Lect. univ. dr. Ileana Burnichioiu [308990]

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOLOGIE

SPECIALIZAREA: ISTORIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:

Lect. univ. dr. Ileana Burnichioiu

Absolvent: [anonimizat]

2019

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOLOGIE

SPECIALIZAREA: ISTORIE

FAMILIA MONGESCU (MOANGĂ) DIN TÂRGU JIU. PATRIMONIU CONSTRUIT

([anonimizat])

Coordonator științific:

Lect. univ. dr. Ileana Burnichioiu

Absolvent: [anonimizat]

2019

CUPRINS

CUPRINS…………………………………………………………………………………………3

INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………………………….4

CAPITOLUL 1. IZVOARE ȘI BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………….6

CAPITOLUL 2. FAMILIA MONGESCU (MOANGĂ) [anonimizat]………..14

2.1. Evoluția familiei………………………………………………………………………………………………………14

2.2. Urmașii și proprietățile: terenuri și case………………………………………………………………………18

CAPITOLUL 3. CASA MOANGĂ DIN TÂRGU JIU…………………………………………………24

3.1. Descriere, arhitectură și stil………………………………………………………………………………………24

3.2. Funcțiuni de-a lungul timpului………………………………………………………………………………….26

3.3. Propuneri de conservare și restaurare…………………………………………………………………………27

CONCLUZII……………………………………………………………………………………………………………….28

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………..29

ANEXE…………………………………………………………………………………………………………………30

[anonimizat], [anonimizat], capitală liniștită a [anonimizat]. “[anonimizat], urbe prin excelență. [anonimizat]”.

Târgu-Jiul este situat la intersecția paralelei de 450 02’ latitudine nordică cu meridianul de 230 [anonimizat], în plină zonă temperată. Aflată la aproximativ 18 [anonimizat]-[anonimizat] o altitudine de 195-210 m., localitatea are o desfășurare majoră de la nord la sud pe o lungime de circa 13 [anonimizat] 10 km, de la est la vest.

Orașul este amplasat de o parte și de alta a Jiului – [anonimizat] . Pe teritoriul său sunt amplasate și cele 8 sate componente: Slobozia, Bârsești, Polata, Ursați, Drăgoieni, Iezureni, Preajba Mare și Romanești. Suprafața totală a municipiului este estimată la 10.255 ha. Din 1968, localitatea are rang de municipiu.

“Vatră a [anonimizat]ea romanilor (secolele II-III d.H.) este cunoscut atât ca mansiones – stațiune poștală cât și ca vicus – stațiune comercială. Această calitate de forum arhabonense, de piață/târg de lângă râu (jilu, jiu > tr. d. râu, apă), va da naștere însăși denumirii localității, pe care urmașii – sub influența limbii slave – o vor traduce ad litteram prin Târgu-Jiului. Memoria colectivă reține ca denumire vremelnică și pe aceea de Târgu-Frăsinet sau Târgul cu Flori, după numele plantei medicinale Dictamus fraxinella – obiect al unor pelerinaje celebre de-a lungul timpului când, în noaptea de Ispas, sute de bolnavi din toate zonele țării căutau alinarea suferințelor cu ajutorul vestitei flori.”

“Toponimicul Jiu este menționat întâia oară la 23 noiembrie 1406, într-o poruncă dată Mănăstirii Tismana de către voievodul Mircea cel Bătrân: ''… mai vârtos și jupân Brat să-i fie hotarnic, pentru că a fost și acela județul Jiului.'' Termenul Jiului denominează localitatea nu districtul, știut fiind faptul că încă de la 1385 pe aceste locuri este atestat Județul Jaleș. Întâia mențiune documentară a numelui de Târgu-Jiu se află în hrisovul voievodului Dan al II-lea, dat în Duminica Floriilor, la 24 martie 1426, prin care se întăresc Mănăstirii Tismana toate daniile făcute de Radu Negru: ,,Pe lângă acestea, a întărit Domnia Mea morile de la Târgul Jiului, pe care le-a făcut popa Agaton cu munca fraților săi…''. Cu atribute de localitate urbană, Târgu- Jiul apare într-un hrisov din 22 iunie 1597 al lui Mihai Viteazul: ,, Cu mila lui Dumnezeu, Io Mihail Voevod și Domn a toată Țara Românească… dă Domnia Mea această poruncă a Domniei Mele lui Vâlsan din orașul Târgu-Jiului…'' De menționat faptul că dintre toate orașele Olteniei, singurul care păstrează de la începuturi în denumire calitatea de târg (oraș) este capitala istorică a Gorjului.”

“Timp de secole, localitatea a fost proprietate a puternicului neam al boierilor Buzești. Aflați în conflict cu domnitorul Mircea Ciobanul (1545-1553, 1558-1559), pierd vremelnic moșia iar voievodul face ,,mai sus zis satul lor bazar…'' Se certifică o dată în plus dimensiunea istorică a specificității Târgu-Jiului, bazar însemnând loc cu destinație comercială, piață, târg. Prin hrisovul datat 29 iunie 1604, Radu Șerban va întări însă fraților Buzești dreptul de stăpânire asupra locului: ''… pentru că acest mai sus zis Târgu-Jiului a fost bătrân și de moștenire sat de la părinți {…} de la moși și strămoși și au stăpânit părinții lor acest mai sus zis sat care se zice acum Târgul-Jiului în vremea tuturor bătrânilor Domni…''. Ruine ale unor puternice case boierești s-au aflat pe malul stâng al Șușiței, în cătunul Polata (sl. polata > palat), în apropierea întinselor vii ale Buzeștilor de pe Dealul Târgului, locul fiind cunoscut din vechime sub denumirea de Bănie, dovadă în plus a deosebitei anverguri sociale de care s-a bucurat această familie.”

CAPITOLUL 1. IZVOARE SI BIBLIOGRAFIE

„Există oameni care printr-o inițiativă ori un demers practic au intrat în istoria locului. Din Târgu-Jiul de altădată voi enumera pe aceia care s-au implicat în modernizarea orașului ori au stăpânit case în care s-a scris istorie.

Chiar dacă au fost doar oameni importanți ai vremii, am decis să-i prezint cu împlinirile faptelor lor, deși sur- sele documentare sunt limitate ca număr și ca întindere a informației.”

Cercetătorul Alexandru Ștefulescu (în principal) a scris în „Istoria Târgu-Jiului” despre aceste aspecte, folo- sind sursele documentare ale vremii, multe redactate în limba slavonă.

Pentru punerea în evidență a aspectelor de altădată am preluat unele pasaje din „Istoria Târgu-Jiului”, în care autorul Alexandru Ștefulescu a reușit să redea atmosfera urbei din sec. al XVIII-lea și al XIX-lea.

La 1 decembrie 1792 Dumitrașco Tămășescu a fost numit primul candicar al județului.

Tot atunci locuitorii, boierii și negustorii au adresat o jalbă domnitorului Al. Morunzi Vodă, arătând că „atât vara cât și iarna se fac noroaie pe uliți, încât foarte greu se poate umbla la Târg”. S-a cerut „să fie obligați locuitorii Târgu-Jiului, fără deosebire de clasă, ba și sătenii de prim prejur să aducă piatră și să aștearnă pe ulițele cele gloduroase”.

La repararea din 1881 s-a văzut că Ulița Domnească a fost pavată cu lemne (de când? – nu se știe). În anii 1896 și 1897 Calea Victoriei a fost pavată cu piatră cubică. În anul 1894 s-au construit primele trotuare cu asfalt pe stra- da Griviței, precum și pe alte străzi din centrul orașului.

La începutul sec. al XX-lea s-a trecut la alinierea unor străzi și la trasarea altora.

În ce privește casele, în anul 1832 „orașul Târgu-Jiu se înfățișa ca o aglomerare de vreo 342 case, puține de zid, abia 43… Casele boierești în formă de cule (turnuri) înce- puseră a dispărea și a face loc altora, cu frumoase decorațiuni în stil bizantin, cu porți înalte și sculptate. În cele 342 case se trăia o viață liniștită, retrasă, scutită de agitațiuni… o viață în adevărat patriarhală”.Cea mai veche casă construită în oraș, care se mai păstrează prin renovări succesive este Casa Măldărescu, zidită între anii 1730 – 1750.

Ea a fost construită probabil de George Măldărescu (sau fiul său), unul dintre cei 66 boieri olteni care la 6 septembrie 1719 s-au adresat din Târgu-Jiu prin- cipelui Eugeniu de Savoia, cu o petiție: „să ne scapi de jugul și de obiceiurile tiranicești ce am avut și să ne îndrep- tezi către obiceiurile creștinești”.

Ei se plângeau împotriva boierilor Bâlteanu și Știrbei, pe care-i socoteau „vrăjmași țării și lor, fiind partizani ai turcilor. Ei au fost mijlocitori ai morții Brâncoveanului și Cantacuzineștilor”…

Numele Măldărescu a apărut consemnat între acelea ale notabilităților orășenilor de la sfârșitul sec. al XVIII-lea. La inițiativa protopopului Andrei Schevofilax „a contribu- it la înălțarea din temelii a Bisericii Sfântul Nicolae și Cocoana Stanca Măldărasca”, probabil nevasta lui George Măldărescu.

