Lect. univ. dr. Irina Zamfira DĂNILĂ [622243]

Universitatea de Arte ,,George Enescu” Iași
Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice

LUCRARE DE LICENȚĂ

Îndrumător:
Lect. univ. dr. Irina Zamfira DĂNILĂ

Absolvent: [anonimizat]
2018

2
Universitatea de Arte ,,George Enescu” Iași
Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice

Folclorul obiceiurilor în comuna Fundu Moldovei
și împrejurimi

Îndrumător:
Lect. univ. dr. IRINA ZAMFIRA DĂNILĂ

Absolvent: [anonimizat]
2018

3
CUPRINS

Introducere
Capitolul I
I. Importanța comunei
1. Așezare
2. Istoric
3. Personalități
4. Aspecte etnografice
Capitolul II
II. Folclorul obiceiurilor în comuna Fundu Moldovei
1. Obiceiuri de iarnă
2. Obiceiuri de primăvară – vară
Capitolul III
III. Folclorul familial
1. Obiceiuri legate de naștere
2. Obiceiuri de nuntă
3. Obiceiuri de înmormântare
Capitolul IV
IV. Repertoriul pastoral/vocal
1. Doine, semnale
2. Sidor Andronicescu
3. Ilie Cazacu
4. Maria Surpat
5. Mina Pâslaru
Capitolul V
V. Ansamblul folcloric Arcanul – promotor al tradițiilor Bucovinene
1. Istoricul ansamblului

4
2. Componența
3. Evoluție artistică
4. Personalități
a. Dorin Cocârță
b. Ioan Iacob
c. Liviu Țaran
Capitolul VI
VI. Melodii din repertoriul formației
Concluzii
Bibliografie

5
Introducere

Spațiul etnocultural bucovinean a acumulat de -a lungul timpului un bogat și valoros tezaur cultural, o
zestre spirituală care constă din sărbători, datini, obiceiuri, credințe, superstiții toate prin conținutul lor au
contribuind la constituirea unui compl ex de valori care încununează de la sine despre fascinanta cultură
tradițională din această adevărată „rezervație etnologică” europeană, care este Bucovina. Anonimul
creator de folclor, ca inițiator, a fost bun la mână. El a pus piatra de temelie, adică a extras teme
din repertoriul etern al mitologiei, a semnat problematica majoră a omului ca ființă, a descoperit
împărăția sunetului și a cuvântului atotstăpânitor în lumea lui infinită de “gândiri și de imagini”
și le-a sincretizat în muzică. Toate manifes tările spectaculare la care asistăm și la care suntem
părtași, în ceea ce privește obiceiurile calendaristice, reflectă un efort colectiv de reactualizare și
păstrare a unor tradiții ce au intrat adânc în conștiința multimilenară a colectivităților umane.
Constatăm astăzi că pe măsura trecerii timpului datinile și obiceiurile și -au pierdut
semnificațiile originare, pe care doar specialiștii le mai pot decripta. Societatea actuală nu mai
conferă mediul din care să izvorască practicile mitologice, ceea ce a m ai rămas și va mai rămâne
un timp este fenomenul artistic și spectacular pe care îl reprezint ă aceste obiceiuri
folclorice. Transformarea pe nesimțite a societății rurale într -o societate de consum a dus la
transformarea cântecelor și jocurilor populare în produs comercial, multe din ele nemaifiind
create în vatra satului de unde provin.
În societatea românească tradițională, obiceiurile formează un sistem complex de relații, un
sistem corelat cu viața omului, iar folclorul este cel mai în măsură să îl expr ime. Sistemul acesta
se remodelează continuu în funcție de necesitățile vieții comunitare curente, reactualizându -și
formele de exprimare artistică. Deși sunt mulți iubitori ai folclorului, puțini sunt cei care -i
cunosc cu adevărat particularitățile, care îi înțeleg tainele și specificul.

6
CAPITOLUL I

I. Importanța comunei
1. Așezare
Teritoriul comunei Fundu Moldovei este situat pe cursul superior al râului Moldova, în
partea Vestică a județului, la o distanță de 13 km față de orașul Câmpulung Moldovenesc și la 88
km față de municipiul reședință al județului.
Comuna este înconjurată de culmile Obcinii Mestecănișului și anume la e st Culmea
Lucina , la vest Culmea Mestecănișului, în sud Culmea Arsâneasa (Arseneasa)1, iar la nord
Moldova traversează Culmea Lucina Muncel unde își taie chei pitorești în calcare dolomitice.
Așezarea geografică în cadrul județului favorizeză în acest spațiu o particularitate mai
răcoroasă a climei cu toate consecințele ce decurg asupra peisajului natural. Vânturile au
frecvența mai m are din sectoarele vestic și estic: iarna domină vânturile din est și nord -est, vara
cele din vest și sud -vest.
Rețeaua hidrografică a comunei este formată din râul Moldova și afluenții pe care -i
primește pe teritoriul comunei, sectorul pe care -l străbate având o distanță de 16 km. Apa
Moldovei se încadrează în clasa apelor bicarbonate cu conținut apreciabil de sulfați, cu
mineralizare și duritate redusă până la mijlocie, cu bună aprovizionare în oxigen dizolvat , cu
slabă impurificare naturală și reziduală .2 Principala cale de valorificare a apelor Moldovei o
reprezintă folosirea acesteia la funcționarea morilor de apă și a ferăstraielor. În prezent apa este
utilizată la aprovizionarea gospodăriilor din centrul comunei cu apă potabilă, precum și la
flotația minereurilor complexe din cadrul Exploatării Miniere din comună.

2. Istoric

Așezată în lungul văii Moldovei , de la care -și trage numele, comuna Fundu Moldovei a
ocupat și ocupă un loc important în istoria acestui ținut.
Denumirea localității ar proveni de la faptul că este așezată pe malurile râului Moldova,
iar toponimul Fundu își are abârșia „Fundus” -ul latin, cu sensul de proprietate, moșie, loc
anumit, deci o așezare aflată me malurile râului Moldova. Plauzibilă este și varianta potrivit
căreia acest ținut de pe valea Moldovei ar fi constituit în vechime un capăt, un fund al Țării

1Nicolae Barbu, „Obcinile Bucovinei”, Editura Științifică, 1976, pag. 19;
2 Ibidem, pag. 185 ;

7
Moldovei. Conform simțului românesc al limbii, Fundu Moldovei ar constitui locul care se află
aproape de izvoarele Moldovei, sau moșiile cel e mai depărtate ale Țării Moldovei de odinioară.3
Ca orice așezare, comuna Fundu Moldovei își are propria -i legendă de întemeiere: „Cică
în vremile vechi … trei români, oieri din Ardeal, anume Petrea Colac, Nechita Țâmpău și Leonte
Timul … se hotărăsc să treacă munții, cu turmele, dinspre răsărit … Și cum au hotărât au ș i făcut
… S -au sfătuit să rămână acolo pentru totdeauna. Petrea Colac s -a așezat într -o poieniță, lângă
un pârâu, care de atunci încoace, se numește pârâul Colacului. Nechita Țâmpău s -a așe zat ceva
mai la vale, în altă poieniță, lângă un al pârâu. Dar pârâul acela nu s -a chemat după numele lui, ci
pârâul Arsânesei, după numele unei nepoate de -ale sale. Leonte Timul a trecut de cealaltă parte
de Moldova și s -a așezat cu turmele sale pe alt pâ râu și de atunci se numește Pârâul Timului, sau
după cum spuneau unii. Chimân, iar mai recent Timăn. Și acești trei păstori au fost cei dintâi
care au descălecat și au întemeiat satul ce poartă numele Fundu Moldovei. ”4

3. Personalități

Comuna Fundu Moldovei este cunoscută pentru cadrul organizat în care s -au desfășurat
manifestări artistice de amploare . Astfel, în anul 1989, ia ființă cabinetul de lectură Lumina .
Primul președinte a fost Toader Leuștean, apoi preotul Ilarion Prelici, învățătorul Samu il
Maghior, preotul Ilarion Pavel, iar în anul 1935 Nistor Andronicescu. Cabinetul avea casă
proprie cu 40 de prăjini teren. Avea scop cultural și cuprindea 50 de membrii. Merite deosebite
pentru societate a avut Miron D. Ciupercovici.
Pe lângă cadrul lega l constituit de societatea de lectură Lumina se înființează și o societate de
femei. La 18 decembrie 1900, filiala Societății „Doamnele Române” distribuie elevilor sărmani
și sârguincioși straie și rechizite în valoare de 200 coroane. Comitetul societății era alcătuit din
Eugenia Șindilariu, Natalia Prelici, Fevronia Botezat, Ioana Leuștean și Elena Țâmpău, suma
fiind obținută în urma organizării a două petreceri populare.
Un rol important în dezvoltarea culturală a comunei a avut -o Dimitrie Gusti , a cărei activitate
îl face cunoscut în istoria sociologiei românești ca autor al primului sistem de sociologie
științifică, creatorul învățământului sociologic din țara noastră, personalitate de notorietate
mondială. Din documentele existente în Fundu Moldovei cit ăm din Condica chronicală a
parohiei Fundu Moldovei de la data de 11 iulie 1928 : „ … A sosit în comună savantul profesor
universitar Dimitrie Gusti, întemeietorul și organizatorul științei sociologice în România. Marele

3 Lucău -Dănilă, Rusan, „ Fundu Moldovei -o așezare din ținutul Câmpulungului bucovinean ”, Ed. Societatea pentru
cultură „Dimitri Gusti” -Fundu Moldovei, 2000, pag. 21;
4 Marian, Simion, Florea, Legende istorice din Bucovina, Editura Junimea, Iași, 1981, pag. 122 -129;

8
îndrumător sociologic a venit la Fun du Moldovei pentru patru săptămâni cu întregul seminar de
sociologie de pe lângă Universitatea din București, pentru a studia dezvoltarea poporului român
din această comună. Echipa sa monografică, având câte o secțiune medicală, statistică, istorică și
economică, a început cu multă asiduitate lucrările, strângând un material documentar de o
necontestată valoare științifică.”
Din această perioadă a campaniei monografice, se mai păstrează Catalogul materialului
sociologic privitor la cercetările întreprinse î n comuna Fundu Moldovei din Bucovina în anul
1928 , precum și Catalogul expoziției sociologice organizată pentru prima oară la noi în țară tot în
cadrul acestei campanii și tot la Fundu Moldovei de către sculptorul Mac Constantinescu sprijinit
de către ceilalți membrii ai echipei. Alături de obiectele locale sunt expuse și cele colecționate de
la Nerej – Vrancea, în total 246 de obiecte, la marea Expoziție internațională de la Barcelona,
care a obținut medalia de aur. Rezultatele aces tei campanii, care au găsit deplină înțelegere la
autoritățile locale reprezentate de primarul Gavril Frâncu, a depășit stricta specializare
monografică, lăsând urme durabile în viața așezării, prin acțiuni directe cum ar fi asistența
medicală concretă, în temeierea bibliotecii comunale, iar la insistențele lui Gusti s -a întemeiat
căminul cultural, având ca obiect principal impulsionarea activității culturale și artistice5.
În ședința primăriei din 27 iulie 1928, profesorul Dimitrie Gusti a fost declarat de către edilii
locali CETĂȚEAN DE ONOARE al comunei Fundu Moldovei, urmând ca însemnele acestui
titlu să -i fie înmânate la sfârșitul cercetării monografice, fapt care s -a și întâmplat dealtfel la 5
august 1928.

