Lect. univ. dr. Emilian BULEA [626587]

UNIVERSITATEA ”VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR:
Lect. univ. dr. Emilian BULEA

ABSOLVENT: [anonimizat]

2019

1
UNIVERSITATEA ”VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
Programul de studii: DREPT

CERCETAREA LA FAȚA LOCULUI ÎN CAZUL
INFRACȚIUNII DE TÂLHĂ RIE

COORDONATOR:
Lect. univ. dr. Emilian BULEA

ABSOLVENT: [anonimizat]

2019

2

CUPRINS

CAPITOLUL I – Aspecte generale privind infracțiunea de
tâlhărie ……………………………….. ……………………………………………………………………..

Secțiunea I . Privire generală asupra faptelor săvârșite cu
violență………………………………………………………….. ……………………………………………
Secțiunea II . Considera ții generale privind infracțiunea de tâlhărie………….
Secțiunea II. 1. Infracțiunea de tâlhărie în legislația
națională…………………… ………………………………………………………………………………..
Secțiunea II. 2. Infracțiunea de tâlhărie in legislația altor
țări……………………………………………………………………………….. …………………………….
Secțiunea III . Aspecte de ordin criminologic referitoare la infracțiunea de
tâlhărie………………………………………………………………………………. ……………………….

CAPITOLUL II – Analiza juridico -penală a infracțiunii de
tâlhărie …………………………………………………. ………………………………………………….

Secțiunea I. Conținutul constitutiv al infracțiunii de
tâlhărie………………………………………………………………………… ………………….
Secțiunea I.1 . Latura obiectivă………………………………………..
Secțiunea I.2 . Latura subiectivă….. ……………………………………………….
Secțiunea I. 3. Formele infrac țiunii de tâlhărie………………………………
Secțiunea I. 4. Sancțiuni………………………………………………………………
Secțiunea II. Aspecte de natură procesuală privind investigarea infracțiunii de
tâlhărie………………………………………………………………………… ……………………..

CAPITOLUL III – Cercetarea la fața locului î n cazul infracțiunii de tâlhărie ….

Secțiunea I. Noțiunea, scopul și importanța cercetării la fața locului în cazul
infracțiunii de tâlhărie……………………………………………….. ………………………… …….
Secțiunea I. 1. Activități premergătoare cercetării locului faptei……………..
Secțiunea I .2. Activit ăți desfășurate la fața locului………………………………
Secțiunea I. 3. Investigarea tehnico -științifică a locului faptei……………..
Secțiunea II . Descoperirea și valorificarea urmelor existente la fața locului în
cazul infracțiunii de tâlhărie…………………………………………………… ……………….
Secțiune a II.1 . Probleme generale pe care trebuie să le clarifice ancheta…
Secțiunea II.2 . Categorii de urme și mijloace de probă frecvent întâlnite în
cazul infracțiunii de tâlhărie…………………………………………………………………….
Secțiunea III . Constatarea tehnico -științifică în cazul infracțiunii de
tâlhărie……………………………………………………………………….. ……………….…………

CONCLUZII …………………………………………………………………………… ………………..
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………….. …………………… ……..

3
Introducere

Patrimoniul prezintă o importanță necontestată în societatea românească, el
aflându -se pe același plan cu drepturile fundamentale ale omului contemporan.
Această importanță justifică de ce infracțiunile contra patrimoniului se obligă a fi
așezate în sistemul părții speciale a noului Cod Penal român, în imediata apropiere a
infracțiunilor contra persoanei. Noțiunea de patrimoniu are un conținut și o arie mult
mai dezvoltată decât conceptul de proprietate, patrimoniul, potrivit șt iințelor juridice
cuprinzând toate drepturile reale principale ( dreptul de proprietate, uz, abitație,
servitute, superficie) și drepturile reale accesorii ( dreptul de gaj, de ipotecă,
privilegiile, etc ), toate obligațiile , precum și orice împrejurare de fapt care prezintă
doar un aspect de drept ( posesia fizică a unui bun mobil aflat în detenția unei
persoane)1.
Am ales să dezbat această temă în lucrarea mea de licență, deoarece în
viziunea mea această infracțiune a dobândit de -a lungul timpului o ,,imp ortanță’’
deosebită care se datorează deteriorării sociale, scăderii nivelului de trai și a creșterii
semnificative a criminalității. Am decis să studiez și să aprofundez această infracțiune,
ce are impact nu doar asupra patrimoniului, ci și asupra persoan ei sau persoanelor care
dețin patrimoniul sau bunul respectiv.
Lucrarea este structurată pe trei capitole mari. Astfel că, în primul capitol am
decis să analizez infracțiunea de tâlhărie din punct de vedere general, modul în care a
apărut , fac torii ce au influențat apariția ei și aspecte comparative cu privire la
incriminarea acestei infracțiuni în legislația penală a altor țări. Analiza mea a punctat și
modul în care era prevăzută tâlhăria în legislațiile anterioare. În cel de -al doilea capito l
voi analiza infracțiunea de tâlhărie din punct de vedere juridico -penal, conținutul
constitutiv al infracțiunii și aspecte procesuale referitoare la investigarea acesteia. În
cel de -al treilea capitol, care prezintă și esența l ucrării mele de licență, vo i aborda
infracțiunea de tâlhărie din punct de vedere al criminalisticii, importanța cercetării la
fața locului , scopul acesteia, etapele cercetării la fața locului și toate celelalte acțiuni

1Absolvent Bronda Andreea -Emma, Coordonator Conf. Univ. Dr. Mircea Sandu Godea,
,,Tâlhăria”, Lucrare de licență, Facultatea de Științe Umaniste Și Sociale, Administrație Publică,
Arad, 2008

4
întreprinse în cadrul investigării infracțiunii pentru realiza rea scopului general, și
anume aflarea adevărului și prinderea infractorului.

5
CAPITOLUL I – Aspecte generale privind infracțiunea de tâlhărie

Secțiunea I . Privire generală asupra faptelor săvârșite cu violență

Violența nu reprezintă un aspect nou, apariția și d ezvoltarea acesteia fiind
legate de evoluția oamenilor, a ierarhiilor, a instituțiilor și societăților umane. Violența
reprezintă o continuitate umană, aceasta fiind strîns legată de dezvoltarea și bunul
mers al socie tății. Întâlnim obstacole reale în individualizarea termenului de
,,violență”, obstacole ce sunt delimitate atât de diversitatea formelor de violență pe
care le regăsim în diverse societăți, cât și de discrepanțele în ceea ce privește
sancționarea acestora .
Caracterizarea violenței se face luând în considerare criterii istorice, culturale
și normative ( atât de la o societate la alta, cât și de la o perioadă de timp la alta). Pe
plan intern, dar și pe plan internațional, violența este intensificată de acte le de terorism
și criminalitate organizată, înfăptuite cu scopul de a semăna frică și teroare în rândurile
convingerilor publice, dar și de o succcesiune de infracțiuni care aduc atingere
valorilor sociale, drepturilor și libertăților individului ( omoruri , violuri, tâlhării, etc.)
Numeroasele situații litigioase exprimate, mai ales în primul interval de timp al
tranziției din țara noastră, intensificarea dezamăgirilor, mai cu seamă în mijlocul celor
care se simt excluși din societate, stresul cauzat de nesiguranța socială și de lip sa unui
punct de vedere, în special a celor tineri, reprezintă o cauză ce facilitează creșterea
riscului de apariție a conduitei agresive. Astfel de modificări au avut loc și în ceea ce
privește comportamentul cetățenilor cu privire la muncă, după anul 198 9. Aceștia,
având impresia că ar putea să realizeze venituri fără să presteze o muncă pe termen
îndelungat, au apelat la diferite modalități care aveau ca scop principal săvârșirea de
infracțiuni, alegând astfel calea cea mai ușoară, cale ce le asigura, bi neînțeles,
rezolvarea problemelor de viață2.
Dezvoltarea criminalității în această perioadă de tranziție s -a datorat și unor
importante schimbări la nivelul controlului social. Teama, ce reprezenta în acea
perioadă de până in anul 1989 principa la unealtă d e control social, a dispărut. Fiind în

2 Doctorand Asanache -Damian Da niel Ciprian, Coordonator Prof. Univ. Dr. Luca Iamandi,
,,Criminalitatea săvârșită cu violență în România” – Teză de Doctorat, București, 2016

6
curs de refacere, societatea civilă nu a reușit sa înlocuiască cu nimic acest instrument
de control, legea nereușind sa își recapete autoritatea , ba chiar fiind într -o continuă
scădere. Din punct de vedere penal a avu t loc o relaxare, ce a constat în
dezincriminarea unor fapte, introducerea cauțiunii, abolirea pedepsei capitale.
Regăsite în viața de zi cu zi, infracțiunile săvârșite cu violență constituie fapte
materiale care înfățișează exprimarea exterioară a individ ului, fapte ce redau conduita
acestuia cu privire la valorile sociale, ele fiind sancționate de legea penală.
Infracțiunile înfăptuite prin violență reprezintă acte ilicite ce întrezăresc folosirea sau
amenințarea folosirii puterii și constrângerii în scop ul producerii unor prejudicii, atât
morale, cât și materiale, infracțiuni ce pot vătăma integritatea persoanei ( omor, viol,
loviri, vătămări corporale, etc ), precum și bunurile acestei a ( tâlhărie, distrugere, etc)3.
Pornind de la aceste aspecte stabili m că noțiunea de infracțiune săvârșită cu
violență cuprinde trei elemente importante :
1. autorul, el fiind cel care folosește violența în diferite moduri și cu
anumite scopuri; autorul poate fi reprezentat de către un individ, un grup, o organizație
sau chi ar o instituție;
2. victima, fiind cea care suportă sau asupra căreia se răsfrînge acțiunea
violentă; ea poate fi reprezentată, ca și în cazul autorului, de către un individ, un grup,
o organizație, o instituție;
3. acțiunea săvârșită cu violență, acțiune realizată în diferite forme și
modalități de către indivizi, grupuri, prin care se aduc atingeri drepturilor și libertăților
altor indivizi, grupuri sau organizații.
Infracțiunile săvârșite cu violență prezintă câteva caracteristici :
a. personalitatea celor care săvârșeșc aceste infracțiuni joacă un rol
determinant în comiterea acestora, conduita agresivă fiind rezultatul unor stari de
frustrare individuală;
b. între mobilurile care sunt urmărite prin săvârșirea acestor delicte, mai
predominante sunt cele de jaf, răzbunare, gelozie ( prezente în cazul omorului),
satisfacerea instinctelor sexuale ( in cazul violului), sau materiale ( în cazul omorului,
tâlhăriei);

3 Ibidem .

7
c. ca și mijloace utilizate frecvent în săvârșirea acestor infracțiuni, amintim
lovirea, sechestrarea , șantajul și constrângerea ( fizică, psihică );
d. existența sau apariția accidentală a unor relații dintre victimă și autor,
relații ce pot explica agresiunea, victima având și ea un rol în declanșarea infracțiunii.
Începând cu anul 1990, criminalitatea co ntra vieții în România își are origini
și justificări strâns legate de criza pe care această țară a traversat -o în acea perioadă.
Prima cauză este determinată de șirul evenimentelor revoluționare și constă în
producerea unei stări anomice de ansamblu, fiin d urmată de consecințe greu de evaluat
pe termen mediu și lung. Acest concept de ,, anomie’’, provine din limba greacă, ,, a
nomos’’ ce înseamnă ,,fără norme’ , iar conform teoriei lui Durkheim, termenul de
,,anomie’’ reprezintă o stare obietivă a mediului social, fiind definită printr -o tulburare
a normelor sociale, pricinuită de anumite schimbări bruște ( războaie, revoluții, crize
economice, etc )4. Normele continuă să existe, în schimb ele nu mai sunt respectate.
Prin urmare, sistemul social devine anomi c, se îndreaptă spre distrugere, acest proces
având loc pentru a se restructura pe un fundament nou. În acest sens, anomia este o
trăsătură specifică a structurii sociale și nu a individului5.
O trăsătură esențială ce a amplificat fenomenul criminalității săvârșite cu
violență este reprezentată de slăbirea controlului social realizat de către puterile
statului, dar și de o manifestare liberă a ideilor și acțiunilor, prost controlată a
cetățenilor. Prin urmare, criminalitatea violentă din acea perioadă de tranziție își are
rădăcini mai adânci, ea ținând chiar de structura psihică a infractorilor ce au săvârșit
fapte penale. Într -adevăr, mult mai tentat să conceapă fapte ilicite era un psihic slab,
un psihic constrâns în momentele de dinainte de revoluție, f iind prezentă chiar o
nevoie în acest sens.
Întâlnim, de asemenea, alte cauze ale acestor infracțiuni săvârșite cu violență,
care țin de fiecare individ în parte ( cum ar fi alcoolismul, conflictele interpersonale,
etc ), dar și aceste cauze se manifestă p e fondul etiologiei create de evoluție.

