Lect. univ. dr. Gliga Ioan Constantin Autor : Bartos Tímea BRAȘOV 2016 UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRAȘOV FACULTATEA DE DREPT PROGRAMUL DE STUDI I… [614596]
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRAȘOV
FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL DE STUDI I DREPT
LUCRARE DE LICENȚA
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC :
Lect. univ. dr. Gliga Ioan Constantin
Autor :
Bartos Tímea
BRAȘOV
2016
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRAȘOV
FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL DE STUDI I DREPT
DISCIPLINA:
DREPT PENAL
TEMA:
PEDEPSELE PRINCIPALE ÎN
DREPTUL PENAL ROMÂN
Subsem nata Bartos T ímea declar pe proprie răspundere, sub incidența legii penale și a
Legii dreptului de autor, c ă lucrarea de licență prezentată este elaborată de mine și am
respectat normele deontologice de folosire a bibliografiei.
Data predării lucrării, Semnătură ,
BRAȘOV
– 2016-
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ……………………… 5
CAPITOLUL I. CONSIDE RAȚII GENERALE PRIVI ND PEDEAPSA
PENALĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 8
Secțiunea 1. Istoricul pedepsei penale ………………………….. ………………. 8
Secțiunea 2. Considerații generale privind sistemul sancționator ..10
Secțiunea 3. Noțiunea și trăsăturile pedepsei ………………………….. …..12
§ 1. Noțiuni generale ………………………….. ………………………….. ……….. 12
§ 2. Trăsăturile pedepsei ………………………….. ………………………….. ….12
§ 3. Scopul și funcțiile pedepsei ………………………….. ……………………. 13
§ 4. Categorii de pedepse ………………………….. ………………………….. …15
§ 5. Cadrul pedepselor în dreptul penal român ………………………….. .17
CAPITOLUL II. PEDEPS ELE PRINCIPALE APLIC ABILE PERSOANEI
FIZICE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 20
Secțiunea 1. Pedeapsa detențiunii pe viață ………………………….. ……… 20
§ 1. Noțiune și caracterizare ………………………….. …………………………. 20
§ 2. Regimul detențiunii pe viață ………………………….. …………………… 22
§ 3. Neaplicarea detențiunii pe viață ………………………….. ……………… 22
§ 4. Înlocuirea detențiunii pe viață ………………………….. …………………. 23
Secțiunea 2. Pedeapsa închisorii ………………………….. …………………….. 24
§ 1. Noțiune și caracterizare ………………………….. …………………………. 24
§ 2. Limitele generale ale închisorii ………………………….. ……………….. 25
§ 3. Regimul închisorii ………………………….. ………………………….. ……… 26
§ 4. Stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de
libertate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….27
§ 5. Regimul de maximă siguranță ………………………….. ………………… 28
§ 6. Regimul închis ………………………….. ………………………….. ………….. 29
§ 7. Regimul semideschis ………………………….. ………………………….. …29
§ 8. Regimul deschis ………………………….. ………………………….. ……….. 30
§ 9. Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de
libertate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….30
§ 10. Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative
de libertate ………………………….. ………………………….. ………………………… 32
§ 11. Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse
privative de libertate ………………………….. ………………………….. …………… 32
Secțiunea 3. Amenda penală ………………………….. ………………………….. ..34
§ 1. Noțiune și c aracterizare ………………………….. …………………………. 34 Subsemnatul __________________________ declar pe proprie
raspundere, sub incidenta legii penale și a Legii dreptului de autor că
lucrarea de diploma prezentata este elaborata de mine si am respectat
normele deontologice de folosire a bibliografiei
Data predarii lucrarii, Semnatura,
§ 2. Stabilirea amenzii ………………………….. ………………………….. ……… 37
§ 3. Limitele generale ale amenzii ………………………….. …………………. 39
§ 4. Limitele speciale ale amenzii ………………………….. ………………….. 39
§ 5. Executarea pedepsei amenzii ………………………….. ………………… 41
§ 6. P articularități privind aplicarea ame nzii când se urmărește
obținerea unui folos patrimonial. ………………………….. ………………………. 42
§ 6. Amenda care însoțește pedeapsa închisorii …………………………. 43
§ 7. Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii ……………… 47
§ 8. Executarea pedepsei amenzii prin p restarea unei munci
neremunerate în folosul comunității ………………………….. ………………….. 54
§ 9. Înlocuirea amenzii care a însoțit pedeapsa închisorii cu obligația
condamnatului de a presta o muncă neremunerată în folosul
comunității ………………………….. ………………………….. …………………………. 56
§ 10. Executarea muncii neremunerate în folosul comunității ………. 57
§ 11. Încetarea executării muncii neremunerate în folosul comunității
dispuse în condițiile prevăzute de art. 64 alin. (1) NCP …………………… 58
CAP ITOLUL III. PEDEPSEL E APLICABILE PERSOANEI JURIDICE 59
Secțiunea 1. Considerații generale privind răspunderea penală a
pers oanei juridice ………………………….. ………………………….. ……………….. 59
Secțiunea 2. Condițiile răspunderii penale a persoanei juridice ……62
Secțiunea 3. Pedeapsele aplicabile persoane i juridice …………………. 65
Secțiunea 4. Amenda, ca pedeapsa principală în cazul persoanei
juridice ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….66
§ 1. Noțiunea amenzii în cazul persoane i juridice ……………………….. 66
§ 2. Stabilirea amenzii pentru persoana juridică ………………………….. 66
§ 3. Limitele speciale ale amenzii ………………………….. ………………….. 67
§ 4. Individualizarea pedepsei ………………………….. ………………………. 68
§ 5. Executarea pedepsei amenzii pentru persoana juridică ………… 69
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. 70
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ……………………. 73
ABREVIERI
alin. = alineat
art. = articol
C.S.J. = Curtea Supremă de Justiție
Ed. = Editura
I.C.C.J = Înalta Curte d e Casație și Justiție
lit. = litera
LPANCP = Legea de punere în aplicare a Noului Cod penal
(Legea nr. 187/2012)
M.Of. = Monitorul Oficial al României
NCP = Noul Cod penal (Legea nr. 286/2009)
NCPP = Noul Cod de procedură penală (Legea nr. 135/2010)
O.N.U = Organizația Națiunilor Unite
op.cit. = opera citată
p. = pagina
R.R.D = Revista Română de Drept
Notă
Această lucrare a fost elaborat ă pe baza legislației în vigoare până la
data de 1 mai 2016, având în vedere, în principal, structu ra și prevederile
noului Cod penal, intrat în vigoare la 1 februarie 2014.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
5
INTRODUCERE
Este oare nevoie de anumite prescripții, începând de la regulile de
bună purtare și până la normele penale, pentru a îngrădi pe individ,
împiedicându -l să-și manifeste voința în mod absolut liber în relațiile
sociale? Pentru a răspunde la această întrebare să ne închipuim că într –
o fabrică fiecare ar face ce vrea, ar munci cât și cum ar vrea, fără nici o
limită, fără nici o răspundere. Consecințele ar fi dintre cele mai
dăunătoare, ar domni anarhia, ar fi imposibilă conviețuirea între oameni.
În zilele noastre, fiecare cetățean trebuie să -și verifice conduita, să
respecte regulile de conviețuire socială. Unele dintre aceste reguli se
regăsesc în legi sau în alte acte no rmative cu caracter general, altele fac
parte din regulile nescrise de comportare civilizată .
Încălcarea unora dintre regulile de conviețuire socială este prevăzută
cu sancțiuni, altele nu atrag decât protestul celor lezați de comportarea
necivilizată a c elui în cauză.
De ce se săvârșesc infracțiuni? Cauza acestor manifestări pot fi
motivate prin faptul că n u au dispărut tendințele unora de a folosi funcțiile
încredințate în scopuri egoiste, nici antipatiile, răzbunările , certurile
materiale sau familiale care generează adesea fapte grave contra vieții și
integrității corporale etc. Împotriva ace stor fapte statul de drept treb uie să
se apere elaborând legi penale menite să asigure ordinea în societate.
Aristotel spunea pe bună dreptate: ” Legea este o formă a ordinii, iar o
lege bună trebuie în chip necesar să însemne o ordine bună”.
Împortiva valorilor sociale se pot comite fapte foarte diferite, împot riva
persoanei se poate săvârși o insultă, dar și un omor, împotriva propietății
publice sau private se pot săvârși fapte care provoacă pagube etc.
Legiuitorul este cel care stabilește dacă un fapt constituie infracțiune prin
aceea că încalcă una din valorile sociale apărate de lege și ține seama și
de gravitatea faptelor. Acestă diferențiere este exprimată în pedepsele
diferite car e sunt prevăzute de legea penală. Legea trebuie să arate
precis faptele care constituie infracțiuni, pedepsele ce se aplică și
măsurile ce se pot lua în cazul săvâr șirii de infracțiuni. Principiul
legalității este un principiu fundam ental al dreptului penal, formulat de
Cesar Beccaria și preluat în Declarația drepturilor omului și cetățeanului
din 1789. După cel de al doilea război mondial, principiul legalității a fost
din nou afirmat în Declarația Universală a Drepturilor O mului, ad optată
de Adunarea Generală a O.N.U. la 10 decembrie 1948. După acest
moment, principiul legalității incriminării și pedepsei a fost preluat în toate
documentele importante care garantează drepturile fundamentale ale
omului.
Principiul legalității în drept ul penal se exprimă în regulile nullum
crimen sine lege (nu există infracțiune fără lege) și nulla poena sine lege
(nu există pedeapsă fără lege). În Noul Cod penal este consacrat expres
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
6
principiul legalității in criminării în articolul 1 și principiul lega lității
pedepsei în articolul 2. Potrivit art. 1 NCP, legea penală prevede faptele
care constituie infracțiuni și nic io persoană nu poate fi sancțio nată penal
pentru o faptă care nu era prevăzu tă de legea penală la data când a fost
săvârșită. Art. 2 mențio nează că legea penală prevede pedepsele
aplicabile și măsurile educative ce se pot lua față de persoanele care au
săvârșit infracțiuni, precum și măsurile de siguranță ce se pot lua față de
persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală; nu se po ate
aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o măsură
de siguranță dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data
când fapta a fost săvârșită; nicio pedeapsă nu poate fi stabilită și aplicată
în afara limitelor generale ale acest eia.
Principiul legalității incriminării și pedepsei este bogat în consecințe.
Astfel, exclude analogia, adică extinderea legii penale prin analogie
asupra unor fapte neprevăzute de lege, dar asemănătoare cu cele
incriminate. Din același principiu rezult ă că orice pedeapsă înainte de a
fi aplicată de judecători treb uie să fi fost prevăzută de lege atât în ce
privește natura, cât și în ce privește cuantumul ei. De asemenea ,
principiul legalității impune necesitatea descrierii exacte a faptelor
incriminate și a sancțiunilor aplicabile. Cu toate acestea se mai întâlnesc
dispoziții legale insuficient de clare sau controversate. În acest caz se va
da legii penale acel înțeles care este mai favorabil persoanei care ar
urma să fie trasă la răspundere.
Principiul legalității are și un revers, întrucât pentru a pedepsi o
infracțiune trebuie să existe mai întâi o lege care să o prevadă, ceea ce
înseamnă că nu pot fi pedepsite alte fapte care nu sunt cuprinse în legi,
chiar dacă prin gravitatea pe care o prezintă s -ar justifica sancționarea
lor. Nevoile sociale se schimbă mai repede decât legea și pot apărea
fapte periculoase, care, din lipsa unei dispoziții legale, să rămână
nepedepsite. De pildă, mult timp n -au putut fi pedepsite fapte de
sustr agere de curent electr ic, deoare ce nu exista o dispozi ție legală.
Toate legile existente pe atunci pedepseau furtul numai când era vorba
de un lucru mobil și curentul electric nu se înfățișează sub această
formă. În aceste situații, ca și în multe altele, a trebuit să se aducă
modificări corespunzătoare legii pentru a putea fi pedepsite și faptele
periculoase nou apărute. Totuși faptele anterioare au rămas nepedepsite
deoarece legea nouă nu -și putea extinde efectele în trecut. Beccaria
spunea: ” Cu cât pedeapsa va fi mai promptă , mai apropiată în timp de
săvârșirea infracțiunii,cu atât va fi ea mai dreaptă și mai utilă.”
Despre pedeapsă și despre scopurile urmări te prin aplicarea ei s -au
scris tomuri întregi de -a lungul vremurilor, fiecare societate simțind
nevoia de a justifica și teoretic sancțiunile pe care le -a aplicat
infractorilor.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
7
De ce este nevoie de reguli de constrângere în societate? Întrebarea
interesează pe toți membrii societății, indiferent de preocupările zilnice.
Regulile de bază ale comportării omului în societat e sunt datori să le
cunoască orice cetățean, nu numai juriștii. De aceea consider că este
extrem de important cercetarea sistemului sancționator de drept penal,
deoarece cunoașterea legii este una dintre cele mai importante laturi ale
procesului educativ, o condiție ca opinia publică să participe activ la
combaterea încălcărilor ordinii de drept, a normelor de conviețuire
socială.
Pedeapsa este principal ul mijloc de realizare a scopului legii penale,
acest scop constând în apărarea împotriva inf racțiunilo r a valorilor
sociale. Această apărare nu se poate realiza altfel decât să nu se mai
săvârșească în viitor fapte socialmente periculoase. Seneca s -a ocupat
îndelung cu această chestiune demonstrând că pedeapsa nu trebuie să
aibă la bază ura sau răzbunarea pentru răul săvârșit, ci îndreptarea
infractorului și a celorlalți cetățeni. Acest scop utilitar al pedepsei îl găsim
dezvoltat la filosofia greci Democrit, Platon și Aristotel. În lucrarea sa
”Etica”, Aristotel afirma că pedeapsa prezintă o mare utilitat e socială
deoarece mulțimea se abține de la încălcarea dreptului numai din cauza
amenințării pe care o exercită legea penală. Această idee a utilității
pedepsei o găsim și la juriștii Evului Mediu, precum și în scrierile
filosofilor până în vremea noastră.
Fiecare persoană poate să -și dea seama, să evalueze semnificația
acțiunilor sale și, de aceea poartă răspunderea pentru ceea ce face și se
poate acționa educativ pentru îndreptarea ei. Pedeapsa trebuie să
corespundă infracțiunii și pericolului infractorul ui, și nu trebuie să
distrugă în condamnat speranța reintegrării în societate. De aceea în
locul pedepsei cu moarte a a apărut pedepsa detențiunii pe viață.
În societatea modernă pedeapsa constituie nu numai o măsură de
constrângere, dar și un mijloc de r eeducare a condamnatului, iar scopul
pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Aplicarea pedepsei
și modul ei de executare se fac în așa fel încât condamnatul să -și
formeze o atitudine corectă față de ordinea de drept și față de regulile de
conviețuire socială.
Sancțiunea de drept reprezintă una dintre instituțiile fundamentale ale
dreptului penal ce constă într -o măsură de constrângere și reeducare
prevăzută de lege. Codul penal român cuprinde o enumerare a
categoriilor de pedepse ce se pot aplica unui infractor și limitele generale
în care se poate fixa pedeapsa pentru o infracțiune. Cu alte cuvinte, prin
aceste reguli se fixează cadrul general în care poate fi aplicată și
executată o pedeapsă.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
8
CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND PEDEAPSA
PENALĂ
Secțiunea 1. Istoricul pedepsei penale
Evoluția pedepsei în istoria civilizației a cunoscut diverse evoluții în
funcție de zonă și cultură locală.
În perioada comunității gentilice îcălcarea regulilor de conviețuire
erau sancționate pri n excluderea celui vinovat din sânul comunității, c eea
ce echivala cu moartea, deoare ce individul izolat era neputincios de a se
apărea și de a -și asigura cele necesare traiului. Aplicarea sancțiunii în
acele v remuri avea și un caracter de răzbunare a vic timei împotriva celui
care a greșit, răzbunarea la care a participat și familia sau ginta celui
vătămat.
Odată cu apariția statului, sarcina de a pedepsi a fost preluată de
acesta, statornicindu -se primele reguli de aplicare a le pedepsei. Însă
pedeapsa nu a încetat să rămână un instrument de răzbunare împotriva
infractorului dar era limitată la gravitatea faptei, și nu lăsată la bunul plac
al victimei. Așa a apărut legea talionului în sensul că infractorul era
obligat s ă sufere un rău identic cu cel provoc at victimei.1
În Evul Mediu, pedepsele erau barbare. Instanțele europene utilizau
tortura în funcție de fapta săvârșită dar și de statutul social al
făptuitorului.
Pedeapsa cu moarte se aplica cu multă ușurință și se executa în
piața publică pentru a spori efectul de intimidare al pedepsei. Cel
condamnat la moarte era executat prin spânzurătoare sau ardere pe rug,
ori prin zdrobirea corpului cu roata. Aceasta severitate absurdă era
menită să înfricoșeze cu orice preț pe cei care ar fi avut de gând să
încalc e legea.
În Muntenia, în secolul al XV -lea, Vlad Țepeș pedeapsea cu moarte
cele mai neînsemnate fapte. Pravila lui Matei Basarab prevedea că
”orice rob sau …slugoi de a va răpi vreo femeie, acele nu se va certa
numai cu moartea, ci încă se va arde în fo c.„2
Astfel că până în 1865 , când Alexandru Ioan Cuza introduce coduril e
Civil și Penal, pedepsele în ț ările române erau girate și date după o
rapidă judecată, chiar de către domnitori.
Cu dezvoltarea societății au apărut și alte idei, menite să justifice o
politică penală fermă împotriva celor care încalcă legile .
Codul penal al României din 1865 , denumit și ”Codul Cuza” ,
realizează unificarea legislativă penală ș i marchează debutul dezvoltării
dreptului penal român. „Codul Cuza ” pervedea o scară larg ă de pe depse
1 Antoniu G.,Daneș Ș., Popa M., Codul penal cu explicații suplimentare pe înțelesul tuturor, Ed.
Societății Tempus România, București, 1996 p. 211.
2 Ibidem .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
9
privative de libertate, iar infracțiunile erau împărțite în crime, delicte și
contravenții. Instituirea mai multor pedepse era determinată de
clasificarea infracțiunilor în trei .
Codul penal din 1865 nu prevedea pedeapsa cu moartea, unele
infracțiuni comise în timp de război fiind stipulate însă în Codul Militar.
Eliminarea pedepsei cu moarte pentru crime pe timp de pace a fost
reafirmată în articolul 16 al Con stituției din 1923.
În codul penal din 1937, asemeni codului penal anterior pedeps ele
erau de trei feluri: pentru crime, pentru delicte și pentru contravenții.
Codul lui Carol al II -lea (Codul penal din 1937) nu cuprindea dispoziții
din care să rezulte definiția și scopul pedepsei , dar cuprindea niște
reglemen tări foarte clare cu privir e la pedepsele aplicabile.
Astfel prevedea pentru crime de drept comun : munca silinică pe
viață, munca silincă pe timp mărginit de la 5 la 20 de ani, recluziunea
între 5 și 10 ani și detențiunea între 3 și 10 ani, această din urmă pentru
crime politice, iar pentru delicte: închisoarea între 15 zile și 5 ani, temnița
grea de la 3 la 20 ani, iar pentru crime politice: detențiunea riguroasă de
la 3 la 20 ani, iar pentru delicte de drep t comun: pedeapsa închisorii
corecționale de la o lună la 12 ani și amenda , iar pentru delictele politice:
detențiunea simplă de la o lună la 12 ani și amenda.1
Acest cod a avut un caracter unificator, s -a intodus pentru prima dată
alături de pedepse, măsurile de siguranță, măsurile educative,
pedepsele complementare și pedepsel e accesorii . Nici Codul din 1937
nu prevedea pedeapsa cu moarte, pedepsei atribuindu -se rolul educativ
și de asemenea prevedea cerința ca celui condamnat să i se aplice acea
pedeapsă care se află în deplin consens cu gravitatea faptei săvârșite de
acesta. Cu alte cuvinte, s -a intodus instituția individualizării pedepsei.
În preajma izbucnirii celui de -al Doilea Război Mondial, tensiunile
generale de la nivel european s -au reflectat și în România. În februarie
1938, regele Carol al II -lea a instaurat un regi m personal, schimbând
legea fundamentală cu acest prilej, astfel era introdusă pedeapsa
capitală în articolul 15, pentru anumite infracțiuni de ordin politic:
”Pedeapsa cu moartea se aplică în timp de război potrivit codului de
justiție militară. Consiliul de Miniștri va putea decide aplicarea
dispozițiunilor din alineatul precedent și în timp de pace, pentru atentate
contra Suveranului, Membrilor Familiei Regale, Șefilor Statelor străine și
demnitarilor Statului d in mobile în legătură cu exerciț iul funcțiu nilor ce le
sunt încredințate, precum și în cazurile de tâlhărie cu omor și asasinat
politic. ”
Adoptarea Codului penal din 196 8 a marcat un alt moment important,
el a consacrat principiul legalității incriminării și a san cțiunilor de drept
penal, precum și principiul individualizării pedepselor.
1 Boroi A., Drept penal. Partea generală Conform noului Cod penal, Ediția 2, Ed. C.H. Beck, București,
2014, p. 433 .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
10
În anii comunismului, Codul penal stabilea numai de principiu
pedeapsa capitală, cazurile pentru care se aplica această pedeapsă fiind
stabilite de legislația în vigoare. Din 1977 până în 1988 au fost executate
96 de persoane, dintre care 93 pentru omor deosebit de grav. În aceiași
perioadă s -au înregistrat 34 de comutări ale pedepsei cu moartea la 25
de ani închisoare. Ultimele sentințe de condamnare la moarte s -au emis
pe 25 decembrie 1989, pentru cuplul Ce aușesc u. Elena Ce aușescu este
singura femeie executată în istoria modernă a României.
La 7 ianuarie 1990 apărarea dreptului la viață a stat și în atenția
legiuitorului român . Astfel Consiliul Frontului Salvării Naționale a emis
Decretul -lege nr. 6 pentru abolir ea pedepsei cu moartea, pentru
modificarea și abrogarea unor prevederi din Codul penal și alte acte
normative , în locul acestei s -a prevăzut pedeapsa detențiunii pe viață.
Unul dintre motivele pentru care s -a renuțat la pedeapsa cu moartea
este acela că er a ireparabilă în caz de eroare judiciară.
Pedeapsa cu moarte este interzisă expres în Constituția din 1991,
modificată ș i completat ă prin Legea de revizuire a Conștituției Româ niei
nr. 429/2003 , în art. 22. alin. (3).
Codul penal în vigoare, spre deosebire de codurile anterioare , a
prevăzut două pedepse privative de libertate: închisoarea și pedeapsa
detențiunii pe viață. Această simplificare își găsea explicația, pe de o
parte, în renunțarea la împărțirea infracțiunilor în crime, delicte și
contravenții, iar pe de altă parte, datorită concției timpului , în sensul că
era suficient un singur regim de executare a pedepsei privative de
libertate, același pentru toate infracțiunile.1
Secțiunea 2. Considerații generale privind sistemul sancționator
Orice norm ă juridică cuprinde în conținutu l ei consecința
nerespectării di spoziției, adică sancțiunea la care este expus cel care a
nesocotit această dispoziție. Cu alte cuvinte, sancțiunile de drept penal
reprezintă consecințele ale încălcării normelor penale.
Noul Cod penal cuprinde o reașezare în limitele normale a
tratamentului sancționator. În acest sens, practica ultimului deceniu a
demonstrat că nu mărirea exagerată a limitelor de pedeapsă este soluția
eficientă pentru combaterea criminalității.2
Pedepsele p revăzute în noul Cod penal sunt mai reduse decât în
Codul penal din 1968.
În acest sens, î n literatura de specialitate3 s-au adus următoarele
argumente :
1 Boroi A., Drept penal. Partea generală Conform noului Cod penal, Ediția 2, Ed. C.H. Beck, București,
2014, p. 433 .
2 Brînză W. , Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2012 .
3 Ibidem .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
11
a) necesitatea reflectării în limitele le gale de pedeapsă a ierarhiei de
firești a valorilor sociale care fac obiect de ocrotire penală ;
b) necesitatea corelării cu dispozițiile din partea generală referitoare
la mecanismele de sancționare a pluralității de infracțiuni dar și la limitele
de pedeapsă prevăzute pentru aplicarea modalităților alternative de
individ ualizare a executării sancțiunilor;
c) întinderea și intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în
limitele determinate, în primul rând, prin raportarea la importanța
valoriilor sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea
penală, urm ând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe
infracțiuni .
