Lect. Univ. Dr. Henter Ramona [605940]

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRA ȘOV
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIIN ȚELE
EDUCA ȚIEI
Programul de studii Psihologie

LUCRARE DE LICEN ȚĂ

Coordonator științific:
Lect. Univ. Dr. Henter Ramona

Absolvent: [anonimizat]
2020

2
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRA ȘOV
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIIN ȚELE
EDUCA ȚIEI
Programul de studii Psihologie

Satisfacția în relațiile de
familie a adulților cu părinți
divorțați

Coordonator științific:
Lect. Univ. Dr. Henter Ramona

Absolvent: [anonimizat]
2020

3
CUPRINS

PARTEA I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 5
1. Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 5
2. Aspecte teoretice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 6
2.1. Divorțul părinților și impactul asupra copiilor ………………………….. ………………….. 9
2.1.1. Efectele divorțului în funcție de vârsta copiilor ………………………….. ………… 12
2.1.2. Efecte pe termen scurt și pe termen lung ………………………….. …………………… 9
2.2. Relațiile consensuale și căsătoria între 25 și 31 de ani ………………………….. ……….. 6
2.2.1. Satisfacția partenerilor în viața de cuplu ………………………….. ……………………. 7
2.2.2. Atitudinea adulților cu părinți divorțați în fața vieții de familie ………………. 15
2.3. PARTEA A II -A ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 19
3. Obiectivele și metodologia cercetării ………………………….. ………………………….. ………. 19
3.1. Obiective ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 19
3.2. Ipoteze ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 20
3.3. Variabile ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 20
3.4. Design ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 21
3.5. Participanți ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 21
3.6. Instrumente ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 21
3.7. Procedură ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 21
3.8. Metode statistice utilizate pentru analiza datelor ………………………….. …………….. 21
4. Rezultatele cercetării și interpretarea lor ………………………….. ………………………….. ….. 21
4.1. Analiza datelor și prezentarea rezultatelor ………………………….. ……………………… 21
4.2. Interpretarea psihologică a rezultatelor ………………………….. ………………………….. 21
5. Concluzii și implicații ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 21
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 22
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 24

4

5

PARTEA I
1. Introducere

Efectele pe care le poate avea divorțul părinților asupra unei persoane î n relațiile
consensuale din perioada adultă pot varia de la caz la caz, însă ceea ce specialiștii
subliniază este faptul că acestea există oricum într -o anume formă. Divorțul este mult mai
ușor de acceptat în societatea contemporană decât în orice altă perioadă de timp din istoria
omenirii, însă în același timp acesta poate afecta diverse aspecte din viața copiilor, de la
relațiile personale cu prietenii la relațiile consensuale care pot duce la căsătorie.
Această lucrare urmărește măsura în care viața de familie a adulților cu vârsta
cuprinsă între 25 și 31 de ani este influențată de divorțul părinților și pune în antiteză
satisfacția pe care o resimt adulții cu părinți divorțați în relațiile consensuale comparativ
cu satisfacția pe care o resimt adulții care provin din familii unite în acest tip de relații.
Prima parte a lucrării este una teoretică și prezintă principalele aspecte teoretice
legate de impactul pe care îl are divorțul părinților asupra copiilor pe termen scurt și pe
termen lung, precum și principalele aspecte legate de atitudinile ad ulților cu părinți
divorțați cu vârsta între 25 și 31 de ani în viața de familie și satisfacția acestora cu viața, în
general, și în viața de cuplu, în mod specific.
Cea de -a doua parte a lucrării este reprezentată de o cercetare în care …

6

2. Aspecte teoretice
2.1. Relațiile consensuale și căsătoria între 25 și 31 de ani

De-a lungul timpului, căsătoria sau relațiile consensuale au avut diverse roluri.
Acestea reprezintă unitatea primară a societății, asigură perpetuarea și supraviețuirea
generaț iilor viitoare și continuă să fie și în zilele noastre unul dintre momentele -cheie ale
trecerii la viața adultă. Numeroase persoane văd căsătoria sau implicarea într -o relație
consensuală ca o modalitate de a fi împlinit pe plan emoțional, de a avea alătur i un
partener și a de a avea o anumită siguranță economică. (Gle nn, 1999) A utoritățile locale
sau naționale ale comunităților din toate timpurile protejează și susțin căsătoria , însă în
societatea modernă apar tot mai multe cazuri de relații consensuale . Acest lucru apare ca
urmare a realizării faptului că o căsătorie adecvată creează o familie sănătoasă, ceea ce
duce la dezvoltarea unor indivizi sănătoși. (Wilson, 2002) Unitățile familiale stabile își
susțin, educă și protejează membrii.
Relațiile consensuale sau căsătoria pot reprezenta un aspect mult mai important
decât multe altele pentru tinerii adulți. (Willoughby, 2010) Atitudinile legate de căsătorie
pe care le au adulții până în 30 de ani sunt extrem de importante pentru dezvoltare a
relațiilor romantice din viața lor de acum încolo. Mecanismele din spatele unor experiențe
avute, credințele și atitudinile față de căsătorie sunt legate de o mulțime de factori. Unii
dintre specialiști consideră că semnificația căsătoriei și atitudinile în fața căsătoriei sunt
legate de experiențele anterioare din viața de familie. (Hall, 2006)
Deși căsătoria continuă să fie cea mai populară dintre opțiunile vieții de familie
pentru majoritatea oamenilor, faptul că aproape jumătate din căsătoriile din n umeroase
state din contemporaneitate se termină în divorț indică faptul că cuplurile continuă să se
lupte cu menținerea cu succes a angajamentelor pe viață. (Jackl, 2013)
Cerceetările contemporane dezvăluie că tinerii adulți aleg din ce în ce mai mult
amânarea căsătoriei (Amato, 2004, Jones și Nelson, 1996), manifestând atitudini negative
împotriva căsătoriei și angajându -se în relații consensuale. De asemenea, tinerii adulți
acordă o importanță mai mare independenței în căsătorie și exprimării valorilor d e sine