4 Radulescu, M.S. ( 1992 ). Procesul legislativ ca factor de anomie în perioada de tranziție, în ,,
Sociologie românească’’, nr.1
5 Doctorand Asanache -Damian Daniel Ciprian, Coordonator Prof. Univ. Dr. Luca Iamandi,
,,Criminalitatea săvârșită cu violență în România” – Teză de Doctorat, București, 2016

8
Secțiunea II . Considera ții generale privind infracțiunea de tâlhărie

Furtul se regăsește încă din cele mai vechi timpuri, fiind prezent printre faptele
antisociale îndreptate către patrimoniu. Furtul este săvârșit sub mai multe forme, dar
cea mai gravă formă sub care această infracțiune poate fi săvârșită, dând naștere unei
alte infracțiuni, este aceea de tâlhărie.
Faptele săvârșite împotriva patrimoniului au fost incriminate și sancționate de
către legiuirile cele mai vechi.
Infracțiunile de ,,furt” și ,,tâlhărie” au fost incriminate nu doar de legile
penale, ci și de cele morale, încă din vremea Vechiului Testament. În acest sens,
regăsim în cuprinsul Decalogului, cunoscut și ca ,,Cele 10 porunci”, interzicerea
săvârșirii unei infracțiuni, și anume prin Porunca a VIII a se impune simplu : ,, Sa nu
furi”.
Pedepse pentru tâlhărie sunt regăsite în coduri de legi vechi. Ca de exemplu,
tâlhăria era pedepsită cu moartea în Codul lui Ur -Nammu ( 2100 -2050 î.Hr .),
infracțiunea de furt fiind prezentă și în Codul lui Hammurabi ( aprox. 1790 î.Hr.).
Furtul, tâlhăria și jaful erau pedepsite cu asprime încă din perioada sclavagistă,
în această perioadă fiind mai puțin cunoscute celelalte forme de atingere a proprietății,
cum ar fi înșelăciunea, abuzul de încredere și gestiunea frauduloasă care erau apreciate
ca fiind delicte civile .
În perioada feudală crește progresiv represiunea penală, având prezente în
sfera sa toate faptele prin care se aduceau atingeri patrimoniului . De obicei, furturile
mici se sancționau cu biciuirea, dar la săvârșirea celui de -al treilea furt se aplica
pedeapsa cu moartea. Exista însă și reglementarea conform căreia dacă furturile erau
grave se aplica pedeapsa cu moartea încă de la săvârșirea prim ei infracțiuni de furt.
Asprimea cu care erau aplicate pedepsele ne indică frecvența săvârșirii acestor
infracțiuni, dar și gravitatea lor. Stăpânirea era obligată să apeleze la cele mai inumane
pedepse împotriva acestor fapte ilicite.
Deși au fost eliminate unele din exagerările anterioare, sistemele de drept
penal moderne au menținut un regim destul de dur pentru sancționarea săvârșirii
anumitor forme de activitate infracțională orientată împotriva patrimoniului, în același

9
timp mărind și cadrul in criminărilor și la alte fapte specifice relațiilor economice din
societatea modernă6.

Secțiunea II.1 . Infracțiunea de tâlhărie în legislația națională

În vechiul drept românesc existau reglementări foarte detaliate cu privire la
infracțiunile patrimonial e7, începând cu pravilele lui Vasile Lupu ( Cartea pentru
învățături, de la anul 1646 ) și Matei Basarab ( Îndreptarea legii, de la anul 1652 ) și
sfârșind cu Codicele penale ale lui Alexandru Sturdza ( din anul 1826 ) și a lui Barbu
Știrbei ( din anul 1850).
Infracțiunea de tâlhărie era prevăzută în Codul Penal de la anul 1864 ( art.
317-320 ), atât în forma sa simplă, cât și în forme agravate, în funcție de mijloacele de
constrângere folosite și urmările acestor acte . La vremea aceea, infracțiunea de t âlhărie
era considerată o crimă, fiind sancționată și prin alte legi speciale.
Codul Penal de la anul 1864, fiind copiat în mare parte după cel francez, a
necesitat modificări importante, ac este modificări apărând î n Codul Penal de la anul
1936. Toate infr acțiunile ce au fost încadrate necorespunzător în Codul Penal din anul
1864, au fost aranjate în compartimente conform obiectului lor juridic în cadrul
Codului Penal din anul 1936, numit și ,,Noul Cod Penal Carol II’’. Aceste modificări
au avut loc și în c adrul infracțiunilor contra patrimoniului , acest cadru fiind restrâns la
limitele sale normale.
Codul Penal român din anul 1936 cuprindea această materie în Cartea II, Titlul
XIV, denumit ,, Infracțiuni contra patrimoniului’’, împărțit în 5 capitole : cap itolul I –
Furtul; capitolul II – Tâlhăria și pirateria; capitolul III – Delicte contra patrimoniului
prin nesocotirea încrederii; capitolul IV – Strămutarea de hotare, desființarea semnelor
de hotar, stricăciuni și alte tulburări aduse proprietății; capit olul V – Jocul de noroc,
loteria și specula contra economiei publice8.

6 Gh. Nistoreanu, A. Boroi, I. Molnar, V. Dobrinoiu, I. Pascu, V. Lazăr , ,,Drept penal, partea
specială ”, Editura Europa Nova, București, 1999, p. 193 – 194
7 V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roșca ,
,,Explicații teoretice ale Codului penal român ”, vol. III, Editu ra Academiei, București, 1971, p. 444
8 Codul Penal din 17/03/1936, Publicat în M.O., Partea I, Nr. 65, din 18/03/1936, Intrat în vigoare la
18/03/1936

10
Au existat în paralel cu prevederile celor 2 Coduri Penale de la anii 1864,
respectiv 1936 și infracțiuni contra patrimoniului ce au fost prevăzute în alte legi
speciale, cum ar fi în C odul Justiției Militare, în Codul Comercial, în Codul Silvic, în
Codul Marinei Comerciale , etc.
Între anii 1944 – 1989, au avut loc unele schimbări legislative foarte
importante ce au vizat toate domeniile dreptului. În dreptul penal, fiind în strânsă
legătură cu mentalitatea și modalitatea de a înțelege existența proprietății, existau
rânduieli asemănătoare cu ale celorlalte țări comuniste. Sub acest aspect a fost adoptat
Decretul nr. 192/ 1950, în baza căruia a fost explicat și definit termenul de ,,obște sc’’
și totodată acela de ,, avut obștesc’’. Prin intermediul acestui act normativ a fost
inserat în Titlul XIV al Codului Penal din 1936, un capitol nou, avânde denumirea ,,
Unele infracțiuni contra avutului obștesc’’. Ulterior, acestui act i s -au adus un ele
modificări, mai ales cu privire la agravarea pedepselor. Acest act normativ a marcat
momentul în care apare pentru prima oară o ocrotire discriminatorie a patrimoniului
după cum acesta era considerat ,, particular’’ sau ,,obștesc’’9.
În Codul Penal din anul 1968, întâlnim aceeași sistematizare în ceea ce
privește infracțiunile contra avutului particular, care sunt regăsite în Titlul III, iar
infracțiunile contra avutului obștesc se regăsesc in Titlul IV.
Clasificarea diferită a ,,infracțiunilor contra a vutului obștesc” era nejustificată
și învechită, atât timp cât ,,infracțiunile pereche” aveau cuprinsuri și structuri
asemănătoare, diferența făcându -se doar prin natura patrimoniului lezat, dar și prin
modul de sancționare mai aspru pentru infracțiunile d in urmă ( tâlhăria comisă prin
întrebuințarea de narcotice, de cruzimi, prin efracție, escaladare )10.
În conținutul Constituției din 1991 întâlnim norme constituționale ce au
caracter de principiu, norme care fac referire la termenul de ,,proprietate”. Pr in urmare,
sunt reglementate și stabilite formele fundamentale de proprietate : proprietate publică
și privată, proprietatea publică cuvenindu -i-se statului sau unităților administrativ –
teritoriale, dar și principiului conform căruia proprietatea privată e ste protejată în mod
egal de lege, indiferent de cine este proprietarul ei11.

9 Gh. Nistoreanu, A. Boroi, I. Molnar și colaboratorii , op. cit ., p. 189
10 Gh. Diaconescu , ,,Infracțiunile în Codul penal român ”, vol. I, Editura Oscar Print, București,
1997, p. 359 -360
11 Constituția României – art. 135, alin.2, alin.3 (apărută în M.O f. Nr. 233, din 21 noiembrie 1991).

11
Prin Legea nr.140/1996 ( publicată în M.O f. nr. 289 din 14 Noiembrie 1996)
de modificare și completare a Codului Penal, adoptată de Parlamentul României, este
prevăzută o nouă reglementare în materia infracțiunilor contra patrimoniului. Ca
urmare a acestor modificări, Titlul III primește denumirea de ,,Infracțiuni contra
patrimoniului”, iar Titlul IV care cuprindea reglementări cu privire la infracțiunile
contra avutului obștesc a fost abrogat în întregime.
Infracțiunea de tâlhărie, fiind o infracțiune asupra patrimoniului, prin
incriminarea ei, fie în formă simplă, fie în formă agravată, s -a urmărit, încă de la
început, protejarea patrimoniului persoanei, a bunurilor acesteia, p entru sustragerea
cărora făptuitorul ar putea pătrunde în locurile în care acestea ar putea fi ținute,
respectiv în locuința subiectului pasiv, fapta devenind mai gravă atunci când se comite
în acest loc12. Prin această circumstanță agravantă s -a urmărit, a șadar, în primul rând
protejarea bunurilor și, în al doilea rând, protejarea subiectului pasiv al infracțiunii.
Codul Penal aflat în vigoare de la data de 1 ianuarie 1969, este supus unor
modificări importante, dar și unor frecvente intervenții legislative asupra diferitelor
instituții, ceea ce a condus la o aplicare și o interpretare neunitară, având repercursiuni
asupra eficienței și finalității actului de justiție.
Sub acest aspect, la 24 iulie 2009 s-a publicat în M.O. al României, Partea I,
nr. 510 din 24 iulie 2009, Noul Cod Penal ( Legea nr. 286/2009 ). Ca și obiective
principale pe care Noul Cod Penal le urmărește, amintim :
– realizarea unui cadru legislativ ordonat în materie penală, evitând
suprapunerile inutile de norme aflate în vigoare, existent e deja în alte legi speciale ;
– transpunerea în cadrul legislativ penal național a modificărilor adoptate
la nivelul Uniunii Europene ;
– îmbinarea dreptului penal material român cu sistemele celorlalte țări
membre ale Uniunii Europene, ca o condiție a cooper ării judiciare în materie penală
bazată pe recunoaștere și încredere reciprocă13.
Normele de aplicare ale acestui Cod Penal au fost adoptate prin Legea nr.
187/2012, dar codul propriu -zis a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014. Noul

12 Vintilă Dongoroz și colectivul , Noul Cod Penal și Codul ant erior. Prezentare comparativă ,
Editura Pol itică, București, anul 1968, p . 141
13 Eduard Dragomir , ,,Infracțiunea de tâlhărie potrivit Noului Cod penal ”, www.studiijuridice.ro,
februarie, 2012 .

