Lect. univ. dr. PREDAN GENȚIANA MIHAELA IULIA [626002]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE BIOLOGIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:
Lect. univ. dr. PREDAN GENȚIANA MIHAELA IULIA

Absolvent: [anonimizat]
2017

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE BIOLOGIE

Boli ale unor soiuri de iris
din colecția Grăd inii Botanice „Dimitrie
Brândză” din București

Coordonator științific:
Lect. univ. dr. PREDAN GENȚIANA MIHAELA IULIA

Absolvent: [anonimizat]
2017

1
CUPRINS

INTRODUCERE ………………………… ……………………………………………. ……………………….. 3
CAPI TOLUL I. Irisul : istoric și semnificații, descriere morfo -anatomică a plantei
sănătoase
I.1. Scurt istoric și semnificații ale irisului………………………. …………….. ……………………. …. 4
I.2. Descrierea morfo -anatomică a plantei să nătoase……………….. ………….. ……………. …….. 5
CAPITOLUL II. Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București: istoric,
așezarea geografică și condițiile fizico -geografice
II.1. Istoricul și așezarea geografică a Grădinii Botanice „Di mitrie Brândză” din
București ……………………………………………………………………………………………………….. …. 14
II.2. Condițiile fizico -geografice ale Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză” din
București ……….. ………………………………………………………………………………………………. … 15
CAPITOLUL III. Soiurile de iris din colecția Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză”
din București ………………………. …………….. ………………… ………………………………………….. 16
CAPITOLUL IV. Bolile neinfecțioase (boli fiziologice) ……………… …………………………20
CAPITOLUL V. Bolile infecțioase întâlnite la iris (boli parazitare) ……………………… 22
V.1. Bolile la iris produse de virusuri (viroze)……………………….. ………….. …………………… 23
V1.1. Mozaicul irișilor produs de virusul Marmor iridis Holmes…….. ……………. 23
V.2. Bolile la iris produse de bacterii (bacterioze)… ………………. …………………… …………… 24
V.2.1. Putregaiul umed al rizomilor de iris produs de Pseudomonas iridis van Hall.,
Erwinia aroideae Town., Pectobacterium carotovorum (Jones 1901) Waldee
1945……. ………………………. …………………………… …………………. ………………………………….. 25
V.2.2. Uscarea sau arsura frunzelor de iris produsă de Xanthomonas campestris
pv. tardicrescens (McCulloch 1937) Dowson 1943… ……………….. ……………………. ………. 27
V.3. Bolile la iris produse de fungi (micoze)…………………………. ……………………………. ….. 28
V.3.1. Putregaiul rizomilor și al bazei tulpinii de iris produs de Sclerotinia
sclerotiorum (Lib.) de Bary 1884…………………………………………. …………….. ……………….. 29
V.3.2. Rugin a frunzelor de iris produsă de Puccinia iridis (D.C.) Wallr.
1844……………………………………………………………………………………… ………………………….. 31
V.3.3. Septorioza frunzelor de iris produsă de Septoria iridis C. Massal.
1889)………………….. ………………………………………………………………… …………………………. 37

2
V.3.4. Mucegaiul cenușiu al irișilor produs de Botrytis cinerea Pers.
1794…………………….. ……… ……………………….. …………………………… ……………. ……………… 38
V.3.5. Înnegrirea frunzelor de iris produsă de Colletotrichum dematium (Pers.)
Grove 1918…………………………………………………. …………… ………………………………………. . 39
V.3.6. Pătarea frunzelor de iris produsă de Heterosporium pruneti Nicolas &
Aggéry 1928…………………….. ………………. ……………. ……………… ………………………………… 41
CAPITOLUL VI. Materiale și m etode de lucru
VI.1. Materiale………………….. ………………………….. ………………. ………… ………………………. 46
VI.1.1. Materialul biologic……… …………………………. ……….. ………………. …………. 46
VI.1.2. Materiale de laborator……. ………………………… …….. ………………….. …….. …. 47
VI.2. Metode de lucru………………………………….. ……………….. …………………………………… . 50
CAPITOLUL V II. Rezultate și d iscuții …………………….. …………………………. …….. ……… 52
CAPITOLUL VI II. Măsuri de prevenire și combatere a principalelor boli întâlnite la
iris……………………………………… ………………….. ………………………… …………….. ……………… 59

CONCLUZII …………………………. ……………………… ……………… ……………….. ……………. …. 61

BIBLIOGRAFIE …………………………………… ………………………… …………. …………………… 62

3
INTRODUCERE

Prezenta lucrare are ca scop identificarea și observarea celor mai frecvente boli
întâlnite în colecția de iriși a Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză ” din București și
descrierea ciclurilor de viață ale agenților fitopatogeni.
Ne propunem să consemnăm obs ervații privind diferența dintre țesutul foliar
sănătos și cel bolnav prin realizarea unor prepararate histoanatomice și analiza acestora
la microscopul optic.
De asemenea vom urmări prezentarea bolilor întâlnite în literatura de specialitate
și a agențilo r fitopatogeni corespunzători acestora, prezentarea simptomelor
corespunzătoare bolilor descrise, descrierea amănunțită a ciclurilor de viață ale agenților
fitopatogeni a bolilor întâlnite la iriși.
V om încerca identificarea unor agenți fitopatogeni prin c ultivarea pe medii de
cultur ă artificiale și analiza microscopică a acestora.
În final vom încerca să facem corelații între rezultatele obținute și riscurile de
îmbolnăvire la care sunt expuse o parte din soiurile de iriși cultivate în colecția Grădinii
Botanice „Dimitrie Brândză ” din București și recomandarea unor măsuri de prevenire
și combatere .
Mulțumesc doamnei lector dr. Gențiana Mihaela Iulia Predan pentru amabilitatea
cu care mi -a pus la dispoziție literatura de specialitate, citirea și interpretar ea rezultatelor
obținute, pentru sfaturi și îndrumări.
Mulțumesc domnului dr. ing. Marius Negulici pentru că mi -a prezentat colecția
de iriși și m -a ajutat la recoltarea probelor și observarea în evoluție a simptomelor
bolilor la nivel foliar.
Mulțumesc do amnei tehnician Maria Răducanu , care m -a inițiat în însușirea
protocolului privind realizarea mediilor de cultură și a citirii rezultatelor.

4
CAPITOLUL I. Irisul : istoric și semnificații, descriere morfo -anatomică a plantei
sănătoase

I.1 Scurt istor ic și semnificații ale irisului
Denumirea acestei plante provine din greaca veche, de la numele zeiței Iris, având
semnificația „curcubeu”, nume cu prisosință meritat, dat spectrul vast de culori caracteristic
celor peste 300 de varietăți ale genului Iris. Reprezentanții acestui gen au o distribuție vastă în
toată lumea, fie că vorbim despre stânjenei ca plante ornamentale, cultivate de către om, fie că
apar spontan, în natură, ca specii sălbatice. (http://www.proflowers.com/blog/history -and-
meaning -of-iris)
Deși în natură florile de iris au, în cea mai mare parte, culoarea albastru și, în cazul unor
specii – galben sau alb, speciile de stânjenel cultivate în grădini sau ferme vin în numeroase
varietăți, având diverse culori și combinații ale acestora.
(http://www.proflowers.com/blog/history -and-meaning -of-iris)
Istoricul irisului își are începutul înc ă din Antichitate, atunci când z eița Soarelui, Iris
din mitologia greacă , mesager lui Zeus și personificare a curcubeului, reprezenta legătura dintre
Olimp și muritori . Conform legendelor, deasupra mormintelor femeilor erau plantați stânjenei
de culoare albastră, crezându -se ca astfel va fi invocată Zeița Iris pentru a ghida sufletele
femeilor în călătoria spre Lumea de Apoi. Pe pereții templului lui Amon -Ra din Karnak există
reprezentări ale irișilor. De asemenea, în cultura Egiptului Antic au fost descoperite mărturii
ale aprecierii irisului, prin desene și reprezentări ale acestuia în numeroase palate egiptene.
(Mohan Gh ., 1997)
În Evul Mediu, imaginea irisului a fost asociată cu monarhia franceză, într -un final,
Fleur -de-lis ajungând simbol național al Franței. Irișii au fost folosiți din cele mai vechi timpuri
pentru realizarea de parfumuri, dar și în medicină. În prezent, aceștia sunt întâlniți peste t ot în
Lume, în principal în grădini, buchete și, nu în ultimul rând, în sălbăticie.
(http://www.proflowers.com/blog/history -and-meaning -of-iris)
Irisul are numeroase semnificații: încredere, speranță, înțelepciune. Acestea variază în
funcție de regiune sa u culoare. În anumite părți ale lumii, stânjeneii cu flori violet sau albastru
închis sunt o reprezentare a regalității, în timp ce stânjeneii galb eni sunt un simbol al pasiunii.
(http://www.proflowers.com/blog/history -and-meaning -of-iris)

5
I.2 Descrierea morfo -anatomică a plantei sănătoase
Irișii sau stânjeneii sunt plante erbacee, perene, al e căror tulpini subterane sunt
reprezentate de rizomi, mai rar de bulbi sau bulbo -tuberi. Aceste formațiuni au un rol esențial
în supraviețuirea indivizilor, prin de pășirea perioadelor cu condiții nefavorabile, rămânând pe
tot parcursul iernii sub pământ, timp în care acumulează substanțe nutritive necesare plantei.
Din punct de vedere a morfologiei externe a plantei mature (Fig.1) , irișii pot fi caracterizați
astfel: frunze cu formă lanceolată până la liniară, dispuse altern pe tulpina supraterană, cu
nervațiune paralelă, tip de nervațiune specific monocotiledonatelor. Baza frunzei este
transformată într -o teacă, ce cuprinde tulpina. Florile sunt grupate în infloresce nțe numite
ripidii, specifice familiei Iridaceae . (Yutang Z. și colab., 2000)

Ripidiul, denumit și cimă unipară în evantai , este caracterizat prin dezvoltarea axelor
florale într -un singur plan, dar având orientare alternativă, cu o axă florală orienta tă într -un
sens și axa florală de ordin superior orientată în sens opus. Între primele două axe formate
(primară și secundară) se dezvoltă toate celelalte ramificații de ordine superioare. (Sârbu A. și
colab., 2004)
Fig.1. Elementele morfologice ale plantei mature la Iris germanica L.
(https://www.schreinersgardens.com/how -to-grow -care-for-bearded -iris)

6
Floarea de iris este constituită dintr -un perigon cu simetrie bilaterală, format din șase
elemente ce poartă denumirea de tepale. Perigonul este dialitepal, cu cele șase tepale libere,
nefunzionate. Florile sunt trimere, ceea ce înseamnă că tepalele sunt dispuse în două cicluri cu
număr egal de elemente: un ciclu intern, format din tepale erecte și conivente, curbate spre
interior, și un ciclu extern, cu tepale reflecte, curbate spre exterior. Din punct de vedere a l
dimensiunilor, tepalele externe sunt egale cu cele din ciclul intern, însă există și cazuri de
excepție în care tepalele externe sunt reduse la rudimente și se extind orizontal sau sunt
orientate în jos. (Dykes W. R., 1924; S ârbu A. și colab., 2004)
Tepalele interne și cele externe se îngustează inferior, spre centrul florii. În aceast ă
porțiune, pe suprafața superioară a tepalelor externe se află una dintre cele trei ramificații ale
stilului. Fiecare ramificație se termină cu două creste triunghiulare, mai mult sau mai puțin
divergente. Sub acestea se află stigmatul foliaceu. La acest nivel polenul trebuie să fie transmis
pentru ca fertilizarea florii să aibă loc. Anterele sunt situat e inferior în raport cu stilul . (Fig.2 )
Acestea sunt susținute de filamente subțiri și prezintă orientare a lojelor, în care sunt situați
sacii polinici, s pre exteriorul florii. Acest caracter definește anterele genului Iris ca fiind
extrorse . (Dykes W. R., 1924; S ârbu A. și colab., 2004)
Tubul periantului este constituit din regiunea inferioară a tepalelor, nivel la care acestea
fuzionează. Acest tub are lu ngime redusă și forma unei pâlnii și se continuă inferior până la
nivelul ovarului. (Dykes W.R., 1924)

Fig.2. Secțiuni longiudinale prin floare de iris
(http://www.microscopy -k.org.uk/mag/indexmag.html?http://www.microscopy –
uk.org.uk/mag/artnov05/cbpaint.html )

7

Ovarul (Fig.3 ) este susținut cu ajutorul unui pedicel și este închis în spată, structură formată
din două bractee numite valve, cu rol de protecție a bobocului până în momentul înfloririi.
(Dykes W. R., 1924)