7
decât valorilor tradiționale precum obligațiile sau angajarea diadică. (Amato, 2004, Hall,
2006)
Aceste informații recunoscute de cercetători arată căsătoria drept o transformare
culturală de anvergură. Relațiile consensuale precedă acum căsătoria legală pentru mai
bine de jumătate dintre cupluri. De asemenea, se remarcă un număr din ce în ce mai mare
de părinți singuri și un sprijin mai mare acordat egalitarismului domestic. (Amato, 2004)
Erikson a studiat stadiile dezvoltării vieții umane și a c oncluzionat că principala
criză prin care trece tânărul adult este reprezentată de crearea unor relații intime. (apud.
McLeod, 2008) În situația în care acest proces interferează cu efectele pe care le are
divorțul părinților asupra persoanelor în cauză, a tunci tânărul adult are tendința de a
dezvolta, în schimb, sentimente de izolare în locul celor de implicare în relații consensuale
care pot duce la căsătorie . (McLeod, 2008)

2.1.1. Satisfacția partenerilor în viața de cuplu

Satisfacția în relațiile de cuplu se referă, în general, la gândurile, comportamentele
sau sentimentele dintr -o relație asociate cu atitudinile sexuale, sentimentele de dragoste,
implicare, cunoaștere de sine și încredere în partener. Numeroase studii au a rătat de -a
lungul timpului că există o relație însemnată între calitatea relațiilor de cuplu sau
romantice și gradul de fericire al unei persoane. Mai precis, studiile sugerează că
satisfacția în relațiile de cuplu este asociată cu starea de bine sau satis facția indivizilor, iar
calitatea unei relații și satisfacția partenerilor legată de viața de cuplu sunt legate de
diverse aspecte din viața indivizilor. (Amato, 2004 , Myers, 2003)
Satisfacția în relațiile de cuplu reprezintă , așadar, gradul în care un in divid este
mulțumit și satisfăcut în relația de cuplu în care este implicat. (Anderson și Emmers –
Sommer, 2006, p. 155) Partenerii care afirmă că petrec mai mult timp interacționând unul
cu celălalt prezintă un grad al satisfacției mai mare decât cei care p etrec mai puțin timp
împreună. Relațiile intime, încrederea și comunicarea sunt principalii indicatori ai unei
satisfacții crescute în relația de cuplu, iar Guerrero (1994) a descoperit că satisfacția din
relația de cuplu afectează percepția individuală a partenerilor în termeni de atitudini,
comportamente și comunicare. Nu numai că există variabile multiple asociate cu

8
satisfacția în relațiile de cuplu, însă nivelul de satifacție al unui partener poate influența
chiar modul în care celălalt partener consid eră relația.

2.1.2. Satisfacția cu viața sau starea de bine a adulților în perioada de vârstă 25 –
31 de ani

Starea de bine subiectivă sau satisfacția cu viața a indivizilor este definită drept o
evaluare cognitivă și afectivă a vieții cuiva. Componenta cogniti vă se referă la satisfacția
cu viața în termeni generali, în timp ce componenta afectivă se referă la emoții plăcute sau
neplăcute, la stări, la sentimente. În unele studii, aceste trei componente sunt văzute ca
factori distincți, însă legați între ei. Emo țiile negative urmează întâmplărilor negative și
sunt în mod negativ legate de satisfacția cu viața. Emoțiile pozitive, invers corelate cu
emoțiile negative, sunt legate de specialiști de satisfacția cu viața și de succesul obținut de
indivizi în domeniile vieții precum căsătorie sau carieră. (Diener, 2012)
În perioada 25 -31 de ani, adulții se află încă într -o etapă a dezvoltării caracterizată
de explorarea identității sinelui, a aspectelor care țin de dragoste sau de carieră. Divorțul
părinților, mai ales dacă acesta a avut loc la vârsta copilăriei, înainte de majorat, pare să
afecteze starea de bine a adulților în diverse moduri, precum calitatea relațiilor de cuplu
sau atitudini negative împotriva căsătoriei. De regulă, adulții care provin din familii cu
părinți divorțați prezintă mai multe probleme psihologice precum anxietatea sau depresia,
leagă mai greu relații cu alte persoane și prezintă un grad mai mare de instabilitate în
căsătorie și satisfacție cu viața. Divorțul este asociat cu aspecte din viaț a indivizilor
precum mobilitatea rezidențială, schimbarea școlii, căsătoriile adiționale ale părinților sau
pierderea contactului cu bunicii, ceea ce reprezintă factori de stres pentru copii. (Amato,
2004 )
Factorii de stres, așa cum este divorțul părințil or, au un impact negativ asupra
satisfacției cu viața a tinerilor adulți. Conflictele parentale, practicile parentale ineficiente
și relațiile nesatisfăcătoare părinte -copil par a îngreuna adaptarea copiilor la experimentul
divorțului, aceștia fiind mai pr edispuși la a dezvolta emoții negative, comportamente
negative sau probleme de sănătate. (Frosch și Mangelsdorf, 2001)
Recăsătoria părinților după divorț apare, de asemenea, menționată de specialiști ca
fiind factor de stres pentru copii. (Amato, 2004 ) Copiii vitregi demonstrează, în general,
un nivel mai scăzut al stării de bine sau al satisfacției cu viața, ceea ce duce mai târziu la o

