Lect. univ. dr. Gheorghe Curcan Absolvent Gabriela Manole CRAIOVA, Anul 2018 UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE ȘTIINȚE DEPARTAMENTUL DE… [305608]

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE

DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific

Lect. univ. dr. Gheorghe Curcan

Absolvent: [anonimizat],

Anul 2018

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE

DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE

RISCURI SI HAZARDE IN MASIVUL PIATRA CRAIULUI

Coordonator științific

Lect. univ. dr. Gheorghe Curcan

Absolvent: [anonimizat],

Anul 2018

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………………..X

1. PROBLEME DE ORDIN GENERAL..………………………………………….…………X

1.1. Istoricul cercetărilor asupra Masivului Piatra Craiului……………………………..…….X

2.1. [anonimizat] …………………X

2. FACTORI ȘI CONDIȚII CE INFLUENȚEAZĂ MANIFESTAREA FENOMENELOR EXTREME ȘI VULNERABILITATEA TERITORIULUI…………………………………..X

2.1. Relieful…………………………………………………………………………………….X

2.2. Factori climatogeni……………………………………………………………………….X

2.3. Factori hidrici………………………………………………………………………………X

2.4. Factori biotici……………………………………………………………………………..X

2.5. Factori antropogeni……………………………………………………………………….X

2.5.1. Exploatările forestiere……………………………………………………………….X

2.5.2.Suprapașunatul………………………………………………………………………..X

2.5.3. Turismul………………………………………………………………………………X

3. PROCESE GEOMORFOLOGICE ACTUALE…………………………………………….X

3.1. Procese gravitaționale…………………………………………..…………………………X

3.1.1. Deplasări lente………………………………………………………………………..X

3.1.2. Prăbușiri………………………………………………………………………………X

3.2. Procese periglaciare și crionivale……………………….…………………………………X

3.2.1. Nivația………………………………………………………………………………..X

3.2.2. Gelivația………………………………………………………………………………X

3.3. Eolizația……………………………………………………………………………………X

3.4. Dinamica versanților………………………………………………………………………X

3.5. Procesul de carstificare și formele carstice rezultate……….…………………………….X

3.6. Procesele biogeomorfologice……………………………………………………………..X

3.7. Procesele fluviatile și lacustre……………………………………………………………..X

3.9. Procesele antropice……….……………………………………………………………….X

4. RISCURILE ȘI HAZARDELE NATURALE………………………………………………X

4.1. Aspecte de ordin teoretic…………………………………………………..……………..X

4.2. Riscuri de natura geomorfologică…………………………………………………………X

4.2.1. Rostogoliri, surpări, prabușiri…………………………………………………………X

4.2.2.Avalanșele……………………………………………………………………………..X

4.2.3. Eroziunea hidrică……………………………………………………………………..X

4.3. Riscuri climatice și hidrologice……………………………………………………………X

4.3.1. Aversele, grindina și fenomenele orajoase…………………………………………..X

4.3.2. Stratul de zăpadă……………………………………………………………………..X

4.3.3. Vânturile……………………………………………………………………………..X

4.3.4. Ceața………………………………………………………………………………….X

5.3.5. Inundațiile…………………………………………………………………………….X

5. IMPACTUL RISCURILOR SI HAZARDELOR ASUPRA TURISMULUI DIN MASIVUL PIATRA CRAIULUI………………………………………………………………X

Concluzii…………………………………………………………………………………………X

Bibliografie selectiva…………………………………………………………………………….X

Introducere

CAPITOLUL 1. PROBLEME DE ORDIN GENERAL

1.1. [anonimizat] o curiozitate aparte pentru descoperirea continuă de lucruri noi și strângerea de informații care să ne ajute să ințelegem cât mai bine mediul inconjurător. [anonimizat]-a lungul timpului în Masivul Piatra Craiului.

Zona tratată de noi în cele ce urmează este una de interes major pentru România, astfel că aceasta a fost studiată direct de către o serie numeroasă de cercetători. Spectaculozitatea masivului nostru este factorul principal care a atras primii oameni de stiință acum mai bine de 250 de ani.

Institutul Cartografic din Viena este cel care a generat primele măsurători topografice atestate documentar și incluse în harta Țării Bârsei în anul 1842. Abia dupa 21 de ani s-au făcut studii geologice mai amanunțite.

Următoarea documentare aborda Avenul de sub Colții Grindului undeva în anii 1900 de către Josef Kolbe. De asemenea, sistemul de peșteri al masivului a fost cercetat amanunțit pe parcursul a 10 ani de către angajații Muzeului Săsesc din Țara Bârsei(1908-1918).

Geograful de origine franceză, Emanuelle de Martonne, considera Masivul Pietrei Craiului a fi “un accident morfologic principal” în formarea Carpaților Meridionali.

Prima lucrare de o reală amploare a fost scrisă în anul 1943, aceasta fiind teza de doctorat a lui N. Oncescu, lucrare ce se intitula "La région de Piatra Craiului-Bucegi. Étude géologique".

S-au efectuat numeroase studii și privind flora și fauna, astfel descoperindu-se în 1851 specia protejată pe care noi astăzi o numim garofița Pietrei Craiului(Dianthus callizonus). După această descoperire un mare număr de botaniști renumiți își vor aduce contribuiția la studiul florei masivului. Dintre aceștia amintim: T. Kotschy(1853), M. Fuss(1866), Simonkai(1886) cu lucrarea de sinteza "Enumeratio Florae Transilvaniae vesculosae critica" , D. Brandza(1898), A. Beldie(1952) și mulți altii. Mai aproape de zilele noastre un număr mare de floriști și fitosociologi și-au îndreptat atenția asupre acestui teritoriu: N. Boscaiu și F. Täuber(1977), I. Cristian-Comes și F. Täuber (1977), B. Drăghici (1980), V. Alexiu (1986), S. Mihăilescu (1999), cercetările continuand până în prezent.

1.2. Așezarea geografică, limitele și caracteristicile generale ale masivului

Masivul Piatra Craiului este reprezentat printr-o creastă impunătoare de origine calcaroasă, bine individualizată și total diferită ca aspect față de zonele înconjurătoare. Este situată în partea de sud vest a Carpaților Orientali, într-o zonă de întrepătrundere a acestora cu cei Meridionali, însa aparținând în totalitate acestora din urmă.

Morfologia unică a masivului a creat o serie de dificultăți în rândul celor care l-au studiat cu privire la definirea lui ca unitate geografică, neștiind daca să-l considere masiv, munte sau lanț muntos. În cele din urmă s-a ajuns la concluzia comună că Piatra Craiului este un masiv muntos de dimensiuni reduse.

Fig.x. Harta localizării Masivului Piatra Craiului

(Sursă date: http://dds.cr.usgs.gov/srtm/,http://earth.unibuc.ro/download/romania-seturi-vectoriale )

Suprafața totală a Masivului este de 104.14 km² de stânci impunătoare și abrupte, fiind localizat din punct de vedere matematic între paralele de 45o35’ latitudine nordică – 45o24’ latitudine nordică și meridianele 25o09’’ longitudine estică – 25o18’ longitudine estică.

Limitele arealului studiat de noi sunt bine delimitate față de zonele învecinate, astfel: în partea de nord-est limita este dată de Culoarul și Valea Bârsei Mari care permit trecerea către Munții Perșani. În partea de vest se individualizează Munții Iezer-Păpușa, iar în partea de est și sud avem Culoarul Rucăr-Bran. Orientarea crestei principale a Pietrei Craiului este pe direcția NE-SV.

Masivul Piatra Craiului a fost declarat rezervație naturală în data de 28 martie 1938, însă au fost luate în considerare doar 440 ha din suprafață. De atunci suprafața declarată protejată a crescut continuu ajungând în prezent la peste 4800 hectare.

În 1990 a trecut de la statutul de rezervație naturală la cel de parc național, an în care se înființează și administrația parcului prin demararea unui proiect de management al conservării și biodiversitătii zonei.

Principala caracteristică a masivului este dată de potențialul morfodinamic, printr-o serie de procese specifice de meteorizare, torențialitate, gravitaționale((prăbușiri, surpări), crionivale, antropice, toate fiind fenomene ce descriu cel mai bine un relief predominant calcaros.

Masivul Pietrei Craiului se desfășoară pe suprafața a două județe, Brașov și Argeș, în cadrul cărora se suprapune peste mai multe localități(Fig.x.). Pe teritoriul Județului Brașov se poate observa cu ușurința că întreaga parte vestică, dar și nordică se regăsesc în comunele Rucăr și Zărnești, iar pe teritoriul Județului Argeș, localitățile Dâmbovicioara și Moeciu sunt cele care administrează Masivul.

În cadrul localităților menționate, amprenta asupra Pietrei Craiului și-o pun orașul Zărnești, comunele Rucăr și Dâmbovicioara, dar și satele: Peștera și Măgura(comuna Moieciu), Sirnea(comuna Fundata), acestea fiind aceleași cu cele ce se ocupă de administrația Parcului Național Piatra Craiului.

Fig.x. Localitățile administrative ale Masivului

CAPITOLUL 2. FACTORI ȘI CONDIȚII CE INFLUENȚEAZĂ MANIFESTAREA FENOMENELOR EXTREME ȘI VULNERABILITATEA TERITORIULUI

2.1. Relieful

Relieful Masivului Piatra Craiului a fost supus unui proces evolutiv deosebit de complex și de durată mare, acesta aflându-se într-o schimbare permanentă chiar și în prezent. Modelarea reliefului nu va fi întreruptă niciodată din cauza factorilor care acționează în permanență asupra lui, astfel dând naștere mereu la noi forme de relief.

