Lect. Univ. Dr. CAMELIA REGHINI [630781]
UNIVERSITATEA CREȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”
BUCUREȘTI
FACULTATEA DE DREPT CLUJ – NAPOCA
Programul de studii: DREPT
LUCRARE DE LICENȚĂ
CIRCUMSTANȚE AGRAVANTE ÎN DREPT PENAL
ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:
Lect. Univ. Dr. CAMELIA REGHINI
– 2 –
ABSOLVENT: [anonimizat]ÁROSI DALMA
Cluj -Napoca
Cuprins
Listă de abrevieri ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. – 4 –
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. – 5 –
Capitolul 1. Circumstanțe agravante ………………………….. ………………………….. ……………. – 6 –
1.1.Individualizarea pedepselor ………………………….. ………………………….. ……………………. – 6 –
Individualizarea legală a pedepselor: ………………………….. ………………………….. ……………. – 7 –
Individualizarea judiciară a pedepselor: ………………………….. ………………………….. ……. – 8 –
Individualizarea administrativă: ………………………….. ………………………….. ……………… – 10 –
1.2. Definiția și clasificarea circumstanțelor agravante. ………………………….. ……………. – 12 –
1.3. Drept comparat ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… – 15 –
Capitolul 2. Analizarea circumstanțelor agravante ………………………….. ………………….. – 19 –
2.1. Art.77, lit. a.) Săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună ………. – 20 –
2.3. Art. 77, lit. c.) Săvârșirea infracțiunii prin metode sau mijloace de natură să pună în
pericol alte persoane sau bunuri ………………………….. ………………………….. …………………. – 27 –
2.4. Art. 77, lit. d.) Săvârșirea infracțiunii de către un infractor major, – 29 –
dacă a fost comisă împr eună cu un minor ………………………….. ………………………….. …… – 29 –
2.5. Art. 77, lit. e.) Săvârșirea infracțiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a
persoanelor vătâmate, datorită vârstei, stării de sănătate, infirmații sau altor cauze – 33 –
2.6. Art. 77, lit. f.) Săvârșirea intracțiunii în stare de intoxicație voluntară cu alcool sau
cu alte substanțe psihoactive, când a fost provocată în vederea comiterii infracțiunii – 34 –
2.7. Art. 77, lit. g.) Săvârșirea infracțiunii de către o persoană care a profitat de situația
prilejuită de o calamitate, de starea de asediu sau stare de urgență ………………………. – 37 –
– 3 –
2.8. Art. 77, lit. h) săvârșirea infracțiunii pentru motive legate de rasă, naționalitate,
etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine
socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA ori
pentru alte împrejurări de același fel, considerate de făptuitor drept cauze ale
inferiorității unei persoane în r aport cu celelalte. ………………………….. …………………….. – 39 –
Capitolul 3. Efectele circumstanțelor agravante ………………………….. ………………………. – 42 –
3.1. Concursul între circumstanțele agravante, circumstanțele atenuate și tentativa. – 42 –
3.2. Aplicarea pedepselor și calcularea pedepselor ………………………….. …………………… – 45 –
Capitolul 4. Deosebiri între Codul Penal actual ………………………….. ……………………….. – 47 –
și Vechul Cop Penal din 1969 ………………………….. ………………………….. ……………………… – 47 –
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. – 51 –
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. – 52 –
– 4 –
Listă de abrevieri
alin. – alineat(ul)
art. – articol(ul)
nr. – numărul
pct. – punctul
lit. – litera
ex. – exemplu
Edit. – editura
ediț. – ediția
etc. – etcetera
C. pen. – Codul penal
noul C. pen. – Noul Cod penal
– 5 –
Introducere
„Dreptul penal reprezintă un instrument pentru apărarea valorii sociale împotriva
faptelor periculoase, care constituie o infracțiune. Este alcătuită din totalitatea de norme juridice
care stabilesc fa pte constituite infracțiuni, condițiile răspunderii penale, sancțiuni și alte măsuri
aplicabile de către instanțele judecătorești competente. Are ca scop necesitatea apărării valorilor
sociale și ordinii publice, împotriva criminalității și creșterea ascestora. ” 1
Cod penal, în Titlul III, Capitolul V, Secțiunea a 2 – a, art. 77, art. 78, art. 79
reglementează Circumstanțele agravante, care cuprinde enumerarea situațiilor care atrage
agravarea pedepselor, efectele circumstanțelor a gravante, precum și concursul între cauze de
atenuare sau de agravare.
Autorii Codului penal, receptivi la susținerile din doctrina penală română, lu ând în seamă și alte
legislații străine, au procedat la instituirea în legea penală generală a cauzelor în care se aplică
agravarea pedepselor în urma individualizării și stabilirii pedepsei .
Individualizarea pedepselor presupun constatarea faptului, că o anumită conduită umană,
conformă cu cea descrisă într -o normă din partea specială, are caracter ilicit, contravenind
ordinii publice. Pentru ca autorul acestei conduite să poate fi sancționat, este necesar stabilirea
săvârșirii infracțiunii, luând în considerare modul săvârșirii.
Circumstanțele atenuate și agravante „sunt fapte sau împrejurări anterioare, c oncomitente sau
ulterioare săvârșirii unei infracțiuni, în legătură cu persoana făptuitorului, a victimei sau cu
modul de săvârșire a faptei, care nu intră în conținutul constitutiv al infracțiunii, dar care pot
contribui la determinarea gradului de perico l social concret al infracțiunii și a periculozității
sociale a infractorului.” 2
Dreptul penal reprezintă un instrument pentru apărarea valorii sociale împotriva
faptelor periculoase, fiind alcătuită din totalitatea de norme juridice care stabilesc fap tele care
constituie o infracțiune.
1 Alexandru Boroi : Curs universitar. Dreptul penal. Partea genera lă. Ediția 2 . pg. 49
2 Mihai Udroiu: Drept penal. Partea generală. Noul Cod penal . pg. 224
– 6 –
Capitolul 1. Circumstanțe agravante
1.1.Individualizarea pedepselor
În concepția școlii clasice a dreptului penal, apărută în secolul al XVII -lea , cuprinde
ideile și principiile penală ale revoluției franceze de la 1789. În această perioad ă, pedeapsa
aplicată infractorului era considerată ca o retribuție pentru consecința grav produs prin faptele
sale. În această perioadă, socotită ca un echivalent al pagubei sau răului produs, pedeapsa avea
în vedere fapta comisă și nu ținea seama de persoana infractorului.
Mai târziu, școala pozitivistă apărută în Italia în secolul XIX -lea, au schimbat această
ideie și „a lansat ideea că reacția antiinfracțională trebuie să vizeze factorii crimei, că nu fapta,
ci individul prezintă p ericulozitate, că dat fiind determinismul conduitei umane și lipsa de
libertate a voinței omului, pedeapsa trebuie individualizată nu în raport cu pretinsa gravitatea
crimei, ci cu natura criminalului.” 3
Primul care a folosit expresia a fost juristul austr iac Wahlberg, în anii 1 869, fiind pusă în centrul
atenției persoana infractorului și nu fapta sa.
Individualizarea pedepselor este definită de o operațiune de adapt are a pedepsei în raport
cu fiecare fapte care constituie o infracțiune, și în raport cu fiecare infr actor, cu realizarea unei
efect preventiv prin aplicarea sancțiunii . Dispozițiile privind individualizarea pedepselor se
aplică și în cazul măsurilor de siguranță, în cazul răspunderii persoanei fizice și juridice.
Individualizarea este o perațiun ea prin care sancțiunea penală aplicabilă este proporțion ală și
adecvată față de fiecare infractor, determinat după gradul de vinovăție și necesaritățile reale.
Sancțiunile de drept penal apar ca cosnecința pe care legea penală le impune, în cazul
nerespectării lor, și este un instrument de restabilire a ordinii de drept și apărarea valorilor
sociale, precum și prevenirea criminalității în societate. 4
În dreptul penal român, această individualizare este un principiu de bază al tragerii la
răspundere penală , constituind o preocupare pentru specialiștii în domeni u. Pedeapsă, ca măsură
de reeducare, nu -și poate îndeplinii această funcție și nu pot realiza scopul său dorit de
3 BULAI, opt. cit., p. 373 – 374
4 Alexandru Boroi – Curs universitar. Dreptul penal. Partea generală. Ediția 2., pag. 391
– 7 –
socieatate, decât dacă este adoptat corect și perfect în raport cu individul concret, adică gradului
de pericol social lezat, și necesităților de reeducarea a acestuia.
Individualizarea pedepselor are următoarele forme :
i. Individualizarea l egală, este reliza t de legiuitor în procesul elaborării legii penale
pentru stabilirea pedepselor, limitelor generale, stabilirea pedepsei, în funcție de
gradul de vătâmare, și stabilirea cadrului și mijloacelor legale.
ii. Individualizarea judiciară sau judecătorească se realizează de către instanța
judecătorească și constă în aplicarea pedepsei pentru o anumită faptă concretă,
determi nă limitele pedepselor și are prevenție generală și specială.
iii. Individualizarea administrativă se realizaeză de organele administrative de
executare, putându -se modifica regimul de executare și reducerea duratei concret
aplicabil la regiumul eliberării cond iționale sau grațierii.
Momentul individualizării se diferă în funcție de formele individualizării. În cazul
individualizării legală, se realizează în momentul în care fapta este incriminată de o lege penală
și sancționată . Individualizarea juridică se rea lizează în momentul în care justiția judecă pe
infractor, aplicând pedeapsa cuvenită. Pentru individualizarea administrativă acest moment de
individualizare este prelungită în timpul executării pedepselor.
Individualizarea legală a pedepselor:
Individual izarea legală a sancțiunilor de drept penal a fost definită în literatură juridică
ca „fiind operațiunea de adaptare a pedepsei efectuată de către legiuitor în momentul elaborării
legii. ”5 Această formă de individualizare privește pedeapsa și măsuri educat ive, precum și
măsuri de siguranță.
Mijloacele prin care se realizează individualizarea legală:
5 V. Dongoroz: Drept penal, Tratat pg. 5 35
– 8 –
a) Diversificarea legală a sancțiunilor, care stabilește pedepsele, măsurile aplicabile, cum
ar fi măsurile de siguranță, măsurile educative și sancțiunile forma le care se referă la
sancțiuni civile și disciplinare.
b) Diversificarea sancțiunilor de la o infracțiune la alta, și de la o persoană la alta în cadrul
limitelor special în dreptul penal. În cazul fiecărui infracțiune sunt valor i și relații sociale
diferite, precum și particularitățile faptelor care aduc atingere acestor valori ocrotite de
legea penală.
c) Prevederea de pedepse plurale, alternative și complementare, în cadrul aceeași
infracțiune, când este cazul, lângă pedeapsa principală mai poate fi adăugate, în urma
individualizării, anumite restrângeri.
d) Aplicarea circumstanțelor agravante sau atenuate. Împrejurări, stări sau situații care
reliefează un grad mai scăzut sau mai mare de pericol social creat, ori periculozitatea
făptuitorului. În urma acestora, p oate determina o modificare a sancțiunii, fie cantitativă,
fie calitativă.
„Legiuitorul nu poate părăsi domeniul evaluărilor generice, opera sa este una de asigurare a
individualizării, de stabilire a unui cadru legal, a unor coordonate de bază pentru ope ra de
individualizare propriu -zisă a pedepsei pe care o înfăptuiește instanța de judecată.”6
Individualizarea judiciară a pedepselor :
Indiviualizarea judiciară a pedepselor este reprezintă punctul culminant al procesului
penal, este modul activității de a plicare a legii penale și poate fi aplicată doar în condițiile și
limitele stabilite de lege, sun fixate coordonatele în cadrul cărora judecătorii pot stabili pedeapsa
concret aplicată. Se referă la pedepsele principale, complementare și accesorii – prin st abilirea
limitelor speciale precum și diferite cauze de agravare sau atenuate a pedepsei. Judecătorii au
facultatea să se fixeze cuantumul pedepsei principale, între minimul și maximul special, și prin
aplicarea sporului, să depășească maximul special sau să reducă sub minimul special, precum
și în cazul pedepselor . O pedeapsă își poate îndeplinii, numai dacă corespunde gradului social
al faptei și periculozitatea infractorului. Această pedeapsă trebuie să fie rațională și potrivită cu
gravitatea infracțiu nii.
6 Alexandra Cristina Jipa: Individualizarea legală și judiciară a pedepselor, pg. 102
– 9 –
Conform art. 87 alin. (1) din Legea nr. 301/2004 „ (…) La stabilirea și aplicarea pedepselor
pentru persoana fizică, de ține seama de dispozițiile generale ale Codului penal, de limitele de
pedeapsă fixată în partea specială, de gravitatea faptei s ăvârșite, de persoana infractorului și de
împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.”7
Însă nu are putere deplină, judecătorii sunt obligați să țină cont anumite criterii generale și
speciale. Diferența dintre criterii generale și speci ale constă în aplicarea ei. Criteriile generale
se aplică fără excepție, în cazul individualizării tuturor pedepselor, și cele speciale se aplică
doar în unele cazuri.
Criteriile generale sunt prevăzute în art. 74, prevede : împrejurările, și modul de comit ere
a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată, pentru valoarea ocrotită,
natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; modul săvârșirii
infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența in fracțiunilor care constituie antecedente
penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;
nivelul de educație; vârsta, starea de sănătate; situația familială și socială.
Au fost definite ca diferite situații, s tări, calități, întâm plări, sau alte date ale realității care stau
în afara conținutului infracțiunii, și se adaugă la această infracțiune extistente ca un mod de
exercitare. Contri buie la determinarea gradului de pericol social, la calificarea și gravitate a
acesteia, sau care mai privesc persoana infractorului determinând periculozitatea faptei, felul
vinovăției sale și incidența răspunderii pena le. Are un rol important când sunt reținute de
instanță de judecată în individualizarea și proporționalizarea sa ncțiunilor penale.
„Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, adică prevenția generală
(impusă colectivității) și specială (impusă inndividului supus sancțiunii penale).”8. Prevenirea
specială și generală constituie scopul imediat al p edepsei, este determinat de aplicarea concretă
a pedepsei pentru săvârșirea de infracțiuni. Scopul mediat care este tot prevenirea săvârșirii
infracțiuni se realizează prin incriminarea unor fapte periculoase și prevederea pedepsei în
funcție de gravitatea faptei .
Criteriile generale de individualizare judecătorească a pedepselor:
Această individualizare nu se face în mod arbitrar, de către instanța de judecată competentă, ci
aplicând dispozițiile Codului penal, care stabilește crtiterii, pe care trebuie s ă țină seama atunci
când adaptează o pedeapsă, la un caz concret, în conformitate de legea penală.
