Lect. Univ. Dr. TATU FLORINA [304518]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Geografie

Program de Conversie Profesională Geografie

LUCRARE DE ABSOLVIRE

Coordonator științific:

Lect. Univ. Dr. TATU FLORINA

Absolvent: [anonimizat](DAN) NICOLETA

BUCUREȘTI

2018

[anonimizat]:

Lect. Univ. Dr. TATU FLORINA

Absolvent: [anonimizat](DAN) NICOLETA

BUCUREȘTI

2018

CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………….………………………4

CAPITOLUL I: DATE GENERALE………………………………………………………………………5

1.1.Așezarea geografică și limitele comunei……………………………………………5

1.2.Istoricul localității……………………………………………………………………………..6

CAPITOLUL II: CADRUL NATURAL…………………………………………….…….……..9

2.1. Elemente de geologie și relief…………………………………………….…………..9

2.2. Elemente de climă………………………………………………………….………..12

2.3. Elemente de hidrografie…………………………………………………………….17

2.4. [anonimizat]………………………………………….…..20

2.5. Resurse naturale…………………………………………………………………….31

CAPITOLUL III: POPULAȚIA ȘI AȘEZĂRILE UMANE…………………………………..33

3.1. Evoluția populației………………………………………………………………….33

3.2. Structura populației…………………………………………………………………35

3.3. Morfostructura comunei Sălcioara………………………………………………….38

CAPITOLUL IV: CADRUL ECONOMIC………………………………………………………41

4.1. Activitatea agricolă………………………………………………………………….41

4.2. Activitatea industrială……………………………………………..………….…….42

4.3. Servicii………………………………………………………………..……….……43

4.4. [anonimizat]………………………………………………..…….….…44

4.5. Potențialul turistic al așezării………………………………………………….……47

CAPITOLUL V: STRATEGII DE DEZVOLTARE A LOCALITĂȚII………………………52

CONCLUZII…………………………..…………………………………………..……………54

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………..……56

INTRODUCERE

“Ialomița, vechea, tradiționala, și tulburătoarea vatră de pâine a țării…câmpie a soarelui” –Florența Albu

Lucrarea este o monografie complexă a comunei, [anonimizat].

[anonimizat], de mai bine de 22 [anonimizat] a arealului analizat.

[anonimizat]([anonimizat], [anonimizat], vegetația și fauna), istoria, populația, precum și activitățile principale ale locuitorilor comunei Sălcioara.

Realizarea prezentului studiu a avut la bază o [anonimizat], [anonimizat](analizate și interpretate) [anonimizat]. Deasemenea, am folosit și o serie de resurse electronice. Ȋn [anonimizat]-uri, [anonimizat], pentru a reliefa cât mai bine elementele geografice din arealul comunei Sălcioara.

Realizarea acestei lucrări nu ar fi fost posibilă fără sprijinul și îndrumările doamnei Lect. Univ. Dr. Florina Tatu, coordonatorul științific al acestei lucrări, căreia îi mulțumesc în mod deosebit pe această cale.

Dialogul permanent cu bătrânii satului, căutatul asiduu prin actele și documentele aflate la autoritățile locale, sprijinul acestora, și mai ales al conducătorului ștințific al lucrării, m-au condus la elaborarea acestei lucrări, care sper să fie de folos și celor ce vor cauta în viitor date despre Comuna Sălcioara din județul Ialomița.

CAPITOLUL I

DATE GENERALE

1.1.Așezarea geografică și limitele comunei

Din punct de vedere geografic, comuna Sălcioara este așezată în partea sud-estică a teritoriului României(vezi harta, Fig.1. –poziția geografică a comunei Sălcioara în România),

Fig.1.Comuna Sălcioara- județul Ialomița- poziția geografică în România

Sursa:Wikipedia.org

poziționată în sudul județului Ialomița( vezi harta, Fig.2. – poziția geografică a comunei Sălcioara în județul Ialomița).

Fig.2. Sălcioara, amplasarea în cadrul județului Ialomița. Sursa:Wikipedia.org

Ca poziție pe glob localitatea Sălcioara este așezată la intersecția paralelei de 44°32′11″N cu meridianul de  26°54′08″E. Așezarea pe coordonatele amintite determină climatul temperat-continental al acestei zone.

Comuna Sălcioara este situată la limita județului Ialomița cu județul Călărași. Este străbătută de șoseaua județeană DJ201B, care o leagă spre nord de Ciochina și spre sud de Lehliu-Gară (județul Călărași; unde se termină în DN3A).

Comuna Sălcioara, formată din satele Salcioara și Rasi, se învecinează: la nord cu comuna Sărățeni, comuna Munteni-Buzău și comuna Căzănești; la est cu comuna Ciochina; la sud-sud-est cu orașul Lehliu Gară (județul Călărași); la sud cu comuna Lehliu (județul Călărași); la vest cu comuna Axintele, iar la nord-vest cu comuna Balaciu, după cum se poate observa în Fig.3.

Fig.3. Comuna Sălcioara, vecinătați în cadrul județului Ialomița.

Sursa:Wikipedia.org

1.2.Istoricul localității

Comuna Sălcioara(fig. 4) este formată din două sate: Rași și Sălcioara. Niciunul dintre satele care constituie astăzi comuna Sălcioara și nici cătunele care au fost, în timp încorporate acestora nu apar menționate în documentele din sec. XVI-XVII(Corbu E.,2000,Sate atestate documentar-județul Ialomița-sec.XVI-XVII, p.140-174),singurul fiind Cervenie, devenit ulterior Copuzu, de unde provin locuitorii colonizați pe moșia Sălcioara la finalul veacului XIX. Acesta-Cervenie- este pomenit într-un document din 10 februarie 1578 când, Pătru logofatul de Cervenie apare ca martor la o tranzacție de pământuri când Mihnea Turcitul îi întărește lui Sibiu logofătul, jumătate din satul Mușetești( Documenta Romaniae Historica (DRH)B.Tara Românească VIII,(1576-1580),București 1996, nr.114,p.181-182).

Cel mai vechi dintre satele comunei actuale este satul Rași(scris alternativ Rașii, sediul comunei la un moment dat),o primă propunere de atestare urcând până în veacul XVII-27 octombrie 1617- ca sat de moșneni, aceasta dacă echivalența Răsviori=Rași este corectă (Catalogul documentelor Tării Românești,II,nr.848,p.429; vezi și Grigorescu Ș. Evoluția județului Ialomița. Până la domnia lui Constantin Brâncoveanu(I),Helis,an VI,nr.3(59)martie 2008,p.3-4). Numele său-Rași, derivă de la starea locuitorilor lui-rași(scutiți) de biruri.(Grigorescu S.Asupra toponimiei medieval ialomițene(II),Helis,an I, nr.2, iunie 2003, Slobozia, p.18.)

Ca în a doua parte a sec.XVIII satul Rași era înființat, o dovedesc documentele în care se face referire la el. Ȋnca de atunci apar două sate cu numele de Rași-Rași de Sus și Rași de Jos. Dintre zecile de sate constituite în Bărăganul ialomițean începând cu anul 1864, unele au avut o existență efemeră, fiind destrămate din cauza neînțelegerilor fie cu proprietarul moșiei, fie cu arendașul, din cauza lipsei islazului sau a unor tocmeli agricole favorabile plugarilor.Satul a fost principalul factor care a încurajat colonizarea Bărăganului ialomițean, prin acordarea de pământuri pentru vetre de sate, islazuri și terenuri agricole, după 1882 fiind astfel întemeiate cele mai multe așezări din largul câmpiei, atât la sud de râul Ialomița, cât și la nord de acesta. In acest context, în 1882-1892, este înființat și satul Sălcioara, cu locuitori din satul Copuzu(com.Balaciu), pe care proprietarul A.Donescu îi colonizează pe moșia sa Sălcioara.

Din monografia satului Sălcioara( Monografie intocmită în anul 1933, de către directorul școlii primare mixte, aflată în posesia lui Nicolae Tiripan, monografie citată de http;//lăcașuriortodoxe.sf-esc.ro/protopopiatul-lehliu/364-sălcioara.html) aflăm că în anul 1894 s-au măsurat loturile și s-a fixat vatra satului, iar în anii1895-1897, tinerii din sate aflate pe moșia Copuzu au fost împroprietăriți cu 9 pogoane de teren arabil în câmp și un pogon de casă și raion, formând satul care a primit numele de Sălcioara. La momentul redactării Marelui Dicționar Geografic al României(1902), pe teritoriul actual al comunei Sălcioara funcționau satul Sălcioara și comuna Rași. Până în anul 1950 a făcut parte din plasele Lehliu și apoi Dragoș Vodă, județul Ialomița, între 1950 și 1952 din raionul Lehliu, regiunea Ialomița, iar între 1952 și 1968 din raionul Lehliu, regiunea București. Prin legea nr.2 din 16 februarie 1968(republicată) privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, Sălcioara devine comună a județului Ialomița având în componență satele Sălcioara, Dibești și Rași. Satul Sălcioara a înglobat, în timp, satele Cărăuși(anterior anului 1968) și Dibești(anterior anului 1981). In prezent, din comuna Sălcioara fac parte satele Sălcioara și Rași.Pe teritoriul comunei se află și Odaia Călugărului-moșie a statului în județul Ialomița, plasa Ialomița-Baltă, comuna Copuzu, fosta, înainte de secularizare pendinte de mănăstirea Căldărușani. Suprafața moșiei este de 850 ha; avea și o pădure în întreținere de 130 ha( Lahovary G.I. Marele Dicționar Geografic al României alcătuit și prelucrat după dicționarele parțiale pe județe, București,1902,vol V,p.533).

Astăzi numele de Odaia Călugarului este folosit doar pentru pădure.

Satul Sălcioara a luat ființă în 1888, după războiul de independență, când mai mulți cetățeni s-au întors de pe front, și atât aceștia cât și văduvele de război, au fost împroprietăriți aici cu pământ, în mijlocul Bărăganului. Din dorința de a fi cât mai aproape de pământul pe care îl primiseră, și pentru a-l lucra mai ușor, oamenii au început să-și construiască case în această zonă. La început casele erau răzlețe iar oamenii le construiseră în jurul unei sălcii mari care se afla în acel loc, iar de aici, cu timpul, comunității care s-a format i s-a pus numele “Sălcioara”.