9
carieră eșuată, la standarde de viață nu chiar ridicate, la capacități de comunicare
nesatisfăcătoare și la un nivel scă zut al s imțului de control. (Amato, 2004 )

2.2. Divorțul părinților și impactul asupra copiilor

Divorțul este un proces care nu îi implică numai pe partenerii mariajului, ci și pe
copiii asupra căruia efectele separării pot fi unele neașteptate. Foarte mulți adulți de astăzi
au avut ocazia nedorită de a experimenta în perioada copilăriei efectele pe care le are
separa rea părinților într -o familie cu copii. Poate fi vorba despre un complex de emoții
negative, despre comportamente, atitudini, gânduri și i dei pe care le -au luat cu ei în viața
de mai târziu, până când le -a venit rândul de a -și forma propriile familii. Ce influențe au
avut aceste experiențe asupra adulților în viața de familie? În ce măsură a afectat starea de
bine a acestora separarea părinț ilor din copilărie?
Divorțul a devenit un fenomen comun în viețile oamenilor din zilele noastre. Pare
că acesta atinge cote din ce în ce mai mari, și chiar și în poveștile scrise pentru copii se
pare că parentingul sin gular este un aspect discutat.
Unul dintre efectele divorțului pe care le simt adulții de mai târziu, care la vremea
separării părinților erau copii, este reprezentat de un ciclu de abuzuri și nefericire care par
a-i urma la fiecare pas pe care au intenția de a -l face în relația consensuală pe care vor să o
stabilească.
Judith S. Wallerstein consideră că în timp ce nu se poate contesta adevărul că
scenariile de divorț pot fi extrem de diferite între ele, efectele pe care le au acestea sunt
surprinzător de asemănătoare. ( 1985, p. 197)

2.2.1. Efec te pe termen scurt și pe termen lung

Chiar dacă cercetările asupra efectelor negative ale divorțului părinților asupra
copiilor au fost mult timp contradictorii, majoritatea cercetătorilor au ajuns la un punct
comun. Cei care au investigat subiectul sunt, în general, de acord cu faptul că divorțul

10
părinților duce la apariția unor consecințe negative pe termen scurt pentru aproape toți
copiii și la consecințe negative pe termen lung pentru măcar o parte din ei. (Kalter, 1989)
Două studii principale demonstr ează efectele pe termen scurt și pe termen scurt pe care le
are divorțul părinților asupra copiilor; este vorba despre studiul lui Hetherington et al.
(1982) și despre cel al lui Wallerstein și Kelly (1980).
Efectele pe termen scurt descoperite de Hetheri ngton et al. (1982) sunt centrate mai
ales pe problemele apărute în relațiile părinte -copil, mai ales între mame și fiii lor. Se pare
că după divorț, mamele întâmpină dificultăți în practicile disciplinare, iar copilul răspunde
prin creșterea comportamente lor anxioase. De asemenea, acești copii demonstrează
comportamente negative mai puternice în mediul de acasă decât cei care nu au părinții
divorțați. Aceștia sunt mai predispuși la a avea comportamente în contradicție cu cele ale
mamei decât cu cele ale ta tălui, mai ales la cel puțin un an după divorț. (Hetherington et
al., 1982, p. 258) Băieții, mai ales, sunt mai agresivi și mai impulsivi decât cei care provin
din familii intacte și mențin aceste comportamente negative pentru perioade mai mari de
timp dec ât fetele.
Wallerstein și Kelly (1980) au descoperit că, imediat după divorț, copiii preșcolari
s-au arătat triști, temători, anxioși și au arătat un grad semnificativ de regresie în anumite
comportamente (de exemplu, antrenamentul la oliță). În jurul vâr stei de 5 ani, o treime
dintre copiii observați în cadrul studiului au avut depresie. Între 9 și 18 ani, copiii au
demonstrat un grad crescut de furie împotriva unuia sau ambilor părinți. Cu toate acestea,
cei care aveau o vârstă mai mică în momentul divor țului au demonstrat, pe termen mai
lung, efecte mai puțin negative, fiind chiar optimiști în privința propriei vieți romantice din
perioada adultă. În contrast cu aceștia, cei aflați la vârstă adolescentă în momentul
divorțului au prezentat consecințe nega tive mai puternice pe termen lung ajungând, la
vârsta adultă, fie în situația de a nu avea un loc de muncă, fie de a avea un loc de muncă
necalificat. 68% dintre adolescenții observați în cadrul studiului au ajuns să fie implicați
ăn activități ilegale, ce i de sex masculin mai ales având probleme mai mari decât cei de
sex feminin. O treime din aceste persoane au experimentat sarcina în afara căsătoriei.
În contrast cu cei aflați la vârsta preșcolară, acești tineri adulți au experimentat
anxietatea în încer carea de a -și consolida o relație consensuală de durată. Două treimi din
cei studiați au avut o teamă moderată spre severă de căsătorie, în ciuda dorinței de a se
căsători. Cea mai mare parte a persoanelor de sex feminin au simțit teama de a fi înșelate
de către partener sau de a eșua în relația pe care o vor avea în perioada adultă.

