Lect. Univ. Dr. Curcan Adrian [307492]
[anonimizat] I
Coordonator:
Lect. Univ. Dr. Curcan Adrian
Propunător:
Prof. Duță (Macavei) Alina Gabriela
Școala Gimnazială ,,Regina Maria’’
București
2019
[anonimizat] A CREATIVITĂȚII ÎN CADRUL
LECȚIILOR DE EDUCAȚIE PLASTICĂ
(ARTE VIZUALE ȘI ABILITĂȚI PRACTICE)
Cuprins
Introducere ………………………………………………………………………………………………………..pag. 5
Capitolul 1 – Particularități de vârstă ale școlarului mic……………………………………….pag. 7
Dezvoltarea fizică……………………………………………………………………………………….pag. 7
Dezvoltarea psihică……………………………………………………………………………………..pag. 8
1.2.1. Procese și activități cognitive……………………………………………………………………. pag. 8
1.2.2. [anonimizat]………………………..pag. 12
1.2.3. Dezvoltarea personalității școlarului mic……………………………………………………pag. 14
1.3 Particularități ale desenului școlarului mic…………………………………………………….pag. 15
Capitolul 2 – Curriculum pentru disciplina ,,Arte vizuale și abilități practice”……pag. 18
2.1. Aspecte generale…………………………………………………………………pag. 18
2.2. Noua programă a disciplinei ,,Arte vizuale și abilități practice”………………….pag. 18
Capitolul 3 – Dezvoltarea creativității elevilor……………………………………..…..pag. 24
3.1. Definiție………………………………………………………………………………………………….pag. 24
3.2. Factorii creativității………………………………………………………………………………….pag. 25
3.2.1. Factori de natură intelectuală…………………………………………………………………..pag. 25
3.2.2. Factori caracteriali……………………………………………………….……pag. 26
3.2.3. Factori sociali……………………………………………………………………………………….pag. 26
3.3. Etapele procesului de creație……………………………………………………………………..pag. 27
3.4. Dezvoltarea creativitivității……………………………………………………………………….pag. 27
3.4.1. Blocajele creativității…………………………………………………………………………….pag. 27
3.4.2. Metode pentru stimularea creativității………………………………………………………pag. 28
3.5. Stimularea creativității în orele de arte vizuale și abilități practice…………………pag. 31
3.5.1. Dimensiunea ergonomică a clasei de elevi………………………………………………..pag. 32
3.5.2. Climatul și ambientul în care se desfășoară activitatea……………………………….pag. 33
3.5.3. Materiale și tehnici de lucru folosite………………………………………………………..pag. 34
Capitolul 4 – Rolul jocului didactic în orele de arte vizuale și abilități practice……..pag. 40
4.1. Definiție. Caracteristici……………………………………………………………………………pag. 40
4.2. Clasificarea jocurilor……………………………………………………………………………….pag. 42
4.3. Jocul didactic în cadrul lecțiilor de arte vizuale și abilități practice…………………pag. 43
4.3.1. Jocuri de recunoaștere, descoperire, sortare, diferențiere…………………………….pag. 45
4.3.2. Jocuri pentru exersarea unor tehnici de lucru…………………………………………….pag. 51
4.3.3. Jocuri pentru evidențierea elementelor de limbaj plastic…………………………….pag. 58
Capitolul 5 – Cercetare pedagogică. Stimularea creativității elevilor prin intermediul jocului didactic în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice…………………………..pag. 64
5.1. Conceptul de cercetare pedagogică………………………………………….….pag. 64
5.2. Obiectivele cercetării privind stimularea creativității elevilor prin intermediul
jocului didactic……………………………………………………………………………………………pag. 65
5.3. Metodologia cercetării……………………………………………………………………………..pag. 66
5.3.1. Ipoteza de lucru……………………………………………………………………………………pag. 66
5.3.2. Tipul de cercetare…………………………………………………………………………………pag. 67
5.3.3. Metode de cercetare………………………………………………………………………………pag. 68
5.4. Prezentarea subiecților implicați în cercetare………………………………………………pag. 70
5.5. Desfășurarea cercetării…………………………………………………………………………….pag. 72
5.5.1. Etapa preexperimentală…………………………………………………………………………pag. 72
5.5.2. Etapa experimentală……………………………………………………………………………..pag. 76
5.6. Concluzii ale cercetării, rezultate obținute, posibilități de continuare și
valorificare………………………………………………………………………………………………..pag. 125
Concluzii……………………………………………………………………………………………………….pag. 128
Bibliografie……………………………………………………………………………………………………pag. 130
Anexe…………………………………………………………………………………………………………….pag. 132
INTRODUCERE
Jocul și desenul sunt două dintre activitățile preferate ale copiilor cu un rol fundamental în dezvoltarea acestora. Pentru copii nu există diferențe între a se juca și a învăța. Învățarea are loc prin manipularea obiectelor sau a ideilor pe care copiii doresc să le cunoască. Jocul le permite copiilor să fie în mișcare, fiind dovada unei dezvoltări fizice armonioase. Prin joc, copiii învață cu plăcere, având ocazia de a parcurge un număr mare de informații. Activitățile ludice îi ajută pe copii să se concentreze, să-și respecte partenerul de joacă, să-și dezvolte și să-și structureze imaginația.
Jocul și arta au un rol important în dezvoltarea creativității copiilor, provocându-i pe aceștia să găsească soluții în situații noi, să comunice unii cu alții, să se exprime și să se integreze mai ușor în activitatea școlară. Învățătorul este cel care creează condiții pentru a încuraja elevii să-și folosească propriile idei pentru a face artă, iar jocul oferă din plin aceste condiții.
Orele de arte vizuale și abilități practice contribuie la modelarea unei personalități armonioase, creative, societatea actuală urmărind ca învățământul să fie orientat către valori, creativitate, însușirea de cunoștințe fundamentale, competențe și abilități de utilitate directă în viață. Mai mult ca oricând, copilul are nevoie de reîntoarcerea la joc, ritmul societății actuale înlocuind jocurile copilăriei cu surogate virtuale.
Copiii au nevoie să înțeleagă prin activități senzoriale lumea înconjurătoare, au nevoie de mișcare, de acțiune, de contact cu natura și elementele ei. Arta și jocul sunt un bun prilej de a-i încuraja pe copii să cunoască lumea, o ocazie excelentă de a-i lăsa să încerce lucruri noi și de a se exprima liber.
Activizarea procesului didactic prin folosirea unor metode activ-participative care îi implică pe copii în mod direct în procesul de învățare, urmărește dezvoltarea găndirii, stimularea creativității și dezvoltarea interesului pentru învățare. Copiii sunt ajutați astfel să înțeleagă lumea în care trăiesc și să aplice în diferite situații de viață ceea ce au învățat.
Copiii participă cu plăcere la orele de arte vizuale și abilități practice, folosirea metodei jocului didactic în aceste lecții amplificând această stare de bine. Pe lângă formarea de priceperi și deprinderi de lucru, în cadrul acestor ore, copiii au prilejul de a-și afirma originalitatea, de a-și cunoaște mai bine colegii, de a dobândi încredere în forțele proprii, de a-și exprima liber propriile idei sau trăiri.
În acest context, prezenta lucrare Jocul didactic – metodă specifică de stimulare a creativității în cadrul lecțiilor de educație plastică (arte vizuale și abilități practice), își propune desfășurarea cercetării prin parcurgerea unei bibliografii vaste și a programei școlare stipulată de M.E.C. Lucrarea este structurată pe cinci capitole și anume:
Capitolul 1 – Particularități de vârstă ale școlarului mic
În această parte a lucrării sunt cuprinse informații teoretice legate de dezvoltarea fizică, dar mai ales psihică a școlarului mic. Descrierea particularităților desenului școlarului mic completează capitolul.
Capitolul 2 – Curriculum pentru disciplina ,,Arte vizuale și abilități practice’’
În acest capitol sunt analizate competențele specifice urmărite și activitățile de învățare propuse de actuala programă școlară pentru Arte vizuale și abilități practice care stimulează creativitatea elevilor și încurajează utilizarea jocului didactic în orele de curs.
Pentru a evidenția rolul jocului didactic ca metodă specifică folosită în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice, am selectat din programa clasei pregătitoare (asupra căreia a fost realizată cercetarea) acele conținuturi care pot contribui la stimularea creativității elevilor.
Capitolul 3 – Dezvoltarea creativității elevilor
Capitolul include definiții ale creativității, prezentarea factorilor creativității și a etapelor procesului de creație, metode de dezvoltare a creativității și căi de stimulare a acesteia în orele de arte vizuale și abilități practice.
Capitolul 4 – Rolul jocului didactic în orele de arte vizuale și abilități practice
În acest capitol este definit jocul didactic și sunt prezentate caracteristici și moduri de clasificare a jocurilor. Capitolul include și o parte practic-aplicativă reprezentată de o miniculegere de jocuri didactice ce pot fi desfășurate la disciplina Arte vizuale și abilități practice, la clasa pregătitoare.
Capitolul 5 – Cercetare pedagogică. Stimularea creativității elevilor prin intermediul jocului didactic în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice
Capitolul descrie cercetarea pedagogică (obiective, metodologie, desfășurare, rezultate obținute), accentul fiind pus pe experimentul pedagogic (descrierea testului inițial/final și a jocurilor aplicate în cadrul orelor pentru stimularea creativității elevilor).
CAPITOLUL 1
Particularități de vârstă ale școlarului mic
Intrarea în școală este evenimentul care influențează în mod deosebit dezvoltarea fizică și psihică a școlarului mic. În perioada micii școlarități se dezvoltă caracteristici importante și se realizează progrese în activitatea psihică a copilului. Principala activitate a acestuia devine învățarea, intelectul fiind intens solicitat de activitatea școlară.
Școlaritatea mică sau cea de-a treia copilărie, coincide cu durata primului ciclu de instrucție școlară, perioadă în care se acumulează cunoștințe și se formează capacități psihice de bază care sunt deosebit de semnificative pentru următoarele etape, pentru viitorul profesional, chiar pentru toată viața.
1.1. Dezvoltarea fizică
Din punct de vedere al dezvoltării fizice are loc o temperare a procesului de creștere în jurul vârstei de 6 -7 ani, care ulterior se intensifică ușor.
Dentiția provizorie începe să fie înlocuită de cea permanentă, ceea ce poate genera un ușor discomfort și modificări în vorbire. Procesul de osificație este mai intens la nivelul toracelui, al claviculelor și coloanei vertebrale. Se întăresc articulațiile și crește volumul mușchilor. Se dezvoltă musculatura fină a mâinii. Pentru a evita deformările toracale și deplasările de coloană este foarte importantă în această perioadă poziția corectă în bancă.
La 7 ani masa cerebrală este de 1200 grame, creierul copilului apropiindu-se foarte mult de cel al adultului. Zonele verbo-motoare ale creierului sunt puternic activate.
Îndemânarea și agilitatea școlarului mic crește, sporește forța musculară, se accentuează caracterul de ambidextru pentru ca ma apoi să se contureze lateralitatea stângă sau dreaptă.
Perioada școlarității mici este considerată a fi o perioadă de tranziție în care există momente de criză ale dezvoltării fizice datorate schimbărilor din organism. Acestea pot genera dificultăți în însușirea unor deprinderi și în desfășurarea unor activități practice. Ele vor fi depășite pe măsură ce se dezvoltă organismul și prin exercițiu permanent.
Foarte importantă este și dezvoltarea organelor de simț. Gustul și olfacția, văzul, auzul, tactilul fac posibilă o mai bună orientare și adaptare la mediu, extinderea câmpului de acțiune și dezvoltarea unor noi abilități.
Pentru a sprijini dezvoltarea fizică a școlarilor mici, profesorul urmărește:
Corectarea poziției elevilor în bancă;
Evitarea supraîncărcării ghiozdanului;
Alternarea activităților intelectuale cu jocuri de mișcare;
Efectuarea exercițiilor de încălzire a mușchilor mâinii la începutul orelor de scriere;
Implicarea elevilor în diverse activități sportive;
Organizarea unor activități extracurriculare în aer liber: drumeții, excursii, tabere;
Asigurarea calității aerului din clasă și a curățeniei;
Dispunerea corectă a băncilor în clasă, astfel încât sursa de lumină naturală să fie în stânga elevilor;
Respectarea unor reguli elementare de igienă personală.
1.2. Dezvoltarea psihică
Transformările psihice sunt lente în această perioadă, dar fundamentale pentru evoluția ulterioară a copilului. Dezvoltarea psihică a școlarului mic se află în strânsă legătură cu transformările fizice, în special cele ale sistemului nervos, cu influența mediului școlar și ale învățării.
1.2.1. Procese și activități cognitive
Atenția este o condiție necesară pentru buna desfășurare a tuturor activităților școlare. Școala solicită permanent și dezvoltă capacitățile de atenție ale școlarului. În această perioadă sunt dobândite și amplificate câteva calități ale atenției.
În momentul intrării în școală atenția este destul de bine dezvoltată, dominând la început atenția involuntară, pentru ca mai apoi să devină din ce în ce mai prezentă atenția voluntară. Câteva modalități prin care profesorul sprijină copilul să treacă de la atenția involuntară la cea voluntară:
Abordarea conținuturilor programei școlare într-un mod creativ, adecvat vârstei și preocupărilor școlarilor mici;
Introducerea elementelor de joc care facilitează învățarea. Elevii percep jocul ca o activitate plăcută, fără a conștientiza că în felul acesta învață.
Diversificarea activităților de învățare prin folosirea metodelor activ-participative și prin utilizarea unui material didactic stimulativ.
Dacă la începutul școlarității mici domină atenția externă, pe măsură ce activitățile școlare se complică, antrenând mai mult gândirea și memoria, se manifestă și atenția internă.
Stabilitatea atenției, care stă apoi la baza învățării independente, crește pe măsură ce copiii parcurg etapele ciclului primar. La început, copiii își pot menține atenția 15-20 de minute, ajungând până la sfârșitul clasei a IV-a la 45-50 de minute. Rolul profesorului este acela de a diferenția sarcinile de lucru în funcție de vârsta și particularitățile individuale ale elevilor. Pe parcursul celor 5 ani timpul alocat sarcinilor de lucru crește progresiv. Dacă la clasa I copilul lucrează independent un timp relativ scurt și întotdeauna sub îndrumarea învățătorului, la sfârșitul ciclului primar elevul trebuie să se concentreze asupra sarcinii de lucru pentru o perioadă mai lungă de timp, de cele mai multe ori fără ajutorul profesorului.
Distributivitatea atenției progresează, permițăndu-i copilului să înțeleagă ceea ce îi explică învățătoarea. Capacitatea de concentrare a atenției este în progres, dar există încă insuficiențe în manifestarea ei, dacă sarcinile de lucru sunt dificile sau copilul este obosit. La începutul ciclului primar copiii au puțin dezvoltată atenția distributivă. Pentru a implica elevii în activități de învățare, cadrul didactic trebuie să capteze atenția acestora cu materiale didactice atractive și să evite formularea unor sarcini de lucru multiple. Sarcina de lucru trebuie să fie formulată clar și concret. Atenția școlarilor mici (în special a celor de 6-8 ani) poate fi ușor distrasă de factori externi (Ex.: Afară ninge.). În aceste condiții ei pot să nu recepționeze mesajele, să nu înțeleagă sarcina de lucru, fiind necesară reluarea activității și a explicațiilor învățătoarei. În clasele a III-a și a IV-a, atenția distributivă se dezvoltă, elevii fiind capabili să asculte și să lucreze în același timp.
Identificarea elevilor ce au dificultăți speciale de atenție este o sarcină importantă a cadrelor didactice, pentru a-și putea orienta activitățile educative spre înlăturarea cauzelor și tratarea diferențiată a acestor elevi. Copiii care prezintă semnele unui deficit de atenție, nu reușesc să rezolve sarcini simple de lucru, sunt hiperkinetici, se concentrează cu greutate și pentru perioade foarte scurte de timp pot avea serioase dificultăți la învățătură și probleme de adaptare socială. Rolul cadrului didactic este acela de a îndruma părinții către un ajutor de specialitate (consilier școlar, psiholog) pentru a fi identificate eventualele dificultăți de atenție. În funcție de observațiile făcute, învățătorul va întocmi un P.I.P. (Plan de intervenție personalizat). La solicitarea părinților, elevul poate beneficia de ajutorul unui profesor itinerant. Copilul cu deficit de atenție are nevoie de reguli clare și simple, de explicații scurte și la obiect, de repetarea indicațiilor privind sarcinile de lucru, de încurajări și motivare pentru menținerea stimei de sine.
Senzațiile și percepțiile devin mai precise, mai complexe, mai corect orientate pe obiect sau pe situație și au un conținut tot mai complex. Copilul percepe altfel spațiul și timpul, fiind capabil să sesizeze caracteristicile definitorii sau generale ale obiectelor percepute în funcție de criterii mai precise.
Școlarul mic diferențiază mult mai precis însușirile obiectelor și fenomenelor, văzul, auzul și tactul fiind antrenate intens de activitățile școlare sistematice și de durată. Dezvoltarea văzului asigură percepții mai clare, mai complete și mai precise. Dezvoltarea câmpului vizual periferic este deosebit de importantă pentru citit, elevul fiind capabil să perceapă clar cuvintele citite. Auzul este de asemenea important în reglarea actului citirii, dar și în perceperea sunetelor muzicale. Percepțiile tactile au un rol important în cunoașterea obiectelor, copiii fiind încă tentați la această vârstă să atingă ceea ce văd. Rolul profesorului este de a asigura materialul didactic necesar pentru a permite elevilor să exploreze, să intuiască obiecte pentru a-și însuși noi cunoștințe despre mediul înconjurător. Foarte importantă este și utilizarea unor metode activ-participative în cadrul lecțiilor, care să-i permită copilului o implicare efectivă. Observarea însă, trebuie organizată și condusă de către cadrul didactic pentru a fi eficientă.
,,Sub influența învățării, reprezentările devin tot mai variate și pot fi desprinse de obiect, ceea ce îi dă independență copilului să opereze cu noi imagini. Pe baza acestor imagini, copilul va putea să-și reprezinte situații și evenimente evocate cu ajutorul limbajului în afara experienței sale proprii și totodată să-și proiecteze, în viitor, caracteristici ale unor elemente cu care va opera. Datorită cuvântului și a comunicării de cunoștințe din partea învățătorului, reprezentările se organizează și devin mai clare, mai sistematice și mai generale.”
Folosirea reprezentărilor ocupă un loc important în înțelegerea și însușirea cunoștințelor în cadrul orelor de matematică, științe al naturii sau geografie. Materialul didactic folosit de către profesor trebuie să fie cât mai variat. Spre exemplu, pentru însușirea noțiunii de număr, învățătorul folosește reprezentări ale obiectelor, persoanelor, cum ar fi bețișoarele, bilele, jucăriile.
Reprezentările sunt importante și pentru înțelegerea unor fenomene ale naturii. Fenomenele observate și reprezentate pot deveni mijloc de explicare a unor fenomene mai complicate. Exemplu: Schimbarea stării de agregare a apei, explicată cu ajutorul experimentelor, devine punct de plecare în înțelegerea unui fenomen mai complicat – circuitul apei în natură.
Reprezentările devin tot mai variate pe măsură ce elevul parcurge ciclul primar, fiind treptat desprinse de obiecte și oferindu-i copilului posibilitatea de a înțelege alte noțiuni. Reprezentările fac astfel legătura între concret și abstract.
Dezvoltarea limbajului este strâns legată de însușirea scris-citit, care, alături de asimilarea celorlalte cunoștințe contribuie la îmbogățirea vocabularului școlarului mic. La sfârșitul ciclului primar, vocabularul activ al elevului conține 4000-4500 de cuvinte, fiind aproape dublu față de perioada preșcolară. Școlarul mic dobândește capacitatea de a dialoga, de a povesti, de a se exprima în scris.
În timpul ciclului primar, limba devine obiect de studiu, fiind însușită conștient și voluntar sub îndrumarea cadrului didactic și contribuind la progresul tuturor capacităților cognitive ale copilului.
Pentru dezvoltarea limbajului elevilor, profesorului îi revine sarcina de a stimula gustul pentru lectură al acestora, atât în orele de limba și literatura română, cât și în cadrul altor activități extracurriculare (serbări școlare, concursuri, vizionarea unor spectacole de teatru, proiecte educative, parteneriate), folosind texte literare adecvate vârstei și preocupărilor școlarilor mici și aplicând metode de predare specifice gândirii critice.
La nivelul gândirii devin din ce în ce mai importante construcțiile logice. Gândirea dobândește caracter operatoriu în funcționarea ei. Copilul emite judecăți și raționamente care îl ajută să opereze cu elemente desprinse de intuitiv, depășind realitatea și apoi apropiindu-se de abstract și general. Elevul își explică afirmațiile, folosește cunoștințele însușite, găsește argumente bazându-se pe deducție.
La începutul perioadei școlarității mici rămân dominante încă percepțiile. Operațiile de care dispune gândirea școlarului mic sunt concrete. Ele nu se pot desfășura cu succes decât cu sprijin pe datele concrete. Elemente ale gândirii intuitiv-concrete, cu caracter practic, apar atunci când elevul este pus în fața unor sarcini noi, mai dificile. Pentru ca școlarul mic să ajungă la o gândire logică corectă este foarte important să fie pus în situația de a acționa întâi practic, apoi să fie învățat să înțeleagă sensul cunoștințelor. Înțelegerea se realizează în gândire prin legarea noilor informații de cunoștințele dobândite anterior și includerea acestora în bagajul de cunoștințe pe care îl deține elevul.
În cea de-a doua parte a școlarității mici, activitatea intelectuală a elevilor este susținută, fiind înregistrate salturi importante la nivelul operațiilor gândirii: analiza și sinteza, abstractizarea și generalizarea, comparația, concretizarea și clasificarea. Paralel cu dezvoltarea operațiilor gândirii, profesorul urmărește și dezvoltarea calităților gândirii (profunzime, rapiditate, originalitate, flexibilitate, consecvență), punând elevul în permanență în fața unor sarcini noi, care să-i trezească interesul și să-l mobilizeze, să-l ambiționeze să găsească noi soluții pentru rezolvarea unor probleme date. Folosirea unor metode și mijloace didactice moderne poate fi un real sprijin profesorului pentru atingerea acestui scop.
Jean Piaget considera că odată cu depășirea gândirii concrete, intuitive, întreaga dezvoltare psihică tinde spre gândirea logică formală .
Memoria școlarului mic păstrează trăsăturile memoriei din perioada preșcolară, fiind, așa cum afirmă Crețu Tinca ,,centrată pe detaliu și concret, influențată de trăiri afective, realizată relativ fragmentar și mai ales în formă involuntară.”
Memoria școlarului mic prezintă câteva caracteristici:
Procesul de întipărire dobândește un caracter activ, și astfel, către sfârșitul ciclului primar elevii încep să-și organizeze și sistematizeze singuri materialul de învățat. Spre exemplu, la sfârșitul clasei a IV-a, copiii întocmesc singuri planul de idei al unui text și îl povestesc fără ajutor.
Se dezvoltă o strânsă legătură între memorie și gândire, memoria logică dobândind o pondere din ce în ce mai mare în rezolvarea tuturor sarcinilor de învățare. Elevii sunt capabili să învețe la geografie citind o hartă, recunoscând simboluri și culori specifice unor forme de relief.
Se dezvoltă memoria voluntară. Copiii învață cu ușurință la disciplinele spre care au înclinație.
Spre sfârșitul perioadei elevul începe să utilizeze în mod conștient criterii logice de organizare a materialului de studiu, reușind să întocmească singuri scheme, scurte eseuri, referate, fișe de portofoliu.
Fixarea, recunoașterea și reproducerea materialului memorat sunt legate de nivelul dezvoltării inteligenței copiilor. Este foarte important ca elevul să înțeleagă ceea ce memorează, altfel va uita destul de repede. Deoarece memoria școlarului mic se sprijină pe concret, este foarte important ca profesorul să utilizeze un bogat material didactic (planșe, ilustrații, hărți, mijloace audio-video). Copilul va memora astfel mult mai ușor. Deoarece elevii se pot diferenția între ei în ceea ce privește ușurința cu care memorează este necesar ca învățătoarea să-i sprijine constant pe școlarii care au dificultăți în învățare, învață mai greu și uită repede. Alternarea metodelor de învățare folosite, identificarea particularităților individuale ale elevilor, utilizarea unui material didactic adecvat nevoilor acestora, colaborarea cu familia, tratarea diferențiată a acestora sunt câteva modalități prin care profesorul îi poate ajuta pe elevii cu dificultăți în învățare.
Imaginația reproductivă este solicitată în desfășurarea tuturor activităților școlare, în special la lecțiile de istorie, geografie sau științele naturii. Aceasta contribuie la înțelegerea cunoștințelor și la aplicarea lor în situații noi. Sprijină, de asemenea, dezvoltarea gustului pentru lectură. Citirea basmelor, povestirilor stimulează imaginația și interesul copilului pentru lumea înconjurătoare. Folosind materiale didactice și texte literare cât mai atractive, adecvate vârstei și preocupărilor elevilor, implicându-i pe aceștia în activități artistice (literare, plastice sau muzicale), oferindu-le posibilitatea de a explora natura în afara școlii, profesorul are o contribuție însemnată la dezvoltarea imaginației școlarului mic.
În lucrarea sa, Psihologia vârstelor, Emil Verza consideră că, ,,cu timpul, se dezvoltă și imaginația creatoare ce reprezintă un nou stadiu în creșterea capacităților copilului de a transforma și modifica unele date, de a elabora altele pe baza celor existente sau cunoscute, de a crea o lume voit fantastică sau dimpotrivă, reală – fundamentată logic.”
1.2.2. Dezvoltarea afectivității, motivației și voinței la școlarul mic
Afectivitatea școlarului mic se caracterizează printr-o evoluție discretă. Copilul își exteriorizează puțin emoțiile, dispozițiile și sentimentele.
Trăirile afective sunt îmbogățite și diversificate de dezvoltarea cognitivă și de activitățile școlare desfășurate. Copilul trăiește emoția succesului, satisfacția învingerii dificultăților, bucuria obținerii aprecierii tuturor celor ce-l înconjoară: părinți, învățătoare, colegi. Școlarul mic are ocazia de a trăi emoții intelectuale, morale sau estetice în timpul orelor de istorie, științele naturii, educație civică, educație plastică. Rolul învățătoarei este acela de a fi alături de elev, de a-i înțelege și de a valorifica trăirile afective, pentru ca școala să fie percepută de elev ca un loc cald și primitor, dar și ca un loc ce-i asigură realizarea de sine, pregătirea pentru viață.
Tot în această perioadă, școala îi poate produce copilului trăiri negative (rușine, intimidare), în special dacă acesta este mai interiorizat. Școlarul mic poate fi dezamăgit atunci când primește un calificativ mic, deși știe că s-a străduit, deoarece nu înțelege bine legătura dintre efortul depus și rezultatul obținut. Aceste trăiri sunt inevitabile, este bine însă ca profesorul să evite pe cât posibil repetarea acestora pentru ca elevul să nu perceapă școala într-un mod neplăcut.
În timpul școlarității mici se dezvoltă noi sentimente generate de noile activități și relații: dragoste, admirație, respect față de învățătoare, prietenie față de noii colegi.
În perioada școlarității mici este evidentă trecerea treptată de la o motivație extrinsecă la cea intrinsecă.
Dacă la început copiii merg la școală pentru că așa spun părinții, pe parcurs devin curioși să vadă cum este la școală și ce vor învăța acolo. Cerecetările au arătat faptul că de la vârsta de 9 ani, copiii încep să manifeste interese cognitive preferențiale față de disciplinele școlare, descoperind singuri unde sunt mai buni.
Învățarea școlară e motivată și de dorința de a avea succes, de a obține calificative mari, de a se bucura de admirația colegilor, de a-i bucura și mulțumi pe părinți sau pe învățătoare. Atitudinea pozitivă a adulților poate influența progresul școlar, copiii fiind sensibili la stimulările și încurajările acestora.
Interesul pentru joc este puternic în această perioadă. Jocul didactic sprijină toate activitățile de învățare, în special în prima parte a școlarității mici. Jocul îi ajută pe copii să învețe mai ușor și să-și elibereze tensiunile generate de activitatea de învățare. Prin joc profesorul îi poate învăța pe copii să relaționeze între ei, să respecte reguli, să fie toleranți cu ceilalți.
Interesul pentru grup se îmbină cu cel pentru joc și este satisfăcut în măsura în care școlarul mic se integrează în grupul de colegi de la clasă. Este important ca învățătoarea să identifice elevii care au probleme în a se integra, să discute cu aceștia, cu părinții lor, dar și cu consilierul școlii pentru a ușura integrarea școlarilor mici în grupul clasei. În perioada școlarității mici pot apărea situații în care elevii să dea dovadă de individualism, în special atunci când lucrează în echipă. Profesorul trebuie să acorde o atenție sporită la formarea grupelor de lucru, urmărind ca fiecărui elev să-i revină un rol și schimbând periodic componența echipelor.
Dezvoltarea voinței este evidentă în această etapă școlară. După 9 ani, copilul este capabil să se mobilizeze voluntar, fixându-și scopuri și organizându-și activitatea pentru a le atinge. Își poate face un program de învățare, stabilindu-și priorități și bucurându-se apoi pentru atingerea unor scopuri. Acest stadiu al dezvoltării voinței este susținut și de dezvoltarea capacităților cognitive și a abilităților motrice.
1.2.3. Dezvoltarea personalității școlarului mic
Cei mai importanți factori care determină modificări în planul personalității copilului de vârstă școlară mică sunt intrarea în mediul școlar, activitățile specifice propuse de acest mediu, dar și interacțiunea cu alți copii. Sub influența acestor factori se consolidează unele aptitudini, trăsături de caracter, conduitele și conștiința morală. Pe ansamblu, personalitatea școlarului mic prezintă o instabilitate și o fragilitate caracteristică copilăriei.
Un rol important în dezvoltarea caracterului îl au relațiile cu colegii de aceeași vârstă, grupul fiind locul în care copiii acumulează noi experiențe sociale. Pentru dezvoltarea caracterului rămân încă importante și modelele oferite de familie sau chiar de mas-media.
În această etapă, sub influența activităților instructiv-educative, se dezvoltă trăsături de caracter precum sârguința, conștiinciozitatea, punctualitatea sau autoexigența. Relația cu colegii de clasă dezvoltă sociabilitatea, dar și noi atitudini cum ar fi respectul punctului de vedere al celuilalt, deschiderea către colaborare și cooperare, sentimentul apartenenței la un grup, clasă, școală.
,,În ceea ce privește conștiința de sine și imaginea de sine cele mai importante schimbări specifice acestui stadiu sunt: apariția inițială a interesului pentru viața interioară proprie și amplificarea imaginii de sine în cele trei planuri eu-l fizic, cel spiritual și cel social.” (Crețu Tinca) Dacă în această perioadă copilul nu acordă prea multă atenție eu-lui său fizic, eu-l spiritual începe să fie mai implicat în învățarea școlară, fiind influențat de evaluările învățătoarei sau de aprecierile colegilor de clasă. Dacă semnalele primite sunt pozitive, copilul își construiește o imagine de sine mai bună ce îl va ajuta chiar și atunci când înregistrează insuccese școlare. Viața de grup a școlarului mic își pune amprenta asupra eu-lui social. Dezvoltarea unei imagini de sine cât mai corecte la elevi este una din condițiile reușitei școlare în acest ciclu de învățare, dar și un fundament pentru următoarele etape școlare și pentru integrarea socială.
Relațiile armonioase cu părinții dezvoltă la școlarul mic trăsături pozitive de personalitate: încredere în forțele proprii, adaptarea cu ușurință la viața școlară și dobândirea unui echilibru emoțional. Dimpotrivă, relațiile defectuoase dintre părinți și copii pot avea efecte negative: agresivitate, hiperemotivitate, instabilitate. Acestea se răsfrâng negativ asupra întregii activități școlare.
