Lect. Univ. Dr. Rodica BOCA [614984]

1 Universitatea “Petre Andrei” din Iași
Facultatea de Drept

Respectarea și garantarea drepturilor persoanelor
defavorizate

Coordonator științific:
Lect. Univ. Dr. Rodica BOCA

Absolvent: [anonimizat]
2019

2 Cuprins
Argument ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 3
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 4
Capitolul I. Considerati introductive cu privire la consacrarea drepturilor persoanelor
defavorizate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 5
1.1. Conceptul de "persoane defavorizate". Categorii de persoane defavorizate ………….. 5
1.2. Cauzele excluziunii sociale ale persoanelor defavorizate ………………………….. …….. 10
1.3. Criterii protejate . Definirea criteriului protejat ………………………….. …………………… 20
Capitolul II. Drepturile persoanelor defavorizate. Strategii de incluziune sociala …………. 25
2.2. Discriminarea pe piața forței de muncă. Soluții ………………………….. …………………. 34
Actori implicați la nivel european (privați și publici) ………………………….. ………………… 39
2.3. Politici privin incluziunea persoanelor defavorizate ………………………….. ……………. 41
Capitolul 3. Soluții pentru respectarea și garantarea drepturilor persoanelor defavorizate . 46
3.1. Comparați e între o persoana defavorizată și o persoană a căror drepturi sunt
respectate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 46
3.2. Tolerarea – principala soluție a respectarii drepturilor persoanelor defavorizate ….. 50
3.3. Educația și ieșirea persoanelor adulte fără adăpost din situația de excluziune socială
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 51
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 56
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 57

3 Argument

Lucrarea de față ilustrează drepturile care le sunt încălcate peroanelor care se află în situații
dezavantajoase. Aceste situații sunt: sărăcia, starea de sănătate (handicap), și multe alte
situații diferite de situațiile obișnuite.
Am decis să abordez ac est domeniu pentru a evidenția, pentru mine, dar și pentru alții
importanța respectării drepturilor tuturor persoanelor. În fața legii toți cetățenii trebuie să
fie egali, să beneficieze de tratament egal și nediscriminatoriu, deși, din cauza
prejudecățilo r pe care unii oameni și le -au format în timp, persoanele aflate în situații
diferite față de ei tind să fie dezavantajate și discriminate.
Domeniul în care persoanele sunt cel mai adesea discriminate este piața forței de muncă.
Spun că acest domeniu este cel în care persoanele sunt cel mai adesea discriminate pentru
că angajatorii tind să se comporte diferit cu persoanele aflate în situații neobișnuite, să le
ofere recompensație diferite și așa mai departe.
1Exemplu : În cauza Coleman/Attridge Law și Stev e Law, o mamă a susținut că i s -a aplicat
tratament nefavorabil la locul de muncă, deoarece fiul său era o persoană cu handicap. Din
cauza handicapului fiului, aceasta întârzia ocazional la serviciu și solicita programarea
concediului în funcție de nevoile fiului său. Solicitările reclamantei au fost respinse, iar
aceasta a fost amenințată cu concedierea și a fost ținta unor comentarii abuzive referitoare
la starea copilului său. CEJ a acceptat drept termen de comparație pe colegii acesteia care
aveau copii și ocupau posturi similare, constatând că aceștia beneficiau de tratament
flexibil atunci când adresau solicitări. De asemenea, CEJ a constatat că acest tratament
constituia discriminare și hărțuire pe motiv de handicap al fiului său.
Acest exemplu scoat e evidență faptul că persoanele pot fi discriminate și datorită situației
defavorizate a altor persoane care au legătură cu acestea.

1 Manual de drept european privind nediscriminare a

4 Introducere

Conform ultimelor date la nivelul UE din Modulul ad hoc al Anchetei privind Forța de
Muncă privind ocu parea forței de muncă a persoanelor cu handicap în 2011, aproximativ
25% din tinerii cu dizabilități (cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani) sunt abandonați
timpuriu de școală, comparativ cu 12,4% persoanele tinere fără handicap. Ratele ridicate
ale abandonului școlar timpuriu în rândul tinerilor cu dizabilități pot indica probleme legate
de accesibilitate și lipsa de programe adaptate. Un alt document programatic important al
domeniului este Strategia europeană pentru persoanele cu handicap 2010 -2020 (C omisia
Europeană, 2010). Programele programatice de educație incluzivă sunt extrem de
relevante, deoarece ele încurajează încorporarea accesibilității și a "designului pentru toți"
în programele de învățământ și formarea pentru profesiile relevante.
La nivelul țărilor europene, lucrurile nu merg prea bine. Într -un studiu emis în anul
2011 în numele Rețelei academice a experților europeni pentru persoanele cu handicap
(ANED), autorii au descoperit că acei studenți cu handicap care au fost înscriși în
învăță mântul principal au avut rezultate academice mai bune decât cei care s -au înscris în
clase speciale sau, a fortiori, școlare și, prin urmare, ar putea avea șanse mai mari să
acceseze un loc de muncă ulterior. Analiza progreselor înregistrate în ceea ce pri vește
incluziunea este foarte incertă. Potrivit rapoartelor, țările colectează date dezagregate
privind rezultatele educaționale chiar și pentru copiii cu dizabilități în școală. Datele
rareori permit chiar identificarea oportunităților de angajare pentru tinerii cu dizabilități,
cele mai multe țări lipsind date despre acest grup de persoane sau trecerea lor de la școală
la oportunități de muncă. Concluzia acestui studiu a condus la o imagine sumbrică a
sistemului: sistemele educaționale nu au reușit să pre gătească tinerii cu dizabilități pentru
cerințele pieței muncii. Acestea au un acces mai scăzut la formarea profesională. Un alt
studiu ANED emis în 2013 în același cadru, dar autorizat de această dată de experții
Universității din Leeds (Grammenos, 2013) a constatat că, la nivelul UE, 19% dintre tinerii
cu dizabilități sunt abandonați timpuriu, comparativ cu 11% – persoanele tinere cu
handicap și, de asemenea, că "lipsa experienței sporește în continuare dezavantajul inițial
al persoanelor cu handicap".

5 Capitolul I. Considerati introductive cu privire la consacrarea
drepturilor persoanelor defavorizate
1.1. Conceptul de "persoane defavorizate". Categorii de persoane defavorizate

În România, problemele progresului social cu accent pe grupurile dezavantajate
sunt din ce în ce mai mult cercetate. Conceptele dezvoltării sociale sunt deja integrate și
sistematizate2.
Economia are deja definiții pentru costul social, securitatea social ă, bunăstarea
socială, beneficiile sociale, funcția de asistență socială. O funcție de bunăstare socială este
utilizată pentru a determina relația dintre bunăstarea generală și bunăstarea diferiților
cetățeni. Problema muncii pentru toți a început să fie f oarte importantă după cel de -al
doilea război mondial și a crescut în importanță. Șomajul în masă nu este doar risipit
economic, ci și dezastruos din punct de vedere social. Când șomajul crește, tot felul de
tensiuni sociale cresc. În Germania, teoria rece ntă a acceptat că "munca socială poate fi
văzută ca o metodă specifică de comunicare care are ca scop identificarea motivelor unui
ajutor necesar și legitim. În zilele noastre, munca socială și acțiunea socială trebuie să
identifice problemele valorilor so ciale acceptate în general, să le facă publice, să propună
noi legi și să promoveze schimbarea socială.
Experiența proiectelor din perioada de programare 2007 -2013 în domeniul
managementului a început să fie difuzată prin comunicări sau prin cărți. Noul m odel,
"managementul", diferit de abordarea birocratică tradițională, se concentrează pe
rezolvarea problemelor, implementarea explicită a criteriilor de performanță și a
măsurătorilor, atenția la controlul intern, disciplina sporită și c ontrolul utilizării resurselor3.
În cercetarea economică, problema accesului la fonduri UE este din ce în ce mai
importantă. Principalele constrângeri identificate sunt: perioada lungă de proiecte de
evaluare în timpul concursului, perioadă lungă de timp până la semnarea contractelor între
solicitanți și autoritățile publice pentru gestionarea fondurilor UE, termen lung pentru plată
eligibile pentru cheltuieli eligibile ale proiectelor, comunicare între autoritățile publice și
solicitanți [Cosea , 2013].

2 Zamfir, Cătălin; Stănescu, Cătălina, Economia dezvoltării sociale, Editura Polirom, Iași, 2007, p. 345.
3 Berghman, Jos, 1996, Excluziunea socialã în Euro pa: contextul politic și cadrul analitic, în
Graham Room (coord.), Measuring Poverty and Exclussion, p. 34.

6 Economia socială s-a dezvoltat rapid în ultimii ani. A depășit conceptele etapelor.
Acum, știința economică și socială poate face progrese pentru a evalua etapele economiei
sociale, pentru a identifica principiile funcționale, cum ar fi solidaritatea și participarea
membrilor, tipurile de organizare a entităților economice4.
Egalitatea pe sexe trece de la abordarea teoretică și înțelegerea socială la
instrumentele economice pentru prevenirea sau îmbunătățirea situației femeii. Legea UE
privind egalitatea de tratament pe se xe este în vigoare în toate statele membre. În
conformitate cu legislația UE, guvernele elaborează programe care au deja cel puțin o
generație, inclusiv experiența pentru managementul și implementarea proiectelor.
Populația romă a fost deja identificată d rept o problemă a UE. În perioada de
preaderare, România a început un proiect local de identificare a situației romilor și de
proiectare a unor instrumente de acțiune. Noul pas este o strategie națională pentru
populația romă și integrarea instrumentelor s ociale, de sănătate și economice pentru a
îmbunătăți situația.
UE consideră incluziunea socială ca fiind un proces care garantează că persoanele
expuse riscului sărăciei și al excluziunii sociale dobândesc oportunitățile și resursele
necesare pentru a par ticipa pe deplin la viața economică, socială și culturală și pentru a se
bucura de un nivel de trai și de bunăstare considerat normale în societatea în care trăiesc.
Incluziunea socială garantează, de asemenea, că grupurile vulnerabile și persoanele au o
participare mai mare la luarea deciziilor care le afectează viața și că aceștia pot avea acces
la drepturile lor fundamentale.
Pe de altă parte, excluziunea socială implică lipsa sau negarea anumitor resurse,
drepturi, bunuri sau servicii, precum și incapa citatea de a participa la relațiile și activitățile
normale la dispoziția majorității oamenilor din cadrul societății, indiferent dacă acestea
aparțin în domeniul economic, social, cultural sau politic. Excluderea afectează atât
calitatea vieții oamenilor, cât și echitatea și coeziunea societății în ansamblu.
Centrul pentru combaterea efectelor excluziunii sociale este lupta împotriva
sărăciei. Comisia Europeană a subliniat necesitatea combaterii sărăciei și excluziunii
sociale în agenda socială reînnoită și în Strategia Europa 2020, lansată în 2010. Unul dintre
obiectivele principale ale strategiei este reducerea cu 25% a numărului de europeni care

4 Allen, Katrina, 2003, Vulnerability reduction and the community -based approach, în Mark Peeling (coord.),
Natural Disasters and Development in a Globalizing World, Routledge, Londra, New York, p. 45.

7 trăiesc mai jos sărăcia națională și să ridice cel puțin 20 de milioane de persoane din riscul
sărăciei și al excluziunii până în 2020.
Fondul Social European este dedicat promovării ocupării forței de muncă în UE.
Aceasta ajută statele membre să facă din forța de muncă și companiile europene mai bine
pregătite pentru a face față provocărilor noi și globale. El cofinanțează intervențiile
finanțate din fonduri publice și private naționale. Strategia și bugetul FSE sunt negociate și
decise între statele membre ale UE reprezentate în Consiliul Uniunii Europene,
Parlamentul European și Comisia Europeană. Pe această b ază, programele operaționale de
șapte ani (OP) sunt planificate de statele membre și aprobate de Comisia Europeană.
O serie de documente internaționale au subliniat faptul că dizabilitatea este o
problemă legată de drepturile omului, inclusiv Programul mo ndial de acțiune privind
persoanele cu handicap (1982), Convenția privind drepturile copilului (1989) și Regulile
standard privind egalizarea Oportunități pentru persoanele cu handicap (1993). Mai mult
de 40 de națiuni au adoptat legislația privind discrim inarea persoanelor cu handicap în anii
1990. Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap (2006) – cea mai recentă și cea
mai extinsă recunoaștere a drepturilor omului pentru persoanele cu handicap – conturează
drepturile civile, culturale, politic e, sociale și economice ale persoanelor cu handicap.
Scopul său este "să promoveze, să protejeze și să asigure o întreagă și egală bucurie a
tuturor drepturilor omului și libertăților fundamentale ale persoanelor cu dizabilități și să
promoveze respectul p entru demnitatea lor inerentă"5.
După cum se menționează în Strategia Națională pentru Protecția, Integrarea și
Incluziunea Socială a Persoanelor cu Handicap 2006 -2013 (2005), în România termenii
"dizabilități" și "handicap" au fost adesea folosiți confuz , exprimând un interes mai mare în
domeniul medical și aspectul de diagnostic și ignorarea relației cu mediul înconjurător care
a dus la o deservire în ceea ce privește politicile sociale naționale uniforme și coerente
pentru persoanele cu handicap. În leg islația românească, multe concepte sunt folosite
pentru a descrie persoanele cu dizabilități, concepte precum slăbiciune, handicap,
handicap, handicap și nevoi speciale. La fel ca multe alte studii, constatările din "Datele
comparative europene privind sit uația persoanelor cu handicap: o revizuire adnotată"
(2009) sugerează că un fapt îngrijorător este că datele furnizate de sondaje și statistici nu

5 Alexandrescu, Filip, 2014, The Social Consequences of the Roșia Montanã Mining Project:
Between Impoverishment Risks and Corporate Responsibility, lucrare de masterat la Universitatea Lund,
nepublica tã, Toronto, p. 19.

8 conțin o definiție comună a dizabilității care ar corespunde definiției ONU. Aceasta este o
problemă majoră c are afectează și distorsionează rezultatele datorită diferențelor culturale
existente între țări în ceea ce privește definirea handicapului. Autorii aceluiași studiu
recomandă ca Eurobarometrele și alte studii să se concentreze în mod explicit pe mai mulți
indicatori de handicap.
Educația ca aspect cheie al incluziunii sociale pentru persoanele cu handicap – o
abordare globală
Estimările numărului de copii (cu vârste între 0 -14 ani) care trăiesc cu dizabilități se
situează între 93 de milioane ș i 150 de milioane . Educația incluzivă este mai bună pentru a
ajunge la majoritate și pentru a evita izolarea copiilor cu dizabilități din familiile și
comunitățile lor6.
Categoria acoperită de termenii de educație cu nevoi speciale, nevoi educaționale speciale
și educație specială este mai largă decât educația copiilor cu dizabilități, deoarece include
copiii cu alte nevoi – de exemplu, prin dezavantaje care rezultă din gen, etnie, sărăcie, sau
orfanilor (Robson, 2007).
Incluziunea copiilor cu dizabilități în școli obișnuite – școlile incluzive – este
considerată ca fiind de dorit pentru egalitate și drepturile omului. Organizația Națiunilor
Unite pentru Educație, Știință și Cultură au prezentat următoarele motive pentru
dezvoltarea unei educații mai incluzive: educ aționale, sociale și economice.
Evaluarea pe termen mediu a Planului european de acțiune pentru persoanele cu
handicap 2003 -2010 (2009) a declarat că persoanele cu dizabilități care au fost integrate în
educația obișnuită în întreaga lor vârstă au avut mu lt mai multe șanse să dezvolte
competențele cheie generale și profesionale necesare succesului ulterior pe piața muncii ,
2001). De asemenea, accesul la oportunitățile de învățare pe tot parcursul vieții continuă să
fie insuficient, în special pentru perso anele cu handicap. Persoanele născute cu dizabilități
tind să atingă niveluri mai scăzute de educație decât cei care dobândesc un handicap mai
târziu în viață. În plus, persoanele cu handicap participă mai puțin la educație și au
calificări educaționale ma i mici decât cele fără handicap7.

6 Amelina, M.; Chiribucã, D. și Knack, S., 2003, Mapped in or mapped out? The Romanian poor in inter –
household and community networks, Romania. Poverty Assessment, Banca Mondialã, vol. 2, pp. 168 -242.
7 Ibidem.