Valvele spatei pot fi subțiri, uscate și membranoase, sau, dimpotrivă, pot reține apă în
țesutul lor, caz în care sunt numite erbacee. Valvele erbacee pot fi semi -transparente sau opace,
de cu loare verde cu sau fără pete purpurii difuze. (Dykes W. R., 1924)
Fructul irisulu i (Fig.4) este reprezentat de o capsulă loculicidă, dehiscența acesteia
realizându -se la nivelul nervurii media ne a fiecărei carpele în parte. (Sârbu A. și colab., 2004)

Fig.3. Iris: floare lipsită de segmentele externe ale periantului, pentru
evidențierea ovarului, stilului și stigmatului foliaceu
(http://etc.usf.edu/clipart/49600/49689/49689_iris.html )

8

Există două tipuri de organe de rezistență specifice stânjeneilor: rizomii și bulbii.
Diferența fiziologică majoră dintre cele două structuri constă în faptul că, în cazul rizomilor,
țesutul dezvoltat pe parcursul unui an se absoarbe cu scopul pregătirii pentru anul următor, spre
deosebire de bulbi, la nivelul cărora noul țesut se formează fără ca acest proces să fie precedat
de absorbția vechiului țesut. În funcție de acest aspect, stânjeneii pot fi împărțiți în două mari
grupe: specii producătoare de riz omi ș i specii producătoare de bulbi (iriși bulboși și iriși
rizomatoși ). (Dykes W. R., 1974)
În ceea ce privește raportul dintre cele două grupe, irișii producători de rizomi sunt cu
mult mai numeroși decât cei producători de bulbi.
Rizomii sunt tulpini subterane comprimate sau cilindrice, cu funcția de stocare a
substanțelor nutritive și rolul esențial de conservare a indivizilor pe parcursul perioadelor
nefavorabile, în condiții extreme. Aceștia sunt reprezentați de macroblaste cu internoduri
hipertrofi ate, protejate de frunze solziforme. De pe rizomi se vor forma rădăcini adventive și
muguri din care se vor dezvolta tulpinile aeriene. De obicei, rizomii se află în stratul superficial
Fig.4. Fruct de Iris germanica L.
(http://www.public.asu.edu/~camartin/pl ants/Plant%20html%20files/irisgermanica.html )

9
al solului, sau chiar la suprafața acestuia (Fig.6) , motiv pentru care aceștia poartă denumirea
de plagiotropi. Aceștia au dimensiuni variabile. Spre exemplu specia Iris germanica prezintă
un rizom mare (Fig.5 , Fig.6), în timp ce rizomul de la specia Iris sibirica are dimensiuni reduse.
Rădăcinile produse de rizomi au o cons istență fibroasă. Acestea mor și se formează anu al, cu
fiecare generație. (Dykes W. R., 1974 ; Sârbu I. și colab., 2001 )
În structura rădăcinilor de Iris germanica L., țesutul apărător primar, reprezentat de
endodermă, este unistratificat. În marea lor ma joritate, celulele ce alcătuiesc endoderma au
pereții interni și pe cei laterali îngroșați și lignificați. În secțiune, aceste îngroșări au aspectul
unor potcoave și poartă numele de îngroșări Caspary în formă de potcoavă. Celulele din
alcătuirea endoderme i care nu prezintă îngroșări sunt în număr mic și se numesc celule de pasaj.
(Sârbu A. și colab., 2014)
La nivelul rădăcinii există fascicule conducătoare simple, lemnoase (xilemice) și
liberiene (floemice) a căror dispunere în parenchimul fundamental al s telului (cilindrului
central) este caracterizată printr -o alternanță. Pe măsură ce planta se dezvoltă, cilindrul central
se lignifică . (Sârbu A. și colab., 2014)

Fig.5. Componentele rizomului la Iris germanica L.
(https://courses.missouristate.edu/pbtrewatha/bearded_iris.htm )

10

Speciile de Iris producătoare de bulbi (Fig.7) prezintă rădăcini subțiri, însă aceste a se
dezvoltă la extremitatea inferioară a bulbului, spre deosebire de rădăcinile rizomilor, care se
formează pe toată suprafața acestor structuri. (Dykes W. R., 1974 )

Fig.7. Bulbi de Iris danfordiae (Baker) Boiss.
(http://www.pacificbulbsociety.org/pbswiki/index.php/ReticulataIrises )
Fig.6. Rizomi de Iris germanica L. situați la suprafața solului
(https://www.schreinersgard ens.com/how -to-grow -care-for-bearded -iris)

11
Frunzele speciilor de Iris sunt alungite, cu vârful ascuțit sau acut, ensiforme, avâ nd
formă de sabie. Acestea pot fi orientate vertical și mai mult sau mai putin paralel cu tulpina
supraterană a plantei, sau, dimpotrivă, pot fi orientate paralel cu substratul. Fiecare individ
formează un număr variabil de frunze de culoare verde -albăstru i, dispuse sub forma unui
„evantai” (Fig.8) . (Sârbu A. și colab., 2014)

Nervațiunea frunzei este paralelă, aspect caracteristic speciilor de monocotiledonate.
Din punct de vedere histologic, frunzele irișilor prezintă simetrie unifacială în porțiunea
superioară a acestora, ceea ce înseamnă că ambele fețe ale frunzei sunt identice. Pe fața
superioară a frunzei există un număr de stomate egal cu cel de pe fața inferioară a acesteia. Cu
toate acestea, pe măsură ce secțiunile se realizează mai aproape de b aza frunzei, simetria
acesteia devine bifacială, iar raportul de identitate dintre fața superioară și cea inferioar ă a
frunzei scade. (http://moticeuropeamericasblog.blogspot.ro/2015/06/iris -germanica -leaf-of-
monocotyledon.html )
Fig.8. Frunze de Iris germanica L.
(https://pbmgarden.blog/tag/ru dbeckia -hirta-irish-eyes/p age/3)

12
Frunza este acoperită pe t oată suprafața sa de un strat de cutină, iar celulele din
straturile superficiale ale epidermei sunt prosenchimatice, alungite, cu pereți celulari îngroșați.
Stomatele sunt ovale, mari, alcătuite din două celule reniforme, care delimitează ostiola.
Dispozi ția acestora pe suprafața frunzei este ordonată (Fig. 9). Celulele mezofilului sunt rotunde
sau ușor alungite și prezintă un perete celular gros, conferind caracter omogen. (Gontova T. N.
și Zatylnikova O. A., 2013)

La nivelul straturilor subepidermale ale mezofilului există fascicule vasculare, alcătuite
din xilem și floem. Vasele de xilem prezintă un lumen larg și o dispoziție caracteristică, de
forma unui lanț rezultat din așezarea tuburilor unul deasupra celuilalt. Floemul este format din
tuburi ciur uite în jurul cărora sunt prezente celule anexe. Deasupra floemului se evidențiază o
zonă de sclerenchim (Fig. 10). (Gontova T. N. și Zatylnikova O. A., 2013 )

Fig.9. Epiderma frunzei de iris : celule alungite și stomate dispuse ordonat
(magnificație 10 x) (original)

13

Fig.10 . Secțiune transversală prin frunză de iris (magnificație 10x)
(http://moticeuropeamericasblog.blogspot.ro/2015/06/iris -germanica -leaf-of-monocotyledon.html )

14
CAPITOLUL II. Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București: istoric,
așezare a geografică și condițiile fizico -geografice

II.1. Istoricul și așezarea geografică a Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză” din
București
În urmă cu 150 de ani, Domnitorul principatelor Unite Române , Alexandru Ioan -Cuza ,
semnează decretul de înființare a unei grădini botanice în București. Noua instituție avea să fie
inaugurată în data de 5 noiembrie 1860, sub conducerea profesorului univ. dr. Ulrich
Hoffmann, care o organizează ca fiind o instituție de învățămând și cercetare, asociată
Facultății de Medic ină și Farmacie din Bucu rești. (Sârbu A., 2011)
Istoria zbuciumată a Grădinii Botanice, datorată atât mutărilor succesive ale locației
acesteia, cât și efectelor negative ale celui de -al doilea Război Mondial, tulbură dezvoltarea
acesteia și îi afectează patrimoniul științific. În ciuda acestor evenimente, instituția își continuă
existenț a până în zilele noastre. (Sârbu A., 2011)
La început, grădina era plasată în zona Cotroceni, cuprinzând Grădina Botanică de azi
și parcul Palatului Regal. Era situată în locul din valea Palatului Cotroceni, fiind împrejmuită
doar în zona dinspre șoseaua Cotroceni și șoseaua Carol Davila, unde se afla fața grădinii; în
rest, aceasta era înconjurată de șanțuri care aveau rol în scurgerea ap ei. (Ionescu G. M., 1902)
În anul 1878, Grădina Botanică este relocată în fața Universității, pe o suprafață mică,
astfel că acea locație nu permitea existența și funcționarea unei grădini botanice. (I onescu G.
M., 1902)
Grădina Botanică va fi mutată în locul în care se află și în prezen t, la insistențele
profesorului Dimitrie Brândză, care dorea dezvoltarea pe toate planurile a insituției pe care a
condus -o timp de 21 de ani, din 1874 până în 1895. În cinstea marelui botanist, în anul 1994,
grădina botanică a primit numele acestuia, deve nind astfel Grădina Bot anică „Dimitrie
Brândză”. (Sârbu A., 2011)
Cea mai dificilă perioadă din lungul și tumultosul istoric al Grădinii Botanice este anul
1944, când, în urma bombardamentelor din timpul celui de -al doilea Război Mondial, se
formează apro ximativ de 80 de cratere și majoritatea clădirilor sunt distruse, inclusiv Institutul
Botanic. Singura clădire rămasă neafectată este cea a serelor vechi. (Săvulescu T., 1961;
Tarnavschi I. T., 1961)

15
În prezent, Grădina Botanică este situată în dreapta șos elei Cotroceni, față în față cu
Palatul Regal. Suprafața actuală a Grădinii Botanice este de 18 hectare.

II.2. Condițiile fizico -geografice ale Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză” din
București
Prin localizarea sa geografică, municipiul București prezi ntă un climat
temperat -continental. Masele de aer provenite din Est determină amplitudini termice de până
la 70șC, între verile toride și iernile geroase. În zona de Est și de Sud a orașului toamnele sunt
lungi și călduroase, iar primăverile sunt timpurii. Temperatura medie anuală este de
aproximativ 10șC. (http://www.pmb.ro/orasul/date_geografice/clima/clima.php )
Luna ianuarie are o medie de temperatură de -2,9șC, fiind luna cu cele mai mici
temperaturi înregistrate, iar cea mai călduroasă lună este iulie, cu media termică de 22,8șC.
Iernile sunt friguroase, fapt datorat curenților de aer din E și V care genereză crivățul. În general
au loc ninsori abundente și apar viscole, dar există și cazuri în care masele de aer cald de origine
mediteraneană sau tropic ală își fac simțită prezența. Verile sunt călduroase, cu temperaturi
zilnice de 35 -40șC și perioade de secetă și uscăciune. Apar și precipitații cu caracter torențial.
Primăverile sunt scurte, cu temperaturi ce variază de la o lună la alta și medii lunare ce pleacă
de la 5șC și ajung până la 17șC. Toamna, temperaturile medii lunare variază între 18șC și 5șC.
(http://www.pmb.ro/orasul/date_geografice/clima/clima.php )
Dat fiind că Municipiul București este o regiune puternic urbanizată, trebuie evidențiat
faptul că prezența construcțiilor, fabricilor și a altor intervenții de natură antropică alterează
valorile climatice zonei de câmpie.
(http://www.pmb.ro/orasul/date_geografice/clima/clima.php )
Grădina Botanică este situată în zona mediană a orașului sau fo sta zonă industrială,
caracterizată printr -un grad ridicat de poluare, precipitații abundente și ceață. Temperatura
medie anuală se află sub 11șC, iar precipitațiile au o valoare de 600mm pe an.
(http://www.pmb.ro/orasul/date_geografice/clima/clima.php )

16
CAPITOLUL II I. Soiurile de iris din colecția Grădinii Botanice „Dimitrie
Brândză” din București
Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București deține o colecție impresionantă de
iriși (Fig. 11), constituită din 77 de soiuri: 56 de soiuri de Iris germani ca L., 8 soiuri de Iris
ensata Thunb., un soi de Iris pallida Lam. și 12 soiuri de Iris pumila L.