Masivul Piatra Craiului s-a format în urma proceselor orogenetice din erele mezozoică și neozoică, fiind puternic afectat de acțiunea agenților externi. Aspectul general este acela al unei spinări puternic pronunțate ce culminează cu Vârful La Om(Vf. Baciului) cu o altitudine de 2.238 m. Este perfect individualizată și diferențiată de lanțurile muntoase înconjurătoare. Piatra Craiului își începe lunga desfășurare calcaroasă(aproximativ 22 km) în Vf. Pietrei Mici cu versanți acoperiți de păduri dese, sfârșind în Culmea Pietricica ale cărei pante coboară până în punctul de confluență al Dâmboviței cu afluentul său, Dâmbovicioara.

Fig.x. Curbele de nivel la nivelul Masivului Piatra Craiului

Geologic vorbind, masivul este doar un flanc al unui sinclinal suspendat, având o alcătuire preponderentă din calcare stivuite la partea superioară, acestea fiind formate în Jurasic(Kimmeridgian). Baza este reprezentată printr-un strat gros de conglomerate formate în perioada Cretacicului(Apțian). În partea vestică își fac apariția șisturile cristaline din Stratele de Leaota, Gârbova și Făgăraș. Deși zona studiată de noi se caracterizează printr-o masivitate sporită, structura sa geologică este fragmentată de numeroase falii cu orientare est-vest(Fig.). În nordul și sudul versantului, faliile predominante sunt cele de tip vertical.

Tipurile reprezentative de relief prin care se definește masivul studiat, sunt: petrografic, structural, dar și glaciar.

De departe, cel care domină este relieful structural pe fondul căruia s-au putut dezvolta și celalte două tipuri. Suprafața structurală predomină în partea de est, partea vestică fiind caracterizată de existența unor abrupturi de o spectaculozitate sporită, fiind, de fapt, un sinclinal suspendat pe structuri cutate. Calcarele se întind pe un fundament de roci metamorfice. Fiind zonă calcaroasă prin definiție, exocarstul este bine reprezentat prin doline și lapiezuri, dar pot apărea și ace, brâne, uvale, colți, chei, câmpuri de pietre, muchii etc. Este prezentă dezagregarea mecanică, proces ce favorizează dezvoltarea grohotișurilor împreună cu fenomenul supranumit “râu de grohotișuri”, dar și a endocarstului(un număr mare de peșteri, avenuri, galerii, stalagmite, stalactite, coloane etc.).

Piatra Mică sau Piatra Craiului Mică se detașează sub forma unei subdiviziuni bine

individualizate cu extremitatea sud estică mai scundă. Pe latura sa vestică Piatra Mica a Craiului se diferențiază de împrejurimi prin văile care coboară din vârful Curmătura. De la punctul cel mai înalt al acestei subdiviziuni, 1816 m în vârful cu același nume, se poate admira o panoramă superbă asupra Țării Bârsei și Zărnețtilor. Privind în ansamblu, Piatra Craiului Mică prezintă o formă ușor rotunjită, cu partea superioară relativ netedă, acoperită în mare parte de jnepenișuri.

Profilul este mai pronunțat în zona abruptului nordic unde “Dosul” Pietrei Mici domină împrejurimile. Spre sud aspectul devine mai variat, regăsindu-se poduri suspendate numeroase, pante domoale, dar și ape care au săpat chei spectaculoase în stâncărie. În această zonă se află și punctul de cazare turistică numit Cabana Curmatura, o unitate de cazare foarte apreciată de către iubitorii de natură și drumeții, fiind punct de plecare pentru câteva trasee montane.

Fig.x. Vedere panoramică asupra Vf. Ascuțit

Piatra Craiului este întreruptă în partea sudică, în dreptul Vf. Turnul printr-o spintecătură numită Curmătura Pietrei Craiului. In porțiunea centrală se înalță un turn de piatră acoperit de vegetație deasă ce separă șaua Crăpăturii(1660 m) la est, zonă străbătută de un drum adesea utilizat de turiști. Punctul cel mai coborât al acesteia se află la altitudinea de 1620 m, așadar o diferență de nivel foarte mică între cel mai înalt punct și cel mai jos.

Piatra Craiului Mare, dupa cum ii spune și numele, este principala unitate de relief din masiv, caracterizându-se prin întindere și diversitatea peisajului, fapt pentru care va urma să o prezentăm mai în detaliu. Pe linia de creastă principală se conturează mai multe vârfuri ce culminează în zona centrală, acolo unde se ating cele mai mari altitudini( Vf. La Om sau Piscul Baciului-2 239 m). Dupa aproximativ 300 m spre sud întâlnim șaua Grindului, supranumita și “poarta naturală” de acces a turiștilor.

Piatra Craiului mare a fost împărțită în 2 segmente principale: Creasta Nordică între Vf. Turnul și șaua Grinduri și Creasta Sudică între șaua Grinduri și șaua Funduri.

Creasta Nordică are aspectul unui fierăstrău străpuns de numeroase vârfuri și strungi, redresate la verticală sau chiar răsturnate. La SV de Padina Popii altitudinile încep să depășească frecvent pragul de 2000 m. Odată ce inaintăm și mai spre sud descoperim o strunga de o adâncime considerabilă situată la obârșia Canionului Ciorînga Mare. Din acest punct pe o distanță de circa 600 m se desfășoară zona cunoscută sub denumirea de “Țimbalele”. Odată cu depașirea vârfului dintre Țimbale, terenul prezintă un grad de accidentare mai ridicat, astfel obligându-i pe turiști să aleagă rute ocolitoare.

La SV de Țimbale începe zona Clăilor, creasta fiind scindată de firele unor foste albii de râu, acum secate. La sud de Vf. Zbirii începe o curbare puternică a crestei principale pronunțată către est, purtând denumirea sugestivă de Căldarea Ocolită.

Creasta Sudică pornește din șaua Grindului și urcă până în Vf. Grind(2 229 m) de unde creasta începe să scadă treptat în înălțime pe măsura ce înaintăm spre sud. Vârfurile ascuțite ce

se succed uniform sunt reprezentate de capetele stratelor de calcar puternic redresate. Cel mai impresionant peisaj întâlnit în creasta Sudică se suprapune porțiunii denumite Coama Lungă având aspectul unui acoperiș de casă. Spre sud altitudinile mari încep să se piardă în ciuda faptului că versantul vestic devine tot mai abrupt și total inaccesibil amatorilor.

Abruptul nord-vestic este unit prin multiple brâne sau prispe înierbate ce se succed între Umerii Pietrei Craiului și Padina Închisă. Acestea au aspectul unor grădini puternic acoperite de vegetație, totodată fiind locurile preferate de vizitat ale drumeților experimentați. Abruptul este brăzdat de numeroase văi torențiale, văi ce se drenează în Bazinul Bârsei.

Deși mai restrâns ca întindere, Abruptul Vestic este cel puțin la fel de sălbatic și izolat

precum cel nord-vestic, prin plasarea lui mai indepărtată față de localități și cabane. Începând din Culmea Tămașului și până în Valea Urzicii, abruptul capătă o înfășișare ce contrastează puternic cu cel nord-vestic, prin prezenșa văilor ce conturează obârșii la poalele pereților masivi. Cu excepția Văii lui Ivan ce pornește chiar din vârful crestei spre poale, restul obârșiilor își au originiea la baza pereților masivi, albia lor dispărând aproape complet în zona marilor acumulări de grohotișuri, revărsate până aproape de limita cu vegetația forestieră.

După cum aminteam mai sus, baza pereților se caracterizează prin prezența unor acumulări substanțiale de grohotiș dintre care se remarcă Horjul Mare cunoscut și sub denumirea de Marele Grohotiș. Dau o notă caracteristică peisajului, formele de relief carstic prezente în această arie prin Peștera Stanciului și cerdacul Stanciului, precum și Moara Dracului.

Abruptul estic este caracterizat prin pante domoale pe care se practică intens pășunatul, peisajul lin fiind întrerupt din cand în cand de mici insule de stâncării, țarcuri, muchii, în partea centrală conturându-se cumpăna de ape a Carpaților, întreruptă brusc de masa de calcar a crestei principale. Deși măreția acestei subdiviziuni nu poate concura cu cea a celorlalte, este cea mai vizitată de turiști datorită accesibilității sporite și a traseelor marcate. Între Vf. La om și Turnul se conturează 3 trasee ce conduc către creastă, iar un al 4-lea înconjoară baza versantului dintre care amintim: Brâul ”La Polițe”, Hornurile Mărtoiului, și Hornurile Grindului.

De la nord către sud văile brăzdate se succed dând naștere unor bazine drenate spre Prăpăstii, unde Rîul și-a adâncit albia. Dintre aceste bazine, amintim, Valea Curmăturii, Valea Cheii, Vlădușca, Cheii de Sub Grind, Căpățânelor, Funduri. În Valea curmăturii s+au format o serie de chei cunoscute si sub denumirea de Prăpăstiile Zărneștilor. Aceasta conturează la un moment dat împreună cu Valea Curmăturii punctul de formare al Râului.

Valea Cheii de sub Grind se află situată în zona cea mai înalta a Masivului Piatra Craiului, de unde se formează numeroase jgheaburi si hornuri, printre care cele mai cunoscute sunte cele patru hornuri ale Grindului.

Vârful Piatra delimiteză în partea de sud Valea Funduri de Valea lui Stinghie, toată această zonă mai purtând si denumirea de “muntele Funduri”, cu toate că în realitate ea aparține de Plaiul Oii. Pentru a nu se creea confuzii, vom folosi denumirea de Valea Funduri si nu de Muntele Funduri.

Culmea Pietricica este o prelungire mult mai joasă a Șeii Funduri cu care se încheie impozanta creastă a Pietrei Craiului. Din punct de vedere turistic, nu prezintă interes sporit pentru drumeți, dat fiind faptul că este în totalitate acoperită de păduri dese ce blochează vederea de ansamblu și nu are trasee marcate. Orientarea generală este nord-sud, având totuși o ușoară arcuire către vest, culminând în vârful omonim, cu altitudinea de 1699 m. În jumătatea nordică, pornind din Vârful “La Arsuri”(1853 m) aspectul de creastă înca poate fi observat. Denumirea sugestivă a acestui vârf este o trimitere directă către acțiunile de defrișsare masivă prin procesul de ardere pentru a extinde zonele destinate pășunatului.