Se poate observa că instrumentul optim pentru o combatere eficientă
a infracțiunilor nu este o mărire exagerată a pedepselor, ci, existența
unui sistem sancționator proporțional cu gravi tatea faptelor săvârșite,
susținut de o aplicare promptă a acestor pedepse de către organele
judiciare.1
În lupta împotriva infracționalității, măsurile de apărare socială s -au
diversificat, rod al dezvoltării științelor penale care au reliefat necesitatea
găsirii celor mai eficinete măsuri de restabilire a ordinii de drept
încălcate, de prevenire a săvârșirii acestora în viitor.2
În Noul Cod penal sunt prevăzute trei categorii de sancțiuni de drept
penal: pedepsele, măsurile de siguranță și măsurile educat ive. Această
formează cadrul special al sancțiunilor dreptului penal.
Deși Codul penal nu prevede în mod expres alte categorii de
sancțiuni, unii autori3 menționeză soluționarea acțiunii civile în cadrul
procesului penal care anternează în mod frecvent, a plicarea de sancțiuni
civile, îndeosebi sub forma despăgubirilor.
Aceste trei categorii de sancțiuni sunt consacrate în codul nostru
penal sub forma unui ansamblu de reglementări prin care sunt stabilite
categoriile de sancțiuni aplicabile și condițiile a plicării acestora.
Pedepsele sunt sancțiuni specific e, proprii dreptului penal, fiind,
totodată singurele pedepse care îndeplinesc un rol complex de
constrângere, de reeducare, de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.
Măsurile educative sunt sancțiuni de drept penal aplicabile exclusiv
infractorilor minori și care au un conținut preponderent educativ, de
refacere sau corectare a procesului educativ al minorilor.
Măsuri le de siguranță sunt sancțiuni de drep penal cu un caracter
preventiv și se iau față de persoanele care au săvârșit fapte prevăzute
de lege penală pentru a înlătura o stare de pericol și a preveni săvârșirea
de noi fapte prevăzute de legea penală.
1 Expunere de motive privind Proie ctul Legii privind Codul Penal, www.just.ro
2 Mitrache C., Mitrache C., Drept penal român. Partea generală, Ed. Universul juridic, Bucureșt i, 2009
p.182.
3 Boroi A ., op. cit. 2014 p.425 .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
12
Secțiunea 3. Noțiunea și trăsăturile pedepsei
§ 1. Noțiuni generale
În literatura de specia litate, în gen eral pedeapsa este definită ca o
formă de constrângere juridică, o măsură de represiune care reprezintă
consecința încălcării normelor penale. Pedeapsa este singura sancțiune
penală și este menit să asigure restabilirea ordinii de drept ce a fost
încălcată prin săvârșirea de infracțiuni.
Constrângerea acționează ca o presiune fizică și morală asupra
făptuitorului spre a -l descuraja și determina să se abțină de la repetarea
faptei.1
Pentru a acționa ca un factor educativ, constrângerea penală trebuie
să fie în măsură să forțeze procesele psihice mai profunde ale
făptuitorului, să influențeze rațiunea, sentimentul, voința acestuia, spre a –
l determina să -și modifice în mod statornic comportamentul.2
Cu toate acestea rezultă că în dreptul nostru p enal pedeapsa are un
dublu caracter: unul coercitiv și altul corectiv.
§ 2. Trăsăturile pedepsei
Pedeapsa se deosebește de celelalte sancțiuni juridice prin
următoarele trăsături esențiale:
a) Pedeapsa este o măsură de const rângere, o măsură de
represiune , deoarece persoana care a nesocotit dispozițiile imperative
ale normei penale și a comis fapta incriminată este pusă să sufere, în
mod silit, anumite privațiuni sau restricții. Severitatea constrângerilor este
dată de regimurile de deținere, precum și de stab ilirea prin legea
executării pedepselor. Caracterul represiv al pedepsei crește sau se
diminuează în funcție și de gravitatea infracțiunii săvârșite dar este
important de menționat că represiunea nu constituie scopul pedepsei, ci
repre zintă un element deo sebit de important pentru eficiența acesteia.
b) Pedeapsa este un mijloc de reeducare. Funcția de constrângere
trebuie să se completeze cu funcția de reeducare, care are în mod firesc
și un puternic rol de împiedicare a repetării condui tei antisociale, de
îndreptare a condamnatului, de formare și permanetizare în conștiința
acestuia a convingerii că respectarea legii penale este o necesitate.
Persoana condmnată va fi supusă în acest sens unor programe de
resocializare în vederea reinserției sociale.
c) Pedeapsa are un caracter legal. Pedeapsa t rebuie să fie prevăzută
de lege , prin această se dă expresie deplină principiului legalității.
1 Ivan Gh., Ivan M ., Drept penal. Partea generală Conform Noului Cod penal, Ed. C.H. Beck,
București, 2013 , p.180 .
2 Antoniu G., Sancțiunea penală – concept și orientări, în RRD nr. 10/1981 p.8 .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
13
d) Pedeapsa se aplică numai de către instanțele de judecată. Prin
aceasta se realizează importanța deosebită a pedepsei în cadrul
sancțiunilor de drept penal, faptul că aplicarea acestuia este de atributul
exclusiv al unor organe specializate ale statului, respectiv instanțele
judecătorești, care vor aplica pedeapsa numai dacă se stabilește
răspunderea penală a infractorului. 1
e) Pedea psa se aplică numai în cazul comiterii unei infracțiuni.Cum
am menționat deja pedeapsa este sancțiunea specifică dreptului penal.
Nu există pedeapsa în general, ci numai pedeapsa ca sancțiune pentru o
anumită infracțiune.
f) Pedeapsa are caracter personal. Ea se aplică numai celui care a
săvârșit ori a participat la săvârșirea unei infracțiuni . Cu alte cuvinte,
pedeapsa se aplică infractorului, adică nu poate fi aplicată decât celui
vinovat de săvârșirea unei infracțiuni, neexistând deci răspundere penală
pentru fapta altei persoane. Cu toate aceasta, fiind legată de persoana
infractorului, pedeapsa se stinge în cazul dece sului condamnatului
înainte de executarea pedepsei, nefiind transmisibilă.
g) Pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracț iuni.
Prin această trăsătură a pedeapsei se urmărește împiedicarea
făptuitorului să mai comită alte fapte prevăzute de legea penală,
determinând o schimbare de atitudine. Pe de altă parte, prin efectul
exemplarității sale pedeapsa servește și acțiunii de p revențiune
generală. Prevențiunea generală se referă la asigurarea prevenirii
săvârșirii de infracțiuni de către membrii societății, în acest fel se
atenționează indiviziile care ar fi tentați să săvârșească infracțiuni,
făcându -i să se convingă că pedeaps a li se va aplica și lor, averti zându -i
implicit să -și conformez e conduita dispozițiilor normelor penale.
§ 3. Scopul și funcțiile pedepsei
În vechiul Cod penal, în art. 52, în alineatul 1, teza a doua, se
prevedea că scopul pedepsei este prevenirea săvârș irii de noi infracțiuni,
actualul Cod penal nu prevede explicit scopul pedepsei.
Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor
privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului
penal2 stabilește scopul pedepselor p rivative de libertate în art.3 și
anume:
„(1) Scopul executării pedepselor și a mă surilor educative privative
de libertate este prevenirea savârș irii de noi infracț iuni.
(2) Prin executarea pedepselor și a mă surilor educati ve privative de
libertate se urm ărește form area unei atitudini corecte față de ordinea de
1 Mitrache C. , Mitrache C., op. cit., p. 189.
2 M.Of. nr . 514 din 14 august 2013 .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
14
drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea
reintegrării în societate a deținuț ilor sau persoanelor internate. „
Articolul citat arată că scopurile pedepselor sunt re prezentate de
asigurarea echilibrului între protecția societății prin menținerea ordinii de
drept, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și menținerea în comunitate
a persoanei care a comis fapta prevăzută de legea penală.
Așa cum am menționat mai sus, scopul pedepsei este prevenirea
săvârșirii de noi infracțiuni de către alte persoane, adică prevenția
generală și prevenția specială, care se referă la reeducarea celui care a
săvârșit o faptă ilicită, adică preîntâmpinarea săvârșirii de noi infracțiuni
de către cel condamnat.
În vederea realizării scopului său, pedeapsa îndeplinește anumite
funcții, denumite și scopuri imediate ale pedespei1, și anume:
a) Funcția de constrângere. A ceastă funcție este de esența acestuia
pedeapsa este neconceput fără cauzarea unei anumite suferințe, fără
impunerea unei privațiuni sau restricții celui condamnat . Deși
îndeplinește o funcție de constrângere , de reprimare, pedeapsa nu
trebuie să provoace suferințe fizice sau să înjosească persoana
condamnatului. Art. 3 din Convenți a Europeană a Drepturilor Omului
interzice în termeni absolu ți tortura și pedepsele sau tratamente inumane
ori degradante, indiferent de circumstanțe sau de comportamentul
victimei.
b) Funcția de reeducare. Această funcție decurge din caracterul de
mijloc de reeducare pe care îl are pedeapsa. Prin executarea pedepsei
se urmărește formarea unui atitudini corecte față de muncă, față de
ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Reeducarea
tinde deci la prefacerea conștiinței condamnatului, la c ombaterea și
lichidarea concepțiilor și deprinderilor antisociale.
c) Funcția de exemplaritate. Este o funcție adiacentă, se manifestă și
decurge din caracterul ei de inevitabil atunci când a fost săvârșită o
infracțiune. Funcția de exemplaritate constă în i nfluența pe care
pedeapsa aplicată condamnatului o exercită asupra altor persoane.
Există oameni care se abțin de a săvârși infracțiuni nu din convingere, ci
din teama de pedeapsă. Pedeapsa îndeplinește și o funcție de intimidare
a celor ce ar fi ispițit să comită infracțiuni.2 Din acest punct de vedere,
fermitatea, promptitudinea cu care este pedepsit infractorul exercită o
influență pozitivă asupra altor indiviz i care vor fi determinați astfel să nu
săvârșească infracțiuni deoarece pedeapsa este inevit abilă.
d) Funcția de eliminare. Aceasta este, tot o funcție adiacentă care
constă în înlăturarea temporară sau definitivă a condamnatului din
societate. Eliminarea temporară se realizează ori de cât ori pedeapsa
închisorii se execută în locuri de deținere. El iminarea definitivă a
1 Ivan Gh., Ivan M .op.cit , p. 182 .
2 Boroi A ., op. cit. 2014. p. 430.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
15
condamnatului din societate nu este posibilă, decât în cazurile strict
prevăzute de lege, când infractorului i se aplică pedeapsa detențiunii pe
viață. Deci, în codul nostru penal această funcție a pedepsei se
realizează în ambele fo rme: izolarea temporară a infractorului și
eliminarea definitivă, în cazuri excepționale.
§ 4. Categorii de pedepse
Pentru a permite o mai bună cunoaștere și folosire a pedepselor,
știința penală1 a procedat la clasificarea acestora. Pedepsele se clasifică
în funcție de mai multe criterii. Astfel:
a) După obiectul asupra căruia poartă coercițiunea se cunosc:
Pede psele privative de viață, prin care se ridică viața infractorului –
pedeapsa cu moarte.2
Pedepsele corporale, care p rivesc însăși corpul persoanei,
provocarea unei suferințe fizice. Este important de menționat că în
legislați a noastră nici pedeapsa cu moarte, nici pedepsele corporale nu
sunt acce ptate.
Pedepele privative de libertate, care privesc lipsirea de libertate a
infractorului pe timp determinat , ori perpetuu .
Pedepsele privative sau restricitve de drepturi, care au ca obiect
diferite categorii de drepturi politice sau civile al căror exercițiu este
interzis sau restrâns pentru condamnat, pe diferite termene.
Pedepsele morale, care se adresează m oralului infractorului prin
care se manifestă dezaprobarea publică a infractorului pentru fapta
comisă.
Pedepsele pecuniare, care au ca obiect patrimoniul condamnatului.
b) După gradul de determinare a pedepselor prin lege, se disting:
Pedepsele determinate, care se caracterizează prin prevederea
acestora în lege atât în natura lor cât și în cuantum. La rândul lor,
pedeps ele determinate pot fi absolut și relativ determinate . Pedepsele
absolut determinate presupun prevederea în lege a duratei, a
cuantumului fi x în care se aplică repsectiva pedeapsa. De exemplu: 5 ani
închisoare, 1.000.000 lei de amendă etc.
Pedepsele relativ determinate sunt acela pentru care prin lege sunt
prevăzute limitele, în care, astfel de pedepse, pot fi aplicate. De
exemplu: închisoarea de la 10 la 20 de ani.
Determinarea pedepsei poate avea loc prin prevederea unei limite
maxime și minime între care pedeapsa se poate aplica sau prevederea
doar a minimului pedepsei, caz în care maximul pedepsei este cel
1 Boroi A ., op. cit. 2014. p.431, Ivan Gh., Ivan M ., op. cit. p. 183, Mitrache C., Mitrache C., op. cit.
p.191, Gorun escu M., Barbu I.A., Mihaela M., Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic,
București, 2014, p.256 .
2 Fodor I., Explicații teoretice ale codului penal român, p. gen., vol. II, Ed. Academiei, București, 1970,
p. 25 .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
16
general sau invers, prin prevedere a maximului până la care se poate
aplica pedeapsa, caz în care limita minimă este aceeași cu minimul
general.
Sistemele pedepselor relativ determinate este cel mai folosit în
legislații.
Pedepsele nedeterminate, care presupun preveder ea în lege doar
a nat urii lor, fără a fi determinate limitele acestora în care pot fi aplicate
pentru săvârșirea de infracțiuni. Aceste pedepse din cauza neajunsurilor
ca de exemplu abuzurile ce pot apărea în urma aplicării lor, nu au fost
acceptate în legislațiile penale mode rne.
c) După gravitatea lor:
pedepsele criminale
pedepsele corecționale
pedepse de simplă poliție.
d) După durata lor:
pedepse perpetue
pedepse temporare
e) După cum pentru sancțio narea infracțiunii este prevăzută o singură
pedeapsă sau mai multe î n literatură juri dică se mai disting:
Pedepse unice sau singulare, sunt prevăzute câte una pentru fapta
incriminată. De exemplu: închisoarea de la 10 la 20 de ani, la
infracțiunea de omor, prevăzută în art. 188 NCP.
Pedepsele multiple care la rândul lor se caracterizează p rin
prevederea pentru aceiași infracțiune a mai multor pedepse de natură
diferită. Pedepsele multiple pot fi cumulative, când se aplică toate
sancțiunile făptuitorului ( de exemplu: închisoarea de la 2 la 7 ani și
interzicerea exercitării unor drepturi la infracțiunea de divulgare a
informațiilor secrete de stat prevăzută în art. 303 alin. (1) NCP) și
alternative, când cele două sau mai multe pedepse prevăzute pentru
aceeași infracțiune instanța alege doar una (d e exemplu : închisoarea de
la 6 luni la 3 ani sau amendă, la infracțiunea de violare de domiciliu
prevăzută în art. 224 alin. (2) NCP ).
f) După importanța atribuită pedepsei din punct de vedere funcțional
se disting:
Pedepsele principale , care sunt de sine stătătoare, au rol principal
în sancționarea i nfractorului. Pentru fiecare infracțiune este prevăzută o
pedeapsă principală, fiindcă această nu poate lipsi, pe când pedepsele
alăturate pot să lipsească. Cu alte cuvinte, pedeapsa principală se poate
aplica singură infractorului, fără a fi condiționată de aplicarea altor
sancțiuni de drept penal. În unele legislații se prevăd două pedepse
principale, închisoarea și amendă, care se aplică cumulativ.
Pedepsele secundare, care apar ca un adaos sau ca un accesoriu
al unei pedepse principale. Pedepsele secun dare sunt pedepsele
complementare și pedepsele accesorii. Pedepsele complementare sunt
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
17
acela care au rolul de a completa represiunea și se aplică de instanța
judecată, pe baza legi i ca un adaos la pede apsa principală și se execută
separat. Pedepsele acceso rii sunt atașate de lege la pedeapsa
principală, ca un accesoriu al acesteia.
g) În funcție de persoana care săvârșește infracțiunea, pedepsele se
împart în :
Pedepsele care se aplică persoanei fizice
Pedepsele care se aplică persoanei juridice .
§ 5. Cadrul pedepselor în dreptul penal român
În teoria dreptului internațional penal și în legislația penală se
înțelege prin cadrul pedepselor totalitatea pedepselor de orice fel
aplicabile într -un sistem de drept penal.
Stabilirea în legea penală a unui anumit si stem de pedepse se face
în raport de mai mulți factori1:
a) necesitățile și cerințele societății corespunzătoare perioadei pe
care o parcurge;
b) nivelul infracționalității și tendințele acestuia;
c) principiile care guvernează un sistem de drept.
Cadrul pedepselo r este prevăzut ă în art. 53 -55 și art. 136 NCP.
În cazul persoanelor fizice, sistemul pedepselor este prevăzut în art.
53, 54 și 55 NCP , împ ărțind pedepsele în principale , accesorii și
complementare.
În conformitate cu art. 53 NCP pedepsele principale sunt:
a) detențiunea pe viață
b) închisoarea
c) amenda.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, art. 53 NCP enumeră
pedepsele principale fără a mai arăta, în cazul închisorii și al amenzii,
limitele generale, ele fiind specificate în secțiunile pe care noul cod le
dedică acestor pedepse.
Conform dispozițiilor art.62 NCP, în anumite situații, închisoarea și
amenda se pot aplica și cumulativ, în acest sens alin. (1) prevede: „Dacă
prin infracțiunea săvârșită s -a urmărit obținerea unui folos patrimonial, pe
lângă pe deapsa închisorii, se poate aplica și pedeapsa amenzii.”
Pedeapsa accesorie este o pedeapsă cu caracter subsidiar, care
însoțește pedeapsa principală și se execută odată cu aceasta, privându -l
pe condamnat de posibilitatea exercitării anumitor drepturi pr evăzute de
lege.2
1 Brînză W. , op. cit. p. 193.
2 Pașca V., Curs de drept penal. Partea generală, ed. a 2 -a, Ed. Universul Juridic, București, 2012,
p.443.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
18
În acest sens, art. 54 NCP prevede că pedepsele accesorie constă în
interzi cerea exercitării unor drepturi , din momentul rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca
executătă a pedepsei privati ve de libertate.
Aplicarea pedepsei accesorii se poate dispune de către instanța de
judecată atunci când această îl condamnă pe inculpat la o p edeapsă
principală privative de libertate.
În art. 55 NCP sunt prevăzute pedepsele complementare, care sunt
urmă toarele:
a) interzicerea exercitării unor drepturi
b) degradarea militară
c) publicarea hotărârii de condamnare.
Potrivit art. 12 alin. (2) din LPA NCP această din urmă pedeapsă
complementară reprezintă un element de noutate față de prevederile
Codului penal anterio r și nu se aplică î n cazul infracțiunilor comise
anterior intrării î n vigoare a actului normativ în discuție.
Pedepsele complementare sunt dispuse de către instanța de
judecată pentru a întregi efectul pedepselor principale, aceasta
intervenind de regulă d upă executarea pedepselor principale.
În reglementarea sistemului pedepselor, principala preocupare a fost
accea de a crea un mecanism care, prin flexibilitate și divesitate, să
permită alegerea și aplicarea celor mai adecvate măsuri, pentru a putea
asigura în acest fel atât o constrângere proporțională în raport cu
gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului cât și o
modalitate eficientă de recuperare socială a infractorului.1
O asemenea abordare este susținută pe de o parte de reg lementările
similare din majoritatea Codurilor penale europene, care în ultimul
deceniu au manifestat o preocupare constantă în acest sens, dar și de
realitățile practicii judiciare care, deși a evidențiat în perioada
postdecembristă o infracționalitate di n ce în ce mai variată sub aspectul
modalităților faptice de comitere, a motivelor ori a scopurilor urmărite, nu
a avut la dispoziție un sistem sancționator adaptat acestor noi realități.2
Pedepsele care se aplică persoanei juridice sunt prevăzute în art.
136 NCP. Cadrul de pedepse cuprinde două categorii de pedepse,
diferențiate după modul de aplicare, și anume: pedepsele principale și
pedepsele complementare.
Pedeapsa principală pentru persoana juridică este amenda.
Pedepsele complementare sunt următoar ele:
a) dizolvarea pers oanei juridice;
b) suspendarea activității sau a uneia dintrea activitățile persoanei
juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
1 Brînză W. , op. cit. p.194 .
2 Ibidem .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
19
c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată
de la 3 luni la 3 ani;
d) interzicerea de a p articipa la procedurile de achiziții publice pe o
durată de la unu la 3 ani
e) plasarea sub supraveghere juridică
f) afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare.
Ca și în situația pedepselor aplicabile persoanei fizice, pedeapsa
principală se poate aplica si ngură, în timp ce pedepsele complementare
se aplică alături de pedeapsa principală.
Pedepsele complementare sunt în ce a mai mare parte specifice
persoanei juridice, deși unele dintre ele, precum afișarea sau publicarea
hotărârii de condamnare, amintesc de pedepsele complementare
similare aplicabile persoanei fizice.1
Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare se dispune
atunci când instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii,
precum și față de împrejurările în care a fost săvâ rșită , aceste pedepse
sunt necesare și este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.
Ca urmare, se poate observa că Noul Cod penal structurează
pedepesele în capitolul I al titlului al III -lea al Părții generale în funcție de
ordinea în care pede psele stabilite/aplicate prin hotărârile judecătorești
definitive urmează a fi executate. De aceea, categoriile de pedeapsă
începe cu pedepsele principale, continuă cu pedepsele accesorii și se
încheie cu pedepsele complementare.
Ca element de noutate, în categoria pedepselor complementare a
fost diversificat conținutul pedepsei interzicerii unor drepturi și a fost
introdusă o nouă pedeapsă constând în afișarea sau publicarea hotărârii
definitive de condamnare.2
1 Antoniu G.,Daneș Ș., Popa M., Codul penal cu explicații suplimentare pe înțelesul tuturor, Ed.
Societății Te mpus România, București, 1996 p. 136.
2 Brînză W. , op. cit. p. 194.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
20
CAPITOLUL II. PEDEPSELE PRINCIP ALE APLICABILE PERSOANEI
FIZICE
Secțiunea 1. Pedeapsa detențiunii pe viață
§ 1. Noțiune și caracterizare
Reglementarea pedepsei detențiunii pe viață a fost introdusă în
legislația noastră penală prin Decretul Lege nr. 6 din 10 ianuarie 1990,
care a abol it pedeapsa cu moarte și a înlocuit această pedeapsă,
prevăzută ca pedeapsă excepțională, cu pedeapsa detențiunii pe viață.1
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Decretul -Lege nr. 6 din 10 ianuarie al
Consiliului F.S.N .2 : „Pedeapsa cu moarte prevăzută pentr u unele
infracțiuni din codul penal și legile speciale este abolită și se înlocuiește
cu pedeapsa detențiunii pe viață ”. Potrivit dispozițiilor art. 2 din același
act normativ toate dispozițiile privind pedeapsa cu moarte din codul
penal și codul de proced ură penală sunt considerate că se referă la
pedeapsa detențiunii pe viață.
Spre deosebire de pedeapsa cu moartea, pedeapsa detențiuni i pe
viață prezintă avantajul că este remisibilă, adică poate fi schimbată sau
retrasă în cazul de eroare judiciară.
Detențiunea pe viață este cea mai severă pedeapsă din legislația
penală actuală. Ea constă în izolarea condamnatului de restul societății
pentru tot restul vieții, deci constă în privare de libertate pe durată
nedeterminată.
Noul Cod penal oferă o definiție legală acestei pedepse în conținutul
articolului 56 , detențiunea pe viață fiind privarea de libertate pe o durată
nedeterminată și se execută potrivit legii privind executarea pedepselor.