Fig.11. Colecția de iriși a Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză”
din București – luna mai 2017 (original)

Fig.12. Iris × germanica L. 'Loop de loop '
(original) Fig.13. Iris × germanica L. 'Gnu’s Flash '
(original)

17

Fig.18. Iris pumila L. 'Knick Knac k' (original)
Fig.14. Iris × germanica L. 'Boule de
Neige' (original) Fig.15. Iris × germanica L. 'Edward of
Windsor' (original)
Fig.16. Iris × germanica L. 'Indian Chief'
(original) Fig.17. Iris × germanica L. 'Sultan’s Palas'
(original)

18
Familia Varietatea
Iridaceae Iris × germanica L. 'All the J azz'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Amsterdam '
Iridaceae Iris × german ica L. 'Aurea'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Black D ragon'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Black Taf feta'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Blue Shimmer'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Bluebird Wine'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Boule de Neige'
Iridac eae Iris × germanica L. 'Bruunk'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Burger Maister'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Challe nger'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Concord Velvet'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Dream of You'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Early Cheer'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Edith Woolford'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Edward of Windsor'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Eldorado'
Iridaceae Iris × germanica L. 'English Cottage'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Florentine'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Fringe of Gold'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Fro -fro'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Gedeon'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Glacier Gold'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Gnu's Flash'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Howard Weed'
Iridaceae Iris × german ica L. 'Kordost K ieva'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Laced Cotton'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Lady Boscoven'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Lime Fizz'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Loop de Loop'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Melanie'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Mme Francoise'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Nibelungen'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Night Owl'
Iridaceae Iris × germanica L. 'October Sun'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Palermo'
Iridaceae Iris × germanic a L. 'Pata Disk'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Penny a Pinch'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Pine of Pink'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Pride of Ireland'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Pure as the Iris'

19
Iridaceae Iris × germanica L. 'Pure as the Pi nk'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Sable Night'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Sandia'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Sangreal'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Sheer Poetry'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Sky Fire'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Sprec kees'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Stacle Ship'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Stepping Blue'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Sultan's Palas'
Iridaceae Iris × germanica L. 'The P resident'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Tiger Butter'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Visi on of P ink'
Iridaceae Iris × germanica L. 'Wabash'
Iridaceae Iris × germanica L. 'World Premier'
Iridaceae Iris ensata Thunb
Iridaceae Iris ensata Thunb. 'Good Omen'
Iridaceae Iris ensata Thunb. 'Greywoods Catrina'
Iridaceae Iris e nsata Thunb. 'Harlequinesque'
Iridaceae Iris ensata Thunb. 'Loyalty'
Iridaceae Iris ensata Thunb. 'Momogasumi'
Iridaceae Iris ensata Thunb. 'Queens Tiara'
Iridaceae Iris ensata Thunb. 'Wave Action'
Iridaceae Iris pallida 'Variegata'
Iridaceae Iris pu mila 'Azurea'
Iridaceae Iris pumila 'Baria'
Iridaceae Iris pumila 'Brasie'
Iridaceae Iris pumila 'Bright W hite'
Iridaceae Iris pumila 'Cherry G arden'
Iridaceae Iris pumila 'Knick K nack'
Iridaceae Iris pumila 'Lemon P uff'
Iridaceae Iris pumila 'Polka '
Iridaceae Iris p umila 'Rosemarie's D ream'
Iridaceae Iris pumila 'Tracy'
Iridaceae Iris pumila 'Water Colour'
Iridaceae Iris pumila 'White Gem'

Tabel 1. Varietățile de iris din colecția Grădinii Botanice „Dimitrie
Brândză” din București

20
CAPITOLUL IV. Boli neinfecțioase (boli fiziologice)

Bolile neinfecțioase sau fiziologice la plante sunt determinate de acțiunea factorilor
interni sau externi, care produc dezechilibre în procesele fiziologice, având efecte negative
și asupra morfologiei plantelor. Bolile fiziologice se află într -o strânsă legătură cu bolile
infecțioase sau parazitare , deoarece apariția unor tulburări de natură fiziologică favorizează
atacul agenților fitopatogeni și, consecutiv, instalarea bolilor infecțioase. (Hulea A., 1972)
Cei mai importanți factori care pot influența starea de sănătate a plantelor sunt:
temperatu ra, umiditatea, lumina, nutrienții , pH-ul solului și poluarea atmoferică .
Temperatura este un factor esențial, cu o influență puternică asupra echilibrului
fiziologic al plantelor, având efecte negative atunci când variază sub limitele de toleranță
inferio are sau superioare ale plantelor. Temperaturile scăzute determină apariția unor
modificări la nivelul celulelor din straturile superficiale ale organelor plantei și, pe măsură
ce valorile temperaturii scad, sunt afectate și straturile profunde. Temperaturi le ridicate ce
depășesc pragul maxim de toleranță a plantelor (în general, acesta este de 45șC ) pot
determina oprirea dezvoltării plantei în întregime, distrugerea țesuturilor și brunificarea
frunzelor. (Hulea A., 1972)
Umiditatea este de asemenea un facto r de mare importanță, dat fiind faptul că
țesuturile vegetale conțin apă în proporție de 50% și că apa asigură desfășurarea proceselor
fiziologice specifice plantelor. Astfel, carența sau excesul de apă din sol și atmoferă pot
conduce la tulburări fiziolog ice. Carența sau lipsa apei determină ofilirea frunzelor și, apoi,
a celorlalte organe ale plantei. Umiditatea excesivă din sol duce la asfixierea rădăcinilor,
prin lipsa oxigenului și acumularea unor cantități mare de dioxid de carbon (CO 2). Ca
urmare, pl antele se dezvoltă incomplet, se îngălbenesc și sunt lipsite de organe de
reproducere. (Hulea A., 1972)
Lumina are un rol esențial în viața plantelor, prin participarea sa la procesul de
formare a clorofilei și la procesul de fotosinteză. În lipsa luminii sau la o intensitate
luminoasă scăzută are loc oprirea formării clorofilei, tulpinile se alungesc, iar frunzele se
reduc în dimensiuni. Intensitatea luminoasă prea mare sau expunerea excesivă la lumină
determină clorozarea frunzelor, datorită deplasării cl oroplastelor de pe fața superioară a
frunzelor. (Hulea A., 1972)
Nutrienții din sol sunt reprezentați de macroelemente (azot, sulf, fosfor, potasiu,
calciu, magneziu), microelemente (fier, clor, mangan, bor, zinc, cupru) și elemente folosite
de plantă în c antități infime (sodiu, siliciu, nichel, aluminiu, crom, litiu). Atât hipernutriția,

21
cât și hiponutriția se manifestă prin apariția de cloroze (Fig.19) și necroze pe frunze,
anomalii de creștere a plantelor, deformări și malformații ale organelor. Spre exe mplu,
carența de azot determină îngălbenirea plantelor, iar excesul de azot stimulează creșterea
vegetativă și întârzie atingerea maturității. Carența de fosfor împiedică dezvoltarea
rădăcinilor și a organelor supraterane, în timp ce excesul de fosfor nu s e manifestă prin
simptome evidente pe pl antă. Valorile extreme ale concentrației elementelor nutritive din
sol pot influența rezistența sau susceptibilitatea plantelor la atacul diferiților agenți
fitopatogeni. (Hulea A., 1972)
Reacția sau pH -ul solului in fluențează, prin variațiile sale, dezvoltarea plantelor.
Fiecare specie prezintă limite proprii de aciditate sau alcalinitate. Aciditatea excesivă
determină o creștere întârziată și clorozarea plantei și dezvoltarea insuficientă a sistemului
radicular. Alc alinitatea excesivă produce întârzierea germinării semințelor, slăbirea
plantulelor, clorozarea și moartea prematură a plantelor. (Hulea A., 1972)
Poluarea atmoferică este determinată de industrializarea avansată și prezintă efecte
negative asupra fiziolo giei plantelor, prin eliberarea de gaze nocive. De exemplu, unul dintre
cele mai nocive gaze este bioxidul de sulf (SO 2), care, în cantități reduse stimulează
dezvoltarea vegetației, însă, în cantități mari, determină degradarea țesuturilor vegetale, care
se colorează în nuanțe de brun până la galben. (Hulea A., 1972)

Fig.19. Simptome pe frunze de iris – cloroză (original)

22
CAPITOLUL V. Boli infecțioase întâlnite la iris (boli parazitare)

Agenții fitopatogeni sunt încadrați într -o gamă foarte largă de organisme, de la plante
superioare parazite, numite și a ntofite parazite, până la fungi, bacterii, mollicute, virusuri,
viroizi și chiar protozoare. (Abdulkhair W. M. și colab., 2016)
Bolile de natură infecțioasă întâlnite la speciile genului Iris sunt cauzate de virusuri,
bacterii, sau ciuperci fitoparazite (Fig.20) .

Fig.20. Principalele boli parazitare (infecțioase) întâlnite la iris (original)

23
Conceptul de boală infecțioasă se referă la capacitatea sau abilitatea unui agent
fitopatogen de a se transmite de la o gazdă infectată la una sănătoasă și de a induce aceleași
simptome și boala consecutivă. (Abdulkhair W. M. și colab., 2016)
O mare parte dintre acești agenți patogeni trăiesc și se dezvoltă în interiorul plantelor –
gazdă; alți agenți fitopatogeni pot trăi pe suprafața plantei infectate. Un exemplu în acest caz îl
constituie anumite specii de ciuperci parazite și bacterii . (Abdulkhair W. M. și colab., 2016)

V.1. Bolile la iris produse de virusuri (v iroze)
Virusurile sunt entități de natură corpusculară, de dimensiuni extrem de mici, imposibil
de observat cu ochiul liber sau chiar cu microscopul optic, acestea putând fi evidenți ate doar
cu ajutorul microscopului electronic. Din această cauză, virozele sunt imposibil de depistat
doar prin analiza macroscopică a simptomelor ce apar la nivelul organelor plantei, acestea
putând fi cu ușurință confundate cu simptome cauzate de boli fi ziologice, ori de natură
bacteriană sau fungică. Spre exemplu, petele clorotice sunt un simptom des întâlnit și imposibil
de interpretat fără o analiză amănunțită, deoarece acestea se manifestă în majoritatea bolilor la
iriși. (Abulkhair W. M. și colab., 2016)
Virusurile au capacitatea de a pătrunde la nivelul tuturor țesuturilor plantei, excepție
făcând doar sămânța. Așadar, există o probabilitate ridicată ca un rizom sau un bulb infectat să
dea naștere unei plante bolnave. (Miller V. L. și colab., 1979)
Răspândirea virusurilor se mai poate realiza și prin intermediul vectorilor, precum
afidele, care se hrănesc cu țesuturile plantelor și, astfel, pot transmite boala de la o plantă
infectată la una sănătoasă. (Miller V.L. și colab., 1979)
V.1.1. Mozaicul ir isului produs de Marmor iridis Holmes
Această viroză prezintă ca agent etiologic virusul Marmor iridis, sinonim cu Iris virus
1. Transmiterea acestui virus se realizează greu prin contact. Prin experimente realizate in vitro
s-a demonstrat că agentul fitop atogen Marmor iridis se transmite cel mai eficient prin grefarea
țesutului de la o plantă bolnavă, sau prin inocularea sucul infectat sub epiderma unei plante
sănătoase. O altă modalitate de transmitere a virusului sunt vectorii, reprezentați de afide. Față
de acest virus prezintă susceptibilitate atât irișii cu bulbi, cât și cei care se dezvoltă din rizomi.
(Săvulescu O. și colab. , 1969)

24
Plantele afectate au dimensiuni reduse și capătă culoarea verde -cenușiu. Simptomele
de la nivelul frunzelor pot să apară sau nu. În cazul în care simptomele sunt prezente la nivelul
frunzelor, acestea se caracterizează prin dungi și pete albe sau verzi -gălbui. Țesuturile afectate
pot să prezinte pete, dungi galbene, sau zone de culoare verde înconjurate de linii galbene.
(Săvulescu O. și colab. 1969)
Dintre organele plantei afectate de acest virus, florile sunt cel mai puternic afectate. La
nivelul acestora apar malformații, tepalele sunt pestrițe și prezintă pete sau dungi colorate
diferit, în funcție de culoarea florii. D e exemplu, pe florile de culoare galbenă se pot observa
pete albicioase, în timp ce petele cenușii sau purpurii apar pe florile albe. La nivelul bobocilor
se pot observa pete de nuanțe albăstrui înconjurate de o zonă colorată în verde pal, sau, mai rar,
dungi galbene. (Nicolae -Dănescu C., 2010; Săvulescu O. și colab. 1969)
Din cauza modificărilor survenite la nivelul țesuturilor plantei, tulpina și axele florifere
sunt scurte, subdezvoltate, numărul cloroplastelor, precum și cel al celulelor asimilatoare sc ade.
Se observă o scădere și la nivelul celulelor epidermei. (Nicolae -Dănescu C., 2010)
Creșterea temperaturii și maturarea plantei sunt factori ce determină estomparea
simptomelor, acestea devenind din ce în ce mai dificil de observat. În condiții fiziol ogice
extreme, cum ar fi gerul sau seceta, plantele reacționează prin simptome similare celor cauzate
de virusul mozaicului. Mozaicul irișilor este o afecțiune des întâlnită în sere și mai puțin în
grădini. (Miller V.L. și colab., 1979)
Această boală este mai frecventă la irișii bulboși, însă a fost raportată și la varietăți de
Iris x germanica L., specie ce prezintă rizom. Prezintă susceptibilitate ridicată următoarele
soiuri: Wedgewood, Imperator, White, Excelsior. Dintre soiurile rezistente amintim: Blu e
Triumphator, Golden, Harvest, H.C. van Vliet, White Superior, Yellow Queen. ( Nicolae –
Dănescu C., 2010 ; Săvulesc u O. și colab. , 1969 )
V.2. Bolile la iris produse de bacterii (b acterioze)
Bacteriile sunt organisme microscopice, simple, în general unicelula re. În ceea ce
privește modul de hrănire al acestora, bacteriile sunt dependente de alte organisme, plante sau
animale. Majoritatea bacteriilor sunt benefice și doar ocazional determină apariția unor
afecțiuni la iriși. Supraviețuirea și propagarea bacteri ilor depinde în totalitate de prezența unor
țesuturi vegetale sau plante infectate, dat fiind că aceste organisme nu pot supraviețui mult timp
în sol. (Miller V. L. și colab., 1979)

