Lect. univ. dr. Zoană Maria Gabriela Absolvent Ene Nicoleta Violeta Anul 2017 UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI DREPT… [308135]
UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI DREPT
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific
Lect. univ. dr. Zoană Maria Gabriela
Absolvent: [anonimizat]
2017
UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI DREPT
Programul de studii: DREPT
Forma de învățământ: [anonimizat]. univ. dr. Zoană Maria Gabriela
Absolvent: [anonimizat]
2017
LISTA FIGURILOR
Sursa: [anonimizat] a urmelor la fața locului nr. 242954 din 01.09.2008
Figura 2.1: Forma petelor de sânge în funcție de înălțimea și unghiul căderii 17
Figura 3.1: Dispunerea urmelor de sânge pe ușa dormitorului 24
Figura 3.2: Detaliu asupra urmelor de sânge aflate pe ușa dormitorului 25
Figura 3.3: Urmele de sânge marcate cu numarul 3 26
Figura 3.4: Punctul de origine al urmelor de pe ușa dormitorului 27
Figura 3.5: Poziția ușii în timpul creerii urmelor 28
Figura 3.6: Poziția probabilă a punctului de origine al urmelor de sânge notate cu nr. 3.d și 5 si înălțimea probabilă a punctului de origine. 29
Figura 3.7: Poziția probabilă a punctului de origine al urmelor de sânge notate cu nr. 3.d și 5 si înălțimea probabilă a punctului de origine. 30
Figura 3.8: Urmele de sânge marcate pe ușă cu nr. 4 și nr. 7 31
Figura 3.9: Unghiul de formare al urmei aflate pe tocul ușii 32
Figura 3.10: Detaliu asupra urmei aflate pe tocul ușii 33
Figura 3.11: Holul apartamentului 34
Figura 3.12:Urma de sânge descoperită sub cufăr 35
Figura 3.13: Poziția urmei descopite sub cufăr 35
Figura 3.14: Detaliul metric al urmei descoperite sub cufăr 36
Figura 3.15: Urma de sânge existentă pe plinta din hol 36
Figura 3.16: Baia de serviciu fotografiată din dormitor 37
Figura 3.17: Aspecte generale din baia de serviciu 37
Figura 3.18: Amplasamentul urmelor de sânge descoperite în baie 38
Figura 3.19: Urmele de sânge descoperite pe colțul zidului superior vasului WC 39
Figura 3.20: Urmă de sânge aflată pe zidul lateral stânga al băii 39
Figura 3.21: Urmă de sânge aflată pe zidul lateral dreapta al băii 40
Figura 3.22: Urmă de sânge aflată pe partea laterală stânga a vasului WC 40
Figura 3.23: Locul probabil al punctului de origine al stropilor 41
Figura 3.24: Mașina de spălat și coșul de rufe 42
Figura 3.25: Poziția și plasamentul urmelor de sânge existente pe gresie 42
Figura 3.26: [anonimizat]. 43
Figura 3.27: Cei mai reprezentativi stropi de sânge de pe gresia din baie 43
Figura 3.28: Punctul probabil de origine al stropilor de sânge aflați pe gresia de langa mașina de spălat 45
Figura 3.29: Urmele de sânge diluat descoperite pe mașina de spălat 45
Figura 3.30: Urma de sânge descoperită în spatele vasului WC 46
Figura 3.31: Scândura pe care s-au creat urmele de sânge în mod experimental 47
Figura 3.32: Urmele de sânge la 2 zile și la 4 zile după ce au fost create 48
Figura 3.33: [anonimizat] 48
Figura 3.34: Urmele de sânge de pe ușa dormitorului din apartament 48
Figura 3.35: Schița pereților zugrăviți recent 50
Figura 3.36: Peretele care desparte dormitorul de baia de serviciu 51
Figura 3.37: Peretele dinspre baia mare 51
Figura 3.38: Urmele de vopsea rămase pe plintă 52
Figura 3.39: Baia mare a apartamentului 52
Figura 3.40: [anonimizat]ct de vopsea lavabilă 53
LISTA TABELELOR
Sursa: Raport de constatare tehnico-știinșifică de interpretare a urmelor la fața locului nr. 242954 din 01.09.2008
Tabel 3.1: Modul de distribuire a urmelor de sânge în apartament 25
Tabel 3.2: Tabelul de calcul al urmei marcată pe ușă cu nr 1 28
Tabel 3.3: Tabelul de calcul al urmei marcată pe ușă cu nr 3 29
Tabel 3.4: Tabelul de calcul al urmelor marcate pe ușă cu 3.d și 5 33
Tabel 3.5: Tabelul de calcul al urmelor descoperite pe gresia din baie 46
INTRODUCERE
Această lucrare își propune să analizeze urmele de sânge descoperite de echipele de cercetare criminalistică la locul săvârșirii faptei, ca mod de materializare a infracțiunilor. Urmele de sânge se regăsesc, de obicei, în cazul infracțiunilor de vătămare corporală, viol, omor, tentativă de omor etc.
Am ales această temă deoarece cercetarea criminalistică a urmelor de sânge joacă un rol deosebit de important în soluționarea cauzelor penale, îndeosebi a celor care prezintă mare periculozitate umană și socială. Având în vederea activitatea infracțională îndreptată supra persoanei constatată în ultima perioadă, se poate spune că urmele de sânge, fiind un material biologic complex, au un rol dominant în rezolvarea cauzelor respective, unele dintre acestea putându-se soluționa doar pe baza urmelor de sânge descoperite la fața locului.
Lucrarea ese structurată în trei capitole, precedate de introducere, și urmate de concluzii. Astfel, capitolul I, intitulat „Cercetarea criminalistică a urmelor”, cuprinde o prezentare generală a urmelor, o clasificare a acestora, cât și o analiză a urmelor biologice. Capitolul prezintă o analiză generală, având rolul de a călăuzi cercetarea spre o abordare mai amănunțită, care se va realiza în capitolul următor.
În capilolul II, intitulat „Cercetare a criminalistică a urmelor de sânge” ,sunt abordate principlalele caracteristici ale sângelui, modul de formare al urmelor de sânge, este prezentată o analiză amănunțită a urmelor de sânge descoperite la locul săvârșirii infracțiunii, principalele operațiuni ca trebuiesc urmate în operațiunile realizate de echipele de cercetare criminalistică, respectiv descoperirea urmelor, examinarea acestora, prelevarea și transportarea către laborator, dar și testele și expertizele la care urmele de sânge sunt supuse în laborator pentru a se ajunge la rezultatele dorite.
Capitolul al treilea, intitulat „ Examinarea și interpretarea urmelor de sânge descoperite în apartamentul familiei C. – G.”, prezintă un studiu practic asupra urmelor de sânge descoperite de echipa de cercetare criminalistică în câmpul infracțional, respectiv apartamentul în care locuia familia C. – G., cuprinzând o analiză asupra urmelor de sânge descoperite, cât și asupra mecanismului de formare a acestor urme, dar și a succesiunii în care urmele au fost create. Totodată, capitolul mai cuprinde și concluziile formate asupra urmelor de sânge descoperite.
Criminalistica joacă un rol deosebit de important în asigurarea bunei pregătiri profesionale a acelora care doresc să își desfășoare activitatea în domeniul juridic, deoarece ea pornește de la datele furnizate de diferitele științe și de la experiența generalizată a organelor de urmărire penală, stabilind astfel metodele și mijloacele cele mai perfecționate pentru prevenirea infracțiunilor, identificarea făptuitorilor și aflarea adevărului.
Fiind considerată o adevărată „știință contra crimei”, criminalistica deține o structură complexă alcătuită din trei ramuri distincte, dar strâns legate între ele, respectiv: tehnica criminalistică, care reunește totalitatea metodelor tehnico-științifice de descoperire, fixare, ridicare și examinare de laborator a urmelor, interesând fapta și făptuitorul, tactica criminalistică, care formulează regulile de organizare și desfășurare a activității organelor de urmărire penală și de judecată și metodologia criminalistică, ce recomandă mijloace specifice de cercetare a infracțiunilor, în funcție de natura acestora.
Ca știință de sine statătoare, criminalistica presupune elaborarea și aplicarea metodelor și mijloacelor specifice de prevenire a comiterii infracțiunilor, totodată aceasta, elaborează și aplică în practică metodele și mijloacele științifice și tehnice pentru descoperirea, fixarea, ridicarea și examinarea urmelor infracțiunii și a altor mijloace materiale de probă.
Criminalistica elaborează și aplică metodele și mijloacele tehnico-științifice de ordin tactic prin care se asigură efectuarea organizată, operativă și oportună a activităților de urmărire penală, precum și metodele specifice de cercetare a diferitelor genuri de infracțiuni cu respectarea strictă a tuturor normelor legale.
În vederea aflării adevarului, organele de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lamurească cauza sub toate aspectele ei, pe baza de probe. Probele nu au o valoare dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de către organul de urmarire penală sau de instanța de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Majoritatea infracțiunilor presupun prezența subiectului la locul comiterii faptei și săvârșirea de către acesta, în tot sau în parte, a unor acțiuni ce produc modificări în ambianța existentă, modificări care sunt cunoscute sub denumirea generică de urme.
În sens criminalistic, prin urme se întelege orice modificare materială produsă ca urmare a interacțiunii dintre făptuitor, mijloacele folosite de acesta si elementele componente ale mediului unde își desfașoară activitatea infractională. Aceste modificări, examinate individual sau în totalitate pot conduce la: stabilirea faptei, identificarea făptașului, a mijloacelor folosite și la clarificarea imprejurărilor cauzei.
Urmele de sânge dețin o pondere particulară în cadrul urmelor biologice și, în general, se formează cu ocazia comiterii unor infracțiuni precum: omoruri, violuri, tâlhării, pruncucideri, vătămări ale integrității corporale, accidente, etc. Această enumerare nu este limitativă, ci numai orientativă, deoarece condițiile concrete de săvârșire a unei infracțiuni, altele decât cele arătate, pot favoriza crearea de urme de sânge sau, mai mult decât atat, este posibil ca, în cazul unora dintre infracțiunile arătate mai sus, sa nu se formeze urme de sânge, fapt de asemenea determinat de condițiile concrete de săvârșire a infracțiunii, de mijloacele și procedeele întrebuințate de autor pentru comiterea actului infracțional.
Prezența urmelor de sânge la locul faptei sau pe corpurile delicte folosite în realizarea acesteia prezintă o importanță deosebită în cadrul procesului judiciar, deoarece astfel se poate determina natura și originea cestora. Aflându-ne în prezența unui material biologic foarte complex, care, chiar și în cantități reduse, păstrează un număr important de caracteristici, pentru un timp îndelungat de la formarea acestora, identificarea criminalistică devine realizabilă.
Examinarea urmelor de sânge urmărește aspectul morfologic al acestuia, caracteristicile fizice și chimice, biologice comune, de specie, precum și determinarea antigenelor și a altor factori, în scopul identificării grupei sanguine a persoanei de la care acestea provin.
Interpretarea urmelor de sânge descoperite la locul faptei s-a dovedit extrem de vitală, mai ales în cazurile în care stabilirea cauzei morții era discutabilă, iar stabilirea faptului că a fost sinucidere, accident, omor sau moarte naturală era absolut necesară în cadrul procesului penal. Sângele fiind un amestec fluid, constituit din plasmă și componente celulare, atunci când acesta ajunge din corp în mediul extern, ca rezultat al traumatismelor produse de diverse forțe, acesta se va supune legilor fizicii, în mod firesc
În diferitele circumstanțe, precum omor, accident de trafic rutier, suicid, leziunile corporale pot determina apariția unor hemoragii externe, traduse prin exteriorizarea sângelui din organismul uman. De aceea, în majoritatea cazurilor, organele de cercetare găsesc la fața locului și recoltează în scop probator urme de sânge. Pentru aceste motive, se consideră că sângele este produsul biologic cel mai des întâlnit în cadrul expertizelor medico-legale de laborator.
CAPITOLUL I – CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A URMELOR
1.1 – Noțiuni generale despre urme
Edmond Locard afirma că „Orice individ care se deplasează într-un mediu lasă urme”.
Urmele reprezintă rezultatul interacțiunilor inevitabile dinte om si mediul înconjurator, fie că este vorba de mediul în care trăiește, în care iși desfășoara activitațile zilnice sau accidentale, ori chiar contextul in care realizează o activitate infracțională.
În sens general, prin „urmă” se înțelege „semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc.” sau „urmare, consecință, rezultat” ori „amprentă, dâră, semn, pistă”.
În sens criminalistic, noțiunea de „urmă” desemnează orice modificare materială sau de orice altă natură, produsă ca urmare a interacțiunii dintre făptuitor sau mijloacele folosite a acesta și mediul în care iși desfășoară activitatea infracțională, în condițiile în care între faptă și modificarea aparută există un raport cauză-efect.