Pedeapsa detențiunii pe viață este prevăzută pentru infracțiunile cele
mai grave, care sunt nomilizate de textele din partea specială a noului
Cod penal: infracțiunea de omor calificat (art. 189), infracțiuni contra
securității naționale (art. 396, 398, 401, 402, 408) precum și infracțiunilor
militare prevăzute de artic olele 421, 422, infracțiuni de genocid, contra
umanității și de război, art. 439 alin (1) lit a) -e), art. 439 alin (1) lit. k) și
art. 440 alin. (1) pct. 3 NCP.
Pedeapsa detențiunii pe viață este prevăzută și pentru unele
infracțiuni prevăzute în legi spec iale – Legea nr. 143/2000 privind traficul
și consumul ilicit de droguri.3
Pedeapsa detențiunii pe viață este prevăzută alternativ cu pedeapsa
închisorii până la 25 de ani. Adoptarea acestui sistem urmărind crearea
1 Boroi A., Drept penal. Partea generală, 2001, p. 290 .
2 Consiliul Frontului Salvarii Nationale
3 M.Of. nr. 362 din 3 august 2000.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
21
unor posibilități mai largi pentru o efic ientă individualizare judiciară a
pedepsei.1
Referitor la aceste aspecte este relevantă o speță în care instanța s –
a stabilit că : „Tortura victimei, timp de peste 3 ore, prin lovirea ei cu
pumni, cu picioare, cu b âtă, cu o cărămidă și în final c u toporul ,
cauzându -i moartea în chinuri și incendiind apoi cadavrul, constituie
fapte de o cruzime ieșită din comun, pentru care aplicarea pedespei
detențiunii pe viață este justificativă. ”2
Totuși, pentru infracțiunea de genocid săvârșită în timp de război,
pede apsa este numai detențiunea pe viață, conform art. 438 alin (2)
NCP.
Noul Cod penal prevede două cazuri noi când se poate aplica pedeapsa
detențiunii pe viață, deși legea nu o prevede pentru infracțiunile
săvârșite, respectiv cazul pedepselor în situația concursului de infracțiuni
și în cazul recidivei postcondamnatorii . În cazul pluralități de infracțiuni,
în anumite condiții, în conformitate cu art. 39 alin (2) sau art. 43 alin (3)
NCP, detențiunea pe viață poate înlocui pedeapsa închisorii chiar în
situația în care niciuna dintre infracțiunile componente ale pluralității
legea nu prevede ca pedeapsă detențiunii pe viață. 3 Situația prevăzută
de art. 39 alin (2) NCP reglementează pedeapsa principală ce se aplică
în cazul concursului de infracțiune. Astfel , dacă s -au stabilit mai multe
pedepse cu închisoare, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a
sporului de o treime din totalul celorlal te pedepse cu închisoarea stabilite
s-ar depăși cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei
închisorii, iar pentru cel puțin una dintre infracțiunile concurente
pedeapsa prevăzută de lege e ste închisoarea de 20 de ani sau mai
mare, se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață.
În același mod, noul Cod penal prevede posibiliatatea aplicării
pedepsei detențiunii pe viață în cazul recidivei, în condițiile prevăzute de
art. 43 alin. (3), care stabilește ca prin însumarea pedepselor s -ar depăși
cu mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru
cel puțin una dintre infracțiunule săvârșite pedea psa prevăzută de lege
este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, în locul pedepselor cu
închisoarea se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață.
În sfârșit mai trebuie menționat că detențiunea pe viață este o
pedeapsă absolut determinată și sub acest aspect nu poate fi
adaptabilă.4
1 Boroi A. , op.cit, Ediția 2, 2014 , p. 431.
2 C.S.J., Se cția penală, decizia nr. 1860/2002, www.scj.ro .
3 Pașcă V., Curs de drept penal. Partea generală, ed. a 2 -a, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p.
414.
4 Mitrache C., Mitrache C., op. cit., p.198.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
22
§ 2. Regimul detențiunii pe viață
Potrivit art. 56 NCP, detențiunea pe viață se execută potrivit legii
privind executarea pedepselor. Este vorba despre Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și măsurilor privati ve de libertate dispuse
de organele judiciare în cursul procesului penal .1 Astfel, în conformitate
cu art. 11 din lege, pedepsele detențiunii pe viață și a închisorii se
execută în locuri anume destinate, denumite penitenciare.
Detențiunea pe viață se exec ută în penitenciare anume destinate
pentru aceasta sau în secții speciale ale celorlalte penitenciare din
subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, în regim de
maximă siguranță.
Aspecte referitoare la regimul pedepselor privative de libertate vor fi
detaliate în cadrul alte i secțiuni.
§ 3. Neaplicarea detențiunii pe viață
Detențiunea pe viață, deși prevăzută pentru infracțiunea săvârșită, nu
va pu tea fi aplicată p otrivit art. 57 NCP în măsură în care la data
pronunțării hotărârii de condamnare inculpatul a împlinit vârsta de 65 ani,
el nu va mai putea fi condamnat la pede apsa detențiunii pe viață, ci doar
la pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani și la pedeapsa interzicerii
exercitării unor drepturi pe durata ei maximă. Astfel, prin efectul l egii,
detențiunea pe viață nu se aplică persoanelor care, la data pronunțării
hotărârii de condamnare, au împlinit vârsta de 65 de ani, comparativ cu
norma penală anterioară care prevedea doar 60 de ani. Cu alte cuvinte,
Codul penal anterior prevedea că pe deapsa detențiunii pe viață nu poate
fi aplicată persoanelor care au împlinit vârsta de 60 de ani. Cum se
poate observa, Noul cod penal a ridicat limita de vârstă până la care
aceasta pedeapsă poate fi aplicată.
Potrivit legii , într-un astfel de caz, inst anța îl va condamna pe inculpat
la pedeapsa închisorii de 30 de ani, spre deosebire de Codul penal
anterior în care pedeapsa maximă a închisorii care putea fi aplicată era
de 25 de ani .
Într-o speță identificată de practica judiciară și preluată din litera tura
de specialitate2 s-a reținut: „Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 611 din 4
decembrie 2000 a dispus condamnarea inculpatului M.A la pedeapsa
detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 și art
175. lit. d) combinat cu aplica rea art. 176 lit. a), b), c), C.pen. ” La data
judecării cauzei inculpatul avea vârsta de 60 ani și 11 luni, fiind născut la
26 ianuarie 1940.
1 Publicată în M. Of. nr. 514 din 14 august 2013.
2 Boroi A. , op.cit, Ediția 2, 2014 , p. 437 .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
23
Conform art. 57 C.pen. persoana care la data pronunțării hotărârii de
conda mnare a împlinit vârsta de 65 ani nu p oate fi condamnat. În aceste
condiții instanța superioară trebuie să înlocuiască pedeapsa detențiunii
pe viață cu pedapsa închisorii pe timp de 30 de ani.1
În vechea reglementare, în art. 109 alin. (2), s -a prevăzut că
pedeapsa detențiunii pe viață nu se a plică nici infractorului minor,
acestuia aplicându -i-se pedepasa închisorii de la 5 la 20 de ani. Noul
Cod penal aduce însă o modificare majoră în ceea ce privește
sancțiunile ce pot fi aplicate minorilor, și optează pentru renunțarea
completă la pedepsele aplicabile minorilor care răspund penal. În acest
sens, legiuitorul noului Cod penal a adoptat teoria aplicării exclusive a
măsurilor educative infractorilor minori.
§ 4. Înlocuirea detențiunii pe viață
Potrivit art. 58 NCP, în cazul în care cel condamnat la pedeapsa
detențiunii pe viață a împlinit vârsta de 65 de ani în timpul executării
pedepsei, pedeapsa detențiunii pe viață poate fi înlocuită cu pedeapsa
închisorii pe timp de 30 de ani și pedeapsa interzicerii exercitării unor
drepturi pe durata ei ma ximă, dacă a avut o bună conduită pe toată
durata executării pedepsei, a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite
prin hotărârea de co ndamnare, afară de cazul în care dovedește că n u a
avut nicio posibilitate să s e îndeplinească, și a făcut progres e constante
și evindente în vederea reintegrării sociale.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, înlocuirea nu este
obligatorie, ci facultativă. Pentru a asigura o mai bună individualizare în
raport de particularitățile diferitelor situații care pot apărea în practică, s -a
dat posibilitatea instanței de judecată să aprecieze în fiecare caz concret
dacă se impune sau nu înlocuirea pedepsei detențiunii pe viață.2
Instanța ur mează să decidă ținând cont de criteriile prevăzute expres
în textul de lege m enționat mai sus , criterii ce trebuie îndeplinite
cumulativ: buna conduita condamnatului pe toate durata executării
pedepsei, existența unor progrese constante și evidente în vederea
reintegrării sociale, îndeplinirea integrală a obligațiilor civile , afară de
cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească .
Criteriile menționate nu erau prevăzute în reglementarea anetrioară,
potrivit faptului că instanța era obligată să înlocuiască detențiune pe
viață la împlinirea vârstei prevăzute de lege, fără alte condiționări.
Când insta nța decide aspura cond uitei persoanei, se va avea în
vedere de exemplu, lipsa sancțiunilor disciplinare, stăruința în muncă,
nerecurgerea la acțiuni care indică o constatantă negativă a
1 C.S.J., Secți a penală, decizia nr. 338/2002, www.scj.ro.
2 Gorunescu M., Barbu I.A., Mihaela M., Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic,
București, 2014 , p. 259.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
24
comportamentului etc. Ast fel, se poate constata ca progrese constante și
evidente în vederea reintegrării sociale, de pildă, participarea la
activitățile educative, moral -religioase, culturale, terapeutice, de
consiliere psihologică și asistență socială, de instruire școlară și fo rmare
profesională.
Astfel, se poate observa cu usurință faptul că, Noul Cod penal se dă
posibilitatea instanței de judecată să aprecieze dacă condamnatul merită
o astfel de înlocuire .
Înlocuirea pedepsei detențiunii pe viaț ă cu pedeapsa închisorii se
dispune potrivit art. 584 din Noul Cod de procedură penală, la cererea
procurorului ori a persoanei condamnate, de către insta nța de executare,
iar dacă pers oana condamnată se află în stare de deținere, de către
instanța corespunzătoare în a cărei circumscrip ție se află locul de
deținere.
Hotărârea de înlocuire, rămasă definitivă, se pune în executare
potrivit regulilor generale referitoare la executarea pedepsei închisorii,
fiind anulat mandatul de executare al pede psei detențiunii pe viață și
emis un nou man dat de executare a pedepsei închisorii de 30 de ani. 1
În cazul comutării sau înlocuirii pede psei detențiunii pe viață cu
pedeapsa închisorii perioada de detențiune executată se consideră ca
parte executată din pedeapsa închisorii. Persoana condamnată se va
bucura de perioada executată până la momentul comutării sau înlocuirii,
evintându -se, astfel, executarea de două ori a aceleiași pedepse unice și
creându -se posibilitatea condamnatului de a accede la unele instituții,
cum ar fi, de pildă, liberarea cond iționată. Este posibilă ca odată cu
comutarea/înlocuirea pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa
închisorii de 30 de ani să se constate că pedeapsa este executată în
ipoteza în care persoana condamnată efectuase deja cel puțin 30 de ani
închisoare.2
Secțiunea 2. Pedeapsa închisorii
§ 1. Noțiune și caracterizare
Printr -o definiție doctrinară3 închisoarea este o pedeapsă principală,
privativă de libertate și constă în lipsirea de libertate prin plasarea
condamnatu lui într -un mediu închis unde este supus u nui regim de viață
și de muncă impus.
Conținutul pedepsei închisorii constă în izolarea condamnatului de
societate, de familie, scoaterea acestuia din mediul său de viață, pe o
perioadă determinată prin hotărârea de condamnare și supunerea
acestuia unui r egim de viață orodnat, sever, pentru a determina o
1 Udroiu M., Procedură penală. Parte a specială. Ed. C.H.Beck, București, 2014, p.373 .
2 Udroi u M., Drept penal. Partea generală, Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 247 .
3 Mitrache C., Mitrache C., op. cit., p. 199 .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
25
schimbare în conștiința și atitudinea sa față de valorile sociale. Din
aceste aspecte rezultă caracterul coe rcitiv al pedepsei îmbinat cu
elementul de reeducare.
Pedeapsa închisorii, datorită calităților s ale de a fi adaptabilă,
revocabilă și de a îmbina constrângerea cu reeducare, este prevăzută
pentru majoritatea infracțiunilor.1
Pedeapsa închisorii este în mod predominant prevăzută ca pedeapsă
unică, existând și cazuri în care ea funcționează ca pedeapsă alternativă
în raport cu amenda ori cu pedeapsa detențiunii pe viață.
Alături de pedeapsa închisorii pot fi aplicate pedepse
complementare, pedepse accesorii sau măsuri de siguranță.
În conformitate cu dispozițiile cuprinse în Noul cod penal, instanța
poate stabili pedeapsa închisorii fără să dispună condamnarea
inculpatului, în ipoteza în care individualizarea constă în amân area
aplicării pedepsei, sau în cazul în care instanța dispune condamnarea , și
stabilește că pedeapsa închisorii să se execute în re gim de detenție sau
dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii .
Am făcut deja menționări într -o secțiune anterioară despre înlocuirea
pedepsei închisorii cu pedeapsa detențiunii pe viață. Astfel, în cazul
concursului de infracți uni, prevăzute în art. 39 alin. (2) NCP și în cazul
recidivei postcondamnatorii, prevăzute în art. 43 alin. (3) NCP în locul
pedepselor cu închisoarea se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață.
§ 2. Limitele generale ale închisorii
Potrivit art. 60 di n noul Cod penal închisoarea are o durată
determinată, limitele sale generale fiind de la 15 zile (minim general) la
30 de ani (maxim general) . Maximul general al pedepsei poate fi definit
că limita maximă prevăzută de lege care ar putea fi aplicată pentru o
anumită categorie de pedepse , iar minimul general ca limita minimă
prevăzută de lege pentru o anumită categorie de pedeapse .
În partea specială a NCP sau în legile speciale ce cuprind dispoziții
penale sunt prevăzute limitele speciale ale pedepselor pen tru fiecare
infracțiune în parte. Maximul special al pedepsei este limita maximă
prevăzută de legea penală pentru o anumită infracțiune, iar minimul
special de pedeapsă este limita minimă de pedeapsă prevăzută de lege
pentru o infracțiune determinată. Avân d în vedere logica pedepselor din
legea penală, se poate remarca exis tența unor paliere speciale ale
pedepsei închisorii. De exemplu pentru infracțiune de furt prevăzută în
art. 228 NCP minimul special al pedepsei închisorii este 6 luni, iar
maximul specia l este 3 ani , la infracțiunea de viol prevăzută în art . 218
NCP limitele speciale sunt închisoarea de la 3 la 10 ani , pentru
1 Ivan Gh., Ivan M ., op.cit., p. 185.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
26
infracțiune de omor prevăzută în art. 188 NCP limitele speciale ale
pedepsei închisorii sunt de la 10 la 20 de ani ș.a.m.d .
Limita maximă specială a pedepsei închisorii este de 25 de ani și
este prevăzută pentru infracțiunea de omor calificat, potrivit art. 189
NCP. Întotdeauna, minimul special al pedepsei este mai mare decât
minimul general, iar maximul special al pedepsei este mai mic decât
maximul general. Maximul special de pedeapsă poate fi depășită numai
în cazuri anumite prevăzute de lege, de exemplu în caz de concurs de
infracțiune, recidivă etc., dar numai până la limita arătată de lege pentru
aceste situații. Maximul special de pedeapsă nu poate depăși niciodată
maximul general de pedeapsă .
Într-o speță relevantă pentru înțelegerea limitele generale ale
pedepsei închisorii, identificată în practica judiciară1 și redată de
literatura de specialitate2, s-a reținut: „În cazul în care pedeapsa ce se
execută este de 30 de ani închisoare, ce constituie maximul general al
pedepsei închisorii, pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare nu
se mai adaugă, la pedeapsa care se execută, deoarece s -ar depăși
maximul general al pedepse i.”
Pedeapsa poate fi coborâtă sub minumul special numai în cazuri
anume prevăzute de lege, ca de exemplu în cazul constatării existenței
unei circumstanțe atenuate, și numai până la limita arătată de lege
pentru aceste situații excepționale. Minimul speci al de pedeapsă nu
poate coborî sub minimul general de pedeapsă.
§ 3. Regimul închisorii
Potrivit art. 60 NCP, închisoarea se execută potrivit legii privind
executarea pedepselor.
Este util de precizat că legiuitorul nu a mai păstrat în această
secțiune nic i dispozițiile referitoare la regimul de executare, reglementate
separat prin Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a
măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal, nici pe cele privitoare la libera re condiționată, această
din urmă fiind grupate într -o secțiune distinctă în cadrul capitolului V.
În codul penal anterio r, în art. 53 s-a prevăzut că regimul executării
pedepsei închisorii se întemeiază pe obligația condamnaților de a presta
o muncă utilă , dacă su nt apți pentru aceasta, pe acțiunea educativă ce
trebuie desfășurată față de condamnați, pe respectarea de către aceștia
a disciplinei muncii și a ordinii interioare a locurilor de deținere, precum și
pe stimularea și recompensarea celor stăruitor i în muncă, disciplinați și
care dau dovezi temeinice de îndreptare.Toate aceste mijloace trebuie
folosite în așa fel încâ t să conducă la reeducarea celor condamnați.
1 C.S.J., secția penal ă, decizia nr. 230/2003, www.legalis.ro .
2 Udroi u M., Drept penal. Partea generală, Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 248 .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
27
După împlinirea vâ rstei de 60 de ani pentru bărbați și de 55 de ani pentru
femei, condamn ații nu au obligația de a muncii în timpul executării
pedepsei; ei pot fi admiși la muncă dacă cer aceasta.
Închisoarea se execută în penitenciar, după cum am precizat la
analiza pedepsei principale a detențiunii pe viață.
În art. 31 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a
măsurilor privative de libertate prevede că regimurile de executare a
pedepsei închisorii sunt, în ordinea descrescătoare a gradului de
severitate : a) regimul de maximă siguranță; b) regimul închis; c) regimul
semideschi s; d) regimul deschis.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate se
diferențiază în raport cu gradul de limitare a libertății de mișcare a
persoanelor condamnate, modul de acordare a drepturilor și de
desfășurare a activităților, precum ș i cu condițiile de detenție.
§ 4. Stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de
libertate
Regimul de executare a pedepsei privative de libertate se stabilește
la primirea persoanei condamnate în penitenciar în care aceasta
urmează să execute pedeapsa, de către comisia pentru individualizarea
regimului de executare privative de libertate , după terminarea perioadei
de carantină și observare sau după aplicarea regimului provizoriu.
Comisia respectivă este alcătuită din directorul penitenciarului, care este
și președintele comisiei, șeful serviciului sau biroului pentru aplicarea
regimurilor și șeful serviciului sau biroului educație ori șeful serviciului
sau biroului asistență psihosocială.
Potrivit art. 39 alin . (2) din Legea nr. 254/2013 l a stab ilirea regimului
de executare se au în vedere următoarele criterii: a) durata pedepsei
privative de libertate; b) gradul de risc al persoanei condamnate; c)
antecedentele penale; d) vârsta și starea de sănătate ale persoanei
condamnate; e) conduita persoan ei condamnate, pozitivă sau negativă,
inclusiv în perioadele de detenție anterioare; f) nevoile identificate și
abilitățile persoanei condamnate, necesare includerii în programe
educaționale, de asistență psihologică și asistență socială; g)
disponibilitat ea persoanei condamnate de a presta muncă și de a
participa la activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere
psihologică și asistență socială, moral -religioase, instruire școlară și
formare profesională.
Împotriva modului de stabilire a regim ului de executare, persoana
condamnată poate formula plângere la judecătorul de supraveghere a
privării de libertate, în termen de 3 zile de la data la care i s -a comunicat
decizia de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de
libertate. Plângerea nu suspendă executarea hotărârii comisiei.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
28
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează
plângerea în termen de 10 zile de la data primirii acesteia și pronunță,
prin încheiere motivată, una dintre următoarele soluții:
a) adm ite plângerea și dispune modificarea regimului de executare
stabilit de comisia menționată mai sus ;
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, tardivă sau
inadmisibilă;
c) ia act de retragerea plângerii , dacă este cazul .
Încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se
comunică persoanei condamnate și administrației penitenciarului, în
termen de 3 zile de la data pronunțării acesteia și este executorie de la
data comunicării către administrația penitenciarului . Împotriva închei erii
judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana
condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la
judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 3
zile de la comunicarea încheierii. Conte stația se judecă, în ședință
publică, cu citarea persoanei condamnate și a administrației
penitenciarului , iar hotărârea este definitivă, fiind comunicată persoanei
condamnate și administrației penitenciarului.
§ 5. Regimul de maximă siguranță
Potrivit art . 34 din Legea nr. 254/2013 regimul de maximă siguranță
se aplică inițial persoanelor condamnate la p edeapsa detențiunii pe viață
și persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani,
precum și celor care prezintă risc pentru siguranța penit enciarului .
Criteriile de stabilire și procedura de evaluare a riscului pe care îl
prezintă persoana condamnată pentru siguranța penitenciarului se
stabilesc prin regulamen tul de aplicare a legii menționate .
În mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii,
precum și persoana condamnatului pot determina includerea persoanei
condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de
severitate, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a leg ii.
Persoanele condamnate care execut ă pedeapsa în regim de maximă
siguranță sunt supuse unor măsuri stricte de pază, supraveghere și
escortare, sunt cazate, de regulă, individual, prestează muncă și
desfășoară activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere
psihologică și asisten ță socială, moral -religioase, instruire școlară și
formare profesională, în grupuri mici, în spații anume stabilite în interiorul
penitenciarului, sub supraveghere continuă .
Legea prevede anumite categorii de persoane cărora nu li se aplică
regimul de maxi mă siguranță : a) persoane cond amnate care au împlinit
vârsta de 65 de ani; b) femeile însărcinate sau care au în îngrijire un
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
29
copil în vârstă de până la un an; c) persoanele încadrate în gradul I de
invaliditate, precum și cele cu afecțiuni locomotorii gra ve.
Persoanele condamnate care au împlinit vârsta de 65 de ani vor
executa pedeapsa privativă de libertate în regim închis. Celelalte două
categorii de persoane condamnate precizate de lege și anume, femeile
însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până la un an și
persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, precum și cele cu
afecțiuni locomotorii grave vor executa pedeapsa privativă de libertate în
regim închis, pe perioada cât durează cauza care a impus neaplicarea
regimului de m aximă siguranță.
§ 6. Regimul închis
Potrivit art. 36 din Legea nr. 254/2013 regimul închis se aplică inițial
persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar
care nu depășește 13 ani . În mod excepțional, natura și modul de
săvârșire a infracțiunii, persoana condamnatului, precum și comportarea
acesteia până la stabilirea regimului de executare pot determina
includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat
inferior (regim ul semideschis) sau superior ca grad de severitate (regim ul
de maximă siguranță ), în condițiile stabilite prin regu lamentul de aplicare
a legii.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis sunt
cazate, de regulă, în comun, prestează muncă și desfășoară activități
educative, culturale, terap eutice, de consiliere psihologică și asistență
socială, moral -religioase, instruire școlară și formare profesională, în
grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază și supraveghere .
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis pot
presta munca și pot desfășura activități educative și culturale în afara
penitenciarului, sub pază și supraveghere continuă, cu aprobarea
directorului penitenciarului.
Măsurile de siguranță specifice regimului închis se aplică persoanelor
condamnate, altele decâ t cele din regimul de maximă siguranță,
transferate temporar într -un alt penitenciar, pentru prezentarea în fața
organelor judiciare și deținuților internați în penitenciare -spital și în
infirmeria penitenciarului .
§ 7. Regimul semideschis
Potrivit art. 37 din Legea nr. 254/2013 regimul semideschis se aplică
inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de un
an, dar care nu depășește 3 ani. În mod excepțional, natura și modul de
săvârșire a infracțiunii, persoana condamnatului, precum și comportarea
acesteia până la stabilirea regimului de executare pot determina
includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
30
inferior sau imediat superior ca grad de severitate, în condițiile stabilite
prin regul amentul de aplicare a legii. Persoanele condamnate care
execută pedeapsa în regim semideschis sunt cazate în comun, se pot
deplasa neînsoțite în zone prestabilite din interiorul penitenciarului,
prestează muncă și desfășoară activități educative, culturale,
terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral –
religioase, instruire școlară și formare profesională, sub supraveghere, în
grupuri, în spații din interiorul penitenciarului care rămân deschise în
timpul zilei .