Rolul învățătorului este foarte important în dezvoltarea personalității școlarului mic. El este un ,,model” pentru acesta, este cel care-l face să înțeleagă cel mai bine cunoștințele transmise, cel care-i dă încredere în forțele proprii, uneori este singurul care îi înțelege frământările. Corectitudinea profesorului, modul în care el apreciază școlarul dezvoltă la copii simțul propriei valori.
1.3. Particularități ale desenului școlarului mic
Arta plastică are o importantă influență asupra dezvoltării personalității școlarului mic. Gândirea și imaginația creatoare, alături de sensibilitatea copiilor contribuie la îmbogățirea domeniului artistic-plastic.
Este necesar ca învățătorul să creeze condiții pentru dezvoltarea aptitudinilor copiilor, pentru stimularea interesului acestora pentru desen, culoare, artă. Din lucrările plastice ale copiilor putem afla informații referitoare la dezvoltarea intelectuală a elevilor și evoluția lor. Desenele copiilor dezvăluie trăsături ale temperamentului, interese, pasiuni, probleme emoționale. La debutul școlarității, activitățile plastice au pentru copii un rol asemănător jocului. Desenul și jocul îl ajută pe copil să facă mai ușor trecerea de la grădiniță către școală și rigorile ei.
În funcție de dezvoltarea psihică a copilului, Luquet a delimitat patru faze în evoluția desenului infantil. La vârsta școlară mică, copilul se află în faza realismului intelectual sau faza desenului ideoplastic. În această perioadă (4/6-9 ani), reprezentările copiilor sunt bogate, spontane și interesante. Desenele reprezintă modul prin care copilul comunică cu lumea și includ informații despre ce știe elevul despre obiecte, nu ce vede la acestea. Obiectele, formele, culorile îi impresionează pe copii, iar desenele acestora sunt povești pe care le spun adulților.
P. Osterrieth afirmă că de la 3 la 9 ani, copiii sunt în stadiul schematismului, când desenul se bazează pe imagini mintale, imaginația este bogată, iar copiii abstractizează prin eliminare, simplificare, adăugire. La vârsta de 5-6 ani, apar preocupările pentru redarea mișcării și a spațiului, insistând asupra unor detalii și uitând de altele. Spre 8-9 ani, copiii sunt interesați să redea detaliile, iar aspectul spontan al desenelor scade.
Se remarcă cinci calități ale desenului infantil:
,,Omul celulă” – personajul uman apare ca un cerc, la care se adaugă mâinile, picioarele, urechile, într-o ordine oarecare.
Perspectiva afectivă – în desenele lor, copiii nu țin cont de proporțiile reale ale obiectelor, acestea dobândind de cele mai multe ori o încărcătură afectivă. Astfel, o floare poate avea înălțimea unui om, un om poate fi mai înalt decât o casă sau un pom, părintele mai înalt este mai exigent. (fig. 1)
Perspectiva în oglindă – când elementele dintr-o lucrare sunt prezentate într-un singur plan.
Transparența obiectelor – atunci când copiii desenează și elemente care nu se văd. Spre exemplu, casa poate fi desenată ca un obiect transparent în care se văd și obiectele din interior (scări, mobilier, oameni). (fig. 2)
Organizarea elementelor în friză – așezate fie pe marginea de jos a desenului, fie într-o bandă sau mai multe benzi orizontale, fără legătură între ele. (fig. 3)
,,Cunoașterea caracteristicilor și evoluției desenului infantil de către cadrele didactice duce la înțelegerea mai profundă a problematicii psihopedagogice a educației plastice. Limbajul artei este apropiat copilului, desenul reprezentând o modalitate de exprimare a acestuia. Desenele au forme determinate, pe care copilul le raportează la anumite obiecte din jurul său. Dacă aceste forme de exprimare plastică nu sunt acceptate de educatoare sau învățători, se produce blocajul în creativitate.”
Prin activitățile artistico-plastice, viața psihică a copilului devine mai activă, iar acesta descoperă treptat lumea înconjurătoare și își creează propria lume, în care realitatea se împletește cu imaginația. Elevul trebuie lăsat să descopere singur forme, culori și moduri proprii de organizare a suprafeței de lucru pentru a-și putea dezvolta potențialul creator.
CAPITOLUL 2
Curriculum pentru disciplina ,,Arte vizuale și abilități practice’’
2.1. Aspecte generale
Proiectarea unei activități didactice presupune în primul rând studierea programelor școlare, apoi elaborarea planificării calendaristice, proiectarea unităților de învățare și proiectarea lecțiilor.
Studiul programei se realizează pornind de la competențele generale și competențele specifice și continuând cu conținuturile și activitățile de învățare propuse. Este necesar ca programa școlară să fie parcursă de toate cadrele didactice, dar poate fi personalizată de către fiecare profesor în parte, în funcție de particularitățile clasei, de oferta materială a școlii, de pregătirea profesională și creativitatea fiecărui cadru didactic.
Competențele sunt ansambluri de cunoștințe, abilități și atitudini dezvoltate prin învățare, care permit rezolvarea unor probleme specifice unui domeniu sau a unor probleme generale, în contexte particulare diverse.
Competențele generale urmăresc achizițiile de cunoaștere și de comportament ale elevilor pentru întreg ciclu primar.
Din competențele generale derivă competențele specifice și reprezintă etape în dobândirea acestora, formându-se pe durata unui an școlar.
Pentru fiecare competență specifică, programa școlară oferă exemple de activități de învățare,construite astfel încât să pornească de la experiența concretă a elevului.
2.2. Noua programă a disciplinei ,,Arte vizuale și abilități practice’’
Noua programă a disciplinei ,,Arte vizuale și abilități practice’’ a fost elaborată după un nou model de proiectare curriculară, centrat pe competențe. ,,Orientarea demersului didactic pornind de la competențe pune accentul pe dezvoltarea gândirii și pe extinderea posibilităților de comunicare interumană prin imagine, folosind trăirea artistică și contribuind astfel la conturarea profilului de formare al absolventului de învățământ primar.”
Disciplina Arte vizuale și abilități practice este o disciplină integrată ce aduce multe elemente de noutate în raport cu disciplinele studiate până în prezent. În Planul-cadru de învățământ sunt alocate acestei discipline câte două ore pe săptămână la clasele pregătitoare, clasele I, a II-a, a III-a și o oră pe săptămână la clasa a IV-a.
Introducerea clasei pregătitoare în învățământul general și obligatoriu a impus o altă perspectivă a curriculumului pentru această vârstă, fiind necesară o abordare specifică educației timpurii, bazată pe învățarea prin joc, individualizarea învățării, trezirea curiozitații copilului și dezvoltarea încrederii în sine.
Abordarea integrată a artelor vizuale și a abilităților practice în cadrul acestei discipline de studiu era necesară deoarece domeniul artelor vizuale acoperă pictura, desenul, grafica, arta decorativă, fotografia artistică, arhitectura, arta spectacolului, toate fiind prezente în cotidian, în sfera preocupărilor și intereselor copiilor.
Formarea caracterului prin practicarea lucrărilor manuale este un alt motiv al abordării integrate a artelor vizuale și abilităților practice. Cu cât expunem copiii la variate domenii artistice, îmbinând această dechidere cu experiența concretă a realizării de produse, cu atât va crește sensibilitatea acestora pentru frumos, va spori îndemânarea și încrederea în sine, dar și respectul pentru valori și tradiții.
Orele de artă vizuală și abilități practice nu reprezintă doar un prilej de relaxare, de exprimare liberă și creativă. În timpul acestora copiii își exersează memoria și își formează abilitățile artistice și cele legate de manualitate, dexteritate, kinestezie, își antrenează creierul și își dezvoltă în același timp exprimarea verbală și gestuală, ușurând însușirea scrisului și a cititului.
Activitățile de învățare propuse de această disciplină de studiu ajută la dezvoltarea mușchilor mici ai mâinii, având implicații importante în formarea deprinderilor corecte de scris și de executare a diverselor tehnici specifice artelor vizuale.
Arta contribuie la dezvoltarea personală a copiilor, a educației civice și morale. Exersarea gândirii artistice îi ajută pe copii să treacă mai ușor de la concret la abstract, facilitând înțelegerea geometriei. Prin intermediul orelor de arte vizuale și abilități practice elevii au ocazia să descopere și să cunoască mai bine elemente ale naturii, dar și și alte arte precum muzica, poezia, teatrul, coregrafia, cinematografia.
Conținuturile programei sunt grupate pe următoarele domenii:
Desen
Pictură
Confecții și jucării/ Machete și modele
Modelaj
Colaj
Foto-film
Competențele generale cuprinse în noua programă a disciplinei Arte vizuale și abilități practice sunt:
Pentru clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a
1. Explorarea de mesaje artistice exprimate în limbaj vizual într-o diversitate de contexte familiare
2. Realizarea de creații funcționale și/sau estetice folosind materiale și tehnici elementare diverse
Pentru clasa a III-a și clasa a IV-a
Explorarea de mesaje exprimate în limbaj vizual într-o diversitate de contexte
Realizarea de creații funcționale și/sau estetice folosind materiale și tehnici adecvate
Competențele specifice urmărite și activitățile de învățare propuse de actuala programă școlară pentru Arte vizuale și abilități practice stimulează creativitatea elevilor și încurajează utilizarea jocului didactic în orele de curs.
Spre exemplu, la competența specifică 1.2. din programa școlară pentru clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a – identificarea liniei, a punctului, a culorii și a formei în ipostaze familiare, în spațiul înconjurător/ în contexte cunoscute/ în opere de artă – sunt propuse câteva jocuri simple ce urmăresc dezvoltarea creativității elevilor. Sunt jocuri de recunoaștere, descoperire, sortare, diferențiere cum ar fi: Săculețul fermecat (joc de recunoaștere a unui obiect după formă), Obiectul surpriză (joc prin care se urmărește ghicirea unui obiect după caracteristici aflate prin întrebări), Găsește diferențele/intrusul, Ghicește ce s-a schimbat. Aceste jocuri pot fi aplicate cu succes la clasa pregătitoare și clasa I, pentru clasa a II-a fiind propuse jocuri de identificare a semnificației liniilor în desene sau jocuri de identificare a semnificației punctului în funcție de domeniul în care este utilizat (pictură, grafică, sculptură).
La clasele a III-a și a IV-a, pentru atingerea competenței 1.2. din programa școlară – diferențierea caracteristicilor expresive ale elementelor de limbaj plastic în compoziții și în mediul înconjurător/ evidențierea caracteristicilor diferitelor categorii de elemente de limbaj plastic în compoziții, în mediul înconjurător și în imagini – sunt propuse exerciții-joc de observare a elementelor de limbaj plastic și a culorilor sau exerciții-joc de explorare a legăturii dintre cuvinte cheie și compoziții plastice.
O altă competență ce vizează dezvoltarea creativității elevilor este 1.3. – manifestarea curiozității față de explorarea de mesaje artistice simple, exprimate vizual. Și pentru atingerea acestei competențe, programa școlară propune câteva jocuri didactice: Cine observă ceva …(roșu, rotund, neted, frumos), Mie îmi place să ….(pictez, modelez, cos, desenez, construiesc), pentru că…., jocuri de rol Primesc oaspeți, Este ziua mea. Alte activități de învățare ce urmăresc atingerea acestei competențe specifice sunt: vizionarea unor expoziții de artă, ateliere meșteșugărești, filme documentare, filme de desene animate, spectacole de teatru, organizarea de expoziții, participarea la ateliere de lucru părinți-copii. La clasele a III-a și a IV-a sunt propuse exerciții-joc de stabilire a asemănărilor și deosebirilor dintre exprimarea în limbaj fotografic și limbajul artelor plastice sau jocuri care presupun colecționarea unor obiecte.
Competența 2.1. – observarea/ identificarea/ explorarea unor caracteristici/ proprietăți ale materialelor întâlnite în mediul familiar/ în diverse contexte aduce în atenție activități de învățare sub formă de joc, în special la clasa pregătitoare. Astfel, pentru a grupa materialele de lucru după criterii date, poate fi folosit jocul Cenușăreasa: Ajut-o pe Cenușăreasa să pună în coșulețe diferite, materiale de același fel; materialele care pot fi tăiate cu foarfecele, materialele roșii, materialele care se pot rupe, care sunt transparente. Pentru enumerarea unor caracteristici observabile ale materialelor și instrumentelor este propus jocul Eu spun ceva, tu spui altceva despre creioanele tale, uniforma ta, penarul tău. Pentru a sorta materialele de lucru și instrumentele, programa propune un mod creativ de a le depozita: Borcanul cu pietricele, Găletușa cu scoici, Coșulețul cu fire, Cutia cu ghinde. Pentru elevii mai mari, de clasa a II-a, stimularea creativității prin joc se poate realiza cu ajutorul unor jurnale cu dublă intrare: jurnalul unei frunze, al unei crenguțe înflorite, pornind de la texte literare studiate.
Competența 2.2. – exprimarea ideilor și trăirilor personale, în aplicații simple, specifice artelor vizuale/ prin utilizarea liniei, punctului, culorii, formei vizează desfășurarea unor activități de învățare creative precum: realizarea de aplicații ce au la bază inițiative spontane, având la dispoziție diverse materiale de la Colțul de Artă, realizarea unor compoziții folosind culori la alegere și tehnici improvizate: stropire, ștampilare, amprentare cu frunze, fructe, legume, obținerea formelor spontane prin presarea hârtiei, dactilopictură, modelaj, decolorare cu pic, jocuri de exprimare a ideilor și sentimentelor (Pictez o imagine dintr-un vis, Am o idee de joc, Modelez supărarea), realizarea de cadouri, felicitări, pentru cei dragi.
Pentru atingerea competenței 2.3. – realizarea de aplicații/compoziții/obiecte/contrucții simple, pe baza interesului direct / folosind materiale ușor de prelucrat și tehnici accesibile programa școlară propune ca activitate de învățare confecționarea de jocuri și jucării folosind diverse materiale (hârtie, carton, lemn, fetru, folie de plastic), copiii având prilejul de a crea apoi jocuri proprii cu acestea.
Pentru realizarea competenței 2.4. – transformarea unui material prin tehnici simple sunt exemplificate câteva activități de învățare sub formă de joc, cum ar fi: jocul Eu sunt profesorul de …. fotografie, pictură, modelaj aplicat pentru a-i deprinde pe copii cu utilizarea corectă a instrumentelor de lucru (creion, pensulă, aparat foto, foarfece); jocul Spune ce observi (hârtie-hârtie ruptă, hârtie mototolită, îndoită) – joc folosit pentru identificarea unei operații simple la care a fost supus un material; jocuri de rol La croitorie, La cizmărie, La brutărie.
Dezvoltarea creativității elevilor în timpul orelor de Arte vizuale și abilități practice este urmărită și de competența 2.6. – participarea la activități integrate adaptate nivelului de vârstă, în care se asociază elemente de exprimare vizuală, muzicală, verbală, kinestezikă. Activitățile de învățare propuse de programă stimulează creativitatea elevilor. Exemple: ilustrarea unei povești cunoscute prin desen sau cântec, ilustrarea mișcării sugerate într-un tablou, realizarea unor dramatizări, decoruri pentru scenete, serbări, realizarea de machete, colaje, confecționarea unui costum.
Conținuturile programei disciplinei Arte vizuale și abilități practice urmăresc familiarizarea elevilor cu elementele de bază ale celor două domenii integrate și sunt grupate pe mai multe domenii: desen, pictură, confecții și jucării/machete și modele, modelaj, colaj, foto-film. Pentru fiecare clasă și fiecare domeniu, programa include materialele și instrumentele de lucru recomandate, tehnici de lucru, elemente de limbaj plastic și sugestii de creații/produse ale activității.
Predarea acestor conținuturi implică abodarea integrată, dar și folosirea unor metode adecvate vârstei menite să trezească interesul copiilor pentru această disciplină. ,,Se recomandă utilizarea unor strategii didactice prin care se încurajează inițiativa și libertatea de exprimare prin limbaj vizual.”
Pentru primele trei clase ale ciclului primar se remarcă accentul pus pe elementul ludic, prin care se cultivă spontaneitatea constructivă și creatoare a copilului. La această vârstă, organizarea spațiului de lucru trebuie să permită copilului o explorare activă și interacțiuni variate cu resursele materiale, cu colegii și cu profesorul. Se recomandă realizarea unor lecții în care copiii să își exprime libertatea de a-și alege instrumentele de lucru ori subiectul. În sala de clasă poate fi amenajat un Colț de Artă , unde materialele și intrumentele de lucru să fie la îndemâna copilului.
Pentru a arăta rolul jocului didactic ca metodă specifică folosită în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice, am selectat din programa clasei pregătitoare (asupra căreia voi realiza cercetarea) acele conținuturi care pot contribui la stimularea creativității elevilor. Am grupat conținuturile pe cele 6 domenii, specificând materialele și instrumentele folosite, tehnicile de lucru, elementele de limbaj plastic, sugestii de creații/produse ale activității.
Conținuturi – clasa pregătitoare
Fig. 4 – Tabel conținuturi disciplina A.V.A.P. – clasa pregătitoare
Sursa – Programa școlară pentru disciplina Arte vizuale și abilități practice – clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, aprobată prin O.M. nr. 3418/19.03.2013, p. 12.
CAPITOLUL 3
Dezvoltarea creativității elevilor
3.1. Definiție
Termenul creativitate își are originea în cuvântul latin creare, care înseamnă a zămisli, a făuri, a naște. Psihologul american Gordon Allport a fost cel care a introdus termenul în vocabularul psihologic în anul 1937, iar prima încercare de a studia creativitatea pe baze științifice aparține savantului englez Francis Galton (1869).
Există nenumărate definiții ale creativității. Numeroși cercetători din diferite domenii au căutat să definească creativitatea, dar nu au ajuns la un consens.
Dicționarul de pedagogie definește creativitatea ca fiind capacitatea de a produce, de a realiza ceva nou și valoros pe baza unor concepte știute, existente.
,,Psihologii susțin în general că a fi creativ înseamnă a crea ceva nou, original și adecvat realității. A crea înseamnă: a face să existe, a aduce la viață, a cauza, a genera, a produce, a fi primul care interpretează rolul și dă viață unui personaj, a compune repede, a zămisli. Creativ este cel care se caracterizează prin originalitate și expresivitate, este imaginativ, generativ, deschizător de drumuri, inventiv, inovativ.”
Andrei Cosmovici consideră că termenul de creativitate este utilizat în relație cu trei aspecte. ,,Creativitatea se evidențiază mai întâi în raport cu actul, procesul de creație, fenomen de extremă complexitate prin care se elaborează fie o operă de artă, fie o inovație tehnică, un mecanism, un aparat, fie o nouă teoremă matematică ș.a. Rezultatul procesului creator se explică prin creativitatea unei persoane, printr-o capacitate complexă a omului, o structură caracteristică a psihicului ce face posibilă opera creatoare. În fine, creativitatea se mai apreciază, în mod obiectiv, prin produsul activității – mai mult sau mai puțin deosebit, nou, original.”
Ana Stoica, în lucrarea Creativitatea elevilor, definește creativitatea ca fiind ,,forma superioară de manifestare comportamentală a personalității creatoare, prin care produce, în etape, un bun cultural original, cu valoare pentru progresul social. Creația reflectă valoarea structurii bio-psiho-socio-culturale a personalității (ca niște condiții potențiale), dar, în același timp, valorifică aceste virtualități, le pune în mișcare, le actualizează.”
Creativitatea este o capacitate complexă a personalității, fiind constituită din factori ce permit obținerea unui element nou. Fiecare copil dezvoltat normal dispune de un anumit potențial creator, care se poate manifesta într-o masură mai mare sau mai mică, în funcție de factorii creativității.
În lucrarea sa, Metodica predării educației plastice în învățământul primar, Maria Cristea afirmă despre creativitate că reprezintă ,,potențialul copiilor de a se integra în mod creativ în desfășurarea jocurilor și activităților care stimulează imaginația, inteligența, perspicacitatea. Copilul care gândește independent, face observații personale, rezolvă probleme în diverse domenii este un copil cu reale posibilități de creație.”
Se disting cinci niveluri ale creativității:
Creativitate expresivă – atunci când o persoană se exprimă liber și spontan, fără a fi preocupată de utilitate ori valoare.
Creativitate productivă – atunci când persoana și-a însușit priceperi și deprinderi ce îi permit să producă lucruri utile.
Creativitate inventivă – atunci când sunt posibile invențiile ce pot fi brevetate.
Creativitate inovatoare – care duce la schimbări semnificative într-un domeniu și este specifică talentelor.
Creativitatea emergentă – manifestată la omul de geniu care revoluționează un anumit domeniu.
Raportându-ne la aceste niveluri ale creativității, orice om poate fi capabil cel puțin de ,,creativitate productivă”. Din punct de vedere psihopedagogic, creativitatea este privită ca structură psihică ce poate fi formată și dezvoltată în cadrul școlii.
3.2. Factorii creativității
Creativitatea se poate dezvolta în anumite condiții ce țin de factori subiectivi și obiectivi. Factorii subiectivi se referă la însușiri și pot fi grupați în factori intelectuali (inteligență, gândire creatoare), factori aptitudinali (auz muzical, simț al culorilor, talent literar) și factori nonintelectuali și nonaptitudinali (trăsături de caracter, temperament). Factorii obiectivi se referă la condițiile social-educative (familie, școală, societate).
3.2.1. Factori de natură intelectuală
Imaginația este considerată a fi funcția esențială a procesului creativ. Ea este definită de Andrei Cosmovici ca ,,acel proces psihic al cărui rezultat este obținerea unor reacții, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor.”
Imaginația este componenta cea mai importantă a creativității, iar însușirile prin care ea se manifestă sunt principalele caracteristici ale creativității. Acestea sunt:
fluiditatea – posibilitatea de a-ți imagina, într-un timp scurt, cât mai multe imagini sau idei, capacitatea de a oferi mai multe răspunsuri la o problemă;
flexibilitatea – ușurința de a schimba modul de abordare a unei probleme;
originalitatea – expresia noutății, a inovației.
Maria Cristea, în lucrarea Metodica predării educației plastice în învățământul primar și preșcolar, consideră că, în creațiile copiilor, ,, fluiditatea presupune bogăția, ușurința și rapiditatea asociațiilor de imagini sau idei”, iar ,,creativitatea artistică plastică impune flexibilitate în gândire, în găsirea unor soluții de rezolvare a organizării compoziționale, în rezolvarea armonizării cromatice, în asocierea culorilor și formelor. Originalitatea se referă la noutate și varietate în creație.”
Alți factori de natură intelectuală ce pot influența creativitatea unei persoane sunt volumul cunoștințelor însușite și varietatea lor, dar și nivelul gândirii, inteligența sa.
3.2.2. Factori caracteriali
Pentru a deveni inventator ori creator de artă nu sunt suficiente capacitățile intelectuale și aptitudinile. Este necesară motivația, dorința de a crea ceva, pasiunea, emoția creației. Pe de altă parte, este nevoie de voință și perseverență, de o documentare amănunțită, de efort prelungit.
,,Nici în artă, nimeni, chiar marile talente, n-au creat nimic remarcabil fără o luptă îndârjită pentru îmbogățirea mijlocului de expresie, fie el cuvântul, culoarea sau armonia sunetelor.” (Andrei Cosmovici)
În orele de arte vizuale și abilități practice, creativitatea copiilor este antrenată în special în plan emoțional, deoarece gândirea artistică plastică presupune curaj, libertate în exprimare, încercări, informație și exercițiu. Încă de la vârsta preșcolară și apoi în ciclul primar, copilul dispune de un potențial creativ, ce poate fi dezvoltat prin dobândirea de cunoștințe despre elementele de limbaj plastic, a unor tehnici de lucru, dar mai ales prin crearea unui climat ce stimulează curiozitatea și curajul copiilor, prin crearea unei atmosfere relaxate de lucru, prin aprecierile pozitive ale profesorului.
3.2.3. Factori sociali
Mediul social își pune amprenta asupra dezvoltării ulterioare a fiecărui copil. Motivația și aspirațiile acestuia depind în mare măsură de cerințele societății.
Familia, școala, societatea în general joacă un rol important în dezvoltarea talentului copiilor și implicit a activității artistice. O aptitudine descoperită la timp și cultivată prin activități ce dezvoltă performanțele copilului poate deveni o preocupare importantă sau chiar o profesie.
3.3. Etapele procesului de creație
Există patru faze ale procesului de creație:
Perioada de preparare sau pregătire este faza în care se adună informații și se stabilesc relații între acestea , se definește scopul urmărit, se fac observații. Această fază poate fi decisivă pentru obținerea unui produs. În orele de arte, faza de pregătire corespunde familiarizării cu elementele de limbaj plastic, cu materialele și tehnicile de lucru.
Incubația este faza în care se așteaptă soluția finală și are un caracter spontan. Este o etapă de căutare, efort și încercări.
Iluminarea sau inspirația este momentul culminant, când se găsește soluția sau lucrarea este vizualizată integral. Este faza în care elevii au nevoie de încurajare și apreciere pozitivă, schimbul de idei având rolul de a stimula imaginația. Inspirația poate veni spontan, fiind provocată de o întâmplare. Este foarte importantă o atmosfera relaxată în timpul orelor, acesta favorizând manifestările libere, spontane și stimulând astfel creativitatea copiilor.
Verificarea este faza finală, având rolul de a controla pentru a elimina posibile erori ori lacune.
3.4. Dezvoltarea creativitivității
Pentru a stimula creativitatea este important să înlăturăm piedicile sau blocajele care stau în calea manifestării imaginației. Următorul pas este acela de a găsi metodele potrivite, care să combată blocajele și să favorizeze manifestarea liberă a ideilor.
3.4.1. Blocajele creativității
Unul dintre așa-numitele blocaje sociale este conformismul, care constă în dorința oamenilor ca ceilalți semeni ai lor să se poarte și să gândească asemenea lor. În această situație, cei care au idei neobișnuite vor fi descurajați de felul în care sunt tratați de ceilalți. De multe ori, fantezia bogată este privită cu neîncredere, în timp ce rațiunea logică este mult mai prețuită.
Metodologia utilizată de cadrul didactic în timpul orelor poate deveni un obstacol în calea creativității dacă există rigiditate în gândire, fiind folosite procedee clasice care nu sunt potrivite în anumite ore, iar activitatea elevilor este dirijată excesiv.
Un alt blocaj în calea creativității poate fi realizarea unor lucrări după model, elevii fiind constrânși să imite scheme, elemente din natură ori planșe ilustrative.
Critica prematură sau critica primei idei blochează venirea altor idei. Se recomandă folosirea metodei didactice ,,brainstorming” (asaltul de idei) sau ,,evaluarea amânată”. Dacă elevul este criticat atunci când lucrarea realizată de el nu se potrivește cu modelul pe care îl are în minte cadrul didactic, copilul va fi descurajat.
Blocajele emotive precum teama de a nu greși, de a nu se face de râs în clasă atunci când sunt expuse lucrările pentru a fi analizate sunt factori afectivi cu o importantă influență. De aceea, cadrul didactic trebuie să utilizeze criterii de evaluare a lucrărilor bine stabilite, care să măsoare obiectivele operaționale ale lecției, evitând itemii ce includ sau induc răspunsul, itemi ce presupun răspunsuri monosilabice ori întrebări de genul ,,care planșă vă place?”.
Frica de eșec a elevilor scade încrederea în forțele proprii și implicit creativitatea. Aceștia se vor teme să facă combinații de culori, să folosească elemente de limbaj ori tehnici noi de lucru.
Subaprecierea și supraaprecierea în evaluarea lucrărilor pot genera tensiune sau indiferență față de orele de arte vizuale. Creativitatea elevilor va fi inhibată de laudele exagerate, de calificativele primite în urma unor evaluări lipsite de criterii bine stabilite.
Climatul neprielnic desfășurării unor activități de creație plastică, atitudinea autoritară a cadrului didactic, vocea stridentă, figură obosită ori plictisită a acestuia sunt piedici în stimularea creativității elevilor.
3.4.2. Metode pentru stimularea creativității
Cele mai cunoscute metode de stimulare a creativității sunt: brainstorming-ul, sinectica, metoda 6-3-5, metoda Phillips 6-6, rezolvarea creativă a problemelor. Sunt tehnici ce pot fi aplicate în condițiile lucrului în grup, cu ajutorul lor fiind posibilă exprimarea liberă a membrilor grupului și eliberarea unor blocaje interioare. Aceste metode facilitează extragerea unor idei și sugestii novatoare, iar asociațiile se pot produce cu o mai mare ușurință.
Brainstorming (brain=creier; storm=furtună), furtuna în creier sau metoda asaltului de idei este o metodă a discuției în grup ce a fost inițiată de psihologul american Alex F. Osborn , ce a dezvoltat principiile metodei în cartea sa ,,Applied Imagination”(1953).
Metoda are ,,funcția distinctă de a înlesni căutarea și găsirea celei mai adecvate soluții a unei probleme de rezolvat, printr-o intensă mobilizare a ideilor tuturor participanților la discuție. Este un bun exercițiu de stimulare și cultivare a creativității de grup, pentru a îndruma participanții să producă mai multe soluții. Oricum, acestea sunt mai puțin importante decât procesele gândirii care se dezvoltă, care se nasc în mintea elevilor.”
Aplicarea tehnicii presupune respectarea unor reguli:
Grupul în cadrul căruia este lansată discuția nu trebuie să fie mai mare de 20-30 participanți.
Copiii vor fi lăsați să-și exprime spontan și deschis ideile pe care le au, accentul fiind pus pe cantitate, pe enunțarea cât mai multor idei.
Este interzisă judecata critică, fiind prevenit astfel blocajul intelectual și inhibarea spontaneității.
Toate ideile participanților vor fi ascultate cu atenție, încurajându-se construirea unor noi idei pe ideile precedente, asocierea, combinarea acestora ducând la idei superioare celor emise inițial.
Copiii vor fi încurajați permanent în timpul discuției, indiferent de valoarea intervenției lor. În procesul de creație este binevenită orice idee, indiferent cât de imposibilă ar părea ea.
Evaluarea și selecția ideilor și soluțiilor propuse se face mai târziu de către profesor sau împreună cu participanții.
Brainstorming-ul se folosește mai ales în cadrul unor lecții de sinteză cu caracter aplicativ, în seminarii și în activitățile de cerc.
Sinectica (gr. synecticos= reuniune a unor elemente diverse și aparent fără vreo legătură între ele) este o metodă de exersare și educare a creativității. Este o metodă asemănătoare brainstromingului, încurajând multitudinea de idei și amânarea reluării ideilor formulate.
,,Se pare a fi însă mai eficace, prin faptul că reprezintă o încercare mai disciplinată și mai preocupată de valorificare a stărilor emoționale care însoțesc în mod firesc procesele de creație. Este o procedură care, prin specificul ei, se bazează pe utilizarea metaforelor și analogiilor în favoarea înlesnirii înțelegerii situației problematice, astfel încât neobișnuitul (străinul) să devină familiar, iar obișnuitul să apară ca ceva straniu, ciudat (străin). În acest sens este centrată pe dezvoltarea fanteziilor elevilor, considerată ca fiind hotărâtoare în afirmarea creativității.”
Este considerată a fi o metodă de tip ludic, facilitând descoperirea noului sub forma jocului.
Pentru aplicarea metodei în activitatea didactică este importantă respectarea unor cerințe:
grupul de elevi să fie cât mai eterogen, elevii având aptitudini, cunoștințe, abilități, interese diverse;
climatul clasei să stimuleze fantezia elevilor;
profesorul joacă dublu rol: participant și expert;
durata activității să fie de maxim 60 minute.
Reguli ale exercițiului de sinectică:
atitudinea critică și judecățile pripite nu sunt acceptate;
fantezia nu are limită;
cât mai multe idei;
improvizațiile sunt binevenite;
se acceptă orice metaforă capabilă să genereze analogii;
ideile sunt ale tuturor, nu aparțin cuiva anume.
Etape în aplicarea metodei:
Enunțarea temei și a sarcinii de lucru. Profesorul propune rezolvarea unei probleme neobișnuite, ce presupune exprimarea liberă a ideilor și utilizarea analogiilor directe, personale, simbolice sau fanteziste.
Transformarea problemei neobișnuite în ceva obișnuit, familiar. Elevii se vor familiariza treptat cu problema expusă, fiind încurajați să aducă sugestii pâna la înțelegerea deplină a problemei.