11
În ciuda efectelor negative resimțite de cea mai mare parte dintre aceste persoane,
Wallerstein descrie și o categorie de tineri care par a fi independenți și maturi ca rezult at al
divorțului părinților. Mulți dintre aceștia au simțit un mare grad de responsabilitate încă
din adolescență ca răspuns la nefericirea din familie.(Wallerstein, 1985)
Sentimentele pe care le are copilul apar fie imediat după divorț, fie sunt resimțit e
ani mai târziu, atunci când acesta ajunge să se implice în propriile relații care implic ă
mariajul. Belenky et al. consideră că relațiile solide dintre părinte și copil sunt pierdute sau
slăbite în mod considerabil în majoritatea cazurilor de separare sa u divorț al părinților. (p.
180) În cazul în care relația dintre părinți este una slabă de la bun început, comunicarea
devine un aspect și mai problematic în momentul în care părinții trebuie să interacționeze
cu copiii față în față. Părinții sunt pe cont propriu din momentul separării, iar interacțiunile
sociale pot deveni extrem de dificile fără ajutor din exterior. (Belenky et al., p. 180)
Există numeroase studii în literatura de specialitate unde se discută despre efectele
negative pe care le are divorțul părinților asupra copiilor. Aceste consecințe pot fi
observate atât în ceea ce privește dezvoltarea emoțională, psihologică, educațională sau
socială a viitorilor adulți, cât și reacțiile pe care le va avea copilul în relațiile
interpersonale. Multe dintre aceste consecințe sunt purtate de copil până în perioada
adultă. Teoriile sociologice sugerează că constrângerile financiare sau de timp asociate cu
divorțul se traduc prin faptul că părinții divorțați sunt mai puțin capabili de a coordona
comportamentul copiilor și de a le acorda atenția de care au nevoie. (Furstenberg și
Kiernan, 2001) În acest fel, divorțul părinților este legat de cătr e specialiști de depresia din
perioada adultă, de tulburările emoționale, de rezultate slabe la învățătură sau chiar de
riscul crescut al morții premature.
Una dintre consecințele nedorite ale divorțului părinților asupra copiilor este
reprezentată de via ța de cuplu a acestora în perioada adultă. Huurre, Junkkari și Aro
(2006) consideră că mai ales persoanele de sex feminin se confruntă cu probleme
interpersonale atunci când vin dintr -o familie cu o astfel de situație. Fetele cu părinți
divorțați sunt mult mai predispuse la a divorța la rândul lor în viața de adult, în timp ce
băieții sunt predispuși chiar la a refuza căsătoria. (Keith și Finlay, 1988) De asemenea,
copiii care au experimentat separarea partenerilor în cadrul familiei sunt mai predispuși la
a intra într -o relație amoroasă mai târziu și de a deveni activi sexual la vârste mai înaintate.
(Kiernan și Hobcraft, 1997) Aceștia au tendința de a dezvolta atitudini negative în ceea ce

12
privește căsătoria în general și au mai puține șanse de a se implic a în relații apropiate cu
alte persoane. (Segrin, Taylor și Altman, 2005)
Wallerstein et al. consideră că adulții care provin din familii cu părinții separați în
copilărie vor face tot posibilul să evite separarea sau divorțul în famiile pe care vor
înteme ia, cu atât mai mult atunci când au copii. ( 1985, p. 197) Acești specialiși reclamă
faptul că o căsătorie eșuată este aproape de neacceptat în mintea acestor adulți, pentru că
au simțit pe pielea lor nefericirea pe care a adus -o divorțul părinților în anii copilăriei.
(1985, p. 197) Abuzul și nefericirea sunt mult mai tolerabile de către acești adulți cu
părinții divorțați în copilărie , deoarece aceștia au fost învățați că fac parte din căsătorie.

2.2.2. Efectele divorțului în funcție de vârsta copiilor

Relațiile interpersonale ale copiilor care provin din familii cu părinți divorțați
reprezintă un caz particular, deoarece se creează un ciclu cunoscut în literatura de
specialitate drept transmiterea între generații a divorțului. Există un risc mai crescut ca
acești copii să divorțeze sau să se separe la rândul lor de partenerii de viață, ceea ce duce
la perpetuarea efectelor divorțului parental în următoarea generație. (Wolfinger, 1999)
Dezvoltarea relațiilor consensuale, romantice este unul dintre reper ele-cheie ale
perioadei adulte. Acest a este principalul motiv pentru care este importantă identificarea
aspectelor care împiedică constituirea unor relații consensuale din cauza divorțului
părinților în scopul atenuării consecințelor negative pe care le res imte copilul pe termen
lung în experiența sa de viață amoroasă. Vârsta este unul dintre factorii studiați, deoarece
copiii au diferite percepții și răspunsuri la situațiile de tip divorț sau separare în funcție de
vârstă și de dezvoltarea lor. (Leon, 2003) Deși c ercetătorii și -au îndreptat atenția spre
diferențele existente între persoanele care provin din familii cu părinți divorțați și cei care
provin din familii intacte mai mult decât spre diferențele existente între cei care au
experimentat divorțul părinților la diverse vârste, există în literatura de specialitate câteva
informații esențiale legate de aspecul vârstei copiilor în momentul divorțului părinților.
În ceea ce privește perioada infantilității , Amato (2004) consideră că există o
relație foarte slabă între divorțul părinților și efecte negative târzii ale copiilor care la
vârsta sep arării părinților sunt de această vârstă. Potrivit teoriilor recente, divorțul
reprezintă o traumă pentru copiii mici, însă una d in care își pot reveni în câțiva ani. (Kalter

13
și Rembar, 1981) Așadar, este puțin probabil ca la aproximativ 20 de ani după divorțul
părinților aceste persoane să mai aibă de suferit din cauza unor efecte negative. În același
timp, există teorii care susți n că impactul asupra copiilor este cu atât mai mare cu cât
divorțul are loc mai devreme în copilărie. (Kalter și Rembar, 1981) Cu cât divorțul are loc
mai devreme, cu atât efectele negat ive au mai mult timp să se strângă în viața copilului.
Între 2 și 5 a ni, deși încep să comunice suficient de bine, copiii nu au încă destule
capacități de a înțelege ceea ce se întâmplă în procesul de separare a părinților. Cu toate
acestea, pot fi observate emoții precum teama de a pierde pe cineva, însă de cele mai
multe ori aceștia sunt incapabili de a le verbaliza. (Leon, 2003) Divorțul părinților poate fi
la această vârstă traumatic pentru copil, deoarece poate duce la vină, anxietate sau o
formare deficitare a identității. Mai ales pentru sexul masculin este valabilă a ceastă ipoteză
sau în situațiile în care divorțul duce la absența unei figuri parentale. (Kalter și Rembar,
1981) Copiii care experimentează divorțul părinților la această vârstă au, atunci când ajung
la vârsta adultă, o rată a divorțului mai scăzută decât cei care experimentează divorțul
părinților mai târziu în copilărie sau chiar în adolescență. (McLanahan și Bumpass, 1988)
De asemenea, acești copii sunt capabili la vârsta adultă de a dezvolta relații consensuale,
însă sunt mai superficiali și nu stabile sc legături emoționale reale.