În anul 1821 Pașa turcesc s-a stabilit la Târgu-Jiu în casele lui Dimitrie (Dumitrache) Măldărescu, venind cu oaste „să-i pedepsească pe pandurii”, care s-a crezut că „erau cu eteriștii”… „Tăiau la lume fără cruțare de vârsta sau de sex… se plătea câte o rubia de 6 lei de fiecare cap de pandur”. În pridvorul casei Măldărescu s-au făcut grămezi de capete tăiate”.

Constantin Broșteanu a fost unul dintre vânzătorii ce- lor măcelăriți fără vină. Când acesta a murit, a fost înmor- mântat la Biserica Catedrală, „poporul însă indignat pentru măcelul ce făcuse în oraș și în sate asupra oamenilor pe care avea ură, l-a dezgropat într-o noapte și l-a expus privirii tu- turor, răzimat gol de păretele bisericii, ba încă și mutilat ru- șinos… Strașnica pedeapsă a lui Dumnezeu și a oamenilor”.

În „Istoria Târgu-Jiului” autorul Alexandru Ștefulescu a stabilit după acte și spusele bătrânilor, poziția câtorva case importante.

Pe strada Tudor Vladimirescu (Ulița Domnească, Ulița Mare, Drumul Poștei), partea de miazăzi, a locuit și familia Măldărescu: boierul George Măldărescu (cel care în 1719 a semnat scrisoarea către principele Eugeniu de Savoia), apoi moștenitorul său, pitar Dimitrie (Dumitrache) Măldărescu, tatăl lui Nicolae, Dimitrie și Constantin.

La 1 aprilie 1832 pitarul Dimitrie (Dumitrache) Măldărescu nu mai era în viață, fiindcă soția sa pităreasa Uța Măldăreasa a închiriat, contra sumei de 900 taleri, un număr de 5 încăperi din casa sa, pentru prima școală de stat din oraș, condusă de Constantin Stanciovici Brănișteanu.

„Școala a fost vizitată în anul 1832 de generalul Pavel Kiseleff, însoțit de Gheorghe Bibescu și spătarul Alexandru Ghica. Aici a fost prezentat la 30 august 1834 primul spec- tacol de teatru în limba română la Târgu-Jiu, de către elevi, cu piesa „Regulus” de Iosef Heinrich von Collins, pusă în scenă de Constantin Stanciovici Brănișteanu”.

Magistratul orașului a înștiințat pe boieri și pe negustori, să fie prezenți la spectacolul susținut de cei 14 actori– elevi. După moartea lui Dimitrie (Dumitrache), casa a rămas în stăpânirea lui Nicolae fiul său mai mare, care la 9 octombrie 1851, când domnitorul țării, prințul Barbu Dimitrie Știrbei a sosit la Târgu-Jiu, acesta era președinte al Magistratului.

El stăpânea atunci casa, fiindcă o parte a suitei domnitorului, conform consemnărilor lui Alexandru Ștefulescu „a fost găzduită la casa sărdarului Nicolae Măldărescu”.

La 25 martie 1856 stăpân al casei a apărut (conform lui Alex. Ștefulescu) sărdarul Constantin Măldărescu, care la trecerea oștilor austriece prin oraș au avut căpete- niile găzduite la fruntașii localității, între care s-a aflat și sărdarul Constantin Măldărescu.

La sfârșitul secolului al XIX-lea în „Istoria Târgu-Jiului” a fost înscris proprietar al casei numitul Vasile Popescu. Conform supoziției documentaristului Ion Duguleanu din cartea „Târgu-Jiu. Case. Oameni. Destine”, vol. I, casa a fost primită de Săftica, soția lui Vasile Popescu, drept zestre, de la Constantin Măldărescu.

De fapt în anul 1929 la împărțirea averii între copiii lui Vasile și Săftica Popescu, casa a fost trecută „ca fiind proprietatea mamei lor”.Prin actul de partaj casa a intrat în proprietatea fra- telui Mihail V. Popescu, funcționar bancar. După anul 1950 Casa Măldărescu a intrat în administrarea Ministerului Finanțelor apoi a I.C.P.F.L., ca fond locativ.

Actualmente Casa Măldărescu, construcție arhitecturală de patrimoniu, a intrat în proprietatea Fundației și Universității particulare „Jiul de Sus”, iar prin grija acțio- narilor Anica și Romel Merișescu a fost renovată. Casa Măldărescu a fost proprietatea unei familii de vechi boieri locali, care în decursul generațiilor au ocupat diferite dregătorii locale. Aici au poposit străini: turci și austrieci ori reprezentanți din suita demnitarilor români. În această casă și-a fixat sediul Pașa turcesc, care în 1821 a pedepsit cu tăierea capetelor pe pandurii gorjeni, apropiați ai lui Tudor Vladimirescu.

La casa Măldărescu s-au împlinit mai multe premiere: aici și-a început cursurile în anul 1832 prima școală de stat condusă de Constantin Stancovici Brănișteanu.

Într-o sală din Casa Măldărescu, destinată școlii, s-a prezentat cu elevii primul spectacol de teatru în limba română, la 30 august 1834.

O altă casă cu placă comemorativă devenită monument istoric, a fost casa Vasile Moangă, construită după 1771, când el a venit din Brădiceni la Târgu-Jiu. Aici a poposit la 21 ianuarie 1821 Tudor Vladimirescu, care „într-o taină de-o noapte, retras într-o cameră” a expus gazdei Vasile Moangă, planul mișcării revoluționare.

Casa Vasile Moangă a trecut ulterior în proprietatea familiei Tache Frumușeanu, iar aici a poposit adesea scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea (vezi materialul Vasile Moangă, cu aspecte referitoare la ispravnic).

O casă monument de arhitectură, construită la sfârșitul sec. al XVIII-lea (1790) a fost cea aparținând familiei slugerului Barbu Gănescu.În anul 1929 sub supravegherea arhitectului Jullius Doppelreiter, casa a fost restaurată modificându-i-se fațada și adăugându-i-se pridvoarele.

Importanța casei a fost sporită de faptul că aici a fost găzduit Constantin Brâncuși, în anii 1937 – 1938, când acesta a lucrat la Ansamblul sculptural monumental dedicat eroilor neamului.

Târgu-Jiul, pe lângă străzile aliniate și pavate la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea, cu case monu- ment construite, a avut nevoie în decursul vremii de o mulțime de utilități, între cele mai necesare pentru o urbe din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea fiind: alimentarea cu apă, iluminatul, asigurarea serviciilor poștale și de transport.

„Apa a fost dintotdeauna indispensabilă trăirii unei comunități. Secole la rând populația Târgu-Jiului s-a alimentat cu apa scoasă direct din fântâna familiei ori adusă, înce- pând cu sec. al XIX-lea, celor abonați (contracost) de sacagii târgului, care o cărau în butoiul pus pe vehicolul pe două roți, tras de un căluț ori de un măgar”.

În secolul al XIX-lea erau cunoscute în Târgu-Jiu trei cișmele: una în Ulița Țigăniei, alta cunoscută sub denumi- rea „La Mitu Antonescu” iar cea mai importantă a fost Cișmeaua Sâmboteanu.

Cișmeaua din Ulița Țigăniei a fost amenajată în zona centrală a orașului (actuala stradă a Victoriei) înainte de anul 1864, când șatrele de țigani au fost strămutate în Obreja

Cișmeaua „La Mitu Antonescu” a fost amenajată pe strada Ulița Domnească (Drumul Poștei, Ulița Mare, Tudor Vladimirescu) de către româno-macedoneanul Mitu Antonescu, pe locul unui izvor de suprafață, după stabili- rea sa în zonă, în anul 1894.

La această cișmea și-a potolit setea și s-a răcorit, marele sculptor Constantin Brâncuși, în zilele în care a lucrat la ridicarea pe verticală a Coloanei Infinitului. Tot aici s-au adăpat oamenii și animalele din târgul de săptămână (târgul de afară), care mulți ani s-a organizat pe platoul unde a fost amplasată „Coloana”.

C i șmeaua Sâmboteanu a fost cea mai veche și mai renumită din Târgu-Jiu. Ea a fost amenajată în anul 1802, iar după alte surse chiar înainte de anul 1800 de bivel Medelnicer Ianache Sâmboteanu, cel care din iunie 1812 până în 1815 a fost șef al administrației județului Gorj, iar în anul 1813 a fost înscris în pomelnicul Bisericii Sfântul Nicolae pentru contribuția cu 500 taleri la zugrăvirea bisericii.

Cișmeaua Sâmboteanu a fost reparată în anul 1868 de negustorii: Ion, Pătru și Matei Dănăricu, iar în anii 1903 și 1984 lucrările de amenajare au fost plătite de Primăria Târgu-Jiu.

În perioada de început a secolului al XX-lea, pentru alimentarea cu apă a orașului (având populația mereu în creș- tere) s-au săpat mai multe puțuri în albia Jiului și s-a construit Uzina de apă, denumire a Castelului din Grădina Publică ridicat în anul 1909 în timp ce primar a fost Alex Pojogeanu – Sache, după un proiect al arhitectului Eugeniu Drăgoescu.În anul 1946 a fost pusă piatra de fundament a Castelului de Apa.