Fig.4. Cele două sate component ale comunei Sălcioara, satul Sălcioara și satul Rași

Sursa: Google Maps

CAPITOLUL II

CADRUL NATURAL

2.1. Elemente de geologie și relief

Elemente de geologie

Comuna Sălcioara este situată în zona central-sudică a județului Ialomița, la limita acestuia cu județul Călărași. Are o suprafață de cca. 5896 ha din care intravilan 288 ha.

Din punct de vedere morfologic, comuna Sălcioara este situată pe malul drept al râului Ialomița, în subunitatea Bărăganul Mostiștei-diviziunea Câmpia Lehliului-subdiviziunea Câmpia Copuzeanca, ce aparine marii unități: Câmpia Română.

Fig.5. Sălcioara, poziționare în Câmpia Româna. Sursa: Google

Relieful cvasitabular al câmpiei-ușor vălurit,specific zonei de câmpie, cu altitudini de 65-75m, ce coboară domol spre sud-est, în general nefiind afectat de fenomene geomorfologice rapide cu excepția „taluzului” luncii superioare a râului Ialomița, situată în nordul amplasamentului.

Din punct de vedere structural se deosebesc două unități: fundamentul și cuvertura sedimentară. Cuvertura sedimentară este formată din două nivele bine definite: sedimentar vechi Paleozoic – Mezozoic și sedimentar nou Neozoic, urmare a specificului evoluției de după consolidarea fundamentului. Structural s-a considerat că peste depunerile lacustre din ultima parte a Pliocenului se aștern pe alocuri, începând din Levantin, mai adesea însă din Cuaternarul Inferior, depuneri torențiale, frecvent cu caracter deltaic (depuneri sub apă), alcătuite din pietrișuri și nisipuri și nisipuri cu structură încrucișată în alternanță cu argile. Peste aceste depuneri s-a adăugat o cuvertură de loessuri.

Evenimentele paleogeografice care au dus la formarea Câmpiei Române se pot grupa în două cicluri: ciclul Pleistocen și ciclul Holocen. Pleistocenul Inferior – la început exista un lac mai retras ca în Romanian în care se produceau acumulări de pietrișuri și nisipuri pe latura de nord sub forma unor conuri fluvio – lacustre, apoi nisipuri și argile în centru și argile nisipoase și argile în sud – est. În Pleistocenul Mediu – are loc o revenire a apelor și depunerea unui complex de formațiuni marnoase. Apar diferențieri între partea vestică și cea estică. În Pleistocenul Superior – actual continuă retragerea lacului getic spre est pe fondul unor înaintări și retrageri succesive până la exondare.

Relieful dezvoltat pe nisipuri:

Nisipurile din Câmpia Română pe seama cărora s-a dezvoltat un relief eolian se găsesc și în Bărăganul central. În estul Câmpiei Române nisipurile ocupă suprafețe mari pe dreapta văilor Buzău, Călmățui, Ialomița, pe marginea câmpurilor din vecinătatea acestora.

Fig.6. Poziționarea comunei Sălcioara în Câmpia Bărăganul Ialomiței. Sursa: Google Earth

Acumularea lui este legată de acțiunea vânturilor din nord – est care au antrenat particulele de nisip din luncile largi ale acestor râuri

Relieful dezvoltat pe loess și depozite loessoide:

Loessul specific regiunii estice a Câmpiei Române are un procent ridicat de prafuri și redus de nisipuri (fine și medii) și argilă. Fiind o formațiune prăfoasă, cu o alcătuire heterogenă și permeabilă se manifestă permanent procese de sufoziune pe aproape toții versanții cu loess gros la baza căruia există un strat argilos, luto – argilos ușor înclinat. Din tasarea depozitelor loessoide rezultă crovuri (depresiuni de dimensiuni mici). În Câmpia Română formele de tasare au o evoluție deosebită datorită aridității climatice întrerupte pe perioade de torențialitate, de grosimea mare a formațiunilor loessoide și de acțiunea apelor superficiale și a vântului.

Cea mai mare parte a perimetrului studiat prezintă acest tip de relief sub formă de grinduri aluviale (mai ales în partea central – sudică), crovuri de tasare (cu adâncimi cuprinse între 0,2- 1,5 m) în partea de est și sud – est ca urmare a vânturilor de nord – est.

Localitatea este străbătută de râul Ialomița care traversează teritoriul comunei pe limita nordică, cu un traseu general de la est către vest. În decursul timpului au avut loc tasări care au dat naștere crovurilor având adâncimi de 0.5-4.5 m față de nivelul câmpiei. Aceste concavități apar dimensionate pe întreaga suprafață a câmpiei, îndeosebi în partea central-vestică. Adesea, se prezintă grupate și unite sub acțiunea vânturilor, asociate cu precipitațiile, transformându-se în văi secundare de tip “ furcitură”, așa cum este Valea lui Asan, de-a lungul șoselei Slobozia-Călărași.(Foto 1.)

Foto 1. Valea lui Asan. Sursa:Dumitrache(Dan)Nicoleta

Dacă rama nordică a acestei câmpii se prezintă înălțată, datorită dunelor de nisip, și retezită de apele Ialomiței, cu un abrupt de câțiva zeci de metri, cea sudică este mai coborâtă și lăsată în trepte. Înclinarea mică a reliefului și natura depozitelor superficiale, au permis acestor ape să meandreze pe suprafețe întinse, să formeze maluri abrupt pe dreapta și prelungi pe stânga și să creeze plaje, grinduri, depresiuni lacustre sau fără apă, înconjurate de vegetație de luncă, din care nu lipsesc plopișurile.

2.2. Elemenete de climă

Teritoriul localității are un climat cu un pronunțat grad de continentalism, care se concretizează prin contraste mari de la vară la iarnă, manifestându-se printr-o amplitudine termică anuală și diurnă relativ mare și prin cantități reduse de precipitații. Specificul climei se desprinde din valorile lunare și anuale ale principalelor elemente climatice. Astfel, în repartiția temperaturii aerului se observă o creștere dinspre nord-vest spre sud și est, sub influența factorilor zonali(radiația solară), și cei locali(prezența luncii Dunării și a Mării Negre).

Aceste contraste se datorează poziției geografice a Bărăganului, situat în estul Câmpiei Române, unde pătrund iarna, ca într-un imens fund de sac așezat între Carpați și Balcani, masele de aer rece continental de pe întinsurile euro-asiatice și vara cele fierbinți și uscate dinspre Ucraina, ori Mediterana și Africa, care dau acestor teritorii o notă specifică de ariditate.

Localitatea Sălcioara beneficiază de un potențial caloric ridicat, de circa 125 kcal/cm2 fiind cu puțin mai mic decât în zona de litoral. Aceasta este o consecință firească a duratei prelungite de strălucire a soarelui, care însumează anual 2200 de ore, din care circa 1500 se realizează numai în semestrul cald, aprilie-septembrie(Popovici A. C.,Enciclopedia românilor). Ca urmare a acestui fapt, localitatea dispune și de un potențial termic ridicat, astfel, valorile medii anuale ale temperaturii aerului sunt cuprinse între 10° C și 11° C (fig.7)

Fig.7.Meteogramă Sălcioara. Temperatură, precipitații, vânt (prognoză pe 5 zile)

Sursa: Meteoblue

Luna cea mai rece este ianuarie, când valoarea medie a temperaturilor coboară sub -3° C. De la an la an, au fost luni de iarnă (ianuarie sau februarie) deosebit de reci, când mercurul din termometre a coborât sub -28°C, ca în iernile 1938, 1941, 1954, 1969, etc.

Luna cea mai caldă este iulie, în care valorile medii variază în jurul a 23°C. Sub influența invaziei aerului cald tropical dinspre Africa și Mediterană, ori a celui continentalizat și fierbinte din nordul Mării Caspice, suprafața Bărăganului se încinge ca o plită în zilele dogoritoare de vară.

Pornind de la aceste contraste evidente de la iarnă la vară, ne dăm seamă de valoarea amplitudinilor de temperatură, cel mai expresiv indice al gradului de continentalism. În general, s-au înregistrat amplitudini medii care au depășit 24-25°C, și amplitudini extreme care au intrecut 68-71°C, precum 70° la Mărculești sau 68.6°C la Fetești.

Ca și temperatura aerului, precipitațiile atmosferice (fig 8) au un caracter continental, producându-se diferențiat de la o lună la alta, și de la un an la altul.

Fig. 8. Meteogramă Sălcioara. Temperatură, precipitații, vânt (prognoză pe 6 luni). Sursa:Meteoblue

Anual, pe teritoriul comunei cad între 400-500 mm de precipitații, cu circa 100 mm mai mult ca în Dobrogea. Cele mai mari valori s-au înregistrat în câmp, ca efecte ale convecției termice din timpul sezonului cald. În general, ploile din sezonul cald sunt ploi de convecție, determinate de încălzirea puternică a uscatului, sau ploi frontale, din cauza întâlnirii a două mase de aer cu caracteristici termice diferite, ceea ce face să fie foarte repezi, de scurtă durată, uneori cu caracter de aversă, însoțite de grindină. Spre deosebire de acestea, ploile de toamnă sunt de lungă durată, caracterizate printr-o cantitate mică de precipitații, care se infiltrează treptat în sol, formând, alături de precipitațiile din sezonul rece, rezerva de apă pentru anul următor.

Comuna Sălcioara, se încadrează la tipul climatic I-moderat uscat, cu indicele de umiditate Im cuprins între -20-0. Adâncimea de înghet în terenul natural, este de 0,70-0,80m. Principalele caracteristici meteorologice (stația Slobozia) sunt următoarele (după Enciclopedia Geografică a României-județul Ialomița):

Temperatura aerului: Media anuală 10-11˚C

Fig.9.Temperatura medie a lunii ianuarie -3 ˚C. Temperatura medie a lunii iulie 22 ˚C

Fig.10.Temperatura minimă-maximă absolută,1952

Temperatura maximă absolută 44,0 ˚C(10 august 1951)

Temperatura minima absolută -25,5 ˚C(6 februarie 1954)

Precipitații atmosferice:

Cantități medii anuale 450-500 mm

Fig.11.Precipitații. Cantități medii lunare, 2000

Cantități medii lunare ianuarie <30 mm

Cantități medii lunare iulie 50-60mm

Stratul de zăpadă are o durată medie de circa 40 zile, zăpezi abundente cad predominant în intervalul noiembrie-martie. Sunt și ierni în care câmpul rămâne fără zăpadă din cauza crivățului.

