Lect. univ. dr. Ana Alina Ionescu Dumitr ache ABSOLVENT, Iosub N. Petri că Galați, 2019 2 CUPRINS Cap. I. Noțiuni generale privind procesul penal,… [617528]
1
UNIVERSITATEA „DANUBIUS” DIN GALAȚI
FACULTATEA DE DREPT
LUCRARE DE LICENȚĂ
DISCIPLINA: DREPT PENAL
ÎNCEPEREA URMĂRIRII PENALE
ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:
Lect. univ. dr. Ana Alina Ionescu Dumitr ache
ABSOLVENT: [anonimizat], 2019
2
CUPRINS
Cap. I. Noțiuni generale privind procesul penal, urmărirea penală și începerea
urmăririi penale
1) Procesul penal – instrument de realizare a justiției penale…………………… …………..4
2) Urmărirea penală – fază a procesului penal…………………… ……………..……….. …………..6
• Istoricul reglementării juridice a urmăririi penale…………………………………. ………..8
• Obiectul și scopul urmăririi penale………………………… ……………… …………….. ……..11
• Trăsăturile și limitele urmăririi penale……………………………………………….. ………..13
3) Începerea urmă ririi penale – importanța………………………………………………. ……………..16
Cap. II. Organele care iau parte la efectuarea urmăririi penale
1) Competența organelor de cercetare ale poliției judiciare …………………………… …………19
2) Competența organelor de cercetare speciale……………….. …………………… ………….21
3) Competența procurorului în efectuare a urmăririi penale……………………………… ………22
4) Acte le încheiate de organele de constatare…………………………………………… …………..25
5) Supravegherea exercitată de procuror în activitatea de urmărire penală……….. ……….26
• Procurorul competent și modalități de exercitare a supravegherii………….. ………..28
Cap. III. Condițiile începerii urmăririi penale
1) Condiția existenței unei sesizări legale despre săvârșirea unei infracțiuni……. ………..31
• Modur i generale de sesizar e. Plângerea, d enunțul ș i sesizarea din oficiu….. …….. …32
• Moduri speciale de sesizare. Plângerea pre alabila ș i alte moduri spec iale de
sesizare…………………………………………………………………………. ………………………… 34
Cap. IV. Actele premergătoare efectuat e de organele de urmărire penală
1) Conceptul de acte premergătoare și natura lor juridică………………………………. ……… .37
2) Conținutul și scopul e fectuării actelor premergătoare…………. …………………………….. .38
3) Limitele actelo r premergătoare și organele care le pot efectua ……………………………. .40
3
Cap. V. Procedura începerii urmăririi penale
1) Începerea urmăririi penale în cazul în care sunt întrunite condițiile prevăzute de lege
………………………………………… ……………………………………………………. …………………………42
• Cazuri de împiedicare a începerii urmăririi penale……………… …………………………44
• Cazuri speciale ( de nepedepsire) neprevăzute de art. 10 lit. i ˡ C. proc.pen ………47
2) Neînceperea urmăririi penale în cazul neîntrunirii condiți ilor prevăzute de lege……..48
• Propunerea organelor de cercetare penală de a nu începe urmărirea penală și actul
de dispoziție al procurorului …………………….. …………………….. …………………………48
3) Cazuri speciale……………………………………………………………………. …………………………50
• Începerea urmăririi penale și propunerea de a începe urmărirea penală pentru alte
fapte și persoane în caz de indivizibilitate și conexitate………. …………………………50
4) Efectuarea urmăririi penale față de învinuit și față de inculpat…. …………………………50
Cap. VI. Urmărirea penală în Nou l Cod de Procedură Penală
1) Condiții generale privind urmărirea penală în Noul Cod de Procedură Penală………..53
2) Începerea urmăririi penale cu privire la faptă, condiție pentru emiterea mandatului de
supraveghere tehnică…………………… ……………………………………………. …………………………57
Cap. VII. Studiu de caz
1) Studiu de caz…………………………………………………………………………..59
Concluzii și elemente de noutate…………………………………… ……….. ………………………63
. Bibliografie………………………………………………………………………. ………. ……………..73 -75
4
Cap.I. Noțiuni generale privind procesul penal,urmărirea penală și
începerea urmăririi penale
1) Procesul penal ـ instrument de realizare a justiției penale
,, Dreptul penal, fără procedura penală, este ca un cuțit fără
mâner,iar procedura penală, fără drept penal, ca un mâner fără tăiș”
MOMMSEN, ,,Droit pénal des Romains”
Procesul penal constă într -o activitate judiciară complexă, cu funcție și finalitate
bine determinată. Înfăptuirea sa implică, în mod necesar, o desfășurare ordona tă și
eficientă, în concordanță cu o precisă și adecvată reglementare legală.
,, Forma este garanția juridică sau legală a aplicării normei de fond. Forma
înlătură arbitrariul și abuzul”1.
Dreptul procesual penal reprezintă forma , aplicarea concretă a in fracțiunilor
prevăzute de dreptul penal asupra celor care au săvârșit infracțiuni și constituie garanția
că aceștia vor fi trași la răspundere penală, astfel ca, prin aplicarea corectă a prevederilor,
,,orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie p edepsită p otrivit vinovăției sale și
nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală ”2.
Garanția aplicării corecte a prevederilor legale, înlăturare a arbitrariului și a
erorilor, garantarea libertății persoanei, aflarea adevărului constituie elemente
primordiale, principii ale dreptului procesual penal .
1 Traian Pop, Drept procesual penal, Editura Lumina Lex, București, 1992, p.12.
2 Art.1, Cod de Procedură Penală , actualizat 11.09 .2013.
5
Procesul penal constă , teoretic , într -o activitate judiciară complexă, prin
desfășurarea căreia se înfăptuiește justiția penală.
Practic , procesul penal este o activitate judici ară în devenir e care începe, se
amplifică și ia sfârșit prin succesiunea progresivă a un or activități și acte judiciare
efectuate consecutiv și coordonat. Procesul penal începe cu faza de urmărire penală, etapă
care cuprinde acte premergătoare urmăririi p enale, desfășur area propriu -zisă, cercetarea
penală și terminarea urmăririi penale, cu rezolvările d ate de către procuror în cauză,
finalizându -se cu faza judecății urmată în limitele preve derilor legale – de că i de atac,
ordinare și ex traordinare, care asigură o bună soluționare a cauzelor și tragerea la
răspundere penală a celor vinovați. Pentru a asigura rolul preventiv -educativ al pedepsei
este necesară descoperirea imediată a infrac torilor și pedepsi rea lor, potrivit legii penale,
într-un termen cât mai scurt. Promptitudinea în activitate a de constatare a faptelor
penale și de identi ficare a făptuitorilor dă satisfacție opiniei publice, i ndignată de
comiterea infracțiunilor, întărește sentimentul de încredere în inevitabilitatea actului
de justiție și are un puternic rol preventiv în privința persoan elor care ar fi tentate să
comită infracțiuni. Urmărirea penală, ca fază proces uală, are rolul să pună la dispoz iția
instanțelor judecătorești materialul probator ne cesar pentru stabilir ea vinovăției
infractorilor și sancționarea lor rapidă.
Urmărirea penală se justifică atât prin natura și specificul faptelor penale, care nu
pot fi dovedite prin probe preconstituite, cât și prin aceea că infractorii sunt adesea inițial
necunoscuț i, de aceea e necesar ca procesul penal s ă înceapă cu efectuarea de acte prin
care să se probeze existența in fracțiunilor și să se identifice făptuitorii.
Urmărirea penala constituie temelia procesului pen al, fiind etapa fără de care nu
se poate ajunge la judecarea cauzei, etapa în care se adună probele necesare, se stabilește
fapta săvârșită, făptuitorul, rezultatul infracțiunii și modalit ățile de înlăturare a efectelor
acesteia. Ca orice bază în obținerea unei soluții corecte , morale și nu în ultimul rân d
legale, urmărirea penală trebuie să fie efectuată urmând reguli de bază, principii care
conduc la aflarea adevărului prin exercitarea unui gra d ridicat de interes din partea
organel or de urmărire penală și mai ales prin manifestare a unui rol deosebit de activ în
cercetarea faptelor.
6
Prin activitatea de strângere a probelor cu privi re la faptă, la făptuitor și la
răspunderea penală se realizează obiectivul urmărit de această activitate procesuală
inițială, de a pregăti în cele mai bune condiții desfășu rarea judecății, care este faza
principală a procesului penal.
Pe măsură ce știința și tehnica sunt folosite pentru perfecționarea mijloacelor și
procedeelor de săvârșire a infracțiunilor, de împiedicare a descoperirii lor imediate și de
identificare a infract orilor, devine și mai necesară acti vitatea premergătoare judecății
care, prin perfecționarea mijloacelor de investigații, este chemată să contribuie la
combaterea eficientă a infracționalității.
Caracterul necesar al activității premergătoare judec ății, de ci al urmăririi penale,
se reflectă în obligativitatea desfășurării acestei activități în toate cazurile penale. Organul
de urmărire penală, sesizat prin plângere , denunț sau din ofic iu , este obligat să înceapă și
să desfășoare urmărirea penală dacă nu ex istă vreo cauză legală de împiedicare.3 De
aceea, procesul penal tipic are, în constituirea sa , ca fază inițială, urmărirea penală. Ca
excepție, sunt cauzele în care , în cursul judecății, se extinde judecata și la fapte și
persoane pentru care nu s -a efec tuat urmărirea penală.
2) Urmărirea penală – fază a procesului penal
Procesul penal cunoaște mai multe sisteme: acuzatorial, inchizitorial și cel mixt.
În sistemul acuzatorial, ca urmare a influenței justiției pri vate, partea cea mai
importantă o reprezenta activitatea de judecată. O dată cu întărirea s tatului, în Europa (cu
excepția Angliei în care s -a dezvoltat sistemul acuzatorial) își face lo c sistemul
inchizitorial. Acest sistem, datorită caracterului prevalent represiv datorat m odului de
efectuare în secret a justiției penale, ce punea înaintea drepturilor fundamentale ale
omului interesele statului și care folosea mijloace „de stoarcere” a adevărului
incom patibile cu demnitatea omului a fost, treptat, înlocuit de sistemul mixt. Sistemul
mixt, care a cunoscut numeroase îmbunătățiri, a introdus două faze în procesul pe nal
3 Art.228, Cod de Procedură Penală , actualizat 11.09.2013 .
7
necesare pentru a se obține condamnarea definitivă a unei persoane: urmărirea penală și
judecata.
Urmărirea penală, în Codul de procedură penală din 1936, era împărțită în d ouă
părți: facerea primelor cercetări pentru constatarea infra cțiunii, căutarea, prinderea și
arestarea infractorului și instrucțiunea preparatorie. Fa cerea primelor cercetări pentru
constatarea infracțiunii, căutarea, prinderea și arestarea in fractorului formează în general
obiectul și preocuparea poliției judiciare. Instrucțiunea prep aratorie și strângerea probelor
este încredințată judecătorului de instrucțiune și Camerei de acuzațiune.4
În actualul Cod de procedură penală, „urmărirea penală” este simpli ficată, fiind
încredințată organului de urmărire penală – procurorului și organelor de cercetare penală.
În desfășurarea unui proces penal această fază se justifică din următoarele considerente:
a) faptele penale se comit, în general, în ascuns, de către in fractori periculoși, bine
pregătiți, care doresc și uneori fac să dispară urmele evidente ale infracțiunii. Pentru
descoperirea rapidă a infracțiunilor, pentru identificarea și prinderea infractorului și
descoperirea și conservarea urmelor se impune efectu area unei activități specifice de
către organe specializate, pregătite în acest scop;
b) întrucât în faza de urmărire penală, de regulă, se face trierea între cei ce sunt
vinovați de comiterea unei infracțiuni și cei nevinovați sau care nu mai pot fi sancț ionați
penal, se evită expunerea în public a acestora din urmă . Prin aceasta se realizează un
deziderat al principiului prezumției de nevinovăție și al scopului procesului penal care
împiedică tragerea la răspundere penală a celor nevinovați;
c) se ușureaz ă activitatea instanțelor de jud ecată prin diminuarea numărului
cauzelor deduse judecății și prin furnizarea materialului pro bator necesar pentru stabilirea
tuturor aspectelor necesar e pentru afla rea adevărului, corecta aplicare a legii și justa
individual izare a pedepsei aplicabile;
d) existența urmăririi penale ca fază de sine stătătoa re este justificată și de modul
cum este concepută și organizată instanța de judec ată. Instanța este concepută și
organizată pentru a realiza funcția de judecată. Întrucât î și desfășoară activita tea în
ședințe publice, ar fi foarte greu să descopere infractorii, să-i rețină, să strângă probele
4 I. Ionescu Dolj, Curs de procedură penală română , Buc urești, Ed. Socec, 1937, p. 233 -268 Urmărirea
penală ;
8
care sunt în pericol să dispară sau sunt distruse ori asc unse. În cauzele mai simple, cu
caracter privat, faza de urmărire penală disp are, legea prevăzând p osibilitatea ca partea
vătămată să se adreseze direct instanței de judecată dar și în aceste cauze, în cazul în care
nu se cunoaște autorul, organele de cercetare, o dată sesizate, au obligația să facă
cercetări pentru identificarea a cestuia și numai după acee a poate fi sesizată instanța de
judecată.
e) limitele de desfășurare a urmăririi penale. Activ itatea de urmărire penală se va
încadra între două limite: începerea urmăririi penale și ado ptarea de către procuror a unei
soluții la t erminarea urmăririi penale. Începerea urmăriri i penale se face de organele de
urmărire penală din oficiu sau la sesizare. Actul de fina lizare a urmăririi penale se dă
numai de procuror și este rechizitoriul prin care se dispune trimiterea în judecată (dacă se
stabilește vinovăția) sau o soluție de netrimitere (în celelalte situații). Între aceste limite
organele de urmărire penală pot restrânge o serie de dreptu ri ale persoanelor cercetate în
vederea bunei desfășurări a urmăririi penale, a unei apărări soci ale eficiente pentr u
protejarea intereselor societății și ale individului lezat prin tr-o faptă penală în condițiile
respectării garanțiilor procesuale privind drepturile celui cercetat.
• Istoricul reglementării juridice a urmăririi penale
În literatura d e specialitate5 se face mențiunea că denumirea activității procesuale
ce are loc înainta judecății este folosită în funcție de reglementarea fazei respective,
precum și de tradiția juridică locală. Astfel, sunt folosite denumiri cum ar fi cele de :
cerceta re, anchetă, instrucție, investigație, prime cercetări, anchetă preliminară.
Noțiunea de „urmărire penală” este proprie reglementării românești actuale, fiind
se pare o consecință a caracterului unitar al fazei procesuale respective și nu în ultimul
rând a modalităților unice în care se realizează această activitate.
Însă, urmărirea penală poate avea și o compunere complexă, exemplu fiind Codul
de Procedură Penală din 1936, potrivit căruia urmărirea penală putea fi formată din prime
cercetări sau instrucți e ori din parcurgerea ambelor etape.
5 Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală, Editura Paidea, București, 199 6, vol II, p.7.
9
Activitatea procesuală car premergea judecății nu constituia o fază unică a
procesului sau o modalitate unitară în care se realiza aceasta, cele trei noțiuni, respectiv
primele cercetări, urmărirea și instrucția penală aveau conținuturi mult deosebit e față de
actuala reglementare.
Prin organizarea judiciară din 1952 a fost desființată instituția judecătorului de
instrucție, urmărirea penală concretizându -se în continuare, până în 1969, în două forme
paralele cercetarea ș i ancheta penală.
Din categoria organelor judiciare făceau parte atât poliția judiciară propriu -zisă,
cât și procurorii din cadrul Ministerului Public și respectiv judecătorii cu drept de
jurisdicție. Calitatea de organ al poliției judiciare nu o dobândeau numai persoanele din
cadrul poliției, ci în funcție de diversele reglementări, încă numeroși alți factori, atât din
rândul aparatului administrativ, cât și din cadrul magistraturii.
Deși ofițerii de poliție judiciară reprezentau treapta cea mai înaltă în ierarhia
organelor cu atribuții de poliție judiciară, aceștia nu aveau nimic în comun cu statutul
militar al ofițerilor. Primele cercetări efectuate de aceștia, constau în strângerea
informațiilor sau probelor necesare pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, după care
procesul penal continua, după caz, fie prin sesizarea instanțelor de judecată competente,
fie prin trimitere cauzei spre instruire, la judecătorul de instrucție în vederea adâncirii sau
completării cercetărilor.
Codul penal din acea perio adă împărțea infracțiunile în crime, delicte și
contravenții , iar procedurile de urmărire penală și judecată erau strâns corelate cu aceste
categorii juridice ale dreptului penal substanțial.
Prin punere în mișcar e a acțiunii penale se considera că scopul primelor cercetări
era realizat și indiferent de cine au fost efectuate (poliție judiciară sau judecător de
instrucție) capetele erau înaintate Ministerului Public care proceda conform normelor
privind urmărirea.
Ca și în reglementarea actuală, urmărirea p enală era o activitate distinctă a
procesului penal premergător judecății, echivalând cu momentul punerii în mișcare a
acțiunii penale și sesizarea după caz a instanței de judecată sau a cabinetului de instrucție.
10
Procurorul își materializa urmărirea într -un rechizitoriu care, atunci când era
înaintat judecătorului de instrucție se numea rechizitoriu introductiv , iar când era trimis
instanței competente, purta denumirea de rechizitoriu definitiv6.
Codul de Procedură Penală din 12 noiembrie 1968 se află în v igoare și astăzi cu
multiple modificări aduse de -e lungul timpului. În ceea ce privește urmărirea penală, cele
mai importante modificări și completări au fost aduse prin legea 356/21 iulie 2006.
Conform reglementărilor din legea prevăzută mai sus, reprezi ntă organe de
cercetare ale poliției judiciare lucrători specializați din Ministerul Administrației și
Internelor, desemnați nominal de ministrul administrației și internelor, cu avizul conform
al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curt e de Casație și Justiție, și își
desfășoară activitatea sub autoritatea Procurorului General al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cele mai însemnate modificări privesc activitatea procurorului care poate dispune
prin ordonanță c a anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de către organele
poliției judiciare, dispozițiile date de acesta fiind obligatorii pentru organele de cercetare
penală7.
Actuala reglementare a urmăririi penale oferă acesteia eficiență și operativitate ,
constituind, totodată, un cadru legal în care se înscriu o suită întreagă de garanții ale
realizării dreptului de apărare. Între dispozițiile generale privind urmărirea penală se
înscrie reglementarea referitoare la organele care realizează activitatea c uprinsă în
obiectul urmăririi penale: organele de cercetare ale poliției judiciare și organele de
cercetare speciale.
6 Alexandru Pintea, Urmărirea penală, fază a procesului penal, Editura Ministerului Administrației și
Internelor, București, 2004, p.10.
7 Vezi art.I pct -ele 119 -129 din Legea nr.356/1 iulie 2006 privind modificarea și completarea Codului d e
Procedură Penală.