„Lucrarea a fost încredințată spre execuție întreprinderii condusă de inginerul Tiberiu Eremia și inginerul Emil Prager (soțul actriței Elvira Godeanu). Proiectul de supraveghere superioară a aparținut inginerului Henry Theodoriu iar supravegherea permanentă inginerului Anton Moțet.

Castelul de apă este o construcție de beton armat cu rezervorul de apă amplasat la o mare înălțime pe o structură sub formă de turn.Înălțimea Castelului este de 30 m. Fundația cu un diametru de 13,50 m și grosimea de 1 m a fost executată la o adâncime de 4,50 m.Rezervorul în formă cilindrică, sistem INTZE, cu fundul în curbă inversă, are un diametru de 9,20 m și este confecționat tot din beton armat”. Bazinul de apă a asigurat mulți ani alimentarea cu apă (prin cădere) a Târgu-Jiului.

Creșterea numerică a populației, a întinderii în spațiu a orașului și dezvoltarea sa industrială au determinat găsirea de surse la suprafață (Sohodol, Runcu, Bistrița, Vâja, Șușița Verde) pentru alimentarea cu apă, precum și sursa subterană (forarea de puțuri) din zona Iezureni, Polata și Preajba.

Pentru asigurarea calității apei, la 1 noiembrie 1997 a intrat în funcțiune Stația de tratare a apei din Dealul Târgului, cu 3 rezervoare.

Altă utilitate importantă pentru comunitatea Târgu-Jiului a fost iluminatul orașului. Târgu-Jiul a fost între primele orașe luminate public din țară.

În anul 1835 pe Ulița Domnească „felinarele sunt hotărâte (n.n. de către autorități) a se aprinde fieșcare seară de către negustori… că lumânările nu se aprind întrânsele după orânduială”. Magistratul orașului a întocmit o situație pre- cizând că „11 (unsprezece) sunt toate felinarele orașului”.

La 25 februarie 1846 Magistratul orașului, la sesizarea polițaiului Zamfirache Broșteanu, a cerut o aprobare ocârmuirii județului de a înființa 40 de felinare statornice pe ulițele orașului, care să folosească drept combustibil seul de oaie.

La 1 septembrie 1873 s-a introdus iluminatul cu lămpi cu petrol (în număr de 3 buc.) la Spital, înlocuindu-se astfel iluminatul cu lumânări.

„În stagiunea 1885 – 1886 la Teatrul Milescu a fost pentru prima dată folosit în urbe iluminatul electric, provenit de la un generator. La 6 aprilie 1905 prin Decretul Regal nr. 1757, publicat în Monitorul Oficial nr. 10/12.IV.1905, s-a hotărât introducerea curentului electric în Târgu-Jiu iar la 14 ianuarie 1906 Ministerul de Interne prin Ordinul nr. 710 a aprobat proiectul lucrărilor”.

La 21 august 1906 a început în spatele Primăriei (spre Parc) șantierul de lucru pentru Centrala de iluminat (Uzina electrică). Șantierul a fost condus de inginerul A. Bertrand.

La 12 martie 1907 Uzina electrică din Târgu-Jiu a început să furnizeze energie pentru iluminatul orașului. Mașinile au fost aduse de Societatea V.E.A.G. din Viena, ai cărei reprezentanți au supravegheat mersul uzinei timp de un an, după care au predat-o Primăriei – Serviciul Electric Particular.

În decursul vremii, dezvoltarea economică a județului, a necesitat o cantitate mereu sporită de energie electrică. Pentru aceasta s-a ajuns la punerea în folosință a Centralei electrice de la Runcu (1928).

În anul 1938 la Uzina Mecanică Sadu au fost puse în folosință două turbine hidro și trei grupuri Diesel. În anul 1939 s-a construit Centrala Hidroenergetică Novaci cu o tensiune de 15 kW iar în perioada 1951 – 1960 s-au electrificat localitățile județului. Pentru alimentarea lor la 30 iunie 1956 s-a pus în funcțiune linia electrică L.E.A. 110 kW Paroșeni – Bărbătești.

Gorjul a ajuns exportator de energie electrică după intrarea în funcțiune a termocentralelor Rovinari și Turceni.

Un serviciu necesar oamenilor prin utilitățile sale a fost poșta, care a evoluat în timp prin extinderea serviciilor aduse populației.

De pe vremea lui Mircea cel Bătrân, caii de olac asigurau transportul de persoane iar din 1830 avem știrea că drumurile de poștă se arendau. Într-un „Almanah al Statului” pe anul 1850 tipărit la București de pitarul Zaharia Karkaleki au fost amintite stațiile de poștă din Gorj: Târgu-Jiu, Polovragi, Țânțăreni, Sărdănești, Rovinari, Peștișani, Glogova.

La 19 ianuarie 1851 prin Oficiosul Domnesc dat de Barbu Dimitrie Știrbei către Departamentul din Lăuntru s-a atestat existența Serviciului poștal rural de stat în Țara Românească.

Poșta din Târgu-Jiu s-a situat în afară de bariera spre Craiova, la depărtare de oraș. La 20 mai 1853 s-a înființat Casa de birou a Poștei din Târgu-Jiu, în urma Ordinului din 24 august 1852 de înființare a birourilor poștale în toate orașele țării, pri- mul oficiant fiind C. Hurezeanu. Conform unui act „is- călit de însumi și adeverit de cinstita poliție locală, după orânduială”, C-tin Hurezeanu primea 257,20 parale în fiecare lună („100 sâmbria mea pentru lucrările expe- dițiilor; 31,20 la un adaugiu și împărțirea scrisorilor; 63 chirie casă, 63 lemne de foc și celelalte cheltuieli mă- runte).

În anul 1860 s-a înființat la Târgu-Jiu un oficiu te- legraf iar în 1862 un oficiu de poștă condus de casierul județului, ajutat de amploianți speciali.

În anul 1865 prin Decretul nr. 375 al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza s-au pus bazele Poștei Rurale, atât pentru corespondența oficială, cât și pentru cea particulară.

În toate comunele din România serviciul particular se efectua (distribuia) de către notar, ajutat de câte un călăreț, special angajat pentru aceasta (aducerea și ducerea corespondenței).

După abdicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la 23 februarie 1866, a început declinul Poștei.

La 1 mai 1871 a intrat în vigoare Decretul nr. 734/1871 prin care s-a reînființat Poșta rurală în 32 jude- țe și 153 reședințe de plasă, între acestea aflându-se Gorjul și Târgu-Jiul. În anul 1875 sub antrepriza lui Matache Costescu s-a înființat cursa diligență Filiași – Târgu-Jiu, desființată la 1 iunie 1888 odată cu punerea în circulație pe acest traseu a trenului, care a preluat și activitatea de transport a co- respondenței.

Evoluția economico-socială, progresul științific și tehnic au determinat schimbări majore în domeniul poștei și telecomunicațiilor începând cu sec. al XX-lea, acestea făcându-se simțite și în județul Gorj, unde serviciile în sprijinul populației s-au diversificat, au devenit mai prompte și mai responsabile.

„Cele prezentate sunt mărturii într-o perioadă îndelungată de timp ale existenței unor oameni importanți ai Târgu-Jiului, care s-au implicat în evenimente și au con- tribuit la asigurarea utilităților pentru populația orașului, înscriindu-se astfel în lista de onoare a acelora care au făcut istorie în aceste locuri.”

CAPITOLUL 2. FAMILIA MONGESCU IN SEC XVIII – XIX

2.1. Evoluția familiei

Sursele istorice consultate afirmă despre membrii familiei Mongescu căt și despre familia Frumușanu ca fiind oameni de seamă ai orașului, au avut roluri însemnate în societatea gorjenească, deținători de funcții înalte și proprietari a mai multor terenuri răspândite pe teritoriul județului Gorj. Îi consemnăm astfel în acest capitol, pe membrii reprezentativi ai familiei Mongescu, cât și pe cei din familia Frumușanu, relația dintre cele doua familii fiind înfăptuită prin căsătoria dintre nepoata lui Vasile Mongescu cu Titu Frumușanu.

„Primul și cel mai marcant membru al familiei Mongescu din istoria Gorjului a fost, renumitul boier, serdarul Vasile Moangă fiul companistului Nicolae, așa cum este menționat într-o catagrafie a boierilor din anul 1829 când apare cu vârsta de 60 ani pe care dacă o calculăm ajungem la concluzia că în anul 1849 la 28 septembrie, când își află sfârșitul la Târgu Jiu, avea 80 ani și nu 100 așa cum este menționat în același act de deces. A fost recunoscut în istoria Gorjului prin faptul că a fost un foarte bun prieten al marelui revoluționar gorjean Tudor Vladimirescu.

Ca moștenitori acesta a avut cinci băieți: Nicolae, Vasile, Grigore, Constantin și Ion zis și Iancu. Dintre aceștia, Constantin Mongescu zis Costache sau Dinu, mare polcovnic a avut mai multe funcții în administrația județului printre care și aceea de suptocârmuitor al plaiului Vulcan. A fost căsătorit cu Ana Bălăcescu în anul 1831, fiica lui Constantin și Ilinca Bălăcescu iar ca zestre a primit din partea soacrei sale, socrul fiind decedat la data căsătoriei, prin foaia de zestre din același an, proprietatea din Telești, doi boi, două vaci precum și mai multe obiecte de îmbrăcăminte. Proprietar în Copăceni a ajuns însă Ion Mongescu, fiul lui Constantin și Ana care a primit moșia de aici ca zestre din partea soției sale Ecaterina fiica boierului gorjean Alecu Viișoreanu, renumit prin stilul său de viață agitat, vicleșug, asprime și agresivitate, motive pentru care a fost și întemnițat la Sfânta Mănăstire Tismana. Acesta era însă fiul marelui boier patriot, stolnicul Barbu Viișoreanu, mare personalitate politică a vremii”.