25
Identificarea corectă și cu precizie a unei bacterii poate fi realizată do ar prin examinarea
microscopică, la care se adaugă determinarea parametrilor fiziologici. Utilizarea mediilor de
cultură selective este esențială pentru identificarea bacteriilor la nivel de gen și, în unele cazuri,
chiar la nivel de specie. (Abdulkhair W. M. și colab., 2016)
Mai mult, realizarea de culturi bacteriene în colonii pure și inocularea acestora la plante
sănătoase pentru a obține aceleași simptome, dar și tehnicile de imunodiagnostic și
serodiagnostic reprezintă metode exacte de identificare a b acteriilor fitopatogene. (Abdulkhair
W. M. și colab., 2016)

V.2.1. Putregaiul ume d al rizomilor de iris produs de: Pseudomonas iridis van Hall.,
Erwinia aroideae Town., Pectobacterium carotovorum (Jones, 1901) Waldee, 1945
Această boală a fost semnalată pe teritoriul țării noastre în anul 1969. Este răspândită
cu precădere în America de Nord, Germania, Anglia și Olanda. Putregaiul umed, produs de
una sau toate cele trei specii bacteriene menționate mai sus, prezintă o incidență crescută pe
stânjeneii cu r izom. (Săvulescu O. și colab. , 1969)
În timpul primăverii, vârful frunzelor juvenile se brunifică, această brunificare avansează spre
baza frunzei și, în final, frunzele se usucă și se desprind de tulpină. Putregaiul umed acoperă
rizomul și se extinde spre regiunea inferioară a tulpinii supraterane și transformă țesuturile
acestor organe într -o pastă urât mirositoar e închisă în scoarța rizomului. Frunzele sunt puternic
îmbibate cu apă, la nivelul acestora observându -se striații. (Nicolae -Dănescu C., 2010 )
Există mai mulți agenți etiologici responsabili pentru manifestarea acestei boli:
Pseudomonas iridis van Hall., observată de mai mulți oameni de știință: Takimoto, în 1931 și
Strapp, în 1935. Această bacterie aparține familiei Pseudmonadaceae , ordin
Pseud omonadales, clasa Gammaproteobacteria . (Nicolae -Dănescu C., 2010 )
Este o bacterie unicelulară, cu celule de dimensiuni de 0,7 -0,8 până la 1,2 -2 µm.
Prezintă 1 -3 flage li dispuși la unul din poli (Fig.21 ). Aceștia sunt utilizați pentru deplasarea în
mediile lichide. Pe medii de cultură cu agar și carne de vită se dezvoltă colonii albe, circulare,
în relief sau convexe și nu au cap acitatea de a coagula laptele. Se dezvoltă optim la temperatura
de 38șC, însă este rezistentă la temperaturi de până la 4 șC. (Nicolae -Dănescu C., 2010 )

26
Infecția este mai acută atunci când, după o iarnă cu temperaturi foarte scăzute, urmează
o primăvară caldă. (Bald J. G., 1971)

Bacteria Pectobacterium carotovorum (Jones, 1901) Waldee, 1945 , mai bine cunoscut ă
sub numele sinonim Erwinia carotovora , este inclusă în familia Enterobacteriaceae, ordin ul
Enterobacteriales , clasa Gammaproteobacteria. Porțile de acces pentru infecția plantei cu
această bacterie sunt reprezentate de răni și leziuni prezente pe plantele tinere, cauzate de
înțepăturile unor insecte. Odată ce inocularea a avut loc, celulele bacteriene pătrunse în țesutul
vegetal proliferează foarte repede. La nivelul leziunii prin care bacteria a pătruns în plantă,
țesutul se îngălbenește și se îmbibă cu apă. Această specie poate supraviețui mai mult timp și
în sol, dar doar într -un sol umed și sărac în acid fosforic și calcar. (Nicolae -Dănescu C., 2010 )
Erwinia aroideae Town. aparține familiei Enterobacteriaceae, ordin
Enterobacteriales , clasa Gammaproteobacteria. (Nicolae -Dănescu C., 2010 )
Această specie bacteriană este intens analizată datorită enzimei L -asparaginază
sintetizată de aceasta, o enzimă ce prezintă interes farmacologic. (Peterson R. E. și Ciegler A.,
1969)

Fig.21 . Pseudomonas iridis van Hall. în microscopie electronică (M.E.)
(după Bald J.G., California Agriculture , 1971)

27
V.2.2. Uscarea sau arsura frunzelor de iris produsă de Xanthomonas campestris pv.
tardicrescens (McCulloch 1937) Dowson 1943
Această boală este produsă de bacteria Xanthomonas campestris pv. tardicrescens
(McCulloch, 1937) Downson, 1943). În România a fost semnalată în anul 1969, însă pe
teritoriul Americi i de Nord, aceasta a fost identificată cu mult timp înainte. (Nicolae -Dănescu
C., 2010 )
Cele mai evidente simptome ale acestei afecțiuni se manifestă la nivelul frunzelor, unde apar
sub forma unor pete translucide, de culoare verde închis. În condiții pute rnice de umezeală,
atacul este foarte puternic și caracterizat prin unirea petelor, care atacă astfel frunza pe întreaga
sa suprafață. Următoarea etapă este cea de îngălbenire a frunzei, după care frunza devine brună.
În perioade de secetă, atacul este fie extrem de slab din punct de vedere al răspândirii și
simptomelor, fie este inexistent. (Nicolae -Dănescu C., 2010 )
Deoarece simptomele acestei bacterioze sunt similare cu manifestările micozei produse de
ciuperca fitopatogenă Didymellina macrospora Kleb., Ber. Deutsch. Bot. Ges. (1925) , aceste
două boli sunt confundate în primă fază, cea a analizei macroscopice. (Nicolae -Dănescu C.,
2010 )
Agentul patogen Xanthomonas campestris pv. tardicrescens a fost descoperită de
McCulloch în anul 1937 și ulterior stu diată și încadrată sistematic de Downson, cu șase ani mai
târziu: bacteria este inclusă în familia Xanthomonadaceae , ordin Xanthomonadales , clasa
Gammaproteobacteria ). Această bacterie are aspectul unui bastonaș și se dezvoltă izolat sau în
lanțuri scurte. Este aerobă și Gram negativă. Dimensiunile sunt cuprinse între 0,8 -1,8/0,3 -0,4
µm și prezintă un singur flagel polar. Pe mediu de cultură cu agar și carne de vită sau pe bulion –
agar se dezvoltă sub forma unor pete circulare de culoare galben -muștar cu mar gini întregi.
Prezintă rată de creștere mică, dezvoltându -se lent. Temperatura optimă este de 26 -17șC, până
la 32șC. Temperatura minimă acceptată este de 5șC, iar la 44 -45șC, coloniile mor. (Nicolae –
Dănescu C., 2010 )
Acest patovar prezintă afinitate pentr u toate soiurile de Iris germanica, Iris sibirica,
Iris cristata, Iris caempferi, Iris missouriensis, Iris tenax, Iris orientalis, având un grad de
patogenitate ridicat. (Nicolae -Dănescu C., 2010 )
Această bacterie sintetizează un număr mare de compuși: aci d din glucoză, fructoză,
galactoză, arabinoză, xiloză, ramnoză și acid sulfhidric (H 2S) în cantități reduse. De asemenea,

28
reacționează alcalin cu sărurile acizilor succinic, citric și malic. Nu hidrolizează amidonul și
nu produce benzopirol. (Nicolae -Dănes cu C., 2010 )

V.3. Bolile la iris produse de fungi ( micoze)
Majoritatea bolilor importante survenite la iris au ca agenți patogeni specii de fungi.
Fungii sunt organisme simple, incapabile să își producă autonom hrana, deoarece, spre
deosebire de plante, a cestea nu prezintă pigmenți asimilatori (clorofilă). În schimb, fungii se
hrănesc cu materii vegetale sau animale, vii sau moarte, în urma acestui proces rezultând
degradarea sau boala. (Miller V. L. și colab., 1979)
Din punct de vedere al modului de hrăni re, există două mari categorii de fungi fitopatogeni:
fungi paraziți și fungi saprofiți. Fungii paraziți trăiesc pe suprafața sau în interiorul țesuturilor
plantei -gazdă și sunt cauza diferitelor tulburări fiziologice și modificări anatomice, în timp ce
fungii saprofiți se dezvoltă pe țesuturi vegetale moarte. (Abdulkhair W. M. și colab., 2016)
Răspândirea fungilor și, implicit, perpetuarea bolilor cauzate de aceștia se realizează
prin intermediul unor structuri microscopice numite spori, care sunt disper sați în mediu prin
intermediul ploilor sau curenților de aer. (Abdulkhair W. M. și colab., 2016)
Supraviețuirea fungilor de la un sezon la altul se realizează prin intermediul sporilor
dormanți din sol, prin formarea de micelii în interiorul bulbilor sau rizomilor irișilor, sau prin
dezvoltarea unor mase de țesut fungic în sol, la locul de dezvoltare a plantei. Aceste mase sunt
structuri de rezistență ale fungilor și poartă denumirea de scleroți. . (Miller V. L. și colab.,
1979)
Identificarea cu exactitat e a fungilor fitopatogeni se poate realiza numai cu ajutorul
microscopului. Examinarea microscopică a caracterelor morfologice ale miceliului și sporilor
poate duce la o determinare precisă a speciei. În urma identificării complete a ciupercii și a
simptom elor bolii cauzate de aceasta, aceste simptome trebuie să fie comparate cu cele din
literatura de referință. (Abdulkhair W. M. și colab., 2016)
Deși examinarea la nivel microscopic este o metodă esențială și precisă în ceea ce
privește identificarea fungi lor, aceasta nu este suficientă uneori pentru determinarea exactă.
Unul din motivele inexactității il constituie absența din țesutul vegetal infectat și analizat a
corpilor fructiferi sau a sporilor ai ciupercii. Așadar, este necesar să utilizăm o altă met odă în

29
vederea identificării, cum ar fi folosirea unor medii de cultură selective, ce stimulează
fenomenul de sporulare. Există și specii de ciuperci care sunt dependente de anumiți parametri
de temperatură, aerare sau intensitate a luminii pentru a fi pos ibilă sporularea. (Abdulkhair
W.M . și colab., 2016)

V.3.1. Putregaiul rizomil or și al bazei tulpinii de iris produs de Sclerotinia sclerotiorum
(Lib.) de Bary 1884
Agentul patogen Sclerotinia sclerotiorum atacă plantele la începutul dezvoltării
acestora, astfel că, fie planta nu este capabilă să se dezvolte din bulb sau rizom, fie se dezvoltă,
se îngălbenește, se ofilește și, în final, moare. (Miller V. L. și colab., 1979)
Structurile subterane ale plantei, reprezentate de bulbi sau rizomi, sunt acoperite de un
putregai cenușiu, care atacă în special zona de inserție a frunzelor. Când infecția avansează,
organele subterane sunt degradate și, pe masa vegetală rămasă se dezvoltă miceliul ciupercii și
straturi scleroțiale de culoare neagră. Organele suprateran e se îngălbenesc, se vestejesc ș i se
usucă. (Miller V.L. și colab., 1979; S ăvulescu O. și colab. , 1969)
Dezvoltarea bolii este favorizată de temperaturi scăzute și umiditate ridicată. De aceea,
primăvară este perioada în care incidența bolii crește evident . Reapariția bolii de la un an la
altul este cauzată de scleroții rămași în sol, care asigură supraviețuirea agentului patogen.
(Miller V. L. și colab., 1979)
Putregaiul rizomilor și al bazei tulpinii irișilor este o boală prezentă în Europa și
America de Nord, însă nu a fost semnalată încă pe teritoriul țării noastre. (Nicolae -Dănescu
C., 2010 )
Ciuperca Sclerotinia sclerotiorum este o specie inclusă în familia Sclerotiniaceae,
ordinul Helotiales, clasa Ascomycetes. Pe plantele infectate apare un miceliu p ufos, bogat
ramificat și septat, de culoare albă cu scleroți moi, albicioși, de diferite mărimi, care, în timp,
devin rigizi și negricioși. Miceliul se dezvoltă atât pe suprafața organelor afectate, cât și în
spațiile intercelulare din țesut, în jurul camb iului și a vaselor conducătoare xilemice și floemice,
blocându -le. (Șesan T. E. și Tănase C., 2013)