9 În Europa, Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap (CRPD,
2006) a fost pusă în aplicare cu rezultate controlabile, după cum indică raportul Uniunii
Europene (Comisia Europeană, 2014).
În 2012, Comisia a publicat un raport privind educația, handicapul și nevoile
speciale – politici și practici în domeniul educației, formării și ocupării forței de muncă
pentru studenții cu dizabilități și nevoi educaționale speciale în UE. Raportul, elaborat
pentru Comisie de către rețeaua de experți NESSE, a arătat că, în pofida angajamentului
declarat al statelor membre de a promova educația incluzivă, prea mulți cursanți cu nevoi
speciale erau încă plasați în instituții segregate sau în medii de masă cu sprijin inadecvat.
De asemenea, a subliniat variațiile largi dintre statele membre cu privire la modul în care
au fost identificate copiii cu nevoi speciale și dacă, după identificare, aceștia au fost plasați
în școlile de masă sau speciale.
Există deja instrumentele nece sare pentru a face față provocărilor legate de
excluziunea locuințelor și lipsa de adăpost în Europa. La nivel european, rețelele care
reunesc diferite entități – guvernele locale, regionale și naționale, ONG -urile, colectivitățile
societății civile și ins tituțiile financiare europene – se angajează activ în parteneriate pentru
a promova locuințe accesibile tuturor, dar și programe de educare.
Programele pe termen lung de reducere a numărului de persoane fără adăpost din
ultimii 20 de ani și -au dovedit va loarea, concentrându -se pe furnizarea de locuințe
permanente și la prețuri accesibile și oferind sprijin specializat celor mai vulnerabile
persoane, însă nu există state europene care să aibă programe educaționale pentru
persoanele adulte fără adăpost.
Sunt necesare stimulente europene clare pentru a da un impuls mai mare acestor
soluții dovedite pentru problemele legate de adăpost și locuințe, iar programele de
prevenire a excluziunii sociale au în centrul lor și formarea adulților fără adăpost.
Educația este cel mai important bun al unei națiuni. Contribuie la dezvoltarea
individului și a societății, precum și la creșterea și dezvoltarea economică. Lumea de astăzi
este caracterizată de schimbări majore în toate domeniile, schimbări care creează
necesitatea unor îmbunătățiri permanente și actualizări ale stocului de cunoștințe.
Astfel, educația este o componentă de bază a dezvoltării societății, având în vedere
schimbările frecvente și profunde care sunt impuse de progresul tehnic și de economia

10 cunoașterii. Economia actuală necesită o forță de muncă bine pregătită, care necesită
dezvoltarea abilităților, creativității, cunoștințelor solide și responsabilității sporite.

1.2. Cauzele excluziunii sociale ale persoanelor defavorizate

Între calitatea vieții și incluziunea socială este o legătură cu dublă semnificație, care
depinde în principal de perspectiva pe care o aveți atunci când doriți să acționați în sensul
scăderii sau creșterii unuia dintre ele.
S-ar putea spune că ambele concepte sunt fețe ale aceleiași monede. Astfel,
incluziunea socială este văzută ca un proces care să asigure că persoanele aflate sub limita
sărăciei primesc resursele necesare pentru a participa la viața economică și socială și se
bucură de o calitate a vieții considerată normală în societatea în care trăiesc. Identificarea
persoanelor care sunt expuse riscului sărăciei sau excluziunii sociale se realizează prin
evaluarea dimensiunii materiale a calității vieții. Incluziunea socială asigură, de asemenea,
că grupurile și per soanele situate sub pragul sărăciei au o participare mai mare la luarea
deciziilor care le afectează viața și că aceștia pot avea acces la drepturile lor fundamentale.
Pe de altă parte, excluziunea socială înseamnă lipsa unor resurse, bunuri sau servicii,
precum și incapacitatea poporului de a participa la relațiile și activitățile normale din
cadrul societății, nu dacă acestea aparțin domeniului economic, social sau cultural.
Excluderea afectează atât calitatea vieții oamenilor, cât și echitatea și coeziun ea întregii
societăți.
Calitatea vieții este un concept multidimensional care surprinde evoluția unui grup
de oameni sau a unui individ, identitatea sa, natura vieții, propriile experiențe, stilul de
viață și percepțiile sale despre sine. Acesta este un c oncept de evaluare, raportare a
condițiilor de viață și a activităților care alcătuiesc viața, nevoile, valorile, aspirațiile
umane. Se referă atât la evaluarea globală a vieții, cât și la evaluarea diferitelor condiții sau
sfere ale vieții. Cea mai import antă dimensiune a calității vieții este cea care se referă la
aspecte materiale. Dimensiunea materialului captează toate condițiile economice privind
starea materială a oamenilor, cum ar fi: venitul, condiția de viață și dotările cu bunuri
durabile. Se ref lectă cel mai clar prin aspecte economice, în special cu privire la venituri.

11 În strânsă legătură cu bunăstarea materială sunt aspecte diferite ale calității mediului de
viață, ale locuințelor de calitate, dotării cu bunuri durabile și calității vecinătăți i.
Calitatea vieții, chiar și pentru dimensiunile sale nemateriale, este limitată în
moduri diferite de condițiile economice care reflectă gestiunea gospodăriei asupra
resurselor și dotarea cu bunuri durabile. Resursele materiale sunt singurele care ar pu tea fi
în cele din urmă transformate în bogăție, în funcție de preferințele și capacitățile fiecărui
individ. Astfel, condițiile economice oferă un cadru pentru măsurarea potențialului
indivizilor și gospodăriilor de a -și atinge și asigura propria calitate a vieții.
Sursa de venit
Venitul a dat măsura situației materiale a unei persoane sau a unei familii și face o
legătură directă între calitatea vieții materiale a indivizilor și riscul excluderii sociale prin
limita sărăciei. Din punctul de vedere al in divizilor, venitul populației este resursa actuală
pe care o au în fiecare zi. Astfel, bunăstarea societății necesită un anumit tip de distribuție a
veniturilor, conform căreia oamenii au un venit care să permită accesul optim la bunurile,
serviciile și in formațiile necesare dezvoltării lor.
Venitul reprezintă intrări regulate în contul gospodăriei, o măsură a resurselor
disponibile pentru consum și economii ale gospodăriilor. Populația obține venituri în
numerar și în natură. Venitul monetar constă din ve nituri provenite din muncă (venituri
salariale și venituri din activități independente în agricultură și neagricole), venituri din
prestații sociale (pensii, beneficii, indemnizații și prestații sociale) și alte venituri (de
exemplu transferurile de la alt e gospodării ). Veniturile în natură includ consumul de
produse agricole din resurse proprii (producția de uz casnic, transferurile în natură din alte
gospodării etc.) și valoarea produselor și serviciilor pe care le primesc, plăți gratuite sau
reduse, sal ariați și persoane protejate d e sisteme de protecție socială8.
Conform rezultatelor sondajului bugetar al gospodăriilor casnice efectuate de
Institutul Național de Statistică, venitul monetar (83,5%, în creștere cu 1,1 puncte
procentuale față de anul 2012 ) a reprezentat principala sursă a venitului total al
gospodăriei, atât în anul 2013, cât și anul trecut.
Structura veniturilor pe surse arată că proporția cea mai mare a veniturilor este din
salarii (51,2%). Cu toate acestea, contribuția acestora la ve nituri este scăzută în comparație
cu cea care caracterizează economiile de piață dezvoltate. Acest lucru este legat de

8 Canberra Group, Manual privind statisticile privind venitul gospodăriilor, 2011, p. 22.

12 numărul relativ mic de angajați în compoziția gospodăriilor (0,8 persoane / gospodărie).
Structura venitului total al gospodăriilor în 20 13 a consemnat și o cotă semnificativă a
veniturilor în natură (16,5%, în scădere cu 1,1 puncte procentuale față de anul precedent).
Veniturile din prestațiile sociale au reprezentat 22,8%.
Sărăcia poate fi definită în mai multe moduri diferite: la nivel agregat, aceste
măsuri diferite pot fi clasificate fie ca sărăcie relativă, fie ca sărăcie absolută / extremă.
La summitul mondial privind dezvoltarea socială de la Copenhaga din 1995 (2),
sărăcia absolută sau extremă a fost definită ca: "… o stare cara cterizată de o lipsire severă a
nevoilor umane de bază, inclusiv alimente, apă potabilă sigură, instalații sanitare, adăpost,
educație și informare " – prin urmare, în principal în funcție de accesul la o gamă largă de
servicii.
Procesul de incluziune soci ală al UE folosește o definiție relativă a sărăciei, care a
fost aprobată de Consiliul European în 1975 (3): "… se spune că oamenii trăiesc în sărăcie
dacă veniturile și resursele lor sunt atât de insuficiente pentru a le împiedica un standard de
trai considerat acceptabil în societatea în care trăiesc. Din cauza sărăciei lor, aceștia pot
prezenta dezavantaje multiple prin șomaj, venituri scăzute, locuințe necorespunzătoare,
îngrijire medicală inadecvată și bariere în calea învățării pe tot parcursul vieț ii, culturii,
sportului și recreerii. Acestea sunt deseori excluse și marginalizate de la participarea la
activități (economice, sociale și culturale) care sunt norma pentru alte persoane și accesul
acestora la drepturile fundamentale poate fi restricționa t ".
Excluziunea socială se referă la imposibilitatea de a beneficia de nivelurile de
participare pe care majoritatea societății le consideră necesare. Este un concept complex,
multidimensional, multistrat și dinamic pe care procesul de incluziune socială al UE (a se
vedea nota de subsol 3 pe pagina anterioară) este definit ca: "… un proces prin care anumite
persoane sunt împinse la marginea societății și împiedicate să participe pe deplin în
virtutea sărăciei lor sau a lipsei de competențe de bază și a posibilităților de învățare pe tot
parcursul vieții sau ca urmare a discriminării. Acest lucru le distanțează de oportunitățile
de angajare, de venit și educație, precum și de rețelele și activitățile sociale și comunitare.
Ei au acces redus la puteri și o rganisme de luare a deciziilor și, astfel, adesea se simt
neputincioși și în imposibilitatea de a lua controlul asupra deciziilor care le afectează viața
de zi cu zi ".

13 Excluziunea socială este multidimensională în sensul că aceasta include sărăcia în
venit, angajarea, accesul la educație, informare, îngrijirea copiilor și facilitățile de sănătate,
condițiile de viață, precum și participarea socială. Este multistrat în măsura în care cauzele
excluse pot fi la nivel național, comunitar, de uz casnic sau ind ividual.
UE și guvernele naționale ale statelor membre cooperează îndeaproape cu aceasta
să ofere un răspuns coordonat la problemele sărăciei și excluziunii sociale, dintre care
unele sunt detaliate mai târziu în prezenta introducere.
Excluziunea socia lă este un concept mult mai amplu decât doar sărăcia veniturilor,
în măsura în care pot exista mulți alți factori care lasă grupurile sociale izolate. Acestea
includ factori atât de cuprinzători, cum ar fi șomajul, accesul la educație, îngrijirea copiilor
și facilitățile medicale, condițiile de viață, precum și participarea socială.
Persistența unui număr mare de persoane excluși din muncă reprezintă o provocare
cheie pentru obiectivul coeziunii sociale. Cu cât o perioadă mai lungă de șomaj este mai
mare pentru o persoană, cu atât este mai înrădăcinată această persoană, în general, se află
în excluziune socială prin incapacitatea de a -și permite bunuri materiale, servicii și
locuințe, în timp ce contactele lor sociale sunt adesea reduse (parțial datorită li psei de bani
pentru a merge din punct de vedere social sau din cauza stigmei de a fi șomer); acest lucru
poate duce la lipsa de încredere și la un sentiment consolidat de izolare.
Educația poate oferi în mod direct abilitățile, cunoștințele și calificări le care sunt
importante în participarea la piața socială și pe piața forței de muncă. Resursele
educaționale disponibile în statele membre și durata învățământului obligatoriu pot avea un
anumit efect asupra rezultatelor obținute în domeniul educației. Asi gurarea faptului că
învățământul superior este deschis tuturor, indiferent de contextul lor social sau economic,
formează baza dimensiunii sociale a procesului Bologna al UE și, cel mai recent, a fost
consolidată prin concluziile Consiliului din 12 mai 200 9 (23) privind cadrul strategic
pentru cooperarea UE în domeniul educației și formării profesionale (până în 2020)9.
Excluziunea socială poate rezulta din proasta sănătate, în care persoanele care au
probleme de sănătate fizice sau mintale nu pot partici pa pe deplin în societate. În unele
cazuri, excluderea din alt motiv (cum ar fi șomajul) poate întări problemele de sănătate.
Sănătatea slabă de la naștere, până la viața profesională până la vârstă înaintată și modul în
care comunitățile acceptă și ajută persoanele să depășească obstacolele pot avea un impact

9 Baltasiu, Radu, 2016, Sociologie economicã și teoria elitelor, Centrul de Geopoliticã și Antropologie
Vizualã, Universitatea din București, București, p. 36.

14 important asupra incluziunii sociale. În special, capacitatea societății de a oferi consultanță,
tratament și îngrijire celor cu probleme de sănătate este esențială.
Locuințele fără adăpost și lipsu rile de locuințe sunt, fără îndoială, cele mai extreme
exemple de fericire și excludere socială în societatea europeană. Condițiile de locuit slabe,
lipsa facilităților de bază, supraaglomerarea, supunerea la zgomot, poluarea și violența pot
susține proble mele de sănătate, de educație, de perspectivele de muncă și de integrare. În
cazul în care dificultățile pe termen lung în îndeplinirea plăților ipotecare și a chiriilor sunt
evidente, acest lucru poate duce la creșterea cererii de locuințe sociale, reloca re și, în
cazuri extreme, de lipsă de adăpost.
Tehnologia poate fi folosită ca un mijloc de a elimina barierele de integrare prin
asigurarea accesului larg la informații, precum și a rețelelor. Ca și în alte domenii,
dezvoltarea societății informaționale a adus riscuri de excluziune socială pentru persoanele
care nu posedă abilitățile, echipamentele sau accesul necesare. Abilitățile de calculator și
Internet sunt doar o formă de participare la societatea de astăzi. Într -un sens mai larg,
participarea soci ală se referă la faptul dacă indivizii participă la activități și organizații sau
dacă mențin legătura cu vecinii, familia și prietenii.
Cu toate că termenul de "excludere socială" a intrat în uz larg doar recent, acest lucru nu
implică faptul că fenomene le sociale la care se referă sunt și noutăți. Încă din anii 1960
excluziunea socială a devenit subiect de dezbatere în Franța, dar numai după criza
economică din anii 1980 și introducerea Revenu Minimum d'Insertion (legea națională de
asistență), conceptul a fost folosit pe scară largă aici.
Odată ce excluderea socială a devenit un punct proeminent pe agenda politică a UE
în a doua jumătate a anilor 1990, atenția a început să se concentreze pe definirea și
specificarea conceptului mai îndeaproape. Politic a de combatere a excluziunii sociale
trebuie evaluată și, pentru a face acest lucru, este necesar să se stabilească ce implică
excluziunea socială, ce indicatori pot fi utilizați pentru a -și stabili existența și ce factori îl
influențează. Deși acest lucr u a intensificat considerabil dezbaterea științifică asupra
semnificației excluziunii sociale, până acum factorii de decizie politică nu au primit o
conceptualizare științifică general acceptată.
O evaluare a modului în care excluderea socială a fost oper aționalizată arată că cele
mai multe definiții actuale sunt cele indirecte, în timp ce în opinia noastră o definiție mai

15 directă ar fi preferabilă în scopul evaluării politicilor. O asemenea abordare a fost s usținută
și de alți cercetători .
Dificultatea d e a oferi o caracterizare adecvată a excluziunii sociale este ilustrată de
o definiție dată de o agenție guvernamentală a Regatului Unit: un termen scurt pentru ceea
ce se poate întâmpla atunci când oamenii sau zonele suferă de combinarea problemelor
legate de șomaj, abilități slabe, venituri scăzute, locuințe sărace, medii cu criminalitate
ridicată, sănătate precară și dezbinarea familială.
Excluziunea socială este așadar văzută ca o consecință potențială a unui număr de
factori de risc, fără ca această consecință să fie explicată. Ceea ce poate fi înțeles prin
termenul excludere socială este lăsat implicit: în mai multe studii se preferă o definiție
"indirectă", prin indicarea factorilor sau indicatorilor care influențează riscul excluziunii
sociale.
Cu alte cuvinte, aceste studii nu observă excluziunea socială în sine, ci mai degrabă
cauzele sale potențiale sau predictorii, cu accentul fiind în principal sau exclusiv asupra
factorilor individuali de risc. Cu toate acestea, în studiul privind sărăcia ș i excluderea
socială din Marea Britanie, sa încercat o măsurare directă a mai multor aspecte ale
excluziunii sociale.
Documentele politice anterioare ale Comisiei Europene nu oferă o definiție
"directă" a excluziunii sociale ca și concept separat. Acestea oferă o abordare indirectă
demarcarea, în special prin referire la drepturile cetățeniei sociale: "Extinderea excluziunii
sociale face ca responsabilitatea societății să asigure oportunități egale pentru toți. Aceasta
include accesul egal la piața muncii, la educație, la îngrijirea sănătății, la sistemul judiciar,
la drepturi, la luarea deciziilor și la participare”.
Pentru elaborarea planurilor lor naționale de acțiune pentru incluziune socială,
statele membre au convenit că excluderea socială va fi defi nită pe baza unui număr de
indicatori sociali sau a "factorilor de risc".
Acești factori de risc, care se presupune că exercită o influență negativă asupra
perspectivei incluziunii sociale sunt veniturile scăzute, forța de muncă necalificată,
sănătatea p recară, imigrația, nivelul scăzut al educației, abandonul școlar, inegalitatea de
gen, discriminarea și rasismul, bătrânețea, divorțul, abuzul de droguri, alcoolismul și
trăirea într – aria de acumulare a problemelor.

