Lect. univ. dr. Decebal Nedu [308149]
UNIVERSITATEA ”DUNĂREA DE JOS” [anonimizat]:
Lect. univ. dr. Decebal Nedu
Absolvent: [anonimizat]
2019
UNIVERSITATEA ”DUNĂREA DE JOS” [anonimizat], județul Galați
Coordonator științific:
Lect. univ. dr. Decebal Nedu
Absolvent: [anonimizat]
2019
CUPRINS:
INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………..4
Capitolul I: Cadrul geografic…………………………………………………………………………5
Capitolul II: Istoricul cercetărilor………………………………………………………………13
Capitolul III: Impactul factorului antropic……………………………………………….26
Capitolul IV: Catalogul mormintelor…………………………………………………………29
Concluzii……………………………………………………………………………………………………….57
Bibliografie…………………………………………………………………………………………………..62
Anexe…………………………………………………………………………………………………………….65
[anonimizat]-[anonimizat], județul Galați. Aceste monumente funerare au fost identificate cu prilejul săpăturilor și cercetărilor arheologice întreprinse în perioada 1836-2017.
Cercetările efectuate în această zonă au dus la descoperirea a [anonimizat]. [anonimizat] s-au făcut întâmplător cu ocazia lucrărilor edilitare.
Studiul complexelor funerare are o importanță deosebită deoarece se pot identifica informații importante despre societatea provincială romană.
[anonimizat] a surselor este reprezentată de articolele a căror autori au participat la cercetările arheologice de la Tirighina publicate în revistele de specialitate. Articole de studiu și alte publicații în care au fost abordate diverse aspecte despre acest sit. S-[anonimizat], [anonimizat]. În câteva cazuri s-[anonimizat] s-a evidențiat situația precară în care se află complexul arheologic.
Lucrarea este structurată în patru capitole. [anonimizat], [anonimizat], hidrologice și geologice. [anonimizat]-Barboși. [anonimizat], Impactul factorului antropic urmărește evidențierea lucrărilor și intervențiilor moderne și contemporane care au afectat mai mult sau mai puțin situl de-a lungul timpului. [anonimizat], am încercat o prezentare cronologică a descoperirilor și a [anonimizat] a sitului.
Capitolul I
CADRUL GEOGRAFIC
Poziția geografică a complexului arheologic Barboși se situează în regiunea de contact a Moldovei Meridionale cu Câmpia Română. Situl arheologic Barboși este amplasat pe un promontoriu, la cca 40 m deasupra nivelului Mării, la 300 m N de gara cu același nume, pe șoseaua Galați-Tecuci sau Galați-Brăila, la 1,5 km SV de municipiul Galați. Situat pe malul stâng al Dunării, în dreptul gurii de vărsare de astăzi a Siretului în fluviu. Castellum de la Barboși se găsește pe o înălțime (cota 44) ce domină lunca Siretului și regiunea dunăreană, de aici se deschide o largă perspectivă în spre Dobrogea, profilându-se în depărtare munții Măcinului. (Fig. 1.)
Relieful
Câmpia Covurluiului se află la nord de Siret și Dunăre, la vest de Valea Gerului și la est de Culoarul Prutului constituind o unitate de relief de tranziție de la Câmpia Română spre Podișul Moldovei, având caracteristici similare cu ambele unități majore de relief.
Această subunitate geografică se caracterizează printr-un relief de câmpuri largi și ușor înclinate spre sud, cu altitudini ce coboară treptat de la 200 m în nord, până la 60-70 m spre sud. Aspectele geomorfologice generale îi dau înfățișarea unei câmpii mai înalte în raport cu zonele luncilor Siretului, Dunării și Prutului.
Din punct de vedere geologic, fundamentul câmpiei este dat de platforma de tip alpin a Covurluiului, adică de extremitatea nord-vestică a Orogenului Nord-Dobrogean, delimitate în nord de falia Adjud-Oancea. În lungul văilor care străbat Câmpia Covurluiului apar la zi depozite Romaniene, cu caracter epiclastic (nisipuri, pietrișuri, argile), similare celor din Podișul Bârladului, de la nord. Interfluviile sunt acoperite, în cea mai mare parte, de depozitele loessoide pleistocene. Loessul, predominant prăfos, atinge cca 70 m grosime în dreptul satului Costi. În Lunca Brateș domină depozitele Holocene.
Din punct de vedere geomorfologic. Câmpia Covurluiului se caracterizează prin prezența interfluviilor-platou și printr-o fragmentare mai mare decât Câmpia Tecuciului. Tocmai aceste particularități fizico-geografice oferă posibilitatea încadrării sale, atât la Câmpia Română cât și la Podișul Moldovei.
Câmpia Siretului Inferior. Subunitate de nord-est a Câmpiei Române, Câmpia Siretului Inferior este cunoscută în literatura de specialitate drept una din cele mai tinere și joase regiuni din România. Ea este, totodată, în prezent, o importantă arie de subsidență, responsabilă de convergența principalelor râuri din regiunea Carpaților și Subcarpaților de Curbură către Siret, principala axă de drenaj.
Câmpia Siretului Inferior corespunde albiei majore a Siretului din zona confluenței cu râul Trotuș și până la vărsarea în Dunăre. Zona se caracterizează printr-un mozaic de soluri, în cuprinsul căreia se îmbină silvostepa cu stepa, peisajul fiind marcat de prezența pădurilor de luncă și de pajiști și are cea mai mare întindere și altitudinile cele mai reduse (de până la 4 m altitudine absolută în apropierea Dunării) dintre toate câmpiile de subsidență din cuprinsul Câmpiei Române.
Regimul climatic
Regimul climatic în zona de sud a Moldovei se caracterizează printr-o climă temperat continentală. Caracteristice sunt însă influențele est-europene imprimate de predominarea maselor de aer rece în timpul iernii și a celor calde și uscate, vara. Parametrii climatici generali, subliniază un climat caracteristic dealurilor joase în care se regăsesc și influențe dinspre câmpie.
Dispunerea reliefului în trepte deschide larg spațiul, în primul rând influențelor est-continentale, dar, în același timp, și climatul nordic și sudic. La câmpie, temperatura medie anuală este cuprinsă între 12-14° C. În timpul verii, maxima poate depășii uneori 37,4° C, în luna iulie, iar în timpul iernii, -21° C. Vânturile dominante sunt cele din nord-est și sud-vest. Precipitațiile în această zonă sunt puține, cuprinse între 400-500 mm.
Hidrologia
Alcătuirea geologică, condițiile climatice au condiționat o mare varietate de ape subterane și de suprafață concentrate în râuri și lacuri. În cadrul rețelei hidrografice se remarcă Siretul și Prutul, care flanchează Podișul Moldovenesc la vest și la est, și care constituie o rețea hidrografică bogată, dar diferențiată în funcție de factorii geografici locali.
Luată în ansamblu, rețeaua hidrografică din Podișul Moldovei se organizează în sisteme de tip dendritic, analizat; analizată separat, rețeaua hidrografică din Câmpia Moldovei (Bașeul, Jijia) se adună în sisteme de tip dendritic; în Podișul Bârladului, râurile din Colinele Tutovei sunt paralele, iar cele din Podișul Central Moldovenesc, datorită caracterului geomorfologic al zonei, pot fin considerate de tip divergent.
Dintre cele mai importante râuri prin lungime, amintim Siretul cu sectoarele inferioare ale principalilor săi afluenți Suceava, Moldova, Bistrița, Trotuș și Șoimuzul Mic, Șoimuzul Mare și Bârladul în totalitate.
Urmează Prutul cu afluenții de pe partea dreaptă (Volovăț, Bașeu, Corogea, Jijia, Prutețu, Sărata, Elan, Lișcov, Chineja). Deși Prutul își culege izvoarele din Carpați, circa 80% din suprafața bazinului său se desfășoară în zona de silvostepă și stepă a Podișului Podolo-Moldav.
Depresiunea Jijiei-Bahlui, cu o rețea fluvială bine dezvoltată, este o regiunea coliniară delimitată spre nord de pintenul Darabanilor, spre vest de culmile Siretului, iar din sud de Podișul Tansa-Monșa, respectiv coasta Iașilor.
Seria râurilor mai mari colectate de Prut din Depresiunea Jijia-Bahlui începe cu Volovățul cu o suprafață de 228 km² și cu o lungime de 45 km, urmat de râul Bașeu cu o suprafață de 961 km² și o lungime de 106 km. Un alt afluent din dreapta râului Prut este Corogea cu o suprafață de 185 km² și o lungime de 29 km, pe care se găsesc nouă iazuri în mare colmatate. Jijia cu o suprafață de 5722 m² și cu o lungime de 282,6 km, este afluentul cu dimensiunile morfometrice cele mai mare ale Prutului, însă debitele sale medii sunt reduse din cauza scurgerii sale zonale sărace.
Primul afluent al Prutului, în aval de gura Jijiei este Prutețul cu o suprafață de 293 km² și o lungime de 50 km, care în partea sa inferioară se adaptează la lunca externă a Prutului. Urmează cel mai mare sistem din depresiune, Elanul cu o suprafață de 589 km² și o lungime de 68,9 km, având un bazin asimetric dezvoltat spre dreapta.
Prutul pătrunde pe teritoriul județului Galați în dreptul satului Vădeni, după confluența cu Elanul, având o luncă largă, până în dreptul comunei Vlădești, de unde cursul său este deviat spre est, din cauza puternicelor aluvionări.
Sistemul morfologic al Podișului Moldovei a avantajat formarea lacurilor naturale și a celor artificiale. Cum majoritatea lacurilor sunt antropice, fiind amenajate pe văi, ele au legătură directă sau indirectă cu râurile și, ca urmare, regimul hidrologic al lacurilor este foarte asemănător cu cel al râurilor. În raport cu procesele care au contribuit la formarea cuvetei, lacurile se prezintă într-o formă destul de variată.
Dunărea este cel mai important fluviu al Europei, nu prin lungime, fiind întrecută de Volga și nici prin intensitatea traficului, fiind depășită de Rin, ci datorită cursului său, care străbate continentul de la vest la est prin regiuni de o mare diversitate a condițiilor naturale și economice. Ultimii afluenți principali ai Dunării sunt Siretul și Prutul.
Solurile
Primele însemnări despre sol ne-au rămas de la Dimitrie Cantemir (1673-1723) în lucrarea intitulată Descriptio Moldaviae (1716) în care se arată că pământurile Moldovei sunt ”negre și pline de silistră”.
Toate procesele și fenomenele hidrologice din Podișul Moldovei sunt influențate în mod direct de învelișul de sol, dezvoltat în strânsă dependență cu condițiile naturale. Sub aspect pedogeografic. Podișul Moldovei reprezintă o evidentă discontinuitate, intercalată între solurile cernoziomice și cernoziomuri slab levigate, care acoperă versanții până la partea lor superioară. Numai interfluviile sau cumpenele de apă sunt acoperite de soluri argilofluviale cenușii închise sau tipice. Partea inferioară este acoperită cu cernoziomuri aluviale, gleizate, soluri aluviale și aluviuni în curs de solificare.
Solurile sunt considerate ca produs natural al interacțiunilor rocilor, apei, atmosferei, vegetației și animalelor. Toți acești factori au dus la definitivarea unui strat edafic cu aspect de mozaic ce includ soluri zonale și azonale.
În cadrul sistemului taxonomic al solurilor zonale, se încadrează solurile cenușii și cernoziomice situate pe unele suprafețe cvasiorizontale (platouri interfluviale, poduri de terase) și pe versanții ușor înclinați.
Solurile azonale sunt slab dezvoltate, profilul lor fiind scurt și neconturat încă. Din această grupă fac parte solurile aluviale, aluviunile și cernoziumurile aluviale, care fac trecerea la tipul zonal de sol. De asemeni, pe versanții cu declivități moderate și accentuate, se găsesc soluri în diverse stadii de eroziune de tipul regosolurilor (soluri nedezvoltate).
Solurile din zona de sud a Moldovei corespund regiunilor de stepă și silvostepă, aceste soluri sunt caracterizate prin mari variații regionale. În această regiune găsim soluri cernoziome și cernoziome levigate. Solurile cernoziome sunt solurile prezente în stepă, și sunt formate pe loessuri, depozite loessoide sau chiar argile, aluviuni.
Solurile de stepă, sunt caracterizate prin precipitații slabe, sub 500 mm, temperaturi anuale în jur de 11°, contraste mari de temperatură între iarnă și vară și vegetație naturală pe areale reduse. Solurile de silvostepă sunt solurile cernoziome levigate și se găsesc în Câmpia Română, Câmpia Moldovei, Câmpia Transilvaniei și Dobrogea. Condițiile climate în care acestea se dezvoltă se caracterizează prin precipitații relativ slabe (450-600 mm), contraste termice mari între iarnă și vară.
Vegetația și fauna
Climatul temperat cu influențe continentale, specific întregului bazin al Bârladului, cu vânturi predominante din est, a favorizat extinderea speciilor de stepă și silvostepă, în tot podișul Moldovei. Rezultă că cele mai multe din elementele biogeografice de aici sunt originare din sudul Europei continentale și aparțin stepelor pontice. Nu lipsește însă nici vegetația nemorală a pădurilor de foioase, în care frecvență mare o au quercineele (gorun și stejar).
În concordanță cu particularitățile arătate, apar și specii faunistice, având strânse afinități cu cele din nordul Mării Negre sau chiar din Asia Centrală. Pătrunderea elementelor stepice în flora Podișului Moldovei a avut loc în perioada glaciară.
Elementele faunistice ajunse în Podișul Moldovei din stepele turano-pontice sunt: Bufo viridis (broasca râioasă), Laceria agilis (șopârla cenușie), Natrix teaselata (șarpele de casă), Pelobates fuscus (broasca de pământ). Există însă și elemente care aparțin Europei Centrale. Ele înaintează spre est, depășind granița cu Rusia. Caracteristica esențială rămâne prezența pajiștilor de silvostepă cu graminee și alte ierburi xerofile, alterând cu stejar brumăriu și pufos care, treptat, trec în pajiști de stepă (profil).
Vegetația de silvostepă este formată din Qurcus pedunculiflora și Quercus pubescens, la care rareori se adaugă Qurcus frasinetta, Quercus cerris și Quercus robur. Dintre arbuști, aici predomină Crataegus monogyna, Ligustrum vulgari, Rhamnus Catharitica, iar dintre ierburi unt frecvente Carex praecox, Poa pratensis var angustifolia, Festuca valesciaca, Festuca pseudovina, Stipa penala, Poa bulbosa, Koeleria gracilia, Bothriocloa ischaeum.
Vegetația de stepă a fost, ca și cea de silvostepă, aproape în totalitate înlocuită, datorită extinderii culturilor agricole, atât pe terase, pante, ca și pe interfluvii. Asociația dominantă este cea de Festuca valensiaca, alături de care se întâlnesc alte numeroase asociații ierboase, formate din Agropirum cristatum, Stipa capilata, Stipa lessingiana, Stipa pulcherrima. Cele mai frecvente asociații sunt cele de Festica valencia, Bothriola ischaenum, Poa bulbosa, Stipa joanis ș.a.. În culturile agricole se întâlnesc adesea Salsola ruthenica, în timp ce pe câmp, răzleț apar Prunus spinosa, Amigdalus nana, Cerasus fructuosa și uneori Quercus pubescens.
Vegetația luncii Bârladului se caracterizează prin prezența speciilor higrofile și mezofile (Salix alba, Salix fragilis, Salix triandra, Salix cinerea precum și Populus alba, Populus nigra, Populus canescens). Tot aici se întâlnește de asemenea Alnus acutiformia, Carese riparia), trifoi (Trifolium campestre, Trifolium arvense, Trifolium patens), murul (Rubus caesius), troscotul (Polygonum hidropiper), iarba câmpului (Agrostis alba), coada vulpii (Alopecurus pratensis). Ca și restul asociațiilor, și în cuprinsul zonelor inundabile au avut loc defrișări pe spații mari.