12
Cod Penal cuprinde 446 articole, el fiind divizat în două părți, partea generală și partea
specială.
Acest nou cod penal are ca fundament structura vechiului Cod Penal de la
1969, dar spre deosebire de acesta, Noul Cod Penal aduce noutăți, el având printr e
altele drept scop creșterea represiunii față de infractorii care sunt recidiviști, de
asemenea, sancțiunile sunt divizate în trei – pedeapsa, măsura educativă, amenda
penală . În cuprinsul acestui Nou Cod Penal, întalnim consacrate câteva principii -valori
ale dreptului penal : principiul egalității în fața legii penale ( nimeni nu este mai presus
de lege ) , principiul personalității răspunderii penale, conform căruia nimeni nu poate
răspunde pentru fapta altuia, principiul individualizării sancțiunilor de drept penal ( în
momentul aplicării sancțiunii judecătorul trebuie să țină cont de gravitatea faptei,
gradul de pericol pe care îl reprezintă infractorul, etc ), principiul conform căruia
prevenirea faptelor periculoase este scopul executării pedepselor ( realizarea acestui
scop nu poate avea loc decât prin prevenirea comiterii de infracțiuni, ce se realizează
prin adaptarea persoanelor la exigențele legii penale ca urmare a înțelegerii legii și a
creșterii conștiinței individuale sau a temerii de sancționa re14.

Secțiunea II.2. Infracțiunea de tâlhărie in legislația altor țări

În toate legislațiile moderne întâlnim reglementări dezvoltate ale infracțiunilor
care aduc atingere proprietății, ca o urmare firească a importanței pe care o dobândesc
relațiile de proprietate pentru progresul societății, dar și pentru activarea interesului
individului la dezvoltarea societății.
Intrat în vigoare la 1 septembrie 1994, Noul Cod Penal francez statuează
infracțiunile contra patrimoniului în Cartea a – III – a, denumită „Crime și delicte
contra bunurilor”. În Titlul I din această carte sunt cuprinse incriminările cu privire la
furt ( pentru furt în varianta simplă se aplică pedeapsă privativă de libertate de până la
3 ani, iar pentru formele agravate, inclusiv furtul cu violență sau de către o persoană
înarmată, ori de către o bandă organizată se ajunge până la aplicarea pedepselor
privative de libertate de 10, 15, 20 ani, ba chiar și pe viață, în raport cu rezultatul
produs prin săvârșirea infracțiunii respective ). Asim ilată furtului, conform legii penale

14 Lavinia Vlădilă, Olivian Mastacan , ,,Drept Penal – Parte Generală ”, Universul Juridic, București,
2011, p.29.

13
franceze este și infracțiunea de sustragere frauduloasă a energiei în prejudiciul altei
persoane15. La formele agravate a le furtului, pe lângă pedeapsa privativă de libertate,
regăsim și amenda care este cumulativă, ea a jungând până la un milion de franci.
În Codul Penal al R.P. Chineze, tâlhăria este incriminată atât în forma sa
simplă, cât și în forma agravată, în Capitolul V, denumit „Infracțiuni contra avutului”.
În forma sa simplă, tâlhăria se sancționează cu închiso are de la 3 la 10 ani, iar
infracțiunea de tâlhărie prin care s -a produs un rezultat mai grav, sau chiar moartea, se
pedepsește cu închisoare mai mare de 10 ani, închisoare pe viață sau aplicarea
pedepsei cu moartea, avutul putând fi confiscat.
Codul Penal spaniol16 stabilește în Titlul XIII care sunt delictele contra
proprietății. Printre alte infracțiuni ce sunt cuprinse în acest titlu, regăsim infracțiunea
de furt sub forma sustragerii prin violență și amenințare, fiecare regăsindu -se atât în
formă simplă , cât și în formă agravată.
În Codul Penal portughez întâlnim în Titlul IV infracțiunile contra
patrimoniului sub denumirea de ,,Crime contra proprietății”. Codul incriminează
faptele de furt simplu, furt calificat, abuzul de încredere, furtul între membrii familiei,
furtul de necesitate, înșelăciunea și șantajul.
Codul Penal german clasifică delictele contra proprietății în capitole diferite.
Prin urmare, în Capitolul XIX regăsim furtul simplu, infracțiune sancționată cu
pedeapsă privativă de liberta te de până la 5 ani, furtul agravat ( sancționat cu pedeapsă
privativă de libertate de până la 10 ani). Tot în cuprinsul acestui capitol regăsim
incriminate și furtul săvârșit cu ajutorul armelor sau în grup, abuzul de încredere,
furtul atenuat când este c omis de o rudă și sustragerea de energie electrică. În
cuprinsul Capitolului XX întâlnim o formă agravată a furtului – furtul săvârșit cu
violență, șantajul și șantajul cu violență, iar Capitolul XXI incriminează tăinuirea și
favorizarea.
În Ungaria, legis lația penală incriminează infracțiunea de tâlhărie chiar dacă
aceasta este comisă împotriva avutului public sau privat, într-o formă simplă , alta
asimilată și mai multe forme în stare agravată. Infracțiunea este săvârșită sub forma
asimilată în momentul î n care făptuitorul prins în fapt, folosește violența sau

15 George Antoniu , ,,Ocrotirea penală a patrimoniului î n dreptul comparat ”, RDP nr. 2/2001, p . 128
16 Gheorghe Nistoreanu și colaboratorii , ,,Drept penal – Partea specială ”, Editura Europa Nova,
București, 1999, p . 193

14
amenințarea directă cu moartea, ori vătămarea corporală, având drept scop păstrarea
bunului. Variantele agravante există în situația în care ele au fost înfăptuite de o
persoană înarmată, infracțiune a fiind îndreptată împotriva unei valori importante, sau
într-o grupare criminală.
Legislația penală italiană reglementeză infracțiunile contra patrimoniului în
Tiltul XIII. Regăsim incriminate în cadrul acestui titlu fapte contra patrimoniului
comise cu v iolență asupra bunurilor și persoanei ( furtul, uzurparea, răpirea, ocuparea
de terenuri), precum și fapte contra patrimoniului comise prin fraudă ( înșelăciunea,
insolvabilitatea frauduloasă, distrugerea frauduloasă de bunuri, camătă )17.
Intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1997, Codul Penal rusesc incriminează
infracțiunea de furt prin dispozițiile art. 158 ( în forma sa simplă ), aplicându -se mai
multe pedepse alternative ( munca obligatorie pe o perioadă cuprinsă între 80 și 240 de
ore, arestul cupri ns între 4 -6 luni sau închisoarea până la 3 ani). Infracțiunea de
tâlhărie este incriminată în cuprinsul art.162 și reprezintă infracțiunea ce se săvârșește
cu scopul de a sustrage un bun, prin folosirea sau amenințarea cu folosirea violenței,
fiind sancți onată cu închisoarea între 3 și 7 ani, cu sau făra confiscarea avutului.
Infracțiunea este gravă în situația în care aceasta se săvârșește în grup, fiind necesară
existența unei înțeleg eri prealabile, sau cu întrebuințarea de arme , pedeapsa fiind
închisoa rea între 7 și 12 ani cu confiscarea avutului. Tâlhăria devine mai gravă dacă
este săvârșită de o grupare organizată sau de către o persoană care a mai fost
condamnată de două sau mai multe ori pentru infracțiuni de furt sau înșelăciune,
sancțiunea fiind p rivarea de libertate pe o perioadă cuprinsă între 8 și 15 ani,
aplicându -se și confiscarea avutului.
Codul Penal model american18 incriminează sub Titlul ,,Infracțiuni contra
proprietății ’’, toate faptele penale ce au ca obiect juridic relațiile sociale cu privire la
proprietate. În prima categorie de infracțiuni întâlnim infracțiunea de distrugere a
bunurilor aparținând altei persoane. O altă categorie de infracțiuni este alcătuită din
faptele de spargere ( burglary )19 și de pătrundere ilicită, conform art. 211. La

17 Absolvent Bronda Andreea -Emma, Coordonator Conf. Univ. Dr. Mircea Sandu Godea,
,,Tâlhăria”, Lucrare de licență, Facultatea de Științe Umaniste Și Sociale, Administrație Publică,
Arad, 2008
18 George Antoniu , op. cit ., p. 145
19 Dragu Crețu , Ju decător Înalta Curte de Casație și Justiție, ,, Ocrotirea penală a
patrimoniului.Elemente de drept comparat ’’, sursa www.proceedings.univ -danubius.ro

15
începutul acestui articol, legiuitorul american pune la dispoziție o definiție cu privire la
noțiunea de ,,noapte’’: ,, perioada între 30 de minute după apusul soarelui’’20. Această
delimitare a noțiunii de ,,noapte” este total diferită de modul în care legislația penală
română o definește ( se consideră că este noapte în momentul în care întunericul a luat
locul luminii, p ână în momentul în care lumina va lua locul întunericului; amurgul nu
indică prezența nopții, iar zorile nu înseamnă lumină. Con form art. 223, o altă
infracțiune îndreptată împotriva proprietății o constituie tâlhăria ( robbery)21. Începutul
acestui articol ne prezintă definiții ale principalilor termeni și expresii uzuale folosite
de text. O a patra categorie de infracțiuni incrimi nate de Codul Penal american este
reprezentată de faptele de contrafacere și alte activități frauduloase.
Aceste infracțiuni săvârșite împotriva patrimoniului, reprezentând forme de
atacare a bunurilor unei persoane, pot fi evitate prin luarea unor măsuri de protejare
,,ante delictum”22.

Secțiunea III . Aspecte de ordin criminologic referitoare la infracțiunea de tâlhărie

Atât criminalistica, cât și criminologia, prezintă un numitor comun în sfera
obiectului lor de cercetare : infracțiunea, infractorul și victima. Criminalistica, fiind
considerată știința metodelor tehnice și tactice de investigare a faptelor penale, precum
și știința stabilirii identității infractorului, apare în peisaj după producerea infracțiunii
și se oprește la probarea vinovăției infractorului23. În antiteză, sfera criminologiei este
mult mai vastă, ea urmărind fenomenul infracțional în complexitatea l ui și pe infractor
în situația lui socială și a progresului către ,,starea periculoasă” și ,,trecerea la act”24.
Fiind o știință ce se ocupă cu studiul stărilor, dinamicii și a cauzelor
criminalității, cu scopul de a elabora măsuri preventive, dar și de com batere a acestor
cauze25, criminologia a fost păgubită în trecut .

20 George Antoniu , op. cit ., p. 146
21 Dragu Crețu , op.cit .
22 George Antoniu , op. cit ., p. 152
23 E. Stancu , ,,Criminalistica, știința investigării infracțiunilor ”, Editura Tempus – S.R.L., București,
1992, vol.I, p.17.
24 Gheorghe Nistoreanu , Costică Păun , ,, Criminologie ”, Editura Europa -Nova, București, 19 96, p.
41.
25 G. Antoniu, C. Bulai, Gh. Chivulescu , Dicționar juridic penal , Editura Științifică și enciclopedică,
București, 1976, p. 84

16
Criminalitatea, ca proces social, a luat naștere în același timp cu ierarhizarea
primelor colectivități umane arhaice. Înainte de apariția acestui fapt istoric important
nu se poate mărturis i existența criminalității , întrucât ,, acolo unde nu există morală și
norme, nu există crime”26.
Criminologia studiază acest proces infracțional, exact așa cum acesta se
manifestă în condițiile impuse de o anume societate, într -o etapă determinată27.
Reprezentând una dintre cele mai grave fapte ilicite împotriva atributelor
fundamentale ale omului, tâlhăria se deosebește în prezent printr -o agravare fără
precedent. Astfel că, prin modificările aduse Codului Penal, prin adoptarea Legii nr.
140/1996, pu terea legislativă a majorat limitele pedepselor la infracțiunile îndreptate
împotriva patrimoniului, ținându -se cont de aspectul pericolului social și al
periculozității făptuitorului.
Infracțiunea de tâlhărie este inclusă în categoria infracțiunilor compl exe,
deoarece prezintă un grad accentuat de duritate, în legătură cu modul de manifestare a
violenței, de la simple lovituri, până la decesul victimei. De aici rezultă și necesitatea
impunerii unui tratament juridic corespunzător pentru prevenția și combat erea acestui
gen de infractiuni.
Astfel, în urma efectuării unor statistici realizate la nivelul României,
descoperim faptul că în anul 2000 a avut loc o creștere semnificativă a
infracționalității, fiind săvârșite 368.025 de infracțiuni, dintre care 4.143 de fapte au
fost încadrate ca fiind tâlhării, în care victima a decedat în 19 dintre cazuri, în 11 dintre
cazuri s -au folosit arme de fo c, iar în alte 29 de tâlhării s -au întrebuințat narcotice,
arme albe, spray -uri paralizante, etc. , comparativ cu anul 1 990, când s -au înregistrat un
total de 2596 de infracțiuni de tâlhărie.
Aceste statistici întocmite la nivelul Ministerului de Interne, ne pun la
dispoziție câteva date importante cu privire la anumite elemente obiective și
subiective, având rolul de a ne forma o imagine de ansamblu asupra acestui fenomen.
Potrivit acestor statistici judiciare, rezultă că săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie au
avut ca obiect material bunuri din patrimoniul persoanelor fizice.