16 Au fost atinse acorduri concrete pentr u unii dintre acești indicatori, așa -numiții
indicatori Laeken (care rezultă din Summit -ul UE din 2001 la Laeken -Bruxelles, Belgia).
Până în prezent, acest consens se referă preponderent la indicatorii privind venitul și
ocuparea forței de muncă; veniturile scăzute și lipsa participării la muncă sunt considerate,
în general, principalii factori de risc pentru excluderea socială, a obiectivelor sociale va
rezulta din creșterea economică și de ocupare a forței de muncă și că ar trebui să se acorde
prioritate creării de locuri de muncă.
Totuși, în literatura de specialitate se face referire și la cercetări care arată că
corelația dintre un venit scăzut și șomaj, pe de o parte, și caracteristicile excluziunii
sociale, pe de altă parte, nu este deosebit de puter nică.
Relația variază în mod substanțial între grupurile sociale și între țări, în funcție de
diferențele dintre sistemele de asigurări sociale, aranjamentele familiale, setările culturale
și altele. Un venit scăzut sau absența muncii remunerate nu duce, prin definiție, la
excluziune socială și, invers, oamenii pot fi excluși din punct de vedere social fără să aibă
un venit scăzut sau să fie șomeri.
În cazul în care această corelație limitată este valabilă pentru cei doi factori de risc
"venituri" și "pa rticipare la muncă", este probabil ca aceasta să se aplice și altor factori de
risc – probabil mai puțin dominanți – menționați de ue.
Monitorizarea acestor factori poate furniza informații despre evoluția riscului de
excluziune socială, însă nu poate fi considerată o măsură adecvată a dezvoltării excluziunii
sociale ca atare.
Variabilele proxy utilizate în mod obișnuit în abordarea indirectă nu sunt suficient
de apropiate. Din acest motiv, considerăm că excluderea socială trebuie definită într -un
mod mai direct. În acest sens, este necesar să se acorde o atenție deosebită distincției
conceptuale dintre sărăcie și excluderea socială.
Dezbaterea cu privire la excluziunea socială, în realitate, în termeni concreți, a fost
alimentată în principal de cercet ători și cercetători care se ocupau de problema sărăciei în
anii 1990. Spre sfârșitul acelui deceniu, obiectivele politicii s -au schimbat de la combaterea
sărăciei la reducerea excluziunii sociale. Acest lucru a dus la utilizarea a două concepte
diferite a tât în literatură, cât și în cercetare, deși acestea sunt adesea folosite într -o singură
respirație.

17 Semnificația fiecărui concept este controversată, care poate fi trasată în urma
diferențelor dintre tradiția științifică franceză și cea anglo -americană . Școala franceză se
bazează pe teoriile lui Durkheim (2005 ) privind coeziunea socială și solidaritatea,
importanța valorilor colective și a normelor și a riscului de alienare socială (anomie).
Această perspectivă tinde mult mai mult spre conceptul de ex cludere socială decât
sărăcia, problema principală în literatura anglo -americană. În prezent, cercetarea științifică
și-a preluat conducerea de la teoriile inegalității sociale și privării relative care privesc
accesul inegal la venituri, bunuri de bază, s ervicii publice și drepturi de cetățenie ca punct
de plecare pentru cercetarea în materie de sărăcie și excludere socială.
Lucrările lui Runciman și Townsend pot fi văzute ca fiind cei mai proeminenți
exponenți ai acestei tradiții. Dimensiunile sociale mai largi au fost puțin atente în
cercetarea anglo -saxonă, deși acest lucru se schimbă în ultimii ani10.
În timp ce unii autori spun că nu există nici o diferență între sărăcie și excluziunea
socială, alții susțin că cele două concepte diferă fundamental u nul față de celălalt în mai
multe privințe. Următoarele distincții sunt adesea menționate:
• Starea statică versus procesul dinamic
Sărăcia se referă la o condiție statică, care se referă la o anumită situație a
veniturilor sau la un model de consum obiș nuit la un moment dat. Excluziunea socială este
dinamică și are legătură cu procesul prin care oamenii devin excluse.
• Concept absolut versus relativ
Sărăcia poate fi concepută ca o lipsă absolută, de ex. persoanele care nu ating
nivelul de venit necesa r pentru îndeplinirea nevoilor lor de bază. Pentru excluderea socială
nu există un astfel de punct de demarcație absolut. Ea poate fi evaluată doar într -o manieră
relativă, comparând situația persoanelor în raport cu altele în același context socio -istoric .
• Dezavantaj unidimensional versus multidimensional
Sărăcia se referă la o singură dimensiune: lipsa resurselor financiare sau materiale
sau lipsa veniturilor. Excluziunea socială implică deficiențe în mai multe dimensiuni, care
sunt asociate cu "cetăț enia deplină": munca și venitul plătit, educația, locuințele, asistența
medicală, asistența juridică, accesibilitatea serviciilor publice.
• Distribuție față de focalizarea relațională

10 Baltasiu, Radu, op. cit., p. 46 .

18 Sărăcia se referă la distribuirea aspectelor economice ale dezavantajul ui în venituri
sau consum. Excluziunea socială se referă, de asemenea, la aspecte relaționale și socio –
culturale, cum ar fi solidaritatea, obligațiile sociale și participarea, integrarea, angajarea,
discriminarea și normele cetățeniei sociale (de exemplu, reciprocitate, obligații reciproce).
Această diferență este adesea descrisă ca fiind natura materială și non -materială a celor
două concepte.
• Agenția endogenă versus exogenă
Agenția se referă la actorii individuali sau colectivi care produc deficiențe. Sărăcia
este, de obicei, analizată la nivel individual sau de gospodărie. Agenția se află în principal
în caracteristicile celor dezavantajate și poate fi considerată endogenă. Excluderea socială,
pe de altă parte, se datorează și lipsei de "resurse comun ale": rețeaua de vecinătate și
socială a unei persoane, agențiile de securitate socială și infrastructura socială. Exclușii pot
avea un control puțin sau deloc asupra unor astfel de factori exogeni.
Cu toate acestea, această juxtapunere ascuțită a sărăcie i și a excluziunii sociale a
atras criticismul. În primul rând, distincția dintre sărăcia statică și excluziunea dinamică
poate fi pusă la îndoială.
Excluderea nu este doar un proces dinamic, ci indică, de asemenea, rezultatele
evoluțiilor istorice. Prin urmare, poate fi foarte bine considerată o stare statică sau un stat,
denumit uneori "excluse social" sau "excluse". Sărăcia, pe de altă parte, poate fi privită
într-o manieră dinamică, așa cum se întâmplă în cercetarea empirică asupra procesului de a
deveni sărac și de a termina perioadele de sărăcie.
Contrastul dintre sărăcia absolută și excluderea socială relativă poate fi, de
asemenea, pus la îndoială. Sărăcia este uneori măsurată într -o manieră pur relativă, la fel ca
în cele 60% cunoscute ale pragului median de venit utilizat în multe studii compar ative.
Dar chiar și măsurile de "sărăcie" a sărăciei au un aspect relativ. Deși se referă la
realizarea anumitor standarde minime "absolute", mijloacele pe care le presupune pot varia
în funcție de timp, locație și setare socială. Acest punct a fost făcu t în mod repetat de Sen și
implică necesitatea unei linii sensibile a sărăciei care să evolueze, într -o oarecare măsură,
în conformitate cu schimbarea standardelor de viață și a percepțiilor sociale de necesități.
Sărăcia poate fi foarte bine analizată în tr-un sens larg. O definiție timpurie spune că
sărăcia este caracteristică p ersoane lor sau familiilor ale căror resur se sunt atât de mici încât

19 să îi excludă din viața minimă acceptabilă î n statul membru în care trăiesc; resursele fiind
definite ca bunuri, venituri în numerar plus servic ii din surse publice și private .
Putem folosi, de asemenea o abordare mai largă a conceptului de sărăcie și tinde să
considere sărăcia ca un fenomen multidimensional. La prima vedere, sărăcia, astfel
concepută, poate părea chiar sinonimă cu excluderea socială. Cu toate acestea, unii autori
notează o diferență esențială: deși alte deficiențe decât cele financiare sunt incluse în
definiția largă a sărăciei, motivul acestor deficiențe este în principal financiar.
În cazul ex cluziunii sociale, prin contrast, pot exista alte cauze decât lipsa
mijloacelor financiare, cum ar fi boala, vârsta înaintată, factorii de vecinătate și
discriminarea. Astfel, cineva ar putea fi exclus din punct de vedere social fără a fi financiar
sărac.
Problema agenției este discutată în mod regulat în literatura științifică, dar nu este
foarte proeminentă în dezbaterea de politici sau în planurile naționale de acțiune și nici nu
este tratată extensiv în cercetarea empirică. Din punct de vedere analitic , excluderea
actorilor poate fi definită la nivel micro, mezo – și macro, atât pentru sărăcie, cât și pentru
excluderea socială. Nu există niciun motiv pentru care o persoană nu poate fi, cel puțin
într-o oarecare măsură, un agent al excluziunii sale social e. Dependența de droguri sau
abandonul școlar, de exemplu, pot fi cauze importante pentru penurie pe mai multe
dimensiuni; iar acestea se bazează parțial pe alegerile făcute de persoana individuală. Pe de
altă parte, sărăcia nu poate fi întotdeauna atribui tă victimelor sale; acțiunile agențiilor de
beneficii și ale locurilor de muncă și politica guvernamentală privind nivelurile de beneficii
și condițiile de intrare pot afecta grav sărăcia și ar trebui luate în considerare. Astfel,
diferențierea sărăciei și a excluziunii sociale prin diferențe în agenție nu pare prea
fructuoasă.
Modalitatea adecvată de a analiza ambele este probabil să ia în considerare acțiunile
diferiților agenți care pot crește riscul sărăciei și al excluziunii sociale. Aceasta ar includ e
acțiuni (sau neglijență) ale persoanelor însuși afectate sau ale altor actori individuali sau
corporativi.
Concetățenii pot provoca excluziune, respingând moral oameni care sunt diferiți;
discriminarea în angajarea și arderea de către angajatori pe baz ă de origine etnică, vârstă
sau stare de sănătate oferă un alt exemplu. Organizațiile intermediare însărcinate cu
realizarea politicii guvernamentale în materie de securitate socială, sănătate, bunăstare și

20 educație pot fi, de asemenea, agenți ai sărăciei și excluziunii sociale, prin definirea neclară
a obiectivelor, un proces de lucru ineficient, o sarcină mare, preconcepțiile și preferințele
angajaților individuali și altele.
Municipalitățile și guvernul național pot fi, de asemenea, considerate actori, dacă
politicile lor sporesc riscul sărăciei sau al excluziunii sociale (de exemplu, prin interzicerea
accesului anumitor grupuri la un nivel suficient de educație); sau ale căror măsuri de
combatere a acestor fenomene pot fi ineficiente.
Și, în final, l a un nivel mai abstract, chiar statul bunăstării poate fi considerat chiar
un "actor" care provoacă sărăcia și excluziunea socială. Aceasta urmează binecunoscutul
criteriu neoliberal, care presupune că statul bunăstării nu ajută, de fapt, pe oameni, ci îl
face dependent și pasiv.
Din acest punct de vedere, excluziunea socială este un rezultat inevitabil al
instituțiilor statului modern de bunăstare, care îndepărtează stimularea oamenilor de a -și
modela propriile vieți, atât prin plasa de siguranță pe care o oferă, cât și prin stimulentele
organizațiilor administrative în susținerea o atitudine pasivă a clienților lor.
Excluderea socială poate, de asemenea, să rezulte din evoluții socio -economice mai
generale. Exemplele acestora sunt creșterea șomajului ca urmare a unei recesiuni sau a unei
schimbări de structură în oferta și cererea de forță de muncă, tranzițiile demografice
(imigrarea muncitorilor și refugiaților cu nivel scăzut de calificare) și schimbările culturale
(de exemplu, o relaxare a eticii munc ii, creșterea și căderea anumitor subculturi).

1.3. Criterii protejate. Definirea criteriului protejat

Securitatea socială este un mijloc de a proteja cetățenii săi de către stat atunci când
se confruntă cu riscurile provocate de diverse adversități s ociale. Dezvoltarea unui sistem
adecvat de securitate socială, configurarea și acceptarea unui cadru juridic și economic
coerent pe această temă reprezintă o investiție în "infrastructura umană", la fel de
importantă ca și investiția în infrastructura fizi că. Având în principal un rol în prevenirea
riscurilor sociale, securitatea socială abordează domenii foarte diverse, influențând

21 strategia lor de dezvoltare. Fiecare persoană și fiecare familie au nevoie de protecție
împotriva riscurilor și incertitudinil or care rezultă din activitățile de zi cu zi.
Atunci când această nevoie nu este satisfăcută pentru individ și pentru familia sa,
efectele lansate au implicații negative semnificative asupra confortului persoanei,
motivației sale de a lucra și mai ales a supra durabilității și funcționalității sistemelor
economice. Din punct de vedere conceptual, securitatea socială se referă atât la asigurări
sociale, cât și la asistență socială. Societățile care se ocupă de incluziunea socială, decesul,
decesul, pensia, asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale. În acest format,
sistemul de pensii reprezintă cea mai mare secvență care compune sistemul de securitate
socială. Principala problemă ridicată în majoritatea discuțiilor privind caracterizarea
sistemelor de pensii are ca leitmotiv dihotomia dintre sistemele de tip PAYG și sistemele
de tip finanțate integral.
În mod tipic, sistemul public de pensii se bazează pe ideea de plată în plată
(PAYG), și anume plata actuală a pensiilor din contribuțiile col ectate din venitul actual al
populației active. Pe de altă parte, există sisteme de pensii private bazate pe acumularea și
investirea de economii individuale, numită și finanțare integrală.
Sistemele de pensii existente diferă considerabil între țări, în principal datorită căii
istorice specifice fiecăruia. De exemplu, în țările cu o bază socială ideologică și economică
semnificativă, cum ar fi Franța și Germania, sistemele de pensii de tip PAYG sunt mai
prezente. În alte țări, cum ar fi Marea Britanie și Statele Unite, cu un punct de vedere
economic liberal sau neoliberal, accentul se pune pe sistemele de tip finanțate pe deplin.
Aceste sisteme de pensii pot funcționa și în mișcare. De fapt, în majoritatea statelor,
pilonul principal pentru finanțarea prov izioanelor de pensii constă într -un plan public de
pensii obligatoriu și completat de un sistem privat de pensii, obligatoriu sau opțional.
În prezent, în România operează, ca o formulă de bază, un sistem de pensii publice
de tip redistributiv bazat pe so lidaritatea între generații, adică un sistem de tip PAYG.
Acesta este, de asemenea, numit Pilonul I. La sistemul public de pensii contribuie toți
angajații, plus orice alți contribuabili obligați prin lege să plătească contribuțiile la
asigurările sociale. Ratele contribuțiilor la asigurările sociale sunt aprobate de legea
bugetului asigurărilor sociale de stat. Acestea sunt diferențiate în funcție de condițiile de
muncă: normale, speciale și speciale. Sumele încasate din bugetul asigurărilor sociale de
stat, din care se plătesc drepturile de pensie, provin din contribuții calculate în procente

22 salariale, astfel cum au fost suportate, pe de o parte, de angajator și, pe de altă parte, de
angajat.
Toți contribuabilii primesc un drept la pensie, dar legătura d intre suma
contribuțiilor plătite pe durata vieții și valoarea pensiei nu este proporțională. Toți
contribuabilii acumulează un scor în funcție de sumele plătite, iar pensia calculată este
rezultatul produsului între numărul de puncte și valoarea punctului . O formulă care este
foarte relativă, deoarece valoarea punctuală este determinată politic și, prin urmare, este
condiționată de dezvoltarea politică a țării și de orientarea economică și doctrinară a celor
aflați la putere. Acesta este unul dintre defect ele majore ale sistemului public de pensii de
tip PAYG care funcționează acum în România.
În prezent, sistemul public de pensii contribuie cu aproximativ 4,1 milioane de
angajați care susțin aproximativ 4,7 milioane de pensionari. Formulele de pensii apl icate în
perioada postsocialistă, în speranța de a rezolva șomajul în creștere (inclusiv pensionarea
anticipată), au sporit considerabil numărul de pensionari. Astfel, între 1990 și 2010,
numărul pensionarilor a crescut cu aproximativ 80%. Situația profund dezechilibrată a
sistemului de pensii, bazată pe principiul solidarității sociale, specifică PAYG, se reflectă
în rata crescută de dependență dintre numărul pensionarilor și numărul de salariați și
direcția ascendentă în care a evoluat între 1991 și 2010.
În plus față de pensiile plătite din bugetul asigurărilor sociale de stat, în România
funcționează sistemul de pensii pentru fermieri, diferit de sistemul public, necontributiv,
care este susținut, care este susținut de resurse de la bugetul de stat și c are oferă beneficii
de pensie pentru aproximativ 760.000 foști lucrători agricoli. Apoi, există pensiile speciale
ale foștilor angajați ai sistemului de apărare, care au avut un regim special de contribuție și
menționăm și alte tipuri de pensii, cum ar fi cele ale diplomaților, judecătorilor,
parlamentarilor etc. De asemenea, în cazul celor din urmă, schema de contribuții avea un
caracter special.
O provocare majoră în ceea ce privește reconfigurarea sistemului de pensii este
introducerea celui de -al doilea pilon, obligatoriu, a tipului finanțat integral. În 2007, au fost
introduse doi piloni care corespund sistemului de pensii private: pilonul 2 (reglementat de
Legea 411/2004) și cel de -al treilea pilon (reglementat prin Legea 204/2006). Pilonul 2 este
obligatoriu pentru toate persoanele care au vârsta de până la 35 de ani. Contribuția este
voluntară pentru cei între 35 și 45 de ani. Pilonul II reprezintă componenta prefinanțată a

