînc ărcare a teritoriului cu instala ții turistice,
afectează echilibrul ecologic, cond uc la urbanizarea sta țiunilor.
5. Amenajări deficitare pentru vizitarea pe șterilor – obiective de mare atractivitate
turistică, executate f ără respectarea tehnicii specifice unor astfel de lucr ări. Efectele rezultate
constau în degradarea total ă sau parțială acestora, cum este cazul peș terilor Muierii (Mun ții
Parâng), Ialomi ței (Munții Bucegi) ș.a.

7.3. Conceptul de dezvoltare durabil ă în turism
În ultima perioad ă a fost adoptat ș i în ramura turismului conceptul de "dezvoltare durabil ă",
utilizat deja în alte sectoare de activita te. Pentru turism, aces t concept a fost enun țat de U.I.C.N.
astfel:
"Dezvoltarea durabil ă este un proces care se desf ășoară fără a distruge sau a epuiza
resursele, asigurând dezvoltarea. Resursele trebui e valorificate într-un ritm identic cu cel de
reînnoire a lor, renun țându-se la exploatare atunci când resursa se regenereaz ă foarte lent, pentru a o
înlocui cu alta cu mai mare putere de regenerare. Toate resursele trebuie exploatate în a șa fel, încât
de ele să beneficieze ș i generațiile viitoare".
68

Există trei principii majore de dezvoltare durabil ă:
-durabilitatea ecologic ă, asigurătoare a unei dezvolt ări suportabile cu men ținerea tuturor
proceselor ecologice esen țiale, mai ales a diversit ății resurselor biologice;
– durabilitatea social ă și culturală , ce garanteaz ă o dezvoltare economic ă favorabil ă
membrilor societ ății, compatibil ă cu cultura și valorile de cultur ă și civilizație existente, cu
păstrarea identit ăților comunitare;
– durabilitatea economic ă, având rol în asigurarea unei dezvolt ări economice
eficiente, resursele fiind astfel gestionate, încât s ă existe și în viitor.
Altfel spus, durabilitatea economic ă a turismului se define ște ca un model de
dezvoltare care asigur ă:
• ameliorarea calit ății vieții în așezările umane care primesc turi ști;
• posibilitatea de a oferi vizitatorilor experien țe de prim ă calitate;
• păstrarea calit ății mediului ambiant, element esenț ial pentru vizitatori ș i gazde.
Din punctul de vedere al protej ării mediului, avantajele promov ării unui turism
durabil rezidă în următoarele aspecte:
– turismul durabil favorizează înțelegerea efectelor activit ăților de turism
asupra mediului natural, cultural și uman;
– asigură realizarea unei planific ări și zonări a teritoriului care s ă permită o
dezvoltare turistic ă adaptată la capacitatea de suport a ecosist emelor;
– orienteaz ă realizarea unor dot ări și instalații de agrement, care poate fi
benefică și pentru popula ția locală și poate contribui astfel cu fonduri la conservarea
siturilor arheologice, cl ădirilor și vestigiilor istorice;
– favorizeaz ă utilizarea rentabil ă a terenurilor cu randament agricol sc ăzut;
– respectă și asigură cerințele de protec ție a mediului, dovedind astfel importan ța
resurselor naturale și cultural-istorice, pentru cre șterea bun ăstării economice și sociale a
comunităților locale.
La Conferin ța Globală pentru Afaceri și Mediul înconjur ător care a avut loc la
Vancouver (Canada) în anul 1992, speciali ști din peste 60 de ță ri au prezentat
schimbările majore care au avut loc în sectorul industriei turistice, în ultimul deceniu.
Aceste schimb ări au vizat toate aspectele prin care se poate aborda industria
turismului, și anume:
1. Politici, legisla ție, reglement ări:
– realizarea institu țiilor și cadrului necesar pentru implementarea turismului durabil;
– asigurarea conserv ării și protecției resurselor turistice de baz ă;
– mobilizarea sectoarelor industriei turistice pentru practicarea ui turism durabil în
69

concordan ță cu cerințele de mediu;
– stabilirea unui cadru legislativ-juridic care s ă vină în sprijinul agen ților de turism,
autorităților regionale și locale, pentru cori jarea atitudinilor turi știlor față de mediu.
2. În domeniul cercetării și tehnologiei:
– identificarea resurselor naturale de baz ă, cu valen țe turistice;
– identificarea resurselor culturale, cu valen țe turistice;
– stabilirea cererii turistice viitoare și compararea acesteia cu capacit ățile ofertei de a o
asigura;
– realizarea unei b ănci de date și a unei monitoriz ări prin indicatori specifici care s ă
evidențieze noile oportunit ăți și să sprijine noile deci zii de planificare și dezvoltare a industriei
turistice în condiț iile protej ării mediului;
– utilizarea tehnologiilor performante pentru proiectarea unui turism receptiv la
problemele mediului ambiant, cu aplicarea unor solu ții arhitecturale, de inginerie a construc țiilor
și de dotare a acestora, f ără afectarea mediului și în conformitate cu specificul fiec ărei zone;
– asigurarea unui management tehnic și practic al circula ției turistice pentru protejarea
echilibrului ecologic și evitarea degrad ării mediului
3. În domeniul economico-financiar:
– includerea costului de mediu în încas ările percepute pentru activit ăți turistice, în ideea
că poluatorul trebuie s ă suporte anumite taxe legate de formele de poluare, prin care s ă
contribuie indirect la cons ervarea mediului ambiant;
– elaborarea unor rapoarte pr ivind gradul de implementa re a proiectelor propuse (la
nivel interna țional, național, regional), a unor ac țiuni întreprinse și a schimb ărilor legate de
adaptarea la cerin țele de mediu ale industriei turistice;
– utilizarea influen ței pieței interne și internaționale pentru identificarea de noi pie țe
turistice, cu respectarea cerin țelor de mediu și realizarea de parteneria te comune pentru punerea
în practică a noului concept de ecoturism – element de sus ținere a turismului durabil;
– obținerea de beneficii din marketin gul de mediu, prin dezvoltarea și vânzarea unor
produse turistice compatibil e cu valoarea acestora.
4. În domeniul comunic ării și formării:
– realizarea unei atitudini deschise în rândul angaja ților firmelor de turism și a
populației locale fa ță de problemele de mediu;
– elaborarea codurilor de practic ă pentru industria turistic ă, a standardelor pentru
creditul de mediu, în vederea atenu ării impactelor;
– influențarea cererii turistice și a motiva țiilor de că lătorie, prin lă rgirea ofertei și a
unei mai bune inform ări a turiștilor, prin aplicarea codurilor de etic ă turistică;
70

– evaluarea rezultatelor pozitive din trecut, în veder ea stabilirii de noi propuneri de
dezvoltare durabil ă, cu transmiterea proiectelor și experien țelor pozitive prin intermediul
organismelor na ționale și internaționale.
5. Alte aspecte:
– practicarea unei educa ții active de protec ție și în alte sectoare care beneficiaz ă de
resursele naturale și culturale ale industri ei turistice, cu în țelegerea și a problemelor de mediu;
– stabilirea de rela ții de colaborare cu alte sectoare de activitate implicate în protec ția
mediului (silvicultura, agri cultura, planificare regional ă etc);
– realizarea de modele și proiecte care s ă sprijine dezvoltarea durabil ă a turismului, cu
prezentarea modelelor ș i posibilit ăților de aplicare.

7.4. Indicatorii capacit ăților de suport pentru turism
Ca urmare a dezvolt ării științei mediului ambiant, a cre șterii volumului de informa ții privind
științele economice și sociale, a aprofund ării cercetării în aceste domenii de activitate, conexiunile
acestora cu industria turistic ă au condus la delimitarea urm ătoarelor tipuri-capacitate de suport pentru
turism:
– Capacitatea ecologic ă face referire la stabilirea acelui nivel de dezvoltare a
structurilor și activităț ilor turistice f ără a afecta puternic mediul ambiant, prin procesul de
degradare a componentelor acestuia. Se au în vedere componentele naturale (aer, ap ă, sol,
vegetație, faună) și procesul de produc ție și refacere economică , care să nu implice costuri de
investiții deosebite, determinate de degradarea unor destina ții turistice;
– Capacitatea fizic ă are rol esen țial în stabilirea nivelului de satura ție pe care îl pot
atinge activit ățile turistice, dincolo de care încep s ă aparii probleme legate de mediu. Dezvoltarea
ascendent ă a turismului, manifestata în ultimele decenii, ridic ă problema apari ției multor forme
de poluare (de litoral, a zonelor montane etc). Protejarea componentel or fizice ale te ritoriului se
poate face prin investi ții în tehnologie performantă și printr-o prestare de ri dicat nivel calitativ al
serviciilor turistice;
– Capacitatea social-receptiv ă vizează importan ța în păstrarea unor bune rela ții între
gazde (popula ția autohton ă) și vizitatori (turi ști). Din momentul în care popula ția locală constată
că activitățile turistice contribuie și degradarea mediului natural și cultural, pot ap ărea din partea
acesteia reac ții ostile, de respingere , înregistrându-se totodat ă o diminuare a pragului de
toleranță. Pentru evitarea unor astfel de situa ții, dezvoltarea unei zone sau localit ăți turistice
trebuie să țină cont de modul tradi țional de via ță al locuitorilor, de obiceiurile acestora etc;
– Capacitatea economic ă pune în eviden ță valorificarea tuturor resurselor prezente,
prin activit ăți turistice și reprezint ă capacitatea de men ținere a func ției turistice a unui teritoriu
71