11
• Obiectul și scopul urmăririi penale
Unii autori8 conside ră că urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor
necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorului și la stabilirea
răspunderii penale și civile a acestora, precum și inculparea celor vinovați și trimiterea lor
în judecată penală, întrucât urmărirea penală nu se desfășoară numai pentru a se face
constatări de vinovăție sau nevinovăție, ci pentru tragerea la răspundere penală a celui
care a săvârșit infracțiunea.
Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența
infracțiunilor , la identificarea făptuitor ilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se
constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată9. Din definiție, se
poate trage concluzia că aceasta constă, în primul rând, în evaluarea acestor probe pentru
luarea unei hotărâri cu privire la continuarea procesului penal prin trimiterea în judecată a
inculpatului sau cu privire la încetarea activității în această fază procesuală.
Prin „strângerea probelor” se înțelege atât operația de adunare a probelor, cât și
cea de examinare ș i evaluare a lor, pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri
suficiente pentru a se putea trimite cauza în faza de judecată. În această fază trebuie
adunate probe necesare pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei sub toate
aspectele, atât î n favoarea cât și în defavoarea învinuitului sau inculpatului.
Principiul liberei aprecieri a probelor lasă instanței libertatea să aprecieze
concludența tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate,
iar principiul aflării a devărului impune instanței să dea valoare acelor probe care,
coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul10.
8 Grigore Theodoru, Tratat de drept procesual penală, Editura Hamangiu, București, 2007, p.528.
9 Cf. Art. 200, Cod de Procedură Penală, actualizat 22.03.2012 .
10 Nicolae Volonciu, Alexandru Țuculeanu, Codul de Procedură Penală comentat , Editura Hamangiu,
București, 2007, p.2.
12
Prin „existența infracțiunilor”, se are în vedere orice infracțiune, indiferent de
forma acesteia: consumată sau tentativă. Aceasta implică lămurirea , prin probe, atât a
faptelor și împrejurărilor care confirmă săvârșirea unei fapte penale, într -o anumită
încadrare juridică, cât și faptele și împrejurările care înlătură învinuirea sau care o
atenuează11.
Prin „identificarea făptuitor ului se urmărește aflarea datelor necesare cunoașterii
făptuitorului sub aspectul participației penale (autori, instigatori, complici), a atributelor
ce caracterizează și individualizează persoana lor fizică și starea civilă12.
„Stabilirea răspun derii făptuitorului” implică și faptele care stabilesc dacă răspu nde
penal și în ce limite sau cazurile în care răspunderea penală este înlăturată.
Întrucât legea cere ca în cursul urmăririi penale să fie lămurită cauza „sub toate
aspectele”, înseamnă că trebuie strânse și probe cu privire la persoana făptuitorului ,
comportarea acestuia în familie și în societate, antecedență antisocială, stări psihice și
fizice de natură a influența comportamentul său etc.
De asemenea, se poate cere serviciului de probaț iuni de pe lângă tribunal un
referat de evaluare, în care se prezintă date privind persoana inculpatului, nivelul
instrucției școlare, comportamentul, factorii care influențează sau care pot influența
conduita generală, precum și perspectivele reintegrării în societate13. În acest mod se
formează un document prin care se caracterizează personalitatea inculpatului în vederea
aplicării unei pedepse corespunzătoare constrângerii ce trebuie să intervină, dar și
reeducării infractorului.
Deși dispozițiile Codului de Procedură Penală nu se referă în mod expres la
faptele și împrejurările care contribuie la justa soluționare a laturii civile, aceste fapte și
împrejurări se includ, implicit în obiectul probațiunii desfășurate în cursul urmăririi
penale, „cauza” care trebuie lămurită sub toate aspectele cuprinde și o latură penală și una
civilă, ceea ce solicită strângerea probelor și cu privire la răspunderea civilă a
inculpatului și a părții responsabile civilmente. De aceea, în definirea obiectului urmăririi
11 Cf. art.10, lit.a) -e) Cod de Procedură Penală , actualizat 11.09.2013 .
12 Nicu Jidovu, Drept procesual penal, Editura C.H.Beck, București, 2006, p.328.
13 Cf. Ordonanței Guvernului nr.92/29 august 2000 privind orga nizarea serviciilor de reintegrare socială a
infractorilor și de supraveghere a executării sancțiunilor neprivative de libertate , publicată în M.O. nr.423
din 1septembrie 2000.
13
penale trebuie precizată și obligația de a strânge probe și cu privire la răspunderea civilă a
inculpatului și a părții responsabile civilmente.
A doua cerință a obiectului urmăririi penale constă în evaluarea probelor strânse
în scopul de a „se cons tata dacă est e sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată”14.
Această evaluare este necesară pentru finalizarea urmăririi penale, fie în sensul trimiterii
în judecată, fie în sensul scoaterii de sub urmărire sau încetării urmăririi penale.
• Trăsăturile și limitel e urmăririi penale
Pe parcursul urmăririi penale se aplică toate regulile (principiile) de bază ale
procesului penal. Existența unor trăsături specifice urmăririi penale conferă acesteia o
anumită particularitate. Cele mai reprezentative trăsături sunt:
✓ Lipsa de publicitate;
✓ Caracterul necontradictoriu;
✓ Caracterul preponderent al formei scrise;
✓ Subordonarea ierarhică în efectuarea actelor de urmărire penală.
Lipsa de publicitate a urmăririi penale este total diferită de publicitatea
specifică judecății, care se desfășoară în anumite zile și la anumite locuri dinainte
stabilite, cu participarea unui număr destul de mare de persoane.
Prin publicitate în procesul penal se înțelege admiterea prezenței oricărei
persoane, care nu este participant la proces, la desfășurarea activității procesuale și
procedurale. Sub acest aspect, activitatea de urmărire penală desfășurându -se în cabinetul
organului de cercetare penală sau al procurorului, fără accesul publicului, se poate
caracteriza activitatea de urmărire penal ă ca nepublică.
Unele elemente de publicitate sunt admise la efectuarea unor acte de cercetare
penală, ca, de exemplu, la percheziții ori existența publicului ocazional la investigațiile
făcute cu ocazia unui accident de circulație; de asemenea, organul de cercetare penală
14 Cf. art.200, Cod de Procedură Penală , actualizat 11.09.2013 .
14
poate comunica prin mass -media unele date referitoare la un dosar de urmărire penală,
asigurând astfel dreptul la informație.
Caracterul necontradictoriu al urmăririi penale . Sistemul procesual penal
român este un sistem contradictorial deoarece în desfășurarea lui apar și se dezvoltă două
acțiuni paralele, dar contradictorii: acțiunea de tragere la răspundere penală și acțiunea
opusă, de apăr are împotriva acesteia.
În cursul urmăririi penale, procurorul întrunește în persoana sa funcții le
procesuale de învinuire, de apărare și de soluționare a cauzei; ca urmare nu poate exista
contradictorialitate, care presupune exercitarea acestor funcții de autorități și persoane
difer ite; reprezentantul funcției de învinuire acționează în contradicto riu cu
reprezentantul funcției de apărare pentru ca reprezentantul funcției de judecare și
soluționare a cauzei să aibă, la deliberare, toate argumentele care susțin sau infirmă
învinuirea. Ca urmare, nu poate exista contradictorialitate în condițiile în c are procurorul
învinuiește, dar și apără, iar în final hotărăște. Din punct de vedere tehnico -procedural,
contradictorialitatea implică prezența părților la efectuarea actelor procesuale și
procedurale, pentru ca rezultatul acestora să reflecte atât punctu l de vedere al învinuirii,
cât și al apărării15.
Caracterul preponderent al formei scrise. Soluționarea definitivă a cauzei
penale este atributul exclusiv al instanței de judecată, soluțiile date de procuror nefiind
definitive și, de asemenea, nu se bucură de autoritatea de lucru judecat. Pentru realizara
acestui atribut, precum și din necesitatea ca instanța de judecată să p oată controla în
virtutea principiului legalității modul în care au lucrat organele de urmărire penală, a fost
consacrată forma prepond erent scrisă a urmăririi penale.
Deși în cursul urmăririi penale părțile și martorii se ascultă oral, urmărirea penală
nu se desfășoară potrivit principiului oralității .
În condițiile în care la ascultarea unei părți nu sunt de față și celelalte părți, la
ascultarea unui martor nu este prezentă niciuna din părți, oralitatea constă numai în
declarațiile verbale pe care le face cel ascultat, fără ca părțile interesate să ia cunoștință
direct de cele spuse, pentru a le putea combate, preciza, completa prin în trebări;
cunoașterea celor relatate organului de urmărire penală de părțile și martorii ascultați
15 Grigore Theo doru, Tratat de drept procesual penal, Editura Hamangiu, București, 2007, p.534.
15
oral se realizează prin consultarea documentelor procedurale scrise în care au fost
consemnate declarațiile.
Sunt și cazuri în care se poate purta o dezbater e orală între părți; astfel, când la
pregătirea efectuării unei expertize au fost chemate părțile și expertul pentru a se fixa
obiectul expertizei și întrebările la care trebuie să se răspundă, discuțiile îmbracă un
caracter de oralitate și contradictorial itate, ca excepție de la forma preponderent scrisă a
urmăririi penale și a caracterului necontradictoriu16.
Subordonarea ierarhică în efectuarea actelor de urmărire penală.
Din categoria organelor de urmărire penală fac parte organele de cercetare penală
și procurorul.
Una din atribuțiile procurorului este și aceea de supraveg here a activității de
cercetare penală efectuată de poliție și de alte organe. Procurorul conduce și
supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, conduce și con trolează
activitatea altor organe de cercetare17.
Dispozițiile legale prevăd o subordonare funcțională a organelor de cercetare
penală față de magistratul procuror. Astfel, organele de poliție judiciară își desfășoară
activitatea de cercetare penală în mod nemijlocit, sub conducerea și supravegherea
procurorului, fiind obligate să aducă la îndeplinire dispozițiile acestuia, nerespectarea
obligațiilor atrăgând răspunderea judiciară potrivit legii18.
Relația dintre procuror și organele de cercetare penală trebu ie interpretată și prin
prisma conținutului art. 209 din Codul de Procedură Penală, potrivit căruia, procurorul
exercită supravegherea asupra actelor de urmărire penală, iar în exercitarea acestei
atribuții, procurorii conduc și controlează activitatea de cercetare penală a poliției
judiciare și a altor organe de cercetare speciale. Astfel, dispozițiile date de procuror sunt
obligatorii pentru organul de cercetare penală, care în situația în care are de făcut obiecții,
poate să îl sesizeze pe prim -procuroru l parchetului sau pe procurorul ierarhic superior –
în cazul în care sunt date de prim -procuror – fără a întrerupe executarea lor.
16 Cf. art.120, Cod de Procedură Penală , actualizat 11.09.2013.
17 Cf. art.63 alin.1 lit.b) din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară în România publicată în
M.O., par tea I, nr.827 din 13 septembrie 2004.
18 Cf. art.66 alin.1 și 3 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară în România publicată în M.O.,
partea I, nr.827 din 13 septembrie 2004.
16
Pe lângă subordonarea funcțională coexistă și subordonarea administrativă a
procurorilor. Dispozițiile procurorului ierarhic superior sunt obligatorii pentru procurorii
din subordine dacă sunt date în scris și sunt în conformitate cu legea. Nu vor putea fi date
însă dispoziții pentru neefectuarea actelor care se pot îndeplini, potrivit legii, într -o cauză
penală.
Ca fază a proce sului penal, urmărirea penală are o determinare strictă atât în
componența desfășurării ei în timp, cât și în ce privește activitățile desfășurate pe
parcursul ei.
Referitor la aspectul desfășurării în timp, urmărirea penală se situează între două
limite – o limită inițială și una finală.
a)Limita inițială determină începutul raporturilor juridi ce procesuale între
subiecții care participă la rezolvarea cauzei penale și corespunde cu declanșarea
procesului penal. Ea se concretizează în actul de începere a ur măririi penale, care poate
fi: proces -verbal sau rezoluție, în funcție de modul de sesizare. Astfel, urmărirea penală
poate să înceapă printr -un proces -verbal, când organul de urmărire penală se sesizează
din oficiu, și poate să înceapă prin rezoluție, cân d organul de cercetare penală este sesizat
printr -o plângere sau printr -un denunț.
b)Limita finală este reprezentată de trimitere în judecată – moment marcat de
rechizitoriu dat de către procuror, acesta fiind actul de sesizare a instanței de j udecată19.
De îndată ce este înaintat dosarul la instanța competentă, activitatea de urmărire penală ia
sfârșit. Dar limita finală mai poate fi reprezentată și de soluția de netrimitere în judecată.
În situația în care vinovăția învinuitului sau inculpatulu i nu a fost dovedită, procurorul
dispune, prin ordonanță sau rezoluție, scoaterea de sub urmărire penală.
O altă soluție, care se dispune tot prin ordonanță sau rezoluție o poate reprezenta
încetarea urmăririi penale. Procurorul poate dispune ca soluție ș i clasarea – atunci când
se constată existența vreunuia din cazurile în care acțiunea penală nu poate fi pusă în
mișcare sau nu mai poate fi exercitată prevăzute la art.10 și nu există învinuit în cauză.
Actul prin care se dispune clasarea este reprezenta t de ordonanță.
3) Începerea urmăririi penale – importanța
19 Cf. art.264 , Cod de Procedură Penală, actua lizat 11.09.2013 .
17
În literatura de specialitate, numeroși autori subliniază importanța urmăririi penale
ca fază distinctă a procesului penal. Astfel, în unele opinii se arată că necesitatea de a
contracara activit atea infracțională a condus la înființarea unor organe specializate care să
realizeze anumite activități specifice într -o fază care să premeargă desfașurării judecății.20
Existența fazei de urmărire penală este justificată și de faptul că, în epoca modernă se
săvârșesc infracțiuni prin folosirea unor procedee si tehnici noi tot mai perfecționate,
uneori criminalitatea căpătând caracter organizat.21 Toate acestea au impus o preocupare
sporită din partea statului pentru combaterea fenomenului infracțional.
Organul de urmărire penală, luând cunostință de săvârșirea unei infracțiuni, are
datoria să acționeze prompt pentru a -i stabili natura, a -l identifica și prinde pe infractor și
a-l trage la răspundere penală.22
Reacția imediată a organelor de urmărire penală d epinde de rapiditate a cu care se
ia hotărârea de a î ncepe activitatea de urmărire, concretizată într -un act care marchează
învestirea organelor de urmărire cu toate atribuțiile conferite de lege.
Începerea urmăririi penale, ca act al procesului penal, urmă rește două interese:
interesul statului și al victimei, care cer ca activitatea de represiune a infracțiunii să
înceapă imediat ce organul de urmărire a fost sesizat și interesul persoanei reclamate pe
nedrept sau apărată de legea penală de a nu deveni înv inuită fară justificare legală și de a
nu fi supusă unor măsuri de constrângere pe nedrept.23
În mod intenționat s -a arătat că urmărirea penală trebuie să îmbine aceste interese
încât, asigurându -se operativitatea organelor de urmărire penală în descoperire a
infracțiunilor, în identificaarea și prinderea infractorilor, să garanteze totodată drepturile
și libertațile cetățenești.
Începerea urmăririi penale constituie și actul prin care o persoană este învinuită.
Din acest moment, învinu itul capătă dreptul la apărare î n cadrul procesului, drept urmare
poate combate învinuirea care i se aduce și poate cere respectarea drepturilor sale
procesuale. Unul din drepturile procesuale ale învinuitului este de a cunoaște faptele de
20 Nicol ae Volonciu, Drept procesual penal , Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1972
21 A. Dincu, Criminologie , Tipografia Universitatii Bucuresti, 1984, p. 125 -128
22 E.Ionaseanu, op.cit ., p.28
23 N.Volonciu, op.cit .II, p.242
18
care este învinuit, începerea urmăririi penale determinând cadrul general în care organul
de urmărire penală orientează investigațiile sale, iar învinuitul își susține apărarea.24
Cap. II. Organele care iau parte la efectuarea urmăririi penale
În literatura de specialitate25 competența or ganelor judiciare este definită ca fiind
sfera atribuțiilor pe care le are de îndeplinit, potrivit legii fiecare categorie de organe sau
altfel spus dreptul și obligația unui organ judiciar de a efectua valabil acte cu eficiență
legală, în desfășurarea pr ocesului penal.
În procesul penal modern, formele fundamentale ale competenței sunt:
competența materială, competența personală și competența teritorială.
În sprijinul aceleiași idei, doctrina franceză, conside ră că: „Determinarea
competenței trebuie să s e facă pe trei planuri: competența de atribuire, competența
personală și competența teritorială”26. Refer itor la activitatea de urmărire penală,
legiuitorul a prevăzut repartizarea legală a cauzelor penale în competența diferitelor
organe de urmărire penală .
Urmărirea penală se realizează de către procurori și de către organele de cercetare
penală27.
Organele de cercetare penală sunt:
✓ organele de cercetare ale Poliției Judiciare;
✓ organele de cercetare speciale.
24 E.Ionaseanu, op.cit .p.30
25 I. Neagu, Tratat de procedură penală , Editura Global Lex, București, 2002, p.278; V. Rămureanu,
Competența penală a organelor judiciare , Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980,p. 33.
26 Theodor Mrejeru, Competență penală: aspecte teoretice și j urisprudență în materie, Editura Universul
Juridic, București, 2006, p.8.
27 Cf. art.201, Cod de Procedură Penală, actualizat 11.09.2013 .
19
Ca organe de cercetare ale Poliției Judiciare funcționează lucrători specializați din
cadrul Ministerului Administrației și Internelor anume desemnați de ministrul de interne
cu avizul favorabil al Procurorului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
și își desfășoară activitatea sub autoritatea acestui procuror general sau sunt desemnați și
funcționează în alt mod, potrivit unor legi speciale. Este cazul investigatorilor sub
acoperire sau a polițiștilor sub acoperire28.
1) Competența organelor de cercetare ale poliției judic iare
Între organele de cercetare penală, organele de cercetare ale Poliției ocupă un loc
deosebit, deoarece ele au o competență foarte largă, putând să efectueze cercetarea pentru
orice infracțiune care nu este dată în mod obligatoriu în competența altor orga ne de
cercetare. Acest organ controlează și îndrumă activitățile desfășurate, potrivit
competenței stabilite prin lege pentru constatarea și efectuarea cercetărilor în legătură cu
săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, pentru probarea acestora, u rmărirea,
prinderea și tragerea la răspundere a infractorilor de către instanțele judecătorești, precum
și efectuarea investigațiilor și constatărilor tehnico -științifice și a altor activități
specifice29.
Competența de a judeca în primă instanță cauzele pr ivind infracțiunile săvârșite
de ofițerii de poliție care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare, cu
gradul profesional de la comisar -șef de poliție la subinspector de poliție, și de a dispune
cu privire la măsurile preventive ș alte mă suri procesuale în aceste cauze, aparține curților
de apel30. Prin urmare, Curtea de A pel are competența de a dispune arestarea preventivă a
inculpatului care are calitatea de ofițer de poliție, cu unul din gradele profesionale
28 Cf. art. 33 alin. 1 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române publicată
în M.O. nr. 305 din 9 mai 2002, cu modificările și completările ulterioare și art. 17 din Ordonanța de
Urgență nr.43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul Național Anticorupție, publicată în M.O. nr.244 din 11
aprilie 2002.