7 Legea nr. 301/2004, art. 87 alin. (2)
8 Gheorghe Ivan – Drept penal Partea generală , Edit. C.H. Beck, București, 2008, pag. 128.
– 10 –
Criteriile generale de individualiazare sunt obligatorii pentru instanță de judecată,
neaplicarea lor în cazurile necesare este nelegală. Pentru stabilirea duratei sau cuantumului
pedepsei apblicabilă, criteriile generale stabilite de art. 74 C. pen. trebuie completate cu
dispozițiile din Partea generală a Codului penal, în cursul judecării, în cazul existenței
concursului de infracțiuni, tentativei, stării d e recidivă, în funcția participației, sau în cazul
existenței circumstanțelor agravante sau atenuate.
Individualizarea administrativă:
„Individualizarea administrativă se realizează la locul de deținere de către administrația
penitenciarului în funcție de sex, vârstă, conduită, antecedente, starea de sănătate, durata
pedepsei, starea de recidivă, periculozitatea conduitei, receptivitatea la acțiune socio –
educative.” 9 În cadrul acestei individualizare se decide stabilirea regimului de executare, sau
schimbarea, înlocuirea cu un alt regim la altul în timpul executării. Legea nr. 254/2013
stabilește regurule privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de
organele judiciare.
„(1) Individualizarea regimului de executare a pede pselor privative de libertate se stabileste de
comisia prevazuta la art. 32, in functie de durata condamn ării, conduita, personalitatea, gradul
de risc, v ârsta, starea de sanatate, nevoile identificate și posibilit ățile de reintegrare social ă a
persoanei c ondamnate.
(2) Persoana condamnat ă este inclus ă, ținând seam ă de criteriile prevazute la alin. (1), in
activit ăți educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologic ă și asisten ță social ă, moral –
religioase, instruire școlar ă și formare profesional ă.
(3) Activit ățile prev ăzute la alin. (2) sunt realizate de personalul serviciilor de educa ție și
asisten ța psihosocial ă din cadrul penitenciarelor, cu participarea, dup ă caz, a consilierilor de
proba țiune, a voluntarilor, a asocia țiilor și funda țiilor, precum și a altor reprezentan ți ai
socie tății civile.
(4) Pentru fiecare persoan ă condamnat ă, speciali știi serviciului de educa ție și asisten ța
psihosociala întocmesc un Plan individualizat de evaluare și interven ție educativ ă și terapeutica,
in care cons emneaza activit ățile și programele recomandate, în func ție de riscurile și nevoile
identificate.”
9 Marcel Ioan Rusu: Drept penal. Pa rtea generală. Edit. Hamangiu, București, 2014. pag. 494.
– 11 –
Legea menționată mai sus, nr.254/2003 în art. 3, alin. (1) și alin. (2) stabilește ca scopul
aplicării pedepsei în urma individualizării și stabilirii printr -o hotărâre judecătorească definitivă
următoarele: „(1) Scopul execut ării pedepselor și a m ăsurilor educative privative de libertate
este prevenirea s ăvârșirii de noi infrac țiuni.
(2) Prin executarea pedepselor și a m ăsurilor educative privative de libert ate se urm ărește
formarea unei atitudini corecte fa ță de ordinea de drept, fa ță de regulile de convie țuire social ă
și față de munc ă, în vederea reintegr ării în societate a de ținuților sau persoanelor internate.” 10
Principiul individualizării se aplică în f aza stabilirii cuantumului și duratei pedepsei,
dispusă de către un judecător, modul de executare a pedepsei în peniten ciar sau liber.
Acest regim privește executarea, durata executării efective a pedepsei, care poate fi modificat
la propunerea organelo r administrative prin acordarea grațierii ori liberării condiționate.
Opera de individualizare administrativă se continuă și în faza executării pedepsei, în raport cu
receptivitatea infractorului cu privire la reeducare, sau adaptare la regurile de convi ețuire
socială.
10 L. nr.254/2003 , art. 3 , alin. (1) și alin. (2)
– 12 –
1.2. Definiția și clasificarea circumstanțelor agravante .
Circumstanțele agravante fac parte din mecanismul legal al de individualizare a
pedepselor. ”În doctrina dreptului penal, circumstanțele agravate au fost definite ca fii n acele
stări, stiruații, împrejurări, calități, alte date ale realității, exterioare conținutului infracțiunii,
anterioare, concomitente sau subsecvente săvârșirii infracțiunii, ce au legătură cu fapta
infracțională ori cu infractorul și care reflectă un grad de pericol social mai ridicat al faptei ori
o periculozitate mai mare a infractorului.” 11
Această definiție redactează foarte clar că circumstanțele agravante se referă la persoana
infractorului sau împrejurărilor care au determinat fapta tipică pre văzută de o lege penală.
Împrejurările care atenuează răspunderea penală sunt calități, situații sau stări care sunt însoțită
fie cu persoana infactorului, fie cu modul săvârșirii a faptului tipic determinat în legea penală,
și care determină un grad mai r idicat și periculos pentru valoarea socială ocrotită, și are ca
urmare agravarea pedepsei.
În Vehiul Cod Penal existau două forme de circumstanțe agravante , în funcție de izvorul
lor, și anume, circumstanța agravantă judiciară și ceea legală. Ca ement de noutate, legiuitorul
în Noul Cod Penal, adică Codul Penal actual, a renunțat categoria circumstanțelor agravante
judiciare, având în vedere modul imrecis al reglementării acestora, lăsând posibilitatea instanței
la aplicarea pedepselor adăugând un spor și să agreveze răspunderea penală a unei personae
pentru împrejur ări nedescrise de lege cu claritate. Potrivit art. 75 alin. (2) Cod penal din 1969,
„Instanța poate reține ca circumstanțe agravante și alte împrejurări care imprimă faptei un
caracter grav .” Ac eastă circumstanță constituie în realitate o clauză de analogie cu caracter
eterogen, în defavoarea inculpatului.
În conformitate cu Codul penal din 1969 care a prevăzut această posibilitate,
circumstanțele ag ravate judiciare au fost definit ca „ sunt stă ri, situații, împrejurări, relații
obiective care atunci când există, instanța nu poate face abstracție de ele dar, de și le constată
prezența , ea nu este ținută să le recunoască, în mod automat caracterul agravant.” Această
măsură era facultative, și au fo st aplicabil doar în cazuri în care integrându -le în complexul
tuturor elemente se conturează fapta și personalitatea făptuitorului, și instanța apreciază
necesitatea. În urma aplicări acestei mod de agravare, instanța a avut posibilitate să sporească
11 Traian Dima – Drept penal. Partea generală. Ediția a 3 -a revăzută și adăugită conform noului Cod Penal.
Editura Hamangiu 2014. pg. 572
– 13 –
pede apsa și în cazul depășirii maximului special al pedepsei, și posibilitatea stabilirii acestei
pede apsă sub această limită specială .
Circumstanțele agravante legale sunt împrejurările prevăzute explicit și clar în legea
penală care influențează întotdeauna gradului d e pericol social al faptei și al infractorului,
făptuitorului, sporind gravitatea pericolului și necesitatea să se stabilească o pedeapsă mai
severă, pentru asiguarea eficienței realizării funcției sale.
Circumsanțele agravante legale sunt limitative, în s ensul că doar faptele enumerate constituie
circumstanțe agravante, în formele stabilite în text.12
Ca precizare, există o mare diferență între cirgumstanțele agravante lega le, și elementele
circumstanțiale agravante care la prima vedere se pare ca sinonimi .
Circumstanțele agravante legale stau în afara conținutului infracțiunii, și influențează
din afară asupra gradului de pericol social al faptei s au asupra periculozitatății făptuitorului.
Elementele circumstanțiale agravante îndeplinesc o funcție specif ic ca element al infacțiunii și
fac parte din conținutul agravat sau calificat al multor infracțiuni. Aceste circumstanțe sunt
prevăzute și introdu se de legiuitor în conținutul unor infracțiuni ca elemente ori cu privi re la
persoana infractorului, având u n comportament mai periculos. Spre exemplu în cazul
infracțiunii de abuz în serviciu, este prevăzut exact în art. 297 alin (2) Cod Penal modul
săvârșirii faptei este trabilit ca un element constitui tiv. Comiterea infracțiunii respective „pe
temei de rasă , naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sex uală apartenență
politică…” 13 care este prevăzut de legiuitor în conținutul art. 77 alin. (1) lit. h) în Cod Penal,
ca circumstanță agravant ă genera l.
Dacă una dintre împrejurările prevăzute în art. 77 C.P. este prevăzute de lege ca și element
circumstant ial în structura și conținutul unei infracțiunii, ea nu mai poate fi reținută ca
circumstanță în caracterizarea infracțiunii respective. În a ceste de cazuri va aplica o singură
agravare a răspunderii penale, ceea prevăzută în lege incriminator, pentru că n u este nici
echitabil și nici legal, ca o anumită împrejurare să determină o pluralitate de agravări în
determinarea pedepsei. Circumstanțele de calificare au o valoare a unor norme speciale, potrivit
principiului general admis că legea general dacă derogă de la legea special ă, va fi aplicabil ă cu
prioritate legea special ă.
12 George A ntoniu – Explicații preliminare ale noului Cod Penal. Articolele 53 -56, Vol II. 2010 pg 136
13 Cod Penal 297 alin (2)
– 14 –
Circumstan țele agravante, în funcție de obiectul la care se referă, pot fi două feluri:
circumstanțe reale și circumstanțe personale.
Circumstanțele reale au un caracter obiectiv, și privesc exact fapta prevăzută de legea penală și
se resfrâng asupra celorlalți participanți, în cazul în care le -au cunoscut împrejurările sau au
prevăzut rezultatul grav al faptei săvârșit . Aceste împrejurări privesc însăși fapta, și au un
caracter obiectiv. Circu mstanțele reale sunt variate, ele privesc timpul și locul săvârșirii
infracțiunii, modul și mijloacele săvârșirii, numărul participanților care au contribuit la
producerea rezultatului și urmările produse.
Circumstanțele personale privesc doar pe făptuito r, și nu se resfrâng asupra celorlalți
participanți. Sunt anumite situații, când circumstanțele personale se transformă în circumstanțe
reale, de pildă, cunoașterea de către participanții a stării de intoxicație involuntară incompletă
a infractorului. Circumstanțele personale ale infractorului pot fi subiective sau de
individualizare. 14 Circumstanțele personale subiective sunt determinate după forma de
vinovăție, scopul urmărit, mobilul care l -a determinat și alte atitudini psihice. Circumstanțele
personale de individualizare depinde de calitatea participantului, starea civilă, antecedente
judiciare, precum și legătura și situația sa față de victimă.
Există situații, în care o circumstanță pin natura ei personală, se transformă, se convertează într –
o situaț ie reală. De pildă – premedierea dacă se efectuează acte executorie de pregătire, și alte
persoane ar putea să cunoască această pregătire, și scopul acestora, se trensformă printr -o
circumstanță personală subiectivă în circumstanță reală. Această convertare se datorează
faptului, că participantul a omis să intervină, pentru prevenirea săvârșirii infracțiunii, deși a avut
cunoștință despre scopul pregătirii.
Elementele circumstanțiale agravane au ca rol de a califica fapta și de a spori pedeapsa
când cea prev ăzut nu este îndăstuitor. Această element care determină agravarea, privește
obiectul material, elementul material, subiectul activ , subiectul pasiv , locul și timpul comiterii
faptei, mobilul și scopul infracțiunii, rezultatul, urmarea imediată, latura su biectivă precum și
pluralitatea făptuitorilor. 15
14 V. Drangoroz și colab. Opt. cit. Vol. I., pg. 220 -221.
15Ion Ristea: Explicațiile Noului Cod penal. Vol. II. Articolele 53 -187. pg.97
– 15 –
1.3. Drept comparat
Dreptul comparat este o ramură de drept ce se ocupă cu studierea și compararea
sistematic al normelor juridice din diverse țări.
„Dreptul comparativ poate fi descris ca punerea fata în fat a a legislatiilor diferite, având în
vedere ca acest proces poate fi extins atât la spiritul si stilul întregului sistem legal (asa –
numitele macro -comparatii), cât si la solutiile problemelor individuale, asa cum apar ele în
variatele sisteme legale în dis cutie (asa numitele micro -comparatii).”16 Dreptul comparat are
ca rol funcția de cunoaștere a dreptului național, funcția științifică, funcția normativă, și
funcția de a contribui la unificarea legislațiilor.
Majoritatea țărilor este aplicabil sistemul de drept romano – germanic, și Codul Penal est e
principalul izvor de drept în drept penal. Precum și România, Spania, Germania, Franța și
Belgia au dezvoltată legislația penală sub forma codurilor, în care reglementează norme și
instituții de drept.
„Pentru această familie un rol important îl au și co nvențiile internaționale, care în țările – părți
au o putere juridică mai mare decît legile interne, la fel și doctrina joacă un rol important atît
în procesul de elaborare a legilor, cît și în activitatea de aplicare a lor (interpretarea juridică).
Așadar , pentru familia romano -germanică este caracteristică schema unică a sistemului
ierarhic al izvoarelor de drept. În toate țările familiei romano -germanice dreptul este divizat în
public și privat. În general se poate spune că la dreptul public se referă ac ele ramuri și
instituții, care determină orînduirea de stat, reglementează activitatea organelor statale și
relațiile individului cu statul, iar la cel privat – ramurile și instituțiile ce normează relațiile
reciproce dintre indivizi. ”17
Codul penal italian condiționează pentru existența infracțiunii unei fapte prevăzută de
legea penală, dar nu face referire ca element esențial a infracțiunii pericolul social, care este
un element de bază a incriminarea faptelor pentru existența infracțiunii.