dat. Eficien ța exploată rii se măsoară prin raportul dintre costuri și beneficii, iar ponderea
beneficiilor poate fi m ărită prin utilizarea unor te hnologii performante. Nive lul costurilor este dat
și de "valoarea calitativ ă și cantitativ ă a resurselor (naturale, culturale, for ța de muncă ,
infrastructura general ă etc);
– Capacitatea psihologic ă este legat ă de percep ția negativ ă a turiștilor față de destinaț ia
turistică, în urma degrad ărilor de mediu sau a atitudinii neadecvate a popula ției autohtone.
Acest concept este ata șat susț inerii motiva țiilor turistice pentru o anumit ă destinație și
menținerii satisfac ției lor personale. Aplicar ea acestuia este condi ționată și de calitatea activit ății
manageriale care poate determina, în final, fidelizarea cererii.
Toate aceste tipuri de capacităț i de suport, aflate în strâns ă legătură cu activit ățile
turistice, determin ă limita tangibil ă sau netangibil ă, măsurabilă sau nemăsurabilă, a unui spaț iu
care deține sau că ruia i se poate atribui o func ție turistică.
Deși acești indicatori de capacitate nu ofer ă o formul ă standard, ca urmare a faptului c ă
unele componente ale cadrului natura l sau cultural sunt dificil de cuantificat prin serii de date
statistico-matematice, totu și aceste concepte de suport ne dau m ăsura dezvoltă rii durabile a
turismului. în acela și timp, tipurile de capacit ăți de suport indic ă și măsura nivelului la care poate
ajunge impactul turismului asupra mediului , dând posibilitatea de a identifica c ăile de reducere a
degradărilor produse de circula ția și activitățile turistice.

7.5. Principalele ac țiuni de protec ție și conservare a mediului și a poten țialului
turistic
Protecț ia și conservarea poten țialului turistic și a mediului se contureaz ă ca o activitate
distinctă, având probleme specifice, care solicit ă colaborarea speciali știlor din domenii variate.
Această acțiune poate avea o eficien ță satisfăcătoare, numai în condi țiile asigur ării unui cadru de
desfășurare juridico-administrat iv adecvat, care impune organizarea administrativ ă, existența unor
resurse economice, un suport legislativ eficient și o susținută activitate de educa ție cetățenească.
Pe plan interna țional, țări cu vechi tradi ții turistice adopt ă o planificare turistic ă la nivel
național fundamentat ă pe aspectul protej ării resurselor turistice proprii. în vederea dezvolt ării unui
turism durabil, ele au luat în calcul trei obiective principale:
– economic – esențial în identificarea, valorificarea și creșterea gradului de exploatare a
resurselor turistice;
– social – deosebit prin permanentizarea popula ției, creșterea gradului de ocupare a for ței
de munc ă, susținerea practic ării unor meseni tradi ționale și atragerea popula ției în practica
turismului;
– ecologic – important pentru evitarea degrad ării, a polu ării mediului și asigurarea unei
72

exploată ri echilibrate și pe termen lung a resurselor turistice.
În concordan ță cu aceste cerin țe, a apărut necesitatea elabor ării și adoptării unor planuri
naționale de dezvoltare a turismului, menite s ă permită conjugarea experien ței și pozițiilor
principalilor agen ți economici: administra ție publică, organizaț iile patronale, asocia ții și organizaț ii
profesionale, sociale, sindicale , specialiști în cercetarea de profil etc.
Planurile de dezvoltare turistic ă care au Ia baz ă prognoze pe termen lung, globale, pe
forme de turism, în concordanță cu tendin țele piețelor externe și planuri concrete, re alizate pe termen
mediu (patru-cinci ani) sau scurt ( unu-trei ani), elaborate pe regiuni, zone sau forme de turism, sunt
fundamentate pe standardele și normele europene privind exploatarea resurselor turistice,
dezvoltarea și modernizarea structurilor și serviciilor turistice.
Elaborarea prognozelor și a planurilor de dezvoltare turistic ă reprezintă principalul punct
de susținere a strategiei de realizare a unui turism durabil care pres upune, între altele:
– conservarea resurselor turistice naturale și antropice în scopul unei utiliz ări continue
și în perioada viitoare;
– creșterea nivelului de trai al comunit ăților locale;
– mai buna cunoa ștere și conștientizare, atât de popula ția locală, cât ș i de vizitatori, a
ideii de conservare a mediului.
Planificarea turismului reprezint ă o formă de control al viitorului , legat de strategia de
planificare a mediului. Planificarea ecologic ă presupune supravegherea și analiza tuturor
elementelor de mediu, în scopul determin ării celor mai adecvate modele de dezvoltare și
amenajare teritorial ă.
Principalele prognoze și planuri de dezvoltare la nivel na țional au rol orientativ, de
informare și estimare a perspectivelor viitorului. Prin sp rijinul direct al statului se poate aprecia
cadrul general de protec ție a resurselor, de stabilire a regimu lui de exploatare sau de realizare a
unor investi ții deosebite.
Planurile pe termen mediu și scurt sunt benefice, înde osebi pentru sprijinirea
dezvoltării-locale și regionale.
Practic, legat de specificul poten țialului turistic al României, principalele ac țiuni ce
vizează protejarea și conservarea mediului și a resurselor turistice se concretizeaz ă în adoptarea
următoarelor m ăsuri:
– exploatarea științifică, rațională a resurselor turistice, astfel încât ritmul de exploatare
a acestora s ă nu depăș ească ritmul lor de reciclare și regenerare, iar intensitatea rela țiilor directe
sau indirecte ale turismului cu factorii de mediu s ă nu depăș ească limitele capacit ății de
suport ale acestora;
– valorificarea în turism a resurselor cu valen țe turistice s ă fie soluționată în contextul
73

valorificării tuturor resurselor naturale și a protec ției mediului ambiant, pe baza studiilor de
amenajare teritorial ă, componente ale planului de amenajare științifică, rațională și eficientă a
teritoriului – instrument principal al organelor de decizie locale;
– amenajarea și organizarea adecvat ă și la nivel superior a zonelor, traseelor și
obiectivelor de interes turistic;
– organizarea și exploatarea turistic ă rațională a parcurilor na ționale și rezervațiilor
naturale, cu asigurarea protec ției lor. În mod similar se va proceda și la amenajarea, pentru
vizitare și exploatare, a pe șterilor, ca obiective de atrac ție deosebit ă, menite să îmbogățească și
să diversifice oferta turistic ă româneasc ă cu noi produse turistice;
– organizarea corespunz ătoare a zonelor montane, pentru dezvoltarea în
perspectiv ă a turismului de munte, prin localizarea tuturo r peisajelor atractive și a
domeniilor schiabile, menite să ofere baza de proiectare a amenaj ărilor turistice
viitoare (poteci, marcaje, condi ții de accesib ilitate în por țiunile mai difici le, amenajarea
unor puncte de belvedere, dot ări pentru practicarea sporturilor de iarnă , cabane și refugii
montane, instala ții de transport pe cablu etc.) în condi ții de conservare ș i replantare a
pădurilor;
– realizarea de amenaj ări cu caracter turi stic în zone, localit ăți și pe trasee
turistice, menite care s ă asigure o echipare turistică adecvată unui turism competitiv și
ecologic;
– dezvoltarea unei con științe ecologice în rândul popula ției și a sentimentului
de dragoste și respect pentru natur ă, pentru locuri istorice și monumente de art ă și
arhitectur ă create de-a lungul timpurilor. A ceasta se poate realiza printr-o sus ținută
acțiune de educa ție cu privire la mediu și la poten țialul turistic, ac țiune ce trebuie
întreprins ă ia nivelul întregii ță ri, prin insuflarea une i atitudini de respect și comportament
responsabil fa ță de resursele naturale, în vederea ocrotirii lor.
Educaț ia ecologic ă pentru ocrotirea naturii și a poten țialului turistic trebuie s ă
aibă caracter permanent, s ă debuteze înc ă din perioada copil ăriei și să fie consolidat ă în
instituțiile de înv ățământ de toate genurile ș i gradele. Ulterior, ea se poate perfec ționa prin
intermediul mass-media în cadrul unor cercuri de "prieteni ai naturii", prin diverse publica ții
de specialitate sau de c ătre ghizi și însoțitori, pe perioada desfăș urării unor excursii etc.
74

CAPITOLULVIII ROMÂNIA CA DESTINA ȚIE TURISTIC Ă –
ANALIZA S.W.O.T.

