Lect. Univ. dr. Liviu Marius Ilie [303985]

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific:

Lect. Univ. dr. Liviu Marius Ilie

Absolvent: [anonimizat] 2019

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE

Specializarea:

Românii în istoria Europei

LUCRARE DE DISERTAȚIE

EPITROPIA MADONA DUDU

Coordonator științific:

Lect. Univ. dr. Liviu Marius Ilie

Absolvent: [anonimizat] 2019

[anonimizat] (Maica Domnului) de la Dud are o [anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat]. În accepțiunea generală însă totul pornește odată apariția în mod miraculos a [anonimizat]-a [anonimizat], clerici, [anonimizat], devenind un spațiu central și de referință nu numai pe plan local ci și național. Ca orice așezământ cu o [anonimizat], [anonimizat]; dar reușind să revină prin stăruința multora și fără a exagera, remarcându-se în perioada sa de vârf ca una din cele mai de seamă catedrale la nivel european.

[anonimizat] o [anonimizat], dar și un sprijin pentru cei care necesită un ajutor de o anumită natură. Pentru o [anonimizat] a [anonimizat], un edificiu care dă forță unui oraș și ajută la dezvoltarea acestuia.

[anonimizat], [anonimizat] a recunoștinței față de cei care s-au sacrificat pentru idealurile naționale.

Scopul acestei lucrări este de a sublinia și a aduce în prim plan caracterul inovator și contribuția substanțială pe care a avut-o [anonimizat], a ideilor, a progresului în general pe orice segment. Fără a idealiza sau a [anonimizat], dintr-un anumit punct de vedere dar și a conștientizării faptului că fiecare segment dezvoltator a [anonimizat], minimizat sau uitat.

În sprijinul redactării cât mai veridice a unui conținut care poate fi folosit ulterior și care să certifice realitatea istorică s-[anonimizat], articole și cărți de specialitate.

Capitolul 1. Începuturile așezământului.

Legenda descoperirii icoanei Maicii Domnului.

[anonimizat] o livadă a [anonimizat]. Negustorii care veneau în Craiova pentru a-[anonimizat]-o mică comunitate de evrei spanioli însumați la aproximativ „[anonimizat], îi zice strada Monastirea Horezu. Toți, afară de foarte rare excepții ce se numărau pe degete, erau ovrei spanioli”.

Unul dintre aceștia descoperă uimit într-o zi între ramurile unui dud o icoană pictată înfățișându-o pe Maica Domnului cu Pruncul. Spiritul mercantil al negustorului îl îndeamnă să scoată un profit din această situație inopinată, iar conform legendei ascunde icoana în podul propriei locuințe, iar după o vreme se decide să o vândă, dar icoana dispăruse. După un timp poposește din nou la dud și zărește iarăși icoana, dar de data aceasta pleacă direct către un hagiu care îi era client cu intenția de a o vinde. Spre stupoarea sa într-un moment de neatenție icoana dispăruse, evident înspăimântat de cele întâmplate negustorul se adresează proprietarului de livadă, boierul Chiriac Găianul. Acesta considerând că este vorba de o minune decide să construiască o biserică din lemn pentru a adăposti icoana.

„Convinși că e vorba de o minune, amândoi se întorc în livada Gaianului. Icoana era în dud, cum și bănuiau. Au dat fugă în piață și au povestit tuturor pățania. Orașul întreg a năpădid în livada Gaianului; și a început să se închine la sfânta icoană din dud. De așa vuet a aflat și stăpânul livedei, boerul Găianu. Găienii erai boeri din Craiova. Chiriac Găianul om cuvios și cu dare de mână, a înțeles că este dator să hărăzească livada lui Maicii Domnului. Pe locul unde era dudul, a zidit biserică de lemn Maica Precista din Dud. În biserica Gaianului a venit de sa închinat Craiova toată; și mulți au căpătat mângâiere ori ajutor, îngenunchind cu credință la icoană, ce acum împodobea tămpla zicăse făcută din lemnul dudului în care Fecioarei Maici, i-a plăcut să se odihnească”

Istorioara are anumite variațiuni dar în principal urmează același fir, neavând o documentare istorică certă, povestirea în sine are doar un caracter legendar. Cu timpul însă construcțiile și modificările care se aduc așezământului și îmbunătățirile de orice natură sunt documentare și astfel se pot cuantifica ca și surse plauzibile.

Icoana spre exemplu este îmbrăcată cu ferecătură de argint în 1763 de către Dumitrache Geanoglu care era Vel Paharnic împreună cu soția sa Manda și cu negustorul sibian Hagi Gheorghe Pop care prin căsătoria cu Păunica se înrudise cu mai multe familii boierești din oltenești. Numele lor sunt menționate într-o inscripție prezentă pe ferecătură unde este menționat și negustorul Pătru împreună cu soția sa Stanca.

Lucru care este mai puțin cunoscut este acela că icoana pictată este mai mică în dimensiuni și mărimea actuală se datorează unei adăugiri, mai exact două bucăți de lemn, una în partea de jos și cealaltă pe lateral. Această ajustare s-a efectuat cel mai probabil în momentul când s-a făcut și ferecătura din argint.

Figura 1. Icoana Maicii Domnului de la Dud.

Construcția și dezvoltarea lăcașului de cult.

Spre sfârșitul secolului al XV-lea centrul Băniei se muta de la Strehaia la Craiova astfel devine cel mai important centru economic si politic din Oltenia cu propria curte și divan. Această schimbare determină creșterea demografică, comerțul si stabilizarea păturilor sociale. Boierii vremii făceau comerț cu vite, se dezvolta atelierele meșteșugărești specializate în prelucrarea fierului și a lemnului, astfel apar și mahalalele dimprejurul Craiovei.

Începând cu secolul al XVI-lea viața spirituală cunoaște o mare dezvoltare, unii boieri, negustori, bani ai Craiovei sau chiar domnitori din familia Craioveștilor manifestă un interes deosebit spre „cele sfinte” și se întrec în ridicarea de biserici. Majoritatea locașurilor, din cele mai vechi, au dispărut din cauza materialelor perisabile sau au fost consolidate, reconstruite. Meritul lor este însă incontestabil nu numai din perspectiva spirituală ci și datorită aportului lor în cultura medievală. Odată cu formarea statelor feudale românești se manifestă din ce în ce mai mult nevoia de a avea slujitori care să propage credința ortodoxă dar în același timp și sistemul educațional laic se formează în cadrul structurilor mănăstirești și bisericești.

Biserica Madona Dudu este considerată ctitoria negustorului Hagi Gheorghe Ioan și clucerului Constantin Fotescu, care între 1750 – 1760, construiesc, contribuind în egală măsură, o biserică „de zid” în stil brâncovenesc din piatră și cărămidă, cu abside pentru strane, tindă cu stâlpi de piatră. „Biserica avea trei turle: una deasupra naosului și două deasupra pronaosului”.

„…Constantin Fotescu a colaborat cu negustorul Hagi Gheorghe Ioan – adică Gheorghe Hagiul fiu al lui Ioan – ca să ridice, pe la 1758, zidurile și să creeeze zestrea sfântului locaș. Și felul cum s-a unit în această operă libertatea amândurora e desigur pe atât de puțin obișnuit pe cât de interesant.