Urmele formează principalul obiect de studiu al tehnicii criminalistice si reprezintă elemente deosebit de prețioase pentru aflarea adevărului. Prin cercetarea acestora se poate identifica fiinta, obiectul sau fenomenul care le-a creat, se pot stabili căile de acces și de părăsire a locului faptei, acțiunile săvârșite de făptuitor si succesiunea acestora etc. Prin interpretarea urmelor la locul săvârșirii infracțiunii, se pot elabora, în mod operativ, versiuni cu privire la natura faptei și timpul comiterii acestei, cu privire la făptuitori, la modul de operare etc. Urmele se pot prezenta uneori și ca modificări ăn conturul unor obiecte, ca reflectări ale construcției exterioare ale unui obiect în masa ori la suprafața altui obiect, ca resturi materiale etc. și pot fi percepute uneori cu ochiul liber, iar alteori numai cu ajutorul aparaturilor care amplifică văzul.
Urmele formează obiectul de studiu al unei ramuri distincte a tehnicii criminalistice, denumită traseologie judiciară. Aceasta studiază urmele care reflectă conturul si elementele de macro sau microrelief ale obiectului creator. Apariția acestui gen de urme se poate datora unor cauze dntre cele mai diverse, precum: lovire, tăiere, smulgere, frecare, corodare chimică, temperaturi ridicate etc.
Noțiunea de „traseologie" provine din îmbinarea cuvintelor „trace” (de origine franceză, care se traduce prin „urmă, dâră”) și „logos” (de origine greacă, care se traduce prin „știintă, vorbire).
Traseologia poate fi definită ca fiind o ramură a tehnicii criminalistice care studiază urmele ca impresiuni ale structurii exterioare a obiectelor, ca resturi detașate din obiect ori ca modificări produse de fenomene, în vederea identificării persoanei sau a obiectului creator, a lămuririi împrejurărilor legate de formularea acestor urme și aflarea adevărului.
Scopul fundamental al traseologiei îl reprezintă identificarea obiectului care a creat urma. Obiectul pe care se formează urma poartă denumirea de obiect primitor, iar cel care creează urma se numește obiect creator.
Traseologia judiciară studiaza majoritatea urmelor, cu exceptia celor papilare, a urmelor armelor de foc, a scrisului și a urmelor biologice. Aceasta studiază, în același timp, urmele formate din resturi de obiecte, în cederea reconstituirii întregului după părțile componente.
1.2 – Clasificarea urmelor
În literatura de specialitate exista mai multe sisteme de clasificare a urmelor, care răspund unor necesități de ordin teoretic și practic. Aceste clasificări au în vedere trăsăturile comune care definesc o categorie sau alta de urme, proveniența, precum si modul de formare al acestora.
În literatura română de specialitate, urmele dunt împartite in două mari categorii: urme formate prin reproducerea construcției exterioare a obiectelor (urme de mâini, picioare, îmbrăcăminte, instrumente de spargere etc.) si urme formate ca resturi de obiecte si de materii organice si anorganice (resturi de alimente, de fumat, de vopsea, pete organice etc.). La rândul lor, acestea se subdivid, in fucție de procesul de mișcare în care s-au format și de modificările aduse suportului lor.
Astfel, clasificarea urmelor se face in funcție de următoarele criteriiȘ
a) După aspectul lor:
– urme formă, care reflectă sau reproduc forma și construcția, parțial sau în totalitate, a formei exterioare a obiectului creator.
– urme materie, respectiv particule de substanță, desprinse ori atașate la un corp, rămase sau aduse la locul producerii faptei. La rândul lor, acestea se împart în urme de substanțt, materii și urme biologice. Urmele de substanțe pot fi organice sau anorganice.
– urme mixte, ce întrunesc caracteristici ale urmelor formă și ale urmelor materie.
– urme poziționale, respectiv schimbările de poziție ale obiectelor, care au apărut în câmpul infracțional în intervalul de timp în care s-a consumat infracțiunea, între infracțiune si aceste schimbări existând un raport de cauzalitate.
b) După factorul creator al urmelor:
– urme create de corpul uman (urme de mâini, picioare, buze, dinți etc.)
– urme create de animale (urme de copite, păr, pene etc.)
– urme create de plante/vegetale (urmele frunzelor, tulpinilor, semințelor etc.)
– urme create de obiecte (tăiere, înțepare, forțare etc.)
– urme ale fenomenelor (incendii, explozii, calamități etc.)
c) După plasticitatea obiectului primitor:
– urme de suprafață, care nu afectează notabil obiectul suport, obiectul creator imprimându-și desenul pe suprafața obiectului primitor. Urmele de suprafață se pot crea prin stratificare sau destratificare.
– urme de adâncime, formate pe obiecte primitoare cu plasticitate mare. În această situație, suportul va prelua și conserva construcția obiectului creator.
d) După starea de repaus ori relația de mișcare existentă între obiectele concură la formarea urmelor:
– urme statice, care se formează atunci când obiectele ce le creează nu sunt în mișcare. Intră în această categorie urmele create prin lovire, apăsare, presare, tamponare, fără însă ca suprafețele să alunece între ele.
– urme dinamice, care sunt rezzultatul proceselor de alunecare și frecare între corpul creator și cel primitor. În această categorie se situează urme create in procesul de tăiere, urmele de frânare, toate urmele de striații etc.
e) după dimensiune:
– macrourme, când modificările sunt vizibile cu ochiul liber sau, în anumite situații, perceptibile în mod liber cu ajutorul organelor de simț ale omului.
– microurme, respectiv urme care pot fi percepute doar prin intermedierea unor aparate pentru mărit. Deși, aparent, aceste urme pot prezenta dezavantaje legate de modul de descoperire, prelevare, practica judiciară a demonstrat faptul că microurmele pot avea o importanță deosebită în elovuția investigării unei cauze, tocmai datorită dimensiunilor reduse, posibilitatea de percepere de către persoana care le-a comis fiind minimă.
f) După modul de percepere:
– urme vizibile cu ochiul liber, respectiv urme materie de dimensiuni mari (macrourme) sau urme formă colorate. În acest caz, este nevoie de capacitățile normale ale organelor de simț pentru a putea percepe această categorie de urme.
– urme latente, care sunt urme formă slab vizibile sau invizibile cu ochiul liber, acestea necesitând aplicarea unor tehnici speciale pentru evidențiere (relevarea cu diverse pudre aderente, cu reactivi chimici, sub incidența reacțiilor ultraviolete etc.).
– urme invizibile cu ochiul liber sunt reprezentate de particule foarte mici de materie, sau de caracteristici mecanice insesizabile fără aparatura specială. Din cauza naturii ori dimensiunii acestora, ele nu pot fi percepute cu ochiul liber, cum este cazul microurmelor.
– urme sonore. Utilizarea acestora în vederea identificării obiectului sau persoanei care le-a creat este posibilă numai dacă, în momentu producerii lor, au fost captate cu un mijloc de înregistrare audio. Astfel de urme sunt: urmele armării, detunării unei arme de foc, percuției, vocea și vorbirea etc.
– urme olfactive, sunt acele urme de miros lăsate de corpul uman, îmbrăcăminteași obiectele portabile, de cadavre, substanțe toxice și stupefiante etc.
g) După procesul de formare:
– urme de stratificare, formate prin depunerea de pe obiectul creator pe cel primitor a unui strat de substanță purtată de obiectul creator. Condiția de bază este ca substanța să se depună de pe obiectul creator.
– urme de destratificare, formate prin detașarea de pe obiectul primitor a unui strat aparținând substanței acestuia sau unor substanțe prezente pe acesta. Conditia este ca stratul de substanță detașat să se depună pe obiectul creator.
– urme mixte
h) După modul de transmitere:
– urme transmise unilateral, respectiv urme lăsate la fața locului de către făptuitor și mijloacele folosite la săvârșirea infracțiunii. Din această categorie fac parte urmele formate prin stratificare, urmele materie de genul firelor și fibrelor textile, urmele biologice etc.
– urme transmise bilateral, acelea care iau naștere prin transferarea în totalitate sau în parte a caracteristicilor obiectului creator pe suprafața obiectului primitor și invers. În acest caz are loc o transmitere reciprocă a caracteristicilor celor două suprafețe care intră in contact direct. Astfel de urme sunt urmele de destratificare, deoarece obiectul creator își imprimă construcția exterioară pe suprafața obiectului primitor, dar, în același timp, preia după acesta o anumită cantitate de substanță.
i) După valoarea identificatoare:
– urme determinante, care conțin minimul de elemente necesare pentru ase realiza identificarea obiectului sau factorului creator, sau cel putin delimitarea categorie în care se situează acesta.
– urme care contribuie la lămurirea unor stări de fapt sau împrejurări ale cauzei, fără a furniza informații edificatoare cu privire la identitatea autorului sau a obiectelor folosite de acesta. Acestea sunt de regulă urme poziționale reprezentate de obiecte răvășite, uși, ferestre, sertare deschise sau întredeschise, obiecte de mobiler răsturnate etc. Ele servesc la stabilirea drumului parcurs de făptuitor și a activităților desfășurate în locul săvârșirii infracțiunii.
– urme indeterminante, respectiv urme care oglindesc doar caracteristici utile pentru a stabili apartenența la un anumit grup a obiectului creator. Acestea nu conțin niciun fel de caracteristici particulare, individualizarea obiectului creator nefiind posibilă. Astfel de urme sunt cele create de fenomene, o parte din urmele materie, microurmele, anumite urme dinamice, precum și urmele statice care reflectă doar forma și dimensiunile obiectului creator.
j) Alte criterii de clasificare pot include modificarea poziției obiectelor, redarea conturului obiectelor, modificarea suprafeței obiectului primitor, rezultând următoarele categorii de urme:
– urme poziționale, determinate de schimbări ale pozițiilor unor obiecte din câmpul infracțional, cu legătură cauzală directă sau indirectă cu acțiunile sau inacțiunile autorului, victimei sau ale altei persoane impicate in producerea sau comitera infracțiunii.
– urme periferice (de contur), formate prin acțiunea unui fenimen exterior asupra unui obiect.
– urme locale, formate prin modificarea suprafeței ori volumului unui obiect.
1.3 – Cercetarea criminalistică a urmelor biologice
Într-o accepțiune globală, urmele biologice sunt înțelese ca fiind totalitatea urmelor alcătuite din organisme biologice, resturi de plante, spori, insecte, larve, microorganisme, sau din componente ale acestora, respectiv organe și țesuturi.
Într-o accepțiune mai restrânsă, urmele biologice sunt considerate a fi cele de natură umana, cum ar fi sângele, secrețiile, diverse tipuri de țesuturi, celule sau fire de păr.
În conformitate cu literatura de specialitate, urmele biologice de natura umană sunt clasificate în:
– produse de secreție: salivă, secreții nazale, secreții vaginale, colostru, lapte matern etc.
– produse de excreții: urină, materii fecale, spermă, meconiu, lichid amniotic, vomă, spută etc.
– țesuturi moi: tegument, masă cerebrală, sânge etc.
– țesuturi dure: unghii, păr, cartilagii etc.
Pe de altă parte, ”Manualul de bune practici privind procedura cercetării la fața locului”, elaborat de Institutul de Criminalistică al Poliției Române, împarte urmele biologice în:
– sânge sub formă lichidă sau uscată;
– secreții și amestecuri de secreții biologice (salivă, transpirație, spermă etc);
– țesuturi moi si dure (formate din celule epitaliale, musculare sau osoase);
– țesuturi fixate în parafină, pentru a căror conservare nu s-a folosit formolul;
– preparate citologice fixate pe lamă de sticlă;
– microurme: celule epitaliale depuse pe suporturi în urma transferului prin atingere sau prin frecare;
– urină;
– fecale;
– fire de păr.
Din perspectiva valorii urmei in sensul identificării persoanei care a creat-o, genetica judiciară clasifică urmele biologice in trei categorii:
– urme cu un grad înalt de precizie în identificarea profilului genetic: sânge, lichid seminal, salivă, etc.
– urme cu potențial în definirea profilui genetic: secreție vaginală, secreții nazale, păr, fragmente de țesuturi, celule ale pielii, urină, oase etc.
– urme cu potențial în analizele genetice mitocondriale: urme biologice sub formă de microurme sau acelea degradate aproape în totalitate.
Urmele biologice apar preponderent în infracțiunile săvârșite cu violență, dar și în accidentele de circulație, catastrofe naturale, aeriene, feroviale, navale, în incendii, explozii sau infracțiunile contra patrimoniului. Cel mai adesea, la fața locului sunt întâlnite urme de sânge, spermă, salivă, fire de păr, resturi osoase si urme olfactive.