Pentru a se putea propune o strategi e de relansare a turismului interna țional al
României este necesar ă o analiz ă a situației actuale a României, ca destina ție turistic ă
internațională din perspectiv ă de marketing, pentru a putea identifica zonele de ac țiune și
modalitățile de interven ție.
Analiza SWOT reprezint ă o sinteză a auditului de marketing care prezint ă punctele forte
și cele slabe ale organiza ției, precum și oportunit ățile și amenințările mediului extern. Se
realizează astfel o list ă a caracteristicilor pozitive și negative ale organiza ției analizate, care o
diferențiază de organiza țiile concurente. În realizarea analizei SWOT, România trebuie privit ă
ca o destina ție turistic ă unitară care deține atât puncte slabe, cât și puncte forte și care
acționează pe o piață în mișcare, beneficiind de oportunit ăți, dar lovindu-se și de amenin țările
inerente unei pie țe imperfecte.

8.1 Puncte forte. Puncte slabe
Acestea țin în primul rând de cap acitatea de organizare a țării, de resursele de care
dispune și sunt o caracteristic ă a mediului intern. Cea mai bun ă soluție de promovare este
susținerea punctelor forte și diminuarea punctelor slabe.
8.1.1 Puncte forte
După o analiz ă a resurselor turistice române ști am decis c ă principalele puncte tari
sunt urm ătoarele: poten țialul natural, poten țialul antropic, dezvoltarea și diversificarea
capacității de cazare ș i alimenta ție, posibilitatea de a crea no i produse turistice, poten țialul
balnear. Iat ă care sunt argumentele noastre în acest sens.
Potențialul natural
Diversitatea cadrului natural ofer ă premisele unei dezvolt ări viitoare a turismului
asigurând totodat ă și substratul pentru o varietate de forme de turism. Prin varietatea formelor de
relief: mun ți, podișuri, litoral, câmpii, delt ă, România se situeaz ă printre cele mai frumoase și
apreciate destina ții ale Europei.
Munții Carpați reprezintă o component ă important ă a reliefului, acoperind circa 35%
din teritoriul ță rii. Chiar dac ă nu au altitudinile Alpilor, Carpa ții au câteva particularit ăți care îi
deosebesc de ceilal ți munți ai Europei (Alpi, Pirinei, Tatra):
• diversitatea peisagistic ă – asociat ă structurilor geologice și alternan ței tipurilor de
relief: peisaje alpine (F ăgăraș, Retezat, Rodnei, Parâng), peisaje carstice (Aninei, Bihor-
Vlădeasa, Mehedin ți, Cernei), abrupturi calcaro ase (Piatra Craiului), chei ș i defilee (Bicazului,
75

Oltețului, Turzii, Oltului, Jiului, Dun ării);
• accesibilitate – datorit ă poziției centrale, configura ției, numeroaselor v ăi și defilee,
dar și datorită altitudinii mai reduse;
• potențialul speologic bogat: peste 10000 de pe șteri (care situeaz ă România pe locul
3 în Europa), dintre care unele au o valoare științifică excepțională;
• complexitate – varietatea formelor de relief, o bogat ă rețea hidrografic ă, fond
cinegetic, domeniu schiabil, a șezări umane.
Zona dealurilor subcarpatice și a podișurilor este deosebit de interesant ă prin bogăția
și varietatea resurselor balneare. In România exist ă factori naturali de cur ă, de o mare diversitate
(ape minerale și termale, lacuri terapeutice, n ămoluri terapeutice, emana ții de gaze terapeutice de
tipul mofetelor, saline, aeroi onizarea predominant negativ ă), în peste 200 de localit ăți, situând
România pe unul din primele locuri în Europa.
Zona de câmpie nu prezint ă resurse deosebite, dar se poate folosi în interes turistic prin
arealul forestier, fondul cinegetic și piscicol și prin resursele balneare (lacuri s ărate, nămoluri,
ape minerale).
Litoralul (cu 245 km de plaj ă) se deosebe ște de oferta altor țări printr-o serie de
caracteristici:
• orientarea spre est și sud-est;
• coborârea în mare cu o pantă lină;
• calitatea nisipului;
• lățimea plajei.
Delta Dun ării reprezint ă una dintre cele mai complexe zone turistice din România
și una dintre marile atrac ții ale țării datorită unicității ei în zona european ă. Cele mai importante
atracții ale Deltei sunt:
• plajele întinse în zona litorală (Sulina, Petri șor);
• dunele de nisip (Caraorman, S ăraturile);
• vegetația de mare varietate (codrii de stejar-Letea, C ărorman, z ăvoaie de plut ă și
sălcii uriașe, stufărișuri, specii rare), cuprinzând peste 1150 de specii de plante;
• fauna piscicolă și ornitologic ă (peste 300 de specii de pă sări și circa 150 de specii
de pești);
• fond cinegetic și piscicol.
Hidrografia cuprinde o vast ă rețea de râuri, numeroase lacuri de diferite tipuri (glaciar,
carstic, vulcanic, de baraj natural) și o mare varietate de ape subterane.
Clima contribuie prin valorile de temperatur ă, regimul eolian și pluviometric, gradul
de nebulozitate la crearea ambian ței favorabile c ălătoriilor, dar constituie și un motiv special
76

de deplasare prin calitatea de factor de cur ă (climat excitant-solicitant în zonele de litoral,
sedativ în zonele de deal și podiș, tonic-stimulent în zonele montane).
Vegetația constituie co mponenta esen țială pentru cercetarea ș tiințifică și pentru
organizarea de parcuri naturale ca destina ții de vacan ță. Trebuie totodat ă menționate și plantele
medicinale care constituie un factor natural de cur ă (fitoterapia) foarte apreciat.
Fauna – România dispune de circa 3600 de spec ii, dintre care unele au o însemn ătate
cinegetică deosebită (ursul brun, cerbul, râsul, coco șul de munte, ra ța sălbatică). Bogăția faunei
și fondul cinegetic deosebit prezint ă interes pentru turismul de vân ătoare și pescuit sportiv, dar și
pentru turismul științific.
Potențialul antropic
România dispune de un bogat și diversificat poten țial antropic, rezultat al istoriei de
peste 2000 de ani pe aceste meleaguri, dar și al factorilor politici care au influen țat
dezvoltarea țării. Printre cele mai interesante resurse ale poten țialului antropic se num ără:
Vestigiile arheologice:
• cetățile grecești de pe țărmul Mă rii Negre: Histria, Tomis, Callatis;
• cetățile dacice din Mun ții Orăștiei: Sarmisezetusa, Coste ști;
• cetățile romane: Drobeta, Apullum, Napoca;
• cetățile medievale din epoca timpurie: Bi haria, Severin sau din epoca modern ă:
Neamț, Suceava, Sighi șoara, Alba-Iulia, Bucure ști.
Monumentele istorice, de art ă și arhitectur ă:
• mănăstirile cu fresce exterioare din Bucovina: Vorone ț, Humor, Sucevi ța,
Moldovița, Arbore;
• bisericile din lemn din Maramure ș: Bogdan-Voda, Surde ști, Botiza, Ieud;
• bisericile și cetățile țărănești fortificate din Transilvania: R ășinari, Biertan, Cristian
sau din Oltenia: Cula lui Tudor Vladimirescu de la Cerne ți, Cula Greceanu de la M ăldărăști;
• castele și palate: Bran, Mogo șoaia, Hunedoara, Pele ș, Cotroceni;
• edificii religioase, monumente și statui: catedrala romano- catolic ă din Alba-Iulia,
biserica Sf. Trei Ierarhi – Iaș i, Biserica Neagr ă – Brașov, biserica Stavropoleos – Bucureș ti,
biserica M ănăstirii Curtea de Arge ș, moscheea din Constan ța, Turnul Chindiei –
Târgoviște, Arcul de Triumf – Bucureș ti, Ansamblul sculptural C. Brâncu și – Tg. Jiu.
Instituțiile și evenimentele cultural-artistice:
• edificiile unor institu ții culturale: Atheneul Român, Palatul Culturii-Ia și, Casa
Sfatului- Bra șov;
• rețeaua de muzee ș i case memoriale: peste 450 de muzee și circa 1000 de case
memoriale de interes local, na țional sau interna țional;
77