26 O. Kinberg , ,,Basic Problems of Criminology ”, Copenhague, 1935, p.13, citat după D. Szabo ,
,,Criminologie ”, P.U.M., Montreal, 1967, p.2, apud Gheorghe Nistoreanu, Costică Păun , ,,
Criminologie ”, Editura Europa -Nova, București, 1996, p. 3.
27 R.M. Stănoiu , Metode și tehnici de cercetare în criminologie , Editura Academiei, București,
1981, p. 7.

17
În ceea ce privește modalitățile de operare fo losite în cazul infracțiunilor de
tâlhărie, observăm că majoritatea faptelor au fost realizate prin folosirea amenințărilor,
rezultând prezența unei violențe psihice a infrac torului. În schimb observăm că tot mai
multe fapte de tâlhărie se individualizează printr -un mod de operare deosebit, dar și
prin întrebuințarea unor mijloace ce prezintă un grad ridicat de periculozitate pentru
societate, cum ar fi armele de foc, substanțe toxice, etc.
Pentru săvârșirea tâlhăriilor sunt folosite diverse modalități de operare, o mare
parte dintre infractori acționând perioade îndelungate, fără ca aceștia să fie identificați,
nefigurând în evidențele poliției. O altă statistică întocmită la nivelul Ministerului de
Interne precizează că 80% din tâlhării se comit în zona urbană, pe timpul nopții , în
imediata apropiere a localurilor ( baruri, restaurante), pe străzile slab iluminate, ba
chiar neiluminate, în locuri izolate, având c a ținte persoanele aflate sub influența
alcoolului, sau care se deplasează neînsoțite. Apar tot mai des cazuri când infractorii
pătrund în locuințe, își amenință victimele folosind diferite arme, iar dacă acestea
încearcă să riposteze sunt lovite și vătăma te corporal.
Cauzele care joacă un rol important în determinarea comportamentului
infracțional și care au condus la săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, sunt de ordin
social, cultural -educativ, profesional, economic și medical -psihologic28. Ceea ce
explic ă originea infracționalității în materie de tâlhărie sunt factorii deficitari de
formare a personalității celor ce sfârșesc prin a deveni infractori. Șirul acestor factori
pornește din mediul familial, continuă cu anturaje, prieteni, regăsindu -se în ultimu l
rând chiar în anumite medii soci -profesionale organizate ( locuri de munca, școală). De
aici rezultă faptul că majoritatea tâlhăriilor nu au un motiv legat de neajunsuri
materiale, ba dimpotrivă, aceste fapte decurg din analizarea unor modele
comportamen tale negative, din carențe de ordin instructiv -educative, etc.
Mai presus de aceste elemente, efectuarea unui examen psihologic poate pune
în evidență absența sentimentului de culpabilitate la subiecți, rezultată în urma unor
deficiențe ce țin de formarea persoanei.
Prin analiza mediului familial se dovedește că o mare parte dintre infractori
provin din familii în care aceste fapte ilicite, furtul și implicit tâlhăria, nu sunt
considerate ca fiind fapte condamnabile.

28 Gheorghe Nistoreanu, Costică Păun , op.cit ., pp.144 -158.

18
Cauzele care determină, sau care chiar f avorizează menținerea unui nivel
foarte ridicat în ceea ce privește fenomenul infracțional pe linie de tâlhărie, își au
rădăcini în alți factori principlai, precum : o educație greșită primită în cadrul familiei,
o influență a unui anturaj necorespunzător, prezența unor elemente infractoare ce
prezintă tendințe de a -și asigura principalele surse de existență prin comiterea de
infracțiuni, lipsa îndrumării și a supravegherii minorilor și tinerilor, etc.
Pentru eradicarea acestor infracțiuni, este nevoie de impunerea unor măsuri
complexe, la nivelul statului, nu doar intervențiile organelor de ordine și cele ale
justiției. O măsură foarte importantă este reprezentată de sporirea atenției în ceea ce îi
privește pe minori, deoarece aceștia pot fi atrași mult ma i ușor spre a comite aceste
fapte. Ei acționează fără să conștientizeze faptele și urmările pe care le generează. Este
necesar să fie luate măsuri radicale pentru ca pedeapsa să poată asigura reeducarea
făptuitorilor în locurile speciale de detenție, dar ș i punerea acestora sub observație
după executarea pedepselor privative de libertate. Se arată a fi inutilă mărirea
cuantumului pedepsei pentru tâlhărie, dacă în timpul detenției nu sunt luate măsuri
pentru ca pedeapsa să reprezinte o modalitate reală de re educare a infractorului.
Infracțiunile de tâlhărie și, în general, toate faptele ilicite sunt comise de către
persoane cu un grad scăzut de pregătire școlară și cu multe lipsuri în ceea ce privește
educația acestora.
Penitenciarele trebuie să le asigure deținuților o reluare a pregătirii
profesionale, cu scopul de a le îmbunătăți nivelul de cunoștințe și de a -i scoate din
mediul în care se află, făcându -i să conștientizeze importanța și necesitatea reintegrării
în societate.

19
CAPITOLUL II – Analiza juridico -penală a infracțiunii de tâlhărie

Secțiunea I. Conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie

Tâlhăria este o infracțiune complexă, deoarece, prin voința legiuitorului, în
conținutu l acestei fapte unice se contopesc elementele unor infracțiuni distincte29.
Spre deosebire de Codul Penal din 1969, legiuitorul actualului Cod Penal a
folosit o structură apropiată de cea a Codului Penal Carol al -II-lea, alegând o
incriminare distinctă : tâlhăria ( i ncriminată în art. 233 C.pen), tâlhăria calificată
(incriminată în art. 234) și tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei
(incriminată în art. 236) . Conținutul infracțiunii de tâlhărie ( cel actual ) este același ca
în cazul variantei tip din vechea reglementare, diferen ța reieșind din limitele de
pedeapsă, acestea fiind micșorate pentru a se reveni la un regim firesc.
Conform art. 23330 din Codul penal, infracțiunea de tâlhărie este
infracțiunea complexă ce constă în ,,furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau
amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se
apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea
bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și
asigure scăparea”.
Conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie , ca și în cazul celorlalte
infracțiuni, este dat de prezența celor două laturi, obiectivă și subiectivă.

Secțiunea I.1 . Latura obiectivă

Cele două activități infracționale – furtul simplu sau calificat, pe de o parte, și
constrângerea prin violență sau amenințarea, pe de altă parte – alcătuiesc elementul
material al infracțiunii. Activitatea principală constă în acțiunea de furt , ceea ce
include un act de deposedare. Ca și în cazul furtului, la tâlhărie, bunul mobil este luat
din proprietatea victimei, fără consimțământul acesteia, dar un element specific
infracțiunii de tâlhărie îl reprezintă remiterea bunului de către victimă ca urmare a
constrângerii, sau prin însușirea aces tuia de către infractor în situația în care bunul a

29 Valerian Cioclei , ,,Drept penal.Partea specială I. Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni
contra patrimoniului ”, Curs Universitar, Ediția 2, Editura C.H.Beck, București, 2017, p. 279.
30,,Codul penal și Legea de punere în aplicare ”, Ediția a 6 a, actualizată la 1 octombrie 2016, Editura
Hamangiu, București, 2016.

20
fost lăsat de victimă ca o consecință a violențelor exercitate asupra acesteia31. Acțiunea
secundară din structura complexă a elementului material al tâlhăriei rezidă din
folosirea violențelor sau amenință rilor, sau din punerea victimei în stare de
inconștiență sau imposibilitatea de a se apăra. Pentru ca această acțiune adiacentă să
existe, este suficientă folosirea unuia dintre mijloace, utilizarea cumulativă
neschimbând caracterul unitar al infracțiunii, dar s e va ține cont la analizarea gradu lui
de pericol social al faptei.
Violența, amenințarea sau punerea victimei în stare de inconștiență sau
neputința de a se apăra formează acțiunea secundară a elementului material al tâlhăriei,
doar dacă au fost întrebuințate ca mijloc pentru realizarea furtului sau ca mijloc de
reținere a bunului furat, ori pentru a garanta scăparea infractorului.
Rezultatul socialmente periculos (urmarea) constă, ca și în cazul infracțiunii
de furt, în trecerea bunului din poses ia sau detenția unei persoane în posesia
făptuitorului32. Această urmare se concretizează prin intermediul acțiunii principale
care se află în componența elementului material al infracțiunii de tâlhărie. Urmarea
activității adiacente variază în relația cu m odalitățile folosite pentru relizarea acesteia
(folosirea violenței cauzează o suferință fizică sau o vătămare a sănătății sau
integrității corporale). În unele situații agravante ale infracțiunii de tâlhărie, urmarea
imediată secundară constă în vătămarea gravă sau chiar moartea victimei, ori apariția
unor rezultate deosebit de grave.
Întrucât, rezultatul ia naștere prin activitatea care alcătuiește conținutul acțiunii
principale, legătura de cauzalitate trebuie să existe, ca și în cazul furtului, între
acțiunea de luare a bunului și trecerea acestuia din posesia victimei în sfera ilegitimă a
făptuitorului.

Secțiunea I.2 . Latura subiectivă

Infracțiunea de tâlhărie se realizează cu intenție directă, deoarece făptuitorul
prevede și urmărește săvârșirea furt ului prin violență sau amenințare. Prin urmare este
necesar să existe atât scopul însușirii bunului sustras, cât și folosirea constrângerii ,

31 Mihail Udroiu , ,, Drept penal. Parte specială .”, Ediția 3 revizuită și adăugită, Editura C.H.Beck,
București, 2016, p.243.
32 I. Pascu, S. Ivan , ,,Tâlhăria, aspecte de teorie și practică judiciară ”, Editura Ministerului de
Interne, 1992, p.37.