Vâturile au frecvența maximă pe direcția NE(crivățul-maxim 24,8% în februarie) iar pe direcția SE maxim 7.8%. Viteza medie anuală este cuprinsă între 2.4-5.4 m/sec.Vânturile sunt foarte importante în Bărăgan. Vara dau naștere furtunilor, iar iarna dau naștere viscolelor. Aceste fenomene se datorează întâlnirii deasupra Bărăganului a două mase de aer cu caracteristici diferite. O masă de aer rece și uscat care vine dinspre Siberia, care aduce crivațul iarna, iar din partea sudică, o masă de aer cald și umed care vine dinspre Mediterana.

Fig.12 Harta climatică a României Sursa:Google

În concluzie, din punct de vedere climatic, pe teritoriul localității Sălcioara, se remarcă o climă temperat continentală excesivă, cu contraste mari de la iarnă la vară, puse în evidență de fenomenele climatice caracteristice fiecărui sezon: vara cu temperature excesive, vânturi uscate, cu precipitații maxime în 24 de ore la începutul vegetației, ploi însoțite de grindină, și iarna cu temperaturi foarte coborâte, geruri mari, cu inversiuni de temperatură care se dezvoltă mult pe verticală, cu strat de zăpada neuniform, ninsori însoțite de viscole cu viteze excepționale, cu îngheț și brume.

2.3. Elemenete de hidrografie

Din punct de vedere hidrografic, teritoriul comunei Sălcioara aparține bazinului hidrografic al râului Ialomița.

Apele de suprafață:

Rețeaua hidrografică aferentă arealului analizat este slab reprezentată, în special, prin râul Ialomița ce traversează comuna pe limita Nordică, cu un traseu general de la est către vest. Secundar este reprezentată de câteva canale de irigații(foto 3), parțial dezafectate, parțial cu debite nepermanente,alimentate în special, în perioadele cu precipitații.

Foto.3 Canale de irigatii dezafectate. Sursa:Dumitrache(Dan)Nicoleta

Fig.13. Hartă râuri-județul Ialomița. Sursa:Google

Foto 4. Râul Ialomița, sat Rași Sursa:Dumitrache(Dan) Nicoleta

Apele subterane:

Structura acviferă de adâncime mare cantonată în Formațiunea DE Frățești cu depozite de nisipuri și pietrișuri, uneori cu intercalații de nisipuri argiloase și/sau argile.

Direcția de curgere a apei este NV-SE cu panta hidraulică de 0,08% și un debit de 11/sec.

Structura acviferă de medie adâncime este cantonată în Complexul marnos ce aparține Pleistocenului mediu.

Stratul acvifer freatic prezintă un nivel hidrostatic situat la adâncimea de 6.00-10.00m (uneori mai ridicată în perioadele cu precipitații abundente),iar apa este relativ mineralizată, circulând la baza depozitelor prăfoase,bogate în carbonat de calciu. Exploatarea apelor de suprafață se realizează prin fântâni rurale.

Foto 6. Fântână din satul Sălcioara Sursa:Dumitrache(Dan) Nicoleta

Foto 7. Fântână din satul Rași Sursa:Dumitrache(Dan) Nicoleta

2.4. Elemenete de vegetație, faună și soluri

Elemente de vegetație: Datorită poziției comunei Sălcioara în Câmpia Română, de est, cu condițiile cele mai favorabile pentru dezvoltarea agriculturii, vegetația naturală(care ar fi trebuit să fie reprezenată prin pajiști din ierburi xerofile în alternanță cu păduri asa cum este caracteristic subzonei de stepă și subzonei de silvostepă), a fost înlocuită cu plante agricole. Desțelenirile cele mai masive s-au produs îndeosebi după anul 1830, când pentru cultura grâului, pădurile au fost defrișate, iar pășunile și fânețele naturale au fost desțelenite în întregime.

Lipsa pășunilor și a fânețelor s-a resimțit puternic asupra creșterii animalelor din regiune. De aceea, la începutul secolului XX, prin reformele din 1907 și în special din 1920, s-a simțit nevoia desprinderii din terenul arabil, în vederea pășunatului, a anumitor suprafețe desțelenite care au format “izlazurile comunale”. Aceste terenuri, situate în apropierea satului, au fost înerbate, însă, sub acțiunea distructivă a pășunatului abuziv și în condiții de secetă excesivă a climatului de stepă, vegetația nu a mai apărut în formă ei naturală, cu structura și compoziția floristică a pajiștilor de țelină stepică primară. Ca urmare, vegetația naturală a comunei Sălcioara și a județului este una puternic distrusă sub acțiunea omului și a animalelor.

Datorită faptului că silvostepa de altădată cu pajiști mezoxerofile în alternanță cu păduri a fost distrusă, în momentul de față vegetația ierboasă din ambele subzone (stepă și silvostepă) nu se deosebește, ea dezvoltându-se în condiții bioclimatice asemănătoare.

Foto 8. Vegetație pe extravilanul comunei Sălcioara- ”Ciulinii Bărăganului” Sursa:Dumitrache(Dan) Nicoleta

Dintre speciile de plante întâlnite în zona localității Sălcioara putem aminti: colilia(Stipa capillata), pirul (Agropyrum cristatum), jaleșul, scrântitoarea(Potentilla argentea), capul șarpelui (Echium vulgare), limba boului (Anchusa ochroleuca), sunătoarea (Hypericum). Se dezvoltă foarte mult buruienile ruderale și segetale ca rămășițe din culturi agricole, care imprimă pajiștilor un caracter mai mezofil. Acestea sunt: troscotul (Polygonum aviculare)-foto 9, știrul sălbatic(Amaranthus retroflexus) –foto 10, păduchernița (Lepidum ruderale). –foto 11.

Foto 9. Troscotul (Polygonum aviculare) Foto 10. Știrul sălbatic(Amaranthus retroflexus Sursa:Dumitrache(Dan) Nicoleta Sursa:Dumitrache(Dan) Nicoleta

Foto 11. Păduchernița (Lepidum ruderale) Sursa:Dumitrache(Dan) Nicoleta

Pâlcurile de pădure care au mai rămas în urma defrișărilor din subzona de silviostepă se caracterizează prin dominația stejarului brumăriu(Quercus pedunculiflora), specie pontică, caracteristică silvostepei sudice.În compoziția lor floristică, în afară de specia dominantă, se mai dezvoltă o serie de plante de origine sudică, ca stejarul pufos(Quercus pubescens) ,mojdreanul( Fraxinus ornus), lemnul câinesc(Ligustrum vulgare), vișinul turcesc(Prunus mahaleb). În pădurea ierbacee se întâlnesc de asemenea specii caracteristice locurilor deschise, ca bărboasa și păișuri stepice care apar din cauza degradării arboretelor.

Din cauza transformărilor care au survenit în subzona de silvostepă, prin defrișare și introducerea culturilor agricole, limita dintre aceasta și subzona de stepă nu se mai poate trasa, decât după soluri(cernoziomuri degradate), vegetația specifică fiind distrusă.

În partea de nord a localității Sălcioara, se întâlnește Pădurea Călugărească (fig 14) , având o suprafață de 210 ha. I se spune Odaia călugărului, și în urmă cu sute de ani, sub ramurile stejarilor uriași a existat o mănăstire bogată, care a dispărut ca un fum. În urma ei au rămas doar povești și niște popoare de cruci care au pornit în bejenie, prin Bărăgan.

Fig.14. Pădurea Călugărească Sursa:Google maps

În inima pădurii, se află o cruce, mare, albă, despre care localnicii au foarte multe de spus(foto 12). “ E de piatră veche, grea, așezată pe un postament ciudat, acoperit cu semne nedeslușite. În mijloc, acolo unde se află inima crucii, e o scobitură în care, poate, s-a aflat cândva o icoană. Jos, la picioarele ei, se află prăbușită o altă piatră. Crucea a fost acoperită cândva. Cineva a vrut s-o apere de ploaie și de timp. Câțiva pași mai departe, se află o scobitură imensă, ca și cum un animal enorm ar fi săpat cu ghearele și cu dinții o groapă pentru a-și ascunde singurătatea” .

Foto 12.Crucea de piatră din Pădurea Călugărească Sursa:Dumitrache(Dan) Nicoleta

Cândva, probabil pe la 1500, când pădurea Călugărească era un codru adânc, acolo și-a făcut sălaș și loc de rugăciune un sihastru al cărui nume s-a pierdut. Este cel cunoscut sub numele de Schimnicul. Pădurea a luat numele de Odaia Călugărului. În jurul sălașului a luat cu timpul ființă o mănăstire care a crescut, până când, pe la 1700, devenise mare și bogată. Toată pădurea era a mănăstirii și călugării aveau turme și pământuri. Prin multe a trecut mănăstirea aceasta. A fost dărâmată, arsă, jefuită, uneori călugării au fost uciși de turci și de alți păgâni, dar, pentru că era protejată de duhul Schimnicului și de crucile de piatră care străjuiau marginile sale, a supraviețuit. Pe la 1800, stareții mănăstirii erau greci, aveau legături cu Athosul, mănăstirea era bogată și puternică. Avea deja câteva sute de ani, judecând după numărul crucilor de piatră care au fost ale monahilor, și după vechimea lor. Apoi s-a întâmplat ceva. Nimeni nu știe ce. Unii spun că după 1864, când s-au secularizat averile mănăstirești, grecii au plecat, iar călugării s-au împrăștiat care încotro. Alții spun că mănăstirea a fost trecută prin foc și sabie, a fost rasă de pe față pământului de n-a mai rămas piatră pe piatră și că icoanele cele vechi și pădurea de cruci ale monahilor s-ar fi refugiat în mod miraculos, mai jos, împrejurul fostului metoc, devenit biserica de la Copuzu. În orice caz, în jurul anului 1900, pădurea de la Călugărească era deja plină de povești cu duhuri și cu comori, bântuită de amintirile neclare ale sutelor de ani care trecuseră peste ea. Marea cruce de piatră din inima pădurii a rămas în picioare până în zilele noastre, strângând împrejurul ei istorii străvechi, spuse din tată-n fiu în satele dimprejur.