23 primului pilon, o parte din contribuțiile sistemului de securitate socială, f iind direcționată
obligatoriu către fondurile de pensii administrate privat11.
Persoanele care și -au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea lor de
muncă au dreptul la pensie de invaliditate, conform Hotărârii nr. 1418/2010 a Ministerului
Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Institutul Național de Expertiză Medicală și
Recuperare a Capacității de Muncă, precum și Casele de Pensii Teritoriale / Locale sunt
responsabile în acest domeniu. Printre altele, Institutul Național evaluează capacitate a de
muncă a solicitanților unei pensii de invaliditate sau a pensionarilor pentru invaliditate care
fac obiectul unui examen medical la cererea experților în domeniul securității sociale din
casele de pensii teritoriale sau la cererea Institutului însuși. Casele de pensii teritoriale /
locale sunt instituții publice responsabile pentru stabilirea și plata pensiilor și a altor
drepturi de securitate socială, păstrează înregistrările contribuabililor asupra sistemului
public de pensii, asigură drepturile și obligațiile de securitate socială și expertiza medicală.
Legea nr. 263/2010 prevede că pensia de invaliditate se datorează persoanelor care
au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea lor de muncă datorită:
a) accidente de muncă și boli profesionale, potrivit legii;
b) neoplazia, schizofrenia și SIDA;
c) boli comune și nu accidente de muncă.
Elevii, ucenicii și studenții care și -au pierdut total sau cel puțin jumătate din
capacitatea lor de muncă ca urmare a accidentelor de muncă sau a b olilor profesionale care
au loc în timpul și ca urmare a unei practici profesionale au dreptul la o pensie de
invaliditate.
Există 3 nivele de invaliditate (care determină nivelul beneficiului):
a) nivelul I, caracterizat prin pierderea totală a capacităț ii de muncă și a capacității de auto –
îngrijire;
b) nivelul II, caracterizat prin pierderea totală a capacității de muncă, menținând în același
timp capacitatea de auto -îngrijire;
c) nivelul III, caracterizat prin pierderea a cel puțin jumătate din capacita tea de muncă,
persoana care poate desfășura o activitate profesională care corespunde cel mult jumătate
din timpul normal de lucru.

11 Baltasiu, Radu, op. cit., p. 49.

24 Deși nivelurile de invaliditate includ judecăți despre capacitatea de muncă și
capacitatea de auto -îngrijire, este în primu l rând o evaluare bazată pe diagnosticul medical.
Persoana care solicită o pensie de invaliditate va depune o cerere de evaluare
medicală a capacității de muncă la Casa de Pensii Teritorială. Aprobarea clasificării în
nivele de invaliditate se face după e xaminarea documentației medicale și a examinării
clinice a pacientului de către un medic de la Serviciul de expertiză medicală și numai dacă
se constată că acesta a redus cel puțin jumătate din capacitatea sa de muncă. Pentru
cazurile neconcludente, un med ic de la Serviciul de expertiză medicală (în cadrul Casei de
pensii teritoriale / locale) poate solicita o documentație medicală suplimentară cu
investigații paraclinice, analize medicale suplimentare, examene specializate sau rapoarte
de la Institutul Naț ional de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă.
Pentru pacienții psihiatrici sau în alte cazuri, asistentul social din Serviciul de expertiză
medicală colectează toate informațiile posibile referitoare la situația socială a persoanei
(familie, situație economică, rude, locul de reședință, condițiile de muncă etc.). Evaluarea
invalidității se face spre sfârșitul perioadei de concediu medical pentru incapacitate
temporară de muncă și după programele de reabilitare.
Medicul de la Serviciul d e expertiză medicală întocmește un raport bazat pe
expertiza medicală a capacității de muncă a reclamantului și emite decizia medicală privind
capacitatea de muncă. Decizia medicală privind capacitatea de muncă se eliberează în
termen de 45 de zile de la d ata depunerii cererii de expertiză. (Practic, medicul ghidează
decizia care urmează să fie luată de comitetul de evaluare, medicul face o recomandare
care va fi aprobată sau nu de către comisia de evaluare.) Împreună cu decizia medicală
privind invaliditat ea persoanei, se prevede și planul de redresare. Planul de redresare este
obligatoriu pentru persoana în cauză și pentru persoana competentă să o aplice.
Hotărîrea medicală privind capacitatea de muncă poate fi atacată, în termen de 30
de zile de la comun icare, comisiilor medicale de contestație sau comisiilor centrale
medico -militare competente ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului
Administrației și Internelor sau Serviciului Român de Informații.
Comisiile de recurs medical sunt operaționale în cadrul Centrelor Regionale de
Expertiză Medicală privind Capacitatea de Muncă și al Institutului Național de Expertiză
Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă. Recursul se audiază în termen de 45 de

25 zile de la înregistrare. Deciziile lor pot fi co ntestate instanțelor competente în termen de 30
de zile de la comunicare.
Beneficiarii de pensie de invaliditate fac obiectul unor controale medicale
periodice, în funcție de condiție, la intervale cuprinse între unu și trei ani, până la vârsta de
pension are standard.
Beneficiarii de pensie de invaliditate la primul nivel de invaliditate au dreptul, în
plus față de pensionare, la o indemnizație în suma fixă pentru un participant. Valoarea
alocației pentru participant depinde de valoarea pensiei destinat arului.

Capitolul II. Drepturile persoanelor defavorizate. Strategii de incluziune
sociala
2.1. Aparatorii drepturilor persoanelor defavorizate

Societatea românească se confruntă cu o situație economică care determină
sărăcirea unui sector al populaț iei din ce în ce mai mare. Multe persoane care și -au pierdut
veniturile sau tinerii care nu găsesc un loc de muncă ajung să trăiască pe stradă,
aproximativ 5000 de persoane din București și peste 14 000 de persoane în toată țara.
Pentru lucrătorii social i care se ocupă de preluarea și asistarea acestor persoane
vulnerabile din punct de vedere social, modul în care acestea reacționează sau participă la
reintegrarea lor socială este o provocare nesfârșită. Modul în care aceste persoane suportă
efectele vieț ii pe străzi fost mai puțin studiată în România. Știm deja din literatura de
specialitate că o anumită degradare (fizică, psihologică, socială) este inevitabilă.
Cine sunt adulții fără adăpost? Cum au ajuns pe străzi? Care sunt nevoile lor? Ce
putem face pentru ei? Acestea sunt câteva dintre întrebările formulate de diverși specialiști
(sociologi, psihologi, psihiatri, asistenți sociali, antropologi etc.). Au găsit răspunsuri
adecvate pentru timpul și contextul social în care locuiau.
Adulții fără adăpost constituie o categorie socială dezavantajată. Ei au acces limitat
sau chiar sunt excluși de la serviciile publice medicale și sociale. Acest fenomen nu este
unul nou. Cele mai fragile categorii ale societății fac parte din cele excluse. Există câteva

26 excepții și vorbim despre o observație valabilă în timpuri diferite, pe continente diferite, în
cadrul regimurilor politice diferite. Permanența fenomenului îi poate ascunde
complexitatea (Organ iza ia “Salva i Copiii”, 2014 ). Definițiile operaționale lipses c
adesea. Explicațiile sunt adesea reduse la dimensiunea socio -economică. Astfel, divorțul,
lipsa veniturilor, prețurile mai mari în domeniul imobiliar, scăderea nivelului de trai
(sărăcirea) și incertitudinea unui loc de muncă sunt adesea motive invocate pentru
pierderea locuinței. Această dimensiune explicativă nu este neutră deoarece guvernează
politicile publice.
A trăi pe străzi se dovedește a fi un proces autodistructiv care modifică modul în
persoanele au grijă de sănătate. Normele sociale devin din ce în ce mai lipsite de sens,
percepția durerii și a urgenței medicale este modificată, cu excepția cazurilor foarte grave.
Această abandonare a propriului corp și dificultățile vieții pe străzi fac ca patologiile
medicale întâlnite să fie mai complexe.
În România, studiul comportamentului persoanelor fără adăpost este încă la început,
așa cum am menționat deja mai sus. Această cercetare adaugă cunoștințele actuale din
domeniu, în special în spațiul nostru cultural. Practic, aceasta deschide o nouă direcț ie de
cercetare și rezultatele obținute au o aplicabilitate practică largă.
Sărăcia urbană continuă să se dovedească a fi o preocupare în planificarea
teritorială a orașelor, deoarece perturbă calitatea vieții și procesul de dezvoltare în unele
orașe. Fen omenele persoanelor fără adăpost apar uneori ca sărăcie extremă urbană, chiar și
în țările dezvoltate ale Uniunii Europene.
Problema socială a fost recunoscută de societățile democratice ca o problemă
socială majoră, destul de recent, la sfârșitul anilor 70 – începutul anilor 80. Fenomenul a
fost perceput anterior ca fiind unul marginal, în timp ce vina că au ajus pe străzi a fost pusă
pe umerii persoanelor fără adăpost, despre care se credea că suferă de deficiențe personale
care obstrucționează calea lo r normală de integrare socială. Conceptul de lipsă de adăpost
și-a mărit treptat importanța în ultimele decenii, de la semnificația inițială a lipsei de casă
la un concept mai cuprinzător, inculzând inclusiv dimensiunile locuințelor nesigure și
necorespunz ătoare.
Fenomenul persoanelor fără adăpost a devenit cronic în ultimele două decenii, în
contextul marginalizării de către factorii de decizie politică, lipsa datelor de cercetare și
analiza solidă. Au apărut noi mecanisme de abandonare pe străzi, cum a r fi ieșirea din

27 sistemul de protecție a copilului, restituirea caselor naționalizate sau lipsa de adăpost ca
rezultat al escrocherilor imobiliare.
Pentru alte tipuri de factori care duc la pierderea adăpostului, cum ar fi distrugerea
familială sau viole nța în familie, nu au fost furnizate soluții pentru prevenirea lipsei de
adăpost. Unele studii vorbesc despre apariția unei generații de copii născuți pe străzi
(conform unei cercetări pentru anul 2009 "Salvați Copiii", aproape 1/3 dintre adulții care
trăiesc pe străzi au stat în stradă peste 10 ani – sunt foști copii ai străzii). Atât bunăstarea
publică, cât și ONG -urile au o capacitate redusă de a interveni pe această temă, cel mai
adesea concentrându -se pe ajutorul de urgență.
Adoptarea unei definiții cu privire la persoanele fără adăpost a fost definită pentru prima
dată în 2011 prin Legea asistenței sociale nr. 292 din 20 decembrie 2011. În conformitate
cu prevederile acestei legi, persoanele fără adăpost sunt un grup social format din familii
sau perso ane singure care, datorită unor singure sau unor combinate cauze sociale,
medicale, financiare, economice, legale sau din motive de forță majoră, trăiesc pe străzi,
trăiesc temporar cu prietenii sau cunoștințele, nu pot plătească o chirie sau sunt expuși
riscului de a fi evacuați; sau se referă la persoane care, în decurs de două luni, urmează să
fie evacuate, eliberate și fără domiciliu sau reședință.
Categoriile de persoane fără adăpost variază de la copii abandonați la familii, după
cum urmează (Bender et al., 2010 ):
♣ copiii care au fugit de la casele lor – în special cei care provin din familii dezorganizate –
sau din instituțiile pentru copii;
♣ tineri care nu mai pot locui în instituțiile pentru copii după ce împlinesc 18 ani și care
uneori devin păr inți;
♣ persoane care au rămas fără adăpost după închiderea căminelor lucrătorilor;
♣ persoane eliberate din închisoare sau din alte instituții de detenție;
♣ familii care și -au pierdut locuințele din cauza datoriilor acumulate pentru utilități,
datorate î mprumuturilor contractate cu băncile sau împrumuturi garantate pentru alți
beneficiari ai împrumuturilor;
♣ familii evacuate din casele naționalizate de fostul regim comunist, care au fost înapoiate
proprietarilor de drept.
Definirea a fost aleasă pentru a cuprinde cât mai bine cauzele și efectele lipsei de
adăpost ca fenomen social.

28 Aceeași definiție este utilizată în toate legile, politicile sau programele care
menționează și / sau vizează acest grup vulnerabil. Astfel, s -a folosit aceeași definiție
pentru a răspunde nevoilor persoanelor fără adăpost cu finanțare de la bugetul de stat prin
Programul de interes național "Combaterea excluziunii sociale a persoanelor fără adăpost
prin crearea unor centre de urgență socială", în baza prevederilor HG nr. 197/ 2006 privind
aprobarea programelor prioritare naționale în domeniul protecției drepturilor persoanelor
cu handicap, precum și asistența socială a persoanelor în vârstă, a persoanelor fără adăpost
și a victimelor violenței în familie și finanțarea acestor p rograme, cu modificările
ulterioare. Obiectivul general al acestui program a fost acela de a facilita accesul
persoanelor fără adăpost la servicii sociale de calitate pentru incluziunea socială și
prevenirea riscului de abuz și violență, precum și pentru a spori responsabilitatea
autorităților locale pentru acest grup vulnerabil.
Direcția pentru Protecția Copilului este responsabil pentru elaborarea politicilor
publice și a strategiilor naționale în domeniul p rotecției drepturilor copilului.
La nivelul administrației județene – Direcțiile Generale de Asistență S ocială și Protecția
Copilului ( DGASCP), subordonate consiliilor județene, fiind responsabile pentru stabilirea
și sustenabilitatea serviciilor sociale în general, inc lusiv pentru protecția copiilo r,
vârstnicilor și persoanelor aflate în situație de risc social12.
La nivelul administrației publice locale – servicii publice de asistență socială,
organizate la nivelul consiliilor locale, cu responsabilități similare cu cele ale GDSACP la
o scară mai m ica.
La nivel județean13 Direcția Generală de Asistennță Socială și Protecția Copilului
(abreviat DGASPC). Există 40 astfel de instituții, la care se adaugă alte 6 DGASPC -uri,
aflate în cele 6 sectoare ale municipiului București.
Cele 40 de Direcții Genera le de Asistennță Socială și Protecția Copilului sunt plasate la
nivelul tuturor reședințelor de județ din țară. Acestea se află în subordinea Ministerului
Muncii, Familiei, Protec iei Sociale și Persoanelor Vârstnice și a Autorității Na ionale
pentru Prote c ia Drepturilor Copilului și Adop ie. La nivel județean sunt sub adminsitrarea
consiliilor județene.
La nivel local14, Serviciul Public de Asistență Socială (abreviat SPAS) – este organul
local care are ca responsabilități protecția și promovarea drepturil or persoanelor

12 Bari, Ioan, 2011 , Globalizare ș i probleme glo bale, Editura Economicã, București, pp. 44.
13 Ibidem.

29 vulnerabile, care beneficază de servicii sau prestații sociale sau care se află în situații de
risc social sau excluziune socială.
Serviciul Public de Asistență Socială este prezent la nivelul tuturor Unităților
Administrativ Teritoriale di n România. Prin urmare Serviciul Public de Asistență Socială
este subordonat Ministerului Muncii, Familiei, Protec iei Sociale și Persoanelor Vârstnice
și a Autorității Na ionale pentru Protec ia Drepturilor Copilului și Adop ie și Direcției
Generale de As istență Socială și Protecția Copilului (aferent județului din care Unitatea
Administrativ Teritorială face parte). Din punct de vedere administrativ, Serviciul Public
de Asistență Socială se află în subordinea consiliilor locale, pe a căror rază se află.

Fig. 2.1. Structura sistemului public de asistență socială.