21
amenințărilor sau violențelor, cu scopul de a lua sau păstra bunul sustras, de a se
asigura scăparea , sau înlătur area urmelor infracțiunii.
Decizia celui ce înfăptuiește infracțiunea de tâlhărie poate să fie luată încă de
la început, sau poate să se ivească în timpul săvârșirii ori după consumarea furtului,
fiind posibilă apariția unor aspecte pe care acesta nu le -a luat în considerare ( spre
exemplu, împotrivirea victimei).
În situația comiterii infracțiunii de tâlhărie ce a avut ca urmare moartea
victimei, forma de vinovăție este praeterintenția. Prin urmare, situația care agravează
tâlhăria, conform dispozițiilor art. 236 C. Pen. , este o urmare praeterintenționată,
deoarece autorul infracțiunii nu a urmărit moartea victimei, această consecință fiind în
strânsă legătură cu folosirea violenței, el considerând că nu se va produce rezultatul,
sau pur și simplu nu a prevăzut aceasta, deși trebuia și putea să – l prevadă. Pentru a ne
afla în prezența acestei infracțiuni trebuie să existe un dublu scop. Primul scop este
specific furtului, iar cel caract eristic acțiunii secundare care trebuie înfăptuită, fie în
scopul însușirii bunului furat, fie pentru păstrarea acestuia, sau pentru îndepărtarea
urmelor infracțiunii, sau chiar pentru ca infractorul să -și garanteze scăparea33.
În situația în care autorul acționează cu intenție în ceea ce privește producerea
rezultatului ( prevede rezultatul și urmarește sau acceptă producerea lui ), răspunderea
penală intervine pentru sancționarea concursului de infracțiuni, format din infracțiunea
de tâlhărie și cea de vă tămare corporală gravă ( în situația în care s -a cauzat vreuna din
consecințele prevăzute în art. 194 C.pen.), sau infracțiunea de tâlhărie varianta tip și
omor calificat ( conform art. 189 C.pen, alin 1), în cazul în care s -a produs moartea
victimei.
Fiecare acțiune sau inacțiune ce este prevăzută de legea penală, este precedată
și pricinuită de un imbold interior, ce constă într -o pasiune, emoție, sentiment, care a
stârnit autorului ideea de a o săvârși34. Aceste imbolduri interioare ce pot sta la baza
săvârșirii tâlhăriei îmbracă deseori forma sentimentelor de ură și răzbunare, dar și
forma unei idei de îmbogățire fără muncă.
Pe lângă scopul specific furtului, latura subiectivă a acestei infracțiuni
stabilește și un scop ce este orientat către folosirea v iolenței asupra victimei, existând

33 Valerian Cioclei , op cit ., p. 279.
34 V. Dobrinoiu, I. Pascu, I. Molnar, Gh. Nistoreanu, A. Boroi, V. Lazăr , Drept penal, partea
generală , Editura Europa Nova, București, 1997, p. 171

22
intenția de a o jefui. Scopul furtului îl reprezintă însușirea pe nedrept a bunului, sau
utilizarea acestuia fără drept, iar utilizarea violenței trebuie să fie realizată cu scopul de
a păstra bunul, pentru ascunderea urm elor infracțiunii sau pentru ca autorul să poată
fugi.

Secțiunea I .3. Formele infrac țiunii de tâlhărie

Actele preparatorii efectuate de infractor, deși sunt posibile atât la acțiunea
principală, cât și la cea adiacentă, ele nu sunt incriminate35. Natura actelor pregătitoare
poate fi atât materială, în situația în care autorul infracțiunii își procură diverse
mijloace utile pentru a putea comite furtul, cât și morală, în cazul în care înainte de a
comite infracțiunea, autorul adună informații și d ate cu privire la victimă sau locul
unde va săvârși fapta36.
Din studiul practicii judiciare reiese faptul că majoritatea făptuitorilor, în
prealabil, au deprins activități de pregătire în vederea săvârșirii infracțiunilor de
tâlhărie.
În situația în care a ctele preparatorii au fost întreprinse de către un terț, iar
autorul s -a folosit de ele pentru săvârșirea infracțiunii, acestea vor constitui acte de
complicitate anterioară37.
Legiuitorul, în baza art. 237 C.pen., sancționează tentativa la tâlhărie.
Dispozițiile art. 32 C.pen., în care este reglementat conținutul tentativei, coroborate cu
dispozițiile art. 233 C.pen., în care este prevăzut conținutul infracțiunii de tâlhărie ,
stabilesc faptul că tentativa la infracțiunea de tâlhărie poate să apară num ai sub forma
tentativei întrerupte ( în situația în care executarea a fost întreruptă) . Dacă inculpatul
nu și -a însușit niciun bun de la victim a față de care a folosit amenințări în scop de furt,
deoarece aceasta nu a avut bunuri asupra sa, fapta săvârșită constituie tentativă la
infracțiunea de tâlhărie, și nu tâlhărie în forma consumată38. Consumarea infracțiunii
de tâlhărie intervine după momentul executării acțiunii principale, când s -a produs
urmarea imediată.

35 Mihail Udroiu, op.cit ., p.247.
36 I. Pascu, S. Ivan, ,, Tâlhăria, aspecte de teorie și practică judiciară ”, Editura M.I., 1992, p p. 42-43
37 Mihail Udroiu , op. cit .
38 I.C.C.J., secția penală , decizia nr. 1234/2005 , www.legalis.ro

23
Pentru ca infracțiunea de tâlhărie să fie în formă consumată, este necesar ca
principala acțiune, furtul, să se epuizeze prin însușirea bunului. În situația în care
însușirea bunului a fost întreruptă, fiind în stadiul de tentativă, iar acțiunea secundară,
folosirea violențelor sau amenințărilor, s-a consumat, fapta, constituie tentativă la
infracțiunea de tâlhărie39.
Infracțiunea de tâlhărie poate săvârșită și în formă continuată, situație în care
se epuizează la momentul comiterii ultimului act de executare.
Ca și infracțiunea de furt, și cea de tâlhărie, poate fi săvârșită sub diferite
modalități, fiecare modalitate prezentând particularități și de care trebuie să se țină
seama la examinarea gradului de pericol social al faptei comise.
Tâlhăria calificată este incriminată de Noul Cod penal în dispozițiile art. 234,
și este definită ca fiind tâlhăria săvârșită în împrejurări speciale ce îi conferă un
caracter mai grav40. În Noul Cod penal nu au mai fost prevăzute ca și elemente de
agravare a infracțiunii, săvârșirea faptei de două sau mai multe persoane împreună, și
în timpul unei calamități (elemente agravante prevăzute de art. 211, lit. a, g, conform
Cod penal 1968). Noul Cod penal statuează în cadrul art. 234 (lit. b, e ) două noi
elemente circumstanțiale de agravare ce nu au fost prevăz ute în Vechiul Cod penal :
săvârșirea faptei asupra unui mijloc de transport sau prin simularea de calități oficiale.
O altă variantă agravantă a infracțiunii de tâlhărie o constituie săvârșirea
tâlhăriei ce a avut ca urmare moartea victimei. În situația î n care moartea victimei nu
se produce praeterintenționat, ci ca urmare a unor acțiuni violente asupra victimei (
direct sau indirect ), infracțiunea de tâlhărie în formă simplă sau calificată, poate fi
reținută în concurs cu omorul calificat ( incriminat d e Noul Cod penal în art.189,
alin.1, lit. d ).
În cazul în care acțiunea ilicită a avut drept urmare praeterintenționată
sinuciderea victimei, se va reține numai fapta de tâlhărie sau tâlhărie calificată,
explicația fiind aceea că urmarea mai gravă nu mai este stipulată de lege în art. 236
NCP. și infracțiunea de determinare sau inlesnire a sinuciderii se comite numai cu
intenție. Concursul între cele două infracțiuni ar fi prezent doar în situația în care

39 C.S.J., secția penală, decizia nr. 1204/2002 , www.legalis.ro
40 Mihail Udroiu , op.cit ., p. 248.

24
autorul acționează cu intenție având ca scop, atât tâlhărirea victimei, cât și
determinarea sinuciderii41.
Baza formei agravate este constituită de gravitatea deosebită a urmăr ii
periculoase a tâlhăriei sau tentativei de tâlhărie, și anume moartea victimei. Dacă acest
rezultat se concretizează, nu mai are importanță forma în care s -a realizat acțiunea
ilicită, tâlhărie consumată sau tentativă de tâlhărie, ci întreaga activitate infracțională
trebuie raportată la rezultatul final42.

Secțiunea I .4. Sancțiuni

Conform Codului penal în vigoare ( art. 233 C.pen ), săvârșirea infracțiunii de
tâlhărie, în formă tip, se sancționează cu închisoarea cuprinsă între 2 -7 ani cu
interzicerea exercitării unor drepturi, iar în situația variantei agravate, limitele speciale
ale pedepsei închisorii se majorează cu jumăt ate.
În ipoteza în care fapta de furt calificat absorbit în tâlhăria calificată este cel
stipulat de art. 229 alin.3 NCP sancțiunea prevăzută de art.234 alin. 2 este privarea de
libertate pe o perioadă cuprinsă între 5 -12 ani și interzicerea unor drepturi.
Tâlhăria ce a avut ca și rezultat producerea unei vătămări corporale este
sancționată cu închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Potrivit dispozitiilor art.236 NCP, tâlhăria sau tâlhăria calificată care a avut ca
rezultat praeterinten ționat moartea victimei se pedepsește cu închisoarea de la 7 la 18
ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Secțiunea II: Aspecte de natură procesuală privind investigarea infracțiunii de tâlhărie

Tâlhăria se urmărește și se judecă conform regulilor de procedură penală în
vigoare . Acțiunea penală este pusă în mișcare prin intermediul actului de inculpare
stipulat de lege, ea putând fi exercitată în tot parcursul procesului penal. Ea este pusă
în mișcare din oficiu, chiar și în situația în care în conținutul tâlhăriei este prezent un
furt care se urmărește la plângerea prealabilă a persoanei vătămate ( art. 231, alin. 1

41 Idem , p.253.
42 Trib. Suprem, secția penală, decizia nr. 741/1980 , în Repertoriu 1981 -1985, p. 377.

25
NCP ), deoarece infracțiunea de tâlhărie, fiind o infracțiune complexă, prezintă un
grad d e pericol ridicat pentru societate.
Acțiunea penală se pune în mișcare și se exercită în momentul în care există
probe certe că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există situații care ar putea să
împiedice punerea în mișcare a acțiunii43.
Competența materială este dată de repartizarea cauzelor penale între organele
de cercetare și procuror în raport de caracterul și gravitatea faptelor ce fac obiectul
acestor cauze44.
Conform art. 57 Cod de procedură penală, organele de cercetare penală ale
poliției r ealizează urmărirea penală pentru orice faptă care nu este dată, prin lege, în
competența altor organe de cercetare. În cazul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie,
organele de poliție pot începe urmărirea penală în toate situațiile, excepție făcând
supoziț ia în care fapta ar avea ca urmare moartea victimei.
Codul de procedură penală actual stipulează în art. 41, alin.1 cele 4 criterii
care determină competența pentru infracțiunile săvârșite pe teritoriul țării :
– locul săvârșirii infracțiunii;
– locul unde a avut loc prinderea suspectului sau inculpatului;
– locuința suspectului;
– locuința persoanei vătămate.
Tot în baza acestui articol, alin. 3 se stabilește faptul că dacă infracțiunea s-a
desfășurat în aria mai multor instanțe, oricare dintre acestea este în mă sură să o judece.
Potrivit Noului Cod de procedură penală, infracțiunea de tâlhărie în forma
simplă, stipulată de NCP în art. 233, intră în competența Judecătoriei sau a
Tribunalului militar, după caz, în primă instanță. În schimb, infracțiunea de tâlhărie
săvârșită în formă agravată, în primă fază, intră în competența Tribunalului sau
Tribunalului militar teritorial. Tâlhăriile comise în afara teritoriului român se judecă,
în funcție de situație, de către instanțele civile sau militare în raza unde autorul
infracțiunii își are domiciliul sau louiește. În cazul în care nu se face dovada
domiciliului și se adeverește că autorul infracțiunii nu locuiește în România, iar fapta

43 A se vedea art. 15 și art. 16 din Codul d e Procedură Penală , în vigoare de la 1 februarie 2014, cu
modificările aduse prin Legea nr. 9/2017.
44 V. Rămureanu, ,, Competența penală a organelor judiciare ”, Editura Științifică și enciclopedică,
București, 1980, p. 297

26
de tâlhărie a fost comisă în forma simplă, aceasta intră în competența Judecătoriei
Sectorului 2 sau Tribunalul Militar, iar dacă fapta a fost comisă în forma agravată, se
judecă de către Tribunalul București sau Tribunalul Militar teritorial.