30

În urma procesului de maturare a miceliului, care are loc la temperaturi scăzute, scleroții
germinează (Fig.2 3), generând apotecii cărnoase, de culoare galben -brună, cu margini
ondulate. (Șesan T. E. și Tănase C., 2013)

Fig.22 . Ciclul de viață la Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary
(după Agrios, G.N., 1997)

Fig.2 3. Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary : sclerot germinat cu apotecii
(http://www.pflanzenkrankheiten.ch/de )

31
Stratul fertil al apoteciei, numit himeniu, este format din asce hialine (Fig.2 4) de formă
cilindrică, cu dimensiunea de 110 -128 x 5,2 -6,5 µm și parafize filamentoase care formează
hamatec iul, cu rol de protecție. (Șesan T. E. și Tănase C., 2013)

V.3.2. Rugina frunzelor de iris produsă de Puccinia iridis (D.C.) Wallr. 1844
Rugina frunzelor de iris este o boală răspândită în întreaga lume. Incidența acestei boli
în diferite regiuni de pe teritoriul României este puternic influențată de factorii climatici și
pedologici. (Nicolae -Dănescu C., 2010 )
În anii 1939 și 1940 au fost semnala te primele apariții ale acestei boli, de către
profesorul Traian Săvulescu, în localitatea Râmnicu Vâlcea. În următorii ani, boala a fost
semnalată și în alte localități. (Nicolae -Dănescu C., 2010 )
Conform studiilor profesorului Constantin Nicolae -Dănescu (2010) , în perioada 1967 –
1969, în localitățile Cluj, Codlea, Bascov, Ciumești, Broșteni, Suseni -Argeș, Costești, Pitești,
Orșova și Bucureși a existat un atac puternic al agentului patogen Puccinia iridis .
Pe teritoriul țării noastre, această boală s -a manifestat pe un număr impresionant de
specii de Iris, atât spontane cât și cultivate, fapt ce ilustrează agresivitatea agentului patogen:
Iris arenaria Waldst. et Kit., Iris bismarckiana Damm. & Spreng. ex Regell, Iris brandzae
Prodan , Iris caucasica Hoff ., Iris chrysographes Dykes , Iris ensata Thunb., Iris florentina L.,
Fig.2 4. Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary : ască cu ascospori
(http://ucanr.edu/blogs/blogcore/postdetail.cfm?postnum=4056&sharing=yes )

32
Iris xiphium L., Iris foetidissima L., Iris graminea L., Iris halophila Asch. et Sint. ex Baker,
Iris iberica Hoffm., Iris japonica Thunb., Iris mandshurica Maxim., Iris notha M.Bieb., Iris
pallida Lam., Iris songarica Schrenk, Iris spuria L., Iris pumila L., Iris kemaonensis Wall. ex
D.Don. (Săvulescu O. și colab. , 1969)
Dintre speciile amintite, Iris germanica L., Iris pumila L., Iris pallida Lam. sunt specii
ce aparțin colecției de ir iși din Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București, iar specia
Iris brandzae Prodan este astfel numită în cinstea profesorului Dimitrie Brândză , întemeietorul
Grădinii Botanice din Bucureș ti.
În ceea ce privește simptomele cauzate de agentul patoge n Puccinia iridis, acestea se
manifestă pe frunzele plantei sub forma unor pete sau pustule de culoare galben deschis sau
galbene cu margini de culoare brun închis sau brun -verzui (Fig.25, Fig.26 ). Petele sunt în
număr foarte mare, iar distribuția acestora este neregulată. Localizarea petelor este
corespunzătoare locurilor în care s -au situat inițial uredosporii și, ulterior, teleutosporii
ciupercii. În condiții de umezeală ridicată, frunzele juvenile atacate se ofilesc. (Nicolae –
Dănescu C., 2010)

Fig.2 5. Puccinia iridis (D.C.) Wallr. : simptome pe frunză de iris din
herbarul Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză” din București (original)

33

Deși un atac slab nu pare să producă mari daune plantelor, acesta poate cu ușurință să
devină un atac sever prin distrugerea în totalitate a frunzelor și, implicit, slăbirea excesivă a
plantelor. (Mains E. B., 1993)
Agentul patogen Puccinia iridis (D.C.) W allr. este o basidiomicetă ce aparține familiei
Pucciniaceae , ordinul Uredinales. Este o specie heteroică, adică ciclul de viață al acestei
ciuperci se desfășoară pe plante -gazdă diferite și celulele sexuale sunt dispuse pe filamente
diferite. De asemenea, este o specie macrociclică, cu un ciclu de viață complet, ce cuprinde
toate formele de spori. Prin experimente ce implicau infectarea unor plante gazdă cu agentul
patogen al ruginii, s -au demonstrat aceste două caractere. Planta gazdă pe care se desfășoar ă
faza ecidiană este reprezentată de Valeriana officinalis , în timp ce, pe stânjenel se derulează
faza diploidă, cu uredospori și teleutospori. Stadiul ecidian nu a fost încă observat pe teritoriul
țării noastre. Aici, ciuperca apare ca hemiformă . (Nicolae -Dănescu C., 2010; Săvulescu O. și
colab. , 1969)
Atât pe fața superioară a frunzei, cât și pe cea inferioară sunt prezenți uredospori risipiți
sau asociați, mai des alungiți în direcția longitudinală a frunzei, dar și circulari, de dimensiuni
reduse ș i culoare brun -deschis (Fig. 27 ). (Nicolae -Dănescu C., 2010) Fig.26 . Puccinia iridis (D.C.) Wallr. : simptome pe frunză de iris din
herbarul Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză” din București (original)

34

Pentru o perioadă foarte mare de timp, uredosporii sunt situați sub epidermă, având
aspectul unor ridicături pe frunză. În momentul eliberării uredosporilor, epiderma se deschide
printr-o despicăt ură longitudinală (Fig. 2 8). (Nicolae -Dănescu C., 2010)

Fig.27 . Puccinia iridis (D.C.) Wallr : uredospori observați în microscopie optică
(http://collections.daff.qld.gov.au/web/key/rustfungi/Media/Html/pucciniairidis.html )

Fig.28 . Uredospori de Puccinia iridis (D.C.) Wallr . (scală de 1 mm)
(http://collections.daff.q ld.gov.au/web/key/rustfungi/Media/Html/pucciniairidis.html )

35

Forma uredosporilor este sferică sau ovală și au dimensiuni cuprinse între 18 -37 x 16 –
27 µm. Sunt protejați de o membrană de culoare galben -brună, cu o grosime de 3 -4 µm, sunt
echinulați și prezin tă 3-4 pori germi nativi în regiunea ecuatorială , după cum se observă în Fig.
29. (Nicolae -Dănescu C., 2010)

Teleutosporii (Fig.30) sunt amfigeni, prezintă creștere la ambele extremități, sunt
sferici sau alungiți și uneori confluează. În stadiile iniț iale sunt acoperiți de epiderma frunzei.
Culoarea acestora este negru -brun și sunt usor de recunoscut după aspectul prăfos, pulverulent.
Pot fi măciucați, elipsoidali, cu dimensiuni de 30 -52 x 14 -22 µm, cu vârful rotunjit, mai rar
ascuțit sau trunchiat. B aza teleutosporilor se îingustează în proximitatea pedunculului. Sunt
bicelulari și prezintă o ingustare la mijloc, astfel că celula superioară este mai lată decât cea
inferioară, dar mai scurtă prin comparație. Membrana are o grosime de 1,5 -2,5 µm, este n etedă,
de culoare galben -brună. Spre vârful teleutosporului membrana capătă o culoare mai întunecată
și se îngroașă, putând atinge până la 14 µm grosime. Lateral față de vârful celulei terminale
este situat porul germinativ. Porul celulei inferioare este f oarte dificil de evidențiat, fiind dispus
Fig.29. Pori germinativi ai uredosporilor la de Puccinia iridis (D.C.) Wallr .
(http://collections.daff.qld.gov.au/web/key/rustfungi/Media/Html/pucciniairidis.html )

36
sub peretele transversal. Pedunculul este persistent, are culoare brună și poate atinge o lungime
egală cu cea a sp orului . (Nicolae -Dănescu C., 2010)

Profesorii I. Jørstad și F. Roll -Hansen au obținut, folosin d teleutospori prelevați de pe
o frunză bolnavă de Iris sibirica, picnidii și conidii și au demonstrat că Urtica dioica reprezintă
o gazdă ecidiană pentru Puccinia iridis de pe Iris sibirica . Atât uredosporii, cât și teleutosporii
se dezvoltă pe diverse sp ecii de iris, spontane sau cultivate.
În urma studiilor efectuate de profesorul Traian Săvulescu și soția sa, Olga Săvulescu,
s-au evidențiat și distins și speciile Puccinia dobrogensis și Puccinia melanopsis . În anul 1948,
specia Puccinia dobrogensis a fost în premieră descrisă pe frunze de Iris pumila L., în
localitatea Basarabi. Descrierea acestei specii se aseamană foarte mult de cea a ciupercii
Puccinia melanopsis Syd., descoperită la noi în țară pe Frunze de Iris sisyrinchium L., însă
procentul caract erelor specifice este suficient de mare pentru a le deosebi. Forma și
dimensiunea teleutosporilor este un caracter taxonomic puternic utilizat pentru diferențierea
celor două specii fungice. Teleutosporii sunt amfigeni, răspândiți pe frunză în pete eliptic e,
măslinii, difuze. Au dimensiuni reduse, pot fi risipiți sau asociați, și sunt cu precădere situați
în centrul petelor. Deși iniț ial sporii sunt protejați de epiderma frunzei, aceasta se deschide
timpuriu, lăsându -i descoperiți. Au o culoare negricioasă și, spre deosebire de teleutosporii
Fig.30 . Puccinia iridis (D.C .) Wallr : teleutospori observați la microscopul optic
(http://collections.daff.qld.gov.au/web/key/rustfungi/Media/Html/pucciniairidis.html )

37
speciei Puccinia iridis , aceștia sunt nepulverulenți. Pot fi alungiți, elipsoidali, fusiformi, curbați
sau drepți. Prezintă terminal o papilă ascuțită, ușor contractilă în centru. Se îngustează spre
bază. Porul celulei s uperioare a teleutosporului este situat apical, în timp ce porul celulei
inferioare este dispus sub peretele transversal. Majoritatea teleutosporilor au dimensiuni
cuprinse între 49,5 -54 x 16,5 µm, prezintă o membrană subțire și netedă, de 3,5 -7 µm grosime ,
de culoare brun -gălbuie, au un peduncul fragil cu o lungime de 33 -34 µm. (Nicolae -Dănescu
C., 2010; S ăvulescu O. și colab., 1969)
Pe Iris pumila L., botanistul și micologul rus, Vladimir Andreevich Tranzschel
semnalează specia fitopatogenă Puccinia cauca siaca Savelli M., specie foarte asemănătoare
ciupercii Puccinia dobrogensis , de care, totuși, se deosebește prin mai multe caractere
specifice: forma teleutosporilor, care sunt oval -lanceolați sau ovali, au baza rotunjită și
membrana foarte îngroșată la vâ rf (atinge 9 µm), dimensiunile acestora sunt de 48 -56 x 17 -19
µm. Nu prezintă mezospori printre teleutospori. Parafizele, apendici sterili care formează
hamateciul, sunt aglutinate și confluente. O altă specie cu care se aseamănă este Puccinia
gladioli , însă și ai ci există diferențe importante. (Nicolae -Dănescu C., 2010)
Supraviețuirea pe parcursul iernii se realizează sub formă de uredospori. Primăvara,
aceștia produc inf ecții no i pe frunzele juvenile. (Mains E. B., 1993)

V.3.3. Septorioza frunzelor de ir is produsă de Septoria iridis C. Massal., 1889
Septorioza frunzelor de iris este o boală încă nesemnalată pe teritoriul țării noastre.
(Săvulescu O. și colab. , 1969)
Septorioza este o boală ce se manifestă pe ambele fețe ale frunzei, sub forma unor pete
de dimensiuni reduse, circulare sau alungite. Petele au culoarea cenușiu și sunt delimitate de o
zonă brună. Pe aceste pete se dezvoltă picnidii sferice sau aproape sferice. (Nicolae -Dănescu
C., 2010)
Ciuperca Septoria iridis C. Massal. este o ascomicetă înc adrată sistematic în familia
Mycosphaerellaceae , ordinul Capnodiales , clasa Dothideomycetes.
Picnidiile sunt situate sub epidermă, au formă sferică, au culoarea brun și se deschid
printr -un por de dimensiuni reduse. Diametrul unei picnidii variază între 1 60 și 180 µm. În
interiorul picnidiilor se află picnospori alungiți, fusiformi, cu ambele capete rotunjite. Fiecare