Mai mult decât atât, la nivelul organizațiilor non -guvernamentale, multe dintre
acestea au drept misune protecția și promovarea drepturilor copiilor , asistarea vârstnicilor
sau adulților aflați în situație de risc social . Dintre acestea, cela mai cunoscute din România

14 Ibidem. Ministerul Muncii, Familiei, Protecției
Sociale și Persoanelor Vârstnice
Autorit atea Național ă pentru Protecția
Drepturilor Copilului și Adopție
Direcția Generală de Asistență Socială și
Protecția Copilului
Serviciul Public de Asistență Siclială

30 sunt: UNICEF; Salvați Copiii, World Vision, Inimă pentru Inimă, Asocia ia Pro Vita
pentru născu i și nenăscu i etc.
În acest sens, vom aduce în discuție sintagma ,,servicii sociale integrate’’15. Aceste
instituții vizează un mix de servicii: sociale, educaționale, medicale menite să sprijine
familiile în dificultate. Copilul este și el un beneficiar al acestui mix, iar acest tip de
servicii sunt servicii care pornesc de la ide ntificarea ți tratarea vulnerabilităților tuturor
membrilor. Astfel, adulții beneficiază de suport pentru a se califica și pentru a -și găsi un
loc de muncă, bătrânii beneficiază de control medical gratuit și de sprijin pentru a -și
asigura nevoile de bază, iar copii beneficiază de suport pentru a -și pregăti lecțiile, dar
primesc și consiliere astfel încât să nu existe riscul abandonului școlar din parte lor16.
România a moștenit de la regimul comunist un sistem cuprinzător de asistență
socială, predominant b azat pe asigurare / sistem de pensii pe bază de muncă, în
conformita te cu logica ocupării complete17.
Variațiile veniturilor au fost limitate (raportul dintre salariul minim / cel mai mic și
cel mai mare / cel mai mare a fost de la 1 la 5), reducând astf el inegalitățile. Agricultorii
aveau un sistem de pensii separat, dar pensiile erau semnificativ mai mici decât pensiile de
stat. Odată cu creșterea numărului de pensionari, reforma sistemului de pensii a început în
2001 (Legea nr.17 / 2000), cu o primă cr eștere a vârstei de pensionare de la 57 la 60 de ani
pentru femei și de la 62 la 65 de ani pentru bărbați; în același timp, pentru a determina
valoarea pensiei, a fost luată în considerare întreaga perioadă de lucru și legată de venitul
mediu.
Începând cu anul 2006 au fost introduse pensii private obligatorii pentru a face față
crizei previzibile a sistemului public de pensii, în timp ce pensiile private voluntare sunt
subreprezentate (aproximativ 5% dintre angajați aveau o pensie privată voluntară în 2011 ).
Sistemul universal de sănătate (bazat pe taxe), deși de slabă calitate, care exista în
România comunistă, a fost înlocuit în 1997 cu asigurări sociale de sănătate. În opinia
Eurostat, România se extinde cel mai puțin asupra sănătății ca procent din Gdp în țările UE
(aproximativ 5,5%), în ciuda performanțelor slabe în ceea ce privește indicatorii de
sănătate.

15 A se vedea http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Proiecte_in_dezbatere/2014/2014 -12-
29_HG_SIncluziune -Anexa1.pdf , pp. 61 -62.
16 IBidem.Ibidem.
17 Buzducea, coord. Doru (2011) Asistența socială a grupur ilor de risc, Editura Polirom, IașI, p. 34.

31 Înainte de 1990, șomajul nu a fost recunoscut, Cătălin Zamfir (1999) sugerează
prezența "șomajului ascuns" (întreprinderile de stat fiind "forțate" să angajeze personal
nou, deși nu aveau nevoie d e el și apoi, în schimburi , pe concediu neplătit / parțial plătit).
Numai în 1991 șomajul a fost recunoscut oficial și a fost introdusă o indemnizație de șomaj
(Legea n.1 / 1991).
În România, rata șomajului oficial este relativ scăzută (7,3% în 2013, conform
Eurostat) comparativ cu media UE25 (10,9% în 2013), care nu corespunde cheltuielilor
privind măsurile active de muncă18.
De asemenea, valul major de migrație după aderarea la UE din 2007 a determinat
mulți tineri (sau cel puțin în vârstă de muncă) să emigreze (Institutul Național de Statistică,
2013), reducând presiunea pe piața internă a muncii. Prestațiile de șomaj se stabilesc pe
baza salariului minim și sunt parțial legate de salarii, durata drepturilor fiind de 6 (pentru
nou-absolvenții, la 75% din salariul minim) și 12 luni (Legea n.76 / 2002). Sunt disponibile
stimulente pentru angajatorii care angajează absolvenți nou -veniți, persoane de peste 45 de
ani, foști con – fecți, persoane cu dizabilități sau persoane fără loc de muncă.
După cum s -a menționat mai sus, sistemul de asistență socială a început să fie
reconstruit treptat după 1989. Primele legi urmăreau îmbunătățirea situației persoanelor cu
dizabilități (în 1992), urmate de cei săraci (în 1995 o lege privind asistența socială), copiii
nevoie (1997) și, eventual, sistemul de muncă socială în general (2001)19.
În primul deceniu după revoluție, protecția copilului sa aflat pe agenda publică.
Datorită presiunilor externe ale organismelor internațional e (de exemplu, Uniunea
Europeană, comisia europeană, Parlamentul European, Unicef, Usaid, Wb etc.) și cu
finanțare majoră (de exemplu Phare, Usaid, îmbunătățit semnificativ în ultimii 25 de ani.
Deși au fost introduse multe prestații în numerar (mai multe pentru copii), valoarea
acestora este destul de scăzută.
Al doilea deceniu al epocii postcomuniste este marcat de extinderea legislației de
asistență socială pentru a include grupurile anterior neglijate, cum ar fi: familiile
monoparentale (Ordonanța nr.10 5 / 2003), tinerii cu risc de excluziune socială și cei
(Legea nr.116 / 2002 privind prevenirea marginalizării sociale), victimele violenței în

18 Miley, Karla Kogsrud, O’Melia, Michael și DuBois, Brenda – Practica asisten ei sociale, Editura Polirom,
Iași, 2006, p. 34.
19 Sorescu, Emilia -Maria, Sistemul de asistență socială, Syllabus de curs, Unive rsitatea din Craiova,
Facultatea de Drept și Științe Sociale, Specializarea Asisență Socială, p. 105.

32 familie (Legea nr.217 / 2003), copiii ai căror părinți au migrat (Ordinul nr.219 / 2006), cei
cu tulburări de sp ectru autist (Legea n.151 / 2010), etc.
În ciuda acestui boom legislativ, implementările nu au fost întotdeauna consecvente
și continue (de ex. Norme necorespunzătoare sau întârziate de implementare, finanțare
inadecvată etc.). Unele grupuri continuă să f ie prost abordate de programele actuale (de
exemplu, vârstnicii, utilizatorii de droguri).
Odată ce România a aderat oficial la UE în 2007 cei mai mulți donatori
internaționali (de exemplu, Usaid, World Learning, Unaids, Unfpa, Unodc, Fondul Global)
au părăsit țara pentru alte zone care au nevoie mai mult. În același timp, criza economică
mondială a creat premisa de a aduce ajustări ulterioare, ceea ce pare să caracterizeze cel
de-al treilea deceniu după schimbarea regimului20.
Principalele provocări ale si stemului de asistență socială: finanțare insuficientă,
personal, dezechilibre între servicii și beneficii, disparități în provizii și provocări
instituționale.
În iulie 2010, pentru a se conforma condițiilor Fondului Monetar Internațional
(IMF), Eu și Wb p entru un plan de salvare de 20 de miliarde de euro, guvernul a redus
cheltuielile publice cu 25%. Mai multe prestații în numerar pentru copii și familii au fost
reduse cu 15% (de exemplu, indemnizația de creștere a copiilor pentru mamele care
lucrează), pe ntru altele criteriile de eligibilitate au fost înăsprite (de exemplu, indemnizații
familiale testate), în timp ce altele au fost dizolvate ( de exemplu, alocația de naștere )21.
Chiar și universalitatea alinării copilului a fost pusă la îndoială numai prin
presiunile societății civile care l -au salvat. Salariile tuturor angajaților din sectorul public
au fost reduse cu 25% între iulie 2010 și ianuarie 2011, iar alte beneficii legate de muncă
au fost eliminate, scăzând și mai mult veniturile. Aproximativ 100. 000 de funcționari
publici au fost concediați, iar noi angajări înghețate. Din ianuarie 2011, salariile din
sectorul public au crescut cu 15%, iar în iunie 2012 (chiar înainte de alegerile locale) s -au
adăugat încă 8%, care încă nu au atins nivelul anterio r (înainte de reducere).
În domeniul asistenței sociale a fost elaborată o nouă lege în decembrie 2011
(Legea nr. 292) și (cu suportul WB) a fost elaborată o nouă strategie de reformă pentru

20 Buzducea, Doru, Sisteme moderne de asisten ă socială. Tendin e globale și practici locale, Editura
Polirom, Iași, 2009, p. 40.
21 IBidem.

33 perioada 2011 -2013, vizând, printre altele, reducerea cheltuielil or publice pentru asistență
socială prin 0,8% din Gdp.
De asemenea, noul pachet legislativ impune mai multe condiții beneficiarilor de
servicii și beneficii, sporind responsabilitatea individuală și promovând o participare mai
activă a beneficiarilor bene ficiilor. Se acordă preferință serviciilor în raport cu avantajele,
însă nu sunt menționate acțiuni specifice care să respecte acest regulament. Aceeași
laxitate se găsește în prevederea că toate unitățile administrative "pot avea" servicii de
asistență so cială22.
De asemenea, este încurajată contractarea serviciilor către furnizorii privați sau
non-profit. Pentru a îmbunătăți administrarea și a reduce frauda și erorile, inspecția socială
primește un rol mai important în monitorizarea respectării noilor regl ementări23.
Discursul politic general este stigmatizat față de cei care se bazează pe beneficiile statului
(nu numai beneficiarii asistenței sociale, ci și pensionarii). Un control național al inspecției
sociale asupra sistemului de garantare a venitului mi nim din 2010 a arătat că 12% erau
beneficiari ilegali care alimentau această perspectivă24.
Ca urmare a acestor măsuri, unele familii de asistenți maternali au returnat copiii în
îngrijire instituțiilor publice și asistenților sociali, iar alți profesioniș ti din serviciile de
protecție a copilului cu salarii foarte mici au renunțat la locuri de muncă pentru a lucra în
străinătate sau în alte domenii. De asemenea, au fost concediați circa 1500 de persoane din
serviciile publice de asistență socială. Toate ac estea conduc la o agravare a calității
serviciilor sociale furnizate25.
Ca urmare a noii legislații, numărul copiilor care au primit indemnizație de familie
a scăzut de 2,5 ori (cu 40%) din decembrie 2010 până în decembrie 2011, același raport
fiind și în ceea ce privește cheltuielile.
Activitatea socială din România are o tradiție îndelungată. Ca și în alte părți ale
lumii, primele inițiative de ajutorare a persoanelor dezavantajate se regăsesc în
caritabilitatea religioasă. În urma unui timp înfloritor în perioada interbelică, care a

22 Neamțu, George (coordonator), Tratat de asistență socială, Iași, Editura Polirom, 2003, pp. 401 -404.
23 Otovescu, D. (coord.) 2010, Tratat de sociologie generala, Craiova: Beladi, cap. “O noua paradigma:
dezvoltarea sociala proiectata, p. 164.
24 Ibidem.
25 Payne, Malcom – Teorii moderne ale asistenței sociale, Editura Polirom, Iași, 2012, p. 21.

34 culminat cu crearea primei școli de muncă socială, regimul comunist a interzis educația
pentru muncă socială și profesia26.
După căderea comunismului în decembrie 1989, facultățile de asistență socială au
fost repede înființate (în 1990) și a început un proces de (lung) reconstrucție. Din punct de
vedere istoric, am identificat patru etape în dezvoltarea activității sociale în România: 1)
primii ani ai erei caritabile; 2) dezvoltarea muncii sociale; 3) epoca comunistă atunci când
munca socială a fost desființată și 4) epoca postcomunistă care trebuia să -și reconstituie
profesia27.
Relansată în 1990, educația pentru asistența socială la nivel universitar a continuat
să se dezvolte pe tot parcursul perioadei de tranziție, până la maturitate. Facultățile de
asistență socială sunt bine conectate cu școlile internaționale de asistență socială, da r cu
doctoratul studiile în domeniul asistenței sociale nu sunt încă disponibile. Dificultățile
socio -economice ale anilor de tranziție au marcat reconstrucția serviciilor de asistență
socială și a politicilor de bunăstare în general, ca și în alte țări fo ste comuniste28.

2.2. Discriminarea pe piața forței de muncă. Soluții

Tratatul ce include Cartea drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, instituțiile
și statele membre UE au obligația să respecte anumite drepturi și să pună în aplicare
legislația europeană, fiind garantate drepturile sociale ale tuturor cetățenilor UE și anume:
dreptul la condiții de muncă decente și echitabile; dreptul de a beneficia de prestații sociale
și de asistență medicală; dreptul la negociere și grevă; interzicerea muncii copiilor; dreptul
la concediu plătit de maternitate și pentru creșterea copilului; dreptul lucrătorilor de a fi
informați și consultați de către angajatorii lor; protecția tinerilor la locul de muncă; dreptul
la protecție în caz de concediere abuzivă .29
Astfel, în anul 1960 a fost creat Fondul Social European pentru a stopa șomajul.
Printre primele programe care visează ocuparea forței de muncă au fost elaborate pentru o
serie de sisteme de observare și documentare între anii 1980 și 1990. Sistemul european

26 Ibidem.
27 Ibidem.
28 Payne, Malcom, op. cit., p. 24.
29 Ibidem 1

35 pentru serviciile de compensare internatională a ofertelor și a cererilor de angajare
(SEDOC) a fost optimizat în 1992 și redenumit în Serviciul european de ocupare a forței
de muncă (EURES) pentru a stimula muncitorii să descopere într -un alt stat membru lucuri
de muncă. Acest program este construit pe o structură de cooperare între Comisie și
serviciile publice de angajare a forțelor de muncă din statele membre ale Spațiului
Economic European .30 Întrucât Europa se confruntă cu problema expansiunii șomajul ui,
Uniunea Europeană a decis ca ocuparea forței de muncă să fie cea mai mare prioritate a
agendei europene pentru a stabiliza piața de muncă.31 Astfel, Carta își propune două
direcții pentru implementarea unor norme benefice politicii de ocupare a forței d e muncă.
Una în care să existe egalitate de șanse, forță de muncă calificată care să permită și
femeilor accesul pe piața muncii. A doua direcție se axează pe angajarea pe plan local și
societatea bazată pe servicii pentru dezvoltarea economiei.32
Totodata, Tratatul de la Amsterdam din anul 1997 are o contribuție majoră în
crearea a unei baze legale pentru egalitatea femeilor și bărbaților la locul de muncă și
dezvoltă măsuri împotriva excluderii sociale. Statele membre ale Uniunii Europene trebuie
să garanteze o politică de asigurare a locurilor de muncă și de protecție socială, deoarece
este necesar să fie creat un tratament optim privind condițiile de muncă și ocuparea
posturilor.33
Trecând mai departe, se remarcӑ faptul cӑ î n anul 1997, la Summitul extraordinar
de la Luxemburg dedicat locurilor de muncă, a fost creată Strategia europeană pentru
ocuparea forței de muncă ( EES), a ceasta dorind înființarea unor „ locuri de muncă care să
fie bazate pe instrumente juridice neobligatorii (softlaw) de evalua re între egali, analiză
comparativă și convingere. ”34 Astfel, Strategia Europeană privind ocuparea forței de
muncă are ca principal obiectiv obținerea unei rate ridicate de ocupare a forței de muncă pe
picior de egalitate cu obiectivele macroeconomice ale fiecărui stat membru din UE. De
aceea, în anul 2000, a fost fondată Strategia de la Lisabona pentru a stabili obiectivul

30 Pagina oficială a Parlamentului European, secțiunea Politica de ocupare a forței de muncă ,
http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.10.3.html , accesat pe
10.06.2019
31 Ibidem
32 Uniunea Europeană : Politica privind pi ața muncii și ocuparea forței de muncă , Institutul European din
România, 2005,capitolul I, p.2 http://beta.ier.ro/documente/formare/Piata_muncii.pdf , accesat pe 10.06.2019
33 Ibidem
34 Martin Rhodes, „ Politica de ocupare a forței de muncă: Între eficacitate și experimentare ”, în Helen
Wallace, Mark A. Pollack, Alasdair R. Young (cood.), Elaborarea politicilor în Uniunea Europeană , edi ia a
6-a, Institutul European din România, 2011, p. 248

36 Uniunii Europene pentru următorii 10 ani, acesta fiind ca Europa să devină una dintre cele
mai înfloritoare zone ale lumii, punând acc ent pe creșterea calitativă și cantitativă a
locurilor de muncă. 35
Pentru început, se poate afirma faptul că politicile europene în materie de ocupare a
forței de muncă, afaceri sociale și egalitate de șanse au ca scop îmbunătățirea condițiilor de
viață, promovarea ocupării forței de muncă, combaterea sărăciei și a excluziunii sociale,
creșterea durabilă, promovarea egalității de șansă, informarea și consultarea lucrătorilor,
combaterea discriminării și modernizarea sistemelor de protecție socială .36
Cetățenii Uniunii Europene au dreptul de a munci sau de a caută un loc de muncă
într-o altă țară a UE, acest lucru fiind încurajat de către Comisia Europeană. Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene are în vedere cerințele legate de ocuparea forței de
muncă, progres social, solidaritate, incluziune, protecție socială și coeziune între statele
membre, pentru ca nivelul forței de muncă să fie cât mai ridicat.37 Principalele obiective
includ: nivelul ridicat al forței de muncă, îmbunătățirea condițiilor de viaț ă și de muncă,
promovarea forței de muncă calificată, promovarea incluziunii sociale, oportunități egale
pentru femei și bărbați pe piața muncii, să sprijine competitivitatea economică, excluziune
socială, dezvoltarea resurselor umane, crearea de noi locur i de muncă, strâns corelată cu
formarea unei forțe de muncă educate, încurajarea unor stardarde ridicate de muncă și
crearea unei piețe europene a muncii .38
Deși instrumentele juridice pentru promovarea egalității de gen și protecția
drepturilor femeilor s unt în continuă creștere și sunt îmbunătățite atât la nivel național cât
și internațional, există încă un decalaj între drepturile stabilite în standardele naționale și
internaționale și implementarea lor în situații reale.
Chiar și cele mai bune prevede ri legale nu pot fi de mare folos dacă nu sunt
cunoscute și nu sunt puse în practică. Oamenii au nevoie de cunoștințe despre drepturile
legale și mecanismele pentru a le pune în aplicare în scopul combaterii discriminării și al

35 Pagina oficială a Parlamentului European, secțiunea Politica de ocupare a forței de muncă ,
http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html ?ftuId=FTU_5.10.3.html , accesat pe
10.06.2019
36 Site-ul official al EUR -Lex, sec iunea Ocuparea forței de muncă și politica socială , http://eur –
lex.europa.eu/summary/chapter/employment_and_social_policy.html?root_default=SUM_1_CODED%3D17
&locale=ro , accesat pe 10.06.2019.
37 Pagină oficială a Comisiei Europene, Ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, Uniunea Europeană
2014, p.3 http://europa.eu/pol/pdf/flipbook/ro/employment_ro.pdf , accesat pe 10.06.2019
38 Pagina oficială a Uniunii Europene, secțiunea Ocuparea forței de muncă și afaceri sociale,
http://europa.eu/pol/socio/index_ro.htm , accesat pe 10.06.2019

37 luptei pentru un echilibru e chitabil de oportunitate, tratament, salarizare și reprezentare
între bărbați și femei în toate domeniile de muncă plătită și neremunerată, legate de luarea
deciziilor. Cu toate acestea, mulți lucrători din întreaga lume nu cunosc sau nu cunosc
deloc drept urile lor, iar acesta este probabil cel mai mare obstacol în calea exercitării
acestor drepturi.