Transformarea aspectelor obișnuite ale problemei în ceva neobișnuit, ciudat. Este etapa în care se aduc soluții noi, originale, facând apel la analogii și metafore.
Dezbaterea soluțiilor.
Grupul alcătuiește o listă cu toate ideile expuse, le clasifică după criterii date, apoi le analizează, evaluează și argumentează. Se evidențiază ideile originale.
Metoda 6-3-5 valorifică potențialul creativ al grupului. Clasa se împarte în grupuri de câte 6 elevi. Fiecare membru al grupului are o foaie de hârtie pe care o împarte în 3 coloane. Profesorul enunță tema, iar elevii notează 3 idei, câte una pe fiecare coloană. Fiecare membru al echipei trece foaia sa vecinului din dreapta si preia, la rândul său foaia vecinului din stânga. Rotirea foilor se face de 5 ori, până când ideile fiecărui membru din grup sunt văzute de ceilalți. În încheiere, profesorul adună foile echipelor, le citește și se discută cele mai interesante propuneri. Este o metodă care generează o cantitate mare de idei.
Metoda Phillips 6-6 poate fi folosită pentru grupuri mari. Se împarte grupul în grupuri mai mici, de 6 persoane, care urmează a analiza o problemă timp de 6 minute. Conducătorul grupului anunță tema discuției, apoi se formează echipele de câte 6 persoane, care își aleg fiecare câte un coordonator, ce are rolul de a asigura participarea tuturor membrilor la discuție, de a înlesni obținerea soluțiilor și de a le nota. Se discută timp de 6 minute, apoi fiecare coordonator de echipă enunță soluțiile, care pot fi notate la tablă. Avantajul metodei este că într-un timp relativ scurt este consultat un număr mare de copii, obținându-se o varietate de soluții și argumente.
Rezolvarea creativă a problemelor
Metoda a fost formulată în mod explicit de J.P. Guilford, dar se regăsește și la E.P. Torrance, J. Bruner, R. Gagne. Cel care a definit fundamentele procesului de rezolvare creativă a problemelor este Alex F. Osborn (inițiatorul brainstormingului).
,,Programele consacrate însușirii strategiilor și tehnicilor de rezolvare creativă a problemelor pleacă de la ideea că găsirea soluțiilor nu este o încercare oarbă, ci e nevoie de o focalizare a atenției asupra diferitelor etape ale activității de rezolvare a problemelor pentru a se ajunge la o soluție optimă. Fiecare individ poate fi antrenat în direcția dezvoltării unei atitudini deschise față de situațiile cu care se confruntă, a căutării și analizării cât mai multor soluții alternative și a descoperirii posibilităților de aplicare a soluțiilor. Faptul că se poate realiza un antrenament al comportamentului creativ poate fi deosebit de important pentru practica educațională.”
Etape ale procesului de rezolvare creativă a problemelor:
Identificarea situației problematice, a provocărilor, posibilităților și a oportunităților.
Colectarea datelor pentru a crea o imagine cât mai clară a situației date.
Formularea problemei este etapa cea mai dificilă. Ea presupune abordarea problemei într-un mod ce oferă o altă perspectivă asupra acesteia.
Descoperirea cât mai multor idei pentru rezolvarea problemei.
Stabilirea criteriilor pentru evaluarea soluțiilor obținute.
Realizarea ideilor – realizarea unui plan de acțiune.
Rezolvarea creativă a problemelor este o metodă ce poate fi exersată în clasă și însușită cu ușurință de către elevi, contribuind la dezvoltarea unor atitudini creative și a spiritului critic.
3.5. Stimularea creativității în orele de arte vizuale și abilități practice
Creativitatea ar trebui să fie o constantă a actului didactic. Profesorul trebuie să facă apel la propria creativitate pentru a desfășura lecții adaptate situațiilor mereu schimbătoare din sala de clasă. El trebuie să identifice modalități de a utiliza resursele de care dispune pentru a costrui un demers didactic de succes, folosindu-și propria creativitate.
În cadrul disciplinei Arte vizuale și abilități practice profesorul își propune educarea acelor simțuri pe care se bazează inteligența și gândirea creatoare a elevilor, urmărind dezvoltarea capacității creatoare a elevilor, stimulând flexibilitatea și spiritul critic ca funcții ale creativității. Creația plastică pune într-o relație constructivă gândirea și imaginația, realitatea și fantezia, dezvoltând în același timp puterea de analiză și sinteză.
Pentru stimularea creativității elevilor în timpul orelor de arte vizuale și abilități practice sunt importante câteva aspecte legate de:
Dimensiunea ergonomică a clasei de elevi
Climatul și ambientul în care se desfășoară activitatea
Materialele și tehnicile de lucru folosite
3.5.1. Dimensiunea ergonomică a clasei de elevi se referă la dispunerea mobilierului în sala de clasă și la amenajarea acesteia.
Modularitatea mobilierului școlar permite organizarea și reorganizarea acestuia în funcție de sarcinile didactice și de stilul cadrului didactic. Numărul mare de elevi la clasă și spațiul mic nu permite de cele mai multe ori așezarea dorită de cadrul didactic.
În cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice, am așezat mobilierul în grupe de câte 3, 4 sau 6 mese, în funcție de tema aleasă. Această dispunere a mobilierului a asigurat o mai bună gestionare a materialelor de lucru, a facilitat colaborarea între elevi în cadrul grupelor și implicarea activă a acestora, motivându-i și trezindu-le curiozitatea artistică.
Amenajarea sălii de clasă poate fi un alt mod de a stimula creativitatea elevilor în timpul orelor de arte vizuale și abilități practice. Creativitatea cadrului didactic este din nou pusă la încercare în această situație. Este important să amenajăm clasa cât mai creativ, dacă ne dorim ca elevii să fie cât mai inspirați în timpul creației artistice.
În acest sens am creat în clasă un spațiu destinat artelor, numit Colțul de Artă. Acesta a fost delimitat de existența unui banner, a unor reproduceri de artă, a unui spațiu de expunere a lucrărilor elevilor, a unor lucrări ale elevilor mai mari și de prezența materialelor de lucru așezate într-un mod cât mai original și practic, grupate în cutii sau borcănele etichetate cât mai creativ (Borcanul cu pietricele, Găletușa cu scoici, Coșulețul cu fire, Cutia cu ghinde, nuci și castane, Cutiuța cu sclipici, Cutia cu lucruri lipicioase, Borcanul cu pensule). Este important ca acestea să fie așezate la îndemâna elevilor, pentru a le cunoaște, pentru o mai bună gestionare a timpului de lucru, dar și pentru a fi inspirați atunci când lucrează. Ei pot avea libertatea de a-și alege materialele cu care să lucreze, funcție de tema plastică dată.
În amenajarea clasei am ales elemente vizuale ce au legătură cu conținuturile din programă, fără a încărca însă spațiul. Am considerat necesară existența unor elemente ale limbajului plastic, precum culorile primare și binare, nonculorile, amestecuri ale culorilor, culori calde, culori reci, fără a folosi însă terminologia specifică. În minibiblioteca clasei am așezat câteva albume de artă, pe care copiii le-au răsfoit cu interes.
Am inclus în amenajarea clasei și elemente de joc, pentru a face cât mai plăcute și relaxate orele și pentru a stimula astfel creativitatea elevilor. Mascota clasei, ursulețul Winnie, este prezent și la Colțul de Artă, arătându-le micilor școlari cât de importantă este arta pentru el. Un mic teatru de păpuși, un zar uriaș, o roată a culorilor sunt doar câteva dintre elementele ce stau în permanență pregătite de joacă și întregesc tabloul clasei.
Elementele vizuale cu care am înfrumusețat sala de clasă au fost schimbate periodic, funcție de anotimp sau de tema săptămânii pentru a evita apariția monotoniei. Lucrările elevilor au fost expuse în spațiul special destinat expoziției, în clasă sau pe holul din fața clasei, pentru a da tuturor ocazia de a le admira sau de a se inspira.
3.5.2. Climatul și ambientul în care se desfășoară activitatea în timpul orelor de arte vizuale depinde în primul rând de cadrul didactic și de stilul său. Maria Cristea apreciază că ,,atitudinea autoritară, figura obosită, supărată, plictisită, vocea aspră, stridentă sunt elemente nocive în activitatea didactică, în general, și distructive în activitatea de educație plastică.” O voce caldă și o atitudine relaxată pot face elevii să participe cu plăcere la orele de arte vizuale, iar calitatea învățării va crește prin cooperare și învățare activă. Un cadru didactic creativ va încuraja în permanență procesele gândirii creative și va crea un mediu educațional favorabil și stimulativ pentru învățarea activă.
În orele de arte vizuale și abilități practice am încercat să creez o atmosferă calmă, relaxată de lucru folosind un fundal sonor liniștitor precum muzica ambientală, instrumentală sau clasică. Am îmbinat învățarea cu mișcarea și am permis elevilor să lucreze stând în picioare lângă bancă sau în alt loc din clasă (pe planșa fixată pe tablă sau pe un perete), pe jos ținând planșa pe un clipboard.
Am organizat jocuri care permit schimbarea locului între copii în timp ce desenează, oferindu-le posibilitatea de a lucra în grup. Atunci când vremea a permis, am desfășurat orele în curtea școlii, iar în săptămâna destinată activităților altfel copiii au participat la o lecție în cadrul Muzeului Național de Artă al României. Desfășurarea activităților artistice într-un cadru non-formal are un rol important în stimularea creativității artistice a elevilor.
Desfășurarea activității într-un cadru relaxat, non-formal, poate crea însă rumoare în clasă. În încercarea de a evita acest lucru și de a crea un mediu școlar liniștit, am stabilit de comun acord cu copiii reguli pentru a reduce la minimum zgomotul de fond. Aceste reguli au fost afișate la loc vizibil în fața clasei, fiind cuprinse într-un ,,zgomometru”, care a fost utilizat constant pentru a indica nivelul de zgomot permis în cadrul activităților.
3.5.3. Materialele și tehnicile de lucru folosite în timpul orelor de arte vizuale și abilități practice influențează în mod direct creativitatea elevilor. Cu cât sunt mai variate și mai inedite, cu atât este stimulată creativitatea copiilor. Rolul cadrului didactic este acela de a descoperi cele mai potrivite metode, mijloace, materiale și tehnici de lucru pentru dezvoltarea gândirii creatoare și stimularea interesului elevilor pentru activitățile artistice.
Familiarizarea elevilor cu materialele și tehnicile de lucru va fi realizată treptat, sub formă de joc, respectându-se particularitățile psihologice generale și individuale ale copiilor. Însușirea tehnicilor de lucru prin exerciții-joc, prin descoperire și experimentare a noului este mai atractivă decât simpla lor comunicare și demonstrare. Jocul le va stârni copiilor curiozitatea și interesul pentru activitatea artistică.
Dintre materialele și instrumentele de lucru folosite în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice la clasa pregătitoare menționez ca fiind foarte apreciate de copii următoarele:
suporturi de lucru: hârtie (foi de bloc, cartoane, hârtii colorate, carton de răzuit );
pensule subțiri și groase;
creioane colorate;
carioca;
batoane de cretă colorată (pastel);
batoane cerate (ceracolor);
ceară albă;
culori de apă (tempera);
tuș, cerneală;
plastilină, lut;
alte materiale: materiale din natură (frunze, flori, conuri, castane, ghinde, scoici, pietricele, fructe și legume pentru ștampilare), fire și materiale textile pentru colaj, ștampile, bețe de urechi, materiale reciclate (capace de sticlă, nasturi, role de la hârtia igienica, cutii de chibrit, reviste vechi, hartie de ambalat, CD-uri, pahare de plastic, dopuri de plută, mărgele).
Un rol important pentru stimularea creativității elevilor în cadrul orelor de arte îl au tehnicile de lucru aplicate. La clasa pregătitoare am folosit următoarele tehnici de lucru specifice stimulării creativității artistice a elevilor:
Dactilopictura este o tehnică de lucru ce trezește interesul elevilor pentru activitățile artistice, stimulându-le independența și creativitatea. Aplicând acest procedeu, copiii aștern culoarea cu ajutorul degetelor. Pot utiliza mai multe culori, pot folosi un deget sau mai multe degete, iar hârtia de lucru poate fi umedă sau uscată. Prin utilizarea acestei tehnici de lucru, copiii fac cunoștință cu ,,punctul plastic” și pot organiza suprafața în diferite moduri.
Am utilizat această tehnică pentru a decora felicitări, pentru a picta flori sau diferite animale.
Tehnica amprentei și a ștampilei
Amprenta poate fi realizată cu ajutorul unor materiale din natură, cele mai folosite fiind frunzele. Culoarea este aplicată pe suprafața striată a frunzelor și apoi imprimată prin presare pe hârtie. Ștampila poate fi confecționată din cauciuc, plută, gumă, cartof, morcov.
Am folosit amprentarea cu frunze și ștampilarea cu cartofi, dop de plută, bețe de urechi și sticle de plastic.
Prin tehnica suflării am obținut lucrări deosebite prin suflarea printr-un pai a jetului de aer, în diferite sensuri, peste puncte de culoare fluide, pe fond uscat alb. Formele obținute sunt ciudate, fantastice uneori, lasând copiii să-și imagineze creaturi misterioase. Am folosit formele obținute prin această tehnică ca parte integrantă a unei compoziții (fig. 10).
Tehnica decolorării cu pic presupune colorarea planșei suport cu cerneală, iar după uscare, cu ajutorul unui pic, se desenează forma dorită.
Bucuria și entuziasmul cu care copiii au descoperit formele și au realizat planșa propusă de această tehnică i-a apropiat pe aceștia de arta plastică, stimulându-le încă o data curiozitatea și creativitatea.
Tehnica desenării cu ceară presupune realizarea unor desene simple cu ajutorul unei lumânări din ceară grasă și acoperirea cu palma pentru a se fixa ceara. Se colorează apoi planșa în acuarelă cu una sau mai multe culori. Pe măsură ce se acoperă suprafața, copiii descoperă desenul realizat cu ceară cu bucurie și mirare.
Am folosit această tehnică la clasă pentru a realiza o felicitare sub formă de ou de Paște.
Tasimetria este o tehnică ce presupune realizarea unor forme spontane prin presarea culorii. Copiii au creat fluturi prin tasimetrie simetrică. Foaia de hârtie se pliază în două părți egale, se depliază și pe prima jumătate a foii se aplică culori puțin fluide. Se pliază din nou foaia și se presează ușor, dirijând culoarea spre margine cu palma. Am prelucrat apoi forma spontană obținută cu ajutorul liniilor și punctelor. Creativitatea elevilor este antrenată prin interpretarea formelor obținute.
Tangramul este o tehnică japoneză, care presupune împărțirea unui pătrat în șapte forme geometrice (tanuri), decuparea și reasamblarea acestora sub forma unor imagini ce sugerează elemente din natură.
Copiii au realizat prin această tehnică o vulpe, adăugând apoi compoziției și alte elemente prin folosirea altor tehnici de lucru, folosindu-și astfel din nou creativitatea.
Origami este o tehnică ce presupune crearea unor forme spațiale prin plierea succesivă a hârtiei. Aceste forme trezesc interesul copiilor, tehnica dezvoltând gândirea creatoare, stimulând imaginația și favorizând spiritul inventiv. Copiii pot realiza figurine pe baza explicațiilor și a demonstrației învățătoarei, dar pot crea și singuri forme plastice simple.
Colajul este o tehnică de organizare a formelor cu ajutorul unor materiale diferite (hârtie colorată glasată sau din reviste, fire sau diferite materiale ce pot fi aplicate pe hârtie) ce pot fi tăiate sau rupte. Creativitatea elevilor este dezvoltată, aceștia fiind puși în situația de a organiza materialele primite, de a le așeza armonios și într-o manieră cât mai originală pe suportul de lucru. Tehnica poate fi folosită pentru realizarea unor felicitări, dar și în compoziții plastice mai elaborate.
Modelajul este o tehnică de lucru prin care elevii își pot exprima creativitatea artistică în numeroase ocazii, fiind foarte folosită la clasa pregătitoare deoarece dezvoltă mușchii fini ai mâinii atât de importanți în deprinderea corectă a scrisului de mână.
Am aplicat la clasă această tehnică folosind mai ales plastilina, dar și lutul pentru a confecționa mărțișoare. Subiectele abordate au fost variate, începând cu modelarea unor litere și cifre și ajungând la diferite obiecte, fructe, legume, animale, mașinării, personaje. Pentru susținerea părților componente ale obiectelor create, pot fi folosite scobitori, bețe de chibrit, sârmă.
Este o tehnică ce stimulează creativitatea, antrenează calitățile fizice și intelectuale ale elevilor și oferă acestora un bun prilej de a face mișcare.
CAPITOLUL 4
Rolul jocului didactic în orele de arte vizuale și abilități practice
4.1. Definiție. Caracteristici
Odată cu intrarea în școală, copilul nu renunță la comportamentul ludic din anii preșcolarității. Învățătorul trebuie să creeze o legătură între joc, ca tip de activitate dominantă în care este integrat copilul în perioada preșcolară și învățare, ca activitate specifică școlii.
Metoda jocurilor (metoda ludică sau învățarea prin joc) este o metodă de simulare (bazată pe acțiunea fictivă), o metodă ce presupune o activitate accesibilă de învățare ce pune în valoare și antrenează creativitatea elevilor. Este o metodă activă,extrem de atractivă pentru școlarii mici. Prin joc copilul poate rezolva diferite sarcini didactice, fără a simți că depune un efort considerabil, fără a-și da seama că munca depusă a fost una serioasă.
Vîgoțki afirma că jocul este principala manifestare a atitudinii creative a copiilor față de lumea înconjurătoare, stimulând imaginația, activând gândirea și aducând bună dispoziție.
Jocul îmbină elementele instructiv-educative cu cele distractive. Fiind o activitate voluntară, lipsită de constrângeri, jocul stimulează fantezia, iar elevii învață cu plăcere. Jocul îi motivează pe copii să desfășoare o activitate și îi ajută să-și controleze emoțiile.
Folosind jocuri didactice în timpul predării-învățării se creează un climat favorabil colaborării între copii în rezolvarea sarcinilor jocului. Cu ajutorul jocului, se pot verifica și consolida cunoștințe, priceperi și deprinderi, se pot pune bazele gândirii logice, se pot educa trăsături ale personalității creatoare. Copiii pot învăța să utilizeze corect informațiile, timpul, spațiul și materialele de lucru, își pot dezvolta spiritul de observație, spiritul critic și autocritic, divergența și convergența gândirii, flexibilitatea șj fluiditatea acesteia.
În lucrarea sa, Metode de învățământ, Ioan Cerghit apreciază că ,,încorporate în activitatea didactică, elementele de joc imprimă acesteia un caracter mai viu și mai atrăgător, aduc varietate și a stare de bună dispoziție, de veselie și de bucurie, de divertisment și de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei și a plictiselii, a oboselii. Restabilind un echilibru în activitatea școlarilor, jocul fortifică energiile intelectuale și fizice ale acestora, furnizează o motivație secundară dar stimulatorie, o prezență indispensabilă în ritmul muncii școlare.”
În practica pedagogică, jocul este considerat a fi o modalitate educativă prin care se dezvoltă activitatea mintală, senzorială, manuală, ritmică, verbală, grafică sau a exprimării plastice. Orice situație de joc poate fi ușor transformată într-o situație de învățare, jocul devenind astfel un adevărat intrument educativ și didactic.
Jocul dobândește o importantă funcție pedagogică, dacă este utilizat rațional în cadrul unei lecții. Procesul instructiv-educativ poate fi ușor transformat în joacă, dacă învățătorul utilizează în exces jocurile în timpul orelor.
Pentru a integra jocurile cu succes în activitatea instructiv-educativă este important ca învățătorul:
să cunoască multe jocuri;
să aleagă jocul potrivit ocaziei/disciplinei;
să pregătească înainte materialele necesare;
să stabilească reguli simple, care nu permit interpretări și să le explice clar, la momentul potrivit;
să încurajeze copiii, fără a se implica însă în joc;
să includă în joc toți copiii;
să lase jocul să-și urmeze cursul, neîntrerupându-l fără un motiv serios;
să încheie jocul înainte ca participanții să-și piardă interesul;
să nu se joace același joc prea des;
să evalueze corect jocul.
Elementele componente ale unui joc didactic sunt:
Scopul jocului – finalitatea generală spre care tinde jocul și care se formulează pe baza competențelor specifice din programă.
Conținutul jocului – totalitatea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor cu care copiii operează în joc.
Sarcina didactică – ce anume au de realizat copiii pe parcursul jocului pentru atingerea scopului stabilit.
Regulile jocului – concretizează sarcina didactică.
Elemente de joc – mișcarea, competiția, cuvântul, ghicirea, așteptarea, surpriza.
Pentru ca activitatea bazată pe joc didactic să fie cât mai eficientă este necesară pregătirea sălii de clasă, a materialelor, precum și a elevilor în funcție de acțiunea jocului, distribuirea materialelor, intuirea materialului didactic. Este important să existe o fișă de joc care să conțină:
tipul jocului (de mișcare/outdoor/indoor/wide-game);
categoria de vârstă;
locul de desfășurare;
durata;
obiectivele;
mijloacele de realizare (umane, materiale);
fișa tehnică (descrierea efectivă a jocului);
demersul educativ: sensibilizare, moment organizatoric, socializare, elaborare, construcție, naștere de noi interese.
Desfășurarea jocului cuprinde mai multe momente, în cadrul lor fiind folosite diferite metode.
Introducerea în joc se face prin convorbire, expunere.
Anunțarea jocului se face printr-o formă interogativă.
Explicarea jocului prin explicație și demonstrație.
Fixarea regulilor prin convorbire și explicație.
Executarea jocului – executare și aplicare.
Încheierea jocului – apreciere și evaluare.
Jocul didactic este o însumare a mai multor metode folosite de obicei la lecție și merită toată atenția în utilizarea lui în activitățile integrate la clasa pregătitoare. Jocul presupune socializare și integrare în grup. Este deci foarte importantă utilizarea lui la clasa pregătitoare, când copiii se integrează în școală. Prin joc putem descifra capacitățile psihologice, intelectuale și trăsăturile de personalitate ale micilor școlari.
4.2. Clasificarea jocurilor
Există diferite tipuri de jocuri didactice ce îmbină elementele distractive cu cele de învățare.
După conținutul și obiectivele urmărite, jocurile pot fi clasificate în:
jocuri senzoriale (vizual-motorii, tactile, auditive);
jocuri de observare a naturii;
jocuri de dezvoltare a vorbirii, de asociere de idei și de raționament;
jocuri matematice;
jocuri de construcții tehnice;
jocuri muzicale;
jocuri de orientare;
jocuri de sensibilizare (de deschidere);
jocuri pregătitoare pentru înțelegerea unor noi noțiuni;
jocuri aplicative;
jocuri demonstrative;
jocuri de creație;
jocuri de fantezie;
jocuri de memorie;
jocuri simbolice;
jocuri de îndemânare (de exerciții simple, de mișcare).
După materialul folosit, jocurile pot fi clasificate astfel:
jocuri cu materiale/fără materiale;
jocuri orale;
jocuri cu întrebări;
jocuri-ghicitori;
jocuri de cuvinte încrucișate.
În funcție de obiectele de învățământ studiate sunt:
jocul de citit, scris, socotit;
jocuri geografice, istorice, științifice;
jocuri sportive;
jocuri artistice.
După locul de desfășurare, pot fi jocuri de interior sau jocuri de exterior.
Jocuri computerizate
4.3. Jocul didactic în cadrul lecțiilor de arte vizuale și abilități practice
Metoda jocului didactic este utilizată în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice în special la școlarii de clasă pregătitoare și clasa I, dar poate fi folosită cu succes și la școlarii mai mari. Jocul ,,de-a arta” îi ajută pe elevi să descrie mai ușor ceea ce văd, doresc sau simt.
Limbajul artistic le oferă copiilor posibilitatea de a se exprima mult mai ușor decât prin comunicarea verbală. Prin intermediul culorilor ei pot transmite emoții, trăiri, sentimente, pe care nu ar reuși să le formuleze în alt mod.
Jocul îmbină spontanul cu imaginarul, aduce destindere, plăcere și bucurie. Utilizat ca metodă în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice, jocul sprijină atingerea diferitelor scopuri precum: dezvoltarea sensibilității artistico-plastice, dezvoltarea îndemânării și motricității, cunoașterea materialelor și instrumentelor de lucru, familiarizarea elevilor cu tehnici de lucru și elemente ale limbajului plastic.
Maria Cristea afirmă că ,,jocul ca metodă didactică nu este un mijloc de divertisment, ci un mijloc de cunoaștere, de învățare. Exercițiul-joc pune în fața elevilor situații noi de rezolvare a spațiului plastic, de descoperire a unor efecte expresive de forme sau culori. Jocul trebuie să fie un mijloc de stimulare a creativității copiilor. Pentru desfășurarea unui astfel de exercițiu-joc, trebuie să se stabilească tema plastică, obiectivul concret, etapele de lucru, instrumentele și materialele de lucru, timpul de finalizare propus și alte etape alese de cadrul didactic, în funcție de vârsta și priceperea copiilor.”
Jocurile didactice contribuie la dezvoltarea întregii personalități a copilului, fiind mijloace de descoperire a capacităților creatoare, dar și metode de stimulare a potențialului creativ. În cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice, metoda jocului didactic are o importantă valoare educativă, întrucât elevii își dezvoltă în acest mod atât abilitățile de a desena, picta, decupa, lipi, îndoi, coase, cât și abilitatea de a descoperi diferite soluții pentru realizarea unei teme plastice, folosindu-și astfel creativitatea. Jocul îi pune pe elevi în situații noi pe care ei trebuie să le rezolve, dând dovadă de inițiativă, voință, spontaneitate, imaginație.
Profesorul nu este doar cel care deține cunoștințe despre artă, ci este și cel care creează condiții pentru a încuraja elevii să-și folosească propriile idei pentru a face artă. Observând copiii jucându-se și folosind situații familiare acestora, profesorii pot stimula creativitatea elevilor. Aducând joaca în orele de arte vizuale și abilități practice, învățătorul îi ajută pe copii să gasesească arta în locuri obișnuite, familiare, accesibile tuturor.
Titlul fiecărui joc poate include o anumită problemă de limbaj plastic și are rolul de a stârni curiozitatea copiilor. Pentru a fi integrat cu ușurință în predare este important să stabilim o legătură între conținuturile jocurilor și cunoștințele transmise în cadrul altor discipline.
După gradul de imitare a realității, jocurile pot fi:
Jocuri didactice nesimulate în cadrul cărora copiii rezolvă exerciții-joc date la o anumită temă plastică într-o atmosferă liberă, relaxată, care aduce satisfacție (rebusuri, ghicitori)
Jocuri didactice simulate – modele situaționale formalizate, a căror structură este dată de reguli. Sunt jocuri în care acțiunile realizate de elevi sunt similare celor din viața cotidiană și includ o sferă cuprinzătoare de priceperi și cunoștințe. Sunt jocuri structurate, jocuri cu structură mobilă, jocuri situaționale, dramatizări.
Fiind o tehnică atractivă de explorare a realității, metoda jocului didactic poate fi folosită cu succes în cadrul oricărei lecții de arte vizuale și abilități practice, în orice clasă a ciclului primar.
În funcție de scopul urmărit, aceste jocuri pot fi grupate astfel:
Jocuri de recunoaștere, descoperire, sortare, diferențiere;
Jocuri pentru exersarea unor tehnici de lucru;
Jocuri pentru identificarea elementelor de limbaj plastic.
4.3.1. Jocuri de recunoaștere, descoperire, sortare, diferențiere
Sunt jocuri simple ce pot fi utilizate pentru identificarea culorilor primare/binare, a culorilor calde/reci, a tonurilor sau nuanțelor unei culori, jocuri pentru descoperirea și sortarea materialelor și instrumentelor de lucru, dar și de diferențiere a acestora în funcție de caracteristicile lor, jocuri pentru identificarea unor operații simple la care a fost supus un material.
Aceste jocuri pot fi incluse în diferite momente ale lecției: captarea atenției, reactualizarea unor cunoștințe, transmiterea noilor conținuturi, evaluare. Voi descrie câteva dintre jocurile ce pot fi folosite în activitatea la clasă, precizând titlul jocului, scopul, sarcina didactică, materialele didactice folosite și modul de desfășurare.
Titlul: Trăistuța fermecată
Scopul: – recunoașterea unui obiect după formă și textură;
– identificarea utilității unor materiale și instrumente de lucru;
– dezvoltarea limbajului și a imaginației creatoare.
Sarcina didactică: Scoate un obiect din trăistuță, descrie-l, spune cum se numește și ce poți face cu el!
Materiale didactice: săculeț de pânză, diferite materiale și intrumente folosite în orele de arte vizuale și abilități practice (pensulă, creioane colorate, pahar, tuburi de culoare, hârtie creponată, coală de hârtie, carton, burete, frunze, castane, ghinde, dop de plută, etc), eșarfă.
Desfășurarea jocului: Un copil este legat la ochi cu o eșarfă. Un alt copil ține trăistuța în care se află materialele și intrumentele de lucru. Copilul legat la ochi extrage din săculeț un obiect, iar celălalt copil îl întreabă: Ce-ai găsit în trăistuța fermecată?. Copilul ghicește, apoi este rugat să descrie obiectul și să spună ce poate face cu el. Învățătorul va explica elevilor că descrierea trebuie să fie cât mai amanunțită, folosind un limbaj cât mai expresiv. Exemplu: Am găsit în trăistuță un obiect din lemn, care are în capăt niște peri moi. Cred că este o pensulă. Cu ea pot picta un copac înalt și floricele colorate.
Titlul: Misteriosul obiect
Scopul: – identificarea unui obiect după caracteristici aflate prin întrebări.
Sarcina didactică: Ghiciți obiectul la care m-am gândit, adresând întrebări!
Materiale didactice: materiale și instrumente de lucru specifice artelor plastice
Desfășurarea jocului: Învățătorul le spune copiilor că s-a gândit la un obiect care poate fi folosit în orele de arte vizuale și abilități practice. Aceștia trebuie să afle la ce obiect s-a gândit, adresând întrebări despre caracteristicile acelui obiect (culoare, formă, textură, utilitate). Învățătorul va răspunde cu ,,DA” sau ,,NU”. După ghicirea obiectului, acesta este prezentat.
Titlul: Cenușăreasa
Scopul: – identificarea caracteristicilor unor materiale de lucru și sortarea lor în funcție de acestea.
Sarcina didactică: Ajutați-o pe Cenușăreasa să pună în coșulețe diferite, materiale de același fel!
Materiale didactice: materiale de lucru diferite (hârtie, materiale din natură, materiale reciclabile), coșulețe, cutii, borcane, etichete cu imagini, imagini din povestea ,,Cenușăreasa”, cronometru.
Desfășurarea jocului: Copiii sunt grupați în echipe. Fiecare echipă primește coșulețe, cutii, borcănele, etichete cu imagini și un coș mare cu diferite materiale de lucru. Ei vor grupa materialele în funcție de imaginile de pe etichete în: Materiale care pot fi tăiate cu foarfecele, Materiale roșii/albastre/galbene, Materiale care se pot rupe, Materiale transparente, Materiale din metal, Instrumente ascuțite, Materiale mai mari decât o palmă, Obiecte care se pot coase, Materiale ușoare ce pot fi purtate de vânt etc.
Titlul: Trusa de….copaci
Scopul: – observarea unor caracteristici ale materialelor de lucru întâlnite în natură;
– identificarea formei frunzelor unor copaci;
– asocierea formei frunzelor cu alte forme reale sau imaginare;
– familiarizarea cu noi tehnici de lucru (amprentare).
Sarcina didactică: Folosiți frunzele și celelalte materiale adunate în cutie pentru a realiza un desen cât mai original. Dați un titlu desenului!