4. Aspecte etnografice

Condițiile de dezvoltare ale comunei au dus la crearea și păstrarea unor forme proprii de
creație materială și spirituală, creații prin care Fundu Moldovei întregește fondul etnografic și
folcloric al zonei, fiind apreciat ca unul dintre cele mai bogate și nealterate din țară, car e
continuă să ofere mărturii originale despre ocupații străvechi, să ne introducă în datini și
obiceiuri pierdute în alte locuri.
După mărturiile unor membri ai echipei ce a făcut cercetări sociologice în 1928, s -a pus
formal problema alcătuirii unui muzeu , care a crescut an de an sfârșind cu constituirea Muzeului
satului din București, în 1936.
Ca așezare tipică, Fundu Moldovei este o comună bine reprezentată în unele muzee din țară,
în special la Muzeul Satului prin casa strămutată acolo și prin cele 482 de obiecte, dintre care

5 Enciclopedia Români ei, Vol. II, Țara Românească, București, 1935, sub conducerea lui Dimitrie Gusti, Editura
Fundației Regale, pag. 124 ;

9
166 sunt din lemn. Multe dintre obiectele colecționate aici se află la muzeul din Dumbrava
Sibiului, la Muzeul Etnografic al Moldovei din Iași, la Hanul Domnesc din Suceava devenit
Muzeul Etnografic al Bucovinei, precum și la Muzeul „Arta Lemnului” din Câmpulung
Moldovenesc.
Arhitectura locuinței țărănești din localitate se încadrează în ansamblul peisajului
arhitectonic românesc, ca o manifestare plenară a arhitecturii lemnului, proprie regiunilor de
munte. Termenii latini , care denumesc principalele componente din structura locuinței
tradiționale, dovedesc atât vechimea acestui domeniu al civilizației autohtone, cât și unitatea de
cultură materială definitorie pentru profilul istoric și cultural al poporului român.
În evoluția sa, tipologia casei din comună cunoaște trecere a de la bordeiul monocelular la
locuința cu tindă rece, cămară și o singură încăpere la casa cu două încăperi (locuința propriu –
zisă și casa cea mare) și tinda centrală. La început casa era înconjurată de o prispă care, cu
timpul se transformă în gang. Oda tă cu gangul apare și necesitatea decorării stâlpilor care sunt
ornamentați pe toate cele patru suprafețe. Gangul se extinde și pe părțile laterale, ajungând,
uneori, să înconjoare casa. Materialul de construcție este lemnul de rășinoase din pădurile, care
oferă lemn de cea mai bună calitate pentru grinzi lungi și drepte, cu diametre egale, căpriori,
bușteni masivi pentru stâlpi, lemn pentru scânduri și dulapi, precum și pentru draniță și solzi.
Tencuiala pereților se execută dintr -un amestec de lut amestec at cu paie care se fixa direct
între grinzile pereților, fără a se face o vergelare prealabilă. Pereții astfel tencuiți erau fețiți
(îndreptați), după care se trăgea cu muruială (amestec de lut și apă) sau se văruia. Suprafața
interioară de călcare era formată din năsâpală – de obicei pietriș mărunt – peste care se mai așeza
un strat de lut ce se uniformiza periodic cu muruială. Podeaua de scânduri a fost introdusă inițial
la locuința cu două încăperi, doar pentru oda ia curată.
Realizarea artistică a exteriorului locuinței trebuie privită în timp nu ca o intenție estetică
expresă, ci doar ca o adecvare funcțională unui scop utilitar bine precizat. În acest sens trebuie
privite cr ucile de la ferestre, realizate inițial din lemn, apoi din feronerie artistică, ancadramele
de uși și ferestre, stâlpii gangului și ai cerdacului, elementele de susținere a prăjinii de sub
streașină și folosite la aerisirea hainelor, poalele acoperișului care expun un al treilea rând de
solzi în floriți.
Tipul de locuință specific comunei noastre pentru sfârșitul secolului al XIX -lea și începutul
secolului al XX -lea este bine reprezentat de casa din Colacu, expusă l a Muzeul Satului și de Artă
Popu lară din București. Aceaste este tipică pentru o f amilie de răzeși, datând din anul 1901.

10

Casa din Colacu expusă la Muzeul Satului și de Artă Populară din București

În locuințele tradiționale cu o singură încăpere, vatra deținea funcția majoră, fiind amplasată
într-un colț al încăperii. În prelungirea acesteia se află cuptorul, ca spațiu pentru dormit. De jur –
împrejurul camerei se aflau montate laițe, patul pentru dormit și o mică masă. Colțul cuptorului
și colțul patului erau unite printr -o prăjină de lemn bine fixată în grinzi, pe care erau etalate pi ese
mari de port care nu pot fi păstrate în lăzi. În tinda rece, exista o laiță lângă unul din pereți,
folosită ca suport pentru gălețile de apă, cofele cu lapte sau alte piese din inventarul gospodăresc.
Accesul în pod se făcea din tindă pe o scară mobilă acesta, servea în timpuul iernii, la afumatul
cărnii de porc.
Cea de a doua cameră, era destinată păstrării zestrei fetelor, primirii oaspeților în cazul unor
sărbători sau manifestărilor prilejuite de ciclul obiceiurilor. Mobilierul tradițional se remar că atât
prin funcționalitatea sa maximă, cât și prin ornamentică, reliefând o deplină simetrie a
proporțiilor. Una dintre piesele importante,de veche tradiție era lada de zestre frumos decorată
pe tăbliile laterale cu horjul . Motivul decorativ dominant era rozeta, de obicei plasată ca simbol
solar central , încadrat de motive simetrice constând din romburi, pătrate, zigzaguri etc.
Patul, altă piesă de mobilier importantă, era înalt, uneori, pentru e se urca în pat, oamenii
foloseau un scăunel. Existau diver se tipuri de paturi: paturi suspendate , laița-pat, lada-pat sau
patul cu șuflad (sertar). Podișorul sau blidarul era amplasat în apropierea cuptorului. Colțarul
era situat într -unul din colțurile camerei, în care se puneau fusele, drugile sau ghemele de l ână.

11
Cuierele serveau pentru agățat cănile și ulcelele sau/și unele farfurii decorative. Scaunele, de
diferite tipuri serveau necesitățile gospodăriei:„scaune mici rotunde pe trei picioare, scaunele
dreptunghiulare, joase, scăunele cu spătar confecționate din diferite esențe de lemnˮ.6

Țesăturile de interior erau de o mare varietate ca formă, dar și ca ornamentare, fiind realizate
fie pe stative (război de țesut) , fie cusute cu mâna. Una din aceste piese era năframa confecționată
din pânză de bumbac , cusu tă cu strămătură de diferite culori cu motive florale sau geometrice.
Culorile predominanteerau verde, crem, cărămiziu, negru, roșu. Motivele ornamentale erau
aplicate la colțurile năfrămii. Multe dintre aceste năfrămi, cu care era împodobită casa cea mare ,
erau primite de vătafi de la druște cu ocazia diferitelor nunți.7
Despre viața bisericească a țăranilor din Fundu Moldovei se poate spune că s -a aflat în
strânsă dependență cu istoria Bucovinei, când împrejurări de cele mai multe ori viclene sau
brutale au vrut să -i facă să renunțe la biserica strămoșească.
Biserica din Fundu Moldovei cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” s -a construit între
anii 1819 -1822. Este zidită pe un platou, în apropierea vărsării pârâului Timăn în râul Moldova.
Tot pe acest platou s -a aflat și vechea biserică de lemn și anume în cimitirul dinspre miazăzi de
biserica actuală pe locul unde este ridicată o cruce comemorativă. Actuala biserică are formă
treflată. Interiorul este împărțit în trei părți: altar, naos și pronaos. Exteriorul este simplu, fără
contraforturi. Inițial a fost acoperită cu șindrilă, iar prin anul 1980, a fost acoperită cu tablă
zincat ă. Biserica, în interior , este pictată în frescă de către pictorul bisericesc Constantin
Călinescu din Breaza, județul Prahova. Catapeteasma bisericii datează din anul 1937 și este

6 Filon Lucău -Dănilă, Dumitru Rusan, Fundu Moldovei – o așezare a ținutului Câmpulungului bucovinean, Editura
Societatea pentru Cultură „D imitrie Gustiˮ, Fundu Moldovei, 2000, pag. 324 -325;
7 Emilia Pavel, Portul popular moldovenesc , Editura Junimea, Iași, 1976, pag. 113;

12
sculptată în lemn de tei, în stil baroc și pictată în ulei în stil neobiza ntin cu pronunțată influență a
picturii Renașterii
Obiectele de valoare istorică și artistică pe care le păstrează această biserică sunt: epitraf din
1837, foarte uzat, un epitraf din 1891 dăruit de fiica fostului preot Grigore Ciupercovici, pe
timpul căru i s-a zidit biserica, 3 icoane din lemn înfățișând pe unii proroci și apostoli, care
datează din secolul al XVIII -lea și au făcut parte din catapeteasma bisericii vechi de lemn, icoana
Mântuitorului Isus Hristos pe tron și alte trei icoane ale Mântuitorulu i Isus Hristos, ale Maicii
Domnului și ale Sfintei Mucenițe Varvara, pictate în anul 1837. Se află următoarele cărți vechi:
Kiriakodeon al mitropolitului Nicolae Teotokis, tipărit în anul 1811 la mămăstirea Neamț, o
evanghelie tipărită tot la Neamț în 1858 și alte cărți de îndrumare creștinească. Cel mai vechi
nume de preot cunoscut, care a slujit la biserica veche de lemn din această parohie, este al
preotului Gheorghe Hasneș, care a fost păstorul acestei biserici până în anul 1813. Acestuia i -a
urmat preo tul Grigore Ciupercovici pe timpul căruia s -a zidit actuala biserică și care este
înmormântat în partea de răsărit a bisericii, lângă altarul acesteia.8
Ștergarele, piesele cu funcția ornamentală cea mai evidentă, erau amplasate în partea cea de
sus a pere ților, de obicei încadrând vase de ceramică sau icoane, realizate în mai multe ițe. Unele
ștergare, țesute numai din bumbac de culoare albă, numite zăbrenice , erau utilizate și ca
învelitori pentru cap. Confecționarea ștergarelor se făcea din in, alesătura făcându -se din
strămătură colorată diferit, acestea ajung în zilele noastre la utilizarea bumbacului și a mătăsii de
diferite calități, sub aspecte coloristic reluând gamele folosite la cămăși, de la care preiau și o
parte a motivelor decorative.
Biserica ortodoxă, monument „Sfântul Nicolae” din Colacu este așezată la confluența
pârâului Colacu cu râul Moldova în comuna Fundu Moldovei de Sus, satul Colacu. În anul
1776, așezarea era un sat domnesc.9Construită în jurul anului 1800 pe temelia unei b isericuțe
vechi de la care se păstrează iconostasul. Biserica este executată în întregime din lemn, pe
temelie de piatră de râu, în lungime de 17 m., lată de 9,50 m. și înaltă de 12 m., sub formă de
cruce greacă redusă ce are executat înspre apus, la intra re, caracteristicul pridvor în dimensiune
de 4×4 m. Construcția nefiind tencuită, atât în interior cât și la exterior, oferă un exemplu clasic
de rezolvare a trecerii de la o suprafață pătrată la una circulară, prin felul de așezare și retragere
succesivă a bârnelor. Acoperișul a fost drănițit cu solzi tăiați în două flori în anul 1974 și
reacoperită cu solzi tăiați în trei flori în anul 1997, când casa străjeriței devine muzeu.
CAPITOLUL II

8Inf. pr. Babici Modest, Istoricul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din parohia Fundu Moldovei de Jos , 27
iulie 1979, Fundu Moldovei;
9Daniel Werenka , Topographie der Bikowina , 1774 -1785, Cernăuți, 1895, pag. 30;