• evenimente culturale: festivaluri muzicale (G. Enescu, Mamaia, Cerbul de Aur), ale
filmului, târguri, serb ări (Serbările zăpezii, Serb ările mării).
Arta ș i tradiția popular ă:
• arhitectura și tehnica popular ă;
• creația artistic ă: produc ția meșteșugărească și de artizanat (Horezu, Corund,
Marginea, Vama – centre de ceramic ă), muzica, dansul, portul ( țara Moților, țara Zarândului, țara
Maramure șului), crea ția literară ;
• manifestări tradiț ionale: Sâmbra Oilor, târgul de fete, Festivalul Narciselor, Coco șul
de Horez.
Pot constitui resurse antropice și o serie de obiective economice: amenaj ări
hidroenergetice (baraje, lacuri de acumulare, centrale hidroenergetice), canale de naviga ție și ecluze,
drumuri transmontane înalte (Transf ăgărășan), defilee (Jiului, Oltului, Dun ării), precum și
localitățile urbane sau rurale pentru arhitectura specific ă, cultură, civilizaț ie.
Dezvoltarea și diversificarea capacit ății de cazare și alimenta ție
Diversificarea capacit ății de cazare s-a realizat prin apari ția unor noi tipuri de unit ăți de
cazare, precum pensiunile turistice (num ărul acestora a crescut de la 16 unit ăți în 1993 la 492
unități în 2002), pensiunile agroturistice (de la 61 unit ăți în 1996 la 461 unităț i în 2002),
hostelurile (11 unit ăți în 2002), spa ții de cazare pe nave (6 unit ăți în 2002), dar și prin dezvoltarea
unui segment hotelier de lux (4-5 stele).
Acesta s-a dezvoltat prin intrarea pe pia ța din România, prin contracte de
management sau de franciză , a unor mari lan țuri hoteliere interna ționale precum: Sofitel, Hilton,
Howard Johnson, Marriott, dar și prin proiecte de investi ții autohtone: Club Scandinavia din
Mamaia, Complexul Europa și hotelul Astoria din Eforie Nord. Se remarc ă o tendință tot mai
accentuată de dezvoltare a segmentului de 2-3 stele la nivel urban prin apari ția multor unit ăți
de primire de dimensiuni mici, adresate în spec ial turismului de afaceri. Acestea sunt investi ții
noi care ofer ă o alternativ ă, din ce în ce mai c ăutată, la hotelurile de mari dimensiuni.
Dezvoltarea unit ăților de alimenta ție s-a realizat atât pe baza dezvolt ării unităț ilor
de cazare, dar mai ales pr in realizarea unor noi unit ăți care vin s ă acopere cererea reziden ților
din localit ățile de re ședință. S-au dezvoltat atât lan țurile de alimenta ție rapidă (McDonald's,
SpringTime, PizzaHut), în special în marile ora șe ale țării, dar și restaurantele clasice, restaurantele
cu specific na țional (italienesc, francez, german, indian, chinez), cât ș i cele specializate (restaurante
vânătorești, pescă rești, rotiserii, pensiuni) care ofer ă o gamă sortimentală variată și care tenteaz ă
prin noutate.
Crearea de noi produse turistice
În ultimii ani, România a avut o prezen ță mai activ ă pe piețele interna ționale prin
78

dezvoltarea unor pr oduse turistice na ționale pentru mai multe categorii de turi ști: România țara
Vinurilor, Dracula, Croaziere pe Dună re, SuperSki în Carpa ți, Agroturism în România. Aceste
programe turistice, la nivel na țional, au fost promovate la manifest ările interna ționale de profil
pentru diferite segmente de clientel ă, dar fără evidențierea clar ă a unuia dintre ele la care
celelalte s ă fie considerate adiacente.
Este un prim pas pe care România l-a f ăcut pentru recâ știgarea pie țelor interna ționale,
pas care va trebui sus ținut de politica turistic ă internă referitoare la modernizarea unit ăților de
primire turistic ă, la susținerea investi țiilor în turism și chiar la coordonarea activit ății turistice la
nivel guvernamental.
Potențialul balnear
Potențialul balnear, chiar dac ă a fost amintit în cadrul poten țialului natural – zona
dealurilor și podișurilor, merită o atenție deosebit ă atât datorit ă factorilor de cur ă (unii dintre
ei unici în Europa), cât și datorită bazei tehnico-materiale aferente.
România dispune de un poten țial balnear unic în zona Europe i; au fost identi ficate peste 200
localități cu factori naturali de cur ă de o mare diversitate.
Într-o clasificare succint ă, factorii naturali de cur ă se împart astfel:
Ape:
• oligominerale (termale, mezotermale, reci) cu o concentra ție mai mic ă de 1 g/litru;
• carbogazoase (>1 g/litru);
• alcaline (>lg NaCo2litru): Poia na Negri, Bodoc, Borsec, Zizin, Sl ănic Moldova,
Sângeorz B ăi, Covasna;
• alcalino-feroase (CO2, Ca, Mg): Borsec, Lipova, Bibor țeni, Zizin;
• feruginoase (>10mg Fe /litru): Covasna, Bra șov, Vatra Dornei, Buzia ș;
• arsenicale (>0,7mg arsenic/litru): Covasna, Salu Dornei;
• clorurate-sodice (>lgNaCl/litru): B ăile Herculane, Malna ș Băi;
• iodurate (>lmg iod/li tru): Govora, Bazna;
• sulfuroase (>lmg sulf/litru): B ăile Herculane, Pucioasa, C ălimănești;
• sulfatate: Amara, Vatra de jos;
• radioactive (~10-7 sare de uraniu/litru): B ăile Herculane, Borsec.
Nămoluri terapeutice:
• sapropelice (sulfuroase);
• nămoluri minerale de izvor: Carpa ții Orientali;
• nămoluri de turb ă: Poiana Stampei, Borsec, Tu șnad, Semenic.
Emanaț ii naturale de gaze terapeutice:
• CO2: Munț ii Oaș, Călimani, Harghita;
79

• hidrogen sulfurat (unic în lume): Șugag Băi, Sântimbru B ăi.
Salinele: Slănic Prahova, Tg. Ocna, Praid, Turda și Cacica.
Lacuri terapeutice: Ocna Șugatag, Bazna, Ocna Dej, Lacul Mangalia, Lacul S ărat,
Sovata.
Bioclimatul, care poate fi: excitant în zonele de câmpie și litoral, sedativ în zonele de
deal și podiș și tonico-stimulent în zonele montane.
Cu ajutorul acestor factori naturali de cur ă se pot trata o gam ă largă de afecțiuni:
reumatism, boli ale aparatului locomotor, boli al e sistemului nervos cent ral, boli respiratorii,
dermatologice, boli ale sistemului renal, afecț iuni ORL (sinuzite, laringite), ale aparatului
respirator (bron șite, astm), afec țiuni neurologice, endocrinolog ice, boli profesionale, afec țiuni
cardiovasculare (tensiune arterial ă, cardiopatie ischemic ă, stări post infarct), reumatism, afec țiuni
ale sistemului neurolocomotor, boli ale sistemului digestiv, boli de nutri ție, hepato-biliare,
renale, de metabolism (diabet, obezitate), astenii, afec țiuni dermatologice.
Turismul balnear are șansa să-și recâștige locul pe care-1 de ținea înainte de 1989 prin
investiții în dezvoltarea și modernizarea bazei de tratament și diversificarea procedurilor
folosite. Una dintre problemel e de care se loveau sta țiunile de trat ament era legată de
personalul medical; problema a fost rezolvat ă și societățile de turism balnear au dreptul de a- și
angaja personal medical propriu și de a încheia contracte cu casele de asigur ări, dar ș i de a
presta servicii medicale.