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regi m
semideschis pot presta muncă și desfășura activități educative, culturale,
terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral –
religioase, instruire școlară și formare profesională, în afara
penitenciarului, sub supraveghere inclusiv elect ronică .
§ 8. Regimul deschis
Potrivit art. 37 din Legea nr. 254/2013 regimul deschis se aplică
inițial persoanelor condamnate la pedeapsa î nchisorii de cel mult un an.
În mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii, persoana
condamnatului , precum și comportarea acesteia până la stabilirea
regimului de executare pot determina includerea persoanei condamnate
în regimul de executare imediat superior ca grad de severitate (regimul
semideschis).
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în re gim deschis
sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoțite în zone prestabilite din
interiorul p enitenciarului, pot presta muncă și pot desfășura activități
educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență
socială, moral -religioas e, instruire școlară și formare profesională, în
afara penitenciarului, fără supraveghere, în condițiile stabilite p rin
regulamentul de aplicare a legii.
§ 9. Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative
de libertate
Schimbarea regimului de exe cutare a pedepselor privative de
libertate se dispune de comisia pentru stabilirea, individualizarea si
schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.
Comisia respecitvă, potrivit art. 40 din Legea nr. 254/2013 are
obligația ca, dup ă executarea a 6 ani și 6 luni, în cazul pedepselor cu
detențiunea pe viață, și a unei cincimi din durata pedepsei cu
închisoarea să analizeze conduita persoanei condamnate și eforturile
pentru reintegrare socială, întocmind un raport care se aduce la
cuno ștința persoanei condamnate, sub semnătură. Comisia va dispune
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
31
schimbarea regimului de maximă siguranță în regim închis în cazul
persoanelor condamnate care au împlinit vârsta de 65 de ani.
Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de
libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate
dispune, ținându -se seama de natura și modul de săvârșire a infracțiun ii,
dacă persoana condamnată a avut o bună conduită, stabilită prin
raportare la recompensele acordate și sancțiunile apli cate și nu a recurs
la acțiuni care indică o constantă negativă a comportamentului, a stăruit
în muncă sau s -a implicat activ în activitățile stabilite în Planul
individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.
Schimbarea regimului de ex ecutare a pedepselor privative de
libertate într -unul mai sever se poate dispune, în orice moment al
executării pedepsei, dacă persoana condamnată a comis o infracțiune
sau a fost sancționată disciplinar pentru o abatere disciplinară foarte
gravă sau pentr u mai multe abateri disciplinare grave . Dacă persoana
condamnată a fost inclusă în categoria celor cu grad de risc pentru
siguranța penitenciarului, se dispune schimbarea regimului de executare
a pedepselor privative de libertate în regimul de maximă sigur anță.
Hotărârea de schimbare a regimului de executare a pedepselor
privative de libertate se comunică persoanei condamnate împreună cu
menționarea căii de atac existente și a termenului de exercitare a
acesteia. Împotriva hotărârii comisiei, persoana conda mnată poate
formula plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în
termen de 3 zile de la data la care i s -a comunicat hotărârea.
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează
plângerea în termen de 10 zile de la da ta primirii acesteia și pronunță,
prin încheiere motivată, un a dintre următoarele soluții: admite
plângerea, dispunând asupra modificării regimului d e executare stabilit
de comisia; respinge plângerea, dacă constată că nu sunt îndeplinite
condițiile pentr u schimbarea regimului de executare, dacă aceasta este
tardivă sau inadmisibilă; sau ia act de retragerea plângerii dacă este
cazul . Prin încheiere, judecătorul de supraveghere a privării de libertate
fixează termenul de reanalizare, care nu poate fi mai mare de un an.
Încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se
comunică persoanei condamnate și administrației penitenciarului, în
termen de 3 zile de la data pronunțării acesteia , care este executorie de
la data comunicării către admi nistrația peniteniciarului.
Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de
libertate, persoana condamnată și administrația penitenciarului pot
formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află
penitenciarul, în termen d e 3 zile de la comunicarea încheierii.
Hotărârea judecătoriei este definitivă.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
32
§ 10. Individualizarea regimului de exec utare a pedepselor
privative de libertate
Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de
libertate , potriv it art. 41 din Legea nr. 254/2013 se stabilește de comisia
pentr u individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de
libertate , în funcție de durata condamnării, conduita, personalitatea,
gradul de risc, vârsta, starea de sănătate, nevoile identifica te și
posibilitățile de reintegrare socială a persoanei condamnate.
Persoana condamnată este inclusă, ținând seama de criteriile
prevăzute anterior în activități educative, culturale, terapeutice, de
consiliere psihologică și asistență socială, moral -religioase, instruire
școlară și formare profesională . Activitățile prevăzute de lege, menționate
anterior sunt realizate de personalul serviciilor de educație și asistență
psihosocială din cadrul penitenciarelor, cu participarea, după caz, a
consilierilor de p robațiune, a voluntarilor, a asociațiilor și fundațiilor,
precum și a altor reprezen tanți ai societății civile. Pentru fiecare
persoană condamnată, specialiștii serviciului de educație și asistență
psihosocială întocmesc un Plan individualizat de evaluare și intervenție
educativă și terapeutică, în care consemnează activitățile și programele
recomandate, în funcție de riscurile și nevoile identificate.
Este util de menționat că t inerii1 condamnați sunt incluși, pe durata
executării pedepsei, în programe spe ciale educaționale, de asistență
psihologică și asistență socială, în funcție de vârsta și de personalitatea
fiecăruia.
§ 11. Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse
privative de libertate
Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate care sunt
apte de a munci, cu acordul lor, pot presta o muncă în raport de
calificrare și aptitudinile lor, precum și activități necalificate.2
Munca prestată de condamnat este remunerată, cu excepția muncii
cu caracter gospodăresc, necesar locului de deț inere, și a celei prestate
în caz de calamitate.
Munca persoanelor condamnate în penitenciare se realizează:
a) în regim de prestări de servicii pentru persoane fizice sau
persoane juridice, în interiorul ori exteriorul penitenciarului;
b) în regie prop rie;
c) pentru activități cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului;
d) în caz de calamitate;
1 În sensul legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și măsurilor privative de libertate dispuse
de organele judiciare în cursul procesului pena l, se consideră tineri persoanele condamnate care nu
au împlinit vârsta de 21 de ani.
2 Boroi A. , op.cit, Ediția 2, 2014, p 441 .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
33
e) în caz de voluntariat;
f) în alte cazuri, în condițiile legii
Persoana condamnată care, în timpul executării pedepsei privative
de libertate, a deven it incapabilă de muncă în urma unui accident sau a
unei boli profesionale, beneficiază de pensie de inval iditate, în condițiile
legii.
Art. 86 din Legea nr. 254/2013 reglementează plata muncii prestate,
astfel veniturile realizate de persoanele condamnate pentru munca
prestată nu constituie venituri salariale și se impozitează potrivit
prevederilor legale care reglementează impunerea veniturilor realizate
de persoanele fizice. Veniturile realizate nu pot fi mai mici decât salariul
de bază minim brut pe țară garantat în plată, în raport cu programul de
muncă.
Art. 87 din legea respectivă stabilește repartizarea venturilor, care
sunt încasate de către adiminstrația locului de deținere care se
reparizează după cum urmează:
a) 40% din venit revine persoanei cond amnate, care poate folosi pe
durata executării pedepsei privative de libertate 90% din acesta, iar 10%
se consemnează pe numele său, la Trezoreria Statului, urmând să fie
încasat în momentul punerii în libertate; în cazul în care persoana
condamnată a fost obligată la plata de despăgubiri civile, care nu au fost
achitate până la data primirii în penitenciar, o cotă de 50% din procentul
din venituri ce revine condamnatului se utilizează pentru repararea
prejudiciului cauzat părții civile.
b) 60% din venit re vine administrației penitenciarului, constituind
venituri proprii care se încasează, se contabilizează și se utilizează
potrivit dispozițiilor legale privind finanțele publice.
În conformitate cu dispozițiile cuprinse în a rt. 71 alin. (1) NCP d urata
execut ării pedepsei închisorii se calculează din ziua în care condamnatul
începe să execute hotărârea definitivă de condamnare; ziua în care
începe executarea pedesei și ziua în care încetează se socotesc îm
durata executării pedepsei.
Timpul în care condamnatul aflat la executarea pedepsei este
internat în spitalul penitenciar intră în durata executării, cu excepția
situaț iei în care acesta și -a provocat în mod voit boala, iar această
împrejurare se constată în cursul executării pedepsei.
De asemenea , NCP stabil ește că timpul reținerii al arestării
prevenitve, al arestului la domiciliu , al internării medicale, cel necesar
pentru efectuarea expertizei psihiatrice din cursul urmăririi penale sau al
fazei de judecată se deduce din durata pedepsei închisorii pronunța te,
chiar dacă, pentru infracțiunea în legătură cu care a fost reținut sau
arestat preventiv, s -a dispus clasarea sau renunțarea la urmărire penală.
În cazul în care infractorul este judecat în țară pentru o infracțiune
care a fost reținut, arestat preveni tiv sau condamnat în srăinătate, durata
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
34
reținerii, arestului la domiciliu ori a arestării prevenitve, precum și partea
din pedeapsă executată în afara teritoriului țării se deduc din durata
pedepsei aplicate pentru aceeași infracțiune de instanțele române, după
recunoașterea hotărârii judecătorești străine.
Secțiunea 3. Amenda penală
§ 1. Noțiune și caracterizare
Amenda penală este cea de -a treia și ultima pedepeasă principală
reglementată de legislația penală română. Amenda penală constă într -o
sumă de b ani pe care condamnatul trebuie să o plăte ască statului. Este
o pedeapsă cu caracter pecuniar și este cunoscută în legislație atât ca
sancțiune penală cât și ca sancțiune administrativă, civilă, fiscală,
procedurală.
Amenda penală nu se confundă cu aceste forme de sancțiuni,
întrucât prezintă unele trăsături caracteristice, și anume: se aplică doar
de către instanța de judecată, în cadrul procesului penal; în caz de
neplată cu rea -credință, această pedeapsă poate fi înlocuită cu
pedeapsa închisorii; se însc rie în cazierul judiciar al infractorului,
constituind un antecedent penal.1
Pedeapsa amenzii , ca orice pedeapsă principală , se aplică numai de
către instanța judecătorească ca urmare a stabilirii răspunderii penale a
infractorului pentru fapta comisă.
Caracterul ei represiv rezultă din micșorarea silită a patrimoniului
celui condamnat, ceea ce constituie o îngreunare a traiului său obișnuit.
În literatura de specialitate2 s-au reținut următoarele avantaje
incontestabile ale pedepsei amenzii ca sancțiune pe nală: ea evită
izolarea condamnatului de mediul său obișnuit de viață și contactul cu
infractorii înrăniț i, este ușor suportabilă, întruc ât executarea ei se face în
condiții normale de viață, este adaptabilă, premițând o perfectă
individualizare și este r emisibilă. Datorită caracterisitcilor sale evidențiate
amenda este frecvent prevăzută pentru sancționarea faptelor care
prezintă un pericol social redus.
În dreptul nostru penal, amenda este prevăzută numai ca pedeapsă
principală, singură sau alternativ c u pedeapsa închisorii.
În ceea ce privește pedeapsa amenzii prevăzută alternativ cu
pedeapsa închisorii, este relevantă o speță înregistrată în practica
judiciară în materie. Pe scurt conținutul principal de idei al acestea:
Fapta inculpatului X care, la d ata de 19.02.2013, s -a împotrivit
executării unei hotărâri judecătorești, hotărâre care a fost pusă în
aplicare de executorul judecătoresc Y prin lovirea organului de executare
1 Brînză W. , op. cit. , p. 196 .
2 Ivan Gh., Ivan M .op.cit, p. 186 .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
35
cu pumnul în zona feței, întruneste elementele constitutive ale infracțiunii
de nerespectarea hotărârilor judecătorești, faptă prevăzută și pedepsită
de art. 287 alin. (1) lit. a C. pen. cu aplicarea art. 5 cod penal, texte
legale în baza cărora instanța va condamna pe inculpat la o pedeapsă
principală de 150 zile amenda, iar potrivi t art. 61 alin. (1) și (3) cod penal,
va stabilii cuantumul sumei corespunzătoare unei zile amendă la suma
de 50 lei, astfel ca inculpatul urmează să platească cu titlu de amendă
penală, suma de 7500 lei, calculată conform art. 61 alin. (2) teza II -a din
codul penal. Instanța a optat pentru aplicarea pedepsei principale a
amenzii penale, având în vedere criteriile generale de individualizare a
pedepsei, prevăzute la art. 74 alin. (1) cod penal, respectiv fapta comisă
de inculpat, mijloacele și modul de comit ere al faptei, pericolul social ce
rezultă din împrejurările concrete ale comiterii faptei, precum și persoana
inculpatului, care nu are antecedente penale. De asemenea, instanța a
avut în vedere și modificarea opțiunii legiuitorului, care a introdus
alternativ cu pedeapsa închisorii amendă penală, pedeapsa care are un
impact coercitiv și de ce nu preventiv evident asupra inculpatului, prin
afectarea simțitoare a bugetului personal.
Față de cele de mai sus o amendă penală în cuantum de 7500 lei,
este aprec iată de instanța ca fiind necesară și suficientă pentru ca
inculpatul să conștiențizeze gravitatea faptelor sale și să realizeze ca în
viitor comiterea altor infracțiuni vor fi pedepsite cu închisoarea.
În ceea ce privește soluția pronunțată pe fondul cauz ei, instanța a
optat pentru aplicarea pedepsei principale a amenzii penale ,
considerând ca aceasta fiind suficientă pentru realizarea scopurilor
pedepselor, prevenția generală și prevenția specială.
Sfera de aplicare a pedepsei amenzii a fost semnificativ extinsă prin
noul Cod penal, crescând numărul infracțiunilor pentru care aceasta
poate fi aplicată. În unele legislații penale, amen da este prevăzută și ca
pedeapsă complementar ă, care se cumulează cu pedeapsa privative de
libertate.1
Pedeapsa amenzii est e prevăzută în Partea specială a NCP ca
pedeapsă unică , de exemplu în art. 434 alin . (1): „Sustragerea de la
luarea în evidență militară, selecția, stabilirea aptitudinilor și a opțiunilor
privind modul de îndeplinire a îndatorilor militare, în timp de pac e , se
pedepsește cu amendă.”
Pedeapsa amenzii este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii
ca de exemplu , în art.193 alin . (1) NCP : „Lovirea sau orice acte de
violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoare de la
3 luni la 2 ani sa u cu amendă .”
Pentru garantarea executării pedepsei amenzii, procurorul,
judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată poate lua
măsuri asiguratorii.
1 Boroi A ., op. cit. 201 4 p. 440 .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
36
Este util de a prezenta următorul exemplu cu privire la aplicarea
amenzii de către instanță , astfel :
La data de 31.01.2014 persoana vătămată M.D. a depus o plângere
penală la Poliția Orașului Copșa Mică, prin care solicita trimiterea în
judecată a mai multor persoane despre care susține că în seara zilei de
20.01.2014 l -au lovit pe scara și în faț a blocului unde locuiește,
cauzându -i leziuni ce au necesi tat 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru
vindecare. După efectuarea de cercetări, au fost identificați ca autori ai
infracțiunii inculpații S.P.F., R.C., S.A.C.. Din probele administrate în
cursul urmăririi penale rezultă că incidentul a izbucnit mai întâi pe scara
blocului P. – de pe strada – din orașul Copșa Mică, între inculpatul S.P.F
și persoana vătămată M.D.. Conflictul a fost determinat de refuzul
inculpatului de a -i perimte persoanei vătămate să introducă în uscătoria
blocului un cărucior de copil, astfel că părțile s -au împins reciproc, iar
persoana vătămată a căzut și s -a rostgolit pe scările blocului. În
altercația dintre părț i a intervenit și inculpata R.C., care a luat din
bucătărie un fă căleț din lemn și l -a lovit în mod repetat în zona capului pe
persoana vătămată, provocându -i leziuni. La un moment dat persoana
vătămată a ieșit din scara blocului, a luat o scândură și a încercat să
pătrundă din nou în scara blocului, în condițiile în ca re în fața scării se
aflau mai multe persoane, printre care și inculpatul S.A.C.. Pentru a -l
împiedica să facă acest lucru, inculpata R.C. a început să arunce cu
borcane, sticle și pahare de pe balcon, unul dintre borcane spărgându -se
în capul persoaeni vă tămate, care a început să sângereze abundent. La
scurt timp, inculpatul S.A.C i -a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu
pumnul în zona feței, crezând că acesta intenționează să o atace cu
scândura pe mama sau mătușa sa, aflate în fața scării. În urma lo viturii
primite, persoana vătămată a căzut la pământ în stare de inconștiență,
iar în timp ce era căzut a fost lovit cu picioarele în zona corpului atât de
către inculpatul S. P. F., dar și de către inculpata R. C., coborâtă din
apartament. Agresiunea fizi că asupra persoanei vătămate a încetat prin
intervenția martorilor M.L.D. și M.I., care i -au îndepărtat pe agresori, l -au
ridicat de jos pe M.D. și l -au dus la domiciliul mamei lui.
Conform certificatului medico -legal nr.1/a/83 emis de SML Sibiu la
data de 27.01.2014, persoana vătămată M.D. a suferit leziuni la nivelul
capului, a feței, dar și la nivelul mâinii drepte, leziuni care s -au putut
produce prin lovire repetată cu corpuri dure, posibil recipient de sticlă
spartă la momentul impactului și cădere pe un plan dur neregulat și care
necesită 8 -9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Faptele
inculpaților S.P.F., R.C. și S.A.C., care la data de 20.01.2014 au efectuat
acte de agresiune fizică asupra persoanei vătămate M.D., atât în scara
blocului în care locuiesc, cât și în fața scării, cauzându -i leziuni ce au
necesitat 8 -9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, constituie
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
37
infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art.180 alin.2
C.P. adoptat în anul 1968, cu aplicarea art.5 din noul C.P.
Întrucât infracțiunea a fost comisă de trei persoane împreună, în
cauză sunt incidente dispozițiile art.75 alin.1 lit.a C.P. adoptat în anul
1968, referitoare la circumstanța agravantă a săvârșirii faptei de trei sau
mai multe persoane împreună.
Ținând seama de criteriile generale și concrete de individualizare
instanța apreciază că se impune condamnarea inculpaților la pedeapsa
amenzii, privarea de libertate fiind excesivă, în condițiile în care leziunile
suferite de partea vătămată au fost min ore. Mai mult, analiza
împrejurărilor cauzei a condus la concluzia că și partea vătămată a avut
un comportament necorespunzător, fapt ce a inflamat conflictul.
Referitor la cuantumul amenzii, din aceleași considerente și raportat
la lipsa antecedentelor pe nale ale inculpaților, instanța se va orienta spre
minimul special prevăzut de lege.1
§ 2. Stabilirea amenzii
Noul cod penal introduce o reglementare nouă pentru pedeapsa
principală a amezii, care permite o mai bună individualizare a acesteia,
atât prin st abilirea, potrivit criteriilor generale de individualizare, unei mai
eficiente aplicări a principiului proporționalității cu ocazia determinării
numărului zilelor -amendă, cât și prin stabilirea valorii unei zile -amendă,
prin raportare la situația patrimoni ală a condamnatului . Cu alte cuvinte,
acest sistem folosește două elemente esențiale pentru determinarea
cuantumului amenzii, și anume: numărul zilelor -amendă, care exprimă
gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, considerent
pentru care numărul acestora se stabilește pe baza criteriilor generale de
individualizare a pedepsei și valoarea unei zile -amendă , care reprezintă
suma de bani corespunzătoare unei zile -amendă ce se de termină ținând
seama de situați a materială a condamnatulu i și de obilgațiile legale ale
acestuia față de persoanele aflate în grija sa. Odată stabilite, numărul
zilelor amendă se înmulțește cu valo area unei zile -amendă iar rezul tatul
obținut reprezintă suma pe care condamnatul a fost obligat să o
plătească cu t itlu de amendă.
Acest sistem de aplicare a pedepsei amenzii este întâlnit în codurile
penale din Germania, Spania, Franța, Portugalia, Elveția, Suedia,
Finlanda. 2
Dacă legea prevede pentru infracțiunea săvârșită numai pedeapsa
amenzii sau în cazul în care amenda este prevăzută alternativ cu
pedeapsa închisorii, iar instanța optează pentru aplicarea pedepsei
amenzii, se va stabili mai întâi numărul zilelor amendă la care va fi
1 Judecătoria Mediaș, Sentință penală nr. 47 din data de 04.03.2015 , www.legeaz.ro
2 Brînză W. , op. cit., p . 197.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
38
obligat inculpatul, având în vedere criteriile generale de individualizare a
pede psei, ulterior, instanța va stabili unei zile -amendă, astfel încât să nu
îl pună pe condamnat în situația de a nu -și putea îndeplini îndatorile
privitoare la întreținerea, creșterea, învățătura și pregă tirea profesiona lă
a persoanelor față de care are aces te obligații legale. 1
Aprecierea de către judecător a situației materiale a infractorului
trebuie să fie făcută în funcție de diferite elemente ca averea celui
condamnat, venitul acestuia, datoriile sale etc.; aceste elemente sunt
cele din momentul săvârș irii infracțiunii. Dacă s -ar lua în considerare cele
din momentul condamnării, atunci va exista posibilitatea ca după
săvârșirea infracțiunii, infractorul să acumuleze atât de multe datorii încât
să evite obligarea sa la plata unei amenzi mari.2
În confor mitate cu dispozițiile cuprinse în actualul Cod civil în Cartea
a II.-a, Titlul V, Capitolul II, obligațiile legale ale făptuitorului față de
persoanele aflate în întreținerea sa sunt: obligațiile de creștere , educare
și întreținere a copiilor săi minori, obligația de întreținere a soțului/soției,
obligația de întreținere a rudelor în linie dreaptă, a fraților și surorilor,
precum și a altor persoane prevăzute de lege.
Spre deosebire de starea materială, obligațiile legale ale făptuitorului
sunt cele din m omentul condamnării făptuitorului, deoarece pot interveni
anumite evenimente după săvârșirea infracțiunii în privința cărora
făptuitorul nu poate avea niciun control, ca de exemplu moartea tatălui,
urmată de rămânerea unui frate în întreținerea sa. 3
Într-o speță, identificată în practica judiciară4, cu privire la aplicarea
pedepsei amenzii, s -a reținut că : Fapta inculpatului X care, în data de
04.09.2013 l -a agresat fizic prin lovire, strângere de gât și mușcare de
nas pe persoana vătămată Y cauzându -i leziuni care au necesitat pentru
vindecare un număr de 40 de zile de îngrijiri medicale, întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, fapta
prev. și pedepsită de art. 193 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod
penal, text e legale în baza cărora instanț a va condamna pe inculpat la o
la o pedeapsă principală de 200 zile amenda, și 1 an pedeapsa
complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevă zute de art. 66
lit.a si b cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în a utoritățile publice sau
în orice alte funcții publice si dreptul de a ocupa o funcție care implică
exercițiul autorității de stat, in conditiile prevazute de art. 67 alin.1, 68
alin. 1 litera a C.penal, raportat la art. 12 al 1 din Legea 187/2012.
Potrivi t art. 61 alin.1 si 3 cod penal, instanța va stabilii cuantumul sumei
corespunzătoare unei zile amenda la suma de 50 lei, astfel ca inculpatul
urmează să platească cu titlu de amendă penală, suma de 10000 lei,
calculată conform art. 61 alin. 2 teza II -a din codul penal și va atrage
1 Udroi u M., Drept penal. Partea generală, Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 258.
2 Ivan Gh., Ivan M .op.cit., p. 187.
3 Ivan Gh., Ivan M .op.cit., p. 188.
4Judecătoria Oradea , Sentința penală nr.184/16.02.2015, www.portal.just.ro .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
39
atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 alin. (1) și (3) cod penal,
referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii.