La vârsta școlarității, copiii încep să stabilească din ce în ce mai multe relații
interpersonale cu cei din peer -grupul lor. Stresul pe care îl pot resimți copiii la începutul
etapei școlare poate împiedica abilitatea de a dezvolta cu succes aceste relații, ceea ce
poate conduce către dificultăți în a stabili relații și în perioada adultă. În jurul vârstei de 10
ani, copiii au capacitatea de a înțelege mai bine procesul divorțului, însă din punct de
vedere al dezvoltării soc iale aceștia se află într -un punct esențial. De aceea, aproximativ
jumătate dintre copiii care experimentează divorțul la această vârstă prezintă dificultăți în
stabilirea unor relații în cadrul peer -grupului, ceea ce poate fi extins la dificultăți în
perioada adultă atunci când încearcă să stabilească relații romantice. Cu toate acestea,
există o probabilitate crescută ca aceștia să fie empatici cu ceilalți și să le înțeleagă
suficient de bine sentimentele astfel încât ân perioada adultă să ajungă să aibă relații
consensuale de succes. (Wallerstein și Kelly, 1976)
Adolescența devine o perioadă mult mai interesantă din acest punct de vedere,
deoarece este perioada în care încep să aibă loc poveștile de dragoste. La această vârstă se
iau decizii tranzitorii, cum ar fi activitatea sexuală sau pregătirea pentru a părăsi mediul

14
familial, moment în care adolescenții vor ieși de sub supravegherea permanentă a
părinților. Este posibil ca divorțul părinților la vârsta adolescentă să fie în detrimentul
abilității aces tora de a avea relații romantice de succes și să ia decizii pozitive din cauza
stresului pe care îl experimentează. (McLanahan și Bumpass, 1988)
Summers et al. (1998) consideră că persoanele de sex feminin care au experimentat
divorțul părinților în perio ada adolescenței au demonstrat un nivel mai scăzut al
atașamentului față de partenerul romantic 10 ani mai târziu, în jurul vârstei de 25 de ani.
Cu toate acestea, aceste persoane nu au demonstrat diferențe în general față de persoanele
cu părinți căsători ți în ceea ce privește abilitățile interpersonale, suferința emoțională sau
externalizarea unor comportamente.
În ceea ce privește consecințele pe care le poate avea divorțul părinților asupra
persoanelor aflate la înce putul perioadei adulte, între 18 și 25 de ani, există puține aspecte
discutate de cercetători. Lipsa cercetărilor pentru această etapă de vârstă poate fi atribuită,
în parte, probabilității mai mici a divorțului părinților cu cât căsătoria durează mai mult.
Dacă căsătoria a durat suficient d e mult pentru ca acești copii să devină adulți, atunci este
mai puțin probabil ca aceasta să se finalizeze cu un divorț. Există, însă, și posibilitatea ca
părinții să aștepte până când copiii ajung la vârsta adultă și să facă trecerea către propriile
vieți de familie pentru a pune capăt căsătoriei. Motivul este dat de evitarea tulburărilor pe
care le -ar resimți copilul. Cu toate acestea, așteptarea părinților pentru a divorța nu are
neapărat efectul de a evita tulburarea copiilor dacă aceștia sunt expuși un or relații
conflictuale între părinți. (Furstenberg și Kiernan, 2001)
De asemenea, se consideră că după 18 ani tinerii adulți și -au dezvoltat deja
abilitățile și comportamentele pentru stabilirea unor relații consensuale cu partenerii lor,
de aceea efecte le divorțului părinților nu ar mai fi atât de însemnate.
Există un studiu care a evaluat diferențele între divorțul părinților experimentat de
persoane aflate la vârsta adultă, între 18 și 25 de ani, și copiii de până în 18 ani. Cei care
au experimentat d ivorțul până în 18 ani au fost mai predispuși la a intra în relații
consensuale la o vârstă mai fragedă decât cealaltă categorie discutată. (Furstenberg și
Kiernan, 2001) Datorită activității sexuale începute mai devreme, tinerii au intrat în relații
conse nsuale mai devreme, însă au eșuat în aceste relații mai rapid. Probabilitatea ca cei
aflați la vârsta adultă să aibă copii mai devreme sau în afara căsătoriei este mai scăzută.
(Furstenberg și Kiernan, 2001)

15
Și Kiernan și Cherlin (1999) au analizat difere nțele existente între cele două
categorii de vârstă din punct de vedere al efectele pe care le are divorțul părinților.
Persoanele care aveau peste 18 ani în momentul divorțului au fost mai puțin predispuse la
a eșua în căsătorie până la 33 de ani decât ce i care aveau până în 18 ani la vârsta
divorțului. Cu toate acestea, adulții care au experimentat divorțul părinților au înregistrat o
rată mai mare a divorțului decât cei ai căror părinți nu au divorțat. Vârsta la care au intrat
într-o relație consensuală este mai mică pentru cei care aveau sub 18 ani în momentul
divorțului, iar acesta este un aspect care se adaugă celor conform cărora adulții între 18 și
25 de ani sunt mai puțin afectați de divorțul părinților decât cei care la momentul respectiv
se aflau la vârsta copilăriei.