8.1.2 Puncte slabe
În dezacord cu nivelul aș teptărilor clientelei turistice consider ăm a fi:
Slaba dezvoltare a serviciilor oferite turi știlor se face sim țită mai ales în zonele
rurale. Dacă în marile ora șe ale țării există modalități diverse de petrecer e a timpului liber:
cinematografe, baruri, cluburi, s ăli și terenuri de sport, discoteci, cazinouri, oferte pentru excursii
la obiective din zon ă, în orașele mai mici sau sta țiunile turistice, aces te servicii se reg ăsesc
doar parțial. Este un punct slab, care odat ă eliminat va dezvolta mai ales industriile conexe,
asigurând o dezvoltare armonioas ă a zonelor turistice.
Lipsa unei infrastructuri la nivel cât mai apropiat de cel european reprezint ă unul dintre
punctele slabe ale României, un dezavantaj al țării nu numai la nivelul turismului, dar și la
nivelul investi țiilor generale în alte sectoare de activitate.
Lungimea total ă a rețelei drumurilor publice din România este de 78.836 km (din care
25,3% sunt drumuri publice modernizate), distribu ția acestora fiind relativ uniform ă pe întreg
teritoriul țării, cu excep ția regiunii Bucure ști-Ilfov. Aceasta dispune de o densitate mai mare a
drumurilor publice, aproape jum ătate dintre acestea fiind modernizate. De și în perioada 1995-
80

2002 rețeaua drumurilor publice modernizat e din România a înregistrat cre șteri, densitatea
drumurilor publice (33 km/100 km2) continuă să fie foarte sc ăzută comparativ cu media țărilor
UE (116 km/100 km2).
Tabel nr. 4: Re țeaua de drumuri publice din România, în perioada 1995-2002

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002
Lungimea re țelei de
drumuri publice (km) 72859 73160 73161 73260 73435 78479 78492 78896
Lungimea re țelei de
drumuri publice
modernizate (km) 17608 17716 17813 18031 18084 19418 19868 19958
Densitatea
drumurilor publice
(km/100 km2) 30,6 30,7 30,7 30,7 30,8 32,9 32,9 33,0
Sursa: Anuarul Statistic al Români ei 2002, Buletine Statistice INS 2003
Principalele ora șe ale României sunt legate printr-o re țea de aproximativ 20.000 km
de drum principal, incluzând aproape 1.000 km de șosea cu trei sau patru benzi de circula ție și
doar 160 km de autostrad ă. (prin inaugurarea în iu nie 2004 a primului segm ent, în lungime de
55,7 km, al autostradei Bucure ști-Constan ța). În 2005 au fost inaugura ți alți 92 km de
autostradă pe tronsoanele Lehliu-Drajna, Drajna-Fete ști și Fetești-Cernavod ă, trebuind ca ultimul
tronson, Cernavodă -Constanța, să fi fost finalizat pân ă în anul 2006. Prin tre avantajele unei
autostrăzi se num ără: capacitatea mare de circula ție, viteză mare de deplasare de circa 120 km/h,
siguranța sporită a traficului, crearea de noi locuri de munc ă, accelerarea dezvolt ării socio-
economice a regiunilor traversate, atu pentru inte grarea european ă și pentru turism.
Rapoartele organismelor financiare interna ționale sugereaz ă că două treimi din re țea (în
jurul a 10.000 km) au ajuns în starea care necesit ă reparații urgente, iar aproape jum ătate se
află în condiții precare. Lipsa între ținerii a aproape 2.000 de poduri a provocat alte probleme –
40% dintre acestea sunt sub nivelul de standardizare privi nd greutatea admis ă, implicând
restricții de greutate pentru autovehicule.
Starea drumurilor variaz ă foarte mult pe teritoriul României, în vreme ce str ăzile
principale din oraș ele mai mari și principalele șosele care fac leg ătura între ora șe sunt într-o
stare acceptabilă până la bună , majoritatea celorlalte șosele sunt în stare proast ă, sunt slab
iluminate, înguste și deseori nu au benzi marcate. Multe șosele, în special în zonele rurale,
sunt folosite și de pietoni, animale, bicicliș ti, căruțe trase de cai care sunt foarte greu de vă zut, în
special noaptea. Circula ția pe șosele poate s ă fie deosebit de periculoas ă atunci când carosabilul
este umed sau acoperit cu z ăpadă sau ghea ță. Aceasta este situa ția în special pe drumurile
81

montane.
Acest fapt a dus la devierea vehi culelor pe drumuri secundare, cauzând
congestionarea traficului ș i creșterea concentra ției poluan ților, alături de sc ăderea siguran ței
circulației. Reț eaua de drumuri jude țene și locale se g ăsește de asemenea într-o stare
proastă. Estimările arată că aproximativ 60% din lungimea drum urilor acoperite cu asfalt au
depășit timpul de via ță, în timp ce o treime se afl ă într-un stadiu avansat de uzur ă. Site-ul oficial
al Ambasadei SUA în România apreciaz ă astfel situa ția drumurilor din România:
• Siguranța transportului public: Bun ă;
• Starea/Între ținerea drumurilor în mediu urban: Acceptabil ă;
• Starea/Între ținerea drumurilor în mediu rural: Proast ă;
• Posibilități de asisten ță tehnică /ambulantă pe șosea: Acceptabile.
Tabel nr. 4: Principalele zone în ca re se va investi în infrastructur ă

Faza Sector Lungime (km) Cost
București-Ploiești 70 350
Centura Bucure ști Nor d 50 250
Lugoj-Nădl ac 120 560
Comarnic- Bra șov 65 319
Brașov-Sibiu 110 165
Comarnic-Bra șov* 65 300
Centura Bucure ști Sud 40 112
Sibiu-Lugoj * 210 662
București-Fundulea 26 48,4
Sursa: Ministerul Transporturilor, Construc țiilor și Turismului
* construc ția celei de-a doua benzi pe fiecare sens.
În anul 2002 re țeaua de c ăi ferate din România avea 11.002 km de linii în exploatare,
din care 3.950 km (35,9%) sunt electrifica ți și 2.965 km (26,9%) sunt linii duble. Re țeaua de c ăi
ferate și-a diminuat lungimea cu 3,2% în 2002 fa ță de 1995. Lungimea desf ășurată a
liniilor este de 22.298 km, clasând România pe locul 7 în Europa, dup ă Germania, Fran ța,
Italia, Spania, Polonia și Ucraina. Densitatea c ăilor ferate în exploatare este de circa 46,2
km/1000 km2 de teritoriu, fiind în sc ădere față de anul 1997 ș i aflându-se sub media țărilor UE
(65km/1000 km2).
În România exist ă 17 aeroporturi . Cele mai importante aeroporturi sunt Bucure ști
Otopeni (aproape 75% din traficul total), Bucure ști Băneasa (9,3%), Timi șoara (5,2%) și
Constanța (2,2%). Aceste patru aeroporturi func ționează sub autoritatea Ministerului
Transporturilor, Construc țiilor și Turismului, în timp ce celelalte 13 func ționează sub autoritatea
Consiliilor Jude țene.
Cel mai important aeroport interna țional este Bucure ști-Otopeni (deschis în 1970), situat
82

la 18 km de Bucure ști (el a preluat zborurile externe de la vechiul aeroport civil de la
Băneasa). 15 ora șe au aeroporturi: Constan ța-Mihail Kog ălniceanu, Timiș oara, Arad, Sibiu,
Suceava (toate și pentru trafic interna țional), Bac ău, Baia Mare, Caransebe ș, Cluj-Napoca,
Craiova, Iaș i, Oradea, Satu Mare, Târgu Mure ș, Tulcea.
Toate cele 17 aeroporturi sunt deschise traficului interna țional. In prezent, pe 9 din
aeroporturi se efectueaz ă curse interna ționale în mod regulat.
Lipsa utilit ăților reprezintă un handicap în concuren ța cu alte state din regiune. Turi știi
străini veniți în România doresc s ă beneficieze de condi ții de cazare rezonabile care s ă le
asigure un minim de confort. Exist ă încă, în mileniul trei, într-o țară care se pretinde a fi pe
deplin european ă, localități neelectrificate în zona mun ților Apuseni. La acestea se adaug ă
lipsa unei aliment ări curente cu ap ă, lipsa canaliz ării și numărul mic de posturi telefonice din
localitățile rurale.
Toate acestea nu creeaz ă premisele unei dezvolt ări adevărate a turismului rural, ci doar
impresia unei întoarceri în timp care poate distra turistul str ăin obișnuit cu facilit ățile vieții
moderne. Re țeaua de utilit ăți (alimentare cu ap ă, cu gaze ș i canalizare) este insuficient dezvoltat ă
în raport cu suprafa ța și populația țării, dar mai ales în compara ție cu situa ția țărilor dezvoltate
din Europa. Într-o abordare de ansamblu, situa ția utilităților în România se prezint ă astfel:
Rețeaua de alimentare cu ap ă
ș 15,98 km re țea/100 km2 suprafață
ș 1,70 km re țea potabilă /1000 loc
Rețeaua de canalizare
ș 0,73 km reț ea canalizare/1000 loc
Rețeaua de gaz metan
ș 0,96 km reț ea gaz metan/1000 loc
ș 9,06 km re țea gaz metan/100 km2
Cultura și turismul au o rela ție simbiotic ă. Lipsa investi țiilor pentru punerea în valoare a
resurselor culturale ale țării va avea efecte negative asupra turi știlor, dar și asupra popula ției
rezidente. Arta și meșteșugurile, dansurile, ritualurile, legendele risc ă să fie uitate de c ătre
generațiile tinere, dar pot fi re vitalizate atunci când turiș tii își arată interesul as upra lor.
Monumentele și obiectivele culturale pot fi valorificate prin utilizarea fondurilor provenite
tocmai din activitatea turistic ă. De fapt, aceste monumente abandonate sufer ă tocmai din
lipsa de vizitatori. Cultura și turismul trebuie s ă se susț ină reciproc și să dezvolte o rela ție
susținută de întrajutorare pe termen lung. Aceast ă cooperare se poate realiza prin implicarea
atât a sectorului guvernamental, cât și a sectorului privat într-un parteneriat reciproc avantajos.
Ca promovare, România nu și-a creat o imagine clară și puternic ă pe piață
83