Viața animală este și ea supusă influențelor climatice continentale, reci în timpul iernii și a maselor de aer cald și uscat, vara. În pădurile de stejar se întâlnesc unele mamifere, care pot fi întâlnite și în alte etaje forestiere: căprioara (Capreolus capreolus), veverița (Sciurus vulgaris), iepurele (Lepus europacus), șoarecele gulerat, lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes). Dintre păsări sunt prezente: mierla, sturzul de vâsc, sturzul cântător (Turdus Philomelos) iar în tufișuri potârnichea (Perdise perdise), sau ciocârlia de pădure (Iullula arborea). De asemenea, cu tendința de a migra continuu, se află câneparul (Carduelis cannabina), pițigoiul de livadă (Parus lugubris). Se găsesc și o serie de răpitoare între care frecventă este gaia roșie (Milvus milvus), care toamna se deplasează spre regiunile sudice. În poieni și la marginea pădurilor se întâlnește pupăza (Upupa epops) iar în tufișuri privighetorile (Luscinia luscinia, Luscinia magarchicos) își petre o bună parte din an.
Între păsările cântătoare se află numeroase specii de silvei, care de asemenea sunt migratoare (Sylvia aurruca, Sylvia nisoria, Sylvia borni, Sylvia atricapella, Sylvia communis).
Tufișurile mai au ca oaspeți de vară pitulicea (Phyllescopus collebita), sfrânciocul (Sitta eruopaea caesia). Ciocănitoarele, graurii și pițigoii sunt întâlniți pe mari areale, ocupând stepa, silvostepa și pădurea.
Vara, vin în aceste păduri grangurele (Oriolus oriolus), botgrosul (Cocothraustes cocothraustes), florintele (Carduelis chloris), presura de grădină (Emberiza hortulana) și inarița (Carduelia flammea). Nu lipsesc nici sitarul (Scolopax scolopax), cârsteiul roșu (Crex crex) și potârnichea (Perdix perdix).
Reptilele sunt reprezentate prin șarpele orb (Anguis fragilis), șopârla de câmp (Lacerta agilis agilis), gușterul (Lacerta viridis), șerpi (Natrix natrix, Coronela austriaca, Elaphe longissima), broaște (Pelobates fuscus).
Stepa și silvostepa sunt frecventate de cele mai multe din speciile menționate. Caracteristice rămân rozătoarele: popândăul (Citellus citellus), hârciogul (Cricetus cricetus), orbetele (Spalax leucodon), șoarecele de câmp (Microtus arvalis), șobolanul de câmp (Apodemus agrarius). Tot aici se găsesc condiții ecologice favorabile pentru iepurele de câmp (Lepus europaeus), iepurele de vizuină (Crictolagus cuniculus), dihorul de stepă (Mustela eversmani).
Sunt caracteristice o serie de reptile: Lacerta taurica și Lacerta chersonensis, Lacerta argilis argilis, broasca râioasă comună (Bufo viridis). În Lunca Bârladului se găsesc, alături de o serie de specii cu mare areal, și elemente adaptate unor condiții locale: prigoria (Merops apiaster), lăstunul de mal (Riparia riparia), ambele venind aici din Africa, codobatura (Motacilla alba). În zăvoaie stau: cucul (Cuculus canorus), dumbrăveanca (Coracias garulus) și boicușul.
Modificările care au loc în utilizarea terenurilor și a resurselor solului generează schimbări în structura faunistică și floristică. Restrângerea arealelor și reducerea fondului faunistic se datoresc și vânatului. Astfel se explică măsurile luate pentru ocrotirea și protecția unor specii.
Distribuția asociațiilor vegetale naturale este sincronă treptelor de relief desfășurate pe diferențe mari de altitudine. O serie de factori locali (petrografici, edafici, antropici), cât și condițiile climatice specifice zonei, conduc spre diversificarea învelișului vegetal prin apariția de asociații vegetale și formațiuni cu caracter intrazonal.
Vegetația zonală. În funcție de factorii mai sus amintiți, distingem: păduri de fag și carpen; păduri de gorun în amestec cu tei și carpen; păduri de stejar în amestec cu tei, carpen și gorun; pajiști secundare cu Festuca valesiaca și pseudovina, Medicago falcata, Andropogon ischaemum; păduri de stejar în amestec cu tei și carpen, păduri de stejar brumăriu în amestec cu stejar pufos și arțar tătărăsc, terenuri agricole și pajiști secundare cu Festuca valesiaca și pseudovina, Medicago falcata, Stypa stenophylla și lessingiana. Vegetația intrazonală și azonală este reprezentată de vegetația de luncă, vegetația de sărătură (balofilă), vegetație spamofilă și păduri de salcâm.
CAPITOLUL II
ISTORICUL CERCETĂRILOR
Aspecte privind așezarea de la Tirighina-Barboși apar în istoriografie în secolele XVII-XVIII prin intermediul cronicarilor și cărturarilor Moldovei precum Miron Costin, Nicolae Costin și Dimitrie Cantemir care amintesc în lucrările lor prezența ruinelor rămase în picioare și a unor descoperiri numismatice la sudul Moldovei, în apropiere de Galați.
În Capul al cincilea din „Letopisețul Țării Moldovei de la Aaron Vodă încoace”, Miron Costin menționează o cetate la Galați: ”Altele multe, cărora stau năruiturile, de-abiia semnele să cunoscu, cum ieste mai sus de Gălați, ce-i dzic Gherghina”.
„La năruiturile cetății de la Gălați, din sus, unde cade Bârladul în Dunăre, s-au aflat un ban de aramă galbăn și de mare cât un ort, nu mai gios, în carele slovele nu s-au putut ceti de cie ce știu lătinește, fără unii ce știu mai bine grecește dzic că scrie Marchiianopolis, și samănă așea, iară celelalte slove de înțeles nu suntu”.
”Așijderea o piatră mare adusă la Gălați la biserica Dii, mai mult nu s-au putut înțelege, făr de atâta, lătinește: Severus imperator romanorum; iar românește: Sever a Râmului împărat. Și acei cetăți dzicu Gherghina” .
Nicolae Costin reia informația despre inscripția descoperită la Tirighina: ”Așijdere o piatră mare adusă la Gălați la besereca Diii, mai mult nu s-au putut înțelege, fără atâta: Severus Imperator romanorum, Sever a Râmului împărat. Aceii cetățui zic Gălățenii Gherghina”. La aceasta se adaugă descoperirea unei inscripții pe o piatră: ”adusu-s-au și aice în orașul Eșilor la Domnia lui Constantin Ducâi Vodă o piatră de la Gălați de marmure, pe care slovele litinești sângur li-am cetit, care așea sună: Imp. Caesari Div. Filio Neruae, Traiano Augusto, Ger. Dacico. Pont. Max. Felici, P. Dot. XVI. Imp. VI. Cos. VII. P. P. Calpurnio Marco, C. Avrelio Rufo. Așea să înțăleg pe limba româniască: Împăratului, Chesariului, bunului, ficiorului Nevii, lui Traian fericitului, a Nemții și a Dachiei preutului celui mare, polcovnicului al șesesprăzece, împăratului al șese svetnicului al șeptele, părintelui moșiei, lui Publie Calpurnie Marco Avrelie Ruf. Aceste sunt titulușurile acestui prea vestit împărat”.
În lucrarea „Hronicul Vechimii Româno-Moldo-Vlahilor” Dimitrie Cantemir face atestări pe baza unei descoperiri numismatice: „Adeverește-să șederea lui Constans împărat în Dachiia făcută După atâtea mărturii a atâția istorici, nici s-ar cădea și noi mai mult să lungim și cititorul a să osteni, ce în grația curiozilor cu pomenirea nu vom trece, pentru o monetă carea în vremile noastre în Țara Moldovei s-au aflat, leat 1704, viind noi de la Adrianopolis și trecând Dunărea la Gălați, acolea puțin zăbăvindu-ne, vini Theodori părcălabul, carile ni adusă un ban de argint pre carile dzicea că l-au găsit un țăran în risipiturile cetății Gherghinii, carea iaste puțin mai sus de Gălați, unde dă despărțitura Siretului (căriia îi dzic gura Bârladului) în Dunăre. Banul era de argint curat, mai mare și mai gros decât o costandă, trăgea puțin mai mult de doaă dramuri și giumătate; de o parte avea săpătura izbucnită, în chipul aceștii cruci +, primpregiurul crucii slove lătinești scrise, carile măcar macar că era cam șterse, însă să putea citi: CONST.VICT.AVG.IMP. Constans, victor Avgust Imperator; adică: Constans, biruitoriu Avgust, împărat; iară de altă parte avea săpat un chip de zimbru, cu coarnele mult deșchisă, ca a cerbului, numai fără crăngi. Între coarne ținea iarăși o cruce în chipul cel de ceia parte, numai mai mică, cât putea între coarnele boului încăpea”.
„Așijderea chipul boului, carele iaste într-acest ban, nu puțină dovadă poate să ție pentru herbul țărâi noastre, carele cap de bou ține, de pre cetatea carea a zidit singur Tarian, împărat în Dachia și au numit-o Capul Boului, pentru care s-au și mai pomenit, macar că Ureche vornicul altă poveste pentru aceasta aduce, carea mai mult basnii să asamănă decât istorii adevărate”.
Hartmanul Filip Orlik consemnează în jurnalul său din 1722: „Am mers de curiozitate la o jumătate de milă de Galați la șanțul lui Traian (Fossa Traiani), vrând să văd antichitățile. Sunt în adevăr semnele șanțurilor unde era tabăra împăratului Traian (cetatea Gherghina, lângă Galați), se văd încă șanțurile întărite cu lemn și întăriturile, între care o movilă înaltă făcută de roman sau poate de la natură. Se vede că acolo stătea însuși împăratul, căci este întărită cu șanțuri de jur împrejur. Pe acea movilă era o clădire de zid, fie un palat, fie întărituri, a căror ruine locuitorii Galațiului le-au luat ca să-și clădească propriile lor case. Au luat chiar și temeliile, din care au clădit zece biserici, dar mai sunt încă resturi ale acelor ziduri de cărămidă, care se văd a fi antice. Acest șanț, al lui Traian, este în locul unde se varsă Siretul în Dunăre”.
Tot Dimitrie Cantemir, amintește în 1769 despre vestigiile cetății de la Tirighina-Barboși în „Descrierea Moldovei” printre care și o inscripție menționată și de Nicolae Costin: „Nu departe de Galați, la gura Siretului despre răsărit se vede ruinele unei cetăți vechi, care astăzi locuitorii o numesc Ghierghina. Cum c această cetate a fost întemeiată pe timpul lui Traian, ne încredințează monetele descoperite acolo în timpul nostru dar și o marmură c următoare inscripțiune:
IMP.CAESARI.DIV.FILIO.NERVAE.TRAIANO.AUGUSTO.GERM.DACICO.PONT.MAX.FEL.B.DICT.XVI.IMP.VI.CONS.VII.P.P.CALPURNIO.PUBLIO.MARCO.C.AURELIO.RUFO”.
O altă informație de referință istorică, străină de această dată, privind fosta cetate romană de la Tirighina-Barboși apare într-un dicționar de geografie francez publicat în 1804: „Lângă ruinele unui oraș antic numit Ghierghina în această țară. Monedele extrase din ruinele sale indică faptul că a fost construită în timpul lui Traian. A fost redusă la cenușă de Kamenski, generalul rus, în 1790”.
În prima jumătate a secolului XIX are loc începutul studiilor arheologice la Tirighina-Barboși prin efectuarea cercetărilor nesistematice (periegheză și săpături) cu obiectivul aflării de vestigii dacice și romane. În anul 1836 profesorul de istorie de la Academia din Iași, Gheorghe Săulescu a întreprins cercetări la Tirighina, rezultatele fiind publicate în broșura „Descrierea istorico-gheografică a cetății Caput Bovis (Capul Boului sau Ghertina)” în 1837. A fost întocmit un plan al cetății care include zona de fortificație, câmp militar, castellum, prezența unor tunele, catacombe, băi, un apeduct, un templu, piața vechii așezări civile (Fig. 2.) și o primă delimitare a sitului complex (fortificație-castellum, zona urbană veche și nouă, canabae). Cercetarea arheologică a fost fructuoasă în rezultatele de pe teren, fiind adunate artefacte, monede, ceramică și fragmentele unei statui dar mai ales prin scrierea unei micro monografii arheologice și istorice care a consemnat succint, dar destul de atent, realitate în teren la cea dată, în situl roman discutat ca un vestigiu și monument culural-istoric de mare însemnătate. Notabil este faptul că lucrarea profesorului Gh. Săulescu reprezintă prima monografie a unui sit arheologic în literatura istorică română.
În anul 1884, arheologul german C. Schuchkardt a atestat la Barboși prezența unor vase antice grecești de tip lekythos, cu figuri de firnis roșu și negru, scoțând în evidență un element cultural grecesc în complexul de locuire geto-carpică de la Tirighina într-o publicație din anul 1885.
În 1913, Vasile Pârvan recapitulează constatările lui Gh. Săulescu, confirmând în continuare o parte dintre ele, precizând că profesorul Săulescu și-a întreprins cercetarea în baza aspectelor din scrierile lui Dimitrie Cantemir. V. Pârvan menționează că multe dintre monedele descoperite în timpul lui Săulescu la Tirighina s-au pierdut în rândurile localnicilor și amatorilor. În septembrie 1836 Gh. Săulescu spune că s-ar fi găsit 3700 de monede de argint însă nu a putut vedea niciuna, în schimb sunt consemnate câteva exemplare de la Traian, Antoninus Pius și Phillipus Arabs. V. Pârvan este de părere că descrierea lui Gh. Săulescu e precisă, reamintind distingerea făcută de cel din urmă cu privire la complexele de ruine: castelul roman de pe promontoriu, orașul vechi unde s-au găsit două statui de bronz, ziduri, conducte de apă și resturi de coloane iar în partea de vest a castelului pe marginea promontoriului orașul roman nou pe care V. Pârvan îl apreciază la o suprafață de aproximativ 4 ha.
După observațiile publicate în 1913, castelul ar fi avut o formă poligonală cu o extindere de 4-5000 de metri pătrați, întărit de ziduri a căror urme sunt vizibile doar pe latura de sud-vest pe o lungime în plan de 19 m. (Fig. 3.)
Pe baza unei săpături efectuate pe latura de sud-vest, Vasile Pârvan descrie structura zidului de incintă: ”Zidul castrului a fost din beton mare placat cu blocuri bine ecarisate și a avut la temelie un pat foarte lat de beton mărunt. Mortarul se distinge prin întrebuințarea din belșug a cărămizii pisate ceea ce îi dă un aspect roșcat”.
În anul 1936, profesorul Gheorghe Ștefan a întreprins o cercetare arheologică la Barboși în baza observațiilor lui Alexandru Nestor Măcellariu, proprietar al zonei Țiglina-Tirighina (prin cumpărarea terenului de la dr. A. Serfioti, primar al orașului Galați) și colecționar pasionat de piese romane (ceramică, cărămizi și olane, tegulae cu inscripții ale Legiunii V Macedonica și ale Cohortei II Mattiacorum, statuete, fibule, geme, monede din timpul împăraților Claudius, Faustina, Macrinus, Alexander Severus, Gordianus, Pius, din secolele II-III p. Chr.
Prof. Gh. Ștefan publică în revista „Dacia” descoperirea pieselor din inventarul arheologic recoltat de la Barboși, scoțând în evidență zona militară romană ”castellum”. Această cercetare ar fi trebui să implice și să impulsioneze autoritățile centrale și locale pentru sprijinul activității arheologice în acei ani în situl Tirighina-Barboși, însă nici rezidentul regal al județului Covurlui, prof. univ. C.C. Giurescu, nici Academia Română și nici Institutul de Arheologie din București n-au avut o preocupare anume să susțină un astfel de demers, care ar fi dobândit rezultate științifice previzibile, încă din acea perioadă. În urma cercetării din zona castellum, Gh. Ștefan a confirmat traseul a patru laturi aflate la nord, vest și sud-vest dintre cele șapte laturi probabile în planul pe care l-a publicat. (Fig. 4.)