Materiale didactice: cutie, coli albe, diferite frunze, crengi, acuarele, pensule
Desfășurarea jocului: Jocul se va desfășura la început în curtea școlii. Elevii vor observa forma frunzelor și a coroanei copacilor întâlniți. Vor aduna într-o cutie frunze, crenguțe sau alte materiale naturale. Fiecare copil va spune cu ce se aseamănă una dintre frunzele adunate. Cu ajutorul frunzelor, elevii vor realiza prin amprentare un desen la alegere. Copiii vor transforma fiecare frunză într-o nouă formă.
Titlul: Ghemul de cuvinte
Scopul: – explorarea materialelor naturale;
– dezvoltarea exprimării verbale, atenției, memoriei, creativității.
Sarcina didactică: Observați cu atenție obiectul ,,călător” și spuneți ceva ce v-a impresionat la el. Când obiectul ajunge din nou la voi, adaugați două-trei cuvinte sau o idee, continuând ceea ce a spus colegul anterior. Ghemul de cuvinte va țese un tablou imaginar al obiectului ales.
Materiale didactice: diferite materiale din natură
Desfășurarea jocului: Jocul se poate desfășura afară sau în sala de clasă. Copiii vor sta așezați în cerc. În mijloc va sta un coș cu materiale din natură. Este ales un obiect, care trece pe la fiecare copil. Aceștia îl observă cu atenție. Apoi i se enumeră însușiri, proprietăți cât mai diferite și creative. Fiecare copil va spune o însușire, de preferat ceva ce i-a impresionat legat de aspect sau de ceea ce știu despre el. Următorul nivel al jocului presupune ca fiecare copil din cerc, când primește din nou obiectul, propune două-trei cuvinte sau o idee nouă, care să continue logica celor spuse de colegul anterior. Obiectul ales se înfășoară într-un ,,fir” lung de cuvinte și se transformă în ,,ghem”. Copiii sunt încurajați să găsească proprietăți cât mai neobișnuite. Va ieși o poveste interesantă despre un obiect real, care poate fi transpusă apoi într-un desen.
Titlul: Hora culorilor
Scopul: – identificarea culorilor principale (primare).
Sarcina didactică: Pictați steagul României!
Materiale didactice: Figurine din hârtie în cele trei culori (roșu, galben, albastru), coli albe, bețe de frigărui, acuarele, pensule, farfurii de plastic, CD-player.
Desfășurarea jocului: Copiii sunt împărțiți în trei grupe, în urma extragerii unor figurine de hârtie care este lipită pe fiecare copil. Se grupează în funcție de culoare. Profesorul le propune copiilor să asculte Hora Unirii. Se organizează trei hore, așezând alternativ cele trei culori (roșu, galben, albastru). Copiii observă că au alcătuit steagul României. Se discută despre semnificația fiecărei culori și despre faptul că acestea nu pot fi obținute din amestecul altor culori, de aceea se numesc culori principale sau primare. Copiii primesc apoi câte un steguleț de pictat.
Titlul: Puii culorilor
Scopul: – identificarea culorilor binare și a modului în care au fost obținute;
-familiarizarea cu tehnica dactilopicturii.
Sarcina didactică: Transformați urmele lăsate de degețele în mici animăluțe cu pui!
Materiale didactice: acuarele, ștampile, bureței, creioane colorate, șervețele umede
Desfășurarea jocului: Copiii vor lucra în grupe de câte 3 pentru a împărți materialele de lucru. Primesc pe o farfurioară de plastic cele trei culori primare. Vor lăsa urma degetelor mari cu două culori primare, iar în mijloc vor suprapune amprenta degetelor mici, amestecând în felul acesta cele două culori și obținând o culoare secundară. Vor obține astfel prin tehnica dactilopicturii trei grupe de câte trei forme și culori, pe care le vor transforma în animale cu pui, adăugând cu creionul urechi, nas, membre, coadă. Desenul va fi finalizat adăugând și alte elemente.
Titlul: Roata culorilor
Scopul: recunoașterea culorilor primare/binare, calde/reci, tonurilor, nonculorilor
Sarcina didactică: 1. Numiți culoarea, apoi dați exemplu de trei obiecte care au acea culoare și cinci obiecte care se pot colora cu ea.
2. Ce fel de culoare este? Care sunt celelalte culori din familia ei? Folosiți-le într-un desen.
Materiale didactice: o roată de lemn pe care sunt cuprinse toate culorile primare/binare, tonuri ale culorilor (închise/deschise), nonculori.
Desfășurarea jocului: Elevii se împart în patru grupe. Un reprezentant al grupei învârte roata, care se oprește la o culoare. Este numită culoarea. Fiecare grupă denumește apoi trei obiecte ce au culoarea aleasă de roată și cinci obiecte care se pot colora cu ea (sunt încurajate și ideile ce contrastează cu realitatea). La a doua probă, se învârte din nou roata și un alt copil spune ce fel de culoare a primit: principală, secundară, caldă, rece, închisă, deschisă. Dacă o echipă nu știe răspunsul, poate fi dat de altă echipă, aceasta fiind punctată. Câștigă grupa care a dat cele mai multe răspunsuri corecte și este răsplătită cu aplauze și premii simbolice.
Copiii vor realiza apoi un desen în care vor utiliza trei culori ce fac parte din categoria culorii alese de roată. (primare, secundare, reci, calde).
Titlul: Puzzle de toamnă
Scopul: – recunoașterea culorilor calde, specifice anotimpului toamna;
-armonizarea culorilor într-un tablou ce include un puzzle și frunze uscate, lipite sub formă de ramă.
Sarcina didactică: Realizați un tablou de toamnă cu ajutorul frunzelor uscate și al unui puzzle.
Materiale didactice: frunze uscate de diferite culori, lipici, foarfece, fișă cu mini-puzzle, foi colorate, CD-player.
Desfășurarea jocului: Zâna Toamnei a lăsat un puzzle ce trebuie decupat, apoi asamblat și lipit pe o altă foaie colorată. Din frunzele căzute din trena ei, veți face o ramă pentru tablou. Numiți culorile tabloului vostru. Ce fel de culori sunt? Copiii lucrează ascultând muzică.
Titlul: Mărul din livadă
Scopul: – recunoașterea culorilor primare, calde;
-exersarea ruperii libere a hârtiei și a lipirii sub formă de mozaic.
Sarcina didactică: Rupeți hartia colorată de culoare roșie sau galbenă și lipiți în conturul mărului bucățile obținute.
Materiale didactice: hârtie colorată, lipici, un pom mare de carton pictat
Desfășurarea jocului: Învățătoarea citește o ghicitoare al cărei răspuns este ,,mărul”.
Este foarte rotunjor,
Roșu, verde, gălbior.
Parcă-i minge, dar nu sare
Și codiță mică are.
Parfumat, dar și gustos
El mă face sănătos.
Sunt prezentate apoi materialele de lucru și tehnica ce va fi folosită. Sunt identificate cele două culori primare (roșu și galben).
4.3.2. Jocuri pentru exersarea unor tehnici de lucru
Jocurile utilizate în activitatea la clasă au fost create pornind de la temele unităților de învățare din planificarea calendaristică. Sunt jocuri despre animale, anotimpuri, sărbători, evenimente din viața copiilor, medii de viață, povești. Prin joc am urmărit familiarizarea copiilor cu anumite tehnici de lucru, dezvoltarea imaginației și stimularea creativității, aducând totodată în atenția acestora și elementele de limbaj plastic. Jocurile didactice au sprijinit predarea integrată și au adus în clasă buna dispoziție.
Titlul: La magazinul de animale
Scopul: – exersarea tehnicii de lucru ,,Origami”;
-confecționarea unei jucării.
Sarcina didactică: Confecționați din hârtie un motănel și decorați-l pentru a putea să-și găsească un stăpân.
Materiale didactice: jucării de pluș (câini, pisici, iepurași), teatru de păpuși, hârtie colorată, lipici, șablon pisică carton, ochișori mobili, panglică, paiete, hârtie creponată.
Desfășurarea jocului: Se amenajează în fața clasei un magazin de animale. Motănelul Miaunel (marionetă de mână) le povestește celorlalte jucării că este supărat fiindcă nu îl cumpără nimeni. Copiii vor mânui pe rând celelalte jucării, dându-i diferite sfaturi motanului în legătură cu aspectul lui exterior și cum ar putea să se înfrumusețeze pentru a atrage atenția și a-și găsi stăpân.
Motanul le spune copiilor că vor confecționa și ei câte o pisicuță pe care vor încerca să o înfrumusețeze cu ajutorul materialelor pe care le vor avea la dispoziție.
Pisicuțele create vor ajunge la magazinul de animale, alături de Miaunel.
Se explică etapele realizării capului pisicii, folosind tehnica origamii. Capul se lipește de șablonul pisică, ce reprezintă corpul acesteia care va fi apoi decorat cât mai creativ.
Titlul: Găsește vulpoiul!
Scopul: – familiarizarea cu tehnica ,,Tangram”;
-dezvoltarea atenției și imaginației.
Sarcina didactică: Găsiți vulpoiul, apoi ajutați-l să-și cunoască frații confecționându-i din hârtie!
Materiale didactice: planșă cu animalele din ogradă, planșă cu animalele transformate în figurine Tangram, foi colorate, foarfece, lipici, dopuri de plută, tempera.
Desfășurarea jocului: ,,Vulpoiul cel viclean s-a ascuns în ogradă. A promis că nu va mai mânca pui în viața lui, dacă îl veți găsi. Pentru început vă propune să-l căutați în imaginea desenată pe planșa de la tablă. Fiindcă-i place să se joace, a desenat animalele folosind forme geometrice. Puteți spune unde s-a ascuns acum?” Copiii găsesc vulpea pe prima planșă, observă figurinele tangram de pe cea de a doua planșă, încercând să identifice animalele reprezentate. Vor realiza apoi prin tehnica Tangram o vulpe, iar prin tehnica ștampilării cu dopul de plută puișorii. Sunt încurajați să adauge cât mai multe elemente în lucrare.
Titlul: Ajută rățuștele să plece în țările calde!!
Scopul: – dezvoltarea îndemânării;
-familiarizarea cu tehnica amprentei și ștampilei.
Sarcina didactică: Ajutați rățuștele să plece de pe lac, apoi pictați una folosind un cartof și o frunză!
Materiale didactice: rățuște de carton cu magnet, un lac confecționat din carton albastru, undițe cu magnet, foi de desen, tempera, pensule, farfurioare, pahare, jumătăți de cartof, frunze
Desfășurarea jocului: Elevii sunt grupați în 6 echipe. Fiecare echipă primește câte o undiță cu magnet, 6 rățuște de carton cu magnet, o coală de carton albastru reprezentând lacul. Vor prinde pe rând rățuștele, contra cronometru. Câștigă echipa care a prins cele mai multe rațe. Aceștia vor veni să descopere materialele cu care vor lucra pentru a realiza și ei rățuște pe lac. Se explică modul de lucru. La sfârșitul orei se organizează o mini-expoziție.
Titlul: La fabrica de jucării
Scopul: – exersarea tehnicii colajului și a altor tehnici de lucru (decupare, mototolire, tăiere, lipire, rupere);
-dezvoltarea creativității.
Sarcina didactică: Imaginați-vă cum ar arăta un elefant de pluș plictisitor dacă l-am îmbunătăți. Transformați jucăria primită, adăugându-i noi elemente, astfel încât să devină o jucărie cât mai interesantă și mai atractivă.
Materiale didactice: marionetă confecționată din materiale reciclabile, imagini cu diferite jucării (cât mai neatractive), hârtie creponată, mărgele, biluțe, diferite materiale reciclabile (capace de plastic, hârtie de la ambalaje folosite, resturi de pânză, fire, role de carton ), lipici, creioane colorate, coli de carton.
Desfășurarea jocului: Învățătoarea le face cunoștință elevilor cu ,,JUCĂRILĂ”, o marionetă confecționată din materiale reciclabile (fig.22). Acesta le spune copiilor că lucrează într-o fabrică de jucării în care sunt foarte mulți adulți, însă nu sunt deloc copii. Uneori adulții nu își mai amintesc cum se jucau ei când erau copii și de multe ori nu știu exact ce jucării mai sunt pe placul celor mici. De aceea ei au nevoie de ajutorul și de ideile lor.
Marioneta le arată copiilor imaginea unui elefănțel de pluș de culoare gri. Îi roagă apoi să găsească și să spună cât mai multe îmbunătățiri pe care cei de la fabrica de jucării să le facă elefănțelului, astfel încât acesta să devină o jucărie mai interesantă și mai atractivă. Le spune că cei care lucrează la fabrică pot face orice fel de modificări, cu materiale diferite, fiind necesare cât mai multe soluții.
Jucărilă le arată apoi copiilor alte jucării de la fabrică ce au nevoie de îmbunatățiri și îi roagă să adauge cât mai multe și mai interesante elemente pentru ca jucăria să fie mai atractivă. Le spune că au pe bancă materialele și instrumentele necesare, pe care le pot folosi într-un mod cât mai creativ realizând astfel un colaj. Le cere să se gândească și la un titlu pentru lucrarea lor. La sfârșitul activității va fi organizată o expoziție cu jucăriile create de copii.
Titlul: Hocus-pocus
Scopul: – familiarizarea cu tehnica decolorării cu pic.
Sarcina didactică: Desenați castelul de gheață al prințesei, folosind cerneala, burețelul și bagheta magică (picul).
Materiale didactice: castel de carton, figurine (prințese, prinț, balaur), călimară, pic, burețel.
Desfășurarea jocului: Învățătoarea începe cu o scurtă poveste, ajutându-se de figurinele de plastic și castel. ,,Într-o zi, un balaur înspăimântător, înfuriat că împăratul nu-i dă fata de soție, a vrut să se răzbune. A început să împrăștie flăcări pe nări ca să topească castelul de gheață. Daaaaaar……surpriză! În locul flăcărilor roșii, pe nări scotea un fel de apă albastră. (Învățătoarea picură pe o foaie albă cerneală.) Prințesa a luat un burete să șteargă, dar nu a reușit decât să umple podeaua cu albastru. Și-a adus aminte, că nașa ei, zâna bună, i-a lăsat o baghetă magică. (Învățătoarea ia picul.) A rostit formula magică și, ca prin minune, pata albastră a început să dispară. Puteți desena și voi asemenea prințesei.”
Titlul: Cu ochișorii iscodesc, primăvara o observ!
Scopul: – exersarea tehnicii pensulației, a ștampilării și a dactilopicturii;
-dezvoltarea atenției.
Sarcina didactică: Observați cu atenție fișa, apoi folosiți binoclul pentru a găsi primăvara în sala de clasă. Pictați un copăcel de primăvară!
Materiale didactice: fișă de lucru (anexa 2), un binoclu, decorul de primăvară din sala de clasă, pensule, tempera, bețe de urechi, ștampile.
Desfășurarea jocului: Copiii observă cu atenție fișa de lucru și identifică cât mai multe elemente de primăvară, pe care le descriu cât mai detaliat (ex: crenguțe cu flori albe, flori în culorile curcubeului, puișori galbeni ca soarele, nori încărcați de apă, ouă colorate). Vor primi apoi, pe rând, un binoclu de jucărie cu care vor identifica cât mai multe ,,semne” de primăvară din decorul sălii de clasă (copac cu flori, iarbă, diferite flori, păsări, insecte). Vor picta un tablou de primăvară . Vor înfrumuseța tabloul cu ajutorul ștampilelor și al dactilopicturii.
Titlul: Ce-ai în burtă, Domnule Ou?
Scopul: – familiarizarea cu tehnica desenării cu ceară;
-exersarea tehnicii decupării, îndoirii, lipirii
Sarcina didactică: Prindeți mingea și întrebați-l pe Domnul Ou ce materiale are în burtă. Decorați ouă de Paște.
Materiale didactice: ou mare de plastic care se desface, minge, fișă de colorat, bucățele de ceară albă, tempera, pensule.
Desfășurarea jocului: Învățătoarea îl prezintă pe Domnul Ou (un ou uriaș de jucărie care se desface). Ea le spune că acesta a înghițit mai multe materiale. Aruncă mingea unui copil. Dacă
o prinde, acesta va adresa oului întrebarea : ,,Ce-ai în burtă, Domnule Ou?”. De fiecare dată când este întrebat, oul este deschis și scoate, pe rând, câte un obiect. Oul le va adresa copiilor întrebări despre materialele pe care le descoperă (ex: Ce vom face cu bucățica de ceară?). Prin joc, copiii vor afla modul în care vor decora ouă. Activitatea se desfășoară într-o zi dedicată Paștelui.
Titlul: La cumpărături
Scopul: – exersarea tehnicii modelajului (presare, modelare) și a formei ca element de limbaj plastic;
-dezvoltarea imaginației.
Sarcina didactică: Puneți în coș cât mai multe cumpărături modelate din plastilină.
Materiale didactice: planșe de joc ,,coș de cumpărături”, cartonașe ,,articole de cumpărat” pe care sunt desenate forme (sferă, cub, cuboid) și culori, plastilină, planșeta de lucru, șabloane, forme.
Desfășurarea jocului: Copiii se împart în grupe de câte 6. Fiecare copil primește o planșă de joc ,,coș de cumpărături”. Fiecare grupă primește câte 18 cartonașe ,,articole de cumpărat”. Cei 6 copii din fiecare grup extrag câte un cartonaș. Dacă este un cartonaș pe care este desenată o formă, modelează un obiect ce are forma asemănătoare celei extrase. Dacă extrage un cartonaș culoare, trebuie să modeleze un obiect de acea culoare, având posibilitatea de a folosi unul din șabloanele sau formele primite. Pun cele 6 cartonașe deoparte și extrag altele. Când s-au terminat cartonașele, se pun din nou la mijlocul mesei și se amestecă pentru o nouă extragere. La sfârșitul jocului, copiii vor încerca să ghicească ce au modelat colegii de la alte echipe.
4.3.3.Jocuri pentru identificarea elementelor de limbaj plastic
Titlul: Jocul punctelor, formelor și-al petelor
Scopul: – familiarizarea cu elemente de limbaj plastic (punct, formă, pată);
-dezvoltarea atenției și imaginației.
Sarcina didactică: Pictați puncte, cercuri, pete. Transformați desenul într-o grădină. cu flori.
Materiale didactice: coli mari de hârtie, pensule de diferite grosimi, tempera, apă, pahare, CD-player.
Desfășurarea jocului: Copiii sunt organizați în echipe de câte 6. Fiecare copil primește un pahar cu o culoare diferită și o pensulă. Vor lucra stând în picioare pe o coală mare.
În prima parte a jocului, învățătorul dă copiilor următoarele instrucțiuni:
Pictați un punct mic, apoi schimbați locul cu cel al colegului. (Când schimbă locul, copiii se rotesc în sensul mișcării acelor de ceasornic).
Pictați un punct puțin mai mare, apoi schimbați locul.
Desenați un punct și mai mare. Folosiți tot spațiul din dreptul vostru, pictând puncte și mai departe de locul unde stați. Schimbați locul.
Desenați un punct mai mare, mai departe. Schimbați locul.
Pictați un cerc, apoi schimbați locul.
Pictați un cerc mai mare/ un cerc și mai mare/ cel mai mare cerc. Schimbați locul.
Ridicați pensula deasupra planșei și lăsați-o să cadă pe foaie. Schimbați locul. Repetați!
Învățătorul continuă, dar instrucțiunile se dau mai rapid, elevii schimbând locul de fiecare dată:
Desenați puncte pe un punct/ puncte într-un cerc / puncte în jurul unui cerc/ puncte pe cerc/ puncte în jurul unei pete/ un cerc în jurul unui cerc.
Jocul continuă până s-a umplut spațiul suficient. Elevii sunt rugați să privească cu atenție desenul și să mai adauge un singur element care să completeze imaginea. (punct, cerc, pată).
În partea a doua a jocului, planșele vor fi lipite pe tablă sau pe unul dintre pereții clasei. Învățătorul îi întreabă cu ce seamănă ceea ce au desenat. Vor transforma apoi punctele, cercurile, petele, în flori, adăugând tulpini, frunze, iarbă. Desenul rezultat va fi un câmp cu flori sau o grădină. Partea a doua a jocului se va desfășura pe fond muzical.
Titlul: Fluturașul călător
Scopul: – obținerea unor forme spontane prin presarea culorii;
-recunoașterea culorilor și a diferitelor pete și forme.
Sarcina didactică: Descrieți floarea pe care s-a oprit fluturașul. Pliați foaia în două, picurați tempera pe prima jumătate a foii și apoi presați.
Materiale didactice: fluture colorat, flori pe care sunt desenate diferite forme, pete (inimă, cerc, pătrat), placă polistiren, tempera, foi albe, pensule, săculeț cu jetoane cu pete sau forme colorate).
Desfășurarea jocului: Învățătoarea recită următoarea poezie, ținând în mână un fluturaș colorat care zboară deasupra unei mini grădini amenajate în fața clasei (flori prinse pe un panou de polistiren, pe care sunt pictate forme sau pete de diferite culori). În acest timp, copiii dau de la unul la altul săculețul cu jetoane.
Fluturașul călător/ a pornit în zbor/ spre grădina colorată,/ cu parfum înmiresmată./ Florile, prietenoase,/ îl întâmpină voioase/ și-i spun: ,,-Bine ai venit,/ fluturașule iubit!!”
Fluturele a salutat florile și și-a continuat drumul.
Fluturașul din grădină,/ în a soarelui lumină,/ flutură din aripioare/ și zboară din floare în floare./ Face tumbe și dansează,/ printre flori, el se distrează.
După atâta joacă, fluturașul se odihnește.
Fluturele a obosit/ și pe-o floare s-a oprit.
Când învățătoarea a terminat de recitat ultimele versuri, săculețul se oprește. Copilul la care s-a oprit extrage un jeton pe care este desenată o formă, o pată de o anumită culoare. Ceilalți copii îl întreabă: ,,Pe ce floare s-a oprit fluturașul?”. Copilul răspunde: ,,Pe floarea cu pete albastre/ cu buline roșii, cu pătrate verzi etc”.
Jocul continuă până când fluturașul trece pe la fiecare floare.
La sfârșitul jocului, elevii pictează un fluturaș folosind tehnica tasimetriei.
Titlul: Cum arată un extraterestru?
Scopul: – identificarea unor elemente de limbaj plastic (linie, punct, formă);
-dezvoltarea creativității.
Sarcina didactică: Dați cu zarul, apoi desenați corpul, capul, ochii, mâinile și picioarele unui extraterestru!
Materiale didactice: fișa cu jocul ,,Roll a Miro Game” (anexa 3), zar, creioane cerate, foi albe
Desfășurarea jocului: Elevii vor lucra în pereche. Fiecare jucător dă cu zarul și desenează caracteristica extraterestrului în funcție de numărul afișat pe zar (întâi corpul, apoi capul, ochii și ulterior restul de forme pentru a completa desenul). La ultima aruncare a zarului, copilul va afla cele trei culori cu care va completa desenul.
Titlul: De-a astronauții
Scopul: – obținerea unor pete de culoare și a unor forme spontane;
-exersarea tehnicii acuarelei, a picturii cu sare și a tehnicii ,,Spin Art”.
Sarcina didactică: Imaginați-vă o călătorie în spațiu și descrieți ce ați văzut! Pictați planetele cu ajutorul uscătorului de salată. Pictați cerul și presărați sare cât este umed. După ce s-a uscat, lipiți planetele pictate. Puteți adăuga și alte elemente.
Materiale didactice: uscător de salată, cercuri din hârtie colorată, tempera, foi albe, burețel, sare, bandă dublu adezivă.
Desfășurarea jocului: Învățătoarea îi provoacă pe elevi să-și imagineze ce ar vedea dacă ar putea călători în spațiu. Le spune apoi că le-a adus de la ,,Clubul inventatorilor” o mașină care-i va ajuta să picteze cu viteza luminii cerculețe din hârtie colorată, care vor fi planetele din spațiu. Ei vor alege culoarea planetei. În timp ce mașina va ajuta pe rând elevii să-și picteze planetele, ceilalți vor picta spațiul și peste culoarea umedă vor presăra sare. Vor lipi apoi planetele și vor adăuga și alte corpuri cerești.
Titlul: Zaruri magice
Scopul: – identificarea unor elemente de limbaj plastic (linie, punct, formă);
-stimularea creativității.
Sarcina didactică: Dați cu zarul pentru a afla ce culori, forme, linii și puncte vor compune tabloul vostru.
Materiale didactice: trei zaruri confecționate din carton, ce au pe fețele lor 6 culori, 6 forme și 6 combinații de linii sau puncte, foi albe, creioane colorate.
Desfășurarea jocului: Copiii sunt grupați câte 6. Fiecare echipă va primi câte 3 zaruri (anexa 4). Fiecare copil va avea foi albe și creioane colorate.
Un copil din fiecare echipă dă cu ,,zarul culorilor”. Se alege astfel culoarea cu care vor lucra. Următorul copil dă cu ,,Zarul formelor”. Toți copiii din echipă desenează un obiect de acea formă, cu culoarea aleasă anterior. Învățătoarea le sugerează să nu fie în același loc pe foaie. Al treilea copil va da cu ,,Zarul liniilor și punctelor”. Copiii vor desena combinația de linii și forme dată în interiorul sau în afara ei. Dau cu zarul și ceilalți copii din echipă. Copiii vor avea desenate pe planșă două forme, două combinații de linii și puncte, în două culori. Copiii numără de la 1 la 6, fiecare având sarcina de a reține numărul său. Sunt regrupați, în funcție de numărul ales și își vor continua desenul în altă echipă decât cea inițială. În final, se refac echipele inițiale și copiii analizează desenele lor.
CAPITOLUL 5
Cercetare pedagogică
Stimularea creativității elevilor prin intermediul jocului didactic în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice
5.1. Conceptul de cercetare pedagogică
Dezvoltarea științei pedagogice și, implicit, a învățământului este legată de cercetarea pedogogică. Scopul unei astfel de cercetări ar putea consta în:
– organizarea optimă și desfășurarea eficientă a activității instructiv-educative;
– optimizarea fenomenelor pedagogice;
– introducearea și realizarea inovațiilor în învățământ.
Există mai multe definiții ale cercetării pedagogice, mai mult sau mai puțin pertinente. Definiția unanim acceptată este aceea care afirmă că cercetarea pedagogică ,,este o strategie desfășurată în vederea surprinderii unor relații noi între componentele acțiunii educaționale și a elaborării pe această bază a unor soluții optime ale problemelor pe care le ridică procesul educațional, în conformitate cu exigențele sociale și cu logica internă a desfășurării lui.”
Din acest punct de vedere, cercetarea pedagogică are caracter prospectiv, adică vizează dezvoltarea personalității elevului din perspectiva exigențelor dezvoltării sociale și proiectează tipul de personalitate necesar în viață.
Apoi, cercetarea pedagogică trebuie să fie continuu ameliorativă, adică ea trebuie să determine, prin intervențiile sale modelatoare, optimizarea actului pedagogic.
Cercetarea pedogogică este, prin urmare, o formă a cercetării științifice care are ca scop explicarea, optimizarea, ameliorarea și inovarea în domeniul educației, adică îmbunătățirea calitativă a sistemului și a procesului de învățământ. Este un tip special de cercetare științifică care valorifică metode generale adaptate și particularizate la domeniul educațional.
Din perspectivă postmodernă cercetarea pedagogică reprezintă o ,,activitate de conducere managerială a sistemului și procesului de învățământ proiectată și realizată în mod special pentru reglarea și autoreglarea acțiunii educaționale.”
Principalele caracteristici ale cercetării pedagogice sunt:
caracterul ameliorativ: prin cercetarea pedagogică se urmărește optimizarea și eficientizarea activităților instructiv-educative, inovarea modalităților de proiectare, organizare și desfășurare a proceselor educaționale;
caracterul prospectiv: vizează formarea și dezvoltarea personalității în perspectiva cerințelor dezvoltării sociale, a exigențelor societății;
poate avea caracter pluridisciplinar, interdisciplinar sau transdisciplinar: presupune abordarea unor aspecte, fapte, fenomene pedagogice din perspectivă pluridisciplinară, interdisciplinară sau transdisciplinară;
poate avea aspecte specifice rezultate din derularea etapelor de desfășurare, din aplicarea metodelor de investigare;
poate fi realizată de cercetători științifici, de cadre didactice implicate la diferite niveluri ale sistemului de învățământ.
Pentru a realiza această cercetare pedagogică am parcurs următoarele etape:
Etapa formulării problemei care urmează a fi cercetată
În cadrul acestei etape am selectat sursele teoretice și practice necesare investigației către o cercetare fundamentală și aplicativă. Am stabilit obiectivele cercetării pentru ceea ce trebuie aflat și îmbunățățit. Am formulat ipoteza cercetării cu caracter prognostic, de previziune. Am definit conceptele pedagogice utilizate în cercetare.
Etapa realizării cercetării propriu-zise
Aceasta a presupus: alegerea metodologiei de cercetare (metode, tehnici, mijloace de investigație, de colectare, de prelucrare a datelor), organizarea cercetării (stabilirea eșantionului, alegerea instrumentelor operaționale pentru culegerea de date și informații teoretice), evaluarea rezultatelor cercetării și redactarea concluziilor.
Etapa finalizării cercetării prin:
prelucrarea statistică a rezultatelor;
analiza de conținut a rezultatelor;
interpretarea pedagogică a rezultatelor;
valorificarea managerială a rezultatelor.
Cercetarea pedagogică descrisă în această lucrare a avut loc la Școala Gimnaziala ,,Regina Maria”, în anul școlar 2018-2019.
5.2. Obiectivele cercetării privind stimularea creativității elevilor prin intermediul jocului didactic
De-a lungul anilor petrecuți la catedră, am manifestat o preocupare constantă pentru dezvoltarea capacităților creatoare ale elevilor, folosind în acest scop în activitatea didactică o multitudine de metode și procedee. În această lucrare am ales metoda jocului didactic, ca metodă specifică de stimulare a cretivității școlarului mic în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice.
Am întocmit lucrarea metodico-științifică pentru obținerea gradului didactic I acordând o atenție deosebită următoarelor obiective generale:
1. Documentarea științifică riguroasă în ceea ce privește programa școlară a disciplinei Arte vizuale și abilități practice, particularități de vârstă ale școlarului mic și ale desenului acestuia, aspecte generale legate de creativitate și de dezvoltarea cretivității în orele de arte plastice și metoda jocului didactic.
2. Cercetarea unor metode și procedee de stimulare a creativității în cadrul lecțiilor de arte vizuale și abilități practice.
3. Selectarea și crearea unor jocuri didactice ce pot fi folosite în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice pentru stimularea creativității elevilor.
4. Găsirea unor soluții pentru remedierea problemelor identificate în practica școlară.
Pentru desfășurarea cercetării pedagogice referitoare la stimularea creativității elevilor prin intermediul jocului didactic în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice am stabilit următoarele obiective:
1. Dezvoltarea și stimularea creativității copiilor de vârstă școlară mică prin joc, mijloc de participare activă la procesul instructiv-educativ.
2. Evidențierea contribuției metodei jocului didactic în stimularea creativității elevilor în cadrul lecțiilor de arte vizuale și abilități practice.
3. Constatarea și diagnosticarea nivelului de dezvoltare a capacităților creative ale elevilor prin intermediul artei plastice, investigarea nivelului de dezvoltare a creativității prin teste psihologice și jocuri didactice.
4. Identificarea celor mai eficiente metode și tehnici plastice de stimulare și exersare a creativității școlarului mic.
5.3. Metodologia cercetării
5.3.1. Ipoteza de lucru
În încercările sale de a-și perfecționa munca, orice cadru didactic găsește o schimbare favorabilă în adoptarea unor strategii didactice variate pentru atingerea obiectivelor operaționale propuse. Această posibilitate trebuie considerată, din perspectiva cercetării, ca o ipoteză de lucru.
Ipoteza trebuie verificată în condiții de control științific, care să ateste sigur eficiența procedeului nou încercat sau imaginat, să demonstreze existența relației dintre datele problemei în studiu.
O ipoteză presupune în prealabil ridicarea unei probleme, punerea unei întrebări în legătură cu procesul intructiv-educativ observat. Ea există numai în conexiune cu problema care se impune a fi cercetată de către cadrul didactic care își observă munca în perspectiva perfecționării ei, a inovației.