În vestul localității Sălcioara, se află cea mai mare pădure din județul Ialomița, și anume Pădurea Groasa (fig 15) , cu o sprafata de 1560 ha.Specialiștii în conservarea mediului au descoperit aici specii de stejar vechi de peste 200 de ani, și a fost inclusă pe harta ariilor naturale protejate de lege, în baza unei Hotărari a Guvernului României, ce datează din anul 2007.

Fig. 15 Pădurea Groasa. Sursa:Google maps

Prin specificul său, Pădurea Groasa este o pădure de foioase, iar speciile de animale care o populează sunt reprezentate de mistreți, iepuri de câmp, căpriori sau vulpi. Caracteristica cea mai importantă a pădurii o reprezintă insă speciile de stejari seculari, vechi de peste 200 de ani. Aceștia transformă locul într-unul cu adevărat inedit.

Practic, la Groasa există cea mai mare rezervație de arbori seculari din întreg județul Ialomița, după pădurea Canton – Stelnica, de pe malul brațului Borcea. În studiile sale dedicate arealelor naturale din Ialomița, specialiștii în ornitologie Tudor și Carolina Petre, au descris amplu flora și fauna existente în inima pădurii Groasa.

„Arie protejată situată la vest de comuna Sălcioara, județul Ialomița, cu o suprafată de 37,44 ha, cuprinde un număr de 56 de stejari seculari (printre aceștia a fost identificată și specia Quercus cerris, rar întâlnită în județul Ialomița), cu o vârstă cuprinsă între 25 și peste 200 de ani.” confirmă specialiștii.

Fig.16. Specia Quercus cerris(stejar turcesc).Sursa Wikipedia

Elemente de faună

Pe teritoriul comunei Sălcioara, și a județului se întâlnesc diferite medii de viață, în raport cu formele de relief, vegetație, repartiția apei și uscatului, față de care viețuitoarele nutresc o anumită afinitate. Astfel, se distinge: fauna de stepă și pădure, corespunzătoare câmpiei. Caracteristice sunt: iepurele, popândăul, hârciogul, orbetele, iar dintre păsări – prepelița, potârnichea și dropia (declarată specie ocrotită de lege). Având în vedere faptul că vegetația de pădure din subzona de silvostepă a fost în cea mai mare parte distrusă, fauna respectivă nu mai poate fi întrutotul caracteristică, ci mai mult o faună de stepă. Datorită acestor considerente, fauna de stepă și cea de silvostepă sunt tratate împreună.

Dintre rozătoare, cel mai caracteristic este popândăul(Citellus citellus)-fig 17, care poate fi întâlnit la tot pasul. Întrucât hrana sa de bază o formează grăuntele diferitelor culturi, el este socotit drept animal dăunător. Pe lângă acesta, se mai întâlnesc diferite specii de șoareci și șobolani, ca șoarecele de câmp, șoarecele pitic, șoarecele de pădure, șoarecele de stepă, șoarecele de casă. Tot aici se mai poate întâlni și cățelul pământului(Spalax leucodon), cunoscut sub numele popular de țâncul pământului, cartofar, mușuroi, etc, dar și iepurele de câmp(Lepus europaenus) care apare și în pădure.

Fig.17 Popândăul(Citellus citellus) Sursa:Google

Dintre carnivore se întâlnește foarte rar lupul (Canis lupus) , apoi vulpea (Vulpes vulpes), și viezurele(Meles meles), care au o arie mai largă de repartiție, depășind cu mult limitele stepei și silvostepei.

Fauna de lunci și bălți: predomină crapul, carasul și plătica.

Foto 13. Imagine râul Ialomița Sursa:Dumitrache(Dan) Nicoleta

Păsările care populează zona fie sunt sedentare, fie oaspeți de vară și iarnă, fie de pasaj. Pasărea cea mai caracteristică zonei este dropia (Otis tarda) –fig18-sedentară, pe cale de dispariție din cauza vânătului excesiv. Această pasăre care poate atinge până la 15 kg în greutate(V.Ionescu, 1968), găsește tot anul hrană în stepele Bărăganului. În prezent, arealul său este restrans, și datorită acestui fapt, a fost declarată monument al naturii.

Fig. 18 Dropia (Otis tarda) Sursa:Google

Asemănătoare dropiei, este spurcaciul(Otis tetrax orientalis) care este un fel de dropie mai mică, oaspete rar de vară și monument al naturii. În afară de acestea se mai întâlnesc pasărea ogorului(Burhinus oedicnemus), potârnichea(Perdix perdix), specie sedentară cu un areal mai larg, graurii, lăcustorul(Sturnus roseus), pasăre de pasaj.

Dintre păsările cântătoare apar fluierarii(Tringa tetanus), prigoriile multicolore(Merops apiaster), dumbrăvencile albastre(Coracias garrulous), ciocârlia de Bărăgan(Melancorypha calandra).

Dintre păsările răpitoare, întâlnim: heretele alb(Circus macrourus), care stă din martie până în octombrie, șorecarul mare(Buteo rufinis), șorecarul încălțat(Buteo lagopus), sau cucuvetele de stepă.

Reptilele cele mai întâlnite, sunt șopârlele din stepele ierboase (Lacerta taurica & Lacerta agilis chersonensis), și o serie de șerpi, precum Coluber jugularis caspius.

Insectele sunt de asemenea variate, predominante fiind orthopterele-lăcuste, coșari, greieri, iar dintre miriapode cârcâianul(Scolopendra cingulata), element mediteraneean.

În concluzie, trebuie subliniat faptul că, odată cu restrângerea domeniului stepei primare, s-a restrâns mult și arealul acestor specii, iar vânătoarea excesivă a unora a dus la împuținarea lor, încât unele din acestea sunt pe cale de dispariție. De aceea, raționalizarea vânatului și respectarea speciilor-monumente ale naturii- vin în sprijinul ocrotirii acestora și a perpetuării lor.

Elemente de sol

Comuna Sălcioara are ca roci parentale, loessul și depozitele aluviale. Loessul este considerat material optim de formare a solurilor, atât prin compoziția chimică, cât și prin însușirile fizice ce-l caracterizează. Loessul și depozitele loessoide s-au sedimentat în pleistocenul superior, fiind cele mai întinse depozite de cuvertură.

Solurile zonale

Cernoziomurile, sunt cele mai importante tipuri zonale de sol atât prin extensiunea lor, acoperind mai mult de ¾ din suprafața județului, cât mai ales prin fertilitatea lor ridicată. Aceste soluri au un profil clar exprimat, de tipul A, A/C, D, ale căror caracteristici sunt : cantitatea mare de humus(până la 5.7%), acumulat în orizontul superior (A) datorită vegetației naturale sub care s-a format –rezerva de humus fiind evaluată la 200-300 t/ha; acumulările de carbonați din orizontul inferior (C); prezența unei bogate flore microbiene și faune, îndeosebi râme, care determină o mineralizare rapidă a materiei organice cu eliberare de elemente nutritive necesare plantelor; prezența a numeroase urme ale unei activități biologice foarte intense(galerii de rozătoare, crotovine, canale de rame, cuiburi și canale de insecte, dezvoltate în adâncime).

Specifice localității Sălcioara, sunt cernoziomurile levigate, (fig.19) fiind specifice zonei de trecere de la stepa la pădure. S-au format sub un climat cu precipitații mai bogate(care spăla o bună parte din săruri, de unde și denumirea lor), dar cu temperaturi la fel de ridicate, pe depozite loessoide sau nisipuri, sub o vegetație cu cvercinee(arbuști) și cu pânza freatică la mică adâncime(2-5 m). Ca urmare, aceste soluri sunt considerate printre cele mai fertile din țară, fiind folosite în agricultură și favorabile culturilor cerealiere, care dau recolte mai bune decât pe cernoziomurile propriu-zise datorită precipitațiilor bogate.

Fig 19-Profil de sol pe cernoziomuri. Sursa:Google

Cernoziomurile levigate formate pe depozite nisipoase și lutonisipoase, caracteristice reliefului eolian de pe partea dreaptă a Ialomiței, se caracterizează printr-o levigare profundă a carbonaților, datorită unei permeabilităti mari a nisipurilor. Fertilitatea lor naturală este redusă. De aceea sunt necesare îngrășăminte și mijloace de reținere a umezelii din sol și de combatere a deflației.

b) Solurile intrazonale

a)Solonceacurile (fig 20) se întâlnesc la nord de Ialomița, și în partea estică a interfluviului Ialomița-Călmățui. Caracteristica acestor soluri este dată de pânza foarte mineralizată, care se află la adâncimi relativ mici(2-3.5 m), ceea ce determină un conținut ridicat în săruri minerale, îndeosebi în orizontul superior. Datorită masei abundente a sărurilor, terenurile cu solonceacuri sunt utilizate ca pajiști naturale, în care un loc principal îl are iarba sărată(Salicornia herbaceea ) sau alte plante de sărătură care de cele mai multe ori nu pot fi folosite la pășunat.

b)Solonețurile (fig 21)sunt sărăturile cu cea mai largă răspândire, caracteristice sectoarelor slab drenate de pe suprafața câmpului (crovuri-padine), unde apar de multe ori în asociație cu solurile cernoziomice freatic-umede. Caracteristica acestor soluri o formează acumularea sărurilor în cantități mici în orizontul superior și destul de concentrate în orizonturile inferioare(17-20%). Au o fertilitate slabă sau medie și sunt folosite ca pășuni.

c)Lăcoviștile sunt soluri intrazonale caracteristice teritoriilor joase(crovuri, lunci, bălți), unde pânza freatică este mai sus de 2 m adâncime și există un exces de apă în sol. Acestea se întâlnesc în lunca Ialomiței. Lăcoviștile au un grad de utilizare relativ limitat, în funcție de excesul de umezeală din ele. În mod normal ele sunt folosite ca pășuni și fânețe. Dar pot fi ultilizate și pentru alte culturi agricole dacă se fac unele lucrări de ameliorare pentru micșorarea acumulărilor de săruri și îmbunătățirea regimului lor aerohidric, prin coborârea nivelului pânzei freatice sub adâncimea critică de mineralizare, prin lucrări de drenaj.