13

II. Folclorul Obiceiurilor în comuna Fundu Moldovei
1. Obiceiuri de iarnă

Obiceiurile de Anul Nou în zonă sunt foarte diversificate. Colindele, clopoțelul,
buhaiul din seara zilei de Ajun, capra, cerbul, semănatul (echivalentul sorcovei), reprezintă
tot atâtea manifestări, cu repertorii distincte, ce se transformă în gran dioase spectacole
populare, antrenând, ca și în alte ocazii, întreaga colectivitate.
Caracteristica majoră a obiceiurilor de iarnă în Obcinile Bucovinei o constituie
repertoriul lor neasemuit de bogat în datini și credințe, în realizări artistice, literare , muzicale,
coregrafice, mimice și dramatice. Studiind cadrul evolutiv, trebuie să admitem legăturile
indiscutabile între sărbătorile noastre de iarnă și ciclul sărbătorilor romane păgâne, mai cu
seamă Saturnaliile și Calendele și la care, alături de forme le arhaice,abundă elemente
moderne.
În ajunul Crăciunului se umblă cu colinda. Se fac echipe de 2 -5 copii sau tuneri care
colindă pe la casele vecinilor și rudelor, și care au repertoriu de colinzi religioase: Azi e seara
de Ajun, Sus în slava cerului, Zio rel de ziuă, Nuntă din Cana Galileii, Cetiniță cetinioară, O,
ce veste minunată, Trei păstori, Maica sfânt -a lui Iisus, Sus, boieri, nu mai dormiți, Fașă
albbă de mătasă, Ia, sculați, boieri, Trei crai de la răsărit, Dumnezeu de la -nceput, Când s -a
născut micul Iisus, Sus în slava cerului, Florile dalbe.
Grupele de colindători primesc din partea gazdelor mere, nuci sau bani. Familiile de
gospodari care se vizitează în cele trei zile ale Crăciunului, au obligația de a colinda la
intrarea în casă.
Cu multe zi le înainte de Anul Nou, îndată după apariția primilor fulgi de omăt, încep să
se constituie primele grupuri de mers cu buhaiul . Un alai de buhai este alcătuit de regulă din:
urător cu clopoțel, 1 -2 pocnitori din bici, 3 persoane cu buhaiul – unul ține, unul trage și al
treilea dă zăpadă la cel ce trage buhaiul, câțiva fluierași, câteva capre și un cerb, urs șu ursar,
mire și mireasă, moș și babă, cioban la capre. Toate aceste persoane vor structura un
spectacol pitoresc care debutează cu urătura mare a b uhaiului, rostită la fereastra gospodarului
după prealabile întrebare „Primiți cu buhaiul?ˮ.

14

O parte din alaiul de buhai

Buhaiul este alcătuit dintr -o bărbânță desfundată la care se potrivește la unul din capete o
piele proaspătă de câine bine întinsă, prin mijlocul căreia se scoate un smoc de păr, din coadă de
cal, degresat, care prin tragere va emite un sunet asemănător cu răgetul unui taur10. Pe acest fond
sonor se suprapune molodia fluierelor pentru buhai11, împreună alcătuind acompaniame ntul
urătorului.
Urătura este structurată în trei părți, partea introductivă fiind mai susceptibilă la primirea
încărcăturii umoristice, întrucât variază în funcție de gazda la care se urează.
De exemplu, urătură la popa:
Măi, părinte, părințele,
Tare -i rău nevestei mele
La tigaia cu jumere,
Ș-acum i -i foame tare
Și-ar mânca gâscă cu sare
Si-ar bea vin din calacan,
Dac-ar mai trăi un an
Să-mi facă și mie -un suman …12

Momentul cel mai spectaculos la urătură rămâne la final. În zona Câmpulungului este o
frumoasă variantă care ne introduce într -o atmosferă antonpannească:
… noi nu umblăm
Prin ținutul vostru
Din bun capul nostru
Că din moși -strămoși au umblat
Și-au urat
Dar au și căpătat:
Vaci cu viței,

10 Inf. Nistor Flocea, 45 ani, Botuș;
11 Melodie specifică urăturii și care are aspect de doină, existentă doar în zonă;
12 Inf. Vladimir Ursescu, 43 ani, Botuș;

15
Oi cu miei,
Poarce cu purcei,
Gâște îngră șate
Și găini împerecheate!13

În Fundu Moldovei, circulă formule diverse care pleacă de la faptul că urătorii nu sunt
„de satˮ, având cale lungă de bătut:
Suntem de la Ciuca -Muca,
Unde -i mămăliga cât nuca
Și-o păzesc doisprece cu măciuca
De vrei să iei o fărămătură,
Te-ating cu -o despicătură,
Di-ți sar tăți dinții din gură.14

Momentul imediat următor este punctat de jocul caprelor și al cerbului. Fluierașii
interpretează jocul caprei, ciobanul, având în mână o botă, va dirija jocul acestora adresându -le
strigăturile:
Pe munte cu florile
Pasc ciobanii caprele.
Ța, ța, ța, căpriță, ța,
La stânga și la dreapta
⃰
Vine cerbul de la munte
C-o steluță albă -n frunte,
Frunză verde baraboi,
Hai să mergem înapoi
⃰
Bine-i șade caprei mele
Cu cercei și cu mărgele,
Astă capră -i năzdrăvană
Cu lăicer și cu năframă.
⃰
Frunză verde și -un harbuz,
Ține, capră, capul sus!
Ș-apoi verde lemn sucit,
Jocul nostru s -o gătit.

13 Idem.
14 Inf. Spiridon Zdrob, 38 ani, Botuș;

16

După jocul caprelor urmează tr avestiul
animalier urs, jucat cu dezinvoltură pe melodia
ursăreasca, presărat cu numeroase strigături:
Ursul meu, cu sania
l-am adus din Spania.
⃰
Scoală, ursule, de jos,
Să te văd cât ești de gros,
Scoală, ursule -n picioare,
Să te văd cât eșt i de mare.

La finalul spectacolului se crează o
atmosferă de umor datorită celorlalți mascați, care
intervin în crearea unor roluri specifice măștilor
pe care le reprezintă.
În dimineața zilei de Anul Nou, copiii
umblă cu semănatul pe la casele gospodarilor.
„Băieții și chiar băiețanii mai mari își iau în niște
săculețe de pânză, grâu, orz, secară etc. și merg pe
la casebși zic aceste versuri:
Să trăiți,
Să-nfloriți,
Ca merii,
Ca perii
În mijlocul verii,
Să fiți tari ca piatra
Și iuți ca săgeata
Să fiți tari ca fierul
Și iuți ca oțelul!
La anul și la mulți ani!

17
aceasta se cheamă că samănă ceea ce au arat sprea seara de Anul Nou.ˮ15
Dacă primii care vin cu semănatul cunt băieți, acesta este un semn bun pentru gospodăria
respectivă.

2. Obiceiuri de primăvară – vară

Viața de zi cu zi a țăranului român este însoțită de numeroase obiceiuri care sub aspect
monografic însoțesc istoria unei așezări. Unele obiceiuri au evoluat în timp „până la adevărate
forme de teatru popular, așa cum sunt obiceiurile legate de sărbătorile de iarnă, mai ales jocul
caprei, la Fundu Moldove i sau Câmpulung.ˮ16
La 1 Martie încep Dochiile17 în număr de 9 sau 12 zile în care se poate prevedea cum îți
va merge în tot timpul anului. Se alege o zi și după cum va fi vremea în acea zi, așa va fi și viața
celui ce și -a ales ziua respectivă.
Un alt obic ei practicat atât primăvara cât și toamna îl constituie focurile , care nu se fac la
dată fixă, ele fiind integrate ciclului muncii, având funcție de purificare și fertilizare. Copii sunt
puși să sară peste foc pentru a fi sănătoși și să nu aibă pureci. Focurile se fac primăvara când se
greablă grădinile, livezile și curțile, sau toamna, când se strâng resturile vegetale uscate de pe
arături.
Există obiceiul ca în joile de după Paști și până la Duminica Mare să nu se lucreze la
pământ, pentru a păzi semăn ăturile de grindină, de trăsnet, de secetă, de foc, precum și contra
insectelor dăunătoare și a păsărilor de pradă.
Sânzienele . În această sărbătoare, băieții fac coronițe de flori pe care le oferă fetelor, care
după ce umblă cu ele un timp, le aruncă pe a coperișul casei. Dacă acesta rămâne pe acoperiș,
înseamnă că fata respectivă va trăi mult, iar dacă va cădea, viața ei va fi mai scurtă. Tot în acestă
zi, fiind Sărbătoarea Sfântului Ioan de la Suceava, creștinii fac pelerinaj la mănăstirea Sfântului
Ioan de la Suceava pentru a prăznui acest sfânt.
Hramurile . Tot ca obiceiuri calendaristice de peste an trebuie privite și hramurile ce au
loc pentru prăznuirea patronilor bisericilor din comună. La Fundu Moldovei hramul are loc în
ziua de Sfântul Dumitru, la C olacu, în ziua Naștere a Sfintei Fecioare Maria, la Botuș de
Duminica Mare, la Mănăstirea Orata la Adormirea Maicii Domnului, iar la Deluț de Sfântul Ilie.
A doua zi după hram se face pomenirea morților la cimitir la care participă întrega comunitate.

15 Elena Niculiță -Voronca , Datinile și Credințele poporului român adunate și așezate în ordine mitologică , Vol.I,
Editura Polirom, Iași, 1998, pag. 105 -106;
16 Costică Brânduș, Constantin Grasu, Valea Moldovei, Editura pentru Turism, București, 1981, pag. 41;
17 Dochia reprezintă un personaj legendar din mitologia poporului român, iar B.P. Hasdeu înclină să creadă că ar
avea originea în mitologia tracă și ar fi identificată cu zeița Niobe.

18
Aces tă ceremonie durează timp de trei zile, având și caracterul unui praznic oferit celor morți din
fiecare familie, întrucât sunt invitați rude, prieteni, cunoscuți, care să se bucure de bucatele
pregătite pentru hram.
La 23 iulie, este sărbătorit Sfântul Foc a, zi în care nu se lucrează, pentru ca gospodăria
să fie ferită de trăsnet și de foc.
Obiceiuri de ocrotira a turmelor . Se sărbătorește pentru oi ziua de Sfântul Haralambie
și Sfântul Vlasie pentru lupi. Ziua de 23 august este sărbătoarea Sfântului muceni c Lup, „în care
ciobanii nu vorbesc și nu mănâncă pentru ca gura lupului să fie închisă când vine la turmăˮ18.
Pentru același motiv se dau oilor în mâncare nodurile de la pornitul pânzei, ca atuncu când lupul
va intra în turmă, să aibă nodul în gât, iar gur a să-i fie încleștată.
Tot pentru ocrotirea vitelor din gospodărie, de Sfântul Andrei se ung ușile grajdului și ale
casei cu usturoi. Se zice că Sfântul Andrei păzește vitele de boli și vrăjitorii care le iau mana.
Usturoiul este prezent și atunci când urc ă oile și vacile la stână, pentru a fi ferite de mușcătura de
șarpe sau de halge.