După ce ipoteza a fost stabilită, urmează testarea sau verificarea ei prin organizarea activității educative practice în concordanță cu cele implicate în ipoteză. Pe parcursul acestei testări sau verificări se pot aduce unele corective ipotezei, concomitent cu unele modificări în desfășurarea activității practice, astfel încât să se asigure o probabilitate cât mai mare în confirmarea sau adeverirea ipotezei și să se reducă la minimum riscul infirmării ei. Cercetătorul trebuie să urmărească pe tot parcursul desfășurării cercetării concordanța dintre ipoteză și rezultatele parțiale obținute în vederea coordonării lor relative. Ipoteza în cercetarea pedagogică trebuie să asigure un echilibru între scopul acțiunii educaționale, desfășurarea ei și rezultatul obținut.
Am pornit de la faptul că jocul și desenul sunt două dintre activitățile preferate ale copiilor de vârstă școlară mică. Atât jocul, cât și arta au un rol important în dezvoltarea creativității elevilor, provocându-i pe aceștia să găsească soluții în situații noi, să comunice unii cu alții, să se exprime cu ușurință și să se integreze mai ușor în activitatea școlară.
Ipoteza de lucru de la care am pornit în realizarea cercetării mele este următoarea:
Dacă se utilizează într-o pondere și o diversitate mai mare jocul didactic ca metodă de predare-învățare-evaluare în cadrul lecțiilor de arte vizuale și abilități practice, atunci elevii vor parcurge cu mai multă plăcere conținuturile prevăzute în programa școlară, ceea ce va duce la stimularea și dezvoltarea creativității acestora.
5.3.2. Tipul de cercetare
Am desfășurat o cercetare pedagogică practic-aplicativă, ce abordează o problematică mai restrânsă din domeniul didacticii, cu o aplicabilitate practică imediată, respectiv metoda jocului didactic aplicată în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice în vederea stimulării creativității elevilor.
Semnificativ pentru un asemenea tip de cercetare este faptul că ea se înscrie în perimetrul activității instructiv-educative practice și urmărește ca prin rezultatele sale să contribuie la îmbunătățirea și îmbogățirea modalităților concrete de acțiune, prin descrierea detaliată a ,,unei anumite situații, a unui anume proces intructiv-educativ, a factorilor și implicațiilor acestora când operează în proces.” De regulă, această cercetare îmbracă forma anchetei, urmărind să surprindă starea de fapt, să radiografieze fenomenul așa cum se prezintă el în momentul respectiv. Ea vizează, de asemenea, introducerea unor inovații cu scopul îmbunătățirii rezultatelor activității instructiv-educative.
Din punct de vedere metodologic, cercetarea desfășurată este una experimentală, ce presupune provocarea intenționată a unor fenomene educaționale și se finalizează cu descoperirea unor relații cauzale și legități caracteristice activității educaționale. Acest tip de cercetare declanșează acțiuni educaționale originale, rezultatele acestora fiind înregistrate și prelucrate pentru a demonstra eficiența lor educativă.
Experimentarea presupune determinarea cantitativă, prin măsurare, a fenomenelor investigate, oferind posibilitatea evidențierii obiective a eficienței noilor tehnologii didactice. Șansele generalizării rezultatelor obținute sunt mai mari. Aplicarea nu se face în mod mecanic, în acest proces jucând un rol important și personalitatea cadrului didactic.
5.3.3. Metode de cercetare
Desfășurarea unei cercetări pedagogice implică utilizarea unui ansamblu de metode, procedee și tehnici de cercetare. Metoda reprezinată modalitatea principală de descoperire a adevărului, procedeul reprezintă un detaliu particular al metodei, iar tehnicile sunt formele concrete pe care le îmbracă metoda. În cercetarea pedagogică se utilizează metode și procedee din sfera metodologiei generale, ca de exemplu observația și experimentul și metode și procedee aparținând sferei metodologiei particulare, proprii domeniului educației, ca de exemplu metoda cercetării produselor activităților elevilor. În cercetarea pedagogică, metodele nu se utilizează izolat, ci integrate în sisteme metodologice, în cadrul cărora acestea interacționează și se completează unele pe altele.
În cercetarea pedagogică pe care am efectuat-o am folosit atât metode de culegere a datelor, cât și metode de prelucrare a acestora: metoda observației, conversația, experimentul pedagogic, metoda testelor, metoda analizei produselor activității, metode constatative (de colectare a datelor necesare cercetării), metode de măsurare a datelor procurate (metoda ordonării, metoda comparării produselor activității), metode de evaluare (numărare, scări de evaluare), metode de prezentare și prelucrare statistică (tabel de rezultate, reprezentări grafice).
Experimentul pedagogic este o metodă ce presupune crearea unei situații noi prin introducerea unor modificări în desfășurarea acțiunii educaționale cu scopul verificării ipotezei de lucru. Pe baza rezultatelor înregistrate și a măsurării efectuate, se apreciază validitatea intervențiilor ce s-au aplicat.
Experimentul prezentat în această cercetare pedagogică s-a desfășurat în trei faze :
Faza prealabilă – selectarea eșantionului de elevi, înregistrarea unor date privind mediul socio-educativ de proveniență, vârsta elevilor și nivelul de dezvoltare cognitivă și psihică al acestora, precum și stabilirea strategiei desfășurării experimentului.
Faza administrării – aplicarea unui test psihologic inițial pentru determinarea factorilor intelectuali ai creativității eșantionului de elevi, desfășurarea lecțiilor de arte vizuale și abilități practice pe baza metodei jocului didactic pentru stimularea și dezvoltarea creativității elevilor și aplicarea unui test psihologic final, asemănător celui inițial, pentru evidențierea rolului jocului didactic în dezvoltarea creativității.
Faza înregistrării rezultatelor – înregistrarea modificărilor produse în urma experimentului și stabilirea diferențelor dintre testul inițial și cel final.
Metoda observației constă în urmărirea sistematică a faptelor educaționale așa cum se desfășoară ele în condiții obișnuite. Constă în înregistrarea datelor așa cum se prezintă, cercetătorul așteptând ca ele să se producă pentru a le putea surprinde. Am folosit metoda în toate etapele cercetării, însoțind, de obicei, toate celelalte metode. Cu ajutorul observației am urmărit intenționat, conștient și sistematic, după un plan stabilit în conformitate cu un scop precis, realizarea obiectivelor propuse. Observația a fost pasivă, fără a mă implica în activitatea de creație a copiilor.
Metoda analizei produselor activității elevilor și a cercetării documentelor are ca scop relevarea unor trăsături ale personalității elevilor prin prisma obiectivării ei în produsele muncii la clasă (desene, picturi, colaje, jucării confecționate), cât și unele aspecte ale procesului de educație așa cum se oglindesc ele în diferite documente (programa școlară, planificare calendaristică, planuri de lecții).
Această metodă mi-a oferit în special date legate de rezultatele muncii la clasă, având posibilitatea de a compara și de a urmări evoluția elevilor. Fiind cuprinse într-un portofoliu personal, lucrarile elevilor mi-au permis să urmăresc modul în care aplicarea de-a lungul întregului an școlar a metodei jocului didactic în orele de artă vizuală a influențat dezvoltarea și stimularea creativității acestora.
Metoda testelor
Testul este considerat un instrument constituit dintr-o probă sau o serie de probe elaborate în vederea înregistrării prezenței (sau absenței) unui fenomen psihic, a unui comportament sau reacție la un stimul dat. Testele standardizate respectă condiții legate de: validitate (măsoară exact ce își propun), fidelitate (permit obținerea unor performațe relativ asemănătoare la următoarea aplicație), standardizare (crează aceleași condiții pentru toți participanții la test), etalonare (prezintă un sistem de apreciere pentru răspunsurile obținute).
În cercetarea pedagogică pe care am realizat-o am aplicat Testul Torrance de gândire creativă – forma figurală (TTCT), ce reprezintă o probă pentru determinarea factorilor intelectuali ai creativității. Acesta permite evaluarea a două forme de creativitate, figurală și verbală. Forma figurală a testului se poate utiliza la toate nivelurile de vârstă, cea mai indicată fiind perioada cuprinsă între 6 și 18 ani.
Utilizarea TTCT permite măsurarea nivelului performanței creative prin intermediul a șase variabile…Fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea și elaborarea sunt variabile care se definesc în sfera gândirii pe axa convergent-divergent și sunt denumite de Guilford factori intelectuali. Ultimii doi factori sunt: rezistența la închidere prematură, care este definibilă la nivelul percepției; capacitatea de abstractizare semantică, ce se definește la nivelul originalității verbale.
TTCT – forma figurală cuprinde trei activități:
Construcția unui tablou;
Completarea de desene;
Linii paralele.
Atunci când se aplică, este indicat să se evite cuvântul ,,test” în cadrul instructajelor, fiind mai potrivite formulările ,,caiet de desene”, ,,exerciții”. Testul se va desfășura într-o atmosferă relaxată, ludică. Timpul total al testării este de 45 de minute, din care 30 de minute de lucru propriu-zis. Instructajul se adaptează în funcție de vârstă. Instructajul preliminar motivează elevii pentru probă, iar instructajele specifice celor trei activități urmăresc explicarea pașilor ce trebuie parcurși. Voi detalia cele trei activități și instructajele specifice în subcapitolul 5.5. referitor la realizarea efectivă a cercetării pedagogice.
5.4. Prezentarea subiecților implicați în cercetare
Pentru desfășurarea cercetării am folosit un eșantion experimental fix, pornind de la următoarele considerente de natură teoretică:
Eșalonul experimental are drept principală caracteristică faptul că asupra lui se acționează cu ajutorul factorului experimental, în timp, în vederea producerii unor modificări în desfășurarea acțiunii educaționale.
Folosirea eșantionului fix are ca scop strângerea de date, de mai multe ori, despre aproape aceleași probleme, de la același eșantion. Acesta se folosește atunci când se urmărește evoluția unor fenomene de-a lungul unei perioade mai lungi de timp, urmând ca, la anumite intervale de timp, să se înregistreze date în legătură cu fenomenele propuse spre a fi cercetate. Există în acest caz posibilitatea de a surprinde atât consecințele unor intervenții ce s-au efectuat pe parcurs, cât și tendințele de evoluție a respectivelor fenomene.
Clasa asupra căreia am efectuat cercetarea pedagogică (Clasa Pregătitoare C) are în componență 36 de elevi, reprezentativi pentru toate nivelurile de dezvoltare psihologică, proveniți din diferite medii sociale. Copiii au vârsta cuprinsă între 6 – 7 ani.
Caracteristicile eșantionului experimental fix sunt detaliate în tabelele de la fig. 34 și 35.
Eșantion experimental fix
Fig. 34 – Tabel prezentare eșantion
Toți elevii clasei pregătitoare sunt bine dezvoltați atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, provenind din familii organizate, implicate activ în viața școlarilor.
Starea materială și mediul familial
Fig. 35 – Tabel caracteristici eșantion fix
Datorită caracterului experimental fix al eșantionului, ceea ce elimină existența unui eșantion de control, am evaluat rezultatele pe baza obiectivelor fixate la momentul începerii cercetării și pe baza comparării rezultatelor obținute pe parcursul cercetării pedagogice cu cele de la momentul inițial.
În raport cu obiectivele cercetării pedagogice și cu caracteristicile eșantionului experimental fix am stabilit modul în care va decurge cercetarea, etapele ce vor fi parcurse, resursele materiale și temporale necesare.
Anamneza a vizat și culegerea de informații despre părinții elevilor, despre condițiile materiale și socio-culturale ale familiei, despre calitatea influențelor asupra copilului. Prin studiul documentelor personale am obținut date ce mi-au oferit o imagine completă asupra subiecților investigați. În tabelele din figurile 36 și 37 am înregistrat date privind nivelul de studii al părinților elevilor clasei pregătitoare, precum și date privind vârsta acestora.
Analizând datele din tabel, se observă că toți părinții au studii liceale și mai mult de jumătate au studii superioare. Toți părinții sunt preocupați de modul în care își educă propriul copil, oferindu-i în familie un cadru favorabil învățării.
Structura lotului după nivelul de studii al părinților investigați
Fig. 36 – Tabel studii părinți
Structura lotului de părinți în funcție de vârstă
Fig. 37 – Tabel vârstă părinți
Analizând datele înregistrate în tabel, se observă că majoritatea părinților au vârsta cuprinsă între 31 – 40 ani. Sunt părinți tineri, dar care au discernământ în privința alegerilor legate de educația copiilor, manifestându-și dragostea și dorința de a se implica activ în actul educativ. Oferă sprijin copiilor în activitatea școlară și extrașcolară, aratându-și disponibilitatea de a colabora cu învățătorul clasei de câte ori este necesar.
5.5. Desfășurarea cercetării
Reperele cercetării pedagogice efectuate au fost următoarele:
disciplina de învățământ: Arte vizuale și abilități practice;
locul de desfășurare a cercetării: Școala Gimnazială ,,Regina Maria”, sector 6, București;
durata cercetării: anul școlar 2018-2019
eșantionul: elevii clasei pregătitoare C;
tip de cercetare: practic-aplicativă, experimentală.
Cercetarea a cuprins etapa preexperimentală și experimentală.
5.5.1. Etapa preexperimentală
În această etapă m-am axat pe documentare, am stabilit cadrul conceptual al cercetării și am urmărit evaluarea inițială a elevilor clasei pregătitoare.
Pentru a stabili nivelul de dezvoltare cognitivă și psihică al elevilor am consultat fișele de caracterizare psihopedagogică existente în dosarul de înscriere al fiecărui școlar. Am identificat, în mod special, anumite aspecte legate de deprinderile sociale și emoționale identificate de educatoare la sfârșitul grădiniței, fiind interesată de modul în care copiii participă la jocuri și de măsura în care aceștia respectă regulile unui joc. De asemenea, în prima zi de școală, am aplicat un chestionar sub forma unei fișe-joc, în care copiii, ajutați de părinți au colorat anumite deprinderi și cunoștințe pe care le consideră ca fiind însușite la începutul clasei pregătitoare (Anexa 5).
Am centralizat informațiile obținute în tabelele următoare:
Participarea copilului la jocuri
Fig. 38 – Tabel privind frecvența participării copiilor la jocuri
Analizând datele obținute se observă că majoritatea copiilor participă cu interes la jocurile de grup, fiind deschiși, sociabili și activi. Copiii care participă într-o masură mai mică la jocurile organizate sunt mai retrași și mai puțin dispuși să comunice cu ceilalți colegi. Este importantă integrarea acestora în colectivul de elevi și încurajarea permanentă de a stabili relații de prietenie cu ceilalți copii.
Respectarea regulilor jocului
Fig. 40 – Tabel privind respectarea regulilor unui joc
Am constatat că majoritatea copiilor poate respecta cu regularitate instrucțiunile unui joc, fapt important în buna desfășurare a unei activități didactice bazate pe elementul ludic. Există însă și copii care nu reușesc întotdeauna să urmeze regulile jocului, iar alții le respectă rareori. Acest aspect este important, deoarece poate produce dezordine sau chiar încheierea prematură a jocului.
Evaluarea inițială a elevilor a urmărit și identificarea unor deprinderi motrice și a unor deprinderi de lucru pentru realizarea unor desene, picturi, colaje. Am folosit metoda observației pentru a analiza lucrările elevilor realizate în primele săptămâni ale anului școlar. Am cuprins aceste deprinderi în următorul tabel, notând fiecare abilitate .
Deprinderi de lucru
Fig. 42 – Tabel deprinderi de lucru elevi
Analizând datele obținute, se observă că mai mult de jumătate dintre elevii clasei stăpânesc bine și foarte bine deprinderile de lucru evaluate, fapt ce va permite desfășurarea în condiții optime
a experimentului didactic. Voi acorda o atenție deosebită modului în care copiii acoperă suprafața de lucru, dar și deprinderii de a decupa după contur.
Pentru a identifica potențialul creativ al elevilor, în primele săptămâni ale anului școlar am urmărit trăsăturile desenelor libere ale copiilor. Am propus teme libere cu diferite titluri: Curcubeu, Cum mi-am petrecut vacanța, Familia mea, Casa mea, Toamna în livadă.
Am observat că mai puțin de jumătate dintre elevi au realizat desene bogate, închegate, cei mai mulți dintre ei finalizând desene obișnuite. Există însă și copii ale căror desene sunt sărace, elementare, aceștia nefinalizând lucrările de cele mai multe ori. Am cuprins aceste caracteristici ale desenelor libere ale copiilor în tabelul de mai jos.
Caracteristici ale desenului liber al elevilor
Fig. 45 – Tabel privind caracteristicile desenului liber al elevilor
Aplicând experimentul, voi urmări ca desenele libere ale elevilor să devină mai bogate și mai închegate, iar elevii ale căror desene sunt sărace, elementare, să reușească să înregistreze un salt calitativ de cel puțin un nivel.
5.5.2. Etapa experimentală
În această etapă am aplicat Testul Torrance de gândire creativă – forma figurală (TTCT) – la începutul și la sfârșitul experimentului și am folosit în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice diferite jocuri didactice pentru a dezvolta creativitatea artistică a elevilor.
5.5.2.1 Testul Torrance de gândire creativă – forma figurală – rezultate testare inițială pentru cei șase factori ai creativității (originalitate, elaborare, fluiditate, flexibilitate, abstractizare semantică și rezistență la închidere)
TTCT – forma figurală cuprinde trei activități diferite. Având în vedere numărul mare de copii la clasă și vârsta mică a acestora am adaptat modul de administrare, aplicând cele trei activități în trei zile diferite, pe fișe de lucru individuale. Fiecare activitate a fost însoțită de un instructaj specific, adaptat vârstei elevilor. Le-am comunicat elevilor că vor avea de completat diferite desene, folosindu-și imaginația, adăugând elemente noi celor existente și urmărind ca acestea să fie cât mai neobișnuite, mai interesante. Fiecare idee desenată poate fi completată de următoarea, astfel încât desenul să spună o poveste în imagini. Timpul de lucru a fost de 30 de minute.
Activitatea 1 – Construcția unui tablou
Elevii au primit o fișă pe care este desenată o formă rotunjită (anexa 6). Le-am explicat că se pot gândi la un tablou sau la un obiect pe care să-l deseneze incluzând figura în desen, ca parte integrantă. După completarea desenului, le-am sugerat să se gândească la un titlu cât mai neobișnuit, pe care l-au scris apoi pe foaie, cu ajutorul meu. Pentru testul de la finalul experimentului am folosit o formă diferită (anexa 7).
Activitatea 2 – Completare de desene
La această activitate copiii au primit o fișă (anexa 8) pe care au fost desenate 6 figuri incomplete la care puteau adăuga linii pentru a schița obiecte sau desene cât mai interesante, inedite. Fiecare desen a primit un titlu cât mai original, la fel ca la activitatea precedentă. La testul final am folosit alte 6 figuri (anexa 9).
Activitatea 3 – Linii paralele
Copiii au avut de desenat cât mai multe obiecte sau tablouri pornind de la perechi de linii paralele (anexele 10, 11) desenate pe o foaie A4. Au avut posibilitatea de a include în desen semne între linii, pe linii, în afara liniilor, pentru a realiza un desen complet. Am insistat asupra faptului ca desenele să fie diferite și să exprime o poveste. Le-am oferit posibilitatea de a da nume sau titluri tablourilor și am specificat faptul că nu este obligatoriu să completeze toate desenele.
După desfășurarea celor trei activități a urmat scorarea pentru a determina nivelul creativității. Am urmat pașii de mai jos.
Activitatea 1 – Construcția unui tablou
La această activitate am determinat scorurile pentru factorii originalitate, elaborare și abstractizare semantică.
Originalitatea a fost scorată pe o scară cuprinsă între 0 -5 puncte, în funcție de frecvența răspunsurilor (desenelor reprezentate) astfel:
– 1 răspuns diferit de celelalte primește 5 puncte;
2 răspunsuri – 4 puncte;
3 răspunsuri – 3 puncte;
4 raspunsuri – 2 puncte;
5 răspunsuri – 1 punct;
mai mult de 5 răspunsuri – 0 puncte.
Lista din tabelul de mai jos exemplifică categoriile de răspunsuri întâlnite în desenele copiilor.
Punctaj originalitate – activitatea 1
Fig. 48 – Tabel punctaj originalitate – activitatea 1
Punctaj acordat pentru originalitate – activitatea 1
Fig. 49 – Tabel punctaj originalitate – activitatea 1
Analizând tabelul se observă că doar 4 copii au obținut punctaj maxim pentru originalitate, aceștia transformând forma ovală în elemente unice, iar doi copii au obținut un punctaj mediu. Ceilalți nu s-au remarcat pentru originalitate, desenele lor abordând teme asemănătoare.
În graficul de mai jos am reprezentat factorul originalitate pentru activitatea de construcție a unui tablou.
Abstractizarea semantică (originalitatea titlului) a fost scorată pe o scară de la 0 la 3 puncte, potrivit următoarelor criterii:
0 puncte – titluri banale, care repetă desenul, de tipul: ,,Om”, ,,Ou”, ,,Dragonul”;
1 punct – titluri descriptive concrete, de tipul ,,Fetița cu balon”;
2 puncte – titluri descriptive, dar imaginative, de tipul ,,Pisicuța cadourilor din vis”, ,,Eroul care salvează lumea”, ,,Cei mai buni frați Minioni”;
3 puncte – titluri abstracte, dar care spun o poveste.
Din tabelul următor reiese punctajul obținut de elevi pentru abstractizarea semantică.
Punctaj abstractizare semantică – activitatea 1
Fig. 51 – Tabel punctaj abstractizare semantică – activitatea 1
Se observă că cele mai multe titluri ale lucrărilor sunt cele descriptive concrete, cei mai creativi dintre copii alegând titlurile descriptive, dar imaginative. Graficul oferă o altă perspectivă a punctajului dat abstractizării semantice.
Cel de-al treilea factor al creativității punctat la această activitate a fost elaborarea. Am acordat puncte în funcție de numărul de elemente, detalii, idei adăugate la figura dată ca stimul inițial, indiferent dacă acestea au fost plasate în interiorul sau în exteriorul figurii.
Punctaj acordat pentru elaborare – activitatea 1
Fig. 53 – Tabel punctaj elaborare – activitatea 1
Din grafic reiese că cei mai mulți elevi au folosit în realizarea desenului un număr redus de elemente, doar 8 elevi utilizând în elaborarea lucrării numeroase elemente.
Însumând punctajele fiecărui elev pentru cei trei factori ai creativității notați la prima activitate am constatat că:
– 27 de elevi au între 0-4 puncte;
– 7 elevi au între 5-8 puncte;
– 2 elevi au între 9-12 puncte.
Activitatea 2 – Completare de desene
La această activitate am calculat scorurile pentru factorii: fluiditate, flexibilitate, originalitate, abstractizare semantică, elaborare și rezistență la închidere.
Pentru a determina scorul factorului fluiditate, am determinat numărul total de figuri completate inteligibil, cu sens. Scorul maxim este de 6 puncte. Tabelul următor arată punctajul acordat pentru fluiditate.
Punctaj acordat pentru fluiditate – activitatea 2
Fig. 57 – Tabel punctaj fluiditate – activitatea 2
Flexibilitatea a fost determinată prin numărul categoriilor diferite în care se încadrează răspunsurile, cuprinse în lista de mai jos. Scorul maxim este de 6 puncte. În tabel am notat punctajul acordat pentru flexibilitate.
Categorii desene:
Jucării (zmeu, balon, tobogan, minge, consolă X-box, leagăn, balansoar, tun, sanie, cal)
Pasăre (lebădă, ciocănitoare, rață, vrabie)
Notă muzicală
Formă geometrică (triunghi, pătrat)
Mobilă (televizor, dulap, veioză, masă)
Părți ale corpului (inimă, față)
Lista lui Moș Crăciun
Adăpost (cort)
Instrumente de măsură (clepsidră, balanță)
Floare
Piramidă
Tablou
Geografie (peisaj, vulcan, lac, val, parc)
Caiet, carte
Monstru
Insecte (omidă, fluture)
Animale (șoricel, pisică, cățel, căluț)
Locuință – casă
Părți ale locuinței (cadă, fereastră, acoperiș, piscină, cadă, lift)
Creangă cu frunză
Obiecte de uz casnic (mașină de suc, mașină de cartofi, ceainic, mașină de apă, bec)
Unelte (târnăcop, ciocan, topor)
Ființe acvatice (pește, căluț de mare)
Hrană (acadea, pizza, înghețată, tort)
Fruct (măr)
Suport de flori pentru ghiveci
Bancă
Spațiu (extraterestru, robot extraterestru, navă)
Ființă umană (om, acrobat, toreador, om la sală, bătrână, polițist)
Vehicule (mașină, tren)
Sisteme de circulație (semafor, săgeată)
Barcă, vapor
Instrumente muzicale (pian)
Cadou
Robot, armură
Mașinării (amplificator de putere, aparat de tăiat lemne, aparat transformat în om, experiment, buton)
Semne de punctuație (semnul întrebării)
Literă.
Punctaj acordat pentru flexibilitate – activitatea 2
Fig. 58 – Tabel punctaj flexibilitate – activitatea 2
Analizând datele din tabel se observă că mai mult de jumătate dintre elevii clasei au obținut pentru flexibilitate 6 și 5 puncte, fapt ce arată că aceștia au acoperit în desenele lor un număr mare de categorii.
Originalitatea a fost scorată acordând între 0 și 2 puncte pentru fiecare dintre cele 6 figuri, în funcție de frecvența răspunsurilor, astfel:
1 răspuns din aceeași categorie primește 2 puncte;
2 răspunsuri – 1 punct;
mai mult de două răspunsuri – 0 puncte
Categoriile de desene sunt cele descrise la factorul flexibilitate. Am obținut următoarele rezultate:
Punctaj acordat pentru originalitate – activitatea 2
Fig. 59 – Tabel punctaj originalitate – activitatea 2
Elaborarea
Am acordat câte un punct fiecărui detaliu, fiecărui amănunt, pentru fiecare figură, apoi am adunat punctele pentru toate desenele completate, iar scorul obținut a fost transformat astfel:
Punctaj acordat pentru elaborare – activitatea 2
Fig. 61 – Tabel punctaj elaborare – activitatea 2
Abstractizarea semantică – se punctează respectând aceleași criterii ca în cazul activității precedente. Am punctat titlul fiecărei figuri, apoi am adunat pentru a obține scorul final, care poate fi între 0 și 18 puncte. Scorarea a urmărit criteriile de mai jos:
0 puncte – titluri banale, de tipul ,,Inimă”, ,,Pisică”, ,,Piramidă”, ,,Zmeu”, ,,Rață”;
1 punct – titluri descriptive concrete, de tipul ,,Balanță colorată”, ,,Vapor frumos”, ,,Dulap cu corn”;
2 puncte – titluri descriptive, dar imaginative, de tipul ,,Bătrână arici”, ,,Inimă fluture cu două culori”;
3 puncte – titluri abstracte.
Din tabelul următor reiese punctajul obținut de elevi pentru abstractizarea semantică.
Punctaj abstractizare semantică – activitatea 2
Fig. 63 – Tabel punctaj abstractizare semantică – activitatea 2
Rezistența la închidere a desenului
Elevii creativi sunt capabili să amâne închiderea impusă de desenul stimul suficient cât să permită saltul mintal ce face posibilă apariția unor idei originale. Copiii cu creativitatea scăzută închid figurile incomplete prin linii drepte sau curbe, pierzând șansa de a desena imagini originale. Scorul maxim poate fi de 12 puncte. Am evaluat fiecare răspuns ținând cont de următoarea scală:
0 puncte – figura este închisă pe cea mai rapidă și directă cale, printr-o linie dreaptă sau printr-o linie curbă simplă;
1 punct – figura este închisă, dar dincolo de închiderea simplă. Ea poate fi prelungită și apoi închisă, sau poate fi închisă direct și apoi au fost adăugate detalii;
2 puncte – închiderea nu este completă sau figura este închisă prin linii neregulate, care formează o parte a desenului.
Punctaj rezistență la închidere – activitatea 2
Fig. 65 – Tabel punctaj rezistență la închidere – activitatea 2
Însumând punctajele fiecărui elev pentru cei șase factori ai creativității notați la a doua activitate am constatat că:
– 1 elev a obținut între 0-10 puncte;
– 14 elevi au obținut între 11-20 puncte;
– 19 elevi au obținut între 21-30 puncte;
– 2 elevi au obținut între 31-40 puncte.
Activitatea 3 – Linii paralele
La această activitate am calculat punctajele pentru factorii: fluiditate, flexibilitate, originalitate și elaborare.
Fluiditatea
Pentru a calcula scorul acestui factor am eliminat răspunsurile care se repetă ori sunt irelevante. Un răspuns relevant este acela care conține sau utilizează într-un anumit mod liniile paralele. Punctajul total este dat de numărul de răspunsuri minus răspunsurile repetate sau irelevante. Scorul maxim este de 12 puncte.
Punctaj acordat pentru fluiditate – activitatea 3
Fig. 67 – Tabel punctaj fluiditate – activitatea 3
Flexibilitatea a fost determinată prin numărul categoriilor diferite în care se încadrează răspunsurile, cuprinse în lista de mai jos. Scorul maxim este de 12 puncte. În tabel am notat punctajul acordat pentru flexibilitate.
Categorii desene:
Adăposturi pentru animale (fermă)
Aerospațiale (rachetă)
Animale (pisică, pui)
Aparatură (telefon, televizor, radio)
Artă (tablouri)
Cadou
Cruce
Cărți și caiete
Cifre
Copaci
Corp omenesc și părți ale corpului
Decorațiuni interioare (covor, vază, oglindă)
Fereastră
Geografie (munți)
Hrană (tort)
Insecte (fluture)
Intrare (ușă)
Îmbrăcăminte (rochie, tricou)
Jocuri (X și 0)
Jucării (păpușă)
Lenjerie de pat (față de pernă)
Litere
Locuință (casă, bloc, iglu)
Medicale (seringă)
Mobilă (dulap, raft, pat, scaun, masă)
Muzicale (pian)
Navigație (vapor)
Obiecte de uz casnic (cană, pahar, sticlă)
Obiecte pentru cusut (război de țesut)
Ornamente (modele, decoruri)
Plante (floare, ghiveci)
Recipiente (acvariu)
Scară
Sport (teren de fotbal)
Școală (rechizite)
Trofeu
Vehicule (mașină, tren, tir cu mașini)
Punctaj acordat pentru flexibilitate – activitatea 3
Fig. 70 – Tabel punctaj flexibilitate – activitatea 3
Originalitatea a fost scorată acordând între 0 și 3 puncte pentru fiecare dintre cele 12 figuri, în funcție de frecvența răspunsurilor, astfel:
1 răspuns din aceeași categorie primește 3 puncte;
2 răspunsuri – 2 puncte;
3 răspunsuri – 1 punct
mai mult de 3 răspunsuri – 0 puncte
Categoriile de desene sunt cele descrise la factorul flexibilitate. Am acordat bonificații pentru 3 copii care au combinat două sau mai multe seturi de linii paralele pentru a realiza un singur desen, astfel:
pentru combinarea a două seturi – 2 puncte;
pentru combinarea a 3-5 seturi – 5 puncte;
pentru combinarea a 6-12 seturi – 10 puncte.
Am obținut următoarele rezultate:
Punctaj acordat pentru originalitate – activitatea 3
Fig. 71 – Tabel punctaj originalitate – activitatea 3
Elaborarea a fost scorată acordând câte un punct fiecărui detaliu și tranformând scorul obținut astfel:
Punctaj acordat pentru elaborare – activitatea 3
Fig.73 – Tabel punctaj elaborare – activitatea 3
Însumând punctajele fiecărui elev pentru cei patru factori ai creativității notați la a treia activitate am constatat că:
– 16 elevi a obținut între 0-10 puncte;
– 10 elevi au obținut între 11-20 puncte;
– 5 elevi au obținut între 21-30 puncte;
– 5 elevi au obținut între 31-40 puncte.