internațională deoarece nu a adoptat o politic ă sistematic ă și susținută de atragere a turi știlor
străini. într-un an a fost promovat litoralul și Dracula, în anul urm ător s-a promovat Delta Dun ării
și turismul rural, toate aces tea creând o imagine confuz ă în mintea stră inilor interesa ți de
România. Acț iunea de promovare trebuie s ă fie puternic ă și concertat ă, să prezinte elementele
care ne diferen țiază de ță rile din regiune, trebuie s ă prezinte un element unic de atrac ție care să
stimuleze cât mai mul ți turiști străini să viziteze România. La fel cum Grecia este țara
vacanțelor însorite, Ungaria este țara tratamentelor balneare, Croa ția prezintă Mediterana „a șa
cum a fost odat ă", Portugalia este singura țară din Europa cu ie șire numai la Oceanul Atlantic și
România trebuie s ă găsească un element unic de atrac ție în jurul c ăruia să graviteze celelalte
oferte turistice na ționale.
Din analiza punctelor forte și slabe ale României se pot identifica direc țiile de acțiune pe
care va trebui s ă le urmeze strategia de relansare a turismului interna țional al României:
ƒ dezvoltarea infrastructurii generale,
ƒ dezvoltarea infrastructurii turistice,
ƒ crearea și promovarea intensiv ă a unor produse turistice competitive care s ă
valorifice atât poten țialul antropic, cât și cel natural,
ƒ îmbunătățirea serviciilor oferite turi știlor,
ƒ crearea unei imagini coerente pe pie țele externe, imagine care trebuie s ă fie total
diferită de cea a concuren ților direcți: Ungaria, Bulgaria.

8.2 Oportunităț ile și amenințările
Oportunit ățile și amenințările, ținând mai mult de mediul extern al țării nu pot fi decât
anticipate și susținute sau prevenite prin m ăsuri de natur ă să maximizeze efectele benefice
și să minimizeze rezultatele negative. Trebuie desf ășurată o analiză permanentă a evoluțiilor
economice, sociale și politice din pie țele țintă pentru a observa schimb ările care apar, schimb ări
care pot influen ța pozitiv sau negativ activitatea turistic ă internaț ional-receptoare a
României.

8.2.1 Oportunit ăți
Prin poziția geopolitică pe care o de ține în cadrul continentului, România beneficiaz ă
de un mare avantaj fa ță de țările concurente. România se afl ă la întretă ierea celor mai importante
rute comerciale ale continentului: se g ăsește la jumătatea distan ței între nordul și sudul Europei,
precum și pe drumul care leag ă Europa de Vest de Asia. Aces t avantaj se poate dezvolta din
perspectiva turismului de tranzit, cât și din perspectiva turismului de odihn ă și relaxare prin
distanțele relativ reduse între România și țările vestice. Dezvoltarea unei infrastructuri rutiere
84

de nivel occidental va reduce timpul parcurs în condi țiile în care c ălătoriile rutiere de țin cea
mai importantă pondere în preferin țele de transport ale turi știlor străini sosiț i în Români. Dac ă se
menț ionează și posibilitatea ca viitoarea conduct ă de petrol și gaze naturale de la Marea Caspic ă
să tranziteze România se accentueaz ă și mai mult importan ța geopolitic ă a țării în zona central-
europeană.
Intrarea României în NATO nu creeaz ă oportunit ăți imediate a șa cum gre șit se crede
de multe ori. Acest ev eniment are o semnifica ție important ă atât pentru noi – ca stat – printr-o
despărțire clară de trecut, cât și pentru noii alia ți, prin afirmarea clar ă a valorilor democraț iei. Pentru
străini, aderarea Români ei la NATO înseamn ă siguranță, stabilitate, înseamn ă garanț ia unei țări
care, chiar în reconstruc ție economic ă, crede în valorile democra ției mondiale și ale cărei interese
sunt legate de interesele ță rilor aderante.
Generalul Wesley Clark, fostul conduc ător al trupelor americane din Irak, declar ă cu
prilejul unei vizite la Bucure ști: „Aderarea României la NATO va aduce miliarde și miliarde
de dolari din investi ții străine, educa ție pentru mii de oameni și zeci de mii de locuri de muncă ,
o adevărată transformare în pl an economic, militar și cultural /…/ oamenii de afaceri
occidentali vor veni s ă investească în România, pentru c ă știu că acum investi țiile lor sunt în
siguranță, dar și pentru c ă vor putea particip ă la transformarea societ ății româneș ti, astfel încât
aceasta să fie compatibil ă cu cele din vest".
Din punct de vedere turistic, intrarea în NATO nu poate aduce beneficii imediate
decât prin amplasarea unor baze militare str ăine (americane) pe teritoriul României în zonele
de interes (litoral, Timi șoara, Târgovi ște), baze militare care vo r aduce un important aport
valutar care, prin efectele induse, vor dezvolta mai multe ramuri ale economiei.
Siguranța României, comparativ cu alte state eu ropene receptoare de turi ști, poate fi o
oportunitate care poate fi exploatat ă în condițiile în care atentatele teroriste s-au f ăcut simțite și
în țări care, până nu demult, nu prezentau nici un fel de pericol. Printre țările care s-au
confruntat cu astfel de atacuri se numă ră Turcia și Spania, ambele fiind destina ții importante
pentru turismul de litoral.
La 15 noiembrie 2003, în Turcia, la dou ă sinagogi din Istanbul, au avut loc atentate cu
bombă, soldate cu 25 de morț i și 300 de ră niți. La doar cinci zile, la consulatul britanic și la
birourile b ăncii britanice HSBC, ambele situate pe malul european al Bosforul ui, au izbucnit alte
explozii sângeroase în care și-au pierdut via ța consulul britanic împreun ă cu alte 26 de
victime și au fost r ănite peste 450 de persoane. Conform administra ției de la Ankara, atacul a
fost revendicat de gruparea Al Qaida și de Frontul Islamic al Combatan ților din Marele Orient
(IBDA) – o re țea turcă, înarmată, al cărei lider este condamnat la închisoare pe via ță.
Aceste atentate au avut rezultate negative imediate nu numai asupra economiei Turciei.
85

Tranzacțiile lirei turce ști au fost suspendate, dup ă ce moneda s-a devalorizat cu peste 7 procente,
imediat dup ă explozii.
Tranzacțiile la bursa di n Londra s-au pră bușit imediat dup ă aflarea ve știi că atentatele
au vizat obiective brita nice din metropola turc ă. Vestea atentatelor a provocat și scăderea
cotațiilor la acțiunile firmelor de turism ș i asigurări.
Investitorii au preferat s ă vândă aceste ac țiuni și să cumpere obliga țiuni sau aur. In
Germania, unde Turcia este una dintre cele mai bine vândute destina ții turistice, ac țiunile firmelor
de turism au scă zut cu aproape șase procente. O lovitur ă serioasă au primit ș i companiile aeriene
și cele hoteliere care au afaceri în Turcia. Anali știi spun c ă evenimente tragice ca cele de la
Instanbul nu vor avea un impact economic major în urm ătoarele luni. Dac ă se vor mai produce
noi atentate este foarte probabil ca o parte din fluxurile turistice c ătre Turcia s ă se orienteze c ătre
alte destinaț ii considerate mai sigure.
Atentatele de la Madrid, din 11 ma rtie 2004, soldat e cu 199 de mor ți și 1.400 de r ăniți, au
fost comise cu trei zile înainte de alegerile parlamentare din Spania și sunt cele mai sângeroase
din istoria Spaniei moderne și din Europa, dup ă atentatul de la Lockerbie (Sco ția), care în 1988
s-a soldat cu 270 de morț i. Astfel, o țară membră atât a UE, cât și a NATO a fost lovit ă de un
atentat ale c ărui efecte se vor extinde asupra tuturor țărilor membre UE.
Atentatul de la Ma drid a condus la sc ăderea ritmului de cre ștere economic ă a UE
datorită scăderii ponderilor cheltuielilor și a creșterii economiilor. Printr e cele mai afectate
sectoare ale economiei se num ără aeronautica, turismul și bunurile de lux, dar nu sunt excluse
scăderi nici în domeniul electrocasnicelor și al autoturismelor. Printre exper ții în domeniu se
număra și Herve Goulletquer, coordona torul pentru studii europe ne la Credit Lyonnais, care
afirma: „Nu trebuie s ă așteptăm o reacț ie patriotică precum în Statele Unite, unde americanii au
consumat în mod for țat pentru a sus ține economia dup ă atentate".
Valorificarea rela țiilor de cooperare în anumite domenii economice, cu anumite
țări precum SUA ș i China se pot extinde ș i asupra turismului.