29 Ion Neagu, Drept Procesual Penal. Partea specială , Editura Global Lex, București, 2004, p.38.
30 Cf. art. 27, alin. 3 lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Politiei Române
publicată în M.O. nr. 305 din 9 mai 2002 .
20
prevăzute mai sus, și atribuț ii de constatare a infracțiunilor, având deci calitatea de organ
de cercetare a poliției judiciare31.
Prin încheierea nr.84 din 30 septembrie 2005, Curtea de Apel Pitești a dispus
arestarea preventivă a inculpatului S.G., având calitatea de ofițer de poliț ie în cadrul
serviciului poliției rutiere. Poliția judiciară este constituită din ofițeri și agenți de poliție,
specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor
în vederea începerii urmăririi penale și de cerc etare penală32.
Inculpatul face parte din corpul ofițerilor, cu gradul de subcomisar aflat în
serviviul poliției rutiere, cu competență în constatarea infracțiunilor, inclusiv a celor la
regimul circulației pe drumurile publice, activitate în legătură cu c are a săvârșit
infracțiunea imputată, competența personală de judecată și luare a măsurilor procesuale
revine curții de apel și, ca atare, recursul inculpatului a fost respins33.
În privința cercetării penale nu funcționează criteriile de repartizare a cauz elor
penale unor organe de un anumit grad ierarhic, așa cum legea prevede în cazul instanțelor
de judecată. De aceea, în literatura de specialitate se arată că organele de cercetare ale
Poliției judiciare au competență materială generală,34cercetarea penală fiind efectuată de
alte organe,când legea prevede în mod expres. A cestea nu sunt competente în cazul
infracțiunilor în care urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror
și în cazurile în care cercetarea penală se efectuează în mod o bligatoriu de organele de
cercetare penală speciale.
Din cuprinsul art. 207 C. proc. pen. și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 364/2004
privind organizarea și funcționarea poliției judiciare putem observ a că organele de
cercetare ale Poliției J udiciare au c ompetență în efectuarea activităților de constatare a
infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare
penală.
31 Cf. art. 2 din Legea nr. 364/15 septembrie 2004 priv ind organizarea și funcționarea poliției judiciare ,
publicată în M.O. nr. 869/ 23 septembrie 2004
32 Idem.
33 Theodor Mrejeru, Competență penală: aspecte teoretice și jurisprudență în materie, Editura Universul
Juridic, București, 2006, p.136.
34 Volonciu I, p.250
21
În privința competenței teritoriale, aratăm faptul că organele de cercetare ale
Poliției Judiciare instrumentează cauzele penale care le revin potrivit legii.35
Deoarece activitățile procesuale ce țin de constatarea infracțiunii trebuiesc
efectuate cu urgență, legea prevede totuși reguli speciale privind extinderea competenței
teritoriale.
Astfel, când anumite acte de cercetare penală trebuie să fie efectuate în afara
circumscripției în care se face cercetarea, organul de cercetare penală poate să le
efectueze el însuși sau să dispună efectuarea lor prin comisie rogatorie ori delegare.
În cazul în car e organul de cercetare înțelege să procedeze el însuși la efectuarea
actelor, înștiințează în prealabil despre aceasta organul corespunzător din raza teritorială
în care va efectua aceste acte.
De asemenea, în cazuri urgente, organul de cercetare penală e ste obligat să
efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză
care nu este de competența lui. Lucrările efectuate în astfel de cazuri se trimit , de îndată
prin procurorul care exercită supravegherea activității orga nului ce le -a efectuat ,
procurorului competent .36
2) Competența organelor de cercetare speciale
În anumite cazuri, dată fiind natura infracțiunilor săvârșite, precum și, uneori
având în vedere calitatea făptuitorului, legiuitorul a prevăzut expres că u rmărirea penală
se efectuează de organe de cercetare speciale.
În acest sens, art. 208 C. pr. pen. stabilește competența organelor de cercetare
penală speciale, astfel:
a) Ofițerii anume desemnați de către comandanții unităților militare corp
aparte și simil are, pentru militarii în subordine. Cercetarea poate fi efectuată și
personal de către comandant.
35 Art. 30, Cod de Procedură Penală , actualizat 11.09.2013
36 Art.213, Cod de Procedură Penală , actualizat 11.09.2013
22
b) Ofițerii anume desemnați de către șefii comenduirilor de garnizoană,
pentru infracțiunile săvârșite de militari în afara unităților militare. Cercetarea poate
fi efectuată și personal de șefii comenduirilor de garnizoană.
c) Ofițerii anume desemnați de către comandanții centrelor militare, pentru
infracțiunile de competența instanțelor militare, săvârșite de persoanele civile în
legătură cu obligațiile lor militar e.
Cercetarea poate fi efectuată și personal de către comandații centrelor militare. La
cererea comandantului centrului militar, organul de poliție efectuează unele acte de
cercetare, după care înaintează lucrările comandantului centrului militar.
d) Ofițer ii poliției de frontieră, anume desemnați, pentru infracțiunile de
frontieră.
e) Căpitanii porturilor, pentru infracțiunile contra siguranței navigației pe
apă și contra disciplinei și ordinii la bord, precum și pentru infracțiunile de serviciu
sau în legătur ă cu serviciul, prevăzute în Codul penal, săvârșite de personalul
navigant al marinei civile, dacă fapta a pus sau ar fi putut pune în pericol siguranța
navei sau navigației.
Deoarece pentru organele de cercetare speciale de sub lit. d) și e) nu se face
mențiunea cu privire la caracterul obligatoriu al competenței lor, reiese concluzia că
pentru infracțiunile date în competența lor se poate efectua cercetarea și de către organul
de cercetare al poliției judiciare, care are competență generală.
Supraveghe rea cercetării penale efectuate de căpitanii porturilor este de
competența procurorilor din secțiile maritime și fluviale ale parchetelor corespunzătoare
instanțelor competente să judece cauza în primă instanță.37
3) Competența procurorului în efectuare a urmăririi penale
În cuprinsul art. 201 C.proc. pen. se arată că urmărirea penală se efectuează de
procuror și organele de cercetare penală. Deoarece în text procurorul este precizat ca prim
organ de urmărire penală, observăm poziția principală pe care acesta o are în prima fază
37 art. 4 din Decretul nr. 203/1974.
23
a procesului penal, precum și competența sa de a efectua urmărirea penală, în sensul
efectuării în mod nemijlocit a actelor de urmărire penală , impuse de soluționarea cauzei
penale.
În cadrul sarcinilor multiple pe care le are procurorul38 se înscrie și obligația ca, în
anumite cazuri penale, să efectueze urmărirea penală. Astfel, potrivit art.209 alin.3,
urmărirea penală se efectuează obligatoriu de către procuror în cazul unor infracțiuni
îndreptate împotriva persoanei39, în ca zul unor infracțiuni contra avutului personal sau
particular40, în cazul infracțiunilor contra statului41, precum și în cazul altor infracțiuni
date prin lege în competența sa.
În lege (art.209 alin.4) se precizează că este competent să efectueze urmărirea
penală și să exercite supravegherea asupra activității de cercetare penală în cazurile
enume rate mai sus, procurorul de la p archetul corespunzător instanței care, potrivit legii,
urmează să judece în primă instanță cauza.
Așadar, procurorul din cadrul par chetului de pe lângă judecătorie este competent
să efectueze urmărirea penală în cauzele care se judecă în primă instanță la judecătorie.
Procurorul din cadrul parchetului de pe lângă tribunal este competent să efectueze
urmărirea penală în cauzele care su nt de competența soluționării în primă instanță a
tribunalului, iar procurorul din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel, este
competent să efectueze urmărirea penală în cauzele care sunt de competența sol uționării
în primă instanță de Curtea de A pel. În cauzele ce sunt de competența soluționării în
primă instanță de Înalta Curte de Casație și Justiție, urmărirea penală se efectuează de
procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Când legea prevede că urmărire a penală se efectuează în mod obligatoriu de către
procuror, nu trebuie înțeles că urmărirea trebuie efectuată în întregime de către procuror,
existând posibilitatea ca, organele de cercetare să efectueze anumite acte, dar, în orice
38 Potrivit art. 130 pct. 1 din Constituție, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezin tă interesele
generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor. Concretizând
sarcinile procurorului, Legea nr.92/1992 în art.31 lit.a arată că, între altele, procurorul efectuează urmărirea
penală.
39 Dintre aceste infracțiuni amintim: omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav, pruncuciderea,etc.
40 Dintre aceste infracțiuni, urmărirea se efectuează în mod obligatoriu de catre procuror în cazul pirateriei.
41 Dintre aceste infracțiuni, amintim: trădarea prin ajutarea inamicului, trădarea prin transmitere de secrete,
spionajul, atentatul care pune în pericol siguranța statului, actele de diversiune, compromiterea unor
interese de stat,etc.
24
caz, marea majoritate a actelor ce intră în conținutul urmăririi penale trebuie efectuate de
procuror.
În cazuri urgente, chiar dacă este vorba de cauze care sunt în competența
exclusivă a procurorului, colaborarea acestuia cu organele de cercetare este nu numai
posibilă, dar și necesară , actele întocmite de organul de cercetare necompetent fiind
valabile chiar și în cazul în care, în cursul cercetării penale, a survenit schimbarea
încadrării juridice a faptei dintr -o infracțiune oarecare într -o infracțiune pentru care
urmărirea se efectuează obligatoriu de către procuror.
Obligația efectuării actelor de cercetare, în cazuri urgente, revine organului de
cercetare necompetent, indiferent dacă este sau nu începută urmărirea penală la organul
de urmărire competent42.
Atunci când urmă rirea penală este efectuată de procuror, rechizitorul este supus
confirmării prim -procurorului parchetului, iar când urmărirea este făcută de acesta,
confirmarea se face de procurorul ierarhic superior.
În cauzele în care urmărirea penală nu se efectueaz ă obligatoriu de către procuror,
dar în care acesta a îndeplinit unele acte de urmărire penală – indiferent de numărul mai
mare sau mai mic al acestor acte -, rechizitoriul de trimitere în judecată nu trebuie
confirmat de prim -procurorul parchetului deoare ce acesta poate, potrivit art.217 alin.2 să
asiste la efectuarea oricărui act de cercetare sau să -l efectueze personal.
Încălcarea dispozițiilor legale referitoare la competența după materie sau după
calitatea persoanei, precum și la sesizarea instanței, conduce la sancțiunea nulității
absolute ( art.197 alin.2 C. pr.pen).
Față de modificările intervenite în ultima perioadă în ceea ce privește organizarea
Ministerului Public, trebuie făcute câteva precizări în legătură cu procurorii din cadrul
Parchetului Național Anticorupție și competența acestora în efectuarea urmăririi penale.
Sunt de competența Parchetului Național Anticorupție, care funcționează la nivel
național, infracțiunile prevăzute în Legea nr.78/2000, săvârșite de orice persoană, dacă au
cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 100.000 euro sau o
perturbare deosebit de gravă a activității unei autorități publice, instituții publice sau
oricărei alte persoane juridice, precum și infracțiunile prevăzute în Legea nr.78/2000,
42 Ion Neagu, Drept Procesual Penal. Partea specială , Editura Globa l Lex, București, 2004, p.40.
25
săvârșite de persoane cu o anumită calitate (deputați, senatori, magistrați, primari,
prefecți, etc.).
4) Actele încheiate de organele de constatare
Alături de organele judiciare, uneori, la descoperirea și constatarea infracțiunilor
pot participa anumite organe din afara aparatului judiciar. Aceste organe pot face acte de
constatare a infracțiunilor ce se săvârșesc în domeniul în care acestea își desfășoară
activitatea.
Potrivit art. 214 C.proc. pen., sunt organe de constatare, în sensul celor ară tate:
a) organele inspecțiilor de stat43, alte organe de stat44, precum și ale unităților
la care se referă art.145 C.pen., pentru infracțiunile care constituie încălcări ale
dispozițiilor și obligațiilor a căror respectare o controlează potrivit legii;
b) organe le de control și cele de conducere ale administrației publice, ale altor
unități la care se referă art.145 C.pen, pentru infracțiunile săvârșite în legătură cu
serviciul de cei aflați în subordinea ori sub controlul lor;
c) ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române pentru infracțiunile
constatate pe timpul executării misiunilor specifice.
În lumina modificărilor aduse prin Legea nr. 281/2003, sunt organe de constatare
și ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române, atribuțiile acestora fiind
prevăzute de Legea nr. 550/2004.45
Organele de constatare sunt obligate să procedeze la luarea de declarații de la
făptuitor și de la martorii care au fost de față la săvârșirea infracțiunii și să întocmească
43 Organele din cadrul inspecțiilor comerciale de stat pot să constate săvârșirea unor infracțiuni în regimul
stabilit pentru anumite activități economice, cum sunt: înșelăciunea la măsurătoare ( art. 296 din C.pen),
înșelăciu nea cu privire la calitatea mărfurilor ( art.297 din C.pen.) etc.
44 De exemplu, funcționarii anume împuterniciți din cadrul Ministerului Comerțului, Ministerului
Finanțelor pot încheia acte de constatare a infracțiunilor privind producția, vânzarea, circul ația și desfacerea
băuturilor alcoolice.
45 Publicată în M. Of. Nr. 1172/13.12.2004.
26
proces -verbal despre împrejurările conc rete ale săvârșirii acesteia. De asemenea, acestea
au dreptul să rețină corpurile delicte, să procedeze la evaluarea pagubelor, precum și să
efectueze orice alte acte, când legea prevede aceasta.46
Actele încheiate în urma acestor activități se înaintează procurorului în cel mult 3
zile de la descoperirea faptei ce constituie infracțiune, afară de cazul când legea prevede
altfel.
În unele cazuri, există posibilitatea ca aceste organe să constate și comiterea unor
infracțiuni flagrante. În aceste cazuri au obligația să înainteze de îndată procurorului pe
făptuitor, împreună cu lucrările efectuate și cu mijloacele materiale de probă.
Obligațiile și drepturile arătate mai sus le au și următoarele persoane:
– comandanții de nave și aeronave, pentru infracțiunil e săvârșite pe acestea,
pe timpul cât navele și aeronavele pe care le comandă se află în afara porturilor și
aerodromurilor;
– agenții poliției de frontieră, pentru infracțiunile de frontieră;
Codul de procedură penală acordă acestor persoane dreptul de a e fectua
percheziții corporale asupra făptuitorului, de a verifica lucrurile pe care acesta le are cu
sine și chiar de a prinde pe făptuitor, înaintându -l procurorului de cercetare competent în
cel mult 5 zile, pentru comandanții de nave și aeronave termenul începând să curgă de la
data ancorării navei și aterizării aeronavei pe teritoriul român.47
Procesele -verbale încheiate de organele de constatare sunt mijloace de probă.48
5) Supravegherea exercitată de procuror în activitatea de
urmărire penală
În co ntextul de activități înscrise în sfera competenței procurorului, supravegherea
urmăririi penale se înfățișează ca sarcina principală a acestuia.49
46 De pildă, inginerii și tehnicienii cu atribuții privind problemele de silvicultură, cei din inspectoratele
silvice și cei din ocoalele silvice, brigadierii și pădurarii o coalelor silvice pot să constate infracțiunile
prevăzute în Codul silvic.Organele amintite mai sus au,conform art.46 din C.silvic, dreptul de a reține
obiectele provenite din fapte penale sau acelea ce au fost folosite la săvârșirea lor.
47 Theodoru Grigore , Drept procesual penal. Partea specială, Ed. Cugetarea, Iași, 1998.
48 Potrivit art. 90 alin. (2) Cod de Procedură Penală, actualizat 11.09.2013 .
27
Dispozițiile legale care reglementează supravegherea exercitată de procuror în
activitatea de urmărire penal ă sunt cuprinse în art. 209 alin. 1, art. 216 – 220 C.pr. pen., în
art. 27 lit. b din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată,
precum și în art. III din Legea nr. 281/2003.
Supravegherea exercitată de procuror în activitatea de urmărire penală se
înfățișează ca un complex de activități specifice desfășurate de către acesta în vederea
realizării obiectivului prevăzut de lege, pentru ca în cursul urmăririi penale să se respecte
legea și să se afle adevărul, respectiv , să fie lămurită cauza sub toate aspectele pentru
strângerea probelor necesare atât în favoarea cât și în defavoarea învinuitului sau
inculpatului, în vederea realizării scopului urmăririi penale.
În literatura de specialitate50, s-a opinat că supraveghe rea urmăririi penale
prezintă următoarele trăsături caracteristice:
✓ procurorul exercită supravegherea după poziția de conducător al urmăririi
penale, având drept de intervenție și de decizie asupra actelor efectuate de organele de
cercetare penală;
✓ suprav egherea este permanentă și completă, desfășurându -se din
momentul începerii urmăririi penale și până la finalizarea ei și cuprinzând toate aspectele
legalității și temeiniciei;
✓ supravegherea se desfășoară potrivit trăsăturilor urmăririi penale.
Supravegher ea exercitată de procuror în activitatea de urmărire penală are ca
obiect:
✓ vegherea ca orice infracțiune să fie descoperită, orice infractor să fie tras
la răspundere penală și ca nici o persoană să nu fie urmărită penal fără să existe indicii
temeinice c ă a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală;
✓ vegherea ca nici o persoană să nu fie reținută sau arestată decât în cazurile
și condițiile prevăzute de lege;
✓ în vederea exercitării supravegherii urmăririi penale, procurorul ia
măsurile care se impun, sau dă dispoziții organelor de cercetare penală pentru a se lua
aceste măsuri; pentru a se asigura a aducere la îndeplinire în cât mai bune condiții a
49 Volonciu I , p.253 ; Gr. Theodoru, Lucia Moldovan , op.cit., p.202.
50 Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București, 2004, p.335.
28
respectivelor măsuri, procurorul trebuie să le ia ori să dea dispoziții în acest sens, în scris
și motivate.
Prin îndeplinirea obiectivului supravegherii urmăririi penale se are în vedere
realizarea scopului procesului penal în condițiile respectării legalității procesuale51.
• Procurorul competent și modalități de exercitare a
supravegherii
Este competent să ex ercite supravegherea asupra activității de cercetare penală,
procurorul de la parchetul corespunzător instanței care, potrivit legii, judecă în primă
instanță cauza52. Nu se are în vedere, în stabilirea competenței de supraveghere, organul
de cercetare pena lă supravegheat, ci procurorul competent a sesiza instanța de judecată în
cauza respectivă. Spre exemplu, un procuror din cadrul parchetului de pe lângă
judecătorie nu va putea supraveghea cercetarea penală efectuată de organul de cercetare
penală al poliț iei competent, dacă infracțiunea este de competența de judecată în primă
instanță a tribunalului.