Concluzii privind rezultatele testului inițial aplicat pentru stabilirea nivelului creativității elevilor la începutul experimentului
Pentru stabilirea punctajului final și implicit stabilirea nivelului creativității elevilor la începutul experimentului didactic, am calculat suma punctelor obținute la cele trei activități. Scorul maxim a fost de 76 de puncte, iar cel minim de 14 puncte. Raportându-mă la punctajul maxim am considerat patru intervale pentru a stabili nivelul creativității elevilor: scăzut (0-20 puncte), mediu (21-40 puncte), ridicat (41-60 puncte) și înalt (peste 60 puncte). Aceste intervale vor fi reper pentru interpretarea rezultatelor testului final.
Nivelul performanței creative
Fig. 75 – Tabel privind măsurarea nivelului creativității elevilor la începutul experimentului
Analizând datele furnizate de tabel și grafic, se observă că jumătate dintre elevii clasei se încadrează în intervalul corespunzător nivelului mediu al creativității și doar un mic procent de 8% se situează în intervalul corespunzător nivelului înalt al creativității.
Următoarea etapă a exprimentului urmărește creșterea nivelului creativității prin folosirea metodei jocului în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice. Prin intermediul acestor jocuri elevii au parcurs conținuturile programei într-un mod plăcut, fiecare joc contribuind la stimularea creativității acestora.
5.5.2.2. Jocuri didactice aplicate în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice pentru stimularea creativității artistice a elevilor
Pentru a stimula creativitatea artistică a elevilor, am folosit metoda jocului în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice încă de la începutul anului școlar, de la primele lecții de artă.
Prin intermediul jocului, copiii au făcut cunoștință cu materialele și instrumentele folosite în cadrul orelor de arte, învățând să le diferențieze în funcție de caracteristicile lor. Am aplicat jocuri descrise în subcapitolul 4.3.1 precum: Trăistuța fermecată și Trusa de copaci.
În cadrul jocului Trăistuța fermecată, fiind legați la ochi, copiii au fost puși în situația de a ghici ce obiect au extras dintr-un săculeț, folosindu-se de simțul tactil, de a descrie cu lux de amănunte detalii legate de textură sau formă, de a-și imagina anumite caracteristici ale obiectului (culoare) și de a prezenta utilitatea obiectului. Am adresat elevilor întrebări suplimentare, provocându-i, spre exemplu, să-și imagineze ce ar putea desena cu un creion de o anumită culoare, ce ar putea picta cu o pensulă subțire sau groasă, ce ar putea să realizeze pornind de la un nasture, de la o scoică, o piatră sau un con de brad. Răspunsurile elevilor au fost diferite, originale, creative, fiecare găsind un răspuns unic, strâns legat de experiența personală. Am urmărit astfel și dezvoltarea limbajului elevilor, aceștia fiind puși în situația de a descrie cât mai expresiv, folosindu-se de detalii sugestive, posibilele desene, colaje, construcții. Câteva dintre răspunsurile lor au fost: ,,Cu creionul roșu aș desena frunze de toamnă”, ,,Cu pensula subțire aș desena iarba”, ,,Aș lipi nasturele pe foaie și l-aș transforma într-un soare”, ,,Aș transforma piatra într-o buburuză”, ,,Aș lipi mai multe scoici sub formă de floare”, ,,Aș picta conul cu verde și l-aș transforma într-un brad”.
Pentru a-i ajuta pe elevi să observe și să descopere materiale de lucru din natură am organizat jocul Trusa de …. copaci. Copiii au fost puși în situația de o observa forma frunzelor unor copaci din curtea școlii, de a colecta câteva frunze și de a le folosi apoi pentru realizarea unui desen cât mai original prin tehnica amprentării. Am urmărit și de această dată dezvoltarea limbajului elevilor, a imaginației, solicitându-i pe aceștia să descrie forma frunzelor și a materialelor adunate și să le asocieze cu alte forme imaginare sau reale. Copiii au realizat prin amprentare fluturași, buburuze, arici, copaci, păsări, iarbă, nori, oameni, dovedind originalitate în combinarea formelor și în alegerea titlului planșei. Am insistat asupra numărului de elemente regăsite pe planșa de lucru, explicându-le copiilor că fiecare element, fiecare detaliu adăugat în desen îl îmbogățește și îi dă valoare. O altă sarcină a jocului a fost aceea de a găsi un titlu potrivit desenului, cât mai original și creativ. Realizând această lucrare, am urmărit trei dintre factorii creativității ce se regăsesc în testul inițial, și anume: originalitatea, elaborarea și abstractizarea semantică.
Pentru a ușura înțelegerea noțiunilor de culori primare, culori binare, culori calde, culori reci, am aplicat câteva dintre jocurile descrise în subcapitolul 4.3.1, fără a folosi însă terminologia specifică. Fiecare joc aduce în atenția elevilor tehnici de lucru diferite și vizează cel puțin unul din factorii creativității (originalitate, elaborare, flexibilitate, fluiditate, abstractizare semantică), având ca principal scop creșterea performanței creative a elevilor.
Prin intermediul jocului Hora culorilor, copiii au fost puși în situația de a recunoaște și numi culorile principale (roșu, galben și albastru) și de a picta steagul României.
Jocul Puii culorilor a adus în atenția elevilor modul în care pot fi obținute culorile binare din amestecul celor primare. Aceștia și-au folosit degetele mari pentru a lăsa amprenta a două culori primare (ex. roșu și galben), iar degetele mici au fost pictate cu aceleași culori primare, iar amprentele lor au fost suprapuse pentru a obține o culoare binară (orange). Au fost obținute în același mod toate culorile secundare, amprentele fiind transformate ulterior în animale cu pui prin adăugarea altor elemente (urechi, ochi, nas, membre). Copiii au dat dovadă de originalitate în alegerea animăluțelor, obținând pisicuțe, ursuleți, căței, fluturi, albinuțe, buburuze (fig. 78). Am insistat asupra elaborării, îndrumându-i să adauge elemente diferite pentru a îmbogăți desenele.
Unul dintre cel mai îndrăgite jocuri a fost Roata culorilor, joc pe care l-am folosit pentru a consolida cunoștințele însușite despre culori. Copiii au fost împărțiți în patru grupe, fiecare echipă desemnându-și un reprezentant care a învârtit roata culorilor. Un alt membru al echipei a numit culoarea la care s-a oprit roata. Fiecare copil a fost apoi solicitat să numească 3 obiecte ce au acea culoare și 5 obiecte care se pot colora cu ea, fiind încurajate ideile ce contrastau cu realitatea. Spre exemplu, echipa care a ales culoarea verde a numit pentru prima categorie de obiecte iarba, frunzele și broaștele, iar pentru a doua categorie au ales apa, lumina, luna, căpșunele și pielea extratereștrilor. Le-am explicat copiilor că în desenele lor pot folosi culorile așa cum simt, la fel cum în povești este posibil orice, iar originalitatea fiecăruia constă în modul său unic de a se exprima atunci când pictează. La cea de-a doua probă, un alt copil a învârtit roata, apoi a precizat categoria din care face parte culoarea la care s-a oprit roata (primară/binară, caldă/rece, închisă/deschisă). În ora următoare de curs, elevii au realizat un desen utilizând culorile primare și secundare
.
Pentru exersarea unor tehnici de lucru și familiarizarea cu elementele de limbaj plastic (punctul, linia, forma), pornind de la temele unităților de învățare din planificarea calendaristică, am creat jocuri despre animale, anotimpuri, sărbători, povești. Sunt jocuri descrise la subcapitolul 4.3.2., iar în cele ce urmează mă voi opri asupra câtorva dintre ele, pentru a prezenta modul în care elevii au interacționat în timpul activității și asupra rezultatelor obținute.
Pentru a familiariza elevii cu tehnica de lucru ,,Origami” și elementele de limbaj plastic (punct, linie) am adus în atenția acestora jocul La magazinul de animale. Pentru a capta atenția copiilor, am folosit jocul de rol, aducând câteva marionete animale (pisică, câine, iepuraș), care au putut fi mânuite, la început de mine, apoi de ei. Animalele se aflau la magazin, iar unul dintre ele (Miaunel), era supărat deoarece nimeni nu îl cumpăra. Copiii au mânuit, pe rând, fiecare animăluț, sfătuindu-l pe motan cum să-și îmbunătățească aspectul exterior pentru a atrage atenția unui eventual stăpân. I-au pus zgardă la gât (toate accesoriile erau la magazin), o fundiță pe cap, l-au sfătuit să își perie blănița pentru a fi lucioasă, i-au spus chiar și cum să se poarte. După momentul de joc, motanul i-a anunțat pe copii că vor confecționa o pisicuță pe care o vor înfrumuseța cu ajutorul materialelor primite. Pe baza explicațiilor, elevii au confecționat, folosind tehnica origami, capul pisicii, pe care l-au lipit pe un șablon de carton reprezentând corpul, apoi l-au decorat. Au avut la dispoziție diferite materiale pentru a decora pisica: ochișori mobili, acuarele, pon-pon diferit colorate, bețe de urechi, panglică, hârtie creponată, paiete, sârmă plușată, scoci. Fiecare copil a fost liber să-și aleagă materialele și culorile. A rezultat un magazin colorat de pisicuțe, copiii dând dovadă de originalitate în asamblarea și decorarea acestora. Astfel, unii au folosit punctul pentru a acoperi corpul pisicii, alții au utilizat linia, au pus clopoțel la gâtul pisicuței ori l-au desenat, au creat din sârmă plușată diferite forme pentru codițe (spirală, inimă), au adăugat fundiță din panglică sau hârtie creponată. Fiecare copil a găsit un nume sugestiv pentru animăluțul său. Chiar dacă au lucrat fiind grupați câte 6 (pentru a împărți mai ușor materialele), nu am găsit pisici identice. Pot afirma că prin acest joc am reușit să stimulez creativitatea elevilor, obținând rezultate vizibile în privința originalității, elaborării și abstractizării semantice.
Pentru familiarizarea cu tehnica de lucru ,,Tangram”, pornind de la tema ,,Animale sălbatice”, am creat jocul Găsește vulpoiul. În acest joc am urmărit dezvoltarea atenției elevilor și a spiritului de observație, aceștia fiind puși în situația de a găsi vulpoiul ascuns într-o imagine în care toate animalele au fost construite din figurile pătratului tangram. Realizarea unor figuri cu ajutorul celor 7 tanuri reprezintă un joc în sine. Acesta dezvoltă operații ale gândirii precum analiza, copiii fiind solicitați la început să descompună pătratul în 7 forme geometrice, apoi să construiască o formă după model, combinând figurile. Pentru stimularea creativității am introdus și tehnica ștampilării cu dopul de plută, elevii fiind solicitați să adauge noi elemente alături de vulpoiul construit. Aceștia au adăugat puișori, fluturi, albinuțe, nori, soare, aducând o notă de originalitate lucrării. I-am încurajat în permanență să aducă noi elemente, în funcție de inspirația fiecăruia.
O temă dragă elevilor de clasă pregătitoare este aceea legată de jucării. De aceea poate, jocul numit de mine La fabrica de jucării i-a captivat și inspirat să creeze prin tehnica colajului și a altor tehnici de lucru (decupare, mototolire, tăiere, lipire, rupere) imaginea unei jucării ,,altfel”.
Jocul a pornit de la o marionetă confecționată din materiale reciclabile, care le-a transmis elevilor că lucrează la o fabrică de jucării, unde sunt foarte mulți adulți și nu există niciun copil. De aceea, jucăriile construite acolo nu mai sunt pe placul copiilor și ,,Jucărilă” are nevoie de ajutorul lor. Pornind de la imaginea unui elefănțel de pluș banal, copiii au fost rugați să-și imagineze ce modificări i-ar aduce pentru a fi mai atractiv. Am precizat că este posibil orice. Copiii au dat răspunsuri creative, cum ar fi: ,,I-aș picta pielea în culorile curcubeului”, ,,I-aș pune o fundiță roz”, ,,L-aș face să vorbească, să meargă, să se spele cu trompa, să mănânce frunze”.
Elevii au fost apoi grupați în echipe și au primit diferite imagini reprezentând jucării simple (urs de pluș, păpușă, mașinuță, pistol, căluț, pește) pe care să le îmbunătățească adăugând cât mai multe și mai interesante elemente, care să facă jucăria mai atractivă. Fiecare echipă a primit 6 jucării diferite și diverse materiale de lucru. Au fost solicitați să găsească și un titlu potrivit colajului creat.
La sfârșitul orei a fost organizată o expoziție de jucării, fiecare lucrare fiind analizată cu ajutorul copiilor. Elevii au fost creativi, folosind materiale diferite pentru a transforma jucăriile primite. Ursuleții au fost îmbrăcați cu ajutorul hârtiei și cartonului ondulat, au primit coliere, nasturi, fundițe, încălțăminte. Un copil a construit lângă ursuleț un prieten (o altă jucărie). Păpușile au fost îmbrăcate și încălțate, au primit bijuterii (mărgele, strasuri, inimioare), fundițe în păr. Căluții de plastic au fost transformați, fiindu-le adăugate din fire sau alte materiale coamă și coadă. Peștișorii au primit solzi și alge. Mașinuțele și pistoalele cu apă au suferit cele mai mici modificări, nefiind poate atât de ofertante. Am remarcat și faptul că, dacă au multe materiale la dispoziție, copiii sunt tentați să le folosească în exces. Consider că am reușit prin acest joc să contribui la creșterea nivelului performanței creative a elevilor.
Pentru a introduce tehnica decolorării cu pic am folosit jocul Hocus-pocus, joc ce a pornit de la povestea săptămânii despre castelul de gheață al unei prințese și balaurul ce o dorea drept soție. Acesta, înfuriat că împăratul nu dorește să-i dea fata, a început să împrăștie flăcări pe nări pentru a topi castelul. Surpriza a fost că, în locul flăcărilor fierbinți și roșii, au ieșit un fel de apă albastră (cerneală care a fost picurată pe foaie). Prințesa a vrut să șteargă cu un burete, dar mai rău a întins cerneala (povestea a fost însoțită de demostrație). A luat apoi bagheta magică de la zâna bună (picul), a rostit o formula magică ,,Hocus-pocus” și cerneala a început să dispară.
Copiii au desenat ca în poveste, imaginându-și castelul împăratului și al prințesei, căruia i-au găsit și un nume: Castelul inimioară dulce, Castelul înghețat, Castelul de gheață, Castelul de înghețată, Noapte la castel, Castelul cu multe ferestre, Cornete de gheață.
Un joc simplu, dar atractiv a fost legat de descoperirea anotimpului primăvara și a semnelor acestuia. Se numește Cu ochișorii iscodesc, primăvara o observ. În cadrul acestui joc, elevii au observat pe fișa de lucru și în cadrul decorului din sala de clasă cât mai multe elemente de primăvară, pe care le-au descris cât mai detaliat, astfel încât ceilalți colegi să le poată vizualiza chiar și în lipsa lor. Am urmărit și de această dată îmbogățirea limbajului elevilor cu expresii deosebite precum: ,,crenguțe albe, încărcate”, ,,flori colorate”, ,,puișori aurii”, ,,nori amenințători de ploaie”.
Copiii au desenat apoi un tablou de primăvară al cărui element central a fost copacul înflorit. Au utilizat tehnica pensulației, a ștampilării și a dactilopicturii, realizând lucrări originale și creative.
Joaca cu plastilina este foarte îndrăgită de copii și este extrem de importantă pentru dezvoltarea motricității acestora. De aceea am introdus frecvent modelajul în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice și nu numai. Jocul La cumpărături a avut ca scop principal exersarea tehnicii modelajului și identificarea formei ca element de limbaj plastic, alături de dezvoltarea creativității elevilor.
Copiii au lucrat în grupe de câte 6, fiecare echipă primind ,,coșuri de cumpărături” și 18 cartonașe ,,articole de cumpărat” (pe care au fost desenate formele sferă, cub, cuboid, cilindru sau pete de culoare). Elevii au extras pe rând cartonașe și au modelat câte un obiect de culoarea sau forma dată, până când au reușit să umple coșul de cumpărături. La sfârșitul jocului, copiii și-au vizitat colegii, încercând să ghicească ce obiecte au modelat.
Obiectele modelate au fost dintre cele mai variate: fluture, cadou, minge, dovleac, înghețată, fructe, oameni, animale, inimă, planete, zar, curcubeu, acadea, steluță, pasăre, etc. Elevii au ales obiecte de diferite categorii, demonstrând flexibilitate în realizarea lucrării, dar și originalitate.
Dacă la începutul anului școlar am utilizat jocuri simple, ușor de aplicat la clasa pregătitoare, către sfârșitul perioadei experimentale dificultatea acestora a crescut, elevii elaborând lucrări din ce în ce mai complexe. Am încurajat lucrul în echipă, fapt ce a favorizat o bună colaborare între elevi și a dus la o stabilirea unei atmosfere de lucru constructive și creative.
Pentru a-i ajuta pe copii să identifice elementele de limbaj plastic (linie, punct, formă, pată) am organizat o serie de jocuri didactice ce au fost descrise la subcapitolul 4.3.3. Sunt jocuri prin care am urmărit în mod special dezvoltarea creativității elevilor, vizând factori precum originalitatea, elaborarea, flexibilitatea, fluiditatea sau abstractizarea semantică.
Jocul punctelor, al formelor și al petelor a pornit de la o idee simplă, dar fiind foarte antrenant, dinamic a generat bună-dispoziție și lucru de calitate în echipă. Copiii au fost organizați în echipe, fiecare membru al grupului primind un pahar cu o culoare diferită și o pensulă (de grosimi diferite). Copiii au lucrat stând în picioare, pe coli mari, primind instrucțiuni diferite la fiecare etapă a jocului și schimbându-și locul de fiecare dată. La început au pictat puncte (din ce în ce mai mari), apoi cercuri de diferite dimensiuni și pete (obținute prin căderea liberă a pensulei pe planșa de lucru). Jocul a continuat într-un ritm mai alert, copiii desenând alte elemente pentru a umple spațiul de lucru.
În cea de-a doua parte a jocului, elevii au folosit linia ca element de limbaj plastic pentru a completa desenul adăugând tulpini, frunze și iarbă, transformând astfel marea de cercuri, puncte și pete într-o grădină cu flori. Ritmul alert din prima parte a jocului a fost înlocuit de o atmosferă calmă, liniștitoare, fundalul muzical contribuind la aceasta.
Lucrările obținute au fost afișate în clasă și pe holul de la intrarea în clasă, contribuind la înfrumusețarea spațiului de lucru și amintindu-le în permanență elevilor valoarea lucrului în echipă.
Pentru a valorifica această experiență, la următoarea oră de arte vizuale, le-am propus elevilor mei să deseneze, individual, o grădină cu flori. Am folosit carton negru și cretă pastel, iar rezultatele obținute au fost pe măsură. Copiii au realizat lucrări originale, folosind linii, puncte, pete de diferite forme, dimensiuni și culori, au acoperit spațiul de lucru folosind un număr mare de elemente, îmbunătățindu-și astfel performanțele creative.
Recunoașterea culorilor, a diferitelor pete și forme, dar și obținerea unor forme spontane prin presarea culorii a fost scopul jocului Fluturașul călător. Elementele folosite în joc au fost: un fluturaș colorat, o mini grădină desenată pe un panou de polistiren pe care au fost pictate flori ale căror petale găzduiau diferite forme sau pete de culoare, un săculeț cu jetoane pe care au fost desenate forme sau pete de culoare și o poezie ritmată. Fluturașul a zburat pe ritmul versurilor recitate de învățătoare și s-a oprit asupra florilor în funcție de jetonul extras de copii din săculeț.
În partea a doua a jocului, copiii s-au jucat cu pete de culoare, obținând forme spontane prin tehnica tasimetriei. Au transformat apoi desenul într-un fluturaș, adăugând antenele și corpul acestuia. Originalitatea lucrărilor a fost dată de modul în care copiii au așezat pe planșă culoarea, dar și de modul în care au prelucrat și au denumit formele spontane obținute.
La unitatea tematică ,,Universul” am propus două jocuri menite să stimuleze creativitatea elevilor și să consolideze noțiunile referitoare la elementele de limbaj plastic.
Cum arată un extraterestru? este jocul care a pornit de la un alt joc pe care l-am desfășurat cu elevii în anii trecuți, și anume Roll a Miro Game. Am început prin a le explica elevilor cine a fost Joan Miro și cum arătau picturile lui. Le-am explicat apoi cum trebuie să folosească fișa de lucru (anexa 3) și zarul pentru a desena corpul, capul, ochii, mâinile, picioarele și alte detalii pentru a obține un extraterestru. I-am provocat să găsească un nume pentru ființa desenată.
Copiii au lucrat în pereche, iar buna dispoziție a fost asigurată de combinațiile corp-cap-ochi-mâini-picioare rezultate în urma aruncării cu zarul. Copiii au combinat într-un mod creativ elementele, rezultând desene diferite în care extratereștrii aveau corpul și capul altor ființe pământene sau nepământene. Acestea au primit nume precum: Pisica extraterestru, Extraterestrul cu un ochi, Pisica robot, Drăguțu’, Cei doi extratereștri Teri Peri, Miaunel, Pufi, Milolea, Micuțul. I-am încurajat să adauge, prin aruncare cu zarul, cât mai multe elemente pentru a îmbogăți desenul.
Obținerea unor forme spontane folosind tehnica ,,Spin Art” a fost provocarea jocului De-a astronauții, joc prin care i-am îndemnat pe elevi să-și imagineze o călătorie prin spațiu și să descrie ce au observat. Cele două elemente surpriză ale jocului au fost un uscător de salată și sarea de bucătărie. Le-am explicat că vor picta mai întâi cerul și cât este încă umedă planșa vor presăra sare, apoi o vor lăsa să se usuce. Între timp, fiecare copil va lucra cu mașina primită de la ,,Clubul inventatorilor” (uscătorul de salată) pentru a da naștere unui corp ceresc. Elevii și-au ales un cerc de carton colorat, au picurat pete de tempera de diferite culori, au rotit ,,spiner-ul” și au obținut forme spontane pe suprafața planetei. Fiecare copil a asociat formele obținute cu diferite forme de relief, ființe sau obiecte, apoi au dat un nume lucrării pornind de la formele spontane obținute. Printre titlurile alese de elevi menționez: Vulcanul de pe Marte, Râul de foc, Gheara, Munții de pe planeta albastră, Planeta curcubeu, Apă și gheață, Planeta rățoiului, Câinele de pe lună, Dinți în spațiu, Femeie roșie, Rochia de mireasă, Cap de marțian. Am stimulat în acest fel creativitatea elevilor, urmărind originalitatea și capacitatea acestora de abstractizare semantică. Fiecare lucrare a fost completată apoi cu puncte reprezentând stelele.
Jocul Zaruri magice s-a desfășurat în grupe de câte 6 elevi, fiecare echipă primind câte trei zaruri de carton (zarul culorilor, zarul formelor, zarul liniilor și punctelor) (anexa 4), foi albe și creioane cerate. Copiii au aruncat pe rând fiecare zar pentru a stabili culoarea, forma și combinația de linii și forme, astfel încât, să deseneze pe foaia albă două forme de culori diferite și două combinații de linii sau puncte. Fiecare copil din echipă a ales apoi un număr de la 1 la 6, elevii fiind regrupați în funcție de numărul ales. Ei au continuat desenul pornind de la formele alese cu ajutorul zarurilor. Copiii au desenat diferite peisaje, animale, insecte, copii, planete, copaci, flori, căsuțe, mașini, roboței, etc.
Concluzii privind desfășurarea jocurilor în cadrul experimentului pedagogic și modul în care acestea au contribuit la stimularea creativității elevilor
Jocurile desfășurate în cadrul cercetării experimentale descrise în această lucrare au adus în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice bună-dispoziție, o atmosferă relaxată de lucru, iar copiii au avut ocazia să colaboreze, să se cunoască mai bine, să dobândească mult mai ușor cunoștințe și deprinderi de lucru specifice artelor plastice și nu numai. Activitățile de joc au venit în sprijinul predării integrate, aducând elemente din fiecare disciplină de studiu. Jucându-se, copiii și-au exersat și îmbogățit vocabularul și competențele de comunicare, au recitat, au găsit răspunsurile unor ghicitori, au identificat mai ușor figuri geometrice, și-au îmbogățit cunoștințele despre animale, plante, insecte, anotimpuri, spațiu. Prin joc, elevii și-au exersat și dezvoltat atenția, memoria, creativitatea, motricitatea, îndemânarea.
În cea de-a treia etapă a experimentului am aplicat din nou Testul Torrance de gândire creativă – forma figurală (TTCT) pentru a observa dacă nivelul creativității elevilor a crescut folosind ca metodă specifică jocul în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice.
5.5.2.3 Testul Torrance de gândire creativă – forma figurală – rezultate testare finală pentru cei șase factori ai creativității (originalitate, elaborare, fluiditate, flexibilitate, abstractizare semantică și rezistență la închidere)
Pentru a observa evoluția nivelului creativității elevilor în urma utilizării preponderente a metodei jocului didactic în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice, am repetat la sfârșitul perioadei experimentale Testul Torrance, folosind la activitatea 1 o formă diferită, la activitatea 2 alte 6 figuri incomplete, iar la activitatea 3 linii paralele verticale. Pentru a putea compara rezultatele testului inițial cu cele ale testului final, am păstrat aceleași criterii de scorare, pe care le voi reaminti și în acest subcapitol. Voi descrie în cele ce urmează rezultatele obținute în urma scorării celor trei activități ale testului. Evoluția nivelului creativității a fost evidențiată cu ajutorul graficelor de comparare.
Activitatea 1 – Construcția unui tablou
Originalitatea a fost scorată pe o scară cuprinsă între 0-5 puncte, în funcție de frecvența răspunsurilor astfel:
1 răspuns diferit de celelalte primește 5 puncte;
2 răspunsuri – 4 puncte;
3 răspunsuri – 3 puncte;
4 raspunsuri – 2 puncte;
5 răspunsuri – 1 punct;
mai mult de 5 răspunsuri – 0 puncte.
Lista din tabelul de mai jos exemplifică categoriile de răspunsuri întâlnite în desenele copiilor. Se observă o creștere a numărului categoriilor de răspunsuri întâlnite de la 9 (test inițial) la 16 (test final).
Punctaj originalitate – activitatea 1
Fig. 97 – Tabel punctaj originalitate – activitatea 1
Punctaj acordat pentru originalitate – activitatea 1
Fig. 98 – Tabel punctaj originalitate – activitatea 1
Analizând datele din tabel se observă că 8 copii au obținut punctaj maxim pentru originalitate, ceea ce reprezintă o creștere de 4 copii comparativ cu testul inițial, iar numărul de copii care nu au fost punctați pentru originalitate a scăzut de la 30 la 10. Cei 20 de copii care și-au îmbunătățit punctajul pentru originalitate se regăsesc la 4, 3 și 2 puncte. În graficul de mai jos am reprezentat factorul originalitate pentru activitatea de construcție a unui tablou de la testul final.
Am evidențiat creșterea nivelului factorului originalitate pentru activitatea 1 cu ajutorul următorului grafic.
Abstractizarea semantică (originalitatea titlului) a fost scorată pe o scară de la 0 la 3 puncte, potrivit următoarelor criterii:
0 puncte – titluri banale, care repetă desenul, de tipul: Vultur, Ouț;
1 punct – titluri descriptive concrete, de tipul Casa din pădure, Păsările călătoare;
2 puncte – titluri descriptive, dar imaginative, de tipul Gărgărița gigantică găsește comoara, Para magică din apă;
3 puncte – titluri abstracte, dar care spun o poveste.
Din tabelul următor reiese punctajul obținut de elevi pentru abstractizarea semantică.
Punctaj abstractizare semantică – activitatea 1
Fig. 102 – Tabel punctaj abstractizare semantică – activitatea 1
Analiza comparativă cu datele obținute la testul inițial arată că cinci dintre elevii care au obținut la început 0 puncte, au reușit să-și crească punctajul, obținând 1 punct. Și la testul final, se observă că cele mai multe titluri ale lucrărilor sunt cele descriptive concrete, acest fapt fiind datorat și vârstei elevilor.
Graficul de comparare privind originalitatea titlului arată o ușoară creștere.
În ceea ce privește elaborarea lucrării se observă o creștere semnificativă a numărului de elevi care au utilizat numeroase elemente în desenele lor. Astfel, dacă la testul inițial niciun elev nu a obținut 5 puncte pentru elaborare, la testul final 2 elevi au reușit. A crescut de asemenea și numărul elevilor care au obținut 4 puncte, dar mai ales cel al elevilor cu 3 puncte. Se observă deci o creștere a nivelului creativității elevilor privind factorul elaborare.
Punctaj acordat pentru elaborare – activitatea 1
Fig. 105 – Tabel punctaj elaborare – activitatea 1
Însumând punctajele fiecărui elev pentru cei trei factori ai creativității notați la prima activitate, pentru testul final, am constatat că:
– 7 de elevi au între 0-4 puncte;
– 23 elevi au între 5-8 puncte;
– 6 elevi au între 9-12 puncte.
Comparativ cu testul inițial, a scăzut numărul elevilor cu punctaj mic de la 27 la 7, a crescut numărul elevilor cu punctaj mediu de la 7 la 23, iar numărul elevilor cu punctaj mare a crescut de la 2 la 6.
Activitatea 2 – Completare de desene
Pentru a calcula scorul factorului fluiditate, am determinat numărul total de figuri completate inteligibil, cu sens. Scorul maxim este de 6 puncte. Tabelul următor arată punctajul acordat pentru fluiditate. Acesta este asemănător scorului obținut la testul inițial.
Punctaj acordat pentru fluiditate – activitatea 2
Fig. 108 – Tabel punctaj fluiditate – activitatea 2
Flexibilitatea a fost stabilită prin numărul categoriilor diferite în care se încadrează răspunsurile, cuprinse în lista de mai jos. Scorul maxim este de 6 puncte. În tabel am notat punctajul acordat pentru flexibilitate.
Categorii desene:
Semințe (boabă porumb)
Abstract
Animal (pisică, câine, șarpe)
Jucării (zmeu, minge, joc video, tobogan, balon, leagăn, trotinetă)
Corp ceresc (stea)
Pasăre (papagal, bufniță, liliac, lebădă, pasăre ciudată, flamingo)
Copac, frunze, crengi
Accesorii (coroană, cercel)
Locuință (turn, turn de apă, casă, hambarul lui Moș Crăciun)
Inimă
Persoană (om, tripleți, domn)
Autoturism (mașină mică)
Arme (săgeată, arc)
Tablou
Plantă (ciupercă, buchet de flori)
Semne de circulație
Adăpost (cort)
Formă geometrică (triunghi, dreptunghi)
Geografie (peisaj, munți, apă, vulcan)
Instrument de măsură (clepsidră, balanță)
Mobilă (pat, pernă, dulap, lampă, covor, canapea)
Obiecte de uz casnic (vază)
Mâncare (gogoși, pizza, plăcintă, pepene, ciocolată, popcorn)
Decorațiuni (abțipilduri)
Caiet, carte
Electronice (cameră video, telefon, tabletă, telecomandă, televizor)
Vietăți marine (narval, caracatiță)
Zodie
Parte a locuinței (poartă, ușă)
Monstru (zombi, dragon)
Simbol (yin/yang)
Om de zăpadă
Aparate (buton suc)
Cifră
Piramide
Fenomen natural (avalanșă)
Personaj (Jucărilă)
Robot fericit
Barcă
Acvariu
Cutie
Punctaj acordat pentru flexibilitate – activitatea 2
Fig. 111 – Tabel punctaj flexibilitate – activitatea 2
Se observă că mai mult de jumătate dintre elevii clasei au obținut pentru flexibilitate 6 și 5 puncte, aceștia acoperind în desenele lor un număr mare de categorii.
Originalitatea a fost scorată acordând între 0 și 2 puncte pentru fiecare dintre cele 6 figuri, în funcție de frecvența răspunsurilor, după criteriile menționate la testul inițial. Rezultatele au fost înregistrate în tabelul de mai jos.
Punctaj acordat pentru originalitate – activitatea 2
Fig. 112 – Tabel punctaj originalitate – activitatea 2
Analizând cel de-al doilea grafic, se observă că la testul final a crescut numărul elevilor care au obținut între 4 și 8 puncte pentru originalitate la activitatea 2, iar numărul celor care au înregistrat un punctaj mic a scăzut.