Vasile Moangă s-a născut în satul Brădiceni în anul 1753. La Târgu-Jiu s-a stabilit în anul 1771. A murit în 1849, la vârsta de 96 ani. Nu se știe exact unde a învățat carte, dar se presupune că într-una din școlile Târgu-Jiului, ce funcționau pe lângă bisericile din oraș sau de la Tismana, vechi centru de credință, învățătură și cultură. A continuat să învețe singur, ajungând între puținii știutori de slavă și greacă din Târgu-Jiu.

A fost apreciat ca un om citit și patriot, de către mulți dintre reprezentanții de seamă ai timpului, între aceștia aflându-se și Petrache Poenaru.

Vasile Moangă a fost un gorjean binecunoscut, un bo- ier cu experiență în administrație și în viața comunității. Chiar dacă deținea proprietăți însemnate, el a avut vederi democratice, fiind unul dintre susținătorii ideilor revoluționarului Tudor Vladimirescu.

Istoricul Alexandru Ștefulescu a scris de Vasile Moangă că „era unul dintre prietenii lui Tudor Vladimirescu”, care a fost făcut ispravnic al județului.

În acele vremuri erau concomitent doi ispravnici în județ. Vasile Moangă a fost numit ispravnic împreună cu Papa Vladimirescu, fratele lui Tudor Vladimirescu.

În războiul ruso-turc din perioada 1806 – 1812, Tudor a luptat vitejește contra turcilor, fiind decorat de ruși și ridicat la gradul de ofițer.

Deși sultanul i-a iertat pe toți creștinii răzvrătiți împotriva lui, totuși pe Tudor nu l-a iertat. Legenda spune că un capugiu a fost trimis de sultan, ca să-l ducă pe Tudor la Constantinopol, viu sau mort.

Tudor a fugit în anul 1814 la Târgu-Jiu, în casa prietenului Vasile Moangă, care l-a chemat la el și pe egumenul Schitului Lainici. Acesta l-a îmbrăcat pe Tudor în straie de călugăr, până a trecut primejdia.

La 21 ianuarie 1821 Tudor Vladimirescu a venit de la București la Târgu-Jiu cu o ceată de arnăuți, care a po- posit lângă casele Vasile Moangă, pe locul unde astăzi este statuia ce poartă numele eroului. Vreo 20 de panduri au mers la Conacul clucerului Dinicu Oteteleșeanu, unul din cei doi ispravnici ai județului Gorj, pe care l-au luat și l-au adus la slugerul Tudor.

Când ispravnicul i-a cerut să-i arate poruncile, Tudor l-a invitat în satul Brădiceni să întâlnească acolo pe celălalt ispravnic, căminarul Iorgu Văcărescu, „și împreunându-i pe amândoi ispravnicii, să le arate poruncile”.

La sosirea lui Tudor în Târgu-Jiu, Vasile Moangă nu era acasă, dar a fost așteptat până ce a sosit. Tudor Vladimirescu i-a destăinuit „într-o taină de-o noapte, retrași într-o cameră”, planul lui, rugându-l să-l însoțească la Tismana. Vasile Moangă i-a răspuns că nu poate pleca, având alte obligații. Tudor a fost de acord și l-a asigurat că „răscularea poporului” se face cu consimțământul boierilor patrioți.

Moangă l-a avertizat pe Tudor că fapta lui este „cute- zătoare” și că nu va scăpa cu viață „din această răscoală”.

Din relatările lui Grigore Mongescu (Moangă) am aflat că după sfatul de taină cu Tudor din noaptea de 21/22 ianu- arie 1821, Vasile Moangă „să-și asigure familia” a trimis-o la Schitul Lainici, Grigore, fiul cel mare, luând-o pe jos înaintea cailor dimpreună cu Nicolae” (n.n. fratele său).

„În dimineața zilei de 22 ianuarie 1821, împreună cu ceata reunită, Tudor s-a îndreptat spre Brădiceni, unde a fost plănuită o întâlnire cu ispravnicul Iorgu Văcărescu, dar acesta nu a mai fost găsit acolo: „ridicându-se cu toții au mers în satul Brădiceni , unde au ospătat în casa polcovnicu- lui Ioniță Mongescu, fratele lui Vasile Moangă. Și negăsind acolo pe dumnealui, căminaru Iorgu Văcărescu („fiindcă prinsese noaptea de veste și se cacerdisise”) și-au continuat drumul spre Tismana, dimpreună cu clucerul Oteteleșeanu”. De la Brădiceni revoluționarii au ajuns la Mănăstirea Tismana, loc în care au și înnoptat. Tot aici s-au făcut ultimele pregătiri pentru declanșarea acțiunii.

A doua zi, 23 ianuarie 1821, cu oamenii pe care-i avea, Tudor a plecat la Padeș, unde l-a așteptat Dimitrie Gârbea, locțiitorul său la vătășia plaiului Cloșani, însoțit de 100 plăieși. Aici a fost citită vestita Proclamație de la Padeș, prin care s-a lansat chemarea la luptă, arătându-se obiectivele mișcării sale.”

Pe Câmpia de la Padeș, Tudor a avut lângă el oameni de încredere: verii săi Columbieni, Ioniță Crețescu zis Ortopan, N. Zoican, căpitanul Urbean, Radu Miu, vechi prieten ș.a.

După plecarea lui Tudor din Târgu-Jiu spre Tismana, în ziua de 22 ianuarie 1821, la casa lui Vasile Moangă s-au adunat boierii din oraș, dar n-au putut află nimic de la acesta despre planurile lui Vladimirescu.

Așa cum a consemnat Gh. Gârdu în articolul „Tudor Vladimirescu în drumul de la Târgu-Jiu la Brădiceni”, pu- blicat în revista „Crinul satelor”, multe date despre Vasile Moangă se desprind din însemnările lui Grigore Mongescu, fiul cel mare al sameșului.

Acestea au fost trimise la 29 mai 1872 de C. Stanciovici Brănișteanu lui C.D. Aricescu, care le-a dat publicității, în scrierile sale.

Din rezumatul însemnărilor, s-a desprins concluzia că Vasile Moangă, sameșul județului Gorj, înainte de Revoluția din 1821 a fost unul dintre apropiații și asociații lui Tudor Vladimirescu, ajutându-l la pregătirea răscoalei și la recrutarea pandurilor. La sfârșitul lunii februarie 1821, după ce slugerul Costin a fost învins la Târgu-Jiu, la intervenția lui Tudor a fost numit ispravnic al județului Gorj sameșul Vasile Moangă.

După victoria de la Slatina a lui Tudor, acesta l-a numit pe Vasile Moangă efor peste toți ispravnicii și co- mandirii oștirilor din județele Olteniei.

La 11 martie 1821 Vasile Moangă a fost menționat pe lista boierilor partizani ai planurilor revoluției condusă de Tudor, fiind în slujba Adunării Norodului, iar la înfrân- gerea Revoluției deținea încă funcția de ispravnic alături de Ciupacea.

Vasile Moangă a fost interogat în legătură cu evenimen- tele din 1821. Astfel la 23 august 1825 din porunca lui Vodă s-a cerut „să se afle în ce vreme din leat 1821 au fugit isprav- nicul județului Gorj și fiindcă aveam plirofonie că în trecutul an se află sameșul județului, un Vasile Moangă, treti logofăt, ce se fală cu locuința în orașul Târgu-Jiului. Și numitul Vasile să dea în scris, sub iscălitura sa, vremea și ziua în care au fugit ispravnicii și să trimiteți acel înscris al lui V. Moangă”.

După mulți ani de la înăbușirea Revoluției și asasina- rea conducătorului ei, gorjeanul Vasile Moangă a rămas implicat în slujirea intereselor populației Gorjului. Datorită capacității sale și a prestigiului de care s-a bucurat, lui Vasile Moangă i-au fost încredințate munci de răspundere:

La 17 ianuarie 1830 generalul Kisellef a dat o porun- că Divanului Săvârșitor al Principatului Valahiei, prin care era desemnat sameș „să orânduiască la Comisia Cercetătoare din Valahia Mică (Oltenia – n.n.), pe tretii (al treilea) logo- făt Vasile Moangă, ce locuiește în Gorj”.

La rândul său Divanul Săvârșitor a comunicat lui Vasile Moangă „în calitatea lui de sameș al Comisiei Cercetătoare din Valahia Mică, să se ocupe cu răspundere de îndeplinirea poruncilor și instrucțiunilor date”.

Pentru modul cum s-a ocupat de îndeplinirea misi- unii primite, la 8 noiembrie 1834 Vasile Moangă a primit mulțumiri din partea Rusiei, prin generalul maior Marcovici, pentru „râvnica slujbă ce ai făcut în vremea vremelnicelii ocârmuiri în Principaturi”.