Negustorul începu întâi și el merse până la „brâul ferestrelor”. El dărui, și după încheerea „tovărășiei”, numai de la dânsul „argintării, cărți și odăjdii”; el făcu singur chiliile, dar amândoi împreună isprăviră zidăria și dădură ori aduseseră de la alții, pe lângă odoare, moșiile: Maglavitul, din Mehedinți, Mărăcinul din Dolj; viile și Țiganii, prăvăliile din Craiova, dacă nu și moara, veniau de la ambii. Participarea lor se făcu în condiții de perfectă egalitate, spune văduva Fotescului: „unul un ban, altul alt ban”. Și acei care vândură acareturile lăsaseră atâta din prețul lor normal, încât să poată fi numărați între ctitori. Negustori craioveni și alții se aduseră pe urmă, cu daruri mai mici. Fiii fondatorilor își rezervau însă dreptul de epitropie”.

Existența unei construcții de lemn chiar și înainte de descoperirea icoanei este discutabilă dar destul de credibilă. Într-un pomelnic din 9 martie 1926 tradus după originalul din chirilică, apare numele lui Chiriac Găianul cu mențiunea „nepotul autorului celei dintâi Biserici de lemn”. Prin această formulare se certifică într-o bună măsură ideea că înainte de biserica „de zid” a existat una de lemn, dar se pot emite și două teorii. Una ar fi că acesta este pomelnicul lui Chiriac Găianul și el subliniază că este nepot al celui care a construit o biserică din lemn, deci înainte de descoperirea icoanei. Iar varianta poate mai veridică este aceea că aparține nepotului lui Chiriac Găianul descoperitorul icoanei și cel care construiește un locaș de cult din lemn.

Numele lui Chiriac Găianul apare și în testamentul lăsat de Hagi Gheorghe Ioan din data de 24 mai 1782 în care fondatorul precizează următoarele: „ La sfânta biserică Maica-Precistă las pe fiul meu ctitor ca să chivernisească sfânta biserică, împreună cu Chir Ianache Cincul și cu Hagi Constantin Popa și cu ceauș Chiriac Găianul țiind catasih curat de tot venitul și cheltuiala.” Astfel având în vedere că însuși ctitorul Hagi Gheorghe Ioan îl numește pe Chiriac Găianul ceauș pe lângă fiul său, se poate deduce că aceasta este o formă de recunoaștere a dreptului de a fi socotit în rândul celor care au contribuit la dezvoltarea așezământului.

Conform anumitor date care nu au putut fi verificate deocamdată ar exista trei decrete domnești care fac parte din titlurile moșiei Galeru care atestă o construcție pe proprietatea Găienilor de la care prin donație devine proprietatea Bisericii Madona Dudu. Unul din aceste decrete poartă data de 28 septembrie 7078 (1569) semnat de domnitorul Alexandru Vodă II (1568 – 1574; 1574 – 1577), al doilea este datat pe 14 decembrie 7156 (1648) semnat de domnitorul Matei Basarab (1632 – 1654), iar cel de-al treilea cu data de 1 septembrie 7149 (1641) tot de către domnitorul Matei Basarab.

Figura 2. Pomelnicul Clucerului Chiriac Găianul

În anul 1797 văduva Maria Fotescu încearcă să vândă la mezat averile Bisericii, această tentativă eșuează precum și cea inițială din anul 1784, când aceasta a încercat să închine biserica episcopiei. Lăcașul de cult nu a putut fi închinat deoarece s-a luat în considerare testamentul lăsat de Hagi Gheorghe Ioan care cere „…să nu care cumva și să se îndrăznească din ctitori cineva să se închine Sfânta biserică la episcopie sau la alte mănăstiri de pe afară, căci oricine se va ispiti a strica acest așezamânt ce l-am lăsat al bisericii să nu fie ertat nici de mine, nici de Dumnezeu ci să fie afurisit de 318 sfinți părinți de la Niceea”.

Așezământul ecleziastic Madona Dudu de-a lungul timpului suferă modificări sau este reconstruit în întregime. Între anii 1800 – 1801 turcii incendiază Craiova, din 7000 de locuințe doar 300 mai rămân în picioare, inclusiv locașul de cult este mistuit de flăcări din care rămâne intactă icoana Maicii Domnului. Cutremurul din 11 ianuarie 1838 a distrus biserica în întregime, fiind reclădită între anii 1838 – 1844, ctitor fiind Ion Ralea Golfineanu, sub administrația marelui vornic Iordache Otetelișanu epitrop din partea statului și a serdarului Ion Pleșoianu epitrop din partea ctitorilor. Noua biserică este construită în stil occidental, baroc austriac, fiind adus un arhitect de la Viena. În ceea ce privește partea interioară, în 1841 Iordache Otetelișanu i-a încredințat lui Constantin Lecca pictarea bisericii, care este dărâmată în 1913 în vederea construcției noului locaș de cult.

Figura 3. Ioan Ralea Golfineanu

Acest lucru nu este primit tocmai bine de mulți din oamenii de cultură ai vremii incluzându-i pe tenorul Grigore Gabrieescu sau pe profesorul Ștefan Ciuceanu care au militat vehement împotriva dărâmării așezământului. Însuși marele istoric Nicolae Iorga avea ulterior pună sub semnul întrebării această acțiune:

„Pentru a face loc unei biserici mai mari, pe care o dorim sa fie in vechiul și bunul stil îndatinat, epitropia bisericii Precista din Craiova, pe care școală latinista-italienista de acum jumătate de veac a botezat-o pretențios «Madona-Dudu», a dărâmat clădirea destul de spațioasă; dar absolut banala, pe care o cunoșteam cu toții. De obiceiu, când se rift jos un astfel de monument, se uita a se înștiința, acele instituții cari trebue sa aibă grija rămășitelor trecutului: Comisiunea Monumentelor Istorice, Casa Bisericii, de care tine, Academia Romană. Antreprenorii lucrează cum știu si se trezește lumea de-odată înaintea tuturor pagubelor și întregii rușini culturale a unui vandalism iremediabil, care, prin intervenția la timp a unui singur om inteligent, cunoscător și capabil de pietate, s'ar fi putut împiedeca. Nu e locul să spun aici cât pierde astfel țara din tezaurul de arta pe care nu-1 vom aprecia decât atunci când o mare parte dintr'însul va fi dispărut.”

Figura 4. Macheta fostei biserici, realizată înainte de dărâmarea din 1913.

În 1914 începe construcția catedralei dar este sistată din cauza războiului, fondurile strânse sunt alocate orfanilor și suferinzilor de război. Lucrările efective reluâdu-se in 1928 prin arhitecți Ion Trăjănescu și Sterie Becu, pictura fiind executată între 1938 – 1942 de către Dumitru Norocea împreuna cu 11 ucenici care sunt menționați în tinda bisericii. Sfințirea se face pe 4 octombrie 1942 de către I.P.S. Nifon Criveanu în prezența regelui Mihai și a mamei sale Elena.

Figura 5.  Biserica Madona Dudu, Craiova (proiectele pentru structura de rezistență) – în execuție

Figura 6. Imagine realizată de Ion Trajanescu din proiectul Madona Dudu, publicată în revista „Arhitectura”, 1930.