Fig. 20- Profil pe solonceac.Sursa:Google Fig.21- Profil pe solonet. Sursa:Google

În concluzie, geografia solurilor comunei Sălcioara, exprimă relația strânsă dintre condițiile de relief, litologie, climă, vegetație, pânză freatică, marea majoritate a teritoriului încadrându-se în tipul de sol cernoziom, cu caracter zonal, apoi a solurilor de luncă cu caractrer azonal și a solurilor intrazonale(sărături și lăcoviști). Trecerea de la un tip de cernoziom la altul, se face de la est la vest, în sensul creșterii umidității și scăderii aridității, prin benzi longitudinale nord-sud relativ paralele, care se diferențiază local, în funcție de natura, rocii-mamă, adâncimea pânzei freatice, microrelief.

2.5. Resurse naturale

Zona județului Ialomița, implicit zona comunei Sălcioara, coincide cu zona II de radiație solară, în care potențialul energetic al radiației solare este foarte ridicat, cu o valoare cuprinsă între 1300-1350kWh/m²/an.

Fig.22.Panouri fotovoltaice. Sursa:Google

Energia vântului:

Bărăganul constituie o zonă favorabilă utilizării forței vântului pentru producerea de energie electrică. Pragul de rentabilitate îl constituie o viteză medie a vântului de 3,5m/s. ȋn zona comunei Sălcioara, viteza medie a vântului este cuprinsă între 5-6 m/s.

Valorificarea resurselor subsolului reprezintă un alt potențial de dezvoltare economică. Pe teritoriul județului Ialomița există suprafețe întinse de terenuri arabile(94.03% din terenurile agricole), acesta fiind amplasat într-o zonă favorabilă dezvoltării agriculturii. In prezent, din suprafața totală a teritoriului județului Ialomita ,84.10% este ocupat de terenuri agricole.

Deloc de neglijat sunt și particularitățile reliefului care nu impugn restricții în extinderea și dezvoltarea durabilă a comunei Sălcioara atât din punct de vedere al amenajării teritoriului cât și economic.

CAPITOLUL III

POPULAȚIA ȘI AȘEZĂRILE UMANE

Populația reprezintă un element important al complexului geografic, iar analizarea principalelor caracteristici ale sale (facând referire la numărul, densitatea, mișcarea naturală sau structura populației) ne oferă posibilitatea de a cunoaște cauzele care au dus la repartiția populaței pe teritoriul comunei studiate, dar și a consecințelor care se desprind din aceasta. Creșterea sau descreșterea numărului populației este determinată de mișcarea naturală a populației, de mobilitatea acesteia etc. Cel mai des întânit fenomen demografic, mai ales pentru ultima perioadă este cel de îmbătrânire demografică. Acest fenomen este specific întregului teritoriu al țării sau chiar la nivel european

3.1. Evoluția populației

Teritoriul comunei Sălcioara a fost locuit din perioada 1882-1892, urme mai vechi nu se cunosc. Date fiind desele organizari și reorganizări administrative este greu de urmărit de o manieră coerentă evoluția populației la nivelul actualei comune Sălcioara.

Conform datelor oferite de Sorin Geangu , autorul Dicționarului Geografic al Județului Ialomița, Editura Enciclopedica, București,1997:p.162-164(sat Sălcioara și comuna Sălcioara) și p.156(sat Rași), populația a înregistrat fluctuații numerice.

Grafic 1. Populație-fluctuații

Densitatea populației

Se definește ca fiind raportul dintre populație și suprafață. Acest indicator este influențat de numeroși factori, dintre care amintim: factorii naturali( altitudinea reliefului, rețeaua hidrografică, fertilitatea solului etc.), factorii economici( resursele de sol sau subsol, existența unor agenți economici în zonă etc.), factorii sociali și antropici (prezența unităților sanitare, a unităților de învățământ etc.). Densitatea: 42 loc./km2. Raportând numărul de locuitori la suprafața intravilană a arealului avut în discuție, rezultă o densitate de 42 locuitori / km2.

Ȋn prezent, comuna Sălcioara, cu satele aparținătoare, Sălcioara și Rași, are o populație de aproximativ 2212 locuitori, după cum urmează: Sălcioara 1162 de locuitori, cu 456 de gospodării, iar Rași 1050 de locuitori cu 465 de gospodării.

Fig.24.Sălcioara- populația stabilă la 1 ianuarie.Sursa:Preluare PUG Primăria Sălcioara

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Sălcioara este în scădere, față de recensamantul anterior din 2002, când comuna avea 2613 locuitori. Numărul maxim de locuitori a fost atins în anul 1941, când comuna înregistra 3621 de locuitori.Aceasta crestere a numarului populatiei s-a datorat acelui decret(decretul 770)dat de Ceausescu, prin care interzicea tuturor femeilor sa faca intrerupere de sarcina cu câteva excepții: dacă sarcina punea în pericol viața femeii, dacă unul dintre părinți suferea de o boală transmisibilă ereditar sau dacă mama prezenta invalidități grave, dacă femeia avea peste 45 de ani sau născuse deja patru copii și dacă sarcina era urmare a unui viol sau incest.

Grafic 2.Comuna Salcioara.2018 , locuitori-gospodarii.

3.2. Structura populației

Structura pe sexe și grupe de vârstă:

Fig.25. Sălcioara- structura pe sexe și grupe de vârstă.

Sursa:Preluare PUG Primăria Sălcioara

Analizând piramida grupelor de vârstă și sexe(fig 26) pentru localitatea Sălcioara, rezultă faptul că sexul predominant este cel masculin(1161 persoane de sex masculin), iar grupa de vârstă predominantă este cea adultă, și anume populația cuprinsă între 45 și 49 de ani(120 persoane de sex masculin și 101 persoane de sex feminin. Din acest lucru reiese faptul că după cel de-al doilea război mondial(1945), a avut loc fenomenul de “baby-boom”, și anume o creștere vizibilă a numărului de nașteri în rândul grupelor de vârstă 35-50 de ani. Acest lucru s-a datorat faptului că pe 1 octombrie 1966, Ceaușescu a dat decretul 770, prin care interzicea tuturor femeilor să întrerupă sarcinile, cu câteva excepții: dacă sarcina punea în pericol viața femeii, dacă unul dintre părinți suferea de o boală transmisibilă ereditar sau dacă mama prezenta invalidități grave, dacă femeia avea peste 45 de ani sau născuse deja patru copii și dacă sarcina era urmare a unui viol sau incest.

Fig. 26 –Piramida grupelor de vârstă și sexe a localității Sălcioara,2011

Situația populației comunei Sălcioara, este aceeași ca și cea a României. Mai exact, are loc un declin demografic. Familiile moderne rar mai depășesc numărul de 2 copii, fapt susținut și de numărul grupei de vârstă cuprinsă între 0 și 20 de ani, astfel, tendința este de îmbătrânire a populației, iar în aproximativ 20 de ani, când populația adultă va ajunge la vârsta pensiei, va avea loc o destabilizare și va apărea nesustenabilitatea sistemului de pensii, mai exact, vor fi mai mulți pensionari, decât tineri care au un loc de muncă, aducându-se din nou în discuție, declinul demografic. Soluționarea acestui declin demografic, este aplicarea unei politici pronataliste, și anume încurajarea familiilor să aibă copii, sprijinul acestora fiind atât moral cât și financiar.

Structura etnică:

Din punct de vedere etnic(fig. 27), majoritari sunt românii, cu un procent de 95,8%, fiind urmați de rromi, care ocupă 1,67%, iar pentru restul de 2,53%, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional(fig. 27), majoritatea locuitorilor sunt creștin-ortodocși(97,09%), iar restul de 2,91%, nu și-au declarat religia. În comună există două biserici de religie creștin-ortodox. Biserica din satul Rași a fost construită în anul 1929 având hramul “Cuvioasa Parascheva”, iar biserica din Sălcioara a fost construită în 1935 având hramul “Sfantul Gheorghe”. Ambele au fost construite de obștea sătească, fiecare cetățean în funcție de cât pământ avea, dona o anumită parte din recolta sa pentru construirea bisericii.

Fig. 27 Componenta etnică și confesională a populației comunei Sălcioara,2011

Principala ocupație a locuitorilor comunei Sălcioara este agricultura (sectorul primar), și mai puțin comerțul(sectorul terțiar). Grație poziției geografice (în zona de câmpie), a reliefului accesibil, dar și a climei temperat continentală, localitatea Sălcioara beneficiază de soluri fertile cu un conținut mare de humus, care au permis practicarea intensă a agriculturii, încă din cele mai vechi timpuri. Suprafața totală a comunei este de 5896 ha, din care 288 ha intravilan, și 4827 ha extravilan. Cele mai cultivate sunt porumbul, grâul , floarea soarelui, rapița, orz, orzoaică, mazăre și soia în suprafețe mai reduse. La început, când oamenii își lucrau singuri pământul, deci predomina forma de proprietate privată, pe rază comunei existau câțiva mari proprietari, precum:Velizare, Mircești, Turnescu, sau Iorgu Iatan. În 1959 când au luat ființă cooperativele agricole de producție, oamenii au fost obligați să dea pământul, pentru a se lucra în comun. Ocupația de bază a oamenilor din această comună, a fost și este în continuare agricultura.

Fig.28. Sălcioara- număr de șomeri la sfârșitul lunii(2011-2017)

Sursa:Preluare PUG Primăria Sălcioara

3.3. Morfostructura comunei Sălcioara

Analizând numărul de locuitori, forma satului Rasi (fig 29) si a satului Salcioara(fig.30), precum și activitățile economice întreprinse de locuitorii acestei comune, se poate concluziona faptul că Sălcioara, este o comuna de mărime mare, având o populație cuprinsă între 1500 și 4000 de locuitori, de tip adunat, specific zonei de câmpie, cu configurație rectangulară(străzi care se întretaie perpendicular), și cu funcție agricolă, specializat în cultura cerealelor. Ambele sate –Sălcioara și Rași- prezintă textura de străzi regulate, în primul caz forma satului înscriindu-se într-un patrat, în cel de-al doilea într-un dreptunghi care se întinde pe o lungime de 2,5 km de-o parte și de alta a șoselei.

Fig.29. Forma satului Rași

Fig.30. Forma satului Sălcioara

In vatra satului aproape toate fântânile de utilitate comunitară erau săpate la răspântii de drumuri și ulițe, adică acolo unde aveau loc și „opririle” ritualice în drumul cu cel decedat la cimitir. Aceasta, deoarece răspântia „să faci fântâna la răscruce, că-i loc de odihnă și e pomană pentru drumeți” era cel mai indicat loc.