În 1938, I. Venelin a efectuat o cercetare de suprafață (periegheză), reușind să adune un număr bogat de monede, piese imperiale romane din secolele II-III p. Chr. publicate în 1939.
În perioada 1959-1964, s-au desfășurat cercetări arheologice sistematice, conduse de profesorul Nicolae Gostar, în zona Tirighina-Barboși. Rezultatele cercetărilor au fost valorificate în diferite publicații, singur sau în colaborare cu alți cercetători precum Silviu Sanie și prof. Ion T. Dragomir. Au fost evidențiate o serie de materiale epigrafice, printre care prezența unei inscripții ale împăraților Traian și Hadrianus, au fost relevate sectoarele castellum și castrul roman, incluzând stratul dacic al unei dave considerat ca făcând parte din sistemul defensiv de cetăți dacice din spațiul ocupat de carpii liberi din teritoriul Moldovei. De asemenea, Nicolae Gostar a făcut și o stratigrafie a complexului arheologic, a cercetat necropola și așezarea civilă.
Cercetările din vara anului 1959 realizate de către Nicolae Gostar au avut ca obiectiv urmărirea extinderii stăpânirii romane în sudul Moldovei. Etapele acestei extinderi și durata stăpânirii în regiunea de la nord de Dunăre cuprindeau zona dintre Prut, Siret și valul roman. Pentru atingerea acestor obiective a fost cercetată așezarea civilă de la Șendreni, apoi castrul roman de la Barboși și valul roman în porțiunea sudică.
Pe baza secțiunii trasate în campania din 1959, s-a dedus faptul că micul castru ar fi avut cel puțin două faze în care a fost construit din pământ. Au fost găsite și bârne din lemn de susținere a zidului. Zidul de incintă avea grosime de 1,10 m. S-a precizat că au avut loc mai multe refaceri ale castrului. S-au observat urme de incendiere atât la interiorul cât și în preajma zidului. S-a indicat faptul că pe locul unde s-a ridicat castrul a fost o cetățuie dacică, prevăzută cu val de pământ la exterior. La 3 metri adâncime s-au găsit fragmente ceramice dacice (încadrate perioadei sec. I. a. Chr. – sec. I. p. Chr.) și elenistice. Aproximativ în mijlocul castrului, a fost surprins conturul unui zid de piatră ce închidea o suprafață poligonală. Cele identificate au arătat prezența unui turn roman, încadrat la prima jumătate a secolului IV. Se precizează că această construcție este ultima de pe înălțimea Tirighina ce poate fi datată. Materialul scos e constituit în cea mai mare parte din ceramică, pe lângă cea dacică, materialul ceramic roman a fost datat după formă și pastă începând cu secolul I a. Chr. și până în secolul IV p. Chr.
În secțiune a fost descoperită o inscripție din vremea împăratului Hadrian, printre pietrele căzute din zidul roman. Se menționează identificarea unui număr apreciabil de țigle cu ștampila LEG V MAC, COH II MATT și CL FL M la diferite adâncimi. Un opaiț cu ștampila IANVARI, tipul XVIII Iványi și altul cu FILVMI(N)V(S). Alte descoperiri notabile sunt reprezentate de fragmentul unei baze de coloană cu ornament sculptat, fragmentul unei statuete de marmură reprezentând un leu, litere grecești pe pereții unor vase. De asemenea s-au mai găsit țigle, cărămizi și lucerne. În săpătură s-au aflat și opt monede, dintre care cea mai veche este una mică de bronz, histriană, celelalte continuând cronologic cu una mare de bronz emisă în vremea lui Claudius I, deteriorată, câteva din timpul Antoninilor tot de bronz , una de la Gordian III, emisiune pontică, seria încheindu-se cu un antonininan de la Gallienus.
Se amintește că în zona din spatele gării Barboși se mai puteau urmări părți vizibile ale așezării civile romane. Într-o curte au fost văzute pietre cioplite și fragmentul unui fus de coloană din piatră de marmură. Au fost găsite fragmente ceramice romane și țigle în curtea și grădina lui Constantin Stoica, la – 0,40 m adâncime. În același cartier, sub malul terasei, la 2,50 m adâncime, s-a găsit un mormânt roman de inhumație având ca inventar funerar două ulcioare.
Pe fondul rezultatelor cercetării s-a demonstrat că pe înălțimea de la Tirighina a existat o cetățuie dacică între sec. I a. Chr și sec. I p. Chr. S-a precizat nivelul de locuire dacică începe la adâncimea de 1,80 – 2,20 m, care constă într-un strat cu chirpic ars, vetre de foc și gropi în formă de clopot. În centrul platoului au fost identificate două aliniamente în formă de gropi rotunde, ușor adâncite, care, după opinia descoperitorului, ar reprezenta amprentele unui sanctuar dacic în zona de mijloc a platoului. Nivelul dacic este suprapus de cel roman, marcat prin materiale diverse precum ziduri de piatră, cărămizi, țigle, olane, fragmente ceramice, fragmente de sticlă și diferite obiecte de metal. Se precizează că acesta este cel mai vechi nivel al castelului roman, datând din primii ani ai secolului II a. Chr, Castelul avea o formă poligonală, zidurile urmând marginile înălțimii. Se pare că la început a fost construit din pământ, ulterior înlocuit cu ziduri de piatră și că la colțuri se găseau turnuri interioare în formă dreptunghiulară. Au fost identificate trei niveluri în existența castellum-ului, marcate de temeliile edificiilor de piatră.
În ceea ce ține de cronologia celor trei faze romane și a nivelului dacic, materialul numismatic recoltat în timpul celor patru campanii, a adus importante precizări. Se pare că nivelul dacic nu este mai vechi de sec. I a. Chr,, cea mai veche monedă fiind o emisiune histriană din sec II-I a. Chr. Monedele continuă cu emisiuni din perioada republicană și apoi de la Agrippa, Nero Drusus și împărații Tiberius și Claudius I, încheindu-se cu două monede de la împăratul Nero. S-a precizat că sfârșitul cetățuii dacice de la Tirighina, poate fi pus în legătură cu anumite evenimente de la mijlocul secolului I a . Chr, mai precis cu acțiunea lui Tib. Plautius Silvanus Aelianus la nord de Dunăre (anii 62-66 p. Chr).
Prima locuire romană suprapune direct pe cea dacică în urma nivelărilor, locuirea dacică a fost complet distrusă. Cele mai vechi monede descoperite în acest nivel sunt emisiuni din timpul împăratului Nerva. Așadar nu se poate admite că ocupația romană la nordul Dunării (sudul Moldovei) să fie mai veche de anii domniei împăratului Traian. Seria de monede continuă până la Filip Arabul. În cel de-al doilea nivel apar din nou emisiuni de la Filip Arabul, continuând cu Valerianus și Gallienus, sfârșindu-se cu cele ale împăratului Claudius II Gothicus. Cel de-al treilea nivel roman este marcat prin ruinele unui turn de formă poligonal, unde s-au descoperit două fragmente de opaițe caracteristice sfârșitului de secol III și începutului de secol IV p. Chr. Țiglele și cărămizile diferă în dimensiuni față de cele din nivelurile mai timpurii.
Conform cercetătorilor, la Barboși a existat și un castru, care ocupa un spațiu destul de mare (Fig. 5). Acesta fiind dintr-o perioadă mai târzie decât construirea castelului de pe Tirighina. Marcat prin ziduri de piatră, apărat de două șanțuri. În 1961, latura nordică putea fi urmărită pe o lungime de 200 m. Capătul din partea de est a fost avariat în anii anteriori cu prilejul săpării șoselei naționale la care se adaugă și extragerea de pământ pentru terasamentul căii ferate. Latura de vest se mai observă în teren pe o lungime de aproximativ 80 de metri, aceasta se pierde în apropiere de construcțiile moderne și a terasamentului gării Barboși. Latura de nord a fost secționată în două puncte, fiind atestată o grosime a zidului de piatră de aproximativ 1 m. Au fost surprinse două șanțuri (fossae) cu adâncimea de 1,50 m, primul larg de 8 m, iar al doilea, la exterior, de 4 m. S-a identificat și via sagularis cu lățimea de 2,50 m, recunoscută printr-un strat subțire de pietriș.
Zona peste care a fost ridicat castrul a cuprins o așezare civilă anterioară și o necropolă romană de incinerație mai veche, cu monede de la Vespasian și Domițian. Se menționează că existența castrului este posterioară castelului de pe Tirighina. O monedă din anii 132-134, descoperită în bermă ar putea indica o dată post quem a construirii castrului. Dat fiind faptul că laturile castrului erau în cea mai mare parte afectate nu s-a mai putut reconstitui planul și dimensiunile acestuia. În privința existenței castrului, cercetătorii au precizat că acesta a cunoscut o singură fază, nu s-au observat urme de refacere la agger sau bermă. Iar după opinia lor, perimetrul castrului cuprindea și castellum-ul, care probabil a avut mai târziu rol de praetorium. Durata folosirii castrului a fost mai scurtă față de cea a castelului, emisiunile monetare constatate se încheiau cu cele ale împăratului Sever Alexandru.
În urma acestor campanii, cercetătorii afirmă că la gura Siretului n-a existat un emporium grecesc așa cum susținuse C. Schuchkardt și mai târziu V. Pârvan. Despre lecythi cunoscute ca fiind descoperiți la Barboși ar fi făcut mai probabil parte din inventarul funerar al unui mormânt hallstattian, decât dintr-o așezare elenică a cărei urme nu se mai constată.
În vremea împăratului Hadrian (117-138), s-a construit pe lângă castellum, un puternic castru de piatră. Castellum-ul de la Barboși a avut de suferit în timpul împăratului Filip Arabul (244-249), datorită marii invazii a goților sub conducerea lui Ostrogotha. Castellum-ul a fost refăcut și a continuat până în anul 271, când a avut loc retragerea aureliană de la nord de Dunăre. În schimb, ultima fază sugerează că ocupația romană la gura Siretului s-a putut menține cel mult până la mijlocul secolului IV. Ceramica dacică aflată în cantități mari în castellum și castru dovedește legături ale populației autohtone de la marginea imperiului, cât și o continuitate în viața dacică de la Barboși.
În secțiunea SII N-1967 (dimensiunile: 10,00 x 2,00 m), situată în apropierea laturii de vest a zidului de incintă a castrului, au fost identificate cinci morminte de incinerație și unul de inhumație.
Pentru perioada 1978-1980, cercetările au fost reluate de către dr. Silviu Sanie și de dr. Ion T. Dragomir, în campanii anuale sau la interval de doi ani, în care Institutul de Istorie și Arheologie ”A. D. Xenopol” din Iași și Muzeul de Istorie Galați au dobândit finanțare limitată. Situl arheologic de la Tirighina-Barboși a beneficiat de o cercetare sistematică pe promontoriu și pe platforma unde se situează cartierul cu gospodării/locuințe.
În campania arheologică din anul 1978 a fost cercetat un tumul cu cercuri de piatră, în total au fost descoperite 16 morminte, atât din interiorul cât și din exteriorul tumulului.
În campaniile din anii 1980-1985 au fost reluate cercetările în zona castellum, în partea de nord-est. Obiectivul acestor săpături arheologice sistematice a fost delimitarea complexelor de locuire romană și a celor dacice. Cercetările au întâmpinat dificultăți datorită intervenției antropice care a deranjat zona. Au fost descoperite fragmente ceramice din epoca bronzului caracteristice culturii Monteoru.
S-au adus clarificări în privința stratigrafiei:
Nivelul dacic 1: de la – 5 la – 3 m;
Nivelul dacic 2: de la – 3 la – 2,20 m;
Nivelul dacic 3: de la – 2,20 la – 1,80 m;
Nivel roman 1: de la – 1,70 la – 0,70 m;
Nivel roman 2: de la – 0,70 la – 0,30 m;
Nivel roman 3: de la – 0,20 m.
Nivelul roman 3 este încadrat secolului IV p. Chr. în baza unor fragmente de opaițe atribuite sfârșitului de secol III și începutului de secol IV p.Chr. Nivelurile romane 2 și 1 sunt atribuite între secolele II-III p. Chr., începând cu o fortificație de pământ ridicată după cucerirea davei dacice în vremea împăratului Traian, ulterior fiind construită fortificația din piatră, cu formă pentagonală și turnuri interioare la unele colțuri. Grosimea zidului era de 1,10 m. Se consideră că acestei faze de construcție îi aparține și turnul dreptunghiular cercetat în colțul de sud-est al fortificației. De asemenea, acestor două niveluri le aparțin și câteva ziduri de clădiri din interiorul fortificație, însă nu există precizări în privința formei și a rolului acestor edificii.
Între nivelurile romane și cele dacice se află o nivelare atribuită romanilor la aproximativ – 1,70 m. Romanii ar fi distrus dava dacică și ar fi amenajat terenul în vederea clădirii propriilor construcții. Nivelurile dacice sunt încadrate perioadei de sfârșit a secolului II a. Chr. și începutul secolului I p. Chr. Acestea au fost atestate începând cu adâncimea de – 1,80 m, unde a apărut un strat de chirpic ars, vetre și gropi în formă de clopot. Tot pe acest nivel a fost identificată o amenajare de tip fortificație cu val de pământ și palisadă care ar fi urmat laturile platoului. Nivelurile 2 și 3 dacice sunt dovedite de urme de locuire de suprafață, vetre de foc, gropi tronconice, afectate de gropile fundațiilor zidurilor ridicate în perioada de stăpânire romană.
În perioada de după 1990 s-au mai desfășurat cercetări în exteriorul perimetrului de la Tirighina, în zona cartierului ”Dunărea” Galați, conduse de Mihalache Brudiu.
În urma ploilor abundente din luna Iulie în anul 2005, Domnul Alupei Relu a adus la cunoștință faptul că în apropiere de Barboși s-a produs o alunecare de teren, care ar fi dezvăluit un context arheologic. În teren situația a fost descrisă în felul următor: Pe strada ”Castrul Roman” , la aproximativ 1000 de metri Vest de promontoriul Tirighina și 20 metri Nord de Balta Ebrac, pe proprietatea privată a domnului Fotache Gabriel, s-a desprins un vârf de deal datorită ploii, descoperind situații arheologice diferite:
Exact la fundul marginii abrupte era un mormânt de inhumație cu inventar funerar . M1/2005.
Deasupra aceleiași margini, mai sus cu trei metri, o altă alunecare de teren a descoperit două vase ceramice, probabil niște morminte de incinerare. M2-M3/2005. În pământ fărâmat erau multe fragmente de os, mici bucăți de ceramică și sticlă.
Aproape de locul acestor descoperiri s-a identificat încă un vas, din păcate neînregistrat la acea vreme în arhiva Muzeului de Istorie Galați, și din această cauză nu dispunem de informații suplimentare cu excepția locului unde s-a găsit. M4/2005.
Necropola tumulară romană
Construcția unei stații de telefonie mobilă GSM avea să se realizeze în zona situată în situl arheologic Tirighina-Necropola tumulară romană, sit înscris în Lista Monumentelor Istorice la poziția GL-I-s-B-02972. Arealul respectiv a atras atenția cercetătorilor care au consemnat prezența unor numeroși tumuli în diferite lucrări de specialitate. La 300 de m Nord de gara Barboși și la 200 de m de castrul roman. Tumulii din acest sit ocupă o suprafață de cca. 5 ha la V de banda transportoare a combinatului siderurgic și la N de DN 25. (Fig)
Încă de la începutul secolului al XX-lea, V. Pârvan consemna prezența a 11 tumuli, iar în a doua jumătate a secolului XX, arheologul M. Brudiu menționa prezența unui grup de 19 tumuli, la începutul anilor 80, pentru ca apoi să constate prezența doar a 7 tumuli. Unii tumuli au fost distruși odată cu edificarea combinatului siderurgic de la Galați, mărturii arheologice rezultate din aceștia fiind salvate întâmplător. În prezent mai sunt vizibili 7 tumuli, cu înălțimi între 0,5 și 2 m.