38
picnospor prezintă în mijloc un perete transversal și prezintă un conținut dens, opac.
Dimensiunile picnosporilor sunt de 20 -30 µm lungime ș i 4-5 µm lățime. (Săvulescu O. și colab.
1969)
Ciuperca supraviețuiește în sol, pe organele subterane ale irișilor, reprezentate de rizomi
sau bulbi (organe de propagare), sau trăiește în interiorul unor vectori, reprezentați de insecte
care înțeapă plante le și răspândesc infecția. (Nicolae -Dănescu C., 2010)

V.3.4. Mucegaiul cenușiu al frunzelor și florilor de iris produs de Botrytis cinerea Pers.,
1794
Boala a fost inițial semnalată în America de Nord și, ulterior, pe teritoriul Europei, în
Germania și F ranța. În țara noastră a fost pentru prima dată semnalată de Olga Săvulescu și E.
Eliade în anul 1962. (Săvulescu O. și colab., 1969)
Botrytis cinerea Pers. este o specie fitopatogenă agresivă, atacând toate speciile genului
Iris.
Atacul are loc pe frun ze și flori, dar poate avea loc și pe rizomi, caz în care aceștia nu
vor mai produce frunze în timpul primăverii. Atunci când infecția se instalează în timpul verii,
frunzele se îngălbenesc și se ofilesc. Boala apare pe frunze sub forma unor pete circulare de
culoare cenușie , acoperite de un puf. La acest nivel are loc putrezirea țesutului . Formarea
mucegaiului cenușiu pe organele supraterane ale plantei este succedată de apariția unor
formațiuni de dimensiuni reduse și culoare neagră, numite scleroți. Scle roții se dezvoltă și pe
organel e subterane, reprezentate de bulbi sau rizomi. (Nicolae -Dănescu C., 2010; Săvulescu O.
și colab., 1969)
Infecția cu ciuperca polifagă Botrytis cinerea Pers. este des întâlnită la iriși, atât la
speciile spontane, sălbatice, cât și la cele cultivate. Condițiile de mediu favorizante îmbolnăvirii
sunt umiditatea excesivă și temperaturile ridicate, dar și temperaturile scăzute, care pot
determina apariția de leziuni ale țesutului vegetal. Aceste leziuni reprezintă porți de pătrun dere
a agentului fitopatogen. (Nicolae -Dănescu C., 2010)
Botrytis cinerea Pers. este o ascomicetă inclusă în familia Sclerotiniaceae , ordinul
Helotiales , clasa Leotiomycetes. Această ciupercă este reprezentat ă de un miceliu inițial alb,
care, în timp, cap ătă culoarea brun-cenușiu. Miceliul este alcătuit din hife septate și ramificate,

39
cu o lățime de 4 -7 µm în general, însă pot atinge 10 -12 µm lățime. (Nicolae -Dănescu C., 2010;
ȘesanT. E. și Tănase C., 2013)
De pe hife se desprind filamente purtătoare de conidii, numite conidiofori (Fig.31 ).
Aceștia au o culoare cafenie, sunt drepți, au o lungime de 2 -3 mm și o lățime de 11,5 -16,1 µm.
Apical, sunt ramificați monopodial. Terminal sunt dispuse conidiile ovale, cu dimensiuni de
8,7-12,5 x 11,5 -16,1 µm. (Nicola e-Dănescu C., 2010)

După cum am menționat mai sus, dezvoltarea infecției este posibilă numai în cazul în
care au existat leziuni prealabile pe plantă. Propagarea ciupercii se realizează prin resturi
vegetale și, pe parcursul perioadei de vegetație, se răspândește asexuat prin conidii. (Nicolae –
Dănescu C., 2010)

V.3.5. Înnegrirea frunzelor de iris produsă de Colletotrichum dematium (Pers.) Grove,
1918
Agentul fitopatogen mai este cunoscut sub denumirea veche, Vermicularia dematium
(Pers.) Fr., cu stat ut actual de sinonim.
Boala a fost semnalată inițial pe continentul American și Europa și, în anul 1875,
botanistul de origine maghiară Johann Mihály Fuss semnalează boala în proximitatea orașului
Fig. 31 . Botrytis cinerea Pers.: Conidiofor cu conidii observat
în microscopie electronică (după Mirzaei S. și col ab., 2008)

40
Sibiu, la specia Iris graminea L. Mai târziu, boala este s emnalată și în Cluj pe Iris graminea L.
și pe Iris spuria L., însă, în prezent, boala este întâlnită pe un număr mare de plante spontane,
dar și cultivate. (Nicolae -Dănescu C., 2010)
Atacul agentului fitopatogen Colletotrichum dematium (Pers.) Grove. se m anifestă sub
forma unor pete cenușii, care ulterior devin negre, apărute pe toate organele supraterane ale
plantei, dar în special pe tulpini și frunze. ( Nicolae -Dănescu C., 2010)
Ciuperca este inclusă în filumul Ascomycota , clasa Sordariomycetes , ordinul
Glomerellales, familia Glomerellaceae.
Pe suprafața organelor afectate, la nivelul petelor de infecție, se dezvoltă organele de
fructificație ale ciupercii, numite acervuli. Aceștia sunt voluminoși și au culoarea negru. Inițial
sunt grupați și acoperiți de epidermă. După ruperea epidermei aceștia ies și se răspândesc.
Diametrul unui acervul este cuprins între 120 µm și 500 µm. Spre exterior, acervulii prezintă
țepi ascuțiți și rigizi, mai rar cu capătul rotunjit, de o culoare întunecată ce se deschide sp re
vârf. Pe suprafața țepilor se evidențiază septe transversale. Țepii au dimensiuni de 50 -200 x 6 –
12 µm (Fig.32). (Săvulescu O. și colab, 1969)

41

Conidioforii au formă cilindrică, sunt alungiți, septați, cu baza olivacee și vârful hialin.
Dimensiunile acestora variază între 14 -28 x 3 -4,5 µm. Aceștia emerg dintr -o structură de
culoare neagră numită stromă. Stroma are un aspect cărbunos și o grosime de 20 -30 µm . Pe
conidiofori stau conidiile hialine, fusiforme, drepte sau încovoiate. Fiecare conidie prez intă un
vârf ascuțit și conține o picătură de ulei. Dimensiunile conidiilor sunt cuprinse între 14 -28 x
3,5-4,8 µm (Fig. 33). (Nicolae -Dănescu C., 2010)

Fig.33 . Conidii de Colletotrichum dematium (Pers.) Grove. observate în
microscopie e lectronică. Magnificație 750x
(după Machowicz -Stefaniak Z., Zalewska E., 2011)
Fig.32 . Acervuli de Colletotrichum dematium (Pers.) Grove. observați în microscopie
electronică cu scanning (după Machowicz -Stefaniak Z., Zalewska E., 2011)

42
V.3.6. Pătarea frunzelor de iris produsă de Heterosporium pruneti Nicolas & Aggéry 1928
Pătarea fr unzelor de iris este o boală răspândită în America de Nord și în Europa, fiind
cea mai frecventă și cea mai păgubitoare boală a irișilor în țara noastră. Această boală prezintă
o incidență mare în fiecare an, provocând pierderi mari în anii în care condiți ile climatice sunt
favorabile infectării. ( Nicolae -Dănescu C., 2010; S ăvulescu O. și colab., 1969)
Conform observațiilor profesorului Constantin Nicolae -Dănescu, Iris germanica L. este
specia de iris atacată cel mai frecvent de agentul fitopatogen Heteros porium pruneti Nicolas &
Aggéry, următoarele specii afectate fiind: Iris pseudacorus L., Iris foetidissima L., Iris pallida
Lam.
Intensitatea bolii este puternic influențată de factorii de mediu climatici și edafici, astfel
că umiditatea ridicată a solulu i și aerului și precipitațiile abundente favorizează atacul agentului
fitopatogen. (Săvulescu O. și colab., 1969)
Simptomele bolii apar în special la nivelul frunzelor, sub forma unor pete ovale, de
dimensiuni variate, aflate în număr foarte mare în porți unea superioară a frunzei, spre vârf
(Fig. 34). Petele au dimensiuni cuprinse între 4 -10 mm lungime și 2 -5 mm lățime. Inițial,
acestea au o culoare cenușie sau gălbuie și sunt înconjurate de o zonă de culoare brun -roșcată.
Ulterior, petele capătă o culoare brun-cenușie și se pot uni, dacă există condiții de mediu
favorabile. Când infecția avansează, frunzele se usucă începând de la vârf, iar în dreptul zonelor
atacate se observă un praf brun -negricios, constituit din conidioforii și conidiile agentului
fitop atogen. (Nicolae -Dănescu C., 2010; S ăvulescu O. și colab. , 1969)

Fig.34 . Heterosporium pruneti Nicolas & Aggéry : simptome pe frunză din
herbarul Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză” din București (original)

43
Ciuperca Heterosporium pruneti Nicolas & Agg. este o ascomicetă inclusă actual în
familia Cladosporiaceae , ordinul Capnodiales , clasa Dothideomycetes. Există mai multe
sinonime sub care este cunoscut agentul etiologic al pătării frunzelor de iris: Cladosporium
iridis (Fautrey & Roum.) G.A. de Vries, Didymellina macrospora Kleb., Heterosporium
gracile (Wallr.) Sacc., Heterosporium iridis (Fautrey & Roum.) J.E. Jacques, Mycosphaerella
macro spora (Kleb.) Jørst.
Conidioforii și conidiile ciupercii se dezvoltă la nivelul petelor de pe frunze sub forma
unor puncte de dimensiuni foarte mici, de culoare neagră (Fig.35 ). Conidioforii se asociază sub
forma unor tufe, sunt cilindrici, bruni sau brun -olivacei, neramificați, septaț i și noduroși (Fig.
35, Fig.36 ). Au o lungime de 200 µm și o lățime de 12 µm . (Nicolae -Dănescu C., 2010;
Săvulescu O. și colab. , 1969)

Fig.35 . Conidiofori pe frunză d e iris (original)

44

Pe conidiofori, terminal se formează conidiile de formă cilindrică, cu capetele ro ntunjite
și o lungime de 18 -20 µm (Fig. 37 ). Acestea sunt septate prin 2 -3 pereți transversali rugoși
(Fig.38 ), cu o lungime de 38 până la 55 µm și o grosime de 14 -18 µm. ( Nicolae -Dănescu C.,
2010; S ăvulescu O. și colab. , 1969)

Fig.37 . Heterosporium pruneti: Conidiofori cu conidii septate observate în
microscopie optică (după Groenewald J.Z. și colab, 2007)
Fig.36 . Pată pe frunză de iris cu conidiofori și conidii
(original)

45

Fig.38 . Perete rugos al conidie i la Heterosporium pruneti (imagine de
microscopie optică) (după Groenewald J.Z. și colab, 2007)

46
CAPITOLUL VI. Materiale și metode

VI.1. Materiale

VI.1.1. Materialul biologic
Cercetările noastre s-au axat pe observarea irișilor din colecția Grădinii
Botanice„Dimitrie Brândză ” din București care prezentau semne de boli (Fig. 39).
Colectarea materialului biologic pentru lucrare s-a efectuat în primavara anului
2017. Au fost recoltate frunze cu diferite simptome de boli (Fig. 40, Fig.41 ).
Materialul biologic a fost adus în laborator și a fost prelucrat prin metoda generală
botanică de herborizare dar și pr in metode specifice fitopatologice și micologice
(Rapilly F., 1968 ; Tuite J. F., 1969 ; Constantinescu O., 1969 ).