Capitolul 2. Perioada primului război mondial

Biserica Madona Dudu beneficia datorită ctitorilor săi de o avere considerabilă, având în grijă și sub proprietate multe clădiri, păduri, moșii care erau administrate cu mare chibzuită de oameni responsabili și capabili în a spori veniturile Epitropiei, dar și în implicarea sa în activități filantropice și culturale. Astfel Biserica le oferea bursă studenților din țară cât și celor plecați la studii în afara țării, le oferea ajutor săracilor fără a avea o evidență strictă a lor, de asemenea a înființat și a susținut financiar și material diverse instituții, un loc aparte ocupându-l instituțiile școlare, căminele studențești, teatrele, intuițiile spitalicești și bisericești.

Dacă privim Biserica strict din punct de vedere spiritual, suntem tentați să asociem activitatea ei doar prin manifestările ei liturgice, învățămintele sau canoanele sale. Totuși sprijinul adus de către această instituție nu s-a rezumat doar la rugăciune și cuvinte de încurajare pentru cei aflați în suferință sau nevoie.

În perioada din timpul primului război mondial Epitropia Bisericii Madona Dudu se implică activ și răspunde pozitiv la solicitările care vin din partea Ministerului de Război. Se observă că multe din resursele și clădirile Epitropiei au fost puse la dispoziția statului pentru a fi de ajutor persoanelor implicate în război.

Conștientizarea unui conflict iminent care să implice și România se poate intui și prin mobilizarea instituțiilor de stat la ceea ce avea să devină Marele Război al omenirii. Într-o scrisoare de mulțumire a Spitalului Comunal Craiova din 6 ianuarie 1916, aflăm că acesta dispunea de 300 de paturi noi grație eforturilor Epitropiei Madona Dudu. În mod sugestiv se solicită un ulterior ajutor, subliniindu-se faptul că un „spital însă cere un mare număr de instrumente și perfecționări ca aparate necesare pentru mâini, picioare și cap; scaune transportabile; aparate cu aer cald pentru tratamentul reumatismului acut de care suferă foarte mult soldații din cauza șederii în tranșee”. Epitropia răspunde doleanțelor și mandatează suma de 4000 de lei instituției spitalicești, care revine cu o cerere cât se poate de directă pe data de 27 august 1916, la care se răspunde din nou afirmativ prin garantarea sumei de 2000 de lei necesară în perspectiva în care războiul abia începuse.

În data de 6 septembrie 1916 Brigada a III-ea de Infanterie cere Epitropiei Madona Dudu punerea la dispoziție a războaiele mecanice „armata având imediată și absolută nevoie de rufărie. Țesutul se va executa chiar în atelierul școlii de către Dl. Maestru Teodorescu”. De asemenea cererea este înaintată și „pentru a se invita prin Direcțiune, toate elevele lucrătoare care au locuința în oraș”. Regimentul 41, care făcea parte din Brigada 22 Infanterie cere și de asemenea și beneficiază de sprijinul personalului și resurselor școlii profesionale.

Școala de fete a fost înființată între anii 1880 – 1881 misiunea fiind aceea de formarea fetelor orfane pe profil de țesătorie, fiind dotată cu războaie de țesut autonome elvețiene. Instituția în timp s-a dezvoltat foarte mult, construindu-se noi spații, ajungând la un efectiv de aproximativ 250 persoane , având ateliere de croitorie, lenjerie, tricotaj și țesătorie.

În condițiile în care numărul răniților crește considerabil iar spitalele din Craiova devin neîncăpătoare, Epitropii au decis ca „ întregul local al Școlii Profesionale, se pune la dispoziția Spitalului de etape, iar cursurile vor fi suspendate până când spitalul se va muta”. Având în vedere necesitățile amenajării noului spațiu se mai construiesc o baracă din scânduri care servea ca și cameră mortuară, o bucătărie, o camera destinată pentru operații și pansamente, amenajarea de paturi noi, punerea la dispoziție a lemnelor de foc, precum și instalarea iluminatului electric.

În data de 16 octombrie 1916 doctorul împreună cu personalul sanitar este nevoit să plece în Moldova, în consecință răniții de război sunt transportați la alte spitale din Craiova.

Primarul Nicolae Romanescu aprobă în urma ședinței de pe 25 octombrie 1916 inițiativa Epitropiei Madona Dudu de a trece fondul pentru deschidere de credite prevăzut pentru construirea noii catedrale în fondul pentru cheltuieli neprevăzute, astfel se alocă 32.493 lei pentru îngrijirea răniților.

Figura 7. Documentul aprobat de Nicolae Romanescu privind direcționarea fondurilor.

Brigada a III-a de Infanterie cât și Brigada 22 Infanterie au fost prezente în acțiunile de conflict pe întreaga durată a marelui război între 14/27 august – 28 octombrie/11 noiembrie 1918 , în ultima menționată distingându-se generalul Ioan I. Anastasiu în urma Bătăliei de pe Valea Jiului.

Menținând firul războiului în data de 6 decembrie 1916, Bucureștiul este ocupat și după cum se știe guvernul și curtea regală română se retrag la Iași de unde începe reorganizarea armatei și contraofensiva. Totuși cifrele sunt descurajatoare, aproximativ 400.000 de soldați sunt morți, răniți, dispăruți sau luați prizonieri, în acest context dezolant familiile rămase acasă, formate preponderent din minori, femei și bătrâni resimt din plin starea de criză în care se afla țara, care se află sub ocupație germană. În acest context prețurile cresc foarte mult, iar posibilitatea de a procura alimente și a unui necesar pentru traiul zilnic devine extrem de problematică. Oamenii caută ajutor și înaintează cereri Epitropiei Madona Dudu de sprijin subliniind situația dificilă in care se află. Unii dintre ei copii cu unul din părinți care sunt prizonieri de război, văduve sau pur și simplu bătrâni care nu mai au efectiv cu ce trăi, rând pe rând foarte mulți vitregiți de situația nefavorabilă prin care trece țara cer ajutor de la Maica Precista de la Dud.

În sprijinul celor necăjiți Epitropia Madona Dudu emite procese verbale, ia în evidență și oferă sprijin material constant, colaborează cu asociațiile și societățile care sprijină pe cei care suferă de pe urma războiului. De asemenea ajută finanțând cu suma de 20.000 lei, Primăria Craiovei pentru alimentarea cu apă, inițiativă extrem de necesară pentru a preveni apariția pestelor.

Sume importante se donează și în septembrie 1917, când se pune la dispoziția Ministerului de Interne un Quantum de 25.000 de lei în vederea construirii de grădinițe în București și Craiova. În octombrie același an, se mai oferă alți 25.000 de lei spre a fi folosiți tot ca rest la dispoziția Ministerului de Interne spre a fi folosiți „mai ales pentru orfani mobilizaților și supe populare”.

2.1 Redresarea postbelică

Pe întreg anul 1917 Epitropia Madona Dudu întocmește liste și ajută persoanele care au din ce în ce mai multă nevoie de sprijin, astfel avem un Ordin de plată din 6 septembrie 1917, însumând 11.665 de lei distribuit ca ajutor pentru săraci, suma fiind foarte mare pentru vremurile respective, iar pe data de 7 octombrie 1917 este adăugată suma de 12.765 de lei fiind destinată aceluiași scop.