Tumulul cercetat în anul 2009, denumit T1, se afla pe Platoul Tirighina, în tarlaua 176, parcela 4, pe terenul proprietarului Zaim Radu. Tumulul 1 are formă circulară, cu un diametru de 25 de m și o înălțime de 0,90 m. Suprafața tumulului era ocupată de viță de vie și pomi fructiferi, lucrările agricole afectând mantaua acestuia. Tumulul 1 de la Tirighina a fost cercetat prin practicarea a opt suprafețe numerotate de la S spre N, S1-S8. În cadranul I au fost trasate și cercetate suprafețele S1 (12 x 6 m) și S2 (12 x 7 m), în cadranul II, S3 (12 x 6 m) și S4 (12 x 4,5 m), în cadranul III, S5 și S6 (10 x 6 m) și cadranul IV, S7 (12 x 6 m) și S8 (12 x 4,5 m). Între aceste suprafețe au fost lăsați martori de 0,60 m, doi martori principali pe axele N – S și E – V, precum și patru martori intermediari. Toate suprafețele au orientarea E – V, adâncimea medie de săpare fiind de 2,25 m, iar cea maximă de 3,5 m.
În cele două din cadranul I au fost surprinse trei morminte de incinerație M1, M8 și M5, trei de inhumație și cinci complexe (Cp 1-5) din sec. al XIX-lea, datate cu material ceramic, metal și o monedă de o copeică de la 1852.
Cadranul II a fost cercetat prin suprafețele S3 și S4, unde s-au descoperit trei morminte de inhumație M4, M6 și M10, continuarea mormântului de incinerație M5, două gropi, cu material arheologic de factură romană, probabil gropi de jaf, precum și un complex (Cp6) tot de epocă romană, în nord-estul suprafeței S4. Acesta face parte din tumulul dinspre NE (T3), care este circular, cu un diametru de aproximativ 50 m și o înălțime de cca. 2 m.
Suprafețele S5 și S6, din cadranul III, au mai puține complexe arheologice, în ele fiind suprapuse două morminte de inhumație, o groapă și un complex de epocă romană (Cp7), situat în colțul de SV al S5, făcând parte probabil din tumulul (T2) aplatizat, de la vestul lui T1. Acesta este circular, cu un diametru de cca. 25 m, o înălțime de 0, 50 m și a fost decupat în partea sa sudică de amenajarea unui gard.
În cadranul IV au fost cercetate suprafețele S7 și S8 care au fost relativ sărace în material și complexe arheologice. În s8 nu au fost surprinse decât două gropi în profilele de N și V. În S7 a fost surprinsă o groapă, probabil de jaf, precum și o mormântul principal, M7, mormânt de incinerație. Stratigrafia tumulului este asemănătoare în toate suprafețele. Stratul vegetal, gros de 0,10 – 0,25 m, este urmat de un strat format dintr-un pământ galben purtat, cu grosimi de 0,50 – 0,20 m, afectat de lucrările agricole. Stratul următor era constituit din pământ negru granulos, de cca. 0,40 – 0,50 m grosime, ce suprapunea un strat de loess cu concrețiuni calcaroase, foarte dur, gros de 0,30 m. Sub acest nivel a apărut solul viu, steril din punct de vedere arheologic, la adâncimi variind între -1,40 -1,60 m.
În suprafețele cercetate au fost surprinse și patru gropi ce porneau din stratul granulos și aveau cam aceleași dimensiuni, 0,70 m. Toate cele patru gropi au apărut la 0,60-0,80 m și se adâncesc până la -1,20 m, din ele recoltându-se puține fragmente ceramice și metal. Posibil să fie vorba de gropi de jaf, având în vedere faptul că ele se găsesc în apropierea unor morminte. Au fost surprinse și șapte complexe de locuire, patru în S1, pe latura sudică unul în S2, în capătul estic, unul în extremitatea de NE a S4, și ultimul în extremitatea de SV a S5. Ultimele două au forma unor arce de cerc, și credem că fac parte din tumulul 2 situat la N de T1, și din tumulul 3, situat la V de T1. În aceste două complexe, care apar la 0,60 m, față de profilul de E, respectiv de V, au fost găsite fragmente ceramice ce provin de la amfore romane datate în sec. II-III p.Chr. Întreg materialul arheologic recoltat din morminte, ceramică, metal, monede se prezintă unitar din punct de vedere cronologic și tipologic. El se încadrează în sec. II-III p.Chr. și este în întregime de factură romană. Ceramica este de bună calitate, iar ca forme apar cănile cu gura trilobată, mici cănițe, amfore piriforme de culoare roșie.
Cercetarea preventivă derulată în situl Tirighina-Necropola tumulară romană, Galați, județul Galați, a dus la descoperirea a 12 morminte, 4 de incinerație și 8 de inhumație. Ele se încadrează în riturile funerare specifice în Imperiul roman la începutul mileniului unu. Necropola deservea cu siguranță așezarea civilă romană aflată la 200-300 m distanță spre S.
Cele mai recente cercetări arheologice la Tirighina-Barboși s-au desfășurat în anul 2017. În cadrul acestei campanii s-a remarcat iarăși modificarea antropică a reliefului. În apropierea zidului castrului, în partea de vest, a fost construită o bază de camioane, iar spre NE, întreaga zonă a fost nivelată, ulterior înălțată pentru construirea unui complex turistic și industrial, astăzi abandonat. Aceste lucrări au afectat latura de NE, ducând la deranjarea celor trei valuri de apărare evidențiate de V. Pârvan în 1913.
Latura de NV a castrului a fost de asemenea afectată de o rigolă a cărei groapă de fundație intersectează în mai multe locuri traseul zidului castrului. Au fost trasate cinci secțiuni pentru verificarea stării de conservare a laturii de NV a zidului castrului și pentru a confirma informațiile oferite de Nicolae Gostar. Secțiunile au fost orientate în general NV-SE datorită spațiului limitat avut la dispoziție în această zonă; terenul Primăriei Galați este închis la N de o proprietate privată, iar la S de panta accentuată a dealului spre Gara Barboși.
Fundația zidului a fost afectată la N de rigola amintită, iar la S de șanțul săpat pentru îngroparea unei conducte. Urmele fundației sunt vizibile pe profilul de E, la – 0,25 – 0,40 m, marcate printr-un strat de mortar albicios, compact, amestecat cu piatră măruntă de râu și mici fragmente de cărămidă.
CAPITOLUL III
INFLUENȚA FACTORULUI ANTROPIC
Situl arheologic Tirighina-Barboși se află în Lista Monumentelor Istorice, purtând codul GL-I-s-A-2971, fiind un monument istoric de categoria A, cu valoare națională și internațională. De-a lungul timpului perimetrul arheologic a avut de suferit de pe urma deranjamentelor efectuate în vederea diverselor lucrări edilitare.
Pentru zidirea bisericii Precista – Galați (1643-1467), constructorii au folosit piatră, luată în bună parte de la ruinele de la Tirighina Barboși, Miron Costin menționa în lucrarea „De neamul moldovenilor” că a văzut la biserica Precista din Galați o piatră cu inscripția: ”Severus imperator romanorum”.
Hartmanul Filip Orlik scrie în jurnalul său din 1722 despre exploatarea pietrei de la Tirighina-Barboși: „Pe acea movilă era o clădire de zid, fie un palat, fie întărituri, a căror ruine locuitorii Galațiului le-au luat ca să-și clădească propriile lor case. Au luat chiar și temeliile, din care au clădit zece biserici, dar mai sunt încă resturi ale acelor ziduri de cărămidă, care se văd a fi antice. Acest șanț, al lui Traian, este în locul unde se varsă Siretul în Dunăre”.
V. Pârvan amintește în baza descrierii lui Gh. Săulescu despre ruinele încă existente în 1836-1837 dar mai ales despre distrugerea cetății și a orașului antic datorită construirii șoselelor Galațiului, fapt ce afecta și mai mult complexul arheologic ținând cont că localnicii au folosit piatra de la cetate pentru clădiri și biserici din Brăila și Galați. Iar după Gh. Săulescu, planul cetății se mai putea reconstitui numai după șanțurile de unde a fost scoasă piatra de la temelie.
Construcția terasamentului de cale ferată în a doua jumătate a secolului XIX, amplasamentul gării C.F.R. Barboși și amplasamentul grupului de locuințe și de gospodării individuale (suburbia Barboși) au afectat serios acest sit arheologic daco-roman de importanță istorică națională și europeană. Este de precizat faptul că nu s-a adus la cunoștința Academiei Române și nici a arheologilor Al. Odobescu și Grigore Tocilescu despre lucrările privind construcția feroviară, pentru a se lua măsuri oportune în privința descărcării arheologice a zonei prin implicarea directă în săpături de salvare în așezările civile geto-dacă și romană.
Pentru prima jumătate a secolului XX, se poate constata un factor dăunător, anume acela al ilegalității cercetărilor, a furtului și a circulației necontrolate a pieselor recoltate din situl de la Tirighina de către colecționari și arheologi amatori.
Dr. Alexandru Nestor Măcellariu din Galați, colecționar, a salvat de la distrugere și înstrăinare multe piese arheologice grecești și romane (vase ceramice, statuete, monede, geme) aflate în complexul militar și civil de la Tirighina-Barboși. Din păcate, colțul de sud-vest al fortificației a fost afectat de construirea unei bisericuțe în perioada interbelică, proiect început și nefinalizat, edificiul de cult a fost în mod evident ridicat cu piatră din fortificația romană. FIG.
În anul 1904, au avut loc lucrări militare la N și NE de castellum, cu prilejul clădirii depozitului de muniții a fost descoperit un sarcofag de piatră .
În timpul Primului Război Mondial terenul de pe înălțimea Tirighina a fost afectat de o serie de tranșee militare care sunt amplasate în mare parte pe traseul zidului de incintă. FIG.
Încă de la începutul secolului al XX-lea, V. Pârvan consemna prezența a 11 tumuli, iar în a doua jumătate a secolului XX, arheologul M. Brudiu menționa prezența unui grup de 19 tumuli, la începutul anilor 80, pentru ca apoi să constate prezența doar a 7 tumuli. Unii tumuli au fost distruși odată cu edificarea combinatului siderurgic de la Galați, mărturii arheologice rezultate din aceștia fiind salvate întâmplător. În prezent mai sunt vizibili 7 tumuli, cu înălțimi între 0,5 și 2 m.
În perioada 1980-1985, săpăturile arheologice sistematice au întâmpinat dificultăți sub forma a numeroase deranjamente în zona sitului Tirighina: o sporadică locuire în secolele XVII-XVIII, amenajări militare în timpul Primului Război Mondial, explorări anterioare datorate căutătorilor de comori și celor care au demolat zidurile antice pentru a folosi piatra la diverse edificii, construcțiile noi și traversarea perimetrului arheologic de apeducte, cabluri și linii electrice.
Situația de la situl Tirighina a căpătat și atenția presei, au fost publicate articole cu informații despre starea complexului arheologic în ziare locale cât și în unele naționale.
Situl de la Barboși este îngropat în bălării și ca să ajungi pe promontoriu, trebuie să escaladezi mormanele de moloz și gunoi care s-au adunat pe drumul care duce pe platoul de la Barboși.
Extinderea localității Barboși, ridicarea popasului turistic (acum abandonat) și nepăsarea autorităților de după 1990 au adus monumentul în starea în care se află. Printr-o hotărâre de Consiliu Local votată în 2003, care prevedea ”împrejmuirea și demolarea construcțiilor de la piciorul Castrului roman”, administrația a permis realizarea unor structuri de beton armat care au agresat situl. Acestea se află în continuare în sit. În mai 2013, Direcția pentru Cultură reclama executarea, fără autorizații, a unor excavații în sit, iar Poliția Locală a precizat că este vorba despre ”persoane neidentificate care căutau fier vechi”.
În 2018, cinci persoane s-au ales cu dosar penal pentru săpături în perimetrul Sitului Arheologic Barboși. Acestea au furat până și semnul care aducea la cunoștință despre situl arheologic. „Un echipaj de jandarmerie aflat în misiune, a observat în zona Sitului Arheologic Barboși un grup de cinci bărbați care scoteau pavajul de piatră cubică. Aceștia erau angajați ai unei societăți gălățene și efectuau lucrări neautorizate în perimetrul sitului”. FIG.
CAPITOLUL IV
CATALOGUL MORMINTELOR
În cele ce urmează vom prezenta complexele funerare așa cum au fost ele descoperite. Pentru fiecare complex funerar, expunerea constă în evidențierea următoarelor aspecte notate după cum urmează: a) localizare; b) tipul de descoperire; c) tipul complexului funerar; d) descriere complex; e) inventar și f) locul de păstrare, toate în funcție de datele publicate până în prezent.
Mormântul nr. 1. (1904)
a) localizare: La nord-est de castellum, într-un tumul.
b) tipul de descoperire: Întâmplătoare, a fost descoperit în anul 1904 în timpul efectuării unor construcții militare (depozit de muniții).
c) tipul complexului funerar: Mormânt de inhumație cu sarcofag.
d) descriere complex: Din informațiile oferite de S. Sanie se pare că acest complex a beneficiat de o cercetare arheologică amănunțită și că sarcofagul s-ar fi aflat într-o stare foarte bună. În baza desenelor s-a presupus orientarea aproximativă a sarcofagului, anume est-vest și ilustrarea inventarului din sarcofag(fig1/iv). Precum în cazul altor sarcofage, acesta a fost descoperit într-un tumul. Din păcate complexului îi lipsește o descriere și nici piesele nu se mai află la dispoziția unei eventuale reconstituiri. Doar dimensiunile și o inscripție sunt precizate de către Vasile Pârvan: „înalt până la culmea capacului de 2.10 m., lung la corp de 2.45 m., iar la capac de 2.61 m., și lat la corp de 1.31 iar la capac de 1.42 m.”, ”purtând pe el o inscripție grecească pictată cu minium (reprodusă exact la fel atât pe capacul cât și pe cutia sarcofagului), cu sigla atelierului și datarea prin numele asiarchului, Alfius Modestus subt care acest sarcofag a fost fabricat în Asia mică și epxediat de acolo la gura Siretului”. (FIG2/iv) Inventarul ar indica ocupația de militar, căreia valoarea sarcofagului vine să-i adauge mărturii asupra situației financiare și desigur a poziției sociale a defunctului.
e) inventar: Scheletul bine conservat avea în preajma craniului un ulcior cu gura trilobată în partea dreaptă și două ulcioare similare în stânga iar la picioare o oală. Ceramica asemănătoare a fost găsită în majoritatea complexelor funerare cercetate până acum la Barboși. În partea stângă se poate distinge în imediata apropiere a mâinii un pumnal (sau un cuțit?) și un gladius iar în partea dreaptă s-au păstrat părțile metalice de la o lance.
f) locul de păstrare: Inițial Muzeul Național de Antichități, actualmente în colecția Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” București.
Mormântul nr. 2. (1959).
localizare: În cartierul din preajma promontoriului Tirighina.
tipul de descoperire: Cercetare în timpul campaniei din anul 1959.
tipul complexului funerar: Mormânt de inhumație.
descriere complex: Găsit sub malul terasei, la 2, 50 m adâncime.
inventar: Inventarul funerar a constat în două ulcioare. FIG3/IV
locul de păstrare: Nu dispunem de informații.
Mormântul nr. 3. (M1/1967).
localizare: În apropierea laturii de vest a zidului de incintă al castrului.
tipul de descoperire: Cercetare sistematică, în cadrul campaniei arheologice din anul 1967.
tipul complexului funerar: Mormânt de incinerație/inhumație?
descriere complex: Nu dispunem de informații.
inventar: Nu dispunem de informații.
locul de păstrare: Nu dispunem de informații.