Pentru o interacțiune eficientă cu această categorie de urme, este necesară utilizarea echipamentelor precum foarfeci, pensete, bisturiuri, spatule, lupe, tampoane, surse de lumină, ambalaje de hârtie, seringi, diverși recipienți din material plastic, echipament frigorific, etichete si fișe de custodie etc.
În practică, utilitatea probelor biologice de natură umană este de necontestat, mai ales în cindițiile în care amprenta genetică a persoanelor este o probă incontestabilă în cadrul procesului penal. Pentru a se putea realiza o exploatare maximă a materialului biologic existent, sunt recomandate urmatoarele măsuri:
– purtarea echipamentului de protecție este obligatorie pentru desfășurarea ativităților din câmpul infracțional;
– se va interzice fumatul sau consumul de alimente și băuturi în timpul desfășurării activităților de identificare, fixare, recoltare, conservare și ambalare a probelor biologice din câmpul infracțional;
– pentru recoltarea și manipularea urmelor se vor folosi instrumente sterile, costum de protecție și mănuși sterile din latex care trebuie să fie schimbate după fiecare recoltare;
– nu vor fi manipulate mai multe probe simultan;
– probele nu trebuie să intre în contact una cu cealaltă în timpul recoltării pentru că există pericol de inter-contaminare;
– nu se vor atinge cu mâna descoperită zonele obiectelor unde se presupune că există probe biologice;
– atunci când este posibil, obiectul purtător de urme trebuie să fie expediat ca atare la laborator, fără a se încerca prelevarea acestora sau decuparea zonelor despre care se presupune că ar conține urme biologice;
– fiecare urmă desoperită va trebui să fie recoltată si ambalată individual;
– urmele biologice aflate în stare umedă vor fi uscate în incinte special destinate acestui scop, folosind condițiile atmosferice sau sau surse de ventilație indirectă, la temperatură ambiantă;
– toate probele ambalate trebuie să fie etichetate;
– dacă probele sunt uscate și dacă nu pot fi răzuite sau obiectul nu poate fi ridicat ca atare, se vor utiliza tampoane sterile din bumbac pentru colectare care vor fi umezite cu o picătură de apa distilată sterilă, ser fiziologic sau alcool etilic 75%;
– pentru probele în cantitate suficientă și a căror natură permite răzuirea, se poate utiliza un bisturiu sterilizat pentru transferarea probelor direct intr-un ambalaj de hârtie steril;
– în cazul obiectelor textile care pot fi tăiate, după ce urma a fost fotografiată și fixată în cadrul câmpului infracțional, iar poziția sa a fost notată în detaliu, se va decupa porșiunea purtătoare de urmă și se va ambala direct dacă este uscată, iar dacă este umedă, aceasta se va usca și apoi se va ambala individual în plicuri de hârtie;
– obiectele purtătoare de probe biologice care sunt transportabile vor fi ambalate astfel încât să se păstreze distribuția originală a urmelor și vor fi înregistrate cu atenție, pentru a se evita confuziile;
– țesuturile biologice moi, osoase, fragmentele de organe, urina lichidă sau alte materiale biologice trebuie să fie ambalate separat în recipiente etanșe, utilizându-se eprubete, cutii, sticle, din material palstic sau din sticlă, care se vor eticheta pentru individualizare și se vor congela imediat;
Neaplicarea corespunzătoare a tuturor regulilor de protecție a urmelor biologice, indiferent de etapa în care trebuie aplicate aceste reguli, duce la expunerea urmelor la diverși factori de natură a deteriora sau distruge aceste urme și astfel la o ineficientă administrare a acestora ca material probator.
CAPITOLUL II – CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A URMELOR DE SÂNGE
2.1 – Aspecte generale
Sângele este un țesut fluid complex care formează mediul intern al organismului împreună cu limfa și lichidul interstițial.
Sângele reprezintă aproximativ 7% din greutatea corporală a unei presoane și este compus din două părți principale: 55% plasmă sangvină (90% apă și 10% enzime, proteine, nutrienți, hormoni etc.) și 45% material celular (eritrocite – celule roșii, leucocite – celule albe, trombocite – celule anucleate).
Volumul total al sângelui circulat este de 5 litri, acesta aflându-se într-o mișcare permanentă în sistemul vascular și în spațiile tisulare prin intermediul cordului. La un organism de 60-70 kilograme, cantitatea totală de sânge este de 5 litri la bărbat și de 4 litri la femeie, orice scădere sau creștere a masei sanguine putând produce tuldurări ale organismului.
Prin urme de sânge se înțelege rezultatul interacțiunii dintre lichidul aparatului cardiovascular și un anumit suport, în procesul de săvârșire a unei infracțiuni sau în legătura cu aceasta. Urmele de sânge pot fi valorificate din două puncte de vedere, respectiv prin interpretarea directă a cestora (poziție, formă, culoare) și prin analizele de laborator.
Ca urmă biologică, sângele poate să provină ca rezultat al unor hemoragii provocate de secționarea sau ruperea vaselor sanguine. Hemoragiile pot fi arteriale, venoase sau capilare, în funcție de vasul care sângerează. Hemoragia este definită ca fiind ieșirea sângelui din vasele sanguine provocată de ruperea sau secționarea acestora. Când hemoragiile sunt arteriale, sângele are culoarea roșu-deschis și acesta țâșnește în mod ritmic, corespunzător bătăilor inimii. În cazul hemoragiilor venoase, sângele are o culoare mai închisă, chiar spre negru, și acesta se revarsă în valuri, inundând plaga respectivă. Atunci când hemoragiile sunt capilare, sângele are culoarea roșie si apare pe toată suprafața plăgii.
Prin frecvența cu care pot fi întâlnite în câmpul infracțional și prin posibilitățile de indentificare pe care acestea le oferă, inclusiv furnizarea indiciilor necesare clarificării împrejurărilor privitoare la locul, timpul, modul și mijloacele folosite în comiterea faptei, urmele de sânge dețin o pondere particulară în cadrul investigației criminalistice.
În funcție de cantitatea de lichid sangvin, în câmpul infracțional se pot întâlni urme de sânge sub formă de stropi, picături sau bălți. După modul de creare, acestea se prezintă sub formă de dâre, dacă persoana se afla în mișcare în timpul scurgerii, sub formă de picături izolate sau în grup, dacă era în stare de repaus relativ, și sa mânjituri, rezultate din ștergerea mâinilor, picioarelor sau a obiectelor acoperite de sânge. Forma și poziția urmelor de sânge sunt utile pentru stabilirea modului de săvârșire a infracțiunii cercetate, iar cantitatea acestora ajută la determinarea vasului sangvin lezat și a gradului de vătămare. Starea fluidă sau solidă și culoarea prezintă importanță pentru determinarea timpului scurs de la formarea urmelor și până la momentul cercetării la fața locului.
Forma pe care o au urmele descoperite, precum și poziția acestora sau obiectele purtătoare de urme, pot furniza informații legate de modul în care s-a săvârșit fapta. Astfel, în cazul stropilor, atunci când se depun pe suprafețe plane, în funcție de unghiul de incidență, aceștia au o formă rotundă când cad perpendicular, sau alungită variabilă când cad sub diferite unghiuri ascuțite. Distanța înălțimii de la care aceștia cad poate fi apreciată în funcție de forma conturului. Astfel, pentru înălțimi sub 25 de centimetri, conturul va fi circular cu margini netede, între 25-150 de centrimetri marginile vor fi neregulate, iar de la înălțimi de peste 150 de centrimetri vor fi prezente fragmente mai mici dispuse radiar în jurul stropului central, cu margini pronunțat neregulate. Totodată, există și posibilitatea măsurării unghiurilor pe care suprafețele purtătoare de urme le fac cu orizoltala. Aceste valori unghiulare, împreună cu dimensiunile petelor de sânge, pot fi introduse în formule matematice, permițând determinarea locului și a distanței de la care provin, cât și viteza lor la momentul contactului.
În funcție de natura suportului pe care s-au format, urmele de sânge pot fi absorbite de acesta (suport din material textil, pământ etc), formând pete cu contur neregulat, sau pot rămâne la suprafață, formând un start sau o crustă distinctă, cu un contur precis, oferind posibilitatea aprecierii înălțimii de la care s-au format. (urme formate pe parchet, mobilă, geamuri, arme, caroserii de mașini etc).
Culoarea urmelor de sânge diferă în funcție de vechimea, cantitatea, natura suportului, dar și a factorilor care acționează asupra acestora, respectiv temperatura, lumina, anumiți agenți fizici, precum și de reacțiile chimice intervenite între acestea și suportul pe care s-au creat. Astfel, o pată proaspătă de sânge are culoarea brun-roscată și un luciu caracteristic, care o deosebește de petele de altă natură, dar de aceiași culoare. După un anumit timp luciul dispare, urma devine solzoasă, iar culoarea se modifică de la brun-roșcat spre roșu-închis, maroniu, negru și chiar spre verde. Din cauza intervenției proceselor de putrefacție și a acțiunii factorilor externi, atunci când urma se găsește într-un strat foarte subțire, aceasta are culoarea gri-verzuie.
Aspectul urmelor de sânge poate fi influențat și de vechimea urmei, dar și de factorii de mediu extern sau intern. Timpul de coagulare al sângelui poate fi mult întârziat la o temperatură scăzută a suportului sau a mediului ambiant, dar, totodată, timpul de coagulare se mărește cu cât urma a re o grosime mai mare. Acțiunea frigului asupra urmei determină menținerea cvasiconstantă a formei, conturului și dimensiunii urmei, culoarea acesteia modificându-se ușor în timp. În condițiile unei temperaturi peste 0oC, asupra urmei de sânge pot interveni modificări ale formei, dimensiunii, conturului, cât și schimbarea culorii de la roșu spre cenușiu, iar în raport cu procesul putrefacției, ca urmare a prezenței unor substanțe de natură organică care intră în copunerea masei sanguine, urma va deveni negricioasă, chiar spre verzuie.
Calitatea urmelor de sânge poate fi influențată de acțiunile exercitate de către om, respectiv de persoana care caută să îndepărteze petele, prin spălare, răzuire, sau, pur și simplu, prin distrugerea suportului sau a porțiunii acestuia pe care se regăsește urma.
2.2 – Descoperierea urmelor de sânge
Căutarea și descoperirea urmelor de sânge este o activitate de o importanță deosebită. De cele mai multe ori, dificultatea descoperirii nu privește urmele de sânge evidente, cum ar fi o baltă de sânge formată lângă un cadavru, ci, în special, acele urme care au suferit modificări prin scurgerea timpului, urmele aflate în cantitate mică sau care prezintă o culoare care se poate confunda foarte ușor cu cea a suportului, sau urmele care au fost îndepărtate sau spălate de către autor.
Căutarea urmelor de sânge presupune o examinare cu minuțiozitate a locului faptei, acestea putând fi găsite pe o varietate foarte mare de obiecte și sub diferite forme. Când acesta se găsește în cantități mici, uneori este greu de distins pe suprafețe cu o colorație apropiată, de aceea este recomandată utilizarea lămpii cu ultraviolete, care va evidenția pete de natură organică cu o luminiscență albăstruie. Atunci când infractorul îndepărtează urmele de sânge prin spălare, cantitatea de material este infimă, aceasta putând fi pusă în evidență prin pulverizarea unui reactiv specific, numit luminol, pe suprafețele respective. Luminolul dă rezultate bune și atunci când este cazul unor urme de sânge vechi, particule în cantități foarte mici infiltrate în fibrele țesăturilor sau tapițeriilor, sau chiar in porii tencuielilor sau a unor șape. În cazul spălării petelor de sânge, trebuie examinate și depunerile din sifoanele de scurgere sau a depozitelor dintre lamelele de parchet sau scândurile dușumelelor.
Atunci când există infracțiuni violente între două sau mai multe persoane, există posibilitatea să fie ridicate urme de sânge de proveniență diferită. Depozitele de su unghiile victimei pot conține astfel de urme provenite de la agresor. Cantități semnificative de sânge se pot descoperi și în anumite zone mai puțin accesibile, precum îmbinările de material alepieselor de îmbrăcăminte sau încălțăminte, neglijate de către autor sau mai dificil de curățat atunci când a încercat să îndepărteze urmele faptei.
Căutarea și în special ridicarea urmelor de sânge se face cu o deosebită prudență deoarece aceste sunt asociate, de cele mai multe ori, și cu alte urme biologice, cum ar fi fire de păr, resturi de țesuturi organice, a căror examinare de laborator poate fi determinantă în aflarea adevărului. Cercetarea petelor de sânge este o activitate care cere o anumită experiență, atât a persoanelor însărcinate cu descoperirea și ridicarea acestora de la locul faptei, cât și a a persoanelor care le supun examinărilor de laborator. Astfel, căutarea urmelor de sânge trebuie făcută cu minuțiozitate, deoarece forma și culoarea acestora nu sunt elemente fixe, ci iau aspecte diferite, în funcție de condițiile în care s-au format și de cele în care s-au păstrat până la descoperire.