Fântânile cu cumpene cu „ciuturi” ce se ridicau și coborau ușor în crăcana unui stâlp numit „furcă” mai pot fi văzute încă în comună. Găsim deasemenea, puțuri cu val și roată cu lanț sau cu scripeți.

Foto 15. Fântâna cu cumpănă Foto 16. Fântâna cu roată cu lanț

Sursa:Dumitrache(Dan)Nicoleta Sursa:Dumitrache(Dan)Nicoleta

La toate fântânile ghizdurile sunt făcute din blocuri de piatră și sunt însoțite, cele din câmp, de jgheaburi pentru adăpatul animalelor. Rareori fântânile sunt acoperite cu învelitori în patru, două sau într-o apă, un capac tras deasupra ghizdului asigura „blocarea”accesului în fântână.

CAPITOLUL IV

CADRUL ECONOMIC

4.1. Activitatea agricolă

Economia agricolă

După cum am mai precizat, terenurile arabile dețin cea mai mare pondere. Condițiile bio-pedo-climatice favorabile permit practicarea unei agriculturi bazate pe cultivarea cerealelor(grâu,porumb,orz,ovăz,orzoaică), a plantelor leguminoase (soia, fasole, mazăre), oleaginoase (floarea soarelui, rapiță) și a pepenilor. Utilizarea terenurilor este strâns legată atât de caracteristica componentelor naturale, în special a reliefului, cât și de existența lucrărilor de amenajare și ameliorare funciară. Spațiul agricol reprezintă terenurile folosite de locuitorii comunei în vederea cultivării plantelor și creșterii animalelor, fiind considerat componenta cea mai importantă a spațiului rural. Pe teritoriul comunei Sălcioara suprafața agricolă ocupă 5214,761 ha, respectiv 88,43% din totalul teritoriului administrativ(5896,44 ha). Folosința dominantă a terenului agricol o constituie arabilul în suprafață de 4866,692 ha-93,32% din terenul agricol. In present, alte folosințe ale terenului agricol sunt reprezentate de pașuni cu 273,4221 ha(5,25%), vii și livezi cu 74,6473 ha(1,43%).

Fig.31. Categorii de folosință agricolă. Utilizarea terenurilor agricole,2017

Economia zootehnică

Creșterea animalelor a fost și a continuat să rămână o activitate de bază, constituind cel de-al doilea sector al activității agricole, cu o contribuție deosebit de importantă în intensificarea agriculturii și în creșterea veniturilor populației. Prezintă aspecte diferite în funcție de contextul social-economic. Este o ocupație veche a locuitorilor din această comună. Sectorul zootehnic este reprezentat de bovine, porcine, ovine, caprine și păsări, cu o evoluție fluctuantă între 1991-2010.

Toate modificările apărute în numărul animalelor ce se cresc pe raza comunei s-au datorat transformărilor care au avut loc în viața social-economică a regiunii. Până în 1990 producțiile obținute din această ramură agricolă erau mai mari (dar mai puțin reale) datorită existenței CAP-urilor, după 1990 situația se schimbă radical. Producția totală pe unitate administrativă, în intervalul 1991-2005, a avut evoluții diferite. Astfel, producția de lapte a crescut cu 64,5%, producția de carne cu circa 35,0%, iar producția de lână a scăzut cu peste 45%, după cum reiese din datele arhivate la Primăria Sălcioara.

4.2. Activitatea industrială

La nivelul comunei Sălcioara, activitatea industrială este reprezentată de activități în creștere, legate în special de valorificarea resurselor locale: depozitarea cerealelor, confecții metalice, transport auto, construcții. In comună au avut loc activități de valorificare primară (moară, brutărie), în prezent ele nu mai există.

Ȋn schimb,ca urmare a modernizării activității agricole și mecanizării pe care a cunoscut-o această ramură a industriei în ultimii ani, au apărut și în comuna noastră societăți comerciale care au ca obiect de activitate comerțul cu cereale.

Transporturi

Comuna Sălcioara nu prezintă interes din punct de vedere al transporturilor. Nu avem cale ferată, nici transport fluvial,doar transport rutier. DC 40 tranzitează satul Sălcioara și face legătura între satele Orezu, Rași, Sălciora și comuna Axintele(satul Horia). DC 38 tranzitează satul Sălcioara și face legătura cu satul Crăsani, comuna Balaciu.

Satul Rași este așezat de-a lungul șoselei județene DJ 201B care îl leagă spre nord de Ciochina, și spre sud de Lehliu-Gară(județul Călărași), unde se termină în DN3A.

Fig. 32. Harta fizico-geografică a județului Ialomița

4.3. Servicii

Activitățile de servicii sunt reprezentate de cele din domeniul învățământului, al sănătății, activități comerciale și prestări servicii.

Invățământul este structurat astfel:

*Preșcolar, primar și gimnazial:

-15 săli de clasă, cabinet-1, număr de elevi-248, personal didactic-21;

-laboratoare-1, ateliere-0, terenuri de sport-2, săli de sport-0, nr.PC accesibile elevilor-19,nr.PC accesibile profesorilor-9.

-echipare edilitară: toate corpurile de clădire sunt alimentate cu energie electrică și termică existând încălzire centrală la 3 dintre acestea. Incălzirea se realizează la GPN Sălcioara, prin sobe cu combustibil solid.Apa nu este potabilă. Se asigură potabilitatea prin filtrare și se achiziționează apă îmbuteliată.

Starea construcției: Școala Gimnazială Sălcioara-reabilitată-suprafața în incintă 981mp;

Școala Primară Rași-reabilitată-suprafața incintei 257mp; GPN Sălcioara(Grădinița cu Program Normal Sălcioara)-necesită reabilitări-suprafața incintei fiind de 119mp; GPN Rași(Grădinița cu Program Normal Rași)-reabilitată-suprafața incintei 120mp.

Număr de elevi care locuiesc în comună și urmează o formă de învățământ: preșcolar:62; primar:104; gimnazial-83.

Ȋn domeniul sănătății, pe raza comunei funcționează:

*un dispensar uman nou, situat în satul Rași dotat cu:

-cabinet de medicină de familie-1 cadru medical

-un cabinet medical de specialitate care nu funcționează din lipsă de personal

-farmacie nefuncțională, care momentan este în curs de modernizare.

Activitatea comercială se desfașoară în unități comerciale, majoritatea cu profil mixt, organizate în sistem privat, de regulă în spații proprii sau închiriate, dispuse în principal pe traseul străzii principale- Str. Agronomiei în sat Sălcioara și pe Str.Principală în sat Rași.

Comuna dispune de: un cămin cultural nou în sat Sălcioara, care necesită dotări, în cadrul căruia funcționează și o bibliotecă. Ȋn satul Rași căminul cultural este dezafectat și se impune construirea unei clădiri noi care să asigure condiții optime acțiunilor cultural-educative.

Comuna mai dispune de: agenție Poșta Română, sediu poliție,sediu primarie,etc.

Ca dotări sportive comuna dispune de două stadioane de fotbal, unul în fiecare sat, lipsite de dotări, nemodernizate, dar care asigură condiții bune pentru desfășurarea partidelor de fotbal.

4.4. Activități socio-culturale

De-a lungul existenței comunei Sălcioara, viața cultural-artistică a fost una diversificată, comuna deținând formații de dansuri populare, grupuri vocale, existând aici clăci și șezători specific vremurilor. Deși regimul era unul strict, locuitorii comunei, găseau întotdeauna un prilej de bucurie, urmărind formația de dansuri populare a satului Rași, cu jocuri precum “Hora lui Dobrică”, “Ofițereasca”, “Fedeleșul”, “Jianul”, “Ca la noi”, “Hora de mană”,”Brâul” sau ascultând pe soliștii vocali ai satului.

Grupurile de artiști din Sălcioara(fig 26)participau activ la evenimentele care aveau loc în vecinătate. Dintre acestea pot fi amintite: Festivalul “Cântarea României”, Festivalul “Spicele de Aur”, sau spectacolele folclorice din localitățile Dor Mărunt, Lehliu, Horia, Ciochina, Axintele, Sărațeni, Urziceni, sau Slobozia. În apropierea sărbătorilor de iarnă, se formau grupuri compuse din câte trei colindători(bărbați), care mergeau la fiecare casă după ora 23:00, interpretând colinde precum “Românii s-au laudat”, “La lină fântană” “Pe cel, Cer” și “Pe drumul cel mare”, colinde care se păstrează și astăzi, ca o amintire a vremurilor apuse. Pot fi amintite două dintre cele mai vestite cete de colindători. Acestea erau alcătuite din Vlad Dobre, Grigore Nicolae și Gavrilă Gheorghe iar a doua ceată era alcătuită din Roman Nicolae, Vlad Traian și Dumitrache Spirică.

Fig. 33 Grupuri de artiști din Sălcioara Sursa:Biblioteca comunei Sălcioara

Foto 17. Afiș „Ziua Comunei Sălcioara”

Sursa:Dumitrache(Dan)Nicoleta

Foto 18. „Ziua Comunei Sălcioara” Sursa:Dumitrache(Dan)Nicoleta

Tradiții și obiceiuri

Fiind o așezare rurală cu populație predominant creștin-ortoxodă, Sălcioara are o tradiție de decenii întregi în coacerea pâinii, aceasta reprezentând pentru locuitori, simbolul vieții dar și simbolul creștin. Pâinea, în toate formele sale(colaci, arhangheli, capete) este prezentă în orice eveniment din viața unui om. Astfel, la nuntă, colacul este un semn de bucurie, pe când la înmormântare acesta reprezintă trecerea omului prin viață, încheierea vieții, și trecerea către lumea de dincolo. Localnicii, mai ales femeile în vârstă, susțin că pâinea este “simbolul tuturor lucrurilor fără de care traiul zilnic n-ar fi cu putință”, amintind faptul că pâinea este menționată și în rugăciunea “Tatăl nostru”. Mergând pe urmele tradiției, se spune că principalii colaci pentru înmormântare, prescura, capetele și arhanghelul, trebuie să fie copți în cuptor, în sobă sau pe vatră.