Mormântul nr. 4. (M2/1967).
localizare: În apropierea laturii de vest a zidului de incintă al castrului.
tipul de descoperire: Cercetare sistematică, în cadrul campaniei arheologice din anul 1967.
tipul complexului funerar: Mormânt de incinerație/inhumație?
descriere complex: Nu dispunem de informații.
inventar: Nu dispunem de informații.
locul de păstrare: Nu dispunem de informații.
Mormântul nr. 5. (M3/1967).
localizare: În apropierea laturii de vest a zidului de incintă al castrului.
tipul de descoperire: Cercetare sistematică, în cadrul campaniei arheologice din anul 1967.
tipul complexului funerar: Mormânt de incinerație/inhumație?
descriere complex: Nu dispunem de informații.
inventar: Nu dispunem de informații.
locul de păstrare: Nu dispunem de informații.
Mormântul nr. 6. (M4/1967).
localizare: În apropierea laturii de vest a zidului de incintă al castrului.
tipul de descoperire: Cercetare sistematică, în cadrul campaniei arheologice din anul 1967.
tipul complexului funerar: Mormânt de incinerație/inhumație?
descriere complex: Nu dispunem de informații.
inventar: Nu dispunem de informații.
locul de păstrare: Nu dispunem de informații.
Mormântul nr. 7. (M5/1967).
localizare: În apropierea laturii de vest a zidului de incintă al castrului.
tipul de descoperire: Cercetare sistematică, în cadrul campaniei arheologice din anul 1967.
tipul complexului funerar: Mormânt de incinerație/inhumație?
descriere complex: Nu dispunem de informații.
inventar: Nu dispunem de informații.
locul de păstrare: Nu dispunem de informații.
Mormântul nr. 8. (M6/1967).
localizare: În apropierea laturii de vest a zidului de incintă a castrului.
tipul de descoperire: Cercetare sistematică, în cadrul campaniei arheologice din anul 1967.
tipul complexului funerar: Mormânt de incinerație.
d) descriere complex: Groapă mormântului este de formă ovală cu dimensiunile: lungime 1, 97 m, lățime maximă 1, 10 m, cu rugul pe loc, orientată pe direcția est-vest.
e) inventar: Pe toată circumferința gropii centrale au fost găsite urme de lemn carbonizat, scoabe și cuie din targa pe care a fost așezat defunctul pe rugul funerar, grosimea stratului de cenușă este de 0,08 m. În afara oaselor umane calcinate din inventarul mormântului mai fac parte: oase de animale; o monedă (M 15) rămasă ilizibilă; fragmente dintr-un pahar de sticlă; un cuțitaș de bronz; câteva bucăți de tablă de bronz și o pereche de cercei de aur cu verigă în formă de spirală, prevăzută cu un sistem de prindere filetat, terminat cu o bilă. (Fig. 4/iv)
f) locul de păstrare: Nu dispunem de informații.
Mormântul nr. 9 (M1/1970).
a) localizare: Platforma Combinatului Siderurgic Galați, în imediata apropiere a castrului roman de pe dealul Tirighina-Barboși, la NV de castru, în zona necropolei tumulare.
b) tipul de descoperire: Întâmplătoare.
c) tipul complexului funerar: Mormânt de inhumație/incinerație?
d) descriere complex: În anul 1970, cu prilejul unor lucrări la cel de-al treilea furnal de pe platformă Combinatului Siderurgic Galați, s-a presupus descoperirea unui mormânt.
e) inventar: Vas roman, tipul Kopffgefässe, în formă de cap uman: din pastă fină, compactă, bine arsă, de culoare roșie-cărămizie, vasul are pereții subțiri, acoperiți pe întreaga suprafață, exterioară cu o angobă de culoare brun-roșcată, în cea mai mare parte corodată. În stare fragmentară, piesa a putut fi reconstituită, lipsindu-i trei mici fragmente din partea opusă a figurii umane. De formă semi-sferoidală, vasul are gura larg deschisă. Ovală, buza retezată, gâtul scurt și fundul plat. Cele două toarte ovoidale în secțiune, bandate, canelate median-longitudinal, sunt prinse sub buză și pe umărul vasului în semicerc. Regiunea inferioară a corpului prezentând o largă canelare orizontală, dă impresia că vasul se termină printr-un picior sau postament evazat, care de fapt reprezintă gâtul figurii umane oval în secțiune. (Fig. 5/iv)
Pe cap , părul bogat și ondulat este pieptănat drept pe mijloc, în șuvițe ce cad în bucle pe frunte și urechi, lăsând un spațiu relative restrâns pentru ochi și restul frunții. Fața aproape rotundă, precis conturată anatomic, are ochii mari, mărginiți de sprâncene proeminente, puternic arcuite, nasul drept în prelungirea frunții, potrivit ca mărime și gura cu buzele mari cărnoase. Obrajii cu pomeții ușor reliefați se termină printr-o bărbie cu gropiță, care-i dă o notă de frumusețe și de farmec în plus, întregind, în mod armonios portretul deosebit de realist al acestei figuri umane feminine ce seamănă cu o Menadă. În partea opusă figurii umane, ce constituie occipitalul, suprafața vasului este acoperită în întregime cu păr, artistic reliefat în șuvițe lungi ce ajung până în regiunea gâtului.
locul de păstrare: Muzeul de Istorie Galați.
Mormântul nr. 10. (M1/1976)
a) localizare: Partea de vest a castrului.
b) tipul de descoperire: Cercetare în cadrul campaniilor arheologice din anii 1976-1979.
c) tipul complexului funerar: Mormânt de incinerație.
d) descriere complex: Mormântul 10 (M1/1976) de incinerație a fost descoperit în partea de E a tumulului, în spațiul dintre cele două cercuri de piatră, incinerat pe loc, la – 0,80 – 1 m de la baza ringului, în pământ galben. Rugul de formă rectangular-ovalizat, cu colțurile rotunjite, alveolat, de aspectul unei covete este ars puternic la roșu-cărămiziu, orientat NS. Pe vatra lui s-au găsit numeroase oase umane calcinate, putându-se identifica unele oase late de la craniu, fragmente de vertebre și de coaste, precum și altele mai groase, de femure, amestecate cu multă cenușă și cărbuni de lemn, câteodată ars incomplet, fibros, de esență tare.
e) inventar: Rugul mormântului era flancat de două amfore romane, de mărime mijlocie, așezate în poziție înclinată: una având gura orientată spre NV, în stare fragmentară și alta întreagă către SV. Amforele din pastă bine arsă, de culoare roz-gălbuie, pigmentată cu nisip, de formă piriformă, cu câte două toarte, au buza profilată, și fundul ascuțit prevăzut cu umbo, canelate orizontal. Pe umăr au titulii picti, Măsoară 0,36 m înălț. și 0,16 m diam. În zona mijlocie a rugului s-au descoperit trei recipiente romane, de lut ars, în stare fragmentară, întregibile, cu evidente urme de ardere scundată: o cană cu două toarte, cu gâtul înalt cilindric și fundul inelar cu umbo, canelată, orizontal, din pastă cărămizie, vopsită cu culoare roșie. Măsoară 0.123 m înălț.; 0.98 m diam.; 0,89 m diam. gură și 0.04 m diam. fund; o căniță din pastă roșie cărămizie, fragmentară și un opaiț de factură provincial romană, cu ciocul cordiform, discul spart și tortița inelară, din pastă cărămizie, puternic ars secundar. Măsoară 0,76 m lungime și 0,022 m înălțime fără tortiță. În stratul de cenușă s-au găsit de asemenea o serie de mărgele de sticlă, plate și globulare, deformate de foc. Din numărul obiectelor metalice s-au putut identifica mai multe piroane și cuie de fier de la sicriul defunctului, precum și o lamă de cuțit de fier, cu pedunculul la mâner, păstrată în stare fragmentară. După cantitatea de cărbuni și de cenușă, descoperită, se poate aprecia că la incinerarea defunctului, s-a folosit foarte mult combustibil. Pe baza dimensiunilor oaselor umane calcinate, precum și a obiectelor de inventar, mormântul aparține unei persoane mature de sex feminin.
f) locul de păstrare: Muzeul de Istorie Galați.
Mormântul nr. 11. (M2/1976-1978).
a) localizare: Partea de vest a castrului, la SE de perimetrul tumulului cu ring de piatră.
b) tipul de descoperire: Cercetare în cadrul campaniilor arheologice din anii 1976-1979.
c) tipul complexului funerar: Mormânt de incinerație.
d) descriere complex: Mormântul 11 (M2/1976-1978) a fost descoperit în partea de SE a tumulului funerar, la – 1,30 m de la baza cercului mare de piatră, în pământul galben. Patul mormântului se află sub nivelul podinei locuinței romane de suprafață nr. IIS, ale cărei ruine se prelungesc până sub ringul tumulului funerar.
e) inventar: El este reprezentat de existența câtorva fragmente de oase calcinate, și-n-deosebi, de o aglomerare de pietre și țigle romane, de cărbuni și cenușă în mică cantitate. În urma ridicării inventarului mormântului 11 (M2/1976-1979) s-au descoperit mai multe pietre de Dobrogea, cu evidente urme de ardere secundară, fapt ce ne dovedește că defunctul a fost incinerat în rug colectiv și apoi înmormântat în groapă simplă.
f) locul de păstrare: Nu avem informații.
Mormântul nr. 12. (M3/1976-1978)
localizare: Partea de vest a castrului, la SE de perimetrul tumulului cu ring de piatră.
tipul de descoperire: Cercetare în cadrul campaniilor arheologice din anii 1976-1979.
tipul complexului funerar: Mormânt de incinerație.
descriere complex: Mormântul 3 se încadrează în același grup de morminte de incinerație sus amintit. A fost descoperit la aproximativ – 1,25 m de baza ringului de piatră în pământul galben.
inventar: Inventarul este alcătuit din mai multe fragmente ceramice ce aparțin unui borcan geto-dacic, din pastă inferioară, cenușie, lucrată cu mâna, unele fragmente ceramice de vase romane, câteva fragmente de obiecte de fier, probabil de cuie și piroane de la sicriu, fragmente de țigle romane, arsură, cărbuni și cenușă. Pe baza materialului arheologic rezultat și a observaților de la fața locului, s-a apreciat atestare unui mormânt roman de copil, incinerat în rug colectiv și apoi înmormântat în groapă simplă.
locul de păstrare: Nu deținem informații.
Mormântul nr. 13. (M4/1976-1978)
localizare: Partea de vest a castrului, la SE de perimetrul tumulului cu ring de piatră.
tipul de descoperire: Cercetare în cadrul campaniilor arheologice din anii 1976-1979.
tipul complexului funerar: Mormânt de incinerație.
descriere complex: Mormântul 4 situat la 2 m SE față de ringul de piatră este concretizat de puține oase umane calcinate, foarte friabile, de mici dimensiuni, și-n special, de numeroase fragmente de țigle romane masate, de aspectul unui pavaj, de formă aproape pătrată, cu laturile de 0,50 m x 0,50 m, de câteva fragmente ceramice romane, de arsură și cenușă. Fără îndoială, mormântul aparține unui copil incinerat în rug colectiv și ulterior înmormântat în groapa simplă.
inventar: Cu excepția oaselor umane calcinate și a unor fragmente de țigle romane, nu mai există alte tipuri de inventar.
locul de păstrare: Nu deținem informații.
Mormântul nr. 14. (M5/1976-1978)
localizare: Partea de vest a castrului, la SE de perimetrul tumulului cu ring de piatră.
tipul de descoperire: Cercetare în cadrul campaniilor arheologice din anii 1976-1979.
tipul complexului funerar: Mormânt de incinerație.
descriere complex: Mormântul 14 (M5/1976-1979) se află situat în aceeași parte sud-estică a tumulului funerar cu ringuri de piatră. Este reprezentat de sporadice fragmente de oase umane calcinate, de o serie de țigle și cărămizi romane, în stare fragmentară, de pietre de Dobrogea, de fragmente ceramice romane, de bucăți de cărbuni de lemn, de multă arsură și cenușă, precum și de unele obiecte de fier, informe, puternic degradate de foc. Și în acest caz, defunctul a fost incinerat în rug colectiv, iar mormântul aparține unui copil.
inventar: Obiecte de fier, degradate de foc.
locul de păstrare: Nu deținem informații.
Mormântul nr. 15. (M6/1978)
localizare: A fost găsit pe traseul secțiunii S1 amplasată în intervalul de teren dintre complexul săpăturilor efectuate în 1975 și cele din anii 1976-1978. Terenul a fost descris ca fiind în pantă puternic înclinată spre sud.
tipul de descoperire: Cercetare în timpul campaniei din 1978.
tipul complexului funerar: Mormânt de incinerație.
descriere complex: Rugul mormântului se află tangent cu profilul vestic al secțiunii S1, fiind situat aproximativ la egală distanță față de cele două capete, în pământul galben cu concrețiuni calcaroase, la -1,40 m -1,75 m. Suprafața rugului, de formă rectangulară, cu colțurile rotunjite, ușor alveolată, depășind un metru pătrat, este arsă la roșu-cărămiziu, acoperită cu multă cenușă și cărbuni de lemn din timpul combustiei. Pe baza întregului inventar arheologic prezentat, se poate aprecia că acest mormânt roman aparține unui copil incinerat pe loc, datând in secolul II e.n..
inventar: Din inventarul mormântului face parte o amforă romană de mari proporții, din pastă arsă la roșu-cărămiziu cu angobă, albă-gălbuie, în stare fragmentară, întregibilă, de formă ovoidală, cu toartele puternice, circular în secțiune, prinse de sub buză și umărul amforei. Are gâtul cilindric, buza profilată și fundul ascuțit. Pe umăr are incizate două caneluri fine orizontale. Prezintă urme de ardere secundară, pe cea mai mare parte din suprafața sa exterioară. Amfora se află în poziție lungită, având gura orientată spre S, și fundul către N. Măsoară; 0,94 m înălț.; 0,47 diam. maxim; 0,14 diam. gură. Această amforă se înscrie tipologic în repertoriul pieselor de mari dimensiuni, specifică sec. I-II e.n. Pe suprafața rugului s-au găsit de asemenea două fragmente de țigle romane și câteva pietre de Dobrogea.
locul de păstrare: Nu dispunem de informații.