Codul penal ita lian prevede în ar t. 61 din legea 6 februarie 1980 ca circumstanțe agravante
comune, determinate de legiuitor următoarele:
16 http://www.scritub.com/stiinta/drept/Notiuni -introductive -privind -D521951610.php
17 Basarab M., Drept penal. Partea generală, vol. 1 și vol. II, ediția a II -a, Lumina -Lex, București, 1999
– 16 –
„a) dacă făptuitorul a acționat din motive josnice sau ușuratice, indiferent sacă era conștient
sau inconștient de aceasta;
b) dacă a săvârșit o infracțiune pentru a comite o altă infracțiune ( infracțiune scop) sau pentru
a asigura , pentru sine sau pentru altul, produsul, profitul, prețul infracțiunii. Nu este necesar
să se fi comis infracțiunea scop, fiind suficient să se fi urmărit săvârșirea ei, însă infracțiunea
al cărei produs și profit urma a fi asigurat, trebuia să se fi comis;
c) dacă făptuitorul a acționat din culpă cu previziune;
d) dacă a săvârșit fapta cu cruzime;
e) dacă făptuitorul a profitat de anumite circumstanțe de t imp, loc, de starea victimei pentru a
avea condiții mai ușoare de săvârșirea infracțiunii;
f) dacă a comis fapta în timpul în care s -a sustras de la urmărire sau arestare pentru o
infracțiune anterioară;
g) dacă a produs o daună importantă în cazul infracț iunilor patrimoniale sau, în cazul altor
infracțiuni, prin care, într -o formă sau alta, ar aduce prejudicii patrimoniale;
h) dacă a încercat sau a reușit ca după săvârșirea infracțiunii să contribuie la agravarea
rezultatului;
i) dacă a comis fapte prin ab uz de putere sau prin încălcarea obligațiilor de serviciu inerente
sau funcții publice;
j) dacă a comis fapta contra unui funcționar public sau contra unei persoane însărcinate cu
prestarea unui serviciu public;
k) dacă a comis fapta abuzând de poziția sa dominantă;
l) dacă a comis fapta în scop de terorism sau de răsturnare a ordinii democratice”18
În drepul roman, majoritatea dint aricolul 61 din legea 6 februarie 1980 din codul italian. sunt
incriminate în drept penal ca infracțiuni sinestătătoare, de ex emplu fapta săvârșită în scop
terorism, care este prevăzut 278 în Cod penal român. Altfel sunt și asemănări, de exemplu
săvârșit fapta cu cruzime, care constituie o agravare în ambele legislații.
Codul penal belgian se distinge între cisrumstanțe agra vante care constituie un element
constitutive ale infracțiunii respective și circumstanțele agravate sau cauze de agravare, care
18 George Antoniu – Explicații preliminare ale noului Cod penal. Vol. II A rticolele 53 – 189, pg. 149
– 17 –
nu au acest caracter constitutiv. Aceste circumstanțe agravante pot fi două feluri, circumstanțe
personale sau reale. În Cod penal belgian este prevăzută în partea specială, pe lângă
infracțiunii determinate. Se constituie o circumstanță agravantă, după Codul penal belgin,
premeditarea, dorința de câștig , dar sunt atribuite inculpatului numai dacă le -a cunoscut sau
acceptat. În cazul infracțiunilor praeterintenționate, inculpatul trebuie să fi putut prevedea
consecința mai gravă.
O altă circumstanță agravantă în dreptul belgian este recidiva, care se consideră în această
doctrină, ca o ciscustanță generală agravantă, deși nu este exp lict stabilit în lege, ca având
acest caracter.
Codul penal suedez, în Secțiunea a II -a din capitolul 19, care face parte din partea a
III-a a Codului penal, unde sunt reglementate sancțiunile, prevede următoarele:
„în evaluarea faptei penale următoarel or ciscumstanțe agravante li se acordă o atenție specială
pe lângă ceea ce este aplicabil fiecărei infracțiuni:
a) dacă acuzatul intenționa ca infracțiunea să aibă consecințe mai grave decât a avut în
fapt;
b) dacă acuzatul și -a manifestat puternic reaua -credință;
c) dacă acuzatul a exploatat vulnerabilitatea sau dificultățile speciale ale unei persoane de
a se apăra;
d) dacă acuzatul a exploatat grav poziția sa sau au a abuzat de încrederea acordată;
e) dacă acuzatul a determinat o aoltă persoană să participe la infracțiun ile prin
constrângere , înșelăciune sau exploatarea tinereții, naivității, lipsei de înțelegere sau
dependenței unei persoane;
f) dacă infracțiunea a făcut o parte dintr -o activitate criminală care a fost planificată atent
sau a fost realizată la scară largă ș i în care acuzatul a avut un rol important;
g) dacă motivul infracțiunii a fost insulta adusă unei persoane, grup etnic sau alt grup
similar de oameni pe motiv de rasă, culoare, origine națională sau etnică, credință
regilioasă sau alte circumstanțe asemănăto are. ” 19
În Codul penal francez, nu mai este prevăzut și nici nu folosește noțiunea circumstanței, în
ansamblul dispozițiilor sale, dar se admite existența unor cauză care produce ca efect atenuarea
19 George Antoniu – Explicații preliminare ale noului Cod penal. Vol. II Artivolele 53 – 189, pg. 150
– 18 –
pedepsei, este vorba despre recidiva. Asta este o cauză specială. este singura posibilitate în
doctrina franceză care conduce la sporirea pedepsei.
În concluzie, în doctrinele analizate, se apară și se prevede circumstanțe asemănători cu
legislația română, deci se consideră ca fapte periculoase aceași manifestă ri care aduce atingere
a valorilor sociali ocrotite din state diferite.
– 19 –
Capitolul 2. Analizarea circumstanțelor agravante
Circumstanțele agravante sunt enumerate, limitativ, în art. 75 în Codul Penal , și sunt
stabilite situațiile în care poate fi aplicat la individualizarea pedepselor o agravare. Stabilirea
cuantumului pedepsei pot fi agravate de unele stări, ori împrejurări care sporească
periculozitatea infractorului și gravitatea faptei prin rezultatul său.
„Noțiunea „circumstanț ă” trebuie deosebită și de criteriile generale sau speciale de
individualizare a pedepsei. După cum se cunoaște, criteriile generale de individuale a
pedepsei constituie anumite orientări obligatorii pentru instanțele de judecată asupra modului
în care tre buie să procede ori direcțiile ăn care trebuie să se îndrepte pentru a identifica
elementele de individualizare.” În rândul criteriilor individualizării generale, legiuitorul a
stabilit împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Ace ste elemente
circumstanțiale sunt circumstanțe specifice, care nu sunt elementele constitutive ale
infracțiunii – tip. Articulul 77 din Cod Penal, reglementează limitativ aceste circumstanțe care
au ca efect agravarea răspunderii penale a infractorului.
– 20 –
2.1. Art.77, lit. a.) Săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună
Cod penal, în Titlul II. Capitolul VI reglementează formele participației penală, care
sunt autoratul, coautoratul, intrigarea și complicitatea.
În cea ce privește această circumstanță agravantă, este realizată dacă participanții au acționat
concomitent, ca autor, coautorii sau complici concomitenți, indiferent dacă toți sunt prezente
ori nu la locul faptei, indiferent de contribuția acestora la săvârșirea faptei pre văzute de legea
penală, și indiferent dacă toți răspund penal .20
Pentru determinarea autoriilor, este important s ă delimităm și infracțiunea umană conștientă,
săvârșită prin eforturile conjugate ale mai multor infractori, participanți, ca să putem vorbi
despre a o pluralitate de infrac tori.
În Cop Penal se află definiția autoratului în art. 46. al in. (2). „Autorul este persoana
care săvârșește în mod nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală”21, iar în concret, când o
persoană săvârșește singură, nemijloc it, direct o infracțiune pentru care a luat singură
hotărârea infracțională și nu a fost influențată sau nu a fost sprijinită la executarea faptei de
nicio persoană, este autorul acelei infracțiuni. Totuși, este posibilă cooperarea și cu altor
persoane la comiterea infracțiunii în calitate de complici.22
În Codul Penal din 1969 coautoratu l era nereglementată ca formă de participație explict, dar
era admi să în jurisprudență. Scopul nereglementării era, că autorii Codului Penal anterior au
apreciat că fiecare coautor este și autor contribuind la comiterea infracțiunii prevăzute de
legea penală, adică au aceași poziție juridică stabilită de lege pentru autor. Autorii au
considerat că nu este necesar că legea penală să prevadă în mod distinct și special situația de
coautori și să se folosească aceași termen.
George Antonescu în Explicațiile preliminare ale noului Cod Penal a definiat corect situația
coautorilor – „Fiecare coautor ste autor, poziția lui juridică fiind aceea a autorului” deci,
coautorii răspund pen tru faptele comise, în raport cu participarea lor la săvârșirea infracțiunii,
20 dr. Florin Streteanu, dr. Daniel Nițu – Drept Penal. Partea Generală II. – conform Codului penal în vigoare de la
01.02.2014, pg. 113
21 Cod Penal art. 46
22 (http://blog.avocatoo.ro/participatia -penala -2/)
– 21 –
fiind autorul faptei proprii, dar în cazul agravării pedepsei joacă un rol important participația
coautorilor.
În concepția Noul ui Cod Penal , coautorul este exclus din sfera par ticipanților la
săvârșirea infracțiunii, datorită deosebiriilor semnificarive între participația instrigăroriilor și
ori complicilor la săvârșirea faptei prevăzută de legea penală. Datorită acestelor deosebirii,
coautoratul se bucură o poziție ca formă pri ncipală de participație penală.
Codul Penal în art. 46 alin. (2) reglementează „Coautorii sunt persoanele care săvârșesc
nemijlocit aceeași faptă prevăzută de legea penală.”23 Art 77. lit. a) stabilește că fapta să fie
săvârșită de către cel puțin trei per soane, dar totuși este posibilă să fie săvârșită sub această
formă . Există coautorat atunci când două sau mai multe persoane participă cu acte de
executare la săvârșirea aceleiași infracțiuni, legătura subiextivă poate să se stabilească atât
anterior înce putului cât și pe parcursul desfășurării actului de executare. Activitățile
coautorilor nu trebuie să fie identice, ci să se completeze într -o activitate unică .
Există anumite condiții pentru existența coautoratului. Prima condiție este de ordin
obiectiv, adică faptele coautorilor să constituie o unitete de faptă prevăzută de legea penală ,
adcă toți coautorii să contrubuie nemijlocit la săvârșrea, executarea alceleiași fapte.
Este posibilă situația în care există mai mulți acțiuni sau inacțiuni, săvârșite d e către făptuitori
diferit, nu este necesar ca fiecare participanții să lezeze ambele obiecte juridice, fiind suficient
ca unii dintre coautori să comite acțiuni care se aduce atingere obiectului secundar, iar celălate
o acțiune care vizează obiectul secun dar. Va exista și în cazul în care rezultatul a fost cauzat
de acțiunea uneia dintre autori, dacă toți au participat cu acte de executare.
A doua condiție este de tot ordin obiectiv, anume existența unei pluralități de făptuitor, care
participă nemijlocit la faptă prevăzută de legea penală. Săvârșirea nemijlocită a faptei se
referă la efectuarea de acte care constituie o acțiune tipică stabilită de o normă de incriminare,
fără interpunerea altor persoane.
A treia condiție este de ordin subiectiv și stabile ște că toți participanții să acționeze cu aceeași
formă de vinovăție. Cel mai multe ori coautorul se acționează cu intenție, adică participanții
prevăd urmărișe socialmente periculoase, urmăresc și doresc această c onsecință, sau doar
23 Cod Penal , art. 46 al in. (2)
– 22 –
admit posibilitatea pr oducerii rezultatului faptei sale. În cazul agravării pedepsei este
important stabilirea vinovăției pentru a clarifica situația participanțiilor.
Există anumite infracțiuni care, din natura lor, nu pot fi săvârșite în coautorat, de exemplu
infracțiunile cu autor unic care presupun un subiect activ calificat, infracțiunile omisive și
infracțiunile din culpă.
Legea penală prevede și posibilitatea participării în calitate de complici, această formă
de participație este prevăzută în art. 48 , alin. (1) „Complice este persoana care, cu intenție,
înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
(2) Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei,
că va tăinui bunurile provenite din aceast a sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după
săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.”24
„Cuvântul complicitate este compus din două cuvinte latinești, respectiv”com”, ceea ce
înseamnă și ”plecto”, care are dublă semnificație, de îmbrățișare și de pedepsire.”25
Este o form ă specifică de participație secundară. Infracțiunea săvârșită de complici pot fi acte
specifice de executare și acte complexe care includ și acte secundare nespecifice care
favorizează realizarea actelor și faptelor prevăzut ă de legea penală. Contribuția, ca act
secundar, poate fi una indirectă – intervenind la momentul executării, spre exemplu înlăturarea
unor obstacol; crearea contribuțiilor favorabilă favorabile pentru începerea actelor de
executare a infracțiunii cum ar fi culegerea informațiilor; sau contribuții la tăinuirea
infracțiunii sau la favorizarea infractorului – de exemplu ascundarea bunurilor sau distrugerea
urmelor .
Complicitatea posterioară comiterii infracțiunii, deși în unele cazuri are loc după săvârșirea
infracțiunii, este exlucă din sfera acestor complicitate pentru că trebuie să există o promisiune
sau înțelegere în legătură cu favorizarea infractorului. Altfel, în lipsa promisiunii, fapta
săvârșită de persoană respectivă va constituia infracțiuni sine st ătătoare.
Complicitatea se clasifică în complicitate materială sau intelectuală. Complicitatea ma terială
se realizează prin procurarea mijloacelor de complicitate care sunt folosite efectiv la
săvârșirea infracțiunii, dar poate constitui și prin el însuși o faptă penală. Complicitatea
intelectuală înseamnă încurajarea sau asistarea în timpul săvârșirii faptei sau promisiunea
anterioară și concomitentă de favorizare.
24Cod Penal art. 48, alin. (1)
25 Mihaela Alexandru -Participația penală. Studiu de doctrină și jurisprudență – 2008, Editura Hamangiu, pg. 159
– 23 –
Referitor la sistemul de pedepsire a complicelo r, legiuitorul în două articole prevede că
pedeapsa trebuie să fie cu un grad mai jos decât pedeapsa autorului faptei prevăzută de legea
penală. Complicele mu se pedepsea în materie de contravenții .
Articolul 48. din Cod Penal se reglementează cu privire la sancțiunea participării că
„Coautorul, ins trigatorul și complicele la o infracțiune săvârșită cu intenție se sancționează cu
pereapsa prevăzută de lege pentru autor.”26, se calculea ză pedeapsa respectivă în raport cu
participația lor, determinată în urma individualizării pedepsei. La această se mai adaugă că în
cazul complicelor și coautorilor plurașitatea infractorilor se constituie o cauză de agravarea a
pedepsei, datorită faptului că legiuitorul consideră foarte periculoasă pentru ordinea și
siguranța societății colaborarea mai multor persoane la comiterea infracțiunii .