Elaborarea
Am acordat câte un punct fiecărui detaliu, fiecărui amănunt, pentru fiecare figură, am însumat punctele pentru toate desenele completate, iar scorul obținut a fost transformat astfel:
Punctaj acordat pentru elaborare – activitatea 2
Fig. 115 – Tabel punctaj elaborare – activitatea 2
Se observă o creștere a numărului maxim de detalii, comparativ cu testul inițial, și, implicit o creștere a numărului punctelor acordate. Mai mult de jumătate dintre elevii clasei au obținut peste 4 puncte, la testul inițial 4 fiind numărul maxim de puncte acordat.
Graficul comparativ arată o creștere semnificativă a nivelului creativității privind factorul elaborării. Elevii au înțeles că este necesară atenția la detalii, că bogăția de elemente pe planșa de lucru aduce valoare lucrării realizate.
Abstractizarea semantică – a fost punctată respectând aceleași criterii ca în cazul activității precedente. Spre deosebire de testul inițial, unde cei mai mulți elevi au obținut punctajul minim, la testul final, nu au existat elevi cu scorul de 0-1 punct, cei mai mulți obținând între 3 și 6 puncte. A crescut de asemenea punctajul maxim, de la 7 la 9 puncte.
Punctaj abstractizare semantică – activitatea 2
Fig. 118 – Tabel punctaj abstractizare semantică – activitatea 2
Graficul privind compararea factorului abstractizare semantică arată o creștere evidentă.
Rezistența la închidere a desenului – a fost scorată similar testului inițial, maximul posibil fiind de 12 puncte. Din analiza datelor centralizate în tabelul de mai jos, se observă că cei mai mulți elevi au obținut 5 și 6 puncte.
Punctaj rezistență la închidere – activitatea 2
Fig. 121 – Tabel punctaj rezistență la închidere – activitatea 2
Graficul de mai jos arată o creștere a punctajului mediu și o scădere a celui minim.
Însumând punctajele fiecărui elev pentru cei șase factori ai creativității notați la a doua activitate am constatat că:
– 1 elev a obținut între 0-10 puncte;
– 1 elev a obținut între 11-20 puncte;
– 14 elevi au obținut între 21-30 puncte;
– 19 elevi au obținut între 31-40 puncte;
– 1 elev a obținut între 41-50 de puncte.
Activitatea 3 – Linii paralele
Pentru a exista o mică diferență între testul inițial și cel final, liniiile paralele au fost orizontale.
Dacă la testul inițial doar un singur elev a obținut punctaj maxim pentru fluiditate, la testul final 9 elevi au reușit această performanță. Am observat o creștere a numărului elevilor cu 7 și 10 puncte și o scădere a celor cu punctaj foarte mic.
Punctaj acordat pentru fluiditate – activitatea 3
Fig. 124 – Tabel punctaj fluiditate – activitatea 3
Flexibilitatea a fost scorată funcție de categoriile de desene întâlnite în testele elevilor, punctajul maxim fiind de 12 puncte.
Am notat și de această dată categoriile de desene, pe care le-am folosit ca punct de reper și pentru a puncta originalitatea. Comparativ cu testul inițial, unde la această activitate am stabilit 37 de categorii de desene, la testul final am delimitat 49, fapt arată o creștere a creativității privind factorul flexibilitate.
Categorii desene:
Construcții (casă, locuință)
Aparate electrice (T.V, tabletă)
Animale (câine, pisică)
Accesorii vestimentare (sacoșă)
Mâncare (înghețată)
Carte, caiet
Mobilă (dulap, masă)
Căruț
Decorațiuni (ou decorat, decorațiuni interioare)
Autoturism (mașină, tir, excavator)
Corp omenesc
Pasăre (lebădă)
Cifre
Plante
Geografie
Scenă
Artă (tablou, fotografie)
Recipiente
Scară
Corpuri cerești
Școală (tablă, sală de clasă)
Detalii de construcții
Jucărie (dronă, baloane)
Navigație (bărci)
Aerospațiale (navă)
Rechizite (ghiozdan, riglă)
Anexe gospodărie
Grădină
Insecte (fluture)
Accesorii interioare
Monstru
Arme și efectele lor
Instrumente de măsurat
Abstract
Calendar
Transport pe șină
Transport pe cablu
Copac
Diplomă
Baterie
Scule/unelte
Fileu
Reptilă
Sistem rutier (stradă)
Personaje (dragon)
Dinozaur
Obiect de uz casnic
Alfabetar
Cutie
Se observă o creștere a numărului elevilor cu punctaje mari și o scădere a celor cu punctaje minime.
Punctaj acordat pentru flexibilitate – activitatea 3
Fig. 128 – Tabel punctaj flexibilitate – activitatea 3
Dacă la testul inițial punctajul maxim pentru originalitate la activitatea 3 a fost de 18 puncte, la testul final 3 elevi au obținut între 19 și 22 de puncte. Acest fapt s-a datorat bonificațiilor acordate pentru combinarea a două sau mai multor seturi de linii paralele pentru a realiza un singur desen. Se observă o scădere semnificativă a numărului elevilor cu punctaje mici. Analizând graficul comparativ de mai jos se observă că 50% dintre elevi au obținut la testul final mai mult de 6 puncte, iar la testul final același procent era dat de elevii ce au obținut 0 puncte.
Punctaj acordat pentru originalitate – activitatea 3
Fig. 129 – Tabel punctaj originalitate – activitatea 3
Scorurile obținute pentru factorul elaborare la activitatea 3 a testului final arată o creștere semnificativă, mai mult de jumătate dintre elevi înregistrând 5 și 6 puncte.
Punctaj acordat pentru elaborare – activitatea 3
Fig. 132 – Tabel punctaj elaborare – activitatea 3
Însumând punctajele fiecărui elev pentru cei patru factori ai creativității notați la a treia activitate a testului final, am constatat că:
– 7 elevi a obținut între 0-10 puncte;
– 5 elevi au obținut între 11-20 puncte;
– 10 elevi au obținut între 21-30 puncte;
– 12 elevi au obținut între 31-40 puncte;
– 2 elevi au obținut peste 40 puncte.
Am calculat punctajul pentru fiecare elev la testul final și am considerat aceleași intervale de la testul inițial pentru a putea compara nivelul creativității. Punctajul maxim obținut la testul final a fost de 91 de puncte.
Nivelul performanței creative
Fig. 135 – Tabel privind măsurarea nivelului creativității elevilor la finalul experimentului
5.6. Concluzii ale cercetării, rezultate obținute, posibilități de continuare și valorificare
Pentru a avea o imagine detaliată a evoluției nivelului creativității ca urmare a folosirii metodei jocului ca metodaă specifică de stimulare a creativității în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice, am realizat grafice de comparare a punctajelor obținute de elevi la testul inițial și cel final, pentru fiecare din cele trei activități ale Testului Torrance.
Pentru activitatea 1 – Construcția unui tablou, se observă o creștere semnificativă a numărului elevilor care au obținut un scor cuprins între 5 și 8 puncte.
Pentru activitatea 2 – Completare de desene, se observă o creștere semnificativă a numărului elevilor cu un scor cuprins între 31 și 40 de puncte, dar și creșterea punctajului maxim (peste 40 puncte).
Pentru activitatea 3 – Linii paralele, se observă o scădere cu aproximativ 56% a numărului elevilor cu un punctaj mic și o creștere cu aproximativ 135% a numărului elevilor cu punctaj mare. Graficul arată o creștere și la nivelul punctajului maxim la această probă.
Scorul total obținut prin însumarea punctajelor de la cele trei activități arată o creștere a nivelului cretivității ca urmare a aplicării metodei jocului didactic în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice. Analizând graficul comparativ de mai jos, se observă că 58% dintre elevii clasei au obținut la testul final, aplicat la sfarșitul experimentului pedagogic, un punctaj care arată un nivel înalt al creativității, creșterea fiind semnificativă.
Rezultatele experimentului confirmă ipoteza de lucru inițială și anume: utilizarea într-o pondere și o diversitate mai mare a jocului didactic ca metodă de predare-învățare-evaluare în cadrul lecțiilor de arte vizuale și abilități practice a permis parcurgerea cu plăcere a conținuturilor din programa școlară, ceea ce a dus la stimularea și dezvoltarea creativității elevilor.
Mi-am propus ca și în anul școlar următor să utilizez la clasă metoda jocului didactic și alte metode active de predare-învățare, atât în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice, cât și la celelalte discipline. Voi urmări în continuare dezvoltarea creativității elevilor, pe plan artistic, dar și al exprimării verbale. Cred că cercetarea mea asupra creativității este la început de drum și mi-am propus să încerc noi metode creative de abordare a conținuturilor didactice, astfel încât elevii mei să beneficieze de un act didactic de calitate.
Voi valorifica rezultatele cercetării pedagogice prin diseminări în cadrul întâlnirilor cu învățătorii din școală, workshop-uri, prezentări în cadrul comisiilor metodice, conferințe, publicații didactice. Mi-am propus ca tema uneia dintre primele ședințe cu părinții elevilor din anul școlar următor să fie legată de jocul didactic și stimularea creativității elevilor.
CONCLUZII
Noile reglementări prevăzute de curriculumul național, în conformitate cu legea educației naționale, atrag atenția asupra transformării elevului din obiect pasiv al actului intructiv-educativ în subiect activ. Realizarea acestui deziderat impune o cunoaștere foarte bună a partenerilor de lucru și a unor tehnici noi, viabile, de înfăptuire a educației.
Învățământul primar este prima treaptă pe care copiii pășesc în formarea lor pentru viață. Este foarte important ca învățătorul să respecte ritmul dezvoltării fizice și psihice al elevilor, folosind cele mai potrivite activități, care să-i ajute să se adapteze regimului școlar, pe de o parte, și să își valorifice întregul potențial, pe de altă parte.
Jocul, una dintre activitățile preferate ale copilului, vine în sprijinul învățării încă de la începutul școlarității mici. Acesta îi ajută pe copii să se integreze în viața de școlar, ușurând trecerea de la grădiniță către școală.
Pe de altă parte, activitățile artistico-plastice au o influență importantă asupra dezvoltării personalității școlarului mic și asupra dezvoltării sale psihice în general. Arta îi încurajează pe copii să observe lumea înconjurătoare și să-și dezvolte imaginația. Dacă învățătorul va lăsa copiii să descopere, explorând în mod natural formele, culorile ori diferite tehnici de lucru, aceștia își vor valorifica potențialul creativ. Și cum jocul este parte integrantă a copilăriei, metoda jocului didactic vine în sprijinul învățătorului în încercarea de a stimula creativitatea elevilor.
Am urmărit în redactarea lucrării atât partea teoretică, cât mai ales partea practică, experimentală. Realizând cercetarea la clasa pregătitoare, am pornit de la ideea că jocul îi va apropia pe copii mai ușor de artele plastice și va permite stimularea creativității acestora.
Documentarea științifică asupra aspectelor teoretice cuprinse în lucrare mi-a permis să formulez următoarele concluzii:
Exprimarea cu ajutorul artei și al jocului ocupă un loc important în dezvoltarea fizică și psihică a școlarului mic.
Noua programă a disciplinei Arte vizuale și abilități practice pune accentul pe dezvoltarea gândirii și exersarea comunicării prin intermediul imaginii. Abordarea integrată, bazată pe învățarea prin joc este un element important al noii programe școlare, această perspectivă fiind impusă de introducerea clasei pregătitoare în învățământul obligatoriu. Mare parte din competențele specifice urmărite, activitățile de învățare și conținuturile propuse de curriculă stimulează creativitatea elevilor și încurajează utilizarea jocului didactic în cadrul lecțiilor de arte vizuale și abilități practice.
Creativitatea elevilor este influențată de factori subiectivi (inteligență, gândire creatoare, simț al culorilor, trăsături de caracter, temperament) și factori obiectivi (familie, școală, societate). Principalele caracteristici ale creativității sunt fluiditatea, flexibilitatea și originalitatea. Pentru dezvoltarea creativității este foarte important ca profesorul să elimine blocajele ce împiedică manifestarea imaginației, cum ar fi conformismul, critica, frica de eșec a elevilor, climatul neprielnic în sala de clasă. Există numeroase metode de stimulare a creativității ce pot fi aplicate în orele de curs: brainstorming, sinectica, metoda 6-3-5 sau metoda Phillips 6-6.
Pentru a stimula creativitatea artistică a elevilor, în activitățile desfășurate la disciplina Arte vizuale și abilități practice am urmărit câteva aspecte esențiale:
– dispunerea mobilierului clasei în grupe de câte 3, 4 sau 6 bănci;
– amenajarea unui Colț de artă, unde materialele de lucru au fost dispuse astfel încât elevii să le observe ușor și să le folosească ori de câte ori a fost necesar;
– stabilirea unui climat de lucru calm, relaxat, folosind fundal sonor;
– utilizarea unor materiale și tehnici de lucru diverse.
Jocurile didactice descrise în această lucrare reprezintă o parte însemnată a contribuției personale, fiind create sau adaptate în funcție de conținuturile întâlnite în programa școlară și de unitățile de învățare planificate. Sunt jocuri special concepute pentru a transmite elevilor conținuturile prevăzute de programa școlară într-o manieră atractivă, jocuri prin care am urmărit dezvoltarea creativității elevilor, dar și crearea unei atmosfere relaxate de lucru. Le-am grupat în funcție de scopul urmărit în: jocuri de recunoaștere, descoperire, sortare, diferențiere; jocuri pentru exersarea unor tehnici de lucru; jocuri pentru identificarea elementelor de limbaj plastic.
Am aplicat aceste jocuri în cadrul cercetării experimentale pentru a stimula creativitatea elevilor în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice. Copiii au colaborat, au avut ocazia să se cunoască mai bine, și-au însușit mai ușor cunoștințe și deprinderi de lucru specifice artelor plastice. Am extins activitățile ludice și asupra altor discipline de studiu, jocurile sprijinind într-un mod firesc predarea integrată.
Pentru a evidenția evoluția nivelului creativității am utilizat Testul Torrance de gândire creativă – forma figurală, adaptându-l la particularitățile de vârsta ale clasei. Rezultatele obținute de elevi la testul inițial și cel final, mi-au permis compararea nivelului creativității.
Rezultatele finale ale experimentului au confirmat ipoteza de lucru stabilită inițial și anume: utilizarea metodei jocului didactic ca metodă specifică de predare-învățare-evaluare în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice a determinat o creștere a nivelului creativității elevilor.
BIBLIOGRAFIE
Beaton, Clare – Cartea naturii – citim și creăm împreună, București, Editura Niculescu, 2018
Bîkova, Anna – Pete de culoare – caiet de dezvoltare, București, Editura Paralela 45, 2017
Bocoș, Mușata – Teoria și practica cercetării în pedagogie, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărții de Știință, 2003
Bontaș, Ioan – Pedagogie, București, Editura All, 1994
Cerghit, Ioan (coordonator) – Perfecționarea lecției în școala modernă, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1983
Cerghit, Ioan – Metode de învățământ, Iași, Editura Polirom, 2006
Crețu, Tinca – Psihologia vârstelor, București, Editura Universității, 2009
Cristea, Maria – Metodica predării educației plastice în învățământul primar, București, Editura Corint, 2009
Cristea, Sorin – Dicționar de pedagogie, Chișinău-București, Editura Litera Internațional, 2000
Cosmivici, Andrei, Iacob, Luminița – Psihologie școlară, Iași, Editura Polirom, 2008
Dincă, Margareta – Teste de creativitate, București, Editura Paideia, 2001
Deuchars, Marion – Art play, London, Laurence King Publishing, 2018
Dragomir, Maria, Cosmina – Arte vizuale și abilități practice – clasa pregătitoare și clasa I, București, Editura Basarabii Media, 2017
Gilpin, Rebecca – 100 de jocuri distractive și educative, București, Editura Corint Junior, 2016
Gîrboveanu, Maria, Negoescu, Victoria – Stimularea creativității elevilor în procesul de învățământ, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1981
Ilioaia, Maria – Metodica predării desenului, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1981
Istrate, Corina, Măcean, Dora, Oana, Manuela – O călătorie distractivă prin clasa pregătitoare – caiet de creație, Târgu-Mureș, Editura Edu, 2016
Ministerul Educației și Cercetării – Programa școlară pentru disciplina ,,Arte vizuale și abilități practice”- clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, aprobată prin O.M. nr. 3418/19.03.2013
Muster, Dumitru – Metodologia cercetării în educație și învățământ, București, Editura Litera, 1985
Nicola, Ion – Tratat de pedagogie școlară, București, Editura Aramis Print S.R.L., 2000
Peneș, Marcela, Drăghicescu, Florența, Ploscariu, Nicu – Jocuri pentru clasele I-IV, București, Editura Aramis, 1998
Piele, Adriana (coordonator) – Portret de dascăl – exemple de bune practici din activitățile școlare și extrașcolare ale cadrelor didactice din învățământul primar – clasa pregătitoare, București, Editura Anamarol, 2015
Roco, Mihaela – Creativitate și inteligență emoțională, Iași, Editura Polirom, 2004
Sălăvăstru, Dorina – Psihologia educației, Iași, Editura Polirom, 2004
Stoica, Ana – Creativitatea elevilor, București, EDP, 1983
Ștefan-Cărădeanu, Valentina, Hăhăianu, Florentina, Duță, Florentina – Arte vizuale și abilități practice – clasa pregătitoare, București, Editura Joy, 2015
Tullet, Hervet – Art workshops for children, London, Phaidon Press LTD, 2018
Verza, Emil, Verza, Florin Emil – Psihologia vârstelor, București, Editura Pro Humanitate, 2000
Watt, Fiona, Gilpin, Rebecca, Milbourne, Anna, Dickins, Rosie, Brocklehurst, Ruth – 50 things to draw and paint, London, Usborne Publishing, 2014
Resurse WEB
Mary Sorkin, Roll-a-Miro art game, https://ro.pinterest.com/pin/537828380469630459/?lp=true , (20 aprilie 2019)
TinkerLab, Art DiceTM Printable, https://tinkerlab.com/product/art-dice-printable/ , (17 mai 2019)
Twinkle LTD [GB], Cu ochișorii iscodesc, primăvara o observ – fișă de activitate, https://www.twinkl.co.uk/resource/ro-t-t-17066-spring-themed-i-spy-with-my-little-eye-activity-romanian , (15 martie 2019)
ANEXE
Anexa 1 – Listă cu lucrările elevilor, Școala Gimnazială ,,Regina Maria”
Fig. 1 – Gheran Irina, Familia mea
Fig. 2 – Sima Andrei, Casa mea
Fig.3 – Ioniță Daria, Flori pentru mama
Fig.8 – Gheran Otilia, Ramură înverzită
Fig.9 – Ologeanu Gabriel, Rățușca
Fig.10 – Ghițescu Karina, Artificii
Fig.11 – Unguritu Milena, Ou de Paște
Fig.12 – Cuciureanu Mara, Pisicuța Stela
Fig.13 – Marin Luca, Mărțișor din inimă
Fig.15 – Lafforgue Sebastian, Buburuze în iarbă
Fig.18 – Gane Iris, Puzzle de toamnă
Fig.21 – Georgescu Natalia, Vulpoiul viclean și puișorii de găină
Fig.43 – Cuciureanu Mara, În vacanță
Fig.44 – Surugiu Maria, Toamna în livadă
Fig.47 – Păun Luca, Cei mai buni frați Minioni
Fig. 55 – Cuciureanu Mara, Kitty Unicorn
Fig. 56 – Andrășescu Darius, Dulap, inimă, lampă, pasăre, lebădă, listă
Fig. 66 – Cuciureanu Mara, Balanță colorată, inimă fluture, veioza luminoasă, nota muzicală, cortul de circ, pianul cântăreț
Fig. 68 – Unguritu Milena, Linii paralele
Fig. 69 – Simandi Ana, Linii paralele
Fig. 77 – Ștefănoaia Nicholas, Arici în iarbă
Fig. 78 – Prundeanu Medeea, Fluturi, albinuțe, șoricei
Fig. 79 – Simandi Ana, Călătorie în balon
Fig. 80 – Georgescu Natalia, Clio
Fig. 81 – Gheran Irina, Puii atacă vulpoiul
Fig. 82 – Cârcotă Alexandru, Ursuleț și prietenul său, ochișor
Fig. 83 – Ologeanu Gabriel, Nono
Fig. 84 – Păun Luca, Noapte la castel
Fig. 85 – Ologeanu Gabriel, Castelul de înghețată
Fig. 86 – Unguritu Milena, Copăcel înflorit
Fig. 87 – Florea Andreea, Coșul de cumpărături
Fig. 88 – Gheran Irina, Gheran Otilia, Gheran Daria, Cuciureanu Mara, Unguritu Milena, Georgescu Natalia, Grădina cu flori
Fig. 89 – Vandenbyvanghe Lea, Florile de pe deal
Fig. 90 – Georgescu Natalia, Flori colorate
Fig. 91 – Rada Theodor, Fluturașul inimă
Fig. 92 – Sima Andrei, Extraterestrul cu un ochi
Fig. 93 – Andrășescu Darius, Planeta curcubeu
Fig. 94 – Panait David, Câinele de pe lună
Fig. 95 – Rada Theodor, Explozie de energie
Fig. 96 – Florea Andreea, Pisicuța albinuța confeti
Fig. 101 – Georgescu Natalia, Crinul fermecat și baloanele
Fig. 109 – Gheran Otilia, Pisică, buchet, coroană, leagăn, pepene, casă
Fig. 110 – Simandi Ana, Cort, copac, căsuță, inimă, munți, T.V.
Fig. 125 – Rada Theodor, Linii paralele
Fig. 126 – Simandi Ana, Linii paralele
Fig. 127 – Cuciureanu Mara, Linii paralele
Anexa 2 – Fișă de lucru ,,Cu ochișorii iscodesc, primăvara o observ”
Sursa – Twinkle LTD [GB], Cu ochișorii iscodesc, primăvara o observ – fișă de activitate, https://www.twinkl.co.uk/resource/ro-t-t-17066-spring-themed-i-spy-with-my-little-eye-activity-romanian , (15 martie 2019)
Anexa 3 – Fișă de lucru joc ,,Cum arată un extraterestru”
Sursa – Mary Sorkin, Roll-a-Miro art game, https://ro.pinterest.com/pin/537828380469630459/?lp=true , (20 aprilie 2019)
Anexa 4 – Fișe de lucru jocul ,,Zaruri magice”
Sursa – TinkerLab, Art DiceTM Printable, https://tinkerlab.com/product/art-dice-printable/ , (17 mai 2019)
Sursa – TinkerLab, Art DiceTM Printable, https://tinkerlab.com/product/art-dice-printable/ , (17 mai 2019)
Sursa – TinkerLab, Art DiceTM Printable, https://tinkerlab.com/product/art-dice-printable/ , (17 mai 2019)
Anexa 5 – Fișă de evaluare inițială
Anexa 6 – Fișă de lucru test inițial, activitatea 1 – ,,Construcția unui tablou”
Anexa 7 – Fișă de lucru test final, activitatea 1 – ,,Construcția unui tablou”
Anexa 8 – Fișă de lucru test inițial, activitatea 2 – ,,Completare de desene”
Anexa 9 – Fișă de lucru test final, activitatea 2 – ,,Completare de desene”
Anexa 10 – Fișă de lucru test inițial, activitatea 3 – ,,Linii paralele”
Anexa 11 – Fișă de lucru test final, activitatea 3 – ,,Linii paralele”
Declarație de autenticitate
Subsemnata DUȚĂ (MACAVEI) ALINA GABRIELA având funcția didactică de profesor pentru învățământul primar la unitatea școlară Școala Gimnazială ,,Regina Maria”, sector 6, București declar pe propria răspundere că lucrarea JOCUL DIDACTIC – METODĂ SPECIFICĂ DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII ÎN CADRUL LECȚIILOR DE EDUCAȚIE PLASTICĂ (ARTE VIZUALE ȘI ABILITĂȚI PRACTICE), având coordonator științific Lect. Univ. Dr. Curcan Adrian a fost elaborată personal pe baza studierii bibliografiei de specialitate, a experienței personale și îmi aparține în întregime. De asemenea nu am folosit alte surse decât cele menționate în bibliografie, nu au fost preluate texte, date sau elemente de grafică din alte lucrări, fără a fi citate și fără a fi precizată sursa preluării, inclusiv în cazul în care sursa o reprezintă alte lucrări ale candidatului.
Data Semnătura candidatului
……………………… …………………………………
Termenul "didactic" asociat jocului accentueaza componenta instructiva a activitatii si evidentiaza ca acesta este organizat in vederea obtinerii unor finalitati de natura informativa si formativa specifice procesului de invatamant.
Jocul didactic prezinta ca nota definitorie imbinarea armonioasa a elementului instructiv cu elementul distractiv, asigurand o unitate deplina intre sarcina didactica si actiunea de joc.
Aceasta imbinare a elementului instructiv-educativ cu cel distractiv face ca, pe parcursul desfasurarii sale, copiii sa traiasca stari afective complexe care declanseaza, stimuleaza, intensifica participarea la activitate, cresc eficienta acesteia si contribuie la dezvoltarea diferitelor componente ale personalitatii celor antrenati in joc.
Jocul didactic, incadrandu-se in categoria jocurilor cu reguli, este definit prin obligativitatea respectarii regulilor care precizeaza caile ce trebuie urmate de copii in desfasurarea actiunii ludice.
Jocurile didactice pot contribui la realizarea unor obiective educationale variate si complexe. Acestea pot viza dezvoltarea fizica a copilului in cazul jocurilor motrice, sportive, sau dezvoltarea unor subsisteme ale vietii psihice (procesele psihice senzoriale, intelectuale, volitive, trasaturi de personalitate, s.a.). De asemenea jocurile didactice pot contribui la rezolvarea unor sarcini specifice educatiei morale, estetice.
Prin jocul didactic se precizeaza, se consolideaza, se sintetizeaza, se evolueaza si se imbogatesc cunostintele copiilor, acestea sunt valorificate in contexte noi, inedite.
Spre deosebire de alte tipuri de jocuri, jocul didactic are o structura aparte. Elementele componente ale acestuia sunt: scopul jocului
continutul jocului
sarcina didactica
regulile jocului
elementele de joc
Scopul jocului – reprezinta o finalitate generala spre care tinde jocul respectiv si se formuleaza pe baza obiectivelor de referinta din programa activitatilor instructiv-educative.
Scopurile jocului didactic pot fi diverse: consolidarea unor cunostinte teoretice sau deprinderi, dezvoltarea capacitatii de exprimare, de orientare in spatiu si timp, de discriminare a formelor, marimilor, culorilor, de relationare cu cei din jur, formarea unor trasaturi morale, etc.
Continutul jocului – include totalitatea cunostintelor, priceperilor si deprinderilor cu care copiii opereaza in joc. Acestea au fost insusite in activitatile anterioare. Continutul poate fi extrem de divers: cunostinte despre plante, animale, anotimpuri, viata si activitatea oamenilor, cunostinte matematice, istorice, geografice, continutul unor basme, povesti, s.a.
Continutul jocului trebuie sa fie bine dozat, in functie de particularitatile de varsta ale co 151h75b piilor, sa fie accesibil si atractiv.
Sarcina didactica indica ce anume trebuie sa realizeze efectiv copiii pe parcursul jocului pentru a realiza scopul propus. Se recomanda ca sarcina didactica sa fie formulata sub forma unui obiectiv operational, ajutandu-l pe copil sa constientizeze ce anume operatii trebuie sa efectueze. De asemenea se recomanda ca sarcina didactica sa nu solicite doar sau in primul rand, procese numerice, ci sa implice in rezolvarea sa si gandirea (operatiile acesteia), imaginatia, creativitatea copiilor.
Sarcina didactica trebuie sa fie in concordanta cu nivelul de dezvoltare al copilului, accesibila si, in acelasi timp, sa fie atractiva.
Regulile jocului concretizeaza sarcina didactica si realizeaza legatura dintre aceasta si actiunea jocului. Precizeaza care sunt caile pe care trebuie sa le urmeze copiii in desfasurarea actiunii ludice pentru realizarea sarcinii didactice.
Sunt prestabilite si obligatorii pentru toti participantii la joc si reglementeaza conduita si actiunile acestora in functie de structura particulara a jocului didactic.
Regulile jocului prezinta o mare varietate:
indica actiunile de joc;
precizeaza ordinea, succesiunea acestora;
reglementeaza actiunile dintre copii;
stimuleaza sau inhiba anumite manifestari comportamentale.
Cu cat regulile sunt mai precise si mai bine insusite, cu atat sarcinile didactice usor de realizat, iar jocul este mai interesant si mai distractiv.
Regulile trebuie sa fie simple, usor de retinut prin formulare si posibil de respectat de catre toti copiii, accesibile.
Elementele de joc – includ caile, mijloacele folosite pentru a da o coloratura placuta, atractiva, distractiva activitatii desfasurate.
Conceperea lor depinde in mare masura de ingeniozitatea cadrului didactic. Literatura de specialitate ofera o serie de sugestii in acest sens: folosirea unor elemente surpriza, de asteptare, intrecere individuala sau pe echipe, miscarea, ghicirea, recompensarea rezultatelor bune, penalizarea greselilor comise, s.a.
Sarcina cadrului didactic este de a gasi pentru fiecare joc, elemente de joc cat mai variate, deosebite de cele folosite in activitatile anterioare, in caz contrar existand riscul ca acestea sa nu mai prezinte atractivitate pentru copii, esenta jocului fiind, in acest caz, compromisa.
Reusita unui joc didactic depinde si de materialele didactice utilizate in joc. Acestea trebuie sa fie adecvate continutului, variate si atractive, usor de manevrat si sa provina din mediul apropiat, familiar copiilor (planse, jetoane, jucarii, figuri geometrice, etc).
Atractivitatea si eficienta jocului depind de ingeniozitatea educatoarei de a imbina o sarcina educativa acceptabila de catre copii, nici prea grea, nici prea usoara, cu un joc simbolic sau cu reguli atragatoare. Elementele de joc artificiale, nestimulative, ingreuneaza invatarea si plictisesc pe copii. Placerea cu car
Jocul este activitatea care da specific copilariei si care isi gaseste motivatia si implinirea in sine insusi. Spre deosebire de invatare, nu tinteste in mod explicit obtinerea de noi cunostinte sau alte produse ale invatarii iar in comparatie cu munca, jocul nu are ca finalitate obtinerea unor bunuri materiale.
Unul din mijloacele folosite din ce in ce mai frecvent in cadrul procesului de instruire si educare si a carui eficienta a fost dovedita printr-o serie de studii sau cercetari de specialitate este jocul didactic.
Jocul devine ,,didactic” atunci cand prin modul de formulare al sarcinii de invatare copilul este adus in situatia de a-si utiliza energiile si potentialul psiho-fizic pentru a-si optimiza parametrii comportamentali.
Termenul 'didactic', asociat celui de joc, accentueaza latura instructiva a activitatii care devine, in mod neconditionat, parte integranta a acestuia si se concretizeaza printr-un anumit volum de cunostinte, de actiuni obiectuale si mintale pe care le solicita. Indiferent de etapa de varsta la care este utilizat, jocul didactic favorizeaza atat aspectul informativ al procesului de invatamant cat si aspectul formativ al acestuia.
Rolul si importanta jocului didactic consta in faptul ca el faciliteaza procesul de asimilare, fixare, consolidare si verificare a cunostintelor, iar, datorita caracterului sau formativ, influenteaza dezvoltarea personalitatii copilului.
Jocul didactic utilizat in contextul activitatilor scolare are aceasta particularitate esentiala: el trebuie sa imbine armonios elementul instructiv-educativ si exercitiul cu elementul distractiv. Invatand prin joc, copilul trebuie sa se distreze in acelasi timp. Imbinarea elementului distractiv cu cel instructiv duce la aparitia unor stari emotive complexe, care stimuleaza si intensifica procesele de dezvoltare psihica.
Jocul didactic este o forma de activitate , atractiva si acesibila copilului, prin care se realizeaza o buna parte din sarcinile instructiv-educative .
In practica invatamantului scolar, jocurile didactice fac parte integranta din activitatile obligatorii si la libera lalegere. Astfel jocul didactic poate fi folosit pentru a forma copilului o pronuntare sau o exprimare corecta sau pentru formarea reprezentarilor aritmetice.