Vasile Moangă a plecat din Brădiceni să servească intereselor oamenilor și a făcut parte din notabilitățile orașului. El a fost unul dintre boierii patrioți ai țării, care a avut legături cu Tudor Vladimirescu, Iancu Jianu, Petrache Poenaru și a fost apreciat prin acordarea de ranguri, inclusiv cel de sameș la Comisia Cercetătoare din Valahia Mică.

Casa în care a locuit Moangă (azi monument istoric) a fost trecută ulterior în proprietatea familiei T. Frumușeanu, și era adesea vizitată de scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea.

În perioada comunistă în casa fostă Vasile Moangă a funcționat pe perioade îndelungate Casa Pionierilor și secția pentru copii a Bibliotecii Județene „Christian Tell”.

2.2.Urmasii si proprietatile familiei Mongescu

Familia Moangă, numită ulterior Mongescu își are rădăcinile în vechiul târg al Brădicenilor, achiziționând în timp moșii sau proprietăți în mai multe localități ale județului Gorj. Cel mai însemnat membru al familiei Moangă, a fost boierul Vasile Moangă, ramas în istoria Gorjului cu titlul de ce mai bun prieten al marelui revoluționar gorjean Tudor Vladimirescu.

Vasile Moangă, sau Vasile Mongescu, a avut cinci urmași băieți: Nicolae, Vasile, Grigore, Constantin, întâlnit și cu numele Costache sau Dinu, și Ion, numit și Iancu. Dintre acesștia, Constantin Mongescu “a deținut mai multe funcții în administrația județului, printre care funcția de suptocârmuitor al plaiului Vulcan”.

“După cum știm proprietatea la români încă din Evul Mediu era de două feluri: comună și individuală sau privată. Cea comună formată exclusiv din pășuni și păduri a persistat până în secolul XX și s-a rezumat numai la obștile de moșneni ce dețineau proprietăți în munți iar cea individuală era formată până la reforma agrară din anul 1864 din proprietățile boierești, mănăstirești, domnești dar și din locurile de cultură ale moșnenilor care erau împărțite pe moși în cadrul fiecărei comunități. După anul 1864 proprietari de terenuri au devenit și țăranii clăcași care au fost împroprietăriți”.

„Din moșia Copăcenilor numită Slătioara, proprietate a familiei Mongescu, în anul 1864, la reforma agrară, au fost împroprietăriți 15 locuitori pe terenul lung începând de lângă apa Jaleșului pe lângă moștenitorii Cornești 760 stânjeni iar lățimea la capul despre răsărit despre Jaleș 144 stânjeni iar la apus 210 stânjeni. După ce proprietarul Ion C. Mongescu a decedat în orașul Târgu Jiu la vârsta de 60 ani la data de 19 iunie 1893, cei doi moștenitori ai acestuia, fiul Dimitrie și fiica Ana au împărțit toată averea sa. Fiul său Dimitrie născut în jurul anului 1856 și care a decedat în anul 1917 era căsătorit cu Virginia Caloianu din Craiova fiica lui Vasile și Dumitra-Ana decedată în București la 8 decembrie 1931 la vârsta de 65 ani iar fiica sa Ana născută în anul 1858 era căsătorită cu Vasile Viișoreanu născut în anul 1850 în Craiova fiul lui Costache și Zoe de care însă a divorțat în anul 1878”.

Prin actul de împărțire transcris la Tribunalul Județean Gorj sub numărul 1977 din anul 1893 aceștia au convenit la împărțirea averii rămasă de pe urma tatălui lor astfel:
Mongescu I. Dimitrie avea să stăpânească moșia Copăceni cu toate trupurile și denumirile din care se compunea aceasta precum și cu toate clădirile și sădirile, moara și altele. Tot lui îi mai era atribuită și moșia situată în comuna Slivilești cu tot ce se afla acolo dar și casele cu toate dependințele și siliștea din orașul Târgu Jiu strada Vocea Jiului astăzi Vasile Alecsandri.

Ana Viișoreanu avea să primească moșia Brebenari din comuna Florești județul Mehedinți cu toate clădirile și sădirile de pe aceasta; moșia Miculești zisă și Zătreana cu toate trupurile și denumirile din care se compunea, situată în comuna Miculești care la vremea respectivă aparținea de județul Mehedinți, cu orice clădiri și sădiri se aflau acolo și moșia de la Telești cu toate trupurile și denumirile dar și cu toate clădirile și sădirile de acolo.

Rămâneau să fie stăpânite în indiviziune muntele Nedeia din comuna Frâncești dar și moșia din comuna Roșia Jiu iar la acest partaj nu intrau și terenurile cumpărate de Dimitrie I. Mongescu în comuna Telești. Tot prin acest act s-a convenit ca și datoriile tatălui lor să se plătească în mod egal de către cei doi moștenitorii.

Dumitru Mongescu zis și Tache împreună cu soția sa Virginia au avut ca fiice pe Masinca-Aurora născută la 19 martie 1889 și decedată la 5 octombrie 1946 căreia ulterior i s-a mai zis și Maria și care după ce a absolvit conservatorul din Lipsca s-a căsătorit cu Generalul Alexandru Tătărescu născut în anul 1883 fiul lui Nicolae și Speranța și frate al marelui om politic Gheorghe Tătărescu dar și pe Margareta-Clemența născută la 21 septembrie 1891. Au mai avut și un fiu pe Ion zis Ionel născut la 14 februarie 1887 care de altfel a și moștenit moșiile și averea familiei sale în special pe cea de la Copăceni dar care însă a și înstrăinat prin vânzare o mare parte din această avere, chiar și proprietatea de pe Jaleș, moștenită de familie de atâtea generații.

„Un rol aparte în istoria țării noastre l-au avut boierii, aceștia la început, au dobândit moșii prin donații domnești sau prin ocuparea de terenuri pustii pe care le defrișau și apoi le cultivau iar ulterior prin cumpărare de proprietăți. Astfel și în județul Gorj dea lungul timpului au existat familii de boieri din rândul cărora nu puțini s-au afirmat în istoria acestei țări, aici putem da ca exemplu pe marele boier Stoichiță Rioșanu sau pe neînfricatul căpitan Fota Bălăcescu dar și pe domnitorul de mai târziu Gheorghe Bibescu ori pe marele luptător pentru dreptate Gheorghe Magheru și mulți alți”.

„În 1821 Vasile Moangă a fost numit în funcția de Ispravnic alături de Papa Vlădimirescu de către Tudor Vlădimirescu.’

Un eveniment la care familia Mongescu a fost implicată, este reprezentat “În iulie 1848 poporul face o demonstrațiune monstră în contra Regulamentului Organic și a pitacelor de boierie. (…) Mulțime de țărani cu stegulețe cu colori naționale erau aduși de prin sate. Pe un scaun era purtată d-șoara Victoria Mongescu măritată în urmă după Mihalache Bâlteanu, îmbrăcată în alb cu părul lăsat pe umere și pusă în lanțuri de hârtie neagră. Scaunul era purtat de țărani. Regulamentul Organic împreună cu pitacele de boierie erau duse de Nicolae Ionescu înaintea scaunului libertății înlănțuite. (…) La 9 Oct. 1851 sosește în oraș Înălțimea sa Domnitorul țării, prințul Barbu Dimitrie Știrbei. Cârmuitor era atunci G. N. Chintescu, președinte al Magistratului sărdarul N. Măldărescu iar membrii sfatului pitarul Gr. Mongescu, N. Tetileanu și Marin Boiovici. Prințul Domnitor a fost gasduit în casele sărdarului Zanfir Broșteanu, iar suita sa în casele sărdarului Răducan Busuioceanu, ale pitarului Ion Șomănescu, păhărnicesii Luxa Roșianca, doctorului D. Culcer, pitarului Gr. Mongescu și pitarului Corniță Sărdănescu”

Detalii însemnate despre funcțiile de stat ocupate de către membrii familiilor Mongescu și Frumușanu sunt consemnate de către Alexandru Ștefulescu în Istoria Tg-Jiului într-un capitol care acordă atenție președinților magistratului și primarilor orașului Târgu-Jiu.

“Încă de pe la 1856 începuse a se zice în loc de membrii Magistratului, Consiliu, Sfatul municipalității. Ultimul Prezident de Magistrat sau de Consiliu municipal a fost D.C. Frumușamu între anii 1860-1864.”.

Cunoscut fiind că Târgu-Jiului era împărțit în două mahalale, albastră și neagră, încă de la 1836, iar deputații mahalalelor îi alegeau pe membrii Magistratului, Vasile Mongescu este menționat printre alții ca membru în mahalaua albastră: “Medelnicerul Zanfir Bâlteanu, Șătrarul Gr. Săftoiu, Vasile Mongescu al-III-lea Logofăt, Dumitrașco Măldărescu, Zanfir Broșteanu, Nae Măldărescu, V. Popovici și Ion Brașoveanu”.Din mahalaua albastră făceau parte: Medelnicerul C. Măldărescu, Ion Sâmboteanu, Bănică Politimos, Ioniță Protopopescu și Nicolae Tetileanu.