Probleme de practică juridică:
„Prin st.p. nr. 49 din 1974 a. T.m. București , inculpaáii N.V. , R.A.I. și N.M. au fost
condamnați la diferite pedepse pentru săvârșirea infracțiunii de omor. În fapt, s -au reținut
următoarele:
În ziua de 30 septembrie 1973, inculpatul N.V., în urma unei altercații avută cu un grup de
tineri care au jucat football la marginea satului, s -a us, până la locuința sa, în imediat
apropiere și, împreună cu soția sa N.M. și vărul său R.A.I., după ce s -au îna rmat cu obiecte
contondente și tăietoare înțepătoare, au atacat pe unul din tinerii cu care avusese conflict;
inculpatul N.V. i -a aplicat o lovitură de cuțit în abdomen N.M. i -a aplicat lovituri peste cap și
corp cu o scândură, până ce victima a căzut jos și în continuare, celorlalți doi inculpaț ii R.A.I.
și N.V., au lovit -o cu pumnii și picioarele. Victima a decedat în timp ce era transportată la
locuința sa.
Prima instanță a reținut vinovăția celor trei inculpați – în calitate de coautori și a făcut
aplic area dispozițiilor dint art. 75 lit. (a) C.P.”27 În acest caz este corect aplicarea agravării
coautorilor, cauzând moartea victimei prin lovituri și alte violențe. Această formă de
participație este făcut de trei inculpați care au acționat cu o înțelegere a nterioară înaintea
săvârșirii faptelor care a cauzat moartea victimei.
26 Cod Pe nal art. 48
27 Costică Budai, Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Lavinia Leferache: Drept penal român. Partea
generală. Culegerea de probleme din practică judiciară pentru uzul studenților. Ediția a VII -a, revăzută și
adăugată. Ediția Universul Juridic , București, 2012. pg. 164.
– 24 –
2.2. Art. 77, lit. b.) Săvârșirea infracțiunii prin cruzimi sau supunerea victimei la
tratamente degradante
Această dispoziție stabilește două împrejurări care determină o periculozi tate sporită a
infractorului și un grad de pericol mai ridicat. Această circumstanță este compusă din două
situații dur și inuman , adică săvârșirea infacțiunii prin cruzimi și supunerea victimei la
tratamente degradante. În ambere cazuri, comportamentul in fractorului are o forma extremă a
agresivității. Aceasta manifestare are numeroase cauze, de exemplu rezistența scăzută la
frustrare, lipsa sentimentului de culpabilitate, labilitatea și indiferența afectivă, etc.
Prima împrejurare constă în să vârșirea inf racțiunii prin cruzimi, în această ipoteză se
referă la modul sau metode folosite de infractor în urma săvârșirii infracțiunii, care imprimă
fapta la un grad sporit de pericol social și accentu ează periculozitate a f ăptuitorului .
Cruzimea este manifestare de ferocitate în comiterea unei infracțiuni, de natură să provoace
suferințe prelungite victimei.
„Prin ”cruzimi”, în sensul dat de legiuitor , trebuie să se înțeleagă modurile, procedeele,
mijloace și actele de violență aplicate victimei, de natură sau p entru a -i provoca suferințe
deosebite de mari și prelungite în timp, fie pentru a o ucide, fie pentru a o chinui înainte de a o
ucide sau înainte de survenirea morții acesteia, sau care denotă ferocitare, sadism, un mod
barbar de săvârșire cu violență a om orului, faptă care produce în conștiința colectivă și
individuală un sentiment de oroare și de insecuritate socială.”
Actele de cruzime vădesc o periculozitate ridicată a infractorului, care justifică aplicarea
acestei sporire, din punct de vedere subiec tiv infractorul a avut reprezentarea rezultatului
faptelor sale, folosind u-se mijloace și procedee chinuitoare asupra victimei.
Această îmrejurare este aplicabilă de regulă în sfera infracțiunilor contra vieții și al integrității
corporale. ”Săvârșirea in fracțiunii prin cruzimi denotă o ferocitate din partea infractorului, o
sălbătice în comiterea infracțiunii, urmărind provocarea de suferi mari victimei în cazul
infracțiunii de vătămare corporală gravă” 28
Dacă omorul este săvârșit prin cruzimi și doved it datorită împrejurărilo r și modalităților
comiterii infracțiunii ferocitatea ieșită din comun a inculpatului, pedeapsa trebuie să fie
proporțională cu gravitatea faptei , și necesitatea izolării temporală sau permanentă a
28 Constantin Mitrache – Drept penal român. Ediția a IV -a, pg. 446
– 25 –
infractorului din societe pentru p revenirea săvârșirii unei noi inf racțiune. Această perioadă de
izolare are ca rol să pună capăt activității incriminate și să determină schimbarea modului de
gândire a infractorului.
Nu este exclus ca cruzimea se apare și ăn cadrul infracțiunilor de rănire sah schingiuire a unor
animale sau altor infracțiuni săvârșire asupra animalelor care contravin protecția a acestora.29
Cu privire la aplicarea sporului în urma agravării pedepsei penale, nu interesează dacă acele
acte săvârlite prin cruzime au dus prin el e însele la producerea rezultatului infracțiunii, ori
infractorul a săvârșit aceste fapte pentru a chinui victima, cauzând o urmare mult mai gravă.
Cea a doua împrejurare este săvârșirea infracțiunii prin supunerea victimei la
tratamente degradante. Circum stanța respectivă care se referă la tratamentul degradant este
prevăzut de legiuitor român codul penal actual, în conformitate cu cerințele Convenției
europene a drepturilor omului care stabilește în art. 3 următoarele: ” nimeni nu poate fi supus
torturii nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.” Rațiunea includerii între
ciscumstanțele agravante al această împrejurare era de a descuraja pe funcționarii publici, și
ocrotitorii urmărite într -o cauză penală sau aflate în excutarea unei pedeps e, măsuri de
siguranță sau educativă, de abuzurile, în executarea serviciului , în timpul cât se află în
contact cu ei, la tratamente inumane sau degradante. Infracțiuni care pot constitui o asemenea
circumstanță agravantă săvârșită de funcționari publici sunt cercetarea abuzivă. supunerea la
rele tratamente, ori tortura.
”Tratamentele inumane sau degradante au fost definite ca fiind technici de efectuare a
cercetării penale sau de punere a executare a pedepselor, incompatibile cu dispozițiile legii și
cu normele morale, prin care se provoacă în mod intenționat suferințe grave, mintale sau
fizice, care în situații obișnuite ar fi nejustificate”30
Deși după Convenția europeană a drepturilor omului, art. 3 consacră un drept care are un
caracter absolut deci st atele nu pot deroga , nu înseamnă că orice tratament sau pedeapsă se
poate încadra în incidența articolului respectiv. Este evident că orice sancțiune penală scare
produce suferințe morale sau fizice intră în conflict cu acest drept. De pildă, nu îndeplineș te
condiția minimului de gravitate instalarea unei camere video din rațiuni de securitate, înctr -o
celulă dintr -un penitenciar, pentru supravegherea fără întrerupere a deținutului, chiar dacă o
astfel de măsură era ilicită și dacă produce consecințe neplăc ute. (CEDO, dec. Van der
29 Trib. Suprem. s. pen. dec. nr. 1447/1983.
30 G. Antoniu, C. Bulai, Dicționar opt. cit. pg 915.
– 26 –
Graaf)31 Persoanele private de libertate, care sunt absolut control al autorității, uneori sunt
expuse abuzurilor de putere ale statului. Curea a considerat de exemplu, că măsura de a -l ține
pe reclamant încătușat în permanență, în timpul spitalizării, constituie tratament inuman.
„Jurisprudența de la Strasburg utilizează două criterii: criterii intensității suferinței și cel al
aprecierii relative.” 32 În determinarea existenței tratamentului inumn, nu este suficient doar
ilegalitat ea comportamentului sau caracterul dezonorat al acestora, ci trebuie să produce
anumite consecințe relativ importante de oprdin psihic ori fizic.
”În opinia Curții Europene ale Drepturilor Omului, tratamentele inumane reprezintă cauzarea
unor suferințe mi ntale și fizice foarte puternice, iar tratamentele degradante reprezintă
maltarea menită să trezească victimei sentimentele de teamă, fică, îngrijoare și inferioritate,
fiind capabilă să o umilească și înjosească și să stopeze orice posibilitate de a opune rezistență
fizică sau morală.” 33
Când se referă textul la tamente degradante, nu trebuie să înțelegem doar exercitarea violenței
fizice sau psihice asupra victimei, sunt și alte technici prin care victima este îngrozită sau
umilită technici.
În conformit ate cu cu definiția Curții Europene ale Drepturilor Omului, pentru existența unei
astfel de tratament sau pedeapsă interzisă, ace sta trebuie să îndeplinească două condiții
cumulative. Una se referă la gravitatea faptei, tratamentul sau pedeapsa să implice un minim
de gravitate. A doua prevede că tratamentul sau pedeapsîa să aibă la baza executării un factor
volitiv. Condiția minimului de gravitate, astfel o fapta nejustificată, și aplicarea acesteia
asupra unei persoane, prin care își produce unele neplăcer i minore, nu intră în domeniul de
protecție al art. 3. Simpla neplăceri nu produc consecințe grave și seioase asupra una dintre
cele mai importante valori umane, asupra demnității victimei.
Pentru determinarea gradului minim pentru a intra în domeniul de p rotecție oferit, trebuie
analizate toate împrejurările și datele speței, cum ar fi consecința și natura tratamentului,
durata sa, efectele fizice și psihice, sexul, vârsta și starea de sănptate a victimei.
Curtea, după soluționarea unei spețe a afirmat că simpla amenințare cu agresarea fizică
constituie un tratament inuman, deci și dacă nu s -a realizat, sau materializat, astfel de
tratament este interzis. De exemplu într -o speță suspectul era suspectat de răpirea unui băiat,
31 Cedo, hot. Irlanda c. Marea Britanie
32 Radu Chiriță – Convenția e uropeană a drepturilor omului. Comentarii și explicații. Ediția 2. 2008. pg. 100
33 Ibidem
– 27 –
și autoritățile se temeau că ave au doar câteva ore pentru a găci minorul . Polițiștii au
amentințat cu agresare fizică. (CEDO, hot. Gafgen)
În definiția Curții Europene ale Drepturilor Omului se rezultă că este cel mai concret și precis
fiind compus din diferite noțiuni și definiții din d octrima statelor membre . Prin implementarea
articolului 3. din Convenția europeană a drepturilor omului atrage respectarea toate hotăriri
date de Curții Europene ale Drepturilor Omului, fiind vorba despre un drept absolut.
Această circumstanță este una re ală care se resfrâng asupra tuturor participanți care au
prevăzut -o, sau au cunoscut -o fapta incriminată și săvârșită prin cruzime, cauzând suferințe
fizice sau psihice a victimei.
2.3. Art. 77, lit. c.) Săvârșirea infracțiunii prin metode sau mijloace de natură să pună în
pericol alte persoane sau bunuri
Periculozitatea infractorului și agravarea faptei se datorează mijloacelor folosite,
pentru realizarea infracțiunii, care are ca rezultat punerea în pericol alte persoane sau bunuri ,
având un caracter re al,
„Prin „metode sau mijloace care produc pericol public”, se înțelege orice metode sau
mijloace, care, prin folosire, sunt susceptibile să producă urmări grave pentru un număr
nedeterminat de persoane, pentru bunurile acestora sau pentru alte valori soci ale
importante.”34 Această metode sau mijloace pot fi, de pildă, incediu, răspândirea de substanțe
chimice vătâmătoare, radioactive sau toxice, exploziile, infectarea surselor de apă,
declanșarea unor energii. În cazul aceste i circumstanțe, nu este mecesar că rezultatul dorit de
infractor să produce efecte grave asupra persoanelor sa bunurilor, ci este suficient crearea unei
stare de pericol pentru securitatea socială.
Este sufucient că aceast e „metode sau mijloace ” să fie de natură să pună în pericol, sau
creează o situație periculoase, pentru alte persoane ori bunuri.
Metodele sau mijloacele folosite trebuie să fie succesibile să pună în pericol integritatea
corporală, sănătatea, sau viața unui număr nedeterminat de persoane. Bunurile ale altor
persoane, indifere nt de natura ori valoarea economică a acestora, intră în sfera agravării.
34 Alexandru Boroi: Drept penal. Partea generală Conform Noului Cod penal. Ediția 2., pg. 593
– 28 –
Făptuitorul trebuie să cunoască sau să prevadă datorită împrejurărilor sau prin ele însele , că
această metodă sau mijloc folosit concret pune în pericol alte persoane sau bunuri.
Pentru existența acestei agravare, nu este necesar că urmarea gravă si fie produs efectiv,
cauzând o vătâmări asupra altor persoane sau bunurilor sau valorilor importante, este suficient
potențialitatea producerii efectelor negative. Dacă această metode sau mijloace folosite este
prevăzut în conținutul unei infracțiune ca un element costitutiv, sau ca o formă agravantă în
conținutul infracțiunii – tip, atunci această agravare nu mai este aplicabil.
În cazul omorului, care este săvârșit prin astfel de metode, pentru a reține în sarcina
infractorului această agravare, este necesar că urmarea faptei să fie moartea unei singur
persoane, ca să intră în sfera art. 188. Cod Penal. Dacă această faptă produce decesul a două
sau mai multe persoane, suntem în prezența in fracțiunii de omor calificat, fără a putea fi
reținută această agravare. Sub aspectul laturii subiective, se va reține intenția directă în
legătură cu decesul unei persoane, sau indirectă cu privire la pericol care vizează viața altor
persoane. Intenția di rectă, sub latura subiectivă a faptei, se va reține intenție directă în ambele
cazuri.
Poate fi renunțată această circumstană în cazul persoanelor fizice, cât și în cazul persoanelor
juridice.
Este o circumstanță reală și se resfrânge asupra participanțilo r în cazul în care au
cunoscut ori au prevăzut producerea acestei infracțiune.
– 29 –
2.4. Art. 77, lit. d.) Săvârșirea infracțiunii de către un infractor major,
dacă a fost comisă împreună cu un minor
„Copilul are dreptul de a fi protejat impotriva abuzului, neglijarii, exploatarii,
traficului, migratiei ilegale, rapirii, violentei, pornografiei prin internet, precum si a oricaror
forme de violenta, indiferent de mediul in care acesta se afla: familie, institutii de invatamant,
medicale, de protecti e, medii de cercetare a infractiunilor si de reabilitare/detentie, internet,
mass -media, locuri de munca, medii sportive, comunitate etc. ” 35
Pornind din această idee, menționată mai sus, în i nstiutirea acestei circumstanțe
agravantă, legiuitorul a avut în vedere starea de periculozitate sporită a infractorului major
care a atras la săvârșirea faptei un minor. Această agravare se aplică în cazu l în care este
stabilit de către instanță că la săvârșirea infracțiunii a existat o cooperare simultană între
minori și majori, chiar și dacă minorul nu răspunde penal pentru fapta săvârșită, deoarece nu
are vârta necesară pentru tragerii la răspunderii pe nale.