Pe fondul succeselor înregistrate în campania din vara anului 1917 dar și a pierderilor suferite, încep să se facă eforturi în a canaliza energiile spre noi începuturi, a reclădi și a trata rănile adânci lăsate în urma războiului. În primele luni din 1918 se stabilește un „fond pentru crearea dupe război, în orașul Craiova, a unui institut pentru militari, invalizi, lipsiți de mijloace, dându-se precădere celor din orașul Craiova și județul Doljiu” pentru un total de 45.000 de lei.

Epitropia Madona Dudu colaborează cu asociațiile și societățile care își canalizează energiile pentru refacerea materială și morală a țării. Printre acestea menționăm Cruce Roșie, Familia Luptătorilor, Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române, aceasta din urmă primește pentru „întreținerea grădinilor de copii” peste 20.000 de lei pentru „educarea acestor copii încă mici lipsiți de orice sprijin”.

Prin prisma documentelor analizate se poate trage concluzia că Epitropia Madona Dudu a fost un sprijin solid în susținea persoanelor și instituțiilor implicate în război, dar și în reclădirea postbelică susținând generațiile viitoare. Cu siguranță nu este prima dată când auzim acest lucru, dar prima generație a României Mari a dat printre cei mai însemnați scriitori, artiști, teologi, specialiști în diferite domenii, într-un cuvânt persoane care și-au pus amprenta într-un mod pozitiv de-a lungul celor 100 de ani împliniți de atunci.

Capitolul 3. Școala de muzică

3.1 Sumar al evoluției muzicii bisericești în spațiul romanesc

Începuturile muzicii bizantine în spațiul nord-dunărean nu pot fi identificate cu precizie dar sunt informații care certifică existența unor promotori în această direcție. În secolul IV Sfântul Sava de la Buzău sau Sfântul Sava Gotul este identificat ca fiind cântăreț de psalmi și cultivator a acestei forme de manifestare religioasă. Se poate afirma cu certitudine că muzica religioasă era prezentă în spațiul străromânesc, mai târziu în secolele IV-V, prin descoperirea imnului „Te Deum laudamus” al lui Niceta de Remesiana, iar aproximativ din aceeași perioadă există și un cunoscut condac la Nașterea Domnului al Sfântului Roman Melodul.

Epoca modernă a muzicii bizantine este marcată de venirea în spațiul românesc a unor psalți instruiți la Constantinopol, este exemplul lui Petru Manuil Efesiu care în 1817 înființează prima școală de muzică bisericească pe „sistema nouă” în București la biserica Sfântul Nicolae Șelari.

Această „sistema nouă” sau reforma lui Hrisant care „a trezit un un deosebit interes în Principatele dunărene provocând o însemnată dezvoltare a învățământului muzicii bisericești” reformează modul de a instrui cântăreții bisericești care până atunci învățau muzica în cadrul bisericii la strană și o duce într-un cadru mai organizat formându-se școli de specialitate în marile centre urbane precum București, Iași, Craiova. Evident muzica bizantină exista și se dezvolta în toată țară și înainte de reforma hrisantică, astfel au rămas nume răsunătoare precum Macarie Ieromonahul, Anton Pann sau Dimitrie Suceveanul.

Evoluția pe plan național a muzicii bisericești este desigur mult mai complexă, punctarea extrem de rezumativă a unor aspecte este necesară pentru evidenția contextul de dezvoltare a muzicii bizantine în cadrul Epitropiei Madona Dudu. Prin cele menționate se conturează o imagine istorică a ceea ce ulterior avea să se dezvolte într-o manifestare mai amplă în rândul participanților activi la slujbele bisericești.

3.2 Școala de cântăreți bisericești de la Madona Dudu

Singura școală de muzică propriu-zis, care aparținea de Madona Dudu se deschide în anul 1834 în curtea bisericii. Aceasta este condusă de Tudorache Dumitrescu zis Castrino, cântărețul de la strana dreaptă, care era venit de la Constantinopol și evident în prima parte a activității sale cânta în greacă, dar ulterior la insistențele și îndemnurile lui Iordache Oteteleșanu va cânta în românește.

Cursurile acestei școli se vor ține până în 1844 dar ecourile și dezvoltarea muzicii psaltice va fi de lungă durată, deoarece mulți din cei formați la această școală cu durată de trei ani devin și ei cu timpul profesori. Inițiativa pornește și din obligativitatea cântăreților de la bisericile din Craiova de a urma o școală de cântăreți. Cursurile sau mai bine zis învățarea efectivă se făcea în limba română, costul lunar fiind de un galben. Astfel patru biserici din Craiova printre care evident și Madona Dudu care oferea suportul instituțional și profesional, au trimis cinci elevi în primă fază spre a fi instruiți. Sigur numărul acestora va crește, aici formându-se nume mari pentru muzica psaltică, astfel la această școală au „învățat și Valerian, cum si dascălul Alecu Hristescu Ramniceanu, apoi Ioniți Popescu, cântăreț la biserica Sf. Ioan Hera, și Costea Ionescu, fost cântăreț la biserica Obedeanu.”

Figura 8. Psaltire 1838. Având mențiunea „Petrică nu știe să citească”

Capitolul 4. Personalități ale muzicii în amvonul Madonei Dudu

Muzica de calitate s-a auzit tot timpul la Madona Dudu, aici activând foarte mulți artiști care uimeau marile scene naționale și chiar internaționale prin abilitățile vocale. Marile stabilimente religioase au fost și mari centre de promovare a culturii, iar domeniul muzical nu poate lipsi din acest spațiu în care orice formă de artă a fost bine primită și susținută.

4.1 Gheorghe Simonis

Viața și activitatea lui Gheorghe Simonis, născut pe 28 noiembrie 1820 în Rupea, Brașov, este împărțită între cariera diplomatică și cea muzicală.

Figura 9. Gheorghe Simonis.

Cariera muzicală a lui Gheorghe Simonis ia o turnură neașteptată în 1848 când Omer Pașa cucerește Bucureștiul și se căsătorește cu sora muzicianului. Simonis devine pianist pe lângă sultan, ocupând mai multe funcții militare ajungând în final bey.

Această poziție profesională și apropiere față de sultan ajută la rezolvarea unor chestiuni diplomatice în favoarea Țării Românești.

„Grație talentului său de muzician a parvenit mai târziu la una din cele mai înalte demnități pe Tanga curtea Sultanului, al cărui pianist titrat a fost mult timp, apoi nobilitat, dându-i-se toate onorurile, ca făcând parte din corpul superior al armatei turcești in războiul Crimeei din 1853-54 intre Turci si Ruși.

Lui i se datorește pe teren muzical mai toata pleiada de elemente artistice excepționale ce s'au relevat tot timpul la noi, formând astfel in tara si străinătate protagoniștii spiritului nostru muzical, printre cari a fost Maria si Elena Teodorini, Dumitrescu, Gabrielescu si alți artiști de seamă ai tarii.”

4.2 Grigore Gabrielescu

Un nume răsunător la propriu, care s-a auzit în amvonul de la Madona Dudu este cel al lui Gabriel Gabrielescu, care în momentul când se reîntoarce în Craiova avea un renume internațional remarcându-se atât în America cât și în Europa.