§ 3. Limitele generale ale amenzii
În conformitate cu dispozițiile NCP, suma corespunzătoare unei zile –
amendă este cuprinsă între 10 lei și 500 lei, iar numărul zilelor -amendă
este cuprins î ntre 30 de zile și 400 de zile. Deci, suma corespunzătoare
unei zile -amendă se înmulțește cu numărul zilelor -amendă obținând
astfel limitele g enerale ale amenzii care sunt de 300 de lei, minimul
general, respectiv de 200.000 de lei,maximul general. Aceste limite nu
pot fi depășite indiferent de numărul cauzelor de atenuare sau agravare
care s -ar reține în cauză.
§ 4. Limitele speciale ale amenzii
Spre deosebire de modul de stabilire a limitelor speciale ale pedepsei
închisorii, și anume pentru fiecare în parte, l imitele speciale ale pedepse i
amenzii sunt stabilite de legiuitor în art. 61 NCP pentru toate infracțiunile
din Partea specială la care se prevede amenda ca pedeapsă.
Potrivit art 61 alin. (4) l imitele speciale ale zilelo r-amendă sunt
cuprinse între:
a) 60 și 180 de zile -amendă, când legea prevede pentru infracțiunea
săvârșită numai pedeapsa amenzii;
b) 120 și 240 de zile -amendă, când legea pr evede pedeapsa amenzii
alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult doi ani;
c) 180 și 300 de zile -amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii
alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani .
După cum se poate observa, limitele speciale sunt mai reduse atunci
când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită doar pedeapsa amenzii
și cresc în cazul în care este prevăzută ca pedeapsa alternativă și
închisoarea, ținându -se cont și de limitele acesteia.
Este important de precizat că legiuitorul prin pedeapsă prevăzută de
lege înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează
fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a
cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
De exemplu, o persoană săvârșește infracțiunea de furt, pre văzută
de art. 228 alin . (1) NCP, sancționată de lege cu închisoarea de la 6 luni
la 3 ani sau cu amendă; în procesul de individualizare judiciară a
pedepsei, instanța avănd în vedere criteriile prevăzute de art. 74 NCP,
decide că inculpatului uremază să î i fie aplicată pedeapsa amenzii. În
acest caz, instanța mai întâi va stabili numărul zilelor -amendă, având în
vedere că potrivit art. 61 alin. (4) lit c. NCP limitele speciale ale zilelor –
amendă sunt de la 180 la 300, se asumă că instanța va stabili, în fu ncție
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
40
de criteriile prevăzute de art. 74 NCP, un număr de 220 zile -amedă în
sarcina inculpatului. Odată stabilit numărul zilelor -amendă, instanța
procedează la stabilirea cuantumului unei zile -amendă, ale cărui limitele
sunt, potrivit art. 61 alin (2) NCP, între 10 și 500 lei, având în vedere
situația materială a condamnatului și obligațiile sale legale. Presupunem
că instanța stabilește un cuantum de 20 lei pentru o zi -amendă. În fine,
suma pe care inculpatul va trebui teoretic să plătească cu titlu de
amendă penală va fi: 220 (zile -amendă)×20 (cuantumul zile -amendă)
=4.400 lei.
Astfel, tot cu titlu exemplificativ, cu privire la săvârșirea infracțiunii de
conducere pe drumurile publice a unui vehi cul sub influența alcoolului
sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin.1 teza I NCP – cu privire
la care s -au pronunțat până în prezent soluții m ai numeroase – într-o
speță1 cu aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 NCPP, instanța l -a
condamnat pe inculpat la pedeapsa amenzii penale, stabilind cuantumul
unei zile amendă, conform art. 61 alin. 2 NCP la suma de 20 lei, iar
conform art. 61 alin. 4 lit. c NCP, raportat la art. 61 alin. 6 NCP, un
număr de 140 zile -amendă și, în consecință, la pedea psa de 2.800 lei
amen dă penală. Într -o altă speță2 cu privire la o aceeași faptă penală și
cu aplicarea acelorași dispoziții privind recunoașterea învinuirii, instanța
l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa amenzii penale, stabilind
cuantumul unei zile amen dă la suma de 20 lei și un număr de 135 zile –
amendă și în consecință, la pedeapsa de 2.700 lei amendă penală.
În doctrină s-a reținut că în privința limitelor speciale, variabile
progresiv sunt doar limitele numărului zilelor -amedă care se determină în
raport de modul în care norma de încriminare prevede amenda ca
pedeapsa unică ori alternativ cu pedeapsa închisorii de o anumită
durată.3
Potrivit art . 13. alin . (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , în cazul amenzilor
stabilite definitiv sub imperiul Codului penal anterior, aplicarea obligatorie
a legii mai favorabile se face prin compararea amenzii aplicate cu suma
ce rezultă din prevederile art. 61 alin . (2) și (4) NCP, prin utilizarea unui
cuantum de referință pentru o zi -amendă în suma de 150 lei.
Limitele speciale se pot reduce cu o treime o singură dată, în cazul
aplicării circumstanțelor atenuate, conform art. 76 NCP. Limitele speciale
maxime se pot aplica în cazul circumstanțelor agravante, pr evăzute în
art. 78 NCP, iar dacă acestea sunt neîndustulătoare, se po ate aplica o
singură dată un spor de cel mult o treime din maximul special.
În cazul aplicării cauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor,
limitele generale ale pedepsei amenzii nu pot fi depășite.
1 Judecătoria Tecuci, s. pen. nr. 149/08.05.2014, www.port al.just.ro .
2 Judecătoria Tecuci, s. pen. nr. 121/10.04.2014, www.portal.just.ro .
3 Gorunescu M., Barbu I.A., Mihaela M., op.cit., p. 260.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
41
§ 5. Executarea pedepsei amenzii
Executarea pedepsei amenzii se face cu bună -credință , în
confirmitate cu prevederile Legii nr. 253/2013, art. 22 -24.
Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) p ersoana con damnată la pedeapsa
amenzii este obl igată să achite integral amenda în termen de 3 luni de la
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și să comunice
judecă torului delegat cu executarea dovada plății, î n termen de 15 zile
de la efectuarea acesteia.
Dacă persoana condamnată se află î n imposibilita te de a achita
integral amenda în termen, judecă torul delegat cu executarea, la ce rerea
acesteia, poate dispune eșalonarea plăț ii amenzii î n rate lunare, pe o
perio adă ce nu poate depăș i 2 ani.
Cererea de eșalonare poate fi formulată, atât în termenul de trei luni,
cât și după expirarea acestuia, NCPP neprevăzând obligativitatea
depunerii cererii de eșalonare în acest termen și nici posibilitatea
respingerii cererii de eșalonare ca tardivă de judecătorul delegat cu
executarea.1
Judecă torul dele gat cu executarea, analizâ nd cererea persoanei
condamnate ș i documentele justificative privind imposibilitate a acesteia
de achitare integrală a amenzii, se pronunță prin în cheiere .
În cazul î n care dispune eșalonarea, î ncheierea va c uprinde:
cuantumul ame nzii, numărul de rate lunare în cuantum egal pentru care
se eșalonează amenda, precum și termenul de plată .
Art. 23 din Legea nr. 253/2013 reglementează procedura î n caz de
neexecutare a amenzii . Astfel, judecă torul delegat cu executarea,
constatând că per soana condamnată nu a achitat amenda, în tot sau î n
parte, in termenul de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare sesizează instanț a de executare , care procedează după
cum urmează :
a) când constată că neexecutarea nu este imputabilă
condamnatului, dispune executarea amenzii prin muncă neremunerată în
folosul comunității, în afară de cazul în care persoana nu poate presta
această muncă din cauza stării de sănătate;
b) când constată că neexecutarea nu este imputabilă condamnatului
și ace sta nu își dă consimțământul la prestarea unei munci
neremunerate în folosul comunității, înlocuiește amenda cu închisoarea;
c) când constată neexecutarea cu rea -credință a amenzii, înlocuiește
amenda cu închisoarea , prin aceasta pierzându -se încrederea î n
condamnat de a -și îndeplini cerințele legale.
Codul de procedură penală stabilește în art. 559 , situația relei –
credințe prin aceea că, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive
1 Udroiu M ., Drept penal. Partea generală, Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 256 .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
42
a hotărârii instanței de judecată, condamnatul nu a achitat suma d atorată
și nici nu a inițiat un demers legal să demonstreze că îi este imposibil de
a achita integral suma, cerâ nd instanței o eșalonare a plății amenzii în
rate pe o perioadă posibilă până la 2 ani, nu a îndeplint nici măcar în
parte obligația de a achita suma datorată statului, condamnatul aflându –
se în situația stabilită de art. 63 alin. (1). Până la constatarea relei –
credințe, organele financiare ale statului procedează în termen de 3 luni
de la data rămânerii definitivă a pedepsei cu amenda, la executa rea
amenzii potrivit dispozițiilor legale privind executarea silită a creanțelor
fiscale și cu procedura prevăzută de aceste dispoziții.1
§ 6. Particularități privind aplicarea ame nzii când se urmărește
obținerea unui folos patrimonial.
O inovație a actual ului Cod penal constă în posibilitatea fie de a
majora limitele speciale ale pedepsei, fie de a aplica amenda cumulativ
cu pedeapsa închisorii, atunci când prin infracțiunea săvârșită s -a urmărit
obținerea unui folos patrimonial.2
Rațiunea introducerii a cestei reglementări este ex plicată în literatura
de specialitate3 de necesitatea de a consacra mijloace de constrângere
penală eficiente care să nu presupună majorarea duratei pedepsei
închisorii. În ultimul deceniu și jumătate fenomenul infracțional s -a
amplificat ca urmare a creșterii considerabile a numărului infracțiunilor
contra patrimoniului ori a celor susceptibile de a aduce beneficii
patrimoniale infractorilor iar în fața acestei realități până acum, în planul
politicii penale, s -a considerat ca fi ind oportună și suficientă majorarea
semnificativă a pedepsei închisorii pentru aceste infracțiuni efectul
nefiind nici pe departe cel scontat.
Reversul unei asemenea abordări a dus la apariția unor pedepse cu
închisoarea disporționate în raport cu import anța valorii sociale protejate
de legea penală și locul acesteia în cadrul ierarhiei valorilor ocrotite
penal, ajungându -se astfel la cazuri în care pedeapsa pentru anumite
infracțiuni contra patrimoniului să fie egală cu cea prevăzută pentru
unele infracț iuni contra vieții.4
Potrivit art. 61 alin. (5) NCP, d acă prin infracțiunea săvârșită s -a
urmărit obținerea unui folos patrimonial, iar pedeapsa prevăzută de lege
este numai amenda ori instanța optează pentru aplicarea acestei
pedepse, limitele speciale a le zilelor -amendă se pot majora cu o treime.
Trebuie subliniat că o astfel de majorare, în condițiile descrise mai sus
este o cauză de agravare facul tivă, nu obligatorie.
1 Boroi A. , op. cit.,2014, p. 446 .
2 Brînză W. , op. cit., p . 197 .
3 Pașca V., op.cit. p. 406 .
4 Brînză W. , op. cit., p . 198 .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
43
Astfel, cazul prevăzut în art. 61 alin. (5) NCP, se aplică doar atunci
când pedeapsa stabilită este amenda.
În literatura de specialitate1 s-a arătat în acest sens următorul
exempu: dacă persoana urmărește prin întreruperea nelegală a cursului
sarcinii obținerea unui folos material, instanța poate raporta în procesul
de stabilire a număr ului zilelor amendă la limitele speciale majorate cu o
treime; cum, potrivit art. 61 alin. (4) lit. c) NCP, limitele speciale ale
zilelor -amendă sunt de la 180 la 300, prin aplicarea dispozițiilor art. 61
alin. (5) NCP acestea vor fi de la 240 la 400.
În cazul reținerii unor circumstanțe atenuatea sau agravante, fracțiile
stabilite de art. 76, respectiv de art. 78 NCP (reducerea pedepsei cu: 1/2
în cazul tentativei, 1/3 în cazul circumstanțelor atenuate; majorarea a
pedepsei cu: 1/3 în cazul infracțiunii c ontinuate, 1/2 în cazul recidivei
postexecutorii, cel mult 1/3 în cazul circumstanțelor agravante) se aplică
numai limitelor speciale ale zilelor amendă, prevăzute în art. 61 alin. (4) –
(5), prezentate mai sus , nu și cuantumului unei zile -amendă .
Dacă re luăm exemplul persoanei care a săvârșit infracțiunea de
întreruperea a cursului sarcinii și presupunem că a comis fapta în stare
de recidivă postexecutorie, pentru care legea prevede că limitele de
pedeapsă se majorează cu jumătate, rezultă că limitele spe ciale ale
zilelor amendă, în ipoteza în care instanța a optat pentru aplicarea
pedepsei amenzii vor fi de la 270 la 450.
Potrivit art. 79 alin. (1) NCP, când în cazul aceleiași infracțiuni sunt
incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efec t redu cerea
pedepsei, limitele speciale ale zilelor -amendă prevăzute de lege pentru
infracțiunea săvârșită se reduc prin aplicarea succesivă a dispozițiilor
privitoare la tentativă, circumstanțe atenuate și cazuri speciale de
reducere a pedepsei în această ordin e.
În aceeași ordine de idei, art 79 alin. (2) stabilește că în situația în
care sunt inc idente două sau mai multe dispoziții care au ca efect
agravarea răspunderii penale, limitele speciale ale zilelor -amendă
pervăzute de lege pentru infracțiune a săvârși tă se majorează prin
aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la circumstanțe agr avenate,
infracțiune continuată.
§ 6. Amenda care însoțește pedeapsa închisorii
Ipoteza în care prin infracțiunea săvârșită s -a urmărit obținerea unui
folos patrimonial, iar instanța de judecată stabilește pedeapsa închisorii,
este reglementată de art. 62 NCP. În acest caz va putea aplica pe lângă
pedeapsa închisorii și pedeapsa amenzii.
Pentru a combate mai eficient criminalitatea achizitivă, legiuitorul
nostru, inspi rându-se din legislațiile străine și ținând seama de tradiția
1 Udroiu M ., Drept penal. Partea generală, Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 225 .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
44
noast ră legislativă, a intordus în legislația actuală instituția menționată,
adică aplicarea amenzii, pe lângă pedeapsa închisorii.
Astfel, posibilitatea aplicării pedepsei amenzii împreună cu pede apsa
închisorii reprezintă o noutate în raport cu Codul penal din 1969, însă ea
a existat în Codul penal din 1936.
Introducerea acestei reglementări contribuie la o mai bună
individualizare a pedepsei, asigurându -se astfel mijloacel e juridice
necesare și eficiente în prevenirea și sancționarea acestei categorii de
infracțiuni prin care s -a urmărit obținerea unui folos patrimonial.
Aplicarea unei amenzi alături de închisoare poate fi dispusă de către
instanță pentru săvârșirea oricărei infracțiuni prin care s-a urmărit
obținerea unui folos patrimonial, dacă legea prevede pentru acea
infracțiune fie numai pedeapsa închisorii, fie pedeapsa amenzii alternativ
cu pedeapsa închisorii, dar instanța a optat în cazul concret pentru
pedeapsa închisorii.1
În ipoteza î n care inculpatul a urmărit obținerea unui folos patrimonial
prin comiterea infracțiunii însă legea sancționează această infracțiune
numai cu pedeapsa amenzii, ori dacă instanța s -a orientat în procesul de
individualizare către pedeapsa amenzii, când legea prevede această
pedeapsă alternativ cu pedapsa închisorii, nu sunt aplicabile dispozițiile
art. 62 NCP, pedeapsa amenzii urmând a fi stabilită în condițiile art. 61
NCP, analizată în subsecțiunea anterioară.
Această instituție permite instanței de jude cată să adopte un regim
sancționator mai eficient în raport cu situațiile concrete ivite în practică,
evitându -se în acest mod majorarea disproporționată a pedepsei
închisorii. Aplicarea și pedepsei amenzii pe lângă închisoarea este
lăsată de legiuitor la latitudinea instanței de judecată, ea având un
caracter facultativ.2
Potrivit faptului că art. 62 NCP nu prevede vreo limitare a sferei
infracțiunilor la care poate fi aplicat, în literatura de specialitate3 s-a
reținut că deși legea nu prevede posibilita tea ca pedeapsa amenzii să fi
apilcată pe lângă pedeapsa închisorii, nu numai în cazul infracțiunilor
care prin natura lor presupun urmărirea unui folos patrimonial, ci și în
cazul altor infracțiuni (șantajul, lipsirea de libertate). Astfel, același autor
s-a arătat că această instituție ar trebui utilizată, în principal, în cazul
infracțiunilor care nu presupun prin natura lor producerea unui prejudiciu
patrimonial. De pildă, furtul calificat presupune prin natura sa urmărirea
de către infractor a obțineri i unui folos patrimonial. În acest caz, s -a
evidențiat că instanțele trebuie să manifeste o anumită prudență în
aplicarea pedepsei amenzii pe lângă cea a închisorii; în schimb s -ar
1 Pașc a V., op.cit. p. 426 .
2 Toader T., Michinici M -I., Răducanu R., Crișu -Ciocînită A., Rădulețu S., Dunea M ., op. cit., p 142 .
3 Udroiu M ., Drept penal. Partea generală, Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 257 .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
45
putea apela la această instituție în cazul în care făptuitorul solicită și
obține o anumită sumă de bani pentru a vătăma corporal pe victimă.
Nu trebuie ca folosul material să fi fost efectiv obținut, legea cerând
numai ca infractorul să fi urmărit obținerea folosului.
De asemenea , nu este necesar ca instanța să dispună executa rea
pedepsei închisorii în regim de detenție, dispozițiile art. 62 NCP putând fi
aplicate și atunci când executarea pedepsei închisorii este suspendată
sub supraveghere, în acest caz, executarea pedepsei amenzii stabilite
nu este suspendată, ori în cazul î n care se dispune amânarea aplicării
pedepsei. În acest ultim ipoteză, amânarea aplicării va privi ansamblul
pedepsei, nu doar pedeapsa închisorii.1
Durata pedepsei închisorii și cuantumul pedepsei amenzii vor fi
stabilite pe baza criteriilor de individual izare a celor două pedepse între
limitele speciale prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită.
Limitele speciale ale zilelor -amendă prevăzute în art. 61 alin. (4) lit. b)
și lit. c) se determină în raport de durata pedepsei închisorii stabilite de
instanță și nu pot fi reduse sau majorate ca efect al cauzelor de atenuare
ori agravare a pedepsei. Cu alte cuvinte, limitele speciale ale acestei
pedepse depind de durata pe care instanța o stabilește pentru pedeapsa
închisorii și mai mult decât atât aceste limite nu pot fi reduse sau
majorate ca efect al cauzelor de aten uare sau de agravare a pedepsei,
întrucât legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că aceste cauze sunt
deja luate în considerare de instanță la stabilirea duratei pedepsei
închisorii, durat a în funcție de care se stabilesc și limitele amenzii,
conform cele menționate mai sus. În mod întemeiat s -a arătat în
literatura de specialitate2 că atunci când sunt incidente cauze de
atenuar e sau de agravare, aceste vor pr oduce efecte asupra pedepsei
închisorii care determină și numărul zilelor -amendă. Efectul cauzelor de
atenuare și de agravare asupra zilelor -amendă este indirect ca urmare a
reducerii pedepsei închisorii la care se raportează zilele -amendă.
Limitele speciale ale zilelor -amendă , în aces t caz vor fi:
a) 120 ș i 240 de zile -amendă, când pedeapsa închisorii stabilită de
instanță este de cel mult doi ani;
b) 180 și 300 de zile -amendă, când pedeapsa închisorii stabilită de
instanță este mai mare de 2 ani .
Exemplificativ, în cazul săvârșirii unei te ntative la infracțiunea de furt,
prevăzută de art. 228 alin. 1 NCP, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau
cu amendă, pentru care instanța stabilește o pedeapsă de 1 an
închisoare, limitele speciale ale zilelor -amendă, între care poate fi
individualizată amenda penală, sunt cele prevăzute în art. 61 alin. 4 lit. b)
NCP – 120 și 240 de zile -amendă – raportarea realizându -se la durata
1 Udroiu M ., Drept penal. Partea generală, Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 257 .
2 Lefterache L.V., în Codul penal. Comentarii pe articole, Ed, C.H.Beck, București,2014, p. 177 .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
46
pedepsei stabilită de instanță, fără a aplica și acestora din urmă
reducerea la jumătate prevăzută de art. 33 alin. 2 NCP .1
Este important de evidențiat în acest context că limitele speciale ale
zilelor amendă vor fi stabilite numai în funcție de pedeapsa închisorii
efectiv stabilită de instanță pentru infracțiunea săvârșită, iar nu în funcție
de pedeapsă prevăzută de lege pentr u infracțiunea săvârșită.
Pentru determinarea concretă a numărului de zile -amendă instanța
de judecată va utiliza criteriile generale de individualizare a pedepsei
prevăzute de art. 74 NCP.2
Cuantumul unei zile -amendă este cuprins între 10 lei și 500 lei.
Potrivit art. 62 alin. (3) l a stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare
unei zile -amendă se va ține seama de valoarea folosului patrimonial
obținut sau urmărit. Cum se poate observa, față de art. 61 alin. (3) NCP,
la criteriile de stabilire a sumei core spunzătoare unei zile -amendă nu se
va mai ține seamă de situația materială a condmanatului și de obligațiile
sale legale.
În doctrină3, s-a arătat că efectele cauzelor de atenuare sau de
agravare se produc asupra pedepsei închisorii și nu afectează
cuantum ul corespunzător unei zile -amendă, car e are proprii criterii de
individualizare, și anume valoarea folosului patrimonial, independent de
cauzele de atenuare și de agravare.
Tot în literatura de specialitate4, s-a dat următorul exem plu utilă și
pertinentă: făptui torul lipsește de libertate un minor, iar pentru eliberare a
solicită părinților acestuia plata sumei de 20.000 lei, pe care îi primește,
fiind ulterior reținut de organele judiciare. Fapta săvârșită constitiuie
infracțiu ne de lips ire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin.
(1) și (3) NCP, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la
10 ani . În procesul de individualizare judiciară a pedepsei, instanța,
având în vedere criteriile prevăzute de art. 74 NCP, stabilește că
inculpatul trebuie să execute pedeapsa de 3 ani închisoare. Constatând
că fapta a fost săvârșită în vederea obținerii unui folos material, instanța
apreciază că pe lângă pedeapsa închisorii trebuie ca represiunea penală
să fie completă și prin stabilirea pedeps ei amenzii. Astfel, mai întâi,
instanța va stabili numărul zilelor -amendă, potrivit art. 62 alin. (2) NCP
raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) NCP limitele speciale ale zilelor amendă
sunt de la 180 la 300, întrucât pedeapsa stabilită în cauză este mai ma re
de 2 ani. Se asumă că instanța va stabili, în funcție de criteriile prevăzute
de art 74. NCP, un număr de 200 zile -amendă în sarcina inculpatului.
Odată st abilit numărul zile -amendă, ins tanța procedează la stabilirea
cuantumului unei zile -amendă, ale că rui limitele sunt, potrivit art. 61 alin.
1 Udroiu M., Constantinescu V., Noul Cod penal. Codul penal anterior , Ed. Hamangiu, Bucureșt i, 2014,
p. 78.
2 Udroiu M ., Drept penal. Partea generală, Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 258 .
3 Lefterache L.V., op. cit., p. 177 .
4 Udroiu M ., Drept penal. Partea generală, Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 258 .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
47
(2) NCP, între 10 și 500 lei, având în vedere valoarea folosului
patrimonial urmărit. Se presupune că instanța stabilește un cuantum de
50 lei pentru o zi -amendă. În final, suma pe care inculpatul va trebuie să
o plătească cu titlu de amendă penală va fi: 200 (zile amendă)×50
(cuantumul zilei -amendă)=10.000 lei; această pedeapsă va fi aplicată
alături de pedeapsa închisorii de 3 ani închisoare.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 187/2012 , dispozitiile art. 62 NCP privin d
amenda care insoțește pedeapsa închisorii nu se aplică în cazul
infracțiunilor săvârșite anterior intrării în vigoare a acesteia și nu vor fi
avute î n vedere pentru determinarea legii penale mai favorabile.