„Coruperea minorilor și antrenarea lor la săvârșirea de infracțiuni dovedește o periculozitate
sporită a făptuitorului major, mai ales că la o vârstă fragedă influența majorului este foarte
puternică și are consecințe pe termen lung. Legiuitorul a u rmărit pe de o parte protecția
minorilor, pentru a preveni ca aceștia să urmeze exemplul celor mai în vârstă, iar pe de o altă
parte, ca o reacție față de fapta majorilor care s -au folosit, în săvârșirea de infracțiuni, de
participarea unui minor, profitâ nd de lipsa acestora de experiență.”36 Această definiție
redactează cel ami corect situația minorului față de un infractor major, și importanța
pedepsirii în cazul influențării unui minor care nu are discernământ pentru a decide singur ,
periculozitatea situ ațiilor. Are și un scop de educare, în sensul că uneori copii urmez conduita
mediului conjugător, și din minori care se află sub influență negativă, devin, în majoritatea
situațiilor, un infractor periculos.
Incidența agravantei este posibilă participația în calitate de autor, instrigător sau complici, în
cazul în care majorul și minorul au cooperat la săvârșirea faptei respective. Participația penală
35 Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, r epublicata 2014
36 Alexandra Cristina Jipa: Individualizarea legală și judiciară a pedepselor. pg. 327
– 30 –
există în cazul participației proprii, sau improprii, dar și în cazul pluralității naturale sau
constituit e.
Poate fi aplicată și reținută această agravare în cazul comiterii infracțiunii de act sexual cu un
minor, de către un major în coautorat cu un minor care are vârsta de 17 ani, având raport
sexual consimțite cu un minor în vârsta de 13 ani.
Problema sta bilirii existenței acestei cooperare este în cazul în care majorul se află în eroare
asupra vârstei participantului minor, dacă îl consideră că ar fi împlinit 18 ani. În cazul în care
infractorul nu a cunoscut -o în momentul săvârșirii infracțiunii, vârsta reală a minorului,
această împrejurare nu constituie agravare. Este posibil că, de pildă, constituția fizică a
minorului nu arată vârsta reală, dar pentru a exclude agravarea, eroarea trebuie să nu fie
afectată de dubiu, deci dacă făptuitorul major a avut o îndoială asupra vârstei minorului,
agravarea nu poate fi înlăturată.
Prin eroare, în dreptul penal român, se înțelege „ necunoașterea sau cunoașterea greșită de
către cel care săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, în momentul comiterii acestuia , fie
unei stări, situații sau împrejurări esențiale pentru corecta caracterizare a faptei, fie a unui
element circumstanțial de agravare, fie a unei dispoziții legale. ”37 Această necunoaștere nu
atrage în mod automat pierderea caracterului penal al faptei, doar asupra existenței această
circumstanță. La unele infracțiune este necesar vinovăția, în acest caz pierde caracterul penal
al faptei. Această necunoaștere sau cunoașt ere greșite depinde de date realității care apare
anterior comiterii infracțiunii.
Această agravare este aplicabil și în situația în care instanțele stabilește că la săvârșerea
infracțiunii a existat o cooperare simultană între majori și minori, chiar dacă acest minor sau
minorii în cauză nu răspund penal, deoarece nu are vârsta cerută, este bolnav psihic sau există
alte motive care înlătură tragerea la răspundere a minorului.
„Capacitatea penală a categoriei de minori cu vârsta între 14 și 16 ani, în momen tul săvârșirii
unei fapte prevăzute de legea penală, trebuie întotdeauna stabilită prin raportarea la speță
concretă.”38 În cazul comiterii de către un minor din această categorie a mai multor fapte
prevăzute de legea penală, constatarea discernământului se va face în raport cu fiecare faptă
concret săvârșită, deoarece este posibil ca în raport cu unele fapte să se rețină prezența
discernământului, iar în raport cu altele să se stabilească absența acestuia.
37 V. Dobrinoiu, G. Nistoreanu, I. Pascu, I. Molnar, Al. Boroi, V. Lazăr, opt. cit. p. 326; M. Basarab, opt. cit. p. 415.
38 Ilie Pascu, Vasile Dobrinoiu op. cit ., p. 200.
– 31 –
La sabilirea existenței discernământului minorului , instanțele trebuie să examineze, pe lângă
starea psihică a acestuia și natura faptei comise, înprejurările concrete în care a fost comisă,
posibilitatea de a aprecia, ca urmare a educației și intsrucției primite, precum și influențelor,
mediului în care se săvârșește o faptă, dăunătoare, care îi poate atrage sancționarea. Dacă
instanța nu poate să stabilească cu propriile mijloace starea psihică a minorului, va dispune
efectuarea unei expertize psihiatrice.39
Incidența agravantei nu este condiționată în c az de calitatea de autor, complici, sau
instrig ător, nici numărul participanților . În practică juridică au demonstrat că ar trebui să fie
extinsă și asupra pluralități naturală și asupra pluralități constituită.
În legătură cu răspunderea penală a infracto rului minor, trebuie stabilit în urma analizării
atentă a vârstei, starea psihico -fizică, condițiile în care a comis infracțiunea, precum și
personalitatea minorului. Capacitatea penală se raportează la momentul la care minorul are o
dezvoltare psihică și aptitudinea de a distinge între comortament social corect și incorect.
Uneori, minorii care au o influență negativă datorită majorilor c u care au legătură, nu au o
perspectivă corectă, neputând distinge faptele care intră în conflict cu legea penală.
„Infr acționalitatea sau criminalitatea minorilor, chiar dacă este o componență a
infracționalității în general, prezintă particularități determinate de anumite caracteristici
biologice, psihologice și sociale ale acestora, avute în vedere de legiuitor la moment ul
reglementării răspunderii penale pentru minori, pentru combatarea fenomenului
infracționalității în rândul minorilor fiind prevăzute anumite forme de prevenire diferite față
de majori.” 40
Portivit art. 486 din Codul Procedură penală, dacă instanța va so luționa o asemenea cauză,
această instanță va fi compusă din judecători desemnați, aplicând procedura obișnuită.
Singura deosebire este că, pentru onculpați majori se vor aplica dispozițiile speciale stabilite
în capitolul II, Titlul IV din Codul de Proced ură Penală. Modalitatea rezolvării unei situații
sunt speciale, cele mai importantă dintre aceste situații speciale este publicitatea ședinței de
judecată și posibilitatea disjungerii acestei cauze. Această soluție se bazează la faptul că, sunt
prevederile derogatorii proprii procedurii speciale care sunt aplicabile în cazul minorilor,
39 Ovidiu Predescu, Costica Bulai, Constantin Duvac, Ioan Griga, Gheorghe Ivan, Constantin Mitrache, Ioan
Molnar, Ilie Pascu, Viorel Pasca: Explicații preliminare ale noului Cod penal, Vol. I, art. 1 -52. Editura Universul
Juridic, Bucureș ti, 2010, p. 239.
40 Teodor Dascăl: Minoritatea în dreptul penal român . pg.54
– 32 –
pentru a nu aduce o încălcare ale pentru principiilor fundamentale ale coinculpați majori, și
pentru apărarea intereselor minorului .
Din sfera de incidență a agravantei, sunt excluse infracțiunile care nu pot fi săvârșit prin
coautorat, elementul material cere pentru săcârșirea faptei să fie comisă nemijlocit de către o
persoană – in persona proprie. Aceste infracțiuni sunt prostituția, mărturia mincinoasă, portul
legal de unif ormă, etc.
Fiind o circumstanță reală, nu este aplicabil majorului dacă nu a prevăzut -o sau cunoscut -o că
săvârșește o infracțiune cu un minor. Nici nu operează dacă majorul și minorul săvârșesc
fapte diferite, care nu au legătură sau raport de cauzalit ate. De exemplu, dacă minorul a
săvârșit o infracțiune de furt, iar majorul a comist singur o infracțiune distinctă, de pildă o
tăinuire, fără a fi prezent la locul faptei infracțiunii.
Această circumstanță este una reală, și agravarea se va aplica asupra tuturor făptuitori majori,
dacă au cunoscut sau au prevăzut că cel puțin unul dintre participanții este minor.
„Prin st.p. nr. 54 din 1971 a T.J. Timiș, doi infractori majori au fost condamnați pentru
infracțiunea de tâlhărie prevăzută în art. 211 C.P., r eținându -se atât agravanta prevăzută în art.
75 lit. (a) C.P. cât și aceea prevăzută în art. 75 lit. (c) C. P. , în urma constatării că la
comiterea faptei a participat, alături de cei doi inculpați majori – în calitate de autor, și un
minor. Să se arate d acă instanța a reținut corect agravanta prevăzută în art. 75 lit. (a) alături
de agravaravanta prevăzută în art. 75 lit. (c) C.P.”41
41 Costică Budai, Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Lavinia Leferache: Drept penal român. Partea
generală. Culegerea de probleme din practică judiciară pentru uzul studenți lor. Ediția a VII -a, revăzută și
adăugată. Ediția Universul Juridic, București, 2012.pg. 165
– 33 –
2.5. Art. 77, lit. e.) Săvârșirea infracțiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a
persoanelor vătâmate, datorită vârstei, stării de sănătate, infirmații sau altor cauze
Este o circumstanță nouă, neprevăzută de Codul penal anterior, era introdusă prin
Codul penal actual.
Pentru existența acestei circumstanțe agravante este necesar, că victima faptei să se afle într -o
stare vădită de vulnerabilitate fizică sau psihică datoriă stării de sănătate, vârstei, infirmității
temporare sau permanente sau din alte cauze ( de exemplu unor medicamente poate genera
asemenea infirmității).
Starea vădită de vulnerabilitat e fizică sau psihică se va reține și se va aplica în ipoteza
în care între infractorul și victima există o disproporție vădită de forță, și ca urmă,
imposibilitatea de a se apăra împotriva atacurilor făptuitorului.
Această stare vădită este apreciată in c oncreto, poate fi temporară sau permanentă, cu condiția
să există în momentul săvârșirii faptei.
Cu privire la vulnerabilitate a victimei, această stări să nu constituie un element al
conținutului unei infracțiuni, cum este în cazul comiterii infracțiunii de viol profitându -se de
imposibilitatea victimei.
Starea de neputință fizică sau psihică a victimei de a apăra sau reacționa, trebuie să există
anterior activității infractorului, să nu se datorează faptelor acestuia. Săvârșirea actelor care
pune victima în imposibilitate de a se apăra, are semnificația a unor acte de pregătire , sau
existența omorului, și în acest caz sunt absorbite și intră în conținutul unei infracțiune
consumată.
Incriminarea autonomă a faptei prevăzută de art. 200 C.P. „Uciderea ori v ătămarea nou –
născutului săvârșită de către mamă ” – subiectul activ nemijlocit calificat unic este mama,
supiectul pasiv copilul născut aflat în primele 24 de ore după naștere – nu este posibilă
reținerea circumstanței agravante în sarcina mamei care comite uciderea sau vâmarea
copilului său nou -născut.
Starea de neputința, în general, este un element caracteristic ale infracțiunilor de viol,
agresiune sexuală, tâlhărie, deci nu mai poate fi reținut și ca o circumstanță agravantă, fiind
încadrat în conținutu l fiecărui infracțiuni în parte.
Poate fi reținută și pentru ifractori persoane fizice, și persoane juridice.
– 34 –
Pentru aplicarea acestei agravare, este important că judecătorul să constate că starea de
neputință a victimei a preexistat, făptuitorul a cunosc ut această stare și a tocmai a acționat
împotriva ei, profitând din această situație.
Circumstanța agravantă prevăzută de art. 77, lit. e) este o circumstanță reală, care este
aplicabil asupra tuturor participanți majori, dacă au cunoscut -o sau au prevăz ut-o posibilitatea
producerii infracțiunii.
2.6. Art. 77, lit. f.) Săvârșirea intracțiunii în stare de intoxicație voluntară cu alcool sau
cu alte substanțe psihoactive, când a fost provocată în vederea comiterii infracțiunii
„Intoxicația provocată de al cool sau alte substanțe psihoactive determină devieri de la
starea normală a omului , producând diminuarea și chiar anihilarea capacităților sale fizice sau
psihice, astfel încât nu este în măsură să își dea seama ori să fie stăpân pe acțiunile sau
inacțiun ile pe care le comite în această stare.” 42
Săvârșirea inracțiunii în trare de intoxicație, are în vedere împrejurarea potrivit căreia,
executarea faptelor s -a produs în timpul cât făptuitorul se afla în stare de intoxicație voluntară
cu alcool sau alte sub stanțe psihoactive, provocate pentru săvârșirea infracțiunii. Starea de
beție voluntară completă poate constitui, dupa caz, o circumstanță atenuantă sau agravantă .
Textul de lege are în vedere beția determinată de alcool (intoxicație etilică) și așa –
numit a „beție rece”. Acest stare se rezultă din consumarea, prin orice formă, a stupedianțelor
care pot fi: morfină, heroină, cocaină, hașiș, opiu, marijuana, etc. Indiferent de proveniență, în
cazul provocării acestei stare, suntem în fața unei beții preordina te, adică beții premeditate.
Infractorul ca să aibă curaj pentru săvârșirea faptei, ori a invoca starea de beție ca
circumstanță atenuată, produce o stare de intoxicație, constituint la final, o circumstanță
agravantă.
Intoxicația cauzată de „alte substanț e psihoactive", cu efect ebriant sau halucinogen, cum ar fi
stupefiantele (morfină, cocaină, heroină, hașiș, opium etc.) ori alte substanțe volatile (eterul
acetona etc.). Acțiunea acestor substanțe asupra simțurilor și asupra sistemului nervos ale
42 Costel Niculeanu: Tratat de drept penal. Partea generală. Volulum I. Infracțiunea și răspunderea penală în
noul Cod penal. pg. 260
– 35 –
omului determină alterarea funcționării acestora, putându -se ajunge pănă la lipsa totală de
control asupra capacității de coordonare a mișcărilor produse intelectivcognitive.
Intoxicația produsă prin alte substanțe psihoactive, în ultimul deceniu, a cunoscut și la noi în
țară o anumită răspândire datorită traficului organizat de stupefiante. Această realitate a
determinat elaborarea unei strategii, la nivel național, pentru prevenirea și combaterea
traficului și consumului de droguri.43
Formele intoxicației :
În funcție de atitudinea persoanei față de apariția stării de intoxicație sunt starea de intoxicație
involuntară care survine fără voia persoanei, în mod fortuit; sau starea de intoxicație voluntară
în urma consului benevol de alcool sau alte substanțe psihoa ctive.