Fig.39. Simptom e pe frunze de iris – pete pe frunze (original)

47

VI.1.2. Materiale de laborator
Sticlăria utilizată pentru colectarea și cultivarea agenților fitopatogeni a constat în:
o Eprubete
o Flacoane de sticlă de 10 ml cu dop de cauciuc
o Vase Petri
o Ansă
o Pahar Erlenmeyer
Fig.40. Simptome pe frunză de iris – pete pe frunză (original)

Fig.41. Simptome pe frunze d e iris – uscarea frunzelor
(original)

48
o Pipetă
o Lame și lamele pentru preparatele microscopice

Aparatura utilizată:
o Preparatele microscopice au fost analizate cu ajutorul microscopului fotonic Carl
Zeiss Axi oskop 40
o Stereomicroscop Optika SZM -1
o Lupă
o Autoclav
o Cameră foto DSLR Nikon D3100 cu obiectiv Nikkor Micro 40mm
o Cameră foto DSLR Canon 400D atașată la stereomicroscop și microscopul fotonic
pentru fotografierea preparatelor microscopice

Medii le de cultură:

o Mediul de cultură Cartof -dextroză -agar (PDA)
Ingrediente:
o Cartofi
o Dextroză
o CaCO 3
o MgSO 4-7H2O
o Actidionă
o Streptomicină
o Aureomicină
o Vancomicină
o Tergitol
o Agar
o Apă distilată

Mediul de cultură PDA (cartof -dextroză -agar) este mediul cel mai des folosit în
practicile de micologie, deoarece este un mediu favorabil dezvoltarea majorității speciilor
fungice , prin efectul benefic al elementelor componente. În cazul formulei standard, se
utilizează 10 sau 15 grame de dextroză și 15 grame de agar. În locul dextrozei se poate folosi

49
și cereloză, iar cartoful poate fi înlocuit cu Dioscorea (ignamă) sau Manihot (manioc). Nu
este recomandată folosirea de cartofi noi. (C onstantinescu O., 1974)
Mod de preparare: cartofii se spală și se curăță prin frecare, și nu decojire, după care
aceștia se taie în cuburi de 12 mm. După cântărirea a 200 g, cartofii se fierb într -un recipient
de sticlă sau de smalț. Timpul de fierbere recomandat este de o oră, pentru înmuierea
cuburilor de cartof. Urmează sfărâmarea acestora. Cu ajutorul u nei site sau a unui tifon, se
strecoară pulpa obținută. La pasul următor, se adaugă agaru l și amestecul se pune la fiert
până la dizolvare, după care se adaugă dextroza și se amestecă pentru omogenizare. Se
adaugă 1000 ml de apă distilată, după care se agi tă amestecul și se toarnă în eprubete și în
vasele Petri. În final, se sterilizează timp de 20 de minute la 121șC. ( Constantinescu O.,
1974)
Pentru izolarea fungilor de pe fragmente din diferite organe ale plantelor, se
recomandă acidifierea mediului cu 3 -5 picături de acid lactic 25% raportat la 1000 ml mediu
topit. ( Constantinescu O., 1974)

o Mediul YPG (Drojdii -Peptonă -Glucoză)
Ingrediente:
o Extract drojdii
o Extract malț
o Peptonă
o Glucoză
o Dextroză
o K2HPO 4
o MgS O4-7H2O
o NH 4NO 3
o NaOH
o Agar
o Apă distilată

Mediul YPG (Yeast, Peptone, Glucose) este utilizat îndeosebi pentru producerea de
zoosporangi de Aphanomycetes . (Constantinescu O., 1974)

50
VI.2. Metode de lucru

Metode micologice și fitopatologice:
 Prelevarea materialului biologic
 Examinarea zonelor infectate l a stereomicroscop
 Izolarea agenților fitopatogeni de pe fragmentele prelevate
 Cultivarea pe mediile de cultură
 Conservarea în alcool 70%
 Realizarea de preparate microscopice
 Examinarea la microscopul optic și identificarea speciilor izolate

Pentru început am urmat un protocol de dezinfectare a eșantioanelor de frunze
bolnave de la irișii studiați:
– spălare cu apă curentă (10 secunde);
– spălare cu 100 ml apă distilată sterilă în c are au fost puse 3 picături de
Domestos (3 secunde);
– 3 picături dezinfecta nt Twine 20 în 100 ml apă distilată sterilă (3 secunde);
– alcool etilic 70% (3 secunde);
– clătiri repetate cu apă distilată sterilă (30 secunde).

Însămânțările s -au efectuat pe 5 plăci Petri cu fragmente de organe de iris (frunze,
tulpină, floare) ce p rezentau simptome de boală. S -au cultivat pe mediu și fragmente de
plantă sănătoasă, pentru a fi utilizate ca martor.
Însămânțările au avut loc pe cele două medii de cultură prezentate anterior :
mediul de cultură PDA (cartof -dextroză -agar) și mediul de cu ltură YPG (drojdii –
peptonă -glucoză) .
Pentru identificarea agenților fitopatogeni, s -au realizat preparate microscopice
provizorii folosind lame și lamele (spălate cu detergenți, clătite cu apă de robinet, apă
distilată și uscate).
Pentru colorarea material ului analizat s -a folosit bleu coton (albastru de anilină
acid, cotton blue).

51
Metode de analiză mofologică și histoanatomică:

Frunzele de iris au fost recoltate în luna mai și au fost fixate în alcool etilic 70%.
Înainte de fixare frunzele au fost anal izate, din punct de vedere morfologic, cu
stereomicroscopul Optika SZM 1 și fotografiate cu camera foto digitală slr Canon 400D.
După fixare , materialul vegetal a fost secționat cu ajutorul briciului , folosind măduvă
de soc conform tehnicilor de secționare ș i apoi colora t, conform tehnicii dublei colorații , cu
verde de iod și carmin alaunat . (Andrei M. și Rădulescu D., 1972; A ndrei M. și Predan G.M.I. ,
2003; A ndrei M. și Paraschivoiu R. M. , 2003).
S-au re alizat secțiuni transversale prin lamina frunzei de iris s ănătoase și a celei
bolnave. Aceste secțiuni au fost colorate și apoi analizate cu ajutorul microscopului fotonic
Carl Zeiss Axioskop 40 și apoi fotografiate cu aceeași camera foto digitală.

52
CAPITOLUL V II. Rezultate și discuții

Am efe ctuat primele observații la data de 07.05.2017, la patru zile după realizarea
însămânțărilor. Observațiile macroscopice au constat în numărarea coloniilor de ciuperci și
bacterii formate pe mediile de cultură și fotografierea plăcilor Petri (Fig. 42).

Următoarele observații s -au fă cut în data de 12.05.2017, la nouă zile de la
însămânțare (Fig. 43) .

Fig.42. Colonii fungice și bacteriene dezvoltate pe cele 5 plăci Petri
observate în data de 07.05.2017 : Martor – fragment de frunză
neinfectată; 1. F ragment de f runză infectată pe mediul PDA; 2.
Fragment de t ulpină infectată; 3. F ragment d e floare infectată; 4.
Fragment de f runză infectată pe mediul YPG (original)

53

Ultimele observaț ii s-au efectuat pe 15.05.2017 și s -au încheiat prin numărătoarea
definitivă a coloniilor formate pe mediile de cultură (Fig. 44) și reali zarea de preparate
microscopice (Fig. 45).

Fig.43. Colonii fungice și bacteriene dezvoltate pe cele 5 plăci Petri
observate în data de 12.05.20 17: Martor – fragment de frunză neinfectată; 1.
Fragment de f runză infectată pe mediul PDA; 2. Fragment de t ulpină
infectată; 3. F ragment d e floare infectată; 4. F ragment de f runză infectată pe
mediul YPG (original)

Fig.4 4. Colonii fungice și bacteriene dezvoltate pe cele 5 plăci Petri, observate în data de
15.05.2017: Martor – fragment de frunză neinfectată; 1. F ragment de f runză infectată pe
mediul PDA; 2. Fragment de t ulpină infectată; 3. F ragment d e floare infectată; 4. F ragment de
frunză infectată pe mediul YPG (original)

54

În urma numărătorii am identificat fungi ce aparțin următoarelor genuri: Alternaria,
Penicillium, Fusarium, Rhizopus și Epicoccum. De asemenea, pe mediile de cultură s -au
format colonii de levuri, dar ș i colonii bacteriene. Rezultatele obținute se pot observa și în
tabelul de mai jos:

Levuri Alternaria Penici llium Fusarium Rhizopus Epicoccum Bacterii
R0.
Martor Colonie
infinită – – – – – –
R1.
Frunză
infectată
(PDA) 1 colonie 1 colonie 2 colonii
restrânse – – –
R2.
Tulpină
infectată – – – – Colonie
infinită – –
R3.
Floare
infectată – 1 colonie – 5 colonii – 2 colonii 7
colonii
R4.
Frunză
infectată
(YPG) – 2 colonii – – 1
colonie – 9
colonii

Preparatele microscopice au fost realizate folosind l ame și lamele sterile, ansă
pentru prelevarea materialului biologic de pe mediul de cultură, bec de gaz și alcool 70%
pentru sterilizarea instrumentelor de lucru și colorant bleu coton.

Tabel. 2. Colonii fungice și bacteriene dezvoltate pe mediile de cultură PDA și YPG

Fig.45. Preparate m icroscopice realizate în data de 15.05.2017 (original)

55
Genul Alternaria
Speciile acestui gen se dezvoltă abudent pe med iul de cultură PDA, formând inițial
un miceliu hialin, pluricelular, septat și ramificat, care ulterior devine brun -cenușiu (Fig. 46).
Conidioforii cresc în mănunchiuri de 2 -6, sunt olivacei, drepți sau curbați, geniculați și
prezintă o dilatație terminală la locul de inserție a conidiilor. Pe conidiofori se formează
lanțuri de 10 sau mai multe conidii elipsoidale, brun -olivacee și traversate de 2 -3 septe
transversale (Fig. 47 ). (Nagrale D. T. și colab., 2013)
Bolile produse de speciile genului Alternaria sunt denumite alternarioze. Acestea se
manifestă la nivelul tuturor organelor vegetative ale plantei afectate, sub forma unor pete de
culoare neagră, care se extind și confluează. ( Șesan T.E. și T ănase C., 2007)

Genul Fusarium
Acest gen include sp ecii fungice saprofite, frecvent întâlnite în sol, însă acestea pot
avea și caracter fitopatogen. Pe mediile de cultură ce conțin agar se dezvoltă un miceliu
aerian (Fig. 48), alb -cenușiu, pe care se formează conidioforii primari. Mai târziu, apar
conidiofo rii secundari, care prezintă terminal celule conidiogene, din care se vor forma
ulterior conidiile. Conidioforii secundari se pot asocia în s tructuri numite sporodochii.
(Șesan T. E. și Tănase C., 2007)
Există trei tipuri de conidii caracteristice genului Fusarium : macroconidii,
microconidii și clamidospori. Microconidiile pot avea formă cilindrică, elipsoidală sau
ovală, sunt ușor curbate și au dimensiuni de 5 -17 x 2,8 -5 µm. Acestea se formează în capătul
unor apendici hialini, denumiți fialide. Macroconi diile sunt alungite, au dimensiuni variabile
Fig.46. Alternaria sp.: miceliu
(maginificație 20x, colorație bleu
coton) (original)
Fig.47. Alternari a sp.: conidie septată
(magnificație 100x) (original)

56
și pot prezenta până la 9 pereți transversali. Clamidosporii sunt spori de rezistență, cu formă
sferică și dimensiuni cuprinse între 9 -12 x 8 -10 µm . (Șesan T. E. și Tănase C., 2013)

Genul Rhizopus
Speciil e ce aparțin acestui gen au un miceliu de tip sifonoplast unicelular, puternic
ramificat, cu o mare capacitate de dezvoltare pe substrat (Fig. 49). Un caracter morfologic
important este dat de prezența unor hife aeriene îngroșate, denumite stoloni. Prin
fragmentarea acestora se realizează înmulțirea vegetativă. Pe miceliu se formează rizoizi
bruni, ramificați, cu rol în fixarea ciupercii în substrat și absorbția nutrienților. De la nivelul
rizoizilor, pe miceliu se formează sporangiofori grupați în fascicule și orientați ortotrop.
Aceștia prezintă o suprafață rugoasă, sunt pigmentați și prezintă în porțiunea terminală
sporangi sferici, de culoare neagră (Fig. 50). În interiorul sporangilor există un țesut sferic,
denumit columelă. (Șesan T. E. și Tănase C., 20 06)
Fig.48. Fusarium sp.: miceliu observat în microscopie optică (magnificație
20x, colorație bleu coton) (original)

57

Preparate histo anatomice :
În secțiune transversală prin lamina unei frunze de iris sănătoase , la microscopul
optic se evidențiază următoarele țesuturi : epiderma cutinizată, parenchim ul asimil ator, c u
celule bogate în cloroplaste, mezofil ul spongios și vasele conducătoare xilemice și floemice,
care formea ză fascicule conducătoare , protejate de fibre de sclerenchim (Fig.51).

Fig.49. Rhizopus sp. (magnificație 20x)
(original) Fig.50. Rhizopus sp. (magnificație
40x) (original)
Fig.5 1. Secțiune transversală prin frunză de iris sănătoasă
(magnificație 20x) (original)

58
În urma unei analize microscopice a secțiunilor transversale realizate atât prin frunze
sănătoase (Fig.52) , cât și prin frunze ce prezent au simptome de boală (pătarea frunzei de iris
produsă de Heterosporium pruneti ), am observat că agentul fitopatogen distruge țesutul
foliar , pătrunzâ nd până la nivelul mezofilului. La nivelul frunzei se formează o excavație
(Fig. 53) prin ruperea epidermei și expunerea în mediul extern a țesuturilor subiac ente,
formate din celule lipsite de cutină, care se deshidratează. Astfel, la nivel ul petelor, țesutul
se usucă și devin e casant .

