Lect. univ. dr. Cristiana VÎLCEA Absolvent, Ștefania Daniela DANCIU CRAIOVA, 2016 3 UNIVERSITATEA DIN CRAIO VA FACULTATEA DE ȘTIINȚE DEPARTAMENTUL DE… [601721]

UNIVERSITATEA DIN CRAIO VA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE
DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coord onator științific,
Lect. univ. dr. Cristiana VÎLCEA

Absolvent: [anonimizat],
2016

3 UNIVERSITATEA DIN CRAIO VA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE
DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE

Ascensiunea Statului Islamic și implicațiile
sale asupra securității mondiale

Coord onator științific,
Lect. univ. dr. Cristiana VÎLCEA
Absolvent: [anonimizat],
2016

4 CUPRINS

INTRODUCERE ………………………………………………………………………. …………………………. . 5

CAPITOLUL I – GEOPOLITICA ISLAMULUI
1.1 Fundamentele geoistorice și geoculturale ale islamului ……………………………………. ……….. 7
1.2 Actor ii statali din spațiul islamic …………………………………………………………………… ……… . 12
1.3 Tendințe geopolitice în lumea islamică ……………………………………………………………. …….. 17

CAPITOLUL II – ISLAMUL ȘI OCCIDENTUL
2.1 Imaginea islamului în Occident ……………………………………………………………………………… 20
2.2 Imaginea Occidentului în lumea musulmană ………………………………………………………….. . 22
2.3 Unitatea lumii islamice sub amenințarea hegemoniei occidentale ………………………………. 23

CAPITOLUL III – TERORISMUL ISLAMIC
3.1 Islamul ca religie a terorii ………………………………………………………………………………. …….. 25
3.2 Djihad -ul (Războiul Sfânt) …………………………………………………………………………….. ……. 29
3.3 Exacerbarea islamului politic. Terorismul islamic ………………………………………………….. .. 31

CAPITOLUL IV – STATULUI ISLAMIC CA IMAGINE A TERORII
4.1 Statul Islamic – organizație politică sau teroristă? ………………………………………………… .. 36
4.2 Consecințe ale răspândirii Statului Islamic ………………………………………………………….. .. 43

CAPITOLUL V – ACȚIUNI CONJUGATE DE LIMITATE A EXPANSIUNII
STATULUI ISLAMIC
5.1 Acțiuni ale puterilor mondiale împotriva terorismului ………………………………………….. …. 47
5.2 Deciziile marilor puteri în cazul războiului din Siria ……………………………………….. ………. 50
5.3 Acțiuni ale actorilor geopoli tici de limitate a răspândirii Statului Islamic …………. ……….. 56

CONCLUZII ……………………………………………………………………………………………………. …… 58

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………… ……………………….. ……. 59

5 INTRODUCERE

Lucrarea mea de licență, intitulată „Ascensiunea Statului Islamic și implicațiile sale
asupra securității mondiale” urmărește evoluția Statului Islamic , apariția acestuia și
implicațiile pe care le-a avut și le are în continuare asupra securității mondiale.
Prezenta lucrare este structurată în cinci capitole. Primul capitol, Geopolitica islamului ,
prezintă fundamentele geoistorice si geoculturale al islamului, sunt explicați, pe scurt , principalii
termenii ce caracterizează islamul , apariția acestei religii, interpretările greșite ale Coranul ui,
cartea sfântă a musulmanilor , ce reprezintă cuvântul lui Dumnezeu pe Pământ, rolul profetului
Mohamed, actorii statali în spațiul islamic și importanța lor la nivel regional, dar și mondial,
precum și răspândirea islamului în lume. Capitolul întâi se încheie prin precizarea tendințelor
geopolitice ale islamului în ultimele decenii.
Al doilea capitol, Islamul și Occidentul , sunt prezentate deopotrivă atât imaginea
islamului în viziunea occidentalilor, dar și percepția adepților religiei islamice asupra celor care
trăiesc în Occident, precum și factorii pozitivi și negativi ce influențează unitatea lumii islamice,
aflată sub amenințarea hegemoniei occidentale.
Capitolul al treilea , Terorismul islamic , descrie stâlpii religiei islamice, acțiunile ce fac
ca această religie să fie înțeleasă ca fiind o religie a terorii (statului femeii, conflictul dintre
sunniți și șiiți, intervenții marcate prin violență asupra necredincioșilor), Djihadul -războiul sfânt,
înțeles greșit de musulmanii ca fiind un război fizic împotriva necredincișilor , și nu în adevăratul
său sens, acela de luptă interioară, cu sinele, a individului musulman de a deveni un exemplu
pentru cei din jurul său. De asemenea, în acest capitol se vorbește și despre terorismul islamic,
fundamentalism, acțiunile teroriste și motivațiile teroriștilor, fiind prezentate și principalele
grupări extremiste, la nivel mondial.
Capitolul patru tratează subiectul legat de apariția, evoluția și ascensiunea din ultimii
ani a Statul Islamic, precum și consecințele răspândirii terorismului la nivel mondial, fiind
intitulat Statul Islamic ca imagine a terorii.
Ultimul capitol , Acțiuni conjugate de limitate a expansiunii Satului Islamic , prezintă
atitudinea și acțiunile pe care marile puteri mondiale le-au întreprins împotriva terorismului,
deciziile pe care le-au luat cu privire la situația actuală din Siria, precum și acțiuni de limitate a
răspândirii Statului Islamic.
Prezenta lucrare nu implică o cercetare realizată în teren, ci studiul mai multor surse
istorice (publicații, hărți) , articole de analiză politică, publicații de geopolitică și declarații ale
analiștilor de unde am preluat informațiile pe care le-am interpretat prin prisma evenimentelor

6 actuale, a terorismului generat de Statul Islamic și răspu nsul puterilor mondiale la situația
actuală.
Mulțumesc doamnei lector doctor Cristiana Vîlcea pentru coordonare și sprijinul
acordat în redactarea lucrării de licență, dar și cadrelor didactice de la Universitatea din Craiova
– Facultatea de Științe – Departamentul Geografie.

7 CAPITOLUL I – GEOPOLITICĂ ISLAMULUI

1.1 Fundamentele geoistorice și geoculturale ale islamului

Termenul islam provine din limba arabă și are sensul de a se supune, a se dărui în
întregime lui Dumnezeu (Allah în limba arabă) . Islamul face trimitere atât la înțelesul religios,
având la bază Coranul , dar și la sensul laic – cultura islamică.
Coranul este cartea sfântă a musulmanilor ce cuprinde toate dezvăluirile făcute de Allah
prin intermediul profetului Mohamed căruia i-a fost încredințat mesajul divin, fiind un exemplu
demn de urmat pentru toți credincioșii musulmani.
Islamismul își restrânge înțelesul doar la componenta religioasă a Islamului, care nu se
suprapune nici peste lumea arabă (Turcia , Iranul, Indonezia sau statele ex-sovietice din Asia
Centrală sunt islamice , deși nu sunt arabe) și nici peste spațiul civilizației islamice, care ocupă o
suprafață mult mai extinsă.
Umma reprezintă dorința unității politice a tuturor musulmanilor care își doresc
unificarea tuturor statelor musulmane sub o autoritate unică (lumea musulmană ), dar se opun
proiectelor de unificare a țărilor arabe și ideii că pot exista națiuni diferite în interiorul islamului.
Religia islamică a apărut în peninsul a Arabă în secolul al VII-lea, fiind fondată de către
profetul Mahomed. În prezent centrele religioase ale islamului se află în orașele sfinte Mecca și
Medina din Arabia Saudită .
Califatul Omeiad sau Caifatul de la Damasc a urmat primului califat din istorie, numit
Califatul Rashidun condus de cei patru califi Rashidun sau "ortodocși", fiind caracterizat de o
conducere rigidă, absolutistă. Din dinastia Omeiadă face parte chiar profetul Mohamed, familia
acceptand islamul abia la sfarșitul vieții lui Mohamed. În această perioadă capitala califatului a
fost desemnată Damasc.
La mijlocul secolului al VII-lea în urma coalițiilor diferitelor mișcări împotriva
umayyazi lor și a unui război civil puterea a fost preluată de abbasizi, marcând astfel sfârșitul
Califatului Omeiad.

8
Fig. 1.1. – Califatul Omeiad în anul 725
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Califatul_Omeiad

Pentru a desemna un adept al religiei islamice se folose ște termenul de „musulman” ,
termenul „mahomedan” fiind incorect, întrucât islamul nu este religia lui Mahomed.
Musulmanii cred că ultimul profet și mesager al lui Allah este Mohamed. De asemenea
ei cred în scrierile apostolilor dinainte a profetului și în mesajele pe care le-a dat Allah lor pentru
a le explica oamenilor, precum Tora, Psalmii și Evanghelia.
Legea sacră a islamului este Shaaria , neexistând o deosebire între legea laică și cea
religioasă, aplicându -se în viața socio -economic ă, familială, în cazul dreptului la succesiune ,
impozitelor, abluțiunilor rituale, rugăciunilor. Shaaria din limba arabă se traduce prin „calea cea
bună” și este un cod care cuprinde norme și recomandări cu caracter juridic din Coran și Sunna
(tradiția musulmană). Sharia se constituie în secolele al VII-lea și al VIII-lea e.n., odată cu
extinderea califatului Omeiad, primul stat islamic din lume. Fiecare țară musulmană aplică legea
în funcție de gradul de secularizare al statului (ex. fig. 1.2).

9
Fig. 1.2. – State în care se aplică Sharia în funcție de gradul de secularizare
Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/File:Use_of_Sharia_by_country.svg

De exemplu, Azerbaijanul a devenit prima republică seculară din lumea musulmană
(1918 și 1920) o dată cu includerea în Uniunea Sovietică, Turcia urmându -i în procesul de
modernizare întreprins de Mustafa Kemal Atatürk. În 1979, Iranul prin revoluția iraniană a
înlocuit statul secular cu republica islamică. Unele state au declarat islamul religia oficială de
stat, dar domeniul juridic este în mare secular. Doar problemele statutului social legate de
moștenire și căsătorie sunt guvernate de legea Sharia.
Dacă pentru creștini, Iisus Hristos este trimisul lui Dumnezeu pe Pământ , în cazul
islamulu i acest rol îi revine Coranului , ce reprezintă cuvântul lui Dumnezeu (Allah), devenit
scriptură.
Doctrina politică a islamului divizează lumea în casa păcii, a armoniei inter-islamice ,
bazată pe umma (solidarita tea islamică) și casa războiului, bazată pe Djihad , războiul sfânt pe
care fiecare musulman trebuie să-l ducă mai întâi cu sine-însuși pentru credinț ă și autopurificare
(marele Djihad , apoi pentru a lupta împotriv a „infidelilor” , a necredincioșilor (micul Djihad ),
aceasta fiind în prezent semnficaț ia cea mai răspândită printre islamiști.
Termenul de „jihad” se referă la lupta individului cu propria persoană în scopul
devenirii unui musulman exemplar , nicidecum lupta fizică, războiul propriu -zis, textele
Coranului fiind astfel interpretate greșit, acestea interzicând uciderea oamenilor nevinovați

10 indiferent de scopul urmărit de musulmani. Jihadismul se mai numește și radicalism și se împarte
în trei categorii : jihadismul națion alist postcolonial (Frații Musulmani, Hamas, Hezbollah),
jihadismul ″balanței de putere″ (revoluția iraniană în opoziție cu militantismu l financiar al
Arabiei Saudite) , jihadismul global care a început prin rezistența mujahedinilor din Afganistan
față de ocupația sovietică și culminând cu apariția Al-Qaeda.
Faptele sau spusele profetului Mahomed au fost consemnate și răspândite în rândul
musulmanilor , aceștia recunoscându -le sub denumirea de „hadith”. Acest termen cuprinde și
faptele sau spusele unor apropiați sau succesori ai profetului. Hadith -urile vin în completarea
Coranului, oferind și explicații suplimentare sau pilde apostolice, proverbe, miracole sau
parabole, toate atribuite profetului.
Coranul și Hadith -ul sunt textele acceptate la islamului. Wahabismul acceptă aceste
texte și promovează ideea conform căreia războiul este acceptat ca fiind o formă a Jihdului, dar
numai dacă este declarat de conducătorul politic și nu în scopul personal al acestuia.
Wahabiții consideră că prin lupta lor protejează islamul și că acționează în conformitate
cu cuvintele profetului Mahomed, fără abateri, o interpretare ultra-conservatoare a Coranului,
bazată pe Shaaria.
Salafismul este un curent care promovează ideea că adevărații musulmani sunt aceia
care au fost alături de Profet și au învățat direct de la acesta. Acest curent a evoluat de la a fio
mișcare culturală, la una politică și în final una teroristă. În opinia salafistilo r adevărul există
doar în Coran , iar misiunea lor este de a împiedica păcatul și idolatria. De asemenea ei consideră
că există o singură comunitate a musulmanilor, respingând ideea unui stat-națiune. Curentul
salafist se împarte în trei categ orii: salafismul tradiționalist, salafismul violent (jihadist) ,
salafismul reformist (islahi ).
Sunnismul reprezintă curentul religios ce cuprinde aproximativ 90% din totalul
musulmanilor , avându -și nucleul în Arabia Saudită, fiind curentul majoritar . Curentul minoritar
este șiismul.
Sunniții au sacralizat perioada islamului primitiv, proclamând primii patru califi și
recunoscându -i în ordinea în care s-au succedat : Abu Bakr, Omar, Othman, Ali. Prin contrast ,
șiismul consideră că singura putere legitimă după dispariția lui Mahomed a fost cea a lui Ali,
desemnat de acesta ca succesor încă din timpul vieții sale. Două trăsături conferă șiismului
originalitate : principiul imamat ului și exaltarea martirismului , ultima caracteristică conferiindu -i
șiismului un caracter revoluționar, predispus spre violență și intoleranță, fiind linia dură,
fundamentalistă a islamului.
În prezent , șiiții îi acuză pe sunniți că ar sprijini Occidentul în lupta acestuia împotriva
perceptelor morale, poltice, religioase ale Coranului.

11 Mecca , orașul natal al profetului Mahomed, născut în anul 570 d. Chr., într-o familie de
negustori, este centrul religios al lumii arabe .
La aproximativ vârsta de 45 de ani, într-una din meditațiile sale solitare pe care le avea
într-o grotă de lângă Mecca, Mohamed începe să aibă viziuni și revelații auditive, printre care îi
este revelată josnicia oamenilor în general și a meccanilor în special, despre care Mohamed nu a
avut niciodată cuvinte de laudă , din contră i-a criticat de-a lungul vieții sale. Cu timpul
Mohamed își conștientizează misiunea profe tică, își împărtășe ște revelațiile și învățăturile , care
ulterior devin bază teologică a Coranului. Văzându -și viața pusă în pericol el alege calea
pribegiei în scopul răspândirii mișcării sale religioase între triburile din Medina, oraș situa t la
circa 400 km nord de Mecca . Acest eveniment este cunoscut în lumea islamică drept
„Emigrarea” și marchează începutul erei islamice.
Cei cinci stâlpi de bază pe care se sprijină islamul sunt: afirmarea unui singur
Dumnezeu (Allah ), al cărui trimis e Mohamed ; rugăci unea rostită de cinci ori pe zi; postul de 29
sau 30 de zile al Ramadanului ; pomană dată săracilor și pelerinajul la Mecca.
Jihadul nu a făcut parte din recomandările de bază, el căpătând impo rtanță în timpul
califului Omar , care a apelat la violență pentru a calma răscoalele dintre triburi survenite după
moartea lui Mohamed.
În ultimii ani de viață Mohamed a întreprins numeroase lupte împotriva celor din
Mecca , ceea ce a condus la o stare de război între cele două orașe. În cele din urmă Mecca a fost
ocupată de trupele lui Mohamed , orașul-cetate devenind punctul de orientare a rugăciunii și loc
de pelerinaj al tuturor musulmanilor . Acesta reprezintă începutul expansiunii islam ului dincolo
de Peninsula Arabă , fiind vorba atât de o expansiune pe cale militară , dar și una pe cale
comercială. Expansiunea islamului după moartea profetului Mohame d s-a realizat pe cale
militară , expedițiile de cucerire fiind conduse de califii care l-au succedat.
Islamizarea imenselor teritorii din nordul Africii a îmbinat expedițiile armate cu
convertirea , nu fără dificultăți , a triburilor beduine și berbere , transformate ele însele în vectori
de propagare prin relocalizare. În statele africane eliberate de sub domeniul colonial european, în
care experimentele socialiste au dat greș, islamul se răspîndește deosebit de repede în special
statele aflate la sud de tropicul Racului (așa numita „Africă Neagră”). Populația acestor state, în
majoritate analfabetă, privește islamul cu simplitatea sa este deosebit de atractiv. De asemenea,
corupția regimurilor laice (de cele mai dese ori – dictaturi militare), sărăcia, dezastrul economic
și haosul politic fac ca ideile fundamentalismului islamic (care propun modelul unei societăți
libere de aceste fenomene negative) să devină din ce în ce mai populare în rândul populațiilor
africane. Atfel, stăpâne incontestabile ale deșerturilor , acestea au adoptat credința și tradițiile
islamice , difuzându -le și implantându -le ulterior împreună cu propriile lor tradiții , obiceiuri, cu

12 dorința profundă a păstorilor de a rămâne păstori , cu orgoliul și disprețul lor profund față de viața
sufocantă a sedentarului. Islamul întrunește astfel caracteristile unei civilizații a deșertului , limita
sa sudică stabil indu-se la trecerea care savană , la contactul cu puternicile civilizații medievale ale
Africii Negre . Pe de altă parte , islamul este o civilizație mediteraneeană , cele mai importante
cuceriri ale sale fiind legate de Marea Mediterană : Siria, Anatolia, Egipt, Magreb.
Un alt nucleul al islamului este Anatolia. Triburile turcice, originare din Asia Centrală ,
islamizate în secolul al X-lea, se stabilesc două -trei secole mai târziu în Asia Mică. Acestea s-au
unit și au format un puternic stat independent. În ceea ce privește continentul european , acesta s-
a confruntat cu presiuni atât din sud, dinspre Magreb , cât și din est, din parte a turcilor. Turcii au
cucerit Constantinopolul și l-au transformat în noua capitală a imper iului sub denumirea de
Istanbul .
Teritoriul Indiei a fost, de-a lungul timpului , un spațiu de interfer ență între hinduism și
islamism , fapt observat și astăzi printr-o puternică comunitate musulmană de pe teritoriul hindus.
Actualmente , cel mai mare stat musulman este Indonezia , fiind extremitatea estică a
domeniului islamic și cea mai recentă „achiziție”a acestuia. Pătrunderea religiei islamice pe
teritoriul Indoneziei se datorează negustorilor arabi care au ajuns aici în secolul al XV-lea. Tot
lor li se datorează prezența islamului pe țărmul vestic al Africii sau în unele zone ale Africii
subsahariene.
Islamul a fost și rămâne o civilizație vie, cu o geometrie variabilă, în care spații imense
au fost ocupate sau abandonate de Islam , de fiecare dată în fața unor civilizații străine și rivale .