De asemenea, este competent să exercite supravegherea și procurorul din
parchetul ierarhic superior celui corespunzător instanței competente să judece cauza î n
primă instanță. Spre exemplu, când cauza este de competența judecătoriei, dar cercetarea
o face organul de poliție județean, supravegherea se poate exercita și de procurorul de la
parchetul de pe lângă tribunal.
În cazurile preluate de organul de cerceta re penală central, competența exercitării
supravegherii aparține unui procuror din cadrul parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție.
Pentru situațiile în care urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către
procuror, se conside ră că nu se poate vorbi de o supraveghere a urmăririi penale efectuată
de procuror deoarece, confirmarea rechizitoriului de către conducătorul parchetului din
51 Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București, 2004, p.335.
52 Cf. art. 209, Cod de Procedură Penală actualizat 11.09.2013 .
29
care face parte procurorul nu acoperă instituția supravegherii, care are o arie mult mai
complexă .
Altă opinie consideră că supravegherea este posibilă chiar dacă urmărirea penală
este efectuată personal de procuror, ea manifestându -se prin verificarea sistematică a
urmăririi penale efectuată de procuror, de către procurorul ierarhic superior53.
Procu rorul, pentru a asigura obiectivitatea și operativitatea cauzelo r penale, poate
să dispună, ca î ntr-o cauză în care cercetarea penală trebuie efectuată de un anumit organ
de cercetare, să fie efectuată de către un alt asemenea organ.
Posibilitățile procur orului de a dispune trecerea cauzei de la un organ de cercetare
la altul sunt determinate de circumscripția teritorială în care se exercită supravegherea.
Preluarea unei cauze de către un organ de cercetare penală ierarhic superior se
dispune de procurorul de la parchetul care exercită supravegherea acestuia, pe baza
propunerii motivate a organului de cercetare penală care preia cauza și după
încunoștiințarea procurorului care exercită supravegherea acesteia.
Supravegherea activității de cercetare penală se poate realiza și prin participarea
procurorului la efectuarea anumitor acte de urmărire penală. Procurorul poate să asiste la
efectuarea oricărui act de cercetare penală, ocazie cu care procurorul poate să îl îndrume
pe organul de cercetare penală cu priv ire la efectuarea unor acte de cercetare penală sau
poate să efectueze personal orice act de urmărire penală.
Prin participarea procurorului la efectuarea unor acte de cercetare penală se
asigură îndeplinirea acestora în cele mai bune condiții de eficiență și legalitate.
Procurorul poate să dea dispoziții cu privire la efectuarea oricărui act de urmărire
penală54. Pentru a putea fi îndeplinite în bune condiții și pentru a se putea verifica
confirmarea organului de cercetare penală, trebuie îndeplinită condiț ia ca aceste dispoziții
să fie date în scris și motivat. Dispozițiile date de procuror sunt obligatorii pentru organul
de cercetare penală. În ipoteza în care organul de cercetare penală are de făcut obiecții,
poate sesiza procurorul ierarhic superior proc urorului care a dat dispoziția. În acest caz,
există obligația pentru organul de cercetare penală de anu întrerupe executarea actelor
53 Alexandru Boroi, Gheorghe Nistoreanu, Drept p enal și drept procesual penal, Editura All Beck,
București, 2004, p.476.
54 Cf. art. 219, alin. 1, Cod de Procedură Penală actualizat 11.09.2013.
30
dispuse. Procurorul ierarhic superior se va pronunța asupra obiecțiilor în termen de 3 zile
de la sesizare.
În efectuarea cercetării penale organele de cercetare penală se bucură de o
independență relativă față de procuror, în sensul că sunt acte de urmărire penală pe care le
pot efectua din proprie inițiativă. Pentru alte acte, legea cere existența anumitor aprobări
date de procuror.
Autorizarea este prealabilă efectuării actului de urmărire penală, iar actul încheiat
de organul de cercetare penală nu este valabil fără autorizare, când legea prevede aceasta.
Confirmarea actului de urmărire penală este posterioară efectuării actului, este o
ratificare a acestuia, fără acestă confirmare cerută expres de lege, actul neputând produce
efecte juridice.
Încuviințarea se referă la acte a căror efectuare este atribuția organului de
cercetare penală, dar valabilitatea actului este supu să aprobării procurorului.
Încuviințarea poate fi prealabilă, dar și posterioară efectuării actului55.
55 Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București, 2004, p.340.
31
Cap. III. Condițiile începerii urmăririi penale
1) Condiția existenței unei sesizări legale despre săvârșirea unei
infracțiuni
Începerea urmăririi penale este un moment procesual cu semnificații deosebite. Pe
de o parte, începerea urmăririi penale constituie momentul inițial al procesului penal, iar,
pe de altă parte, ea implică drepturi și obligații specif ice atât pentru organele de urmărire
penală, cât și pentru ceilalți participanți în proces.
În baza dispozițiilor legale56, organul de urmărire penală, sesizat prin plângere sau
denunț, dispune prin rezoluție, începerea urmăririi penale, dacă din cuprinsul actului de
sesizare sau a actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de
împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale.
Pentru începerea urmăririi penale este necesară îndeplinirea unor condiții cum ar
fi: săvârșirea unei fapte pre văzută de legea penală, existența unei sesizări a organului de
urmărire penală care să cuprindă un minim de date sau informații, pe baza cărora să se
poată dispune începerea urmăririi penale și inexistența vreunuia din cazurile de
împiedicare a începerii u rmăririi penale.
În consecință, potrivit prevederilor art.228 alin.1 C. pr. pen.57, pentru începerea
urmăririi penale sunt necesare două condiții :
56 Cf. art. 228, Cod de Procedură Penală actualizat 11.09.2013.
57 Cf. art. 228, Cod de Procedură Penală actualizat 11.09.2013.
32
• una pozitivă, existența unei sesizări legale;
• una negativă, inexistența unui caz de împiedica re a începerii ur măririi penale.
Sesizarea organelor judiciare poate fi din afară (ex ternă) și din oficiu (internă),
cea externă făcându -se prin moduri obișnuite de sesizare58( plângere sau denunț), precum
și prin moduri speciale de sesizare, întâlnite în situațiile în care anumite persoane au
obligația să informeze despre săvârșirea unei infracțiuni59.
• Moduri generale de sesizare. Plângerea, Denunțul și
Sesizarea din oficiu
În vederea declanșării procesului penal și, ca urmare, pentru începerea activității
organelor de urm ărire penală, în toate cazurile trebuie îndeplinită condiția înconștiințării
acestor organe despre săvârșirea unei infracțiuni, ceea ce implică intervenția unui act care
nu este altceva decât sesizarea. Acest act constituie punctul de plecare al urmăririi penale
fără de care acesta nu poate începe. Sesizarea conține atât elementul de informare, cât și
temeiul legal de declanșare a activității procedurale.
Plângerea este un mod de sesizare extern; ea reprezintă „încunoștiințarea făcută
de o persoană fizică s au de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s -a cauzat
prin infracțiune”60.
Plângerea constituie un mod general de sesizare a organului de urmărire penală,
care nu trebuie confundată cu plângerea prealabilă, mod special de sesizare. Astfel, în
timp ce plângerea poate fi suplinită printr -un denunț sau sesizare din oficiu, plângerea
prealabilă nu poate fi înlocuită cu nici un mod de sesizare, deoarece constituie, în același
timp, o condiție de procedură.
Plângerea trebuie să cuprindă numele, pren umele, calitatea și domiciliul
petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului,
dacă este cunoscut și indicarea mijloacelor de probă. În ceea ce privește forma, plângerea
58 V. Dongoroz , Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român , partea specială, vol. II,
București, Editura Academi ei, 1976, p. 160.
59 V. Rămureanu, Sesizarea organelor judiciare în reglementarea noului Cod de procedura penală , R.R.D.
nr.3/1979, p.26.
60 Art. 222, alin.1, Cod de Procedură Penală, actualizat 11.09.2013.
33
poate fi făcută în scris, situație în car e trebuie în mod obligatoriu să fie semnată de
petiționar, lipsa acesteia va putea duce la împiedicarea organului de urmărire penală să
țină cont de ea, putând fi considerată denunț anonim, fie la o sesizare din oficiu; sau oral :
personal, prin mandatari, prin substituți procesuali, prin reprezentanți legali.
Denunțul „este încunoștiințarea făcută de către o persoană fizică sau juridică
despre săvârșirea unei infracțiuni”61. Distincția față de plângere constă în aceea că prin
denunț se aduce la cunoștință o rganului de urmărire penală săvârșirea unei infracțiuni în
dauna altor persoane, nefiind necesar ca cel care face denunțul să fi fost prejudiciat prin
infracțiunea sesizată.
Reglementarea denunțului asigură participarea cetățenilor la combaterea
infracțiun ilor, prin atragerea acestora la sesizarea organelor de urmărire penală despre
infracțiunile de a căror săvârșire au luat la cunoștință și despre cei care le -au comis.
Denunțul trebuie să conțină aceleași date ca și plângerea, iar acesta p oate fi făcut
în scris, similar plângerii, sau oral, situație în care este consemnat într -un proces verbal.
Denunțul este facultativ, însă în anumite situații acesta devine o obligație a
acelora care au luat la cunoștință despre săvârșirea unor infracțiuni. Omisiunea de a
denunța săvârșirea vreunei infracțiunile contra siguranței statului se pedepsește cu
închisoare de la 2 la 7 ani62.
Sesizarea din oficiu, modalitate de sesizare internă, constă în posibilitatea (dreptul
și obligația) organului de urmărire penală de a se au tosesiza, ori de câte ori află, pe altă
cale decât prin denunț sau plângere, că s -a săvârșit o infracțiune63.
Sesizarea din oficiu se realizează, de regulă, în următoarele situații:
✓ constatarea unor infracțiuni flagrante, situație în care organul de urmărir e
penală încheie un proces -verbal ce constituie actul de începere din oficiu a urmăririi
penale;
✓ prin denunțuri anonime, scrise sau verbale;
✓ prin mijloace de informare în masă;
61 Art. 223, alin.1, Cod de Procedură Penală actuali zat 11.09.2013.
62 Cf. art.170 Cod Penal, actualizat 11 septembrie 2013 . Dintre aceste infracțiuni, trădarea (art.155, Cod
Penal), trădarea prin ajutarea inamicului (art. 156 Cod Penal), spionajul (art.159 Cod Penal), atentatul care
pune în pericol siguranț a statului (art.160 Cod Penal), subminarea puterii de stat (art.162 Cod Penal),
subminarea economiei naționale (art.156 Cod Penal), complotul (art.167 Cod Penal).
63 Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București, 2004, p.345.
34
✓ zvonul public (de exemplu poate să circule zvonul că, într -o localitate,
anumit e persoane se ocupă cu racolarea sau îndrumarea altor persoane în scopul trecerii
frauduloase a frontierei);
✓ cercetarea altor fapte, atunci când, desfășurând o cercetare în legătură cu o
cauză, descoperă fapte sau aspecte noi, uneori cu totul străine de ce ea ce se cercetează;
✓ constatarea unor infracțiuni de către alte organe decât cele de urmărire
penală.
• Moduri speciale de sesizare. Plângerea prealabilă și alte moduri
speciale de sesizare
În anumite situații nu este suficient ca organul de urmărire pena lă să ia cunoștință
de săvârșirea infracțiunii prin unul din modurile generale de sesizare. Astfel, potrivit
art.221 alin 2 C.proc.pen., când acțiunea penală se pune în mișcare numai la plângerea
prealabilă ori la sesizarea sau cu autorizarea organului pre văzut de lege, urmărirea penală
nu poate începe în lipsa acestora. De asemenea, potrivit art.221 alin. 3 C. proc.pen.,
urmărirea penală nu poate începe fără exprimarea dorinței guvernului străin în cazul
infracțiunii prevăzute în art. 171 C.pen64.
Din anali za normelor legale, rezultă următoarele moduri speciale de sesizare:
a) plângerea prealabilă – ca încunoștințare făcută de persoana vătămată printr –
una din infracțiunile pentru care legea penală cere o asemenea plângere pentru punerea în
mișcare a acțiunii penale, prin care își exprimă voința de a fi tras la răspundere penală
făptuitorul.65
În funcție de natura infracțiunii sau, uneori de calitatea subiectului activ al
infracțiunii, plângerea prealabilă se poate adresa următoarelor categorii de organe
judici are:
64 Și în noul Cod penal, în art.408 sunt reglementate infracțiunile contra persoanelor care se bucură de
protecție internaționala, dar potrivit noilor prevederi, în cazul acestor infracțiuni punerea în mișcare a
acțiunii penale nu mai este condiționată de dorința guvernului străin.
65 Theodoru V, p.87
35
• direct instanței de judecată, pentru lovire sau alte violențe ( art.180 C.pen),
vătămare corporală din culpă ( art.184 C. pen), amenințare ( art.193 C. pen), insultă (
art.209 C. pen), calomnie ( art.206 C. pen),etc.;
• organului de cercetare penală sa u procurorului, pentru vătămare corporală
(art.181 C.pen), violarea de domiciliu (art.192 alin.1 C.pen), violarea secretului
corespondenței ( art.195. C.pen), etc.;
• organului competent să efectueze urmărirea penală , când plângerea
prealabilă este îndreptat ă contra unui judecător, procuror, notar public, militar, judecător
și controlor financiar de la Camera de conturi județeană sau contra uneia din persoanele
arătate în art.29 C. proc. pen.
b) sesizarea organului prevăzut de lege , cum ar fi:
• sesizarea com andantului pentru infracțiuni comise de militari sau de civili
în legătură cu obligațiile militare;
• sesizarea organelor competente ale căilor ferate, pentru unele infracțiuni
contra siguranței circulației pe căile ferate;
• cererea Camerei Deputaților, Senat ului și Președintelui României , pentru
infracțiuni săvârșite de către membrii G uvernului în exercițiul funcției ( art.109 alin.2 din
Constituția României) ;
• hotărârea Camerei Deputaților și Senatului de a pune sub acuzar e
Președintele României pentru Înaltă Trădare, cu votul a cel puțin două treimi din numărul
deputaților și senatorilor , în ședință comună ( art.96 alin.1 din Constituția României) ;
• sesizarea comandantului, a proprietarului ori a operatorului navei, după
caz, pentru unele infracțiuni prevăzute în Legea nr. 191/2003 privind infracțiunile la
regimul transportului naval;
c) autorizarea organului prevăzut de lege , cum ar fi:
• autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru infracți unile săvârșite în afara teritoriului țării
contra statului român sau contra vieții unui cetățean român ori prin care s -a adus o
vătămare gravă integrității corporale sau sănătății unui cetățean român, când sunt
săvârșite de către un cetățean străin sau de o persoană fără cetățenie care nu domiciliază
pe teritoriul țării (art. 5 C.pen);
36
• avizul ministrului justiției, în vederea cercetării, reținerii, arestării,
percheziționării sau trimiterii în judecată a magistraților ( art. 92 alin. 2 din Legea nr.
92/199 2 pentru organizarea judecătorească);
d) exprimarea dorinței guvernului străin pentru infracțiuni contra vieții,
integrității corporale, sănătății, libertății sau demnității săvârșite împotriva unui
reprezentant al statului respectiv; urmărirea penală va înce pe chiar și în lipsa dorinței
guvernului străin, însă nu vor mai fi aplicabile dispozițiile art.171 alin. 1 C.pen., în ceea
ce privește aplicarea sporului de pedeapsă, ci vor fi aplicate dispozițiile de drept comun
corespunzătoare faptei săvârșite de incul pat.
Condițiile de fond și formă ale modurilor speciale de sesizare sunt prev ăzute în
codul de procedură penală din cuprinsul căruia reiese că sesizarea specială trebuie făcută
în scris și semnată de organul competent, iar conținutul trebuie să fie același ca și în cazul
plângerii sau denunțului66.
66 Cf. art.225 Cod de Procedură Penală actualizat 11.09.2013.
37
Cap. IV. Actele premergătoare efectuate de organele de urmărire
penală
1) Conceptul de acte premergătoare și natura lor juridică
Actele premergătoare se efectuează în ved erea începerii urmăririi penale. Ele se
situează înaintea declanșării fazei de urmărire penală, întocmirea lor urmărind
îndeplinirea unor obiective cu privire la completarea informațiilor organelor de urmărire
penală pentru a le aduce la nivelul unor cunoș tințe și constatări care să determine
începerea urmăririi penale, verificarea informațiilor deja deținute în baza sesizării
primite, verificare existenței sau inexistanței vreunuia din cazurile de nepedepsire a căror
incidență ar putea determina, după caz, dispunerea începerii s au neînceperii urmăririi
penale.
Actele premergătoare nu au o natură juridică apropiată de cea a actelor de
constatare deoarece actele de constatare se efectueaz ă de către organele de constatare
prevăzute în art. 214 și 215 Cod proc edură penală, în timp ce actele premergătoare se
efectuează, în principal, de organele de urmărire penală. De asemenea, actele de
constatare se efectuează în vederea sesizării din oficiu a organelor de urmărire penală, în
timp ce actele premergătoare se ef ectuează în vederea începerii urmăririi penale de către
organul competent deja sesizat. Există cazuri în care actele de constatare prin care sunt
sesizate organele de urmărire penală pot fi supuse ele însele unor acte premergătoare
pentru verificare celor constatate.
38
Actele premergătoare sunt acte procedurale sui generis67 și au natură juridică
proprie .Trăsăturile distincte pe care le au le apropie de actele de procedură penală dar le
și deosebesc de acestea. Actele premergătoare au o natură și funcționalit ate specifică.68
În literatura de specialitate, există diferite opinii potrivit cărora actele
premergătoare sunt acte procedurale69(deoarece ele pot fi efectuate de organele de
urmărire penală în scopul începerii procesului penal și sunt consemnate într -un proces –
verbal, care constituie un act de procedură penală ) sau actele premergătoare nu sunt acte
procedurale70( deoarece ele se situează în afara începerii urmăririi penale), ori că actele
premergătoare au o natură juridică apropiată de a actelor de consta tare.71
2) Conținutul și scopul efectuării actelor premergătoare
Legea nu prevede în ce ar putea consta actele premergătoare. După părerea
noastră, ele ar putea consta nu numai în acte reglementate de normele de procedură
penală, ci și în alte acte, ne reglementate de procedură (acte extraprocesuale: filajele
polițienești, supravegherile efectuate de ofițerii de poliție, discuțiile cu diferit e persoane,
verificarea identității unei persoane etc.) ș i altel e prevă zute de legile speciale: Legea
143/2000, Legea 78/2000, Legea 503/2002 și Legea 39/2003 (livră rile supravegheate sau
punerea sub supraveghere a conturilor banca re sau a sistemului de comunicații, a
sistemului de informații, solicitarea î n scris, de către procuror, de documente bancare,
financiare s au contabile atunci când există indicii temeinice privind săvârșirea unor fapte
prevăzute de legea penală, perchezițiile, înregistră rile audio sau video).