Căutarea urmelor de sânge se efectuează potrivit particularitățile locului sau suportului cercetat, deci în fucție de fiecare caz în parte, această operațiune fiind orientată în câteva direcții principale, și anume:
– îmbrăcămintea și corpul persoanelor antrenate în infracțiune, respectiv victima sau făptuitorul. Corpul victimei se cercetează începând de la cap și terminând cu picioarele, avându-se în vedere toate regiunile păroase, orificiile naturale, zona submamară, regiunea ombilicală, depozitele subunghiale și spațiile dintre degete. O cercetare atentă se impune și în privința autorului, acesta încercând, de cele mai multe ori, să îndepărteze urmele de sânge, dar, în ciuda încercărilor de a le îndepărta, urmele de sânge pot rămâne în profunzimea țesăturilor, îmbrăcămintei și lenjeriei, la cusături și căptușeli, în manșete, în interiorul buzunarelor, pe rama și cusăturile pantofului, sub unghii și sub inele etc;
– porțiunea de teren și obiectele aflate la locul comiterii infracțiunii sau la locul unde a fost descoperit cadavrul, precum covoarele, parchetul, scările, diverse obiecte de mobilier, ferestrele, ușile, zidurile, gardurile, solul, vegetația etc;
– instrumentele utilizate pentru comiterea infracțiunii sau au fost scopul ei, obiectele cu care mâna infractorului sau a victimei au venit în contact, cum ar fi clanțe de uși sau sertare, balustrade, arme albe sau de foc etc;
– instalațiile sanitare, vasele, precum și alte obiecte ce pot servi la înlăturarea urmelor sau la transportul cadavrului.
Descoperirea urmelor suspectate a fi de sânge se realizează prin metode fizice, cu ajutorul utilizării surselor de lumină, care dispun de filtre colorate, roșii sau verzi, capabile să evidențieze mai bine urma. Iluminarea suprafeței cercetate se efectuează sub un unghi ascuțit. Frecvent, se utilizează și lampa cu radiații U.V. Dacă sângele a fost îndepărtat în mod voit, se folosesc lupe, microscoape de buzunar, precum și diverși reactivi pentru testare. Sângele proaspăt se deosebește foarte ușor, după ce se coagulează si se învechește își schimbă culoarea, devine brun-negricios și, în special picăturile, pot fi confundate cu petele de rugină sau diferite materii colorante. În aceste situații se recurge la cercetări de laborator, de natură medico-legală sau bio-chimică pentru a se stabili dacă pata este într-adevăr sânge.
În concret, metodele chimice utilizate pentru stabilirea cu cercitudide a petei ca fiind sânge sunt următoarele:
– Reacția Guarino, care este bazată pe o soluție de dimetilanilină și acid acetic, dizolvată în apă distilată. Această soluție este amestecată în cantități egale cu apă oxigenată și se aplică peste urmele de sânge raclate, obținându-se astfel o colorașie galbenă;
– luminol, care prin împăștierea pe urmele presupuse de sânge , sub acțiunea radiațiilor ultraviolete, determină o fluorescență specifică;
– reacția cu acidul sulfuric;
– reactivul Medinger pe bază de verde leuco-malachit;
– Reacția Kastl-Mayer, bazată pe fenoftaleină, care în contact cu sângele prezintă o colorație roșie-violacee.
– reactivul Adler pe bază de benzidină, care este cea mai utilizată și sensibilă. În prezența reactivului va apărea o colorație albastru-vernil care se transformă în brun-gri la 2-3 minute, iar apoi dispare treptat.
Pozitivitatea acestor reacții este confirmată în laborator prin intermediul unor reacții de certitudine, principiul care stă la baza acestor reacții fiind demonstrarea prezenței pigmentului sanguin, respectiv hemoglobina. Folosirea reactivilor de orientare este necesar să se efectueze cu mare prudență, pentru a lăsa deschisă posibilitatea examinării complexe a urmelor în condiții de laborator.
După descoperirea urmelor sau a petelor suspecte a fi de sânge, urmează fixarea lor prin descrierea în procesul-verbal de cercetare la fața locului, dar și prin intermediul mijloacelor tehnice.
Astfel, fixarea urmelor de sânge prin descrierea acestora în procesul-verbal de cercetare la fața locului se realizează prin descrierea: numărului urmelor, dispunerii acestora, formei, dimensiunilor, culorii, aspectului de supafață, conturului, integrității, prezenței stropilor secundari, direcției și axului de scurgere, aspectului marginilor, naturii și proprietăților suportulu, măsurilor întreprinse pentru preîntâmpinarea degradării sau accelerarea alterării acestora etc.
Mijloacele tehnice de fixare a urmelor biologice utilizate în practica criminalistică sunt: fotografia judiciară, filmul judicar, videofonograma judiciară, schița și desenul. Fixarea urmelor de sânge se realizează prin fotografiere, utilizându-se fotografia schiță, fotografia de detaliu și fotografia separatoare de culori. Filmarea și fotografierea urmelor de sânge trebuie să se realizeze înainte ca aceastea să fie atinse, mutate sau recoltate. La realizarea fotografiei de fixare a urmelor se are în vedere ca în cadrul imaginii să se includă atât urma de sânge, cât și unele obiecte înconjurătoare pentru a se ilustra legătura cu aceasta.
2.3 – Interpretarea urmelor de sânge
Interpretarea urmelor de sânge descoperite la locul faptei este foarte importantă pentru clarificarea ulterioară a împrejurărilor în care s-a comis fapta, cum ar fi:
– în funcție de forma luată de picăturile de sănge se poate stabili înălțimea de la care acestea au căzut, marginile urmelor fiind cu atât mai zimțate cu cât înălțimea este mai mare;
– urmele de sânge create de o persoană în mers au o formă alungită cu partea ascuțită în direcția de deplasare;
– în funcție de forma, dispunerea și cantitatea stropilor se poate stabili dacă sângele provine din artere sau din vene;
– stropii de sânge aflați pe perete la o înălțime de peste 1,5 metri pot demonstra că victima a fost lovită când se afla în picioare;
– dârele de sânge servesc la stabilirea direcției în care a fost târât cadavrul;
– se pot determina grupele de sânge ale autorului infracțiunii, cât și a victimei;
– după vechimea acesteia, se poate stabili data aproximativă de formare a urmei de sânge;
– prezența unor multitudini de urme împrăștiate pe o suprafață întinsă indică nu numai că victima s-a luptat cu agresorul sau s-a zbătut, dar și faptul că autorul infracțiunii este purtător indubitabil de urme de sânge.
Forma urmelor de sânge descoperite la locul unei infracțiuni este influențată în principal de cantitatea de sânge, de viteza cu care aceasta se deplaseaza spre suprafața primitoare și de unghiul sub care întalnește această suprafața. În raport cu acești principali factori, se pot deosebi mai multe categorii de urme de sânge având caracteristici si mecanisme de formare diferite, cum ar fi:
– urme formate prin căderea libera a picăturilor de sânge pe suprafețe orizontale și neorizontale;
– urme formate prin stropire, tâșnire, aruncarea sau proiectarea sângelui;
– urme de sânge formate prin impact, cu diverse viteze;
– urme formate prin contact.
Stropii de sânge pot avea formă rotundă sau alungită, în funcție de cum s-au format. Urmele de sânge create de o persoană în mers au o formă alungită, asemănătoare cu cea a unui semt de exclamare, cu partea ascuțită în direcția deplasării, astfec că examinarea petelor poate indica staționările și mersul asasinului sau victimei, direcția mersului, iuțeala, fuga etc. Când o picătură de sânge cade perpendicular pe un plan oarecare, de la o distanță de 10-12 centimetri, are o formă perfect rotundă. Când distanța este mai mare, picătura va avea mici prelungiri în formă de raze. Atunci când distanța depășește 1-1,50 metri, din picătură sar mici proiecții radiale, răspândite în jur până la o distanță de 30-40 centimetri de la punctul în care picîtura a atins suprafața pe care a căzut. Picăturile sau stropii de sânge pot proveni fie direct dintr-o rană deschisă, fie din îmbrăcămintea îmbinată în sânge.
Figura 2.1: Forma petelor de sânge în funcție de înălțimea și unghiul căderii
Sursa: http://www.criminalistic.ro/
Bălțile de sânge se examinează în raport cu leziunile prezentate de cadavru, pentru a se putea stabili raportul dintre ele, dacă balta respectivă corespunde leziunilor cadavrului și poziționării acestuia.
Mânjiturile de sânge sunt urme lăsate fie de mâinile pline de sânge, atunci când sunt șterse de mobilă, de un perete, de o pânză, fie de îmbrăcămintea îmbibată în sânge. Examinarea mânjiturilor poate indica înălțimea autorului, direcția de mers, drumul parcurs de autor sau de victimă etc.
Dârele de sânge indică drumul parcurs de persoana care a pierdut sânge sau poziția inițială a victimei dacă există neconcordanțe între sensul dârei de sânge și poziția în care a fost găsit cadavrul.
Prezența multitudinilor de urme împrăștiate pe o suprafață mare în încăpere indică nu numai că victima s-a zbătut sau s-a luptat cu agresorul, dar și faptul că autorul infracțiunii este purtător indubitabil de urme de sânge, sau posibilitatea descoperirii în locul respectiv a urmelor de sânge aparținând mai multor persoane, printre acestea numărându-se chiar și agresorul.
Prin interpretarea urmelor de sânge, în urma examenului de laborator, poate fi stabilită natura acestuia, animal sau uman, grupa sanguină, profilul A.D.N., dar și regiunea corpului din care provine, respectiv:
– sângeșe provenit în urma unui viol va conține celule epitaliale vaginale, elemente vulvare și spermă;
– sângele menstrual nu se coalugează și va conține elemente specifice de iod, celule apitaliale vaginale și basofite de formă poligonală;
– sângele din creier conține fibre sau celule nervoase;
– sângele provenit din ficat sau spină este caracterizat prin predominarea celuleor albe;
– sângele provenit din hemoragii stomacale sau rectale conține resturi alimentare și celule ale mucoasei tractusului digestiv;
– sângele din cavitatea bucală conține celule apitaliale fără nucleu, leucocite, diverse resturi alimentare și o floră microbiană specifică;
– sângele nazal conține elemente celulare cu nuclee și celule apitaliale cu cili vibratili;
– sângele obsterical este amestecat cu meconiu, restui placentare și păr fetal.
2.4 – Ridicarea urmelor de sânge
Fixarea și ridicarea urmelor de sânge începe cu descrierea acestora în procesul-verbal de cercetare la fața locului, menționându-se obiectul purtător, natura suprafeței acestuia, forma, culoarea, dimensiunea si starea de agregarea urmei. Fotografierea urmelor de sânge se face mai întâi în faza statică, ca fotografie a obiectului principal, iar apoi în faza dinamică, ca fotografie de detaliu, întotdeauna color, pentru a se putea fixa aspectul sângelui la momentul efectuării cercetărilor. Se realizează atât fotografii metrice, cât și la scară, pentru a se putea aprecia exact distanțele dintre urme și dimensiunile acestora.
Ridicarea urmelor de sânge se face în funcție de situația concretă, apelându-se la modalități diferite, astfel, în funcție de natura obiectului purtător, ridicarea se face ținându-se cont de mai ulte procedee:
– dacă se prezintă sub formă de bălți, acestea se pot absorbi cu pipeta și se vor pune în eprubete sterile sau sticluțe, care se închid ermetic, cantitățile mici vor fi ridicate prin transfer cu un tampon steril sau fașă din bumbac;
– cheagurile de sânge pot fi transferate cu o spatulă curată într-un recipient de sticlă steril;
– urmele de sânge lichid aflate în zăpadă sau apă se ridică imediat, in cantități cât mai mari, cu ajutorul spatulelor sau eprubetelor;
– în cazul urmelor de sânge umede aflate pe obiecte de vestimentație, se vor aseja obiectele respective pe suprafețe curate, unde vor fi lăsate să se usuce și abia apoi se va trece la ambalare, procedeu folosit și în cazul urmelor de sânge umede aflate pe diverse obiecte;
– sângele uscat de pe obiecte se răzuie, dacă obiectul respectiv nu poate fi ridicat în întregul său sau suprafața respectivă nu poate fi decupată;
– în cazul în care urma de sînge nu poate fi răzuită, vor fi folosite tampoane sterile din bumbac umezite cu apă distilată sau ser fiziologic, care se vor freca de suprafața probei până ce se va transfera o cantitate suficientă de substanță, iar apoi tampoanele de recoltare vor fi uscate la temperatura camerei;
– în cazul microurmelor de sânge evidențiate cu Luminol sau Polilight, va fi decupată suprafața purtătoare, dacă este posibil, sau vor fi transferate pe tampoane de bumbac sterile umezite cu ser fiziologic sau apă distilată;
– picăturile mici și uscate de sânge pot fi ridicate folosind metoda benzii adezive;
– petele formate pe vegetație se ridică prin tăierea crenguțelor sau a plantelor respective;
– petele formate pe pământ sau nisip se ridică prin săparea pământului de sub ele și ridicarea cu totul, iar cele formate pe ziduri tencuite prin desprinderea unu strat de tencuială;
– petele formate pe ziduri, ciment sau pietre se ridică folosind o pânză de in îmbibată în rășină care se ține presată timp de 24 de ore pe obiectul purtător al urmei de sânge.