Pe lista primarilor de la 1864 până în 1905 apar menționați Ion Mongescu, primar al orașului Târgu-Jiu 1888-1891, la 4 iulie 1891 a fost ales primar Ion Frumușanu, în 1893 primarul orașului a fost Titu D. Frumușanu până în 1899, iar din “19. Feb. 1901 prin Înaltul Decret Regal nr. 628 Titu D. Frumușanu a fost numit președinte al Comisiei Interimare de Conducere a urbei Târgu- Jiu, iar în urma alegerilor din 16-18 martie 1901 a ajuns din nou primar” până în 1905.

În anul 1829, administrația provizorie rusă din țara noastră a dat un ordin în data de 10 septembrie, reînnoit ulterior de două ori la 22 septembrie și 22 noiembrie prin care ordona întocmirea în fiecare județ a unei „Delă pentru catagrafia boierilor caftanlâi”. Administrația Rusă fiind direct interesată de această catagrafie, la 5 decembrie același an trimite volnici în toate județele pentru urgentarea lucrărilor „în 24 ceasuri”. Evidențele întocmite pe județe aveau următoarele rubrici: numele și porecla, locul nașterii, vârsta, sinul sau al cui fiu era, locul hălăduirii sau locuinței și starea materială pe care o avea fiecare din acești boieri. Lucrarea fiind făcută în grabă a avut numeroase omisiuni așa încât a trebuit reluată și în anii următori fiind definitivată la 21 octombrie 1831, dar aceste completări nu mai cuprindeau toate datele menționate în catagrafia inițială ci doar suma veniturilor moșiilor care va fi trecută în paranteze.

„Pentru județul Gorj în această catagrafie au fost menționați următorii boieri: Grigore Călinescu – născut în București, 40 ani, vel clucer, locuia în orașul Târgu Jiu și București, deținea o moșie, 2 vii, case și câțiva țigani; Barbu Viișoreanu – născut în Craiova, 70 ani, vel stolnic, fiul lui Ștefan, locuia în Târgu Jiu, avea 3 moșii, 3 vii, o moară, case și câțiva țigani (4500 lei); Costandin Bâlteanu – născut în Târgu Jiu, 60 ani, vel stolnic, fiul lui Ion, locuia în Târgu Jiu, avea o moșie, 2 vii, o moară, case și câțiva țigani (2000 lei); Dumitrache Zătreanu – născut în Craiova, 40 ani, vel serdar, fiul lui Ioniță, locuia în Târgu Jiu, avea 2 moșii, 2 vii, o moară, case și câțiva țigani (2500 lei); Costache Măldărescu – născut în Târgu Jiu, 35 ani, vel medelnicer, fiul lui Dumitraiche pitar, locuia în Târgu Jiu, avea o moșie, o vie și case (1200 lei); Grigore Bălteanu – născut în Târgu Jiu, 38 ani, vel medelnicer, fiul lui Ion clucer za arie, locuia în Târgu Jiu, avea o moșie, 2 vii, o moară, case și o zalhana (720 lei); Răducan Sărdănescu – născut în Târgu Jiu, 50 ani, vel medelnicer, fiul lui Gheorghe, locuia în Târgu Jiu, avea 2 moșii, 2 vii, o moară, case și câțiva țigani (2500 lei); Simion Peștenaru – născut în Turcia, 50 ani, vel medelnicer, locuia în Târgu Jiu, avea 3 moșii, 2 vii, o moară și case; Costi Radoșanu – născut în Turcia, 65 ani, vel sluger, locuia în județul Gorj, avea o moșie și 2 vii de zestre (600 lei, se numea „Costi ot Gorj, al lui Samurcaș”); Dumitrache Urdăreanu – născut în județul Gorj, 42 ani, vel sluger, fiul lui Ioniță, locuia în Târgu Jiu, avea 3 moșii, 2 vii, o moară, case și câțiva țigani (5000 lei); Barbu Gănescu – născut în județul Vâlcea, 42 ani, vel sluger, fiul lui Stoian căpitan de husari, locuia în Târgu Jiu, avea o moșie, o vie, o moară și câțiva țigani (2000 lei); Nicolae Otetelișanu – născut în județul Vâlcea, 41 ani, vel sluger, fiul lui Barbu clucer za arie, locuia în Târgu Jiu, avea 2 moșii, 2 vii, 2 mori, case și câțiva țigani (2000 lei); Zamfirache Bălteanu – născut în Târgu Jiu, 50 ani, vel sluger, fiul lui Ioan, locuia în Târgu Jiu, avea o moșie, 2 vii și case (1000 lei); Grigore Săftoiu – născut în județul Vâlcea, 45 ani, vel șătrar, fiul lui Grigore, locuia în Târgu Jiu, avea o moșie, 2 vii, o moară și case (1000 lei); Chiriță Corbeanu – născut în București, 55 ani, vel șătrar, fiul lui Costandin polcovnic, locuia în Târgu Jiu, avea o moșie, o vie și case de zestre (1000 lei, zis „Chiriță Costantin”)”; „Mihalache Bălăcescu – născut în Turcia, 60 ani, vtori portar, locuia în județul Gorj, avea o moșie și o vie de zestre (100 lei); Ioniță Pârâianu – născut în județul Gorj, polcovnic za Craiova, fiul lui Costandin, locuia în județul Gorj, avea o moșie și o vie; Ștefan Părâianu – născut în județul Gorj, 36 ani, polcovnic za Cerneți, fiul lui Costandin, locuia în județul Gorj, avea 2 moșii și o vie; Ștefan Românescu – născut în Târgu Jiu, 45 ani, treti logofăt, fiul lui Dumitrașcu, locuia în județul Gorj, avea 2 moșii, o vie, o moară și țigani (2000 lei); Costandin Frumușanu – născut în județul Gorj, 46 ani, treti logofăt, fiul lui Ion, locuia în Târgu Jiu, avea 2 moșii, 2 vii, o moară și case (1500 lei); Vasile Mongescu – născut în Târgu Jiu, 60 ani, treti logofăt, fiul lui Nicolae companist, locuia în Târgu Jiu, avea o vie, o moară și case (450 lei); Zamfirache Bălăcescu – născut în județul Gorj, 35 ani, treti logofăt, fiul lui Ioan, locuia în județul Gorj, avea o moșie, o vie și câțiva țigani; Ianache Sănătescu – născut în județul Gorj, 38 ani, vtori vistier, fiul lui Costandin, locuia în Târgu Jiu, avea 2 moșii, 2 vii și 2 mori; Dincă Rovinaru Șomănescu – născut în județul Gorj, 30 ani, treti vistier, fiul lui Ianache neam, locuia în județul Gorj, avea o moșie și o vie (400 lei); Lăudat Frumușanu – născut în județul Gorj, 42 ani, treti vistier, fiul lui Ioan neam, locuia în Târgu Jiu, avea o moșie, 2 vii, o moară și case (2000 lei); Gheorghe Magheru – născut în județul Gorj, 26 ani, treti vistier, cu cavaleria Sf. Ana a 4-lea clas, fiul lui popa Ion, locuia în județul Gorj, avea o moșie, o vie, o moară și un munte (2000 lei).

În catagrafia din 21 octombrie 1831 au mai fost adăugați: Iancu Sâmboteanu – sluger, venit 5000 lei; Vasile Pârâianu – polcovnic, venit 350 lei; Ion Dănciulescu – polcovnic, venit 350 lei; Ion Mongescu – polcovnic, venit 250 lei; Dinu Mongescu – polcovnic, venit 150 lei; Matei Răceanu – polcovnic, venit 200 lei dar și următorii fii de boieri: Alecu Viișoreanu – fiul lui Barbu stolnic, venit 200 lei; Alecu Vulturescu – fiul lui Const., venit 2500 lei; Ioniță Crăsnaru – fiul lui Bădiță sluger, venit 150 lei; Matei Șișescu – fiul lui Stanciu pitar, venit 3500 lei; Dumitrache Măldărescu – fiul lui Dumitrache pitar, venit 250 lei; Nicolae Măldărescu – fiul lui Dumitrache pitar, venit 150 lei; Dumitrache Crăsnaru – fiul lui Răducanu șătrar, venit 100 lei; Enache Broșteanu – fiul lui Constantin vtori logofăt, venit 100 lei; Zamfir Broșteanu – fiul lui Constantin vtori logofăt, venit 2000 lei; Alecu Broșteanu – fiul lui Constantin vtori logofăt, venit 1000 lei; Bănică Politimos – fiul lui Manolache polcovnic, venit 400 lei; Dincă Rioșanu – fiul lui Ion vistier, venit 1000 lei; Gheorghe Rioșanu – fiul lui Ion vistier, venit 500 lei; Scarlat Carabatache – venit 500 lei; Ioniță Bălăcescu – fiul lui Manolache, venit 100 lei; Costache Bălăcescu – fiul lui Manolache, venit 150 lei; Dincă Bălăcescu – fiul lui Bănică, venit 800 lei; Grigore Bălăcescu – fiul lui Iordache, venit 150 lei; Ghiță Bălăcescu – fiul lui Iordache, venit 100 lei; Fotache Bălăcescu – fiul lui Ion, venit 70 lei; Răducan Busuioceanu – fiul lui Constantin, venit 2000 lei; Iancu Poenaru – fiul lui Iordache, venit 200 lei; Dumitrache Hurezeanu – fiul lui Gheorghe, venit 500 lei; Dumitrașco Urdăreanu – fiul lui Const., venit 250 lei; Zamfir Urdăreanu – fiul lui Dumitrache, venit 300 lei; Ion Urdăreanu – fiul lui Ion, venit 350 lei; Ioniță Piteșteanu – venit 300 lei; Nicolae Moscu – fiul lui Constantin, venit 1500 lei; Barbu Moscu – fiul lui Constantin, venit 800 lei; Ioniță Moscu – fiul lui Constantin, venit 5000 lei; Barbu Crăsnaru – fiul lui Dumitrache, venit 150 lei; Constantin Pârâianu – fiul lui Anița, venit 200 lei; Răducanu Pârâianu – fiul lui Anița, venit 200 lei; Matei Pârâianu – fiul lui Anița, venit 200 lei; Stoian Pârâianu – fiul lui Nițu, venit 500 lei; Manolache Pârâianu – fiul lui Niță Constantin Pârâianu, venit 300 lei; Dumitrache Pârâianu – fiul lui Gheorghiță, venit 500 lei; Andrei Pârâianu – fiul lui Tănase, venit 1000 lei; Dumitrache Pârâianu – fiul lui Tănase, venit 250 lei; Ioan Pârâianu – fiul lui Tănase, venit 250 lei; Alexandru Pârâianu – fiul lui Tănase, venit 200 lei; Vasile Pârâianu – fiul lui Ioniță, venit 1200 lei; Constantin Pârâianu – fiul lui Ioniță, venit 300 lei; Nițu Pârâianu – fiul lui Badea, venit 500 lei; Ștefan Pârâianu – fiul lui Nicolae, venit 500 lei; Constantin Pârâianu – fiul lui Nicolae, venit 200 lei; Răducan Pârâianu – fiul lui Constantin, venit 150 lei; Dumitrache Pârâianu – fiul lui Gheorghe Nițu Pârâianu, venit 300 lei și Nicolae Pârâianu – fiul lui Gheorghe Nițu Pârâianu cu un venit de 300 lei.