Versanții Culmii Pietricica sunt brăzdați de mai multe văi, dintre care le amintim pe cele mai importante: Valea cu Apă, afluent al Văii lui Ivan; Valea Speriatei, Valea Largă, Valea Seacă, constituind o parte din afluneții Dâmboviței.

2.2. Factori climatogeni

Masivul Piatra Craiului fiind poziționat în zona de tranziție dintre Carpații Meridionali și cei Orientali, este afectat de interferența maselor de aer nord-vestice cu cele estice, fapt ce duce la formarea unui climat ușor diferit față de regiunile învecinate. Aceste interferenșe duc chiar la deosebiri notabile ale caracteristicilor climatice dintre cei doi versanși în funcție de expunerea lor la razele soarelui. De aici se creează un efect de domino ce influențează toate componentele mediului, precum și morfodinamica ce va contribui la producerea hazardelor naturale.

Temperatura aerului prezintă valori ușor mai ridicate decât a masivelor muntoase învecinate, cu aproximativ 2°C. Astfel ca zona inferioară a versanților, dar și poalele masivului sunt străbătute de izoterma de 2°C, în timp ce spre creasta principală temperatura medie anuală scade în jurul valorii de 0°C. Cele mai scăzute temperaturi se înregistrează la cotele înalte ale crestei, în principalele vârfuri: Vf. Om(cunoscut și ca Piscul Baciului), Vf. Căldarii Ocolite, Vf. Zbirii, Vf. Ascuțit, s.a. Trecerea de la temperaturi pozitive pe timpul zilei la cele negative pe timpul nopții creează condiții propice pentru apariția fenomenului de gelifracție care induce desprinderea frecventă a fragmentelor de roci și apariția avalanșelor.

Nebulozitatea prezintă valori ridicate date fiind altitudinea mare și masivitatea crestei Pietrei Craiului. Etajele alpin și subalpin sunt puternic influențate de prezența norilor, avand o valoare medie anuală a nebulozitații cuprinsă între 180 și 200 de zile. Aceste valori scad odată cu altitudinea, ajungând la doar 60-80 de zile la poale.

Ca urmare a nebulozității cu valori ridicate, pe timp de vară, calcarele albe din componenta masivului reflectă în atmosferă o cantitate însemnată de caldură. Aerul care se ridică prezintă o răcire adiabatică, astfel creându-se condițiile perfecte pentru formarea norilor de tip cumulus care dau o cantitate mare de precipitații. Poziția izolată în cadrul unei vaste arii depresionare, dar și orientarea versanților pe direcția NE-SV face ca masivul să primească o cantitate de precipitații cu limitele cuprinse între 1000-1200 mm. Uniformitatea reliefului contribuie la distribuirea relativ egală a precipitațiilor pe suprafața aferentă. Aproximativ 50% din precipitații cad sub formă de zapadă sau lapoviță. Lunile cu cele mai abundente precipitații reprezentate prin ploi(uneori cu descărcări electrice) se regăsesc în intervalul mai-iunie și august. De precizat ar fi că ploile sunt distribuite relativ uniform, însă precipitațiile solide cad cu precădere pe versantul de răsărit. Abundența averselor duce la apariția fenomenelor de risc geomorfologic.

Vântul este un fenomen cu un puternic impact asupra modelării reliefului din masivul muntos al Piatrei Craiului în special în zona de creastă unde masele de aer acționează cu putere, ducand la lipsa creșterii vegetației. Pe vârful crestei curenții de aer circulă în permanență, variind doar intensitatea. Valorile medii aproximative ale circulației maselor sunt cuprinse între 2,9 și 4,9 m/s. Lipsa vegetației de pe creastă constituie un risc crescut pentru formarea de avalanșe și vânturi puternice, acțiuni ce pot provoca accidente care implică turiști.

2.3. Factori hidrici

Rețeaua hidrografică prezintă un rol deosebit de puternic în suținerea vieții, dar având impact și asupra factorilor morfogenetici și morfodinamici. Constituția preponderant calcaroasă a reliefului din Munții Piatra Craiului conduce la existența unei rețele hidrografie slab dezvoltate, rețea care nu este capabilă să rețină apele de infiltrație. Acest fapt duce la activarea proceselor de șiroire și torențialitate, fenomene caracterizate prin imprevizibilitate și risc crescut. Astfel, râurile cu regim de scurgere permanent se întâlnesc la periferia masivului, însa debitele sunt destul de reduse.

In zona stâncoasă de peste 1200-1400m, pe văile versanților abrupți nu re regasește apă decât sub formă de ape de șiroire formate în urma unei ploii abundente. Rețeaua hidrografică aparține mai multor bazine principale și anume: Bârsa Mare și Râul Mare sunt afluenți ai Bazinului Oltului; Dâmbovița si Dâmbovicioara aparțin Bazinului Damboviței(aici se regăsesc și câteva izvoare de pe traseele marcate, dar și de pe traseele nemarcate).

Tab. 4 Numărarea segmentelor de râu, lungimile segmentelor și lungimile medii

2.4. Factori biotici si pedogeografici

Vegetația. Condițiile bio-pedo-climatice impun o etajare a vegetației și faunei. Pornind de la baza masivului întâlnim următoarele etaje: etajul montan (sub 1500 m), etajul subalpin (1500-2000 m), etajul alpin (peste 2100 m). Au un rol de pătură tampon, fiind interpuse între agenții modelatori și suprafața de relief, influențând acțiunea agenților morfologici externi (Urdea, 2000).

Etajul montan se caracterizează prin păduri compacte de făgete la altitudinile joase, iar la limita superioară printr-un amestec al pădurilor de foioase cu cele de conifere. Arborii reprezentativi, sunt: făgetele(Fagus silvatica), rașinoasele împreună cu bradul alb(Abies alba, Abies pectinata), dar și pâlcuri de tisă(Taxus baccata).

Etajul subalpin este bine definit prin păduri compacte de molidișuri(Picea abies) la limita inferioară, continuându-se spre creasta cu suprafețe de ienupăr(Juniperus) si jnepenișuri(Pinus mugo).

Etajul alpin se suprapune zonei de creastă și versanților abrupți unde condițiile sunt aspre, iar vegetația este reprezentată prin specii saxicole și calcicole, unele dintre ele fiind declarate specii protejate: floarea de colț(Leontopodium alpinum), piciorul cocoșului(Ranunculus alpestris), garofița Pietrei Craiului(Dianthus callizonus),asociații de graminee și ciperacee.

Fig.x. Garofița Pietrei Craiului

Fauna nu prezintă diferențieri majore față de cea specifică poziționării geografice și altitudunii cu excepția faptului că în etajul alpin se întâlnește una dintre cele mai numeroase turme de capre negre(Rupicapra rupicapra) datorită statutului de animal protejat de care se bucura. Viețuitoarele prezente în acest areal contribuie uneori și la acțiuni negative prin procese de dislocare a unor roci, iar în zonele unde se practică pașunatul apare fenomenul de tasare.

Prezența unor specii rare atat de plante cât și de animale a dus la înființarea mai multor zone protejate, dar și a declarării suprafeței pe care se întinde masivul ca fiind parc național.

Clasele de soluri întâlnite în Masivul Muntos Piatra Craiului sunt: molisoluri-rendzine pe calcare; pădurile de fag și rășinoase se suprapun peste cambisoluri, în timp ce molidișurile și jnepenișurile se suprapun peste spodosoluri. Pe areale mai restrânse întâlnim și soluri neevoluate-litosoluri.

2.5. Factori antropici

2.5.1. Exploatările forestiere

Contribuția antropică a început să afecteze mediul natural încă de la apariția primilor oameni, însă, pe acea vreme modificările constau doar în defrișarea unor suprafețe reduse de pădure în scopul de a se încălzi. Odată cu înaintarea în timp, activitatea antropică a început sa își pună amprenta tot mai adanc asupra padurilor.

Exploatarea forestieră presupune un ansamblu de activități economice și silvice prin care se urmărește valorificarea biomasei lemnoase prin introducerea acesteia în circuitul economic. Daca la inceput se taiau suprafete mici de padure, în prezent s-a ajuns la suprafete uriașe taiate irațional pentru extinderea așezărilor omenești sau a pășunilor pentru ovine și caprine. Pe lângă aceste motive relativ întemeiate, se defrișează și în mod ilegal.

Exploatarea forestieră este o acțiune cu caracter strict negativ. Suprafețele împădurite sunt principalele consumatoare de dioxid de carbon din atmosferă eliberând în același timp cantități considerabile de oxigen, iar pe de altă parte constituie mediul de viață pentru o varietate mare de specii ale unor plante și animale.

Vegetația forestieră a fost și este încontinuare un factor determinant asupra modelării scoarței terestre. Influența geomorfologică s-a reflectat în depozitele de cărbuni formați printr-un proces îndelungat în subsolul pădurilor, depozite ce acum prezintă o importanță economică încă indispensabilă. Unul dintre cele mai importante roluri este acela de protecție a solului împotriva alunecărilor de teren și a eroziunii, fenomene cu un puternic grad de risc.

Influența exercitată asupra climei: este barieră împotriva maselor de aer oferind adăpost pentru animale și plante, încetinind evaporarea apei din sol și transpirația excesivă a plantelor. Dioxidul de carbon are proprietatea de a reține căldura în atmosferă contribuind ușor la fenomenul de încălzire globală care creeaza dezechilibre puternice prin intensificarea vânturilor pana la cote alarmante, apariția tot mai frecventă a feneomenelor extreme etc.

Vegetația își aduce un aport uriaș și în stabilizarea solului prin fixare, astfel reducand probabilitatea apariției alunecărilor de teren și a prăbușirilor sau tasărilor.