În cursul actelor premergătoare, chiar dacă acestea sunt efectuate de organele de
urmărire penală, nu se pot lua măsuri preventive și de siguranță, deoarece aceste măsuri
se iau numai față de învinuit sau inculpat, deci după începerea urmăririi penale, cu
67 Volonciu III, p. 62 – 63; Theodoru V p. 94; Mateuț II p. 69 -70;
68 Neagu II, p.423;
69 V. Dongoroz ș.a., Noul Cod de procedură penală și Codul de procedură anterior – Prezentare
comparativă , Edit. Politică, București, 1969, p. 163; I.Gorgăneanu , Acțiunea penală, ediție revăzută și
adăugită, Edit. Lumina Lex, București, 1998, p. 33 -34:
70 T.Antoniu, op.c it., p. 37;
71 E.Ionășeanu, op.cit., p. 186;
39
respectarea garanțiilor procesuale.72 Nu se pot efectua expertize pentru că s -ar excede
scopului actel or premergătoare și s -ar încălca dreptul părților de a -și exercita drepturile
procesuale, care ajută la aflarea adevărului.
În cursul actelor premergătoare considerăm că se poate efectua și cercetarea
locului faptei, iar dacă se constată comiterea unei inf racțiuni procesul -verbal va constitui
actul de începerea urmăririi penale.
Sigur ca nu se poate face o listă cu toate actele ce pot fi efectuate în cursul actelor
premergătoare, de aceea subliniem că acestea nu trebuie să lezeze drepturile și libertățile
persoanei punând persoana bănuitului în situația învinuitului sau inculpatului și trebuie să
respecte cadrul legal ce le reglementează.
Având în vedere scopul expres prevăzut de lege (începerea urmăririi penale),
actele premergătoare se efectuează până la momentul în care organul judiciar competent
are suficiente informații în baza cărora să poată dispune începerea urmăririi penale,
neexistând posibilitatea ca actele premergătoare să se desfășoare dincolo de momentul
începerii urmăririi penale, excepție făc ând faptele descoperite în timpul urmăririi
penale73. Scopul acestor acte premergătoare nu poate fi altul decât numai clarificarea
datelor care confirmă sau infirmă existența infracțiunii și nu culegerea unor date
materiale probatorii care să dovedească vin ovăția sau nevinovăția unei persoane față de
care există bănuiala că ar fi săvârșit o anumită faptă penală.74
Putem trage această concluzie din cel puțin trei motive:
– activitatea de efectuare a actelor premergătoare precede procesul penal și
fundamentează convingerea organului de urmărire penală că este necesar sau nu să
înceapă urmărirea penală;
– actele premergătoare pot fi efectuate și de lucrători operativi, alții decât organele
de cercetare penală;
– controlul procurorului asupra desfășurării acestora este limitat, deși ar trebui
lărgit.
72 V.Dongoroz, Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român, vol. II, Ed. Academiei R.S.R.,
1976, p. 38; N.Volonciu, op.cit., p. 64;
73 Alexandru Boroi, Gheorghe Nistoreanu, Drept p enal și drept procesual penal, Editura All Beck,
București, 2004, p.488.
74 V.E.Ionășanu , Procedura începerii urmăririi penale , Ed. Militară, București, 1979, p. 183;
40
3) Limitele actelor premergătoare și organele care le pot efectua
Organul de urmărire penală are dreptul să întreprindă activități specifice fazei de
urmărire penală printre care și cele de natură a restrânge unele drepturi ale cetăț enilor sau
care ar constitui o imixtiun e în viața particulară a acestora, fără însă a o leza.
Nu se pot efectua urmatoarele acte procesuale:
a) care nu sunt de natură să conducă la începerea urmă ririi penale, respectiv nu se
referă la să vârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, cum ar fi măsurile asiguratorii,
măsurile de ocrotire sau de siguranță , etc;
b) care afectează liberta tea persoanei, respectiv măsuri preventive ca
reținerea , obligarea de a nu părăsi localitatea și ar estarea preventivă, deoarece, față de
gravitatea lor, trebuie sa fie înconjurate de toate garanțiile procesuale care funcționează în
cadrul procesului penal75;
c) care aparțin fazei de punere în mișcare a acțiunii penale ca ordonanța de punere
în mișcare a acțiunii penale, interogarea inculpatului, etc.
Organul de cercetare penală, cu excepț ia acestor a cte, este îndrituit să
îndeplinească , în cadrul act elor premergatoare, orice acte și măsuri necesare începerii sau
neînceperii urmă ririi penale (legal adminis trate) cum ar fi: discuț iile cu persoanele care
au cunostință de savârș irea faptei penale, pânda o perativă, fotografia operativă, filme,
verificarea unor acte ș i înscrisuri de care s -a folosit fă ptuitorul, supravegherea activității
și relaț iilor acestuia, înregistrarea pe bandă magnetică în condițiile prevăzute de lege a
discuțiilor care atestă fapte ilicite. Se poate rec urge la constatare medico -legală sau
tehnico -științifică, cercetare la faț a locului etc.
Într-o cauză penală se pot înt reprinde numeroas e acte premergă toare (conform
art. 224, C. pr . pen., care nu prevede o limită a lor) admise de lege, a cte ce se refera la
persoanele și faptele menț ionate în sesizare, fară a dep ăși cadrul acesteia.
Se crede că ar fi necesar să se revadă prevederil e legale privind actele
premergătoare ș i anume :
75 V.Dongoroz, Infractiunea contra avutului obstesc , Bucuresti, 1963, p.411.
41
a) obligația și posibilitatea ca procurorul sau organul superior cel ui ce
efectueaza actele premergătoare să aiba drept de control asupra lor;
b) actele preme rgătoare să se limiteze la sfera persoanelor și faptelor menționate
în plângere sau denunț ;
c) indiferent dacă actele premergă toare conduc sau nu la începerea urmă ririi
penale, organele care le -au efectuat ar trebui să fie obligate la a închide legal acț iunea.
Întinderea în timp a efectuării actelor premergătoare nu are o limită finală, ci este
lăsată la aprecierea organului care le administrează pentru a descoperi pe cei ce săvârșesc
fapte penale. Limita maximă a administrarii actelor premergă toare ar putea -o constitui
momentul în care s -au strâns su ficient e date ce privesc începerea urmă ririi penale76.
În ceea ce privește organul competent, actele premergătoare pot fi efectuate de
către organele de urmărire penală (atât procurorul, cât și organele de cercetare penală), cu
respectarea regulilor referit oare la competență, lucrătorii operativi anume desemnați din
Ministerul de Interne, alții decât cei cu atribuții de cercetare penală, lucrătorii operativi
din celelalte organe de stat cu atribuții în domeniul securității naționale, anume desemnați
în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa siguranței
naționale, investigatori sub acoperire anume desemnați din cadrul Ministerului
Administrației și Internelor sau din cadrul organelor de stat care desfășoară activități de
informații pentru realizarea securității naționale.
Importanța probatorie a actelor premergătoare o regăsim în dispoziția prevăzută în
art. 224 alin.(3), potrivit căreia procesul -verbal prin care se constată efectuarea unor acte
premergătoare poate consti tui mijloc de probă; de exemplu, procesul -verbal încheiat de
un organ operativ din M.A.I., prin care se constată prezen ța unei persoane într -un anumit
loc, la o anumită dată, ilustrat cu o fotografie operativă, poate fi considerat că dovedește
acea împreju rare.77
76 E.Ionaseanu, op.cit ., p.195.
77 Gr. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, vol. II, Ed. Hamangiu, Iași, 2007, p.604.
42
Cap. V. Procedura începerii urmăririi penale
1) Începerea urmăririi penale în cazul in care sunt întrunite
condițiile prevăzute de lege
Între actul de începere a urmăririi penale ș i actul p rin care aceasta este finalizată
se încadrează, efectuarea urmă ririi penale, faza care cup rinde întreaga activitate
desfașurată de organele de cercetare penală si de procuror78.
Urmărirea penală cuprinde cercetarea penală și rezolvarea cauzei de către
procuror .
Primul stadiu al cercetării îl reprezintă începerea urmăririi penale care constă în
actul de dispoziț ie procesual prin care organul de urmarire penală constată că s -a săvârșit
o infracțiune și este necesară intervenț ia sa pent ru identificarea faptuitorului și tragerea
lui la răspundere penală . Organul de urmărire, în cazul în care dispune începerea
urmăririi penale, se învestește cu toate drepturile pe care i le conferă legea pentru
efectuarea urmăririi penale, atât în ceea ce privește strângerea probelor pentru lămurire a
cauzei sub toate aspectele cât și în legatură cu măsurile de constrângere care pot fi luate
față de persoana urmărită79.
Procedura începerii urmăririi penale trebuie sa fie simplă pent ru ca activitatea de
urmă rire să înceapa imediat ce sunt întruni te condițiile legale.
Începerea urmăririi penale poate fi justificată numai de existența temeiurilor
răspunderii penale, adica săvârșirea unei infracț iuni. Organul care dispune începerea
78 E.Ionaseanu, op.cit. , p.206.
79 I.Neagu, op.cit. , p.332.
43
urmăririi penale trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor ne cesare deoarece răspunde
pentru activitatea pe care o declanșează.80
Art. 228, C. pr. pen., prevede pentru începerea urmăririi penale o a doua condiție,
anume inexistența vreunui caz de împiedicare a punerii în mișcare a a cțiunii penale
prevăzute în art.10 C. pr. pen. , fapt ce ocroteșt e persoanele nevinovate împotriva actelor
de urmărire penală.
Începerea urmăririi penale poate fi dispusă de către organul de cercetare penală
sau de către procuror , actul prin care se dispune aceasta fiind, de regulă, rezoluț ia.
Când organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces -verbal
care constituie actul de începere a urmăririi penale.
Rezoluția de începere a urmăririi penale cuprinde data și ora la care s -a dispus
începerea urmăririi penale și se supune confirmării motivate a procurorului care exercită
supravegherea activității de cercetare penală, în termen de cel mult 48 de ore de la data
începerii urmăririi, organele de cercetare fiind obligate să prezinte totodată și dosarul
cauzei.81
Procesul -verbal, ca act de începere a urmăririi penale este întocmit și în unele
situații speciale cum ar fi în cazul constatării infracțiunilor de audiență sau în procedura
specială privind unele infracțiuni flagrante.
Urmărirea penală poate să înceapă și prin or donanță, atunci cănd procurorul,
soluționând un conflict de competență, stabilește competența prin ordonanță sau în cazul
în care dispune reluarea sau redeschiderea urmăririi penale tot prin ordonanță.
80 N.Volonciu, op.cit. , p.41
81 Conf art. 228, Cod de Procedură Penală actualizat 11.09.2013.
44
• Cazuri de împiedicare a începerii urmăririi pe nale
a) Fapta nu există ( art. 10 alin. 1 lit.a C.pr pen.)
Inexistența faptei în materialitatea ei duce la inexistența vreunui temei al
răspunderii penale, astfel că apare imposibilitatea fundamentării obiective a tragerii la
răspundere penală.82
b) Fapta nu es te prevăzută de legea penală ( art. 10 alin. 1 lit. b C.pr pen.)
Nu constituie infracțiune fapta care prezintă pericol social, este săvârșită cu
vinovăție dar care nu e incriminată de lege. Aceasta poate fi socotită ca o contravenție sau
abatere disciplin ară, caz în care poate fi intentată o acțiune contravențională sau
disciplinară. Dacă s -a produs o pagubă materială, poate fi exercitată o acțiune civilă
numai în fața instanțelor civile.
c) Fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni ( art. 10
lit. b ˡ C. proc.pen)
În cazul prevăzut la art. 10 lit. b1), organul de urmărire penală înaintează dosarul
procurorului cu propunerea de a dispune, după caz, neînceperea urmăririi penale sau
scoaterea de sub urmărire penală . Copia ordon anței și, după caz, a propunerii organului
de cercetare penală se comunică persoanei care a făcut sesizarea, precum și persoanei față
de care s ‐a dispus soluția de neurmărire sau de netrimitere în judecată.
d) Faptei îi lipsește vreunul din elementele con stitutive ale infracțiunii ( art.
10 lit. d C.proc. pen.)
În acest caz ceea ce ne interesează este conținutul concret cu însușirile obiective
și subiective specifice unei anumite fapte.
e) Există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al fapt ei ( art. 10
lit. e C.proc. pen.)
Cauzele la care facem referire sunt: legitima apărare, starea de necesitate,
constrângerea fizică și morală, cazul fortuit, iresponsabilitatea, beția accidentală
completă, minoritatea făptuitorului, eroarea de fapt ( art. 44-51 C.pen.), lipsa dublei
incriminări în cazul faptelor săvârșite în străinătate ( art. 6 alin. 1 lit. a C.pen.) ,
82 Al. Pintea, Începerea, efectuarea și terminarea urmăririi penale , Ed. Lumina Lex, București, 2005,
p.107.
45
dezincriminarea faptei ( art. 12 alin.1 C.pen) , admiterea probei verității ( art.207 C.pen.) ,
constrângerea în cazul dării de mită ( art. 25 5 alin. 2 C.pen.) , îndemnul sau încurajarea
celuilalt soț în cazul adulterului ( art. 304 alin. final C. pen.)83.
În prezența oricărei dintre aceste cauze nu va exista drept la acțiune, deoarece
numai o faptă ce constituie infracțiune atrage răspunderea penală.
f) Lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau
sesizarea organului competent, ori altă condiție prevăzută de lege ( art. 10 alin. 1 lit. f
C. proc.pen.)
În cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii p enale este
condiționată de introducerea plângerii prealabile a persoanei vătămate, lipsa acesteia
înlătură răspunderea penală precum și necesitatea efectuării urmăririi penale.
În cazul infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării contra statului român sau
contra vieții unui cetățean român, ori prin care s -a adus o vătămare gravă integrității
corporale sau sănătății unui cetățean român de către un cetățean străin sau de către o
persoană fără cetățenie , care nu domiciliază pe teritoriul țării, pune rea în mișcare a
acțiunii penale se face numai cu autorizarea prealabilă a Procurorului General, de la
Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
g) A intervenit amnistia, prescripția ori decesul făptuitorului sau, după caz,
radier ea persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor .( art. 10 lit. g C.
pr.pen.)
Amnistia constituie o renunțare legală la acțiunea de tragere la răspundere penală
a celor vinovați de săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală de care benefi ciază
faptele comise până la intrarea în vigoare a legii respective. Aceasta înlătură și executarea
pedepsei precum și celelalte consecințe ale condamnării, dacă legea intervine după
condamnare.
Prescripția reprezintă înlăturarea răspunderii penale pentru o infracțiune comisă
ca urmare a trecerii unei perioade de timp stabilite de lege, cu excepția infracțiunilor
contra păcii și omenirii.
În cazul decesului, răspunderea penală, fiind personală nu mai poate interveni.
83 Al. Pintea, Începerea, efectuarea și terminarea urmăririi penale , Ed. Lumina Lex, București, 2005,
p.108.
46
h) A fost retrasă plângerea prelabilă ori părțile s -au împăcat, ori a fost
încheiat un acord de mediere în condițiile legii, în cazul infracțiunilor pentru care
retragerea plângerii sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală ( art. 10 lit.
h C.proc. pen)
Retragerea plângerii prealabi le, pentru a putea determina neînceperea urmăririi
penale trebuie să aibă loc în intervalul cuprins între data introducerii acesteia și data
începerii urmăririi penale. Dacă aceasta intervine în momentul judecății , instanța va
dispune încetarea procesului penal.
În cazul în care legea prevede acest lucru în mod expres, împăcarea părților
înlătură răspunderea penală, cu condiția ca aceasta să intervină inaintea începerii
urmăririi penale și să fie personală, necondiționată, totală și definitivă.
Retragere a plângerii prealabile are efect in rem și este o manifestare unilaterală
de voință, iar împăcarea părților are efect in personam , fiind o manifestare bilaterală de
voință.
i) Există autoritate de lucru judecat ( art. 10 lit. j C. proc. pen.)
După pronun țarea unei hotărâri definitive într -o cauză, acțiunea penală se stinge,
iar o noua declanșare a acțiunii penale pentru aceeași faptă și persoană nu mai e posibilă,
ceea ce îi conferă hotărârii respective autoritate de lucru judecat.
Înainte de î nceperea u rmăririi penale, organul de cercetare sesizat trebuie să
procedeze la verificarea antecedentelor penale ale făptuitorului, soliciitând, după caz și
copii după hotărârile de condamnare anterioare. Numai în acest mod se poate verifica
dacă fapta care a făcut obiectul sesizării nu a fost judecată anterior, într -o altă încadrare
juridică.84
Lucrul judecat pune capăt conflictului de drept penal adus în fața instanței de
judecată, iar autoritatea de lucru judecat împiedică o nouă urmărire a acelui conflict, care
a fost deja soluționat în mod definitiv.85
84 Al. Olaru, Aplicarea diferențiată a situațiilor prevăzute în art. 10 Cod de procedură penală în cazul
propunerilor de neîncepere a urmăririi penale , p.6
85 Gh. Theodoru, Curs de drept procesual penal.Partea specială , Iași, 1961, p. 220 -225.
47
• Cazuri speciale ( de nepedepsire) neprevăzute de art. 10 lit. i ˡ C.
proc.pen 86
Deoarece în Codul de procedură penală nu exista o trimitere expresă la cauzele de
nepedepsire, prin Legea nr. 281/2003, la art. 10 din același cod a fost introdusă o noua
literă, respectiv i ˡ formulată astfel: există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege.
În afară de cazurile generale de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale
sau de începere a urmăririi penale mai s unt și alte cauze care au o incidență mai restrânsă
în sennsul că se referă fie la o anumită faptă, fie la anumiți făptuitori.
În actualul Cod penal sunt prevăzute următoarele cauze de nepedepsire: desistarea
și împiedicarea producerii rezultatului în caz de tentativă ( art. 22 alin. 1 Cod penal)87;
instigarea neurmată de executare în cazul infracțiunilor sancționate cu cel mult doi ani de
închisoare ( art. 29 alin. 2 Cod penal); împiedicarea consumării infracțiunii în caz de
participare ( art. 30 Cod. Pen al); denunțarea faptei înainte de a fi descoperită ( art. 167
alin. 4, art. 170 alin. 2 și 3, art. 255 alin.3 Cod penal) și înlesnirea arestării celorlalți
participanți ( art. 170 alin. 3, art. 262 alin. 3 Cod penal); retragerea în timp util a mărturiei
mincinoase ( art. 260 alin. 2 Cod penal); tăinuirea, favorizarea sau omisiunea de a
denunța pentru unele infracțiuni comise de soț sau o rudă apropiată ( art. 221 alin. 2);
anularea uneiaa din căsătorii în caz de bigamie pentru alt motiv decât bigamia ( art. 303
alin. 3 Cod penal); căsătoria între participant și victimă în caz de viol și raport sexual cu o
minoră ( art. 197 alin. 5 și art. 198 alin 5 Cod penal); omisiunea de a încunoștința
organele judiciare din partea persoanei care încunoștințând și -ar prod uce un prejudiciu (
art. 265 alin. 2 Cod penal); situația în care cel ce a fost prins în încă ierare împotriva
voinței sale sau care a încercat să respingă pe alții, să respingă un atac ori să apere pe
altul ( art. 332 alin. 4 Cod penal); denunțarea în timp util în cazul asocierii pentru
săvârșirea de infracțiuni ( art. 323 alin 3. Cod penal).