1.2 Actori i statali din spațiul islamic

Civilizația islamică a fost și este considerat ă o civilizație de „rangul doi”, în concepția
analiștilor Arnold Toynbee și Fernand Braudel această civilizație s-a născut din contopirea
marilor civilizații antice care au precedat -o.
Contactele spațiale , între arealel e de confluenț ă a civilizației umane , au avut continuitate
și au fost influențate, în sens bivalent , de asimilarea interpr etărilor culturale , sociale, politice cât
și de preluarea obiceiurilor, ritualurilor, profesiilor și diverselor credinț e. Islamul , ca și
Creștinismul , are o astfel de moștenire.
Campaniile militare desfășurate în diferite perioade de dezvoltare istorică , au avut ca
efect apariția de minorități etnice și religioase , în diferite colțuri ale lumii, de cele mai multe ori
în interiorul acelorași granițe sau regiuni – unele asimilate în timp, altele care au supraviețuit
până în prezent.

13 Expansiunea arabă, manifestată mai ales în perioada 632-660 d. Hr., pe timpul
califatelor , a avut în vedere regresul unor civilizații și ostilitățile politice din Orientul Apropiat și
Mijlociu. Expansiunea militară arabă nu a avut drept scop inițial convertirea la islam și
distrugerea culturilor populațiilor native.
Nucleu l islamic arab cuprinde statele Africii de Nord și Orientului Mijlociu, fiind cel
mai extins. Toate aceste state sunt integrate în Liga Arabă , organizație formată în 1945 din 7
state: Arabia Saudită, Egipt, Irak, Iordania , Liban , Siria și Yemen . Ulterior , au aderat la Liga
Arabă și statele: Libia , care între timp s-a retras, Sudan, Maroc, Tunisia, Kuwait, Algeria,
E.A.U., Bahrain, Qatar, Oman, Mauritania, Somalia, Djibouti , Comore și teritoriile palestiniene.
În cadrul nucleului arab, liderii regional i sunt Egipt și Arabia Saudită. Acestea sunt state
fie cu poziție geostrategică , fiind punte de legătură între Asia și Africa , fie state ce dețin peste o
pătrime din rezervele mondiale de petrol sau unde se află atât locul nașterii , cât și locul morții
profetului Mohamed.
În pofida unei dominări nete a arabilor , evoluția geopolitică a Orientului Mijlociu a fost
influețată de marile imperii neoarabe : mongol, persan și otoman.
Statele islamice nord-africane se caracterizează printr -o relativ ă coeziune etnică și
teriorial ă, având frontiere moștenite încă din antichitate, de pe vremea dominației romane. Doar
frontierele sudice ale acestora, trasate în plin deșert, sunt relativ noi și imprecise , dând naștere la
numeroase conflicte de graniță. Însă cele mai puternice tensiuni ce caracterizează acest spați u au
un fundament cultural , apărând pe fundalul clivajelor modernism -fundamentalism.

Fig. 1.3. – Nucleul islamic arab
Sursa: http://www.mefacts.com/cached.asp?x_id=11177

14 Nucleul islamic din Africa Subsahariană . Islamul a pătruns în regiunile sudaneze de
la limita sudică a Saharei în urma Jihadului almoravizilor, în secolul al XI-lea, grefându -se pe
suportul unor puternice civilizații animiste preexistente. Intrând în contact cu tradițiile
populațiilor locale , islamul s-a adaptat.
Statele islamice africane sunt caracterizate de eterogenitate , atât în ceea ce privește
suprafața , mărimea demografică și ponderea populației islamice , cât și din perspectiva
dezvoltării economico -sociale.
În partea centrală a regiunii , Nigerul și Ciadul reprezintă două dintre construcțiile
politice cele mai artificiale. Fragilitatea acestora , exprimată printr -o puternică eterogenitate
etnică , explică tensiunile secesioniste și luptele repetate între clanurile tribale. Mauritania este și
ea un spațiu de interferență , dar și de înfruntare între Africa neagră și cea albă. În Nigeria ,
tendințele secesionis te se manifestă în est, iar în trecut s-au concretizat și printr -un război civil.
Leagăn și bastion al creștinismului în Cornul Africii, Etiopia a fost și ea colonizată de
islamiști , ajungând astăzi că aceșt ia să reprezinte aproximativ 45% din populația totală a țării.
Nucleul islamic turcofon . Liderul nucleul ui islamic turcofon este Turcia , dar nucleul
islamic turcofon cuprinde și țările islamice din Balcani , și anume Albania, Bosnia și
Herțegovina , dar și state din Asia Centrală ex-sovietic ă (fig. 1.4).
Renașterea islamului în ansamblul lumii turcice în anii 1980 s-a tradus în Turcia prin
tentative ale unei sinteze turco -islamice, capabile să asigure în ochii promotorilor acesteia o
deschidere către turcii din spațiul ex-sovietic.
Lumea turcofonă cuprinde mai multe regiuni de populare: Turcia, Turkestan (uzbeci,
kazahi, tukmeni, kirghizi, karakalpaci, uiguri, kazahi), tătarii, popoare turcofone din Ural
(bașkirii, ciuvașii, popoare fino-ugrice islamizate), popoare turco fone din Caucaz, popoare
turcofone din Siberia (iakuți).
Acest nucleu este cel mai apropiat de lumea creștină și implicit de țara noastră,
apropiere care poate crea tensiuni sau chiar riscul de pătrundere a extremiștilor ce pot destabiliza
securitatea europeană.
Nucleul islamic iranian cuprinde trei mari componente geopolitice: Iran, Afghanistan
și Tadjikistan.
Vechea Persie, în prezent Iran, este cel mai mare stat islamic șiit, fiind un stat măcinat
de fundamentalism și terorism în context regional și internațional.
Afghanistanul este un stat tampon între lumea islamică iraniană, subcontinentul indian
și Turkestanul ex-sovietic. Afghanistanul deține recordul mondial pe glob la analfabetism,
mortalitate infantilă, numărul de văduve și orfani, regiunea cu cele mai multe minte antipersonal
îngropate în sol și a colaborat cu organizația teroristă Al-Qaeda.

15
Fig. 1.4. – Nucleul islamic turcofon
Sursa : http://gypsyscholarship.blogspot.ro/2008/03/salafi -islam -and-islamist -radicalism -in.html

Mijlocul secolului trecut a reprezentat o perioadă de liniște pentru societatea afgană. În
Kabul erau construite clădiri moderne, purtarea vălului devenise opțională pentru femei, iar țara
părea să se afle pe drumul occidentalizării.
Progresul a încetat în anii ’70, când au avut loc mai multe lovituri de stat, războaie
civile și invazii străine, care au transformat Afganistanul într-una dintre cele mai înapoiate țări
din Asia.
După ocupația sovietică din anii 1970, Afganistanul a trecut prin numeroase războaie
civile . În 1996, talibanii au preluat controlul capitalei Kabul și au introdus reguli strice , prin care
interziceau dreptul femeilor de a munci și făceau legale pedepese dure precum uciderea cu pietre,
nu aveau dreptul la educație, au fost bătute în public pentru nesupunere și au fost obigate să
poarte burqa, adică să fie acoperite din cap până în picioare .Femeile au fost supuse unui regim
brutal de reprimare . Înainte de războiul civil și de invazia talibanilor, femeile aveau posibilitatea
de a studia, purtau fuste scurte și munceau cot la cot cu bărbații, în mod liber, în orice domeniu.

16 De asemenea, talibanii au distrus în martie 2001 două statui vechi cu Buddha,
considerând că sunt idoli falși, chiar daca statuile au fost sculptate cu 1 500 de ani în urmă în
stâncile din valea Bamiyan, într-un loc considerat patrimoniu Unesco.
Tadjikistanul este o creație politică artificială după modelul sovietic. Din punct de
vede re etnic, tadjicii nu constituie o etnie propriu -zisă, ci un grup lingvistic format din ansamblul
persanofonilor musulmani din Asia Centrală și Afghanistan, caracterizați printr -o mare
diversitate și o slabă coeziune istorică, fapt ce explică puternicul atașament al fiecărei comunități
locale față de teritoriul său etnic.
Nucleul islamic pakistanez . În subcontinentul indian islamul s-a răspândit cu
repeziciune. În 1906 a fost fondată Liga Musulmană care dorea crearea unui stat islamic
independent. Congresul Național Indian nu a fost de acord cu ideea musulmanilor, propunând
totuși concilierea sub auspiciul păcii și toleranței. Musulmanii au reacționa t violent la refuzul
indienilor , iar urmarea directă a confruntării dintre cele două comunități a fost divizarea Indiei în
două state independente: India, predominant hindusă , și Pakistan (alcătuit din două entități
separate – Pakistan ul de Vest și Pakistanul de Est), islamic. Distanț a mare dintre acestea și faptul
că între ele se interpunea teritoriul indian au accentuat forțele centrifuge, ceea ce a făcut ca în
1971 Pakistanul de Est să se separe de Pakistanul de Vest, proclamându -și independența sub
numele de Bangladesh.
Populația Pakistanului este 95% adepta religiei islamice, fiind musulmani sunniți , iar a
Bangladeshului 87%. În India această religie e majoritară doar în Kashmir (2/3 din totalul
populației) . Cu toate că islamismul în India este practicat doar de 12% din populația totală,
comunitatea islamică din această țară se ridică la circa 100 milioane persoane, deva nsându -le pe
cele din Pakistan și Bangla desh și plasând India pe locul al doilea între statele islamice, după
Indonezia.
Nucleul islamic indonezian. Indonezia este cea mai mare țară islamică a planetei, peste
90% din populație fiind adepta religiei islamice. Răspândirea islamului depășește cadrul politic
al acestei țări, incluzând și cea mai mare parte a Malaysiei, Brunei, sudul arhipeleagului
filipinez, Thailanda, Cambodgia, Myanmar, Singapore. Nucleul islamic indonezian cuprinde
aproape 250 milioane de musulmani sunniți.
Islamul a pătruns în această regiune în secolul al XV-lea prin intermediul negustorilor
arabi sau indieni.

17
Fig. 1.5. – Repartiția musulmanilor în lume
Sursa: http://www.zerohedge.com/news/2014 -09-25/mapping -worlds -muslims

1.3 Tendințe geopolitice în lumea islamică

După primul Război Mondial marile puteri învingătoare au partajat regiunea Orientului
Mijlociu, determinând configurația statală și geopolitica actuală. Cu excepția Egiptului, Iranului,
Turciei și a Arabiei Saudite, actualele state din ceea ce denumim Orient ul Mijlociu au rezultat în
mare parte în urma ‚, ingineriei sociale” a puterilor europene, printr -o nouă reîmpărțire a sferelor
de influență asupra unei regiuni esențiale prin poziția sa strategică și mai ales prin nou
descoperitele zăcăminte petroliere, devenite vitale avântului din industria modern ă. După 1920
apar statele: Siria, Liban, Irak și Cisiordania, primele două sub mandat francez, iar următoarele
două sub mandat englez. Controlul francezilor sau englezilor asupra acestor state era motivat
prin incapacitatea noilor națiuni de a guverna eficient, iar scopul era implementarea în regiune a
sistemului politico -social, inclusiv cultural, de tip occidental. Marea Britanie va guverna
Palestina, cu angajamentul respectării dreptului evreilor de a se stabili pe teritoriul palestinian și
a creări i unui ,,cămin național evreiesc”. Turcia devine stat ,,național” , iar reformele lui Mustafa
Kemal Atatürk, primul președinte al Republicii Turcia, și real-politik de care a dat dovadă vor
aduce Turciei benefic ii teritoriale și geostrategice : recuperarea Armeniei turcești și a unor
teritorii populate de kurzi, precum și recuperarea unor teritorii aflate la granița cu Siria. Atatürk
va desființa sultanatul și mai ales califatul, cele două instituții care aminteau încă de tradiția
puterii islamice.

18 După cel de-al Doilea Război Mondial, autoritatea Franței și Marii Britanii în Orientul
Mijlociu scade considerabil. Prin poziția strategică și resurse le de hidrocarburi regiunea devine
terenul noului joc geopolitic global dus de Statele Unite ale Americii și Uniunea sovietică,
fiecare încercând să își creeze propriile state-clienț i și să-și implementeze sistemele socio –
politice specifice.
Evenimentele care au schimbat alianțele și evoluția geopolitică a zonei au fost revoltele
din țările din regiune determinate de naționalismul arab, în anii 1950 -1960. Aceste revolte, de
fapt lovituri de stat, s-au finalizat prin impunerea unor regimuri autoritare. După victoria din
1956 în Suez, Egiptul s-a autoproclamat liderul lumii arabe și a încercat construirea în jurul său a
unei unități pan-arabe. Ca o reacțiune , Irakul și Iordania, formează o federație, dar este anulată în
urma revoluției irakiene ce survine la nici jumătate de an de la formare.
La aceste dispute între statele ,,progresiste” se adaugă adversiunea lor față de
,,monarhiile reacționare”: Iranul, Arabia Saudită, Iordania, emiratele Golfului. Acest „război rece
arab” este o transpunere regională a celui global: primele sunt susținute de URSS, în timp ce
monarhiile conservatoare fac parte din strategia americană de containment a expansiunii
comuniste.
Lupta pentru supremație între statele din Orientul Mijlociu pare a se conduce după
dictonul lui Ibn Khaldun: „orice arab vrea să fie conducător”.
Înfrângerea arabă în războiul din 1967 duce însă la prăbușirea discursului naționalist și
va modifica din nou, pentru viitoarele decenii, configurația geopolitică și alianțele în regiune.
În urma înfrângerii, Egiptul, Siria și Iordania au pierdut teritorii , fiind interesați direct
de reglementarea raporturilor cu Israelul. În acest scop Egiptul își va retrage și trupele din
Yemen, încetând amenința rea asupra Arabiei Saudite care, în schimb, va accepta să ajute
financiar țările angrenate militar în „prima linie” împotriva Israelului. După ani de lupte interne
în interiorul partidului, generalul Hafez al-Assad , sprijinit de armată, devine președinte. După
mai multe lovituri de stat, ba’thistii câștigă conducerea Irakului, sub conducerea lui Saddam
Hussein, devenit apoi președinte.
Adversiunea dintre cei doi lideri sus menționați, factorii istorici, ideologici și geopolitici
determină lupta pentru supremație între cele două state, Siria și Irak. Siria urmărea refacerea
teritoriului „Siriei Mari” din perioada islamico -otomană (Siria, Liban, Palestina, Irak, Iordania, o
parte din Turcia) , în vreme ce Saddam Hussein voia să transforme Irakul într-o „Prusie” a lumii
arabe.
Creșterea rapidă a petrolului va marca ascensiunea Arabiei Saudite și a celorlalte state
petroliere din Golful Persic .

19 Egiptul , partener cu URSS , va încheia treptat o alianță cu SUA , dar va fi eliminat
temporar din organizațiile arabo -musulmane pentru că a încheiat tratat de pace cu Israelul.
După încheierea revoluției irakiene a izbucnit războiul între Iran și Irak. Profitând de
slăbiciune a Iranului după revoluție , Hussein urmărea ocuparea unor teritorii arabofone petroliere,
a canalului Chatt el-Arab și a celor trei mici insule din Golf ocupate de Iran, cât și blocarea
extinderii și impunerea sa ca lider al lumii arabe. Războiul a durat opt ani și a avut conseci nțe
devastatoare pentru regiune : pierderi umane imense, distrugerea infrastructurii celor două state,
nicio țară nu a avut câștig de cauză. El a produs însă alianțe inedite: Irakul este ajutat financiar și
la nivel de imagine de rivalii săi arabi, monarhiile din Golf, care se temeau de avântul Iranului,
dar care trag profit de pe urma războiului care îi slăbește pe cei doi actori principali. De
asemen ea, și SUA se va apropia Irakului, vechiul său dușman, în vederea opririi extinderii
revoluției iraniene în zona Golfului, oferind irakului sprijin militar și logistic, inclusiv intervenția
flotei americane în apele Golfului pentru a proteja traficul petrolier împotriva atacurilor iraniene.
Irakul este sprijinit și de URSS și Franța , care îi livrează echipamente militare, arme biologice și
chimice. Siria este singura țară arabă care a sprijinit Iranul datorită rivalității față de Irak și de
team a supremației țării vecine care ar fi ieșit învin gătoare din război. De asemenea , pentru a se
proteja de intervenția Occidentului în sprijinul Irakului, Iranul apelează la ajutorul Libanului.
Hezbollah va provoca prin atentatele sale sângeroase din anii ’80 o lovire a intereselor
Occidentului în regiune.
Orice sporire a puterii unei țări din Orientul Mijlociu provoacă o regrupare a celorlalți,
care se străduiesc să-i limiteze hegemonia.
La ora actuală, în spațiul islamic, Arabia Saudită este unul din centrele de putere,
deținând supremația în domeniul resurselor energetice. Ca membru al Organizației Țărilor
Exportatoare de Petrol (OPEC ) Arabia Saudită s-a implicat în politica resurselor energetice
mondiale și a avut permanent un punct de vedere personal privind situația din Peninsula Arabiei.
Panturcismul este o doctrină politică prin care se dorește creare a unui spațiu unic al
statelor, regiunilor și popoarelor cu origine turcică. Oponenții acestei teze consideră că
panturcismul va distruge diversitatea culturală, religioasă și politică a popoarelor și grupurilor
etnice turcice și, va avea în general, un impact regional negativ.