Ambalarea, conservarea și transportarea urmelor de sânge se realizează având în vedere anumite reguli, indiferent de natura suportului pe care acestea se află. Astfel:
– vor fi luate toate măsurile posibile pentru a împiedica alterarea urmelor;
– în timpul acțiuni mecanice de răzuire, desprindere, tăiere sau smulgere a fragmentelor din suportul purtător al urmei nu trebuie sp se influențeze aspectul și conținutul urmei;
– obiectele vestimentare prelevate de la victimă sau cadavru trebuiesc ferute de murdărie și să nu fie amestecate cu acelea provenite de la alte persoane;
– urmele de sânge, cât și obiectele purtătoare de urme, nu este permis să fie ambalate în pungi de plastic, ci doar în saci de hârtie;
– ambalarea obiectelor purtătoare de urme se face abia după ce acestea au fost uscate. Când nu este respectată această cerință pot apărea dificultăți în examinarea biologică a urmelor, ajungându-se chiar la anularea posibilității de stabilire a naturii petei, a grupei sanguine sau a profilului A.D.N. Totodată, aceste abiecte purtătoare de urme trebuiesc să fie ambalate separat, iar timpul de depozitare trebuie să fie cât mai scurt;
– toate coletele care conțin urme de sânge trebuiesc însoțite de o etichetă care să conțină mențiuni precise și detaliate cu privire la locul și data recoltării probelor, mijloacele folosite pentru descoperirea și evidențierea acestora, persoana care le-a ridicat și viza organului de urmărire penală. Eticheta trebuie scrisă citeț și lipită bine pe colet, iara apoi se aplică un sigiliu pe ambalaj;
– treansportarea către laborator a urmelor de sânge se va face în cel mai scurt timp posibil de la recoltarea acestora;
– probele de sânge trebuiesc păstrate în frigider, nu înghețate, iar analiza se face în cel mult 4 ore de la recoltare. Conservarea acestora la temperatura camerei poate determina modificări în compoziția electroliților, enzimelor sau diferiților metaboloți.
2.5 – Expertiza biocraministică a urmelor de sânge
Expertiza urmelor de sânge, denumită și expertiza biocriminalistică sau exertiza medico-legală a produselor biologice, este destinată să clarifice numeroasele întrebări adresate de către organele judiciare. Principalele întrebări care pot fi formulate în legătură cu o urmă presupusă a fi de sânge sunt următoarele:
– urma este sau nu de sănge?
– sângele este de natură animală sau umană?
– cărei grupe din sistemul ABO, respectiv A, B, AB, O, cu subgrupele A1, A2, A3, A1B, A2B, serice, enximatice sau limfocitare îi aparține sângele?
Fundamentul științific al expertizei este dat de faptul că pe baza urmelor de sânge poate fi stabilită natura, originea sângelui, grupa sanguină sau profilul A.D.N. Identificarea bicriminalistică a persoanei de la care provine sângele devine realizabilă deoarece acesta este un material biologic complex care păstrează un număr important de caracteristici chiar și în cantități mici, pe o perioadă de timp îndelungată. Examinarea urmelor de sânge privește aspectul morfologic, caracteristicile biologice comune și de specie, fizico-chimice precum și a altor grupe de factori în scopul identificării persoanei de la care provin acestea.
Posibilitatea identificării grupelor sanguine în diferite sisteme de grupe este bazată pe principiul general că antigenele, prezente pe membrana eritrocitelor, pe alte celule, în plasma sanguină sau în diferitele țesuturi umane, persistă mai îndelungat în urmele formate din aceste materiale. Într-un mod asemănător, și anticorpii naturali sau imunoanticorpii persistă o perioadă de timp, dar aceștia sunt mai sensibili la factorii de mediu.
Reacția aleasă pentru a se putea identifica grupele sanguine din urmele de sânge este întotdeauna adaptată condițiilor concrete. Astfel, din urmele de sânge proaspete, se poate lucra în condiții optime cu tehniicile utilizate în cazul sângelui proaspăt, în special privind grupele A, B, O, MN, Rh. Însă, de cele mai multe ori urmele de sânge sunt uscate în timpul examinării, fiind astfel prezente eritrocitele, situație în care este necesară folosirea unei metode particulare pentru evidențierea urmelor.
Determinare identității din sistemul ABO este explicată prin prezența sau absența a doi antigeni, denumiți convențional A și B, în structura sângelui. Totodată, există o incompatibilitate și o diferență a globulelor și a serurilor care conduc la aglutinare, datorată unei proprietăți particulare a globulelor roșii, numită aglutinogen. Astfel, reacția este produsă când serul pus în contact cu globulele are el însuși proprietate aglutinantă față de un aglutiogen sau altul.
Astfel, există doi aglutiogeni, A și B, și două aglutinine, anti-A și anti-B. Prezența aglutiogenilor și aglutininelor conduce la determinarea grupelor sanguine. Aglutinarea se produce dacă aglutinina antagonistă este prezentă. Din această cauză, prin jocul ser-teste anti-A și anti-B și a globulelor sensibilizate A și B, se poate determina grupa sanguină din care aparține sângele.
Una dintre problemele importante care poate fi rezolvată prin realizarea expertizei este aceea de stabilire a prezenței alcoolului sau oxidului de carbon în sânge, aceasta putându-se realiza în situația în care sângele nu a suferit modificări deosebite și să se găsească în cantități suficiente. Totodată, poate fi stabilită și vechimea aproximativă a urmei de sânge, a unor urme organice și anorganice, a urmelor biologice, precum firele de păr, fragmente de țesut dermal etc, și, nu în ultimul rând, se poate realiza identificarea persoanei după profilul A.D.N.
Pentru obținerea modelelor de comparație ale profilului A.D.N. sunt prelevate probe de sânge de la victimă, de la suspect sau de la făptuitor. Astfel, sunt prelevate o cantitate de 5 mililitri de sânge, care se introduce intr-o eprubetă sau flacon curat, și un număr de 5-6 picături, care se depun pe o lamă de sticlă pentru microscop. Probele recoltate se sigilează intr-un mod corespunzător și vor purta ectichete cu mențiuni cu privire la persoana de la care s-a făcut prelevarea, data și locul unde aceasta a avut loc și cadrul medical care a efectuat operațiunea. Comparația are menirea de a clarifica unele aspecte, precum: dacă urma de sânge prelevată de la fața locului are aceeași grupă sanguină cu proba de sânge luată pentru comparație și dacă mai există și alte idicii de asemănare între urmă și proba de sânge.
Rezultatul examinării urmelor de sânge este bazat pe caracterul biologic al acestuia, pe prezența elementelor structurale și a unor proprietăți ale speciei și ale grupei. Cantitatea de materie necesară pentru efectuarea tuturor fazelor identificării este de 3-10 miligrame de substanță uscată. În procesul de examinare a urmelor de sânge trebuie să se urmeze o ordine a cercetării, respectiv: reacții de probabilitate, reacții de certitudine, apartenența speciei, stabilirea grupei sanguine etc.
Prin intermediul examinărilor realizate în laborator pot fi efectuate anumite expertize biocriminalistice ale urmelor de sânge, precum:
– expertize pentru stabilirea speciei ființei – principiul de bază al metodelor folosite în această etapă constă în demonstrarea specificității de specie a proteinelor din plasma sanguină. Față de aceste proteine antigen se produc, la diferite animale, imunseruri precipitante. Serurile purificate, infiolate, congelate sau liofilizate se pot păstra practic timp nelimitat, iar punându-le în contact cu proteinele respective, formează o reacție de precipitare;
– expertize pentru stabilirea grupei sanguine – se bazează pe principiul general că antigenele prezente pe membrana eritrocitelor, pe alte gene, în plasma sanguină sau în diferite țesuturi umane, tumori și secreții, persistă mai îndelung în urmele formate din aceste materiale. În mod similar, și anticorpii naturali sau imunoanticorpii persistă o vreme, dar aceștia sunt mai sensibili la factorii de mediu.
– expertize pentru stabilirea sexului – căutarea crometinei sexuale are ca scop identificarea sexului și se poate realiza mai ales în cazul urmelor formate din salivă amestecată cu sânge sau când leucocitele au rămas intacte în urme. Cromatina sexuală (xx) apare sub formă de apendice, în forma unei „picături de lacrimă”. Trebuie să fie găsite cel puțin 10 celule granulocite poilinucleate cu apendice pentru punerea diagnosticului de sex.
Totodată, prin intermediul expertizelor pot firezolvate anumite probleme ce se impun, în anumite situații:
– atunci când este prezentată numai urma descoperită la fața locului, pot fi determinate:
– vechimea urmei;
– sexul persoanei de la care provine;
– dacă pata este sânge sau nu;
– natura sângelui, animal sau uman;
– regiunea anatomică din care provine;
– grupa sanguină;
– starea de sănătate a persoanei de la care provine;
– dacă sângele conține impurități și natura acestora.
– atunci când este prezentată atât urma, cât și modelul de comparație, se pot determina:
– dacă urma de sânge ridicată de la fața locului prezintă aceeași grupă sanguină cu proba de sânge prezentată ca model de comparație;
-dacă există și alde indicii de asemănare între urmă si proba de sânge.
CAPITOLUL III – STUDIU DE CAZ – EXAMINAREA ȘI INTERPRETAREA URMELOR DE SÂNGE DESCOPERITE ÎN APARTAMENTUL FAMILIEI C. – G.
3.1 – Urmele de sânge descoperite în apartamentul familiei C. – G.
3.1.1 – Mecanismul de creare a urmelor de sânge din apartament
Apartamentul numarul 9 din Blocul cu numărul 328 de pe strada G. nr. 10, apartinand familiei C. – G. este poziționat în scara A a blocului, la etajul 4 din 4. Accesul în scara se face atât din strada G, unde se află o parcare amenajată, cât și din partea opusă, spre linia ferata, unde se află o parcare neamenajată.
Apartamentul are deschidere de vedere (ferestre) pe 3 din cele 4 laturi, dispuse astfel:
Pe latura de NV – cele doua ferestre de la living;
Pe latura de SV – fereastra camerei copilului si fereastra dormitorului;
Pe latura de SE – fereastra bucătăriei, care are deschidere spre zidul blocului învecinat.
Apartamentul este compus dintr-un living, care face corp comun cu bucataria, dormitor extins în balcon, camera copilului, dressing, doua băi și un hol.
Cu ocazia cercetării efectuata în data de 11 si 12 septembrie 2007, au fost efectuate fotografii judiciare și au fost descoperite și ridicate mai multe categorii de urme și mijloace materiale de proba, inclusiv urme de sânge, dintre care o parte s-a stabilit ca apartin persoanei disparute G. E. și o altă parte învinuitului C. C. Există și urme biologice care datorită cantitații reduse de substanța, nu au permis stabilirea aparținătorului, sau cei doi au fost doar indicați ca posibili contribuitori în formarea codului A.D.N.
Mai jos este prezentat un tabel privind modul de distribuire a urmelor de sânge în apartament. Urmele de sânge au fost descoperite doar în partea de S-V a apartamenului, respectiv în zona dormitorului, băii de serviciu și a holului, motiv pentru care s-a executat o schiță mărită a acestei zone pentru a fi mai clare toate elementele din locuinta
Tabel 3.1: Modul de distribuire a urmelor de sânge în apartament
Urmele de sânge existente în dormitorul apartamentului:
a.1. Urmele de sânge de pe ușa dormitorului.
Pe partea interioară a ușii dormitorului, au fost descoperite urme de sânge sub formă de stropi sau pete, npuă dintre acestea fiind ridicate și examinate, stabilindu-se prin expertiza A.D.N. că aparțin E. G. În fotografiile alăturate (figura 3.1 și 3.2) ele sunt marcate cu numere de la 1 la 7, cu unele numere fiind indicate grupări de stropi sau pete de sânge.
Urmele de sânge sunt plasate în jumătatea inferioară a ușii, sunt de dimensiuni reduse și create fie prin improșcare (stropii de sânge), fie prin atingere cu un corp pe suprafața căruia se afla sânge (petele).