27
CAPITOLUL III – Cercetarea la fața locului în cazul infracțiunii de tâlhărie

Secțiunea I. Noțiunea, scopul și importanța cercetării la fața locului în cazul
infracțiunii de tâlhărie

Cercetarea la fața locului, denumită de Noul Cod de procedură penală
,,procedeu probator”, cunoscută în mai multe legislații ca fiind ,,cercetarea scenei
infracțiunii” în legislațiile occidentale, ,, scena crimei” în sistemul anglo -saxon,
constituie acțiunea de debut a investigațiilor în fapte cu risc deosebit de grav.
În sprijinul definirii sintagmei ,, locul săvârșirii faptei”, intervi ne cadrul legal,
potrivit căruia aceasta semnifică locul unde s -a desfășurat activitatea infracțională , în
totul sau în parte, sau locul unde s -a produs urmarea acesteia. ( art. 41, alin. 2 NCPP ).
Ca și celelalte activități de investigare a faptelor pena le, cercetarea la fața
locului se realizează în concordanță cu actualele reglementări cu privire la acest
procedeu probator. Conform art. 192, alin. 1 NCPP, cercetarea la fața locului poate fi
dispusă de către organul de urmărire penală, iar în faza judecă ții de către instanța de
judecată. În primă fază, cercetarea la fața locului este dispusă, de regulă, după
începerea urmăririi penale, de către organele de urmărire penală printr -o rezoluție
motivată. Alineatul 2 al aceluiași articol, ne prezintă faptul că organul de urmărire
penală sau instanța de judecată, poate să interzică persoanelor care sunt deja la fața
locului, sau care vin, să comunice între ele sau cu alte persoane. Legiuitorul a dorit ca
prin această restricție să prevină eventualele influențări a desfășurării cercetării și
posibilele alterări ale informațiilor cu privire la situația de la fața locului. În a doua
etapă, faza de judecată, cercetarea la fața locului este dispusă de către instanța de
judecată, printr -o încheiere, după ce se începe cercetarea judecătorească. Deși nu are
întinderea cercetării la fața locului efectuată de către organul de urmărire penală,
cercetarea la fața locului dispusă de către instanța de judecată are o importanță foarte
mare, deoarece instanța are posibilitatea să ia contact cu diverse asp ecte ale locului în
care a avut loc infracțiunea și să pună în balanță rezultatele deprinse din cercetările
organelor de urmărire penală.
Cercetarea la fața locului este un act procedural de o importanță vitală în
cercetarea faptelor de furt și tâlhărie. În ideea examinării acestor infracțiuni, prin
folosirea expresiei ,, locul săvârșirii faptei” trebuie să se înțeleagă nu doar locul de

28
unde au fost sustrase bunurile sau obiectele, ci și căile de acces folosite de autor,
traseul parcurs de către autor atâ t la venirea, cât și la plecarea din câmpul infracțional,
locul unde s -au exercitat violențele sau amenințările asupra victimei, precum și locul
sau spațiul de depozitare a bunurilor furate.
Cercetarea la fața locului este un procedeu probator cu o semnif icație
importantă, dispusă pentru aflarea adevărului. Prin intermediul ei pot fi dobândite date
foarte importante cu privire la modul în care a fost săvârșit furtul sau tâlhăria , precum
și mijloacele folosite în săvârșirea acestor infracțiuni, numărul auto rilor și perioada în
care aceștia au acționat, traseul parcurs, dar și bunurile care au fost sustrase prin
săvârșirea acestor infracțiuni. De asemenea, pot fi obținute informații vitale cu privire
la deprinderile profesionale ale autorului, precum și despr e nivelul de ,,specializare”45
al acestuia. Vor fi descoperite, fixate si ridicate urmele produse de autorul infracțiunii,
instrumentele ce au fost întrebuințate la spargere.
Un interes deosebit este acordat obiectelor pierdute sau părăsite de cel care a
săvârșit infracțiunea, resturilor de obiecte sau diverse materii ( resturi de sticlă,
rumeguș, urme de vopsea, etc). Majoritat ea urmelor specifice tîlhăriilor se găsesc sub
forma microurmelor46, ele putând fi prelevate și de pe hainele sau corpul autorului
infracțiunii. Urmele biologice, precum sângele sau firele de păr, reprezintă și ele o
importanță deosebită în cadrul cercetării la fața locului, ele fiind descoperite chiar și în
situația unor furturi simple.
Din analiza urmelor descoperite în câmpul infracțional, organul de cercetare
penală va putea deduce primele concluzii cu privire la modul de operare, chiar din
momentul cercetării la fața locului, să întocmească primele variante și o listă cu
suspecți.
Câmpul infracțional, unde va avea loc efectuarea cercetării criminalistice este
diferit, de la caz la caz, putând fi mai dezvoltat sau limitat, în funcție de loca ția de
unde au fost sustrase bunurile, și de zonele care pun la dispoziția cer cetătorilor urmele
lăsate de făptuitor, precum și mijloacele întrebuințate la săvârșirea tâlhăriei. Cercetarea
la fața locului este utilă nu doar în ceea ce privește descoperirea urmelor, sau a celui ce
a săvârșit infracțiunea, ci este foarte importantă pe ntru înțelegerea și cunoașterea de

45Emilian Stancu, Petruț Ciobanu, ,,Criminalistică.Metodologia criminalistică”, Universul Juridic,
București, 2018, p. 78.
46Idem.

29
către procuror sau de către celelate organe de cercetare, precum și de către judecător a
locului săvârșirii faptei47.
Cercetarea la fața locului parcurge în decursul ei două etape importante : faza
statică și faza dinamică , ea însă fiind anticipată de activități premergătoare sau măsuri
preliminare.
Rezultatele obținute se notează și se fixează într -un proces verbal la care se
adaugă schița locului faptei, planșele fotografice, precum și alte notițe și detalii ce au
fost pr eluate pe parcursul desfășurării cercetării la fața locului.

Secțiunea I.1. Activități premergătoare cercetării locului faptei

Pentru ca cercetarea la fața locului să se desfășoare în condiții bune care să nu
pună în pericol urmele sau informațiile vitale din câmpul infracțional, se dispun
anterior începerii cercetării la fața locului o serie de activități ce au un caracter urgent,
activități precum :
– acordarea de prim ajutor victimelor găsite în câmpul infracțional și
îndepărtarea peri colelor inevitabile. Este o măsură ce primează față de alte măsuri
preliminare, întreprinsă de către personalul calificat ajuns primul la locul faptei. În
această situație, pe lângă acordarea primului ajutor, personalul calificat trebuie să
protejeze locul faptei pentru a nu se distruge sau pierde urmele existente sau pentru a
nu se adăuga alte urme, punând astfel în dificultate echipa de cercetare.
– delimitarea câmpului infracțional și punerea sub pază. În situația în care
locul faptei se află în exterior , se va avea în vedere protejarea unui perimetru cât mai
mare . În situația în care vremea pune în pericol urmele de la fața locului, acestea vor fi
acoperite și ferite de umezeală. În cazul în care în urma săvârșirii infracțiunii de
tâlhărie, a avut loc moar tea victimei, cadavrul descoperit la fața locului nu va fi
acoperit decât cu folii din plastic sau cauciuc48, evitându -se astfel transferul de fibre și
deci, pierderea sau modificarea urmelor existente.

47V.Dongoroz și colectivul, ,, Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român”, volumul
I, Editura Academiei Române, București, 1975, p. 293 apud Prof . Univ. Dr. Emilian Stancu, ,,
Tratat de criminalistică”, Ediția a VI a Revăzută, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 56.
48Gheorghe Popa, Emilian Bulea, ,,Criminalistică. Note de curs”, Universitatea Valahia, Facultatea
de Drept și Științe Administrative, Drept IF, Anul IV, 2018.

30
– fixarea tuturor situațiilor care se pot modifica pe pa rcurs. În acest sens,
polițistului aflat la fața locului îi revine o sarcină foarte importantă, dar și dificilă,
întrucât el trebuie să consemneze ( dacă situația îi permite) și să rețină toate
împrejurările, unele dintre ele fiind trecătoare sau perisabil e
( temperatura regăsită la locul faptei, obiectele și felul în care au fost ele
găsite , modul de pătrundere în locuință, etc ), împrejurări pe care acesta le va expune
echipei de cercetare când vor ajunge.
Pe lângă aceste activități cu caracter urgent, polițistul ajuns la locul faptei
trebuie să -și noteze, în situația în care i se permite acest lucru, informații pe care le
consideră importante și care pot ajuta la acțiunile ulterioare, printr -o descriere sum ară,
dar care să conțină informații vitale, fără să insereze idei proprii.
Tot în cad rul acestei etape pregătitoare are loc și primirea, înregistrarea și
verificarea sesizării. Sesizarea se poate face prin plângere, denunț sau din oficiu.
Echipa desemnată pentru cercetarea la fața locului se va asigura că dispune de
echipamentul necesar și că va ajunge la fața locului în cel mai scurt timp posibil. În
funcție de situație se cere și prezența unor specialiști pentru o analiză cât mai
amănunțită a locului fapt ei.
Pentru o efectuare cât mai amănunțită a locului faptei, mai ales în situația unor
infracțiuni de tâlhărie sau tâlhărie urmată de moartea victimei, infracțiuni cu un pericol
social ridicat, este necesară dotarea cu o gamă mai vastă de mijloace tehnice
criminalistice. Astfel că, organele de cercetare sunt dotate cu laboratoare criminalistice
mobile instalate pe autovehiculele cu care aceștia se deplasează. Laboratoarele mobile
sunt dotate cu truse criminalistice universale și specializate, la care se ada ugă mijloace
suplimentare49 ( mijloace necesare descoperirii urmelor latente de picioare pe covoare,
de pe materiale plușate, pentru executarea mulajelor mai dificile, etc ). Dintre trusele
criminalistice specializate, amintim : trusa pentru testarea stupef iantelor, trusa pentru
marcarea unor obiecte, trusa pentru relevarea urmelor papilare latente cu radiație de tip
laser.
După sosirea echipei de cercetare, polițistul aflat în câmpul infracțional se va
subordona șefului de echipă.

49Emilian Stancu, op.cit., p. 59.

31
Secțiunea I .2. Activit ăți desfășurate la fața locului

Cercetarea pro priu-zisă a locului faptei are loc în două etape importante, și
anume faza statică și faza dinamică .
Criminalistul sosit la fața locu lui, solicită de la primul venit în câmpul
infracțional, date cu privire la lo cul faptei și informațiile notate de acesta. Foarte
important pentru criminalist este și cunoașterea detaliilor cu privire la cine a avut acces
în câmpul infracțional și dacă s -au produs modificări. Anterior începerii oricăror
activități, criminalistul își întocmește un plan de acțiune, plan în baza căruia acesta își
va desfășura activitatea. Tot înainte de a se începe activitatea se va desemna un loc în
care se vor depozita lucrurile și aparatura necesare în cercetarea la fața locului. Aici se
vor eticheta probele rezultate din anchetă, prelevarea unor amprente, etc.
Faza statică reprezintă de fapt, pri mul contact cu locul unde s -a desfășurat
infracțiunea, cercetarea rezumându -se doar la observarea și notarea aspectelor
relevante, fără să fie atinse obiectele și urmele din câmpul infracțional. În cazul în care
ne aflăm în situația săvârșirii infracțiunii de tâlhărie în interiorul unei locuințe
observarea se va face începând dintr -un punct fix, se continuă prin deplasarea de -a
lungul pereților și în sfârșit spre ,, sectorul principal”50, reprezentat în cazul acesta, fie
de bani sau bunuri lăsate în urmă de autorul infracțiunii, fie de cadavru, în situația în
care în urma săvârșirii infracțiunii de tâlhărie a avut loc și moartea victimei.
Într-un loc deschis, cercetarea are loc prin deplasare de la centru spre margini,
sau invers. Este important ca în cazul în care cercetarea are loc la exterior, să se
realizeze, dacă este cu putință, la lumina naturală ( lumina zilei), deoarece lumina
artificială poate induce în eroare, iar anumite porțiuni pot rămâne în umbră.
Tot în cadrul acestei faze se are în vedere fixarea probelor prin fotografie,
filmare sa u videofilmare, videofilmarea fiind un procedeu ce asigură o eficacitate
mărită în acțiune. Totodată, sunt întreprinse măsurători pentru a se putea stabili
distanțele dintre obiectele principale, precum și dintre acestea și urmele infracțiunii
regăsite și descoperite în câmpul infracțional de către echipa de cercetare sosită la fața
locului.

50Idem.