2.2.3. Atitudinea adulților cu părinți divorțați în fața vieții de familie

Persoanele care cresc în familii care au experimentat divorțul tind să aibă atitudini
mai puțin pozitive față de relațiile de dragoste și față de căsătorie și atitudini mai degrabă
pozitive față de divorț. Aceste atitudini negative față de implicarea în re lații consensuale în
relații de căsătorie duce la un angajament mai slab în relațiile romantice, ceea ce se
traduce printr -o calitate mai slabă a relațiilor. De asemenea, divorțul poate afecta
comportamentul sexual al viitorului adult, fiind compromise în acest fel stabilitatea
emoțională și cea relațională. (Ming Cui, 2010)

Încrederea în relațiile romantice
Divorțul părinților duce deseori la o rată m ai scăzută a încrederii pe care o au copiii
față de partener în viitoarele relații din viața de adult. Di vorțul părinților face ca întâlnirile
cu partenerul și dragostea față de acesta să fie mult mai dificile în cazul acestora decât în
cazul celor care au părinții împreună. (Jacquet și Surra, 2001) Comparate cu femeile care
provin din familii cu părinții împ reună, cele care provin din familii cu părinții divorțați
prezintă un grad mai scăzut de încredere arătată partenerului și un nivel al satisfacției mai
scăzut în relația de dragoste pe care o are. Acestor adulți le este teamă de a fi respinși și au
tendinț a de a arăta o lipsă de încredere profundă față de partener. (Jacquet și Surra, 2001)
Studiile arată că aceste persoane consideră într -o măsură mai mare decât cei ai căror

16
părinți sunt împreună că relațiile sunt afectate de infidelități și de lipsa încrede rii și
consideră mai degrabă că relațiile ar trebui tratate cu foarte mare grijă. (Weigel, 2007)

Ezitări în privința căsătoriei
Atitudinea negativă pe care o au adulții care provin din familii cu părinți divorțați
față de căsătorie duce la o rată mică a angajamentului în relațiile consensuale. Adulții de
sex masculin care provin din astfel de familii arată o ambivalență mai mare de cât cei
proveniți din familiile intacte, deoarece aceștia investesc mai mulți bani și bunuri în
relațiile pe care le au. Persoanele de sex feminin din aceeași categorie arată lipsa încrederii
și îndoieli în ceea ce privelște bunăvoința partenerului și tind e să acorde o valoare mai
mică angajării temeinice în relație. Mamele tinere necăsătorite, care au așteptări de
respingere sau divorț în căsătorie, par a avea atitudini negative împotriva partenerilor
insuflate prin divorțul părinților. Adulții care provin din familii cu părinți divorțați în
copilăria lor sunt mai anxioși față de sexul opus și este mai greu pentru ei să construiască o
relație pe care să o lase să se dezvo lte gradual. (Wallerstein , 1985, p. 38)

Acceptarea divorțului
Cu toate acestea, multe dintre aceste persoane sunt n efericite cu ele însele și simt
că dacă cineva le s olicită să se căsătorească cu ele vor simți că trebuie să facă acest lucru
în acel moment în care au posibilitatea de a o face. (W allerstein, 1985, p. 73) Această
atitudine față de partenerul de viață este una foarte săracă. Mulți consideră, de asemenea,
că nu au opțiunea de a alege un partener atunci când este timpul și termină prin a se
implica într -o căsătorie care se arată a fi eșuată încă d e la încep ut. (Wallerstein, 1985 )
Altfel spus, mulți adulți care fac parte din această categorie se îndoiesc că au posibilitatea
de a alege un partener. Mulți dintre ei se căsătoresc în mod impulsiv cu persoane pe care
abia le cunosc având teama de a se îndrăgosti. Exemplul de divorț cunoscut de la părinți
devine conotația negativă a dragostei pe care o primește copilul. Pentru ei, a se îndrăgosti
înseamnă a fi rănit și chiar din copilărie aceste persoane percep mariajul ca pe un fenomen
pentru care nu vor să facă ni mic. Un alt aspect interesant pe care îl subliniază Wallerstein
este faptul că unii dintre acești adulți de care discutăm, făcând eforturi de a nu fi răniți, se
aruncă ei înșiși în căsătorii despre care știu că nu o să dureze. (1985 )

Relațiile consensuale și căsătoria

17
Adulții care provin din familii cu părinți divorțați au atitudini pozitive mai degrabă
față de relațiile consensuale decât față de căsătorie. Când pleacă de acasă pentru a -și face
un rost în viață, aceștia sunt de 2 -3 ori mai predispuși la a trăi în concubinaj cu partenerul,
mai ales dacă părinții au divorțat atunci când ei erau la v ârsta adolescenței. (Amato, 2004 )
Divorțul părinților este asociat, de asemenea, cu o calitate scăzută a căsătoriei
pentru viitorii adulți. Aceștia se manifestă pr in certuri legate de familie, rate crescute de
gelozie, infidelitate, certuri legate de bani, alcool în exces.
Să nu le pese care este partenerul în relația consensuală pe care o au este o noțiune
teribilă care apare în căsătorie, însă acesta este modul în care se simt adulții proveniți din
familii cu părinți divorțați. Pentru ei, căsătoria este o instituție exactă destinată eșecului,
așadar alegerea unui partener nu mai are nicio importanță. (Wallerstein, 1985, p. 31)
Persoana cu care se căsătoresc nu cont ează pentru astfel de persoane, deoarece „o femeie
decentă care nu își înșeală partenerul și care poate face locul în care locuiesc să semene a
casă face ceea ce trebuie să facă.” (Wallerstein, 1985, p. 260) Aceasta reprezintă o
problemă, deoarece dacă căs ătoria se termină printr -un eșec, acest lucru arată că el sau ea a
avut tot timpul dreptate, au fost predestinați să aibă o căsătorie eșuată sau nu există nicio
speranță pentru unul din cei doi parteneri să aibă o relaț ie stabilă. (Wallerstein, 1985 ) Mai
rău decât atât, dacă căsătoria eșuează și se pierde fără nicio șansă de revenire, există riscul
ca partenerii să aibă nevoi de ani la rând să își revină.
Este mai puțin probabil ca persoanele crescute în familii divorțate să considere
căsătoria ca fiind u na permanentă sau de durată și să insiste asupra angajamentelor pe
viață. Separarea părinților crește rata de acceptare a relațiilor consensuale, cel puțin până
în perioada adultă, efect care poate fi, însă, redus prin convingerile religioase.
(Cunningham și Thornton, 2007)