Volumul redus al stropilor conduce la ipoteza că nu a existat o sursă abundentă de sânge. Dacă proiecția s-a facut dintr-un organism viu, atunci nu există elemente caracteristice secționarii unui vas de sânge de calibru mare sau mediu. Pot exista două situații distincte în care s-au format acesti stropi.Pe de o parte pot proveni dintr-o leziune în care nu a fost secționat un vas de calibru mare sau mediu, iar, pe de altă parte, stropii au putut fi proiectați de pe un corp murdar cu sânge, aflat intr-o mișcare accelerată, ca urmare a forței centrifuge.
Pentru a afla mecanismul de creare al urmelor de sânge de pe ușă, au fost analizate forma și dimensiunile fiecărei urme. Calcularea unghiului de impact al sângelui cu planul ușii și determinarea punctului de origine al sângelui, intampină serioase dificultăți ca urmare a numărului relativ redus de urme și cantitatea mica de sânge. Pe de altă parte, ușa fiind mobilă, se roteste intr-un unghi de la 0o la 90ș și necunoscând poziția exactă a ușii în momentul proiecției urmelor de sânge, este dificil de stabilit punctul de origine al sângelui. Se poate însă stabili (în rang de probabilitate) înalțimea fata de baza, a corpului din care au fost proiectate urmele de sânge (ușa fiind mobilă doar pe orizontală).
Pentru o ilustrare adecvată, s-a indicat atât pe ansamblurile de fotografii (figura 3.1 și 3.2), cât și pe o schiță (tabelul 3.2), plasamentul urmelor, poziția, forma și direcția probabilă din care au fost proiectate. Pe suprafața ușii sunt urme de sânge proiectate din două direcții: una laterală stanga și a doua în plan vertical descendent. Cu sageți sunt indicate direcția probabilă din care au fost proiectați stropii de sânge, cu excepția urmelor indicate cu numărul 7, care au fost create prin atingere cu un corp pe suprafața caruia se afla sânge.
Figura 3.1: Dispunerea urmelor de sânge pe ușa dormitorului
Figura 3.2: Detaliu asupra urmelor de sânge aflate pe ușa dormitorului
Pentru a determina unghiul de impact al fiecărui strop de sânge descoperit la fața locului au fost măsurate pe fotografiile existente cele două dimensiuni (lungimea și lățimea), s-a stabilit raportul între ele, pentru a stabili ce valoare unghiulară îi corespunde. Prin aflarea valorii acestui unghi, precum și prin determinarea direcției din care au fost proiectați stropii de sânge (prin prelungirea axei longitudinale a acestora), s-a stabilit locul aproximativ în care s-a aflat punctul de proiecție al stropilor de sânge.
În calculele și explicațiile de mai jos se folosesc următoarele prescurtări și simboluri:
L = lungimea stropului de sânge;
l = lățimea stropului de sânge;
< = unghiul de impact pe plan al stropului de sânge.
La poziția 1 sunt marcați doi stropi de sânge, cel superior fiind la înălțimea de 76 cm față de bază, iar cel de-al doilea la înălțimea de 68 cm. Sunt creați prin proiecție de la stânga spre dreapta și ușor în plan oblic ascendent. Aceasta înseamnă că punctul de origine al sângelui s-a aflat inferior înălțimii de 68 cm. Aspectul alungit al urmei de sânge indică faptul că viteza la impact a fost ridicată și unghiul sub care a fost atins planul ușii a avut o valoare mică, ce a determinat „ruperea” picăturii de sânge și formarea în prelungire a unei noi picături, de dimensiune foarte redusa, legată de picătura inițială (Tabelul 3.2: Tabelul de calcul al urmei marcată pe ușă cu nr 1).
Tabel 3.2: Tabelul de calcul al urmei marcată pe ușă cu nr 1
La poziția 2 este o urmă de sânge de formă aproximativ circulară și de dimensiune redusă. Această formă este caracteristică urmelor proiectate în plan perpendicular pe supor.
La pozița 3 sunt patru stropi de sânge: trei dintre aceștia au o formă alungită, cu prelungire oblic descendentă spre dreapta. Dacă se trasează axe longitudinale ale acestor urme, se constată că se onțin trei linii aproximativ paralele (liniile de culoare mov din figura 3.2). Se poate concluziona cu probabilitate că stropii au avut un punct de origine comun. Cel de-al patrulea strop de sânge are un punct de origine diferit și va fi explicat ulterior, împreună cu grupul din care, probabil, face parte. Stropii de sânge marcați pe ușă cu nr. 3, iar în imaginile alăturate, pentru diferențiere, au fost numerotați 3.a., 3.b. și 3 c.
Figura 3.3: Urmele de sânge marcate cu numarul 3
În tabelul de calcul următor sunt prezentate rezultatele obținute prin aplicarea metodei de calcul pentru stabilirea unghiului de proiecție pe plan al stropilor de sânge, care sprijină stabilirea punctului de origine al acestora.
Tabel 3.3: Tabelul de calcul al urmei marcată pe ușă cu nr 3
La poziția 6 este, de asemenea o urmă de sânge de formă ovala, orientată oblic, sub un unghi de inclinație al axei față de planul orizontal mai redus decât urmele de la poziția 3. Din analiza acestor urme (de la pozițiile 1,3 si 6) putem aprecia că, probabil, urmele de sânge menționate mai sus, au avut un punct de origine comun, situat în dormitorul apartamentului, la înălțimea aproximativă de 60 cm. (Figura 3.4). Întrucât urmele sunt pe ușă, iar aceasta se roteste în jurul unui punct fix, în funcție de poziția ușii, punctul de origine al stopilor de sânge este pe un arc de cerc de maxim 70ș , așa cum este prezentat în imaginile de mai jos (Figura 3.5) între zidul din partea stângă a usii (indicat cu lit. a), colțul patului si ușa baii de serviciu (indicat cu lit. b).
Figura 3.4: Punctul de origine al urmelor de pe ușa dormitorului
Figura 3.5: Poziția ușii în timpul creerii urmelor
Una din urmele de sânge aflate la poziția 3 și urma de saânge de la poziția 5, au o formă alungită cu coada spre direcția de proiecție. Este hazardant că prin masurarea doar a doi stropi de sânge să se poată determina unghiul sub care au fost proiectați pe plan, însă în mod cert punctul de origine se afla superior înălțimii la care acestea sunt plasati (25 cm. față de bază) și lateral dreapta (spre ușa băii de serviciu). Trasând linii paralele axelor celor 2 stropi se constată că acestea se intersectează la înălțimea de aprox. 115 cm. Această înplțime ar putea fi, cu probabilitate, și înălțimea la care s-a aflat punctul de origine al celor 2 stropi de sânge, dacă ne raportăm și la unghiul de impact al stropilor de sânge pe planul ușii, calculat în tabelul de mai jos. (Tabelul 3.3).
Dacă în primul caz nu s-a putut stabili cu exactitate punctul de origine al urmelor de sânge, ca urmare a imposibilității de a stabili dacă ușa a fost deschisă și sub ce unghi s-a realizat proiecția, în situația de față este cert că urmele au fost create atunci când ușa era închisă, sau deschisă la un unghi de maxim 45ș, iar punctul de origine al stropilor de sînge s-a aflat în apropierea ușii de acces în baia de serviciu. (Figura 3.6).
Figura 3.6: Poziția probabilă a punctului de origine al urmelor de sânge notate cu nr. 3.d și 5 si înălțimea probabilă a punctului de origine.
Figura 3.7: Poziția probabilă a punctului de origine al urmelor de sânge notate cu nr. 3.d și 5 si înălțimea probabilă a punctului de origine.
Tabel 3.4: Tabelul de calcul al urmelor marcate pe ușă cu 3.d și 5
Urma de sânge marcată cu nr. 4 este cea mai consistenta sub aspectul cantitații, dar fiind depusă la intersecția unui plan orizontal cu un plan vertical, nu conține elemente care sa permită stabilirea unghiului de impact și a punctului de origine (Figura 3.8)
Urmele de sânge marcate cu nr. 7 sunt create prin transfer direct de pe un corp care a intrat în contact cu această parte a ușii și pe suprafata caruia se afla sânge (Figura 3.9).
a.2. Urma de sânge existentă pe tocul ușii dormitorului
Pe tocul ușii, pe partea laterală stangă fată de intrarea în dormitor, se află o urmă dinamică creată prin stratificare cu sânge (confirmat prin expertiza A.D.N. că aparține E. G.). Urma de sânge este plasată oblic descendent, de la înălțimea de 67 cm. la 63 cm. și a fost creată prin transfer de un corp pe suprafața căruia se afla sânge. Corpul se afla în mișcare de la dreapta (dinspre dormitor) spre stânga (spre hol). Trasând o linie dreaptâ, paralelă axului longitudinal al urmei, se constată că gradul de înclinație al urmei față de planul orizontal este de aproximativ 40ș. Prin interpretarea poziției plasamentului, formei și dinamicii acestei urme, precum și a tabloului general al distribuției urmelor de sânge în apartament, poate fi propusă ipoteza că aceasta a fost creată de un corp aflat in cadere. Nu există argumente știintifice suficiente pentru a susține această ipoteză ca pe o concluzie certă sau probabilă, dar dintre toate variantele posibile ramane, aceasta are cele mai mari șanse de a fi adevarată. (Figura 3.9 și 3.10).
Figura 3.9: Unghiul de formare al urmei aflate pe tocul ușii
Figura 3.10: Detaliu asupra urmei aflate pe tocul ușii
Urmele de sînge descoperite în holul apartamentului
b.1. În holul apartamentului, lângă ușa de acces în dormitor și în vecinatatea tocului ușii pe care a fost descoperită urma de sange descrisă mai sus, se află un cufăr din lemn cu ornamente din metal. În cufar se află diverse obiecte de lenjerie.
În imaginea alăturată (Figura 3.11), cu săgeata nr.1 s-a indicat cufărul, cu nr. 2 ușa de intrare în dormitor, cu nr. 3 baia, cu nr. 4 holul din care se face accesul în camera copilului și dressing, iar cu săgeata nr. 5 s-a indicat un evantai pe care au fost descoperiți doi stropi de sânge, proiectați din direcția ușii dormitorului.
Figura 3.11: Holul apartamentului
b.2. Cu ocazia cercetarii la fața locului, pe gresia de sub cufăr, în zonele marginale (pe latura dinspre mijlocul holului și pe latura dinspre ușa dormitorului) au fost descoperite mai multe pete uscate de substanță de culoare roșiatică. Aceste pete conțin impurități și au fost în mod cert create în urma spălării sau ștergerii gresiei din hol, surplusul din lichidul de spălare împreuna cu substanța spălată au migrat sub cufăr în zonele marginale.
În urma aflată pe latura dinspre ușa dormitorului, a fost găsit sânge, iar prin expertiza A.D.N. s-a confirmat că aparține E. G. Cu săgeata rosie din figura 3.12 este indicat locul de sub cufăr unde a fost descoperită urma de sânge, iar în urmatoarele doua imagini (Figura 3.13 și 3.14) este prezentată poziția și detaliul metric al acestei urme. Cu sageata albastra este indicat unghiul de înclinație al urmei de pe tocul ușii în raport cu cufărul sub care se află o altă urmă de sange (indicata cu sageata rosie). Se poate concluziona că urma de substanță în care se afla și sângele E. G., a fost creată prin scurgerea de pe gresia din hol, sub cufăr, probabil în timpul spălării gresiei.
Figura 3.12:Urma de sânge descoperită sub cufăr
Figura 3.13: Poziția urmei descopite sub cufăr
Figura 3.14: Detaliul metric al urmei descoperite sub cufăr
b.3. Tot în holul apartamentului, pe plinta aflată vis-a-vis de cufăr, se află o urma de sânge a cărui aparținator nu a putut fi stabilit prin expertiza A.D.N. G. E. și C. C. nu au fost excluși ca fiind posibili contribuitori. Urma nu este reprezentată de un strop de sânge, ci a fost creată prin atingerea plintei cu un corp pe suprafața căruia se afla sânge. Are aspectul unei urme de sânge diluat, iar cantitatea redusă a substanței nu a permis stabilirea apartinatorului (Figura 3.15)
Figura 3.15: Urma de sânge existentă pe plinta din hol
Urmele de sânge existente în baia de serviciu. Descriere și interpretare.
Baia de serviciu se află în stanga dormitorului, iar accesul în baie se face din dormitor. Este prevăzută cu o ușa armonică, care culisează pe o șină superioară. În partea inferioară este liberă. Baia de serviciu este prevazută cu cadă și spațiu de duș delimitat de o perdea din polietilenă, plasate în partea dreapta, vas WC și chiuvetă cu dulap plasate pe peretele opus ușii, iar în partea stangă mașina de spalat și coșul de rufe.
În fotografia de mai jos este ilustrată baia fotografiată din dormitor. În partea stangă, cu săgeată albastră, este indicată ușa dormitorului, pe interiorul căreia au fost descoperite urmele de sânge descrise anterior.