20 CAPITOLUL II – ISLAMUL ȘI OCCIDENTUL

2.1 Imaginea islamului în Occident

Relațiile dintre lumea islamică și Occident sunt un subiect cu experiență istorică, izvorât
din percepții religioase și sociale diferite. Drumul pe care afacerile internaționale îl vor urma,
după Războiul Rece, e strâns legat de aceste relații.
Încă din cele mai vechi timpuri Occidentul s-a confruntat cu lumea islamică, în special
europenii, care au asimilat multe informații referitoare la musulmani , cu siguranță mai multe
decât au musulmanii despre occidentali. În prezent această situație e posibil să se fi inversat,
musulmanii știind mai multe lucruri despre occidentali decât știu occidentalii despre ei.
Termenul pe care occidentalii îl asociază musulmanilor este acela de ,,străin”.
Musulmanii sunt vecinii europenilor în estul continen tului și în zona mediteraneană, iar distincția
a constituit o bază pentru analiza politică și strategică.
Granița culturală între civilizații, între Orient și Occident s-a produs odată cu
ascensiunea Imperiului Bizantin, a Imperiului Roman și a erei creștine. Lumea occidentală
contemporană nu face distincția dintre lumea islamică și Orient. Europenii numesc ,,lumea
musulmană” teritoriile aflate sub dominația Imperiului Otoman, unele aflându -se chiar pe
teritoriul geografic al Europei, predominant creștine.
Prăpastia culturală dintre Asia și Europa, dintre lumea islamică și lumea occidentală, a
avut un cuvânt hotărâtor de spus în structurarea modului Europei de a privi lumea, fapt ce nu se
rezumă doar la problemele perioadei contemporane.
După încheierea Războiului Rece, a competiției dintre Est și Vest, s-a declanșat un nou
război de-a lungul granițelor religioase.
În concepția occidentalilor lumea islamică este sinonimul terorismului, al fanatismului
religios, o religie plină de restricții, o lume în care nu poate fi instaurată democrația. Concepțiile
islamice sunt considerate a fi depășite, radicale, ce încurajează violența.
Una din componentele esențiale ale civilizației occidentale este cea tehnologică,
cucerind lumea în ultimul secol prin tehnologia superioară menită să ridice nivelul de trai al
oamenilor. Islamul este o civilizație clădită pe un fundament cultural și religios, în care respectul
pentru tradiție este un pilon de bază. Componenta socială, culturală și spirituală se împletesc într-
un tot unitar, armonios și indisolubil, dar islamul este pus în fața tentației de a se raporta tot mai
mult la valorile civilizației occidentale, care are ca fundament rațiunile economice.

21 Spațiul geoeconomic islamic este deschis din ce în ce mai mult capitalului european și
american, iar efectele asupra dezvoltării economice și asupra calității vieții în ansamblu, nu
întârzie să se facă resimțite. Resursele economice ale spațiului islamic au transfo rmat ura dintre
cele două părți, islamul și Occidentul , în toleranță și respectul în dispreț. Cele două resurse
principale ale spațiului islamic sunt petrolul (excedentară) și apa (deficitară).
Cea mai mare importanță geopolitică și geostrategică o are petrolul, cantonat mai mult
de jumătate din rezervele mondiale în Orientul Mijlociu, în special în zona Golfului Arabo –
Persic. Rezervele de petrol transformă spațiul islamic în punct de atracție pentru occidentali prin
atragerea capitalului american și european. În acest context , liderii islamici moderați au sesizat
avantajele modelului economic și cultural occidental și au favorizat pătrunderea societăților
transnaționale în spațiul islamic, pe fondul laicizării și democratizării societății, calmării
tendințelor ultrareligioase și a combaterii manifestărilor teroriste. Drept urmare aceste state
islamice au renăscut din deșert, s-a rezolvat problema apei, prin desalinizarea apei marine
(apariția uzinelor și a conducte lor pentru transportul acesteia), au apărut orașe noi, moderne , iar
standardul de viață este de tip occidental.
Islamul este perceput de occidentali ca fiind un spațiu restrictiv, periculos, neprimitor,
dar totodată un spațiu fascinant ce abundă de tradiții, cultură și mister. Chiar dacă religia
islamică nu încurajează violența, terorismul , această concepție greșită este răspândită la nivel
global. În SUA datele referitoare la religie sunt greu de obținut , dar potrivit unor estimări
populația musulmană adultă nu înreg istrează procente foarte mari (1%). Dincolo de imaginea
agresivă pe care populația și-a format -o despre ei, musulmanii au al doilea cel mai ridicat nivel
de educație printre principalel e grupuri religioase din țară (locul întâi fiind deținut de evrei) , o
mai mare proporție dintre musulmani având licență, comparativ cu populația SUA .
Percepția generală despre musulmani ca fiind foarte religioși este cât se poate de
corectă, dar uneori musulmanii sunt confundați cu fundamentaliștii, cei care interpretează greșit
Coranul și comit acte de violență în numele lui Allah, scopul lor fiind de a îndepărta
necredincioșii și de a răspândi islamul și învățămintele sale.
Marea Mediterană a reprezentat și reprezintă granița dintre islam și Europa , dar în
prezent această graniță mai există doar geografic căci musulmanii și-au constituit propriile
enclave în interiorul Europei și continuă să le consolideze.
Musulmanii, pentru care religia este foarte importantă, implicit și respectarea tradițiilor,
trăiesc un sentiment de rușine atunci când văd atitudinea adepților altor religii față de propriile
lor valori creștine și religioase.
Neintegrarea musulmanilor în societatea europeană se datorează atât europenilor, cât și
musulmanilor. Cel puțin 80% din musulmanii care trăiesc în Europa preferă o atitudine de

22 autoconservare și respingere a valorilor europene. De cealaltă parte, în prezent, europenii se simt
sufocați de valul de imigranți musulmani și adoptă o atitudine respingătoare, cu toate că nici
musulmanii nu se străduiesc a demonstra contrariul, din contră , comit ilegalități.

2.2 Imaginea Occidentului în lumea musulmană

Există două subiecte -cheie , într-o formă cât se poate de clară, care indică modul în care
musulmanii percep lumea occidentală: primul este răsturnarea îndelungatei superiorități a
civilizației islamice, iar celălalt sentimentul larg răspândit între musulmani că sunt supuși
asediului și dominației civilizației occidentale, în fața căreia se află pe o poziție vulnerabilă.
Musulmanii sunt conștienți de superioritatea din punct de vedere cultural, ideologic,
științific, tehnic și militar a civilizației lor de 1.000 de ani, urmând apoi epoca declinului lumii
musulmane și a dezvoltării europene, care continuă și acum.
Musulmanii sunt convinși că Occidentul urmărește să slăbească puterea islamică în mod
intenționat, iar experiențel e istorice ale acestora întăresc temerea că războiul împotriva islamului
nu s-a încheiat nici după 1.000 ani, ci doar metodele acestuia s-au schimbat . Islamiștii consideră
că occidentalii mereu au căutat modalități prin care să provoace țările musulmane, urmărind prin
felul acesta să reducă la tăcere lumea islamică.
Convingerea musulmanilor de intențiile rele ale occidentalilor au fost puternic
consolidate de acțiunile celor din urmă, încă de la sfârșitul Razoiului Rece. Musulmanii sunt
contrariați de faptul că occidentali nu sunt afectați și interesați de ceea ce li se întâmplă
musulmanilor, ba din contră s-ar bucura de răul pricinuit unui musulman. Ei își amintesc de
tăcerea occidentalilor în momentul uciderii musulmanilor în Bosnia, de atacurile aeriene ale
Statelor Unite în Afghanistan, de moartea multor civili nevinovați, de nepăsarea față de pierderea
vieții populației musulmane. Islamul consideră Occidentul vinovat pentru crearea unei lumi
periculoase și violențe și pentru relațiile tensionate ce s-au creat între cele două părți.
Musulmanii sunt convinși că sistemul lor religios oferă o alternativă adecvată în fața
liberalismului și democrației occidentale și că Occidentul simte nevoia unui inamic indispensabil
pentru a-și afirma și defini propria identitate, după căderea Uniunii Sovietice islamul devenind
noul inamic al Occidentului.
Adepților religiei islamiste le displace faptul că occidentalii le denigrează religia , dar și
pe ei, că nu îi respectă și nu arată mai multă înțelegere față de religia lor.
Națiunile occidentale nu tratează minoritățile în mod echitabil în propriile lor țări .
Musulmanii consideră că occidentalii au un stil de viață imoral, iar valorile familiale nu sunt
respectate. Când vine vorba de modul în care națiunile occidentale tratează țările arabe/ islamice,

23 locuitorii sunt chiar mai negativiști, căci consideră că națiunile occidental e nu respectă valorile
islamice , nu susțin cauzele arabe în cadrul organizațiilor internaționale și nu manife stă
corectitudine față de arabi/ țările islamice, în general.
Totuși, occidentalii sunt admirați pentru dezvoltarea economică, nivelul de educație,
descoperi rile științifice și tehnologice , dar mai ales pentru tehnologia avansată. Musulmanii își
arată admirația și față de democrație și structura politică occidentală.
Imaginea care domină percepțiile negative ale respondenților din Occident în concepția
țărilor islamice este susținută de: stilul de viață imoral, slăbirea structurii familiei, influențele
negative transmise tinerilor musulmani, atitudinea negativă a acestora față de musulmani,
criminalitatea, consumul de droguri și alcool, corupția, violența. De asemenea , occidentalii sunt
percepuți ca fiind aroganți, considerând că societatea și civilizația lor este avansată, superioară
față de cea islamică. Totodată sunt judecați că se amestecă în probleme politice interne ale
țărilor, intrigând și urmărind propriile lor scopuri, neținând cont de mijloacele folosite sau de
repercursiuni asupra statelor în cauză. Musulmanii condamnă țările occidentale pentru atitudinea
adoptată față de propria etnie, cultur ă, religie și valorile acesteia .

2.3 Unitatea lumii islamice sub amenințarea hegemoniei occidentale

Unitatea lumii islamice stă sub influența factorilor pozitivi, cum ar fi dorința de a
respecta valorile comune, deși până în prezent islamiștii nu au oferit o serie clară, solidă de
programe pozitive asupra cărora să existe un acord în cea mai mare parte a lumii islamice, și sub
influența factorilor negativi, cum ar fi nemulțumirile comune ale musulmanilor. Dintre factorii
care pot influența unitatea lumii islamice , trei au rol catalizator și trebuie luați în considerare :
nemulțumirile interne profunde, evenimentele importante internaționale prin care musulmanii au
fost victime ale acțiunilor Vestului, accesul la putere a unor mișcări islamice radicale.
Din păcate primul dintre factori, nemulțumirile interne profunde , în multe din țările
musulmane s-a amplificat, ceea ce a dus la dezvoltarea forțelor islamiste radicale, a organizațiilor
teroriste. Țările islamice se confrunt ă cu probleme economice, rata mare a șomajului, lipsa
oportunităților, natalitate crescută, corupție, sărăcie, incapabilitatea statului de a oferi cetățenilor
servicii sociale și infrastructura necear ă unei dezvoltări armonioase, iar mișcările islamice sunt
considerate a fi singurul factor eficient care se opune regimurilor ineficiente.
Al doilea factor care acționează asupra unității lumii islamice provine din exterior.
Evenimentele importante internaționale prin care musulmanii au fost victime ale acțiunilor
Vestului includ atacuri militare infrângeri, umilințe, pierderi de vieți omenești, suferințe în
rândul musulmanilor. Musulmanii consideră că Occidentul tratează cu indiferență problemele

24 lor, că acțiunile întreprinse de aceștia au fost nesemnificative în vederea îmbunătățirii situației.
Cel de-al treilea factor este accesul la putere a unor forțe islamice radicale, forțe care în condiții
de criză ar putea profita de starea de haos.
Alte elemente care pot motiva sentimentul unității islamice sunt legate de atitudinea
celorlalte națiuni față de musulmani. Spre exemplu , Europa condamnă imigrația, îngreunează
calea musulmanilor în obținerea dreptului la muncă și le îngrădește posibilitatea de a transfera
sume de bani în propria țară. De asemenea, musulmanii se confunt ă cu rasismul și discriminarea
din partea occidentalilor, ignorarea musulmanilor de a studia și limitarea accesului lor în centre
de specialitate.
Configurarea noii ordini mondiale este prevăzută în așa fel încât un grup restrâns de
state occidentale să poate profita prin acțiunile lor pe seama victimizării lumii a treia în general,
și a lumii islamice în mod special.
Numeroase state arabe au pus în aplicare programe menite să stabilească unitatea lumii
islamice, însă statele multireligioase sau multinaționale , care cuprind minorități precum kurzii,
berberii, azerii, tadjicii, balouchii, pashtunii, uzbecii, punjabii, sindhii, au produs tendințe
separatiste profunde. De-a lungul timpului puterile externe, în speță occidentalii, au profitat de
divergențele din interiorul statelor, majoritatea având drept cauză religia, pentru a-și asigura
supremația geopolitică. Deși aceste divergențe au apărut uneori în urma intervențiilor
occidentalilor, unele state au reușit să își protejeze drepturile minorităților. Atâta timp cât
societatea musulmană nu perpetuează aceste structuri și mecanisme juridice , se va menține o
stare de slăbiciune, și întreaga zonă va fi măcinată de desensiuni, fapt ce vă împiedica realizarea
unității.
Rasismul și etnicismul au fost dintotdeauna un element periculos pentru religia
islamică, deoarece afectează cursul creării unei societăți religioase universale. Lumea arabă nu a
beneficiat de unitate politică , ceea ce face dificilă realizarea unității avute în vedere.
Dacă la nivel mondial mișcările separatise produc rupturi, sunt cauzatoare de mișcări
politice , în lumea arabă acest gen de mișcări motivează populația spre unitate și solidaritate.
Intervenția națiunilor occidentale asupra mentalității, culturii, valorilor sau sistemului
politic al țărilor arabe ar avea repercursiuni asupra unității lumii islamice , ar produce rupturi în
cadrul statelor , rupturi de care Occidentul ar putea profita , în concepția musulmanilor. Pentru
adepții islamului influențele provenite dinspre Occident sunt nefaste, nu sunt bine primite și nu
sunt în concordanță cu sistemul lor de valori morale , culturale sau religioase, generâ nd
dezechilibru.

25 CAPITOLUL III – TERORISMUL ISLAMIC

3.1 Islamul ca religie a terorii

În regiunea Orientului Mijlociu un factor foarte important îl constituie apartenența
religioasă. Regiunea este situată pe continentul asiatic, cu centrul în bazinul est-mediteranean și
cuprinde și statele aflate în jurul Golfului Persic. Din punct de vedere etnic, populația Orientului
Mijlociu este în majoritate arabă, cu un profil demografic caracterizat printr -o rată de creștere
superioară mediei mondiale și cu un procent ridicat al populației tinere. Din punct de vedere
economic, chiar dacă unele state au un potențial natural foarte ridicat (rezervele de petrol și gaze
naturale din zona Golfului), regiunea nu este foarte dezvoltată. Majoritatea populației aparține
religiei islamice, iar acest lucru are implicații atât de natură politică, cât și socială. Trei
caracteristici majore conferă acestei regiuni o importanță geopolitică majoră: etnia, religia și
petrolul.
Nordul și estul Africii, sudul și sud-estul Asiei sunt alte zone ale globului în care religia
islamică este majoritară, iar situația este asemănătoare cu cea din Orientul Mijlociu.
Adepții islamului sunt răspândiți în Europa, Asia, Africa și Nordul Americii. Aceștia
recunosc valoarea și împărtășesc adevărul acestui verset coranic. În rândul religiilor lumii
actuale, primul loc este ocupat de creștinism , iar al doilea de islam.
Musulmanii cred că ultimul profet și mesager al lui Allah este Mohamed. De asemenea ,
ei cred în scrierile apostolilor dinaintea profetului și în mesajele pe care le-a dat Allah lor pentru
a le explica oamenilor, precum Tora, Psalmii și Evanghelia.
Problema originii Islamului este încă una extrem de controversată. “Toate originile sunt
obscure, originile religiilor chiar mai mult decât altele” scria Ernest Renan în deschiderea
studiului său privitor la începuturile religiei musulmanilor.
La fel că iudaismul și creștinismul, islamul este originar din Orientul Mijlociu.
Aderenții tuturor celor trei religii sunt considerați a fi copiii lui Abraham. Musulmanii cred că
Dumnezeu, pe care ei îl numesc Allah, și-a trimis revelațiile către oameni mai întâi prin Moise –
prin scripturile ebraice, Torah -ul, apoi prin Iisus – prin Noul Testament din Biblia creștină, și
apoi prin Mohamed prin Coran, scripturile islamice. Islamul se bazează deci pe Coran și pe
exemplul profetului Mohamed. Implicarea Islamului în politică datează de la începuturile sale,
prin fondarea unei comunități cu caracteristici statale de către Profet, în secolul al VII-lea. Sub
conducerea politică a lui Mohamed și a succesorilor săi, cunoscuți sub numele de califi, islamul
s-a extins din punctul său de origine (actualul teritoriu al Arabiei Saudite) în imperii și culturi

26 islamice, care se întind de-a lungul Africii de Nord, prin Orientul Mijlociu, către Asia și Europa.
Islamul își revendică astăzi peste 1.2 miliarde de adepți, mai mulți decât orice altă religie, cu
excepția creștinismului (Encarta Encyclopedia Online, 2002).

Figura 3.1. – Harta religiilor lumii
Sursa : (http://maps.unomaha.edu/Peterson/geog1000/MapLinks/ReligionMaps.html )

Esența practicii și eticii islamice este reprezentată de cei cinci stâlpi ai credinței,
respectați de către toți musulmanii:
1. shahāda (profesiunea de credință): “Nu există alt Dumnezeu decât Allāh, și Mohamed este
trimisul lui Allāh”.
2. salāt (rugăciunea). Există două tipuri de rugăciune: privată, pronunțată de cinci ori pe zi
(dimineața, la prânz, după -amiaza, la asfințit și seară) și comună, rostită de imām (preot) în
moschee în fiecare vineri când are loc și o predică (khutba) de la amvon (minbar). Sunt precedate
de abluțiuni (spălarea mâinilor, a feței, a picioarelor, a gurii), și se pronunță cu fața către Mecca.
3. zakāt (pomană). Este o obligație individuală și colectivă, oferind identitate și responsabilitate
musulmanului chemat să contribuie cu 2,5% din averea personală în folosul comunității. Săracii,
orfanii, văduvele, sclavii în curs de eliberare, călătorii sunt beneficiarii acestor sume.
4. sawm (postul). Semn al respectului pentru Allāh, postul este probabil cel mai greu de respectat
stâlp al credinței musulmane care are loc în luna Ramadan (a noua lună a calendarului islamic).
Musulmanul ține un post riguros ce nu permite consumul mâncării sau al băuturii și nici
activitatea sexuală de la răsăritul și până la apusul soarelui. Finalul său este marcat de marea
sărbătoare a sfârșitului Ramadanului, Id al-Fitr, prin schimbul de daruri dintre membrii familiei.
5. hajj (pelerinajul). Ținta pelerinajului este Mecca, centrul islamului , motivul fiind celebrarea
gestului nefinalizat al lui Ibrahim de a-și sacrifica fiul, pe Ismail, din ordinul lui Allah.