În concluzie, în legătura cu posibilitatea conc retă a aplicării amenzii
în cumul cu pedeapsa închisorii, aceasta se poate dispune de către
instanța de judecată în toate situațiile în care pedeapsa pentru
infracțiune este închisoarea, iar instanța aplică pedeapsa privativă de
libertate, dar consideră că infractorul, urmărind obținerea unui folos
patrimonial, trebuie să fie constrâns și prin pedeapsa amenzii în raport
de valoarea folosului patrimonial obținut.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 253/2013, persoana fizică căreia pe
lângă pedeapsa închisorii i s-a aplicat și pedeapsa amenzii penale este
obligată să achite integral amenda în termen de 3 luni de la rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare și să comunice judecătorului delegat
cu executarea dovada plății, în termen de 15 zile de la efectuarea
acesteia. 1
Dispozițiile art. 22 alin. (1) privind achitarea amenzii și ale art. 23
privind procedura în caz de neexecutare a amenzii din Legea nr.
253/2013 se aplică în mod corespunzător și în cazul persoanei
condamnate la pedeapsa amenzii care însoțește pedeapsa închisorii.
§ 7. Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii
7.1. Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii
dacă persoana condamnată nu execută, cu rea -credință,
pedeapsa amenzii, în tot sau în parte
Un element de noutat e apare în reglementarea înlocuirii pedepsei
amenzii cu pedeapsa închisorii cu scopul de a asigura eficiența pedepsei
amenzii.
Înlocuirea pedepsei amenzii stabilită de instanță cu cea a închisorii
este posibilă indiferent de pedeapsă prevăzută de lege pen tru aceea
infracțiune, pedeapsa unică a amenzii sau închisoarea alternativ cu
amenda, nefiind limitată la cazurile în care legea prevede pentru
1 Udroiu M ., Drept penal. Partea generală, Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 259 .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
48
infracțiunea la care a fost condamnat inculpatul pedeapsa închisorii
alternativ cu pedeapsa amenzii .1
În temeiul Codului penal anterior, nu se putea dispune înlocuirea
pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în cazul în care legea prevede
pentru infracțiunea pentru care s -a dispus condamnarea persoanei fizice
pedeapsa unică a amenzii sau dacă la aplicarea pedepsei amenzii s -a
ajuns ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuate și aplicării
dispozițiilor art. 76 lit. e) te za a II -a Codul penal anterior.
Astfel, reglementarea anterioară s -a prevăzut că sustragerea cu rea –
credință a condamnatului de la plata amenzii conducea la înlocuirea
pedepsei amenzii cu închisoarea, dar acest lucru era posibil numai dacă
infracțiunea pentru care s -a pronunțat condamnarea prevede pedeapsa
amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii. În cazul în care infracțiunea
săvârșită este sancț ionată numai cu amenda sau nu se face dovada
sustragerii cu rea -credință de la plata amenzii la care a fost condamnat,
instituția înlocuirii amenzii devine inoperabilă. De asemenea, dacă cel
condamnat, deși de bună -credință, nu poate executa pedeapsa amenz ii
și nici nu are bunuri care să poată fi executate silit nu suporta în final
niciun fel de constrângere ca efect al infracțiunii comise.2
Pentru a înlătura aceste neajunsuri ale reglementării anterioare,
legiuitorul în cazul neexecutării amenzii cu rea -credință, în noul cod s-a
trecut mai întâi la executarea silită a condamnatului și dacă nici în acest
fel nu se poate obține contravaloarea amenzii, din cauza relei credințe a
condamnatului, care și-a diminuat ori înstrăinat bun urile care puteau fi
executate a silit, instanța procedează la înlocuirea pedepsei amenzii cu
pedeapsa închisorii. Astfel, a dispărut inconvenientul din reglemenatrea
anterioară care a permis înlocuirea amenzii cu închisoarea numai dacă
acesta din urmă este prevăzută de norma de încrimi nare.3
În reglementarea actuală se găsește patru cazuri de înlocuire a
pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, prevăzute de art. 63, art. 64
alin. (5) lit. a) și lit. (b), respectiv alin. (6) NCP.
Potrivit a rt. 63 alin. (1) NCP, d acă persoana condamnată, cu rea –
credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul
zilelor -amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător
de zile cu închisoare.
Prevederea de către lege a pedepsei închisorii alternativ cu
pedeapsa amenzii reprezenta o condiție pentru a se dispune înlocuirea,
sub Codul penal anterior. În această privință î n doctrină4 s-a arătat că în
caz de neexecutare cu rea -credință a pedepsei amenzii, condamnatul
poate ajunge să execute pedeapsa închisorii chiar dacă legea prevede
pentru infracțiunea săvârșită de acesta doar pedepsa amenzii. În acest
1 Udroiu M ., Drept penal. Partea generală, Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 259 .
2 Brînză W. ,op. cit., p 199.
3 Pașcă V., op. cit. p. 407.
4 Udroiu M ., Drept penal. Partea generală, Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2015 , p. 263.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
49
caz, nu se poate spune că este încălcat principiul legalității, deoarece
condamnatul este constrâns să execute o sancțiune care nu este
prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită de acesta. În cazul
înlocuirii pedepsei amenzii cu închisoarea, temeiul aplicării pedepsei cu
închisoarea se regăsește în dispozițiile prevăzute în Codul penal de
stabilire a pedepsei amenzii pe sistemul zilelor amendă.
Pentru a dispune înlocuirea pedepsei am enzii cu cea a închisorii,
este necesar ca persoana condamnată care posedă mijloace financiare
suficiente pentru achitarea amenzii să nu efectueze plata cu rea –
credință.
Cum se poate observa din textul legal menționat, înlocuirea are
caracter obligatoriu, instanța de judecată neavând facultatea de a
aprecia utilitatea sau proporționalitatea acesteia cu scopul urmărit când
constată că sunt i ncidente prevederile art. 63 NCP, adică atunci când
constată că persoana condamnată nu execută în tot sau în parte, cu rea-
credință, pedeapsa amenzii.
Potrivit art. 23 alin. (4) din Legea nr. 253/ 2013 privind executarea
pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de
libertate dispuse de organele judici are în cursul procesului penal p entru
stabilirea motivelor ce au dus la neexecutarea pedepsei amenzii,
instanța va solicita date privind situația materială a condamnatului de la
autoritatea administrației publice locale de la domiciliul acestuia și, dacă
apreciază necesar, angajatorului sau organelor fis cale din cadrul
Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și altor autorități sau
instituții publice care dețin informații cu privire la situația patrimonială a
condamnatului.
Art. 63 alin. (2) NCP stabilește: d acă amenda neexecutată a însoțit
pedeapsa închisorii, numărul zilelor -amendă neexecutate se înlocuiește
cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, care se adaugă la
pedeapsa închisorii, pedeapsa astfel rezultată fiind consid erată o singură
pedeapsă. Din textul legal rezultă că înlocuir ea pedepsei se poate
dispune atât în situația în care condamnatul a fost obligat prin hotărârea
de condamnare doar la plata amenzii, cât și în situația în care a fost
condamnat și la pedeapsa închisorii alături de cea a amenzii. În această
din urmă situați e, numărul de zile de închisoare corespunzătoare
amenzii neplătite se adaugă la pedeapsa închisorii. În ambele situații,
potrivit art. 63 alin. (3), unei zile amendă îi corespunde o zi de
închisoare.
În literatura juridică de specialitate1 a fost făcută o precizare foarte
utilă, arătându -se că legiuitorul în NCP înlătură posibilitatea instanței de
a individualiza pedeapsa închisorii cu care este înlocuită amenda,
prevăzând în mod explicit că numărul zilelor -amendă neexecutate se
înlocuiește cu un număr core spunzător de zile de închisoare. Pedeapsa
1 Udroiu M ., Drept penal. Partea generală, Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 260 .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
50
închisorii astfel stabilită se va executa numai în regim de detenție,
neputându -se dispune amânarea aplicării pedepsei ori suspendarea sub
supraveghere. În acest sens Decizia nr. 50/2007 a Secțiilor Unite ale
Înaltei Curții de Casație și Justiție1 rămâne valabilă și pentru art. 63 NCP:
„în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, pedeapsa ce
se stabilește de instanță nu poate fi decât cu executare efectivă ”.
Potrivit Codului penal anterior, instanța proceda la individualizarea
pedepsei închisorii, atât prin raportare la limitele prevăzute de lege
pentru acea infracțiune, cât și la partea din amendă care a fost achitată.
Ca exemplu de înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii
se presupune că o persoană săvârșește infracțiunea de furt, prevăzută
de art. 228 alin. (1) NCP, sancționată de lege cu închisoarea de la 6 luni
la 3 ani sau cu amendă; după procesul de individualizare judiciară a
pedepsei, instanța condamnă pe inculpat la amendă în cuant um de 220
(zile-amendă)×20 (cuantumul zile -amendă) =4.400 lei.
Se presupune că, inculpatul deși are resurse financiare, achită numai
suma de 1.400 lei, refuzând în continuare executarea amenzii. În cazul
în care instanța dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa
închisorii , instanța trebuie să aibă în vedere că restul de amendă
neexecutat este de 3.000 lei, iar față de cuantumul unei zile -amendă
stabilit prin hotărârea de condamnare se constată că persoana
condamnată ar mai avea de executat 150 zile -amendă (3.000 rest
amendă neexecutată÷20 cuantumul zilei -amendă = 150 zile amendă).
Legea stabilește că sistemul de înlocuire presupune că unei zile -amendă
neplătită îi corespunde o zi de închisoare, rezultă că istanța va dispune
înlocuirea restului de 3.00 0 lei amendă neachitată cu rea -credință cu 150
de zile închisoare, care va fi executată în regim de detenție.
În caz de neplată cu rea -credință a amenzii, înlocuirea acesteia cu
pedeapsa închisorii se dispune și atunci când amenda a fost stabilită
alături de pedeapsa închisorii, în această situație, numărul zilelor –
amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile
închisoare, care se adaugă la pedeapsa închisorii. Pedeapsa astfel
rezultată este considerată ca fiind pedeap sa unică .2 Acest c umul de
pedepse va forma o singură pedeapsă cu închisoare, care se va executa
după regulile Legii nr. 254/2013.
Instanța competentă să dispună înlocuirea pedepsei amenzii cu
pedeapsa închisorii este prevăzută în art. 586 Noul cod de procedură
penală: „Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în cazul
prevăzut la art. 63 din Codul penal, se dispun e de instanța de executare.
Sesizarea instanței se face din oficiu sau de către organul care, potr ivit
legii, execută amenda. Condamnatul este citat la judecarea sesizării, iar
dacă nu are avocat instanța numește unul din oficiu . Condamnatul privat
1 M.Of. nr. 775 din 15 noiembrie 2007.
2 Udroiu M ., Drept pe nal. Partea generală, Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 261.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
51
de liber tate va fi adus la judecată. Hotărârea de înlocuire, rămasă
definitivă, se pune în executare potrivit dispozițiilor art. 555 – 557. În
situația în car e amenda a însoțit pedeapsa închisorii, se va emite un nou
mandat de executare pentru pedeapsa rezultată potrivit art. 63 alin. (2)
din Codul penal. Dacă persoana condamnată achită amenda pe
parcursul soluționării cauzei, sesizarea va fi respinsă ca neînte meiată. ”
Situațiile tranzitorii ce pot apărea în legătură cu înlocuirea pedepsei
amenzii sunt reglementate de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de
punere în aplicare a noului Cod penal. În cazul în care pedeapsa amenzii
a fost aplicată definitiv ă anterior intrării î n vigoare a noului Codul penal,
înlocuirea se face in baza și în condițiile legii vechi. În această situație,
durata pedepsei închisorii nu poate să depășească maximul zilelor –
amendă determinat potrivit art. 61 alin. (4) NCP pentru fapta care a atras
condamnarea . Dacă amenda a fost aplicată după data intrării î n vigoare
a noului Cod penal pentru infracț iuni comise sub imperiul Codului penal
anterior, înlocuirea se face potrivit dispozițiilor din legea în baza căreia s –
a aplicat amenda.
7.2. Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în situați a
în care pedeapsa amenzii nu p oate fi executată în tot sau în parte din
motive neimputabile condamnatului, iar acesta nu își dă consimțământul
la executarea amenzii prin muncă neremunerat ă în folosul comunității
Potrivit art. 64 alin. ( 6) NCP dacă persoana condamnată, aflată în
situația pre văzută în alin. (1), nu își dă consimțământul la prestarea unei
munci neremunerate în folosul comunității, amenda neexecutată se
înlocuiește cu ped eapsa închisorii conform art. 63.
În această ipoteză neexecutarea pedepsei amenzii nu se realizează
cu rea -credință, ci din motive neimputabile condamnatului.
De observat că, în cazul îndeplinirii condițiilor legale, instanța este
obligată să ia această măsură atât în cazul în care amenda a fost
aplicată singură, cât și în cazul în care s ‐a aplicat pe lângă pedeapsa
închisorii , instanța de judecată neavând facultatea de a aprecia utilitatea
acesteia cu scopul urmărit atunci când constată că sunt îndepl inite
condițiile prevăzute de lege.
Numărul zilelor amendă neexecutată se înlocuiește cu un număr
corespunzător de zile de închisoare, care vor fi executate în regim de
detenție, neputând fi dispusă amânarea aplicării pedepsei sau
suspendarea sub supraveg here. Potrivit legii unei zile -amendă îi
corespunde o zi de închisoare.
Este util de precizat că refuzul de a presta munca neremunerată în
folosul comunității nu trebuie să fie întemeiat pe motive medicale, în
acest caz neputându -se dispune înlocuirea amen zii cu închisoarea.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
52
Potrivit art. 586 NCPP înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa
închisorii se dispun e de instanța de executare. Dacă persoana
condamnată achită amenda pe parcursul soluționării cauzei, sesizarea
va fi respinsă ca neîntemeiată.
S-a subli niat în doctrină1, că situația prevăzută de art. 64 alin. (6)
NCP, este un caz special și discutabil de înlocuirea a pedepsei amenzii
cu pedeapsa închisorii, caz în care legiuitorul asimilează lipsa
consimțământul celui condamnat la pedeapsa amenzii – pe c are nu a
putut -o executa din motive neimputabile lui – de a presta în locul plății
amenzii o muncă neremunerată în folosul comunității, cu neexecutarea
cu rea -credință a pedepsei amenzii.
7.3. Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în situația
în care persoana condamnată nu execută obligația de muncă în folosul
comunității în condițiile stabilite de instanță
Condamnatul cu toate că a consimțit să efectueze zile de muncă în
folosul comunități, este posibil ca acesta să se sustragă de la executarea
acestei activități. Pentru astfel de situații, legea a prevăzut posibilitatea
înlocuirii cu zile de închisoare a zilelor -amendă neexecutate prin muncă
în folosul comunității.
Potrivit art. 64 alin. (5) lit. a) NCP i nstanța înlocuiește zilele ‐ amendă
neexec utate prin muncă în folosul comunității cu un număr
corespunzător de zile cu închisoare, dacă persoana condamnată nu
execută obligația de muncă în folosul comunității în condițiile stabilite
de instanță .
Cu alte cuvinte, acest caz de înlocuire a pedepse i amenzii cu
închisoarea este incident în ipoteza în care, după dispunerea executării
pedepsei amenzii prin munca neremunerată în folosul comunității, în
baza art. 64 alin. (1) NCP, persoana condamnată nu presetază munca în
condițiile stabilite de către in stanță.
Ca și în celelalte cazuri de înlocuire pedepsei amenzii cu pedeapsa
închisorii și în acest caz instanța este obligată să ia această măsură
când constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, instanța
de judecată neavând facultatea de a aprecia utilitatea acesteia cu scopul
urmărit.
Potrivit art. 561 NCPP i nstanța competentă să dispună înlocuirea
muncii neremunerate în folosul comunității cu închisoarea este instanța
de executare . Sesizarea instanței se face din oficiu sau de către organ ul
care, potrivit legii, execută amenda ori la sesizarea serviciului de
probațiune.
Numărul zilelor amendă neexecutată se înlocuiește cu un număr
corespunzător de zile de închisoare, care vor fi executate în regim de
1 Boroi A. , op.cit. , 2014 , p.451.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
53
detenție, neputând fi dispusă amânarea aplicării pedepsei sau
suspendarea sub supraveghere. Potrivit legii unei zile -amendă îi
corespunde o zi de închisoare.
În doc trină1 s-a arătat că din analiza dispozițiilor art. 64 alin. (5) lit. a)
NCP rezultă că nu prezintă importanță motivele pentru care intervine
neexecutarea obligației de muncă. Autorul menționat crede că, în cazul
în care neîndeplinirea obligației de muncă este datorată deteriorării stării
de sănătate a condamnatului, care îl pune în imposilibilitate de a mai
presta munca, nu se va put ea dispune înlocuirea amenzii cu închisoarea.
7.4. Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în situația
în care persoana condamnat ă săvârșește o nouă infracțiune , descoperită
înainte de executare integrală a obligației de muncă în folosul comunității
În acest caz de înlocuire a pedepsei amenzii cu închisoarea este
incident în ipoteza în care, după dispunerea executării pedepsei amenzii
prin munca neremunerată în folosul comunității, în condițiile art. 64 alin.
(1) NCP, persoana condamnată săvârșește o nouă infracțiune, iar
pedeapsa amenzii nu este integral executată prin prestarea muncii în
folosul comunității la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare
pronunțate pentru noua infracțiune.2
În această situație nu prezintă importanță forma d e vinovăție cu care
este săvârșită infracțiunea, înlocuirea putând interveni și în cazul faptelor
săvârșite din culpă.
În legătura cu noua infr acțiune săvârșită trebuie făcute câteva
precizări: este necesar ca noua infracțiune să fie săvârșită și descoperi tă
până în ultima zi în care se execută munca în folosul comunității,
indiferent de momentul în care se pronunță o hotărâre judecătorească cu
privire la această faptă. Dacă fapta este săvârșită în perioada în care
presoana condamnată executa munca în folos ul comunității, dar este
descoperită după executarea integrală a muncii în folosul comunității,
instanța se va pronunța numai cu privire la această faptă, fără a putea
înlocui amenda cu închisoarea, întrucât pedeapsa amenzii este deja
executată prin presta rea muncii, însă va putea avea în vedere
perseverența infracțională la individualizarea pedepsei ce urmează a fi
stabilită pentru noua infracțiune. Dacă noua infracțiune este săvârșită în
perioada în care persoana condamnată executa munca în folosul
comun ității, fiind descoperită înainte de executarea integrală a muncii în
folosul comunității, însă până la momentul rămânerii definitive a hotărârii
judecătorești amenda este executată integral prin prestarea muncii,
instanța se va pronunța numai cu privire l a infracțiunea nou -comisă fără
a putea înlocui amenda cu închisoarea, întrucât pedeapsa amenzii este
1 Udroiu M ., Drept penal. Partea generală, Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 262.
2 Ibidem .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
54
deja executată prin prestarea muncii, dar va putea avea în vedere
perseverența infracțională la individualizarea pedepsei ce urmează a fi
stabilită pentru noua infracțiune.1
Potrivit art. 64 alin. (5) lit. b) teza finală NCP z ilele-amendă
neexecutate prin muncă în folosul comunității la data condamnării
definitive pentru noua infracțiune, înlocuite cu închisoarea, se adaugă la
pedeapsa pentru noua infracțiun e. Zilele de muncă în folosul comunității
efectuate în executarea pedepsei amenzii, între data comiterii noii
infracțiuni și data condamnării definitve, nu vor fi avute în vedere la
stabilirea zilelor de închisoare pe care condamnatul trebuie să le
execute .
În cazul în care pedeapsa stabilită de instanța de judecată pentru
noua infracțiune este detențiunea pe viață, atunci pedeapsa închisorii
rezultată din înlocuire nu se mai adaugă la pedeapsa stabilită pentru
noua faptă.
Ca și în celelalte cazuri de înloc uire a pedepsei amenzii cu pedeapsa
închisorii și în acest caz instanța este obligată să ia această măsură
când constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, instanța
de judecată neavând facultatea de a aprecia utilitatea acesteia cu scopul
urmărit.
Potrivit art. 561 NCPP i nstanța competentă să dispună înlocuirea
muncii neremunerate în folosul comunității cu închisoarea în acest caz
este instanța care judecă în primă instanță infracțiunea săvârșită înainte
de executarea integrală a muncii în f olosul comunității.
§ 8. Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munc i
neremunerate în folosul comunității
Prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității constituie o
nouă modalitate de executare a pedepsei amenzii introdusă prin Noul
cod penal. Legiuitorul în acest fel a reglementat o formă substitutivă a
executării pedepsei amenzii, prevăzând posibilitatea persoanelor de
bună -credință și insolvabile să execute pedeapsa amenzii prin muncă în
folosul comunității , nu prin plata sumei de bani. În acest caz este vorba
despre executarea pedepsei amenzii prin muncă în folosul comunității
și nu despre înlo cuirea pedepsei amenzii cu muncă în folosul comunității.
Prin noua reglementare a fost înlăturată o lacună legislativă a
vechiului cod pe nal și a legii de punere în executare a pedepselor,
pentru situația în care un condamnat care este de bună -credință se afla
din motive neimputabile în imposibilitatea de a -și executa pedeapsa și
1 Udroiu M ., Drept penal. Partea g enerală, Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 262.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
55
nici nu era posibilă demararea unei proceduri de executare si lită
împotriva sa.
Potrivit art. 64 alin. (1) NCP î n cazul în care pedeapsa amenzii nu
poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei
condamnate, cu consimțământul acesteia, instanța înlocuiește obligația
de plată a amenzii neexec utate cu obligația de a presta o muncă
neremunerată în folosul comunității, afară de cazul care, din cauza stării
de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Unei zile –
amendă îi corespunde o zi de muncă în folosul comunității.
Ca urmare, din prev ederile art. 64 alin. (1) NCP reiese necesitatea
îndeplinirii următoarelor condiții, pentru a se dispune executarea
pedepsei amenzii prin prestarea muncii neremunerate în folosul
comunității:
a) pedeapsa amenzii stabilită prin hotărârea definitivă să nu poate fi
executată, în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei
condamnate;
În cazul în care persoana condamnată poate să dovedească faptul
că a fost de bună -credință, dar, din motive neimputabile ei, nu a putut
plăti ratele amenzii (de exemplu, a fos t trecută în șomaj, s -a îmbolnăvit și
a suferit o spitalizare îndelungată, s -a confruntat cu probleme grave în
familie, fapt ce a necesitat cheltuielile bănești etc.), această condiție este
îndeplinită. Dacă însă se contată o rea -credință în plata amenzii, atunci
această condiție nu este îndeplinită.1
Pedeapsa amenzii poate fi stabilită ca pedeapsa autonomă, sau pe
lângă pedeapsa închisorii în condițiile art. 62 NCP.
b) să existe consimțăm ântului persoanei condamnate ca, în schimbul
amenzii să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității.
Instanța nu poate dispune obli garea condamnatului la prestarea unei
munci neremunerate în folosul comunității deoarece existența
consimțământului condamnatului este foarte importantă pentru a se evita
ca această modali tate de executare a pedepsei amenzii să fie
considerată muncă forțată, ceea ce ar contraveni art. 4 din Convenția
europeană a Drepturilor Omului.
c) persoana pentru care instanța trebuie să dispună înlocuirea
amenzii neexecutate cu obligația de a presta o mu ncă neremunerată în
folosul comunității trebuie să fie aptă de muncă din punct de veder e
medical.
Această condiție se impune de la sine, deoarece prestarea unei
munci trebuie să fie întotdeauna făcută de către o persoană sănătoasă.
Sub acest aspect, instan ța trebuie să depună toate diligențele pentru a
stabili concret, în baza unei documentații medicale, dacă persoana
1 Boroi A. , op.cit., 2014, p.452.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
56
pentru care se solicită înlocuirea amenzii este aptă medical să presteze
o muncă neremunerată în folosul comunității. 1
Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, instanța de executare va
dispune executarea amenzii prin munca neremunerată în folosul
comunității. Dispunerea executării amenzii prin munca neremunerată în
folosul comunității potrivit art. 64 alin. (1) are caracter obligatoriu atunci
când instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Competența de a dispune executarea amenzii prin prestarea unei
munci neremunerate în folosul comunității aparține instanței de
executare sesizată de judecătorul delegat cu executare. Se sizarea
instanței de executare se poate face și la cererea condamnatului, de
către judecătorul delegat cu executare, chiar înainte de expirarea
termenului de plată a amenzii.2 Regulile de desfășurare a procedurii sunt
cele generale prevăzute de art . 597 NC PP.