Aspectele generale din baia de serviciu sunt ilustrate în figura 3.17.
Figura 3.16: Baia de serviciu fotografiată din dormitor
Figura 3.17: Aspecte generale din baia de serviciu
În baie au fost găsite două categorii de urme de sânge confirmate ca aparținand E. G., astfel:
c.1. Urme de sânge sub formă de stropi cu aspect de sânge diluat
Acest gen de urme de sânge au fost găsite atât pe faianța de pe pereții băii, cât și pe mașina de spalat.
Urmele sunt sub formă de stropi sau pete și datorită suprafeței lucioase și absolut neabsorbantă, dar îndeosebi ca urmare a faptului că și-au pierdut vâscozitatea prin diluare, s-au prelins pe suprafața verticală a faianței, dobândind o formă alungită. În schița alaturată și în fotografiile urmatoare sunt ilustrate aceste urme, atât ca poziție și plasament, cât și ca formă și dimensiuni.
Întrucât urmele de sânge diluat sunt prezente pe aproape toate laturile băii, faptul că baia este reprezentată de o încăpere redusă ca suprafață și orice persoană are un spațiu restrâns de mișcare, dar și prezența urmelor pe partea opusă a peretelui dormitorului, poate conduce la ipoteza că punctul de origine al acestora este undeva în centrul băii. Aspectul de sânge diluat al urmelor poate, de asemenea, dezvolta ipoteza că au fost create într-un proces de spălare a unor obiecte (corpuri) în baie.
Schita nr. 4
Figura 3.19: Urmele de sânge descoperite pe colțul zidului superior vasului WC
Figura 3.20: Urmă de sânge aflată pe zidul lateral stânga al băii
Figura 3.21: Urmă de sânge aflată pe zidul lateral dreapta al băii
Figura 3.22: Urmă de sânge aflată pe partea laterală stânga a vasului WC
Chiar dacă sunt urme de sânge diluat, urmele aflate pe mașina de spălat vor fi analizate și interpretate împreună cu stropii de sânge de pe gresia de la baza mașinii de spălat, deoarece între acestea există legatură spațială, existând posibilitatea de a avea același punct de origine. Este stabilit faptul că atât sângele de pe mașina de spălat, cât și cel de pe gresie aparține E. G. Între mașina de spălat și coșul de rufe există spațiu doar datorită formei ovale a coșului. În partea mediană, coșul este lipit de mașina de spălat.
Stropii de sânge de pe gresia de la baza mașinii de spălat sunt alungiți, unii chiar „rupți” ca urmare a vitezei mari cu care au fost proiectați și a unghiului ascuțit față de planul pe care au fost proiectați. Gruparea stropilor de sânge și paralelismul axelor longitudinale ale acestora conduc la concluzia probabilă că au același punct de origine. Cu referire la acești stropi de sânge, se poate remarca că direcția probabilă din care au fost proiectați nu poate fi decât din zona de mijloc a băii, zona din fața chiuvetei, eventual a vasului WC. Certitudinea acestei afirmații este dată de faptul că sângele se află intr-un spațiu delimitat de mașina de spălat și coșul de rufe. Orice deplasare a punctului de origine a stropilor de sânge către ușă , sau către zidul opus ușii ar fi generat proiecția stropilor fie pe mașina de spălat, fie pe coșul de rufe. În firura 3.23 este indicat locul probabil în care s-a aflat punctul de origine al urmelor de sânge de pe gresie.
Figura 3.23: Locul probabil al punctului de origine al stropilor
În figura 3.24 sunt ilustrate cele două corpuri, respectiv mașina de spălat și coșul de rufe, între care se află stropii de sânge de pe gresie, marcați cu săgeată. În figura 3.25 sunt marcate poziția și plasamentul urmelor de sânge existente pe gresie (săgeata roșie) și a celor de pe partea laterală dreapta a mașinii de spălat (săgeata albastră).
Figura 3.24: Mașina de spălat și coșul de rufe
Figura 3.25: Poziția și plasamentul urmelor de sânge existente pe gresie
Figura 3.26: Detaliu al stropilor de sânge de pe gresia din baie, lângă mașina de spălat.
Aspectul alungit al stropilor de sânge indică faptul că aceștia au fost proiectați sub un unghi ascuțit și cu viteză ridicată . Trei dintre cei mai reprezentativi stropi de sânge au fost măsurați și s-a stabilit unghiul probabil sub care stropii au fost proiectați față de planul de contact.( Figura 3.27 și Tabelul 3.4)
Figura 3.27: Cei mai reprezentativi stropi de sânge de pe gresia din baie
Tabel 3.5: Tabelul de calcul al urmelor descoperite pe gresia din baie
În fotografiile si schița de mai jos este ilustrat punctul probabil de origine al stropilor de sânge aflați pe gresia de langa mașina de spălat din baie, în baza calcului unghiului de proiecție al acestora.
Figura 3.28: Punctul probabil de origine al stropilor de sânge aflați pe gresia de langa mașina de spălat
Pe mașina de spălat, urmele de sânge nu sunt reprezentate de stropi, ci de pete diluate, cu forme neregulate și dimensiuni variabile. Analizând aceste urme se poate exprima concluzia că au fost create în urma spalării sau ștergerii cu un material textil umed sau ud, fără a putea preciza dacă urmele de sânge existau pe mașina de spălat și au fost doar diluate și împrăștiate, ori au fost transferate de pe spălătoarea îmbibată cu această substanță. (Figura 3.29)
Figura 3.29: Urmele de sânge diluat descoperite pe mașina de spălat
În sfârșit, o ultimă urmă de sânge existentă în baia de serviciu este reprezentată de un strop de sânge nediluat, aflat în partea din spate a vasului WC. Stropul are o formă usor ovală, ceea ce înseamnă că unghiul de impact a fost apropiat valorii de 90 grade. Marginile regulate ale urmei sugerează faptul că picătura de sânge a căzut de la înaltime redusă. Această ipoteză este susținută și de diametrul redus al urmei, care este invers proportional cu înăltimea de la care a căzut. Faptul că diametrul urmei este sub 10 mm iar marginile sunt regulate poate susține concluzia că picătura de sânge a căzut de la o înălțime inferioară celei de 30 cm. (Figura 3.30)
Figura 3.30: Urma de sânge descoperită în spatele vasului WC
3.1.2 – Stabilirea succesiunii crearii urmelor de sange in apartament
Pentru a se răspunde la întrebarea ”Care este succesiunea creării urmelor de sânge din apartament?” trebuie încercată o interpretare din punct de vedere logic a acestor urme, luate atât individual, cât și în contextul general al locului faptei, în sensul stabilirii unor legături care să explice de ce o urmă a fost creată înaintea alteia.
Se poate observa că urmele sunt concentrate în zona dormitorului și a băii de serviciu, doar câteva urme fiind și în holul apartamentului.
O posibilitate de a stabili succesiunea creării urmelor de sânge este dată de vechimea lor. Ori în acest caz urmele nu pot fi separate pe criterii de vechime. O alta posibilitate de stabilire a succesiunii creării urmelor de sânge este interpretarea traseologică a urmelor dinamice de sânge. In cazul de față există doar o urma dinamică, respectiv urma de pe tocul ușii, care, de altfel, este singura în masură să ofere cel putin un indiciu cu privire la problema dezbatută. Urma este în mod cert creată de un corp care s-a deplasat dinspre dormitor spre hol, într-o mișcare oblic descendentă. Astfel, în debutul urmei cantitatea de substanță a fost mai mare și a scăzut spre finalul urmei.
Într-o interpretare logică, se poate considera că această urmă dinamică de sânge asigură legatura între urmele din dormitor și cele din hol, cel puțin urma de sub cufăr, și pe cale de consecință, se poate afirma că urmele din dormitor le preced pe cele din hol.
3.1.3 – Stabilirea vechimii urmelor de sânge din apartament
Cu referire la posibilitatea de a fi stabilită vechimea urmelor de sânge din apartamentul familiei C. – G., se poate afirma că există imposibilitatea stabilirii, chiar și cu probabilitate, a acestui aspect.
Vechimea urmelor de sânge se stabilește, de regulă, prin examinarea organoleptică a picăturilor de sânge și constatarea modificărilor survenite în culoarea substanței. Studiile medico-legale susțin că sângele iși schimbă succesiv culoarea de la roșu la brun-roșcat și chiar maroniu închis și negru. Schimbarea culorii este datorată alterării hemoglobinei din sânge, dar o mare influență revine factorilor de mediu. Astfel, temperatura scăzuta și întunericul întârzie virarea culorii în brun circa 2 – 3 săptămâni. Condițiile de mediu cu lumină difuză duc la virarea culorii sângelui în circa 7 – 8 zile. Sângele expus la lumină solară iși schimbă culoarea în 1 – 2 zile.
În cazul de față, condițiile de mediu din apartament sunt caracterizate de o temperatură relativ ridicată, fiin o perioadă de vară – început de toamnă, însorită, apartamentul fiind situat la etajul 4 din 4, fără instalație de aer condiționat și o luminozitate redusă datorită perdelelor de soare de la ferestre.
În încercarea de a se îndeplini acest obiectiv, s-a efectuat următorul experiment: Pe o scândură din lemn de brad, bine lustruită, s-au creat mai multe urme de sânge, sub formă de stropi și pete. Scândura a fost păstrată în condiții asemănătoare celor din apartament (temperatură 25-30 grade, luminozitate scăzută, umiditate 50-70%, fără curenți puternici de aer).După două zile, sângele avea culoarea brun-roșcată, iar peste 4 zile, culoarea stropilor de sânge era deja brun închis. Singurele urme de sânge care și-au păstrat mai mult timp culoarea roșiatică au fost petele depuse în strat subțire, care după 10 zile încă nu au dobândit culoarea brună.
Acest experiment nu a fost de natură sa ducă la lămurirea situaței, ci dimpotrivă, a largit paleta factorilor care influențează modificările aspectului urmelor de sânge. Pot fi adăugați drept factori și natura suportului, de exemplu absorbant sau neabsorbant, precum și grosimea peliculei de sânge, doar dacă este gros stratul se formează crustă și ulterior apar crăpături ale crustei.
Din acest experiment s-a constatat că urmele de sânge sub formă de stropi își virează relativ repede culoarea în brun-roscat și apoi în brun, după care păstrază această culoare timp mai îndelungat, nefiind posibilă aprecierea vechimii în acest timp, decât cu o foarte mare marjă de eroare. De asemenea, urmele de sânge sub formă de pete, pelicule subțiri, se usucă relativ repede, și dacă sunt depuse pe un suport de culoare deschisă lasă impresia că sunt încă recente, pastrând culoarea roșiatică.
Mai jos sunt ilustrate urmele de sânge create experimental, comparativ cu urme de sânge descoperite în apartament.
Figura 3.31: Scândura pe care s-au creat urmele de sânge în mod experimental
Figura 3.32: Urmele de sânge la 2 zile și la 4 zile după ce au fost create
Figura 3.33: Urme de sânge depuse sub formă de pete, în strat subțire
Culoarea deschisă a suportului crează impresia că încă nu s-a schimbat culoarea roșiatică, chiar după 10 zile. Acestea sunt asemănătoare din acest punct de vedere cu urmele existente pe ușa dormitorului din apartament, care sunt ilustrate în continuare.
Figura 3.34: Urmele de sânge de pe ușa dormitorului din apartament
Concluzia desprinsă este că această metodă de apreciere a vechimii urmelor de sânge nu este una de natură să ofere o garanție unei determinări exacte, sau cu o marjă redusă de eroare. Manifestarea unei multitudini de factori care influențează metamorfoza urmei de sânge, poate să genereze o apreciere eronată a vechimii acestor urme, motiv pentru care există rezervări în emiterea unei concluzii, chiar și în rang de probabilitate. Chiar și unele studii de medicină legală recomandă prudență în abordarea acestei metode de stabilire a vechimii urmelor de sânge. Singura apreciare care poate fi făcută fără teama de a greși este că urmele de sânge din apartament au o vechime mai mare de 7 zile.
3.1.4 – Cei doi pereți ai dormitorului zugrăviți recent
Chiar dacă aparent nu are nicio legătură cu urmele de sânge descoperite la fața locului, trebuie să se remarce faptul că peretele care desparte dormitorul de baia de serviciu, precum și segmentul de perete care desparte dormitorul de baia mare a apartamentului, sunt vopsite (zugravite) diferit față de restul pereților dormitorului și foarte probabil mult mai recent. (Figura 3.36)
Astfel, pot fi susținute cateva argumente care întăresc ipoteza că acești pereți au fost zugrăviți ulterior celorlalți, și probabil la o dată relativ recentă față de data la care s-a efectuat cercetarea.:
– Acești pereți sunt zugrăviți cu o culoare mai deschisă, aproape de culoarea albă, comparativ cu restul pereților, care sunt vopsiți în mai multe nuanțe de portocaliu. În figurile 3.37 și 3.37, sunt indicați cu săgeți albastre cei doi pereți la care se face referire;
– Pereții au aspectul unor pereți vopsiți recent, sunt curați, nu prezintă urme caracteristice unei încăperi locuite un timp mai îndelungat, zgârâieturi, pete, ștersături, urme ale contactului cu mobilierul, etc, spre deosebire de ceilalți pereți ai dormitorului, pe care sunt prezente astfel de urme;
– Pete de vopsea lavabilă mai „recentă” apar peste vopseaua „veche” la interferența între cele două feluri de vopsea. Acest aspect, dar și diferența de nuanță a celor doua feluri de vopsea sunt vizibile pe colțul zidului dinspre baia mare a apartamentului.