Situații de nepedepsire sunt prevăzute și în unele legi speciale.
86 Lit. i ˡ de la art. 10 C.pr oc. pen a fost introdusă prin Legea nr. 281/2003.
87 Gr. Theodoru și L. Moldovan, Drept procesual penal , Editura Didactică și Pedagogică, București 1979,
p. 82 -83.
48
2) Neînceperea urmăririi penale în cazul neîntrunirii condițiilor
prevăzute de lege
• Propunerea o rganelor de cercetare penală de a nu începe
urmărirea penală și actul de dispoziție al procurorului
În momentul în care organul de urmărire penală primeste sesizarea are obligatia să
verifice si să constate, după caz, din sesizare sau din actele premergăt oare, dacă din
cuprinsul lor nu rezultă vreun caz de împiedicare a începerii u rmăririi penale. Propunerea
organului de urmărire penala este o părere (dispoziție) bazată pe constatările privind
existenț a vreunui caz de împiedicare a începerii urmă ririi pena le.
Dispoziț ia de neîncepere a urmăririi penale are valoarea unui act cu
caracter extraprocesual și nu reprezintă o soluție procesuală, deoarece se situează în afara
procesului penal, în etapa actelor premergătoare .
Propunerea rezultată din art. 228, alin. 4, C. pr. pen., se referă numai la cazurile în
care s-au efectuat actele premergătoare după primirea plângerii sau denunțului, nu ș i la
sesizarea din oficiu. Această propunere, prevă zută dar neexprimată în mod expres în
Codul de procedu ră penală, poate fi consemnată ș i materializată într -o adresă , referat sau
orice al t act asemană tor care trebuie să cuprindă în mod legal temeiul pe care se
fundamentează propunerea.
Atunci când se constată împiedicarea începerii urmăririi p enale, propunerea
trebuie făcută de organul de urmărire penală de îndată. Orice tergiversare ar duce la
încălcarea principiului celerității justiției (aplicabil și fazei de urmărire penală)88.
În urma înaintării către procuror a propunerii o rganului de urmărire penală de a nu
se începe urmă rirea penală, sunt posibile următoarele situații:
ـ dacă procurorul constată că din actele premergătoare nu rezultă vreunul din
cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc.
pen., restituie organului de urmăr ire penală actele, fie pentru completarea lor, fie pentru
începerea urmăririi penale. În momentul restituirii de către procuror a actelor și a
88 Ionăș eanu, E.V., Procedura începerii urmă ririi penale, ed. Militară, Bucureș ti, 1979, p.218.
49
dosarului, organul de urmărire penală este obligat să continue efectuarea actelor
premergătoare sau, după caz, în cepe urmărirea penală, procedând la efectuarea acestora
potrivit legii și ținând seama de împrejurările speciale ale fiecărei cauze;89
Articolul 230, privind neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire
când fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni , se modifică și , ca atare,
procurorul, sesizat potrivit art. 228 alin. 2, dispune prin ordonanță, după caz, neînceperea
urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală. Copia ordonanței și, după caz, a
propunerii organului de ce rcetare penală se comunică persoanei care a făcut sesizarea,
precum și persoanei față de care s ‐a dispus soluția de neurmărire sau de netrimitere în
judecată .
– când procurorul este de acord cu propunerea organului de urmărire penală, o
confirmă prin rezol uție motivată, dispunând astfel neînceperea urmăririi penale față de
făptuitorul față de care s -au efectuat actele premergătoare. O copie de pe această rezoluție
se comunică persoanei care a făcut sesizarea precum și persoanei față de care s -au
efectuat ac tele premergătoare și totodată procurorul va sesiza instanța civilă competentă
cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris, dacă cercetările efectuate
impun aceasta.
Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale se poate face plân gere la
instanța de judecată.
Dacă ulterior se constată că nu a existat sau că a dispărut împrejurarea pe care se
întemeia propunerea de a nu se începe urmărirea penală, procurorul infirmă rezoluția și
restituie actele organului de urmărire, dispunând înce perea urmăririi penale.
89 Art. 232 Cod de Procedură Penală , actualizat 11.09.2013.
50
3) Cazuri speciale
• Începerea urmăririi penale și propunerea de a începe
urmărirea penală pentru alte fapte și persoane în caz de indivizibilitate
și conexitate.
În aplicarea prevederilor legale privind indivizibilitatea și conexitatea este posibil ca
pentru unele fapte sau persoane reclamante să se impună începerea urmaririi penale, iar
pentru altele pentru care a intervenit un caz de împiedicare a acestei măsuri să se propună
neînceperea urmăririi penale, situații care nu s unt prohibite de nici o prevedere a Codului
de procedură penală .90
Rezultă că față de o unică sesizare se impun două soluții, care necesită două acte
distincte: unul de neîncepere a urmăririi penale și altul de începere a urmăririi penale.
Începerea urmărir ii penale se va dispune prin rezoluție, proces verbal, iar pentru
celelalte fapte și persoane propunerea de neîncepere a urmăririi penale se materializează
într-un referat sau adres ă.91
Începerea urmăririi penale cu privire la o singură faptă penală va p ermite
organului de cercetare să efectueze cercetarea ș i pentru ce lelalte fapte cuprinse în aceeaș i
sesizare .
4) Efectuarea urmăririi penale față de învinuit și față de inculpat
Urmărirea penală, în cazul în care se are în vedere calitatea procesuală pe care o
poate dobândi făptuitorul în timpul desfășurării acestei faze a procesului penal, se poate
desfășura numai față de învinuit sau față de in culpat.
Învinuitul este persoana față de care se efectuează urmărirea penală, atât timp cât
nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală92. În acest sens, organul de cercetare penală
90 E.Ionăș eanu, op.cit. , p.226.
91 E.Ionăș eanu, op.cit. , p.22 7.
92 Cf. art. 229, Cod de Procedură Penală actualizat 11.09.2013.
51
poate asculta învinuitul, persoana vătămată, martorii, poate dispune constată ri tehnico –
științifice sau medico -legale, poate proceda la ridicarea de obiecte sau înscrisuri ce pot
servi ca mijloace de probă în procesul penal.
În situația în care urmărirea penală este efectuată de către procuror, întreaga
actvitate de strângere a pro belor este realizată, în principiu, de către acesta. În cazul în
care organul de cercetare penală constată fapte noi în sarcina înviniutului ori împrejurări
noi care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s -a dispus
începerea urmăr irii penale sau date cu privire la participarea și a unei alte persoane la
săvârșirea aceleiași fapte, este obligat să facă procurorului propuneri pentru extinderea
cercetărilor penale sau schimbarea încadrării juridice.
În cazul în care organul de cerceta rea consideră că sunt temeiuri pentru punerea în
mișcare a acțiunii penale93, întocmește un referat cu propuneri în acest sens, pe care îl
înaintează procurorului. Acesta, după examinarea dosarului, va dispune punerea în
mișcare a acțiunii penale, prin ordo nanță, sau, infirmarea propunerii organului de
cercetare penală, prin rezoluție, care va duce la restituirea dosarului organului de
cercetare penală sau clasarea, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi penale.
Persoana împotriva căreia s -a pus î n mișcare acțiunea penală este partea în
procesul penal și se numește inculpat. În cazul în care învinuitul primește calitatea de
inculpat, se pot efectua, în principiu, toate actele de urmărire penală care sunt efectuate și
față de învinuit. Procurorul, în cazul în care este de acord cu propunerea organului de
cercetare penală, va dispune punerea în mișcare a acțiunii penale, prin ordonanță.
Punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă momentul cu o deosebită
importanță procesuală, întrucât calitatea p rocesuală a făptuitorului se schimbă, el
devenind inculpat, aspect care conduce la modificarea drepturilor si obligațiilor
procesuale. Inculpatul poate fi supus, dacă este cazul, privării de libertate prin
intermediul arestării preventive.
În același timp, punerea în mișcare a acțiunii penale conferă inculpatului drepturi
suplimentare. Astfel, organul de cercetare penală are obligația de a -l chema pe inculpat
93 Temeiurile de punere în mișcare a acțiunii penale nu sunt identice cu cele care stau la baza începerii
urmăririi penale, ci fiind legate de arestarea preventivă a inculpatului, sunt similare cu cele care
fundamentează arestarea constând în existența unor probe serioase, care fac necesară efectuarea urmăririi
penale cu acțiune penală pusă în mișcare.
52
pentru a -i comunica fapta pentru care este învinuit și pentru a -i da explicații cu privire la
drept urile și obligațiile pe care le are.
Cu ocazia desfășurării urmăririi penale, după punerea în mișcare a acțiunii penal e,
dacă se constată fapte noi în sarcina inculpatului ori împrejurări noi care pot duce la
schimbarea încadrării juridice a faptei sau dat e cu privire la participarea și a unei alte
persoane la săvârșirea acelei fapte, organul de cercetare penală face propuneri în acest
sens94, pe care le înaintează procurorului pentru ca acesta să decidă în privința extinderii
cercetării penale sau schimbări i încadrării juridice95.
Ordonanța procurorului de extindere a cercetării penale va avea drept consecință
pentru organul de cercetare penală strângerea probelor necesare cu privire la noile fapte și
persoane până la finalizarea cercetării penale. Ordonanța procurorului de schimbare a
încadrării juridice poate determina, după caz, fie administrarea probelor în raport cu noua
încadrare juridică, fie declinarea de competență ori trecerea cauzei de la un organ de
cercetare penală la altul.
94 Cf. art. 238, Cod de Procedură Penală actualizat 11.09.2013.
95 În practica judiciară s -a stabilit că dispozițiile privind extinderea cercetării penale nu se aplică în cazul în
care urmărirea penală se efectueaz ă de procuror, ci numai când se efectuează de organelle de cercetare
penală.
53
Cap. VI. Urmărirea penală în Noul Cod de Procedură Penală
1) Condiții generale privind urmărirea penală în Noul Cod de
Procedură Penală
Noul Cod de Procedură Penală instituie, ca regulă, caracterul obligatoriu al
începerii urmăririi penale anterior efectuării oricăror acte de cercetare. Cu excepția
situațiilor în care însuși actul de sesizare este imperfect, ori cu excepția celor în care , din
cuprinsul acestuia rezultă o cauză de neprocedibilitate96 , niciun act de procedură nu mai
poate fi îndeplinit în afara procesului penal, nicio probă nu mai poate fi administrată în
afara acestui cadru.
Această nouă așezare a concepției privind limitele și fazele urmăririi penale
răspunde unor exigențe ținând de observarea strictă a principiului legalității; instituția
actelor premergătoare, din vechea reglementare, nu răspundea în totalitate acestora,
întrucât permitea strângerea de probe în afara procesului penal, iar ponderea pe care, în
practica organelor de urmărire penală, a cunoscut -o utilizarea acestei instituții a creat
necesitatea instituirii unei reglementări care să nu mai permită desfășurarea vreunei
activități specifice urmăririi penale în afara unui cadru procesual bine definit97.
De aceea, în art. 305 alin. (1) C.p.p, potrivit căruia ,, când actul de sesizare
îndeplinește condițiile prevăzute de lege și se constată că nu există vreunul dintre cazurile
care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de
urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă ’’, legiuitorul a
96 Art. 294 N. Cod de Procedură Penală
97 Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Î.C.C .J- notă de studiu;
54
instituit obligația organului de urmărire penală de a începe urmărirea penală, îndată după
ce a fost legal sesizat.
Practic, actul imediat următor celui de sesizare va fi, în mod necesar, în toate
cauzele, ordonanța de începere a urmăririi pe nale cu privire la faptă.
Astfel, nicio investigație nu poate avea loc decât în condițiile privitoare la
desfășurarea actelor de urmărire penală . Noua reglementare nu mai cunoaște faza
premergătoare începerii urmăririi penale, de strângere a datelor neces are ,, în vederea
începerii urmăririi penale’ ’, prevăzută sub reglementarea anterioară.98 În plus, noua
reglementare nu mai permite începerea urmăririi penale direct față de o anumită persoană
nici în situația în care aceasta este indicată în actul de sesiz are, ori când acesta permite
identificarea sa. Concluzia se impune față de faptul că art. 305 alin. (3) C.p.p. cere ca
indiciile rezonabile privind comiterea faptei de către o anumită persoană să rezulte din
datele și probele existente, iar potrivit art. 9 7 alin. (2) C.p.p. probele se pot obține doar în
procesul penal.
Cât privește limitele, conținutul și întinderea actelor de urmărire penală ce se pot
efectua după începerea urmăririi penale cu privire la faptă, în condițiile art. 305 alin.(1)
trebuie prec izate următoarele:
Aceasta este o fază procesuală destinată strângerii probelor în baza cărora să se
poată formula o învinuire împotriva unei persoane. Formularea unei învinuiri in
personam nu poate fi consecința simplei înregistrări a unei sesizări vala bile; fiind un act
de o însemnătate sporită și cu consecințe importante privitoare la persoana celui
investigat, punerea sub învinuire a unei persoane trebuie să fie fundamentată de o serie
de probe, administrate prin mijloacele de probă prevăzute de lege99.
De aceea, simpla începere a urmăririi penale cu privire la faptă nu are caracterul
formulării unei acuzații împotriva unei persoane, ci are doar semnificația instituirii
cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită f aptă.
Dacă, după administrarea în acest cadru legal procesual a unor mijloace de probă,
în baza acestora se conturează indicii rezonabile împotriva unei anumite persoane,
urmează a se formula cu privire la aceasta o acuzație.
98 Art. 224, Vechiul Cod de Procedură Penală
99 Ministerul Public – Parche tul de pe lângă Î.C.C.J – notă de studiu;
55
De aceea, art. 305 alin. (3) prevede: „când din datele și probele existente în cauză rezultă
indici i rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s -a început
urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare
față de aceasta , care dobândește calitatea de suspect ”. Anterior dispoziției ca urmărirea
să se efectueze cu privire la o anumită persoană, aceasta nu are nicio calitate procesuală,
prin urmare nu este subiectul vreunor drepturi ori obligații procesuale.
Dispozițiile legale an alizate asigură un caracter echitabil desfășurării urmăririi
penale: pe de o parte, răspund exigenței ca orice acte de cercetare să se desfășoare într-un
cadrul procesual (alin. 1 al art. 305); pe de altă parte, instituie o garanție în sensul că nicio
persoană nu este pusă sub acuzație în lipsa unor indicii rezonabile că a săvârșit o faptă
prevăzută de legea penală (alin. 3 al art. 305). Această garanție subzistă mai ales în
ipoteza în care, prin actul de sesizare (plângere, denunț, sesizare din oficiu) est e indicată
o anumită persoană în calitate de prezumtiv autor. Indicarea unei persoane în actul de
sesizare nu este suficientă pentru ca această persoană să dobândească calitatea de
acuzat/suspect și nici pentru a considera că urmărirea penală o vizează. Această calitate
se va dobândi, pe parcursul urmăririi penale, numai după ce, în baza probelor
administrate, se va dispune efectuarea urmăririi penale cu privire la ea100.
La această concluzie conduc chiar dispozițiile art. 289 C.p.p., care, reglementând
conținutul plângerii penale, se referă și la ,, indicarea făptuitorului’ ’, dacă acesta este
cunoscut. Dacă, așa cum am arătat, începerea urmăririi penale cu privire la faptă este
obligatorie imediat după depunerea plângerii, coexistența acestei dispoziții cu c ea din art.
305 alin.(1) C.p.p. nu poate decât să probeze că începerea urmăririi penale se va dispune
doar cu privire la faptă, chiar dacă autorul este indicat.
Tot din perspectiva caracterului echitabil al procedurii asigurat de aceste
dispoziții, se imp un și următoarele precizări:
În forma inițială adoptată de legiuitor101, Codul de procedură penală nu conținea
nicio prevedere cu privire la momentul în care o persoană dobândește calitatea de
suspect: dacă în privința începerii urmăririi penale cu privire la o anumită faptă cadrul
procesual era neechivoc stabilit (în condițiile art. 305 alin. (1) C.p.p.), modul în care se
100 www.mpublic.ro;
101 Legea nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 486
din 15 iulie 2010 ;
56
urma a se formula învinuirea împotriva unei anumite persoane nu era prevăzut de
reglementarea inițială.
Singura dispoziț ie, cuprinsă în art. 77 ( „persoana cu privire la care, din datele și
probele existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârșit o faptă prevăzută de
legea penală se numește suspect” ), nu conferea certitudine nici momentului în care se
formulează acuzația, si, pe cale de consecință, nici momentului din care o anumită
persoană, acuzată de comiterea unei infracțiuni, poate reclama respectarea drepturilor sale
procesuale (după cum nici momentului din care aceleiași persoane i se poate cere
respectarea obligațiilor procesuale).
O atare lacună ar fi permis abuzuri de procedură din partea organelor de urmărire
penală (care, în lipsa unei dispoziții legale exprese, nu ar fi fost ținute în niciun moment
să aducă la cunoștință unei persoane ”bănuiala” pe care ar avea -o împotriva ei). Totodată,
după începerea urmăririi penale cu privire la faptă, administrarea oricăror mijloace de
probă ar fi stat sub semnul unei potențiale nulități, întrucât, nefiind cert din care moment
este formulată o acuzație împotriva suspectului, o rice probă administrată anterior audierii
lui ar fi fost susceptibilă de a fi considerată ca fiind administrată cu nerespectarea
dreptului la apărare.
Aceste neajunsuri au fost remediate prin Legea nr. 255/2013102, prin modificarea
adusă art. 305 alin. (3) în sensul analizat în cele ce preced.
Un alt motiv pentru care, prin aceeași lege, a fost reglementată distinct faza in
personam a urmăririi penale a fost necorelarea dispozițiilor codului în forma inițial
adoptată, care instituiau doar urmărirea penală a faptei, cu normele constituționale care,
privitor la anumite categorii de persoane, reglementează în mod explicit urmărirea penală
a persoanei .103
Astfel, modificările aduse prin Legea nr. 255/2013 au avut ca scop transpunerea
instituției de rang constituț ional a urmăririi penale in personam și în dispoziții procesuale
de rang legal. Pentru aceleași rațiuni, au fost introduse, prin același act normativ, și
102 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de proce dură penală și pentru modificarea
și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial
nr. 515 din 14 august 2013.
103 „deputații și senatorii pot fi urmăriți (…)” ; „(…) urmărirea penală a membrilor Gu vernului (…)” – art.
72 alin. (2) și, respectiv, art. 109 alin. (3) din Constituție ;
57
dispozițiile alineatului 4 al art. 305, referitoare la categor iile de persoane care nu pot fi
urmărite decât după îndeplinirea unor prealabile condiții.