Mormântul nr. 16. (M7/1978)
localizare: Descoperit în spațiul dintre cele două cercuri de piatră ale tumulului, mai exact în partea de N.
tipul de descoperire: Cercetare în timpul campaniei din 1978.
tipul complexului funerar: Mormânt de inhumație.
descriere complex: Găsit la – 2,20 m de la baza cercului mare și la – 2, 75 de la nivelul solului actual, în pământul galben. Scheletul este bine conservat, în poziție lungită, culcat pe spate, orientat cu craniul la „VNV 5200” și picioarele la „ESE 2000”. Mâna stângă, ușor îndoită din cot are palma situată pe bazin, iar cea dreaptă, în unghi obtuz are palma așezată pe abdomen, după ritul creștin. Capul așezat cu fața în sus are privirea îndreptată către E. Datorită bogăției inventarului și-n special a ritului său funerar de caracter mixt daco-roman, mormântul 7 de inhumație de la Tirighina-Bărboși, se înscrie printre primele descoperiri de acest fel, existente pe teritoriul patriei noastre, datat cronologic, pe baza celor trei monede romane de bronz, de la Claudius al II-lea Goticul, în perioada de sfârșit a secolului al III-lea e.n..
inventar: Inventarul mormântului este deosebit de bogat și variat. Se compune din trei monede romane de bronz, relativ bine conservat, din timpul împăratului Claudius al II-lea Goticul (268-270); una descoperită între dinții mortului, alta în regiunea gâtului și cea de a treia situată pe humerusul stâng. În dreptul claviculei drepte s-a găsit o fibulă de aur, de tipul cu capetele în formă de bulb de ceapă, ușor proeminente, în greutate de 21 de gr. Portagrafa puternic arcuită, în secțiune rectangulară, este prevăzută la partea sa terminală cu un semi-disc ce depășește axul fibulei, gravat cu două semiluni ce au colțurile îndreptate către axul portagrafei. Suprafața exterioară a fibulei este de asemenea gravată cu o suită de forme geometrice rectangulare, în care sunt orânduite în mod simetric câte patru sau câte cinci puncte. Piciorul este scurt și fațetat pe margine. Acul de bronz al fibulei se păstrează în stare fragmentară. Pe cantul arcului portagrafei se află incizată o inscripție cu litere latine „INNOCENS”, inscripție care firește reprezintă numele acestui defunct de rezonanță paleocreștină. În jurul labei mânii drepte se află un pahar roman, de sticlă, cilindric, cu pereții subțiri, puternic exfoliați, în poziție culcat, orientat cu gura către V, nerecuperabil. Pe partea dreaptă a scheletului, lângă tibia piciorului, mai jos de genunchi, s-a descoperit, o cutie cu capac, cilindrică, de plumb, folosită probabil, pentru cosmetice. Măsoară 0,028 m înălț.; cu capac 0,031 m; diam 0,057 m; diam. capac 0,071 m. În același loc, s-a descoperit un tub din corn, de formă tronconică, corodat, știrbit, la unul din capete. Măsoară: 0,018m înălt; 0,055 m diam. mare și 0,044 diam. mic. În zona gleznei aceluiași picior se află lama unui cuțit de fier, în stare fragmentară, cu peduncul la mâner și nituri pentru plăsele, două catarame de bronz, semicirculare, cu spini, provenind de la încălțăminte; o bentiță de bronz , cu nituri, ornamentată cu fațete marginale, accesoriu specific sandalelor romane, precum și o serie de nituri și lamele de bronz. În dreptul tibiei și a labei piciorului stâng s-au găsit două obiecte ceramice: o cățuie geto-dacică, în stare fragmentară, reconstituită, cu toartă, din pastă poroasă, gălbui-cărămizie, cu puternice urme de afumare, umplută cu cărbuni și cenușă. Măsoară: 0,072 n înălț; 0,157 m diam. gură și 0,064 diam. fund. Cel de al doilea obiect reprezintă un opaiț roman cu ciocul și discul sparte din vechime, răsturnat, cu partea superioară în jos. Are toarta plină și fundul mic cu ramă inelară, lucrat din pastă fină, arsă la cărămiziu, cu sporadice urme de vopsea roșie. Bordura opaițului este decorată cu două ghirlande concentrice de trandafiri, reprezentând chenarul discului. Ciocul prezintă urme de afumare. Măsoară: 0,105 m lung.;0,032 m înălț și 0,033 m diam. fund. La 0,20 m sud-est față de labele picioarelor se aflau depuse trei amfore romane, în poziție aproape verticală, ușor înclinate spre N, cu toartele alăturate una de alta. De formă piriformă, amforele, au toarte tale, canelate longitudinal, buza profilată, și fundul mic, prevăzut cu umbo. Sunt din pastă roz-gălbuie, pigmentată cu fire de nisip negru, ornamentate cu caneluri orizontale. Una dintre amfore are pe umăr titulii picti. Măsoară între 0,34 m – 0,35 m înălț și 0,15 m diam. maxim. De jur împrejurul scheletului s-au găsit numeroase urme de putregai și de cuie de la sicriu, iar în zona craniului și a labelor de la picioare s-au observat pete mari de rugină, rezultat al descompunerii anumitor accesorii de fier afectate sicriului. Pe latura de N a mormântului, la -1,40 m de la temelia cercului mare de piatră și la -0,80 m față de patul defunctului, s-au descoperit proeminente urme de putregai aparținând unei bârne de lemn, de esență tare, orientată EV.
locul de păstrare: Muzeul de Istorie Galați.
Mormântul nr. 17. (M8/1978)
localizare: Latura de est a tumulului, între cele două cercuri de piatră, sub nivelul rugului de incinerație al mormântului M10 (M1/1976-1978).
tipul de descoperire: Cercetare, în timpul campaniei din 1978.
tipul complexului funerar: Mormânt de inhumație.
descriere complex: Situat în partea de nord a rugului, puternic deranjat este distrus aproape în întregime. Din el se păstrează falangele ambelor mâini, un cubitus, femurul piciorului stâng, precum și oase din bazin, sfărâmate. Patul mortului se află la – 1,30 m de la nivelul superior al cercului mare de piatră și la – 0,20 m sub vatra rugului, în pământul galben. Pe baza acestor oase din schelet, păstrate, in situ, se poate aprecia că mortul avea mâinile întinse de-a lungul corpului, orientat aproximativ, cu capul la E și picioarele la V. Pe baza structurii oaselor scheletului, și a inventarului descoperit, nu este exclus ca mormântul să aparțină unei persoane mature feminine.
inventar: Din inventarul mormântului fac parte câteva cuie de fier, puternic ruginite, o mărgică cilindrică, de sticlă, de culoare galbenă, un fragment de cărămidă romană etc.
locul de păstrare: Nu dispunem de informații.
Mormântul nr. 18. (M9/1978)
localizare: În partea de est a tumulului, spre capătul de sud al M10 (M1/1976-1978).
tipul de descoperire: Cercetare, în timpul campaniei din 1978.
tipul complexului funerar: Mormânt de inhumație.
descriere complex: A fost descoperit la – 1,40 m de la nivelul superior al cercului mare de piatră și la – 0,50 m sub nivelul rugului. Scheletul aparține unui copil cu oasele fragile, puternic descompuse, orientat aproximativ cu capul la E și picioarele la V. Din el se păstrează numai oasele de pe partea dreaptă a toracelui: omoplatul, brațul și antebrațul, în stare fragmentară, coastele, precum și unele oase sfărâmate din bazin.
inventar: Inventarul mormântului se compune din câteva piese, și anume: o mărgică, de formă circulară, aplatizată, din pastă de sticlă, albastră, descoperită în regiunea toracelui; o căniță romană, sferoidală, în stare fragmentară, reconstituită, cu buza evazată și fundul mic, ușor concav, prevăzută cu o toartă. Este din pastă alb-gălbuie, din caolin, ornamentată cu caneluri adânci, dispuse orizontal. Măsoară: 0,085 m înălt;0,085 m diam. maxim; 0,066 m diam. gură și 0,033 diam. fund. A fost descoperită în regiunea labelor picioarelor. În același loc s-a găsit și o cărămidă romană întreagă (dimens: 0,34 m x 0,25 m x 0,04 m). În regiunea bazinului se află un fragment ceramic de amforă romană.
locul de păstrare: Nu dispunem de informații.
Mormântul nr. 19. (M10/1978)
localizare: În partea de sud a tumulului, între cele două cercuri de piatră.
tipul de descoperire: Cercetare, în timpul campaniei din anul 1978.
tipul complexului funerar: Mormânt de inhumație.
descriere complex: Găsit la – 2,15 m – 2 m, în pământul galben cu concrețiuni calcaroase. Mormântul aparține unui copil cu scheletul aproape descompus. Din el se păstrează numai câteva oase late și subțiri din craniu. După poziția craniului și aceea a obiectelor de inventar se poate deduce că mormântul a fost orientat cu capul la ENE și picioarele la VSV. Pe baza nuanței de culoare maronie dintre pământul de umplutură al gropii mormântului și cel galben din jur, s-a putut contura cu exactitate forma rectangulară a mormântului cu colțurile rotunjite.
inventar: Inventarul mormântului este alcătuit dintr-o cană romană, sferoidală. Prevăzută cu o singură toartă, situată la picioarele mortului. Este din pastă cărămizie, vopsită cu roșu la partea superioară. Are buza ușor răsfrântă, fundul mic concav, ornamentată pe umăr cu o canelură fină. În interiorul ei s-au găsit mici bucăți de sulf și de cărbuni, având gura înclinată către ENE. Măsoară: 0,083 m înalt; 0,086 m diam. maxim; 0,058 m diam. gură și 0,032 m diam. fund. Fig 11/2. La ambele capete ale gropii mormântului s-au găsit cuie de fier în stare fragmentară și pete de rugină de la accesoriile sicriului.
locul de păstrare: Nu dispunem de informații.
Mormântul nr. 20. (M11/1978)
localizare: Descoperit în partea sudică a tumulului, între cele două ringuri de piatră.
tipul de descoperire: Cercetare, în timpul campaniei arheologice din anul 1978.
tipul complexului funerar: Mormânt de inhumație.
descriere complex: Surprins la – 2 m, în pământul galben, la fel ca și mormântul M19 (M10/1978) din imediata sa apropiere. Scheletul fragil, puternic descompus aparține unui copil. Din el se păstrează craniul și oasele antebrațului drept. Este orientat cu capul la ENE și picioarele la VSV. Conturul gropii mormântului de formă dreptunghiulare, cu colțurile rotunjite, a fost ușor delimitat în pământul galben.
inventar: Din inventarul mormântului face parte o singură cană romană, de formă sferoidală, cu o toartă, așezată în dreptul labelor picioarelor copilului, având gura înclinată către VSV. Este din pastă cărămizie, cu buza ușor evazată, fundul mic, concav, ornamentată cu un brâu fin pe umăr. Suprafața sa exterioară prezintă evidente urme de ardere secundară. În interiorul vasului s-au găsit mici bucăți de sulf și de cărbuni de lemn. Măsoară: 0,090 m înalt; 0,091 m diam. maxim; 0,067 diam. gură și 0,035 m diam. fund. La capetele gropii mormântului s-au găsit de asemenea câteva cuie și piroane de fier de la sicriul defunctului.
locul de păstrare: Nu dispunem de informații.
Mormântul nr. 21. (M12/1978)
localizare: În partea de vest a tumulului funerar.
tipul de descoperire: Cercetare, în timpul campaniei arheologice din anul 1978.
tipul complexului funerar: Mormânt de inhumație.
descriere complex: Surprins la – 2, 45 m de la nivelul solului actual și la – 1, 65 m de la partea superioară a cercului mare de piatră, în pământul galben cu concrețiuni calcaroase. Din schelet se păstrează numai partea sa inferioară: oasele bazinului, femurele și tibia piciorului stâng. După poziția întinsă a membrelor inferioare, mormântul este orientat cu capul la ENE și picioarele la VSV.
Inventar: Este lipsit de inventar.
Locul de păstrare: Nu dispunem de informații.
Mormântul nr. 22. (M13/1978)
localizare: Situat în aceeași parte de V a tumulului funerar.
tipul de descoperire: Cercetare, în timpul campaniei arheologice din anul 1978.
tipul complexului funerar: Mormânt de inhumație.
descriere complex: Surprins la – 2,45 m de la nivelul solului actual, în pământul galben cu concrețiuni calcaroase. Craniul se află sub cercul de piatră exterior, iar restul scheletului continuă înspre latura de vest a casetei. Scheletul este relativ bine conservat, în poziție întinsă, cu mâinile încrucișate pe bazin; mâna dreaptă este așezată pe cea stângă. Capul culcat pe partea dreaptă, are privirea îndreptată către N. Deși craniul are toate oasele, este turtit în partea sa centrală, probabil, din cauza presiunii pământului. Din schelet lipsesc labele ambelor membre superioare și a celor inferioare. Este orientat cu capul la ENE și picioarele la VSV. FIG. Pe baza pieselor de inventar, precum și a structurii oaselor acestui schelet, considerăm că, mormântul aparține unei tinere persoane de sex feminin.
inventar: Este alcătuit din următoarele obiecte: o cană romană în stare fragmentară, reconstituită. Are gura trilobată, fundul concav, cu umbo, prevăzută cu o toartă bandată, canelată longitudinal. Este din pastă roșie-cărămizie, de factură provincială romană, vopsită cu culoare maro închis. Măsoară: o,165 m înălțime; 0,086 m diametrul maxim și 0,055 m diametrul fundului. Vasul s-a descoperit la picioarele defunctului, în poziție culcat, orientat cu gura către VNV. În același loc, s-a găsit și rama unei oglinzi romane, de plumb, bine cunoscută tipologic în repertoriul obiectelor de toaletă, specific lumii antice romane.
locul de păstrare: Nu dispunem de informații.
Mormântul nr. 23. (M14/1978)
localizare: Descoperit în partea de V a tumulului funerar.
tipul de descoperire: Cercetare, în timpul campaniei arheologice din anul 1978.
tipul complexului funerar: Mormânt de inhumație.
descriere complex: Surprins la – 2, 60 m de la suprafața solului actual, în pământul galben cu concrețiuni calcaroase, în imediata vecinătate a mormântului M22 (M13/1978). Mormântul aparține unui copil, cu scheletul descompus prin putrezire și făinarea oaselor. Din el se păstrează câteva oase craniene, o parte din dentiție și o tibia. Urmele abia vizibile ale scheletului ne-au dat posibilitate să observăm că defunctul era orientat cu capul la V 4800 și picioarele la E 1600. După poziția cuielor de fier de la sicriu s-a reconstituit de asemenea și forma rectangulară a gropii mormântului.
inventar: Groapa este lipsită de inventar.
locul de păstrare: Nu dispunem de informații.
Mormântul nr. 24. (M15/1978)
localizare: În partea de sud a tumulului funerar.
tipul de descoperire: Cercetare, în timpul campaniei arheologice din anul 1978.
tipul complexului funerar: Mormânt de inhumație.
descriere complex: Descoperit sub nivelul cercului mare de piatră, la – 2,35 m, în pământul galben cu concrețiuni calcaroase. Din schelet s-au păstrat numai câteva fragmente de oase, foarte subțiri, din calota craniană.
inventar: Este lipsit de inventar. Fig.
loc de păstrare: Nu dispunem de informații.
Mormântul nr. 25. (M16/1978)
localizare: În profilul de N al cercului mic de piatră.
tipul de descoperire: Cercetare, în timpul campaniei arheologice din anul 1978.
tipul complexului funerar: Mormânt de incinerație.
descriere complex: Descoperit la – 0,60 m de la nivelul superior al ringului de piatră. Mormântul a fost distrus din vechime.
inventar: Este lipsit de inventar.
locul de păstrare: Nu dispunem de informații.
Mormântul nr. 26. (1982)
localizare: La aproximativ 500 m nord față de castru.
tipul de descoperire: Întâmplătoare.
tipul complexului funerar: Mormânt de incinerație?
descriere complex: În decembrie 1982, excavările făcute pentru lucrări ce țineau de Combinatul Siderurgic Galați au scos la iveală ceea ce s-a bănuit a fi un mormânt, distrus în bună parte de excavator. Ion T. Dragomir a evidențiat aici existența unui tumul aplatizat, însă fără publicarea unei stratigrafii nu putem avea certitudine în această privință, cu toate că în preajma castrului s-au mai întâlnit situații de tumuli aplatizați. Chiar și afectat de intervenția antropică, s-a apreciat că în acest posibil complex arheologic funerar, defunctul ar fi fost incinerat pe loc, într-un rug individual, precizându-se găsirea de arsură roșie-cărămizie, cenușă, cărbune de lemn și oase umane calcinate.
inventar: Pe lângă cele constatate de către cercetători, persoana care a descoperit inițial mormântul, a declarat scoaterea din pământ a încă trei vase întregi, obiecte ce ar fi făcut parte din inventarul aceluiași mormânt. Este vorba despre două căni ceramice romane, de tip sferoidal, din pastă bună, cu gâtul înalt și gura trilobată, vase specifice de ofrandă, întâlnite adesea în mormintele romane, fie de incinerație, fie de inhumație, datate sec. II-III p. Chr. Al treilea obiect este un vas-statuetă din bronz, deosebit de important ca formă și execuție, având atributele unei divinități antice. Gura vasului cu orificiul de scurgere îngust are formă de kalathos (coșuleț). Lateral, la baza kalathos-ului sunt fixate două tortițe mici, puternic ovalizate din cauza folosirii îndelungate. Acest vas reprezintă un bust de bărbat, redat într-o ipostază hieratică. Are fața ovală, precis conturată anatomic, fruntea înaltă, ochii mari cu sprâncenele proeminente, nasul drept în prelungirea frunții, obrajii cu pomeții ușor reliefați și gura mică, cu buzele subțiri, înconjurate de mustăți mari, stufoase, lăsate în prelungirea bărbii ce-i ajunge până la piept. Capul este acoperit cu păr bogat, dispus în șuvițe lungi, torsionate, ce pornesc din creștet, după moda orientală, prelungindu-se în mod uniform pe umeri și în spatele figurinei, întregind în mod armonios portretul acestei divinități. Umărul stâng este acoperit de un chiton (togă/robă) ce cade în falduri drapate, diagonale, lăsând dezgolit umărul drept. Brațul drept îndoit din cot este adus cu palma în dreptul inimii, simbolizând o ipostază din iconografia creștină. Piesa este ușor lovită de excavator la nas, barbă și palma mâinii drepte. Vasul-statuetă în greutate de 620 gr. este acoperit pe întreaga suprafață cu o patină nobilă, verde închis, având fundul lipsă din vechime. Dimensiuni : înălțime – 17cm, diametru bazei de formă ovală 8,5X5,2cm.