Figura 10. Grigore Gabrielescu.

Acest mare artist s-a născut pe 13 ianuarie 1859 la Craiova, primele cursuri le face la Școala primară „Obedeanu” iar apoi Liceul „Nicolae Bălcescu” unde îi este profesor Gheorghe Simonis care ulterior îl va și include în corul mixt de la Madona Dudu. Aici o cunoaște și pe Elena Teodorini, alături de care va cânta în stagiunea 1885-1886 la Teatrul Național din București, concertând pentru prima dată în limba română.

Urmează Conservatorul de muzică și artă dramatică și Facultatea de Drept din București, iar mai apoi Conservatorul de la Roma, de unde va urma o carieră internațională încununată cu multe succese pe plan profesional.

A fost angajat la Scala din Milano unde fusese invitat să cânte de către Giacomo Puccini, de asemenea în acea perioadă cântă mai multe stagiuni la teatrul din Madrid, teatrul Don Carlos din Lisabona, teatrul liric din Montevideo, Rio de Janeiro, Buenos Aires. Această experiență internațională îi aduce și un anume statut, fiind autorizat printre primii patru tenori ai lumi care să poată interpreta Othello. Această distincție și recunoaștere este manifestată de însuși Giuseppe Verdi. Revine în țară unde ocupă funcția de profesor al catedrei de belcanto de la Conservatorul din Iași, apoi director al Teatrului Național din Craiova (1904) și al Școlii de muzică Elefterie și Maria Cornetti (1911-1915).

4.3 Corul Ceremonial al Bisericii Madona Dudu

Corul de la Madona Dudu era folosit la diferite evenimente, fiind foarte bine organizat, toți membrii având ținută de ceremonie, confecționată în atelierul de croitorie al magazinului „Cocheta” din Craiova. Între piesele de îmbrăcăminte comandate se regăsesc și chipiuri pentru copii, lucru care dovedește că corul era format atât din adulți cât și minori.

Într-un mandat de plată de plată din 2 aprilie 1900 este prevăzută suma de 1240 lei pentru plata Corului Ceremonial, din care 10% se rețineau pentru pensie și alți 5% taxe la stat. Dirigintele corului după cum este numit în documentele vremii era N. N. Cotărescu care dirija nu mai puțin de 55 de persoane, tenori, soprane, altiști, bariton și bași fiecare având un statut bine delimitat. De asemenea cea mai mare parte din cor se întrunea și pentru serviciile funerare, fiind alocate fonduri separate pentru înmormântări.

Corul de la Madona reprezenta o prezență permanentă în cadrul religioase și laice după cum au consemnat și cei care au trăit în vremurile respective:

„E drept că înmormântările aveau mare importanță la Craiova. Tistul în capul a patru dorobanți cu exelebande roșii deschideau cortegiul. Apoi sergenți de oraș cu lumânări atârnate de tesac. După ei cioclii cu coliva și cel puțin zece trăsuri cu popii. În urmă-le careta Episcopului și după caretă comisarii în mare ținută cu fularurul la butonieră. În sfârșit carul funebru numai aur și poleială înconjurat de douăsprezece fete în alb asistate de tot atâția sergenți de oraș. Iar după rude și prieteni, corul dela Madona, muzică militară și un șir nesfârșit de trăsuri. O astfel de îngropăciune ținea cel puțin trei ceasuri și orașul urla de vuetul muzicei și clopotelor ce nu conteneau, umplând văzduhul de armonii jalnice în care se amesteca mirosul de tămâie și păcură arsă.”

4.4 Caracterul festiv al lăcașului de cult.

După mărturiile de altădată fastul nu lipsea viața cotidiană a craiovenilor, iar evenimentele de seamă se organizau riguros având ca punct central sau de plecare biserica Madona Dudu unde participa atât lumea de rând cât și protipendada vremii.

„Alt spectacol craiovenesc erau nunțile boierești. Ele aveau loc la Madona de obicei seara când catecumenul se umplea de cocoșnețe și de băieți dela liceu, doritori să privească precum ginerele și-adăsta mireasa cu două buchete în brațe. Veneau mai întâi nunii cu lumânările pe capră și în urmă-le mireasa escortată de patru dorobanți călare purtând masale aprinse.”

Figura 11. Recipisă de cumpărături magazin Cocheta

Capitolul 5. Constantin Brâncuși

Marele sculptor s-a născut pe data de 19 februarie 1867 în satul Hobița, județul Gorj fiind al șaselea copil din cei zece, dintr-o familie modestă de țărani. Ocupațiile principale în familie au fost acelea de dulgheri sau cioplitori, barda fiind ustensila de căpătâi. Acest instrument va rămâne pentru Constantin Brâncuși o unealtă rustică dar de bază pentru crearea formelor incipiente în opera sa. Aspect care se poate observa și în atelierul său de la Paris, care a fost amenajat lângă Centrul Cultural „Georges-Pompidou”. În acest spațiu se păstrează o mică parte din operele artistului dar în principal primează uneltele simple care au contribuit la realizarea lor, dălți, beschii, fierăstraie și nu în ultimul rând topoarele de diferite dimensiuni.

Figura 12. Atelierul lui Constantin Brâncuși de la Paris.

În primii ani de viață pleacă de mai multe ori de acasă lucrând în boiangerii, prăvălii, birturi, iar ulterior ajuns la Craiova uimește mai multe persoane, reușind să construiască o vioară folosind doar materiale din prăvălia în care lucra, realizare care îi va aduce o anumită notorietate în urbea Craiovei. Această îndemânare îi va fi de folos pe întreg parcursul vieții atât pe plan profesional cât și mediul său privat fiind cunoscut pentru iscusința cu care reușea să construiască diferite instrumente printre care și un gramofon.

A fost elev la Școala de Arte și Meserii” din Craiova între 1894 – 1898 absolvind cu un an mai devreme, dovedindu-se astfel ca fiind un spirit laborios, care își va manifesta suflul creativ mai târziu la Școala de bellearti din București, fiind admis în anul 1898. Obține o bursă de 200 de lei de la Madona Dudu.

Studenții care nu aveau posibilitatea să ridice personal ajutorul de studiu mandatau o procură care împuternicea o persoană de încredere pentru a primi suma cuvenită în vederea continuării studiilor. El însuși semnează procura dată lui Costică Grecescu, pentru ridicarea banilor de la Epitropia Bisericii Madona Dudu cu numele de Constantin Brăncuși. Numele de familie variind în acte, sculptorul se semnează drept, Brăncuș, Brăncuși, Brincuși forma finală Constantin Brâncuși se definitivează odată cu stabilirea sa la Paris.

Tânărul Constantin Brâncuși în cei aproximativ nouă ani petrecuți la Craiova se implică activ în viața religioasă fiind cântăreț și paracliser la biserica Madona Dudu, unde este remarcat de Toma Marocneanu, unchiul lui Nicolae Titulescu și de asemenea de preotul Constantin Gerota care ulterior îl va sprijini și va interveni pe lângă Epitropia Madonei Dudu, aceasta din urmă îi va acorda o bursă pentru susținerea studiilor la București pe perioada anilor 1899-1900 și va continua în anul următor 1900-1901, având o bursă de 400 de lei fiind emis un mandat de plată pe data de 4 aprilie 1900.