Egalitatea între femei și bărbați este o valoare fundamentală a Uniunii Europene și una care
a fost consacrată încă de la început în tratat, deoarece Tratatul de la Roma a inclus o
dispoziție privind remunerarea egală. În ultimii 60 de ani, schimbările societale și eforturile
politice persistente au stabilit o tendință spre egalitatea de gen. UE a fost întotdeauna o
forță majoră în spatele acestor evoluții și v a continua să joace un rol important în
menținerea impulsului și pe baza realizărilor anterioare. Angajamentul strategic 2016 -1919
pentru egalitatea de gen1 vizează urmărirea acestor eforturi în domenii politice cheie.
Angajamentul continuu al UE față de egalitatea de gen are loc într -un context mai
incert al globalizării. Din perspectiva macroeconomică, Europa se află într -o perioadă de
recesiune; deși producția depășește nivelurile de dinaintea crizei și rezultatele pe piața
forței de muncă s -au îmbunătă țit, performanța ocupării forței de muncă este diferită între
statele membre. Creșterea recentă a fluxurilor migratorii a întărit, de asemenea, necesitatea
unor politici eficiente de integrare a resortisanților țărilor terțe.
Pe frontul social -politic, Europa se confruntă cu preocupări legate de intoleranță, o
creștere a inegalităților sociale și a sărăciei. În acest context, UE persistă în îndeplinirea
obligației sale de a promova egalitatea între femei și bărbați și în implicarea sa strategică
pe termen mediu și obiective și obiective mai lungi și convenite cu partenerii globali în
cadrul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale ONU 2030.
Printre progresele înregistrate în implementarea angajamentului strategic pentru egalitatea
de gen, enumerăm :
✓ Pentru a asigura responsabilitatea, Comisia analizează acțiunile UE și explică ceea ce au
realizat Comisia și statele membre în 2016;
✓ Ca o sursă potențială de inspirație, subliniază bunele practici din statele membre și
proiectele inovatoare pe care le -a sprijinit UE.
Atenția se concentrează asupra evoluțiilor pe termen scurt din ultimele 12 luni, dar
și asupra schimbărilor pe termen mediu din 2010.

38 Dintre obiectivele acestei politici la nivelul statelor UE, menționăm:
a) Să pună capăt tuturor formelor de discriminare împotriva tuturor femeilor și fetelor de
pretutindeni.
b) Eliminarea tuturor formelor de violență împotriva tuturor femeilor și fetelor din sfera
publică și privată, inclusiv traficul sexual și alte tipuri de exploatare.
c) Eliminarea tuturor practicile dăunătoare, cum ar fi copilul, căsătoria timpurie și forțată și
mutilarea genitală a femeilor.
d) să recunoască și să aprecieze îngrijirea neremunerată și munca casnică prin furnizarea
de servicii publice, infrastructură și politici de protecție socială și promovarea
responsabilității comune în gospodărie și familie ca fiind adecvată la nivel național.
e) să asigure participarea deplină și efectivă a femeilor și oportunități egale de conducere la
toate nivelurile de luare a deciziilor în viața politică, economică și publică.
f) să asigure accesul universal la sănătatea sexuală și reproductivă și la drepturile
reproductive convenite în conformitate cu Programul de acțiune al Conferinței
Internaționale privind Populația și Dezv oltarea și Platforma de acțiune de la Beijing și
documentele finale ale conferințelor lor de revizuire.
g) să întreprindă reforme pentru a le acorda femeilor drepturi egale la resursele economice,
precum și accesul la proprietate și la controlul terenurilo r și al altor forme de proprietate,
servicii financiare, moștenire și resurse naturale, în conformitate cu legislația națională.
h) Îmbunătățirea utilizării tehnologiei de activare, în special a tehnologiei informației și
comunicațiilor, pentru promovarea abilitării femeilor.
i) Adoptarea și întărirea unor politici solide și a unei legislații aplicabile pentru promovarea
egalității de gen și împuternicirea tuturor femeilor și fetelor la toate nivelurile.
Principii definite de diverse tratate
Actori implicaț i la nivel european (privați ș i publici)
Actori implicați din România (privati ș i publici, cu exemple concrete)
Cum este aplicată măsura europeană la nivel naț ional

39 Actori implicați la nivel european (privați și publici)

În altӑ ordine de idei, principiul care stă la baza modelului social este întărirea
rolului politicii sociale ca factor productiv, adică integrarea politicii sociale cu politica
economică și cu politica ocupării for ei de muncă. Astfel, Dialogul social – ini iat în 1985,
promovat în 198 6 (prin Actul Unic European ) și consolidat în 1998 – este unul din
elementele cheie ale modelului social european și joacă un rol important în cadrul
Strategiei europene de angajare a forței de muncă . Dialogul social reprezintă o procedură
de consultare la nivel comunitar, în care sunt implica i diverși parteneri sociali, pe de o
parte, și Comisia Europeană, pe de altă parte.39
Nouă Agendă Socială din 2005 prezentată la Bruxelles pune accent pe asigurarea
locurilor de muncă pentru cetățenii Uniunii prin acor darea de șanse egale tuturor, iar
principalele priorități sunt: monitorizarea evoluției sărăciei, adaptarea legislativă care face
referire la relațiile de muncă cu un continuu dialog social, piața europeană a muncii
(lucrătorii să beneficieze de acordarea protecției sociale sau a unei pensii).40
În ceea ce privește ocuparea forței de muncă, creșterea inteligentă, durabilă și
favorabilă incluziunii, Strategia Europa 2020 (2010 -2020) are ca principale obiective
îmbunătățirea calității performanțelor și sisteme lor de educație și formare (reducerea ratei
de abandon școlar și creșterea procentului de persoane cu vârste cuprinse între 30 și 34 de
ani care au absolvit o formă de învățământ superior), creșterea la 75% a participării pe
piața muncii a persoanelor cu v ârstă între 20 și 64 de ani, eliminarea riscului de sărăcie sau
excluziune pentru cel puțin 20 de milioane de persoane.41 Se poate observa că un rol major
în asigurarea functionării și promovării politicii ocupării forței de muncă îl are Comisia,
care stabi lea agenda pentru inițiative de politici și supraveghea punerea în aplicare a
legislației. Comisia raportează orientarea punerii în aplicare a forței de muncă în statele
membre, iar prin mobilizarea partenerilor sociali, se creează un nou program al aceste i

39 Guvernul României, Dialogul Social European – Ghid de informare legislative al dialogului European ,
2012, http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Dialog_Social/Dialogul%20Social%20European.pdf ,
accesat pe 10.06.2019
40 Uniunea Europeană: Politica privind piața muncii și ocuparea forțe i de muncă, Institutul European din
România , 2005, capitolul I, p.4 http://beta.ier.ro/documente/formare/Piata_muncii.pdf , accesat pe 10.06.2019
41 Comisia Europeanӑ, Strategia Europa 202 0, O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică
și favorabilă incluziunii , Bruxelles, 2010, p.5 http://eur –
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ. do?uri=COM:2010:2020:FIN:RO:PDF , accesat pe 10.06.2016

40 instituții europene pentru ocuparea forței de muncă și solidaritate socială, denumit
Progress . 42
În continuare voi enumera și detalia pe scurt principalele programe care sprijină
ocuparea forței de muncă și politică socială: Progress, Eures, Fondul Socia l European
(FSE).
Progress este programul Uniunii Europene pentru ocuparea forței de muncă și
solidaritate socială în Europa și se ocupă de principalele domenii politice precum ocuparea
forței de muncă, condiț ii de muncă, asigurarea egalită ii între femei și bărbati, protecția
socială , nediscriminare și incluziunea socială . Principalul scop al programului Progress
este să asigu re o construcție a unei societă i europene bazate pe coeziune, prin susținerea
financiară a statelor membre, acționând la nivelul UE și complementar în parteneriat cu
Fondul Social European, care vizează susținerea forței de muncă în statele slab dezvoltate
economic, la nivel local sau național, în timp ce Progress vizează proiecte la nivel
european.43
Eures este o rețea a serviciilor e uropene pentru ocuparea forțe i de muncă, ce oferă
informații de îndrumare, servicii de recrutare/plasare la nivelul UE, ajutând interprinderile
și pe angajator ii să își recruteze persoane din străinătate, iar pe indivizii care se află în
căutarea unui loc de muncă îi ajută să își găsească de lucru în altă țară.44
Fondul Social European (FSE), înfiin at prin Tratatul de la Roma, reprezintă
principalul instrument financiar al politicii sociale europene. FSE constituie instrumentul
de implementare a Strategiei europene de ocupare și finan ează trei tipuri de ac iuni:
formarea profesională , reconversia profesională și măsuri ce duc la crearea de locuri de
muncă. Prin intermediul acestui fond, sume impor tante de bani sunt alocate fiecӑ rui stat
membru, care „integ rează în societate persoanele defavorizate și asigură tuturor șanse mai
echitabile în viață”. 45 Astfel, fӑcâ nd referire la perioada 2014 -2020, „FSE va acorda o
finanțare de aproximativ 80 de miliarde EUR pentru a pregăti oamenii în tr-un anumit

42 Martin Rhodes, „ Politica de ocupare a forței de muncă: Între eficacitate și experimentare ”, în Helen
Wallace, Mark A. Pollack, Alasdair R. Young (cood.), Elaborarea politicilor în Uniunea Europeană , edi ia a
6-a, Institutul European din România, 2011, p. 257
43 Comisia Europeană, Progress în acțiune: Programul UE pentru ocuparea forței de muncă și solidaritate
socială (2007 -2013 ), august, 2011, p.6
44 Comisia Europeanӑ, sec iunea Video , You first EUR ES job ,
http://ec.europa.eu/avservices/video/player.cfm?ref=I073047&sitelang=en&videolang=RO , accesat pe
10.06.2016
45 Comisia Europeană, Ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune , secțiunea Fondul Social
European, http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=325&langId=ro , accesat pe 10.06.2019

41 domeniu și de a -i îndruma să își găsească de muncă, cu această ocazie promovând
incluziunea socială și îmbunătățind domeniile ce țin de educație.”46
Dimensiunea socială a integrării europene îi vizează în primul rând pe cei săraci și
cu nevoi speciale, fiecare stat membru fiind încurajat să asigure un venit minim în funcție
de mai m ulte principii. Odată cu așa numita Metodă Deschisă de Coordonare, din 2000
dimensiunea socială a integrării europene s -a extins. Nu se urmărește o armonizare prin
reglementare for mală, ci mai degrabă politici „ noi” de coordonare precum împărtășirea
exemplelor de bună practică. Threlfall consideră că o persoană în permanentă mișcare
poate beneficia de un nivel de trai minim asigurat aproximativ similar pe teritoriul întregii
Uniunii.47 Se așteaptă așadar ca politica socială să se integreze din ce în ce mai mult și să
garanteze cetățenilor grade de protecție socială similare.

2.3. Politici privin incluziunea persoanelor defavorizate

Într-o perioadă de extindere a prevederilor privind protecț ia socială, criza
economică mondială din 2008 și măsurile de austeritate adoptate pentru a răspunde la
aceasta au afectat și sistemul de asistență socială și politicile de bunăstare, cu influențe
externe majore48.
Politicile sociale ale României încă caută o identitate, dar munca socială își
continuă reconstrucția după întreruperea comunistă. La nivel general, mișcarea către o
stare de bunăstare minimalistă pare a fi accelerată sub presiunile neoliberale (de la actori
interni și externi). Au fost înregistrat e progrese majore în ceea ce privește serviciile
furnizate, calitatea educației în domeniul asistenței sociale și recunoașterea profesiei de
asistență socială, deși există loc de îmbunătățire (de exemplu servicii pentru anumite
categorii, practici și polit ici bazate pe dovezi, studii doctorale în muncă socială, salarii
adecvate pentru lucrătorii sociali)49.

46 Pagina oficialӑ a Parlamentulu i European, sec iunea Politica de ocupare a forței de muncӑ ,
http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.10.3.html , accesat pe
10.06.2019
47 Threlfall, Monica. European social integration: Harmonization, convergence and single social areas .
Journal of European Social Polity, vol. II, 2005, p.130
48 Ibidem.
49 IBidem.

42 Relevanța acestui demers are la bază o mai mare implicare a comunității locale,
deoarece cazurile vulnerabile sunt cunoscute mult mai bine de cei din int eriorul
comunității. Tocmai de aceea, serviciile sociale integrate au la bază și o mai bună pregătire
a practicienilor care activează în comunitate (medici, asistenți sociali, asistenți maternali,
cadre didactice etc), deoarece rolul acestora este să ident ifice toate riscurile la care o
familie este supusă, astfel încât aceștia să se poată ,,gospodări” singură50.
Această perspectivă solicită practicienilor să înțeleagă perspectiva familiilor care
pot proveni din medii culturale diverse și să își adapteze p racticile în consecință.
Competențele culturale de bază se realizează atunci când organizațiile și practicienii
accepta și respecta diferențele, se angajează în proiecte culturale în curs de desfășurare, își
extind cunoștințele și abilitățile de adaptează modele de servicii pentru a se potrivi
grupurilor vulnerabile51.
Ca și în alte țări din Europa Centrală și de Est, sistemul de asistență socială
din România se află încă în mijlocul tranziției. În urma integrării europene, au fost
dobândite noi standarde î n ceea ce privește politica socială, și anume intervenții sociale
mai proactive, care au marcat în cele din urmă trecerea tre ptată, dar fundamentală, de la
abordarea cantitativă a minimizării consecințelor către o perspectivă mai calitativă,
investiție, ca re se întemeiază pe cinci obiective principale:
• îmbunătățirea echității în ceea ce privește accesul la prestațiile de securitate
socială;
• îmbunătățirea eficienței administrative (prin reducerea costurilor administrative);
• epuizarea erorilor umane și sistemice în legătură cu acordarea prestațiilor sociale,
combătând în același timp practicile frauduloase (suprapunerea beneficiilor);
• dezvoltarea practicilor de monitorizare și evaluare a performanței, atât pentru
sistemul de asistență socială, cât și p entru beneficiile individuale;
• îmbunătățirea calității serviciilor, nivelul de instruire și disponibilitatea
personalului de asistență socială.
Parte a sistemului național de protecție socială, asistența socială constă în servicii și
beneficii acordate p entru a ajuta dezvoltarea umană și a încuraja abilitățile individuale,
pentru a asigura un nivel minim de bunăstare ca fundație pentru o calitate superioară a
vieții și, ulterior, de incluziune socială. După cum s -a afirmat mai devreme, trecerea de la

50 Ibidem.
51 Ibidem.

43 abordarea pasivă către abordarea socială activă urmărește să asigure transformarea
generală a sistemului prin măsuri care vizează direct familiile, ca bază a securității și
stabilității sale, punctul de cotitură al investiție umană solidă.
Ajutoarele de asi stență socială în România, fie bazate pe mijloace de testare a
persoanei care trăiește singură sau a familiei, universală, testată sau categorică, acordată
anumitor categorii de beneficiari, cu sau fără testare prealabilă (sunt acordate sub formă
monetară pen tru: sprijin familial, politici familiale, stimulente pentru persoanele cu
dizabilități.
Aceste principale tipuri de beneficii care sunt văzute ca măsuri de redistribuire
financiară sunt personalizate individual și numai după aceea sunt acordate persoanel or sau
familiilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate stabilite prin lege; cu alte cuvinte,
beneficiul este strict corelat cu situația personală a beneficiarului și cu categoria socială din
care face parte, rezultând în cele din urmă o gamă extrem de extinsă de beneficii52.
În acest context, numărul semnificativ de beneficii sociale și caracteristicile lor
profunde evidențiază orientarea României spre bunăstarea cetățenilor săi, un curs de
acțiune care se regăsește și în restul Uniunii Europene. Cu toate acestea, potrivit celor mai
recente date publicate de Eurostat, rata absolută de deprivare materială deține în co ntinuare
valori ridicate, cu o medie de 24,5% din totalul populației Uniunii Europene care trăiește
într-o stare de deprivare materială î n 2013, cele mai notabile valori au fost înregistrate în
Bulgaria (48%), România (40,4%) și Grecia (35,7%).
Pentru a combate sărăcia și riscurile marginalizării și pentru a îmbunătăți condițiile
de viață ale copiilor, tinerilor, adulților și bătrânilor legislația românească recunoaște și
stabilește implicarea diferiților actori, cum ar fi: instituțiile guvernamentale centrale și
locale, reprezentanții societății civile, inclusiv advocacy sau ONG -urile furnizoare de
servicii, precum și cetățenii sau benefici arii asociați în diferite tipuri de organizații
reprezentative, România dispune de numeroase politici pentru a le aborda, cum ar fi
serviciile sociale și beneficiile sociale, măsurile de combatere a excluziunii sociale și
diferitele politici educaționale, sănătate, locuințe și programe. În același timp, România
trebuie să reducă rata abandonului școlar timpuriu de la 17,7% în 2011 la 11,3% până în
2020.