Pe lângă preparatele cu s ecțiuni transversale prin frunze de iris , am r ealizat și
preparate cu epiderma exfoliată din porțiunile afectate ale frunzei. La micros cop am
observat că în aceste zone de infecție se dezvoltă în abundență conidiofori cu conidii (spori
asexuați), care asigură înmulțirea și răspândirea ciupercii.

Fig.52. Secțiune transversală prin frunză
de iris sănăto asă (mag nificație 4x)
(original) Fig.53. Secțiune transversală prin
frunză de iris bolnavă (mag nificație 4x)
(original)

Fig.54. Conidiofori cu conidii de Heterosporium pruneti pe frunză de
iris, observa ți în microscopie optică (magnificație 40x) (original)

59
CAPITOLUL VI II. Măsuri de prevenire și combatere a principalelor boli întâlnite la
iris

Există două mari categorii de măsuri care se apli că în tratarea bolilor la iris : măsuri
de prev enire, sau profilactice și măsuri de combatere, sau curative. Este indicat să folosim
în special măsurile profilactice, pentru a împiedica apariția bolilor, în detrimentul aplicării
măsurilor de combatere, în cazul cărora pagubele și pierderile produse de bolile instalate nu
mai pot fi recuperate . (Săvulescu T. și Săvulescu O., 1959)
În vederea prevenirii bolilor, se pot aplica următoarele măsuri preventive:
 alegerea unor terenuri bogate în substanțe nutritive și amplasar ea în locuri în care
sunt respectate cerințele fiziologice ale plantei legate de lumină, căldură și umiditate
 drenarea solului, în cazul unei umidități crescute, în special în perioadele ploioase,
când apa stagnează
 irigarea solului, atunci când nivelul umidității scade sub limita minimă a c erințelor
plantelor
 aplicarea de îngrășăminte organice sau chimice în mod rațional (exemplu, praful de
cupru sau Captan se presară în șanțurile de plantare de pe un teren nou)
 menținerea distanței în momentul cultivării plantelor, pentru a permite dezvoltare a
armonioasă a acestora
 alegerea unor soiuri rezistente la boli
(Nicolae -Dănescu C., 2010; Săvulescu T. și Săvulescu O., 1959 )
Deși măsurile de prevenire sunt mai numeroase și mai efective decât cele de
combatere, există numeroase cazuri în care aplicare a ultimelor menționate este necesară
pentru salvarea plantelor. În cazul irișilor, cele mai eficiente măsuri de combatere sunt cele
de igienă sanitară și tratamentele chimice. ( Săvulescu T. și Săvulescu O., 1959 )
În cazul infectării unor indivizi cu virus ul Marmor iridis, responsabil cu apariția
mozaicului stânjeneilor, este necesară înlăturarea indivizilor bolnavi și incinerarea acestora.
Această practică este folosită în cazul majorității plantelor de cultură și a celor ornamentale.
Se recomandă, de asem enea, aplicarea de insecticide pentru eliminarea afidelor cu rol de
vectori. ( Săvulescu O . și colab. , 1969 )
În eventualitatea instalării unor bacterioze, în perioada de repaos vegetativ se impune
curățarea rizomilor de porțiunile infectate prin secționare a acestora. După uscarea suprafeței
unde s -a realizat tăierea, urmează dezinfectarea rizomilor, prin submersia acestora timp de

60
1-2 ore într -o soluție organo -mercurică de 0,25%. Se mai pot folosi soluții de 0,2% de
formalină sau 0,3% Captan. De asemenea, s e recomandă utilizarea de insecticide pentru
eliminarea vectorilor de transmitere, prin pulverizarea unei soluții de DDT pe frunzele de
iris, pe care insectele își depun primăvara ponta. ( Nicolae -Dănescu C., 2010)
Se mai recomandă tăierea frunzelor pe car e apar simptome, cu o foarfecă
dezinfectată cu alcool 70%. Prin această metodă este împiedicată transmiterea bacteriei de
la frunză la rizom. Dacă infecția ajunge la rizom înainte de a putea interveni, plantele se
înlătură și se ard, după care se face dez infectarea instrumentelor de lucru. Solul se tratează
cu soluție de Semesan prin îmbibare. În cazul în care sunt atacate varietăți pretioase de iris
sau se dorește păstrarea soiului atacat, se recomandă curățarea rizomului de putregai și
îmbibarea acestuia în soluție de Semesan pentru 1 -2 ore. Solul poate fi tratat și cu antibiotice,
cum ar fi streptomicina. (Nicolae -Dănescu C., 2010)
Pentru combaterea bolilor provocate de fungi, este necesar să îndepărtam plantele
afectate cu tot cu rizom și să le inciner ăm. În timpul perioadei de vegetație a irișilor, se
recomandă taierea frunzelor afectate și distrugerea lor. Este indicat să se facă stropiri
repetate cu soluții de Zineb, Captan, Ferbam sau cu preparate pe bază de cupru. (Săvulescu
O., 1969)
În cazul inf ectării irișilor cu ciuperca Colletotrichum dematium , stropirea cu zeamă
bordeleză reprezintă o masură eficace de combatere, dacă este asociată cu mă suri de igienă
fitosanitară. (Nicolae -Dănescu C., 2010)

61
CONCLUZII

 În urma consultării literaturii de specialitate, am constatat că printre cele mai
frecvente boli întâlnite la iris se numără o viroză, două bacterioze și șase micoze,
cele din urmă având o incidență crescută.

 Observațiile noastre r ealizate pe teren n e-au condus la concluzia că cea mai frecventă
boală ce apar e în colecția de iriși a Grădinii Botanice „Dimitre Brândză” din
București este pătarea frunzelor de iris, produsă de Heterosporium pruneti Nicolas
& Aggéry .

 Analiza comparativ ă asupra preparatelor histoanatomice realizate din secțiuni
transversale prin frunze de iris sănătoase și bolnave ne -a permis să observăm
impactul atacului agentului fitopatogen asupra țesuturilor vegetale.

 Din fragmentele de frunză, floare și tulpină pre levate și cultivate pe mediile de
cultură am identificat fungi aparținând următoarelor genuri: Alternaria, Penicillium,
Fusarium, Rhizopus și Epicoccum.

 Dintre fungii izolați și identificați, am observat că genul Rhizopus se dezvoltă în
abundență pe tulpi nile de iris, iar genul Fusarium se dezvoltă cu precădere pe florile
de iris, însă po ate să apară și pe frunze.

62
BIBLIOGRAF IE
Cărți:
1. Abdulkhair W. M., Alghunthaymi M. A., 2016, Plant Pathogens. În: Plant Growth ,
Rigobelo E. C., In Tech, 50 -59
2. Agrios N. G., 1997 , Plant Pathology, 4th Edition, Academic Press, New York, San
Diego
3. Andrei M., Paraschivoiu R. M., 2003, Microtehnică botanică , Editura Niculescu,
București
4. Andrei M., Predan G. M. I., 2003, Practicum de morfologia și anatomia plantelor ,
Editura Științelor Agricole, București
5. Andrei M., R ădulescu D., 1972, Caiet pentru tehnica preparării și conservării
materialului biologic , Editura Universității din București, București
6. Constantinescu O., 1874, Metode și tehnici în micologie , Editura „Ceres”, București
7. Dykes W. R., 1924 , A handbook of gar den irises , Martin Hopkinson & Company
Ltd., London
8. Dykes , W. R., 1974, The Genus Iris , Dover Publications, New York
9. Hulea A., 1972, Bolile neparazitare la plante , Editura „Ceres”, București
10. Miller V. L., Stuart N. W., 1979, Diseases of bulbous irises , Was hington State
University Press, Washington
11. Mohan Gh., Nedelcu G., 1997, Plante ornamentale , Editura Universității din
București, București
12. Rapilly F., 1968, Les techniques de mycologie en pathologie végétale , Annales des
épiphyties , vol. 19, Institut Natio nal de la Recherche Agronomique (INRA) , Paris
13. Săvulescu O., Barbu V., Eliade E., Nägler M., Tudosescu -Bănescu V., 1969, Bolile
plantelor ornamentale din România , Editura Academiei Republicii Socialiste
România, București
14. Sârbu A., Smarandache D., Pascale G., 2004, Îndrumător de practică (botanică):
Munții Bucegi -Baiului, Editura Universității din București, București
15. Sârbu A., Smarandache D., Pascale G., 2014, Aspecte de citologie și histologie
vegetală , Editura Ceres, București
16. Sârbu I., Ivănescu L., Ș tefan N., M ânzu C., 2001, Flora ilustrată a plantelor
vasculare din estul României vol.1, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”
Iași, Iași

63
17. Șesan T. E., T ănase C., 2006, Concepte actuale în taxonomia ciupercilor , Editura
„Alexandru Ioan Cuza” Iași, Iaș i
18. Șesan T. E., T ănase C., 2007, Ciuperci anamorfe fitopatogene , Editura Univ ersității
din București, București
19. Șesan T. E., Tănase C., 2013, Ascomicete fitopatogene, Ediția a II -a revăzută și
adăugită, Editura Universității din București, București
20. Tuite J. F., 1969, Plant Pathological Methods : fungi and bacteria , Burgess
Publishing Company, Minneapolis

Articole științifice:
1. Gontova T. N., Z atylnikova O. A., 2013, Comparative morphological and
anatomical study of leaves and stems of Iris pseudacorus and Iris sibirica , Int. J.
Pharm . Pharm . Sci. 5, 576
2. Groenewald J. Z., D ijksterhius J., de Hoog S., C rous P. W., 2007, Biodiversity in
the Cladosporium herbarum complex ( Davidiellaceae, Capnodiales ), with
standardisation of methods for Cladosporium taxonomy an d diagnostics , Studies in
Mycology 58, 128
3. Laemmlen F., 2001, Sclerotinia Diseases, ANR Publication 8042 , 4
4. Marchowicz -Stefaniak Z., Zalewska E., 2011, Occurence of Colletotrichum
dematium on selected herbs species and preparations inhibiting pathogen’s gr owth
and development in vitro, Ecol. Chem. Eng., S 18, 468-470
5. Mains E. B., 1933, Host specialization in the rust of iris, Puccinia iridis , Am. J. Bot.
21, 1-3
6. Mirzaei S., Mohammadi Goltapeh E., S hams -Bakhsh M., S afaie N., 2008,
Identification of Botrytis spp. on plants grown in Iran, J. Phytopathology 156, 26
7. Nagrale D. T., G aikwad A. P., Sharma L., 2013, Morphological and cultural
characterization of Alternaria alternata (Fr.) Keissler blight of gerbera (Gerbera
jamesonii H. Bolus ex J.D. Hook) , Journal of Applied and Natural Science 5(1), 172
8. Nicolae -Dănescu C., 2010, Bolile gladiolelor și stânjeneilor, Revista de ecologie 22,
31-40
9. Peterson R. E., C iegler A., 1969, L-Asparaginase Production by Erwinia aroideae ,
Applied Microbiology 18, 64

64
10. Roșca-Casian O., P ârvu M., 2004, Parasite fungi on some ornamental Iridaceae (I),
Contribuții Botanice XXXIX
11. Săvulescu T., 1961, Gânduri cu prilejul centenarului Grădinii Botanice din
București , Acta Horti Botanici Bucurestiensis 1960, 9 -22
12. Sârbu A., 2011, Grădina Bot anică „Dimitrie Brândză” a Universității din București
la 150 de ani de existență , Acta Horti Botanici Bucurestiensis 38:I-X
13. Tarnavschi I. T., 1961, Grădina Botanică din București la împinirea unui veac de
existență , Acta Horti Botanici Bucurestiensis 1960 , 7-8
14. Yutang Z., N oltie H. J., M athew B., 2000, Iridaceae, Flora of China 24, 297

Surse internet:
1. http://www.beardlessiris.org/
2. http://collections.daff.qld.gov.au/web/key/rustfungi/Media/Html/pucciniairidis.html
3. https://courses.missouristate.edu/pbtrewat ha/bearded_iris.htm
4. http://etc.usf.edu/clipart/49600/49689/49689_iris.html
5. http://extension.psu.edu/pests/plant -diseases/all -fact-sheets/iris -diseases
6. http://www.indexfungorum.org/names/names.asp
7. http://www.microscopy -k.org.uk/mag/indexmag.html
8. http://www. mycobank.org/
9. http://www.pacificbulbsociety.org/pbswiki/index.php/ReticulataIrises
10. https://pbmgarden.blog/tag/ru dbeckia -hirta-irish-eyes/page/3
11. http://www.pflanzenkrankheiten.ch/de
12. http://www.pmb.ro/orasul/date_geografice/clima/clima.php
13. http://www.proflowers.com/blog/history -and-meaning -of-iris
14. http://www.public.asu.edu/~camartin/plants/Plant %20html%20files /irisgermanica
.html
15. https://www.schreinersgardens.com/how -to-grow -care-for-bearded -iris