18Lucău -Dănilă, Rusan, „ Fundu Moldovei -o așezare din ținutul Câmpulungului bucovinean ”, Ed. Societatea pentru
cultură „Dimitri Gusti” -Fundu Moldovei, 2000, pag. 389;

19
CAPITOLUL III

III. Folclorul familial
1. Obiceiuri legate de naștere

Nașterea, ca un prim moment în viața omului, constituie premiza unui obicei deosebit, la
care, alături de familie, participă întreaga colectivitate.
Actele de propițiere, practicate mai întâi de mama, cuprindeau o serie de practici care
urmăreau înlăturar ea forțelor maleficeși asigurarea unui cadru proprice noului născut.
Când se apropia momentul nașterii, era chemată moașa sau o femeie bătrână pricepută
din vecini, care punea apa la încălzit, bărbații părăsind încăperea, după care punea un fir de
strămătu ră roșie în tocul ușii, care mai apoi era legat de mâna noului născut pentru a nu se
deochea.
Prima baie era însoțită de un alt moment semnificativ, când pruncului i se făceau ursitele .
În scaldă se punea un ban de argint pentru purificarea apei, precum și busuioc. Apa rezultată din
scăldătoare era aruncată deasupra unui par ascunțit sau la rădăcina unui pom pentru a nu călca
nimeni pe ea.
Urmau alte două momente importante: botezul și cumătria . Pentru a primi taina botezului,
copilul trebuie să aibă un nănaș care era ales de părinții acestuia. Nănașii trebuie să pregătească
pânza de mir – pânză pe care se așează copilul după ce este botezat și care va fi miruit – fașa
pentru înfășat și bârnețul sau bota pentru legat fașa. Ca daruri pentru noul născut se oferă diferite
piese de îmbrăcăminte.
Femeia care a născut nu are voie să iasă din casă timp de patruzeci de zile, pentru că nu
este curată, perioadă în care prietenii și vecinii vin în rodin, aducând diverse cadouri și urând
viață înbelșugată copilului și mamei. După patruzeci de zile, femeia merge la biserică unde ise
face molifta, ducând cu ea și copilul ca să -l îmbisericească.
După botez urmează cumătria, cu care ocazie se întâlneau cumătrii și rudele mai
apropiate. La ospățul oferit erau chemați și lă utari – muzicanți din sat – prilej cu care se petrecea
și se ofereau daruri noului născut sub formă de bani.
Ca relație de neam, părinții copilului și nănașii devin cumătrii, aceeași legătură se
stabilește și între nănași. În comună nu există obligația exp resă ca nănașul de botez să devină și
nănaș de cununie.
Vârsta de un an este marcată prin tăierea moțului, prilej cu care sunt invitați nănașii și se
face o mică petrecere.

20
IV. Obiceiuri de nuntă

În contextul obiceiurilor familiale, nunta are o importanță cu totul deosebită.
Caracterul evident de opțiune liberă îi conferă, în folcloristica românească, valențe nebănuite
care incifrează un adevărat sis tem instituțional de moralitate și valori etnologice nu
întordeauna lesne de pătruns.
Instituția căsătoriei tr ece prin câteva momente principale, în general valabile și pentru
alte zone: pețitul, strigările, chemarea la nuntă, vulpea, masa miresei, jocul zestrei, aducerea
miresei, iertăciunea, cununia, masa mare, închinatul, îmbroboditul miresei, calea primară.
Ieșind din vârsta copilăriei, feciorul dobândește o serie de drepturi de care se bucură în
centrul de flăcăi. Aceste drepturi sunt obținute în urma unor probe la care este supus, deci
îndeplinirea anumitor ritualuri prin care era inițiat pentru o viață de f amilie. „Pentru a fi bun
de însurat, un fecior trebuia să aibă armata făcută, să
posede casă proprie ridicată într -o singură zi, ștruțul
fiind arborat la amiazi. Bătrânii povesteau că un fecior
se putea însura după ce avea făcute de mâna lui două
mii de cuie din lemn de tisă cu care să fixeze dranița
pe acoperișul casei, adică să fie vrednic să -și
întemeieze un cămin.ˮ19 Fetele erau considerate apte
pentru căsătorie deabia după terminarea zestrei.
Cadrul potrivit pentru ca tinerii să se cunoască
și să -și împărtășească intențiile lor viitoare, era
reprezentat prin hora satului, clăci și șezători. În urma
unor prealabile ințelegeri, tânărul mergea în pețit
pentru a cere fata în căsătorie. Acesta era un obicei
statornic „ca flăcăii să -și aleagă ei înșiși neves tele și
nu să -și aleagă părinții fetei ginereleˮ20.
Cu prilejul pețaniei se stabileau viitorii nănași, bucătăreasa colceriță, vătafii și
druștele, precum și muzica, se stabilea de asemenea și data când va avea loc nunta. Cu trei
săptămâni înainte de nuntă, preotul face în biserică strigările, pentru ca întreaga comunitate
să fie informată despre acest eveniment.
Între pețanie și cununie mirele și mireasa aveau ca semne distinctive țâmnir – o floare
artificială de culoare albă, ceruită –și câteva fire de mirtă, mireasa îl purta în păr, iar mirele la

19 Grațian Jucan, Câmpulung Moldovenesc – vatră folclorică, Editura Litera, București, pag. 41;
20 Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Editura Minerva, București, 1973, pag. 238;

21
căciulă sau la pălărie.
Participanții la nuntă erau invitați de către vătăjei care purtau pe umărul stâng, ca
semn distinctiv, o năframă frumos cusută, fixată pe un băț de le mn învelit în mătase colorată.
În ziua nunții, ei însoțeau călare alaiul mirelui spre casa miresei. Aici se desfășurau o serie de
practici străvechi întâlnite și în alte zone etnografice: înfruntarea între alaiuri, simularea
răpirii miresei, vulpea, oferirea de daruri e tc. Înainte de a pleca de la casa miresei avea loc
momentul iertăciunii, cân amândoi mirii stau cu fața spre răsărit, miresa stă în genunchi pe o
pernă și un covor, iar mirele stă în picioare cu mâna stângă pe umărul miresei , iar unul dintre
vornicei spune câteva cuvinte de iertare și binecuvântare . După iertăciune se pleacă la
biserică pentru cununie. La întoarcerea de la biserică, înainte de a intra în sala unde are loc
ospățul, soacra mică îi stropește pe toți nuntașii cu agheazmă și le oferă câte un pah ar de
băutură.
Jocul începe cu o țărănească lungă, care parcă nu se mai sfârșește , urmând jocurile de
perechi: hora, polobocul, ciobănașul, cumătrița, trandafirul, ochiul dracului, fudula,
puiculeanca, moroșeneasca, huțulca, ciuful, mocăneasca, ardeleanca , luncușoara, șapte pași,
ciardașul, polca, valsul, sârba. Spre mijlocul petrecerii se încep jocurile de coloană: jocul cel
mare bătrânesc, arcanul, trilișești, corobasca, leușteanca, brâușorul, rața, bătuta, jocul zestrei,
ursăreasca.
Momentul de final a l petrecerii este marcat de închinat (strângerea darurilor) .Primii
care ofereau darul erau nănașii, urmau părinții mirelui și ai miresei , rudele și la sfârșit ceilalți
invitați. Nănașilor, părinților și rudelor apropiate le erau oferite cu această ocazie șt ergare
țesute și năframe. Apoi mireasa se retrăgea împreună cu nănașele într -o cameră un de i se
schimba îmbrăcămintea, fiind îmbrobodită. Î nsemnele de mireasă erau date unei fete care
urma să se căsătorească, apoi întregul alai intra în camera unde se afla mirele cu ceilalți
nuntași. Î n același timp își facea apariția o babă, travestită în mireasă, care se apropia de
mire, pretinzând că este soția l ui, dar este îndepărtată de cei prezenți . Nevestele, împreună cu
mireasa, jucau dansul numit De trei ori pe după masă, după care mirele își lua soția din
rândul celorlalte femei. Ea îi desprindea din piept și de pe căciulă însemnele de mire.
Scoaterea cununii și împodobirea miresei marchează trecerea ei într-o altă categorie,
cea a nevestelor. De acum înainte nu mai are voie să iasă în lume cu capul descoperit.
În zonă există câteva dansuri specifice nunții, cum ar fi Jocul cel mare (sau Jocul de
tăți) ce se desfășoară imediat după ieșirea de la cununie. Acesta poate fi considerat ca un dans
ritual ce face trecer ea la dansurile de divertisment -Țărăneasca, Hora mare, Ciobănașul,
Bătuta, Coșnencuța, Leușteanca etc.Jocul De trei ori pe după masă, atât prin momentul când
este inteipretat (imediat după îmbrobodit), cât și prin strigăturile specifice, are o evidentă

22
funcție apotropaică: De trei ori pe după masă. / Să iasă răul din casă. / De trei ori și de trei
ori, / Să răsară numai flori. Dansul care urmează, Cumătrița, este dansul nănașilor (care sunt
cumetrii între ei) și are funcție ceremonială întrucât marchează re lația de neam constituită în
cadrul ceremoniei nunții.
La începutul secolului al XIX -lea, nunta se desfășura numai la casa mirelui în felul
următor: pe lăiți late fixate de jur -împrejurul camerei stăteau așzate femeile, iar bărbații
stăteau în spatele lor în picioare, în fața crărora erau mese. Pe mese se serv ea din blide de
lut cu linguri de lemn. După ce terminau de mâncat se scoteau mesele afară și se continua
jocul. Nunta se încheia cu scoaterea pe laiță a nănașului și a nănașei de către vătejei și
mire, pe marșul interpretat de muzicanți, semn că nunta s -a încheiat. La o săptămână după
nuntă, părinții miresei pregătesc o masă la care sunt invitați nănași, socrii mari și rudele
apropiate, prilej de întărire a relațiilor dintre cele două familii.

V. Obiceiuri de înmormântare

Ca semne de moarte, în comuna Fundu Moldovei găsim: „slăbirea omului, dacă visezi
mirtă sau un perete căzut, căzut hăizașul de la bordei, visezi că a furat cineva pe geam sulapul
din casă, că a luat podul de peste apă, că ți -a căzut un dinte sau o măsea și dacă te doare tare e
o rudă apropiată, dacă nu te doare e cineva mai de departeˮ.21
Când omul se îmbolnăvește mai grav și nu se mai însănătoșește, se cheamă preoții, în
mod obligatoriu doi, să facă Sfintele Masle. Dacă în două zile de la Sfintele Masle moa re,
corpul răposatului nu se scaldă, pentru că se consideră curățit și sfințit, se șterge numai pe
obraz cu agheazmă și se îmbracă.
Pentru a ști comunitatea că a murit cineva, se trag clopotele bisericii timp de trei, zile
iar în fiecare seară până la înm ormântare, se sună din trâmbiță la casa mortului. Trâmbițașul
însoțind și cortegiul funerar în ziua înmormântării până la groapă. Cel care scălda mortul
primește câte un rând de haine. După spălat și pieptănat mortul se îmbracă cu haine noi sau în
hainele tradiționale de mire sau de mireasă, se pune pe o laiță în casa mare așezat cu capul
spre răsărit și cu picioarele spre ușă. Pe fațada casei unde este un mort se pune o bucată de
pânză neagră, ca semn de doliu.
În timpul priveghiului se bocește, conținutul bocetelor fiind diferit în funcție de vârsta
decedatului, de gradul de rudenie, precum și de purtarea sa în viață. În serile de priveghi se

21 Lucău -Dănilă, Rusan, „ Fundu Moldovei -o așezare din ținutul Câmpulungului bucovinean ”, Ed. Societatea pentru
cultură „Dimitri Gusti” -Fundu Moldovei, 2000, pag. 370;

23
cheamă preotul care face o slujbă.
După obicei, înmormântarea are loc a treia zi după moarte. La ora stabilită vin e
preotul, face prohodul în cameră cu mortul, apoi sicriul e scos din casă. După ce a scos mortul
în curte, preotul se întoarce în casă, face agheasmă și citește evanghelia pentru familie, apoi
sfințește cu busuioc și cu aghesmă toată casa și împrejurimile acesteia. Când sicriul este scos
din casă se sparge un vas pentru a se scoate și răul o dată cu mortul.
Sicriul se duce spre biserică cu carul cu boi, cărora li se pune la coarne câte un colac și
un prosop. În drum spre biserică se fac douăsprezece oprir i sau stări, timp în care se citește
din Evanghelia învierii. Cortegiul este compus astfel: în față merg trânbițașii, urmați de
sfeșnic, cele patru cruci, praporii, serafimii, coșarca cu pomul, coșul cu paosul, corul
bisericesc, preotul însoțit de cantor ș i carul cu sicriul. La cele patru colțuri ale carului se pune
câte un brăduț împodobiți cu smocuri de lână. La capul sicriului se pune crucea cu un ștergar
legat de ea. După car urmează familia celui mort și celelalte persoane care vin să -l petreacă pe
ultimul drum. La fiecare dintre cele douăsprezece stări, o femeie vădană așterne pe jos o
pânză albă sau un prosop care simbolizează punțile peste care va trece sufletul, pe acestă
pânză se pun bani pentru a -i fi plătite vămile celui mort. 22
În biserică se face prohodul, după care membrii familiei își iau sărutarea cea de pe
urmă , apoi întreg cortegiul se îndreaptă către cimitir. Timp de șase săptămâni, în fiecare seară
se aprind lumânări la mormânt, iar la patruzeci de zile se prohodește repetându -se slujba
înmormântării, după care se face praznic.
Semnele de doliu din comuna Fundu Moldovei sunt purtate de către membrii apropiați
ai familie și constau în: bărbații umblă cu capul gol de la deces până la înmormântare,
îmbrăcăminte de culoare ne agră și nu se rad timp de 40 de zile. Femeile căsătorite poartă
părul despletit acoperit cu un tulpan de culoare neagră. Persoanele căsătorite cărora le -a murit
unul dintre soți, poartă doliu un an. După un an se face para stasul, semn de ridicare a doliulu i.
Cu prilejul unor decese, se găseau persoane care practicau vrăji legate de mort.
Datorită gradului mai înalt de cultură, mereu crescând, al generațiilor tinereaceste credințe
încep să fie uitate.