52 Duminica, G., Cace, S., (coord), Politici de incluziune socială Pentru grupurile vulnerabile. Creșterea
accesului pe pia a muncii, 2004, p. 37.

44 Un aspect critic care poate fi luat de guvernul român este investiția în servicii
sociale în jurul instit uțiilor de învățământ (grădinițe și școli). Noua lege a educației oferă o
oportunitate pentru crearea programelor postliceale. Decizia de a crea aceste programe este
luată de școala locală, cu aprobarea inspectoratului școlar județean. Până când această
măsură va fi obligatorie pentru toate școlile, decizia va fi determinată de disponibilitatea
finanțării și nu de nevoile copiilor din comunități.
Autoritățile locale din România au autonomie financiară și sunt responsabile cu
dezvoltarea și gestionarea servi ciilor sociale, asistență medicală primară; ei elaborează și
implementează planuri de incluziune socială. Bugetul local este construit cu contribuția
bugetului de stat.
Prin procesul de descentralizare, autoritățile locale au primit întreaga
responsabilita te pentru dezvoltarea și furnizarea de servicii bazate pe comunitate, deoarece
sunt mai aproape de cetățeni și de nevoile acestora. Cu toate acestea, implementarea
politicilor se face în parteneriat cu guvernele centrale și locale53.
Un exemplu este alocar ea bugetară de la bugetul de stat a sumelor cu destinație
specială autorităților de la nivel județean: sistemul de protecție a copilului și centrele de
asistență socială pentru persoanele cu dizabili tăți. Alte mecanisme de sprijin financiar,
unele dintre e le menționate anterior, sunt: subvenții la bugetul de stat, programe de interes
național, programe de investiții, ajutoare de urgență.
Dincolo de aspectul financiar, există o colaborare continuă, atribuirea
responsabilităților și obligațiilor de finanțar e între instituțiile guvernamentale centrale și
autoritățile locale în ceea ce privește politicile sociale, de educație, de sănătate și de
locuințe referitoare la cop ii și tineri, adulți și bătrâni aflați în situație de risc social54.
România nu are o populație mare de imigranți. Pe de altă parte, luând în
considerare declinul demografic și scăderea provizorie a numărului de tineri în anii
următori, precum și decizia de a dezvolta politici atractive pentru imigranți care ar putea
aduce valoare adăugată statutului economic al României55.
Prestații și servicii sociale sunt dezvoltate pentru integrarea socială și educațională
a grupurilor minoritare, dintre care cele mai semnificative sunt familiile sărace din rromi .

53Miftode, V., Tratat de asistență socială. Protecția persoanelor specific și automarginalizate, Editura Lumen,
Iași, 2011, p. 22.
54 Sandu, A., Asistența socială aplicată. Tehnici de cercetare și modele de intervenție, Editura Lumen, Iași,
2013, p. 34.
55 Ibidem.

45 Cel mai mare număr de asistați sociali beneficiază de ajutorul minim garantat.
Venitul minim garantat / ajutorul social este un exemplu de beneficiu condițional, venit și
beneficiu al bugetului de stat, stabilit ca diferența dintre venitul net lunar al fam iliei
eligibile sau nivelul unic de persoane și nivelurile. În ceea ce privește promovarea
incluziunii sociale, acesta este cel mai bine orientat program, incluzând stimulente pentru
muncă (creșterea cu 15% a sumei pentru persoanele eligibile care au un lo c de muncă) și
promovarea principiilor responsabilității și participării active a beneficiarilor prin
implicarea lor în muncă și acțiuni de interes comunitar56.
În ciuda acestui cadru generos de beneficii sociale, sărăcia în rândul populației
continuă să fi e o problemă semnificativă pentru România. Potrivit datelor Eurostat
publicate în februarie 2012 privind riscul sărăciei și excluziunii sociale în UE -27, România
s-a clasat pe locul al doilea ca fiind cea mai înaltă (după Bulgaria), cu 41,4% în rândul
populației generale, dar s -a clasat pe primul loc în procentul copiilor afectați de sărăcia, cu
o rată de 48,7%, compa rativ cu o rată a UE de 27,9%57.
Copiii din zonele rurale sunt cei mai expuși riscului, deoarece aproximativ 75% din
totalul populației sărace locuiește în mediul rural. Accentul pe servicii, mai degrabă decât
pe beneficiile sociale, pentru combaterea sărăciei într -o manieră eficientă și accentul pus
pe educația timpurie pentru integrarea socială sunt câteva dintre principalele obiective ale
Rom âniei58.

56 Ibidem.
57 Ibidem.
58 Emilia Sorescu, Ioan Berilă, op. cit ., pp. 121 -127.

46 Capitolul 3. Soluții pentru respectarea și garantarea drepturilor
persoanelor defavorizate
3.1. Comparație între o persoana defavorizată și o persoană a căror drepturi sunt
respectate

STUDIU DE CAZ NR.1
Anamneza succintă
Victima R. M. (internată în Centrul de Servicii Sociale ”Sf. Maria”, București)
Abuzator -Tatăl vitreg
Formă de abuz -sexual
Date de identificare : În vârstă de 16 ani și aflată în clasa a X -a, minora este născută
în București. Tatăl este necunoscut, mama, în vârstă de 32 de ani, muncitoare, s -a căsătorit
cu un alt bărbat (taximetrist, în etate de 35 de ani, având o fată din prima căsătorie), dar
minora a fost crescută, până la vârsta de 4 ani, de către bunică. După moartea bunicii,
întreaga familie s -a mutat în mediul rural, în Dragomirești.
Minora este internată în Centrul de Servicii Soci ale ”Sf. Maria” din anul 2006.
Climatul familial: Conform cu propriile declara ii, din care cele privind decizia ei
de a se interna în Centrul de Servicii Sociale sunt foart e pu in credibile, minora a avut
parte, înainte de internare, de o atmosferă familială adecvată, atât mama, cât și tatăl vitreg
implicându -se în educa ia și instruc ia ei școlară și fără ca în familie să existe conflicte
între membri. Totuși, minora apreci ază că, în cadrul familiei, nu se sim ea suficient de
ocrotită și protejată, mai ales că părin ii, muta i de la oraș la sat, erau ocupa i mai mult cu
munca și nu aveau timpul necesar pentru a -i controla, de exemplu, grupul de prieteni.
În acest sens, ea ap reciază că are condi ii mult mai bune în cadrul Centrului, decât
acasă, cu atât mai mult cu cât în institu ia unde este internată își poate face un viitor, prin
alegerea unei profesii .
Din punct de vedere afectiv , minora este, totuși, legată încă de famili e, amintindu –
și, cu precădere, de bunica care a crescut -o și de momentele fericite pe care le -a trăit în
cadrul familiei. În același timp, pare suficient de matură încât să -și recunoască propriile ei

47 greșeli comise înainte de a fi internată în cadrul Centr ului, motiv pentru care își scuză
mama că a bătut -o în două rânduri .
Conform afirma iilor psihologul centrului, minora fost abuzată sexual de tatăl
vitreg. În cadrul Centrului însă, nu a recunoscut acest fapt și a inventat o poveste potrivit
căreia a plec at de acasă pentru că nu s -a mai în eles cu mama din cauza că aceasta se
împotrivea rela iei pe care minora o avea cu prietenul ei și, de aceea, s -a adresat personal
Centrului pentru a fi internată.
1.Completările din cadrul testului “Cine sunt eu ? “:
“ Mă numesc R.M , am 16 ani și sunt o fire veselă . Nu am avut totul de la viață dar
măcar știu să mă bucur cu ce am .
Cine sunt eu…încă nu am reușit să imi dau seama si totuș i nu mă
considersuperioar ă față de nici o altă persoană…ci mai de graba infer ioară,diferită…Deș i
poate că la prima vedere par ca oricine altcineva modul în care gândesc mă face
diferită …încă mai sper la lume perfectă …desi poate nu a existatnicio dată ș i in vremurile
astea nu ar avea nici o sansa sa existe…inca mai sper lao lume in care oamenii nu traiesc
doar pentru a primi ci din contra traiesc pentrua oferi.Poate nu ar trebui sa gandesc asa, dar
ce sa fac ?,asta sunt eu si chiar dacade cele mai multe ori tot ceea ce vad ceilalti in mine
este „o ciudata” inca maisper ca exi sta cineva care ma va intelege cu adevarat…exact asa
cum sunt.Chiar daca in aceasta lume rar se mai aude de ceva pozitiv de ceva care
sadureze(existand mai multa durere decat fericire,mai multa rautate decatbunatate si chiar
mai mult mai multa ura decat dragoste) eu inca mai sper inideea ca fiecare persoana nu este
decat o jumatate a unui intreg si ca de -a lungulvietii ,mai devreme sau mai tarziu, se vor
regasi…doua persoane formanad un totunitar , desi avand doua corpuri diferite traindu -si
viata precu m ar imparti acelasicorp ,sufletele lor candva doar doua parti care nu puteau trai
separat,acumdevenind unul..
Poate acum dupa ce ati citit primele randuri deja ma considerati o visatoare si poate
ca asa si sunt ,dar cu timpul am trecut prin diferite experie nte,maiplacute sau mai putin
placute, care intr -un fel sau altul m -au determinat sa ajung cum sunt acum .In urma cu ceva
timp … nu cu mult in urma eram o persoana mult maioptimista…aveam o cu totul alta
parere despre viata(sau cel putin asacredeam)… si nu doar speram in tot ceea ce am spus
mai sus, ci credeam cuadevarat.. dar asta a fost demult.”

48 Testul CSE eviden iază dialoguri interne ale adolescentei, tot mai numeroase
raportate la momente le complexe din via a sa , în care trebuie luate decizii, făcute evaluari,
în elese situa ii. Se formează sentimentele de responsabilitate și de datorie, ca expresie a
sinelui social.
Se poate delimita în test sentimentul de nemulțumire, de regret al unui moment din
viața sa care i -a schimbat traiectoria în viață. Conș tinetizează faptul ca a fost mult mai
optimistă dar ceva ce s -a întâmplat cu ea i -a abolit optimismul.A schmibat -o, i-a oferit o
stare de teamă și de neputință .
Via a pare restrânsă pentru victima abuzului, se suprapun totuși peste func ionarea
interperso nală elementele sociale importante, precum rela iile, acceptarea și sprijinul.
Adolescenta tinde spre o relație normală spre o jumatate care să – i bandajeze rănile
trecutului
Majoritatea abuzurilor asupra copiilor și tinerilot apar în contextu l rela iilor și
intimită ilor apropiate. De aceea, este firesc ca acei copii abuza i să se teamă, să se ferească
sau să manifeste ambivalen e fa ă de apropierea interpersonală .
Probabil unul dintre cele mai dureroase și tulburăt oare aspecte ale abuzului față de
adolescentă este impactul asupra capacită ii persoanei de a avea încredere. Necesitând o
suprimare a activită ii defensive și un sentiment de siguran ă în rela ia cu celălalt,
încrederea este greu de manifestat, mai ales l a persoane abuzate grav în copilărie – cel pu in
în absen a unor rela ii de durată cu caracter încurajator.
Desenul Arborelui este unul minu ios făcut, fiecare parte a arborelui este desenată
cu aten ie detaliată, începând de la rădăcini până la coroana; adolescenta nu are un talent
grafic dar este riguros ă și conștiincios ă. Ca detaliu grafic remarcăm o ra mură frantă , poate
fi vorba aici despre un traumatism în sensul obișnuit al cuvântului, scizura ma ipoate
semnificași ruptura cu trecutul, cu copilul din ea; pentru a putea deveni adolescent ă, tânăra
trebuie să se rupă de etapele anterioare ale dezvoltării sale.
Organizarea spa ială a desenului familiei se referă la un întreg construct interior, o
structurare care integrează senza iile interne multiple, în legătură cu interac iunile cu lumea
exterioară; subiectul are sentimentul unei stăpâniri puternice a acestui spa iu trăit,
personajul se situează central ceea ce denot ă situa ia subiectivă pe care ea și-o acorda în
lume, și de condi iile în ca re are loc realizarea sa personală: respectiv, spa iul pe care Eul
crede ca -1 are pentru a se împlini, angoasele sale, conflictele interne și dorin ele sale,

49 trasajul este mai apăsat deoarece adolescenta a trait anumite traume ; personajele sunt mai
bine sau mai pu in bine realizate dar mama este cea mai mare ca și dimensiune, mama este
personajul cel mai valorizat, a dolescenta pare să evoce nevoia de prote c ie maternă ,
protecție de care nu a beneficiat în perioada în care s -a consumat abuzul . Trasajul este
rectiliniu, folosește numeroase detalii, ceea ce indica o tendin ă de masculinitate, de
ra ionalitate, este o personalitate activă și dinamică care dorește însă să -și ascunda
propriile sentimente .

STUDIU DE CAZ II

N.D – Elev în clasa aX -a la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” – București
Anamneza succintă
Vârsta: 15 ani
Sex: Masculin
Situa ia familială: Familie biparentală compusă din trei membri, posibilită i
materiale bune.
Situa ia școlara:
Câștigător premiul I la Olimpiada de limba și litera tura franceză faza na ională
Câștigător premiul I la Olimpiada de limba și literatura română faza na ională
Evaluare
Completările din cadrul testului “Cine sunt eu ? “:
Cine sunt Eu ?
Sunt ceva mic într -un mare univers. Pentru părinții mei sunt întreg univ ersul. M -au
iubit și au încercat să îmi ofere totul. Mai târziu, au înțeles că sunt lucruri pe care trebuie să
le descopăr singur și că trebuie să îmi asigure necesarul și atât.
Poate că este greu să ne autodefinim sau să de rezumăm la a ne autodefini și să
conisderăm că suntem doar atât. Suntem mai mult decât atât. Suntem un cumul de percepții
și de impresii ale celor din jur. Dar mai suntem și rezultatul experiențelor oamenilor
întâlniți.

50 Citești o carte, iar la finalul lecturii găsești că ai trait niște experiențe, pe care de
fapt nu le -ai întâlnit. Că ai cunoscut niște oameni pe care, de fapt nu i -ai întâlnit. Ești mai
știutor, dar parcă ceva nu îți aparține.
Minorul este o persoană extrem de analitică, cu un simț al răspunderii extrem de
ridicat. Este procupat de cunoașterea omului și de o lume mai bună. Este preocupat de
înțelegerea de sine și de înțelegerea celorlalți.
Este un elev cu un IQ ridicat, dar care este foarte popular în rândul colegilor.
Relația bună cu părinții îi oferă stabilitate și un n ivel mare de confort, dar îi place că este
autonom în propriile decizii. Când era mici a studiat vioara, însă în prezent studiază
teologia, psihologia și dreptul, precum și diverse lucrări de literatură comparată.

3.2. Tolerarea – principala soluție a re spectarii drepturilor persoanelor defavorizate

În prezent, în majoritatea țărilor europene și dincolo de acestea, se face referire la tipul
european de excludere a persoanelor fără adăpost, elaborat prin cercetarea Observatorului
European privind persoane le fără adăpost și adoptat de Federația Europeană a
Organizațiilor Naționale care lucrează cu persoanele fără adăpost principalul instrument
conceptual în definirea lipsei de adăpost, deși cu diverse modificări de la un studiu la altul.
Deși definiția de rivată din această abordare teoretică constituie perspectiva
academică generală a persoanelor fără adăpost și a ajuns la un larg consens în rândul
factorilor de decizie politică, limitările la nivelul metodelor de măsurare conduc la
limitarea cercetării la eșantioane mult mai mici (mai puțin categorii).
Înțelegerea persoanelor fără adăpost s -a schimbat în ultimii ani într -o abordare mai
structurală, având în vedere și caracteristicile individuale, pentru a diferenția diferitele căi
spre lipsa de adăpost. Majoritatea cercetărilor analizează fenomenul ca o interacțiune
dinamică între caracteristicile individuale și schimbările structurale, în paradigma a ceea ce
specialiștii numesc "noul ortodoxism" în acest domeniu. Acest tip de abordare echilibrată a
devenit popular în cercetarea din 1995 a lui Avramov, care a susținut că lipsa de adăpost
este asociată cu insuficiența monetară și lipsa accesului la locuințe, dar care, de asemenea,
a fost declanșată în multe cazuri de evenimente traumatice individuale.