În timpul studiilor realizează împreună cu doctorul Dumitru Gerota, cu care legase o prietenie din timpul șederii la Craiova, un ecorșeu. Doctorul Dumitru Gerota îl ajută să realizeze patru statui de tip ecorșeu în rășină care vor fi vândute către instituții de învățământ.

Pe data de 28 august 1901 este emis un certificat de către directorul G. D. Mircea„ prin care se atestă că Domnul Const. Brăncuși, român, născut în comuna Pestisani (Gorrjiu) la 1876 Februarie 21, este elev al Școlei de Belle-Arte din București, unde urmează regulat și cu distincțiune cursurile secției de sculptură; și la concursurile depuse până în prezent a obținut recompensele următoare:

Medalia bronz la Antic bust sculp.

Cap de expresia

Anatomie

Mențiune Onor la Antic bust figură

Natură sculptură

Cap de expresia

Compoziție și Anatomie

În vacanța acestui an fiind autorizat de consiliul școlei să termine studiul de Anatomie recompensat, a lucrat și lucrează și în prezent în atelier.

Pentru care i s-a liberat acest certificat.”

Deși data absolvirii este incertă, avem o dovadă certificatul din anul 1902.

Într-o cerere adresată Epitropiei Madona Dudu, de pe data de 30 noiembrie 1902, Constantin Brâncuși își exprimă dorința de a fi inclus în bugetul pe 1903-1904, precizând că a terminat cu succes cursurile Școlii de Belle Arti și a efectuat Stagiul Militar. Surprinzător sau nu acesta cere ajutorul pentru o specializare în Italia nicidecum Franța.

Epitropia Madona Dudu susținea deja mai mult studenți pe profil artistic care studiau la Academiile de Belle-Arti din Veneția, Italia, cum este cazul lui George Cirișescu și Helaclie Hagiescu, ambii devenind ulterior sculptori consacrați, având lucrări de anvergură.

Constantin Brâncuși care trimite din nou o procură întocmită pe 21 martie 1900 prin care se cere de către sculptor „ elev al școalei Belle Arte din București autoriz. Pe Dlu Costică I. Grecescu comerciant din Craiova ca să primească pentru mine de la Onor Epitropia Biserici Madona Dudu din Craiova ajutorul pentru studii ce mi sau acordat prin bugetul pe 1900 – 1901 semnând pentru mine oriunde necesitatea va cere.” Costică Grecescu nu este altcineva decât proprietarul de prăvălie unde lucrase pe atunci tânărul sculptor și unde uimise pe toată lumea prin confecționarea unei viori din materiale rudimentare în prealabil lăzi de lemn folosite pentru depozitarea legumelor și fructelor. Lucrul care avea însă să stârnească stupoarea tuturor era acela că vioara „avea viață” după cum remarca un lăutar al vremii care o și încercase.

Pe 23 noiembrie 1900, tânărul Brâncuși depune certificatul de studii împreună cu o cerere prin care specifică că este în fază avansată cu studiile și datorită acestui aspect necesită ajutor pentru cărți, materiale și alte necesități, solicitând astfel și sprijinul pentru anul 1901-1902. Pe aceeași cerere este menționată și decizia, menținându-se bursa și pentru anul academic cerut, bursă care urma să fie sistată după terminarea acestuia.

Figura 13. Cerere Constantin Brâncuși către Epitropia Madona Dudu.

Capitolul 6. Pr. Grigorie Popescu-Breasta

Despre părintele Grigorie Popescu-Breasta nu putem vorbi doar dintr-o singură perspectivă profesională, activitatea sa de-a lungul vieții fiind destul de complexă, cuprinzând mai multe domenii de activitate. Se remarcă în primul rând prin misiunea pastorală, fiind slujitor și predicator la mai multe biserici, printre care și „Madona Dudu” din Craiova, de asemenea are un aport deosebit ca și cadru didactic fiind profesor în principal de religie și limba română, ocupând printre altele și poziția de inspector general al Seminariilor și învățământului religios din țară. În spațiul literar a fost un prolific cărturar și publicist, îmbogățind literatura de profil religios prin predici, biografii, cateheze dar și norme de predare religios.

Figură 14. Pr. Grigorie Popescu-Breasta

Părintele Popescu-Breasta dintr-o perspectivă strict profesională poate fi văzut ca un temerar, ca o persoana care a dorit permanent să exploreze și să treacă de barierele sociale spre binele educației și Bisericii Ortodoxe.

6.1 Note biografice

S-a născut pe 20 iulie 1875 în comuna Breasta – Dolj, fiu al preotului Anastase și a învățătoarei Constanța. Primele studii le face în satul natal, urmând mai apoi cursurile la Școala „Tudor Vladimirescu” din Craiova, apoi primele două clase gimnaziale la Liceul „Carol I”. După decesul tatălui său este luat de către unchiul său preotul Ion Stănescu, din Dorohoi urmând să finalizeze studiile la Seminarul Teologic „Veniamin Costache” din Iași.

În anul 1898 se înscrie la cursurile Facultății de Teologie din București iar în urma celor patru ani de studiu în anul 1902 își susține teza de licență obținând calificativul „magna cum laude”, cu lucrarea „Viața și activitatea apostolului Barnaba”.

Având o activitate îndelungată și plină de provocări se enumeră doar rezumativ parcursul său profesional:

1902 – profesor de religie și limba română la Pensionatul de Fete din Râmnicu Vâlcea;

1903 – 1906 – subșef de birou la Administrația Casei Bisericii și mai apoi șef de birou al Ministerului Instrucțiunii la direcția învățământului profesional;

1906 – licențiat al Facultății de Drept;

1907 – defensor ecleziast pentru cercetarea cauzelor răscoalei din Oltenia;

1909 – numit profesor cu titlu provizoriu în învățământul din Craiova la religie și limba română la Liceul „Carol I”;

1910 – 1911 – trimis de Ministerul Cultelor si al Instrucțiunii Publice în Germania, spre a studia starea Învățământului religios în școlile de acolo;

1914 – numit profesor cu titlu definitiv;

1916 – 1918 – refugiat în Moldova, unde duce o activitate pastorală fiind încredințat cu păstrarea relicvei capului lui Mihai Viteazul;

1920 – capul domnitorului este adus la mănăstirea Dealu fiind predat în prezența familiei regale și personalităților vremii;

1922 – numit senator de Dolj;

1922 – înființează Seminarul Teologic „Sf. Grigorie Decapolitul”

1924 – 1925 – consilier municipal;

1927 – epitrop ctitoricesc al bisericii „Madona Dudu”

1928 – pune temelia noului locaș al Catedralei „Madona Dudu”

1934 – 1936, 1939 – 1940 – profesor de igienă și religie la Liceul Comercial „Gheorghe Chițu”;

6.2 Activitatea politică în perioada interbelică

După Primul Război Mondial părintele Grigorie Popescu Breasta devine una devine una dintre personalitățile marcante ale spectrului cultural craiovean dar și unul promotorii principali.