Probabilitatea căsătoriei sau divorțului
O generație transmite alteia instabilitatea căsătoriei. Divorțul părinților duce la
copii care preferă divorțul. Copiii care au experimentat divorțul sunt de două ori mai
predispuși la a divorța, comparând cu cei din famiile intacte. (Webster et al., 1995) Un
studiu arată că adulții care au experimentat divorțul părinților au șanse mai mari cu 38% să
divorțețe la rândul lor decât cei crescuți în familii intacte.
Copiii care provin din familii divorțate sunt cu 39% mai predispuși să se
căsătorească cu alți copii care provin din astfel de familii. Cuplurile în care unul dintre

18
parteneri provine dintr -o familie cu părinți divorțați sunt de două ori mai predispuse
divorțului decât cele ale căror parteneri provin din familii intacte. Mai rău decât atât,
cupluril e cu ambii parteneri proveniți din familii cu părinți divorțați sunt de trei ori mai
predispuse la divorț decât cele ai căror parteneri provin din familii care nu au experimentat
divorțul. (Wolfinger, 2003)
După un eveniment ca eșecul unei căsnicii neferic ite, ideea de a găsi un nou
partener devine aproape de neconceput pentru multe dintre persoane. Potrivit lui
Wallerstein, principalul motiv pentru care bărbații nu aud plânsetele și nemulțumirile
soțiilor este că ei înșiși își ascund sentimentele care i -ar putea răni. (Wallerstein, 1985 )
Atunci când refuză să își accepte propriile sentimente, aceștia cresc obișnuiți să ignore la
fel de bine și sentimentele celorlalți. De asemenea, din cauza acestor sentimente se închid
în sine pentru perioade mari de timp, iar cunoașterea partenerei devine una dintre cele mai
problematice chestiuni, chiar și o expresie facială devenind pentru acesta o limbă străină.
După ce toate semnele nefericirii sunt ignorate, ceea ce își anunță sosirea nu este altul
decât divorțul sau s epararea.

19

PARTEA A II -A
3. Obiectivele și metodologia cercetării
3.1. Obiective

Scopul cercetării de față este reprezentat de identificarea gradului de satisfacție în
viață, în general, și în relația de cuplu, în particular, pe care îl au adulții cu vârsta cuprinsă
între 25 și 31 de ani care provin din familii cu părinți divorțați. Pentru atingerea acestui,
scop, am pornit în această cercetare de la o serie de obiective formulate pe baza ideilor din
literatura de specialitate prezentate în capitolul anterior.
Astfel, obiectivele cercetării sunt:
1. Identificarea calității relațiilor romantice pe care le au adulții între 25 și 31 de ani
care provin din familii cu părinți divorțați, respectiv a celor care provin din familii
care nu au experiment at divorțul.
2. Identificarea gradului de satisfacție cu viața pe care o au adulții 25 și 31 de ani care
provin din familii cu părinți divorțați, respectiv a celor care provin din familii care
nu au experimentat d ivorțul.
3. Analiza relației între calitatea relațiilor ro mantice și satisfacția cu viața.
4. Analiza relației între calitatea relațiilor romantice pe care le au adulții între 25 și 31
de ani care provin din familii cu părinți divorțați și calitatea relațiilor romantice pe
care le au adulții între 25 și 31 de ani care provin din familii ca re nu au
experimentat divorțul.
5. Analiza relației între gradul de satisfacție cu viața a adulților care provin din familii
cu părinți divorțați și g radul de satisfacție cu viața a celor care provin din familii
care nu au experimentat divorțul.
6. Identificarea unor diferențe de gen în raportarea la viața de cuplu a adulților care
provin d in familii cu părinți divorțați.

20
7. Identificarea unor diferențe de vârstă în raportarea la viața de cuplu a adulților care
provin din familii cu părinți divorțați.
3.2. Ipoteze

Ipotezele care se doresc a fi demonstrate sunt următoarele:
1. Presupunem că adulții care provin din familii cu părinți divorțați prezintă un grad
scăzut de satisfacție cu viața.
2. Presupunem că adulții care provin din familii cu părinți divorțați prezintă un grad
scăzut d e satisfacție în viața de cuplu.
3. Presupunem că adulții care provin din familii care nu au experimentat divorțul
prezintă un grad crescut de satisfacție cu viața.
4. Presupunem că adulții care provin din familii care nu au experimentat divorțul
prezintă un grad crescut d e satisfacție în viața de cuplu.
5. Presupunem că gradul de satisfacție în relația de cuplu este mai crescut atunci când
gradul de satisfacție cu viața este ridicat .
6. Presupunem că adulții care provin din familii cu părinți divorțați prezintă un grad
mai scăzut de satisfacție cu viața decât cei care provin din familii c are nu au
experimentat divorțul.
7. Presupunem că adulții care provin din familii cu părinți divorțați prezintă un grad
mai scăzut de satis facție în viața de cuplu decât cei care provin din familii c are nu
au experimentat divorțul.
8. Presupunem că adulții de gen feminin care au experimentat divorțul părinților în
copilărie prezintă un grad mai scăzut de satisfacție în viața de cuplu decât cei d e
gen masculin.
9. Presupunem că adulții care au experimentat divorțul părinților înainte de vârsta de
18 ani prezintă un grad mai scăzut de satisfacție în relația de cuplu decât cei care
au experimentat divorțul părinților după 18 ani.