27 Shari’a, legea islamică, cuprinde prescripții pe care orice musulman trebuie să le urmeze
în cazul declanșării Jihadului. De altfel, Jihadul care este înțeles , dintr -o interpretare extremistă a
Coranului, ca fiind un act de violență, are implicații militare, deși în adevăratul său sens acest
termen nu se referă la o luptă fizică , ci la una spirituală cu scopul de a atinge standarde morale
înalte. Musulmanii percep această luptă împotriva necredincioșilor ca fiind una marcată de
violență și că islamul trebuie răspândit cu orice preț, tocmai de aceea mijloacele la care aceștia
recurg sunt variate: economice, diplomatice, politice, agresive (terorismul), până își ating scopul:
întoarcerea către Dumnezeu. Deși musulmanii susțin că religia islamică este una caracterizată de
pace acțiunile par a demonstra contrariul. Legea islamică impune individului musulman
sacrificiul suprem pentru Allah , pentru îndepărtarea necredincioșilor , dar și obligația de a
interveni oricând în cazul în care o țară musulmană este atacată, în caz contrar ar comite un păcat
foarte mare.
Luptătorii în numele religiei se numesc mujahedini, iar unii dintre ei pot conduce și
școli religioase numite madrass -uri, prin intermediul cărora pot propovădui islamul și luptă în
numele religiei (spre exemplu talibanii din Afghanistan ). De asemenea , sunt cunoscute
conflictele dintre șiiți și suniți. După moartea lui Mahomed, fondatorul credinței musulmane,
populația s-a împărțit în două categorii: suniții , cei care l-au ales pe Abu Bakr , tovarăș al lui
Mahomed , să fie calif (conducător) și cei care l-au ales pe Ali ibn Abu Talib , văr și ginere al lui
Mahomed , drept calif. La început separarea dintre suniți și șiiți a fost una politică, dar cu timpul
diferențele dintre ei au apărut și în învățăturil e pe care Mohamed le-a transmis , precum și în
unele pasaje din Coran. În prezent, Iranul este singura țară în care șiiți sunt majoritari. Și în
Afganistan, Irak sau Arabia Saudită există un număr important de șiiți.

Fig. 3.2. – Principalele școli din lume ale legii islamice (madhhab)
Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/File:Madhhab_Map3.png

28 Musulmanii urmează o religie a păcii, milosteniei, iertării și marea majoritate a
musulmanilor nu are de-a face cu evenimentele violente care le sunt asociate. Dacă un musulman
comite vreun act de terorism, atunci se face vinovat de violarea legilor islamice.

Figura 3.3. – Repartiția musulmanilor șiiți și suniți în lume
Sursa: (https://ro.wikipedia.org/wiki/Islam#/media/File:Muslim_distribution.jpg )

Condiția femeii în islam este un subiect foarte controversat, inegalitatea dintre sexe
fiind una din cauzele pentru care lumea islamică are la nivel mondial o imagine neînțeleasă .
Femeia este privată de unele drepturi civile și politice, fiind subordonată bărbatului. Cu toate că
în Cartea Sfântă este menționată într-un fel sau altul egalitatea dintre sexe, în realitatea cotidiană
nu se întâmpla acest lucru. Cu toate astea, se pare că primul om convertit la islam a fost tocmai o
femeie – Bibi Khadijah (soția profetului Mahomed).
Între țările islamice, cele mai rele condiții de viață pentru femei sunt în Afghanistan.
Pornind de la rata mare a morții la nașterea copiilor, lipsa accesului la servicii medicale, până la
atrocităț ile la care sunt supuse (răpiri, violuri, violența domestică, abuz mental, mutilare fizică,
căsătorii forțate de la vârste fragede, ucideri ), femeile din Afghanistan nu pot scăpa de aceste
probleme atâta timp cât sunt discriminate din punct de vedere economic și social. Ele nu au
dreptul la educație, la moștenire sau proprietate, iar viața lor este destinată servitudinii domestice
sau sexuale.
Islamul interzice femeii să poarte veșminte care le descoperă anumite părți ale corpului
sau care urmăresc conturul trupului. De asemenea, fetele ajunse la vârsta pubertății sunt obligate
să poarte voalul pe cap, denumit hijab.

29 În Arabia Saudită, cea mai tradiționalistă țară, femeile nu au drept de vot, nu au voie să
șofeze, în mijloacele de transport în comun au locuri rezervate în spate, evitâ nd intercaț iunea cu
bărbații cu orice preț. Inclusiv casele au două intrări, una pentru femei și alta pentru bărbați.
În Sudan, femeile care poartă pantaloni sunt biciuite, iar în Egipt extremiștii vor ca
femeile să poarte mănuși tot timpul pentru că bărbații să nu fie tentați. Iran este țara cu cele mai
multe cazuri de violuri, poliția de moravuri înregistrând 80% din ele.
O femeie nu poate acuza un bărbat de viol pentru că de cele mai multe ori acuzația se
întoarce împotriva ei, legea declarând -o imorală sau prostituată, cu excepția cazului în care ar
aduce patru martori la necazul ce s-a abătut asupra ei, iar în acest caz victima se căsătorește cu
violatorul. Cu toate că sunt asuprite, batjocorite, vândute și nu au nici un control asupra
destinului lor, lipsite de o libertate totală, aceste femei nu s-au răzvrătit niciodată într-un număr
mare împotriva regimului la care sunt supuse.
Bărbatul musulman deține controlul asupra lor și abuzează, multe dintre practici
depășind învățăturile religioase. Pentru femei, islamul este o religie a terorii, cu toate că în
subconștientul lor acest tip de comportament, precum și învățăturile despre căsătorie sunt bine
fixate. În lumea islamică femeia este considerată de două ori mai puțin inteligentă decât bărbatul,
iar părerea ei ca martor este înjumătățită (trebuie să fie minim două femei pentru a conta ca
martor). Bărbatul are dreptul să își bată soțiile și copiii, iar atâta timp cât pedeapsa nu cauzează
moarte, nu se impune nicio pedeapsă în cazul acestuia. Acesta poate avea până la patru soții,
chiar și căsătorii temporare, în timp ce ele nu au voie să iasă din casă neînsoțite.

3.2 Djihad -ul (Războiul Sfânt)

Jihad sau Djihad este un cuvânt de origine arabă, din rădăcina jahada , care înseamnă
„a (se) lupta, a se strădui, a se zbate“. Definiția de „război sfânt“ este improprie, fiind
împrumutată din vocabularul cruciaților.
Musulmanii își folosesc toate energiile și resursele pentru a urma sistemul islamic de
viață, totul pentru Allah. Baza Jihadului profund presupune că un musulman să își controleze
propriile dorințe și intenții rele, să aducă dreptatea și să înlăture răul din societate. Al doilea scop
ca importanță al Jihadului este răspândirea credinței islamice prin orice mijloace. Bernard Lewis
susține că "marea majoritate a teologilor și juriștilor" au "căzut de acord că Jihadul e, printre
altele, o obligație militară". „Războiul sfânt” nu este un concept specific doar religiei islamice
întrucât și creștinii au purtat astfel de războaie, și anume cruciadele.

30 În Coran, termenul de jihad nu este echivalent cu cel de conflict armat, ci exprimă lupta
interioară a fiecărui musulman pe drumul credinței. În Coran , Jihadul se regăsește în diverse
contexte:
 „Nu ascultă de cei necredincioși, ci te luptă (jahid) împotriva lor împreună cu el
(Coranul) cu luptă mare.” (XXV, 54)
 „Și luptați -vă (jahidu) pentru Dumnezeu (Allah) cu lupta (jihadihi) dreaptă.” (XXII, 77)
 „Și cel ce se luptă (se străduie, jahada), se luptă (yujahidu) numai pentru sine. Dumnezeu
e prea avut, ca să aibă nevoie de lume.” (XXIX, 5)
 „Iar cei ce s-au luptat (jahadu) pentru noi, pe ei îi vom ocârmui pe drumurile noastre;
Dumnezeu (Allah) este cu cei ce se poartă bine”. (XXIX, 69)
 „Cei ce cred și purced și se luptă pentru drumul lui Dumnezeu, aceia să nădăjduiască în
mila lui Dumnezeu (Allah), căci Dumnezeu este iertător, îndurător”. (II, 215)
Din aceeași familie lexicală provine un alt cuvânt important în vocabularul islamic:
mujahedin („cel care (se) luptă, se zbate, se străduiește”, sau „participantul la Jihad”).
Se disting două Jihaduri: Jihadul major (interior) și Jihadul minor (exterior). Această clasificare
își are temeiul pe faptele lui Mahomed, care întorcându -se de la o bătălie, a rostit cuvintele „Ne-
am întors de la micul jihad, la marele jihad. Întrebat în continuare: „Ce este marele jihad?”,
profetul a răspuns: „Este lupta împotriva sinelui”. Lupta se duce așadar pe două fronturi – unul
invizibil, interior, pur spiritual, individual și altul vizibil, exterior, (spiritual și) material,
comunitar.
Cele două sensuri ale Jihadului sunt: de autoapărare (defensiv, care protejează
musulmanii împotriva agresorilor și care respectă regulile de purtare a războiului, cum ar fi
folosirea forței minime necesare sau respectarea dreptului la viață al populației non-combatante)
și de expansiune (ofensiv ) în scopul propagării credinței islamice.
Mohamed Șevkânî distingea patru feluri de jihad : jihadul cu propria persoană (care
presupunea învățarea și aplicarea preceptelor de bază ale religiei, dar și acordarea de sprijin
semenilor în acest sens); jihadul cu diavolul (care înseamnă, în esență, respingerea viciilor
lumești); jihadul cu necredincioșii (care putea fi dus cu inima, prin cuvânt, cu averea și cu
mâinile); jihadul cu păcătoșii (dus cu inima și cu mâinile).
Jihadul este perceput ca o datorie a întregii comunități musulmane, care trebuie să lupte
cu necredincioșii și să răspândească islamismul, iar cel ce moare într-un astfel de război va
ajunge în rai, fără să mai aștepte judecata de apoi. Acest aspect explică în parte avântul în luptă
și atitudinea războinică în unele perioade a statelor, care și-au stabilit ca obiectiv promovarea
islamului.

31 Regulile războiului erau precise și stabilite cu privire la prada de război. Patru cincimi
revenea luptătorilor musulmani învingători , iar o cincime „lui Allah”, adică Profetului și
membrilor familiei lui, precum și ajutorării orfanilor, nevoiașilor și călătorilor.
Prin intermediul acestor războaie , musulmanii au reușit să răspândească islamismul,
creând două dintre cele mai întinse imperii din istorie, și anume: Califatul Arab și Imperiul
Otoman. În zilele noastre, în statele moderne musulmane, „războiului sfânt” nu mai există.
După atacuri le musulmanilor din ultimii ani, asupra anumitor state ale lumii, mulți
nemusulmani se arată sceptici cu privire la afirmația adepților religiei islamice că islamismul este
o religie a păcii. În replică musulmanii răspund că în toate religiile există extremiști, dar că
acțiunile acestora nu trebuie să fie considerate standardul după care să fie judecate preceptele
vreunei credințe. Una din sursele controverselor legate de acțiunile musulmanilor este faptul că
în Coran există prevederi care susțin masacrarea necredincioșilor.
În timp ce adepții celorlalte religii consideră că Jihadul este un mijloc exclusiv violent,
musulmanii îl consideră doar un instrument defensiv, de apărare a lumii musulmane, sau, cel
mult, ca un instrument de propagare a islamului pe cale pașnică, pacea fiind adevărata rațiune de
a fi a islamului.
Declanșarea jihadului are loc doar în urma unei analize atente a învățaților musulmani
(ulama ), proclamată printr -un decret religios (fatwa ), conform legii islamice (sharia ).
În prezent, acest ,,război sfânt “ a fost transformat într-un instrument politic și
promovează lupta până la moarte împotriva Occidentului. De aici și percepția Occidentului cu
privire la religia islamică ca având un caracter violent, retrograd și anti-modernist.

3.3 Exacerbarea islamului politic. Terorismul islamic

Din punct de vedere geopolitic, Orientul Mijlociu este o zonă a globului ce trebuie
analizată din pricina faptului că aici se îmbină două caracteristici de o importanță majoră:
religia islamică și petrolul. Anual economia mondială utilizează cantități imense de combustibil,
folosind peste trei miliarde de tone țiței (T. Simion, 1998, p. 110); petrolul însă este la limita de
epuizare, resursele mondiale fiind suficiente pentru încă maxim 50 de ani.
Islamiștii doresc utilizarea Shari’a (legii islamice) în toate domeniile vieții ceea ce
înseamnă că instituțiile și formele de guvernare seculare sunt considerate inacceptabile într-o
societate musulmană.
Fundamentalismul islamic este o filosofie, o credință și se bazează pe un sistem selectiv
de valori. Fundamentalismul islamic este o mișcare religioasă, dar totodată și politică radicală,
având ideologie extremistă.

32 Fundamentalismul religios are ca expresie directă terorismul islamic și este menit să
aducă islamismul, prin orice fel de mijloc, la conducerea planetei, deoarece numai această religie
–se crede – este adevărată și importantă, numai ea are o misiune mesianică. El vizează lumea
întreagă, dar mai ales civilizația occidentală, cu leagănul ei european și configurația ei actuală de
influență americană.
Fundamentalismul islamic s-a manifestat și se manifestă și în prezent, în toate țările
islamiste, în special cele din Orientul Mijlociu. Tot fundamentaliști islamici din Orientul
Mijlociu au fost și teroriștii din Al-Qaeda vinovați de tragedia de la 11 septembrie 2001.
Fenomenul este deci unul importanță globală majoră.
Terorismul se manifestă printr -o gamă variată pe acțiuni menite să stârnească spaimă,
teroare, să atragă atenția în care omul este deopotrivă armă și victimă.
Numărul de musulmani la nivel mondial se estimează că ar fi aproximativ 2 miliar de,
ceea ce reprezintă peste 25% din populația globului. Deși populația creștină deține un procent
mai mare, populația musulmană prezintă o rată anuală de creștere mult mai mare (2,9 – 3% după
estimările ONU), depășind chiar și rata anuală de creștere a populației globului (2,3% după
aceeași sursă). Acest fenomen indică faptul că în câțiva zeci de ani islamul va include cea mai
mare parte a populației globului.
Principalele metode de luptă a islamiștilor extremiști sunt: luarea de ostatici, atacurile
cu bombă, coletele capcană, sau asasinarea unor personalități cunoscute.
Scopul fundamentalismului islamic este distrugerea statelor și a guvernelor care se opun
doctrinei islamice. Natura violentă a fundamentalismului islamic reiese și din vocabularul
fanatico -religios utilizat de adepții acestuia. În accepțiunea fundamentaliștilor, islamul nu se va
conforma obiceiurilor și tradițiilor sociale alogene, credința în Coran fiind considerată singura
cale demnă de urmat.
Fundamentalismul islamic prezintă unele caracteristici specifice ce țin de cultură și
istoria lumii musulmane, precum Jihadul sau atentatele teroriste. Chiar dacă Coranul nu susține
terorismul , grupările teroriste care urmează fundamentalismul islamic declară „război sfânt” în
numele islamului. Jihadul are două scopuri: impunerea regulilor și obiceiurilor islamice, totodată
și îndepărtarea liderilor arabi corupți și acțiuni împotriva Israelului și a Statele Unite ale
Americii.
Fundamentaliștii se împart în două categorii: cei care luptă cu adevărat în numele
credinței și cei care se folosesc de religie în scopuri politice , denumiți fanatici sau extremiști.
Obiectivul lor este comun, întrucât adesea cele două categorii se amestecă, și anume :
transformarea islamului într-o putere mondială, iar pentru atingerea acestui scop se vor folosi de
toate mijloacele posibile, inclusiv violența.

33 În 1979, în Iran a fost întemeiată Republica Islamică , care a coincis cu perioada în care
mișcarea islamică de opoziție a avut cel mai mare succes. De-a lungul deceniului opt al secolului
trecut, Iranul a ajutat la instaurarea miliției islamice, a Partidului lui Dumnezeu din Liban
(Hezbollah), Jihad -ul islamic , ambele grupări fiind specializate în răpiri și luări de ostatici. Toate
activitățile terorist e ale fundamentaliștilor , asasinarea președintelui Egiptului, Anwar Sadat în
1981, au contribui la formarea unei imagini negative asupra islamului , care amenințau atât
guvernele din lumea musulmană, cât și guvernele din Occident.
Grupările radicale, extremiștii consideră că sunt necesare schimbări violente și prin
violență, îndeplinind astfel voința lui Dumnezeu. Extremiștii doresc să răstoarne guvernele, să
îndepărteze liderii lumii musulmane , pe care îi consideră incapabili să conducă într-o manieră
islamistă, urmărind să-și impună propria viziune a Islamului.
Grupările islamiste radicale funcționează de obicei ca urmare a prezumpției ca lumea
islamică și cea occidentală se află într-un continuu război, ale cărui începuturi se află la
începuturile lumii islamice, o bătălie care a fost profund influențată de moștenirea cruciadelor și
a colonialismului european, astfel încât prezentul nu este decât o urmare a unei conspirații iudeo –
creștine. Această conspirație, este, conform acestor grupări, rezultatul neocolonialismului
superputerilor occidentale și al puterii sionismului (susținerea unei comunități spațiale evreiești,
naționale și religioase, care este acum statul Israel). Aceste mișcări radicale condamnă
Occidentul (Marea Britanie, Franța, și în special Statele Unite) pentru suportul lor față de
regimurile ne-islamice sau injuste, precum și pentru suportul lor în favoarea Israelului, în ciuda
necesității deplasării poporului palestinian de pe acel teritoriu (al statului Israel). În concluzie,
violența împotriva unor astfel de guverne precum și a reprezentanților lor, precum și a
companiilor multinaționale occidentale, este considerată a fi legitimă autoapărare.
Scopul fundamentaliștilor islamici este mai degrabă religios decât politic, unindu -se
împotriva necredincioșilor, considerând că cei care rămân apolitici nu pot fi considerați adevărați
musulmani, ci sunt mai degrabă atei, dușmani ai lui Dumnezeu, împotriva cărora musulmanii
adevărați trebuie să pornească Jihadul.
Islamiștii au reușit să cucerească puterea în state precum : Iran, Sudan sau Afganistan,
iar efectele deținerii puterii de ei nu au fost cele așteptate, adică pace, ordine și liniște, ci din
contră, în aceste state domină crima și persecuția.
Termenul de ,,terorism” vine din limba latină și are conotație militară. Acest termen a
fost folosit încă de pe vremea romanilor , care obligau populația să se supună și astfel își
impuneau legea. Și Adolf Hitler considera că pentru a câștiga cu ușurință împotriva rațiunii
trebuie aplicată teroarea și forța, având astfel o atitudine extrem de favorabilă față de terorism.