Înlocuirea vegetației naturale și a pășunilor cu suprafețe cultivate de om are ca rezultat dezechilibre între componentele naturale ale mediului care duc la accelerarea proceselor de modelare a reliefului prin desțeleniri și accelerând procesul de tasare. Un alt rol important al arborilor din păduri este că rețin un procent foarte ridicat(peste 40%) din apa provenită din precipitații și topirea zăpezilor reglând debitul de scurgerea al râurilor din zona montană, reducând astfel riscul de viituri și inundații.

Lipsa de raționament de care dăm dovadă uneori poate duce la urmări grave, precum degradarea terenurilor, cu atât mai mult cu cât despăduririle au loc în zone cu relief deja

instabil și predispus la factori de eroziune și alunecări de teren așa cum este cel din zona montană. Solul nu numai că se erodează cu rapiditate sporita, dar prezintă și o subțiere a stratului, modificându-se regimul hidrotermic accentuând procesul de pseudogleizare.

Fig.. Defrișarea pădurilor în Masivul Piatra Craiului

2.5.2. Suprapășunatul

Pășunatul este o activitate ce se practică în fiecare an în sezonul cald, cu precădere pe versantul estic unde condițiile sunt mai prielnice. Aceasta pendulare continua a animaleor a dus la formarea unor cărări bine definite pornind de la bazele versanților până în vârful acestora. Pe culmea Pietricica acest tip de activitate este cel mai intens practicat datorită culmilor mai domoale.

Efectele pașunatului excesiv sunt vizibile prin alterarea invelișului edafic, observându-se înmulțirea mărăcinișurilor cu rol scăzut în stabilizarea terenurilor în detrimentul covorului vegetal înierbat. Înmulțirea numărului de animale din componența stânelor duce la dezgolirea solului care își pierde proprietățile regenerative. De asemenea, spațiul restrâns în care sunt ținute un număr mare de exemplare domestice în cadrul stânelor duce la tasarea solului până în punctul în care covorul vegetal nu mai crește o lungă perioadă de timp, favorizând alunecările de teren.

2.5.3. Turismul

Omul contribuie la degradarea, uneori chiar la distrugerea totală a unor areale din mediului ambiant printr-un număr mare de activități pe care le practică, printre acestea numărându-se și turismul. Această ramură a economiei se dezvolta tot mai mult, investițiile și beneficiile de pe urma ei crescând exponențial. Turismul devine, astfel, activitatea preferată a celor dornici de a vizita locuri noi și de a se recrea.

Dorința noastră crescandă de a cunoaște cât mai profund ceea ce are natura de oferit este un aspect pozitiv, însă nu și atunci cand binele nostru de moment conduce la un râu pentru ecosistem. Este necesară respectarea legilor implementate cu privire la traseele turistice, zonele unde avem voie să pătrundem și zonele unde accesul ne este interzis. Din nefericire sunt mulți cei care încalcă aceste limite reducând șansele de recuperare ale unui ecosistem fragil.

Practicarea activităților turistice de toate tipurile impun existența unei infrastructuri mai mult sau mai puțin bine puse la punct(spații de cazare, restaurante, locuri de tratament). Uneori, aceste infrastructuri sunt amplasate în zone vulnerabile, unde există deja riscul producerii unor alunecări de teren sau a avalanșelor, fenomene declanșate adesea de zgomotele produse de turiști.

Construirea stațiunilor balneare, a pârtiilor de schi sau doar a cladirilor care deservesc la

relaxarea populației în mijlocul naturii afectează mediul dacă poziționarea lor nu este stabilită în

urma unor cercetări și studii amănunțite ale zonei respective.

Impactul pe care îl au activitățile turiștilor asupra cadrului natural declanșează o serie de factori, producând: schimbări la nivelul speciilor faunei și florei, poluare, eroziune, creșterea riscurilor producerii unor incendii, dar afectează și vizualul prin priveliștea neplăcută asupra gunoaielor și deșeurilor lăsate în urmă de seriile anterioare de turiști.

Fig.x. Activitățile antropice din Masivul Piatra Craiului

Conform Fig. cea mai practicată activitate antropică este cea de defrișare, prezentă în special în jumătatea sudică a Masivului, unde pădurile sunt mai frecvente, iar accesul este facil prin comparație cu jumătatea nordică unde avem un peisaj predominant stâncos.

In extremitatea nord-estică a zonei de studiu, observăm prezența unor cariere de extracție a pietrei, localizate pe teritoriul Comunei Zărnești(fig.), unde au avut loc numeroase dispute cu privire la problemele cauzate de prezența autovehiculelor cu tonaj mare și a poluării aerului, dar și fonice.

Fig.x. Cariera de la Zărnești

Consilierii locali susțin că în ultimii ani s-au investit sume mari pentru ca Zărneștiul să devină un oraș curat, ecologic și o destinație care să atragă tot mai mulți turiști. Deschiderea carierei de piatră ducea și la tranzitarea orașului de către mașini și utilaje de mare tonaj, care ar degrada străzile reabilitate.

Peste tot în țară apar tot mai multe cariere ce ne devasteză peisaje valoroase pe veci, cu costuri asupra calității vieții, pe termen lung, incalculabil. Se deschid cariere chiar și în ariile naturale protejate unde se afla un ecosistem cu un echilibru fragil și sensibil la schimbări.

La nivelul solurilor începe să se manifeste eroziunea prin tasarea și compactarea acestora, fenomene ce intensifică scurgerile pluviale, astfel mărind șansele producerii eroziunii de suprafață. Zgomotul predispune solurile cu o structură precară la alunecări spontane de teren sau chiar la căderi de bolovani.

Deși noi suntem cei care uneori distrugem cadrul natural, tot noi am încercat să găsim soluții pentru a salva ce a mai rămas din ecosistemele valoroase prin declararea unor zone protejate cunoscute ca parcuri naționale și naturale, rezervații naturale, rezervații ale biosferei etc., asa cum este și cazul Parcului Național Piatra Craiului.

CAPITOLUL 3. PROCESE GEOMORFOLOGICE ACTUALE

3.1. Procesele gravitaționale

O categorie aparte de forme de relief este direct afectată de gravitație, aceasta reprezentând nu numai forța ce declanțează procese specifice complexe, dar și cea care întreține și sculptează relieful . Gravitația, deși nu poate fi percepută imprimă materialelor din depozitele de versant și rocilor o mișcare cu viteze variate.

Procesele gravitaționale sunt de două tipuri: bruște(prăbușiri, surpări, alunecări de teren) și lente reprezentate prin deplasări în lungul substratului, îngheț-dezgheț(tasare, coraziune, creeping).

3.1.1. Deplasările lente

Deplasările lente afectează substratul de suprafață de pe versanți cu pante prin creep și coraziune în zonele de obârșie ale văilor vestice din masiv, solifluxiune și prin tasare din cauze antropice. Acestea sunt mișcări imperceptibile, de regulă de durată scurtă și suprafețe reduse. Asupra producerii lor acționează doua categorii de forțe, astfel: anumite variații ale cadrului natural(dezagregarea, temperatura, umiditatea) duc la sporirea instabilității teritoriului; mai apoi legaturile dintre particule se slăbesc permițând gravitației să intervină în încercarea de a restabili echilibrul. Ca urmare, elementele angajate în acest proces vor suferi deplasări ușoare în scopul creării unei noi poziții de echilibru. Pe lângă acești factori generali se adaugă și factorii specifici de natură climatică și litologică, astfel individualizându-se o serie de deplasări lente la nivelul solului.

Fenomenul supranumit „creep” sau „reptație” reprezintă o deplasare extrem de lentă ce se realizează la nivel de particulă. Variațiile de temperatură, circulația lentă a apei și penetrarea solului de către rădăcinile covorului vegetal, determină producerea unei presiuni în depozit, fapt ce impunea mișcarea fiecărei particule în parte. Reptația presupune deplasarea imperceptibilă catre locul cu rezistența mai redusă în direcția de înclinare.

În zonele unde există arbori suficient de puternici care să acționeaze ca un obstacol în fața creep-ului, se vor creea depozite neuniforme, astfel în spatele obstacolului se vor acumula particulele angrenate în deplasare, iar în fața nemaiexistand nimic care să le împiedice ele vor înainta dezgolind rădăcinile copacului. Adesea acest proces este asociat cu spălarea în suprafață. Dacă în cazul copacilor cu rădăcini puternice nu se produc schimbări prea mari, atunci când creep-ul întalnețte vegetație slab înrădăcinată, deplasarea duce cu sine și covorul vegetal către baza pantei.

Coraziunea(deraziunea) reprezintă un proces de deplasare în sensul pantei atat a elementelor din care este alcătuit depozitul cât și a capetelor stratelor de sub acesta. Stratele numeroase cu poziție aproape verticală din Munții Piatra Craiului constituie un mediu prielnic pentru producerea deraziunii, fiind influențată și de prezența pe perioade îndelungate a stratului de zapadă.

3.1.2. Prăbușirile

Prăbușirile sunt fenomene determinate de deplasări rapide ale maselor de rocă pe versanții abrupți(cu o pantă mai mare de 40°) cu vegetație redusă sau inexistentă, manifestându-se prin cădere liberă, salturi sau prin rostogolire. Anotimpurile de tranziție sunt cele care prezintă condiții favorabile declanșării prăbușirilor, în special la începutul primăverii când este prezentă alternanța dintre îngheț și dezgheț. Diferențele de temperatură dintre nopțile și diminețile de primăvară duc la lărgirea crăpăturilor deja existente, micșorarea coeziunii rocilor, favorizând desprinderea unor fragmente de dimensiuni variabile.

O altă cauză ce duce la apariția prăbușirilor o reprezintă subsăparea bazei versanților prin acțiunea apelor râurilor, în special când este vorba despre relief calcaros, cunoscut pentru solubilitatea în apă, așa cum este cazul în Munții Piatra Craiului. Pe vârfurile cele mai înalte ale masivului nostru, vântul este un alt factor determinant ce unori atinge viteze atât de mari încat poate disloca blocuri de rocă, dacă acestea au un echilibru precar.