În această catagrafie nu apar numele boierilor ce aveau proprietăți în județul Gorj dar care își aveau domiciliul în alte județe sau în București fiind înscriși în catagrafiile de acolo, printre aceștia numărându-se: Costandin Brăiloiu, Titu Bengescu, Dimitrache Bibescu, Ion Sâmboteanu, Ion Rioșanu și mulți alți.”

Capitolul 3. CASA MOANGĂ DIN TÂRGU JIU

3.1. Descriere, arhitectură și stil

Construcția cunoscută cu numele „Casa Vasile Moangă” este întâlnită pe strada Siretului, nr. 30, în proximitatea zonei centrale a municipiului Târgu Jiu. Chiar dacă imobilul se bucură de o poziționare favorabilă în urma căreia este deseori admirată de către trecători, atitudinea impasibilă a autorităților față de patrimoniul cultural național construit nu a făcut decât să umbrească aspectul monumentului și totodată au permis depunerea prafului peste unul dintre cele mai importante momente din istoria românească, momentul Tudor Vladimirescu.

În ceea ce privește construirea imobilului, nu există documente care să confirme anul concret al ridicării acestuia, Arhivele Statului din județul Gorj au fost jefuite de către trupele de ocupație germane, în Primul Război Mondial. Există ca speculații despre anul ridicării ca fiind 1770, însă analizând istoricul imobilului în relație cu arhitectura sa, se poate afirma că acesta a fost construit în secolele XIX- XX.

La originile sale, imobilul a fost utilizat ca locuință, parterul fiind alocat funcțiunilor de zi și depozitare, iar etajul pentru odihnă, relația pe verticală se realiza pe o scară într-o singură rampă amplasată în colțul nord-estic. Planul a fost adaptat de catre propietari la cerințele impuse de funcțiunea inițială, de locuință, la parter existând în stânga intrării o sală de oaspeți în relație cu spațiul de preparare a hranei și de depozitare, inclusiv o pivniță pentru depozitarea băuturilor, cu acces direct pe latura de nord. Posibil din aceste cercetări ca aici sa avem și un closet. Pardoselile sunt din parchet și scândură de brad, cu excepția grupurilor sanitare unde sunt din mozaic. Tencuielile interioare sunt din mortar de var-ciment având zugrăveli policrome și decorații colorate de o calitate îndoielnică.

La etaj se regasesc dormitoarele și o sala mare de festivități, deasupra sufrageriei. Tot aici, ulterior secolului XIX au fost amenajate grupuri sanitare pe partea sudică. Tâmplăria ușilor de la parter a fost confecționată din lemn de brad și stejar și este acoperită cu vopsea de ulei de culoare crem. Nu prezintă degradări doar uzură funcțională.

Pe latura vestică,imobilul avea un pridvor, inițial deschis, care ulterior a fost închis printr-un geamlâc specific perioadei interbelice.

Întrucât imobilul are cota 0 la acelaș nivel cu cota curții și a trotuarului, s-a recurs ca pe o înălțime de cca. 80 cm să fie realizată o placare a zidurilor cu piatră cu rolul de a defini elevația. Aceasta a fost realizată până la nivelul ferestrelor parterului. Zidăria este din cărămidă cu grosimea de cca 30 cm. pentru zidurile exterioare și zidurile portante și cca 15 cm. pentru zidurile interioare de compartimentare.

Decorația parterului se continuă până la nivelul profilului median cu bosaje la colțuri (fig.13). Ferestrele și ușile sunt terminate în partea superioară în arcuri în plin centru pentru ferestrele din partea de nord și est, și arc drept pentru celălalte fațade.

Separația față de etaj este realizat printr-un brâu profilat trasat. Pardoselile sunt din parchet și scândură de brad, cu excepția grupurilor sanitare unde sunt din mozaic. Tâmplăria este din lemn de stejar, bogat ornamentată, ușile de la intrare fiind o autentică dovadă a bunului gust și a priceperii meșterilor care le-au realizat. Din păcate aceasta a fost vopsită în timp alterând originalitatea materialului.

Etajul, mult mai generos decât parterul, atât prin înăltime cât și decorație ofera o nota de unicitate monumentului. Aici regăsim la colțuri coloane adosate realizate din tencuială cu nuturi verticale trase pentru fus având ca bază un bosaj simplu în diamant realizat tot din tencuială, iar la partea superioară un capitel cu motive eclectice. Ferestrele de această dată sunt dreptunghiulare, excepție făcând corpul de pe latura de nord, aici fiind încadrate de colonite profilate terminate la partea superioară cu capetele tridimensionale din material ceramic. Sub aceste ferestre separate de un solbanc profilat se află panouri cu decorațtii antropomorfe. Deasupra se află un buiandrug decorat, realizat de asemenea din profile trase terminate las capete cu elemente florale ceramice.

Cornișa contribuie la realizarea supleței imobilului având o înălțime de cca. 60 cm și care intră în relație cu ea acoperișul printr-un profil perimetral tras. Steașina este realizată din mici console suprapuse din lemn între acestea fiind montate panouri decorative.

Acoperișul urmăreste conturul construcției fiind de tip mansardă în acestea regăsindu-se lucarne bogat ornamentate din tablă ambutisată.

Corpul de pe latura de nord, care dă o notă de unicitate monumentului se menține parțial în acelaș registru cu clădirea de bază pentru parter, etajul de această dată făcând o notă distinctă cu restul imobilului.

Din cercetările realizate în timp rezultă că aici a existat un foișor deschis transformat în sacnasiu. Aici predomină patru ferestre, două dintre acestea se află pe partea nordică, o fereastră pe partea estică și înca una pe partea vestică terminate la partea superioară cu arce trilobate. Foarte posibil să fi fost montate într-o etapă ulterioară evoluției construirii monumentului. Deasupra arcelor trilobate se află și un profil tras care urmărește conturul golurilor.

Parapetul ferestrelor este realizat din baluștrii adosați în masivul zidăriei. În colțurile acestui corp sunt realizate ocnițe semicirculare acoperite la partea superioară cu bolți semisferice în care, la nivelul etajului, sunt amplasate două statuete, câte una pe fiecare latură.

În prelungirea notei de unicitate a imobilului, în colțul nord-vestic se află un turn octogonal în care face notă distinctă ferestrele de la etaj terminate la partea superioară cu arce de tip oriental.

Așa cum am precizat anterior, pe latura de vest se află un pridvor la origine deschis din lemn cu foarte multe elemente traforate și sculptate la nivelul cornișei fapt ce denotă ca la vest de acest imobil nu exista la acea vreme o altă propietate.

Acest lucru nu se poate mentine și pe fațada sudică unde numărul ferestrelor cât și modul de tratare al acesteia (decorațiuni la fațade foarte puține) denotă că și aici se afla o curte interioară unde este posibil să se fi desfășurat activități gospodărești.

În momentul de față, construcția dispune de instalație electrica interioară de iluminat și prize, realizată îngropat sub tencuială. În plus, construcția nu dispune de o instalație de protecție contra loviturilor de trăsnet, deși calculele efectuate impun ca necesară o astfel de instalație, și nici de o instalație de iluminat arhitectural care să pună în evidență arhitectura pe timpul nopții.

Până în 2019, încălzirea s-a realizează cu sobe de teracotă alimentate cu gaze naturale, apa caldă menajeră neexistând.