În contextul acestor modificări, în legătură cu urmărirea penală a unor categorii de
persoane se impune și analiza corelativă a dispozițiilor art. 2941 cu cele ale art. 305.
Sintagma „începerea urmăririi penale” din art. 2941 nu poate fi interpretată separat
de dispozițiile art. 305 alin. 4, potrivit cărora „ față de persoanele pentru care urmărirea
penală este condiționată de obținerea unei autorizații prealabile sau de îndeplinirea unei
alte condiții pr ealabile, efectuarea urmăririi penale se poate dispune numai după
obținerea autorizației ori după îndeplinirea condiției” . Astfel, trebuie admis că, față de
conținutul explicit al alin. 4 din art. 305 și având în vedere întreaga concepție a
legiuitorului p rivind cele două etape distincte ale urmăririi penale, autorizările și celelalte
condiții la care se referă art. 2941 sunt în realitate necesare pentru ca urmărirea penală să
se efectueze față de o anumită persoană , și nu pentru începerea urmăririi cu priv ire la o
faptă.104
2) Începerea urmăririi penale cu privire la faptă, condiție pentru
emiterea mandatului de supraveghere tehnică
Potrivit art. 140 C.p.p, supravegherea tehnică105 se dispune în cursul urmăririi
penale.
Având în vedere considerentele de la pct. 1, sintagma „în cursul urmăririi
penale” din acest articol se referă la orice moment ulterior începerii urmăririi penale cu
privire la faptă, potrivit art. 305 alin. (1) C.p.p.
104 Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Î.C.C.J – notă de studiu;
105 Potrivit art. 138 alin. (13) C.p.p., prin supraveghere tehnică se înțelege utilizarea uneia dintre
următoarele metode de cercetare sau supraveghere: interceptarea comunicațiilor ori a orică rui tip de
comunicare la distanță, accesul la un sistem informatic, supr avegherea video, audio sau prin fotografiere,
localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice și obținerea datelor privind tranzacț iile financiare ale unei
persoane.
58
În sprijinul acestei idei este și faptul că urmărirea penală față de o p ersoană nu
poate exista independent, în lipsa începerii urmăririi penale față de faptă, ci este o urmare
a acesteia106. De ace ea, legiuitorul a folosit, cu privire la această fază procesuală,
sintagma „efectuarea în continuare a urmăririi penale .”
Textul nu prevede condiția ca organul de urmărire penală să fi dispus și efectuarea
urmăririi penale cu privire la o anumită persoană.
Astfel, după începerea urmăririi penale cu privire la faptă în condițiile art. 305
alin. (1), cauza se află „în cursul urmăririi penale”, fază în care acuzația nu s -a formulat
cu privire la o anumită persoană, prin urmare nicio persoană nu are calitatea de suspect.
Așa cum am arătat, nici dispozițiile art. 2941 C.p.p. nu contrazic această concluzie,
întrucât aceste dispoziții nu pot fi privite decât corelativ cu cele ale art. 305 alin. (4) .
Pe de altă parte, deși supravegherea tehnică presupune o ingerință în viața privată
a unei anumite persoane, utilizarea acestei metode de cercetare are doar semnificația
investigării unei fapte (cea pentru care s -a început urmărirea), și nu echivalează cu
formularea unei acuzații împotriva respectivei persoane. De aceea și dispozițiile art. 139
și ale art. 140 se referă doar la existența unei suspiciuni rezonabile cu privire la săvârșirea
unei „i nfracțiuni” – deci cu privire la o faptă penală, și nu cu privire la autorul acesteia.
În concluzie, din punctul de vedere al momentului procesual, singura condiție
pentru emiterea mandatului de supraveghere tehnică o reprezintă începerea urmăririi
penale cu privire la faptă, procedura nefiind în nicio situație condiționată de efectuarea
urmăririi penale față de o persoană.
A susține contrariul sau a interpreta dispozițiile legale în sensul că supravegherea
tehnică nu se poate dispune decât după încunoști nțarea vreunei persoane, înseamnă, pe de
o parte, a încălca dispoziția legală (adăugând o condiție neprevăzută de normă), iar pe de
altă parte, a ignora conținutul art. 305 C.p.p., potrivit căruia urmărirea penală începe cu
privire la faptă, și nu cu privi re la persoană107.
106 www.mpublic.ro;
107 Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Î.C.C.J – notă de studiu ;
59
Cap. VII Studiu de caz
Prin rechizitoriul înregistrat la Judecătoria Botoșani in data de 19.07.2018, sub
numarul y/193/2018, Parchetul de pe lângă Judecatoria Botoșani a trimis în judecată pe
inculpatul A.M.G, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui
vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (2) din Noul C od Penal si
pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub
influența alcoolului sau a altor substanțe, prevazută de art. 336 alin. (1) Noul Cod Penal.
În considerentele actului de sesizare , s-a reținut că in data de 20 .02.2017 , inculpatul a
condus autoturismul marca Opel cu nr.de înmatriculare XX -XX- XXX pe DN 29,
Botoșani – Săveni , fără a poseda permis de conducere, cu o viteză de 145 km/ h in zona
de limitare a vitezei la 90 km/ h, fiind oprit în trafic și depistat având în sânge o
îmbibație alcoolică de 1,25 g /l, alcool pur în sânge.
Prin sentința penală nr. x/28.11.2018, pronunțată de Judecătoria Botoșani, s -au hotărât
următoarele:
Condamnă pe inculpatul A.M.G:
– pentru săvârșirea infracțiunii de „con ducerea unui vehicul fără permis de conducere”
prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 374 alin. (4) și art.
396 alin. (10) din Codul de procedu ră penală la pedeapsa de 4 (patru ) luni închisoare;
– pentru săvârșirea infra cțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a
altor substan țe”, prevăzută și ped epsită de art. 336 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art.
374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală la pedeapsa de 8 (opt)
luni închisoare.
În temeiul art. 38 alin. (2) Cod penal, art. 39 alin. (1) lit. b Cod penal , aplică inculpatului
pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) luni închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din
cealaltă pedeapsă aplicată inculpatului, pedeapsa finală f iind de 9 (nouă) luni și 10 (zece)
zile închisoare.
În baza art.91 Cod penal , dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și
stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.
În baza art.93 alin. (1) Cod , obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere
să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
60
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Botoșani la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat c u supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de
existență.
În baza art.93 alin. (2) lit.b din Codul penal , impune inculpatului obligația de a
frecventa un program de reintegrare soc ială derulat de Serviciul de P robațiune Botoșani
sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere,
inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria com unei
Vlădeni, jud ețul Botoșani pe o perioadă de 60 de zile.
În baza art.91 alin. (4) Cod penal , atrage atenția i nculpatului asupra dispozițiilor art. 96
Cod penal referitoare la condițiile în care se poate dispune revocarea suspendării
executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.274 alin.(1) din Codul de procedură penală , obligă pe inculpat să plătească
statu lui suma de 475 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 151,88 lei care
reprezintă contravaloarea buletinului de analiză toxicologică -alcoolemi e nr. x întocmit
de Serviciul de Medicină Legală Botoșani s e va vira în contul xxxxxxxx Trezoreri a
Botoșani pentru Spitalul Județean de Urgență Botoșani. Cu drept de apel în termen de 10
zile de la comunicare.
Pentru a pronunța hotărârea respectivă instanța a avut în vedere
următoarele considerente :
-audiat fiind atât în faza de urmărire cât și de judecată, inculpatul a recunoscut fapta ;
-a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice intr -un bar din Botoșani , apoi s -a urcat la
volanul mașinii pentr u a conduce până în orașul Săveni, fără a poseda permis de
conducere .
La primul termen de judecată, inculpatul a arătat că solicită aplicarea dispozițiilor art. 375
alin. (1) Cod de procedură penală, menționând că recunoaște comiterea faptei, de
asemenea recunoaște probele făcute în faza de cercetare penală și înțelege să și le
însușească.
61
Din probatoriul administrat în cauză în faza urmăririi penale prima instanță a reținut
următoarele:
În data de 20.02.2017 , inculpatul a condus autoturismul marca Opel cu nr. de
înmatriculare XX -XX- XXX pe DN 29, Botoșani – Săveni, fără a posed a permis de
conducere, cu o viteză de 145 km/ h in zona de limitare a vitezei la 90 km/ h, în jurul
orelor 20.00 . Fiind oprit de organele politiei rutiere pe raza comunei Ungureni, dinspre
Botoșani spre Săveni, la km 25, în autoturism se aflau și martori i I.L. și A.R.
După verificarea documentelor autoturismului și ale conducătorului auto, s -a constatat că
acesta nu deținea permis de conducere. .
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul marca Drager seria ARZF – nr. test … Aparatul
a înregistrat o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care
inculpatul a fost condus la Unitatea de Primiri Urgente Botoșani din cadrul Spitalului de
Urgență Botoșani , unde i s -au recoltat două probe de sânge, iar în urma analizării acestora
s-a constatat că avea în sânge o alcoolemie de 1,25 g/l alcool pur (prima pr oba) și 1,10 g/l
alcool pur (a doua proba), așa cum rezultă din buletinul de analiză toxi cologică
alcoolemie nr. 902/T1 din 20.02.2017 .
Starea de fapt rezultă din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, rezultatul
testării alcooltest, bule tinul de analiz ă toxicologică alcoolemie nr. 902/T1 din 20.02.2017 ,
proces verbal de recoltare a probelor biologic e, declarațiile martorilor I.L. si A.R. . care au
confirmat consumul de alcool anterior împreună cu inculpatul și declarațiile inculpatului,
a mai reținut prima instanță.
Din starea de fapt descrisă și probată rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă,
că fapta există, constituie infracțiune și este săvârșită de inculpat, a conchis prima
instanță.
În drept, prima instanță a reținut că fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice ,
făra a poseda permis de conducere, un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea
deținerii permisului de conducere , conform art. 335, alin(2 ) Noul Cod penal, care, la
momentul prelevării mostrelor bio logice, avea o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l
alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infra cțiunilor prevăzute de ar t.
336 alin. (1) Noul Cod penal și art. 335, alin(2 ) Noul Cod penal .
62
La individualizarea pedepsei stabilite și a oportunității aplicării ei , prima instanță a avut
în vedere gravitatea faptei, gradul de pericol creat, rezultatul produs, lipsa antecedentelor
inculpatului, conduita s a după săvârșirea infracțiunii.
Sentința instanței de fond a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă
Judecătoria Botoșani , iar Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de Parchetul
de pe lângă Judecătoria Botoșani împotriva sentinței penale nr. x/28.11.2018 , pronunțată
de Judecătoria Botoșani . .
Desființează în parte sentința penală apelată și în rejudecare:
Condamnă pe incul patul A.M.G. , pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui
vehicul f ără permis de conducere”, prevăzută de art. 335 alin. (2) Cod p enal, cu aplic. art.
374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an închisoar e
(în loc de 4 luni închisoare). .
– pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea u nui vehicul sub influența alcoolului sau a
altor substanțe”, prev ăzută de art. 336 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 374 alin. (4) și
art. 396 alin. (10)Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (în loc de
8 luni închisoare).
În temeiul art. 38 alin. (2) Cod penal, art. 39 alin. (1) lit. b Cod penal, aplică inculpatului
pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni
închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, pedeapsa rezultantă fi ind de 1 an și 10
luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei
rezultante de 1 an și 10 luni închisoare, sub supraveghere și stabilește un termen de
supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal. În b aza art. 93 alin. (3)
Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă
neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei com. Vlădeni, jud. Botoșani, sau
în cadrul Primăriei com. Mihai Eminescu, jud. Botoșani, pe o per ioadă de 60 de zile,
afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu sunt contrare prezentei
decizii. Cheltuielile judiciare din apel, avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia.
Definitivă. Pronunțată în ședința publică din data de 10.06.2019.
63
În concluzie , consider că instanța superioară, respectiv Curtea de Apel Suceava, prin
care aplică inculpatului, î n temeiul art. 38 alin. (2) Cod penal, art . 39 alin. (1) lit. b Cod
penal, pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4
luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, pedeapsa rezultantă fiind d e 1 an
și 10 luni închisoare și în baza art. 91 Cod pe nal, dispune suspendarea executării pedepsei
rezultante de 1 an și 10 luni închisoare, sub supraveghere și stabilește un termen de
supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal , este cea justă.
. Concluzii și elemente de noutate
Aplicarea legii penale celor care comit infracțiuni se realizea ză prin activitatea
judiciară, desfășurată de organele de stat anume împuternicite în acest scop, sprijinite tot
mai mult, în etapa actuală de dezvoltare a statu lui nostru, pe societatea civilă, pe rolul
important al opiniei pu blice în combaterea manife stărilor antisociale.
Activitatea judiciară cuprinde, în primul rând, activitatea de justiție, înfăptuită de
instanțele judecătorești, prin care infractorii sunt judecați în ședințe publice și, în cazul
constatării vinovăției lor, li se aplică pedepsele ș i măsurile prevăzute de legea penală, în
scopul îndreptării și reeducării lor și al prevenirii săvârșirii de noi infrac țiuni.
Activitatea organelor judiciare se desfășoară în legătură cu persoanele care au
interese legitime născute din infracțiune. În pri mul rând, activitatea judiciară se
desfășoară în legătură cu persoana învinuită de săvârșirea unei infracțiuni, denumită
inițial învinuit, iar după ce a fost trasă la răspundere penală, inculpat, care se poate apăra
înaintea organelor judiciare împotriva î nvinuirii ce i se aduce. În fața organelor judiciare
poate acționa și per soana care a suferit o vătămare prin infracțiune, fie ca parte vătămată,
când cere pedepsirea inculpatului, fie ca parte civilă, când cere repararea pagu bei suferite
prin infracțiun e.
În înfăptuirea justiției este însă necesar ca instanțele judecătorești să fie ajutate de
alte organe de stat, cu o activitate adaptată sarcinii de descoperire a infracțiunilor
săvârșite, de identificare a infractorilor și de trimiterea lor în judecată.
64
Urmărirea penală constituie prima fază a procesului penal și practic, în multe cauze
desfășurarea ei duce la concluzia necesității trimiterii incul patului în judecată, în așa fel
încât în continuare să se realizeze tragerea lui la răspundere penală și p unerea în executare a
hotărârii judecătorești pronunțate .
Efectuarea actelor de urmărire penală poate duce și la alte concluzii, care
demonstrează fie lipsa de vinovăție a celui în cauză, fie existența unor împrejurări de
natură a împiedica tragerea lui la răspundere penală. Cercetările pot stabili că fapta nu există,
nu constituie infracțiune, ori caracterul penal al faptei este înlăturat, după cum este posibil
ca cel vătămat să -și retragă plân gerea prealabilă sau să intervină o amnistie. În asemenea
cazuri urmărirea penală se stinge fără a se epuiza prin trimiterea în judecată a celui în
cauză. Stingerea urmăririi penale face ca această fază să constituie nu numai prima dar și
ultima (singura) fază a procesului penal, nepermițând parcurgerea altor etape a le procedurii
judiciare.
Urmărirea penală ca primă fază a procesului penal, a fost regândită și simplificată
pentru a răspunde mai bine cerinței de desfășurare cu celeritate și cu mai multă eficiență a
procesului penal. Regândirea reglementării etapei de urmărire penală în noul cod de
procedură penală introduce mai multe elemente de noutate108.
Un prim element de noutate constă în eliminarea etapei actelor premergătoare și
realizarea tuturor activităților în cadrul etapei de urmărire penală care se împarte în două
faze distincte: faza de investigare a faptei și faza de investigare a persoanei.
Faza de investigare a faptei începe prin sesizarea organelor judiciare competente,
iar faza de investigare a persoanei debutează prin actul de începere a urmării pen ale față
de suspect atunci când din probe rezultă bănuiala rezonabilă că această persoană a
săvârșit o infracțiune.
În cadrul primei faze de investigare a faptei a fost reglementată o procedură
rapidă de verificare a sesizării prev. de art. 305 din N.C.P. P., care permite ca atunci când
din cuprinsul acesteia rezultă săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală și nu există
vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale, prevăzute la art. 16,
108 Articol publicat în ,, Noua Legislație penală în discuția membrilor Asociației Române de Științe
Penale’ ’, Editura Universul Juridic , București, 2012.
65
alin. 1 din același cod, organul de urmări re penală dispune începerea urmăririi penale cu
privire la faptă.
Actul formal de începere a urmăririi penale a fost prevăzut încă de la început, de
la primirea sesizării, astfel că toate activitățile desfășurate de organele de poliție judiciară
precum și cele efectuate de organele de cercetare penală specială ori de procuror se vor
efectua în cadrul urmăririi penale, soluție care asigură respectarea drepturilor și
garanțiilor persoanei cercetate pe parcursul întregului proces cât și înlăturarea practicilo r
abuzive ce s -au constatat prin extinderea nejustificată a unor acte premergătoare.
Prin noua reglementare s -a asigurat și exercitarea imediată, după sesizare, a
controlului procurorului activității de urmărire penală. În acest sens art. 305, alin 3 din
N.C.P.P. prevede expres că începerea urmăririi penale dispusă de organul de cercetare
penală este supusă confirmării procurorului care supraveghează activitatea de cercetare,
prin efectuarea unei mențiuni pe aceeași ordonanță prin care s -a început urmărire a penală,
într-un termen de cel mult cinci zile, cu obligația prezentării în același termen și a
dosarului cauzei aceluiași procuror.
O altă noutate se referă la regândirea poziției procurorului în cadrul organelor de
urmărire penală și a competenței aces tora în sensul prevederii exprese că rolul principal
al procurorului este de a conduce și supraveghea activitatea de cercetare penală a poliției
judiciare și a celorlalte organe de cercetare penale speciale și nu de a efectua obligatoriu
urmărirea penală.
În cadrul noutăților privind rolul procurorului au fost reduse cazurile în care este
obligatorie efectuarea urmăririi penale de procuror ( numai în ce privește infracțiunile
care se judecă în primă instanță de către Curtea de Apel ori ICCJ, infracțiunile săvârșite
de militari, precum și cazurile prevăzute de legile speciale). Totodată trebuie precizat că
în N.C.P.P. a fost menținut dreptul procurorului de a efectua orice act de urmărire penală
în cauzele supravegheate ori de a prelua aceste cauze pentru ef ectuarea urmăririi penale.
Cele mai însemnate modificări aduse Codului de Procedură Penală au avut în
vedere competența procurorului și a celorlalte organe judiciare în sensul lărgirii ariei
acesteia, în vederea oferirii posibilității rezolvării cât mai ef iciente a urmăririi penale și
identificarea soluțiilor ce se impun în fiecare caz în parte.
66
Prin Ordonanța de urgență nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii
nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură pena lă,
precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciar, publicată în Monitorul Oficial din 23 mai 2016, alin. (1) – alin. (3 ) ale art. 305 au
fost modificate prin art. II , pct. 76 si sunt reproduse astfel cu m au fost modificate:
(1) Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de
urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a
cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sa u cunoscut.