22Teodor Fecioru, Poporul român și fenomenul religios, București, 1939, pag. 218 -219;

24
CAPITOLUL IV

VI. Repertoriu pastoral/vocal
1. Doine, semnale

Creația populară bucovineană – și nu numai aceasta – a stârnit interesul literaților și
muzicienilor începând cu sfârșitul primei jumătăți a secolului al XIX -lea și continuând până în
zilele noastre.
Folclorul reprezintă o componentă fundamentală a culturii unui popor, fiind prima sa
formă de manifestare artistică. Una dintre speciile reprezentative este doina, creație lirică, în
versuri, prin intermediul căreia este transmisă o gamă variată de sentimente puternice, în mod
direct și discret, cu aj utorul eului liric.
În folclorul românesc, doina a parcurs mai multe etape evolutive și s -a particularizat în
mai multe tipuri zonale. Din nefericire, deseori doina este confundată de interpreți cu cântecul
propriu -zis, necunoscând particularitățile stru cturale ale fiecărui gen în parte. Caracterul liric al
textului literar constituie punctul de legătură între doină și cântec. Diferența esențială pe plan
muzical între cele două genuri folclorice se relevă în primul rând în planul formei arhitectonice.
Doina are formă liberă , este o improvizație melodică cu posibilități diferite de variere continuă a
formei, în timp ce cântecul propriu -zis are întotdeauna formă strofică .
Spre deosebire de cântecul de lume , care este folosit la petrecerile populare, la hore , la
nunți etc., doina devine expresia poetică a stărilor sufletești a celui singuratic, este cântată pentru
el însuși. De aceea, doina „exprimă sentimente strict personale, devenind o poezie a
confesiunilor cu caracter intim”23. Zisă, pe o melodie capabilă de înflorituri melodice, versurile
au și ele un schelet tradițional și o sintaxă poetică, facilitând o mare capacitate de modificări, de
reînnoiri. Fiind o poezie a unui moment liric, doina are o structură aparte, descriptivă , spre
deosebire de cântecul de lume, prin esență liric -narativ.
În literatura etnomuzicologică existentă pe întinsul României, se precizează că prima
atestare a termenului Doină aparține Principelui cărturar Dimitrie Cantemir care, în celebra
Descriptio Moldaviae – scrisă în limba latină în 1716 la cererea Academiei din Berlin – ne
informează că melodia doinei era interpretată ca un preludiu „înainte la toate cântecele car e
povestesc fapte de război și servesc de text la preludiile cu care neamul mo ldovenesc obișnuiește
să le modeleze înaintea cântecului” .
În perioada 1850 -1900, când a început să se manifeste interesul pentru folclor,
fenomenului numit doina românească nu i s -a acordat prea mare importanță. Constantin Brăiloiu

23 Gheorghe Vrabie, Din estetica poeziei populare române, Editura Albatros, București, 1990, pag. 173;

25
culegând folclor în satele de pe lângă Câmpulung Moldovenesc, a redescoperit doina
bucovineană, a cărei melodie fusese dată uitării.
În satele de munte de lângă Câmpulung Moldovenesc , C. Brăiloiu a descoperit, variantele
doinei vocale bucovinene, dar și doine instrumentale ( Când și-a pierdut ciobanul oile ), cele
vocale reprezentând un stadiu muzical mai evoluat. Tipul devenit clasic al acestei doine este
cunoscut ca Mândră floare -i norocu , denumit astfel după una din variantele culese de C. Brăiloiu
de la Maria Surpat din Fundu M oldovei și publicată mai târziu de fosta sa elevă și colaboratoare,
Emilia Comișel . Pe lângă tipul evoluat al doinei bucovinene, există două subtipuri: bătrâneasca
rădăuțeană, adică vechea doină și doina de la Gura Humorului și de pe Valea Șomuzului Mare.
Tipul Mândră floare -i norocu și
cele două subtipuri menționate
respectă canoanele sau regulile
generale ale doinei bucovinene, dar
au și anumite caracteristici muzicale
și interpretative care le
particularizează, dându -le o nuanță
specială, de altfel ușor de
recunoscut.

Muzica doinei vocale în
general, deci și a doinei bucovinene,
are caracter improvizatoric, iar
această caracteristică își pune
amprenta supra tuturor elementelor
de limbaj muzical: melodica,
metrica, ritmul, forma arhitectonică .
Versurile doinei sunt întotdeauna octosilabice acatalectice (tetrapodii) sau catalectice: în timpul
interpretării pot apărea interjecții scurte sauredate grafic prin diferite coroane, iar uneori, frazele
muzicale sunt amplificate cu un fel de refrene: ,,doină – doină” sau „doina – doina”, „zî -i măi” și
alte elemente, unele doar în Transilvania de Nord, iar altele pe spații mai largi.
Un exemplu de vers octosilabic din doină:
1. Foa -ie ver -de ca bo -bu, mân -dră floa -re-i no-ro-cu (ve rs octosilabic catalectic);
2. Pr i-mă-va-ra ma -ma noas-tră, Ia o -mă-tul de pe coas -tă (vers tetrapodic acatalectic) .

26
În doina bucovineană, nu există refrene de nici un fel totuși, când apar silabe sau formule
cu „of, ucăi, doina, hei, dui” etc, acestea pot avea funcție de anacruze la începutul rândului
melodic sau al frazei, completări de versuri sau interjecții.
Tipul de doină vocală evoluată se desfășoară pe o hexacordie dorică sau heptacordie sau
octordie de aceeași natură. Este consemnată mobilitatea treptei a IV -a a scării minore dorice
extinse sau reduse la o hexacordie:

Scara octordică dorică cu treapta IV mobilă
Adesea, în scrierile muzicale tipărite, în loc de scara Re dorian, se folosește dorianul pe
Mi, astfel:

În structura muzicală a doinei, o altă caracteristică impo rtantă este recit ativul sau
formulele recitativ e, care constau de obicei în red area unui întreg rând melodic pr in repetarea
aceluiași sunet. În doina bucovineană, ca în toate celelalte tipuri, cadența finală este pe treapta I,
cu specificația că uneori, în a doua tetrapodie a rândului melodic final de pe sunetul principal se
produce o alunecare a vocii înspre treapta a patra inferioară.
Doina instrumentală24 (păstorească) se caracterizează prin fraze ample, formă foarte
variabilă, formule melodice tipic instrumentale particularizate după specificul tehnic al
instrumentelor la care se execută și ornamentație bogată. Uneori se execută instrumental și doine
vocale, particularitățile vocalității transpuse instrumental fiind evidente. Doina vocală este
reprezenta tă în Bucovina de tipuri aparținând diferitelor stadii evolutive ale genului.

2. Sidor Andronicescu

Printre primii rap sozi ai veacului XX de pe plaiuri bucovinene se numără Sidor
Andronicescu (1899 -1981), viorist renumit pentru talentul său muzical nativ și pentru
perseverența și ingeniozitatea pe care le -a manifestat în construcția de instrumente. La vârsta de
8 ani își cumpără o vioară, pe care învață să o mânuiască singur, „furândˮ meserie de la lăutari.

24 Ghidul iubitorilor de folclor 1/2011 , Editura Lidana, Suceava, 2011, pag. 42;

27

Ilie Cazacu (fluier) și Petruț Țaran (cobză)
A fost pri mul care a format taraful alcătuit din fluierașul Ilie Cazacu și cobzarii Nichita
Șuiu și Pe truț Țaran, pe care l -a condus și îndrumat cu pasiune și dăruire timp de aproape 6
decenii. Taraful lui Sidor Andronicescu cânta la hore, nunți, baluri, fiind vestit în tot ținutul
pentru frumusețea și calitatea interpretării repertoriului folcloric bucovinean pe care îl practicau.
Din taraf a fă cut parte, ulterior și fiica lui Sidor Andronicescu, Alexandra, care cânta la vioară și
acordeon. Această talentată interpretă a preluat, mai târziu, conducerea corului bisericii din
Fundu Moldovei.
Redimensionarea formației a fost singura concesie pe care a făcut -o modei, altfel, și -a
păstrat nealterate atât repertoriul cât și stilul de interpretare, rezistând cu încăpătânare
presiunilor tot mai acute ale muzicii orășenești și a celei difuzate prin mass -media.

3. Ilie cazacu

Ilie Cazacu (1903 -1979) , a fost un fluieraș virtuoz, arta sa interpr etativă fiind de un înalt
nivel . Când cânta în aer liber, fluierul său se auzea de la un kilometru depărtare, deoarece
stăpânea o tehnică instrumentală desăvârșită. Era un om de statură mijlocie, suplu , foarte vioi și,
imediat ce lăsa fluierul de la gură, zâmbea, dădea mâna cu cei din jur, urându -le sănătate și
binețe. Era, pe lângă toate, un bun gospodar, respectat de toată lumea și cuvântul lui avea
greutate în orice împrejurare. Când cânta melodii de joc, era cu ochii ațintiți la dansatori, vrând
parcă să fie pe placul lor, pentru că „giocul să fie într -adevăr o plăcere pentru om, nu -l osteni” și
nu de puține ori muștruluia pe cel cu toba sau pe ceilalți din taraf, „să nu fugărească oamenii, să

28
nu-i mâie ca pe oi ”25. Cântecele lui îi făcea pe oameni mai buni, mai cumpătați și mai
înțelegători.