8.2.2 Amenin țări
Printre amenințările cu care se poate confrunta România se num ără și deteriorarea
situației economice a țărilor Europei de Vest și în special a marilor emi țători de turi ști:
Germania, Marea Britanie, Olanda, Fran ța, Italia, Austria la care se adaug ă amenințările unor
noi atentate teroriste (dup ă cele din Turcia și Spania), care vor contracta și mai mult cererea
turistică. Raportul FMI eviden țiază slăbiciunea economiilor din zona euro în raport cu restul
lumii. Uniunea European ă a înregistrat o tendin ță de creș tere economic ă pe baza unei cereri
externe mai viguroase, consumul intern p ăstrându-se la un nive l foarte redus. Cre șterea
86

consumului se lasă încă așteptată , cu toate că rata șomajului d ă semne de sc ădere. Îns ă
ultimii indicatori macroeconomici la nivelul UE men țin incertitudinea unei dep ășiri clare a
perioadei de recesiune. Astfel, men ținerea consumului la un nivel sc ăzut, chiar în condi țiile unei
creșteri economice, nu este de natur ă să favorizeze c ălătoriile, ci mai degrab ă investiț iile și
așteptarea unor mome nte mai prielnice.
Creșterea pre țului petrolului pe plan interna țional va avea efecte negative și asupra
fluxurilor turistice, prin cre șterea pre țului la biletele de avion datorit ă ponderii ridicate a
costurilor legate de combustibil în totalul costurilor de operare a unei companii aeriene. Pre țul
petrolului influen țează și situația economic ă a țărilor emițătoare de turi ști, încetinind ritmul de
creștere economică cu efecte negative asupra consumului.
Dacă la condi țiile de incertitudine economic ă în care se g ăsesc majoritatea
economiilor din zona UE se adaug ă și perspectivele unor atentate teroriste sau reactivarea
unor focare de agita ție din Balcani (Kosovo) este mai mult ca sigur c ă vom asista la o
menț inere constant ă sau chiar o scă dere a cererii turistice la nivel european. în condi țiile în care
toate țările din regiune (Bulgaria, Ungaria, România, Turcia, Grecia) doresc o cre ștere a
fluxurilor interna țional-receptor, între ele se va manifesta o concuren ță acerbă din care
România poate ie și dezavantajat ă datorită politicii turistice manifestate pân ă în acest moment.
Globalizarea poate aduce, la rândul ei, pe lâng ă efectele pozitive legate de sporirea
investițiilor, creșterea num ărului de locuri de munc ă și efecte negative. Acestea din urm ă se vor
resimți mai ales în planul cultural prin deteriorar ea, de dragul profiturilor mai mari, a obiceiurilor
și a modului de via ță tradiț ional. Astfel, mânc ărurile tradi ționale se vor adapta gusturilor
turiș tilor, obiceiurile și datinile populare vor fi în pericol de a deveni si nonime kitchului, iar
valorile culturale ale poporului se vor schimba dup ă valorile culturii dominante, în prezent
cultura american ă.
Spre exemplu, de și avem o s ărbătoare specific ă dedicată îndrăgostiț ilor
„Dragobetele" (24 februarie), s ărbătorită d e s u t e d e a n i î n R o m â nia, noi o în locuim cu o
sărbătoare de import „Valentine's Day" (14 februarie), datorită profitului aferent: mici sau
mari cadouri între persoanele îndr ăgostite, flori, petreceri. In tradi ția populară , acesta
sărbătoare își are originea în ciclurile na turii, mai ales în lumea p ăsărilor. Nu întâmpl ător,
pasărea era considerat ă una din cele mai vechi divinit ăți ale naturii și dragostei.
Acesta este unul dintre efectele negative ale globaliz ării, turistul fiind interesat nu
numai de resursele naturale și antropice ale unei țări, dar și de aspecte ce țin de valori culturale,
obiceiuri și datini, s ărbători specifice.
Prin combinarea celor patru elemente prezentate în analiza SWOT și gruparea lor câte
două se pot ob ține patru strategii:
87

• S-0 (Puncte tari-Oportunit ăți): urmărirea oportunităț ilor care se potrivesc cel mai
bine punctelor tari;
• W-0 (Puncte slabe-Oportunit ăți): depășirea punctelor slabe în urm ărirea
oportunităților;
• S-T (Puncte tari-Amenință ri): identificarea modalit ăților de utilizare a punctelor
tari pentru a reduce vulnerabilitatea la amenin țările externe;
• W-T (Puncte slabe-Amenin țări): stabilirea unui plan defensiv pentru a preveni
situația când punctele slabe devin foarte vulnerabile la amenin țările externe.

Teste gril ă

1. Între formele derivate de turism se include:
b. Turismul interna țional receptor;
c. Turismul interna țional emitent;
d. Turismul intern;
e. Turism internaț ional.

2. După modul de angajare al presta țiilor turistice distingem:
a. Turismul itinerant;
b. Turismul de tranzit;
c. Turismul social;
d. Turismul mixt.

3. În funcție de caracteristicile sociale și economice ale cererii exist ă:
a. Turism pentru tineret;
b. Turism de sejur;
c. Turism de tranzit;
d. Turism particular.

4. Teoria X se bazeaz ă pe următoarele aprecieri:
a. în condițiile vieții industriale moderne, poten țialul uman este utilizat numai par țial;
b. consumul de eforturi fizice și intelectuale sunt tot atât de fire ști ca și joaca și odihna;
c. în general, fiin țele umane manifestă aversiune fa ță de munc ă și deci pe cît posibil vor
evita să muncească ;
d. gradul de implicare fa ță de obiectivele organiza ționale este proporț ional cu m ărimea
recompenselor ce vor rezulta din realizarea lor.

5. Etimologic, cuvântul „t urism” provine din:
a. termenul englez „tour”
b. termenul francez „tour”
c. termenul latin „turnus”
d. termenul englez „tourism”

6. Turismul intern la nivelul unei țări reprezint ă:
a. rezidenții unei țări care călătoresc în propria țară
b. numărul tuturor celor care viziteaz ă o țară
88

c. vizitarea unei țări date de că tre no-reziden ți

7. După gradul de mobilitate al turistului, turismul poate fi:
a. turismul de sejur
b. turismul social
c. turismul de mas ă
d. turism de mixt

8. Soldul pozitiv al “contului” c ălătorii poate contribui:
a. la reducerea deficitului balan ței de plăț i
b. la dezechilibrarea balan ței de plăți
c. la reducerea excedentului balanț ei de plăți externe
d. la creș terea deficitului balan ței de plăț i

9. Contul “că lătorii” cu sold negativ contribuie la:
a. creșterea excedentului balan ței de plăț i
b. creșterea încas ărilor din sectorul ter țiar al economie
c. reducerea deficitului balan ței de plăți
d. dezechilibrarea balan ței de plăți

10. Ministerul Turismului a luat fiin ță:
a. în anul 1971
b. în anul 1974
c. în anul 1990
d. în anul 1960

11. Riscul (atacurilor teroriste) asumat de turiș tii care vin în România este:
a. Este zero
b. foarte mare
c. la fel ca ș i în celelalte state europene
d. foarte mic

12. Industria turistic ă este influen țată de mediul economic:
a. din punct de vedere al cererii , cât și al ofertei;
b. doar din punct de ve dere al ofertei;
c. doar din punctul de vedere al cererii;
d. din punct de vedere a volumului de produse turistice consumate

13. Turismul este influen țat de o serie de factori de natur ă politică și guvernamental ă:
a. dezvoltarea bazei de date de consumatori în sistemele informatice de marketing
b. schimbă ri în structura familiei ș i reducerea natalit ății;
c. orientarea partidelor de la guvernare
d. sistemele de rezervare on-line

14. Ministerul Apelor, P ădurilor și Protecției Mediului nu are ca responsabilit ăți:
a. modul în care turi știi respect ă normele de poluare a peisajului turistic;
b. monitorizarea factorilor ecologici;
c. promovarea m ăsurilor stricte de protecț ie a mediului înconjură tor;
d. reprezentarea Guvernului în rela ție cu organiza ții internaționale de specialitate.