34 Terorismul se prezintă ca un fenomen social extrem de complex constând din
manifestarea spectaculoasă a violenței, cu scopul de a atrage atenția, a înspăimânta și a impune
un anumit tip de comportament, uneori pur și simplu pentru a teroriza, printr -o gamă foarte
diversificată de acțiuni limită, în care omul este deopotrivă armă și victimă, călău și condamnat.
Din punct de vedere politic, terorismul este definit ca acțiune intenționată de
înfricoșare, prin amenințări de aplicare a represiunii fizice și a presiunilor psihologice asupra
adversarilor politici, asupra demnitarilor, instituțiilor și chiar a statelor (Dicționarul politic ,
1975, p. 588).
Terorismul este un fenomen social ce se manifestă prin acțiuni violente duse de către un
individ, un grup de indivizi, o organizație (militară sau non-militară) sau chiar de către un stat
duse împotriva unor ținte arbitrar alese, inoculând frica și teroarea și urmărește obținerea unor
scopuri de natură politică în principal, economică, religioasă, etnică, etc., prin impunerea voinței
terorii asupra unui individ, comunități, popor, ba chiar față de o întreagă civilizație.
Motivațiile ce stau la baza acțiunii teroriștilor sunt fie de ordin cultural, fie religios.
Aceste acțiuni xenofobe pot apărea ca reacții în urma unor atacuri la adresa unor valori precum
limba , religia, naționalitatea, de teamă de a nu le pierde. Dintre aceste valori , religia este cea care
cauzează de cele mai multe ori războaie.
Terorismul în numele religiei poate fi cel mai violent. Teroriștii motivați religios își văd
acțiunile în mod sigur morale și chiar ca sancțiuni divine, considerând că obiectivele lor sunt
ordonate de Allah. Crima este considerată al doilea păcat major și Profetul avertizează că, în
Ziua Judecății, primele cazuri care vor fi judecate între oameni vor fi acelea de vărsare de sânge,
adică de omor și rănire.
Terorismul islamic a ieșit în evidență, în principal, din cauza luptelor dintre palestinieni
și israelieni. Terorismul islamic cunoaște o amploare și o expunere media nemaiîntâlnită.
Principalul scop al presei scrise sau audio -video este obținerea unui profit cât mai mare și nu
informarea corectă a populației, generând în rândul oamenilor panică, această fiind principala
armă a terorismului.
Deși religia islamică interzice sinuciderea, s-a transmis greșit ideea că a muri în numele
lui Allah este sacrificiu suprem, iar cel ce o face va ajunge direct în Paradis. Terorismul islamic
își are originile în acțiuni împotriva evreilor, precum și împotriva celor care îi susțin.
Principalele grupări și organizații teroriste internaționale islamice
1. ISIS sau Statul Islamic din Irak și Siria
ISIS își are originile în gruparea teroristă Al-Qaeda din Irak, care între timp s-a dezis de
ISIS întrucât această nouă grupare este prea sângeroasă. Șiria se confruntă de câțiva ani cu
conflicte sângeroase, iar ISIS a profitat de acest lucru. Conducătorul autoproclamat al ISIS, Abu

35 Bakr al-Baghadi, este ajutat de doi adjuncți: unul conduce operațiunile din Irak și altul în Siria.
Se preconizează că Statul Islamic ar avea între 20 000 și 30 000 de luptători , iar jumătate ar fi
recrutați din străinătate.
2. Al-Qaeda (Afganistan)
Al-Qaeda și-a desfășurat activitatea pe teritoriul Afganistanului în lupte contra
sovieticilor. Liderul grupării a fost Osama Bin Laden de origine saudită. În 1996, Osama Bin
Laden a pornit Jihadul împotriva americanilor, iar în 1998 a emis Fatwa -legea sfântă care
impunea oricărui musulman să ucidă orice american, fie soldat, fie civil. Membrii Al-Qaeda sunt
responsabili de atacul asupra World Trade Center (1993), Turnurile Gemene (2001), atentatele
de la Madrid (2004). Chiar dacă Osama Bin Laden a fost ucis în 2011 organizația teroristă și-a
continuat activitatea.
3. Boko Haram (Nigeria)
Boko Haram este gruparea teroristă din Nigeria care dorește crearea unui stat islamic în
nordul țării. Mii de persoane, populație creștină, a fost omorâtă în ultimii ani în Nigeria de către
această grupare teroristă. Membrii Boko Haram se ghidează după legea sfântă islamică, Sharia,
iar principalele activități sunt răpirea și uciderea.
4. Al-Shabab (Somalia)
Al Shabab este o organizație teroristă din sudul Somaliei fondată în 2000 care pe
parcurs s-a apropiat de Al-Qaeda. Teroriștii Al Shabab răpesc, torturează și ucid ostaticii civili,
cel mai sângeros atac având loc în mall-ul Westgate, Nairobi -Kenya, în 2013.

36 CAPITOLUL IV – STATULUI ISLAMIC CA IMAGINE A TERORII

4.1 Statul Islamic – organizație politică sau teroristă?

Statul Islamic , abreviat IS, SI, ISIL și ISIS , este o grupare sunită insurgentă
subordonată Al-Qaida . Activează în Irak și Siria , proclamându -se stat islamic nerecunoscut cu
capitala la Ar-Raqqah (Siria). ISIS activează în zone din Siria, Irak, Turcia, Liban, Libia,
Nigeria, iar mai nou, și în Arabia Saudită.
Se pare că această grupare , Statul Islamic , a fost înființată în 2002, dar în 2004 s-a aliat
cu Al-Qaeda, scopul fiind lupta împotriva americanilor. În 2006 Statul Islamic și-a anunțat
ocupația asupra unor teritorii din Irak. Grupul a fost format și susținut de o varietate de grupuri
de insurgenți: Consiliul Shura Mujahideen, Al-Qaeda din Irak, Jaysh al-Fatiheen, Jund al-
Sahaba, Katbiyan Ansar Al-Tawhid wal Sunnah, Jeish al-Taiifa al-Mansoura, etc, precum și alte
clanuri de musulmani sunniți. Acesta a urmărit instituirea unui califat în regiunile cu majoritate
sunnită din Irak, iar mai târziu, extinderea pentru a include Siria. În 2013, Statul Islamic se
extindea și în Siria, iar un an mai târziu , în 2014 Al-Qaeda se desparte de ISIS, considerând că
această grupare încalcă Shaaria, Statul Islamic declarându -se acum califat.
În anul 2002 , iordanianul Abu Musab al-Zarqawi a înființat Tawhid wa al-Jihad.
Aceasta i-a jurat credință lui Osama bin Laden și a format Al-Qaeda (Irak). În 2006 , Abu Musab
al-Zarqawi a murit , iar Al Qaeda a creat în Irak organizația umbrelă Statul Islamic. Până în 2010
această organizație a fost slăbită din cauza atacurilor constante din partea trupelor americane,
când Abu Bakr al-Baghdadi , fost deținut american, a devenit lider și a consolidat ISIS.
Organizația s-a alăturat rebelilor care luptau împotriva președintelui Bashar al-Assad în Siria,
înființând Frontul al-Nusra.
Baghdadi a unit forțele sale din Irak și Siria și a creat Statului Islamic din Irak și Levant
(ISIS). Liderii al-Nusra și al-Qaeda au respins mișcarea, dar luptătorii loiali lui Baghdadi s-au
desprins de al-Nusra și au ajutat ca ISIS să rămână în Siria. La sfârșitul lui decembrie 2013, cu
ajutorul triburilor și foștilor susținători ai lui Saddam Hussein, ISIS a preluat controlul asupra
orașului Falluja din centrul Irakului. În 2014, ISIS a cucerit orașul Mosul din nordul țării, iar
apoi a avansat spre Bagdad, masacrându -și adversarii și amenințând să eradicheze numeroase
minorități etnic e și religioase. În iunie 2014, gruparea Statul Islamic a declarat înființarea unui
califat, în concorda nță cu legea islamică (Shaaria ). Liderul grupării a fost numit Ibrahim Awad
Ibrahim al-Badri al‑Samarrai, cunoscut sub numele de Abu Bakr al-Baghdadi, cel autoproclamat
calif, considerat a fi trimisul lui Dumnezeu pe Pământ.

37 În septembrie 2014, Statul Islamic controla în bazinul Tigru -Eufrat o regiune de circa
210.000 km2. În martie 2015 Statul Islamic a pierdut un sfert din teritoriul ocupat din Irak, dar în
Siria situația a rămas neschimbată. Militanții Statului Islamic dețin controlul asupra orașelor,
drumurilor principale și câmpurilor petroliere.
Adepții Statului Islamic au cerut supunerea supremă a musulmanilor față de Abu Bakr
al-Baghdadi, precum și altor grupări jihadiste să accepte autoritatea lui.
Scopul Statului Islamic este protejarea comunității musulmane în fața necredincioșilor
și crearea unui califat islamic cu capitala la Mekka, în Arabia Saudită.

Figura 4.1.- Teritorii controlate de Statul Islamic la 4 octombrie 2014, în Siria și Irak.
Sursa : https://danielvla.wordpress.com/2014/06/15/ce -este-isil-sau-isis/

Teroriștii se folosesc de internet și presă pentru a-și atrage de partea lor câți mai mulți
simpatizanți. Mediatizarea este benefică pentru jihadiști , ajutându -i să recruteze și să promoveze
mișcarea. Cei recrutați de ISIS provin fie din țările arabe , fie din Occident. Aceștia își pierd
discernământul, își părăsesc familiile și se alătură teroriștilor, fiind îndoctrinați, supuși unor
traume psihologice și antrenați să ucidă.
Sunt recrutați tineri cu vârste cuprinse între 18-25 ani ce provin din familii obișnuite și
care hotărăsc să își părăsească rudele și să ucidă în numele unei religii sub protecția căreia nu s-a
născut și la comanda liderilor islamiști. Unii dintre ei sunt perfect conștienți asupra a ceea ce
înseamnă ISIS, alții sunt doar îndoctrinați. Sunt predispuși tinerii cu probleme sociale care
consideră că nu mai au niciun rost în lume, care nu au relații bune cu părinții, considerându -se
neînțeleși, cuprinși de sentimentul de solitudine, alegând să se refugieze în internet.

38 Procesul de aderare la ISIS are loc în trei etape, neconștientizate de victime. Prima dată,
cel recrutat se afla într-o stare de euforie și reușește să dea sens acțiunilor sale. Încearcă să îi
atragă și pe cei din jurul său și, în cazul radicalizării musulmanilor din ultimii ani, să îi determine
să empatizeze cu suferința sirienilor.
Cea de-a doua fază și cea mai dureroasă intervine atunci când victima conștientizează că
familia și prietenii nu sunt receptivi la mesajul său. În acest moment încep conflictele familiale,
discuții cu privire la îmbrăcăminte, droguri sau orice fel de comportament subversiv. Din acel
moment, victima, susținută de eventualii recrutori ISIS, considera că singura modalitate de a
rămâne fidel credințelor este să plece într-o țară musulmană.
În stadiul final, victima își vinde obiectele deținute și începe să practice obsesiv un
sport, precum artele marțiale. Pe măsură ce frustarea crește, violența devine singura soluție.
Cumulul psihologic refulează în boli psihice: deficit de atenție, sindromul Asperger (tulburare
comportamentală care aparține de autism) sau violenț ă comportamentală.
În țările nordice ale Europei, spre exemplu în Finlanda sau Suedia, foarte multe femei
doresc să se convertească la islam, începând conversații cu bărbați de origine arabă pe internet cu
gândul de a se îmbogăți , fiind mai mult o atracție finaciară decât una spirituală. Realitatea este
alta, iar intențiile teroriștile sunt departe de gândurile naive ale acestor femei.
În cazul copiilor până la vârsta de 14 ani situația este simplă: teroriștii le spun că
americanii le doresc moartea și că ei, jihadiștii, îi iubesc și îi ocrotesc. Copiii sunt îndoctrinați,
antrenați și învățați să ucidă. Cu toate că se folosesc de copii, teroriștii nu le oferă condițiile
minime pentru un trai decent, din contră, copiii sunt subnutriți, iar starea lor de sănătate este
precară. Jihadiștilor nu le pasă de recruți , ci se folosesc pentru a-i trimite la luptă alături de
soldați , purtând veste cu explozibil. Toate aceste acțiuni ale ISIS pot fi definite ca fiind o spălare
pe creier.
ISIS a decis să antreneze copiii pentru a-i transforma în soldați capabili să execute
ostatici, cei mai buni dintre ei fiind selecționați să desfășoare misiuni de securitate , cum ar fi
supravegherea punctelor de trecere. Lucru reușit de jihadiști , dovezile cu copii -soldați fiind
destul de evidente .
Organizația a construit tabere de antrenament pentru soldații săi, tabere diferite pentru
vechii și noii soldați. Cei care se alătură grupării jihadiste vor fi învățați jurisprudența SI,
doctrina islamică, vor primi lecții de luptă și de folosire a armamentului.
Această organizație are o manieră originală în care a reușit să își procure materialul
logistic și combatant: jefuirea băncilor în momentul în care au luat sub control orașele din Irak, 7
miliarde de dolari fiind suma estimată în 2014 ca provenind din devalizarea băncilor. Prin
aceeași modalitate au obținut și echipamentul militar (armament, muniție, uniforme) al armatei

39 irakiene , care au părăsit câmpul de luptă. O altă modalitate de obținere a armamentului a fost
jefuirea cazărmilor și a depozitelor de arme ale armatei irakiene. În dotarea ISIS se află o
varietate largă de echipament militar, inclusiv armament american, devenind astfel o armată
veritabilă dotată cu arme automate M16, carabine cu lunete cu vedere nocturnă, lansatoare de
grenade, mitraliere ușoare și grele , rampe de lansare a proiectilelor reactive Grad, rachete
portabile sol-aer Stinger, artilerie de câmp, transportoare blindate BM-21 și Humvee,
autocamioane militare , tancuri T-55 și T-72, mortiere grele de calibru 122 ai 152 mm, tunuri
anti-aeriene ,,ZU-23” de producție sovietică, cel puțin o rampă pentru lansarea rachetelor Scud
etc. În timpul ocupării orașului Mosul din iunie 2014, ISIS a capturat de la Universitatea orașului
un material nuclear ce poate fi utilizat la producerea unor bombe , chiar dacă scara de
distructivitate ar fi redus ă. După cucerirea orașului Mosul , Baghdadi le-a oferit creștinilor din
zona patru opțiuni : să se convertească la islam, să părăsească orașul , să plătească o taxă pentru a-
și păstra identitatea religioasă sau să fie uciși. ONU a catalogat această atitudine o crimă
împotriva umanității. Cu armele fabricate în occident confiscate de ISIS atunci când au ocupat
Mosulul au cucerit alte teritorii. Irakul a fost dotat cu armam ent încă din perioada 1980 -1988 , în
timpul războiului cu Iran, dar și după anul 2003, în urma războiului cu SUA. Amnesty
(organizație neguvernamentală internațională care are țelul de a promova drepturile omului) cere
interzicerea exportului de arme către armata siriană .
O altă sursă de finanțare este contraband a cu petrol și antichități sau răscumpărările de
ostatici, precum și taxele de protecție pe care le impun populației. Veniturile provenite din
donații și finanțări provenite de la persoane particulare au scăzut în ultimul timp.
Boko Haram este o grupare teroristă din Nigeria, mai exact din nordul țării,
caracterizată prin cruzime de nedescris. Boko Haram urmărește introducerea Shaariei și luptă
contra influențelor culturii occiden tale. Această grupare teroristă, ca și Statul Islamic, are
originea legată de Al-Qaeda.
Boko Haram își proclamă existența încă din 1970 , când a fost fondată și condusă de
Ustaz Muhammad Yussuf. În ultimii ani, Boko Haram a fost introdusă pe lista Consiliului de
Securitate al ONU ca fiind una din cele mai violente organizații teroriste.
Această organizație își desfășoară activitatea pe teritoriul Africii , în Nigeria, Niger ,
Camerun, Benin și Ciad. Se estimează că luptătorii acestei organizați i teroriste ar ajunge la
15.000. În martie 2015 , Boko Haram și-a schimbat numele în „Provincia Vest-Africană a
Statului Islamic”, jurând astfel credința lui Baghdadi și Statului Islamic. Înainte de a declara
oficial că Boko Haram se subordonează ISIS mii de nigerieni au încercat să părăsească țara.
Suspecți că s-ar alătura Statului Islamic aceștia au primit interdicție de a părăsi țara.