(2) Începerea urmăririi penale și respectiv continuarea efectuării urmăririi
penale se dispun prin ordonanță care cuprinde, după caz, mențiunile prevăzute la art.
286 alin. (2) lit. a) -c) și g).
(3) Atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită
persoană a săvârșit fapta pentru care s -a început urmărirea penală și nu există vreunul
dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune ca
urmărirea penală să se efectueze în continuare fa ță de aceasta, care dobândește calitatea
de suspect. Măsura dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3
zile, confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de
cercetare penală fiind obligat să prezinte acestuia și dosarul cauzei."109
Prin aceeași Ordonanță de Urgență nr. 18/2016, referitor la sesizarea organelor de
urmărire penală (plângerea) , alin. (11) al art. 289 a fost introdus pr in art. II pct. 74, prin
care persoana care nu vorbește sau nu înțelege limb a romană poate depune plângerea în
limba pe care o înțelege. .
Odată cu depunerea plângerii, aceasta poate solicita ca, atunci când este citată sa
primească și o traducere a citației110. Conform art. 290, alin. (1), denunțul este
încunoștințarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârșirea unei
infracțiuni. Denunțul se poate face numai personal, potrivit alin. (2). Alin. (3) al art. 290
109 Av.dr. Petruț Ciobanu, Codul Penal. Codul de Procedură penală -Ediția a 19 -a, actualizata la 14 aprilie
2019, Editura Rosetti, pag. 378 -379, Cap.IV, Secțiunea 1
110 Prof. univ. dr. Dan Lupașcu, Codul de p rocedură penală și legislație conexă, Ediție Premium, 2019,
pag. 172,Cap. II, Secțiunea 1
67
a fost m odificat prin art. II pct. 3 din OUG nr. 13 /2017 și a fost abrogat prin art. II pct. 3
din OUG nr. 14/2017. Ulterior, OUG nr. 13/2017 a fost respinsă prin Legea nr. 8/2017.
Extinderea urmăririi penale
Urmă rirea penală poate fi extinsă:
-cu privire la fapte: în cazul în care, după începerea urmăririi penale,organul de urmărire
penală constată fapte noi care au legătură cu fapta care face o biectul dosarului, fie
comiterea unei alte infracțiuni -suspectul comisese o infracțiune cu același mod de operare
cu o zi înainte -,fie acte materiale noi ce intră în conținutul aceleiași infracțiuni
-cu privire la alte persoane: în cazul în care, după înce perea urmăririi penale, organul de
urmărire penală constată date cu privire la participarea unei alte persoane la comiterea
infracțiunii ce face obiectul cauzei.111
Modificări aduse Codului de Procedură penală
1.Modificarea art. 139 Cod procedură p enală conduce la eliminarea, dintre mijloacele de
probă, a înregistrărilor realizate cu respectarea legii, ceea ce va îngreuna dovedirea
infracț iunilor. .
Articolul 139, alineatul (3) stabilește că ”înregistrările prevăzute în prezentul capitol,
efectuate de părți și de subiecții procesuali principali, constituie mijloace de probă când
privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le -au purtat cu terții” eliminându -se
astfel posibilitatea de a folosi ca probe orice alte înregistrări dacă nu sunt interzise de
lege.
Prin această modalitate se elimină un mijloc de probă important , fiind încălcat art. 131
alin.(1) Constituție privind ordinea de drept și interesele generale ale societății. Prin
limitarea înregistr ărilor efectuate doar de părți și subiecți procesuali principali sunt
excluse înregistrările efectuate de alte persoane decât cele expres și limitativ prevăzute de
lege. Spre exemplu, dacă o persoană filmează un viol sau momentul în care o persoană
primeșt e mita, acea filmare nu va putea fi folosită ca probă pentru că filmarea nu este
realizată de una din părțile din dosar.
111 Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Viorel Iugan, Drept procesual penal partea specială Editura
Universul Juridic București 2019, pag.48
68
2.Modificarea art. 83 Cod procedură penală în sensul de a da drept suspectului și
inculpatului să asiste la audierile martorilor va îngreuna efectuarea urmăririi penale,
având în vedere că, în numeroase situații, martorii vor fi intimidați de prezența autorulu i
infracțiunii, mai ales în situațiile în care se află în relație de subordonare față de acesta,
cum se întâmplă în situația infracțiunilor de abuz în serviciu și corupție . În prezent, legea
dă dreptul avocatului să asiste la aceste audieri, garanție abso lut suficientă pentru dreptul
la apărare al persoanei cercetate . ;
Articolul 83 litera b1) , prevede că inculpatul are ”dreptul de a fi încunoștințat de data și
ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de
drepturi și li bertăți.” .
Astfel, toată urmărirea penală se va efectua în prezența inculpat ului, inclusiv audierea
părților vătămate, părților civile, efectuarea unor percheziții sau alte acte.
Sunt contrazise orice principii elementare ale investigației penale prealabile judecații,
transformându -se activitatea de investigație penală într -o act ivitate publică și lipsită de
orice confidențialitate. Spre exemplu, procurorul va trebui să încunoștințeze inculpatul
despre faptul că va efectua o percheziție domiciliară la un alt inculpat sau o altă persoană
fără a exista nici o garanție de păstrare a confidențialității.
În același timp este încălcat art. 21 alin. (3) din Constituția României referitor la dreptul
la un proces echitabil, în condițiile în care persoana vătămată sau partea civilă nu
beneficiază de un drept similar. .
Prevederea nu era necesară, în condițiile în care în reglementarea actuală , avocatul
suspectului/inculpatului poate participa la toate actele de urmă rire penală, la fel ca
avocatul părții civile, iar prin această reglementare se face mai dificilă obținerea de
mărturii corespunzătoare adevărului din partea unor persoane care, deși nu se află în
situațiile strict prevăzute de lege pentru acordarea unor m ăsuri de protecție , pot fi
intimid ați de prezența suspectului/inculpatului . .
Această consecință poate aduce atingere art. 131 alin. (1) din Constituția României
potrivit căruia, în activitatea judiciară, Ministerul Public apără ordinea de drept, întrucât
69
face mai dificilă sarcina procurorilor de a apăra ordinea de drept prin investigarea
infracțiunilor comise.
3. Articolul 305 impune clasarea cauzei dacă, în termen de un an, procurorul nu
începe urmărirea penală fa ță de persoană .
Articolul 305 alineatul 11 prevede că: ”În termen de maximum un an de la data începerii
urmăririi penale cu privire la faptă organul de urmărire penală este obligat să procedeze
fie la începerea u rmăririi penale cu privire la persoană, dacă sunt îndeplinite condițiile
legale pentru a dispune aceasta măsură, fie la clasarea cauzei.”
Aceste dispoziții sunt de natură să încalce prevederile constituționale referitoare la
legalitatea procesului penal . .
Introducerea unei limite maxime de un an, în care organele de urmărire penală sunt
obligate fie să dispună începerea urmăririi penale cu privire la persoană, fie să claseze
cauza, aduce o atingere gravă posibilității de a investi ga infracțiunile grave, a căror
complexitate nu permite strângerea tuturor probelor necesare pentru dovedirea vinovăției
în acest interval . .
În practica organelor judicia re există numeroase situații în care autorii unor infracțiuni
extrem de grave (omor, viol, evaziune fiscală) nu au fost identificați în termen de un an
de la începerea cercetărilor . .
Clasarea cauzei într -o asemenea situație înlătură posibilitatea continuării cercetărilor și
elimină practic dreptul fundamental al părții vătămate prin infracțiune de a obține
tragerea la răspundere penală a autorului și repararea prejudiciului, ceea ce echivalează
cu negarea ob ligației statului de a realiza o anchetă efectivă tocmai cu privire la
infracțiunile care aduc cele mai grave atingeri intereselor sociale ocrotite de lege.
4. Modificarea articolul 143 restrânge dreptul organelor de urmărire penală de a
folosi comunicații înregistrate obținute legal pentru constatarea la timp și în mod complet
a faptelor ce constituie infracțiuni . .
Articolul 143 alineatul (4) stabilește că: ”…În cazul în care, pe parcursul derulării
activității de interceptare sau înregistrare a convorbirilor, comunicărilor sau conversațiilor
rezultă indiciile săvârșirii și a altor infracțiuni, poate fi cerută completarea mandatului și
cu privire la acele infracțiuni. Convorbirile, comunică rile sau conversațiile interceptate și
70
înregistrate, pot fi folosite numai pentru probarea faptei ce formează obiectul cercetării
ori contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor pentru care s -a solicitat
autorizarea de la judecătorul de dreptur i și libertăți.” .
Sunt încălcate exigențele constituționale de claritate și previzibilitate a legii, în condițiile
în care face referire la o procedură de completare a mandatului care nu este reglementată
nicăieri în cuprinsul ac tului normativ . .
De exemplu, dacă se descoperă că o persoană cercetată pentru săvârșirea unui omor
fusese interceptată într -un alt dosar, de un alt organ judiciar, în perioada în care fusese
ucisă victima, înregistră rile nu pot fi folosite pentru a stabili dacă autorul s -a aflat în locul
săvârșirii faptei . .
Prevederile referitoare la completarea mandatului nu acoperă aceste ipoteze, având în
vedere că textul nu prevede care este organul judiciar care poate solicita completarea,
care este termenul, care este instanța competentă sau dacă solicitarea poate fi formulată și
după soluționarea cauzei, dacă datele referitoare la săvârșirea noii infracțiuni au fost
obținute ulte rior acestui moment.
5. Articolul 159 introduce restricții nejustificate referitoare la efectuarea
perchezițiilor care pot zădărnici obținerea unor probe esențiale . .
Articolul 159 alineatul (8) stabilește că: ”neindicarea obiectel or sau a persoanelor căutate
împiedică efectuarea percheziției de către organul judiciar. Refuzul persoanei
percheziționate de a preda persoanele sau obiectele căutate, precis identificate, se
menționează în procesul -verbal de percheziție. Lipsa acestei me nțiuni din procesul -verbal
de percheziție, precum și continuarea percheziției fără a fi solicitate sau dacă au fost
predate se sancționează cu nulitatea absolută. Probele obținute în baza unui proces -verbal
nul pentru aceste motive nu pot fi folosite în ca drul procesului penal”.
Prin această reglementare se încalcă art. 131 alin. (1) din Constituție (ordinea de drept și
interesele generale ale societății). O percheziție se poate dispune și în cazul descoperirii
unor obiecte despre care organele judiciare nu dețin informații precise. De exemplu se
cunoaște că la o adresă există documente, facturi ale unei firme, dar nu se știe exact care
sunt acestea, numărul și data lor, suportul material pe care se află (computer, hard -disk-
uri, stick -uri de memorie etc.). Sunt situații în care obiectele căutate pot fi indicate doar
generic.
71
6. Modificarea articolul 168 va duce la imposibilitatea de a folosi, într -o altă
cauză, rezultatele unei percheziții informatice și va îngreuna dovedirea unor infracțiuni,
fără nici un argument obiectiv . Nu se poate justifica excluderea unor probe care au fost
administrate cu respectarea legii și în baza autorizației unui judecător
Articolul 168 alineatul 15 prevede că: ”datele obținute dintr -un sistem informatic sau
dintr -un sistem de stocare a datelor informatice care nu au legătură cu infracțiunea pentru
care se efectuează urmărirea penală și pentru care a fost autorizată percheziția în acea
cauză se șterg definitiv din copiile efectuate în baza alin. (9) și nu pot fi folosite în alte
cauze penale și pentru dovedirea altor fapte, pentru care nu există mandate de percheziție
In cazul în care, pe parcursul percheziționării sistemului de stocare a datelor informatice,
se descoperă indicii din care rezultă suspiciuni d e săvârșire a altor fapte penale, se poate
solicita mandat de percheziție informatică și în legătură cu acele fapte sau persoane.”
Prin această modificare se elimină posibilitatea folosirii datelor care se obțin în urma unei
percheziții informatice în alte cauze care nu au legătură cu infracțiunea pentru care se
efectuează urmărirea penală și pentru care a fost autorizată percheziția.
Nu este clar dacă solicitarea unui nou mandat de percheziție informatică se face în același
dosar, sau trebuie întocmit un a lt dosar pentru fapta nouă descoperită.
Mai mult, dacă din date reiese săvârșirea iminentă a unei infracțiuni care nu are legătură
cu cauza în care a fost emis mandatul, nici măcar motivul urgenței pentru prevenirea
săvârșirii acelei infracțiuni nu mai po ate justifica folosirea acestor date.
7. Articolul 170 limitează situațiile în care procurorii pot ridica documente sau
înscrisuri necesare în investigații penale . .
Articolul 170 alineatul 1 prevede că: ”În cazul în care există probe sau indicii temeinice
cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni și sunt temeiuri de a se crede că un
obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, organul de urmărire penală
sau instanța de judecată poa te dispune persoanei fizice sau juridice în posesia căreia se
află să le prezinte și să le predea, sub luare de dovadă.” .
Prin această modificare se introduce condiția existentei de probe sau indicii temei nice
pentru simpla solicitare de predare a unor obiecte sau înscrisuri. În multe cazuri, nu există
decât o sesizare penală, pentru a cărei verificare sunt necesare înscrisuri, cum este spre
exemplu o sesizare legată de atribuirea unui contract sau folosire a ilegală a unor fonduri
72
europene, însă sesizarea conține doar informații și nu probe ori indicii temeinice. În astfel
de situații nu se vor mai putea ridica documente.112
112 Articol publicat în Co tidianul.ro, Mara Răducanu, 22 iunie 2018
73
Bibliografie
1. Boroi, Alexandru, Nistoreanu, Gheorghe Drept penal și drept procesual penal,
Editura All Beck, București, 2004 ;
2. Ciobanu, Petruț, Codul de Procedură Penală , Ediția a 19 -a, actualizată la 14
aprilie, 201 9, Editura Rosetti , 2019
3. Cotidianul, Modificări ale Codului de Procedură Penală , București, 2018
4. Curtea de Apel Brașov, Culegere de practică judiciară, Editura Lumina Lex,
București, 2004 ;
5. Crișu, Anastasiu, Drept procesual penal.Partea specială. Editura Al l Beck,
București, 2005 ;
6. Dincu, A. Criminologie , Tipografia Universitatii Bucuresti, 1984 ;
7. Dongoroz , V. Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român ,
partea specială, vol. II, București, Editura Academiei, 1976 ;
8. Ionescu Dol j, Curs de procedură penală română , București, Ed. Socec, 1937 ;
9. Grigore , Theodoru, Drept procesual penal. Partea specială , Editura
Cugetarea, Iași, 1998 ;
10. Gorgăneanu , I. Acțiunea penală, ediție revăzută și adăugită, Edit. Lumina Lex,
București, 1998 ;
11. Ionășeanu, E.V., Procedura începerii urmă ririi penale, ed. Militara,
Bucuresti, 1979 ;
12. Iordache, Magdalena Alexandroiu, Gabriela, Plângerea împotriva soluțiilor
procurorului de netrimitere în judecată, Editura Hamangiu, București, 2007 ;
13. Jidovu, Nicu, Drept procesual penal, Editura C.H.Beck, București, 2006 ;
14. Lorincz, Lelia, Anca, Drept procesual pennal, Editura Universul Juridic,
București, 2009 ;
15. Lupașcu, Dan, Codul de Procedură Penală și legislație conexă , Ediție
Premium, Editura Universul Juridic, Bucu rești, 2019
74
16. Mrejeru, Theodor, Competență penală: aspecte teoretice și jurisprudență în
materie, Editura Universul Juridic, București, 2006 ;
17. Mrejeru, Theodor, Culegere selecitvă de spețe în materie penală și procesuală
penală, Editura Universitară, Bucureșt i, 2007 ;
18. Neagu, Ion, Drept procesual penal. Partea specială. Tratat, Editura Global
Lex, București, 2004 ;
19. Neagu, Ion, Damaschin, Mircea, Iugan, Andrei, Viorel, Drept Procesual Penal
partea specială , Editura Universul Juridic, București, 2019;
20. Paraschiv, Ca rmen, Silvia, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex,
București, 2004 ;
21. Păvăleanu, Vasile, Drept procesual penal partea specială, Editura Lumina
Lex, București, 2007 ;
22. Păvăleanu, Vasile, Iacobuță, Ioan, Covalciuc, Mihai, ,, Drept proce sual penal”,
Editura Panfilius, Iași, 2005 ;
23. Pintea, Alexandru, Începerea, efectuarea și terminarea urmăririi penale,
Editura Lumina Lex, București, 2005 ;
24. Pintea, Alexandru, Urmărirea penală, fază a procesului penal, Editura
Ministerului Administrației și I nternelor, București, 2004 ;
25. Pop, Traian, Drept procesual penal, Editura Lumina Lex, București, 1992
26. Rămureanu, V. Competența penală a organelor judiciare , Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1980 ;
27. Theodoru, Grigore, Tratat de drept procesual p enal, Editura Hamangiu,
București, 2007 ;
28. Volonciu, Nicolae, Țuculeanu, Alexandru, Codul de Procedură Penală
comentat , Editura Hamangiu, București, 2007 ;
29. Volonciu, Nicolae, Drept procesual penal , Bucuresti, Editura Didactica si
Pedagogica;
30. Codul de Procedu ră Penală , actualizat 11.09.2013 ;
31. Codul Penal, actualizat 11.09.2013 ;
75
32. Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române
publicată în M.O. nr. 305 din 9 mai 2002, cu modificările și completările
ulterioare ;
33. Ordonanța de Urgență nr.43 d in 4 aprilie 2002 privind Parchetul Național
Anticorupție, publicată în M.O. nr.244 din 11 aprilie 2002 ;
34. Legea nr. 364/15 septembrie 2004 privind organizarea și funcționarea poliției
judiciare , publicată în M.O. nr. 869/ 23 septembrie 2004 ;
35. Legea nr.281/24 iunie 2003 , publicată în M.O. nr.468 din 1 iulie 2003 ;
36. Legea nr.356/1 iulie 2006 privind modificarea și completarea Codului de
Procedură Penală publicată în M.O. nr.677/7 august 2006 ;
37. Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară în România publicată în
M.O., partea I, nr.827 din 13 septembrie 2004 cu modificările și completările
ulterioare ;
38. Decretul nr. 203/1974 ;
39. Ordonanța Guvernului nr.92/29 august 2000 privind organizarea serviciilor
de reintegrare socială a infractorilor și de supraveghere a executăr ii
sancțiunilor neprivative de libertate , publicată în M.O. nr.423 din 1septembrie
2000 ;
40. Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Î.C.C.J – notă de studiu ;
41. Noul Cod Penal, actualizat la 1.02.2014;
42. Noul Cod de Procedură P enală, actualizat la 01.02.2014;
43. Noua Legislație penală în discuția membrilor Asociației Române de Științe
Penale, Editura Universul Juridic, București, 2012.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Lect. univ. dr. Ana Alina Ionescu Dumitr ache ABSOLVENT, Iosub N. Petri că Galați, 2019 2 CUPRINS Cap. I. Noțiuni generale privind procesul penal,… [617528] (ID: 617528)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.