În 1922 în calitate de senator de Dolj participă în luna octombrie la încoronarea regelui Ferdinand și a reginei Maria. Activitatea sa senatorială este marcată și de participarea la discuții și votarea legii și statutului Bisericii Ortodoxe Autocefale Române, în vederea ridicării sale la rangul de Patriarhie.

Contribuțiile sale continuă și la nivel local, prin insistențele la adresa Ministerului Cultelor în vederea restaurării bisericii Sf. Dumitru din Craiova. Astfel în 1923 Epitropia Bisericii Madona Dudu acordă un ajutor de 100.000 de lei catedralei mitropolitane pentru acoperirea edificiului.

Datorită părintelui Grigorie Popescu Breasta continuă lucrările de modernizare a Craiovei în ceea ce privește canalizarea, dezvoltarea și reformarea învățământului urban dar și promovarea viitoarelor personalități locale.

„Niciodată n-a fost într-o eparhie un preot mai bine pregătit, mai competent și mai autoritar ca Preotul Breasta pe lângă Ierarhii săi“.

Capitolul 7. Constantin Lecca

O relatare a evenimentelor importante din istoricul Madonei Dudu nu putea fi privată de imaginea pictorului care a contribuit la exprimarea aspectului religios a acesteia, folosind mediumul picturii.

Așezământul funcționează pentru o mare bucată de timp din punct de vedere pictografic datorită măiestriei lui Constantin Lecca. Urmaș al unei familii cu rădăcini vechi, iscusiți negustori și meșteșugari se naște pe data de 4 august 1807 în zona Brașovului. Nu se cunosc multe detalii despre copilărie, dar cu siguranță datorită condiției materiale, a beneficiat de o educație primară în limba română și greacă, cea din urmă limbă fiind necesară pentru cei care erau negustori de meserie.

Studiază la Blaj și la fel ca mulți tineri ardeleni din acea vreme, care căutau să se instruiască în occident, alege să meargă în Ungaria la Buda spre a-și continua studiile. Nu se știu detalii despre anii petrecuți în capitala vecină sau dacă a plecat din start cu intenția de a studia pictura, dar se presupune că în acești ani deprinde înclinația spre pictură, remarcându-se ulterior ca fiind primul care realizează icoane în manieră occidentală. Acest lucru se datorează și călătoriilor pe care le face la Viena, acest aspect se vede în tendința de a picta tablourile cu profil istoric. Această pasiune pentru istorie se manifestă și în cadrul publicisticii.

În ceea ce activitatea didactică, aceasta începe odată cu venirea la Craiova în anul 1833, unde devine profesor de desen și caligrafie. În 1838 biserica de la dud este distrusă aproape în întregime datorită unui cutremur, în scurt timp se începe reconstrucția noii biserici iar între 1840-1844 Constantin Leca este cel care va picta noua biserică, dar și Biserica Sfântul Ilie. Practic aceasta este epoca în care așezământul ecleziastic din fosta livadă a Găianului capătă datorită italienilor care au lucrat la construcția ei, numele de Madona Dudu.

Această penultimă construcție va fi dărâmată în 1913, iar conform anumitor surse interiorul, în consecință pictura nu a fost fotografiată, dar acest lucru cel puțin dintr-un exercițiu pragmatic este puțin probabil, deoarece înainte de dărâmare s-a realizat inclusiv macheta fostei biserici. Conform anumitor mențiuni fotografierea s-ar fi realizat dar s-a pierdut ulterior, evident și acest lucru cade sub incidența speculațiilor neavând o certitudine sau vreo testimonianță clară.

Cariera lui Constantin Lecca la Craiova numără 15 ani în care cel mai probabil el dezvoltă apogeul său artistic, remarcându-se atât prin pictura religioasă de factură occidentală cât și prin portretistică și compoziție istorică.

Figura 15. Nașterea Domnului, icoană dublă realizată de Constantin Lecca.

Capitolul 8. Școala de fete

Școala de fete a fost înființată între anii 1880 – 1881 pe strada Amaradia, având inițial o singură clasă care se ocupa de instruirea fetelor orfane pe profil de țesătorie, fiind dotată cu războaie de țesut autonome elvețiene. Ulterior s-a ajuns la 183 de eleve în 1903/1904, iar în 1905 s-a înființat și cursul superior ridicându-se un nou local, având ateliere de croitorie, lenjerie, tricotaj și țesătorie.

Doua dintre absolventele Școlii de fete erau trimise la Paris pentru perfecționare. Într-o comunicare din 4 iunie 1900 trimisă către Consulul General al României la Paris este specificat că două tinere se aflau deja în capitala Franței „spre a se perfecționa în arta croitoriei de damă și lenjerie, și care, prin intervenția Domniei-Voastre , au fost plasate: una la casa Goupy 32, avenue de l`Opera, și cea-l`altă la magazinul de Robes et Manteaux, maison Docuillet 18, place Vendome. Se cere de asemenea intervenția în cazul primei eleve deoarece casa unde fusese plasată se închidea, prin urmare nu putea să își ducă la bun sfârșit pregătirea. Acest aspect dovedește grija deosebită pe care o purta Epitropia față de tinerii trimiși în afara țării și eforturile care se făceau în plan diplomatic pentru ai ajuta.

Cu toate eforturile care se fac situația absolventei Nicolița Cuțui nu se schimbă această, nu găsește o nouă casă unde să poată să își continue studiile. Într-un Proces Verbal întocmit pe data de 3 noiembrie 1900 se arată că încadrarea la o altă este condiționată de o plată lunară între 50-75 franci pe care casele de croitorie o pretind. În situația de față fiind și finele anului, bugetul fiind epuizat, Epitropia se află în imposibilitatea de a o ajuta, dar reluând în calcul ținta acestor eforturi se vor nota următoarele:

„Având în vedere că scopul urmărit de Epitropie de a trimite în străinătate absolvente care să se perfecționeze în specialitatea lenjerie și croitorie au fost și este de a aduce servicii satisfăcătoare Școalei profesionale întreținută din fondurile Bisericei conform angajamentelor ce aceste absolvente și-au luat către Epitropie, și în cazul de față este mai mult obligată ai procura Dnei Cuțui mijloacele necesarii pentru a putea să și termine studiile întrerupte…Dispunem ca din numerariul cassei să se trimită de Dl Cassier al Epitropiei Legațiunei Române din Paris suma de trei sute șeaptezeci și cinci spre ai înmâna Dnei Cuțui ai servi ca plată pentru învățătură până la finele acestui an bugetar…” Confirmarea este primită cu data 22 februarie 1901 și se atestă primirea sumei care a fost direcționată către domnișoara Nicolița Cuțui, înștiințarea fiind semnată de Gr. G Ghika.

Lărgirea spațiului educativ prin trimiterea unor absolvente la instruire în afara țării nu poate avea decât ecouri de dezvoltare ulterioară, școala în sine capătă un renume național, participând și la expoziții internaționale.

Figura 16. Expoziția Liceului Industrial de fete din Craiova

Concluzii

Orizontul de lucru pe această temă este foarte vast, ceea ce face din lucrarea de față să aibă un conținut succint, dar sincer și bine punctat pe informațiile, cărțile, documentele analizate, studiate până acum.