89

15. Calitatea mediului este afectat ă de:
a. factori obiectivi
b. factori subiectivi
c. factori deriva ți
d. acțiunile unor ca tegorii de turi ști

16.Să se defineasc ă noțiunea de agen ție de turism și să se precizeze în câte categorii se împart
acestea.

Agen țiile de turism private formează veriga de bază a institu țiilor care activeaz ă în
industria turismului. Pot fi considerate ca agen ții de turism unit ățile economice care dispun de
mijloace de produc ție și fonduri circulante adecv ate pentru conceperea și prestarea de servicii în
vederea satisfacerii cererii turistice.
Întreprinderile economice care activeaz ă în turism, se împart în dou ă categorii
principale:
– firme turistice primare , care se consacră exclusiv sau preponderent activit ății de turism și, în
consecință, existenț a lor este direct dependentă de rezultatele economi ce ale acestei activit ăți.
– firmele secundare sau indirecte, a căror activitate principal ă de prest ări de servicii are un
caracter general, subordonat ă intereselor și cerințelor popula ției locale, dar care într-o anumit ă
măsură prestează și servicii turistice.

17. Menț ionaț i care sunt criteriile conform c ărora cererea turistic ă se manifest ă diferit de la un
client la altul?

Cererea turistic ă se manifestă practic într-un num ăr infinit de variante, nuan țate de la un
client poten țial la altul, în func ție de:
– tipologia socioprofesional ă, familia ș i forma de turism în care se desf ășoară călătoria
turistică a clientului interesat;
– caracteristicile tehnice ale voiajului efectuat (durata sejurului, formele de transport,
modalitățile de cazare etc);
– sursele financiare și sumele disponibile pentru acoperirea cheltuielilor turistice în
funcție de structura serviciilor;
– motivaț iile clientelei și preferințele turiștilor pentru atrac țiile oferite.

18. Să se definească conceptul de dezvoltare durabil ă în turism.

Dezvoltarea durabil ă este un proces care se desf ășoară fără a distruge sau a epuiza
resursele, asigurând dezvoltarea acestora. Resursele trebuie valorificate într-un ritm identic cu cel de
reînnoire a lor, renun țându-se la exploatare atunci când resursa se regenereaz ă foarte lent, pentru a o
înlocui cu alta cu mai mare putere de regenerare. Toate resursele trebuie exploatate în a șa fel, încât
de ele să beneficieze ș i generațiile viitoare.

19. Care sunt principalele direc ții de urmat pentru relansarea turismului românesc la nivel
internaț ional?
Din analiza punctelor forte și slabe ale României se pot identifica urm ătoarele direc țiile
de acțiune pe care va trebui s ă le urmeze strategia de relansare a turismului interna țional al
României:
ƒ dezvoltarea infrastructurii generale,
90

ƒ dezvoltarea infrastructurii turistice,
ƒ crearea și promovarea intensiv ă a unor produse turistice competitive care s ă
valorifice atât poten țialul antropic, cât și cel natural,
ƒ îmbunătățirea serviciilor oferite turi știlor,
ƒ crearea unei imagini coerente pe pie țele externe, imagine care trebuie s ă fie total
diferită de cea a concuren ților direcți: Ungaria, Bulgaria.

20. Să se definească oferta turistic ă, și să se precizeze de câte feluri este aceasta?
Oferta turistică este formată din ansamblul atrac țiilor turistice care pot motiva vizitarea
lor. Practic, oferta turistic ă a unei țări (zone, staț iuni) cuprinde totalitat ea elementelor care pot fi
puse în valoare la un moment dat pe ntru stimularea cererii turistice.
Prin analogie cu clasificarea resurs elor turistice, oferta turistică poate fi:
– primară, care cuprinde totalitatea valorilor (resurselor) naturale
– secundară, ce include ansamblul resurselor create de mâna omului (valori istorice,
arhitecturale, culturale, folclorice etc.).

21. Să se precizeze și să se explice principalele tipologii de cerere turistic ă
În practica turistic ă, analiștii disting trei categorii principale de turi ști,
– turiști pentru care constrângerile economice nu sunt de natur ă să influențeze în sens
restrictiv aleger ea formulelor și destinațiilor de vacan ță și care constituie categoria
clientelei de "lux";
– turiștii "activi", care dispun de resursele financiare necesare sau sunt în c ăutarea unor
resurse pentru a stabili un echilibru financiar între mijloacele lor economice și cererile
pentru călătoriile de vacan ță;
– turiștii "pasivi" (sau, dup ă unii anali ști, așa-numiții turiști "captivi"), ale c ăror aspira ții
pentru achizi ționarea produselor turistice nu dep ășesc limitele condiț iilor lor economice.

Răspunsuri teste gril ă:

1.d
2.d
3.d
4.c
5.a
6.a
7.a
8.a
9.d
10.a
11.d
12.a
13.d
14.a
15.d

91

BIBLIOGRAFIE
Alexandru, D.,Neguț , S.,Istrate, Geografia turismului, București, Editura Academiei,
Angelescu, C., Jula, D. Timpul liber – Condi ționări și implica ții
economice , Editura Economic ă, 1997.
Bran, F. , Nistoreanu, P. Ecoturism , Editura Economic ă, București, 2000
Brown, R.L. Eco-economie , București, Editura Tehnică , 2001
Cooper, C, Fletcher, J., Gilbert, D.,
Wanhill Tourism, Principies and Practice, Harlow,
Longman, 1998
Cosmescu, I. Turismul – Fenomen complex contemporan,
București, Editura Economic ă, 1998
Cosmescu, L, Ilie, L Economia serviciilor, Sibiu, Editura Universit ății
„Lucian Blaga", 1999
Diaconu Mihaela Turism prin Internet, București, Editura Tribuna
Economic ă, 2004
Emilian, R.(coord.) Inițiere în management ul serviciilor, București,
Editura Expert, 2001
Ioncică , M. Economia serviciilor, Bucure ști, Editura Uranus,
2000
Ionescu, I. Turismul fenomen social economic și cultural,
București, Editura Oscar Prin ț, 2000
Isachen, A. J.,Hamilton, B. C,Gylfas on,
Th. Să înțelegem Economia de pia ță, Bucure ști,
Editura Oscar Prin ț, 1992
Istrate, L,Bran, F.,Ro șu, A. G. Economia turismului și mediului înconjur ător,
București, Editura Economic ă, 1996
Lanquar, R. Le tourisme internaț ional, Paris, Presses
Universitaires de France, 1989
Lupu, N. Hotelul – economie și management, București,
Editura ALL Beck, 2002
Minciu, R. Economia Turismului, București, Editura Uranus,
2001
Minciu, R., Economia și tehnica serviciilor de alimenta ție
publică și turism, București, Lito ASE, 1984
Neacșu, N Turismul și dezvoltarea durabilă , București,
Editura Expert, 2000
Nedelea Al. Piața turistic ă, București, Editura Didactic ă și
Pedagogică , 2003
Nicolescu, R Serviciile în tu rism- alimenta ția public ă,
București, Editura Sport-Turism, 1988
Nistoreanu, P Management în turism și servicii, Bucure ști,
Editura ASE, 2005
Nistoreanu, P. Ecoturism și turism rural, București, Editura
ASE, 2003
Nistoreanu, P Turismul rural, o afacere mic ă cu perspective
mari, București, Editura Didactic ă și Pedagogic ă,
1999
Nistoreanu, P., ,Dinu, V.,Nedelea, Al. Producția și comercializarea serviciilor turistice
București, Editura Didactic ă și Pedagogic ă, 2004
Niță, L, Niță, C-tin Piața turistic ă a României, Bra șov, Editura
Ecran Magazin, 2000
Snak, O. Economia și organizarea turismului, București,
Editura Sport-Turism, 1975
92

Snak, O.,Baron, P.,Neac șu, N. Turismul în economia na țională, București,
Editura Sport-Turism, 1981
Stănciulescu, G. Economia Turismului, București, Editura Expert,
2001
Stănciulescu, G. Tehnica opera țiunilor de turism, București,
Editura ALL Educa țional, 1998
Stănciulescu, G. (coord.) Managementul agen ției de turism, București,
Editura ASE, 2002
Vellas,Fr., Becherel, L. Turismul – tendin țe și previziuni, București,
Editura Walforth, 1994
* * * Colec ția Revistei de Comer ț, 2000-2004
* * * DEX, edi ția a II-a, Bucure ști, Editura Univers Enciclopedic, 1996
www.abc-netmarketing.com
www.amadeus.com
www.cyberatas.com
www. economia, ci
www.ecotourisme2002.org

93