O altă tradiție păstrată cu sfințenie încă din cele mai vechi timpuri, este “Lăsata secului”, sau ultima din dinaintea Postului Paștelui a fiecărui an. Lăsata secului vine odată cu obiceiul numit “urlalie”(foto 19) păstrat cu sfințenie în satele din zona Bărăganului, și implicit și în comuna Sălcioara. Seara, la fiecare colț de stradă, se pot observa copii, tineri, și chiar bătrâni așezați în jurul unui foc mare creat prin arderea cauciucurilor.

Foto 19. Urlalie (obicei local de Lasata secului).Sursa:Dumitrache(Dan)Nicoleta

Focurile sunt însoțite de strigături satirice, petreceri, mâncare sau băutură pentru a nu duce dorul acestora în timpul postului. Este un priveghi ritual închinat anotimpului a cărui moarte este iminentă, o incinerare simbolică a iernii. Prin urlalie, se consideră că oamenii se curăță de duhurile rele. De asemenea, în zona localității se spune că în ziua de Lăsata Secului, nu se coase, nu se fac treburi casnice și nu se dă nimic cu împrumut, deoarece, conform tradițiilor, casa poate fi lovită de rele dacă nu se respectă acestea.

4.5. Potențialul turistic al așezării

La nivelul comunei Sălcioara, dar și în vecinătatea acesteia, există condiții de dezvoltare a turismului ecologic, agroturism, și în special a turismului religios, datorită organizarii regionale și a cadrului natural. Cu toate acestea, pe teritoriul comunei Sălcioara nu există nici un monument istoric înregistrat în Lista Monumentelor Istorice și nici un sit arheologic înregistrat în Repertoriul Arheologic Național sau în vreo altă documentație publicată(studii de specialitate, cronici, Plan Urbanistic General). Dealtfel, comuna Sălcioara nu a prezentat interes pentru cercetări arheologice(așa cum s-a întamplat la Crăsani,Balaciu, Copuzu).

Din discuțiile avute cu locuitorii comunei, se pare că în zona satului Rașii Vechi, azi dezafectat, au fost descoperite fragmente ceramice. Dintre construcțiile cu valoare culturală/memorială din comună sunt de amintit: bisericile din satul Rașii Vechi, Rașii Noi și Sălcioara; Școala veche din satul Rași, construită în perioada interbelică, astăzi abandonată; crucile de piatră situate în Pădurea Călugărului; monumente ale eroilor.

1a.Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva- Rașii Vechi

Cea mai veche biserică de zid din comună, cea din satul Rașii Vechi, cu hramul Sfânta Parascheva, a fost construită în 1827 și reparată în 1872 și 1896. In lucrarea dedicată celor 10 ani ai Episcopiei Constanța, construcția bisericii din Rașii Vechi este datată la 1859, iar casa de rugăciuni în 1933.

1b.Capela-Biserica parohială din satul Rași

In satul Rași,(Rașii Noi) a fost ridicată, în 1933 o capelă din paiantă ca urmare a mutării gospodăriilor din vechea vatră a satului, care era pe malul drept al râului Ialomița. Aceasta a fost înlocuită cu o biserică de dimensiuni modeste, a carei restaurare a avut loc în anul 2000 de pictorul Petre Alexandru în timpul P.F. Părinte Patriarh Justin Moisescu, paroh fiind p.c. pr. Zotta Marian.

Fig.34 Biserica din satul Rași Sursa:lacasuri ortodoxe.ro

1c Biserica noua din Rași

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în 1958, aceasta fiind gândită ca una de mari dimensiuni. Din motive necunoscute, construcția stagnează, fiind abandonată.

1d Biserica din Sălcioara

Biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfinții Cuvioși Mucenici uciși la Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfânt. Constructia lacasului a fost începuta în anul 1931 fiind finalizată în 1943 când a fost și sfințită. Ȋn 2010 biserica primește un al doilea hram ca urmare a primirii, din partea Mănăstirii Pasărea, a Sfintelor moaște ale Sfinților Mucenici de la Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfânt.

Foto 20. Biserica din satul Sălcioara Sursa:Dumitrache(Dan)Nicoleta

3. Crucile de piatră din Pădurea Călugărească/Odaia Călugărului

3a. Crucea mare de piatră. Tradiția spune că această cruce are legătură cu o mănăstire ai cărei călugări au fost omorâți de turci în urmă cu peste 200 de ani. Cert este ca în zonă se află trei cruci, una la capătul pădurii, cum se accede din satul Sălcioara-o cruce cu căciula așezată în preajma unei fântâni cu cumpănă.

3b. O altă cruce, de dimensiuni mai mici, cu căciulă, este așezată în fața casei pădurarului.Aceasta este în parte îngropată, motiv pentru care nu sunt lizibile ultimele rânduri. Pe căciula și pe partea de sus a crucii este scris anul 1876.

3c. O a treia cruce, se află în vecinatatea unei fântâni, la marginea păduri cum se vine dinspre sat.

4. Monumente ale eroilor:

Foto 21. Monumentul eroilor din satul Sălcioara. Sursa:Dumitrache(Dan)Nicoleta

4b.Monumentul eroilor din satul Rași:

A fost ridicat în 2006 de Primăria Comunei Sălcioara. Monumentul este înscris în Lista monumentelor de for public a județului Ialomița. Intreaga compoziție sugerează o lumânare aprinsă. Pe obelisc și pe fața principală a postamentului se află o placă ce poartă numele eroilor căzuți în primul război mondial.

Foto 15. Monumentul eroilor din satul Rași. Sursa:Dumitrache(Dan)Nicoleta

Dacă luam în discuție împrejurimile comunei Sălcioara, putem spune că printre cele mai importante obiective turistice se numără Mănăstirea Balaciu(fig 35), așezată pe malul stâng al râului Ialomița, între satele Balaciu și Crăsani, într-un loc plin de farmec și singurătate, a cărui liniște o tulbură doar cântecul păsărilor din câmpie. Biserica a fost construită din cărămidă, între anii 1822-1825, de către Neacșu Pitișteanu, al cărui portret s-a păstrat mult timp în pictura interioară în timpul domniei lui Grigorie Ghica Vodă.

Fig. 35 Mănăstirea Balaciu Sursa:Biblioteca comunei Sălcioara

Un alt obiectiv turistic remarcabil este Situl arheologic Piscul Crăsani .(fig 36) Legendele despre faptul că marele rege Dromichete ar avea o comoară îngropată între dealurile acestei zone au făcut, ani de-a rândul să nască vise de îmbogățire printre locuitorii din zona sitului arheologic. Cu timpul „căutătorii de comori“ s-au împuținat, iar în prezent doar pașii arheologilor mai străbat colinele de la Piscul Crăsani.

Fig.36 Situl arheologic Piscul Crăsani Sursa:Google

CAPITOLUL V

STRATEGII DE DEZVOLTARE A LOCALITĂȚII

Conform Strategiei de dezvoltare a județului Ialomița 2009-2020, comuna Sălcioara se află în zona 3 cu potențial de dezvoltare-Zona Căzănești-alături de: Căzănești, Ciochina, Munteni-Buzău, Sărăteni, Balaciu, Sf.Gheorghe, Grivița, Traian, Miloșești, Reviga, Cocora, Colelia, Valea Măcrișului.

Direcțiile de dezvoltare propuse prin Strategia de dezvoltare,sunt următoarele:

1. Dezvoltarea capacității administrative

2. Dezvoltarea economică,având ca sub-direcții de dezvoltare:

-2.1.îmbunătățirea infrastructurii de transport

-2.2.extinderea și îmbunătățirea accesului la servicii de utilități publice

-2.3.creșterea competitivității economice

-2.4.diversificarea economiei județului

-2.5.dezvoltarea turismului

3. Dezvoltarea sectorului social, având ca sub-direcții de dezvoltare:

-3.1. creșterea calității vieții cetățenilor județului Ialomița

-3.2.asigurarea accesului egal la serviciile de asistență socială

-3.3.asigurarea accesului egal la serviciile de sănătate

-3.4.asigurarea accesului egal la educație

Strategia de dezvoltare a comunei Sălcioara prevede o serie de proiecte, ce au ca principal scop, îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitorii comunei și nu numai. In cadrul Sub-direcției de dezvoltare 2.1. Imbunătățirea infrastructurii de transport,E-Drumuri comunale de interes local/Prioritate de gradul II,sunt propuse pentru investiții:

-DC 37 între Sălcioara(DJ201 B) și DJ 201 Crăsani

-DC 40 între DJ 313 (Horia) –Sălcioara-DJ 201 B(Rași)

Pe cele două tronsoane de drum, urmează să se intervină cu reparații și un covor asfaltic.

Deasemenea sunt în stadiu avansat de realizare:

-Grădinița cu Program Normal Sălcioara, proiect pentru care au fost obținute toate avizele, urmând a se elibera autorizația de construcție. Acest corp nou de clădire, va deservi preșcolarilor din comuna Sălcioara, fiind proiectat la cele mai înalte standarde.Va beneficia de încălzire centralizată(la grădinita veche, încălzirea era asigurată cu sobe pe combustibil solid-lemne), toalete interioare(la grădinița veche, toaletele erau în exteriorul clădirii, în curte),teren de joacă, spațiu pentru sala de mese,trei săli de clasă, depozit corn și lapte, anexe.

-Trotuare în satul Rași. Circulația rutieră în satul Rași este una cu flux intens, tocmai de aceea a fost necesară elaborarea unui proiect care să permită construirea de trotuare pietonale. Proiectul este în stadiu de proiectare, urmând a se parcurge toate etapele elaborării și punerii în aplicare.

-Asfalt pe străzile din comuna Sălcioara(sat Sălcioara și sat Rași). Urmează să se realizeze licitația pentru contractarea lucrărilor de asfaltare a străzilor din comuna Sălcioara. ȋn urma realizării acestui proiect, infrastructura rutieră și pietonală va fi în mod evident îmbunătățită. In prezent, majoritatea străzilor sunt pietruite dar, încă mai sunt străzi pe care nu s-a intervenit nici măcar cu piatră. Pe acele drumuri, în urma unor cantități mai însemnate de precipitații, nu se poate circula cu mijloace de transport. Acest lucru, face ca proiectul de asfaltare a străzilor să fie unul de importanță maximă pentru comunitate.