40 Devenind aliat al ISIS, Boko Haram a preluat însemnele Statului Islamic și crezul de
luptă al acestora. Țările africane nu dispun de dotarea și pregătirea necesară pentru a eradica
teroriștii Boko Haram , tot trupele europene fiind cele care au trimis soldați în zona în care
organizația își desfășoară activitatea (spre exemplu, în Mali).
Cum ISIS ține prima pagină a ziarelor la nivel mondial , atenția asupra a ceea ce se
întâmplă în alte zone ale lumii a fost deviată. Spre exemplu , în Africa, Boko Haram reprezintă un
pericol imens pentru populație , fiind cunoscută ca fiind una dintre cele mai agresive organizații
teroriste, numărul deceselor cauzate de această organizație fiind de ordinul miilor.
Apariția Boko Haram în Nigeria trebuie înțeleasă și din alte puncte de vedere: Nigeria
este cea mai populată țară de pe continetul african, cu cea mai dezvoltată economie și cel mai
mare producător de petrol, dar nivel ul ridicat de corupție nu a permis acestui stat să se dezvolte
corespunzător posibilităților pe care le avea.
Disparitățile dintre nordul țării, în care majoritatea popul ației este de religie musulmană,
și sudul țării, unde predominant sunt creștini, sunt importante pentru înțelegerea conflictului.
Grupul Boko Haram a devenit foarte activ începând cu anul 2003 când un grup de
islamiști s-au retras în regiunea nordică Kanamma. Aceștia erau adepți ai predicatorului
Mohammed Yusuf ce avea o interpretare strictă și fundamentalistă a Coranului. El consideră că
influența coloniștilor britanici au impus musulmanilor din Nige ria un stil de viață occidental ,
neadecvat vieții corecte a unui musulman.
Yusuf a negat că ar fi avut legătur ă cu violenț ele de la sfârșitul anului 2003, începutul
lui 2004 , afirmând doar că tinerii responsabili de atacuri au studiat cu el Coranul.
În nord-estul orașului Maiduguri , Yusuf și-a construit propria moschee și și-a format o
sectă , Boko Haram, bazată pe propriile sale învățături , scopul fiind de a propaga învățăturile
profetului.
În 2009, poliția a descins în Maiduguri, iar 17 membrii Boko Haram au fost răniți , lucru
ce a atras mânia lui Yusuf care a pornit o campanie violentă îndreptată spre forțele de ordine ce a
durat cinci zile. Au atacat secțiile de poliție și s-au angajat în lupte sângeroase , dar în cele din
urmă soldații l-au capturat pe Yusuf și l-au predat poliției , care l-au împușcat mortal, declarând
că a încercat să fugă, deși martorii spun că nu este adevărat și că acesta a fost executat.
Ulterior au apărut dove zi video în care sute de oameni , suspectați a fi membrii Boko
Haram , au fost împușcați.
După aceste evenimente, timp de un an, grupar ea teroristă a intrat în umbră , când în
2010 apare în prim plan cu o serie de asasinate. Adjunctul lui Yusuf, Abubakar Shekau, despre
care poliția credea că a fost ucis în revoltă din 2009, a apărut în videocl ipurile promovate de
Boko Haram , intitulându -se ca fiind noul conducător al grupării.

41 Atacurile s-au înmulțit treptat în parte a de nord și centrală a Nigeriei, fiind mult mai
violente și utilizând o nouă metodă de luptă: explozibilul.
Insurgența a crescut și a devenit mai violentă în momentul în care o parte desprinsă din
Boko Haram, intitulată Ansaru a început să ia ostatici străini, răpiri pe care
Shekau și le-a asumat.
În 2013 , Boko Haram și-a îndreptat atenția asupra copiilor pe care intenționa să îi
răpească și să îi transforme în soldați , declanșând atacuri în școlile din nordul Nigeriei. De
asemenea , au răpit fete tinere și femei pe care le-au transfor mat în sclave , au cerut răscumpărare
sau le-au vândut.
Boko Haram este o structură tip umbrelă , foarte bine organizată la nivelul conducerii.
Boko Haram se finanțează singură prin răpiri, răscumpărare, jafuri bancare și alte activități
ilegale. Grupul a jefuit un depozi t de arme al armatei nigeriene , iar armele ilegale sunt aduse în
Africa cu ușurință , ceea ce face ca procurarea de armament să nu fie deloc dificilă pentru Boko
Haram. De asemenea , există suspiciuni că gruparea teroristă ar primi finanat are politică , dar
dovezile în acest sens sunt prea puține și neconcludente.
În prezent , gruparea a evoluat devenind un monstru cu multe capete. Nige ria este a doua
țară, după Irak, la numărul de atacuri teroriste. Boko Haram ucide săptămânal sute de oame ni,
mult mai mulți oameni decât talibanii din Afghanistan. Armata este depășită de situație, ba mai
mult, teroriștii atacă baze militare pentru a face rost de cât mai mult armament. Oamenii sunt
inrgoziti , atât de speriați încât le este și frică să le pronunțe numele. Jurnaliștilor le este frică să
se apropie la mai mult de 200-300 km de zona ocupată de Boko Haram , imaginile cu organizația
fiind obținute din videoclipurile de propagandă filmate de insurgenți , iar informațiile referitoare
la grupare sunt obținute de la oamenii care au reușit să fugă de pericol și au stat ascunși până au
ajuns într-un loc sigur.
La nivel politic, în Nigeria , Boko Haram nu se prezintă a fi chiar o prioritate, însuși
președintele statului nevorbind despre teroriști sau prezintă puțin interes față de zonele și
localnicii afectați de atacurile Boko Haram. În timpul campaniei electorale, partidele electorale
se acuză reciproc de cooperare cu Boko Haram, însă este vina regimului politic actual că a
permis unui grup radical de dimensiuni reduse să devină un pericol regional.
Primăvara Arabă marchează un val de proteste, demonstrații, violente și non-violente,
războaie civile în lumea arabă ce a început în decembrie 2010 în Tunisia și ulterior s-a răspândit
și în țările arabe (Egipt, Algeria, Yem en, Libia, Iordania, Bahrain, Maroc, Kuweit , Iran, Sudan,
Djibouti, Cisiordania, Liban, Siria, Irak, Senegal, Arabia Saudită, Oman, Somalia, Albania,
Serbia, Mauritania și Gabon) și s-a sfârșit la mijlocul anului 2012.

42
Figura 4.2. Harta protestelor în Orientul Mijlociu și Africa de Nord
Sursa: (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:2010 -2011_Middle_East_and_North_Africa_protests.svg )

Acest fenomen s-a declanșat în Tunsia pe 17 decembrie 2010 în urma sinuciderii prin
auto-incendiere a lui Mohamed Bouazizi. Revoltel e au pornit împotriva regimului , revolte care
în Egipt, Yemen sau Tunisia au dus la înlăturarea președinților. Internetul și mass -media au jucat
un rol important în acestă perioadă , căci prin intermediul lor oamenii s-au alăturat cauzei comune
pentru care luptau. Din această cauză multe țări afectate de revoluții au blocat accesul la internet.
Teroriștii au profitat de confuzia creată de răscoale , s-au folosit de influența pe care și-
au putut -o exercita prin intermediul internetului și au alimentat tulburările civile, profit ând de
haosul creat. În timpul Primăverii Arabe au luat naștere mai multe grupări teroriste.
Efectele Primăverii Arabe au fost diferite: în Tunisia au avut loc primele alegeri
parlamentare democratice, în Egipt s-a revenit la dictatură, Libia se confruntă cu război civil, iar
în Siria lucrurile s-au agravat. Pe fondul revoltei , a instabilității din țară, islamiștii au cucerit
orașele ocupate de rebeli de ani de zile, căci războiul lor nu era împotriva lui Assad, președintele
Siriei. Profitând de haos, ei au înțeles că oamenii au nevoie de identitate și independenț ă. ISIS a
înțeles asemănările dintre Irak și Siria și a profitat de punctele slabe ale acestora într-o perioadă
de slăbiciune a zonei, formând un câmp pe luptă imens.

43 Există zvonuri conform cărora Occidetul ar fi susținu t astfel de revolte într-o zonă care
nu era pregătită pentru așa ceva și pe fondul instabilității create de Primăvară arabă și-au sporit
puterea organizațiile teroriste, în acest caz ISIS.
Acesta este cadrul în care a apărut și s-a dezvoltat Statul Islamic: au apărut ca o grupare
obscură, și-au creat la Raqqa un centru, au pornit spre Irak, cucerind partea nord-vestic ă și
centrală a țării, au amenințat comunitățile religioase locale cu extincția (kurzi, creștini ),
deosebindu -se de celelalte grupări teroriste prin agresivitate sporită, mijloacele violente folosite ,
dar și prin crearea Califatului.
Statul Islamic , până să pună mâna pe depozitele de arme ale Siriei și Irakului (de
tehnica occidentală ), a fost dotat cu arme și bani de Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și
Qatar. Aceste state s-au folosit de ISIS pentru a lupta împotriva lui Assad, cum s-a întâmplat și în
cazul Frontului al-Nusra. ISIS nu a mai putut fi controlat după ce a intrat în posesia câmpurilor
petroliere și rafinăriilor din Siria și Irak, și-a procurat armament cu banii obținuți din vânzarea
petrolu lui și cu ajutorul internetului, exemplu luat din timpul Primăverii arabe, au atras
combatanți musulmani din țările occidentale, dispuși să-și părăsească familiile, prietenii și viața
pe care și-o construiseră pentru a lupta alături de Statul Islamic cu scopul de a înlătura
necredincioșii și de a propaga învățăturile islamiste.
Cu alte cuvinte , putem spune că ISIS este ,,fiul Primăverii Arabe”, rezultat din
combinația de interese occidentale regionale.

4.2 Consecințe ale răspândirii Statului Islamic

Din punct de vedere al obiectivului urmărit, având ca punct comun punerea în slujba
unei religii sau a unei idei despotice ,nu există diferențieri între terorismul șiit, sunnt, budist,
anarhist sau nihilist.
Statul Islamic a evoluat de la o forță orientată exclusiv pe acțiuni de luptă, către o
grupare cu o structură complexă, capabilă să gestioneze activitatea de guvernare a teritoriilor
controlate. Gruparea teroristă controlează o treime din suprafața Irakului și a Siriei. Daorita
intervenitiei militare internaționale, în ultima perioad ă regiunea controlată de ISIS și-a diminuat
suprafață.
Statul Islamic și -a extins considerabil aria de influență, prin strategii deliberate și
susținute metodic, care a constat printre altele în alimentarea conflictului sectar, exploatarea
slăbiciunilor politice interne și exercitarea eficientă și în mod bruta l a puterii militare. Chiar dacă
este tot o grupare teroristă, scopurile ei și obiectivele urmărite sunt concrete, avansate, și anume
crearea unui stat pe teritoriile Siriei și Irakului. Din anul 2010 ISIS a evoluat de la o grupare

44 teroristă la o adevărată armată, devenind o amenințare hibridă. Statul Islamic și -a extins aria de
acțiune în afara Siriei și Irakului, ajungând și în Afghanistan, operând în sudul provinciei
Helmand (fig. 4.3) .

Fig. 4.3. Teritoriul ISIS in decembrie 2015
Sursa : http://www.businessinsider.com/r -islamic -state -territory -shrinks -in-iraq-and-syria -us-led-coalition -2016 -1

Printre consecințele răspândirii Statului Islamic se numără zone instabile generate de
extinderea Statului Islamic în Asia – Siria, Irak, Afganistan, insecuritate generată de acțiuni
teroriste, atentate, migrații în Occident.
Franța s-a confruntat în noiembrie 2015, în Paris, cu o serie de atacuri armate, atentate
cu bombă și luare de ostatici, toate fiind revendicate de Statul Islamic. ISIS a explicat că aceste
atentate au survenit în urma insultelor la adresa profetului Mohamed, precum și a loviturilor
aeriene din teritoriul ISIS, fiind decât începutul furtunii și un avertisment pentru cei care vor să
mediteze și să tragă învățăminte. Statul Islamic a precizat că toți cei care vor urma calea Franței
vor rămâne în fruntea țintelor Statului Islamic.
Drept urmare, în martie 2016 trei explozii s-au produs în Bruxelles: două la Aeroportul
Zaventem din nord-estul capitalei și a treia, la distanță de o oră, în stația de metrou Maelbeek, în
apropiere de sediul Uniunii Europene. Gruparea teroristă Statul Islamic revendică și aceste
atentate. Înainte de aceste atentate, în Belgia au existat mai multe atacuri teroriste.

45 Bagdadul a informat statele europene cu privire la planurile Statului Islamic, însă
Bruxelles -ul nu se număra printre țintele vizate de jihadiști. Oficialul din securitatea irakiană a
susținut că militanții islamiști și-au schimbat planurile în ultimul moment și au întors armele spre
Bruxelles imediat după capturarea lui Salah Abdeslam, cetățeanul belgian de origine marocană,
unul din cei care au plănuit atentatele de la Paris.
În noiembrie, în aceeași zi în care au avut loc atentatele de la Paris, a avut loc un atac
sinucigaș, simultan cu detonarea unei bombe în apropierea unui drum circulat, în Bagdad. Scopul
principal a fost spulberarea șiiților pe care ISIS îi consideră renegați, mai ales că, de la formarea
grupului, atacurile în capitala Irakului au avut loc tot mai frecvent.
Cu o zi înainte de cele precizate mai sus, la Beirut, în Liban, teroriștii au ucis peste 40
de persoane într-o zonă comercială aglomerată. Atacul a vizat și gruparea Hezbollah, organizația
militantă șiită care sprijină guvernul sirian în războiul civil care se desfășoară între granițele țării.
Nici Egiptul nu a scăpat de atacurile ISIS. Tot în luna noiembrie a aceluiași an, 2015, un
camion plin cu material explozibil a fost detonat la El Arish.
În aceeași zi, la Dhaka, în Bangladesh , teroriștii au omorât un ofițer de poliție la un
punct de control și au rănit un altul. Statul Islamic a revendicat atacurile, dar reprezentanții săi nu
au invocat niciun motiv.
Uciderea șiiților este unul dintre scopurile principale ale ISIS, iar planificarea atacurilor
se face în timpul ceremoniilor și ritualurilor care adună la un loc un număr mare de oameni.
În octombrie 2015 ISIS a revendicat atentatele din Ankara, Turcia. Scopul principal a
fost lansarea de represalii pentru a descuraja eforturile făcute de cele două orientări de a ajunge
la un numitor comun în ceea ce privește lupta împotriva Statului Islamic.
Statul Islamic nu vizează doar uciderea oamenilor prin atacuri teroriste, ci și distrugerea
patrimoniului cultural. Un exemplu în acest caz este orașul Palmira din Siria care datează din
Antichitate. Deși a rezistat trecerii timpului , două milenii, în ultimii doi ani a fost distrus de
ISIS. Cât timp orașul s-a aflat sub ocupația grupării teroriste, numeroase monumente istorice au
fost distruse. Aflându -se în patrimoniul UNESCO, numeroase monumente istorice, temple și
arcuri de triumf antice, au fost demolate intenționat de militanții ISIS care disprețuiesc nu doar
valorile occidentale, dar și pe cele ale propriei culturi. Teroriștii distrug aceste temple pentru a
ascunde dovada că au fost jefuite, din vânzarea statuilor, frescelor sau basoreliefurilor obținând
venituri considerabile.
O altă consecință a răspândirii Statului Islamic este criza refugiaților, oameni alungați
de teroare, distrugere, foamete. Cel mai elocvent caz este Siria. În utimii patru ani valuri de
refugiați sirieni au găsit adăpost în țările Europei, pentru ei fiind un fel de Tărâm al Făgăduinței,
ca urmare a combinației devastatoare dintre regimul Bashar al-Assad și ISIS, la care se adăugă

46 acțiunile sau, dimpotrivă, lipsa de acțiune a Occidentului. Urmează afganii și cei din Eriteea și
Nigeria, care pleacă din țările de orgine cel mai adesea din cauza sărăciei și a abuzurilor.
Africanii intră, de regulă, în Europa prin Italia, în vreme ce grupurile de sirieni intră prin Grecia.
Valul de refugiați a condus la o intensificare a xenofobiei și a relansat dezbaterea despre
imigrație în țările Europei.
Două teme stau la baza mentalității migranților occidentali: înstrăinarea și speranța
utopică.
Unele supoziții arată că oamenii sunt goniți în mod intenționat din țară, prin
depopularea Siriei scăzând capacitatea de apărare a trupelor guvernamentale.

Fig. 4.4. Cereri de azil ale refugiaț ilor în țările europene în anul 2014
Prelucrare date EUROSTAT

0100200300400500600700
Numarul cererilor (mii)

47 CAPITOLUL V – ACȚIUNI CONJUGATE DE LIMITATE A EXPANSIUNII STATULUI
ISLAMIC

5.1 Acțiuni ale puterilor mondiale împotriva terorismului

Lupta contra terorismului se concretizează prin: antiterorism (măsurile luate în vederea
prevenirii, măsuri defensive de reducere a vulnerabilității la terorism), contraterorism (răspunsul
la o acțiune teroristă, folosirea măsurilor ofensive militare pentru a reduce mijloacele de luptă, de
subzistență și de derulare a vieții și activității teroriștilor), combaterea terorismului. Combaterea
terorismului descrie acțiunile întreprinse pentru a stopa și preveni orice fel de activitate teroristă
îndreptată spre un anumit obiectiv, inclusiv atitudinea și mijloacele pe care trebuie să le
folosească echipele speciale în caz de luare de ostatici sau bombe.
Statele antrenate în lupta contra terorismului vor să asigure cetățenilor un nivel ridicat
de protecție, tocmai de aceea au elaborat programe, strategii în acest sens, ce se bazează pe patru
piloni principali: prevenirea, descurajarea, reacția și previziunea.
În primul rând trebuie identificați factorii care contribuie la radicalizare și felul în care
sunt recrutați cei care comit acte de terorism. Următoarea prioritate este protecția cetățenilor și
reducerea vulnerabilității la atacuri (protejarea frontierelor, îmbunătățirea securității
transporturilor, protejarea țintelor strategice). Orice guver n, din fiecare țară trebuie să fie pregătit
să acționeze, fie de unul singur, fie cooperând cu alte state, pentru a preveni sau a împiedica
acțiunile teroriste, uzând toate mijloacele legale de apărare. Totodată, statele care practică sau
încurajează terorismul suportă consecintel, aplicandu -se măsuri drastice în cazul acestora.
Statele ce luptă împotriva terorismului nu fac înțelegeri cu teroriștii (nu se eliberează deținuți, nu
se plătesc răscumpărări, nu schimbă legi sau sistemul politic).
Terorismul poate fi combătut prin trei modalități: politic și diplomatic, strategic, tactic.
În ceea ce privește colaborarea internațională există deja structuri specializate după cum
urmează:
 INTERPOL – organizație internațională creată în anul 1923 , de cooperare a forțelor de
poliție din statele membre ale organizației, în prezent 150 de state membre. Rolul acestei
organizații este de a transmite informații importante solicitate de autoritățile cu competență
în aplicarea (impunerea) legislației din întreaga lume. Interpolul a creat o unitate specială
care să supravegheze activitatea teroristă de la nivel mondial.