Desi prăbușirile sunt acte bruște cu rezultate vizibile imediat(blocuri de roci răspandite la baza versantului sau pe căile de acces), totuși se pot diferenția câteva faze în evoluția lor dinamică. Mai întâi este necesară o perioadă lungă de timp în care meteorizarea să își exercite acțiunea asupra unei zone cu potențial de prăbușire sau surpare, astfel slăbindu-se și mai mult echilibrul precar al versantului în cauza.

Ruperea echilibrului se produce doar în prezența unor factori externi care să acționeze asupra zonei slăbite(o perioadă cu precipitații peste medie, creșterea bruscă a temperaturii, cutremure sau chiar în urma unor explozii provocate în carierele de exploatare ce sunt deja cunoscute ca fiind areale cu o stabilitate a solului extrem de sensibilă.

Abia din acest moment începe să acționeze gravitația în mod direct imprimând viteza rocilor destabilizate în funcție de dimensiunile lor, cele mici fiind mai puțin afectate datorită greutății reduse și rămânând la baza versantului, iar cele de dimensiuni mari căpătând viteză și rostogolindu-se pe distanțe mai mari.

Prezintă un grad de risc sporit pentru căile de comunicație și așezările umane din apropierea lor, nu puține fiind cazurile în care vieți omenești au fost curmate în urma prăbușirilor în zone frecventate de turiști. Cu toate acestea afectează suprafețe relativ mici de relief, rețele hidrografice și structuri vegetale. Uneori pot însoți avalanșele mărindu-le gradul de risc.

Fig. Configurația căderilor de masă în roci potențial instabile

(după Hantz et al., 2003)

3.2. Procese periglaciare și crionivale

Intrepătrunderea factorilor geosistemici a favorizat manifestarea proceselor periglaciare înca din Pleistocen. Grohotișurile fixe sau mobile și relieful de tip rezidual, atesta gradul de intensitate al gelivației, nivației, dar și al eolizației. Fenomenele periglaciare și crionivale provoacă o serie de procese, precum: perturbarea structurilor inițiale prin creșterea volumului gheții din sol, congelifluxie, șiroire, eolizație, contracții termice etc. Inghețul si dezghețul produc o dezagregare puternică în timp ce efectele nu întârzie să apară în funcție de proprietățile gelive ale rocilor din alcătuire.

3.2.1. Nivația

Nivația reprezintă acțiunea de modelare exercitată de zapadă asupra formelor de relief montane. În Piatra Craiului este prezentat un număr mare de depresiuni nivale(bazinete) formate în zonele de confluență a văilor, atat pe verantul vestic(Pad. Hotarului, Pad. Lui Călineț, Șpirlea, Valea Urzicii), cât și pe versantul estic(Brusturețului. Martoiu, Vlădușca, Grind).

Unul dintre cele mai importante fenomene este avalanșa, aceasta formându-se ori de câte ori se întrunesc condițiile specifice. Avalanșele se declanșează în lungul pantelor abrupte, cu declivitate cuprinsă între 25-500, lipsite de vegetație, asa cum sunt majoritatea versanților Pietrei Craiului.

Atunci cand forta gravitației reușește să depășească forța de frecare este momentul în care

se declanșează avalanșa. Forța exercitată de gravitație se accentuează atunci cand masa zăpezii crește, când au loc cutremure sau zgomote puternice etc.

Fig. Reprezentarea culoarelor de avalanșă în Masivul Piatra Craiului

Prin repetarea avalanșelor pe aceleași zone, se creează culoarele de avalanșă care sunt caracteristice versantului vestic, de multe ori străbătându-l aproape în întregime. Acestea au o structură bine definită formată din: pâlnie nivală sau circ în partea sa superioară; culoarul pe care se găsesc morene nivale formate din zapadă; la baza culoarului se regăsesc conuri de grohotiș și pietrișuri, uneori potcoave nivale. Zăpada aflată în deplasare exercită o acțiune distructivă pe suprafața pe care o ’’mătura” în calea sa, atrenând astfel materialele dezagregate anterior. În acelasș timp se produce dizolvarea rocilor de natură calcaroasă rezultând, astfel, văile de tip padină unde urmează să se producă acțiuni de prăbușire.

Avalanșele sunt de două feluri: umede și uscate. Avalanșele umede se produc atunci când temperatura crește, începe procesul de topire, iar solul de sub se înmoaie, astfel favorizându-se alunecarea. Avalanșele uscate se produc în condiții de ger, afectand doar stratul proaspat de zăpadă care are o consistență pufoasă, aerată, spre deosebire de cel de sub care este compact și stabil. Cele uscate ating viteze mai mari de până la 200 km/h și sunt mult mai numeroase pe Creasta Pietrei Craiului, pe cand avalanșele umede ajung la viteze de aproximativ 80 km/h și se întâlnesc mai rar.

Dupa cum se poate observa din Fig.x. în zona studiată de noi, culoarele de avalanșă sunt concentrate în zona de centru continuandu-se pana în nord, acestea fiind și arealele unde altitudinile sunt cele mai ridicate din masiv.

3.2.2. Gelivația

Gelivația este un proces asociat cu o multitudine de denumiri, precum: gelifracție, congelifracție, crioclastie sau crioclastism. Este specifică perioadelor cu oscilaăi dese între temperaturi de îngheț și de dezgheț. Fragmentele rezultate în urma gelivației poartă denumirea de gelifracte. Cu toate acestea, fragmentele prezintă dimensiuni diferite in funcție de duritatea și tipul de rocă din care au fost desprinse, astfel cele de dimensiuni mai mari intrând în categoria macrogelifractelor, iar cele mici în cea a microgelifractelor. Ca și nivația este un fenomen ce se produce cu precadere în timpul primăverii și presupune existența câtorva etape care se succed, astfel: în prima fază, apa rezultată din procesul de dezgheț pătrunde în fisurile și porii rocilor, urmând ca atunci când temperatura va scădea suficient să se transforme în gheața care își mărșste volumul exercitând presiune asupra rocii.

În regiunile puternic afectate de gelivație așa cum este și cazul în Munții Piatra Craiului la altitudini mari, în special pe un substrat calcaros, se conturează forme de relief specifice, precum pâlniile de gelifracte, firidele sau surplombele, dar și formarea grohotișurilor.

Fig.x. Rocă afectată de procesul de gelivație.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Geliva%C8%9Bie#/media/File:Weathering_freeze_thaw_action_iceland.jpg

3.3. Eolizația

Eolizatia reprezinta actiunea generata de catre agentul intermitent numit vant, care se manifesta in orice sezon, dar la intensitati diferite. Efectul actiunii eoliene asupra reliefului este conditionat de viteza de propagare a curentilor de aer, de prezenta cristalelor de gheata, nisip sau praf, dar si de gradul de acoperire al suprafetei cu vegetatie.

Vantul actioneaza in doua moduri: prin reducere-modelare si prin depunere. In prima faza exercita actiuni de coroziune si slefuire asupra rocilor, fenomen ce se produce atunci cand exista o incarcatura cu materiale solide(pietris, nisip, particule de gheata). Faza de transport(deflatia) si depunere are loc atunci cand viteza de propagare a aerului scade, materiale transportate in prima faza incepand sa se acumuleze la sol.

Relieful expus timp indelungat la actiunea eolizatiei va prezenta o forma aflata intr-o continua modelare si schimbare prin eroziune care sculpteaza muchiie pietrelor sau creeaza alveole si nise cu puncte slabite de sustinere. Depunerea materialelor contribuie la formarea troienelor de zapada, acumularilor de praf in strate subtiri, iar pe termen lung dezvoltare de loessuri.

Acțiunea este resimțită la altitudini de peste 1000 m, în special pe versanții nord – vestici, vestici, nordici, expuși direcției generale de acțiune a vântului (NE–SV). Contribuie la accentuarea dezagregării și eroziunii (deraziunii), la evoluția abrupturilor și stâncăriilor, crestei și a muchiilor secundare, accentuând formarea țarcurilor, acelor, vârfurilor piamidale, arcadelor și ferestrelor periglaciare.

3.4. Dinamica versantilor(studiu de caz-Bazinul Hidrografic Valea Prapastiilor))

Am ales ca suprafata de studiu amanuntit Bazinul hidrografic Valea Prăpăstiilor, situat în partea de nord-est a Masivului Piatra Craiului. Cuprinde în totalitate suprafața versantului estic al Crestei Nordice și sud-estul Pietrei Mici. Versanții sunt complecși, de dimensiuni mari (1500 m lungime)

Fig.x. Dinamica versantilor

Analizând și corelând multitudinea datelor oferite de harțile geologice, morfometrice, dar și cele morfografice, precum și realitatea de pe teren, am conturat harta unităților funcționale de versant în care am identificat 9 tipuri pe care le vom explica in cele ce urmeaza conform Fig.x. de mai sus.

Ritmul alert și intensitatea modelării versanților, evidentiaza inexistența unui strat gros de aluviuni precum și lipsa văilor în formă de “V” ascuțit, cu excepția micilor sectoarelor de chei si prezinta puternice procese de evacuare a materialelor erodate de pe versanți. Intensitatea lor a fost influențată, în primul rând de tectonica regiunii și gradul ridicat de înclinare al pantelor. Evoluția ascendentă a întregului bazin poate fi explicata prin fenomenul întâlnit pe întregul versant estic si anume: competența de transport a râurilor și ritmul lor de adâncire este mult mai mare decât ritmul pe care il are eroziuniea în suprafață a versanților și capacitatea de depunere a materialelor rezultate din aceste procese (Pițigoi, Matei, 2002).