Comuna Sălcioara beneficiază de rețea de apă, însă lipsește rețeaua de canalizare. Acesta constituie un alt obiectiv pe care autoritățile locale doresc să-l ducă la îndeplinire în cel mai surt timp, deoarece apele de suprafață și subterane sunt poluate datorită deversării necontrolate și inexistenței infrastructurii de colectare a apelor uzate și a unei stații de epurare.

Lipsește alimentarea cu gaze naturale de la rețeaua națională de transport și distribuție.Din păcate, acest obiectiv nu se află în planurile de dezvoltare cuprinse în Strategia de dezvoltare a localității, deoarece presupune costuri mari atât pentru autoritățile locale cât și pentru locuitori(se pesupune că aproximativ 40% din gospodării să dețină instalație de încălzire în locuință).

Punerea în valoare a potențialului turistic deoarece există în comună condiții pentru asigurarea dezvoltării turismului ecologic, rural, de agreement, datorită cadrului natural deosebit.

In satul Rași urmează să se construiască un cămin cultural care să asigure spațiul adecvat desfășurării activităților cultural-artistic-educative-recreative.Deasemenea, urmează să se construiască câte un teren sintetic în curtea școlii (atât în Sălcioara, cât și în Rași)

CONCLUZII

Studiul geografic complex efectuat asupra comunei Sălcioara, evidențiază că arealul luat în discuție, constituie o veche arie de locuire, rezultând faptul că tot ținutul Ialomițean este unul de șes, format odată cu consolidarea politică a Țării Românești dezvoltat ulterior prin colonizări. De asemenea am trecut în revistă, proveniența numelor celor două sate componente ale comunei, și anume Rași și Sălcioara, dar și evoluția lor și apartenența la formațiunile administrativ-politice ale vremurilor respective.

Din punct de vedere fizico-geografic, comuna Sălcioara, nu prezintă o mare complexitate, relieful fiind unul de câmpie, comuna Sălcioara fiind situată pe malul drept al râului Ialomița, în subunitatea Bărăganul Mostiștei-diviziunea Câmpia Lehliului-subdiviziunea Câmpia Copuzeanca, ce aparine marii unități: Câmpia Română. Factorul uman nu a modificat radical elementele cadrului natural. Ramura de bază a economiei o constituie agricultura. Teritoriul comunei Sălcioara se află în plinul Câmpiei Române. Acest lucru a făcut ca terenurile agricole să fie grupate și folosite în mod unitar din punct de vedere agricol. Condițiile de sol și climă au favorizat dezvoltarea culturii cerealelor, dar și a creșterii animalelor. Se observa preocuparea pentru cultura prășitoarelor și în special a porumbului. Cu toate acestea datorită influențelor climatice și temperaturilor ridicate din timpul verii s-au înregistrat ani secetoși, care au dus la scăderi ale producțiilor agricole. Acest aspect datorându-se lipsei unui sistem de irigații ( acesta a existat pe raza comunei, fiind distrus după 1989). Activitatea industrială are o dezvoltare mică, ceea ce a determinat migrarea forței de muncă în sectoarele industriale din orașele apropiate(Lehliu, Bucureș, Slobozia).

Cadrul social, politic și economic au influențat structura și evoluția caracteristicilor demografice de-a lungul timpului. Creșterea sau descreșterea numărului populației este determinată de mișcarea naturală a populației, de mobilitatea acesteia etc. Cel mai des întânit fenomen demografic, mai ales pentru ultima perioadă este cel de îmbătrânire demografică. Acest fenomen este specific întregului teritoriu al țării sau chiar la nivel European. O analiză scurtă a piramidei grupelor de vârstă și sexe, scoate la iveală declinul demografic cu care localitatea se confruntă, dar aduce și anumite soluții în remedierea acestuia. Tot aici se prezintă structura profesională a localității, cu observația că peste 90% din populație este inclusă în sectorul primar al agriculturii, și de asemena structura etnică și confesională a localității.

Ȋn esență, Sălcioara, este o comună mică, din inima Bărăganului, cu o existență de aproape două secole, cu o istorie interesantă în ceea ce privește viața culturală, cu o puternică dorință de dezvoltare și afirmare și cu un viitor promițător.

BIBLIOGRAFIE

* * * (1983), Geografia României, vol. I, Edit. Academiei, București.

* * * (1992), Geografia României, vol. IV, Edit. Academiei, București.

“Arta populară și tradiție folclorică”-Consiliul Județean Ialomița

Arhivele Primăriei Comunei Sălcioara

Biblioteca Comunală Sălcioara

Biroul de stare civilă al Primăriei Sălcioara

C. Stan, O.Bogdan,(1971), Județul Ialomita, București

Catalogul documentelor Țarii Românești, II, nr. 848

Comuna Rași în Anuarul Socec al României-Mari, Biblioteca Congresului SUA

Corbu E., (2000), Habitatul medieval ialomițean în lumina primelor atestări documentare(I), Ialomița III, Studii și comunicări de istorie, arheologie, etnografie

Geangu S., (1997), Dicționar Geografic al Județului Ialomița, Edit. Enciclopedică, București

Geografia României, volumul V, Câmpia Română, Dunărea,Podișul Dobrogei,Litoralul românesc al Mării Negre și Platforma Continentală

Glodeanu G., Dumitru L., Antonescu G., Soare R., Marian M., Tudor C., David A., Nitu T., Ciuca R., Frize G.,(1980), Ialomița-Monografie, Edit. Sport-Turism, București

Grigorescu S.(2003), Asupra toponimiei medieval ialomițene(II),Helis,an I, nr.2

Grigorescu S., (2008), Evoluția județului Ialomița. Până la domnia lui Constantin Brâncoveanu(I),Helis,an VI

Ienicz M.(2000), Geografia României, Mica enciclopedie, Edit.Corint, București

Institutul Național de Statistică

Lahovary G. I.(și General Bratianu C.I., Tocilescu G.),(1902), Marele Dicționar Geografic al României alcătuit și prelucrat după dicționarele parțiale pe județe,Edit Stab.Grafic J.V.Socecu, București

Mihăilescu V. (1969), Geografia fizică a României, Edit. Științifică, București.

Monografie întocmită în anul 1933, de către directorul școlii primare mixte, aflată în posesia lui Nicolae Tiripan, monografie citată de http;//lăcașuriortodoxe.sf-esc.ro/protopopiatul-lehliu/364-sălcioara.html.

Pătrașcu C., Moldoveanu A.,(2000), Aspecte privind arhitectura rurală din Bărăgan,Ialomița III, Studii și comunicări de istorie,arheologie,etnografie

Pătru I., Zaharia L, Oprea R. (2006), Geografia fizică a României, Edit. Universitară, București.

Posea Gr. (2003), Geografia fizică a României, Partea I, Date generale, poziția geografică, relief, Edit. Fundației România de Mâine, București.

Posea Gr. (2004), Geografia fizică a României, Partea a II-a, Clima, apele, biogeografia, solurile, hazardele naturale, Edit. Fundației România de Mâine, București

Stan C., Bogdan O., dr.doc. Tufescu V, dr. Badea L, dr.doc Gastescu P., dr. Velcea I.,(1971) Județele patriei-Ialomița, Edit. Academiei Republicii Socialiste România, Institutul de geografie București

* * * http://www.geo.unibuc.ro/cpg.html

http://www.rasfoiesc.com/educatie/geografie/geologie/Caracterizarea-principalelor-t77.php

http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2015/10/23/562a2270f5eaafab2cf54865/646×528.jpg

http://adevarul.ro/locale/slobozia/foto-piscul-crasani-cetatea-marelui-rege-get-dromichete-inima-baraganului-1_53007883c7b855ff5661ee5e/index.html#gallery_currentImage

http://adevarul.ro/locale/slobozia/legende-haiduci-stejari-seculari-padurea-groasa-inima-baraganului-teroriza-caposul-calatorii-boieri-1_5693dc2337115986c660a244/index.html

http://www.ahnr.ro/ro/Programe/locale/Resize_of_judet_Ialomita.jpg)

http://www.cicnet.ro/content/prezentarea-judetului-ialomita

http://www.formula-as.ro/2007/778/societate-37/misterul-din-padurea-calugareasca-8160

http://www.geo-spatial.org/images/989.jpg

http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1227769-decreteii-produsele-unei-epoci-care-imbolnavit-romania.htm

http://www.rasfoiesc.com/educatie/geografie/geologie/Caracterizarea-principalelor-t77.php

http://www.zooland.ro/data/Image/image/popandau2.jpg

http://zarnesti.net/wp-content/imagini/judetele_romaniei/ialomita.jpg

https://4.bp.blogspot.com/-aY4wkAw4Sr4/VbkcKOTITcI/AAAAAAAAGPU/_9JiBdnMf4Q/s1600/Tancul%2Bpamantului.jpg

https://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_S%C4%83lcioara,_Ialomi%C8%9Ba

https://www.ghidulprimariilor.ro/list/cityHallDetails/PRIM%C4%82RIA+S%C4%82LCIOARA/100196

https://www.google.ro/maps/place/P%C4%83durea+C%C4%83lug%C4%83reasc%C4%83/@44.5410148,26.8939626,3308m/data=!3m1!1e3!4m5!3m4!1s0x40b05203774ed105:0x395b683a48101410!8m2!3d44.5458672!4d27.3117456)

https://www.google.ro/maps/place/Ra%C5%9Fi+927201/@44.5362696,26.9050328,14z/data=!3m1!4b1!4m5!3m4!1s0x40b1b9d92d1e5c1d:0x1e910eb3523cdefe!8m2!3d44.5374693!4d26.9226116

https://www.google.ro/maps/place/Reviga/@44.6721308,27.1060923,14028m/data=!3m1!1e3!4m5!3m4!1s0x40b1a7d03259d39f:0x511077502d23d74e!8m2!3d44.7117278!4d27.1022926)

https://www.google.ro/maps/place/S%C4%83lcioara/@44.5400621,26.8730549,15z/data=!3m1!4b1!4m5!3m4!1s0x40b1b9b3710a92b5:0x900f051c95a96049!8m2!3d44.5397711!4d26.8793139

http://www.profudegeogra.eu/wp-content/uploads/2012/11/Stepa.jpg

https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/11/dropia.jpg

http://revistasinteza.ro/wp-content/uploads/2016/08/main-deschidere.jpg)