În funcție de scopul urmărit de către persoana care ajunge în această stare de intoxicație, pot fi
intoxicație preordinată sau intoxicație simplă. Intoxicație preordinară este provocarea
intoxicației cu intenție pentru a comite o infracțiune. „ Beț ia voluntară preordinară (provocată
dinadis) constituie o circumstanță agravantă, caracterizată ca atare de legiuitor, fiindcă are
caracter univoc și relevă periculozitatea deosebită a făptuitorului .”44 Acest stare de
periculozitate deosebită a infractorulu i se datorează pede o parte din săvârșirea faptei tipice
prevăzute de legea penală cu premeditare, dovedită prin provocarea stării de intoxicație în
acest scop, iar pe de altă parte, folosirea această stare pentru obținerea o pedeapsă mai blână,
prevalându -se de intoxicație, decât cea cuvenită în realitate. Intoxicația simplă este situația în
care persoana respectivă ajunge în acest stare fără un scop determinat.
În funcție de intensitate și efextele acestei stare de intoxicație poate fi: infracțiunea compl etă
și intoxicație incompletă. Intoxicația completă este situația în care energia fizică și facultățile
psihice ale persoanei sunt anihilate în totalitate. Intoxicație incompletă este manifestarea
impulsivă fără că această stare să determine deviere de la capacitatea normală de înțelegere.
Efectele juridice ale intoxicației:
Efectele juridice sunt diferite de forme.
Intoxicația involuntară, sau accidentală constituie imputabilitate a faptei, înlăturând
trăsătura esențiale a infracțiunii, fiind involuntar. C ondițiile acestei imputabilitate sunt
43 Tr. Dima, A.G. Păun: Droguri le ilicite. Legea nr. 143/2000, Jurisprudență și comentarii. Editura Universul
Juridic, București, 2010, p. 36
44 George Antoniu: Explicațiile preliminare ale noului Cod Penal. Articolele 53 -187, Vol. II. pg. 144
– 36 –
existența acestei stări de intoxicație în momentul săvârșirii acestei fapte incriminate de legea
penală, și dacă se prelungește în timp, să există la momentul începerii executării activității
infracționale, irelevant d acă acesta dispare pe parcursul derulării, fapta are un caracter
imputabil. O altă condiție este că intoxicație involuntară să fie completă, pentru că acesta
conduce la pierderea stăpânirii totale ale funcțiilor fizice ș psihice, core conduce la săvârșirea
faptei prevăzute de legea penală.
Intoxicația preordinată constituie totdeauna circumstanța agravantă legală, deoarece
este provocat cu intenție pentru a căpăta curaj, în vederea săvârșirii infracțiunii.
Intoxicația voluntară obișnuită totală sau parția lă precum și cea involuntară incompletă este
lăsată la aprecierea intanței de judecată. Poate constitui un simpu element de individualizare a
pedepsei.
Starea de intoxicatie involuntara si completa nu atrage, de regula, raspunderea civila a
faptuitorului, decat daca se retine o culpa în modul sau de comportare . 45
Existența acestei circumstanțe agravante nu este condiționată de caracterul complet sau
caracterul incomplet a stării de intoxicație, este suficient că infractorul a consumat înaintea
săvârșirii infracțiunii, o cantitate de alcool sau alte substanțe psihoactive pentru a crea o
climatul psihic necesar pentru a avea curaj la producerea acteor sau faptelor cu caracter
infracțional.
Reflectând realitățiile sociale din momentul elaborării și adoptării noului Cod penal,
printre cauzele intoxicației, alături de alcool au fost trecute și alte substanțe psihoactive, în
care se includ toate drogurile, cât și medicamentele care sunt susceptibile de a produce un
efect similar.
”În noul Cod penal, intoxicația este reglementată ca o cauză de neimputabilitate, atunci când
sunt îndeplinite condițiile descrise în dispozițiile art. 29, ori ca având valoarea de circumstantă
agravantă, în situația când a fost provocată în vederea comiterii infracțiunii [art. 77 lit, f) C.
pen.] sau de circumstantă atenuantă dacă a fost produsă în alte condiții și a putut conduce la
diminuarea gravității infracțiunii sau a periculozității infractorului [art. 75 alin. (2) Iit. b) C.
pen.].”46
45 Ilie Pascu: Noul Cod penal comentat. Part ea generala. Editia a II -a, revizuita si adaugita, Editura Universul
juridic, Bucuresti 2014, p. 213
46 p. 212.
– 37 –
Această circumstanțe agravantă este o circums tanță personală, iar, prin natura sa și după
împrejurărilor, pot transforma într -o circumstanță personală. Această transformare se întâmplă
în cazul în care participanții au luat cunoștință despre scopul consumării substanțelor care au
ca efect încurajarea la producerea infracțiunii.
2.7. Art. 77, lit. g.) Săvârșirea infracțiunii de către o persoană care a profitat de situația
prilejuită de o calamitate , de starea de asediu sau stare de urgență
Prin situația prilejuită de o calamnitate se înțelege stare a de tulburare socială, pe care o
creează amenințarea ivirii unei calamintăți, unei incediu puternic, unei catastrofă, inundație,
etc. Este un dezastru, care lovește pe întreaga colectivități. Profitarea din această stare
înseamnă faptul că anumite bunuri a u fost lăsate fără pază, sau anumite persoanel au rămas
fără apărare, din cauza calamnit ății atenția generală este îndreptată spre salvare, mijloacele de
alarmare și de comunicare nu funcționează în mod normal și obișnuit. Infractorul, profitând
din aceast ă situație, face să apară starea sa de periculozitate socială, și prin faptele sale lovește
în relațiile sociale, profitând faptului că nu sunt normal ocrotite, datorită de decăderea sa
morală, care condice la sporirea răului creat de o calamitate.
Este po sibil uneori, că organele de ordine și populația intervin pentru prevenirea sau
înlăturarea urmărilor negative și grave ale calamnității,de exemplu în cazurilor unor catastro fă
datorată a unei fenomene naturale, localitățile afectate sunt evacuate. În mod normal, în
această situație bunurile nu mai sunt asigurate eficient, și anumite persoane, profitând din
această situație, se săvârșesc infracțiuni contra proprietății.
În literatură juridică, este stabilit că nu este necesar că infracțiunea comisă profitâ nd din
această calamnitate să fi produs numai în timpul și locul calamnității. Agravarea este aplicabil
tuturor infracțiunilor care se consideră că sunt săvârșite în timpul cât durează efectele
primejdioase și alarmate ale calamnități, și infractorul a pro fitat din această perioadă.
Starea de asediu înseamnă o restrângere provizorie și proporțională a drepturilor și
libertăților , care este determinată de o amenin țare armată din afara graniței sau din interiorul
țării.
– 38 –
Reprezintă situația stării de asediu, care „impune măsuri excepționale de natură politică,
militară, economică. socială și de alte natură aplicabile pe întreg teritoriul țării ori în unele
unități administrativ teritoriale, instituite pentru adaptarea capacității de apărare a țării, la
pericol e grave, actuale sau iminente, care amenință suveranitatea, independența, unitatea ori
integritatea teritorială a statului.”47 Aceste valori care sunt în pericol în urma acestei situație,
sunt prevăzute și stabilite în Constituția României, definind valoril e și baza țării.
„Starea de urgență presupune o restrângere a exercițiului unor drepturi și libertăți
fundamentale și accentuarea duncției de poliție a administrației publice, fără însă a face
transfer de atribuții, ca regulă, de la autoritățile civile la cele militare, fiind determinată de
anumite situații ieșite din comun.”48 Această stare de urgență este justificată dacă există unor
pericol grav actual și iminent privind securitatea națională sau respectarea funcționării
democrației constituționale ; or e xistă iminența producerii a unor calamități care fac necesar
prevenire sau înlăturarea urmărilor, după caz, a unor dezastre.
Starea de asediu sau starea de urgență se instituie pe Președintele României, în termen de 5
zile de la instituirea măsurilor, pre ședintele solicită Parlamentului încuviințarea și adoptarea
măsurilor. În cazul în care Parlamentul nu se află în sesiune, se convocă de drept, cu privire la
situației excepționale, în cel mult 48 de ore. În această perioadă, cât dureazp starea de urgență
sau starea de asediu, poate fi răstrâns exercițiul unor drepturi sau libertăți ale cetățenilor , care
sunt stabilite în Constituție, doar cu acordul ministrului justiției. „Decretul de instituire a
stării de așediu sau stăriide urgență se aduce neîntârziat la cunoșt ință populației prin mijloace
de comunicare în masă, împreună cu măsurile urgente de aplicare, care intră în vigoare.
Decretul se difuzează pe posturile de radio și de televiziune, în cel mult două ore de la
instituirea stării de asediu sau de ur gență.”49 În concluzie, dacă din partea autorităților sunt
îndeplinite difuzarea și au adus la cunoștința persoanelor care se află pe teritoriul țării în
momentul începerii stării menționate mai sus, se prezumă, că infractori care au comis
asemenea fapte, profitând de situația apărută, au avut cunoștința existenței stării de calamitate,
de asediu sau de urgență.
Agravarea operează doar în cazurile în care infractorul și -a dat seama că acționează în
stare de calamitate, de asediu sau de urgență, a cunoscut -o și a prevăzut -o, folosind pe aceată
situație specială pentru a comite infracțiunea respectivă.
47 G. Antoniu, C. Bulai, Dicționar, pg. 864
48 George Antoniu: Explicațiile preliminare ale noului Cod Penal. Articolele 53 -187, Vol. II. pg. 14
49 Mihai Udroiu: Drept penal. Partea generală. Ediția 3. pg. 329
– 39 –
Această circumstanță are un caracter reaș, și este aplicabil tuturor participanților care au
profitat, au cunoscut sau au prevăzut împrejurarea că infractorul săvârlește o asemenea
infracțiune, profitând din situația creată de o stare de asediu, de urgență sau de o calamitate.
2.8. Art. 77, lit. h) săvârșirea infracțiunii pentru motive legate de rasă, naționalitate,
etnie, limbă, religie, gen, orientare sexua lă, opinie ori apartenență politică, avere, origine
socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA ori
pentru alte împrejurări de același fel, considerate de făptuitor drept cauze ale
inferiorității unei persoane în raport cu celelalte.
Acestă circumstanță de agravare se aplică ori de câte ori făptuitorul a comis o faptă
incriminată de legea penală cu un mobil discriminatoriu. Are, în principiu, un caracter
personal, dar poate converti și în circumstanță reală, în cazul în care participanți au luat
cunoștință de existența mobilului cu care autorul faptei a acționat dar totuși, au continuat
cooperarea cu el.
Prin implementarea acestei agravare în legea penală română, statul nostru a făcut un pas
înainte, pentru îndeplinirea obligațiilor sale în conformitate cu Convenția Internațională
privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială. Această convenție era adoptată de
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la New York la 21 decembrie 1965.
România a adopt at Decretul nr. 345/1970.i Convenția europene pentru apărarea drepturilor
omuluiși a libertăților fundamentale ale cetățenilor, în art. 14 reglementează interzicerea
discriminării, această convenție este adoptată și aplicată de România.
Pentru evitarea sit uațiilor discriminatorii, a fost adoptată O. G, 137/2000 care prevede în art. 2
următoarele precizări:
„(1)Potrivit prezentei ordonante, prin discriminare se intelege orice deosebire,
excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, et nie, limba, religie,
categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica
necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt
criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, inlatur area recunoasterii, folosintei sau
exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a
– 40 –
drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice
alte domenii ale vietii publ ice. ”50
În conformitate cu art. 2, alin. (3), „s unt discriminatorii, potrivit prezentei ordonante,
prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeaza anumite persoane, pe
baza criteriilor prevazute la alin. (1), fata de alte persoane , in afara cazului in care aceste
prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de
atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare. ”51
În înțelesul art. 2, alin. (4) se consideră discriminatoriu „ Orice comport ament activ ori pasiv
care, prin efectele pe care le genereaza, favorizeaza sau defavorizeaza nejustificat ori supune
unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de
alte persoane, grupuri de persoane sau comuni tati atrage raspunderea contraventionala
conform prezentei ordonante, daca nu intra sub incidenta legii penale. ”52
Această ordonanță reglementează în art. 10 prevenirea faptelor discriminatorii prin măsuri
speciale pentru protejarea persoanelor defavorizat e, și care nu se bucură de egalitatea
șanselor. O astfel de măsură pentru evitarea situațiilor neplăcute, este medierea, prin
soluțiunea pe calea amiabilă a conflictelor care izvoresc din săvârșirea actelor sau faptelor
discriminatorii.
În doctrina penală română, legiuitorul incriminează faptele discriminatorii care se
aduce atingere unor valori supreme, demnitatea omului, libera dezvoltare a personalității
umane, drepturle și liberățile cetățeniilor .
Interzicerea discriminării este implementat în conținu tul infracțiunilor tipice, ca elemet
consitutiv, de exemplu în cazul abuzului în serviciu prevăzut în art. 297 alin. (2). Această
alineat se referă la abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi face parte din conținutului
infracțiunii abuzului în ser viciu, iar are o formă specială de abuz. „ … în exercitarea
atribuțiilor de serviciu îngrădește exercitatea atribuțiilor de serviciu, îngrădește exercitarea
unui drept al unei persoane ori creează pentru acesta o situație de inferioritate pe temei de
rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică,
avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA”. Această abuz
inră în sfera de incidenț a discriminației, dacă cel care săvârșeș te faptele pe motive enumerate
în articolul 297, alin. (2) C.P. a avut cunoștință despre această situație. De exemplu,
50 O. G. 137/2000, art. 2 alin. (1)
51 O. G. 137/2000, art. 2 alin. (3)
52 O. G. 137/2000, art. 2 alin (4)
– 41 –
concedierea unei femeie care este gravidă constituie o discriminare doar în cazul în care
angajatorul a avut cunoștință despre acesa, dov edit prin acte medicale.
Discriminarea are mai multe forme .
Discriminarea directă: Conform Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării
(CNCD), are loc atunci când o persoană este tratata într -un mod mai puțin favorabil decât o
altă persoana care a fost, este sau ar putea fi într -o situație comparabilă .
Discriminarea indirectă: CNCD stabilește că se întâmplă atunci când o prevedere, un criteriu,
o practică aparent neutră dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevazute de
legislatia i n vigoare, cu exceptia cazurilor in care această atingere are un scop jutsificat.