Rapsodul bucovinean Ilie Cazacu a ieșit de sub oblăduirea mai vârstnicului său cumnat
Sidor Andronicescu, ucenicia trecuse demult, devenise deja un nume cunoscut, dat înto rdeauna a
acceptat cu respect observațiile făcute de cumnatul său. Acesta i -a însuflat dragostea pentru
cântecele locului, dar și grija ce trebyuie să o poarte cu sfințenie pentru a păstra neîntinată
această comoară spirituală.
Ilie Cazacu și -a transmis r epertoriul și secretele măiestriei sale interpretative elevilor
pe care i -a format în cadrul Cercului de fluierași de la C ăminele Culturale din comună. Era
deosebit de exigent cu aceștia, inclusiv cu proprii nepoți, dorind ca ei să învețe să cânte cât
mai corect melodiile. Din acest motiv, punea un accent deosebit pe redarea cât mai fidelă a
liniei melodice și pe respectarea tutu ror detaliilor legate de emisie, frazare, ornamentație.
Dacă învățăceii nu reușeau toate aceste lucruri, îi sfătuia să renunțe mai degrabă la
interpretarea melodiei respective, decât să o deformeze. Rezultă de aici respectul deosebit
pe care Ilie Cazacu îl acorda autenticității muzicii folclorice, atitudine pe care au preluat -o
și elevii săi, dintre care s -a remarcat și Liviu Țaran, unul dintre cei patru nepoți ai săi.
Repertoriul lui Ilie Cazacu era bogat și cuprindea melodii de joc ocazional și
neocazion al, cântece doinite și melodii din repertoriul pastoral. O parte din acest valoros
tezaur muzical a fost înregistrat în anii ’70 pe discuri Electrecord, cu orchestra
Radiodifuziunii, sub conducerea dirijorului Nicușor Predescu. Iată câteva dintre melodiile
sale reprezentative, imprimate pe disc:
– Arcanul (melodie de joc neocazional);

25 Lucău –Dănilă Filon, Rusan Dumitru, Fundu Moldovei -o așezare din ținutul Câmpulungului bucovinean, Editura
Societatea pentru Cultură „Dimitrie Gustiˮ, Fundu Moldovei, 2000, pag. 258;

29
– De trei ori pe după masă (cântec ritual de nuntă);
– Fudula (melodie de joc neocazional);
– Hora din Pojorâta (melodie de joc neocazional);
– Huțulca (melodie de joc neocazional);
– La Capră (melodie de dans ocazional din repertoriul obiceiurilor de iarnă);
– Jocul Zestrei (joc ritual de nuntă);
– Leușteanca (melodie de joc neocazional);
– Jîdăucuța (melodie de joc neocazional);
– Polobocul (melodie de joc neocazional);
– Puiculeana (melodie de joc neocazional);
– Doina miresei (melodie rituală de nuntă, „când se îmbrobodește mireasa”);
– Suhacul (melodie de joc neocazional);
– Ursăreasca (melodie de dans ocazional din repertoriul obiceiurilor de iarnă, la jocul
Ursului);
– Corăghe asca (melodie de joc neocazional);
– Țărăneasca (melodie de joc neocazional);
– Bătrâneasca (melodie de joc ocazional de Anul Nou, „la moși și babe”);
– Doina turcului (melodie doinită, repertoriu neocazional);
– Doina miresii (melodie doinită, repertoriu neocazional);
– Când și -o pierdut ciobanul oile (melodie doinită din repertoriul pastoral);
– Ciocăneșteanca (melodie de joc neocazional);
– Leușteanca (melodie de joc neocazional).26

4. Maria Surpat

Maria Surpat s-a născut în Sadova în anul 1905 și a încetat din viață în anul 1999,
fiind cu 15 ani mai mare decât sora sa Zenovia Țâmpău. A fost „descoperităˮ de către
Constantin Brăiloiu, cu prilejul unei cercetări folclorice la Sadova în anul 1935. Tiberiu
Alexand ru afirma despre aceasta că – „s-a dovedit una dintre cele mai înzestrate păstrătoare și
creatoare de folclor întâlnite pe meleagurile noastre”27
Repertoriul său număra circa 50 de cântece, unele dintre ele foarte răspândite, cântându –
se apoi și la radio. C âteva dintre acestea au fost publicate în culegeri de folclor, iar altele

26 Emil Satco, Arta în Bucovina , Biblioteca Județeană „I.G. Sbiera” Suceava, 1991;
27Ibidem.;

30
înregistrate, în 1956 și reproduse pe dicuri Electrecord (Antologia muzicii populare, Maria
Surpat și Zenovia Țâmpău).
„Despre Maria Surupat nu s -a scris foarte mult în literatura de specialitate, poate și pentru
că nu a fost o interpretă de scenă, cu o carieră artistică vizibilă, ci a fost o femeie de la țară, de o
modestie și simplitate autentică, care a trăit vremurile grele ale celor două războaie mondiale.
Era o fire calmă, blând ă, retrasă, vorbea puțin. Rămasă văduvă, și -a crescut singură copiii, în
spiritul valorilor morale și spirituale ale satului românesc tradițional.
I-a plăcut să cânte de mică – cânt de când eram în leagăn . Foarte rar a ieșit în public, nu
cânta pe la nunț i, ci prefera să interpreteze mai ales pentru sine, în singurătate, la lucrul
câmpului, la fân sau acasă când țesea, „ca să își mai ușureze inima și necazurile”. Era o mare
iubitoare de familie; în afara celor trei băieți pe care i -a avut, și -a crescut și nepoții, cărora le
spunea seara frumoase basme sau le cânta doine.
În anii 1934, 1935 și 1939, o echipă formată din cercetători, profesori și studenți de la
București, conduși de renumitul sociolog Dimitrei Gusti, au vizitat ținuturile Bucovinei, cu
scopul de a realiza anchete sociologice. Atunci, folcloristul Constantin Brăiloiu a descoperit -o la
Sadova pe Maria Surupat, de la care a cules mai multe melodii, printre care și doina Mândră
floare -i norocu . Această piesă s -a dovedit a fi, ulterior, unul dintre tipurile melodice importante
de doină vocală din Nordul Moldovei.”28 Nu a avut noroc în viață, a trăit nefericită, așa a luat
naștere doina Mândră floare -i norocu .
Harul muzical al Mariei Surupat s -a manifestat atât în interpretare, cât și în creațiile
folclorice de un înalt nivel artistic. Din cele 50 de melodii, care făceau parte din repertoriul său
putem menționa: renumita doină vocală Mândră floare -i norocu’ în diferite variante, cântece
propriu -zise ( Cucule cu pană nouă, Cucule, de unde vii, Cucușor de pe ogor, Rămâi bade
sănătos, Măi bădiță, bădișor, Mână, bade, boii, bine, Cată, maică, cui mă dai, Hai, maică la
iarmaroc, Mărăcine, mărăcine ș.a.).
Stilul Mariei Surupat este unul autentic țărănesc și se caracterizează prin naturalețea
emisiei, logica și cursivitatea frazării, expresivitate și o virtuozitate vocală nativă, ilustrată de
ușurința executării unor inedite ornamente, specifice graiului muzical bucovine an, mai ales în
melodiile trăgănate .
Maria Surpat a fost supranumită cel mai mare rapsod bucovinean .

28 Irina Zamfira Dănilă, Tradiție și continuitate în interpretarea muzicii populare bucovine ne: M aria Surpat și Mina
Pâslaru ;

31
5. Mina Pâslaru

Mina Pâslaru s-a născut in localitatea Leșu, județul Bistrița -Năsă ud la data de 01
iunie 1952. Copilă ria și-a petrecut -o in Sadova, județul Suceava, lângă Câ mpulung
Moldovenesc, loc de care s -a legat afectiv, pe viață. A fost o interpretă de muzică populară
supranumită ca fiind cea mai mare doinitoare a Bucovinei . Este interpreta care s -a născutîn
Ardeal, a crescut și a trăit în Moldova și a încetat din viață în Muntenia.
Într-un int erviu Mina Pâslaru spunea : „……acum sunt departe de oamenii mei dragi și
de satul în care am copilărit .Gândul meu zboară mereu la ulița satului care se numește
Pârîu lui Maz ăre, aici unde am copilărit, și la acei oameni minunați din satul Sadova, care
pentru mine sunt cei mai frumoși, cei mai ha rnici și cei mai bogați oameni.ˮ
A avut ce să învețe Mina Pâslaru de la c el mai mare rapsod bucovinean, Maria
Surpat, vreme lungă și rodnică în care nu s -a dezlipit niciodată de satul ei, Sadova,
cântându -l și doinindu -l magnific.

Mina Pâslaru a fos o interpretă care ne citea în suflete cu glasul predestinat pentru doina
bucovineană, care și -a slujit țara cu cântecul, o voce de o strălucire rară, un cântec nesfârșit
pe care nu -l va putea înlocui nimeni.
A debutat pe scena Casei de Cultură din Câ mpulung Moldovenesc apoi , a colaborat cu
Ansamblul "Ciprian Porumbescu" din Suce ava, "Cernegura" din Piatra Neamț însă cea mai
mare parte a activității sale artistice și -a desfășurat -o la Bacău î n cadrul orches trei populare
"Plaiurile Bistriței". Ultima parte a vieții a locuit la Buză u, unde activa î n cadrul orchestrei
populare . În 17 decembrie 1995, în urma unui inf arct Mina Pâslaru ne pără sește lăsându -ne
cântecele ei .

32

Mina Pâslaru pe scena Casei de Cultură din Câmpulung Moldovenesc, martie 1994
Avea ,,o voce predestinată doinei, (…) de o strălucire rară, un cântec nesfârșit, pe care nu îl
va putea î nlocui nimeni”29 . Cunoscând -o pe Maria Surupat, a învățat și cules melodii valoroase,
pe care le -a introdus în repertoriul propriu. În afirmarea scenică și în media l -a avut colaborarea
cu ansamblul „Ciprian Porumbescu” și cu maestrul George Sîrbu, care i -a realizat majo ritatea
aranjamentele orchestrale. Repertoriul amplu al Minei Pâslaru cuprinde atât melodii mai vechi
cum ar fi doinele vocale ( Mîndră floare -i norocu, Soarele n -a răsărit, Spune -mi, dor, ce ai cu
mine, Pădure cu frunza -n dungă ), cântece propriu -zise ( Tare mi-i dragă lumea, Cucule ce cânți
în plop, Frumos mai cântă mierla, Când eram copchilă eu ), cântece de nuntă ( U-iu-iu ce bine -mi
pare, Ieșiti femei și vecine ), dar și melodii mai noi, cum sunt cele de joc cu text, atât de apreciate
astăzi ( Eu sunt fată di n Suceava , Cetină de pe bradău, Măi bădiță dragă, Joacă -mă bine, bădiță,
Măi bădiță, măi Ilie, Haideți, măi feciori, la joc, Pune, bade, straie noi ș.a.).

În anii ’70 -’90 artista a reușit să înregistreze șase albume Electrecord, trei dintre acestea cu
ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava, sub conducerea și îndrumarea lui George Sîrbu,
care a semnat și aranjamentele orchestrale. Iată câteva din titlurile pieselor incluse pe aceste trei
discuri: Asta-i sîrba mărunțică, De urâtul cânepii, Dragul mamei pui dorit, M -am sculat
diminicioara, Soarele n -a răsărit, Cântă -mi cucule -n pădure, Ce mi -e drag mie pe lume, Am un
bade ciobaănel, Bade pentru gura ta, Decât cu un dor pe lume, Hadeți măi flăcăi la joc, Ieșiți,
femei și vecine, Mi -aduc aminte de mult, Bis triță, apă de munte, Mitruță, dragă Mitruță, Eu sunt
fată din Suceava, Tare mi -i dragă lumea, Zi -i mai tare, măi scripcare, Azi mă duc și eu să joc,
Cucule, ce cânți în plop, Măi bădiță, măi Ilie, Pădure cu frunza -n dungă, Pe valea Rarăului,

29Ioan Filip. În: emisiunea Popasuri foclorice, In memoriam Mina Pâslaru și Maria Surpat

33
Hora Câmpulung ului, Măi badiță de la munte, Joacă, măi bade Vasile, Aseară pe lună plina,
Soarele n -a răsărit, U -iu-iu, ce bine -mi pare, Dragu -mi-i cu cine joc, Hai, flăcăi, la țărănească.
Modul de interpretare al Minei Pâslaru se caracterizează prin naturalețe a emi siei vocale,
dicție, lejeritate a ornamentelor, strălucire și virtuozitate vocală, calități care conturează un talent
muzical autentic, pe drumul desc his de rapsozii Maria Surpat, Ze novia Țâmpău.
Voi prezenta una din melodiile preluate de la Maria Surpat și adusă cu mult
profesionalism în fața auditoriului și al specta torilor de regretata doinitoare:

34
CAPITOLUL V

V. Ansamblul folcloric Arcanu l – promotor al tradițiilor Bucovinene
1. Istoricul ansamblului

Din inițiativa unui colectiv alcătuit din Ioan Iacob, Filon Lucău Dănilă și D orin Cocârță a
fost înființat , în 1970, ansamblul folcloric de datini și obiceiuri „Arcanulˮ . Înființarea acestuia a
apărut ca o necesitate și a reprezentat, fără îndoială, un momen t remarcabil în viața culturală a
comunei.
Scopul înființării acestui ansamblu a fost de a nu -i uita pe înaintașii nostri și istoria lor, cât și
pentru a realiza un program activ, consacrat cunoașterii, valorificării și transmiterii moștenirii
culturale.
Denumirea ansamblului vine de la un dans bărbătesc străvechi, poate precreștin, acesta
făcând parte din jocurile prin care feciorii dovedeau că pot intra în rândurile bărbaților maturi. O
mărturie despre vechimea acestui dans avem în fresca Mănăstirii Humo r, realizată în primii ani
ai secolului al XVI -lea, unde apare un grup de dansatori de arcan acompaniați de o cobză.