51 Ca și în cazul sărăciei și al excluziunii sociale, lipsa de adăpost trebuie înțeleasă în
lumina proceselor mai largi din societate și cercetată ca un proces multidimensional.
Dimensiunea și natura persoanelor fără adăpost sunt legate direct de politicile de lo cuințe
în cel puțin două moduri:
(i) absența unor politici de locuințe sau caracterul lor progresiv ar putea spori numărul de
persoane fără adăpost;
(ii) politicile referitoare la politicile sociale, de tranziție și locuințele de urgență afectează
în mod direct capacitatea de a atenua lipsa de adăpost.

3.3. Educația și ieșirea persoanelor adulte fără adăpost din situația de excluziune
socială

În realizarea cercetării de față autorul recurs la metoda chestionarului pentru a
identifica percepția unui grup de 100 de persoane adulte fără adăpost față de importanța
educației în ieșirea din situația de excluziune socială, a persoanelor adulte fără adăpost.
Obiectivele cercetării
Stabilirea modului în care persoanele adulte fără adăpost, din București consi deră că le -ar
ajuta educația pentru a ieși din situația de ecluziune socială.
Contribuția la literatura de specialitate.
Eșantion
Pentru realizarea cercetării de față autorul a recurs la chestionarea unui număr de
100 de respondenți – persoane adulte făr ă adăpost din București, beneficiare ale serviciilor
de zi.
Genul respondentților:
Masculin 31%
Feminin 69%
Vârsta respondenților este:
18-25 ani 10%
26-35 ani 25%
36-45 ani 25%
46-55 ani 20%

52 56-65 ani 15%
peste 65 ani 5%
Distribuția respondenților după me diul de proveniență:
Rural 26%
Urban 74%
Distribuția respondenților, în funcție de faptul dacă își cunosc membrii familiei:
Respondenți care își cunosc familia. 55%
Respondenți care nu își cunosc familia. 45%
Distribuția respondenților, în funcție de păstrarea legăturii cu familia.
Respondenți care au declarant că păstrază legătura cu familia lor. 55%
Respondenți care au declarant că nu păstrază legătura cu familia lor. 45%
Distribuția respondenților în funcți e de istoricul lor de persoane fără adăpăst:
Mai puțin de un an. 10%
1 an 10%
2 ani 15%
3 ani 15%
4 ani 10%
5 ani 10%
peste 5 ani 30%
Distribuția respondenților în funcție de cauza pentru care se află pe stradă este:
Respondenți care au dorit să scape de v iolența din familie. 35%
Respondenți care au ieșit din centrele de plasament dupa 18 ani. 25%
Respondenți care și -au pierdut locuința. 10%
Respondenți care au divorțat. 5%
Respondenți care sunt dependenți de de droguri/ alcool. 25%
Distribuția respondenți lor în funcție problemele cu care se confruntă:
Respondenți care au probleme de sănătate. 40%
Respondenți care au probleme din cauza alcoolulului. 40%
Respondenți care au probleme din cauza drogurilor. 20%
Respondenți care au probleme din cauza lipsei de e ducație. 10%
Distribuția respondenților în funcție de actele de identitate deținute (certificat de
naștere):

53 Respondenți care au certificat de naștere. 35%
Respondenți care nu au certificat de naștere. 65%
Distribuția respondenților în funcție de actele de identitate deținute (buletin):
Respondenți care au buletin. 35%
Respondenți care au buletin. 65%
Distribuția respondenților în funcție de apropierea pe care o manifestă de membrii
familiei și de situația materială a membrilor familiei:
Respondenți care sunt apropiați de membrii de familie, dar aceștia din urmă nu au o
situație materială bună. 30%
Respondenți care nu sunt apropiați de membrii de familie, chiar aceștia din urmă nu au o
situație materială bună. 60%
Nu știu. Nu răspund. 10%
Distribuția respondenților în funcție abilitatea de a citi sau scrie :
Respondenți care știu să citească sau să scrie. 40%
Respondenți care nu știu să citească sau să scrie. 50%
Nu știu. Nu răspund. 10%
Distribuția respondenților în funcție includerea în diferite programe de învățare
formală:
Respondenți care au fost incluși în programe de învățare informală. 20%
Respondenți care nu au fost incluși în programe de învățare informală. 80%
Distribuția respon denților în funcție nivelul studiilor:
Respondenți care nu au fost niciodată la școală. 15%
Respondenți care au 4 clase. 15%
Respondenți care au 8 clase. 10%
Respondenți care au școală profesională. 10%
Respondenți care au liceu. 37%
Respondenți care au f acultate. 1%
Respondenți care au masterat. 1%
Respondenți care au doctorat. 1%
Nu știu. Nu răspund. 10%
Distribuția respondenților în funcție dorința de a -și crește nivelul studiilor:
Respondenți care își doresc să își crească nivelul studiilor. 30%

54 Respondenți care nu își doresc să își crească nivelul studiilor. 20%
Respondenți care nu își doresc să își crească nivelul studiilor în acest moment. 30%
Nu știu. Nu răspund. 10%
Distribuția respondenților în funcție cât de importantă este considerată educația.
Respondenți care consideră că educația este importantă. 40%
Respondenți care consideră că educația nu este importantă. 50%
Nu știu. Nu răspund. 10%
Distribuția respondenților în funcție importanța educației pentru ieșirea din criză
actuală:
Respondenți c are consideră că educația este importantă pentru ieșirea din criză actuală.
40%
Respondenți care consideră că educația nu este importantă pentru ieșirea din criză actuală.
50%
Nu știu. Nu răspund. 10%
Distribuția respondenților în funcție deorința de a par ticipa la programe de
alfabetizare/ educare dacă organizatorii i -ar oferi și loc de cazare:
Respondenți care își doresc să participe la programe de alfabetizare/ educare dacă
organizatorii i -ar oferi și loc de cazare. 45%
Respondenți care nu își doresc să participe la programe de alfabetizare/ educare dacă
organizatorii i -ar oferi și loc de cazare. 50
Nu știu. Nu răspund. 5%
Distribuția respondenților în funcție deorința de a participa la programe de
alfabetizare/ educare dacă organizatorii i -ar oferi hrană :
Respondenți care își doresc să participe la programe de alfabetizare/ educare dacă
organizatorii i -ar oferi și hrană. 39%
Respondenți care nu își doresc să participe la programe de alfabetizare/ educare dacă
organizatorii i -ar oferi și hrană. 51%
Nu știu. Nu răspund. 10%
Distribuția respondenților în funcție cea mai gravă problemă avută, în funcție de
propria părere.
Respondenți care consideră că cea mai gravă problemă a lor este lipsa unei locuințe. 50%
Respondenți care consideră că cea mai gravă proble mă a lor este lipsa unei familii. 20%

55 Respondenți care consideră că cea mai gravă problemă a lor este lipsa unui loc de muncă.
20%
Respondenți care consideră că cea mai gravă problemă a lor este lipsa banilor. 3%
Respondenți care consideră că cea mai gravă problemă a lor este sănătatea precară. 3%
Nu știu. Nu răspund. 4%
Distribuția respondenților în funcție modul în care văd soluționarea problemei, prin
acordarea unuei locuințe:
Respondenți care consideră că oferirea unei locuințe le -ar soluționa problema. 60%
Respondenți care consideră că oferirea unei locuințe nu le -ar soluționa problema. 35%
Nu știu. Nu răspund. 5%
Distribuția respondenților în funcție modul în care văd soluționarea problemei, prin
oferirea unui sprijin material:
Respondenți care consideră că oferirea unui sprijin material le -ar soluționa problema. 60%
Respondenți care consideră că oferirea unui sprijin material nu le -ar soluționa problema.
30%
Nu știu. Nu răspund. 10%
Distribuția respondenților în funcție modul în care văd soluțio narea problemei, prin
oferirea de servicii medicale:
Respondenți care consideră că oferirea de servicii medicale le -ar soluționa problema. 50%
Respondenți care consideră că oferirea de servicii medicale nu le -ar soluționa problema.
30%
Nu știu. Nu răspun d. 10%
Distribuția respondenților în funcție modul în care văd că i -ar ajuta îmbunătățirea
educației:
Respondenți care consideră că îmbunătățirea educației i -ar ajuta la câștigarea unor bani și
ieșirea din situația actuală. 26%
Respondenți care consideră c ă îmbunătățirea educației nu i -ar ajuta la nimic. 44%
Respondenți care consideră că îmbunătățirea educației i -ar ajuta la găsirea unui loc de
muncă. 20%
Respondenți care consideră că îmbunătățirea educației i -ar ajuta la posibilitatea de a plăti o
chirie. 4%
Nu știu. Nu răspund.6%

56 Concluzii

Educația sporește șansele unei integrări reușite a indivizilor pe piața muncii, oferind
o mai mare flexibilitate în muncă și posibilitatea de a răspunde mai rapid la noile cerințe
ale pieței muncii. Educația și formar ea profesională reprezintă principala sursă de venituri
viitoare. Deci, cu cât se investește mai mult în pregătirea unui individ, cu atât mai mult
poate câștiga în viitor.
Deficiențele educaționale și informaționale au devenit o sursă de instabilitate la
nivel național și chiar global, iar eș ecurile nu pot fi dirijate de rețete tradiționale cănd ne
referim la persoane adulte fără adăpost.
Țările care au depășit cu ușurință criza și au avut rezultate bune în șomaj au aplicat
politici active în special în domeniul muncii și au investit în educație și formare. Astfel, la
nivelul UE, preocupările pentru dezvoltarea politicilor și strategiilor educaționale sunt
multiple, una dintre cele mai importa nte fiind strategia Europa 2020, care abordează
problema excluz iunii sociale și a educației fără a se referi în mod special la adulții fără
adăpost.
Lucrarea noastră analizează poziția României în țările europene în ceea ce privește
educația și perspectiva realizării obiectivelor Strategiei Europa 2020 în ceea ce priv ește
educația persoanelor adulte fără adăpost, din perspectiva literaturii de specialitate și din
perspectivă empirică, ca urmare aplicării unui chestionar pentru 100 de respondenți,
persoane adulte fără adăpost .
Strategia Europa 2020 joacă un rol importa nt în politicile și strategiile adoptate de
România în domeniul educațional, ocupațional, social și energetic, pe baza a trei modalități
de asigurare a unei creșteri economice durabile: creștere economică inteligentă, care
presupune dezvoltarea unei econom ii bazate pe cunoaștere și inovare; prin promovarea
unei economii competitive, cu emisii reduse de carbon și utilizarea eficientă a resurselor și
o creștere economică incluzivă, care include promovarea unei economii cu un nivel ridicat
de ocupare a forței de muncă, generatoare de coeziune socială și teritorială .

57 Bibliografie

 Alexandrescu, Filip, 2014, The Social Consequences of the Roșia Montanã Mining
Project: Between Impoverishment Risks and Corporate Responsibility, lucrare de
masterat la Universitatea Lund, nepublicatã, Toronto, p. 19.
 Allen, Katrina, 2003, Vulnerability reduction and the community -based approach,
în Mark Peeling (coord.), Natural Disasters and Development in a Globalizing
World, Routledge, Londra, New York, p. 45.
 Amelina, M.; Chiribucã, D. și Knack, S., 2003, Mapped in or mapped out? The
Romanian poor in inter -household and community networks, Romania. Poverty
Assessment, Banca Mondialã, vol. 2, pp. 168 -242.
 Baltasiu, Radu, 2016, Sociologie economicã și teoria elitelor, C entrul de
Geopoliticã și Antropologie Vizualã, Universitatea din București, București, p. 36.
 Bari, Ioan, 2011, Globalizare și probleme globale, Editura Economicã, București,
pp. 44.
 Berghman, Jos, 1996, Excluziunea socialã în Europa: contextul politic și cadrul
analitic, în Graham Room (coord.), Measuring Poverty and Exclussion, p. 34.
 Buzducea, coord. Doru (2011) Asistența socială a grupurilor de risc, Editura
Polirom, IașI, p. 34.
 Buzducea, Doru, Sisteme moderne de asisten ă socială. Tendin e gl obale și practici
locale, Editura Polirom, Iași, 2009, p. 40.
 Canberra Group, Manual privind statisticile privind venitul gospodăriilor, 2011, p.
22.
 Duminica, G., Cace, S., (coord), Politici de incluziune socială Pentru grupurile
vulnerabile. Creșterea accesului pe pia a muncii, 2004, p. 37.
 Martin Rhodes, „Politica de ocupare a for ei de muncă: Între eficacitate și
experimentare”, în Helen Wallace, Mark A. Pollack, Alasdair R. Young (cood.),
Elaborarea politicilor în Uniunea Europeană, edi ia a 6 -a, In stitutul European din
România, 2011, p. 257
 Miftode, V., Tratat de asistență socială. Protecția persoanelor specific și
automarginalizate, Editura Lumen, Iași, 2011, p. 22.

58  Miley, Karla Kogsrud, O’Melia, Michael și DuBois, Brenda – Practica asisten ei
sociale, Editura Polirom, Iași, 2006, p. 34.
 Neamțu, George (coordonator), Tratat de asistență socială, Iași, Editura Polirom,
2003, pp. 401 -404.
 Otovescu, D. (coord.) 2010, Tratat de sociologie generala, Craiova: Beladi, cap. “O
noua paradigma: dezvol tarea sociala proiectata, p. 164.
 Payne, Malcom – Teorii moderne ale asistenței sociale, Editura Polirom, Iași, 2012,
p. 21.
 Martin Rhodes, „Politica de ocupare a for ei de muncă: Între eficacitate și
experimentare”, în Helen Wallace, Mark A. Pollack, Al asdair R. Young (cood.),
Elaborarea politicilor în Uniunea Europeană, edi ia a 6 -a, Institutul European din
România, 2011, p. 248.
 Sandu, A., Asistența socială aplicată. Tehnici de cercetare și modele de intervenție,
Editura Lumen, Iași, 2013, p. 34.
 Sorescu, Emilia -Maria, Sistemul de asistență socială, Syllabus de curs,
Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept și Științe Sociale, Specializarea
Asisență Socială, p. 105.
 Threlfall, Monica. European social integration: Harmonization, converge nce and
single social areas. Journal of European Social Polity, vol. II, 2005, p.130
 Zamfir, Cătălin; Stănescu, Cătălina, Economia dezvoltării sociale, Editura Polirom,
Iași, 2007, p. 345.
 Comisia Europeană, Ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune,
secțiunea Fondul Social European,
http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=325&langId=ro, accesat pe 10.06.2019
 Comisia Europeanӑ, sec iunea Video, You first EURES job,
http://ec.europa.eu/avservices/video/player.cfm?ref=I073047&sitelang=en& videola
ng=RO, accesat pe 10.06.2016
 Comisia Europeanӑ, Strategia Europa 2020, O strategie europeană pentru o creștere
inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii, Bruxelles, 2010, p.5 http://eur –
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2010:2020 :FIN:RO:PDF ,
accesat pe 10.06.2016

59  Comisia Europeană, Progress în acțiune: Programul UE pentru ocuparea forței de
muncă și solidaritate socială (2007 -2013), august, 2011, p.6
 Guvernul României, Dialogul Social European – Ghid de informare legislative al
dialogului European, 2012,
http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Dialog_Social/Dialogul%20Social
%20European.pdf, accesat pe 10.06.2019
 Pagină oficială a Comisiei Europene, Ocuparea forței de muncă și afaceri sociale,
Uniunea Europeană 2014, p.3
http://europa.eu/pol/pdf/flipbook/ro/employment_ro.pdf, accesat pe 10.06.2019
 Pagina oficială a Uniunii Europene, secțiunea Ocuparea forței de muncă și afaceri
sociale, http://europa.eu/pol/socio/index_ro.htm, accesat pe 10.06.2019
 Pagina oficială a Parlam entului European, secțiunea Politica de ocupare a forței de
muncă,
http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.10.3
.html, accesat pe 10.06.2019
 Site-ul official al EUR -Lex, sec iunea Ocuparea forței de muncă și politica socia lă,
http://eur –
lex.europa.eu/summary/chapter/employment_and_social_policy.html?root_default
=SUM_1_CODED%3D17&locale=ro, accesat pe 10.06.2019.
 Uniunea Europeană: Politica privind piața muncii și ocuparea forței de muncă,
Institutul European din România, 20 05,capitolul I, p.2
http://beta.ier.ro/documente/formare/Piata_muncii.pdf, accesat pe 10.06.2019
 http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Proiecte_in_dezbatere/2014/2014 –
12-29_HG_SIncluziune -Anexa1.pdf, pp. 61 -62.