48  GRUPUL TREVI – (Terorism, Radicalism, Extremism, Violență Internațională) – a fost
desemnat în 1976 la Luxemburg, iar scopul grupului este de a combate terorismul prin
cooperare și inițiere conjugată la nivel internațional.
 GRUPUL DE LUCRU QUANTICO (QWG) – a fost înființat în 1979 la inițiativa FBI.
Obiectivele grupului vizează terorismul coordonarea investigațiilor și schimbul de
informații precum și elaborarea de documentare asupra fenomenului terorist și respectiv,
asupra măsurilor antiteroriste.
 GRUPUL DE LUCRU ITALO -AMERICAN (IAWG) – în cadrul acestuia funcționează
subgrupul pentru terorism ale cărui întâlniri au loc anual și alternativ între Washington și
Roma.
Terorismul este o provocare comună pentru comunitatea internațională. După Primul
Război Mondial comunitatea internațională a trebuit să facă față terorismului, care venea de data
aceasta din partea partidelor de dreapta care tocmai obținuseră puterea în state precum Germania,
Italia sau statele nou create din destrămarea Imperiului Austro -Ungar. Decizia de luptă
internațională împotriva terorismului a fost luată în momentul asasinării regelui Alexandru al
Iugoslaviei și a ministrului francez de externe, Louis Bartou, la Marsillia, în anul 1934.
În anul 1937, la Geneva, au avut loc conferințe în urma cărora au fost semnate:
Convenția pentru prevenirea și combaterea terorismului și Convenția privind crearea unei Curți
Penale Internaționale. Ambele urmăreau lupta împotriva terorismului, atât la nivelul prevenirii,
cât și la nivelul pedepsirii.
Organizația Națiunilor Unite, fondată după cel de al Doilea Război Mondial, s-a
implicat în combaterea terorismului, promulgând până în prezent 12 convenții legate de terorism.
Împiedicarea producerii unor atentate, folosind bombe nucleare, cu referire la Războiul
Rece dintre SUA și Uniunea Sovietică, este singura inteventie preventivă de combatere a
terorismului, fără a se produce un atentat.
După nefericitele evenimente din 9 septembrie 2001, Statele Unite ale Americii s-au
implicat activ în lupta contra terorismului. În prezent există două tipuri de doctrine în această
luptă contra terorismului: doctrina de prevenire (activă) și doctrina de apărare (pasivă).
Majoritatea statelor lumii se folosesc de doctrina de apărare pasivă.
Grupările teroriste, deși sunt împotriva regimurilor democratice, se folosesc de legislația
permisivă a acestora, care la rândul lor întâmpină dificultăți în rezolvarea problemelor generate
de terorism, căci tehnicile folosite sunt în contradicție cu legile democratice, măsurile luate
demonstrând a fi ineficace. În situația prezentă singura posibilitate de a pune capăt acțiunilor
teroriste este controlul intrărilor și ieșirilor de pe teritoriile naționale.

49 Statele Unite ale Americii au lansat războiul împotriva terorismului la data de 7
octombrie 2001 și continuă și în prezent.
Războiul împotriva terorismului a fost împărțit în teatre de operațiuni, având nume
codificate:
1. Operațiunea Active Endeavour a început pe data de 4 octombrie 2001 și continuă și
astăzi. Această operațiune se ocupă cu închiderea căilor de acces maritim și controlarea traficului
maritim în lume, în special dintre Asia (Orientiul Mijlociu) și Africa spre Europa și Statele
Unite. Punctele cheie ale acestei operațiuni sunt: Gibraltar, Bab-el-Mandeb, Dardanele și Sharm
el-Sheikh.
2. Operațiunea Enduring Freedom (Afganistan / OEF -A) a început pe 7 octombrie
2001 și există și astăzi. Această operațiune a marcat demolarea regimului taliban, instaurarea
unui regim ales de afgani, construirea și antrenarea unei forțe afgane, distrugerea masivă a
structurilor al-Qaeda, inclusiv a unor lideri centrali și a liderului “suprem”. Ca și repercursiuni a
acestei mișcări sunt menționate: reînnoirea și intensificarea regională a unor conflicte cu
rămășițele talibane, deschiderea unui nou front în Nord -Estul Pakistanului.
3. Operațiunea Enduring Freedom (Filipine / OEF -P) inițiată pe data de 15 inuarie
2002, încă nu și-a încheiat activitatea. Scopul operațiunii era distrugerea teroriștilor locali Al-
Qaeda și afiliații organizației teroriste Abu Sayyaf, operațiune ce s-a încheiat cu succes, în
această zonă dispărând acțiunile teroriste de orice fel.
4. Operațiunea Enduring Freedom (Cornul Africii – Somalia / CJTF -HOA) se
desfășoară în Etiopia, Somalia, Djibouti și Eritrea, state fără conducere centrală, de fapt
societăți tribale, în care rămășițe teroriste s-au grupat pe axa Yemen -Cornul Africii. Rezultate
obținute în urma acestei operațiuni până în prezent nu sunt favorabile.
5. Operațiunea Enduring Freedom (Pankisi Gorge) a durat un an și jumătate, între
2002 și 2004, după protestele repetate ale Rusiei, și avea ca scop oprirea acțiunilor trupelor
islamiste în Cecenia. Această operațiune trebuia să instruiască și să construiască capabilități
militare superioare pentru forțele armate ale Georgiei.
6. Operațiunea Enduring Freedom (Trans Sahara / OEF -TS) a început în 2007 și
trebuia să curețe regiunea de celule teroriste Al-Qaeda.
7. Operațiunea Enduring Freedom (Kîrgîzstan) s-a desfășurat între 2001 și 2004 și
constă în construirea unor baze logistice pentru Statele Unite și aliații NATO, inclusiv
modernizarea aeroportului internațional de la Bishkek (capitala țării).
8. Războiul din Irak, considerat de americani “Războiul împotriva terorismului”,
deși nu a avut nimic comun cu terorismul la începuturile lui este parte din acest conflict, în
special după căderea regimului condus de Saddam Husein.

50 Pentru Europa ,terorismul nu este o noutate și ca atare amenințările nu țin cont de
frontiere și trebuie abordate atât la nivel național, continental, cât și internațional.
Strategia UE de combatere a terorismului vizează combaterea terorismului la nivel
mondial, cu respectarea drepturilor omului, și creșterea siguranței în Europa, asigurând
cetățenilor săi un spațiu de libertate, securitate și justiție.
Statele membre UE coloboreaza în domeniul securității cu celelalte țări de pe
continentul european ,dar și cu alte mari puterii ale lumii în vederea combaterii terorismului.
Uniunea Europeană condamnă toate actele de terorism ca fiind nejustificate și de natură
criminală, indiferent de motivație, forme și manifestări.
Uniunea Europeană consideră că înființarea Comitetului de Combatere a Terorismului
(CTC) a reprezentat un pas esențial, întrucât în prezent, pentru prima dată, există un mecanism
de monitorizare a implementării universale a obligațiilor legale ale Statelor Membre ONU, în
ceea ce privește luptă împotriva terorismului. Uniunea Europeană este hotărâta să sprijine
activitatea Comitetului de Combatere a Terorismului.
Armata are rol limitat în ceea ce privește securitatea statelor. Intervenția armată asupra
terorismului nu are niciun efect pe câmpul de luptă, din contră populația devine ostilă și creează
un rezervor de recrutare pentru teroriști. De aici, apare concluzia că prezența armatei în luptă
împotriva terorismului trebuie să fie mai discretă. Sintagma ,,război împotriva terorismului” nu
este eficientă deoarece lasă impresia că soluția militară este semnificativă în raport cu celelalte
abordări ale fenomenului. În plus, folosirea acesteia face din teroriști, combatanți angajați într-un
război sfânt, când, în realitate, aceștia sunt simpli criminali.
În concluzie, se poate susține că misiunile armatei nu au suferit un impact semnificativ
din partea implicării sale în lupta împotriva terorismului internațional. Mai întâi, pe plan național
armata are sarcini nonmilitare, apoi, pe plan extern, luptă împotriva terorismului internațional se
realizează prin intermediul unei coaliții multinaționale, sub egida ONU, NATO sau UE, care
folosește metode și procedee de luptă tradiționale în teatrele de operații unde se acționează
împotriva teroriștilor sau a celor care îi susțin material și moral. Astfel, armata poate fi utilă în
lovirea taberelor de pregătire și a bazelor teroriștilor, a locațiilor unde organizațiile teroriste își
au sediile centrale, stocate resursele materiale și cazate forțele umane ,,combatante”.

5.2 Deciziile marilor puteri în cazul războiului din Siria

Siria se confruntă din martie 2011 cu un conflict între forțele regimului Bashar al-Assad
și grupări rebele, printre care se află și organizații teroriste precum Statul Islamic.

51 Războiul din Siria este un pretext în care marile puteri ale lumii se luptă pentru a-și
împărți zone de influență.
Implicarea străină în războiul civil din Siria, început în martie 2011, include sprijin
politic, militar și operațional din partea marilor puteri ale lumii. Conflictul din Siria, descris ca o
serie de lupte între puterile regionale și mondiale, este defapt o luptă între marile puteri
mondiale , spre exemplu între SUA și Rusia sau Iran și Arabia Saudită.
Guvernul sirian este sprijinit politic și militar de Iran, Rusia, partidul libanez Hezbollah
și și de către grupul palestinian Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei (FPEP).
Opoziția siriană, reprezentată politic de către Coaliția Siriană Națională, primește ajutor
financiar, logistic, politic și în unele cazuri ajutor militar de la statele sunnite din Orientul
Mijlociu, aliate ale SUA, precum Arabia Saudită, Qatar și Turcia. Încă de la începutul războiului
din Siria, statele occidentale precum SUA, Franța sau Marea Britanie au oferit sprijin
militar,politic și logistic opoziției.
Kurzii au primit sprijin militar și logistic de la Irak, precum și ajutor aerian din partea
SUA, Canada, Marea Britanie și Franța.
Grupările salafiste sunt susținute parțial de Turcia, în timp ce Statul Islamic a primit
sprijin din partea mai multor grupuri non-statale și organizații din întreaga lume musulmană.
Începând cu 2014 Statul Islamic și-a revendicat o parte din teritoriul Siriei, ceea ce a determinat
țări precum SUA, Rusia sau Franța să acționeze împotriva grupării teroriste, entitate recunoscută
pe plan mondial ca grupare teroristă.
Rusia, începând cu 30 septembrie 2015, a început intervenția militară directă împotriva
Statului Islamic și a altor forțe anti-guvernamentale, printr -un intens atac aerian. Intervenția
armată a Rusiei a fost criticată de Statele Unite ale Americii care acuza Moscova că intevenția
are de fapt ca scop salvarea regimului de la Damasc, condus de aliatul său, președintele Bashar
al-Assad. De asemenea, Turcia a fost profund deranjată de presupusa încălcare a spațiului sau
aerian de către un avion rusesc, precum și de bombardarea zonelor deținute de forțele anti-
gurvernamentale de către Rusia, susținute de Turcia, în special în regiunea Bayırbucak. Turcii se
opun cu îndârjire extinderii forțelor kurde siriene de-a lungul graniței sale.
Statele care susțin Guvernul sirian sunt: Rusia, Iran, Venezuela, Coreea de Nord,
Algeria, Irak, Liban ( Hezbollah) , Belarus.
Rusia este aliat al Siriei încă din 1956, aprovizionând în timpul războiului din Siria
guvernul lui Assad cu arme, a trimis consilieri militari și tehnici pentru a antrena soldații sirieni
să folosească armele rusești. De asemenea, Rusia ajută Siria să -și mențină economia pe linia de
plutire prin transportarea banilor în țara cu avionul.

52
Fig. 5.1 – Susținerea statelor lumii în războiul din Siria
Prelucrare date : https://en.wikipedia.org/wiki/File:SyriaMilitaryInvolvment.svg

Gradul de sofisticare al apărării aeriene a Siriei a determinat decizia Statelor Unite de a
nu interveni militar împotriva guvernului sirian sau impunerea unei zone de interdicție aeriană.
Liderii occidentali și diplomații au criticat în repetate rânduri susținerea oferită de Rusia
guvernului sirian, dar rușii au ținut să precizeze că acțiunile lor nu au încălcat legea
internațională. În luna iunie a anului 2012, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a precizat că
Rusia nu susține nicio parte în conflict din care ar putea izbucni un război civil.
La sfârșitul anului 2013, Rusia a intensificat sprijinul militar oferit guvernului sirian,
prin furnizarea de vehicule noi blindate, echipamente de supraveghere, radare, sisteme de luptă
electronice, piese de schimb pentru elicoptere, precum și diverse arme, inclusiv bombe ghidate
pentru avioane.
În septembrie 2015 Rusia a început o intervenție militară directă în Siria, constând în
atacuri aeriene împotriva ISIS, Frontul Al-Nusra, și alți dușmani ai guvernului sirian. Purtătorul
de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Rusești a numit intervenția Rusiei în Siria o "luptă sfântă"
împotriva terorismului.
O lună mai târziu, SUA deși a exclus cooperarea militară cu Rusia în Siria, au semnat
un memorandum tehnic secret, de înțelegere, pentru a evita incidentele aeriene asupra Siriei, dar
Rusia nu va înceta lupta contra organizațiilor teroriste din zona. Intervenția de două luni a Rusiei
în Siria a marcat un succes împotriva terorismului cât pentru un an de intervenție a SUA .
La sfârșitul lui 2015, oficialii americani au recunoscut în mod privat că Rusia și-a atins
obiectivul central de stabilizare a guvernului Assad și, cu costurile și pierderi relativ scăzute, a
fost în măsură să susțină funcționarea acestuia pentru anii următori.

53 Iranul și Siria sunt aliați strategici apropiați, Iranul oferind sprijin semnificativ Siriei în
timpul războiului civil, incluzând: suport tehnic, trupe de luptă și sprijin financiar.
Decizia Rusiei de a se alătura forțelor care-l sprijină pe președintele sirian Bashar al
Assad, cât și implicarea tot mai mare a armatei iraniene în conflict, ar putea transforma războiul
civil sirian într-o conflagrație internațională de mari proporții.
Hezbollah a fost mult timp aliat al guvernului Siriei, condus de familia Al-Assad, și a
ajutat în lupta împotriva opoziției siriene. Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a negat
acuzațiile Statelor Unite referitoare la poziția partidului în războiul din Siria, cum că ar fi trimis
soldați la luptă, spunând că luptătorii Hezbollah au plecat în Siria, în mod independent și au
murit făcându -și "îndatoririle jihadiste". Acest partid susține lupta împotriva intervenției Statelor
Unite ale Americii care urmăresc destabilizarea Siriei.
Potrivit Statelor Unite ale Americii, Assad și-a creat propria miliție care îl susține în
războiul civil, alcătuita în mare parte din voluntari civili, denumită Jaysh al-Sha'bi. Aceasta este
susținută financiar, militar și tehnic de către Hezbollah și Garda Revoluționară din Iran.
Venezuela și-a exprimat susținerea față de guvernul sirian încă din timpul mandatului
președintelui Hugo Chávez, intenționând să primească mii de refugiați sirieni.
Coreea de Nord a furnizat arme Siriei, în ciuda sancțiunilor stricte impuse, folosind
"tehnici elaborate" pentru a evita interceptarea. Prezența soldaților Coreei de Nord în Orientul
Mijlociu este fără precedent, existând două unități nord-coreene în Siria, numite Chalma -1 și
Chalma -2.
Din 2011, Guvernul irakian a oferit guvernului Assad sprijin financiar. De asemenea,
Irakul și-a deschis spațiul aerian pentru trecerea avioanelor iraniene care transportau provizii
oferite de Gărzile Revoluționare Iraniene peste teritoriul irakian și a semnat un acord pentru a
oferi Siriei combustibil. În 2016, Aleksandr Lukașenko, președintele Belarusului, și-a exprimat
sprijinul față de Moscova.
SUA are aliații săi tradiționali, Marea Britanie și Franța, la care se mai adaugă Turcia,
Arabia Saudită, Qatar, Iordania, toate aceste state susținând opoziția siriană.
La începutul războiul din Siria, Statele Unite ale Americii s-au abținut în a interveni, dar
în iulie 2011 ministrul de externe al SUA, Hillary Clinton, a declarat că președintele Assad și-a
pierdut legitimitatea. În august, Barack Obama, președintele SUA, a emis o declarație scrisă
susținută de liderii din Marea Britanie, Franța și Germania, care, susținea că viitorul Siriei
trebuie să fie determinată de poporul său, iar președintele Bashar al-Assad stă în calea lor,
sacrificându -și astfel propriului său popor și că ar fi cazul ca Assad să se retragă. Astfel, Obama
a semnat ordinul care bloca conturile guvernamentale siriene aflate sub jurisdicția SUA, a
interzis americanilor să facă afaceri cu guvernul sirian și a interzis importul de petrol și produse

54 petroliere siriene în Statele Unite ale Americii. Sancțiunile SUA au fost numite de Siria: ,,un
război umanitar și diplomatic împotriva noastră."
În martie 2013, Iordania a recunoscut ca SUA, Marea Britanie și Franța antrenau rebelii
în țara lor, rebeli cărora le ofereau ajutor concretizat prin provizii și bani. Ulterior, după atacul
guvernului lui Assad cu arme chimice, încălcând astfel ,,linia roșie”, SUA ar fi furnizat arme
rebelilor. Americanii au fost susținuți în dotarea și antrenarea militară a rebelilor de către
Iordania. În decembrie 2013, guvernul SUA a suspendat temporar transferurile de ajutor
incluzând hrană, truse medicale pentru că au fost confiscate de Frontul Islamic.
După intervenția Rusiei împotriva Statului Islamic, Barack Obama a autorizat
reaprovizionarea a peste 25.000 de kurzi sirieni și 5.000 de opozanți ai guvernului lui Assad, în
lupta contra ISIS, subliniind că SUA va continua acest lucru având în vedere că Rusia a intrat în
conflict. Pe data de 8 octombrie 2015, SUA a anunțat în mod oficial sfârșitul programului de 500
milioane de dolari al Pentagonului al cărui scop era instruirea și dotarea rebelilor sirieni,
recunoscând faptul că programul a eșuat.Alte programe, secrete, dar mai mari, cu același scop
sunt continuate de CIA.
În vara anului 2011, Franța a insistat, împreună cu SUA și Marea Britanie, precum și
unele state arabe, că președintele sirian, Bashar Assad, ar trebui să demisioneze.
În luna august 2013, când guvernul Assad a fost acuzat de a folosi arme chimice în zona
Ghouta, aproape de Damasc, Franța a solicitat intervenția militară, dar cererea a fost anulată
deoarece președintele american, Barack Obama, a refuzat să acționeze în ciuda încălcării a ceea
ce el a denumit o "linie roșie".
În 2013 președintele francez, François Hollande, în cadrul unei conferințe de presă de la
Bamako a sugerat că Franța va începe să înceapă furnizeze ajutor militar rebelilor. În septembrie
2015, Franța a început atacurile aeriene în Siria.
La mijlocul lunii noiembrie 2015, în urma atacurilor teroriste din Paris, Franța,
invocând auto-apărare în conformitate cu articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, a intensificat în
mod semnificativ loviturile sale aeriene în Siria, îndeaproape coordonate de armata americană, și
a a elaborat o rezoluție prin care cerea membrilor ONU să "ia toate măsurile necesare" în lupta
împotriva Statului Islamic și Al-Nusra.
Atentatele sângeroase comi se la Paris au determinat politicienii germani să se
mobilizeze pentru adoptarea unor măsuri concrete de combatere a terorismului, demonstrându -și
susținerea față de Franța, care a cerut sprijin în acest sens.
De asemenea, Marea Britanie a furnizat rebelilor ajutor, incluzând echipamente de
comunicații și medicamente. Marea Britanie a primit informații de la bazele sale din Cipru,