Observam ca in dinamica versantilor au loc procese complexe de modelare a reliefului deja existent, dar si de creearea de forme noi printr-o serie de procese. Din harta atasata se poate observa cu usurinta ca in Bazinul Hidrografic Valea Prapastiilor predomina versanții cu pante de peste 200, cu torenți dezvoltați în conglomerate si cu procese de eroziune în suprafață și ravenare intensă. Aceaste caracteristici sunt tipice unei fasii continue de o latime si lungime considerabile situata pe directia NV-SV, din apropiere de Vf. Turnul si pana la Vf. Piscul Baciului.

De asemenea, suprafete importante de relief din partea centrala si sudica sunt caracterizate prin versanti cu înclinări cuprinse intre 10-200, cu procese de torențialitate și ravenare, la baza cărora pot apărea și conuri de dejecție sau glacisuri proluvio – coluviale. In continuarea categoriei de dinamica amintita mai sus, se contureaza versanti conglomeratici cu inclinare slaba, mai mica de 100 la baza carora se produc procese de acumulare reprezentate prin conuri de dejectie sau depozite pluvio – coluviale.

Pe crestele cele mai inalte din sectorul situat intre Vf. Piscul Baciului la sud si Vf. Turnul la nord, se intalnesc in paralel 2 tipuri de unitati functionale de versant, ambele continuandu-se si in zona Pietrei Mici unde latimea de desfasurare creste considerabil. Aici, specifici sunt versantii cu pante între 10-300, cu torenți dezvoltați pe calcare, râuri de pietre, forme exocarstice(in principala lapiezuri) și periglaciare(relief rezidual), dar si procese de eroziune în suprafață. In paralel se contureaza si versanți abrupți cu înclinări mai mari de 300, adesea verticali, predominant calcaroși cu procese și forme periglaciare(relief rezidual, solifluxiune), procese de eroziune în suprafață(prăbușiri), pe care apar sporadic acumulări proluvio – deluviale (grohotișuri).

Prezența și succesiunea mediilor morfogenetice periglaciare, carstice și fluviatile din chei, precum și pășunatul, turismul, construirea de drumuri județene și forestiere (pe circa 20 km), defrișările și exploatările în carieră, au determinat aspectul actual al versanților, pe alocuri

aflat într-un stadiu avansat de degradare.

3.5. Procesul de carstificarea si formele carstice rezultate

Relieful carstic este specific rocilor calcaroase atat de raspandite in Piatra Craiului, omogene din punct de vedere chimic, dar heterogene din punct de vedere fizic(prezinta o retea densa de fisuri, fapt ce conduce la o circulatie activa a apei).

Pentru sculptarea unor forme carstice spectaculoase, este necesara prezenta unei cantitati mari de precipitatii incarcate cu dioxid de carbon. Cu cat cantitatea de CO2 este mai mare cu atat amestecul rezultat va fi mai acid si va modela calcarul mai intens. Circulatia apei in masa de calcare este dependenta de reteaua de fisuri, goluri, diaclaze etc. In cadrul acesteia distingem 2 orizonturi: cel superior(epicarst, aerat) unde apa este prezenta doar in timpul precipitatiilor si intr-un interval scurt dupa oprirea ploilor; orizontul inferior porneste de la nivelul activ al apei din pesteri spre adanc pana la stratul impermeabil din baza calcarului.

Disoluția are un spatiu de acțiune amplu, calcarele ocupând aproape 40% din suprafața Masivului Piatra Craiului. Cele mai favorabile căi de atac sunt litoclazele deschise, zonele adiacente faliilor, fețele de strat detensionate din zona de creastă. Cuplul disoluție-gelifracție este cel mai puternic proces modelator actual, efectul fiind imensa cantitate de grohotiș calcaros existent.

Fig.x. Relief dezvoltat pe calcare-Zaplaz

Sursa:http://www.carpati.org/poze_fotografii/piatra_craiului/la_zaplaz_piatra_craiului_inainte_de_primul_lant/984/

Relieful exocarstic are, totusi, o gamă redusă de forme. Suprafețele suborizontale restrânse au impiedicat apariția și dezvoltarea formelor carstice de suprafață de tipul dolinelor, uvalelor etc.(poienile Zănoaga, Plaiul Mare, Pietricica, La Sălătruc), fiind intercalate printre câmpuri de lapiezuri. Există o mare varietate de lapiezuri, peste tot unde calcarele sunt la zi, aspectul și dispunerea scoțând în evidență orientarea stratelor și direcțiile principale de litoclazare.

Tab. X. Gruparea peșterilor pe intervale de dezvoltare

Relieful endocarstic este reprezentat printr-un număr de 324 peșteri și avene de dimensiuni reduse (92,7 % aflandu-se la mai putin de 30 m dezvoltare)(Constantinescu, Dobrescu, 2006, tab. 5). Procesele de carstificare au acționat puțin în profunzime, exploatând câteva falii mai importante(falia Grind, falia Vlădușca, Țimbale etc), pe care s-au instalat și direcțiile principale ale curgerii subterane.

3.6. Procesele biogeomorfologice

Procesele biogeomorfologice sunt prezente, cu intensități diferite, în funcție de aspectele locale, astfel: biometeorizare- actiunea de penetrare a rădăcinilor plantelor în fisurile rocilor, favorizând meteorizația granulară; bioeroziunea-apariția și dezvoltarea potecilor determinate de pendularea turmelor de capre negre; bioconstrucția -generează mușuroaie și efecte ale râmăturilor de mistreț (care urcă în altitudine datorită defrișărilor masive “la ras”); bioprotecția -rolul plantelor care au fixat grohotișurile, rolul pădurilor în diminuarea proceselor erozionale de versant (Vespremeanu, Strat, 2004).

Acțiunea organismelor vii are caracter chimic și fizic și este cunoscută sub numele de

meteorizare biologică sau biometeorizare. Organismele inferioare, in general, exercită un proces

chimic, în timp ce organismele superioare contribuie mai ales prin actiuni de natura fizică.

Materia organică acționează în aproape toate zonele de meteorizare pentru a produce un set complex de procese biochimice ce includ schimbul bazei cationice, soluție, chelație, dar și producerea de acizi organici. Prin aceste mijloace, ratele de meteorizare cresc semnificativ prin contribuția acizilor organici slabi(acetic sau aspartic) si chiar mai mult atunci cand isi aduc contributia acizii organici puternici precum cel citric sau tartaric. Un rol important îl au bacteriile autotrofe, algele și, în general microorganismele. Prin energia consumata in timpul proceselor de devoltare vitala, organismele produc schimburi imense de substanțe la suprafața scoarței. Cea mai importantă contribuție o au în formarea solurilor. Acestea nu iau naștere decât în urma descompunerii materiei în scoarța afânată și prin sinteza masei minerale cu cea organică.

Bioeroziunea intervine atunci cand pe o suprafata se deplaseaza frecvent turme de capre negre sau de ovine in cazul zonei studiate de noi. Caprele negre au tendinta de a alege mereu aceeasi ruta pe care sa se deplaseze, astfel creeand carari pe suprafata solului. Aceste carari se formeaza prin tasarea excesiva a invelisului edafic, astfel creandu-se conditii improprii regenerarii covorului vegetal ducand la destabilizarea usoara a solului. De asemenea, aceeasi situatie se intalneste si in cazul zonelor unde se practica pasunatul, aici situatia fiind ceva mai complexa, deoarece turmele de oi distrug suprafete mai insemnate de covor vegetal cu copitele lor, de multe ori cu efecte pe termen lung.

Bioprotectia este actiunea de inierbare si reimpadurire cu scopul de a proteja si fixa solurile sensibile si instabile. Din nefericire instabilitatea solului este o caracteristica pe care o intalnim din ce in ce mai des, nu numai in zona noastra de studiu. In general, aceste schimbari au la baza activitati antropice, insa tot populatia este cea care incearca sa ia masuri pentru stopare. Astfel, se incearca reimpaduriri de versant si refacerea covorului vegetal unde este necesar si posibil.

3.7. Procesele fluviatile si lacustre

Acțiunea pe care au exercitat-o și o exercită apele sub diferite forme conturează cel mai important factor care a dus la formarea reliefului fluviatil, modelându-l și aducându-l la forma actuală prin procese de eroziune în adâncime, progresivă și regresivă. Formele fluviatile de relief reprezintă o interfață de bază între hidrologie și geomorfologie, realizând sistemul morfohidrografic. Văile râurilor sunt principalele forme de relief fluviatil. Se caracterizează ca fiind forme simple, negative și alungite care prezintă o extensiune teritorială redusa data fiind prezenta reliefului carstic predominant in Masiv.

Văile prezintă caracteristici diferite a căror extindere depinde și este direct influențată de

relieful înconjurător. Forma bazinelor morfohidrografice, respectiv mersul cumpenelor de ape, diferă de la unul la altul în funcție de nivelurile de bază locale și generale și de evoluția în timp a bazinului, extins sau restrâns prin eroziune regresivă și captări.

Date fiind dimensiunile apelor curgătoare din bazinul studiat de noi, văile sunt înguste și de dimensiuni reduse, uneori fiind seci din cauza rocilor preponderent calcaroase, acestea caracterizandu-se prin imposibilitatea retinerii apelor de infiltratie si de siroire petru a da nastere unei retele hidrografice bogate.

În cele ce urmează vom detalia unele din rezultatele enunțate din care să rezulte o informație generală asupra stării sistemului geomorfologic al albiilor de râu din Masivul Piatra Craiului.

Față de tendința generală observată la nivelul râurilor europene, în România, există o anume întârziere în răspunsul albiilor de râu, prin aceea că deși procesul de adâncire este dominant(peste 50% din totalul secțiunilor studiate), agradarea albiilor afectează încă numeroase secțiuni de râu. Așa cum precizam mai sus, modificările la nivelul secțiunii de albie minoră sunt rezultatul proceselor ce caracterizează eroziunea, dinamica aluviunilor, procesele chimice si microbiotice.

Procesele fluviatile intense sunt caracteristice vailor de la periferia masivului.