32
Fotografia judiciară realizată cu ocazia cercetării locului faptei de către
organul de urmărie penală, de obicei de către poliție, se situează printre cele mai
importan te procedee de fixare a concluziilor cercetării. În circumstanțe grave, cum ar
fi omorul accidentele rutiere, tâlhăria, etc., cercetarea nu poate fi realizată fără
efectuarea fotografiilor, la care se adaugă și înregistrările video.
Fotografia judiciară s e divide în două mari categorii, categorii nu foarte
diferite una de cealaltă. În prima categorie regăsim fotografia judiciară operativă, din
care fac parte fotografiile realizate la locul faptei, în principiu fotografiile destinate
fixării rezultatelor. D in a doua categorie fac parte fotografiile judiciare de examinare,
în care se regăsesc fotografiile realizate în laboratoarele criminalistice.
Înainte ca echipa de cercetare la fața locului să își înceapă activitatea , membrii
acesteia sunt obligați să îmbrace echipamentele de protecție pentru a preveni
contaminarea locului faptei.
În baza informațiilor pe care echipa de cercetare le -a primit de la cei ajunși
înaintea lor la fața locului, aceștia își vor începe activitatea de cercetare, dar nu înainte
să observe și să interpreteze modul de operare folosit de către infractori, precum și
ordinea acțiunilor desfășurate în câmpul infracțional. Se va delimita suprafața de
cercetat și se vor lua decizii în ceea ce privește etapele pe care le vor urma și punctu l
de plecare al cercetării la fața locului. Termenul de ,, loc al faptei”, în cazul săvârșirii
unei infracțiuni de tâlhărie reprezintă nu doar spațiul unde a avut loc efectiv agresiunea
sau deposedarea de bunuri, ci privește toate împrejurările ce pot aduc e informații
prețioase pentru cercetarea la fața locului ( locuințele mijloacele de transport, căile de
acces pe care infractorul le -a folosit la intrarea și ieșirea din câmpul infracțional, locul
unde au fost descoperite bunurile sustrase de către făptuit or, etc).
Cea mai complexă etapă a cercetării la fața locului o constituie faza dinamică,
deoarece implică folosirea tuturor mijloacelor tehnice aflate la dispoziția echipei și
participarea tuturor celor specializați la efectuarea investigațiilor51. În aces t moment al
cercetării, se încuviințează atingerea și deplasarea obiectelor pentru a putea fi analizate
în amănunt, pentru a se putea descoperi urmele, microurmele, cu scopul de a fi fixate
și ridicate, inclusiv pentru a putea fi posibilă realizarea fotogr afiilor de detaliu sau a
măsurătorilor fotografice la scară.

51Emilian Stancu, op.cit., p. 57.

33
O importanță deosebită se acordă examinării amănunțite a suprafețelor pe
unde a avut loc accesul în câmpul infracțional ( fereastră, geam, ușă, etc). Aici pot fi
descoperite urme de încălțăminte , urme plantare, urmele realizate de instrumentele
folosite pentru pătrunderea în încăpere, sau chiar obiecte și lucruri ce aparțin
făptuitorilor.
În această etapă are loc clarificarea ,, împrejurărilor negative”, împrejurări ce
prezintă o realitate falsă a lucrurilor și acțiunilor descoperite în câmpul infracțional, ce
pot pune cercetarea într -o direcție greșită. Aceste împrejurări pot determina intențiile
pe care le -au avut infractorii în momentul săvârșirii fapte i, intenții prin care aceștia
încearcă să -și ascundă faptele si să inducă în eroare cercetările.
Etapa dinamică a cercetării locului se încheie cu ambalarea urmelor și
obiectelor descoperite în câmpul infracțional. Ambalarea va avea loc separat, astfel
evitându -se contaminarea probelor. Recipientele în care probele vor fi transportate, vor
fi sigilate si vor purta etichete pentru a putea fi identificate ( aceste etichete vor
cuprinde numele probei, numele și semnătura celui care a recoltat -o, precum și natu ra
probei52.

Secțiunea I. 3. Investigarea tehnico -științifică a locului faptei

Investigarea științifică a locului faptei reprezintă o activitate inițială pe care se
bazează întreaga serie de probe tehnico -științifice. Ea trebuie realizată cât m ai curând
posibil, pentru a nu pune în dificultate cursul procesului penal, compromițând astfel
aflarea adevărului.
O importanță deosebită pentru activitatea de investigare științifică a locului
faptei se acordă înțelegerii noțiunilor de acțiune, intenției, dar și comportamentului
făptuitorului.
Anumiți autori53 definesc infracțiunea ca fiind acea acțiune a unei persoane,
interzisă de lege și care poate fi însușită acelei persoane.

52Gheorghe Popa, Emilian Bulea, op.cit.
53 Idem.

34
Pentru ca relația dintre fapta săvârșită și autorul ei să fie stab ilită, activitatea
infracțională trebuie să fie realizată printr -o multitudine de acte și subdiviziuni ale
acestora care să aibă o direcție principală, un scop principal.
În situația săvârșirii unei tâlhării, acțiunea de sustragere a bunurilor sau
valorilor dintr -o locuință se realizează prin intermediul mai multor acte, acte precum :
forțarea sistemului de închidere a ușilor, pătrunderea în locuință, căutarea bunurilor ce
vor fi sustrase, părăsirea câmpului infracțional. Actul de forțare a sistemului de
închidere a ușilor se compune din mai multe acte secundare ( acte care realizate
împreună formează actul principal), ca de exemplu : obținerea obiectului de forțare,
folosirea acestuia, etc.
În cadrul cercetării științifice a locului faptei, intenția autorul ui reprezintă
elementul psihologic al faptei ilicite săvârșite. Intenția este elementul gândit și voit al
acțiunii, fiindu -i necesară parcurgerea a trei etape : etapa când această acțiune de a
săvârși fapta rodește în mintea autorului ( preinfracțional), e tapa când au loc actele
premergătoare, ( conturarea intenției) și etapa în care are loc consumarea actului
infracțional ( materializarea).
Comportamentul specialistului criminalist , joacă un rol foarte important în
investigarea științifică a locului faptei , acesta fiind influențat de o multitudine de
factori personali ( gradul de pregătire profesională, cultura generală dezvoltată, etc. ),
dar și de o serie de factori nepersonali ( factori pe care acesta îi regăsește în câmpul
infracțional, ambianța locului , condițiile precare la care acesta se expune, etc.).
În ceea ce privește comportamentul făptuitorului, pe care îl prezintă de -a
lungul săvârșirii actului ilicit, dar și după consumarea faptei, el poate fi stabilit cu
ajutorul postdicției și predicției.
Postdicția este un mijloc important de elucidare a cazurilor penale , prin
intermediul căruia specialistul criminalist poate reproduce fapta săvârșită de către
infractor (cu ajutorul urmelor, a mijloacelor folosite de acesta în câmpul infracțional,
modalita tea în care fapta a avut loc), poate determina existența sau inexistența faptei
penale, mijloacele pe care infractorul le -a folosit, ca într -un final să identifice și să
tragă la răspundere făptuitorul.
Aflându -ne în prezența acestor detalii, investigarea științifică a locului faptei
reprezintă o activitate psihocriminalistică de percepție a comportamentului

35
făptuitorului și de revelare a urmelor sau microurmelor faptei ilicite cu ajutorul
postdicției și al predicției, operațiuni folosite în baza modificări lor apărute dintre
făptuitor, obiectele, instrumentele și locurile unde a fost săvârșită fapta, cu scopul de
a identifica autorul, de a se stabili existența faptei, și de a proba vinovăția acestuia54.
Succesul cercetării la fața locului, corelat cu o pregăt ire minuțioasă și
exigentă, presupune urmarea unor reguli tactice ce au un caracter general, care se
aplică pe toată durata cercetării, pentru a se atinge scopul propus.
Printre cele mai importante elemente tactice, ce au ca scop îndreptarea
activității ec hipei de cercetare la fața locului, regăsim și relevarea și fixarea integrală,
cu ajutorul mijloacelor tehnico -științifice criminalistice, a tuturor probelor și
mijloacelor materiale de probă care pot conduce la organizarea eficientă a acțiunilor
echipei d e cercetare și implicit, la aflarea adevărului și rezolvarea cazului.
Aceste mijloace tehnico -științifice care stau la dispozitia echipelor
criminalistice de cercetare , se clasifică în funcție de mai multe criterii. Unul dintre
criterii este reprezentat de proveniența lor, astfel că deosebim între mijloace și metode
fizice, chimice, biologice. În funție de natura lor, regăsim aparate, dispozitive, utilaje ,
instrumente, materiale. Ca și metode auxiliare , întâlnim inst rumente, rechizite pentru
scris, pentru desenul grafic, articole de ambalare, etc. Ca un ultim criteriu, regăsim
mijloacele tehnico -științifice clasificate după destinația finală , mijloace fotografice,
acustice, mecanice, de modelare precum și de transfera re a urmelor , de căutare a
lucrurilor ascunse sau care sunt greu de descoperit55.
Un mijloc tehnico -științific de cercetare la fața locului îl reprezintă fotografia
judiciară, despre care am amintit în secțiunea anterioară. Fotografia judiciară ocupă un
loc foarte important în sistemul investigațiilor criminalistice, deoarece ea stă la
rădăcina unora dintre activitățile criminalistice. În trecut, acest procedeu de fixare al
imaginilor a fost pus la punct de către Daguerre, în anul 1839, iar poliția belgiană l-a
folosit pentru prima dată în închisoarea din Bruxelles, în anul 184056. În prezent
fotografia, alături de înregistrările audio -video, potrivit dispozițiilor Noului Cod de

54 Ibidem .
55 Această clasificare aparține Lector Univ. Chirilă Mihail, ,,Criminalistică. Note de curs”,
Institutul de Științe Penale și Criminologie aplicată, Catedra de Științe Juridice și Securitate
Criminologică, Chișinău, 2014.
56 Emilian Stancu, op.cit., p. 85.

36
procedură penală, au devenit mijloace de probă. Un autor57 definește acest mijloc, ca
fiind un sistem de modalități tehnico -științifice, folositor investigării, fixării și redării
rezultatelor cercetărilor criminalistice sub forma imaginilor fotografice.
Procedeele de fotografiere la fața locului, în situația săv ârșirii infracțiunilor de
tâlhărie și nu numai, includ : fotografia de orientare, fotografia schiță, fotografia
obiectelor regăsite în câmpul infracțional, fotografia de detaliu, fotografia urmelor și
măsurătorilor realizate la fața locului.
În cazul folo sirii fotografiei de orientare , ce ajută la fixarea imaginii
întregului câmp infracțional, se urmărește identificarea zonei în care a fost săvârșită
tâlhăria. Tot prin intermediul folosirii acestei fotografii se urmărește captarea acelor
detalii ce pot fac e legătura dintre locul săvârșirii faptei și împrejurimile acesteia ( în
cazul în care tâlhăria are loc într -o locuință, pe o stradă lăturalnică pe unde circulația
oamenilor este mai redusă). Fotografiile executate în locuri deschise au ca puncte de
orient are clădiri, poduri, de obicei orice element ce prezintă o înfățișare stabilă în zona
respectivă, iar în situația în care fotografiile sunt executate într -un loc închis, în
ipoteza săvârșirii infracțiunii de tâlhărie în interiorul unui imobil, fotografia d e
orientare va cuprinde exteriorul clădirii, preluându -se ca și puncte de reper diverse
trăsături ale străzilor, clădirilor învecinate, etc. Pentru realizarea fotografiei de
orientare se apelează la obiectivele cu unghiul mare pentru a putea surprinde o
porțiune cât mai mare din câmpul infracțional.
Un alt procedeu de fotografie folosit la fața locului, în cazul săvârșirii
tâlhăriei, îl reprezintă fotografia -schiță. Aceasta este realizată cu scopul de a reda, în
esență, întregul loc al faptei, cu toate deta liile și caracteristicile lui. Se realizează de la
un nivel mediu ( aprox 1,60 m )58. Fotografia schiță se divide în 4 părți, și anume :
fotografia -schiță unitară, fotografia -schiță panoramică, fotografia -schiță pe sectoare,
fotografia -schiță încrucișată. U n procedeu des folosit în investigarea infracțiunilor de
tâlhărie comise în interiorul clădirilor, apartamentelor, etc., este fotografia -schiță pe
sectoare, deoarece aici nu se poate executa o fotografie unitară, apelându -se la o redare
pe porțiuni a locul ui faptei.