3.2. Funcțiuni de-a lungul timpului

După cum am specificat la subcapitolul 3.1., imobilul a servit la început ca locuință. De-a lungul timpului Casa Vasile Moangă a avut diverse funcții. După naționalizare, aceasta a adăpostit Oficiu de Calcul, Centru de librării și Casa Pionierului, toate acestea până în anul 1985.

Din anul 1985, prin dispoziția Consiliului Popular al vremii, în clădire a fost instalată secția pentru copii a bibliotecii județene. În anul 2007, prin hotărâre judecătorească, casa a fost cedată proprietarilor, familia Frumușeanu. În urma încercărilor nenumărate de-a lungul a patru ani de a da spre închiriere imobilul, în 2011 au scos-o la vanzare. Patru ani mai târziu, în 2015, imobilul Casa Vasile Moangă, înscris în Lista Monumentelor Istorice din România, cu codul „GJ-II-m-B-09184 cu adresa în municipiul Târgu Jiu, strada Siretului, nr. 30 având ca dată a construcției secolul XVIII” a fost achiziționat de un om de afaceri din Târgu Jiu, Narcis Ciocăzeanu.

Actualul administrator, domnul Ciocăzeanu, și-a manifestat dorința de a efectua lucrări de restaurare și consolidare a monumentului, întrucât se dorește transformarea imobiluli de la funcțiunea de casă de locuit, ultima întrebuințare, la crearea unor condiții de funcționare a unor birouri.

În privința importanței istorice a acestui imobil, „în ziua de 21 ianuarie 1821 Tudor a venit de la București la Târgu-Jiu, însoțit de o ceată de arnăuți și a poposit lângă casele lui Vasile Moangă, pe locul unde astăzi este statuia” care să cinstească amintirea marelui revoluționar. „După ce s-a întreținut cu ispravnicul Dinicu Oteteleșanu, Tudor s-a închis într-o cameră cu sameșul Vasile Moangă, care fiindu-i om de încredere a fost informat de planurile revoluției ce se pregătea”.

Asemeni unui adevărat prieten, Vasile Moangă a încercat să îl ajute pe Tudor, chemându-l și pe “egumenul schitului Lainici. Acesta l-a îmbrăcat pe Tudor în călugăr, până a trecut primejdia. Turcii l-au căutat, dar spunându-li-se că a trecut în Austria, s-au dus la Cerneți unde i-au incendiat gospodăria, apoi prinzând un țăran pe malul Dunării i-au tăiat capul și l-au dus la la pasa din Rusciuc” drept capul lui Tudor Vladimirescu.

3.3. Propuneri de conservare și restaurare

Scopul unei restaurări și valorificări este de a creea condiții optime pentru dubla funcțiune a imobilului – casă memorială și spatiu de birouri.

Din cauza uzurii de-a lungul timpului a materialelor de construcție au apărut degradări vizibile la finisajele exterioare și a elementelor decorative care compromit aspectul construcției. Printre elementele degradate parțial enumerăm: tencuielile interioare și exterioare, pardoselile, ornamentele și tâmplăria, iar în totalitate, învelitoarea din tablă.

Învelitoarea din tablă este ruginită pe alocuri, lucarnele prezintă urme de rugină dar și bucăți de tavlă ale învelitoarei desprinse. Sistemul de scocuri și burlane a fost recent refăcut și se varsă la baza soclului.

Tâmplăria ferstrelor atât de la parter cât și de la etaj se află în stare avansată de degradare fotochimică, ducând astfel la închiderea culorii de bază a lemnului fapt provenit de la umiditatea din atmosfera.

Șarpanta a fost confecționată din lemn, pe mai multe porțiuni ale căpriorilor dar și a scândurilor de la astereală sunt vizibile halouri de umiditate de la învelitoare.

Se propune repararea finisajelor pentru suprafețele din beton și zidărie și înlocuirea în totalitate a materialului lemnos și protecția acestuia. De asemenea se vor desface și reface tencuielile interioare și exterioare, implicit ale decorațiilor, se va reface învelitoarea din tablă, propunându-se tablă de zinc, se vor reface jgheaburile și burlanele, tâmplăria exterioară din lemn stratificat, exceptând ușa de acces de pe latura vestică și se vor reface decorațiile interioare și exterioare acolo unde este cazul sau se vor restaura.

În vederea realizării restaurării imobilului, a fost impus avizul de securitate la incendiu.

CONCLUZII

Dat fiind faptul că în zona județului Gorj atenția acordată cercetărilor științifice este redusă considerabil, am ales să intervin cu o lucrare concentrată pe un monument istoric din Târgu Jiu cunoscut sub denumirea “Casa Vasile Moangă”.

Zona județului Gorj deține un inventar istoric impresionant: “34 monumente și situri arheologige, 298 monumente și ansambluri de arhitectură, 5 imobile memoriale, 39 de monumente și ansambluri de artă plastica, 7 zone istoriceurbane și rurale”. „Cu privire la evoluția programului architectural, sunt în mare măsura importante casele și conacele construite îndeosebi între secolele al- XVI-lea și al-XIX-lea. Printre cele ce s-au păstrat în forma originală se numără “Casa Vasile Moangă” din Târgu Jiu”.

Principalul motiv pentru care am ales monumentul istoric Casa Vasile Moangă să fie subiectul cercetării este în strânsă legătură cu un semnal de alarmă asupra monumentelor abandonate, uitate, mai precis casa Vasile Moangă a prezentat până în prezent probleme vizibile de biodegradare, fiind impuse masuri urgente de reparații și înlocuiri. Chiar dacă imobilul se află printre puținele monumente păstrate în cea mai apropiată formă originală , trecerea vremii și-a pus puternic amprenta asupra acestuia, iar autoritățile au trecut cu vederea acest fapt. Lucrările de intervenție, în prezent, se află în plină deșfăsurare având ca scop resuscitatea monumentului istoric, martor al trecutului.

Prin prezenta teză, am încercat stabilirea membrilor familiei Mongescu (Moangă) din Târgu Jiu, între secolele al-XVIII-lea și secolul al-XIX-lea, evoluția familiei, urmașii acesteia și nu în ultimul rând proprietățile, terenurile și casele familiei Mongescu. Tot aici, am descoperit informații cu ajutorul cărora am reușit să evidențiez funcțiunile pe care le-a îndeplinit imobilul odată cu trecerea anilor.

Pe viitor, această cercetare poate să aducă un ajutor pentru studiile despre patrimoniul local, case boierești fie pentru un studiu care să aibă la bază situația monumentului înainte, cât și dupa finalizarea lucrărilor de restaurare.

BIBLIOGRAFIE

BĂLINTESCU, Alexandru -ARHIVA GENERALULUI GHEORGHE MAGHERU. CATALOG DE DOCUMENTE, 1582-1880, București, 1968

CEPOI, Ion, ELVIRA GODEANU O poveste de pe Jiul de Sus, Editura Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Târgu-Jiu, 2011

CERNOVODEANU Paul, Marian Stefan-PE URMELE MAGHERILOR, Editura Sport-Turism, București, 1983

CROITORU, Gabriel, Orașe din Oltenia 1859-1916, Editura Sitech, Craiova, 2011

DUGULEANU, Ion, Târgu-Jiu – Case – Oameni – Destine, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2006

MAGHERU, Vlad- ION MAGHIERU-APOSTOL AL EDUCAȚIEI DE CARACTERE, Timișoara, 2005

PÂNIȘOARĂ, Titu, Municipiul Târgu-Jiu, Editurile “SPICON” și “DRIM EDIT”, Târgu-Jiu, 2002

ȘERBAN, Alexandru Doru Personalități gorjene- adevăr, curiozități, anecdote, legende, editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2011

TOMÂCU Cornel, BUNOIU Dumitru -ZESTREA MAGHERILOR, Editura Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Târgu-Jiu, 2007

VASILIU-NĂSTUREL, Petre, Dicționar geografic al județului Gorjiu, Editura Thoma Basilescu, București, 1892

https://boieri.wordpress.com/category/oltenia/

https://www.verticalonline.ro/familia-mongescu-proprietatile-acesteia-gorj (accesat în data 12.05.2018)

ANEXE

Fig. 1. Fațada de Nord

Fig. 2. Fațada de Sud

Fig. 3. Fațada de Est

Fig. 4. Fațada de Vest

Fig. 5. Secțiune interior

Fig. 6. Plan parter

Fig. 7. Plan etaj

Fig. 8. Acoperiș

Fig. 9. Scară interioară din lemn, cu o singură rampă, relația parter-etaj

Fig. 10. Lucană

Fig. 11. Fereastră cu elemente decorative pe latura de est

Fig. 12. Ferestre finalizate în partea superioară cu arce de tip trilobat, latura de nord

Fig. 13. Bosaj diamant

Fig. 14. Sobă de teracotă alimentată cu gaz

Fig. 15. Statuetă antropomorfă masculină

Fig. 16. Statuetă antropomorfă feminină

Fig. 17. Fațada de nord

Fig. 18. Fațada de est

Fig. 19. Ferestre parter, latura de est

Fig. 20. Geamlâc, latura de vest

Fig. 21. Fațada de sud

Fig. 22. Casa Măldărescu, Târgu-Jiu

Fig. 23. Fântâna Sâmboteanu