Materialul de lucru a fost verificat prin comparație folosind mai multe surse, dorindu-se astfel o relatare cât se poate de veridică și căutând astfel un echilibru, spre a oferi prin mijloacele disponibile o imagine clară a anumitor evenimente istorice, modul cum s-au petrecut, contextul și urmările.

Prin ceea ce s-a enunțat anterior în lucrarea de față se dorește și o conștientizare mai largă a ceea ce înseamnă și a însemnat Biserica în general, evitând universul restrâns al viziunii în care „popa cântă, lumea se roagă”, ci mai degrabă descoperind caracterul inovator, idealist și altruist al unor persoane care pe lângă misiunea lor spirituală au contribuit și la o dezvoltare lumească, în sensul cel mai pur al cuvântului. Ei au sprijinit instituții, au organizat evenimente, au construit și au reconstruit, nu au fost indiferenți, nu s-au rezumat în a critica, ci au impulsionat persoane spre a progresa, a-și depăși limitele urbei și a se valorifica, contribuind astfel la un bine universal.

Epitropia Madona Dudu nu este o entitate deosebită prin măreția edificiului sau a resurselor materiale, ci prin ceea ce slujitorii, oamenii care au contribuit la dezvoltarea unui spațiu bogat istoric, prolific în realizări și martor al creștinătății unui popor.

Conștientizarea cât mai detaliată a modului prin care o societate cu caracter spiritual a impactat și a dezvoltat lumea din jur duce pe deoparte la manifestarea unui sentiment de recunoștință, iar în egală măsură la necesitatea de a continua și a aduce la lumină mai multe informații.

În plan personal această lucrare a fost o recreere chiar dacă a necesitat ore, zile de muncă și vigilență sporită spre a nu a scăpa cumva vreo informație importantă. Dar ceea ce a stârnit în mod definitoriu interesul, este plăcerea de a căuta, a cerceta documente, a „scormoni” în dosarele de arhivă, din dorința și plăcerea de a lega piese de puzzle cu caracter istoric.

Anexe

Figura 17. Intrarea Domnului în Ierusalim, icoană dublă realizată de Constantin Lecca

Figura 18. Paftale familia Golfineanu

Figura 19. Parte din obiectele bisericești cumpărate de Constantin Lecca la Viena

Figura 20. Sfânta Evanghelie, ferecătură din bronz argintat 1903.

Figura 21. Sfeșnic Madona Dudu sec. XIX.

Figura 22. Pomelnic Hagi Gheorghe, ctitorul primei biserici de zid.

Bibliografie

Andrei Nicolae, Gheorghe Pârnuță, Istoria învățământului din Oltenia, Editura „Scrisul Românesc”, Craiova, 1977.

Buzerea Alexie, Școala de psaltichie de la Madona-Dudu din Craiova de la începutul secolului al XIX-lea și „sistema nouă”, Mitropolia Olteniei, anul XXIII, NR. 7-8, iulie august 1971, apud Rév. Pere I. D. Petresco, Etudes de paléographie musicale bysantine, Bucharest, 1967; – GH. Ciobanu, Muzica bizantină, în „Studii de muzicologie” vol. V, București, 1979.

Constantinescu I., Istoricul Biserici Maica-Precista dela Dudu din Craiova, Craiova, Tipografia Neamul Românesc, 1914.

Constantinescu I., Legenda icoanei făcătoare de minuni, după M. Teodorin-Coroda, 1927.

Fotografie, standul secției de broderie artistică, Revista Ilustrată, București, anul XII, nr. 589, 4 maiu 1933.

http://www.e-architecture.ro/photos/dsc_0729_bis_ma_1478516800.jpg.

https://arhitectura-1906.ro/wp-content/uploads/2016/09/1-2016_Efigii_AF_28.jpg.

Idem, Din istoria școlilor craiovene, Arhivele Olteniei, anul II, nr. 15, Craiova, Scrisul Românesc, septembrie-octombrie 1924.

Ionescu I. Th., Scurt istoric al Învățământului particular, Craiova, Tipografia Fulgerul.

Iorga N. Orașele oltene și mai ales Craiova în pragul vremurilor nouă (1760 -1830) în „Arhivele Olteniei”, IV, 1925, nr. 20.

Iorga N., Clopotul dăruit de Caragheorghe Întemeietorul Serbiei Bisericii Satului Topola (1811), Analele A. R. tom. XXXVI, Mem. Secț. Istorice, Librăriile Socec |& Comp. și C. Sfetea, București, 1913.

Iorga N., Clopotul dăruit de Caragheorghe Întemeietorul Serbiei Bisericii Satului Topola (1811), Analele A. R. tom. XXXVI, Mem. Secț. Istorice, Librăriile Socec |& Comp. și C. Sfetea, București.

Lt.-Colonel Alexandru Ioanițiu, Războiul României: 1916-1918, vol 1, Tipografia Geniului, București, 1929.

Massoff Ioan, Glorioasa existență a tenorului Gabriel Gabrielescu, București, 1974

Mitu, Narcisa Maria, Biserică și societate: Paradigme, Interpretări, Implicații, Editura Cetatea de Scaun.

Pr. Grigorie Popescu-Breasta, Un raport interesant, Revista Biserica Ortodoxă Română, XXXV, 1912, ian., nr.10, Tipografia Cărților Bisericești, București.

S.J.A.N. Dolj, fond Epitropia Madona Dudu, dosar 10/1900.

S.J.A.N. Dolj, fond Epitropia Madona Dudu, dosar 11/1903.

S.J.A.N. Dolj, fond Epitropia Madona Dudu, dosar 12/1900.

S.J.A.N. Dolj, fond Epitropia Madona Dudu, dosar 12/1902.

S.J.A.N. Dolj, fond Epitropia Madona Dudu, dosar 16 /1918.

S.J.A.N. Dolj, fond Epitropia Madona Dudu, dosar 20/1917.

S.J.A.N. Dolj, fond Epitropia Madona Dudu, dosar 24/1917

S.J.A.N. Dolj, fond Epitropia Madona Dudu, dosar 26/1916.

S.J.A.N. Dolj, fond Epitropia Madona Dudu, dosar 27/1917.

S.J.A.N. Dolj, fond Epitropia Madona Dudu, dosar 32/1899.

S.J.A.N. Dolj, fond Epitropia Madona Dudu, dosar 33/1900.

S.J.A.N. Dolj, fond Epitropia Madona Dudu, dosar 38/1916.

S.J.A.N. Dolj, fond Epitropia Madona Dudu, dosar 39 /1916.

S.J.A.N. Dolj, fond Epitropia Madona Dudu, dosar 43/1898.

S.J.A.N. Dolj, fond Epitropia Madona Dudu, dosar 56/1782.

S.J.A.N. Dolj, fond Epitropia Madona Dudu, dosar 62/1901.

S.J.A.N. Dolj, fond Epitropia Madona Dudu, dosar 9/1916.

Simonis G., Din trecutul musical al Craiovei, „Arhivele Olteniei”, XII, sept. – dec.1933, nr. 69-70.

Theodorescu Barbu, Constantin Lecca, București, Academia Română, 1938.

Theodorian-Carada M., Efimeridele, București, Tipografia Capitalei, 1930.

Toma Rădulescu, Biserica Sfinții Arhangheli, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2016.

Vincenz Alfred, Din trecutul Craiovei în A.O.V., 1926.