57 C. Suciu, ,,Criminalistică”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972, p. 23. Apud Emilian
Stancu, op.cit., p. 87.
58 Emilian Stancu, op.cit., p. 89.

37
O altă categorie de fotografie realizată la fața locului și în cazul infracțiunii de
tâlhărie, este reprezentată de fotografia obiectelor principale. Ea constă în fixarea
imaginilor acelor obiecte ce au legătură sau care înfățișează urmele și r ezultatele faptei
ilicite. Fac parte din această categorie corpul victimei, armele și uneltele folosite la
săvârșirea infracțiunii, sau la pătrunderea în încăpere, pentru forțarea ușilor, obiectele
purtătoare de urme, inclusiv urmele ca atare. Această fotografie este realizată în c adrul
fazei statice a cercetării locului. Alături de această fotografie a obiectului sau a
obiectelor principale, se va realiza o altă fotografie ce va pune în evidență aceste
obiecte în câmpul infracțional, dar și în raport de pozitia față de celelalte o biecte.
Fotografierea trebuie realizată în așa fel încât să fie redate caracteristicile și detaliile
obiectelor, dintr -un plan perpendicular pe obiect, dispunând de o iluminare
corespunzătoare și prin numerotarea obiectului. Totodată lângă aceste obiecte ( dacă se
poate chiar între ele) se poziționează o riglă, centimetru, bandă gradată, pentru a se
putea aprecia distanțele și dimensiunile obiectelor, precum și raportul de poziție dintre
obiecte.
Specifică etapei dinamice a cercetării la fața locului, fotografia de detaliu este
realizată pentru a fi puse în evidență detaliile caracteristice a urmelor, dar și
poziționarea lor pe suprafața obiectului. Fotografierea detaliilor se realizează din
apropi ere, cu o unitate de măsură alături de detaliu, având surse de lumină din lateral.
Fotografia digitală reprezintă un procedeu special ce se realizează la fața
locului. Relevarea și fixarea urmelor au loc în condiții sigure, deoarece se vizualizează
direct urma, fiind posibilă selectarea imaginii celei mai bune și prelucrarea ei mult mai
rapidă și mai ușoară prin intermediul tehnicilor informatice. Aparatul digital se poate
conecta la un telefon mobil, astfel fiind posibilă transmiterea imaginii către un
laborator al poliției și prelucrarea ei cât mai rapidă, identificarea realizându -se în doar
câteva minute.
În ipoteza săvârșirii infracțiunii de tâlhărie ce a avut ca rezultat moartea
victimei, la fața locului se impune efectuarea de fotografii ce au rolul să pună în
evidență poziția corpului, starea în care se află îmbrăcămintea, leziunile ce sunt
vizibile la acel moment, precum și distanța dintre corp și obiectele din apropiere,
nefiind permisă nicio altă modificare.

38
Secțiunea II . Descoperirea și valorifica rea urmelor existente la fața locului în
cazul infracțiunii de tâlhărie

Descoperirea și valorificarea urmelor existente la fața locului reprezintă faza
inițială a întregului proces. Prin revelarea lor, din punct de vederea al criminalisticii, se
înțelege descoperirea acestora de către organele de cercetare prin întreprinderea de
activități ce au loc la fața locului, activități de căutare ce au ca temei realizările tactice
și mijloacele de investigare tehnico -științifice.
O ramură importantă a tehnicii criminalistice ce se ocupă cu cercetarea
urmelor este traseologia.
Traseolo gia este o altă ramură a tehnicii criminalistice ce se ocupă cu studiul
urmelor ca impresiuni ale structurii exterioare a obiectelor , ca rămășițe desprinse din
obiect ori ca modificări produse de fenomene, cu scopul de a identifica persoana sau
obiectul ce a creat -o, a clarificării circumstanțelor cu privire la formarea acestor
urme și aflarea adevărului59.
Termenul de ,,urmă”, reprezintă o modificare materială ce apare în cazul
săvârșirii unei fapte ilicite, între faptă și modificarea ce a avut loc aflându -se un raport
de cauzalitate.
Urmele sunt clasificate în funcție de mai multe criterii, de către mai mulți
autori, cu scopul de a crește nivelul de precizie și de claritate cu care sunt realizate
concluziile privitoare la cercetările criminalistice în soluț ionarea faptelor penale.
În cele ce urmează voi analiza categoriile de urme ce sunt descoperite la fața
locului, în funcție de următoarele criterii:
– după factorul creator de urmă : din această categorie fac parte acei factori
ce au determinat apariția urmei – corpul omului, obiecte sau instrumente , fenomene,
precum exploziile, incendiile, etc.
– după tipul sau natura urmei : în cadrul acestei categorii regăsim acele
urme care redau forma suprafeței de contact a obiectului creator ( ex. urmele uneltelor
folosite la spargere, urmele de mâini, de picioare, etc.; urme sub forma petelor sau

59 Gheorge Popa, Emilian Bulea, op.cit.

39
rămășițe de materii organice și anorganic e; urme vizibile și urme latente; macro și
microurmele.
– după modul de formare a urmelor : urme statice ( urme create prin
atingere, apăsare sau lovire, fără ca suprafețele de contact să fie în mișcare în
momentul contactului), urme dinamice ( acele urme fo rmate prin deplasarea sau
alunecarea unei suprafețe pe altă suprafață).

40
Secțiunea II.1. Probleme generale pe care trebuie să le clarifice ancheta

O primă problemă ce trebuie clarificată de către anchetă o constituie stabilirea
existenței infracțiunii de tâlhărie. Aceasta poate fi clarificată prin indicarea concretă a
bunurilor mobile ce au fost luate din proprietatea unei persoane prin folosirea
violențelor sau amenințărilor. Ea constă în interpretarea reclamației inițiale în raport cu
dispozițiile legii penale pentru existența tâlhăriei. Cunoașterea acestei probleme ajută
ancheta în alegerea martorilor care au văzut momentul în care s -a produs tâlhă ria,
totodată reușind să fie verificată și credibilitatea victimei.
Stabilirea exactă a locului și momentului săvârșirii infracțiunii de tâlhărie
constituie și ea o problemă ce trebuie analizată și clarificată de către anchetă. Acestea
prezintă o mare impo rtanță, deoarece urmele ce pot fi revelate la fața locului, pot ajuta
ancheta să facă o delimitare a cercului de suspecți, sau chiar să identifice făptuitorul.
Cunoașterea acestor aspecte poate ajuta ancheta să verifice dacă bunurile de care a fost
depose dată victima se aflau sau nu în patrimoniul acesteia. Totodată, cunoașterea
acestor două aspecte poate ajuta la încadrarea juridică a faptei săvârșită, ca de exemplu
săvârșirea infracțiunii de tâlhărie pe timpul nopții constituie o variantă agravantă,
conform art. 234, alin. 1, lit. D, de altfel și săvârșirea acesteia prin violarea de
domiciliu sau sediu social ( art. 234, alin. 1, lit. f ). Tot prin cunoașterea acestor aspecte
se poate delimita cercul celor bănuiți, se poate verifica chiar modul în care ace știa si –
au petrecut timpul în perioada săvârșirii faptei ( în situația în care se invocă alibiuri ).
O problemă foarte importantă, ce trebuie clarificată de către anchetă, este
reprezentată de către descoperirea mijloacelor și a metodelor folosite în săvâr șirea
infracțiunii de tâlhărie. Acest lucru servește la încadrarea juridică a faptei în clasa
tâlhăriilor ( în situația săvârșirii tâlhăriei de o persoană mascată, prin folosirea
armelor) . Se poate stabili cercul de suspecți, ba chiar recunoașterea de cătr e organele
de urmărire penală a ,,specializării’’60dobândite de către infractori de -a lungul timpului
(de multe ori autorii faptelor ilicite folosesc aceleași metode de fiecare dată în
săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, precum și folosirea deghizării sa u a armelor).
Identificarea făptuitorilor și stabilirea contribuției fiecăruia în săvârșirea
infracțiunii reprezintă o altă problemă ce trebuie clarificată de către anchetă. Prin

60 Emilian Stancu, op.cit., p. 621.

41
analiza infracțiunii se urmărește tragerea la răspundere penală a tuturor participanților
la săvârșirea faptei ilicite ( autori,instigatori, complici). Prin identificarea și pedepsirea
infractorilor se are în vedere și încercarea de prevenire a altor tâlhării, urmând ca prin
aplicarea sancțiunilor să se vizeze îndreptarea acesto ra. În ipoteza în care se constată
pluralitate de infractori ( în funcție de modul în care a fost constituit grupul, de
perioada în care acționează împreună, de scopul pe care autorii îl au în vedere), se
poate reține în concurs cu infracțiunea de tâlhărie și infracțiunea de constituire a unui
grup infracțional organizat, incriminat de art. 367 Cod Penal.
Tâlhăria, fiind o infracțiune ce aduce atingere atât patrimoniului, cât și
deținătorului legal al acestuia, se cere ca ancheta sa stabilească cât mai rep ede cu
putință cine este persoana vătămată și care sunt bunurile ce au fost sustrase prin
săvârșirea infracțiunii. De regulă, persoana ce sesizează tâlhăria, este și persoana
vătămată și prejudiciată. Această operație trebuie analizată din două părți : pri ma parte
se referă la identificarea persoanei careia i s -au sustras bunurile, ce au fost descoperite
asupra infractorului. Persoana care a fost prejudiciată este singura în măsură să ofere
informații cu privire la modalitatea în care i -au fost sustrase bun uri, ajutând astfel la
recuperarea prejudiciului. Există, însă, și cazuri în care victima, în mod voit modifică
realitatea prin declararea unui volum mai mare de bunuri ce i -au fost sustrase.
Constituie un avantaj pentru organul de cercetare penală cunoașt erea destinației
bunurilor sustrase prin săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Căutarea bunurilor are loc
prin efectuarea perchezițiilor, iar ridicarea acestora se realizează prin întocmirea unui
proces verbal. A doua parte se referă la identificarea persoa nei vătămate. Există situații
când cercetarea este îngreunată din cauza stării în care se află victima, aflându -se într –
o stare de inconștiență survenită în urma violențelor la care a fost supusă, ba chiar apar
cazuri tot mai dese în care victima moare în urma leziunilor provocate de către
infractor.
Cunoașterea factorilor ce au influențat sau au favorizat săvârșirea infracțiunii
de tâlhărie, constituie printre altele o îndatorire ce prezintă un caracter preventiv,
deoarece prin intermediul ei se pot lua măsuri de siguranță ca pe viitor să fie evitate
astfel de situații, patrimoniul public sau privat putând fi asigurate prin luarea măsurilor
de siguranță necesare. Săvârșirea acestei infracțiuni poate fi prevenită prin luarea
măsurilor minime de siguranță, ca de exemplu evitarea obiceiului de a lăsa în mașină

42
la vedere, portofel, bani, obiecte valoroase, ce practic îi ,, invită ’’ 61 pe infractori să
sâvârșească furtul.

Secțiunea II.2 : Categorii de urme și mijloace de probă frecvent întâlnite în
cazul infracțiunii de tâlhărie

Cercetarea la fața locului în ipoteza săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, are drept
scop identificarea, relevarea, fixarea și ridicarea categoriilor de urme întâlnite, de
obicei, în aceeași împrejurare. Tâlhăria, fiind infracțiunea îndreptată, atât împoriva
patrimoniului, cât și împotriva victimei, în cadrul cercetării se vor căuta și urme
specifice agresiunii, cum ar fi urmele de sânge, nodurile și legăt urile folosite pentru a
pune victima în imposibilitatea de a se apăra, corpurile sau instrumentele ce au produs
leziuni pe corpul victimei, urme vegetale, fire de păr, etc. În situația în care tâlhăria a
avut ca urmare vătămarea corporală a victimei, sau c hiar moartea acesteia, examenul ei
trebuie să scoată în relief .leziunile de pe corp, dimensiunile, amplasarea lor, precum și
poziția în care a fost descoperită.

61 Idem.