Piesa se încadrează în repertoriul recipientelor cu caracter ritual pentru păstrarea uleiurilor scumpe. Toartele puternic uzate sugerează purtarea recipientului la cingătoare, fiind un simbol cu caracter apotropaic (aspect religios protector al purtătorului). Acest vas antropomorf este atribuit zeului egiptean Serapis. Cel mai probabil adus aici prin intermediul militarilor romani, recrutați și din părțile orientale ale Imperiului.
locul de păstrare: Muzeul de Istorie Galați.
Mormântul nr. 27. (M1/2005)
localizare: Strada ”Castrul Roman” , la aproximativ 1000 de metri Vest de promontoriul Tirighina și 20 metri Nord de Balta Ebrac, pe proprietatea privată a domnului Fotache Gabriel.
tipul de descoperire: Întâmplătoare.
tipul complexului funerar: Mormânt de inhumație.
descriere complex: Groapa s-a bănuit a fi de formă rectangulară având colțurile rotunjite. Prezența cuielor de fier poate sugera dispunerea defunctului într-un sicriu de lemn. La momentul descoperirii, poziția scheletului era orientată cu capul spre Vest (259-281 grade), în stare proastă de conservare, doar câteva oase au mai rămas. După ce au fost studiate la Institutul de Antropologie din Iași se poate spune că aparțineau unui copil, cu vârsta de 2-2,7 ani. Sexul nu s-a putut determina. Craniul era incomplet, doar câteva fragmente din lobul frontal, oasele parietale și osul temporal drept, mandibula cu dintele de lapte. Din restul scheletului se pot enumera câteva oase mai lungi precum humerus, un radius, un fragment de cubitus, femurul stâng incomplet, fragment de diafiză, probabil de la tibia.
inventar: Constă în două vase ceramice identice, dispuse simetric, una în zona capului, cealaltă în zona picioarelor. Un mic vas de sticlă spart era pus pe partea de mijloc a scheletului și o monedă la cap. Cănile (diametru general = 13 cm, diametru bază = 6 cm, înălțime = 18 cm) au fost făcute la roată, din argilă roșie fină. Fără urme de ardere secundară sau elemente decorative. Fundul este plat, corpul trunchiat și gura are buza largă, toarta începe sub nivelul gurii cu punctul de legătură la mijlocul corpului. Vasul de sticlă (diametrul general = 1 cm, diametru la bază = 7 cm, înălțime = 16 cm), de asemenea fragmentat a fost un unguentarium. Fragmentele recuperat sugerează configurația sa piriformă; cu buza largă evazată și marginile restrânse. Pe interior, la mijloc este o un cerc canelat, fundul este plat, concav la mijloc. Sticla este transparentă, cu unele straturi argintii de la irizare. Turnarea în tipar au făcut sticla și pereții săi să păstreze în structură bule de aer. Moneda de bronz era indescifrabilă.
locul de păstrare: Muzeul de Istorie Galați.
Mormântul nr. 28. (M2/2005) – Mormântul nr. 29. (M3/2005)?
localizare: Strada ”Castrul Roman” , la aproximativ 1000 de metri Vest de promontoriul Tirighina și 20 metri Nord de Balta Ebrac, pe proprietatea privată a domnului Fotache Gabriel.
tipul de descoperire: Întâmplătoare.
tipul complexului funerar: Mormânt de incinerație/inhumație?
descriere complex: În pământul fărâmat erau multe fragmente de os, mici bucăți de ceramică și sticlă. S-au găsit două vase ceramice fără conținut datorită spălării de către ploaie. În jurul lor erau prezente mici fragmente de cărbune și alte semne de foc, s-a bănuit că ar fi morminte de incinerație. Pe de altă parte, este posibil ca aceste două artefacte să reprezinte inventarul funerar al unui mormânt de inhumație încă nedescoperit.
inventar: Cană (diametru general = 16 cm, diametru la bază = 6,5 m, înălțime = 21 cm) făcută la roată, din argilă roșie fină cu ardere completă, fără urme de ardere secundară, corp trunchiat, gât înalt, fund plat, cu o singură toartă. Cană mică (diametrul general = 1o cm, diametru la bază = 4 cm, înălțime = 10,5 cm) făcută la roată, din argilă maronie fină, cu ardere completă și semne de ardere secundară la exterior, cu niște linii orizontale dispuse simetric în partea de mijloc drept motiv decorativ. Are corpul trunchiat, buza ușor evazată, fundul plat, cu o singură toartă.
locul de păstrare: Muzeul de Istorie Galați.
Mormântul nr. 30. (M4/2005)
localizare: Strada ”Castrul Roman” , la aproximativ 1000 de metri Vest de promontoriul Tirighina și 20 metri Nord de Balta Ebrac, pe proprietatea privată a domnului Fotache Gabriel.
tipul de descoperire: Întâmplătoare.
tipul complexului funerar: Mormânt de incinerație?
descriere complex: S-a identificat un vas ceramic despre care nu avem informații decât cu excepția locului unde a fost găsit. Datorită locului unde a fost găsit este posibil ca vasul să fi făcut parte dintr-un inventar funerar sau să fi fost o urnă de incinerație.
inventar: Cană (diametrul general = 11,5 cm, diametrul la bază: 6 cm, înălțime = 19 cm) făcută la roată, din argilă maronie fină, cu ardere completă, fără semne de ardere secundară, trunchiată, corp nedecorat, gura trilobată, fundul plat, cu o singură toartă.
locul de păstrare: Muzeul de Istorie Galați.
Mormântul nr. 31. (M1/2009)
localizare: La 300 de m Nord de gara Barboși și la 200 de m de castrul roman.
tipul de descoperire: Cercetare preventivă 2009.
tipul complexului funerar: Mormânt de incinerație.
descriere complex: Groapă rectangulară, arsă puternic, dimensiuni 2, 40 x 1, 40 m, orientare E – V. Urme de oase calcinate, cărbune și cenușă.
inventar: Fragmente ceramice (cană trilobată), metal, fragment fibulă.
locul de păstrare: Muzeul de Istorie Galați.
Mormântul nr. 32 (M2/2009)
localizare: La 300 de m Nord de gara Barboși și la 200 de m de castrul roman.
tipul de descoperire: Cercetare preventivă 2009.
tipul complexului funerar: : Mormânt de inhumație.
descriere complex: Groapă rectangulară, s-a conturat încă de la – 0 ,40 m, unde a apărut un sol galben în stratul de negru granulos, dimensiuni 2, 20 x 1, 40 m, orientare SV-NE. Stratul galben s-a păstrat până la adâncimea de -1,40 m, constituind un fel de capac al mormântului. La această adâncime a apărut conturul negru al gropii mormântului, în stratul de galben granulos. De la acest nivel groapa mormântului a fost săpată încă 2 m. Defunctul a fost depus în sicriu, pe un pod de lemn, după pragul de lut, lat de 0,1-0,2 m, găsit la 1 m mai sus de baza gropii, și urmele de lemn din profilul gropii. Scheletul, de copil, este prost conservat.
inventar: Lemn de la sicriu, fragmente ceramice, cuie, monedă prost conservată.
locul de păstrare: Muzeul de Istorie Galați.
Mormântul nr. 33. (M3/2009)
localizare: La 300 de m Nord de gara Barboși și la 200 de m de castrul roman.
tipul de descoperire: Cercetare preventivă 2009.
tipul complexului funerar: Mormânt de inhumație.
descriere complex: Groapa rectangulară, s-a conturat încă de la 0,40 m, la fel ca M27 (M2/2009), dimensiuni 1,90 x 1,40 m, orientare SV – NE. La -1,40 m a apărut conturul negru al gropii mormântului, în stratul de galben granulos. De la acest nivel groapa mormântului a fost săpată încă 1,80 m. Nu prezintă urmele unui eventual prag, s-au păstrat puține fragmente de oase, probabil tot un copil.
inventar: Lemn de la sicriu, fragmente ceramice, cuie.
locul de păstrare: Muzeul de Istorie Galați.
Mormântul nr. 34. (M4/2009)
localizare: La 300 de m Nord de gara Barboși și la 200 de m de castrul roman.
tipul de descoperire: Cercetare preventivă 2009.
tipul complexului funerar: Mormânt de inhumație.
descriere complex: Groapa rectangulară, s-a conturat încă de la -0,80 m, unde a apărut un sol galben în stratul de negru granulos, dimensiuni 1,5 x 1,30 m, orientare N – S. Groapa mormântului se adâncește până la -2,20 m. Au fost recuperate câteva fragmente de oase umane.
inventar: fragmente ceramice și câteva cuie.
locul de păstrare: Muzeul de Istorie Galați.
Mormântul nr. 35. (M5/2009)
localizare: La 300 de m Nord de gara Barboși și la 200 de m de castrul roman.
tipul de descoperire: Cercetare preventivă 2009.
tipul complexului funerar: Mormânt de incinerație.
descriere complex: Groapă rectangulară, arsă puternic, dimensiuni 2,40 x 1,5 m, orientare N – S. Acest mormânt este de tipul cu treaptă. Aceasta este de 0,2-0,3 m și apare la adâncimea de 0,5 m față de partea superioară a mormântului. De la această treaptă până la bază, mormântul se mai adâncește cu încă 0,5 m. În acest mormânt au fost găsite urme de oase calcinate, cărbune și cenușă.
inventar: Fragmente ceramice de la două căni trilobate, cuie și ținte din metal.
locul de păstrare: Muzeul de Istorie Galați.
Mormântul nr. 36 (M6/2009)
localizare: La 300 de m Nord de gara Barboși și la 200 de m de castrul roman.
tipul de descoperire: Cercetare preventivă 2009.
tipul complexului funerar: Mormânt de inhumație.
descriere complex: Groapă rectangulară, s-a conturat încă de la 0,40 m, unde a apărut un sol galben în stratul de negru granulos, dimensiuni 2 x 1,30 m, orientare N – S. Groapa mormântului se adâncește până la -1,40 m. Lipsă schelet.
Inventar: Fragmente ceramice de la o amforă.
locul de păstrare: Muzeul de Istorie Galați.
Mormântul nr. 37. (M7/2009)
localizare: La 300 de m Nord de gara Barboși și la 200 de m de castrul roman.
tipul de descoperire: Cercetare preventivă 2009.
tipul complexului funerar: Mormânt de incinerație.
descriere complex: Mormântul principal din tumul. Groapa este rectangulară, arsă puternic, dimensiuni 3 x 1,60 m, orientare NE – SV. Acest mormântul este de tipul cu treaptă. Aceasta este de 0,2 – 0,3 m și apare la adâncimea de 0,5 m față de partea superioară a mormântului. De la această treaptă până la bază, mormântul se mai adâncește cu încă 0,4 m. În acest mormânt au fost găsit multe urme de oase calcinate, cărbune și cenușă.
inventar: Puține fragmente ceramice, bucăți de metal și cuie.
locul de păstrare: Muzeul de Istorie Galați.
Mormântul nr. 38. (M8/2009)
localizare: La 300 de m Nord de gara Barboși și la 200 de m de castrul roman.
tipul de descoperire: Cercetare preventivă 2009.
tipul complexului funerar: Mormânt de incinerație.
descriere complex: Groapă rectangulară, arsă puternic, dimensiuni 2, 60 x 1 m, orientare E – V. Urme de oase calcinate, cărbune și cenușă.
inventar: Fragmente ceramice (cană trilobată) și de metal.
locul de păstrare: Muzeul de Istorie Galați.
Mormântul nr. 39. (M9/2009)
localizare: La 300 de m Nord de gara Barboși și la 200 de m de castrul roman.
tipul de descoperire: Cercetare preventivă 2009.
tipul complexului funerar: Mormânt de inhumație.
descriere complex: Groapă rectangulară, s-a conturat încă de la – 0, 40 m, unde a apărut un sol galben în stratul de negru granulos, dimensiuni 1, 80 x 1 m. Lipsă schelet.
inventar: Câteva fragmente ceramice.
locul de păstrare: Muzeul de Istorie Galați.
Mormântul nr. 40. (M10/2009)
localizare: La 300 de m Nord de gara Barboși și la 200 de m de castrul roman.
tipul de descoperire: Cercetare preventivă 2009.
tipul complexului funerar: Mormânt de inhumație.
descriere complex: Groapă rectangulară, s-a conturat la -0,80 m, unde a părut un sol galben în stratul de negru granulos, dimensiuni 1,2 x 0,90 m, orientare NV – SE. Groapa mormântului se adâncește până la -1,60 m. Schelet de adolescent, prost conservat.
inventar: Două căni trilobate, o căniță, o monedă, trei mărgele și cuie.
locul de păstrare: Muzeul de Istorie Galați.
Mormântul nr. 41. (M11/2009)
localizare: La 300 de m Nord de gara Barboși și la 200 de m de castrul roman.
tipul de descoperire: Cercetare preventivă 2009.
tipul complexului funerar: Mormânt de inhumație.
descriere complex: Groapă rectangulară, s-a conturat la – 1 m, unde a apărut un contur negru în stratul de galben cu concrețiuni calcaroase, dimensiuni 1, 60 x 0, 80 m, orientare NV – SE. Groapa mormântului se adâncește până la – 1, 30 m. Schelet de adolescent, relativ bine conservat. Urme de sicriu.
inventar: Două căni trilobate, la cap și o căniță între membrele inferioare, două monede, una întreagă se află în gură, iar cealaltă, ruptă, în partea dreaptă a craniului. Au mai fost prelevate fragmente de lemn și cuie de la sicriu.
locul de păstrare: Muzeul de Istorie Galați.
Mormântul nr. 42. (M12/2009)
localizare: La 300 de m Nord de gara Barboși și la 200 de m de castrul roman.
tipul de descoperire: Cercetare preventivă 2009.
tipul complexului funerar: Mormânt de inhumație.
descriere complex: Groapă rectangulară, s-a conturat la – 1 m, unde a apărut un contur negru în stratul de galben cu concrețiuni calcaroase, dimensiuni 2, 5 x 1 m, orientare NV – SE. Groapa mormântului se adâncește până la – 1, 50 m, față de partea superioară. S-au găsit două oase de la membrele inferioare și resturi de cărbune.
inventar: Câteva fragmente ceramice.
locul de păstrare: Muzeul de Istorie Galați.
CONCLUZII
Înainte de a analiza mormintele descoperite în situl arheologic Tirighina-Barboși, ar trebui să vedem ce înseamnă rit și ritual. Conform definițiilor, ritul poate fi de inhumație sau de incinerație, iar ritualul este procesul de înmormântare a defunctului, cu tot ce ține despre aceasta.
Ritul de incinerație avea ca scop distrugerea cât mai completă a rămășițelor umane în vederea asigurării trecerii sufletului în cealaltă lume și prevenirea rătăcirii acestuia între două lumi.
Din a doua jumătate a secolului II p. Chr. se poate aprecia o crește a numărului de morminte de inhumație, un fapt observat ca respect față de decedat, percepția fiind că spiritul trece în lumea de apoi împreună cu un corp complet.
În ceea ce ține de poziția necropolei de la Tirighina-Barboși, aceasta se extindea în cea mai bună parte spre zona de nord a fortificației. Fig.