§ 9. Înlocuirea amenzii care a însoțit pedeapsa închisorii cu
obligația condamnatului de a presta o muncă neremunerată în folosul
comunității
Legiuitorul a reglementat în art. 64 alin. (2) NCP înlocuirea pedepsei
amenzii care a însoțit pedeapsa închiso rii cu obligația condamnatului de
a presta o muncă neremunerată în folosul comunității . Astfel, textul legal
menționat prevede: „Dacă amenda înlocuită conform dispozițiilor alin.
(1) a însoțit pedeapsa închisorii, obligația de muncă în folosu l
comunităț ii se execută după executarea pedepsei închisorii .”
Din această prevedere rezultă că condițiile pentru înlocuirea amenzii
care a însoțit pedeapsa închisorii cu obligația condamnatului de a presta
o muncă neremunerată în folosul comunității sunt aceleași ca și în cazul
amenzii aplicate ca pedeapsa singură pentru săvârșirea unei infracțiuni.3
Ținând cont de specificul amenzii care însoțește pedeapsa închisorii,
legiuitorul preciz ează că, în acest din urmă caz, obligarea la muncă
remunerată în folosul comunității se va executa după executarea
pedepsei închisorii.
Ca urmare, prin prevederile textului legal citat mai sus, este
reglementată situația când cel condamnat la pedeapsa închisorii, dar și
la amendă, începe executarea pedepsei închisorii, dar am enda, cea de -a
doua pedeapsă, care însoțește pedeapsa închisorii, nu o poate plăti din
motive neimputabile lui. În această situație, instanța sesizată în condițiile
de art. 64 alin. (1) NCP dispune înlocuirea amenzii neexecutate cu
obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității,
1 Boroi A. , op.cit., 2014, p.452.
2 Udroiu M ., Drept penal. Partea generală, Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 264.
3 Boroi A. , op.cit., 2014, p.449.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
57
urmând ca zilele de muncă stabilite de instanță să înceapă a fi executate
după executarea pedepsei închisorii. 1
În cazul în care instanța de executare dispune executarea amenzii
prin muncă neremunerată în folosul comunității , o copie a hotărârii se
trimite serviciului de probațiune în a cărui circumscripție locuiește
persoana care urmează a presta muncă neremunerată în folosul
comunității.
Supravegherea ș i controlul respectării obligaț iei de e xecutare a
muncii ner emunerate în folosul comunității, atâ t cu p rivire la persoana
supravegheată, cât și cu privire la instituția din comunitate stabilită se
efectuează de serviciul de probaț iune. Această operațiune fiind
reglementat detaliat de legiuitorul în art. 51 din Lege a nr. 253/2013
privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri
neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului
penal .
§ 10. Executarea muncii neremunerate în folosul comunității
Executarea muncii neremune rate în folosul comunității este
regleme ntată de art. 52 din Legea nr. 2 53/2013, astfel: „(1) Munca
neremunerată în folosul comunității se execută într -un interval de cel
mult 6 luni de la data începerii prestării muncii, cu excepția situațiilor în
care pe rsoana nu mai este aptă pentru prestarea unei sau unor activități
dintre cele stabilite de consilierul de probațiune ori starea de incapacitate
temporară de muncă a încetat, situații în care munca neremunerată în
folosul comunității poate fi prestată până la expirarea termenului de
supraveghere.
(2) Două ore de activitate prestată efectiv echivalează cu o zi de
muncă. (3) În cazul persoanelor supravegheate care desfășoară o
activitate remunerată sau urmează cursuri de învățământ ori de calificare
profesion ală, durata muncii prestate în aceeași zi calendaristică poate fi
de maximum două ore. La solicitarea persoanei supravegheate, durata
muncii prestate poate fi prelungită de către consilierul de probațiune cu
până la două ore de muncă.
(4) În zilele nelucr ătoare sau în cazul persoanelor care nu desfășoară
o activitate remunerată ori nu urmează cursuri de învățământ sau de
calificare profesională, durata muncii prestate într -o zi calendaristică nu
poate depăși 8 ore.
(5) Munca neremunerată în folosul comuni tății nu se execută în
timpul nopții sau în zilele de duminică și în zilele declarate, potrivit legii,
sărbători legale, decât la solicitarea persoanei și în măsura în care acest
lucru este posibil.
1 Boroi A. , op.cit., 2014, p. 449.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
58
(6) Dispozițiile alin. (5) se aplică în mod corespunzăto r și persoanelor
care, datorită cultelor religioase legale din care fac parte, au altă zi de
repaus decât duminica.
(7) Munca neremunerată în folosul comunității se execută cu
respectarea prevederilor legale privind cerințele minime de securitate și
sănăt ate la locul de muncă. Munca neremunerată în folosul comunității
nu poate fi executată în locuri vătămătoare, periculoase ori care prezintă
un grad de risc pentru sănătatea sau integritatea persoanelor.
(8) După executarea obligației muncii neremunerate î n folosul
comunității, instituția din comunitate unde persoana supravegheată a
executat munca neremunerată în folosul comunității are obligația de a
emite și de a comunica serviciului de probațiune și persoanei
supravegheate un document care atestă că munc a neremunerată în
folosul comunității a fost executată. ”
§ 11. Încetarea executării muncii neremunerate în folosul
comunității dispuse în condițiile prevăzute de art. 64 alin. (1) NCP
Este posibil ca o persoană condamnată la obligația de a presta o
muncă n eremunerată în folosul comunității ca urmare a neplății unei
amenzi în tot sau în parte, din motive neimputabile ei, după începerea
muncii în folosul comunității să dispună de suma de bani necesară plății
amenzii pentru zilele rămase neexecutate.1
Astfel, potrivit art. 64 alin. (4) NCP e xecutarea pedepsei amenzii prin
munca neremunerată în folosul comunității încetează prin plata amenzii
corespunzătoare zilelor ‐amendă rămase neexecutate.
Rezultă din această reglementare că legiuitorul permite celui oblig at
de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității de a executa
pedeapsa amenzii chiar și atunci când inițial nu a putut -o plăti din motive
neimputabile lui, în orice moment din durata zilelor stabilite de instanță a
fi prestate în folosul comunită ții. Plata amenzii se va face pentru zilele –
amendă ce au mai rămas de executat în folosul comunității.
De asemenea , executarea pedepsei amenzii prin munca
neremunerată în folosul comunității încetează la data executării ultimei
zile de muncă stabilită de c ătre instanță.
1 Boroi A. , op.cit., 2014, p. 451.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
59
CAPITOLUL III. PEDEPSELE APLICABILE PERSOANEI JURIDICE
Secțiunea 1. Considerații generale privind răspunderea penală
a persoanei juridice
Problema răspunderii p enale a persoanei juridice este controversată
și a ocazionat exprimar ea de opinii diferite în știința penală modernă.
Astfel, partizanii ficțiunii (după care persoana juridică este o creație a
legii) susțineau că persoana juridică nu poate fi subiect activ al unei
infracțiuni, iar majoritatea adepților teoriei realității (d upă care persoana
juridică este o realitate concretă) susțineau contrariul, respectiv că
persoana juridică poate deveni infractor .1
Teoria ficțiunii persoanei juridice su sține faptul că persoane le juridice
nu pot face obiectul tragerii la răspunedere penal ă, pe considerentul
inexistenței unei ființe proprii acestora. Acestea sunt văzute, în opinia
acestei teorii, ca entități incapabile de a comite infracțiuni. Persoanele
juridice sunt văzute drept entități folosite de persoanele fizice pentru
comiterea infr acțiunilor, astfel că latura subiectivă nu aparține acestora,
ci indivizilor care efectiv comit faptele.2
Cea de -a doua teorie, c ea a realității, adoptată și de legislația penală
română, se bazează pe considerentul că persoana juridică este o
entitate cara cterizată de voință și conștiință proprie. Astfel, persoana
juridică este prevăzută drept o realitate incontestabilă, căreia i se pot
aplica pedepse specifice și care prezintă caracter eficace în corectarea
comportamentului deviant al acesteia. 3
În domeni ul dreptului internațional, în literatură de specialitate4 s-a
identificat numeroase norme juridice prin care se subliniază necesitatea
introducerii în legislația națională a răspunderii penale sau de altă natură
a persoanei juridice pentru infracțiunile c omise, dintre care este
important de a aminti : Recomandarea R(88) din 20 octombrie 1988 a
Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei prin care statele au fost
invitate să admită răspunderea penală a persoanelor morale, mai multe
țări au reglementat ace astă instituție și anume: Franța , Finlanda, Belgia ,
Italia, Portugalia , Republica Moldova și Spania .
În țara noastră răspunderea penală nu constituie o instituție nouă în
ceea ce privește dreptul penal.
Datorită necesității modernizării legislației penal e, s-a modificat Codul
penal anterior prin Le gea nr.278/2006 , care a reglementat pentru prima
dată în Românie instituția răspunderii penale a persoanei juridice. Având
în vedere această nouă instituție juridică introdusă în dreptul penal
1 Dongoroz V., Drept penal, Asociația Română de Științe Penale, București, 2000, p. 296.
2 Gorunescu M., Barbu I.A., Mihaela M., op.cit., 2014, p. 286 .
3 Ibidem .
4 Lascu I., Papers of the Sibiu Alma Mater University Conference, Fifth Edition, 24 –26 March 2011,
Sibiu – Volume 2, p. 56 .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
60
român, noul Cod pe nal (adoptat prin Legea nr.286/2009) a optat pentru
consacrarea unui titlu special acesteia – Titlul VI – (după modelul
Codului penal finlandez). În reglementarea răspunderii penale a
persoanei juridice au fost păstrate principiile pe care se fundamentează
această răspundere în concepția Codului penal anterior , astfel cum a
fost m odificat prin Legea nr.276/2006 ).1
Odată cu creșterea criminalității în general și a cele econ omico –
financiare și bancare în special , răspunderea penală a persoanei juridice
a apar ut ca o necesitate a societății actuale.
În doctrină2 s-a invocat faptul că p ersoanele juridice sunt uneori
create și utilizate de persoane fizice ca instrumente sau drept acoperire
pentru activități infracționale. Alteori, organizațiile criminale își aleg drept
paravan structuri specifice industriei și comerțului și în spatele unei
aparențe de legalitate desfășoară activități ilicite, ca: trafic de persoane,
trafic de droguri, spălare de bani, fraude economice, fiscale, vamale etc.
De asemenea, în activita tea curentă a persoanelor juridice, care au o
participare reală la viața economică, pot să apară situații și perioade de
criză în care organele de conducere, pentru a salva afacerea sau pentru
a-și salva sau crește sursele de venit apelează la înșelăciune, deturnare
de fonduri, evaziune fiscală, corupție ș.a. m.d.
Este imporant de menționat că răspunderea penală a persoanei
juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a
contribuit la săvârșirea aceleiași fapte.
Totuși, în literatura de spec ialitate3 s-a făcut mențiunea cu privire la
principiul unicității răspunderii penale, astfel s -a arătat că pentru
comiterea unei fapte de natură penală nu poate exista decât o
pedeapsă, rămânând instanțelor de judecată a stabili cine este
responsabil și cu i i se poate imputa activitatea infracțională. Cu alte
cuvinte, activitatea infracțională desfășurată de persoana juridică este
executată în concret de una sau mai multe persoane fizice, astfel, în
situația în care s -ar aplica atât persoanelor fizice, cât și persoanelor
juridice, s -ar ajung e la o dublă sancționare, ceea ce contravine
princiipilor care stau la baza răspunderii penale.
NCP prevede expres în art. 135 alin. (3) că răspunderea penală a
persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoane i fizice
care a contribuit la săvârșirea aceleiași fapte. Potrivit doctrinei4,
răspunderea penală a persoanei juridice nu poate constitui o protecție,
un obstacol în calea tragerii la răspundere penală a persoanei fizice. De
asemenea , se poate trage conclu zia că răspunderea penală a persoanei
juridice pot coexista cu cea a persoanei fizice, însă răspunderea penală
1 Lascu I., op.cit., p. 56.
2 Costin D.M.,Răspunderea persoanei juridice în dreptul penal român, Ed. Universul Juridic, București,
2010, p. 21.
3 Goru nescu M., Barbu I.A., Mihaela M., op.cit., 2014, p. 287.
4 Toader T., Michinici M -I., Răducanu R., Crișu -Ciocînită A., Rădulețu S., Dunea M ., op.cit.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
61
a persoanei juridice nu presupune cu necesitatea și răspunderea penală
a persoanei fizice.
În noul Cod penal, răspunderea penală a persoanei jur idice este
reglementată într -un titlul distinct , Titlul VI.
Legiuitorul în art. 135 NCP a prevăzut că persoana juridică, cu
excepția statului, și a autorităților publice răspund penal pentru
infracțiun ile săvârșite în realizarea obi ectului de activitate s au în interesul
ori în numele persoanei juridice.
Astfel, art. 135 NCP precizează condițiile în care pers oana juridică
răspunde penal: „ (1) Persoana juridică, cu excepția statului și a
autorităților publice, răspund penal pentru infracțiunile săvârșite î n
realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei
juridice. (2) Instituțiile publice nu răspund penal pentru infracțiunile
săvârșite în exercitarea unei activități ce nu poate face obiectul
domeniului privat. (3) Răspunderea pe nală a persoanei juridice nu
exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la
săvârșirea aceleiași fapte”.
În literatura de specialitate1 a fost preluată speța înregistrată în
practica judiciară în materie, în care pentru prima dată în Ro mânia a fost
trimisă în judecată o persoană juridică pentru fapte de corupție. În acest
sens, Direcția Națională de Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați, în
rechizitoriul nr. 116/2011 din 16 iunie 2011, nepublicat s -a reținut
următoarele: Fapta incul patei SC E SRL Brăila care, prin intermediul
inculpatului M.I., administratorul, reprezen tantul și asociatul său, a
promis suma de 45.000 lei și a dat sumele de 7.100 lei, respecitv 13.000
lei martorei denu nțătoare D.A., director executiv adjunct la Direcț ia
Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Brăila, pentru ca aceasta
să îndeplinească actele de control în favoarea inculpatei, să nu îi fie
confiscată suma de 350.000 lei pe care o avea de plătit la bugetul
statului, pentru activitatea stației, ce ap arținea societății, să nu fie sistată
și pentru a nu i se aplica o amendă de 100.000 lei sau pentru a i se
aplica o amendă mai mică ori pentru nu i se aplică nicio sancțiune sau
pentru a i se a schimba temeiul legal al aplicării sa ncțiunii
contravenționale întru-un mod favorabil inculpatei, întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de dare de mită prevăzută în art. 255 alin. (1)
C. pen. din 1969 raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Este de menționat că din probele administ rate în cauză a rezultat că
inculpatul M.I a săvârșit fapta în numele și în interesul inculpatei SC E.
SRL Brăila. Prin sentința penală nr. 46/P din 3 mai 2012 a Curții de Apel
Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie,
pronu nțată în dosarul nr. 421/36/2011, în baza art. 255 alin. (1) C. pen.
din 1969 raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru
infracțiunea de dare de mită, s -a dispus condamnarea inculpatei SC E.
1 Ivan Gh., Ivan M ., op.cit., p. 264 .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
62
SRL Brăila la pedeapsa de 150.000 lei am endă penală și pedeapsa
complementară prevăzută de art. 53 lit. e) C. pen. din 1969 a afișării
hotărârii de condamnare la sediul societății, la stația de distribuire
carburanți, la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brăila și
la Oficiul Naț ional al Registrului Comerțului, pe o perioadă de 2 lun i, pe
cheltuiala condamnatului.
De asemenea , pentru prima dată în România a fost trimisă în
judecată o persoană juridică pentru participație (complicitate) la
infracțiunea de luare de mită. În acest se ns, Direcția Națională de
Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați, în rechizitoriul nr. 157/P/2011
din 28 septembrie 2011, nepublicat s -a reținut următoarele: Fapta
inculpatei SC T. SRL care, prin intermediul inculpatului P.M.,
administratorul, reprezen tantul și asociatul său, în perioada septembrie –
octombrie 2010, l -a ajutat pe inculaptul B.V., primar, să pretindă suma de
35.000 lei de la martora denunțătoare N.P. și a acceptat propunerea
acestui inculpat ca suma de bani să -i fie remisă de către martora
denunțătoare prin intermediul său, pentru ca inculpatului B.V. să -și
îndeplinească atribuțiile de serveciu constând în recepționarea lucrărilor
executate de către societatea administrată de către martora
denunțătoare, acceptarea la plată a facturilor emis e și virarea în contul
beneficiar ului, pe baza dispozițiilor de plată bugetară, a sumelor
necesare onorării facturilor, întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de complicitate la luare de mită prevăzută în art. 26 C. pen.
din 1969 raportat la 2 54 alin. (2) C. pen. din 1969 în referire la art. 6 și la
art. 7 alin. (1) din Legea nr 78/2000. Este de menționat că din probele
administrate în cauză a rezultat că inculpatul P.M. a săvârșit fapta în
numele și în interesul inculpatei SC T. SRL; inculpa tul B.V. i -a promis
inculpatului P.M. că, în schimbul ajutorului, îi va încredința inculpatei SC
T. SRL lucrări de la primărie, iar o parte din sumele virate societății
administrate de către martora denunțătoare urmat să revină și inculpatei
SC T. SRL, deoar ece aceasta din urmă executase unele lucrări pentru
primărie în baza unui contract de antepriză încheiat cu societatea
administrată de către martora denunțătoare.1
Secțiunea 2. Condițiile răspunderii penale a persoanei juridice
Din art. 135 NCP rezultă că pentru angajarea răspunderii penale a
persoanei juridice trebuie înd eplinite următoarele condiții:
a) pentru a se putea angaja răspunderea penală a persoanei juridice,
este necesar ca aceasta să aibă personalitate juridică .
Răspunderea penală, în baza art . 135 C.pen. poate fi angajată numai
în sarcina unei persoane juridice, respectiv a unei entități căreia legea
civilă îi recunoaște această personalitate .
1 Ivan Gh., Ivan M ., op.cit., p . 265.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
63
Personalitatea juridică presupune existența unor drepturi și obligații
civile pe care o formă de org anizare le are sau de care este ținută.
Persoana juridică se caracterizează prin existența unei organizări de
sine stătătoare, patrimoniu propriu, obiect de activitate licit și moral, care
trebuie să corespundă interesului global al societății.1
Raportat la specificul lor, persoanele juridice dobândesc
personalitate juridică în mod diferit, după cum sunt persoane juridice cu
scop lucrativ sau persoanele fără scop lucrativ.
b) persoana juridică să aibă capacitate juridică.
Capacitatea juridică a persoanei jur idice reprezintă aptitudinea
acestei de a răspunde penal și a suporta efectele proprii activități
infracționale.2
Pentru a dobândi capacitate juridică penală, este necesar ca
persoana juridică să fie în ființă și să fie constituită cu respectarea
dispoziț iilor legale. De asemenea, aceasta trebuie să fi dobândit
personalitate juridică și să nu facă parte din rândul persoanelor juridice
ce au imunitate juridică.3
c)persoana juridică să nu fie dintre cele exceptate de la răspundere
penală .
Art.135 alin. (1) NCP , exceptează de la răspundere statul, autoritățile
publice și instituțiile publice, iar acestea din urmă dacă săvârșesc o
activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat.
O primă excepție privește statul ca persoană juridică, excepție
întâlnită în majoritatea sistemelor de drept din Europa continentală.
Așadar, Statul beneficiază de o imunitate de jurisdicție penală generală
și absolută, neputând fi angajată răspunderea acestuia nici în cazul
faptelor comise în exercitarea autorității de stat, dar n ici în cazul acelor
fapte care s -ar săvârși în exercitarea unor activități ce țin de domeniul
privat al statului.4
De asemenea , nici autoritățile publice nu pot fi trase la răspundere
penală, pentru că aceastea nu au capacitate juridică și nu pot sta pe
poziția de subiecți pasivi ai infracțiunilor.
Prin autorități publice se înțelege autoritățile prevăzute în mod expres
în titlul III, precum și la art. 140 și 142 din Consituția României,
republicată, și anume: Parlamentul, Președintele României, Guvernul,
Administrația publică centrală și locală, instanțele judecătoresti,
Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Conturi și
Curtea Constiuțională.
1 Gorunescu M., Barbu I.A., Mi haela M., op.cit., 2014, p. 287.
2 Ibidem.
3 Rusu M.I., Drept penal. Partea generală. Conform noului cod penal, Ed. Hamangiu, București, 2014
p.645 .
4 Lascu I., Răspunderea penală a persoanei juridice în lumina noului Cod penal, în Dreptul nr. 8/2010,
p.66.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
64
Instituțiile publice nu răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în
exercitarea unei activități ce nu poate face obiectul domeniului privat.
Aceste insituții publice sunt persoane juridice care desfășoară
activități excluse inițiativei private, ceea ce înseamnă că nu pot fi
desfășurate de persoane fizice și nici de persoane juridice de dr ept
privat. 1
În categoria instituțiilor publice intră: Ins titutul de Expertize
Criminalis tice, Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea
Avocaților, Banca Națională a României, Uniunea Națională a Notarilor
Publici etc.
Există situații în ca re instanțele de judecată trebuie să analizeze
dacă activitatea unei instituții publice poate face sau nu obiectul
domeniului privat. Dacă, în urma analizei, se obține un răspuns pozitiv,
atunci va putea fi pusă în discuție tragere la răspundere penală, ia r în
situația răspunsului negativ, răspunderea penală este exclusă.2
d) săvârșirea infracțiunilor în realizarea obiectului de activitate sau în
interesul ori în numele persoanei juridice.
Din această condiționare rezultă că infracțiunea săvârșită trebuie să
fie într -o legătură strânsă cu realizarea obiectului de activitate al
persoa nei juridice, ca de exemplu: infracțiuni privind concurența,
infracțiuni privind regimul unor activități economice, infracțiu ni privind
protecția mediului etc.
În categoria infracț iunilor comise în interesul persoanei juridice se vor
regăsi infracțiuni ce exced cadrului activităților legate de realizarea
obiectului de activitate, dar care sunt susceptibile să aducă un beneficiu
persoanei juridice; o sferă foarte largă de infracțiuni , de la cele de
corupție – spre exemplu, o dare de mită pentru a obține un contract
avantajos – până la infracțiunea contra vieții – de pildă, uciderea unei
persoane care, prin poziția sa, este importantă pentru o societate
concurentă, ori este pe punctul de a lua măsuri defavorabile persoanei
juridice.3
Săvârșirea infracțiunii în numele persoanei juridice sunt infracțiuni
care nu se leagă nemijlocit de obiectul de activitate al persoanei juridice
și nici nu sunt de natură să aducă beneficii acesteia, dar s e comit în
procesul organizării activității și funcționării acesteia.4 Săvârșirea
infracțiunii în acest caz presupune ca persoanele comitente să
acționeze în calitate de reprezentanți ai aceseteia , având o învestură
oficială.
1 Gorunescu M., Barbu I.A., Mihaela M. , op.cit., 2014, care la p. 289 îl citează pe F. Streteanu ,
Răspunderea penală a persoanei juridice, ed. a 2 -a, Ed. C.H.Beck, București, 2007, p. 395.
2 Ibidem .
3 Lascu I., op. cit., p.60 .
4 Ibidem .
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
65
Cu privire la latura subecti vă a persoanei juridice la comiterea faptei
penale, în literatura de specialitate1 s-a arătat că aceasta poate îmbrăca
forma intenției sau culpei. În ceea ce privește aspectul inten țional, este
necesară existenț a unei decizii a persoanei juridice care să s tea la baza
comiterii infracțiunii. În situația infracțiunii săvârșite din culpă, se are în
vedere stabilirea obligațiilor pe care persoana juridică le avea, dar a
căror nerespectarea a produs consecința negativă.