Cele mai abrupte intervenții umane asupra sistemelor fluviale sunt construirea de baraje și amenajarea de lacuri artificiale. Principalele caracteristici ale evoluției albiilor în aval de baraje sunt condiționate de schimbările ce au loc în regimul scurgerii lichide și solide.

In ceea ce priveste structurile lacustre de pe teritoriul Muntilor Piatra Craiului, acestea sunt destul de rar intalnite, majoritatea avand dimensiuni reduse, fiind localizate in dolinele existente pe teritoriul masivului.

Procesele lacustre apar cu precadere in raza lacului artificial
(de acumulare) Satic format pe Valea Dambovitei si, mai putin in apropiere de lacurile carstice. Accesul in preajma barajului lacului este destul de facil, fiind vorba doar despre und rum de 6 km usor de parcurs pe jos. Barajul este, de fapt, un stavilar de aproximativ 15 m inaltime creand un mic lac de acumulare tampon intre Hidrocentrala de la Clabucet si cea de la Rucar. Din punct de vedere administrativ si teritorial lacul apartine de localitatea Satic, Comuna Rucar.

Procesele lacustre pot fi de natura sedimentara sau mecanica. Factorii sedimentari sunt reprezentati de: natura ariei, sursa si aportul de particule; zonele montane pot asigura o rata de sedimentare de aproximativ 1-10m/1000 ani; chimismul dat de gradul de salinitate, pH, dar si temperatura apei. Toti acesti factori duc la stratificarea permanenta sau sezoniera a apei lacurilor.

Factorii mecanici actioneaza puternic in lacurile montane prin deplasarea si transportul materialelor clastice, individual sau in masa, formandu-se acumulari, astfel: in zonele marginale caracterizate prin adancime mica apar conuri de dejectie, iar in sectoarele centrale adanci aoar maluri stratificate.

Fig.x. Vedere asupra lacului de acumulare Sătic

CAPITOLUL 4. RISCURILE ȘI HAZARDELE NATURALE

4.1. Aspecte de oridin teoretic

Noțiunile de risc, hazard, dezastru sau vulnerabilitate reprezintă o serie de concepte relativ nou apărute în raport cu vechimea existenței lor. În vederea cunoașterii și înțelegerii acestora s-au demarat inițiative științifice pentru a reduce numărul populației afectate pe cât este posibil. Se urmărește, în special, tendința de evoluție a acestor fenomene în vederea atenuârii lor sau chiar a prevenirii, acolo unde este posibil.

În dicționarul eliberat sub egida UNESCO și a secretariatului IDNDR hazardul poate fi definit ca un eveniment amenințător cu grad de periculozitate sporit într-o anumită perioadă și zonă bine delimitate. În acel moment în care hazardul depășește anumite praguri critice se produc pagube, acesta putându-se numi acum risc.

Termenul de dezastru reprezintă, deja, o întâmplare cu acțiune negativă sporită, caracterizându-se prin întreruperea funcționării unei societăți, care cauzează pierderi umane, materile și de mediu, pe care societatea afectată nu le poate depăși cu resursele proprii(Grecu, 2009, p. 16).

Vulnerabilitatea după dicționarul IDNDR(1992) reprezintă gradul de pierderi(între 0% și 100%) rezultate în urma potențialității unui fenomen de a produce victime și pagube materiale. Dezvoltarea socială și economică a unei regiuni este cea care impune în mod direct vulnerabilitatea la diverse acțiuni fie naturale fie antropice.

În relația dintre om și mediu, au existat întodeauna și vor exista în continuare două categorii de rapoarte: impact asupra mediului ambiental și risc de mediu ambiental.

Fenomenele de hazard și riscurile au în comun o caracteristică de importanță covârșitoare: imprevizibilitatea. Puține sunt acelea ce pot fi anticipate sau macar atenuate pentru a produce daune cât mai mici. Din nefericire dezastrele sunt cele care produc cele mai însemnate pagube atât în vieți omenești cât și materiale, însă putem doar să ne dăm seama că există posibilitatea producerii lor luând în calcul o serie de date extrase de la evenimentele similare anterioare, însă fără a putea prezice momentul exact. Aici putem include cutremurele și tsunami. Cu toate că tehnologia a evoluat până la stadiul în care, uneori, putem afla că există posibilitatea producerii unui asemenea dezastru cu câteva secunde sau minute înainte, totuși timpul este încă mult prea scurt pentru o diferență notabilă. De asemenea, o astfel de tehnologie nu este la îndemână decât țărilor cu un grad de dezvoltare peste medie.

În concluzie, totalitatea studiilor făcute pe această temă au dus la o clasificare a fenomenelor cu impact negativ în 3 mari categorii fiecare având mai multe subramuri: riscuri tehnogene, antropice; sociale; naturale, ecologice. Noi le vom trata amănunțit doar pe cele care se întâlnesc în arealul nostru de studiu(cu precădere cele naturale).

4.2. Riscuri de natură geomorfologică

Riscurile de natură strict geomorfologică sunt acelea induse în mod direct de către modificările formelor de relief, având ca principală caracteristică distribuția extinsă în spațiu și timpul variat de producere, de la câteva secunde la câțiva ani, fiind procese calitative și cantitative. Se află în strânsă legătură cu nivelul de degradare al solurilor, la nivelul acestuia semnalându-se probleme încă de când a început practicarea agriculturii. Un alt atribut ce trebuie menționat este faptul că există riscuri geomorfologice de intensitate maximă și timp scurt de acțiune(alunecări de teren), dar și riscuri de intensitate mai scăzută, dar care se produc în timp îndelungat(eroziunea solului). Acestea se datorează următoarelor fenomene pe care va urma să le tratăm punctual: rostogoliri, surpări, prăbușiri, alunecări masive de teren, avalanșe, curgeri de noroi, riscuri climatice, hidrice etc.

Fenomenele enumerate mai sus se pot clasifica în două categorii: gravitaționale-de deplasare a maselor pe versant sub acțiunea directă a gravitației; procese hidrice de versant-pe lângă acțiunea gravitației intervine și cea a apei.

4.2.1. Rostogoliri, prabușiri, surpări

Rostogolirile sunt procese de mișcare la nivel de particulă cauzate de pierderea echilibrului static în urma combinației dintre trei factori: greutate, pantă și gravitație. Cu cât unghiul pantei este mai ascuțit cu atât viteza de deplasare a materialelor va crește.

Rostogolirea rocilor se face și în funcție de gradul de stabilitate și dimensiunea rocii, astfel că bucățile mai mari desprinse din versant se vor rostogoli pe distanțe mai extinse și cu viteză mai mare, în timp ce bucățile mai mici vor descrie o distanța redusă, adesea rămânând împtmolite în spatele unor arbori(dacă este cazul) sau la baza versantului. Astfel, își face apariția trena de grohotiș de la baza, specifică Munților Piatra Craiului.

Versanții cu declivitate mare sunt predispuși, în principal, la producerea prăbușirilor sau a surpărilor.

Prăbușirile sunt deplasări brusce de masă ce iau naștere în urma căderii particulelor individule de dimensiuni mari sau a unor depozite de versant. Se pot clasifica, astfel: prăbușiri de mase și de versant, caracterizate prin deplasări de dimensiuni mari sau chiar prin căderi ale întregului versant; prăbușiri individuale descrise prin desprinderea unor mase de rocă de mici dimensiuni cu punere în mișcare de particule fine, uneori fiind asemănate căderilor libere.

Printre principalele cauze ce duc la apariția prăbușirilor se află înclinarea mare a versantului pe a cărui suprafață stratele capătă un echilibru precar. Alte cauze ar fi: fisurarea și diaclazarea, adâncirea determinată de acțiunea directă de săpare exercitată de râuri, subsăparea bazei prin acțiuni antropice. Roca ce favorizează cel mai bine formarea acestor fenomene este cea de tip coeziv, puternic fisurată și dezagregată. O categorie aparte a prăbușirilor o reprezintă cele produse în plan vertical. Se produc când sub stratul de rocă și sol există cavități de genul peșterilor sau minelor. Aceste ecosisteme prezintă un anumit grad de sensibilitate și instabilitate la orice gen de mișcări sau zgomote de intensitate mai ridicată, putând rezulta în prăbușiri de tavane întregi ale peșterilor sau minelor, uneori soldandu-se cu pierderi de vieți omenești.

Surpările sunt acțiuni care la bază au un proces de formare treptată, fiind un fenomen mai mult sau mai puțin continuu și greu sesizabil cu ochiul liber în fazele incipiente. Necesită măsurători speciale și detaliate pentru stabilirea situației exacte.

Apariția lor impune dilatarea și compactarea succesivă a particulelor componente determinate de umezire-uscare și ingheț-dezgheț. Rocile favorabile producerii surpărilor de teren sunt cele puțin coezive, dar favorabile formării mecanismelor de forfecare și întindere(argile, marne, loessuri).

Arealele din Masivului Piatra Craiului unde pot apărea asemenea riscuri sunt ridicate în lungul văilor medii pe cei doi macroversanti, sectoare de chei, cariere.

4.2.2. Avalanșele

Procesele gravitaționale de dislocare ce au loc în masele de zăpadă și gheață poartă denumirea generală de avalanșă sau lavină(termen folosit de oamenii care locuiesc la munte). Pentru declanșarea unei acțiuni este necesară existența unor factori potențiali și declanșatori.

În cazul avalanșelor factorii potențiali sunt reprezentați de: acumularea zăpezii, structura stratelor și rezistența păturii de zăpadă. Factorii declanșatori sunt ceva mai variați, urmând a-i enumera în ordinea frecvenței: vântul, trepidațiile antropice, cutremurele(cel mai rar întâlnite în masiv). Când factorii potențiali depășesc pragurile critice se formează condițiile propice pentru deplasarea maselor de zăpadă.

Temperatura aerului, deși în mod obișnuit nu este un factor declanșator al lavinelor, acționează indirect influențând căderile mari de zăpadă, dezechilibrul fiind dependent de limita de rupere pe care o are pătura. Unghiul de frecare statică de care depinde ruperea acesteia se afla în jurul a 50° pentru stratul compactat, crescând în jurul a 90° pentru cel proaspăt(pudros).