Discriminarea multiplă : survine atunci când o persoana sau un grup de persoane sunt tratate
diferențiat, într -o situație egală, pe baza a două sau a mai multor criterii de di scriminare,
cumulativ.53
Circumstanța examinată are caracter personal, deci nu se resfânge asupra
participanțiilor , fiind aplicabil pentru fiecare în parte, și considerat că fapta respectivă este
săvârșită separat.
53 http://www.antidiscriminare.ro/forme -ale-discriminarii
– 42 –
Capitolul 3. Efectele circumsta nțelor agravante
3.1. Concursul între circumstanțele agravante, circumstanțele atenuate și tentativa.
Cu trecerea timpului, aplicarea concretă și ordinea circumstanțelor care influențează
cuantumui pedepsei, a suferit o serii de modificări.
„Noul Cod pre vede că se ține seamă mai întîi de toate circumstanțele faptei, începând cu cele
agravante și sfîrșind cu cele atenuate, și du pă aceea se va lua în considerare cauza specială de
agravare de recidivă; în felul acesta se stabilește mai întâi pedeapsa cuveni tă pentru fapta
săvârșită și apoi se agravează acea pedeapsă pentru starea de recidivă. ” 54
Vechiul Cod penal din 1969 a rămas fidel la această tradiție, în art. 80 alin. (1) a stabilit că în
cazul existenței concursului între cauzele de agravare și aten uare, pedeapsa se stablilește
ținându -se seama de circumstanțele agravante, de circumstanțe atenuate și de starea de
recidiva. Această ordine era justificată după raționamentul vechi, că instanța trebuie să
agraveze pedeapsa, apoi să analizeze împrejurăril e care atenuează , pentru producerea unei
efect și urmă la stabilirea unei pedepse inadecvate gradului de pericol social al periculozității
reale a infractorului.
Toate cauze de atenuare și agravare, sunt elemente de fapt sau de personale, psihice sau
materiale, care micșorează sau agravează pedeapsa ca urma infuenței pe care o exercită asupra
gradului de pericol cauzat, dar nu influențeză existența faptei concrete comise de infractor.
Codul penal actual stabilește că în cazul aceleiași infracțiuni sunt in cidente două sau
mai multe situații care au ca efect reducerea pedepsei, se reduc prin aplicarea succesivă a
dispoziilor tentativei, circumstanței atenuate, și alte cazuri speciale de reducere a pedepsei,
respectând această ordine.
Art. 33 alin. (2) din C od penal stabilește următoarele: „Tentativa se sancționează cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când
pentru infracțiunea consumată legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, iar instanța s -ar
orienta spre aceasta, tentativa se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.”55
54 Gheorghe Dărîngă, Siegfried Kah ane, Dimitru Lucinescu, Aurel Nemeș, Mihai Popovici, Perte Sîrbulescu,
Vasile Stoican: Noul cod penal și Codul penal anterior. Prezentare comparativă. Editura Pilitică – 1968, pg. 60 -61
55 Cod penal, art. 33 alin. (2)
– 43 –
Reducerea pedepsei în cazul existenței tentativei, se aplică doar dacă legea stabilește în mod
expres această posibilitate.
În cazul în care sunt incidente d ouă sau mai multe dispoziții care au ca efect sporirea pedepsei
prin agravarea răspunderii penale, ordinea aplicării dispozițiilor este aplicarea circumstanței
agravante, infracțiunea continuată, concursul sau recidiva.
Infracțiunea continuată este o form ă a unității legale de infracțiune, fiind caracteriată prin
săvârșirea actelor, faptelor de către aceeași persoană, la intervale de timp diferite, împotriva
aceluiași subiect pasiv prin realizarea aceleiași hotărâri infracționale. Este o cauză reală, și
aplicarea agravării este facultativă. În cazul aplicării, maximul special poate fi majorat cu 3
ani în cazul închisorii , sau cu o treime în cazul amenzii.56
Prin concurs de infracțiuni, doctrina penlă se înțelege forma pluralității de infracțiuni care
constă în săvârșirea a două sau mai multe infracțiuni de către aceeași subiect activ, înaintea
condamnării defenitivă pentru vreuna dintre ele. Aplicarea pedepsei în cazul concursului are
un regim specific, instanța se stabilește pedepsele concrete pentru fiecare infracțiune,
apreciindu -se ansamblul activității infracționale a făptuitorului. Se aplică pedeapsa cea mai
grea, la care se adaugă o treimea din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Recidiva, ca formă a pluralității infracțiunii, constă în săvârșirea di n nou a unei infracțiuni, de
către aceeeași subiect activ, care a fost condamnat definitiv, anterior pentru săvârșirea unei
fapte incriminate de legea penală. Această cauză de agravare a pedepsei are un caracter
obligatorie,și pentru stabilirea pedepsei re cidivei postcondamnatorie se aplică sistemul
cumului aritmetic. În cazul existenței recidivei postexecutorie, stabilirea pedepsei se va face
prin aplicarea unei pedepse cuprinse între limitele de pedeapsă concretizată de legiuitor pentru
fapta respectivă m ajorată cu jumătate.
Tentativa este o cauză specială de reducere, infracțiunea continuată, concursul și recidiva sunt
cauze speciale de reducere sunt cauze speciale de agravare,
În cazul în aceleiași infracțiuni cunt incidente una sau mai multe cauze de r educere a pedepsei
și una sau mai multe cauze de majorarea pedepsei, limitele speciale ale faptei prevăzută de
legea penală se reduc prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la tentantiva,
circumstanțe atenuate și cazuri speciale de reducere a p edepsei și apoi se aplică majorarea
56 Constantin Mitrache: Drept penal român . partea generală, Ediția a II -a revăzută și adăugată. Editura Universul
Juridic, București, 2016, pg. 316
– 44 –
acestei limite prin aplicarea regurilor cu privire la circumstanțe agravante, infracțiunea
continuată, concurs sau recidivă postcondamnatorie.
Potrivit Codului penal actual, în cazul concursului între una sau mai multe cauze de atenuare
și una sau mai multe cauze de agravare a pedepsei, instanța, mai întâi, va reduce limitele prin
efectul cauzelor de atenuare, și ulteriorm limitele de pedeapsă reducă se majorează, potrivit
ordinii stabilit în art. 79, alin. (2).
Această dispoziții se aplică și în cazul aplicării pedepsei amenzii pentru persoană juridică, în
această situație, amenda poate fi sporită până la maximul general stabilit prin legea penală.
Aplicarea legii mai favorabile funcționează și în privința circumstanțel or agravante.
„Când instanța apreciază că în cauză trebuie reținute circumstanțe agravante, va realiza o
analiză globală a vechiului Cod penal și NCP, pentru determinarea legii mai favorațile, atât
prin raportare la conținutului infracțiunii, existența uno r impedimente la punere în mișcare sau
exercitarea acțiunii penale sau a unor cauze de nepedepsire, pedeapsa ( natura și limitele
acesteia) , cât și raportare la conținutul și efectele circumstanțelor agravante; în acest context,
se remarcă în principiu, N CP este mai favorabil sub aspectul prevederii unor limite de
pedeapsă mai reduse și al prevederii unor efecte mai restrânse ale agravării, însă vechiul Cod
penal cuprinde o listă mai restrânsă a împrejurărilor care pot constitui circumstanțe
agravante.”57
57 Mihai Udroiu: Drept penal. Partea generală. Noul Cod penal. pg 245
– 45 –
3.2. Aplicarea pedepselor și calcularea pedepselor
Calcul pedepselor s -a schimbat împreună cu modificările făcute asupra Codului penal
român, astfel, o prezentare din anul 1968 s -a stabilit următoarele: „Noul cod penal prevede că,
în cazul consta tării circumstanțelor agravante, se pot aplica o pedeapsă pînă la maximul
special ( deci aplicarea maximumului sau depășirea acestuia nu este obligatorie , așa cum este
este coborîrea obligatorie sub minimul special în cazul constatării circumstanțelor aten uate),
iar dacă maximul nu este îndestulător se poate adăuga un spor până la 3 ani, care nu poate fi
depăși o treime din acest maxim. În cazul amenzii se poate aplica pedeapsa amenzii până la
maximul general, ori închisoarea de la 15 zile la 3 luni.”58
Circumstanțe agravante , deosebint de efectul circumstanțelor atenuate, care are ca efect
coborârea obligatorie a pedepsei, nu produc în mod necesar un efect simetric. Agravarea este
facultativă.
Codul penal actual în art. 78 stabilește ezact modul calcului ped epsei în urma aplicării
sporului datorită existenței a unei circumstanță care agravează situația infractorului.
„În cazul în care există circumstanțe agravante, persoanei fizice i se pot aplica o pedeapsa
până la maximul special. Dacă minimul special este neândestulător, în cazul închisorii se
poate adăuga un spor de până la 5 ani, care nu poate depăși o treime dina cest maxim, iar în
cazul în amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special.”59
Dacă instanța reține uneia sau mai mul tor circumstanțe agravante, pentru persoană fizică
poate aplica o pereapsă cu închisoare până la maximul special, iar dacă este neîndestulător, se
poate adăuga un spor de până la 2 ani de închisoare, fără a depăși o treime din acest maxim.
În cazul amenzi i instanța se poate aplica pedeapsa până la maximul special în cazul în care
este neîndestulător, se poate aplica un sopr, dar cel mult o treime din acest max special al
zilelor – amendă. Acest spor nu se va modifica cuantumul unei zile amendă, care va răm âne,
conform art. 61 alin. (2) C. P. între 10 lei și 500 lei.
În cazul încare legea prevede pentru același faptă pedeapsa închisorii alternativ cu
amenda, instanța, prima dată, stabilească pentru infracțiunea săvârșită, care dintre pedepsele
va fi aplicat e, apoi, dacă este cazul, urmează aplicarea circumstanței agravante. Nu poate
58 Gheorghe Dărîngă, Siegfried Kahane, Dimitru Lucinescu, Aurel Nemeș, Mihai Popo vici, Perte Sîrbulescu,
Vasile Stoican: Noul cod penal și Codul penal anterior. Prezentare comparativă. Editura Pilitică – 1968, pg. 60
59 Cod penal, art. 78
– 46 –
majora, în nici un caz, majorarea minimului special al pedepsei, sau înlocuirea pedepsei
amenzii prevăzute de lege, cu pedeapsa închisorii. 60
Această circumstanță nu produce efec t în cazul pedepsei detențiunii pe viață , care, conform
Codul penal actual, este definit ca o pedeapsă care constă în privarea de libertate pe durată
nedeterminată, care trebuie executată de către infractorul respectiv. La această pedeapsă
nestabilită nu p oate adăuga un spor, pentru că nu poate fi stabilit, în concret nici o treimea
acestea, nici minimul sau maximul special.
Nu produce efecte nici asupra pedepselor complementare, care constă în interzicerea
exercitării unor drepturi, pe perioadă de la unu la cinci ani – dar această perioadă de timp,
respectiv durata maximă de cinci ani nu poate fi majorat.
Majorarea limitei speciale stabilite de legiuitor ale pedepsei se face o singură dată. Indiferent
numărul circumstanțelor reținute în sarcina infratorulu i cu privire la o infracțiune concretă,
sporul este aplicabil doar o singură dată.
“Legea nr.254/ 201361 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de liberate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal stabilește scopul pedepselo r privative
de libertate în art.3, și anume: (1) Scopul executării pedepselor și a măsurilor educative
privative de libertate este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. (2) Prin executarea
pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se u rmărește formarea unei atitudini
față de ordinea de drept, față de regurile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea
reintegrării în societate a deținuților sau persoanelor internate.” 62
Legea menționată arată scopul aplicării pedepselor în u rma induividualizării
pedepselor de către judecători. Pentru s tabilirea pedepsei concret aplicabil se ține cont și art.
75, care ajută formarea atitudinii infractorului față de ordinea de drept și respectarea regurilor
de conviețuire socială, și dacă este facultativă, uneori este și necesară.
60 Mihai Udroiu: Drept penal. Partea generală. pg. 241
61 Legea nr.254/ 2013
62 Ilie Pascu, Vasile Dobr inoiu, Maxim Dobrinoiu – Noul Cod penal comentat. Partea generala. Editia a 3 -a,
op.cit, pag. 372.
– 47 –
Capitolul 4. Deosebiri între Codul Penal actual
și Vechul Cop Penal din 1969
Prima și cea mai importantă deosebire între Codul Penal actual și Vechiul Cod Penal
din 1969 este clasifcarea circumstanțelor agravante. Î n codul penal actual nu mai este preluat
circumstanța agravantă judiciară, doar legală. Potrivit art. 75 alin. (2) Cod penal din 1969,
„Instanța poate reține ca circumstanțe agravante și alte împrejurări care imprimă faptei un
caracter grav .”63 Acest alinea t era considerat ca o clauză de analogie în defavoarea
inculpatului, care nu reglementează clar situațiile care poate atrage sporirea pedepsei, în mod
obiectiv.
Principiul legalității este una dintre cea mai vechi principiu în legislația română, care a
fost stabilit prin Constituția vechi din 1866, pentru apărarea drepturilor cetățeniilor și
prevenirea abuzurilor de drept. „Principiul legalității a fost apoi exprimat mult mai clar în
Constituția din 1866 (art. 16 și art. 23) și Constituția din 1923 care în art. 14 prevede: „Nicio
pedeapsă nu poate fi înființată, nici aplicată, decât în sensul legii”64 Cu trecerea timpului a
păstrat importanța sa în dreptul penal.
Unul dintre cerințele a principiului legalității incriminării impune atât în etapa de elaborare a
actelor normative cât și constituirea izvorului ale dreptului penal în aplicarea procesului. „A
doua cerință specifică principiului legalității incriminării în etapa elaborării legii penale se
referă la claritatea textului de incriminare sau previzibilit atea acestuia astfel încât orice
persoană să -și poată da seama dacă acțiunea sau inacțiunea interzisă sau ordonată intră sub
incidența sa (nullum crimen sine legea certa).”65 Nefiind concret determinat în legea penală
situațiile, stările care constituie o c ircumstanță agravantă juduciară, nu mai este prrevăzut în
Codul penal actual, pentru a prevenii agravarea situației a inculpatului în mod nejustificat.
Codul Penal actual nu a mai reluat două din circumstanțele prevăzute din Codul Penal
din 1969, este vorb a despre săvârșirea infracțiunii prin violențe asupta membrilor familiei (art.
75 alin. (1) lit. b.) ) și săvârșirea infracțiunii din motive josnice (art. 75 alin. (1) lit. c.) ).
63 Vechiul Cod Penal din 1969
64 I. Moraru, G. Iancu, Constituțiile române. Texte. Note. Prezentare comparativă, R.A., Monitorul Oficial,
București, 1995, pp. 33, 35.