Dacă infracțiunea este săvârșită de alte persoane care nu reprezintă
organe ale persoanei juridice, ca de exemplu prepuși ai p ersoanei
juridice, această din urmă trebuie să aibă cunoștință de activitatea
infracțională derulată. Nu poate fi atrasă răspunderea penală a
perso anei juridice în situați a în care aceasta nu a știut de existența
infracțiunii și și -a respectat obligațiile în ceea ce privește controlul și
supravegherea derulări activităților proprii.2
Potrivit doctrinei3, atât timp cât vinovăția persoanei juridice este un
element distinct d e vinovăția persoanei fizice, deoarece este analizată
separat, trebuie să fie admis că vinovăția celor două persoane poate fi la
fel sau diferită. Forma de vinovăție a persoanei juridice și a persoanei
fizice care acționează efectiv este identică, atunci c ând ambele
acționează cu intenție sau din culpă.
Mai este necesar a sublin ia, că datorită faptului că răspunderea
penală are caracter personal, persoana juridică nu se poate întoarce
împotriva persoanelor fizice care au participat la săvârșirea faptei, pen tru
a solicita plata amenzii plătite, dar va putea solicita acestora plata unor
despăgubiri care au drept temei răspunderea civilă delictuală.4
Secțiunea 3. P edeapsele aplicabile persoanei juridice
Noul Cod penal, în ceea ce privește sancționarea perso anei juridice,
prevede în art. 136 pedepsele aplicabile acesteia. Așa cum am mai
arătat, cadrul de pedepse cuprinde două categorii de pedepse, și
anume: pedepsele principale și pedepse complementare.
Potrivit art. 136 alin. (2) există o singură pedeapsă pr incipală
aplicabliă persoanei juridice , respectiv amenda.
Alin. (3) al aceluiași articol enumeră pedepsele complementare
incidente, care sunt următoarele:
a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea activității sau a uneia dintrea activitățile persoanei
juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată
de la 3 luni la 3 ani;
1 Gorunescu M., Barbu I.A., Mihaela M. , op.cit., 2014 , p. 292.
2 Ibidem.
3 Streteanu F., Drept penal, Partea generală. Ed. Rosetti, București, 2003, p. 403.
4 Gorunescu M., Barbu I.A., Mihaela M. , op.cit., p. 293.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
66
d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o
durată de la unu la 3 ani ;
e) plasarea sub supraveghere j uridică ;
f) afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare.
Din examinarea conținutului actelor normative citate, rezultă că
persoanei fizice i se pot aplica pedeapsa unică principală, amenda, care
pot fi însoțită de o pedeapsă complementară. Ca și în cazul persoanei
fizice, i se pot atribui mai multe pedepse complementare. În ceea ce
privește pedepsele accesorii, acestea nu -și regăsesc aplicabilitatea în
cazul persoanei juridice.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, în art. 136 NCP nu se
mai precizea ză limitele generale ale pedepsei, care po t fi deduse din
dispozițiile alin. (2) al art. 137 NCP.
Pedepsele complementare sunt în cea mai mare parte specifice
persoanei juridice, deși unele dintre ele, precum afișarea sau publicarea
hotărârii de condamnare , amintesc de pedepsele complementare
similare aplicabile persoanei fizice.
Secțiunea 4. Amenda, ca pedeapsa principală în cazul persoanei
juridice
§ 1. Noțiunea amenzii în cazul persoanei juridice
Amenda este singura pedeapsa principală care se aplică pe rsoanei
juridice și este definită ca fiind suma de ban i pe care persoana juridică
este con damnată să o plătească statului. Ea poate fi aplicată singular
sau împreună cu una sau mai multe pedepse complementare.
§ 2. Stabilirea amenzii pentru persoana juri dică
Legiuitorul introduce o reglementare nouă pentru pedeapsa
principală a amenzii, care permite o mai bună individualizare a acesteia.
Astfel, potrivit art. 137 alin. (2) cuantumul amenzii se stabilește prin
sistemul zilelor -amendă.
În acest caz, instan ța va stabili, mai întâi, numărul zilelor -amendă la
care va fi obligat persoana juridică inculpată, având în vedere criteriile
generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74 NCP;
ulterior, instanța va stabili cuantumul unei zile -amendă, ținân d sema de
cifra de afeceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ, respectiv de
valoarea activului patrimonial, în cazul altor persoane juridice, precum și
de celelalte obligații ale persoanei juridice. Amenda pe care în final
trebuie să o achite pe rsoana juridică inculpată este dată de produsul
numărului zilelor -amendă cu cuantumul unei zile -amendă.1
1 Udroiu M ., Drept penal. Partea generală, Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 266.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
67
În conformitate cu dispozițiile legii, suma corespunzătoare unei zile –
amendă este cuprinsă între 100 lei și 5.000 lei, iar numărul zilelor –
amendă este cuprins între 30 și 600 de zile. Astfel, limitele generale ale
pedepsei sunt cuprinse între 3.000 (30×100) și 3.000.000 lei
(600×5.000). Aceste limite nu pot fi depășite indiferent de numărul
cauzelor de atenuare sau agravare care s -ar reține în cauză.
§ 3. Limitele speciale ale amenzii
În același mod ca în cazul persoanei fizice, legiuitorul a adoptat, cu
privire la limitele speciale ale amenzii pentru diferite i nfracțiuni, o tehnică
specială, constând în prevederea, în Partea generală a noului cod penal,
a unor dispoziții privitoare la limitele maxime și minime ale zilelor –
amendă, urmând ca în Patrea specială a codului sau legile speciale
amenda să fie prevăzută doar prin denumirea ei, limitele fiind cele
stabilite în Partea generală a codului.1
Astfel, l imitele speciale ale zilelor amendă, potrivit art. 137 alin. (4)
NCP, sunt cuprinse între:
a) 60 și 180 de zile -amendă, când legea prevede pentru
infracțiunea săvârșită numai pedeapsa amenzii;
b) 120 și 240 de zile -amendă, când legea prevede pedeapsa
închisori i de cel mult 5 ani, unică sau alternativ cu pedeapsa amenzii;
c)180 și 300 de zile -amendă, când legea prevede pedeapsa
închisorii de cel mult 10 ani;
d) 240 și 420 de zile -amendă, când legea prevede pedeapsa
închisorii de cel mult 20 de ani;
e) 360 și 510 de z ile-amendă, când legea prevede pedeapsa
închisorii mai mare de 20 de ani sau detențiunea pe viață.
Potrivit art . 13. alin . (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea î n
aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , în cazul amenzilor
stabilite defini tiv sub imperiul Codului penal anterior, aplicarea obligatorie
a legii mai favorabile se face prin compararea amenzii aplicate cu suma
ce rezultă din prevederile art. 61 alin . (2) și (4) NCP, prin utilizarea unui
cuantum de referință pentru o zi -amendă în suma de 150 lei.
Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: dispoziț iile alin. (1) se aplică în
mod corespunzător ș i amenzilor definitive stabi lite pentru persoane
juridice, î n acest caz cuantumul de referința pentru o zi -amendă , utilizat
pentru aplicarea prevederilor art. 137 alin. (2) si (4) din Codul penal, fiind
de 2.000 le i.
În ceea ce privește minimele și maximele de pedeapsă avute în
veder e de legiuitor la stabilirea cuantumului zilelor -amendă, acestea sunt
raport ate la minimul și maximul pentru fap tele săvârșite în forma
1 Boroi A. , op.cit., 2014, p. 467.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
68
consumată, fără a fi raportate la elementele de reducere sau majorare a
pedepselor.1
Potrivit art.137 alin. (5) când prin infracțiunea săvârșită persoana
juridică a urmărit obținerea unui folos patrimonial, limitele speciale ale
zilelor-amendă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă se pot
majora cu o treime, fără a se depăși maximul general al amenzii. La
stabilirea amenzii se va ține seama de valoarea folosului patrimonial
obținut sau urmărit .
În situația în care instanța reț ine existența unei cauze de atenuare
sau agravare a pedepsei, fracțiile stabilite de lege pentru aceste cauze și
anume: reducere a pedepsei cu 1/2 în cazul tentativei, 1/3 în cazul
circumstanțelor atenuate și majorarea pedepsei cu 1/3 în cazul
infracțiunii continuate, 1/2 în cazul recidivei postexecutorii, cel mult 1/3 în
cazul circumstanțelor agravante, se aplică numai limitelor speciale ale
zilelor -amendă. 2
Potrivit a rt. 79 alin. (1) c ând în cazul aceleiași infracțiuni sunt
incidente două sau mai multe d ispoziții care au ca efect reducerea
pedepsei, limitele speciale ale zilelor -amendă prevăzute de lege pentru
infracțiunea săvârșită se reduc prin aplicarea succesivă a dispozițiilor
privitoare la tentativă, circumstanțe atenuante și cazuri speciale de
reducere a pedepsei, în această ordine. Alin. (2) stabilește situația în
care sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efec t
agravarea răspunderii penale, limitele speciale ale zilelor -amendă se
stabilește prin aplicarea succesivă a dispozițiilo r privitoare la
circumstanțe agravante, infracțiune continuată, concurs sau recidivă.
§ 4. Individualizarea pedepsei
Cu privire la individualizarea pedepsei, în literatura de specialitate3 s-
au reținut trei etape.
Astfel, în prima etapă se determină număru l zilelor -amendă în raport
cu un criteriu general principal de individualizare, și anume gravitatea
infracțiunii săvârșite, între limitele speciale prevăzute în alin. (4) art. 137
NCP sau alin. (5) art. 137 NCP, iar în a doua etapă se calculează
cuantumul sumei corespunzătoare unei zile -amendă în raport cu două
criterii speciale de individualizare (cifra de afaceri/ valoarea activului
patrimonial și celelalte obligații ale persoanei juridice), între limitele
generale prevăzute în alin. (2) al art. 137 NCP.
Se observă că în a dou a etapă nu se mai iau în considerare criteriile
generale de individualizare. Deci pe lângă obligațiile legale ale persoanei
juridice (cum ar fi plata unor datorii), se are în vedere și starea materială
1 Gorunescu M., Barbu I.A., Mihaela M. , op.cit. , p. 294.
2 Udroiu M ., Drept penal. Partea generală, Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 267.
3 Boroi A. , op.cit., 20 14, p 467-468, Ivan Gh., Ivan M. , op.cit., p. 267.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
69
a acesteia. Se iau în considera re starea materială și obligațiile legale ale
persoanei juridice din momentul comiterii infracțiunii. Dacă s -ar lua în
considerare cele din momentul condamnării, atunci ar exista posibilitatea
ca după săvârș irea infracțiunii, infractorul -persoana juridică să
acumuleze atât de multe datorii încât să evite obligarea sa la plata unei
amenzi mai mari. În fine, în a treia etapă se calculează suma totală, prin
înmulțirea numărului de zile obținut în prima etapă cu suma obținută în a
doua etapă.1
§ 5. Executarea pe depsei amenzii pentru persoana juridică
Modalitatea în care persoana juridică își execută pedeapsa amenzii
este prevăzută în cadrul Codului de procedură penală și în Legea nr.
253/2013.
Astfel, art. 497 NCPP stabilește că p ersoana juridică condamnată la
pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a
amenzii la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la
rămânerea definitiv ă a hotărârii de condamnare. Dacă persoana juridică
condamnată se găsește în imposibilitatea de a achita integral amenda în
termenul prevăzut de lege , judecătorul delegat cu executarea, la cererea
persoanei juridice, poate dispune eșalonarea plății amenzii pe ce l mult 2
ani, în rate lunare. Iar î n cazul neîndeplinirii obligației de plată a amenzii
în termenul prevăzut de lege sau de neplată a unei rate potrivit
eșalonării, instanța de executare comunică un extras de pe acea parte
din dispozitiv care privește aplicarea sau eșalonarea amenzii organelor
competente, în vederea executării acesteia potrivi t procedurii de
executare silită a creanțelor fiscale.
1 Boroi A. , op.cit., 2014, p 467-468, Ivan Gh., Ivan M. , op.cit., p. 267.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
70
CONCLUZII
În societate există lucruri strâns legate de viața de fiecare zi, de
nevoile și de interesele oamenilor, de traiul lor în comun, de buna
înțelegere a cetățenilor, pe care tre buie să le cunoască toate lumea. Din
această categorie de cunoștințe fac parte și cele care privesc legea
penală, pedeapsa, necesitatea și formele constrângerii penale.
Astfel, există numeroase reguli care disciplinează viața în comun și
diferitele activi tăți care se desfă șoară în jurul nostru. Încălcarea acestora
nu prezintă însă, același grad de pericol. Unele dintre ele reprezintă
abateri de o mai mică însemnătate, cum ar fi cele disciplinare, de la
regulile de politețe, ori d e la un regula ment sportiv . Așadar, nu orice
încălcare a regulilor dintr -un domeniu sau altul ori a obligațiilor de fiecare
zi înseamnă o infracțiune.
Societatea este interesată să asigure ordinea, echilibrul, structurile și
formele de organizare și de conducere iar acest lucru nu este posibil
de realizat fără norme juridice și fără sancționarea celor care le încalcă.
Sancțiunea este o parte component ă a normei juridice, ea se referă la
măsurile și mijloacele ce se adoptă față de acei indivizi care încalcă
regulile norma tive.
În dreptul penal sancțiunile ocupă un loc deosebit de important,
întrucât ele reprezintă mijoacele de apărare a valorilor sociale
fundamentale ale societății. Sancțiunile de drept penal sunt consecințele
coercitive pe care legea le impune în cazul încălcării preceptelor sale.
Sancțiunile de drept penal au cunoscut în demers ul timpului o
continuă diversificare. Legislația penală română în prezent cunoaște trei
categorii de sancțiuni de drept penal: pedepsele, măsurile educative și
măsurile de siguranț ă. În cadrul sancțiunilor de drept penal un loc
important ocupă pedeapsa care este menită să asigure restabilirea
ordinii de drept incălcată prin săvârșirea de infracțiuni.
În prezenta teză cercetările au fost canalizate în direcția analizei
sistemice a fe nomenului pedepsei juridice ca element structural al
răspunderii juridice, element periodic și necesar ce s -a manifestat în
toate societățile și timpurile, atenția fiind concentrată asupra aspectului
teoretic al acestui fenomen. Studierea fenomenului pedep sei juridice nu
se poate realiza fără luarea în considerație a teoriilor și curentelor
științific e ce au abordat pedeapsa în strâ nsă corelație cu natura omului,
societatea și dreptul. Astfel, se poate afirma că pedeapsa este una dintre
cele mai controversa te probleme ale tuturor timpurilor.
În decursul timpului s -au dat diverse explicații în ceea ce privește
infracțiunile. S -a crezut multă vreme că inclinațiile spre infracțiune sunt
consecința păcatului originar (de exemplu, în concepția teologică); alți i
(de pildă, J.J.Rousseau) au dat vina pe întreaga societate, susținând că
omul se naște bun de la natură dar societatea îl îndeamnă spre
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
71
infracțiune. Cercetările mai noi consideră că ceea ce determină
săvârșirea de infracțiuni sunt condițiile economice și sociale .
Existența cadrului general al pedepselor în legea penală prezintă o
importanță politico -penală deosebită, deaceea studierea pedepsei
prezintă o însemnitate deosebită și incontestabilă.
Studiind și însușind legile – între care legea penală ocupă u n loc
aparte – cetățenii le vor respecta mai ușor, fiind o îndatorie morală de
prim ordin.
Punctul de pornire a studiului constă în studierea, aprofundarea,
elucidarea instituției pedepsei.
În această lucrare, pedeapsa este examinată în calitate de element
structural al sistemului răspunderii juridice, ca rezultat al acesteia.
În cadrul primului capitol se examinează geneza și evoluția acestui
fenomen în istoria gândirii politico -juridice și se face o analiză a esenței
și a conținutul ui pedepsei juridice. De asemenea, se face o prezentare a
categoriilor de pedepse, clasificate în funcție de mai multe criterii. Tot în
primul capitol este prezentat cadrul pedepselor în dreptul penal româ n. O
observare extrem de importantă în cadrul acestui capitol este viziu nea
asupra pedepsei prin raportarea la esența, funcțiile și scopul ei, pentru
că numai raportat la o astfel de înțelegere instanța poate aplica o
pedeapsă justă, echilibrată, care ca și cuantum să nu fie nici prea mare,
dar nici prea mică, să fie echilibra tă, proporțională cu gravitatea faptei,
dar luând în considerare și persoana infractorului. Natura și cuantumul
pedepselor consa crate dau expresie, în același timp, princiipilor
fundamentale ale politicii penale și a dreptului penal.
În cadrul capitolului doi se face prezentarea pedepselor aplicabile
persoanei fizice, evidențiând caracteristicile, regimurile juridice, limitele
acestora. Sunt amănunțit tratat e cele trei cateogorii de pedepse, stabilite
de legiuitor: pedeapsa detențiunii pe viață, pedepasa în chisorii și
pedeapsa amenzii .
Datorită faptului ca această lucrare este concentrată asupra
importanței și eficienț ei pedepselor , am analizat unele exemple
relevante , identificate în practica judiciară cu privire la aplicarea
pedepselor privative și nepriva tive de libertate.
Ultimul capitol este structurat în patru secțiuni, și are în vedere
cercetarea pedepsei amenzii, ca pedeapsa principală î n cazul persoanei
juridice, adu când exemple când persoana juridică a fost trimisă în
judecată. Se poate observa în acest capitol că problema răspunderii
penale a persoanei juridice este controversată și a ocazionat exprimarea
de opinii diferite în știința penală modernă, opinii care care sunt
cercetate în cadrul primei secțiuni.
Întrucât societatea este într -o continuă evoluție marcată prin
descoperiri în toate domeniile ce fac ca fiecare an ce trece să pară
desuet, nici instituția pedepsei nu are o prezență statică, astfel în lucrare
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
72
sunt realizate analize comparative între prevederile Codului penal în
vigoare și cele ale Codului penal anterior.
După cum se poate observa pe parcursul acestei lucrări, pedeapsa
penală a fost și va rămâne reacția de bază a comunității față de
fenomen ul infracțional . Astfel sper că prin ace asta lucrare am reușit să
demonstrez pe cât este de importantă problema dat ă, ce impact are ea
asupra so cietă ții contemporane, iar cel mai important lucru, cum se pot
realiza funcțiile și scopurile pedepsei .
Problema scopurilor pedepsei a fost mereu una dintre cele mai
discutate. Nu degeaba s -a repetat că problema dreptului penal începe și
se sfârșește cu fundamentul și scopul pedepsei. Pedeapsa este o
măsura de constrângere și un mijloc de reeducare, prevăzută de lege ,
aplicată de instanța judecătorească infractorului în scopul prevenirii
săvârșirii de inf racțiuni. Poetul Valeriu Butulescu afirma, pe bună
dreptate: „Dacă vrei să pedepsești răul, încearcă să -l vindeci. Pentru rău
nu există pedeapsă mai mare decât transformarea lui în bine.”
Prin urmare, consider că afirmația citată are o bază întemeiată,
reprezentând un adevăr universal -valabil, întrucât pedeapsa, în scop
preventiv și reeducativ este necesară în stabilirea unei direcții către
găsirea identității de sine și formare personalității , conformă nevoilor
sociale. Aplicarea unui sau altui tip de ped eapsă de către instanța de
judecată trebuie să urmărească în mod necesar atingerea scopurilor
fixate prin această instituție de drept penal.
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
73
BIBLIOGRAFIE
I. Legislație
1. Constituția României actualizată și republicată în Monitorul Oficial nr.
767 din 31 octombrie 2003
2. Legea nr. 286/2009 privind noul Cod Penal, publicată în Monitorul
Oficial nr. 510 din 24 iulie 2009, în vigoare de la 1 februarie 2014
3. Codul penal din 1968 republicat în temeiul art. III din Legea nr.
140/1996 în Monitorul Oficial nr. 65 din 16 aprilie 1997
4. Legea nr. 135/2010 pivind Noul Cod de Procedură Penală, publicată în
Monitorul Oficial nr. 486 din 15 iulie 2010, în vigoare din 1 februarie
2014
5. Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a m ăsurilor
privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului
penal , publicată în Monitorul Oficial nr. 514 din 14 august 2013
6. Convenția Europeană a Drepturilor Omului
7. Decretul -Lege nr.6 din 10 ianuarie al Consiliului Frontului Salvăr ii
Naționale
8. Legea nr. 143/2000 privind traficul și cons umului ilicit de droguri ,
publicat în Monitorul Oficial, nr. 362 din 03.08.2000
9. Legea nr. 287/2009 privind Noul Codul civil , republicat în Monitorul
Oficial nr. 505/2011, aplicabil din 1 octombrie 20 11
10. Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, măsurilor
educative și a altor măsuri privative de libertate dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal, p ublicat în Monitorul Oficial, nr.
513 din 14 august 2013
11. Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 186/2009
privind Codul penal, publicat în Monitorul Ofic ial ne. 757 din 12
noiembrie 2012
II. Tratate, cursuri, monografii
1. Antoniu G.,Daneș Ș., Popa M., Codul penal cu explicații suplimentare
pe înțelesul tuturor, Ed. Societății Tempus România, București, 1996
2. Beccaria C., Despre infracțiuni și pedepse, Ed. Știin țifică, București,
1965
3. Boroi A. , Drept penal. Partea generală Conform noului Cod penal,
Ediția 2, Ed. C.H. Beck, București, 2014
4. Boroi A., Drept penal. Partea generală, 2001
5. Brînză W. , Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic,
București, 2012
6. Bulai C., Manual de drept penal, Partea generală, Ed. All Educațional
S.A., București, 1997
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
74
7. Bulai C., Mitrache C., Drept penal român. Partea generală. Culegere
de probleme din pracitca judiciară, Ed. Casa de editură și presă
”Șansa” S.R.L., București,1999
8. Costin D.M. ,Răspunderea persoanei juridice în dreptul penal român,
Ed. Universul Juridic, București, 2010
9. Dongoroz V. , Drept penal, Asociația Română de Științe Penale,
București, 2000,
10. Fodor I., Explicații teoretice ale codului penal român, p. gen., vol. II,
Ed. Academiei, București, 1970
11. Gorunescu M., Barbu I.A., Mihaela M., Drept penal. Partea
generală, Ed. Universul Juridic, București, 2014
12. Ivan Gh., Ivan M ., Drept penal. Partea generală Conform Noului
Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2013
13. Lefterach e L.V. , în Codul penal. Comentarii pe articole, Ed,
C.H.Beck, București,2014
14. Mitrache C., Mitrache C., Drept penal român. Partea generală, Ed.
Universul juridic, București, 2009
15. Nistoreanu Gh.,Boroi A., Curs selectiv pentru examenul de licență,
2002
16. Pașca V., Curs de drept penal. Partea generală, ed. a 2 -a, Ed.
Universul Juridic, București, 2012
17. Rusu M.I. , Drept penal. Partea generală. Conform noului cod
penal, Ed. Hamangiu, București, 2014
18. Streteanu F. ,Drept penal, Partea generală. Ed. Rosetti, București,
2003
19. Toader T., Michinici M -I., Răducanu R., Crișu -Ciocînită A.,
Rădulețu S., Dunea M ., Noul Cod penal, Comentarii pe articole, Ed.
Hamangiu, 2014
20. Udroiu M., Constantinescu V. , Noul Cod penal. Codul penal
anterior , Ed. Hamangiu, București, 2014
21. Udroiu M ., Drept penal. Partea generală, Noul Cod penal, Ed. C.H.
Beck, București, 2015
22. Udroiu M., Procedură penală. Partea specială. Ed. C.H.Beck,
București, 2014
23. Voicu C.,Uzlău S -A., Moroșanu R., Ghigheci C., Noul Cod penal.
Ghid de aplicare pentru practicieni, Ed. Hamangiu, 2014
II. Studii și articole de specialitate
1. Antoniu G. , Sancțiunea penală – concept și orientări, în RRD nr.
10/1981
2. Lascu I. , Papers of the Sibiu Alma Mater University Conference, Fifth
Edition, 24 –26 March 2011, Sibiu – Volume 2
Pedepsele principale în dreptul penal român Bartos Tímea
75
3. Lascu I. , Răs punderea penală a persoanei juridice în lumina noului
Cod penal, în Dreptul nr. 8/2010
III. Resurse electronice
1. www.just.ro
2. www.scj.ro
3. www.legalis.ro
4. www.portal.just.ro
5. www.legeaz.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Lect. univ. dr. Gliga Ioan Constantin Autor : Bartos Tímea BRAȘOV 2016 UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRAȘOV FACULTATEA DE DREPT PROGRAMUL DE STUDI I… [614596] (ID: 614596)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.