2. Componența

La început de drum, ansamblul „Arcanulˮ s -a cristalizat în jurul unor mari nume de rapsozi:
Isidor Andronicescu (dirijor), Ilie Cazacu (interpret), Alexandra Andronicescu (compozitor),
Dorin Cocârță (instructor). Lor li s -au alăturat: frații Ștefan, Eugen, Dumitru, Costan și Nistor
Flocea, petruț Țaran, Costan Șuiu, Haralambie Șandru, Gheorghe Bălan, Victor și Ticu Poienari,
Viorel Ciumău, Costan Macovei, Viorel Cazac, Laurențiu și Avram Cazac, Viorel Macuc,
Grațian și Gheorghe Cârmaci, Filaret nerghiș, Ovtavian Flocea, Silvestru Coca, Lucreția
Moroșan, Ion Turcu (Boboți).
În prezent, o nouă generație se afirmă în alcătuirea ta rafului ansamblului: Emil Fâșc, Mihai
Țaran, Laurențiu Poienari, Constantin Țâmpău, Constantin Alexandroaie și, desigur, și alții.

35

Dintre dansatori pot fi amintiți: Toader Cocârță, Nichifor moroșan, Viorel Poienari, Leon și
Fănica Poienari, Nicolae și Aurora Andronicescu, Nicușor și Rodica Coca, Viorel și Laurenția
Țâmpău, Mihai și Rodica Țâmpău, Dumitru și Valeria Țâmpău, Iacob și Aurora Drăgan, Toader
și Georgeta Raia, Toader și Ge orgeta Poienari, Vasile și Aurica Moldovean, Mihai și Rodica
Cosinschi, Modest și Rodica Mergheș, Alexa și Dorina Țaran, Traian și Estera Sauciuc, Dumitru
Țâmpău, Viorel Țaran, Dragoș Moroșan, Ștefan Țâmpău, Ștefan Bodnar, Dănuț Flocea, Ionică
Flocea și li sta poate continua.
Succesele din ultimii ani se înscriu în palmaresul ansamblului și datorită efortului, uneori
chiar și sacrificiului, făcut de familiile: Sandu și Amelia Florescu, Gavril și Oltea Ursescu, Liviu
și Dorina Țaran, Mihai și Steluța Ciumău, Mircea și Mirela Drăgan, Nelu și Viorica Ivanciuc,
Vasile și Anișoara Moroșan, Tudor și Daniela Zdrob, Viorel și Dana Moroșan, Andron și Ileana
Heghea, Mihai și Gabriela Ciupercovici. Un loc aparte se cuvine familiei Dorin și Oltea Cocârță,
Dorin fiind instructor al ansamblului încă de la înființare.
O mențiune deosebită se cuvine, pentru rolul esențial avut, fiind sufletul ansamblului, care -și
sacrifică mereu energia și timpul, conducătorul ansamblului, Ioan Iacob împreună cu soția sa
Elena -Mia.

3. Evol uția artistică

36
O simplă enumerare a câtorva din numeroasele festivaluri și concursuri la care au participat
membrii ansamblului, poate da imagine bogatei activități desfășurate „de cei care respectă
datinile ce se împletesc pe cununa anului și care își prelungesc sufletul prin cântec și jocˮ30:
Festivalul „Rapsodia trișcașilorˮ de la Leșul Ilvei – Năsăud, Festivalul „Cântă de răsună luncaˮ –
Tecuci, Festivalul obiceiurilor de iarnă de la Sighetul Marmației – Maramureș, Festivalul „Junii
Sibiuluiˮ – Sibiu , Festivalul țărilor dunărene – Tulcea, Festivalul internațional de folclor de la
Cluj Napoca, Festivalul „Miorițaˮ de la Toplița – Mureș, Festivalul „Întâlniri bucovineneˮ de la
Câmpulung Moldovenesc, Festivalul „Hora la Prislopˮ, „Zilele Bucovineiˮ la Mu zeul Satului de
la București și alte festivaluri de datini și obiceiuri de la Focșani – Vrancea, Cluj Napoca, Târgu
Ocna – Bacău, Iași, Bacău, București, Fălticeni, Rădăuți.
În palmaresul premiilor obținute se înscriu și titlurile de laureat primite la fe stivalurile din
străinătate: Festivalul de folclor de la Ostrava – Slovacia, Festivalul de folclor al Federației
Iugoslave de la Belgrad, Festivalul de folclor de la Târnovo – Bulgaria, Festivalul de folclor
huțul din Putila – Ukraina , Festivalul internați onal de folclor din Drente – Olanda, la care s -a
primit Placheta de cristal , „Festivalul târgurilorˮ de la Zimzig – Germania, Festivalul „Întâlniri
bucovineneˮ din Zlotow – Polonia, „Festivalul de la Babilonˮ din Bagdad – Irak, Festivalul
„Rapsozii Moldove iˮ de la Chișinău – Basarabia.

4. Personalități

a. Dorin Cocârță

S-a născut pe data de 6 ianuarie 1936 în comuna Fundu Moldovei, fiul lui Andron și
Ruxandra Cocârță , mama era din Ciocănești, iar tatăl din Fundu Moldovei . Au fost patru frați,
doi băieți și două fete, faratele mai mare și o soră sunt decedați.
A termi nat 7 clase în comuna Fundu Moldovei, apoi a făcut liceul la seral. A vrut să de -a
la facultate dar din cauză că tatăl său a fost liberal pe vremea aceea, er a marginalizat, iar când a
vrut să de -a la facultate a fost închis. I s -a întocmit un dosar și trebuia să facă un an de
închisoare, din care a făcut opt luni. Nereușind să dea la facultate, a învățat singur contabilitate și
a lucrat timp de 15 ani ca și co ntabil la Primăria Fundu Moldovei.
În timpul stadiului militar, pe data de 1 mai 1957 în cadrul unui concurs de dansuri de la
Casa Armatei din Brașov, și -a dat debutul ca instructor și conducător de jocuri unde a luat „locul

30 Lucău –Dănilă Filon, Rusan Dumitru, Fundu Moldovei -o așezare din ținutul Câmpulungului bucovinean, Editura
Societatea pentru Cultură „Dimitrie Gustiˮ, Fundu Moldovei, 2000, pag. 227;

37
I cu brioˮ31. După ce s -a întors acasă după terminarea armatei și auzind tinerii din comună de
succesul avut la Brașov, l -au solicitat să facă și la ei în comună o echipă de dansuri.
În anul 1958 a înființat prima echipă de dansuri în satul Colacu din comuna Fundu
Moldovei și de atunci p ână în prezent a profesat în domeniul artistic în această comună.
În anul 1969 i -a propus domnului Ioan Iacob , acesta fiind directorul căminului cultural
din comună, să înființeze împreună un ansamblu care să -l poată concura pe „Ansamblul Artistic
Ciprian Porumbescuˮ32.Ioan Iacob a fost mai reticent la început, dar la insistențele lui Dorin
Cocârță, în anul 1970 au înființat Ansamblul Arcanu din Fundu Moldovei. Deci, Ansamblul
Arcanu a luat ființă din inițiativa lui Dorin Cocârță, dar în colaborare cu Ioan Iacob. Dorin
Cocârță este atât înființatorul cât și coregraful ansamblului.
Dansurile practicate au fost învățate de către aceste atât de la familie cât și de la oamenii
din sat. Unele dansuri le -a învățat înainte de a merge în armată, de la un mare conducător de
jocuri de jocuri populare Gheorghe Ursu din Colacu. Altele le -a învățat de la fratele mai mare
Toader Cocârță.
Tatăl lui Dorin Cocârță a fost membru în echipa de Arcași d e la Fundu Moldovei care a
participat la Serbările Împărătești de la Viena, iar în anul 1918, un grup de 25 de arcași au mers
cu caii și cu caleștile până la Alba Iulia la Unirea Principatelor. Părinții fiind și ei artiști amatori,
i-au insuflat și fiului lor dragostea pentru dansurile populare. Activitatea artistică a fost largă și
vastă încă de la vârsta copilăriei. A avut de mic înclinații artistice, i -a plăcut atât jocul cât și
cântecul, acesta cântând de mic la vioară. Și bunicul din partea mamei era u n pasionat de jocuri.
Pe lângă activitățile din gospodărie și serviciul de la primărie, activitatea artistică a fost
ca un hobby și o înclinație care a avut -o din copilărie.
„Jocurile practicate în ansamblu au niste secrete foarte mari și fosrte adânciˮ33.
În prezent aceste secrete i le transmite nepotului său, Bogdan Ciumău, care să poată duce
mai departe ceea ce Dorin Cocârță a construit în atâția ani cu atâta trudă. Bogdan învață să
păstreze aceeași tehnică de predare ca și a bunicului său.

b. Ioan Iacob

Ioan Iacob s -a născut pe data de 18 noiembrie 1945 în satul Valea Putnei, comuna
Pojorîta, județul Suceava. Provine dintr -o familie numeroasă cu patru copii, acesta având încă
trei farți: Dinu, Octavian și Lilicu. Părinții, Petru și Silvia Iacob, sunt dec edați. Ioan Iacob are doi

31 Interviu Dorin Cocârță;
32 La vremea aceea Ansamblul Ciprian Porumbescu era cel mai profesionist si cel mai promovat;
33 Interviu Dorin Cocârță, Fundu Moldovei, 2018;

38
copii, un băiat și o fată, băiatul profesează în domeniul IT -ului, iar fata l -a moștenit oarecum pe
tatăl ei și este doctor în științe și istoria artelor la București.
În 1966 a fost numit profesor la Ș coala Generală nr.4 din comuna Botuș34.
În anul 1970 a fost numit director de cămin și coordonator cultural în nou înființata
comună Fundu Moldovei. Ca un prim obiectiv a unui om pasionat de cultură și tradiția, a fost să
promoveze comuna.
„Mi-a plăcut folclorul din totdeauna. Cân d am ajuns la Botuș și i -am auzit pe Ilie Cazacu
și Sidor Andronicescu, am fost plăcut impresionat de calitățile lor interpretative, dar și de
dansatorii care erau atunci în comună.ˮ35
Ceea ce l -a determinat să pună bazale înființării Ansamblului Arcanu a f ost potențialul
artistic ridicat descoperit în comuna Fundu Moldovei. Așa a aîncepul să adune toate valorile
locale (instumentiști, dansatori) și să înceapă să pună în practică ceea ce și -a propus. Astfel, în
1970 a luat ființă Ansamblul Arcanu.
„Scopul î nființării acestui ansamblu a fost de a valorifica tradițiile locale (obiceiuri de
iarnă, obiceiuri de peste an, obiceiuri de nuntă, etc.), cât și de a duce mai departe potențialul
coregrafic existent cât și cel descoperit de Dimitrie Gusti în urma cercetă rilor făcute.ˮ36
Întreaga sa activitate a fost axată asupra promovării acestui ansamblu. A obținut multe
trofee și diplome, atât în țară cât și în străinătate.
Ioan Iacob a fost directorul Ansamblului timp de 40 de ani, în prezent este la pensie iar
activitatea de director a fost preluată de o fiică a lui Dorin Cocârță și soția lui Liviu Țaran,
Dorina Țaran.
„În prezent, potențialul artistic al acestui ansamblu este foarte puțin folosit, din păcate.
Trebuie să ai pasiune, să pui suflet, să mergi din casă în casă pentru a continua, pentru a duce
mai departe această activitate a ansamblului. Doar dacă apare cineva care să -i placă și să se lase
din aventura material ă a vremurilor noastre , să fie trup și suflet pentru ansamblu.ˮ

c. Liviu Țaran

Liviu Țaran s -a născut la 19 martie 1961 în localitatea Fundu Moldovei. Este fiul lui
Leonard și al Roducăi Țâmpău (fiica lui Ilie Cazacu). Este nepotul lui Ilie Cazacu și mai are trei
frați: Andron, Ilie și Mircea. A crescut în casa bunicului său, fiind î nzestrat cu un real talent

34 Ulterior comuna Botuș a fost transformată în sat, iar comuna s -a stabilit la Fundu Moldovei;
35 Interviu Ioan Iacob, Fundu Moldovei, 2018;
36 Interviu Ioan Iacob, Fundu Moldovei, 2018;

39
muzical, a început să cânte de la vârsta de 7 -8 ani la fluier37. A urmat cursurile școlii primare și
gimnaziale în comuna Fundu Moldovei, apoi Școala profesională și Liceul „Dragoș Vodăˮ la
Câmpulung Moldovenesc.