55 dezvăluind mișcările militare siriene, oficialilor turci, care au transmis informațiile mai departe
armatei rebelilor.
Guvernul Turciei, membru al NATO, cu a doua cea mai mare armată a alianței, a avut o
relație de prietenie cu Siria de peste un deceniu, începând cu tulburările civile din Siria în 2011.
Până în septembrie 2014, Turcia nu a participat în mod deschis la loviturile aeriene
internaționale împotriva ISIS. Turcia, a antrenat dezertori din armata siriană pe teritoriul său, iar
în iulie 2011, un grup format din acești dezertori a anunțat nașterea Armatei Siriene Libere
(rebelii), sub supravegherea armatei turcești.
Începând cu octombrie 2011, Turcia a oferit adăpost Armatei Siriene Libere, oferind
grupului o zonă sigură și o bază de antrenament. Împreună cu Arabia Saudită și Qatar, Turcia a
oferit rebelilor arme și alte echipamente militare. Tensiunile dintre Siria și Turcia s-au înrăutățit
semnificativ după ce forțele siriene au doborât un avion de luptă turc în iunie 2012 și în urma
ciocnirilor de frontieră în octombrie 2012.
Turcia, a oferit refugiu pentru dizidenții sirieni din primele zile ale conflictului sirian.
La începutul lunii iunie 2011, activiștii opoziției siriene au fost convocați la Istanbul pentru a
discuta despre schimbarea regimului, Turcia găzduindu -l pe șeful Armatei Siriene Libere,
colonelul Riad al-Asaad.
Începând cu luna mai 2012, luptătorii opoziției siriene au început să primească arme de
la armata turcă, inclusiv Frontul Islamic și Ahrar ash-Sham ar fi primit arme din Turcia, conform
informațiilor secrete germane.
La sfârșitul lunii noiembrie 2015, președintele rus, Vladimir Putin, acuza Turcia că e
complicele teroriștilor, acuzând-o de complicitate cu ISIS și Al-Qaeda. Statele Unite a presat
Turcia să închidă punctul de trecere rămas pentru militanții ISIS pe un tronson de 60 de mile la
granița cu Siria, fiind utilizat pentru exportul de petrol brut și pentru contrabandă cu arme.
Președintele Turciei, Recep Erdogan, a acuzat ONU, Occidentul, Rusia și Iranul că ar
căuta să obțină propriile lor interese în Siria și se teme că în urma conflictului dintre SUA și
Rusia ar face beneficia președintele Siriei, Bashar Assad.
În martie anul acesta, rușii au adus dovezi care sugerau că Turcia oferă ajutor forțelor
anti-guvernamentale, inclusiv Frontul Al-Nusra și ISIS.
Bashar al-Assad a subliniat că Arabia Saudită este susținător al teroriștilor și conduce
operațiunea cea mai extinsă de sabotaj împotriva tuturor din lumea arabă.
Există o diferență fundamentală între situația din Siria și cazurile precedente.
Organizând procesul de pace și implicându -se în conflicte locale, marile puteri au urmărit
permanent interese concrete, cu o reprezentare clară a propriilor avantaje. Țările Europei

56 Occidentale, cu sprijinul activ al Statelor Unite, au modificat peisajul strategic european în
conformitate cu propriile reprezentări de după Războiul Rece.
În momentul de față, extinderea sferei de influență în Orientul Mijlociu este o idee
aproape utopică. Toate puterile străine încearcă frenetic să acționeze în mod adecvat, dar
întotdeauna ținând cont de experiențele precedente.
În trecut, mizele marilor puteri erau inseparabil legate de mici intrigi ale actorilor locali,
care rămâneau în plan secund. În prezent, este invers. Activitățile la nivel “local” au propria
logică, iar participarea marilor puteri se desfășoară într-un plan paralel, schimbând permament
locurile unii cu alții.

5.3 Acțiuni ale actorilor geopolitici de limitate a răspândirii Statului Islamic

Capacitatea ISIS de a obține câștiguri strategice, chiar și când se confruntă cu pierderi
teritoriale demonstrează capacitatea alarmantă de adaptare a grupării în fața unei coaliții militare
multinaționale conduse de SUA. Contraofensivele armatelor irakiene, kurde, susținute de SUA,
precum și de către milițiile șiite din Iran au forțat militanții ISIS să se retragă din mai multe
orașe. ISIS s-a confruntat cu atacuri aeriene conduse de armata Statelor Unite ale Amercii și
Rusia, care au trimis avioane de război pentru a sprijinii guvernul sirian. Forțele armate din Irak
au recucerit orașul vestic Ramadi prin atacuri neașteptate.De asemenea, rutele ISIS de export al
petrolului au fost închise, privând gruparea teroristă de o sursă esențială de venit.
Statul Islamic privește Statele Unite ca fiind inamicul său major. Dezvoltarea grupării
teroriste este în opoziție cu interesele strategice ale Statelor Unite în Orientul Mijlociu. Din
momentul în care președintele american Obama a anunțat în anul 2014 atacuri aeriene care vizau
Statul Islamic în Irak, grupul și-a ajustat tactica, flexibil care se ocupă cu Statele Unite, tratând
cu flexibilitate conflictul cu SUA, păstrându -și forța și înmulțindu -și efectivul de luptă .
Statul Islamic a rezistat trupelor guvernamentale în zona de sud a Deir Ezzor, Siria, a
redus zona de control a Armatei Siriene Libere pe malurile nordice ale Eufratului și a recrutat
grupuri mici provenind din rândul forțelor anti-guvernamentale.
Statele Unite ale Americii a anunțat măsuri complementare de luptă împotriva Statului
Islamic. În primul rând, Statele Unite vor extinde gama de lovituri aeriene împotriva Statului
Islamic din Irak în Siria. În al doilea rând, se va organiza o coaliție internațională de oprire a
expansiunii Statului Islamic, compus din aliații occidentali, membri ai NATO și partenerii
regionali din Asia de Vest și Africa de Nord. Statele Unite ale Americii a cerut aliaților săi
occidentali și membri ai NATO pentru a oferi arme, muniții, informarea și instruirea personalului
armatei irakiene. Între timp, ea a apelat la armata kurdă și Armata Siriană Liberă cu scopul de a

57 întări controlul imigrației, astfel încât să se prevină infiltrarea teroriștilor Statului Islamic în
Occident. Mai exact, partenerii regionali ai Statelor Unite , incluzând Egipt, Iordania, Liban și
șase state ale CCG (Consiliul de Cooperare al Golfului) sunt obligate să pună capăt ajutorului
oferit Statului Islamic și să reglementeze imigrația extremiștilor în Siria și Irak, dar sunt solicitați
să interzică intrarea teroriștilor Statului Islamic în țările lor. În al treilea rând, Statele Unite ale
Americii vor trimite soldați în Irak care vor asigura instituțiile și cetățeni Statelor Unite în Irak,
vor conduce armata irakiană și armata kurdă împotriva teroriștilor și vor vâna agenți cheie ai
Statului Islamic.
Având în vedere condițiile de mai sus, va fi dificil de eliminat Statul Islamic sau chiar
încetinirea expansiunii.
În primul rând, dezvoltarea și extinderea Statului Islamic este bine pusă la punct, bine
amplasată, sporindu -și avântul din cauza diferitelor contradicții din Orientul Mijlociu și Africa
de Nord.
În al doilea rând, forța de luptă a Statului Islamic este dincolo de Irak, Siria, armata
kurdă și Armata Siriană Liberă. Trupele americane nu sunt în măsură să atace ISIS fără a
interveni pe teren. Forțele terestre ale Statelor Unite nu au fost implementate, fapt ce a fost
subliniat de către Obama de mai multe ori, iar aliații occidentali și partenerii regionali nu pot
trimite forțele terestre ale acestora, cu excepția cazului în care Statele Unite preia conducerea.
În al treilea rând, atacul aerian al Statelor Unite ale Americii în Siria va prezenta o nouă dilemă.
În cazul în care atacul aerian are drept scop numai Statul Islamic, atunci acesta va ajuta regimul
al-Assad și Iran, vizând în același timp armata siriană și ISIS. Aceasta este o încălcare a
suveranității Siriei, fără nici o autoritate a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor
Unite. Ca urmare, Statele Unite vor pierde puncte politice și morale.
Având în vedere acești factori, Statele Unite nu pot controla expansiunea Statului
Islamic sau nu pot împiedica Statul Islamic de a-și extinde războiul în cât mai multe țări arabe cu
excepția cazului în care ar coopera cu Iranul, Rusia și chiar cu regimul al-Assad.
Societatea lor este lipsită de egalitatea și dreptatea. Decalajul dintre cei bogați și săraci
se accentuează, guvernul servește interesele Occidentului în locul populației sale interne,
prețurile sunt în creștere și inflația este în creștere, șomajul în rândul tineri lor și corupția sunt
înfloritoare. Valorile și stilul de viață occidental influențează credința musulmanilor. Toate
aceste contradicții au o istorie lungă și poate fi dificil de rezolvat în viitor. Având în vedere acest
context, Statul Islamic pretinde să salveze și să transforme lumea arabă și islamică, un obiectiv
care face apel în mod evident, la săraci și vulnerabili.

58 CONCLUZII

În cele cinci capitole am prezentat problematica terorismului la nivel mondial,
terorismul fiind un fenomen social manifestat prin acțiuni violente concretizate prin atentate,
crime sau răpiri cu scopul de a inocula frică și teroare.
Pornind de la începuturile lumii islamice, prezentând evoluția religiei islamice și
principalele fundamenete lucrarea urmărește să aducă în atenție fenomenul exacerbării religiei,
dusă până la fanatism. De aici pornește fundamentalismul islamic și toate acțiunile ce converg în
jurul acestuia.
Evoluția Statului Islamic s-a realizat pe fondul situației politice precare din ultimii ani
din Siria, care este măcinată în prezent de conflicte puternice.
Adepții Statului Islamic au cerut supunerea supremă a musulmanilor față de Abu Bakr
al-Baghdadi, precum și altor grupări jihadiste să accepte autoritatea lui.
Scopul Statului Islamic este protejarea comunității musulmane în fața necredincioșilor
și crearea unui califat islamic cu capitala la Mekka, în Arabia Saudită.
Teroriștii se folosesc de internet și presă pentru a-și atrage de partea lor câți mai mulți
simpatizanți. Mediatizarea este benefică pentru jihadiști, ajutându -i să recruteze și să promoveze
mișcarea. Cei recrutați de ISIS provin fie din țările arabe, fie din Occident. Aceștia își pierd
discernământul, își părăsesc familiile și se alătură teroriștilor, fiind îndoctrinați, supuș i unor
traume psihologice și antrenați să ucidă.
Statul Islamic și-a extins considerabil aria de influență, prin strategii deliberate și
susținute metodic, care a constat printre altele în alimentarea conflictului sectar, exploatarea
slăbiciunilor politice interne și exercitarea eficientă și în mod brutal a puterii militare. Chiar dacă
este tot o grupare teroristă, scopurile ei și obiectivele urmărite sunt concrete, avansate, și anume
crearea unui stat pe teritoriile Siriei și Irakului. În urma migrațiilor masive a sirienilor către
Europa, teroriștii au pătruns pe teritoriul european provocând atentate în urma cărora sute de
oameni și-au pierdut viața.
Marile puteri ale lumii și-au împărțit inițial susținerea între guvernul lui al-Assad și
forțele opoziției, timp în care Statul Islamic prindea puteri. În momentul actual, conștientizând
puterea pe care Statul Islamic a dobândit -o, toate aceste state par a se fi unit pentru a lupta
împotriva terorismului, iar scopul lor comun este distrugerea ISIS.

59 BIBLIOGRAFIE

1. Ezzatollah Ezzati, (2009), Geopolitica în secolul XXI, Editura Top Form, București
2. Vasile Simileanu, (2009), Centre de putere și actori islamici regionali , Editura Top Form,
București
3. Vasile Simileanu, (2009), Spațiul islamic. Geopolitică aplicată , Editura Top Form, București
4. Paul Brusanowski, (2012), Religie si stat in Islam , Editura Herald, București
5. Charles André Gilis , (2014), Spiritul universal al Islamului sau despre doctrina coranică a
științei sacre , Editura Herald, București
6. Henry Corbin , (2008), Istoria filosofiei islamice, Editura Herald, București
7. Pierre Jean Luizard, (2015), Statul Islamic sau întoarcerea istoriei , Editura Polirom,
București
8. Giovanni Filoramo , (2009), Istoria religiilor. Vol. III Religiile dualiste. Islamul , Editura
Polirom, București
9. Mihaela Matei, (2012), Islamul politic si democratia. Intre reforma,interpretare si jihad,
Editura Rao Books, București
10. Robert van de Weyer , Radu Paraschivescu , (2001), Islamul si Occidentul. O noua ordine
politica si religioasa dupa 11 septembrie, Editura ALL, București
11. Mark Sedgwick , (2010), Islamul și musulmanii, Editura Niculescu, București
12. Revista Geopolitica, Numarul 9-10, (2004), Incursiune în islam, Editura Top Form, București
13. Revista Geopolitica, Numarul 12, (2005), Terorism și mass -media, Editura Top Form,
București
14. http://adevarul.ro/international/in -lume/statul -islamic -cea-mai-bogata -organizatie -terorista-
lume -In-spatele -ideologieise -ascunde -avere -impresionanta.html
15. http://www.foxnews.com/world/2015/02/21/isis -army -7-footers -experts -say-video -copt-
beheadings -manipulated.html
16. http://dilemaveche.ro/sectiune/dilemablog/articol/isis -matele -incurcate -orientul -mijlociu
17. http://epochtimes -romania.com/news/siria -o-grupare -afiliata -al-qaeda -si-a-executat -rivalii –
210485
18. http://adevarul.ro/international/in -lume/un -nou-stat-islamic -orientul -mijlociu –
1_53c6a5ce0d133766a87e97bb/index.html
19. http://www.interculturelecommunicatie.com/download/image.pdf
20. http://www.irfi.org/articles3/articles_4301_4400/the%20ima ge%20of%20islam%20in%20the
%20westhtml.htm

60 21. http://www.pewglobal.org/2006/06/22/the -great -divide -how-westerners -and-muslims -view –
each-other/
22. http://semneletimpului.ro/international/conflict/proteste/sfarsitul -unei-lumi-occidentul –
crestin -amenintat -de-islam.html
23. http://documents.tips/documents/islam -vsoccident.html
24. https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/06/12/occident -vs-islam -progresul -prin-incalcarea –
poruncilor -sacre/
25. http://elena -tanase.blogspot.ro/2013/05/islam -si-occident -posibile -motive -ale.html
26. http://semneletimpului.ro/international/conflict/proteste/sfarsitul -unei-lumi-occiden tul-
crestin -amenintat -de-islam.html
27. http://documents.tips/documents/islam -vsoccident.html
28. http://forum.softpedia.com/topic/939861 -islamul -un-pericol -pentru -occident/page__st__918
29. http://www.vox.com/a/maps -explain -the-middle -east
30. http://www.brookings.edu/research/papers/2015/05/26 -isis-taliban -afghanistan -felbabbrown
31. http://www.mondonews.ro/migratia -inversa -de-ce-musulmanii -din-occident -ajung -in-isis-si-
cum-poate -fi-oprit -acest -fenomen -analiza/
32. http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Extern/International/Ministru+Atentatul+din+Istanbul+pla
nuit+de+ISIS
33. http://www. democracylab.uwo.ca/Publications/opinion_articles_/Jeremy –
%20ISIS%20article.pdf
34. https://www.csis.org/analysis/instability -syria
35. https://ro.wikipedia.org/wiki/Atentatele_teroriste_de_la_Paris_din_noiembrie_2015
36. https://en.wikipedia.org/wiki/Foreign_involvement_in_the_Syrian_Civil_War#Support_for_t
he_Syrian_opposition
37. http://www.voxeurop.eu/ro/content/article/3853871 -marile -puter i-impas
38. http://www.bbc.com/news/world -middle -east-23849587
39. http://politeia.org.ro/international/terorism -si-contraterorism -2-pepiniera -teroristilor -si-
cimitirul -imperiilor/10403/
40. http://w ww.contributors.ro/global -europa/terorism -si-contraterorism -%E2%80%93 -structuri –
doctrine -costuri/
41. http://www.scritub.com/stiinta/stiinte -politice/COMBATEREA -TERI SMULUI23761.php
42. https://www.ctc.usma.edu/posts/the -islamic -state-digs-in
43. http://www.businessinsider.com/r -islamic -state-territory -shrinks -in-iraq-and-syria -us-led-
coalition -2016 -1

61 44. http://www.gandul.info/international/documente -secrete -cum-arata -schemele -de-organizare –
a-statului -islamic -create -de-lordul -umbrelor -14128529
45. http://semneletimpului.ro/religie/islam/islamizarea -europei/islamul -si-crestinismul -isi-
disputa -lumea.html
46. http://lonews.ro/alter -news/2719 -islamul -cucereste -europa -franta -poate -deveni -prima -tara-
musulmana.html
47. http://documents.tips/documents/islam -vsoccident.html
48. http://geopolitics.ro/statul -islamic -organizare -componenta -logistica -si-finantare/