3.3. Variabile
satisfacți a cu viața;
satisfacția partenerilor în viața de cuplu;

21
vârsta copiilor în momentul divorțului părinților ;
diferențe de gen;
atitudinea adultului în viața de familie

3.4. Design
3.5. Participanți
3.6. Instrumente
Scala de evaluare a calității relațiilor romantice – pentru evaluarea satisfacției în
relația de cuplu
http://www.researchcentral.ro/index.php?action=listateste&ID=495
Scala pentru starea de bine psihologică
SAU
Scala satisfacției cu viața – pentru măsurarea satisfacției cu viața :
http://www.researchcentral.ro/index.php?action=listateste&ID=477
http://www.researchcentral.ro/index.php?action=listateste&ID=444

3.7. Procedură
3.8. Metode statistice utilizate pentru analiza datelor
4. Rezultatele cercetării și interpretarea lo r

4.1. Analiza datelor și prezentarea rezultatelor
4.2. Interpretarea psihologică a rezultatelor
5. Concluzii și implicații

22

BIBLIOGRAFIE

Amato, P. R. (2005) . The impact of family formation change on the cognitive, social, and
emotional well -being of the next generati on. The Future of Children , 15, 75 -96
Anderson și Emmers -Sommer, 2006
Belenky et al.
Mick Cunningham, and Arland Thornton, (2007). Direct and Indirect Influences of
Parents' Marital Instability on Children's Attitudes Toward Cohabitation in Young
Adulthood,” Journal Of Divorce & Remarriage 46, no. 3/4 125, 136.
Diener, E. (2012). New findings and f uture directions for subjective well-being research.
American Psychologist, 67 , 590 –597.
Furstenberg, F. F., & Kiernan, K. E. (2001). Delayed parental divorce: How much do
children
benefit?. Journal of Marriage and Family , 63(2), 446 -457.
Frosch, C. A., & Mangelsdorf, S. C. (2001). Marital behavior, parenting be havior, and
multiple reports of preschoolers’ behavior problems: Mediation or moderation?
Developmental Psychology, 37 , 502 –519
Glenn, 1999
Guerrero (1994)
Hall, 2006
Hetherington et al. (1982)
Huurre, T., Junkkari, H., & Aro, H. (2006). Long –term psychosocial effects of parental
divorce. European archives of psychiatry and clinical neuroscience , 256(4), 256 -263.
Susan E. J acquet and Catherine A. Surra, (2001): Parental Divorce and Premarital
Couples: Commitment and Oth er Relationship Characteristics,” Journal of Marriage and
Family 63, 627 638.
Jackl, 2013
Jones și Nelson, 1996
Keith, V. M., & Finlay, B. (1988). The impact of parental divorce on children's
educational

23
attainment, marital timing, and likelihood of divorce. Journal of Marriage and the Fami ly,
50(3), 797 -809.
Kiernan, K. E., & Hobcraft, J. (1997). Parental divorce during childhood: Age at first
intercourse, partnership and parenthood. Population Studies , 51(1), 41 -55.
Kiernan, K. E., & Cherlin, A. J. (1999). Parental divorce and partnership dissolution in
adult hood: Evidence from Kalter, N., & Rembar, J. (1981). The significance of a chil d's
age at the time of parental divorce. American Journal of Orthopsychiatry , 51(1), 85 -100.
Leon, K. (2003). Risk and protective factors in young children's adjustment to parental
divorce: A review of the research. Family Relations, 52 (3), 258 -270.
McLeod, S. (2008). Erik Erikson. Simply Psychology. Retrieved from
http://www.simplypsychology.org/Erik -Erikson.html#intimacy .
Myers, 2003
McLanahan, S., & Bumpass, L. (1988 ). Intergene rational consequences of family
disruption. American Journal of Sociology , 94(1) 130 -152.
Ming Cui and Frank D. Fincham, (2010): The Differential Effects of Parental Divorce and
Marital Conflict on Young Adult Romantic Relationships,” Personal Relationships 17,
340.
Segrin, C., Taylor, M. E., & Altman, J. (2005). Social cognitive mediators and relational
outcomes associated with parental divorce. Journal of Social and Personal Relationships ,
22(3), 361 -377.
Summers, P., Forehand, R., Armistead, L., & Tannenbaum, L. (1998). Parental divorce
during
early adolescence in Caucasian families: The role of family process variables in predicting
the long -term consequences for early adult psychosocial adjustment. Journal of
Consulting and Clinical Psychology , 66(2), 327 -336.
Wilso n, 2002
Willoughby, 2010
Wallerstein 1985
Wallerstein, J. S., & Kelly, J. B. (1976). The effects of parental divorce: Experiences of
the child
in later latency. American journal of Orthopsychiatry , 46(2), 256 -269.
Wolfinger, N. H. (1999). Trends in the in tergenerational transmission of divorce.
Demography , 36(3), 415 -420.

24
Weigel, 2007
Webster et al., 1995
ANEXE