Valoarea practica a jocului didactic consta in faptul ca in procesul desfasurarii lui copilul are posibilitatea sa-si aplice cunostintele, sa-si exerseze priceperile si deprinderile ce s-au format in cadrul diferitelor activitati. Folosirea jocului didactic ca activitati obligatorii aduce variatie in procesul de instruire a copiilor, facandu-l mai atractiv.
De pilda, prin jocul didactic „Gaseste aceste culori” se precizeaza si se verifica invarea denumirii diferitelor culori.
Jocul „Cu ce construim” fixeaza denumirile diferitelor unelte si materiale folosite in constructie: prin jocul „Cine are aceeasi figura?” se fixeaza , se actualizeaza reprezentari de forme precum: cerc, patrat, oval, triunghi etc.
Jocul didactic contribuie si la dezvoltarea proceselor psihice, Aceste jocuri didactice influenteaza in mod nemijlocit activitatea tuturor analizatorilor.
Jocurile „Spune ce faci?” sau „Cine face asta?” contribuie la dezvoltarea sensibilitatii auzului.
In jocul „Ghiceste ce ai gustat” accentul cade pe perfectionarea sensibilitatii gustative si olfactive.
Un deosebit rol il au jocurile didactice in educarea calitatii memoriei. De exemplu „Ce s-a schimbat” sau „Ghiceste ce lipseste!”, solicita sa retina felul obiectelor si asezarea lor pentru a putea arata modificarea facuta de conducatorul jocului, ceea ce duce la dezvoltarea memoriei voluntare.
O caracteristica esentiala a jocului didactic consta in crearea unor conditii favorabile pentru aplicarea multilaterala a cunostintelor si pentru exersarea priceperilor si deprinderilor sub forma unor activitati placute si atractive.
2. STRUCTURA JOCULUI DIDACTIC
Prin joc,copiii pot ajunge la descoperiri de adevaruri, isi pot antrena capacitatea lor de a actiona creativ, pentru ca strategiile jocului sunt in fond strategii euristice, in care se manifesta istetimea, spontaneitatea,inventivitatea, initiativa, rabdarea, indrazneala,etc.
Jocurile copiilor devin metoda de instruire in cazul in care ele capata o organizare si se succed in ordinea implicata de logica cunoasterii si a invataturii.
In acest caz, intentia principala a jocului nu este divertismentul, rezultat din incercarea puterilor, ci invatatura care pregateste copilul pentru munca si viata. Pentru a atinge aceste scopuri, jocul didactic trebuie sa fie instructiv, sa le consolideze cunostintele.
Folosirea jocului didactic in activitatile obligatorii,aduce variatie in procesul de instruire a copiilor, facandu-l mai atractiv.
Fiecare joc didactic cuprinde urmatoarele laturi constitutive :
– continuturi
– sarcina didactica
– regulile jocului
– actiunea de joc
Indiferent de modul de folosire, jocul didactic il ajuta pe copil sa-si angajeze intregul potential psihic,sa-si cultive initiativa, inventivitatea, flexibilitatea gandirii, spiritul de cooperare si de echipa.
In cazul in care jocurile organizate au scop educativ bine precizat, devin metode de instruire, iar daca jocul este folosit pentru a demonstra o caracteristica a unei activitati,acesta devine un procedeu didactic.
Jocul didactic este o activitate dirijata, dar si o metoda didactica prin care se imbina elementul instructiv-educativ cu acela distractiv. Ca principala si vitala activitate a prescolarilor, jocul isi dovedeste valentele integratoare, putandu-se desfasura in toate etapele si in toate activitatile cu copiii in gradinita. Prin jocul didactic se verifica si se consolideaza cunostintele insusite de copii, se imbogateste universul lor gnoseologic si afectiv.
Continutul este prima latrura componenta a jocului didactic care este format de cunostintele pe care copiii si le-au insusit anterior , cunostinte care arata despre ce este vorba in jocul respectiv.
Sarcina didactica , apare sub forma unei probleme de gandire, de recunoastere, denumire, descriere, reconstituire, comparatie , ghicire, etc.
Jocurile didactice pot avea acelasi continut, dar difera prin sarcina didactica pe care o are de rezolvat fiecare copil, ceea ce duce la aparitia mereu a unei noi forme neprevazute , interesante si atractive.
Regulile jocului sunt menite sa arate copiilor cum sa se joace, cum sa rezolve problema respectiva. Regulile indeplinesc in joc o importanta functie reglatoare asupra actiunilor si relatiilor reciproce dintre copii. Ele sunt conditionate de continutul si sarcinile didactice ale fiecarui joc.
Regulile jocului didactic sunt numeroase si de natura diferita . O prima categorie reglementeaza repartizarea rolurilor intre copii ( “Postas” , “cititor”). Alte reguli arata copiilor cum se rezolva problema intelectuala, iar altele se refera la succesiunea actiunilor in joc. Exista si reguli referitoare la conportarea copiilor in joc care indica ce este si ce nu este permis in timpul jocului.
In stabilirea regulilor jocului se va tine seama de principiul gradarii si al accesibilitatii. Masura in care sunt insusite regulile de catre copii constituie un critetiu important de apreciere a eficientei educative a jocului didactic.
Actiunea de joc este latura costitutiva a jocului, este cea care face ca rezolvarea sarcinii didactice sa fie placuta si atractiva pentru copii. Aceasta cuprinde momente de asteptare, surprixa, ghicire, miscare si intrecere.
Stransa unitate dintre cele patru laturi ale jocului didactic confera acestei activitati o particularitate specifica, ceea ce o deosebeste de celelalte forme de activitate( de jocurile de creatie sau de activitatile obligatorii).
Jocul didactic se incheie cu un anumit rezultat care arata gradul in care copilul si-a format priceperea de a gasi raspunsul potrivit, de a face descrieri, reconstituiri, comparatii, de a da raspunsuri verbale potrivite.
Obtinerea unor rezultate pozitive satisface in mod deosebit pe copii. Cadrul didactic trebuie sa-i faca sa inteleaga ca numai respectarea stricta a regulilor si straduinta pot sa duca la rezultate pozitive in joc. Copii trebuie sa invete ca nu este permis sa se bucure de rezultatele pozitive, daca au recurs la incalcarea regulilor, daca au stanjenit colegii de joc, daca nu-si recunosc greseala pe care au savarsit-o.
3. CLASIFICAREA JOCURILOR DIDACTICE
A.Dupa continutul lor, jocurile didactice pot fi grupate in:
1.jocuri didactice pentru cunoasterea mediului inconjurator;
2.jocuri didactice pentru educarea limba|ului (cuprind aspecte fonetice, Iexical-semantice si gramaticale ale limbii materne si, daca este cazul, ale unei limbi moderne);
3.jocuri didactice cu continut matematic (vizeaza capacitatea de formare a unor multimi, consolidarea si verificarea numeratiei, formarea abilitati lor pentru elaborarea judecatilor de valoare prin jocurile logico-matematice);
jocuri didactice pentru insusirea unor norme de comportament
civilizat si jocuri didactice pentru insusirea unor norme de circulatie rutiera.
A. Dupa prezenta sau absenta materialului didactic, deosebim:
1. jocuri didactice orale (fara material didactic);
2. jocuri didactice cu ajutor material:
– cu material didactic -jucarii, jocuri de masa, cuburi etc.;
– cu material ajutator – diferite obiecte si jucarii cu rol auxiliar;
-jocuri de interpretare a unor povesti, lecturi, jocuri de numarat, prezentate pe un suport material: imagini, diafilme, diapozitive etc.
Dintre jucariile si materialul didactic folosit de catre educatoare in scopuri didactice fac parte:
-papusa dotata cu un bogat rechizitoriu vestimentar;
-obiecte de uz casnic, adaptate la marimea papusilor;
-animale-jucarii, pasari-jucarii, diferite obiecte de intrebuintare cotidiana;
-bile colorate, turnulete, jucarii ce se pot monta si demonta, ciupercute, inele
-ilustratii, tablouri sau planse utilizate pentru descrieri si povestiri, mozaicuri, desene de decupat, figuri geometrice etc.;
-materiale din natura: ghinda, conuri de brad, pietricele, frunze, flori, ramuri din copaci etc.
-creioane, culori, acuarele, plastilina, hartie, lipici, costume.
-fise de lucru individual;
– diafilme, diapozitive, carti cu imagini si texte scurte pentru copii.
Bine elaborat si condus, jocul constituie un veritabil instrument de lucru in activitatile cu copiii prescolari, dezvaluind virtuti formative dincolo de toate asteptarile. Pentru valorificarea acestui incredibil potential, educatoarea va trebui sa-si foloseasca si chiar sa-si dezvolte disponibilitatile empatice, intelegand prin aceasta capacitatea de a se transpune imaginar in varsta copilariei.
3.METODOLOGIA ORGANIZARII SI DESFASURARII JOCURILOR DIDACTICE
Metodica organizarii si desfasurarii jocurilor didactice cuprinde trei etape:
a) pregatirea jocului didactic;
b) organizarea jocului didactic;
c) desfasurarea jocului didactic.
a)Pregatirea jocului didactic necesita pregatirea temeinica si atenta in vederea asigurarii depline, a atingerii obiectivului propus. O prima masura este pregatirea in vederea cunoasterii jocului sub toate aspectele , alegerii si edificarii jocului, a materialului necesar ce trebuie stabilit din vreme si trebuie sa fie variat si in concordanta cu unele cerinte obligatorii ale jocului.
O alta masura ce trebuie intreprinsa in vederea asigurarii reusitei este asigurarea legaturii si a continuitatii cu activitatea care o constituie rezerve de cunostinte necesare jocului didactic.
b) Organizarea jocului didactic cuprinde un complex de actiuni precum”
– amenajarea cadrului de desfasurare a jocului;
– distribuirea materialului care trebuie sa permita accesul copiilor la locurile principale ale cadrului de joc;
c) desfasurarea jocului didactic are in vedere prezentarea si familiarizarea cu jocul didactic si antrenarea copiilor la participarea cat mai eficienta la joc.
Trezirea interesului pentru joc a copiilor si creearea atmosferei de buna dispozitie sunt obiective permanente in momentul declansator, hotarator in introducerea in joc care cuprinde mai multe secvente:
-captarea atentiei;
-informarea asupra obiectivelor urmarite, in care copii sunt familiarizati cu titlul jocului si o scurta motivare a obiectivelor jocului didactic;
-prezentarea materialului si intuirii lui;
-asigurarea intelegerii jocului constituie o sarcina a educatoarei;
-fixarea regulilor prin joc.
Cheia reusitei unui joc didactic este utilizarea unor elemente de joc atractive si adecvate pentru mentinerea atentiei si interesului copiilor.
Incheierea jocului didactic trebuie sa aduca un plus de intensitate pe planul participarii active, sa dea satisfactie tuturor copiilor in functie de modul in care au participat si realizat sarcina didactica.
5. VALOAREA INSTRUCTIV – EDUCATIVA A JOCULUI DIDACTIC
Eficienta procesului instructiv – educativ depinde atat de stabilirea adecvata a continutului cunostintelor,priceperilor si deprinderilor,cat si de modalitatile prin care acestea ajung sa fie insusite de copii.
Un mijloc de educare si instruire a copiilor, este jocul didactic.
Pentru a-i spori permanent eficienta jocul trebuie apreciat ca baza a conceperii activitatii educative.
Fara joc nu se poate ajunge la o finalitate reala,e conceput ca mijloc de educare a copiilor,ca procedeu metodic de realizare optima a sarcinilor concrete pe care si le propune procesul de invatamant si ca forma de organizare a activitatii de cunoastere si de dezvoltare a capacitatiilor psihofizice pe toate planurile.
Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace de educare fiind folosit pentru a forma sau consolida anumite cunostinte,priceperii si deprinderi comportamentale.
Cresterea treptata de la o grupa de varsta la alta a activitatilor neludice este o consecinta a dezvoltarii capacitatilor copiilor de a desfasura anumite activitati intelectuale si fizice :de a observa sistematic un obiect sau un fenomen de a-si concentra mai mult timp atentia in acest scop,de-a asculta cu interes cele relatate,de a inregistra unele indicatii cu valoare nominativa,de a reproduce cu relativa independenta conflictele aparute in propria gandire intre cunoscut si necunoscut.
Fara indoiala,toate aceste capacitati si multe altele,oricat de bine ar fi ele conturate,nu sunt pe deplin constituite ca sa favorizeze desfasurarea optima a activitatii de invatare sistematica. Ele comporta trasaturile specifice varstei,desi se constata o crestere si o dezvoltare a lor apreciabila,nu pot suplini nevoia manifestarilor ludice.
Jocul didactic are un rol bine definit in planul de invatamant ,determinat de faptul ca pe masura ce copilul isi insuseste,pe baza experientei sale de viata,cat si pe alte cai,o serie de cunostinte,priceperi si deprinderi,rolul sau creste in vederea acumularii altora,superioare.
Ceea ce caracterizeaza in esenta jocul didactic consta in aceea ca imbina intr-un tot unitar si armonios atat sarcini specifice jocului,cat si sarcini si functii specifice invatarii.
Prin urmare,jocurile didactice au drept scop,pe de o parte instruirea copiilor intr-un domeniu al cunoasterii,iar pe de alta parte sporirea interesului pentru activitatea respectiva prin utilizarea unor elemente distractive caracteristice jocului,faciliteaza atingerea scopului formativ-educativ urmarit si,impreuna cu celelalte activitati frontale,exercita o puternica influenta asupra copilului in vederea pregatirii sale pentru scoala.
6.Dezvoltarea creativitatii prin joc
Creativitatea ca structura definitorie de personalitate imbraca, din punct de vedere evolutiv, un caracter procesual supus influentelor de mediu.
Formele organizate de instructie isi aduc in mod diferentiat aportul in dezvoltarea potentialului creator al individului in functie de continutul activitatii, de tipurile de metode utilizate, de pregatirea si gradul de angajare al cadrelor didactice participante la actiunile educative.
La nivelul claselor I – IV , in structura metodelor activ-participative ( brainstorming-ul, cubul, metoda celor sase palarii, etc), isi gasesc cu maxima eficienta locul, jocurile didactice, care constituie o punte de legatura intre joc ca tip de activitate dominanta in care este integrat copilul in perioada prescolara, si activitatea specifica scolii – invitarea. Jocurile didactice sunt metode active care solicita integral personalitatea copilului.
Integrarea organica a jocului in structura de invatare a scolarilor mici este de natura sa contribuie la realizarea unor importante obiective ale formarii personalitatii copilului.
Scolarul mic trebuie sa simta ca este acceptat asa cum este, ca se doreste intalnirea cu el, ca vine la scoala sa desfasoare o activitate ce-i solicita efort in cooperare cu ceilalti copii, cu educatorul, intr-o atmosfera de bucurie si nu numai sa reproduca, in competitii cu ceilalti ceea ce a invatat.
Jocul didactic are un continut si structura bine organizate, subordonate particularitatilor de varsta si sarcinii didactice, se desfasoara dupa anumite reguli si la momentul ales de adult, sub directa lui supraveghere, rol important capata latura instructiva, elementele de distractie nefiind mediatori ai stimularii capacitatilor creatoare.
Jocurile didactice sunt realizate pentru a deservi procesul instrustiv-educativ, au un continut bine diferentiat pe obiectele de studiu, au ca punct de plecare notiunile dobandite de elevi la momentul respectiv, iar prin sarcina data, acestia sunt pusi in situatia sa elaboreze diverse solutii de rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit capacitatilor lor individuale, accentul cazand astfel nu pe rezultatul final cat pe modul de obtinere al lui, pe posibilitatile de stimulare a capacitatilor intelectuale si afectiv motivationale implicate in desfasurarea acestora.
Considerarea jocului didactic ca metoda de stimulare si dezvoltare a creativitatii se argumenteaza prin capacitatile de antrenare in joc a factorilor intelectuali si non intelectuali evidentiati in cercetarile de pana acum.
Jocurile didactice cuprind sarcini didactice care contribuie la modificarea creatoare a deprinderilor si cunostintelor achizitionate la realizarea transferurilor intre acestea, la dobandirea prin mijloace proprii de noi cunostinte. Ele angajeaza intreaga personalitate a copilului constituind adevarate mijloace de evidentiere a capacitatilor creatoare, dar si metode de stimulare a potentialului creativ al copilului, referindu-se la creativitatea de tip scolar, manifestata de elev in procesul de invatamant, dar care pregateste si anticipeaza creatiile pe diferite coordonate.
A se juca si a invata sunt activitati care se imbina perfect. Principiul aplicat in jocurile educative si didactice este acela al transferului de energie. Un interes care nu poate exercita inca decat o actiune minima sau nula asupra comportamentului copilului este inlocuit cu un interes imediat si puternic.
Ideea folosirii jocului in ativitatile educative nu este noua. Si Platon in Republica recomanda: “ Faceti in asa fel incat copiii sa se instruiasca jucandu-se. Veti avea prilejul de a cunoaste inclinatiile fiecaruia.”
Invatarea este o activitate serioasa ce solicita efort voluntar pentru punerea in actiune a disponibilitatilor psihicului ; efortul este mai usor declansat si sustinut mai eficient cand se folosesc resursele jocului, cand intre joc si invatare se intind punti de legatura.
Prin intermediul jocului didactic se pot asimila noi informatii, se pot verifica si consolida anumite cunostinte, priceperi si deprinderi, se pot dezvolta capacitati cognitive, afective si volitive ale copiilor, se pot educa trasaturi ale personalitatii creatoare, se pot asimila modele de relatii interpersonale, se pot forma atitudini si convingeri.
Copiii pot invata sa utilizeze bine informatiile, timpul spatiul si materialele puse la dispozitie, li se poate dezvolta spiritul de observatie, spiritul critic si autocritic, capacitatea anticipativ-predictiva, divergenta si convergeta gandirii, flexibilitatea si fluenta. Poate fi solicitata capacitatea elevilor de a se orienta intr-o anumita situatie, de a propune solutii, de a le analiza si opta pentru cea optima, de a extrapola consecintele unei anumite situatii concrete, de a interpreta si evalua anumite experiente, fenomene, situatii .
Manifestand creativitate, invatatorul va determina avantul libertatii si creativitatii copiilor, va realiza ehilibru intre preocuparile pentru formarea gandirii logice, rationale, flexibile, fluide, creatoare, depasind intelegerea ingusta, eronata, potrivit careia libertatea de manifestare si creatie a copiilor se dezvolta spontan. Aplicand cu pricepere jocul didactic, invatatorul trebuie sa poata valorifica unele din bogatele resurse formativ-educative ale acestuia in angajarea personalitatii copilului de a desfasura o activitate ce solicita efort sustinut, dar intr-o atmosfera de voie buna, de cooperare, de intelegere .
Jocurile didactice in majoritatea lor au ca element dinamic intrecerea intre grupe de elevi sau chiar intre elevii intregului colectiv, facandu-se apel nu numai la cunostintele lor, dar si la spiritul de disciplina, ordine, coeziune, in vederea obtinerii victoriei. Intrecerea prilejuieste copiilor emotii, bucurii, satisfactii.
Jocul a fost considerat de majoritatea specialiștilor ca fiind o caracteristică a vârstei de creștere, a copilăriei. În același timp, se recunoaște caracterul universal al jocului, adică faptul că jocurile însoțesc întreaga ontogeneză umană.
Voi prezenta funcțiile jocului prin raportare la câteva repere centrale ale domeniului în concepția Ursulei Șchiopu, Eduard Claparede, Jean Piaget.
„Jocul este o activitate specific umană dominantă în copilărie, prin care omul își satisface imediat, dupa posibilități propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară ce și-o creează singur.’’(Popescu, 32-33).
În lucrarea „Copilul și jocul” (2002, 19), Jean Chateau afirmă că : „un copil care nu vrea să se joace este un copil a cărui personalitate nu se afirmă, care se mulțumește să fie mic și slab, o ființă fără mândrie, o ființă fără viitor.” (Chateau, 1972, 19-34).
Jocul satisface în cel mai înalt grad trebuințele copilului:de acțiune, de mișcare, de exprimare.În joc totul este permis, totul devine posibil. Jocul este un mijloc de exersare a gândirii și a unor deprinderi, de cunoaștere și autocunoaștere, mijloc de învățare, cale de relaxare și distracție, este un mijloc de socializare dar și un mod de exersare și exprimare a originalității și creativității.
Ursula Șchiopu nominalizează trei categorii de funcții: secundare, marginale și esențiale.
Din prima categorie de funcții fac parte: tonifierea prin activismul general, compensația care are loc în timpul jocului (catharsis și proiecție), și echilibrul. Ursula Șchiopu menționează în ceea ce privește funcțiile marginale, pe cea terapeutică ce intervine în cazul unor situații problematice atât la copil cât și la adult. Din a treia categorie fac parte: funcția de exercitare complexă stimulativă a mișcărilor (jocuri de mânuire a obiectelor, jocuri sportive), funcția de cunoaștere, susținută de atenție și curiozitate, și funcția formativ-educativă care se referă la contribuția jocului în dezvoltarea copilului (Șchiopu, 1970, 28).
În concepția lui Jean Piaget, prezentată în lucrarea „Psihologia copilului”, jocul are funcția de a realiza adaptarea copilului la realitate. Jocul îndeplinește o important funcție de socializare dar și una formativ-informativă.
Piaget remarcă faptul că jocul se caracterizează prin dorința de manifestare activă și de stăpânire a activității, prin plăcerea acțiunii.
După Ed.Claparede, funcțiile jocului se împart în două categorii: o funcție cardinală sau principală-ce permite individului să-și realizeze eul și patru funcții secundare: funcția de recreere, relaxare (jocul obosește mai puțin decât creația, munca sau învățarea), funcția de divertisment (prin elementele pe care copilul le întâlnește în joc, se înlătură rutina și plictiseala), funcția de agent de transmitere a ideilor și experienței (jocul devine un vehicul pentru perpetuarea credințelor, ritualilor, tradițiilor, un instrument de educație populară).
Din perspectiva lui Ed.Claparede, funcția principală a jocului o reprezintă manifestarea personalității prin unica activitate posibilă. Copilul nu este suficient dezvoltat pentru a se putea exprima prin celelalte tipuri de activități psihice.
Claparede afirmă că jocul devine în acest fel un fenomen de derivare,,curentul intereselor noastre, dorințele care alcătuiesc eul nostru și caută o ieșire în ficțiune, prin intermediul jocului, atunci când realitatea nu-i oferă suficiente căi de manifestare.’’ (Claparede, 1975, 134).
Jocul didactic este un asamblu de acțiuni care prin relaxare, buna dispoziție și bucuria pe care le aduce copiilor, urmărește și obiective de pregătire intelectuală, morală, tehnică și fizică a elevului. Ca un exercițiu să devină joc didactic, trebuie să aibă scop, sarcină didactică, să includă elemente de joc, conținutul să fie unul atractiv (în funcție de tipul jocului și de disciplină), să se folosească material didactic variat și să aibă reguli clare și precise.
Datorită faptului că jocul reprezintă activitatea predominantă la grădiniță, învățătorul trebuie să realizeze treptat trecerea către procesul de predare-învățare-evaluare din ciclul primar, mai ales la clasa pregătitoare.
Avantajele jocului didactic în clasele primare sunt: facilitează înțelegerea unor noțiuni noi (în lecția de însușiri de cunoștinte), consolidarea și fixarea cunoștințelor, deprinderilor și priceperilor (în lecția de consolidare și fixare), sistematizarea și recapitularea cunoștințelor (în lecția de recapitulare) și poate fi folosit chiar și pentru verificarea acestora (în lecția de evaluare).
Un alt aspect important este faptul că are rol formativ și cognitiv, dezvoltă atenția, gândirea și operațiile acesteia, dezvoltă spiritul de initiativă și poate fi folosind oricând: la începutul lecției, intercalat, la sfârșit.
Singurul dezavantaj constă în faptul că este posibil, ca elevilor timizi, să le fie teamă să coopereze cu ceilalți colegi, de aceea cadrul didactic trebuie să-i motiveze și să-i încurajeze permanent.
Un joc pe care l-am folosit cu succes la clasa pregătitoare- disciplina Matematică și explorarea mediului, se numește:
„Probleme rezolvăm, matematică învățăm!”
Scopul: consolidarea deprinderii de a rezolva probleme de adunare si scădere cu numere în concentrul 1-10, și de a folosi in mod corect simbolurile matematice.
Obiective operationale :
-Să raporteze conștient numărul la cantitate, cantitatea la numărul exprimat verbal și la cifra corespunzătoare ;
-Să efectueze exerciții de adunare și scădere cu una sau mai multe unități, folosind pe lângă obiecte , cifre și simboluri matematice ;
-Să realizeze sarcinile în succesiunea dată de educatoare si să se integreze în ritmul impus de activitate.
Sarcina didactică : Rezolvarea problemelor enunțate de învățătoare prin manipularea directă a materialului didactic și transpunerea enunțului problemei într-o operație matematică.
Regulile jocului : Copilul desemnat cu ajutorul fluturașului ,,Colorici” va veni în fața clasei și va asculta problema, apoi va așeza pe panou elementele din enunțul problemei, exprimând verbal acțiunile întreprinse, iar în final va transpune problema și într-o operație matematică de adunare sau scădere. În cazul unui răspuns corect, va fi răsplătit cu aplauze.
Desfăsurarea jocului: Învățătoarea va prezenta fluturașul ,,Colorici” care vizitează clasa pregătitoare mare și care a adus cu el și o mulțime de surprize, care vor fi dezvăluite pe parcursul activității.
Se anunță copiii că în cadrul activitătii matematice, se vor juca împreună cu ,,Colorici”, un joc didactic: ,,Probleme rezolvăm, matematică învățăm!”
Urmează explicarea și demonstrarea regulilor jocului : copilul desemnat va asculta cu atenție enunțul problemei și va afisa pe panou elementele ce apar în cadrul acestuia, iar apoi, va reda enunțul problemei și printr-o operație matematică folosind cifrele și simbolurile matematice, răspunsurile corecte fiind răsplatite cu aplauze;
Desfășurarea jocului propriu-zis: copiii vor rezolva problemele enunțate;
Învățătorul va afișa o operație matematică și va pune la dispoziția copiilor obiecte și jetoane cu ajutorul cărora aceștia să transpună problema din imagine.
Evaluarea jocului: Învățătorul va împărți jetoane cu cifre copiilor și va enunța o problemă. Copiii care au pe jeton cifra ce corespunde rezultatului problemei, vor veni la panou.
Elemente de joc: fluturașul ,, Colorici”, surpriza, mânuirea materialului, aplauze ;
Jocul didactic este una dintre cele mai accesibile forme de activitate datorata originalitatii sale specifice;impletirea stransa a jocului cu activitatea;imbinarea elementelor de joc cu sarcina didactica.Jocul didactic este un important mijloc de educatie care pune in valoare si antreneaza capacitatile creatoare ale scolarului.Rolul si importanta jocului consta in fapul ca el faciliteaza procesul de asimilare,fixare si consolidare a cunostintelor.Datorita caracterului sau formativ jocul influienteaza dezvoltarea personalitatii copilului.Eduard Claparide spunea ca principala trebuinta a copilului este jocul,este activitatea ce-i permite copilului sa se manifeste conform naturii sale,sa treaca pe nesimtite la munca serioasa.
Jocul este considerat azi in teoria pedagogica ca modalitate de asimilare a realului la activitate proprie(Jean Piaget),asigurand copilului largi posibilitati de activism intelectual.Jocul este practica dezvoltarii si in consecinta in perioada copilariei el este adoptat pentru multiplele sale functii formative.Prin joc,copilul isi imbogateste viata afectiva si in acelasi timp dobandeste in mod progresiv capacitatea de a-si stapanii emotiile.
CARACTERISTICI ALE JOCULUI DIDACTIC
*jocul este voluntar,autodeterminat,fara un scop anume,liber de constrangere,de seriozitatea cotidiana,activeaza fantezia,faciliteaza experienta si prelucrarea datelor experientei cotidiene.
*jocul pleaca de la premisa ca are un scop,dar este deschis modificarilor,copii reflecta lumea inconjuratoare si se adapteaza la realitatile vietii.
*prin jocuri copii invata cu placere,devine interesat fata de activitatea ce se desfasoara,ce-i timizi devin cu timpul mai volubili,mai activi si obtin mai multa siguranta in raspunsuri.
*valoarea principala a jocului rezulta din faptul ca-i face pe copii participanti nemijlociti,direct interesati la propria lor formare.
*reusita jocului didactic este proiectarea,organizarea si desfasurarea lui metodica,de modelul in care invatatorul stie sa asigure o concordanta deplina intre toate elementele cel definesc.
JOCUL DIDACTIC IN PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV
Jocul didactic este un mijloc de facilitare a trecerii timpului copilului de la activitatea dominanta de joc la ceea de invatare.
Jocul didactic prezinta ca nota definitorie imbinarea armonioasa a elementului instructiv cu cel distractiv,asigurand o unitate deplina intre sarcina didactica si actiunea de joc.
Aceasta imbinare a elementului instructiv-educativ cu cel distractiv face ca pe parcursul desfasurarii sale,copii sa traiasca stari afective complexe care declanseaza,stimuleaza,intensifica participarea la activitate,cresc eficienta acestuia si contribuie la dezvoltarea diferitelor componente ale personalitatii celor antrenati din joc.
Jocurile didactice pot contribui la realizarea unor obiecte educationale variate si complexe care pot viza dezvoltarea fizica a copilului in cazul jocurilor motrice,sportive sau dezvoltarea unor subteme ale vietii psihice.
ELEMENTE COMPONENTE ALE JOCULUI
*scopul jocului
*continutul jocului
*sarcina didactica
*regulile jocului
*elementele de joc
Scopul jocului reprezinta o finalitate generala spre care tinde jocul respectiv si se formuleaza pe baza obiectivelor de referinta din programa activitatilor instructiv-educativ.
Continutul jocului include totalitatea cunostintelor,priceperilor si deprinderilor cu care copii opereaza in joc.
Sarcina didactica indica ce anume trebuie sa realizeze efectiv copii pe parcursul jocului pentru a realiza scopul propus.
Regulile jocului concretizeaza sarcina didactica si se realizeaza legatura dintre aceasta si actiunea jocului.
Elementele jocului includ caile,mijloacele folosite pentru a da coloratura placuta,atractiva,distractiva activitatii desfasurate.
CLASIFICAREA JOCURILOR
Exista mai multe criterii de clasificare a jocurilor didactice:
1)Dupa scopul educational urmarit,jocurile se pot clasifica:
*jocuri de miscare -care urmaresc dezvoltarea calitatilor,priceperilor si deprinderilor motrice.
*jocuri de exersare a pronuntiei corecte
*jocuri de atentie si orientare spatiala
*jocuri de dezvoltarea memoriei,gandirii
*jocuri de expresie afectiva
2)Dupa sarcina didactica urmarita ,jocurile se pot clasifica:
*jocuri pentru fixarea si sistematizarea cunostintelor
*jocuri de transmitere si insusire de noi cunostinte
*jocuri de verificare si evaluare a cunostintelor,priceperilor si deprinderilor
3)Dupa continut,jocurile se pot clasifica:
*jocuri didactice pentru cunoasterea mediului inconjurator
*jocuri didactice cu continut matematic
*jocuri didactice pentru educarea limbajului
4)Dupa locul care il ocupa in activitate jocurile se pot clasifica:
*jocuri organizate ca activitate de sine statatoare
*jocuri integrate in activitate
CONCLUZII
Din punct de vedere educativ trebuie sa fie asigurata o justa proportionare a jocului cu munca,elementul distractiv cu efortul fizic si intelectual.
In scoala se pot organiza si jocuri didactice interdisciplinare in care se imbina sarcini didactice in diferite domenii de cunoastere,ele au aceasi structura si respecta aceeleasi conditii de realizare ca si jocul didactic dintr-un singur domeniu de activitate.
Jocul didactic are o valoare deosebit de importanta in dezvoltarea capacitatii si formarea personalitatii acestora in activitatile instructiv-educative.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Lect. Univ. Dr. Curcan Adrian [307492] (ID: 307492)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.