– Plinta de la baza acestor pereți a fost murdărită cu vopsea lavabilă în timpul aplicării vopselei și nu a fost curățată, spre deosebire de plintele existente la baza celorlalți pereți, care sunt curate.
Mai este de remarcat faptul că zidurile mai „recent” zugrăvite sunt exact în zona cu cea mai mare concentrare a urmelor de sânge, care aparține persoanei disparute G. E.
Pe de altă parte, s-a constatat că în cada băii mari a apartamentului a fost găsită o substanță de culoare alb-crem, uscată, care, după aspect se aseamănă cu vopseaua lavabilă care s-a aplicat pe pereți. Întrucat nu se cunosc rezultatele analizei fizico-chimice a acestei substanțe, nu există argumente pentru a putea susține vreo ipoteză referitoare la o eventuală legătură între pereții zugrăviți mai „recent” și urmele de substanță cu aspect de vopsea lavabilă din cada băii. (Figura 3.41)
Legenda :
Noptieră ;
Pat matrimonial ;
Noptieră ;
Baia de serviciu ;
Cufăr ;
Dressing ;
Camera copilului ;
Baie
Peretele ce desparte dormitorul de baia de serviciu (A) și segmentul de perete care desparte dormitorul de baia mare a apartamentului (B), care prezintă urme caracteristice zugrăvirii mai recente, comparativ cu restul pereților.
Figura 3.35: Schița pereților zugrăviți recent
Figura 3.36: Peretele care desparte dormitorul de baia de serviciu
Figura 3.37: Peretele dinspre baia mare
Figura 3.38: Urmele de vopsea rămase pe plintă
Figura 3.39: Baia mare a apartamentului
Figura 3.40: Substanță de culoare alb-crem cu aspect de vopsea lavabilă
3.2 – Concluzii cu privire la urmele descoperite și ridicate din apartamentul familiei C. C. – G. E.
1. Urmele de sânge existente pe ușa dormitorului au fost probabil create prin proiecție de pe un corp sau obiect care s-a aflat în dormitor, la o distanță de maxim 100 cm față de uță, din cel puțin două poziții succesive:
Prima poziție a corpului sau obiectului din care a fost proiectat sângele s-a aflat ăn dormitor în unul din punctele situate între: colțul zidului – colțul patului matrimonial – ușa băii de serviciu.
A doua poziție a corpului sau obiectului din care a fost proiectat sângele este situată în dormitor, în zona din fața ușii băii de serviciu.
Urmele aflate la baza usii sunt create prin transfer direct de pe un corp sau obiect pe suprafața căruia se afla sânge.
Aceste urme de sânge aparțin cu certitudine persoanei dispărute G. E.
2. Urma de sânge existentă pe tocul ușii dormitorului a fost probabil creată prin transfer de pe un corp sau obiect care se deplasa, se afla în cădere, sau a fost tras din dormitor spre hol. Corpul sau obiectul a înregistrat o traiectorie oblic descendentă, sub un unghi de aproximativ 40°.
3. Urmele de sânge existente pe evantaiul fixat pe peretele din hol, comun cu baia, au fost probabil create prin proiecție de un corp sau obiect care se afla în zona ușii dormitorului.
4. Urma de sânge, existentă sub cufărul aflat în hol, în apropierea ușii dormitorului, are aspectul unei urme de sânge diluat și a fost creată prin scurgerea sub cufăr a lichidului în compoziția căruia se afla sângele, probabil în timpul spălării sau ștergerii gresiei din hol.
5. Urma de sânge existenta pe plinta aflată pe hol, vis-a-vis de cufăr, are aspectul unei urme de sânge diluat. Nu poate fi stabilit mecanismul de creare al acesteia, dar ipoteza creării ei ân timpul spălării sau ștergerii gresiei nu poate fi exclusă.
6. Urmele de sânge existente pe pereții cu faianță din baia de serviciu au aspect de urme de sânge diluat și au fost probabil create prin proiecție de pe un corp sau obiect aflat într-un punct situat, aproximativ, în mijlocul băii de serviciu. Nu poate fi exclusă posibilitatea creării acestor urme de sănge în timpul spalarii unui corp sau obiect murdar cu sânge.
7. Urmele de sânge existente pe gresia dintre mașina de spălat și coșul de rufe au fost create prin proiecție de pe un corp sau obiect care s-a aflat în zona centrală a băii, foarte probabil în fața chiuvetei.
8. Urmele de sânge existente pe partea laterală a mașinii de spălat au fost create în timpul spalarii sau ștergerii suprafeței acesteia, probabil cu un material textil ud sau umed. Nu poate fi exclusă posibilitatea ca aceste urme să fi fost create concomitent cu urmele de pe gresia de la baza mașinii de spălat.
9. Urma de sânge existentă pe gresia din spatele vasului WC a fost creată prin cădere liberă în plan aproximativ vertical, probabil de la o înălțime mai mica de 30 cm.
10. Succesiunea în care au fost, probabil, create urmele de sânge din apartament este: a. → b.→ c. în care: a. – urmele de sânge de pe ușa dormitorului; b. – urma de sânge de pe tocul ușii dormitorului; c. – urmele de sânge din holul apartamentului. Nu există nici un fel de elemente care să sprijine stabilirea succesiunii creării celorlalte urme de sânge din apartament.
11. Nu poate fi stabilită vechimea exactă a urmelor de sânge existente in apartament. După aspectul lor, acestea pot avea o vechime de minim 7 zile.
12. Doi dintre pereții dormitorului, cel care desparte dormitorul de baia de serviciu și segmentul de perete care desparte dormitorul de baia mare a apartamentului, au fost probabil zugrăviți la o dată mai recentă în comparație cu ceilalți pereți ai dormitorului.
CONCLUZII
Din aspectele analizate în prezenta lucrare rezultă că, în sens criminalistic, prin urmă se înțelege orice modificare materială produsă ca urmare a ineracțiunii dintre făptuitor, mijloacele materiale folosite de acesta și elementele componente ale mediului unde se desfășoară activitatea infracțională, modificări care, examinate în totalitate sau individual, pot conduce la stabilirea faptei, lămurirea împrejurărilor cauzei, identificarea făptuitorului și a mijloacelor folosite de acesta etc.
Urmele de sânge apar ca rezultat al contactului produs între sângele ieșit din corpul uman, în urma unor leziuni, și diversele suprafețe externe, care compun astfel locul săvârșirii faptei. Astfel, în totalitatea cazurilor, prezența urmelor de sânge la locul săvârșirii faptei presupune vătămarea integrității corporale a victimei, prin leziuni deschise. Asemenea tipuri de urme se regăsesc de obicei în cazul infracțiunilor de vătămare corporală, viol, omor, tentativă de omor etc.
Prezența urmelor de sânge la locul faptei sau pe corpurile delicte folosite în realizarea acesteia prezintă o importanță deosebită în cadrul procesului judiciar, deoarece astfel se poate determina natura și originea cestora. Aflându-ne în prezența unui material biologic foarte complex, care, chiar și în cantități reduse, păstrează un număr important de caracteristici, pentru un timp îndelungat de la formarea acestora, identificarea criminalistică devine realizabilă.
Interpretarea urmelor de sânge descoperite la locul faptei s-a dovedit extrem de vitală, mai ales în cazurile în care stabilirea cauzei morții era discutabilă, iar stabilirea faptului că a fost sinucidere, accident, omor sau moarte naturală era absolut necesară în cadrul procesului penal. Sângele fiind un amestec fluid, constituit din plasmă și componente celulare, atunci când acesta ajunge din corp în mediul extern, ca rezultat al traumatismelor produse de diverse forțe, acesta se va supune legilor fizicii, în mod firesc.
Forma urmelor de sânge descoperite la locul săvârșirii unei infracțiuni este, în principal, influențată de cantitatea de sânge, de viteza cu care aceasta se deplasează spre suprafața primitoare, dar și de unghiul sub care întâlnește această suprafață. Raportat la acești factori esențiali, pot fi deosebite mai multe categorii ale urmelor de sânge, având caracteristici și mecanisme de formare diferite, precum:
– urme formate prin cădere liberă a picăturilor de sânge pe suprafețe orizontale sau neorizontale;
– urme create prin contact;
– urme formate prin impact, la diferite viteze;
– urme formate prin stropire, țâșnire, proiectarea sau aruncarea sângelui etc.
Totodată, aspectul unei urme de sânge este influențat și de înălțimea de la care aceasta a căzut. La căderea pe un plan orizontal, de la o înălțime relativ mică, de până la 150 centimetri, în funcție de volumul picăturii de sânge și de fluiditate, dar și de natura suportului, urma va fi relativ compactă și cu marginile mai mult sau mai puțin zimțate. Odată cu mărirea înălțimii de cădere, pe lângă urma de bază vor apărea stropi secundari, din ce în ce mai separați.
Examinarea urmelor de sânge urmărește aspectul morfologic al acestuia, dar și caracteristicile fizice și chimice, cele biologice comune și de specie, precum și detrminarea antigenelor și a unor factori de grupe, în scopul identificării grupei sanguine a persoanei de ca care provin urmele.
În urma examinării urmelor de sânge se pot determina și anumitele momente fiziologice în care este surptinsă persoana de la care provine sângele, astfel de stări putând fi graviditatea, mentruația, convalescența după boli grave, acestea ducând la accentarea pierderilor de sânge. Totodată, în funcție de gradul de vascularizare și de celulele descoperite în urmă, se poate stabili regiunea anatomică afectată a persoanei respective.
În concluzie, toate aceste elemente sunt extrem de importante în realizarea cercetării criminalistice a urmelor de sânge, conducând la stabilirea faptei, la lămurirea împrejurărilor cauzei, la identificarea făptuitorului și a mijloacelor folosite de acesta.
BIBLIOGRAFIE
Tratate, cursuri universitare și alte lucrări de specialitate
IONESCU, Florin, Criminalistică, Editura Universitară, București, 2008.
JIFCU, Mădălina, Cercetarea criminalistică a urmelor de sânge, Articol publicat în Revista română de criminalistică, numarul 5, octombrie 2013.
LABO, Grigore Nicolae, Cercetarea criminalistică, Editura Pro Universitaria, București, 2014.
NAGHI, Gabriel, Criminalistică – Fundamente, Editura Universul Juridic, București, 2014.
NEDELCU, Constantin, Criminalistică. Tehnica și tactica criminalistică, Editura Hamangiu, București, 2014.
POPA, Gheorghe, Criminalistică, Facultatea de Drept si Științe Social-Politice, Universitatea de Vest din Timișoara, 2013.
Raport de constatare tehnico-știinșifică de interpretare a urmelor la fața locului nr. 242954 din 01.09.2008
STANCU, Emilian, Tratat de criminalistică, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2004.
STANCU, Emilian, MOISE, Adrian Cristian, Criminalistica. Elemente de tehnică și de tactică a investigării penale, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2014.
STOLOJESCU, Grigore, DRĂGHICI, Constantin, ȘTEFAN Cristian-Eduard, Criminalistică. Metode și tehnici de identificare și cercetare. Compendiu universitar, Editura Sitech, Craiova, 2015.
TOADER, Cătălin, NICULAE, Florin, Tehnică crimininalistică. Curs unuversitar, Editura Estfalia, București, 2013.
VASILE, Viorel, PANFIL, Georgică, NECHITA, Dănuț, ENACHE, Petruț, Tehnică criminalistică. Îndrumar teoretic și practic, Editura Estfalia, București, 2014.
Acte normative
Institutul de criminalistică al Poliției Române, Manualul de bune practici prinvind procedura cercetării la fața locului
Surse electronice
https://dexonline.ro/definitie/urm%C4%83
http://www.criminalistic.ro/
http://www.forensicsciencesimplified.org/blood/
http://www.crimescene-forensics.com/Crime_Scene_Forensics/Bloodstains.html
http://www.forensicsciencesimplified.org/blood/principles.html
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Lect. univ. dr. Zoană Maria Gabriela Absolvent Ene Nicoleta Violeta Anul 2017 UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI DREPT… [308135] (ID: 308135)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.