Ion T. Dragomir menționează situarea acesteia pe latura de vest a zidului de incintă a castrului, mai mult decât atât, se precizează faptul că teritoriul necropolei pe care ulterior s-a construit castrul ar fi cuprins și spațiul din imediata apropiere a castellum-ului.
Mai târziu, Silviu Sanie completează spunând că teritoriul ocupat de necropola de la Tirighina-Barboși începe de la piciorul pantei vestice a promontoriului și se întinde dincolo de latura vestică a zidului de incintă al castrului, grupuri de morminte fiind semnalate până în direcția gospodăriei lui M. Fotachi. Se specifică existența de morminte tumulare, chiar și de mari dimensiuni în urma cercetărilor de teren la nord și est de castellum, unele explorate sistematic înainte de a fi distruse de lucrările moderne.
În baza cercetării unora dintre complexele funerare și a inventarului descoperit s-a putut aprecia o varietate în ritul și ritualul funerar al lumii romane din secolele II-III p.Chr.. Totuși este neclară durata existenței necropolei, au fost atestate atât morminte de inhumație cât și de incinerație, iar cele mai târzii monede ar fi datând de la Claudius II Goticus.
Distanța dintre tumulii de la Barboși și cei din cartierul ”Dunărea” este de aproximativ 700 de metri, o zonă în apropierea Lacului Cătușa, afectată de drumurile moderne. Cele două zone ar putea constitui o singură necropolă, ținând cont că peisajul din preajma celor două fortificații identificate la Galați a suferit transformări considerabile în timpurile moderne.
SARCOFAGUL ! S-a presupus de asemeni că personajul înmormântat la Barboși, pentru care a fost trimis sarcofagul de marmură din Asia Mică, putea fi un membru al familiei Alphenus. Prin ritul și ritualul mormântului în sarcofag de la Barboși acesta nu diferă de descoperirile similare din Dacia sau din provinciile apusene ale Imperiului.
În secțiunea S II N-1967 (10,00 x 2,00 m), au fost atestate 6 morminte, 5 morminte de incinerație și unul de inhumație, dintre acestea doar pentru un singur mormânt (M6/1967) ni s-au păstrat informații.
În timpul campaniilor din anii 1976-1979, în cadrul unei casete cu dimensiunile de 25,50 m x 17 m situată în partea de vest a castrului (considerată ca fiind în interiorul așezării civile romane) s-au descoperit patru locuințe romane și un tumul funerar cu ringuri de piatră. S-au observat două cercuri de piatră de Dobrogea, concentrice, în legătură cu tumulul funerar cu ring aflat în partea de VNV a celor patru locuințe, unde s-au găsit înmormântări romane de inhumație și incinerație. Cercul mare de piatră măsura 5 m în diametru, cu o grosime a zidului de 0,45 – 0,60 m, iar cercul mic avea diametrul de 2,70 m cu grosimea de 0,30 m și înălțimea de 0,30 – 0,50 m. Se precizează că cercul mare de piatră suprapunea în mică parte latura de VNV a locuinței nr. II/1976.
Următoarele morminte M11-15 (M2-6/1976-1978) au fost descoperite în partea de SE în exteriorul perimetrului tumulului cu ring funerar. Mormintele nr. 2-6 reprezintă morminte de incinerație descoperite în afara perimetrului tumulului cu ring funerar, în partea de SE din imediata sa apropiere, bineînțeles, în afară de mormântul 6, care se află situat pe traseul secțiunii 1 – 1978. Aceste morminte sunt caracterizate de prezența unor simple gropi, în care s-a depus cenușa incineraților, cu urme de arsură, și de inventare sărăcăcioase, prezentând de obicei o mai mică importanță documentar-științifică comparativ cu restul mormintelor de inhumație romane, descoperite la Tirighina-Bărboși. Sporadicitatea și friabilitatea fragmentelor de oase umane calcinate al acestor morminte ne permit să apreciem că ele aparțin unor morminte de copii.
Pe latura de E a tumulului funerar, în spațiul dintre cele două cercuri de piatră, și anume sub nivelul rugului de incinerație, al mormântului 1, orientat NS, au fost descoperite, două morminte de inhumație: unul este situat în partea de N a rugului, puternic deranjat, pe care l-am denumit mormântul 8 și altul spre capătul de sud al aceluiași rug, numerotat cu cifra 9.
Demn de menționat este faptul că în jurul mormintelor 10 și 11 de inhumație, după demontarea lor, la – 2,25 m s-a găsit o monedă romană, de bronz, din timpul împăratului Septimius Severus (193-211), element considerat sigur de datare pentru aceste morminte.
În partea de V a tumulului funerar, la – 2,90 m de la nivelul solului actual, în spațiul dintre cele două ringuri de piatră, au fost date la iveală alte trei morminte de inhumație, relativ rău conservate: Mr. 12; 13 și 14. Faptul că mormintele se continuau în malul vestic al casetei, a fost absolut necesar să se efectueze o nouă degajare cu încă trei metri în direcția V, urmărindu-se un dublu scop și anume: primul de a se dezveli în întregime mormintele sus amintite, și al doilea pentru a se completa conturul cercului de piatră exterior, în partea sa de vest. Fig. 12.
În jurul celor trei morminte de inhumație (Mr. 12-14) sus prezentate, s-a găsit o monedă romană de bronz, din timpul împăratului Geta (209-212). Nu se poate preciza cu certitudine cărui mormânt îi aparține această monedă. Oricum, pe lângă piesele de inventar considerăm că, prezenta monedă contribuie într-o mai mare măsură la datarea cronologică a mormintelor.
As indrazni a afirma ca mormintele descoperite la Barbosi si Cartier Dunarea ar reprezenta doua etape in perioada respectiva. O prima etapa ar fi cea pana in cucerirea promontoriului de romani si cea de a doua conviețuirea lor. La un moment dat ele reprezinta un intreg, dar asta se intampla dupa cucerirea romana. A se vedea mormantul descoperit la Cartierul Dunarea in 2011, cel cu moneda si pandantivul de aur.
Oța afirmă că cele mai multe morminte excavate la Barboși-Galați sunt de incinerație, fie de tipul cu groapa arsă (dintre care 54 concentrate în zona cartierului Dunărea, cărora li se adaugă cinci complexe de același tip publicate mai recent, fie de tipul cu resturile arderii la rug depuse în groapă sau în urnă. Majoritatea mormintelor de inhumație sunt de tipul groapă, pe lângă care se întâlnesc morminte de inhumație în „sarcofage” din piatră, țiglă sau lemn, sau „în construcții în formă de boltă”.
BIBLIOGRAFIE
Băcăuanu V., et alii, Podișul Moldovei. Natură, om, economie, București, 1980.
Cantemir D., Descrierea Moldovei, București, 1978.
Cristea A., I., Aspecte din evoluția rețelei hidrografie din Câmpia Siretului Inferior reflectate materialele cartografice, A U Ș M-geogr. XVIII, 2009.
Cristian Dragoș Căldăraru, Două biserici fortificate cu elemente defensive comune: Biserica Sf. Ioan Botezătorul – Iași și Biserica Precista – Galați, 2007.
Costel Ilie, Adrian Adamescu, Raport de cercetare arheologică prevenitvă în Punctul Tirighina – Necropola tumulară romană – Tumul 1, în Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2009, a XLIV-a Sesiune Națională de Rapoarte Arheologice Suceava, 27-30 Mai 2010, Muzeul Național de Istorie a României, 2010.
Costin Croitoru, Some Fortuitous Funerary Discoveries at Bărboși, Galați County, Editura Istros-Muzeul Brăilei, 2007.
C. Schuckhardt, Walle und Chausseen in sudlichen und ostlichen Dacien, Archaologisch-epigraphische Mitteilungen aus Oesterreich, IX, 1885.
Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, ediție publicată de Scriptorium, 2012.
Dimitrie Cantemir, Hronicul Vechimii Româno-Moldavo-Vlahilor, ediție publicată de Scriptorium, 2017.
Dimitrie Oancea, Cazimir Swizewski, Județul Galați, Editura Republicii Socialiste România, București, 1979.
Gheorghe Ștefan, Nouvelles decouvertes dans le Castellum Romain de Barboși (pres de Galati), in ”Dacia”, V-VI, București, 1935.
Ion T. Dragomir, Un vas roman în formă de cap uman, descoperit la Barboși-Galați în regiunea Dunării de Jos, Danubius VIII-IX, Galați, 1979.
Ion T. Dragomir, Monografia Arheologică a Moldovei de Sud I, Danubius XVI, Muzeul Județean de Istorie-Galați, Galați, 1996.
Ion T. Dragomir, Descoperirea fortuită a unui mormânt roman tumular de incinerație în apropierea castrului de la Tirighina-Barboși, Pontica, XXIV, Constanța, 1991.
Ion T. Dragomir ,Morminte romane într-un tumul funerar cu ringuri de piatră, descoperite la Tirighina-Barboși, în sudul roman al Moldovei, Monografia Arheologică a Moldovei de Sud I, Danubius XVI, Muzeul Județean de Istorie-Galați, Galați, 1996.
I. Venelin, Săpăturile de la Barboși, în ”Cronica Numismatică și Arheologică”, an XIV, București, 1939.
Liana Oța, „Lumea funerară în Moesia Inferior (Secolele I-III P. Chr.)”, Editura Istros, Brăila, 2013.
Lista Monumentelor Istorice, județul Galați, ediția 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 bis/1.X.2010.
Mihaela Denisia Liușnea, Descoperiri arheologice cu caracter creștin din zona Dunării de Jos. Studiu de caz: Mormântul 7 de la Barboși, Arheovest III, Timișoara, 2015.
Miron Costin, Letopisețul Țării Moldovei de la Aaron Vodă încoace, ediție publicată de Scriptorium, 2017.
Miron Costin, Letopisețul Țării Moldovei, ediția Opere de P. P. Panaitescu, București, 1958.
Miron Costin, De neamul moldovenilor, în ediția Opere de P. P. Panaitescu, Cartea pentru descălecatul dintâi al Țării Moldovei, cap. V, Bucureși, 1958.
Nicolae Costin, Letopisețul Țării Moldovei de la zidirea lumii la 1601 și de la 1709 la 1711, în Opere (ediție criticată de C. Stoide și I. Lăzărescu), Iași, 1976.
Nicolae Costin, Letopisețul Țării Moldovei, în Opere, ediția C. A. Stoide, I. Lăzărescu, București, 1960.
N. Gostar, Ion T. Dragomir, Silviu Sanie, Seiva Sanie, Castelum și castrul roman de la Barboși, Sesiunea de comunicări științifice a muzeelor de istorie, decembrie 1964, București, 1971.
Nicolae Gostar, Săpăturile și sondajele de la Șendreni-Barboși, Materiale și Cercetări Arheologice nr. VIII, Institutul de Arheologie ”Vasile Pârvan”, 1962.
Nicolae Iorga, Românii într-un dicționar de geografie franceză la 1804, în ”Revista istorică”, vol. XXVI, 7-9, 1940.
Ovidiu Țentea, Ioana A. Oltean, The Lower Danube Roman limes at Galați (Romania) – Recent results from excavation and aerial photographic interpretation, în Estudios Sobre la Frontera Romana/Roman Frontier Studies, Limes XX, 2009.
Peta (Patko), C., Valea Bârladului – studiu de ecologie și hidrologie, București, 2007.
Popp, N., Fluviul Dunărea, București, 1985.
P. P. Panaitescu, Călători polonezi în Țările Române, București, 1930.
Tudor Popescu, Proiectul feroviar românesc (1842-1916), Simetria, București, 2014.
Ujvari, I., Geografia apelor, București, 1972.
Ureche, G., E., căs. Dobrin, Clima Câmpiei Covurluiului și a Luncii Brateș, rezumat teză de doctorat, Iași, 2011.
Ursache, C., Prima epocă a fierului în Moldova Centrală și de sud, teza de doctorat, Iași, 2011.
Roșu, Al., Geografia fizică a României, București, 1980.
Silviu Sanie, Civilizația romană la est de Carpați și romanitatea pe teritoriul Moldovei secolele II î.e.n. – III e.n., Editura Junimea, Iași, 1981.
Silviu Sanie, Cetățuia geto-dacică de la Barboși, Arheologia Moldovei, XI, 1987.
Vasile Pârvan, Castrul de la Poiana și drumul roman prin Moldova de Jos, în ”ARMSI”, II, XXXVI, București, 1913.
Surse electronice:
Melinte, Galați: Situl arheologic Tirighina-Barboși lăsat în paragină (disponibil la: https://justitiecurata.ro/galati-situl-arheologic-tirighia-barbosi-monument-de-importanta-nationala-lasat-in-paragina-de-autoritati-sit-ul-ar-putea-fi-salvat-cu-fonduri-europene-insa-primaria-a-ratat-prima-sesiune-de-depu/, accesat la 16.05.2019).
Romaniță, Au furat piatră cubică din Situl Arheologic Barboși ca să paveze curtea societății (disponibil la: http://reperul.ro/au-furat-piatra-cubica-din-situl-arheologic-barbosi-ca-sa-paveze-curtea-societatii/, accesat la 15.05.2019).
Stanciu, Situl de la Bărboși se degradează pe zi ce trece, în Viața Liberă (disponibil la: https://www.viata-libera.ro/vlg-cultura/33179-galati-viata-libera-patrimoniu-situl-barbosi, accesat la 13.05.2019).
ANEXE
Fig. 1. Peisajul roman la Galați (după O. Țentea 2009).
Fig. 2. Planul complexelor romane de la Barboși (după Gh. Săulescu)
Fig. 3. Planul castelului de la Barboși (după V. Pârvan 1913).
Fig. 4. Planul cercetărilor arheologice în punctul Castellum (după Gh. Ștefan 1936-1937).
Fig. 5. Planul celor două fortificații de la Tirighina-Barboși (după N. Gostar)
Fig. 6. Planul general al cercetărilor din punctul castellum realizate de N. Gostar, I. T. Dragomir și S. Sanie (după S. Sanie)
Fig. 7. Imagine satelitară a necropolei tumulare romane.
Fig. 8. Bisericuța
Fig. 9. Planul castellum-ului și tranșeele militare (după Gostar 1959).
Fig. 10. Intervenții neautorizate în situl arheologic Barboși (1).
Fig. 11. Intervenții neautorizate în situl arheologic Barboși (2).
Capitolul IV.
Fig. 12. Sarcofagul de la Barboși descoperit în 1904.
Fig. 13. Inscripția de pe interiorul capacului sarcofagului descoperit în 1904.
Fig. 14. Ulcior descoperit în mormântul de inhumație M1/1959
Fig. 15. Planul mormântului nr. 8. (M6/1967 după S. Sanie 1981).
Fig. 16. Vas ceramic roman în formă de cap uman, M1/1970.
Fig. 17. Planul general al tumulului funerar cu ringuri de piatră și planurile mormintelor din interiorul lui (după I. T. Dragomir).
Fig. 18. Planul general al Mormântului nr. M1/1978) din partea de est a tumulului (după I. T. Dragomir).
Fig. 19. Plan general al Mormintelor de incinerație nr. 2-5/1978, din afara ringului, în partea de sud a tumulului funerar. Scara 1/10 (după I. T. Dragomir).
Fig. 20. Planul Mormântului nr. 6/1978 de incinerație din S1/1978. Scara 1/10 (după I. T. Dragomir).
Fig. 21. Desen Mormântul nr. 7/1978.
Fig. Planurile mormintelor de inhumație nr. 12=14/1978, din partea de vest a tumulului funerar cu ringuri de piatră. Scara 1/10 (după I. T. Dragomir).
Fig. . Căni trilobate descoperite în M1/1982.
Fig. . Vasul statuetă descoperit în M1/1982
Fig. 19. Desen vas-statuetă M1/1982.
Fig. Plan general al vestigiilor de la Tirighina-Barboși (după V. Pârvan 1913).
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Lect. univ. dr. Decebal Nedu [308149] (ID: 308149)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.