Liviu Țaran împreună cu unul dintre nepoții săi Iulian (fiul lui Mircea Țâmpău)
Împreună cu doi dintre frații săi, Andron și Mircea, a făcut parte, mai întâi, din ansamblul
de fluierași -copii pe care bunicul Ilie îl îndruma în cadrul Căminului Cultural din Fundu
Moldovei. Cu acest grup a participat, în anii ‟70, la diverse etape ale Festivalului Național
Cântarea României. În anii ‟80, după înființarea ansamblului de dansatori Arcanul (în 1970), a
devenit membru permanent al tarafului care asigura aceste i formații coregrafice, partea muzicală.
În această calitate a participat, începând cu anul 1990, la numeroase alte festivaluri, naționale dar
și internaționale .
Repertoriul pe care îl practică Liviu Țăran este preluat în mod direct de la Ilie Cazacu, de
la care l -a învățat după auz de la cea mai fragedă vârstă. În acest mod, Liviu Țaran duce mai
departe, prin mijloacele orale specifice artei folclorice, o tradiție muzicală deosebit de valoroasă,
practicată cu o măiestrie interpretativă comparabilă cu cea a bunicului său, de care a fost
profund atașat și căruia îi poartă un respect și o amintire neștearsă. Există șanse ca această
moștenire să fie transmisă, prin aceleași mijloace ale tradiției orale și tinerilor din Fundu
Moldovei, deoarece Liviu Țaran se ocupă, voluntar, cu dragoste, răbdare, dar și exigență, de un
grup de fluierași format din elevi de gimnaziu de la școlile din comună, cărora le -a procurat și
instrumentele.38

37 Fluierul fără dop este un instrument vechi, folosit de către ciobani, alcătuit dintr -o țeavă metalică (în prezent,
alamă) cu șase găuri.
38 Ghidul iubitorilor de folclor nr.6, Editura Lidana 2016, Irina Zamfira Dănila, pag. 195;

40
Repertoriul practicat de rapsozii Ilie Cazacu și Liviu Țaran, împreună cu întreaga lor
activitate de promovare și susținere a muzicii folclorice autentice bucovinene constituie, fără
îndoială, un imbold și un model demn de urmat pentru generațiile ce vin.
În continuare prezentăm, o melodie , culeasă recent (februarie 2016) din repertoriul lui
Liviu Țaran.

Arcanul39

39 Ibidem., pag. 198;
Informator: Liviu Țaran 55 ani, 12 clase
Fundu Moldovei (2016)
Culegător: Irina Zamfira Dănilă

41
CAPITOLUL VI

VI. Melodii din repertori ul formației

Regiunea : Fundu Moldovei , județul Suceava
Informator: Liviu Țaran, 60 ani

Melodica : Ambitus – 8p
Ritmica : Apatiția fr ecventă a formulelor de tip binar
Formă : Arhitectonică A:|| B :||
a, a1 b, b1
Zona : comuna Fundu Moldovei, județul Suceava
Repertoriu : neocazional , Ansamb lul Arcanu
Informator : Liviu Țaran, 60 ani
Culegător : Ursescu Mădălina -Andreea

42

Regiunea: Fundu Moldovei, județul Suceava
Informator: Ansamblul Arcanu

Melodica : Ambitus – 8p
Ritmica : Formule ritmice de tip binar
Formă : Arhitectonică A:|| B :||
a, a1 b, b1
Zona : comuna Fundu Moldovei, județul Suceava
Repertoriu : neocazional, Ansamblul Arcanu
Informator : Ansamblul Arcanu
Culegător : Ursescu Mădălina -Andreea

43

Regiunea: Fundu Moldovei , județul Suceava
Informator: Ansamblul Arcanu

Melodica : – Ambitus – 10 m
-Scara – policordie hemitonică
Ritmica : – Ritm orchestic
– -Formule ritmice de tip binar
Formă : Arhitectonică A| B |
a, a1 b, b1
Zona :comuna Fundu Moldovei, județul Suceava
Repertoriu : neocazional, Ansamblul Arcanu
Informator : Ansamblul Arcanu
Culegător : Ursescu Mădălina -Andreea

44
Regiunea: Câmpul ung Moldovenesc, județul Suceava
Informator: Ticu Poienari, 63 ani

Melodica: Ambitus – 8p.
-Scara – octocordie hemitonică
Ritmica: Ritm orchestic. (hora în 6)
Forma arhitectonică: A:|| B:|| C:||
a, a1 b, b1 c, c1
Repertoriul: neocazional, de dans.
Zona: Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava.
Informator: Ticu Poienari, 63 de ani.
Culegător: Sabie Daniel.

45
Concluzii

Cultura populară locală, în mod deosebit folclorul și manifestările culturale neasemuit de
bogate și de variate au stârnit interesul specialiștilor din domeniu, care, în decursul timpului au
efectuat cercetări al căror rezultat a fost publicat în diverse lucr ări, unele rămânând stocate în
arhivele unor instituții centrale sau regionale de cultură.
O contribuție deosebită în cercetarea și culegerea unor date importante din viața colectivității
locale a avut -o a IV -a campanie monografică a Școlii sociologice de la București, din vara anului
1928, sub conducerea eminentului profesor Dimitrie Gusti. Cu acest prilej, o realizare de seamă a
fost obținutp de către valoroși eynografi și folcloriști Constantin Brăiloiu, Mihai Pop și Floria
Capsali, care au cules și au s tudiat folclorul literar, muzical, și coregrafic. Cele mai multe dintre
piese au fost culese direct de la sursă, fie prin folosirea unor chestionare, fie participând
nemijlocit la manifestările generatoare de astfel de producții, precum:nunți, botezuri,
înmormântări, acțiunile prilejuite de sărbătorile de iarnă, ori la șezători, clăci, hora satului,
hramuri sau la diferite manifestări păstorești cu caracter cultural -artistic, acestea constituind
adevărate laboratoare în care s -au creat și s -au cizelat minun ate bijuterii de artă și de cultură.
Ca celulă constitutivă bine delimitată a Ocolului liber al Câmpulungului Moldovenesc,
comuna Fundu Moldovei se detașează între cele 15 așezări ale Republicii nordice prin
particularități de neconfundat care individualizează, fără însă a o abstrage din cadrele firești
geoistorice care au marcat puternic întreaga zonă.
Trăind în strânsă comuniune cu natura din jur, locuitorii de aici, pe lângă sănătate și
aptim ism, au capacități intelectuale deosebite, încât dulceața versului și a melodiei, este
exprimată cu multă ușurință. Ei și -au hrănit sufletul la izvoarele nesecate de frumos ale naturii și
vieții, făurind doine și alte nestemate lirice ce au înfruntat veacu rile.cu migală și cu mult talent,
bucovinenii au dăruit noblețea gândirii și a simțirii lor motivelor țesute pe pânză ori încrustate în
lemn , iar cântecele și jocurile pe care le -au creat și le -au păstrat ca pe o comoară neprețuită.
Bogăția deosebit de v ariată a cântecului , dar și a jocului popular din zonă este în strânsă
relație cu bogăția de datini și de obiceiuri tradiționale prilejuite de îndeletnicirile și petrecerile
populare, de momentele importante din viața și munca oamenilor.
Ca reflectare a unor tradiții ce s -au păstrat dintr -un trecut îndepărtat, creațiile folclorice din
comună sunt foarte bogate și nespus de variate. Cântecele, ritualurile, îndeoseebi orațiile de
nuntă și urăturile de Anul Nou, s-au constituit în datini însoțite de anumite prectici rituale dintre
cele mai deosebite. Orațiile de nuntă sunt adevărate imnuri închinate fericirii omului, creând o
aură de solemnitate ceremonialului nupțial, acestui moment deosebit de trecere într -o nouă stare
socială.

46
Valorile spirituale ale popo rului nostru, create și însumate în decursul întregii sale existențe,
în cea mai mare parte frământate, sunt amenințate cu dispariția. Ritmul alert contemporan de
evoluție a culturii materiale și spirituale duce la apariția și încetățenirea unor norme și f orme noi
de civilizație în deplin acord cu un alt mod de viață. Dar aceste inestimabile creații culturale
tradiționale trebuiesc scoase fără prea multă întârziere la lumină și valorificate corespunzător,
atât timp cât încă nu este mult prea târziu.

47
Bibliografie

1. Aurelian Ciornei, La izvor de joc și cânt – comori folclorice bucovinene, Suceava, 2000;
2. Constantin Gh. Prichici, 125 melodii de jocuri din Moldova, Editura de Stat pentru
Literatură și Artă, București, 1955;
3. Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Editura Mi nerva, București, 1973;
4. Emil Satco, Arta în Bucovina, Biblioteca Județeană „I.G. Sbiera” Suceava, 1991 ;
5. Emilia Pavel, Portul popular moldovenesc , Editu ra Junimea, Iași, 1976 ;
6. Enciclopedia României, Vol. II, Țara Rom ânească , sub conducerea lui Dimitrie Gusti,
Editura Fundației Regale, București, 1935;
7. Filon Lucău, Șirag de nestemate din vechime adunate – folclor din Fundu Moldovei,
Editura Accent Print, 2014;
8. Florin Bucescu, Silvia Ciubotaru, Viorel Bîrleanu, „Bătrâne ascaˮ doine, bocete, cântece
și jocuri din ținutul Rădăuților, Iași, 1979;
9. Gheorghe Oprea, Folclorul muzical românesc, Editura Muzicală, București, 2002;
10. Gheorghe Vrabie, Din estetica poeziei populare române, Editura Alb atros, București,
1990;
11. Ghidul iubit orilor de folclor nr. 1, Editura Lidana, Suceava, 2011;
12. Ghidul iubitorilor de folclor nr.3, Editura Lidana , Suceava, 2013;
13. Ghidul iubitorilor de folclor nr.5, Editura Lidana , Suceava, 2015;
14. Ghidul iubitorilor de folclor nr.6, Editura Lidana , Suceava, 2016 ;
15. Grațian Jucan, Câmpulung Moldovenesc – vatră folclorică, Ed itura Litera, București ;
16. Lucău -Dănilă, Rusan, „Fundu Moldovei -o așezare din ținutul Câmpulungului
bucovinean”, Ed. Societatea pentru cultură „Dimitri Gust i”-Fundu Moldovei, 2000 ;
17. Marian Simion Florea, Legende istorice din Bucovina, Editura J unimea, Iași, 1981 ;
18. Nicolae Barbu, „Obcinile Bucovinei”, Editura Științifică, 1976 ;
19. Teodor Fecioru, Poporul român și fenomenul religios, București, 1939;
20. Viorel Bîrleanu, Florin Bucescu, Melodii de joc din Moldova, Iași, 1990;