Dacă avem mai multe strate depuse succesiv, fiecare având grade de tasare diferite, tensiunea de forfecare crește exponențial odată cu riscul producerii unei catastrofe.

Impactul major pe care fenomenul îl are asupra zonei montane și a turiștilor a dus de-a lungul timpului la studierea intensă a procesului complex de funcționare. Pentru o mai ușoară înțelegere a fenomenului a fost necesare o serie de clasificări ușor diferite de la un autor la altul. Astfel, avalanșele se clasifică în funcție de grosimea stratului(de suprafață, de adâncime) și după calitatea zăpezii(pudroasă, viscolită, proaspătă umedă, grunjoasă formată prin diageneză).

Pe de altă parte amintim clasificarea efectuată de L. Lliboutry(1965): avalanșe în plăci care alunecă pe versanți, de zăpadă umedă, pudroase și de primăvară, acestea două din urmă fiind cele mai frecvente în Masivul Piatra Craiului.

4.2.3. Eroziunea hidrică

CAPITOLUL 5. IMPACTUL RISCURILOR SI HAZARDELOR ASUPRA TURISMULUI DIN MASIVUL PIATRA CRAIULUI

Bibliografie

Armaș, Iuilana., (2008), Riscuri naturale (Cultura riscului), Suport de curs.

Armas, Iuliana (2008), Percepția riscului natural: cutremure, inundații, alunecări de teren, Edit. Universității din Bucuresti.

Armas, Iuliana, R., Damian, I., Sandric, Gabriela Osaci – Costache, (2003),Vulnerabilitatea versanților la alunecări de teren in sectorul subcarpatic al văii Prahova, Edit. Fundației România de Mâine, Bucuresti, pg. 138.

Bălteanu, D., Alexe, R., (2000) Hazarde naturale și antropogene, Editura Corint, București.

Bilașco, Ș., (2008), Implementarea GIS în modelarea viiturilor de versant, Editura Casa Cărții de Stiinta, Cluj Napoca.

Bleahu, M., (1982), Relieful carstic, Editura Albatros, București.

Brăduț, M., (2004), GIS – Sisteme Informaționale Geografice, fundamente practice, Editura Albastra, Cluj Napoca.

Ciulache, S., Ionac, Nicoleta., (1995), Fenomene geografice de risc, Editura Universității.

Cristea, E., (1984), Piatra Craiului: turism-alpinism, Editura Sport-Turism, București, 334 pag.

Constantinescu, S., (2006), Observații asupra indicatorilor morfometrici determinați pe baza MNAT, [Available online] | URL: http://earth.unibuc.ro/articole/observaii-asupra-indicatorilor-morfometrici-determinati-pe-baza-mnat, Geospatial.org, Bucuresti.

Constantinescu, T., (1994), Piatra Craiului: studiu geomorfologic, teză de doctorat, Universitatea din Bucuresti.

Constantinescu, T., (1996), Masivul Piatra Craiului. Particularitățile reliefului, Ocrotirea Naturii și a Mediului Înconjurător, Edit. Academiei Române, București.

Constantinescu, T., Pițigoi, R., (2003), The main types of relief of Piatra Craiului Ridge, Research in Piatra Craiului National Park, Editura Phoenix, Brașov.

Constantinescu, T., (2009), Masivul Piatra Craiului. Studiu geomorfologic, Editura Universitară, București.

Donisă, I., (1997), Bazele teoretice și metodologice ale geografiei, Editura Didactică și Pedagogica, Bucuresti.

Dunăreanu, I., (1936), Bucegii și Piatra Craiului: călăuză turistică, Tipografia Olimpului, Bucuresti.

Dunăreanu, I., (1986), Piatra Craiului, Editura Sport-Turism, București.

Goran, C. (2000), Configurația mediilor carstice, Terra, 1.

Grecu, Florina, Comănescu, Laura, (2003), Elemente de dinamica a bazinelor morfohidrografice (indicele de realizare pentru ordin de marime si lungimi), Comunicari de Geografie, vol.VII, București.

Ielenicz, M., Vișan, Gh., Nedelea, A., (2000), Metode și mijloace tehnice folosite în rederea imaginilor geografice, Editura Universității din București, București.

Ielenicz, M., Nedelea, A., (2004), Morphoclimatic features of the Romanian territory,  Analele Universității București, Geografie, LII.

Ielenicz, M., (2004), Geomorfologie, Editura Univeritară, București.

Imbrone, M., Moore, D., (1999), Inițiere în GIS și Teledetecție, Editura Presa Universitară Clujană, Cluj-Napoca.

Iosub, F., (2010), Topologie spațială,

Irimuș, I. A., (1997), Cartografiere geomorfologică, Editura Focul Viu, Cluj-Napoca.

Irimuș, I. A., Vescan, I., Man, T., (2005), Tehnici de cartografiere. Minitoring și Analiza G.I.S.,  Editura Casa Cărții de Știință Cluj-Napoca.

Jenson, S. K., Dominique, J. O., (1988), Extracting topographic structure from digital elevation data for geographic information system, Phogramm. Eng. Remote.

Michalevich-Velcea, Valeria., (1961), Masivul Piarta Craiului. Studiu geomorfologic, Editura Academiei Rrepublicii Populare România, București.

Mihai, B., (1997), Aplicații ale aerofotogramelor la scară mare în cercetarea impactului antropic în spațiul montan, A XXVII-a Sesiunde de comunicări științifice cu participare internationala, Editura Academiei Tehnice Militare, Bucuresti.

Mihai, B., (2009), Teledetecție. Vol II Noțiuni și principii fundamentale, Editura Universității din Bucuresti, Bucuresti.

Mitroiu, A., (1958), Piatra Craiului, Editura Tinieretului, Cultură, Fizică și Sport, București;

Moțoiu, Dana, Maria., (2008), Avalanșele și impactul lor asupra mediului. Studii de caz în Carpații Meridionali, Editura Proxima, București.

Munteanu, Anca, Constantinescu, T., (2003), Geomorphological researches in the hydrographic basin of Valea Cheii de sub Grind, Research în Piatra Craiului National Park, Editura Phoenix, Brașov.

Munteanu, Anca, (2009), Morfologia actuală, riscuri și hazarde naturale în masivul Piatra Craiului, teză de doctorat, Facutatea de Geografie.

Naum, T., Grigore, M., (1974),  Geomorfologie, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Nedelcu, E., (1965), Culoarele intracarpatice ale Dâmboviței și Bârsei, Studii și cercetări de geologie-geografie, Seria geografie, t.XII, Nr. 2, Bucuresti.

Panaiotu, Cristina., (2000), Platforma carbonatică din zona masivelor Bucegi și Piatra Craiului, Universitatea București.

Pop O., Verghelet M., (2003), Research in Piatra Craiului National Park, Editura Phoenix, Piatra Craiului National Park Administration, Brașov.

Pop O., Vezeanu C., (2006), Mapping of the main habias in the Piatra Craiului Park, Research in Piatra Craiului National Park, Editura Universității Transilvania, Brașov, Volumul II.

Szepsi, A., (1997), Studiu fizico-geografic cu privire specială asupra proceselor de modelare actuală, Teză de doctorat, Universitatea din București, Facultatea de Geografie,Geografie.

Teodor, Mădălina, (2011), Rolul și aplicabilitatea Sistemelor Informaționale Geografice(GIS), Revista on-line „Geografilia”, [Available online] URL: http://geografilia.blogspot.com/2011/02/rolul-si-aplicabilitatea-sistemelor.html.

Thomas, F., Munthiu, L., (1968), Avenele din Piatra Craiului – Cumidava, București.
***  (2004), Dicționar de geografie fizică, Editura Corint, București.

***  (2004), Harta turistică Piatra Craiului, scara 1:22.000, Oprescu Dan.

***  (1933), Harta turistică Piatra Craiului, Institutul Cartografic „Unirea”, Brașov.

*** (1996),  ArcView GIS., ESRI, Regland, USA.

*** (1996), Understending GIS. The Arc/INFO Method, ESRI, Regland, USA.

*** (2001), Tehnica ascensiunilor de iarnă, Asociația Clubul Alpin Român Secțiunea Timisoara.

*** (2007), Piatra Craiului National Park, Regia Națională a Pădurilor, Administrația Parcului Național Piatra Craiului, Brașov.

*** (2008), Clima României, Editura Academiei Române, București, 265 pag.

Surse internet:

Administrația Parcului Național Piatra Craiului, (2011), Planul de Management al Parcului Național Piatra Craiului, Zărnești, [Available online] URL:  http://pcrai.ro//files/Plan%20Management%20Piatra%20Craiului.pdf.

Agenția Europeană de Mediu, 2010, Corine Land Cover 2006 seamless vector data – version 13 (02/2010), [Available online] | URL: http://www.eea.europa.eu/data-and- maps/data#c12=corine+land+cover+version+13.

Geospațial – Crăciunescu, V., (2009), România: seturi de date vectoriale generale, [Available online] | URL:http://earth.unibuc.ro/download/romania-seturi-vectoriale.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Metodologie privind evaluarea potențialului turistic în unitățile administrativ-teritoriale de bază, [Available online] RL : http://www.mdrl.ro/_documente/dezvoltare_teritoriala/amenajarea_teritoriului/patn_elaborate/secVI/metodologie.pdf.

www.baraje.ro

www.geobrugg.com

http://www.fema.gov/

www.isujbv.ro

www.isusibiu.ro

www.isuvl.ro

http://www.mmediu.ro/protectia_mediului/schimbari_climatice/1_Documentat/ie/Protocolul_Kyoto_ro.pdf

http://www.rowater.ro/daolt/default.aspx

www.unisdr.org/eng/about_isdr/isdr-mission-objectives-eng.htm

http://www.rowater.ro/daolt/default.aspx