65 Ilie Pascu, Traian Dima, Costică Păun, Mirela Gorunescu, Vasile Dobrinou, Mihai Adrian Hotca, Ioan Chiș,
Maxim Dobrinoiu – Noul Cod Penal comentat partea ge nerală, Vol. I, Universul Juridic, București, 2012, pg. 14
– 48 –
Nu este o omisiune din partea legiuitorului, ci nu se mai justifică, pentru că prima dintre
circumstanțele este reglementată în legislația actuală în partea specială a Codului în art. 199-
Violența în familie , instituind o agravare specială .
Codul penal actual prevede în art. 199 elementul ca o infracțiune sinestătătoare
circums tanța prevăzută în c odul penal anterior în art. 75 lit. b) săvârșirea infracțiunii prin acte
de cruzime, prin violențe asupra membrilor familiei ori prin metode sau mijloace care prezintă
pericol public .
Codul penal anterior incrimina faptele de violență î n familie într -o formă mai restrânsă față de
Noul Cod penal.
Noul Cod penal extinde sfera faptelor pr in lărgirea sferei a noțiunii de „membru de familie”, a
sferei de cuprindere a infracțiunii de violență în familie și extinderea incidenței
disponibilități i.
Infracțiunile săvârșite asupra unui membru de familie se bazează pe relațiile sociale
referitoare la normala conviețiuire în cadrul familiei. Subiectul activ, al infracțiunii poate fi
numai o persoană care, în raport cu victima , are calitate de membru de familie.
Potrivit art. 177 C.P. membru de familie se înțelege: ascendenții și descendenții, fați și
suror ile, copii acestora, persoanele adoptați, și descendenții acestpra, soțul, precum și alte
persoanele care au stabilit relații asemănătoare acestora dintre soți sau dintre copii și părinți în
cazu conviețuirii. Subiectul pasiv este persoana care suferă consecințele actului.
Art. 199 absorbă infracțiunile prevăzute în art. 188 Omor, art.189 Omor calificat, art. 193
Lovire sau alte violențe, art. 194 Vă tâmare corporală , art. 195 Lovirile sau vătâmările
cauzătoare moarte, și art. 196 Vătâmarea corporală din culpă . În cazul articolului 193 și 196
acțiunea penală poate fi pusă în mișcare din oficiu.
”Elementul material se realizează prin acțiune (comisiu ni sau omisiuni) la fel ca în situația
infracțiunilor de omor, omor calificat, lovisi sau alte violențe, vătâmare corporală, lovituri sau
vătâmări cauzătoare de moarte, vătâmare corporală din culpă”66
Articolul 75. alin. (1) lit. d) săvârșirea infracțiuni i din motive josnice nu a fost preluat
din codul penal anterior, fiind impecis și incompatibilă cu cerința de previzibilitate a legii
penale. Pot fi motive josnice cupiditatea, răzbunarea, invidia, gelozia, răutatea, și este strâns
legată de persoana infr actorului precum și mediul său social. Majoritatea infacțiunilor,
66 Ioana vasiu Drept penal . Partea Specială conform Noului Cod Penal Articolele 188 -256. Cluj -Napoca 2014
– 49 –
comiterea faptei este determinată de motive imorale, dar în acest caz nu era delimitat sfera
acțiunilor care pot atrage agravarea pedepsei. În schimb, a fost precizat și înlocuit în art. 77,
lit. e) săvârșirea infracțiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate,
datorată vârstei, stării de sănătate, infirmității sau altor cauze.67
În literatură juridică, fapta săvârșită cu „motive josnice” a fost caracterizat ca fii nd
impulsuri interne, care vădesc o mentalitate extrem înapoiată, profund opuse moralei, care
poate conduce la existențaunei infracțiuni. Legea nu definește sau exemplifică faptele sau
actele care intră în sfera acestei circumstanță, identificarea acestora fiind lăsată la aprecierea
judecătorului. În practică juridică au decis că infracțiunile săvârșite din răzbunare intră în
cuprinsul acestei circumstanțe agravante, fiind datorat de mentalitatea înapoiatp a
infractorului și evidențiază periculozitatea spor ită. În concluzie, sentimentul răzbunării apare
ca o reflectare a conștiinței înapoiate, la această se adaugă ca un plus de răutate, de ambiție în
producerea rezultatului urmărit.
Principiul legalității incriminării și pedepsei presupune că nici o faptă nu poate fi pedepsită
dacă nu este incriminată și nu este stabilită într -o lege penală. Nu orice acțiune aduce atingere
a valorilor sociale ocrotite în acest ramură de drept, ci doar faptele, acțiunile determinate, și
redactate cu suficientă claritate. Acest e concluzii sunt determinate din prcatica juridică, în
cazuri în care instanța a apreciat că anumite fapte au intrat su incidența acestei circumstanțe
agravante. Analogia în defavoarea inculpatului în dreptul penal este interzisă, extinderea
aplicării unei norme penale cu privire la acțiunile nereglementate, cum este și sintagma
”motive josnice”, aduce o atingere a securității juridice a cetățenilor, și constituie o aplicare
arbitrară a normelor penal.
O altă modificare, față de codul penal anterior este că s-a extins sfera de aplicare de
circumstanțelor agravante privind comiterea infracțiunii în stare de intoxicație preordinată,
fiind adăugată pe lângă alcool și alte substanțe psihoactive, a căror consumare repreprezintă o
încălcare a interdicții medical e sau legale. „Introducerea acestei circumstanțe este determinată
de constatările practicii judiciare din ultimii ani conform cărora numeroase infracțiuni contra
persoanei și contra patrimoniului, dar nu numai, se comit pe fondul consumului de droguri sau
de alte substanțe interzise ori cu regim special.” 68
67 George Antoniu, Tudorel Toader – Explicațiile Noului Cod Penal Vol. III, 2015, Bucureșt
68Tudor Amza, Bogdan Giurcă: Drept penal. Partea generală conform Noului Cod Penal. pg. 359
– 50 –
O altă noutate, a fost introdusă o circumstanță agravantă, , lit. e) prevede: „ Săvârșirea
infracțiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanelor vătâmate, datorită vârstei,
stării de s ănătate, infirmații sau altor cauze ”, această agravare nu a fost prevăzută în Codul penal
din 1969.
Cu privire la efectele circumstanțelor agravante, deosebirea constă în sporul care poate
adăuga în cazul închisorii, până la doi ani, și nu până la cinci an i cum a fost stabilit în Codul
penal anterior.
Concursul între cauzele de atenuare și cauzele de agravare sunt mai clar stabilit și
reglementat, în cazul aceleiași infracțiuni dacă sunt incidente două sau mai multe cauze care au
ca efect agravarea pedepse i, va aplica ordinea dispozițiilor privitoare la circumstanțe agravante,
infracțiunea continuată, concurs sau recidiva.
– 51 –
Concluzii
În concluzie, la o analiză de suprafață, prin circumstanțele agravante , în sensul legii
penale române, conf orm Codului penal actual , se înțelege „acele stări, situații, împrejurări,
calități, alte date ale realității, exterioare conținutului infracțiunii, anterioare sau concomitente
sau subsecvente săvârșirii infracțiunii ce au legătură cu fapta infracțională o ri cu infractorul și
care reflectă o gravitate mai ridicată a faptei ori o periculozitate mai mare a infractorului.”69
Circumstanțele agravante și efectele lor sunt reglementate în dispozițiile art. 77 și art. 78 Cod
penal și sunt enumerate limitativ, cazur i și situații în care se aplică agravarea pedepsei penale.
Dreptul penal are ca obiect totalitatea relațiilor de represiune penală , care i -au naștere
în urma comiterii infracțiunii între individ și stat. Statul are obligația și dreptul de a trage la
răspundere penală pe cel care a comis o infracțiune, care încalcă o lege penală constiuind o
faptă tipică prevăzute de lege. Infractorul condamnat definiti v suportă pedeapsa, chiar și dacă
nu este acord cu el. Fiecare pedeapsă este stabilită în funcție de grav itatea faptei și
periculozitatea infractorului, în urma individualizării circumstanțelor apărute în cazul fiecărui
infracțiune în parte. Încadrarea corectă a faptei și individualizarea pedepsei, după opinia mea,
este baza tragerii la răspundere a infractor ilor, pentru a preveni săvârșirea unei noi infracțiune.
Circumstanțe agravante, deosebin d de efectul circumstanțelor atenuate, care are ca efect
coborârea obligatorie a pedepsei, nu produc în mod necesar un efect simetric , pentru că
aplicarea agravării pe depsei este facultat ivă.
Individualizarea pedepselor este definită de o operațiune de adaptare a pedepsei în raport
cu fiecare fapte care constituie o infracțiune, și în raport cu fiecare infractor . Dispozițiile
privind individualizarea pedepselor se aplică și în cazul măsurilor de sig uranță, în cazul
răspunderii persoanei fizice și juridice .
Potrivit Codului penal, orice faptă prevăzută de legea penală săvârșită în condițiile
vreunui dintre circumstanțele agravante, produce efe ctul majorării pedepsei stabilite în art. 7 8
C.P.
69 Constantin Mitrache, Cristian Mitrache: Drept penal român. Partea generală. Ediția a II -a, revăzută și
adăugată. pg. 581
– 52 –
Bibliografie
I. Opere științifice:
1. Alexandra Cristina Jipa: Individualizarea legală și judiciară a pedepselor , București
2010
2. Alexandru Boroi: Curs universitar. Dreptul penal. Partea generală. E diția 2. Editura
C.H. Beck, București, 2008
3. Alexandru Boroi: Drept penal. Partea generală Conform Noului Cod penal. Ediția 2.
Editura C.H.Beck, București 2014
4. Basarab M atei: Drept penal. Partea generală, vol. 1 și vol. II, ediția a II -a, Lumina –
Lex, București, 1999
5. Constantin Mitrache: Drept penal român. Ediția a IV -a, 2012
6. Constantin Mitrache, Cristian Mitrac he: Drept penal român. partea generală, Ediția a
II-a revăzută și adăugată . Editura Universul Juridic, București, 2016
7. Florin Streteanu, Daniel Nițu: Drept Penal. Partea Generală II. – conform Codului
penal în vigoare , Cluj – Napoca, 2014
8. George Antoniu, Co stică Bulai, Constantin Duvac, Ioan Griga, Gheorghe Ivan,
Constantin Mitrache, Ioan Molnar, Ilie Pascu, Viorel Pașca, Ovidiu Popescu:
Explicațiile preliminare ale noului Cod Penal. Articolele 1 -52, Vol. I . Univers Juridic,
București. 2010
9. George Antoniu, C ostică Bulai, Constantin Duvac, Ioan Griga, Gheorghe Ivan,
Constantin Mitrache, Ioan Molnar, Ilie Pascu, Viorel Pașca, Ovidiu Popescu:
Explicațiile preliminare ale noului Cod Penal. Articolele 53 -187, Vol. II . Univers
Juridic, București. 2010
10. George Antoni u, Costică Bulai: Dictionar de drept penal si procedura penala.
Editura Hamangiu, București, 2011
11. George Antoniu, Tudorel Toader – Explicațiile Noului Cod Penal Vol. III , București,
2014 Ioana Vasiu – Drept penal . Partea Specială conform Noului Cod Penal
Articolele 188 -256. Cluj -Napoca 2014
12. George Antoniu, Tudorel Teoader, Alexandru Boroi, Versavia Brutaru, Bogdan
Nicolae Bulai, Ștefan Daneș, Constantin Duvac, Mioara – Ketty Guiu, Ion Ifrim,
– 53 –
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Ioan Molnar, Ion Ristea, Constantin Sima,
Vasile Teodorescu, Ioana Vasiu, Adina Vlășceanu : Explicațiile Noului Cod penal. Vol.
I. Articolele 1-52 Universul Juridic, București, 2015.
13. George Antoniu, Tudorel Teoader, Alexandru Boroi, Versavia Brutaru, Bogdan
Nicolae Bulai, Ștefan Da neș, Constantin Duvac, Mioara – Ketty Guiu, Ion Ifrim,
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Ioan Molnar, Ion Ristea, Constantin Sima,
Vasile Teodorescu, Ioana Vasiu, Adina Vlășceanu: Explicațiile Noului Cod penal. Vol.
II. Articolele 53 -187. Universul Jur idic, București, 2015.
14. Gheorghe Dărîngă, Siegfried Kahane, Dimitru Lucinescu, Aurel Nemeș, Mihai
Popovici, Perte Sîrbulescu, Vasile Stoican : Noul cod penal și Codul penal anterior.
Prezentare comparativă. Editura Politică . Bucurețti, 1968
15. Gheorghe Ivan: Drept penal Partea generală . Edit. C.H. Beck, București, 2008.
16. Giurgiu Narcis : Drept penal general. Doctrină, legislație, jurisprudență . Iași, 2000
17. Ilie Pascu, Vasile Dobrinoiu, Traian Dima, Mihai Adrian Hotca, Costica Paun, Ioan
Chiș, Mirela Gorgonescu, M axim Dobrinoiu: NOUL COD PENAL COMENTAT.
Partea generală, Ediția a II -a, Editura Universul Juridic, București, 2014
18. Mihaela Alexandru: Participația penală. Studiu de doctrină și jurisprudență . Editura
Hamangiu, 2008
19. Mihai Udroiu: Drept penal. Partea genera lă. Noul Cod Penal.Editura C.H. Beck.
București, 2014
20. Mihai Udroiu: Drept penal. Partea generală. Ediția 3 . C.H. Beck. București, 2016
21. Mircea Ioan Rusu: Drept penal. Partea generală conform noului Cod penal. Editura
Hamangiu, București, 2014.
22. Radu Chiriță : Convenția europeană a drepturilor omului. Comentarii și explicații.
Ediția 2 . Editura C.H. Beck. București 2008
23. Traian Dima: Drept penal. Partea general ă. Ediția a 3 -a revăzută și adăugată. Editura
Hamangiu, București, 2014
24. Tudor Amza, Bogdan Giurcă: Drept penal. Partea generală conform Noului Cod
Penal . Editura Universitară Carol Davila. București, 2014
– 54 –
II. Legislație:
1. Cod penal
2. Legea nr. 254/ 2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare in cur sul procesului pena
3. Legea nr. 272/2014 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicata
2014
4. Legea nr. 301 /2004 privind Codul penal
5. OG 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare,
6. Vechiul Cod Penal din 1 969
III. Resurse online:
1. https://legeaz.net
2. https://avocatnet.ro
3. http://www.antidiscriminare.ro/forme -ale-discriminarii
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Lect. Univ. Dr. CAMELIA REGHINI [630781] (ID: 630781)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.